49
Nr. 1- AUGUST 2014 (prima ediţie) ARTĂ, FANTEZIE ŞI CULOARE REVISTA CLASEI PREGĂTITOARE * A * Prof. înv. primar: LORINŢIU ANA - MARIA LICEUL TEHNOLOGIC ,,LIVIU REBREANU” MAIERU

ARTĂ, FANTEZIE ŞI CULOARE · nr. 1- august 2014 – (prima ediţie) artĂ, fantezie Şi culoare revista clasei pregĂtitoare * a * prof. înv. primar: lorinŢiu ana - maria liceul

  • Upload
    others

  • View
    11

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Nr. 1- AUGUST 2014 – (prima ediţie)

ARTĂ, FANTEZIE ŞI CULOARE

REVISTA CLASEI PREGĂTITOARE * A *

Prof. înv. primar: LORINŢIU ANA - MARIA

LICEUL TEHNOLOGIC ,,LIVIU REBREANU” MAIERU

COLECTIVUL DE REDACŢIE:

COORDONATOR:

PROF.ÎNV.PRIMAR

ANA-MARIA LORINŢIU

REDACTORI: CANDALE VASILICA

HODOROGA ANA-MARIA

SILAŞ ELIZA

REBRIŞOREAN DENISA

MOTOFELEA AURA

VASILCA FLORIN

COLABORATORI: PR.COM.DE PARINTI

CONT. VASILCA CORNELIA

ANDRONESI FLORIN MOTOFELEA VALENTIN

CACIOR CRINA MIHALI PAUL

CĂRBUNE ADELINA PRALEA VALENTINA

DOCI MARIO SÎNGEORZAN IONELA

HOZA MIHAI SÎNGEORZAN FLORINA

ILUŢĂ ROBERT VASILCA FLORINA

REDACTOR ŞEF;

PROF. ÎNV. PRIMAR: ANA-MARIA

LORINŢIU

ISSN 2392 – 6198

ISSN-L 2392 – 6198

Ideea unei reviste a clasei s-a născut din dorinţa de a aşterne pe

hârtie amintiri dragi, realizări ale noastre, timide uneori, şi imagini

care să ne ajute să „vorbim” altora despre noi. Realizarea unei reviste

şcolare este o problemă de răspundere, dar în acelaşi timp şi una de

onoare. Răspunderea e de la sine înţeleasă; onoarea - pentru că poate

rezulta dintr-o opţiune liberă, dintr-o aspiraţie spirituală, dintr-o faptă,

din dăruire.

Această revistă cuprinde frânturi din munca voastră de mici

şcolari. Este o răsplată a eforturilor depuse şi sper să vă recunoaşteţi

cu bucurie în paginile ei.

Colectivul clasei noastre, format din 11 fete şi 9 băieţi, s-a

constituit la începutul anului şcolar 2012-2013 şi toţi eram dornici să

încercăm experienţa nouă a vieţii de şcolar. Am păşit cu teamă şi

nelinişte pragul clasei, dar aleanul şi sprijinul nostru în lupta cu

necunoscutul pe tărâmul ştiinţei era să vină de la o zână bună şi

iubitoare, ce ne-a fost nouă sortită, doamna învăţătoare Ana-Maria

Lorinţiu. Ea ne-a ajutat să biruim hăţişurile cititului şi scrisului, să

găsim cheiţa ce „descuie” problemele de matematică, iar noi i-am

dăruit în suflet apa vie a copilăriei noastre.

Colectivul clasei

pregătitoare

LA ÎNCEPUT DE DRUM ÎN HAINĂ NOUĂ

Ca învăţătoare, simt că fac parte

din categoria oameni-călăuză. Aştept să sune soneria care îţi sparge

timpanele şi să intru în clasă cu inima cât un purice, la gândul că

douăzeci de perechi de ochişori îmi vor sorbi cuvintele rostite cald

pentru întâia oară. Îmi place să simt vibraţia sufletelor care abia învaţă

să viseze, să văd cum le cresc aripi sub ochii mei şi să simt bucuria

celui care ştie că a contribuit într-un fel sau altul la formarea unor

oameni. Tocmai de asta, exclam cu sufletul plin de simţiri care-şi

aşteaptă transformarea în clipe de bucurie, ca în fiecare toamnă: A

început şcoala!!!

Iată gândurile de început de an şcolar pentru boboceii clasei

pregătitoare:

Uneori îmi

amintesc vag de prima mea zi de şcoală... larma veselă în curtea mică,

ticsită de ghemotoace umblătoare, albe si albastre, agăţate de

ghiozdane imense şi de buchete multicolore. Alteori îmi trec prin

minte primele zile din viața mea de licean... curtea imensă, împânzita

de castani cu frunze muiate în miere şi rugina, pe sub care se amestecă

emoţii înăbuşite, zâmbete fugare, priviri întrebătoare, teama de

necunoscut si dorinţa de a explora noul. Atunci, demult, nu ştiam că

zilele acestea de-nceput vor reveni mereu, în fiecare toamnă, altfel...

Am aflat-o într-o zi de septembrie, aceeaşi ca în fiecare an... când nu

mai purtam uniformă şi nici ghiozdan în spate, ci catalog sub braţ şi

când dorinţa de a explora se transformase în alt fel de emoţie aceea de

a cunoaşte omuleţi pe care eu urma să îi transform pe îndelete în

oameni mari. Zi de toamnă, învăluită în aroma de frunze plutitoare şi

de vise al căror nume nu-l ştiam încă - prima zi de şcoală a unei

învăţătoare... pe care de atunci încoace o retrăiesc în fiecare an cu altă

emoţie.

După o vacanţă frumoasă şi plăcută, ne aflăm astăzi la începutul

unui nou an şcolar, cu o semnificaţie deosebită pentru cei care îi trec

pragul cuprinşi de dorinţa cunoaşterii şi a acumulării de cât mai multe

cunoştinţe folositoare pentru viaţa de zi cu zi. Trăim astăzi cu toţii un

moment emoţionant şi special pe care fiecare dintre cei prezenţi îl

experimentează unic în felul său.

Un nou an şcolar înseamnă pentru cei mai mici, încercaţi de o

stare necunoscută, a noutăţii şi a ineditului o primă legătură cu cartea,

o primă treaptă urcată pe acest drum de lumină, iar pentru cei din

clasele următoare, înnodând firul rupt al şcolii, noi trepte ce-i înalţă an

de an spre strălucirea culturii, ştiinţei şi cunoaşterii în general, prin

care îşi conturează personalitatea, valoarea şi utilitatea, atât pentru ei,

cât şi pentru semeni.

Să nu uitaţi, iubiţi elevi, că aveţi ajutor şi sprijin pentru acest

urcuş în primul rând pe părinţii voştri, care vă ocrotesc şi vă învaţă

multe lucruri folositoare, pe lângă ce vă oferă cartea şi şcoala; de

asemenea, pe dascălii voştri, pe care să îi ascultaţi ca pe proprii

părinţi, căci munca lor stă la temelia formării voastre şi ea vine nu

numai din obligaţie profesională şi din ştiinţa lor, ci şi din bucuria

determinată de constatarea că cele împărtăşite cu dragoste, pasiune şi

râvnă de către ei, au avut ecou în sufletele şi minţile voastre.

