„Baltagul”de M. Sadoveanu

1. Context

- romanul a fost publicat în anul1930

2. Specia

- roman - mitic - de dragoste - al familiei - al iniţierii - poliţist - monografic

- roman realist Realism mitic

- o geografie mitică se ascunde sub una reală, tot aşa cum un scenariu mitic se camuflează în scenariul căutarii lui Nechifor Lipan- în realitatea lumii evocate se împletesc cel puţin trei mituri fundamentale:

cel al nuntirii cosmice din balada „Mioriţa” al zeiţei Isis, plecată în marea călătorie a recompunerii trupului dezmembrat al lui Osiris al coborârii în Infern a lui Orfeu

- drumul parcurs de Vitoria Lipan din Măgura Tarcăului, prin valea Dornelor, până la Suha, este numai într-o oarecare măsură o călătorie în spaţiu, pentru că ea este dublată de o coborâre în Infern, pe celălalt tărâm, pentru împlinirea ordinii transcendente a fiinţei- „Baltagul” ilustrează realismul mitic, în a cărui reprezentare realitatea este o manifestare vizibilă a unor legi invizibile

3. Viziunea despre lume

- echivalenţele dintre ordinea cosmică şi cea umană sunt concentrate într-o lege universală, pe care autorul şi personajele o numesc „rânduială”- confruntarea omului arhaic cu lumea modernă (acesta oscilează între a rămâne legat de izvorul care l-a creat sau a se rupe de el)

4. Geneza romanului

- într-una din călătoriile sale prin satele Moldovei, scriitorul a asistat la o discuţie dintre doi ciobani, care vorbeau despre o crimă în lumea pastorală. În acest dialog, se concentra un mit fundamental al poporului nostru.- romanul a fost scris în nouă zile

5. Tema

- iubirea, moartea, familia, iniţierea- relaţia dintre ordinea reală şi transcendentã a lumii - condiţia omului care trăieşte în zona de interferenţă a lumii vechi cu cea nouă

6. Structura romanului

- romanul este alcătuit din 16 capitole

7. Raportul incipit-final

Incipitul deschide romanul preluând parcă misiunea de a continua textul biblic al Genezei şi de a dezvălui întâmplările care au urmat de la crearea lumii, pe plaiurile dimprejurul nostru, „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam”. Se conturează de la început o viziune foarte clară: existenţa este ordine şi semnificaţie. Nimic aleatoriu nu se petrece, nici la nivel colectiv, nici la nivel individual.

Finalul prezintă ieşirea personajului principal din împărăţia morţii şi reluarea ritmurilor fireşti ale existenţei (mandatul justiţiar al Vitoriei s-a împlinit, ritualul integrării cosmice a celui dispărut s-a finalizat, deci viaţa poate să meargă înainte în familia Lipanilor).

8. Perspectiva narativă

- „dindărăt”

- narator obiectiv

9. Momentele subiectului

Expoziţiunea

- primele cinci capitole dezvoltă o expoziţiune amplă, unde se prezintă spaţiul, timpul şi personajele- gospodăria Lipanilor, sosirea lui Mitrea argatul, pregătirile pentru iarnă alcătuiesc un plan al expoziţiunii- celălalt plan este centrat asupra Vitoriei care face drumuri în sat la preotul Daniil Milieş (să-i scrie carte pentru Gheorghiţă) şi la baba Maranda, vrăjitoarea (să-i explice pe căile ei întârzierea lui Nechifor)

Intriga

- o constituie întârzierea nejustificată a bărbatului şi decizia Vitoriei de a începe cãutãrile

