Bazele informaticii

PROF. UNIV. DR. SORIN BORZA

BAZELE INFORMATICII

Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă

Editura Universităţii Lucian Blaga din Sibiu 2009

BAZELE INFORMATICII

2

Cuprins Cuprins ....................................................................................................................................... 2 GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU........................................................ 5 Introducere ................................................................................................................................. 9 Tema 1...................................................................................................................................... 10 BAZELE ARITMETICE ALE CALCULATOARELOR ....................................................... 10

I. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI........................................................................ 10 II. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT........................................... 10 III. CUVINTE CHEIE .......................................................................................................... 10 IV. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU .................................................................. 10 V. REZUMAT...................................................................................................................... 10 VI. CONTINUTUL TEMEI.................................................................................................. 10 1.1. Sisteme de numeraţie ..................................................................................................... 10 1.2. Conversia unui numãr dintr-o bazã în alta .................................................................... 12

1.2.1.Conversia numerelor întregi.................................................................................... 12 1.2.2.Conversia numerelor reale ...................................................................................... 12 1.2.3. Conversia binar-octalã-hexazecimalã .................................................................... 13 1.2.4. Codul binar-zecimal (Binary-Codified-Decimal) .................................................. 14 1.2.5. Operaţii aritmetice cu numere binare ..................................................................... 14

1.3. Reprezentarea numerelor în calculator.......................................................................... 15 1.3.1. Reprezentarea numerelor întregi negative.............................................................. 15 1.3.2. Reprezentarea numerelor reale............................................................................... 17

VIII. INTREBĂRI RECAPITULATIVE................................................................................. 18 IX. APLICATIA PRACTICA PENTRU ACASA................................................................... 19 Tema 2...................................................................................................................................... 21 Noţiuni introductive despre calculatoare. Hardware................................................................ 21

I. Obiective ........................................................................................................................... 21 II. Competenţe specifice dobândite de student....................................................................... 21 III. CUVINTE CHEIE: HARDWARE, BIT, BYTE, PROCESOR, ADRESĂ, PIT, LAND, BUS, MAGISTRALĂ DE COMENZI SAU DE DATE, INTERFAŢĂ. ............................ 21 IV. Structura modulului de studiu.......................................................................................... 21 V. Rezumatul capitolului...................................................................................................... 21 VI. CONTINUTUL TEMEI.................................................................................................. 22

2.1. Introducere ........................................................................................................................ 22 2.2. Ce este un calculator?........................................................................................................ 22 2.3. Unitatea centrală de prelucrare.......................................................................................... 23 2.4. Dispozitivele de memorare................................................................................................ 25

2.4.1. Clasificarea dispozitivelor de memorare.................................................................... 25 2.4.2. Măsurarea timpului, mărimii şi puterii....................................................................... 25 2.4.3. Reprezentarea datelor................................................................................................. 26

2.5. Clasificarea calculatoarelor ............................................................................................... 26 2.5.1. Generaţiile de calculatoare ......................................................................................... 26 2.5.2. Tipuri de calculatoare................................................................................................. 27 2.5.4. Staţii de lucru (Workstations) .................................................................................... 28 2.5.5. Generaţia a V-a........................................................................................................... 29 2.6.3 Microprocesorul ................................................................................................... 31

2.7.1 Introducere .............................................................................................................. 37 2.7.2 Dispozitive de intrare .............................................................................................. 37

2.7.2.1. Tastatura şi echipamentele asociate ........................................................................ 38 2.7.2.3. Alte metode de introducere a datelor ...................................................................... 39

BAZELE INFORMATICII

3

2.7.2.4. Metode optice de introducere a datelor .............................................................. 39 2.7.2.5 Introducerea datelor pe cale magnetică ........................................................... 40 2.7.2.6 Introducerea verbală a datelor ......................................................................... 41 2.7.2.7 Tablete grafice................................................................................................. 41 2.7.2.8 Joystick, paddle şi trackball ............................................................................ 41

2.7.3. Dispozitive de ieşire ....................................................................................................... 41 2.7.3.1. Imprimantele ........................................................................................................... 42 2.7.3.2. Alte dispozitive de ieşire ......................................................................................... 44

2.7.4 Dispozitive de stocare/memorare ............................................................................ 45 2.7.4.1 Tehnici de stocare................................................................................................ 45 2.7.4.2. Dispozitive de înmagazinare cu acces secvenţial.................................................... 46 2.7.4.3 Dispozitive de înmagazinare secundare cu acces direct magneto electrice ............. 48

Dischete de 3,5 inci .................................................................................................................. 52 Unitatile de dischete ............................................................................................................. 53

Tehnologiile de 100 mb Iomega Zipdisk ................................................................................. 53 2.8 Hardware-ul Calculatorului de tip PC............................................................................ 55 VII BIBLIOGRAFIE SELECTIVA ...................................................................................... 61 VIII. Întrebări recapitulative ................................................................................................ 61 4. APLICATIA PRACTICA PENTRU ACASA. ÎNTREBĂRI TIP GRILĂ CU RĂSPUNSURI. .................................................................................................................... 61

Răspunsul corect este subliniat cu galben ................................................................................ 61 Tema 3...................................................................................................................................... 68 SOFTWARE-UL CALCULATOARELOR ............................................................................ 68

I. Obiective ........................................................................................................................... 68 II. Competenţe specifice dobândite de student....................................................................... 68 III. CUVINTE CHEIE: SOFTWARE, BIT, COD PROGRAM, INSTRUCTIUNE, PACHETE DE PROGRAME. ............................................................................................. 68 IV. Structura modulului de studiu.......................................................................................... 68 V. Rezumat........................................................................................................................... 68 VI. Descrierea temei............................................................................................................. 68

3.1. Introducere în software ..................................................................................................... 68 3.1.1. Direcţii de evoluţie a software-ului ............................................................................ 69 3.1.2. Privire generală asupra software-ului......................................................................... 69

3.2. Software-ul de sistem........................................................................................................ 70 3.2.1. Sisteme de operare ..................................................................................................... 70 Despre sistemele de operare actuale..................................................................................... 72 3.2.2.. Sisteme pentru managementul bazelor de date ......................................................... 77 3.2.3. Monitoare pentru telecomunicaţii .............................................................................. 78 3.2.4. Programe pentru susţinerea sistemului....................................................................... 78 3.2.5. Limbaje de programare .............................................................................................. 79 3.2.6. Translatoare de limbaje .............................................................................................. 85

3.3. Software aplicativ.............................................................................................................. 85 3.3.1. Programe cu orientare generală.................................................................................. 86 3.3.2. Programe pentru aplicaţii specifice ............................................................................ 86 3.3.3. Procesoare de cuvinte................................................................................................. 86 3.3.4. Programe pentru calcul tabelar................................................................................... 87 3.3.5. Pachete de programe grafice ...................................................................................... 88 3.3.6. Pachete integrate de programe ................................................................................... 88 VII BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA....................................................................... 88

VIII. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE................................................................................. 88

BAZELE INFORMATICII

4

IX. APLICATIA PENTRU ACASA. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE TIP GRILĂ 89 Tema 4...................................................................................................................................... 93 REŢELE DE CALCULATOARE ........................................................................................... 93

I. Obiectivele capitolului ...................................................................................................... 93 II. Competente dobandite de catre student ........................................................................... 93 III. Cuvinte cheie: reţea, e-mai, protocol, hyper text, domeniu, server................................ 93 IV. Structura modulului de studiu ........................................................................................ 93 V. Rezumatul capitolului...................................................................................................... 93 VI. Descrierea temei............................................................................................................. 93 VII. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA.................................................................... 112 VIII. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE........................................................................... 112 IX. APLICATIA PENTRU ACASA. ÎNTREBĂRI TIP GRILĂ ...................................... 112

Tema 5.................................................................................................................................... 115 SISTEME DE FIŞIERE ŞI BAZE DE DATE ....................................................................... 115

I. Obiective ......................................................................................................................... 115 II. Competente dobandite de catre student ......................................................................... 115 III. Cuvinte cheie: database, baza de date, normalizare, integritate referentiala, tabele, formulare, fisier. ................................................................................................................. 115 IV. Structura modulului de studiu ...................................................................................... 115 V. Rezumat......................................................................................................................... 115 VI. Prezentare tema ............................................................................................................ 115 5.1 SISTEME DE FIŞIERE ............................................................................................... 115

5.3.1 Componentele mediului SGBD............................................................................. 124 Avantajele şi dezavantajele sistemelor de gestionare a bazelor de date ............................ 134 VII. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA.................................................................... 137 VIII. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE........................................................................... 137 VIII. APLICATIA PENTRU ACASA. INTREBĂRI TIP GRILĂ ................................... 137

Partea a II-a ............................................................................................................................ 140 Tema 6……………………………………………………………………………………….141 Microsoft Word……………………………………………………………………………...141 Tema 7……………………………………………………………………………………….207 Microsoft Excel……………………………………………………………………………...207 Tema 8……………………………………………………………………………………….258 Microsoft Access…………………………………………………………………………….258

BAZELE INFORMATICII

5

GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU

Introducere Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei Bazele Informaticii, care este comună învăţământului la forma de zi şi la forma de învăţământ la distanţă, conform planurilor de învăţământ în vigoare. El este destinat studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi constituie materialul bibliografic minim necesar pentru parcurgerea, însuşirea şi evaluarea disciplinei respective. Manualul este structurat în conformitate cu standardele şi procedurile de uz larg în învăţământ naţional şi internaţional, care se adresează învăţării individuale pe baze interactive. Parcurgerea manualului, pe baza prezentelor instrucţiuni asigură reţinerea informaţiilor de bază, înţelegerea fenomenelor fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor dobândite la rezolvarea unor probleme specializate. Manualul este structurat pe teme de studiu. Tema de studiu reprezintă o parte omogenă din componenţa manualului, caracterizată de un număr limitat de termeni de referinţă (cuvinte-cheie), care poate fi parcurs şi însuşit printr-un efort continuu de concentrare intelectuală care să nu depăşească 2-6 ore (intervalul se referă la conţinutul de idei al modulului de studiu şi nu ia în calcul întrebările recapitulative, temele pentru acasă, testele de autoevaluare sau pe cele de evaluare). Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva exigenţelor autoinstruirii. Rezultatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe rezultatele aşteptate doar cu condiţia respectării întocmai a procedurii de parcurgere a modulelor de studiu, procedură care este prezentate în cele ce urmează. Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire Utilizarea manualului de studiu individual se face pe baza unui program de autoinstruire.

Recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare a programului de autoinstruire pe baza manualului de faţă: 1. Temele de studiu se parcurg în ordinea în care sunt prezentate în manual, chiar în cazul în care studentul apreciază că ar putea ”sări” direct la o altă unitate de studiu. Criteriile şi modalitatea de ”înlănţuire” a modulelor de studiu sunt prezentate la fiecare modul de studiu şi ele trebuie respectate întocmai, sub sancţiunea nerealizării la parametrii maximali a programului de autoinstruire; 2. Fiecare modul de studiu conţine şi un test de evaluare şi/sau temă pentru acasă pe care studentul trebuie să le realizeze, cu scopul evaluării gradului şi corectitudinii înţelegerii fenomenelor ţi proceselor descrise sau prezentate în modulul de studiu;

BAZELE INFORMATICII

6

3. Întrebările de autocontrol, testele de evaluare sau tema pentru acasă nu sunt de perspicacitate, deci nu trebuie rezolvate cotra cronometru; 4. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de studiu este următoarea:

• se citesc obiectivele şi competenţele modulului de studiu • se citesc termenii de referinţă (cuvintele cheie) • se parcurg ideile principale ale modulului sintetizate în rezumat • se parcurge conţinutul dezvoltat de idei al modulului • se parcurge bibliografia recomandată • se răspunde la întrebările recapitulative, revăzând, dacă este necesar, conţinutul

dezvoltat de idei al modulului • se efectuează testul de autoevaluare, raspunsul corect este scris pe fond galben • se efectuează testul de evaluare şi/sau tema pentru acasă sau de control (după caz)

OBS.: Este recomandabil ca, înainte de efectuarea testelor de autoevaluare, să se facă o pauză de 30 de minute sau o oră. De asemenea este recomandabil ca la fiecare 2 ore de studiu să se facă o pauză de 30 de minute. 5. Nu este recomandabil să se parcurgă mai mult de un modul de studiu pe zi, pentru a nu se periclita însuşirea temeinică şi structurală a materiei. În funcţie de necesităţile şi posibilităţile de studiu ale studentului, studiul unui modul poate fi fracţionat pe mai multe zile, dedicând cel puţin 30 de minute pe zi studiului. APLICATIA PRACTICA PENTRU ACASĂ reprezintă un exerciţiu obligatoriu. Ea se constituie într-un instrument indispensabil de studiu individual aferent fiecarei teme. Este necesar înţelegerea modului de rezolvare a temei. Rezolvarea ei se poate face în module de aprox. 1-2 ore fiecare. PROBLEMELE REZOLVATE IN CADRUL APLICATIEI PRACTICE TREBUIE PREZENTATE LA EXAMEN IN MOD OBLIGATORIU. TEMA DE CONTROL (TC): reprezintă un exerciţiu obligatoriu mai amplu, cu caracter integrativ, care are rolul de a realiza un liant noţional şi cognitiv între temele studiate anterior şi de a provoca capacitatea sitentică şi creativă a studentului. Pregătirea ei necesită un efort mai îndelungat (aprox.10 ore), implică stăpânirea temelor anterioare precum şi consultarea tutorelui de disciplină. Cele două teme de control se regăsesc pe parcursul manualului astfel încât să acopere cele mai importante părţi ale acestuia.

BAZELE INFORMATICII

7

PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI

Manualul de studiu ”Bazele Informaticii” reprezintă o sinteză realizată în manieră interactivă a cursului corespondent utilizat la forma de învăţământ zi.

Conţinutul de idei nu a fost redus ci doar sintetizat, în principiu, într-o manieră mai

accentuat enunciativă, elementele de detaliu sau de explicaţie redundantă (necesare pentru atingerea scopului pedagogic al fixării şi corelării cunoştinţelor) putând fi găsite de către student în bibliografia de specialitate recomandată.

Obiectul cursului ”Bazele Informaticii”: Obiectul cursului îl reprezintă familiarizarea studentului cu o serie de termeni specifici

stiintei calculatoarelor, de a prezenta elementele care stau la baza functionarii unui calculator. Sunt prezentate notiuni fundamentale care se refera la retelele de calculatoare precum si la bazele de date. Unul dintre obiectivele principale ale cursului este acela de a invata studentul sa foloseasca pachete de programe uzuale folosite in activitatea de birou: Microsoft Word si Microsoft Excel, precum si de a putea folosi un software orientat spre baze de date Microsoft Access

Obiectivele disciplinei: Manualul „Bazele Informaticii” îţi propune ca obiectiv cunoasterea teoretica de catre

studenti a notiunilor legate de stiinta calculatoarelor: bazele aritmetice, hardware-ul si software-ul calculatoarelor, retele de calculatoare, baze de date, precum si folosirea practica a produselor software Microsoft Word, Excel, Access.

Obiective principale:

a) înţelegerea mecanismelor generale ale apariţiei şi evoluţiei calculatorului atat din

punct de vedere constructiv cat si logic;

b) folosirea practica a unor produse software specifice aplicatiilor de birou si baze de date.

Descrierea structurii manualului: Manualul este structurat în conformitate cu rigorile studiului individual (autoinstruire) si

este compartimentat în teme de studiu. Structura fiecărei teme de studiu este următoarea: I. Obiective (rezultatele aşteptate ale temei)

II. Competenţele dobândite de student (utilitatea temei pentru student)

III. Termeni de referinţă (concepte cheie)

IV. Structura temei de studiu

BAZELE INFORMATICII

8

V. Rezumatul ideilor principale

VI. Conţinutul dezvoltat de idei al modulului

VII. Bibliografia recomandată

VIII. Întrebări recapitulative

IX. Teste de autoevaluare, teste de evaluare, teme de casă

Manualul este structurat in doua parti, o parte teoretica: temele 1-5 si o parte practica temele 6-8. Studentul va trebui sa cunoasca raspunsurile la problemele recapitulative si la intrebarile tip grila la partea teoretica. La partea practica trebuie sa rezolve toat problemele de la temele care se refera la Word, Excel si Access. Cu cunostintele acumulate la partea teoretica si cu toate problemele rezolvate se va prezenta la examen.

I. Prezentul manual constituie bibliografia generală minimală obligatorie pentru studiul disciplinei „Bazele Informaticii”. El reprezintă minimul de informaţie necesară pentru înţelegerea şi însuşirea noţiunilor fundamentale ale disciplinei. II. Bibliografia generală complementară: Studiul ştiinţific al disciplinei impune parcurgerea următoarei liste de bibliografie românească selectivă:

1. Sorin Borza, Realizarea Aplicatiilor Microsoft Office folosind limbajul Visual Basic for Application, Editura ULBS, Sibiu, 2008 2. Sorin Borza, Utilizarea Aplicatiilor Microsoft Office Culegere de probleme, Editura ULBS, Sibiu, 2007 3. Sorin Borza, Paul Dan Brindasu, Baze de Date in Sisteme Informatice de Gestiune, Editura ULBS, Sibiu, 2005 4. Peter Norton, Retele de Calculatoare, Editura Teora, Bucuresti, 2000 5. Jerry Honeycutt, Utilizare Internet, Editura Teora, Bucuresti, 1998 6. Baruch, Zoltan Francisc, Arhitectura Calculatoarelor Editura TODESCO, Cluj-Napoca, 2000; 7. Sorin Borza, Bazele Informaticii, Editura ULBS, Sibiu, 2000 8. Boboila C.: Arhitecturi, echipamente de calcul si sisteme de operare, Ed. Universitaria, Craiova, 2002; III. Pentru realizarea unor studii ştiinţifice, a temelor pentru acasă, a temelor de control, a lucrării de licenţă precum şi pentru aprofundarea disciplinei studentul se va adresa pentru bibliografie suplimentară tutorelui de disciplină.

BAZELE INFORMATICII

9

Introducere Cursul ‘Bazele informaticii’ se împarte în două părţi:

1. Noţiuni teoretice care prezintă: sisteme de numeraţie şi reprezentarea datelor în calculator, hardware-ul şi software-ul calculatoarelor, reţele de calculatoare şi reţeaua Internet, sisteme de baze de date.

2. Noţiuni practice are ca scop familiarizarea studentului cu aplicaţiile pachetului de programe Microsoft Office: Word, Excel, Acces.

Parte a-I-a prezintă următoarele teme teoretice:

Bazele aritmetice ale calculatoarelor; Hardware-ul calculatoareor; Software-ul calculatoarelor; Reţele de calculatoare; Sisteme de baze de date

Parte a-II-a prezintă următoarele teme practice:

Editorul de texte Word; Pachetele de programe pentru calcul tabelar Excel; Pachetele de programe pentru baze de date Access.

BAZELE INFORMATICII

10

Tema 1

BAZELE ARITMETICE ALE CALCULATOARELOR

I. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI Obiectivele acestei teme sunt acelea de a familiariza studentul cu modul de

reprezentare a numerelor în calculator, a modului în care se realizează operaţiile aritmetice fundamentale, a modului in care se realizeaza conversia numerelor dintr-o baza in alta, a modului in care se reprezinta numerele negative in calculator

II. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT Studentul este capabil sa realizeze conversia numerelor dintr-o baza de date in alta, sa

realizeze operatiile aritmetice fundamentale pentru numere intregi si zecimale scrise in baza 2, sa realizeze operatii aritmetice folosind numerele negative.

III. CUVINTE CHEIE SISTEM DE NUMERATIE, COMPLEMENT FATA DE 1 sau 2, BINAR, OCTET, HEXAZECIMAL.

IV. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU 1. Sisteme de numeratie; 2. Converia numerelor dintr-o baza in alta; 3. Reprezentarea numerelor intregi si a numerelor reale; 4. Reprezentarea numerelor negative

V. REZUMAT Acest capitol prezintă modul în care sunt reprezentate numerele în diverse baze de numeraţie: binar, octal, hexazecimal. Se reprezintă diverse moduri de conversie din binar în zecimal şi invers, din binar în octal, din binar în hexazecimal etc. Se arată modul în care se reprezintă în calculator numerele întregi şi numerele zecimale. Se reprezintă modul în care apar numerele negative în calculator, în complement faţă de 1 şi în complement faţă de 2.

VI. CONTINUTUL TEMEI

1.1. Sisteme de numeraţie

Sistemul de numeraţie reprezintã o mulţime finitã de simboluri (cifre) şi reguli folosite pentru reprezentarea unui numãr.

În epoca modernã, sistemul cel mai des utilizat şi întâlnit la fiecare pas în viaţa cotidianã, este sistemul arab.

BAZELE INFORMATICII

11

Sistemul arab este un sistem poziţional, adicã un sistem în care aportul unei cifre la valoarea numãrului ce o conţine depinde atât de valoarea ei, cât şi de poziţia pe care o ocupã în scrierea numãrului.

Numãrul cifrelor utilizate pentru reprezentarea unui numãr într-un sistem poziţional se numeste bazã. În tabelul 2.1 sunt prezentate bazele de numeraţie cele mai uzuale.

Tabelul 2.1 Baza Cifre sau litere utilizate Denumire reprezentare

10 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9 zecimalã 2 0 şi 1 binarã 8 0,1,2,3,4,5,6,7 octalã 16 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,A,B,C,D,E,F hexazecimalã

În sistemul poziţional un numãr se reprezintã sub forma unei succesiuni de cifre, la care partea întreagã este despãrţitã de partea fracţionarã printr-o virgulã, adicã sub forma: ±Xm-1Xm-2Xm-3...X1X0,X-1X-2...X-(k-1)X-k (2.1) unde:

Xi este cifra de pe poziţia I, m - numãrul de cifre din partea întreagã, iar k - numãrul de cifre din partea zecimalã.

ªirul din (2.1) înseamnã numãrul: N=±Xm-1×Qm-1+Xm-2×Qm-2+...+Xi×Qi+...+X1×Q1+X0×Q0+

+X-1×Q-1+X-2×Q-2+...+X-(k-1)×Q-(k-1)+X-k×Q-k (2.2) unde: Xi, X-j este cifra de pe poziţia i, respectiv j, care respectã condiţiile:

0 ≤ Xi < Q, respectiv 0 ≤ X-j ≤ Q; i = 0,1,...,m-1, Xm-1 ≠ 0, j=1,2,...,k, X-k ≠ 0;

Q - baza sistemului de numeraţie. Astfel pentru baza 2 avem, pentru numere întregi:

N=bp-1×2p-1+...+bi×2i+...+b0×20 (2.3) unde b ∈ {0,1}, iar pentru baza 10 avem:

N=ak-1×10k-1+ak-2×10k-2+...+ai×10i+...a0×100 (2.4) unde 0 ≤ ai ≤ 9, sau prescurtat

N=(ak-1ak-2...ai...a1a0)10 = ak-1ak-2...ai...a1a0. (2.5) Exemple: • Numãrul zecimal 1234 este interpretat astfel: 1234=1x103+2x102+3x101+4x100=1000+200+30+4. • Numãrul binar 110111 va fi interpretat astfel:

(110111)2=1x25+1x24+0x23+1x22+1x21+1x20=32+16+4+2+1=5510 Deci 110111 în baza 2 va reprezenta numãrul 55 în baza 10. Un numãr binar, reprezentat pe n biţi, permite reţinerea unor numere întregi în gama 0 ≤ N ≤ 2n -1. De exemplu:

• pe un octet (8 biţi) se pot reprezenta întregii din domeniul: 0 şi 28-1=255, iar • pe un cuvânt (16 biţi) se pot reprezenta întregii între 0 şi 216-1=65535.

Pentru a reprezenta un numãr întreg N, numãrul de biţi necesari se poate calcula cu relaţia: n=[log2N+1] (2.6)

BAZELE INFORMATICII

12

(adicã valoarea întreagã imediat superioarã lui log2N).

1.2. Conversia unui numãr dintr-o bazã în alta

1.2.1.Conversia numerelor întregi Relaţia (2.2) se poate utiliza direct pentru a transforma un numãr N scris în baza Q în echivalentul acestuia în baza zece. Pentru a converti numãrul N scris în baza Q în sistemul de numeraţie în baza P se face astfel:

• Se împarte numãrul N cu numãrul P rezultând câtul N1 şi restul R1. Acest rest corespunde cifrei de pe poziţia 0.

• Se împarte numãrul N1 cu numãrul P rezultând câtul N2 şi restul R2. Acest rest corespunde cifrei de pe poziţia 1.

• Se împarte numãrul N2 cu numãrul P rezultând câtul N3 şi restul R3. Acest rest corespunde cifrei de pe poziţia 2.

• Se continuã procesul de împãrţire, pânã când câtul Nm devine mai mic decât numãrul P. Acest cât va fi cifra de pe poziţia cea mai semnificativã.

Exemplu: Fie numãrul întreg N, în baza 10. El poate fi convertit binar astfel: N=2×q0+r0 unde 0≤r0≤1 (2.7)

- Dacã q0 ≥2 atunci q0=2×q1+r1 unde 0≤r1≤1 - Dacã q1 ≥2 atunci q1=2×q2+r2 unde 0≤r2≤1

... procesul continuând pânã când qi ≤1. Caz particular: N=3710

37 │ 2 36 ├────┐ ────┘ 18 │ 2 =1 18 ├───┐ ────┘ 9 │ 2 0 8 ├───┐ ───┘ 4 │ 2 1 4 ├───┐ ───┘ 2 │ 2 0 2 ├─── ───┘ 1 0

Deci 3710=1001012.

1.2.2.Conversia numerelor reale Pentru tratarea problemei ne mãrginim la conversia numerelor reale subunitare deoarece:

r = ri + rf (2.8) unde: r este numãrul zecimal dorit a fi transformat, ri - partea întreagã a numãrului şi

rf - partea fracţionarã.

BAZELE INFORMATICII

13

Conversia se realizeazã prin înmulţiri succesive ale numãrului, reţinând, în ordinea apariţiei, cifrele din stânga virgulei. Atunci când în stânga virgulei apar cifre diferite de 0, se înmulţeşte cu baza numai partea fracţionarã. Existã posibilitatea ca numãrul subunitar sã nu poatã fi reprezentat exact într-un numãr finit de cifre binare şi atunci se alege un numãr convenabil de înmulţiri din punct de vedere al preciziei.

Exemplu: Fie numãrul 0,28 în baza 10. Reprezentãrile în bazele 2, 8 şi 16 sunt:

2 8 16 0,28 x 2 0,28 x 8 0,28 x 16 0,56 x 2 2,24 x 8 4,48 x 16 1,12 x 2 1,92 x 8 7,68 x 16 0,24 x 2 7,36 x 8 A,88 x 16 0,48 x 2 2,88 x 8 E,08 x 16

… … … Deci (0,28)10=(0,010001...)2=(0,21727...)8=(0,47AE1...)16

1.2.3. Conversia binar-octalã-hexazecimalã Sistemul binar prezintă dezavantajul că în reprezentarea numerelor este necesar un mare număr de cifre, de aproximativ 3 ori mai multe decât în baza 10. De aceea apare necesitatea utilizării unor sisteme de numeraţie din care conversia în binar să fie simplă, dar care să aibă şi avantajul conciziei în scrierea numerelor. Aceste sisteme sunt sistemele octal şi cel hexazecimal.

Simplitatea trecerii de la baza 2 la baza 8 sau la baza 16 şi reciproc, rezultă din aceea că:

23=8 şi 24=16. Deci trecerea de la sistemul de numeraţie în baza 8, respectiv 16, la baza 2 se poate

face mecanic, datorită faptului că fiecare cifră octală, respectiv hexazecimală, se poate reprezenta printr-un grup de 3, respectiv 4, cifre binare, numite triade, respectiv tetrade.

Astfel avem: binar octal binar hexa zecimal binar hexa zecimal 000 0 0000 0 0 1000 8 8 001 1 0001 1 1 1001 9 9 010 2 0010 2 2 1010 A 10 011 3 0011 3 3 1011 B 11 100 4 0100 4 4 1100 C 12 101 5 0101 5 5 1101 D 13 110 6 0110 6 6 1110 E 14 111 7 0111 7 7 1111 F 15

Conversia binară a unui număr octal se poate face rapid prin înlocuirea fiecărei cifre octale cu triada binară echivalentă.

Conversia unui numar binar în hexazecimal se realizează prin împărţirea numărului binar în tetrade, începând de la dreapta la stânga şi înlocuirea lor cu cifrele hexazecimale corespunzătoare.

BAZELE INFORMATICII

14

Exemplu: 100011012 = 1000 11012=8D16

1.2.4. Codul binar-zecimal (Binary-Codified-Decimal)

În convertirea numerelor din sistemul zecimal în cel binar, o etapă intermediară la maşinile de calcul este scrierea binar- zecimală a numerelor. Această scriere constă în înlocuirea fiecărei cifre zecimale printr-o tetradă binară.

Astfel cifrele zecimale au următoarele tetrade binare echivalente: zecimal binar zecimal binar

0 0000 5 0101 1 0001 6 0110 2 0010 7 0111 3 0011 8 1000 4 0100 9 1001

Tetradele 1010, 1011, 1100, 1101, 1110 şi 1111 sunt incorecte, neavând cifre zecimale asociate. Exemplu: Numărul (234)10 va avea următoarea reprezentare binar-zecimală:

0010 0011 0100. Menţionăm că această reprezentare nu trebuie confundată cu reprezentarea binară, în care caz avem:

(234)10=(11101010)2 În cazul unui număr reprezentat binar-zecimal, el se va scrie în sistemul zecimal

împărţindu-l în tetrade, de la marca zecimală la stânga şi la dreapta, înlocuind fiecare tetradă cu numărul corespunzator în baza 10.

1.2.5. Operaţii aritmetice cu numere binare

Adunarea, scăderea şi înmulţirea au loc pe baza regulilor evidenţiate în tabelul 2.2: Tabelul 2.2

Adunarea Scăderea Înmulţirea + 0 1 0 - 0 = 0 x 0 1 0 0 1 1 - 0 = 1 0 0 0 1 1 10 1 - 1 = 0 1 0 1 0 - 1 = 1

Exemple: 1) 1 1 1 1 1 1 1 0 1 + 29 + 1 0 1 0 1 21 ──────── ─── 1 1 0 0 1 0 50

În partea superioară au fost marcaţi biţii de transport la adunarea fiecărui întreg. Observaţie: Dacă numărul biţilor este fixat la o valoare dată (de exemplu 8, într-un byte),

există pericolul depăşirii capacităţii de reprezentare, (când suma devine > 255).

BAZELE INFORMATICII

15

2) 1 1 0 1 x 13 x 1 0 1 5 ───── ─── 1 1 0 1 65 1 1 0 1 ─────── 1 0 0 0 0 1 Observaţie: Înmulţirea a două numere binare de câte n biţi generează un rezultat de

maximum 2n biţi.

1.3. Reprezentarea numerelor în calculator

1.3.1. Reprezentarea numerelor întregi negative 1.3.1.1.Reprezentarea numerelor în modul şi semn

Pentru a reprezenta semnul unui număr binar se va aloca bitul plasat în extrema stânga

a numărului dat. Astfel, dacă pentru reprezentarea numerelor se folosesc n biţi, bitul de rang (n-1) va fi folosit pentru codificarea semnului conform convenţiei de mai jos: + = 0 - = 1 Observaţie: Reamintim convenţia de numerotare a celor 8 biţi ai unui octet:

1 2 1 1 0 1 1 0 7 6 5 4 3 2 1 0

Exemple: Numerele +6 şi -6 reprezentate pe 8 biţi vor arăta astfel:

00000110 pentru +6 semn ⋅

10000110 pentru -6.

Dezavantajele acestei reprezentări sunt: • biţii de semn ce participă la o operaţie aritmetică dată trebuie trataţi separat; • apare un număr (10000000), care trebuie interpretat ca 0 (zero negativ), existând

deci două reprezentări pentru acelaşi număr (zero); • se impune definirea unei operaţii de scădere a valorilor absolute ale numerelor.

1.3.1.2.Reprezentarea în complementul faţă de 1

Numărul negativ în complement faţă de 1 se obţine prin înlocuirea fiecărei cifre binare a numărului dat prin complementul acesteia faţă de 1.

Există următoarea regulă: • complementul faţă de 1 al lui 0 este 1; • complementul faţă de 1 al lui 1 este 0. Un număr pozitiv reprezentat în complement faţă de 1 are aceeaşi reprezentare ca şi

modul şi semn.

BAZELE INFORMATICII

16

Exemple: +5 = 0 1 0 1 - 5 = 1 0 1 0 Se constată că bitul cel mai semnificativ este folosit pentru reprezentarea semnului. Adunarea bit cu bit a unui număr binar şi a complementului său faţă de 1 generează un

rezultat egal cu zero, reprezentat printr-un număr ai cărui biţi sunt egali cu 1. Exemplu: Dacă se adună +5 cu -5, deci 0101 cu 1010, se obţine 1111, adică tocmai

complementul faţă de 1 al lui 0000. Şi în această reprezentare există 2 forme pentru 0 (+0 şi -0), deci un inconvenient în

realizarea fizică a circuitelor fizice ce realizează adunarea. Dar, se observă că operaţia de scădere a fost redusă la operaţia de adunare la descăzut a complementului faţă de 1 al scăzătorului.

La adunarea numerelor reprezentate în complement faţă de 1, transportul care apare la stânga rangului de semn se va aduna ciclic la ultimul bit din dreapta, al rezultatului. Rangurile de semn participa şi ele la operaţia de adunare.

Exemplu: +6 0 1 1 0 +(-5) + 1 0 1 0 ──── ────── 1 1 0 0 0 0 1 ────── 0 0 0 1 Pentru a se evita neajunsurile acestei reprezentări s-a recurs la folosirea

complementului faţă de 2. 1.3.1.3.Reprezentarea numerelor în complementul faţă de 2

Fie operaţia de scădere în baza 10: 8 - 6 = 2. Dacă, în loc de -6 la 8 se adaugă complementul faţă de 10 al lui 6 (adică 4), se va obţine: 8 + 4 = 12. Rezultatul (2) va fi corect dacă se neglijează transportul (1).

În mod analog, în binar, numerele negative vor fi înlocuite prin complement faţă de 2. Acesta se obţine (pentru numere negative) generând complementul faţă de 1 şi adunând o unitate la rangul cel mai puţin semnificativ al rezultatului.

Exemplu: Fie numărul binar: 00001001 Complementul faţă de 1 este: 11110110 Complementul faţă de 2 este: 11110111

şi se obţine prin adăugarea unei unităţi la bitul cel mai puţin semnificativ al complementului faţă de 1, al numărului dat. Într-un cod binar cu 4 cifre, reprezentarea complementului faţă de 2 al numerelor +6 şi -6 va fi:

+6 0110 -6 1010

Dacă se efectuează adunarea, se obţine: +6 0110 +(-6) +1010 ─── ───── 0 10000 │

└────> se neglijează

BAZELE INFORMATICII

17

Se constată că numărul 0 (zero) are o singură reprezentare în complement faţă de 2. Adunarea codurilor complementare a două numere se face rang cu rang, inclusiv

rangurile de semn, neglijându-se transportul în afara rangului de semn. Mai jos se dau numerele binare cu 4 biţi, care codifică în complementul faţă de doi,

numerele întregi cuprinse între -8 şi +7: 1000 -8 1100 -4 0111 7 0011 3 1001 -7 1101 -3 0110 6 0010 2 1010 -6 1110 -2 0101 5 0001 1 1011 -5 1111 -1 0100 4 0000 0

Prin definiţie se consideră numărul 1000 ca fiind reprezentarea binară, în complement faţă de 2, a numărului 8.

Complementul faţă de 2 este utilizat în reprezentarea numerelor în toate calculatoarele moderne.

Cu ajutorul a n biţi se pot reprezenta, în complement faţă de 2, numerele N cuprinse în gama:

-2n-1 ≤ N ≤ 2n-1-1 (2.9) Exemple:

Pentru n=8 avem -27 ≤ N ≤ 27-1, deci -128 ≤ N ≤ 127; Pentru n=16 avem -215 ≤ N ≤ 215-1, deci -32768 ≤ N ≤ 32767.

1.3.2. Reprezentarea numerelor reale

În prelucrarea numerelor reale se impune definirea unor modalităţi de reprezentare a părţilor întreagă şi subunitară, precum şi a virgulei. 3.2.1.Reprezentarea în virgulă fixă

Reprezentarea în virgulă fixă presupune, în general, existenţa unei părţi întregi şi a uneia subunitare, despărţite printr-o virgulă a cărei poziţie este fixă. De asemenea, mai este fixat şi numărul de biţi afectaţi celor două părţi.

Dacă se consideră un cuvânt de 8 biţi, din care primii 4 sunt folosiţi de partea întreagă şi ultimii 4 de partea subunitară, vom avea:

N=a3×23+a2×22+a1×21+a0×20+a-1×2-1+a-2×2-2+a-3×2-3+a-4×2-4 (2.10) în cazul în care N > 0, gama de reprezentare va fi:

0000,0000 ≤ N ≤ 1111,1111 sau 0,0 ≤ N ≤ 15,9375.

Dacă N ia valori, atât pozitive cât şi negative, folosind bitul cel mai semnificativ pentru codificarea semnului, gama de reprezentare va fi:

-8,9375 ≤ N ≤ 7,9375. Se constată astfel, pentru un număr dat de ranguri binare, o gamă relativ restrânsă în

care pot exista numerele reale. Numărul de ranguri este limitat din considerente economice şi constructive.

În formatul virgulă fixă, la calculatoarele actuale, poziţia virgulei este plasată la dreapta numărului, operându-se numai cu întregi. Tratarea numerelor necesită, deci, introducerea unor factori de scară în programul executat pe un astfel de calculator. 3.2.2.Reprezentarea în virgulă mobilă

Această reprezentare presupune ca, de exemplu, un număr fracţionar dat:

BAZELE INFORMATICII

18

123,456789 x 102 să fie reprezentat sub forma unei mantise înmulţită cu 10 la un anumit exponent. Pentru exemplul dat există mai multe forme echivalente:

123,456789 x 102 0,123456789 x 105

0,0123456789 x 106 123456789 x 10-4

Se observă că, în funcţie de valoarea exponentului, se deplasează şi poziţia virgulei, de aici apărând termenul de virgulă mobilă (în engleza: floating point).

Pentru a înlătura eventualele ambiguităţi se va considera întotdeauna mantisa subunitară şi normalizată la dreapta, adică cifra plasată imediat la dreapta virgulei va fi diferită de zero.

Astfel, pentru exemplul dat, scrierea normalizată va fi: 0,123456789 x 105. Deci, în reprezentarea în virgulă mobilă, numărul va fi caracterizat prin mantisă,

afectată de semn, şi prin exponent afectat de asemenea de semn. Analog, în binar, numărul va fi scris sub forma unei mantise normalizate, înmulţită cu

2 la un exponent corespunzător. De exemplu numărul binar: 10111,1011

se reprezintă normalizat astfel: 0,101111011 x 100101 25 └─┬─┘ └┬┘ └─────┘ unde mantisa este: 0,101111011, iar exponentul este: 0101.

Se observă că întotdeauna după virgulă, în binar, apare cifra 1 şi de aceea, în calculator succesiunea 0,1 nu mai este reprezentată efectiv, ci ea se adaugă automat la utilizarea numărului respectiv.

În exemplul precedent atât mantisa cât şi exponentul sunt pozitive fapt indicat prin valoarea 0 plasată în rangurile de semn.

În conluzie se poate spune că un număr în virgulă mobilă este caracterizat printr-un număr binar, pozitiv sau negativ, subunitar (cu virgula plasată la dreapta rangului de semn), în valoare absolută ≥ 0,5, numită mantisă şi printr-un număr binar întreg, pozitiv sau negativ, reprezentând exponentul. VII. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII:

1. Liviu Roşca, Sorin, Borza, Utilizarea Calculatoarelor Ed., Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu 1998 pp 17-26;

2. Baruch, Zoltan Francisc, Arhitectura Calculatoarelor Editura TODESCO, Cluj-Napoca, 2000 pp 10-37;

3. Boboila C.: Arhitecturi, echipamente de calcul si sisteme de operare, Ed. Universitaria, Craiova, 2002, capitol 2

Timpul necesar de studiu 2h sau cate 30 min/zi

VIII. INTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Ce este sistemul de numeraţie? -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

BAZELE INFORMATICII

19

2. Care sunt etapele procesului de conversie a unui număr natural N scris în baza B, intr-o nouă bază de numeraţie P? ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 3. Care sunt etapele procesului de conversie a unui număr natural N scris în baza B, intr-o nouă bază de numeraţie P? ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 4. Cum se realizează reprezentarea numerelor negative în calculator? ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 5. Care sunt principalele componente ale reprezentării numerelor în virgulă mobilă -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

IX. APLICATIA PRACTICA PENTRU ACASA 1. Să se convertească în sistem de numeraţie zecimal următoarele numere binare întregi:

a) 10, b) 1001, c) -11, d) -10011, 2. Să se convertească în sistem de numeraţie zecimal următoarele numere octale întregi:

a) 4, b) 10, c) 21, d) 76,e) -100, f) -125, g) -1024, h) -7070.

3. Să se convertească în sistem de numeraţie zecimal următoarele numere hexazecimale întregi:

a) 6, b) AB, c) 3D3, d) 1B13,e) -CD, f) -B3, g) 1B6, h) C5A.

4. Să se convertească în binar, octal şi hexazecimal următoarele numere zecimale întregi: a) 13, b) 245, c) 1234, d) 9872,e) -456, f) -2749, g) -832, h) -67.

5. Să se convertească în sistem de numeraţie zecimal următoarele fracţii binare normalizate:

a) 0,1; b) 0,01; c) 0,011; d) 0,111;e) -0,11; f) -0,101; g) -0,1011; h) -0,1001.

6. Să se convertească în sistem de numeraţie zecimal următoarele fracţii octale normalizate:

a) 0,1; b) 0,12; c) 0,234; d) 0,357;e) -0,21; f) -0,204; g) -0,707; h) -0,05.

7. Să se convertească în sistem de numeraţie zecimal următoarele fracţii hexazecimale normalizate:

a) 0,7; b) 0,A; c) 0,BA; d) 0,0F;e) -0,28; f) -0,078; g) -0,BA1; h) -0,BBB.

8. Să se convertească în binar, octal şi hexazecimal următoarele numere reale zecimale:

a) 12,12; b) 7,5; c) 123,321; d) 15,01;e) -13,31; f) -2,8; g) -75,00; h) -1,123.

BAZELE INFORMATICII

20

9. Să se execute operaţia de adunare cu următoarele numere binare: a) 101+11; b) 10+0,111; c) 1011+11,11; d) 0,10101+1,1011; 10. Să se execute operaţia de scădere cu următoarele numere binare: a) 1010-100; b) 1000-111; c) 0,10-0,011; d) 0,1011-11,11;

BAZELE INFORMATICII

21

Tema 2

Noţiuni introductive despre calculatoare. Hardware.

I. Obiective A doua tema a cursului Bazele Informaticii işi propune familiarizarea studentului cu modul în care este format un calculator, precum şi cu modul în care funcţionează maşina numită calculator. Obiectivele principale ale acestui capitol sunt:

Descrierea părţilor componente cu un accent deosebit pe unitatea centrală şi memoria calculatorului;

Prezentarea modului de funcţionare a unităţii centrale, a memoriei şi a celorlalte părţi componente;

Familiarizarea studenţilor cu terminologia aferentă tehnicii de calcul; Prezentarea părţilor componente ale celui mai răspândit calculator, calculatorul de tip

PC şi funcţionarea acestora.

II. Competenţe specifice dobândite de student Studentul va cunoaste modul in care este constituit un calculator, modul in care

acestea functioneaza. In esenta va intelege faptul ca din punct de vedere fizic calculatorul este format din circuite electronice in proportie de 90%, comandate de semnale electrice generate de software specific

III. CUVINTE CHEIE: HARDWARE, BIT, BYTE, PROCESOR, ADRESĂ, PIT, LAND, BUS, MAGISTRALĂ DE COMENZI SAU DE DATE, INTERFAŢĂ.

IV. Structura modulului de studiu 5. Schema bloc generala; 6. Unitatea centrala; 7. Memoria calculatoarelor; 8. Dispozitive de stocare a informatiilor; 9. Dispozitive de intrare iesire;

V. Rezumatul capitolului Acest capitol prezintă componenta hardware a calculatorului. Sunt descrise principalele componente ale calculatorului din punct de vedere constructiv precum şi a modului de funcăionare. Se începe cu prezentarea schemei bloc a maşinii numite calculator inventată de Jon Von Neuman, schemă bloc actuală şi în ziua de azi. Se continuă apoi cu prezentarea pe larg a unităţii centrale, memoriei, dispozitivelor de stocare a informaţiei, dispozitivelor de intrare, dispozitivelor de ieşire şi a dispozitivelor de comunicare între părţile componente.

Unitatea centrală sau’inima’ calculatorului este formată din unitatea aritmetică şi logică, care are rolul de a efectua operaţiile aritmetice şi logice şi din unitatea de comandă şi control (UCC) care are rolul de a comanda părţile componente ale calculatorului.

BAZELE INFORMATICII

22

Memoria are ca principale părţi componente Memoria RAM sau ‘creierul’ calculatorului în care se prelucrează informaţiile existente în calculator, memoria ROM care conţine microprogramele necesare funcţionării calculatorului, precum şi caracteristicile părţilor componente ale calculatorului, memoria Cache memoria rapidă de lucru interpusă între UC şi memoria de lucru (memoria RAM).

Dispozitivele de stocare a informaţiei au rolul de a inmagazina datele pe diverse părţi componente ale calculatorului, de natură magneto electrică, optică etc. Dispozitivele de stocare a datelor de natura electromagnetică sunt harddisk-urile şi dischetele. Citirea şi scrierea datelor se bazează pe fenomenul de inducţie magnetică, stocarea datelor se face prin algoritmi complexi de magnetizare. Scrierea datelor la dispozitivele de stocare de natură optică se bazează pe o rază laser care realizează pe suprafaţa de stocare mici adâncituri numite ‘pit’. Acestea sunt completate de suprafeţe netede numite ‘land’ asupra cărora nu s-a materializat acţiunea razei laser. Citirea se realizează prin devierea razei laser printr-o diodă luminiscentă la citirea unui pit sau land. Alte dispozitive de stocare sunt memoriile de tip stick sau flash care permit stocarea informaţiilor de ordinul gigabyţilor.

Dispozitivele de intrare au rolul de a introduce datele în calculator în vederea prelucrărilor iar dispozitivele de ieşire vizualizează datele prelucrate din calculator.

Dispozitivele de comunicaţii sunt circuite electronice care asigură transferul de date între părţile componente ale calculatorului.

Calculatoarele de tip PC au microprocesorul şi circuitele inteligente de pe placa de bază pe post de unitate centrală, memoria RAM de tip DDRAM sau SDRAM, diverse dispozitive de intrare: tastatură, mouse, scaner, dispozitive speciale (GPS, achiziţii de date), fax, modem etc, dispozitive de ieşire: monitoare LCD sau CRT, implrimante, plotere etc. În general dispozitivele de stocare a datelor pot fi considerate dispozitive de intrare ieşire.

VI. CONTINUTUL TEMEI

2.1. Introducere În ultimii 50 de ani, calculatoarele au devenit obiecte esenţiale în viaţa noastră zilnică. Calculatoarele sunt utilizate, în prezent, în cele mai diverse domenii: evidenţe economice şi bancare, controlul traficului aerian şi rezervarea biletelor, etc. De-a lungul dezvoltării tehnologice a calculatoarelor a apărut o nouă ştiinţă - ştiinţa calculatoarelor. Această ştiinţă studiază calculatoarele, adică: • proiectarea calculatoarelor; • utilizarea calculatoarelor; • definirea limitelor acestora; • extinderea capacităţilor şi capabilităţilor calculatoarelor şi orientarea acestora spre noi direcţii.

2.2. Ce este un calculator? La modul general, un calculator este orice dispozitiv care preia informaţii, le prelucrează într-o manieră logică şi matematică şi produce rezultate la ieşire. Prin informaţie se înţeleg datele, faptele, ideile, independente de forma în care sunt reprezentate. Informaţia poate fi transmisă de la persoană la persoană, poate fi extrasă din natură pe baza observaţiilor sau măsurătorilor şi poate fi dobândită prin cărţi, mass-media, etc. Deci, un calculator modern este un dispozitiv fizic care preia date de intrare, transformă aceste date prin execuţia unor programe stocate şi produce informaţii la un număr de dispozitive.

BAZELE INFORMATICII

23

Deşi la elaborarea primului calculator au participat colective de oameni, numele matematicianului John von Neumann, cel care a formulat şi perfecţionat metodele de stocare a programului în arhitectura calculatorului, a fost ales pentru denumirea acestor maşini. Organizarea unei maşini von Neumann este prezentată în figura 2.1. Un calculator este compus din următoarele componente de bază:

Fig. 2.1 Schema bloc a unui calculator

• hardware - constă din totalitatea echipamentelor fizice care formează calculatorul şi din dispozitivele periferice;

• software - mulţimea de programe şi documentaţia asociată necesară operării calculatorului.

Unitatea centrală de prelucrare (CPU) manipulează datele şi controlează celelalte părţi ale sistemului computerizat. Dispozitivele de intrare ca tastatura, scaner-ul optic, mouse-ul convertesc datele într-o formă electronică pentru introducerea acestora în computer. Dispozitivele de ieşire ca imprimantele şi terminalele convertesc datele electronice prelucrate de CPU într-o formă inteligibilă oamenilor. Dispozitivele secundare de stocare a informaţiei (memoria auxiliară sau secundară) stochează datele şi instrucţiunile program când CPU nu le foloseşte în prelucrare. Dispozitivele de comunicaţie ajută la controlul comunicării între CPU, dispozitive de intrare, dispozitive de ieşire şi memorie.

2.3. Unitatea centrală de prelucrare

BAZELE INFORMATICII

24

Inima unui calculator este unitatea centrală de prelucrare (CPU). Aceasta este componenta sistemului computerizat care manipulează simboluri, litere şi cifre.

Fig 2.2 Componentele unităţii centrale Natura CPU determină în mare măsură viteza şi capacitatea de rezolvare a problemelor. După cum se vede din figura2.2., CPU are două componente: • procesorul principal ce conţine unitatea aritmetică şi logică (UAL) şi unitatea de control

(UC). Procesorul principal este situat pe un chip semiconductor având alături chip-urile memoriei principale. UAL execută operaţii aritmetice şi logice. UC coordonează transferul datelor între memoria principală şi procesorulprincipal precum şi între CPU şi dispozitivele de intrare/ieşire.

• memoria internă (regiştrii) este partea din CPU care stochează instrucţiunile program şi datele utilizate de acestea. Datele şi programele sunt plasate în regiştrii înainte de prelucrare, între paşii (etapele) prelucrării şi după prelucrare, înainte de afişarea acestora. Odată terminată prelucrarea unor date şi instrucţiuni program acestea sunt scoase din memoria internă, trimise dispozitivelor de ieşire sau stocate în memoria auxiliară unde rămân până ce vor fi folosite din nou de CPU şi înlocuite de altele.

Ori de câte ori date sau instrucţiuni program sunt plasate în memoria principală li se atribuie câte o adresă unică, deci ele pot fi accesate când este nevoie. Adresa este asemănătoare cutiei poştale. În multe calculatoare, "cutia poştală" poate stoca numai un singur caracter al unei date, sau un byte (octet). Memoria principală conţine multe asemenea adrese. Capacitatea (mărimea) memorie principale are un impact profund în capacitatea calculatorului de a rezolva probleme. Mărirea memoriei principale s-a putut face prin folosirea unor tehnologii mai performante. Unitatea aritmetică şi logică (UAL) execută operaţii aritmetice şi logice asupra datelor cum sunt: adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea şi determinarea ori de câte ori un număr este pozitiv, negativ sau zero. UAL poate executa comparaţia logică a două numere determinând când un număr este mai mic, mai mare sau egal cu altul. UAL poate executa, de asemenea, operaţii logice asupra literelor sau cuvintelor. Unitatea de control (UC) controlează şi coordonează celelalte componente ale calculatorului. UC citeşte instrucţiunile programului una câte una şi, în funcţie de acţiunea programului, comandă alte componente ale sistemului computerizat în realizarea unor sarcini specifice. De exemplu, trebuie specificat care dată trebuie plasată în memoria principală, ce operaţie trebuie efectuată de către UAL asupra acesteia şi unde trebuie stocate rezultatele. De

BAZELE INFORMATICII

25

asemenea, rezultatele trebuie transmise unui dispozitiv de ieşire (de ex. imprimanta). După fiecare instrucţiune executat, UC trece la execuţia următoarei instrucţiuni. Ciclul de bază al maşinii. UC este element cheie în cele mai multe dintre operaţiile de bază, numite ciclu maşină (CM). Ciclul maşină are 2 părţi: ciclul instrucţiune (ciclul I), în care fiecare instrucţiune este încărcată din memoria principală şi decodificată; ciclul execuţie (ciclul E) în care date este localizată, instrucţiunea executată şi rezultatele stocate. În continuare este descrisă funcţionarea ciclului maşină. UC încarcă o instrucţiune din programul stocat în memoria principală, decodifică instrucţiunea şi o plasează în registrul de instrucţiuni. Regiştrii sunt locaţii speciale de stocare ale UAL sau UC. Sunt mai multe tipuri de regiştri: registrul instrucţiune (RI), registrul de adrese (RA) sau registru de stocare (RS) depinzând de informaţia stocată. UC descompune fiecare instrucţiune în două părţi. Partea instrucţiunii care indică UAL ce să execute este plasată într-un RI. Partea instrucţiunii care specifică adresa datei ce va fi utilizată în operaţii este mutată într-un RA. Un RS este folosit pentru stocarea oricăror date încărcate din memoria principală. În final, este folosit un acumulator pentru stocarea rezultatelor unei operaţii. În această manieră, calculatoarele digitale moderne citesc metodic programul, îl execută instrucţiune cu instrucţiune în ordine secvenţială. Un program poate necesita milioane, sute de milioane de astfel de CM. Totuşi, deoarece calculatorul lucrează foarte rapid - milioane de instrucţiuni pe secundă - programe foarte mari pot fi executate în câteva momente.

2.4. Dispozitivele de memorare.

2.4.1. Clasificarea dispozitivelor de memorare Sunt câteva tipuri diferite de chipuri de memorii semiconductoare utilizate în memoria principală. Fiecare serveşte unui alt scop. RAM (random-access memory) - memorie cu acces aleator - este utilizată pentru stocarea de scurtă durată a datelor şi instrucţiunilor. Unicul scop al chip-urilor RAM este de a stoca datele digitizate. Conţinutul RAM poate fi citit şi schimbat oride câte ori este nevoie. Memoria RAM este volatilă, adică, dacă alimentarea calculatorului este întreruptă sau acesta este oprit, conţinutul va fi pierdut. Alt tip de memorie găsit în calculatoare este ROM (read-only memory) care stochează instrucţiuni importante în mod permanent. De exemplu, pot fi instrucţiuni referitoare la ecran, tastatură. ROM nu este volatil, adică conţinutul nu este pierdut dacă se opreşte calculatorul. Nici nu poate fi distrusă dacă cineva încearcă să scrie peste instrucţiuni. Chip-urile de memorie nevolatilă sunt de mai multe tipuri:

• PROM - memorie ROM programabilă - odată chip-ul programat poate fi doar citit. Totuşi, iniţial, chip-ul este neprogramat, deci înaintea folosirii trebuie făcută o programare a acestuia.

• EPROM - erasable programmable read-only memory - memorii reprogramabile ce pot fi şterse şi reprogramate. Prin urmare, sunt utilizate la roboţi sau alte dispozitive ale căror programe trebuie schimbate periodic.

2.4.2. Măsurarea timpului, mărimii şi puterii Timpul CM este între milisecunde (la calculatoarele încete) până la microsecunde sau nanosecunde. La calculatoarele foarte puternice timpul CM este de ordinul nanosecundelor. Capacitatea de stocare este măsurată în byte (1000 byte=1 kilobyte)

BAZELE INFORMATICII

26

2.4.3. Reprezentarea datelor Calculatoarele reprezintă datele reducând toate simbolurile sau cuvintele în şiruri de numere binare. Binar înseamnă că poate avea două stări şi fiecare număr binar poate avea numai o stare sau condiţie depinzând de prezenţa sau absenţa semnalului electric sau magnetic. Starea de conducţie într-un circuit semiconductor reprezintă 1, iar când nu este în conducţie este zero. în mediul magnetic, un fascicul magnetizatprezintă 1 când cîmpul magnetic este într-o direcţie şi 0 când este în altă direcţie. Un număr binar este numit bit (binary digit) şi poate fi 0 sau 1. Orice număr poate fi reprezentat cu ajutorul unei combinaţii de 0 sau 1 în baza de numeraţie 2. Literele şi simbolurile (ca & şi $) se pot reprezenta în binar folosind scheme speciale de codificare. Dintre cele mai populare sunt EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code - pronunţat ib-si-dick) şi ASCII (American Standard Code for Information Interchange). EBCDIC a fost dezvoltat de IBM şi utilizat în IBM-uri şi alte computere mainframe. ASCII a fost dezvoltat de Institutul Naţional American de Standarde (ANSI) ca un cod standard utilizat de diferite firme producătoare de calculatoare pentru a face maşinile compatibile. ASCII este utilizat în transmisia de date, în microcalculatoare şi în unele calculatoare mari. EBCDIC este o schemă de codificare cu 8 biţi (= 1 octet). Fiecare octet reprezintă o singură literă, simbol sau număr şi constă dintr-o combinaţie unică a celor 8 biţi. ASCII a fost proiectat ca un cod pe 7 biţi, dar multe computere utilizează versiunea pe 8 biţi a acestui cod. EBCDIC şi ASCII conţin, de asemenea, încă un bit numit bit de paritate. Acest bit este pus automat pe zero sau unu pentru a face ca suma biţilor dintr-un octet să fie un număr par sau impar. Calculatoarele sunt construite pentru a avea orice paritate (pară sau impară). Biţii de paritate sunt utilizaţi în detectarea erorilor cauzate de tulburările mediului sau de transmisii eronate de date.

2.5. Clasificarea calculatoarelor

2.5.1. Generaţiile de calculatoare Hardware-ul calculatoarelor a suferit o serie de transformări fiecare determinată de mărirea complexităţii problemelor ce trebuie rezolvate. Fiecare stagiu sau generaţie în istoria calculatoarelor a utilizat diferite tehnologii pentru realizarea elementelor logice ale calculatoarelor şi diferite componente electronice în munca (operaţia) de procesare. Fiecare element logic a dus la creşterea puterii de procesare şi a capacităţii de stocare reducând costurile. Schimbările generale ale hard-ului au fost însoţitie de schimbări generale în soft-ul calculatoarelor. Generaţia I-a (1951-1958): Tehnologia tuburilor catodice. Prima generaţie a utilizat tuburi catodice pentru stocarea şi procesarea informaţiei. Aceste tuburi n-au fost satisfăcătoare, având un consum mare de energie electrică, generând un schimb mare de căldură şi având un timp de viaţă scăzut. Aceste calculatoare au avut dimensiuni colosale şi capacitate limitată de memorare şi procesare. Capacitatea maximă a fost de numai 2kbytes şi o viteză de 10 kilo instrucţiuni pe secundă. Pentru stocarea datelor pe suport extern s-au folosit cartele perforate. Generaţia a-II-a (1959-1963): Tehnologia tranzistoarelor. Aceste calculatoare s-au bazat pe tehnologia tranzistorizată, cu tranzistoare puse pe cablaje. Nu numai că tranzistoarele au fost mai mici, mai ieftine şi mai bune decât tuburile, dar generau mai puţină căldură şi consumau mai

BAZELE INFORMATICII

27

puţin. Mărimea memoriei RAM a ajuns la 32 kbytes şi viteză la 200.000-300.000 instrucţiuni pe secundă. Au început să fie folosite benzile şi discurile magnetice pentru stocarea datelor. Generaţia a-III-a (1964-1979): Tehnologia circuitelor integrate. Aceste calculatoare au folosit circuite integrate, fiecare circuit conţinând mii de tranzistaore pe un singur chip. RAM-ul s-a extins la 2 Mbytes, viteza ajungând la 5MIPS. Calculatoarele din acestă generaţie au utilizat soft mult mai apropiat de limba engleză şi mai uşor de utilizat. A fost începutul utilizării calculatoarelor şi de către persoane fără fundament tehnic, deci deschiderea acestora şi pentru nespecialişti. Crescând capacitatea şi puterea de procesare a fost posibilă utilizarea sofisticatelor sisteme de operare - soft specializat care automatizează rularea programelor şi comunicarea între CPU, imprimante şi alte dispozitive. Pe lângă acestea, OS pot lucra cu mai multe programe sau aplicaţii diferite simultan, spre deosebire de calculatoarele din generaţiile anterioare care puteau rula un singur program odată. Generaţia a-IV-a (1979-prezent): Tehnologia circuitelor integrate pe scară foarte largă (VSLIC). Tehnologia VSLIC a dus le realizarea unor chip-uri ce conţin între 200.000 şi peste 1 milion de circuite (pe chip). A scăzut mărimea chip-urilor, astfel încât sute de mii de circuite au încăput pe un chip având mărimea unei unghii. Mărimea memoriei a crescut peste 500 Mbytes viteza depăşind 100 MIPS. O altă realizare a fost microprocesorul. Acesta constă dintr-un chip ce conţine întregul CPU şi este utilizat în microcalculatoare. Microminiaturizarea a dus la realizarea de calculatoare atât de mici, ieftine şi rapide încât au devenit parte integrantă a vieţii cotidiene. Soft-ul acestor computere a devenit foarte uşor de utilizat, nespecialiştii putându-şi rezolva singuri problemele.

2.5.2. Tipuri de calculatoare Calculatoarele sunt clasificate în: supercalculatoare, mainframe, superminicalculatoare, minicalculatoare, supermicrocalculatoare şi microcalculatoare. Supercalculatorul este un calculator sofisticat şi foarte puternic care poate rezolva foarte rapid probleme complexe. Din cauza preţului ridicat, au fost utilizate, în principal în aplicaţii ştiinţifice şi militare. Supercalculatoarele pot rezolva mai repede probleme complexe decât calculatoarele convenţionale deoarece pot procesa 64 biţi într-un ciclu maşină în 4 nanosecunde - de 5 ori mai rapid decât cele mai mari mainframe-uri. Supercalculatoarele folosesc procesarea paralelă, adică se procesează mai multe instrucţiuni în acelaşi timp. În general, un mainframe este un calculator puternic având memoria şi puterea de procesare foarte mari. Mainframe-urile sunt utilizate în rezolvarea problemelor militare, ştiinţifice şi comerciale unde un computer trebuie să mânuiască cantităţi mari de date şi multe procese complicate. Din punctul de vedere al existenţei, mainframe-urile sunt cele mai vechi calculatoare, datând încă din 1946. În prezent, mainframe-urile sunt utilizate pe post de calculatoare principale centrale într-o organizaţie gestionând procesele de producţie, inventar, etc. Din cauza mărimii şi utilizării în mod constant, calculatoarele mainframe generează a mare cantitate de căldură. Din aceste considerente, în mod obişnuit, acestea sunt instalate în încăperi special concepute, cu aer condiţionat. Din cauza timpului mare de acces la informaţii datorat numărului foarte mare de aplicaţii care se procesează pe un mainframe, începând cu anii 1990, multe organizaţii au optat pentru

BAZELE INFORMATICII

28

instalarea unor calculatoare mai mici în cadrul reţelelor. Prin aceasta s-a asigurat un timp mic de acces la informaţie, mainframe-ul folosind la arhivarea informaţiilor. Categoria superminicalculatoarelor a apărut la mijlocul anilor 1980 având o putere aproximatic egală cu a mainframe-urilor. Exemple de superminicalculatoare o constituie IBM AS/400 şi seria 9000. Superminicalculatoarele nu necesită încăperi speciale şi ocupă un spaţiu mai mic decât un mainframe. Sunt folosite, în mod uzual, pe post de server (calculator principal) al unor reţele având între 50 şi 75 de utilizatori. Un minicalculator este un calculator de mărime mijlocie utilizat de obicei în universităţi, fabrici şi laboratoare de cercetare. Capacitatea de memorare şi viteza de procesare a informaţiilor le plasează între superminicalculatoare şi supermicrocalculatoare. Supermicrocalculatoarele pot opera de sine stătător sau în cadrul unor reţele. Sunt utilizate de obicei în realizarea publicaţiilor de înalt nivel, precum şi în desenare şi proiectare asistată de calculator. Microcalculatorul este destul de mic să poată fi plasat pe un birou sau mutat dintr-o încăpere în alta. Termenul de microcomputer este utilizat şi ca sinonim cu calculator personal de când acestea au fost destinate unui singur utilizator. Microcalculatoarele au devenit aşa de puternice încât cele construite în anii '90 au aceeaşi putere ca mainframe-urile anilor '70, având în plus o nouă grafică şi capacităţi interactive. Evoluţia microcalculatoarelor a dus la apariţia laptop-urilor şi a notebook-urilor (calculatoarele portabile). Popularitatea acestora se datorează atât creşterii puterii de prelucrare cât şi micşorării dimensiunilor şi a costurilor. Principala diferenţă dintre un laptop şi un notebook sunt dimensiunile (un notebook fiind mai mic decât un laptop), dar având aproximativ aceleaşi performanţe. Microcalculatoarele pot fi utilizate atât ca maşini individuale de sine stătătoare dar şi conectate în reţea. Ele pot fi conectate împreună cu alte microcalculatoare, imprimante, maşini "inteligente" de copiat şi telefoane. Microcalculatoarele pot fi conectate cu minicalculatoare şi mainframe-uri formând reţele "company-wide information networks" care împart resursele hardware, software şi de date. Utilizarea mai multor calculatoare într-o reţea de comunicaţie în vederea procesării se numeşte procesare distributivă. Conectarea microcalculatoarelor cu mainframe-urile se poate face într-o multitudine de feluri. Software specializat pot face microcalculatoarele să emuleze terminalele mainframe. Procesul de extragere a datelor de la un mainframe, reformatarea şi plasarea acestora într-un microcalculator se numeşte "downloading". Dezvoltarea microcalculatoarelor şi posibilitatea ca acestea să poate rezolva probleme destinate altădată unor calculatoare mai mari a dus la transferul aplicaţiilor spre microcalculatoare. Acest proces de transfer al aplicaţiilor sofware de la calculatoare precum mainframe şi minicalculatoare spre microcalculatoare se numeşte "downsizing". Divizarea sarcinilor între mainframe şi calculatoare personale se numeşte proces cooperativ. Din punctul de vedere al memoriei, mainframe-urile au 50-500 Mbytes RAM, minicalculatoarele 10-100 Mbytes RAM şi microcomputerele 256 Kbytes - 16 Mbytes RAM. Această diferenţiere nu este strictă deoarece capacitatea unui calculator se modifică continuu. De exemplu, un microcalculator de la începutul anilor 80 are la fel de multa memorie (64K) ca şi mainframe-ul IBM System 360 realizat în 1965. Cu o memorie de până la 16 Mbytes şi o viteză de procesare de 5 MIPS, microcalculatoarele de astăzi pot rezolva aceleaşi probleme ca mainframe-urile anilor 70.

2.5.4. Staţii de lucru (Workstations)

BAZELE INFORMATICII

29

Staţiile de lucru sunt maşini de birou având puternice proprietăţi de procesare grafică şi matematică precum şi abilitatea de a efectua mai multe sarcini în acelaşi timp (multitasking). Ele pot:

• vizualiza vederi multiple ale unui obiect fizic cum este aripa unui avion; • rotirea unui obiect tridimensional şi determinarea parametrilor fizici cum sunt

dimensiunile şi greutatea; • integra cu uşurinţă textul cu grafica; • vizualizarea simultană de aplicaţii şi tipuri de date.

Din cauza performanţelor şi costurilor tot mai apropriate staţiile de lucru şi calculatoarele personale sunt tot mai greu de diferenţiat. Totuşi se poate face o diferenţiere considerând că staţiile de lucru prezintă următoarele caracteristici:

• un microprocesor puternic pe 32 de biţi sau 64 biţi; • posibilitatea lucrului în reţea; • multitasking; • utilizarea lor în primul rând la rezolvarea problemelor ştiinţifice, inginereşti sau tehnice

precum CAD/CAM; • puternică orientare grafică cu rezolvarea problemelor vizual şi multidimensional.

2.5.5. Generaţia a V-a Calculatoarele convenţionale sunt bazate pe ceea ce se numeşte arhitectura Von Neumann, procesarea informaţiei făcându-se serial câte o instrucţiune o dată. Numele vine de la John Von Neumann, un influent matematician al Universităţii Princeton care a schiţat elementele calculatoarelor digitale în anii '40. În viitor, multe calculatoare vor utiliza procesarea paralelă şi vectorială, problema fiind descompusă în mai multe părţi ce vor fi prelucrate în acelaşi timp, fapt ce va duce la o sporire a vitezei de prelucrare de 10-100 ori decât la cele mai puternice procesări secvenţiale. Supercalculatoarele generaţiei a V-a sunt proiectate să funcţioneze asemeni creierului uman în sensul că pot desfăşura multiple activităţi (sau părţi ale unei activităţi) în acelaşi timp. Folosind tehnica numită procesare vectorială, soft-ul supercalculatorului descompune o problemă complexă în vectori sau grupuri de operaţii similare precum adunarea, scăderea, rădăcina pătrată, ş.a. Fiecare operaţie este atribuită unui procesor special proiectat care poate opera în tandem cu celelalte. Astfel prin intermediul unei singure comenzi, fiecare procesor prelucrează întregul şir de operaţii ce îi sunt atribuite. Datorită faptului că fiecare procesor îndeplineşte o singură sarcină, el poate prelucra datele de mii de ori mai rapid decât un microprocesor obişnuit. La sfârşit, rezultatele separate sunt îmbinate într-o singură soluţie. Folosind inteligenţa artificială şi modele matematice complexe, acest nou val al calculatoarelor va fi capabil să îmbine vocea, imaginile şi datele de la diferite surse. 2.6 Arhitectura calculatoarelor de tip PC 2.6.1 Scurt istoric

Proiectul primului calculator PC a fost demarat în vara anului 1980 de către firma IBM. Primul IBM PC era un sistem bazat pe dischete, avînd două unităţi interne de 160K şi conectoare externe la care mai puteau fi ataşate încă două astfel de unităţi. Sistemul folosea un microprocesor Intel 8088 cu o frecvenţă de 4,77 MHz, şi magistrala internă pe 16 biţi, cea externă pe 8 biţi şi spaţiul de adresare de 1M. PC XT este modelul următor care nu se deosebea fundamental de primul. Componentele electronice de placa de bază erau aceeaşi, ca şi tipul microprocesorului. Capacitatea unităţii de

BAZELE INFORMATICII

30

dischete a fost mărită la 360K şi cea a memoriei la 256K. De asemenea a fost posibilă instalarea unui adaptor şi a unei unităţi de disc magnetic (hard disc). în anul 1984, IBM anunţa lansarea pe piaţă a calculatorului PC AT la care schimbarea majoră era folosirea microprocesorului Intel 286 pe 16 biţi; acesta accepta transferuri pe magistrala de 16 biţi, adresare pe 24 biţi deci posibilitatea de a adresa 16 M de memorie. Procesorul avea o frecvenţă de ceas de 6 MHz care putea fi mărită rapid până la 8 MHz. De-a lungul timpului Intel şi producătorii de clone (maşini compatibile IBM PC dar nu sunt produse de către IBM) au ridicat frecvenţa microprocesorului până la 20 MHz. în octombrie 1985, Intel lansa pe piaţă microprocesorul 80386 care a apărut în două variante: SX,DX. Codul SX se referea la o interfaţă cu magistrala locală pe 16 biţi iar codul DX la o arhitectură cu magistrala locală pe 32 biţi. îmbunătăţirea majoră a fost posibilitatea de prelucrare a informaţiei pe 32 de biţi şi posibilitatea de acces la memorie pe 32 de biţi. Este demn de remarcat că încă din anul 1985 din punct de vedere hard exista un mediu pe 32 de biţi, pe când din punct de vedere soft, acest lucru a fost realizat abia 10 ani mai târziu prin realizarea sistemului de operare Windows 95. Primele cipuri 386 rulau la o frecvenţă de 12,5 MHz dar au fost repede modernizate la frecvenţe de 16, 20, 25, 33, 40, 50 MHz. La fel ca şi predecesoarele sale 386 dispunea de un coprocesor matematic numit 387. Procesor Coprocesor matematic 8088 8087 8086 8087 286 287 386SX 387SX 386DX 387DX 486SX 487SX 486DX Integrat în procesorul 486 Pentium Integrat în procesorul Pentium În aprilie 1989 Intel anunţa procesorul 486. Acest procesor dispunea de foarte puţine îmbunătăţiri în raport cu 386. Faima sa se datora mai mult creşterii performanţelor, precum şi integrării pe cip a coprocesorului matematic şi a unei mici memorii cache. Magistrala locală a microprocesorului 486 s-a schimbat simţitor faţa de cea a procesorului 386 cea ce a permis o creştere substanţială vitezei de lucru, de aproximativ 50%

Prin folosirea unui circuit special integrat în chip numit PLL (Phase Lock Loop) s-a putut mări frecvenţa de tact a microprocesorului de două sau de trei ori. Astfel au apărut microprocesoarele 486DX2, respectiv 486 DX4, cu frecvenţele de 66 MHz şi 100MHz, pornind de la frecvenţa de 33MHz. Datorită diferenţei mari de preţ iniţiale între 486 şi 386, firma Intel a livrat pe piaţă procesorul 486SX cu un preţ mult mai apropiat de 386 dar căruia îi lipsea coprocesorul matematic încorporat. În anul 1993 luna martie firma Intel a lansat pe piaţă procesorul Pentium care iniţial a fost botezat de firmă P5 iar de presă 586. A crescut substanţial numărul de tranzistoare incorporate (3,1 milioane), frecvenţa de tact a procesorului (iniţial 60 şi 66 MHz) şi dimensiunea magistralei locale la 64 biţi. De asemenea coprocesorul matematic a fost total schimbat faţă de 486 fiind de 3-10 ori mai performant. între timp frecvenţa de ceas a procesorului Pentium a crescut până la 200 Mhz aşteptîndu-se apariţia pe piaţă a microprocesorului P6 produs de firma Intel. Ca o consecinţă a diferenţei mari de preţ între Pentium şi 486 a apărut pe piaţă şi procesorul 586 care are magistrala internă pe 64 de biţi şi magistrala externă pe 32 de biţi cu frecvenţa ceasului de tact superioară procesorului 486 şi preţul compatibil.

BAZELE INFORMATICII

31

În prezent şi alte firme produc procesoare performante independente de firma Intel. Un exemplu în acest sens sunt procesoarele K5,K6 din familia Pentium produse de firma AMD şi super-Pentiumul MMX produs de firma Cyrix etc. Dezvoltarea procesoarelor se face în ritm exponenţial, procesoarele de tip Intel ajungând la Pentium IV şi o frecvenţă care tinde să depăsească pragul de 2GHz 2.6.2 Componentele hardware ale unui calculator PC Hardware-ul fundamental al unui PC este compus din opt elemente majore:

1 Procesorul, care la majoritatea calculatoarelor personale este un microprocesor Intel 286,386,486, Pentium sau unul dintre procesoarele compatibile Intel produse de alte companii. Acesta împreună cu circuitele aferente se găseşte pe placa de bază a calculatorului denumită "Motherboard"

2 Un set de echipamente de intrare/ieşire, incluzând tastatura, mouse, scaner, CD-ROM sau cititoare de cod de bare. Cele mai uzuale echipamente de ieşire sunt imprimantele şi monitoarele. Toate aceste dispozitive se ataşază la microprocesor prin intermediul porturilor sau adaptoarelor, care la rândul lor sunt ataşate la unitatea centrală prin intermediul magistralelor microprocesorului.

3 Un set de circuite integrate (cipuri) care compun memoria principală a calculatorului (memoria RAM ,ROM) şi memoria imediată (memoria Cache)

4 Magistrală sau un set de magistrale cu rolul de a conecta microprocesorul la memorie sau la adaptoarele care fac posibilă ataşarea altor dispozitive prin porturile sau conectorii lor de extensie. Magistralele pot fi gândite ca nişte autostrăzi electronice care interconectează componentele hard ale unui PC şi mai poartă numele de Bus.

5 Un set de adaptoare care permit microprocesorului să controleze şi să comunice cu echipamentele de I/O şi de stocare. Adaptorul este puntea de legătură între magistrala calculatorului şi dispozitivele care trebuie conectate la el.

6 Porturile, sunt interfeţe hard (conectori fizici), create de adaptoarele care asigură conectarea dispozitivelor de I/O.

7 Conectorii de extensie sunt conectori fizici care permit modernizarea unui calculator cu noi echipamente de I/O sau memorie. Modernizare înseamnă de fapt traducerea termenului "upgrade" care semnifică mai exact reconfigurarea unui sistem de calcul.

8 Dispozitive de stocare lente, unde datele şi programele sunt păstrate pe termen lung. Acestea includ medii de stocare nevolatile (magnetice sau optice) ca de exemplu discuri, dischete, CD-ROM-uri sau benzi Streamer.

2.6.3 Microprocesorul Microprocesorul este un mic chip de siliciu ce conţine numeroase cicuite electronice integrate. Numărul de circuite depinde de tipul microprocesorului. Microprocesoarele sunt de două feluri:

• microprocesoare ce conduc activitatea unui singur dipozitiv cum sunt cele ale cuptoarelor cu microunde sau ale jocurilor video. Acestea se numesc microprocesoare încapsulate deoarece ele constituie mici calculatoare care îndeplinesc numai anumite funcţii specifice ce nu pot fi schimbate. De obicei, aceste dispozitive conţin unul sau mai multe astfel de microprocesoare în funcţie de complexitatea dispozitivului şi de instrucţiunile cerute (de exemplu, maşinile anilor '90 conţin microprocesoare ce indică

BAZELE INFORMATICII

32

şoferului că "motorul este defect", "uşa nu este închisă" şi de asemenea indică mecanicilor care parte a motorului trebuie reparată).

• microprocesoarele folosite în industria calculatoarelor şi care fac obiectul studiului următor.

Microprocesoarele utilizate în cadrul calculatoarelor conduc activitatea tastaturilor, monitoarelor, memoriilor, a dispozitivelor de ieşire. După cum s-a menţionat anterior, unitatea centrală de prelucrare constituie creierul calculatorului. Aceasta constă din microprocesoare ce conduc activitatea unităţii de control, a unităţii aritmetice şi logice şi a memoriei principale. Procesarea informaţiei se face la nivel de cuvânt. Cuvintele pot fi: cuvinte de adresare (a informaţiei) şi cuvinte adresate (ce exprimă informaţia: o instrucţiune pentru procesor sau o dată pentru procesare). După cum informaţia procesorului poate fi o instrucţiune sau o dată se poate separa memoria care conţine această informaţie în memorie de date şi memorie de instrucţiuni (de programe). În fiecare locaţie a memoriei este stocat un cuvânt cu o lungime de n biţi, această lungime fiind o caracteristică principală a microprocesorului reprezentând capacitatea uzuală de procesare (4, 8, 16, 32 sau 64 biţi). Fiecare locaţie de memorie este adresată cu un cuvânt de adresare cu lungimea de m biţi, deci pot fi selectate 2m locaţii ale memoriei. Adresele şi datele sunt numere binare care exprimă o locaţie de memorie, respectiv un numar care trebuie procesat (operand) sau care este rezultatul unei procesări. Instrucţiunile reprezintă coduri numerice ale operaţiilor ce trebuie să le efectueze procesorul (adunarea, scăderea, SAU logic, etc.). Instrucţiunile pot furniza simultan mai multe indicaţii cum sunt codul operaţiei de efectuat şi codul operandului. în această variantă cuvântul instrucţiune conţine un număr de biţi ce exprimă câmpul codului operaţiei (OPCODE) şi un câmp corespunzător valorii sau adresei operandului. Din punct de vedere structural, microprocesorului este compus din: unitatea aritmetică şi logică, blocul de control logic (unitatea de control) şi grupul de registre.Aceste părţi sunt conectate între ele şi înspre/dinspre exterior prin intermediul magistralelor de date şi de adresare. Accesul la magistrale este autorizat de semnalele de control generate de unitatea de control. Unitatea aritmetică şi logică (UAL) este circuitul care procesează informaţia realizând operaţii aritmetice şi logice (adunare, scădere, SI, SAU, SAU EXCLUSIV, complementare, incrementare, decrementare, deplasare dreapta, deplasare stânga). UAL prezintă o ieşire şi două intrări deoarece este un circuit combinaţional. Primul operand aplicat la intrarea UAL (cuvânt de procesare) se află într-un registru denumit registru acumulator, iar al doilea operand este aplicat de pe magistrala internă de date a microprocesorului unde a fost depus de către un alt registru sau a fost adus din memoria externă. Cuvântul rezultat în urma procesării va fi încărcat tot în acuumulator. Nu toate operaţiile necesită doi operanzi, de exemplu o complementare sau o deplasare spre dreapta/stânga necesită doar un singur operand. Comenzile necesare procesării, cum sunt încărcarea celor doi operanzi, executarea operaţiei şi încărcarea rezultatului în acumulator sunt primite de la unitatea de control. Unitatea de control (UC) supervizează funcţionarea corectă a ansamblului de elemente care intră în structura microprocesorului în corelaţie cu restul microsistemului. Comenzile generate de UC rezultă în urma decodificării instrucţiunii, a cererilor de întrerupere primite de la elementele microsistemului şi a impulsurilor de tact (ceas). Grupul de registre. Registrele sunt dispozitive care pot stoca cuvinte (cuvânt = n biţi) realizate din circuite bistabile (celule), fiecare celulă memorând un bit al cuvântului. Capacitatea registrului este egală cu numărul de celule. Orice microprocesor trebuie să aibă în structura sa minim 6 registre cu funcţiuni specifice:

• registrul acumulator;

BAZELE INFORMATICII

33

• registrul numărător de adrese al programului (Program Counter); • registrul indicator de condiţii; • registrul de instrucţiuni; • registrul de adresare a memoriei; • registrul de intrare/ieşire.

Pot exista şi alte registre de utilizare generală care duc la mărirea flexibilităţii microprocesorului în aplicaţii. Registrul numărător de adrese al programului. Programul (succesiunea de instrucţiuni) ce trebuie executat de microprocesor este înscris în locaţii de adrese succesive în memoria externă (memorie de programe). Registrul numărător de adrese al programului conţine adresele locaţilor ce conţin instrucţiunile programului. Ordinea în care se face citirea instrucţiunilor din memorie corespunde ordinii logice a programului (existenţa sau nu a ramificaţiilor). Registrul de adresare a memoriei este un registru tampon numit şi buffer de adresare, conectat la magistrala externă de adresare a memoriei sau a porturilor de intrare/ieşire. încărcarea registrului de adresare se poate face de la numărătorul de adresare (prin transferul conţinutului) şi de la alte elemente ale microprocesorului. Registrul de intrare/ieşire (buffer I/O). Bufferul I/O realizează legătura între magistrala de date interioară a microprocesorului şi magistrala de date exterioară (a sistemului) vehiculând cuvinte de date şi instrucţiuni. Registrul de instrucţiuni stochează copia instrucţiunii în curs de execuţie, instrucţiune ce este adusă din memorie prin bufferul I/O pe magistrala internă a microprocesorului. Registrul acumulator (RA) este registrul cu cea mai frecventă utilizare. Conectat între magistrala internă de date şi UAL, în timpul procesării conţine primul operand, iar după procesare, cuvântul operand obţinut. RA participă la trsansferul informaţiei între o sursă (locaţie de memorie, port de I/O) şi o destinaţie (locaţie de memorie, port de I/O). Transferul are loc în două etape: întâi cuvântul de la sursă este deplasat în acumulator, iar apoi din acumulator este deplasat la destinaţie. Microprocesorul permite efectuarea unor operaţii cu un singur operand folosind numai acumulatorul cum sunt: ştergera acumulatorului (punerea biţilor pe zero), înscrierea tuturor biţilor la valoarea 1, deplsare dreapta, deplasare stânga, etc. Numărul de celule al acumulatorului este egal cu lungimea cuvântului procesat de microprocesor, adică n biţi. Există structuri cu mai multe acumulatoare (acumulator A, acumulator B, etc.) şi cu instrucţiuni diferite pentru fiecare din acumulatoare. Acumulatoarele pot fi luate împreună pentru a lucra cuvinte multiplu de n, dar pot lucra şi împreună acumulator-acumulator, de exemplu, cu un acumulator se lucrează normal, iar cu celălat se păstrează cuvântul iniţial sau rezultatele. Registrul indicator de condiţii conţine un grup de bistabile (flag-uri, fanioane) care, citite simultan vor genera, împreună cu conţinutul acumulatorului, cuvântul de stare al programului (Program Status Word). Biţii cuvântului de stare sunt înscrişi la valoarea 1 în urma unor teste din timpul execuţiei operaţiilor aritmetice şi logice ale programului. Dacă există biţi de stare, setul de instrucţiuni conţine şi instrucţiuni condiţionate (instrucţiunea se execută numai dacă fanionul este înscris). O instrucţiune condiţionată este utilizată pentru realizarea unei ramificaţii în program, adică se schimbă ordinea de citire a instrucţiunilor din memorie prin încărcarea numărătorului de adrese cu o anumită adresă. O înzestrare standard presupune existenţa a trei biţi de stare:

• transport/împrumut (CARRY/BORROW). Acest fanion este pus (înscris) când operaţia efectuată a cauzat fie un transport, fie un împrumut. Transportul apare în urma

BAZELE INFORMATICII

34

unei adunări, când rezultatul depăşeşte capacitatea registrului, iar împrumutul în urma unei scăderi, când scăzătorul este mai mare decât descăzutul.

• zero. Fanionul de zero este înscris când în urma operaţiei efectuate a rezultat un cuvânt care are toţi biţii la valoarea zero.

• semn (SIGN). Fanionul de semn este înscris când cel mai semnificativ bit al registrului rezultă cu valoarea 1, deoarece în reprezentarea prin complement faţă de 2 un număr negativ are acest bit egal cu 1.

Pot exista şi biţi de condiţie care să reflecte dacă anumite funcţiuni sau stări hardware ale microprocesorului sunt îndeplinite sau nu. Cuvântul de stare al programului din registrul indicator de condiţii se poate citi şi aplica pe magistrala de date, dar nu poate fi înscris întotdeauna în registru ca un cuvânt de pe magistrala de date. Magistrale de date (data bus) serveşte pentru transmiterea de cuvinte binare din CPU la memorie sau periferice, denumită operaţie de înscriere şi transmiterea în sens invers de la memorie sau periferice la CPU a datelor, denumită operaţie de citire. Magistrala de date conţine un număr de linii de date egal cu lungimea cuvintelor binare cu care operează calculatorul, linii de adresare pentru a stabili cei doi parteneri ai transferului de date şi linii de control pentru a stabili tipul operaţiei în curs (sensul transferului spre sau dinspre CPU, deservirea unei întreruperi, etc.). Puterea de prelucrare a microcalculatoarelor depinde de viteza şi performanţele microprocesorului pe care se bazează. Microcalculatoarele sunt etichetate ca maşini pe 8-biţi, 16-biţi, 32-biţi şi în curând 64 biţi, în cooncordanţă cu lungimea cuvântului de dată (data word length). Cuvântul de dată este numărul de biţi ce pot fi prelucraţi sau stocaţi împreună. Un chip pe 8 biţi poate prelucra sau încărca 8 biţi într-un singur ciclu maşină. Astfel, cu cât mărimea cuvântului de dată creşte, cu atât mai multe date sau instrucţiuni pot fi prelucrate în acelaşi timp ducând la creşterea vitezei. Un alt factor care afectează viteza este lăţimea magistralei intrare/ieşire (Input/Output). Magistrala acţionează ca o "autostradă" între CPU şi alte dispozitive determinând viteza de transfer a datelor. Viteza ciclului afectează şi viteza şi performanţele microcalculatorului. Ceasul intern din unitatea de control prin intermediul impulsurilor de tact stabileşte paşii prelucrărilor secvenţiale din calculator prin emiterea a milioane de impulsuri electronice pe secundă. Viteza ceasului este măsurată în megahertz (MHz) sau în milioane de cicluri pe secundă. 2.6.4 Memoria calculatoarelor de tip PC Memoria calculatoarelor PC poate fi de două feluri: memorie ROM (Read Only Memory) din care numai se citesc informaţii şi memorii de tip RAM (Random Acces Memory) cu care se fac atât citiri cât şi scrieri de informaţie în locaţii adresate individual. Orice locaţie poate fi citită sau scrisă oricând şi de aici şi termenul de memorie cu acces aleator. Informaţiile din memoriile ROM sunt nevolatile adică acestea se păstrează şi după ce calculatorul a fost scos de sub tensiune, pe când informaţiile din memoria RAM sunt volatile deci se pierd în momentul în care calculatorul se scoate de sub tensiune. în memoria ROM se găsesc o serie de rutine (subprograme) folosite de sistemul de operare al calculatorului. Tehnologic, din raţiuni de preţ cele mai multe ROM-uri sunt nereprogamabile, adică o dată introdus programul în ROM, el nu mai poate fi schimbat. Există totuşi, unele tipuri de memorii ROM care pot fi şterse prin expunere la radiaţii ultraviolete şi reprogramate, numite memorii EPROM. Memoria RAM este considerată memoria de lucru a calculatorului sau memoria internă, fizic fiind realizată din unul sau mai multe circuite integrate. Ea memorează datele în două moduri: static, în care caz încărcarea unui "1" binar reprezintă setarea unui bistabil realizat pe baza unor circuite integrate, iar "0" resetarea acelui bistabil, sau dinamic, în care caz "1" binar

BAZELE INFORMATICII

35

reprezintă încărcarea unei capacităţi cu o sarcină, iar "0" absenţa acestei sarcini. Acestea se mai numesc şi memorii DRAM sau memorii dinamice termenul de dinamic venind de la faptul că periodic trebuie refăcută (refreshed) sarcina electrică. Memoria RAM memorează informaţia în celule de un bit. Una sau mai multe celule pot fi accesate într-un transfer de date, depinzând de organizarea memoriei. Memoria RAM se caracterizează prin capacitatea de memorare care astăzi se face în Megaocteţi, şi prin timpul de acces al datelor la memorie adică timpul de scriere şi citire al acestora în şi din memorie. La memoriile RAM statice timpul de acces este mai mic cu aproximativ 25% decât la cele dinamice dar tehnologia de fabricaţie fiind mai complexă preţul lor este mai ridicat. Cele mai răspândite memorii DRAM sunt memoriile de tip SIMM (Small Inline Memory Modules) care în prezent se livrează cel mai frecvent pe cipuri de 4Mo şi 8Mo. Circuitele SIMM ale memorie DRAM sunt plasate în socluri care se află pe placa de bază (motherboard). Datorită unor motive mai ales cronologice sistemul de memorie DRAM nu poate fi conectat direct la magistrala locală a microprocesorului. Pentru a satisface necesităţile de rapiditate, interfaţare şi reîmprospătare ale memoriei DRAM a fost introdus un dispozitiv denumit controler de memorie DRAM, care face legătura între magistrala locală a microprocesorului şi echipamentele aferente memoriei DRAM. în arhitecturile moderne în care sunt incluse procesoare rapide, sistemul memoriei principale (DRAM) nu poate ţine pasul cu viteza de lucru a procesorului, devenind o problemă din punct de vedere al performanţei. Pentru a depăşi aceste limitări s-a realizat o memorie mai mică, denumită memorie imediată sau memorie cache. Aceasta este plasată între microprocesor şi memoria principală a calculatorului, fiind mult mai rapidă decât memoria DRAM.

