1

Proiect T.I.CColegiul Naţional "Spiru Haret" TecuciBaseBall

Participanţi:-Mocanu Răzvan- Belcin Andrei

- Jorăscu Vladuţ

2

Istoria baseball-ului: începuturi, cutume şi curiozităţi

Nu este absolut nicio exagerare atunci când se afirmă că baseball-ul este unul dintrecele mai populare sporturi din Statele Unite ale Americii, iar faptul că americanii sunt de-adreptul fascinaţi de acest joc sportiv nu este nicidecum departe de adevăr, cu atât mai multcu cât, dacă ne îndreptăm privirea spre industria ce s-a format în jurul acestui sport, vomconstata că popularitatea sa, cel puţin în America, deja a atins proporţiile unui fenomen. Şideşi răspândirea baseball-ului nu a avut aceeaşi intensitate ori, dacă vreţi, rapiditate că lafotbal, baseball-ul este cunoscut astăzi pe întreg mapamondul, tocmai datorită atractivităţiisale şi, nu în ultimul rând, simplităţii desăvârşite, de altfel, ca şi în cazul altor jocuri sportive.Iar perseverenta americanilor în a-i păstra nealterată esenţă, în a îmbunătăţi regulile şi în ale conferi spectatorilor şi telespectatorilor americani spectacol de bună calitate au făcut dinbaseball un sport, nu neapărat practicat cu pasiune, ci cu o ardoare întâlnită doar la fotbal,în unele cazuri, ajungându-se chiar la obsesie. În fond, entuziasmul imens al oamenilor vizavide baseball rezidă, la început, în pasiune, că mai apoi, să devină un sport cu un farmec lacare nimeni nu mai rezistă. Iarăşi, la fel ca în cazul fotbalului, baseball-ul are un scopimediat, ceea ce îl face a fi, fără îndoială, un sport care se practică şi, în acelaşi timp, setrăieşte la intensitate. Străbătând prin timpurile care au apus, vom constata, din nou, căbaseball-ul a suferit nenumărate schimbări, iar aici ne referim atât la cutume, cât şi laregulile scrise. Totodată, şi percepţia oamenilor faţă de acest sport s-a schimbatconsiderabil, ba mai mult decât atât, gândirea liberă a luat locul preconcepţiilor, atât derestrictive în începuturile acestui sport.

2

Istoria baseball-ului: începuturi, cutume şi curiozităţi

Nu este absolut nicio exagerare atunci când se afirmă că baseball-ul este unul dintrecele mai populare sporturi din Statele Unite ale Americii, iar faptul că americanii sunt de-adreptul fascinaţi de acest joc sportiv nu este nicidecum departe de adevăr, cu atât mai multcu cât, dacă ne îndreptăm privirea spre industria ce s-a format în jurul acestui sport, vomconstata că popularitatea sa, cel puţin în America, deja a atins proporţiile unui fenomen. Şideşi răspândirea baseball-ului nu a avut aceeaşi intensitate ori, dacă vreţi, rapiditate că lafotbal, baseball-ul este cunoscut astăzi pe întreg mapamondul, tocmai datorită atractivităţiisale şi, nu în ultimul rând, simplităţii desăvârşite, de altfel, ca şi în cazul altor jocuri sportive.Iar perseverenta americanilor în a-i păstra nealterată esenţă, în a îmbunătăţi regulile şi în ale conferi spectatorilor şi telespectatorilor americani spectacol de bună calitate au făcut dinbaseball un sport, nu neapărat practicat cu pasiune, ci cu o ardoare întâlnită doar la fotbal,în unele cazuri, ajungându-se chiar la obsesie. În fond, entuziasmul imens al oamenilor vizavide baseball rezidă, la început, în pasiune, că mai apoi, să devină un sport cu un farmec lacare nimeni nu mai rezistă. Iarăşi, la fel ca în cazul fotbalului, baseball-ul are un scopimediat, ceea ce îl face a fi, fără îndoială, un sport care se practică şi, în acelaşi timp, setrăieşte la intensitate. Străbătând prin timpurile care au apus, vom constata, din nou, căbaseball-ul a suferit nenumărate schimbări, iar aici ne referim atât la cutume, cât şi laregulile scrise. Totodată, şi percepţia oamenilor faţă de acest sport s-a schimbatconsiderabil, ba mai mult decât atât, gândirea liberă a luat locul preconcepţiilor, atât derestrictive în începuturile acestui sport.

2

Istoria baseball-ului: începuturi, cutume şi curiozităţi

Nu este absolut nicio exagerare atunci când se afirmă că baseball-ul este unul dintrecele mai populare sporturi din Statele Unite ale Americii, iar faptul că americanii sunt de-adreptul fascinaţi de acest joc sportiv nu este nicidecum departe de adevăr, cu atât mai multcu cât, dacă ne îndreptăm privirea spre industria ce s-a format în jurul acestui sport, vomconstata că popularitatea sa, cel puţin în America, deja a atins proporţiile unui fenomen. Şideşi răspândirea baseball-ului nu a avut aceeaşi intensitate ori, dacă vreţi, rapiditate că lafotbal, baseball-ul este cunoscut astăzi pe întreg mapamondul, tocmai datorită atractivităţiisale şi, nu în ultimul rând, simplităţii desăvârşite, de altfel, ca şi în cazul altor jocuri sportive.Iar perseverenta americanilor în a-i păstra nealterată esenţă, în a îmbunătăţi regulile şi în ale conferi spectatorilor şi telespectatorilor americani spectacol de bună calitate au făcut dinbaseball un sport, nu neapărat practicat cu pasiune, ci cu o ardoare întâlnită doar la fotbal,în unele cazuri, ajungându-se chiar la obsesie. În fond, entuziasmul imens al oamenilor vizavide baseball rezidă, la început, în pasiune, că mai apoi, să devină un sport cu un farmec lacare nimeni nu mai rezistă. Iarăşi, la fel ca în cazul fotbalului, baseball-ul are un scopimediat, ceea ce îl face a fi, fără îndoială, un sport care se practică şi, în acelaşi timp, setrăieşte la intensitate. Străbătând prin timpurile care au apus, vom constata, din nou, căbaseball-ul a suferit nenumărate schimbări, iar aici ne referim atât la cutume, cât şi laregulile scrise. Totodată, şi percepţia oamenilor faţă de acest sport s-a schimbatconsiderabil, ba mai mult decât atât, gândirea liberă a luat locul preconcepţiilor, atât derestrictive în începuturile acestui sport.

