Embed Size (px)
Citation preview
1
Editorial:
Teologie și astronomie
Spaţiul... ultima frontieră. Această sintagmă este adesea utilizată pentru a arăta cât de mult a progresat cunoaşterea umană până acum şi de asemenea care îi sunt provocările şi limitele. Nu de puţine ori abordăm Teologia raportând-o la diferite domenii spirituale sau materiale. Aşa avem de pildă teologia suferinţei, teologia lacrimilor, teologia eliberării, teologia frumuseţii, ş.a.m.d. De ce nu ar putea exista şi o teologie a astronomiei, adică a ştiinţei care se preocupă de cunoaşterea spaţiului şi a realităţilor înconjurătoare Terrei? Ce este Universul? Cât de „singulari” suntem în acesta? Contrazic desco- peririle ştiinţei, Biblia şi Sfânta Tradiţie a Bisericii? În plin avânt al cuceririi spaţiului şi cosmosului, apar elemente despre care nu se ştia odinioară. Ştiinţa progresează în cunoaşterea ei. La fel omenirea. Ce poate spune Biserica vis-a-vis de aceste realităţi?
Dacă vorbim despre Universul din care facem parte, ar trebui să ştim că el este, potrivit definiţiei adoptate de astronomi, „tot spaţiul, toată materia şi tot timpul care există”, este foarte vast şi deci imposibil de studiat în toată dimensiunea sa. El există de aproximativ 12-15 miliarde de ani. Trebuie spus că de la formarea sa, Universul se extinde şi se răceşte continuu. Astăzi el este în mare măsură vid, întunecat şi rece. Temperatura medie a radiaţiei de fond care se află în Univers este de aproximativ -270 grade Celsius.
Acestea sunt numai câteva dintre datele tehnice care însoţesc orice descriere sumară Universului nostru. Pământul este aşadar numai
una dintre cele opt planete ale sistemului nostru solar, e adevărat singura pe care s-a descoperit viaţă, iar Soarele este numai una dintre cele 150 de miliarde de stele ale galaxiei Calea Lactee, la rându-i numai una dintre nenumăratele galaxii ale Universului. De curiozitate, cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee se află la aproximativ 160.000 de ani lumină (distanţa parcursă de lumină în acest interval). Cea mai apropiată stea după Soare este Proxima Centauri, aflată la 4,3 ani lumină. Din
cele de până aici deducem cât de mici suntem în Universul din care facem parte. Am evidenţiat în mod voit cuvintele numai una pentru că a trecut vremea în care se credea că pământul este plat, Soarele se învârte în jurul pământului sau că acesta din urmă este în centrul Univer- sului.
Încercând să ne imagi- năm aceste mărimi astronomice, de genul anilor lumină, este de
la sine înţeles că lumina pe care o vedem a stelelor de pe cer este aceea de acum milioane de ani şi nu din momentul în care vedem lumina pe cer. Nu degeaba spunea şi marele nostru poet Mihai Eminescu în poezia „La steaua”: „La steaua care-a răsărit,/ E-o cale atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum,/ în depărtări albastre,/ iar raza abia acum/ Luci vederii noastre. Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie:/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, şi nu e./ (...)” (Mihai Eminescu, Poezii, Ed. Minerva, Bucureşti, 1974, p. 204).
Preot dr. Marius Florescu
(Continuare în p. 7)
1
Editorial:
Teologie și astronomie
Spaţiul... ultima frontieră. Această sintagmă este adesea utilizată pentru a arăta cât de mult a progresat cunoaşterea umană până acum şi de asemenea care îi sunt provocările şi limitele. Nu de puţine ori abordăm Teologia raportând-o la diferite domenii spirituale sau materiale. Aşa avem de pildă teologia suferinţei, teologia lacrimilor, teologia eliberării, teologia frumuseţii, ş.a.m.d. De ce nu ar putea exista şi o teologie a astronomiei, adică a ştiinţei care se preocupă de cunoaşterea spaţiului şi a realităţilor înconjurătoare Terrei? Ce este Universul? Cât de „singulari” suntem în acesta? Contrazic desco- peririle ştiinţei, Biblia şi Sfânta Tradiţie a Bisericii? În plin avânt al cuceririi spaţiului şi cosmosului, apar elemente despre care nu se ştia odinioară. Ştiinţa progresează în cunoaşterea ei. La fel omenirea. Ce poate spune Biserica vis-a-vis de aceste realităţi?
Dacă vorbim despre Universul din care facem parte, ar trebui să ştim că el este, potrivit definiţiei adoptate de astronomi, „tot spaţiul, toată materia şi tot timpul care există”, este foarte vast şi deci imposibil de studiat în toată dimensiunea sa. El există de aproximativ 12-15 miliarde de ani. Trebuie spus că de la formarea sa, Universul se extinde şi se răceşte continuu. Astăzi el este în mare măsură vid, întunecat şi rece. Temperatura medie a radiaţiei de fond care se află în Univers este de aproximativ -270 grade Celsius.
Acestea sunt numai câteva dintre datele tehnice care însoţesc orice descriere sumară Universului nostru. Pământul este aşadar numai
una dintre cele opt planete ale sistemului nostru solar, e adevărat singura pe care s-a descoperit viaţă, iar Soarele este numai una dintre cele 150 de miliarde de stele ale galaxiei Calea Lactee, la rându-i numai una dintre nenumăratele galaxii ale Universului. De curiozitate, cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee se află la aproximativ 160.000 de ani lumină (distanţa parcursă de lumină în acest interval). Cea mai apropiată stea după Soare este Proxima Centauri, aflată la 4,3 ani lumină. Din
cele de până aici deducem cât de mici suntem în Universul din care facem parte. Am evidenţiat în mod voit cuvintele numai una pentru că a trecut vremea în care se credea că pământul este plat, Soarele se învârte în jurul pământului sau că acesta din urmă este în centrul Univer- sului.
Încercând să ne imagi- năm aceste mărimi astronomice, de genul anilor lumină, este de
la sine înţeles că lumina pe care o vedem a stelelor de pe cer este aceea de acum milioane de ani şi nu din momentul în care vedem lumina pe cer. Nu degeaba spunea şi marele nostru poet Mihai Eminescu în poezia „La steaua”: „La steaua care-a răsărit,/ E-o cale atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum,/ în depărtări albastre,/ iar raza abia acum/ Luci vederii noastre. Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie:/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, şi nu e./ (...)” (Mihai Eminescu, Poezii, Ed. Minerva, Bucureşti, 1974, p. 204).