Este formată de obicei din circuite SRAM (RAM static) şi stochează mici porţiuni din memoria DRAM pentru a crea iluzia că toată memoria DRAM este disponibilă la aceeaşi viteză ca şi memoria cache. Circuitul care supraveghează transferul datelor din memoria lentă DRAM în memoria imediată se numeşte controler de memorie imediată. Capacitatea memorie cache variază între 128 şi 1024 Ko, cele mai uzuale fiind valorile de 128 şi 256 Ko. Memoria DRAM poate varia între 4M şi 128 M, la unele sisteme mai performante putând lua chiar şi valori mai mari. Mecanismul cache încearcă să aducă în memoria imediată datele şi instrucţiunile utilizate foarte des sau care urmează să fie utilizate. în funcţie de acest principiu de bază memoria cache se împarte în: memorie cache directă, care nu poate conţine decât un set de date sau datele din zonele de memorie principală cel mai des solicitată şi memorie cache cu seturi asociative. Această memorie este mult mai complicată şi ea este capabilă să păstreze seturi de date din mai multe zone de memorie principală folosite mai des. în functie de numărul de seturi de date pe care le poate conţine memoria cache cu seturi asociative poate fi cu 2, 4, 8 căi. Memoria cache poate fi unificată adică poate contine atât date cât şi instrucţiuni şi poate fi divizată adică conţine separat date şi separat instrucţiuni.Memoria cache poate fi de nivelul 1 sau de nivel 2. Memoria cache de nivel 1 este incorporată în microprocesor şi este de tip divizat. La calculatoarele de tip Pentium ea are 8K pentru instrucţiuni şi 8K pentru date. Cele două secţiuni sunt organizate pe seturi asociative pe două căi. Memoria cache de nivel 2 este externă capsulei procesorului şi are în general mărimea tipică de 256 K. Pe măsură ce cresc dimensiunile acestei memorii efectele sunt din ce în ce mai puţin sesizabile. O memorie cache cu dimensiunea de 1M poate duce la o creştere a performanţelor nesesizabilă comparativ cu o memorie de 256 K La memoria calculatorului se mai întâlneşte un al treilea tip pentru memoria RAM şi anume memoria CMOS. Aceasta este o memorie RAM care consumă mai puţin curent fiind alimentată de la un acumulator şi fiind capabilă să păstreze datele în ea câţiva ani în cazul în care calculatorul nu este alimentat. La fiecare alimentare a calculatorului acumulatorul se încarcă. Memoria CMOS se foloseşte la memorarea unor informaţii necesare unei părţi a sistemului de operare (BIOS) informaţii ce pot fi scrise şi citite. Tot în această memorie sunt păstrate ora şi data curentă.

BAZELE INFORMATICII

36

O dată cu creşterea enormă a puterii de prelucrare a procesoarelor şi a magistralelor aferente, acestea au început să fie stânjenite de performanţele mai reduse ale sistemelor de memorie. Dacă în ultimii 10 ani performanţele procesoarelor au crescut de 100 de ori performanţele memoriilor au crescut de 3-4 ori. De aceea se încearcă realizarea unor noi arhitecturi pentru sistemele de memorie. Memoriile DRAM actuale lucrează cu viteze de 50 MHz până la 100 MHZ. Una dintre cele mai promiţătoare versiuni de arhitectură de memorie se numeşte "memorie RAMbus" şi poate atinge viteze pâna la 500 MHz. 2.6.5 Arhitecturi de magistrală la calculatorul de tip PC Prin arhitectură de magistrală se înţelege modul în care sunt conectate împreună componentele unui calculator adică modul în care microprocesorul este legat la memoria principală sau modul în care adaptoarele echipamentelor periferice-hard discul, dischetele sau tastatura-sunt conectate la sistem sau modul în care sunt interconectate adaptoarele de extensie-plăci de reţea, plăci de sunet, plăci multimedia, CD-ROM-uri-cu componentele sistemului. La modelul original PC şi la PC XT magistrala funcţiona pe 8 biţi. în prezent la un calculator Pentium este necesară o magistrală de 64 biţi cu un transfer de 500.000.000 de octeţi pe secundă. Alegerea unei arhitecturi de magistrală este una dintre deciziile importante la cumpărarea unui calculator. În general arhitectura de magistrală trebuie să corespundă performanţelor procesorului. Multe calculatoare atractive ca preţ au arhitecturi de tip mai vechi şi care nu au viitor reducând prin aceasta performanţele de care este capabil microprocesorul. Primul standard de magistrală a fost standardul ISA (Industry Standard Architecture) dezvoltat din arhitectura calculatorului 286 AT. O dată cu evoluţia PC s-a pus problema obţinerii unei magistrale mai performante care să lucreze pe 32 de biţi şi cu o rată de transfer mai mare. Rata de transfer este numarul de octeţi care "circulă" pe magistrală într-o secundă. Un consorţiu de firme condus de Compaq şi Intel au dezvoltat standardul EISA( Extended Industry Standard Architecture) care era o magistrală pe 32 de biţi, cu o rată de transfer de 33 M/secundă spre deosebire de standardul ISA care avea o rată de transfer de 8M/secundă. Standardul EISA asigura compatibilitatea cu ISA şi magistralele PC XT. în anul 1987 IBM a introdus pe piaţa produsele din familia PS/2 care aveau ca element major o nouă arhitectură a magistralei denumită MCA (Micro Channel Architecture). IBM a încercat să o impună pe piaţa calculatoarelor ca un nou standard în locul standardului EISA deja existent. Cu toate că nu s-a reuşit acest lucru acest tip de standard de magistreală a introdus multe concepte noi care fac parte în prezent din implementările PCI şi VESA.. O dată cu introducerea de către compania Microsoft a noului concept Windows Graphical User Interface (GUI) a apărut acut problema unui nou adaptor pentru accesul microprocesorului la memoria video. VESA (Video Electronics Standard Association) a încercat să standardizeze nu numai monitoarele PC (diagonala, timpul de afişare a unei imagini) ci şi magistrala şi conectorii ce ataşau echipamentele la magistrala locală a procesorului. S-a ales ca etalon magistrala procesorului 486. A apărut astfel noul standard VESA Local Bus (VL Bus) care mai foloseşte o parte din conectorii ISA dar prin simplitatea sa şi costurile scăzute au făcut să fie des folosită la sistemele 486 cu preţ scăzut. începând cu anul 1992 firma Intel a început cercetările pentru realizarea unui nou standard de magistrală prin care să se poată lega între ele toate cipurile de interfaţă ale perifericelor. Aceasta înseamnă că o dată cu noile generaţii de microprocesoare se vor schimba cipurile de interfaţă cu perifericele. Acest nou tip de magistrală s-a numit PCI (Peripheral Connection Interface) Magistrala PCI se lega la magistrala locală a microprocesorului prin intermediul unui cip. Astfel, la fiecare schimbare a microprocesorului şi a magistralei locale trebuie schimbat doar cipul de legătură pentru ca restul perifericelor să poată

BAZELE INFORMATICII

37

lucra fără probleme cu noile tipuri de procesoare. Acest tip de magistrală are o rată de transfer de aproximativ 42 de ori mai mare decât magistrala ISA. 2.7 Dispozitive de intrare ieşire

2.7.1 Introducere Aşa cum s-a văzut mai înainte, orice calculator poate fi împărţit în: dispozitive de intrare, unitatea centrală de procesare şi dispozitive de ieşire (fig.2.2). Dispozitivele de intrare şi ieşire permit omului să interacţioneze cu calculatorul. Aceste dispozitive se mai numesc periferice deoarece lucrează la periferia calculatorului. Dispozitivele de intrare convertesc datele, programele sau imaginile într-o formă ce poate fi prelucrată de către calculator. După ce calculatorul prelucrează "intrarea", dispozitivele de ieşire convertesc datele rezultate într-o formă pe care omul o poate înţelege şi utiliza. Viteza, capacitatea şi uşurinţa în utilizarea dispozitivelor de intrare/ieşire au o directă legătură cu utilizarea calculatoarelor în rezolvarea problemelor. Viteza şi capacitatea CPU diferă enorm de cele ale dispozitivelor de intrare/ieşire. De exemplu, CPU operează la nivel de microsecunde şi nanosecunde, în timp ce unele imprimante

sunt capabile să tipărească doar 50 caractere pe secundă. Din cauza acestei diferenţe enorme de viteză, fluxul de informaţie trebuie aranjat într-o manieră cât mai accesibilă CPU. Tehnologia de stocare este importantă deoarece determină viteza şi flexibilitatea accesului la datele utilizate de CPU. Perifericele pot fi împărţite, la rândul lor, în: dispozitive de intrare, dispozitive de ieşire şi dispozitive de stocare/memorare a informaţiilor.

2.7.2 Dispozitive de intrare Maniera în care datele sunt colectate în vederea introducerii este într-o strânsă legătură cu prelucrarea lor. Procesarea şi introducerea grupată (batch input and processing) este o metodă prin care datele sunt grupate împreună ca documente sursă înaintea introducerii lor. Odată introduse, sunt stocate ca fişiere de tranzacţii până în momentul prelucrării lor. Ieşirea este realizată numai în momentul în care un nou grup de date este prelucrat. Această metodă a fost cea dintâi abordată în vederea introducerii şi prelucrării datelor şi mai este utilizată la prelucrarea statelor şi notelor de plată. Spre deosebire de prima metodă, la introducerea on-line (imediată) datele sunt introduse în calculator imediat ce sunt disponibile fără ca ele să fie grupate ca documente sursă. La procesarea on-line în timp real datele sunt prelucrate imediat ce sunt introduse în calculator. Nu există nici o aştepatare, ieşirea şi informaţiile înmagazinate de sistem sunt întotdeauna la zi (up-

Periferice Dispozitivede ieşire

Dispozitivede intrare

Dispozitive destocare/memorare

Fig. 5 Dispozitive de intrare ieşire ale calculatoarelor

BAZELE INFORMATICII

38

to-date). Sistemul de rezervare a biletelor de avion, care trebuie să răspundă imediat la o nouă dată introdusă, necesită o abordare în timp real. La prelucrarea on-line cu întârziere, datele sunt transformate direct într-o formă utilizată de calculator dar nu sunt prelucrate imediat. Datele sunt stocate temporar până în momentul când este necesară prelucrarea lor.

2.7.2.1. Tastatura şi echipamentele asociate Tastatura Tastatura calculatorului reprezintă un dispozitiv de intrare standard asemănător tastaturii maşinilor de scris electronice. Este compusă din taste cu litere, câteva taste speciale (precum 'ESC' şi 'CTRL') împreună cu tastele soft, funcţionale şi cele definite de utilizator. De asemenea mai sunt tastele numerice aşezate separat în vederea introducerii rapide a datelor numerice, şi tastele de control a mişcării cursorului. Tastatura QWERTY, termenul provine de la ordinea literelor de pe primul rând de taste, nu este cea mai eficientă din punctul de vedere al vitezei de introducere şi ergonomiei, dar tastaturile ergonomice nu s-au răspândit. Terminalul (VDU - Video Display Unit) Există tastaturi integrate cu unităţi de afişare formând o simgură unitate numită terminal. Multe terminale moderne au o anumită memorie şi capacitate de procesare conţinând un microprocesor, deci datele pot fi prelucrate şi înmagazinate de către acestea. Sunt cunoscute sub numele de terminale "deştepte". Unele terminale pot avea propriile discuri de stocare şi o mai mare cantitate de memorie având un statut de microcalculator fiind denumite terminale inteligente. Terminalele care nu au dispozitiv de afişare (teleimprimatoarele) sunt integrate cu imprimante matriceale. Multe microcalculatoare au un soft numit software pentru emularea terminalului care transformă microcalculatorul într-un terminal capabil să comunice cu minicalculatoare sau mainframe-uri printr-o linie de comunicaţie. Mouse-ul Este un dispozitiv ce poate fi mişcat cu mâna pe o suprafaţă plană (masa). Mişcarea mouse-ului determină mişcarea cursorului de pe ecran în aceeaşi direcţie. Când cursorul se află în poziţia dorită, prin apăsarea unui buton al mouse-ului se confirmă acţiunea dorită. în acest fel poate fi ales un meniu utilizând principii similare ca cele ale touch screen-ului şi light pen-ului. Mouse-ul, light pen-ul şi touch screen-ul au o facilitate comună: utilizarea eficientă a icon-urilor. Un icon (sau pictogramă) este o imagine de pe ecran ce reprezintă un proces ce va fi executat de către soft-ul curent. Utilizând aceste facilităţi, multe pachete de programe pot elimina sau reduce folosirea tastaturii. Astfel pachetele CAD (Computer Aided Design) operează de obicei cu puţine intervenţii de la tastatură, restul fiind făcute cu ajutorul unui mouse. Interfaţa utilizator Necesitatea unei interfeţe utilizator cât mai prietenoase şi importanţa acesteia nu se mai pun în discuţie. Mediul WIMP (Windows Icons Menu Pointer) a devenit un standard pe marea majoritate a microcalculatoarelor, deşi termenul de GUI (Graphics User Interface) a devenit foarte popular. Într-adevăr, chiar şi microcalculatoarele care nu suportă o astfel de interfaţă prezintă modul de operare WIMP. De exemplu, în 1990, Microsoft a produs Windows 3.0, un mediu grafic pentru calculatoarele 286 şi 386 compatibile IBM.

BAZELE INFORMATICII

39

2.7.2.3. Alte metode de introducere a datelor Managerii şi comis-voiajorii au avut întotdeauna probleme cu transferul rapid şi în siguranţă al datelor la sediu. Două noi metode sunt acum disponibile pentru rezolvarea acestei probleme, ambele implicând utilizarea microcalculatoarelor. Prima metodă constă în înmagazinarea datelor pe un microcalculator portabil, iar apoi întorşi la sediu, se face conectarea acestuia la sistemul computerizat. A doua metodă, mult mai utilizată şi mai practică, constă în conectarea microcalculatorului la reţeaua telefonică printr-un modem şi transmiterea datelor prin telefon calculatorului gazdă. Această metodă necesită doar existenţa la celălalt capăt al liniei a unui dispozitiv modem cu răspuns automat conectat la calculatorul principal. Pentru aceasta se formează numărul de telefon, se aşteptă tonul calculatorului şi apoi se conectează microcalculatorul la sistemul telefonic.

2.7.2.4. Metode optice de introducere a datelor Dispozitive pentru recunoaşterea optimă a caracterelor (Optical Character Recognition) Aceste dispozitive pot citi informaţii tipărite sau scrise de mână foarte îngrijit. Documentul de pe care se realizează citirea se numeşte document sursă. Documentele scrise într-o formă care poate fi citită şi introdusă în calculator se numesc documente lizibile maşinii. Un astfel de document este cartea de credit. Dispozitivele OCR cunosc o varietate de forme de la scanner-ul de mână la care citirea se face prin deplasarea acestuia peste caractere până la dispozitive mari capabile să citească aproximativ 3000 caractere tiparite pe secundă cu o acurateţe remarcabilă. Viteza de citire a unui text scris de mână scade considerabil ajungând doar la câteva sute de caractere pe secundă. Oricum şi-n cel din urmă caz viteza este mai mare decât a oricărei dactilografe. Orice material scris de mână pe documentul sursă trebuie să respecte cerinţele standard: se admit numai majuscule iar forma lor să nu devieze prea mult de la cea de tipar. Multe asemenea dispozitive se bazează pe principiul luminii reflectate pe documentul sursă. Lumina reflectată este "culeasă" de către circuite electronice şi transmisă unor decodificatoare logice. Dacă modelul caracterului este apropiat unuia înmagazinat în maşină, atunci caracterul asemănător este reprezentat, altfel documentul sursă poate fi respins de către sistem. Aceste maşini sunt încă deosebit de scumpe, achizitionarea lor putând fi justificată doar la sistemele cu un nivel ridicat de introducere a documentelor sursă. Se regăsesc la citirea notelor de plată a gazului şi energiei electrice. Documentele sursă sunt trimise clienţilor care le aduc la ghişee unde sunt citite de către maşini speciale. Maşina confirmă dacă s-a făcut plata şi face actualizarea informaţiilor din sistem. Folosind astfel de sisteme se previne introducerea manuală a datelor. Un alt tip de scanner arată mai degrabă cu o maşină de birou prin care este trecut documentul. Textul şi imaginile sunt scanate şi introduse în calculator într-o formă grafică. Aceste scannere sunt folosite la introducerea materialelor în sistemele DTP (desktop publishing) sau la digitizarea fotografiilor şi includerea lor în baze de date. Digitizoare video Multe microcalculatoare au posibilitatea de a fi conectate la o cameră video şi să captureze imaginea în timp real într-o formă grafică. Subiectul este plasat în faţa camerei video iar imaginea poate fi vizualizată în timp real pe ecranul calculatorului. Cititoare de marcaje Sunt similare în principiu cu sistemul OCR dar mult mai simple. În loc de detectarea formei unui caracter, acest sistem detectează prezenţa unui marcaj pe o grilă specială. Sunt cunoscute ca cititoare optice de marcaje.

BAZELE INFORMATICII

40

Un exemplu de utilizare sunt chestionarele unde subiecţii examinaţi trebuie să aleagă un răspuns dintr-un set. Răspunsul corect este marcat în căsuţa corespunzătoare pe documentul sursă. Cititoare de bare de coduri Codul de bare constă dintr-o varietate de linii verticale de grosimi diferite reprezentând codul unic al unui anumit produs. Dintre cele mai cunoscute coduri sunt EAN (European Article Number) în Marea Britanie şi UPC (Universal Product Code) în SUA. Ambele coduri, EAN şi UPC prezintă trei tipuri de grosimi de bare, fiecare caracter fiind reprezentat prin două bare şi două spaţii. Un dispozitiv numit cititor de bare de coduri sau baghetă optică este plimbat peste suprafaţa codului de bare (în orice direcţie) datele fiind înregistrate de către calculator sau un dispozitiv portabil. La prima vedere sistemul pare complex. Totuşi, sistemul operează sub condiţii destul de stricte având în vedere că citirea se face în orice direcţie şi la viteze variabile. Dacă codul nu este recunoscut de către cititor este emis un semnal de eroare, astfel că operatorul trebuie să reia citirea. EAN constă din 12 coduri grupate în două seturi de câte 6, separate de un model central şi încadrate de "biţii de gardă". Codul de bare este despărţit în 15 regiuni plus un număr iniţial necodificat care reprezintă ţara de origine. Fiecare caracter este reprezentat de 2 bare şi 2 spaţii, poziţia acestuia fiind împărţită în 7 segmente. În unele supermagazine se folosesc mecanisme de scanare cu laser unde clientul pune produsele în zona de transmisie, maşina le scanează automat şi emite nota de plată. Ambele sisteme (optic şi laser) pot fi conectate la un calculator ţinându-se astfel evidenţa la zi a stocurilor. Un astfel de terminal este cunoscut sub numele de terminal POS (Point of Sale -punct de vânzare). Evidenţa stocurilor permite crearea unor statistici despre cele mai vândute produse, etc. În plus faţă de sistemul codului de bare, ultima generaţie de POS poate efectua plăţile cu contul din bancă al clientului. Aceste sisteme ce utilizează cărţile de credit sunt cunoscute ca EFTPOS (Electronic Funds Transfer at the Point of Sale) adică transferul electronic al fondurilor băneşti la punctul de vânzare.

2.7.2.5 Introducerea datelor pe cale magnetică Aceste metode au eliminat practic cartelele perforate şi benzile de hârtie. Informaţia de pe cartelele perforate şi benzile de hârtie este trecută pe suporturi magnetice (discuri şi benzi magnetice) în vederea unei prelucrări ulterioare, acestea din urmă având o viteză mult mai mare de transfer a datelor. Recunoaşterea caracterelor scrise cu cerneală magnetică (MICR - Magnetic Ink Character Recognition) Unul dintre cele mai bune exemple de MICR este şirul de caractere ce apare în josul cecurilor. Caracterele speciale formează numere ce reprezintă numărul cecului, numărul filialei şi contul clientului. Aceste caractere pot fi citite atât de oameni cât şi de maşini speciale numite cititoare MICR. Cerneala specială utilizată este magnetizată la trecerea caracterelor printr-un câmp magnetic înainte ca cecul să fie citit de MICR. Sistemul de caractere este cunoscut ca sistemul E13B şi conţine doar 14 caractere dintre care cele de la 0 la 9 şi patru simboluri speciale. Caracterele alfabetului nu sunt folosite. Avantajul acestui sistem este viteza mare de transfer a datelor.

BAZELE INFORMATICII

41

Transferul electronic al fondurilor (Electronic funds transfer) Maşinile EFT sunt cunoscute ca terminale pentru tranzacţii financiare sau maşini cu plată automată. Aceste maşini sunt ca un service bancar non-stop. Clientul introduce cartela de plastic ce conţine numărul contului şi limita de creditare (maximum plătibil zilnic) şi va fi decodificată magnetic. Apoi trebuie tastat numărul personal de identificare care acţionează ca o parolă. Dacă parola a fost acceptată de calculator, clientul beneficiază de o serie de servicii cum sunt balanţele de plăţi, etc. De fapt automatul aflat înafara băncii reprezintă o mică parte din sistemul EFT.

2.7.2.6 Introducerea verbală a datelor Timp de mulţi ani, visul oricărui specialist în calculatoare a fost recunoaşterea şi mult mai important înţelegerea vocii umane de către calculator. Deşi înţelegerea completă a vocii umane împreună cu înţelegerea contextului sunt încă departe de ultima generaţie de calculatoare, s-au făcut salturi mari în acest sens. Chiar dacă calculatorul înţelege anumite fraze bine alese (în limba engleză) rămâne totuşi problema înţelegerii contextului astfel ca calculatorul şă înţeleagă sensul vorbelor. Această ultimă problemă necesită dezvoltarea inteligenţei artificiale. Multe avantaje prezintă analiza limbajului natural în unele programe cum sunt LISP sau PROLOG. De asemenea calculatoarele generaţiei a V-a reprezintă un avans semnificativ în domeniul inteligenţei artificiale cerut de analiza limbajului natural. Chiar şi aşa rămâne problema interpretării sunetelor emise de persoane diferite. În ultimii ani s-au făcut paşi mari în recunoaşterea fondului lexical, o problemă deosebit de complexă care a inclus matematică şi statistică avansată pentru a face faţă domeniului larg de frecvenţe şi amplitudini ale undelor sunetelor. în plus, există problema că un cuvânt poate fi pronunţat diferit nu numai de către persoane diferite dar chiar şi de către aceeaşi persoană. Una dintre tehnicile curente folosite este compararea sunetului ce reprezintă un cuvânt cu un număr de sunete înmagazinate în calculator în calculator şi stabilirea celor mai bune corelări. Metoda prezintă un dezavantaj: lasă calculatorul să hotărească când se termină un cuvânt şi când începe următorul.

2.7.2.7 Tablete grafice Tableta grafică reprezintă modul de transfer al unei imagini pe ecranul calculatorului utilizând un dispozitiv special care determină coordonatele x şi y ale punctelor unei planşe aflate pe tabletă. Asemenea sisteme se regăsesc în proiectarea asistată de calculator fiind foarte utile în transferul schiţelor pe ecranul calculatorului. Colorarea unor porţiuni din schiţe se poate face cu ajutorul light pen-ului sau mouse-lui. Aceste sisteme sunt folosite şi la realizarea desenelor animate pentru televiziune şi în industria cinematografică.

2.7.2.8 Joystick, paddle şi trackball Aceste trei dispozitive controlează mişcarea cursorului pe ecran într-o manieră similară mouse-ului.

2.7.3. Dispozitive de ieşire

BAZELE INFORMATICII

42

Multe dintre dispozitivele de intrare menţionate anterior pot fi folosite şi ca dispozitive de ieşire: cartelele, benzile şi dscurile magnetice. În această secţiune vor fi descrise doar cele care sunt folosite numai ca dispozitive de ieşire.

2.7.3.1. Imprimantele Există o mare varietate de imprimante de diferite calităţi şi preţuri. Aici vor fi tratate doar cele mai importante. Ieşirea datelor la imprimantă se numeşte copie hard spre deosebire de ieşirea pe ecran care se pierde în momentul opririi calculatorului (copie soft). Imprimante cu impact Denumirea vine de la mecanismul de imprimare al caracterelor care se face prin ciocnire, la fel cum un ciocan care loveşte o literă peste o bandă tuşată (ribbon) ca în cazul maşinilor de scris. Imprimanta liniară Imprimanta liniară este un dispozitiv de imprimare folosit mai ales la sistemele cu mainframe-uri. în acest moment ele au fost înlocuite de imprimantele cu laser deoarece sunt mult mai rapide şi au o calitate mai bună. După cum arată şi numele, textul este imprimat câte o linie odată. Mecanismul constă din mai multe ciocănele şi un tambur. (fig.8.18b) O alternativă a acestor imprimante sunt cele cu bandă cunoscute şi ca imprimante înlănţuite (caracterele sunt aliniate de-a lungul benzii flexibile de oţel). La ambele tipuri (cu tambur şi cu bandă) se folosesc 132 ciocănele viteza ajungând la peste 2000 linii pe minut. Imprimante matriciale Imprimarea se face caracter cu caracter şi sunt cunoscute ca imprimante seriale. Imprimanta matricială este un tip complet diferit de imprimantă cu impact fiind foarte flexibilă la un preţ scăzut. Viteza de imprimare este între 90 şi 1000 caractere pe secundă. Mecanismul imprimării este prezentat în fig. 8.20b. Acesta constă dintr-o coloană (sau mai multe) de ace (9, 24 sau 48 la cele mai recente) care pot fi acţionate (realizând o ciocnire-impact pe hârtie prin intermediul ribbonului) electromagnetic în orice combinaţie. Mecanismul electromagnetic de imprimare împreună cu acele formează capul imprimantei. Imprimarea se realizează prin deplasarea capului de-a lungul hârtiei acele fiind acţionate încât să producă efectul dorit. Caracterele sunt formate dintr-o matrice de puncte (9 pe verticală). Fiabilitatea imprimantelor matriciale se datorează posibilităţii schimbării stilului de caractere folosit fără modificări hardware. Aceasta se datorează controlului software asupra tipului caracterelor. Un avantaj în plus îl oferă posibilitatea imprimării imaginilor (construite ca o succesiune de puncte). Dezavantajul primei generaţii de imprimante matriceale era calitatea scăzută a literelor imprimate. Această problemă a fost rezolvată prin supraimprimare: s-a redus spaţiul dintre puncte oferind caracterului o calitate mai bună. Acest tip de imprimare este cunoscut ca imprimare NLQ (Near Letter Quality). Procedeul combinat cu un impact mai redus au dus la creşterea calităţii textelor imprimate.

BAZELE INFORMATICII

43

Imprimantele matriciale cu 24 şi 48 de ace Mărirea numărului de ace a dus nu numai la creşterea calităţii şi vitezei de imprimare, dar şi la posibilitatea de a alege şi încărca diferite tipuri de caractere (font) rezidente. A crescut foarte mult şi calitatea imprimării grafice ajungându-se la o rezoluţie de 360 x 360 puncte pe inch (Dots Per Inch). Totuşi această rezoluţie nu este la fel de bună ca cea de 300 DPI a imprimantelor laser. Un dezavantaj îl constituie timpul mare necesar tipăririi la rezoluţie înaltă. Imprimante fără impact Modul de imprimare se face:

• optic la imprimantele laser; • xerografic ca la copiatoarele xerox; • prin încălzire folosind hârtie termo-sensibilă.

Imprimante cu tipărire prin încălzire Principiul de funcţionare este asemănător cu cel al imprimantelor matriciale. Acele încălzite vin în contact cu hârtia termo-sensibilă ducând la schimbarea culorii la locul contactului. Viteza de imprimare este de până la 1000 caractere pe secundă. Cel mai mare dezavantaj îl constituie hârtia specială foarte scumpă. Imprimante laser Fascicolul laser este utilizat la desenarea unei imagini pe un tambur sau o curea. Tonerul (cerneala uscată) este pusă pe tambur iar apoi imaginea este transferată de pe tambur pe hârtie. Principiul este similar celui utilizat la fotocopiatoare însă imaginea este transmisă de către calculator. Există 2 tipuri distincte de imprimante laser. Cele mai populare sunt imprimantele laser de birou (desk-top laser publishing) care au revoluţionat industria tipografică prin introducerea Desk-Top Publishing. Imprimantele laser mari sunt folosite încă din anii '70 la sistemele cu mainframe. Cele mai rapide pot imprima 20000 de linii pe minut, echivalentul a 200-300 pagini pe minut. Imprimantele laser de birou Popularitatea imprimantelor laser este datorată atât preţului relativ scăzut, calităţii deosebite, vitezei mari de imprimare şi nu în ultimul rând, la cele mai moderne, posibilităţii tipăririi ambelor feţe ale foii de hârtie în acelaşi timp. Rezoluţia lor a atins 600 DPI. Necesitatea unei calităţi deosebite în industria tipografică a determinat stabilirea unui standard de 1200 DPI. Imprimantelor laser li s-au adăugat facilitatea selectării fonturilor direct de la imprimantă (fonturi cartridges). Imprimante laser PostScript PostScript este un limbaj pentru descrierea în detaliu a modului în care va apare materialul tipărit pe pagină. A fost dezvoltat iniţial de Adobe pentru imprimantele LaserWriter ale firmei Apple şi a devenit, în prezent, limbajul tuturor imprimantelor laser. Utilizând limbajul PostScript este posibilă generarea unei secvenţe de coduri utilizate de calculator în imprimanta laser în vederea pregătirii paginii. Limbajul a dus la stabilirea unui standard astfel că un document PostScript transmis prin reţeaua de comunicaţie poate fi tipărit de către o altă persoană la celălalt capăt. Recent au apărut imprimantele laser color care, deşi mai scumpe decât cele alb-negru, imprimă imagini color de o foarte bună calitate.

BAZELE INFORMATICII

44

Imprimante xerografice Deşi nu sunt aşa de rapide ca cele laser, imprimantele bazate pe tehnica xerografiei (fotocopierii) pot tipări până la 5000 linii pe minut. Xerografia constă din copierea imaginii prin rotirea unui tambur. Caracterele ce vor fi tipărite sunt proiectate pe suprafaţa fotosensibilă a tamburului. Tamburul se roteşte, vine în contact cu hârtia şi pudra de pe tambur este transferată hârtiei. Imaginea este fixată apoi printr-un proces de încălzire. Imprimantele xerografice pot tipări atât text cât şi imagini grafice utilizând diferite dimensiuni ale hârtiei. Imprimante cu jet de cerneală Principiul este asemănător celui folosit la imprimantele laser, acele fiind înlocuite cu picături de cerneală ce sunt pulverizate pe suprafaţa hârtiei. Dintre mecanismele folosite la mărirea forţei jetului de cerneală amintim încălzirea (expansiunea cernelii) şi presiunea piezo-electrică. Efectul piezo-electric constă în deformarea unor materiale la aplicarea unei tensiuni electrice. Această deformare este utilizată la mărirea presiunii cernelii care ţâşneşte sub formă de jet. Alte sisteme folosesc cerneala încărcată electrostatic. Unul dintre dezavantaje este că hârtia obişnuită nu poate fi utilizată. Astfel de imprimante folosesc hârtie specială care absoarbe jetul de cerneală.

2.7.3.2. Alte dispozitive de ieşire Dispozitive grafice - plotterul Plotterul este utilizat mai ales la imprimarea imaginilor grafice în diferite culori şi dimensiuni. Cele mai multe plottere folosesc un braţ mecanic care ţine stiloul şi care poate fi mutat de-a curmezişul paginii. Hârtia poate fi fixată pe un pat plat sau pe un tambur. La plotterele cu pat, braţul se mişcă în ambele direcţii x şi y în timp ce la plotterele cu tambur numai în direcţia y, deplasarea pe x fiind determinată de rotirea tamburului. Principalele avantaje ale unui plotter sunt:

• linii continue a căror grosime este limitată doar de stilou; • sute de culori posibile, numărul fiind limitat doar de tipul cernelii.

Uzual, plotterele se împart în 2 categorii: digitale şi incrementale. Primele necesită coordonate absolute pentru deplasarea braţului, iar ultimele coordonate relative. Un alt tip de plotter utilizat cu microcalculatoarele este tipul "broască ţestoasă". Dispozitivul poate avea unul sau mai multe stilouri şi se mişcă sub controlul calculatorului. Se obţine o calitate foarte bună a imprimării iar hârtia nu este limitată ca dimensiuni. Proiectate iniţial doar pentru grafică, plotterele pot imprima orice tip de caractere. Multe plottere conţin propriul chip generator de caractere astfel că textul de mărime standard poate fi tipărit doar prin trimiterea codului ASCII. Monitoarele (Video Display Units) VDU au cunoscut o dezvoltare considerabilă în ultimii ani. Modernele monitoare color cu rezoluţie înaltă sunt departe de monitoarele monocrom cu rezoluţie scăzută. Apariţia monitoarelor de înaltă rezoluţie a fost cerută de staţiile de lucru care necesitau o grafică de înaltă calitate, de DTP sau mediul WIMP. Există mai multe tipuri de monitoare. Monitoarele TTL (tranzistor-tranzistor-logic) poate afişa maxim 8 culori diferite incluzând alb şi negru, iar cele de tip analog o infinitate de culori limitate doar de memoria grafică a calculatorului.

BAZELE INFORMATICII

45

Recent au apărut monitoarele multisync cu o rezoluţie excepţională datorată scanării imaginii la un nivel mult mai înalt decât la monitoarele obişnuite. Inalta rezoluţie este obţinută de miile de pixeli. Un pixel este cel mai mic element care poate fi reprezentat pe ecran. Numele vine de la PICture ELement.

Monitorul este componenta care ne afecteza cel mai mult sanatatea atunci cind folosim un calculator. Ochii sint un organ fragil si de aceea ei trebuie protejati. Din aceasta cauza este recomandat sa nu facem economie atunci cind ne decidem sa cumparam un monitor.

Monitoarele se deosebesc dupa tipul de afisare a imaginilor in monitoare cu tub catodic si monitoare cu afisare prin cristale lichide. Dimensiunea diagonalei ecranului este masurata in inci (15 inci, 17 inci, 19 inci, etc.) Monitoarele cu tub catodic (Cathode Ray Tube - CRT) au drept componenta principala un tub de sticla (vidat de aer) de forma piramidala, unde baza piramidei este reprezentata de ecranul monitorului. In virful "piramidei" (la interior) se afla un dispozitiv numit tun de electroni care emite permanent un fascicul de electroni. Acest fascicul este dirijat si focalizat de un dispozitiv special si el ajunge in final intr-o portiune a suprafatei interne a bazei "piramidei" interactionind cu un strat de fosfor care va emite lumina. Cu ajutorul acestei lumini (care poate avea diferite intensitati) se formeaza imaginea pe care o vedem noi pe ecran. Fasciculul de electroni trebuie sa se miste in permanenta pe suprafata de fosfor pentru ca ecranul să isi pastreze luminozitatea. Din aceasta cauza se spune ca fasciculul de electroni baleiaza ("mătura") ecranul si in consecinta imaginea de pe ecran se "reimprospăteaza" periodic. Monitoarele cu afisaj prin cristale lichide (Liquid Crystal Display - LCD) folosesc interactiunea dintre curentul electric si moleculele de cristale lichide pentru a produce imaginea. Aceste monitoare au insa dezavantajul ca uneori reimprospatarea imaginii are o latenta sesizabila si de aceea nu sint recomandate de obicei pentru jocurile pe calculator. Monitoarele LCD au citeva avantaje fata de cele CRT si anume : calitatea imaginii este mult mai buna decit cea furnizata de monitoarele CRT, sint extrem de subtiri (plate) fiind ideale pentru birourile companiilor si au un consum de energie extrem de redus (ca urmare nici nu degaja caldura). Ele au insa si dezavantaje cum este faptul ca imaginea nu mai este vizibila daca ne deplasam in lateral cu un anumit unghi fata de centru ecranului.De asemenea monitoarele LCD sint mai fragile decit monitoarele CRT. Marele lor dezavantaj este insa pretul, ele fiind de obicei de cel putin doua ori mai scumpe decit monitoarele CRT.

2.7.4 Dispozitive de stocare/memorare

2.7.4.1 Tehnici de stocare Abilitatea calculatorului de a stoca mari cantităţi de informaţie şi de a le accesa rapid duce la mărirea puterii de procesare. Înmagazinarea informaţiei poate fi împărţită în două categorii principale:

1. Înmagazinarea primară sau accesul imediat cu viteză mare este folosită la stocarea datelor ce sunt în mod constant utilizate de CPU pentru cele mai multe operaţii. înmagazinarea primară este utilizată pentru reţinerea programelor care ghidează (conduc funcţionarea) calculatorul în orice moment. Asemenea sisteme de stocare utilizează tehnologia semiconductoarelor de înaltă viteză, stocarea unei date elementare necesitând un timp mai mic de o milionime de secundă. Cu cât calculatoarele au devenit mai rapide cu atât a devenit mai importantă viteza de procesare. Astfel la calculatoarele foarte rapide a devenit necesară folosirea de memorii semiconductoare rapide numite memorii cache.

2. Înmagazinarea secundară sau auxiliară utilizează ca hardware discurile, benzile magnetice, cartele, etc. Datele sunt înmagazinate pe astfel de dispozitive într-o

BAZELE INFORMATICII

46

formă uşor lizibilă calculatorului (binară) care pot fi accesate cu o viteză rezonabilă sau stocate într-un timp mai îndelungat.

Tehnicile de stocare sunt comparate având în vedere factori ca viteza de regăsire a datelor, costul şi capacitatea înmagazinării. Aceşti factori trebuie avuţi în vedere când se ia în considerare o aplicaţie particulară. Altă însuşire importantă ce trebuie luată în considerare este dacă mediul suportă accesul secvenţial sau direct la informaţie. În cazul accesului secvenţial, dacă o dată trebuie citită, atunci toate datele dinaintea acesteia trebuie citite. Un bun exemplu al accesului secvenţial îl constituie banda magnetică. în cazul accesului direct, data care trebuie citită se face direct fără a citi alte date, cum este cazul discurilor. Dacă trebuie accesate rapid mari cantităţi de date în orice ordine atunci trebuie utilizată metoda accesului direct. Oricum, pentru prelucrarea secvenţială a mari cantităţi de date (cum sunt facturi ordonate alfabetic) se utilizează uşor saccesul secvenţial. înmagazinarea datelor pe mediu cu acces secvenţial cum sunt benzile magnetice este considerabil mai puţin costisitor.

2.7.4.2. Dispozitive de înmagazinare cu acces secvenţial Benzile magnetice sunt cele mai utilizate pentru înmagazinarea datelor care trebuie accesate secvenţial. Principiul este similar celui de la casetele audio, dar hardware-ul folosit la sistemele computerizate mari este mult mai puternic, sofisticat şi scump. Este posibilă stocarea a mii de fişiere ce conţin câte 100 milioane de caractere pe o bandă de 3600 picioare. Având în vedere preţul unei astfel de benzi (aproximativ 30 lire), costul pentru înmagazinarea unui caracter este deosebit de redus. Benzile magnetice folosite sunt de diferite lungimi şi lăţimi, dar cele mai folosite au o lungime de 1/2" şi lungimi de 1200, 1400 sau 3600 picioare. Banda magnetică este confecţionată dintr-un strat de plastic acoperit cu oxid de fier. Oxidul de fier poate fi magnetizat în diferite direcţii. La înregistrare (scriere), un impuls electric este aplicat capului de scriere cauzând un câmp magnetic ce traversează deschizătura capului. Acest câmp duce la magnetizarea în diferite direcţii a oxidului de fier ducînd la scrierea informaţiiei. La citire, capul trece deasupra benzi şi schimbarea direcţiei de magnetizare a benzii induce un curent în bobina capului de citire. înacest mod se stabilesc biţii 0 şi 1 (binari patern). Densitatea înregistrării (numărul de biţi pe inch) diferă, dar media este între 600 şi 7000 biţi/inch.Făcînd o comparaţie cu cartelele perforate care conţin maxim 80 de caractere, un inch conţine echivalentul a 87 de cartele perforate. Capul de citire/scriere este suficient pentru înregistrarea biţilor pe o pistă. În practică, se folosesc 7 sau 9 piste. Un astfel de sistem necesită 3 capete paralele, câte unul pe fiecare pistă. Versiunea cu 3 foloseşte cadrul EBCDIC ce constă din cei 8 biţi cu ajutorul cărora se pot reprezenta cele 256 de caractere şi un bit de paritate. A noua pistă este folosită pentru verificarea parităţii. Viteza de citire/scriere a datelor depinde de mulţi factori, cel mai important fiind viteza benzii considerând că starea, datelor pe o porţiune continuă la o viteză de 120 inch/secundă orată de transfer a datelor de 120x7K, se obţine un transfer de peste 300kbytes/secundă, deci transferul datelor este foarte rapid. Totuşi, în acest calcul nu s-a ţinut cont de timpul mare consumat pentru regăsirea datelor şi de faptul că datele nu sunt înregistrate pe o porţiune continuă. Astfel rata de transfer scade ajungînd la 300KBytes pe secundă la maşinile rapide. Pe 4 o bandă magnetică, datele sunt aranjate în înregistrări şi blocuri. Deşi este posibil din punct de vedere fizic să existe orice lungime de înregistrare, este foarte uzual a avea toate înregistrările de aceeaşi lungime. Aceasta face procesul mult mai

BAZELE INFORMATICII

47

accesibil şi din punct de vedere al softului cât şi al hardului. Banda magnetică suportă ambele tipuri de înregistrări: de lungime variabilă şi de lungime fixă. Între înregistrări există un marcator numit IRG ( Inter Record Gap ). Există foarte puţină risipă de bandă pentru a lăsa loc între înregistrări şi de aceea tahnica de blocare a unui grup de înregistrări se poate face foarte uşor. Principiul metodei echivalează cu posibilitatea de a citi un grup de înregistrări la orice oră. în acest caz marcatorii se află şi ei în interiorul blocului fiind numiţi marcatori de interior(IBGS). Utilizarea blocurilor echivalează cu mai mult spaţiu economisit, iar viteza de citire adatelor este mult mai mare. Când înregistrările sunt blocate astfel înregistrarea se numeşte, iar înregisteările individuale ce compun blocul se numesc înregistrări logice. înregistrările fizice sunt citite de banda maşinii şi sortate ca înregistrări logice de software. Numărul de înregistrări logice dintr-un bloc formează factorul de blocare (bloking factor). În fază finală se obişnuieşte să se includă alt tip de înregistrare numită înregistrare cu etichetă definitorie (laoler label recorol) ce identifică banda şi informaţiile conţinute pe ea. Ar fi ineficientă o căutare pe întreaga bandă a informaţiilor conţinute pe ea, care nu ar ajuta însă la găsirea informaţiilor folosite deoarece nu ne aflăm pe banda potrivită. Deşi viteza de defilare a benzii este foarte mare, există un timp limitat necesar pentru a porni sau a opri banda. IBGS sunt ideale şi foarte potrivite pentru a citi dacă corpul de citire nu citeşte date din fosta sau viitoarea înregistrare fizică în timpul afectat pornirii sau opririi benzii. Maşinile destinate a citi benzile sunt remarcrbile din punctul de vedere al vitezei de citire a mecanismelor ce le compun. Ele se aseamănă cu casetofoanele uzuale la fel cum un Rollce se aseamănă cu o Mini(forjată?). De fapt banda este accelerată şi decelerată atât de rapid încât fără mecamisme sofisticate banda s-ar încurca. Pentru a scăpa de această problemă se folosesc în mod curent două rezervoare de bandă pentru a se evita tensionarea excesivă a benzii. Practic funcţie de viteza de derulare se modifică lungimea benzii din rezervorul de bandă. Nu este convenabil a se modifica datele pe aceeaşi zonă de bandă. Ceea ce se întâmplă în mod normal este faptul că banda este stocată în calculator urmând ca datele modificate să se înregisreze pe altă bandă (bobină) până când înregistrarea ce trebuie modificată este găsită. Toată înregistrerea se reînregistrează pe noua bandă atunci când este găsită, cu corecturile făcute până când următoarea înregistrare ce trebuie modificată este găsită. Procesul continuă în acest mod până când întreaga bandă originală, împreună cu înregistrările editate, este reprodusă pe o nouă bandă. Este mult mai util să se pregăteascăo bandă ce va conţine datele şi apoi întregul proces de citire, editare şi înregistrare noii benzi să fie îndeplinit sub controlul calculatorului. Pentru execuţia eficace trebuie ca datele ce sunt utilizate la editarea benzii originale să fie în originea corectă (de exemplu în ordinea alfabetică a numerelor). în acest fel este necesar parcurgerea o singură dată a benzii pentru a realiza una nouă. Marile companii care au mii de benzi, problema stocării şi identificării se rezolvă prin bibliotecile de benzi. în aceste biblioteci, benzile pot fi catalogate ca benzi master sau originale (ce nu vor fi folosite decât în caz de urgenţă), benzi de lucru folosite în mod uzual şi benzi goale sau şterse.în practică, companiile folosesc trei generaţii de înregistrări numite bunic, tată şi fiu. De obicei, benzile sunt identificate printr-o etichetă plasată pe carcasa benzii, iar protecţia datelor la ştergerea accidentală se face printr-un inel de protecţie care poate fi plasat pe bandă. Cînd acest inel lipseşte banda poate fi citită dar nu şi scrisă. Se pot utiliza casete în locul benzilor, dar datele sunt înregistrate într-o formă diferită de sistemul cu 9 piste, iar rata de transfer a datelor este foarte mică şi posibilitatea de apariţie a erorilor foarte mare. Deşi este posibilă utilizarea unui casetofon audio mult mai sigură este utilizarea unui dispozitiv cartridge(cassette cartridge) încorporat în microcalculator. Rata de transfer a datelor este cea mai ridicată posibilă la benzile de 1\8 inch şi fiabilitatea este foarte bună.

BAZELE INFORMATICII

48

Casetele mici pot stoca între 200 şi 800 de caractere pe inch şi pot stoca între 20000 şi 750000 de caractere la o lungime de 300 picioare. Tape streamer sunt dispozitive speciale care pot fi ataşate unui computer sau unei reţele, utilizate la transferul conţinutului discului Wircheste (hard disk-ul) în doar câteva minute. Benzi de hîrtie şi cartele perforate Mecanismul de stocare a datelor pe benzi perforate utilizează codul ASCII iar pe cartele perforate codul Hollerith. Acest mod de înmagazinare a datelor încă mai este utilizat în unele companii.

2.7.4.3 Dispozitive de înmagazinare secundare cu acces direct magneto electrice Dispozitive precum discurile sunt foarte scumpe în comparaţie cu benzile. Metodele accesului direct au toate avantajele metodelor cu acces secvenţial împreună cu multe altele, fapt ce reduce dezavantajul costului mare. Discurile magnetice Discurile magnetice sunt dispozitive utilizate la accesul informaţiei fără citirea datelor aflate înaintea celor căutate pe disc. Sunt cunoscute ca dispozitive cu acces direct. Mărimea discurilor diferă de la cele mai mari hard disk-uri pachet utilizate pe mainforme şi sistemele mari cu minicalculatoare, la hard disk-urile Winchester folosite pe mini şi microcalculatoare până la Happy disk-uri folosite în diferite formate pe mini şi microcalculatoare. Principiul de scriere/citire este acelaşi pentru toate discurile, diferenţa apărând la capacitate,rata de regăsire şi siguranţa în exploatare. Hard-discurile La majoritatea Pc-urilor acesta este principalul dispozitiv de stocare al informaţiei. Hard-discurile diferă prin tehnologie, interfaţă, viteză şi capacitate, aspecte care sunt legate unul de celălalt. Datorită posibilităţilor de acces aleatoriu la date, unităţile de disk magnetic au intrat în compunerea calculatoarelor cu mult înainte de apariţia Pc-urilor. Pasul cel mare în dezvoltarea unităţilor de disk magnetic a fost făcut de către firma IBM, prin laboratoarele Hursley, aflate în Anglia lângă Winciester. Cercetătorii de la aceste laboratoare au folosit un singur cap pentru scanarea fiecărui inch pătrat de pe suprafaţa hard-discului. Adevărata schimbare a constat în eliminarea contactului între suprafaţă şi cap de scriere citire prin aceasta eliminându-se uzura capetelor şi a discului prin frecare. Capul de scriere citire pluteşte pe o pernă de aer, astfel că el nu atinge suprafaţa discului. Hard-discul este un dispozitiv combinat, având parte electronică şi parte mecanică. El transformă impulsurile electrice ale datelor digitale în câmpuri magnetice permanente. El foloseşte un electromagnet, numit cap de scriere citire, ca să alinieze polarităţile particolelor magnetice de pe discuri. Alte circuite electronice ale sistemului de hard-disc controlează partea mecanică a unităţii şi contribuie la organizarea corespunzătoare a informaţiilor stocate şi la localizarea datelor stocate pe disc. Hard-discurile se rotesc cu o singură viteză, măsurată în rotaţii pe minut (RPM). Această viteză nu se modifică în timpul funcţionării discului, deşi unele discuri, în special cele de la notebook-uri se opresc atunci când nu sunt folosite. Rotaţia constantă este denumită tehnic, înregistrare la viteză unghiulară constantă. Această tehnologie stabileşte viteza de rotaţie a discului la o valoare constantă, astfel încât într-o perioadă dată de timp pe o aceeaşi pistă (cerc concentric), capul de scriere citire parcurge un arc de aceeaşi mărime.

BAZELE INFORMATICII

49

O tehnologie mai eficientă, numită înregistrare cu viteză liniară constantă, modifică viteza de rotaţie a discului în funcţie de distanţa capului de citire scriere faţă de centrul discului, astfel încât într-o perioadă determinată de timp pe sub cap trece un arc de aceeaşi lungime. Atunci când capul de scriere citire se află mai aproape de marginea exterioară a discului, unde circumferinţa este mai mare, viteza de rotaţie mai mică permite înregistrarea unui număr mai mare de informaţii. Hard-discurile moderne folosesc un compromis între înregistrarea cu viteză unghiulară constantă şi înregistrarea cu viteză liniară constantă. Deşi păstrează o viteză de rotaţie constantă, aceste discuri modifică temporizare biţilor individuali în funcţie de distanţa de centrul discului la care sunt scrişi. Prin scurtarea duratei biţilor (măsurată în microsecunde) pe pistele mai lungi ale discului, se poate obţîne o mărime constantă pentru viteza liniară, măsurată pentru fiecare bit. Această tehnică de compromis stă la baza tehnologiei de înregistrarepe zone multiple. Hard-discurile conţin un senzor care monitorizează viteza de rotaţie şi o ajustează dacă diferă de specificaţiile modelului. Discul este acţionat de către motoare servocomandate de curent continuu, care menţin constantă viteza de rotaţie. Hard-discurile actuale au viteza de rotaţie de ordinul a 4500-5400 RPM. Timpul care trece de la lansarea unei comenzi de scriere citire şi până în momentul în care discul se roteşte în poziţîa unghiulară corectă pentru citirea informaţiei se numeşte timp de aşteptare. La o rotaţie de 5400 RPM acesta este 5,6 milisecunde. Pentru un calculator care operează cu factori de mărime de ordinul nanosecundelor aceasta înseamnă foarte mult. Viteza de rotaţie a hard-discurilor influenţează şi viteza cu care pot fi citite continuu datele de pe disc. Viteza cu care informaţiile de pe disc sunt mutate către circuitele electronice de control sau către calculatorul gazdă se numeşte rată de transfer a datelor. Ea se măsoară în megaocteţi pe secundă. Hardiscurile conţin mai multe suprafeţe pe care este memorată informaţia. Suprafeţele se numesc platane şi ambele feţe sunt folosite pentru memorarea informaţiei. Platanele sunt contruite din aluminiu iar suprafeţele trebuie să fie deosebit de netede. Din acest motiv la discurile mai noi suprafeţele sunt construite din sticlă sau matrial ceramic. Platanul este acoperit cu o anumită substanţă magnetică, care pentru o lungă perioadă a fost oxidul de fier, amestecat cu diverşi lianţi şi care adera pe suprafaţa discului. În unităţîle de hard-disc actuale stratul de oxid a fost înlocuit cu pelicula magnetică care este un strat foarte subţire dintr-un metal pur sau dintr-un amestec de metale, lipit mecanic de suprafaţa discului.Grosimea mică a peliculei permite stocarea unui volum mare de informaţie, adică permite o densitate pe suprafaţă mare.. Ele sunt mai dure decât suprafeţele acoperite cu oxid. Acest lucru le face mai puţin predispuse la uzură. Pentru a proteja suprafeţele de diverşi factori de contaminare ca de exemplu fire de păr , particole de praf ele sunt incluse întro incintă protectoare. Această incintă nu este închisă ermetic. Ea comunică cu exteriorul cu un ventil care are rolul de a egaliza presiune internă funcţie de presiunea aerului din exterior. Un filtru împiedică pătrunderea prin ventil a factorilor poluanţi cutoate că schimbul de aer cu exteriorul este foarte mic. Pentru fiecare faţă a unei suprafeţe este necesar câte un cap de scriere citire. Acesta se deplasează la o distanţă de câţiva microni de suprafaţă şi este legat printr-o articulaţie flexibilă la un braţ mai rigid. Sarcina capetelor de scriere citire este crearea şi detectarea impulsurilor magnetice de pe disccorespunzătoare datelor stocate. Capetele de scriere citire sunt de două feluri inductive şi magneto-rezistive. Un cap de scriere inductiv este un electromaagnet format din bobină şi miez. Circuitele electronice ale discului trimit un curent prin bobină, care induce un câmp magnetic în miez. Câmpul magnetic indus modifică orientarea particolelor magnetice aflate pe disc. Operaţia de citire se face invers adică câmpul magnetic al particolelor magnetizează mediul care induce un curent în bobină. Circuitele electonice ale hard-discului

BAZELE INFORMATICII

50

detectează aceste variaţii de tensiune şi le interpretează ca date. Capetele inductive de citire moderne înlocuiesc bobina de sârmă cu un strat subţire de cupru depus ca o peliculă sub formă de bobină. Capetele magneto-rezistive măsoară variaţîa rezistenţei electrice cauzată asupra unor materiale de câmpurile magnetice. Circuitele electrice transmit un curent constant de intensitate mică, printr-un material magneto-rezistiv şi măsoară tensiunea în capul de scriere citire – dacă rezistenţa creşte, tensiunea scade, modificarea este foartee mică, dar poate fi detectată de circuitele electronice de precizie. Acest principiu funcţionează numai pentru operaţiile de citire, de aceea capetele la hard-discurile noi sunt magneto-rezistive îmbinând cele două tehnici. Modelul magneto-inductiv permite operarea la frecvenţe mai mari, ceea ce înseamnă densităţi de stocare şi viteze de oprare mai mari. Fiecare cap de scriere citire scanează discul pentru citirea informaţiilor. Mecanismul care deplasează capul se numeşte mecanism de acţionare, el fiind acţionat de către un motor sau de către un solenoid. Primele hard-discuri foloseau mecanisme de acţionare care foloseau motoare pas cu pas. Motorul pas cu pas este un motor cu curent continuu special care în loc să rotescă îşi incrementează poziţîa cu valori discrete funcţie de circuitele sale de control. Această tehnică nu mai este folosită, datorită limitătrilor care le prezintă din punct de vedere al capacităţîlor de stocare, şi a vitezei de lucru. Tehnicile actuale se bazează pe servomecanisme de acţionare cu bobină şi magnet permanent. O altă tehnică foloseşte un mecanism de acţionare dual care are prevăzute două capete de scriere citire pentru fiecare suprafaţă. Pentru compensarea modificărilor care apar datorită dilatării materialelor, majoritatea discurilor execută periodic operaţia de calibrare termică. Discul deplasează capetele pentru citirea unor piste speciale de calibrare care restabilesc elementele de referinţă pentru poziţionarea capetelor. De fiecare dată când capul scrie sau citeşte el îşi opreşte mişcarea laterală.Cât timp capul staţionează, discul se roteşte. De fiecare dată când discul efectuează o rotaţie completă, capul trasează un cerc completpe suprafaţa acestuia. Acest cerc se numeşte pistă. Biţii de informaţie sunt stocaţi secvenţial Circuitele electronice ale unităţii de disc stabilesc ce porţiune a pistei este citită, pentru un bloc aleatoriu de date. Mecanismul de acţionare blochează capetele în aceeaşi poziţie faţă de centrul discului, e-a lungul unei raze date. O stivă verticală dde date formată din mai multe piste de pe toate suprafeţele având acelaşi număr se numeşte cilindru. Numărul de cilindrii este egal cu numărul de piste de pe fiecare suprafaţă. Fiecare pistă se împarte în arce mai scurte numite sectoare. Sectorul este unitatea de bază pentru cantitatea de informaţii stocate pe disc. Sectoarele pot logice marcate de combinaţii de biţi înregistrate împreună cu datele de pe fiecare pistă sau fizice fiind stabilite de mecanismul discului. Dimensiunea unui sector este de 512 octeţi Numărul de sectoare pe fiecare pistădepinde de modelul discului. La hard-discurile mai vechi numărul de serctoare este acelaşi pe fiecare pistă, dar la cele mai noi acest număr poate fi diferit. Această tehnică se numeşte înregistrare pe zone multiple Pistele şi sectoarele sunt definite magnetic prin combinaţii codificate de biţi înregistrate pe disc.Înainte ca datele să fie scrise pe disc este necesar ca sectoarele să fie marcate pentru ca informaţiile să poată fi exploatate ulterior. Combinaţiile de biţi indică începutul sectorului şi numărul de identificare al acestuia. Informaţiile despre cilindrii, piste şi sectoare sunt stabilite de către un model magnetic numit model servo Cele trei valori – cilindrul, capul şi sectorul – formează adresa fizică a fiecărui sector de pe disc. Unitatea de disc deplasează capetele funcţie de comanda primită. Primele hard-discuri cereau sistemului de operare să identifice fiecare sector prin adresa sa fizică, prin adresa de cilindru, cap sector sau adresare CHS (cylinder-head-sector). Acest mod de adresare limitează discurile la 80-120 Mb şi de aceea acest mod de adresare nu mai este folosit. O altă metodă este translatarea sectoarelor care constă în convertirea adreselor CHS trimise de către sistemul de operare în valori pe care discul poate să le folosească pentru adresarea fizică a sectoarelor. Cea

BAZELE INFORMATICII

51

mai folosită metodă este aceea de adresare a datelor folosind adresarea pe blocuri logice sau LBA (logical block adressing). Conform schemei LBA fiecare sector de pe disc este numerotat de la primul până la ultimul. Adresa care soseşte la disc este numărul de sector care ulterior este transformată de unitatea de disc în CHS. Dischetele

Mediul de stocare pentru dischete este discul subţire, flexibil, închis într-o carcasă protectoare. Discul este de fapt un sandviş format din trei straturi, partea din mijloc fiind un substrat de poliester cu grosimea de aproximativ 3,15 miimi de inci ( mil ), respectiv 80 microni. Straturile exterioare reprezintă mediul de stocare propriu-zis, avînd o grosime de o miime de inci pe fiecare parte a substratului de poliester. Indiferent de tipul substratului, ambele părţi ale acestuia sunt acoperite cu un strat de oxid magnetic şi adeziv. Chiar şi dischetele cu o singură parte ( “single-sided” ) sunt acoperite cu un strat magnetic pe ambele feţe. Deşi toate dischetele tradiţionale au straturi de oxid pe ambele feţe, producătorii oferă uneori dischete cu o singură faţă. Aceasta nu înseamnă că substratul nu este acoperit cu stratul magnetic pe ambele părţi ( deoarece discul s-ar putea îndoi din cauza modificărilor de căldură sau de umiditate ), ci că producătorul nu a testat decît o singură faţă a discului, certificînd stocarea fără erori a datelor numai pe această faţă. Prin convenţie, in cazul dischetelor cu o singură faţă, este folosită numai suprafaţa de jos a discului. Grosimea stratului magnetic de pe substratul discului depinde de tipul dischetei şi de densitatea de stocare. Pentru tipurile de dischete uzuale stratul magnetic măsoară de la 0,035 miimi de inci la 0,1 miimi de inci ( adică de la 0,9 la 2,5 microni ). In general, cu cccît este mai mare densitatea de stocare, cu atît este mai subţire stratul magnetic. De asemenea, particulele individuale sunt mai mici.

Deşi toate dischetele obişnuite folosesc ca mediu magnetic oxidul feric, proiectanţii au creat particule magnetice în conformitate cu densitatea de stocare la care sunt folosite dischetele. In ciuda numelor folosite de diferitele tipuri de dischete, toate unităţile de dischete folosesc înregistrarea MFM, care are ca rezultat înregistrarea cu dublă densitate. Cu alte cuvinte, atît dischetele cu densitate normală, cît şi cele cu densitate mare folosesc densitatea dublă, deşi mulţi producători rezervă acest termen (“ double-density”) pentru dischetele de 5,25 inci cu capacitate mai mică. Unele calclatoare folosesc dischete cu densitate cvadruplă (quard-density), cu capacităţi cuprinse între cele ale dischetelor cu densitate normală şi cele ale dischetelor cu densitate mare (720 KB pe o dischetă de 5,25 inci), dar acest format nu a fost acceptat niciodată pe scară largă. Discurile cu densitate foarte mare (extra-high density), adică dischetele de 2,88 MB, folosesc o nouă tehnologie, numită înregistrare perpendiculară. Pe dischetele convenţinale particulele magnetice sunt aranjate orizontal pe substrat, iar în timpul procesului de înregistrare acestea sunt alineate de-a lungul razelor discului. Particulele magnetice folosite în înregistrarea perpendiculară sunt aranjate vertical pe substrat, astfel încît un capăt al particulelor este orientat către substrat. Un cap de citire/scriere special din unitatea de disc schimbă orientarea verticală a cîmpului magnetic al particulelor magnetice. In plus, discurile cu densitate foarte mare folosesc un mediu de înregistrare cu coercitivitate foarte mare, bazat pe bariu/ferită.

Pentru PC-uri, au fost folosite în principal două tipuri de dischete. Înainte ca dischetele actuale de 3,5 inci să fie acceptate ca standard, piaţa a fost dominată de dischetele de 5,25 inci. Noile PC-uri sunt echipate aproape în exclusivitate cu unităţi de dischete de 3,5 inci. Dischetele mai mari au supravieţuit numai în arhive, pentru fişierele şi programele mai vechi care sunt citite doar ocazional. Pentru creşterea cantităţii de informaţii stocate pe fiecare dischetă şi reducerea numărului de dischete folosite pentru distribuirea aplicaţiilor, mulţi furnizori de softwarw au început să folosească formatul DMF(Distribution Media Format) al firmei Microsoft. Această variantă a

BAZELE INFORMATICII

52

modelului de înregistrare cu densitate mare (high-density) permite stocarea a 1.720.320 octeţi pe o dischetă standard de 3,5 inci cu densitate mare, în loc de 1.474.560 octeţi (nominal 1,44 MB). Formatul DMF este diferit faţă de standardul DOS prin faptul că foloseşte 21 de sectoare pe pistă, în loc de 18. Formatul DMF face să încapă mai multe sectoare pe fiecare pistă, prin reducerea spaţiului dintre sectoare la nouă octeţi. Cu componentele proprii, sistemul de operare DOS nu poate citi dischetele DMF. Ca urmare, formatul DMF este folosit numai atunci cînd sunt necesare mai multe dischete pentru instalarea unui produs. Prima dischetă din pachetul de instalare - numită de obicei dischetă de instalare (setup disk) - încarcă programul care reprogramează controllerul de dischete pentru citirea formatului DMF.

IBM a dezvoltat propriul format cu capacitate sporită pentru distribuirea programelor OS/2, numit XDF. Deşi foloseşte multe dintre principiile de creştere a capacităţii ale formatului DMF, formatul XDF este diferit şi incomparabil cu formatul DMF. Ca şi în cazul dischetelorDMF, programul de instalare care foloseşte dischete XDF reprogramează controllerul de dischete pentru citirea acestui format.

Dischete de 3,5 inci Carcasa dischetei de 3,5 inci măsoară 3,7 inci (94 milimetri) în lungime şi doar puţin

peste 3,5 inci (9o milimetri) în lăţime. Discurile au o grosime cu puţin mai mare de o optime de inci (3,3 milimetri) şi o greutate aprximativă de 22 grame. In ciuda numelui, discul magnetic din interior nu măsoară decît 3,4 inci (86 milimetri nominal) în diametru. In ciuda rolului protector al carcasei, mediul magnetic trebuie protejat de atingerea cu aceasta. O foaie subţire de material textil neţesut, asemănător cu prosoapele de hîrtie, căptuşeşte carcasa, protejînd discul magnetic. Firele acestui material textil au rolul de suport şi colectează praful. Contactul uşor cu stratul de căptuşeală permite alunecarea mediului aproape fără frecare. In acelaşi timp, materialul textil adună praful şi alte particule de pe suprafaţa mediului, astfel încît acesta să nu zgîrie capetele de citite/scriere ale unităţii de dischete. Discheta de 3,5 inci include o clapetă de protecţie la scriere care vă permite să transformaţi orice dischetă într-un mediu cu acces numai pentru citire. Atunci cînd clapeta acoperă orificiul, puteţi să scrieţi, să citiţi şi să formataţi discheta. Dacă schimbaţi poziţia clapetei astfel încît orificiul să fie deschis, un dispozitiv din interiorul unităţii împiedică scrierea pe dischetă. Puteţi să deplasaţi oricînd clapeta înapoi, astfel încît discheta să poată fi folosită din nou pentru scriere. Pentru dischetele de 3,5 inci sunt folosite patru formate, dintre care trei sunt acceptate de PC-uri. (PC-urile nu acceptă dischetele de 3,5 inci cu o singură faţă.). Unitatea de disc şi sistemul de operare se ajustează automat la formatul dischetelor pe care încercaţi să le citiţi, cu condiţia ca unitatea de dischete să poată citi formatul respectiv. Toate unităţile de dischete cu capacităţi mai mari pot citi formate cu capacităţi mai mici. Caracteristicile

dischetelor de 3,5 inci Capacitate Unitate de măsură 360 KB 720 KB 1,44 MB 2,88 MB

Feţe Număr 1 2 2 2 Piste Număr 80 80 80 80

Sectoare pe pistă

Număr 9 9 18 36

Dimensiunea sectoarelor

Biţi 512 512 512 512

Viteza de rotaţie

RPM 300 300 300 300

Rata de transfer a datelor

Kbps 500 500 500 1000

BAZELE INFORMATICII

53

Densitatea biţilor (max)

BPI 8717 8717 17.434 17.434

Densitatea pistelor

TPI 135 135 135 135

Coercitivitate oerstezi 650 650 720 1200

Unitatile de dischete În comparaţie cu alte elemente pentru calculatoare, unităţile de dischete sunt

echipamente simple. Componentele principale sunt un motor obişnuit care roteşte discul şi un motor pas cu pas care acţionează o bandă metalică pentru poziţionarea capetelor de citire/scriere, formînd un ansamblu numit mecanism de acţionare a capetelor (head actuator). Unitatea este prevăzută cu un mecanism manual pentru coborîrea unui butuc care centrează şi blochează discul în poziţia corectă şi pentru coborîrea capetelor de citire/scriere pe suprafaţa discului. Cu excepţia unităţilor cu o singură faţă ale PC-urilor originale, toate unităţile de dischete folosesc două capete de citire/scriere, care prind la mijloc discul şi citesc sau scriu date pe oricare dintre cele două feţe ale mediului. Pistele de pe cele două feţe ale discului sunt intercalate, astfel încît capetele nu sunt perfect aliniate. Ca să-şi atingă scopurile pentru care au fost proiectate, toate mecanismele unităţilor de dischete trebuie să poată îndeplini o serie de operaţii elementare. Trebuie să rotească discurile cu o viteză uniformă. De asemenea, trebuie să deplaseze capetele de citire/scriere cu o precizie suficientă pentru localizarea oricărei piste de date. Sistemul de poziţionare cu buclă deschisă a capetelor trebuie să aibă un punct de pornire cunoscut, pe care să îl poată localiza cu precizie.Toate circuitele electronice montate pe una sau mai multe plăci ataşate unităţii de dischete au rolul de a controla aceste operaţii simple. Un sistem servo menţine constantă viteza de rotaţie corectă. De obicei, un senzor optic cireşte modelul stroboscopic de puncte negre inscripţionate pe fond alb pe ansamblul de antrenare. Circuitele electronice numără punctele care trec prin dreptul senzorului într-o perioadă dată de timp ca să determine viteza de rotire a discului şi fac ajustările necesare. Alte unităţi folosesc senzori asemănători bazaţi pe magnetism, dar principiul de funcţionare este acelaşi - numărarea impulsurilor magnetice într-o perioadă dată de timp pentru determinarea vitezei de rotire a discului. Alte circuite electronice controlează poziţia radială a ansamblului de capete pe disc. Motorul pas cu pas care deplasează capetele de citire/scriere reacţionează la impulsurile de tensiune prin deplasarea cu unul sau mai mulţi paşi discreţi (de aici numele destul de descriptiv al acestui tip de motor). Semnalele trimise de controllerul de dischete din calculator precizează unităţii pista de pe disc pe care trebuie deplasate capetele. Circuitele electronice ale unităţii trimit motorului pas cu pas numărul corespunzător de impulsuri pentru deplasarea capetelor de citere/scriere pe pista respectivă.

Tehnologiile de 100 mb Iomega Zipdisk Primul produs de acest tip apărut pe piaţă a fost ZipDisk, dezvoltat de Iomega

Corporation. Deşi, iniţial, a fost creat ca un sistem de proprietar, Iomega a autorizat şi alte companii pentru producerea sistemelor Zip. Atît unităţile de disc, cît şi mediile, sunt disponibile în prezent din mai multe surse. Aşa cum vă aşteptaţi, dischetele Zip pot fi considerate o dezvoltare a tehnologiei Floptical, dar Iomega a obţinut pentru dischetele Zip viteze şi capacităţi care ţin mai degrabă de domeniul hard-discurilor. Mediul Zip foloseşte o pistă servo citită optic pentru poziţionarea repetabilă a capului de citire/scriere cu un increment destul de mic, pentru a permite stocarea unei cantităţi de 100 MB pe un singur cartuş. De fapt, fiecare cartuş stochează 100.431.872 de octeţi, adică 95,8 MB. Aceeaşi unitate ZipDisk poate lucra şi cu dischete cu capacitatea nominală de 25 MB, care de fapt stochează 25.107.968 de octeţi. Unităţile ZipDisk citesc numai dischete ZipDisk. Sunt disponibile produse care folosesc una dintre interfeţele IDE, SCSI. Generaţia curentă de

BAZELE INFORMATICII

54

unităţi operează numai cu unităţi slave sau cu numere de identificare care nu permit iniţializarea PC-ului. Interfaţa folosită afectează drastic performanţele. Unităţile de disc SCSI pot transfera datele cam de trei ori mai repede decît modelele conectate la interfaţa paralelă. În orice caz, transferul datelor este limitat de viteza cu care este citit discul - 1,4 megaocteţi pe secundă. În locul unui dispozitiv mecanic de protecţie la scriere, dischetele ZipDisks sunt protejate electronic. Sistemul Iomega oferă ca parte a produselor software ZipTools trei moduri de protecţie cu parole opţionale care limitează accesul. Cele trei moduri includ protecţia convenţională la scriere, care împiedică modificarea accidentală a datelor de pe disc; protecţia la citire/scriere, care impune introducerea unei parole înainte de a permite accesul la disc şi modul neprotejat pînă la scoaterea din unitate (unprotect until eject), care vă permite să folosiţi datele de pe disc, dar protejează discul în momentul scoaterii acestuia din unitate. Acelaşi software folosit pentru introducerea parolei este necesar pentru ştergerea acesteia. Parolele nu pot fi recuperate - nici chiar de Iomega. 2.7.4.4 Discuri optice

În afară de tehnologia de stocare a datelor pe suport magnetic o altă tehnologie câştigă tot mai mult teren în ultima perioadă de timp. Este vorba despre tehnologia bazată pe medii optice, care asigură integritatea datelor şi promite capacităţi nemaiîntâlnite la mediile magnetice. În prezent în lumea calculatoarelor PC există două tehnologii de stocare optică, fiecare având caracteristici diferite şi domenii de aplicare oarecum diferite: tehnologiiile bazate pe CD-ROM şi cele magneto optice (MO). Până de curând, un CD-ROM era un mediu "read only" (se putea doar citi); în prezent au fost produse unităţi speciale care permit ca datele să fie scrise o dată şi citite de mai multe ori. Tehnologia MO permite ca datele să fie atât scrise cât şi citite de mai multe ori. Funcţionarea tuturor echipamentelor de stocare optică se bazează pe utilizarea laserului. Laserul este un fascicol de lumină foarte concentrat şi controlat strict, care aparţine spectrului vizibil sau infraroşu. în funcţie de tipul de tehnologie utilizat, acest fascicol laser poate fi folosit pentru a înregistra date pe un suport optic special, pentru a realiza înregistrări magnetice obişnuite pe un material special magneto-optic sau pentru a citi date deja înregistrate. Tehnologia laser utilizată este similară celei folosite la CD-urile audio. De fapt multe discuri optice pentru calculatoare pot fi folosite pentru a "reda" date sau muzică în funcţie de softul pe care-l folosiţi. Când informaţia este înregistrată pe un mediu optic, fascicolul laser arde fiecare locaţie care conţine valoarea "1" logic şi lasă liberă fiecare locaţie care conţine "0" logic. Laserul este controlat de circuite electronice care convertesc datele din calculator în instrucţiuni corespunzătoare de activare sau nu, a operaţiei de ardere şi comunică mecanismului de poziţionare a laserului unde să stocheze datele pe disc. în general, în interiorul unităţii de CD este produs un fascicol laser cu internsitate scăzută, doar cât este necesar pentru citirea cavităţilor arse de pe disc sau pentru a poziţiona precis capul de scriere/citire în timpul înregistrărilor magnetice obişnuite. în majoritatea cazurilor, rezultatul este un disc rigid asemănător CD-urilor audio, care conţine 600 M sau chiar mai mult de date. Cele mai importante avantaje ale tehnologiei optice sunt capacitatea mare de stocare şi păstrarea integrităţii datelor. Integritatea datelor este asigurată de faptul că o mare parte din spaţiul lor de stocare este dedicat detectării şi corectării erorilor, precum şi faptului că între suprafaţa discului şi capul de scriere citire este o distanţă de câţiva milimetrii. La dispozitivele de stocare magnetică această distanţă este de 2000 de ori mai mică astfel încât orice particulă de praf sau fum sau o fisură căt de mică a suportului magnetic poate deteriora capul de scriere/citire. Totodată datele de pe un CD sunt izolate de mediu printr-un strat protector de material plastic.

BAZELE INFORMATICII

55

Atunci când laserul parcurge discul pentru a citii datele, el nu citeşte suprafaţa discului care poate avea mici zgârieturi lucru controlat prin dispozitivele electronice. Dezavantajele tehnologiei optice sunt minore şi se referă în special la preţul mai ridicat al CD-urilor şi al unităţilor de CD. De asemenea viteza de acces este mai mare decât în cazul hard discurilor. Tehnologia CD-ROM este cea mai utilizată tehnologie optică folosită la calculatoarele personale. Discul CD este rigid, are o grosime de 1,2 mm şi un diametru de 120 mm (4,7 inch), iar în centrul lui se află un orificiu cu diametrul de 15 mm, care este destinat mecanismului de antrenare. Datele sunt inscripţionate prin arderea unor cavităţi pe suprafaţa de înregistrare, cu ajutorul unui laser poziţionat cu precizie. Fiecare cavitate are o adâncime de 0,12 micrometri şi un diametru de circa 0,6 micrometri. Pistele de pe un CD sunt distanţate la 1,6 micrometri ceea ce duce la o densitate de 16000 de piste pe inci (tpi-tracks per inch) spre deosebire de o dischetă unde tpi=96 sau de un hard disc obişnuit unde tpi-ul are valori de ordinul sutelor. Datele sunt înscrise pornind de la partea inferioară spre partea superioară a CD-ului. Organizarea datelor este asemănătoare cu cea de pe suporţii magnetici: piste şi sectoare. Fiecre sector este format din 2.048 de octeţi de date încadraţi de informaţia de corecţie a erorilor. Datele originale le sunt adăugate informaţii de corecţie a erorilor înainte de a fi scrise pe discul optic. împreună cu circuitele electronice din cititorul CD-ROM, acest cod de corecţie a erorilor permite refacerea datelor corect, chiar dacă suprafaţa discului este deteriorată. La începutul fiecărui sector sunt 16 octeţi de cod de eroare şi alţi 288 la finalul sectorului. Tehnologia pentru CD-ROM înregistrabile este folosită în principal pentru a arhiva şi a crea copii de siguranţă în sistemele de calcul mari şi mai puţin pentru distribuţia softului. CD-ROM-urile înregistrabile lucrează exact cum arată şi numele lor: o sursă laser este utilizată pentru a arde informaţiile pe disc la fel cum procedează cu un cip de memorie ROM sau cu datele de pe CD-ROM. După ce datele sunt înscrise în acest mod, ele nu mai pot fi modificate. Pot fi citite de un număr infinit de ori ,pot fi rescrise informaţii într-o altă zonă disc disponibilă, dar nu pot fi modificate datele deja scrise. Unităţile de CD-uri înregistrabile folosesc unităţi de 5.25 inci cu capacitatea de memorare de aproximativ 600 M şi sunt scrise numai pe o faţă. Ca şi în cazul altor tehnologii optice preţul este un inconvenient privind răspândirea acestora pe cât mai multe sisteme PC. Cercetările actuale privind tehnologiile optice sunt orientate în special în direcţia creşteri capactăţilor de stocare prin memorarea datelor în medii optice superdense.

2.8 Hardware-ul Calculatorului de tip PC Placa de baza Este componenta hardware care asigurã interconectarea funcţionalã (împreunã cu sistemul de operare) şi fizicã dintre toate componentele a unui sistem. de calcul.

BAZELE INFORMATICII

56

Structura a. Conectori (asigurã interfaţa între 2 medii) – sloturi, socketuri, mufe, porturi - slot – sloturi expansionale (PCI, PCI Express, ISA, VL (VESA Local-Bus), AGP, CNR, AMR); slot pentru procesoare (Slot A (AMD), Slot 1 (intel)) - socket b. Magistrale – colecţie de fire prin care sunt trimise date de la o componenta la alta; magistrala este de doua tipuri : magistrala de adresa si magistrala de date (magistrala de date transfera datele concrete, pe când magistrala de adrese specifica locul unde se duc datele) - conectarea procesorului cu placa de bazã; - magistrala de adrese din memoria interna si externa; - magistrala de date; - magistrala de conectare altor componente; - lãţimea bus-ului poate fi de 8 biţi, 16 biţi, 32 biţi si 64 biţi; lãţimea bus-ului determinã cantitatea de date transmisã. c. Ceas - componenta hard care genereazã un numãr de impulsuri într-o perioadã de timp. Un impuls generat de ceas se numeşte tact. La un tact se efectueazã o operaţie elementarã. d. zonã tampon de memorie (cache) (L1, L2, L3) – este un mecanism special de stocare cu viteza mare. e. Chipset - este componenta de comandã şi de control a plãcii de bazã. Prin el se instituie un sistem de întreruperi. IRQ 0 este rezervat pentru. crash. - Southbridge – chip-ul ce controleazã toate funcţiile de intrare/ieşire ale computerului (USB, audio, port serial, BIOS-ul, ISA, canalele IDE) mai puţin memoria, sloturile PCI si AGP-ul. - Northbridge – chip sau chip-uri ce controleazã funcţiile plãcii de baza; ea conecteazã procesorul cu memoria; northbridge-ul comunica prin FSB cu procesorul. f. BIOS (Basic Input Output System) - este o componentã hard de memorie, în care se gãseşte un modul program ce asigurã o conexiune minimalã cu suporţi de memorie externã. Acest program cautã pe suporţi de memorie externã sistemului. de operare şi dacã-l gãseşte îl lanseazã în execuţie. La pornirea calc. se preia conţinutul din BIOS şi din CMOS în memoria externã ca un program care se pregãteşte a fi executat şi se lanseazã în execuţie. Acum este de tip Flash, adicã poate fi rescris de cãtre utilizator (upgrade in cazul unor noi versiuni de BIOS, corectarea greşelilor precedente, suport pentru componente noi).

BAZELE INFORMATICII

57

g. CMOS (Complementary Metal Oxide Semiconductor) - este o componentã hard de memorie întreţinutã de o baterie. În aceastã memorie se pãstreazã date personale despre caracterul de folosire a calculatorului: parola de intrare, configuraţia de bazã; semiconductoarele CMOS folosesc circuitele : NMOS (polaritate negativa) si PMOS (polaritate pozitiva) Microprocesorul (CPU – central processing unit sau Unitatea centrala de procesare) Este componenta hardware ce poate decodifica, interpreta şi în cazul în care le recunoaşte, executa instrucţiuni cuprinse în fluxul de date ce îi este destinat. Este singura componentã care poate recunoaşte şi executa instrucţiunile din programe.

Structura a. ALU (Arithmetic Logic Unit) – este componenta hardware a computerului (mai nou inclusa in procesor) ce realizeazã toate operaţiile aritmetice si logice. b. Register (registre) – este zona speciala de stocare la viteze mari din procesor; toate datele trebuiesc reprezentate in registre înainte de a fi procesate. c. FSB (front side bus) – magistrala ce conecteazã procesorul de memoria fizica. d. Ceas – viteza cu care procesorul executa instrucţiuni; vitezele sunt exprimate in megahertzi (MHz) sau mai nou gigahertzi (GHz) Configuraţia unui PC compatibil IBM Caracteristici 1. Microprocesoarele au anumite caracteristici care le conferã performanta: - viteza de lucru, data de viteza ceasului; - capacitatea de memorie pe care o poate aloca la un moment dat; - setul de instrucţiuni pe care le poate executa; - capacitatea regiştrilor de lucru; - tipul construcţiei. 2. Mãrimea cuvântului (capacitatea de memorie direct adresabilã:16 biţi, 32 biţi, 64 biţi). 3. Setul de instrucţiuni predefinite. Microprocesoarele au doua tipuri logice funcţionale 1. CISC (implementeazã peste 400 de instrucţiuni care se descompun în microinstrucţiuni). 2. RISC (cât mai puţine instrucţiuni dar în acest fel se optimizeazã funcţia pentru. cea mai rapidã execuţie) este 50% - 75% mai rapid decât CISC. În sistemele RISC sunt posibile şi prelucrarea paralelã a mai multor operaţii. Hard Disk-ul Hard disk-ul este singura parte mecanica, esenţiale pentru funcţionare care, la ora actuala, mai face parte dintr-un calculator modern. Din aceasta cauza, ea este si cea mai înceata – in comparaţie cu restul componentelor PC-ului (desigur, excludem floppy-ul si unitatea CD-

BAZELE INFORMATICII

58

ROM, care nu se folosesc continuu). In interiorul cutiei unui hard disk se gãsesc unul sau mai multe discuri (platane) de aluminiu, un motor si un sistem de magneţi si electromagneţi, toate controlate de un mic procesor, si închise aproape ermetic intr-un mediu cu o puritate foarte mare. Hard disk-urile IDE moderne au evoluat din discurile care dotau primele IBM PC XT. Interfaţa IDE (Integrated Drive Electronics) a început sa fie

folosita pe scara larga in sistemele personale pe la începutul anilor ’90. Aceasta oferea o interfaţa intre disc, BIOS si sistemul de operare prin intermediul a trei parametri – CHS – Cylinders (cilindri), Heads (capete), Sectors (sectoare). evoluat in EIDE (Extended IDE), care avea o noua metoda de a adresa discul, numita LBA (Logical Block Addressing), adicã fiecãrui sector distribuindu-se cate un numãr intre 0 si 224, lãsând controlerul sa converteascã aceasta adresa in formatul Heads, Sectors si Cylinders. Pe lângã alte imbunãtãţiri aceasta interfaţa suporta si alte unitãţi (CD-ROM, DVD etc.) si interfaţa a fost redenumitã ATAPI. Ajungându-se la momentul in care aceasta interfaţa a devenit prea înceatã pentru ratele de transfer de care era nevoie, i s-a adus noi modificãri. Astfel au apãrut UDMA 33, UDMA 66, UDMA 100, UDMA 133 (se foloseşte si UltraATA in loc de UDMA sau UltraDMA), cu ratele de transfer de maxim 33, 66, 100 si 133MB/s. Standardul RAID (Redundant Array of Inexpensive Disks) a apãrut in anul 1988, ca si consecinţã a nevoii de rate de transfer mai mari si a nevoii de siguranţa. Dezvoltarea acestuia a fost strâns legata de interfaţa SCSI, datorita modului sau de funcţionare si numãrului mare de device-uri care se pot ataşa in acelaşi timp. Standardul prezintã cinci nivele RAID, in care doua sau mai multe hard disk-uri sunt „unite” logic de controler pentru a crea un singur disc, cu performante si securitate crescute. Standardul SCSI (Small Computer System Interface) este o interfaţa paralelã folositã de computerele Apple Macintosh, PC-uri si multe sisteme UNIX pentru ataşarea de periferice. Interfaţa SCSI este folosita cel mai des de computerele Macintosh ce vin cu un port pentru conectarea de hard disk-uri sau imprimante. Aceste interfeţe oferã o viteza de transfer a datelor mai mare (pana la 80 MB/s). Pe un port SCSI se pot ataşa mai multe componente. Unitãţile de intrare, cum ar fi tastatura, mouse, scanner, joystick, camera digitala, light pen, touch panel etc., permit celui ce opereazã computerul (user-ul) sa comunice cu acesta. Unitãţile de ieşire sunt acele unitãţi cu ajutorul cãrora computerul comunica utilizatorului rezultatele procesãrii sale: monitoare, imprimante, boxe, proiectoare etc. Unitãţile de intrare/ieşire sunt acele unitãţi care pot prelua date sau informaţii si in acelaşi timp pot transmite date sau informaţii: modem, plãcile de sunet sau imagine etc. Memoria interna (RAM=random acces memory si ROM=read only memory). Memoria RAM este acea memorie care se şterge la închiderea sistemului de calcul. Ea poate fi de mai multe feluri: FPM-RAM (fast page mode), EDO-RAM (extended data output), SD-RAM (syncronous dynamic), RD-RAM, DD-RAM si altele. Un important mod de a le deosebi este prin viteza lor de a accesa datele. Fata de RAM, ROM este memoria care poate fi doar citita nu si alterata, si nu poate fi ştearsa. Memoria externa este cea care pãstreazã datele si informaţiile chiar dupã închiderea calculatorului si poate fi transportata. Aceasta poate fi stocata pe hard disk, floppy disk, CD-ROM, benzi magnetice etc. DVD-ul

BAZELE INFORMATICII

59

DVD înseamnã Digital Versatile Disc sau Digital Video Disc si reprezintã un tip de tehnologie pentru disk-uri optice asemãnãtoare cu ale CD-ROM-ului. Capacitatea minima a DVDului este de 4,7 GB, îndeajuns pentru un film. DVD-urile sunt folosite de obicei ca medii de stocare pentru reprezentãri digitale ale filmelor sau a altor reprezentãri multimedia ce combina sunetul cu imaginea. Un DVD suporta capacitãţi de la 4,7 GB pana la 17GB si rate de acces de la 600KBps pana la 13MBps. Una din funcţiile unui DVD este ca suporta si tehnologii vechi, însemnând cã pot reda şi tehnologii CD-ROM vechi, CD-I si Video CD, cat si noile DVD-ROM-uri. Noile playere DVD pot sa citeascã si CD-R. DVD-ul foloseşte tehnologia MPEG-2 pentru comprimare video. Când tehnologia DVD a apãrut în casele oamenilor, deţinãtorii unui DVD player introduceau DVD-ul in unitate pentru a se uita la film – aceasta fiind o metoda noua decât cea a vechilor VCR (video cassette recorder). Dintre atâtea formate de DVD (DVD+R, DVD+RW, DVD-RAM, DVD-R, DVD-RW, DVD-ROM), cum ştiu utilizatorii care format de DVD este compatibil cu cel de pe sistemul lor si de sunt atât de multe formate de DVD? In cele urmeazã se va discuta despre diferitele tipuri de DVD-uri, diferentele si incompatibilitãţii dintre acestea. DVD-ROM DVD-ROM a fost primul standard DVD ce a ieşit pe piaţã şi a fost un format read-only. La început au fost folosite pentru filme (ce ofereau o calitate superioara casetelor video) si jocuri pentru PC, aceste disk-uri fiind recunoscute de toate unitãţile de DVD. DVD+R si DVD+RW DVD+R si DVD+RW sunt formate suportate de Philips, Sony, Hewlett-Packard, Dell, Ricoh, Yamaha si alţii. DVD+R este un format de DVD înregistrabil similar cu CDR. Un DVD+R poate fi înregistrat o singura data, iar ceea ce a fost scris devine permanent. DVD+RW este un format similar cu CD-RW. Datele de pe un DVD+RW pot fi şterse si rescrise de multe ori, fãrã a strica discul. DVD-urile create de un DVD+R/+RW pot fi citite de majoritatea playerelor comerciale de DVD. DVD-R, DVD-RW şi DVD-RAM Acestea sunt formate suportate de Panasonic, Toshiba, Apple Computer, Hitachi, NEC, Pioneer, Samsung şi Sharp. DVD-R este un format DVD înregistrabil similar cu CD-R si DVD+R. Exista doua standarde pentru DVD-R : DVD-RG pentru uz general si DVD-RA pentru formate video ale DVD-urilor si care nu sunt disponibile publicului. DVD-RW este un format similar cu CD-RW si DVD+RW. Discurile DVD-RAM pot fi înregistrate si şterse in mod repetat, dar sunt compatibile doar cu unitãţi fabricate de companii care suporta formatul DVD-RAM. DVD-Video Este un format video pentru filme de lung metraj pe suport digital. Un numãr redus de producãtori au început sã vândã playere DVD-video, care se pot conecta la un televizor precum un video. Spre deosebire de DVD-ROM-uri, formatul video digital include o tehnologie “Content Scrambling System”, prin care utilizatorilor le este interzisã copierea DVD-urilor. Asta înseamnã ca playerele DVD-ROM de astãzi nu pot reda formatul DVD-Video fãrã un upgrade de software sau de hardware pentru de decoda discul criptat Unitatea de DVD

BAZELE INFORMATICII

60

Spre deosebire de unitãţile CD-ROM, cãrora le-au trebuit ani pentru a ajunge la viteze de 2x, 3x şi viteze mai mari, DVD-ROM-uri rapide au apãrut chiar din primul an. Un DVD-ROM cu o vitezã de 1x are o ratã de transfer de 1,321 MB/s. Rata de transfer a unui DVD-ROM la 1x este aproximativ echivalenta cu cea a unui CD-ROM de 9x (un CD-ROM de 1x are o rata de transfer de 150KB/s sau 0,146MB/s). Rata de rotaţie a DVD-ului este mai mare de aproape 3 ori decât cea a CD-ului, dar multe DVD-ROM-uri cresc rata de rotaţie când citesc un CD-ROM, astfel atingând performante de 12 ori mai mari. O unitate DVD de “16x/40x” citeşte un DVD la 16x sau un CD la 40x. mica decât cea maxima. mari apar probleme de instabilitate si alţi factori fizici. Acestea sunt formate suportate de Panasonic, Toshiba, Apple Computer, Hitachi, NEC, Pioneer, Samsung şi Sharp. DVD-R este un format DVD înregistrabil similar cu CD-R si DVD+R. Exista doua standarde pentru DVD-R : DVD-RG pentru uz general si DVD-RA pentru formate video ale DVD-urilor si care nu sunt disponibile publicului. DVD-RW este un format similar cu CD-RW si DVD+RW. Discurile DVD-RAM pot fi înregistrate si şterse in mod repetat, dar sunt compatibile doar cu unitãţi fabricate de Este un format video pentru filme de lung metraj pe suport digital. Un numãr redus de producãtori au început sã vândã playere DVD-video, care se pot conecta la un televizor precum un video. Spre deosebire de DVD-ROM-uri, formatul video digital include o tehnologie “Content Scrambling System”, prin care utilizatorilor le este interzisã copierea DVD-urilor. Asta înseamnã ca playerele DVD-ROM de astãzi nu pot reda formatul DVD-Video fãrã un upgrade de software sau de hardware pentru de decoda Spre deosebire de unitãţile CD-ROM, cãrora le-au trebuit ani pentru a ajunge la viteze de 2x, 3x şi viteze mai mari, DVD-ROM-uri rapide au apãrut chiar din primul an. Un DVD-ROM cu o vitezã de 1x are o ratã de transfer de 1,321 MB/s. Rata de transfer a unui DVD-ROM la 1x este aproximativ echivalenta cu cea a unui CD-ROM de 9x (un CD-ROM de 1x are o rata de transfer de 150KB/s sau 0,146MB/s). Rata de rotaţie a DVD-ului este mai mare de aproape 3 ori decât cea a CD-ului, dar multe DVD-ROM-uri cresc rata de rotaţie când citesc un CD-ROM, astfel atingând performante de 12 ori mai mari. O unitate DVD de “16x/40x” citeşte un DVD la 16x sau Unitãţile DVD-ROM au viteze de 1x, 2x, 4x, 4.8x, 5x, 6x, 8x,10x si 16x, deşi in mod normal nu ating rata de transfer maxima. “Maximul” in cazul DVD-urilor si al Cdurilor înseamnã ca viteza maxima se aplica atunci când se citesc informaţii de pe extremitãţile discului, care se învârte mai repede astfel rata de citire normala este mai mica decât cea maxima. Multe DVD-ROM-uri de 1x au un timp de cãutare de 85-200 ms si un timp de acces de 90-250 ms. Noile unitãţi au timpul de cãutare de 45 ms. De asemenea DVDurile înregistrabile si-au mãrit vitezele de scriere, astfel vitezele de 16x fiind accesibile din 2004. Se pare ca viteza de 16x este cea mai mare pentru DVD, deoarece la viteze mai mari apar probleme de instabilitate si alţi factori fizici. Un exemplu de configurare a unui calculator este prezentat în figură

BAZELE INFORMATICII

61

VII BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Sorin Borza,Bazele Informaticii Ed., Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu 2000, pp 7- 66;

2. Baruch, Zoltan Francisc, Arhitectura Calculatoarelor Editura TODESCO, Cluj-Napoca, 2000 pp 46 - 256

3. Boboila C.: Arhitecturi, echipamente de calcul si sisteme de operare, Ed. Universitaria, Craiova, 2002, capitol 3 si 4

Timp de studiu 3h, cate 1h/zi

VIII. Întrebări recapitulative 1. Care sunt principalele parţi componente ale unui calculator?; ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 2. Care sunt ciclurile unei microinstrucţiuni? Descrieţi-le; ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 3. Cum este alcătuită memoria RAM şi cum funcţionează? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 4. Cum este construit din punct de vedere fizic un harddisk? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 5. Care sunt principalele dispozitive de intrare? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 6. Care sunt principalele dispozitive de ieşire? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 7. Ce este microprocesorul şi placa de bază? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 8. Ce sunt dispozitivele de stocare optice şi cum funcţionează? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

4. APLICATIA PRACTICA PENTRU ACASA. ÎNTREBĂRI TIP GRILĂ CU RĂSPUNSURI.

Răspunsul corect este subliniat cu galben 1. Un octet al memoriei calculatorului este alcătuit din:

A) Un bit de memorie; B) 8 biţi de memorie; C) Poate conţine 1 caracter de informaţie; D) 9 biţi de memorie; E) Toate răspunsurile cu excepţia lui A) sunt corecte.

