Raportul indeplineste conditiile cerute in Conventia de Colaborare Stiintifica

Sef departament DFNA,

Dr. Florin Constantin

Responsabil Proiect Dr. Bogdan Constantinescu

AURUL ALUVIONAR din ROMÂNIA: SURSELE SI IMPORTANŢA GEOLOGO-ARHEOLOGICĂ

ZĂCĂMINTELE SECUNDARE DE AUR SI ROLUL LOR ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

Aurul este un element a cărei abundenţă în crusta terestră este de ordinul 0,004 ppm.

Deoarece are un caracter siderofil, în ansamblul Pământului abundenţa sa este mai ridicată, de cca 0,7 ppm. Datorită inerţiei sale chimice, aurul se întâlneşte în primul rând ca aur nativ. O alta

proprietate importantă este greutatea specifică mare, motiv pentru care aurul este găsit în depozite sedimentare de tip placers. Conform Dicţionarului de Geologie, pentru a fi placers coloana de aluviuni (nisipuri, pietrişuri), trebuie să aibă o grosime de 10 cm, iar conţinutul de metal – pe o

grosime de cel puţin 30 cm - să fie de cca. 70% (Anastasiu et al., 2007). Aurul extras de om la începuturile istoriei utilizarii sale provenea din depozite aluviale

(placersuri neconsolidate, de vârstă cuaternară) şi placersuri fosile (paleoplacersuri), adică din zăcăminte secundare, din cel puţin două cauze: pe de o parte, culoarea şi luciul caracteristice,

gratie inerţiei sale chimice, au atras atenţia omului primitiv, iar pe de altă parte, în zacamintele aluvionare, aurul atinge în general concentraţii mai mari decât în zăcămintele primare, deoarece procesele de dezagregare, transport şi eroziune, la care se adaugă greutatea specifica şi stabilitatea

chimică ridicate, au determinat concentrarea sa în aluviunile râurilor, fapt ce a permis o vvaalloorriiffiiccaarree aarrttiizzaannaallăă. Mult mai târziu, aurul a fost găsit în geodele de cuarţ din filoanele aurifere, care apăreau la zi, şi ca urmare a început cea de a doua etapă în istoria extracţiei aurului, mmiinneerriittuull.

  Zăcămintele secundare se formează pe seama celor primare, în urma dezagregarii şi alterării minereurilor aurifere. Materialul rezultat a fost transportat, apoi depus, aurul concentrându-se alături de mineralele cu greutate specifică > decât a bromoformului (=2,89 g/cm3), numite minerale grele. Aurul şi celelalte minerale grele formează asociaţii caracteristice în aluviuni cuaternare (nisipuri, gresii), care permit stabilirea unor arii sursă, sau care indică un anumit grad de maturitate al depozitului respectiv. Concentraţiile de minerale grele au valoare economică. În zăcămintele

secundare aurul apare ca pulbere, graunţi, foiţe, solzi, plachete, plăci, discuri, deci cu morfologie variabilă şi dimensiuni microscopice, submilimetrice, milimetrice, mai rar mai mari.

Zacaminte epitermale

12%

Zacaminte tip porphyry Cu-Au

10%

Zacaminte gazduite de roci

sedimentare (inclusiv tip Carlin)

12%

Zacaminte gazduite de

centuri de sisturi verzi9%

Alte tipuri de zacaminte

7%

Paleoplacersuri (tip

Withwatersrand)50%

Placersurile iau naştere în

faciesurile fluviatile şi deltaice

mature. Formarea lor depinde de intensitatea cu care s-au manifestat procesele de eroziune, transport şi depunere a mineralelor grele, a aurului în particular. Zăcămintele secundare de aur sunt

importante din punct de vedere economic, ponderea lor în ceea ce priveste aportul la cantitatea de aur extrasă la nivel mondial fiind de cca. 50% în cazul paleoplacersurilor, şi sub 7% daca se discuta

de aurul aluvionar (fig. 1). După Gimbutas (1989), descoperirea aurului în pietrişurile şi nisipurile bazinelor râurilor şi pârâurilor a avut loc în jurul anului 4000 î.Chr., însă există autori care o plasează mult mai timpuriu în jurul mileniului VII (Deshayes, 1976 în Manilici & Manilici, 2002). Dovezile arheologice directe plaseză începuturile exploatării aurului aluvionar în jurul anului 3000 î.Chr. în India, 1765 î. Chr. în China, 1400 î.Chr. în Europa, 1200 î.Chr. în Peru, 1122 î.Chr. în Corea şi 900 î.Chr. în Indonezia (Popescu et al., 2007). Oricum există părerea cvasiunanimă că aauurruull nnaattiivv eessttee pprriimmuull mmeettaall rreemmaarrccaatt ddee oomm ppee ssuupprraaffaaţţaa ssccooaarrţţeeii tteerreessttrree (Manilici & Manilici, 2002). Colectarea aurului din aluviuni a permis utilizarea lui alaturi de chihlimbar şi agat la

confecţionarea bijuteriilor neolitice (Manilici & Manilici, 2002). De altfel, şi primele obiecte de aur

ale civilizaţiilor antice au fost lucrate integral din metal nativ. Mitologia greacă aminteşte în acest

sens “expediţia argonauţilor în ţinutul Colchidei pentru aflarea lânei de aur”. Descoperirea aurului în aluviunile unor râuri a creat premisele exploatării acestora şi a

descoperirii de noi zacaminte. În istoria mai recentă a omenirii, aurul aluvionar avea să joace din nou un rol esențial, descoperirea lui în anumite zone ale Globului fiind la originea declanșării celebrelor “febre ale aurului”, care le-au adus bunăstare și progres; un moment crucial în istoria exploatării aurului l-a reprezentat descoperirea în anul 1848 a primei pepite de aur pe Valea Sacramento, la Sutter's Mill (California). Aceasta a declanşat aşa numita “febra a aurului californian’’, care s-a extins ulterior şi în Nevada, implicând peste o jumătate de milion de oameni. Ca urmare a acestei activităţi miniere intense, între 1849 şi 1869 producţia de aur a Californiei a variat între 77 şi 93 t anual (fig. 2).

“Febra aurului australiană” (sau “victoriană”) a început în anul 1851, odată cu descoperirea primului zăcământ de aur aluvial, în apropiere de Bathurst (New South Wales).

În anul 1896 se declanşează cea mai dramatică si importantă febră a aurului din istorie, cunoscută sub numele de “febra aurului din Klondike”. Deşi unii autori menţionează că în zonă au fost descoperite placersuri aurifere începând cu anul 1893, oficial se consideră că febra a fost declanşată de descoperirea unei pepite de aur în intestinele unui peşte pescuit din râul Tabbit Creek, afluent al râului Yukon, regiunea Klondike, la graniţa dintre Alaska şi Canada (Popescu et al., 2007).

0

100

200

300

400

500

600

700

800

1493

-160

0

1601

-170

0

1701

-180

0

1801

-181

0

1811

-182

0

1821

-183

0

1831

-184

0

1841

-185

0

1851

-185

5

1856

-186

0

1861

-186

5

1866

-187

0

1871

-187

5

1876

-188

0

1881

-188

5

1886

-189

0

1891

-189

5

1896

-190

0

1901

-190

5

1906

-191

0

1911

-191

5

1916

-192

0

1921

-192

5

1926

-193

0

ton

e au

r/an

Fig. 2. Evoluţia producţiei mondiale de aur de la descoperirea Americii până în preajma primului Război Mondial (date după Haiduc, 1940) (Popescu et al., 2007) Se observă impactul “febrei aurului” din California şi Klondyke (Alaska) asupra producţiei mondiale de aur.

California

Alaska

Tămaş-Bădescu (2010) menţionează cca. 241 de placersuri aurifere la nivel mondial, care ar

putea fi rentabile economic ţinând cont de tehnologia şi exigenţele actuale ale unui proiect minier,

dar numărul şi extinderea lor sunt mult mai mari. Cele mai multe sunt localizate în vestul SUA şi în

Alaska (fig. 3).

Fig. 3. Localizarea placersurilor aurifere şi rezerva geologică calculată pentru acestea (Tămaş-Bădescu, 2010)

Distribuţia aleatorie a aurului în zăcămintelor aluvionare, precum şi exigenţele legate de

protecţia mediului, creează mari dificultăţi în exploatarea placersurilor. De aceea, pentru cele mai

multe placersuri aurifere, se consideră că exploatarea este deocamdată neatractivă, prin urmare datele geologice despre acest tip de zăcăminte sunt limitate.

