balistica judiciara

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Balistica Judiciara Munitiile Armelor De Foc Si Explozive

Clasificarea Armelor De Foc

Plan.

Consideraţii privind noţiunea, obiectul şi sarcinile balisticii judiciare.

Noţiunea şi clasificarea armelor de foc.

Muniţiile armelor de foc şi explozive.

Urmele tragerii din armă de foc şi ale exploziilor.

Consideraţii privind noţiunea, obiectul şi sarcinile balisticii judiciare.

Balistica (gr. Ballo – a arunca) reprezintă o disciplină tehnico – militară ce studiază

legităţile mişcării proiectilelor trase din arma de foc, precum şi efectele produse de acestea,

având ca scop desăvârşirea armamentului militar de luptă, sporirea eficienţei aplicării lui.

Balistica judiciară constituie o ramură a criminalisticii destinată investigării armelor

de foc, muniţiilor şi a urmelor împuşcăturii, în vederea elaborării metodelor şi mijloacelor

tehnico-ştiinţifice de cercetare a actelor penale privind fabricarea, păstrarea şi aplicarea

armelor de foc.

Spre deosebire de alte compartimente ale criminalisticii, balistica judiciară s-a

conturat relativ recent, devenirea ei fiind impusă de necesitatea consolidării unui sistem mai

efectiv de cercetare criminalistică a diferitelor infracţiuni, la a căror săvârşire s-au aplicat

arme de foc.

În balistica judiciară în mare măsură se aplică realizările balisticii militare, şi după

cum este feresc, mijloacele şi metodele de cercetare proprii altor domenii ale criminalisticii.

Astfel identificarea armei de foc după urmele create pe muniţii în urma împuşcării se

realizează conform principiilor generale ale identificării, apelându-se la date tehnice din

balistica militară, privind construcţia şi funcţionarea armelor de foc, precum şi la metodele şi

Pagina 2 din 6


mijloacele specifice cercetărilor traseologice, în special la metoda microscopiei de comparare

şi cea stereoscopică.

Utilizarea datelor a procedeelor tehnicii proprii altor discipline şi activităţi practice nu

influenţează asupra caracterului individual al balisticii juridice, ea detaşându-se prin

obiectivele pe care şi le asumă, principalele fiind:

elaborarea metodelor şi a mijloacelor tehnice necesare descoperirii, fixării şi ridicării

armelor de foc, a muniţiilor şi a urmelor împuşcăturii.

Argumentarea procedeelor de cercetare la faţa locului, în vederea determinării

împrejurărilor tragerii din arma de foc, în special, a direcţiei, distanţei, locului de unde s-a

tras, numărul şi succesiunea împuşcăturilor.

Aplicarea realizărilor ştiinţifico-tehnice şi argumentarea în baza lor a metodelor de

examinare a diverselor categorii de arme de foc, stabilirea condiţiilor tehnice în care s-a

executat o împuşcătură.

Formularea principiilor metodice privind identificarea armelor de foc după urmele

acestora pe tuburile şi proiectilele trase.

Noţiunea şi clasificarea armelor de foc.

În accepţiune criminalistică, arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat

nimicirii sistemelor vii prin tragerea cu proiectile, puse în mişcare de energia gazelor formate

ca urmare a exploziei (arderii) pulberii (prafului) sau a unui substituent al acesteia.

Astfel definită arma de foc se distinge prin două caracteristici de bază:

destinaţia ei de a nimici sisteme vii;

cea privind realizarea împuşcăturii prin tragere de foc;

nu considerăm arme de foc dispozitivele de tras ale căror proiectile sunt puse în

mişcare de aerul comprimat, ca în cazul armelor pneumatice sau de o prujină în baza cărora

funcţionează dispozitivele (armelor)de vânătoare subacvatică şi arcul sportiv.

