AURELIAN DRĂGAN Lector universitar doctor

BAZELE TEORETICO-METODICE

ALE FOTBALULUI

Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos” din GalaţiGalaţi

2012

UNIVERSITATEA „DUNĂRA DE JOS” DIN GALAŢIFACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Referenţi: Conf. univ. dr. PLOEŞTEANU CONSTANTIN Conf. univ. dr. ION ENE MIRCEA

©Editura Fundaţiei Universitare www.editura.ugal„Dunărea de Jos”, Galaţi, 2012 editura @ugal.ro

2

CUVÂNT ÎNAINTE

Cartea „Bazele teoretico-metodice ale fotbalului” se adresează în principal studenţilor de la facultăţile de educaţie fizică şi sport, cât şi antrenorilor şi prin conţinutul ei autorul vine cu elemente noi în tehnica şi metodica învăţării tehnicii şi tacticii jocului de fotbal.

În acelaşi timp autorul prezintă şi elemente de metodică prin structuri de exerciţii bine eşalonate.

În Partea a II-a a cărţii autorul prezintă metode şi mijloace cât şi forme de organizare a reprezentativei şcolare. În principal cartea se adresează ciclului primar şi ciclului gimnazial, iar prin conţinutul ştiinţific contribue ca un material didactic actualizat pentru pregătirea specialiştilor la disciplina FOTBAL.

Autorul ne prezintă şi legile jocului de fotbal pentru a realiza un tablou complet în procesul de învăţare al studenţilor.

În încheiere apreciez calitatea materialului prezentat, structurarea lui cât şi elementele noi care contribuie la progresul fotbalului.

Conf. univ. dr. Ion Ene Mircea

3

PREFAŢĂ

Am conceput cartea „Bazele teoretico-metodice ale fotbalului” pentru a veni cu elemente actualizate în sprijinul învăţării, pentru studenţi şi antrenori, ţinând cont de cerinţele curriculumu-lui şcolar.

Am structurat cartea pe mai multe capitole, plecând de la particularităţile fotbalului internaţional ca model pentru filosofia alcătuirii acestei cărţi.

În următoarele capitole am prezentat caracteristicile jocului de fotbal, particularităţile lui pentru a putea defini un model pentru fotbalistul în formare.

În ceea ce priveşte tehnica şi tactica jocului de fotbal, am încercat să fac analiza princiapelelor procedee necesare, metodica învăţării lor cât şi greşelile apărute în procesul de pregătire.

Partea teoretică este completată cu un capitol de mijloace în condiţii de adversitate, de la 1-1 la 8-8, pe spaţii diferite şi cu teme de mare diversitate, adaptate la particularităţile copiilor.

Consider că simbioza dintre partea teoretică şi cea practică susţinută de legile jocului constituie o structură care ajută studenţii în procesul de învăţare.

Datele prezentate despre reprezentativa şcolară la diferite vârste completează partea metodică a primei părţi, venind mai aproape de cerinţele programei la nivelul cicului gimnazial.

În redactarea acestei cărţi, am consultat mai multe materiale bibliografice actualizate şi am apelat în completare la experienţa mea didactică şi de antrenor din 1968 şi până în prezent.

Multumesc pe această cale celor de la care am învăţat în timp, meseria de dascăl cât şi cea de antrenor şi a celor de la Editura Fundaţiei „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Autorul

4

CUPRINS

1. Generalităţi.........................................................................................7 1.1. Obiectul teoriei şi metodicii fotbalului......................................7 1.2. Date privind apariţia şi evoluţia fotbalului..............................8 1.3. Tendinţe în fotbalul mondial....................................................11 1.4. Conţinutul jocului de fotbal.....................................................16

2. Tehnica jocului de fotbal.................................................................23 2.1. Definiţie......................................................................................23 2.2. Sistematizare........................................................................... 23 2.3. Caracteristicile tehnicii jocului de fotbal................................26 2.4. Metodica pregătirii tehnice......................................................28 2.4.1. Mişcările fără minge în fotbal.........................................28 2.4.2. Mişcările cu mingea în fotbal..........................................29 2.4.2.1. Tehnica lovirii mingii cu latul............................32 2.4.2.1.1. Metodica învăţării lovirii mingii cu latul.......................................................33 2.4.2.1.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor..33 2.4.2.1.3. Exerciţii pentru jucătorii avansaţi....34 2.4.2.2. Tehnica intrării în posesia mingii......................36 2.4.2.2.1. Metodica învăţării diferitelor procedee de preluare...........................................39 2.4.2.2.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor..42 2.4.2.3. Tehnica lovirii mingii cu şiretul plin.................43 2.4.2.3.1. Metodica învăţării lovirii mingii cu şiretul plin............................................44 2.4.2.3.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor..44 2.4.2.3.3. Exerciţii pentru jucătorii avansaţi.....45 2.4.2.4. Tehnica lovirii mingii cu şiretul interior...........45 2.4.2.4.1. Metodica învăţării lovirii mingii cu şiretul interior......................................46 2.4.2.4.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor...46 2.4.2.4.3. Exerciţii pentru jucătorii avansaţi.....46 2.4.2.5. Tehnica lovirii mingii cu şiretul exterior...........47 2.4.2.5.1. Metodica învăţării lovirii mingii cu

