Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și MusceluluiAnul XII nr. 609 Octombrie 2014 8 pagini

Dacă citim în Istoria Omenirii, la careNicolae Iorga a lucrat și n-a mai reușit să oisprăvească, retezându-i-se cursul vieții,putem afla, că de la începuturi, duhul iubiriide stăpânire a bântuit cu necruțare biataființă omenească.

Între Pleiade și Orion, în Cerulcerurilor, în veacuri adânci se consumacăderea lui Lucifer, însoțit de o întunecimede îngeri neascultători. Iată CuvântulDomnului, prin Isaiaprorocul: “Cum aicăzut tu din ceruri,stea strălucitoare,fecior al dimineții?Cum ai fost aruncatla pământ, tu, biruitorde neamuri! Tu careziceai în cugetul tău:“Ridica-mă-voi înceruri și mai presusde steleleDumnezeului Celuiputernic voi așezajilțul meu! În muntelecel sfânt voi punesălașul meu, înfundurile laturei celeide miazănoapte. Sui-mă-voi deasupranorilor și asemeneacu Cel Preaînalt voifi” (Isaia 14, 12-14).

Așa glăsuiaLucifer, cuprins fiindde duhul iubirii destăpânire. Doar cât agândit și prăbușirea ași venit. Ca dreptconsecință a lipsei desfințenie și ascultarede Dumnezeu: “Șiacum, tu, Lucifer, te pogori în iad, în celemai de jos ale adâncului” (Isaia 14, 15).

Câte distrugeri de vieți nu s-ar ficruțat, dacă cei cuprinși de duhul destăpânire – de pustiire, am vrut să zic! – ar fiavut cultură sfântă și omenia ca frumusețeacea dintâi?

Ce au vrut să ne spună regii, împărațiiși barbarii, care au robit popoare, trecândprin focul sabiei, prunci, femei, bărbați,semănând prăpădul pe unde treceau?

Ce duhuri au purtat popoarele care ne-au pustiit cu invaziile din toate zările lumii?Am uitat istoria noastră de demult și de maiaproape?

Dintotdeauna popoarele migratoaredin locurile cele mai îndepărtate ale lumii, austrăbătut ținuturile până la Gibraltar șidincolo de Atlantida. Strămoșii noștri,așezați la răscrucea furtunilor, au înfruntatneamurile fără rădăcină și rod binecuvântat,

rămânând unde au fost semănați deDumnezeu.

Credința statornică a strămoșilornoștri, credință de foc în ocrotirea,dintotdeauna, a lui Dumnezeu și a sfințilorde sub brazda plină de sfințenie aPământului, care ne-a hrănit în toateveacurile, ne-a proptit aici pentru totdeauna.

Istoricii noștri, cu mai mult curaj, audăltuit în slove, enigma și miracolulpoporului român, ce nu avea să mai piară.

Iubirea destăpânire, ap ă m â n t u l u istrăin de tine, acasei cu vatrace dă viață înp r u n c i r e ,răpirea graiului,întru liberărostire, a ucideîn leagăn,credința înÎnviere, a învățacă milă nu e, dela fratele înslujire, încodrul frate,este sfântăizbăvire.

C â n dnebuneala lumiistrăbate zările,atunci estesemn că ne-amîntors înt e n e b r e l et i m p u l u i ,s t ă p â n i n dî n t u n e r i c u lignoranței și ac r u z i m i inecuprinse.

Duhul iubirii de stăpânire, necuprinde atunci când golul din sufletulnostru se revarsă ca urgia peste firea naturiiși a omului cuprins de spaimele pierzaniei.

Un singur duh ne poate fi prieten,duhul stăpânirii de sine!

Să ne ajute Dumnezeu, să ne ținem înfrâu firea noastră, atât de iubitoare destăpânire!

Când ne lepădăm de sinele nostru, nepărăsește duhul iubirii de stăpânire.

Grea osteneală, dar mare izbândă!

Duhul iubirii de stăpânireEroi au fost, eroi sunt încă

Şi-or fi în neamul românesc!Căci rupţi sunt ca din tare stâncă

Românii orişiunde cresc.(Pui de lei, Ioan Neniţescu)

Au trecut şapte decenii de când ostaşii ArmateiRomâniei eliberau ultimele mari oraşe transilvănene,Carei şi Satu Mare, de sub ocupaţia străină. 25 octombrie,Ziua Armatei Române, zi în care aniversăm victoriafinală pentru eliberareaTransilvaniei de Nordde sub ocupațiahorthystă (25octombrie 1944).Astfel, pentru eroismulşi dăruirea ostaşilorromâni, prin Decretulnr. 381 din 01.10.1959,ziua de 25 octombrie adevenit Ziua ArmateiRomâne, moment desărbătoare şi deaducere aminte aeroilor neamului şiveteranilor de război.Totodată, anul 2014marchează 155 de anide la înființareaStatului MajorGeneral, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, al domnitoruluiAlexandru Ioan Cuza. Oarba de Mureş, Păuliş, Odorhei,Reghin, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Turda, Carei, Satu Mare, iată doarcâteva dintre localitățile care, prin faptele de arme alecelor care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea noastră şiindependenţa patriei, sunt un etalon pentru toţi românii deacum, urmașii celor care s-au sacrificat pentru eliberareaArdealului de Nord Vest.Respect, admiraţie și mulțumiri datorăm şisupravieţuitorilor acestor lupte, eroii veterani ai celui deAl Doilea Război Mondial, depozitarii unor experienţe deluptă şi de viaţă memorabile, adevărate modele pentru noitoți.Binecuvântări de ani mulți, în pace și cu sănătate tuturorcelor care alcătuiesc marea familie a Armatei Române,armată care astăzi a dobândit un binemeritat loc printreforţele militare ale lumii, ca stat membru al AlianţeiNord-Atlantice şi al Uniunii Europene, acţionând eficientşi profesionist, având profesioniști hotărâţi şi dedicaţiîndeplinirii misiunii lor.Astăzi, la ceas aniversar, felicitări și recunoștință tuturormilitarilor şi întregului personal civil al MinisteruluiApărării Naţionale, cadrelor militare în rezervă şi înretragere, distinşilor veterani de război și tuturor celorcare, până la jertfa de sine și-au dedicat viața României!Veșnica Pomenire și Recunoştinţă pentru SoldatulRomân, pentru Eroul Necunoscut care s-a jertfit pentru canumele său să se unească, pentru eternitate, cu cel al ţăriişi poporului său!“Acolo este ţara mea,Şi neamul meu cel românesc! (…)Acolo unde întâlneştiCât ţine ţara-n lung şi-n latBătrâne urme vitejeştiŞi osul celor ce-au luptat“(Țara mea, Ioan Neniţescu)

† CALINIC,Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

Mesaj Arhieresc adresattuturor militarilor români cuocazia Zilei Armatei Române

Argesul Ortodox

2

Colegiul de redacțieFONDATOR:

† Înalt Preasfințitul Arhiepiscop CALINICal Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada Țepeș Vodă nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

Editor:Preot Ovidiu Vlăsceanu - consilier cultural

Redactor șef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacția:preot prof. Cornel Dragoș,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuță,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Pagină web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuș, pr. prof. Andrei Cănuță, pr. prof. Roberto-Cristian Vișan, Roxana Dragoș,Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583-2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

Scriind aceste rânduri, remarc faptul că astăzi, 23iulie, se împlinesc chiar 100 de ani de când s-a născutsfântul Ioan Iacob. Deci, a văzut lumina zilei pe 23iulie 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni,comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, într-o familie deţărani foarte credincioşi, anume Ecaterina şi MaximIacob, fiind singurul copil la părinţi. Din botez s-achemat Ilie, iar în familie i se spunea “Iliuţă”. La 6luni de zile de la naştere, mama pruncului Ilie îşi dăsufletul. După doi ani, moare şi tatăl său în război, întoamna anului 1916, rămânând orfan de amândoipărinţii. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa,Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflettainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea,postul, cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilorcreştineşti. În 1923 a decedat şi bunica, lăsând pemicul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâiereapărinţilor şi a bunicilor. De acum, copilul este luat îngrija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasăşase copii. Primii ani de şcoală îi face în satul natal,iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul “MihailKogălniceanu” la Lipcani-Hotin şi liceul “DimitrieCantemir” la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bunelev din şcoală.

Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţiipustnicești, după exemplul şi pilda Părinţilor careau trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel cea primit numele de botez Ilie, la viaţamonahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-lfacăpreot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeula o viaţă mai înaltă, le-a spus: “Nu, eu vreau să măfac călugăr!” După un an, tânărul Ilie, pe când lucrala câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere caleape care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus,zicând: “Mănăstirea!” Din clipa aceea nu a mai avutodihnă în suflet. În vara anului 1933, cerândbinecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-aluat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnuluidin casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzitde Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ,unde face ascultare, la infirmerie şi la bibliotecamănăstirii.