2. Biţii unui cuvînt (2 octeţi) de memorie sunt numerotaţi:

A) De la 1 la 16 pornind de la dreapta la stânga; B) De la 1 la 16 pornind de la stânga spre dreapta; C) De la 0 la 15 pornind de la dreapta la stânga; D) De la 0 la 15 pornind de la stânga spre dreapta. E) Nici un răspuns nu e corect.

BAZELE INFORMATICII

62

3. Un kilooctet sau kilobyte conţine: A) 1000 octeţi; B) 512 octeţi; C) 1024 octeţi; D) 256 octeţi; E) Nici un răspuns de mai sus nu este corect.

4. Un nibble este alcătuit din:

A) 8 biţi; B) 16 biţi; C) 4 biţi; D) 32 biţi; E) 512 biţi.

5. Dispozitivele de intrare nu includ:

A) Banda magnetică; B) Discheta; C) Tastatura; D) CPU (unitatea centrală); E) Toate răspunsurile de mai sus sunt corecte.

6. Dispozitivele de ieşire nu includ:

A) Imprimanta; B) Tastatura; C) CPU (unitatea centrală); D) Dischetele; E) Răspunsurile B) şi C) sunt corecte.

7. CPU este:

A) Un acronim pentru unitatea de calcul a memoriei; B) O zonă de memorie pe dischetă; C) Unitatea centrală de prelucrare a unui program BASIC; D) Toate răspunsurile de mai sus sunt corecte; E) Nici un răspuns corect.

8. In tabela codurilor ASCII, literele mari (majusculele):

A) Au coduri mai mici decât literele mici; B) Au coduri mai mari decât literele mici; C) Au aceleaşi coduri cu literele mici; D) Au coduri diferite de literele mici; E) Răspunsuri corecte A) şi D).

9. Codurile ASCII pentru literele 'A' şi 'Z' sunt:

A) Negative; B) Întregi; C) Utilizate automat de calculator pentru a compara litere; D) Utilizate automat de calculator pentru a evalua expresii boolean; E) Toate răspunsurile de mai sus sunt corecte, cu excepţia lui A).

10. Memoria de lucru a calculatorului este:

BAZELE INFORMATICII

63

A) Dispozitiv auxiliar de stocare a datelor; B) Dispozitiv de intrare/ieşire; C) De tip RAM şi este volatilă; D) Organizată în unităţi de câte un octet; E) Răspunsuri corecte C şi D.

11. Memoria de tip ROM:

A) Conţine subrutinele de pornire a calculatorului; B) Accesul la informaţie este numai în citire; C) Este diferită de memoria RAM; D) Este parte componentă a memoriei calculatorului; E) Toate răspunsurile sunt corecte.

12. La calculatoarele de tip PC memoria CACHE este:

A) De capacitate 1 MB, 2MB si 4MB Ko; B) O memorie în care datele nu se modifică; C) O memorie cu timp de acces mare; D) Un dispozitiv de intrare/ieşire; E) Identică cu memoria video.

13. La calculatoarele de tip PC memoria CACHE este:

A) Memoria de bază a calculatorului; B) Memoria interpusă între memoria de lucru şi microprocesor; C) Memorie cu timp de acces mare; D) Memorie de tip acces numai în citire (read only); E) Dispozitiv pentru stocarea informaţiei;

14. Harddisk-ul unui calculator de tip PC:

A) Face parte din memoria de lucru a calculatorului; B) Are ca unitate de stocare gigahertz-ul (GHz); C) Este un dispozitiv de stocare a informaţiilor; D) Fizic, are o capacitate de stocare aleatoare; E) Nici un răspuns corect.

15. Pentru sistemul de operare MS DOS, memoria de bază este:

A) Toată memoria disponibilă pe un sistem de calcul; B) Memoria de tip ROM, cuprinsă între 0 şi 640 Ko; C) Memoria de tip RAM, cuprinsă între 0 şi 640 Ko; D) Memorie rezervată în totalitate, subrutinelor proprii sistemului de calcul; E) Răspunsuri corecte, B şi C.

16. Pentru sistemul de operare MS DOS, XMS reprezintă:

A) Un dispozitiv auxiliar de intrare; B) Un dispozitiv auxiliare de ieşire; C) Memoria extinsă a calculatorului; D) Memoria expandată; E) Memoria externă a calculatorului.

17. Pentru sistemul de operare MS DOS, EMS reprezintă:

BAZELE INFORMATICII

64

A) Un dispozitiv auxiliar de intrare; B) Un dispozitiv auxiliare de ieşire; C) Memoria extinsă a calculatorului; D) Memoria expandată; E) Memoria externă a calculatorului.

18. Microprocesorul unui calculator de tip PC este sinonim cu:

A) Unitatea centrală a unui calculator (CPU); B) Magistrala de date a unui calculator; C) Memoria calculatorului; D) Memoria calculatorului şi dispozitivul aritmetic şi logic (ALU); E) Toate răspunsurile corecte.

19. Dispozitivele de stocare a informaţiei sunt:

A) Dispozitive auxiliare care pot să lipsească de pe un sistem de calcul; B) Identice cu memoria de lucru a calculatorului; C) Mai lente decât memoria internă a calculatorului; D) Au capacitate de memorare egală cu memoria internă; E) Răspunsuri corecte A şi C.

20. Unitatea centrala este formata din:

A) Unitatea de comanda si control si memoria RAM; B) Unitatea de comanda si control si memoria ROM; C) Unitatea de comanda si control si Unitatea aritmetica si logica; D) Unitatea aritmetica si logica si memoria de lucru; E) Toate raspunsurile corecte.

21. Legatura dintre partile componente ale UC-ului se face prin:

A) Fibra optica; B) Circuite asincrone; C) Circuite bistabile; D) Circuite electronice denumite magistrale; E) Nici un raspuns corect.

22. Unitatea centrala este un concept:

A) Fundamental definit de catre von Newman; B) Definit de catre pozitia calculatorului fata de imprimanta si monitor; C) Optional, de care calculatorul se poate lipsi; D) Nesemnificativ, el fiind substituit de catre alte parti componente ale calculatorului; E) Nici un raspuns corect.

23. Poarta logica este:

A) Un circuit electronic care are rolul de a permite sa circule unele semnale electrice; B) Circuit analogic care simuleaza cifrele binare; C) Circuit electronic care simuleaza operatiile logice “si”, “sau”, “nu”; D) Concept care nu are legatura cu calculatorul;

24. Circuitul bistabil este un circuit electronic:

A) Instabil la tensiune; B) Instabil la frecventa;

BAZELE INFORMATICII

65

C) Cu doua stari una pentru “1” logic si alta pentru “0” logic; D) Cu doua stari functie de dorinta utilizatorului

25. Unitatea de comanda si control este controlata de:

A) Instructiunile microprogramelor specifice unitatii centrale; B) Instructiunile pe care le scrie utilizatorul de la tastatura; C) Curentul electri si starea de magnetizare; D) Valorile bistabilelor de control; E) Nici un raspuns corect.

26. Memoria de lucru a calculatorului de tip PC in care se prelucreaza informatiile este:

A) Memoria ROM; B) Memoria RAM; C) Memoria RAM si hardiskul; D) Memoria auxiliara adica hardiskul; E) Toate raspunsurile sunt corecte.

27. Memoria se caracterizeaza prin:

A) Capacitate de memorare si timp de acces; B) Capacitate de memorare si viteza de lucru; C) Capacitate de memorare si timp de stationare; D) Raspunsuri corecte A si B; E) Toate raspunsurile sun corecte.

28. Fiecare locatie de memorie:

A) Are o adresa unica; B) Este formata din circuite electronice; C) Contine un numar par de bytes; D) Toate raspunsurile de mai sus sun corecte; E) Nici un raspuns corect

29. Memoria RAM este:

A) Un dispozitiv fara de care calculatorul poate functiona; B) Un dispozitiv care poate fi inlocuit cu memoria ROM; C) Memoria de prelucrare a datelor din calculator; D) Cel mai lent dispozitiv de prelucrare a datelor, datorita componentelor sale; E) Nici un raspuns corect.

30. Memoria RAM este:

A) Un dispozitiv de viteza medie pentru prelucrarea datelor; B) Un dispozitiv cu viteza de lucru variabila; C) Cel mai rapid dispozitiv din calculator; D) Un dispozitiv a carui capacitate poate fi modificata aleator

31. Memoria ROM este:

A) O memorie mai lenta decat memoria RAM; B) Contine programele UC si partilor componente ale calculatorului; C) Datele o data inscrise raman permanent in memorie; D) Toate raspunsurile sunt corecte; E) Nici un rapuns corect.

BAZELE INFORMATICII

66

32. Registrul de instructiuni este registrul in care:

A) Memorata capacitatea memoriei RAM; B) Memorate instructiunile UC; C) Memorata instructiunea care a fost executata; D) Memorata instructiunea care urmeaza a fi executata.

33. Ceasul intern sau orologiul reprezinta:

A) Frecventa de lucru cu care se executa instructiunile unitatii centrale; B) Frecventa cu care apar instructiunile in memoria RAM; C) Stabileste ora in calculator; D) Permite atentionarea memoriei daca instructiunile functioneaza corect; E) Toate raspunsurile sunt corecte.

34. Ciclul de executie al unei instructiuni este urmat imediat dupa:

A) Ciclul de cautare al instructiunii; B) Ciclul de sortare al instructiunii; C) Ciclul de aducere din memorie al instructiunii; D) Ciclul Carnault al instructiunii.

35. Ceasul sau orologiul de pe placa de baza asigura:

A) Semnalele de tact sau semnalele de functionare a procesorului si a partilor componente; B) Frecventa cu care se executa instructiunile microprocesorului; C) Frecventa de intreruperi a instructiunilor; D) Raspuns corect 1 si 2; E) Intervalul de timp dupa care o instructiune ramane pe placa de baza.

36. Dispozitivele de stocare sunt:

A) Dispozitive care memoreaza si prelucreaza datele; B) Dispozitive care memoreaza datele; C) Dispozitive care au capacitate de prelucrare volatila; D) Cele mai rapide dispozitive din calculator.

37. La hardisk-uri memorarea datelor se face prin:

A) Algoritmi de magnetizare; B) In celulele hardisk-ului; C) In circuitele electronice atasate hardisku-ului; D) In interiorul capetelor de scriere;

39. La scriere raza laser furnizeaza pe suprafata CD-ului o adancitura care se numeste:

A) Pet; B) Pit; C) Pete; D) Peate; E) Land;

40. Informatia de pe CD-uri se gaseste pe o:

A) Hiperbola; B) Elipsa; C) Spirala;

BAZELE INFORMATICII

67

D) Cerc; E) Dreptunghi.

41. Memoria CACHE este:

A) O memorie de tip RAM mai rapida decat memoria de lucru a calculatorului; B) O memorie rapida interpusa intre procesor si memoria RAM; C) O memorie de tip RAM interpusa intre procesor si memoria RAM; D) Nici un raspuns corect, memoria CACHE se gaseste pe placa de baza si nu are nici o

legatura cu memoria RAM; E) Raspunsuri corecte A,B, C.

42. Arhitectura “Multicore” inseamna:

A) Mai multe nuclee ale unui microprocesor intr-o pastila de siliciu; B) Mai multe procesoare pe placa de baza; C) Mai multe placi de baza intr-un PC; D) Mai multe procesoare si circuite de memorie legate independent;

43. Arhitectura CISC inseamna un numar:

A) Redus de instructiuni ale microprocesorului; B) Bogat de instructiuni ale microprocesorului; C) Mediu de instructiuni ale microprocesorului; D) Variabil de instructiuni ale microprocesorului;

45. Care din următoarele dispozitive sunt alimentate direct de la sursa de tensiune?

A) mouse B) placa video C) hardisk-ul D) procesorul

46. Viteza de lucru a circuitelor electronice ale procesorului se măsoară în: A) Mb B) MHz C). Kb/s D) Gb

47. Care din următoarele echipamente este exclusiv echipament de ieşire: A) modemul B) placa de sunet C) tastatura D) imprimanta

48. Pe un disc CD-RW putem realiza : A) doar citirea datelor B) doar scrierea datelor C) şi citire şi scriere D) nici una din operaţii

BAZELE INFORMATICII

68

Tema 3

SOFTWARE-UL CALCULATOARELOR I. Obiective Obiectivul acestui capitol este de a transmite studentului cunoştinţe despre software-ul calculatoarelor, părţi componente rolul fiecăruia în lumea IT

II. Competenţe specifice dobândite de student Studentul va cunoaste modul in care este constituita a doua componenta importanta a

tehnologiei informatiei software-ul calculatoarelor si modul in care acesta functioneaza. Studentul va cunoaste rolul fiecarei componente software, faptul ca un calculator are componentele hardware comandate de instructiuni software. Studentul va cunoaste ce este un sistem de operare, rolul acestora in lumea IT, componentele principale ale unui sistem de operare, tipuri de sisteme de operare.

III. CUVINTE CHEIE: SOFTWARE, BIT, COD PROGRAM, INSTRUCTIUNE, PACHETE DE PROGRAME.

IV. Structura modulului de studiu 1. Clasificarea software-ului; 2. Sisteme de operare; 3. Limbaje de programare;

V. Rezumat În prima parte a capitolului se prezintă o vedere generală asupra software-ului. Apoi se prezintă informaţii despre sistemele de operare în general cu particularizare spre sistemul de operare Windows în special. În continuare se prezintă informaţii despre software-uri complexe care au rolul de sisteme pentru anumite domenii: sisteme de gestiune ale bazelor de date, sisteme de control al telecomunicaţiilor. Apoi se prezintă limbajele de programare şi particularităţile lor. În ultima parte se transmit informaţii despre software+ul de aplicaţii.

VI. Descrierea temei

3.1. Introducere în software Acest capitol prezintă o vedere generală asupra categoriilor majore de software cu care vă întâlniţi când lucraţi cu calculatorul. Se vor analiza caracteristicile şi scopul acestora şi se vor da exemple de utilizare. Sistemele informaţionale se bazează pe resursele software sub forma programelor şi procedurilor care utilizează hardware-ul şi utilizatorii să transforme datele într-o varietate de produse-informaţii. Software-ul este necesar realizării intrărilor, prelucrărilor, ieşirilor, memorării şi activităţilor de control ale SI. Aşa cum s-a subliniat anterior, software-ul se poate clasifica în 2 tipuri principale:

• Software-ul de sistem, care cuprinde programele care conduc, gestionează şi susţin resursele şi operaţiile computer-ului pe parcursul sarcinilor pe care le are pentru prelucrarea informaţiilor.

BAZELE INFORMATICII

69

• Software-ul aplicativ, care conţine programele care direcţionează performanţa unei utilizări particulare, numite aplicaţie, de a îndeplini necesităţile utilizatorilor.

Tipurile de software pe care le veţi întâlni vor depinde în primul rând de producător şi de modelul de computer pe care îl veţi folosi, cât şi de software-ul adiţional pe care îl veţi achiziţiona pentru a creşte performanţa calculatorului sau realizarea unei anumite sarcini.

3.1.1. Direcţii de evoluţie a software-ului Tabelul 3.1 accentuează 2 direcţii majore privind software-ul. În primul rând se observă o îndepărtare din ce în ce mai puternică de software-ul destinat clientului, programe de un singur tip, dezvoltate de programatori profesionişti sau de utilizatorii organizaţiei. în schimb, tendinţa actuală este de a se achiziţiona software "de raft " (off the shelf) produs de firme de software. Această tendinţă, accelerată cu dezvoltarea pachetelor de software pentru microcalculatoare relativ ieftine, uşor de utilizat şi productive, continuă să crească chiar şi pentru utilizatorii de micicalculatoare sau de mainframe-uri. În al doilea rând, există o îndepărtare de la (1) limbaje de programare specifice maşinii, care utilizează coduri simbolice sau bazate pe sistemul binar, şi (2) limbaje procedurale, care utilizează instrucţiunile English-like şi expresiile matematice pentru a specifica acţiunile de trebuie realizate de computer. în schimbul acestora, tendinţa este spre limbaje naturale, neprocedurale mai apropiate de conversaţia umană. Acestă tendinţă a fost accelerată odată cu crearea limbajelor neprocedurale de generaţia a 4-a (4GL), uşor de utilizat. Ea continuă să crească, odată ce dezvoltări în grafică şi inteligenţă artificială produc interfeţe grafice şi pentru limbajul natural, care îmbunătăţesc legătura utilizatorului cu pachetele de software avansat. în completare, module pentru sisteme expert şi alte facilităţi ale inteligenţei artificiale au fost construite într-o nouă generaţie de pachete de software expert-asistate.

Aceste două tendinţe par să conveargă spre a produce "A 5-a Generaţie de pachete de software, puternice, multiscop şi expert-asistate cu interfeţe pentru limbaje naturale şi interfeţe grafice pentru utilizatori.

3.1.2. Privire generală asupra software-ului

Tabelul 3.1 Direcţii de evoluţie a software-ului

Prima generaţie

Generaţia a doua

Generaţia a treia

Generaţia a patra Generaţia cincea

TENDINŢA: Spre limbaje de programare natural conversaţionale

TENDINŢE SOFTWARE

Programe scrise de utilizatori Limbaje maşină

Pachete de programe Limbaje

simbolice

Sisteme de operare Limbaje de nivel

înalt

Sisteme de gestiune a bazelor

de date Limbaje de

generaţia a patra Soft pentru

microcomputere

Limbaje naturale

Interfeţe grafice multi-scop

Pachete expert-asistate

TENDINŢA: Pachete de programe aplicative multifuncţionale uşor de utilizat.

BAZELE INFORMATICII

70

Software-ul de sistem constă din programe care conduc şi susţin un computer şi activităţile lui de prelucrare a informaţiei. Aceste programe servesc ca o interfaţă vitală între hardware-ul computerului şi programele utilizatorului. Astfel de programe pot fi grupate în 3 categorii funcţionale:

• Programe pentru managementul sistemului, programe care conduc hardware-ul, software-ul şi resursele de date ale computerului pe timpul execuţiei aplicaţiilor utilizatorului. în această categorie de programe intră sistemele de operare, sistemele de gestiune a bazelor de date şi monitoarele pentru telecomunicaţii.

• Programe pentru susţinerea sistemului, programe care susţin operaţiile, managementul şi utilizarea computerului prevăzând o mare varietate de servicii. în această categorie intră utilitarele, monitoarele de control al performanţelor şi cele de securiatate.

• Programe pentru dezvoltarea sistemului, programe care ajută dezvoltatorii de programe să-şi creeze propriile lor programe şi proceduri. Programele din aceată categorie sunt translatoarele de limbaje, diverse utilitare şi pachetele CASE.

3.2. Software-ul de sistem

3.2.1. Sisteme de operare Cel mai important pachetul de software de sistem pentru orice computer este sistemul de operare. Un sistem de operare este un sistem integrat de programe care conduc operaţiile CPU, controlează intrările şi ieşirile, resursele de stocare (memoriile), şi activităţile sistemului, furnizând diverse servicii în timpul executării programelor aplicative ale utilizatorului. Scopul principal al unui SO este de maximiza productivitatea, operând în cel mai eficient mod. Un SO minimizează cantitatea intervenţiei umane în timpul prelucrării. De asemenea, un SO simplifică munca programatorilor, deoarece el include programe care efectuează operaţii uzuale de intrare/ieşire şi memorare, cât şi alte funcţii standard de prelucrare. Dacă aveţi ceva experienţă cu computerele, ştiţi că SO trebuie încărcate şi activate înainte de a se realiza alte sarcini. Acest lucru accentuează faptul că SO este o componentă software indispensabilă interfeţei dintre utilizator şi hardware-ul calculatoarelor acestora. Multe SO sunt proiectate ca fiind colecţii de module program ce pot fi organizate în diverse combinaţii cu diferite capabilităţi. Astfel de SO pot fi ajustate puterii de prelucrare, de memorare ale computerului, cât şi tipurilor de prelucrări ce trebuie efectuate. De exemplu, unele SO includ un anumit număr de utilitare, translatoare de limabaje, cât şi unele aplicaţii. Exemple de astfel de SO sunt MS-DOS produs de Microsoft sau OS/2, produs de IBM, SO pentru calculatoarele IBM PC şi PS/2 şi compatibile. SO XENIX, produs de Microsoft, este o variantă pentru PC a puternicului UNIX utilizat pe calculatoarele mari. Versiunea extinsă a SO OS/2 constă dintr-un program kernel şi de module pentru: (1) interfaţa cu utilizatorul (Presentation Manager); (2) interfaţa programatorului (Applications Programming Interface); (3) controlul telecomunicaţiilor (Communications Manager); (4) managementul bazelor de date (Database Management); (5) interfaţa cu dispozitivele periferice (Device Drivers); (6) utilitare (Utilities). SO UNIX a fost dezvoltat de ATţT. Versiunile de UNIX sunt utilizate pe supermini şi supermicro calculatoare, deoarece UNIX-ul este un SO portabil şi foarte puternic. SO MVS este utilizat pe computerele mainframe IBM. Funcţiile de management ale unui SO

BAZELE INFORMATICII

71

Un SO efectuează 3 funcţii principale de management în operarea unui computer: (1) Managementul job-ului, care înseamnă pregătirea, planificarea şi controlul activităţilor

pentru prelucrarea continuă a calculatorului. Funcţia este prevăzută de un sistem integrat de programe care planifică şi direcţionează fluxul sarcinilor prin computer. Aceste activităţi includ un limbaj de de tip interpreter, pentru controlul instrucţiunilor, planificarea şi selectarea sarcinilor, iniţierea procesului de prelucrare, terminarea job-urilor şi comunicarea cu operatorul privitor la starea job-urilor.

(2) Managementul resurselor, care controlează utilizarea resurselor calculatorului de către managementul bazelor de date, telecomunicaţii şi alte software-uri de sistem, cât şi de către aplicaţiile executate de acesta. Aceste resurse includ memoria primară (principală), memoria secundară, timpul de procesare al CPU, dispozitivele de I/O. Deoarece aceste resurse trebuie conduse pentru relizarea diverselor sarcini de prelucrare a informaţiei, această funcţie mai este numită şi managementul sarcinilor (task management).

(3) Managementul datelor, care controlează intrările şi ieşirile datelor, cât şi localizarea, memorarea şi regăsirea acestora. în unele SO, programele care efectuează aceste activităţi sunt denumite sistemul de control al intrărilor şi ieşirilor. Acesta este o colecţie de programe care execută toate funcţiile cerute pentru intrarea şi ieşirea datelor. Aceste programe susţin prelucrarea bazelor de date şi activităţile de interogare ale pachetelor sistem pentru managementul bazelor de date. Ele controlează alocarea dispozitivelor secundare de stocare, formatul fizic şi catalogarea stocării datelor, cât şi deplasarea datelor între dispozitivele primare şi secundare de memorie.

Software pentru interfaţa utilizatorului Multe SO sunt sporite de mediile de operare, cum sunt Presentation Manager pentru OS/2 sau Windows pentru MS-DOS. Ele oferă capabilităţi similare cu cele prevăzute de SO de pe calculatoarele Apple Macintosh. Mediile de operare îmbunătăţesc interfaţa cu utilizatorul prin adăugarea unei interfeţe grafice. Ea stă astfel între SO, utilizator şi aplicaţiile acestuia. Aceste pachete servesc ca o structură (shell) pentru interconectarea diferitelor pachete aplicative, astfel încât ele pot comunica între ele şi îşi pot împărţi datele comune. Mediile grafice prevăd afişarea unor figuri numite icons, cât şi lucrul cu mouse-ul sau dispozitivele de indicare. Ele permit, de asemenea, ca ieşirea mai multor programe să fie afişată în acelaşi timp în ferestre multiple. în plus, unele SO de acest fel permit procesarea concurentă, prin care mai multe programe sau task-uri pot fi executate în acelaşi timp. Software pentru multitasking Sisteme de operare ca OS/2, cât şi majoritatea sistemelor de operare de pe mainframes prevăd caracteristica de multitasking. Multitasking-ul oferă posibilitatea utilizatorului să execute concurent, adică simultan, două sau mai multe operaţii (de exemplu, tipărire şi tastare) sau aplicaţii (de exemplu, prelucrare de texte şi analiză financiară). Multitasking-ul a devenit posibil şi pe microcalculatoare datorită dezvoltării de microprocesoare puternice (ca Intel 80386, 80486 şi Pentium), cât şi datorită abilităţii lor de a accesa memorii de peste 16Mb. Aceasta a permis sistemului de operare să dividă memoria principală în câteva partiţii, fiecare fiind utilzată de diferite programe. Astfel că, un singur computer poate funcţiona ca şi cum ar fi în funcţiune mai multe computere, sau maşini virtuale, deoarece fiecare program este executat independent în acelaşi timp. Numărul programelor care pot fi executate concurent depinde de cantitatea de memorie disponibilăşi de complexitatea calculelor necesare. Aceasta deoarece microprocesorul (CPU)

BAZELE INFORMATICII

72

poate deveni suprasolicitat cu prea multe sarcini şi să aibă în consecinţă un timp de răspuns foarte lung. Totuşi, dacă memoria şi capacitatea de prelucrare sunt adecvate, multitasking-ul permite utilizatorului să treacă uşor de la o aplicaţie la alta, să împartă datele între aplicaţii, şi să execute unele aplicaţii în modul backgroung. În mod uzual, aplicaţiile background includ listările mari, calcule matematice complexe sau sesiuni nefinalizate de telecomunicaţii. Multitasking-ul este estenţial pentru multiutilizatori şi partajarea temporală a sistemului în care mai mulţi utilizatori împart acelaşi calculator în acelaşi timp.

Despre sistemele de operare actuale Introducere O alta definitie a sistemelor de operare ar fi urmatoarea: Sistemul de operare este un software care asigurã interconectarea funcţionalã dintre toate elementele configuraţiei sistemului de calcul, transformându-l într-o entitate(calculator) şi care asigurã intecomunicarea cu mediul extern(operator uman, alt echipament). Sistemul de operare este un adevarat “dirijor” al microcalculatorului, rolul sau fiind sa permita si sa usureze gestiunea masinii in toate fazele sale functionale. Aceasta presupune, in general, existenta unui nucleu comun care sa asigure incarcarea si executia corecta a programelor, dialogul cu perifericele si a unor utilitare care ajuta utilizatorul sasi dezvolte si sa-si organizeze fisierele, sa comunice cu alte masini, etc. Exista in principal doua tipuri de sisteme de operare : - monotasking, cu care sunt echipate de oricei microcalculatoarele, si care executa o singura sarcina la un moment dat; - multitasking, care se gasesc in special pe calculatoare mari si mini, permitand realizarea mai multor sarcini simultan. In primul caz, nucleul sistemului de operare realizeaza doua functii de baza: - incarcarea si executia programelor - asigurarea unei interfete omogene cu perifericele La acestea se adauga un intrerupator de comenzi, destinat dialogului cu utilizatorul. In cazul sistemelor multitasking, nucleul sistemului trebuie sa asigure in plus partajarea timpului intre programele care se executa si gestionarea alocarii resurselor masinii. El poate fi impartit in patru elemente : - supervizorul, care lanseaza, opreste sau suspenda aplicatiile, bazandu-se in functionarea sa pe celelalte module; - planificatorul, care regleaza timpul de executie pentru operatiile in curs; - alocatorul de resurse, care tine evidenta resurselor libere sau alocate unor aplicatii; - modulul de gestiune pentru intrari/iesiri, care asigura dialogul cu perifericele. Comenzile sistemului de operare pot fi utilizate la fel ca si programele utilizator. La acestea se adauga utilitarele care asigura o flexibilitate mai mare si functii mai puternice, cum ar fi editarea de texte, transferul datelor, verificarea starii masinii, etc. La interpretorul de comenzi si nucleu se adauga de obicei un sistem de gestiune a fisierelor, un sistem de gestiune a bazelor de date, programe de comunicatie, de lucru pe mai multe terminale, etc. Deseori aceste straturi logice se interconecteaza atat de strans cu sistemul de operare, incat sunt foarte greu de distins, chiar daca au fost achizitionate separat, de la firme diferite. Gradul de cunoastere al sistemului de operare depinde de utilizarea lui. Un realizator de sisteme de gestiune de baze de date va trebui sa-l exploateze la maximum, un programator de aplicatii va fi mai putin interesat, iar pentru un utilizator oarecare, sistemul de operare este practic transparent. Sistemul de operare MS-DOS

BAZELE INFORMATICII

73

MS-DOS este un sistem de operare monoutilizator, monotasking, care asigura o interfata simpla, usor de exploatat, intre utilizator si resursele hardware ale sistemului de calcul. Sistemul de operare MS-DOS a evoluat foarte mult in timp, incercand sa se adapteze conditiilor de moment. In 1981, IBM alege folosirea sistemului de operare MSDOS. Sistemul de operare OS/2 Sistemul de operare OS/2 a fost lansat de firma IBM in aceeasi zi (2 aprilie 1987) cu microcalculatorul PS/2 (Personal System/2). OS/2 functioneaza pe modelele 50, 60 si 80 ale microcalculatorului PS/2, dar nu pe modelul 30, deoarece acesta are la baza microprocesorul 8086 (structura pe 16 biti), iar sistemul de operare OS/2 necesita o constructie bazata pe microprocesorul 80286 (urmas al lui 8086; are structura comuna cu 8086 si in plus are instructiuni care pot fi folosite pentru activarea eficienta a subrutinelor, validarea parametrilor si indicilor unor masive si pentru operatiile de intrare/iesire pe bloc) sau 80386 (structura pe 32 de biti). OS/2 este un sistem de operare multitasking si monoutilizator (pentru modelele 50, 60, 70) si multiutilizator (pentru modelul 80). Sistemul de operare Windows Sistemul de operare Windows 95 (lansat oficial la 24.08.1995, urmãtoarele versiuni fiind lansate în anul 1998- Windows 98, şi anul 2000 - Windows 2000; Windows ME – Windows Millenium Edition, versiunea oficialã lansatã la 17 februarie 2000) deţine supremaţia sistemelor de operare pe 32 biţi de tip Desktop (“birou de lucru”) şi care s-a vrut o extensie şi o variantã perfecţionatã a sistemului de operare MS-DOS, sistem de operare ce a revoluţionat lumea calculatoarelor de tip PC (Personal Computer). În acelaşi timp, corporaţia americanã Microsoft (cea mai prestigioasã firmã de software din lume), a promovat şi sistemul de operare Windows NT (New Technology) destinat aplicaţiilor de tip client-server pentru reţele de calculatoare ( Server & WorkStation) care sã înlocuiascã supremaţia sistemelor de operare UNIX şi Novell NetWare. Din acest motiv, versiunea beta a sistemului Windows NT 4.0 include o interfaţã ( shell) a sistemului de operare Windows 95/98. Windows reprezintã un SO complet , integrat pe 32 biţi şi care se distinge prin: · facilitãţi de conectare în reţea; · facilitãţi de protected-mode; · facilitãţi de multitasking şi multithreading; · sisteme de fişiere instalabile (de 32 biţi) VFAT, CDFS şi network redirectors, caracteristica 32-bit file access (32BFA); · programe de tip 32-bit device drivers; utilizarea inteligentã a spaţiului de memorie; · nucleu - scris integral pe 32 biţi, ce include funcţii pentru gestiunea blocurilor de memorie, planificarea şi conducerea proceselor/task-urilor. Concepte noi introduse şi implementate de sistemul de operare Windows : · modul de programe de tip 32-bit device drivers şi virtual device drivers ( VxD); · sistem de fişiere şi directoare ( folders; pliant/repertoar); · procesor grafic pe 32 biţi; · subsisteme pe 32 biţi pentru operaţii de imprimare şi comunicaţii multimedia; · facilitãţi Plug and Play. Componente de bazã din arhitectura sistemului de operare Windows: · REGISTRY - baza de date ierarhicã (registry) ce simplificã sistemul de operare şi îl face mai adaptabil şi ajustabil prin eliminarea fişierelor de iniţializare (autoexec.bat şI config.sys) şi înlocuirea lor cu o registraturã structuratã asemãnãtoare cu o bazã de date ierarhicã de chei (keys); REGISTRY reprezintã douã fişiere : system.dat (informaţii privind configuraţia sistemului de calcul) şi user.dat ( informaţii privitoare la utilizatorii sistemului de calcul); · Utilitare de tip device drivers ce includ suport pentru diverse dispozitive periferice şi hardware;

BAZELE INFORMATICII

74

· Utilitare de tip VxD ( virtual device drivers) ce reprezintã programe pe 32 biţi pentru protected-mode; · Programul Configuration Manager ce dirijeazã procesul de configurare a sistemului de calcul; · Modulul USER ce gestioneazã operaţiile executate de dispozitivele de intrare (Keyboard, mouse ) şi pe cele aferente interfeţei utilizator ( fereste, meniuri, pictograme, casete de dialog, etc. ), operaţii pentru canale de comunicaţii (placa de sunet, etc.); · Modulul KERNEL ce executã funcţii de bazã ale SO, servicii de tip “file I/O”, gestionarea blocurilor de memorie, planificarea task-urilor pentru microprocesoarele actuale 386, 486, Pentium; · Modulul GDI (Graphics Device Interface)ce realizeazã funcţiile grafice ale SO; · Modulul TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) ce este utilizat în sistemul Internet. Interfata Windows Interfaţa sistemului de operare asigurã comunicarea între utilizator şi calculator. Prin intermediul tastaturii sau al mouse-ului, utilizatorul transmite comenzi sau rãspunsuri a solicitãrile calculatorului iar prin intermediul monitorului, calculatorul transmite utilizatorului mesaje sau întrebãri. Ultima funcţie a sistemului de operare menţionatã mai sus este realizatã de interfaţa sistemului de operare. Interfeţele pot fi realizate utilizând: - limbaj de comandã; - sistem de meniuri; - grafic cu ajutorul simbolurilor (pictogramelor). Interfaţa realizatã printr-un limbaj de comandã. In acest tip de interfaţã utilizatorul transmite comenzile calculatorului sub forma unui sir de caractere care respectã o anumitã sintaxã. Calculatorul permite utilizatorului sã introducã o comandã afişând pe primele poziţii ale liniei curente de pe ecran un sir de caractere numit prompter. De regulã prompterul este compus din numele unitãţii curente de disc, urmat eventual de numele directorului curent şi terminându-se cu caracterul “>” (ex: C:\LUCRU>). De la tastaturã (keyboard) utilizatorul introduce comanda care este pãstratã în memoria internã numitã “zona de editare a tastaturii”. Se acţioneazã tasta <Enter>, moment în care comanda este transferatã în zona de memorie internã unde se aflã programul numit interpretor de comenzi. Interpretorul analizeazã comanda, dacã aceasta este corectã, solicitã procesorului sã o execute utilizând resursele logice şi fizice, în final se afişeazã din nou prompterul. In cazul în care comanda nu a fost corect editatã, pe ecran se afişeazã mesajul “Bad command or file name”. Interfaţa realizatã printr-un sistem de meniuri. In acest tip de interfaţã utilizatorul transmite comenzile calculatorului prin intermediul unui sistem de meniuri şi opţiuni de meniu sau poate folosi combinaţia de taste care apare în dreapta numelui opţiunii cunoscutã şi sub numele de scurtãturã (shortcut keys). Acest tip de interfaţã presupune existenta unui interpretor de comenzi care sã foloseascã un sistem de meniuri sau interpretorul de comenzi sã foloseascã un program care se suprapune peste interpretorul de comenzi. Pentru deschiderea meniurilor, declanşarea unei comenzi se realizeazã prin folosirea tastaturii (tehnica barei selectoare-dreptunghi evidenţiat pe ecran cu altã culoare sau tehnica literei de identificare-litera de identificare subliniatã) sau mouse-ul. Interfaţa realizatã grafic cu ajutorul simbolurilor (pictogramelor). In acest tip de interfaţã instrucţiunile se dau calculatorului prin intermediul unor simboluri care sugereazã conceptul, de exemplu o componentã a calculatorului, aplicaţie, parametru, etc. Aceste interfeţe folosesc metoda de trage şi plaseazã (drag and drop) prin care obiectele reprezentate prin pictograme

BAZELE INFORMATICII

75

pot fi copiate sau mutate. Utilizatorul trebuie în acest tip de interfaţã sã cunoascã pictograma care reprezintã aplicaţia. Sisteme de operare cu interfaţa realizata grafic: Windows NT, Windows 95, Windows 98, Windows 2000, Windows Me, Window XP, Windows 2003 Server - Windows NT (New Technology), Windows Vista, al cãrui principal avantaj îl constituie posibilitatea implementãrii lui atât pe PC-uri cu microprocesoare Intel, cât şi pe PC-uri bazate pe microprocesoare RISC (Reduced Instruction Set Computing), ceea ce îi conferã caracterul unui sistem deschis, condiţie esenţialã în lucrul la nivelul reţelelor de calculatoare. - Windows 95 are o interfaţã graficã orientatã pe ferestre, care permite utilizatorului lansarea concomitent a mai multor aplicaţii, fiecare în fereastra ei, precum şI schimbul de informaţii între acestea. - Windows 98 este un mediu complet integrat cu Internetul, constituindu-se ca un suport pentru noile tehnologii hardware şi pãstrând compatibilitatea cu Windows 95, fatã de care apare ca o extindere (upgrade). - Windows NT este o variantă a sistemului de operare windows care se apropie mai mult de noţiunea de sistem de operare. Este multiuser şi multitasking permiţând lucrul în reţea. Totodată acest sistem de operare are implementat un sistem de parole şi drepturi pentru utilizatori bine pus la punct. Windows NT oferã posibilitatea gestionãrii reţelei şi realizãrii şi gestionãrii aplicaţiilor distribuite (model client/server). - Windows 2000 este o variantă a sistemului de operare Windows prin care se unesc cele două variante Windows 98 şi Windows NT. Datorită complexităţii sale preţul acestui pachet de programe a fost destul de ridicat pentru un utilizator casnic. - Windows Mellenium a fost o variantă de sistem de operare destinată în special operatorilor casnici. - Poate cea mai reuşită variantă de până acum a sistemului de operare Windows este Windows XP atât în varianta Professional cât şi Home Edition care se remarcă prin fiabilitate şi securitate. - Ultima variantă a sistemului de operare Windows este Widows Vista care deocamdată generează probleme privind compatibilitatea cu aplicaţiile mai vechi. Incãrcarea sistemului de operare în memoria internã a calculatorului. La începutul fiecãrei sesiuni de lucru trebuie încãrcat în memoria internã nucleul sistemului de operare (conţine programele necesare gestionãrii resurselor calculatorului). Sistemul de operare se livreazã pe suport magnetic împreunã cu calculatorul (disc sistem). Acest suport conţine un program de dimensiuni mici numit încãrcãtor, situat la început de suport, precum şi programele aferente nucleului sistemului de operare. In memoria tip ROM existã un program numit preîncãrcãtor utilizat pentru iniţializarea lucrului cu calculatorul. La pornirea calculatorului, programul preîncãrcãtor iniţializeazã echipamentele periferice, identificã configuraţia calculatorului şi cautã sistemul de operare pe un suport magnetic, gãsindu-l, încarcã în memoria internã programul încãrcãtor care se gãseşte la începutul suportului şi îl lanseazã în execuţie. Servicii Windows Un serviciu este o aplicatie care ruleaza in fundal (serviciul este pornit automat de catre sistemul de operare fara interventia utilizatorului) si este similar cu daemon-ul de Unix (program ce incarca utilitarele de sistem : kernel, drivere, etc.) Aplicatiile-serviciu ofera functii ca aplicatii client/server, server web, server de baze de date si alte aplicatii de tip server pentru utilizatori, local sau pentru retea. In general serviciile sunt folosite pentru a face un program sau o componenta hardware disponibila sistemului de operare, la un nivel scazut (hardware). Serviciile sunt folosite pentru :

BAZELE INFORMATICII

76

- pornirea, oprirea, suspendarea sau eliminarea completa a unui seriviu pe un calculator. Pentru aceste operatii contul utilizatorului trebuie sa aiba permisiunea pentru a l-e indeplini. - Se poate controla un computer de la distanta (cu Windows XP, Windows 2000 sau Windows NT doar) - Se pot seta recuperari in cazul in care un serviciu cedeaza (exemplu : repornirea serviciului automat sau restartarea calculatorului) - Pornirea sau oprirea serviciilor pentru o anumita componenta hardware (exemplu : imprimanta) Exemple de servicii Print Spooler Suport pentru imprimanta. Daca acest serviciu nu este activat nu se poate folosi imprimanta, iar daca nu este instalat odata cu sistemul de operare, nu se pot instala ulterior drivere pentru imprimanta. Automatic Updates Cu acest serviciu se poate face o actualizare a sistemului de operare automat. Plug and Play Acest serviciu permite conectarea unor componente hardware cu interventie limitata sau chiar deloc din partea utilizatorului. Uninterruptible Power Supply Suport pentru UPS Windows Firewall/Internet Connection Sharing (ICS) Firewall-ul personal ce vine integrat in Windows XP Service Pack 2. Windows Time Ajustarea ceasului si a datei calculatorului in retea. Wireless Zero Configuration Suport pentru componente hardware wireless (retea, tastatura, mouse etc). Messenger Daca acest serviciu este pornit atunci administratorul unei retele sau un utilizator dintr-o retea poate sa trimita mesaje altor utilizatori. Logical Disk Management Acest serviciu detecteaza hard disk-uri noi. Sistemul de operare Linux In aparenta Linux-ul nu este la fel de usor de folosit si de configurat precum Windows sau Mac, dar instaland una dintre ultimele distributii Linux (RedHat, Mandrake, SuSE, Slackware, Caldera, Corel Linux, etc.) veti descoperi contrariul. Veţi intalni o multime de programe care faciliteaza configurarea majoritatea avind o interfata facila si sugestiva. In Linux veti intalni lucruri surprinzatoare pentru un sistem de operare. Si nu uitati: Linux-ul si DOS/Windows pot coexista pe acelasi computer. Linux-ul are un sistem de fisiere -adica "structura directoarelor si fisierelor din Linux "- care seamana putin cu cel din DOS. Fisierele au nume care se conformeaza anumitor reguli speciale, sunt stocate in directoare, unele sunt executabile si dintre acestea majoritatea au command switch. In plus, poti folosi caractere wild card, redirectionarea si transferul. Spre deosebire de DOS, datorita caracterului sau multiuser, Linux-ul are incorporate mecanisme de securitate. Unele fisiere si directoare au anumite permisiuni, care impiedica accesarea lor de catre un utilizator obisnuit. Numai utilizatorul cu login-ul root le poate accesa, acesta fiind administratorul sistemului. Si tu poti fi root daca lucrezi pe propriul calculator. In DOS/ Windows, dimpotriva, nimic si nimeni nu te va impiedica sa stergi, din greseala, tot hard-disk-ul. Mare parte din puterea si flexibilitatea Linux-ului provine din concepte simple, ca : redirectionarea si transferul, transmisibilitatea fiind mult mai influenta decat in DOS. Comenzi simple pot fi folosite unitar pentru a indeplini task-uri complexe. Linux-ul are un sistem de fisiere -adica "structura directoarelor si fisierelor din Linux "- care seamana putin cu cel din DOS. Fisierele au nume care se conformeaza anumitor reguli speciale, sunt stocate in directoare, unele sunt executabile si dintre acestea majoritatea au command switch. In plus, poti folosi caractere wild card, redirectionarea si transferul. Exista totusi unele diferente: - in DOS, numele fisierelor se afla in asa-zisa forma 8.3 (nume din 8 caractere+extensie din 3 caractere), de exemplu

BAZELE INFORMATICII

77

TESTPAGE.TXT. In Linux (si in Windows 9x) se poate si mai bine. Daca ai folosit pentru a instala Linux-ul un sistem de fisiere ca ext2 sau umsdos, poti atribui fisierelor nume mai lungi (pana la 255 de caractere), care sa contina mai mult de un punct. De exemplu: Acesta.este.Un.fisier.cu.nume.Lung Se remarca folosirea atat a caracterelor mari cat si mici. Caracterele mari sau mici in numele de fisiere si in comenzi sunt diferite. Astfel, FISIER.tar.gz si fisier.tar.gz sunt doua fisiere diferite. ls este o comanda, iar LS o greseala; - tilizatorii Windows 9x vor dori sa foloseasca nume de fisiere lungi si in Linux. In cazul in care numele unui fisier contine spatii (nerecomandabil dar posibil) acesta trebuie incadrat intre ghilimele ori de cate ori va referiti la el.

3.2.2.. Sisteme pentru managementul bazelor de date Un sistem de gestiune baze de date (SGBD) este un set de programe care controlează crearea, întreţinerea şi utilizarea bazelor de date ale utilizatorilor sau ale organizaţiilor care folosesc calculatoare. Un SGBD este un sistem de pachete de software care ajută la integrarea colecţiilor de date, organizate în articole sau înregistrări şi fişiere, cunoscute sub numele de baze de date.El permite diferitelor aplicaţii create de utilizator să acceseza bazele de date. Un SGBD simplifică de asemenea procesul de regăsire a informaţiilor din BD şi afişarea acestora la terminal sau sub formă de rapoarte. în loc de a avea de scris programe care să extragă informaţia, utilizatorii formulează simple întrebări într-un limbaj de interogare. Astfel, multe pachete SGBD sunt prevăzute cu limbaje de generaţia a 4-a (4GLs), cât şi facilităţi de dezvoltare de aplicaţii. Exemple populare sunt produsele Oracle al firmei Oracle Corp. pentru mini şi mainframe, şi dBase ale firmelor Ashton-Tate şi Borland Int, sau produse similare ca FoxBase sau FoxPro, pentru microcalculatoare. Pachete SGBD pentru microcalculatoare Versiunile pentru PC-uri ale programelor de întreţinere şi gestionare a fişierelor şi bazelor de date au devenit atât de populare încât sunt văzute ca produse aplicative cu scop general, cum sunt procesoarele de texte şi pachetele pentru calcul tabelar (spreadsheets). Aceste pachete există sub diferite forme. Unele sunt cele care permit numai modificarea datelor din bază dar nu şi a structurii acesteia. Ele sunt utile în situaţiile în care utilizarea lor se restrânge la puţine aplicaţii. Pachetele cum sunt FoxPro, Clipper, folosesc o structură mult mai flexibilă de bază de date, numită modelul relaţional. SGBD relaţionale sunt uşor de înţeles şi utilizat. Un SGBD relaţional permite utilizatorului să "gândească" datele ca fiind aranjate în tabele, având articolele pe linii şi câmpurile pe coloane. Această formă tabelară este un câştig major al modelului relaţional de BD. Programele de gestiune a BD permit utilizatorului să stabilească articolele şi fişierele BD de pe propriul computer şi astfel să regăsească uşor şi repede datele şi informaţiile. Sarcinile principale pe care le pot realiza SGBD sunt:

• Crearea bazei de date. Defineşte şi organizează conţinutul, structura datelor necesare şi relaţiile dintre acestea, în vederea construirii BD.

• Interogarea bazei de date. Accesează datele din BD pentru obţinerea diferitelor informaţii necesare. Această sarcină implică regăsirea şi generarea rapoartelor. Astfel, se pot regăsi şi afişa selectiv informaţii, cât şi produce rapoarte sau documente tipărite.

• Întreţinerea bazei de date. Realizează adăugarea, ştergerea, actualizarea, corectarea şi protejarea datelor din BD.

BAZELE INFORMATICII

78

• Dezvoltarea de aplicaţii. Dezvoltă prototipuri de ecrane pentru preluarea datelor, interogare, forme, rapoarte şi etichete pentru aplicaţia propusă. Pentru a se dezvolta codul program se utilizează 4GL sau un generator de aplicaţii.

3.2.3. Monitoare pentru telecomunicaţii Sistemele informaţionale moderne se bazează din greu pe reţele de telecomunicaţii, care prevăd legături de comunicaţii electronice între staţiile de lucru ale utilizatorilor şi bazele de date. Această legătură necesită programe de control numite monitoare pentru telecomunicaţii. Ele sunt utilizate de către un calculator principal, numit şi gazdăsau în computerele de control al telecomunicaţiilor cum sunt procesoarele front-end şi serverele de reţea. Monitoarele de telecomunicaţii şi programele similare execută sarcini ca: − realizarea sau deconectarea legăturilor între calculatoare şi terminale; − controlul automat al activităţilor de intrare/ieşire; − atribuirea priorităţilor privind accesul la date; − detectarea şi corectarea erorilor de transmisie. Astfel, ele controlează şi susţin activităţile de transmisie a datelor care se desfăşoară în reţelele de telecomunicaţii. Software de telecomunicaţii pentru microcalculatoare Pachetele de software pentru telecomunicaţii prevăd câteva din funcţiile deja enumerate. Astfel de pachete pot conecta un microcalculator echipat cu un modem la o reţea publicăsau privată. Pachetele de control al comunicaţiilor cum sunt Crosstalk, Access sau Smartcom, oferă utilizatorilor de microcalculatoare câteva facilităţi majore:

• Emulare de terminal. Microcalculatorul poate acţiona ca un terminal mut, care poate doar transmite, recepţiona sau afişa datele la un moment dat. El poate acţiona de asemenea şi ca un terminal inteligent şi sătransmită, recepţioneze şi stocheze fişiere sau programe întregi. în cele din urmă, câteva pachete permit calculatorului să emuleze, adică să acţioneze ca, un anumit tip de terminal, în special din cele utilizate în sistemele mari de calculatoare.

• Transfer de fişiere. Fişierele de date şi programele pot fi transferate de la un calculator gazdă la microcalculator, operaţie numită downloading, şi stocate pe disc. Sau, fişierele pot fi transferate de la microcalculator la calculatorul gazdă, operaţie numită uploading. Unele programe permit transferarea automată a fişierelor la un număr nedeterminat de sisteme.

Pachetele de telecomunicaţii pentru microcalculatoare sunt foarte uşor de utilizat. Odată încărcat un program, vi se oferă un ecran care vă cere să stabiliţi parametrii comunicaţiei (viteza şi modul de transmisie, tipul parităţii, etc.). Apoi vă cuplaţi la calculatorul sistem sau reţea sau acest lucru se realizează automat. Cele mai multe programe sunt prevăzute cu meniuri şi informaţii asupra modului de transmitere sau recepţionare a mesajelor, informaţiilor sau fişierelor.

3.2.4. Programe pentru susţinerea sistemului Programele pentru susţinerea sistemului sunt programe specializate care execută rutine sau funcţii repetitive şi care sunt puse la dispoziţia tuturor utilizatorilor unui sistem. De exemplu, programele şi aplicaţiile sistem sunt reţinute uzual într-o bibliotecă de programe utilizate în mod obişnuit şi care sunt la dispoziţia tuturor utilizatorilor. De altfel, un program important de susţinere a sistemului este bibliotecarul, care cataloghează, gestionează şi întreţine

BAZELE INFORMATICII

79

un director cu programele stocate în diferite biblioteci ale sistemului. Un alt program suport este editorul de legături, care editează un program prin definirea locaţiilor specifice de care acesta are nevoie. De asemenea, el uneşte programele şi subprogramele necesare realizării diferitelor aplicaţii specificate de utilizator. În cele din urmă, o categorie importantă de programe suport sunt programele utilitare sau utilitarele. Ele sunt grupuri de programe variate care execută diferite "acţiuni de gospodărie" şi funcţii de conversie a fişierelor. De exemplu, programele pentru sortare sunt utilitare importante, ele realizând sortarea datelor din fişiere, operaţie cerută de multe aplicaţii. Programele utilitare sunt folosite pentru curăţarea memoriei, încărcarea programelor, înregistrarea conţinutului memoriei principale, conversiei fişierelor de date stocate de pe un mediu pe altul, ca de exemplu de pe bandă pe disc. Multe comenzi ale SO utilizat pe microcalculatoare sau chiar pe sistemele mari nu sunt decât programe sau rutine care execută diferite munci, uneori mărunte.

3.2.5. Limbaje de programare O înţelegere adecvată a software-ului necesită câteva cunoştinţe privind limbajele de programare. Limbajele de programare permit programatorilor sau utilizatorilor să dezvolte programe (ca succesiuni de instrucţiuni) care să fie executate de către calculator. Pe parcursul evoluţiei calculatoarelor au fost dezvoltate multe limbaje de programare, fiecare având propriul vocabular, gramatică şi utilizatori. Limbajele de programare pot fi grupate în 4 grupe importante cum este ilustrat în tabelul 2.2.

Orice limbaj de programare are la bază o grmatică şi un vocabular. Structura generală a unui limbaj de programare este prezentată în tabelul 2.3. Limbajele maşină Limbajele maşină sunt limbajele de nivel cel mai scăzut. în stagiile primare de dezvoltare a calculatoarelor, toate programele au fost scrise utilizând coduri binare unice fiecărui calculator. Aceste limbaje implică sarcina scrierii instrucţiunilor sub forma unor şiruri de cifre binare (0 şi 1) sau alte sisteme de numeraţie. Programatorii trebuie să aibă cunoştinţe asupra operaţiilor interne specifice tipului de CPU pe care le utilizează. Ei trebuie să scrie serii lungi de instrucţiuni detaliate pentru a realiza chiar sarcini simple. Programarea în limbaj maşină necesită specificarea locaţiilor de memorie pentru fiecare instrucţiune sau dată utilizată. Instrucţiunile trebuie incluse pentru fiecare manevră sau indicator utilizat în program. Aceste dezavantaje fac programarea în limbaj maşină o sarcină dificilă şi predispusă la erori.

Tabelul 2.2Cele 4 categorii importante de limbaje de programare

Limbaje de generaţia a patra Utilizează intrucţiuni naturale şi neprocedurale

Limbaje de nivel înalt Utilizează instrucţiuni English-like şi notaţii aritmetice

Limbaje de asamblare Utilizează un cod simbolic de instrucţiuni

Limbaje maşină Utilizează instrucţiuni codificate binar

BAZELE INFORMATICII

80

Limbaje de asamblare Limbajele de asamblare reprezintă următorul nivel în limbajele de programare. Ele au fost dezvoltate pentru a reduce dificultăţile programării în limbaj maşină. Utilizarea limbajului de asamblare necesită un program translator numit asamblor, care permite unui calculator să convertească instrucţiunile dintr-un astfel de limbaj în limbaj maşină. Limbajele de asamblare sunt numite frecvent limbaje simbolice, deoarece se utilizează simboluri pentru a reprezenta codurile operaţiilor şi locaţiile de stocare. Abreviaţii alfabetice convenţionale numite mnemonici (ajutoare de memorie) şi alte simboluri utilizate pentru a reprezenta codurile operaţiilor, locaţiile de stocare şi datelor. Avantaje şi dezavantaje În limbajul de asamblare, abreviaţiile alfabetice sunt mai uşor de reamintit în locul adreselor numerice actuale ale datelor. Acest lucru simplifică mult programarea, deoarece programatorul nu trebuie să ştie exact locaţiile de stocare a datelor şi instrucţiunilor. Totuşi, limbajele de asamblare sunt încă orientate maşină, deoarece instrucţiunile în limbaj de asamblare corespund îndeaproape instrucţiunilor în limbaj maşină corespunzătoare unui model particular de computer. Observaţi, de asemenea, că instrucţiunile în asamblare corespund unei singure instrucţiuni maşină şi acelaşi număr de instrucţiuni sunt folosite în ambele cazuri. Limbajele de asamblare sunt încă larg utilizate ca metode de programare a calculatoarelor în limbaje orientate maşină. Mulţi producători de computere prevăd un limbaj de asamblare care reflectă setul unic de instrucţiuni maşină pentru o anumită linie de computere. Această facilitate este exploatată de programatorii de sisteme, care programează software-ul de sistem (opus programatorilor de aplicaţii, care programează software aplicativ), deoarece ea le oferă un control şi flexibilitate sporite în proiectarea unui program pentru un anumit calculator. Programatorii pot produce software mai eficient, adică programe care să necesite un număr minim de instrucţiuni, memorie şi timp CPU pentru realizarea unei anumite prelucrări. Limbaje de nivel înalt

Tabelul 2.4Structura generală a unui limbaj de programare

Limbaj de programare vocabular set de caractere litere cifre caractere speciale constante logice numerice alfanumerice identificatori variabile simple indexate (structurate) gramatica liste de variabile expresii numerice relaţionale logice instrucţiuni

BAZELE INFORMATICII

81

Limbajele de nivel înalt mai sunt cunoscute şi limbaje cu compilatoare. Instrucţiunile limbajelor de nivel înalt sunt numite declaraţii şi sunt apropiate limbajului uman sau notaţiilor matematice standard. Declaraţiile sunt macro instrucţiuni, adică fiecare declaraţie generează câteva instrucţiuni maşină când sunt traduse în limbaj maşină de către programe translatoare de limbaje numite compilatoare sau interpretere. Declaraţiile limbajelor de nivel înalt seamănă cu frazele sau cu expresiile matematice utilizate pentru descrierea problemei sau procedurii ce trebuie programată. Sintaxa (vocabularul, punctuaţia şi regulile gramaticale) şi semantica (înţelesul) acestor declaraţii nu reflectă codul intern al unui computer anume. Avantaje şi dezavantaje Este evident că un limbaj de nivel înalt este mai uşor de învăţat şi de înţeles decât limbajul de asamblare. De asemenea, limbajele de nivel înalt au legi, forme şi sintaxe mai puţin rigide, deci erorile potenţiale sunt mai reduse. Totuşi, programele scrise în limbaj de nivel înalt sunt, în general, mai puţin eficiente decât programele în limbaj de asamblare şi necesită o cantitate mai mare de timp pentru translatarea în cod maşină. Deoarece cele mai multe limbaje de nivel înalt sunt independente de maşină, programele nu mai trebuie rescrise când se utilizează alte calculatoare decât cele folosite iniţial. în consecinţă programatorii nu trebuie să înveţe un nou limbaj pentru fiecare tip de calculator. în continuare sunt prezentate câteva dintre cele mai cunoscute limbaje de programare de nivel înalt. Ada Numit astfel în cinstea Adei Augusta Byron, considerată prima

programatoare din lume. Limbajul a fost dezvoltat de Departamentul Apărării al S.U.A. ca un standard de limbaj "înalt ordonat", pentru a înlocui COBOL-ul şi FOTRAN-ul. Seamănă cu Pascal-ul.

ALGOL (ALGOorithmic Language). Este un limbaj algebric destinat aplicaţiilor ştiinţifice şi matematice. A fost mult utilizat în Europa.

APL (A Programming Language). Este un limbaj interactiv orientat spre matematică. Utilizează notaţii simbolice foarte concise proiectate pentru programare interactivă eficientă a aplicaţiilor ştiinţifice sau de afaceri.

BASIC (Beginner's All-Purpose Symbolic Instruction Code) Este un limbaj simplu, orientat procedural, larg utilizat în programarea interactivă, în special de cei care învaţă programarea.

C Este un limbaj structurat de nivel mediu, dezvoltat ca parte a sistemului de operare UNIX. El seamănă cu un limbaj de asamblare însă independent de maşină. Este foarte popular pentru dezvoltatorii de sisteme de operare sau de creatorii de pachete pentru microcalculatoare.

COBOL (COmmon Business Oriented Language). A fost proiectat ca un limbaj English-like, destinat în principal prelucrării datelor economice. Este încă cel mai utilizat limbaj pentru aplicaţiile din domeniul business-ului.

FORTRAN (FORmula TRANslation). Este cel mai vechi dintre limbajele populare de nivel înalt. A fost destinat pentru rezolvarea problemelor matematice în ştiinţă, inginerie, cercetare, afaceri şi educaţie. Este încă utilizat pentru aplicaţiile ştiinţifice sau economice.

PASCAL Numit astfel după Blaise Pascal. A fost dezvoltat ca succesor al limbajului ALGOL şi destinat în principal dezvoltării conceptelor de programare structurată. A devenit un limbaj popular în special în domeniul universitar, pentru utilizatori de PC sau de calculatoare mari. Variantele create de firma Borland, cum sunt TURBO PASCAL sau BORLAND PASCAL, completează

BAZELE INFORMATICII

82

limbajul cu noi facilităţi de programare şi compilare integrate într-un mediu de dezvoltare programe.

PL/1 (Programming Language/1) Este un limbaj cu scop general, dezvoltat să îmbine facilităţile limbajelor COBOL, FORTRAN şi ALGOL, câţ şi ale altor limbaje. Este un limbaj flexibil, utilizat atât în aplicaţii ştiinţifice cât şi în cele economice.

Limbaje de generaţia a patra (4GL) Termenul Limbaje de generaţia a patra (4GL) este utilizat pentru a descrie o varietate de limbaje de programare care sunt mai mult neprocedurale şi conversaţionale decât limbajele prezentate anterior. Aceste limbaje au fost denumite "de generaţia a 4-a" pentru a le diferenţia de limbajele maşină (prima generaţie), limbajele de asamblare (generaţia a 2-a) şi limbajele de nivel înalt (generaţia a 3-a). Trebuie menţionat că unii specialişti utilizează termenul de limbaje de generaţia a cincea (5GL) pentru a descrie limbajele ce utilizează tehnici ale inteligenţei artificiale pentru atingerea scopurilor utilizatorilor. Cele mai multe 4GL sunt limbaje neprocedurale, care încurajează utilizatorii şi programatorii să indice rezultatele pe care le doresc, în timp ce computer-ul determină secvenţa de instrucţiuni care va obţine acele rezultate. Utilizatorii şi programatorii nu trebuie să-şi piardă timpul dezvoltând secvenţe de instrucţiuni pe care trebuie să le execute computer-ul pentru a obţine rezultatele dorite. Astfel, 4GLs au simplificat enorm procesul programării. Limbajele naturale sunt limbaje 4GL foarte apropiate de limba Engleză sau alte limbi. Activitatea de cercetarea şi dezvoltare în inteligenţa artificială (AI) este de dezvoltare de limbaje de programare la fel de uşor de utilizat cum sunt conversaţiile ordinare în limba maternă. Tabelul 2.5 evidenţiază diferenţele principale între limbajele 3GL şi 4GL.

BAZELE INFORMATICII

83

În tabelul 2.6 sunt prezentate câteva categorii de pachete de software, considerate de generaţia a 4-a, utilizate în S.U.A.. Ele includ limbaje de interogare, generatoare de rapoarte şi de aplicaţii disponibile ca pachete separate sau ca părţi ale programelor avansate de calcul tabelar, suport decizional şi gestiune baze de date.

Tabelul 2.5Diferenţele între limbajele 3GL şi 4GL

Limbaje de generaţia a 3-a Limbaje de generaţia a 4-a

Destinate utilizării programatorilor profesionişti

Pot fi utilizate de neprogramatori ca şi de programatori profesionişti

Necesită specificarea modului cum să fie executată o sarcină

Necesită specificarea sarcinii de executat, iar sistemul stabileşte cum va fi ea realizată

Trebuie specificate toate alternativele Alternative implicite sunt preconstruite, astfel încât utilizatorul poate să nu le mai specifice

Necesită un mare număr de instrucţiuni procedurale

Necesită mult mai puţine instrucţiuni (mai puţin de o zecime în cele mai multe cazuri)

Codul poate fi dificil de citit, înţeles şi întreţinut

Codul este uşor de înţeles şi întreţinut deoarece comenzile seamănă cu cele similare ale limbii engleze

Limbaje dezvoltate iniţial pentru prelucrare secvenţială

Limbaje dezvoltate iniţial pentru utilizare online. (interactiv).

Pot fi dificil de învăţat Multe facilităţi pot fi învăţate foarte repede

Sunt dificil de depanat Erorile sunt uşor de localizat deoarece programele sunt mai scurte, codul mult mai structurat, utilizează multe elemente implicite şi limbaj asemănător limbii engleze

În general sunt orientate fişier În general sunt orientate spre baze de date

BAZELE INFORMATICII

84

Avantaje şi dezavantaje

Există diferenţe importante în uşurinţa cu care se pot utiliza produsele 4GL. De exemplu, INTELLECT şi CLOUT sunt limbaje naturale care nu impun reguli gramaticale rigide, în timp ce SQL şi FOCUS necesită declaraţii structurate şi concise. De altfel uşurinţa în exploatare este câştigată pe seama pierderii în flexibilitate. Este adesea dificil pentru un utilizator să treacă peste unele formate sau proceduri prespecificate ale 4GL. De asemenea, codul în limbaj maşină generat de un program dezvoltat în 4GL este adesea mai puţin eficient (în ce priveşte viteza de prelucrare şi cantitatea de memorie necesară) decât un program scris într-un limbaj cum este de exemplu COBOL-ul. în unele aplicaţii scrise în 4GL pentru prelucrări masive de tranzacţii s-au menţionat eşecuri importante. Aceste aplicaţii nu sunt în stare să ofere un răspuns într-o perioadă rezonabilă de timp când prelucrează cantităţi foarte mari de date. Totuşi, 4GLs au avut un mare succes la utilizatori şi pentru aplicaţii fără un volum foarte mare de date şi prelucrări. Limbaje orientate obiect Conceptul de programare orientată-obiect (OOP) a apărut în jurul anilor '60 odată cu dezvoltarea limbajului Smalltalk de către firma Xerox. Actualmente, aceste concepte sunt larg răspândite şi utilizate de dezvoltatorii de software. Pe scurt, în timp ce majoritatea limbajelor clasice de programare separă datele de procedurile sau acţiunile care vor fi aplicate asupra lor (ca de exemplu limbajul Pascal), limbajele OOP le adună împreună în obiecte. Astfel, un obiect constă din datele şi acţiunile care se vor executa cu acestea. De exemplu, un obiect poate fi alcătuit din datele asupra unui angajat şi toate operaţiile (cum sunt cele de calcul al salariului) ce

Tabelul 2.6 Exemple de limbaje de generaţia a 4-a

4GL Furnizor

Limbaje de interogare şi editare de rapoarte

ADRS II; QBE; SQL CLOUT DATATRIEVE EASYTRIEVE HAL INTELLECT

IBM Microrim DEC Panasophic Lotus Development Artificial Intelligence

Generatoare pentru suport decizional

EXPRESS IFPS MODEL SAS SYSTEM W

Information Resources Execucom Lloyd Bush SAS Institute Comshare

Generatoare de aplicaţii

FOCUS IDEAL MANTIS NATURAL NOMAD 2

Information Builders Computer Assocoates Cincom Software AG MUST International

BAZELE INFORMATICII

85

se pot efectua cu aceste date. Sau, un obiect poate fi alcătuit din datele sub formă grafică dintr-o fereastră ecran la care se adaugă acţiunile de afişare ce pot fi utilizate cu acestea. În limbajele procedurale, un program constă din proceduri ce realizează anumite acţiuni asupra datelor. în sistemele orientate obiect, programele spun obiectelor să execute acţiuni asupra lor însele. De exemplu, o fereastră ecran nu trebuie să fie desenată pe ecran ca urmare a unei serii de instrucţiuni. în schimb, unui obiect fereastră i poate transmite un mesaj şi el va apare pe ecran. Aceasta deoarece obiectul fereastră conţine codul program pentru propria lui deschidere. Limbajele OOP, cum sunt Actor, Objective şi C++, sunt uşor de utilizat şi mult mai eficiente pentru programarea de interfeţe grafice utilizator, necesare multor aplicaţii. Odată obiectele programate, ele pot fi reutilizate. De exemplu, programatorii pot construi o interfaţă utilizator pentru un program nou prin asamblarea obiectelor standard cum sunt ferestrele, barele, butoanele şi icon-urile. De aceea se aşteaptă ca utilizarea limbajelor OOP să fie în continuă creştere.

3.2.6. Translatoare de limbaje Translatoarele de limbaje (sau procesoarele de limbaje) sunt programe care traduc alte programe în coduri de instrucţiuni în limbaj maşină ce pot fi executate de către computer. Ele permit, de asemenea, utilizatorului să-şi scrie propriile programe, prevăzând şi un program cu facilităţi de creare sau editare. Programele pentru calculator constau din mulţimi de instrucţiuni scrise în limbaje de programare cum sunt BASIC, FORTRAN, Pascal sau COBOL, ce trebuie traduse în limbajul maşină propriu al calculatorului, înainte de a putea fi executate de către CPU. Programele translatoare de limbaje de programare sunt cunoscute sub diferite nume. Un asamblor traduce instrucţiunile simbolice ale programelor scrise în limbaj de asamblare în instrucţiuni în limbaj maşină. Un compilator traduce limbajele de nivel înalt. Un interpreter este un tip special de compilator care traduce şi execută fiecare instrucţiune a programului, una câte una, în loc de a produce un program complet în limbaj maşină, cum fac compilatoarele sau asambloarele. Un program scris într-un limbaj cum este BASIC sau Pascal este numit program sursă. Când sursa este compilată în limbaj maşină, ea se numeşte program obiect. Computerul execută programul obiect. Unelte de programare Interfaţa cu utilizatorul a multor translatoare de limbaje a fost îmbunătăţită prin adăugarea de noi facilităţi. Adesea, translatoarele de limbaje au fost înzestrate cu posibilităţi de editare a programelor sursă cât şi de diagnosticare a erorilor (bugs). Astfel ele includ puternice editoare orientate grafic şi depanatoare (debuggers). Aceste programe ajută utilizatorul să identifice şi evite erorile în timpul programării. Aceste unelte de programare realizează aşa numitele medii de programare asistată sau "banc-de-lucru" (workbench). Scopul lor este să descrească munca de rutină, ingrată şi să crească eficienţa şi productivitatea programatorilor. Alte unelte de programare includ pachete de programe pentru grafică, pentru generare de coduri, pentru biblioteci de coduri reutilizabile sau prototipuri. Multe astfel de unelte sunt parte a "trusei de scule" prevăzute de pachetele integrate CASE (Computer Aided System Engineering).

3.3. Software aplicativ

BAZELE INFORMATICII

86

Software-ul aplicativ constă din programe care folosesc computerele pentru a executa anumite activităţi specifice utilizatorilor. Aceste programe mai sunt numite şi pachete de aplicaţii deoarece ele conduc procesul cerut de o anumită utilizare sau aplicaţie, pe care vor să o realizeze utilizatorii. Exită mii de astfel de pachete disponibile deoarece există mii de activităţi pe care utilizatorii le îndeplinesc. Utilizarea calculatoarelor personale a multiplicat creşterea acestui număr. în cele ce urmează vom descrie pe scurt cele mai populare tipuri de aplicaţii.

3.3.1. Programe cu orientare generală Software-ul aplicativ include o mare varietate de programe ce pot fi clasificate în două categorii: • de orientare generală, • pentru aplicaţii specifice. Programele de orientare generală sunt programe care realizează activităţi comune de prelucrare a informaţiei. De exemplu, programele pentru procesarea cuvintelor, cele pentru calcul tabelar, cele pentru gestiunea bazelor de date, pachetele integrate, pachtetele grafice, utilizate pe PC-uri pentru casă, educaţie, business, ştiinţă sau multe alte scopuri. Deoarece ele cresc semnificativ productivitatea utilizatorilor se spune despre acestea că sunt pachete de productivitate.

3.3.2. Programe pentru aplicaţii specifice Mii de pachete de software aplicativ sunt disponibile pentru susţinerea aplicaţiilor specifice utilizatorilor. Categoriile principale de astfel de aplicaţii sunt:

• Programe aplicative în business-programe care îndeplinesc sarcinile de prelucrare a informaţiei necesare funcţiilor unei afaceri sau intreprinderi. Exemple de astfel de funcţii şi aplicaţiile corespondente sunt: contabilitate (registrul general), marketing (analiza vânzărilor), finanţe (buget), producţie (planificarea necesarului de materiale), management operaţional (controlul stocurilor) şi managementul resurselor umane (analiza beneficiilor angajaţilor).

• Programe aplicative în ştiinţă-programe care realizează sarcinile de prelucrarea a informaţiilor din ştiinţele naturale, fizice, sociale şi comportamentale, din matematică, inginerie şi din toate domeniile implicate în cercetarea ştiinţifică, experimentare şi dezvoltare. Unele aplicaţii includ analize ştiinţifice, proiectare inginerească sau controlul experimentelor.

• Alte categorii de aplicaţii-există atât de multe alte domenii în care se utilizează calculatoarele încât le-am grupat pe toate într-una singură. Astfel, se poate vorbi de aplicaţii ale calculatoarelor în educaţie, distracţie, muzică, artă, drept, medicină, etc. Câteva exemple specifice sunt programele de instruire asistată, videoprogramele pentru distracţii, programele generatoare de muzică sau de grafică.

3.3.3. Procesoare de cuvinte Procesoarele a cuvintelor (pachete de prelucrare a cuvintelor) sunt programe de creare, editare şi listare/tipărire a documentelor de orice tip, incluzând scrisorile, memoriile şi rapoartele. Ele prelucrează electronic datele de tip text (cuvinte, fraze, propoziţii şi paragrafe) introduse, în general, de la tastatură. Dintre cele mai utilizate procesoare de cuvinte amintim Word, WordPerfect şi WordStar. Procesarea cuvintelor este o parte importantă a automatizării biroului. Pachetele pentru procesarea cuvintelor sau textelor permit utilizatorilor să:

BAZELE INFORMATICII

87

− Utilizeze calculatorul pentru a crea şi edita un document şi să beneficieze de ajustarea automată a lungimii liniei care trebuie să se încadreze în limite specificate.

− Se deplaseze în oricare punct al documentului şi să adauge, şterge sau schimba cuvinte, propoziţii sau paragrafe.

− Deplaseze un bloc de text dintr-o parte în alta a documentului şi să insereze text dintr-un document în altul.

− Verifice corectitudinea scrierii şi erorile gramaticale, cât şi schimbarea circumstanţelor (modurilor de apariţie) unui anumit cuvânt sau frază.

− Stocarea documentului ca fişier pe disc, regăsirea în orice moment şi afişarea în concordanţă cu formatele indicate.

Multe procesoare de cuvinte sunt înzestrate cu facilităţi avansate sau pot fi actualizate cu pachete suplimentare. Un exemplu este programul de verificare a scrierii cuvintelor (spelling checker) care utilizează dicţionare incorporate pentru identificarea şi corectarea erorilor de scriere. Alt program este tezaurul (thesaurus), care ajută la găsirea celui mai bun cuvânt care să exprime o idee, el cuprinzând în aceste sens liste de sinonime şi antonime. Programele de tip Style checker pot fi utilizate pentru identificarea şi corectarea erorilor gramaticale şi de punctuaţie, cât şi pentru a oferi indicaţii de îmbunătăţire a stilului de scris. O altă unelată de productivitate este procesorul de idei sau de rezumate (idee processor sau outliner). El ajută utilizatorul să-şi organizeze gândurile înainte de a începe efectiv documentul. Popular este şi programul de îmbinare a informaţiei (mail-merge), care îmbină nume şi adrese dintr-o listă de corespondenţe cu scrisori sau alte documente. în final, multe procesoare de cuvinte sunt capabile să efectueze unele activităţi de birotică (desktop publishing). Acestea permit utilizatorului să îmbine text, grafică şi alte ilustraţii pe fiecare pagină pentru a produce documente care arată profesionist publicate.

3.3.4. Programe pentru calcul tabelar Programele pentru calcul electronic tabelar sunt programe utilizate pentru analiză, planificare şi modelare. Ele sunt înzestrate să înlocuiască sculele tradiţionale cum sunt hârtia, creioanele şi calculatoarele de birou. Ele generează automat pe ecran o suprafaţă asemănătoare celei de pe hârtie, divizată în linii şi coloane, între ele aflându-se celule. Prin utilizarea tastaturii, în celule se pot introduce date şi formule de legătură între acestea. Rezultatul este un model electronic al problemei. Ca răspuns la anumite comenzi, calculatorul execută calculele definite de formule, iar rezultatele sunt afişate imediat. Foaia de hârtie creată de un pachet de calcul tabelar este un model vizual al unei activităţi economice oarecare sau a unei anumite operaţii. Ea poate fi astfel utilizată să înregistreze şi analizeze activităţi trecute şi prezente. Ea poate fi utilizată şi ca o unealtă pentru luarea deciziilor răspunzând la întrebări de tipul "Ce se întâmplă dacă? (What if?). De exemplu, dacă ne întrebăm: "Ce se întâmplă cu profitul net dacă cheltuielile cu reclama cresc cu 10%. Pentru a răspunde la o astfel de întrebare, trebuie schimbată doar formula de calcul a cheltuielilor cu reclama din declaraţia de venituri. Toate celulele conectate prin formule de mărimea cheltuielilor cu reclama vor fi automat afectate, rezultând noi valori ale profitului net. Odată ce o foaie electronică a fost dezvoltată, ea poate fi stocată pentru utilizare ulterioară sau pentru listarea unui raport. Cele mai populare pachete de calcul electronic tabelar sunt Lotus 1-2-3, Excel şi Quattro Pro, utilizabile pe PC-uri. Există însă şi versiuni pentru minicalculatoare şi pentru mainframes. Pachetele de acest gen sunt dotate şi cu o serie de modele numite templates. Ele pot fi utilizate pentru o largă varietate de aplicaţii cum sunt calculul taxelor sau investiţiilor imobiliare şi sunt disponibile din diverse surse

BAZELE INFORMATICII

88

3.3.5. Pachete de programe grafice Pachetele de programe grafice convertesc datele numerice în afişări grafice cum sunt diagramele sub formă de linii, dreptunghiuri, sectoare de cerc, etc. Multe alte tipuri de prezentări grafice sunt posibile. Unele pachete permit chiar desenarea liberă, în timp ce produsele de birotică au predefinite o serie de figuri grafice ce pot fi inserate în documente. Imaginile sunt afişate pe ecranul display-ului sau pot fi scoase la imprimantă sau desenate pe plotter. Nu numai că afişarea grafică a informaţiei este mai sugestivă, dar posibilitatea utilizării culorilor scoate şi mai mult în evidenţă diferenţele între acestea, cât şi tendinţele acestora. Prezentările grafice au dovedit că sunt mult mai de efect decât prezentările sub formă de tabele pentru întocmirea de rapoarte sau comunicare de informaţii. Prezentările grafice pot fi produse de programe grafice cum sunt Harvard Graphics, DrawPerfect, Corell Draw pentru microcalculatoare, SAS Graph şi Tell-A-Graph pentru minicomputere şi mainframes, sau chiar de module ale pachetelor pentru calcul electronic tabelar sau alte pachete integrate. Pentru utilizarea acestor programe, trebuie selectat tipul de grafic dorit şi de introdus datele care se vor afişate grafic. Acestea vor fi apoi analizate şi se va genera graficul cerut.

3.3.6. Pachete integrate de programe Pachetele integrate de programe combină abilităţile aplicaţiilor de utilitate generală într-un singur program. Pachetele integrate au fost dezvoltate pentru a rezolva problemele cauzate de imposibilitatea sau dificultatea programelor de a comunica şi lucra împreună cu fişiere şi date comune. Totuşi, pachetele integrate pot necesita cantităţi mai mari de memorie şi pot compromite viteza, puterea şi flexibilitatea unor funcţii în favoarea integrării. De altfel, utilizatorii pot să folosească pachete "specializate" pentru aplicaţiile pe care le utilizează des.

Exemple de pachete integrate larg răspândite sunt Microsoft Works, Symphony, Framework III, PFS First Choice şi Enable. Astfel de pachete combină funcţiile de bază ale programelor de calcul tabelar, ale celor de procesare a cuvintelor, a celor grafice, a celor de gestiune baze de date şi pentru telecomunicaţii. Astfel, se poate prelucra acelaşi fişier de date cu un singur pachet, iar pentru deplasările de la o funcţie la alta se apasă câteva taste. Se poate vizualiza fiecare funcţie separat pe ecran sau se pot afişa împreună în ferestre multiple mai multe funcţii.

VII BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA 1. Sorin, Borza,Utilizarea Calculatoarelor Ed., Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu

2000, pp 49-121; 2. Sorin Borza, Bazele Informaticii Editura Universităţii Lucian Blaga 2007, pp 49-66 3. Boboila C.: Arhitecturi, echipamente de calcul si sisteme de operare, Ed.

Universitaria, Craiova, 2002, capitol 5 Timp de lucru 3h cate 1h/zi

VIII. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Ce se înţelege prin termenul Software?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 2. Ce sunt limbajele cod maşină?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 3. Ce sunt limbajele de asamblare?

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

BAZELE INFORMATICII

89

4. Ce sunt limbajele de nivel înalt? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

5. Ce sunt sistemele de baze de date? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

6. Ce sunt pachetele de programe grafice? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

7. Ce se înţelege prin software aplicativ? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

8. Ce sunt translatoarele de limbaj? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

9. Ce sunt limbajele orientate obiect? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

10. Ce sunt sistemele de operare? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

11. Ce este sistemul de operare Windows şi care sunt variantele sale? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

12. Care sunt componentele de bază ale arhitecturii sistemului de operare Windows? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

13. Câte tipuri de sisteme de operare cunoaşteţi? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

14. Ce este nucleul sistemului şi în câte elemente poate fi împărţit? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

IX. APLICATIA PENTRU ACASA. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE TIP GRILĂ 1. Limbajul de programare BASIC a fost inventat de:

A) Bill Gates; B) Blaise Pascal; C) IBM; D) Toate răspunsurile de mai sus sunt corecte; E) Nici un răspuns corect.

2. Limbajul Visual Basic este:

A) Un limbaj masină; B) Un limbaj de asamblare; C) Un limbaj procedural de nivel înalt; D) Un limbaj natural; E) Nu există limbajul de programare Visual Basic, ci doar limbajul Basic

3. Limbajul de asamblare este:

A) Specific unui anumit tip de calaculator, instructiunile sale avand un anumit inteles; B) Specific la cateva tipuri de calculatoare; C) Universal, fiind limbajul specific microprocesoarelor; D) Nici un raspuns corect.

4. Compilatorul este:

A) Mecanismul prin care datele sunt copiate in memorie; B) Mecanismul prin care se transforma o instructiune scrisa in limbaj de nivel inalt, in

instructiuni ale limbajului de asamblare si instructiuni cod masina. C) Un mecanism de testare al programelor;

BAZELE INFORMATICII

90

D) Un instrument care asigura securitatea calculatorului; E) Nici un rapuns corect

5. Compilatorul este:

A) Mecanismul prin care datele sunt copiate in memorie; B) Mecanismul prin care se verifica forma gramaticala a instructiunii; C) Un mecanism de testare al programelor; D) Un instrument care asigura securitatea calculatorului; E) Nici un rapuns corect.

6. Sistemul de operare este:

A) Un pachet de programe care asigura operarea calculatorului; B) Un pachet de programe care asigura gestionarea datelor; C) Un pachet de programe care asigura functionarea calculatorului din punct de vedere al

utilizatorului; D) Un pachet de programe care asigura depanarea memoriei calculatorului; E) Toate raspunsurile sunt corecte.

7. Care dintre urmatoarele exemple este un sistem de operare multiuser, multitasking:

A) Ms-Dos; B) Windows 95, windows 98; C) Ms-Dos, Windows NT; D) Windows NT, Windows Server 2003; E) RSX, Windows Pocket.

8. Care dintre urmatoarele exemple este un sistem de operare multiuser, multitasking:

A) Linux; B) Unix, Os/2; C) Windows NT; D) Windows NT, Windows Server 2003; E) Toate raspunsurile sunt corecte.

9. Care dintre urmatoarele exemple este un sistem de operare monouser, multitasking:

A) Ms-Dos; B) Windows 95, Windows 98; C) Ms-Dos, Windows NT; D) Windows NT, Windows Server 2003; E) RSX, Windows Pocket.

10. Care dintre urmatoarele exemple este un sistem de operare monouser, monotasking

A) Ms-Dos; B) Windows 95, windows 98; C) Ms-Dos, Windows NT; D) Windows NT, Windows Server 2003; E) RSX, Windows Pocket.

11. Pixell-ul este:

A) O unitate de masura pentru rezolutia ecranului; B) Punctul din care este formata imaginea pe ecranul monitorului; C) O unitate de masura pentru densitatea informatiei pe CD-uri;

BAZELE INFORMATICII

91

D) Punctul din care este formata rezolutia imprimarii hartiei; E) Raspunsuri corecte A si B.

12. Limbajul de programare este:

A) O modalitate de a realiza actiuni cu calculatorul; B) Este format din comenzi numite instructiuni; C) Are o gramatica si un vocabular; D) Raspunsuri corecte A si B; E) Raspunsuri corecte A, B si C.

13. Limbajul cod masina este:

A) Un limbaj pentru codarea masinii; B) Un limbaj de programare universal pentru toate calculatoarele; C) Un limbaj de programare format din instructiuni cu un anumit inteles; D) Un limbaj de programare specific unui anumit tip de calculator, avand instructiunile

formate din cifre binare. 14. Hardware reprezinta:

A) programe, proceduri, rutine; B) fluxuri informationale cu o anumita organizare; C) ansamblul elementelor fizice si tehnice; D) programele unitatii hardware; E) raspuns corect B si C.

15. Urmatoarele sisteme sunt sisteme de intrare iesire clasice: A) discheta, CD-ROM; B) memoria RAM; C) touch screen; D) memoria ROM; E) memoria CACHE.

16. Cele mai puternice, complexe si scumpe sisteme electronice de calcul sunt:

A) microcalculatoarele; B) supercalculatoarele; C) calculatoarele "mainframe"; D) calculatoarele de birou cu mai multe procesoare; E) serverele.

17. Sistemul de operare este:

A) sistemul care administreaza resursele calculatorului; B) ansamblul componentelor hard si soft; C) program destinat rezolvarii unor probleme specifice; D) Teleworking, e-banking, e-commerce. E) Microsoft Office.

18. Ce factori de ordin tehnic pot influenta performantele computerului:

A) Dimensiunea memoriei RAM B) Ecranul de protectie C) Viteza memoriei ROM D) Distanta dintre monitor si tastatura;

BAZELE INFORMATICII

92

E) Dimensiunea memoriei cache

19. Dispozitive periferice de ieşire sunt următoarele: A) Tastatură, scanner,imprimanta; B) Monitor,microfon, imprimanta; C) Imprimantă, boxe, monitor. D) Mouse, tableta grafica, imprimantă.

20. Care este avantajul unui program de anti-virus?

A) Generează o nouă bază de date despre fişierele sistem. B) Defragmentează discurile hard. C) Detectează şi îndepărtează viruşii. D) Interzice copierea fişierelor de sistem.

21. Pentru stocarea (memorarea) fişierelor şi dosarelor sistemul de operare utilizează un echipament din lista următoare:

A) Modem; B) Video Card; C) Hard Disk;

D) Plotter.

BAZELE INFORMATICII

93

Tema 4

REŢELE DE CALCULATOARE

I. Obiectivele capitolului

Obiectivele acestui capitol sunt în principal familiarizarea studentului cu noţiuni legate de reţelele de calculatoare, prezentarea principalelor tipuri de reţele de calculatoare, familiarizarea studenţilor cu noţiunile fundamentale privind reţeaua Internet

II. Competente dobandite de catre student Competentele dobandite de catre student prin parcurgerea acestei teme se refera la: intelege modul in care este realizata o retea de calculatoare si modul in care aceasta functioneaza. Tototdata studentul intelege modul in care este alcatuita reteaua Internet precum si principalele entitati ale acesteia.