Cantitatea totală de aur prezentată de acelaşi autor pentru placersurile aurifere recente şi fosile

variază între cca. 0,2 t - > 2 miliarde t (fig. 4), media aritmetică fiind de cca. 462 t.

 

Frecventa cumulata (%)

20 40 60 80 100 120 140 160 180

Numarul zacamintelor

0

200

400

600

800

1000

To

tal a

ur

(to

ne)

To

tal a

ur

(t)

n = 196Carletonville (Africa de Sud) ~ 20070 tWelkom (Africa de Sud) ~ 18760 tCentral Rand (Africa de Sud) ~ 9425 tEast Rand (Africa de Sud) ~ 8780 tKlerksdorp (Africa de Sud) ~ 8575 tEvander (Africa de Sud) ~ 3700 tPass Peak Formation (SUA) ~ 1431tTarkwa (Ghana) ~ 1190 t

Zacaminte cu > 1000 t Au (~ 0.5% )

Oregon Gulch (SUA)

Fairbanks (SUA)

Hammonton (SUA)Nome (SUA)Dambuki (Rusia)

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

Fig. 4. Frecvenţa cumulată a cantităţii totale de aur pentru placersurile aurifere (Tămaş-Bădescu, 2010)

Din punct de vedere al cantităţii totale de aur ce le conţin, cele mai importante zăcăminte (fig. 3, 4 ) sunt (Tămaş-Bădescu, 2010): Carletonville (cca. 20070 t), Welkom (cca. 18760 t), Central

Rand (cca. 9425 t), East Rand (cca. 8780 t), Klerksdorp (cca. 8575 t), Evander, Africa de Sud (cca. 3700 t), Tarkwa, Ghana (cca. 1190 t), Pass Peak Formation (cca. 1431 t), Oregon Gulch (cca. 815 t), Fairbanks (cca. 499 t), Hammonton (cca. 334 t), Nome, SUA (cca. 334 t) şi Dambuki, Rusia

(cca. 329 t). Placersurile fosile din Africa de Sud sunt cele mai mari zăcăminte de aur din lume, concentrând peste o treime din cantitatea de aur a planetei.

Placersuri aurifere fosile

Procesele de eroziune, transport şi depunere a mineralelor grele s-au manifestat cu

intensitate mai ridicată în primele ere din trecutul geologic al planetei, cele mai importante zăcăminte fiind găzduite în depozite Arhaic superioare şi Proterozoic inferioare: Witwatersrand

(Africa de Sud), Tarkwa (Ghana), etc., dar şi in depozite sedimentare mai noi (ex. Pass Peak

Formation din SUA - Eocen inferior). Cele mai cunoscute exemple sunt conglomeratele aurifere şi uranifere de vârstă Proterozic

inferioară. Principalele zăcăminte apar în districtul aurifer Witwatersrand din Africa de Sud (fig. 5), în arealul Blind River de-a lungul ţărmului nordic al Lacului Huron (Canada) ( unde aurul apare ca subprodus al uraniului) şi în Serra de Jacobina, Bahia (Brazilia). Alte ocurenţe sunt cunoscute în Africa de Vest şi vestul Australiei. Rocile gazdă sunt conglomerate oligomictice care au o matrice bogată în pirită, sericit şi cuarţ. Mineralele aurifere şi uranifere (în principal uraninit) apar în matrice împreună cu alte minerale ale rocii detritice.

Fig. 5. Schiţa geologică a bazinului Witwatersrand, cu principalele câmpuri aurifere (Pretorius, 1986 în Popescu et al., 2007)

În Districtul aurifer Witwatersrand corpurile mineralizate par să se fi format într-un bazin intracratonic, relativ aproape de ariile sursa cu aur şi uraninit. Depozitarea a avut loc la interfaţa

dintre sistemul fluvial care a adus sedimentele din arealul sursă către vest şi nord şi sistemul litoral - lacustru care a prelucreat materialul. Arealul mineralizat s-a format ca şi conurile fluviale construite în punctele de vărsare.

Zăcămintele de aur şi uraniu din bazinul Witwatersrand formează una din cele mai mari unităţi metalogenetice de pe glob. Industriile care s-au dezvoltat au facut din Africa de Sud principalul producător de aur al lumii. Se estimează că din cele peste 196 000 t aur care au fost extrase până acum la nivel mondial, cca. 43 500 provin din zăcămintele de la Witwatersrand. Cu toate aceastea, bazinul încă mai conţine 45% din rezervele de aur cunoscute, luându-se în calcul o rezervă excepţională de peste 22 000 t, cu conţinuturi de peste 7,5g/t aur (Popescu et al., 2007).

AURUL ALUVIONAR DIN ROMÂNIA

Pe harta substanţelor minerale utile din România, publicată de Institutul Geologic al României în anul 1984, sunt figurate doar cinci areale cu ocurenţe de aur aluvionar, respectiv Pianu, situat la nordul Munţilor Sebeş, Cibin Olt - pe rama nordică a Carpaţilor Meridionali, Râureni, situat pe rama sudică a Carpaţilor Meridonali, Valea Arieşului din Munţii Apuseni şi Nera/Bozovici din Munţii Banatului. Astfel de ocurenţe sunt mult mai numeroase, extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg răspândită pe teritoriul României de-a lungul istoriei. Activitatea a început în perioada pre-romană şi a continuat, cu intermitenţe, până la începutul secolului XX. Analizând şi sintetizând informaţii din diverse surse geologice şi istorice, Tămaș-Bădescu (2010) a numărat peste 125 de zone cu ocurenţe de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul României (fig. 6): ”Contextul geologic al Romaniei a fost favorabil formării unor depozite aluvionare purtătoare de aur (...), regimul climatic şi pluviatil au favorizat activitatea de recuperare

a aurului din aluviunile râurilor, în special în zona Transilvaniei”. Aurul aluvionar se găseşte în România în terasele cu pietrişuri şi nisipuri de la Valea lui

Stan, Pianu de Sus, Cândeşti, în nisipurile văilor ce străbat regiuni aurifere: Olt, Jiu, Nera, Argeş, Bistriţa Aurie, Mureş, Arieş, Ampoi, Geoagiu, Sebeş, Someşul Cald, Someşul Mic, Someşul Mare,

Crişul Alb, Crişul Negru, Strei, Lotru, Olăneşti, Buzău, Ialomiţa, etc. (fig. 6).

Pentru Epoca Bronzului,  M. Rusu (1972) semnalează spălătorii de aur la: Borlova, Bolvaşniţa, Turnu, Valea Mare şi Oraviţa în Banat; Găina, Balomireasa, Vidra, Bistra, Câmpeni, Roşia Montană, Sălciua, Caraci, Barza, Criscior, Ruda, Săcărâmb şi Someşul Rece în Mţii Apuseni; Băiţa, Cavnic şi Băiuţ în zona Baia Mare; Atid şi Lupeni (Harghita), Lupoaia (Beiuş), etc. Din cele 137 de spălătorii de aur din Transilvania, 73 sunt datate în Epoca Bronzului (Halstatt).

Cercetările arheologice relativ recente arată că începuturile activităţilor de exploatare şi prelucrare organizată a aurului aluvionar din centrul şi vestul Transilvaniei aparţin Neoliticului

târziu, cca. 2800-2500 î.Chr. (Cigudean, 1985 în Tămaş-Bădescu, 2010). Arheologii indică mai mai multe situri din Transilvania şi Banat în care au fost găsite evidenţe

ale activităţii de spălare a aurului din aluviuni în Epoca Bronzului, o activitate destul de răspândită. Cel mai vechi obiect legat de exploatarea aurului descoperit in România este considerat a fi

covata din lemn pentru spălarea aurului de la Căpuş, în judeţul Maramureş (fig. 9), ce datează din Epoca Bronzului târziu (1300-1200 î.Chr.) (Popescu et al., 2007).

Fig. 6. Ocurenţe de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul României (Tămaş- Bădescu, 2010)

Fig. 7. Harta cu siturile exploatărilor aluvionare de aur din perioadele preromană, romană şi evul mediu aflate pe teritoriul României. Siturile au fost documentate arheologic sau istoric (compilaţie din mai multe surse, după Tămaş-Bădescu, 2010).