Între anii 1934-1935 îşi satisface stagiul militar laDorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. Dupăterminarea stagiului militar, se reîntoarce lamănăstire, continuând aceeaşi ascultare. La 8aprilie 1936, în Miercurea Mare, rasoforul IlieIacob este tuns în monahism de arhimandritulValerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iaşi), înbiserica mare a mănăstirii cu – ctitorie avoievodului Ștefan cel Mare– primind, potrivitpravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Naş şipărinte duhovnicesc i-a fostieromonahul IoachimSpătarul, egumenul schitului Pocrov, unul dincunoscuţii călugări moldoveni cu viaţă îmbunătăţită.Dorind viaţă pusticească şi arzând cu inima pentruHristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, apătimit şi a înviat Domnul nostru Iisus Hristos,fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Țara Sfântăîmpreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şiDamaschin, în noiembrie acelaşi an. După ce seînchină la toate Sfintele Locuri şi sărută CruceaGolgotei şiMormântul Domnului, cei trei călugări seretrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava dinpustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-sela Mănăstirea Neamț, fericitul monah Ioan Iacob senevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Savade lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând greleispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli.Prima ascultare în obştea Sfântul Sava a fost cea deparaclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentrubiserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţineacurăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemeneapăstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţăde toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi

îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi penumeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război,care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceastaîl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.

Duhovnicul lui, părintele Sava, macedonean deneam, care cunoştea limba română, era un marepovăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugăriiromâni nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era înslujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoiasingur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cumetanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi dinscrierile Sfinților Părinți. Cunoscând bine limbagreacă, traducea unele pagini alese patristice, din carese hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el.Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuriduhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din ŢaraSfântă sau le dădea pelerinilor români care veneauspre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a

nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră dinpustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. În anul1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, înBisericaSfântului Mormânt, cu aprobarea PatriarhuluiRomâniei, la recomandarea Arhimandritului VictorinUrsache, superiorul Așezământului Românesc dinIerusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob estehirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt dearhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Românăegumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorulde pe valea Iordanului (înfiinţat atunci de Patriarhiaromână), aproape de locul unde S-a botezat Domnulnostru Iisus Hristos.

Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, CuviosulIoan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, înlimba română, a tradus numeroase pagini din SfinţiiPărinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; acompus un bogat volum de versuri duhovniceşti, aînnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţaduhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentruprimirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îiîmpărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet.Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fieîn chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului,

încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei MariaEgipteanca. Nevoinţa lui era aceasta: ziua nu mâncanimic până la apusul soarelui şi rostea neîncetatrugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină,la întreţinerea schitului şi odihnea cu dragostepelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârşeaslujbele rânduite, spovedea închinătorii şi se retrăgeacâteva ore la linişte într-o peşteră de pe malulIordanului, iar dimineaţa se întorcea la schit cu chipulluminat. Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retragecu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită ChiliaSfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga luiDumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anumePavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cuucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, înprivegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, înlacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti,răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu

diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se demultă râvnă pentru Hristos şi slăvind peDumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, undecu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea penimeni, comunicând cu cei ce veneau mai alesprin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prinucenicul său.

Sfântul Părinte Ioan

În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toatecu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape,miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine,iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul înmâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani.După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşipeşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe,arhimandritul Amfilohie. Ştiuse mai dinainte datasfârşitului său, pe care şi-a însemnat-o pe peretelepeşterii. A fost înmormântat în peştera în care s-anevoit şi care s-a umplut, în timpul slujbei, denenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic decuviosul Ioan.

După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său afost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândindbună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeuşi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şisfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurieduhovnicească i-a cuprins pe toţi. La 15 august1980, acelaşi egumen i-a pregătit raclă sculptatăîn lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu marecinste, şi l-a dus în procesiune, împreună cu câţivaarhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şicu mii de pelerini care au venit la praznicul

Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri,depunând Sfintele Moaște în biserica cu hramulSfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaşteleSfântului Gheorghe Hozevitul.

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiarcatolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului,cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cucredinţă, îl primesc. Această strămutare a moaştelorSfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhuluiBenedict al Ierusalimului. El este cinstit de toţiortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia,Cipru şi Ţara Sfântă.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luândîn considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şivăzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândulsfinţilor, la data de 20-21 iunie 1992, sub numele de“Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ - Hozevitul”,fixându-i-se prăznuire pe ziua de 5 august, datamutării lui la cele veşnice.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Pr. Florin IORDACHE

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Argesul Ortodox

3

Descoperirea lui Dumnezeu, a planurilor şi avoinţei Sale, este cuprinsă în cele două izvoareale revelaţiei divine supranaturale, SfântaScriptură şi Sfânta Tradiţie.

Aceste două izvoare ale revelaţiei divinesupranaturale au drept scop mântuirea omului,aducerea lui la asemănare cu Dumnezeu.

Prin cunoaşterea cuvântuluilui Dumnezeu din SfântaScriptură, omul contaminat depăcatul strămoşesc şi de celepersonale, îşi descoperă sensulexistenţei, primind luminanecesară urcuşului spreveşnicie: Am văzut Lumina ceaadevărată, am primit Duhul celceresc, am aflat credinţa ceaadevărată, nedespărţitei SfinteiTreimi închinându-ne, căaceasta ne-a mântuit pe noi.

Este adevărat că el poate să-Ladulmece pe Creatorul săupornind de la observarea lumiiexterioare, aşa cum spunepsalmistul David în psalmul 18,însă raportarea sa la Făcătorultuturor rămâne una nedeplină,indirectă, analogică şisimbolică.

Prin urmare, oricâte eforturi ar întreprinde omulîn vederea cunoaşterii naturale a lui Dumnezeu, elva constata că acestea se vor învârti în sferalimitelor imperfecţiunii şi nedesăvârşirii, avândîn acest sens nevoie de o coborâre a luiDumnezeu spre el, de o manifestare în afară deSine a Celui ce se dăruieşte în mod necondiţionat.

Astfel, urcuşul omului spre Dumnezeu princunoaşterea naturală, întâlneşte pe drumdescoperirea de Sine a lui Dumnezeu, subaspectul revelaţiei divine.

Adică oricine vrea să Îl cunoască pe Dumnezeueste dator să contemple lumea înconjurătoare, darsă completeze aceasta cu lecturarea SfinteiScripturi.

Sfânta Scriptură, această adunare de cărţi sfinte(Biblia), împărţită în două mari părţi VechiulTestament şi Noul Testament, prima parte având39 de cărţi canonice şi 13 necanonice, iar cea de-a doua cuprinzând 27 de cărţi, este considerată pebună dreptatea Cartea Cărţilor.

Este important să citeşti orice îţi cade în mână,dar dacă în viaţa ta nu ai citit corolarul tuturor

cărţilor, Biblia, atunci să fii sigur că doar ocunoaştere naturală nu te poate lămuri cu privirela voinţa, lucrarea şi persoanele divine.

Aşadar este o datorie morală să citim Biblia?Fiinţă personală creată după chipul lui

Dumnezeu, omul este dator să se raporteze la celedin jurul său şi să-şi împroprieze cunoştinţelegate de aceste realităţi printr-o experiere a

acestora, dar nu trebuie să uite nici de importanţacunoaşterii unor adevăruri dincolo de experienţaproprie, adevăruri care ţin atât de experienţelealtora ca realităţi ale trecutului, dar şi desuprarealităţi, ca adevăruri ce îi sunt descoperitesau revelate.

Biblia cuprinde aceste adevăruri absolutnecesare omului pentru desăvârşirea întrucunoaştere şi pentru înveşnicirea întru mântuire.

Aşadar fiecare creştin are datoria morală de aciti Sfânta Scriptură, pentru că în ea Îl întâlneştepe Dumnezeu, care se descoperă pe Sine, maiîntâi în Vechiul Testament, ca o pregătire, iar maiapoi prin Fiul Său, Cuvântul divin, în NoulTestament: „După ce Dumnezeu odinioară, înmulte rânduri şi în multe chipuri, a vorbitpărinţilor noştri prin prooroci, În zilele acesteamai de pe urma ne-a grăit nouă prin Fiul, pe CareL-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şiveacurile…” (Evrei 1, 1-2)

Unde citim Sfânta Scriptură?Organizată sub forma pericopelor (evanghelice

şi apostolice) şi a paremiilor, Sfânta Scriptură

este citită de către membrii clerului superior înBiserică, în cadrul cultului divin public, explicatăulterior pe înţelesul credincioşilor prin predicăsau omilie: „Pentru că niciodată proorocia nu s-afăcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai luiDumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt”(II Petru, 1, 21)

Dacă interpretarea Sfintei Scripturi esteapanajul clerului superior, citirea acesteiaeste la îndemâna tuturor. Fiecare creştinpoate citi la el acasă Sfânta Scriptură. Esteadevărat că pentru cineva care intră pentruprima dată în contact cu scripturile divinenu va putea pătrunde dintr-o dată sensurileadevărurilor revelate. Pentru aceasta estenevoie de perseverenţă, de rugăciune şi derecitire, adică Biblia nu o citeşti numai osingură dată, ci de mai multe ori, până ceDumnezeu te ajută să descoperi tâlculînvăţăturii: „Prin citirea Bibliei, adaugidospeală la aluatul sufletului şi trupului,care creşte treptat şi umple sufletul până cel-a pătruns pe de-a-ntregul şi îl face să seînalţe cu adevărul şi dreptateaEvangheliei”. (Arhim. Iustin Popovici,Lupta pentru credinţă, vol. IV)

În acest sens creştinul poate să poarte cuel şi să citească Biblia oriunde: acasă, laserviciu, la şcoala etc. Astfel vorbeşte şiSfântul Ioan Gură de Aur:

„…se poate citi Scriptura nu numai acasă, ci şicând mergem în piaţă şi când suntem în călătorieşi când suntem în adunare de lume şi când suntemprinşi de treburi, pentru ca, făcând tot ce depindede noi, să dobândim iute şi îndrumător … Aşadar,vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieştilorScripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştemînţelesul Scripturilor, fie de nu-l cunoaştem.Citirea continuă ne ajută să ţinem bine minte cecitim; adeseori ceea ce nu putem înţelege ce citimastăzi, vom putea dintr-o dată înţelege mâine,dacă revenim şi citim, pentru că bunul Dumnezeune luminează pe nevăzute mintea” (Omilii laFacere,XXXV, II).