3

Origini

Termenul „base-ball” datează încă din anul 1744, mai cu seamă din cartea de copii,scrisă de John Newberry, „A little Pretty Pocket-Book”. Aici, a apărut un poem scurt şi oilustraţie cu un joc numit base-ball. Interesant este faptul că în ilustraţie, apărea un sportcare era cu mult diferit faţă de ceea ce astăzi cunoaştem drept baseball, cel puţin în ceea cepriveşte anumite detalii. În fapt, era şi normal, jocul evoluând de-a lungul vremii. În sfârşit,cartea a fost extrem de populară în Anglia, fiind retipărita chiar şi în America de Nord,respectiv în 1762 la New York şi în 1787, la Massachusetts. Bineînţeles că referinţele la „bat-and-ball” (bată şi minge; termenul „bat” desemnează, în prezent, „bată de baseball”), nu aufost doar acestea. De pildă, în 1778, acest joc a fost practicat la o bază militară la ValleyForge. Ba chiar, deşi tinerilor de la Colegiul Princeton le era interzis să se joace cu „mingi şibeţe”, în anul 1787, aceştia practicau destul de des acest sport. O notă din memoriile luiThurlow Weed, editor de ziar şi politician din New York, ne mai arată faptul că, în 1825, s-aorganizat un club de baseball. Evidenţele nu se opresc aici, aflând chiar, dintr-un ziar, că acelclub de baseball avea aproape 50 de membri în anii 1820. Totodată, şi-n universităţile deprestigiu, acest sport era practicat cu pasiune, o dovadă în acest sens fiind mărturiile luiOliver Wendell Holmes, care a spus că în timpul zilelor din Harvard practică acest sport curegularitate. În fapt, pe atunci, baseball-ul nu era chiar un sport, ci mai degrabă un joc ce erapracticat doar pentru distracţie. Puţini ani mai târziu, în cartea „The Boy’s Own Book”(1928), au apărut şi alte referiri la baseball şi la felul în care acest joc era practicat. În a douaediţie a cărţii, de pildă, sta mărturie faptul că baseball-ul ori jocul cu mingea şi bată erapracticat într-un teren în formă de diamant, cu câte o bază la fiecare colţ, cel de-al patruleafiind locul unde jucătorul ofensiv („batter” – cel care aruncă, respectiv lovea mingea) a statiniţial şi de unde el putea să avanseze pentru a marca. Numai după ce jucătorul ofensiv,respectiv „the batter” lovea mingea, el putea alerga. Totodată, se mai spune că o minge careera lovită în altă parte putea face echipa respectivă să piardă jocul, jucătorul ofensiv

3

Origini

Termenul „base-ball” datează încă din anul 1744, mai cu seamă din cartea de copii,scrisă de John Newberry, „A little Pretty Pocket-Book”. Aici, a apărut un poem scurt şi oilustraţie cu un joc numit base-ball. Interesant este faptul că în ilustraţie, apărea un sportcare era cu mult diferit faţă de ceea ce astăzi cunoaştem drept baseball, cel puţin în ceea cepriveşte anumite detalii. În fapt, era şi normal, jocul evoluând de-a lungul vremii. În sfârşit,cartea a fost extrem de populară în Anglia, fiind retipărita chiar şi în America de Nord,respectiv în 1762 la New York şi în 1787, la Massachusetts. Bineînţeles că referinţele la „bat-and-ball” (bată şi minge; termenul „bat” desemnează, în prezent, „bată de baseball”), nu aufost doar acestea. De pildă, în 1778, acest joc a fost practicat la o bază militară la ValleyForge. Ba chiar, deşi tinerilor de la Colegiul Princeton le era interzis să se joace cu „mingi şibeţe”, în anul 1787, aceştia practicau destul de des acest sport. O notă din memoriile luiThurlow Weed, editor de ziar şi politician din New York, ne mai arată faptul că, în 1825, s-aorganizat un club de baseball. Evidenţele nu se opresc aici, aflând chiar, dintr-un ziar, că acelclub de baseball avea aproape 50 de membri în anii 1820. Totodată, şi-n universităţile deprestigiu, acest sport era practicat cu pasiune, o dovadă în acest sens fiind mărturiile luiOliver Wendell Holmes, care a spus că în timpul zilelor din Harvard practică acest sport curegularitate. În fapt, pe atunci, baseball-ul nu era chiar un sport, ci mai degrabă un joc ce erapracticat doar pentru distracţie. Puţini ani mai târziu, în cartea „The Boy’s Own Book”(1928), au apărut şi alte referiri la baseball şi la felul în care acest joc era practicat. În a douaediţie a cărţii, de pildă, sta mărturie faptul că baseball-ul ori jocul cu mingea şi bată erapracticat într-un teren în formă de diamant, cu câte o bază la fiecare colţ, cel de-al patruleafiind locul unde jucătorul ofensiv („batter” – cel care aruncă, respectiv lovea mingea) a statiniţial şi de unde el putea să avanseze pentru a marca. Numai după ce jucătorul ofensiv,respectiv „the batter” lovea mingea, el putea alerga. Totodată, se mai spune că o minge careera lovită în altă parte putea face echipa respectivă să piardă jocul, jucătorul ofensiv

3

Origini

Termenul „base-ball” datează încă din anul 1744, mai cu seamă din cartea de copii,scrisă de John Newberry, „A little Pretty Pocket-Book”. Aici, a apărut un poem scurt şi oilustraţie cu un joc numit base-ball. Interesant este faptul că în ilustraţie, apărea un sportcare era cu mult diferit faţă de ceea ce astăzi cunoaştem drept baseball, cel puţin în ceea cepriveşte anumite detalii. În fapt, era şi normal, jocul evoluând de-a lungul vremii. În sfârşit,cartea a fost extrem de populară în Anglia, fiind retipărita chiar şi în America de Nord,respectiv în 1762 la New York şi în 1787, la Massachusetts. Bineînţeles că referinţele la „bat-and-ball” (bată şi minge; termenul „bat” desemnează, în prezent, „bată de baseball”), nu aufost doar acestea. De pildă, în 1778, acest joc a fost practicat la o bază militară la ValleyForge. Ba chiar, deşi tinerilor de la Colegiul Princeton le era interzis să se joace cu „mingi şibeţe”, în anul 1787, aceştia practicau destul de des acest sport. O notă din memoriile luiThurlow Weed, editor de ziar şi politician din New York, ne mai arată faptul că, în 1825, s-aorganizat un club de baseball. Evidenţele nu se opresc aici, aflând chiar, dintr-un ziar, că acelclub de baseball avea aproape 50 de membri în anii 1820. Totodată, şi-n universităţile deprestigiu, acest sport era practicat cu pasiune, o dovadă în acest sens fiind mărturiile luiOliver Wendell Holmes, care a spus că în timpul zilelor din Harvard practică acest sport curegularitate. În fapt, pe atunci, baseball-ul nu era chiar un sport, ci mai degrabă un joc ce erapracticat doar pentru distracţie. Puţini ani mai târziu, în cartea „The Boy’s Own Book”(1928), au apărut şi alte referiri la baseball şi la felul în care acest joc era practicat. În a douaediţie a cărţii, de pildă, sta mărturie faptul că baseball-ul ori jocul cu mingea şi bată erapracticat într-un teren în formă de diamant, cu câte o bază la fiecare colţ, cel de-al patruleafiind locul unde jucătorul ofensiv („batter” – cel care aruncă, respectiv lovea mingea) a statiniţial şi de unde el putea să avanseze pentru a marca. Numai după ce jucătorul ofensiv,respectiv „the batter” lovea mingea, el putea alerga. Totodată, se mai spune că o minge careera lovită în altă parte putea face echipa respectivă să piardă jocul, jucătorul ofensiv

4

neputând alerga după o asemenea lovitură ratată. Ba mai mult decât atât, trei astfel deîncercări ratate însemna ca jucătorul era dat afară („ouţ”).

Începuturi

În 1845, după o legendă a baseball-ului, Alexander J. Cartwright, un jucător amatordin New York a organizat un „Knickerbocker Base Ball Club”, care a formulat un set clar dereguli pentru acest sport, unele dintre ele fiind valabile şi astăzi. Regulile nu erau chiarpentru toţi jucătorii, adică unii aveau mai multe reguli de respectat ca alţii, o modificareconsiderabilă fiind la „runner”. În fine, adoptarea acestor reguli de Knickerbockers, dar şi dealte cluburi amatoare din zona New York-ului a dus la creşterea popularităţii baseball-ului.Ba mai mult decât atât, vechiul joc cu mingea uşoară a continuat să fie popular în Boston,precum şi prin împrejurimi. Un club din Philadelphia, care a practicat acest joc încă din anul1833, nu a adoptat versiunea Knickerbockers până în 1860. De asemenea, până la RăzboiulCivil American (1861-1865), cele două versiuni ale jocului (prima în care se folosea mingeauşoară – „the soft ball” – Massachusetts, iar a doua, mingea grea – „hard ball – New York)”au rezistat cu succes. Drept dovadă, în timpul Războiului Civil, soldaţii din New York şi cei dinNew Jersey i-au învăţat acest joc şi pe alţii, inevitabil, după încetarea războiului, baseball-ulfiind un joc din ce în ce mai frecvent practicat. De menţionat însă este faptul că în anul 1854,o revizie a regulilor avea să modifice considerabil greutatea şi dimensiunile mângâi, alăturide dimensiunile terenului („infield” – parte a terenului de baseball, i.e., situat în mijloculcâmpului). Astfel, multe dintre aceste specificaţii nu au fost cu mult modificate de atunci.Tot inevitabil, Asociaţia Naţională a Jucătorilor de Base Ball avea să ia naştere în 1857,comprimând cluburi din New York şi din vecinătate.