Desfăşurarea acţiunii

- prezintă pregătirile de plecare şi urmăreşte drumul nevestei şi al feciorului în disperata încercare de a reconstitui traseul celui dispărut- visul cel rău nu îi dădea pace Vitoriei, aşa că drumul pe care trebuia să pornească este deja gândit ca o călătorie în lumea morţii- dupã cele 12 vineri de post şi dupã închinarea la icoana Sfintei Ana, Vitoria pleacã în cãutarea lui Nechifor, pe 10 martie- mama şi fiul strãbat drumul spre Dorna însoţiţi iniţial de negustorul David din Cãlugãreni, ajung la Fãrcaşa pe ninsoare şi află de la moş Pricop că în toamnă potcovise calul unui bărbat cu căciulă brumărie. Participă conform tradiţiei la evenimentele care îi ies în cale (botezul de la Borca, nunta de la Cruci ) sperând cã în adunările acelea s-ar putea găsi cineva care să-i ofere indicii despre Nechifor. La Vatra Dornei, slujbaşul neamţ de la cancelarie găseşte în registru tranzacţia de oi făcută de Nechifor şi îi oferă femeii informaţiile care îi îndreaptă paşii la vale, spre Neaga. De peste tot citea semnele trecerii bărbatului cu căciulă brumărie. La Suha, la cârciuma lui Iorgu Vasiliu semnele dispar, căci acolo nu mai apare cel căutat. Vitoria are acum certitudinea că drumul lui s-a frânt între Suha si Sabasa. Ajutată de nevasta hangiului, Vitoria îi întâlneşte pe ucigaşi: Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. Întoarsã la Sabasa, cu ajutorul domnului Toma dă de urma lui Lupu, câinele credincios al lui Lipan. Lupu îi conduce pe mamă si pe fiu la râpa unde zac osemintele lui Nechifor. Cercetările asupra crimei comise printr-o lovitură de baltag intră în seama autorităţilor, iar Vitoria stă în umbra subprefectului Anastase Balmez şi adresează vinovaţilor aluzii incriminatorii.

Punctul culminant

- la praznic, Bogza si Cuţui, aduşi la exasperare de jocul Vitoriei, cedează nervos şi, în consecinţă, sunt demascaţi. Câinele Lupu sare la beregata celui care l-a ucis pe Lipan, iar Cuţui ajunge pe mâna autoritãţilor. Gheorghiţă dovedeşte că poate folosi baltagul şi intră în rândul maturilor.

Deznodamântul

- Vitoria fixeazã etapele traseului de întoarcere acasă, subliniind importanţa respectării rânduielilor: orânduirea turmelor la munte pentru păşunea de vară, întoarcerea la Suha, alături de Minodora, pentru parastasul de patruzeci de zile

10. „Baltagul” – roman poliţist

- se compune din acţiuni care se succed într-o ordine prestabilită: crima (precedată uneori de dispariţia victimei), ancheta, descoperirea criminalilor şi probarea vinovăţiei, finalizată cu pedespirea lor- trei „surprize” caracterizează romanul sub acest aspect:

a) detectivul inedit, cu opinci şi basmab) martorul – câinele Lupuc) relaţia dintre detectiv şi ajutorul său (Vitoria preia rolul iniţiatorului, al

maestrului care poartă paşii novicelui spre cunoaştere)

11. Relaţii temporale şi spaţiale

- timpul epic este marcat în roman de calendarul popular în care se încadrează viaţa pastorală - suprapunerea evenimentelor din destinul individual cu cele ale unui ciclu cosmic este unul dintre cele mai importante aspecte dezvăluite de roman- timpul la care se raportează personajele se plasează între douã mari sărbători creştine: Sâmedru (Sfântul Dumitru – 26 octombrie), patronul iernii pastorale, si Sângiorz (Sfântul Gheorghe -23 aprilie) readuce codrul la viaţă şi alungă iarna- cele două anotimpuri pastorale au un echivalent simbolic în ciclul viaţă – moarte, la care se raportează nu numai natura, ci şi individul: plecarea lui Nechifor „de acasă” coincide cu „drumul spre iarnă”, adicã spre moarte, de Sângiorz va fi desăvârşit ritualul integrării lui în ritmurile universului, pentru a renaşte într-o altă „primăvară”

Spaţiul are valenţe care îmbină planul real cu cel simbolic: poziţia între spaţiul sacru al muntelui şi spaţiul degradat al văii.

râpa – un substitut al Infernului în care coboară Gheorghiţă în noaptea priveghiului – experienţă iniţiatică obligatorie în drumul spre maturitate

12. Construcţia personajelor

- identificarea unei scheme mitice în construcţia personajelor: istoria zeului egiptean Osiris, ucis de fratele lui, Seth, şi reînviat de Isis. Zeul va fi răzbunat de fiul său Horus (Gheorghiţă) cu ajutorul câinelui Anubis (Lupu), care în credinţa egipteană este călăuza divină spre infern.- personajul absent: rostirea poveştilor cu caracter mitic la nunţi şi cumetrii îl situează pe o poziţie privilegiată, vesel, generos, netemător de a umbla singur în miez de noapte- semnificaţia numelor :