Ascultaţi-i cu atenţie, ataşaţi-vă sufleteşte de ei, încât, în şcoală,

împreună, să constituim o altă familie, o comuniune de suflet şi de

sfinţenie, crescând ca nişte mlădiţe sănătoase, puternice, pentru a fi

folositori atât Patriei, precum şi Bisericii, pentru a putea urma

cuvântul Mântuitorului: "Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de

la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în

Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele."(Ioan XVI,4-5)

Să nu uitaţi de sfătuitorii voştri sufleteşti, care, cu duhul

blândeţii şi al Sfintelor Scripturi, vă îndeamnă să fiţi ascultători, buni,

drepţi, cinstiţi, cu spirit de înţelegere faţă de colegi, faţă de aproapele,

ca astfel să realizăm înţelegerea dintre oameni.

Fiţi, aşadar, deschişi spre tot ce este bun, frumos, înălţător, folositor,

spre îndemnul către fapta bună şi lucrul temeinic făcut, plăcut

oamenilor şi lui Dumnezeu, pentru că numai aşa vă veţi împlini ca

oameni desăvârşiţi, veţi fi bucuria şi mângâierea părinţilor voştri,

mândria dascălilor, care prin voi îşi legitimează misiunea şi veţi putea

deveni cetăţenii responsabili de mâine, ai ţării, ai Europei şi ai lumii.

Pentru orice copil prima zi de şcoală reprezintă un moment

important, cu o puternică încărcătură emoţională. Micuţul va

intra într-o clasă nouă cu 20 de copii, care îi sunt practic străini.

El are nevoie ca ambii părinți să-i fie alături...

Primul ghiozdan, prima uniformă şi foarte multe emoţii…

Mii de elevi şi-au pus ieri pentru prima dată ghiozdanul şi au păşit cu

emoţie în clasele unde vor descifra tainele învăţăturii. Anul acesta este

singurul în care la învăţământul primar au fost două serii de boboci,

cei de la clasa pregătitoare şi cei de la clasa I. Festivitatea de

deschidere a noului an şcolar a fost şi de această dată pregătită cu

mare grijă de cei care le vor îndruma paşii elevilor.

Atunci, haideţi să pornim împreună

într-o călătorie a cunoaşterii în care prin felurite jocuri o să-nvăţăm să

citim , să socotim, să descoperim tot ceea ce ne înconjoară iar în

această călătorie a cunoaşterii, paşii noştrii să fie îndrumaţi cu toată

dragostea de d-na învăţătoare,

ANA–MARIA LORINŢIU.

PRIMA GENERAŢIE A CLASEI PREGĂTITOARE

Bineînțeles că nu puteam porni în călătoria ce urma fără

partenerii mei de drum. Astfel vă rugăm să aveţi răbdare să ne

prezentă

m:

BOBOCEII DIN CLASA PREGĂTITOARE

Eu sunt Crina, am 6 ani şi sunt elevă în clasa pregătitoare A. Sunt o

fetiţă foarte energică, ordonată, cuminte şi îmi place tare mult la

şcoală. Am multe prietene cu care mă joc în timpul liber dar sunt şi o

elevă silitoare. Iubesc anotimpul iarna pentru că ne aduce multe

cadouri şi jocuri hazlii prin zăpadă, sărbătoarea naşterii lui Iisus care

mă face fericită şi mai iubitoare cu cei din jurul meu.

Vă îmbrăţişează cu mult drag, Crina Cacior!

Sunt Eliza Cristina Silaş, pot să vă spun că îmi place să mă joc

pe tabletă, să mă joc în aer liber, să fac sport, să descopăr în fiecare zi

lucruri noi. Îmi place matematica iar cea mai mare înclinaţie a mea

este spre artă, adică iubesc să pictez, să colorez. Am toate trusele

necesare pentru a deveni o cât mai bună pictoriţă! Pe lângă toate

acestea o ajut pe mama în bucătărie în special la pregătirea prăjiturilor.

Îmi place să râd, să mă uit la desene, să imit personajele din desenele

animate şi îmi doresc să învăţ limba engleză. Ca un secret, îmi place

să primesc cadouri....

Florin Alexandru Vasilca este numele meu, am 6 ani

şi puteţi şti despre mine că îmi place să desenez şi să scriu. Sunt un

copil cuminte, am multe jucării, iubesc animalele şi oamenii.

Acesta sunt eu!

Ana-Maria mă numesc. Îmi place foarte mult şcoala de aceea sunt o

elevă conştiincioasă, ordonată, atentă, dornică să descopăr multe

lucruri noi şi interesante despre tot ceea ce mă înconjoară. Îndrăgesc

colegii din clasa mea cu care mă joc în pauzele dintre ore. Acasă am

grijă de o floare care se numeşte ,,Crăciuniţă”. Mă joc cu păpuşile

mele, îmi place să mă uit la desene animate şi să îmi fac mulţi prieteni.

Mă simt foarte iubită de toţi membrii familiei mele!

P.S. Am o surioară mai mare pe care o iubesc foarte mult !

ANA- MARIA HODOROGA

Paul Florin Mihali, elev silitor, ascultător, cuminte,

în clasa pregătitoare. Îmi iubesc părinţii şi surioara. Îmi place şcoala,

pot spune chiar că mă încântă foarte mult. Sunt prietenos şi respect

fetele.

Pe mine mă cheamă, Denisa Irina Rebrişorean. Mie îmi place să o ajut

pe mami în bucătărie, să culeg cartofi împreună cu fratele meu, Dani.

Ador să citesc poveşti iar mami îmi aduce multe cărţi de la bibliotecă.

O iubesc foarte mult pe mama Ina ( bunica maternă= îmi crează multe

ţinute elegante şi accesorii deosebite). După ce mă întorc acasă de la

şcoală mă simt obosită şi de cele mai multe ori trag un pui de somn!

Aceasta sunt eu !

Bună. Eu mă numesc Ionela Andreea Sîngeorzan şi

am 6 ani. Sunt elevă în clasa pregătitoare, silitoare, ordonată şi atentă

la tot ce ne spune doamna învăţătoare. Îmi place tare mult să cânt...!

Mario Samuel Doci sunt un copil ascultător,

cuminte, inteligent, ordonat cu un mare dar de a povesti. Îmi place să

comunic cu cei din jurul meu, să pun întrebări fiind şi o fire mai

curioasă dar totodată şi foarte energic. Îmi doresc ca mereu să fiu în

centrul atenţiei.

Mă numesc Hoza Mihai Florin şi am 6 ani. Sunt elev în clasa

pregătitoare şi îmi place sportul. Sunt o persoană veselă, curajoasă şi

harnică. Cu toate acestea am şi eu ca fiecare defectele mele: lenea,

încăpăţânarea, neatenţia.

Ce să fac, aşa sunt eu !

Salut, sunt Valentina. Pralea Valentina Aurelia, elevă

în clasa pregătitoare. Sunt o fetiţă veselă, haioasă, fericită care îşi

iubeşte foarte mult părinţii.

Eu mă numesc Vali. Îmi plac maşinile, îmi place să joc tenis şi să

desenez. Ador să mă plimb cu bicicleta, să merg în vizită la

verişoarele mele şi la bunici. Iubesc anotimpul iarna, pentru că mă dau

cu sania şi fac oameni din zăpadă.