În concluzie, creştinul are datoria morală de acunoaşte prin lectură cuvântul lui Dumnezeucuprins în Sfânta Scriptură, întrucât aici el găseşteadevărurile de credinţă, poruncile şi sfaturiledivine necesare mântuirii.

Pr. dr. Napoleon Nicolae DABU

Importanţa citirii Sfintei Scripturi

Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creştini. Pătrunşi de frumuseţeacărţilor pe care le citeau, nici nu au observat când s-a făcut seară. Când doar ei mairămăseseră în bibliotecă, au început să discute aprins despre ceea ce citiseră pestezi.

Deodată, lumina s-a stins şi au rămas cufundaţi în întuneric. Unul dintre ei zise:- Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare “Tatăl nostru” şi poate Dumnezeu se va

îndura de cel care se roagă mai frumos şi lumina se va aprinde. Ceilalţi doi au fostimediat de acord.

Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă, dar camera arămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat şi al doilea. Rugăciunea lui nu

putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie,dar lumina a rămas tot stinsă, în sfârşit, a început şi cel de-al treilea să-şi spunărugăciunea.

Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniştit şi cu grijă, s-a ridicat dela masa unde se aflau cu toţii, a plecat încet, pe bâjbâite spre intrare, a găsit tabloulelectric, a schimbat siguranţa şi s-a întors, în timp ce el îşi încheia rugăciunea,spunând “Amin!”, întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se deprietenii săi, nedumeriţi, le spuse, arătându-le Biblia de pe masă:

- Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram tocmaila versetul care spune: “Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe”.

Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe

4

Argesul Ortodox

Această trimitere a fost adresată lui Iacov,fratele lui Esav, care fugind de la casa părintească larudele mamei sale, datorită faptului că și-a înșelat frateleîn privința dreptului de întâi născut, fapt pentru care să-și salveze viața la îndemnul mamei a luat drumul spreMesopotamia, la Laban, fiul lui Batuel Arameul și frateleRebecăi, mama lui Iacov și a lui Isav. Iată ce spuneSfânta Scriptură despre cele întâmplate: “De aceea uraIsav pe Iacov pentru binecuvântarea cu care-lbinecuvântase tatăl său. Și a zis Isav în cugetul său: “Seapropie zilele de jelire pentru tatăl meu; atunci am săucid pe Iacov, fratele meu!” Dar i s-a spus Rebecăicuvintele lui Isav, fiul cel mai mare, și ea a trimis de achemat pe Iacov, fiul ei cel mai mic, și i-a zis: “Iată Isav,fratele tău, vrea să se răzbune pe tine, omorându-te.Acum dar, fiul meu, ascultă povața mea și, sculându-te,fugi la Haran, în Mesopotamia, la fratele meu Laban, Șistai la el câtva timp, până se va potoli mânia fratelui tău.Și până va mai uita el ce i-ai făcut. Atunci voi trimite șite voi lua de acolo. Pentru ce să rămân eu într-o singurăzi fără de voi amândoi?” (Facerea 27,41-45).

E drept că și tatăl lui, scârbit de căsătoriafiului său mai mare Esav, l-a îndemnat să secăsătorească cu o fată dintre rudeniile mamei sale,fapt observat și de mama lui, care spunea: “Suntscârbită de viața mea, din pricina fetelor Heteilor.Dacă-și ia și Iacov femeie ca acestea, din fetelepământului acestuia, atunci la ce-mi mai e bunăviața?” (Facerea 27,46 ).

Iacov seamănă și cu noi cei de astăzi. Viațalui, cu dorinți, cu împliniri și neîmpliniri, cu lucruricorecte și altele mai puțin corecte, cu teama deurmările faptelor sale, cu o relație de familienerezolvată, cu lipsa de sinceritate și cinste față detatăl său, pe care l-a înșelat în privința identității sale,purtând cu el povara unei relații stricate cu fratele săudar și teama de răzbunarea acestuia, Iacov are nișteexperiențe speciale cu Dumnezeu. Iacov mai aveapăcate în viața lui, care trebuiau mărturisite șipărăsite, Iacov avea nevoie de o schimbare a viețiisale, avea nevoie de pocăință, lucru ce s-a realizat înviața lui, iar Dumnezeu i-a spus că și numele luitrebuia să poarter amprenta schimbării și a pocăințeisale. „“De acum nu te vei mai chema Iacov, ci Israelva fi numele tău”. Și-i puse numele Israel”. (Facerea35,10).

Iacov, plecând de acasă a ajuns într-un locunde l-a prins noaptea și s-a culcat, punându-și opiatră la cap, loc în care Bunul Dumnezeu i s-adescoperit printr-un vis, așa cum ne prezintă SfântaScriptură cele întâmplate: „Ajungând însă la un loc,a rămas să doarmă acolo, căci asfințise soarele. Șiluând una din pietrele locului aceluia și punându-și-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. Și a visat că erao scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingeacerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și sepogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării șii-a zis: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăltău, și Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pecare dormi ți-l voi da ție și urmașilor tăi. Urmașii tăi vorfi mulți ca pulberea pământului și tu te vei întinde laapus și la răsărit, la miazănoapte și la miazăzi, și se vorbinecuvânta întru tine și întru urmașii tăi toateneamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine și te voi păziîn orice cale vei merge; te voi întoarce în pământulacesta și nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ți-am spus”. Iar când s-a desșteptat din somnul său, Iacova zis: “Domnul este cu adevărat în locul acesta și eu n-am știut!” Și, spăimântându-se Iacov, a zis: “Cât deînfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fărănumai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!”(Facerea 28, 11-17).

Iacov, ajungând la cetatea Luz, unde l-a prinsnoaptea, a luat o piatră, a pus-o sub cap și a adormitacolo, cu capul pe piatra aceea, iar Dumnezeu i-a datdovada prezenței Sale, chiar acolo lângă el. Și cândIacov s-a trezit dimineața, copleșit de conținutul visuluisău, a rostit cuvintele: “Domnul este cu adevărat în loculacesta și eu n-am știut!” Bunul Dumnezeu vegheazăpașii noștri, iar noi de multe ori în viață uităm faptul căDumnezeu e prezent chiar acolo lângă noi. Și dacă am fimai conștienți de prezența Domnului lângă noi, câtevorbe, câte atitudini, câte fapte le-am face altfel.

Semnele pe care le punem noi în relație cuDumnezeu nu sunt mari, sunt semne mărunte, asemeninouă, însă acestea au semnificații profunde: “Apoi s-asculat Iacov dis-de-dimineață, a luat piatra ce și-o

pusese căpătâi, a pus-o stâlp și a turnat pe vârful eiuntdelemn. Iacov a pus locului aceluia numele Betel(casa lui Dumnezeu), căci mai înainte cetatea aceea senumea Luz. Și a făcut Iacov făgăduința, zicând: “De vafi Domnul Dumnezeu cu mine și mă va povățui în caleaaceasta, în care merg eu astăzi, de-mi va da pâine sămănânc și haine să mă îmbrac; Și de mă voi întoarcesănătos la casa tatălui meu, atunci Domnul va fiDumnezeul meu. Iar piatra aceasta, pe care am pus-ostâlp, va fi pentru mine casa lui Dumnezeu și din toatecâte-mi vei da Tu mie, a zecea parte o voi da Ție”.(Facerea 28, 18-22).

Pentru faptul că Iacov și-a înșelat tatăl și frateleși el a fopst înșelat la rândul lui de către unchiul săuLaban, începând chiar de la căsătorie și apoi mereu șimereu pe parcursul anilor, schimbându-i-se mereusimbria.

După 20 de ani se întoarce acasă, însă are omare problemă, teama de întâlnirea cu fratele său căruiai-a luat pe nedrept binecuvânarea de întâi-născut.

„Iar Iacov s-a îndreptat spre Sucot și și-a făcutacolo locuința pentru sine, iar pentru vitele sale a făcut

șuri; de aceea a pus el numele locului aceluia Sucot.”(Facerea 33,17).

Se pare că Iacov nu mai intenționa să plece cuma zis, ci și-a zidit o casă și și-a construit adăposturipentru animale. Normal era să plece în altă parte maiîntâi și anume să mearegă la locul numit Casa Domnului(Betel) și să-i mulțumească pentru faptul că l-a salvat înîntâlnirea cu fratele lui Esav și că a rămas teafăr, el șifamilia, și s-a normalizat situația într-un mod miraculos,neașteptat și cu fratele său. Avea toate motivele să-Lcaute pe Dumnezeu și să cadă înaintea lui mulțumindu-ică l-a protejat în anii de pribegie și la binecuântat cu ofamilie frrumoasă și multă avere. Dar iacov, după ce avăzut că s-a rezolvat situația cu fratele său, înloc să pleceașa Cuma promis, și-a așezat locuința la Sucot, arătândoarecum că avea de gând să stea acolo, însă Domnul i-avorbit și l-a trimis la Casa Domnului, la Betel: „Atunci azis Dumnezeu lui Iacov: “Scoală și du-te la Betel șilocuiește acolo; fă acolo jertfelnic Dumnezeului Celui ceți S-a arătat, când fugeai tu de la fața lui Isav, frateletău!” (Facerea 35,1).