De asemenea nu sunt arme de foc dispozitivele tehnice improvizate care fie datorită

construcţiei primitive, fie din alte motive, nu asigură proiectilului energia şi forţa necesară

pentru a distinge sisteme vii şi, în special, pentru a provoca leziuni corporale.

Principalele elemente ale unei arme d foc sunt: ţeava, mecanismul de închidere şi de

tragere, patul sau mânerul care, în majoritatea cazurilor serveşte la ţinerea armei în mâini, dar

şi ca suport de asamblare a altor mecanisme componente ale ei.

Pagina 3 din 6


În criminalistică armele de foc sunt clasificate în mai multe categorii după

următoarele criterii: modul de fabricare, destinaţie, lungime, construcţia canalului şi calibrul

ţevii.

După modul de fabricare deosebim:

arme de fabricaţie industrială produse conform tehnologiilor specifice anumitor

sisteme şi modele de arme;

arme atipice, acestea fiind de două tipuri: a) de fabricaţie industrială ulterior

modificate prin retezarea ţevii sau a patului; b) de construcţie proprie, asamblate din detalii în

mod improvizat, cunoscute şi sub denumirea de arme rudimentare.

După destinaţie se disting:

arme militare sau de luptă, arme de vânătoare şi arme sportive.

Dintre armele de luptă, la săvârşirea infracţiunilor mai fregvent sunt folosite armele

de mână care după lungimea ţevii se împart în trei grupuri:

cu ţeavă scurtă (revolvere, pistolete),

medie (pistoale - automate),

lungă (carabine, puşti militare).

Revolverele reprezintă arme semiautomate, tragerea din ele efectuându-se prin apăsări

repetate pe trăgaci pentru fiecare foc.

Ele sunt de mai multe tipuri, având două elemente caracteristice – magazie de formă

rotundă (butoiaş) şi mecanism de tragere de tip cocoş.

Pistoletele constituie cea mai răspândită armă de luptă de format mic. Ele diferă după

calibru şi numărul cartuşelor din magazia aflată în mâner precum şi după anumite

particularităţi şi caracteristici tehnice de construcţie a ţevii, a mecanismului de închidere. În

majoritatea lor pistoletele sunt arme semiautomate. După introducerea primului cartuş în

ţeavă vor urma trageri după fiecare apăsare pe trăgaci, mecanismul de tragere asigurând în

mod automat expulzarea şi aruncarea tubului ars şi reîncărcarea pistolului cu alt cartuş.

Pistoalele automat sunt arme cu tragere dintr-o singură apăsare pe trăgaci a tuturor

cartuşelor din magazie.

Carabinele şi puştile militare pot fi de o singură sau de mai multe încărcături,

semiautomate sau cu repetiţie, când pentru fiecare tragere se vor efectua acţiuni cu

închizătorul în vederea extragerii tubului ars şi introducerea altui cartuş în ţeava armei.

Armele de vânătoare sunt în totdeauna cu ţeava lungă. Ele diferă după calibru,

numărul şi poziţia (orizontală sau verticală) a ţevilor, precum şi după mecanismul de tragere.

Pagina 4 din 6


Majoritatea armelor de vânătoare sunt destinate tragerii cu proiectilul din alice sau

mitralii. Se pot întâlni şi carabine de vânătoare cu gloanţe.

Armele sportive diferă de alte categorii de arme de foc după calibrul mic (5,6 mm.) şi

după elementele de construcţie specifică a muniţiilor folosite, dar care de asemenea, prezintă

indici balistici înalţi.

După construcţia canalului ţevii armele de foc se împart în trei categorii:

arme cu ţeava ghintuită,

arme cu ţeava lisă sau netedă,

arme de construcţie combinată a canalului ţevii.

După calibru armele de foc se împart în:

de calibru mic (până la 6,35 mm.);

de calibru mijlociu (6,35 – 9 mm.);

calibru mare (peste 9 mm.).

calibrul armelor de luptă se determină prin măsurarea distanţei dintre două pliniri

opuse ale ghinturilor.