În perioada preromană aurul era extras mai ales din aluviunile râurilor, aşa cum de altfel

istorici de prestigiu ca Herodot şi Plinius cel Batrân au şi consemnat la vremea lor. Totuşi, siturile

cu exploatări aluvionare dacice documentate arheologic sunt puţine. În schimb, cele care provin din perioada romană, de asemenea documentate arheologic, sunt numeroase (fig. 7). Este posibil ca în perioada ocupaţiei, romanii să fi preluat exploatările de aur aluvionar ale dacilor (Tămaş-Bădescu,

2010). Recunoaşterea şi cercetarea lucrărilor miniere vechi, antice sau medievale, sunt ţintele

cercetărilor de arheologie minieră, fiind în sine activităţi dificile. Exploatările ce au funcţionat în albiile râurilor şi afluenţilor acestora sunt imposibil de identificat în teren în zilele noastre. Cele

localizate în zonele de terasa ale râurilor pot fi identificate printr-o analiza detaliată a morfologiei terenului, aşa cum a fost cazul localităţii Pianu (jud. Alba) şi a împrejurimilor sale (Tămaş-Bădescu, 2010).

Investigaţiile efectuate de S. Tămaş-Bădescu şi colaboratorii săi pe rama nordică a Munţilor

Sebeş, mai ales în împrejurimile localităţii Pianu, ale căror concluzii au fost prezentate cu ocazia

susţinerii tezei de doctorat la Universitatea din Bucureşti (2010), au relevat că o metodă utilizată

frecvent în antichitate (cel puţin în perioada romană) pentru exploatarea aluviunilor aurifere era extracţia hidraulică, prin construirea unui sistem de canalizare a apei (apa pluvială şi apa colectată

din izvoare), la baza căruia fracţia grea şi aurul se colectau pe blana animalelor. Câteva sisteme

complexe de canale pentru exploatarea aurului, provenind din vremea dacilor, au fost localizate în zona Pianu, jud. Alba (fig. 16), dar şi în alte zone situate pe rama nordică a Mţilor Sebeş. Factorii

naturali (eroziune, alunecari de teren etc.) şi antropici (agricultură, construcţii, împăduriri, etc.) au

contribuit la modificarea morfologiei terenului, precum şi la ştergerea urmărilor activităţii miniere

antice. Primii locuitori din zona Roşiei Montane de azi erau scito-agatârşi şi geto-daci şi se ocupau cu

extragerea aurului şi a argintului din albiile râurilor Mureş şi Arieş, dar şi de pe celelalte văi din Mţii Metaliferi. Meşteşugul extragerii şi prelucrării aurului se consideră a fi fost preluat de daci de la agatârşi. Izvoarele istorice susţin că aceste popoare recuperau aurul din nisipul albiilor râurilor (Sîntimbrean et al., 2006).

Urmele unor vechi exploatări de aur aluvionar se pot observa în zilele noastre, atât în aval de confluenţa cu Valea Abrudului (ai cărui afluenţi drenează zăcămintele de la Roşia Montană şi Bucium), cât şi în amonte de aceasta, pe Arieşul Mic, până aproape de localitatea Avram Iancu.

După Tămaş-Bădescu (2010), rezultatele programului de probare ale aluviunilor Arieşului susţin

ipoteza deja prezentată mai sus, că aurul din aluviunile sale provine nu numai din zăcămintele epitermale, ci şi din mineralizaţiile de tip shear zone (asociate cu zone de forfecare) din Mtii

Apuseni. Aurul din aluviuni era recuperat prin metode gravitaţionale, folosindu-se unelte de tipul

trocului, hârlostei (o scândură lată, înclinată) (Brana, 1958), şaitrocului (>germ. Scheidetroc), un troc confecţionat din lemn de paltin (fig. 8) în Mţii Apuseni sau din metal, al hurcii (o scândură înclinată, acoperită cu blană de oaie) (fig. 10) construită din lemn sau din piatră (Popescu et al.,

2007). Șaitrocul a fost utilizat cu succes în timpurile istorice la separarea aurului din minereul măcinat în cuvele şteampurilor, minerii din Roşia Montană şi Bucium fiind extrem de pricepuţi la

această îndeletnicire, din moment ce reuşeau să separe după densitate mineralele cu şaitrocul (Jude,

2011). Deşi în prezent şaitrocul a fost înlocuit cu alte procedee tehnologice în industria minieră,

totuşi utilizarea lui face parte din activitatea de prospecţiune geologică pentru mineralele grele din

depozitele detritice. “Băişagul” este o ocupaţie istorică specifică pentru locuitorii Ţării Moţilor. Ei foloseau hurca

şi şaitrocul pentru extragerea aurului din nisipul aluviunilor de pe Arieş, Ampoi, Crişul Alb cu văile

afluente (Jude, 2011).

         

Fig. 9. Covata din lemn de la Căpuş datează din perioada bronzului târziu (Roman et al., 1982 în Popescu et al., 2007)

Fig. 8. Şaitroc din lemn caracteristic zonei Mt. Apuseni sfârşitul sec. XIX (Popescu et al., 2007)

Fig. 10. Recuperarea aurului aluvionar cu ajutorul hurcii pe râul Arieş (România, sfârşitul sec. XIX) (Popescu et al., 2007)

În secolele XV-XVIII Cioara a constituit a doua zonă ca importanţă în ceea ce priveşte exploatarea aurului aluvionar din Transilvania (Popescu et al., 2007). Aurul necesar economiei se extrăgea în Moldova şi Ţara Românească din nisipurile râurilor, aşa cum se întâmpla în zona Râmnicu Vâlcea (Maghiar & Olteanu,1970). Informaţiile călătorilor străini se referă la aluviunile râurilor Lotru, Jiu, Olt, Olăneşti, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Bistriţa, etc. Şi în sec. XVIII extragerea aurului din nisipurile Olteniei era în toi: numărul spălătoriilor de aur crescuse, pe Valea Băieşilor, la Perişani, etc. La 9 aprilie 1859 se pun în aplicare, cu începere de la 1 mai 1859, două statute miniere aprobate prin ordonanţa ministerială din 14 decembrie 1859, din care Statutul general minier pentru regiunile miniere ale districtului vechi aurifer şi pentru întrega spălătorie de aur din râuri din

marele Principat al Ardealului, ce reglementa activitatea spălătoriilor de aur care exploatau nisipurile şi prundişurile din albiile râurilor ce străbăteau comunele Sebeş, Pianu Românesc, Răbău,

Sebeşel, Pianul Săsesc şi Pretura Sebeşului (Baron, 2006).

După 1990, la nivel național a fost desfășurat un program de probare a aluviunilor râurilor, în zonele cu balastiere (http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf) (fig. 11). S-au reconfirmat rezultatele obținute cu ocazia activităților de prospecțiune și explorare desfășurate de geologi

înainte de 1989, potrivit cărora aurul este prezent în aluviunile râurilor ale căror afluenți drenează zone cu mineralizații aurifere cunoscute, exploatate sau nu până azi. Conținuturi interesante de aur au fost obținute în aluviunile râurilor ale caror afluenți drenează zone cu mineralizații de tip shear zone (asociate unor zone de forfecare), cum sunt cele din Carpații Meridionali.

Fig. 11. Rezultatele programului de probare a aluviunilor recente ale unor râuri din România, exploatate pentru materiale de construcţie (Tămaş-Bădescu, 2010)

Galcenco et al. (1995) a consemnat conţinutul de aur în diferitele fracţii granulometrice ale unor probe tehnologice extrase din aluviunile râurilor din România, obţinând o variaţie de 0,10-0,43 g/t (tab.) (Tămaş-Bădescu, 2010).

