Bazele contabilitatii

TEMA 1: Noţiuni privind contabilitatea, funcţiile şi principiile de bază ale acesteia

Prin evidenţă se înţelege înregistrarea (reflectarea), într-o ordine şi pe baza unor principii stabilite a fenomenelor şi proceselor din natură şi societate, care se desfăşoară într-un loc şi timp, cu scopul de a servi necesităţilor impuse de activitatea practică. Contabilitatea este un mijloc de culegere, sintetizare şi prezentare a informaţiei privind activitatea unei întreprinderi precum şi rezultatele sale financiare. Ea înregistrează, urmăreşte şi controlează numai acele laturi ale activităţii care pot fi exprimate valoric cu ajutorul etalonului bănesc. Indiferent de forma sau obiectul de activitatea al întreprinderii, contabilitatea este principalul sistem de informaţii al acestuia. Deci contabilitatea reprezintă un sistem informaţional care primeşte, prelucrează şi transmite informaţii financiare despre o întreprindere identificabilă. Ea este un limbaj cu ajutorul căruia informaţia este transmisă către utilizatorii ei. Informaţia contabilă este o informaţie economică specifică, rezultată din prelucrarea prin metode, procedee şi instrumente proprii a datelor din contabilitate. Ea este reală, precisă, completă, operativă reprezentînd suportul deciziilor economice, financiare şi gestionare ce se iau de managerii întreprinderii. Obiectivele contabilităţii: 1. Să furnizeze informaţii necesare elaborării planurilor şi programelor de activitate economică.2. Să asigure urmărirea şi controlul valoric al activităţii desfăşurate prin înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiilor economice şi financiare, prelucrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului, informaţii necesare atît pentru nevoiele proprii ale întreprinderii, cît şi în relaţiile cu acţionarii şi asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, cu organele fiscale şi alte persoane fizice şi juridice.3. Să furnizeze informaţiile necesare întocmirii rapoartelor financiare care reflectă imaginea patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute. În corespundere cu cerinţele utilizatorilor de informaţii contabilitatea se împarte în contabilitatea financiară şi de gestiune (managerială). Contabilitatea financiară are ca obiect de activitate evaluarea elementelor patrimoniale ale întreprinderii, înregistrarea tuturor operaţiilor de modificare (majorare sau diminuare) a elementelor patrimoniale, stabilirea rezultatelor financiare sub formă de profit sau pierdere, desfăşurarea lucrărilor prealabile întocmirii rapoartelor financiare, efectuarea inventarierii, întocmirea balanţelor de verificare, etc. Intocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare prevăzute de legislaţie, şi anume: bilanţul contabil, raportul privind rezultatele financiare, raportul privind fluxul mijloacelor băneşti şi raportul privind fluxul capitalului propriu. Contabilitatea de gestiune sau managerială înregistreză informaţiile neceasare aprecierii mersului activităţii interne, controlului riguros şi sistematic asupra modului de utilizare a factorilor de producţie în cadrul activităţii interne. De regulă ea se ocupă cu calcularea costurilor de procţie pe produse, servicii, lucrări sau activităţi, determinarea anumitelor rezultate analitice la nivelul subdiviziunilor de producţie pe tipuri de produse, furnizarea informaţiilor pentru stabilirea bugetelor.

Pentru a se da o imagine fidelă patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute, trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile cum sunt:

Principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune că întreprinderea îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de reducere a activităţii. Principiul prudenţei. Potrivit acestuia nu sunt admise supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinind cont de deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii anului curent sau anterior. Principiul specializprii exerciţiilor constă în înregistrarea veniturilor şi cheltuielilor pe măsură ce ele se cîştigă sau se produc şi se reflectă în rapoartele financiare pentru perioadele la care se referă, indiferent de timpul efectiv de încasare sau plată a mijloacelor băneşti. Principiul necompensării prevede că elementele de activ şi de pasiv trebuie să fie înregistrate şi evaluate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi cheltuielile din raportul privind rezultatele financiare. Principiul concordanţei cheltuielilor cu veniturile prevede reflectarea simultană în contabilitate şi în rapoartele financiare a cheltuielilor şi veniturilor ocazionate de unele şi aceleaşi operaţiuni economice. De exemplu, costul produselor vîndute se constată şi se reflectă în conturile contabile şi în rapoartele financiare concomitent cu venitul din vînzarea produselor, adică într-o singură perioadă de gestiune. Principiul conţinutului asupra formei. Metodele alese în politica de contabilitate trebuie să fie orientate spre reflectarea operaţiunilor economice în contabilitate, pornind nu numai de la forma juridică a acestora, dar şi de la conţinutul economic şi situaţia economică în care ele au fost efectuate. Esenţialitatea. În rapoartele financiare trebuie să fie dezvăluită toată informaţia esenţială şi luarea deciziilor de către utilizatori. Organizarea şi funcţionarea contabilităţii în întreprindere se realizează în conformitate cu actele legislative şi normative prin care se asigură reglementarea unitară a acesteia la scara întregii economii. Ca acte legislative şi normative privind reglementarea contabilităţii în Republica Moldova se aplică: Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi; Legea contabilităţii; Standardele Naţionale de Contabilitate; Comentarii la Standardele Naţionale de Contabilitate; Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor; Instrucţiuni, scisori şi alte acte instructive emise de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova; Codul fiscal; Legea bugetului etc Legea bugetului asigurarilor sociale.

TEMA 2 : Obiectul şi metoda contabilităţii

La baza obiectului de studiu al contabilităţii este pus patrimoniul întreprinderii, deoarece contabilitatea a apărut din necesitatea cunoaşterii şi gestiunii eficiente a patrimoniului. Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor ce aparţin unei pesoane fizice sau juridice, dobîndite în cadrul relaţiilor de drept şi obligaţii. De aici rezultă că patrimoniul este format din două părţi interdependente: persoana fizică sau juridică ca subiest de patrmoniu şi relaţiile de drepturi şi obligaţii în cadrul cărora au fost procurate aceste bunuri. Bunurile economice formează averea, adică acea parte a patrimoniului cu conţinut concret, material, determinat fizic sau economic. Determinarea fizică a bunurilor economice remarcă faptul că ele au o formă concretă (mărfuri, produse, materiale, numerar etc). Detrminarea economică a bunurilor se concretizează prin utilitatea (capacitatea bunurilor de a satisface anumite cerinţe ale oamenilor), şi valoarea lor (exprimarea în bani, ceea ce crează posibilitatea de a fi schimbat în cadrul circuitului marfă – bani). Cea de-a doua componentă a patrimoniului, şi anume drepturile şi obligaţiile ( care se mai pot numi şi surse de finanţare ale bunurilor economice), exprimă raporturile de proprietate în cadrul cărora se procură şi gestionează bunurile.

PatrimoniuAverea(Bunurile economice ca obiect de drepturi şi obligaţii)

Patrimoniul propriu(relaţiile de drept)Patrimoniul străin(relaţiile de obligaţii)

Deci,Bunurile economice = Drepturi + Obligaţii Bunurile economice şi sursele lor de constituire, reieşind din caracteristicile acestora au fost denumite active şi pasive. Denumirea de active provine de la caracteristica bunurilor economice de a se afla în continuă mişcare şi transformare în cadrul circuitului economic. Structura activelor se modifică în permanenţă datorită operaţiilor ocazionate de procesul de aprovizionare cu noi bunuri economice, de participarea lor la procesul de producţie, unde îşi schimbă forma, conţinutul şi proprietăţile fizice sau chimice, precum şi de operaţiile procesului de desfacere a produselor şi mărfurilor. Deci, activele cuprind bunurile economice ca avere cocretă şi drepturile de creanţe, iar pasivele cuprind sursele de formare a acestor bunuri şi surse străine. În componenţa activelor se menţionează:

1. Active pe termen lung – cuprind acele categorii de bunuri care au rezistenţă durabilă în întreprindere şi care nu se consumă la prima utilizare. În cadrul lor se menţionează:

- active nemateriale- activa materiale- active financiare.