4

neputând alerga după o asemenea lovitură ratată. Ba mai mult decât atât, trei astfel deîncercări ratate însemna ca jucătorul era dat afară („ouţ”).

Începuturi

În 1845, după o legendă a baseball-ului, Alexander J. Cartwright, un jucător amatordin New York a organizat un „Knickerbocker Base Ball Club”, care a formulat un set clar dereguli pentru acest sport, unele dintre ele fiind valabile şi astăzi. Regulile nu erau chiarpentru toţi jucătorii, adică unii aveau mai multe reguli de respectat ca alţii, o modificareconsiderabilă fiind la „runner”. În fine, adoptarea acestor reguli de Knickerbockers, dar şi dealte cluburi amatoare din zona New York-ului a dus la creşterea popularităţii baseball-ului.Ba mai mult decât atât, vechiul joc cu mingea uşoară a continuat să fie popular în Boston,precum şi prin împrejurimi. Un club din Philadelphia, care a practicat acest joc încă din anul1833, nu a adoptat versiunea Knickerbockers până în 1860. De asemenea, până la RăzboiulCivil American (1861-1865), cele două versiuni ale jocului (prima în care se folosea mingeauşoară – „the soft ball” – Massachusetts, iar a doua, mingea grea – „hard ball – New York)”au rezistat cu succes. Drept dovadă, în timpul Războiului Civil, soldaţii din New York şi cei dinNew Jersey i-au învăţat acest joc şi pe alţii, inevitabil, după încetarea războiului, baseball-ulfiind un joc din ce în ce mai frecvent practicat. De menţionat însă este faptul că în anul 1854,o revizie a regulilor avea să modifice considerabil greutatea şi dimensiunile mângâi, alăturide dimensiunile terenului („infield” – parte a terenului de baseball, i.e., situat în mijloculcâmpului). Astfel, multe dintre aceste specificaţii nu au fost cu mult modificate de atunci.Tot inevitabil, Asociaţia Naţională a Jucătorilor de Base Ball avea să ia naştere în 1857,comprimând cluburi din New York şi din vecinătate.

4

neputând alerga după o asemenea lovitură ratată. Ba mai mult decât atât, trei astfel deîncercări ratate însemna ca jucătorul era dat afară („ouţ”).

Începuturi

În 1845, după o legendă a baseball-ului, Alexander J. Cartwright, un jucător amatordin New York a organizat un „Knickerbocker Base Ball Club”, care a formulat un set clar dereguli pentru acest sport, unele dintre ele fiind valabile şi astăzi. Regulile nu erau chiarpentru toţi jucătorii, adică unii aveau mai multe reguli de respectat ca alţii, o modificareconsiderabilă fiind la „runner”. În fine, adoptarea acestor reguli de Knickerbockers, dar şi dealte cluburi amatoare din zona New York-ului a dus la creşterea popularităţii baseball-ului.Ba mai mult decât atât, vechiul joc cu mingea uşoară a continuat să fie popular în Boston,precum şi prin împrejurimi. Un club din Philadelphia, care a practicat acest joc încă din anul1833, nu a adoptat versiunea Knickerbockers până în 1860. De asemenea, până la RăzboiulCivil American (1861-1865), cele două versiuni ale jocului (prima în care se folosea mingeauşoară – „the soft ball” – Massachusetts, iar a doua, mingea grea – „hard ball – New York)”au rezistat cu succes. Drept dovadă, în timpul Războiului Civil, soldaţii din New York şi cei dinNew Jersey i-au învăţat acest joc şi pe alţii, inevitabil, după încetarea războiului, baseball-ulfiind un joc din ce în ce mai frecvent practicat. De menţionat însă este faptul că în anul 1854,o revizie a regulilor avea să modifice considerabil greutatea şi dimensiunile mângâi, alăturide dimensiunile terenului („infield” – parte a terenului de baseball, i.e., situat în mijloculcâmpului). Astfel, multe dintre aceste specificaţii nu au fost cu mult modificate de atunci.Tot inevitabil, Asociaţia Naţională a Jucătorilor de Base Ball avea să ia naştere în 1857,comprimând cluburi din New York şi din vecinătate.

5

Baseball-ul de performanţă

De menţionat, înainte de toate, sunt două evoluţii importante din istoria baseball-ului, care au avut loc în perioada de dinaintea războiului civil, şi-anume răspândirea acestuisport în America Latină şi Asia (subiecte discutabile, de altfel), precum şi profesionalizareabaseball-ului, respectiv a sportului în Statele Unite ale Americii. Primele cluburi de baseball,cum ar fi New York Knickerbockers, erau cluburi în adevăratul sens al cuvântului: membriiplăteau o sumă de bani, scopul era socializarea, iar jocurile de baseball erau practicate cuprecădere de membrii acestor cluburi. Dar răspândirea baseball-ului, respectiv popularitateaa câştigat într-un scurt timp şi teren comercial, acest sport transformându-se într-oadevărată industrie. În anul 1862, de pildă, William Cammeyer a construit un teren debaseball, încasând de pe urmă acestuia sume frumoase de bani. Cu alte cuvinte, cei care-şidoreau să organizeze jocuri ori pur şi simplu să practice un joc de baseball trebuiau săplătească. După Războiul American Civil, această practică s-a răspândit uluitor, şi cluburileau învăţat că meciurile disputate între cluburi rivale le pot aduce prestigiu. Totodată, acestejocuri de baseball dintre cluburi aveau să le suscite interesul chiar şi viitorilor jucători debaseball, acest sport ridicându-se, în sfârşit, la nivelul unui sport de performanţă. Şibineînţeles că, în cele din urmă, cluburile aveau să simtă o presiune în spatele administraţieilor, căci trebuiau să intre-n bătălia dintre cluburi cu echipe de calitate, foarte bine pregătite.Jucătorii, astfel, au început să se specializeze, dacă vreţi, în a juca dintr-o singură poziţie.

