Aripi

ARIPIRevistă literar artistică și de cultură a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” Pitești

Fondată în anul 1969, Serie nouă, 83-84/2017Acord ISJ Argeș, nr. 713/16.02.2016

Redactor – șefProf. Manuela DOVLEAC

Redactori – șefi onorifici

Redactori îndrumători

Prof. Iris TĂNĂSESCUProf. Eugenia HAGIMĂ

Prof. Miana Florentina POPAProf. Floarea MARTINESCU

Secretar de redacțieProf. înv. primar Vicenția PETRACHE

Colectivul de redacțieMembri: Delia ACHIM, Larisa AVRAM,Alexia BADEA, Maria BĂDESCU, Iasmina BĂZĂ-

VAN, Rareș BUNESCU, Aryan CIOCIRLAN,Ancuța CIOCOIU, Cătălina HAGIMA, DariusCOMĂNESCU, Alexandru COSTEA, Bianca COSTACHE, Bianca DUMITRU, Ada DUMINICĂ,Andreea FLORESCU, Irina GRIGORE, Alexandra IVAN, Adnana IVANA, Alexia MANEA, MariaMATEI,Andrei Petruț MODEL, Medeea MOȚOESCU, Cezara NEDELEA, Ioana NIȚU, AndraNIȚULESCU, Lidia PETRIA, Andreea POPESCU, Daria RĂDUCANU, Anda ROBEA, Nucu Ște-fan STAN,Radu STĂNOI, Ștefania ȘERBĂNESCU, Ana TUDOR, Dragoș ULEANU, RalucaVÂLCEANU, Francesca ZAHARIA Colaboratori: Prof. Renata ALEXE, Col.(r) Ing. Alexandru MARIN

CoordonareProf. Dr. Marian HAIDUCU, director

Prof. Iris TĂNĂSESCU, director adjunctProf. Manuela DOVLEAC

Prof. Miana POPA

Vignete și deseneCercul de Arte Plastice al Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” Pitești,

Prof. Sidonia GHERGHINOIU, Prof. Maria Magdalena RAȚIU

DTPPr. Dr. Napoleon Nicolae DABU

TiparEditura Trialog Pitești

Aripi și suplimentul său Arcade sunt editate trimestrial de Școala Gimnazială”Mihai Eminescu” Pitești și se adresează în special elevilor, profesorilor și tuturor celor interesați

de literatură și de artăSite-ul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Pitești (inclusiv al revistei și suplimentului editate):

www.mihaieminescupitesti.roFacebook: Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” – Pitești

REDACȚIAStr. Tineretului, nr.4, Pitești, Argeș, România

Tel/fax: 0248 252771, e-mail: aripi11@yahoo.com, sc_emin11@yahoo.com.

Prof. Petru STOICESCU Prof. Ionel ȚUȚĂ

Aripi 83-84/2017

Idei educaționale în colindul românescIdei educaționale în colindul românescEditorial 3

Dincolo de rezonanțele afective,de înaltă sensibilitate și de puter-nică intensitate, generate de at-mosfera de bucurie și un farmeccu totul specifice în trăirea reli-gioasă a perioadei sărbătorilor deiarnă, colindul strămoșesc poartăîn el idei adânc educaționale, careau marcat peste timp psihologiapoporului român.

Prezența încolindele șip l u g u ș o a r e l enoastre a nu-melui lui "BădicaTraian" neamintește de tim-pul formăriipoporului românși de strămoșiineamului nostru.Sub raportulmăiestriei artis-tice a versului șia melodiei, colin-dele ocupă un locde seamă încreația poporului nostru. Eleformează un tot unitar cu doinele,baladele populare și cântecele devitejie, cu basmele, ghicitorile,proverbele și zicătorile.

În colinde, simplitatea, ușurințași cursivitatea versului popular,exprimă o mare bogăție de idei,într-o formă plină de frumusețiartistice, în care figurile de stilabundă, comparațiile se întrec unape alta, iar epitetele și mai alesdiminutivele nu lipsesc aproapedin nici un vers. Este, de altfel, totceea ce dă gingășie, frumusețe,farmec și duioșie colindelor.

În vremea noastră, colindele sesituează, prin valoarea lor literarăși muzicală, în constelația artisticăeuropeană.În primul rând colindele româneștisunt păstrate, gustate și apreciatepentru valoarea lor teologică. Elesunt înmiresmate de parfumul celmai ales al evlaviei noastrecrestinești și strămoșești, sunt otranspunere în formă popularăcântată a credinței noastre orto-doxe. Ele sunt inspirate din Sfânta

Scriptură și din Sfânta Tradiție,din slujbele divine și din icono-grafie. În ele respiră puternicduhul creștin și se păstrează cevadin frăgezimea creștinismului pri-mar. În versurile lor duioase șipline de credință se descifreazăsensurile adânci ale unei trăiri re-ligioase autentice, bazate pe măr-turia de nezdruncinat a dreptei

credințe.Majoritatea colindelor au în cen-trul lor pe Iisus Hristos și peMaica Domnului, simbolurile cen-trale ale creștinismului."Că astăzi Curata,Prea Nevinovata, Fecioara Maria Naște pe Mesia".Dar toate învățăturile de credință

exprimate în colinde sunt în legă-tură cu ideea de mântuire, foartefrecventă și ea în aceste creații, ac-centul punându-se pe frumusețeacadrului spectacular al Nașterii șipe bucuriile luminoase ca soarele,pe care această naștere le picură însufletele creștinilor. La evenimen-tul Nașterii sunt de față toate pla-nurile creației și ale firii: cerulreprezentat prin îngeri, lumea cu-vântătoare a pământenilor, în-fățișată prin păstori și lumeanecuvântatoare, înfățișată prinplante și animale de tot felul. TatălÎnsuși coboară din ceruri săbinecuvinteze lumea.

Colindele au avut și marele rolde a păstra și apăra credința orto-

doxă atunci când prozelitismuleterodox încerca să rupă unitateade credință a ortodocșilor, pentrua dezmembra, în același timp șiunitatea lor națională. Păstrând șimărturisind aceleași adevăruri decredință, colindele s-au număratprintre mijloacele populare celemai eficace de apărare a orto-doxiei, dovedind unitatea su-

fletească ac r e d i n c i o ș i l o rnoștri ortodocși depe tot întinsul pa-triei. Documentevrednice de în-credere măr-turisesc că româniit r a n s i l v ă n e n ipreferau să cântede Crăciun colin-dele învățate dinstrăbuni, în loculcântecelor care lise impuneau decei străini de legealor.

În acelasi timp, colindele scot înevidență legătura strânsă a stră-moșilor cu Ortodoxia și, în specialcu Patriarhia Ecumenică, făcândca în versurile lor să răsune nu-mele orașului Constantinopol:"La poarta la Țaringrad, S-a născut mare-mpărat".Colindele noastre românești sunt

deosebit de valoroase pentru bo-gatele idei morale și sociale pecare le exprimă. Pe lângă mesajulceresc al mântuirii, colindele auformat și o școală de îmbărbătare,de nădejde și de virtuți morale înviața credincioșilor, exprimânddragostea de oameni, facerea debine, smerenia, ascultarea șibunatătea, cinstea, dragostea dețară, eroismul, bucuria sărbăto-rilor, dorința de prosperitate,belșug și pace, ca idealurinepieritoare și caracteristiciesențiale ale sufletului poporuluinostru. În ele eticul s-a îmbinat închipul cel mai armonios și maifericit cu esteticul.

Aripi 83-84/2017

Editorial4

Actualizând în fiecare anamintirea Nașterii Mântuitoruluinostru Iisus Hristos, colindătoriiduc cu ei la casele credincioșilorvoia bună, cinstea și dragostea, așacum se vede din aceste urări:"Troscoțel de p-ângă drum,Voie bună cui mă-nchin!Troscoțel de p-ângă cale,Cinste și dragoste-n fața Dumi-

tale!"Colindele reflectă bunătatea

proverbială a românului, credin-cioșii având pildă de bunătate peMântuitorul Iisus Hristos, care încolinde apare ca un Domn "preabun":"Sus în curtea lui Crăciun, S-a născut un domn prea bun".

Luând ca pildă această bunătatea Domnului și MântuitoruluiHristos, colindele îndeamnă pecredincioși ca și ei să fie bunimereu, dar mai ales acum, cândS-a născut "Păstorul cel bun":"Acuma pe la Crăciun,Tot omul să fie bun".Bunătatea aceasta a românului,

cunoscută pretutindeni sub nu-mele de ospitalitate, este răs-plătită de urările de la sfârșitulcolindelor:"Busuioc verde pe masă, Rămâi gazdă sănătoasă. La mulți ani cu sănătate Domnul să vă dea de toate!"

Alături de bunătățile careizvorăsc din iubirea de Dumnezeuși de aproapele, colindele reflectăo calitate sau o virtute tot așa despecifică pentru credincioșii noștriși anume cinstea. Pentru poporulromân cinstea este tot așa devaloroasă și de scumpă ca și drep-tatea și libertatea, iar colindele aufost un îndemn permanent lapăstrarea ei.

Colindele preamăresc virtuteacumpătării, și strâns legat de ea,postul din care, de altfel, izvorăște,lăudând pe cei ce postesc:"Ferice de cei postelnici, Care-mi postesc posturile Și-mi ajună ajunurile".Cadrul virtuților înfățișate de

colinde se întregește și cu acela aldărniciei, adică a într-ajutorăriiaproapelui, a celui lipsit de ajutor,

atunci când el este în suferință șiîn necaz. Ea este reflectată astfelîntr-un colind în care "Domnulbun, cest, Domn bun și Om bun":"Câți flămânzi îmi trec Pe toți îi satură. Câți setoși îmi trec Pe toți îi adapă.Câți goi îi venea Toți îi îmbrăca. Câți desculți venea, Pe toți îi încălța".

De asemenea, virtutea bărbăției,

de care este legată răbdarea, esteoglindită în colindele noastreromânești.

În opoziție cu lauda virtuților,colindele condamnă păcatele șipatimile omenești sau viciile, pen-tru urmările lor nefaste. Astfel,minciuna este înfierată în colinde,îndemnând pe cei care o practicăsă se lepede de ea. Patima înșelă-toriei, opusă cinstei și corectitu-dinii, este biciuită în colindele cucaracter social, ca și patima beției,ca izvor al altor patimi și păcate.

Dintre ideile sociale cea mai desîntâlnită în colinde este aceea depace, poporul român fiind unpopor iubitor de pace. Aceasta sepotrivește cu firea lui bună și bla-jină, cu dragostea și cu generozi-tatea sa. Poporul nostru, care acunoscut ororile războiului, și-adorit sieși și la toată lumea pacea,ca pe bunul cel mai scump și maiindispensabil vieții sale, ca aceeacare condiționează bunăstarea ma-terială și spirituală a oamenilor. Încolinde, taina întrupării Fiului lui

Dumnezeu este slăvită pentru căea a adus lumii împăcarea cuDumnezeu, pentru că Pruncul năs-cut în peșteră este "Domn al păcii"și fiindcă nașterea Lui a fost salu-tată cu imnul ceresc al slavei luiDumnezeu și al păcii oamenilor.

Această pace se instaureazăodată cu venirea în lume a Mântu-itorului Hristos, a Cărui împărățieeste o împărăție a păcii. Iată cât defrumos redă această idee un colindde vânătoare:

"Ho, ho-ho! Nu vă-narmați! Că pe cer azi s-a ivit Un luceafăr strălucit.Că astăzi Fiul cel Sfânt Pace-aduce pe pământ Sânge azi să nu mai curgă, Lacrimi azi să nu se scurgă.Vânătorii că-mi cădeau În genunchi și se rugau, Din săgeți cruce făceau".

Pacea adusă de Mântuitorul esteo pace veșnică și universală:"Întru cei de sus mărireȘi pe pământ păciuire,La toți oamenii să fieDe acum până-n vecie".

"Mărire întru cei de sus,Și pace pân-la Apus".

Munca se reflectă și ea din plinîn colindele noastre românești.

Versurile lor amintesc de toatecategoriile de vârstă și de ocupațiicintind însușirile care trebuie săîmpodobească sufletul unuicreștin: destoinicia în muncă, hăr-nicia, îndemânarea și curățenia.

Munca pământului, grija pentruunelte și animale, creșterea vitelor,pescuitul, albinăritul, morăritul și,mai ales, vânătoarea, sunt descrisemăiestrit în colinde. Prin acesteaele scot în evidență două din car-acteristicile esențiale ale neamuluinostru: munca și hărnicia.

Alături de pace și de muncă, dincolinde desprindem ideea de drep-tate. Colindele înfierează pe ceicare o calcă în picioare păgubindpe semenii lor prin furt, înșelă-ciune sau în alt chip. Prin colinde,poporul prețuind la justa ei valoarefuncția socială a dreptății, a luptatcontinuu împotriva abuzurilor șinedreptății.

Aripi 83-84/2017

Editorial 5

Colindele noastre românești suntvaloroase și pentru ideile patrio-tice pe care le exprimă. Originea,viața, graiul și obiceiurile poporu-lui român, dragostea pentru țară șijertfirea pentru ea, frumusețile pa-triei, vitejia și eroismul poporuluirămân doar câteva din aceste ideicare se oglindesc în colinde. Ast-fel, într-unul din ele, țara noastrăeste numită "moșie dumnezeiască"și "așezare strămoșească". Prin în-truparea și nașterea, Mântuitoru-lui, Dumnezeu coboară în lume casă o binecuvinteze. Printre altele,El binecuvintează și țara noastră.Iată cum descrie această scenă uncolind de prin părțile Albei:"Dumnezeu s-a deșteptat Mâna stângă-a scuturat, Trei inele i-au picat.Rânduneaua le-a luat Și le-a dus în depărtare,Să le-așeze pe hotare Unu-n țara Nilului Altu-într-a IordanuluiUnu-n Țara Românească,Așezare strămoșească".

Pe această moșie sepreumbla Dumnezeu cuSfântul Petru, iar MaicaDomnului, urmărită demâna ucigătoare a lui Irod,găsește scăpare și adăpost,împreună cu Fiul său înmunții românești în casaunui român care îi primește la căl-dura vetrei lui.

Frumusețile Carpaților noștri cubogata lor faună și floră, suntprinse cu măiestrie în tezaurulcolindelor. Căprioarele, cerbii șiiepurașii sunt doar câteva dintreviețuitoarele lor, iar "Cetinița ce-tioara" și "Coroana de trandafiri"sunt buchete din resursele naturaleale patriei. Copiii care colindătrăiesc o lume de basm:

"În poiana muntelui,Iese cerbul Domnului".

sau:"Sus în vârful munteluiPe la crucea bradului, Pe o scară de argint Se coboară Domnul Sfânt".Colindele infatiseaza si pilde de

patriotism si eroism din trecutulnostru istoric, preamarind, de

exemplu, figura legendară avoievodului Moldovei, Ștefan celMare, în colindul "La poarta luiȘtefan Vodă":"Atunci Ștefan Domn cel SfântDespre rugă auzind, El pe dată a plecatȘi cu toți s-au închinat".Ele amintesc de lupta poporului

pentru independență națională șipentru apărarea pământului stră-moșesc și jertfirea pentru patrie:"Când cu turcii ne-am bătut,Bulzul mării ne-o-îmbulzit, Mulți voinici s-or prăpădit".Ele scot în evidență vitejia

poporului român care, lăsând totul

acasă, pornea la război pentru aapăra tot ce avea mai scump șipentru a alunga și a învinge pedușmani:"Vifor la război pornea,Pe dușmani mi-i prăpădeaDe-o mers vestea-n țara nouă,Cum vă colindarăm vouă".

Din istoria contemporană a nea-mului, colindele mai noi amintescde lupta pentru reîntregire, așacum vedem din cântecul soldatu-lui care își cară pe mormânt:

"Busuioc, mărgăritar, C-a murit pentru Ardeal. Pe plaiul munților, În desimea brazilor, În mijlocul florilor Apărând un tricolor".

În felul acesta, colindele au avut șiun rol de manifestare și de întărirea unității și solidarității dintre toți

fiii neamului nostru, de pe ambeleversante ale Carpaților. Eledovedeau continuitatea populațieiromânești pe meleagurile patrieinoastre și unitatea de neam șilimbă între Moldova și Banat,între Transilvania și Dobrogea,între Țara Românească și Mara-mureș. Pentru românii transilvă-neni, colindele trezeau rezonanțedeosebite, vestindu-le unitatea lorcu moldovenii și muntenii. Fie căs-au cântat la Suceava sau laCaransebeș, la Oradea sau Doro-hoi, la Sibiu sau la Iași, la Brașov,București, sau Constanța, în satelede munte sau în câmpie, cu toată

gama varietății cuvin-telor sau melodiilor, eleau vestit aceeași bu-curie și au chemat petoți credincioșii românisă-L preamărească peDumnezeu în acelașigrai.Pentru toate acestea,colindele, aceste neste-mate ale folcloruluiromânesc, sunt păstratecu sfințenie, ca nișteadevărate rituri ale unuicult moștenit de la stră-moși, purtând suflet dinsufletul străbunilor șiseva din glia noastrăstrămoșească.

În noaptea sfântă și plină detaină a Crăciunului, acest "praznicluminos", în fața acestor podoabeminunate ale sufletului românesc,care ne aduc mesajul măririi luiDumnezeu, al păcii și înfrățiriiîntre oameni, porțile inimilornoastre se deschid mai larg pentrua cânta, după datina străbună,"colindul sfânt și bun" și pentru aprimi bunele vestiri ale colindelorși urările lor, împreună cu Mântu-itorul Hristos, care vine, odată cusolia lor:"Să se nască și să crească,Să ne mântuiască."

Prof. dr. Marian HAIDUCU

Aripi 83-84/2017

Invitatul Revistei6

1 . În primul rând vă urăm ,, bine aţi venitpentru a doua oară alături de Şcoala Gimnazială„M. Eminescu” din Piteşti, de această dată ca invi-tat de onoare al revistei ”Aripi”, una din emblemeleinstituţiei noastre şiaşa cum ne placesã descriem activi-tatea noastră, orampă de lansarepentru viitorii iu-bitori şi modelatoriai cuvântului. Pen-tru cã activitatead u m n e a v o a s t r ăeste vastă ,am dorisă punctaţi pentrutinerii noştri citi-tori trei evenimentecheie care au trasattraiectoria de-venirii profe-sionale.

R.B.: Vă mulțumesc pentru invitație. Consider căfiecare etapă a devenirii noastre trebuie abordată cumaximă importanță, nu ai cum să prevezi cu exacti-tate efectele unei alegeri, sunt consecințe care se potconstitui în timp. Astfel că e nevoie mereu de respon-sabilitate și dedicare atunci când decizi asupra par-cursului profesional. Dacă ar fi să menționez doartrei momente definitorii, atunci aș spune că primul afost când aveam 7 ani și m-am înscris la Centrul deCopii și Juniori al FCM Bacău. Am ales fotbalul cusufletul. Apoi, la 19 ani, când am evaluat contextulfotbalistic din România și am decis că e imperiosnecesar să urmez un parcurs academic prin care săîmi fundamentez traiectoria ulterioară. Firește, un altreilea moment ar fi cel în care am decis să candidezpentru conducerea Federației Române de Fotbal.Acest moment și nu cel al alegerii propriu-zise mi separe relevant. 2. Trăim ȋntr-o lume colorată din care tinerii ȋşi alegmodele de viaţă făcându-şi uneori adevăraţi idoli.Au existat ȋn viaţa dumneavostră oameni care v-aumarcat devenirea profesională ?

R.B.: Am căpătat această abilitate de a învăța dinfiecare prilej fericit lucrurile care mă pot ajuta să fiumai bun. Totodată, de a asculta și acumula atuncicând viața mi-a oferit șansa să cunosc oameni deose-biți, profesioniști veritabili. Începând cu profesoriipe care i-am avut în perioada liceului, cadrele didac-tice ale Colegiului Gheorghe Vrănceanu din Bacău,până la colegii pe care îi am acum în echipa FRF, casă închei acest arc temporal, fiecare a reprezentat șireprezintă pentru mine o sursă de inspirație și măsprijină în devenirea profesională.

3. În ce constă, din punctul dv. de vedere dis-ciplina sportivă, din perspectiva unui preşedinte alFRF tânăr , dar cu o bogată experienţă manageri-ală?

R.B.: Dincolo desensul restrâns, careacoperă doar com-portamentul unuisportiv pe teren și înafara acestuia, disci-plina sportivă tre-buie privită profund.În ea se regăsesc atâtsetul de valori fun-damentale alesportului – spiritulde echipă, ambiția,concurența pozitivă– cât și valorilemorale extraordinarepe care ți le conferăacesta – loialitate,

cinste, dăruire. 4. Consideraţi că este un secret care poate

asigura atât performanţa sportivă, cât şi pe cea şco-lară ?Vă ȋntreb acest lucru deoarece dumneavoastrăaţi afirmat că acestea nu sunt domenii incompatibileşi pentru a ȋncuraja tinerii să facă sport ocupându-se ȋn mod responsabil şi de şcoală.

