Arhitectura Yacht Cluburilor

ARHITECTURA YACHT CLUBURILOR

Absolvent: stud. arh. Marius Tase

Îndrumător: şef lucr. dr. arh. Dragoş Ciolacu

UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GH. ASACHI” IAŞI

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ „G.M. CANTACUZINO”

UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GH. ASACHI” IAŞI

LUCRARE DE DISERTAŢIE

ARHITECTURA YACHTCLUBURILOR

- FEBRUAIE 2013 -

Absolvent: stud. arh. Marius Tase

Îndrumător: şef lucr. dr. arh. Dragoş Ciolacu

Cuprins

2

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ “G.M.CANTACUZINO”UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GH. ASACHI” IAŞI

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ “G.M.CANTACUZINO”

1. Introducere 4

2. Peisajul marin... o tipologie aparte 5

3. Yacht clubul ca temă a arhitecturii 7

Scurt istoric O arhitectură a yacht cluburilor

Nevoia fiziologică pentru natură a omului modern. Turismul - repere autohtone

Marea în epoca vitezei Experimentul modern în România

789

1528

4. Materiale de construcţii 30

5. Exemplificari 32

6. Concluzii 36

7. Bibliografie 37

3


1. Introducere

Apa, un element mereu prezent și de durată în peisaj, oferă

oportunităţi nelimitate proiectantului său datorită numeroaselor caracteristici

pe care le are, fiind întotdeauna dovedit a fi un element extrem de preferat.

Apa este, bineştiut, esenţa vieţii. Viaţa a luat naştere în apă şi este

prolifică acolo unde aceasta se găseşte din abundenţă. Vechile civilizaţii au

apărut pe teritoriile fertile dintre Tigru şi Eufrat, unde Adam şi Eva au comis

păcatul originar, în Paradis sau Grădina Eden. Apa are calitatea de a spăla,

trupeşte şi sufleteşte. Botezul o foloseşte pentru a spăla păcatul originar.

Marile oraşe au apărut strâns legate de o apă. Cel mai vechi oraş din lume,

Ierihonul, a fost construit într-o oază din Valea Iordanului.

Dincolo de toată simbolistica atribuită apei, arhitectura a pretins

dintotdeauna o relaţie specială cu aceasta. Analizată cu puţină atenţie

această relaţie există pe două paliere: la scara oraşului şi aici ne va interesa

relaţia aşezării cu marea şi la scara obiectului de arhitectură şi vom studia

relaţia casei cu piesele de apă. De-a lungul istoriei oraşele s-au asociat cu

apa din raţiuni de apărare, politice ori comerciale. Oraşe mari care nu aveau

ieşire la mare subordonau oraşe cu un astfel de privilegiu geografic (Atena

cu Pireul ori Roma cu Ostia, sunt doar două exemple). La polul opus, putem

astăzi vedea oraşe care se extind pe mare (Rotterdamul ori porturile

japoneze).

În aplecarea sa neobosită către apă, arhitectura îi invocă o calitate

esenţială: funcţia sa purificatoare, sanogenă. Apa curăţă şi linişteşte.

Oglinzile sale reflectă, filtrează şi în final incită la contemplaţie şi meditaţie.

Apa şi diversele sale forme de agregare sunt de ceva vreme o sursă de

inspiraţie capitală în plastica arhitecturală. De la epoca pânzelor subţiri şi

4


până la deconstrctivismul fluid al lui Zaha Hadid, am văzut o multitudine de

expresii într-o gamă largă de materialităţi.

Omul trebuie să experimenteze, să interacţioneze cu apa pentru a-i

înţelege cu adevărat rolul şi sensurile, cotidianul fiind marcat de dialogul

dintre istorie şi simbol.

Arhitectura tinde să manipuleze apa în sensul modificării limitelor sae

tradiţionale, explorând noi posibilităţi de utilizare şi exprimare prin material

şi formă. Prin urmare, echilibrarea tensiunii dintre apă şi arhitectură, oferă

oportunităţi deosebite de proiectare.

Rolul arhitecturii poate fi acela de a înţelege şi a utiliza aceste

proprietăţi ale apei, acţiune ce poate fi văzută ca o consecinţă a actului de

antropizare, act ce nu are menirea de a afecta legătura dintre oameni şi

natură.

5


2. Peisajul marin... O tipologie aparte

Litoralul marin se constituie într-o tipologie peisagistică cu totul aparte.

Este un teritoriu al întâlnirii unor lumi radicalmente diferite. Uscatul converge

cu oceanul formând un teritoriu al eroziunii, al efemerităţii, al ciclicităţii.

Vitregiile marii mătură cu o frecvenţă câteodată îngrijorătoare plajele,

strivind corăbii de stânci ori ridicând valuri cutremurătoare care pierd oraşe

întregi. Dincolo de această faţa, marea stârneşte omului o curiozitate uriaşă.

Coasta rămâne un loc al contemplaţiei, un capăt de linie unde ochiul îşi

găseşte în cele din urmă orizontul mult căutat. Simbol al infinitului, marea a

fermecat pe mulţi: Ernst Hemingway ori J.M. Turner sunt doar două nume (v.

fig.1).

Fig.1 – J. M. W. Turner – Dutch Boats in a Gale (Vas olandez într-o furtună) – 1801.

6


La nivelul compoziţiei peisajere domină orizontalitatea. Prezenţa

muntelui este sporadică nefăcând subiectul unei constanţe. Singurele

verticale sunt date fie de construcţiile farului de coastă prezent încă de la

începuturile navigaţiei, fie de taluzurile marine dezlănţuite.

Fig. 2 - Portland Head Light, Cape Elizabeth, Maine S.U.A.

Arhitectura coastelor marine preia din aceste caracteristici creând o

plastică plăcută, aşa cum vedem spre exemplu la clădirile farurilor (fig. 2).

Farurile de coastă sunt în genere construcţii cu o volumetrie simplă, care

implică de cele mai multe ori o tratare tronconică încheiată la partea

superioară cu vitrajul farului.

7


3. Yacht clubul ca temă a arhitecturii

Scurt istoric. Ochiul curios al omului nu s-a mulţumit să contemple ci

a vrut să cunoască, să vadă totuşi ce e după.... Aşa a luat naştere navigaţia

pe mare. Vasele permiteau o deplasare substanţial mai facilă. Marile

descoperiri geografice au fost posibile tot datorită navigaţiei maritime.

8


Fig.3 – Un yacht andocat.