Activele nemateriale sunt acele bunuri care nu au o formă fizică concretă, dar se reprezintă printr-un document jurudic sau comercial, sunt cotrolate de întreprindere şi utilizate mai mult de un an în activitatea de producţie, comercială şi alte activităţi, precum şi în scopuri administrative sau destinate predării în folosinţă altor persoane fizice sau juridice (cheltuielile de organizare, licenţele, programele infornatice, emblemele comerciale) Activele materiale cuprind activele care îmbracă o formă fizică, naturală, au o durată de funcţionare utilă mai mare de un an, se utilizează în activitatea întrprinderii sau se află în procesul de creare şi nu sunt destinate vînzării (active materiale în curs de execuţie, mijloacele fixe, terenurile, resursele naturale). Activele financiare – includ investiţiile financiare şi creanţele pe termen lung.

2. Activele curente sunt bunuri care participă la procesul de producţie cu întrega lor valoare de utilitate şi care se consumă şi îşi transmit valoarea asupra noului produs. Durata ciclului de producţie este mai mică de un an. Activele curente includ:

- stocuri de mărfuri şi materiale- creanţe pe termen scurt- investiţii financiare pe termen scurt- mijloace băneşti- alte active pe termen scurt.

Stocurile de mărfuri şi materiale sunt activele destinate vînzării în cazul activităţii economice sau înregistrate ca producţie în curs de execuţie sau consumului în procesului de producţie şi la prestarea de servicii. (materiale, producţie în curs de execuţie, produsele finite, mărfuri, obiecte de mică valoare şi scurtă durată) Creanţele pe termen scurt reprezintă valori economice avansate temporar de întreprindere altor pesoane fizice sau juridice pe un termen mai mic de un an şi pentru care urmează să primească un echivalent valoric (creanţele privind facturile comerciale,creanţe ale părţilor legate, creanţe privind avansurile acordate, creanţe ale bugetului, ale personalului etc.) Investiţiile financiare pe termen scurt sunt investiţiile pe care întreprinderea are intenţia să la comecializeze sau să le stingă în curs de un an. Mijloacele băneşti reprezintă disponibilităţile băneşti în casierie, depozite, conturi de decontare, valutare şi în alte conturi la bancă. După cum s-a menţionat mai sus, sursele de constituire a bunurilor economice, reeşind din caracteristicile ce stau la baza acestora au fost denumite pasive. Pasivele se împart în capital propriu şi datorii. 3. Capitalul propriu corespunde finanţării proprii a bunurilor economice aflate în circuitul patrimonial al întreprinderii şi reprezintă mărimea rămasă în activele întreprinderii după scăderea datoriilor. În mod corec el se delimitează prin:

- Capital statutar şi suplimentar;- Rezervele;- Profit nerepartizat;- Capital secundar.

Capitalul statutar se constituie la fondarea întreprinderi prin suma aporturilor proprietarilor întreprinderii la patrimoniul acesteia. Razervele reprezintă profitul capitalizat în mod durabil de întreprindere, pînă la o decizie contrară a organelor competente.

Profit nerepartizat include :1.corecţii ale rezultatelor perioadei precedente2. profit nerepartizat(pierdere neacoperită)3. profit net (pierderea).

Capitalul secundar cuprinde:1. subvenţiile de stat2. diferenţele din reevaluare

4. Datoriile exprimă fondurile sau capitalurile furnizate de terţi pentru care întreprinderea trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric. Este vorba de creditele de la bănci sau alte instituţii financiare, împrumuturile din emisiunea de obligaţii, precum şi datoriile create în cadrul relaţiilor de decontare ale întreprinderii cu alte persoane fizice şi juridice. Persoanele fizice şi juridice, faţă de care întreprinderea are obligaţii băneşti sunt denumite creditori. Din masa patrimonială a datoriilor cele mai semnificative sunt:

- datoriile financiare (împrumuturi bancare, credite;)- datoriile comerciale, care se formează în cadrul relaţiilor de decontare cu

furnizorii pentru aprovizionarea de bunuri materiale, lucrări şi servicii primite.- Datoriile calculate (datorii fiscale, salariale şi sociale, datorii faţă de asociaţi).

Noţiuni privind consumuri, cheltuieli şi venituri. 5. Consumurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în scopul obţinerii venitului. Consumurile sunt nemijlocit legate de procesul de producţie, îşi găsesc întruchiparea materială în stocurile producţiei finite şi preduselor în curs de execuţie, la finele perioadei de gestiune se reflectă în bilanţul contabil ca active şi nu se iau în calcul la determinarea rezultatului financiar al întreprinderii. Componenţa consumurilor şi cheltuielilor, modul de determinare şi constatare a lor sunt determinate de prevederile SNC 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”. Consumurile se includ în costul de producţie şi se clasifică în două grupe şi anume:

Consumuri directe Consumuri indirecte

Consumuri directe reprezintă consumurile legate nemijlocit de producerea unui produs sau serviciu. În componenţa lor sunt incluse : a) consumuri directe de materiale care reprezintă valoarea materiei prime, materialelor, semifabricatelor, utilizate la fabricarea produselor care în mod substanţial intră în componenţa acestora. b) consumuri directe privind retribuirea muncii reprezintă consumurile privind remunerarea muncitorilor care se ocupă cu fabricarea produsului respectiv.

Consumurile indirecte de producţie reprezintă consumurile aferente deservirii şi conducerii subdiviziunilor de producţie care nu pot fi incluse în mod direct în costul produselor finite (serviciilor) şi se reprezează la sfîrşitul perioadei de gestiune pe tipuri de produse. În componenţa consumurilor indirecte se includ: a) consumuri indirecte variabile – reprezintă consumurile mărimea cărora depinde de volumul producţiei, cum ar fi remunerarea muncitorilor ce deservesc secţiile de producţie, consumuri de materiale pentru gestiunea generală a secţiilor. b) consumuri indirecte constante – reprezintă consumurile mărimea cărora nu depinde de volumul producţiei fabricate, cum ar fi uzura calculată mijloacelor fixe, consumul energiei electrice pentru iluminarea secţiilor de producţie, suma de arendă a secţiei de producţiei.

6. Cheltuielile reprezintă cheltuielile şi pierderile (daunele) care apar în rezultatul activităţii economico-financiare şi nu sunt legate nemijlocit de procesul de producţie. Spre deosebire de consumuri, cheltuielile nu se includ în costul de producţi sau servicii, se reflectă în raportul privind rezultatele financiare şi se scad din venituri la determinarea profitului sau pierderia perioadei de gestiune. Componenţa cheltuielilor conform standartului menţionat este prezentată pe feluri de activităţi ale întreprinderii: operaţională, de investiţii, financiară şi pe evenimente excepţionale. În funcţiile de direcţiile efectuării, cheltuielile se subdivizează în trei grupe:

1) Cheltuieli ale activităţii operaţionale2) Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale3) Cheltuieli privind impozitul pe venit.