R.B.: Nu există un secret, dar mai multe elementenu pot lipsi din drumul spre performanța sportivă șicea școlară, din drumul comun. Cred că e vorba derigurozitate, consecvență, respect pentru propria pa-siune și un strop de viziune asupra propriului par-curs. 5. Ce v-a determinat ca la 19 ani să renunţaţi la ar-bitraj şi să vă orientaţi spre traseul academic alFacultăţii de Ştiinţe Politice?

R.B.: Pe de o parte, am fost învățat să fiu mereucel mai bun. Ori, contextul fotbalistic din Româniaacelor ani, cu efecte clare și la nivel regional, îțiînchidea această opțiune indiferent de valoarea in-trinsecă pe care o aveai. Pur și simplu cei maivaloroși nu aveau cum să devină și cei mai buni. Orimeritocrația este un principiu de la care nu voi ab-dica vreodată. Pe de altă parte, am fost deplinconștient că trebuie să existe o zonă de aprofundarea cunoștințelor, o perioadă de studiu și acumulări înplan academic. Asta pentru că sportul și școala nu seexclud, ba din contră, și, în același timp, trebuie sădobândești cunoștințele și instrumentele necesareperformanței manageriale generale pentru a le puteautiliza în sport, în fotbal, acolo unde se află mareamea pasiune.

Tinereţe, pasiune, responsabilitateTinereţe, pasiune, responsabilitateAripi 83-84/2017

Invitatul Revistei 7

6. Şi totuşi fotbalul rămâne o mare pasiune. Sunteţipreocupat de promovarea tinerelor talente. Aţi creatFederaţia Română de Minifotbal(FMR), aţi fost ales

preşedinte al Federaţiei Europene de Minifotbal şi,ulterior, al Federaţiei Internaţionale de Minifotbal.Aţi gândit aceste organizaţii din perspectiva dorinţeide a oferi fiecărui copil talentat posibilitatea de a seafirma indiferent de resursele financiare de care dis-pune?

R.B.: Cu o singură mențiune, nu am fost șipreședintele Federației Internaționale. Unul din marile avantaje aleminifotbalului este tocmaiacesta – nu este un sport carenecesită foarte multe resursefinanciare. Un copil poate în-cepe fotbalul prin minifotbalcu mai multă ușurință.Oriunde există o minge și unteren se poate practica mini-fotbal!

7. În 2014 aţi fost alespreşedinte al FRF. Sloganulcampaniei dv.,,Mingea e latine.Fă-o să conteze !’’ esteunul foarte motivant. Cuml-aţi interpreta pentru tineriicare doresc să se afirme ?Este mai important ȋn viaţăsă fii ȋn momentul potrivit la locul potrivit, sau săprofiţi de oportunităţile ivite?

R.B.: Aș spune că e mai mult o confesiune decredință, decât un slogan. Și l-aș interpreta pentrutineri, indiferent de domeniu, în sensul unei respon-

sabilități asumate. Fiecare trebuie să fie conștient deabilitățile sale, să le prețuiască în direcția dezvoltăriilor, să facă să conteze rolul pe care și-l asumă, dinfamilie în comunitate, de la școală spre societate. Iarsuccesul vine poate tocmai din arta de a îmbina celedouă situații la care faceți referire. Să fii la momentulpotrivit în locul potrivit, dar să știi din timp unde estelocul și să capeți timing-ul perfect al acțiunilor tale.Să profiți de oportunitățile ivite, dar să lucrezi dinvreme la nașterea lor. Pentru că succesul e predictibil,nu e o întâmplare!

8. Am gândit să numesc acest scurt interviu,,tinereţe, pasiune, responsabilitate’’ deoarece, aşacum sunteţi perceput de orice om care urmăreşte as-censiunea dv,se poate spune că sunteţi o persoanăcare la o vârstă tânără are foarte multe realizări şi,cu siguranţă, acestea nu pot fi decât rezultatul ȋm-binării pasiunii pentru ceea ce faceţi cu un marespirit responsabil. Ce alte trăsături caracterizeazăomul şi persoana publică Răzvan Burleanu?

R.B.: Să știți că nu există o diferență între om șipersoană publică în ceea ce mă privește. Nu mă de-dublez, ba din contră, cu toate trăsăturile mele încercsă demonstrez tocmai că e nevoie de naturalețe, desinceritate, de umanitate, în toate zonele în care ac-tivăm. Sunt foarte dedicat proiectelor mele și aleechipei mele, foarte încăpățânat când vine vorba deprincipiile care ne călăuzesc în strategia noastră pen-

tru dezvoltarea fotbalului. Uneori poate cer foartemult de la cei din jurul meu însă, în același timp, luptpentru a compensa prin efortul meu dublu ca săreușim împreună.

Prof. Manuela DOVLEAC

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă8

Dinspre orizontul însângerat, lumina începe săcurgă pe văi ca o îmbrățișare arzătoare.

O lină adiere de vânt înviorează aerul cu parfumulflorilor.Aşa au trecut una câte una zilele bătrânului Gustar.

O boare cafenie cu mireasmă de pară zemoasă selasă uşor peste împărăţia de aur. E semn că începeanotimpul arămiu al roadelor bogate.

Fiind grăbită din fire, Toamna începe să scurtezezilele, soarelui îi domoleşte fierbinţeala, pământuluiîi zugrăveşte chipul în auriu, arămiu şi portocaliu.Pânza de întuneric coboară mai devreme seara pestepământ.

Ca fluturii răzleţi, cafenii şi aurii, se leagănă în aerfărâme uşoare din mantia colorată a Toamnei, seaşează în covor foşnitor cu nuanţe de asfinţit.

În grădina bunicii, trandafirul melancolic emanăun parfum de singurătate.

Păsările călătoare cu greu îşi lasă cuiburile şi cu

zboru-’ngreunat de dor se pierd în zarea nemărginită.Vântul aleargă cu plete de frunze uscate, iar ploaia

cântă simfonia singurătăţii printre ramurile golaşe.Toamna e vacanţa anuală a pământului, când îşi

reface puterile pentru a renaşte odată cu florile. Ease încredinţează doar vântului şi merilor grei demultă ploaie.

Curând, natura va începe să geamă şi îşi va înfăşuratrupul în cojoace de ceaţă.

În pragul serii, oamenii mai deapănă câte oamintire, ca să se mai învioreze puţin atmosfera detăcere creată de gândul că peste puţin timp se vor în-tâlni cu anotimpul de gheaţă.

Irina GRIGOREClasa a V-a C

Simfonia singurătăţii

Toamna

Galben din soare apare-n grădinăUn strop de culoare, o mireasmă divină.Copacii au astăzi doar haine-arămiiIar frunzele toate plutesc pe câmpii.

Norii se-adună şi toarnă pe pământPicături mari şi grele purtate de vânt.Se văd rândunele pe cerul plumburiuÎşi iau rămas bun şi pleacă într-un târziu.

Alexia MANEA Clasa a III-a D

Andrei BOBEANUClasa a III-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 9

În zilele noastre, marea majoritate a omeniriiare posibilitatea de a alege să citească o carte, dar șisă vadă filmul corespunzător acesteia, iar din cei ceau această oportunitate sunt destul de puțini cei cepreferă să citească paginile cărţii, acasă, liniștiți, in-trând în pielea personajelor și savurând fiecarepagină, fiecare rând, fiecare destăinuire a autorului.Ei au parte de o aventură, efemeră dar fascinantă,plină de puncte culminante, de curiozități, de emoții,totul doar trecându-și privirea prin rândurile negre,aparent neinteresante. Toate stările, emoțiile și infor-mațiile citite sunt cuprinse între două coperte in-formative, desenate frumos, pentru a mări interesulcopiilor, adolescenților, adulților, chiar și oamenilorbătrâni.

Însă, toată această magie este privită ca o după-amiază plictisitoare, cu o carte ținută în mâini, decătre oamenii ce preferă să vadă filmul alături deniște prieteni, mâncând popcorn la cel mai apropiatcinema. Într-adevăr, și în momentul în care priveștimarele ecran ești în suspans pentru că nu-ți doreștica personajul tău preferat să moară sau cevaasemănător. Însă, eu fac parte din categoria carepreferă să citească înainte cartea, iar mai apoi săvizioneze filmul pentru a vedea cât de mult diferăperspectiva autorului și a regizorului, privind cartea.

De ce prefer cartea? Ei bine, am primit deseoriaceastă întrebare de la prieteni, cărora li se pare ciu-dat, poate chiar aberant să stai toată ziua cu ochiiîntr-o carte și să-ți ia mult timp s-o termini (pe cândun film durează doar două ore), însă nu este delocașa. Eu prefer să citesc deoarece îmi place suspansulîn care mă aflu, știind ca peste două rânduri voi aflaceva „wow” ce mă va surprinde într-un mod plăcut,îmi place că pot afla lucruri noi chiar de lapersonajele mele preferate, îmi place faptul că mă re-laxează când am mintea încărcată de responsabilități-ile cotidiene, îmi place că pot privi lumea dintr-o altăperspectivă a unei persoane diferite față de mine șică pot vedea punctul ei de vedere asupra unor situațiiși idei. Îmi place tot, mai pe scurt. Îmi place să citesccărți de aproape toate felurile, în afară de cele deaventură.

În final, de ce prefer cartea și nu filmul? Pentrucă o carte ne lasă pe noi să privim totul din perspec-tiva noastră, să creăm noi un film, pe când filmul aredeja toate personajele stabilite, ocupând un anumittip de persoană, față de o carte, care ne permite nouăsă creăm personajele, după acțiunile și ideologiile lor.

Adnana IVANA Clasa a VII-a E

De ce cartea și nu filmul?!

IarnaLiniștea se așterne

Pe o vale de zăpadă.

Zgomote eterne,

Așteptate în zarea ca o arcadă.

Vine, vine cineva!

Ghiciți cine.... orchestra!

Bradul de Crăciun este pregătit,

Iar oamenii, bunătăți au gătit.

Prichindei și bătrânei,

Fac bezele între ei.

Este zi de sărbătoare,

Haideți la o horă mare!Andreea FLORESCU

Clasa a V-a A

Daniela DRĂGHICIClasa a V-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă10

Era o seară de decembrie. Cerul plumburiu eraîncărcat cu nori grei, parcă pregătiţi de război. Co-pacii îşi întindeau braţele bătrâne spre cer, rugândnăprasnicul ger să le acorde îndurare. Trunchiurilelor noduroase se legănau încetişor, înclinându-se înfaţa neiertătoarei fiice a bătrânului an. Din când încând, o pasăre rătăcită şi speriată străpungea noriifioroşi, încercând să îşi găsească suratele .

Deodată, din înaltul cerului a coborât şovăitoro mică stea de cristal, ce s-a aşternut pe covorul defrunze uscate. Urmând-o, au început să valseze prinvazduh graţioşii dansatori ai iernii, cu toţii înveşmân-taţi în mantale albe .

Pe cerul din ce în ce mai întunecat a început săse ridice, maiestuoasă ca o regină, Luna. Codrul îşiîmbrăca noua haină alburie, iar lacul s-a transformatîntr-o întinsă oglindă de gheaţă .

Cetele de colindători au pornit pe uliţe, pentrua duce în casele oamenilor minunatele colinde ceprevestesc naşterea Mântuitorului. Glasurile lorcristaline încălzeau inimile tuturor creştinilor ce îi as-cultau, făcând oamenii să se simtă mai buni, mai cu-raţi.

Din coşurile caselor au început să se iveascărotocoale mari de fum. Mireasma cozonacilor sesimţea de la depărtare, iar în aer plutea bucuria săr-bătorilor. Copiii stăteau nerăbdători la ferestre, aştep-tând ca Moş Crăciun să le aducă darurile mult dorite.

Iarna pare cel mai rece anotimp al anului, darinima minunatei Craiese a Zăpezii este caldă şi iu-bitoare, aceasta revărsând peste noi bucuria sărbăto-rilor şi dăruindu-ne momente frumoase alături de ceidragi .

Anda ROBEAClasa a VI-a D

Poveste de decembrie

Dragă toamnă,

Tu, dragă toamnă, Ai făcut o ranăAcelor copaci,Pe care acum nu îi mai vezi.

Jos, pe iarba ruginită, Cu gecuța aurită,O ciupercă mică fiindcă, A rămas pe luncă.

Timidul soare,Pe cer nu mai răsare,Norul negru ,cenușiu,Întristează tot ce-i viu.

Covorul cel multicolorPe care cad frunze în zbor,De dorul cântărilor.

Bianca DUMITRUClasa a V-a E

Ana-Maria TĂNASEClasa a III-a

Ambra IONClasa a III-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 11

Lacul

Seara se lasă peste sat. Întunericul ei aprinde flamade gheaţă a diamantelor ce împodobesc maramacerului.

Pe apa de cristal a lacului, petele verzi cu flori mul-ticolore se plimbau încercând să-şi găsească un locde odihnă. Papura îşi aranjează săbiile lungi ceformează un culcuş pentru lebădă. A sa mişcare tul-bură apa şi liniştea lacului. Undele încetează uşor,uşor, iar lebăda se face nevăzută.

Sălciile şi-au întins cosiţele mlădioase, încercândsă le cureţe în apa rece.

Dintre norii de oţel se iveşte nestemata nopţii,oglindindu-se în apă. Parcă doreşte să nu mai plece,fiind uimită de reflexia sa. Curând , stele calde,mişcătoare , îşi fac apariţia. Sunt licuricii care şi-auaprins felinarul şi luminează întregul peisaj divin.

Se odihnesc pe pletele sălciilor , dar luminiţelecontinuă să scânteie.Paşi înceţi, abia simţiţi tulbură liniştea. Printre co-paci, o fantasmă îşi face apariţia. Este o fată cu părullung, mătăsos, de culoarea aurului şi ochii mari camiozotul. Purta o trenă lungă şi ţinea trandafirivrăjiţi. Îi presăra uşor pe oglinda de cristal a lacului. Aproape de dimineaţă, fata dispăru, iar lacul se bu-

cura de ultimele clipe de linişte ale nopţii.

Ştefania ŞERBĂNESCUClasa a VI –a B

Pe malul mării

O mare învolburată parcă ne așteaptă Vară de vară , sculptată în nisip , Și vechiul soare Strălucește cu un alt chip .

Un leu lăuntric ce trezește Adrenalina omului în dulcele val ,Iar dorința de libertate Ne face să lăsăm haina la mal .

Andra Mihaela NIȚULESCU Clasa a VII–a C

Maria COMANClasa a VI-a

Andrada DIȚĂClasa a VI-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă12

Ninge încet și liniştit. Crăiasa Zăpezii tocmaicoborâse din cer. Soarele încearcă să străpungă noriide cenușă. Aceștia nu se lasă învinși, încercând săstrângă mai multă cenușă în jurul soarelui. Omul dezăpadă le surâde steluțelor care se lipesc de el. Pomiiîmbrăcați în puf alb încearcă să se mai scuture de el,așternându-l pe pământ.

Mici steluțe de apă înghețată dansează sprepâmânt alene. Copiii ies afară și se aruncă în mor-manul înghețat, intrându-le zăpada până în șosete șibucuria până în suflet.

În zilele din apropierea Crăciunului toți stauîn casă cuminți cu-n ochi la bradul împodobit cuglobulețe mici și strălucitoare. Încearcă să fiecuminți, sperând că nu vor mai auzi de la părinți:„Aha, nu ești cuminte, lasă că-ți aduce Moș Crăciuno nuielușă mare!”.

Supărat, copilul mustrat se dă frumos a douași a treia zi pe lângă mamă în speranța că va auzi:„Ce copil cuminte, sigur îi va aduce Moșul multecadouri frumoase!”

Urmează Ajunul Crăciunului, când copiluleste nerăbdător să vadă cadourile de sub brad.

A doua zi, primul lucru pe care-l face este sămeargă la bradul din sufragerie pentru a vedeamarele cadou despre care s-a tot vorbit. Cu sfială

copilul se apropie și-l atinge, îl despachetează re-pede, bucuros că nu se află în interior nicio nuielușă.

Fericit din cap până-n picioare le prezintăcadoul primit părinților.

Este păpușa pe care în nenumărate rânduri oceruse Moșului, promițând în schimb, că va fi as-cultător.

Iarna este un glob plin de fericire.

Delia-Ștefania ACHIMClasa a V-a C

Iarna

De ce timpule?De ce, timpule, e atât de greuSă treci prin viață?Să gândești binele,Răul se face mai bine.Nu toți știu a iubi, Știu a gândi.

Viața se mișcă la fel ca timpul,Săgeata inimii străpunge,Are spinii adevărului ce ucid,Ce viața veacului înfrânge.

De ce avea un ton plăcutGlasul ceasului de demult?Ce timpul îl măsura la minut Ce inima o atingea la secund!

De ce, timpule , acum ești altfel?Și de ce mă ignori atât?Știi că iubirea mea îți aparține,Nu pot să mă uit la tine Fără să mă gândesc la trecut?

Andra Mihaela NIȚULESCUClasa a VII–a C

Ioana RĂBANClasa a VI-a

Iarina CIUCULETEClasa a V-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 13

Octombrie … o poveste! O poveste frumoasă ca şialte poveşti cu zâne. Şi totuşi această zână mi se parea avea sufletul cald ca soarele de octombrie şi estecea mai darnică.

A pornit la drum din septembrie. Păşeşte încet,încet, ca o marchiză. Pe unde a trecut, a învelitpământul într-o simfonie de culori calde: galben, por-tocaliu, arămiu. I-a poruncit până şi soarelui să-şi do-molească fierbinţeala. Noiane de frunze coboară canişte fluturaşi spre a încălzi pământul sau migreazăfără ţintă purtate de un vântişor rece.

Poposeşte zâna prin grădini, îmbrăcată într-o rochie„cu falduri de crizanteme”. Din livezi, unde merelepline încovoiau crengile ca cerceii cu grelenestemate, zâna se împodobeşte cu aurii cercei şi-şiparfumează chipul de miresme dulci-arămii degutui.Viile şi livezile îşi încoronează zâna cu roadelelor cele mai alese: struguri cu boabe parfumate şi ze-moase, prune brumate, gutui pufoase şi mere dulci-acrişoare. Mângâierea razelor de soare aproape

stinse, dansul culorilor din pădure, fac din toamnă,Zâna Melopeelor, o regină.

În caleaşca ei, Toamna, regina ce aşterne semneruginii peste tot, îmbrăcată într-o rochie vişinie cubroderii de frunze uscate, pleacă să împartă oame-nilor daruri bogate pentru munca lor.E vremea cândse încheie munca pe ogoare strângând recoltele înhambare şi cămări: legume felurite, fructe dulci şiparfumate, sânge de viţă curge în butoi ca plăcuteecouri de tainice cântări. Ecoul de muncă se mută încântec de mulţumire adâncă.

„Zâna Melopeelor” îşi continuă drumul sprenoiembrie, cu alai de frunze, ascunzându-se dupădealuri zdrenţuite.

Irina GRIGOREClasa a V-a C

Octombrie e pe dealuri

Motanul pretențios

Motanul meu cel gri-rusesc , Stă pe fotoliu-ncolăcit , De parcă-ar fi ciubuc turcescMustața lungă și cam neagrăBrăzdează fața lui întreagă .Și parcă zici că e- nruditCu un motan cosmopolit.

Când vrei să pui mâna pe el , Se uită-așa…puțin de susȘi te întreabă unde-ai pusDelicatesa din cuș - cuș.

Îi pun în față-un peștișor , Dar îl refuză dând ușorDin botul umed , sfidător,C-un miorlăit impunător.

Ioana NIŢUClasa a VII-a A

Timeea OLIVOTTOClasa a VII-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă14

A fost odată ca niciodată în vre-muri tare vechi cand Soarele șiLuna se plimbau pe acest pământ,cunoșteau oamenii și îi ajutau culumina lor, a fost un împăratviteaz, bun si drept care avea ofată nemaivăzut de frumoasă.

Avea o față albă ca petala dezarzăr, ochi negri, strălucitori, um-briți de gene întoarse, sprâncenenegre subțirele, frunte înaltă sideșteaptă,gură fragedă,mică,ar-cuită ȋntr-un zâmbet. În părul ce- icădea în bucle mătăsoase aveapresărate micsandre. Fata iubeamult aceste flori, căci Micsandrase numea si ea.

Au auzit feciorii de împărat deînțelepciunea și frumusețea fetei șis-au gândit să o ceară de soție, darea nici nu voia să audă. Nu puteaîmpăratul să găsească un motiv casă-i respingă pe feciori, dar Mic-sandra a spus că acela care-i vaaduce o floare albă cu petale deceară aflată ȋn Grădina Ghețurilor,îi va deveni soț. Greu de făcut,pentru că nimeni nu știa unde eraaceastă grădină, iar floarea aveaun secret: cânta doar atunci cândse afla în mâna unei prințese.