Motofelea Valentin

Aura sunt şi trebuie să vă spun că sunt sora geamănă

a lui Vali. Mie îmi place să mă joc cu păpuşile, să mă dau cu sania

pentru că îmi place anotimpul iarna, în special atunci când

împodobesc bradul. Îmi place sportul, în special baschetul şi

handbalul. Sunt o elevă silitoare, îmi place la şcoală din acest motiv

sunt foarte activă în ore. Nu în ultimul rând ţin să vă spun că ador să

mă îmbrac în rochiţe de prinţese, să cânt şi să dansez.

Aura Motofelea

Robert sunt, adică Iluţă Robert Alin. Sunt răsfăţatul

familiei pentru că sunt mezinul casei. Îmi place să mă joc, îmi plac

desenele animate, dulciurile, animalele. Îmi ajut părinţii ori de câte ori

îmi cer ajutorul.

Mă numesc Candale Vasilica Victoriţa. Cunoscuţii şi colegii îmi spun

Vasilica. Sunt o elevă tare conştiincioasă, dornică de a afla cât mai

multe lucruri noi, ca drept urmare încerc să citesc din toate materialele

câte le întâlnesc în jurul meu şi mi se par atractive. Îmi plac animalele

în special poneii şi păpuşile. Îmi place să dansez, să desenez iar

vacanţele să le petrec într-un loc special din Spania!

Vasilica, cu

respect!

Florina Maria Vasilca, verişoară cu Florin Vasilca,

colegi în aceeaşi clasă. Sunt o fată cuminte căruia îi place foarte mult

şcoala. Îmi place să îmi fac prieteni noi, să cânt la chitară şi să merg la

înot. Sunt veselă şi îmi place să mă joc. Am părinţii foarte buni,

grijulii şi un frate pe care îl iubesc mult.

Să mă joc pe calculator îmi place cel mai mult. Dar şi să fiu un elev

silitor mă străduiesc, pentru că a fi şcolar nu este uşor de loc. Să mă

trezesc devreme, să fiu atent la doamna învăţătoare, să mă înţeleg cât

mai bine cu colegii, apoi să-mi fac temele cât mai corect toate sunt în

capul meu de mic şcolar. Nu aţi ghicit? Sunt Florin

Andronesi bobocel în clasa pregătitoare!

Veselă şi prietenoasă, aşa pot să mă descriu eu... Florina Vasilica

Sîngeorzan. Am o familie frumoasă care mereu este alături de mine, o

iubesc şi îmi doresc ca într-o zi să le pot răsplăti cu aceeaşi monedă.

Florina, vă salută!

Gingaşă, elegantă încrezătoare în ceea ce-mi rezervă viitorul, elevă a

clasei pregătitoare A, păşesc cu curaj în această călătorie pentru a

descoperii tot ceea ce este frumos, de folos şi interesant în taina

cărţilor de mic şcolar. Iubesc florile, păpuşile, hainele elegante, în

special rochiţele, acesoriile finuţe, familia şi nu în ultimul rând pe

doamna învăţătoare.

Sunt eu ! Cu multe îmbrăţişări

Adelina Anastasia Elena Cărbune

Vasilică mă numesc. Sunt elev în clasa pregătitoare,

sunt o fire timidă dar dornic de a-mi depăşi limitele. Îmi place tot ceea

ce ţine de artă, frumosul din natură şi nu numai, pe care-l scot în

evidenţă prin toate tehnicile şi mijloacele ce le am la dispoziţie.

Cu blândeţe, Vasilică Hoza

Sunt Vasilică Rîmbulea, am 6 ani şi sunt un copil foarte energic. Toate

jocurile mele impun multă energie aşa că, colegii mei vor trebui dacă

doresc să le fiu partener de joacă să ţină pasul cu mine.

Vasi, salutări!

Împreună ne vom ancora cu

răbdare, cu seriozitate în călătoria magică în această lume de vis, într-

o nouă haină. Şi pentru că suntem prima generaţie ai acestei provocări

*CLASA PREGĂTITOARE* să vă spunem pe scurt ce reprezintă ea;

Elemente de noutate prezente la clasa pregătitoare:

Clasa pregătitoare face parte din învățământul general obligatoriu. Așa

cum reiese din însăși denumirea sa, clasa pregătitoare are rolul de a

pregăti elevul pentru învățarea specifică în primul rând clasei I, dar și

următorilor ani de școală. Acomodarea cu mediul școlar se face într-

un mod cât mai prietenos, principalul

context de învățare fiind jocul, ca activitate predominantă pentru

vârsta de șase ani.

Principalele direcții de modernizare a

curriculumului românesc au la bază diagnoza actualului

curriculum și a sistemului de educație, dar și câteva repere

europene, precum cadrul calificărilor și competențele-cheie. Două

dintre aceste direcții, promovate de OECD, sunt flexibilizarea

curriculumului prin personalizarea educației și centrarea pe elev.

Acestea implică atât o bună cunoaștere a nevoilor de dezvoltare

ale elevului, în funcție de care se construiește demersul

educațional, cât și utilizarea unor strategii didactice care să

angajeze în activitate toți elevii și care să permită adecvarea la

diferitele nevoi și stiluri de învățare ale acestora.

Învățătoarea și copiii se cunosc într-o perioadă

lipsită de stres: nu se dau teme acasă și nici note. Orele sunt scurte și

copiii se joacă mult, deci ajung să relaționeze în alt mod cu

învățătoarea, mult mai apropiat; nu mai e relația strict de educator-

elev.

Lecțiile sunt creative, nu se pune accent pe

cantitate, ci pe calitate, pe înțelegerea noțiunilor. Programa nu diferă

foarte mult de ce se făcea la grupa mare. Copiii au timp să se

obișnuiască cu disciplina, iarăși, fără stres.

În clasa pregătitoare copiii vor învăţa prin metode adecvate vârstei tot

ceea ce le este necesar pentru a face faţă cu succes clasei I. De

exemplu, copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili

sau consolida primele contacte cu lumea numerelor şi a literelor, vor

învăţa să observe mediul înconjurător şi să interacţioneze cu ceilalţi

copii şi cu adulţi prin jocuri didactice, jocuri de rol, activităţi în

echipă, activităţi de descoperire, prin desen sau muzică şi mişcare.

Nu în ultimul rând, copiii vor beneficia de ore special destinate unei

pregătiri fizice armonioase. Pentru aceasta, copiii vor beneficia de

programe şcolare realizate de cei mai buni specialişti şi de resurse de

învăţare variate şi adecvate vârstei. Pentru buna desfăşurare a

activităţilor din clasa pregătitoare, mediul educaţional va fi astfel

creeat pentru ca micul şcolar să fie atras de tot ceea cel înconjoară.