Preot dr. Marius Florescu
(Continuare în p. 7)
ArhanghelulBiserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc,
care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului. (M. Eminescu)
ArhanghelulRevistă trimestrială de cultură și religie rurală, editată de Asociația ,,Arhanghelul” din Birda, 2016, an V, nr. 2 (18)
2
Iubirea față de oameni
Iisus umbla prin lume
Și pilde El spunea
Dar toți s-au îndoit
De puterea Sa.
Și tuturor deopotrivă
Împarte darul lui ceresc
Și celor care cred într-însul
Și celor ce-l batjocoresc.
Și mulți cu pietre îl alungă
Și râd de El ca de un smintit,
Iisus zâmbește tuturora
Atotputernic și smerit.
Fiți bșânzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc.
Gabor Roberta, cls. a IX-a
Dreptatea divină și judecata omenească
(III)
În iconografia creştină dreptatea este reprezentată prin chipul unui înger ţinând în mână o balanţă perfect echilibrată spre care priveşte Dumnezeu. Pentru a arăta încălcarea dreptăţii în multe locuri înţelepciunea poporului a creat expresia plină de tâlc: “Dreptatea umblă cu capul spart”, ceea ce înseamnă că adesea dreptatea este biruită de nedreptate.
Simţul dreptăţii este atât de înrădăcinat în fiinţa omenească, încât nevoia de dreptate este asemănată de către Mântuitorul cu foamea de hrană şi de apă, componente fără de care viaţa omului nu este posibilă. De aceea îi fericeşte pe cei ce năzuiesc după dreptate: “Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura (Matei 5,6)
Cel ce a iubit dreptatea, a umblat în căile ei şi a vieţuit întru ea va avea parte de dreptate. Să ne arătăm mult iertători faţă de cei ce ne produc supărare sau amărăciune, pentru ca, la rândul nostru, să avem nădejde în noianul bunătăţii şi milostivirii lui Dumnezeu. Cel ce a făcut nedreptate, plata dreaptă va primi, a nedreptăţii lui, la dreapta judecată a lui Hristos. Căci Dumnezeu este bun dar şi drept.
Pavlovici Pătruț Bogdan, cls. a XII-a
2
Iubirea față de oameni
Iisus umbla prin lume
Și pilde El spunea
Dar toți s-au îndoit
De puterea Sa.
Și tuturor deopotrivă
Împarte darul lui ceresc
Și celor care cred într-însul
Și celor ce-l batjocoresc.
Și mulți cu pietre îl alungă
Și râd de El ca de un smintit,
Iisus zâmbește tuturora
Atotputernic și smerit.
Fiți bșânzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc.
Gabor Roberta, cls. a IX-a
Dreptatea divină și judecata omenească
(III)
În iconografia creştină dreptatea este reprezentată prin chipul unui înger ţinând în mână o balanţă perfect echilibrată spre care priveşte Dumnezeu. Pentru a arăta încălcarea dreptăţii în multe locuri înţelepciunea poporului a creat expresia plină de tâlc: “Dreptatea umblă cu capul spart”, ceea ce înseamnă că adesea dreptatea este biruită de nedreptate.
Simţul dreptăţii este atât de înrădăcinat în fiinţa omenească, încât nevoia de dreptate este asemănată de către Mântuitorul cu foamea de hrană şi de apă, componente fără de care viaţa omului nu este posibilă. De aceea îi fericeşte pe cei ce năzuiesc după dreptate: “Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura (Matei 5,6)
Cel ce a iubit dreptatea, a umblat în căile ei şi a vieţuit întru ea va avea parte de dreptate. Să ne arătăm mult iertători faţă de cei ce ne produc supărare sau amărăciune, pentru ca, la rândul nostru, să avem nădejde în noianul bunătăţii şi milostivirii lui Dumnezeu. Cel ce a făcut nedreptate, plata dreaptă va primi, a nedreptăţii lui, la dreapta judecată a lui Hristos. Căci Dumnezeu este bun dar şi drept.
Pavlovici Pătruț Bogdan, cls. a XII-a
3
Restituiri:
Portretul unui mitropolit uitat Lăzărescu Vasile
(1894-1969) Dr. în Teologie, Mitropolit al Banatului (1947-1961)
Pe lângă instituţiile religioase ridicate şi
consolidate, Dr. Vasile Lăzărescu a lăsat generaţiei sale şi celor succesoare câteva lucrări de Teologie, scrise cu aceeaşi responsabilitate cu care a înălţat şi a renovat biserici, schituri, mănăstiri, întru Slava lui Dumnezeu. Lucrările scrise pot fi împărţite în patru categorii: omiletice (Praznic luminat, Pârga darurilor), studii de teologie sistemică (Creştinismul şi ştiinţele oculte, Cultul inimii lui Iisus la catolici), traduceri din filosofi germani idealişti, din perioada interbelică (Max Scheler, Eternul din om; Fritz Heinneman, Drumuri noi în filosofie – spirit, viaţă, existenţă. O introducere în filosofia contem- porană; Heinrich Strau- binger, Introducere în filosofia Religiei) şi cartea sa de căpătâi, reprezentând continuarea cercetării doctorale la vârsta maturităţii, În ce ne deosebim? (1955). Semnată cu pseudonimul Bisericanul Ortodox, aceasta este singura sa carte tipărită, într-un tiraj de 7000 de exemplare. Traducerile au rămas în manuscris, în arhiva familială,... de aproximativ 60 de ani.