Iacov a ezitat să meargă la Betel, la CasaDomnului pentru faptul că în familia lui mai erau lucruricare nu erau puse în rânduială după cerințele luiDumnezeu. El a tolerat în familia sa tot felul dedumnezei străini, cu alte cuvinte păcvate care nu eraurezolvate. După porunca Domnul și Iacov a cerute caseisale o reformă, o schimbare, o înlăturare a zeităților dinfamila sa: Nu cunoaștem faptul dacă Iacov a descoperitfaptul ca iubita sa soție Rahela, furase dumnezeii tatăluisău: „Iar Iacov a zis casei sale și tuturor celor ce erau cu

dânsul: “Lepădați dumnezeii cei străini, care se afla lavoi, curățiți-vă și vă primeniți hainele voastre. Să nesculăm și să mergem la Betel, că acolo am să facjertfelnic lui Dumnezeu, Celui ce m-a auzit în ziuanecazului meu și Care a fost cu mine și m-a păzit încalatoria în care am umblat!” Iar ei au dat lui Iacov toțidumnezeii cei străini, care erau în mâinile lor, și cerceiice-i aveau în urechile lor; și Iacov i-a îngropat substejarul de lângă Sichem și i-a lăsat necunoscuți până înziua de astăzi.”(Facerea 35, 2-4).

Iacov a luat dumnezeii străini de la familia sa, i-a strâns laolaltă și i-a îngropat pe toți acolo la Sihem subun stejar, după care va merge la Betel să aducă Domnuluio jertfă de mulțumire. După ce ajunge la Betel ca săzidească un altar, un jertfelnic, pe care să aducăDomnului o jertfă de mulțumire. Acolo la Betel Domnuli s-a arătat din nou și i-a zis: “De acum nu te vei maichema Iacov, ci Israel va fi numele tău”. Și-i pusenumele Israel. “(Facerea 35, 10).

Istoria aceasta ne arată un tânăr care și-a păcălittatăl, pentru faptul că îi slăbise foarte mult vederea șifratele luându-i dreptul de întâii născut. Acest tânăr,Iacov a plecat de acasă la îndemnul mamei sale, spre a

scăpa de răzbunarea fratelui său Esav. Ajungând înă lafratele mamei sale, adică la unchiul său, Laban, acestal-a înșelat de multe ori. “Iar tatăl vostru m-a înșelat șide zeci de ori mi-a schimbat simbria, Dumnezeu însănu i-a îngăduit să-mi facă rău.” (Facerea 31, 7).Realitatea este că cine înșală și el va fi înșelat la rândullui și încă mult mai mult decât a înșelat el. Cu toateacestea Dumnezeu vedea dorința inimii lui Iacov și afost cu el și l-a binecuvântat mereu. Trebuia să seîmpace și cu fratele său pe care l-a înșelat, iarDumnezeu l-a ajutat să se împace: “Rămânând Iacovsingur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatulzorilor. Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-aatins de încheietura coapsei lui și i-a vătămat lui Iacovîncheietura coapsei, pe când se lupta cu el. Și i-a zis:“Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile!” Iacov I-arăspuns: “Nu Te las până nu mă vei binecuvânta”.Și l-a întrebat Acela: “Care îți este numele?” Și el a zis:“Iacov!” Zisu-i-a Acela: “De acum nu-ți va mai finumele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cuDumnezeu și cu oamenii și ai ieșit biruitor!” Și aîntrebat și Iacov, zicând: “Spune-mi și Tu numeleTău!” Iar Acela a zis: “Pentru ce întrebi de numeleMeu? El e minunat!” Și l-a binecuvântat acolo. Și apus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică fața luiDumnezeu, căci și-a zis: “Am văzut pe Dumnezeu înfață și mântuit a fost sufletul meu! “ (Facerea 32, 24-30.)

Toți avem, trebuință, asemeni lui Iacov, să nepocăim de faptele rele, să cerem iertare Domnului și să-l rugăm să nea dea binecuvântarea iertării sale șibinecuvântarea împăcării cu rudele noastre și cusemenii noștri. Să nu uităm faptul că Dumnezeu, oriunde am fi noi, El e acolo, așa cum spunea Iacov, căDumnezeu era prezent în locul acela iar el n-a știut și

pentru orice lucru să mergem la Casa Domnului să neînchinăm Lui și să-I aducem jertfe de mulțumire șirecunoștință pentru purtarea sa părintească de grijă fațăde noi. Când ceva ne merge rău îl căutăm mai des peDumnezeu la Casa Lui, însă și atunci când ne merge bineși în privința familiei sau afacerilor, precum și a relațiilordintre noi ca rudeniile noastre sau cu semenii noștrii sănu uităm să mergem la Casa Domnului cu jertfe demulțumire. La Casa Domnului trebuie să mergicontinuu, cu cereri și cu jertfe. Nu există valoare maimare pe lume dcât să-l cunoști pe Dumnezeu și să fiimereu și mereu înaintea sa cu închinară și recunoștință.Pentru cunoașterea Lui totul este o pierdere așa cumspunea și sfântul Apostol Pavel:„Dar lucrurile, caripentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere,din pricina lui Hristos. Ba încă, și acum privesc toateaceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus demare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu.Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, casă câștig pe Hristos.” (Fil. 3,7-8).

Ca și creștini, câștigați la mântuire prin IisusHristos, Domnul și Mântuitorul nostru să căutămtotdeauna Casa Domnului și acolo pe sfântul Lui altar săașezăm viața noastră, cu cererile, cu nevoile și cumulțumirile noastre.

„Veniți să ne închinăm și să cădem înaintea Luiși să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut penoi. Că El este Dumnezeul nostru și noi poporul pășuniiLui și oile mâinii Lui.” (Psalmii 95,6-7.).

Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Pentru orice situație a vieții, du-te la Casa lui Dumnezeu !

5

Argesul Ortodox

Cuprins fiind de emoţie, respect şi recunoştinţăm-am tot gândit, preţ de mai multe ore, cum să-mi potexprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şisentimente faţă de viaţa, opera, activitatea şi personalitateacomplexă şi completă a Înaltpreasfinţitului Părinte Dr.Nicolae Corneanu – Arhiepiscopul Timişoarei şiMitropolitul Banatului, acum, cu prilejul mutării sale lacereştile şi veşnicele lăcaşuri… A unui distins ierarh, cupeste nouăzeci de ani de viaţă şi peste cincizeci de ani deslujire apologetică, arhierească şi mitropolitană, jertfelnicăşi mărturisitoare, cu timp şi fără timp, în spiritul buneinoastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice aPoporului nostru Românesc, din partea de Vest aŢării!...

Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nueste uşor să faci un asemenea lucru, mai ales pentruunul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, puţinăvreme adică de numai douăzeci şi trei de ani, încondiţiile în care a fost slujitorul şi arhipăstorulduhovnicesc, a preoţilor şi credincioşilor ce vieţuiesc încuprinsul teritorial canonic al Arhiepiscopiei Timişoareişi Mitropoliei Banatului, de peste cincizeci de ani (depeste o jumătate de veac), fiind, până în momentul defaţă, decanul de vârstă (şi în privinţa vârstei şi în cea avechimii în funcţie) în rândul Mitropoliţilor BisericiiOrtodoxe Române!...

În viziunea, în mintea şi în inima meapersonalitatea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscopşi Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu s-a conturat şi s-aidentificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte şianume: în primul rând prin maturitatea şi bogataexperienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească,prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene alepoporului nostru, prin felul său de a fi, unul foarte calm,blând şi aşezat, şi, totodată, foarte firesc şi mai puţinsofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea,fermitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o aveaspre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării uneiprobleme, atunci când situaţia o reclama; prin culturateologică, duhovnicească, şi nu numai, cu care a fostînzestrat, datorită muncii şi tenacităţii ÎnaltpreasfinţieiSale – deoarece era un erudit, un cult şi un autodidactînnăscut, precum şi foarte consecvent cu el însuşi, de-alungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul criticînsoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; apoiprin spiritul de disciplină şi bună rânduială, în primul rândcu propria sa persoană, revelat cu fiecare slujire ori cufiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarteaccesibil şi înţelept, coerent (dar) şi consistent, în diferiteîmprejurări ori cu diferite prilejuri sau ocazii!...

De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un omde o sinceritate, discreţie, modestie şi nobleţe spirituală,interioară, ieşite din comun, care îţi inspira foarte multăîncredere, confort sufletesc sau lăuntric, precum şidragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastreromâneşti şi ortodoxe!...

Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. NicolaeCorneanu a ajuns la o vârstă şi la o maturitate sauexperienţă la care, probabil, s-a gândit mai mult la ce a fostîn urmă, făcându-şi tot felul de bilanţuri cu privire laaspectele şi valenţele, diverse şi variate ale activităţii sale,care a fost una foarte folositoare multor oameni – slujitoriai altarelor sau credincioşi ai Bisericii noastredreptmăritoare!...