Tab. Conţinutul de aur în probele tehnologice prelevate din aluviunile unor râuri din România (Galcenco et al., 1995 în Tămaş-Bădescu, 2010)

Au (g/t) Râul Localitatea

Fracţia -1mm Fracţia -3mm Fracţia -7mm Moldoveneşti 0,26 0,15

Corneşti 0,31 0,28 Arieş Mihai Viteazu 0,36 0,15 Captalani 0,135

Mureş Vinţu de Jos 0,18 Orăşeni 0,43 0,17 Jupa 0,22 Prisaca 0,20 C. Daicoviciu 0,14

Timiş

Topolniţa 0,18 0,10 Izvorul Barzei 0,22 0,20

Dâmboviţa Viişoara 0,12

Deşi rezultatele obţinute par promiţătoare, în urma unei probări sistematice efectuate în

perioada 1990-1992 pe materialului prelucrat în staţiile de sortare (balastiere) amplasate pe râurile Mureş (între localităţile Galaţiu şi Dobra), Strei (între Subcetate şi Băcia) şi Crişul Alb (lânga

Rapsig), măsuratorile au dat conţinuturi slabe. Astfel, conţinutul mediu de aur la alimentare (ce reflectă conţinutul mediu de aur în depozitul aluvionar recent) în staţiile de sortare menţionate, s-a situat între 0,0018- 0,0373 g/t. Conţinutul mediu de aur la alimentare în balastiera de la Captalani a fost de 0,007 g/t, iar in balastiera de la Vinţu de Jos de 0,0229 g/t. Conform Tămaş-Bădescu (2010),

diferenţele se datorează atât modului în care s-a raportat conţinutul de aur (la întregul volum de material extras sau la volumul unei fracţii granulometrice), cât şi existenţei unor deficienţe privind

recuperarea aurului în cadrul staţiilor de sortare şi calitatea aluviunilor (zonele cele mai favorabile

pentru acumularea aurului nu corespund cu zonele în care se acumulează aluviunile ce îndeplinesc cerinţele calitative privind exploatarea lor ca materiale de construcţie).

Valea Oltului Brana (1958) menţionează că aurul a fost găsit în aluviunile cuaternare din lungul Văii Oltului, provenind în cea mai mare parte din Mţii Lotrului, unde se găsea ca ‘’firişoare de aur”, în

Valea Baranga (afluent al p. Ruda, ce se varsă în Olt), în SE comunei Bercioiu, Valea Bisericii, la sud de Găeşti, în malul stâng al Oltului (aici au fost spălate nisipuri cu cca 0,5 g Au/m3), la SE de

Gura Văii, la sud de Fedeleşoiu, Lespezi Fedeleşoiu şi la Râureni, începând din Malul Cucoanei în

sud (0,2 g Au/m3). Aurul şi alte minerale grele din aluviuni (ilmenit, magnetit, granaţi) provin din spălarea

acumulărilor din cristalinul Mţilor Făgăraş, cum este cazul ocurențelor enumerate mai sus, dar și din Bazinul Transilvaniei (Borcoş et al., 1984). În legătură cu această ultimă sursă a aurului din lungul Văii Oltului, foarte interesant este că Haiduc (1940) arată că ar fi putut exista în trecut exploatări ale aurului aluvionar la 15 km SE de Mediaș, odată ce pe harta Marelui Stat Major Ungar, la foaia Dumbrăveni, se poate identifica localitatea Sasz-Zalatna=Slanga (>slavon. zlato=aur), iar pe dealurile satului Mazărea se vede inscripția “Auf dem Goldgruben”. Din punct de vedere morfologic, aurul apare ca solzişori, fluturaşi, foiţe în masa unor granule de cuarţ, aur pulverulent.

Zăcămintele de aur se găsesc în nisipurile şi pietrişurile vechilor cursuri ale Oltului ce apar

sub formă de terase. În trecut, aurul aluvionar s-a exploatat intens, dovadă fiind nume de comune ca Aurari, Ruda, Rudari, dar încă din 1940 Haiduc nu dădea activităţii de exploatare prea mari şanse

de rentabilitate. Câțiva ani mai târziu, în 1958, Brana va avea o altă opinie, propunând o mai temeinică explorare geologică a acestor aluviuni pe viitor, nu numai pentru aur, ci şi pentru alte

“minerale rare”. Fineţea aurului din aluviunile situate de-a lungul Văii Oltului este de cca. 888,8‰ aur şi

111,2‰ argint (Haiduc, 1940).

Muntii Sebes Haiduc (1940) consemnează “nisipurile şi pietrişurile aurifere ce provin de aici” – adica M-

tii Sebes , care au fost exploatate mai ales pe vremea romanilor, dar şi în vremurile mai recente,

uneori cu bune rezultate. Sunt descrise destul de amănunţit şi localizate precis, în nordul Mţilor

Sebeş, cca. 4-14 km latime și paralel cu aceștia 18-19 km, între comunele Pianul de Sus, Cioara,

Șibot, Sebeşul Săsesc, Petrifalău şi Călnic. Grosimea aluviunilor variază între 0,3-6 m. Cele mai

importante sectoare au fost pentru istoria exploatării aurului aluvionar, la Dealul Mare, Pianul de Sus şi Cioara, unde “nisipurile aurifere au fost de nenumărate ori întoarse şi spălate pe hurcă şi

alese cu şaitrocul. Aurul are o fineţe de 905‰, găsindu-se uneori pepite de zeci de grame greutate”

(Brana, 1958).

La SE de Dealul Mare, pietrișurile conțin 0,4-1,5 g/t aur, dar au existat și zone mai bogate, care au fost deja exploatate (Haiduc, 1940). Regiunea dintre Pianu de Sus și Cioara a fost exploatată, extrăgându-se 0,1-0,9 g/t aur fin (Haiduc, 1940).

La Pianul de Sus există un câmp metalogenetic cu aur aluvionar (Popescu, 1986), unde aluviunile de pe Valea Pianul de Sus conţin acumulări detritice de aur, sub formă de grăunţi, plăcuţe, solzi, cuiburi, rar pepite, diseminate în nisip, cărora li se asociază ilmenit, magnetit, hematit, zircon, rutil, pirită, granaţi, apatit, si chiar platina nativa, etc. Originea metalelor este în şisturile cristaline ale zonelor de forfecare din Mt. Sebes şi in rocile eruptive din zona nordică a

acestora. Finețea aurului în aluviuni este de 902-908‰ (Haiduc, 1940). Exploatarea aluviunilor aurifere din Mții Sebeș era deja abandonată în 1940 (Haiduc, 1940).

Valea Streiului

Ocurențele cu aur aluvionar au fost descoperite în albia inferioară a Streiului. Aluviunile au fost în parte exploatate pe porțiunea din apropiere de Simeria în anii 1909-1914 de Heinrich Paikert. Haiduc (1940) constată că aurul seamănă perfect cu ''acela din șisturile cristaline ale Carpaților Meridionali''. Originea aurului este în rocile Mților Sebeş și Poiana Ruscă.

Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Streiului era abandonată în 1940 (Haiduc, 1940).

Valea Jiului Despre aluviunile aurifere din Valea Jiului se vorbește în literatura de până în 1940. Sursele

geologice ale aurului aluvionar sunt Mții Lotrului şi M-tii Cimpii, de unde este adus de afluenții

Jiului de Est si Jietului. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Jiului era abandonată în 1940 (Haiduc, 1940).

Muntii Apuseni În Munții Apuseni Haiduc (1940) separă două tipuri de aluviuni aurifere:

- aluviuni aurifere provenite din zăcăminte aurifere

- aluviuni aurifere provenite din prelucrarea minereurilor aurifere, cu exploatarea cărora se îndeletniceau oamenii sărmani ai Apusenilor, pe care autorul îi vedea pe lângă șteampuri că triau nisipul, spălau noroiul și extrăgeau aurul pe petice de lână sau cu hurca. Haiduc (1940) amintește și alte aluviuni aurifere importante în trecutul istoric, cum sunt cele

din lungul Crișurilor, Ampoiului, Mureșului. Aurul din aluviunile cuaternare din lungul Văii Arieşului provine din zăcămintele de la Baia

de Arieş şi Roşia Montană şi din mineralizaţiile de tip shear zone (asociate cu zone de forfecare)

din Mtii Apuseni. În aluviuni, aurul se găseşte alături de pirită, ilmenit, granaţi, zircon, amfiboli, sau piroxeni, cuarţ, sfen, magnetit, epidot, zoizit, monazit, rutil, staurolit, apatit, turmalina, kianit, anatas, cassiterit, sfalerit, galenă (Borcoş et al., 1984). În lungul Mureșului a fost efectuată între anii 1909-1914 o activitate de explorare cu rezultate slabe (Haiduc, 1940).

Banat

În regiunea Banatului s-a semnalat prezenţa aurului în aluviunile din lungul râului Nera şi al afluenţilor săi (Brana, 1958). Zona de forfecare Nerganița de la obârșiile râului Nera gazduiește structuri aurifere ce ar putea fi interesante în viitor din punct de vedere economic, fiind totodată aria sursa a aurului exploatat de-a lungul istoriei din aluviunile situate la 20-30 km distanță aval. În prezent diverse companii din Serbia exploatează aurul aluvionar de pe Nera cu bune rezultate (http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf).