Toate aceste lucrări, reflectând profunzimea preocupărilor sale şi stilul elevat în care abordează temele religioase, impresionează prin sincera credinţă în Dumnezeu şi prin grija faţă de neamul românesc, creştin-ortodox. Principiul său călăuzitor în viaţă a fost sintetizat în fraza, insistent repetată: „Un bun român trebuie să fie, înainte de toate, un bun creştin”. La acestea, se adaugă alte însemnate activităţi culturale, sintetizate într-un articol elogios de către succesorul său, Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu: „A predicat, a conferenţiat şi a mânuit cu destoinicie condeiul publicând studii şi articole în revistele ,,Biserica Bănăţeană”, ,,Foaia Diecezană”, ,,Biserica şi Şcoala”, ,,Legea Românească” etc. Sub patronajul ierarhului timişorean a apărut revista omiletică ,,Duh şi
Adevăr”, s-au editat calendare-almanah, Îndrumăto- orul Tipiconal, numeroase cărţi şi broşuri religioase. [...]„Printre meritele ierarhului timişorean se înscrie între altele şi îmbinarea armonioasă a credinţei şi culturii. El însuşi un om de înaltă pregătire, s-a străduit să menţină legături strânse cu intelectualita- tea bănăţeană şi să creeze Bisericii un câmp de activitate corespunzător evoluţiei societăţii româneşti în ansamblul ei. Din păcate, vremurile în care avea să-şi desfăşoare activitatea după plecarea din Caransebeş n-au fost cele mai prielnice, oprindu-i elanurile şi împiedicându-i năzuinţele”. [...] „Totuşi, în ciuda greutăţilor cărora a trebuit să le facă faţă, a lăsat urme adânci în amintirea noastră a tuturor. Aducându-i rămăşiţele pământeşti în Catedrala la care a ţinut atâta, putem spune împreună cu Apostolul: Lupta cea bună s-a luptat, călătoria a săvârşit, credinţa a păzit. De acum i s-a gătit cununa dreptăţii pe care Domnul i-o dă lui şi
tuturor celor care iubesc arătarea Lui”. (II Timotei 4/ 7- 8)”. (Pomenirea restaurato- rului Mitropoliei Banat- ului, în „Învierea”, aprilie 1993)
Victimă a comuni- smului, urmărit de Secu- ritate, în mod oficial, din 1951, trădat de apropiaţii săi, de oamenii cei mai de încredere, Mitropolitul Dr. Vasile Lăzărescu a
fost condamnat de către Sinodul ortodox la retragere, în 18 decembrie 1961. Iniţial, a fost trimis la mănăstirea Sâmbăta de Sus (1962), dar, după câteva luni, pentru a fi mai îndeaproape supravegheat, la Mănăstirea Cernica (1962-1969), unde a sfârşit în condiţii neelucidate. A fost înmormântat în cripta familială din Jadani. După Revoluţie, în 1993, în urma unei campanii de presă, a fost reînhumat, conform dorinţei sale testamen- tare, în actuala Criptă a mitropoliţilor, aflată sub altarul Catedralei Mitropolitane.
Pentru cele din urmă ale mele, aş dori ca rămăşiţele mele pământeşti, aşezate în cosciugul de metal, aflat în subsolul Catedralei mitropolitane din Timişoara – cosciug ce va fi adus de nepotul meu de îndată ce va fi anunţat de moartea mea, să fie depuse în nişa din dreapta, cea dintâi, cum se iese din subsolul Catedralei. (Fragment din Testamentul Mitropolitului Dr. Vasile Lăzărescu, Mănăsirea Cernica, 27 decembrie, 1963).
Mirela – Ioana Borchin
5
Documentar: Parohia Ortodoxă Birda. Fișă monografică I. 1. 2 Parohia B. Istoricul bisericii parohiale
Viața bisericească a românilor ortodocși este atestată din cele mai vechi timpuri. Un rol deosebit l-a avut în această privință Mănăstirea Săraca de la Șemlacu Mic l-a rându-i rod al ostenelilor românilor din satele învecinate ei1. De altfel cele mai vechi acte bisericești le avem în arhiva parohială încă din 18512. Birda avea la jumătatea secolului al XVIII –lea o biserică de lemn, căreia mitropolitul Gheorghe Popovici i-a dat în 1748 un antimis, fiind sființită la 13 august 1779 de episcopul Moise Putnic. De la acea biserică, demolată în 1881 s-a ridicat cea de zid și lemn. Această biserică a fost demolată și cea actuală a fost ridicată în 1911 de Matei și Petru Wolf din Timișoara3. De la vechiul lăcaș de închinare s-au păstrat ușile împărătești și diaconești, un chivot de lemn, lucrat în 1810, precum și mai multe cărți vechi de cult4. Noua biserică cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” a fost terminată la 20 mai 1912. Biserica a fost construită din cărămidă arsă legată cu mortar din nisip și var, a fost acoperită cu tablă galvanizată și pardosită cu piatră. Planul clădirii este în formă de navă, altarul este situat la răsărit, bolta semirotundă cu iconostas zidit. Mobilierul a fost lucrat de tâmplarul Ioan Schütz din localitate5. Biserica a fost cercetată de episcopul Iosif Traian Badescu al Caransebeșului în 1923, de Înaltpreasfințitul Nicolae al Banatului: ,,Dând curs invitației preotului și credincioșilor din parohia
1 Valentin Bugariu, Parohia Ortodoxă Colonia Gătaia. Istorie, misiune și viață creștină, Editura Sitech, Craiova, 2011, p. 18-19. 2 Arhiva Parohiei Ortodoxe Birda, Catalog inventar, 2014, p. 1. (Se va prescurta în continuare Catalog…). 3 A. E. C., Fond Bisericesc (III), Dosar 290-III-1911, nenumerotat. 4 Nicolae Săcară, Bisericile de lemn dispărute, Editura Excelsior Art, Timișoara, 2002, p. 23. 5 Bogdan Enășel, Monografia comunei…, p. 43.
Birda cu filiala Sîngeorge, protopopiatul Deta, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Nicolae însoțit de P. C. Diacon Gruia Ignea, secretar eparhial și P. On. Părinte Ioan Botău, diacon catedral s-au deplasat aici, duminică 23 mai săvârșind obișnuita vizitație canonică. Cu acest prilej a târnosit biserica parohiei care, deși zidită în 1912, nu a fost sființită de arhiereu. […]. A urmat slujba târnosirii după care cei prezenți s-au perindat prin fața sf. altar sărutând cu pietate prestolul în care s-au așezat, după datină, sfinte moaște”6. Parohia a mai fost vizitată și de către episcopii vicari ai Eparhiei: Preasfințitul Lucian (2005) și Preasfințitul Paisie (2011)7. Pictura bisericii a fost realizată în 1925 de către pictorul Filip Matei: ,,Contract […] Întreprinzătorul D-l Filip Matei are a începe pictarea biserici de la 21 Iulie 1925, și a termina toate lucrările de pictură până la 26 Octombrie
1925”8. Inițial acesta a pictat mai multe scene și portrete. Până astăzi însă se mai păstrează pictura pe botă: două medalione înfățișând ,,Sfânta Trei- me” (altar), ,,Dumnezeu Tatăl” (în centrul naosu- lui) și cinci scene: ,,Cei patru evangheliști”; Pes- ,,cuirea bogată”, Învie- ,,rea lui Lazăr”; Vinde- ,,carea orbului din naștere” și ,,Trimiterea la
propovăduire”. Arta de a picta a lui Filip Matei era de manieră tradiţională, aşa cum se zugrăveau bisericile în trecut, respectând regulele iconografiei ortodoxe şi acordând o importanţă mare coloritului de imagini, ca să placă oamenilor de la ţară şi să le inspire un sentiment religios. Totuşi, sfinţii pictaţi de el trăiau în viziunea ce şi-o făureau credincioşii în orele de slujbe religioase şi de rugăciuni pioase9. Icoanele iconostasului precum și alte picturi exterioare au fost realizate în 2012-2013 în stil neobizantin de pictorul Dorin Grumeza.