- Vitoria (din lat. „victorie”, „biruinţă”)- Nechifor (Nikephoros „purtător de biruinţă”, personajul este triumfător deasupra morţii)- Gheorghiţă (numele diminutivat al sfântului care a ucis balaurul)

13. Limbajul

- limbajul sadovenian are o curgere melodioasă de poveste spusă domol- situată însă la indiferenţa lumii arhaice cu cea modernă, lumea evocată reflectă aceastã particularitate şi în limbaj - un ton ceremonios străbate opera în cele mai multe pagini ale ei, fie că se aude vocea naratorului, fie a personajelor- prezenţa elementelor arhaice, populare, care se conjugă armonios cu neologisme

14. Originalitatea romanului

- polimorfia structurii (are mai multe chei de interpretare)

Vitoria Lipan- personajul principal este o femeie curajoasã, inteligentã şi lucidã

Perpessicius afirmã cã „Baltagul” este „romanul unui suflet de munteancã”.

G. Cãlinescu o considerã pe Vitoria Lipan ca pe „o exponentã a speţei” oamenilor de la munte. În realitate, aceasta depãşeşte categoria generalului şi devine un personaj individualizat.

1. Statut social

- munteancã de la Mãgura Tarcãului

2. Portret fizic

- la începutul romanului, Vitoriei i se realizeazã un portret fizic „ochii ei cãprui în care parcã se rãsfrângea lumina castanie a pãrului”

- subprefectul Anastase Balmez observã cã Vitoria era o femeie încã tânãrã şi frumoasã

3. Portret moral

- portretul moral al eroinei se contureazã treptat, prin acumulare, pe tot parcursul romanului

- în complexitatea sa, personajul este privit din numeroase unghiuri: ca soţie, ca mamã, ca detectiv, ca munteancã, scoţându-se în evidenţã variate calitãţi şi trãsãturi: iubirea, devotamentul, autoritatea, inteligenţa, intuiţia, caracterul puternic

Ipostaza de soţie

- „Baltagul” este şi un roman de dragoste, care demonstreazã cã la temelia familiei este aşezatã iubirea

- dupã mai bine de douã decenii de convieţuire, Vitoria Lipan îşi iubea bãrbatul ca în tinereţe

- dragostea ei de „douãzeci şi mai bine de ani” nu a fost lipsitã de furtuni, pentru cã Nechifor era petrecãreţ şi nestatornic uneori, ceea ce stârnea gelozia Vitoriei. Bãrbatul reacţiona din când în când la îndârjirea nevestei sale, încercând „sã-i scoatã unii din demonii care o stãpâneau”, dar „muierea îndura fãrã sã crâcneascã puterea omului ei şi

rãmânea neînduplecatã, cu dracii pe care îi avea”. Când baba Maranda îi sugereazã Vitoriei cã întârzierea lui Nechifor se datoreazã vreunor ochi verzi care i-au aţinut calea, femeia ştie cã nu poate fi adevãrat. În dragostea ei existã certitudinea cã este iubitã şi cã Nechifor se întoarce la ea „ ca la apa cea bunã”.

- primele semne rãu prevestitoare sunt visele: cel dintâi vis, care a tulburat-o „i-l aratã pe Nechifor Lipan cãlare, cu spatele întors cãtre ea”; altã datã l-a visat, „trecând o apã neagrã...Era cu faţa încolo”. Un alt semn este şi glasul lui Lipan, venit din memoria ei, „dar nu putea sã-i vadã chipul”. Neliniştea devine bãnuialã. Pentru Vitoria, timpul stãtu; Il însemna totuşi cu „vinerile negre, în care se purta de colo-colo, fãrã hranã, fãrã apã, fãrã cuvânt, cu broboada cernitã peste gurã”. Vitoria „se desfãcuse încet-încet de lume şi intrase oarecum în sine”. Plinã de „gânduri”, de „patimã şi durere”, ea se socotea „moartã ca şi omul ei care nu era lânga dânsa”. Ea pare aceeaşi în exterior, dar viaţa ei interioarã se adânceşte.

Ipostaza de mamã

- Minodora şi Gheorghiţã sunt rodul iubirii şi oglinda pãrinţilor lor, nu doar urmaşii lor în linie biologicã

- Minodora este iniţiatã cu severitate în datoriile zilnice, de viitoare nevastã la casa ei şi strunitã în respectarea regulilor pânã la cele mai mici detalii. Pe durata absenţei mamei de acasã, fiica este dusã la mânãstire, pentru pazã bunã şi siguranţã.