EXTRAGEREA AURULUI ALUVIONAR ÎN TRECUT

I. Cel mai adesea, minerii lucrau pe cont propriu, îndeletnicindu-se cu spălarea a mii de

"porții" de apă amestecată cu nisip și pietriș aurifer, scoase din râu. Se lucra în general cu șaitrocuri din lemn. Randamentul a crescut odată cu utilizarea unor jgheaburi mari sau rampe, prin care trecea apa amestecată cu nisip aurifer, aurul depunându-se la fundul jgheabului și fiind apoi cules cu atenție. Jgheaburile erau uneori captușite cu țesaturi de lână de oaie pentru a reține aurul (hurci), alteori aveau pe fund sanțuri care, de asemenea, îl rețineau.

În acest mod au extras minerii români aurul din aluviuni, mai ales în zona Mților Apuseni. Metoda este încă utilizata, în versiuni îmbunătățite desigur, atât la noi, cât și în Africa (fig. 12), Canada (fig. 13) și Alaska.

Fig. 12. Şaitroc metalic (Burkina Fasso, 2000) (Popescu et al., 2007)

Fig. 13. Şaitroc din plastic (Canada, 2000) (Popescu et al., 2007)

II. Mineritul hidraulic a fost aplicat de minerii californieni în secolul al XIX-lea: apa era condusă prin canale, jgheaburi și țevi tot mai înguste, presiunea crescând mereu, până când se obțineau tunuri cu apă, cu ajutorul cărora era spulberat solul aluvionar bogat în aur, amestecul de apă și pietriș fiind canalizat spre jgheaburile în care se depunea aurul (fig. 14, 15).

Fig. 14. Exploatarea aluviunilor aurifere în California la sfârşitul sec. XIX (Popescu et al., 2007)

Fig. 15. Exploatarea aluviunilor aurifere în Canada la sfârşitul sec. XIX (Popescu et al., 2007)

Deși economic eficientă, impactul asupra mediului al acestei metode era catastrofal: se modifica relieful, apa încărcată cu sedimentele rezultate din aceste exploatări se vărsa în râuri, colmatându-le ori modificându-le cursul, uneori declanșându-se inundații (http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf).

Iaz pentru stoc area apei

Fig. 16. Imaginea unor canale de exploatare hidraulicăa a aluviunilor aurifere de la Pianu. În fundal se observă marginile unui iaz de colectare şi stocare a apei (Tămaş-Bădescu, 2010).

Extracţia hidraulică, prin construirea unui sistem de canalizare a apei, la baza căruia fracţia grea şi aurul se colectau pe blana animalelor, a fost o metodă utilizată la Pianu, jud. Alba (fig. 16) şi în alte zone situate la nord de Mţii Sebeş, deşi la scară mai mică (Tămaş-Bădescu, 2010).

COMPONENTELE UNUI PROIECT MINIER MODERN DE EXTRACŢIE A AURULUI ALUVIONAR

1. Explorarea Programul de explorare propus și aprobat de către Agenția Națională pentru Resurse

Minerale (ANRM) pentru cercetarea geologică a acumulărilor de aur aluvionar și metale grele dintr-un perimetru include: lucrări de cartare în detaliu, lucrări miniere ușoare, foraje geologice, probare, analize de laborator, ridicări topografice, documentații geologice, cercetări tehnologice de preparare și lucrări de refacere a mediului (http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf)

2. Extragerea aurului și a altor metale din aluviuni Etapele procesului de extracție a aurului și a metalelor grele din aluviuni includ

dragarea/excavarea și spălarea/concentrarea aluviunilor, utilizând tehnologii performante de mare capacitate (fig. 17, 18). Se pot procesa 500–1000 t aluviuni/oră.

Echipamentele recuperează gravitațional metalele grele și cuprind: separatoare centrifugale, boluri centrifugale, mese separatoare, ecluze.

Ratele de recuperare sunt extrem de eficiente, de la pepite de aur de 2" până la fire de dimensiuni de 1 micron (http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf).

Fig. 18. Excavator de mare capacitate (34 m3), utilizat în exploatările aurifere actuale de suprafaţă

Fig. 17. Draglina pentru exploatarea aurului aluvionar la Zaamar (Mongolia, 2003) produce în medie 12 kg de aur pe an (Popescu et al., 2007).

Descrierea mineralogică a aurului aluvionar din probe

Stabilirea surselor aurului aluvionar reprezintă o problemă departe de a fi rezolvată, deoarece implică studiul sedimentologic și mineralogic amănunțit, inclusiv cu tehnici analitice moderne (microscopie electronică, difractometrie RX), al fragmentelor materialului clastic, dar și al particulelor aurifere din componența placersurilor, precum și studiul geochimic si metalogenetic al aluviunilor și zăcămintelor primare care le alimentează. Studiul morfologic, structurile, finețea, compoziția chimică, gradul de recristalizare, incluziunile gazoase, structurile relicte din aurul aluvionar reprezintă primul pas pentru precizarea sursei aurului din placersuri, în anumite condiții, asupra cărora informațiile sunt limitate la lucrări ce publică date despre aurul aluvionar din fosta URSS (Javorovskii, 1900, Vernadskii, 1922, Dunn, 1928, Bilibin, 1938, Petrovskaia & Fastalovich, 1952, 1955, Pereliaev, 1953, Burachek, 1955, Alibov, 1960, Siniughina, Lapin, 1967, Grigorieva, 1968, Nikolaeva, 1968, Rozhkov, 1968, Timofeev, 1968, Firsov, 1969, Polianitin, 1969, Saprikin & Jablokova, 1970, Silo, 1970, Fischer, 1970, Smolin, 1970, Petrovskaia, 1973), la care se adaugă relativ puține articole despre aurul aluvionar din Canada, SUA (McConell, 1907, Warren, Thompson, 1944, Desborough, 1970), Noua Guinee (Fisher, 1935, 1945), Brazilia (Freise, 1931). De asemenea, terminologia a fost adaptată, în sensul atribuirii de noi semnificații unor noțiuni clasice de geologie. Probele care au fost alocate acestei etape a studiului aurului aluvionar au fost lucrate în Laboratorul de Paleobotanică şi Palinologie al Facultăţii de Geologie şi Geofizică din Universitatea

Bucureşti, cu sprijinul dnului conf. dr. Mihai Popa, faţă de care îmi exprim întreaga gratitudine.

Aurul a fost examinat cu stereomicroscopul STEMI 2000-c, pentru a se studia dimensiunile, aspectele morfologice ale granulelor, structurile relicte, peletizarea, incluziunile de minerale primare sau urmele lăsate de detaşarea acestora din materialul clastic în timpul transportului de la

sursă la zona de depunere, gradul de sortare al aurului aluvionar şi gradul de abraziune. Granulele

de aur aluvionar au fost fotografiate prin ataşarea unui aparat Canon A640 PowerShot la microscop,

si prelucrate digital cu ajutorulnsoftului Axiovision, cu modul de extensie de imagine Extended Focus Acquisition. Cu amabilul suport al dnului dr. Bogdan Constantinescu și dnei dnd. Daniela Cristea-Stan de la IFIN-HH, cărora le multumesc pe această cale, a fost posibilă efectuarea unor analize cu caracter neinvaziv pe probe de aur aluvionar din Romania, existente în Muzeul Aurului Brad, utilizând spectrometrul XRF portabil X-MET 3000TX. Acesta este un analizor elemental portabil cu aplicaţie de bază în analiza aliajelor, solurilor, probelor geologice şi artefactelor arheologice. Principiul său de funcţionare se bazează pe fluorescenţa de raze X, utilizând ca sursă de excitaţie un tub de raze X cu anod de Rh. Tensiunea maximă ce poate fi aplicată pe tub este de 30 KV. Datorez mulţumiri dnului ing. geolog Grigore Verdeş şi dnei tehn. geolog Ana Ursoi de la

Muzeul Aurului Brad, pentru susţinerea acordată activităţii de cercetare ştiinţifică din cadrul acestei

teme. Parcurgerea bibliografiei în limba rusă a fost posibilă cu ajutorul lui Ion Francovschi, masterand la Facultatea de Geologie şi Geofizică, căruia îi adresez multumirile mele.