Mobilierul specific vârstei este aranjat în aşa fel încât toţi copiii să se

vadă fără bariere, poate fi aranjat în formă de semicerc, careu deschis,

pe grupuri mai mici sau mai mari astfel

creând o atmosferă prietenoasă în care copiii să poată socializa cu

uşurinţă. Materialele specifice vârstei şi activităţilor din clasa

pregătitoare le-am aranjat pe centre de interes pentru copii astfel să le

fie mai uşor să-şi îndeplinească sarcinile apărute în

jocurile didactice, jocurile de rol, activităţile

interdisciplinare, activităţile de recreere. Fiecare centru de interes este

dotat cu materiale în funcţie de selecţia acestuia; astfel la centrul

bibliotecă am pus la dispoziţia copiilor cărţi de poveşti cu imagini,

pliante, jetoane, imagini cu scene din poveşti, poezii, plaşe, etc,; la

centrul joc de rol se regăsesc toate trusele specifice jocurilor de rol (

bucătar, grădinar, medic, asistentă, croitoreasă, constructor, obiecte

pentru jocurile de rol cum ar fi: De-a farmacista, De-a îngrijitoarea de

copii, De-a doamna învăţătoare, De-a şoferii, De-a poliţiştii,

pompierii, etc.), materiale mărunte, cutii cu cuburi din lemn, lego; la

centrul ştiinţă se găsesc diferite jetoane pe diferite teme, atlase,

dicţionare, puzzle, jocuri de masă, jocuri de perspicacitate; centrul artă

îi îndeamnă pe copii să descopere arta frumosului prin desen, pictură,

dactilopictură, modelaj, prin diferite tehnici simple cu materiale

diverse.

Tot din clasa noastră fac parte ca

noutate a noului curriculum spaţiu amenajat pentru întâlnirea de

dimineaţă etapă importantă în debutul fiecărei zile care implică

Salutul, Împărtăşirea cu ceilalţi, Activitatea de grup, Noutăţile zilei,

momente care fac parte din grupul metodelor centrate pe copil.

Beneficiile acestor metode sunt clare şi demonstrate în mod curent de

cei care le folosesc. Acest moment dintr-o zi reprezintă ,,modul în care

ne dorim să fie comunitatea şi societatea în care trăim”, de aceea un

prim beneficiu, socializarea copilului. De asemenea foarte importante

sunt familiarizarea cu reguli şi responsabilităţi, comunicarea şi

cooperarea de grup, respectul şi grija faţă de ceilalţi, precum şi

cultivarea spiritului critic. Întâlnirea de dimineaţă contribuie la

,,crearea claselor responsabile şi protectoare”, la întărirea relaţiilor

dintre familie şi şcoală şi la crearea unei atmosfere pozitive în sala de

clasă. Formatul acestei practici facilitează participarea şi implicarea

activă a copiilor, încurajează atitudinile şi comportamentele

democratice, educă toleranţa şi acceptarea.

Iată cum ne salutăm noi, uneori!

,,Bună dimineaţa, Ionela. Mă bucur că te văd!” ,,Vă salută Mario.

Azi sunt fericit!”

,,Bună dimineaţa, Eliza. Ce bine că eşti aici!” ,, Rin-tin-tin, eu sunt

Florin!”

,,Bună, copii. El este Vali şi are 6 ani.” ,,Salut, eu sunt Mihai şi

iubesc fotbalul!” ,,Ala bala portocala, eu sunt Ana, Ana Maria

Hodoroga” ……………………..

Pentru ca totul să se desfăşoare cât mai bine, fără incidente şi într-o

ordine firească a lucrurilor, noi şcolarii iscusiţi respectăm şi câteva

reguli ale clasei noastre pe care le-am întocmit chiar noi;

SUNTEM BUNI PRIETENI

SUNTEM ORDONAŢI

FOLOSIM CUVINTE FERMECATE

SUNTEM HARNICI

Şi nu în ultimul rând după ce toate au fost aranjate ca la carte pentru

bunul mers al actului didactic, tot noi şcolarii iscusiţi ne-am ales prin

vot liber exprimat mascota clasei, cea care să ne reprezinte pe întrg

anul şcolar 2012-2013. Astfel că după lungi dezbateri, după multe

păreri pro şi contra am hotărât să fim reprezentaţi de câte

un fluturaş,

astfel clasa noastră s-a numit CLASA PREGĂTITOARE A

FLUTURAŞILOR VESELI.

Înv. Ana-Maria Lorinţiu

• Tare greu a fost să ne alegem mascota clasei... (Florina

Vasilca)

• Multă muncă de lămurire până ce toţi au înţeles că fluturele

reprezintă graţie şi eleganţă, ceea ce ne caracterizează şi pe

noi…! (Vasilica Candale)

De ce fluturaşi...?

Fluturele reprezintă un puternic simbol Feng Shui în tradiţia chineză,

având ca cea mai puternică reprezentare libertatea spiritului uman,

lipsirea de îngrădiri si doborârea de limite. Încântător , magic şi

înzestrat cu darul transformării , fluturele reprezintă misterele naturii

si bogaţia imaginaţiei umane.

Fluturele este simbolul transformarii, al evolutiei în plan spiritual. De

la fluture se spune că putem învăţa să constientizăm schimbările din

viaţa noastră şi să ne păstrăm credinţa, pentru ca, oricât am încerca, nu

ne putem împotrivi naturii. Orice etapă din viaţa noastră, orice idee

nouă se reflectă în transformările succesive prin care trece fluturele:

starea de ou corespunde clipei în care ideea ne incolţeşte în minte,

larva evocă momentul în care e timpul să ne hotărâm dacă ideea

trebuie pusă în practică, coconul evocă interiorizarea ei, iar ecloziunea

corespunde acţiunii, punerii in practică a acelei idei. De la fluture

putem învăţa să ne punem ordine în gânduri şi să conştientizăm paşii

pe care vrem să-i facem în viaţă.

Crina Cacior, Valentina şi Ionela Sîngeorzan

Ştiaţi că…

Fluturele este o insecta din ordinul Lepidoptera, termen ce provine

din termenii grecesti „lepis" (coaja) si „pteron" (aripa). Acest ordin are

aproximativ 165 000 de specii cunoscute care, în ciuda unei mari

varietăţi de forme si culori, au o structură similară.

Corpul lor, protejat de o carapace articulată, este format din cap,

torace si abdomen. Cele două perechi de aripi membranoase, anexate

la torace, sunt completate de trei perechi de picioare folosite în

principal în procesul de aterizare.

Pe cap se găsesc principalele organe senzoriale. In zbor, fluturii se

ghidează în primul rând după vedere şi miros. Cei doi ochi sunt

sensibili la culorile florilor si la mişcările animalelor de pradă. Cele

două antene captează mirosul florilor şi al femelelor.

Mario Doci şi Mihai

Hoza

Fluturele monarh străbate în perioada

migraţiei 5000 km?

Fluturele Monarh este un fluture migrator, acesta timp de 8 săptămâni

străbate distanţa dintre America de Nord, de la graniţa canadiană până

în Mexic.

Pe perioada zborului, fluturele se hrăneşte cu nectarul florilor de câmp

şi din smârcuri.

Fluturele Monarh are aripile de culoare brun-roşcată cu nervuri de

culoare neagră, pe marginea aripilor sunt două rânduri de puncte albe.

Fluturele cu aripile deschise atinge şi 10 cm lăţime. Masculul se poate

deosebi de femelă prin curbura aripilor, masculul are aripile arcuite în

sus, pe când femela în jos.

Florin şi Florina Vasilca

Ştiaţi că… Cel mai mare fluture de zi este “Regina

Alexandra”?

Acesta trăieşte în Noua Guinee şi are anvergura aripilor de aproape

32cm, trăind la o altitudine de 1500m.

Femela are aripile de culoare brună, în timp ce ale masculului, care

este mult mai mic, sunt albastre-verzi.