Se poate spune, prin urmare, că baseball-ul profesionist, de performanţă a începutsă apară cam prin anii 1865, respectiv 1866, cu atât mai mult cu cât în această perioadă,cluburile au decis să angajeze jucători foarte buni. Bineînţeles că jucătorii erau plătiţi pemăsură, unora dintre ei oferindu-li-se chiar şi locuri de muncă, de altfel, nu foarteextenuante. Astfel că prima echipă, formată din jucători profesionişti, a fost Cincinnati(Ohio) Red Stockings, aceasta luând naştere în 1869. Nouă echipă a jucat baseball tot acelan, din New York până în San Francisco. Ba mai mult decât atât, succesul lor s-a materializatprin 56 de jocuri câştigate. Notorietatea echipei a fost doar o chestiune de timp, oamenii de

5

Baseball-ul de performanţă

De menţionat, înainte de toate, sunt două evoluţii importante din istoria baseball-ului, care au avut loc în perioada de dinaintea războiului civil, şi-anume răspândirea acestuisport în America Latină şi Asia (subiecte discutabile, de altfel), precum şi profesionalizareabaseball-ului, respectiv a sportului în Statele Unite ale Americii. Primele cluburi de baseball,cum ar fi New York Knickerbockers, erau cluburi în adevăratul sens al cuvântului: membriiplăteau o sumă de bani, scopul era socializarea, iar jocurile de baseball erau practicate cuprecădere de membrii acestor cluburi. Dar răspândirea baseball-ului, respectiv popularitateaa câştigat într-un scurt timp şi teren comercial, acest sport transformându-se într-oadevărată industrie. În anul 1862, de pildă, William Cammeyer a construit un teren debaseball, încasând de pe urmă acestuia sume frumoase de bani. Cu alte cuvinte, cei care-şidoreau să organizeze jocuri ori pur şi simplu să practice un joc de baseball trebuiau săplătească. După Războiul American Civil, această practică s-a răspândit uluitor, şi cluburileau învăţat că meciurile disputate între cluburi rivale le pot aduce prestigiu. Totodată, acestejocuri de baseball dintre cluburi aveau să le suscite interesul chiar şi viitorilor jucători debaseball, acest sport ridicându-se, în sfârşit, la nivelul unui sport de performanţă. Şibineînţeles că, în cele din urmă, cluburile aveau să simtă o presiune în spatele administraţieilor, căci trebuiau să intre-n bătălia dintre cluburi cu echipe de calitate, foarte bine pregătite.Jucătorii, astfel, au început să se specializeze, dacă vreţi, în a juca dintr-o singură poziţie.

Se poate spune, prin urmare, că baseball-ul profesionist, de performanţă a începutsă apară cam prin anii 1865, respectiv 1866, cu atât mai mult cu cât în această perioadă,cluburile au decis să angajeze jucători foarte buni. Bineînţeles că jucătorii erau plătiţi pemăsură, unora dintre ei oferindu-li-se chiar şi locuri de muncă, de altfel, nu foarteextenuante. Astfel că prima echipă, formată din jucători profesionişti, a fost Cincinnati(Ohio) Red Stockings, aceasta luând naştere în 1869. Nouă echipă a jucat baseball tot acelan, din New York până în San Francisco. Ba mai mult decât atât, succesul lor s-a materializatprin 56 de jocuri câştigate. Notorietatea echipei a fost doar o chestiune de timp, oamenii de

5

Baseball-ul de performanţă

De menţionat, înainte de toate, sunt două evoluţii importante din istoria baseball-ului, care au avut loc în perioada de dinaintea războiului civil, şi-anume răspândirea acestuisport în America Latină şi Asia (subiecte discutabile, de altfel), precum şi profesionalizareabaseball-ului, respectiv a sportului în Statele Unite ale Americii. Primele cluburi de baseball,cum ar fi New York Knickerbockers, erau cluburi în adevăratul sens al cuvântului: membriiplăteau o sumă de bani, scopul era socializarea, iar jocurile de baseball erau practicate cuprecădere de membrii acestor cluburi. Dar răspândirea baseball-ului, respectiv popularitateaa câştigat într-un scurt timp şi teren comercial, acest sport transformându-se într-oadevărată industrie. În anul 1862, de pildă, William Cammeyer a construit un teren debaseball, încasând de pe urmă acestuia sume frumoase de bani. Cu alte cuvinte, cei care-şidoreau să organizeze jocuri ori pur şi simplu să practice un joc de baseball trebuiau săplătească. După Războiul American Civil, această practică s-a răspândit uluitor, şi cluburileau învăţat că meciurile disputate între cluburi rivale le pot aduce prestigiu. Totodată, acestejocuri de baseball dintre cluburi aveau să le suscite interesul chiar şi viitorilor jucători debaseball, acest sport ridicându-se, în sfârşit, la nivelul unui sport de performanţă. Şibineînţeles că, în cele din urmă, cluburile aveau să simtă o presiune în spatele administraţieilor, căci trebuiau să intre-n bătălia dintre cluburi cu echipe de calitate, foarte bine pregătite.Jucătorii, astfel, au început să se specializeze, dacă vreţi, în a juca dintr-o singură poziţie.

Se poate spune, prin urmare, că baseball-ul profesionist, de performanţă a începutsă apară cam prin anii 1865, respectiv 1866, cu atât mai mult cu cât în această perioadă,cluburile au decis să angajeze jucători foarte buni. Bineînţeles că jucătorii erau plătiţi pemăsură, unora dintre ei oferindu-li-se chiar şi locuri de muncă, de altfel, nu foarteextenuante. Astfel că prima echipă, formată din jucători profesionişti, a fost Cincinnati(Ohio) Red Stockings, aceasta luând naştere în 1869. Nouă echipă a jucat baseball tot acelan, din New York până în San Francisco. Ba mai mult decât atât, succesul lor s-a materializatprin 56 de jocuri câştigate. Notorietatea echipei a fost doar o chestiune de timp, oamenii de

6

rând prinzând din mers plăcerea noului joc sportive. A urmat, după alte perioadezbuciumate sau de succes pentru baseball, înfiinţarea, în anul 1876, a Ligii Naţionale aCluburilor de Baseball Profesionist. Bineînţeles că s-au adus şi câteva modificări, multedintre ele, însă, neavând o prea mare importanţă. De menţionat, în schimb, ar fi faptul căWilliam Hullbert, preşedintele ligii, a dat afară patru jucători pentru lipsa sincerităţii, dreptpentru care reputaţia baseball-ului ca instituţie s-a mărit semnificativ. Inevitabil, au începutsă apară tot mai multe echipe, unele, extrem de bine pregătite, pe când altele, slabe şi cuţinte cât mai sus puse.

Scandalul „BLACK SOX”

Lumea baseball-ului avea să cunoască unul dintre cele mai urâte şi, totodată, celebrescandaluri din istorie— când opt membri ai echipei Chicago White Sox au fost acuzaţi că ar fiprimit mită de la jucători cunoscuţi să „arunce” World Series din 1919. În pofida faptului căCharles Comiskey, patronul White Sox, i-a suspendat pe jucători din sezonul din 1921, ei aufost găsiţi nevinovaţi, culmea, din lipsă de probe. Era nevoie, astfel, de reabilitarea onoareibaseball-ului, prin urmare, s-a decis suspendarea acelor jucători din baseball, şi nu oricum, cipe viaţă. Să înţelegem mai bine, acelor jucători li s-au interzis să mai joace în vreo echipăprofesionistă de baseball, respectiv să mai participe la vreo competiţie. Apoi, în anii 1920,perioada care este cunoscută drept epoca de aur a sportului în Statele Unite, scandalul„Black Sox” avea să fie urmat popularitatea unui om incredibil, mai cu seamă, de cea ajucătorului Babe Ruth. Cunoscut drept „Sultan of Swat”, Ruth avea o personalitate şi maimare precum ceea ce reuşise să facă în baseball, caracterul său oglindindu-se înperformanţele sale: a reinventat „the home run” şi nu numai. De fapt, Babe Ruth esteconsiderat cel mai mare jucător de baseball din toate timpurile, fiind şi primul superstardin jurul acestui sport fascinant.

6

rând prinzând din mers plăcerea noului joc sportive. A urmat, după alte perioadezbuciumate sau de succes pentru baseball, înfiinţarea, în anul 1876, a Ligii Naţionale aCluburilor de Baseball Profesionist. Bineînţeles că s-au adus şi câteva modificări, multedintre ele, însă, neavând o prea mare importanţă. De menţionat, în schimb, ar fi faptul căWilliam Hullbert, preşedintele ligii, a dat afară patru jucători pentru lipsa sincerităţii, dreptpentru care reputaţia baseball-ului ca instituţie s-a mărit semnificativ. Inevitabil, au începutsă apară tot mai multe echipe, unele, extrem de bine pregătite, pe când altele, slabe şi cuţinte cât mai sus puse.