Cheltuielile activităţii operaţionale cuprind cheltuiuelile aferente desfăşurării activităţii de bază a întreprinderii. Acestea includ:

Costul vînzărilor Cheltuieli comerciale Cheltuieli generale şi administrative Alte cheltuieli operaţionale

Cheltuielile activităţii neoperaţionale cuprind cheltuielile suportate de întreprindere la efectuarea altor feluri de activităţii. Acestea cuprind:

Cheltuielile activităţii de investiţii Cheltuielile activităţii financiare Pierderi excepţionale

Cheltuielile privind impozitul pe venit cuprind suma totală a cheltuielilor privind impozitul pe venit, luată în considerare la calcularea profitului (pierderii) net al perioadei de gestiune. 7. Venitul cuprinde afluxul global de avantaje economice încasate sau care urmează a fi încasate în conturile întreprinderii. În componenţa venitului nu se includ sumele încasate în numele terţilor persoane, cum ar fi taxa pe valoare adăugată, accizele ş.a. Componenţa veniturilor modul de determinare şi constatare sunt determinate de prevederile SNC 18 „Venitul”. În funcţie de sursele de intrare, veniturile se subdivizează în două grupe:

1) Venituri din activitatea operaţională2) Venituri din activitatea neoperaţională

TEMA 3 : BILANŢUL CONTABIL – procedeu de bază al metodei contabilităţii

Principala trăsătură a metodei contabilităţii constă în dubla înregistrare a stării şi mişcării patrimoniului întreprinderii. Bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se asigură dubla reprezentare a averii. Bilanţul se prezintă sub formă de tablou, format din două părţi: partea din stînga denimită activ, iar partea din dreapte pasiv. În forma cea mai simplă bilanţul se prezintă astfel:

Bilanţul contabilÎncheiat la data_________________

Activ Pasiv

Specificarea în expresie valorică a bunurilor economice aflate la dispoziţia întreprindeii

Specificarea în expresie valorică a bunurilor economice din activ

TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

Bilanţul reprezintă o grupare a activelor după componenţa şi destinaţia acestora ca obiect de drepturi şi obligaţii, şi drepturi şi obligaţii asupra acestor active în expresie valorică la o anumită dată, de regulă la data ultimei zile a perioadei de gestiune. Schema bilanţului contabil este:

Bilanţul contabilÎncheiat la data_________________

ACTIV Suma (lei) PASIV Suma (lei)Denumirea elementelor patrimoniale de activ

Denumirea elementelor patrimoniale de pasiv

Total general - activ Total general - pasiv

Principala particularitate a bilanţului contabil constă în egalitatea activelor şi pasivelor, adică total general – activ trebuie să fie egal cu total general – pasiv. (Schema A=P). Bilanţul contabil iniţial se întocmeşte la înfiinţarea întreprinderii, cînd fondatorii îşi depun la dispoziţie mijloace materiale şi băneşti în vederea realizării scopului pentru care a fost creată.Bilanţul contabil curent se întocmeşte în cursul activităţii întreprinderii, la termenele impuse de legislaţia în vigoare.Bilanţul contabil final se întocmeşte la momentul încetării activităţii întreprinderii.Bilanţul contabil anual se întocmeşte la sfîrşitul anului pe baza datelor din conturi şi presupune în mod obligatoriu verificarea prealabilă a realităţii acestora prin inventariere. Patrimoniul întreprinderii se află într-un continuu proces de mişcare, care este descris de contabilitate prin prisma operaţiilor economico financiare. Aceste operaţii produc modificări continue în volumul şi structura elementelor patrimoniale, influenţând astfel mărimea posturilor din bilanţ corespunzătoare elementelor respective. Oricît de variate ar fi operaţiile economice sub aspectul naturii şi conţinutului lor economic, din punct de vedere al tipurilor de modificare pe care le produc asupra activului şi pasivului, ele se grupează în patru categorii şi anume:

1.Operaţii economice care produc modificări numai în activul bilanţului, în sensul creşterii unui post de activ şi concomitent şi cu aceeaşi sumă, micşorarea unui alt post de activ, totalul activului rămînînd neschimbat, egalitatea menţinîndu-se (A+X-X=P). Exemplu: Se prezintă bilanţul contabil la începutul perioadei de gestiune. Bilanţul contabil la___________ (lei)

Activ Suma Pasiv SumaMijloace fixe 200 000 Capital statutar 300 000Mărfuri 300 000 Credite bancare pe termen scurt 90 100Casa 100 Datorii pe termen scurt privind

facturile comerciale250 000

Cont de decontare 150 000 Datorii faţă de buget 10 000Total 650 100 Total 650 100

Operaţia 1. Se ridică din contul de decontare de la bancă suma de 40 000 lei şi se depune în casieria întreprinderii. Operaţia dată determină o scădere de activ (scade disponibilul de la contul de decontare) şi o creştere de activ (creşte numerarul în casă) concomitent şi cu aceeaşi sumă. Disponibilul de la contul de decontare devine 110 000 lei (150 000- 40 000), iar numerarul din casă devine 40 100 lei (100+40 000). Bilanţul contabil, după această operaţiune, se prezintă astfel: Bilanţul contabil la___________ (lei)

Activ Suma Pasiv SumaMijloace fixe 200 000 Capital statutar 300 000Mărfuri 300 000 Credite bancare pe termen scurt 90 100Casa 40 100 Datorii pe termen scurt privind



Operaţii economice care produc modificări numai în pasivul bilanţului, în sensul creşterii unui post de pasiv şi şi concomitent şi cu aceeaşi sumă, micşorarea unui alt post de pasiv, totalul pasivului rămînînd neschimbat, egalitatea bilanţieră menţinîndu-se (A=P+X-X)

Operaţia 2. Din contul unui credit bancar se achită furnizorilor o datorie în sumă de 200 000 lei, ajunsă la scadenţă.

Operaţia dată determină o scădere de pasiv (scad datoriile pe termen scurt privind facturile comerciale) şi o creştere de pasiv (cresc datoriile faţă de bancă) concomitent şi cu aceeaşi sumă. Datoriile pe termen scurt privind facturile comerciale devin 50 000 lei (250 000-200 00), iar creditele bancare pe termen scurt devin 290 100 lei (90 100 + 200 000). Ca bilanţ la începutul perioadei de gestiune serveşte bilanţul după operaţia precedentă. Bilanţul contabil, după această operaţie, se prezintă astfel:

Bilanţul contabil la___________ (lei)




3.Operaţii economice care produc modificări în ambele părţi ale bilanţului, în sensul creşterii unui post de activ şi concomitent şi cu aceeaşi sumă, creşterea unui post de pasiv, totalul activului şi pasivului crescînd cu suma respectivă, egalitatea bilanţieră menţinîndu-se (A+X=P+X).

Operaţia 3. Se cumpără un lot de mărfuri cu plata ulterioară la valoarea de procurare de 80 000 lei. Operaţia dată determină o creştere de activ (creşte stocul de mărfuri) şi o creştere de pasiv (creşte datoria faţă de furnizori) concomitent şi cu aceeaşi sumă. Stocul de mărfuri devine 380 000 lei (300 000+80 000). Ca bilanţ la începutul perioadei de gestiune serveşte bilanţul după operaţia precedentă. Bilanţul contabil, după această operaţie, se prezintă astfel: Bilanţul contabil la___________ (lei)




4.Operaţii economice care produc modificări în ambele părţi ale bilanţului, în sensul micşorării unui post de activ şi concomitent şi cu aceeaşi sumă, micşorarea unui post de pasiv, totalul activului şi pasivului micşorîndu-se cu suma respectivă, egalitatea bilanţieră menţinîndu-se (A-X=P-X).