Specia a fost descoperită de Albert Stewart Meek în anul 1906, iar

numele i-a fost atribuit în anul 1907 de către lordul Walter Rothschild,

în cinstea Reginei Alexandra, soţia de origine daneză a regelui Edward

VII al Regatului Unit al Marii Britanii.

Aura şi Vali Motofelea

Povestea celor trei fluturi

Dimineaţă superbă de vară. Vânt lin şi cer senin. Lumea renaşte încet,

încet la viaţă. Grădina arată fantastic sub razele soarelui care ţes o

pânză magică. Florile strălucesc înrourare. Trei fluturi poznaşi apar ca

de nicăieri. Sunt minunaţi: unul e alb, altul e galben iar cel de-al

treilea are aripi roşii. Se joacă, dansând fantastic în lumina soarelui,

zboară şi se cufundă în cupele florilor. Nu obosesc deloc, atât de mult

le place jocul acesta.

Pic, pic ... începe ploaie venită pe neaşteptate. Cei trei fluturi şi-ar fi

dorit să zboare până acasă dar din păcate acesta era mult prea departe

iar picaturile de ploaie erau din ce în ce mai dese. Fluturele alb vine cu

ideea de a ruga florile sa îi găzduiască cât timp va ploua. Zburară

repede la prima floare. Era o frumoasa lalea galbenă, cu cupa mare cât

să încapă în ea toţi cei trei fluturi.

- Dragă lalea, eşti bună să ne deschizi cupa ta, să ne ascundem

în ea, ca altfel ne omoară ploaia?

Laleaua se uita la fluture şi apoi le răspunse:

- Îi pot primi în cupa mea pe fluturele galben şi pe cel roşu,

dar pe cel alb nu îl voi primi pentru că nu seamănă cu mine.

- Îţi multumim de aşa primire, dar dacă nu îl primeşti şi pe

fratele nostru alb, nu intrăm nici noi în cupa ta, au răspuns în cor

fluturele galben şi roşu.

- Rămâi sănătoasă.

Grăbiţi au alergat la altă floare. Era un crin alb, mare şi tare frumos.

- Dragă crinule, deschide-ne floarea ta, ca să ne adăpostim în

ea de ploaie!

- Pe cel alb îl primesc cu mare bucurie, că este alb ca mine, dar

pe ceilalţi nu vă primesc, a răspuns crinul.

- Dacă nu îi primeşti şi pe fraţii mei, atunci nici eu nu vin la

tine. Mai bine să fim udaţi de ploaie toţi trei decât să ne părăsim

unul pe altul, a zis fluturaşul cel alb.

Astfel fluturaşii au zburat mai departe. Soarele, care era ascuns după

perdeaua norilor, îi vedea pe cei trei fluturaşi şi se bucura să vadă cât

de uniţi erau aceştia. Se vedea că erau legaţi între ei de sentimente

puternice de iubire. De aceea, el ieşi dintre nori şi alungă ploaia.

În scurta vreme aripile fluturilor s-au uscat, iar trupul lor cel firav s-a

încălzit. Au zburat acasă, împreună, fericiţi! Soarele îi salvase de la

pieire pentru bunătatea lor! Ana–Maria,

Eliza şi Vasilica

DIN ACTIVITATEA NOASTRĂ ÎN

CLASA PREGĂTITOARE

Cu alai de frunze...

Fiecare anotimp intră în viaţa noastră cu semnificaţia lui, sărbătorile

lui, bucuriile lui. Asfel anotimpul toamna şi-a făcut simţită prezenţa în

clasa noastră prin alaiul lui de frunze ruginii, conuri, seminţe, coşuri

cu bunătăţi, toate roade ale muncii oamenilor. Cu fiecare în parte noi

ne-am ocupat să primească viaţă la noi în clasă.

Starea sufletească ce se desprinde din sărbătorile tomnatice este

bucuria pentru fructele pământului amestecată cu melancolia pentru

vremea mohorâtă.

Toamna poate avea atât de multe înţelesuri

diferite. E anotimpul recoltei şi al abundenţei, timpul în care ne facem

proviziile pentru iarna care va veni. E un moment de sărbătoare şi

reuniune, un eveniment unic de imagini, sunete şi mirosuri. Toamna e

anotimpul ploilor, al copacilor care plâng în ritmul căderii frunzelor,

al norilor şi păsărilor călătoare. E anotimpul poeziilor rostite în şoaptă,

al versurilor tulburătoare, al iubirilor înfrigurate şi al sufletelor

pereche.

E anotimpul emoţiilor ...

Dar mai

presus de toate, toamna înseamnă frunze colorate: un spectru de

nuanţe între verdele strălucitor al verii şi tonul plictisitor al iernii.

Roşu aprins, maro, portocaliu rumen, portocaliu pur, galben, galben

moale şi galben luminos, ruginiu. Arţari roşii, mesteacăni galbeni,

paltini stacojii, nuci arămii. Un peisaj pestriţ de frunze şi culori aflate

în tranziţie. Fiecare copac cu garderoba proprie de toamnă, sălcii

dansând în vânt, conifere tronând elegant. E ca o vrajă a toamnei care

scoate din joben lumina din frunze şi cele mai minunate nuanţe. E atât

de încântător încât aproape poţi gusta culoarea. Şi nopţile reci, cu

aerul lor special, plin de miresme, de must şi de viaţă, te îndeamnă la

meloncolie şi visare. Un aer de epocă, aparte, diferit prin simbol şi

trăire.

Adelina Cărbune, Robert Iluţă şi Florin Andronesi

TOTUL DESPRE HALLOWEEN

Povestea spune că, în această zi, de 31 octombrie, spiritele persoanelor

care au murit în ultimul an se întorc pe pământ în căutarea unor

corpuri vii pentru a le poseda pe perioada anului viitor, acesta fiind

singura speranţă de a avea o viaţă după moarte.

Celţii considerau că toate legile spaţiului şi timpului sunt suspendate

în această zi, permiţându-le spiritelor să interactioneze cu cei vii. Cei

vii nu doreau să fie posedaţi. Astfel, în noaptea de 31 octombrie,

sătenii stingeau focurile din casele lor, pentru a le fi frig şi pentru a

deveni astfel nedoriţi.

Aceştia se îmbrăcau în tot felul de costume caraghioase şi participau

la parade gălăgioase în cartierul lor, încercând să fie cât mai distructivi

posibil pentru a speria spiritele ce veneau în căutarea celor vii.

Ionela Sîngeorzan, Florin Vasilca şi Mario Doci

Iarna a intrat în sat……..Lăsaţi-vă conduşi de Magia iernii!

Iarna este anotimpul in care Magia

trebuie trăită din plin, este timpul pentru sarbatori de basm, bucurie,

daruri si colinde. Deasupra acestui anotimp plin de vise şi speranţe

trăieşte un suflet de copil. Zâna iernii ne poartă pe aripile vântului şi

ne spune povestea ei, fulgii zboară şi ne poartă spre meleaguri albe şi

pure, unde timpul parcă a stat în loc, florile de gheaţă ne împodobesc

ferestrele. Iarna, este o poveste, spusă de bunici copiilor la gura

sobei,a rugăminţilor copiilor în ajun de Moş Nicolae ,,Dragul meu

Moş Nicolae, vii la mine în odaie? Ghetele le-am pregătit, am greşit,

numai… un pic. La şcoală sunt silitor, colorez şi cânt cu spor, sunt

cuminte şi în ghete, aştept dulciuri, nu şosete!”