La curtea împăratului s-a ivit untânăr de rând, dar înalt, frumos,voinic, numit Stejărel, care i-a zisacestuia:- Înălțate împărate, am auzit și eu

care este dorința prințesei Micsan-dra și aș vrea să-mi încerc norocul.- S-a uitat împăratul lung, neîn-

crezător, gândind la ce i-ar fi tre-buit așa ceva, dar încuviinţă.Stăjerel a pornit, luând cu el treiperechi de cizme și un toiag, pecare -l avea de la bunica sa:

Şi s-a tot dus spre miazănoapte,a trecut printr-o pădure în care seaflau ferigi uriașe și copaci înalțide acopereau cerul. Mergând atenta întâlnit o veveriță cu o lăbuțăruptă. Lui Stăjerel i s-a făcut milăde biata vietate și de lacrimile ei șis-a gândit să o ajute. A luat douăbețișoare și câteva fire din iarbaaceea înaltă și i-a prins lăbuța întreele. Veverița s-a înseninat!

- Îți mulțumesc, voinice dragă, șidacă vei avea nevoie de ajutor săte uiți la acest smoc de blană dincoada mea și să te gândești lamine.Stejărel a luat smocul, a mângâiat

veverița și a plecat mai departe.Oprindu-se la umbra unui brad

să-și schimbe cizmele care s-auspart, a văzut un iepure cu ure-chea sângerândă. Pe loc i-a pansatrana și urecheatul s-a bucuratmult:- Ține acest fir din mustața mea șidacă vei avea nevoie de ajutor, săte gândești la mine. Flăcăul i-amulțumit, l-a mângâiat pe urecheasănătoasă și a plecat la drum.S-a spart prima pereche de cizme

de atâta mers, iar voinicul s-a opritși s-a încălțat cu a doua pereche.

Pe când și le potrivea, auzi unmuget de animal chinuit. Privindcu atenție printre copacii în-tunecați, zări un ren frumos alecărui coarne rămuroase păreaustropite cu steluțe de gheață.Blana lui sclipea sub o brumă fină,iar ochii îl priveau rugători. Renulscăpase cu un picior într-o groapăacoperită cu frunze și nu puteaieși. Stejărel îl ajută și după ce-lscoase cu greu, primi de la el uncub de gheață aflat într-o salbă ceo purta în jurul gâtului. De-spărțindu-se de ren, porni tot spremiazănoapte, prin ținuturi din ceîn ce mai reci.

Ştia de la bunica sa că undevaspre Nord, se afla o Grădină aGhețurilor în care creșteau flori cupetale de ceară, dar nimeni nu leputea rupe, deoarece erau păzitede un căpcăun cu păr din alge șibrațele tari ca ramurile de copaccare omora pe oricine se apropiade tărâmul său. Nimeni nu puteasă le rupă. Cine voia să ia o floaretrebuia să vină când dihania seodihnea sub clar de lună în a treiaoră a nopții. Nu dormea decât treiminute și în acest timp, toată vrajacobora asupra grădinii. Ea putea fiîmprăștiată cu ajutorul aceluitoiegel care, atingând pământulfermecat, îl făcea nevăzut,dar

după ce se îndepărta, vraja se spul-bera. Stejărel își alese un locpotrivit din care putea lua o floare.

Lovi pământul, se apropie șirupse floarea pe care a pus-o cugrijă într-o casetă de cristal. Țineatoiegelul pe pământ. Înainte de aintra în grădină și-a schimbatcizmele. Ultima pereche aveaputeri neobișnuite. Împingândtoiagul s-a desprins de pământ și azburat cu acele cizme năzdrăvane,dar tocmai atunci s-a trezit șizmeul, așa ca s-a luat după el, ur-mărindu-l .

Fugea Stejărel și îl purtaucizmele ca vântul și ca gândul.- Aruncă smocul de blană!spuse ovoce din toiag.

Așa făcu și pe loc se întinse omlaștină mare-mare cu ierburi șibălării păroase, tari, dese, înaltepână la cer.Zmeul o roase și se apropie.

- Aruncă firul de păr! zise iarvocea.

Stejărel aruncă firul și în spatelelui s-a ridicat până la cer o păduredeasă cu arbori subțiri, ascuțiți șitari ca piatra. Zmeul o tocă și peaceasta. Văzând că se apropie,Stejărel luă cubul de cristal și-laruncă în urmă. Un munte degheață a coborât din cer și l-aînghețat. Un ac de gheată i-apătruns în inimă, omorându-l.Stejărel a înaintat și a ajuns lacurtea împăratului. I-a dat Micsan-drei caseta, fata a deschis-o șimare i-a fost mirarea când a în-ceput să cânte în mâinile ei.Pe loc s-a îndrăgostit de flăcău și

a zis:- Tată, pe acesta îl aleg drept soț!

Împăratul s-a înveselit, a făcutnuntă mare și frumoasă, iar eu amîncălecat p-o șa și v-am spuspovestea așa!

Miracolul florii de ceară

Ada Maria DUMINICAClasa a VI-a D

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 15

Asta, drag cititor ce-ți abațiprivirea asupra umilelor mele gân-duri și frământări, mi-e greu a-țispune, este una dintre acele istorisirice-ncep c-un amarnic „A fost odatăca niciodată”. Acele istorisiri re-gretabile pe care eu nu pot a le su-porta, căci monotonia lormonocromă întrece cât pot în-dura.

Și-ncep a zice, fost-aodată, pe când lumea încă nu erarotundă și sabia făcea legea,fost-a undeva departe, peste măriși țări, într-o lume necunoscutăchiar și unuia ca mine, ce um-blat-a mult prin timp și spațiu, olume, un regat, un univers mic cedomnește p-un uscat. Și-nde-părtare se-nălțau falnicele turleale unui palat de marmură, dedeparte pare-mi-s-ar tuneluricătre cer.

Și regatul, avea un regeși regele, avea o regină și amândoiaveau o prințesă. O fetiță ce-ar fiputut prinde întreaga lume înpalmele-i mici și delicate. Micuța acuprins toată fericirea, frumusețeași dragostea posibilă p-un fir de ațăpe care l-a strecurat în acul ce-l în-fipse în țesătura timpului. Era tot ceputea timpul s-ofere, pentru rege,pentru regină, pentru lume-n sine.Și era mică și frumoasă, s-aveapărul castaniu și lung țesut parcă dinacelași fir, cu care fost-a și lumeațesută cândva. Ș-avea ochii căpruiși mari ș-adânci, puteai a te pierdeprin casa sufletului ei, ce se ascundedincolo de astă ușă de cristal. Sibuzele-i roșii făureau, un dulcezâmbet al vieții ce-ascundea un lungșirag de perle, soarele oglindindu-sede fiecare dată când vorbea. Și-aveaglasul duios, și vorba-i veșnicinocentă ș-armonioasă, desprinsăparcă din vechi serenade. Pielea-iera albă și catifelată, asemeneacrestelor muntoase iarna. Fru-musețea întruchipată, zis-ar unii.Fata era făurită din iubire, fiecarezâmbet îți șoptea ceva din sufletulei cald și inocent.

Și era iubită, și-ndrăgită detoată lumea. Fost-a crescută cudemnitate și onoare, învățată demică a se feri de cele rele. Păpușileși rochițele n-au atras-o niciodată,

nici artele curții regale, căci dinnaștere era elegantă, iar astedomenii nu-i aduceau cinste, maimarii curții puteau lua lecții de la ea.Prefera să-și petreacă timpul cu fe-ciorii de la curte, vorbind de cai șisăbii și ascultând zilnic povești cucavaleri.

Și trecut-au anii în mare

grabă, toate fost-au bune pânăîntr-o zi. Părinții micuței raze desoare au început a-și împărți re-proșuri și vorbe de ocară, vorbedure de necinste ce-au rămas parcămarcate-n sufletul casei și totodatăși-n sufletul fetei. Zâmbetul acelanobil a început să se piardă, ochiiaceia adânci să se tulbure, lacrimireci revărsându-se peste obrajii eilăsând în urmă dungi roșii d-arsură.Ș-un sentiment de tragică neputințăîi însoțea fiecare gând trimițând-ode fiecare dată tot mai departe, într-un abis al durerii. Iar într-un finaltragic, toată frumusețea ei începusea pieri. Nu mai zâmbea, nu mairâdea, stătea zilnic privind cuochii-i umezi în depărtare, simțindmângâierea fină a ierbii din fațacastelului. Era toamnă, și era frig,iar ea se uita pierdută la forma frun-zelor.

În adâncul sufletului ei,voia ca un cavaler adevărat să seapropie, o persoană minunată,caldă, emanând iubire, să aparăderutat dinspre nicăieri. Tânăra,împinsă de toate vremurile bune, demomentele în care zâmbea cu fa-milia ei, acum atât de îndurerată,tânăra a decis că vrea a mai simți odată acea senzație unică. A pornitîntr-o căutare frenetică, într-ocăutare la finalul căreia avea să-șigăsească eroul ce avea să-i redea

fericirea demult pierdută.L-a căutat ani de zile. În

fiecare stea. În fiecare răsărit șiapus. Dar nu l-a găsit. Și în toatăaceastă fugă a nebuniei, în toatăaceastă disperată cursă de-a se agățade-o singură rază de speranță a uitatde atingerea nemiloasă a timpului.Totul a fost mult prea brusc, dar a

fost, a căutat o eternitate ceva cenici măcar nu era al ei. Ceva cenu i-a fost dat să atingă sau săsimtă, dar ceva ce sufletul eitânjea după.

S-a întors amărâtă, maimult moartă decât vie la castelulei... doar pentru a constata că ni-meni nu era acolo, era rece, șiîntuneric și pustiu. Fata înecatăde durere s-a prăbușit în salamare a palatului. Urmărise oviață întreagă un vis, nu și-agăsit fericirea. A rămas singură,neiubită de nimeni. Singură,după o eternitate pierdută.

Hohotele ei de plâns ră-sunau atât de tare, era noapte, și erafrig, și numai moartea îi ținea com-panie. Plângea așa de tare încât n-aauzit ecoul pașilor pe coridoare.Rochia ei era mai mult o cârpă,ruptă și murdară și tremura. Dintr-odată, pielea-i degerată, a cunoscut oatingere caldă. Nu s-a întors să vadăce era căldura din spate, ochelarii ise aburiseră, nu s-a întors să vadă cee bătaia aritmică și alertă din spate.A auzit doar o voce caldă, liniștită,desprinsă parcă din poveștile cucavaleri ce le-a ascultat odată.Vocea o dojenea duios:

- Undea-i fost, m'lady? Te-am așteptat aici, în singurătate, înfrig și-n întunericul acesta dezolant,te-am așteptat o eternitate. Fost-aiplecată mult amar de vreme, iar eute-am aşteptat aici încă p-atât.

Lacrimile prințesei s-auoprit, nu și-a întors nici acum chipul,dar pentru prima dată într-atâția ani,zâmbea. Cavalerul a dispărut,făcând-o să tresară când a apărut di-naintea-i. Și-a apropiat chipul de alei, și a depus o sărutare, o pecete adragostei sale pentru ea, pe buzele eireci. A privit-o-n ochii ei adânci, îimângâia părul argintat de vreme șii-a spus: Te iubesc!

Dragoş ULEANUCls. A IX-a, Colegiul Naţional

Al.Odobescu

O eternitate

Iris CICUClasa a III-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă16

Anul acesta , vizita toamnei a durat mai mult decâtmă aşteptam: se apropie sărbătorile, iar din norii deoţel nu şi-a făcut apariţia nici un fulg argintiu. Cutoate acestea sper că iarna să ne aducă cât mai multăzăpadă.

Într-o seară pe geamul din camera mea au înfloritroze şi crini de gheaţă. Erau atât de delicate încâtsimpla mea respiraţie şi atingere caldă le putea de-străma. Dar ce miracol le-a ajutat să îşi arate petalelede cristal? Desigur! Doar magia Zânei Iarna avea oasemenea putere.

Cu paşii ei reci acoperă într-o clipă toată ţara cuplapuma albă care îi place foarte mult. Pune căciulide blană caselor şi acoperă pomii cu ghirlande degheaţă . Când totul este gata urcă în trăsura ei sclip-itoare urmată de steluţe îngheţate pe care le răspân-deşte pretutindeni. Nu uită să dăruiască norilor câteun săculeţ plin de fluturi albi pentru ca acest peisajdivin să îşi păstreze frumuseţea şi după plecarea saîn Ţinutul Gheţurilor Eterne.

Acum, copiii au prilejul de a-şi încerca săniuţelenoi pe dealurile din pustiul alb. Nici schiurile nu suntuitate. Sunt curăţate cu grijă deoarece băieţii vor sădepăşească viteza unei rachete atunci când coboarăpanta. Fetele se distrează alunecând pe podul decristal al lacurilor. Şi-au pregătit din timp patinele

pentru a nu rata o gheaţă cât mai rezistentă .Seara se face liniște pe derdeluş, dar pe uliţe răsună

glasul de clopoţei al copiilor care pleacă să vesteascăNaşterea Domnului. În grupuri cât mai mari şi ţinândfiecare o stea cu o icoană în mijloc, cântă diverse col-inde după cum spune tradiţia. Iau locul îngerilor careau rostit versurile primului colind.

Iubesc iarna, mai ales când se înfăţişează învăluităîn farmec şi mister ca şi în anul acesta!

Ştefania ŞERBĂNESCUClasa aVI-a B

Iarna de vis

Cățelul meu

Cățelul meu, negru tăciune,Adevărul nu mi-l spune!Eu îl tot întreb ceva,El spune că nu este așa!

Îi spun să nu stea adormit,El spune că e obosit!Îi spun să mănânce, El vrea să se culce!

Îi spun să nu mai bea cafea,El spune că e bună și mai vrea!Deci, acum cred c-ați văzut:Cățelul meu din dormitorNu este prea ascultator!

Ioana NIȚUClasa a VII-a A

Cosmin IOSIFClasa a VI-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 17

Este toamnă. Soarele nu maiîncălzește cu putere ca mai înainte. Este unsoare cu dinți de toamnă. Copacii nu mai suntîmpodobiți cu frunze verzi, ci au căpătat oculoare ruginie. În curând, după primabrumă, trunchiul îi va rămâne gol și se vaașterne pe jos covorașul de frunze arămii.

Păsările călătoare au plecat în țărilecalde lăsând cuiburile goale până la revenirealor. Clopoțelul școlii s-a auzit din nou. Copiialeargă pe coridoarele aglomerate fericiți,povestind cu entuziasm despre peripețiileavute în vacanță.

Văile rumenite, privite de galbenulcodrului stau cuprinse de o frumusețe lăun-trică. Lacrimi de nori curg șiruri cristaline țesute prinvăzduh, stropi de binecuvântare, botezul semințelorpuse în pământ să rodească pentru anul ce va veni.Niciun gospodar nu stă, ci dă zor pentru a pregătipământul pentru iarnă. Zilele s-au micșorat simțitor,soarele nu mai are putere , razele lui timide stau caniște umbre în veșminte îngălbenite.

Vântul iute și rece străpunge ca o suliță ra-

murile dezgolite ale copacilor. Prințesa vara și-a luatrămas bun pentru câteva luni, lăsând loc toamneimereu îmbrăcată în rochia ei multicoloră și plină defructe.

Alexandra IVANClasa a V-a E

Pe aripile toamnei

Nostalgii de toamnăDin copacii auriiCad steluţe arămiiToamna trena şi-o adună,Ţesându-şi mândră cunună.

Crizantemele-s brumate,Toate florile-ngheţate.Dimineaţa-i ceaţa receNostalgia-n grădini trece.

Şi pădurea-i supărată;Şi-a pierdut podoaba toată.Cântăreţii ei plecară,Dar se-ntorc la primăvară.

Daria RĂDUCANUClasa a III-a D

Andreea TÎNȚARClasa I

Georgiana TOROABĂClasa a V-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă18

Bunica Există pe acest Pământ O singură persoană care Te iubește cel mai mult Și îți va fi sprijin

La orice încercare.

Persoană care, necondiționat,Te va îndruma pe-a ei cale Și cu-al ei ajutor, treptat,Vei descoperi ieșirea

Din al vieții labirint mare.

Este acea ființă iubită Care va păşi alături de tine În lumea nedeslușită. Te va veghea, și chiar în grelele momente

Îți va vorbi doar de bine.

Este ca o zâna bună,Ce toate poftele îți face;Cu bunătăți și-o vorbă blândă,Iarna-n pridvor ea te va aștepta

Indiferent de situație.

Ana Maria TUDORClasa a VII-a E

Toamna…

Toamna zâmbește la geam Cu frunze moarte și brumă pe ram,Cu flori spulberate de vântȘi ploile ce cad pe pămâmt.

Când ai sosit? Mă-ntreb eu oare,Că doar fusesem la mare!Mă bucuram de raze de soare,De nisipul ce mă ardea la picioare.

Azi parcă dintr-un vis m-am trezitCând vântul rece la față m-a izbit.Cu frunzele ce cad la pământ.În dansul lor conduse de vânt.

O pasăre răzlețită de vântÎși caută perechea cântândDeparte undeva, în văzduh,Se aude un cântec pierdut.

Iasmina BĂZĂVANClasa a VI-a C

ToamnaCu alai de frunze reci,Vine toamna harnică.Prin livezi şi prin grădiniCu de toate darnică.

Cârd de păsări călătoare,Profitând de-al toamnei vânt,Pleacă-n ţările de soare,Cântecele nu mai sunt.

Micii ţânci la şcoală vinCu emoţie încearcăTimpul ca să şi-l petreacăÎnvăţând şi studiind.

Darius COMĂNESCUClasa a III-a D

SeptembrieEste toamnă, este frigSoarele a aţipit,Păsările au plecat,Iar eu m-am întristat.

Admirăm covorul ei,Mult ne bucurăm de el.Frunze multe, colorate,Sunt pe jos nenumărate.

Rând pe rând copii voioşiSe îndreaptă către şcoalăCu ghiozdănelele-n spateŞi cu cărţi interesante.

Andreea POPESCUClasa a III-a D

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 19

Nimic o veșnicie

Universul paralel răsuna Vocea-mi întunecată Și razele de neființă înşiruindu-se dansau,Sufletul meu abandonat era de-o suferință controlată Secunde ce par ere și epoci efemere urmau.

Lipsite de sens, versuri mă reprezintă Să-mi propun un ideal în viață aş vrea,Căci scriu idei sub formă succintă Și nu-ți voi oferi dreptul să mă numești doar„cineva”.

Tu nu îmi poți înțelege visul lăuntric Ori motivul datorat acestei poezii ,Realizez că am un suflet ahasveric,Mă transpun prin abnegații.

Larisa Maria AVRAMClasa a VII-a E

MamaIubita mea mămică,Sunt trup din trupul tău,Și tu mereu mă aperiDe tot ce este rău.

Ești zâna mea cea bună ,Care în vis apare,Ca să mă ferească De tot ceea ce doare.

Iubirea ce mi-o porți Este atât de mare, Iar eu ți-o răsplătesc Dăruindu-ți câte o floare.

Eu nu sunt foarte mare , Și atât îți pot da-O minunată floare Și inimioara mea!

Bianca DUMITRESCUClasa a V-a C

PrimăvaraE primăvară, soarele surâde!Prin pomii albi și ninși de-atâtea ori,O pasăre micuță se arată.E albă, făcută din nori!

Și cântă, cântă neîncetat,Răsună tot în adieri ușoare, Iar glasul ei duios ne-a alinat, După iarna cea neîndurătoare...

Un ghiocel îngândurat ascultă, Este un tril atât de minunat!Parcă venit dintr-o orchestră sfântă, De îngeri albi cu ochii de smarald.

Bianca DUMITRESCUClasa a V-a C

Gândacul

Un gândac puţin cam micIeri la mine a venitM-am gândit la el un pic...Pentru ce e el menit?

Duce-o viaţă ȋn zadar,Căci de el n-are habar.Cuget n-are,la ce-i bun?Poate carne pentru tun...

Nu ştiam ce să ȋi facSă fiu rău, să-i ,,pun capac’’Sau să-l las şi să-i ,,dau pas’’?!

Inspirat de DumnezeuM-am gândit că-i darul SăuŞi l-am pus ȋn locul meu. Nu e bine să fii rău.

Alexandru Sebastian COSTEAClasa a V-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă20

Bucurie de iarnă

Iarnă ce frumoasă eşti,Ca o zână din poveşti!Vii cu multe bucuriiŞi cu daruri la copii.

Fulgi de nea mici, delicaţi,Pe fereastră aşezaţi,Ţesuți cu multă-ndemânareIarnă, mare ţesătoare!

Tu l-aduci pe Moş în casă,Ne pui cozonac pe masă,Sufletele le-ncălzeşti,Virtuţile tu trezeşti!