Scandalul „BLACK SOX”

Lumea baseball-ului avea să cunoască unul dintre cele mai urâte şi, totodată, celebrescandaluri din istorie— când opt membri ai echipei Chicago White Sox au fost acuzaţi că ar fiprimit mită de la jucători cunoscuţi să „arunce” World Series din 1919. În pofida faptului căCharles Comiskey, patronul White Sox, i-a suspendat pe jucători din sezonul din 1921, ei aufost găsiţi nevinovaţi, culmea, din lipsă de probe. Era nevoie, astfel, de reabilitarea onoareibaseball-ului, prin urmare, s-a decis suspendarea acelor jucători din baseball, şi nu oricum, cipe viaţă. Să înţelegem mai bine, acelor jucători li s-au interzis să mai joace în vreo echipăprofesionistă de baseball, respectiv să mai participe la vreo competiţie. Apoi, în anii 1920,perioada care este cunoscută drept epoca de aur a sportului în Statele Unite, scandalul„Black Sox” avea să fie urmat popularitatea unui om incredibil, mai cu seamă, de cea ajucătorului Babe Ruth. Cunoscut drept „Sultan of Swat”, Ruth avea o personalitate şi maimare precum ceea ce reuşise să facă în baseball, caracterul său oglindindu-se înperformanţele sale: a reinventat „the home run” şi nu numai. De fapt, Babe Ruth esteconsiderat cel mai mare jucător de baseball din toate timpurile, fiind şi primul superstardin jurul acestui sport fascinant.

6

rând prinzând din mers plăcerea noului joc sportive. A urmat, după alte perioadezbuciumate sau de succes pentru baseball, înfiinţarea, în anul 1876, a Ligii Naţionale aCluburilor de Baseball Profesionist. Bineînţeles că s-au adus şi câteva modificări, multedintre ele, însă, neavând o prea mare importanţă. De menţionat, în schimb, ar fi faptul căWilliam Hullbert, preşedintele ligii, a dat afară patru jucători pentru lipsa sincerităţii, dreptpentru care reputaţia baseball-ului ca instituţie s-a mărit semnificativ. Inevitabil, au începutsă apară tot mai multe echipe, unele, extrem de bine pregătite, pe când altele, slabe şi cuţinte cât mai sus puse.

Scandalul „BLACK SOX”

Lumea baseball-ului avea să cunoască unul dintre cele mai urâte şi, totodată, celebrescandaluri din istorie— când opt membri ai echipei Chicago White Sox au fost acuzaţi că ar fiprimit mită de la jucători cunoscuţi să „arunce” World Series din 1919. În pofida faptului căCharles Comiskey, patronul White Sox, i-a suspendat pe jucători din sezonul din 1921, ei aufost găsiţi nevinovaţi, culmea, din lipsă de probe. Era nevoie, astfel, de reabilitarea onoareibaseball-ului, prin urmare, s-a decis suspendarea acelor jucători din baseball, şi nu oricum, cipe viaţă. Să înţelegem mai bine, acelor jucători li s-au interzis să mai joace în vreo echipăprofesionistă de baseball, respectiv să mai participe la vreo competiţie. Apoi, în anii 1920,perioada care este cunoscută drept epoca de aur a sportului în Statele Unite, scandalul„Black Sox” avea să fie urmat popularitatea unui om incredibil, mai cu seamă, de cea ajucătorului Babe Ruth. Cunoscut drept „Sultan of Swat”, Ruth avea o personalitate şi maimare precum ceea ce reuşise să facă în baseball, caracterul său oglindindu-se înperformanţele sale: a reinventat „the home run” şi nu numai. De fapt, Babe Ruth esteconsiderat cel mai mare jucător de baseball din toate timpurile, fiind şi primul superstardin jurul acestui sport fascinant.

7

Răspândirea şi popularitatea

În anii ‘20, avea să iasă în prim planul baseball-ului, după cum spuneam, cel maimare jucător din istoria acestui sport, şi-anume Babe Ruth, poreclit „the Bambino”. Numeleadevărat al lui Ruth era, de fapt, George Herman Ruth, Jr., cariera sa începând cu adevăratimediat după ce a fost vândut, în anul 1919, echipei New York Yankees (înfiinţată în 1913).Astfel, baseball-ul a început să se răspândească uimitor de repede, câştigând o popularitateinimaginabilă până la acel moment. Oamenii de rând deveneau din ce în ce mai interesaţi săia parte la acel fenomen numit „baseball”, ba mai mult decât atât, fiecare băiat îşi dorea,încă de la o vârstă fragedă, să devină un jucător de baseball. Toţi, până la urmă, îşi doreau săajungă noul „the Bambino” al baseball-ului american. Nici măcar Marea criză economică dedupă Primul Război Mondial nu a oprit răspândirea acestui sport, meciurile ajungând chiarsă fie şi transmise la radio. E drept că imediat ce a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial,baseball-ul a intrat într-un con de umbră, nu foarte mult, ori nu la fel de repede precum ne-am putea imagina în aceste vremuri. În fapt, răspândirea sa a fost mult mai lentă căanterior, însă fără prea multe consecinţe, căci după 1942, până la sfârşitul războiului, auavut loc competiţii importante, la unele participând ca spectator chiar şi preşedinteleFranklin D. Roosevelt.

Imediat însă după Atacul de la Pearl Harbor, Landis, administrator („commisionier”) albaseball-ului profesionist, i-a cerut preşedintelui Statelor Unite că baseball-ul să „se închidăîn timpul războiului”. Roosevelt, un fan al acestui sport, i-a replicat într-o scrisoare, din 15ianuarie 1942, că baseball-ul înseamnă enorm de mult pentru naţiunea americană şi trebuiesă-şi continue misiunea chiar şi-n timpul războiului. După ce Landis a primit aceastăscrisoare, a decis să pună în aplicare decizia preşedintelui şi a continuat să ajute larăspândirea baseball-ului, e drept, nu cu aceeaşi intensitate de dinainte, mai ales că mulţidintre jucători se duseseră în război, un exemplu notabil în acest sens fiind reprezentat deTed Williams. După cel de-Al Doilea Război Mondial, acest sport avea să se raspandesca mult

7

Răspândirea şi popularitatea

În anii ‘20, avea să iasă în prim planul baseball-ului, după cum spuneam, cel maimare jucător din istoria acestui sport, şi-anume Babe Ruth, poreclit „the Bambino”. Numeleadevărat al lui Ruth era, de fapt, George Herman Ruth, Jr., cariera sa începând cu adevăratimediat după ce a fost vândut, în anul 1919, echipei New York Yankees (înfiinţată în 1913).Astfel, baseball-ul a început să se răspândească uimitor de repede, câştigând o popularitateinimaginabilă până la acel moment. Oamenii de rând deveneau din ce în ce mai interesaţi săia parte la acel fenomen numit „baseball”, ba mai mult decât atât, fiecare băiat îşi dorea,încă de la o vârstă fragedă, să devină un jucător de baseball. Toţi, până la urmă, îşi doreau săajungă noul „the Bambino” al baseball-ului american. Nici măcar Marea criză economică dedupă Primul Război Mondial nu a oprit răspândirea acestui sport, meciurile ajungând chiarsă fie şi transmise la radio. E drept că imediat ce a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial,baseball-ul a intrat într-un con de umbră, nu foarte mult, ori nu la fel de repede precum ne-am putea imagina în aceste vremuri. În fapt, răspândirea sa a fost mult mai lentă căanterior, însă fără prea multe consecinţe, căci după 1942, până la sfârşitul războiului, auavut loc competiţii importante, la unele participând ca spectator chiar şi preşedinteleFranklin D. Roosevelt.