Preot Valentin Bugariu
6 ***, ,,Vizitație canonică în Parohia Birda”, în rev. ,,Mitropolia Banatului, 1971, nr. 7-9, p. 496. 7 Cu acest prilej a fost hirotonit diaconul Ioan Last în treapta preoției pentru parohia Cireșu. (Cf. George Giurgiu, ,,Vizită arhierească în parohia Birda, protopopiatul Deta”, în ,,Ziarul Lumina. Ediția de Banat”, 2011, marți, 2 august, p. 8. 8 A. E. C., Fond Bisericesc, (III), Dosar 298-III-1925, nenumerotat. 9 Aurel Cosma, ,,Pictorul de biserici Filip Matei (1853-1940)”, în ,,Mitropolia Banatului”, 1978, nr. 4-6, p. 259.
4
Urme din trecut:
Viața protopopiatului Deta oglindită în revista ,,Învierea” (IV)
În cadrul administrației bisericești se
rânduiește situația celor intrați în cler. Apar consemnați preoții: George Ridiche Danciu la Ferendia (1995), Ciprian Boșca (2004), Dragan Giurgiev (2008). Numiri de stareți: ,,Astfel la mănăstirea Săraca de la Șemlacu Mic a fost numit stareț Cuviosul Ieromonah Constantin Climent Vântu venit din Episcopia Covasnei și Harghitei”. (,,Învierea”, an VI, nr. 14 (128), 1995, p. 4). Au fost menționați și preoții trecuți la cele veșnice: Gheorghe Milovan (1991), fost la parohia Pădureni, Gheorghe Râmneanțu din Denta (1994), Trifu Dan (1995) la parohia Ghilad, prot. Gheorghe Simu (2001) de la Gătaia și Găitin Grecu (2007) la Șipet. Dincolo de o între- prindere statistică, datele menționate în publicația ,,Învierea” pot întregi orice demers monografic viitor. În ele se vădesc preocupările slujitorilor altarului în toate activitățile desfășurate pentru slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Acum la ceas de sărbătoare doresc din parte-mi continuarea editării acestei prestigioase publicații bisericești în care se revelează buna colaborare între ierarhie și credincioși pentru binele Bisericii și al neamului!
Protopop Ioan Prisăcean
Fenomenul presei rurale: ,,Curierul de Gătaia”
Prima publicație la care ne-am oprit în
demersul nostru este ,,Curierul de Gătaia”. Săptămânal de informații și divertisment pentru comuna Gătaia și satele învecinate la care au trudit: prof. Coneru Constantin, prof. Filimon Eftimie, prof. Ignea Dorel, Moșoarcă Petru, Nițov Marius, pr. Adam Rugaci, dr. Ștefănescu Dana, prof. Weissmann Herbert și tehnoredactor Benko Ildiko.
Din primul editorial aflăm despre titlul publicației și misiunea acestuia pentru cetățeni: ,,Titlul acestui săptămânal obligă, deoarece ne amintește de primul periodic din Țara Românească,
apărut cu întrerupere de la 8 aprilie 1829 până la 18 aprilie 1848 și de la 29 aprilie 1859 până la 13 decembrie același an, ‹‹Curierul românesc››. […]
Deci, la început de drum mult succes ‹‹Curierului de Gătaia›› care își propune să instruiască, și să educe, să informeze cititorii, să-i ridice din punct de vedere cultural pe locuitorii comunei, să le formeze deprinderi de cultivare benefică a pământului și de creștere profitabilă a păsărilor și animalelor pentru a deveni cu adevărat oameni de onoare și de omenie, buni cetățeni și gospodari într-o localitate rurală prosperă cu perspective de urbanizare”.
Materiale tipărite au caracter de știre, lucru demonstrat și prin rubricația publicației: Curier național, județean, local, cultural, spiritual, Esculap, info crurier. (In memoriam, prețuri în piața agroalimentară, materiale pentru construcție, realizările gospodărești ale Primăriei).
Primele articole la care ne-am oprit în demersul nostru fac referire la școală, cultură și religie. Despre școala de la Gătaia, devenită între timp liceu aflăm: ,,‹‹…200 de ani de lumină și limbă româneas- că: 1776-1976›› este inscri- pția ce se poate citi la intrarea în liceu, e placa dezvelită în anul 1976 cu ocazia aniversărilor prileju- ite de două secole de atestare documentară a învățământului în Gătaia. Dar nu numai în Gătaia.
[…] În lunga și zbuciumata existență a școlii, nu a fost întotdeauna ușor. Au existat momente de cumpănă când, așa cum ar spune cronicarul, ‹‹asupra noastră se abătură vremuri grele››. Dar necesitatea și setea de știință, cultură și educație au fost mai presus de toate. Trecând prin mai multe faze în existența sa, de la o școală primară la școală elementară de 7 ani, școala generală de la 8 la 10 ani, apoi Școala Medie mixtă, Liceul de Cultură generală și în prezent Liceul Teoretic, cu clasele I-XII, învățământul a cuprins toate formele sale: zi, seral și fără frecvență. De-a lungul anilor școala din Gătaia a dat zeci de promoții de absolvenți de gimnaziu și liceu. Numai din anul 1962, odată cu prima promoție de absolvenți de liceu (cu o scurtă întrerupere de 2 ani) au pășit pe porțile liceului 35 de promoții de absolvenți zi și seral. […].