Cugetând la activitatea şi la personalitateaÎnaltpreasfinţiei Sale, care a fost una foarte bine conturatăşi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc ladarul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şiStăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şiMântuitorul nostru Iisus Hristos – Marele Arhiereu, pe careÎnaltpreasfinţia Sa l-a cinstit şi l-a slujit întotdeauna cutoată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!...

M-aş bucura să ştiu că atât contemporanii cât şiposteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţaşi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce afost şi a însemnat în conştiinţa şi în memoria noastrăcolectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi ospun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noicam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repedebinefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi facun act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câteori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şirespect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şicare fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostruIisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa ceacerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte!...

Aşadar, sunt deplin încredinţat, că sunt foartemulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericiinoastre strămoşeşti, care se roagă Bunului Dumnezeu, să îidăruiască iertarea păcatelor şi aşezarea lui cu drepţii şi cualeşii Săi, răsplătindu-i pentru faptul că i-a făcut pe ei saupe copiii lor oameni cu şcoală teologică înaltă, încheiată, şi

pe care, apoi i-a hirotonit ierarhi, preoţi şi diaconi, dupăcare i-a instalat în eparhiile şi parohiile încredinţate lorspre păstorirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava luiDumnezeu – Păstorul cel Bun; apoi a târnosit şibinecuvântat atât de multe biserici şi lăcaşuri de închinare– fapt care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri -marcate de prezenţa şi activitatea Înaltpreasfinţiei Sale,atât de prodigioasă (şi) care s-a desfăşurat pe parcursulatâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorindu-i, încăodată, dezlegarea de toate cele pământeşti şi trupeşti şiaşezarea în comuniunea şi comunitatea, cea cerească şiveşnică a Preasfintei Treimi!...

În altă ordine de idei, vom afirma şi reţine faptul,

referindu-ne la câteva date biografice aleÎnaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi MitropolitNicolae Corneanu, că, Duhul Domnului a împărţitpăstorilor sufleteşti ai neamului nostru românesc diferitedaruri duhovniceşti. Unii au fost buni şi renumiţi PărinţiSpirituali, îndreptând pe cei greşiţi, alţii au suferit pentruturma lor greutăţile vremurilor şi nu au părăsit-o la necaz.Unii au fost tari în credinţă, alţii au fost pildă de smerenie.Unii au luminat prin ştiinţa lor, iar alţii prin dreaptăcârmuire. Dragostea de carte şi credinţă l-a chematdevreme pe Înaltpreasfinţia Sa Dr. Nicolae Corneanu -Mitropolitul Banatului. Căci, este binecunoscutataşamentul şi devotamentul dedicat şi închinat slujirii luiDumnezeu, prin renunțarea la bucuriile personale,exemplar reprezentat de Înaltpreasfinţitul PărinteArhiepiscop şi Mitropolit Nicolae, cu atât mai mult cu câta fost considerat şi recunoscut sau acreditat ca fiind cel mailongeviv Arhiereu şi Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române,contemporane, căci a fost de cincizeci şi doi de ani înaceastă funcţie, slujire şi demnitate. Foarte iubit decredincioşi, Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae acontinuat să uimească prin puterea cu care a suportat şiîndurat toate nevoințele trupului, şi care au fost delocuşoare, seninătatea chipului, a glasului ce a păstrat aceleaşiinflexiuni şi peste care timpul nu s-a îndurat să lase urme,precum şi nealterata sa încredere în puterea lui Dumnezeupe care a insuflat-o permanent acelora care i s-au adresat.Cuvintele sale blânde dar pline de conţinut, mesaj şi miezau fost un sincer şi adevărat îndemn spre a merge maideparte, înfruntând vicisitudinile acestor vremuri tulburi,când oamenii se simt oarecum dezrădăcinaţi. Şi-a înţelesmisiunea de la bun început, ştia că a urma acest drum alcredinţei înseamnă a fi frământat, a-ţi pune întrebări, aînvăţa mereu, a o lua iar şi iar de la capăt…

Înaltpreasfinţia Sa Nicolae Corneanu -Mitropolitul Banatului, s-a născut la data de 21 noiembrieanul 1923 la Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, într-ofamilie de preoţi. Tatăl său era Preot la Biserica SfântulIoan Botezătorul din oraşul Caransebeş, iar unchiul a fostSecretarul Episcopului Miron Cristea. Pentru că tatăl său amurit de tânăr, copilăria Înaltpreasfinţitului PărinteNicolae a fost marcată de dragostea pentru cele sfinte pecare mama sa i-a insuflat-o. Între anii 1934 - 1942 a urmatŞcoala elementară şi Liceul în oraşul Caransebeş, alegândsă urmeze la Bucureşti cursurile Facultăţii de Teologie.Încă din anul I publică articole pe teme patristice. LaCrăciunul anului 1943 este hirotonit Diacon celibatar decătre Episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului, înBiserica Parohiei Obreja, judeţul Caraş-Severin. Licenţiatîn Teologie, după absolvirea facultăţii îşi concentrează

eforturile în vederea pregătirii tezei sale de doctorat, iar la30 iunie 1949 îşi va susţine teza cu titlul: “Viaţa şipetrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturilemonahismului creştin pe Valea Nilului” sub coordonarearegretatului Părinte Profesor de Patrologie şi literaturăPatristică Ioan G. Coman.

Revenind pe plaiurile natale, este numit Profesorsuplinitor la Academia Teologică din Caransebeş şi dupădesfiinţarea istoricei Episcopii de aici merge la Timişoara,unde este numit în anul 1949 Secretar, apoi Referentprincipal la Centrul Eparhial, iar între anii 1952 - 1956ocupă funcţia de Consilier Cultural al ArhiepiscopieiTimişoarei şi Caransebeşului. Din anul 1956 reia

activitatea în învăţământul teologic ca profesor laSeminarul Teologic din Caransebeş, unde predă greacaşi franceza până la 1 martie 1959 când devineConferenţiar Universitar la Catedra de ÎndrumăriMisionare a Institutului Teologic de grad Universitardin Sibiu, predând Teologia simbolică şi Limba greacă.Dascăl de elită, cu o temeinică pregătire, dublată de unlarg orizont de cultură generală, profil de enciclopedist,a format generaţii întregi, toţi cei care i-au audiatcursurile având mereu în minte şi în inimă chipulprofesorului de vocaţie. Prelegerile sale atrăgeauîndeosebi prin claritate şi eleganţă în ceea ce priveştestilul şi maniera de prezentare. Ţinuta sa sobră şidragostea faţă de studenţi au lăsat urme de neşters însufletele acestora.

În anul 1960 este hirotonit Preot de cătreviitorul şi de pie memorie Patriarh Teoctist Arăpașu, peatunci Episcop Vicar Patriarhal, iar la 15 decembrieeste ales Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.Se călugăreşte la Mănăstirea Cernica de lângăBucureşti, la data de 12 ianuarie anul 1961, păstrândnumele de Nicolae. Este hirotonit Arhiereu în Biserica“Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti la 15 ianuarie1961, de către Patriarhul Justinian Marina, împreună cualți doi ierarhi, instalarea în funcţia de Episcop alAradului având loc la 22 ianuarie acelaşi an, înCatedrala Episcopală din municipiul Arad.

La 17 februarie 1962, acelaşi ColegiuElectoral al Patriarhiei Române, îl alege în scaunulvacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului

şi Mitropolit al Banatului. A fost instalat la 4 martie 1962în Catedrala Mitropolitană din municipiul Timişoara, decătre Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române JustinianMarina şi alţi membri ai Sfântului Sinod. În anii `80 acolaborat cu Institutul Ecumenic ”Pro Oriente” din Viena -Austria susţinând mai multe prelegeri şi comunicări. Întreanii 1978 - 1981 a activat ca Membru în Comitetul Centralal Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi, de asemenea,Delegatul Patriarhiei Române la instalarea Papilor IoanPaul I şi Ioan Paul al II - lea.

A răspuns o vreme de comunităţile ortodoxeromâne de peste hotare. Ca ierarh s-a îngrijit de problemeleadministrative şi gospodăreşti din eparhie, avândnumeroase iniţiative printre care sprijinirea ridicării şipictării a zeci de noi lăcaşuri de cult, restaurarea unormonumente istorico - bisericeşti din eparhie, sprijinireamănăstirilor şi înfiinţarea Facultăţii de Teologie dinTimişoara. Urmare neobositelor preocupări cărturăreşti,Înaltpreasfinţia Sa este ales, în anul 1992, Membru deOnoare al Academiei Române şi Membru al UniuniiScriitorilor din România. Este “Cetăţean de Onoare” aloraşelor Timişoara, Lugoj şi Caransebeş.

În anul 1997 i s-a înmânat Premiul Grupuluipentru Dialog Social “Pentru întreaga viaţă închinatăadevărului, dreptăţii şi libertăţii”. În anul 2000 i s-aconferit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de MareCruce conferit de Preşedinţia României. În anul 2008 aprimit din partea Majestății Sale Regele Mihai I Ordinul”Crucea Casei Regale a României”, de asemenea între anii1975 - 2012 a fost Membru în Asociația Internațională deStudii Patristice.