Imediat însă după Atacul de la Pearl Harbor, Landis, administrator („commisionier”) albaseball-ului profesionist, i-a cerut preşedintelui Statelor Unite că baseball-ul să „se închidăîn timpul războiului”. Roosevelt, un fan al acestui sport, i-a replicat într-o scrisoare, din 15ianuarie 1942, că baseball-ul înseamnă enorm de mult pentru naţiunea americană şi trebuiesă-şi continue misiunea chiar şi-n timpul războiului. După ce Landis a primit aceastăscrisoare, a decis să pună în aplicare decizia preşedintelui şi a continuat să ajute larăspândirea baseball-ului, e drept, nu cu aceeaşi intensitate de dinainte, mai ales că mulţidintre jucători se duseseră în război, un exemplu notabil în acest sens fiind reprezentat deTed Williams. După cel de-Al Doilea Război Mondial, acest sport avea să se raspandesca mult

7

Răspândirea şi popularitatea

În anii ‘20, avea să iasă în prim planul baseball-ului, după cum spuneam, cel maimare jucător din istoria acestui sport, şi-anume Babe Ruth, poreclit „the Bambino”. Numeleadevărat al lui Ruth era, de fapt, George Herman Ruth, Jr., cariera sa începând cu adevăratimediat după ce a fost vândut, în anul 1919, echipei New York Yankees (înfiinţată în 1913).Astfel, baseball-ul a început să se răspândească uimitor de repede, câştigând o popularitateinimaginabilă până la acel moment. Oamenii de rând deveneau din ce în ce mai interesaţi săia parte la acel fenomen numit „baseball”, ba mai mult decât atât, fiecare băiat îşi dorea,încă de la o vârstă fragedă, să devină un jucător de baseball. Toţi, până la urmă, îşi doreau săajungă noul „the Bambino” al baseball-ului american. Nici măcar Marea criză economică dedupă Primul Război Mondial nu a oprit răspândirea acestui sport, meciurile ajungând chiarsă fie şi transmise la radio. E drept că imediat ce a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial,baseball-ul a intrat într-un con de umbră, nu foarte mult, ori nu la fel de repede precum ne-am putea imagina în aceste vremuri. În fapt, răspândirea sa a fost mult mai lentă căanterior, însă fără prea multe consecinţe, căci după 1942, până la sfârşitul războiului, auavut loc competiţii importante, la unele participând ca spectator chiar şi preşedinteleFranklin D. Roosevelt.

Imediat însă după Atacul de la Pearl Harbor, Landis, administrator („commisionier”) albaseball-ului profesionist, i-a cerut preşedintelui Statelor Unite că baseball-ul să „se închidăîn timpul războiului”. Roosevelt, un fan al acestui sport, i-a replicat într-o scrisoare, din 15ianuarie 1942, că baseball-ul înseamnă enorm de mult pentru naţiunea americană şi trebuiesă-şi continue misiunea chiar şi-n timpul războiului. După ce Landis a primit aceastăscrisoare, a decis să pună în aplicare decizia preşedintelui şi a continuat să ajute larăspândirea baseball-ului, e drept, nu cu aceeaşi intensitate de dinainte, mai ales că mulţidintre jucători se duseseră în război, un exemplu notabil în acest sens fiind reprezentat deTed Williams. După cel de-Al Doilea Război Mondial, acest sport avea să se raspandesca mult

8

mai rapid, parcă mai intens, americanii văzându-l drept singura consolare naţională care le-amai rămas după atâtea pierderi. Şi apariţia televiziunii a contribuit la consolidarea acestuifenomen numit „baseball”, sportul adapatandu-se vremurilor, dar şi schimbărilor prin caresocietatea trecea în acele timpuri. Plus, baseball-ul a ajuns în Spania, Grecia, Canada,Australia, Venezuela, în definitiv, s-a răspândit aproape în întreaga lume.

ISTORIA BASEBALL-ULUI ÎN ROMÂNIA

Istoria baseball-ului în România începe în anul 1990, când pe fondul experienţeiîndelungate a practicării oinei – considerat sportul nostru naţional – erau create premisepentru introducerea acestui joc sportive, cu o largă răspândire în lume.

Un grup de iniţiative, între care şi fostul secretar general al FR de Oina, CristianCostescu, şi o parte dintre indtructorii, arbitrii şi jucători de oina, adepţi ai baseball-ului, dinBotoşani, Suceava, Neamţ, Bucureşti, Călăraşi, Teleorman, au realizat această acţiune.Astfel, data de 4 februarie 1990 consfinţeşte momentul înfiinţării Federaţiei Romane deBaseball.

Ambasada din SUA la Bucureşti a acordat primul sprijin material noii federaţii. Tot cusprijinul ambasadei, s-a realizat vizita în România a preşedintelui Federaţiei Internaţionalede Baseball, care, la 26-28 aprilie 1990, a asistat la primele demonstraţii arganizate laBucureşti. Acesta s-a angajat în dotarea cu materiale şi a asigurat conducerii federaţiei ovizită de documentare în SUA.

De asemenea, preşedintele Confederaţiei Europene de Baseball, Aldo Notari, aorganizat participarea unor tehnicieni români la un curs de specializare în Italia, astfel că,încă din 1990, un număr de 15 antrenori romani au fost atestaţi de federaţia internaţională.

FRBS este afiliata din anul 1990 la IBAF şi CEB, iar din 1992 la IFS şi EFS.

8

mai rapid, parcă mai intens, americanii văzându-l drept singura consolare naţională care le-amai rămas după atâtea pierderi. Şi apariţia televiziunii a contribuit la consolidarea acestuifenomen numit „baseball”, sportul adapatandu-se vremurilor, dar şi schimbărilor prin caresocietatea trecea în acele timpuri. Plus, baseball-ul a ajuns în Spania, Grecia, Canada,Australia, Venezuela, în definitiv, s-a răspândit aproape în întreaga lume.

ISTORIA BASEBALL-ULUI ÎN ROMÂNIA

Istoria baseball-ului în România începe în anul 1990, când pe fondul experienţeiîndelungate a practicării oinei – considerat sportul nostru naţional – erau create premisepentru introducerea acestui joc sportive, cu o largă răspândire în lume.

Un grup de iniţiative, între care şi fostul secretar general al FR de Oina, CristianCostescu, şi o parte dintre indtructorii, arbitrii şi jucători de oina, adepţi ai baseball-ului, dinBotoşani, Suceava, Neamţ, Bucureşti, Călăraşi, Teleorman, au realizat această acţiune.Astfel, data de 4 februarie 1990 consfinţeşte momentul înfiinţării Federaţiei Romane deBaseball.

Ambasada din SUA la Bucureşti a acordat primul sprijin material noii federaţii. Tot cusprijinul ambasadei, s-a realizat vizita în România a preşedintelui Federaţiei Internaţionalede Baseball, care, la 26-28 aprilie 1990, a asistat la primele demonstraţii arganizate laBucureşti. Acesta s-a angajat în dotarea cu materiale şi a asigurat conducerii federaţiei ovizită de documentare în SUA.

De asemenea, preşedintele Confederaţiei Europene de Baseball, Aldo Notari, aorganizat participarea unor tehnicieni români la un curs de specializare în Italia, astfel că,încă din 1990, un număr de 15 antrenori romani au fost atestaţi de federaţia internaţională.

FRBS este afiliata din anul 1990 la IBAF şi CEB, iar din 1992 la IFS şi EFS.

8

mai rapid, parcă mai intens, americanii văzându-l drept singura consolare naţională care le-amai rămas după atâtea pierderi. Şi apariţia televiziunii a contribuit la consolidarea acestuifenomen numit „baseball”, sportul adapatandu-se vremurilor, dar şi schimbărilor prin caresocietatea trecea în acele timpuri. Plus, baseball-ul a ajuns în Spania, Grecia, Canada,Australia, Venezuela, în definitiv, s-a răspândit aproape în întreaga lume.