An de an colindători,Pe la case cântători,Ne vestesc în noaptea sfântă,Bucuria ne-ntrecută:

Maria BĂDESCUClasa a V-a E

A treia fiicăA venit toamna bogatăCu miros de mere coapte,Cu plăcinte parfumate Şi cu ghiozdănel în spate.

Norii sunt întunecoşi,Dar noi suntem bucuroşiC-a început şcoala din nou,Şi-am primit un stilou nou.

Şi cu strugurii din vie,Şi cu mare bucurie,Alergăm toţi pe câmpie.Iar bunicul face-un mustCare-i foarte bun la gust.

Maria MATEIClasa a III-a D

Cosmin IOSIFClasa a VI-a

Raissa VOINOIU

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 21

OximoronÎncetează. Trăiește-ți ultima clipă de glorie!Căci nemurirea te va ocoli,Asemeni timpului ce răscolește ramura amintirii,Ziua de ieri va evolua-n istorie.

Și știu, lacrimi de sânge s-au scurs pe mormântulvieții,Încercând să găsim fericirea în speranțe-ntunecate.Pricep c-am eșuat cu toții În goana după suflete uitate.

Însă renaștem pe parcurs ce înțelegem propria ființăCât şi iluziile ce le-am creat,Ori trecem neobservați în neființă,Abandonați de îngerul ce ne-a vegheat.

Larisa Maria AVRAMClasa a VII-a E

Albina şi bujorulAlbinuța e-o insectă,Așa zice lumea toată.Însă, ce să facă dânsa?O paradă minunată.S-a-mbrăcat ca un domn,Cu cravată colorată,Pe cap poartă un melon-Eleganța-ntruchipată.Mireasa este un bujor,Nu-și găsește locușorCu rochița ei măiastră,Galbenă ca mierea arsă.Are-un voal lung, minunat,Păianjenii l-au lucrat.Așteptau cu bucurieȘi fanfara cu trompeteTobe, flaute și violete.

Lidia PETRIAClasa V-a C

Andreea FLORESCUClasa a V-a

Ioana RĂBANClasa a V-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă22

Astăzi voi merge în vizită la bunici. Bunica areo grădină mare de legume, o iesle a oițelor și un lacunde bunicului îi place să pescuiască. Mie, totuși, îmiplace cel mai mult livada de pomi fructiferi. Acolobunica are meri, peri, gutui, pruni, cireși si vișini.

Într-un colț bunicul mi-a făcut o băncuță micădintr-un stejar bătrân, lovit de fulger. Deasupra ei esteo boltă formată din doi salcâmi arcuiți, apăruți denicăieri acum câțiva ani. Ei au niște flori mărunte șialbe cu nectar dulce. Primăvara parfumul lor umplelivada cu o mireasmă îmbietoare. Bunica mi-a spus sănu rup niciodată vreo floare din ei deoarece sunt foartesensibili. Și, nu doar bunicuţa s-ar intrista pentru dis-pariția florilor, ci și albinuțele. În verile fierbințizumzetul lor se aude de dimineață până seara. Acesteacolindă și polenizează toată livada.

Pe la marginea livezii, se află un cireș bătrân pe carebunicul l-a plantat când m-am născut eu. Deși primă-vara acesta nu prea a mai făcut cireșe, bunicul nu l-atăiat. În acest cireș aveam o căsuță . În el mă cățăramși stăteam în căsuță după- amieze întregi. Mă urcampe scara veche din sufraghie și intram pe ușița dinlemn. Pe jos încă mai este un covoraș vechi și îmbâc-sit. Pe pereții căsuței, de la un capăt la celălat, suntagățate desene mai vechi făcute de mine. Pe pereteledin stânga este o fereastră cu niște perdeluțe din dan-telă albă. Într-un colț stau câteva jucării prăfuite: un

ursuleț de pluș cu o ureche ruptă, o păpușică fără păr,o mașinuță cu câteva roți lipsă și o tablă de scris spartăpe la colțuri. Atârnat de perete mai stă un ceas fără ba-terii.

După ce mă dau cu grijă jos, merg spre salciabătrână, plantată acum mult timp. De ea este prins unleagăn simplu: o scândură legată cu două sfori prinsede cea mai groasă ramură a salciei. Acolo îmi plăceasă stau vara la umbra făcută de frunzele ei plângătoare.La început nu știam să mă dau singură, dar cu timpulam învățat. Mă urc din nou în bătrânul leagăn.Acumpicioarele îmi ajungeau jos. Încep să-mi iau avânt șimă dau. Leagănul scârțâie. Cobor din acesta de teamăcă va ceda.

Mama mă strigă spunându-mi că este timpul săplecăm acasă. Mă mai uit o singură dată la băncuțaveche, la căsuța prăfuită din copac și la bătrânulleagăn apoi pornesc spre curtea din faţă. Îmi iau rămasbun de la bunica și bunicul, apoi mă urc în maşinăunde mă fură somnul. Fără să-mi dau seama mașinase oprește în fața porții de acasă. Mă dau jos dinmașină și pornesc spre camera mea. Îmi iau un caietși încep să scriu despre zilele verii petrecute în livadă.

Ioana NIȚUClasa a VII-a A

În livadă

Un simplu vis, un vis frumos,Gândul ți-l străfulgeră, Elixir al cruntei realități, Un loc unde orice om cugetă.

Visul meu prinde aripi,Aripile libertății mele,Vistierul încărcat de curcubeePână și în imaginația minții rele.

Dulce – înfricoșătoare escapadă a dorinței mele,Razele ce – mi luminează calea viitorului,Pictură în dulci acuarele,Imnul victoriei mele,Fereastră veșnic luminată a gândurilor eterne.

Ghiara gândurilor negre te va străpunge?Mozaic al inimii grele;Patul meu de albăstrele,Ai stat vreodată în ale sufletului ploi grele?

Visul

Andra Mihaela NIȚULESCUClasa a VII–a C

Maria MOISEClasa a III-a

Andreea DUMITRUClasa a V-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 23

Un anotimp de visIarna s-a declarat învinsă. Împreună cu micii

săi războinici şi cu cel mai puternic aliat al său,năprasnicul ger, i-a lăsat locul primăverii săstăpânească pământul. Boarea caldă a primăverii cuiz de iarbă umedă plutea prin aerul proaspăt .

Primăvara îşi aşternuse alaiul de flori peste

crânguri şi poieni. Şuvoaie de lumină se revărsau pepământ , străpungând alburii nori. Lumina aurie şimângâietoare a măreţei mingi de foc a deschis scenapentru concertul micilor soprane. Slabe triluricristaline anunţau sosirea păsărilor. Orchestra păduriişi-a început repetiţiile pentru prima sa serenadă dupăatât de mult timp departe de casă. Întreaga natură în-cepuse să vibreze de prospeţime şi de veselie.

Ploi de miresme se scuturau din maramelealbe ale bătrânilor copaci. Unul câte unul, muguriiplesneau la atingerea gingaşă a soarelui,

deschizându-se timizi în faţa naturii voioase. Livezileîmbrăcate în haina de sărbătoare îi zâmbeau vremiifrumoase şi timpului plăcut .

Gingaşele flori multicolore îşi aşteptau nerăb-dătoare oaspeţii mult doriţi, suavii fluturi şi harnicelealbine, ce le făceau să se simtă importante. O paradă

a eleganţei şi delicateţei s-a pornit înîntreaga poiană. Soarele le înveleaîntr-o baie de lumină trandafirie, încare ele se scăldau cu plăcere.

Întreaga natură era coloratăîn nuanţe de rubin şi de safir .

Fragedul colţ al ierbii a ieşitla lumină. O picătură de rouăaluneca încetişor ca o lacrimă fină peobrazul unui copil .

Gândăceii au ieşit la soare,dezmorţindu-se după o iarnă grea şifriguroasă. Furnicile mişunau pestetot, căutând hrană pentru a o pune lapăstrare. Buburuzele au plecat în

lume pentru a-şi descoperi importanţa.Frumuseţea naturii trezeşte speranţa şi bu-

curia în sufletele oamenilor. Primăvara este unprilej de bucurie şi un adevărat rai pe pământ.

Şcoala mea

Uite şcoala, ce frumosă,Cu ochi mari şi o fereastră!Cine oare a venit Ne-ntrebăm neliniştit?

Mulţi copii voioşi, zglobiiCu dorinţe mii şi mii.Tainele cărţilor să dezlegeCu dascălii alături le vor înţelege.

Francesca ZAHARIAClasa a III-a D

Maria BĂZĂVANClasa a

Daria DICUClasa a VI-a

Anda ROBEA Clasa a VI-a D

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă24

E iarnă şi-n suflet

Nemilostivă iarnă !…. Viforniţă grozavă!Troieni de zăpadă se ridică-n slavă!Vântul aprig, fără a face popasuriŞuieră şi urlă pe mii şi mii de glasuri.

Tu biciuieşti obrajii cu viscolul vrăjmaşŞi faci să-ngheţe binele-n sălaş.Închiseră mânuşile caselor de piatrăCăci focul milei nu pâlpâie în vatră!

Nemilostivă iarnă! … Cum urlă vântulNădejdi topite-n piept… geme pământul…E moarte pretutindeni, că-i gheaţă-n orice pomşi … nefiresc….şi-n sufletul de om.

Maria BĂDESCUClasa a V-a E

Aș vrea…

Aș vrea să nu mai fie toamnă, iarnă,Să nu se scuture culorile în văi,Vara să stea cu rochia – i de doamnăPe curcubeul proaspetelor ploi.

Aș vrea să nu mai plângă timpulCând curge fluviul anilor din nori,Pe trupul gol să stea doar anotimpulCe poartă haina cea de ploi.

Bianca Valentina ILIESCUClasa a VII-a C

Bucurie

Toamna s-a sfârşitIarna a sosit.Cu lapoviţă şi ninsori, De se face mult noroi.

Când pământul a-ngheţat, Zăpada s-a aşezat.Derdeluşul cu copii Este plin cu bucurii.

Afară s-a înnoptat,Copiii s-au întristat, Vin acasă supăraţi,Cu obrajii îmbujoraţi.

Bianca COSTACHEClasa a VI-a A

Maria PERŞUGrupa Albinuţe

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 25

Prietenul meu din lumea cărţilor nu este pur şisimplu un personaj. În opinia mea, prietenul adevăratdin lumea unei cărţi este chiar scrisul, textul,povestea mărginită de doar două coperţi.

Fără acesta, fără literele şi cuvintele îmbinateformând o întreagă lume în mintea noastră,n-am şti nici măcar de acţiunea cărţii, la fel pentrupersonaje. N-am cunoaşte nimic, cartea ar fi doar ogrămadă de foi albe ţinute de două foi mai rezistente.Nici măcar titlul n-ar apărea. Dar, cu ajutorul lor , noiputem afla despre locuri, personaje şi să formăm re-laţii cu ele, trăind aceleaşi sentimente. Astfel noi in-trăm în lumea creată de autor, fiind un spectator alacţiunii, nu putem face nimic. Ne imaginăm univer-sul, firul narativ curge prin cuvinte, totul devenindmai interesant. Un cititor, chiar şi în timpul altuilucru, tot se gândeşte la cum va progresa povestea,ea fiind făcută doar din cuvinte.

Cuvântul ne-a ajutat în atâtea locuri. El formeazăconversaţii, scrisori, mesaje şi îmbină o carte pedinăuntru. Cuvântul a apărut de când este omul, fiindun fel de frate al nostru, al tututor. El creşte, ca noi,odată cu viitorul apropiat, se schimbă, devenind maiştiinţific, tehnic sau chiar redescoperit din vechime. Însă cuvântul are şi o altă parte . Cu toate scrierilefăcute să creeze un univers minunat în mintea citi-torului, în orice poveste există şi antagonistul. Cumcredeţi că sunt născocite cele mai oribile părţi dincărţi? Exact în acelaşi fel precum celelalte. Cuvântuleste împărţit în două . Când autorul scrie, se gândeştela două lucruri în acelaşi timp, ca şi cum doi oameni

sunt pe umerii lui, unul şoptindu-i personajele pozi-tive, peisajele încântătoare, iar celălalt spunându-inumai rele, cum să cadă un protagonist, cum să facănişte scene părând imposibil de scăpat. De ce credeţică există şi un final tragic?

Ştiţi cum unele personaje se pot ascunde cu uşur-inţă? Prin metaforă, cuvântul se ascunde după el în-suşi. Astfel, nu totul pare a fi ceea ce este, autorulpoate să se joace cu creierul nostru, ascunzând osumedenie de lucruri în spatele a câtorva cuvinte. Uncuvânt se poate referi la multe altele, dezorientându-ne prima oară când citim paragraful.

Cuvintele sunt şi motivul pentru care ne întoarcemla aceeaşi carte fără a ne plictisi. Ultimelerânduri de la fiecare capitol ne ţin în suspans. Ce seva întâmpla? Cine era acea figură întunecată? De ces-a întamplat asta? Ne punem întrebări nenumărate,gândindu-ne la carte aproape toată ziua.

Autorul se asigură că cititorul nu va lăsa carteapâna n-o va termina prin aceste întrebări.

Cu toate acestea, mulţi spun că un prieten dintr-ocarte este un personaj. Însă eu cred că un prieten fărăde care nici cărţile n-ar exista, este unul mai bundecât acel ce se bazează pe el, ca membrii uneifamilii.

Nucu Ştefan STANClasa a VII-a B

Prietenele mele, cărţile

Luna MaiLuna Mai e o sărbătoare,Se-apropie și vacanța mare,Mai avem puțină școală,Și ne bucurăm de vară.Iriși, crini, maci și lalele,Astea sunt florile mele,În grădină le găsești, Miroase-le, de voiești!Iarba verde și înaltă,Se leagănă lângă baltă,Salcia cea plângătoare, Aproape c-a dat ȋn floare.Sprinteni, veseli iepurași,Coloratul fluturaș,Zburdă veseli în câmpie,Pan’ la vara ce-o să vie.

Ancuța CIOCOIUClasa a IX-a

Andreea POPAClasa a VI-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă26

CărţileTotul a început cu mult timp în urmă, când de ono-

mastica mea, printre jucării, bunica a strecurat ocarte. Obişnuit să-mi hrănesc imaginaţia flămândă cujocuri şi jucării, am privit mirat coperţile frumoscolorate şi am început să răsfoiesc paginile.

Aşa am făcut cunoştinţă şi a început totul. Un început fascinant pentru ochii scormonitori

şi mintea dornică de cunoaştere a unui copil ce păşeatimid în lumea ce-l înconjura, o lume a camarazilorfie de aceeaşi vârstă cu el, fie mai mari sau mai mici,dar şi a oamenilor mari. Am devenit rapid şi ȋn modsigur, pentru totdeauna, captiv al unui tărâm fabulos,tărâmul majestăţilor sale – Cărţile. În paginile lor amdescoperit freamătul aventurilor, gustul divin al vic-toriei, lacrimile amare ale eşecului şi mai târziu, par-fumul îmbătător al dragostei. Toate le-am găsitferecate între două coperţi.

Era suficient să răsfoiesc paginile lucioasemirosind a cerneală tipografică sau ȋngălbenitede timp sau poate de drumul străbătut alături de altegeneraţii şi sufletul îmi tremura înfiorat deprospeţimea ploii, arşiţa soarelui, inocenţa zăpezii şisuflul tăios al vântului. Tot ele m-au ajutat să învăţsă cern între prietenii adevăraţi şi prietenii de mo-ment, să fiu eu chiar dacă ceilalţi mă vor altfel, sănu-mi fie ruşine când mama mă sărută pe frunte înprezenţa altora, pentru că bucuria cu care ne mani-festăm iubirea nu trebuie îngrădită de superficiali-tatea ironiilor celorlalţi. Am călătorit în deşert, amfost prinţ şi cerşetor, am navigat pe valurile în-spumate ale mărilor, am descoperit noi continente,am adus mirodenii din Indii. Am fost călăuză, pirat,vrăjitor şi într-o bună zi am simţit cum obrajii mei se

îmbujorează iar inima imi bate mai repede fie pentruo prinţesă războinică, fie pentru o Cenuşăreasăce-şi aştepta prinţul. Mi-au fost dascăli desăvârşiţiajutându-mă să înţeleg că regulile percepute mai de-unăzi ca graniţe limitatoare sunt necesare şi, deşi paregreu de crezut, oferă protecţie. M-au învăţat să- miurmez visul, să cred în mine şi să merg mai departecând pierd o bătălie pentru că mâine voi flutura lafinele războiului steagul victoriei.

Generozitatea cavalerilor medievali, a războini-cilor adevăraţi, m-a învăţat să împart, să dăruiesc.

Aşa că, am împărtăşit şi prietenilor, colegilor ceeace am citit sau am învăţat din paginile lor.

Atunci am descoperit prieteni noi, prieteni caremerg ca şi mine la bibliotecă sau în librării. Ce lucruminunat, o carte, mi-a adus în dar un prieten, apoi auurmat şi alţii!

Lumea lor fantastică m-a absorbit, iar eu sunt unprizonier fericit ce nu doreşte să renunţe la lanţuri,acestea oferindu-mi, în mod paradoxal, libertatea. Totce am trăit şi trăiesc prin intermediul cărţilor, face săsimt uneori, totul atât de aproape, tangibil aş puteaspune, iar alteori, atât de departe. De nenumărate ori,după lungi ore de lectură, îmi îndrept privirea spredepărtările albastre ale cerului, frământat de între-bări: „Oare eu voi realiza, vreodată, ceva măreţ?”,

„Oare şi aventurile mele vor fi povestite de cineva?Prietenii îmi vor sta alături în clipele grele?”,„Oare voi ajunge un om adevărat, cum îmi spunebunica?”

Radu STĂNOICls. a VII-a B

Florile de pe aleeSunt eterne curcubee,Clopoţeii de lalele,Parc-ar fi buchet de stele.Soarele mângâietor,Sare-ntruna-ntr-un picior,După lacu-ncântător,Se ascunde-un norişor.Pe drumul cu toporaşi,Plânge trist un greieraş,Chiar si micii fluturaşi ,Zburdă lin peste imaş.Iar bătrînii mei copaci,Te ȋntreaba ce mai faci,Printre ochi de muguraşi,Care sunt nişte poznaşi.Zbor de păsări călătoare,Se aud din depărtare,Zburdă-n drumul lor spre soare,

Parcă este sărbătoare.Ne-am dorit ca să apară, Într-o nouă primăvară,Cu alai încântător,Pe pământ multicolor.

Ancuța CIOCOIU

Clasa a IX-a

Cu inima în primavară

Eva POPEŞANUGrupa Albinuţe

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 27

Prietenul meu din lumea cărţilorÎncă de când am ȋnvățat să citesc, obișnuiam să mă

identific cu personajele din cărți. Bănuiesc că toține-am crezut Prâslea cel Voinic, Harap-Alb sau chiarAlbă ca Zăpada, în cazul fetelor. Eu însă, îndemnat desora mea mai mare, am ajuns să citesc cărţi cu maimultă acțiune, cum ar fi ,,Harry Potter’’ deJ.K. Rowling.

Cu cât citeam mai mult, cu atât ȋncepeam să măidentific cu personajul principal, numele acestuiafiind ȋntâlnit ȋncă din titlu (Harry Potter). Creşteamodată cu el, trăiam aventurile alături de el și îmi erafrică la fel cum trebuie să-i fi fost și acestuia, defiecare dată când se confrunta cu forțele malefice alerăului.

Eram atât de fascinat de șirul întâmplărilor dincarte, încât eu ȋmpreună cu verișoara mea obișnuiamsă ne prefacem că suntem personaje din carte, inter-pretând scene și replici. Când mă aflam în situații încare eram nesigur de modul în care ar trebui săacționez, mă gândeam cum ar proceda personajulmeu preferat, pe care îl admiram atât de mult și potspune că, în anumite cazuri, chiar a fost de ajutor.

Îmi plăcea atât de mult, încât citeam oriunde,oricând, inclusiv la școală, în pauze, chiar dacă în-

totdeauna mă rugau colegii să mă joc cu ei sau săieșim în curte. Deși mi-ar fi plăcut, pur și simplu numă puteam dezlipi de carte. Suspansul mă împiedicasă o las de o parte și tot ce-mi doream era să aflu ces-a mai întamplat mai departe.

Din nefericire, ca orice carte și aceasta are unsfârșit. Cu toate că eram trist că s-a terminat, în ace-lași timp simțeam o mică parte din emoția și fericirealui Harry, căci binele a triumfat și răul a fost învins,iar ulterior a reușit să aibă o viața normală, constru-indu-și o familie frumoasa și având trei copii. Maimult, prietenii de nădejde care îi fuseseră alături pânăatunci au rămas alături de el chiar și la vârsta matu-rității.