Iarna e miezul

copilăriei noastre şi e la fel de curată şi frumosă ca sufletul unui copil.

Ioan Slavici spunea: “Nu e nimic mai trist ca o copilarie tristă …

închideţi ochii şi visaţi alături de mine! Nu lăsa visele să piară, pentru

că dacă visele mor viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu

mai poate să zboare”, deci nu lasaţi să treacă iarna fără să vă bucuraţi.

Ana-Maria Hodoroga şi Paul Mihali

Astfel ne-am bucurat şi noi...!

Poftiţi la serbarea noastră!

Când vine vremea rea, Cu primii fulgi de nea,

Se scutură din nori, De Sfinte Sărbători,

Poveşti cu îngeraşi, Pentru copii poznaşi,

Poveşti cu Sfinţii Părinţi, Pentru copiii cuminţi.

Vin sărbătorile frumoase,Colinde, cântece de stea,

Lumini ce rătăcesc pierdute ,În roiul fulgilor de nea...

Crina Cacior

Dansul fulgilor argintiiiiii…….!

Darurile Moşului.........!

Primăvara, anotimpul

reînvierii...

Primăvara a aşternut peste tot un covor multicolor. Câmpurile şi

dealurile au înverzit iar livezile se pregătesc să dea în floare. În păduri

muşchiul copacilor e moale ca o pernă de puf, iar brazii care

abia şi-au lepădat mantia de nea, privesc mândri către soare. În

desişuri a albit floarea ghiocelului şi un parfum uşor de toporaşi se

răspândeşte la adierea vântului din amurg.

Primăvara a trezit lunca la viaţă. Fluturii zburdă. Albinele

harnice îşi încep dulcele zumzet prin florile frumos mirositoare.

Gândăceii şi cărăbuşii dorm mângâiaţi de razele blânde ale soarelui,

dezgheţăndu-şi aripioarele şi picioruşele. Păsările călătoare par

nişte vâslaşi pe marea cerului albastru. Rândunica cea veselă,

turturica, ciripesc în deschiderea marelui concert al primăverii. Şi

oamenii se bucură de acestă renaştere a naturii. Ogoarele

răsună de zgomotul asurzitor al tractoarelor şi zumzetul hărniciei. În

livezi oamenii curăţă pomii iar în grădini sapă pământul să pună

diverse răsaduri.

Cu mantia plină de lumină primăvara împarte oamenilor şi vietăţilor

tinereţe, voioşie şi culoare. Să ne bucurăm toţi de acest minunat

mărţişor primit în dar de la darnica primăvară.

Primăvara este ca o zeiţă care vine şi plecă atunci când vrea ea.

Robert Iluţă şi Vali Motofelea

Mâini harnice, mâini dibace…

De Paşti ! Hristos a înviat !

Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină, este o sărbătoare

religioasă, întâlnită cu semnificaţii diferite, în creştinism şi iudaism.

Unele obiceiuri de Paşti se regăsesc, cu semnificaţie diferită, în

antichitatea anterioară religiilor biblice. El şi-a păstrat

până în prezent farmecul şi semnificaţia, fiind un moment de linişte

sufletească şi de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atât

de semnificaţia religioasă - întotdeauna mai există o şansă de mântuire

- cât şi de tradiţii: oul pictat, iepuraşul, masa cu mâncăruri tradiţionale

de paşte - cozonac, pască, miel, slujba de sâmbătă seara cu luarea

luminii.

Poftă bună! Ana-Maria Hodoroga şi Ionela

Sîngeorzan

Altfel de activităţi….în săptămâna special dedicată!

Ce poţi face din capace din plastic? Iată ce...!

Pe urmele lui Liviu Rebreanu...

Muzeul ,,Cuibul Visurilor”

De vorbă cu domnul doctor...

Altfel de lucrări plastice...

Cu zămbete sărbătorim şi ziua copilului, 1 Iunie 2013

Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin

copiilor, de a inspira comunitatea şi familia noastră, de a aprecia şi

iubi copiii şi de ce nu de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit şi

plin de succese. Copilăria, mai întotdeauna trezeşte în sufletul nostru

un sentiment de melancolie, este vârsta la care mugurul omenesc de-

abia se deschide la viaţă şi visează gingaş. Copiii, atât de uşor de

iubit! Un zâmbet curat şi strălucitor, mânuţe pline de iubire! Copilăria

e vârsta la care cea mai profundă bucurie poate fi un zâmbet curat.

Copilăria e o lume aparte, plină de lumină şi armonie.

Să vă bucuraţi de ea, dragi copii! La mulţi ani de 1 Iunie!

Doamna învăţătoare...

Boboceii clasei pregătitoare...

Vara în culori...

Iubesc VARA pentru frumuseţea

anotimpului, dar mai ales pentru vacanţa mare. Este vacanţa la care

visez un an întreg, vacanţa în care îmi vizitez bunicii pe care îi iubesc

foarte mult,vacanţa în care părinţii au concediu şi îl petrecem

împreună...

Iubesc VARA pentru că este anotimpul drumeţiilor, al partidelor de

fotbal nesfârşite cu prietenii, al concursului de role, al concursului de

raliuri de maşini şi al bicicletelor...

Iubesc VARA pentru că e vremea cireşelor,vişinelor, caiselor si

piersicilor,anotimpul tuturor fructelor moi şi dulci şterpelite din

grădina vecinilor bunicilor...Iubesc VARA pentru îngheţata delicioasă

şi răcoroasă pe care o savurez într-o zi caniculară...

Iubesc VARA pentru nopţile cu lună plină şi miile de stele pe care le

admir noaptea de la fereastra îmbătată de parfumul teilor sau al reginei

nopţii...

Iubesc VARA pentru o mie de motive şi dacă aş trăi

într-o lume fermecată ca cea a cărţilor mele aş decreta VARA ca

Stăpâna Supremă a lumii. Şi dacă ar fi vară mereu şi vacanţa de vară

ar fi veşnică!

Denisa Rebrişorean şi Eliza Silaş

SCENARIUL UNEI ZILE LA CLASA PREGĂTITOARE, ÎN

CADRUL PROIECTĂRII TEMATICE

,,PE TĂRÂM DE POVESTE”

Ziua debutează cu momentul important dintr-o zi, întâlnirea de

dimineaţă,în timp ce ne aranjăm intonăm cântecelul ,,Cenuşăreasa!”,

fiind întâmpinaţi de un decor de poveste, dominând personaje şi scene

din poveştile cunoscute de copii, urmând să desfăşurăm jocul pentru

socializare ,,Ghemul fermecat”. Ne vom saluta cu formula ”Bună

dimineaţa prinţi şi prinţese, îmi pare bine că ne întâlnim într-o zi de

poveste:”

Discuţiile în cerc vor cuprinde: prezentarea

musafirilor; ce zi este azi?, Ce zi va urma după ziua de azi?,

completarea calendarului naturii, vom face prezenţa în stilul clasei

pregătitoare: se va sesiza cine este absent şi i se va muta fluturaşul de

pe panoul prezenţei pe o floricică, stabilindu-se şi numărul copiilor

absenţi. Se va purta o scurtă discuţie legată de felul în care ne simţim

aztăzi şi discuţii despre tema proiectului: ,,O zi în lumea poveştilor”.