III. Cuvinte cheie: reţea, e-mai, protocol, hyper text, domeniu, server.

IV. Structura modulului de studiu • Introducere; • Retele de calculatoare; • Retele locale; • Retele metropolitane; • Istoricul si evolutia mediului Internet; • Conectare si adresare in Internet; • Sistemul numelor de domenii in Internet • Word Wide Web

V. Rezumatul capitolului În acest capitol se prezintă pentru început principalele caracteristici ale unei reţele de

calculatoare. Se prezintă apoi tipuri de reţele la nivel local, metropolitan şi radio punând un accent mai important pe reţelele locale de calculatoare. În final se prezintă reţeaua Internet, istoric, evoluţie, caracteristicile reţelei, modurile de conectare şi adresare în Internet, sistemul de domenii, spaţiul de nume, ierarhiile de domenii, servere de nume. Se prezintă aplicaţia software Word Wide Web, sistemul de adresare URL

VI. Descrierea temei

INTRODUCERE Comunicarea are o importantă primordială în evolutia societătii umane; ea s-a

dezvoltat mai ales în paralel cu evolutia unui suport tehnologic adecvat. Ultimele secole au fost marcate de tehnologii industriale specifice. Secolul al XVIII-lea, caracterizat prin Revolutia Industrială, a fost dominat din punct de vedere tehnologic de sistemele mecanice. Era masinilor cu aburi s-a suprapus cronologic cu secolul al XIX-lea. Spre deosebire de aceste perioade, a căror tehnologie principală avea trăsături fizice, mecanice, se poate spune că secolul al XX-lea promovează cu precădere tehnologia prelucrării informatiei, prin colectarea,

BAZELE INFORMATICII

94

gestionarea si distribuirea acesteia. Exemple concludente în acest sens sunt instalarea retelelor telefonice mondiale, aparitia radioului si televiziunii, a retelelor de calculatoare ca urmare a dezvoltării explozive a industriei hard si soft si lansarea satelitilor de comunicatii. Se poate observa că în societatea contemporană retelele de calculatoare, si în particular Internet-ul, au un rol esential în globalizarea proceselor de comunicare, alături de dinamicul domeniu al telefoniei mobile. În conditiile în care societatea contemporană devine din ce în ce mai dependentă de memorarea, prelucrarea si transmiterea informatiei - "societatea informatională" - se remarcă o integrare tot mai puternică a serviciilor de comunicatii si informare prin intermediul retelelor globale de telefonie fixă, mobilă si a retelelor de calculatoare, care au depăsit demult granitele nationale.

O dată cu extinderea retelelor de calculatoare la scara întregii planete, ele devin un adevărat mediu universal de informare si comunicare, care tinde să înlocuiască sau să extindă mijloacele clasice de utilizare a postei, bibliotecilor, comertului, accesul la presă si educatie prin metode noi, electronice, accesibile si interactive. Acestea au un puternic impact social, modificându-ne tot mai mult modul de viată prin impunerea tehnicilor virtuale. Se pare că trecerea cronologică în noul mileniu va fi însotită de puternice mutatii în evolutia omenirii, prin pătrunderea tehnologiilor informatiei si a virtualului electronic în cele mai diverse domenii ale vietii societătii. În acest context general, considerăm că relevarea importantei retelelor de calculatoare ca instrumente moderne de informare si comunicare, ca si descrierea fundamentelor hardware si software care stau la baza acestor evolutii sunt teme extrem de actuale si fixăm tratarea lor ca obiectiv principal al acestui volum.

Stabilirea acestui obiectiv este sustinută si de faptul că industria calculatoarelor, privită atât din punctul de vedere al tehnologiei hard, cât si soft, este domeniul care a evoluat cel mai dinamic în secolul nostru. Acest progres spectaculos este evident dacă ne gândim că acum aproximativ 40 de ani un sistem de calcul, de dimensiuni considerabile, nu avea nici pe departe performantele calculatoarelor de astăzi, la un raport de dimensiune de aproximativ 1/104. Viteza de lucru a procesoarelor a evoluat si ea, aproximativ cu un factor de 10 la fiecare deceniu. De exemplu, un calculator rapid al anului 1970 (CDC 6600) executa o instructiune în 100ns, pe când un calculator rapid al anului 1990 (CRAY) o executa în 1 ns

Primele sisteme de calcul erau centralizate, având la dispozitie strict capacitatea proprie. Aparitia sistemelor de calcul distribuite si a retelelor de calculatoare a fost una din modalitătile foarte eficiente de crestere a performantelor sistemelor de calcul. Ritmul de dezvoltare si miniaturizare înregistrat în industria calculatoarelor era greu de imaginat chiar si în scenariile cele mai optimiste de acum câteva decenii. Gândind prin analogie aceste evolutii, si tinând cont de disponibilitătile tehnologice existente, se poate spune că si evolutia viitoare a calculatoarelor va fi promitătoare.

Retele de calculatoare

Primele sisteme de calcul electronic aveau dimensiuni foarte mari si ocupau o întreagă încăpere -pentru care s-a încetătenit numele de centru de calcul. Instalatia de aclimatizare era o componentă indispensabilă a centrului de calcul. Unitătile componente ale calculatorului (procesorul, memoria, unitatea de schimburi, unităti de bandă si disc magnetic) aveau, privit din exterior si în linii mari, forma si dimensiunea unor dulapuri iar în interior - o întreagă retea de cabluri si dispozitive electronice. Ulterior, au apărut minicalculatoarele - sisteme interactive multiutilizator, care puteau fi exploatate simultan de către mai multe persoane, prin intermediul unor terminale. Minicalculatoarele au fost urmate de microcalculatoare - sisteme interactive monoutilizator, a căror unitate centrală este un microprocesor. Calculatoarele de tip PC, atât de răspândite astăzi, fac parte din această categorie.

În vederea cresterii capacitătii de prelucrare a sistemelor de calcul si a creării

BAZELE INFORMATICII

95

mijloacelor de accesare de către mai multi utilizatori a unor baze de informatii create în anumite centre, a apărut ideea naturală a conectării calculatoarelor. Noul model de sistem de calcul va fi format dintr-un anumit număr de calculatoare autonome, interconectate, care realizează prelucrări specifice si care formează o retea de calculatoare.

Precursoarele retelelor de calculatoare au fost sistemele de calcul care realizau prelucrări la distantă, numite sisteme de teleprelucrare. Acestea asigură folosirea calculatoarelor de către mai multi utilizatori prin intermediul unor terminale locale sau la distantă (în acest caz, politica de transmitere a datelor este gestionată de fiecare calculator). În functie de rolul atribuit sistemelor de teleprelucrare, acestea pot fi privite ca: sisteme de centralizare a datelor (în care calculatorul colectează datele de la terminale si le prelucrează), sisteme de difuzare a datelor (în care informatiile circulă în sens invers, de exemplu, anumite servicii de turism) sau sisteme conversationale (în care calculatorul transmite "întrebări" si receptionează mesaje de răspuns, de exemplu, în diagnoza medicală, sisteme de rezervări de bilete etc.).

Retelele de calculatoare se obtin prin interconectarea calculatoarelor în conditiile în care operatiile de gestiune a retelei se execută fizic de către procesoare specializate si logic - de un soft de comunicatie instalat pe retea. O retea de calculatoare este un ansamblu de calculatoare autonome, interconectate prin intermediul unor medii de comunicatie care asigură folosirea în comun, de către un număr mare de utilizatori, a tuturor resurselor fizice si logice (soft de bază si aplicativ) si informationale (baze de date) de care dispune ansamblul de calculatoare interconectate. Mediile de comunicatie care conectează calculatoarele din punct de vedere fizic pot fi constituite din diverse tipuri de cabluri: cablu coaxial, fibră optică, linie telefonică etc., din unde (ghid de unde) cu benzi specifice de frecventă sau chiar sateliti de comunicatii.

Se spune despre două calculatoare că sunt interconectate dacă sunt capabile să facă shimb de informatii. Conectarea se poate realiza prin: cabluri de cupru, fibre optice, microunde sau chiar sateliti de comunicatii. Autonomia calculatoarelor se referă la faptul că ele pot functiona independent, astfel încât pornirea sau oprirea unui calculator nu le influentează pe celelalte; un calculator din retea nu le controlează în mod fortat pe celelalte. Nu se vorbeste despre o retea în cazul unui calculator cu mai multe terminale (minicalculatoarele) sau în cazul mai multor unităti aservite la o unitate de control. Mentionăm faptul că sistemele cu procesoare multiple (sau memorii multiple) pot să fie structurate si ca arhitecturi paralele, în care sarcinile sunt împărtite pe procesoare în vederea realizării unui scop comun dar în acest caz procesoarele nu sunt autonome. Termenul profesional folosit pentru accesarea unor resurse comune este partajarea resurselor: se pot partaja resurse fizice, cum ar fi discurile de retea, imprimantele sau resurse logice: aplicatii sau bazele informationale (compuse din fisiere) aflate la distantă. În plus, în retelele de calculatoare se asigură protejarea informatiilor si aplicatiilor utilizatorilor împotriva accesului neautorizat prin intermediul serviciilor de securitate oferite de soft-ul de retea si este asigurată comunicarea prin mesaje între utilizatori.

Retelele de calculatoare pot fi folosite ca instrumente moderne de informare si comunicare fiindcă permit realizarea de transferuri de informatii în retea si oferă diverse facilităti de comunicare între utilizatorii retelei. Într-o retea de calculatoare, utilizatorii se conectează la o anumită masină în mod explicit iar executia proceselor la distantă sau transferul de fisiere se specifică de asemenea explicit. Pentru exploatarea retelelor de calculatoare este foarte important soft-ul de retea, care controlează buna functionare a retelei. Pentru caracterizarea manierei de functionare a softului de retea, care rulează pe mai multe calculatoare prin proceduri cu obiective specifice, se foloseste termenul distribuit.

Comunicarea între două calculatoare dintr-o retea se poate realiza prin stabilirea unor legături fizice permanente între nodurile respective (retea cu comutare de circuite, caz în care

BAZELE INFORMATICII

96

capacitatea de transfer este constantă iar costul legăturii este fix, indiferent de rata de transfer a informatiei) sau a unor legături dinamice, prin intermediul altor noduri, în functie de configuratia retelei si gradul de ocupare (retea cu comutare de pachete). Acest ultim model este cel mai des utilizat în practică, are un debit mare de transfer pe legăturile dintre noduri si presupune divizarea fisierele de transmis prin retea în componente mai mici, de câteva sute de octeti, numite pachete. Acestea contin informatia utilă transferată si adresa nodului destinatie, unde vor fi reunite (multiplexate) cu ajutorul unui soft specializat, pentru a forma fisierul transmis. Astfel, pot exista comunicatii simultane între noduri prin partajarea de către calculatoarele care comunică a conexiunilor fizice existente. Nodurile retelei care au rol în dirijarea (comutarea) pachetelor se numesc routere Dacă traficul creste foarte mult, este posibil să se satureze reteaua iar calculatoarele să trebuiască să astepte înainte de a putea emite din nou.

O retea de calculatoare este sustinută de un soft de retea, absolut indispensabil, capabil să rezolve probleme de comunicare complexe. Cele mai cunoscute soft-uri de retea sunt Novell Netware si Windows NT pentru retelele locale si sisteme de tip UNIX (Linux) mai ales pentru conectarea subretelelor în retele de arie mai largă.

Problemele de comunicare la nivel elementar sunt rezolvate de protocoalele de comunicatie, care maschează diferentele tehnologice dintre retele si permit realizarea conexiunilor independent de tehnologiile folosite. Un protocol este un set de reguli care descriu relatiile dintre activitătile cu obiective comune. De exemplu, între două noduri trebuie să existe un protocol de transmisie nod-lanod care controlează: transmiterea datelor, detectia si corectia erorilor, împărtirea si/sau reasamblarea mesajelor în/din pachete si dirijarea spre destinatie a pachetelor. Scrierea protocoalelor de comunicatie necesită cunostinte de strictă specialitate si are un grad ridicat de standardizare; cel mai cunoscut protocol de comunicatie folosit în Internet se numeste TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol). Retelele locale de calculatoare folosesc protocoale specifice (cum ar fi IPX/SPX, NetBEUI) înglobate în softul de retea.

Retele locale

Retelele locale sau LAN-urile (Local Area Networks) sunt localizate într-o singură clădire sau într-un campus de cel mult câtiva kilometri. Ele sunt frecvent utilizate pentru conectarea calculatoarelor personale dintr-o firmă, fabrică, departament sau institutie de educatie etc. astfel încât să permită partajarea resurselor (imprimante, discuri de retea, date sau programe) si schimbul de informatii. Retelele locale se deosebesc de alte tipuri de retele prin caracteristici legate de: mărime, tehnologie de transmisie si topologie.

Retelele locale au dimensiuni reduse, în consecintă timpul de transmisie poate fi prevăzut cu usurintă si nu există întârzieri mari în transmiterea datelor. Astfel, administrarea retelei se simplifică.

Cea mai frecventă tehnologie de transmisie foloseste un singur cablu la care sunt atasate toate masinile. Vitezele de functionare variază între 10 si 100Mbps (bps = biti pe secundă), chiar câteva sute în retelele mai noi; întârzierile de transmisie sunt mici iar erorile - putine.

Retelele locale cu difuzare folosesc diverse tipuri de topologii, cele mai frecvente fiind tipul magistrală (bus) si tipul inel (ring).

Aspecte legate de utilizarea retelelor locale. Conturi de retea. Conectarea la o retea si deconectarea de la o retea

Pentru ca activitatea utilizatorilor unei retele să fie eficient organizată si să se poată

BAZELE INFORMATICII

97

asigura securitatea retelei, fiecărui utilizator îi va fi asociat un cont, care va fi caracterizat printr-o sumă de drepturi de acces la resursele fizice si logice ale retelei (fisiere, directoare, programe, drive-uri de retea, imprimante de retea), corespunzător necesitătilor si cunostintelor utilizatorilor. Stabilirea riguroasă a drepturilor de acces este foarte importantă pentru asigurarea securitătii retelei; softul de retea va asigura respectarea drepturilor acordate. Uzual, aceste drepturi sunt stabilite pe grupuri de utilizatori cu obiective si necesităti similare. Un grup este o multime de utilizatori care au aceleasi drepturi de acces la o anumită resursă a retelei (de exemplu, se pot defini grupuri pentru studenti, cadre didactice etc.).

Crearea domeniilor de lucru, a grupurilor de utilizatori si a conturilor cu drepturile aferente, precum si actualizarea acetora este realizată de administratorul de retea, persoana cu pregătire de specialitate care se ocupă de (instalarea,) configurarea, si administrarea functionării eficiente si în conditii de securitate a retelei. Securitatea retelei poate fi identificată cu controlul pe care administratorul de retea îl detine asupra resurselor retelei, precum si asupra drepturilor de acces la aceste resurse.

Fiecare cont de retea va avea un nume de identificare - numele contului - si o parolă atasată, cu rol în asigurarea protectia datelor utilizatorului. Parola, formată din orice caractere tipăribile, are o lungime dependentă de sistemul de operare de retea (cel putin 5-8 caractere). Utilizatorii îsi pot schimba oricând, în cursul unei sesiuni de lucru, parola proprie folosind facilitătile oferite de sistemului de operare (de exemplu, optiunile ferestrei de securitate deschise cu Ctrl-Alt-Del într-o sesiune Windows NT sau comanda setpass în Novell Netware). Conectarea la o retea este procesul prin care serverul care gestionează reteaua este informat că un utilizator va începe folosirea resurselor retelei. Procedura de conectare este dependentă de sistemul de operare de retea (de exemplu, fereastra de logare deschisă cu combinatia de taste Ctrl-Alt Del în Windows NT, unde se completează numele contului, parola si domeniul pe care se face logarea sau comanda login în Novell Netware). Deconectarea de la o retea este procesul prin care serverul este anuntat că utilizatorul respectiv încheie utilizarea resurselor retelei. După deconectarea de la retea se pot folosi doar resursele locale ale calculatorului (hard-disk-ul local si programele aflate pe acesta, pe dischete sau CD-uri).

Partajarea resurselor într-o retea locală. Drepturi de acces

Într-o retea locală se pot partaja, adică folosi în comun de către mai multi utilizatori (termenul englez pentru partajare este "share"), resurse fizice sau logice, folosind instrumente specifice oferite de sistemul de operare (de exemplu, sub Windows NT, optiunea Share din meniul contextual al obiectului dorit). Resursele partajate vor putea fi folosite de către utilizatori în functie de drepturile de acces pe care le au asupra acestor resurse. Resursele fizice partajate într-o retea locală sunt discurile si imprimantele de retea. Drive-urile partajate în retea pot fi discuri din retea sau portiuni (directoare) ale acestora - de obicei de pe calculatoarele server. Operatia de asociere a unui nume de drive logic unui disc de retea sau unei portiuni a acestuia se numeste mapare si se realizează cu comenzi specifice softului de retea. Astfel, într-o retea de calculatoare, la lista de drive-uri locale - A: - discheta, C: hard-disk-ul local, unitatea de ZIP sau CD-ROM-ul etc., se pot adăuga drive-uri de retea, care referă discuri de pe alte calculatoare din retea (uzual, de pe server). Utilizatorii pot partaja (sau mapa) doar resursele asupra cărora detin drepturi de acces adecvate. Imprimantele conectate la o retea pot fi partajate, adică disponibile mai multor utilizatori. Imprimantele de retea folosesc o "coadă de tipărire" care înregistrează cereri de imprimare de la mai multi utilizatori, fiecare putând trimite diverse "job"-uri (lucrări) de tipărire. Uzual, prima lucrare trimisă spre tipărire va fi si prima executată, apoi se va trece la următoarea etc. (în informatică o structură care functionează pe principiul primul intrat este primul servit se numeste coadă).

BAZELE INFORMATICII

98

Dacă însă anumiti utilizatori care si-au trimis lucrări spre tipărire sunt prioritari, ordinea servirii se modifică si lucrările neprioritare asteaptă terminarea celorlalte. Pentru ca un utilizator să poată tipări la o imprimantă de retea, aceasta trebuie să fie instalată fizic si logic - prin intermediul unui driver, să fie partajată si să existe drept de acces asupra ei pentru utilizatorul respectiv sau pentru grupul (grupurile) din care acesta face parte. Gestiunea job-urilor trimise imprimantelor de retea se poate realiza (si) prin intermediul unor programe speciale care să functioneze în regim de client-server si să controleze procesele de tipărire (să le întregistreze, să permită modificarea parametrilor sau chiar stergerea lor etc.).

Drepturile de acces asupra fisierelor (inclusiv programe executabile) si directoarelor asigură o utilizare adecvată a resurselor logice partajate. Uzual, acestea se acordă de către administratorul de retea pe grupuri de utilizatori si pot fi vizualizate (eventual modificate) de către acestia (în Windows NT, se utilizează optiunea Security din meniul contextual al obiectului dorit iar în Novell Netware se pot folosi utilitarele syscon, rights si flag pentru vizualizarea, respectiv modificarea drepturilor de acces asupra fisierelor si directoarelor). Cele mai uzuale drepturi de acces folosite în retelele locale sunt: Read (doar citire), Write (scriere), Change (modificare), Full Control (inclusiv controlul accesului, respectiv modificarea drepturilor de acces asupra acelei resurse).

Mesaje în retea

Orice sistem de operare de retele permite comunicarea între utilizatori prin transmitere / receptionare de mesaje (în Novell Netware, transmiterea de mesaje se face cu send dar există si alte posibilităti, de exemplu din Norton Commander). Unele utilitare pot stabili chiar un dialog între utilizatori. La aceste facilităti se poate adăuga sistemul de postă electronică - e-mail - care permite transmiterea de mesaje mai lungi, memorarea mesajelor, transmiterea de fisiere si care nu trebuie confundat cu sistemul de comunicare de bază. Un mesaj poate fi trimis unui anumit utilizator sau unui întreg grup (pe acelasi server sau eventual pe un alt server). Primirea mesajelor poate fi activată sau inhibată prin comenzi specifice sistemului de operare.

Retele metropolitane

Retelele metropolitane sau MAN-urile (Metropolitan Area Networks ) sunt de fapt versiuni extinse de LAN-uri si utilizează tehnologii similare cu acestea. Ele se pot întinde pe suprafata câtorva birouri sau a unui întreg oras si pot fi private sau publice. Permit transmiterea de secvente sonore si pot fi conectate cu retele locale de televiziune prin cablu. Au un mod simplu de proiectare, bazat pe unul sau două cabluri de legătură (o versiune de magistrală), fără să contină elemente de comutare care să devieze pachetele (cum se întâmplă în retelele de arie largă).

Retele radio

Se pare că domeniul cu cea mai rapidă evolutie din industria tehnicii de calcul este reprezentat de calculatoarele mobile. Posibilitatea conectării acestora la LAN-uri sau WAN-uri este foarte importantă atunci când posesorii lor se deplasează frecvent, folosind diverse mijloace de transport.

Comunicatiile digitale fără fir au apărut în 1901, când fizicianul italian G. Marconi a

BAZELE INFORMATICII

99

realizat legătura dintre un vapor si un punct pe coastă folosind telegraful fără fir si codul Morse (în esentă digital). Performantele sistemelor radio moderne sunt îmbunătătite dar ele au la bază aceeasi idee. Retelele radio sunt adesea folosite în armată, în regiuni geografice unde sistemul telefonic a fost distrus sau este dificil de instalat.

Prin conectarea calculatoarelor portabile la retele de calculatoare se poate folosi posta electronică, se pot trimite si primi fax-uri, se pot accesa fisiere aflate la distantă etc. Retelele fără fir si echipamentele de calcul mobile sunt înrudite dar nu identice. Calculatoarele portabile pot comunica si prin intermediul firelor - ele se pot conecta la mufa de telefon (sau pur si simplu, dacă persoana care detine calculatorul mobil nu se deplasează pe o distantă mare, poate folosi un cablu de legătură). Există însă si calculatoare fără fir neportabile - de exemplu, un LAN fără fir instalat într-o clădire prin montarea unor antene (solutie preferată uneori instalării de cabluri). Performantele LAN-urilor fără fir sunt însă inferioare celor uzuale: au o viteză de doar 1-2 Mpbs si o rată de eroare mai mare iar transmisiile dintre calculatoare pot să interfereze. Oricum, calculatoarele portabile sunt utile în multe situatii în care instalarea cablurilor de comunicatie este neconvenabilă (de exemplu, săli de conferintă, biblioteci, firme cu mai multe sedii situate într-o arie geografică limitată).

Istoricul si evolutia mediului Internet

Precursoarele retelei mondiale cunoscute astăzi sub numele de Internet sunt două retele apărute în Statele Unite: ARPANET a Departamentului Apărării si NSFNET a Fundatiei Nationale de Stiintă.

ARPANET

La mijlocul anilor '60, în plin Război Rece, Departamentul Apărării al SUA (Department of Defense) a urmărit să creeze o retea de comandă si control care să poată supravietui unui război nuclear, în conditiile în care retelele telefonice traditionale cu comutare de circuite era destul de vulnerabile sub aspectul performantei (pierderea unui linii sau a unui comutator putea reduce considerabil comunicările din retea). Proiectul a fost dezvoltat de Agentia de Cercetare pentru Proiecte Avansate a Departamentului Apărării - ARPA, cunoscută (într-o perioadă) si sub numele DARPA - Defense Advanced Research Projects Agency. ARPA a fost creată ca răspuns la lansarea Sputnik-ului de către URSS în 1957 si avea misiunea de a dezvolta tehnologii utilizabile în scopuri militare. Agentia, care nu avea savanti sau laboratoare, si nici un buget prea mare, a apelat la universităti si firme pentru dezvoltarea proiectului. Încă de la început, a apărut ideea implementării retelei pe principiul comutării de pachete, o idee revolutionară la acea vreme, dar care fusese deja sugerată de Paul Baran în rapoarte ale Corporatiei RAND la începutul anilor '60. Reteaua urma să fie formată dintr-o subretea si calculatoare gazdă Proiectul initial prevedea ca subreteaua să fie constituită din minicalculatoare (numite IMP-uri - Interface Message Processors) conectate prin linii de transmisie, astfel încât fiecare calculator IMP să fie legat la cel putin alte două, pentru a asigura mai multă sigurantă în comunicare. În caz că unele linii si IMP-uri se defectau, mesajele puteau fi dirijate automat pe căi alternative. Fiecare nod al retelei era format dintr-un IMP si o gazdă care transmitea mesajele (ambele fiind conectate si situate în aceeasi încăpere). În urma evaluării a 12 propuneri de implementare hard si soft a retelei, proiectul a fost preluat de firma BBN din Massachusetts. Pe post de IMP-uri s-au folosit minicalculatoare de tip Honeywell (special adaptate), fără discuri fiindcă în acea perioadă părtile mobile erau considerate nesigure iar programele au fost scrise separat pentru subretea si pentru gazde. Astfel a apărut prima configuratie a retelei ARPANET.

Reteaua a fost dezvoltată continuu. ARPA a finantat cercetări în domeniul retelelor de

BAZELE INFORMATICII

100

sateliti si retelelor mobile radio cu comutare de pachete. A avut loc o faimoasă demonstratie în care un cercetător care călătorea într-un camion prin California folosea un calculator din Londra (utilizând transmisiile radio si prin satelit). Aceste evolutii au arătat că protocoalele ARPANET existente nu erau potrivite pentru a rula pe mai multe retele. Cercetările axate pe protocoale mai performante au dus la aparitia lui TCP/IP, care a fost proiectat special pentru comunicarea interretele, obiectiv esential în conditiile în care tot mai multe retele erau legate la ARPANET. Pentru a încuraja adoptarea noilor protocoale, ARPA a încheiat contracte cu BBN si cu University of California din Berkeley, pentru integrarea protocoalelor în Berkeley Unix. Cercetătorii de la Berkeley au dezvoltat o interfată de programare cu reteaua si au scris numeroase aplicatii, utilitare si programe de administrare care să simplifice interconectarea. Aceste produse soft au răspuns necesitătilor concrete ale multor universităti care dispuneau de câteva minicalculatoare VAX conectate într-un LAN. Integrarea protocolului TCP/IP în sistemul de operare UNIX, un sistem portabil, scris în mare parte în limbajul C, dezvoltat cu mult entuziasm mai ales de programatori din mediile universitare si ulterior distribuit gratuit, a avut un rol important în evolutia rapidă si masivă a retelei.

În 1983, ARPANET continea peste 200 de IMP-uri si sute de gazde, era stabil si se bucura de succes. În acest moment, ARPA a încredintat administrarea retelei Agentiei de Comunicatii a Apărării (DCA - Defense Communications Agency), care a izolat portiunea militară (aproximativ 160 IMP-uri, din care 110 în SUA si 50 în străinătate) într-o retea numită Milnet si a prevăzut porti stricte între aceasta si subreteaua de cercetare rămasă. Reteaua Milnet există si astăzi.

În anii '80, la ARPANET s-au conectat multe alte retele. Pentru o accesare cât mai eficientă a gazdelor într-o inter-retea de dimensiuni tot mai mari s-a creat sistemul numelor de domenii (DNS - Domain Naming System), care organiza masinile în domenii si punea în corespondentă numele gazdelor cu adrese IP Acesta a fost ulterior preluat în Internet, ca un sistem de baze de date distribuit, generalizat, folosit pentru a memora informatii referitoare la procedurile de atribuire a numelor.

În 1990, ARPANET era deja surclasat de retelele mai moderne cărora le dăduse nastere; a fost închis si demontat dar contributia sa covârsitoare în crearea retelei globale Internet rămâne actuală.

NSFNET

La sfârsitul anilor '70, ARPANET avea un impact enorm asupra cercetării universitare din SUA fiindcă permitea cercetătorilor să partajeze date si să colaboreze la diverse proiecte de cercetare. Totusi, nu toate universitătile aveau contracte de cercetare cu Departamentul Apărării,care erau necesare pentru conectarea la ARPANET. În încercarea de a realiza un acces universal, Fundatia Natională de Stiintă din SUA (NSF - National Science Foundation) a organizat o retea virtuală numită CSNET, care avea ca nucleu un calculator al firmei BBN, asigura suport pentru linii telefonice si avea conexiuni cu ARPANET si cu alte retele. Prin CSNET, cercetătorii puteau suna si lăsa postă electronică pentru a fi citită mai târziu de către destinatari.

În 1984, NSF a initiat dezvoltarea unei retele de mare viteză, succesoare a ARPANET-ului, care să fie deschisă tuturor grupurilor de cercetare din universităti. Astfel, s-a constituit prima retea de arie largă bazată pe TCP/IP, care continea o subretea asemănătoare cu cea din ARPANET, formată din 6 supercalculatoare aflate în orase răspândite pe cuprinsul SUA. Ulterior, NSF a finantat 20 de retele regionale care s-au conectat la reteaua principală, legând mii de universităti,laboratoare de cercetare, biblioteci si muzee. Întreaga retea formată astfel s-a numit NSFNET, a fost un mare succes si s-a conectat la ARPANET.

BAZELE INFORMATICII

101

Treptat, cererile tot mai numeroase de conectare la NSFNET au început să depăsească posibilitătile de finantare guvernamentale si, în plus, numeroase organizatii comerciale interesate de conectare nu o puteau realiza din cauza statutului NSF. În acest context, se punea problema ca facilitătile de comunicare oferite de o retea de arie largă să pătrundă si în domeniul comercial. Primul pas spre comercializare a fost aparitia, încurajată de NSF, a corporatiei nonprofit ANS (Advanced Networks and Services), constituită de firmele MERIT, MCI si IBM. În 1990, ANS a preluat NSFNET si a înlocuit legăturile de comunicare crescând viteza de la 1.5Mbps la 45Mbps, formând ANSNET.

În decembrie 1991, Congresul SUA a autorizat crearea unei noi retele nationale de cercetare si învătământ, NREN (National Research and Educational Network), care era un succesor mai rapid (functiona la viteze de ordinul gigabitilor) al NSFNET-ului. Obiectivul urmărit era o retea natională la viteza de 3Gbps, functională înainte de sfârsitul secolului, ca un prototip al unei super-magistrale informationale. Obiectivul dezvoltării infrastructurii de comunicatii se regăseste, de altfel, pe o pozitie importantă în politica Administratiei americane a anilor '90, chiar sub titulatura "information highway".

În 1995, când cunoscuta firmă America OnLine a cumpărat ANSNET-ul, reteaua principală NSFNET nu mai era necesară fiindcă numeroase companii aveau retele IP comerciale; retelele regionale NSF au fost deconectate si au achizitionat servicii IP pentru interconectare. Retele comparabile cu NSFNET au apărut si în Europa, cum ar fi reteaua EBONE axată pecercetare sau EuropaNET - pe domeniul comercial. În plus, fiecare tară europeană are una sau mai multe retele nationale (similare cu retelele regionale NSF).

Internet

După 1 ianuarie 1983, TCP/IP a devenit unicul protocol oficial al ARPANET-ului, ceea ce a adus cresterea considerabilă a numărului de utilizatori, calculatoare si retele conectate la ARPANET. Această crestere a devenit exponentială după integrarea retelelor ARPANET si NSFNET. La mijlocul anilor '80, oamenii au început să privească inter-reteaua ca o retea globală de sine stătătoare si să o numească Internet. Prin extinderea retelei Internet din Statele Unite s-a format o retea mondială Internet care permite unui număr extrem de mare de utilizatori din întreaga lume să aibă acces la un imens volum de informatii depuse în baze informationale aflate în noduri speciale ale retelei si transferate pe baza protocolului de referintă TCP/IP.

În 1990, Internet-ul cuprindea 3000 de retele si 200.000 de calculatoare; în 1992, existau peste 1 milion de gazde iar în 1995 existau mai multe coloane vertebrale (retele principale), sute de retele de nivel mediu (regionale), zeci de mii de LAN-uri, milioane de gazde si zeci de milioane de utilizatori. Mărimea Internet-ului se dublează aproximativ la fiecare an. Cresterea Internet-ului este datorată si conectării unor retele existente (reteaua de fizică spatială NASA, o retea de fizica energiilor înalte, reteaua de sisteme de calcul a IBM-ului, o reteaua academică europeană larg utilizată în Europa de Est etc.). Calculatoarele personale se pot conecta la Internet folosind o linie telefonică uzuală, un modem (pentru conversiile de date între formele analogică si digitală) si un soft de comunicatii adecvat. Aceste calculatoare primesc uzual o adresă IP temporară si pot avea acces la serviciile de informare si comunicare specifice Internet-ului prin schimburi de date cu alte calculatoare din Internet. Transferurile de informatii sunt intermediate de router-ul furnizorului de servicii la care sunt conectate (pe perioada conectiei). În 1992, s-a înfiintat Societatea Internet, cu scopul de a promova utilizarea Internet-ului si de a prelua administrarea sa. Aplicatiile traditionale ale Internet-ului sunt:

Posta electronică (e-mail), existentă încă din ARPANET. Numărul de mesaje electronice îl depăseste astăzi pe cel al comunicărilor realizate prin telefon sau prin

BAZELE INFORMATICII

102

posta obisnuită. Există diverse programe de postă electronică, astfel încât comunicarea prin e-mail este accesibilă de pe orice tip de calculator.

Stirile (news) sunt difuzate în cadrul unor grupuri cu interese comune, care pot face schimb de mesaje. Există mii de grupuri de stiri pe diverse subiecte tehnice sau ne-tehnice (calculatoare, stiintă, divertisment, politică). Fiecare grup are o "etichetă", stiluri si obiceiuri proprii.

Conectarea la distantă se poate realiza prin diverse programe (Telnet, Rlogin) astfel încât un utilizator poate accesa la distantă orice masină pe care are un cont.

Transferul de fisiere, respectiv copierea lor de pe o masină pe alta, se poate realiza cu programul FTP (File Transfer Protocol). Astfel, utilizatorii pot să îsi transfere articole, diverse informatii din baze de date, orice tipuri de fisiere.

Caracterul academic, guvernamental si industrial pe care l-a avut Internet-ul până în 1990 s-a transformat o dată cu aparitia noii aplicatii WWW (World Wide Web), care a adus în retea milioane de utilizatori neprofesionisti. WWW a fost inventat de fizicianul Tim Berners Lee de la CERN si a făcut usor de folosit facilitătile existente. Prin programele de navigare (Mosaic, Netscape, Internet Explorer) apărute, WWW a făcut posibil ca un site să pună la dispozitie un număr de pagini de informatie continând text, poze, sunet, video si legături între pagini (uzual, apare o pagină principală cu trimiteri). Printr-un click pe o legătură, utilizatorul este "transportat" la pagina indicată de acea legătură. Acest sistem s-a dovedit foarte util pentru informarea utilizatorului în domenii diverse (stiintific, artistic, produsele unor firme etc.).

În scurt timp, au apărut diverse tipuri de pagini: hărti, tabele cu cotatii de bursă, cataloage de bibliotecă, programe radio înregistrate, pagini personale etc. După un an de la lansarea Mosaic-ului, numărul de servere WWW a crescut de la 100 la 7000; această evolutie va continua într-un ritm tot mai accelerat, în conditiile în care WWW devine un nou sistem de informare si comunicare. Mediul Internet poate fi privit ca o retea de retele si un mediu informational si de calcul cu resurse si servicii extrem de bogate, biblioteci si baze de date; el reuneste, prin facilitătile de informare si comunicare oferite, o comunitate de persoane din toate domeniile vietii economico-sociale, răspunzând la solicitări diverse. Extinderea Internet-ului urmează o curbă exponentială, odată cu cresterea performantelor si accesibilitătii serviciilor oferite.

Prototipuri de retele rapide

Conectiile principale ale retelei Internet functionează la viteze de ordinul megabitilor. Specialistii si-au propus să realizeze interconectări mai performante, la viteze de ordinul gigabitilor, care să asigure un transfer eficient al informatiilor de dimensiune mare. Acestea sunt cunoscute în literatura de specialitate sub numele de prototipuri gigabit. Un domeniu în care ele ar putea fi foarte utile este telemedicina. În conditiile în care consultatiile prin medici de familie sau policlinici familiale devin tot mai numeroase si acestia trebuie să apeleze pentru rezolvarea unor probleme medicale mai serioase la teste de laborator si explorări prin imagistică medicală (raze X, scanări), devine tot mai important procesul prin care rezultatele testelor si imaginile obtinute sunt transmise electronic la un specialist care stabileste diagnosticul. Pentru ca acesti specialisti să poată da un diagnostic corect, este esential ca imaginile transmise să aibă o calitate la fel de bună ca cele originale. Imaginile sunt formate din pixeli (puncte luminoase); pentru codificarea culorii fiecărui pixel este necesar un anumite număr de biti (8 biti pentru imagini alb-negru sau 24 de biti pentru cele color). Astfel, codificarea unei imagini, care are în medie 4K * 4K pixeli, ajunge la dimeniuni destul demari. În plus, testele de laborator construiesc simultan mai multe imagini (de exemplu, sectiuni transversale ale unui organ), astfel încât rezultatul unui test, constituit dintr-o serie de imagini, poate să

BAZELE INFORMATICII

103

genereze 40Gbiti. În cazul în care se înregistreză imagini în miscare (de exemplu, activitatea inimii), cantitatea de informatie este si mai mare. Uneori se aplică algoritmi de compresie a datelor dar acest lucru nu este totdeauna convenabil fiindcă ei pot reduce calitatea imaginilor. La necesitatea transmiterii imediate a acestor date se adaugă nevoia de a crea bănci de imagini cu rezultatele unor teste medicale fiindcă, în anumite cazuri, poate să devină utilă examinarea lor ulterioară. Cum spitalele nu vor deveni niciodată centre de calculatoare, este necesară stocarea acestor informatii si asigurarea transmisiei lor electronice eficiente. O altă aplicatie a prototipurilor gigabit este întâlnirea virtuală sau videoconferinta, prin care se pot realiza conferinte între oameni care nu se află în aceeasi încăpere. Imaginile filmate din fiecare încăpere (uzual fondul sonor se transmite din diferitele surse pe rând, în functie de cei care îsi expun ideile) se transmit prin intermediul retelelor de calculatoare între toti participantii la conferintă. Cu cât camera de luat vederi si softul utilizat sunt mai performante, impresia întâlnirii virtuale este mai puternică (se poate chiar crea iluzia că toată lumea se află în aceeasi încăpere). În acest scop, pentru proiectarea imaginilor se pot folosi ecrane pentru realitatea virtuală. Evident, volumul de date transferat va fi foarte mare si necesită conectii de retea performante. Această aplicatie se poate dovedi extrem de utilă pentru întâlnirile de afaceri sau învătământul la distantă. Aplicatiile proiectelor gigabit sunt vaste si, în general, se referă la domeniile în care este necesară transmiterea si prelucrarea la distantă a unor volume mari de informatii: tehnologii de retea, videoconferinte, supercalculatoare, imagistica medicală, modelare meteorologică, astronomie radio, prognoze geologice, modelarea climei, întelegerea reactiilor chimice, utilizarea imaginilor 3D în planificarea terapiei oncologice.

Proiectele americane create în acest context Aurora, Blanca, Casa, Nectar, VISTANet s-au încheiat dar rămân importante (ca şi ARPANET-ul) pentru rolul pe care l-au avut în dezvoltarea tehnologiilor de comunicare rapidă în reţele.

Conectare si adresare în Internet

Componentele retelei Internet sunt legate printr-o multime de calculatoare numite router-e, care conectează retele de tipuri diferite. Făcând o analogie cu serviciul postal, un router ar fi similar unui oficiu postal, în sensul că ia decizii asupra modului de dirijare a datelor. Pentru o transmitere mai eficientă a datelor, mesajele sunt împărtite în componente de dimensiuni mai mici, numite pachete si care, pe lângă continutul propriu-zis, au atasate informatiile de adresare necesare. Neavând legături directe cu toate celelalte router-e, un router decide traseul optim pe care trebuie să-l urmeze un pachet până la destinatie, având la dispozitie informatia de adresă a pachetului. Regulile folosite de Internet pentru a decide cum si unde să se livreze pachetul se constituie în protocoale.

Protocolul adoptat ca standard în Internet în 1983 se numeste TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol); flexibilitatea si includerea sa în sistemul de operare Unix, în mare parte distribuit gratuit, au avut un rol important în extinderea masivă a Internet-ului. TCP/IP apare ca un ansamblu de programe care specifică detaliile comunicării dintre calculatoare, cu conventii de interconectare a retelelor si dirijare a traficului.

Identificarea masinilor din Internet se realizează folosind adresele Internet sau adresele IP, care ocupă 4 octeti si apar ca succesiuni de 4 numere separate prin ".". O adresă IP este formată dintr-o pereche de numere reprezentând numele retelei si identificatorul masinii în cadrul acelei retele. În functie de lungimea alocată identificatorului retelei, se pot adresa retele cu un număr mai mic sau mai mare de masini (există trei tipuri standard de adrese Internet). Adresa unei masini vizibile din orice nod al Internet-ului se numeste adresă reală. Din motive de securitate si legate de numărul extrem de mare de calculatoare din Internet, care nu pot fi referite în totalitate folosind adresele de 4 octeti, pentru adresarea calculatoarelor din retelele locale se folosesc de obicei adrese false, care vor fi gestionate doar

BAZELE INFORMATICII

104

în interiorul retelei respective de către serverul (serverele) acesteia, prin mecanisme specifice. Serviciile de bază de informare si comunicare din Internet sunt asigurate însă prin intermediul masinilor cu adrese IP reale care pot fi servere de mail, servere de stiri, servere web, servere ftp. Acestea pot fi "arondate" retelelor locale, asigurând si comunicarea cu calculatoarele din interiorul acestora prin intermediul unor protocoale adecvate.

Protocolul Internet gestionează dirijarea (adresarea) pachetelor, pe baza adreselor IP, astfel încât fiecare router să poată transmite optim datele care-i sosesc. Protocolul TCP preia informatia ce se doreste a fi transmisă si o împarte în "bucăti", cărora le atribuie un număr care le identifică. Pentru a transmite în retea anumite secvente, ele se înglobează într-o anvelopă TCP, care va fi "introdusă" într-o anvelopă IP si transmisă retelei. La receptor, un pachet de programe TCP colectează anvelopele, extrage datele si le pune în ordine (eventualele omisiuni vor fi retransmise). După primirea si aranjarea tuturor datelor, ele vor fi transmise programului de aplicatie cărora le sunt destinate. Astfel, protocolul TCP creează "iluzia" unei conexiuni fizice directe între orice sursă si destinatie. În anumite situatii, se poate folosi un protocol mai simplu (si mai ieftin) decât TCP, numit UDP (User Datagram Protocol), care nu se ocupă de mesajele piedute, si nici de mentinerea datelor în ordinea corectă (mesajele transmise sunt scurte iar dacă răspunsul nu apare într-un interval de timp prestabilit, mesajul va fi retransmis). Având în vedere că adresele IP ar fi dificil de folosit de către utilizatori, s-a introdus sistemul numelor de domeniu (DNS - Domain Name System), mult mai accesibil, care foloseste nume convertibile în adrese IP. Acest sistem alternativ de adresare dedicat utilizatorilor este descris în capitolul următor.

TCP/IP a apărut iniţial pentru a permite conectarea reţelelor de tipuri diferite.

Sistemul numelor de domenii în Internet - Domain Name System

Desi stau la baza transferului de informatii în Internet, adresele IP sunt dificil de folosit de către utilizatori. În plus, simpla retinere a corespondentelor dintre o listă de adrese IP si o listă de nume corespunzătoare, folosită la început în ARPANET, nu s-a dovedit viabilă odată cu cresterea masivă a numărului de calculatoare din retea. Aceste probleme au fost rezolvate prin implementarea sistemului numelor de domenii (DNS - Domain Name System), care foloseste nume convertibile în adrese IP si apare ca o aplicatie ce simplifică pentru utilizatori modul de adresare în Internet, făcând transparente adresele IP si înlocuindu-le cu adrese mai accesibile si mai usor de retinut.

În ARPANET exista un fisier host.txt care cuprindea toate sistemele gazdă si adresele lor IP; acesta era preluat periodic, de la site-ul unde era păstrat, de toate calculatoarele gazdă. Această abordare a fost convenabilă pentru o retea formată din câteva sute de masini dar, după conectarea la retea a mii de statii de lucru, a devenit ineficientă din cauza dimensiunii prea mari a fisierului de corespondente gazde - adrese si a posibilelor conflicte între nume identice ce puteau fi asociate unor sisteme gazdă diferite dacă sistemul de nume nu ar fi fost gestionat global. Pe de altă parte, administrarea strict centralizată (folosind o singură locatie) era de neconceput pentru o retea internatională de dimensiuni uriase. Aceste considerente au dus la aparitia sistemului numelor de domenii - DNS (Domain Name System), cu caracteristici de ierarhizare si distribuire. Acesta a apărut ca un sistem alternativ de adresare care, odată cu extinderea retelei Internet, înlocuieste sistemul initial de cuvinte simple, unice, depuse într-un fisier de nume. După cum se va explica mai jos, DNS se bazează pe o schemă ierarhică de nume de domenii si pe un sistem de baze de date distribuite pentru implementarea acestei scheme de nume. Scopul principal al DNS este punerea în corespondentă a numelor sistemelor gazdă si a adreselor de e-mail cu adresele IP care stau la baza adresării în Internet.

BAZELE INFORMATICII

105

Spatiul de nume DNS

Administrarea unui volum mare de nume în permanentă schimbare este o problemă destul de dificilă. Procedeul de stabilire a numelor din DNS poate fi asemănat cu adresarea din sistemul postal, în care se specifică tara, provincia sau regiunea (judetul), orasul, strada, numărul si numele destinatarului. Prin sistemul numelor de domenii, într-un nume există un număr variabil de domenii (cel mult 5), separate prin "."; fiecare domeniu corespunde unui anumit grup, ultimul domeniu din nume având nivelul cel mai "înalt". Domeniile se restrâng succesiv de la dreapta la stânga. Componentele numelor pot avea o lungime de maximum 64 de caractere, întregul nume nu trebuie să depăsească 255 de caractere si nu se face distinctie între literele mari si mici. Exemple:

în math.mit.edu domeniul cel mai înalt este edu (corespunzător organizatiilor educationale), mit este domeniul corespunzător lui MIT (Massachusetts Institute of Technology) iar math referă departamentul de matematică al institutului;

eng.sun.com referă departamentul de inginerie de la SUN; eng.yale.edu referă departamentul de engleză al Universitătii Yale; desi domeniul

cel mai mic este identic cu cel de mai sus, nu se confundă cu acesta fiindcă este situat în alte domenii de ordin superior - a se vedea explicatia de mai jos referitoare la structura ierarhică (arborescentă) a sistemului numelor de domenii;

Uzual, ultimul domeniu al unui nume DNS corespunde codului de tară (de exemplu, codul României este ro) dar domeniile de nivel cel mai înalt folosite în reteaua americană ARPANET, cea mai veche retea Internet, s-au păstrat: com - pentru organizatii comerciale, edu - pentru organizatii educationale, gov - pentru organizatii guvernamentale (SUA), mil - pentru organizatii militare (SUA), org - pentru alte organizatii, arpa - pentru reteaua ARPA din Internet si net - pentru resurse de retea. Se observă că domeniile sunt structurate pe principiu ierarhic: există câteva domenii de nivel superior, fiecare cuprinzând mai multe sisteme gazdă. Aceste domenii sunt partitionate în subdomenii, care se împart la rândul lor. Ierarhia astfel obtinută se poate reprezenta printr-o structură care în informatică poartă numele de arbore, format din noduri care pornesc dintr-un nod unic, numit rădăcină. Nodurile terminale (frunzele), care nu mai au descendenti, sunt domeniile care nu au subdomenii. Acestea pot contine, la rândul lor, unul sau mai multe sisteme gazdă.

O ierarhie de domenii

Folosind reprezentarea ierarhiei de domenii sub formă de arbore, se poate spune că un domeniu este denumit prin calea în arbore de la rădăcină până la el. Această metodă permite distinctia între două domenii inferioare cu acelasi nume care sunt incluse în domenii superioare cu nume diferite (eng în exemplele de mai sus sau cs ca departament de informatică - Computer Science - în diverse institutii sau chiar în tări diferite). Un nume de domeniu se referă la un anumit nod din arbore si la toate nodurile sale descendente ("de sub el"). Fiecare domeniu controlează alocarea subdomeniilor (direct) descendente. Pentru a crea un nou domeniu, se cere permisiunea domeniului în care va fi inclus pentru a se putea evita conflictele la nivelul domeniului respectiv si a se putea tine evidenta tuturor subdomeniilor unui anumit domeniu. Atribuirea domeniilor respectă în primul rând ierarhia din organizatii căreia i se subordonează structurarea fizică a retelelor.

Înregistrări de resurse. De fapt, unui nume DNS i se pun în corespondentă mai multe informatii decât strict adresa IP corespunzătoare: în principal, trebuie să se retină tipul gazdei (de exemplu, server de mail, server DNS etc.) si perioada de timp în care asocierea este valabilă. De exemplu, pentru un calculator personal conectat la Internet printr-un router al

BAZELE INFORMATICII

106

unui furnizor de servicii si folosind o linie telefonică, se va atribui o adresă IP temporară, a cărei asociere cu calculatorul respectiv trebuie să fie valabilă doar pe durata conexiunii. În schimb, serverul furnizorului de servicii si serverele de mail sau web ale diverselor institutii trebuie să aibă adrese IP stabile. Multimea de informatii pusă în corespondentă cu o adresă IP se numeste înregistrare de resurse.

Fiecărui domeniu, de nivel superior sau doar un calculator gazdă, i se asociază o multime de înregistrări de resurse ("resource records") care, în cel mai simplu caz, se poate reduce la adresa IP. De fapt, prin DNS se stabileste corespondenta între numele de domenii si înregistrările de resurse corespunzătoare, retinute într-un fisier specific domeniului. Acest fisier, în care ordinea înregistrărilor nu este relevantă, va fi interogat pentru aflarea adresei IP a unui nume DNS. Practic, o înregistrare de resurse este un 5-uplu care contine: numele domeniului, timpul său de viată, tipul înregistrării (adresă IP, domeniu care acceptă posta electronică, numele serverului de domeniu, nume de domeniu etc.) păstrat într-o formă codificată, clasa (informatie Internet sau non-Internet) si o valoare dependentă de tipul înregistrării (un număr - adresă Internet, un nume de domeniu sau un sir de caractere care descrie elementul). Aceste informatii se retin pe serverele DNS în fisiere speciale.

Aceeasi structură de tip arbore este utilizată în diverse sisteme de operare în cazul directoarelor (care pot retine fisiere sau alte directoare).

Servere de nume

În sistemul DNS, serverele de nume sunt folosite în procesele de adresare înlocuind sistemul initial, neperformant, al fisierelor de host-uri retinute de toate calculatoarele gazdă.

Fiecare server de nume va "cunoaste" adresele unor zone specifice (de exemplu, într-o retea locală) si adresele altor servere de nume. Este evident că un singur server de nume supraîncărcat pentru întreaga retea nu este o abordare convenabilă. Astfel, solicitarea unei adrese poate fi rezolvată local sau prin intermediul altor servere de nume care cunosc acea adresă (de fapt, se folosesc înregistrările de resurse). Serverele de nume aflate la distantă vor retine în memorie înregistrările de resurse pe o durată proportională cu timpul de viată din înregistrarea corespunzătoare. Responsabilitătile serverelor de nume se pot reprezenta sub forma unor structuri ierarhice în care informatia despre nume si adresă se mentine în mod distribuit, în cadrul serverului responsabil si nu în întreaga retea. (Pentru o imagine mai intuitivă asupra procesului, se poate apela din nou la figura din paragraful anterior, privind, de această dată, nodurile neterminale ca fiind asociate unor servere de nume.)

Referirea unui host permite localizarea sa într-o structură organizatorică si contine, pe lângă numele său, numele domeniilor (unitătilor organizatorice) în care se încadrează: nume_host.subdom1.subdom2. ... .dom_niv_înalt Subdomeniile corespund unor unităti organizatorice: departament, institutie / firmă, regiune. Pentru fiecare domeniu / subdomeniu Internet este necesară stabilirea unui server de nume cu rol în dirijarea informatiilor pe domenii. Cererea parcurge drumul prin serverele de nume auxiliare până la destinatie, după care răspunsul va parcurge calea inversă. De fapt, spatiul de nume DNS este împărtit în zone care nu se suprapun, pe acelasi principiul arborescent anterior prezentat. Fiecare zonă contine câte o parte a arborelui, împreună cu numele serverelor (uzual unul primar si eventual mai multe secundare) care păstrează informatia despre acea zonă. Stabilirea limitelor unei zone este la latitudinea administratorului ei si depinde de numărul serverelor de nume si de plasarea acestora.

World Wide Web

World Wide Web-ul - WWW - sau, pe scurt, Web-ul, este un context hard si soft care permite

BAZELE INFORMATICII

107

accesarea facilă a informatiilor răspândite pe mii de calculatoare interconectate ("servere web") ce fac parte din Internet. Azi, WWW este cea mai populară aplicatie soft de informare din Internet datorită modului simplu de utilizare si a interfetei grafice extrem de prietenoase, prin care se poate obtine o cantitate mare de informatie într-o formă accesibilă si expresivă si într-un timp foarte convenabil.

În forma sa actuală, foarte performantă si atât de larg răspândită încât multi oameni o confundă chiar cu Internet-ul, Web-ul a evoluat dintr-o aplicatie folosită pentru transmiterea datelor rezultate din experimente de fizica particulelor. Aceasta a apărut în 1989 la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare, Geneva) cu scopul de a asigura, pentru cercetătorii din domeniul fizicii particulelor care foloseau acceleratoarele de particule ale centrului, o modalitate convenabilă de acces rapid si partajare la distantă a informatiilor legate de experimentele realizate (colectii de rapoarte, planuri, desene, fotografii, diverse documente), informatii aflate în continuă modificare. Necesitatea unei asemenea aplicatii de partajare a informatiilor de către un număr mare de cercetători era sustinută de faptul că în lume există doar câteva centre de cercetare dotate cu acceleratoare de particule, care sunt utilizate de fizicieni din diverse tări. Prima propunere de creare a unei asemenea colectii de documente cu legături între ele (web) apartine fizicianului Tim Berners-Lee de la CERN si datează din martie 1989. Primul prototip a fost operational în 18 luni, în decembrie 1991 având loc o demonstratie publică la conferinta Hypertex'91 din San Antonio, Texas. Aplicatia a continuat să se dezvolte, astfel încât în februarie 1993 a apărut prima interfată grafică, numită Mosaic, care a devenit curând foarte populară. Intuind perspectivele deosebite ale acestui nou domeniu de programare, autorul primului navigator cu interfată grafică, Marc Andersen, a părăsit Centrul national pentru aplicatiile supercalculatoarelor (NCSA), unde a fost realizat Mosaic, pentru a forma o nouă companie care să creeze soft pentru Web. Aceasta s-a numit Netscape Communications Corporation si a devenit o companie publică în 1995, când actiunile sale au fost cumpărate de către investitori care au întrevăzut actualitatea soft-ului de Web cu o sumă record (1.5 miliarde de dolari), cu toate că avea un singur produs, opera în deficit si anuntase că nu se asteaptă la beneficii în viitorul apropiat.

În 1994, CERN si MIT au semnat o întelegere prin care se forma Consortiul World Wide Web, care are ca obiectiv dezvoltarea Web-ului, standardizarea protocoalelor si asigurarea compatibilitătii între site-uri. Sute de universităti si companii au aderat la consortiu, care îl avea ca director pe Tim Berners-Lee. Partea americană a consortiului este coordonată de MIT si cea europeană - de centrul de cercetări francez INRIA iar pagina web a corporatiei este http://www.w3.org.

Utilizarea aplicatiei WWW

Web-ul poate fi privit de către utilizatori ca o colectie imensă de informatii răspândite în întreaga lume (pe serverele web), informatiile fiind structurate în pagini si grupate în site-uri. Fiecare pagină poate contine legături (indicatori) către orice alte pagini, indiferent de localizarea lor propriu-zisă. Textele din paginile web care indică legături spre alte pagini se numesc generic hipertexte ("hypertext") sau hiper-legături ("hyperlink"). Mentionăm că hiperlegăturile se pot asocia si altor componente, cum ar fi imaginile. Prin selectarea acestor legături (click cu mouse-ul), va apărea pagina dorită, procesul putându-se repeta de oricâte ori, astfel încât utilizatorul poate parcurge printr-o modalitate foarte comodă un număr mare de pagini care îl interesează. În acest sens, nu există limite teoretice, ci doar practice, referitoare la timpul disponibil al utilizatorilor si viteza legăturii la Internet.

Paginile web pot fi vizualizate folosind programe de navigare, numite si browsere sau navigatoare, cele mai cunoscute programe de acest tip fiind Internet Explorer si Netscape Communicator. Ele aduc pagina cerută, indiferent de localizarea ei si fără interventia

BAZELE INFORMATICII

108

utilizatorului (acesta nu trebuie să stie de pe ce server se aduce pagina), interpretează textul aferent si comenzile de formatare continute si afisează pe ecran pagina cu obiectele incluse si în formatul specificat. De obicei, paginile Web contin un titlu, informatii de tip text, hiperlegături, adresa de postă electronică a celui care gestionează pagina si eventual alte obiecte integrate (imagini, grafice, obiecte multimedia etc. - acestea vor fi enumerate mai jos). Hiper-textele (sirurile de caractere care fac legături spre alte pagini) sunt afisate cu o altă formatare decât textul obisnuit. Selectia unei legături se poate realiza cu mouse-ul sau tastatura, prin deplasarea în pozitia respectivă si activarea legăturii (<Enter> din tastatură sau click cu mouse-ul). Dacă utilizatorul revine la una din paginile anterior consultate, legăturile deja folosite sunt afisate diferit decât celelalte.

Majoritatea programelor de navigare au butoane si optiuni care simplifică navigarea prin paginile Web sunt:

buton pentru revenirea la pagina anterioară; buton pentru trecerea la pagina următoare - dacă utilizatorul a folosit anterior

optiunea de revenire; buton pentru selectarea paginii personale ("home page"); buton sau optiune pentru înregistrarea unei adrese de pagină ("bookmark"),

respectiv pentru afisarea adreselor înregistrate, astfel încât revenirea la o pagină se poate face prin simpla selectare a adresei corespunzătoare;

optiuni pentru setarea caracteristicilor ecranului si configurarea programului de navigare. Există si programe de navigare fără interfată grafică (cum ar fi lynx sub linux) dar acestea sunt mai putin folosite fiindcă nu sunt la fel de "prietenoase". Mai recent, s-au dezvoltat si navigatoare bazate pe voce.

În afară de textele obisnuite si hipertexte, paginile Web pot contine icon-uri, desene, fotografii, cărora li se pot eventual atasa hiperlegături către alte pagini, si chiar secvente multimedia - fisiere de sunet sau video, care se vor derula. Dacă hiperlegăturile sunt asociate unor pictograme sau imagini, atunci selectarea obiectului respectiv, analog cu selectarea unui hiper-text, va avea ca efect aducerea paginii corespunzătoare. Pentru imaginile de tip fotografie sau hartă, alegerea paginii poate să depindă de regiunea selectată din imagine.

Prin introducerea de înregistrări audio si / sau clip-uri video în paginile web, se obtin pagini hiper-media. Unele navigatoare nu pot afisa toate tipurile de pagini hipermedia (sau anumite obiecte incluse); în acest caz se poate utiliza un program extern de vizualizare, specificat într-un fisier de configurare al navigatorului sau precizat direct de către utilizator. Dacă un asemenea program nu există, se poate opta pentru salvarea sau abandonarea paginii respective. De exemplu, persoanele cu deficiente de vedere pot folosi un generator de voce ca program auxiliar pentru accesarea paginilor Web. În plus, functionalitatea Web-ului se poate extinde prin utilizarea unor programe auxiliare care contin interpretoare pentru limbajele speciale folosite în Web, astfel încât să se aducă si să se execute programele din paginile respective. Una din cele mai mari probleme pe care le au utilizatorii programelor de navigare este încărcarea lentă a unor pagini, mai ales dacă acestea contin imagini sau secvente multimedia de dimensiuni mari. De exemplu, aducerea unei pagini necomprimate de 640*480 de pixeli (VGA) cu 24 de biti pe pixel (922KB) durează aproximativ 4 minute dacă se utilizează o linie de modem de 28.8Kbps. Cea mai uzuală strategie adoptată în acest sens de programele de navigare constă în încărcarea textului înaintea imaginilor, astfel încât utilizatorul care citeste textul să poată eventual renunta la aducerea paginii înainte de încărcarea ei completă. În anumite cazuri este util chiar să se dezactiveze optiunea de transfer si afisare automată de imaginilor. În plus, pentru ca cei interesati de aducerea unei imagini să nu fie prea plictisiti până la încărcarea completă, se obisnuieste să se implementeze tehnici de afisare rapidă a imaginilor la o rezolutie scăzută, pentru ca apoi să se îmbunătătească succesiv calitatea lor.

BAZELE INFORMATICII

109

Există pagini care implică prelucrări mai speciale decât uzualul transfer la cererea utilizatorului; este cazul paginilor cu hărti si formulare. Paginile care contin hărti permit utilizatorului să selecteze portiuni din imagine în vederea obtinerii de informatii despre anumite zone geografice sau pentru a mări / micsora imaginea afisată.

Formularele web asigură introducerea de informatii prin intermediul paginilor web, folosind obiectele de control cunoscute (liste, comutatoare, căsute de text etc.). Pentru gestiunea unor asemenea formulare, se utilizează aplicatii specifice atât în afisarea de variante posibile, preluate dintr-o bază de date, cât si în prelucrarea intrărilor specificate de utilizator. Formularele web sunt importante fiindcă permit culegerea de informatii prin intermediul Internet-ului, într-o manieră extrem de accesibilă pentru utilizator si în cadrul unei aplicatii foarte populare. Ele pot fi utilizate în domenii variate: în comert electronic pentru comenzi de produse sau tranzactii electronice (folosind acces securizat), pentru realizarea unor sondaje de opinie sau administrarea de chestionare prin Internet, pentru evaluări de cunostinte (teste) în aplicatiile de învătământ la distantă, sau pentru introducerea unor informatii personale în vederea subscrierii la diverse servicii Internet. Pentru a simplifica procesul de căutarea a informatiilor pe Web au fost scrise programe specializate, numite masini de căutare sau motoare de căutare (în limba engleză se mai foloseste denumirea de "knowbots" - knowledge robots). Utilizatorul va furniza câteva cuvinte cheie după care să se realizeze căutarea iar programul va parcurge ansamblul de site-uri pe care le are în evidentă, furnizând paginile în care s-au gasit secventele specificate de utilizator. Cele mai cunoscute si larg utilizate motoare de căutare care parcurg site-uri de pe întreg globul sunt: AltaVista, Yahoo, Lycos, Excite, Google, HotBot, Infoseek si se pot accesa pe site-urile aferente (www.altavista.com, www.yahoo.com etc.).

Majoritatea programelor de navigare adoptă o strategie de memorare temporară a paginilor transferate pe discul local (sau al serverului proxy prin care se realizează conectarea la Internet). Acest mod de lucru creste viteza de acces la paginile deja aduse fiindcă înainte de transferarea unei pagini se va verifica dacă se găseste în memoria temporară, numită memorie cashe (ascunsă). Dacă există si pagina este actuală, nu mai este necesară retransmiterea ei, ceea ce creste foarte mult viteza de acces la paginile anterior vizualizate. Programele de navigare se pot utiliza de pe calculatoare legate direct la Internet, sau conectate la un server / router legat direct la Internet. Această cerintă este elementară fiindcă transferul de pagini trebuie să se realizeze printr-o conexiune existentă în Internet (conexiune TCP) între calculatorul care cere pagina si cel care o memorează. Reamintim faptul că accesul la Internet, si deci si la Web, al persoanelor particulare se poate realiza prin intermediul unui furnizor de servicii, cu o conexiune care utilizează o linie telefonică si un modem.

Functionarea aplicatiei WWW

O solicitare de transfer a unei pagini web va genera o cerere de conexiune de tip TCP din partea clientului respectiv către serverul Web pe care se găseste pagina. După ce serverul răspunde la cerere (si se transferă resursa dorită), conexiunea realizată va fi eliberată. Protocolul care descrie cererile si răspunsurile referitoare la accesarea paginilor web se numeste HTTP (HyperText Transfer Protocol).

Pentru adresarea paginilor web se foloseste un sistem numit URL (Uniform Resource Locator), care defineste o modalitate uniformă de localizare a resurselor. O adresă URL contine trei componente: numele protocolului utilizat (http - pentru paginile web), specificarea calculatorului / serverului pe care se găseste resursa, în particular pagina (de exemplu, www.euro.ubbcluj.ro) si numele resursei, în particular al fisierului care contine pagina. Practic, programul de navigare va "afla" prin sistemul DNS adresa IP a serverului dorit, va realiza conexiunea TCP (momentul conectării si adresa IP accesată pot fi observate

BAZELE INFORMATICII

110

în linia de stare a navigatorului) si va trimite o comandă de transfer pentru fisierul specificat (get) către server. După transferul acestuia, conexiunea va fi eliberată iar programul de navigare va afisa pagina în formatul specificat. În acest scop, navigatorul interpretează textul paginii scris în limbajul HTML, prin care se pot introduce texte, imagini, hiperlegături etc. HTTP (HyperText Transfer Protocol - protocol pentru transfer de hipertext) este protocolul standard folosit în Web. HTTP este un protocol ASCII simplu, ca si SMTP. O interactiune HTTP constă dintr-o cerere de tip text, urmată de un răspuns care constă în fisierul transferat (ca mesaj în format standard MIME). Se poate spune că protocolul HTTP este format din multimea cererilor (uzual GET ...) de la programele de navigare către servere si din multimea răspunsurilor trimise de acestea (antetele si corpurile mesajelor sunt asemănătoare cu cele din standardul MIME.

HTTP cunoaste mai multe versiuni succesive si este în continuă evolutie; ultimele versiuni de MIME sunt foarte flexibile, având o deschidere pentru viitoare aplicatii obiectuale. HTTP este utilizat de către navigatoare dar ar putea fi folosit si de către o persoană aflată la un terminal pentru a "discuta" direct cu un server Web, folosind o conectare TCP (de exemplu, prin programul telnet).

Există însă si servere care nu cunosc protocolul HTTP si folosesc FTP, Gopher sau alte protocoale. Pentru a face disponibile si informatiile de pe serverele FTP sau Gopher, programele de navigare adoptă una din următoarele solutii:

utilizează protocoalele respective în comunicările cu serverele FTP sau Gopher. Totusi, această solutie nu este prea convenabilă fiindcă creste destul de mult dimensiunile navigatoarelor; de aceea, se preferă

solutia serverelor intermediare (proxy) - aceste servere sunt porti ("gateways") care folosesc protocolul HTTP pentru comunicarea cu programul de navigare si FTP, Gopher sau alte protocoale cu serverul. Solutia proxy-urilor poate fi implementată la nivel fizic (servere intermediare) si logic (programe). Aceste programe se pot executa pe calculatorul local sau pe un server care deserveste mai multe programe de navigare; ele acceptă cereri HTTP si le traduc în alte tipuri de protocoale (de exemplu, FTP), astfel încât programul de navigare poate folosi exclusiv HTTP.

Serverele proxy asigură conectarea mai multor calculatoare la Internet si permit

memorarea paginilor care le tranzitează (memorie ascunsă, cache), astfel încât aceste pagini să poată fi transmise utilizatorilor dacă există în memoria serverului intermediar si sunt actuale, fără a mai fi accesate la distantă. Uneori, din motive de securitate sau din motive etice, pe serverele web (proxy) se implementează mecanisme de protectie prin care să se restrictioneze accesul la anumite site-uri din Internet.

Sistemul de adresare URL

Urmărind descrierea unui mod convenabil de adresare a paginilor Web, aplicatia WWW va introduce un sistem ingenios, mai general, prin care se pot referi după principii unitare diverse resurse din Internet, nu numai pagini Web. Acest sistem se numeste URL (Uniform Resource Locator) si permite adresarea unei resurse specificând: cum se numeste, unde este localizată si cum se face accesul la resursa respectivă. (Pentru întelegerea sistemului, se poate face o analogie cu regăsirea persoanelor care au un anumit nume si o adresă - trebuie să se poată distinge între mai multe persoane cu acelasi nume dar cu adrese diferite.) Astfel, într-o adresă URL care referă o anumită resursă se introduc trei elemente: protocolul de acces, serverul (specificat cu numele DNS sau eventual cu adresa IP) pe care se găseste resursa (fisierul) si un nume local, care identifică în mod unic resursa (uzual, numele fisierului).

BAZELE INFORMATICII

111

Sintactic, după numele protocolului apare // iar după numele serverului - / . De exemplu, următoarele adrese URL vor referi pagini web:

http://www.yahoo.com/, http://www.netscape.com/, http://www.microsoft.com/, Dacă se omite numele resursei la accesul unei pagini Web, se va încărca implicit fisierul numit index.html sau index.htm.

În principal, acest mod de adresare este utilizat pentru regăsirea paginilor Web- prin intermediul protocolului HTTP (după cum se poate vedea în exemplele anterioare) dar, asa cum se va explica mai jos, se poate aplica unitar si în cazul altor tipuri de protocoale si resurse. O adresă URL poate fi specificată direct în zona de adresare a navigatorului sau poate fi asociată unui hiperlegături, caz în care activarea obiectului respectiv va avea ca efect încărcarea resursei asociate. Pentru crearea unui hiperlegături, se va specifica textul / imaginea prin care se va face selectia si adresa URL asociată (uzual, a unei pagini web). La selectarea acelui obiect, programul de navigare caută serverul utilizând DNS si, pe baza adresei sale IP, stabileste o conexiune TCP către acesta; pe această conexiune se va transfera resursa (fisierul), utilizând protocolul specificat (implicit http). Adresele URL pot utiliza mai multe protocoale, cele mai importante fiind:

http - HyperText Transfer Protocol (protocolul nativ pentru Web); ftp - pentru acces la fisiere prin FTP (File Transfer Protocol, protocolul Internet de

transfer de fisiere, care foloseste serverele FTP). Introducerea protocolului FTP ca posibilitate de transfer în sistemul URL realizează o compatibilitate cu un protocol apărut acum câteva decenii, creându-i o interfată mai prietenoasă.

file - pentru deschiderea unui fisier local (se va specifica numele si calea acestuia). telnet - pentru conectare pe un server la distantă; news - pentru acces la articole de stiri. Protocolul news face dintr-un program de

navigare si un program cititor de stiri. gopher - utilizat de sistemul Gopher. Acest sistem a precedat Web-ul si a fost

proiectat la Universitatea Minnesota ca o metodă de regăsire a informatiei continând în principal texte. Utilizatorii conectati la un server Gopher au la dispozitie un meniu global de fisiere si directoare (fiecare "intrare" poate fi conectată la orice meniu Gopher, oriunde în lume). Acest sistem, fiind bazat pe text, este mai rapid decât Web-ul si functionează foarte bine pe terminale ASCII (25*80 caractere).

mailto - pentru transmiterea unui mesaj de postă electronică dintr-un program de navigare. După "mailto" se va specifica adresa de mail către care se doreste trimiterea mesajului; activarea unei asemenea hiperlegături va avea ca efect deschiderea unui formular (sablon) de e-mail (printr-un program de postă electronică) si completarea automată a adresei destinatarului.

Se observă că sistemul URL permite nu numai navigarea prin Web, ci integrează si alte servicii Internet, cum ar fi: FTP, news, Gopher, e-mail si telnet, care pot fi astfel utilizate din navigatoare. Utilizatorul are în consecintă la dispozitie, într-o interfată prietenoasă, toate tipurile de acces în Internet.

Principiile care stau la baza sistemului de adresare URL, alături de dezvoltarea unor programe de navigare foarte accesibile au dus la o extindere masivă a Web-ului.

BAZELE INFORMATICII

112

VII. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA

1. Peter Norton, Retele de Calculatoare, Editura Teora, Bucuresti, 2000, pp 9-325 2. Jerry Honeycutt, Utilizare Internet, Editura Teora, Bucuresti, 1998, pp 19- 265 3. Boboila C.: Arhitecturi, echipamente de calcul si sisteme de operare, Ed.

Universitaria, Craiova, 2002, capitolul 6 Timp de lucru 2h cate 1 h/zi

VIII. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Ce este o reţea de calculatoare? ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 2. Care sunt componentele unei reţele de calculatoare? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 3. Ce este o reţea locală? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 4. Ce este o reţea metropolitană? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 5. Prin ce se caracterizează un cont de reţea? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 6. Prin ce se caracterizează securitatea unei reţele de calculatoare? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 7. Ce înţelegeţi prin partajarea resurselor unei reţele de calculatoare? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 8. Ce este reţeaua ARPANET? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 9. Care sunt aplicaţiile tradiţionale din reţeaua Internet? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 10. Care este şi ce este protocolul reţelei Internet? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 11. Ce este sistemul numelor de domenii? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 12. Ce este spaţiul de nume? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 13. Ce este Word Wide Web? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 14. Care sunt caracteristicile WWW? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 15. Prin ce se caracterizează programele de navigare? ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 16. Ce este sistemul de adresare URL şi prin ce se caracterizează? -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

IX. APLICATIA PENTRU ACASA. ÎNTREBĂRI TIP GRILĂ

1. O adresă URL: A) Nu poate fi specificată direct; B) Este incompletă; C) Poate fi specificată direct în zona de adresare a navigatorului sau poate fi

asociată unei hiperlegături;

BAZELE INFORMATICII

113

D) Poate fi specificată direct ăn zona de adresare a navigatorului şi nu poate fi asociată unei hiperlegături;

E) Nici un răspuns corect.

2. Se spune despre două calculatoare că sunt interconectate dacă: A) sunt capabile să facă shimb de informatii; B) sunt dotate cu echipamente de navigaţie; C) se gasesc la distanţă unul de celălalt; D) pe unul se găseşte sistem de operare iar pe altul nu se găseşte sistem de

operare; E) răspuns corect A şi C.

3. Autonomia calculatoarelor se referă la faptul că:

A) ele pot functiona independent, astfel încât pornirea sau oprirea unui calculator le influentează pe celelalte;

B) ele pot functiona independent, astfel încât pornirea sau oprirea unui calculator nu le influentează pe celelalte;

C) ele pot funcţiona între anumite ore; D) toate răspunsurile sunt corecte.

4. Partajarea resurselor se referă la:

A) Folosirea unei anumite resurse de către calculator; B) Folosirea unor date în comun de către diverse programe instalate pe calculator; C) Accesarea unor surse de date comune de către mai multe calculatoare; D) Toate răspunsurile sunt corecte.

5. Reţelele locale de calculatoare se mai numesc:

A) LIN (Local Interchange Network); B) LON (Local Only Network); C) LAN (Local Area Network); D) LEN (Local Ethernet Network)

6. Reţelele locale se utilizează:

A) Într-o singură clădire; B) Într-un campuns de cel mult câteva zeci de km; C) Într-un campus de cel mult câţiva km; D) Răspuns corect A şi B; E) Nici un răspuns corect.

7. Fiecare cont de reţea va avea: A) Un nume al administratorului de reţea; B) Un nume de identificare; C) Un nume de identificare şi o parolă ataşată; D) Numai o parolă numele fiind universal; E) Nici un rşspuns corect.

8. Drepturile de acces asupra fisierelor (inclusiv programe executabile) si

directoarelor sunt: A) Date de către propriul utilizator; B) Sunt unice doi utilizatori neputând avea aceleaşi drepturi;

BAZELE INFORMATICII

114

C) Date de către administratorul de reţea pe grupuri de utilizatori; D) Într-o reţea locală nu există drepturi de acces;

9. Reţele metropolitane mai poartă denumirea de: A) MON (Metropolitan Only Network); B) MAN (Metropolitan Aria Network); C) MIN (Metropolitan Interchanging Network); D) MEN (Metropolitan Ethernet Network).

10. Societatea Internet s+a înfiinţat în:

A) 1989; B) 1993; C) 1990; D) 1992; E) 1995.

11. Protiocolul standard în Internet se numeşte:

A) TCP/NP (Transmission Control Protocol / Network Protocol); B) TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol); C) TCP/LP (Transmission Control Protocol / Lan Protocol); D) Nici un răspuns corect.

12. Sistemul numelor de domenii (DNS - Domain Name System) foloseşte:

A) Nume convertibile in adrese utilizator; B) Nume convertibile în adrese IP; C) Nume ale administratorului reţelei; D) Nume convertibile de calculatoare.

13. WWW (Word Wide Web) a apărut în:

A) 1987 în USA; B) 1992 în Japonia; C) 1989 în Europa; D) 1989 în Taivan.

14. Browser-ul Mozilla este un software folosit pentru: A) Navigare pe calculatorul personal; B) Accesarea paginilor web; C) Navigare pe un alt calculator; D) Răspunsuri corecte B şi C; E) Mozilla nu este un browser.

Raspunsul corect este cel scris pe fond galben.

BAZELE INFORMATICII

115

Tema 5

SISTEME DE FIŞIERE ŞI BAZE DE DATE

I. Obiective Acest capitol are ca scop familiarizarea studenţilor cu principalele aspecte legate de

bazele de date: Data, articol, câmp, tabelă; Codificarea datelor; Sisteme de gestiune ale bazelor de date; Modele ale bazelor de date; Dependenţa funcţională şi normalizarea bazei de date; Proiectarea bazelor de date relaţionale;

II. Competente dobandite de catre student Competentele dobandite de catre student prin parcurgerea acestei teme se refera la: intelege modul in care este realizata o baza de date si modul in care aceasta functioneaza. Studentul dobandeste competente privind tipurile de baze de date, ce este si cum functioneaza un SGBD relational si obiectual. Tototdata studentul va avea competente privind principalele entitati ale unei baze de date

III. Cuvinte cheie: database, baza de date, normalizare, integritate referentiala, tabele, formulare, fisier.

IV. Structura modulului de studiu • Sistemul de fisiere; • Sisteme de codificare a datelor economice; • Introducere in sisteme de gestiune a bazelor de date; • Sisteme de gestiune a bazelor de date SGBD; • Modele ale SGBD-urilor; • Baze de date relationale; • Proiectarea bazelor de date relationale • Normalizarea bazelor de date relationale

V. Rezumat Acest capitol face pentru început un scurt istoric al bazelor de date facând referinţă la

sistemul de fişiere. În acest context se prezintă noţiunile de dată, câmp, articol. Se prezintă câteva reguli importante privind codificarea datelor. După tratarea în amănunt a noţiunilor fundamentale privind bazele de date se prezintă modul în care au evoluat bazele de date şi principalele modele de baze de date. Se prezintă detaliat bazele de date relaţionale, precum şi principale noţiuni şi entităţi pe care le conţin. Normalizarea şi regulile de proiectare ale bazei de date sunt noţiuni importante pe care trebuie să le cunoască un utilizator de baze de date.

VI. Prezentare tema

5.1 SISTEME DE FIŞIERE Istoric, la primele calculatoare, aplicaţiile accesau datele existente în fişiere. Cu toate

că conceptul de sistem de fişier are tendinţa de a crea multe probleme şi actualmente este

BAZELE INFORMATICII

116

aproape scos din uz, sunt câteva motive pentru a le studia în detaliu: sistemele de fişiere prevăd o perspectivă de tratare a datelor; o mulţime de probleme care se aplică sistemelor de fişiere pot fi copiate în softul

bazelor de date pentru că utilizatorul unui soft nou sunt luaţi prin surprindere de capcanele managementului datelor;

Complexitatea proiectării bazei de date poate fi uşor înţeleasă, o dată ce caracteristicile sistemului de fişiere este înţeles. Dacă se intenţionează convertirea unui sistem de fişiere într-un sistem de baze de date, cunoştiinţele despre limitările sistemului de fişiere, pot fi folositoare.

Sistemul de fişiere este compus dintr-o colecţie de foldere de fişîere, fiecare având un rol bine determinat. Organizarea datelor în interiorul fişierului s-a făcut în funcţie de presupusa folosire a datelor. Ideal conţinutul fiecărui fişier este asociat logic cu o anumită informaţie. De exemplu dosarul de fişiere al unui cabinet medical conţine date despre pacienţi, câte un fişier dosar pentru fiecare pacient, care descrie istoricul medical al pacientului. Pe scurt toate datele au fost asociate cu fiecare pacient individual. Similar un manager trebuie să-şi organizeze informaţiile despre personal pe diverse categorii. Astfel un dosar fişier cu eticheta tehnic va conţine doar informaţii despre persoanele care lucrează în domeniul tehnic.

Atâta timp cât colecţia de date este relativ micăşi managerii organizaţiei au cerinţe puţine, sistemul manual poate să-şi îndeplinească rolul de memorare al datelor relativ bine. În orice caz în cazul în care organizaţîa creşte şi cerinţele devin mai complexe memorarea informaţiilor într-un sistem de dosare devine tot mai dificilă. Managerii trebuie să răspundă la o serie de întrebări cum ar fi: Care produse s-au vândut mai bine într-o săptămână, într-o lună sau într-un trimestru? Care a fost volumul de vânzări pe zi, săptămână sau lună? Cum a fost perioada curentă din punct de vedere al vânzărilor comparativ cu perioada anterioară? Cum au variat categoriile de costuri pe parcursul ultimei săptămâni, luni sau trimestru?

Alte cauze au tendinţa să facă managerii să ceară tot mai multe informaţii. Din nefericire rapoartele care se bazează pe un sistem de dosare tind să devină tot mai ineiciente. Consecinţa este folosirea unui sistem de calcul şi de a lăsa calculatorul să gestioneze datele şi să producă rapoartele cerute.

Conversia de la un sistem manual de dosare la un sistem bazat pe calculatoare este complexă. Consecinţa este apariţia unui nou specialist care trebuie angajat în staful de conducere al societăţii, angajat care se numeşte specialist de procesare de date sau pe scurt DP (sau programator). Acesta va crea structura de fişiere necesară, precum şi aplicaţiile program care vor produce rapoartele necesare. Aceasta ar fi pe scurt naşterea sistemului de fişiere.

Iniţîal fişierele sunt relativ uşor de folosit în interiorul sistemului de fişiere, ele fiind folosite asemănător cu dosarele în sistemul manual de gestiune.

Descrierea fişierelor necesită folosirea unui vocabular specializat care să ofere posibilităţi de comunicare foarte precise. Printre informaţiile care se pot regăsii într-un fişier amintim: data care este unitatea de bază pentru memorarea informaţiei. În forma cea mai simplă aceasta poate să conţină un singur caracter (literă, cifră, virgulă, două puncte, caracter special etc). Un singur caracter necesită doar un singur byte pentru memorarea informaţîei; câmpul conţine un caracter sau un grup de caractere. Aceste caractere pot fi de diverse tipuri funcţie de sistemul folosit; articolul este un set logic de unul sau mai multe câmpuri care descriu o anumită entitate; fişierul este o colecţie de articole sau înregistrări legate între ele.

BAZELE INFORMATICII

117

Pe baza informaţiilor existente într-un fişier se pot obţîne diverse rapoarte folosite în departamentele societăţii. În timp sunt create diverse fişiere pentru toate departamentele societăţii Un sistem simplu de fişiere este reprezentat în figura:

1. Hardware: Calculatorul; 2. Software: Sistemul de operare, utilitare, DBMS, aplicaţii program care generează

raportări pe baza datelor memorate în fişierele Clienti, Vanzari şi Personal; 3. Oameni: Managerii departamentului programare, administrator sistem de calcul,

programatori; 4. Proceduri: Instrucţiuni şi reguli care guvernează proiectarea şi folosirea componentei

software; 5. Date: Colecţie de adevăruri.

O analiză a unui astfel de sistem poate fi criticată din două puncte de vedere majore: înţelegerea neajunsurilor sistemului legată de înţelegerea raţiunilor existente

pentru dezvoltarea bazelor de date; multe dintre problemele care apar în sistem nu sunt unice în sistemul de fişiere.

Absenţa înţelegerii acestor probleme este de a ghida existenţa datelor duplicat în

BAZELE INFORMATICII

118

bazele de date chiar şi atunci când tehnologia bazelor de date ar permite relativ uşor eliminarea acestui inconvenient.

Managementul datei în sistemul de fişiere

Chiar şi datele simple necesită programe de exploatare din generaţia a treia (3GL). Aceste limbaje cer programatori care să specifice atât ce trebuie făcut cât şi cum trebuie făcut. Astfel de limbaje sunt COBOL, FORTRAN, FOXPRO, TURBO PASCAL C++ etc

Dacă numărul de fişiere care fac parte din sistem este relativ mare, administrarea sistemului devine dificilă. Fiecare fişier trebuie să aibă propriul sistem de management compus din programe care realizează:

Crează structura fişierului; adaugă date în fişier; şterge date din fişier; modifică datele conţinute în fişier; listează conţinutul fişierului

De exemplu chiar un sistem de fişiere compus din 20 de fişiere necesită 5X20=100 de programe care să le asigure managementul. Dacă sunt necesare pentru fiecare fişier aprox. 10 raportări rezultă înca 200 de programe care trebuie scrise. Această tendinţă este în creştere pentru fiecare nouă raportare care se cere funcţie de un anumit departament.

Proiectarea structurii fişierelor este o problemă care trebuie făcută cu atenţie de către managerul departamentului programare. Schimbarea structurii deja creată a unuia sau a mai multor fişiere din sistem este o problemă care poate implica riscuri majore privind funcţionarea sistemului de fişiere. De exemplu pentru sistemul prezentat modificând doar un câmp din fişierul Clienti are următoarele efecte:

Copiază noua structură de fişier într-o zonă de memorie specială denumită buffer; Deschide fişierul original folosind un buffer diferit; Citeşte articolul din fişierul original; Transformă data originală conform noi structuri folosind un şir complex de

modificări; Scrie data transformată în noua structură.

În final fişierul original este şters. Astfel toate programele care foloseau vechea structură trebuie modificate. În general orice modificare minoră a structurii are ca efect modificarea tuturor programelor care apelează vechea structură. Aceste modificări pot induce erori. Avertismrntul “Gândeşte înainte de a face” este deosebit de activ în sistemele de fişiere. Pentru că toate programele de acces la fişiere trebuie modificate acă se modifică structura unui fişier spunem că sistemul de fişiere este expus dependenţei structurale

Securitatea datelor, care necesită parolă blocarea anumitor părţi din fişiere şi alte măsuri proiectate pentru a asigura securitatea şi confidenţialitatea datelor este dificil de realizat în sistemul de fişiere. Cu toate că sistemul de fişiere este uşor de implementat la sistemele complexe este foarte posibil ca ele să scape de sub control. În general aceste sisteme nu sunt bine adaptate la cerinţele datelor moderne.

Dependenţa structurală

În paragraful precedent am văzut cum o simplă modificare în structura unui fişier implică modificări ample în programele care gestionează respectivul fişier. Aceasta înseamnă că accesul la fişier este dependent de sturctura sa

Fiecare schimbare a tipului de dată din câmp, de exemplu din numeric întreg în numeric zecimal, implică modificări în programele care gestionează fişierul. Semnificaţia

BAZELE INFORMATICII

119

practică a dependenţei datei constă în faptul că există diferenţe între formatul logic al datelor şi formatul fizic al datelor. De aceea orice program care accesează fişiere poate să nu întrebe calculatorul ce să facă dar trebuie să-l întrebe întodeauna cum să o facă. În consecinţă fiecare program trebuie să conţină linii de comandă care să specifice tipul de fişier, specificaţiile de articol precum si definiţiile de câmp. Tot ceea ce am discutat în acest capitol poate fi rezumat în: orice modificare în caracteristicile datelor sau în structura fişierelor, oricât de minoră este, implică modificări în toate programele care folosesc fişierul modificat.

Definiţii de câmp

Presupunem fişierul Clienti cu următoarea structură: 1. C_nume Numele clientului; 2. C_telefon Numărul de telefon al clientului; 3. C_adresa Adresa clientului; 4. C_zip Codul poştal al clientului; 5. Agent Agentul de vânzări al clientului; 6. A_telefon Numele de telefon al agentului; 7. Tp Tipul de asigurare; 8. AMT Total plată asigurare; 9. Ren_date Data de renoire a asigurării.

La o primă privire structura acestui fişîer se pare că satisface doleanţele celui care la

proiectat. Presupunem că dorim să realizăm un director în care memorăm numele de telefon a tuturor clienţilor. Memorarea numele clientului într-un singur câmp poate fi un lucru labil pentru că pot fi mai mulţî clienţî care au acelaşi nume sau acelaşi prenume. Presupunem că dorim să despărţim clienţii după diverse regiuni. Includerea codului regiunii în numărul de telefon poate fi o soluţie nefericită. De asemenea o listă a clienţilor după oraşe este relativ greu de obţinut. În acest caz trebuie gândită o soluţie care să cuprindă câmpuri atât pentru nume şi prenume, pentru regiuni geografice (judeţe) sau pentru oraşe. Astfel structura fişierului Clienţi poate arăta astfel:

1. C_nume Numele clientului; 2. C_prenume Prenumele clientului; 3. C_telefon Numărul de telefon al clientului; 4. C_adresa Adresa clientului; 5. C_judet Numele judeţului; 6. C_oraş Numel oraşului; 7. C_zip Codul poştal al clientului;

În mod curent fişierul Clienti nu are un identificator unic pentru fiecare înregistrare din fişier. În consecinţă adăugarea unui cont care identifică unic fiecare client ar fi o soluţie prin care se identifică fiecare înregistrare a fişierului. Ce ar trebui reţinut din cele enumerate mai sus, este faptul că un fişier cu o structură bună poate produce raportări flexibile care să se adapteze corespunzător necesităţilor.

Date duplicat

Dacă mediul sistem de fişier face dificilă partajarea datelor, aceasta poate fi memorată în mai multe locaţii diferite. De exemplu date despre agent pot fi memorate atât în fişierul Clienţi, cât şi în fişierul Personal sau în fişierul Vânzări. Aceste date duplicat presupun o sursă existentă de erori. Necontrolarea datelor duplicat conduce la:

BAZELE INFORMATICII

120

1. Redundanţa datelor. Sistemul de fişiere poate conţine câmpuri duplicat în două sau mai multe fişiere. Acest lucru înseamnă spaţiu ocupat fără nici un rost, precum şi creşterea inutilă a costurilor;

2. Inconsistenţa datelor. Dacă schimbăm informaţiile dintr-un câmp al unui fişier şi aceeaşi informaţie se regăseşte şi într-un alt fişier unde uităm să facem acest lucru, eventualele rapoarte efectuate pe acest fişier pot genera informaţii eronate;

3. Anomalii de date. Ideal schimbarea valoarii dintr-un câmp poate fi făcută într-un singur loc. Redundanţa datelor forţate oricum de condiţii anormale determină schimbări în mai multe câmpuri. Dacă de exemplu un agent de sex feminin se mărităşi îşi schimba numele această modificare trebuie să se regăsească în mai multe fişiere. De asemenea ea poate să-şi modifice numărul de telefon sau adresa. Toate aceste modificări trebuie efectuate în toate fişierele în care apare respectivul nume de agent. Dacă nu sunt efectuate modificările în toate fişierele, aceast lucru va genera date eronate. Aceste anomalii există pentru că orice modificare în orice câmp trebuie efectuată corect în mai multe locuri. Acest lucru menţine consistenţa datelor. Anomalile care apar din punct de vedere al datelor pot fi:

Modificări de anomalii. Dacă un agent îşi modifică numărul de telefon acesta trebuie modificat în toate locurile unde este cazul;

Dacăse adaugă un nume nou de agent, informaţiile referitoare la el trebuie să apară în toate fişierele care conţin informaţii despre agent;

Ştergerea anomaliilor. Dacă un agent nu mai există cu această funcţie atunci el trebuie şters din toate fişierele în care respectivul agent apare.