- opoziţia faţã de modã (coc, valţ etc.) nu este expresia unui conservatorism sterp, ci a convingerii cã, dacã rânduiala este perfectã, nu sunt motive de a o modifica

- educaţia lui Gheorgiţã se realizeazã cu alte mijloace, în aparenţã mai blânde. E drept cã şi feciorul este supus poruncilor ei.

- Vitoria dezvãluie o intuiţie psihologicã pãtrunzãtoare. Înţelege cã experienţa drumurilor pe care va umbla îi va maturiza feciorul, acum încã un copil, şi cã acesta va deveni bãrbat: „ Nu te uita urât, Gheorghiţã, cã pentru tine de-acu înainte începe a rãsãri soarele...Înţelege cã jucãriile au stat. De-acu trebuie sã te arãţi bãrbat”.

- Vitoria îl ia ca sprijin în cãlãtorie pe Gheorghiţã, iar în final îi predã mandatul de cap de familie

Ipostaza de detectiv

- Vitoria ştie cã are un dublu „mandat”: cel uman, care presupune identificarea, demascarea şi pedepsirea ucigaşilor, şi cel divin, care înseamnã înfãptuirea ritualului ce asigurã odihna veşnicã a sufletului mortului

- unul din elementele inedite ale operei este suprapunerea subiectului pe schema romanului poliţist, fapt care duce la identificarea Vitoriei în postura neobişnuitã de detectiv cu basma şi cu opinci

- în „metoda” cu care cerceteazã crima se întrezãreşte un amalgam interesant, din care s-ar putea evidenţia în primul rând inteligenţa vie, intuiţia femininã, voinţa, arta disimulãrii şi a manipulãrii. Eroina ştie cum sã realizeze portretul-robot al celui dispãrut, cum sã interogheze martorii. Înaintea loviturii decisive, Vitoria speculeazã slãbiciunile femeieşti şi strecoarã intriga între nevestele ucigaşilor. În final este atât de abilã în dozarea

tensiunii şi în reconstituirea faptelor, încât Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui nu mai au nicio şansã de scãpare.

Ipostaza de munteancã

- ipostaza de munteancã poate fi consideratã ca înglobându-le pe toate celelalte, mai ales dacã se porneşte de la premisa cã oamenii de la munte împrumutã în felul lor de a fi ceva din tãria stâncilor pe care îşi duc traiul. O neclintitã voinţã a ordinii, credinţa cã faptele lumii acesteia se integreazã unui rost, o acceptare a datului lumii conduc toate acţiunile Vitoriei.

- dovedeşte luciditate şi chibzuinţã în toate mişcãrile ei: vinde şi strânge bani, se spovedeşte şi se împãrtãşeşte, dã fãurarului fier sã-i batã baltag pe care-l blagosloveşte pãrintele Daniil

- Vitoria respectã ceremoniile la care asistã (cumãtrie, nuntã). Când se culcã „face semnul crucii mãrunt şi de mai multe ori, [...], duce la bisericã daruri (colaci, coliva, undelemn) pentru slujba de patruzeci de mucenici; aprinde cu mâna ei fãclii, se închinã la toate icoanele”.

Concluzie

- conştiinţa datoriei vine din certitudinea cã lumea este expresia ordinii. Deoarece în desfãşurarea vieţii s-a produs un eveniment perturbator, Vitoria intervine decisiv pentru a restabili ordinea. Traseul ei urmeazã pas cu pas drumul lui Nechifor şi o conduce la descoperirea criminalilor. Sufletul lui Nechifor trebuie sã îşi gãseascã liniştea în ordinea cosmicã. Dupã ce datoria este împlinitã şi rânduiala fãcutã, se poate reintra în ordinea lumii: Vitoria şi fiul ei pleacã spre Mãgura Tarcãului, pentru a lua lucrurile de unde le-au lãsat, urmând sã revinã la Suha dupã patruzeci de zile, sã o aducã pe Minodora la mormântul tatãlui ei.

Personajele trãiesc sub zodia bucuriei de a fi gãsit sensul rânduielii, iar numele lor susţine aceastã idee: Vitoria cea biruitoare în faţa greutãţilor vieţii, Nechifor - purtãtorul de victorie, învingãtor în faţa morţii prin înfãptuirea „marii treceri”, Gheorghiţã (botezat dupã sfântul care a ucis balurul) şi Minodora (al cãrei nume înseamnã „dar al zeiţei Selena”, protectoare a iubirii).