5

şiretul exterior......................................48 2.4.2.5.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor...48 2.4.2.5.3. Exerciţii pentru jucătorii avansaţi.....48 2.4.2.6. Tehnica lovirii mingii cu capul...........................49 2.4.2.6.1. Metodica învăţării lovirii mingii cu capul......................................................51 2.4.2.6.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor...51 2.4.2.6.3. Exerciţii pentru jucătorii avansaţi.....53 2.4.2.7. Tehnica mişcărilor înşelătoare (fentele)............54 2.4.2.7.1. Metodica învăţării mişcărilor înşelătoare............................................55 2.4.2.8. Tehnica deposedării de minge............................56 2.4.2.8.1. Metodica învăţării deposedării de minge.....................................................57 2.4.2.8.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor...58 2.4.2.9. Tehnica aruncării de la margine........................58 2.4.2.9.1. Metodica învăţării aruncării de la margine.................................................59 2.4.2.9.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor...59 2.4.2.10.Tehnica jocului portarului.................................59 2.4.2.10.1. Metodica învăţării jocului portarului............................................63 2.4.2.10.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor.65

3. Tactica jocului de fotbal...................................................................76 3.1. Definiţie.......................................................................................76 3.2. Cerinţele tacticii.........................................................................83 3.3. Sistematizarea tacticii................................................................84 3.4. Formele atacului.........................................................................85 3.5. Formele apărării........................................................................87 3.6. Sistemul de joc............................................................................89

4. Structuri de exerciţii în condiţii de adversitate..............................94

5. Selecţia şi formarea echipelor reprezentative gimnaziale...........140

6. Legile jocului de fotbal...................................................................156

Bibliografie......................................................................................188

6

1. GENERALITĂŢI

1.1. Obiectul teoriei și metodicii fotbalului Teoria și metodica fotbalului rezultă din teoria și metodica educației fizice și a sportului și ca astfel putem vorbi despre fotbal ca despre o disciplină științifică cu un obiect de studiu propriu, cu niște căi de cercetare proprii sau preluate de la alte discipline. Fotbalul reprezintă un domeniu al realității obiective, un domeniu care a fost, este și trebuie studiat și investigat științific. Teoria jocului descrie istoricul și evoluția fotbalului în diferite etape de dezvoltare, precum și caracteristicile practicării lui în aceste etape. Teoria jocului de fotbal studiază conținutul jocului sub aspect fizic, tehnic, tactic, teoretic și psihologic, lucru necesar pentru fundamentarea științifică și metodică a antrenamentului sportiv. Cercetând particularitățile și calitățile jucătorilor, precum și caracteristicile celor mai avansate concepții de joc, teoria jocului de fotbal formulează și elaborează concepția de joc, care va fi aplicată pe plan național de toate echipele. De asemenea, teoria jocului de fotbal studiază bazele teoretice ale tehnicii și tacticii, precum și conexiunea lor cu pregătirea fizică. Astfel, toate aceste probleme sunt puse la îndemâna specialiștilor și jucătorilor în vederea cercetării și aprofundării. Metodica antrenamentului studiază și implică mijloacele, formele și metodele cele mai eficiente pentru învățarea și perfecționarea jocului, care sunt utilizate în diferite etape de instruire cu echipele de copii, juniori, seniori, fotbal de performanță. De asemenea, teoria jocului de fotbal analizează legătura cu o serie de științe (fiziologia, psihologia, pedagogia, etc.), precum și cu alte ramuri sportive, în special cu atletismul, gimnastica și jocurile sportive. În același timp, teoria jocului de fotbal studiază și interpretează regulile jocului, precum și organizarea competițiilor. Cercetarea sferei acestor problematici permite stabilirea unor reguli, principii și metode prin intermediul cărora jocul de fotbal se poate învăța și perfecționa cât mai rapid și în condiții optime. Baza științifică a fotbalului este formată dintr-un complex de discipline științifice. În primul rând, fotbalului îi sunt comune legile teoriei și metodicii educației fizice. În afară de acestea, teoria și metodica jocului de fotbal se