5.2 SISTEME DE CODIFICARE A DATELOR ECONOMICE

În aplicatiile curente ale informaticii în domeniul gestiunii întreprinderilor problema organizarii datelor joaca un rol primordial. Se prelucreaza volume mari de date asupra carora se aplica tipuri de prelucrari relativ simple. Prin aceasta informatica de gestiune se diferentiaza de aplicatiile pentru domeniul tehnico-stiintific unde dificultatea esentiala se refera la definirea unui algoritm eficient. Ca atare, modelarea problemelor de gestiune acorda o importanta deosebita gestionarii acestor volume mari de date în conditii de confidentialitate. Gestiunea datelor organizate în fisiere sau baze de date trebuie sa asigure si solutii eficiente de identificare a seturilor de date, operatiunile de exploatare, actualizare, sortare etc. Pentru asigurarea unei identificari sigure si rapide a seturilor de date din domeniul economic se recurge la codificarea acestora. În practica se întâlnesc mai multe sisteme de codificare. Dupa structura codului utilizat distingem urmatoarele tipuri de coduri:

a) coduri elementare Coduri seriale Coduri seriale pe grupe Coduri mnemonice Coduri cu semnificatie descriptiva

b) coduri complexe. Dupa modul de detectare si corectare a erorilor codurile se împart în urmatoarele categorii:

Coduri autodetectoare de erori, Coduri autocorectoare de erori

Dupa natura caracterelor folosite: coduri numerice, coduri alfabetice, coduri alfanumerice

Coduri elementare au rolul de a identifica un element din cadrul unei multimi de elemente.

BAZELE INFORMATICII

121

Pot fi:

Coduri seriale se formeaza prin atribuirea unui sir de caractere fiecarui element al multimii stabilind o corespondenta în ordine crescatoare între elementele acestora si multimea numerelor naturale; permite controlul prin contor crescator (+1); ¾ pentru a avea o lungime fixa se adauga la stânga zerouri nesemnificative, pentru maxima stabilita.

Exemplu: Codificarea mijloacelor de transport dintr-o societate comerciala de transport auto: 6 cifre: 000000 000001 000002 Coduri seriale pe grupe se rezerva o secventa pentru fiecare grupa cu caracteristici comune. În codul grupelor elementare sunt codificate serial. Exemplu:

autoturisme 000 – 0100 autocamioane 0200 – 0400 autobasculante 0800 – 1200 autotractoare 2000 – 3200

Coduri mnemonice - din consoanele unui cuvânt sau abrevierea denumirii elementului codificat. Exemplu: ATC, ATB Coduri de semnificatie descriptiva – combinarea unitatilor denumirilor elementelor ce se codifica cu caracteristicile tehnico-economice ale acestora exprimate cifric. Exemplu: OR 15 Otel ... 15 m Se utilizeaza la nomenclatoarele industriale. Coduri complexe – se folosesc pentru elemente care pot sa apartina mai multor multimi distincte. Se cuprind aici:

coduri ierarhizate coduri juxtapuse coduri combinate: - coduri materiale coduri cu baza binara

Dupa modul de detectare si corectare a erorilor Coduri autodetectoare de erori – se bazeaza pe stabilirea unei denumiri de control formate din una sau doua pozitii numerice sau alfabetice care se ataseaza simbolului. Cheia de control determina prin mai multe procedee:

Metoda aritmetica; Metoda geometrica; Metoda sumei ponderate fata de un model dat (variante a metodei geometrice); Metoda literei de control (variante a metodei geometrice).

Coduri autodetectoare de erori – permit pe lânga detectarea erorilor si rectificarea automata a lor. ocupa mult spatiu în memoria interna deoarece realizeaza construirea motoarelor fara de care utilizarea acestor coduri nu este posibila. Metoda literei de control evita marirea simbolului cu 2 cifre · limiteaza posibilitatea aparitiei erorilor de transcriere · se înlocuiesc cheile de control numeric în cifre · fiecare cifra a simbolului se înmulteste de la dreapta la stânga cu ... 1-n · Produsele se însumeaza si suma se împarte la 23 (cel mai mare

BAZELE INFORMATICII

122

numar prim din cadrul numarului de litere al alfabetului englez) Metoda aritmetica stabilirea cheii de control ca diferenta între suma produselor obtinute prin înmultirea fiecarei cifre a simbolului cu o structura de numere conventional alese si cifra zecilor imediat superioara. Metoda geometrica stabilirea cheii de control ca rest al împartirii sumelor produselor fiecarei cifre a simbolului cu puterile crescatoare ale lui 2, la un numar prim ales conventional; marimea numarului prim determina numarul de cifre si valoarea maxima a cheii de control. Coduri autocorectoare permit pe lânga detectarea erorilor si rectificarea automata a lor; · simbolurile sunt prezentate în forma matriciala stabilindu-se pentru fiecare linie si coloane câte o cheie de control, determinata prin însumarea cifrelor pe linie sau pe coloana si scazând rezultatul din ordinul zecilor imediat superior; · eventualele erori se localizeaza la intersectia liniei si coloanei ale caror chei calculate sunt diferite de cheile initiale; · variatia ultimei cifre a cheii da valoarea absoluta a erorii care trebuie corectata. Eroarea este detectata de intersectia liniei si coloanei în care cheile nu corespund cu cele stabilite anterior. Dimensiunea greselii este data de diferenta dintre cheia generala stabilita anteriro si calculata în timpul verificarii (3-4) = -1. Codurile autocorectoare ocupa foarte mult spatiu în memoria calculatorului deoarece solicita construirea matricelor fara de care utilizarea acestui procedeu este imposibila precum si a unor tabele de referinta permanenta pentru caractere. De asemenea ocupa mult suport întrucât alaturi de partea informationala apar si grupele de chei de control pe linii si coloane iar programele sunt mai complicate. Introducere în sisteme de gestiune a bazelor de date

La început calculatoarele au fost utilizate numai pentru calcule aritmetice. Prin cresterea vitezei de calcul, prin cresterea capacitatii de memorare a datelor, prin adaugarea unor noi componente de intrare iesire, prin dezvoltarea unor limbaje de programare s-a ajuns acum la prelucrarea intr-un timp scurt a unei mari cantitati de informatii. Organizarea si gestionarea acestor informatii se face la nivelul bazelor de date.Toate formele de activitate manipulează informaţii, iar eficienţa fiecărei activităţi este dependentă de acurateţea cu care sunt prelucrate informaţiile.

Noţiunea elementară care desemnează un obiect real sau abstract, care are o existenţă bine determinată ca întindere, importanţă, valoare şi este definită prin ceea ce se cunoaşte despre ea se numeşte entitate.

Proprietăţile care definesc o entitate se numesc atribute. O colecţie de entităţi cu proprietăţi similare formează o clasă de entităţi sau un tip de entităţi. Operaţia logică de grupare a entităţilor în clase cu anumite semnificaţii se numeşte structurare. Pentru valori concrete ale atributelor unei entităţi se obţine o realizare. Un anumit tip de entitate reprezintă o semnificaţie, iar o realizare a sa, un fapt.

Datele sunt fapte plus semnificaţii, iar faptele sunt valori ale atributelor. Atributele pot fi denumite elemente de dată sau câmpuri. Un atribut sau o multime de atribute care permit identificarea în mod unic a fiecărei entităţi se numeşte cheie (cheie primară) a entităţii.

De exemplu, calitatea de angajat a unei firme constitue o clasă de entităţi, iar un angajat anume, o entitate. Atributele entităţii angajat sunt:

nume şi prenume angajat; număr matricol; vârsta; adresa;

BAZELE INFORMATICII

123

funcţia; Mulţimea de valori concrete ale atributelor pentru un angajat anume reprezintă o realizare sau o ocurenţă a entităţii angajat;

O colecţie de date a cărui conţinut poate fi partajat de mai mulţi utilizatori şi care este protejată şi gestionată pentru a-şi păstra valoarea şi calitatea în timp se numeşte bază de date

O bază de date este formată din date despre entităţi şi despre relaţiile dintre acestea. Ea reprezintă o colecţie structurată de date, descrierea acestor date, precum şi a relaţiilor dintre ele.

Baza de date poate fi: logică; fizică.

Baza de date logică, este formată din totalitatea entitătilor, atributele acestora şi relaţiilor privite independent de modul în care sunt reprezentate şi memorate pe mediul de memorare. Baza de date fizică, reprezintă modul de reprezentare pe medii de memorare a entităţilor, atributelor şi a relaţiilor dintre ele. O baza de date contine toate informatiile necesare despre obiectele ce intervin într-o multime de aplicaţii, relaţiile logice intre aceste informaţii si tehnicile de prelucrare pentru aceste informaţii. În bazele de date se face o integrare a datelor in sensul ca mai multe fişiere sunt privite în ansamblu, eliminandu-se pe cat posibil informaţiile redundante. În acelasi timp se permite accesul simultan la aceleasi date a mai multor persoane.

De exemplu dacǎ ne gândim la baza de date a Facultǎţii de Inginerie, pot fi pastrate de exemplu pe perioade mari de timp informatii privind studentii, personalul, sǎlile, planul de invatamant, aparatura şi alte elemente despre care diferite persoane pot cere informaţii la un moment dat. Între aceste elemente existǎ diferite relatii cum ar fi: unii studenti fac anumite cursuri, unele cursuri se tin in anumite sali, unele aparate se afla in anumite sali, unele persoane pot tine cursuri si alte relatii asemanatoare.

Pentru a avea informaţii semnificative dintr-o bază de date este necesar de a avea acces rapid la informaţiile bazei de date (datele brute) şi a asigura un management corespunzător acestora, pentru a putea fi memorate şi regăsite conform cerinţelor. Un management al datelor eficient cere folosirea bazelor de date pe calculator.

End user

End user

Fig.1 Sistemul de management al unei baze de date

Se poate defini o bază de date ca o structură partajatăşi integrată care conţine:

BAZELE INFORMATICII

124

Date end-user, care sunt datele brute ale utilizatorului; Metadatele sau date despre date, prin care datele sunt integrate.

Metadatele conţin o descriere a caracteristicilor datelor şi un set de relaţii care leagă datele găsite în interiorul bazei de date. Baza de date este deci asemănătoare cu un cabinet, cutie electronică foarte bine organizată în care software-ul numit DBMS sau database management system, ajută la conducerea acestuia.

DBMS este o colecţie de programe care gestionează structura bazei de date şi controlează accesul la informaţiile din baza de date. El distribuie datele dintr-o bază de date la mai multe aplicaţii. DBMS-ul ascunde complexitatea bazei de date în faţa aplicaţiilor, el este un intermediar între utilizator şi baza de date, traducând cererile utilizatorilor în cod program complex. Aplicaţiile program pot fi scrise într-un limbaj de nivel înalt sau pot folosi utilitare ale DBMS-ului. Acest lucru este ilustrat în figura 1.1 În general software-ul unei baze de date poate fi cumpărat. În DBMS nu pot efectuate schimbări. Când se pune problema proiectării unei baze de date atunci se pun probleme privind sturctura bazei de date pentru memorarea şi managementul datelor.

Ea conţine nu numai datele operaţionale ci şi descrierea acestora. Această descriere a datelor este cunoscută sub numele de dicţionar de date. Se produce astfel independenţa program - date. Într-o bază de date un utilizator vede doar modul în care este definit extern un obiect fără să cunoască modul în care acesta este definit intern şi cum funcţionează. Aceasta constitue abstractizarea datelor. Entitatea este un obiect distinct, atributul este o proprietate care descrie un aspect oarecare, iar o relaţie este o asociaţie între mai multe entităţi. 5.3 SISTEMUL DE GESTIUNE AL BAZELOR DE DATE SGBD Un sistem de programe care permite utilizatorului definirea, crearea şi întreţinerea bazei de

date si accesul controlat al acesteia. SGBD conţine un pachet software care interacţionează cu programele de aplicaţie ale utilizatorului şi cu baza de date.

Conţine un limbaj de definire al datelor DDL care permite specificarea tipurilor de date si a structurilor in timp ce constrângerile asupra datelor sunt stocate în baza de date.

Conţine limbajul de manipulare al datelor DML care realizează operaţiile fundamentale de inserare, actualizare, ştergere.

Există un limbaj de interogare al datelor, care elimină difucultăţile sistemelor bazate pe fişiere Există două tipuri de limbaje DML unele procedurale funcţie de tipul de SGBD şi altele neprocedurale de ex. SQL;

SGBD-urile permit definirea unor mecanisme de vizualizare care permit fiecărui utilizator să-şi definească propriiul mod de vizualizare a bazei de date. DDL permite definirea unor subseturi de vizualizare care sunt la rândul lor subseturi ale bazei de date.

Modurile de vizualizare oferă: Un anumit nivel de securitate în sensul în care poate fi înhibată vizualizarea unor

date care nu trebuie văzute; Oferă un mecanism de personalizare a aspectului bazei de date Pot prezenta o imagine coerentă a structurii bazei de date chiar dacă aceasta suferă

modificări.

5.3.1 Componentele mediului SGBD Hardware

BAZELE INFORMATICII

125

Componenta hardware cuprinde partea fizicǎ care deserveşte SGBD-ul este foarte diferit de la un caz la altul. Funcţie de aplicaţiile pe care le deservesc este necesar un anumit hardware. De obicei este vorba despre reţele de calculatoare la nivel de societate economică, oraş sau ţară.

Software

Componenta software cuprinde programele sistemului SGBD şi programele aplicaţie, impreuna cu sistemul de operare, inclusiv software de retea, dacǎ sistemul SGBD este utilizat intr o retea de calculatoare. De obicei, programele ap1icatie sunt scrise intr-un limbaj de programare din generatia a treia -cum ar fi C, COBOL, Fortran, Ada sau Pascal -sau se uti1izeaza un limbaj din generatia a patra, cum ar fi SQL, incorporat intr-un 1imbaj din generatia a treia. Sistemul SGBD poate avea propriile sale instrumente din generatia a patra sau a cincea, care permit dezvoltarea rapida de aplicatii, prin furnizarea unui limbaj de interogare neprocedural şi a unor generatoare de rapoarte, formulare, grafica şi ap1icatii. Uti1izarea instrumentelor din a patra generatie poate irnbunatati semnificativ productivitatea şi permite realizarea unor programe uşor de intretinut.

Datele

Probabil ca cea mai importantǎ componentǎ a unui mediu SGBD, cu siguranţă din punctul de vedere al uti1izatorului fmal (end user), o constituie datele. Datele acţioneazǎ ca o punte intre componentele maşina şi cele umane. Baza de date conţine atât datele operationale, cat şi metadatele sau "datele despre date". Structura bazei de date este denumitǎ schema. Punctul de vedere al administratorului de baza de date care integreaza toate vederile ce privesc baza de date într-un singur model se numeşte schema conceptualǎ. Schema conceptualǎ constituie nivelul logic al bazei de date. O schema conceptuala trebuie sa se bazeze pe un model teoretic şi sǎ fie simplǎ în sensul de a fi uşor de inţeles şi de prelucrat. Numǎrul elementelor ce o constituie sǎ nu fie prea mare, diferitele concepte folosite sǎ fie separate clar, sǎ se pastreze simetriile, sǎ se ţinǎ sub control redundanţele sunt cateva din principiile ce se aplicǎ în acest caz.

Planurile ce constau în enumerarea tipurilor de entitati ce apar in baza de date, relatiile intre aceste tipuri de entitaţi şi modul de trecere de la noţiunile acestui nivel la nivelul imediat urmǎtor, numesc scheme externe sau subscheme conceptuale sau vederi. Informatiile ce apar in scheme externe pot fi luate ca atare din nivelele logic şi fizic sau pot fi deduse din aceste informatii pe baza unor calcule. De exemplu pentru o persoana poate sa apara intr-o vedere atributul varsta dar la nivel logic si fizic atributul varsta nu este indicat din cauza permanentei modificari a continutului lui. In acest caz se foloseste la nivel logic un atribut data_nasterii care prin scadere din data curenta permite aflarea varstei persoanei respective. Alte informatii ce pot sa apara in vederi si care de obicei nu sunt prevazute in schemele conceptuale privesc numarul de elemente dintr-o multime, media valorilor unei multimi de elemente numerice si alte informatii asemanǎtoare.

Punctul de vedere al implementatorului bazei de date (care de cele mai multe ori coincide cu administratorul bazei de date) care priveşte baza de date ca o colecţie de fişiere memorate pe diferite medii externe de memorarea constituie nivelul fizic al bazei de date, fiind de fapt singurul nivel existent efectiv. Descrierile la nivel fizic sunt facute prin scheme interne sau scheme fizice. Catalogul sistemului conţine date, cum ar fi:

denumiri1e, tipurile şi dimensiunile articolelor de tip date;

BAZELE INFORMATICII

126

denumiri1e relaţiilor; constrangerile de integritate asupra datelor; numele uti1izatori1or autorizati care au acces la date; indexurile şi structurile de stocare utilizate, cum ar fi functiile hash, fişierele

inversate sau arborii B+. Procedurile

Proceduri1e se referǎ la instrucţiunile şi regulile care guverneazǎ proiectarea şi uti1izarea bazei de date. Uti1izatorii sistemului şi personalul care administreazǎ baza de date au nevoie de proceduri documentate despre modul de folosire şi de funcţionare a sistemului. Acestea ar putea consta din instrucţiuni privind:

deschiderea unei sesiuni de lucru in sistemul SGBD; utilizarea unei anumite facilitati SGBD sau a unui program aplicaţie; pomirea şi oprirea sistemului SGBD; efectuarea de copii de siguranţa ale bazei de date; tratarea defecţiunilor de hardware sau software. Aceasta ar putea include proceduri

de identificare a componentelor defecte, de reparare a acestora modificarea structurii unui tabel, reorganizarea bazei de date pe mai multe

suporturi de memorare Persoanele

În acest paragraf, vom examina a cincea componenta a mediului SGBD, enumeratǎ în paragraful precedent: persoanele. Se pot identifica patru tipuri distincte de persoane irnplicate in mediul SGBD: administratorii de date şi baze de date, proiectanţii de baze de date, programatorii de aplicaţii şi utilizatorii finali. Administratorii de date şi baze de date sunt responsabili de gestionarea resurselor de date adicǎ cu planificarea, dezvoltarea şi întreţinerea standardelor, procedurilor bazei de date şi de proiectarea conceptualǎ a acesteia. Administratorul bazei de date consultǎşi îndrumǎ pe managerii companiei, asigurandu-se ca direcţia de dezvoltare a bazei de date este corectǎ, susţine în esenţa obiectivele generale ale companiei. Administratorul de baze de date este responsabil de realizarea fizicǎ a bazei de date, care include proiectarea şi implementarea acesteia, securitatea şi controlul integritǎţii, întreţinerea sistemului operaţional şi asigurarea perfomanţelor satisfǎcǎtoare pentru aplicaţii şi utilizatori. Rolul administratorului bazei de date este de orientare mai tehnicǎ decat cel al administratorului de date, necesitând cunoştinte detaliate despre sistemul SGBD avut in vedere şi despre mediul acestuia. Proiectantii de baze de date desfǎşoarǎ o activitate deosebit de importantǎ în momentul în care se creeazǎ o bazǎ de date. În proiectele mari de baze de date, se pot deosebi douǎ tipuri de proiectanti: de baze de date logice şi de baze de date fizice. Proiectantul de baze de date logice se ocupǎ de identificarea datelor (adicǎ a entitǎţilor şi atributelor), de relaţiile dintre acestea şi de constrangerile asupra datelor care vor fi stocate în baza de date. Proiectantul de baze de date logice trebuie sǎ posede o cunoaştere amǎnunţitǎşi completǎ a datelor organizaţiei şi a regulilor comerciale ale acesteia. Regulile comerciale descriu principalele caracteristici ale datelor, aşa cum sunt văzute acestea de către organizaţia respectivă. Iată cateva exemple de reguli comerciale: .

un membru al personalului nu se poate ocupa de vânzarea sau închirierea a mai mult de zece proprietaţi simultan;

un membru al personalului nu poate trata vânzarea sau închirierea propriei proprietǎţi;

un avocat nu poate reprezenta atât cumpǎrǎtorul, cât şi vânzǎtorul unei proprietaţi. Pentru a fi eficient, proiectantul de baze de date trebuie sǎ implice toţi presupuşii

BAZELE INFORMATICII

127

utilizatori ai acesteia în realizarea modelului de date, iar aceasta implicare trebuie sa inceapǎ cat mai devreme posibil în cadrul procesului. Activitatea proiectantului de baze de date logice se poate diviza în doua etape:

proiectarea conceptuală a bazei de date, care este independentǎ de detalille privind implementarea, cum ar fi sistemul SGBD avut in vedere, programele de aplicaţie, limbajele de programare sau alte consideraţii fizice;

proiectarea logicǎ a bazei de date, care este indreptatǎ spre un anumit model de date, cum ar fi cel relaţional, în reţea, ierarhic sau orientat spre obiecte.

Proiectantul de baze de date fizice preia modelul logic de date şi stabileşte cum va fi realizat fizic. Aceasta implica: :

transpunerea modelului logic de date intr-un set de tabele şi constrângeri privind integritatea;

selectarea de structuri de stocare şi de metode de acces specifice, astfel incât sǎ se realizeze performanţe bune ale datelor în activitǎţile privind baza de date; mǎsurile privind proiectarea şi securitatea necesare datelor.

Multe etape din proiectarea fizica a bazei de date depind in mare masura de sistemul SGBD avut ǎn vedere; in plus, ar putea exista mai multe modalitati de implementare a unui mecanism. În consecintǎ, proiectantul de baze de date fizice trebuie sǎ fie complet conştient de funcţionalitatea sistemului SGBD avut în vedere şi trebuie sǎ cunoascǎ avantajele şi dezavantajele fiecǎrei alternative, corespunzatoare unei anumite implementǎri. Proiectantul de baze de date fizice trebuie sa fie capabil de a alege o strategie de stocare adecvatǎ, care sǎţinǎ cont de modul de utilizare. În timp ce proiectarea conceptualǎşi logicǎ a bazelor de date este preocupatǎ de ce anume, proiectarea fizica a acestora are in vedere cum anume. Cele doua tipuri de proiectare necesita abilitati diferite, care se gasesc, de regulǎ, la persoane diferite.

O data realizata baza de date, trebuie implementate programele aplicatie ce confera functionalitatea ceruta de utilizatorii finali. Aceasta este responsabilitatea programatorilor de aplicatii. De regula, aceştia se ghideazǎ dupǎ o documentaţie realizatǎ de cǎtre analiştii de sistem. Fiecare program conţine instrucţiuni, care îi cer sistemului SGBD sǎ efectueze o operatie oarecare în baza de date. Aceasta poate consta în extragerea, inserarea, reactualizarea şi ştergerea de date. Programele pot fi scrise într-un limbaj de programare de nivel înalt

Utilizatorii finali reprezintǎ pentru baza de date "clientii" pentru care aceasta a fost proiectatǎ, implementatǎşi este intretinutǎ pentru a le satisface acestora necesitǎţile informaţionale. Utilizatorii finali pot fi clasificati, dupǎ modul în care folosesc sistemul, în:

utilizatorii simpli, care de obicei nu sunt conştienti de sistemul SGBD. Ei acceseazǎ baza de date prin intermediul unor programe aplicatie scrise special, care incearcǎ sǎ facǎ operaţiile cât mai simple. Ei invoca operaţii din baza de date prin comenzi simple sau prin alegerea unor opţiuni din meniu. Aceasta inseamna ca nu au nevoie sa ştie nimic despre baza de date sau despre sistemul SGBD. De exemplu, vânzatorul care efectueaza verificarile in supermarket-ul local utilizeazǎ un cititor de coduri de bare pentru a afla preţul unui articol. Totuşi, existǎ un program aplicaţie care citeşte codul de bare, cauta preţul articolului respectiv în baza de date, modifica campul care conţine numarul de astfel de articole aflate în stoc şi afişeazǎ preţul la casǎ;

utilizatorii sofisticati. La celalalt capat al spectrului, utilizatorul final sofisticat este familiarizat cu structura bazei. de date şi facilitatile oferite de sistemul SGBD. Utilizatorii finali sofisticati pot utiliza un limbaj de interogare de nivel înalt, cum ar fi SQL, pentru a efectua operatiile necesare. S-ar putea chiar ca unii dintre aceştia sa scrie programe aplicatie pentru propriul uz. Acesta este şi scopul acestei cǎrţi, de a vǎ familiariza cu crearea unor baze de date în SGBD-urile: Visual FoxPro şi Access, de a folosi limbajul de interogare SQL, de a crea

BAZELE INFORMATICII

128

propriile aplicaţii folosind interfeţele grafice ale acestor medii software.

5.4 MODELE ALE SGBD-URILOR

Modul de structurare al datelor la fiecare nivel, funcţie de modelul logic folosit, face ca bazele de date să fie împărţite în cinci modele semnificative:

baze de date ierarhice; baze de date de tip reţea; baze de date relaţionale; baze de date obiectuale; baze de date distribuite

5.4.1 Modelul ierarhic al bazelor de date

Sistemele de baze de date denumite DBMS (Data Base Management Systems) bazate pe modelul ierarhic au fost cele mai vechi sisteme de administrare a bazelor de date care au apărut pe piaţă, în jurul anului 1968. Ele au apărut sub denumirea de IMS-Information Management System şi au fost produse de firma IBM.

Modelul ierarhic de date reprezintă structura unei baze de date ca o colecţie de arbori, în care fiecare nod al arborelui reprezintă articole de acelaşi tip. Articolul este unitatea de bază în care sunt memorate informaţiile într-o bază de date. Un nod poate fi fie un nod radăcină, fără tată, fie un nod fiu cu un singur tată. Restricţia principală constă în faptul că fiecare nod fiu poate avea doar un singur nod tată. În figura 1.1 se arată un astfel de model ierarhic în care pe fecare masă de birou pot exista mai multe dosare şi mai multe documente. Datorită restricţiilor modelului ierarhic fiecare dosar poate aparţine numai unei anumite mese de birou. Similar fiecare document se poate afla într- un dosar şi numai în unul. Modelul ierarhic prezintă două restricţii importante: 1 Fiecare tip articol fiu poate avea numai un tip de articol tată; de exemplu documentele nu pot fi elemente şi pentru mese de birou şi pentru dosare. 2 Există suport numai pentru relaţii unul-la- mai multe. Aceasta înseamnă că acelaşi document nu se poate afla în mai multe dosare.

5.4.2 Modelul în reţea al bazelor de date

BAZELE INFORMATICII

129

Modelul în reţea este mai general decât modelul ierarhic. Singurul tip de relaţie suportat de model este unul-la-mai-multe, adică există un fişier numit “tată” şi mai multe fişiere care derivă din acesta numite fişiere “fiu”. Cu toate că există un singur tip de relaţie, există posibilitatea ca acelaşi tip de articol să fie membru (fiu) al mai multor tipuri de articole proprietar (tată). În figura 1.2 se prezintă o schemă pentru modelul în reţea. Aici, dosarele sunt membrii nu numai pentru mesele de birou, dar şi pentru sertare şi dulapuri. Modelul în reţea este mai evoluat decât precedentul pentru că oferă diverse căi de căutare ale unui articol.

Cele două modele de căutare sunt modele în care bazele de date sunt explorate. Explorarea se bazează mai mult sau mai puţin pe modul în care datele sunt organizate. Acest lucru cauzează

Fig. 3 Exemplu de model de bază de date în reţea

mari probleme în special în cazul în care datele sunt reorganizate, caz în care aplicaţiile

trebuie 103 rescrise. Deci, cele două modele nu oferă suport pentru independenţa datelor. Pentru a rezolva acest inconvenient s-a căutat elaborarea unui nou model pentru bazele de date.

5.4.3 Modelul relaţional al bazelor de date

Modelul relaţional a fost elaborat la începutul anilor ’70 de către matematicianul american Dr. E.F.Codd. Bazele de date relaţionale sunt cele mai răspândite în acest moment pe piaţa bazelor de date. Bazele de date relaţionale sunt declarative, adică ele elimină sarcina declarării modului de accesare a datelor, aplicaţiile concentrându-se asupra a ceea ce au nevoie din bazele de date. În capitolele următoare se va reveni în detaliu asupra bazelor de date relaţionale. La momentul actual, bazele de date relaţionale se apropie tot mai mult de aspectul obiectual, în special din punct de vedere al gestionării informaţiei din baza de date relaţională. Există o interpătrundere între relaţional şi obiectual în sensul că memorarea datelor se realizează relaţional, iar gestiunea informaţiei se realizează obiectual. Limbajele de programarea pentru gestionarea informaţiei sunt limbaje de programare orientate obiect. Aceste baze de date se numesc baze de date relaţional obiectuale sau obiectual relaţionale şi

BAZELE INFORMATICII

130

sunt printre cele mai răspândite în lume în acest moment.

5.4.4 Modelul obiectual

Modelul obiectual a apărut la mijlocul anilor ’80 ca o necesitate de a apropia bazele de date de realitatea înconjurătoare. Modelul obiectual al bazelor de date se interferează des cu bazele de date relaţionale. Bazele de date orientate obiect sunt formate, aşa cum le spune şi numele, din obiecte. Un obiect se caracterizează prin modul în care este definit şi prin acţiunile pe care le produce. Acesta are o parte de interfaţă, în care

Fig. 4

se citesc mesajele pe care le poate interpreta şi o parte ascunsă, la care utilizatorul nu are acces şi în care sunt implementate diferitele rutine specifice acţiunilor sale. Bazele de date orientate obiect, trebuie să asigure legătura între diferitele obiecte, să folosească proprietăţile obiectelor din teoria obiectuală, să asigure reguli de integritate pentru existenţa bazei de date. Iniţial se considera că acest model de baze de date va înlocui modelul relaţional. Practica a infirmat acest lucru, astfel că bazele de date relaţionale nu numai că nu au dispărut dar putem vorbi la momentul actual despre bazele de date relaţional obiectuale sau obiectual relaţionale, Mai mult decât atât, relaţionalul poate fi interpretat ca şi obiectual, într-o serie de medii de programare

5.4.5 Modelul distribuit al bazelor de date La mijlocul anilor 90, dezvoltarea reţelelor de calculatoare a determinat abordarea

descentralizată a lucrului cu bazele de date. Această tratare descentralizată, constitue o reflectare a structurii organizatorice a marilor companii, unde fiecare unitate îşi întreţine propriile date operaţionale.

O bază de date distribuită este formată dintr-o colecţie de date partajate şi intercorelate logic precum şi descrierea acestora, distribuite din punct de vedere fizic într-o reţea de calculatoare

BAZELE INFORMATICII

131

Fig. 5 Sistem de gestiune distribuită a bazei de date Un SGBDD, este format dintr-o singură bază de date logică divizată într-un număr de părţi

Fig. 6 Prelucrarea distribuită

componente denumite fragmente (fig. 1.5). Fiecare fragment, este stocat pe unul sau mai multe calculatoare sub controlul unui SGBD separat. Software-ul existent pe fiecare din aceste părţi componente, poate prelucra independent cererile utilizatorilor care cer acces la datele locale şi de asemenea este capabil să prelucreze datele existente pe alte calculatoare.

Una dintre caracteristicile importante ale unui SGBDD constă în transparenţa faţă de utilizator. Aceasta face ca sistemul distribuit să apară pentru utilizator ca un sistem centralizat. Partea esenţială în definirea bazei de date distribuite constă în faptul că, ea este formată din date, care sunt distribuite fizic în reţea. Topologia prelucrării distribuite este prezentată în figura 1.6. 5.5 PROIECTAREA BAZELOR DE DATE RELAŢIONALE

Proiectarea unei baze pe date poate fi extrem de complexǎ. Pentru a realiza un sistem care sǎ satisfacǎ necesitaţile informaţionale ale organizaţiei, este necesarǎ o abordare difentǎ de cea a sistemelor bazate pe fişiere, unde totul era dictat de nevoile aplicative a unor departamente individuale. Pentru ca tratarea prin baze de date sǎ aibǎ succes, compania trebuie sǎ se gândeascǎ mai intai la date şi apoi la aplicaţie. Aceasta schirnbare a modului de tratare este denumitǎ uneori schimbare de paradigmă. Pentru ca sistemul sǎ fie acceptat de cǎtre utilizatoni finali, activitatea de proiectare a bazei de date este foarte importantǎ. O baza de date prost proiectatǎ va genera erori, care ar putea duce la luarea de decizii greşite, ceea ce ar putea avea repercusiuni serioase asupra organizaţiei. Pe de altǎ parte, o bazǎ de date bine proiectatǎ produce un sistem care oferǎ informaţii corecte, ceea ce face ca procesul decizional sǎ fie eficient şi sǎ se bucure de succes.

Proiectarea bazelor de date presupune fixarea structurii bazei de date si a metodelor de prelucrare a datelor spre deosebire de utilizarea bazei de date care priveste mai mult ceeace contine baza de date la un moment dat. Daca baza de date isi schimba frecvent continutul, structura ei ramane nemodificata pe lungi perioade de timp.

Prin proiectare se determina un model semantic in care sa se reflecte cat mai fidel lumea reala construit astfel:

1. Se identificǎ o multime de concepte semantice (entitati, tipuri de entitati, proprietati ale entitǎţilor, identificatorii entitǎţilor, relaţii între entitǎţi şi altele) ce dau informaţii despre lumea realǎ.

2. Se asociazǎ obiecte simbolice formale prin care sunt reprezentate conceptele

BAZELE INFORMATICII

132

semantice. 3. Se definesc reguli de integritate formale ce se aplica obiectelor simbolice. 4. Se defineşte o mulţime de operatori formali ce pot sa transforme obiectele formale.

In proiectarea bazelor de date se ţine seama de independenta datelor pe diferite nivele. De exemplu reprezentarea fizicǎ a datelor se poate schimba în timp pentru a obţine performanţe superioare din punct de vedere al timpului de rǎspuns şi al spaţiului ocupat farǎ ca aceasta sǎ afecteze modul de reprezentare a datelor în schema conceptuala. Acesta independentǎ se numeşte independenţa fizicǎ a datelor. De asemenea între vederi şi schema conceptualǎ apare o independenţǎ numitǎ independenţa logicǎ a datelor. În timpul existenţei unei baze de date pot apare modificǎri în schema conceptualǎ prin adaugarea unor noi entitaţi sau prin adaugarea de noi atribute unor entitǎţi existente. Vederile care nu fac referiri la câmpurile modificate rǎmân neschimbate fiind rescrise numai aplicaţiile pentru care s-au modificat unele atribute sau pot fi construite vederi noi.

Asupra modului cum se proiectează o bază de date relaţională există o întreagă teorie. Această teorie ajută la gruparea tuplelor pe domenii sau la alegerea atributele cele mai “bune”. Există două nivele la care se poate discuta oportunitatea schemelor relaţionale:

1. nivelul logic care se referă la modul în care un utilizator interpretează o schemă relaţionalăşi înţelege atributele sale. O relaţie bună ajută utilizatorul să înţeleagă sensul fiecărui atribut, rolul datelor din tuplele relaţiei şi deci să poată formula interogări corecte.

2. nivelul de manipulare sau manevrare al datelor, care se referă la modul în care tuplele din relaţia de bază sunt stocate şi actualizate. Acest nivel se aplică doar relaţiilor de bază adică fişierelor, spre deosebire de primul nivel care se poate aplica şi vederilor (View). Vederile sunt construcţii asemănătoare fişierelor care există doar atâta timp cât sunt active.

Liniile de ghidare în proiectarea bazelor de date relaţionale sunt în număr de patru şi anume: 1. semantica atributelor. Fiecare atribut al unei relaţii are un nume deci un anumit înţeles.

Acest înţeles sau semantică, specifică cum se pot interpreta valorile atributelor memorate în tuple sau cum valorile atributelor sunt legate unele de altele Proiectarea relaţiei să se facă astfel încât să fie uşor de explicat înţelesul acesteia;

2. reducerea valorilor redundante în tuple. Un scop care trebuie atins la proiectarea unei relaţii este minimizarea spaţiului pe care-l ocupă aceasta. Gruparea atributelor într-o relaţie are un rol determinant în spaţiul ocupat. În general, relaţiile care sunt formate din atribute ce se referă la o singură entitate ocupă un spaţiu mult mai mic decât acelea care se referă la mai multe entităţi. O relaţie se proiectează astfel încât să nu apară greşeli de inserare, ştergere şi modificare;

3. reducerea valorilor NULL în tuple. În unele proiecte de relaţii se pot grupa o mulţime de atribute într-o “MARE” relaţie. Dacă mai multe astfel de atribute nu se aplică pe toate tuplele din relaţie, vor apare o mulţime de NULL-uri în relaţie. Aceasta poate însemna pierderea de spaţiu la nivel de stocare şi ridică probleme în înţelegerea atributelor şi a operaţiilor la nivel logic. O altă problemă care poate apare este aceea a contabilizării valorii NULL în cazul folosirii funcţiilor agregat, de exemplu COUNT (contorizează tuplele din relaţie în unele implementări SGBD) sau SUM (calculează suma valorilor din domeniul unui atribut). Valoarea NULL are mai multe înţelesuri şi anume:

atributul nu se aplică la această tuplă; valoarea atributului pentru această tuplă este necunoscută; valoarea este cunoscută dar este absentă, aceasta însemnând că nu a fost încă

înregistrată. Având aceeaşi reprezentare pentru null înţelesul său este compromis putând fi interpretat în cele trei moduri prezentate. Să se evite pe

BAZELE INFORMATICII

133

cât posibil plasarea atributelor care au valoarea NULL într-o relaţie; 4. respingerea tupelor eronate Proiectarea relaţiilor trebuie să se facă astfel încât ele să

poată fi legate prin condiţii de egalitate ale atributelor cheie primară sau cheie externă, cu alte relaţii într-un fel care să garanteze că nu vor fi generate tuple false sau greşite.

Proiectarea unei baze de date priveste in primul rand nivelul logic si mai putin cel fizic. Proiectarea se poate face plecând de la modelul relational care permite o tehnologie de proiectare si apoi se poate transforma rezultatul proiectarii în oricare dintre modele prin adaptǎrile corespunzatoare. Un model de etapizare a construirii unei baze de date ar putea fi urmatorul:

1. Studiul de fezabilitate constǎ în cercetarea sistemelor operative deja existente, stabilirea unor alternative cu evaluare a costurilor, a avantajelor şi dezavantajelor fiecarei alternative în parte;

2. Cercetarea sistemului prin determinarea diferitelor detalii ale sistemului prezent (tipuri de date, dimensiuni, conditii exceptie) folosind metode de interogare, chestionare, exemplificǎri si observaţii directe.

3. Analiza sistemului prin determinarea cauzelor diferitelor evenimente şi a adaptarii diferitelor metode, eventualele alternative posibile.

4. Proiectarea sistemului prin determinarea celui mai bun model de reprezentare şi prelucrare a datelor, de asigurare a securitaţii şi integritaţii.

5. Dezvoltarea sistemului prin stabilirea detaliilor asociate datelor, a relaţiilor dintre ele şi a modului de reprezentare fizicǎ.

6. Implementare prin proiectarea, scrierea şi testarea programelor, antrenarea utilizatorilor, alcǎtuirea documentaţiei, crearea şi încǎrcarea fişierelor.

7. Revizuire şi întreţinere prin probe de lucru ale noului sistem, efectuarea unor eventuale modificǎri, adaugarea de noi componente şi urmǎrirea procesului de prelucrare a datelor.

Un instrument important în proiectarea bazei de date într-un SGBD relaţional

normalizarea bazelor de date relaţionale. 5.6 NORMALIZAREA BAZELOR DE DATE RELAŢÎONALE

Forma normală sau normalizarea bazelor de date relaţionale este un alt instrument deosebit de important în proiectarea bazelor de date. Normalizarea este un proces prin care se verifică dacă relaţia satisface anumite condiţii. În cazul în care nu sunt îndeplinite respectivele condiţii relaţia se descompune, prin distribuţia atributelor în una sau mai multe relaţii, mai mici care îndeplinesc condiţiile cerute. Unul dintre obiectivele procesului de normalizare este ca relaţia să aibă o proiectare bună, să nu permită apariţia diferitelor anomalii. Formele normale determină proiectantul bazelor de date relaţionale să realizeze:

schiţă formală pentru analizarea relaţiei, bazată pe cheile ei şi o listă a dependenţelor funcţionale între atribute;

serie de teste ce pot fi făcute pe relaţiile individuale asfel încât baza de date poate fi normalizată la orice grad.

Procesul de normalizare nu se desfăşoară independent de celelalte cerinţe asupra proiectării bazelor de date prezentate în paragrafele anterioare. Divizarea unei relaţii în mai multe relaţii funcţie de dependenţele funcţionale ale atributelor este influenţată de doi factori şi anume:

1. unirea fără pierderi sau nonasociativă a două sau mai multe relaţii să garanteze faptul că nu apar tuple eronate;

2. dependenţele funcţionale care apar în relaţia iniţială trebuie să se păstreze şi în relaţiile rezultante prin procesul de normalizare.

BAZELE INFORMATICII

134

O supercheie a unei relaţii R={A 1 ,A 2 ,..,A n } este o mulţime de atribute S � R cu proprietatea că în mulţimea r a tuplelor nu există două tuple t 1 şi t2astfel încât t1[S] = t2[S]. Diferenţa dintre cheie şi supercheie constă în faptul că, o cheie are un singur atribut pe când o supercheie are mai multe atribute. O relaţie are în general o schemă primară, în care sunt definite cheia primarăşi cheile secundare. Un atribut se numeşte atribut principal dacă face parte dintr-o cheie a relaţiei R.

Intuitiv normalizarea constă în faptul că fiecare relaţie trebuie să conţină date cu un anumit sens (entitate).

Dacă relaţia conţine date referitoare la mai multe entităţi atunci ea trebuie spartă în mai multe relaţii. Relaţiile pot fi clasificate în funcţie de anomaliile la care sunt vulnerabile. Clasele de relaţii şi tehnicile folosite pentru prevenirea anomaliilor se numesc forme normale

Prima formă normală se identifică cu definiţia relaţiei. Ea a fost definită pentru a nu recunoaşte atribute multinivel, atribute compuse şi combinaţiile lor.

Definiţia primei forme normale este: Domeniile atributelor trebuie să includă doar valori atomice, indivizibile iar valorile

tuplelor trebuie să fie distincte pe tot domeniul. Nu sunt permise două tuple cu aceeaşi valoare Prima formă normală nu recunoaşte relaţii în relaţii, singura valoare permisă pentru un

atribut fiind valoarea atomică sau indivizibilă. Atributul poate fi privit din două puncte de vedere:

domeniul poate fi format din valori atomice dar unele tuple conţin mulţimi ale acestora;

domeniul atributelor nu este atomic. O relaţie se găseşte în a doua formă normală dacă cheia primară este o supercheie şi

oricare atribut noncheie al relaţiei depinde funcţional de toată cheia. În general în cazul în care cheia primară este formată dintr-un singur atribut, relaţia se găseşte în a doua formă normală.

O relaţie se găseşte în cea de a treia formă normală dacă se găseşte în a doua formă normalăşi relaţia nu prezintă dependenţe funcţionale tranzitive.

O altǎ definiţie pentru a treia formǎ normalǎ este urmǎtoarea: O relaţie se găseşte în a treia formă normală, dacă fiecare atribut neprincipal a lui R este:

• dependent funcţional de fiecare cheie din relaţie; • nu este dependent tranzitiv de fiecare cheie din relatia considerată. În afara acestor

trei forme normale mai există forma normală Boyce-Codd, care este o formă mai strictă a celei de a treia forme normale. O relaţie R se află în forma normală Boyce-Codd, dacă ori de câte ori o dependenţă funcţională X>A există în R, atunci X este supercheie a lui R.

Majoritatea relaţiilor care sunt în a treia formă normală sunt şi în forma normală Boyce-Codd. Doar dacă în relaţia R există dependenţa funcţională X->A, cu X care nu este supercheie şi A atribut principal, atunci R este în a treia formă normalăşi nu este în forma normală Boyce-Codd. Relaţiile care se găsesc în forma normală Boyce-Codd sunt cele mai performante, adică cele mai bine proiectate.

În afară de formele normale prezentate mai există forma nomală definită de Fagin care se mai numeşte şi forma normală domeniu-cheie:

O relaţie se găseşte în forma normală domeniu-cheie, dacă fiecare constrângere impusă relaţiei de proiectant va deveni o consecinţă logică a modului în care s-au definit cheile şi domeniile relaţiei, deci condiţiile iniţiale devin consecinţe ale definirii relaţiei

Avantajele şi dezavantajele sistemelor de gestionare a bazelor de date

Sistemul de gestionare a bazelor de date beneficiaza de avantaje semnificative.

BAZELE INFORMATICII

135

Datoritǎ acestui fapt la momentul actual folosirea SGBD-urilor este unanimǎ.

Avantaje

Controlul redundantei datelor se referǎ la faptul cǎ în tratarea prin baze de date se incearcǎ eliminarea redundantei prin integrarea fişierelor, astfel incat sa nu se stocheze mai multe copii ale aceloraşi date. Totuşi, in tratarea prin baze de date nu se elirnina in intregime redundanţa, ci se controleaza volumul inerent at acesteia în baza de date. Uneori, pentru modelarea relatilor, este necesarǎ dublarea unor articole de date cheie. Alteori, pentru imbunatǎţirea performantelor, este de dorit sa se dubleze unele articole de date. Controlul redundanţei este realizat prin mecanisme speciale ale SGBD-ului care definesc integritatea referenţialǎ a bazei de date. Coerenta datelor

Prin eliminarea sau controlul redundanţei se reduce riscul apariţiei incoerentei datelor Dacǎ un articol de date este stocat o singura datǎ în baza de date, orice reactualizare a valorii sale trebuie efectuatǎ tot o singura datǎ, iar nouǎ valoare este disponibila imediat, pentru toti utilizatorii. Dacǎ un articol de date este stocat de mai multe ori, iar sistemul este "conştient" de aceasta, el poate garanta ca toate copiile articolului respectiv sunt menţinute coerente. Din pǎcate, multe dintre sistemele SGBD actuale nu garanteaza automat acest tip de coerenta.

Partajarea datelor

De obicei, fişierele sumt deţinute de catre persoanele sau departamentele care le utilizeazǎ. Pe de alta parte, baaza de date apartine intregii organizatii şi poate fi partajata de cǎtre toţi utilizatorii autorizaţi. În acest mod, mai multi utilizatori partajeaza o cantitate mai mare de date. Mai departe, se pot construi noi aplicaţii ale datelor existente în baza de date, în timp ce datele adiţionale care nu sunt stocate în mod curent se pot adǎuga farǎ a fi necesarǎ definirea repetatǎ a tuturor cerinţelor referitoare la acestea. Noile aplicaţii se pot baza şi pe funcţiile oferite de catre sistemul SGBD, cum ar fi definirea şi manipularea datelor şi controlul concurenţei şi refacerii, în loc de a fi necesar sǎ le furnizeze ele însele.

Integritatea mai bunǎ a datelor

Integritatea bazei de date se refera la validitatea şi coerenţa datelor stocate. De obicei, integritatea este exprimatǎ în termeni de constrângeri, care reprezintǎ reguli de coerenţă., pe care baza de date nu are voie sǎ le încalce. Constrângerile se pot aplica articolelor de date dintr-o singurǎ înregistrare sau relaţiilor dintre înregistrǎri

Securitatea crescuta

Securitatea bazei de date constǎ în protecţia acesteia fata de utilizatorii neautorizati. Fǎrǎ mǎsuri de securitate adecvate, integrarea face ca datele sa fie mai vulnerabile decat in sistemele bazate pe fişiere. Totuşi, integrarea permite administratorului de baze de date sǎ

BAZELE INFORMATICII

136

defineascǎ securitatea acesteia. Aceasta se poate realiza prin atribuirea unor nume de utilizatori şi parole, care sa permita identificarea persoanelor autorizate sǎ utilizeze baza de date. Accesul la date permis unui utilizator autorizat poate fi limitat de tipul operatiei efectuate (extragere, inserare, reactualizare, ştergere). De exemplu, administratorul DBA are acces la toate datele din baza de date, un manager de filialǎ ar putea avea acces la toate datele legate de filiala respectivǎ, în timp ce un asistent de la vânzǎri ar putea avea acces la toate datele referitoare la proprietati, dar nu şi la datele "sensibile", cum ar fi detalille despre salariile angajatilor.

Productivitatea crescutǎ

Aşa cum s-a menţionat anterior, sistemul SGBD furnizeazǎ multe dintre funcţiile standard, pe care ar trebui sǎ le scrie în mod normal programatorul, în cazul unei aplicaţii bazate pe fişiere. La nivel fundamental, sistemul SGBD oferǎ toate rutinele de nivel jos pentru manevrarea fişierelor, tipice în programele aplicaţie. Furnizarea acestor funcţii permite programatorului sǎ se concentreze mai mult asupra funcţionalitatii specifice cerute de cǎtre utilizatori, fǎrǎ a se preocupa de detaliile de nivel jos, privind implementarea. Multe sisteme SGBD furnizeaza şi un mediu din a patra generatie sau a cincea, care constǎ în instrumente de simplificare a dezvoltarii de aplicaţii în domeniul bazelor de date. Aceasta are ca rezultat o productivitate crescuta a programatorului şi un timp redus de programare (impreuna cu reducerea corespunzatoare a costurilor).

Capacitatea de intreţinere imbuntǎţitǎ prin independenţa de date

În sistemele bazate pe fişiere, descrierile datelor şi logicii de accesare a lor sunt incorporate în fiecare program aplicaţie, ceea ce face ca acestea sa depindǎ de date. O modificare în structura datelor de exemplu, atribuirea a 41 de caractere in loc de 40 pentru adresa sau schimbarea modului de stocare a datelor pe disc poate necesita modificari substanţiale în programele afectate de schimbare. Prin contrast, intr-un sistem SGBD descrierile datelor sunt separate de aplicatii, ceea ce face ca acestea sa fie imune la modificarile din descrierea datelor.

Concurenţa imbunătăţita

În unele sisteme bazate pe fişiere, dacǎ doi sau mai mulţi utilizatori au permisiunea de a accesa simultan acelaşi fişier, se poate intâmpla ca cele doua accesari sa interfereze, ceea ce are ca rezultat pierderea de informaţii sau chiar alterarea integritatii. În multe sisteme SGBD se administreazǎ accesul concurent la baza de date şi se garanteaza ca nu pot aparea astfel de probleme. Îmbunătăţirea serviciilor de salvare a informaţiilor din baza de date şi de refacere a acestora

Multe sisteme bazate pe fişiere plaseazǎ pe umerii utilizatorului responsabilitatea de a lua mǎsuri de protecţie a datelor, în cazul unor defecţiuni ale sistemului de calculatoare sau ale programului aplicatie. Aceasta ar putea presupune realizarea unei copii de siguranţǎ a datelor în fiecare zi. În cazul unei defecţiuni în decursul zilei urmǎtoare, se preia copia de

BAZELE INFORMATICII

137

siguranţǎ, iar munca efectuatǎ în acest interval de timp trebuie reintrodusǎ. Prin contrast, sistemele SGBD moderne prezintǎ facilitǎţi de minimizare a pierderilor de prelucrǎri ca urmare a unei defecţiuni.

VII. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA 1. Sorin Borza, Proiectarea si Programarea Bazelor de Date, Ed Universitatii “Lucian

Blaga”, Sibiu, 2000, pp 7-28; 2. Sorin Borza, Baze de Date in Sisteme Informatice de Gestiune , Ed Universitatii

“Lucian Blaga”, Sibiu, 2003, pp 27-47;

VIII. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Din ce este compus sistemul de fişiere?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 2. Ce este data, câmpul, articolul?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 3. Care este definiţia bazei de date?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 4. Ce este dependenţa structurală?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 5. Ce este codifcarea datelor şi ce tipuri de coduri cunoaşteţi?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 6. Ce modele de baze de date cunoaşteţi? Descrieţi-le.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 7. Ce este sistemul de gestiune al bazelor de date?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 8. Care sunt componentele unui SGBD?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 9. Care sunt regulile de proiectare a unei baze de date relaţionale?

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 10. Ce este normalizarea bazelor de date relaţionale

VIII. APLICATIA PENTRU ACASA. INTREBĂRI TIP GRILĂ 1. Modelul ierarhic al bazelor de date se caracterizează prin:

A) Un nod fiu are un singur nod părinte; B) Se prezintă sub forma unei structuri ierarhice; C) Relaţiile de tip Many to Many sunt greu de implementat; D) Toate răspunsurile sunt corecte; E) Răspunsurile corecte sunt A şi B.

2. Modelul în reţea se caracterizează prin:

A) Singurul tip de relaţie este unul la mai multe; B) Un nod fiu are mai mulţi părinţi; C) Este mai evoluat decât modelul ierarhic; D) Nici un răspuns corect; E) A, B, C răspunsuri corecte.

BAZELE INFORMATICII

138

3. Bazele de date obiectuale trebuie să asigure: A) Dimensiuni mari ale mediului de memorare; B) Legăturile între obiecte; C) Interogări relaţionale; D) Programe evoluate; E) Priorităţi între obiecte.

4. Caracteristica unui SGBD distribuit constă în:

A) Programe sursă; B) O parte de hardware; C) Părţi componente numite fragmente; D) Un accelerator de date; E) Un translator de date.

5. O relaţie este formată din:

A) Atribute şi tuple; B) Obiecte; C) Numere; D) Caractere; E) Nici un răspuns corect.

6. Rangul unei relaţii este dat de:

A) Numărul de obiecte din relaţie; B) Numărul de atribute din relaţie; C) Numărul de tuple din relaţie; D) Numărul de atribute şi tuple; E) Toate răspunsurile corecte.

7. Entitatea de integritate defineşte:

A) Care cheie candidat nu este nulă; B) Cheile externe necesare pentru a lega mai multe relaţii; C) Numărul de chei dintr-o relaţie; D) Care cheie primară nu poate fi nulă; E) Domeniul unui atribut.

8. Limbajul de programare Visual Basic este dezvoltat de:

A) Microsoft; B) Borland; C) IBM; D) Toate răspunsurile de mai sus sunt corecte; E) Nici un răspuns corect.

9. Limbajul Visual Basic este:

A) Un limbaj maşină; B) Un limbaj de asamblare; C) Un limbaj procedural de nivel înalt; D) Un limbaj natural; E) Nu există limbajul de programare Visual Basic, ci doar limbajul Basic.

10. Constrângerile de integritate referenţială sunt:

BAZELE INFORMATICII

139

A) Reguli de precedenţă într-o bază de date; B) Reguli de indexare ce trebuie respectate într-o tabelă; C) Restricţii între două sau mai multe relaţii; D) Folosite să menţină unitatea tuplelor relaţionale; E) Răspuns corect C şi D.

11. Valoarea NULL:

A) Este o valoare fără importanţă într-o tabelă; B) Impune sau nu prezenţa unei valori într-un atribut; C) Într-o tabelă prezenţa sa este opţională; D) Este o valoare obligatorie într-o bază de date; E) Nici un răspuns corect.

12. Într-o bază de date orientată obiect metodele sunt:

A) Programe care există permanent în memorie; B) Programe de evaluare a bazei de date; C) Programe ce devin active când primesc o cerere de acces; D) Programe utilizator; E) Toate răspunsurile corecte.

13. Obiectele reacţionează la stimuli prin:

A) Mesaje; B) Fluxuri de date; C) Verificarea integrităţii; D) Modificarea stării; E) Evaluarea dimensiunilor datelor.

14. Valoarea unei tuple este:

A) Întodeauna aceeaşi; B) Mai mare decât zero; C) Infinită; D) Formată din mai multe subcâmpuri; E) Indivizibilă.

15. Cheia primară:

A) Este formată din unul sau mai multe atribute; B) Este unică într-o relaţie; C) Individualizează fiecare tuplă; D) În Visual Basic definirea ei este obligatorie; E) Toate răspunsurile corecte.

16. Transparenţa SGBD-ului înseamnă:

A) Ascunderea datelor; B) Faptul că relaţiile sunt invizibile într-un SGBD; C) Sistemul distribuit apare pentru utilizator ca un sistem centralizat; D) Tuplele pot fi vizualizate numai în anumite condiţii; E) Vederile sunt cele mai active entităţi.

17. Bazele de date relaţional obiectuale sunt:

BAZELE INFORMATICII

140

A) Cele mai vechi modele de baze de date; B) Cele mai uzuale SGBD-uri pentru baze de date ierarhice; C) Baze de date care au limbajul de programare orientat obiect şi mediul de memorare

al datelor relaţional; D) Toate răspunsurile corecte.

18. În bazele de date pur obiectuale:

A) Noţiunea de relaţie se menţine; B) Apar structuri specifice; C) Dispare noţiunea de relaţie; D) Datele nu pot fi memorate; E) Răspunsuri corecte B şi C.

19. Modelul în reţea se caracterizează prin:

A) Singurul tip de relaţie este unul la mai multe; B) Permite implementarea mai usoara a legaturilor dintre entitatile de memorare de tipul

one to many; C) Este mai evoluat decât modelul ierarhic; D) Nici un răspuns corect; E) A, B, C răspunsuri corecte.

20. Bazele de date pur obiectuale:

A) Sunt cele mai raspandite la ora actuala; B) Datele sunt memorate in obiecte; C) Cautarile se fac cu ajutorul interogarilor obiectuale; D) Datele nu pot fi memorate; E) Răspunsuri corecte B şi C.

21. Bazele de date relaţional obiectuale sunt:

A) Cele mai vechi modele de baze de date; B) Cele mai uzuale SGBD-uri pentru baze de date ierarhice; C) Cele mai raspandite SGBD-uri pe plan mondial la momentul actual; D) Toate răspunsurile corecte.

Partea a II-a

Tema 6

Produse Program Utilizate în Domeniul Economic. Microsoft Excel

I. OBIECTIVE În această parte a cursului vom prezenta programul Word care face parte din produsul software Microsoft Office şi care este util în diverse aplicaţii cu tentă economică dintr-o societate comercială. Obiectivele principale ale acestui capitol sunt familiarizarea studenţilor cu acest produs software, care sunt un procesor de texte.

II. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT Dupa parcurgerea celor doua teme studentul este capabil sa editeze documente complexe pe

care sa le formateze conform cu dorintele sale. Totodata el poate realiza aplicatii de tip economic: facturi, devize, etc.

III. CUVINTE CHEIE TABELE, FORM-URI, SQL, FONT, FOAIE DE CALCUL, CELULA, ALINIERE

IV. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU • Crearea fisierelor WOrd; • Denumirea fişierelor; • Deschiderea şi editarea documentelor; • Aranjarea unui document; • Tipărirea documentelor; • Numerotarea şi marcarea listelor; • Folosirea tabelelor şi a graficelor; • Word pentru a organiza informaţiile; • Crearea macrocomenzilor; • Editorul de ecuaţii.

V. REZUMAT Microsoft Word este o aplicaţie pentru procesare de text, pe care o puteţi folosi pentru a

crea scrisori, note informative, rapoarte sau alte lucrări lucrări uzuale în domeniul editării pe calculator. In continuare se prezinta cateva entitati commune pachetului de programe MS Office. Meniuri

Indiferent în ce program din pachetul Microsoft Office lucraţi, veţi vedea afişate aceleaşi elemente de bază în partea superioară a fiecărei ferestre de program, chiar şi în bara de titlu. Acolo se găseşte o linie cu etichete numite meniuri, iar sub aceasta sunt afişate două rânduri de butoane, denumite bare cu instrumente. Aceste meniuri şi bare cu instrumente sunt asemănătoare în toate cele trei programe Office – Word, Excel şi Power Point. Programele Word, Excel şi Power Point includ nouă meniuri derulante care pot fi folosite pentru execuţia oricărei acţiuni. Astfel, iată o prezentare pe scurt a câtorva dintre meniurile disponibile:

Bazele Informaticii

File (Fişier) -cuprinde: New - crează un obiect; Open - deschide documente create anterior; Save - salvează ceea ce se lucrează; Print - pregăteşte şi trimite spre tipărire documentul curent. Edit (Editare) - cuprinde: Undo - anulează operaţia executată anterior; Select All -

selectează textul ce urmează a fi tăiat; Copy-face o copie a acestuia; Cut -taie ce a copiat; Paste-lipeşte ceea ce aţi copiat anterior în locul în care se află mouse-ul; Clear-şterge obiecte sau text; Find-caută cuvinte, fraze, fişiere; Replace-înlocuieşte cuvintele căutate cu altele. View (Vizualizare) Afişează ceea ce lucraţi în mai multe moduri. Toate opţiunile de

vizualizare sunt disponibile. Puteţi comuta între modurile de vizualiazare Normal-cuprinde toate elementele de formatare a textului; Online-textul se întinde pe tot ecranul, iar în partea stângă a ecranului este deschisă secţiunea Document Map, ce permite vizualizarea titlurilor din document; Page Layout-permite vizualizarea spaţiului liber pentru fiecare latură a paginii. Acest mod este indicat înainte de tipărire, când doriţi să vă asiguraţi că toate elementele din pagină - antet, subsol sunt la locul lor. Selectarea modului de vizualizare Full Screen se face doar din acest meniu. În acest mod de vizualizare, tot ceea ce vedeţi pe ecran este pagina de lucru. Crează anteturi şi subsoluri cu ajutorul opţiunii Header and Footer.

Insert (Inserare) Adaugă informaţii speciale în documentul pe care-l prelucraţi: numărul de pagini-prin Page Numbers, data şi ora-Date and Time, simboluri-Symbol, dar permite şi adăugarea de obiecte-Object, imagine grafică sau diagramă-Picture, ecuaţie-Equation Editor.

Bazele Informaticii

Format (Formatare) Face ca obiectul prelucrat să arate mai bine prin modificarea tipului de caracter-Font, a modului de aliniere a textului-Paragraph, culorilor şi stilului prin-Style Gallery; Crearea şi/sau adăugarea de marcaje într-o listă-Bullets and Numbering; modificarea documentului în coloane; adăugare de chenare şi umbre-Header and Footer etc.

• Tools (Instrumente) Execută operaţii specializate, cum ar fi selectarea unei limbi şi corectarea ortografiei textului-Speling and Grammar, crearea unei scrisori-Merge Document, a unei etichete, a macrourilor; dar puteţi şi modifica opţiunile programului prin opţiunea Options.

Table/ Date/Slide Show (Tabele/Date/Prezentare). Acestea sunt singurele opţiuni de meniu care nu sunt comune. Dar, aceste meniuri vă permit să lucraţi cu tabele în Word, cu liste în Excel şi cu prezentări în Power Point.

Această opţiune permite: adăugarea rapidă în document a unui tabel neformatat, ştergere şi

Bazele Informaticii

adăugare de celule; conversia unui text în tabel; modificarea lăţimii şi înălţimii celulelor, etc.

Windows (Fereastră) Deschide o nouă fereastră; comută de la o fereastră la alta sau rearanjează ferestrele deschise în program; permite lucrul cu mai multe documente.

Help (Ajutor) Puteţi afla toate tipurile de informaţii de care aveţi nevoie pentru a lucra atunci când nu ştiţi exact ce aveţi de făcut.

Cele mai multe detalii sunt date de Office Assistant care este prietenos cu utilizatorul. Pe ecran apare mascota animată. Cât timp este activ pe ecran, programul Office Assistant urmăreşte ce lucraţi, aşteptând să-i cereţi ajutorul.

Bară de instrumente

În pachetul Office există mai mult de 12 bare cu instrumente, care pot fi folosite în comun de toate programele. Pentru afişarea barelor de instrumente alegeţi comanda View, Toolbars (Afişare, Bare de instrumente).

Bazele Informaticii

Există mai multe tipuri de bare cu instrumente: Bara cu instrumente standard pune la dispoziţia dumneavoastră comenzi rapide, care pot fi activate prin apăsarea unui simplu buton pentru operaţiile pe care vreţi să le executaţi (Ex. Cum ar fi deschiderea şi salvarea fişierelor);

Cele mai utile butoane din bara standard sunt:

Butonul de pe bara cu instrumente Acţiunea executată

Crează fişier, deschide un fişier, salvează fişierul la care se lucrează, închide fişier

Taie textul selectat, face o copie a acestuia sau îl lipeşte în locul indicat de mouse

Trimite documentul la imprimantă

Corectează cuvintele greşite din punct de vedere gramatical

Anulează operaţia executată anterior

Crearea unui tabel, a unui grafic

Bara cu instrumente de formatare situată sub bara Standard. Puteţi folosi butoanele din bara cu instrumente de formatare pentru a mări, a îngroşa, a alinia sau a crea liste mai exact de a înfrumuseţa documentul dumneavoastră;

În continuare sunt prezentate câteva dintre cele mai utilizate butoane de pe bara cu instrumente de formatare.

Butonul de pe bara cu instrumente Acţiunea executată

Modifică fontul textului selectat

Măreşte sau micşorează caracterele selectate

Afişează textul selectat fie îngroşat, fie cursiv, fie subliniat

Aranjează cuvintele selectate în cadrul paginii

Marcheazăşi numeroatează o listă

Alte bare cu instrumente pe care le puteţi activa atunci când aveţi nevoie de ele. Pentru a afişa pe ecran una din barele cu instrumente ascunse (Ex. Drawing prezentat în figura de mai jos),

Bazele Informaticii

poziţionaţi-vă pe una din barele cu instrumente şi executaţi clic pe butonul drept a mouse-ului.

Cea mai bună modalitate de lucru, cu barele cu instrumente este de a le activa numai atunci când aveţi nevoie de ele. Pentru a afişa pe ecran una din barele cu instrumente ascunse, poziţionaţi-vă pe una dintre barele cu instrumente sau pe unul dintre meniurile vizibile pe ecran şi executaţi clic pe butonul drept a mouse-ului. Pe ecran va apărea o listă derulantă ce conţine şi numele barei cu instrumente pe care doriţi să o activaţi.

Butoane

Dacă nu ştiţi sigur ce semnifică fiecare buton folosit, poziţionaţi-vă cu mouse-ul pe el câteva secunde şi veţi observa o etichetă mică care vă poate da explicaţii asupra semnificaţiei şi rolului butonului respectiv.

Dacă doriţi, puteţi să scoateţi unele butoane dintr-o bară cu instrumente, să adăugaţi altele noi, să rearanjaţi.

Ştergerea unui buton. Dacă doriţi să scoateţi un buton din bara cu instrumente alegeţi opţiunea Tools, Customize. Poziţionaţi-vă pe butonul care-l doriţi să-l eliminaţi, executaţi clic pe mouse, ţinieţi apăsat şi trageţi butonul afară din bara cu instrumente. După ce aţi terminat închideţi căsuţa de dialog Customize pentru a putea reveni în documentul în care lucraţi.

Adăugarea unui buton. Se face la fel ca la ştergerea unui buton cu diferenţa că acum se trage butonul din fereastra Customize. Aici butoanele sunt aranjate pe categorii. Dacă nu ştiţi sigur ce rol are un anumit buton, executaţi clic pe el şi apoi pe Descrition.

După ce aţi terminat operaţia de adăugare sau de ştergere a butoanelor, executaţi clic pe butonul Close. Click pe butonul Display pentru a termina căutarea.

VI. DESCRIEREA TEMEI

GENERALITĂŢI

Orice document realizat cu ajutorul procesorului de texte Word, crează implicit un fişier cu extensia .Doc. De câte ori realizaţi un document nou sau introduceţi text în unul existent, acest lucru este realizat cu uşurinţă în mediul Word. Când este necesar, editorul de text deplasează automat textul pe linia următoare şi permite o inserare, înlocuire sau ştergere a textului. Fişierul care conţine textul se va salva într-un director (Folder) propriu utilizatorului având numele dorit de către utilizator şi extensia implicită. 1.1 Pentru a introduce text

1. Tastare în mod normal a textului funcţie de cursorul activ pe ecran; 2. Nu se va apăsa tasta j la sfârşitul fiecărei linii, continuaţi să tastaţi

deoarece în momentul în care se depăşeşte marginea Word îl va muta automat pe linia nouă.

1.2 Pentru a insera text nou în mijlocul unui text deja existent

1. Executaţi click în document în locul în care doriţi să introduceţi textul;

Punctul de inserare 2. Tastaţi textul dorit

1.3 Delimitatori de rând şi de paragraf

Word desparte automat liniile, dar trebuie specificată încheierea unui paragraf. De asemenea Word trece automat la linia următoare atunci când este depăşită setarea implicită. Pentru a începe un paragraf nou se apasă tasta j. Atunci când textul depăşeşte marginea de jos a paginii curente Word trece automat la următoarea pagină Delimitator de pagină

1

deoarece în momentul în care se depăşeşte marginea Word îl va muta automat

deoarece întotdeauna în momentul în care se depăşeşte marginea Word îl va muta automat

asemenea Word trece automat la linia următoare atunci când este depăşită setarea implicită. Pentru a …………………………………………………………………………………………………………. începe un paragraf nou se apasă tasta j. Atunci când textul

Generalităţi

2

Pentru a stabili un delimitator de pagină acolo unde se doreşte de către un utilizator se mută punctul de inserare acolo unde se doreşte să înceapă o pagină nouă şi se apasă combinaţia de taste C+j. Mutarea punctului de inserare se realizează prin tastarea unui click cu ajutorul mouselui în locul în care doreşte mutarea acestuia. 1.4 Moduri de afişare

Modurile de afişare ale textului introdus în document permise de editorul de text Word sunt prezentate în figura 1

• Normal folosită pentru a arăta forma finală a textului mai puţin antetul şi notele din subsolul paginii. El este modul prestabilit şi reprezintă un compromis între viteza de reprezentare şi acurateţe. În acest mod de reprezentare nu pot fi vizualizate imaginile importate, iar dacă se va încerca folosirea instrumentelor de desenare Word va comuta automat în modul Page Layout. De asemenea chiar dacă textul este dispus pe mai multe coloane, în acest mod textul respectiv este reprezentat pe o singură coloană;

• Page Layout permite afişarea textului aşa cum el va apare în urma tipăririi, cu antetele şi notele din subsol, coloanele şi celelalte elemente la locul lor;

• Online Layout acest element este introdus în Word 97, al cărui scop este ca, în loc să reproducă fidel textul ce va apare la imprimantă, să îl facă mai uşor de citit de pe ecran. De exemplu în acest mod textul este aranjat pe linii astfel încât el să nu depăşească marginile ecranului;

• Outline afişează structura documentului, astfel încâ să poată fi vizualizat rapid modul în care acesta poate fi organizat;

• Document Map permite vizualizarea textului precum şi a hărţii documentului.

Fig 1.1

Generalităţi

3

• Zoom împreună cu modul Page Layout permite să vă faceţi o idee asupra modului în care vor apărea pe ecran mai multe pagini şi/sau paginile alăturate.

Fig. 1.2 1.5 Folosirea facilităţilor de mişcare în document Pentru a vă poziţiona în locul dorit poate fi folosită bara de defilare Executaţi click pentru a vă deplasa în sus o singură linie Deplasaţi acest buton pentru a vă deplasa în apropierea locului dorit

Executaţi click pentru a vă deplasa în sus sau în jos un ecran întreg

Executaţi click pentru a vă deplasa în jos o singură linie Executaţi click pentru a vă deplasa o pagină în sus Selecţie obiect Browse Executaţi click pentru a vă deplasa o pagină în jos

Deplasaţi indicatorul mousului pentru a selecta numărul de pagini dorit

Generalităţi

4

Pentru a afla mai multe informaţii despre documentul în care vă aflaţi, selectaţi butonul Object Browse iar pe ecran va apărea următoarea căşuţă.

Fig.1.3

Exemplu, dacă apăsaţi butonul GoTo, acesta vă permite să comunicaţi cu programul Word; sare direct la o anumită pagină sau la alte zone predefinite din documentul dumneavoastră.

Pentru a ajunge la o anumită pagină se execută un click pe numărul de pagină, lucrul care va genera apariţia ferestrei din figura 1.4. Numărul de pagină dorit se va tasta în caseta Enter Page Number.

Executaţi dublu click pentru a afişa caseta Go To

Fig.1.4 1.6 Selectarea textului A şti cum se face selectarea textului este unul dintre lucrurile cele mai importante pentru un utilizator al mediului Word. Selectarea se face astfel:

Executaţi click la începutul textului care se doreşte a fi selectat; ţineţi apăsat butonul mouse-ului.

Fig.1.5 Deplasaţi-l până la sfârşitul selecţiei

Generalităţi

5

Pentru a selecta cu mouse-ul un text de o anumită dimensiune se poate proceda astfel:

• Click pe bara de selecţie din stânga liniei pentru a selecta linia respectivă;

• Triplu click pe bara de selecţie pentru a selecta întreg documentul; • Dublu click pe un cuvânt pentru selecţia acestuia; • Se ţine tasta C apăsată şi se execută click în interiorul unei propoziţii

pentru a o selecta; • Se execută triplu click pentru a selecta paragraful dorit.

Un text poate fi selectat folosind tastatura

Tasta Acţiunea S+r Selectează un caracter în dreapta S+l Selectează un caracter în stânga C+S+r Selectează până la sfârşitul cuvântului C+S+l Selectează până la începutul cuvântului S+e Selectează până la sfârşitul liniei S+h Selectează până la începutul liniei S+b Selectează în jos o linie S+t Selectează în sus o linie C+S+b Selectează până la sfârşitul paragrafului C+S+t Selectează până la începutul paragrafului S+u Selectează până la începutul paginii S+d Selectează până la sfârşitul paginii C+S+e Selectează până la sfârşitul documentului C+S+h Selectează până la începutul documentului C+A Selectează întregul document 1.7 Ştergerea textului Ştergerea textului nedorit se face astfel:

• Apăsând tasta Backspace pentru a şterge caracterul aflat la stânga punctului de inserare

Fig.1.6

• Apăsaţi tasta DELETE

Generalităţi

6

Ştergerea rapidă a unui cuvânt se poate face şi folosind tastatura.

Tasta Acţiunea C+B Şterge cuvântul din stânga C+D Şterge cuvântul din dreapta Iar pentru a şterge un bloc de text

Selectaţi textul care-l doriţi să-l ştergeţi şi apăsaţi tasta D

Textul rămas se va mişca pentru a-i lua locul celui şters

1.8 Corectarea greşelilor Dacă aţi şters din greşeală un text de care mai aveţi nevoie, nu trebuie să

tastaţi din nou acest text ci puteţi folosi facilitatea Undo (anulare acţiune anterioară) pentru a-l readuce în document.

Aceasta se poate face: • folosind Opţiunea Undo a meniului Edit sau

• executaţi clic cu mouse-ul pe butonul Undo

Fig.1.7

1.9 Căutarea şi înlocuirea textului

Căutarea unui cuvânt sau a unei fraze într-un document Word se face astfel:

Generalităţi

7

• Alegeţi comanda Edit, Find (modificare, găsire)

Fig.1.8

• Şi tastaţi textul care-l doriţi să-l găsiţi.

Fig.1.9 Pentru înlocuire deplasaţi punctul de inserare în locul din care doriţi

înlocuirea şi: • Alegeţi comanda Edit, Replace (Modificare, înlocuire)

Tastaţi textul pe care-l căutaţi

Tastaţi textul cu care veţi înlocui textul căutat

Selectaţi opţiunile dorite în căsuţele de dialog

Generalităţi

8

Fig.1.10

• Executaţi clic pe butonul Replace pentru a înlocui prima apariţie a

textului; • Executaţi clic pe butonul Replace All pentru toate înlocuirile.

Fig.1.11

1.10 Inserarea datei În multe documente pe care le creaţi s-ar putea să aveţi nevoie şi de dată calenderistică.Word permite să inserăm rapid data curentă. • Pentru aceasta alegem din meniul Insert, Date and Time (Insert, Data and Time);

Alegeţi butonul Find Next (găsire următor)

Executaţi clic pe butonul Cancel (Anulare) când aţi terminat căutarea

Selectaţi opţiunile dorite

Generalităţi

9

Fig.1.12 şi selectaţi formatul de afişare dorit

Fig.1.13

GESTIONAREA FIŞIERELOR

2.1 Crearea unui document

A crea un document este ca şi cum aţi pune o foaie nouă în maşina de scris. Word-ul permite şi lucrul cu mai multe documente simultan; singura limitare este dată de mărimea memoriei disponibile.

Pentru crearea unui document executaţi clic pe butonul New (Document nou) şi

va apărea o fereastră cu un document gol.

Fig.2. 1

2.2 Salvarea unui document

Dacă lucraţi mai mult de 15 minute, este momentul să luaţi o pauză pentru a salva ceea ce aţi lucrat.

Salvarea unui document Word este o operaţie simplă, care presupune două etape:

1. Apăsaţi simultan C+S(sau executaţi clic pe butonul Save de pe bara de instrumente standard).

Fig.2. 2

2. Introduceţi un nume în caseta de text File Name şi executaţi clic pe butonul OK.

Fig.2. 3

2

SAVE

Gestionarea fişierelor

11

Este indicat să se salveze la un anumit interval de timp ceea ce s-a tastat. Reţineţi că tot ce munciţi pe calculator poate să dispară într-o clipă, în cazul în

care nu folosiţi comanda Save.

2.3 Închiderea unui document

Odată ce aţi terminat de lucrat în document, puteţi să-l închideţi. Dacă s-a mai făcut modificări în document de la ultima salvare, Word-ul oferă şi posibilitatea de a-l salva.

Închiderea se face alegând opţiunea File, Close (închidere) din meniul sistem şi Yes (Da) pentru a salva documentul dumneavoastră.

Fig.2. 4 Această casetă de dialog nu va apărea dacă documentul nu a fost modificat

de la ultima salvare.

Fig.2. 5

2.4 Deschiderea unui document existent

Alegeţi Yes pentru a salva documentul

Alegeţi No pentru a nu salva modificările făcute

Gestionarea fişierelor

12

Pentru a deschide un document stocat pe disc folosiţi opţiunea Open (Deschidere). Documentul din meniul File va apărea într-o fereastră pe ecran.

Fig.2. 6

Pentru a deschide un document folosit recent alegeţi File din bara de meniuri şi deschideţi documentul la care aţi lucrat de curând.

Fig.2. 7 2.5 Căutare de documente

Un document poate fi localizat pe baza oricărei informaţii pe care v-o aduceţi aminte despre el. Puteţi căuta fişierul în orice director şi subdirector alegând opţiunea Edit, Find sau apăsaţi simultan C+F. Introduceţi în caseta respectivă textul pe care îl căutaţi şi executaţi clic pe butonul Find Next.

Fig.2. 8

13

EDITAREA DOCUMENTELOR

3.1 Modul de editare

Pentru introducerea textului în Word tastaţi caracterele în mod normal. Când este necesar, Word-ul deplasează automat textul pe linia următoare şi permite copierea, înlocuirea, ştergerea sau inserarea rapidă a textului. 3.2 Copiere text (Copy)

Pentru a copia textul selectat într-o zonă temporară de stocare din memorie (Clipboard), lăsând textul original la locul lui folosiţi comanda Copy (Copiere)

Fig.3. 1

3.3 Tăiere (Cut)

Pentru decuparea (tăierea) textului selectat din document, păstrându-l totuşi în zona Clipboard folosiţi comanda Cut .

Fig.3. 2

3

Editarea

14

3.4 Lipire (Paste)

Puteţi folosi comanda Paste (lipire) pentru a insera textul copiat sau tăiat oriunde în document.

Fig.3. 3

Astfel, veţi avea o copie fidelă a textului selectat, în alt loc din document sau într-un document nou.

3.5 Inserare de caractere şi simboluri

Când aveţi nevoie să introduceţi un caracter sau un simbol ce nu se găseşte pe tastatura normală, folosiţi funcţia Symbol din meniul Insert (Insert Simbol).

Fig.3. 4 Aici, veţi găsi o varietate de litere din alfabetele internaţionale precum şi

simboluri.

Fig.3. 5

Parcurgeţi lista cu simboluri până găsiţi simbolul căutat

Executaţi clic pe

EVIDENŢIEREA TEXTULUI

4.1 Alegerea fontului

Fonturile reprezintă un fel de uniformă pe care o îmbracă fiecare caracter de pe pagina dumneavoastră. Anumite fonturi sunt proiectate pentru a scrie conţinutul documentului (raport, scrisoare, etc), iar altele pentru a scrie titlurile sub o formă mai evidenţiată. Pentru a scoate în evidenţă mesajul dumneavoastră puteţi folosi fonturi diferite.

Fig.4.1

Alegeţi opţiunea Format, Font (Corp de Literă) sau executaţi clic pe

butonul Font din bara de instrumente

Fig.4.2

4

Selectaţi textul căruia doriţi să-i aplicaţi un font nou

Evidenţierea textului

16

Executaţi clic pe fontul care doriţi să-l folosiţi.

Fig.4.3

4.2 Predefinirea unui font

Uneori folosiţi un font mai des decât altele; astfel documentele vor arăta mai omogene. Pentru a face ca un font să devină implicit (predefinit) la deschiderea unui nou document :

1. Alegeţi opţiunea Format, Font Fig.4.4

2. Alegeţi fontul pe care doriţi să-l folosiţi ca font predefinit şi executaţi clic pe butonul Default (Predefinire), aşa cum se observă în figura 4.3.

3. Executaţi clic Yes pentru a schimba fontul predefinit

Alegeţi dimensiunea de font dorită

Executaţi clic pe stilul de font dorit


17

Fig.4.5

4.3 Accentuarea şi evidenţierea textului

Această facilitate a programului Word permite să evidenţiaţi anumite zone din documentul dumneavoastră.

1. selectaţi textul pe care-l doriţi să-l schimbaţi 2. alegeţi opţiunea Format, Font şi executaţi clic în căsuţele de validare corespunzătoare atributelor pe care doriţi să le folosiţi

Fig.4.6

3. sau executaţi clic pe butonul B, I sau U 4. executaţi clic din nou pe buton pentru a anula atributul aplicat

Dacă doriţi să evidenţiaţi anumite zone ale documentului, prin accentuarea unui singur caracter care să fie de înălţimea mai multor rânduri de text, selectaţi cuvântul dorit şi alegeţi comanda Format, Drop Cap (Formatare, Letrină).

Fig.4.7


18

Şi una din cele trei opţiuni letrină, figura 4.8:

• None - fără letrină; • Dropped (căzută) - inserează un caracter letrină; • In margin (în margine) - poziţionează caracterul letrină în margine

Fig.4.8 4.4 Alinierea textului

Folosiţi funcţia de aliniere (Alignment) pentru a schimba modul de aliniere în pagină a textului. Textul dumneavoastră poate fi centrat, aliniat la marginea din stânga sau din dreapta, sau aşezat proporţionat între cele două margini.

Word-ul vă permite să aliniaţi atât porţiuni mici de text căt şi mari. Pentru aceasta selectaţi textul pe care-l doriţi să-l aliniaţi şi alegeţi unul din butoane.

Fig.4.9

4.5 Definirea spaţiului dintre rânduri

Selectaţi paragraful căruia doriţi să-i aplicaţi o spaţiere şi alegeţi opţiunea

Aliniere la stânga

Aliniere centrată

Aliniere proporţionată

Aliniere la dreapta


19

Format, Paragraph.

Fig.4.10 Folosiţi comanda Line Spacing (Spaţierea Rândurilor) pentru a defini spaţiul

dorit dintre rânduri.

Fig. 4.11

4.6 Pentru numerotarea şi marcarea listelor

Folosiţi opţiunea Format, Bullets and Numbering pentru a numerota sau marca o listă sau executaţi clic pe butonul Numbering (Numerotare) sau Bullets (care se găseşte pe bara cu instrumente de formatare), dar toate acestea după ce aţi selectat textul respectiv.

Fig.4.12

Executaţi clic pe opţiunea

dorită

Bullet


20

Când creaţi pentru prima dată o listă marcată, Word inserează în faţa fiecărui element o bulină. Dacă preferaţi să folosiţi şi alte marcaje pentru liste, Word vă pune la dispiziţie o colecţie de marcaje predefinite.

Puteţi să înlocuiţi orice tip de marcaj cu orice simbol doriţi executând clic

pe butonul Customize.

Fig.4.13 În căşuţa de dialog Customize care apare pe ecran (Figura 4.14), alegeţi tipul

de marcaj pe care-l doriţi să-l înlocuiţi. Observaţi că puteţi să modificaţi dimensiunea, culoarea şi poziţia marcajului respectiv.

Fig.4.14

Pentru a adăuga un element nou la mijlocul listei, executaţi clic la sfârşitul paragrafului anterior punctului în care vreţi să inseraţi un element nou şi apăsaţi


21

tasta R. Word crează o intrare nouă, fără conţinut, dar numerotată corect. Pentru a adăuga un element nou la sfârşitul liniei, deplasaţi punctul de inserare la sfârşitul ultimei linii din listă şi apăsaţi Enter. Pentru a întrerupe numerotarea executaţi clic pe butonul Numbering sau

Bullets. Iar pentru a şterge toate marcajele şi numerele, selectaţi lista în întregime şi

apăsaţi butonul Numbering sau butonul Bullets. 4.7 Tabulatori

Tabulatorii se folosesc pentru a alinia coloanele de text sau numere. Ruler-ul vă permite să poziţionaţi, dar şi să mutaţi cât mai rapid tabulatorii.

Pentru activarea şi dezactivarea afişării riglei, alegeţi View, Ruler (Riglă).

Fig.4.15 Pentru a adăuga un tabulator selectaţi zona unde doriţi să fie aplicat tabulatorul şi executaţi clic pe butonul Tab Alignmenet şi alegeţi tipul de tabulator dorit.

Fig.4.16

Pentru a elimina unul sau toţi tabulatorii folosiţi opţiunea Format, Tabs.

Tab Alignmnet


22

Fig.4.17 Şi executaţi clic pe butonul Clear pentru a elimina un tabulator şi Clear All pentru a elimina toţi tabulatorii.

Fig.4.18 4.8 Efecte speciale cu Word Art

Folosiţi programul Word Art pentru a crea titluri sau fragmente de text mai neobişnuite. Cu acest program puteţi face ca textul să ia forme cât mai interesante. Pentru aceasta alegeţi opţiunea Insert, Object.

Fig.4.19


23

Parcurgeţi lista de obiecte şi alegeţi Microsoft Word Art. Pe ecran va apărea fereastra din figura 4.20 şi executaţi clic pe forma pe care vreţi să o capete textul dvs.

Fig.4.20

Textul WordArt a luat forma aleasă de dumneavoastră.

CREARE, INSERARE IMAGINI ŞI OBIECTE

5.1 Crearea unui cadru (Frame)

Un cadru reprezintă o unealtă puternică pentru poziţionarea textului, a tabelelor, a imaginilor, a diagramelor într-un document. Odată creat un cadru poate fi poziţionat astfel încât textul din jurul lui să "curgă" pe lângă el sau să-l ocolească. Pentru aceasta alegeţi opţiunea Insert, Frame (cadru).

Fig. 5.1

• Deplasaţi indicatorul în formă de cruce în locul unde doriţi să apară cadrul şi în timp ce ţineţi apăsat butonul mousului, deplasaţi cursorul în poziţia dorită.

Fig.5.2

5

Desenare şi inserare

25

5.2 Modificarea modului în care interacţionează un cadru cu textul din jurul lui Dispunerea unui obiect într-un cadru vă permite două opţiuni asupra

modului în care textul din afara cadrului este aşezat. • Selectaţi obiectul încadrat, executaţi clic pe butonul din dreapta a

mouse-ului şi alegeţi comanda Format Frame

Fig.5.3

• Executaţi clic pe opţiunea privind modul în care textul "curge" pe lângă obiect

Fig.5.4

5.3 Inserarea unei imagini

Imaginile sunt obiecte grafice desenate pe care le puteţi introduce în documentele Word. Unele din aceste imagini le găsim în produsul Word (cunoscute sub denumirea de clip art); iar altele le puteţi avea din diverse surse.

Pentru a aduce o imagine în document mutaţi punctul de inserare în locul unde vreţi să inseraţi imaginea şi alegeţi comanda Insert, Picture.

Textul ocoleşte cadrul

Textul înfăşoară

cadrul


26

Fig.5.5

5.4 Modificare dimensiunii unei imagini

Dimensiunea imaginii sau a cadrului poate fi modificată în funcţie de spaţiul disponibil în document. Executaţi clic pe imagine pentru a o selecta

Fig.5.6

Ţineţi apăsat butonul mousului şi deplasaţi

punctul de mânuire astfel încât chenarul să ajungă la

dimensiunea dorită


27

5.5 Modificarea chenarului unei imagini

Selectaţi chenarul care delimitează imaginea şi alegţi opţiunea Format, Borders and Sharing (Chenare şi Umbriri).

Fig.5.7

Alegeţi unul dintre chenarele predefinite şi tipul de linie dorit.

Fig.5.8

5.6 Începerea unui desen

Pentru scoaterea în evidenţă a unui document, Word vă permite crearea unor desene ce pot fi amplasate aproape oriunde în document.

Mutaţi punctul de inserare în locul unde doriţi să inseraţi desenul şi executaţi clic pe butonul Drawing (Desenare).


28

Fig.5.9 Uneltele de desenare sunt prezentate în figura de mai jos:

Fig. 5.10

Majoritatea obiectelor se crează în Word în acelaşi fel:

• Se selectează tipul obiectului pe care doriţi să-l desenaţi din bara de unelte, executaţi clic cu mouse-ul şi se deplasează până când obiectul ajunge la dimensiunea dorită.

Fig.5.11


29

5.7 Adăugare de text într-un dessen

Puteţi face ca un text să devină parte componentă a unui desen executând clic pe unealta text. Alegând comanda Format, Font selectaţi fontul care doriţi să-l folosiţi, dar şi dimensiunea dorită.

Fig.5.12

5.8 Dimensionarea şi mutarea desenelor

Odată ce aţi creat un desen puteţi să-l modificaţi sau mutaţi la nevoie într-o altă parte a documentului. Pentru aceasta, selectaţi desenul făcut şi faceţi modificările necesare. În timpul deplasării, cât şi a redimensionării obiectului, indicatorul mouse-ului are forma unei cruci de săgeţi.

5.9 Modificare, ştergere desene

Puteţi schimba chenarul şi culoarea obiectelor create selectând obiectul pe care doriţi să-l modificaţi şi executaţi clic pe noua opţiune.

Fig.5.13


30

Fig.5.14

Pentru a şterge un obiect: • executaţi clic pe obiectul pe care doriţi să-l ştergeţi şi apăsaţi tasta D şi obiectul selectat va fi şters.

Fig.5.15

După crearea desenului dorit puteţi să vă continuaţi editarea. Acest lucru poate fi făcut atât în modul Page Layout cât şi în modul Normal.

ARANJAREA ŞI TIPĂRIREA DOCUMENTELOR

6.1 Aranjarea cuvintelor în pagină

Programul Word poate să vă aranjeze documentele pentru a capta atenţia sau doar pentru distracţie. În unul din capitolele anterioare (capitolul 4) am discutat de folosirea fonturilor şi a spaţiului pentru evidenţierea cuvintelor şi a frazelor în pagină. Nu putem spune însă că am terminat lucrul fără a aranja cuvintele, astfel încât să ocupe fiecare locul potrivit în pagină.

Pentru a afla mai multe alegeţi opţiunea Format, Paragraph care vă permite să "aerisiţi" textul folosind spaţiul suplimentar, să centraţi cuvintele în pagină, să controlaţi cu precizie sfârşiturile şi începuturile de pagină.

6.2 Definirea marginilor şi a foii

Marginile determină dimensiunile zonei albe ce înconjoară textul din pagină. Alegeţi opţiunea File, Page Setup (Definire Pagină) pentru a crea o zonă

liberă mai mare sau mai mică pentru text.

Fig.6 1

Executaţi clic pe eticheta Marginis şi introduceţi valorile care le doriţi

pentru margini.

6

Aranjarea şi tipărirea documentelor

32

Fig.6 2

Este nevoie să definiţi dimensiunile foii de hârtie atunci când tipăriţi pe un alt format de foaie (A4,A3 - tip "letter") sau când doriţi să tipăriţi pe orizontală.

Alegeţi tot File, Page Setup şi executaţi clic pe eticheta Paper Size (dimensiune pagină) şi va apărea următoarea figură.

Fig.6. 3

6.3 Numerotarea paginilor

Alegeţi dimensiunea de foaie dorită

Executaţi clic pentru a tipări pe verticală

Alegeţi această opţiune pentru ca tot documentul să folosească dimensionarea definită


33

Pentru numerotarea paginilor Word are o comandă rapidă, specială. Dacă

alegeţi opţiunea Insert, Page Numbering, programul Word crează în document un subsol şi plasează în acesta numărul paginii. Tot ce aveţi de făcut este să faceţi nişte selecţii în căşuţa de dialog ilustrată în figura 6.4.