Farmecul din jurul acestor impresionante construcţii care au fost

corăbiile au născut cu timpul pasiuni înflăcărate, astfel că în scurt timp va

apărea yachtingul, un sport nautic. Utilizarea primului yacht ca vas de

agrement a început cu Charles al ll-lea al Angliei, însă originea

ambarcațiunilor personale stă pierdută undeva în istorie. Mulți monarhi antici

sunt menționați în surse ca deținând vase de agrement unele fiind de-a

dreptul spectaculoase. Termenul de yacht vine de la Jachtschip, numele unui

vas de urmărire folosit de olandezi pentru capturarea piraților. Mai târziu,

termenul a început să denumească o categorie largă de ambarcațiuni, de

cele mai multe ori particulare, vele sau cu motor, utilizate pentru croaziere și

curse de agrement. Competițiile între vasele cu vele au început să se

desfășoare în Olanda secolului al XVII-lea, trecând apoi în Anglia unde au luat

amploare ca tradiție. Încercările de a aduce acest sport la un nivel național și

internațional au reușit de abia în anul 1911. În România, yachtingul a fost

oficializat ca sport în 1921, cu ocazia "Serbărilor mării" organizate la

Constanța ce au găzduit curse de bărci și întreceri de veliere.

9


Apropierea oamenilor, indiferent de zona lor de origine, de apă, aduce

în prim plan sporturile nautice. Astfel, fiind stimulată curiozitatea individului,

aceasta caută să experimenteze senzațiile navigației și a canotajului.

Navigația era un sport scump, accesibil doar claselor superioare aşa că

masele largi au adoptat canotajul. Acesta are o existență mult mai

îndelungată, în special în Anglia, unde tradiția acestuia este mult mai

îndelungată. Cluburile gentlemanilor posesori de ambarcațiuni au fost

înființate încă de la începutul secolului al XVIII-lea. Aceștia organizau diverse

întreceri sau regate. Cluburile propriu-zise aveau sedii în apropierea portului

(de promenadă), și cuprindeau facilități destinate destinderii și nu sportului:

săli de întâlnire și lectură, saloane de fumat și săli de festivități. Arhitectura

era una tipic britanică, victoriană, lipsită de identitate. Aceste cluburi cu

caracter privat făceau obiectul curiozității celor care nu aveau acces; aceştia

au început să le imite, realizând și în zonele lor de activitate organizări

similare. În 1829 începe lunga tradiție a conpetițiilor de canotaj între

celebrele universități: Oxford și Cambrige. Amplasarea acestora se face în

zona lacurilor sau a râurilor practicabile (la acea vreme ulterior dezvoltându-

se sporturilor extreme). Arhitectura acestor complexe era una tradițională

zonelor în care se dezvoltă folosind structurile din lemn având în general

aspectul unor cabane. În perioada interbelică atât navigația cât și canotajul

trec printr-o perioadă de stagnare, însă începând cu anii 60 când în statele

occidentale apare societatea de consum, aceste sporturi cresc în amploare.

Accesul populației către ele se realizează prin mari complexe turistice ce

oferă o multitudine de facilități. În preajma acestora se dezvoltă în mod

separat și cluburile nautice, precum și porturile de agrement. Marea

Mediterană devine un centru al acestora prin orașele de pe Coasta de Azur:

St Tropez, St Raphael, Cannes, Antibes, Monte Carlo, San Remo precum și

insulele grecești.

Un yacht club este o organizație sportivă legată de navigație și

yachting, ce urmează o politică aparte. Termenele "yacht club" și "club

nautic" tind să fie sinonime în prezent, însă din punct de vedere istoric yacht

10


clubul se referea în special la deținătorii de yachturi, membri ai unei astfel de

organizații, adepții unor idei filosofice în acest sens. Sunt în special cluburi

private, cu tradiție, organizate și conduse de membri aleși în funcții distincte.

Destinația acestor organizații este să promoveze sportul cu vele, competițiile

de yachting și croazierele, cât și să ofere locuri de întâlnire pentru o astfel de

comunitate.

Termenul de yacht club poate deveni însă ambiguu, deoarece este

utilizat atât pentru a denumi organizația sportivă de acest gen cât și clubul

comercial legat de aceasta. În principal, scopul acestui studiu este de a pune

în evidență activitățile și trăsăturile comune ale acestuia din urmă, printr-o

abordare comparativă a câtorva modele. Din punct de vedere economic,

yacht clubul este o asociație de profit ce oferă servicii atât membrilor, cât și

vizitatorilor și este în special legat de un port de agrement.

O arhitectură a yacht cluburilor. Planul și zonificarea funcțională a

yacht cluburilor pot fi abordate în două ipostaze: tradițională, presupunând

un plan clasic, cu influențe victoriene şi moderne. Zonificarea tradiţională se

compune pe două paliere distincte, situând pe zona parterului funcțiuni

publice, înglobând spații de conversație, grupuri sanitare, loc de luat masă,

birou de navigație etc, iar etajul poate fi destinat spațiilor de cazare, în

funcție de caz. Compoziția fațadelor amintește de vilele vechilor aristocrați

englezi. Acest tip - tradițional - este cu preponderență întâlnit în țările de

influență engleză - Anglia, Australia, U.S.A., Olanda etc. Configurația

modernă propune un ansamblu de funcțiuni complexe. Un caz particular ar fi

separarea funcțiunilor necesare pe volume distincte.

În prezent, yacht cluburile fac apel la forme libere, fluide, grăitoare

pentru o strânsă legătură cu apa și conceptul de parcurs. Ansamblurile de

lux ridicate în ultimii ani, vin să sublinieze exclusivismul programului unde

funcțiunea publică este strict separată de cea de cazare-locuire. Aceasta din

urmă este transferată către luxoase ansambluri de vile, al căror axis mundi

devine clădirea clublui în sine. Pe lângă acestea, restaurante, spații

11


comerciale, spații de lectură, cafenele, spații de loisir, săli de curs, toate sunt

înglobate ansamblului ce devine astfel un mini-oraș portuar.

Nevoia fiziologică pentru natură a omului modern. Turismul -

repere autohtone. Odată cu Revoluţia Industrială, oraşul se va schimba

fără precedent. Expansiunea urbană va deveni extrem de accelerată va situa

noua clasă a muncitorimii la periferiile insalubre. Oraşul se îndeseşte şi

spaţiul urban îşi pierde implicit din calitate. Astfel, schimbarea subtilă a

relației față de spațiu și timp - cu consecințe determinante pentru concepția

arhitecturală - se citește nu doar în paginile filosofilor vremii (începutul sec.

al XX-lea), ci și în practicile cotidiene. Orașul devine neîncăpător pentru omul

modern care îl părăsește sistematic pentru escapade în natură. Moda

reședințelor secundare la țară, care transformă conacul de pe moșie într-o

comoditate burgheză tot mai răspândită la începutul secolului al XX-lea, va fi

urmată de cea a vilelor (sau hotelurilor și caselor de odihnă) la munte sau pe

malul mării.