Operaţia 4. Din disponibilul de la contul de decontare se achită un credit bancar în sumă de 100 000 lei ajuns la scadenţă.

Operaţia dată determină o scădere de activ (scade disponibilul de la contul de decontare) şi o scădere de pasiv (descresc creditele bancare pe termen scurt) concomitent şi cu aceeaşi sumă. Disponibilul de la contul de decontare devine 10 000 lei(110 000-100 000), iar creditele bancare pe termen scurt devin 190 100 lei (290 100-100 000).Ca bilanţ la

încveputul perioadei de gestiune serveşte bilanţul după operaţia precedentă. Bilanţul contabil, după această operaţiune, se prezintă astfel:

Bilanţul contabil la___________ (lei)




Privind din punct de vedere al modului cum influienţiază posturile şi totalul bilanţului, cele patru tipuri de operaţii economice se pot grupa în două categorii şi anume: Operaţii economice care produc modificări numai în structuraactivului şi pasivului fără a influienţa totalul bilanţului; în această categorie se includ primele două tipuri de operaţii economice. Operaţii economice care produc modificări atît în structură cît şi în volumul activului şi pasivului; în această categorie se includ ultimele două tipuri de operaţii economice.

TEMA 4 : SISTEMUL DE CONTURI ŞI DUBLAÎNREGISTRARE

Contul este un procedeu specific metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial ca efect al modificărilor economice ce au loc într-o perioadă de gestiune. Acest procedeu este conceput în aşa fel încît să preia existenţele de activ şi pasiv din bilanţul de la începutul perioadei de gestiune, iar în cursul perioadei de gestiune înregistrează modificările în patrimoniu, ca la finele perioadei de gestiune să-i ofere existenţele patrimoniale necesare întocmirii bilanţului la sfîrşitul perioadei pe baza relaţiei matematice:

Existenţe iniţiale + Creşteri – Micşorări = Existenţe finale

Simbolizarea cifrică a conturilor s-a făcut după metoda sistemului zecimal, potrivit căreia conturile folosite se împart în zece clase, fiecare clasă poate cuprinde maximum 10 grupe de conturi, fiecare grupă poate cuprinde 10 conturi sintetice, fiecare cont sintetic se poate desfăşura pe 10 subconturi. Clasele de conturi sunt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9. Grupele de conturi sunt simbolizate cu două cifre, din care prima indică simbolul clasei în care este inclusă grupa respectivă, iar a doua numărul grupei.

Conturile de gradul I (conturi sintetice) sunt simbolizate cu trei cifre, din care primele două formează simbolul grupei la care se referă contul respectiv, iar a treia cifră reprezintă simbolul contului de gradul I Conturile de gradul II (subconturile) sunt simbolizate cu patru cifre din care primele trei cifre indică codul contului de gradul I, iar a patra cifră – numărul contului de gradul II.

EXEMPLU : contul 242 2 – clasa „Active curente”24 – grupa „Mijloace băneşti”242 –cont de gradul I „Cont de decontare” 242.1 – cont de gradul II „Mijloace băneşti nelegate”242.2 – cont de gradul II „Mijloace băneşti legate”

Conturile de gradul I din clasele 1 – 7 sunt obligatorii pentru toate întreprinderile, iar conturile de gradul I din clasele 8 – 9 şi conturile de gradul II din toate clasele se aplică dacă este necesar, ţinînd cont de particularităţile activităţii întreprinderii, cerinţele privind publicarea informaţiilor în rapoartele financiare. Simbolurile şi denumirile claselor 1 – 5 din planul de conturi coincid cu numele şi denumirile capitolelor din bilanţul contabil. Denumirea conturilor de gradul I din clasele 6 – 7 coincid cu denumirea rîndurilor din raportul privind rezultatele financiare. Toate conturile contabile se clasifică în conturi de activ şi conturi de pasiv. Astfel: Conturile de activ cuprind clasele 1, 2, 7, 8, Conturile de pasiv cuprind clasele 3, 4, 5, 6. Excepţie face doar clasa 9 care cuprinde conturi extrabilanţiere deoarece ele nu sunt menţionate în bilanţ.

Contul de activ are următoarea formă:

1 2 3 4 Simbolul clasei

Simbolul grupeiSimbolul contului de gradul ISimbolul contului de gradul II (subconturile)

Exemplu: Soldul iniţial al contului de decontere este de 100000 lei. Pe parcursul activităţii au avut loc operaţiile:

1. Au fost încasaţi 30000lei de la cumpărători2. S-au achitat 50000 lei împrumut pe termen lung3. Au fost transferate în casă 10000lei de la contul de decontare4. S-au încasat 60000 lei credit pe termen scurt.

Se cere: 1. De deschis contul de decontare. 2. De înregistrat operaţiile economice 3. De determinat rulajul debitor, creditor şi soldul final A deschide un cont înseamnă a întocmi schema contului, a reflecta denumirea contului şi a înregistra soldul iniţial.

Contirile de pasiv sunt destinate pentru evidenţa surselor mijloacelor economice.

Contul de pasiv are următoarea structură:

Dt ACTIVE Ct

Sold iniţialCreşte (+) Descreşte (-)

Rulaj debitor Rulaj creditor

Sold final=sold iniţial + Rdt - Rct

Dt CtCont de decontare

Sold iniţ – 1000003000060000 2) 50000

3) 10000

Rdt - 90000 Rct - 60000

Sold final - 130000

Exemplu: Soldul iniţial a creditului bancar pe termen scurt constituie 150000 lei. În timpul perioadei ua fost efectuate următoarele operaţii:

1. Din contul de decontare s-au achitat 50000 lei pentru datoria creditului pe termen scurt.

2. A fost încasat un credit pe termen scurt în valoare de 60000lei.3. Din suma creditului pe termen scurt de 40000 lei s-au achitat datoria faţă de

furnizori.

Orice operaţie economică provoacă modificări cu una şi aceeaşi sumă a cel puţin 2 elemente bilanţiere. Aceste schimbări se reflectă pe cel puţin 2 conturi contabile (un cont pe debit şi altul pe credit). Procesul de reflectare a operaţiilor economice pe conturi conform căreia un cont se debitează iar altul de creditează cu una şi aceeaşi sumă se numeşte dubla înregistrare. Utilizarea dublei înregistrări este determinată de schimbarea formei valorice a mijloacelor economice în procesul circuitului economic. Dubla înregistrare apare în cadrul tuturor operaţiilor economice. De exemplu: Din depozit au fost eliberate în producţia de bază materiale în valoare de 30000 lei. Se cere de înregistrat operaţia:Dt „Producţie de bază” (A) +Ct „ Materiale” (P) – Dubla înregistrare duce la stabilirea unor legături reciproce dintre conturi. Legătura reciprocă dintre debitul unui cont şi creditul altui cont care apare sub influienţa operaţiilor economice se numeşte corespondenţa conturilor, iar conturile între care apare legătura se

CtPASIVE

Sold iniţialCREŞTE (+)DESCREŞTE (-)