Profitând de impactul vizual învăţătoarea prezintă sub forma unei

surprize o baghetă fermecată, cu o scrisoare, supărată fiind că Zâna

Poveştilor a vrăjit toate cărţile , să nu mai poată fi citite pentru că a

auzit că sunt copii cărora nu le plac poveştile, şi din această cauză

bagheta nu mai are puterile care le avea aşa că ne roagă pe noi să

demonstrăm pe parcursul zilei de astăzi, că nouă ne plac poveştile,

astfel ea îşi va intra din nou in puterile fermecate. Pe efectul

dezacordului lor îi invit să îşi imagineze ce personaj ar vrea ei să fie,

purtându-se o discuţie despre opţiunile

lor.

Se citeşte scrisoarea din partea Zânei Poveştilor, aceasta le explică

copiilor că le-a pregătit şi le-a adus multe surprize pe care sunt invitaţi

să le descopere de-a lungul zilei, astfel încercând să o convingă să

redea puterile cuvenite baghetei .

După întâlnirea de dimineaţă se

desfăşoară jocul didactic,, ÎN LUMEA POVEŞTILOR”(PROPOZIŢII,

CUVINTE, SILABE, SUNETE) în cadrul orei de Comunicare în

limba română integrată cu Educaţie pentru societate şi Arte vizuale şi

lucru manual.

Are loc o întâlnire de grup (se utilizeză metoda,,ciorchinelui”) în care

pe un panou este scris cuvântul POVEŞTI şi lângă acesta este lipită o

imagine sugestivă. Se cere copiilor să spună cât mai multe idei care le

vin în minte despre poveşti. Pentru toate ideile pe care le au copiii,

învăţătoarea va nota pe fiecare bobiţă a ciorchinelui cuvântul,

respectiv ideea fiecărui copil.

Se stabilesc apoi

legături între acestea, trecând la momentul următor, în care se va

folosi metoda ,,Explozia stelară “. Copiii îşi aleg din coşuleţ pălări

notate de la 1 la 5 (,,mâna oarbă”) şi se împart astfel în cinci echipe

după cifra de pe pălării. Vor fi aranjaţi pe scaunelele grupate iar în

mijlocul lor va fi aşezată steluţa mare pe care este imaginea

reprezentativă,,POVEŞTI”. Prin tragere la sorţi fiecare grupă îşi va

alege una dintre steluţele mici pe care vor avea notate intrebarile

cine?, ce?, de ce?, când?, unde?.

Vor coopera în formularea întrebărilor , apoi pe rând fiecare echipă le

vor adresa copiilor din celelalte echipe. Aceştia răspund la întrebări

sau formulează întrebări la întrebări. Pe baza răspunsurilor se stabilesc

relaţii între ideile anterioare şi se completează pe ciorchinele realizat. Fiecare grupă va primi cate o ciupercuţă, iar pentru fiecare răspuns

corect vor colora o bulinuţă de pe ea.Va caştiga echipa care are

colorate cele mai multe bulinuţe. Jocul de probă se va desfăşura prin

dezlegarea unor ghicitori despre poveşti şi personaje, recunoaşterea

poveştilor din care fac parte anumite fragmente prezentate de

învăţătoare şi continuă la jocul propriu

zis prin desfăşurarea altor cerinţe cum ar fi :pentru o echipă stabilirea

corectitudinii unor enunţuri, referitoare la anumite situaţii/ întamplări

din poveştile audiate, echipa a doua va avea de enumerat personajele

din poveştile descoperite de cei din prima echipă, iar cea dea treia

echipă va avea de scos în evidenţă mesajul transmis din respectivele

poveşti. O altă variantă, prima echipă va avea de clasificat personajele

în pozitive şi negative, a doua echipă de alcătuit propoziţii cu

personajele pozitive enumerate de colegii din prima echipă, iar a treia

echipă va avea de completat cateva propoziţii eliptice.

O a treia variantă în executarea jocului

ar fi: învăţătoarea va bate din palme iar câte un reprezentant al fiecărei

echipe trebuie să aleagă de pe un panou jetonul care ilustrează un

cuvânt format din atâtea silabe cate bătăi din palme a auzit; colegii de

echipă vor alcătui propoziţii cu cuvântul respectiv, vor recunoaşte

sunetul iniţial al cuvantului, apoi vor

aşeza jetonul pe panou la cifra corespunzătoare numărului de silabe; a

patra variantă : fiecare echipă să găsească un alt final unor poveşti în

urma unor întrebări adresate de învăţătoare. Ora continuă cu

activitatea din disciplina arte vizuale şi lucru manual, copiii trebuind

să sorteze, să lipească şi să asambleze ,,Cărticica cu poveştile

copilăriei”.

Ora a

doua, Matematică şi explorarea mediului integrată cu Muzică şi

mişcare şi activitatea recreativă la centrul ludotecă. Ora începe cu

desfăşurarea jocului exerciţiu ,,Hai să ne jucăm” în care copiii vor

avea exerciţii de constituire de mulţimi cu un element, două, trei,

patru, cinci elemente, exerciţii de sortare şi grupare de obiecte după

criterii date, punerea în corespondenţă a elementelor din două

mulţimi, exerciţii de recunoaştere a cifrelor învăţate, completarea

şirului numeric cu numerele care lipsesc, exerciţii de compunere şi

descompunure a numerelor învăţate, ora continuându-se cu descrierea

obiectelor de igienă personală, numărându-le şi scriind cifra

corespnzătoare pe tablă. Jocul continuă cu intonarea şi redarea

mişcărilor sugerate de versurile cântecelelor ,,Cenuşăreasa”, ,,Scufiţa

Roşie”.Spre sfârşitul orei la centrul ludotecă, copiii construiesc palate

şi castele cu cinci turnuleţe din piese de lego şi cuburi din lemn. În cea

dea treia oră, Arte vizuale şi lucru manual integrată cu educaţie pentru

societate şi la sfârşitul orei un joc de construcţie se realizează lucrări

prin tehnica dactilopicturii şi pictură, copiii fiind impărţiţi în două

echipe, prinţi şi prinţese, având ca sarcină, echipa prinţeselor să

picteze personajul ,,Alba ca zapada”ajunsă printesă împreună cu cei

şapte pitici, iar echipa prinţilor să picteze personajele dintr-o poveste

plăcută lor. După ce învăţătoarea le explică sarcinile, se fac exerciţiile

pentru încălzirea muşchilor mici ai mâinii şi va supraveghea buna

desfăşurare a orei, intervenind în sprijinul copiilor doar dacă va fi

cazul. După ce copiii şi-au încheiat activitatea de pictură învăţătoarea

iniţiază o scurtă discuţie despre felul în care s-au comportat piticii cu

Albă ca Zăpada, şi despre exemple de urmat din această poveste. Se

trag concluzii îndrumând a fi urmate exemple pozitive. Spre sfârşitul

orei se desfăşoară jocul de rol ,,De-a prinţii şi prinţesele”, copiii

intrând în pielea personajului ales folosind expresii frumoase din

poveştile cunoscute.

La sfârşitul acestei ore se vor face aprecierile şi autoaprecierile

verbale prin metoda turul galeriei la expoziţia realizată cu lucrările

obţinute pe tot parcursul zilei, fiecare copil motivând alegerea făcută.