Preot Valentin Bugariu
5
Documentar: Parohia Ortodoxă Birda. Fișă monografică I. 1. 2 Parohia B. Istoricul bisericii parohiale
Viața bisericească a românilor ortodocși este atestată din cele mai vechi timpuri. Un rol deosebit l-a avut în această privință Mănăstirea Săraca de la Șemlacu Mic l-a rându-i rod al ostenelilor românilor din satele învecinate ei1. De altfel cele mai vechi acte bisericești le avem în arhiva parohială încă din 18512. Birda avea la jumătatea secolului al XVIII –lea o biserică de lemn, căreia mitropolitul Gheorghe Popovici i-a dat în 1748 un antimis, fiind sființită la 13 august 1779 de episcopul Moise Putnic. De la acea biserică, demolată în 1881 s-a ridicat cea de zid și lemn. Această biserică a fost demolată și cea actuală a fost ridicată în 1911 de Matei și Petru Wolf din Timișoara3. De la vechiul lăcaș de închinare s-au păstrat ușile împărătești și diaconești, un chivot de lemn, lucrat în 1810, precum și mai multe cărți vechi de cult4. Noua biserică cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” a fost terminată la 20 mai 1912. Biserica a fost construită din cărămidă arsă legată cu mortar din nisip și var, a fost acoperită cu tablă galvanizată și pardosită cu piatră. Planul clădirii este în formă de navă, altarul este situat la răsărit, bolta semirotundă cu iconostas zidit. Mobilierul a fost lucrat de tâmplarul Ioan Schütz din localitate5. Biserica a fost cercetată de episcopul Iosif Traian Badescu al Caransebeșului în 1923, de Înaltpreasfințitul Nicolae al Banatului: ,,Dând curs invitației preotului și credincioșilor din parohia
1 Valentin Bugariu, Parohia Ortodoxă Colonia Gătaia. Istorie, misiune și viață creștină, Editura Sitech, Craiova, 2011, p. 18-19. 2 Arhiva Parohiei Ortodoxe Birda, Catalog inventar, 2014, p. 1. (Se va prescurta în continuare Catalog…). 3 A. E. C., Fond Bisericesc (III), Dosar 290-III-1911, nenumerotat. 4 Nicolae Săcară, Bisericile de lemn dispărute, Editura Excelsior Art, Timișoara, 2002, p. 23. 5 Bogdan Enășel, Monografia comunei…, p. 43.
Birda cu filiala Sîngeorge, protopopiatul Deta, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Nicolae însoțit de P. C. Diacon Gruia Ignea, secretar eparhial și P. On. Părinte Ioan Botău, diacon catedral s-au deplasat aici, duminică 23 mai săvârșind obișnuita vizitație canonică. Cu acest prilej a târnosit biserica parohiei care, deși zidită în 1912, nu a fost sființită de arhiereu. […]. A urmat slujba târnosirii după care cei prezenți s-au perindat prin fața sf. altar sărutând cu pietate prestolul în care s-au așezat, după datină, sfinte moaște”6. Parohia a mai fost vizitată și de către episcopii vicari ai Eparhiei: Preasfințitul Lucian (2005) și Preasfințitul Paisie (2011)7. Pictura bisericii a fost realizată în 1925 de către pictorul Filip Matei: ,,Contract […] Întreprinzătorul D-l Filip Matei are a începe pictarea biserici de la 21 Iulie 1925, și a termina toate lucrările de pictură până la 26 Octombrie
1925”8. Inițial acesta a pictat mai multe scene și portrete. Până astăzi însă se mai păstrează pictura pe botă: două medalione înfățișând ,,Sfânta Trei- me” (altar), ,,Dumnezeu Tatăl” (în centrul naosu- lui) și cinci scene: ,,Cei patru evangheliști”; Pes- ,,cuirea bogată”, Învie- ,,rea lui Lazăr”; Vinde- ,,carea orbului din naștere” și ,,Trimiterea la
propovăduire”. Arta de a picta a lui Filip Matei era de manieră tradiţională, aşa cum se zugrăveau bisericile în trecut, respectând regulele iconografiei ortodoxe şi acordând o importanţă mare coloritului de imagini, ca să placă oamenilor de la ţară şi să le inspire un sentiment religios. Totuşi, sfinţii pictaţi de el trăiau în viziunea ce şi-o făureau credincioşii în orele de slujbe religioase şi de rugăciuni pioase9. Icoanele iconostasului precum și alte picturi exterioare au fost realizate în 2012-2013 în stil neobizantin de pictorul Dorin Grumeza.
Preot Valentin Bugariu
6 ***, ,,Vizitație canonică în Parohia Birda”, în rev. ,,Mitropolia Banatului, 1971, nr. 7-9, p. 496. 7 Cu acest prilej a fost hirotonit diaconul Ioan Last în treapta preoției pentru parohia Cireșu. (Cf. George Giurgiu, ,,Vizită arhierească în parohia Birda, protopopiatul Deta”, în ,,Ziarul Lumina. Ediția de Banat”, 2011, marți, 2 august, p. 8. 8 A. E. C., Fond Bisericesc, (III), Dosar 298-III-1925, nenumerotat. 9 Aurel Cosma, ,,Pictorul de biserici Filip Matei (1853-1940)”, în ,,Mitropolia Banatului”, 1978, nr. 4-6, p. 259.
6
Semne: Din amintirile unui „colonist” din Gătaia
(VIII)
Vai de noi, mă gândeam eu. Ce ne mai aşteaptă pe traseu. Excursie am vrut! Iat-o! Aşa că trăgeam alene bagajele, ne trăgeam şi sufletele, dar nu-i slăbeam pe părinţi cu întrebările. Voiam să ştim ce se află după dealul acela, dar în vale ce este, cine stă în casa aceea pitită pe colina din faţă. Abia pridideau ai noştri cu răspunsurile, căci se luptau cu valizele greoaie, dar mai ales cu tina (noroiul) pe care o frământau sub tălpi. Ştiau locurile acestea, le-au fost dragi. Nu le-au uitat. Cum să la uiţi, Doamne, că doar uitarea-i cea mai mare pedeapsă. Le revedeau cu plăcere, dar şi cu reţinere. Viaţa-n Bănat era mai uşoară. De aceea, nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit pe tatăl nostru rostind în şoaptă: -De n-ar avea noroc cel care a împlântat primul par în Gâmbuţ, că departe l-o mai putut duce! Noi tăceam, fră- mântam din greu pă-mântul clicos, dar n-aveam curaj să adău- găm nimic. Eu însă, eram gata să întreb cine a fost omul acela, dar m-am oprit la timp. Câte nu spune omul la supărare! Din cei 18 km, călcasem până acum doar patru, atât cât să ajungem în dealul Aţântişului, prima aşezare în drumul nostru, un sat resfirat cât vedeai cu ochii. Însă urcarea dealului ne-a dat mult de furcă. L-am răzbit până la urmă cumva, nu fără a face popasuri dese. Valizele, plasele le schimbam de la o mână la alta, iar, uneori, ne mai uşurau şi părinţii urcuşul. Spre satisfacţia tuturor, ne-a apărut, ca o mană cerească, în buza dealului, o ţeavă prin care curgea grăbită apă rece de izvor. Tocmai ce-i trebuie călătorului. Era crescută parcă în malul abrupt şi ieşise în faţa noastră ca o binecuvântare. Ne-am odihnit oleacă, îmbucarăm ceva să prindem puteri, iar, cu apa oţelită, ne-am potolit setea, sorbind-o direct de la ţeavă, răcorindu-ne sufletul. Am mai aruncat încă o privire spre fumul din gara rămasă la orizont şi am pornit-o iarăşi la drum.