Rulaj debit Rulaj credit

Sold final = sold iniţial + Rct -Rd

Dt CtCredit bancar pe termen scurt

Sold iniţ – 1500002) 600003) 40000

1) 50000

Rdt - 50000 Rct - 100000

Sold final - 200000

Dt

numeşte conturi corespondente. Indicarea conturilor pe care trebuie să fie reflectată operaţia economică şi suma acesteia se numeşte formulă contabilă. A întocmi formula contabilă este necesar de a înregistra în debitul şi creditul conturilor corespondente cît şi suma operaţiei economice. Cunoaştem formule contabile simple şi compuse. Formula contabilă simplă se consideră aceea în care participă numai două conturi (unul de debitează altul se creditează). Exemplu: S-au primit mărfuri de la furnizori în valoare de 100000 lei. Dt „Mărfuri” (A) + 100000 lei Ct „Datorii faţă de furnizori” (P) + 100000 lei Formula contabilă compusă se consideră aceea în care participă mai mult de 2 conturi, adică 2 sau mai multe se debitează şi unul singur se creditează sau invers. Exemplu: Se primesc materiale în valoare de 50000 lei şi mărfuri în valoare de 20000 lei de la furnizori. Dt „Mărfuri” (A) + 20000 lei Dt „Materiale (A) + 50000 lei Ct „Datorii faţă de furnizori” (P) + 70000 lei O formulă contabilă compusă este un munăr „n” de formule contabile simple. Cu ajutorul conturilor se obţin atît date sintetice generale cît şi date analitice detaliate. Astfel pentru obţinerea informaţiilor care diferă după gradul de detalializare a indicatorilor în contabilitate se folosesc conturi sintetice şi analitice. În contul sintetic se utilizează şi se reflectă informaţia generală despre mijloacele şi sursele economice. Evidenţa bazată pe conturile sintetice se numeşte evidenţă analitică. Fiecare cont sintetic se descompune într-o mulţime de conturi analitice. Denumirea acestora diferă de la o întrepeindere la alte.Exemplu: contul sintetic – materialele. La întreprinderile de panificaţie acest cont poate avea următoarele conturi analitice: făină, zahăr,drojdie; iar pentru întreprinderele de mobilă acest cont poate avea următoarele conturi analitice: lemn, vopsea, lac.Conturile analitice şi sintetice se află într-o legătură reciprocă şi interdependentă şi anume:1. Soldul iniţial al contului sintetic este egal cu suma soldurilor iniţiale la fel şi cele finale ale conturilor analitice.2. Rulajul debitor al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma rulajului debitor al conturilor analitice şi respectiv pentru rulajul creditor.Exemplu: Soldul iniţial al materialelor constituie 100000 lei inclusiv:Făină – 10000 kg a cîte 5 lei;Drojdii – 2000 kg a cîte 25 lei.În timpul perioadei au avut loc următoarele operaţii:1. Au fost primite de la furnizori materiale în valoare de 150000 lei inclusiv 20000 kg făină a cîte 5 lei şi 2000 kg drojdii a cîte 25 lei.2. S-a eliberat în producţia de bază materiale în valoare de 75000 lei inclusiv făină – 10000 kg a cîte 5 lei şi drojdii - 1000 kg a cîte 25 lei.Se cere: 1. De deschis conturile sintetice şi analitice 2. De înregistrat operaţiile economice 3. De determinat rulajele debitoare şi creditoare precum şi soldul final. Structura contului materiale.

Conturile analitice. Cont analitic făină.Dt Ct

Nr.operaţ

Conţinutuloperaţiei

Cantita-tea , kg

Preţullei

Sumalei


Cantita-tea , kg

Preţullei

Sumalei

Stoc iniţial 10000 5 500001. Primit de la

furnizori20000 5 100000 Eliberat în

producţie10000 5 50000

2. Total primit

20000 5 100000 Total eliberat

10000 5 50000

Stoc final 20000 5 100000Cont analitic drojdie

Dt Ct Nr.operaţ


Cantita-tea , kg

Preţullei

Sumalei


Cantita-tea , kg

Preţullei

Sumalei

Stoc iniţial 2000 25 500001. Primit de la

furnizori2000 25 50000 Eliberat în

producţie1000 25 25000

2. Total primit

2000 25 50000 Total eliberat

1000 25 25000

Stoc final 30000 25 75000

S.iniţ. materila(100000)=Siniţ cont analitic făină(50000) + Siniţ cont analitic drojdii (50000)R.dt materiale (150000) = Rdt făină (100000) + Rdt drojdii (50000)R.ct materiale (75000) = Rct făină (50000) + Rct drojdii (25000)S.fin. materiale(175000)=Sfin cont analitic făină (100000)+Sfin cont analitic drojdii (75000)

Dt Materiale Ct

Siniţ – 1000001) 150000 2) 75000

Rdt - 150000 Rct - 75000

Sfin - 175000

1 ) Dt Materiale (A) + - 150000 Ct Datorii furnizori (P) +

2) Dt Producţie de bază (A) + - 75000 Ct Materiale (A) +

Planul de conturi este elaborat în baza standartelor naţionale de contabilitate. El se extinde asupra tuturor persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activitatea de antreprenoriat şi sunt înregistraţi în Republica Moldova. Planul de conturi conţine 9 clase:

1. Active pe termen lung2. Active curente3. Capital propriu4. Datorii pe termen lung5. Datorii pe termen scurt6. Venituri7. Cheltuieli8. Conturi ale contabilităţii de gestiune9. Conturi extrabilanţiere

Clasele 1 – 7 sunt conturi ale contabilităţii financiareClasa 8 sunt conturi ale contabilităţii de gestiuneClasa 9 sunt conturi extrabilanţiere Conturile contabilităţii financiare se utilizează pentru generalizarea informaţiei care urmează să fie reflectată în rapoartele financiare: bilanţul contabil (1 – 5), raportul privind rezultatele financiare cuprinde conturi de rezultat (6 – 7).

Balanţa de verificare se reprezintă sub formă de tabele în care se înscriu datele valorice ale tuturor conturilor, folosite de o întreprindere într-o perioadă de gestiune, preluate din Cartea Mare. Ea furnizează informaţii în legătură cu soldurile iniţiale, mişcările intervenite într-o perioadă de gestiune (lună, trimestru, semestru, an) şi soldurile finale la data întocmirii ei. Tabelul conţine şase coloane, din care două pentru solduri iniţiale (debitoare sau creditoare), două pentru rulajele debitoare şi creditoare ale conturilor şi două pentru soldurile finale, (creditoare şi debitoare), ceea ce permite stabilirea a trei egalităţi între totalul coloanelor perechi.

TEMA 5 : DOCUMENTAŢIA ŞI INVENTARIEREA

Contabilitatea are sarcina de a urmări, controla şi înregistra situaţia economico-financiară şi activitatea întreprinderii. Nici o operaţie economică nu se poate înregistra în contabilitate fără un act scris în care să fie consemnată operaţia respectivă. Documentul serveşte la formalizarea în scris a unor fapte, fenomene sau decizii cu carecter economic care produc modificări ale patrimoniului. Documentele sunt acte scrise în care se consemnează cifric şi letric, bănesc sau de muncă, de regulă în momentul şi în locul înfăptuirii lor, operaţiile economico-financiare precum şi evenimentele determinate de necesităţi organizatorice şi administrative, cu scopul de a servi ca dovadă a înfăptuirii acestor operaţii şi ca bază a înregistrarii lor în contabilitate. Ca o consecinţă a varietăţii documentelor apare necesitatea clasificării lor. Clasificarea documentelor se face după mai multe criterii, şi anume:

1. După natura operaţiilor documentele se împart:a) documente privind activitatea financiar-contabilă. În această grupă se cuprind

documentele privind activele pe termen lung, activele curente, salariile, pasivele, rezultatele financiare etc.

b) documente privind alte activităţi, care nu constituie acte justificative pentru înregistrările contabile: documente privind activitatea de cercetare, proiectare, investiţii, programare şi urmărirea producţiei.