Mai răspândite sunt armele cu calibrul 12, 16, 20, 32 mm.

Cercetarea armelor de foc se realizează conform regulilor generale de studiu general

al obiectelor – corp delict, ţinându-se totodată cont de unele condiţii specifice impuse, pe de o

parte de necesitatea asigurării securităţii celor participanţi la acţiunea procesuală pe de alta,

de nevoia protejării urmelor purtate de arma în cauză.

Muniţiile armelor de foc şi explozivele.

A doua categorie de obiecte studiate de balistica judiciară o constituie muniţiile şi

explozivele.

Spre deosebire de domeniul militar, unde categoria muniţie vizează armamentul

necesar unei operaţii militare, în balistica judiciară acest termen are un conţinut restrâns,

referindu-se la cartuşe şi la elementele constitutive ale acestora.

Cartuşele diferă după tipul armei pentru care sunt destinate, după calibru, după

materialul din care sunt confecţionate, după formă, structură, modul de fabricare.

În fond un cartuş este format din patru părţi: tubul, proiectilul, capsa, şi pulberea.

Pagina 5 din 6


Tubul cartuşelor au formă cilindrică, cu un capăt deschis pentru fixarea glontelui şi

altul închis numis rozetă în care este montată capsa. Aceasta din urmă constă din materiale

explozibile la lovire asigurând aprinderea pulberii în momentul declanşării percutorului.

Proiectilul cartuşului se prezintă sub formă de gloanţe alice sau mitralii. Pentru ca ele

să creeze efectul scontat al împuşcării, proiectile sunt prevăzute cu formă aerodinamică şi cu

greutate majorată în funcţie de volum.

Gloanţele sunt formate din plumb sau oţel acoperit cu plumb. Pentru ale majora

rezistenţa şi penetrabilitatea, gloanţele, cu excepţia celor de calibru mic şi destinate tragerii

din arme de vânătoare, sunt acoperite în întregime sau parţial cu o cămaşă din aliaje metalice

de înaltă rezistenţă.

Alicele şi mitraliile de fabricaţie industrială au formă strict sferică, suprafaţa netedă,

acestea fiind caracteristicile prin care se deosebesc de proiectilele de fabricaţie proprie.

Bura sau dopul prafului s confecţionează din pâslă, uneori de hârtie sau cârpe şi are

menirea de a presa şi despărţi pulberea de proiectil. Găsită la faşa locului, ea poate furniza

informaţii privind modul şi materialul din care este confecţionată, tipul proiectilului şi

calibrul armei din care s-a tras.

Urmele tragerii din arma de foc şi ale exploziilor.

Urmele tragerii din arma de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa

sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului

aplicării armelor de foc. După caracterul, mecanismul de formare şi importanţa lor la

determinarea împrejurărilor unei împuşcături, urmele tragerii din arma de foc se divizează în

trei mari categorii:

create de mecanismele armei de muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în

procesul tragerii.

lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în

urma împuşcăturii.

formate de factore suplimentari ai împuşcăturii.

Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei

etape inerente unei împuşcături: încărcării armei tragerii, eliminării şi aruncării tubului ars.

Pagina 6 din 6


În situaţia în care la săvârşirea infracţiunii a fost folosit un exploziv (grenadă, mină

sau dispozitiv exploziv de construcţie proprie) la locul faptei se vor crea urme de explozie

manifestându-se prin:

leziunile corporale specifice pricinuite persoanelor din perimetrul exploziei,

prin avarierile obiectelor de construcţie, mobilierului, mijloacelor tehnice de producţie

şi transport precum şi sistemelor vegetale din apropierea locului faptei.

prin resturile de materiale explozive ale mijloacelor de iniţiere şi punere în funcţie a

explozivului,

prin obiectele de ambalare şi transportare a explozivului.

Pagina 7 din 6

http://www.tocilar.ro/

Documents

balistica judiciara