12


Fig. 4 – Hotel Bellona, Eforie, arh. G.M. Cantacuzino.

La schimbarea imaginii despre spațiu contribuie substanțial și turismul,

care se dezvoltă vertiginos după Primul Război Mondial, înlocuind drumeţiile

”pitoresti” de la 1900. În 1903 se înființează Societatea Turiștilor Români,

care fuzionează în 1926 cu recent creatul Touring Clubul României; un

deceniu mai târziu, Oficiul Național de Turism confirmă, prin cele trei

preocupări ale sale de căpetenie - amenajarea stațiunilor, a clădirilor

adecvate (hoteluri etc.) și a drumurilor (inclusiv înlesnirea circulației

automobilelor) - progresiva democratizare a timpului liber. Alături de

celalalte distraţii -muzică, lectură, cinematograf şi sport - tursimul nu mai

este privit ca un lux ci ca o necesitate deplin meritată de masele largi, pe

care politicul o exploatează cu îndemânare. Astfel, turismul nu este doar un

”factor cultural” (prin citit luăm cunoștință de realitatea înconjurătoare prin

13


intermediul altcuiva, pe când prin călătorii descifrăm personal, prin noi

înșine, realitatea înconjuratoare) dar și de educație patriotică și coeziune

națională: ”nu poți fi un bun cetățean dacă nu îți cunoști tara”, cunoaștere la

care contribuie un întreg arsenal vizual - albume illustrate, reviste

specializate, expoziții de fotografie, afișe etc. - care concentrează geografia

într-un spațiu virtual, iconic, alcătuit din peisaje ideale și oameni veșnic

fericiți.

Natura devine, astfel, apanajul de nelipsit al omului modern,

contrapunctul indispensabil al vieții urbane. Aerul liber, mișcarea şi soarele

devin panacee inconturabile, timp în care peisajul divers, de la munte la

mare - se transformă în spații de reverie și de libertate. Aceste spații

conturează omul modern, aspirațiile sale cele mai profunde, reîntoarcerea sa

la origini, pe de o parte, dar şi proiectarea sa într-o lume a viitorului, pe de

alta.

Arhitectura timpului liber în România, ca și în alte locuri, este o

expresie a spațiului de încercare. Stațiunile, dar și zonele extra- și suburbane

- ultimele nou puse în valoare-constituie spații de(totală) libertate pentru

concepția arhitecturală; dacă spre 1900, acestea sunt asociate pitorescului -

uneori fantezist, alteori cu nuanță identitară - a cărui vogă va mai dura, în

anii interbelici ele se transformă în adevărate laboratoare de experimentare

a tendințelor celor mai avansate ale arhitecturii internaționale.

Marea în epoca vitezei. Din punct de vedere geografic, marea pare

să constituie locul de predilecție al încercărilor moderniste: spre deosebire

de celalalte spații ale timpului liber, care vădesc o mai mare înclinare spre

contextualizare,arhitectura litoralului dintre cele două războaie urmează cu

mai multă ușurință calea abstracției. Mai multe motivații pot explica această

poziționare: întâi, o certă influență a experiențelor contemporane moderniste

- litoralul serveşte ca laborator de architectură în nenumărate locuri; apoi, o

anumită predispunere naturală a sitului pentru expresia abstractă - unde mai

bine decât pe orizontala prelungă a plajelor amenajate și sub lumina crudă a

soarelui, arhitectura poate apărea ca ”joc savant al volumelor”? Nu

14


întâmplător estetica modernistă cea mai pură a litoralului românesc se

situează în partea plată, la Mamaia, dar mai ales la Eforie, care este

dezvoltată după război anume că un locus al modernității; pe când, la Balcic,

natura frustă îndeamnă la particularizare, la o integrare subtilă a genius loci

în compoziția arhitecturală.

Experimentul modern în România. Ghidul României prezintă Eforia

drept ”cea mai reputată stațiune balneară şi climatică din Sud-Estul Europei,

reputație la care contribuie, pe lângă Tekirghiol, lacul cu virtuți curative, ”

cartierul de vile modern”, precum și celalalte clădiri construite după război.

Dacă multe din clădirile destinate timpului liber revendică modernismul ca

imagine de marcă este pentru că acesta este asociat adesea cu ideea de

confort, care constituie un argument esenţial în prezentarea arhitecturii

interbelice. Snagovul se impune, de asemenea, ca o admirabilă stațiune

turistică, balneară și climaterică”, oferind omului,doritor de linişte ”tot ceea

ce orașul nu îi poate da: aer pur, orizont larg, lac albastru”.

Fig. 5 – Yacht club la Snagov, arh. Octav. Doicescu, 1930, faţadă principală.

Complexul Yachting Clubului de la Snagov, propune o formulă hibridă,

în care modernismul epurat - prefigurând formele pe care le va dezvolta

câțiva ani mai târziu, Henriette Delavrancea, în vilele de pe litoral - se

întâlnește cu o viziune pitorească - elemente de vernacular local sau exotic -

tributară ideii de spațiu virtual al loisirului. Aceasta din urmă este rezervată

pavilioanelor din parcul ansamblului - de altfel prezentarea unuia dintre

desene sugerează o sensibilitate extremă - orientală - în timp ce corpul

15


hotelier adoptă estetica riguroasă și funcționalismul modernismului: volume

simple desfășurate pe orizontală, ca pentru a accentua dinamica peisajului,

subliniate de bandouri continue de ferestre.

Fig. 6 – Yacht club la Snagov, arh. Octav. Doicescu, 1930.

Acest modernism riguros, pe care comentatorii îl vor asemăna cu

estetica Bauhaus, va fi reținut ulterior pentru casele de odihnă ale Astrei și

Gaz-Electrei. Doar la Yachting Club s-au păstrat mărturii despre concepția

interioară, este însă de presupus că și celalalte două ansambluri se înscriau

în aceeași linie: o compoziție simplă și austeră, cu un mobilier de lemn cu

forme strict geometrice, înveselită de decorația draperiei și a covorului.

Formula care este într-adevăr apropiată exercițiilor de la Bauhaus, apare în

toată noutatea ei pentru spațiul românesc, care o va adopata, chiar dacă cu

precauții, în anii ce urmează.

Spre sfârșitul anilor 1970, logica funcțională a noilor echipamente

urbane rămâne inteligibilă, oricât ar fi fost de tare motivațiile ideologice și

interferențele politice: de exemplu oricât s-ar fi transpus în tema de proiect

componenta ideologică a caselor de cultură, ele au fost programate în primul

rând ca săli de teatru și de cinema moderne, în unele cazuri chiar cele mai

16


bune din oraș. În ultima decadă comunistă însă, investițiile pierd contactul cu

nevoile reale (și cu realitatea în general) și decizii arbitrare impun necesități

fictive și absurde.