ISTORIA BASEBALL-ULUI ÎN ROMÂNIA

Istoria baseball-ului în România începe în anul 1990, când pe fondul experienţeiîndelungate a practicării oinei – considerat sportul nostru naţional – erau create premisepentru introducerea acestui joc sportive, cu o largă răspândire în lume.

Un grup de iniţiative, între care şi fostul secretar general al FR de Oina, CristianCostescu, şi o parte dintre indtructorii, arbitrii şi jucători de oina, adepţi ai baseball-ului, dinBotoşani, Suceava, Neamţ, Bucureşti, Călăraşi, Teleorman, au realizat această acţiune.Astfel, data de 4 februarie 1990 consfinţeşte momentul înfiinţării Federaţiei Romane deBaseball.

Ambasada din SUA la Bucureşti a acordat primul sprijin material noii federaţii. Tot cusprijinul ambasadei, s-a realizat vizita în România a preşedintelui Federaţiei Internaţionalede Baseball, care, la 26-28 aprilie 1990, a asistat la primele demonstraţii arganizate laBucureşti. Acesta s-a angajat în dotarea cu materiale şi a asigurat conducerii federaţiei ovizită de documentare în SUA.

De asemenea, preşedintele Confederaţiei Europene de Baseball, Aldo Notari, aorganizat participarea unor tehnicieni români la un curs de specializare în Italia, astfel că,încă din 1990, un număr de 15 antrenori romani au fost atestaţi de federaţia internaţională.

FRBS este afiliata din anul 1990 la IBAF şi CEB, iar din 1992 la IFS şi EFS.

9

Echipele de baseball care au câştigat titlurile de campioane naţionale la seniori:

1993 - 1996 Liceul cu program sportiv – Clubul Sportiv Şcolar (LPS – CSS) Roman;1998-1999 – CSS nr. 6 Bucureşti;2000 – 2007 Dinamo Bucureşti2008 – CS Atletico Alexandria.Au mai fost organizate la baseball – CN pentru juniori I şi ÎI în 1991, pentru cadeţi din 1992 şipentru copii din 1995.Pe plan internaţional, echipele de baseball ale României au obţinut următoarele rezultate:

1992 - prima participare internaţională oficială CE pentru cadeţi (Agen – Franţa) – locul IV;1993 – locul IIIla CE (grupa B) de juniori I (Barcelona) şi locul XI la CE de juniori II (Livorno);1994 – locul VII, CE juniori I (Ucraina);1995 – cucereşte prima medalie pentru baseball-ul românesc, la Cede la Praga, undereprezentativă de juniori a României a cucerit titlul de vicecampioana europeană, dupăechipa Italiei;1995 echipa de cadeţi se clasează pe locul VI la CE de la Livorno;1996 – locul VI la CE pentru juniori ÎI în Polonia,1997 – locul VI la CE pentru juniori ÎI în Italia;1998 – locul V în Elveţia;1999 în Cehia – cadeţii cuceresc medalia de bronz;2000 în Spania echipa României se clasează pe locul VII la Campionatele Europene2008 echipa de seniori a României s-a clasat pe locul ÎI în grupa B la CE.Conducerea FRBS a fost asigurată de preşedinţii:

Aurica Stoian (1990-1997)Marian Ciocârlan (1997-2001)Conf. Dr. Molan Vasile (2001-2009)Valer Toma (2009-in prezent)Funcţia de secretar general a fost îndeplinită de

Cristian Costescu (1990-2004)Adrumitrăchioaie Gabriel (2004-in prezent)

Cu toate greutăţile întâmpinate în această perioadă scurtă, de când se practicăaceste ramuri de sport în România, trebuie menţionate eforturile şi contribuţia secţiilor dinjudeţele Neamţ, Botoşani, Brăila, Iaşi, Suceava, Teleorman, Călăraşi, Cluj şi MunicipiulBucureşti, a profesorilor şi antrenorilor Sandu Pop, Mihai Blaj, Ioan Asoltanei, Dinu Stoianof,Ioan Braicu, Liviu Buhaianu, Ioan Popă, Dan Romascanu, Alexandru Vasilache şi Balan Ion,precum şi a arbitrilor Vasile Comșa (Călăraşi) şi Manea Cristian (Bucureşti)

În anul 2001, federaţia s-a reorganizat în conformitate cu prevederile Legii educaţiei fiziceşi sportului nr. 69/2000. Adunarea generală din 16 octombrie a adoptat noul stătut şi a aleasComitetul Executiv ca organ de conducere al federaţiei (preşedinte Vasile Molan şi secretargeneral Cristian Costescu)

10

Descrierea unui joc de baseball si regulile acestuia

Normele jocului de baseball diferă ușor de la o ligă la alta, dar, în general suntaceleași reguli de bază. Baseball-ul este jucat între două echipe a nouă jucători fiecare pe unteren de baseball, sub autoritatea unuia sau mai multor oficiali, numiți arbitri. De obicei suntpatru arbitri la jocurile din campionatele importante nord-americane, dar pot fi și șasearbitri în funcție de ligă și de importanța jocului. Așa cum se vede în figura alăturată existăpatru baze. Numerotate în sens invers acelor de ceasornic, prima, a doua și a treia bază suntperne (uneori numite saci) în formă de pătrate cu latura de 38 cm (15 in), care se află lamică înălțime deasupra solului; împreună cu a patra bază (home plate) formează un pătratcu laturile de 27.4 m (90 picioare), numit diamant. A patra bază (home base, eng.) este odală pentagonală de cauciuc cunoscută ca home plate. Terenul este împărțit în două marizone: terenul interior (infield, eng.) conține cele patru baze, iar dincolo de cele două laturiadiacente ale „diamantului” se găsește terenul exterior (outfield, eng.).

Baseball este un joc sportiv de echipă, asemănător oinei în care o minge (ball, engl.)cam de mărimea unei mingi de tenis este aruncată de un jucător defensiv numit "pitcher"către un prinzător (catcher, engl.) iar un jucător ofensiv batter încearcă să o lovească cu obâtă rotundă, netedă, numită bat (în engl.) înainte ca prinzătorul să o poată prinde. Mingease numește și ea tot baseball. Scorul se realizează de către batter care fuge și atinge o seriede patru semne situate pe sol, numite baze. În engleză, baseball mai este uneori numithardball pentru a-l diferenția de softball, cu care este înrudit îndeaproape, și de alte jocurisimilare.

Baseball-ul este popular pe continentul american și în Asia de est. În Japonia, PuertoRico, Republica Dominicană, Cuba, Venezuela, Panama, Coreea de Sud, Taiwan și în altecâteva țări și regiuni, este unul dintre cele mai populare sporturi. În Statele Unite aleAmericii, baseball-ul a fost mult timp privit, neoficial, ca distracția națională; totalulspectatorilor la jocurile din Liga de baseball fiind aproximativ egal cu cel al tuturorsporturilor profesioniste de echipe, luate la un loc. Totuși, în rândul telespectatoriloramericani, baseball-ul a fost depășit ca popularitate (la audiență tv) de fotbalul american șide cursele automobilistice.