Fig.6 4

6.4 Antete şi subsoluri

Antetele şi subsolurile sunt porţiuni de text ce apar în partea de sus şi de jos a fiecărei pagini. Antetul (Header) este plasat în partea de sus a pagini şi subsolul (Footer) în partea de jos a paginii.

În spaţiul rezervat antetului sau subsolului puteţi introduce orice tip de informaţii, însă cel mai des sunt plasate aici elemente cum ar fi titluri, numere de pagină sau alte etichete.

Pentru a adăuga un frangment de text într-un antet sau subsol de pagină, alegeţi opţiunea de meniul View, Header and Footer.

Fig.6. 5

Alegeţi această opţiune pentur a poziţiona numărul de pagină în partea inferioară a paginii

Alegeţi această opţiune pentru a

poziţiona numărul paginii în partea

dreaptă


34

În casetele rezervate antetului şi subsolului de pagină, puteţi scrie orice doriţi. Puteţi să schimbaţi tipurile de caractere şi dimensiunile, să realiniaţi textul şi să potriviţi spaţiul dintre antet şi subsol. Vreţi să aveţi acelaşi antet şi subsol pe fiecare pagină? Poate da, poate nu. Programul Word vă permite să rezolvaţi cu uşurinţă ambele probleme, executând clic pe butonul Page Setup din bara de instrumente Header and Footer, pentru a afişa pe ecran caseta de dialog Page Setup ilustrată în figura 6.6.

Fig. 6.6

6.5 Creare coloanelor

Coloanele se folosesc atunci când doriţi ca textul să apară în pagină pe mai multe coloane, ca într-un ziar, revistă. Coloanele se folosesc de obicei la redactarea articolelor de ştiri. Pentru a crea coloane poziţionaţi-vă punctul de inserare în locul unde doriţi să înceapă coloanele.

Crearea coloanelor se poate face alegând din meniul Format, Columns sau executaţi clic pe butonul Columns (Coloane) din bara de instrumente.

Fig.6.7


35

Ţinând apăsat butonul mousului, deplasaţi-l până când selectaţi numărul de coloane dorit şi se va obţine figura 6.8

Fig.6.8

6. 6 Crearea cuprinsului şi a indexului

Un cuprins se poate crea marcând textul ce va apărea în cuprins şi actualizând documentul.

Executaţi clic pe butonul Style (Stil) şi alegeţi stilul de titlu corespunzător poziţiei din cuprins şi alegeţi stilu de titlu corespunzător poziţiei din cuprins.

Fig.6.9

Dacă în document aţi definit un index sau un cuprins, acesta trebuie actualizat pentru a poziţiona aceste elemente. De fiecare dată când modificaţi documentul ce conţine index şi cuprins, trebuie să-l reactualizaţi înainte de a fi tipărit.

Poziţionaţi punctul de inserare în locul unde doriţi să înceapă cuprinsul sau indexul.


36

Fig.6.10

şi alegeţi opţiunea Insert, Index and Tables, executând clic pe eticheta corespunzătoare.

Fig.6.11

6.7 Referinţe încrucişate

Referinţele încrucişate le puteţi folosi pentru a vă referi la textul dintr-o altă pagină. Acest lucru este folositor deoarece textul referit poate fi mutat într-o altă pagină pe parcursul modificării documentului. Înainte de a insera o referinţă

Specificaţi opţiunile dorite


37

încrucişată, trebuie să aplicaţi un stil (titlu, note de subsol, titlu figură, etc) pentru a-i marca poziţia. 1. Poziţionaţi punctul de inserare unde doriţi să inseraţi referinţa încrucişată

2. Tastaţi textul ce introduce referinţa încrucişată

3. Alegeţi comanda Insert, Cross Reference

Fig.6.12 Pe ecran va apărea figura de mai jos.

Fig.6.13

Alegeţi tipul referinţei în funcţie de stilul aplicat

Şi poziţia de inserare corespunzătoare


38

6.8 Tipărirea documentelor

Când doriţi să aveţi documentul pe hârtie folosiţi comanda Print din meniul File. Întotdeauna înainte de a da comanda de tipărire a documetului apăsaţi pe butonul Print Preview. Cu un singur Clic, puteţi să vedeţi pe ecran documentul exact în forma în care va fi tipărită la imprimantă . Veţi putea vedea paginile exact aşa cum ar arăta dacă le-aţi avea tipărite pe hârtie – câte una, mai multe odată sau toate odată.

Fig. 6.14

Puteţi să vizualizaţi în acest mod o singură pagină sau întregul document. Puteţi să măriţi imaginea pentru a vedea mai clar anumite detalii şi apoi să treceţi direct la vizualizarea, mai multor pagini simultan. Dacă observaţi o greşeală sau dacă nu vă place cum arată pagina, puteţi să operaţi modificarea chiar aici. Datorită barei cu instrumente Print Preview aveţi controlul total asupra documentului. După cum observaţi în figura 6.15 puteţi vedea mai multe pagini.

Fig.6.15 • dacă apăsaţi Butonul One Page – veţi vedea pagina curentă în întreaga

fereastră. Pentru deplasarea în cadrul documentului, folosiţi tastele Page Up şi Page Down

• Când doriţi să vedeţi pe ecran mai multe pagini simultan, apăsaţi butonul


39

Multiple Pages. Este soluţia perfectă pentru a avea o imagine de ansamblu asupra documentului, dar nu este utilă pentru citire sau editare;

• folosind butonul Close Preview vă reîntoarceţi în document într-un ecran normal de editate. Dacă totul este în regulă executaţi clic pe butonul Print. Ca şi alte butoane

din bara de instrumente standard, nici acest buton Print nu cere confirmare pentru a executa comanda dată. Veţi obţine un exemplar din document pe tipul de coli existent în imprimantă.

Fig.6.17

Dacă doriţi o copie a documentului sau vreţi să retipăriţi anumite pagini, nu folosiţi butonul de pe bara de instrumente, ci meniul File, Print.

Fig.6.18 Când alegeţi această opţiune pe ecran vă apare căsuţa de dialog Print, aşa cum este este ilustrată în figura 6.19.

Când trimiteţi un document la imprimantă, îl trimiteţi de fapt în coada de aşteptare pentru imprimantă, care reprezintă o zonă de memorie creată special pentru lucrările pregătite de tipărire. Dar, dacă aţi apăsat butonul Print şi nu se întâmplă nimic verificaţi: • imprimanta este conectată la calculator ? (Verificaţi mufele de la fiecare

capăt al cablului de conectare); • imprimanta este cuplată la reţeaua de alimentare? Este apăsat butonul de

pornire? • este instalată imprimanta? Trebuie să instalaţi un program driver pentru

imprimantă – un program care permite sistemului Windows să comunice cu imprimanta. Folosiţi comanda File, Print şi apăsaţi butonul Properties


40

pentru a verifica dacă imprimanta dumneavoastră este configurată. • dacă totul este în regulă apăsaţi butonul OK.

Fig.6.19

Executaţi clic pentru a tipări pagina curentă Executaţi clic pentru a tipări mai

multe exemplare

Executaţi clic dacă vreţi anumite pagini

41

TABELE ŞI GRAFICE

7.1 Crearea tabelelor

Tabele Word reprezintă instrumentul perfect pentru organizarea informaţiei pe linii şi coloane. Cu ajutorul tabelelor puteţi să efectuaţi o mulţime de operaţii: • să aliniaţi cuvintele şi numerele în coloane de dimensiune egală; • să plasaţi împreună texte şi imagini grafice; • să aranjaţi paragrafele textului unul lângă altul; • să creaţi formulare.

Pentru a adăuga rapid în documentul dumneavoastră un tabel neformatat, alegeţi opţiunea Table, Insert Table sau folosiţi butonul Insert Table din bara cu instrumente standard.

Fig.7. 1

Dacă executaţi clic pe acest buton, pe ecran va apărea următoarea figură 7.2

Fig.7. 2

Alegând butonul Auto Format vă puteţi alege unul din tabelele predefinite.

7

Tabele şi grafice

42

Fig.7. 3

7.2 Introducerea şi editarea datelor

Pentru a începe să introduceţi date într-un tabel, plasaţi punctul de inserare oriunde în celula dorită şi tastaţi. Nu apăsaţi tasta R decât dacă doriţi să începeţi un paragraf nou în aceeaşi celulă. Pentru a trece în celula următoare apăsaţi tasta T. Pentru a trece în celula anterioară apăsaţi S+T, iar pentru a vă deplasa în sus şi în jos câte o linie, folosiţi tastele săgeţi. 7.3 Modificarea coloanelor şi a liniilor unui tabel

Pentru modificarea unei linii sau a unei coloane, cel mai simplu este să utilizaţi mouse-ul dar şi rigla.

Fig.7. 4

Tabele şi grafice

43

Word include o opţiune numită AutoFit, care corectează automat lăţimea coloanelor, în funcţie de textul introdus. Pentru aceasta selectaţi textul şi alegeţi comanda Table, Cell Height and Width. 7.4 Adăugarea şi ştergerea liniilor şi coloanelor

Pentru a adăuga o linie mutaţi punctul de inserare la sfârşitul ultimei linii existente şi apăsaţi tasta T, iar pentru a insera o linie nouă în corpul tabelului executaţi clic pe opţiunea Table, Insert Cells şi

Fig.7. 5

Executaţi clic pe butonul de opţiune Insert Entire Row.

Fig.7. 6

Pentru a insera o coloană, trebuie să selectaţi înainte altă coloană; executaţi clic pe butonul drept al mouse-ului şi selectaţi opţiunea Insert Column. Noua coloană va apărea în stânga celei selectate.

Pentru a şterge o linie sau o coloană este puţin mai dificil. Dacă apăsaţi tasta D se şterge conţinutul celulei, dar celula rămâne la locul ei. Singura metodă de ştergere a unei celule este să selectaţi linia sau coloana şi executaţi clic pe butonul Delete Rows sau Delete Columns.

Tabele şi grafice

44

7.5. Pentru a concatena celule

Selectaţi celulele care doriţi să le concatenaţi şi alegeţi comanda Table, Merge Cells, aşa cum se observă în figura 7.7

Fig.7. 7

7.6 Schimbarea chenarului unui tabel Selectaţi celulele (liniile şi coloanele) cărora doriţi să le modificaţi sau să

adăugaţi chenare. Executaţi clic pe butonul Tables and Borders pentru a afişa pe ecran bara cu instrumente. Aici veţi găsi instrumentele necesare pentru a desena linii groase în exteriorul tabelului, linii subţiri între linii şi coloane.

Fig.7. 8

Tabele şi grafice

45

Procesul poate fi repetat pentru toate celulele cărora vreţi să le adăugaţi chenare.

Pentru ca tabelele dumneavoastră să fie mai deosebite puteţi adăuga şi umbre. Selectaţi celulele în care vreţi să faceţi modificări şi executaţi clic pe butonul Shading. Puteţi să alegeţi ce culoare vreţi din paleta Shading Color (care vă oferă 40 de opţiuni).

7.6 Crearea grafice (diagramelor)

Funcţia Chart a programului Word permite crearea graficelor de diferite forme: disc (Pie), linie (Line), bare şi coloane (Bar and Column), radar etc.

Pentru a construi un grafic, selectaţi tabelul cu date şi alegeţi ooţiunea Insert, Chart sau executaţi clic pe butonul Insert Chart (Inserare Grafic) din bara cu instrumente.

Fig.7. 9

Iar pe ecran va apărea caseta de dialog ChartWizard din care vă puteţi alege de tip de grafic doriţi.

Tabele şi grafice

46

Fig.7.10

Pentru a crea şi îmbunătăţii graficele dumneavoastră, puteţi folosi Microsoft Excel. Veţi vedea cât de uşor pot fi create graficele cu ajutorul datelor din foile de calcul. Excel vă pune la dispoziţie instrumente de lucru şi opţiuni care vă ajută la finisarea graficelor în diferite moduri.

EDITORUL DE ECUAŢII

Editorul de ecuaţii a programului Word vă permite scrierea celor mai complexe funcţii matematice. Pentru aceasta poziţionaţi punctul de inserare în locul unde doriţi să inseraţi o ecuaţie şi alegeţi opţiunea Insert, Object (Inserare, Obiect).

Fig.8. 1

Parcurgeţi lista cu tipuri de obiecte şi alegeţi Microsoft Equation aşa cum se observă în figura 8.2. sau alegând butonul Equation Editor din bara de instrumente.

Fig.8. 2

8

Editorul de ecuaţii

48

Executând clic pe acest buton va apărea următoarea bară cu instrumente.

Fig.8. 3

Exemplu: Să se editeze următoarea formulă folosind editorul de ecuaţii.

>

≤++

=

∏

∑

=

=

n

1i

i

n

1i

ii

0ipti

3

0ipt1ie2

F

Pentru a scrie următoarea formulă procedaţi în felul următor: • Executaţi clic pe butonul Equation Editor din bara cu instrumente, iar

pe ecran va apărea caseta Equation (vezi figura 8.3); • Selectaţi pe rând din această bară uneltele care vă trebuiesc, astfel:

• Pentru a alege semnul ∑ execuaţi clic pe butonul Summation

• Executaţi clic pe butonul Fraction and Radical pentru alege

; ;

Editorul de ecuaţii

49

• executaţi clic pe Products and set theory pentru a selecta semnul produs.

După terminarea editării executaţi clic în afara spaţiului formulei.

MACROCOMENZI

O macrocomandă conţine o serie de comenzi şi /sau text pe care le folosiţi

frecvent. Înregistrând o macrocomandă, puteţi face ca Word să realizeze aceste funcţii mai rapid şi mai eficient. Puteţi asocia macrocomenzilor şi combinaţii de taste.

1. Pentru înregistrarea unei macrocomenzi deschideţi un document unde puteţi tasta un text şi înregistra comenzi;

2. Alegeţi opţiunea Tools, Macro (Instrumente, Macrocomandă)

Fig.9. 1

Şi pe ecran va apărea figura 9.2. 3. Introduceţi un nume pentru macrocomandă, dar aveţi grijă că nu este

permisă folosirea spaţiilor în numele macrocomenzii. Macrocomanda va fi acesibilă din documentele elaborate după şablonul Normal.dot.

4. Alegeţi butonul Record (Inregistrare) pentru a valida macrocomanda.

9

Macrocomenzi

51

Fig.9. 2

Fig.9. 3

Pentru a asocia macrocomanda unei bare de instrumente executaţi aceeaşi paşi ca la înregistrarea unei macrocomenzi alegeţi opţiunea Toolbars, executaţi clic pe numele macrocomenzii definită şi alegeţi pictograma care reprezintă cel mai bine macrocomanda. Odată creată o macrocomandă, puteţi să o executaţi în documentul dumneavoastră ori de câte ori aveţi nevoie. Modul în care o executaţi depinde de modul în care aţi înregistrat-o. Pentru aceasta poziţionaţi punctul de inserare în locul unde doriţi să înceapă macrocomanda, alegeţi Tools, Macro şi executaţi clic pe macrocomanda pe care vreţi să o executaţi.

Introduceţi câteva date despre macrocomanda

Alegeţi secţiunea pentru a asocia macrocomanda unei bare de instrumente

Alegeţi secţiunea pentru a asocia macrocomanda unei combinaţii de taste

Alegeţi

Alegeţi Run (Lansare)

Macrocomenzi

52

Fig.9. 4

Exemplu: Să se creeze o macrocomandă prin care la apăsarea tastelor A+a se va tipări litera (diacritica) ă.

• Se alege un font care are simbolul ă; • Din meniul Tools se alege opţiunea Macro, Record New Macro şi

secţiunea pentru a asocia macrocomanda unei combinaţii de taste (Keyboard) aşa cum se observă în figura 9.3;

• Se tastează în caseta Press New Short Key A+a; • Litera ă va apare la folosirea combinaţiei A+a; • Se apasă butonul Assign, după care butonul Close; • Se alege din meniul Insert, opţiunea Symbol şi din fereastra care apare

caracterul ă; • Se apasă butonul Insert, urmat de Close; • Şi apoi butonul Stop Recording din fereastra existentă pe ecran la

crearea Macro-ului.

Descrierea macrocomenzii selectate

ASISTENŢA SOFT (HELP)

Pentru a afla cât mai multe informaţii despre programul Word alegeţi

meniul Help. Folosind funcţiile Help puteţi obţine mai multe detalii despre documentul dumneavoastră, dar şi despre funcţiile Word-ului.

Dacă aveţi întrebări puteţi folosi programul Office Assistant, iar în caseta

intitulată "What would you like to do?" introduceţi ce vreţi să căutaţi şi executaţi clic pe butonul Search. După câteva secunde Office Assistant va afişa pe ecran o listă cu subiecte pe care le consideră apropiate de problema dumneavoastră şi vă sugerează câteva soluţii.

Fiecare dintre subiectele din lista porgramului Office Assistant este un

buton de salt. Dacă executaţi clic, pe ecran va fi afişată fereastra care conţine explicaţia corespunzătoare subiectului.

Câteva sugestii care vă vor uşura lucrul cu Office Assistant:

Asistenţa Soft

54

Introduceţi orice text în casetă: un cuvânt, o frază; Nu e nevoie să ştergeţi cuvântul din interiorul casetei, deoarece va dispărea imediat de aţi introdus alt cuvânt;

Nu contează semnele de punctuaţie şi majusculele; Nu contează nici ortografia. Dacă aţi introdus greşit un cuvânt Office Assistant vă răspunde "Îmi pare rău nu ştiu ce înseamnă", corectaţi greşeala şi încercaţi din nou.

Dacă la un moment nu ştiţi despre ce este vorba, deschideţi meniul Help şi veţi găsi aici o opţiune What's this? Care vă permite să indicaţi aproape orice pe ecran, pentru a primi informaţii suplimentare.

După ce alegeţi opţiunea What's this?, indicatorul mouse-ului îşi modifică

forma, la săgeata obişnuită adăugându-se un semn de întrebare. Acum executaţi clic oriunde pe ecran şi observaţi cum apare o mică notă de genul celei din figura de mai jos.

În toate aplicaţiile Office puteţi să folosiţi sistemul de asistenţă fără să

mai apelaţi la Office Asistant doar alegând Help, Contents and Index. Când alegeţi această opţiune este deschisă fereastra Help, care conţine trei etichete diferite:

♦ Eticheta Contents vă ajută să vedeţi subiectele principale prezentate în fişier. Este cea mi bună metodă de a învăţa mai multe lucruri despre anumite secţiuni ale programelor Office;

♦ Eticheta Index - folosită pentru a găsi o anumită secţiune sau

Asistenţa Soft

55

pagină. Această etichetă se potriveşte cel mai bine situaţiei în care ştiţi exact ce căutaţi, dar vă grăbiţi;

♦ Eticheta Find parcurge toată "cartea" Help pentru a vă ajuta să găsiţi

un anumit cuvânt sau o expresie, indiferent de secţiunea în care se află.

Pe măsură ce introduceţi text în caseta de sus, conţinutul casetei din mijloc se modifică. Puteţi alege unul sau mai multe subiecte din caseta din mijloc şi apoi executaţi clic pe butonul Display pentru a termina căutarea.

VII. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA 1. Sorin Borza, Utilizarea Aplicatiilor Microsoft Office. Culegere de Probleme, Ed.

Universitatii “Lucian Blaga” 2008, pp 9-72; 2. Sorin Borza, Bazele Informaticii, Ed. Universitatii “Lucian Blaga” 2000, pp 127-176; 3. Sorin Borza, Utilizarea Calculatoarelor, Ed. Universitatii “Lucian Blaga” 1999, pp 43-92 Timpul necesar de studiu 6h, cate 1h/zi

Bazele informaticii

VIII. Aplicatia pentru acasa. Probleme Word P1. Să se creeze documentul Word cu următoarele caracteristici:

1. Dimensiunile paginii vor fi următoarele: A4 sus, jos, stânga, dreapta 2 cm, Landscape. Textul va avea fontul Arial de 16, italic, aliniat la stanga si la dreapta;

2. Titlul va fi centrat avand fontul Times New Roman de marime 18, bold, Se vor tasta maxim 5 rânduri în document;

3. Textul va conţine două paragrafe. Să se formateze primul paragraf pe 2 coloane.

4. În al doilea paragraf să se creeze un tabel având următoarea structură:

Nr. crt. Numele şi prenumele

Notă examen

în tabel coloana Numele şi prenumele se va ordona alfabetic (prin comandă) iar coloana Nr. crt. se va completa automat. Să se adauge o notă de subsol in textul documentului;

P2. Preluaţi din HELP-ul Word-ului cateva rânduri de text şi aşezaţi-le într-o pagină de document WORD. Se va lucra cu un format A4, portrait cu margini egale peste tot (2 cm). Formataţi textul astfel:

aliniere şi la stânga şi la dreapta, pe 3 coloane; distanţa dintre rânduri: single; distanţa între două paragrafe: 1.5 cm; corp de literă: Arial, 12 pts. titlul: va fi centrat Bold, 14 pts. documentul să cuprindă :”Header” identic cu figura de mai jos:

Asistenţa Soft 1

Bazele informaticii

P3. Introduceţi un text care să conţină maxim 5 rânduri.

Setati pagina astfel încât să aibă marginile (sus, jos, stânga, dreapta de 2 cm), formatul A4, cu antet si subsol de pagină diferit de pagina pară şi impară;

Determinaţi un header şi un footer pentru pagina curentă; Titlul paginii este centrat şi are fontul Arial de 20, Bold şi Underline; Rândurile din paragraf au fontul Times New Roman de 12 şi sunt aliniate la stânga şi la dreapta;

Distanţa dintre rânduri este de 1.5 lines; Distanţa dintre paragrafe 5 pt.

Realizaţi următorul tabel

P4. Inseraţi un text format din maxim 5 rânduri şi formataţi-l folosind fontul Courier, 14, space single, justified, alegeţi formatul de pagină Letter portrait, cu marginile de 2 top si bottom şi 2,5 left şi right; titlul va fi centrat, bold, 16.

a) aranjaţi paragraful al doilea pe 3 coloane b) adăugaţi şi o listă de buleţi sau numerotată c) inseraţi în un text folosind WordArt; d) Creaţi în document un tabel Clasic 2 cu 5 linii şi trei coloane la

care prima coloană se numerotează automat cu cifre romane. P5. Introduceţi un text formatat asfel: fontul Courier, 12, space 1.5, justified, formatul de pagină A4 landscape, cu marginile de 2 top si bottom şi 2,5 left şi right

a) adăugaţi acestui text o listă numerotată sau de buleţi b) Creaţi un tabel Grid care să conţină 5 coloane şi 4 rânduri şi inseraţi în

acest tabel o imagine ClipArt. Liniile care înconjoară tabelul sunt triple iar cele din interior de culoare roşie;

Pregătiţi documentul pentru listare: a) adăugaţi header şi footer. Acest header sa fie diferit, adica:

pe paginile impare sa apara: capitolul1

iar pe paginile pare

titlul capitolului pag 1

Bazele informaticii

b) adăugaţi un titlu care îl încadraţi;

P6. Să se realizeze un document Word astfel:

1. Textul din document se va formata în felul următor: caracterele vor fi scrise cu fontul Arial de dimensiune 12 pts. şi space de 1,5;

2. tabulatorul la stânga se fixează la 1,2 cm; 3. textul se aliniază cu fixarea marginilor (aliniat şi la stânga şi la dreapta); 4. titlul documentului va fi “Bazele programului Wod” care se centrează şi se

modifică la majuscule, bold, Italic de 14 pts. Se va încadra între umbre Să se adauge documentului un header de forma: Capitolul 1 nr. pag.

pentru fiecare pagină impară şi nr. pag. Capitolul 1

pentru fiecare pagină pară. Prima pagină nu are header doar număr de pagină. P7. Creaţi următorul document Word, într-o pagină A4 cu marginile de 3 cm:

FACTURA Nr.( Times New Roman, 14, Bold) Vânzări de calculatoare Times New Roman, 12, Italic)

11020-101 St. IBM-PC

Vândut către: _____________ Expediat către: Facultatea de Inginerie _____________ ________________

Denumire produs

Cantitate Preţ unitar Valoare

Suruburi 100 12.89 1289 piulite 102 12589 harta 101 456

Transport 4589 Taxe 23

Bazele informaticii

P8. Introduceţi o secvenţă de text într-un document Word. Formataţi acest text astfel:

1. pagină A4, portrait marginile de sus şi jos de 2 cm, iar stânga şi dreapta de 2,5 cm;

2. titlul “Adăugare text” corp 18, Times New Roman, bold, italic, subliniat cu două linii;

3. textul pe două coloane cu linie despărţitoare între ele; 4. 2 zone de text, a câte 5 rânduri, vor fi marcate cu fond (ce culoare

doriţi).

5. in coloana 2 inseraţi o figură ClipArt astfel încât să existe text în jurul acesteia.

P9. Introduceţi o porţiune de text într-un document Word. Formataţi textul astfel:

a) pagină A4, landscape, marginile de sus şi jos de 2,5 cm, iar stânga şi dreapta de 3 cm;

b) titlu „Introducere text” cu caractere de 18, Times New Roman, bold, italic, subliniat cu două linii

c) 2 zone de text, a câte 5 rânduri, vor fi marcate cu fond: prima cu albastru deschis, a doua cu roz

d) paragraf pe două coloane, în coloana 2 inseraţi o figură ClipArt astfel încât să existe text în jurul acesteia

e) realizati un index si un cuprins pentru documentul realizat P10. Preluaţi un text din HELP-ul mediului Word (minim 10 rânduri) şi aşezaţi-le într-un document Word, într-o pagină având formatul A4, Portrait cu marginile de 2,5 cm. Textul va avea următorul format:

a) 3 coloane; b) aliniere justify; c) distanţa dintre rândurri double; d) să se creeze o listă numerotată (minim 4 numere); e) începutul de paragraf să fie la 1,5 cm de marginea din stânga; f) distanţa dintre paragrafe 6pt after.

Să se insereze o imagine dintr-un fişier .BMP sau .JPG existent pe calculator

Tema 7

Produse Program Utilizate în Domeniul Economic. Microsoft EXCEL

I. OBIECTIVE În această parte a cursului vom prezenta programul Excel care face parte din produsul software Microsoft Office şi care este util în diverse aplicaţii cu tentă economică dintr-o societate comercială. Permite realizarea unor documente economice ca de exemplu devize, facturi etc. Obiectivele principale ale acestui capitol sunt familiarizarea studenţilor cu acest produs software, invatarea acestora sa foloseasca celulele sale pentru aplicarea unor formule complexe si pentru realizarea unor grafice diverse.

II. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT Dupa parcurgerea temei studentul este capabil sa editeze execute calcule complexe si sa

traseze diverse grafice folosind acest software pentru calcul tabelar. Totodata el poate realiza aplicatii de tip economic: facturi, devize, etc.

III. CUVINTE CHEIE CELULA, FOAIE DE CALCUL, SHEET, VALIDARE, FORM, SQL

IV. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU • Crearea si editarea fisierelor Excel; • Scrierea formulelor; • Crearea si editarea graficelor; • Validarea datelor; • Realizarea filtrelor intr-o foaie de calcul.

V. REZUMAT Microsoft Excel este o aplicaţie pentru realizarea calculelor tabelare, permitand crearea

unor aplicatii complexe, folosind entitati ale bazelor de date, fara sa fie o baza de date. VI. PREZENTAREA TEMEI

GENERALITĂŢI DESPRE PROGRAMUL EXCEL Lansarea în execuţie a programului Excel se va face din Windows, astfel:

• Selectaţi comanda corespunzătoare din meniul Start, comandă care va încărca programul şi se va deschide o foaie de calcul goală sau

• Executaţi dublu clic cu mouse-ul pe un document Excel, care va duce la încărcarea programului şi la deschiderea unui document.

Odată lansat în execuţie veţi descoperi că acesta este uşor de utilizat şi este la fel ca alt program Windows. Când sunteţi gata să încheiaţi execuţia programului Excel:

• Alegeţi opţiunea File, Exit din meniul sistem sau • Executaţi clic cu mouse-ul pe ultimul buton, din bara cu meniuri

La deschiderea programului Excel apare un document ce conţine mai multe foi de calcul (în total 16 foi de calcul).

Fig.1. 1

Documentul care conţine toate aceste foi de calcul se numeşte agendă de lucru (workbook) şi reprezintă fisierul de bază cu care lucrează Excel. În partea de sus a imaginii se află bara de titlu, având în partea ei dreaptă butoanele Maximize,

1

Generalităţi despre Excel

2

Minimize şi Close. Dedesupt se află bara de meniuri cu opţiunile File, Edit, View …., iar sub aceasta se află cele două bare de instrumente care pun la dispoziţie o mulţime de butoane pentru executarea procedurilor obişnuite ale Excel-ului. Ce este registru de calcul Dacă executaţi clic pe butonul New sau alegeţi comanda File, New, Excel creează un registru de calcul (Workbook) gol. Acest registru este proiectat pentru stocarea şi organizarea unei foi de calcul (worksheet), în care sunt păstrate efectiv datele. Totdeauna când deschideţi un document Excel nou vă găsiţi în foaia Sheet 1, iar dacă priviţi cu atenţie partea de jos a ferestrei, veţi vedea etichetele pentru celelalte foi de calcul (Sheet 2, Sheet 3, etc) Ce este o foaie de calcul O foaie de calcul reprezintă o reţea de coloane şi linii. Liniile se identifică prin numere, ataşate în partea stângă a foii de calcul, iar coloanele prin litere, ataşate în partea superioară a foii de calcul.

Fig.1. 2

Numele foii de calcul cu care se lucrează la un moment dat, denumită şi foaie de calcul activă, este înscris cu caractere aldine. Pentru a selecta o foaie de lucru nu trebuie decât să executaţi clic pe eticheta ce conţine numele foii.


3

Butoanele de derulare a etichetelor de foaie, din partea stângă a etichetelor, permit deplasarea rapidă de la o etichetă la alta. Pentru a da un nume mai sugestiv foii de calcul executaţi dublu clic pe eticheta sa şi introduceţi numele dorit în căsuţa de dialog care va apărea. Ce este o celulă? La intersecţia fiecărui rând cu fiecare coloană se găseşte o celulă. Aceasta reprezintă locul unde veţi introduce datele (text, numere, formule). Pentru a vă referi la o celulă:

• din foaia de calcul activă: Precizaţi linia şi coloana: exemplu, celula B5 este la intersecţia coloanei B cu rândul 5;

• dintr-o altă foaie, dar din aceeaşi agendă de lucru: Includeţi numele foii de calcul înaintea adresei celulei, separate prin semnul !. Exemplu, adresa Sheet 4!A15 se referă la celula A15 din foaia de calcul Sheet 4;

• dintr-o altă agendă de lucru: Includeţi numele fişierului încadrat în paranteze [ ], înaintea numelui foii de calcul şi a adresei celulei. Exemplu: adresa [Test.xls] Sheet2!B13 se referă la celula B13 din foaia de calcul Sheet2 din agenda de lucru Test.xls.

Fiecare coloană este identificată printr-o literă sau o combinaţie de două

litere, atribuirea făcându-se în ordine alfabetică de la stânga la dreapta iar fiecare coloană printr-un număr, atribuirea făcându-se în ordine crescătoare de sus în jos. Orice celulă din tabel poate fi identificată astfel în mod unic printr-o literă (sau două) şi a unui număr, indicând coloana respectiv linia la intersecţia cărora se află celula respectivă. Referirea cu două litere se face atunci când literele din alfabet se termină. În cazul în care există mai multe celule atunci acestea sunt identificate prin liste de celule, sau bloc de celule. Referirea în acest caz se face prin identificatorii celulelor, dispuse în două dintre colţurile opuse ale blocului, separaţi prin două puncte (‘:’ sau ‘..’).

Coloană

A B C D E

1

2

3

4

5

Celulă curentă

Foaia de calcul


4

Pentru exemplul nostru C2. Chiar dacă se poate lucra simultan cu mai multe foi de calcul (sheet), la un moment dat doar una dintre ele poate fi activă, iar în cadrul acesteia o singură celulă şi anume celula curentă. Selectarea unei celule O celulă ce este selectată se numeşte celulă activă şi este încadrată de un chenar mai gros, iar conţinutul ei, dacă există este afişat în bara de formule. Introducerea datelor se va realiza numai în interiorul celulei active.

Fig.1. 3 Pentru selectarea unei celule:

executaţi clic cu mouse-ul pe celula pe care doriţi să o selectaţi; deplasaţi chenarul de selectare pe celula dorită folosind tastele direcţionale

(săgeţi); alegeţi opţiunea Edit, Go To şi introduceţi adresa pe care doriţi să o selectaţi

în zona Reference din caseta de dialog şi executaţi OK; dacă doriţi să selectaţi mai multe celule, trageţi cu mouse-ul peste celulele

dorite, ţinând butonul apăsat sau folosiţi combinaţia de taste S+tastă direcţională (săgeţi), iar pentru deselectare trebuie doar să selectaţi o altă celulă.

Introducerea datelor şi a formulelor Când introduceţi date de tip text într-o celulă, lungimea maximă a unei date este de 255 de caractere; lungimea unei formule poate fi de maximum 1024 caractere. Pentru a anula datele introduse într-o celulă, dacă nu aţi apăsat tasta R, apăsaţi tasta E şi conţinutul celulei nu se va schimba. Dar acelaşi lucru îl puteţi obţine şi folosind opţiunea Edit, Undo în cazul în care aţi apucat să apăsaţi tasta R. Pentru a şterge conţinutul unei celule, selectaţi înainte celula şi apăsaţi tasta D sau utilizaţi opţiunea Edit, Clear.

Fig.1. 4


5

Deplasarea de la o celulă la alta Pentru a deplasa chenarul de selectare celulă cu celulă aveţi următoarele posibilităţi:

Apăsaţi una din tastele direcţionale; Executaţi clic cu mouse-ul pe săgeata de la unul din capetele barei de

derulare. După deplasare, puteţi selecta o celulă; Folosiţi combinaţia S+R pentru a deplasa chenarul de selecţie

cu o celulă în sus sau apăsaţi T ori combinaţia S+T pentru a realiza o deplasare cu o coloană la dreapta, respectiv la stânga.

Deplasarea ecran cu ecran Pentru a deplasa chenarul de selectare cu un ecran, alegeţi una din următoarele posibilităţi:

Apăsaţi tasta u sau d; Executaţi clic cu mouse-ul în interiorul barei de derulare, dar în afara

căsuţei de derulare; Deplasarea de la o foaie de calcul la alta Puteţi folosi combinaţiile de taste C+u sau C+d. Deoarece pe ecran nu există atât spaţiu pentru a afişa mai multe etichete de foi, aveţi posibilitatea să folosiţi butoanele de derulare a etichetelor din partea stângă a acestora, pentru a afişa mai multe.

Fig.1. 5

Cele două butoane exterioare realizează afişarea foilor de lucru începând cu prima şi terminând cu ultima foaie de lucru din agendă. Deplasarea prin salturi

Este metoda pe care o veţi utiliza cel mai des. Pentru aceasta alegeţi opţiunea Edit, Go To (sau cu ajutorul tastei F5, sau a combinaţiei C+G. În figura de mai jos este prezentată caseta de dialog corespunzătoare opţiunii Edit, Go To.


6

Fig.1. 6

Nu aveţi decât să tastaţi în interiorul câmpului Reference adresa la care doriţi să vă deplasaţi şi executaţi clic cu mouse-ul pe butonul de comandă OK. O altă metodă de deplasare şi de selectare a unei adrese sau a unui nume de domeniu este cea cu ajutorul căsuţei pentru nume din partea stângă a barei de formule. Selectaţi căsuţa şi tastaţi în interiorul ei un nume sau o adresă şi tastaţi R. Deplasarea de la o agendă de lucru la alta Programul Excel permite lucrul simultan cu mai multe agende de lucru, la fel cum se lucrează cu documetele Word. Comutarea dintr-o agendă de lucru în alta se face:

selectaţi o fereastră din meniul Windows; pentru a comuta lucrul în fereastra următoare, folosiţi combinaţia de taste

C+F6.

Ca şi programul Word, Excel afişează două bare de instrumente, cea situată sub bara de meniuri se numeşte bară de instrumente Standard, iar cealaltă bară de instrumente se numeşte Formatting.

Pentru afişarea uneia sau a alteia dintre barele de instrumente alegeţi opţiunea View, Toolbars. Această opţiune vă permite să alegeţi care din barele de instrumente să fie afişate.

Referirea celulelor în formule Referinţa reprezintă un identificator prin care, în cadrul unei formule, poate fi desemnată o celulă. În acest fel între celule se realizează legături cu caracter permanent, în sensul că modificarea conţinutului unei celule, produce automat modificări în toate celulele care fac referire la aceasta.


7

A B 1 2 25 =A2/5

Dacă se modifică conţinutul unei celule care există într-o relaţie atunci se modifică şi relaţia. Aceste legături create în foaia de calcul, prin referinţe la celule conduce la următorul mod de lucru cu aplicaţiile de calcul tabelar:

• se stabilesc celulele care vor conţine datele de intrare primare, acestea pot fi eventual complectate cu date de probă;

• se introduc în foaia de calcul formulele ce includ referinţe la celulele cu date primare; celulele ce conţin datele de ieşire vor fi dispuse compact astfel încât să formeze unul sau mai multe tabele;

• se formatează tabelele ce includ datele de ieşire; • se realizează reprezentări grafice pe baza datelor de ieşire.

Unei celule, coloană sau rând îi poate fi atribuit un nume dorit de către utilizator, folosind opţiunea Name din meniul Insert. Numele celulei este ales din opţiunea Define. La un moment dat se poate lucra cu mai multe foi de lucru deschise concomitent. În acest caz se va face referire la celulele din mai multe foi de lucru. Fiecare celulă este referită prin numele său din foaia de lucru sau prin numele atribuit celulei. De exemplu în celula C3 din Sheet1 vom calcula suma a două celule B1 denumită Nume1 şi celula A1 din Sheet2: = Sheet1!Nume1 + Sheet2!A1 Modul în care se face referirea la celulele unei foi de calcul este în două moduri:

• o referinţă relativă care reprezintă o referinţă la o celulă a cărei adresă se calculează relativ la celula curentă;

• o referinţă absolută reprezintă o referinţă la o celulă a cărei adresă se calculează relativ la foaia de calcul, considerată reper absolut.

Exemplu pentru referinţa relativă: Se consideră celula B3 cu valoarea 456. În celula B4 se introduce valoarea =B2/2, după care se copiază celula şi se face Paste în celula B5. Se observă că valoarea acestei celule devine B3/2/2 adică 114.

Referinţa absolută se caracterizează prin faptul că adresa se calculează considerănd ca sistem de referinţă foaia de calcul şi nu celula care conţine referinţa. Pentru a construi referinţa absolută a unei celule, în faţa fiecărui element care determină linia sau coloana se introduce semnul $: $A$1 sau $B$11 etc. Exemplu pentru referinţa absolută: Se consideră că în celula C4 avem introdusă valoarea 456. În celula C5 avem introdus: =$C$4/2. Prin copierea celulei C5 în celula C6 valoarea afişată


8

în c6 este identică cu valoarea din C5 Exemplu: Se doreşte prezentarea informaţiilor referitoare la mai mulţi elevi în forma prezentată în tabloul:

A B C D E F 1 Trimestrul 2 I II III Media Anuala 3 Ştefan 8 7 9 8 4 Popescu 7 9 7 7.67 5 Albu 9 6 9 8 6 Media Trim 8 7.33 8.33 7.88

Tabloul se poate realiza în Excel formatând fiecare celulă care aparţine tabelului. Formatarea celulelor se realizează alegând opţiunea Format subopţiunea Cells sau prin alegerea opţiunii Format Cells care apare în meniul rezultat al execuţiei click pe dreapta în celula care se doreşte a fi formatată. Celula F3 se consideră = (C3+D3+E3)/3. Se copiază apoi celula în F4, F5, F6 valorile pentru calculul mediei fiind actualizate imediat ce au fost copiate fără a mai fi necesară modificarea lor ulterioară. La fel celula C6 este media celulelor (C3+C4+C5)/3. Dacă se copiază celula (Copy) în D6 şi E6 nu mai este necesară modificarea indicilor de localizare al celulelor aceasta realizându-se automat. Ordinea în care sunt evaluate celulele poate afecta rezultatele obţinute. În general există două moduri în care se face recalcularea formulelor într-o foaie de calcul: manual şi automat. Calcularea manuală se face atunci când utilizatorul acţionează tasta F9, iar în cel de al doilea caz actualizarea formulelor se face automat la orice modificare din foaia de calcul, care afectează formulele pe care aceasta la conţine. Actualizarea automată este varianta implicită. Modificarea modului în care se face recalcularea se face din opţiunea Option subopţiunea Calculate. Recalcularea se face:

• în ordine naturală pe coloane; • în ordine naturală pe linii.

Recalcularea în ordine naturală decurge astfel: înainte de a se reevalua o formulă sunt actualizate conţinuturile tuturor celulelor la care aceasta face referire; Recalcularea pe coloane conduce la actualizarea celulelor coloană după coloană, în cadrul unei coloane recalcularea făcându-se de sus în jos. Reevaluarea pe linii este asemănătoare celei pe coloane, cu deosebirea că înainte de a trece la o linie nouă sunt reevaluate toate celulele liniei curente de la stânga la dreapta.

INTRODUCEREA DATELOR În general programul Excel acceptă două tipuri de date: text şi valori.Ca o regulă generală, dacă o dată introdusă nu este o valoare, atunci programul Excel o tratează ca fiind text. Text: Trebuie să ştiţi că Excel verifică fiecare dată introdusă, dacă nu este o valoare, atunci o tratează ca un text. Valoare: O valoarea reprezintă orice fel de dată care poartă o semnificaţie dincolo de caracterele prin care este reprezentată, exemplu: 22 sau o dată calanderistică 23/03/1999. Introducerea textului Introducerea textului poate constitui nume de rânduri şi de coloane (exemplu: ianuarie, februarie, reper, calcul ş.a.m.d.), titlurile unor rapoarte (Listă de cheltuieli, Bon de consum …), identificatori de celule (capital, dobândă..), dar şi texte explicative. Trebuie ştiut că o celulă conţine o intrare text cu o lungime de max.255 caractere, dar lăţimea este implicită (este de 8 caractere). O intrare text mai lungă decât lăţimea coloanei va apărea peste spaţiul rezervat celulei sale.

Fig.2. 1 Puteţi extinde sau restrânge coloanele şi rândurile dintr-o foaie de calcul dimensiunile dorite Pentru a modifica dimensiunile rândurilor sau a coloanelor, utilizaţi din meniul Format comenzile Column şi Row sau mouse-ul. Introducerea datelor numerice

Pentru ca datele să fie corecte trebuie introduse doar caractere numerice. De exemplu, dacă la intrare veţi folosi şi caractere şi cifre va rezulta o intrare text. Dacă aţi tastat B-dul Victoriei 31, Excel va interpreta aceasta ca pe o intrare text.

2

Introducerea datelor

10

1. Includerea caracterelor de formatare

Aveţi posibilitatea să includeţi şi caractere nenumerice într-o intrare numerică. Puteţi precede numărul cu un simbol monetar, cum ar fi $ sau puteţi include un separator pentru mii, cum ar fi virgulă, iar Excel va şti precis cum să procedeze cu aceste caractere.

Exemplu dacă tastaţi semnul procent (%) la sfârşitul unui număr, Excel va împărţi numărul la 100 şi îl va transforma în procente. 2. Introducerea numerelor mari

Spre deosebire de o intrare text lungă, o intrare numerică care are prea multe cifre pentru a încăpea în spaţiul dat de lăţimea celulei sale nu se afişează peste celulele adiacente. Exemplu numărul 1310150317 introdus în celula A1 va fi afişat sub forma 1.31E+09. Excel a ales formatul Scientific pentru afişarea acestui număr, ceea ce îi permite să încadreze numărul în lăţimea coloanei respective.

Fig.2. 2 Dacă lăţimea unei coloane nu permite afişarea unui număr, atunci Excel va afişa în locul numărului doar un şir de diezi #.

Fig.2. 3 3. Introducerea formulelor şi a şirurilor de caractere

Datele dintr-o formulă pot fi numere, valori text, funcţii cărora le adăugaţi operatori matematici. Aceşti operatori sunt: + pentru adunare, - pentru scădere, * pentru înmulţire, / pentru împărţire. Excel evaluează rapid formulele ce sunt introduse şi afişează rezultatul pe ecran.

Şirul de caractere este de fapt o formulă al cărui rezultat este o valoare text. Puteţi realiza şi concatenarea unor valori text în cadrul unor formule. Pentru a crea o valoare text, încadraţi între ghilimele conţinutul acesteia şi daţi-i semnificaţie de formulă, precedând-o cu un semn de egalitate, astfel:

=”Aceasta este o valoare text” Pentru a concatena această valoare cu alta, se foloseşte operatorul de concatenare (&), astfel: =” Aceasta este o valoare text”&”şi aceasta la fel”

Introducerea Datelor

11

4. Introducerea datei calanderistice şi a orei

In Excel aveţi posibilitatea de a introduce date calenderistice şi ore în ce fel vă convine, de exemplu:

2000, 21 Martie În general va trebui să optaţi pentru un stil de introducere a datei calenderistice şi a orei pe care să-l recunoască Excel. În figura de mai jos este prezentat aplicarea unui format de dată calenderistică prin intermediul casetei de dialog asociată opţiuni Format, Cells.

Fig.2. 4

Caseta de dialog Format Cells este folosită pentru a schimba aspectul unei celule sau al unui domeniu de celule, dar şi cele mai utilizate opţiuni pentru afişare. In continuare vă sunt prezentate pe scurt cele şase categori de opţiuni de prezentare:

• Number (Număr) comunicaţi programului Excel câte zecimale vreţi să fie afişate pentru fiecare număr dintr-o anumită celulă, dacă trebuie să utilizeze simboluri pentru valută sau pentru procent.

• Alignment (Aliniere) transmite programului Excel modul în care vreţi să fie aliniate celulele.

• Font sunt definite dimensiunea, forma, grosimea şi culoarea fiecărui caracter din celula. Fonturile sunt măsurate în puncte (points).

• Border (Chernar) vă permite să desenaţi linii şi chenare în jurul celulelor, dar şi pentru a separa anumite secţiuni din foaia de calcul.

• Patters (Modele) pentru a adăuga culori şi umbre unei secţiuni a foii de calcul (cum ar fi titlul sau totaluri)

Introducerea datelor

12

• Protection (Protecţie) vă permite să adăugaţi o protecţie care împiedică pe oricine să modifice conţinutul unei celule.

După ce aţi introdus un număr şi apasaţi tasta R, programul Excel vă oferă

o serie de posibilităţi de afişare. Pentru aceasta selectaţi opţiunea Number şi alegeţi o categorie din lista din stânga; apoi selectaţi un format din lista din dreapta şi priviţi.

In tabelul de mai jos vă sunt prezentate cele mai folosite formate pentru afişarea numerelor.

Formatul Tipuri de date pe care le puteţi insera Cum vor fi afişate

numerele General Puteti introduce orice număr format din cât

mai multe cifre -17,5; 34; 34587

Number sau Accounting

Când a aveţi de adăugat cifre într-un raport de pierderi sau profituri

34.145 $34.789

Currency Dolari şi centi $34.731,00 Percentage Procente. Introduceţi un număr 9 şi pe ecran

va apărea 900% 34%; 17,4%

Data and Time Date calenderistice şi ore 2/1/00 08-apr-00 10:05:45 AM

Custom Dacă aveţi nevoie de un anumit format puteţi să-l creati

Fraction Pentru a converti automat o fracţie introduceţi la început 0 şi un spatiu fracţia

0 5/8 – Excel va memora corect nu-mărul 0,625

Scientific Excel o foloseşte când introduceţi un număr format din mai multe cifre decât poate afişa.

1,03E-04

Scrierea corectă a datelor

Cu ajutorul facilităţilor programului Excel, de verificare a corectitudinii conţinutului datelor, scrierea datelor în interiorul foilor de calcul se face la fel ca şi în cazul documentelor create cu Word.

Excel vă oferă două modalităţi de a corecta greşelile de scriere: Folosiţi opţiunea Tools, Spelling pentru a afla toate greşelile din

agenda de lucru activă. Dacă nu exită greşeli de scriere, se va afişa o casetă de dialog care semnalizează faptul că verificarea corectitudinii scrierii s-a încheiat.

Apelaţi la AutoCorrect, care corectează în mod automat greşelile. Dacă Excel găseşte un cuvânt greşit (sau este conţinut în dicţionarul

programului de verificare), se afişează tot o casetă de dialog în care apare cuvântul greşit şi sugestiile pentru a-l putea corecta.

FOLOSIREA CELULELOR ŞI A FOILOR DE CALCUL Selectarea domeniilor Un domeniu reprezintă orice combinaţie de celule pe care le selectaţi în vederea introducerii datelor. Există două tipuri de domenii cu care puteţi lucra în Excel: Domenii bidimensionale (2-D)- este o mulţime de celule adiacente (de

exemplu C7:E13), toate aparţinând aceleaşi foi. Cu acest domeniu se lucrează frecvent;

Domenii tridimensionale (3-D)- acoperă mai multe foi din agenda de lucru şi are proprietatea de a acoperi acelaşi domeniu bidimensional în fiecare foaie de calcul pe care o cuprinde (de exemplu puteţi defini domeniul de la Sheet1 la Sheet6 care să includă celulele de la C7 până la F15, din fiecare foaie de calcul. Acest domeniu este desemnat prin Sheet1:Sheet6!C7:F15).

Selectarea domeniului dintr-o singură foaie

Pentru a selecta un domeniu există câteva modalităţi: Trageţi mouse-ul, de la un colţ la altul peste întreaga suprafaţă a domeniului; Folosiţi opţiunea Edit, Go To şi introduceţi numele domeniului de selectat; Dacă doriţi să selectaţi un rând sau o coloană în întregime, executaţi un clic

cu mouse-ul în zona de antet a rândului sau a coloanei; Dacă doriţi să selectaţi tot domeniul ce conţine valori şi care înconjoară

celula activă, folosiţi combinaţia C+S+*. Selectarea domeniului din mai multe foi

Pentru a selecta un domeniu tridimensional, selectaţi mai întâi domeniu bidimensional din cadrul primei foi, de exemplu Sheet1!A4:G16. Menţinând apăsată tasta S, şi executaţi clic cu mouse-ul pe eticheta ultimei foi de calcul care intră în domeniu, exemplu Sheet5. Cele cinci etichete de foi de calcul vor fi scoase în evidenţă şi în interiorul barei de titlu a agendei, iar în apropierea numelui fişierului va apărea cuvântul

3

Celule şi foi de calcul

14

[Group]. Acesta semnificând faptul că selectaţi acelaşi domeniu dintr-un grup de foi de calcul. Selectarea unui domeniu non-contiguu

Pentru a selecta mas multe domenii non-contigue, selectaţi primul domeniu, menţineţi tasta C apăsată şi selectaţi următorul domeniu. Puteţi selecta câte domenii doriţi atât timp cât ţineţi apăsată tasta C. Pentru a specifica un domeniu format din mai multe subdomenii non-contigue în cadrul unei formule separaţi printr-o virgulă fiecare subdomeniu. Exemplu: =SUM(A2, Sheet2!A3:B10, Sheet3!D15:F18, Sheet4:Sheet5!A2:B5) Selectarea domeniilor cu ajutorul comenzii GoTo

Comanda Go To din meniul Edit reprezintă o modalitate mai rapidă de deplasare de la o celulă la alta, aşa cum s-a prezentat în paragraful "Deplasarea prin salturi". Această comandă pune la dispoziţie şi alte facilităţi prin intermediul Special, aflat în căsuţa ei de dialog. În figura de mai jos vă sunt prezentate opţiunile pe care le aveţi la dispoziţie în cadrul casetei de dialog.

Fig.3. 1

Dacă alegeţi opţiunea Constants vor fi selectate numai intrările text şi numerice, iar formulele nu vor fi selectate.

Dacă alegeţi Formulas cu una din opţiunile, ex. Numbers - alege din mulţimea formulelor doar pe acele care produc rezultate numerice; Text – alege pe cele care dau ca rezultat un text; Logical – rezultat o expresie logică.


15

Opţiunea Blanks selectează numai celulele goale din cadrul porţiunii ocupate din foaia de calcul.

Puteţi folosi opţiunea Current Region pentru a selecta foi de calcul neadiacente.

Opţiunea Objects folosită pentru selectarea obiectelor. Copierea şi mutarea conţinutului celulelor

Atunci când copiaţi sau mutaţi o celulă, tot ce este asociat acelei celule este transferat în celula de destinaţie (toate datele şi formulele din celulă).

Pentru copiere folosiţi opţiunea Edit, Copy (sau combinaţia de taste C+C) sau executaţi clic cu mouse-ul pe butonul Copy din bara cu instrumente, dar înainte trebuie să selectaţi ceea ce doriţi să copiaţi. Meniul Edit vă oferă posibilitatea de a copia conţinutul celulelor sursă în mai multe locuri.

Fig.3. 2

Dacă doriţi mutarea datelor, utilizaţi opţiunea Edit, Cut (sau combinaţia de taste C+X) pentru a decupa ceea ce doriţi să mutaţi

Fig.3 3


16

şi apoi opţiunea Edit, Paste (sau combunaţia de taste C+V) pentru a copia datele concomitent cu păstrarea selectării domeniului sursă în vederea executării unei alte copieri.

Fig.3. 4

După terminarea operaţiunii de copiere şi mutare a informaţiei unei celule, apăsaţi tasta E pentru a şterge chenarul mobil al domeniului sursă. Copierea, decuparea şi mutarea blocurilor de dimensiuni diferite se face la fel folosind opţiunea Edit, Copy, Cut sau Paste. Utilizarea opţiunii Edit Paste Special

Paste Special pune la dispoziţie câteva opţiuni care influenţează rezultatele operaţiunii de copiere. Caseta de dialog a acestei opţiuni este prezentată în figura 3.5

Fig.3.5


17

Cu ajutorul acestor opţiuni aveţi posibilitatea de a alege care din componentele celulelor sursă să se copieze în celulele destinaţie:

• All: Se copiază toţi parametrii caracteristici unei celule; • Formulas:Se copiază întregul conţinut al celulelor, aşa cum apare în

domeniul sursă selectat, dar fără informaţia de formatare (chenare, umbre etc).

• Values:Copiază conţinutul celulelorfără informaţia de formatare, dar în cazul formulelor sunt copiate numai rezultatele lor.

• Formats: In domeniul destinaţie se copiază informaţia de formatare şi nu conţinutul celulelor.

• Notes: Se copiază numai observaţiile referitoare la celule. • All Expect Borders: Se copiază totul mai puţin chenarele celulelor. • Skip Blanks: Selectaţi această opţiune pentru a preveni copierea

celulelor goale; • Transpose: Dacă doriţi să transportaţi o coloană de date într-un rând

sau invers, selectaţi această opţiune. Pentru a efectua operaţii matematice între datele dintr-o celulă nouă şi

cele din celula peste care se scriu, alegeţi una din opţiunile din cadrul grupului Operation:

• Add: se execută operaţia de adunare între cele două categorii de date; • Substract: datele transferate sunt scăzute din datele deja existente în

celulele din foaie; • Multiply: se execută operaţia de înmulţire între cele două categorii de

date; • Divide: datele existente vor fi împărţite prin datele transferate din

Clipboard. Această comandă este o modalitate foarte simplă de efectuare a operaţiilor aritmetice între datele existente şi datele care se transferă, fără a fi nevoie de a crea formule într-o altă zonă a foii de calcul.

Ştergerea conţinutului celulelor Pentru a şterge tot conţinutul (sau doar o parte) a celulelor selectate, fără a le şterge pe ele ca entităţi (deşi goale) din foaia de calcul, folosiţi opţiunea Edit, Clear: All: şterge toate informaţiile referitoare la celulă; Formats: şterge numai informaţia de formatare care s-a aplicat conţinutului

celulei; Contents: şterge conţinutul unei celule, păstrând celelalte informaţii

referitoare la celulă. Acelaşi efect îl are şi dacă apăsaţi tasta D; Notes: şterge numai nota explicativă a celulei, care poate fi ataşată acesteia.


18

Ştergerea celulelor din foaia de calcul Ştergerea efectivă a celulelor din foaia de calcul se face cu ajutorul comenzii Edit, Delete. Celulele care se află sub cea ştearsă vor fi mutate cu o poziţie mai sus, iar cele din dreapta vor fi mutate cu o poziţie spre stânga. Dacă selectaţi celule şi nu rânduri sau coloane întregi, atunci la comanda Delete se va afişa o casetă de dialog Delete.

Fig.3. 6 Dacă alegeţi opţiunea Entire Row sau Entire Column, se va şterge rândurile şi coloanele selectate. Ştergerea foi de calcul Pentru a şterge foi de calcul dintr-o agendă, selectaţi una sau mai multe foi de calcul contigue şi apoi: ori selectaţi opţiunea Edit, Delete, Sheet; ori executaţi clic cu butonul din dreapta a mouse-ului pe una din etichetele

foilor selectate Inserarea celulelor într- o foaie de calcul Pentru a însera o celulă într-o foaie de calcul, aveţi posibilitatea de a selecta întregul rând prin executarea unui clic cu mouse-ul pe marginea sa sau selectaţi celulele din rândul respectiv. Apoi, alegeţi opţiunea Insert, Rows, iar noile rânduri vor deplasa în jos cele existente. Mai puteţi folosi în acest scop şi Insert, Cells, la care alegeţi opţiunea Entire Row.


19

Fig.3. 7

Căutarea caracterelor din cadrul celulelor Puteţi căuta datele dintr-o agendă de lucru cu ajutorul opţiunii Edit, Find sau folosind combinaţia de taste C+F.

Fig.3. 8 Lista Look cuprinde opţiunile: Formulas – toate celulele care conţin caractere specificate Values – celule ce nu conţin formule sau care conţin numai rezultate ale unor

formule Notes – numai notele explicative ataşate celulelor

Fig.3.9


20

Înlocuirea caracterelor Dacă doriţi înlocuirea unor caractere, fie executaţi clic cu mouse-ul pe butonul Replace, fie folosiţi opţiunea Edit, Replace.

Fig.3. 10

Caseta de dialog Replace conţine un câmp suplimentar, numit Replace With unde puteţi introduce caracterele care doriţi să apară.

Fig.3. 11 În acest caz lista Look in nu va mai apărea, deoarece opţiunea Replace caută în interiorul celulelor pe baza opţiunii Formulas, ignorând notele explicative. Există două modalităţi de înlocuire:

executaţi clic pe butonul Find Next şi înlocuirea se face celulă cu celulă; executaţi clic pe butonul Replace All pentru ca înlocuirea să se facă în

toate celulele al căror conţinut se potriveşte cu specificaţia căutată.


21

Sortarea datelor Dacă doriţi o aranjare a datelor dumneavoastră după un anumit domeniu procedaţi astfel:

selectaţi blocul ale cărui rânduri vor fi aranjate într-o anumită ordine (sortate);

din meniul Data, executaţi clic pe Sort;

Fig.3.12

executaţi clic pe săgeata orientată în jos Sort By şi alegeţi criteriile de sortare;

Sortarea reprezintă operaţia de redistribuire a datelor dintr-un grup de celule în funcţie de un criteriu specificat de utilizator. În cazul sortării unei linii sau coloane criteriul este reprezentat de valorile liniei, respectiv coloanei.

Dacă dorim sortarea unui bloc de celule criteriul este alcătuit din una sau mai multe coloane ale blocului respectiv, specificate de utilizator. Datele vor fi grupate pe categorii ce vor fi afişate în ordine alfabetică. Puteţi să sortaţi după orice coloană din listă. Coloana după care efectuaţi sortarea se numeşte cheie de sortare. Puteţi sorta după mai multe chei. Caseta de dialog Sort By permite sortarea după cel mult trei chei; iar pentru a efectua sortarea după mai mult de trei chei, va trebui să lansaţi de două ori comanda Sort. Exemplu: Se dă următorul tabel:

a) să se sorteze liniile în ordinea crescătoare a vârstei b) să se sorteze după vârstă şi nume.


22

Selectaţi blocul ale cărui înregistrări vor fi sortate, în cazul nostru Tabel Nesortat. Se alege din meniul Data opţiunea Sort, şi se specifică apoi criteriile de sortare. În cazul nostru sortarea s-a făcut în funcţie de două criterii: după vârstă şi după vârstă şi nume, obţinându-se două tabele: primul sortat după vârstă şi celălalt după vârstă şi nume.

Tabel sortat dupa virsta

Tabel nesortat Tabel sortat dupa virsta si nume

Nr.Crt

Nume Varsta Nr. Crt

Nume Varsta Nr. Crt

Nume Varsta

2 RADU 27 1 POPA 34 5 NASTASE 275 NASTASE 27 2 RADU 27 8 PETRE 278 PETRE 27 3 IONESCU 47 2 RADU 27

10 ANDREI 28 4 MATEI 34 10 ANDREI 281 POPA 34 5 NASTASE 27 7 MARCU 344 MATEI 34 6 PREDA 63 4 MATEI 347 MARCU 34 7 MARCU 34 1 POPA 343 IONESCU 47 8 PETRE 27 3 IONESCU 479 POPESCU 51 9 POPESCU 51 9 POPESCU 516 PREDA 63 10 ANDREI 28 6 PREDA 63

Filtrarea datelor în vederea găsirii anumitor informaţii Filtrarea permite găsirea rapidă şi evidenţierea informaţiilor care îndeplinesc criteriile pe carele stabiliţi. Atunci când filtraţi o listă, definiţi anumite condiţii cunoscute sub denumirea de criterii, care sunt îndeplinite de subsetul de înregistrări pentru care vreţi să le localizaţi. Pentru filtrarea rapidă a înregistrărilor dintr-o listă folosiţi opţiunea Date, Filter şi apoi executaţi clic pe AutoFilter. Atunci când activaţi această opţiune, în dreapta anteturilor coloanelor apar săgeţi de filtrare îndreptate în jos.

Executaţi clic pe săgeată pentru a vă afişa o listă a valorilor acestui câmp, după care selectaţi o valoare în vederea utilizării ei drept criteriu pentru filtrarea listei.


23

Fig.3.13

Pentru filtrarea celei mai mari sau mai mici valori executaţi clic pe Top 10, după care în caseta de dialog Top 10 AutoFilter, selectaţi Top sau Bottom.

Fig.3.14 Pentru a elimina filtrul, executaţi clic pe săgeata de filtrare din prima

celulă, după care derulaţi lista până în partea sa superioară şi executaţi clic pe All. Exemplu: Să se filtreze după importator şi preţ sortimentele de cafea de la anumite firme. Folosim opţiunea filter şi obţinem:

Săgeţi de filtrare


24

Executaţi clic pe săgeata de filtrare din coloana Importator şi pe ecran va apărea o listă ordonată alfabetic a tuturor importatorilor. Dacă executaţi clic pe Brazilia toate înregistrările produselor din Brazilia rămân vizibile, în timp ce restul înregistrărilor dispar.

SCRIEREA FORMULELOR ŞI EFECTUAREA CALCULELOR

Scrierea unei formule în Excel începe întotdeauna cu semnul de egalitate (=). Construirea unei formule se face cu oricare din următoarele piese de bază: Valoare: numerică (125) sau şir de caractere (‘salut’); Funcţie: SUM, AVERAGE, COUNT, IF, etc; Operator: +, -, /, *, >, = etc. Paranteze: folosite pentru a controla efectuarea operaţiilor, exemplu: =

(A6+B3)*2 Nume de fişier: pentru a introduce în formulă o entitate din acel fişier;

Funcţii O funcţie reprezintă o metodă de condensare într-un nume a unui număr mare de calcule. Excel pune la dispoziţie multe funcţii care efectuează o mare varietate de operaţii.

În continuare vă sunt prezentate cele mai importante funcţii.

Funcţii matematice şi trigonometrice Funcţia SUM - însumează valorile dintr-una sau mai multe celule, astfel:

= SUM(A1:C5,D15,D20,4.51) returnează totalul valorilor numerice din domeniul A1:C5, din celulele D15 şi D20 şi numărul 4,51; expresia se tastează în casetă.

Funcţia AVERAGE (listă) - returnează media aritmetică a argumentelor din listă =AVERAGE (A1:A20, C1:C20)

Exemplu: Să se calculeze vânzările pe ani 1996, 1997, 1998, 1999 şi media pe ani, pentru următoarele trei societăti.

VANZARI (milioane de lei

anual)

Numele societatii Anul 1996 Anul 1997 Anul 1998 Anul1999 INDES 345.00 LEI 123.00 LEI 678.00 LEI 1,234.00 LEI COMPA 456.00 567.00 890.00 1,034.00 BALANTA 123.00 345.00 789.00 245.00 TOTAL Media pe an

4

Funcţii

26

Pentru calcularea totalului de vânzări pe fiecare an, folosiţi funcţia SUM care însumează valorile celulelor dorite de noi, aşa cum se observă în figura de mai jos.

= Sum (D4:D6) returnează totalul de vânzări pe anul 1996 din celulele D4, D5 şi D6. La fel se calculează şi pentru ceilalţi trei ani.

Pentru a calcula media pe fiecare an, folosiţi funcţia AVERAGE care

returnează media vânzărilor pe fiecare an. = Average (D4:D6) returnează media vânzărilor pe anul 1996.

Funcţia ABS (număr) - returnează valoarea absolută a unicului său parametru, sub forma unui număr pozitiv.

= ABS (A1-A2) Indiferent care din cele două numere este mai mare, rezultatul este totdeauna pozitiv. Funcţia COS (număr) - returnează cosinusul argumentului. Trebuie să reţineţi că funcţia COS şi celelalte funcţii trigonometrice primesc ca argumente numere ce reprezintă radiani şi nu grade. Pentru transformarea gradelor în radiani se foloseşte funcţia RADIANS. =COS(RADIANS(30)) Funcţia PI ( ) - returnează primele 15 cifre zecimale ale numărului pi.

Funcţii

27

Această funcţie nu primeşte nici un argument, însă prezenţa parantezelor este obligatorie după numele funcţie. Funcţia INT (număr) - returnează partea întreagă a argumentului =INT(4.15) va da rezultatul 4. Pentru a obţine numărul asociat datei calanderistice curente se foloseşte formula =INT(NOW( )) iar rezultatul este Today.

Funcţia RAND ( ) - folosită pentru generarea numerelor aleatoare. Funcţia generează numere aleatoare în domeniul [0 1). Pentru generarea numerelor aleatoare mari se înmulţeşte sau se însumează un anumit număr la funcţia RAND ( ).

=100*RAND ( )

Funcţia RANDBETWEEN( lim_inf, lim_sup) - returnează un număr aleator cuprins între cele două limite =RANDBETWEEN(10,100) va avea ca rezultat un număr aleator cuprins între [10,100]. Funcţia SQRT (număr) - returnează radăcina pătrată a argumentului =SQRT (2^3+5^2) rezultatul va fi 4.

Funcţia MMULT (mat1, mat2) – calculează înmulţirea a două matrici

Exemplu: Se consideră matricile

=

2431

A şi

=

7654

B . Să se calculeze înmulţirea

celor două matrice. Pentru a calcula înmulţirea celor două matrice, vom introduce datele în foaia de calcul în două blocuri disjunte de celule. Inmulţirea acestora se va realiza astfel: Se selectează blocurile şi se acţionează comanda de înmulţire a matricelor din meniul aplicaţiei, Multiply; se delimitează blocurile de celule care vor reprezenta cele două matrice A şi B şi se aplică funcţia MMULT în zona de editare de deasupra foi de calcul. Folosind combinaţia de taste C+S+R, formula va fi introdusă simultan în toate celulele blocului.

Funcţii

28

Funcţia MINVERSE (mat) – calculează inversa unei matrice

Funcţia MDETERM (mat) – calculează determinatul unei matrici pătratice

Funcţia TRANSPOSE (mat)- folosită pentru calculul transpusei uei matrice

Exemplu: Se dă matricea:

=

72686

A . Să se calculeze inversa, transpusa şi

determinatul matricei A. Pentru calculul inversei, transpusei şi determinatului unui matrice se procedează la fel ca în exemplu de mai sus, dar în acest caz folosiţi comenzile Minverse, Mdeterm şi Transpose.

Funcţii statistice

Funcţia COUNT (listă) - numără valorile conţinute în listă, ignorând celulele goale sau acelea care conţin valori numerice. Funcţia MIN (listă) - returnează cel mai mic număr din listă Funcţia MAX (listă) - returnează cea mai mare valoare din listă Funcţia MEDIAN (listă) - returnează valoarea mediană a listei, adică valoarea care are proprietatea că numărul de patru valori mai mari decât ea este egal cu numărul de valori mai mici decât ea. =MEDIAN (1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11) mediana este 6.

Funcţii pentru date calenderistice şi ore

Funcţia DATE ( a, l, z) - returnează valoarea care reprezintă acea dată în reprezentarea Excel =DATE (00, 4, 1) reprezintă data de 1 aprilie 2000.

Funcţia YEAR (număr) - returnează anul pe baza numărului de zile asociat, transmis funcţiei ca argument =YEAR (36800) are ca rezultat anul 2000. Funcţia NOW ( ) - returnează data calenderistică şi ora exactă, furnizată de ceasul intern al calculatorului dumneavoastră.

Funcţii

29

Funcţia TIME (h, m, s) - primeşte ca parametri ora , minutul şi secunda şi returnează o valoare de timp în Excel

= TIME (13,34,0) are ca rezultat valoarea de timp coprespunzătoare orei 1:34:00 PM Funcţiile HOUR, MINUTE şi SECOND returnează componentele corespunzătoare ale argumentelor numerice pe care le primisc =HOUR (0.80) rezultatul va fi ora 19 Funcţia WEEKDAY(număr, tip) - returnează un număr care reprezintă o zi a săptămâni. Din această funcţie nu trebuie să lipsească data calenderistică

=WEEKDAY (DATE(00,04,1)) are ca rezultat 1, deoarece ziua de 1 aprilie 2000 este o zi de duminică.

Funcţii de tip text Excel vă pune la dispoziţie funcţii care vă permit să manipulaţi intrările

de tip text. Funcţia LEFT (text, număr) - returnează numărul specificat de caractere

din text, începând cu primul caracter din stânga: =LEFT("Acum",4)

returnează Acum. Funcţia RIGHT (text, număr) - returnează numărul specificat de caractere din text, începând cu primul caracter din dreapta. Funcţia MID (text, număr)- returnează caractere de oriunde din interiorul textului. Trebuie să precizaţi poziţia primului caracter şi numărul de caractere pe care le doriţi returnate =MID("Conţine", 1,4) are rezultatul Conţ. Funcţia LEN (text) - returnează numărul de caractere din text. = LEN("Conţine") returnează 8. Funcţia LOWER (text) - transformă caracterele textului din majuscule în minuscule =LOWER ("Popescu I.") are rezultatul popescu i.

Funcţia UPPERR (text) - transformă caracterele textului din minuscule în majuscule, iar Funcţia PROPER (text) - face ca fiecare cuvânt să înceapă cu majusculă. Funcţia TEXT (text, format) - transformă un număr în text Funcţia REPT (text,număr) - realizează repetarea textului de un număr specificat de ori. =REPT("-",4) rezultatul va fi apariţia semnului "-" de 4 ori.

Funcţii

30

Funcţii logice Aceste funcţii returnează un rezultat adevărat sau fals care poate fi

reprezentat în calculator prin 1 sau 0. Funcţia IF (condiţie, rez_true, rez_false) - returnează fie rez_true fie rez_false. Afişează un argument funcţie de o anumită expresie logică. Dacă expresia logică este adevărată atunci se va afişa rez_true iar dacă expresia logică este falsă se va afişa rez_false.

=IF(2>3,5,10) returnează valoarea 10 sau

=IF (a>b, a este cel mai mare, b este cel mai mare) Exemplu: La o societate comercială se hotăreşte angajarea a 5 agenţi comerciali câte unul pentru fiecare judeţ. Au fost selectaţi câte doi candidaţi care au dat concurs la două probe. Rezultatul concursului este ilustrat în tabelele de mai jos.

Numele Proba1 Proba2 Media Numele Proba1 Proba2 Media Cistigator

Popescu 6 3 =average(b3,c3) Cismas 4.5 10 =average(f3,e3) =if(d3>h3,a3,e3)

Ionescu 7 9 =average(b4,c4) Ioanid 6 8 =average(f4,e4) =if(d4>h4,a4,e4)

Vasile 8 8.5 =average(b5,c5) Muntea 3.25 7.86 =average(f5,e5) =if(d5>h5,a5,e5)

Radu 9 7.8 =average(b6,c6) Bivolaru 9.65 8.45 =average(f6,e6) =if(d6>h6,a6,e6)

Numele Proba1 Proba2 Media Numele Proba1 Proba2 Media Cistigator Popescu 6 3 4.5 Cismas 4.5 10 7.25 Cismas Ionescu 7 9 8 Ioanid 6 8 7 Ionescu Vasile 8 8.5 8.25 Muntea 3.25 7.86 5.555 Vasile Radu 9 7.8 8.4 Bivolaru 9.65 8.45 9.05 Bivolaru Cozma 10 6.9 8.45 Costea 5.67 9.54 7.605 Cozma

Funcţii pentru calcul financiar Funcţia PMT (dobândă, perioade, va, vv, tip) - calculează plata pentru un

împrumut sau suma de încasat pentru economiile depuse într-un cont, ultimii 2 parametri sunt opţionali.

= PMT(10%/12,5*12,50000) În formula de mai sus se determină valoarea plăţii lunare pentru un împrumut de 50000 $, cu rata dobânzii de 10% pe an, care se restitue în fiecare lună, pe o perioadă de 5 ani. Rezultatul va fi de 1,062$ pe lună.

Funcţii

31

Funcţia PPMT (dobândă, perioade, per#, va,vv, tip) - calculează rata din

cadrul unei plăţi. =PPMT(11%/12,5*12,1,50000)

Funcţia EFECT (dobândă, perioade) - calculează profitul annual real rezultat dintr-o rată nominală a dobânzii =EFECT(6%,12) Găsirea unei funcţii Atunci când doriţi să utilizaţi o funcţie, dar nu sunteţi siguri asupra denumirii, sintaxei folosiţi Function Wizard din meniul Insert sau combinaţia de taste S+F3, iar pe ecran va apărea caseta de dialog Function Wizard.

Fig.4. 1 Selectaţi funcţia pe care o căutaţi şi Function Wizard va copia numele funcţiei în celulă, împreună cu numele argumentelor, în ordinea corectă. Introducerea argumentelor sau a funcţiilor imbricate

Instrumentul Function Wizard vă poate ajuta să introduceţi oricare dintre componentele unei funcţii. De exemplu alegem funcţia IF şi pe ecran va apărea următoarea căsuţă.

Funcţii

32

Fig.4.2 Se observă că toate argumentele funcţiei sunt afişate, având în dreptul lor un câmp de editare. Această metodă este mult mai uşoară decât cea în care scrieţi toate argumentele direct în formulă, ne mai trebuind să ţineţi socoteala tuturor virgulelor şi parantezelor.

CREAREA GRAFICELOR Cea mai bună metodă pentru construirea unui grafic este folosirea facilităţii Chart Wizard. Dar înainte de a de crea un grafic trebuie să construiţi foaia de calcul pe care o veţi reprezenta grafic. Crearea unui grafic necesită execuţia mai multor paşi.

Primul pas este selectarea domeniului de reprezentat.

Fig.5. 1

După selectarea domeniului de reprezentat, trebuie să vă hotărâţi unde puneţi graficul. Într-o agendă de lucru, un grafic poate fi plasat în două locuri:

Încapsulat într-o foaie de calcul. Un avantaj al încapsulări graficelor este faptul că puteţi observa modificarea lor atunci când modificaţi datele corespunzătoare din foaia de calcul.

Foaie de calcul - graficul va fi creat în propria sa foaie de lucru, în afara oricăror date din alte foi.

Alegerea tipului de grafic

După selectarea domeniului de reprezentat urmează pasul 2, alegeţi opţiunea Insert, Chart şi pe ecran va apărea caseta de dialog a funcţiei Chart, care permite alegerea unui tip de grafic.

5

Crearea graficelor

34

Fig.5. 2

Selectaţi una dintre pictograme (exemplu: Column-grafic de tip coloane), acţionaţi butonul Next pentru afişarea unei casete de dialog cu diferite stiluri de grafice tip coloane, selectaţi formatul care-l doriţi şi actionaţi butonul Next pentru finalizarea acestui pas. Specificarea unei serii de date

Pasul 3 permite specificarea modului de reprezentare a datelor selectate. Pentru acesta:

alegeţi opţiunile Rows sau Columns şi acţionaţi iarăşi butonul Next.

Fig.5. 3

Crearea graficelor

35

Adăugarea titlului şi a legendei

În pasul 4 al facilităţii Chart Wizard, prezentat în figura de mai jos, puteţi specifica titluri şi legendă pentru graficul dumneavoastră.

Fig.5. 4

Acţionaţi butonul Finish şi graficul va fi încorporat în foaia de calcul şi arată ca în figura.

Fig.5. 5

Dacă sunteţi mulţumiţi de rezultatele obţinute, salvaţi fişierul . Schimbarea tipului de grafic

Adăugare titlu

Adăugare titlu pe axa X şi Y

Clic dacă doriţi să adăugaţi graficului şi legendă

Crearea graficelor

36

Pentru schimbarea tipul de grafic încorporat executaţi dublu clic pe grafic şi apoi executaţi un clic pe butonul din dreapta a mouse-ului şi alegeţi Chart Type, iar pe ecran va apărea caseta de dialog Chart Type cu exemple de grafice, vezi figura Chart de mai sus. De aici puteţi alege tipul de grafic dorit (2-D sau 3-D). Observaţi că majoritatea graficelor 3-D sunt doar versiuni în relief ale graficelor 2-D şi dau un aspect "solid" graficului.

Adăugarea unei serii la graficul dumneavoastră

Puteţi oricând să adăugaţi o serie nouă unui grafic. Pentru eliminarea unei serii trebuie doar să o selectaţi şi apoi să apăsaţi tasta D. Pentru adăugarea unei noi serii există mai multe metode: • Când graficul este încorporat în foaia de calcul, selectaţi datele pentru noua

serie, trageţi selecţia în grafic cu butonul mouse-ului apăsat şi eliberaţi butonul.

• Dacă graficul se afă într-o foaie de lucru pentru grafice, selectaţi datele dorite şi alegeţi opţiunea Edit, Copy; selectaţi graficul şi folosiţi Edit, Paste.

• Sau selectaţi graficul şi executaţi clic pe butonul Chart Wizard, apoi specificaţi seriile.

Tipuri de grafice

Grafic liniar . Un grafic liniar este o alegere potrivită atunci când aveţi multe puncte sau când tendinţa de creştere sau coborâre a valorii datelor este importantă. În acest caz punctele fiecărei serii apar ca nişte mici marcaje în spaţiul dintre X şi Y, iar punctele din aceeaşi serie sunt unite printr-o linie.

Fig.5. 6

Grafic cu coloane şi bare. Intr-un grafic cu coloane fiecare valoare este reprezentată printr-o coloană care are baza pe axa X. Un grafic cu bare este un grafic cu coloane "răsturant" astfel încât axa X să fie în stânga. Aceste grafice sunt utile atunci când înălţimea fiecărui punct separat este mai importantă. Aceste grafice trebuiesc evitate dacă aveţi mai multe date sau mai

Crearea graficelor

37

multe serii, deoarece graficul se poate aglomera şi este greu de interpretat.

Grafic XY (de împrăştiere). Acest grafic desenează un marcaj pentru fiecare punct şi uneşte cu o linie punctele din aceeaşi serie. În acest caz axa X constă din numere şi nu din etichete.

Grafic tip plăcintă şi covrigi. Aceste tipuri de grafice - Pie (plăcintă) şi Doughnut (covrig) se folosesc pentru reprezentarea datelor dintr-o singură serie. Cele două grafice sunt circulare, dar graficul de tip "covrig" are o gaură în mijloc. Fiecare valoare a datelor este reprezentată printr-o "felie" dintr-un astfel de grafic circular. Aceste diagrame nu au axe X sau Y şi nu pot reprezenta decât o singură serie de numere.

Grafic radar. Acest grafic priveşte datele dintr-un alt punct de vedere, reprezentându-le pe cercuri concentrice. În acest caz etichetele axei X sunt în afara cercului exterior, iar fiecare valoare dintr-o serie este reperezentată în funcţie de poziţia pe axa X de-a lungul cercului exterior.

Crearea graficelor

38

Grafic de suprafaţă 3-D. Acest tip de grafic este mai deosebit, el acoperă cu o pânză datele dumneavoastră pentru a crea o vedere tridimensională a acestora.

Grafic combinat (Combination). Un grafic combinat afişează două tipuri de grafice într-unul singur. De exemplu, puteţi combina un grafic de tip coloană cu unul linar pentru a evidenţia similitudinea dintre orientări în două zone diferite.

TIPĂRIREA AGENDELOR DE LUCRU

ŞI A GRAFICELOR Înainte de a trimite spre tipărire o agendă de lucru va trebui să o pregătiţi, adică "aranjarea în pagină".

Programul Excel are anumiţi parametri prestabiliţi pentru aranjarea în pagină. Puteţi găsi aceşti parametri şi modifica duă cum doriţi cu ajutorul casetei de dialog File, Page Setup:

- Page: Stabileşte tipul de hârtie folosită, orientarea paginii, numărul cu care începe numerotarea paginilor;

- Margins: Stabileşte dimensiunile marginilor paginii - Header/Footer: Redactează antetul şi subsolul ce va apărea pe fiecare

pagină; - Sheet: Stabileşte suprafaţa de tipărire pentru domenii simple sau

multiple.

Stabilirea opţiunilor pentru pagină

Atunci când alegeţi File, Page Setup şi alegeţi eticheta Page, va apărea următoarea casetă de dialog.

Fig.6. 1

6

Tipărirea agentelor de lucru şi a graficelor

39

De aici puteţi selecta modul de tipărire pe verticală sau orizontală (Orientation), dimensiunile hârtiei pe care veţi tipări (Paper Size), dar şi rezoluţia imprimantei (Print Quality), în majoritatea cazurilor această opţiune afectează doar modul în care sunt tipărite imaginile. Stabilirea valorii marginilor

Puteţi ajusta marginile paginii tipărite cu ajutorul etichetei Margins din caseta de dialog Page Setup.

Fig.6. 2 Cele patru valori pentru margini, Top (Sus), Bottom (Jos), Left (Stânga) şi

Right (Dreapta), măsoară spaţiul alb care apare între fiecare margine a hârtiei. O margine mai mare înseamnă mai mult spaţiu liber şi o suprafaţă tipărită mai mică. Opţiunile Header and Footer specifică dimensiunile spaţiului dintre antet şi marginea de sus a paginii, respectiv dintre subsol şi marginea de jos a paginii. Antete şi subsoluri de pagină

Antetul apare în partea de sus a fiecărei pagini, iar subsolul în partea de jos. Puteţi crea antete şi subsoluri folosind eticheta Header/Footer din caseta de dialog Page Setup.

Fig.6. 3


40

Puteţi folosi unul din antetele şi subsolurile disponibile, dar puteţi să vă creaţi propriile dumneavoastră opţiuni.

Puteţi include în antete sau subsoluri şi coduri speciale, pentru a tipări informaţii cum ar fi numărul paginii, data sau numele fişierului. Stabilirea opţiunilor de tipărire

Valorile din grupul Print de la eticheta Sheet afectează aspectul paginilor tipărite.

Fig.6. 4

• Gridlines - tipăreşte liniile de despărţire ale foii de calcul, ceea ce poate ajuta la urmărirea rândurilor şi a coloanelor pe pagină.

• Notes - tipăreşte toate celulele cu note care apar în foaia de calcul. • Draft Quality - când foaia conţine multă grafică, o puteţi tipări mai rapid

dacă alegeţi această opţiune. • Black and White - dacă foaia de calcul foloseşte culori, această opţiune

indică programului că veţi tipări pe o imprimantă alb-negru şi culorile vor fi tratate corespunzător.

• Row and Column Headings - tipăreşte titlurile de rânduri şi coloane astfel încât fiecare element din exemplarul tipărit poate fi identificat prin adresa celulei sale.

Tipărirea agendelor de lucru Tipărirea foi de calcul se face simplu, prin alegerea opţiunii File, Print sau C+P sau prin executarea unui clic pe butonul Print din bara instrumentelor de lucru. Dar, în majoritatea cazurilor veţi dori să specificaţi ce parte din foaie doriţi să fie tipărită, precum şi diverse opţiuni de tipărire.


41

Tipărirea unui grafic

Puteţi tipări un grafic fie împreună cu foaia de calcul care-l conţine, fie ca pe un grafic separat, aflat în propria sa foaie de lucru. Pentru aceasta alegeţi opţiunea Print a meniului File. • Tipărirea unui grafic încapsulat. Graficele încapsulate se tipăresc laolaltă cu

celelalte date conţinute în celulele foii de calcul. Dacă nu doriţi să tipăriţi graficele încapsulate, atunci când tipăriţi foaia de calcul, alegeţi:

• Don't Print - pentru a elimina un grafic din materialul de tipărit, deselectaţi opţiunea Print Object din caseta de dialog Format Object;

• Hide - pentru a elimina toate graficele atunci când se tipăreşte o foaie de calcul. Pentru aceasta alegeţi Tools, Options şi selectaţi eticheta View.

Când editaţi un grafic încorporat, puteţi folosi şi opţiunile File, Page Setup, pentru a alege formatul de pagină şi marginile paginii şi File, Print pentru tipărirea acestuia pe o pagină separată, ca şi cum s-ar afla în propria sa foaie de lucru. • Tipărirea unei foi de lucru pentru grafice. O foaie de lucru pentru grafice

are propriile sale opţiuni pentru tipărire. Dacă apelaţi comanda de tipărire din interiorul foi de lucru, veţi tipări doar graficul conţinut.

Eticheta Chart înlocuieşte eticheta sheet şi prezintă opţiunile Printed Chart Size (dimensiunile graficului tipărit), care vor determina modul de încadrare a graficului în pagina tipărită, iar caseta de dialog obţinută la alegerea opţiunii Print este aceeaşi ca la tipărirea unei foi obişnuite. În mod obişnuit, programul Excel tipăreşte graficul orientat de-a latul paginii (landscape).

VII. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA 1. Sorin Borza, Utilizarea Aplicatiilor Microsoft Office. Culegere de Probleme, Ed.

Universitatii “Lucian Blaga” 2008, pp 83-139; 2. Sorin Borza, Bazele Informaticii, Ed. Universitatii “Lucian Blaga” 2000, pp 179-217; 3. Sorin Borza, Utilizarea Calculatoarelor, Ed. Universitatii “Lucian Blaga” 1999, pp 95-133 Timpul de studiu 6h, cate 1 h pe zi

Bazele informaticii

VIII. Aplicatia pentru acasa. Probleme ExcelP1. Realizaţi următorul tabel în Excel

Nr. Crt

Numele Prenumele Nota 1

Nota 2

Nota 3

Media notelor

1 2 1 3

introduceţi minim10 înregistrări în tabel. Acesta va arata ca in figură, avand celulele din capul de tabel scrise pe mai multe randuri;

Nr_crt se incremenează automat; În câmpurile Nota1, Nota2, Nota3 valorile numerice sunt valori seriale (progresii aritmetice) cu raţia 0.5 şi valorile iniţiale prezentate în tabel. Valorile se vor genera automat. În aceste celule mediul Excel nu va permite decat introducerea unor valori numerice mai mari decat 0 si mai mici sau egale cu 10

Pentru nota1>5, si nota2>5 si nota 3>5, media se va calcula dupa formula: Media = nota1*1,5 +nota2*0,75+nota3*1,25 altfel Media = (nota1+nota2+nota3)/3

folosind aceste date creaţi un grafic Media functie de Nume care să cuprindă titlu şi legendă

P2. Să se creeze în foaia de calcul denumită Numere un tabel identic cu cel din figură

Nr.crt Nr1 Nr2 Nr3 Suma Produs 1 26 234 15

Câmpurile Nr.crt, Nr1,Nr2,Nr3 se vor completa automat asfel: Nr.cr este o serie (progresie aritmetică) cu raţia 1, Nr1 serie cu raţia 38, Nr2 serie cu raţia 45, Nr3 serie cu raţia 67. Valorile iniţiale sunt cele din tabel. În celulele coloanelor Nr1, Nr2, Nr3 datele trebuie sa fie pozitive. În momentul poziţionării pe celulele acestor coloane va apare textul “Numerele trebuie să fie pozitive”. În cazul introducerii unei valori negative va apare textul de eroare “ Atentie ! Eroare in introducerea datelor”

Se va calcula în câmpul Suma şi Produs suma respeciv produsul valorilor numerice înscrise în câmpurile Nr1, Nr2, Nr3. Celulele vor avea 4 zecimale;

În partea inferioară a tabelului se va afişa suma numerelor Nr1, Nr2 şi Nr 3 precum şi media aritmetică a acestora.

Dacă suma numerelor depăşeşte 100000 se va afişa textul “Suma este mare” iar dacă media aritmetică <7000 se va afişa textul “Media aritmetică prea mică”.

Se va crea un grafic în care sunt reprezentate Nr1, Nr2 şi Nr3 şi numărul curent

Bazele informaticii

P3. În EXCEL se va realiza în foaia de calcul cu numele TABEL : un tabel în care se va ţine evidenţa temperaturilor medii în fiecare lună. Se va calcula temperatura medie anuală. Dacă aceasta este mai mică de 10 va apare textul “An rece” în caz contrar se va afişa “An călduros”. Câmpul Luna se va completa automat ;

Se va face graficul temperaturilor medii lunare.

Luna Temperatura Tip Luna 01-jan-2005

Dacă în una din lunile Ianuarie şi februarie temperatura<-5 în câmpul Tip Luna va apare “Luna rece”. Dacă în una din lunile Martie, Aprilieşi Mai temperatura<5 în câmpul Tip Luna va apare “Luna rece” Dacă în una din lunile Iunie, Iulie sau August temperatura<10 în câmpul Tip Luna va apare “Luna rece” Dacă în una din lunile Septembrie, Octombrie sau Noiembrie temperatura<5 în câmpul Tip Luna va apare “Luna rece”.

Se va raliza un filtru (Advanced Filter) prin care se vor vizualiza incepand de la celula cu adresa H20 informatiile care se refera la o anumita lună.

P4. În EXCEL se va realiza în sheet1 :

un tabel în care se va ţine evidenţa precipitaţiilor medii în fiecare lună. Se va calcula media anuală a precipitaţiilor. Dacă aceasta este mai mică de 10 va apare textul “An secetos” în caz contrar se va afişa “An ploios”. Fiecare linie a tabelului va avea o culoare diferită iar în celule textul se va scrie cu fontul Arial 14 italic aliniat dreapta. Câmpul luna se va complecta automat

Luna Precipitaţii medii lunare

Tip Luna

01-jan-2001

Dacă în una din lunile Ianuarie şi februarie precipitaţiile<20 l/m2 în câmpul Tip Luna va apare ”Luna secetoasa” Dacă în una din lunile Martie, Aprilieşi Mai precipitaţiile<30 l/m2 în câmpul Tip Luna va apare “Luna secetoasa” Dacă în una din lunile Iunie, Iulie sau August precipitaţiile<10 l/m2 în câmpul Tip Luna va apare “Luna secetoasă” Dacă în una din lunile Septembrie, Octombrie sau Noiembrie precipitaţiile<20 l/m2 în câmpul Tip Luna va apare “Luna secetoasă”

Se va face graficul precipitaţiilor medii lunare functie de luna in care au avut loc ;

Se va realiza un formular prin care se vor gestiona datele din tabel.