Ca regulă generală,tipurile de clădiri plasate la nivelurile inferioare în

erarhia rețelelor fac curent obiectul proiectarii tipizate;majoritatea sunt

proiecte tip sau adaptări de proiecte-tip sau adaptări de proiecte-

tip.Consecința inevitabilă este nu doar repetarea până la banalizare a

acelorași proiecte-tip,ci ,mai ales,inevitabila lor indiferentă față de contextele

locale.

Dezvoltarea postbelică a stațiunilor de pe litoralul Mării Negre merită o

mențiune specială. Într-o anume măsură, această susținută campanie de

construcţie poate chiar fi privită că un”rezumat” al evoluției tendințelor

expresive din România în această perioadă; de aceea va fi descrisă în acest

sens. În același timp, ea poartă și alte semnificații interesante atât politic cât

și architectural. Pe de altă parte ne găsim într-o continuitate a tradiției de

dezvoltare a staţiunilor balneo-climatice și litorale, una dintre fețele cele mai

intersante ale urbanismului antebelic. Pe de altă parte, felul în care cade

accentual politic asupra litoralului ascunde note propagandiste pline de

înțeles și durabile. Startul este dat probabil de sistematizarea teritorială care

însoțește proiectul eminamente ”ideologic” al Canalului Dunăre-Marea

Neagră.

17


Fig. 8 – Litoralul la Mamaia, şef de proiect, arh. Cezar Lăzărescu.

Primele intervenții, făcute în 1956 în Eforie și în Mamaia (destinate fie

clasei muncitoare, fie nomenclaturii) sunt tributare realismului socialist;

grosso modo se poate spune că hotelurile din Mamaia se încadrează mai

curând în tendința emfatică, pe când cele din Eforie aparțin unei orientări de

inspirație vernaculară. Începând din 1956 construcțiile din Eforie intră într-un

fel de avangardă prin calitatea arhitecturii și prin semnificațiile pe care

aceasta le căpăta. Tânăra echipă strânsă de Lazarescu proiectează o serie

de clădiri îndrăznețe, elegante, simple, de evidentă factură Bauhaus; primele

sunt vilele pentru nomenclatură și restaurantul de pe faleză (la momentul

respectiv poreclit admirativ Neon și mai ales, restaurantul Perla. Ele

reprezintă nu numai o frumoasă reconsiderare a limbajului modernist, cât și

acceptarea lui politică; în consecință, simbolizează momentul unei eliberări

formale. Dau startul schimbării expresiei arhitecturale în întreaga țară. O

urmează perioada consumatorului de limbaj modernist, în coerenţă cu noua

abordare urbanistică, de factură funcționalistă și ea; practic, e greu de făcut

o diferență de principiu între barele de hoteluri plutind în vegetație pe litoral

și spatiul explodat al noilor mari ansambluri din orice oraș. Primele construite

sunt Eforie, Mamaia și Mangalia.

18


Centrul de Odihna Eforie II, din care face parte Restaurantul „Perla

Marii” a fost proiectat de un colectiv condus de arhitectii Cezar Lazarescu si

Lucian Popovici. Ansamblul Centrului de Odihna si Tratament Eforie II, care

putea asigura cazarea a 2000 de vizitatori. A fost cel mai mare complex

realizat pâna în 1959 pe litoralul Marii Negre. A fost amplasat la marginea

localitatii Eforie Nord, între gara si şoseaua Constanta-Mangalia, beneficiind

de o vedere panoramica spre mare şi ghiol, precum şi spre întregul cordon

litoral care leaga Eforie Nord de Eforie Sud (la vremea respectivă „Vasile

Roaita”). Compozitia generala a ansamblului trebuia sa tina seama, pe de o

parte, de principiul separării complete a functiunilor urbanistice, principiu

adoptat la toate ansamblurile de pe litoral, iar pe de alta parte, de specificul

amplasamentului, un teren cu o panta usoara spre mare (sud-est) si cu o

vedere descendenta exceptionala. În acelasi timp, ansamblul era perceput

ascendent, de la mare distanta (cca. 3km), de pe soseaua dintre localitatile

maritime, constituind elementul major la intrarea în statiunea Eforie Nord,

dinspre Eforie Sud. Iniţial au existat mai multe variante de amplasament.

Fig.9 – Ansamblul Eforie II, şef de proiect, arh. Cezar Lăzărescu, 1959, axonometrie

Arhitectura RPR.

Principala funcţiune urbana a ansamblului, cazarea, avea asigurate

multiple dotări necesare bunei funcţionări si deserviri, grupate într-un şir de

clădiri între care piesa principală era reprezentată de corpul restaurantului.

În zona centrală a ansamblului, într-un spatiu plantat, au fost amplasate

19


câteva terenuri de sport şi un cinematograf în aer liber cu o capacitate de

1000 de locuri. Întreaga arhitectura a ansamblului se baza pe simplitatea si

modernitatea volumelor, dar cladirea restaurantului, probabil de inspiratie

"Le Corbusier", a fost reuşita complexului, devenind emblematica pentru

acea perioadă proaspat eliberată de arhitectura realismului socialist.

Formula volumului compact de etaj suspendat pe un parter liber, deschis,

susţinut de stâlpi metalici de secţiune mică şi de câteva pile de zidărie,

constituie efectul surpriză al compoziţiei. O rampă deschisă, acoperită cu o

copertină amplă, leagă parterul deschis de etajul cu un volum bine definit.

Cea mai mare parte a celor 2000 de sezonişti care ocupau ansamblul Eforie

II, precum şi vizitatorii ocazionali veniti din afara erau clienti permanenti si

simultani ai restaurantului la orele de vârf, la orele de masa si în serile de

vara pâna noaptea târziu.

Fig. 10 – Restaurant Perla Mării Eforie. Plan de situatie

20


Studiul compozitiei de ansamblu, în toate variantele proiectate pâna la

constructie, a rezervat restaurantului pozitia cea mai vizibilă. Un restaurant

cu o capacitate atât de mare de deservire suferă de lipsa de intimitate si

tinde să iasă din scara arhitecturală adecvată programului său. Din aceste

dificultăţi s-au nascut ideile de baza ale partiului: diminuarea efectului

negativ al apropierii de şosea prin crearea de spatii interioare incluse în

perimetrul construit (curţi interioare), fragmentarea spatiului acoperit si

închis în săli cu o capacitate relativ redusă, realizarea unei sinteze spatiale

care să permită o expresie unitară si caracteristică. Într-un singur volum pe

două niveluri au fost cuprinse patru funcţiuni: cantina, restaurantul, mici

magazine si serviciile aferente acestor funcţiuni. Restaurantul ocupa parterul

complet deschis, grupând, într-un spatiu unic, zona meselor, barul, platoul de

dans si podiumul orchestrei. Fostul spatiu al cantinei-restaurant de la etaj

era format din patru sali mici de forma patrata, cu o capacitate de câte 120

de locuri fiecare, si o sala mare, dreptunghiulara, cu 260 de locuri. Salile de

mese de la etaj aveau si au înca registre întregi de pereti-cortina din sticla cu

ochiuri mobile.