„Porunca cea mai mare pe care ne-a lăsat-o IisusHristos este să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele ca petine însuţi. Atunci, dacă ai îndatorirea să-ţi ajuţi semenul,Biserica nu poate lipsi din această relaţie, are menirea s-opună în practică, în viaţa de fiecare zi”, a spus, la unmoment dat, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şiMitropolit Nicolae Corneanu, a cărui viaţă, biografie,carieră şi carte de vizită, impresionante, ne face să negândim că viaţa şi activitatea Înaltpreasfinţiei Sale cusiguranţă va necesita cel puţin o amplă lucrare, omonografie cuprinzătoare, complexă şi completă, sprefolosul duhovnicesc al credincioşilor şi ca exemplu, pildăşi reper pentru oamenii şi vremurile ce vor veni!...

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!

Dr. Stelian GOMBOŞ

Un gând de aleasă recunoştinţă şi deosebită preţuire acum,la mutarea la cereştile şi veşnicele lăcaşuri a

Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Nicolae Corneanu – Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului...

6

Argesul Ortodox

Prima Biserică Domnească dinCâmpulung

Actuala Biserică a Mănăstirii Negru Vodădin Câmpulung, cu hramul Adormirea MaiciiDomnului, situată la intrarea în CâmpulungMuscel, dinspre Piteşti, pe Strada Negru Vodă, nr.64, este a treia construcţie pe acelaşi loc.

Prima biserică a fost ridicată de NicolaeAlexandru Basarab, după anul 1330, anul morţiicomitelui Laurenţius, „Comes de Longocampo”,1ultimul comite catolic cunoscut aici.

Biserica a fost în incinta curţii domneşti,dar cu incintă proprie. Aici a şi fost înmormântatNicolae Alexandru Basarab, păstrându-i-se piatrade mormânt, de mici dimensiuni (1.05 x 0.94 x0.14 m) având, într-un chenar cu motive vegetale,inscripția slavonă, tradusă prin: „În lunanoiembrie 16 zile a răposat marele și singurulstăpânitor domn Io Nicolae Alexandru Voievod,fiul marelui Basarab Voievod, în anul 6873(1364), indictionul 3. Veșnica lui pomenire.”2

Întrucât la Argeş bântuia ciuma, reşedinţaa fost temporar mutată la Câmpulung.3 Basarab IÎntemeietorul a trecut la Domnul tot laCâmpulung, după cum reiese din zgrafituldescoperit în 1920, pe peretele nordic al BisericiiDomneşti din Curtea de Argeş: „În anul 6860(1351-1352), la Câmpulung a murit MareleBasarab Voievod”.4 În această primă biserică afost înmormântat Basarab I Întemeietorul, dupăcum dovedesc cercetările arheologice efectuatede Virgil Drăghiceanu, în 1924.5 Alături demormântul lui Nicolae Alexandru Basarab se maisăpase un mormânt în acelaşi loc de cinste,dedicat ctitorilor şi familiilor lor, corespunzândca adâncime cu jumătatea secolului al XIV-lea.Toate aceste indicii ne îndreptăţesc săconsiderăm că mormântul a aparţinut lui BasarabI.

Prima biserică a rezistat până în 1628când s-a prăbuşit din cauza unui cutremur şi avechimii, fără să se păstreze urme vizibile care săne dea date suplimentare despre această primăbiserică.6

Date despre prima biserică

Hrisovul din 13 noiembrie 16187 alvoievodului Gavril Movilă privind procesulbisericii domneşti din Câmpulung cu familiaboierilor Bădeşti conţine ştiri despre primabiserică, ctitoria lui Nicolae Alexandru Basarab.Actul în sine trebuie analizat din perspectivaîntregului proces al satului Bădeşti8, fiind o verigăîntr-o înlănţuire de judecăţi şi evenimente care s-au desfăşurat din a doua jumătate a secolului alXV-lea, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.9

Preoţii Bisericii Domneşti din Câmpulungsusţin că Bădeştii se aflau în stăpânirea bisericiiDomneşti încă de la întemeierea ei de cătrevoievodul Nicolae Alexandru, în 1351/1352 şi căacesta o stăpânise „timp de 180 de ani”,10 cândfusese „împresurată” de stolnicul Badea Boloşinşi aduc dovadă existenţa mormântului lui NicolaeAlexandru Basarab în biserică,11 o carte bătrânădin 6850 (1351/52) „a răposatului NicolaeAlexandru” şi o icoană a Maicii Domnului „undeerau toate milele sfintei biserici scrise derăposatul Nicolae Alexandru Vv; şi întru aceaicoană era şi satul Bădeşti, cu toate hotarele lui,ca să fie sfintei biserici Domneşti.”12 Icoana eratranscripţia pentru proscomidie a hrisovului dedanie, un pomelnic care amintea preoţilorobligaţia faţă de ctitorul şi binefăcătorul bisericii.Hrisovul lui Gavril Movilă din 1618, ţinând cont

de toate acestea, dă câştig de cauză preoţilorbisericii câmpulungene.13

Hrisovul din 1618 menţionează: „Pentrucă acest sat Bădeşti au fost bătrână şi dreaptămoşie … sfintei biserici a Domniei mele, dată şimiluită de răposatul Io Nicolae AlexandruVoievod, feciorul bătrânului răposatului IoBasarab Voievod, nepotul răposatului NegruRadul Voievod, carele este pristăvit şi îngropattrupul lui întru această sfântă biserică … ca să fiesfintei biserici spre întărire … iar domnii sale şipărinţilor domnii sale vecinică pomenire.”14

„Cronologia tabelară”15 pomeneştedocumentul din 1618 de două ori. Prima dată laanul 6800 (1291/92) când aşează domnia tatăluilui „Mircea Vodă … sin Radul Vv. Radul Vv.Negru au fost Basarab: dintru care l-am adevărat,dintr-un hrisov al mănăstirii Câmpulungului, demoşia Bădeşti.”16 A doua oară este menţionathrisovul în dreptul datei de 6860 (1351/52): „6860Nicolae Voievod Basarab cel dintâi sin AlexandruVv. Basarab, feciorul Negrului Vv. Basarab,carele adeverează hrisovul lui Nicolae Vv. Ca săfie sfintei mănăstiri Câmpulungului, moşiaBădeşti şi mai adeverează şi pisania de la piatramormântului Mării Sale.”17

Biserica Negru Vodă din Câmpulungposeda, de la întemeiere, pe lângă moşia Bădeştişi moşiile „Groşanii, Bogăţeştii, cu rumâni şiţigani”18 şi probabil şi munţii Preotesele, PietreleAlbe şi jumătate din munţii Leaota, precum şisălaşe de ţigani.19

Cu ocazia săpăturilor arheologice făcuteîntre 27 august - 7 octombrie 1924, de către VirgilDrăghiceanu, s-a făcut un releveu publicat de N.Ghika-Budeşti în anul 1927.20 Ulterior a fostîntregit de Jurnalul săpăturilor arheologice din1924, publicat de către autor, mult mai târziu, în1964 şi însoţit de câteva fotografii.21

Jurnalul săpăturilor din 1924 adevereştecă nu a existat, pe acelaşi loc, o altă biserică maiveche decât cea ctitorită de Nicolae AlexandruBasarab şi demolată în 1633 de Matei Basarabcare a zidit din nou alta.

Ctitoria lui Nicolae Alexandru Basarab,potrivit releveul publicat în 1927,22 avea

dimensiuni mijlocii, de aproximativ 20,5 X 12,0m.23 şi a fost destinată ab initio săvârşirii cultuluiortodox. S-au putut identifica pronaos, naos cutrei nave longitudinale şi Sfântul Altar încadrat dedouă pastoforii (proscomidiar şi diaconicon).

Formă pentagonală la interior şi exterior apărţii răsăritene care a dat un aspect special şicelor două pastoforii, precum şi caja scării, plasatăla colţul de nord-vest al pronaosului, care duceaîntr-un cafas sau balcon destinat probabil familieidomneşti, construită o dată cu biserica, audeterminat pe unii cercetători să considere căplanul bisericii este romanico-gotic şi săconsidere că aceasta este cea mai veche bisericădin Muntenia ctitorită în mijlocul secolului alXIV-lea de Nicolae Alexandru Basarab.24

Virgil Drăghiceanu, în urma săpăturilorarheologice din 1924, descoperă cel mai vechinivel de călcare la 2,0 m. adâncime faţă denivelul actual,25 având cărămizi pavimentare,„aşezate oblic faţă de axul bisericii, înclinatespre stânga în jumătatea de nord a bisericii şispre dreapta în jumătatea de sud”.26

Pr. dr. Daniel GLIGORE

COMPLEXUL MONAHAL DIN CÂMPULUNG MUSCEL

1. Virgil Drăghiceanu, „Curtea Domnească din Argeş. Note istorice şiarheologice”, în B.C.M.I., X – XVI, 1917-1923, Bucureşti, Tiparul CulturaNaţională, 1923, p. 13.

2. Gheorghe I. Cantacuzino, Începuturile orașului Câmpulung și CurteaDomnească. Aspecte ale civilizației urbane la Câmpulung, Editura AcademieiRomâne, București, 2011, p. 47.

3. Pavel Chihaia, Monumente din cetăţile de scaun ale Ţării Româneşti,vol. I, Artă medievală, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 163-177.