1) Neoformațiile aurului aluvionar Aurul din placersuri păstrează în parte caracteristicile morfologice primare, dar, sub acțiunea factorilor mecanici și chimici pot suferi modificări esențiale. Se cunosc și așa-zisele neoformații cu caracter local ale aurului din placersuri, care dovedesc posibilitatea de redepunere chimică a

acestuia (Lindgren, 1928, Vernadskii, 1922, Bilibin, 1938, Schneiderhöhn, 1955, Ramdohr, 1960). Astfel, după Petrovskaia (1973) aurul din placersuri poate fi: primar, primar parțial modificat și neoformat. Particularitățile morfologice ale neoformațiilor sunt similare cu cele care iau naștere prin precipitarea coloidală a aurului (Borries, Kausche, 1940 în Petrovskaia, 1973). 2) Finețea Finețea aurului indică puritatea, adică conținuturile de aur din aliaj exprimate în ‰. În ceea ce privește finețea aurului din placersuri, aceasta crește de la 600-700‰pentru aurul care provine din zăcăminte primare epitermale, la >850 ‰ pentru aurul din zăcăminte primare hipotermale. Diversitatea valorilor de finețe pentru aurul nativ din același depozit aluvionar indică surse heterogene din punct de vedere genetic care alimentează placersurile (Warren, Thompson, 1944, în Petrovskaia, 1973). În plus, aprecierea surselor este îngreunată de gradul ridicat de contaminare a probelor de aur aluvionar, precum și de selectarea nepotrivită (aleatorie) a eșantioanelor din teren.

3) Formele si structurile relicte În general în placersurile aurifere, alături de o anumită predominanță a morfologiei, care

trădează un grad ridicat de sortare și rulare a aurului, se descoperă și aur cu trăsături morfo-structurale primare, inclusiv cu mulaje ale unor minerale care s-au desprins pe parcursul transportului fragmentelor de rocă din aria sursă spre locul de depunere, în care aurul juca rol de liant pentru acele minerale (cu duritate mai ridicată). Conservarea acestor particularităţi “primare” este consecinţa durităţii scăzute (softness) (2,5-3), dar şi a maleabilităţii şi ductilităţii aurului, care nu permit fragmentarea cristalelor şi agregatelor

sale. Este ceea ce se poate vedea în foto 6 Pl. III, foto 9, 10 Pl. V, cu aur aluvionar de la Valea Pianului, dar mai ales in foto 12, 13 Pl. VII şi foto 14 Pl. VIII, cu aur aluvionar din Serbia. Pe de

altă parte, peletizarea (pelletizing) afectează în principal părţile de pe suprafaţa fragmentelor de aur, în timp ce în cavităţi se pot prezerva în timp neregularităţile “primare”. O astfel de situaţie există în cazul aurului de la Valea Pianului, foto 10 Pl. V. Împreună cu aurul, în placersuri apar adesea fragmente de cuarţ, aşa cum se observă în foto

6 Pl. III şi foto 9 Pl. V Valea Pianului, foto 13 Pl. VII Serbia, sau de minerale melanocrate dure

(turmalina ?), cu reflexe brun-roşcate şi contur idiomorf (cu caracter primar) ca în foto 3 Pl. II

Valea Oltului, foto 6 Pl. III, foto 9 Pl. V Valea Pianului. In ambele situatii, aceste minerale sunt martorii contextului geologic primar din care s-a desprins aurul. La origine, fragmentele de cuarţ făceau parte împreună cu aurul din roca primară. Prin desprinderea din aria sursă, roca putea elibera treptat, în funcţie de dinamica mediului de transport şi de distanţa faţă de aria sursă, particulele de

aur, atât pe cele conţinute în cuarţ, care vor conserva în depozitele aluviale o morfologie apropiată de cea originară (relicte), cât şi pe cele din roca iniţială, care vor suferi deformări semnificative.

Eliberarea particulelor de aur din agregatele minerale primare depinde de: viteza de deplasare a materialului clastic în placersuri, mărimea clastelor şi duritatea lor, durata de deplasare, frecvenţa

de spălare a materialului, gradul de deformare a minereului primar şi modificările hipergene

(oxidarea) (Petrovskaia, 1973). 4) Dimensiunea şi morfologia fragmentelor de aur aluvionar

Haiduc (1940) sublinia că aurul din aluviunile situate de-a lungul Văii Oltului, are morfologie variabilă în funcţie de distanţa faţă de aria sursă: aurul situat mai aproape de aceasta este sub formă de “placi, foi si frunze”, pe când aurul din aluviunile mai îndepărtate este sub formă de “solzişori lenticulari şi fluturaşi neregulaţi, amestecaţi cu aur pulverizat”. Aurul este cu atât mai

“fărâmiţat”, cu cât este transportat pe distanță mai mare.

Studiul morfologiei aurului aluvionar din lungul Văii Oltului din probele alocate acestui studiu, precum şi din cele găzduite de Muzeul Aurului Brad (foto 4, PL.II ) confirmă descrierea de

mai sus, la care se poate adăuga constatarea că predomină contururile hipidiomorfe şi particulele

grunjoase, cu suprafeţele parţial sau total şagrinate, cu sortare medie. Mai rar se poate observa un

grad avansat de aplatizare, rulare și sortare (foto 1, Pl. I), care indică apartenența la un depozit de terasă. În toate probele analizate se constată un anumit grad de rotunjire a aurului aluvionar , uneori avansat, cu excepţia aurului din Valea Pianului foto 10 Pl.V şi Serbia foto 12, Pl. VII. Ultimul

provine din mineralizații din zone de forfecare (Popescu et al., 2012). Rotunjirea aurului depinde nu numai de dinamica mediului de transport şi de distanţa faţă de aria sursă, ci şi de compoziţia

materialului clastic. Dacă predomină clastele dure (ex. pietrişurile), particulele aurifere sunt mai

rotunjite decât dacă există o compoziţie argilo-nisipoasă dominantă. Aurul slab rotunjit se întâlneşte în placersurile eluviale şi aluviale, fiind legat de distrugerea

clastelor dure purtătoare de aur. De remarcat este intervalul destul de larg al dimensiunilor granulelor, de la 1000 µm la 1-2

mm (foto1, Pl. I) şi de la miimi de mm la <0,5 cm (foto 4, Pl.II).

O menţiune specială trebuie făcută în legătură cu aşa-numitele particule “plutitoare” ale

aurului, de la cele cu dimensiuni coloidale până la max. 0,1 mm. În literatură sunt amintite proprietăţile hidrofobe ale suprafeţei acestora, posibilitatea de a fi transportate la distanţe mari faţă de aria sursă de către fluxul de apa, dar şi de a fi reţinute pe fundul albiei cursurilor de apă prin

adsorbţie de către particulele argiloase (Petrovskaia, 1973). Problema cu aurul “micronic-flotant” este aceea că după ce este eliberat din minereu, migrează sub formă de particule coloidale, fiind transportat în apa râurilor la distanţe foarte mari, astfel că cca. 50% sau chiar mai mult se pierde prin dispersie pe suprafeţe întinse la poalele munµilor, ale câmpiilor premontane (Firsov, 1969,

Syrovatskih, 1970 în Petrovskaia, 1973). Pe suprafaţa aurului aluvionar din probele acestui studiu se mai pot observa depresiuni şi cicatrici, urmare a ciocnirii cu particulele clastice dure, ascuţite, în timpul transportului de la sursă la zona de depunere. 5) Gradul de sortare a aurului aluvionar (granulometria particulelor aurifere din placersuri)