7

îmbogățește permanent cu ultimele cuceriri ale pedagogiei, psihologiei, biologiei, medicinei și altor științe. Cunoașterea temeinică a legilor și datelor pe care le formulează această știință permite antrenorilor și profesorilor să fundamenteze practica jocului de fotbal pe baze științifice. Pe de altă parte, cunoașterea legilor și datelor pe care le oferă unele discipline științifice și aplicarea lor în pregătirea jucătorilor, exclude întâmplarea. Ignorarea acestor legi se poate repercuta negativ asupra performanțelor și sănătății fotbaliștilor, cu urmări iremediabile, concretizate în stagnarea creșterii valorii echipei și jucătorului luat individual, apariția stărilor de supraantrenament, scăderea rezultatelor sportive. Prin studii și cercetări științifice se ajunge la stabilirea de principii, metode, forme și mijloace, referitoare la fotbal ca mijloc al educației fizice și sportive, precum și ca sport de performanță. Cele mai utilizate metode de cercetare sunt : documentarea, observarea pedagogică, experimentul pedagogic, prelucrarea statistică, analiza rezultatelor, metoda antropometrică, metoda sociometrică, metoda testelor, convorbirea și ancheta. Trecerea în revistă a conținutului jocului, a activităților practico-organizatorice necesare desfășurării jocului competițional și a metodologiei aferente acestor activități, a antrenamentului și în general a pregătirii jucătorilor și echipelor, a funcțiilor socio-pedagogice ale fotbalului și a altor aspecte, constituie subiecte abordate în cercetările realizate de cadre didactice, medici, psihologi, pedagogi, etc., care și-au adus astfel contribuția la dezvoltarea teoriei și practicii fotbalului.

1.2. Date privind apariția și evoluția jocului de fotbal

Oamenii şi-au dorit mereu, pe lângă muncă, şi posibilităţi de relaxare, de destindere, de întrecere, şi aşa au apărut tot felul de jocuri, de întreceri individuale sau colective, la care, evident, au luat parte atât competitorii, cât şi, emoţional şi afectiv, cei care-i asistau, spectatorii. Aşa a apărut şi jocul cu mingea sau, la început, un obiect asemănător acesteia. Spre exemplu, în China se juca acum 2500 de ani, cu un obiect umplut cu păr, în Grecia antică se folosea în joc o băşică umflată cu aer, denumită aporaxis sau episkiros. Acelaşi joc a fost practicat, sub diverse forme de denumiri, de popoarele primitive din Mexic, Groelanda, Alaska, de popoarele antice

8

din Egipt, China, Japonia, Grecia, unde jocul era foarte apropiat ca imagine de fotbalul din epoca modernă şi contemporană. Acest joc s-a practicat şi în Evul Mediu, în Italia, sub denumirea de „gioco del Calcio”, iar în Franţa – sub numele de „la soule”. Au fost şi mai multe controverse, care încă nu s-au lămurit, privind strămoşul jocului de fotbal. Fără ideea de a „arbitra” disputele de ordin paternalist, noi vom puncta pe scurt date mai importante privind evoluţia acestui joc, Anglia pare cea mai îndreptăţită să se considere la originea acestui joc, aşa cum se cunoaşte el azi, având ca argumente, pe lângă vechimea practicării şi organizării iniţiale, şi terminologia fotbalului răspândită în lume de mult timp şi până în zilele noastre. În Anglia, jocul a apărut sub denumirea de Harpastum, adus, după cât se pare, de către romani după cucerirea Bretaniei. Diverse documente istorice atestă că au fost şi perioade când jocul era interzis, sau admis cu restricţii, din cauza accidentelor sau a conflictelor sociale declanşate uneori chiar din cauza durităţii combatanţilor. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, jocul apare în şcolile din Anglia, fiind consemnat ca atare în localităţile Rugby, Eton şi Harrow, unde în practicarea lui se foloseau, odinioară, atât picioarele, cât şi mâinile în manevrarea obiectului de joc. Trebuie reţinută data de 26 octombrie 1863, când în Anglia ia fiinţă „Asociaţia de fotbal”; primul său regulament elaborat la 24 noiembrie 1863, este acceptat la 1 decembrie 1863; între cele 13 articole ale regulamentului s-a prevăzut pentru prima dată, interdicţia folosirii mâinilor în joc de către jucătorii de câmp; prin această prevedere se desparte fotbalul de rugby. Din documentele existente reiese că, în diferite ţări, fotbalul ar fi apărut după cum urmează: Elveţia – 1869; Germania – 1874; Belgia – 1880; Franţa – 1893; România – 1899. În anul 1866, are loc în Anglia prima competiţie (Challenge) între oraşele englezeşti, cu echipe formate din 11 jucători, pe teren de dimensiunile 120 x 80 de yarzi, cu durata de 90’ şi culori diferite ale echipamentelor celor două echipe. În 1878, are loc primul joc în nocturnă, la Sheffield. În 1895, se oficializează profesionalismul în fotbal. În 1901, are loc un joc pe Crystal Palace, la care asistă 110 000 de spectatori. După Anglia, încep să apară noi federaţii: în Scoţia şi Irlanda de Nord, în 1873: în Olanda şi Danemarca, în 1889; apoi în Argentina – 1893; Italia – 1898; Germania – 1901; Franţa – 1908; Brazilia şi