Fig. 10 – Restaurant Perla Mării Eforie. Fatada sud-est si secţiune, sursa: Arhitectura RPR.

21


Integrarea unor spatii comerciale în volumul general al complexului si

tratarea arhitecturala unitara a acestora, prin interferarea lor cu curtile

interioare de la etaj si cu spatiul cantinei-restaurant, au consacrat o noua

schema functionala, moderna si inovatoare în contextul poststalinist,

preluata adesea la alte ansambluri de arhitectura. Pe acest santier a fost

folosit, pentru prima data în România, un nou material de finisaj, introdus

pentru aspectul sau placut si pentru economia proiectului: dalele de mozaic

în doua culori, de 20/20 sau 25/25 cm, cu un singur desen decorativ, care au

fost utilizate în toate holurile hotelurilor si în salile cantinei; datorita asezarii

lor variate si combinatiilor diferite de culoare s-a reusit sa nu se repete

niciodata acelasi model în cele peste 30 de situatii în care se întâlnesc;

având un aspect deosebit de placut, ele au înlocuit toate pardoselile mai

costisitoare, realizându-se astfel o economie importanta. Modelul în valuri al

dalelor a devenit sigla proiectului „5+5”.

Arhitectul Cezar Lazarescu, seful de proiect al întregului complex, este

autorul moral al litoralului românesc. Apreciat de seful statului de atunci,

Gheorghe Gheorghiu-Dej, arhitectul Cezar Lazarescu a avut abilitatea de a

relansa si de a impune o arhitectura moderna în concordanta cu cea

practicata în sfera occidental-europeana. El a devenit specialistul prin

excelenta în domeniul arhitecturii litoralului, consultat personal de sefului

statului - fapt benefic pentru societatea româneasca în sensul deschiderii

catre o arhitectura fara constrângeri ideologice, ca si al formării unei

atitudini favorabile fata de practica de arhitectură.

22


Fig. 10 – Statiunea Cap Aurora

În jurul anilor 1965, sistematizarea se întinde și în zonele sudice dintre

Mangalia și Eforie. Concepția arhitecturală și urbanistică a noilor stațiuni lasă

să se vadă o abordare diferită, per total mai proaspătă: scara se reduce în

anumite cazuri, spațiile urbane sunt mai variate, iar expresia arhitecturală e

plină de vervă, de la căutări de influență brutalistă până la delicate aluzii

vernaculare. Cântecul de lebădă al campaniei de construcție a litoralului este

stațiunea Cap Aurora (1973), un ansamblu necrezut de ieftin și bazat în

întregime prefabricate, care reușește totuși să creeze un peisaj architectural

sugestiv și plăcut.

4. Materialitate

Ambarcațiunile care trag la ţărm crează o imagine suprasaturată:

texturile sunt numeroase. Aglomerarea de volume mai mari sau mai mici, cu

forme asemănătoare, dar niciodată aceleași, fremătând pe apa, țesătură de

23


catarge și pânze, toate oferă o dinamică aparte și o suficienţă atmosferei. În

acest context de factori, arhitectura îmbracă texturi și culori simple,

adaptate la contextul natural, ținând cont și de factorii climatici. Astfel,

materialele cele mai indicare par a fi piatra, lemnul, sticla, uneori metalul și

culorile pastelate ce rezultă de aici. De ce nu, chiar albul pur care prin

însorire puternică poate genera accente prin lumini și umbre.

Locul yaht clubului in generarea siluetei ţărmului. Apa este în

acest loc elementul dominant, impunându-se în imaginea de ansamblu a

porturilor de agrement printr-o puternică senzație de orizontalitate. Așadar,

silueta ansamblului este generată de relația acesteia cu arhitectura. În acest

sens, clădirea clubului poate adopta două atitudini diferite. Poate urma și

accentua că tușă aparte orizontala sau își poate impune personalitatea,

înălțându-se, în acest caz orizontalitatea apei devinind un plan suport care o

susține, dar într-o poziţie de subordonare. Poate fi o imagine discretă,

uniformă, sugerând cumva dorința de expansiune, de evadare din limitele

spațiului sau devine un spațiu individualizat și introvertit printr-un accent de

înălțime ce devine polul ansamblului.

Fig. 11 – Portul Constanţa.

5. Exemplificări

24


A. ISLAND YACHT CLUB este adăpostit în portul din Toronto, pe insula

Mugg fiind un club privat orientat pe activități competitive și recreative.

Scopul clubului este să ofere activităţi care să se ridice la nivelul așteptărilor

membrilor în ceea ce privește nautica, socializarea, mesele ori serviciile

marine.

Noii membri, familiile lor și pasionații de navigație se găsesc poftiți într-

un loc special, unic, atât din punct de vedere al calității serviciilor cât și al

ambianței pe care numai un club aflat într-un loc atât de liniștit o poate oferi.

Datorită unui incendiu tragic, clădirea principală a clubului a fost

reconstruită. S-a reușit un design pentru noua structură care să îmbrățișeze

atât vechile tradiții ale clubului cât și nevoile actualilor și viitorilor membri.

Fig. 12 – Perspectiva ambientala Noua clădire este o primitoare casă de vară, cu o punte mare ce se

folosește din plin orientarea spre Golful Blockhouse. O pajiște umbrită de

pomi și multiplele cărări se întrepătrund cu facilitățile clubului, dând astfel

naștere unui peisaj armonios.

Montgomery Sisam Architects (MSA) a fost fondată in 1972 de catre

Terry Montgomery si David Sisam. Trei dintre directori au jucat un rol

important în construcția clubului. MSA a primit peste 30 de premii naționale

și intrenaţionale. Unul din proiectele cele mai renumite, podul pentru pietoni

și bicilete peste răul Humber este și astăzi o emblemă locală chiar lângă

Club.

25


Fig. 13 - Desfăşurare nocturnă

Fig. 14 - Secțiune

26


Fig. 15 - Secțiune

Toate elementele individuale conținute în proiectul modest dar foarte

special al clubului sunt rezultatul excelenței în design și a vastei experiențe a

firmei.

27


Fig. 16 - Plan Island Yacht Club

B. YACHT CLUBUL din VALENCIA a fost proiectat si construit în mai puțin

de un an de arhitectul britanic David Chipperfield. Design-erii au trebuit să

28


gandească rapid şi cuprinzător. Lipsa de timp a eliminat orice opotunitate

pentru deliberarea inutilă.