La intrarea în satul Aţântiş, mama şi tata ne-au arătat casele în care locuiau neamurile lor, ne-au explicat că, în această aşezare, oamenii au de mult timp gaz în gospodărie. Noi ne-am mirat şi înclinam să credem că la acest capitol sunt mai civilizaţi decât noi, bănăţenii. În zona noastră, a apărut această facilitate abia la sfârşitul anilor 90. Ei, aici ne-au întrecut, meditam eu. Dar să ne continuăm călătoria. Mai aveam de frământat multă tină până la destinaţie. De la ieşirea din localitate, mai jos, se deschidea un tablou superb. Natura îşi etala cu dărnicie splendoarea. Frumuseţea peisajelor care îşi desfăceau ospitaliere braţele ne impresiona profund, pe noi cei din câmpia Gătăii, unde cea mai pronunţată denivelare era Şumigul cu trecutul lui. Aici, în inima Transilvaniei încărcate de istorie, schimbările erau aproape imperceptibile. Autenticul, naturalul s-au conservat şi se păstrează ca-ntr-un muzeu naţional. Aceste valori ne asigură identitatea şi continuitatea ca popor şi neam… Iată că m-am abătut din nou din drum cu cugetările mele.
Am lăsat Ațân- tişul în urmă şi am luat-o spre stânga, pe o cărăruie îngustă, care-şi purta panglica zdențui- tă paralel cu un firicel de apă sufocat de pipirig, stufăriş şi multă verdeaţă. Scurtătura aceasta, folosită de oamenii care veneau la târg, la Luduş, se strecura, de fapt, cu dibăcie pe lângă vâl- ceauă, un rât, cum o numeau localnicii. Dru-
mul, care ducea la podul Cecălăcii, o altă aşezare de pe traseu, a rămas în dreapta, iar noi, cutezătorii, târam mai departe bagajele scrutând depărtările. Înaintam alături de râtul cu apă verzuie, cu sălcii plecate, cu ierburi de baltă şi cântec răguşit de broaşte gălăgioase. Deseori, întârziam admirând natura încântătoare. Îmi venea să îmbrăţişez colinele domoale, să cuprind cu braţele mele văzduhul acesta de munte şi să ascult şoapta plăcută a vântului care ne răcorea obrăjorii îmbujoraţi. Ne opream însă când ne chema orăcăitul vreunui broscoi, îl căutam cu privirea printre desişuri şi, uneori, uitam unde suntem. Savuram pitorescul, natura aceasta tămăduitoare pentru sufletul nostru candid de la pustă.
Prof. Marius Iosif Circa
7
(Urmare din pagina 1)
Este un dezacord flagrant între Teologie şi aceste constatări? Unii vor spune că da. Să luăm numai un exemplu. Fiind întrebat de studenţii unei facultăţi cum explică vârsta pământului, care după cronologia biblică are aproximativ 7500 de ani, iar conform ştiinţei el are miliarde de ani vechime, cunoscutul ieromonah Serafim Rose a răspuns că teoria ştiinţei este „o simplă presupoziţie” şi că personal dă dreptate cronologiei biblice. Mai departe a fost întrebat cum explică faptul că Biblia afirmă că pământul este anterior apariţiei Soarelui, iar ştiinţa că ar fi posterior acestuia. Ieromonahul a răspuns că „aceste teorii sunt în întregime speculaţii, fiindcă nimeni nu a fost acolo în acele momente, iar astfel de lucruri nu mai au loc în prezent”. E bine de ştiut, adăugăm noi, că astronomii descoperă frecvent prin intermediul telescopului crearea de noi stele în galaxii îndepărtate, iar unele au chiar şi planete asemănătoare pământului. „În galaxia noastră sunt mai mulţi sori. Ce spun Sfinţii Părinţi despre aceşti sori?” a întrebat o studentă. Răspunsul ieromonahului Serafim Rose a fost: „Nu spun nimic pentru că ei nu cunoşteau atât despre alcătuirea Universului cât ştim noi acum. Pur şi simplu nu există practic nici un motiv să vorbim prea mult despre ei”. (...) „Pentru noi nu sunt sori. Celelalte stele nu sunt pentru noi centrale ca Soarele nostru. Dacă ar exista alţi sori cu alte pământuri lucrurile s-ar complica (pentru cine?, n.n.). Dar nu avem nicio altă dovadă că ceva de felul acesta ar fi adevărat” (Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, pp. 307-312). Până acum s-a ajuns la concluzia că toate stelele din Univers sunt sori cu planete mai mult sau mai puţin diferite de ceea ce se află pe pământ. Este neplauzibil modul în care apreciatul de altfel Părinte Serafim Rose făcea teologie cosmogonică şi mai ales ce le spunea el studenţilor care erau la curent cu ultimele descoperiri în domeniu! De aceea trebuie maximă prudenţă atunci când teologii îşi dau cu părerea cu privire la ceva ce ştiinţa a descoperit deja.