10

Descrierea unui joc de baseball si regulile acestuia

Normele jocului de baseball diferă ușor de la o ligă la alta, dar, în general suntaceleași reguli de bază. Baseball-ul este jucat între două echipe a nouă jucători fiecare pe unteren de baseball, sub autoritatea unuia sau mai multor oficiali, numiți arbitri. De obicei suntpatru arbitri la jocurile din campionatele importante nord-americane, dar pot fi și șasearbitri în funcție de ligă și de importanța jocului. Așa cum se vede în figura alăturată existăpatru baze. Numerotate în sens invers acelor de ceasornic, prima, a doua și a treia bază suntperne (uneori numite saci) în formă de pătrate cu latura de 38 cm (15 in), care se află lamică înălțime deasupra solului; împreună cu a patra bază (home plate) formează un pătratcu laturile de 27.4 m (90 picioare), numit diamant. A patra bază (home base, eng.) este odală pentagonală de cauciuc cunoscută ca home plate. Terenul este împărțit în două marizone: terenul interior (infield, eng.) conține cele patru baze, iar dincolo de cele două laturiadiacente ale „diamantului” se găsește terenul exterior (outfield, eng.).

Baseball este un joc sportiv de echipă, asemănător oinei în care o minge (ball, engl.)cam de mărimea unei mingi de tenis este aruncată de un jucător defensiv numit "pitcher"către un prinzător (catcher, engl.) iar un jucător ofensiv batter încearcă să o lovească cu obâtă rotundă, netedă, numită bat (în engl.) înainte ca prinzătorul să o poată prinde. Mingease numește și ea tot baseball. Scorul se realizează de către batter care fuge și atinge o seriede patru semne situate pe sol, numite baze. În engleză, baseball mai este uneori numithardball pentru a-l diferenția de softball, cu care este înrudit îndeaproape, și de alte jocurisimilare.

Baseball-ul este popular pe continentul american și în Asia de est. În Japonia, PuertoRico, Republica Dominicană, Cuba, Venezuela, Panama, Coreea de Sud, Taiwan și în altecâteva țări și regiuni, este unul dintre cele mai populare sporturi. În Statele Unite aleAmericii, baseball-ul a fost mult timp privit, neoficial, ca distracția națională; totalulspectatorilor la jocurile din Liga de baseball fiind aproximativ egal cu cel al tuturorsporturilor profesioniste de echipe, luate la un loc. Totuși, în rândul telespectatoriloramericani, baseball-ul a fost depășit ca popularitate (la audiență tv) de fotbalul american șide cursele automobilistice.

10

Descrierea unui joc de baseball si regulile acestuia

Normele jocului de baseball diferă ușor de la o ligă la alta, dar, în general suntaceleași reguli de bază. Baseball-ul este jucat între două echipe a nouă jucători fiecare pe unteren de baseball, sub autoritatea unuia sau mai multor oficiali, numiți arbitri. De obicei suntpatru arbitri la jocurile din campionatele importante nord-americane, dar pot fi și șasearbitri în funcție de ligă și de importanța jocului. Așa cum se vede în figura alăturată existăpatru baze. Numerotate în sens invers acelor de ceasornic, prima, a doua și a treia bază suntperne (uneori numite saci) în formă de pătrate cu latura de 38 cm (15 in), care se află lamică înălțime deasupra solului; împreună cu a patra bază (home plate) formează un pătratcu laturile de 27.4 m (90 picioare), numit diamant. A patra bază (home base, eng.) este odală pentagonală de cauciuc cunoscută ca home plate. Terenul este împărțit în două marizone: terenul interior (infield, eng.) conține cele patru baze, iar dincolo de cele două laturiadiacente ale „diamantului” se găsește terenul exterior (outfield, eng.).

Baseball este un joc sportiv de echipă, asemănător oinei în care o minge (ball, engl.)cam de mărimea unei mingi de tenis este aruncată de un jucător defensiv numit "pitcher"către un prinzător (catcher, engl.) iar un jucător ofensiv batter încearcă să o lovească cu obâtă rotundă, netedă, numită bat (în engl.) înainte ca prinzătorul să o poată prinde. Mingease numește și ea tot baseball. Scorul se realizează de către batter care fuge și atinge o seriede patru semne situate pe sol, numite baze. În engleză, baseball mai este uneori numithardball pentru a-l diferenția de softball, cu care este înrudit îndeaproape, și de alte jocurisimilare.

Baseball-ul este popular pe continentul american și în Asia de est. În Japonia, PuertoRico, Republica Dominicană, Cuba, Venezuela, Panama, Coreea de Sud, Taiwan și în altecâteva țări și regiuni, este unul dintre cele mai populare sporturi. În Statele Unite aleAmericii, baseball-ul a fost mult timp privit, neoficial, ca distracția națională; totalulspectatorilor la jocurile din Liga de baseball fiind aproximativ egal cu cel al tuturorsporturilor profesioniste de echipe, luate la un loc. Totuși, în rândul telespectatoriloramericani, baseball-ul a fost depășit ca popularitate (la audiență tv) de fotbalul american șide cursele automobilistice.

11

Recorduri in baseball care nu vor fi niciodata depasite

Una dintre cele mai importante recorduri ale Ligii Majore de Baseball care nu va fidepasita este recordul atins de Cy Young (1867-1955), celebrul jucator de baseballcu 511 victorii. Urmatorul record inregistrat in anii 1890 si jucatorul cel mai apropiatde zilele noastre este Walter Johnson, cu 417 victorii.

celebrul jucator de baseball Cy Young

11

Recorduri in baseball care nu vor fi niciodata depasite

Una dintre cele mai importante recorduri ale Ligii Majore de Baseball care nu va fidepasita este recordul atins de Cy Young (1867-1955), celebrul jucator de baseballcu 511 victorii. Urmatorul record inregistrat in anii 1890 si jucatorul cel mai apropiatde zilele noastre este Walter Johnson, cu 417 victorii.

celebrul jucator de baseball Cy Young

11

Recorduri in baseball care nu vor fi niciodata depasite

Una dintre cele mai importante recorduri ale Ligii Majore de Baseball care nu va fidepasita este recordul atins de Cy Young (1867-1955), celebrul jucator de baseballcu 511 victorii. Urmatorul record inregistrat in anii 1890 si jucatorul cel mai apropiatde zilele noastre este Walter Johnson, cu 417 victorii.

celebrul jucator de baseball Cy Young

12

Mai mult decat atat, Ty Cobb are cele mai multe meciuri jucate, 366. Pana in ziua deazi nimeni nu l-a ajuns, cea mai mare medie fiind de 344 de meciuri, a lui TeddWilliams care s-a pensionat in 1960. Recordul in baseball a lui Rogers Hornsby,cele mai multe meciuri intr-un sezon, 424, ramane inca valabil si este unul dintreacele recorduri care nu pot fi depasite. Ultimul jucator care a inregistrat un record afostTed Williams in 1941, cu 400 de meciuri jucate intr-un sezon.

jucatorul de baseball Ty Cobb

12

Mai mult decat atat, Ty Cobb are cele mai multe meciuri jucate, 366. Pana in ziua deazi nimeni nu l-a ajuns, cea mai mare medie fiind de 344 de meciuri, a lui TeddWilliams care s-a pensionat in 1960. Recordul in baseball a lui Rogers Hornsby,cele mai multe meciuri intr-un sezon, 424, ramane inca valabil si este unul dintreacele recorduri care nu pot fi depasite. Ultimul jucator care a inregistrat un record afostTed Williams in 1941, cu 400 de meciuri jucate intr-un sezon.

jucatorul de baseball Ty Cobb

12

Mai mult decat atat, Ty Cobb are cele mai multe meciuri jucate, 366. Pana in ziua deazi nimeni nu l-a ajuns, cea mai mare medie fiind de 344 de meciuri, a lui TeddWilliams care s-a pensionat in 1960. Recordul in baseball a lui Rogers Hornsby,cele mai multe meciuri intr-un sezon, 424, ramane inca valabil si este unul dintreacele recorduri care nu pot fi depasite. Ultimul jucator care a inregistrat un record afostTed Williams in 1941, cu 400 de meciuri jucate intr-un sezon.

jucatorul de baseball Ty Cobb