Fig. 17 – Yacht Club Valencia (America s Cup Building), perspectivă de la nivelul apei.

Clubul, numit şi Veles e Vents, deschis în mai 2006, a reprezentat baza

centrală pentru echipele din Cupa Americii și sponsorii în cadrul unui

remarcabil efort al echipei de proiectare, care în unsprezece luni au finalizat

lucrările.. Clădirea și parcul au fost gândite cu o focalizare aparte pe Cupa

Americii, una din cele mai importante competiţii nautice cu o vechime de

150 de ani. Elementul central al portului industrial vechi revitalizat, yacht

clubul este din punct de vedere compoziţional-volumetric o stivă de plăci din

beton armat cu stâlpi metalici, cu pardoseli exterioare din lemn, cu finisaje

pe faţadă din răşină albă. Este o clădire sportivă și nautică, cu o senzaţie de

uşurime pe picioarele-i ascunse în spatele pereţilor vitraţi complet cu o

adecvare minunată pentru funcția sa.

Chipperfield nu crează în mod normal iconuri. Cu toate acestea, Clubul

l-a pus literalmente pe harta Valenciei: el însuşi fiind destul de mândru de

29


faptul că planurile locale ale orașului poartă marca Edificio Chipperfield.

Clădirea pe cadre din beton ia forma a trei tăvi îmbrăcate în oțel care

aminteşte de ambarcaţiuni albe. Fiecare astfel de.... tavă are o dimensiune

variabilă și nu se aliniază cu cea de mai sus, dându-i clădirii un aer de...

chelner care se chinuie să nu-şi scape din mâncaruri. Asta oferă o joaca

pentru ceea ce ar fi putut fi o structură foarte formală – descrierea RIBA.

Cele unsprezece luni de gestație și naşterea au avut avantajele lor:

aceasta a concentrat minţi și a presupus luarea unor decizii foarte repede...

ceea ce s-a realizat, însă, este cu adevărat remarcabil: un pavilion pentru

oamenii bogați, într-adevăr, dar o clădire până la urmă pe care toţi

valencienii o pot vizita şi prin care se pot bucura de barurile și restaurantele

pe care aceasta le oferă. Din cauza punților deschise ai sentimentul că eşti în

interiorul clădirii chiar dacă nu ai trecut printr-o ușă.

Fig. 18 – Yacht Club Valencia (America s Cup Building), fatada principală.

Conceput și amenajat ca o serie de punți puse în joc și eșalonate,

clădirea este simbolul simplității în plan și în detaliu, compoziția poate fi

citită ca un rezumat al celor două preocupările cele mai celebre și de durată

30


al lui Le Corbusier, sistemul structural Dom-ino, derivat din orizontalitatea

liniei oceanice.

31


Cu patru punți de oțel profund sprijinite pe patru nuclee, obiectivul

principal a fost de a maximiza confortul spectator prin comprimarea vederii

umbrite dintre terasele generoase. Cu 60 la sută din suprafața dată la

punțile de vizualizare externe, echilibrul între spațiile interioare și domeniul

public a fost ajustat corespunzător, aşa încât să permită ca atât parterul cât

şi etajul să fie accesibile publicului. Această rezolvare nu a permis numai

accesul VIP ci şi publicului larg, rezultatul îmbunatățimd astfel experienţa

oricui trece de-a lungul esplanadei largi care gazduieste două niveluri de

parcare.

Cele patru nuclee sunt ușor vizibile în plan și secțiune, cu două carcase

de sticlă și două de oţel care se extind pe înalțimea clădirii. Între aceste

remedieri compoziționale alte carcase simple și frumoase sunt folosite

judicios, oferind un spațiu acoperit pentru relaxare si desigur, luxul

buticurilor.

Fig. 21 – Perspectivă de la nivelul falezei

Constructia menține o calitate foarte rafinată și servește ca o

declaraţie a întărire a citatului modernist less is more. O problemă care este

cu mândrie subliniata este afirmația arhitectului că pavilionul a fost construit

32


din șase detalii cu șase materiale. Realitate sau ficţiune? Ea nu trebuie să

conteze; aceasta cladire este cu siguranță câștigătorul de necontestat al

2006 race track.

33


C. YACHT CLUBUL YAS. Forma liberă a a fost concepută ca un reper

important pentru cursele de yachturi și are o contribuție categorică la

petrecerea timpului liber în ambientul specific. Complexul de cinci stele

folosește materiale de înaltă calitate, cuprinzând baruri, saloane, săli

multifuncționale, zone de punte în aer liber, administrație și locuri de

parcare. compoziţie de forme dinamice și fluide care face legatura cu tema

apei, un club care inspiră și consolidează conceptul de yacht club.

34


35


D. YACHT CLUBUL BELO HORIZONTE. În 1940 primarul din

Belo Horizonte, Juscelino Kubitschek

face o Comisie importantă pentru

Oscar Niemeyer. Planul general a fost

de a crea de un nou oraş la periferia

oraşului Belo Horizonte pentru

recreerea clasei de mijloc.

Pentru punerea în aplicare a acestui

oraş grădină a fost ridicat un set de

cladiri care sunt amplasate în jurul

unui mare lac artificial. Planul, nivelul

teritorial, ar trebui să funcţioneze ca

un întreg, dar fiecare clădire trebuie

să funcționeze în mod autonom şi independent. În acelaşi timp, întregul

proiect trebuie să interacţioneaze cu natura şi mai presus de toate să

stabilească o relaţie strânsă cu râul artificial.

Centrul proiectului a fost un cazinou, însoţit de un restaurant, o sală

de bal, o biserica, un hotel şi un club de yachting. În cele din urmă proiectul

a fost, de asemenea, casa primarului.

Acest proiect introduce o noua arhitectura pe care Niemeyer o caută

de la sfârşitul anilor ' 30 - trecerea de la raţionalism din operele sale

timpurii. Cu acest complex, arhitectul a făcut clar posibilităţile de invenţie

formală prin tehnici noi de constructii. În explorarea potenţialul de beton

armat şi joc cu trimiteri la Mies van der Rohe şi mai ales Le Corbusier,

Niemeyer a creat forme îndrăzneţe care au provocat structurile şi a surprins

mai târziu lumea.

Niemeyer a proiectat un într-un mod complet inovator, s-a jucat cu

repertoriul natural, care combină curbe cu linii drepte, diagonale şi, desigur

forme libere din natura.

36


Clădirea este un volum alungit,

care stă perpendicular pe la Lacul

Pampulha. Latura scurtă este de 17

metri si are orientare nord-sud, iar

latura lungă este de 60 de metri şi este

orientată spre est şi vest.