Bazele informaticii

P5. În EXCEL se va realiza un tabel în care se va ţine evidenţa salariaţiilor de la o firmă.

Nr_crt Nume salariat

Atelier

Salar Impozit

Tabelul va arăta identic cu cel din figură. Impozitul va fi de 25%. In celulele coloanelor « Salar » şi « Impozit » datele vor fi numerice, în cazul în care se va introduce un alt tip de dată, va apare mesajul de eroare « Date Eronate »

În partea de jos a tabelului se va afişa salariul mediu pentru un anumit atelier, total fond de salarii pentru un anumit atelier, total impozit pentru un anumit atelier, impozit mediu

Se va crea un grafic pentru salarii şi unul pentru impozit funcţie de salariaţi. P6. Realizaţi în EXCEL un tabel care ţine evidenţa utilajelor dintr-o secţie.

Nr utilaj

Nume Utilaj

Valoare Data intrării în funcţiune

Amortizat

01-01-2002

Dacă diferenţa dintre data curentă şi data intrării în funcţiune este mai mare decât 3000 atunci în câmpul “Amortizat” va apare “Da” iar în caz contrar “Nu”.

Se va calcula valoarea tuturor utilajelor existente în secţie. Câmpul Nr utilaj se complectează automat. Câmpul Data intrării în funcţiune se va complecta auomat incremenându-se luna. Valoarea inţială este dată în tabel.

Se va trasa graficul nume utilaj şi Valoare Se vor aranja datele din tabel in ordinea valorii şi a datei punerii în funcţiune.

Bazele informaticii

P7. Realizaţi în EXCEL un tabel care calulează următoarea funcţie

F(x) = 0)(0/)log(

42

23

<++>+

xxxxtgxxxe

Nr crt Valoarea lui

x Funcţie

3

Se va realiza graficul funcţiei pentru 15 valori. Nr crt şi Valoare se va complea automat. Câmpul valoare este o progresie aritmetică cu raţia 2. Valoarea iniţială este 3

P8. Realizaţi în EXCEL un tabel care calulează următoarea funcţie

F(x) = 0)(0/)log()ln(

42

23

<++>+

xxxxtgxxxx

Se va realiza graficul funcţiei.

Nr crt Valoarea lui X

Funcţie

3

Nr crt şi Valoare se va complea automat. Câmpul valoare este o progresie aritmetică cu raţia 2. Valoarea iniţială este 3

P9. In foaia de calcul Media creaţi următoarea structură:

Nr Numele Prenumele Nota 1 Nota 2 Nota3 Media

a) introduceţi 5 inregistrări; b) nr se va completa automat; c) celulele in care apar Nota 1, Nota 2, Nota 3 nu permit decat introducerea

valorilor numerice mai mari decat 0 si mai mici sau egale cu 10; d) calculaţi media aritmetică a celor 3 note şi pentru fiecare rănd şi totalul

notelor pe coloane;

Bazele informaticii

e) dacă media notelor>=5 apare în celula alăurată mesajul “ADMIS” în caz contrar apare mesajul “RESPINS”

f) creaţi graficul notelor funcţie de numele persoanei

P10. În foaia de calcul Dobanda creaţi următorul tabel:

Numele Prenumele ziua Valoare dobanda

09-08-2001 35000

introduceţi minim 10 înregistrări Câmpul valoare se complectează automat ştiind că este o progresie aritmetica cu raţia 3000. Valoarea iniţială este 35000.

Dobânda=valoare*0.3 Câmpul ziua se complectează automat în ordinea crescătoare a zilelor cu aceste date alegeţi un tabel tip Classic 3 şi trasaţi graficul tip circular valoare funcţie de prenume

modificaţi culorile pentru fiecare linie. P11. Să se realizeze tabelul de mai jos în Excel. Pe ultimele coloane se va calcula media precipitaţiilor anuale şi media temperaturilor anuale. Se va crea graficul temperaturilor şi al precipitaţiior pentru fiecare lună. Nr.crt se va complecta automat. Câmpul luna se va complecta automat, pe fiecare linie va apare data de început a lunii. Valoarea iniţială este cea dată în tabel.

Nr crt

Luna Precip /Trimestru Temperaturi Temp Precip

I II III IV lunare media 01/01/05

P12 Redenumiti Sheet 3 în Foaie de lucru si realizati urmatoarele: Nr.Crt. Numele Prenumele Nota

1 Nota 2

Nota 3

Nota 4 Media Calificativ

introduceţi 5 înregistrări nr.crt. se va completa automat

Bazele informaticii

datele din coloanele Nota1, Nota2, Nota3 trebuie sǎ fie mai mari decat 0 şi mai mici sau egale decât 10

calculaţi media aritmetică a celor 4 note daca media este mai mică decât 5 se va afişa automat în coloana Calificativ textul „Respins”, altfel se va afişa textul „Admis”

se va realiza un filtru în foaia de calcul de la adresa M 20 care va afişa numai acele înregistrǎri care au Nota1, Nota2 şi Media >5

P13. Creaţi un sheet nou cu numele de „Examen” şi apoi creaţi în aceasta următoarea structură: Nr.Crt. Nume Prenume Ore de

lucru Venit / oră Venit

total Statut

Popescu Ioan 12 89.999 Ionescu Florin 8 69.999 Georgescu Vasile 10 79.999 Popa Marin 5 89.999

Nr.Crt. se va completa automat; În coloana „Venit total” se va calcula automat venitul (Venit/oră*ore de lucru) în funcţie de orele de lucru şi venit / orǎ;

În coloana „Statut” se va completa automat cu „Permanent” dacă orele de lucru sunt mai multe de 9 sau „Sezonier” dacă orele de lucru sunt mai puţine de 9;

Se va realiza un filtru care va afişa numele celor care au numǎrul de ore de lucru > 8 şi venitul/orǎ >80000

P14. Să se întocmească următorul tabel în care se vor calcula funcţiile:

Nr Crt Funcţia X Funcţia

1 Sinus 30 2 Cosinus 45 3 Tangentă 60 4 Cotangentă 90 5 Factorial 4

Coloana Nr crt se va completa automat. Se va colora fiecare coloană diferit şi se va realiza graficul Funcţia(x). Se vor afişa într-o altǎ foaie de calcul cu numele “Sin/Cos” printr-un filtru funcţiile trigonometrice sin şi cos existente în tabelul anterior P15. Să se întocmească următorul tabel în Sheet 2 care va fi redenumit în „Foaie de lucru”: Nume & Nota 1 Nota Nota Nota Medie Admis/Respins

Bazele informaticii

Prenume 2 3 4 Radu George 7,43 9,54 9,45 10,00 Avrămescu Geo

3,54 5,22 5,76 3,12

Nemes Dorin 10,00 4,66 5,67 10,00 Vasilescu Nicu 4,72 7,77 3,50 1,23 Oprea Ovidiu 9,12 4,89 7,71 8,80 Turcu Florin 8,80 5,67 7,19 10,00

Sǎ se scrie un formular pentru introducerea datelor. Dacă media notelor unui candidat este mai mare decât 6 atunci candidatul se consideră admis, iar dacă media notelor unui candidat este mai mică decât 6 atunci el va fi considerat respins. Calculul mediei şi afişarea rezultatului la examen se va realiza folosind funcţii proprii mediului Excel.

Aranjaţi datele în ordine alfabetică după câmpul medie şi Nume&Prenume. Se va crea un filtru prin care se vor afişa Numele din înregistrǎrile care au Nota1 şi Nota2 şi Nota3 >=5. Se va realiza graficul Nume funcţie de medie.

Tema 8

Microsoft Access

I. OBIECTIVE Obiectivul acestui capitol este de a familiariza studentul cu mediul software pentru baze de date Access. Obiectivele precise ale capitolului sunt: invăţarea proiectării mediilor de stocare, a tabelelor, învăţarea limbajului SQL, învăţarea lucrului cu formulare şi rapoarte.

II. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT Studentul este capabil sa realizeze aplicatii minimale folosind bazele de date. El poate

crea structuri de memorare a datelor: tabele, interfete grafice pentru o aplicatie: formulare, manipularea datelor: interogari, entitati de afisare a datelor pe ecran sau la imprimanta: rapoarte.

III. CUVINTE CHEIE TABELE, FORM-URI, SQL, QUERY, RELATII, RELATIONSHIP, REPORT

IV. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU 1. Proiectara si folosirea tabelelor; 2. Proiectarea manuala si interactiva a interogarilor folosind utilitarul QBE, folosirea

limbajului SQL; 3. Realizarea interactiva a formularelor folosind utilitarul Wizard; 4. Realizarea interactiva a rapoartelor folosind utilitarul Wizard.

V. REZUMAT La început în acest capitol se prezintă modul în care se crează tabele. Sunt prezentate tipurile de date care pot exista în tabele, restricţiile care se pun asupra câmpurilor în procesul de proiectare a tabelelor. Se arată modul de creare a unui filtru, modul în care se leagă între ele două tabele. Se prezintă apoi noţiunile teoretice ale limbajului SQL, adaptat la mediul Access şi modul în care se pot realiza interogări folosind utilitarul QBE. În partea finală a capitolului se prezintă modul în care sunt realizate formularele şi rapoartele, atât în modul Wizard cât şi în modul de proiectare.

VI. DESCRIEREA TEMEI BAZE DE DATE ÎN MEDIUL ACCESS. TABELE Microsoft Access face parte din pachetul de programe Microsoft Office. Principalele caracteristici ale produsului sunt următoarele:

• Sistemul de gestiune al bazelor de date este relaţional şi lucrează sub sistemul de operare Windows;

• Este compatibil pentru comunicare cu alte sisteme de gestiune al bazelor de date de tipul FoxPro sau Paradox;

• Este compatibil cu tehnologia ActiveX care permite realizarea unor aplicaţii de tip Client/Server;

• Permite comunicarea cu SQL Server, un alt produs al firmei Microsoft;

• Permite realizarea unor aplicaţii complexe prin folosirea limbajului Visual Basic; • Permite accesul la bazele de date din reţeaua Internet, fiind un instrument util pentru

publicarea informaţiilor în paginile de Web; • Este autodocumentat prin help, apelabil contextual sau la cerere; • Conţine instrumente Wizard care permit utilizatorului crearea facilă a unor obiecte; • Permite crearea de grupuri de obiecte definite de utilizator în cadrul bazei de date.

1.1 Concepte ale mediului Access

• Bază de date Ansamblu de obiecte utilizat pentru a gestiona informaţii. O bază de date poate fi folosită ca să ţină evidenţa într-o videotecă, să controleze un inventar, să lucreza cu liste de clienţi ori să alcătuiască o listă a persoanelor cărora să le trimiteţi felicitări de Crăciun. Ea conţine unul sau mai multe tabele, precum şi alte obiecte (de exemplu, rapoarte). O bază de date Acces este stocată sub forma unui fişier unic cu extensia MDB.

• Tabel Obiect într-o bază de date, în care informaţiile sunt stocate şi aranjate pe rânduri şi coloane.

• Câmp Categorie de informaţii dintr-un tabel, de pildă o adresa, titlul unei casete sau actul de identitate al unui client. Câmpurile, reprezintă coloanele tabelului.

• Înregistrare Toate informaţiile legate de un subiect dintr-un tabel. Rândurile reprezintă înregistrările unui tabel.

• Obiect O unitate identificabilă într-o bază de date, de exemplu un tabel, un raport sau un formular.

• Puteţi considera sistemul de gestiune a bazelor de date ca pe un fişet. Fiecare bază de date reprezintă un biblioraft din fişet, iar obiectele (inclusiv tabelele) sunt dosarele din biblioraft.

• Queries (interogările) afişează datele conţinute în cel mult 16 tabele; • Forms (formularele) afişează datele existente în tabele sau interogări şi permit

introducerea altora noi; • Reports (rapoartele) tipăresc datele din tabele şi interogări în aproape orice format; • Macros (macrocomenzile) automatizează diverse operaţii Access. În multe cazuri

macrocomenzile iau locul diverselor instrucţiuni sau coduri de program; • Modules (modulele) conţin codul sau instrucţiunile limbajului.

În afara fişierelor bază de date cu extensia MDB, Access include un fişier bază de date principală, System.mdw(System.mda-access2.0), care mai este denumit şi fişier workgroup. El conţine informaţii despre:

• numele utilizatorilor şi a grupurilor de utilizatori care pot deschide Sistemul Access;

• parolele utilizatorilor şi un cod binar unic, denumit System ID care identifică utilizatorul curent al programului Access;

• preferinţele de lucru; • definirea barelor cu instrumente personalizate, pe care le creează fiecare utilizator.

O altă categorie de fişiere bază de date Access o formează cele denumite add-ins sau libraries. Ele au de obicei extensia MDA şi pot fi activate din opţiunea TOOLS a meniului sistem subopţiunea ADD-INS. Vrăjitorii din Access sunt stocaţi de asemenea în fişiere cu extensia MDA

1.1.1 Operaţii elementare asupra programului Access

Înainte de a porni programul, trebuie să-l aveţi instalat în calculator. După ce l-aţi instalat, trebuie să poată fi lansat din Windows. Nu uitaţi să reporniţi calculatorul, după ce aţi instalat Microsoft Access, folosind butonul existent pe ultimul ecran al instalarii.

În primul rand, înainte de a putea instala Microsoft Access, trebuie să aveţi deja instalat şi lansat Windows 3.11 sau Windows 95 sau Windows 98. Microsoft Access se instalează din interiorul programului Windows. Microsoft Access poate fi pornit în două moduri:

• Executaţi dublu click pe pictograma Microsoft Access. • Selectaţi pictograma utilizând tastele cu săgeţi, apoi apasaţi R, sau click pe mouse. În ambele variante, Microsoft Access porneşte afişând fereastra iniţială. Bara de

meniuri conţine doua opţiuni: File şi Help. Bara cu instrumente de lucru conţine patru pictograme accesibile: New Database, Open Database, Cue Cards şi Help. Din aceasta fereastra iniţială, puteţi deschide o bază de date, ori puteţi executa operaţii de gestionare a bazelor de date (fig 1). Pentru a părăsi programul, utilizaţi una dintre următoarele metode:

• Selectaţi Exit din meniul File. • Apăsaţi A+4. • Executaţi dublu click pe caseta meniului Control.

Fig 1

Microsoft Access utilizează meniuri dinamice, ale căror opţiuni se modifică în funcţie de felul în care folosiţi programul. Atunci când porniţi programul, există doar două meniuri derulante: File şi Help. După ce deschideţi o bază de date, bara de meniuri se va modifica şi în cadrul ei vor aparea mai multe nume de meniuri.

Modul cel mai rapid de operare în Microsoft Access este cu ajutorul unui mouse. Puteţi exersa utilizarea mousului, efectuând următorii paşi:

1. Deplasaţi cursorul mousului pe numele meniului dorit din bara principală de meniuri, apoi apasaţi şi eliberaţi butonul stâng al mousului (ceea ce se numeşte "a executa click". De pildă, executaţi un click pe opţiunea File. Meniul respectiv se deschide.

2. Executaţi click pe opţiunea dorită din meniu; de exemplu, pe Open Database. 3. Atunci când se deschide caseta de dialog (fig. 2), selectaţi opţiunile dorite, ori

introduceţi textul dorit. 4. În mod obişnuit, veţi închide caseta de dialog executand click pe OK şi lansând

astfel acţiunea respectivă. Dacă executaţi click pe Cancel, caseta de dialog se închide fără a iniţia nici o acţiune.

În lucrul cu meniurile, este necesar să cunoaşteţi câteva detalii. • Un element de culoare gri al meniului nu poate fi selectat în momentul respectiv.

• Un triunghi mic afişat în dreapta unei comenzi din meniu arată că, selectarea comenzii respective va deschide alt meniu. De exemplu, dacă aţi deschis o bază de date şi selectaţi meniul File, comanda New din acest meniu apare cu un mic triunghi cu vârful spre dreapta. Selectând New, se va afişa un submeniu, pe care-l puteţi folosi pentru a defini tipul de obiect pe care intenţionaţi să-l creaţi în baza de date.

• Punctele de suspensie (...) ce urmează unei comenzi indică apariţia unei casete de dialog la selectarea comenzii respective.

• Dacă deschideţi un meniu şi apoi hotarâţi să nu-l mai folosiţi, îl puteţi elimina de pe ecran, apăsând Esau executând click oriunde în afara ecranului.

Fig 2

Tastatura se foloseşte pentru a introduce text într-o caseta de dialog ori în tabelul unei baze de date. În unele cazuri, de pildă la un calculator laptop, tastatura poate fi extrem de utilă în activarea comenzilor din meniuri. Iată cum trebuie folosită pentru comenzi:

1. Apăsaţi tasta A apoi introduceţi litera de selectare a meniului dorit. 2. Când este afişat meniul derulant, apăsaţi litera de selectare a opţiunii dorite. Litera

de selectare este litera ce apare subliniata pe ecran şi care, apasata, activează o comandă dintr-un meniu.

0 serie de taste funcţionează drept comenzi rapide în anumite operaţii, astfel încât nu mai e necesar să deschideţi meniul şi să selectaţi comanda. Există astfel comenzi rapide pentru anularea unei operaţiuni, pentru decuparea sau copierea de texte ori pentru închiderea unui program. Tabelul 1 prezintă câteva dintre cele mai utilizate.

Tabelul 1TASTA FUNCŢIA A+4 Părăseşte mediul Access E Anulează un meniu, o comandă sau o casetă de dialog 1 Deschide sistemul Help S+1 Deschide asistenţa soft sensibilă la context C+0 Măreşte fereastra documentului C+X Transferă datele în memoria “Clipboard”, după care le şterge din

fereastra curentă C+C Copiază datele în memoria “Clipboard”, păstrându-le în fereastra

curentă

C+V Transferă datele din memoria “Clipboard” în fereastra curentă D Elimină sau şterge date selectate S+2 Măreşte o selecţie C+6 Trece de la o fereastră deschisă la alta ! Revine la fereastra bazei de date S+@ Salvează un obiect al bazei de date

care pot simplifica operaţiile. Asistenţa soft se obţine în orice moment, apăsând pe tasta 1 Dacă se alege Contents

din meniul Help se va deschide tabla de materii Help din care se poate alege orice subiect dorit. Dacă se tastează S+1 pe o anumită comandă a meniului se pot obţine informaţii despre utilizarea comenzii selectate din meniu. 3.2 Baze de date în mediul Access

Pentru a defini o aplicaţie ca un sistem complet de gestionare al bazelor de date

relaţionale, aceasta trebuie să execute următoarele patru funcţii de bază: • Organizarea datelor include crearea şi manevrarea tabelelor care conţin date în

formatul tabel denumit în Acces: Datasheet View; • Legarea tabelelor şi extragerea datelor. Sistemul Acces foloseşte interogările

pentru legarea tabelelor. Datele rezultate în urma interogării se găsesc memorate într-un obiect denumit Recordset, acesta fiind un obiect virtual datele fiind stocate în memoria calculatorului, nu în fişiere de baze de date;

• Introducerea şi editarea datelor, necesită proiectarea şi implementarea modului de vizualizare al datelor, a formularelor de introducere şi de editare;

• Prezentarea datelor necesită crearea rapoartelor, care pot centraliza informaţiile din obiectele Recordset. Capacitatea de a asigura rapoarte este scopul final al oricărei aplicaţii de gestionare a bazelor de date.

Există patru funcţii suport care se aplică tuturor celor patru funcţii de bază: • Macrocomenzile sunt secvenţe de acţiuni care automatizează operaţiile repetitive

în cadrul bazelor de date; • Modulele sunt funcţii şi proceduri scrise în dialectul pentru Access al limbajului

Visual Basic for Application (VBA). Funcţiile Access se utilizează la efectuarea calculelor mai complicate;

• Securitatea constă în funcţii disponibile numai ca opţiuni ale meniurilor. Într-un mediu multiuser puteţi permite altora să folosească o anumită bază de date;

• Tipărirea permite imprimarea a absolut tot ceea ce se vede în modul de rulare al programului Access.

3.2.1 Folosirea utilitarelor pentru bazele de date Access deţine trei funcţii referitoare la bazele de date accesibile numai atunci când nu este deschisă nici o bază de date. Aceste funcţii sunt:

• convertirea bazei de date; • compactarea bazei de date; • repararea bazei de date.

Convertirea bazei de date transformă bazele de date din versiunile anterioare în formatul Access’95. Procesul invers de convertire nu este permis. Compactarea bazei de date, permite refacerea informaţiei, optimizând atât dimensiunile cât şi organizarea tabelelor. (Echivalent PACK)

Repararea bazelor de date, poate fi acţionată în următoarele cazuri: • probleme hardware la scrierea fişierului; • iniţializarea accidentală a calculatorului, în timp ce o bază de date Access

este deschisă; • o întrerupere a tensiunii de alimentare.

Utilitarul existent poate fi folosit în oricare din aceste cazuri. 3.2.2 Crearea bazei de date proprii utilizatorului Prin acţionarea butonului New Database de pe bara de instrumente sau prin alegerea opţiunii din meniul File se crează un nou fişier cu extensia MDB. Caseta de dialog New, permite alegerea tipului bazei de date:

• General - bază de date goală; • Database - o bază de date corespunzătoare unuia din şabloanele predefinite. Să presupunem că aţi primit drept sarcină alcătuirea unei liste importante pentru

societatea la care lucraţi; să zicem că este o lista a vânzătorilor potenţiali, utilă compartimentului "Desfacere". Primul pas este definirea bazei de date. După aceea, puteţi decide dacă sunt necesare tabele, rapoarte, formulare şi cereri. Lista noastră va reprezentă o bază de date foarte simplă; vor fi suficiente un tabel şi câteva rapoarte. În exemplul de faţa, adresele vânzătorilor potenţiali pot fi introduse într-un tabel. După aceea, tabelul poate fi stocat în acelaşi fişier bază de date cu rapoartele şi formularele.

Formularul este orice obiect pe care-l puteţi utiliza pentru a introduce, edita şi vizualiza sau imprima datele inregistrate. Cererea este un obiect folosit pentru regăsirea de intormaţii specifice dintr-o bază de date, bazate pe o condiţie anume. Raportul este o colecţie de informaţii organizate şi aranjate pentru a corespunde specificaţiilor.

O bază de date poate deveni o structură destul de complexă şi trebuie organizată corespunzator. În crearea unei baze de date, trebuie urmărite aceste reguli generale:

• Examinaţi modul în care sunt gestionate informaţiile; • Definiţi noile obiective şi creaţi baze de date care să le satisfacă; • Evitaţi să introduceţi prea multe informaţii într-un singur tabel; Să încercăm acum să creăm o bază de date. Nu uitaţi că în acelaşi fişier puteţi stoca

tabele, cereri, rapoarte şi formulare asociate bazei de date. Ca să creaţi o nouă bază de date, urmaţi aceşti paşi:

1. Alegeţi New Database din meniul File, sau executaţi click pe butonul New Database din bara cu instrumente de lucru. Este afişată caseta de dialog New Database (fig 3)

2. În caseta de text File Name, introduceţi numele noii baze de date. Dacă nu introduceţi extensia, programul va adăuga în mod automat extensia .mdb. Denumirea prestabilită este DB1.MDB, dar puteţi conferi fişierului un nume propriu. Pentru exemplul nostru, vom introduce VINZARI;

3. Dacă doriţi să salvaţi baza de date în alt catalog, selectaţi catalogul respectiv din caseta lista Directories;

4. Dacă doriţi sa salvaţi baza de date pe altă unitate de disc, alegeţi-o pe aceasta din caseta-listă Drives;

5. După ce aţi terminat, apăsaţi Rsau executaţi click pe OK. Când aţi terminat de creat fişierul bază de date, pe ecran apare o fereastra

Database (fig 5). O puteţi folosi pentru a adăuga tabele, rapoarte şi alte obiecte în baza de date, sau ca să folosiţi orice obiecte pe care le-aţi creat deja. Caseta-lista este goală, pentru că deocamdată nu aţi creat nimic. Observaţi că pe bara de meniuri aveţi mai multe opţiuni, iar pe bara cu instrumente de lucru mai multe butoane accesibile.

Dacă închideţi baza de date, toate obiectele sunt stocate corespunzator şi se revine la

fereastra

Fig 5

iniţială. Ca să inchideţi baza de date, alegeţi Close Database din meniul File. Reapare fereastra de pornire; dacă doriţi, puteţi deschide alte baze de date, sau crea una nouă. Salvând baza de date înainte s-o închideţi, vă asiguraţi că totul este stocat în mod corespunzător pe disc. Este obligatoriu să închideţi o bază de date înainte de a deschide alta, fiindcă în program nu se pot deschide simultan două baze de date.

3.3 Tabele în mediul Access

Mai întâi, trebuie să stabiliţi ce informaţii doriţi să puneţi în tabel. Să privim de pildă

baza de date pentru vânzătorii potenţiali. Iniţial, conţinea un singur tabel cu adresele acestora. Acum este necesar să stocam numele, adresa, telefonul, judeţul, oraşul şi totalul vânzărilor din ultimele şase luni. Când concepeţi tabelul, identificaţi un anume element al său care să fie diferit şi unic pentru fiecare înregistrare; de pildă, numărul şi seria actului de identitate, numărul legitimaţiei de serviciu, sau seria model a inventarului. Acest element unic va ocupa primul câmp al înregistrării; ulterior el va fi utilizat drept cheie primară. Access foloseşte câmpul cheii primare la indexarea bazei de date. În exemplul nostru, vom utiliza primul câmp ca sa atribuim fiecarei persoane un număr de identificare. Primul câmp va fi campul cheii primare. De ce nu numele? Este preferabil sa nu folosiţi numele unei persoane drept cheie primară. În baza de date pot aparea două persoane cu acelaşi nume. Access nu va permite ca două inregistrări sa conţină aceeaşi informaţie în câmpul cheii primare. Proprietăţile în ansamblu ale tabelelor se introduc în fereastra “Table Proprieties” care apare prin acţionarea butonului Proprieties din fereastra Table Design View. Aceste sunt:

1. Description (descriere) prezintă explicaţii privind o anumită tabelă. Util la dicţionare de date;

2. Validation Rule (regula de validare) sunt diverse reguli sau constrângeri care pot fi introduse cu ajutorul expresiilor şi care se referă în ansamblu la o tabelă.

3. Valdation Text (text de validare) reprezintă textul care apare într-o casetă de dialog în cazul în care sunt încălcate regulile de validare stabilite. Aceste reguli se stabilesc ulterior pentru fiecare câmp în parte;

4. Filter, este un filtru care se aplică tabelei ori de câte ori aceasta este deschisă; 5. Order By (ordonează după) reprezintă o modalitate de ordonare care se aplică

tabelei ori de câte ori aceasta este deschisă. În continuare se stabilesc câmpurile tabelei: denumire câmp, tipul de dată şi comentariul aferent(opţional). Butoanele barei de stare din modul Design Table apar în figura 6.

1. Activare modul DataSheet; 2. Salvare date; 3. Cut; 4. Copy; 5. Paste; 6. Cheie primară; 7. Index; 8. Inserare linie; 9. Ştergere linie; 10. Proprietăţi; 11. Constuctor de câmp; 12. Afişare fereastră; 13. Obiect nou; 14. Help. Din fereastra care apare prin activarea modului Table Design se defineşte denumirea

câmpului tipul datei, comentariu şi se alege cheia primară acţionând butonul corespunzător. Cheia primară este formată dintr-un câmp sau mai multe câmpuri din tabelă. În cazul că există

mai multe câmpuri se selectează aceste câmpuri (tasta C apăsată şi click pe câmpul dorit) după care se acţionează butonul Primary key. Proprietăţile câmpului se definesc în fereastra Table Design, panoul Field Proprieties conţine următoarele opţiuni:

• Field Size, opţiunea în care se introduce dimensiunea câmpului, funcţie de un anumit tip de dată. Este folosită pentru câmpurile de tip text şi câmpurile de tip numeric;

• Format oferă posibilitatea alegerii dintr-o listă derulantă a unui format prestabilit, funcţie de tipul de date ales. Nu se aplică câmpurilor de tip OLE Object;

• Decimal Places afectează afişarea câmpurilor, nu şi valorile datelor din câmp, ea aplicându-se doar câmpurilor de tip numeric (Number şi Currency). Se poate alege setarea implicită “Auto” sau un număr cuprins între 0 şi 15 ea definind numărul de zecimale ale câmpului;

• Input Mask (mască de intrare), sunt şiruri de caractere similare celor folosite de proprietatea Format, care determină modul de afişare al datelor. Se poate declanşa un wizard pentru alegerea tipului de mască dorit;

• Caption (titlu) Schimbă opţional numele câmpului în modul de afişare al tabelului Datasheet View;

• Default value (valoarea iniţială), reprezintă valoarea iniţială a unui câmp funcţie de tipul său;

• Validation Rule (regula de validare) reprezintă constrângerile care se aplică pe anumite câmpuri. Ea nu este disponibilă pentru tipurile de date Auto Number, Memo, Ole Object;

• Validation Text reprezintă textul care apare în cazul în care regula de validare este încălcată la introducerea datelor în tabelă;

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Fig. 6

• Required (cerinţă), aceasta înseamnă că în respectivul câmp trebuie introdusă o valoare. Deci este practic identică cu clauza IS NOT NULL dacă se introduce valoarea Yes;

• Indexed (indexat) permite alegerea dintre un index care permite valori duplicat şi un index care nu permite valori duplicat. Se poate elimina un index existent (exceptând un câmp cheie principală unic) alegând opţiunea No;

• Allow Zero Length (permite lungime zero) specific Access 2003 şi se aplică doar câmpurilor de tip Text şî Memo. Şirul de caractere de lungime zero “” nu este acelaşi lucru cu valoarea Null.

• New Value (valori noi) specific pentru Access 2003 şi se foloseşte doar pentru câmpuri de tip Auto Number şi poate lua valorile:

• Increment valoarea cea mai mare a câmpului creşte cu 1; • Random valoarea câmpului se modifică cu o valoare aleatoare; • No nici unul din cazurile prezentate nu este valabil.

Formate standard ale tipurilor de date Number Date/Time şi Yes/No sunt prezentate în tabelul 2

Tabelul 2 Tipul datelor Format Aspect Number General Number 1234.5 Number Currency $1,234.50 Number Fixed 12345 Number Standard 1,234.50 Number Percent 0.1234=12.34% Number Scientific 1.23E+03 Date/Time General Date 10/1/98 4:00:00 PM Date/Time Long Date Thursday, October 1, 1998 Date/Time Medium Date 1-oct-98 Date/Time Short Date 10/1/98 Date/Time Long Time 4:00:00 PM Date/Time Medium Time 04:00 PM Date/Time Short Time 16:00 Yes/No Yes/No Yes sau No Yes/No True/False True sau False Yes/No On/Off On sau Off Yes/No fără -1 sau 0

Valoarea Null în tabelele Access arată că acel câmp nu conţine date.

Această valoare nu este identică cu valoarea 0 sau cu un câmp text fără nici un caracter. Valoarea Null este utilă pentru a determina dacă într-un câmp a fost introdusă o valoare. Formatele personalizate se realizează cu ajutorul unor caractere speciale numite placeholder. Câteva dintre aceste caractere sunt sunt prezentate în tabelul 3

Tabelul 3Caractere

placeholder Funcţie

şir gol Afişază numărul fără nici o aranjare 0 Afişază un digit sau zero. Poate fi folosit la fişarea cifrei 0 cu care încep

numerele întregi şi a celor care încheie fracţiile zecimale. 00000.000 – 01234.500

# Asemănător cu 0 doar că nu afişază zerourile de la început sau sfârşit #####.### -- 1234.5

$ Afişază semnul dolar în poziţia dorită. $###.###.00 --$1,234.50 % Multiplică valoarea cu 100 şî adaugă semnul procent în poziţia indicată

cu caractere 0 şi #. #.#0.00% afisează valoarea 0.12345 ca 12.35% (12.345 rotunjit la 12.35)

,(virgula) Adaugă în şiruri 0 sau # virgule pentru separarea miilor. ###,###.00 – 1,234.50

.(punctul zecimal)

Afişază punctu zecimal în poziţia indicată într-un şir placeholder de 0 sau #. ##.## -- 1234.5

E-e- Afişază numerele în formatul ştiinţific cu semn numai pentru exponentul negativ

E+e+ Afişază numerele în formatul ştiinţific cu semn numai pentru exponentul pozitiv

/ Separă luna ziua anul m Indică modul de afişare al lunii din data calendaristică:

• m afişează 1 • mm afişează 01 • mmm afişează Jan • mmmm afişează January

d Indică modul de afişare al zilei din data calendaristică: • d afşează 1 • dd afişează 01 • ddd afişează Mon • dddd afişează Monday

y Indică modul de afişare al anului din datele calendaristice: • yy afişează 98 • yyyy afişează 1998

h,n,s asemănător cu m,d,y pentru ora : separă orele minutele şi secundele în formatul oră

AM/PM Afişează ora în formatul de 12 ore @ Indică necesitatea unui caracter în acea poziţie dintr-un câmp text sau

memo. De exemplu un număr de telefon:@@@-@@@@@@ & Arată că un caracter dint-u câmp text sau memo este opţional > Transformă în majuscule toate caracterele textului din câmp < Transformă în litere mici toate caracterele textului * Afişează caracterul care urmează asteriscului ca un caracter de

completare a spaţiilor libere dintr-un câmp “ABCD”*x apare într-un câmp de 8 caractere ca ABCDxxxx.

• mmmm dd”,”yyyy - hh:nn pentru schimbarea modului de afişare al datei: December 08,1948 - 00:00

• $###,###,##0.00 - 1234567.89$ se transformă în $1,234,567.89; • (###,###,##0.00) -1234567.89 se transformă în $(1,234,567.89);

Exemple

• semnul > transformă caracterele mici în caractere mari pentru formatul de afişare abc = ABC;

• semnul < transformă caracterele mari în caractere mici ABC = abc; • @@@@-@@@@@@ transformă în afişare 12345678910 = 1234-5678910; • #.##”Lei” transformă în afişare 1234 = 1.23Lei; • ###E+ afişează mantisa pe trei caractere 0.29 = 290E –3; • d-m-yy afişează data calendaristică în formatul z-l-aa 07/03/99 = 3-7-99

Utilizarea măştilor de intrare la introducerea datelor este folosită de Access pentru a permite limitarea la numere datele introduse în câmpurile de tip Text sau să controlaţi în alt fel aranjarea lor. Spre deosebire de Format, Input Mask nu permite tastarea în interiorul câmpurilor a caracterelor care contravin cu masca de intrare stabilită. În tabelul următor sunt prezentate caracterele placeholder care se folosesc pentru a aranja câmpurile ce conţin şiruri de caractere, într-o prezentare dorită. Aceste caractere sunt prezentate în tabelul 4.

Tabelul 4Caractere

placeholder Funcţie

Empty String Nici o mască de intrare 0 Necesită introducerea unui număr 0-9 sau a unui semn (+/-) 9 Introducerea opţională a unui număr # Introducerea opţională a unui număr sau a unui spaţiu L Este necesară introducerea unei litere ? Litera (A-z) nu este necesară A Necesită introducerea unei litere sau a unui număr a Introducerea opţională a unei litere (A-z) sau a unui număr (0-9) & Necesită inroducerea oricărui caracter sau a unui spaţiu C Introducerea oţională a oricărui caracter sau a unui spaţiu

.,:;/() Separatori speciali, caractere literale pentru zecimale , mii, dată oră > Toate caracterele spre dreapta sunt transformate în majuscule < Toate caracterele spre dreapta sunt transformate în liter mici ! Complectează masca de la dreapta la stânga \ Precede celelalte caractere placeholder pentru a introduce caractere

literale în formatul şir • 000000 – număr format din 6 cifre; • 999999 – asemănător dar permite ca numărul cifrelor din mască să fie mai mic; • ####### - şapte cifre dar permite şi folosirea caracterelor spaţiu sau operatorii ‘+’

şi ‘-‘ • LLLLL – permite introducerea a cinci litere; • ?????? – permite introducerea a şase litere sau a caracterului spaţiu; • AAAAAA –permite introducerea a şase litere sau a cifrelor.

Dacă aţi realizat deja o bază de date utilizând paşii arătaţi anterioar, deschideţi-o după cum urmează:

1. Alegeţi Open Database din meniul File, sau executaţi click pe butonul Open Database din bara cu instrumente de lucru.

Exemple

2. Alegeţi unitatea de disc şi catalogul, dacă este necesar, apoi alegeţi baza de date din lista File Name.

3. Executaţi click pe OK, sau apasaţi Enter. Apare fereastra bazei de date (fig. 5). Dacă n-aţi creat încă o bază de date, o puteţi face alegand New Database din meniul File.

Pentru a continua exemplul propus, introduceţi Desfacere în caseta de text File Name, apoi alegeţi OK.

Fig. 7

Asiguraţi-vă că lista afişată în caseta de dialog poarta titlul Tables. Dacă acesta nu apare, executaţi click pe butonul Table din partea stângă a casetei de dialog (fig. 5). Pentru a crea un tabel nou, alegeţi butonul New. Va apărea caseta de dialog New Table. Alegeţi butonul New Table ca să creaţi un tabel simplu. Microsoft Access deschide o nouă fereastra Table în modul Design (fig. 7). Puteţi folosi aceasta fereastra pentru a crea structura tabelului dorit. Modul Design constituie o afişare a unui tabel, formular, cerere sau raport, care va permite să-i modificaţi structura de baza. Modul Foaie de Date sau Datasheet asigură afişarea datelor dintr-un tabel, cerere sau formular, însă nu vă permite modificarea structurii. Definiţi un tabel, comunicând programului Access care va fi structura acestuia. Structura este alcatuită din câmpuri; pentru fiecare din ele trebuie să specificaţi o denumire (de exemplu TELEFON sau NUME) şi un tip de date (de pilda, Text sau Number). De asemenea, dacă doriţi, puteţi introduce o descriere simplă. Access foloseşte opt tipuri de date:

• Text indică text şi numere care nu sunt folosite în calcule; • Memo indică texte lungi (fraze); • Date/Time este folosit pentru date calendaristice; • Number indică numere folosite în calcule; • Currency este folosit pentru valori băneşti; • Counter este folosit pentru un număr întreg mărit în mod automat; • Yes/no indică valori logice care pot fi adevarate sau false; • OLE Object este utilizat pentru un obiect inserat; Pentru lista noastră, vom folosi următoarele câmpuri:

Numele cămpului Tip Descriere

Marca Number Marca de identificare

Nume Text Numele vânzătorului Prenume Text Prenumele vânzătorului Adresa Text Adresa vânzătorului Oras Text Oraşul vânzătorului Judet Text Judeţul vânzătorului

Cod_Postal Number Codul poştal Telefon Text Numărul de telefon Vanzari Currency Vânzările în ultimele şase luni

Pentru a crea structura bazei de date, urmaţi aceste instrucţiuni: 1. Deplasaţi cursorul în caseta de text a primului camp şi introduceţi denumirea. (De

exemplu, introduceţi marca.) 2. Apăsaţi jsauT, ca să vă deplasaţi pe coloana Data Type (tipul de date). 3. Se va afişa valoarea prestabilită Text. Daca doriţi să folosiţi tipul de date Text, apasaţi

jsauT şi treceţi la următoarea coloană. Dacă doriţi alt tip de date, executaţi click pe săgeata descendentă din coloana Data Type, sau apasaţi A+b, ca sa deschideţi caseta lista Data Type. Pentru acest exemplu, alegeţi Number din caseta lista.

4. Dacă este necesar, deplasaţi-vă pe ultima coloană şi introduceţi o descriere a acestui câmp. Pentru exemplul nostru, introduceţi Marca de identificare.

5. Treceţi la rândul următor şi introduceţi informaţiile pentru al doilea câmp. Continuaţi până ce aţi definit toate câmpurile (fig. 8).

Fig 8 1.3.1 Stabilirea proprietăţilor de câmp

Pentru fiecare câmp dintr-un tabel, trebuie să prevedeţi anumite proprietăţi. Aţi

denumit deja câmpurile; de acum, singurele pentru care trebuie să stabiliţi proprietaţi sunt: Marca, Cod_Postal, Judet şi Vanzari. Câmpurile text nu trebuie caracterizate în acest exemplu. Proprietatea este caracteristica unui obiect: de pildă, mărimea, culoarea sau numele. Pentru a stabili proprietaţile, procedaţi astfel:

1. Ca să stabiliţi formatul câmpului Marca, executaţi click pe orice celulă de pe rândul câmpului respectiv. Caseta Field Properties din josul ecranului va afişa proprietaţile actuale ale câmpului.

2. Executaţi click pe caseta F'ield Size şi va aparea o săgeată. Executaţi click pe ea (sau apasaţi A+b) pentru a afişa opţiunile.

3. Alegeţi Long Integer, pentru a anunţa programul că veţi utiliza doar numere intregi. 4. Executaţi click pe orice celula din câmpul Cod_Postal şi modificaţi mărimea

câmpului în Long Integer, repetând paşii 2 şi 3. 5. Executaţi click pe orice celulă din câmpul Judeţ şi modificaţi mărimea cămpului în

Integer. 6. Pentru a stabili formatul pentru Vanzari, executaţi click pe oricare celula din randul

Vanzari, apoi pe caseta de proprietaţi Format. 7. Dacă formatul curent nu este Currency, selectaţi-l din caseta-listă.

1.3.2 Stabilirea cheii primare Pentru etapa următoare, este necesar să stabiliţi cheia primară. Valoarea din acest câmp va fi unică pentru fiecare înregistrare în parte, ceea ce permite un acces mai rapid la înregistrări. Microsoft Access realizează acest lucru creând un index pe câmpul cheii primare. Ca sa stabiliţi cheia primară, procedaţi astfel:

1. Asiguraţi-vă că tabelul se află în modul Design. În caz contrar, executaţi click pe butonul Design View din bara cu instrumente de lucru;

2. Executaţi click oriunde în randul câmpului pe care doriţi să-l folosiţi drept index. În exemplul de faţa, executaţi click oriunde în rândul Marca;

3. Executaţi click pe butonul Primary Key din bara cu instrumente de lucru. În zona selectorului de rănd, va apărea o pictograma "cheie" în dreptul primului câmp

Dacă doriţi să salvaţi tabelul fără o cheie primară Access vă va întreba dacă doriţî să creaţi una înainte de salvare. Dacă se răspunde cu Yes se va crea un nou câmp de tip Counter care va prelua rolul de cheie primară. După terminarea lucrului cu un tabel acesta poate fi salvat astfel:

1. Din meniul File se alege opţiunea Save AS sau se execută click pe butonul Save de pe bara cu instrumente;

2. Introduceţi numele tabelului; 3. Alegeţi OK sau apăsaţi j.

1.3.3 Prelucrarea datelor într-un tabel

În continuare veţi afla cum se introduc înregistrarile într-un tabel şi cum se tiparesc. Înainte de a putea adăuga înregistrări unui tabel, trebuie să deschideţi baza de date (daca n-aţi facut-o deja) şi tabelul. Pentru a deschide o bază de date, alegeţi Open Database din meniul File, sau executaţi click pe butonul Open Database. Selectaţi baza de date dorită şi alegeţi OK. Puteţi folosi tasta ! ca sa reveniţi rapid la orice fereastra Database deschisă. După ce aţi deschis o bază de date, examinaţi fereastra Database. Asiguraţi-vă că deasupra casetei-lista apare cuvântul Tables. Dacă aceasta nu există, executaţi click pe butonul Tables din stânga casetei-lista. Acum, lista afişează obiectele tabelului curent din baza de date. Executaţi click dublu pe numele tabelului dorit, sau selectaţi tabelul dorit (de exemplu Vanzari), apoi selectaţi Open. Tabelul se deschide, afişând rânduri şi coloane goale, similar unei foi de calcul. Acesta este modul Foaie de date (Datasheet View).

Modul Datasheet Tabel ce afişează datele în coloane şi rânduri, cu răndurile drept înregistrări, iar coloanele drept câmpuri (fig. 9). Pentru a trece modul Design în Foaie de date (Datasheet), executaţi un click pe butonul Datasheet din bara de instrumente de lucru.

Fig 9 Dacă aţi creat un tabel nou, el nu va conţine nici o înregistrare. Pentru a introduce o

înregistrare, completaţi celulele din primul rând. Folosiţi j şi f, sau tastele cu săgeţi pentru a deplasa cursorul de la o coloană la alta pe masură ce introduceţi datele. Apasând S+f, vă deplasaţi înapoi pe coloane. După ce aţi completat introducerea unei înregistrări, puteţi apăsa tasta Tab, ca să vă mutaţi pe primul câmp al următoarei înregistrări şi s-o introduceţi pe aceasta. Continuaţi până ce aţi introdus toate înregistrările dorite.

Dacă un tabel conţine deja înregistrări, orice alte înregistrări pe care le veţi adăuga vor fi plasate la sfârşitul tabelului. De exemplu, la sfârşitul tabelului Vinzari, pe care l-aţi creat, veţi vedea un asterisc ce marcheaza o înregistrare goală. Pentru a adăuga o înregistrare, completaţi acest rând, care după aceea va deschide o nouă înregistrare goală. În zona de selectare a înregistrărilor din stânga primului câmp, un triunghi mic marchează înregistrarea curentă. Dacă începeţi să introduceţi o nouă înregistrare fără să fi trecut pe rândul gol, veţi scrie peste datele din inregistrarea curentă. Într-un asemenea caz, puteţi şterge datele noi, selectându-le şi alegând Undo Saved Records din meniul Edit. Datele noi sunt şterse, fiind readuse cele vechi. Când terminaţi de adăugat înregistrări, închideţi tabelul şi baza de date.

Microsoft Access vă salvează înregistrările pe disc, pe măsură ce le introduceţi. De fiecare dată când deplasaţi cursorul pe următoarea înregistrare, programul salvează în mod automat înregistrarea introdusă (ori modificată).

După ce aţi terminat de introdus date, trebuie să închideţi tabelul şi baza de date. În acest fel va asiguraţi că totul este salvat în mod corespunzator pe disc şi nu s-au pierdut date. Pentru a închide tabelul, procedaţi astfel:

1. Alegeţi Close din meniul File. Tabelul e salvat pe disc şi nu mai apare afişat. 2. Dupa ce aţi terminat şi cu baza de date, închideţi-o, alegând Close Database din meniul File. După ce aţi introdus înregistrări, s-ar putea să descoperiţi unele erori ce

trebuie corectate. Din fericire, deplasarea in interiorul unei foi de date este simplă. Ca să mutaţi cursorul, puteţi utiliza tastele de comenzi rapide.

Apăsaţi Pentru ca Tab f Să deplasaţi cursorul de la stânga la dreapta între

câmpurile unei înregistrări Shift+Tab S+f Să deplasaţi cursorul de la dreapta la stânga între

câmpurile unei înregistrări Tastele cu săgeţi Să vă deplasaţi în sus, în jos, la dreapta ori la stânga Page Up u Să derulaţi o foaie de date în sus ecran cu ecran Page Down d Să derulaţi o foaie de date în jos ecran cu ecran Home h Să deplasaţi cursorul la începutul înregistrării curente End e Să deplasaţi cursorul la sfârşitul înregistrării curente Ctrl+Home C+h Să deplasaţi cursorul la primul câmp al primei înregistrări Ctrl+End C+e Să deplasaţi cursorul la ultimul câmp al ultimei înregistrări

Ctrl+PageUp C+u Să vă deplasaţi cu un ecran la stânga Ctrl+Page Down C+d Să vă deplasaţi cu un ecran la dreapta

De asemenea, puteţi folosi mouse-ul ca să selectaţi orice câmp al unei înregistrări pe care doriţi s-o editaţi; pur şi simplu, executaţi click pe câmpul dorit. Puteţi executa click pe săgeţile din barele de derulare, ca să derulaţi în sus, în jos, la stânga sau la dreapta cu câte un rând sau o coloană. Similar, executand click în interiorul barei, puteţi deplasa un întreg ecran, sau deplasa casetele de derulare pe o alta poziţie. Atunci când mutaţi caseta de derulare, ecranul se deplasează corespunzator.

Pentru a edita o înregistrare dintr-o foaie de date, mai întâi selectaţi câmpul pe care doriţi să-l editaţi. Utilizând mouseul, puteţi poziţiona cursorul oriunde în câmp. Pentru a vă deplasa la un câmp, puteţi folosi tastatura, făcând unul din următoarele lucruri:

• Să înlocuiţi datele existente. Daca datele din câmp sunt selectate, puteţi începe introducerea altor date. Zona selectată este ştearsa şi apar noile date.

• Să păstraţi datele existente Dacă datele din câmp sunt selectate, însă nu doriţi să ştergeţi totul, apăsaţi 2 aceasta va permite să vă deplasaţi prin câmp cu ajutorul tastelor cu săgeţi. După ce terminaţi, apăsaţi iaraşi 2. Dacă doriţi să ştergeţi complet o înregistrare, executaţi click pe caseta selectorului de

rând din stânga înregistrării. În casetă va apărea o săgeată şi întreaga înregistrare se selectează. Din meniul Edit, alegeţi Delete, sau apăsaţi tasta D. Apare o casetă de dialog care va cere să confirmaţi acţiunea. Selectaţi OK.

Întrucât Access sortează baza de date după câmpul cheii primare, noile înregistrări sunt inserate în mod automat la locul cuvenit. Dacă folosiţi numere consecutive drept valori ale cheii primare, va trebui să renumerotaţi înregistrările, pentru a o cuprinde şi pe cea nouă (dacă nu este ultima). De exemplu, să presupunem ca aveţi zece înregistrari şi trebuie să inseraţi o altă înregistrare la numarul opt. Atunci, schimbaţi valorile cheii primare din înregistrarile opt, nouă şi zece. După aceea, introduceţi noua înregistrare în ultimul rând al tabelului, folosind o valoare diferită în câmpul cheii primare. Când Access salveaza tabelul, el va aranja înregistrările în ordine secvenţială.

Pentru a simplifica editarea, puteţi utiliza meniul Edit, ca să "decupaţi" (să ştergeţi) sau să copiaţi un material selectat, pe care după aceea îl "lipiţi" (îl inseraţi). Decuparea unei selecţii va muta datele din foaia de date în memoria-tampon "Clipboard". Copierea unei selecţii păstreaza datele în poziţia iniţială şi, simultan, transferă o copie a lor în Clipboard. Copierea datelor din Clipboard se face prin "lipirea" lor în foaia de date. Clipboard este o zonă în care datele pe care le decupaţi sau copiaţi sunt stocate temporar. Atunci când inseraţi datele în alt loc, ele rămân disponibile în Clipboard, pentru alte lipiri, până ce decupaţi sau copiaţi altceva. În felul acesta, puteţi utiliza comanda Paste în mod repetat, fără a fi nevoiţi să decupaţi, să lipiţi mereu aceleaşi date. Când părăsiţi Windows, conţinutul memoriei Clipboard dispare.

De exemplu, considerăm baza de date prezentată anterior. După ce aţi introdus înregistrările, vă daţi seama ca numărul Marca al lui Oaida Valentin este de fapt 100, iar cel al lui Ionescu Nicolae este 100. Puteţi muta înregistrarea lui Oaidă Valentin, folosind comanda Cut. Procedaţi astfel:

1. Selectaţi datele care trebuie mutate. În cazul de faţă, executaţi click pe caseta selectoare de rând din stânga rândului pentru a selecta întreaga înregistrare a lui Ionescu Nicolae.

2. Deschideţi meniul Edit şi alegeţi Cut. 3. Apare o caseta de dialog, care va cere confirmarea modificărilor. Selectati OK. 4. Ca să inseraţi selecţia în alt loc, mai întâi poziţionaţi cursorul în rândul respectiv. În

acest exemplu, deplasaţi cursorul pe rândul de sub înregistrarea lui Oaidă Valentin.

5. Selectaţi o zonă care are exact aceeaşi mărime cu zona decupată În exemplul de faţă, executând click pe caseta de selectare a rândurilor, selectaţi întregul rând.

6. Alegeţi Paste din meniul Edit. Acum, pentru ca baza de date să fie corectă, mai trebuie doar să schimbaţi numerele din câmpul Marca pentru Ionescu Nicolae şi Oaidă Valentin.

Copierea unor date selectate este similară cu decuparea lor. Singura diferenţa este faptul ca datele nu sunt şterse din pozitia iniţială. Pentru a copia date, procedaţi astfel:

1. Selectaţi datele pe care intenţionaţi să le copiaţi. 2. Din meniul Edit, alegeţi Copy. Asiguraţi-vă că zona selectată în care veţi lipi datele

are aceeaşi mărime cu zona datelor pe care le-aţi copiat în Clipboard. 3. Alegeţi Paste din meniul Edit. Dacă intenţionaţi să copiaţi o întreagă înregistrare în altă locaţie, asiguraţi-vă că aţi

modificat datele din câmpul cheii primare. Trebuie să aveţi informaţii diferite măcar în acest câmp, astfel încât Access să poată diferenţia înregistrările.

Dacă doriţi să lipiţi datele copiate sau decupate la sfârşitul foii de date, alegeţi Paste Append din meniul Edit. Automat, datele sunt lipite în ultima înregistrare a foii de date.

1.3.4 Modificarea structurii şi prezentării unui tabel

Modificarea structurii tabelelor nu duce la pierderea datelor, decât dacă ştergeţi un

câmp sau îi modificaţi proprietăţile, în aşa fel încât, noul format să nu accepte datele existente. Ca măsură de siguranţa, salvaţi întotdeauna o bază de date înainte să modificaţi structura unui tabel din ea. Lucrul acesta se face copiind baza de date pe o discheta de rezervă. Dacă doriţi să modificaţi structura unui tabel, executaţi click pe Design View (modul Structura), butonul din bara cu instrumente de lucru, ca să treceţi tabelul în modul Design. Câmpurile reprezintă într-un tabel coloanele şi conţîn informaţii despre toate elementele tabloului. Înregistrările sunt stocate sub formă de rânduri şi conţin informaţii legate de un anumit element. Pentru a şterge un câmp trebuie procedat astfel:

1. Deschideţi baza de date; 2. Executaţi click pe numele tabelului dorit şi pe Design; 3. Executaţi click pe selectorul de rând, pentru rândul câmpului ce trebuie şters sau

folosiţi tastele cu săgeţi şi apăsaţi M+s pentru a activa selectorul de rând; 4. Alegeţi Delete Row din meniul Edit sau apăsaţi tasta Del; 5. Alegeţi OK, atunci când se afişează cererea de confirmare; Câmpul şi toate datele din el sunt şterse. Selectorul de rând este indicatorul triunghiular

din stânga primei coloane a tabelului. După ce ştergeţi un camp, toate datele din el sunt pierdute. Datele din alte campuri nu vor fi afectate. Daca aveţi nevoie să recuperaţi un câmp şters, trebuie să cereţi imediat Undo delete din meniul Edit.

După ce aţi conceput un tabel, puteţi dori să adăugaţi un câmp nou. De pildă, să presupunem că aţi creat o bază de date pentru membrii unui club şi, ulterior, intenţionaţi să introduceţi încă un câmp pentru data intrării în club. Microsoft Access va permite să adăugaţi oricând câmpuri noi, fară să pierdeţi datele din câmpurile existente. Pentru a adăuga un câmp:

1. Dacă e necesar, treceţi în modul Design. Pentru aceasta, executaţi click pe butonul Design View din bara cu instrumente de lucru, sau alegeţi Table Design din meniul View.

2. Executaţi click pe selectorul de rând pentru rândul aflat sub locul unde doriţi să

adăugaţi noul câmp (ori folosiţi tastele cu săgeţi ca să vă deplasaţi până la rândul respectiv, apoi apăsaţi S+s);

3. Alegeţi Insert Row din meniul Edit, sau apăsaţi tasta I 4. Definiţi noul câmp, introducându-i denumirea, tipul de date şi descrierea. Uneori puteţi dori să rearanjaţi câmpurile unui tabel. De pildă, să mutaţi un câmp primar

(folosit pentru index), aşa încât să-l puteţi utiliza ca prim câmp, sau (în exemplul bazei noastre de date) să mutaţi câmpul numerelor de telefon înaintea câmpului cu adresa.

1. Dacă este necesar, treceţi în modul Design. Pentru aceasta, executaţi click pe butonul Design View din bara cu instrumente de lucru, sau alegeţi Table Design din meniul View.

2. Selectaţi întregul rând al câmpului pe care doriţi să-l deplasaţi. 3. Executaţi click pe selectorul de rând şi ţineţi apăsat butonul stang al mousului. Apoi

deplasaţi rândul. Când acesta ajunge în locul dorit, eliberaţi butonul mousului.

Dacă apreciaţi că mutarea nu s-a facut acolo unde doreaţi, o puteţi anula, alegând imediat (Undo Move din meniul Edit).

Modificarea reprezentării tabelului afectează ceea ce vedeţi în modul Foaie de date, dar nu-i schimbă structura fundamentală. De exemplu, puteţi micşora o coloana, însă structura nu se modifică, iar datele din coloana micşorată nu sunt trunchiate.

Uneori puteţi dori să schimbaţi locul unde apare un câmp într-o foaie de date, fără a schimba ordinea structurii. De pildă, să păstraţi o cheie primară drept prim câmp al structurii, dar să-i conferiţi o poziţie mai convenabilă pe foaia de date. Ca sa modificaţi poziţia unui câmp pe foaia de date, procedaţi astfel:

1. Cu tabelul in modul Foaie de date, poziţionaţi cursorul pe selectorul de câmp (zona cu numele câmpului de deasupra rândului). Cursorul devine o săgeata descendentă;

2. Executaţi click pe selectorul de câmp, pentru a selecţiona intregul câmp; 3. Executaţi click pe selectorul de camp, ţineţi apăsat butonul stang al mousului şi

deplasaţi coloana în noua poziţie; 4. Ca să deselectaţi câmpul, executaţi click oriunde în altă parte pe foaia de date. Unui câmp reordonat nu i se poate aplica Undo, totuşi reordonarea nu distruge datele.

Dacă faceţi vreo greşeala, reordonaţi câmpurile, ca să le readuceţi la situaţia iniţială. Modificarea lăţimii coloanelor câmpurilor oferă posibilitatea de afişare simultană a mai

multor date în fereastra. Ca să redimensionaţi laţimea coloanei unui câmp, procedaţi după cum urmează:

1. Poziţionaţi cursorul în dreapta coloanei pe care doriţi s-o redimensionaţi, pe linia dintre numele câmpurilor. Cursorul se modifică, indicând că latura poate fi mutată;

2. Deplasaţi linia până ce coloana capătă dimensiunile dorite. Puteţi redimensiona un rând în acelaşi fel, deplasând linia ce separă rândurile. Atenţie însă: redimensionarea unui rând afectează toate rândurile, care se redimensionează simultan.

Puteţi folosi comanda Save Table din meniul File, pentru a salva noua aşezare în pagină. După ce aţi modificat structura bazei de date, alegeţi Close Database din meniul File, ca să salvaţi modificările. 1.3.5 Proprietăţi de ansamblu ale tabelelor

Proprietăţile în ansamblu ale tabelelor se introduc în fereastra Table Proprieties care apare prin acţionarea butonului Proprieties din fereastra Table Design View. Aceste sunt:

1. Description (descriere) prezintă explicaţii privind o anumită tabelă. Util la dicţionare de date;

2. Validation Rule (regula de validare) sunt diverse reguli sau constrângeri care pot fi introduse cu ajutorul expresiilor şi care se referă în ansamblu la o tabelă;

3. Valdation Text (text de validare) reprezintă textul care apare într-o casetă de dialog în cazul în care sunt încălcate regulile de validare stabilite. Aceste reguli se stabilesc ulterior pentru fiecare câmp în parte;

4. Filter, este un filtru care se aplică tabelei ori de câte ori aceasta este deschisă; 1.4 Relaţiile între tabele

Relaţiile dintre tabelele existente într-o bază de date ACCESS pot fi de mai multe feluri:

• one to one; • one to many; • many to one; • many to many.

Două câmpuri care participă la o relaţie trebuie să aibă acelaşi tip de dată, sau cu alte cuvinte atributele trebuie să aibă acelaşi domeniu. În cazul câmpului de tip Number, lungimea acestora trebuie să fie identică. În cazul în care două tabele sunt asociate prin intermediul unui câmp de tip text, este permis ca lungimea acestora să fie diferită. Totuşi acest lucru poate genera neclarităţi în cazul interogărilor astfel încât este indicat să se folosească câmpuri de aceeaşi lungime. Access foloseşte la afişarea şi crearea relaţiilor o fereastră grafică numită Relationship. Etapele pentru crearea unei noi relaţii între două tabele sunt :

1. Se activează fereastra bazei de date (click pe butonul Database)

2. Se execută click pe butonul Relationship de pe bara cu instrumente. Va apare fereastra relationship. În această fereastră sunt afişate toate tabelele pentru care sunt definite relaţii.

3. Cu ajutorul butonului Show Table pot fi adăugate noi tabele în fereastra Relationship;

4. O anumită relaţie între două tabele se realizează făcând click pe câmpul dorit şi apoi ţinând butonul apăsat plimbăm mouse-ul peste câmpul unde dorim să realizăm relaţia. În final apare următoarea casetă de dialog

5. Dacă se alege tipul de relaţie Join va apărea fereastra Această fereastră are următoarele opţiuni:

1. Creare de asociere de tipul one-to- many. Numai acele tuple pentru care câmpul de legătură este egal;

2. Include toate articolele din fişierul Angajat şi acele articole din fişierul Copii pentru care câmpurile de legătură sunt egale;

3. Include toate articolele din Copii şi numai acele articole din Angajat unde câmpurile de legătură sunt egale.

Mediul Access realizează automat integritatea referenţială. Această acţiune împiedică utilizatorul să modifice sau să ştergă o tuplă dintr-o tabelă fără să fie afectate şi celelalte tuple din tabelele cu care acesta se găseşte într-o relaţie. Menţinerea integritatăţii referenţiale se realizează astfel: se alege din fereastra Relationship, semaforul Enforce Referential Integrity şi se marchează casetele de validare Cascade Update Related Fields (actualizare în cascadă a câmpurilor asociate) şi Cascade Delete Related Records (ştergerea în cascadă a înregistrărilor asociate). 1.5 Filtrarea datelor dintr-o tabelă

În loc să examinaţi (utilizând comanda Find) una câte una toate înregistrările ce conţin anumite informaţii, puteţi cere ca acestea să fie afişate simultan; sau doriţi să specificaţi criterii în mai multe câmpuri. În oricare din aceste cazuri, folosiţi un filtru pentru a crea un subset cu anumite date. Filtrul utilizează datele pe care le-aţi precizat în scopul de a forma, cu anumite înregistrări, o foaie de date temporară numită subset.Un grup de înregistrări care conţin datele specificate în filtru se numeşte subset.

De exemplu, să presupunem că doriţi să vedeţi un subset al înregistrărilor din tabela Vânzări a bazei de date. Se doreşte vizualizarea numai a acelor înregistrări pentru care câmpul Judet are valoarea “SB” şi câmpul Oras are valoarea “Sibiu”. Înregistrările se vor afişa în ordinea câmpului Marca. Pentru a crea filtrul, procedaţi astfel:

1. Deschideţi baza de date şi tabela Vanzari, dacă nu este deja deschisă; 2. Executaţi click pe butonul Edit Filter/Sort (Editare Filtru/Sortare) din bara cu

instrumente de lucru, sau alegeţi Edit Filter/Sort din meniul Records. Se deschide fereastra Filter (fig. 10);

3. Calculele nu sunt permise! Puteţi defini criteriile şi selecta ordinea de sortare, dar nu puteţi efectua calcule.

4. Din lista câmpurilor, deplasaţi câmpul dorit în rândul Field. In exemplul nostru,

deplasaţi prima dată câmpul Judeţ în prima celulă din prima coloană, apoi câmpul Oras în rândul Field din cea de a doua coloană şi câmpul Marca în cea de a treia coloană;

5. În rândul Criteria, introduceţi datele care trebuie căutate. De pildă, introducând şirul de caractere “Sibiu” în coloana 2, anunţaţi programul să caute toate câmpurile Oraş ce conţin această valoare.

6. Deschideţi lista derulantă din rândul Sort şi selectaţi ordinea de sortare. În exemplul nostru, veţi alege Descending (descrescător), pentru câmpul Judet şi crescător pentru câmpul Marca;

7. Pentru a vedea subsetul, executaţi click pe butonul Apply Filter/Sort (Aplicare Filtru/Sortare) din bara cu instrumente de lucru, sau alegeţi Apply Filter/Sort din meniul Records (fig. 11).

Un subset reprezintă doar o foaie temporară de date. Atunci când creaţi un filtru, nu modificaţi datele. Access pur şi simplu extrage din tabel informaţiile dorite şi le afişează într-o formă mai uşor de înţe!es. Întrucat subseturile sunt temporare, ele nu pot fi salvate. Cu toate acestea, filtrele care creează subseturi se pot salva sub forma de cereri. Pentru a salva un filtru, selectaţi Save As Query din meniul File, când vă aflaţi în fereastra Filter. Atribuiţi un nume filtrului, apoi apăsaţi R, sau executaţi click pe OK.

Fig 11

Fig 12

Un filtru poate fi salvat sub forma unei interogări, putând fi folosit ulterior în cadrul unei aplicaţii.

Un al doilea exemplu de filtru prezintă modul în care se realizează o fereastră prin care se introduc informaţii de interogare. Se va realiza un filtru prin care sunt vizualizaţi toţi vânzatorii a căror nume incepe cu o anumită literă. Pentru acest exemplu se folosesc funcţii specifice mediului ca de exemplu funcţia Left. Câmpurile care apar într-o expresie a unei funcţii trebuie încadrate între paranteze mari “[“ şi “]”. Textul care apare în fereastră trebuie de asemenea încadrat între paranteze mari.

Fig 13

În Access 2003 filtrările sunt de trei tipuri şi anume: • Filter by Selection (filtrare conform selecţiei) este cea mai simplă metodă de filtrare, ea

aplicându-se doar asupra unui singur câmp al tabelei. Se alege din câmpul dorit un singur caracter sau mai multe caractere şi se face click pe butonul Filter by Selection fiind afişate doar acele înregistrări care îndeplinesc condiţia stabilită. De exemplu dacă avem o tabelă care conţine date despre angajaţi şi dorim să afişăm toţi angajaţii a căror nume începe cu I se selectează dintr-un caracterul I dintr-un nume care începe cu I şi se face click pe butonul respectiv. Dacă se alege I din interiorul unui nume atunci se vor afişa toate înregistrările care au în câmpul nume litera i. Dacă se alege caracterul I de la sfârşitul numelui, atunci vor fi afişate toate înregistrările a căror nume se termină cu litera i. Această metodă de filtrare mai poate fi aleasă şi din meniul Record, opţiunea Filter şi subopţiunea Filter by Selection.

• Filter by Form (filtrare conform formularului) permite aplicarea criteriului de filtrare în mai multe câmpuri. De asemenea permite ca în acelaşi câmp să putem avea mai multe condiţii legate între ele prin operatorul logic OR. Pentru a activa această metodă se face click pe butonul Filter by Form sau se alege opţiunea Record din meniul mediului, opţiunea Filter şi opţiunea Filter by Form. De exemplu dacă există o tabelă în care se ţine evidenţa mai multor firme din diferite ţări şi oraşe şi dorim să afişăm firmele din Romania şi Germania se procedează astfel: se face click pe butonul Filter by Form, din câmpul ţări se alege Romania după care se face click pe butonul OR din partea de jos a ferestrei şi se alege încă o ţară şi anume Germania. Se face click pe butonul Applay Filter şi pe ecran apare o fereastră ce poate fi listată în care se găsesc doar firmele din cele două ţări. Dacă de exemplu, se doreşte vizualizarea firmelor din Romania şi oraşul Sibiu, atunci aceste două informaţii se aleg în fereastra Filter by Form, din câmpurile oraşe şi ţări. Rezultatul este vizualizarea firmelor din Romania şî oraşul Sibiu. Pentru a forma expresii mai complexe de filtrare se folosesc funcţii Built In ale mediului Access sau diverse funcţii utilizator. Pentru a nu avea surpize că filtrările alese nu merg se alege opţiunea Edit, Clear Filter sau se face click pe butonul Clear Grid din fereastra Filter by Form

• Advanced Filter/Sort (Filtrare ordonată avansată) este cea mai puternică dar şi cea mai dificilă metodă de filtrare. Cu ajutorul acestei metode se poate face pe lângă filtrare şi o operaţie de sortare. O astfel de metodă se aseamană mult cu o metodă de interogare dar totuşi diferenţele sunt următoarele:

• caseta Show Table nu apare; • butonul SQL lipseşte de pe bara de instrumente

Pentru acest tip de sortare nu există buton pe bara de instrumente. Ea poate fi apelată din meniul Record, Filter, Advanced Filter/Sort 1.6 Ordonarea datelor în tabele

O cerinţă fundamentală a mediului de dezvoltare al bazelor de date este capacitatea de a ordona rapid înregistrările, astfel încât ele să apară în succesiunea dorită. În mod implicit Access afişează datele în ordinea în care ele au fost introduse. În cazul în care în tabelă se găseşte o cheie primară, el va afişa datele în ordinea cheii primare. Dacă tabela pe care dorim să o ordonăm conţine mai multe câmpuri decât pot fi afişate în fereastra Datasheet, unele câmpuri pot fi îngheţate folosind opţiunea Freeze Columns din meniul Format. Câmpurile îngheţate rămân pe ecran putând fi vizualizate alte câmpuri existente în tabelă. Dacă se doreşte ordonarea unei tabele după un singur câmp se selectează câmpul dorit după care se apasă butonul de ordonare crescătoare sau descrescătoare. Dacă se doreşte ordonarea după mai multe câmpuri atunci se selectează aceste câmpuri şi se execută ordonarea. În mod automat prioritatea de ordonare se acordă câmpului selectat cel mai din stânga. Pentru o vizualizare ordonată după mai multe câmpuri se alege câmpul cel mai prioritar şi duce în partea stângă după care se alege următorul câmp ca nivel de prioritate şi se procedează la fel etc. Dezgheţarea coloanelor îngheţate se realizează cu comanda Unfreeze All Columns. 1.8 Personalizarea modului Datasheet View Dacă se doreşte ca modul Datasheet să fie vizualizat el poate fi personalizat prin ascunderea câmpurilor care nu se doresc a fi listate, eliminarea liniilor grilei, selectând un font diferit şi schimbând înălţimea rândurilor.

• Pentru a ascunde un câmp se selectează câmpul sau se poziţionează cursorul în el după care se alege din opţiunea Format, Hide Columns. Pentru a dezvălui câmpurile ascunse se alege opţiunea Unhide Columns;

• Pentru a schimba fontul folosit la afişarea foii de date se alege opţiunea Format, Font;

• Pentru a elimina liniile grilei se poate folosi opţiunea Format Cells.În această casetă de dialog se vor afişa opţiuni pentru distrugerea liniaturii pe verticală sau pe orizontală, sau de a schimba modul de prezentare;

• Pentru a schimba înălţimea rândurilor afişate şi tipărite se poate plasa mouse-ul pe latura de jos a unei tuple şi se trage până la ajustarea dorită. Acelaşi lucru se poate realiza şi prin alegerea opţiunii Format, Rowheight (înalţimea rândului) sau Column Width pentru mărirea lăţimii coloanelor. Se alege apoi Best Fit (potrivire optimă), pentru a permite programului Access stabilirea dimensiunilor optime.

LIMBAJUL S.Q.L.

Limbajul SQL, este un limbaj utilizat în mod obişnuit în gestionarea bazelor de date

client/server. Principalul avantaj oferit de limbajul SQL este standardizarea. Se poate folosi un set obişnuit de instrucţiuni SQL în oricare din sistemele de gestionare a bazelor de date, compatibile SQL. SQL este un limbaj concis care conţine aproximativ 100 de cuvinte cheie în standardul ANSI pentru SQL (ANSI - American National Standards Institute), dar este complect relaţional. Un limbaj este complect relaţional dacă instrucţiunile sale sunt suficient de puternice pentru a extrage rezultatele oricărei relaţii definite prin intermediul expresiilor de calcul relaţional. Instrucţiunile limbajului sunt împărţite în patru instrucţiuni de definire a datelor DDL (Data Definition Language): CREATE, ALTER, DROP, INSERT şi 20 de instrucţiuni de manipulare a datelor DML (Data Manipulation Language): SELECT, UPDATE, DELETE etc. Limbajul mai permite instrucţiuni pentru interogarea

datelor,controlul cursorului, procesarea tranzacţiilor, şi administrarea sau controlul bazei de date

SQL este un limbaj orientat către mulţimi de date, spre deosebire de limbajele din familia Xbase care sunt orientate pe înregistrare (tuplă), având întodeauna ca rezultat o relaţie. SQL lucrează cu tabelele de date (relaţiile) în cadrul unei baze de date, concept străin programelor Xbase. Limbajul permite optimizarea interogărilor şi controlul accesului la datele utilizatorului. El lucrează cu aşa-zisul dicţionar de date care este o mulţime de tabele conţinând metadate, adică anumite date despre datele analizate. 2.1 Implementarea în produsul Access a limbajului S.Q.L

Proiectanţii sistemului Access au conceput sistemul Access SQL pentru crearea de interogări, nu pentru crearea sau modificarea tabelelor. Comenzile SQL se împart în următoarele categorii:

• comenzi de extragere a datelor, sunt comenzi folosite pentru extragerea datelor din tabele şi pentru stabilirea modului de prezentare a rezultatelor. Comanda SELECT este principala comandă din această categorie;

• comenzi care adaugă, modifică sau şterg rânduri într-o anumită tabelă. Aceste comenzi sunt INSERT, UPDATE, DELETE;

• comenzile de procesare a tranzacţiilor, reprezintă comenzile BEGIN TRANSACTION, COMMIT, ROLLBACK, care reprezintă comenzi de manipulare a datelor (DML), multiple. Dacă o operaţie de tranzacţie eşuează, atunci toate operaţiile DML precedente, eşuează;

• comenzi de definire a datelor (DDL), care definesc structura tabelelor şi a vizualizărilor. Aceste comenzi sunt: CREATE TABLE şi CREATE VIEW;

• comenzile de procesare a cursorului care pot selecta un singur rând, din setul de rezultate al interogării în vederea procesării;

• comenzi de control a datelor şi de acordare a diverselor drepturi asupra unei baze de date. Acestea sunt GRANT şi REVOKE;

Cuvintele cheie care constitue limbajul SQL sunt alcătuite din următoarele categorii care constitue vocabularul limbajului:

• Comenzi determină executarea unei acţiuni (SELECT); • Calificative limitează domeniul unei entităţi incluse în interogare

(WHERE); • Clauzele modifică acţiunea unei instrucţiuni(ORDER BY); • Operatorii care sunt relaţionali sau logici şi sunt folosiţi fără sintaxa Join; • Funcţiile globale de grup întorc un rezultat pentru un set de valori (SUM(),

MIN()…). Cuvântul rezervat DISTINCTROW, care este folosit în instrucţiunea SELECT, determină programul ACCESS să elimine rândurile duplicat din interiorul interogării. El este asemănător dar nu identic cu cuvântul DISTINCT din ANSI SQL. Ambele cuvinte determină eliminarea înregistrărilor duplicat, dar modul cum realizează acest lucru este diferit:

• DISTINCT elimină rândurile duplicat, ţinând cont numai de valorile datelor incluse în rândurile interogării de la stânga la dreapta;

• DISTINCTROW elimină rândurile duplicat ţinând cont de întregul conţinut al tabelei, indiferent dacă sunt introduse câmpuri suplimentare pentru a diferenţia înregistrările di tabelă.

De exemplu dacă într-o tabelă avem două câmpuri Nume şi Prenume şi în câmpul Prenume avem Ion iar în câmpul Nume avem 10 valori diferite şi se face o interogare după

câmpul Prenume, atunci DISTINCT returnează o singură valoare deoarece în tabela cu rezultate lipseşte câmpul Nume, pe când DISTINCTROW returnează 10 valori pentru câ el consideră tabela în ansamblu, chiar dacă interogarea se face pe un singur câmp. În expresii limbajul SQL poate utiliza operatorii relaţionali, operatorii logici şi semne de punctuaţie:

• virgula separă elementele listelor cu parametrii, de exemplu numele câmpurilor; • parantezele drepte care încadrează numele de câmpuri sunt necesare doar când

numele câmpurilor conţin spaţii sau semne de punctuaţie; • apostroful şi ghilimelele sunt folosite pentru a separa şirurile de caractere; • asterisc şi semnul întrebării specifică zero sau mai multe caractere; • diez, folosit pentru a delimita datele de tip data/time sau pentru a reprezenta un

digit; • sfârşitul unei instrucţiuni Access SQL este obligatoriu să se termine cu punct

şi virgulă; • inegalitatea este specificată prin combinaţia de caractere <>

2.2 Comenzi de manipulare a tabelelor folosind limbajul SQL implementat în mediul Access

În limbajul SQL comanda pentru crearea unei tabele este: CREATE TABLE. Sintaxa comenzii este:

CREATE TABLE nume_tabelă (nume_câmp1 tip [(precizie], scală]) [,nume_câmp2 tip…]) crează structura unei noi tabele.

Semnificaţia clauzelor comenzi sunt prezentate în tabelul 1

Tabelul 1CLAUZA DESCRIERE

( Paranteza se pune în momentul în care începe descrierea câmpurilor tabelei

<nume_câmp1, nume_câmp2…>

Defineşte numele câmpurilor din tabelă

<tip> Defineşte tipul câmpului care poate fi:text, Number, Datetime, Yes/No, OleObject, Counter, Currency

<precizie> Specifică lungimea câmpului care se defineşte. <scală> Defineşte numărul de zecimale în cazul tipurilor

numerice. ) Paranteza se pune în momentul în care s-a terminat

definirea câmpurilor. Clauza CONSTRAINT a comenzilor CREATE TABLE sau ALTER TABLE are sintaxa:

CONSTRAINT nume_index {PRIMARYKEY | UNIQUE | REFERENCES tabelă_externă [(câmp_extern)] şi are ca efect crearea unui index după numele câmpului care precede expresia. Indexul poate fi specificat ca PrimaryKey sau Unique. Clauza Reference permite stabilirea unei relaţii între câmpul specificat şi un câmp al unei tabele externe. Comanda CREATE INDEX cu sintaxa:

CREATE [ UNIQUE ] INDEX nume_index ON table (field [ASC|DESC][, field [ASC|DESC], ...]) [WITH { PRIMARY | DISALLOW NULL | IGNORE NULL }] permite crearea unui index care permite sau nu prezenţa valorilor NULL în câmpuri

Comanda ALTER TABLE cu sintaxa: ALTER TABLE nume_tabelă {ADD COLUMN nume_câmp| CONSTRAINT nume_index}{DROP COLUMN nume_câmp| CONSTRAINT nume_index} permite adăugarea unor câmpuri noi, ştergerea unora existente sau adăugarea şi ştergerea unor indecşi. Comanda DROP INDEX cu sintaxa DROP INDEX nume_index ON nume_tabelă şterge indexul cu numele specificat din tabela dorită. Comanda DROP TABLE cu sintaxa: DROP TABLE nume_tabelă şterge o tabelă din baza de date. 1. Create Table Fis2(camp1 text(30), camp2 integer, camp3 datetime, camp4 yes/no,

camp5 counter, camp6 oleobject, camp7 currency) - se crează o tabelă cu numele fis2 care conţine câmpurile camp1-7, care au toate tipurile de câmpuri permise de mediul Access;

2. Create Table Fis3 (camp1 text (10), data_nastere datetime, marca counter, constraint index1 PrimaryKey) -crează o tabelă Fis3 şi un index aferent tabelei cu numele index1 ca şi cheie primară. Dacă nu este specificat numele câmpului, acesta este implicit ultimul câmp descris în comandă;

3. Create Table Angajat (matricol counter, nume text(20), varsta integer, constraint matriol unique (matricol, nume)) - crează tabela Angajat şi câte un index simplu după câmpul Matricol şi unul compus după câmpurile Matricol şi Nume;

4. Create Table Angajat1 (Matricol counter, Nume text (30), Varsta integer, constraint Pk Primarykey(Matricol), Constraint Index1 Unique (Matricol, Nume)) - crează tabela Angajat1 şi cheia primară Pk, precum şi indexul compus Index1;

5. Alter Table Angajat Add Column Salar Number - adaugă câmpul Salar la tabela angajat;

6. Drop Table Fis2 - şterge tabela Fis2; 7. Create Unique Index Index2 On Angajat (salar) with Disallow Null - crează un index

simplu după câmpul salar în tabela Angajat. 2.3 Scrierea interogărilor de selecţie în SQL. Instrucţiunea SELECT Comanda SELECT Sintaxa comenzii SELECT a limbajului S.Q.L implementată Access este următoarea: SELECT [All | Distinct|Distinctrow] listă_selecţie From nume_tabele [Where criteriu_de_căutare] [Order By criteriu de sortare [Asc | Desc]

• Comanda SELECT este cea mai importantă comandă din SQL. Parametrul listă_de_ selecţie, precizează câmpurile care intră în tabela cu rezultatele interogării. Dacă avem mai multe câmpuri în interogare acestea sunt despărţite prin virgulă. Pot fi unul sau mai multe câmpuri. Calificativele All- toate rândurile, Distinc şi Distinctrow (prezentate anterior) determină modul de manipulare al rândurilor;

Exemple

• From nume_tabele specifică numele tabelei sau tabelelor care intră în interogare. Dacă sunt specificate câmpuri din mai multe tabele fiecare tabelă trebuie specificată, numele lor fiind despărţite prin virgulă;

• Where criteriu_de_căutare determină care înregistrări din lista de selecţie vor fi afişate. Parametrul criteriu_de_căutare este o expresie care conţine un operator de text sau şir de caractere sau un operator relaţional. Clauza este opţională;

• Order By criteriu de sortare [Asc | Desc] specifică ordinea de sortare dorită. În general în interogare se crează un obiect Recordset de tip Dynaset. Order By este opţională. Ordinea de sortare este ascendentă sau descendentă (ASC | DESC)

Se consideră baza de date producţie care are următoarele tabele:

Produse

COD_PRODUS DENUMIRE PRET prod001 recorder 800000 prod002 televizor 160000 prod010 walkman 300000 prod060 videocasetofon 430000 prod080 videocasetofon 280000 prod500 radiocasetofon 105000

Stocuri

COD_DEPOZI COD_PRODUS CANTITATE dep01 prod001 50 dep01 prod060 150 dep01 prod080 100 dep10 prod060 200 dep10 prod080 50

Depozite

COD_DEPOZI LOCALITATE dep01 Bucuresti dep10 Pitesti

Beneficiari COD_BENEFI NUME ADRESA bnf011 Vasilescu Bucuresti salcimilor 27 bnf012 Georgescu Bucuresti salcimilor 4 bnf013 Marinescu Pitesti privighetorii 12

Comenzi NUMAR_COMANDA DATA COD_BENEFI

Exemple

1014 11/23/96 bnf011 2200 6/28/96 bnf013

Facturi NUMAR_COMANDA COD_PRODUS CANTITATE 1014 prod001 2 1014 prod002 1 2200 prod020 2 2200 prod500 3

1. Interogare pe un singur câmp al unei tabele.

Să se scrie o interogare care vizualizează din fişierul Stocuri câmpurile cod_depozit şi cod produs SELECT DISTINCTROW stocuri.COD_DEPOZI, stocuri.COD_PRODUS FROM stocuri; COD_DEPOZI COD_PRODUS dep01 prod001 dep01 prod060 dep01 prod080 dep10 prod060 dep10 prod080

2. Interogare pe un singur câmp al unei tabele care ilustrează diferenţa între distinct şi distinctrow: SELECT DISTINCT cod_depozi FROM stocuri; cod_depozi dep01 dep10

SELECT DISTINCTROW cod_depozi FROM stocuri; cod_depozi dep01 dep01 dep01 dep10 dep10

Sfârştul instrucţiunii Select în versiunea Access 2003 este opţional.

3. Interogări ordonate după mai multe câmpuri şi interogări care folosesc operatorii: between, like, in.

a) SELECT * FROM stocuri WHERE cod_depozi="dep01" and cod_produs="prod001";

COD_DEPOZI COD_PRODUS CANTITATE dep01 prod001

b) SELECT DISTINCTROW *

FROM produse WHERE (((produse.PRET) Between 400000 And 500000));

COD_PRODUS DENUMIRE PRET prod060 videocasetofon

c) SELECT DISTINCTROW *

FROM stocuri WHERE cod_produs like "*1";

COD_DEPOZI COD_PRODUS CANTITATE dep01 prod001

d) SELECT *

FROM depozite WHERE localitate in ( 'bucuresti');

COD_DEPOZI LOCALITATE dep01 bucuresti

e) SELECT *

FROM stocuri WHERE cantitate in(50,100,200);

COD_DEPOZI COD_PRODUS CANTITATE dep01 prod001 50 dep01 prod080 100 dep10 prod060 200 dep10 prod080 50

2.4 Utilizarea funcţiilor globale SQL În cazul în care se doreşte folosirea funcţiilor globale pentru a obţine totaluri, medii sau valori statistice pentru grupuri de înregistrări, care au atribute cu aceeaşi valoare, trebuie folosită clauza GROUP BY în instrucţiunea SQL. Limitarea acţiunii GROUP BY se poate realiza folosind calificativul opţional HAVING. SELECT [All | Distinct|Distinctrow]

funcţii agregat(nume_câmp) AS alias [,listă_selecţie]

From nume_tabele [Where criteriu_de_căutare] GROUP BY criteriu de grupare [HAVING criteriu de agregare] [Order By criteriu de sortare [Asc | Desc]

• AS alias atribuie un nume coloanei; • GROUP BY criteriu de grupare precizează coloana pe care se grupează coloana; • HAVING criteriu de agregare reprezintă unul sau mai multe criterii aplicate

coloanei care conţine parametrul funcţie agregat Criteriul specificat de parametrul criteriul de agregare din HAVING este aplicat după aplicarea grupării.

În unele cazuri poate fi utilă corelarea unei tabele cu ea însăşi. În acest caz trebuie adăugată la denumirea câmpului o liniuţă de subliniere urmată de o cifră oarecare, pentru a deosebi prima tabelă de a doua tabelă. Funcţia agregat este o funcţie care acţionează pe domeniul unui atribut. În mediul Access acestea sunt:

• AVG calculează media aritmetică a valorilor domeniului unui anumit câmp; • COUNT calculează numărul de înregistrări care satisfac criteriul de agregare; • SUM calculează suma înregistrărilor dintr-un domeniu al unui câmp; • MIN, MAX calculează valoarea cea mai mare respectiv cea mai mică dintr-un

anumit domeniu.

1. Să se scrie o interogare care calculează cantitatea totală de produse şi numărul de produse pe depozite

SELECT DISTINCTROW stocuri.COD_DEPOZI, Sum(stocuri.CANTITATE) AS Cantitate, Count(*) AS Nr_inreg FROM stocuri GROUP BY stocuri.COD_DEPOZI;

COD_DEPOZI Cantitate Nr_inreg dep01 300 3 dep10 250 2

2. Să se scrie o interogare care afişează codul depozitului, cantitatea şi numărul

înregistrărilor a căror cantitate de produse este mai mare decât 250 SELECT DISTINCTROWstocuri.COD_DEPOZI, Sum(stocuri.CANTITATE)

AS Cantitate, Count(*) AS Nr_inreg FROM stocuri GROUP BY stocuri.COD_DEPOZI HAVING sum (cantitate)>250;

COD_DEPOZI Cantitate Nr_inreg dep01 300 3

2.5 Crearea asocierilor cu SQL Pentru asocierea a două sau mai multe tabele se foloseşte structura JOIN_ON care specifică tabela care va fi asociată şi relaţia dintre câmpurile pe care se bazează JOIN: SELECT [All | Distinct|Distinctrow] listă_selecţie From nume_tabele

Exemple

{INNER | LEFT | RIGHT} nume_tabelă JOIN tabelă de legătură ON criteriu de legătură

Where criteriu_de_căutare] [Order By criteriu de sortare [Asc | Desc]

• nume_tabelă JOIN tabelă de legătură specifică numele tabelei care este asociată cu celelalte tabele din lista nume_tabele. Fiecare din tabelele care participă la o asociere trebuie să fie inclus în lista nume_tabele şi înainte şi după JOIN. Tipurile de asociere INNER, LEFT, RIGHT trebuie să apară în faţa instrucţiunii JOIN. INNER este asocierea echivalentă, LEFT este o asociere la stânga, iar RIGHT este o asociere externă la dreapta.

• ON criteriu de legătură specifică cele două câmpuri care vor fi asociate şi relaţia dintre elel. Unul dintre câmpuri se află în tabelă de legătură iar celălalt într-o tabelă din lista nume_tabele. Criteriu de legătură conţineun operator de comparaţie de tip egalitate şi returnează valoarea adevărat sau falsă. Dacă valoarea este adevărat atunci înregistrarea din tabela asociată este inclusă în interogare.

1. Să se realizeze o interogare care vizualizează câmpurile cod produs, cod depozit, cantitate

din fişierele stocuri şi produsre. Legătura dintre tabele se realizează cu ajutorul câmpului comun ca denumire Cod_Produs.

SELECT DISTINCTROW produse.cod_produs, stocuri.cod_depozi, stocuri.cantitate FROM produse, stocuri WHERE produse.cod_produs=stocuri.cod_produs;

cod_produs cod_depozi cantitate prod001 dep01 50 prod060 dep01 150 prod060 dep10 200 prod080 dep01 100 prod080 dep10 50

SELECT DISTINCTROW produse.cod_produs,stocuri.cod_depozi,stocuri.cantitate FROM produse INNER JOIN stocuri ON produse.COD_PRODUS = stocuri.COD_PRODUS

COD_PRODUS COD_DEPOZI CANTITATE prod001 dep01 50 prod060 dep01 150 prod060 dep10 200 prod080 dep01 100 prod080 dep10 50

Al doilea select este specific QBE şi demonstrază echivalenţa între clazele WHERE şi INNER JOIN În cazul când în interogare se folosesc operatori relaţionali se poate obţine operaţia definită în algebra relaţională THETA JOIN 2. Să se realizeze o interogare prin care sunt selectate acele înregistrări pentru care conţinutul câmpului cantitate din tabela stocuri este mai mare decât conţinutul câmpului cantitate din tabela Facturi. În locul denumirii tabelului sau folosit literele a şi b.

SELECT DISTINCTROW a.cod_produs, a.cantitate, b.numar, b.cantitate FROM stocuri a, facturi b

Exemple

WHERE a.cod_produs=b.cod_produs and a.cantitate>=b.cantitate;

cod_produs a.cantitate numar b.cantitate prod001 50 1014 2

3. Să se scrie o interogare pe aceeaşi tabelă. Să se afişeze produsele care au aceeaşi denumire

şi cu preţul mai mare. SELECT produse_1.cod_produs,produse_2.cod_produs,produse_1.denumire

FROM produse produse_1, produse produse_2 WHERE produse_1.denumire=produse_2.denumire and produse_1.pret>produse_2.pret

Produse_1.cod_produs produse_2.cod_produs denumire prod060 prod080 videocasetofon

Dacă condiţia AND este ştearsă deci se vor afişa produsele cu aceeaşi denumire atunci: SELECT produse_1.cod_produs,produse_2.cod_produs,produse_1.denumire

FROM produse produse_1, produse produse_2 WHERE produse_1.denumire=produse_2.denumire

Produse_1.cod_produs produse_2.cod_produs denumire Prod001 prod001 recorder Prod002 prod002 televizor Prod080 prod060 videocasetofon Prod060 prod060 videocasetofon Prod080 prod080 videocasetofon Prod060 prod080 videocasetofon Prod500 prod500 radiocasetofon Prod010 prod010 walkman

2.6 Compunerea interogărilor cu ajutorul operatorului UNION Interogările UNION permit combinarea într-un singur set de rezultate a două sau mai multor seturi de rezultate produse de interogări SELECT. Restricţiile impuse instrucţiunilor care creează interogări UNION sunt:

• numărul de câmpuri din fiecare interogare trebuie să fie acelaşi; • este permisă doar o singură clauză SORT BY şi aceasta trebuie să apară după

ultima instrucţiune UNION SELECT; • tipurile de date corespunzătoare numelor de câmpuri trebuie să fie identice.