2. După caracterul şi funcţia pe care o îndeplinesc:a) documente de dispoziţie – prin care se transmite ordinul de a executa o operaţie

economică (dispoziţia de plată, ordinul de plată, comanda). Aceste documente nu fac dovada executării operaţiei, de aceea nu pot servi ca bază pentru înregistrarea lor în contabilitate.

b) documente justificative cuprind date cu privire la executarea operaţiilor economice. Ele servesc ca bază pentru înregistrarea operaţiilor economice (factura, chitanţa, bonul de consum, etc.)

c) documente mixte sau combinate. Ele cuprind date privind dispoziţia de executare dar şi dovada înfăptuirii operaţiei. (cererea dispoziţiei de plată, statul de calcul-plată a salariului.

3. După locul întocmirii şi circulaţiei:a) documente interne – se întocmesc în cadrul întreprinderii : bonul de consum,

statele de salarii, facturile, dispoziţiile de plată).b) documente externe : factura furnizorului, extrasul de cont etc.

4. În raport de modul de întocmire, conţinut şi rol:a) documente primare ce cosemnează operaţiile economice în momentul şi în

locul producerii lor (factura, chitanţa, bonul de consum).b) documente centralizatoare

5. După forma de prezentare:a) documente tipizate se întocmesc pe formulare tip, strict determinate.b) documente netipizate.

6. După regimul de tipizare:a) documente întocmite pe formulare cu regim special. (bonul de plată, delegaţia,

factura de expediţie, factura fiscală etc).b) documente fără regim special sau obişnuite.

Conţinutul documentelor diferă în funcţie de caracterul operaţiilor consemnate. Caracterile comune tuturor documentelor: denumirea documentului, denumirea întreprinderii emitente, adresa, codul fiscal, identificarea participanţilor la operaţia economică, conţinutul operaţiei economice, datele cantitative şi valorice, semnăturile persoanelor participante, a celor care au întocmit, amprenta ştampilei.Caracterile specifice diferă de la o categorie la alta. Documentele se întocmesc la locul de muncă în cadrul căreia se produce operaţia economică sau care participă la înfăptuirea ei. Completarea documentelor se poate face manual sau cu mijloace tehnice. La completarea documentelor ce se întocmesc în mai mute exemplare, toate exemplarele trebuie să poarte acelaşi număr de ordine. În documentele de casă şi bancă datele cifrice trebuie repetate şi în litere. Greşelile făcute cu ocazia întocmirii documentelor pot fi corectate numai cu respectarea anumitor reguli. În documente nu se admit ştersături, răzuituri etc. Corectarea

documentelor trebuie să se facă în aşa fel încît să se poată recunoaşte cu uşurinţă că ea a intervenit cu ocazia întocmirii documentului, iar cei care au întocmit au cunoştinţă de corectarea respectivă. Justificarea greşelilor se face prin tăierea textului sau a sumei greşite cu o linie, în aşa fel, încît să se poată citi ceea ce a fost greşit, apoi se scrie deasupra textul sau suma corectă confirmată prin semnătura persoanei sponsabile pentru întocmirea documentelor şi ştampila întreprinderii. În documentele de casă şi de bancă nu se admit corectări. Dacă s-au făcut greşeli în aceste documente, ele se anulează prin tăierea cu o linie pe diagonală în care se scrie cuvîntul „ANULAT”. Toate documentele trebuie îndeplinite la timp, pentru asigurarea operativităţii informaţiilor contabile cu respectarea tuturor regulilor. Înainte de a se înregistra în contabilitate, documentele economice trebuie să fie supuse unei verificări minuţioase, care are ca scop să descopere eventualele greşeli, acţiuni ilegale sau incorecte, asigurîndu-se exactitatea datelor contabile. Verificarea , de regulă se face de alte persoane decît cele care le-au întocmit. După completare şi verificare, documentele sunt supuse operaţiei de prelucrare. Aceasta constă în gruparea documentelor pe operaţii. Documentele cu regim special vor fi înregistrate în mod obligatoriu în registre special deschise în acest scop pentru fiecare tip de document de acest gen. În compartimentul financiar-contabil se înscrie pe baza documentului formula contabilă şi se completează registrele contabile. Apoi documentele sunt aranjare, cusute şi arhivate. Păstrarea documentelor serveşte pentru controlul operaţiilor economice efectuate. Termenul de păstrare a documentelor se stabilesc prin acte normative şi diferă în funcţie de natura şi importanţa lor. De exemplu documentele de calcul şi plată a salariile trebuie păstrate 70 ani. După predarea în arhivă, acestea mai pot fi consultate numai în condiţiile prevăzute de regulile de organizare şi funcţionare a arhivelor: după aprobarea prealabilă a conducătorului întreprinderii; după efectuarea unor copii, extrase, etc.; pe bază de procese verbale în cazul eliberării documentelor originale. După expirarea termenului de păstrare documentele se scot din arhiva generală a întreprinderii şi se predau la arhiva statului, dacă prezintă interes sau dacă nu mai prezintă importanţă atunci sunt valorificate ca produse reziduale. În condiţiile dezvoltării sistemelor de prelucrare electronică a datelor apar tot mai multe probleme legate de arhivarea purtătorilor de informaţii, respectiv a informaţiilor regăsite pe suporturi magnetice ca benzi magnetice, dischete etc. În unele cazuri se procedează la arhivarea prin microfilm în condiţiile asigurării integrităţii acestor suporturi.

Inventarierea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii de verificare faptică a existenţei şi stării mijloacelor economice, a creanţelor şi datoriilor unei întreprinderi. Prin inventariere se realizează un control asupra integrării elementelor patrimoniale. Potrivit prevederelor Regulamentului privind inventarierea nr.30 din 05.03.01, inventarierea reprezintă un ansamblu de operaţiuni prin care se constată existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ-valoric, după caz, în patrimoniul sau gestiunea întreprinderii la data la care aceasta se efectuează. Inventarierea, în calitatea sa de procedeu al metodei contabilităţii, îndeplineşte mai multe funcţii (sarcini), dintre care cele mai semnificative sunt :

Stabilirea existenţei efective a mijloacelor fixe, terenurilor, activelor nemateriale, investiţiilor financiare, stocurilor de mărfuri şi materiale, mijloacelor băneşti, volumului producţiei în curs de execuţie, creanţelor şi datoriilor etc.

Funcţia de control a concordanţei dintre informaţiile furnizate de contabilitate şi realitate.

Verificarea respectării regulilor şi condiţiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri şi materiale, mijloacelor băneşti, precum şi a regulilor de întreţinere şi exploatare a maşinilor, utilajelor şi a altor mijloace fixe.

Verificarea realităţii valorii de bilanţ a activelor pe termen lung, stocurilor de mărfuri şi materiale, mijloacelor băneşti din casierie, din conturi de la instituţiile financiare, datoriilor şi creanţelor, producţiei în curs de execuţie, cheltuielilor anticipate şi altor posturi de bilanţ.

Funcţia de stabilire a capitalului propriu. Prin inventarierese confirmă realitatea activelor patrimoniale şi a datoriilor, astfel asigurăndu-se premisele determinării corecte a situaţiei nete (situaţia netă a patrimoniului = active (inventariate) - datorii (inventariate)).