Multumită acestor cărți cu Harry Potter, mie a în-ceput să-mi placă să citesc și, mai mult, am avut chiarde învăţat din aventurile personajului atât de dragmie. Am crescut alături de el, am învăţat să fiu per-severent, curajos și să muncesc pentru a ajunge acolounde îmi doresc și, mai ales, am înţeles că niciunrău nu este mai puternic decât forța binelui.

Andrei Petruţ MODELClasa a VII-a B

Copilărie...E o zi scăldată-n soarePrintre-ai noștri brazi înalţi,Într-un mic sătuc ce pareUn viu suflet, o chemareSpre sfânta copilărie,Spre momente dulci și calde,Către lumea fără margini,Către cărțile cu paginiCu miros îmbătător.

Și astă lume prea duioasă,Neînţeleasă de-un adult,Stă falnică, semeațăSub mâna bunicilor,Ce duios ei o ascund.

Acel dulce glas al bunei,Ce ușor spre dimineațăCu a sa mână caldă, bunăEa te mângâie pe fațăȘi te trezește ușor,Șoptind la ureche dulce”Neața bună, puișor!”Ș-atunci somnul nu-ți mai fuge.

Și bunul, cu a sa mustațăPe a sa dulceagă față,Cu ochii limpezi şi calzi,Mă dezmiardă printre brazi.

Tu, dulce copilărie,Visul scurt al tinereții,Ce-ncălzești inime reciIar apoi, subtil tu pleci,Pentru lunga veșnicie.

Rareș Mihail BUNESCUClasa a-VIII-a D

Teodora GHEBARUGrupa Albinuţe

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă28

Harry Potter-recenzieVoldemort este personajul negativ din întrega

serie de cărți „Harry Potter” scrisă de J.K.Rowl-ing. Autoarea îl portretizează ca fiind un copil orfance a crescut fără dragostea parentală. Mama lui, ceera o Non (face parte dintr-o familie de vrăjitori, darnu are puteri magice), a murit la scurt timp după ceel s-a născut. Merope Gaunt, mama lui Voldemort, afolosit o poțiune de dragoste pentru a îl face peThomas Riddle, un tânăr chipeș din satul ei natal, săse îndrăgostească de ea. După ce s-a risipit efectulpoțiunii și Thomas a aflat că Merope este o vrăji-toare, a părăsit-o cu toate că era deja însărcinată.

Ajuns la adolescență, după ce și-a terminat studiilela Hogwarts, și-a ucis tatăl și bunicii din partea aces-tuia, toți fiind ȋncuiați (persoane fără puteri magice),cu sânge rece din pură ură pentru faptul că a părăsit-o pe mama sa. Din ura față de tatăl său se naște uralui pentru Încuiați și pentru copiii acestora cu puterimagice (Sânge-Mâli), așa că formează o armată deoameni ce îi împărtășesc ura. Toți membrii suntcunoscuți drept Devoratori ai Morții și după fiecarecrimă proiectează pe cer un craniu verde din guracăruia iese un șarpe, Semnul Întunecat.

Nu vrea să mai fie recunoscut sub numele de TomRiddle deoarece este numele tatălui său așa căformează anagrama Lord Voldemort. „Voldemort”vine din franceză și se traduce „zbor de moarte”.

Cu puțin timp înainte ca Harry James Potter să sefi născut, în perioada în care Lordul Voldemort erala puture, Sybil Trelawny a făcut o profeție ce prez-icea căderea Lordului Întunecat. „Cel care are put-

erea de a-l birui pe Lordul Întunecat se apropie... năs-cut din neantul celor care l-au înfruntat de trei ori,născut la apusul lunii a șaptea... și Lordul Întunecatîl va marca drept egalul său, însă acesta va avea put-eri pe care Lordul Întunecat nu le cunoaște... și unuldintre ei trebuie să moară de mâna celuilalt, căci niciunul nu poate trăi în timp ce celălaltsupraviețuiește...”.

Severus Snape, un Devorator al Morții, aude jumă-tate din profeție și se duce imediat să îi povesteascăLordului. În acel moment existau doi copii la care s-ar fi putut referii profeția – Harry Potter, fiul semi-pur a lui James și Lily Potter; și Neville Longbottom,fiul cu sânge pur a lui Frank și Alice Longbottom.

Ambele familii au luptat de trei ori împotriva luiVoldemort și ambele familii erau membri ai Or-dinului Phoenix. Ambii copii erau născuți lasfârșitul lunii a șaptea, iulie.

Voldemort l-a ales pe Harry, în locul lui Neville.Dumbledore a spus că acest fapt se datora faptului căHarry avea același statut precum Voldemort, erasemi-pur.

Pentru a împiedica împlinirea profeției, Voldemort,decide că Harry Potter trebuie omorât de el însuși cuorice preț, așa că în noaptea de Halloween a anului1981 se duce în casa familiei Potter și îi omoară peJames și Lily Potter. Datorită faptului că mama lui s-a sacrificat pentru ai salva viața, Harry, este protejatde cea mai puternică magie: iubirea; astfel, în mo-mentul în care Voldemort folosește blestemul fatal sedistruge pe sine, nu pe Harry.

Când Harry are 14 ani, Voldemort reușește să învieprimind ajutor de la unul dintre slujitorii săi. Lavârsta de 17 ani, Harry Potter, îl învinge pe LordulÎntunecat o dată pentru totdeauna și pune capătrăzboiului. Fiind copilul unei poțiuni de dragoste,Voldemort nu poate iubi și nu înțelege ce este iubirea,defecte ce au dus la înfrângerea lui.

Cezara NEDELEAClasa a VII-a B

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă 29

Chip divinVocea tânără a vântului şopteşte ver-

surile noii partituri a renaşterii. În timpce petalele florilor care încarcă pomiiîmi amitesc de sufletul îngheţat al ierniide mult pierdute.

Trezită de dansul câtorva raze jucăuşeşi nerezistând chemării naturii ceşopteste foşnetul fericirii, ies în curteacasei bunicilor scufundându-mă în apeleliniştitului ocean de lumină ce a cuprinsparcă întreg universul. Păşesc pe iarbaînglobată în vise şi simt cum întreagamea fiinţă vibrează la cântecul naturii.

Asemenea unei buburuze ce evadează,lăsându-se pradă abisului, înaintezprintre ierburi, vise şi flori, simţind cumnoul anotimp îmi străpunge sufletul, in-suflând speranţă, putere şi fericire.

Ridic ochii spre cer, urmărind zborulgraţios al unor fluturi ce se îneacă în ziualimpede şi lină. Câţiva norişori încep să se îm-bulzească, ţesându-şi marginile printr-o aţă nevăzută.

Pata mare, luminoasă, creată începe să prindă conturşi, în mai puţin de câteva secunde, apare creionat peîntinderea mării suspendate un chip blând, plin de di-vinitate şi de iubire: cel al Maicii Domnului, cu prun-cul în braţe.

Iar în acel moment, corzile sufletului încep a vibraîn concordanţă cu ritmurile universului, pe care lesimt în întreaga fiinţă. Inima mea se transformă într-un ghem de raze atât de multe câte păsări încântăvazduhul cu un ghem de ciripiri. Mă simt cuprinsăîn vraja renaşterii, mă identific cu natura, devinoglinda lumii celor care nu cuvântă.

Primăvara este, printre altele, anotimpuliubirii...Anotimpul în care împărtăşim dragoste şisperanţă, cu ajutorul unui simbolic mărţişor, în caresărbătorim bucuroşi ziua celei mai dragi fiinţe, amamei. Paştele, sărbătoarea Învierii Domnului, abiruinţei vieţii în faţa morţii, oferă primăverii o şi maimare încărcătură emoţională. Schimbările din naturăne dau puterea de a crede că totul este posibil, căputem realiza orice, prin muncă şi încredere.

Ideal ar fi ca tot ce atingem cu sufletul să se facăpoem. Ideal ar fi ca un cor de armonie natura săînchege, să n-o poată învinge desfrunzirea. Ideal arfi să nu cunoască decât înflorirea, de toamnă să sepoată ascunde. Ideal ar fi ca toată fiinţa naturii să-şimai adune o dată puterea de a fi, s-o toarne în lutproaspăt de copil şi-n privirea dintâi a uimirii lui.

Raluca Maria VÎLCEANUClasa a IX-a

Bianca POPA Clasa a V-a

Aripi 83-84/2017

Caligrafii pe zăpadă30

Spectacolul RenașteriiDimineaţa şi-a deschis ochii înecaţi in stele, iar

natura plină de frumuseţe a mai căscat o dată a somnprintre izvoare şi a trimis suliţa de sunet a păsărilorsă anunţe că inima de foc a cerului a topit stelele albepe chipul ierbii.

Până acum câteva zile, întreaga fire se concentraîn imaginea ingenuă a unui fulg de nea, în care seresfrângea tot universul, iar fiecare respiraţie a sufle-tului îngheţa, spărgându-se în zeci de fragmente desimţire. Petalele smulse şi purtate în valuri, acum pearipile unei adieri blânde, trezesc încă amintireaiernii a cărei amprentă se dizolvă uşor printre nu-anţele generatoare de speranţă ce inundă universul.

Răsfrângându-se printre firele de iarbă ce nu demult timp au străpuns pământul şi care încearcă săse afirme pe scena naturii, imprimând transparenţăunor frunze cu aripi de catifea, soarele cupride fireaîntr-o sărutare dulce.

Copacii dezmorţiţi, gata să deschidă cu bucurie decopil cadourile renaşterii, se întind spre infinit real-izând legământul cerului cu pământul, încurajându-şi bobocii fragezi a înflori răcoroşi delaolată cuprimăvara.

În frunte cu rândunica, păsările călătoare vâslescprin cer, oferind un minunat spectacol de acrobaţieşi încântându-mă cu vocile ce se armonizează perfectcu suava poezie a culorii şi miresmelor. Printre val-urile de verdeaţă, livezile işi cântă în cor înfrunzirea,iar pădurea priveşte, asemenea unei fete cu ochiiverzi ca frunzele, imaginea conturată cu pensula cre-atorului până la cel mai mic detaliu. Învăluită defarmec, ea nu poate fi cuprisă de mintea şi înţelepci-unea omului efemer...este dovada incontestabilă aputerii divine. Iar mângâiată de aripă si liniştită decântec, natura este transfigurată prin praf magic,auriu al florilor de abia deschise.

Printr-un păienjeniş ca o sită nevăzută se cern raze,fericire, prospeţime iar reflectarea pe pământ a sacru-lui prin forţe metaformozante împrăştie asupra firiiiz de viaţă, speranţă fiind concentrată în fiecare par-ticulă a reînvierii.

Şi cel mai rece chip se lasă pradă forţelorprimăverii, căreia îi întampină cu braţele deschisesosirea triumfală acompaniată de marşul militărescal gândaceilor întorşi la viaţă.

Raluca Maria VÎLCEANUClasa a IX-a

Aripi 83-84/2017

Din viaţa şcolii 31

Şcoala Gim-nazială „Mihai Emi-nescu” Piteșticontinuă în anul şco-lar 2016-2017 drumulunei vechi colaborăricu Şcoala „Milutin IDraginja Todorovic”,Kragujevac, printr-unnou proiect edu-caţional internaţionalintitulat „Prietenieprin cultură şi civiliza-ţie”.

Proiectul urmăreştesă întensifice colaborarea activă în domeniul edu-caţional al copiilor, părinţilor şi dascălilor din celedouă şcoli, să-şi facă cunoscute obiceiurile şitradiţiile, să stimuleze creativitatea copiilor, să-i de-termine peaceştia sărespecte şi săi u b e a s c ămediul încon-jurător in-diferent degraniţe, îm-bogăţindu-şiastfel reciproccunoştinţele.

A c t i v i t ă ţ i l edesfăşurate înperioada 19 - 23 octombrie 2016, în şcoala sâr-bească, au stat sub semnul educaţiei pentru diver-sitate, pentru promovarea culturii şi tradiţiilorromâno - sârbe. Cu acest prilej, copiii şi profesoriiromâni, care s-au deplasat în Serbia, au participatla activităţi educaţionale alături de copiii şi profe-sorii din şcoala gazdă, respectiv ateliere de educaţieplastică, spectacol de teatru, muzică şi dans.

Un moment deosebit de interesant al vizitei a con-stat în diseminarea rezultatelor şcolii în proiecteeducative realizate sub forma unor filme. Unul din-tre acestea a fost înscris la Festivalul internaţionalKREF pentru filme educative organizat de soci-

etatea profesorilor, unde şcoala a obţinut locul alII-lea, iar altul in-titulat” Lumina dela Smiljan” a fostrealizat cu ocaziaîmplinirii a 160 deani de la naştere luiNikola Tesla,clasându-se înprimele zece filmedin Serbia.

În acest fel s-auevidenţiat impor-tanţa valorilor cul-turale, tradiţionale,ştiinţifice, demo-

cratice, a respectului pentru diversitate, demnitateumană, libertate, egalitate.

Ştiut fiind faptul că parteneriatele reprezintăo adevărată oportunitate de învăţare pentru toţi cei

implicaţi-profe-sori, elevi,părinţi, comuni-tate şi în acestcontext, toţi par-ticipanţii au avutde câştigat prinacumulare de noic u n o ş t i n t e ,schimb de idei,acces la noi mate-riale didactice şiinformaţii.

Prin con-tinuarea acestui proiect, beneficiarii vor înțelege șivor aplica corect conceptele, valorile și principiiledemocratice, vor identifica soluții pentru amelio-rarea aspectelor negative ale societății, vor exersamunca de echipă şi utilizarea unor tehnici de co-municare eficientă între copiii şi dascălii cele douăţări vecine şi prietene.

Prof. înv. primar Claudia Maria TOMESCUProf. Elena Amalia COMĂNESCU

PRIETENIA PRIN CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE

Aripi 83-84/2017

Din viaţa şcolii32

În perioada 14-18 noiembrie 2016, eleviiŞcolii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” Piteşti, ȋn-cepând cu cei de la clasele pregătitoare şi până la ceide gimnaziu, coordonaţi de cadrele didactice, au par-ticipat cu implicare şi responsabilitatea specificevârstei lor la activităţi diverse, desfăşurate subgenericul acestei săptămâni-,,Împreună pentru pace!”

Este una din numeroasele acţiuni ȋn cares-au implicat elevii noştri (activităţi de voluntariat –,,Let’s Do it, România!”, ,,Adoptă o sală de clasă”,,,Crăciunul ȋntr-o cutie de pantofi”)- ce au avut carezultat responsabilizarea acestora, dezvoltarea spir-itului de echipă, cunoaşterea valorilor naţionale şiumane. Activitatea s-a bucurat şi de implicarea unorparteneri din cadrul Ministerului de Interne şi a unorşcoli din Italia, prin doamnele profesoare care predauacolo cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie. Deasemenea, ea a avut răsunet şi ȋn presa locală, prinbunăvoinţa publicaţiilor Argeşul şi Şcoala Argeşeană.

Coordonator de proiecte ṣi programe educative,Prof. Manuela DOVLEAC

Săptămana Educaṭiei Globale (14-18 noiembrie 2016)

Aripi 83-84/2017

Din viaţa şcolii 33

Proiectul Educațional Municipal Tradiții și obiceiuri din Muntenia - poartă spre tezaurul tradițiilor românești

Înscris în CAEM, Nr.510/13.01.2016, poz-iția 6 A5, proiectul social cu participare di-rectă „Tradiții și obiceiuri din Muntenia” se

încadrează în domeniul cultural-artistic și aimplicat 72 cadre didactice, care au îndrumataproximativ 400 elevi din Școala Gimnazială„Mihai Eminescu” și din următoarele școlipartenere: Școala Gimn. „Regele Mihai I”,Școala Gimn. Nr. 142-București, ȘcoalaGimn. „Dan Berindei”-Roșiori de Vede șiPrimăria sector 6.

Prin acest proiect ne-am propus să val-orizăm tradițiile și obiceiurile poporului nos-

tru în contextul actual socio-cultural, pentrua sădi în inimile copiilor dragostea pentru fru-mos și autentic, armonie, grație, ritm. Să în-vățăm elevii să aprecieze frumusețea portuluipopular, a dansului și a cântecului românesc,ameșteșugurilor tradiționale, să cultivămvalorile poporului român.

Diagrama Gantt a proiectului a cuprins8 activități, în decursul unui an școlar, înurmătoarea ordine:- promovarea proiectului;

- obiceiuri și datini populare muntenești;-„Cântec, joc și voie bună ca la noi,

în Muntenia;-„Mult e dulce și frumoasă limba

ce-o vorbim”;-„Mândre cântece străbune muntenești”;-tradiții și obiceiuri de Paște din Muntenia;-„Noi suntem munteni”;- Evaluarea și diseminarea rezultatelorproiectului.

- continuare în pag. 34 -

Aripi 83-84/2017

Din viaţa şcolii34Una dintre cele mai interesante activități dincadrul programului a avut loc în săptămâna

,,Să știi mai multe, să fii mai bun” în școalanoastră și a presupus șezătoarea literară ,,Noisuntem munteni” și expoziția cu acelașinume. La activitate, au participat elevi,părinți și cadre didactice din școala noastră șidin cele două școli partenere din București.Elevii bucureșteni au fost însoțiți de d-naprof. Mărășescu Elena, coordonator proiect,și d-nele prof. Gheorghe Amalia și Ion Euge-nia.

În cadrul șezătorii literare, s-audemonstrat elemente folclorice specificespațiului muntenesc: dansuri și cântece pop-ulare, prezentare de costume populare însoțitede povești bătrânești, legende autohtone,ziceri și ghicitori. S-au acordat premii pentru,,Cel mai frumos costum popular”, ,,Cel mai

bun interpret”, ,,Cel mai înțelept”, ,,Cel maioriginal muntean”, ,,Cel mai bunrecitator”.Elevii au aflat originea unor to-ponime și au tradus în limba engleză unele

cântece muntenești pentru a conștientiza fru-musețea și expresivitatea graiului nostru.

Expoziția ,,Noi suntem munteni”a sur-prins fotografii din cadrul proiectului,podoabe și obiecte confecționate manual cumotive tradiționale, un studiu etnografic de-spre Muntenia și prezentarea unor hărți, re-alizate de elevi, cu primele atestăridocumentare ale Munteniei, așezare, județe,granițele Valahiei.

Rezultatele finale ale proiectului s-aumaterializat în CD-uri cu muzică populară șidansuri din Muntenia, hărți, obiecte, podoabecu motive populare, studiul etnografic și o ga-lerie foto-video. Însă, cel mai important estebagajul emoțional și faptul că am reuțit să-ifacem pe copii să conștientizeze valorile șirădăcinile neamului românesc.,

La nivelul Șc.Gimn. ,,Mihai Emi-nescu”, activitățile au fost coordonate de

prof. dr. Haiducu Marian, directorul școlii, șide prof. Popa Miana. De asemenea,în proiects-au implicat, prin diferite activități, urmă-toarele cadre didactice: Corina Barbu, Car-men Ionescu, Vicenția Petrache, DanielaSăveanu, Bianca Amarie, Corina Dumitrescu,Lavinia Orășanu, Manuela Dovleac,Sebastian Florescu și Dana Florescu.

Le mulțumesc tuturor deopotrivă,părinți, elevi, profesori, și consider că prinacest proiect am reușit cu toții să consolidămcolaborarea dintre școală, familie și comuni-tate și să le deschidem elevilor o poartă spretezaurul nostru tradițional.

Prof. Miana POPA

Aripi 83-84/2017

Didactica 35

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” pune la dispoziţie pentru anul şcolar 2016– 2017următoarea ofertă educațională:

PLAN DE ȘCOLARIZARE AN ȘCOLAR 2016-2017ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR– 3 GRUPE de grădiniţă cu program normal (8.00-12.30): 70 preșcolariPe parcursul acestui an vor avea loc activităţi conform Curricumului Naţional şi activităţi opţionale.Activităţile opţionale vor fi stabilite în acord cu părinţii.

ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMARProgram de dimineață 8.00- 12.00 (13.00)– Clasa pregătitoare – 180 elevi– Clasa I – 180 elevi– Clasa a II-a – 149 elevi– Clasa a III-a – 112 elevi– Clasa a IV-a – 92 elevi

Doamnele învățătoare care vor preda au experiență în învățământul de stat si cursuri de formare realizate.

ÎNVĂȚĂMÂNT GIMNAZIALProgram de după-amiază 12.00- 19.00

– Clasa a V-a – 147 elevi– Clasa a VI-a – 145 elevi– Clasa a VII-a – 133 elevi– Clasa a VIII-a – 112 elevi

BAZĂ MATERIALĂȘcoala dispune de o cladire cu 2 corpuri cu 24 săli de clasă dotate în majoritate cu mobilier nou și ma-

teriale didactice (videoproiectoare, laptop etc.).De asemenea, există un cabinet de informatică cu o rețea de calculatoare conectate la internet.Copiii beneficiază de 3 terenuri de sport, un teren de fotbal sintetic obținut de la FRF și o sală de sport. De asemenea, se vor amenaja mai multe locuri de joacă pentru copii în incinta școlii.Școala dispunde de internet wireless și de o bibliotecă cu peste 15000 de volume, cd-uri si dvd-uri,

atlase etc.În următorii ani se va mai construi un corp de clădiri noi săli, astfel încât copiii dumneavoastră să

urmeze clasele de învățământ gimnazial în intervalul orar 8-14.