Ziua va lua sfârşit la ora de Muzică şi mişcare printr-un

Carnaval al poveştilor, fiecare copil fiind costumat într-unul din

personajele îndrăgite din poveşti, imitându-i mişcările, gesturile,

interpretându-şi rolul şi intonând cântecelele specifice

carnavalului. Ora continuă cu jocul sportiv ,,Cel mai bun alergător”,

joc în care vor avea de respectat reguli, astfel putând fi desemnată o

echipă câştigătoare. Se vor repeta momentele importante ale zilei,

copiii ieşind din sala de clasă fericiţi că au reuşit să redea puterile

magice baghetei, în urma muncii lor, aceasta mulţumindu-le şi

promiţându-le că mereu va fi în mijlocul lor.

COLECTIVUL CLASEI

PREGĂTITOARE

CÂTEVA JOCURI HAIOASE PE CARE LE-AM

DESFĂŞURAT ÎN DECURSUL ANULUI

• Bomboana buclucaşă - autocunoaştere, pozitivare

descriere. Facilitatorul are un coş plin cu bomboane, fiecare

participant este rugat să ia din coş atâtea bomboane câte doreşte. După

ce fiecare participant a luat bomboanele este rugat să spună despre

sine atâtea lucruri frumoase câte bomboane a luat din coş.

• Ghemul magic-joc de intercunoaştere şi relaţionare pozitivă Descriere: initiatorul are în mână un ghem de aţă colorată. El va oferi

ghemul unui participant spunându-i de ce l-a ales: ,, te-am ales pentru

că eşti un prieten bun, mă ajuţi...sau...te- am ales pentru că tu şti jocuri

frumoase...etc". Cel ales prinde aţa şi ofera ghemul altui coleg

spunându-i ce calităţi a remarcat la el, de ce îl apreciază. Fiecare

participant va alege cel puţin un coleg, până ce aţa va forma o reţea

asemănătoare unei pânze de paianjen.

La sfârşit iniţiatorul adresează întrebările: Cum v-aţi siţtit în timpul jocului?

Ce aţi aflat nou?

Concluzia aparţine tot iniţiatorului care va remarca faptul că într-un

colectiv/ grup/clasă toţi colegii sunt conectaţi ca într-o reţea şi că este

esenţial ca relaţiile lor să fie bune.

• Portretul colegului meu....

Obiective: intercunoaştere, dezvoltarea interesului pentru ceilalţi,

socializare Caută informaţii despre un anumit coleg. Afla cât mai multe lucruri

despre colegul tău întrebând-o atât pe învăţătoarea voastră cât şi pe alţi

colegi. La sfârşitul cercetării, mergi chiar la colegul tău şi cereţi-i

informaţiile necesare. Realizează un desen înfăţişându-l pe colegul

tău. Găseşte asemănări între felul în care arată, preocupările şi

preferinţele lui şi ale tale. Prezintă ,, Portretul colegului...." în faţa

clasei.

• Ce-mi place...

Pentru acest joc se vor forma grupe de 5-8 participanţi. Membrii

fiecărei grupe vor vorbi despre hobby-urile lor, despre preferinţele

muzicale, despre stilul vestimentar, dar îşi vor motiva şi alegerile

făcute. După ce s-au cunoscut vor participa la diferite activităţi de

grup, prin intermediul cărora, fiecare participant va trebui sa-şi

recunoască partenerul pe baza informaţiilor obţinute anterior.

Datorită acestui joc, jucătorii îşi vor cultiva capacitatea de a accepta

participarea la situaţii neprevăzute, de a indeplini sarcini şi a

rezolva probleme. In plus, vor conştientiza lucrurile care le plac şi

vor învăţa să le împărtăşească cu alţii. În unele cazuri se vor lega

prietenii strânse, bazate pe punctele comune de interes. Crezi că ai

putea găsi persoane care să aibă aceleaşi preferinţe ca şi tine?

• Avem ceva în comun?

Anunţă că vei citi câte o caracteristică pe care fiecare din ei o poate

avea în comun cu alţi colegi. Atunci ei ar trebui să găsească imediat

un alt copil care posedă acea

caracteristică. Explică-le că de fiecare dată ei trebuie să-şi găsească o

altă persoană cu care să aibă ceva în comun. Uneori vor fi persoane

care nu vor avea asemănări. Roagă acei participanţi să ridice mâinile

în sus, să strige „Sunt unic!” şi să se alăture unui grup. Poţi folosi lista

de mai jos pe care o vei completa pe parcurs:

Culoarea părului/ Culoarea ochilor/ Culoarea preferată /Varsta/

Mancarea preferată/ Gen de muzică/ Gen de sport/Ţara de vis

/Emisiunea preferată

Exemplu: Are ochii căprui/ Îi place emisiune Clubul lui Miki.....

Un altfel de joc:

Dacă completaţi rebusul corect veţi obţine de la A la

B-persoana care îndrumă paşii şcolarilor în clasele primare

1.Geanta şcolarului este...

2. Locul unde stă şcolarul în clasă se numeşte ...

3. Prima carte după care şcolarii învaţă cititul şi scrisul este...

4. Luna în care începe şcoala este ...

5. Elevii silitori ...

6. Şcolarii se mai numesc şi ...

A

1

2

3

4

5

6

B RUGĂCIUNEA ŞCOLARULUI

Doamne, voi pleca la şcoală

Fără jucării în poală

Tu ajută-mi să-nvăţ carte

Ca s-ajung cât mai departe

Tu ajută-mi Doamne sfinte

Ca să fiu şcolar cuminte

Să-nvăţ mult, să nu fac rău

Ca să fiu pe placul tău!

PENTRU PĂRINŢI...

,, Sclavul şi poporul şi învingătorul, mărturisesc în orice moment că

cea mai mare fericire a muritorilor este numai personalitatea!”

Goethe

Dacă respectăm în copil personalitatea, îl formăm ca personalitate.

Noua omenire nu are nevoie de mase uniformizate, sclavi ai

partidelor, maşini de muncit. Ea are nevoie de individualităţi. Sufletul

copiilor este ca un copac care are nevoie de lumină, aer, spaţiu şi

soare, pentru a creşte drept spre înălţime. Copiii noştri trebuie să

crească trunchiuri puternice gata de a primi lumina soarelui şi de a

răspândi umbră şi răcoare. Noi, adulţii suntem grădinari care trebuie

să protejăm şi să sprijinim copăcelul fragil. Să nu uităm niciodată:

orice intervenţie prin forţă impiedică dezvoltarea naturală a

individualităţii!

E un boboc ce creşte mare

Şi seamănă precum o floare,

De-l ocroteşti cum se cuvine

Şi îl iubeşti cât ştii de bine

El sigur te va respecta

Şi multă dragoste-ţi va arăta

Mângâie-l şi alintă-l neîncetat

Împacă-l mereu când e supărat

Sărută-l dulce când e somnoros

Fii fericit când este bucuros

Şi dă-i speranţa că-ntr-o bună zi

Aşa ca tine mare el va deveni

Părinte drag, tu nu uita

COPILUL E COMOARA TA!

,,Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. Dar puţini

îşi mai aduc aminte”

Antoine de Saint-

Exupéry

Cu respect învăţătoarea

clasei!

ANA-MARIA

LORINŢIU