Sortarea materialului clastic şi îndepărtarea aurului “micronic - flotant” au dus la concluzia

că dimensiunile medii ale particulelor de aur din placersuri sunt mai mari decât în zăcămintele primare ce le alimentează. In legatură cu acestea, se calculează un coeficient de extindere, ce reprezintă raportul dintre procentele de aur cu dimensiuni<0,1 mm din zăcămintele primare şi cele

din placersuri (Petrovskaia, 1973). Razumovskii (1939) a demonstrat că distribuţia particulelor de aur din placersuri se supune legii distribuţiei log-normale (log-normal distribution). Șilo (1970) a stabilit însă dependenţe concrete ale dimensiunilor particulelor de aur de deviaţia albiei cursului de apă în lungul cărora au fost culese. In general, depozitele aluviale de terasă sunt mai bine sortate decât cele din talvegul văilor. Scăderea gradului de sortare a aurului aluvionar este un indicator sigur al apropierii surselor primare ce alimentează placersurile (Petrovskaia, 1973). În probele de aur aluvionar puse la dispoziţie, am încercat fără succes să trag unele concluzii legate de sursa aurului pe baza gradului de sortare, observând de pildă că pentru probele de pe Valea Oltului, Pianu şi Stănija acesta este destul de slab (foto 4 Pl. II, foto 5 Pl. III, foto 11 Pl. VI),

ceea ce presupune surse primare apropiate, dar tot pe Valea Oltului alteori este mediu (foto 2, Pl. I)

sau chiar bun (foto 1, Pl. I). Prin urmare, este dificilă orice concluzie asupra chestiunii apropierii surselor, fără a avea mai multe probe. In plus, foarte importantă este marcarea locului de prelevare a aurului aluvionar în cadrul placersurilor, deoarece există o mai buna sortare către “coada” acestora, ceea ce pentru Valea Oltului ar presupune că probarea s-a făcut atât din “fruntea”, cât şi din coada

placersurilor (Petrovskaia, 1973). 5) Gradul de abraziune

Nivelarea mecanică a asperităţilor defineşte aurul aluvionar aplatizat din depozitele cu

granulometrie medie (foto 1, Pl. I) cu aur de pe Valea Oltului. La polul opus se află pepitele izometrice de dimensiuni centimetrice şi mai mari, precum şi aurul “micronic-flotant”.

6) Recristalizarea parţială a aurului aluvionar s-a observat în zonele deformate ale granulelor mari de aur (0,1-0,3 mm), celelalte conservând structura primară.

7) Compoziţia chimică a aurului aluvionar Aurul poate conţine cupru, argint, fier, titan, staniu, wolfram sau alte metale în anumite procente, putând fi evidenţiate prin analize specrale. Frecvenţa acestora este mai mică în aurul din placersuri decât în minereurile primare, astfel că se poate admite o tendinţă generală de înnobilare a aurului în placersuri (Petrovskaia, 1973). Determinarea frecvenţei acestor metale este importantă, deoarece poate aduce o serie de precizări legate de sursa aurului aluvionar, ştiut fiind că unele

elemente caracterizează anumite contexte geologico-structurale sau geodinamice. Aşa de exemplu, în cazul aurului aluvionar de pe Valea Pianului (col. Muzeul Aurului Brad)

foto 5 Pl. III, probabila prezenţă a cassiteritului şi zirconului alături de aur, care este cert, ar indica

aria sursă pentru aur, anume zonele de forfecare ale Mţilor Sebeş (Căpâlna-Subcetate, Cioclovina-

Șugag şi Jiu-Cibin), dar şi surse metalogenetice diferite pentru Sn, Zr şi Au, anume cassiteritul şi zirconul din pegmatite, aurul din filoanele hidrotermale ale zonelor de forfecare amintite. Date primare obținute prin metode nedestructive pe probe de aur nativ din aluviunile din Romania nu existau. Spectrometrul XRF portabil X-MET 3000TX permite detectarea elementelor începând de la calciu până la uraniu. Aparatul nu detectează elementele ușoare precum S, Si, Al, Mg, O. Au fost analizate pentru acest studiu probe de aur aluvionar de la Pianu, Valea Oltului, Valea Tebei si Serbia, existente in Muzeul Aurului Brad. Ceea ce a rezultat este conţinutul mai ridicat in aur al probelor de la Pianu si Valea Oltului comparativ cu cel de pe Valea Ţebei şi Serbia. Primele au aceeaşi sursă (zonele de forfecare din Getic), iar celelalte două sunt de origine hidrotermală postmagmatică alpină (fig. 19).

0

10

20

30

40

50

60

70

30 40 50 60 70 80 90 100

Ag

%

Au %

Valea Pianului

Valea Oltului

Valea Tebei

Iugoslavia

Fig. 19. Graficul valorilor raportului Au:Ag pentru aurul aluvionar din România comparativ cu aurul din Serbia

CONCLUZII

Zăcămintele secundare de aur sunt reprezentate de depozite aluviale (placersuri neconsolidate, de vârstă cuaternară) şi placersuri fosile (paleoplacersuri). Zăcămintele secundare de aur sunt importante din punct de vedere economic, ponderea lor în ceea ce priveşte aportul la

cantitatea de aur extrasă la nivel mondial fiind de cca. 50% în cazul paleoplacersurilor, şi sub 7%

în cazul depozitelor aluviale recente. Importanţa placersurilor este incontestabilă, prin faptul că descoperirea lor a adus bunăstare şi înflorire economică. Totuşi, în ultimele decenii interesul pentru

cercetarea şi exploatarea lor a scăzut treptat, dovadă fiind pe de o parte numărul mare de cărţi şi articole dedicate apărute mai ales înainte de 1980, iar pe de altă parte, faptul că placersurile nu mai răspund exigenţelor economice ale unui proiect minier modern (conţinut în aur şi/sau metale grele,

distribuţia aleatorie în cadrul zăcământului, tehnologia de extracţie şi prelucrare a minereului,

impactul asupra mediului al activităţii de exploatare, etc.), cu excepţia notabilă a paleoplacersurilor aurifere din districtul Witwatersrand, Africa de Sud. Pe teritoriul României exploatarea aurului aluvionar a fost posibilă pe cele mai multe râuri şi afluenţi ai acestora, dar a avut preponderent un caracter artizanal şi cu totul sporadic s-a înregistrat

o activitate sistematică înainte de 1989. Recunoaşterea lucrărilor miniere antice sau medievale se face prin cercetari arheologice

(arheologie minieră). Exploatările ce au funcţionat în albiile râurilor şi afluenţilor acestora sunt

imposibil de identificat, însa cele localizate în zonele de terasă ale râurilor pot fi localizate printr-o analiză detaliată a morfologiei terenului, aşa cum a s-a întâmplat în localitatea Pianu (jud. Alba) şi a

împrejurimilor sale. Dupa 1990 s-a desfășurat la nivel national un program de probare a aluviunilor râurilor, în

zonele cu balastiere, prilej cu carea u fost reconfirmate rezultatele obținute cu ocazia activităților de prospecțiune și explorare desfășurate de geologi înainte de 1989, potrivit cărora aurul este prezent în aluviunile râurilor ale căror afluenți drenează zone cu mineralizații aurifere cunoscute, exploatate sau un, inclusiv de tip shear zone din Carpații Meridionali si Mtii Apuseni.

Pe harta substanţelor minerale utile din România (ed. IGR, 1984) sunt figurate doar 5 areale cu ocurenţe de aur aluvionar importante, fata de cca 125 cunoscute si exploatate in trecut, anume Pianu, Cibin Olt, Râureni, Valea Arieşului şi Nera/Bozovici. Pentru aurul aluvionar din lungul Vaii Oltului sursa este reprezentata de cristalinul Mţilor Făgăraş și din Bazinul Transilvaniei. Originea aurului aluvionar din campul metalogenetic Pianu este în şisturile cristaline din zonele de forfecare

ale Mţilor Sebeş. Aurul din aluviunile cuaternare din lungul Văii Arieşului provine din zăcămintele

de la Baia de Arieş şi Roşia Montană şi din mineralizaţiile de tip shear zone (asociate cu zone de

forfecare) din Mtii Apuseni. În regiunea Banatului, zona de forfecare Nerganița de la obârșiile râului Nera gazduiește structuri aurifere ce ar putea fi interesante în viitor din punct de vedere economic, fiind aria sursa a aurului din perimetrul Nera-Bozovici. Extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg răspândită pe teritoriul României de-a lungul istoriei. Activitatea a început în perioada pre-romană şi a continuat mai mult sau mai putin sustinut, până la începutul secolului XX, fiind exploatate aluviunile râurilor Olt, Jiu, Nera, Argeş, Bistriţa Aurie, Mureş, Arieş, Ampoi, Geoagiu, Sebeş, Someşul Cald, Someşul Mic,

Someşul Mare, Crişul Alb, Crişul Negru, Strei, Lotru, Olăneşti, Buzău, Ialomiţa, etc. Aurul din

aluviuni era recuperat in trecut prin metode gravitaţionale, folosindu-se unelte de tipul trocului, hârlostei, şaitrocului din lemn de paltin sau din metal, hurcii. Marturii din vremea dacilor, privind

metode perfectionate de extractie a aurului aluvionar, prin construirea unui sistem de canalizare a apei, la baza căruia fracţia grea şi aurul se colectau pe blana animalelor, au fost descoperite la Pianu

şi în alte zone situate la nord de Mţii Sebeş. Studiul morfologic, structurile, finețea, compoziția chimică, gradul de recristalizare, incluziunile gazoase, structurile relicte din aurul aluvionar reprezintă primul pas pentru precizarea sursei aurului din placersuri. Probele de aur aluvionar avute la dispozitie provin de pe Valea Oltului, Valea Pianului, Stanija si Serbia şi au fost studiate în vederea: stabilirii dimensiunilor, aspectelor morfologice ale

granulelor, structurilor relicte, compoziţiei chimice prin spectrometrie XRF, a aprecierii peletizării, a detectării incluziunilor de minerale primare sau urmelor lasate de detaşarea acestora din materialul

clastic în timpul transportului de la sursă la zona de depunere, a gradului de sortare a aurului aluvionar şi a gradului de abraziune a granulelor aurifere. Datele rezultate sunt prezentate mai sus.