SERVICII DE SIGURANŢĂ• Pază proprie L –V 6.00-22.00• Copiii se pot juca în voie în curtea școlii pentru că sunt supravegheați .RESURSA UMANĂ – CADRELE DIDACTICE– Directorii școlii sunt membri în Corpul Național de Experți în Management Educațional, având studiipostuniversitare de master și doctorat.– Toate cadrele didactice au experiență de înalt nivel în lucrul cu copiii– Peste 70% au studii postuniversitare și masterat– Toate cadrele didactice au urmat cursuri de formare și perfecționare

OFERTA EDUCAŢIONALĂ 2016-2017

Aripi 83-84/2017

Didactica36

OFERTA CURRICULARĂÎn cadrul școlii noastre se vor desfășura cursuri conform planului cadru și programei școlare apro-

bate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. De asemenea, elevii silitori vor putea par-ticipa la concursurile județene și naționale de matematică, limba română, științe, limbi străine etc.

OFERTA DE OPȚIONALEElevii vor putea beneficia de mai multe opționale școlare după cum urmează:

GRĂDINIȚA:-grupa mare: Matematica distractivă

Dans-grupa mijlocie: Dans-grupa mică : Educație religioasă : „Micul creștin ”

ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR:- Educație financiară

ÎNVĂȚĂMÂNT GIMNAZIAL:- Tehnici de redactare a eseului argumentativ- Literatura populară - elemente de mitologie și folclor- Matematica distractivă- Eu și lumea mea- Informatica pas cu pas

PROIECTE EXTRACURRICULARE:Ca element specific, în școala noastră se vor desfășura programe si proiecte desfășurate în parteneriat

cu Primaria Municipiului Pitești, Casa Sindicatelor, Biblioteca Județeană, Muzeul de Artă, Palatul Copi-ilor Pitești. Instituția noastră desfășoară un parteneriat internaţional dezvoltat cu Şcoala Milutin i Drag-inja Kragujevac-Serbia.

ACTIVITĂȚI ÎN VACANȚA DE VARĂLa cererea părinților, cu costuri rezonabile, în vacanța de vară se vor organiza Școala de vară,

tabere tematice, excursii, vizite etc.

CLUBURI EXTRACURRICULAREÎn școala noastră funcționează cercuri cu o bogată activitate extracurriculară:- Cercul de folclor „Tradiţii” - „ECOS”- Cercul micilor ecologişti - Cercul de educaţie pentru mediul înconjurător „Prietenii naturii” - Cercul de lectură - Corul şcolii - Echipa reprezentativă a școlii de baschet băieți și fete, fotbal băieți.

INFORMAȚII DESPRE ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” PITEȘTIAlte detalii legate de serviciile educaționale oferite de Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” se pot

afla dacă ne vizitați. Vă puteți programa zilnic la numărul de telefon 0248252771. De asemenea, putețiadresa întrebări la adresa de mail sc_emin11@yahoo.com. Vă stau la dispoziție, de asemenea, site-ulșcolii www.mihaieminescu.ro și pagina oficială facebook a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”.

Vă așteptăm să ne vizitați !

Aripi 83-84/2017

Didactica 37

Degete mici, de Filip Florian, romanul unui mister contemporan

Am dori să vă recomandăm spre lectură o carte in-teresantă, care să le aducă bucuria cititului celor în-drăgostiți deja de lectură sau, celor care se află laînceput de drum, să le deschidă dragostea deliteratură.

Aducem în atenția voastră un autor contemporan

care se bucură de mare apreciere în cercurile literare,Filip Florian. Cartea sa de debut, Degete mici, desprecare vom vorbi aici, s-a bucurat în anul apariției,2005, la editura Polirom, de numeroase premii: pre-miul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut înproză, premiul pentru debut al României literare, pre-miul de excelenţă pentru debut în literatură al UNPR.

Lucrată pe parcursul a mai multor ani, este de-osebit de bine închegată și ajunge să suprindă citi-torul prin înlănţuirea unor personaje complexe, aflateîntr-o situaţie deosebită, reuşind să transpună person-alitatea lor foarte realist.

De cum începi să citești acest roman, acțiunea luite acaparează, astfel încât este una dintre acele cărțipe care nu le poți lăsa din mână până nu le terminide citit.

Acțiunea se petrece într-o mică staţiune de munte,un orăşel în care toți se cunosc și nimic nu rămâneascuns, chiar dacă se dovedește că exită mari secrete,şi unde totul se schimbă atunci când apare o situațieneobişnuită: în castrul roman din oraş, unde se făceaucercetări arheologice, este descoperită o groapă co-mună, plină de oase omeneşti din alte timpuri. Viațaorașelului este bulversată, vin ziarişti, oameni dinmarile oraşe, procurori, judecători, foşti deţinuţipolitici, ba chiar şi o echipă de cercetătoriantropologi din Argentina, toți având câte o teorie de-spre proveniența oaselor. Astfel, aflăm poveşti cutotul diferite, ale unor personaje extrem de compli-cate, întinse pe parcursul unor lungi perioade detimp, pentru a ajunge toate, în final, în jurul gropiicomune, unde îşi afirmă părerile ce provin chiar dinpropriul trecut.

Fiecare personaj, reprezentând o personalitate aorăşelului, are un interes personal, diferit de a celor-lalți, legat de oasele din groapa comună: magistratullocalităţii, un colonel în retragere, are o pasiune pen-tru degetele mici (pe care le fură şi le colecţioneazăpe ascuns); Petruş, naratorul, este un arheolog pa-sionat, care însă îşi concentrează gândurile pe iubireasa, Jojo, şi pe ulcerul care îl apasă de mai mulţi ani;şeful poliţiei şi Maeriu consideră că groapa comunăeste rezultatul crimelor comuniste şi dau informaţiipresei în acest context; călugărul Onufie considerăcă apariţia osemintelor umane este încă un semn datlui de către Fecioara Maria şi trebuie să se ridice laînălţimea unei noi dovezi ale semnelor divinităţii.

Cartea dovedește și umorul autorului, ca în scenaîn care sunt primiți cercetătorii argentinieni, văzuțica oportunități de a pleca din țară pentru femeile dinoraș, prin căsătorie, sau ca oportunități pentru politi-cieni. Argentinienii dezamăgesc, fiind doar niștearheologi, nedoritori de căsătorii.

În final, invitându-vă la lectură, vă dezvăluim ceeace chiar autorul a spus despre cartea sa: „Asta amvrut în roman: să imaginez o lume care să nu aibăcontact cu lumea care se vede în ziare, la televizor,la vârful acesta superficial, ca o coajă.”

Cătălina HAGIMĂClasa a VIII-a B

Prof. ÎndrumătorIris TĂNĂSESCU

Aripi 83-84/2017

In memoriam38

Ilustru scriitor din vremea Renaşterii, poet şi dra-maturg care a înregistrat cel mai important momentliterar din epoca sa. ,,Poetul din Avon” a scris peste154 de sonete, iar dramaturgul a lăsat 37 de piese: 10drame cu subiect din istoria Angliei, 7cu subiect din istoria greco-romană, 5,,mari tragedii” (,,Romeo şi Julieta”,,,Hamlet”, ,,Macbeth”, ,,Othello”,,,Regele Lear”) şi 15 comedii.

Pentru Marele Will, lumea trecută şiprezentă este o scenă pe care s-a jucatşi se joacă viaţa. Un joc desfăşuratdupă reguli care nu o dată au fost căl-cate. Aceasta a simţit-o şi el şi a pus-ope hârtie în mod inegalabil.

Acasă, la William Shakespeare Strat-ford-upon-Avon, este un oraşcunoscut la scară mondială, pentru căde el se leagă numele celui maimare dramaturg al timpurilor tre-cute şi poate viitoare - William Shakespeare.

Urmărindu-i dimensiunea operei se poate ob-serva că aceasta cuprinde toate problemeleepocii în care a trăit celebrul scriitor.

Stratford pare un oraş decupat din Renaştere, lin-iştit, cu arhitectură originală prin case în alb-gri saucafeniu, cu mansarde şi linii ce duc în altă epocă is-torică. Flori, aranjamente florale îmbinate cu gust îşi

duc viaţa armonios, înviorând clădirile.Casa lui Shakespeare este în plin centru, în-

conjurată de spaţii verzi, prelungite.Posteritatea l-a omagiat şi îl omagiază pe ilustrulscriitor englez, dovadă muzeul de care se leagăvestita casă. Intrarea în lumea shakespearianăse face prin opera expusă într-un adevăratspaţiu de lumină şi centru de documentare, pentru căpaşii trec prin camere cu exponate – cărţi, manu-scrise, imagini, citate, volume cu foi îngălbenite, ră-

sucite de joaca timpului. Între acele tomuri cu niştecoperte roase de vreme, statueta dramaturgului zâm-beşte inteligent, uşor ironic unui gând trecut pe subfruntea netedă, încadrată de bucle castanii.

Ieşirea din muzeu se faceîntr-o grădină înveşmântată înverde proaspăt spălat de ploaie,o pajişte pe care se află o masăşi câteva scaune ce aşteptau săfie ocupate în clipe de destin-dere sau de controversate dis-cuţii literare. Încăperile nuprea mari, nu prea înalte,camerele obişnuite cu mo-bilierul care te introducea însecolele al XVI-lea şi al XVII-lea aveau ceva tainic. Univer-sul copilăriei regăsit într-ocameră cu pat mic asemeneaunui leagăn mărginit de stâlpi

fără perdeluţe, acoperit de o pătură roşie şi pernuţăalbă, aducea o fluturare de zâmbet în colţul gurii.Încăperea avea o măsuţă mahon, un vas larg de lemn,un tablou pe fond întunecat situat deasupra şemineu-lui.

Dormitorul deţinea un pat mare, de epocă, încon-jurat de nişte draperii de culoare vişinie-roşcată carese asortau cu o cuvertură verde şi o pernă albă. Părea

un pat confortabil.Să fie oare acela pe care soţia sa l-a primit prin tes-tament împreună cu lenjeria? Al doilea, foarteconfortabil, foarte mare, a fost lăsat priete-nilor. Posibil să fie acela din camera urmă-toare, acoperit cu o cuvertură roşie pe care stăteaaruncată o pernă albă. Reiese vizibil, din ambele,dorinţa de confort.Câteva haine aşezate într-un cuier improvizat peuşă dădeau impresia că stăpânul acestora va intraşi le va lua în grabă.

Culoarea locală era întreţinută de flacăraşemineului care pâlpâia jucăuş, proiectând luminişi umbre pe un perete de cărămidă roşie.

Ochii care s-au pierdut în jocul de văpăi l-au zăritoare pe Hamlet printre zidurile castelului? Se spunecă ,,Povestea lui Hamlet” ar fi fost scrisă dupămoartea fiului său, poate aici. Imaginaţia pluteşteliberă prin aceste încăperi cu vase de epocă, zvelte,cu scrinuri de mahon, cu vitrine în care se rătăceacâte o statuetă graţioasă.

William Shakespeare(1564-1616)

Ioana TOROABĂClasa a V-a

Aripi 83-84/2017

In memoriam 39

Ochii alunecă avid pretutindeni, sub construcţii înformă de unghi în partea de sus, peste obiecteleadunate cu migală care ar fi putut exista în preajmailustrului scriitor,atinse de mâinilesale contemplatesatisfăcut.Un scaun de lemnasemănător cu aceladeţinut de Luther,aflat într-o bisericădin Elveţia, aşteaptăsă fie ocupat. Pe omasă, albe, lungistăteau măuşile salecare poartă încăurma degetelorsubţiri prelungiobişnuite să ţinăpana de scris.Făceau parte din ţinuta obligatorie, elegantă. În vre-mea lui Balzac se purtau intens, erau foarte ieftine şinu se luau decât o zi, două, apoi se schimbau.Altă epocă, altă lume, altă atmosferă!Casa memorială nu este numai un muzeu.Personajele salesunt vii, apar îndiferite încăperica într-un veri-tabil teatru.Vizitatorul areplăcerea de a seîntâlni cu unpersonaj în-veşmântat înroşu, aşezatîntr-un scaun curotile. Purtamănuşi negrede piele, şapcă,zâmbea liniştitgata să interv-ină.

Aşteptăm o invitaţie la masa aşezată elegant însufrageria casei. Fără să vrea, fiecare păşeşte lângăel, ascultă muzica lentă, subţire, simte mirosulmâncării englezeşti, vede licoarea parfumată, ru-binie din pahare, vede gazda în capul mesei, încon-jurată de familie fetele, soţia. Totul era aşezat cu gust,îmbinat armonios: alb împletit cu gri, motive florale,în ton cu pardoseala.

Alt scaun cu două perne roşii, tivite cu mătase gal-benă, aşteaptă liniştit, cum aşteaptă şi un câine cred-incios privind atent, aşezat în faţa unei camere carepoartă patima vremii. Pe cine oare? Pe el? Impresiade autenticitate este bine ancorată în prezent.

Părăsind locuinţa intrată în epocă, paşii se îndreaptăspre altă parte a oraşului, încărcat de urme din istoriameşteşugurilor şi din industria aluminiului.

Apar câteva clădiri vechi încărcate de flori extra-

ordinar de frumoase, Casa ghildelor, Teatrul Regal,unde s-au prezentat şi se prezintă spectacole alemarelui scriitor, locuinţe de tip vechi, bogate în pa-

jişti, casa uneia din-tre fiicele sale,străzi tăcute.Biserica SfântaTreime, înconju-rată de un parc ce-şi revarsă verdeaţa,este locul unde,,Lebăda de peAvon” este cufun-dată în somnul deveci. Familia sa,aşezată în faţa al-tarului, sub arcadeînalte ce sprijinăbolta, vegheată deîngeri şi de lumina

ce curge prin liniştea vitraliilor, se odihneşte decâteva sute de ani. Un certificat de naştere expus într-o coloană de sticlă, arată că data zilei fericite pentruumanitate a fost data botezului, 23 aprilie 1564 care,surprinzător, a fost şi data morţii 1616. Marea Tre-

cere. Aşezat

lângă soţia sa,Anne, ginerelesău, ThomasNash, şi soţulnepoatei, Shake-s p e a r emeditează lamersul unei lumicare nu sedovedeşte maibună decât aceeaa epocii sale.Dimpotrivă, e olume sfâşiată decontradicţii, mă-

cinată de ambiţii, la mijloc ,,de rău şi bun”. Aici estelocul unde se sfârşeşte umana soartă a fiecăruia, alsău devine punctul de intrare în universalitate. Piatrafunerară, frântură de testament, poartă câteva cuvinteale ,,poetului din Avon”: ,,Binecuvântat fie cel ce lasă(în tihnă) şi blestemat fie cel ce-mi mutăoasele”. Cine să-ţi tulbure somnul, mare Will? Lamormântul tău noi venim înfioraţi de forţa creaţieitale şi îţi aşezăm amintirea sub lumina geniului, înzarea operei care ţi-a adus atributul de ,,poet naţionalal Angliei”.

Şi plecăm încântaţi, copleşiţi de impresii pecare le definim cu greu!!

Renata AlexeMartie, 2016

Daria PREDAClasa a V-a

Aripi 83-84/2017

Hoinăreli pe hărţi şi-n cărţi40

Cuvînt către tinerii mei cititori

Sînt onorat să mă adresez vouă, tinerilor cititori,prin această revistă şcolară, unde am fost invitat săreproduc cîteva fragmente din „Cartea Calfei Călă-toare”. Ţin să mărturisesc de la început – n-am călă-torit prea mult. Dar cred c-am călătorit bine. „CarteaCalfei Călătoare” cuprinde amintirea hoinărelilormele europene din ultimii şapte ani (2008-2015).Vremuri complicate, cu bune şi rele, cu speranţe şicrize pentru toată Europa. Ca om din Est, născut bar-bar la margine de Imperiu, mai nou integrat (cu com-plezenţă) în Uniunea Europeană, am căutat să-iînţeleg pe occidentali. Asta n-o poţi face din cărţi –trebuie mers la ei acasă. Călătoria este cea mai bunăşcoală, punînd laolaltă geografia şi istoria, cultura şipolitica, într-o formă vie. Degeaba citim despre cat-edrale dacă nu ajungem să ne rugăm în ele, degeabarăsfoim albume cu reproduceri, dacă nu mirosimvopselurile marilor maeştri... Aşa că, iubite cititortînăr, fă şi tu ca mine - lasă deoparte orice comoditateşi pleacă la drum! A călători înseamnă, la propriu, alărgi lumea. Şi mintea se sporeşte, odată cu ea.

Călătoria începe cu mult înainte de a pleca de-acasă

Una e să citeşti, alta e să vezi cu ochii tăi. Desigur,dar asta nu înseamnă să nu îţi documentezi călătoria.Din contră. Orice voiaj reuşit se pregăteşte din vreme– cu hărţi, cu cărţi, cu Internet. Trebuie să ştii undemergi, ce vrei să vezi, unde să te opreşti. Astfel, seînteţeşte dorinţa de a călători şi se fac conexiuni. Cî-teodată, plăcerea de a visa la ţări îndepărtate poate săşi întreacă satisfacţia călătoriei propriu-zise. Citeşte

ghiduri turistice şi comentarii ale celor care au fostacolo, răsfoieşte jurnale de drum şi romane inspiratede locurile în cauză. Interesează-te despre istoriaoraşelor în care mergi, despre arhitectura specifică,despre artiştii cu care se mîndresc. Caută ştiri de-acolo – care e climatul politic? Dar clima? Astfel, vei

deveni un atlet al călătoriei, care se antrenează pentruperformanţa de a înţelege o lume nouă.

Călătoreşte cu stil

S-a spus că stilul este omul. Nimic mai adevărat.Atunci, călătoreşte adecvat personalităţii tale. Dacăeşti tînăr, un rucsac cu haine şi smartphonul îţi vor fide-ajuns. Te vei înţelege cu străinii în engleză, poţiface autostopul, poţi dormi în aeroport, poţi găsihosteluri curate, fără pretenţii. Nu strîmba din nas laorice şi adaptează-te cu un zîmbet obiceiurilor locale– la Roma, fă ca romanii! Păstrează-ţi mereu bunulsimţ şi nu uita că, aşa cum tu îi studiezi pe străini, şiei te studiază pe tine. Globalizarea ne aduce pe toţiîmpreună şi judecăţile de valoare devin inevitabile –fii tolerant, fii mîndru de tine.

Prezentare a volumului „Cartea calfei călătoare” de Cristian Cocea

Daria TOMAClasa a V-a

Aripi 83-84/2017

Hoinăreli pe hărţi şi-n cărţi 41

Învaţă cîteva cuvinte în limba ţării respective

Asta te va face mai sigur pe tine şi mai informat. Înplus, localnicii te vor privi cu bunăvoinţă. Sigur, en-gleza constituie deja limbajul universal dar nu teaştepta să ţi se răspundă în engleză în oraşele micisau în sate. Învăţînd cîte ceva din limba ţării în caremergi, inevitabil vei fi condus către istoria şi culturaei. Uită-te şi pe ziarele de acolo! Spre deosebire deRomânia, unde presa scrisă e în colaps, în Europa eo plăcere să intri într-un chioşc de ziare.

Respectă locurile sacre

Chiar dacă marile catedrale ale Vestului sînt trans-formate în muzee şi figurează pe hartă ca atracţii tur-istice, nu uita că sînt locuri sacre. Păstrează linişteaşi comportă-te civilizat la întîlnirea cu ele. Dacă simţinevoia, poţi să te rogi şi să te închini. Astfel, vei simţipoate un pic din fiorul pelerinului. În ultimii ani,poate şi sub presiunea crizei, chiar şi occidentalii para reveni în biserică – liturghiile sînt mai numeroaseşi nu trebuie să te mire că n-ai acces, ca turist, în zonarezervată credincioşilor.

Scrie un jurnal

În fine, ultima poruncă e de modă veche – ia-ţinotiţe, scrie un jurnal, fotografiază, pictează, publicăpe blog ceea ce ai văzut, ceea ce ai înţeles. Nu teteme că s-a spus totul despre Paris şi Florenţa, desprePiramide şi Acropole. Fiecare generaţie citeşte diferitlumea – răsfoieşte notele de călătorie ale lui DinicuGolescu, Nicolae Iorga şi Eugen Barbu, să zicem, şi

te vei convinge. În plus, Parisul şi Florenţa, Pi-ramidele şi Acropola se schimbă mereu – noi „citiri”devin posibile şi chiar necesare. Meridianele sîntsubiective.