Accesul principal vine tangent la

peretele dinspre Sud, printr-o rampă de

beton elegantă care permite

contemplarea naturii, clădiri

impunătoare şi a lacului. Faţada sudică

are o rigoare absolută.

Latura scurtă este orientată spre nord şi având în vedere locaţia sa în

emisfera sudică primeşte cel mai bună orientare către soare. Clădirea aflată

pe malul lacului, permite conexiunea la parter cu o terasă generoasă de la

primul etaj. Această zonă se bucură de o bună lumină naturală şi de vederi

panoramice ale Golfului.

Niemeyer diferenţiază în mod clar cele două laturi lungi. În partea de Est

este complet deschisă la vedere iar o lumină slabă pătrunde dimineata prin o

faţadă de sticlă. Cu toate acestea, aripa de Vest, din cauza soarelui cerne

relaţia directă de interior-exterior, ascunzând oarecum piscine şi alte zone

destinate funcţiunilorde agrement. Conexiunea inferioară la exterior se face

cu diverse mecanisme.

Yacht clubul este o prismă alungită de mică înălţime, care este

înţeleasă ca o clădire orizontală, încercând să se topească în orizontul lacului

37


Pampulha şi se arunca cu capul în apă ca o barcă. Forma alungită utilizată de

Niemeyer prezintă particularităţi moderne, folosind cele mai recente tehnici

şi materiale precum sticla, beton şi Brise-soleil. Cu toate acestea, arhitectul t

combină elegan aceste inovaţii cu o tradiţie de adânc înrădăcinată în

Brazilia. Niemeyer a investigat un stil care păstrează elemente tradiţionale în

arhitectura sa revoluţionară, fără a cădea în vechile metode şi proceduri.

Într-o scanare rapidă capacul într-un "V" al Yacht Clubului poate fi

perceput ca formal şi chiar capricios. Deşi clar pleacă de la un acoperiş plat,

mişcărea modernă pe care o foloseşte Niemeyer este forma în sine. Panta

corespunde la o distribuţie internă, nu numai pentru a da o înălțime maximă

în cazul în care este necesar, dar, de asemenea, pentru a sparge monotonia

unei clădire lungi.

Scopul diferenţierii, în stânga se află sala mare iar partea dreaptă este

restaurantul, ecranate şi lipite atât de o cochilie acustică ce începe de la

38


restaurant şi se continuă a pantă până la acoperiş, este intenţia de a uni

planul vertical cu cel orizontală.

Un alt lucru ciudat este independenţa totală superioară şi inferioară. Putem

vedea în mod clar că practic orice perete este continuu şi, generează

întotdeauna un regres, o umbră în una dintre cele două laturi.

Parterul găzduieşte un spaţiu deschis unde se află de recepţia şi

vestiarele. Peretii sunt independenţi de structura şi forma volume cu găuri în

cazul în care măsurile sunt generate, vederi, adică conexiuni între Est şi vest.

39


În schimb la etaj are o faţadă cu sticlă modulată mai convenţional.

Parţial, incinte la etaj au jocuri formale între sticlă, brise-soleils, pereţi şi

terase.

Spatiul interior este în cea mai mare parte transparent în zona de

restaurant şi sala mare, doar câteva partiţii care acţionează ca praguri

informale.

Aceste ziduri sunt izbitoare şi au unele interes artistic. În sala vizitatorii

întâlnesc un peisaj de pictură murală, opera a modernistului brazilian Burle

40


Marx. În partea din spate se află o altă pictură murală. Aceasta este o pictura

murala care descrie scene sportive şi de agrement, într-un limbaj clar de

cubism.

În vest se află o zonă de serviciu si bucătăria restaurantului. Acest

sector este foarte segmentat şi închis în mod semnificativ.

Faţada de Vest este protejat de Brise-soleil, conceput în două benzi una

deasupra celeilalte şi pe mai multe nivele, arătând versatilitatea. Au fost

utilizate Brise- soleils orientate vertical, din aluminiu. Ele sunt uşoare şi

colorate ocru pentru o reflecţie caldă a luminii în interiorul şi pentru o mai

mare plasticitate a faţadei.

Ca toate lucrările sale, materialele reprezintă uniunea dintre cele mai

moderne materiale şi unele materiale indigene şi tradiţionale.

Materialul principal este betonul, dar este pictat în

alb. De asemenea, foloseste căptuşeala din dale de

piatră naturală pe peretele dinspre Sud iar dale

respectă tradiţia braziliană de a reda un finisaj

lucios podelei.Niemeyer foloseşte sticla în panouri

marin şi Brise-soleils-uri reglabile din aluminiu.

41


Multe elemente ale yacht clubului sunt vopsite albastru. Albastru este

adesea folosit în clădirile tradiţionale pe obloanele şi pe cadre, subsol.

E. YACHT CLUBUL ROZAL DANISH.

Ca parte a dezvoltării zonei Tuborg din Hellerup portul vechi a fost

transformat într-un port modern pentru ambarcațiunile de agrement. Portul a

fost extins cu un nou canal care leagă bazinul portulUI cu Strandvejen, care

se întinde de la Copenhaga până la nord de Helsingør.

Portul nou Tuborg are spaţiu de acostare pentru aproximativ 360 de

ambarcaţiuni de agrement şi este situat în centrul unui oraş care se

caracterizează printr-o varietate animată de locuinţe, clădiri de birouri şi

magazine. Clubul proiectat de arhitecţii Malcoci Vilhelm sub conducerea lui

Thomas Scheel, gazduieşte un restaurant de top precum şi alte facilităţi : va

funcţiona atât ca un punct de întâlnire pentru activităţile sportive şi de

42


agreement, dar si ca sediu administrativ. Clubul este poziţionat ca element

central în port, cu o vedere fantastică peste tot portul şi intrarea în Øresund.

Clubul se diferentiaza printr-o construcţie simplă de 1000 m² şi locatia

proeminentă - cladirea se prezintă într-o scară total diferită şi demonstrează

în sine ca este un reper.

Cu forma sa moale, clubul face o referinţă puternică prin curbele sub formă

de barcă şi caracterul moale de apă. Poziţionarea în partea de Sud a

portului, cu faţada principală orientată spre ,nord a dat o oportunitate

fantastica de orientare a

cladirii pentru a aborda

malul mării, cu faţade

din sticlă de la podea la

tavan deplin expuse.

Forma clădirii este

exploatată pentru a crea

43


screening-ul cel mai bun împotriva soarelui. Prin urmare, numai intrările

necesare sunt tăiate în partea de Sud.

Alegerea

materialelor şi a

culorilor subliniază

accentul peisajului

marin. Materialele sunt

limitate la o selecţie de

lemn, oţel, sticlă şi

beton cu acoperis

negru.