Inventarierea ca procedeu al metodei contabilităţii poate fi clasificată după următoarele criterii:

1. După gradul de cuprinderea elementelor patrimoniale se deosebesc:a) inventarieri generale, presupun cuprinderea în acţiunea de inventariere a tuturor

elementelor patrimoniale aflate în patrimoniul unei întreprinderi.b) inventarieri parţiale, presupun cuprinderea în acţiunea de inventariere numai a

unei părţi din patrimoniu sau numai unele elemente patrimoniale (materiale, mărfuri) sau numai unele gestiuni din unitatea respectivă (un depozit, o secţie).

2. În funcţie de momentul în care se efectuiază inventarierea se deosebesc:a) inventarierea anuală se realizează la sfişitul perioadei de gestiune înainte de

întocmirea rapoartelor financiare şi are rolul de a determina elementele patrimoniale care există în mod concret. Această inventariere are un rol deosebit pentru a da garanţie datelor reprezentative prin intermediul bilanţului contabil, contribuie la realizarea cerinţei de exprimare fidelă a datelor din bilanţ. Inventarierile anuale sunt lucrări complexe care necesită un volum mare de muncă, ele neputîndu-se efectua concomitent asupra tuturor elementelor patrimoniale dintr-o unitate.

b) inventarierea periodică se efectuează la anumite perioade de timp: lună, trimestru, semestru, conform unei planificări proprii întocmită de fiecare întreprindere. Frecvenţa acestor inventarieri se stabileşte în funcţie de particularităţile fiecării gestiuni şi de ritmul mişcării elementelor patrimoniale. Conform prevederilor articolului 39 al Legii contabilităţii nr.426 din 04.04.1995, agenţii economici sunt obligaţi să efectueze periodic inventarierea patrimoniului.

c) inventarierea ocazională, se efectuiază în cazuri speciale cum ar fi: predări-primiri de gestiune, fuziunea unor întreprinderi, cazuri excepţionale (calamităţi, furturi, etc.).

d) inventarierea inopinată presupune existenţa unui secret privind declanşarea unei inventarieri. Gestionarul nu este informat de această acţiune, însă participă la inventariere.

Pregătirea inventarierii

Este o etapa premergatore, etapa de care depinde eficienta tuturor lucrarilor ulterioare.

Se constituie prin dispoziţie scrisă a conducatorului intreprinderii, o comisie de inventariere care este formata din conducatorii diferitelor compartimente ale intreprinderii. Se sigilează căile de acces in gestiuni cu exceptia locului in care incepe inventarierea. Se cere gestionarului o declaratie in scris, in care trebuie sa indice daca are in gestiunea sa bunuri nerepcetionate sau bunuri ce nu apartin gestiunii; daca nu are documente de predare-primire a bunurilor care nu au fost operate in evidenta sa operativa sau nu au fost predate la contabilitate; daca a primit sau a predat bunuri fara sa se intocmeasca documentele necesare; daca are cunostinta de evidenta unor plusuri sau minusuri in gestiune; Se intrerup operatiile de intrare si de iesire a bunurilor din gestiune; Se verifica daca aparatele de masura necesare sunt in buna stare de functiune; etc.

Efectuare inventarierii

Presupune constatarea si descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii. Denumirea bunurilor inventariate, obiectelor si cantitatii lor se reflecta in listele de inventariere. Lista de inventariere se completeaza in formularul INV-2. Listele de inventariere se intocmesc pe depozite, pe categorii de bunuri si pe persoane resposabile de integritatea lor. Elementele a caror existenta nu poate fi constatata prin inventarieri fizice se verifica pe baza datelor din contabilitate (mijloacele fixe date in arenda, creanţele si datoriile intreprinderii etc.). Rezultatele inventarierii se inregistreaza in balanta de verificare a rezultatelor inventarierii INV-3 ce sta la baza inregistrarii plusurilor şi minusurilor constatate de le inventariere. Pe baza acestor constatari se fac propuneri pentru consemnarea plusurilor si minusurilor.

Stabilirea si inregistrarea in contabilitate a rezultatelor constatate la inventariere

Propunerile formulate de comisie prin procesul-verbal de inventariere servesc baza pentru inregistrarea in contabilitate a minusurilor si plusurilor constatate.Plusurile se inregistreza prin debitarea conturilor de activ corespunzatoare si majorarea veniturilor astfel;

Plusurile de active pe termen lung se evalueaza la valoarea de bilant;Dt 111”Active nemateriale”Dt 112” Active nemateriale in curs de executie”Dt 121” Active materiale in curs de executie ”Dt 123”Mijloace fixe”Dt 125”Resurse naturale”

Ct 621”Venituri din activitatea de investitii” Plusuri de active curenteDt 211”Materiale”Dt 213”OMVSD”Dt 215”Productie in curs de executie”Dt 216”Produse”Dt 217”Marfuri”Ct 612”Alte venituri operationale” Plusuri de mijloace banesti si documente banesti stabilite in casierie;Dt 241”Casa”Dt 246”Documente banesti”Ct 612”Alte venituri operationale”

Lipsurile se inregistreaza ca o iesire din patrimoniu a elementelor respective de activ prin creditarea conturilor respective si se trec la cheltuieli;

Lipsuri de mijloace fixe:Dt 721”Cheltuieli din activitatea de investitii”Dt 124”Uzura mijloacelor fixe”- la suma uzurii acumulateCt 1213”Mijloace fixe” – la valoarea de intrare Lipsuri de materiale, marfuri, omvsd:Dt 714”Alte chetuieli operationale”Ct 211”Materiale”Ct 213”OMVSD”Ct 215”Productie in curs de executie”Ct 216”Produse”Ct 217”Marfuri” Lipsuri de mijloace banesti si documente banesti stabilite in casierie;Dt 714”Alte chetuieli operationale”Ct 241”Casa”Ct 246”Documente banesti”

Minusurile de la inventariere comise din cauza persoanei vinovate trebuie sa fie compensate de catre acesta.

1. la suma daunei persoanei vinovate:Dt 227”Creante pe termen scurt ale personalului”Ct 612”Alte venituri operationale”

2. la suma daunei recuperate:Dt 241”Casa”Dt 531”Datorii fata de personal privind retribuirea muncii” – care se retine din salsariuCt 227”Creante pe termen scurt ale personalului”.