FRANŢA

ULTIMUL METROU LA PARIS. Călătorul învaţărepede să folosească metroul parizian, cel mai rapidşi mai bine organizat mijloc de transport din capitalaFranţei, avînd 14 linii şi circa 300 de staţii! De ce atîtde multe?, s-ar putea întreba un român. Simplu. Pen-tru comoditate. În general, distanţa dintre staţii nu emai mare de un kilometru... Intrările în unele staţiisînt elegante, în stil Art Nouveau, dar nimic pre-tenţios sub pămînt – gresie albă, peroane simple,scaune de plastic, afişe publicitare. Nici tu cande-labre de cristal, ca în metroul din Moscova, nici mar-mură şi gresie, ca la Bucureşti. În schimb, nu aştepţiun tren mai mult de două minute iar călătoria dintredouă staţii nu depăşeşte un minut. Vagoanele sîntbine organizate, cu strapontine la uşi, care se ridică,în caz de aglomeraţie. Peste tot, hărţi ale traseelor,planuri ale cartierelor, indicatoare către liniile dorite,pentru că, în unele staţii, se întîlnesc şi cinci liniidiferite. În plus, reţeaua metropolitană este integratăcu aceea a trenurilor care merg în suburbii – aveams-o constat în drumul spre Versailles. În concluzie,metroul parizian nu e un instrument de propagandăsau de imagine ci, pur şi simplu, un instrument detransport al naibii de eficient. Primele trenuri pleacăla 5.30 iar ultimele – la 1.15. Sîntem sfătuiţi săevităm ultimul metrou, din considerente de securi-tate... Ultimul metrou la Paris. Sună ca filmul acelapericulos, din anii ’70, cu Marlon Brando, care i-ascandalizat pe burghezi, arătîndu-le o altă utilizare auntului. A!!! Şi să nu uit. O călătorie cu metroul face

Timeea OLIVOTTOClasa a VII-a

Aripi 83-84/2017

Hoinăreli pe hărţi şi-n cărţi42

LUVRU, ÎN GOANA CALULUI... TROIAN. Înprima duminică din lună, marele muzeu Luvru îşi de-schide gratuit porţile, aşa că uităm de oboseală şi,ţuşt!, în metrou. Cobor pe scări şi iată-mă ajuns în

Ghana. Cei mai mulţi călători sînt negri, de o negre-ală somptuoasă, ca fundul ceaunului, şi poartă cămăşilungi şi mărgele. Mulatre frumoase, cu sînii mari,alături de matroane planturoase, cu turban. Pe loculdoi vin asiaticii. Politicoşi, cu priviri scînteind de in-teligenţă, citesc sau ascultă muzică la căşti.Fizionomii arabe, mai puţine. În fine, albii par o mi-noritate. Peste tot amestecul domneşte toleranţa şideferenţa. Nimeni nu se uită lung la cineva, nimeninu deranjează pe celălalt. Se răsfoiesc ziare (lametrou găseşti cel puţin trei ziare gratuite) şi se citesccărţi. Da, cărţi! Am tras cu ochiul la titluri – se citeştescience-fiction şi fantesy (O.S. Card, Pratchett), secitesc romane de dragoste şi poliţiste, dar şi non-fic-tion sau lucrări de specialitate. Unii, mai ahtiaţi,citesc şi în picioare! Şi încă ceva. Spre deosebire deenglezi (dar şi de români), francezii nu citesctabloide. Nu din pudoare. Franţa are însă o tradiţie amarilor reviste ilustrate (de tipul Paris Match), carea sugrumat tabloidul. Unde sînteţi voi, sîni de star-letă, să fiţi etalaţi peste tot!? Văitîndu-mă, nici nu re-alizez că am ajuns deja la „Palais Royal – Musee duLouvre”. Marele muzeu are o istorie care începe înEvul Mediu, cînd, pe la 1200, regele Filip August

ridica aici o fortăreaţă în calea vikingilor. Impresio-nantul donjon a fost dărîmat însă de Francisc I,Regele salamandră, care l-a înlocuit cu o clădire înstil renascentist. Patru sute de ani, regii şi împăraţiifrancezi au reamenajat-o şi au extins-o, astfel încît,acum, Luvrul cuprinde aripile Richelieu, Sully şiDenon, care împrejmuiesc Curtea Napoleon, dar şiNoul Carusel, un complex subteran cu galerii şi mag-azine. Desigur, intrarea se face prin piramida de sticlăa arhitectului american de origine chineză I.M. Pei,un mandarin al modernismului, care oripila Parisul,în 1983, cu acest proiect... Astăzi, toată lumea îliubeşte! Şi nu fără temei. Faţadele renascentiste aleLuvrului se reflectă în sticla piramidei, ca şi înbazinele cu apă din jur, într-un „joc secund” delocnepotrivit! Turiştii cască gura, se odihnesc pe pietre,apoi îşi iau inima în dinţi şi coboară pe scările ru-lante, în subteranele monstrului! Cobor şi eu, uimitde lumina care scaldă totul. Sînt mii de oameni carese agită, sînt sute de grupuri care fug în toate părţile.

Explicaţiile vin în zeci de limbi, ghizii îşi agită neb-uneşte umbrelele şi steguleţele, familii tinere îşi carăcopiii agăţaţi în port-bebe-uri de spate, ca maimuţele,cupluri vîrstnice se ţin de mînă. Nu mai rezist. O laspe R. să plece cu grupul şi ne dăm întîlnire peste ooră, la piramidă. În sfîrşit, îmi trag sufletul! Dacă esă văd doar o părticică din muzeu, măcar să fie ceape care o vreau eu. O iau agale spre Sălile antichităţiigreceşti, unde am întîlnire cu o doamnă. DoamnaVenus din Milo. Dar, pînă la ea, dau peste alte minuni– o „Diana cu ciuta” (Diana cuciuita, cum îi ziceamîn copilărie...) şi trei funduri obraznice – Cele TreiGraţii, fiice ale lui Zeus, protectoarele poeţilor -Aglaia, Euphrosyne şi Thalia. Chiar aşa, ziariştii dece n-au protectoare în Olimp? În sfîrşit, ajung şi ladoamna Venus, după buletin

Alexandra IONILĂClasa a III-a

Aripi 83-84/2017

Hoinăreli pe hărţi şi-n cărţi 43

din insula grecească Milo. A fost descoperită la în-ceputul secoului al XIX-lea, are circa 2200 de ani dartot se ţine bine. Credeam că e albă-albă... de fapt,marmura bate uşor în roşu. Şi, da, are dreptate NikosKazantzakis cînd spune că statuia ... nu stă neclintită.

Dacă te uiţi cu atenţie, parcă vezi cum o străbateun fior de viaţă. „Ea se mişcă imperceptibil, ca aripaunui şoim care pluteşte în văzduh”. Aici e vraja.Chipul seren, cu buze groase, zîmbeşte imperceptibil,iar formele sînt generoase, masive chiar. Aici, la pi-cioarele lui Venus, ar trebui aduse toate manechineleanorexice din lume, să-şi facă mea culpa! În fine...mă gîndesc la geniul grecilor, acest popor care, în an-tichitate, nu se spăla niciodată pe dinţi, nici nufolosea batista, îşi ştergea degetele prin păr şi scuipape jos. Da, dar cîtă vitalitate în artă! Trebuie să mădespart de Venus... O las sub bliţurile fotografilor şimă afund în galerii. Am ajuns în zona artefectelor dinvremea lui Homer şi mai vechi. Piesele sînt mai mici,ici un sarcofag, dincolo – nişte zeităţi de buzunar,pînă cînd dau cu ochii de un cap de cal. E sălbatic,cu coamă zburlită şi ochi crînceni, iar nechezatul săumut umple toată sala. Aşa o fi arătat calul troian? Ooră a trecut ca nimic... mă întorc în marele hol, nuînainte de a pescui din îmbelşugata librărie a muzeu-lui trei cărţi despre arta medievală, cistercieni şiHyeronimus Bosch.

SPANIA

MEDINA, MOD DE FOLOSIRE. “Cordoba/Singurăși depărtată/Negru-i calul, luna toată/și-n desagamea, măsline/Deși drumu-l știu, știu bine/n-ajung

Cordoba vreodată”. Cîntecul de noapte al lui Lorcaîmi sună melancolic într-un colț al minții, în timp cemoțăi, toropit în scaunul autocarului. Este ora 9 șideja s-au făcut 30 de grade. Cordoba, Sevilla șiGranada sînt trei vîrfuri ale triunghiului de foc an-daluz, zona cu cele mai mari temperaturi din Spania.Nici nu e de mirare. După Columb, orbiți de mirajulNoului Continent, spaniolii și-au tăiat nemilos pă-durile, ca să facă din ele scîndură de corabie. Apoi,vînturile fierbinți ale Africii au desăvîrșit catastrofa.Astăzi, doar măslinii mai pot să supraviețuiască înpămîntul roșu și crăpat. Și o fac bine – Andaluziaproduce aproape jumătate din uleiul de măsline alEuropei. Dar clima s-a deteriorat iremediabil. Spe-cialiștii vorbesc despre deșertificare iar municipali-tatea Cordobei a interzis noile construcții, din nevoiapăstrării parcurilor, care să facă aerul mai respirabil.Pătrundem în oraș și ne îndreptăm către cartierulvechi, așezat pe malul Guadaquivirului. Mărețul flu-viu, care a transformat Sevilla în port la Atlantic, eaici, în amonte, un firicel de apă. Peste el se întindeun măreț pod roman, restaurat recent, cu piloni înalțide zeci de metri. Încă o dovadă a încălzirii vremii, înultimii 2000 de ani. Turiștii fotografiază în neștire iarun țambalagiu îi zice cu foc – desigur, e român.

Intrăm în Medina, miezul orașului arab. Construitîn jurul souk-ului, al pieței, e un spațiu aparenthaotic, cu case albe, cu etaj, și străduțe înguste, cîtsă permită trecerea unui măgăruș cu povara în spate.Aceste căi de acces au logica lor – sînt umbrite chiarși la amiază, ventilează locul și împiedică revoltelede stradă! Ferestrele, din care se revarsă flori agăță-toare, sînt păzite de grilaje metalice, frumos orna-mentate. Din nevoia de intimitate, intrările înlocuințe sînt decalate, ca și ferestrele.Ioana MARIA

Clasa a VII-a

Aripi 83-84/2017

Hoinăreli pe hărţi şi-n cărţi44Dacă deschizi o poartă, nu poți vedea curtea inte-rioară, pentru că accesul se face prin coridoare înformă de L. A mai rămas puțin din Cordoba lui Abdar Rahman al III-lea, care avea, pe la anul 900, ojumătate de milion de locuitori, o mie de moschei și600 de băi publice, universitate și iluminat stradal!

Mă învîrt prin zonă, căscînd gura la tarabe și, dintr-odată, am ajuns în juderia, vechiul cartier evreiesc.Într-o piațetă, dau peste statuia lui Moise Mai-monides, marele gînditor din secolul al XII-lea, carea încercat să concilieze credința cu logica aristotelică.Turiștii îi ating papucul, ca să primească înțelepci-une, conform unei legende urbane. Chestie mult maiușoară decît citirea “Călăuzei rătăciților”, evident!Să mai spună cineva că omul modern nu îi e superioranticului...

În final, ajung și la moschee sau Mezquita, după de-numirea ei arabă. E perla coroanei Cordobei, singurarămasă din Spania medievală și una dintre cele maimari din lume, întinzîndu-se pe 24.000 de metri pă-trați. În Curtea Portocalilor, arbori ai ospitalității, oa-menii se odihnesc, contemplă, se plimbă, mănîncă.Apoi își iau inima în dinți și intră în clădire, ca într-o pădure cu coloane albe și roșii. Sînt 824, fiecarediferită de celelalte, fiecare purtînd un capitel aparte.Bolta pădurii e formată din arcade în formă de pot-coavă, alternînd piatra și cărămida, într-un joc vizualde-a Infinitul. Peretele dinspre Mecca, extraordinarornamentat cu mozaicuri, poartă mihrabul, nișa dincare Imamul îndemna credincioșii la rugăciune.După Reconquista, Carol Quintul a protejat cumvaacest spațiu, împiedicîndu-i pe zeloșii creștini să-lfacă una cu pămîntul. Cum? Implantînd în mijloculmonumentului o capelă barocă, din aur și argint,țîșnind pe verticală, ca un plop răsădit într-o plantațiede salcîmi. Și transformînd întregul ansamblu în cat-edrală. Mă trag deoparte, la umbra coloanelor islam-ice, meditînd la modul în care învingătorii rescriuistoria.

Nu departe de moscheea catedrală, un mic muzeu almeșteșugarilor cordovani ascunde comori nebănuite.Sînt tablouri executate din piele, lucrată în relief, cu

modele geometrice sau florale. Sidef, aur și pietrescumpe împodobesc compozițiile, într-o revărsare deculori. Piese demne de un calif. Alături, găsesc unmagazin în care meșterii contemporani dau replica.E peștera lui Ali Baba, cuprinzînd de-a valma cufereîmbrăcate în piele, genți și serviete, măsuțe de șah,globuri pămîntești și hărți de navigație, tablouri șiicoane. Miroase a piele și a iasomie. Miroase a bani– nici una dintre piese nu e mai ieftină de 200 deeuro.

ITALIA

UN ORAŞ CA UN STAR DE CINEMA. Florenţa!Inima Toscanei, perla fluviului Arno, oraşul negus-torilor, bancherilor şi artiştilor! Cine n-o cunoaştemăcar din cărţi? „Agonie şi extaz”, celebra biografieromanţată a lui Michelangelo, scrisă de Irving Stone,„Cultura Renaşterii în Italia” a eruditului Jacob Bur-ckhardt, „Istoriile florentine” ale lui Machiavelli,„Divina Comedie” dantescă, pînă şi „Inferno”-ul luiDan Brown, toate vorbesc despre ea! Cine n-a auzitde familia Medici, de Cosimo cel Bătrîn, de LorenzoMagnificul, de celebra luptă a lor cu clanul Pazzi?Cine n-a văzut măcar „Hannibal”-ul lui Ridley Scott,celebrul thriller care se desfăşoară aici? Le ştiu pe toate, m-am îndrăgostit de Florenţa ca unbăieţel din provincie de o vedetă de cinema. Acum,mă grăbesc la întîlnire, cu fluturi în stomac. Florenţapare somnoroasă, străzile abia se animă, negustoriiridică obloanele magazinelor. În cîteva minute, ajungîn Piaţa Domului. Oraşul tradiţional este ca o roată,care se învîrte în jurul unui ax sacru – Templul, Cat-edrala, Domul. Abia mai tîrziu, apare şi un al doileacentru, cel al Puterii Temporale, reprezentat de Cas-tel, Primărie, Palat administrativ. În pieţele Toscanei,centrul Autorităţii Spirituale are, de obicei, trei com-ponente – Baptiseriul, Domul şi Campanila.Hoinăresc prin Piazza del Duomo, încercînd săcuprind dimensiunile ansamblului. Mi-e imposibil –Domul se ridică maiestuos, ca un munte de marmurăalbă, pe care ornamentele verzi şi roşii par licheni şiflori.

Aripi 83-84/2017

Hoinăreli pe hărţi şi-n cărţi 45

Catedrala din Florenţa, Santa Maria del Fiore, esteenormă – a fost începută în 1296, pe locul alteia maivechi, iar lucrările s-au terminat în 1887! Domul luiBrunelleschi, uluitoarea căciulă ce-o poartă pe frunte,urcă pînă la 91 de metri! Campanila lui Giotto e maiscundă cu şase metri. Întîi, mă învîrtesc în jurul Bap-tiseriului, cea mai veche parte a ansamblului – aici afost botezat Dante! Porţile estice, lucrate de Ghiberti,strălucesc în soare. Încerc să identific cele zecepanouri, măiestrit gravate în metal auriu – reprezen-tînd scene biblice. Artistul a lucrat la ele 21 de ani,după ce a cîştigat un concurs feroce – era anul 1401,iar Florenţa sărbătorea ieşirea din ciumă. Ştiu că amîn faţă nişte copii (originalele fiind în Museo dell’-Opera del Duomo) dar emoţia rămîne întreagă. Îmiplace mai ales scena Potopului... Dintr-un medalion,chipul lui Ghiberti îmi zîmbeşte peste secole.

Efebul viril al lui Michelangelo

Între timp, străzile s-au animat. Peste tot, puzderiede turişti, mai ales asiatici... Mănîncă, fac poze,mişună. Mă gîndesc cît de incomod e să fii locuitoral Florenţei, în plin sezon. Nu e de mirare că oameniipreferă scuterele şi bicicletele. Cu harta în mînă, măîndrept spre Galleria dell’Academia, trecînd pe lîngăabsidele Catedralei, împodobite cu replici miniatu-rale ale marelui Dom. Solzii de ţiglă roşie sclipescvesel – soarele s-a înălţat binişor, e aproape ora 12.La Academie – coadă de aşteptare, dar merge repede.Toate naţiile pămîntului vor să-l vadă pe David. Şiau de ce. Trec printr-un pavilion lung, unde „Sclavii”lui Michelangelo plîng în lanţuri, dar n-am ochi pen-tru ei. În faţă, sub o cupolă casetată, scăldat în lu-mină, stă Gigantul. E copleşitor – frumuseţe albă,forţă liniştită. Pare viu – sub marmură se umflăvenele, muşchii tresaltă, oasele trosnesc. Piciorulstîng abia atinge soclul, praştia e pregătită, urmîndsă slobozească proiectilul nimicitor. Din orice poziţiel-ai privi, corpul gol al acestui atlet n-are nimic ob-scen – pînă şi părul pubian pare o frunză de acant.Văd fascinaţie în ochii turiştilor – parcă ne-am am-

intit vremurile cînd oamenii şi uriaşii trăiau împreunăpe pămîntul de dinainte de Potop. A fost Michelan-gelo homosexual? Poate. Cert e că, prin „David”, ne-a lăsat imaginea sa despre corpul masculin – putereagraţiei şi graţia puterii – atît de diferită de imaginarulactual. „David” nu e metrosexual, nici culturist.„David” e un efeb viril, chiar dacă, la prima vedere,termenii aceşti se exclud. „David” întruchipează Flo-renţa, „soft-power”, un oraş renascentist ameninţatde inamici imperiali.

N-aş mai pleca de aici dar mă aşteaptă şi alte minuni.O iau pe Via dei Calzaiuoli, defileu săpat de fluviulcomerţului printre palatele florentine. Cînd zice„palazzo”, italianul se gîndeşte la altceva decîtromânul. La noi, palatul e ceva din basme, o clădirede cleştar care stă într-un picior de cocoş şi se învîrtedupă soare. La ei – e o întreprindere. Încă din secolulal XIII-lea, Toscana s-a îmbogăţit din fabricarea şivînzarea ţesăturilor. Au apărut puternice bresle, nu-mite „Arti” (şapte Majore, paisprezece Minore), careaveau nevoie de ateliere, spaţii de depozitare etc. Ast-fel, strîmta casă cu turn din Evul Mediu a fost în-locuită de un edificiu pe orizontală, în general cu trei,patru nivele, cu ziduri groase şi faţade din blocuri depiatră. În centrul palatului se află curtea interioară,delimitată cu arcade, moştenită de la romani. În timp,faţadele aveau să fie separate de profiluri orizontale,iar fiecare etaj va fi realizat conform unui ordintradiţional – doric, ionic, corintic, rezultînd un ritmşi o armonie „pe orizontală”. La parter se comercial-izau bunurile. La etaj, acel „piano nobile”, negustorulsau bancherul îşi amenaja propriile apartamente. Înfine, ultimul nivel se încheia cu o streaşină a cornişeiputernic scoasă în afară şi împodobită. Şi uite aşa,transformările economice renascentiste au impus oarhitectură specifică. Astăzi, Via dei Calzaiuoli,Strada Pantofarilor, e mai animată ca oricînd, sucindcapul turistului cu vitrinele magazinelor de lux, ade-menindu-l cu restaurantele şi barurile ei. Dar eu n-am timp pentru ele – caut ceva precis. Caut o casămedievală, o casă turn, o casă modestă, pierdutăprintre palate. Caut Casa lui Dante Alighieri.

Aripi 83-84/2017

Curiozități și enigme46

Curiozităţi şi enigme (capitolul VIII) 7 enigme încă nedescifrate ale Universului1. Destinul Universului

Să începem cu sfârşitul. Sau hai să-i zicem vi-itorul: care va fi soarta viitoare a Universului?Dacă teoria Big Bang-ului, larg acceptată azi, de-scrie ce s-a întâmplat în primele momente dedupă naşterea Universului, ce se va întâmpla în

ultimele lui momente e un mare, mare mister. Unii preferă să rămână aşa, dar nu oamenii de

ştiinţă; ei ar vrea să ştie la ce să se aştepte (mărog, e un fel de-a spune). Au fost propuse maimulte scenarii, care de care mai complicat de ex-plicat, toate prezentându-se sub forma unor teoriibazate pe ipoteze îndrăzneţe şi sprijinite pe cal-cule matematice sofisticate.