In raport sunt de asemenea subliniate observaţiile ce decurg din limitele impuse de numărul de probe şi absenţa altor date cu care să fie coroborate cele deja existente (microscopie, analiza

difractometrică, fluorescenţă RX), din care reiese necesitatea continuării cercetării după o probare riguroasă a depozitelor aluviale aurifere, în vederea elucidării altor aspecte legate de precizarea surselor aurului aluvionar.

BIBLIOGRAFIE Anastasiu, N., Grigorescu, D., Mutihac, V., Popescu, Gh. (2007) Dicţionar de geologie Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 347 p.

Baron, M. (2006) Din istoria mineritului aurifer în România 1918-1948. Ed. Universitas, Petrosani, 224 p.

Borcoş, M., Kraütner, H., G., Udubaşa, G., Săndulescu, M., Năstăsescu, S., Biţoianu, C. (1984) Geological Atlas 1:1000000, Map of the Mineral Resources - Explanatory note. Ministry of Geology, Institute of Geology and Geophysics, Bucharest, 237 p.

Brana, V. (1958) Zăcăminte nemetalifere din România. Ed. Știinţifică, Bucureşti, 261 p.

Ghiţulescu, T.P., Socolescu, M. (1941) Étude géologique et minière des Monts Metallifères. An. Inst. Geol. Rom., 21, 181-464, Bucureşti

Gimbutas, Marija(1989) Civilizaţie şi cultură, Ed. Meridiane, Bucureşti

Haiduc, I. (1940) Istoria aurului din Romania. Imprimeriile “Adeverul” S.A., Bucuresti, 390 p.

Jude, R. (2011) Ţara moţilor, Scurtă monografie. Ed. Universitaria, 171 p.

Maghiar, N., Olteanu, Şt. (1970) Din istoria mineritului în Rămânia, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

Manilici, V., Manilici, Ecaterina (2002) Piatra şi metalul în evoluţia civilizaţiei umane vol. I , Ed. Academiei Române, Bucureşti, 319 p.

Petrovskaia, H. V. (1973) Somorodnoe Zoloto (Aurul nativ), Izdatelstvo Nauka, Moskva, 373 p.

Petrulian, N. (1973) Zăcăminte de substanţe minerale utile. Edit. Tehnică, Bucureşti, 503 p.

Popescu, Gh.C. (1986) Metalogenie aplicată şi prognoză geologică, Part. II, Tipog. Univ. Bucureşti, 316 p.

Popescu, Gh.C., Tămaş-Bădescu, S., Tămaş-Badescu, Gabriela, Bogatu, L., Neacşu, Antonela (2007) Geologia economică a aurului, ed. Aeternitas, Alba Iulia, 536 p.

Popescu, Gh.C., Ilinca, Gh., Neacşu, Antonela, Verdeş, Gr. (2012) Muzeul Aurului Brad – Ghid, p. I.,

secţiunea Aur (in press.)

Rusu, M. (1972) Consideraţiuni asupra metalurgiei aurului din Transilvania în bronz D şi Halstatt A, Acta Musei Napocensis IX, 29-60, Cluj Sîntimbrean, A., Bedelean, H., Bedelean, Aura (2006) Aurul şi argintul Roşiei Montane Ed. Altip, Alba

Iulia, 210 p.

Tămaş-Bădescu, S. (2010) Contribuţii privind geologia economică a aurului în Romania. Teza de doctorat, Bucureşti

http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf

www.romanit.ro

Plansa I. Valea Oltului

Foto 1. Granule de aur aluvionar cu grad avansat de aplatizare, rulare și sortare, ceea ce indică apartenența la un depozit de terasă. Mărturiile ambianţei geologice primare nu s-au păstrat. Suprafaţa particulelor a fost puternic expusă la abraziune.

Foto 2. Aur aluvionar, inechigranular, cu grad de rulare avansat, cu sortare medie Granulul de dimensiunea cea mai mare cuprinde o incluziune de mineral primar melanocrat, dur, cu contur idiomorf (nerulat).

Planșa II. Valea Oltului

Foto 3. Detaliu foto 2, cu granulul de aur cu incluziune primară de mineral translucid, dur, cvasiidiomorf, cu reflexe interne de culoare brun-roșcată Suprafaţa granulului este parţial şagrinată, ceea ce este o trasatură cvasiuniversală a particulelor de aur din placersuri.

Foto 4. Aur aluvionar, Valea Oltului Muzeul Aurului Brad, foto Gh. Ilinca, 2012

Plansa III. Valea Pianului, jud. Alba

cassiterit

zircon

Foto 5. Aur aluvionar, Valea Pianului Granule inechigranulare de aur aluvionar rotunjit, asociat cu cassiterit (?) și zircon (?) Caracterul inechigranular arată un grad slab de sortare și surse metalogenetice diverse pentru aurul aluvionar şi celelalte minerale grele. Compoziţia chimică a granulelor indică aceeaşi arie sursă pentru acestea. Muzeul Aurului Brad, foto Daniela Cristea-Stan, 2012

Foto 6. Granule de aur aluvionar, inechigranulare, cu grad mediu de rulare, ceea ce indică un transport la distanță relativ mică față de aria sursă. Cel mai mare dintre granule prezintă o incluziune de cuarț violaceu primar.

Plansa IV. Valea Pianului, jud. Alba

Foto 7. Granule de aur cu grad relativ avansat de rotunjire, cvasiaplatizate, cu suprafeµe grunjoase, cu striuri de transport care sunt vizibile clar pe granulul din partea de jos a imaginii. Celalalt granul are neregularităţi aspre, depresiuni şi cicatrici

Foto 8. Granule de aur inechigranular, cu grad de rotunjire incipientă, ce indică un transport la distanţă redusă de aria sursă şi sursa heterogenă. Pe unele probe se văd pelicule de oxihidroxizi de fier. Proba provine din Muzeului Aurului Brad.

PLANSA V. Valea Pianului, jud. Alba

Foto 9. Detaliu pe cel mai mare granul din foto 8, pe care se văd incluziuni de cuarţ violaceu microgranular şi un granul hipidiomorf larg dezvoltat, de mineral semitransparent, cu reflexe interne brun-roşcate (turmalina?)

Foto 10. Granul de aur cu grad slab de rulare, transportat la mica distanta de sursa, cu incluziuni de cuarţ si goluri submilimetrice

PLANSA VI. Stănija

Foto 11. Granule inechigranulare cu grad slab de rotunjire şi incluziuni primare de cuarţ Suprafata granulelor este grunjoasă.

PLANSA VII. SERBIA

Foto 12. Aur nativ cu incluziuni primare de cuarţ violaceu şi geode submilimetrice, practic nerulat, ceea ce arată o apropiere mare de sursa de alimentare a placersului.

Foto 13. Detaliu foto 12, în care se observăfoarte clar cuarţul şi golurile submilimetrice

PLANSA VIII. SERBIA

Foto 14. Aur aluvionar cu grad slab de rulare şi incluziuni de silice albă (cuarţ criptocristalin) în granulul mare şi cuarţ vizibil în granulul mai mic, cu un grad de rulare mai scăzut decât silicea Intocmit, Conf. Univ. Dr. Antonela Neacsu