Pentru a asigura

şi susţine dorinţa de a

avea o formă omogenă, clădirea este îmbrăcată de un acoperiş negru –

încadrată de un fond alb care subliniază forma clădirii ce se aseamană cu o

navă mare albă. Lemnul, face o referire directă la o navă cu punţi din lemn.

Clădirea este amplasată pe un soclu din beton, cu posibilitatea bărcilor de

acostare , creând un contact strâns între port şi clădire astfel încât nu există

nici o îndoială despre funcţia clădirii.

Clubul are o suprafaţă

totală de aproximativ

800 m², care

găzduieşte:

un restaurant cu

terasă -

posibilitatea de

a lua masa în

aer liber.

44


birouri şi funcţiuni administrative.

zone rezervate pentru membri.

F. YACHT CLUBUL CORINTHIAN.

În cazul în care navigam în Burnham din Marea Nordului, prima clădire

pe care o vom vedea pe partea dreaptă va fi un bloc mare alb evident, care

trebuie să fi fost un şoc considerabil pentru locuitorii din Burnham-on-

Crouch, atunci când a fost construit în 1931.

45


Clădirea, opera a arhitectului Joseph Emberton, prezintă ferestre largi,

vederi panoramice şi balcoane confortabile. Bara se intinde pe lungimea

salonul şi sala de mese de la parter care poate găzdui confortabil grupuri

mici sau mari de adunări oficiale.

Corint Royal Yacht Club este alegerea ideală pentru o gamă largă de funcţii,

de la evenimente de familie la corporative de divertisment. Situat pe malul

de nord al Crouch, poziţia de comandant oferă vederi unice asupra fluviului

de la Ferestre generoase şi balcoane.

46


6. Concluzii

Odată cu evoluția sistemului de muncă apare implicit şi conceptul de

timp liber programat și de aici necesitatea de a-l utiliza cât mai plăcut.

Devine importantă petrecerea timpului liber în mod activ. Activitatea fizică a

dobîndit în epoca modernă un rol esențial în combaterea oboselii și refacerea

capacității de muncă, posibilitatea rapidă de eliberare de stress. Un element

devine apa, utilizată nu doar în modurile tradiționale ci și în scop sportiv și

de relaxare.

Apa fiind astfel un element de design multilateral, a fost folosită într-o

multitudine

de moduri de peste milenii. Proiectarea de apă a fost folosită pentru a da

sens funcțiunilor, pentru a simboliza, și pentru aînfrumuseța peisajul.

Clădirile destinate sportului în aer liber și în mod deosebit sportului

nautic trebuie să se adapteze la sit și să fie rezolvate în funcție de cadrul

natural; spațiile trebuiesc orientate optim în funcție de vânturile dominante,

de însorire, de forma terenului astfel încât să fie evitate efectele nedorite ale

factorilor naturali. În aceeași măsură, clădirea va fi concepută în așa fel încât

să nu agreseze mediul iar practicarea sporturilor să nu devină devoratoare

de natură astfel încât să se ajungă la o contradicție între scop și rezultat,

locul devenit suprapoluat și poluant. Devine evident că alternativa cea mai

inofensivă este propunerea unor centre cu program arhitectural restrâns

pentru a evită aglomerarea zonei.

47


48


Din punct de vedere funcțional, yachtingul ca sport prezintă două

zone: una de instruire tactică și una de pregătire fizică: una sportivă şi pe

echipamente. Instruirea fizică face referire la procesul de învățare teoretică

a yachtingului. Zona de instruire cuprinde bibliotecă, simulator de navigație,

sală de cursuri și birouri. Pregătirea fizică sportivă/echipamente reprezintă

zonă de învățare practică. Funcțiunile acestei zone sunt: sală de forță, bazin

antrenament, hangar, atelier velură, atelier lăcătușerie.

Aceste două zone funcționează împreună cu legături directe adică

holuri,uși zone de trecere specifice. Pentru a integra cât mai bine arhitectură

în zonă de desfășurare a acestor sporturi este important să luăm în

considerare și să valorificăm importantă locului cu elementele sale naturale

apartenente. Toate acestea pentru a accentua atmosfera de relaxare.

Într-un cadru natural rezolvarea compozițională ideală ar fi să tindă

spre cadrul natural cu preluarea formelor iar rezultatul este o

întrepătrundere optimă. Formele alese pentru rezolvarea compoziției

împreună cu zona de circulație au un rol esențial în silueta malului deoarece

formele libere implică ideea de prelungire a falezei într-un ansamblu

architectural ce dă impresia folosirii aceleiaș familii de forme cu cadrul

natural și mediul înconjurător.De aici reiese ideea că ansamblul exprimă

naturalețea și firescul ansamblului cu mediul înconjurător.

Importanța unui astfel de club nautic consistă într-o dezvoltare

generală a orașului prin:

-extinderea turismului prin noi lărgirea arealului de servicii oferite.

-economic: sportul elitelor atrage după sine înalta societate cu

caracteristicile sale

-datorită extinderii zonei din punct de vedere al programelor

arhitecturale aceasta creează noi medii în dezvoltarea educației și culturii.

În cazul de față, propunerea unui club nautic cu ținte precum

performanța și modelarea benefică a indivizilor interesați poate revitaliza

spiritul local măcar, atât prin aport educațional cât și prin organizarea de noi

competiții și evenimente menite să animeze peisajul nautic.

49


7. Bibliografie

1 Zahariade, A.M.

Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989 / Architecture in the Communist Project. Romania 1944-1989, ed. Simetria, 2011

2 Panaitescu, A.

De la Casa Scanteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectura in Bucuresti 1945- 1989, ed. Simetria, 2012

3 Sion, MilitzaHoria Creangă: 1892-1943: Crezul simplităţii

4 Barchelard, Gaston The poetics of space, Beacon Press, Boston, 1994

5 Choay, Francoise Urbanismul, utopii şi realităţi, Ed. Paideia, Bucureşti, 2002

6 Jelicoe, Geoffrey The landscape of man. Shaping the environment, Viking Press, New York

7Simonds, J.O. Arhitectura peisajului, Ed. Tehnică,

București, 1967

8 Lăzărescu, CezarConstrucţii hoteliere, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1971

9 Cianci, BrunoYachtclubs of the world, Yachting & sailing, 2012

10 Moore, Charles W., Water and Architecture Harry N. Abrams, Inc. New York,1994

11 Zoë Ryan Building with Water , Birkhäuser, iulie 2010

Webografie:

http://www.dezeen.com/

http://www.archdaily.com/

http://anestudio.blogspot.ro/

http://easterndocklands.com

50


http://easterndocklands.com/

http://anestudio.blogspot.ro/

http://www.archdaily.com/

http://www.dezeen.com/

http://www.arup.com/water

51


http://www.arup.com/water

Documents

Arhitectura Yacht Cluburilor