Ce se va întâmpla, deci, cu Universul? Se vacontracta tot mai mult, prăbuşindu-se în sine în-suşi, întorcându-se astfel la starea de dinainte deînceputuri? Va fi acest sfârşit un nou început - cualte cuvinte, evoluţia Universului este parte aunui model ciclic, cu un număr nesfârşit de BigBang-uri alternând cu tot atâtea colapsuri univer-sale? Nimeni nu ştie. Şi unii chiar cred că e maibine aşa...

2. Ce-i cu materia neagră?

De văzut, n-a văzut-o nimeni, în mod direct,cu telescopul, pentru că nu poate fi văzută astfel.E numită neagră tocmai pentru că nici nu emite,nici nu absoarbe lumină sau vreo altă formă deradiaţie electromagnetică, cel puţin nu la un nivelcare să poată fi detectat cu tehnologia de care dis-punem azi.

Dar faptul că n-o vedem nu înseamnă că ea nuexistă; existenţa şi proprietăţile ei pot fi dedusepe baza efectelor ei gravitaţionale asupra unor lu-

cruri ce pot fi detectate şi măsurate - de exemplumateria vizibilă, radiaţia şi, general, structuraUniversului.

Cum s-a ajuns la ideea că ea ar exista? Păi,studiind obiecte spaţiale de mari dimensiuni, as-trofizicienii au constatat nişte discrepanţe întremasa acestora, calculată pe baza efectelor eigravitaţionale, şi masa calculată pe baza a ceeace „se vedea”, a „materiei luminoase”, de-tectabile: stele, gaz, praf cosmic. Concluzia log-ică a fost că, în afară de „materia luminoasă” (ceacare absoarbe sau emite radiaţii electromagneticeşi poate fi astfel detectată cu instrumente ce mă-soară acele radiaţii), acolo mai există ceva - cevace nu îşi face simţită prezenţa prin acţiuneaasupra fluxurilor de radiaţii, dar care este acoloşi îşi dovedeşte existenţa prin efectele gravi-taţionale pe care le produce. Acest „ceva” a fostnumit materie neagră.

Şi nu numai că, după toate probabilităţile, ma-teria neagră există, dar şi constituie o parte foarteînsemnată a Universului. După opinia specialiştilor din cadrul misiuniiPlanck - un studiu internaţional de anvergură îndomeniul cosmologiei, condus de AgenţiaSpaţială Europeană (ESA) - materia neagrăreprezintă 84.5% din totalul materiei din Universşi 26.8% din tot ceea ce există în Univers - adicămaterie + energie.

Oamenii de ştiinţă fac, totuşi, progrese înînţelegerea acestei enigme a Universului; la rit-mul în care progresează azi ştiinţele şi tehnolo-gia, putem sper ca, peste câteva decenii, să ştimdespre materia neagră mult mai mult decât că eaexistă, dar n-o putem vedea.

Aripi 83-84/2017

Curiozități și enigme 47

3. Energia neagră

Dar dacă natura materiei negre e departe de afi înţeleasă, încă şi mai stranie este aşa-numitaenergie neagră.

În conformitate cu modelul standard al cos-mologiei, aceiaşi cercetători din cadrul misiuniiPlanck (vezi mai sus) consideră că, din totalulmasă-energie al Universului, 4.9% ar fi materieobişnuită, 26.8% materie neagră şi 68.3% en-

ergie neagră. Adică trăim într-un Univers alcă-tuit, în proporţie de mai bine de jumătate, dinenergie neagră, fără să ştim prea bine ce esteaceasta.

Energia neagră este definită drept o formăipotetică de energie, prezentă în tot Universul şicare tinde să accelereze expansiunea acestuia. În-cepând din anii 1990, multe observaţii indicăfaptul că Universul se extinde cu o viteză tot maimare şi, firesc, au fost căutate diverse explicaţii.

Una dintre cele mai larg acceptate azi implicăaceastă energie neagră, care - se crede - exercităo puternică presiune negativă, generând o forţăde respingere care ar putea explica accelerareaexpansiunii Universului. Dar discuţiile desprenatura energiei negre sunt, deocamdată, la unnivel exclusiv teoretic; energia neagră nu a fostdetectată niciodată, iar dovezile existenţei ei suntindirecte.

Ca şi în cazul materiei negre, există teorii careoferă explicaţii alternative fenomenelor alt-minteri explicate prin existenţa acestor chestiinegre. Dacă expansiunii Universului i se poategăsi o altă explicaţie, plauzibilă şi poate mai sim-plă, sau dacă (aşa cum susţine o altă teorie) ex-pansiunea nici nu are loc, ci este o iluziedeterminată de mişcarea relativă a regiunii dinspaţiu în care ne găsim, faţă de restul Universu-lui, atunci s-ar putea ca energia neagră să nici nuexiste, de fapt. Nu ştim nimic sigur, deocamdată.

4. Asimetria barionică

E una dintre cele mai sâcâitoare (sau fasci-nante, depinde cum priveşti problema) enigmeale Cosmosului acest fenomen al asimetriei bar-ionice - dezechilibrul frapant dintre materie şi an-timaterie. În Universul observabil, cantitatea dematerie o depăşeşte cu mult pe cea de antima-terie, deşi pare destul de limpede că Big Bang-ul ar fi trebuit să dea naştere materiei şiantimateriei în părţi egale. Însă dacă ar fi fost aşa,atunci particulele de materie şi antimaterie s-arfi anihilat reciproc: protonii şi antiprotonii s-ar finimicit unii pe ceilalţi, neutronii şi antineutroniis-ar fi ciocnit şi ei şi s-ar fi aneantizat unii pealţii, electronii şi antielectronii, întâlnindu-se, s-ar fi redus la nimic. N-ar mai fi rămas, din tot cecrease Big Bang-ul, decât fotoni - cuante de ra-diaţie electromagnetică. Evident, nu s-a întâm-plat aşa; Universul e plin de materie, dar undeeste antimateria şi câtă este?

Ceva s-a întâmplat; e clar că legile fizicii nu aufost aceleaşi pentru materie şi pentru antimaterie.

Mare, mare enigmă; nici cele mai cuprinzătoareteorii pe care le avem - teoria relativităţii gen-erale şi modelul standard al fizicii particulelor -nu au putut explica până acum acest fenomen tul-burător.

Există câteva ipoteze explicative; una dintreele, de exemplu, sugerează că partea de Universîn care locuim noi este, întâmplător, una cu multămaterie şi că ar putea exista în alte regiuni, foarteîndepărtate, ale Universului zone unde, dim-potrivă, să predomine antimateria; astfel, prob-lema nu mai este una de dezechilibru întrecantitatea de materie şi cea de antimaterie, ci unade separare între cele două. Însă e doar o ipotezăşi, de fapt, asimetria barionică tot un misterrămâne, pentru moment.

Aripi 83-84/2017

Curiozități și enigme48

5. Forma Universului

Încă un lucru despre care nu ştim nimic sigur,ci doar alcătuim teorii în încercarea de a afla: ceformă are Universul? V-aţi întrebat vreodată? Ei,unii s-au întrebat - şi continuă să se întrebe - darun răspuns limpede n-a putut da nimeni pânăacum. De important, e important; printre altele -vedeţi cum toate lucrurile se leagă între ele? - deforma Universului depinde soarta lui viitoare(sau finală, cum vreţi să-i spuneţi), aşa că prob-lema îi interesează în cel mai înalt grad pe aceiacare caută să elaboreze scenarii teoretice cât maiplauzibile privitoare la modul în care se vaîncheia existenţa Universului (spune-mi ce formăai ca să-ţi spun cum vei sfârşi).

Dar până şi de vorbit despre asta e extrem dedificil; la scara de necuprins a Universului, dis-cuţia despre formă nu se poartă în termeni casferă, cub sau alte denumiri de corpurigeometrice pe care le ştim şi le vedem cu ochiiminţii, îndată ce li se pomeneşte numele; nu, aicise discută despre spaţiu topologic, varietate tridi-mensională, coordonate comobile, geometrie lo-cală, curbura spaţiului şi alte asemenea noţiunidespre care, probabil, nu pot vorbi în cunoştinţăde cauză decât vreo câteva sute de mii de oamenidin 7 miliarde şi mai bine, câţi locuiesc pe Terra.

De problema formei Universului se ocupă o ra-mură a ştiinţei numită fizica cosmologică, iarprintre specialiştii în această disciplină existădiferite puncte de vedere cu privire la chestiuneaîn cauză.

6. Câte dimensiuni ale Universului există?

Dacă am vorbit, de formă, să vorbim şi de di-mensiuni: câte dimensiuni există în Univers? Ne-am obişnuit - mă rog, oamenii de ştiinţă s-auobişnuit şi ne-am luat şi noi după ceea ce spun ei- să considere că în Univers totul se petrece în 4dimensiuni: trei dimensiuni ale spaţiului, pluscea de-a patra dimensiune - timpul. De aceea se

şi vorbeşte despre spaţiu-timp, sau continuumspaţiu-timp. Dar dacă nu sunt numai 4? Dacăsunt mai multe? Câte anume? Le-am puteadovedi experimental existenţa? Sunt aceste di-mensiuni o proprietate fundamentală a Univer-sului sau rezultatul aplicării altor legi ale fizicii?Adevărul e că habar n-avem.

7.Glasul Universului

Aşadar, Universul are o formă (oricare ar fiaceea); are şi nişte dimensiuni (câte or fi) şi, mainou, scoate şi un sunet, iar sunetul e la fel deneînţeles pentru noi ca şi forma şi dimensiunile.

Aşa-numitul zgomot spaţial (savanţii de limbăengleză îl numesc space roar) este un fenomennatural pe care un grup de oameni de ştiinţă dela NASA l-a descris recent (2009), după ce a cap-tat nişte unde radio venite din spaţiul cosmic, pecând încerca, cu ajutorul radiometrului AR-CADE, să găsească urme ale căldurii emise deprima generaţie de stele.

Descris ca un fâşâit sau şuierat puternic, acest"glas al Cosmosului" este de 6 ori mai intensdecât ar trebui să fie după calculele oamenilor deştiinţă. Nimeni nu ştie de ce este aşa şi nici careeste sursa lui.

Descoperirea acestui fenomen, adăugat pe listaenigmelor Cosmosului în anul 2009, dovedeştefoarte clar că, pe măsură ce se explică unele din-tre enigme, altele se adună. Niciodată nu vom ştitotul. Dar cel puţin vom avea mereu ceva de de-scoperit.

(preluare de pe www.descopera.ro)

Larisa AVRAMClasa a VII-a E

Aripi 83-84/2017

Curiozități...Știați că... 49

* Lui Walt Disney i-a fost frică de şoareci?* Toţi preşedinţii Statelor Unite ale Americii au pur-tat ochelari?

* Fluturii au simţurile gustative implementate ȋn pi-cioare?* În 10 minute un uragan elimină mai multă energiedecât tot arsenalul nuclear mondial la un loc?* Elefanţii sunt singurele animale care nu pot sări?* Este imposibil să-ţi lingi cotul?* Scaunul electric a fost inventat de către un dentist?* Ochiul unui struţ este mai mare ca creierulsău?* Un crocodil nu poate scoate limba?* În lume exista 22 de ţări ȋn care pestejumătate din populaţie este analfabetă. 15dintre ele se află ȋn Africa.* În Mali, copiii petrec, ȋn medie, doar doiani la şcoală. Cei mai mulţi dintre ei ȋncepsă muncească la vârste cuprinse ȋntre 10 si14 ani.* Americanii folosesc mai multă apa zilnictrăgând apa la toaletă, decât o fac pentru duşsau alte activităţi.* La 190 litri pe zi, europenii de la oraşfolosesc jumătate din apa consumată deamericani.* Circa 800 milioane de oameni de pe globnu au acces la apă curată.* În Africa, 90% din efortul depus pentru a aduce apa

cade ȋn sarcina femeilor. Femeile şi fetele tinere pe-trec până la şase ore zilnic ca să aducă apa.

* Un elefant este mai uşor decât limba unei balenealbastre.* Furnicile nu dorm.* De fiecare dată când strănuţi, inima ta se

opreşte pentru o secundă. Apropo de asta, esteimposibil să strănuţi cu ochii deschişi.* Cei cu zâmbete largi şi feţe de copii au

tendinţa să trăiască mai mult.* Faptul că nu ai prieteni ȋţi poate afecta sănă-tatea la fel de tare ca fumatul unui pachet deţigări pe zi.* Dacă spuneţi alfabetul fără să vă mişcaţi

buzele sau limba, fiecare literă va suna la fel.* Fondatorii Adidas şi Puma erau fraţi.

* Dacă am lua o bucată de piatră, cât un dege-tar, dintr-o stea neutronică, nu am reuşi să oridicăm deoarece cântăreşte peste 100 demilioane de tone.

Ana Alexia BADEAClasa a VII-a B

Curiozităţi

Aripi 83-84/2017

Curiozități...Știați că...50

* Lupii sunt animale carnivore, prădători de elită,care joacă un rol esenţial în menţinerea viabilităţiifaunei sălbatice şi în perpetuarea unor ecosistemenaturale sănătoase, valoroase din punct de vedereecologic, ştiinţific şi turistic.* O haită de lupi este condusă tot timpul de o

pereche „alpha”, formată dintr-un mascul și o femelă.Aceștia, inclusiv puii lor, au mai multe priorități înc a d r u lhaitei șis u n tp r i m i icare sehrănesc.* Doar

m a s -culii și

femelele puternice se reproduc, orice tentativă dinpartea celorlalți este pedepsită de ceilalți membri aihaitei. * Puii de lup se nasc orbi,

surzi și cu ochi albaștri. Cu-loarea ochilor se schimbă înnuanțe de galben- portocaliu la8 pana la 16 săptămâni de lanaștere. Există și cazuri în careadulții își păstrează culoareaalbastră a ochilor.* Când ating vârsta de 2-3 aniși ajung la maturitatea sexuală,puii își părăsesc familia pentrua forma noi colonii.* Un lup își petrece o treime

din viața sa mișcându-se.* Lupii pot atinge viteze de

65 km/h și aleargă folosind degetele, nu întreagalabă, ceea ce îi ajută să se oprească mai repede lanevoie.

* Blana lupului este formată din două straturi - unul

de suprafață, mai aspru, ce protejează animalul deapă și murdărie și unul interior, mai moale, ce se în-noiește anual și are rolul de a izola corpul. Blanalupului cu coamă este lipsită de acest strat inferior.* Lupii pot ataca și bizoni de 450 kg, dentiția lor

foarte puternică fiind principala armă de atac a aces-tora.* Pentru ca un pui de lup sa învețe să urineze, mama

să trebuie să-i maseze burtacu limba caldă.* Vikingii obișnuiau să

bea sângele lupilor și se îm-brăcau cu blana lor pentru ale lua „spiritul” în luptă. Deasemenea, dresau lupii și-ifoloseau ca parteneri înlupte. * Chiar și dresați, lupii nusunt buni „paznici” pentrucă au o frică naturală fațăde necunoscut și se vor as-cunde de vizitatori, în loc sălatre la ei.* De regulă, lupii se îm-

perechează pe viață. Ambii sunt părinți devotați și-șipăstrează legăturile familiale.

Aryan CIOCÎRLAN Clasa a V-a D

Stiați că....?

Aripi 83-84/2017

Societatea contemporană se confruntă cu noisisteme de gândire care se prefigurează în viitoaresisteme de gândire filosofică generatoare de așa-zisele "noi religii".Fenomenul New Age este unul dintre cele mai com-plexe fenomene de acest tip.Originile acestui fenomen sunt discutabile, totuși separe că a apărut în S.U.A. mai precis la New York în1875, când s-a înființatSocietatea Teosoficăcondusă de HelenaPetrovna Blawatsky.

Trăsătura carac-teristică a fenomenuluieste sincretismul, deaceea este superficială otratare a lui din punct devedere particular.

Există însă treidirecții principale dincare poate fi abordatfenomenul :- Istoria Religiilor(originea acestuifenomen fiind în religiile panteiste orientale: budism,hinduism, taoism);- Misiologia și Îndrumările Misionare (aspecte de-spre secte și aspecte interconfesionale);- Istoria Bisericii Universale (unii consideră acestfenomen ca o posibilă religie a viitorului).

New Age-ul nu este o religie cu principii șidogme proprii, ci un cult de mistere. Originilemișcării se pot regăsi în practicile religiilor primitiveși ale religiilor de mistere. Este o reîntoarcere la pan-teism. Este un sistem filosofic, ci nu o religie, trăsă-tura de bază a acestuia fiind sincretismul, iarsincretismul învăluie în ambiguitate sentimentul re-ligios.

Negăsindu-L pe Dumnezeu, New-Age-ulși-l creează: Homo Noeticus nu mai este creat deDumnezeu, ci el îl creează pe Dumnezeu.

Odată cu venirea lui Alice A. Bailey la con-ducerea Societăţii Teosofice, se petrec mari schim-bări: se penetrează sfera politicului, curentul ajungeîn Europa; se manifestă primele tendințe rasiste; seînființează Lucifer Publishing Company şi LucisTrust, o sectă satanistă.

În anul 1961, se înființează institului Esalen,iarin 1962 apare o sectă de nuanţă comunistă,ce pro-movează stilul de viaţă în comun-Comunitatea Find-horn.

Manualul acestei mișcări este cartea lui Mar-ilyn Ferguson "The Aquarium Conspiracy".

În secolul XX apare fenomenul politico-reli-gios: ecumenismul. Se constituie în 1948 ConsiliulEcumenic al Bisericilor, dar se scoate în evidență căaceasta nu trebuie să devină o supra Biserică.

În cadrul Conferinței Creștine pentru Pace, ecu-menismul tradițional creștin este pus în umbră de ec-umenismul sintetic globalizator al religiilornecreștine.

În altă ordine de idei,adeptii New Age-uluifolosesc drogurile în scopul extazului,dar atingereastării de comuniune cu divinul nu se face prindroguri, ci prin credință.

Nebazându-se pe o Revelațiereală, ci fie pe o imaginație bol-navă, fie pe revelații demonice,New Age-ismul nu este altcevadecât o formulă modernizată depăgânism și de spiritism.

Cultul este liber: de la unobiect neînsuflețit înzestrat cu"forță vitală"până la animale și zeide toate felurile şi la adorareaspiritului terestru al MameiEgeea.

Conceptul de mântuire (creș-tinism) este umbrit de conceptulde eliberare ce elimină mântuireaobiectivă: Iisus este cel mult un

profet și face din om un Dumnezeu. Omul este pro-priul său mântuitor.

Cu toate că adepții New Age-ismului încearcăsă găsească unele echivalenţe între "religia lor" și re-ligia adevărată - religia creștină, subliniez deosebitefundamentale între principiile celor două:-Biserica Ortodoxă vorbește despre Mântuire careeste obiectivă și subiectivă, pe când New Age-ul vor-bește despre eliberarea la care se ajunge numai prinefortul pragmatic al omului;- cu privire la existența vieții veșnice: Biserica Orto-doxă are în centru Parusia, pe când în New Age-ismviața veșnică nu este decât un simplu popas spiritualpână la următoarea reîncarnare;- în Biserica Ortodoxă urcușul duhovnicesc se real-izează prin post și rugăciune, ci nu printr-un extazneîncetat;- teofania este arătarea luminii taborice, nu o autoi-luminare;- Liturghia nu este o formă de magie albă, ci o rugă-ciune, pe când în New Age există magie- magie nea-gră.

Panteismul New Age-ist învață că noi nu vommuri niciodată, noi revenim sub diferite forme deviață.

În concluzie, New Age-ul nu este o religie, cio iluzie, deoarece este incredibil cum omul este indusdin nou în eroare de cele două minciuni cu care aufost ispitiți Adam și Eva:1- noi nu vom muri niciodată;2- vom fi asemenea lui Dumnezeu (dar fără Dum-nezeu).

Prof. Miana POPA

Cultură și spiritualitate 51

Utopia religiei unice -New Age

Cultură și spiritualitate52

Din viaţa şcolii 53

3

6

7

12

13

25

50

55

Editorial

Invitatul revistei

Caligrafii pe zăpadă

Din viața școlii

Didactica

In memoriam - anul Shakespeare

Hoinăreli pe hărți și-n cărți

Curiozități și enigme

62 Cultură și spiritualitate

CUPRINS

Clasa a VIII-a E

Din viaţa şcolii54

Didactica 55

Didactica56

Didactica 57

Interpretarea ezoterică a unor basme româneşti

Didactica58

Didactica 59

Competența de comunicare şi importanţa ei ȋnpredarea limbii şi literaturii române

Didactica60

Didactica 61

e In memoriam62

In memoriam 63

3

5

7

12

13

25

50

55

Editorial

Performața anului

La aniversare

Ecouri

Caligrafii

Premii Eminescu

Din viața școlii

Didactica

62 In memoriam

CUPRINS