Să se afişeze situaţia stocurilor din depozitul “Dep01” cât şi situaţia stocurilor care sunt în cantitate mai mare de 50.

SELECT DISTINCTROW * from stocuri where cod_depozi= "dep01"

UNION select * from stocuri where cantitate >50;

Exemple

COD_DEPOZI COD_PRODUS CANTITATE dep01 prod001 50 dep01 prod060 150 dep01 prod080 100 dep10 prod060 200

2.7 Interogări imbricate Se numesc interogări imbricate două interogări dintre care una aplică rezultatele celeilalte. Access permite scrierea unei interogări SELECT care utilizează o altă interogareSELECT pentru a preciza criteriul clauzei WHERE. Sintaxa generală este: SELECT [All | Distinct|Distinctrow] listă_selecţie From nume_tabele Where [nume_tabelă.]nume câmp IN SELECT [All | Distinct|Distinctrow] listă_selecţie [GROUP BY Criteriu de grup] [HAVING criteriu funcţii de agregare] [Order By criteriu de sortare [Asc | Desc]

1. Se scrie o interogare care afişează detaliile produselor comandate de către beneficiarul “Vasilescu”

SELECT * FROM produse WHERE cod_produs IN (SELECT cod_produs FROM facturi WHERE numar_comanda

IN (SELECT numar_comanda FROM benef, comenzi WHERE benef.nume = “Vasilescu" AND benef.cod_benefi = comenzi.cod_benefi));

COD_PRODUS DENUMIRE PRET prod001 recorder 800000 prod002 televizor 160000

Interogările imbricate pot folosi alţi operatori specifici. 2. Să se evalueze produsele comandate în cantitate mai mare decât oricare din

produsele aflate pe o anumită factură. SELECT DISTINCTROW cod_produs FROM facturi WHERE cantitate > ANY (SELECT cantitate FROM facturi WHERE numar =1014);

Operatorul ANY se utilizează pentru a putea compara cantitatea comandată pentru un produs cu oricare din cantităţile de pe factura 1014. El verifică dacă valoarea unui atribut este: mai mică; mai mare; egală; mai mică sau egală; mai mare sau egală; diferită decât orice valoare din lista generată de către subinterogare. = ANY este echivalent cu IN iar <> ANY este echivalent cu NOT IN Operatorul ALL se utilizează pentru a returna înregistrările pentru care valorile atributului din clauza WHERE sunt >=,<=,>, < decât toate valorile generate de interogarea interioară. Nu

Exemple

poate fi utilizat cu operatorul = care corespunde cazului în care toate valorile din listă sunt egale 3. Să se selecteze toate facturile a căror cantitate este mai mică decât toate cantităţile pentru

factura 2200, cea mai mare cantitate fiind de 3 bucăţi. SELECT *

from facturi where cantitate < all (select cantitate from facturi where numar=2200);

NUMAR COD_PRODUS CANTITATE 1014 prod002 1

2.8 Interogări de acţiune Interogările de acţiune în Access sunt: de adăugare, de ştergere, de creare a unei tabele şi de actualizare

1. Interogările de adăugare utilizează următoarea sintaxă în cazul în care datele se introduc din altă tabelă:

INSERT INTO tabel_destinaţie SELECT [All | Distinct|Distinctrow] listă_selecţie

From tabel_sursă [Where criteriu_de_căutare]

dacă nu se introduce clauza WHERE, toate înregistrările din tabelul sursă sunt adăugate în tabelul destinaţie. În cazul în care se doresc inserate anumite valori în anumite câmpuri ale unei tabele se foloseşte sintaxa:

INSERT INTO nume_tabel (nume_câmp1, nume_câmp2.. nume_câmpn) VALUE (valoare1, valoare2,…, valoaren)

INSERT INTO produse (cod_produs, DENUMIRE, PRET )

values ("prod12","aspirator",1500000)

2. Interogările de ştergere au următoarea sintaxă DELETE FROM nume_tabelă [WHERE criteriu de ştergere] dacă nu se introduce clauza WHERE, într-o interogare de ştergere, vor fi şterse toate datele din nume tabel. DELETE from prouse Where cod_produs=”Prod12”)

3. Interogările de creere a unei tabele utilizează sintaxa următoare

SELECT [All | Distinct|Distinctrow] listă_selecţie INTO nume tabelă nouă

From nume_tabelă_sursă [Where criteriu_de_căutare]

pentru a copia tabela originală se înlocuieşte lista de selecţie cu un * şi nu se introduce clauza WHERE SELECT cod_produs, denumire

into produse1

from produse where cod_produs='prod12'

4. Interogările de actualizare utilizează comanda SET pentru a atribui valori coloanelor

individuale: UPDATE nume_tabelă SET nume_coloană= valoare [,…, nume_coloană = valoare] [WHERE criteriu_de_actualizare]

UPDATE produse SET pret = 2000000

where cod_produs='prod12' 4.9 Utilitarul pentru realizarea interactivă a interogărilor în mediul Access

QBE-SQL Mediul Access prezintă utilitarul QBE pentru realizarea interogărilor la nivel de tabelă sau tabele. Realizarea unei interogări sau QUERY se poate face din baza de date creată alegând opţiunea Query. În fereastra queries care apare se poate alege opţiunea:

• NEW - interogare nouă; • OPEN - deschiderea unei interogări existente în vizualizare (datasheet); • DESIGN - deschiderea unei interogări existente în modul proiectare.

Butoanele care se folosesc în cazul proiectării unei interogări noi se găsesc pe bara de butoane:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 Butoanele au următoarea semnificaţie:

1. comutare în modul design; 2. vizualizare comandă proprie limbajului SQL; 3. comutare în modul Datasheet pentru vizualizare înregistrări; 4. salvare interogare; 5. lansare în execuţie a unei interogări; 6. deschide fereastra de definire a proprietăţilor interogării sau câmpurilor din tabelă; 7. deschide fereastra “ADD TABLE” (Show table in Access 2003); 8. activează opţiunea total a ferestrei de definiţie a interogării; 9. selecţie nume tabelă pentru interogarea selectată; 10. selecţie interogare; 11. selecţie interogări incrucişate; 12. interogare de acţiune pentru crearea de tabele noi; 13. interogare de acţiune pentru actualizarea unei interogări; 14. adăugare de înregistrări noi într-o interogare; 15. ştergerea de înregistrări dintr-o interogare; 16. creare interogare nouă; 17. crearea unui formular nou; 18. crearea unui report nou; 19. activarea ferestrei bazei de date;

20. activarea constructorului de expresii, funcţii etc; 21. buton pentru anularea unei comenzi nedorite; 22. butoane de “help”, de ajutor privind mediul Access.

Dacă în fereastra QUERY a bazei de date se apasă butonul NEW va apare fereastra “ADD TABLE” prin care se selectează tabela, tabelele, interogarea sau interogările, care intră în interogare (Fig 1). Se închide fereastra prin acţionarea butonului CLOSE şi se trece la crearea structurii interogării.

Fig 1

Fereastra afişează tabele, interogări sau amândouă tipurile de entităţi. După închiderea acestei ferestre va apărea fereastra de realizare a interogării (Fig 2). Câmpurile care vor apărea în interogare sunt fie tastate, fie aduse din tabela ce apare în fereastra de creare prin tragere în poziţia dorită. Mai multe câmpuri pot fi selectate prin selecţie cu ajutorul mouse-lui şi ţinând apăsată tasta Shift sau Ctrl. Câmpurile care vor fi vizualizate în interogare au setat butonul care apare în partea inferioară a câmpului Dacă se acţionează butonul 9 de pe bara cu butoane atunci în fereastră va apare şi numele tabelei la care aparţine câmpul.

Dacă interogarea există, atunci se apasă butonul OPEN pentru vizualizare sau butonul

Fig. 1

DESIGN pentru eventualele modificări asupra interogări sau vizualizarea structurii existente a interogării. 2.9.1 Exemple de interogări folosind QBE

În continuare se va prezenta modul de realizare a interogărilor. Se consideră o bază de

date utilizator în care există tabela Angajaţi cu următoarea structură: Marca Nume Data

naşterii Profesia Data

angajării Sex Salariu Adresa

Tabela conţine un număr de minim 20 de înregistrări 1. Se consideră următoarea interogare:

• se vizualizează câmpurile: Marca, Nume, Salariu, pentru înregistrările care au în câmpul salariu o valoare mai mare decât 200000 şi câmpul Profesia =”Economist”(fig. 3)

Dacă se doreşte realizarea unei interogări care să ofere posibilitatea de parametrizare a

câmpului profesia, adică la fiecare rulare a interogării să se tasteze profesia dorită, atunci se construieşte o interogare conform cu figura (Fig 4). 2. Să se scrie o interogare prin care se vizualizează toate înregistrările care în câmpul “Profesia” conţin aceeaşi valoare. Valoarea de căutare se introduce într-o fereastră de interogare. Va apărea o fereastră în care se va tasta profesia dorită, interogarea care va apărea este legată de numele profesiei tastat. Câmpurile interogării se iau din tabele sau pot fi câmpuri calculate. Pentru a apărea o fereastră de interogare este necesar ca textul care apare în fereastră să fie încadrat între paranteze mari. Dacă câmpurile tabelei apar într-o tabelă atunci este necesar ca aceste câmpuri să fie încadrate între paranteze drepte.

Fig. 3

Exemple

3. Să se scrie o interogare care afişează câmpurile Marca, Nume, Profesia şi Data Angajării. Totodată interogarea afişază şi Vechimea care este un câmp calculat. Ca şi criteriu de evaluare se consideră vechimea mai mare de 10 ani.(Fig 5) 4. Ştiind că impozitul pe salar este 30% să se realizeze o interogare prin care se vizualizează în ordine alfabetică angajaţii, salariul lor şi impozitul pe salar.(Fig 6)

Fig 6

5. Să se realizeze o interogare care vizualizează angajaţii cu vârsta mai mică de 50 de ani, ordonaţi descendent după vârstă şi ascendent după nume. Vârsta este un câmp calculat (Fig 7).

Fig. 4

Fig. 5

6. Să se realizeze o interogare care grupează înregistrările pe profesii, calculează fondul de salarii pentru o anumită profesie (se însumează câmpul salariu, pentru o anumită profesie) şi contorizează numărul de salariaţi pentru o anumită profesie(fig 8). Pentru gruparea articolelor se tastează butonul TOTALS şi se alege opţiunea Group By. Prin acţionarea acestui buton devin disponibile funcţiile agregat care acţionează global asupra atributelor.

7. Se consideră tabelele Angajat şi Copii. Să se scrie o interogare prin care să fie vizualizaţi copiii unui salariat. Relaţiile între tabele au fost stabilite în fereastra Relationship, activată cu butonul corespunzător din fereastra Table (Fig 9). Tabela Copii are structura următoare:

Marca Nume Data nasterii Sex nr copii

• Marca este numele matricol al angajatului; • Nume este numele copilului; • Data naşterii este data naşterii copilului; • Sex are două valori: masculin sau feminin;

Fig.7

Fig. 8

• Nr copii este numărul de copii al angajatului. 8. Să se scrie o interogare prin intermediul căreia se calculează reţinerile pentru diverşi

angajaţi. Reţinerile pot fi: • asigurări sociale; • concediu de boală; • amenzi; • reţineri diverse.

Structura tabelei Reţineri este următoarea: Contor Marca Tip_reţinere Suma Luna

• Contor reprezintă cheia primară fiind un câmp counter; • Marca este numărul matricol al salariatului; • Tip_reţinere este un tip de reţinere dintre cele enumerate; • Suma este suma reţinută; • Luna este luna în care se face reţinerea.

Interogarea realizată este ilustrată de figura 10. 2.9.2 Interogări tabel încrucişat

Fig. 9

Fig. 10

Interogările tabel încrucişat sunt interogări totalizatoare care permit vizualizarea

exactă a modului în care apar pe ecran datele centralizatoare. Pentru a realiza o astfel de interogare este necesar să alegem butonul Crosstab de pe bara cu butoane. Pentru realizarea interogării este necesar să se indice:

• câmpul care creează etichete (titluri) ale rândurilor; • câmpul care atribuie valori interogării rezultate;

• câmpul sau câmpurile care creează antetele coloanelor şi criteriile care determină valorile care apar sub ele.

Să se realizeze o interogare în care sunt evidenţiate reţinerile pentru fiecare salariat pe lunile unui anumit an.

Pentru ca lunile să apară în ordinea firească este necesar ca ele să fie introduse în această ordine în linia Column Heading din Query Properties. Rezultatele interogării sunt prezentate în tabelul următor: Marca Nume jan feb mar apr may jun jul aug sep oct nov dec

1020 Radulescu 30000 40000 50000 1030 Muntenas 5000001040 Macrea Horia 200000 1100 Nora Daniel 123000

Câmpul pentru afişarea lunilor este Format ([Luna],’mmm’) 2.9.3 Interogări de acţiune

Interogările de acţiune pot fi: • interogări care generează tabele noi; • interogări care adaugă înregistrări noi în tabelele de date; • interogări care şterg anumite înregistrări din tabelele de date; • interogări care modifică datele in tabelele de date.

Fig. 11

Aceste tipuri de interogări se obţin prin acţionarea butonului corespunzător tipului de

interogare de acţiune dorită, de pe bara cu butoane a ferestrei Query. Se consideră tabela Angajaţi în care se doreşte creşterea salariului cu 20% pentru

salariaţii care au profesia inginer şi economist (Fig. 12) FORMURI (FORMULARE) Entitatea Formular, oferă în mediul Acces realizarea unor interfeţe (ecrane), între utilizator şi tabelele existente într-o aplicaţie. Formurile prezintă datele într-o formă organizată şi atractivă. Câmpurile uneia sau a mai multor tabele pot fi aranjate astfel incât introducerea sau afişarea datelor să se facă după dorinţa utilizatorului. Formularele permit selecţia câmpurilor uneia sau mai multor tabele după diverse criterii. Un formular este format dintr-o colecţie de elemente specifice, numite obiecte de control. În general un formular conţine două tipuri de obiecte de control:

• cele care afişează datele din tabele; • cele care afişează informaţii generale.

Formularele Access sunt multifuncţionale; ele permit relizarea unor lucruri care nu sunt permise în alte moduri de lucru ca de exemplu modul Table Viw sau Query View. Astfel potfi validate datele de intrare într-o aplicaţie pe baza datelor existente în mai multe tabele. Un formular poate include alte formulare. Un formular inclus în alt formular se numeşte subformular.

3.1 Tipuri de formulare Conţinutul unui formular depinde de tipul de date pe care-l conţine. În general o aplicaţie pentru baze de date poate fi de următoarele tipuri:

• Procesarea tranzacţiilor, adică adaugă noi informaţii într-o tabelă sau le editează pe cele existente. Pentru acest tip de aplicaţii, formularele trebuie să permită scrierea în tabelele aplicaţiei;

• Facilitarea luării deciziilor, furnizează diverse informaţii fără a pemite utilizatorului să modifice datele existente în tabele. Pentru acest tip de aplicaţii este necesar ca formularele să permită doar citirea datelor existente în formular;

Fig.12

• Întreţinerea bazei de date, execută funcţii de administrare, cum ar fi crearea bazelor de date, a tabelelor, controlul accesului utilizatorilor la date, asigurarea securităţii informaţiilor prin criptare, compactare periodică a bazelor de date şi salvarea lor. Pentru acest tip de aplicaţii este necesar accesul fără restricţii la obiectele bazei de date.

3.1.1 Formulare pentru procesarea tranzacţiilor Acest tip de formular acţionează direct asupra tabelei doar în cazul în care acţionează doar asupra unei singure tabele. În cazul în care formularul se referă la mai multe tabele există două posibilităţi:

• se poate crea inţial o interogare în care apar câmpurile dorite în mai multe tabele, iar formularul să fie creat pe baza interogării inţiale;

• formularul principal utilizează o singură tabelă, dar să conţină un subformular care să conţină date dintr-o tabelă asociată

3.1.2 Formulare pentru facilitarea luării deciziilor Acest tip de formular este proiectat doar pentru a prezenta diverse informaţii referitoare la una sau mai multe tabele. Acest tip de formulare se bazează des pe interogarea încrucişată care sumează datele funcţie de o anumită perioadă de timp. În interiorul unui formular poate exista un alt formular numit subformular iar în interiorul acestuia poate exista de asemenea un alt formular numit sub-sbformular. Acestea se numesc formulare imbricate. Nivelul de imbricare este pe trei niveluri. 3.2 Crearea formularelor de procesare a tranzacţiilor În general crearea unui formular se poate face prin două metode:

• prin folosirea ferestrei de proiectare a formularului Design Form; • prin folosirea utilitarului (vrăjitorului) de proiectare a formularului FormWizard

Cea mai simplă soluţie este crearea formularelor de procesare a tranzacţiilor sau formulare de bază, este folosind utilitarul FormWizard. Pentru realizarea primului formular, vom folosi două tabele:

• Angajaţi, care conţine informaţii referitoare la angajaţii unei societăţi; • Activitati_Personal, care ţine evidenţa activităţilor de personal referitoare la

salariaţi într-o anumită perioadă de timp. Aceste activităţi se pot grupa în următoarele categorii:

• date importante ca de exemplu data angajării, data plecării din societate, data măririi de salariu etc;

• tipuri de acţiuni prin abrevierea acestora: A - angajare, P - plecare, etc; • aprobarea acţiunilor de personal de către şeful departamentului sau un şef

ierarhic superior; • notarea activităţii profesionale; • sumele de bani încasate de către angajat sub forma unor comisioane, prime

sau salarii; • comentarii referitoare la un anumit angajat;

Cele mai multe formulare sunt de de tipul one -to - many , în majoritatea acestor formulare fiind necesare subformulare care să afişeze datele din tabelele asociate tabelului principal

Informaţiile din cele două tabele sunt următoarele: Angajati Marc Nume Prenu Functia Ziua Data Adresa Or Ju Co Tara Nr Nr F I S

1 David Nancy Vinzator 08-Dec- 29- Str Sib SB 240 RO (206) 5467 22 Fulea Andre Viceprese 19-Feb- 12- B-dul Me SB 240 RO (206) 3457 53 Lepad Janeta Vinzator 30- 27- B-dul Sib SB 240 RO (206) 3355 24 Petrut Marga Vinzator 19-Sep- 30- B-dul De H 270 RO (206) 5176 25 Bucna Stefan Manager 04- 13- B-dul Ara A 280 RO (71) 3453 26 Surian Mihae Vinzator 02-Jul- 13- B-dul Ti T 290 RO (71) 428 57 Kovac Robert Vinzator 29- 29- B-dul Lu T 290 RO (71) 465 58 Calloi Laura Coordona 09-Jan- 30- Str Bra B 250 RO (206) 2344 29 Dodut Anne Vinzator 27-Jan- 12- Str Ag SB 240 RO (71) 452 5

10 Hellst Albert Manager 13- 01- B-dul Ora B 210 RO (206) 7559 211 Smirn Timut Administ 06-Jun- 15- B-dul Ba B 200 RO (206) 6261 312 Pata Caroli Receptio 11-Sep- 15- B-dul Iasi IS 180 RO (206) 1411 313 Britar Justin Director 08-Oct- 01- B-dul Ba B 200 RO 88 83 377 214 Marti Xavier Specialist 30- 15- B-dul Iasi IS 180 RO 88 62 380 115 Pereir Laure Specialist 09-Dec- 01- B-dul Ara A 280 RO 88 01 376

Actiuni_Personal

Nr_matricol Cod Nr Data planif act Nr director Data Nota Salariul lunar Comentariu1 h 1 11/24/98 6 12/22/98 3 2,000,000.00 nici o schimbare2 h 1 11/24/95 0 12/22/98 5 100,000.00 nici o schimbare3 h 2 12/1/89 2 12/22/98 7 1,000,000.00 nici o schimbare4 h 2 11/24/93 2 12/22/98 9 50,000,000.00 nici o schimbare5 h 2 11/24/91 3 12/22/98 7 50,000,000.00 nici o schimbare6 Q 5 11/24/90 2 12/22/98 7 40,000.00 nici o schimbare7 y 5 1/24/88 2 12/22/98 8 700,000.00 nici o schimbare8 y 2 2/24/78 2 12/22/78 9 800,000.00 nici o schimbare9 y 5 11/24/83 2 12/22/83 2 666,000.00 nici o schimbare10 y 7 5/24/98 7 12/22/98 4 30,000.00 nici o schimbare11 h 5 8/24/98 2 12/22/98 1 9,000,000.00 nici o schimbare12 h 5 4/24/98 9 12/22/98 5 1,000,000.00 nici o schimbare13 h 2 9/24/98 2 12/22/98 9 2,000,000.00 nici o schimbare Formularul va conţine date din tabele Angajaţi şi un subformular care conţine date din tabela Actiuni_Personal. Folosind utilitarul FormWizard, formularul va fi creat astfel: 1. Se execută click pe butonul Forms în fereastra Database după care se apelează butonul

New; 2. În fereastra NewForm care apare se selectează tabela care se doreşte pentru cazul nostru

tabela Angajaţi; 3. Se alege tipul de formular dorit adică modul în care se doreşte să fie vizualizate câmpurile

tabelei: ♦ Single Column pe o singură coloană; ♦ Tabular, câmpurile sunt afişate pe linie; ♦ Main/SubForm, permite crearea unui formular care conţine un subformular;

♦ Graph permite crearea unui formular care conţine un grafic; ♦ AutoForm permite crearea unui formular simplu care conţine toate câmpurile

tabelei Pentru formul pe care dorim să-l realizăm se alege opţinea Main/Subform.

4. În fereastra Main/Subform Wizard se alege tabela a căror câmpuri se doreşte să apară în subformular. În cazul nostru aceasta este Actiuni_Personal după care se acţionează butonul Next. Celelalte butoane au următorul rol:

♦ Back întoarcere la etapa anterioară; ♦ Finish terminarea utilitarului; ♦ Cancel întrerupera folosirii utilitarului; ♦ Hint comentarii

5. Se aleg câmpurile din tabela angajaţi care vor apărea în formular. Acestea vor fi marca, nume, prenume, data angajarii, adresa, oras. Alegerea câmpurilor se realizează astfel:

♦ se selectează câmpul dorit; ♦ se execută click pe butonul cu o singură săgeată. Câmpul este mutat din fereastra

Available fields în fereastra Fields on main form. Dacă se doreşte mutarea tuturor câmpurilor dintr-o fereastră în alta se foloseşte butonul cu săgeată dublă. Mutarea câmpurilor în sens invers se realizează identic dar folosind butoanele cu săgeată în sens contrar;

♦ Se execută click pe butonul Next; 6. Se aleg în mod identic câmpurile tabelei Actiuni_Personal. Iniţial se selectează toate

câmpurile, după care câmpul care conţine marca salariatului se deselectează. Se fae click pe butonul Next;

7. Se alege tipul predefinit al formularului, adică forma în care acesta va apare pe ecran. Câmpurile tabelei pot apare în formă standard, subliniate, îngropate, cu umbre, etc. Se face click pe butonul Next;

8. Se alege numele care va apărea în formular, după care se apasă butonul Finish. Înainte de apariţia formularului nou creat va apărea un mesaj prin care se cere tastarea numelui subformularului. La închiderea formularului se cere salvarea lui sub un anumit nume.

Rezultatul celor enunţate este următorul form:

În partea superioară apar câmpurile fişierului angajaţi iar în partea inferioară apare subformularul şi toate câmpurile tabelei Actiuni_Personal cu excepţia câmpului marca care face legătura între cele două tabele. Barele de derulare care apar în partea de jos a ferestrei, permit poziţionarea pe anumite înregistrări din tabele. Formularul de bază creat astfel cu Form

Fig. 2

Wizard este utilizabil imediat, dar aspectul formularului şi al subformularului poate fi îmbunătăţit ulterior, folosind fereastra Form Design. 3.3 Utilizarea ferestrei Form Design Pentru a proiecta un formular sau pentru a modifica un formular deja existent se foloseşte modul Design Form prin acţionarea butonului corespunzător. Dacă dintr-o bază de date existentă se proiectează un formular nou sau se modifică unul deja existent se acţionează butonul New sau Design din opţiunea Forms a ferestrei Database. Dacă se acţionează butonul Form Design se va afişa fereastra cu acelaşi nume(fig. 2)

3.3.1 Elementele ferestrei Form Design • Bara cu instrumente Form Design, care conţine butoane de comandă rapidă pentru

selectarea opţiunilor din meniul disponibil în modul de lucru Form Design; • O mulţime de rigle verticale şi orizontale calibrate în inch sau centimetrii; • O linie verticală care marchează marginea din dreapta a formularului şi permite

modificarea dimensiunilor acestuia pe orizontală; • O linie orizontală care marchează marginea de jos a formularului. Cu ajutorul mouse-ului,

prin tragerea barei se modifică dimensiunile pe verticală ale formularului; • Câte o bară de derulare pe orizontală sau pe verticală pentru vizualizarea formularului în

cazul în care nu încape pe ecran; • O zonă opţională numită Form Header (antet) care este delimitată de o bară cu acelaşi

nume şi care delimitează zona de antet a formularului. Dacă formularul este format din mai multe pagini, atunci antetul este afişat doar pe prima pagină;

• O zonă Form Detail (detaliu) delimitată de bara cu acelaşi nume care o desparte de zona Footer. Această zonă conţine obiectele de control care definesc în totalitate formularul;

• Zona Footer este similară cu zona Header, doar că este definită în partea de jos a formularului.

Butoanele de pe bara cu instrumente sunt prezentate în fig 3

Fig. 3

1. butonul de comutare în modul Design; 2. butonul de comutare în modul vizualizare a formului sau în modul de execuţie a acestuia; 3. butonul de comutare în modul de vizualizare datasheet pentru câmpurile tabelei existente

în formularul de bază; 4. salvează formularul curent; 5. previzualizarea formularului ce va fi tipărit; 6. afişează fereastra Proprieties asociată uneia din obiectele de control active în formular la

un moment dat; 7. prezintă o listă cu câmpurile rezultate dintr-o interogare sau într-o tabelă existentă în

formularul de bază; 8. deschide fereastra Module, de editare a codurilor sursă VBA ale unui modul care face

parte integrantă dintr-un formular; 9. activează sau dezactivează bara cu obiecte de control ale formularului; 10. activează sau dezactivează paletele de control pentru culoare necesare anumitor obiecte de

control ale formularului:culoarea textului, a fundalului sau culoarea pentru chenar; 11. determină fontul dorit; 12. determină mărimea fontului dorit; 13. text îngroşat; 14. text în modul italic; 15. alinierea textului la stânga; 16. alinierea textului la centru; 17. alinierea la dreapta; 18. activarea ferestrei Database 19. refacerea unei acţiuni înterprinse din greşală; 20. activarea instrumentului de ajutor “Cue Cards”; 21. activează “Help-ul” mediului Access. 3.3.2 Proprietăţile elementelor şi obiectelor de control Proprietăţile care se aplică unui formular în ansamblu, fiecărei secţiuni a sa şi fiecărui obiect în particular sunt determinate de valori existente în fereastra Properties. Pentru a vizualiza proprietăţile unui obiect sau element Access se selectează fiecare element în parte după care se face click pe butonul Properties. În partea superioară fereastra permite alegera tipului de proprităţi referitoare la un anumit obiect:

• All properties se referă la toate proprietăţile care apar la un anumit obiect; • Data properties se referă la proprietăţile despre date ale obiectului; • Layout properties se referă la caracteristicile obiectului; • Other properties se referă la alte proprietăţi specifice unui anumit obiect; • Events properties se referă la diverse evenimente (cod program care poate fi ataşat

la fiecare obiect); Fiecare eveniment sau obiect Access are proprietăţile sale specifice. Proprietătile unui formular pot fi vizualizate prin selecţia formularului, click pe dreptunghiul alb din partea dreaptă a acestuia urmată de selecţia butonului Properties Data Properties se referă la datele care apar în formular:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

Fig. 4

• Record Source se referă la tabela sau interogarea care se ataşează formularului şi care se găseşte în baza de date;

• Allow Editing se referă la faptul dacă este sau nu permisă editarea informaţiilor; • Allow Updating se referă la permisiunea de actualizare a datelor; • Record Locks se referă la blocarea sau nu a articolelor şi se foloseşte în special la lucrul

în reţea. Pentru cazul prezentat tabela ataşată formularului este tabela Angajat având permisiunea de editare şi de actualizare. Layout properties se referă la caracteristicile formului. Aceste sunt prezentate în figura 4

• Caption defineşte numele formularului, numele care apare în partea stângă sus a form-ului;

• Default view defineşte vizualizarea implicită a formului. Aceasta poate fi: ♦ single form se vizualizează un singur articol; ♦ continuous form formularul este continuu vizualizându-se mai

multe articole; ♦ datasheet modul de vizualizare este pe linii şi coloane, pentru mai

multe artucole • Scroll bars barele de derulare care pot apărea într-un obiect text box sau form pot

fi: ♦ neither nu apar în text box şi în formulare; ♦ horizontal only bara de derulare apare doar în poziţie orizontală la

formulare; ♦ vertical only bara de derulare apare doar în poziţie verticală la

fornulare; ♦ both barele de derulare apar atât în poziţie orizontală cât şi în

poziţie verticală • Record Selector selectorul de articole poate fi prezent sau nu;

• Navigation Button butonul de derulare articole est prezent sau nu; • Auto Resize opţiunea de redimensionare automată este prezentă sau nu; • Auto Center proprietatea de poziţionare a formului în centrul ecranului, poate fi

prezentă sau nu; • Border Style defineşte stilul în care se face marginea formularului;

Fig. 5

• Control Box activează sau dezactivează butonul de mutare sau închidere a unei aplicaţii dau a unei ferestre;

• Width dimensiunile formularului pe orizontală; • GridX şi GridY caroiajul în faza de proiectare. Implicit este 10 şi 12; • Layout for Print este implicit No şi foloseşte fonturi ecran.În caz contrar

formularul foloseşte fonturi de imprimantă; • Palette Source poate direcţiona setul de culori implicite spre un fişier .DIB sau

.PAL etc. Other properties conţine o gamă de proprietăţi care nu pot fi încadrate în grupele celelalte. Aceste proprietţi sunt vizibile în figura 5.

• Views Allowed vederile permise sunt în modul Form, Datasheet sau amândouă; • Default Editing editarea implicită poate fi: permisă adică pot fi modificate,

adăugate, şterse înregistrări(allow edit), numai în citire(read only), nu este permisă adăugarea de articole noi(can’t add records), este permisă adăugarea de articole noi(data entry);

• Allow Filters sunt permise sau nu filtrele; • Shortcut Menu permite sau nu vizualizarea unui meniu la apăsarea butonului

drept al mouse-ului; • Menu Bar specifică un meniu bar din macrouri folosit împreună cu formularul; • Pop Up formularul este deschis sau nu ca un formular popup; • Modal deschide formul ca o fereastră de interogări; • Help File specifică un fişier help creat de către utilizator

În cadrul unui formular poate fi specificată doar secţiunea natetului sau zona de detalii sau zona de jos a formularului(footer) executând click pe una dintre aceste zone. Fiecare dintre aceste zone are proprietăţi specifice. Modificarea zonei de antet sau de subsol se poate realiza relativ uşor făcând click pe barele cu acelaşi nume şi cu butonul mouse-ului apăsat trăgând bara până la dimensiunile dorite. 3.3.3 Selectarea, deplasarea şi dimensionarea unui obiect de control În momentul în care efectuează un click pe suprafaţa unui obiect acesta este selectat. Pentru mutarea obiectului în altă zonă decât cea iniţială, după selectare se poziţionează mouse-ul în interiorul obiectului selectat şi ţinând butonul mouse-ului apăsat se mută în zona dorită. Modificarea dimensiunilor se realizează astfel: după selecţie se acţionează dreptunghiul de redimensionare aflat pe una din părţile orizontale. Cursorul devine o săgeată verticală cu două capete. Se execută click şi se deplasează săgeata în noua poziţie. Astfel se

Fig. 6

modifică dimensiunile pe verticală adică înălţimea obiectului. Pentru a modifica simultan lăţimea şi înălţimea obiectului se execută click pe marcajele de redimensionare aflate pe colţurile conturului obiectului de control. Cursorul mouse-ului devine o săgeată înclinată cu două capete. Se execută click şi se trage săgeata până în noua poziţie.

Grila de control de pe suprafaţa unui formular în faza de proiectare are rolul de a alinia mai uşor obiectele existente în cadrul formului. Comanda View Grid din meniul modului design stabileşte dacă grila este activă sau nu. Proprităţile subformularului se pot schimba asemănător cu cele ale formularului. Pentru aceasta, trebuie închis formularul curent şi deschis subformularul în modul design după care este acţionat butonul Properties. Subformularul este prezentat fie în modul obişnuit al unui form fie în modul Datasheet, care este şi modul implicit de prezentare a unui subformular. 3.4 Butoanele barei de instrumente în modul Form View Se lansează form-ul proiectat în modul Run sau (Form View) .În ordinea in care apar pe bară butoanele au următoarea semnificaţie: 1. Selectează modul de proiectare al formularului (Form Design); 2. Selectează modul de prezentare Datasheet al formularului; 3. Tipăreşte formularul; 4. Vizualizează formularul în modul în care va fi tipărit; 5. Permite introducerea unui nou articol în formular deci şi în tabelele asociate; 6. Cut; 7. Copy; 8. Paste; 9. Permite căutarea unei anumite înregistrări; 10. Sortare ascendentă; 11. Sortare descendentă; 12. Permite editarea unui filtru pe înregistrările formului; 13. Aplică filtrul realizat; 14. Vizualizează toate înregistrările; 15. Vizualizează fereastra database; 16. Reface articolul curent; 17. Reface o acţiune înterprinsă din greşeală; 18. Apelează Cue Card; 19. Apelează Help-ul mediului Acces. Folosind aceste butoane asupra formularului se pot realiza o serie de acţiuni ca de exemplu: adăugare de înregistrări noi, sortarea înregistrărilor ascendent sau descendent, căutarea anumitor înregistrări precum şi realizarea de filtre asupra înregistrărilor. Pentru sortare se selectează în prealabil câmpul dorit după care se realizează comanda de sortare. Folosind proprietăţile formularelor se poate valida modificarea datele existente într-un formular sau se poate invalida acest lucru, formularul având doar rol în vizualizarea datelor. Se poate acţiona diferit din acest punct de vedere asupra formularului şi subformularului. 3.5 Caseta cu instrumente Toolbox Am văzut în până acum modul în care am realizat un formular folosind utilitarul Wizard. Folosind instrumentele Toolbox avem posibilitatea de a realiza un formular. În formularele Access există trei categorii de obiecte de control:

• Obiectele de control asociate sunt obiecte ataşate unui câmp din sursa de date a formularului sau subformularului. Sursa de date poate fi o tabelă sau o interogare. Casetele de text sunt cele mai utilizate obiecte de text asociate. În general obiectele de control asociate afşează conţinutul unui câmp, ele fiind însoţite de etichete care afişează proprietatea Caption a obiectului respectiv. Aceste etichete pot fi şterse fără a afecta obiectul de control;

• Obiectele de contol neasociate afişează date furnizate de utilizator şi care în general sunt independente de sursa de date a formularului sau subformularului. Acestea pot fi un desen sau imagine bitmap care se introduc într-un formular. Casetele de text neasociate sunt utilizate pentru introducerea valorilor care nu sunt utilizate pentru actualizarea unui câmp din baza de date, ci altor scopuri ca de exemplu introducerea unor valori destinate unor expresii. Unele obiecte neasociate conţin şi etichete, altele cum ar fi obiectele OLE nu conţin etichete; • Obiectele de control calculate folosesc ca sursă de date expresiile.

0. Pointer (indicator) deselectează instrumentul selectat anterior. El este instrumentul activ implicit;

1. Label (eticheta) crează o casetă ce conţine texte fixe de descriere sau instrucţiuni; 2. Text Box (casetă de text) crează o casetă care afişează şi permite editarea datelor de tip

text; 3. Option Group (grup de opţiune) creează o casetă dreptunghiulară de dimensiune

variabilă, în care se pot plasa butoane, comutatoare, butoane de opţiune sau casete de validare. Numai un singur obiect de control din interiorul casetei poate fi activat la un moment dat;

4. Toggle Button (buton comutator) este un buton care atunci când este selectat comută din starea On în starea Off şi invers;

5. Option Buton (buton de opţiune) se mai numeşte şi buton radio care se comportă identic cu butonul comutator;

6. Check Box (casetă de validare) crează o casetă de validare care atunci când este selectată, comută între starea On şi Off. Dacă se doresc selectate mai multe opţiuni simultan atunci aceste casete trebuie plasate în afara grupurilor de opţiune;

7. Combo Box (casetă combinată) este formată dintr-o casetă de text editabilă, în care puteţi introduce o valoare şi o listă din care puteţi alege o valoare;

8. List Box (casetă de listă) crează o casetă care conţine o listă derulantă de opţiuni din care puteţi selecta o valoare. Ea este de fapt o parte a unei casete combinate;

9. Graph (grafic) permite introducerea în formular a unui grafic; 10. Subform (subformular) ataşează unui formular un subformular; 11. Unbound Object (obiect neasociat) include in formular a unui obiect OLE obţinut de

exemplu cu Microsoft Graph sau Microsoft Draw; 12. Bound Object (obiect asociat) afişează conţinutul unui câmp OLE. Pot afişa obiecte

grafice, sunete sau imagini video, etc; 13. Line (linie) crează o linie dreaptă care poate fi redimnsionată ulterior; 14. Rectangle (dreptunghi) crează un dreptunghi ce poate fi redimensionat ulterior; 15. Page Break (delimitatorul de pagină) determină imprimantă să treacă la pagină nouă

începând de la poziţia delimitatorului de pagină. În modul Run delimitatoarele nu sunt afişate;

16. Command Button (buton de comandă) execută la selectare o comadă macro Access sau o procedură VBA de tratare a evenimentelor;

17. Control Wizard activează utilitarul cu acelaşi nume; 18. Lock permite ca un element selectat să fie introdus de mai multe ori în form, prin click pe

butonul stâng al mouse-lui fără să fie necesară reselectarea lui.

În continuare, ne punem problema de a ilustra folosirea obiectelor de control. Pentru

aceasta, vom crea un formular nou. În formular se va afişa numele şi titlul angajatului din tabela Angajat, precum şi mai multe informaţii legate de angajat, informaţii care se găsesc în tabela Actiuni_Personal. Datorită faptului că tabela Actiuni_Personal conţine mai multe informaţii despre un anumit angajat va trebui să realizăm o interogare one-to-many prin care să legăm tabela Angajaţi de tabela Actiuni_Personal. Se selectează:

• opţiunea query din fereastra database şi se face click pe butonul New; • se aleg tabelele Angajaţi şi Actiuni_Personal. Se face legătura între câmpul

Marca şi nr_matricol din cele două tabele; • se introduce în prima coloană din query caracterul “*” din tabela

Actiuni_Personale care semnifică faptul că în interogare vor apărea toate cămpurile tabelei respective;

• din tabela Angajaţi se ale câmpurile Nume, Prenume, Titlu care se introduc în coloanele 2,3,4şi 5;

• în coloana Nume se activează opţiunea de sortare; • se salvează interogarea sub un nume oarecare.

3.6 Crearea unui formular gol cu antet şi subsol • Din fereastra Database se alege opţiunea Form şi se face click pe butonul New, se alege

din lista derulantă care apare (parete superioară a ferestrei) introgarea realizată anterior, după care se face click pe butonul Blank Form. În continuare se va afişa caseta Toolbox corespunzătoare executând click pe butonul corespunzător sau din opţiunea View a meniului principal.

• dacă formularul nu are zonele de antet şi subsol se alege din meniul principal opţiunea Format, Form Header/Footer. Dacă se doreşte ca formularul să apară fără grilă se deselectează opţiunea din meniu, View. Dacă nu se doreşte să apară riglele de pe margine se deselectează opţiunea Ruler din View;

Fig. 7

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

• modificarea zonei Detail se poate face prin repoziţionarea liniilor Detail respectiv Form Footer de pe ecran;

În continuare este prezentat modul de realizare al formului din figura 7 3.6.1 Adăugarea unei etichete în zona de antet Eticheta este obiectul cel mai uşor de realizat. Se face click pe butonul corespunzător din zona ToolBox (butonul 1 din fig 6) după care se poziţionează în zona dorită. Pe linia de stare se afişează numărul de linii şi de caractere ce pot fi scrise în respectiva etichetă. Dacă eticheta depăşeşte limitele zonei de antet atunci bara Detail se deplasează automat, asfel încât eticheta să încapă în zonă. Dacă nu se tastează cel puţin un caracter caseta dispare la următorul click al mouseului. În mod asemănător se crează şi celelalte obiecte de control. Dacă se doreşte schimbarea fontului sau a dimensiunilor caracterelor se aleg butoanele corepunzătoare de pe bară. Dacă textul nu încape în casetă se poate alege opţiunea Format, Size, Size to Fit pentru încadrarea perfectă a acestuia în casetă. Asemănător cu celelalte obiecte, după selecţia acestuia, şi click pe butonul Properties apare o fereastră din care se pot seta o serie de proprietăţi ale obiectului. Aceste proprietăti sunt structurate ca şi proprietătîle celorlalte obiecte deci ca şi cele enunţate pentru formular. Proprietăţile Layout se referă la posibilităţi de modificare a fontului, a mărimii acestuia, a culorii textului, a culorii fondului, a culorii marginii, a dimensinilor, a modului de aliniere a textului în casetă etc. Data properties nu are iar other Properties se referă la numele care I se atribuie obiectului. 3.6.2 Crearea casetelor de text asciate, multilinie şi casetelor calculate Access utilizează următoarele patru tipuri de bază de casete de text:

• Casete de text cu o singură linie asociate de obicei obiectelor de control din formular ori câmpurilor unei tabele sau interogări;

Fig. 8

• Casete de text multilinie asociate de obicei câmpurilor memo şi includ o bară de derulare verticală care permite accesul la textul care nu apare în casetă;

• Casete de text calculate, obţin valori din expresiile care încep cu semnul egal şi au de obicei o singură linie. O astfel de casetă se poate asocia unui câmp al unei tabele. Dacă nu ea este un obiect neasociat Nu se poate edita valoarea afişată de o casetă de text calculată.

• Casetele de text neasociate pot fi create pentru a furniza valori comenzilor macro şi procedurilor VBA.

3.6.3 Casete de text asociate cu o singură linie Acestea sunt cel mai frecvent utilizate obiecte de control pe un formular Access. Cu ajutorul acestor obiecte poate fi vizualizat conţinutul unor anumitor câmpuri existente în tabele. Pentru adăugarea unei astfel de obiect se procedează astfel:

1. Se activează butonul corespunzător listei de câmpuri de pe bara toolbars. Din lista care apare se selectează câmpul dorit;

2. După selectarea câmpului, ţinând butonul mouse-lui apăsat, se trage câmpul peste formular în poziţia dorită. În partea dreaptă, este eticheta ataşată câmpului. Aceasta conţine un anumit text ce poate fi schimbat după dorinţa utilizatorului;

3. Dimensiunile etichetei precum şi ale câmpului pot fi modificate după dorinţa utilizatorului. Pot fi modificate şi celelalte proprietăţi ale obiectului folosind fereastra Properties care se activează cu ajutorul butonului corespunzător.

Pentru exemplul dat, câmpurile din interogarea realizată sunt prezentate prin: • matricol; • nume; • prenume; • nota, comentariu, etc.

3.6.4 Adăugarea unei casete de text multilinie, cu bară de derulare verticală

Acesta este un tip special de obiect oferit de către mediul Access. Casetele multilinie permit afişarea şirurilor lungi de text pe mai multe rânduri a căror lungime este determinată de lungimea casetei. Pentru exemplul nostru este cazul casetei comentariu. 3.6.5 Crearea unei casete de text calculate.

Într-o casetă de text calculată se poate afişa rezultatul oricărei expresii Access valide.

O expresie trebuie să înceapă cu sermnul egal şi poate conţine funcţii Access care returnează valori. Pentru formularul prezentat este cazul casetei în care este afişată data curentă. Pentru acesta se vor efectua următoarele acţiuni:

• Se alege obiectul Text Box din caseta ToolBox; • Eticheta casetei de text este Date/Time; • În caseta de text se tastează =Now() prin care se afişează valorile curente ale datei

şi orei din calculator. Cu ajutorul memoriei clipboard a mediului Windows folosind opţiunile Copy, Cut, Paste pot fi manevrate cu uşurinţă obiectele existente într-un formular. 3.6.6 Modul de afişare a formularului. Modul de afişare al unui formular este obţinut prin opţiunea Default View şi poate fi:

• Single Form prin care se afişează un singur formular şi se afişează o singură înregistrare la un moment dat;

• Continous Forms sau formulare continue afişează mai multe înregistrări fiecare fiind o copie a zonei detail a formularului. Pentru subformularele create cu utilitarul Form Wizard modul de afişare prestabilit este Continuous Forms;

• Datasheet (formulare tabelare), afişează câmpurile formularului aranjate în linii şi coloane.

Schimbarea opţiunii de afişare se face selectând din fereastra Properties, Layout Properties opţiunea Default View (Access 2.0), din properties optiunea Format, pentru Access 2003. 3.6.7 Crearea grupurilor de opţiune Într-un formular pot fi alese diverse butoane care definesc diferite acţiuni. Dacă se doreşte gruparea acestora se poate proceda în două moduri: manual sau folosind utilitarul predefinit Option Group Wizard. Pentru generarea grupului de butoane de pe formularul nostru se va face click pe butonul Control Wizard şi apoi pe butonul Option Group În prima fereastră care apare se aleg valorile pentru butoane: excelent, bun, acceptabil, suficient insuficient. Se execută apoi click pe butonul Next. În cea de a doua fereastră care va apare, se va stabili opţiunea yes pentru valoarea prestabilită (prima valoare din listă, care va apărea la execuţia formularului). Se face click pe butonul Next şi va apare cea de a treia fereastră de dialog. În această fereastră se vor stabilii valori dorite pentru fiecare opţiune. Se execută click. În cea de a patra fereastră se va stabili legătura dintre grupul de butoane şi un anumit câmp din tabelă sau dintr-o interogare. În cazul nostru câmpul ales este nota. Al cincilea dialog va permite stabilirea stilului în care este afişat un anumit grup de butoane. Ultima casetă de dialog permite să se determine numele titlului care va apare deasupra grupului de butoane. În cazul în care se doreşte o acţiune manuală fără afolosi utilitarul Wizard se pot alege unul sau mai multe obiecte numite:

• Toggle Button; • Option Button; • Check Box;

Aceste butoane pot fi folosite separat sau impreună pentru diverse acţiuni. Se vor acţiona butoanele corespunzătoare opţiunii dorite după care folosind fereastra Properties acestea vor fi personalizate individual din punct de vedere al acţiunii prin acţionarea butonului, dimensiunile acestuia, legătura cu un anumit câmp dintr-o tabelă etc. 3.6.8 Utilizarea casetelor listă şi casetelor combinate

Acest tip de obiect permite alegerea unei anumite informaţii dintr-o listă şi nu tastarea acestuia şi introducerea într-o tabelă. Casetele listă permit vizualizarea informaţiilor tot timpul. Ele se numesc în mediul Access, ListBox. Casetele combinate şi listele derulante se mai numesc ComboBox. Ele ocupă spaţiu mai puţin pe formular şi trebuie deschise pentru a putea selecta o anumită valoare. Acestea sunt însoţite de către o casetă de text, în care se poate tasta valoarea dorită pentru a putea găsi mai rapid informaţia dorită. O astfel de listă poate conţine unul sau mai multe câmpuri ale unei tabele, ale unui query, o serie de valori ale utilizatorului sau funcţii proprii mediului Access. Cele mai frecvent utilizate obiecte sunt acelea care conţin doar două câmpuri. Prima coloană conţine codul care actualizează valoarea câmpului la care este asociat obiectul de control, iar a doua coloană conţine numele codului.

Pentru generarea acestor obiecte, poate fi folosit şi utilitarul Wizard. Pentru aceasta înainte de a alege obiectul ListBox sau ComboBox se exexcută click pe butonul Control Wizard. Generarea manuală presupune următoarele etape:

• se deschide formularul; • se dezactivează butonul Control Wizard; • se selectează obiectul ComboBox din bara de instrumente; • se selectează fereastra Properties (click pe butonul corespunzător) din care se

alege opţiunea Data Properties; • se alege în opţiunea Control Source numele cânpului din tabela sau interogarea

asociată formului în care se vor introduce valori din sursa selectată în proprietatea Row Source;

• din proprietatea Row Source se aleg câmpurile care vor apărea în lista derulantă şi câmpul care va fi sursă pentru caseta combinată;

• se selectează Layout Properties din care se va selecta proprietatea Column Count cu ajutorul căreia se vor specifica numărul de coloane care va apare în listă;

• prima coloană din tabela sau interogarea selectată ca şi sursă va fi funcţie de valoarea existentă în coloana Bound Column (în data Properties)

Dacă sursa de date specificată de către Row Source este Table Query atunci se poate înlocui valoarea acestei proprietăţi cu o instrucţiune SQL. O casetă combinată se poate realiza selectând valorile dintr-o listă de valori creată anterior. O astfel de casetă se poate realiza cu ajutorul dialogului Combo Box Wizard astfel:

• În prima fereastră a dialogului care apare se selectează opţiunea “I will type in values that I want”, după care se face click pe butonul next;

• În următoarea fereastra care apare, se va selecta numărul de coloane necesar şi se va stabili mărimea coloanelor şi se apasă next;

• Se stabileşte coloana care conţine valoarea pe care doriţi s-o păstraţi sau s-o utilizaţi ulterior. Aceasta trebuie să fie o coloană care conţine valori unice. Se execută click;

• A cincea casetă de dialog stabileşte două posibilităţi şi anume: memorarea valorilor din coloană pentru alte utilizări sau scrierea acestora în coloana în care se doreşte. După stabilirea opţiunii dorite se activează butonul Finish şi dialogul se încheie.

Dacă se doreşte ca acest proces să se desfăşoare manual, atunci în proprietatea Row Source din caseta de dialog Properties - Data Proprties se va introduce un şir de caractere astfel: Valoare_în_coloana_1;”valoare_în_coloana_2”; pentru rândul 1 Valoare_în_coloana_1;”valoare_în_coloana_2”; pentru rândul 2 etc. 3.6.9 Crearea unui subformular al unui formular dat

În mediul Access 2.0 se poate introduce un formular în alt formular. Acest lucru este posibil şi în Access 2003 dar în acest mediu, există posibilitatea de a realiza folosind utilitarul Wizard un subformular, care în prealabil nu exista. Dacă dorim introducerea unui subformular într-unul deja existent se va selecta din bara toolbar, butonul care corespunde tipului subformular, iar în caseta Properties se alege din opţiunea Data Source numele formularul care se doreşte să fie subformular. Subformularul se poate comporta ca o entitate independentă în cadrul formularului părinte precum şi împreună cu acesta. El poate conţine câmpuri ale unei tabele sau ale unui query etc, la fel ca orice formular de sine stătâtor.

3.6.10 Crearea formularelor continue Pentru a prezenta informaţiile din mai multe înregistrări se pot realiza formulare continue, alegând în procesul de realizare a formularului din caseta Properties, a obiectului Form, opţiunea Layout Properties, opţiunea Default View, valoarea Continuous Form. 3.6.11 Includerea antetului şi a zonei de subsol în formular şi în paginile tipărite Secţiunile Page Header/Footer selectate din meniul format, apar doar atunci când este tipărit un formular. Ele nu apar pe ecran în modul Run. Secţiunea de antet permite utilizarea unui titlu diferit pentru formularul tipărit. Subsolul de pagină permite introducerea numărului de pagină precum şi data în care acesta este elaborat. 3.7 Probleme rezolvate Se consideră baza de date producţie care are următoarele tabele:

Produse

COD_PRODUS DENUMIRE PRET prod001 recorder 800000 prod002 televizor 160000 prod010 walkman 300000 prod060 videocasetofon 430000 prod080 videocasetofon 280000 prod500 radiocasetofon 105000

Stocuri

COD_DEPOZI COD_PRODUS CANTITATE dep01 prod001 50 dep01 prod060 150 dep01 prod080 100 dep10 prod060 200 dep10 prod080 50

Depozite

COD_DEPOZI LOCALITATE dep01 bucuresti dep10 pitesti

Beneficiari

COD_BENEFI NUME ADRESA bnf011 vasilescu bucuresti salcimilor 27 bnf012 georgescu bucuresti salcimilor 4 bnf013 marinescu pitesti privighetorii 12

Comenzi

NUMAR COMANDA DATA COD_BENEFI 1014 11/23/96 bnf011 2200 6/28/96 bnf013

Facturi

NUMAR COD_PRODUS CANTITATE 1014 prod001 2 1014 prod002 1 2200 prod020 2 2200 prod500 3

Se consideră tabela produse. Să se realizeze un form prin care sunt vizualizate informaţiile din tabela produse. Pentru a realiza acest form se realizează următoarele acţiuni:

• din fereastra database se acţionează butonul Forms - New; • se defineşte tabela din care se vor prelucra datele şi se alege modul de lucru

“Blank Form”; • în fereastra Form care apare se alege Form Header din meniul format; • în zona FormHeader se alege un control text care conţne “Conţinutul tabelei

Produse”; • în zona Details se introduc câmpurile din tabela Produse. Se alege controlul Text

Box şi în Properties - Data Properties- Control Source se alege numele câmpului. O altă metodă de definire a obiectelor dorite este următoarea: se acţionează butonul Field List şi se “trage” câmpul dorit în zona detail. Se procedează identic pentru celelalte câmpuri;

• Se definesc proprietăţile formului şi ale obiectelor don Properties - Layout Properties.

Formul realizat este prezentat în figura 8.

Exemplul 1

Să se realizeze un formular prin care sunt prezentate informaţiile din tabelele Produse şi Stocuri.

Fig. 8

Exemplul 2

• Se realizează o interogare prin care sunt legate prin intermediul codului produs cele două tabele;

• Se acţionează butoanele pentru crearea unui formular nou care are zonele Details, Form Header, Form Footer.

• Se introduc în zona Detail câmpurile din interogare. Rezultatul este formularul din figura 9 Să se realizeze un form prin care pot fi apelate alte formulare. Formularul va conţine diverse butoane prin care se apelează formularele dorite. Etapele de realizare sunt următoarele:

• se realizează un form nou; • se aleg controalele obiect pentru tipurile de butoane existente în Access. Vor fi

apelate formulare create anterior. Formul realizat este prezentat în figura 10. Formularele sunt apelate prin înscrierea în metoda (events) “on click” a următoarelor linii de comandă:

• DoCmd OpenForm "produse" pentru apelul form-ului cu numele produse; • DoCmd OpenForm "stocform" pentru apelul form-ului cu numele stocuri; • DoCmd Close pentru închiderea formului care conţine butoanele;

Fig. 9

Exemplul 3

Să se relizeze un formular prin care pot fi vizualizate unele câmpuri dintr-o tabelă prin selectarea unui anumit câmp dintr-un control List Box sau Combo Box.

• se creează un form nou; • în zona Form Header se introduc controalele de căutare List Box şi Combo Box.

Cămpul Denumire din tabela Produse se ataşează acestor controale ; • în zona Details se introduc câmpurile tabelei Produse.

Formularul realizat este prezentat în figura 11. Se alege denumirea dorită din unul dintre cele două controale şi se vizualizează informaţiile din tabela Produse.

Fig. 10

Fig. 11

Exemplul 4

Să se realizeze un form care conţine un subform. Formularul care este subform este realizat în prealabil. În formularul principal vor fi vizualizate informaţii referitoare la tabela Produse iar în subformular informaţii referitoare la tabela stocuri. • se crează subformularul în care, se introduce în zona Details câmpurile tabelei stocuri.

Acesta este de tipul Datasheet; • se crează formularul principal în care se introduc câmpurile tabelei produse; • se realizează obiectul subformular în formularul principal cu ajutorul butonului cu acelaşi

nume de pe bara cu butoane. Rezultatul acestor acţiuni este formularul din figura 12

Fig. 12

Exemplul 5

RAPOARTE

În aceast capitol este prezentat modul de obţinere al unui raport simplu dintr-un tabel. Rapoartele sunt utile pentru comunicările cu alte persoane. În cazul programului Microsoft Access, modalitatea optimă de comunicare a unor date este prin intermediul unui formular sau al unui raport. Capitolul 3 v-a arătat cum să folosiţi formularele pentru a vă transmite rezultatele. Formularele sunt utile pentru raportări simple, ca şi pentru trecerea în revistă şi editarea datelor. Limitările lor se datorează faptului că nu pot grupa datele, pentru afişare şi calcule pe grupuri, că aveţi mai puţin control asupra aşezării în pagină şi nu puteţi insera un raport într-un formular. Rapoartele nu pot fi utilizate la trecerea în revistă ori editarea datelor, dar permit un control superior în privinţa aşezării în pagină, posibilitatea grupării datelor pentru totaluri şi de inserare în raport a unui grafic, ori chiar a altui raport. 4.1 Crearea unui raport

Microsoft Access include o facilitate Raport Wizard, care uşurează obţinerea rapoartelor din tabele sau cereri. Pentru a crea un raport, deschideţi baza de date dacă nu este deja deschisă. (Selectaţi Open Database din meniul File, sau executaţi click pe pictograma Open Database din bara cu instrumente de lucru) Când apare fereastra Database, alegeţi butonul Report din stânga, apoi selectaţi New. Puteţi alege după aceea între Report Wizards şi Blank Report (fig 1).

În caseta de text Select a Table/Query, executaţi click pe săgeata descendentă din dreapta. Se deschide o casetă cu lista tabelelor disponibile din care puteţi construi rapoarte. Executaţi click pe numele tabelului dorit pentru raport, apoi selectaţi Report Wizards.

Următorii paşi vă permit să creaţi un raport cu ajutorul lui Report Wizard: 1. Pe primul ecran, selectaţi Single-Column drept instrument Wizard pe care doriţi să-l

folosiţi, apoi executaţi click pe OK; 2. Alegeţi câmpurile pentru raport, sau selectaţi » ca să mutaţi toate câmpurile în caseta-listă

Field order on report (fig. 2). Apoi alegeţi Next >; 3. Alegeţi câmpul sau câmpurile după care doriţi să faceţi sortarea şi selectaţi Next >. 4. Alegeţi aspectul raportului. Pentru exemplul nostru, alegeţi Executive (fig.3) şi executaţi

click pe Next >. 5. Introduceţi un titlu pentru raport, apoi alegeţi Finish. Report Wizard creează raportul şi

afişeaza imaginea prealabilă a ceea ce se va tipări.

Fig. 9

Fig. 10

Fig. 11

4.1.1 Vizualizarea prealabilă a raportului

Imaginea prealabilă a tipăririi ofera o idee asupra felului în care va arăta raportul şi câte pagini va avea. Paginile vor fi mărite şi le puteţi derula folosind barele de derulare orizontale şi verticale; de asemenea, puteţi utiliza butoanele Pagină din partea inferioară a ferestrei. Săgeţile interioare vă deplasează cu câte o pagină o dată, iar sageţile exterioare vă deplasează rapid la prima sau la ultima pagină. Pentru a vedea întreaga pagină, deplasaţi cursorul mousului pe ea (cursorul se transformă în imaginea unei lupe) şi executaţi click. Puteţi reveni la vederea mărită, executând click în locul unde doriţi să priviţi. Puteţi oricând intra în modul de vizualizare prealabilă a unui raport, alegând Print Preview din meniul File. 4.1.2 Tipărirea raportului

Raportul poate fi tipărit, alegând butonul Print (Tipărire) din bara cu instrumente de

lucru, ori Print din meniul File. Apare o casetă de dialog. Indicaţi opţiunile dorite, apoi alegeţi OK.

4.1.3 Salvarea raportului

După ce aţi creat un raport este bine să-l salvaţi. Pentru aceasta, alegeţi Save As din meniul File. Introduceţi denumirea sub care doriţi să salvaţi raportul şi executaţi click pe OK. Nu folosiţi numele unui tabel, raport sau cerere deja existente. 4.2 Configurarea personală a rapoartelor 4.2.1 Modificarea formei unui raport

Forma unui raport poate fi modificată în mai multe feluri. De pildă, puteţi muta obiecte în diferite locuri, le puteţi redimensiona, puteţi adăuga etichete şi prevedea atribute de text. Ca să modificaţi un raport, procedaţi astfel:

1. Deschideţi baza de date şi alegeţi butonul Report din fereastra Database. Lista arată toate rapoartele existente în baza de date.

2. Selectaţi raportul pe care intenţionaţi să-l modificaţi şi alegeţi butonul Design din fereastra Database. Raportul este afişat (fig. 4). El poate fi modificat precum un formular.

4.2.2 Redimensionarea controalelor

Fiecare obiect de pe raportul afişat este un control. În modul Design al raportului, puteţi deplasa şi redimensiona controalele, sau adaugă altele noi. Controlul este un obiect dintr-un raport sau formular care afişează datele unui câmp, rezultatul unui calcul, un text, un grafic, o imagine sau alt obiect. Pentru a manipula un control, mai întâi trebuie să-l selectaţi. Ca să selectaţi o casetă de text cu etichetă, executaţi click pe caseta de text asociată. Caseta de text cu eticheta asociată va fi afişată cu puncte de control impus. Acestea va permit următoarele modificări:

• Pentru a redimensiona o casetă pe verticală, trageţi punctul impus, superior sau inferior;

• Pentru a redimensiona o casetă pe orizontală, trageţi punctul impus, drept ori stâng;

• Pentru a redimensiona o casetă atât pe orizontală cât şi pe verticală, trageţi pe diagonala punctele impuse din colţ.

Fig. 12

Ca să aliniaţi rezultatul obţinut, utilizaţi riglele afişate. Puteţi selecta şi mai multe controale simultan, ţinând apăsată tasta S şi executând click pe ele. 4.2.3 Deplasarea controalelor

Microsoft Access vă permite să deplasaţi o casetă de text şi eticheta ei asociată, laolaltă sau separat. Pentru a le deplasa separat, selectaţi controlul, apoi trageţi punctul cel mare de control impus din colţul stâng superior. Acesta e cunoscut drept punct de mutare. Pentru a deplasa laolaltă caseta de text şi eticheta, executaţi click pe un control. Când săgeata mouse-ului se transformă într-o palmă, deplasaţi. caseta de text şi eticheta ei în noua poziţie. Atunci când deplasaţi şi redimensionaţi controalele, puteţi efectua alinieri cu ajutorul riglelor. 4.2.4 Adăugarea unei etichete

O etichetă nu este altceva decât text adăugat ulterior unui raport, pentru a afişa informaţie. Titlul deja existent dat raportului reprezintă un tip de etichetă. Puteţi, de asemenea, să adăugaţi şi alt text în raport ca de exemplu numele companiei dumneavoastră. Eticheta nu este legată de alte controale. Ca să adăugaţi o etichetă, folosiţi caseta cu instrumente de lucru (fig 5). Aceasta apare atunci cand deschideţi un raport în modul Design; dacă nu apare pe ecran, alegeţi Toolbox din meniul View, pentru a fi afişată. Executaţi click pe butonul Label (situat în stânga, în rândul al doilea, marcat cu un A). Apoi executaţi click pe raport în locul unde vreţi să fie eticheta şi introduceţi textul dorit.

Butoanele casetei de lucru au următoarea semnificaţie 1. Pointer(indicator) deselectează instrumentul selectat anterior. El este instrumentul

activ implicit; 2. Label (eticheta) creează o casetă ce conţine texte fixe de descriere sau instrucţiuni; 3. Text Box (casetă de text) crează o casetă care afişează şi permite editarea datelor

de tip text; 4. Option Group (grup de opţiune) crează o casetă dreptunghiulară de dimensiune

variabilă, în care se pot plasa butoane, comutatoare, butoane de opţiune sau casete de validare. Numai un singur obiect de control din interiorul casetei poate fi activat la un moment dat;

5. Toggle Button (buton comutator) este un buton care atunci când este selectat comută din starea On în starea Off şi invers;

6. Option Buton (buton de opţiune) se mai numeşte şi buton radio care se comportă identic cu butonul comutator;

7. Check Box (casetă de validare) crează o casetă de validare care atunci când este selectată, comută între starea On şi Off. Dacă se doresc selectate mai multe opţiuni simultan atunci aceste casete trebuie plasate în afara grupurilor de opţiune;

8. Combo Box (casetă combinată) este formată dintr-o casetă de text editabilă, în care puteţi introduce o valoare şi o listă din care puteţi alege o valoare;

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

Fig.13

9. List Box (casetă de listă) crează o casetă care conţine o listă derulantă de opţiuni din care puteţi selecta o valoare. Ea este de fapt o parte a unei casete combinate;

10. Graph (grafic) permite introducerea în raport a unui grafic; 11. Subform (subformular) ataşează unui raport un subformular; 12. Unbound Object (obiect neasociat) include in raport a unui obiect OLE obţinut

de exemplu cu Microsoft Graph sau Microsoft Draw; 13. Bound Object (obiect asociat) afişează conţinutul unui câmp OLE. Pot afişa

obiecte grafice sau sunete sau imagini video, etc; 14. Line (linie) crează o linie dreaptă care poate fi redimensionată ulterior; 15. Rectangle (dreptunghi) crează un dreptunghi ce poate fi redimensionat ulterior; 16. Page Break (delimitatorul de pagină) determină imprimanta să treacă la pagină

nouă începând de la poziţia delimitatorului de pagină. În modul Run delimitatoarele nu sunt afişate;

17. Command Button (buton de comandă) la selectare execută o comadă macro Access sau o procedură VBA de tratare a evenimentelor;

18. Control Wizard activează utilitarul cu acelaşi nume; 19. Lock permite ca un element selectat să fie introdus de mai multe ori în form, prin

click pe butonul stâng al mouse-lui fără să fie necesară reselectarea lui. 4.2.5 Configurarea textului Puteţi modifica textul oricărui raport, schimbând fonturile, mărimile, culoarea, alinierea şi atributele (normal, îngroşat, cursiv). Pentru a schimba aspectul textului dintr-un control, executaţi următorii paşi:

1 Executaţi click pe controlul pe care doriţi să-l modificaţi. 2 Executaţi click pe oricare dintre butoanele Cut, Copy, Paste, Aliniere la stănga,

Aliniere la dreapta, Centrare, Justfy, Alegere Font şi Mărime Font ale barei cu instrumente de lucru, pentru a configura textul;

3 Pentru a stabili culoarea textului, executaţi click pe butonul Palette sau selectaţi Palette din meniul View;

4 După ce aţi terminat lucrul, alegeţi Size to Fit din meniul Format, pentru a redimensiona eticheta la dimensiunile noului text.

4.2.6 Adăugarea unui câmp la un raport

După ce aţi creat un raport, îi puteţi adăuga câmpuri. Deschideţi raportul în modul Design, apoi deschideţi lista de câmpuri. După aceea, puteţi deplasa câmpurile în locul cuvenit din raport. 4.2.7 Crearea unui raport cu date grupate

Folosind Microsoft Access, puteti crea rapoarte cu date grupate, astfel încât să vă arate subtotaluri şi totaluri. De exemplu, să presupunem ca doriţi să creaţi un raport care sa vă arate vânzările pe regiuni, indicând şi totalul general. Veţi utiliza Report Wizard pentru a crea raportul din acelaşi tabel (fig 6), în modul următor:

1 Selectaţi Report din fereastra Database; 2 Executaţi click pe butonul New din fereastra Database; 3 În fereastra New Report, alegeţi tabelul Angajatr din caseta-lista, apoi alegeţi

Report Wizards;

4 Din ecranul pe care se afişează instrumentele Report Wizards, alegeţi Groups/Totals, apoi apăsaţi OK;

5 Pe următorul ecran, selectaţi câmpurile ce trebuie tipărite şi ordinea lor; Alegeţi Next >.

6 Pe următorul ecran, alegeţi sortarea după câmpul dorit. Alegeţi Next >; 7 Pe următorul ecran, alegeţi modul de grupare «Normal", apoi Next >; 8 Pe urmatorul ecran, alegeţi calculul totalului pentru câmpul PROFESIA, apoi

executaţi click pe Next >. 9 Configuraţi aspectul în modul «Executive» (aspectul prestabilit), apoi alegeţi Next

>;

10 Introduceţi titlul şi alegeţi Finish pentru a vedea raportul. 4.3 Crearea graficelor

În aceast paragraf veţi vedea cum se adaugă cum se adaugă şi un grafic unui raport. Graficele oferă informaţii vizuale şi sunt extrem de utile persoanelor care n-au timp să citească un intreg raport. De pildă, un director foarte ocupat poate prefera să examineze graficul vânzărilor pe regiuni decât să descifreze un raport statistic. Considerăm baza de date prezentată în capitolele precedente. Considerăm că dorim să obţinem un grafic care ilustrează situaţia salariilor pe profesii. Pentru aceasta procedăm astfel:

1. Se alege butonul Graph într-un raport nou sau într-un raport existent. Prin acţionarea butonului se declanşează generatorul de grafice;

2. Se alege tabela Angajatr din care se va genera graficul; 3. Se aleg câmpurile Salar şi Profesia, funcţie de care se va genera graficul; 4. Se alege tipul de grafic dorit, precum şi diverse particularităţi ale acestuia.

Rezultatul este prezentat în figura 7

Fig 6

Fig. 7

FUNCŢII REFERITOARE LA TIPURILE DE DATE ACCESS Pentru a lucra eficient în Access este necesar să ştiţi modul în care să creaţi expresii folosind operatori, constante, identificatori şi funcţii.

• Operatorii sunt aritmetici, de atribuire şi comparare (relaţionali), de concatenare, de identificare şi logici. De asemenea operatori sunt operatorii: Between, In, Is, Like;

• Constantele (literals) sunt introduse de utilizator. Ele sunt folosite la stabilirea datelor iniţiale şi în combinaţie cu identificatorii câmpurilor la compararea valorilor din câmpurile tabelelor;

• Identificatorii sunt numele obiectelor Access: tabele, interogări, rapoarte, formuri, module. Mediul conţine cinci constante predefinite denumite care servesc şi ca identificatori: True, False, Yes, No şi Null. Constantele denumite şi variabile pe care le creaţi în limbajul de programare Access VBA sunt de asemenea identificatori;

• Funcţiile întorc în general o valoare în locul numelui funcţiei.; • Perechea de paranteze drepte([]), trebuie să încadreze numele obiectelor Access. În

general la definirea numelor obiectelor este bine să nu fie folosite spaţii, eventual liniuţa de subliniere (underscore)_.

5.1 Operatori care apar în expresiile Access

Operatorii sunt de mai multe tipuri şi anume:

• arimetici care sunt +, - (şi pentru semn), *, /(împarte un operand la altul), \ (împarte un operand întreg la altul), mod (întoarce restul împărţirii la un întreg), ^ (ridică un operand la o putere;

• relaţionali sunt <, >, <=, >=, <> (diferit), =. Operatorul “=” mai este considerat şi operator de atribuire. Rezultatul unei comparări este întodeauna un rezultat logic de tipul True sau False, cu excepţia cazului când unul dintre operanzi are valoarea Null. În această situaţie orice comparare întoarce rezultatul Null, deoarece aceasta reprezintă o valoare necunoscută care nu se poate compara cu una ştiută.

• logici sunt and, or, not, xor (sau exclusiv), eqv(echivalent) şi Imp (implicaţie). Ultimii trei operatori se folosesc foarte rar, de aceea, de obicei se neglijază;

• de concatenare, combină două valori text într-un singur şir de caractere. Şirul “ABD” concatenat cu şirul “FGH”=> şirul “ABDFGH”. Cel mai uzual operator de concatenare este caracterul ampersand (&). Ca şi operator de concatenare mai poate fi folosit şi caracterul plus “+”;

• de identificare sunt !(semnul exclamării, denumit adeseori şi operatorul bang) şi “.”(punct). Ele execută următoarele operaţii:

• combină clasele de obiecte cu numele unui obiect pentru al identifica;

• deosebeşte numele obiectelor de proprietăţi; • identifică anumite cămpuri din diverse tabele.

• alţi operatori care se folosesc în Access sunt: • Is folosit împreună cu Null pentru a stabilii dacă o valoare este Null

sau Not Null; • Like stabileşte dacă o valoare a unui şir începe cu unul sau mai

multe caractere; • In stabileşte dacă un anumit şir se găseşte în interiorul altui şir sau

într-o listă de caractere; • Between stabileşte dacă o valoare numerică se găseşte între alte

două valori numerice. Constantele pot fi numerice pozitive sau negative, text sau şir de caractere, date calendaristice/timp.

Variabilele de memorie sunt zone de memorie care primesc un nume şi care conţin date de un anumit tip. Variabilele de memorie au tipul de dată identic cu tipul de date folosit în tabelele Access.

Tipul de date Variant este un tip specific mediului Access, el permiţind concatenarea de valori de tipuri diferite, precum un întreg şi un şir de caractere, fără să fie necesară folosirea instrucţiunilor de conversie a datelor.

Funcţiile au sintaxa formată dintr-un nume urmat de paranteze rotunde (). Între paranteze pot exista mai mulţi parametrii. În general în mediul Access funcţiile sunt de două categorii:

• cu carecter global care acţionează asupra tuturor tipurilor de date ale mediului; • care acţonează numai asupra unui anumit tip de dată.

5.2 Funcţii pentru tipul de date data calendaristică şi timp

Variabila de tip dată calendaristică este încadrată între semnele #. De exemplu dacă

dorim sădefinim variabila data_c de tip dată calendaristică avem:

data_c = #20-10-98#

Funcţie Descriere Exemplu Date() şi Date$()

Returnează data şi ora curentă a sistemului ca tip variant sau string. La funcţii în mediul Access 2003 parantezele pot să lipsească.

?date() 24.10.1998 ?date 24.10.1998 ?date$ 10-24-1998 ?date$() 10-24-1998

Dateadd() Returnează o dată care poate fi mai mare sau mai mică cu o valoare numerică decăt data considerată. Numărul adăugat poate fi zile(“d”) sau luni(“m”) say ani(“yyyy”)

?dateadd("d",31,date) ?dateadd("m",31,date) 24.11.1998 24.05.2001 ?dateadd("yyyy",31,date) 24.10.2029

Datediff() Returnează un numar între egal cu diferenţa dintre două date calendaristice. Acest număr poate fi: numărul de zile(“d”), numărul de luni(“m”), numărul de săptămâni (“w”) sau numărul de ani(“yyyy”)

?datediff("d","01-03-98",date) 237 ?datediff("m","01-03-98",date) 7 ?datediff("yyyy","01-03-98",date) 0

Datepart() Returnează un întreg care reprezintă: ziua sau luna sau săptămâna, sau anul, funcţie de caracterul de control de pe prima poziţie.

?datepart("d",date) 24 ?datepart("m",date) 10 ?datepart("yyyy",date) 1998 ?datepart("w",date) 7

Dateserial() Returnează subtipul Variant din argumentele an, lună, zi

?dateserial(98,10,24) 24.10.1998

Datevalue() Returnează data în formatul caracter ?datevalue("24-oct-98") 24.10.1998

Day() Returnează un întreg între 1 şi 31 care reprezintă ziua dintr-o dată calendaristică

?day(date) 24

Hour() Returnează un întreg între 0 şi 23 care reprezintă ora dintr-o dată calendaristică.

?hour("01:20 PM") 13

Minute() Returnează un întreg între 0 şi 59 care reprezintă minutul dintr-o dată calendaristică.

?Minute("01:20 Am") 20

Month() Returnează un întreg între 1 şi 12 care reprezintă luna dintr-o dată calendaristică.

?month(date) 10

Now() Returnează data curentă şi ora din calculator

?now 24.10.1998 17:56:14

Second() Returnează un întreg între 0 şi 59 care reprezintă secunda dintr-o dată calendaristică.

?second("01:24:23") 23

Time() şi Time()$

Returnează porţiunea timp dintr-o valoare data calendaristică/timp

?time() ?time 17:57:35 17:57:43 ?time$ 17:57:54

Timeserial() Returnează valoarea serială a orei exprimată în ore minute şi secunde

?timeserial(17,58,34) 17:58:34

Timevalue() Returnează ca tip Variant valoarea serială a orei introdusă ca valoare string

?timevalue("17:59") 17:59:00

Weekday() Returnează ziua din săptămână corespunzătoare datei calendaristice. Duminica (Sunday) este considerată prima zi a săptămânii.

?weekday(date) 7

Year() Returnează anul dintr-o valoare Date/Time

?year(date) 1998

În general funcţia fără caracterul $ returnează subtipul Variant string iar cu $ tipul Text din VBA. 5.3 Funcţiile matematice şi trigonometrice

Funcţie Descriere Sintaxă Abs() Întoarce valoarea absolută a unei valori

numerice ?abs(-34) 34

Atn() Returnează în radiani, arctangenta unei valori numerice

?atn(1) 0,785398163397448

Cos() Returnează în radiani cosinusul unghiului reprezentat de o valoare numerică

pi=3.141593 ?cos(pi/4) 0,707106719949293

Exp() Returnează exponenţiala unei valori numerice

?exp(2.302585) 9.9999990700

Fix() şi Int() Funcţii identice dar care se comportă diferit pentru valori negative. Ele trunchiază partea zecimală.

?int(34.65) 34 ?fix(34.65) 34 ?int(-34.65) -35 ?fix(-34.65) -34

Log() Returnează logaritmul natural al unei valori numerice

?log(23) 3,13549421592915

Rnd() Returnează un număr aleator ?rnd 0,2895625 ?rnd 0,5795186

Sgn() Returnează semnul unei valori numerice; 0 dacă este pozitivă şi -1 dacă este negativă

?sgn(23.4) 1 ?sgn(-23.4)

-1 Sin() Returnează în radiani sinusul unei valori

numerice ?sin(pi/4) 0,707106842423796

Sqr() Returnează rădăcina pătrată a unui număr

?sqr(81) 9

Tan() Returnează în radiani tangenta unei valori numerice

?tan(pi/4) 1,00000017320512

5.4 Funcţii care se referă la tipul de dată “Text”sau şir de caractere

Funcţia Descriere Exemplu Asc() Returnează valoarea numerică a unui caracter ?asc("y")

121 ?asc("Y") 89

Chr() şi Chr$()

Returnează şirul de caractere corespunzător valorii numerice ASCII

?chr(121) y ?chr(89) Y ?chr$(121) y ?chr$(89) Y

Format() şi Format$()

Aranjează o expresie conform formatelor şirurilor ?format(date,"dd=mm=yy") 24=10=98 ?format$(date,"dd=mm=yy") 24=10=98

Instr() Returnează poziţia unui şir în cadrul altui şir ?instr("aadgfhg","dg") 3

Lcase() şi Lcase$()

Returnează şirul iniţial scris cu litere mici ?lcase("ABVCDE") abvcde ?lcase$("ABVCDE") abvcde

Left() şi Left$

Returnează cele mai din stânga caractere ale şirului ?left("adfghty",4) adfg ?left$("adfghty",4) adfg

Len() Returnează ca tip Long numărul de caractere dintr-un şir

?len("asdfgtrewqyutytttyt") 19

Ltrim() şi Ltrim$

Elimină spaţiile de la începutul şirului ?ltrim(" asdferee") asdferee

Mid() şi Extrage un subşir de caractere dintr-un şir dat de la ?mid("asdfgreteee",

Mid$() o anumită poziţie 4,67) fgreteee ?mid$("asdfgreteee",4,2) fg

Right() şi Right$()

Returnează cele mai din dreapta caractere ale unui şir

?right("asdfghhy",5) fghhy ?right$("asdfghhy",5) fghhy

Rtrim() şi Rtrim$()

Elimină spaţiile de la sfârşitul şirului de caractere. ?rtrim("addsasffa ") addsasffa ?rtrim$("addsasffa ") addsasffa

Space() şi Space$

Returnează un şir care conţine numărul de spaţii specificat

?space(20) ?space$(20)

Str() şi Str$() Transformă într-un şir valoarea oricărui tip de dată ?str(12345645678.678) 12345645678.678 ?str$(12345645678.678) 12345645678.678

Strcomp() Compară două şiruri şi returnează un rezultat întreg cu privire la comparare; 0 dacă şirurile sunt identice şi -1 dacă sunt diferite.

?strcomp("ABCD","ABCD") 0 ?strcomp("ABC","ABCD") -1

String() şi String$()

Returnează un şir format din caracterele care se repetă de un anumit număr de ori.

?string(6,"a") aaaaaa ?string$(6,"a") aaaaaa

Trim() şi Trim$()

Elimină spaţiile de la început şi de la sfârşitul unui şir de caractere.

?trim(" asaassa ") asaassa ?trim$(" asaassa ") asaassa

Ucase() şi Ucase$()

Transformă un şir de caractere în caractere mari ?ucase("yyryryrt") YYRYRYRT ?ucase$("yyryryrt")

Val() Transformă un şir de caractere într-o valoare numerică

?val("34334.67") 34334,67 ?val("34334n67") 34334 ?val("34334,67") 34334

5.5 Funcţii de conversie a tipurilor de date Numeric, Logical, Date/Time şi Text Cu ajutorul acestor funcţii se poate transforma o valoare numerică în orice tip de dată. Funcţia Descriere Exemplu

Cbool() Transformă o valoare numerică în tipul Logical sau Boolean (True sau False)

?cbool(56) True ?cbool(0) False

Cbyte() Transformă o valoare numerică în tipul Byte(0-255) ?cbyte(34) 34

Ccur() Transformă o valoare numerică în tipul Currency ?ccur(23) 23

Cdbl() Transformă o valoare numerică în tipul Double Precision ?Cdbl(98) 98

Cint() Transformă o valoare numerică în tipul Integer ?cint(67) 67

Clng() Transformă o valoare numerică în tipul Long Integer ?clng(87) 87

Csng() Transformă o valoare numerică în tipul Single Precision ?Csng(56) 56

Cstr() Transformă o valoare numerică în tipul String ?cstr(56) 56

Cvar() Transformă o valoare numerică în tipul Variant ?cvar(87) 87

Cvdate() Transformă o valoare numerică în tipul Variant subtipul 7 ?cvar(99) 99

CVerr() Transformă un număr valid de eroare creând erori definite de utilizator

5.6 Funcţii diverse

Funcţia Descriere Exemplu Chosse() Returnează o valoare din lista de

valori pe baza poziţiei ei din listă ?choose(2,"a","b","c","d") b ?choose(4,"a","b","c","d") d

Iif() Returnează o valoare dacă rezultatul expresiei este True şi o altă valoare decă rezultatul expresiei este False

a=2 b=3 ?iif(a > b,"a este mai mare","b este mai mare") b este mai mare a=22 b=3 ?iif(a > b,"a este mai mare","b este

mai mare") a este mai mare

Isdate() Returnează true dacă argumentul este de tipul de Date/Time

?isdate(date) True

Isempty() Returnează true dacă argumentul este o variabilă neiniţializată. Altfel returnează False

?isempty(g) True

Isnull() Returnează rezultatul True dacă argumentul este Null

Toate aceste funcţii pot fi executate în fereastra Immediate ce devine accesibilă prin acţionarea butonului corespunzător din bara de stare a entităţii Module PROBLEME REZOLVATE Problema rezolvată Nr 1

O bibliotecă doreşte informatizarea activităţii sale. Abonaţilor bibliotecii li se întocmesc fişe ce conţin un număr al fişei, data întocmirii, seria, numărul şi data eliberării buletinului de identitate al persoanei precum şi numele, prenumele, adresa şi telefonul respectivului abonat. Aceştia pot să împrumute maximum trei cărţi. Pentru fiecare carte se cunoaşte cota, titlul, numărul total de exemplare, numărul de exemplare disponibil, anul editării şi autorii. Autorii sunt caracterizaţi prin cod, nume şi prenume. Fiecare carte aparţine unui anumit gen şi este editată de o anumită editură. Un titlu de carte nu poate fi editat decât de o singură editură. Editurile sunt caracterizate printr-un număr, denumire, adresă şi telefon. Pentru fiecare împrumut clientul trebuie să complecteze câte o cerere de împrumut care este caracterizată printr-un număr, dată şi cărţile ce se doresc a fi împrumutate. Toate împrumuturile sunt acordate pe o perioadă de 21 zile. Presupunând că se doreşte să se trimită cereri de somaţie acelor abonaţi care nu au restituit cărţile împrumutate la timp, să se elaboreze o interogare care să furnizeze numele şi adresele respectivelor persoane. Rezolvare

Problema rezolvată Nr 2 Se consideră baza de date prezentată în capitolul 4 formată din tabelele Produse, Stocuri, Depozite, Beneficiari, Facturi, Localitate. Să se realizeze folosind utilitarul QBE:

a) o interogare care afişează detaliile produselor comandate de către beneficiarul “Vasilescu”;

interogrea de pe nivelul cel mai de jos este următoarea

Interogarea de pe nivelul 2

Intergarea finală este următoarea

După cum se observă, exemplul prezentat (instrucţinea SQL este prezentată în capitolul 2 pag 100) se realizează folosind trei instrucţiuni SELECT imbricate. Realizarea instrucţiunilor SELECT s-a realizat folosind utilitarul QBE.

b) o interogare prin care se inserează un articol nou în fişierul produse;

S-a introdus articolul cu codul “prod12”, denumirea “aspirator” şi preţul 1500000. Pentru a introduce o interogare de acţiune cu ajutorul utilitarului QBE se selectează tipul acţiunii şi tabela în care se doreşte ca aceasta să se execute. Pentru versiunea Access 95 comanda INSERT arată astfel:

INSERT INTO produse ( COD_PRODUS, DENUMIRE, PRET ) SELECT "prod12", "aspirator", 1500000;

Celelalte acţiuni şi anume ştergerea şi modificarea informaţiilor se realizează asemănător.

c) o interogare prin care se modifică informaţia dintr-o înregistrare existentă;

În tabela Produse se modifică preţul înregistrării care are codul “prod12”. Comanda UPDATE corespunzătoare este:

UPDATE produse SET pret = 2000000 WHERE cod_produs='prod12';

d) o interogare care şterge o înregistrare existentă într-o tabelă

Comanda DELETE corespunzătoare acestei acţiuni este:

DELETE DISTINCTROW produse.COD_PRODUS FROM produse WHERE (((produse.COD_PRODUS)="prod12"));

VII. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII:

1. Sorin Borza, Marinela Inta, Utilizarea Aplicatiilor Microsoft Office Ed., Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu 2008 pp 159-271;

2. Sorin Borza, Proiectarea si Programarea Bazelor de Date Access, Ed. Universitatii „Lucian Blaga” Sibiu, 2000, 33-136 pp 10-37;

3. Sorin Borza, Dan Paul Brindasu, Baze de Date in Sistem Informatice de Gestiune Ed. Universitatii :Lucian Blaga” Sibiu, pp 49-140

Timpul necesar de studiu 6h sau cate 1 h/zi

VIII. APLCATIA PENTRU ACASA. PROBLEME ACCESS Problema nr.1 Se consideră o bază de date cu numele Product formată din următoarele fişiere: Produse, Comenzi, Clienti cu următoarea structură: Produse

Nr_prod Numeric

Număr produs

Nume_Prod Text Descrierea produsului format din litere mari. În modul Datasheet numele câmpului apare “Numele Produsului”

Pret_Prod Numeric

Preţul produsului

Cheia primară este formată din câmpul Nr_prod Comenzi:

Cod_Client Numeric Cod client format din 4 caractere numerice

Nr_prod Numeric Număr produs Cant_Prod Numeric Cantitate produs Cod_Cda Numeric Cod comadă În modul Datasheet

va apare pentru câmp textul “Cod Comanda”

Achitat yes/no Se consideră valoarea “y”es dacă factura este achitată şi valoarea “no” dacă factura nu este achitată

Data_Cda Date/Time

Data comenzi

Cheia primară este formată din câmpul Cod_Cda. Clienţi

Cod_Client Numeric Cod client format din 4 caractere numerice

Nume_Client

Text Nume client

Adresa Text Adresa clientului. Primele caractere reprezinta localitatea de domiciliu, urmata de numele străzi, nr, bloc etc

Judet Text Judeţul de domiciliu al clientului Nr Telef Text Numărul de telefon al clientului

Masca de intrare este 999/999999 Cheia primară este formată din câmpurile Nume Client şi Adresa.

1. Să se realizeze o interogare prin care să se vizualizeze produsele comandate de un anumit client;

2. Se vor lega între ele cele trei tabele în baza de date; 3. Se va realiza un formular folosind utilitarul Wizard prin care sunt

vizualizate datele din tabela Comenzi. Problema nr. 2 Se consideră baza de date de la problema precedentă.

1. Să se realizeze o interogare care calculează valoarea medie a produselor comandate care au data comenzi mai mică decât data curentă;

2. Să se realizeze o interogare care vizualizează valorile comenzilor achitate;

3. Se va realiza un formular folosind utilitarul Wizard prin care sunt vizualizate datele din tabela Clienti

Problema nr. 3

Se consideră baza de date de la problema precedentă. 1. Să realizeze o interogare prin care se vizualizează produsele

comandate de clientii dintr-un anumit judet; 2. Să se realizeze o interogare care afişează preţul produselor comandate

într-o anumită zi. 3. Se va realiza un raport folosind utilitarul Wizard prin care sunt

vizualizate datele din tabela Clienti Problema nr. 4

Se consideră baza de date de la problema precedentă. 1. Să se realizeze o interogare care afişează numele şi adresa clientului

care a comandat un anumit produs. Numele produsului este introdus de la tastatură;

2. Să se realizeze un filtru care afişează numele produselor care încep cu o anumită literă.

3. Se va realiza un raport folosind utilitarul Wizard prin care sunt vizualizate datele din tabela Produse

Problema nr. 5

Se consideră baza de date de la problema precedentă. 1. Să se realizeze o interogare care afişează valoarea facturilor neachitate; 2. Să se realizeze o interogare care afişează numele produselor

comandate într-o zi. 3. Se va realiza un raport folosind utilitarul Wizard prin care sunt

vizualizate datele din tabela Comenzi. Problema nr. 6

Se consideră baza de date de la problema precedentă. 1. Să se realizeze o interogare care afişează cantitatea totală dintr-un

anumit produs comandată într-o zi. Se va folosi funcţia agregat SUM; 2. Să se realizeze un filtru care afişează numărul de telefon al clientilor

care au acelaşi prefix. Prefixul se va introduce într-o fereastră. Problema nr. 7

Se consideră baza de date de la problema precedentă. 1. Să se realizeze un filtru care afişează clienţii domiciliaţi într-o anumită

localitate; 2. Să se realizeze o interogare care afişează produsele care au fost

comandate de clienţi domiciliaţi în aceaşi localitate. Problema nr. 8

Se consideră baza de date de la problema precedentă. 1. Să se realizeze o interogare care vizualizează cantitatea dintr-un

produs. Codul produsului se introduce de la tastatură; 2. Să se realizeze o interogare care afişează numele, adresa şi numărul de

telefon al unui client, pentru care a fost emisă o anumită comandă. Codul comenzii se va introduce de la tastatură.

Documents

Bazele informaticii