Spre exemplu lucrarea Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul cosmosului şi omului (pr. Ioan Ică, dr. Alexaandru Kalomiros, diac. Andrei Kuraev, pr. Doru Costache, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, 247 p.) este mult mai aşezată şi nu se hazardează să opineze asupra unor descoperiri ştiinţifice de necontestat. Dar cu mai multă acurateţe şi deschidere se prezintă articolele pe tema „explorării cosmosului şi teologiei” cuprinse în capitolul „Reflecţii teologice pe marginea unora din
cuceririle recente ale ştiinţei” din Quo vadis? Studii, note şi comentarii teologice (mitropolit Nicolae Corneanu, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1990, pp. 215-223).
Studiul intitulat Introducere în ştiinţa creaţionistă ( Ed. Anastasia, Bucureşti, 2000, 433 pp.) aparţinând lui Henry M. Morris şi Gary E. Parker tratează în capitolul „Cum şi când a început lumea?” fenomene ca: originea cosmosului, apariţia sistemului solar, Big Bang-ul primordiar, unicitatea vieţii pe pământ, ş.a., emiţând unele păreri cu privire la acestea, de regulă altele decât cele ale ştiinţei. Încă odată sunt criticate descoperirile ştiinţei, ca nefiind în regulă din punct de vedere al credinţei, cu scopul preconceput de a arăta că ştiinţa şi credinţa sunt diametral opuse. În realitate însă credinţa nu poate fi probată ştiinţific, tot astfel cum unele descoperiri ale ştiinţei nu pot fi probate prin credinţă, ele pur şi simplu nefiind revelate în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii.
Revenind la Teologia pe care o mărturisim, ne întrebăm și noi împreună cu alții dacă acel „să fie lumină” din cartea Facerea nu este de fapt chiar izbucnirea de lumină şi energie a Big Bang-ului ştiinţific? Sigur, cu diferenţa că toate au fost progresiv create, nu au apărut de la sine. Dumnezeu le-a creat pe toate din nimic, conform cosmogoniei biblice şi nimic din ce s-a făcut nu s-a făcut fără voia şi lucrarea Sa. Transformarea Universului din mărimea unui vârf de ac în imensitatea care este actualmente, crearea galaxiilor, sistemului nostru solar şi în general a tot ceea ce vedem cu ochii liberi pe cerul de seară, nu exclud prezenţa şi continua lucrare a lui Dumnezeu, Care este cu mult mai mult decât Universul actual cu tot ceea ce cuprinde el. Dar într-un fel, lucrarea creației lui Dumnezeu se extinde peste timp, căci telescoapele din jurul pământului descoperă noi şi noi stele care se nasc în galaxii îndepărtate ale Universului.
Oricine deschide la întâmplare un almanah, fie el bisericesc sau laic va găsi în dreptul fiecărei luni câte un semn zodiacal. Spre exemplu, lunii noiembrie îi corespunde scorpionul. Ce însemnează acest lucru? Este Biserica de acord cu zodiile? Nu este un păcat să credem în zodii?
Pentru a lămuri ce e cu prezenţa zodiilor în calendarele bisericeşti vom arăta că zodiile nu sunt altceva decât linii imaginare trasate de om pe cer, care unesc stelele cele mai proeminente şi astfel iau naştere diferite constelaţii: scorpionul, fecioara, gemenii, etc. Trasarea acestor linii s-a făcut în mod convenţional şi din raţiuni practice, de aceea ele în sine nu contrazic credinţa noastră.
(Continuare în p. 8)
6
Semne: Din amintirile unui „colonist” din Gătaia
(VIII)
Vai de noi, mă gândeam eu. Ce ne mai aşteaptă pe traseu. Excursie am vrut! Iat-o! Aşa că trăgeam alene bagajele, ne trăgeam şi sufletele, dar nu-i slăbeam pe părinţi cu întrebările. Voiam să ştim ce se află după dealul acela, dar în vale ce este, cine stă în casa aceea pitită pe colina din faţă. Abia pridideau ai noştri cu răspunsurile, căci se luptau cu valizele greoaie, dar mai ales cu tina (noroiul) pe care o frământau sub tălpi. Ştiau locurile acestea, le-au fost dragi. Nu le-au uitat. Cum să la uiţi, Doamne, că doar uitarea-i cea mai mare pedeapsă. Le revedeau cu plăcere, dar şi cu reţinere. Viaţa-n Bănat era mai uşoară. De aceea, nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit pe tatăl nostru rostind în şoaptă: -De n-ar avea noroc cel care a împlântat primul par în Gâmbuţ, că departe l-o mai putut duce! Noi tăceam, fră- mântam din greu pă-mântul clicos, dar n-aveam curaj să adău- găm nimic. Eu însă, eram gata să întreb cine a fost omul acela, dar m-am oprit la timp. Câte nu spune omul la supărare! Din cei 18 km, călcasem până acum doar patru, atât cât să ajungem în dealul Aţântişului, prima aşezare în drumul nostru, un sat resfirat cât vedeai cu ochii. Însă urcarea dealului ne-a dat mult de furcă. L-am răzbit până la urmă cumva, nu fără a face popasuri dese. Valizele, plasele le schimbam de la o mână la alta, iar, uneori, ne mai uşurau şi părinţii urcuşul. Spre satisfacţia tuturor, ne-a apărut, ca o mană cerească, în buza dealului, o ţeavă prin care curgea grăbită apă rece de izvor. Tocmai ce-i trebuie călătorului. Era crescută parcă în malul abrupt şi ieşise în faţa noastră ca o binecuvântare. Ne-am odihnit oleacă, îmbucarăm ceva să prindem puteri, iar, cu apa oţelită, ne-am potolit setea, sorbind-o direct de la ţeavă, răcorindu-ne sufletul. Am mai aruncat încă o privire spre fumul din gara rămasă la orizont şi am pornit-o iarăşi la drum.
La intrarea în satul Aţântiş, mama şi tata ne-au arătat casele în care locuiau neamurile lor, ne-au explicat că, în această aşezare, oamenii au de mult timp gaz în gospodărie. Noi ne-am mirat şi înclinam să credem că la acest capitol sunt mai civilizaţi decât noi, bănăţenii. În zona noastră, a apărut această facilitate abia la sfârşitul anilor 90. Ei, aici ne-au întrecut, meditam eu. Dar să ne continuăm călătoria. Mai aveam de frământat multă tină până la destinaţie. De la ieşirea din localitate, mai jos, se deschidea un tablou superb. Natura îşi etala cu dărnicie splendoarea. Frumuseţea peisajelor care îşi desfăceau ospitaliere braţele ne impresiona profund, pe noi cei din câmpia Gătăii, unde cea mai pronunţată denivelare era Şumigul cu trecutul lui. Aici, în inima Transilvaniei încărcate de istorie, schimbările erau aproape imperceptibile. Autenticul, naturalul s-au conservat şi se păstrează ca-ntr-un muzeu naţional. Aceste valori ne asigură identitatea şi continuitatea ca popor şi neam… Iată că m-am abătut din nou din drum cu cugetările mele.