TEMA 6 : Schema generala a contabilitatii principalelor operatii economice

Pentru desfăşurarea activităţii întreprinderile se aprovizionează cu materiale care pot fi divizate în materii prime şi materiale consumabile. Materile prime sunt bunurile care

participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformaţională. Materialele consumabile sunt acele categorii de bunuri de natura activelor curente (materiale auxiliare, combustibil, ambalaje, piese de schimb, materiale de construcţii, alte materiale consumabile), care participă direct la procesul de producţie, fără a sa regăsi în conţinutul material al produselor fabricate. Aprovizionarea cu materii prime şi materiale de la terţi se efectuiază în conformitate cu programul de aprovizionare elaborîndu-se în acest scop comenzi către furnizori, în baza cărora se încheie contracte economice. La executarea comenzii şi a contractului de aprovizionare, întreprinderea cumpărător primeşte de la furnizor factura fiscală sau de expediţie. Recepţia cantitativă se efectuiază de magazioner şi rezultatele ei cantitative se consemnează în borderoul de intrare sau nota de intrare, iar recepţia calitativă se efectuiază de specialistul în domeniu într-un buletin de analiză. La intrarea în patrimoniu materiile prime şi materialele procurate se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se compune din următoarele elemente: preţul de procurare, taxe vamale aferente stocurilor importate, cheltuielile aferente aprovizionărilor (comisioane, cheltuieli de tranzit, asigurare, transport extern sau intern, chetuieli de intrare-descărcare, etc.). În producţia de bază a unei întreprinderi cu caracter productiv se subînţelege producţia care formează obiectul activităţii principale a întreprinderii şi constă din produse finite, semifabricate, servicii, lucrări cu caracter productiv care se desfăşoară în secţii principale de producţie şi care în majoritate este destinată vînzării către alte persoane sau unităţi. Costul de producţie a produselor finite, semifabricatelor, serviciilor sau lucrărilor îndeplinite include valoarea bănească a tuturor resurselor utilizate pentru fabricarea produselor şi prestării de servicii. În calitate de resurse utilizate pot servi: cantitatea materialelor utilizate, numărul de om-ore lucrate, numărul de ore maşini-funcţionare, etc. Conform SNC-3 costul de producţie este format din următoarele compartimente:

1) Consumuri de materii prime2) Consumuri privind retribuirea muncii3) Consumuri indirecte de producere.

La consumuri directe de materiale se referă: consumuri de materie primă şi de bază, din care se fabrică produsul formînd baza materială a acesteia şi anume:

1. Materie primă şi materiele care constituie baza producţiei fabricate.2. Valoarea serviciilor cu caracter de producţie prestate de terţe persoane.3. Articole accesorii şi semifabricate supuse ambalării sau prelucrării

suplimentare.4. Combustibilul şi toate tipurile lui consumate în scopuri tehnologice la producere.5. Toate felurile de energie (electrică, termică, aer comprimat). Consumurile directe privind retribuirea muncii cuprin toate tipurile de remunerări a muncii prestate de personalul angajat în procesul de producţie de bază a întreprinderii:

1. Retribuţiile privind munca prestată efectiv.2. Premiile pentru rezultatele obţinute.3. Sporurile la salariile de bază pentru măiestriile profesionale.4. Sumele plătite sub formă de compensare în funcţie de regimul de lucru şi

condiţiile de muncă (schimbul de noapte, sărbători).5. Remunerarea concediilor legate de muncă.

Alte feluri de retribuţii. Consumuri indirecte de producţie cuprind:

1. Consumuri de întreţinere, reparaţie şi exploatare a mijloacelor fixe.2. Uzura mijloacelor fixe de producţie.3. Amortizarea activelor nemateriale cu destinaţie de producţie.4. Uzura OMVSD utilizate în procesul de producţie.5. Salariul muncitorilor auxiliari şi ale personalului administrativ al

subdiviziunilor.6. Cheltuielile de asigurare cu pază a subdiviziunilor de producţie7. etc.

TEMA 7 : Registrele şi formele de contabilitate

Ciclul contabil de prelucrare a datelor impune un sistem de formulare -corelate între ele care servesc la înregistrarea, după anumite reguli, a operaţiilor economico-financiare ce au avut loc într-o întreprindere, pe o anumită perioadă de timp. În categoria formularelor contabile se cuprind documentele primare, registrele contabile, balanţa de verificare şi rapoartele financiare. Registrele contabile reprezintă nişte foi sau fişe, care au destinaţia de a acumula datele curente din documentele primare în scopul generalizării acestora şi determinării indicatorilor respectivi. Drept registru de evidenţă sintetică care serveşte la înregistrarea, centralizarea şi generalozarea datelor contabile, privind întreaga activitate a unităţii patrimoniale, necesare întocmirii şi prezentării rapoartelor financiare este registrul jurnal-order care este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează sub forme de articole contabile toate operaţiile patrimoniale, fie în ordinea cronologică a întocmirii documentelor contabile, fie în ordinea intrării în întrprindere. Înregistrările operaţiilor patrimoniale în Registrul Jurnal-Order cuprind elementele cu privire la: felul, numărul şi data documentului justivicativ, sumele parţiele şi toate operaţiile şi conturile debitoare şi creditoare corespunzătoare operaţiilor efectuate.

Jurnal orderCredit contul 242 „Cont de decontare”

Nr. documen-tului sau

data

Conţinutul operaţiei

economice

Rulaj creditorÎn corespondenţă cu debitul conturilor

241 243 521 522 Total

Ca exemplu de registru sintetic serveşte şi registrul Cartea-Mare – este un registru sistematic contabil obligatoriu, utilizat prntru înscrierea lunară, directă sau prin gruparea de conturi corespondente, a înregistrarilor efectuate în jurnalul-order, stabilinduse astfel, situaţia fiecărui element patrimonial la un moment dat, respectiv soldul iniţial, rulajele debitoare şi creditoare şi soldul final. Registrul Cartea-Mare deţine un rol important în

sistematizerea şi structurarea rulajelor fiecărui cont utilizat, pe conturi corespondente. Este totodată, un instrument de verificare a înregistrărilor contabile efectuate şi de asemenea, o sursă pentru furnizarea datelor necesare analizei bilanţului contabil. Registrul Cartea-Mare se utilizează de asemenea pentru întocmirea balanţei de verificare lunară. Se arhivează la unitatea patrimonială, alături de celelalte documente contabile.

Cartea MareContul 242”Cont de decontare”

Luna Rulaj debitor Total rulaj

creditor

SoldÎn corespondenţă cu creditul conturilor241 611 612 total debit credit

Forma de contabilitate exprimă modul de organizare a ciclului contabil de prelucrare a datelor în scopul obţinerii fondului de informaţii care să caracterizeze în expresia valorică, starea şi mişcarea patrimaniului. Forma de contabilitate poate fi definită drept un sistem de documente corelate între ele ce servesc la înregistrarea şi prelucrarea după anumite reguli, a stării şi mişcării elemantelor patrimoniale, ca urmare a operaţiilor economice. Legea contabilităţii prevede că orice întreprindere are obligativitatea de a-şi organiza şi conduce contabilitatea proprie asigurînd:

întocmirea documentelor justificative în care să se consemneze la locul şi momentul producerii lor toate operaţiile care afectează patrimoniul;

prelucrarea şi înregistrarea operaţiilor economico-financiare în sistemul de conturi;

inventarierea anuală a patrimoniului întreprinderii; întocmirea rapoartelor financiare anuale compuse din bilanţul contabil, raportul

privind rezultatele financiare, raportul privind fluxul capitalului propriu, raportul privind fluxul mijloacelor băneşti şi anexele la rapoartele financiare;

controlul asupra operaţiilor patrimoniale efectuate; furnizarea, publicitatea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia

patrimonială. Formele de contabilitate folosite de întreprinderi sunt următoarele: memorial-order; jurnal-order; automatizată. Cea mai practică este forma de contabilitate jurnal-order care se caracterizează prin înregistrarea succesivă a informaţiilor contabile, mai întîi cronologic în documente primare şi apoi sistematic în registrele contabile. Jurnalele-ordere se deschid lunar pentru fiecare cont şi oglindesc toate operaţiile din cursul cursul lunii. Soldurile din jurnale sunt trecute în Cartea-Mare, iar la sfîrşitul lunii se întocmeşte balanţa de verificare a conturilor sintetice şi analitice. Forma automatizată prevede utilizarea tehnicii de calcul (programa „1C 7.7 Contabilitate”)

Documents

Bazele contabilitatii