4. Virgil Drăghiceanu, „Curtea domnească din Argeş. Note istorice şiarheologice”, în loc. cit., fig. 9, p. 16.

5. Idem, „Despre Mănăstirea Câmpulung. Un document inedit: Jurnalulsăpăturilor făcute de Comisia Monumentelor Istorice în 1924”, în B.O.R.,LXXXII, 1964, nr. 3-4, p. 284-335.

6. Adriana Boescu, Aurelian Stroe, „Contribuţii la datarea fundăriimănăstirii Câmpulung”, în Muzeul Câmpulung Muscel. Studii şi comunicări,vol. II, Câmpulung, 1982, p. 41-45.

7. Este de fapt transumptul (rezumatul) unui document de danie dat deNicolae Alexandru Basarab Bisericii Domneşti de la Câmpulung, cu cea maiveche dată documentară – 1351/52. Pavel Chihaia, Din cetăţile de scaun aleŢării Româneşti, ed. cit., p. 304-305.

8. Documentele cele mai vechi păstrate legate de „procesul Bădeştilor”sunt din perioada 27 mai 1571-1574. D.I.R., XVI, B, vol. IV, p. 23-24.

9. Pavel Chihaia, Din cetăţile de scaun ale Ţării Româneşti, ed. cit., p.273.

10. Între 1351/2 şi 1531/52.11. Cel care avea mormântul într-o biserică făcuse danii importante,

legate la rândul lor de mormânt, ca de un hrisov. Pavel Chihaia, op. cit., p.284.

12. Ibidem, p. 285.13. Ibidem, p. 274.14. D.I.R., XIII, XIV şi XV, B, nr. 8, p. 12; D.R.H., B, I, nr. 2, p. 11;

D.I.R., XVII, B, III, nr. 236, p. 264-266.15. A fost scrisă între 1746-1764. Nicolae Iorga, Operele lui Constantin

Cantacuzino, Bucureşti, 1901; Aurora Ilieş, „Autorul Cronologiei Tabelare”,în Omagiu lui P. Constantinescu-Iaşi, Bucureşti, 1968, p. 354.

16. Pavel Chihaia, op. cit., p. 275.17. Ibidem.18 Hrisovul voievodului Constantin Şerban, din 30 octombrie 1654,

menţionează „… ei au ridicat mare pâră asupra sfintei mănăstiri (Negru Vodăn.a.) cu satul Bădeşti … (Boierii jurători însă) au jurat cu sufletele lor cum căau pomenit pe Groşănenii tot vecnici la piatră de la zidirea bisericii lui NegruVodă şi i-au dat şi ei vecnici …” S.M.B.A.N., Mănăstirea Câmpulung, XIX/3,original.

19. Documente anterioare lui Matei Basarab dovedesc existenţa ţiganilorrobi pe lângă „biserica lui Negru Vodă”. D.I.R., XVII, B, III, nr. 368, p. 407;idem, IV, nr. 182, p. 172; documentele din 19 august 1627 şi 27 martie 1630în manuscris la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.

20. N. Ghika-Budeşti, „Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia”,partea I, în B.C.M.I., an 1927, fasc. 53-54, p. 6, plan I, fig. 1.

21. V. Drăghiceanu, „Despre Mănăstirea Câmpulung. Un documentinedit: jurnalul săpăturilor făcute de Comisia Monumentelor Istorice în1924”, în loc. cit., p. 284-335.

22. N. Ghika-Budeşti, „Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia”,partea I, în loc. cit., fasc. 53-54, p. 6, plan I, fig. 1.

23. Arh. Cristian Moisescu, „Noi puncte de vedere asupra ipostazelordispărutei biserici domneşti <<Negru Vodă>> din Câmpulung Muscel”, înR.M.I., an LXVII (1998), nr. 1-2, p. 50, comp. şi „Despre MănăstireaCâmpulung. Un document inedit: jurnalul săpăturilor făcute de ComisiaMonumentelor Istorice în 1924”, în în B.O.R., LXXXII, nr. 3-4, Bucureşti,1964, p. 322.

24. N. Ghika-Budeşti, „Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia”,partea I, în loc. cit., p. 6.

25. V. Drăghiceanu, „Despre Mănăstirea Câmpulung. Un documentinedit: jurnalul săpăturilor făcute de Comisia Monumentelor Istorice în1924”, în loc. cit., p. 296 şi 316.

26. Ibidem, p. 318. Fotografia pavimentului la p. 303.

7

Argesul Ortodox

Proiectul social-filantropic

CAMPIONII BUCURIEICAMPIONII BUCURIEI

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, lanivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor

sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat de Părintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil

de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici și problemele de sănătate foarte grave.

O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului,

care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7)

Fericit cel care caută la sărac şi lasărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe elDomnul. (Sfântul Proroc David)

Milostenia este o poruncă, un îndemndar în același timp trebuie să fie izvorâtădin dragostea de aproapele, fără de carenimic nu are valoare. Milostenia sauîndurarea creștină izvorăște din iubireade Dumnezeu și de aproapele și se aratăprin ajutorarea materială și morală asemenilor noștri aflați în nevoie.Mântuitorul, Care este modeluldesăvârșit al milosteniei (Matei 11, 32;Marcu 8, 2), ne-a arătat că la Judecata deApoi faptele îndurării trupești șisufletești sunt acelea care ne vordeschide porțile fericirii veșnice (Matei25, 34-40). Dar, “chipurile de a milui” –cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur –“sunt felurite și porunca aceasta este

întinsă.”Urmând îndemnul Mântuitorului din cea de-a cincea

Fericire: “Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”(Matei 5, 7), cu binecuvântarea ÎnaltpreasfinţituluiPărinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului șiMuscelului, astăzi 30 septembrie 2014, la sediulProtoieriei Câmpulung Muscel, a avut loc un noucapitol din Proiectul Social Filantropic CampioniiBucuriei.

Pentru această fază a proiectului au fost rânduiţipreoţii din Cercul Pastoral nr. 3, din parohiile: ValeaPopii, Jugur, Poienarii de Muscel, Lăzăreşti, SchituGoleşti, Livezeni, Opreşti, Rădeşti şi Stâlpeni. Dinaceste parohii au fost selectate familii nevoiașe, aflateîn grele condiții de viață, fără venituri, cu mulți copiice prezintă risc de abandon școlar precum și bătrânisau persoane bolnave fără familie, ce au primit pringrija preoților reprezentanți ai parohiilor, ajutoare ceau constat în alimente și cărți de rugăciune – hranăpentru trup și suflet.

Am flămânzit şi mi-aţi dat să mănânc(Matei 25, 35)

Există multe feluri în care Hristos Domnulvine la noi şi întinde mâna Sa cea nevăzutăspre noi, pentru ca noi să devenim mâinileiubirii Sale milostive către oamenii care aunevoie de ajutorul nostru.

În Sfânta Scriptură a Noului Testament,Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că cea maimare poruncă este iubirea de Dumnezeu şi deaproapele: “Să iubeşti pe DomnulDumnezeul tău cu toată inima ta, cu totsufletul tău şi cu tot cugetul tău.“ Dar și: “Săiubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“. Înaceste două porunci se cuprind toată Legea şiProrocii” (Matei 22, 36-40). Despre iubirea deaproapele şi cum o putem manifesta nevorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos înEvanghelia după Sfântul Luca (în capitolul 6,27-36), încheind cu îndemnul: “Fiţi milostivi,precum şi Tatăl vostru este milostiv“.

Iubirea omului faţă de Dumnezeu secompletează cu iubirea omului faţă de aproapele,

manifestată prin milostenie, ca răspuns la darurile pecare omul le primeşte de la Dumnezeu, începând cu

însuşi darul vieţii. Sfântul MaximMărturisitorul spune că: “Roadele iubiriisunt: a face bine aproapelui din toată inima,a răbda îndelung, a fi cu îngăduinţă şi afolosi lucrurile cu dreaptă judecată“ (Sf.Maxim Mărturisitorul).

Aceste îndemnuri sunt puse în practică și decătre Campionii Bucuriei Sociale. Astfel,marți, 7 octombrie 2014, în ProtoieriaCostești, la biserica parohială “Bădești” dincomuna Bârla, s-au reunit preoții din cele 10parohii ce alcătuiesc Cercul Pastoral nr. VII,respectiv: Badesti, Mozăceni Vale, Podișoru,Boretu, Barla, Ciociești, Mandra, Malu,Urluieni și Tomești - Urluieni. Din acesteparohii au fost selectate familii nevoiașe,aflate în grele condiții de viață, fără venituri,cu mulți copii ce prezintă risc de abandonșcolar precum și bătrâni sau persoane bolnavefără familie, ce au primit prin grija preoțilorreprezentanți ai parohiilor, ajutoare ce auconstat în alimente și cărți de rugăciune –

hrană pentru trup și suflet.

“Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căciÎmpărăția lui Dumnezeu este a unora ca acestora.”(Lc 18, 16)

Educaţia se sprijină pe trei piloni: Familie, Şcoală,Biserică.

Cel mai adânc scop al educaţiei copiilor nu este doarsă ajungă înţelepţi sau să fie doar oameni morali însocietate, ci să ajungă buni fii ai lui Dumnezeu, sădobândească înfierea după har.

Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai iubiţiPărinţi ai Bisericii noastre, care a vorbit despre ceînseamnă buna creştere a unui copil creştin, îndeamnăaducerea micuţilor în casa Domnului “ca la şcoală“:“Ar trebui să fie ca atunci când îi trimitem la şcoală şiei ştiu că au răspunderi: să înveţe şi să-şi facă lecţiile.Aşa ar trebui să meargă şi la biserică, ca la şcoală.Noi trebuie să-i ducem, nu să-i lăsăm pe mâna altora.Să mergem împreună şi să ascultăm împreună slujba,şi apoi să le cerem să-şi amintească ce-au auzit şi ceau învăţat. Numai aşa îi vom putea corecta uşor şi penesimţite. Dacă şi acasă copiii vă aud tot timpuldiscutând ca nişte creştini cu frica lui Dumnezeu şi ledaţi sfaturi bune, aceste seminţe vor da curând un rodbogat“.

Biserica si Școala sunt două instituții atât deapropiate ca funcție, încât este imposibil să slujesti înBiserică și să faci abstracție de Școală și invers, să faciparte din instituția școlii și să faci abstracție deBiserică.

Educația este forma cea maiînaltă în lucrarea de modelareși formare a caracterului șipersonalității copiilor șitinerilor. Din acest motiveducația ar trebui să fieprioritatea fundamentală aoricărei societăți care doreșteprogresul spiritual șibunăstarea materială apoporului. Plecând de la acesteprincipii, în cadrul proiectuluiCampionii Bucuriei un locfruntaș este ocupat de copii șieducația necesară unei bunedezvoltări.

O nouă filă dedicatăsprijinirii educației a fost scrisăîn cadrulproiectului CampioniiBucuriei, astăzi, 3 octombrie2014, în protoieria Pitești,unde preoții din parohiile carealcătuiesc Cercul Pastoral nr.V, împreună cu Părintele Protopop Ciprian Vuțan,Consilier responsabil de Sectorul Învățământ, au oferitdaruri elevilor din clasele I-IV ale Școlii GimnazialeMoșoaia. Peste 100 de copii au primit caiete auxiliarela disciplinele Matematică și Limba Română, precum

și câte o carte de rugăciuni editată de ArhiepiscopiaArgeșului și Muscelului. Aceste acțiuni dedicatesprijinirii educației și combaterii abandonului școlarvor continua, urmând ca până la sfârșitul anului foartemulți copii să primească cele necesare pentru bunadesfășurare a procesului de învățământ.

OrtosintezeOrtosintezeArgesul Ortodox

8

Proiectul social-filantropic

CAMPIONII BUCURIEICAMPIONII BUCURIEI

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după unprogram stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul

abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat dePărintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primescbătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, care sunt chemați să aducăbucurie în casele celor sărmani.

“Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)

“Spre cel sărac apleacă-ți urechea și cu dulceațădă-i binețe.” (Tob 4,7)

Să dai de bunăvoie, să dai după posibilități, cudragoste, cu mărinimie și cu înțelepciune. “Fiecare sădea“, spune Sfântul Pavel, “cum socotește cu inima sa,nu cu părere de rău sau din silă, căci pe cel care dă cuvoie bună Dumnezeu iubește“ (II Cor 9, 7).

Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viațacreștină și pentru fiecare dintre noi. Pentru că laJudecata din urmă Mântuitorul amintește de toatefaptele bune, punând cel mai mare preț pe milostenie,care este fiica cea mai mare a iubirii creștine. LaÎnfricoșătoarea Judecată, Mântuitorul ne subliniază închip deosebit darul sau fapta bună a milostenieicreștine, care va avea un mare rol la mântuireasufletelor noastre. Căci milostenia singură acoperămulțime de păcate. De aceea suntem datori că în toatăviața noastră să miluim după putere pe aproapelenostru, atât prin milostenie materială, cât și prinmilostenie sufletească, prin sfătuire, mângâiere, cărțisfinte și rugăciune pentru cei neputincioși.

Sunt șase fapte bune ale milosteniei pe care lecitează Mântuitorul în Sfânta Evanghelie, și anume :

Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui:Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția

cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămândam fost si Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol amfost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați

cercetat; în temniță am fost și ați venitla Mine. Atunci drepții vor răspunde,zicând : Doamne, când Te-am văzutflămând și Te-am hrănit? Sau însetat șiȚi-am dat să bei? Sau când Te-am văzutstrăin și Te-am primit? Sau gol și Te-amîmbrăcat? Sau când Te-am văzutbolnav sau în temniță și am venit laTine ? Iar Împăratul, răspunzând, vazice către ei: Adevărat zic vouă,întrucât ați făcut unuia dintr-aceștifrați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.

Plecând de la îndemnurile SfinteiScripturi, Campionii BucurieiSociale urmăresc să transforme acestesfinte cuvinte în fapte. Un astfel demoment a avut loc în ProtoieriaMioveni, pe 16 octombrie 2014, labiserica parohială Lunca Stejăreț, undepreoții parohiilor ce alcătuiesc CerculMisionar nr. VI, din comunele Merișani

și Budeasa, au dăruit ajutoare, constând în hranăpentru trup, dar și pentru suflet, unor familii nevoiașe,aflate în grele condiții de viață, fără venituri, cu mulțicopii ce prezintă risc de abandon școlar.

Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru estemilostiv (Luca 6, 36)

Trebuie să fim milostivi precum este și Dumnezeucu noi. Sfinții Părinţi, luminătorii Bisericii, le purtaumult de grijă celor săraci şi trişti și ne îndeamnă pefiecare dintre noi să ne luptăm din toate puterilenoastre pentru a împlini această poruncădumnezeiască: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostrueste milostiv (Luca 6, 36) şi Milă voiesc, iar nujertfă (Matei 9, 13).

Pilda Sfântului Petru cel Milostiv, care mai înaintea fost vameş, ne îndeamnă să fim milostivi cătresăraci. Acela, pentru o pâine pe care a aruncat-ocătre un sărac, a primit iertarea păcatelor sale, dupăcum i s-a arătat în vis: “Dacă o pâine, pe care amaruncat-o în fața săracului, mi-a ajutat mie atât de

mult încât nu m-au luat pe mine diavolii, cu cât maimult milostenia cea multă, făcută cu blândețe și cuosârdie, va ajuta acelora care, fără cruțare, își împartbogățiile lor la săraci?” Așadar, și cea mai micămilostenie cântăreşte mult în drumul nostru sprecâştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Îndemnurile Sfinților Părinți sunt urmate și de toțicei care, unindu-și sufletele, alcătuiesc marea familiea Campionilor Bucuriei.

Astfel au mai trecut în răbojul lui Dumnezeu o nouăacțiune de întrajutorare în protoieria Topoloveni, pe 28octombrie 2014, la parohia Căteasca, unde toateparohiile din comunele Căteasca și Rătești și-au unitforțele venind cu ajutoare în sprijinul unor familiiaflate în grele condiții de viață, fără venituri, cu mulțicopii ce prezintă risc de abandon școlar.

Împărțit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne înveacul veacului. Domnul iubeşte milostenia şidreptatea. Fericit este cel ce înţelege pe cel sărac, căîn ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul (PsalmistulDavid)

Sfântul Antioh ne spune: “Iubirea de săraci şi iubireade străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod seung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şipicioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acelacare-L unge. Că adevăratul iubitor de săraci aude peCel ce zice: “Milostenia şi credinţa nu te vor lăsa petine, însă să le legi pe ele de grumazul tău şi vei afladarul, ca să gândeşti cele bune înaintea Domnului şi aoamenilor“.

Iar căile drepţilor întocmai cu lumina strălucesc,mergând înainte luminează, până ce se isprăveşte ziua.Încă şi Legea porunceşte, zicând: “Deschide mâiniletale spre sărac, ca să nu strige către Dumnezeuîmpotriva ta“. Iar la Proverbe zice: “Viaţa săracului sănu o uiţi şi sufletele celor flămânzi să nu le întristezi şisă nu ocoleşti cu milostenia ta pe cei ce au trebuinţă.Pe fratele cel scârbit să nu-l alungi, nici să-ţi întorcifata ta de la sărac“. Şi iarăşi zice: “Omul cel milostiv,sufletului săi îi face bine, iar cel nemilostiv îşi pierde

trupul său“. (…) Deci, bine esteomului a da din destul celor lipsiţi,din ostenelile sale, cele ce dăDomnul, fără alegere cui să dea,sau cui să nu dea. Cu slujbaaceasta preadreaptă se împlineştepentru că este slăvita laDumnezeu. Şi aşa, drept săslujească lui Dumnezeu şi viu vafi. Că mare este omul şi scumpbărbatul cel milostiv.” (Cuvânt alSfântului Antioh despremilostenie și iubirea de sãraci)

Aceste îndemnuri sunt urmate șide Campionii Bucuriei, astfel căvineri, 10 octombrie 2014, înProtoieria Curtea de Argeș -parohia Corbi, cele 9 parohii(Nucșoara, Sboghițești, Slatina,Corbi, Corbișori, Poienărei,Alexandria, Stănești, Pârâiești) cealcătuiesc Cercul pastoral nr. 7, au desfăşurat o nouăetapă a proiectului social-filantropic, de întrajutorare acelor săraci și aflaţi în nevoi, “Campionii Bucuriei

Sociale“. De ajutoarele oferite au beneficiat familiisărace din parohiile participante, familii aflate în grelecondiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ceprezintă risc de abandon școlar.