Am lăsat Ațân- tişul în urmă şi am luat-o spre stânga, pe o cărăruie îngustă, care-şi purta panglica zdențui- tă paralel cu un firicel de apă sufocat de pipirig, stufăriş şi multă verdeaţă. Scurtătura aceasta, folosită de oamenii care veneau la târg, la Luduş, se strecura, de fapt, cu dibăcie pe lângă vâl- ceauă, un rât, cum o numeau localnicii. Dru-
mul, care ducea la podul Cecălăcii, o altă aşezare de pe traseu, a rămas în dreapta, iar noi, cutezătorii, târam mai departe bagajele scrutând depărtările. Înaintam alături de râtul cu apă verzuie, cu sălcii plecate, cu ierburi de baltă şi cântec răguşit de broaşte gălăgioase. Deseori, întârziam admirând natura încântătoare. Îmi venea să îmbrăţişez colinele domoale, să cuprind cu braţele mele văzduhul acesta de munte şi să ascult şoapta plăcută a vântului care ne răcorea obrăjorii îmbujoraţi. Ne opream însă când ne chema orăcăitul vreunui broscoi, îl căutam cu privirea printre desişuri şi, uneori, uitam unde suntem. Savuram pitorescul, natura aceasta tămăduitoare pentru sufletul nostru candid de la pustă.
Prof. Marius Iosif Circa
8
Cronica parohială:
o Proiect de modificare a Constituției. A fost inițiată de Societatea Civilă o inițiativă de modificare a articolului 48 din Constituție într-un sens creștin, și anume Căsătoria să fie definită ca unirea liber-consimțită dintre un bărbat și femeie. Pentru declanșarea unui Recensământ pentru adoptarea acestui lucru în Cercul zonal Birda, cuprinzând localitățile: Gătaia, Birda, Sculea, Berecuța și Percosova au fost adunate 1.570 de adeziuni.
o Apariții publicistice. În ultimul timp, preotul Valentin Bugariu a publicat următoarele articole: ,,Învierea Mitropo- litului Nicolae” în vol. Misiune și propovă- duire. Lucrările Simpozio- nului Interanațional..., Editura Episcopiei Caran- sebeșului, Caransebeș, 2015, p. 163 - 199; ,,Convergențe aniversare - 15 ani de presă comunitară la Giarmata Vii”, în vol. Vatră nouă 2000-2015. Factor de cultură și spiritualitate în cadrul comunității din Giarmata Vii, Editura Par- toș. Timișoara, 2015, p. 18-21; ,,Fenomenul presei rurale la Gătaia” în ,,Analele Aradului”, I, 2015, p. 553-571; ,,Minima Pastoralia. Mesaj de felicitare adresat revistei ‹‹Învierea››” în vol. Din lumina ‹‹Învierii››, Editura Partoș, Timișoara Editura Astra Museum, Sibiu, 2015, p. 52-57; ,,O apariție remarcabilă a mitropolitului Nicolae: Calendarul almanah al Eparhiei Timișoarei”, în vol. Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014). Omagiul caransebeşenilor la un an de la trecerea în veşnicie, Editura Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș, 2015, p. 58 - 75; ,,Publicațiile parohiale bănățene - cale de propopvăduire și pastorație”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, 2016, p. 219-240; ,,Generalul Corp de Armată Ion Șuța (1919-2007). Biobiliografie”, în rev. ,,Morisena”, an I, 2016, nr. 1, p. 35-38.
o Întâlnirea publiciștilor bănățeni. Sâmbătă 27 făurar a. c. de la orele 1000 la Muzeul Satului Bănățean a avut loc prima întrunire în 2016 a publiciștilor din Asociația Publiciștilor din Presa Rurală din Banat. Cu acest prilej pe lângă secțiunea organizatorică în cadrul căreia au fost primiți noi membri, s-au stabilit premiile pe anul acesta ale
Asociației au avut loc lansări de cărți și reviste. Au fost amintite opt noi volume și două reviste. În acest cadru, a fost lansată cartea Biserică și Presă în Banat, Editura Sitech, Craiova, 2015, 201 p.. a părintelui Valentin Bugariu de la parohia Birda. Urmare din p. 7
Ceea ce o contrazice însă este credința oamenilor în faptul că acestea pot să le influenţeze viaţa. Vezi horoscopurile cotidiene.
Pe tema teologiei și astronomiei s-ar putea scrie volume, având în vedere dimensiunea spaţiului şi a timpului și descoperirile noi în această direcție. Evenimentul astronomic al anului 2015 a fost de
exemplu trecerea sondei spațiale New Horisons pe lângă planeta pitică Pluto, obținând fotografii detail- ate ale acestei planete, pentru prima dată de la descoperirea ei în anul 1930. Un recipient cu cenușa descoperitorului a fost atașat sondei, astfel că, imaginar, el a fost primul om care a ajuns pe planeta pe care a descoperit-o.
Ne oprim aici cu speranţa că vom înţelege că nimic din ceea ce se descoperă în cer sau pe pământ nu este în opoziţie cu credinţa într-Unul Dumnezeu „făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute”. Iar „dacă liniştea munţilor înalţi, dacă solitara, nemărginita întindere a mării, dacă o urcare cu telescaunul spre vârf între stânca albă şi cerul albastru, dacă o călătorie cu avionul la zece mii de metri, atrag persoanele spirituale pentru că duc la o reculegere spontană şi la rugăciune, oare cât de învăluit de omniprezenţa lui Dumnezeu se va simţi cel care, cu credinţa în inimă, se va putea depărta de acest pământ şi va alerga prin spaţii cereşti?” (Chiara Lubich, „Oraş Nou”, anul XVI, nr. 7-8, iulie-august 2007, coperta a doua).
COLEGIUL DE REDACŢIE: Prof. univ. dr. Rodica Popescu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, Prof. Ioan Traia, Pr. dr. Iliia
Pavlovici-Pătruţ, Redactor-şef:
Pr. dr. Valentin Bugariu ISSN 2284 – 7731
Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel. 0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-
mail: [email protected]