9

Portugalia – 1912, iar în România în 1930, la 16 februarie, afiliată la F.I.F.A. din 1931. În anul 1899, ia fiinţă F.I.F.A. (Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie), organism internaţional care, în prezent, are peste 150 de federaţii naţionale afiliate.

1.2.1. Evoluţia jocului de fotbal în România

În România, fotbalul este adus de studenţii care studiau în străinătate şi de către funcţionarii străini ce deserveau companiile petroliere ce activau în ţara noastră. Din datele cunoscute, se pare că primul meci s-a disputat la Arad, în 1899, între echipe formate din localnici şi, respectiv, studenţii ce studiau la Budapesta. În anul 1902, apare Clubul Atletic Timişoara (C.A.T.), iar în 1906 – Clubul Academic Cluj; în 1910 ia fiinţă Clubul Chinezul Timişoara; în 1907, în Bucureşti apare Clubul Olimpia, urmat în 1909 de Colentina Bucureşti; la Ploieşti, cel dintâi club se înfiinţează în 1907. În anul 1912, are loc primul campionat oficial, iar în 1921 se unifică federaţiile din Banat şi Ardeal cu cele din restul ţării, sub denumirea de „Federaţia Societăţilor Sportive”, cu sediul în Bucureşti. „Federaţia Română de Fotbal” (F.R.F.) ia fiinţă la 16 februarie 1930, iar din 1931 este afiliată la F.I.F.A. După primul război mondial, câteva echipe s-au remarcat – Venus Bucureşti, Chinezul Timişoara, Ripensia Timişoara, Juventus – pentru ca după cel de-al doilea război mondial să apară U.T.A. Arad, Carmen şi Ciocanul Bucureşti, C.C.A. şi Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, etc. În anul 1934, se constituie o serie cu 12 echipe. În anii 1937-1938, se organizează două serii a câte 10 echipe. Din anii 1946-1947, se admit 14 echipe în campionat, fapt care a dăinuit până în anul 1968, când s-au acceptat 16 echipe – număr la care s-a revenit în ediţia 2000/2001, după un şir de ediţii cu 18 competitoare în prima divizie. Cupa României s-a desfăşurat începând din anul 1933, prima câştigătoare fiind Ripensia Timişoara. La Campionatul Mondial am avut prima participare în 1930 în Uruguay. Următoarele participări ale reprezentativei naţionale au fost în: Mexic – 1970, Italia – 1990, S.U.A. – 1994 şi Franţa – 1998.

10

1.3. Tendinţe în fotbalul mondial

Majoritatea tehnicienilor care lucrează în fotbal consideră că, în prezent, acest joc se află în epoca sa de maturitate, în ceea ce priveşte organizarea jocului şi a posibilităţilor de exprimare ale jucătorilor. Nu putem prevede ce va fi în viitor, totuşi, deocamdată, putem constata foarte multe lucruri diferite faţă de fotbalul de acum câteva decenii, fie ca dinamică, fie ca exprimare, ca pregătire, etc. Primul lucru cu care toată lumea este de acord şi care iese în evidenţă, este faptul că jucătorii încep să facă faţă din ce în ce mai bine cerinţelor actuale, atât în poziţie de apărători, cât şi ca atacanţi. În toate marile echipe se produce o adaptare a jocului la cât mai multe variante posibile. Azi, mai mult decât în trecut, se observă că separarea rigidă dintre apărători şi atacanţi îşi pierde valabilitatea, în sensul că fiecare dintre aceştia se poate exprima mult mai bine şi se poate adapta, după caz, la cerinţele celeilalte categorii, devenind din atacant – apărător, şi invers. Acest aspect enunţat mai sus subliniază tot mai mult caracterul colectiv al jocului de fotbal, exprimat de toţi jucătorii unei echipe, fie ei apărători, sau atacanţi. Sintetizând aceste evoluţii, precizăm că aspectele descrise mai sus sunt abordate în procesul de instruire al jucătorilor, care reclamă o muncă sistematică şi tenace, cu o participare permanentă şi o solicitare cerebrală pe măsură. Exigenţele crescânde îi obligă pe jucători să se autodepăşească continuu, oferind din ce în ce mai mult, sub toate aspectele, atât în pregătire, cât mai ales în joc, prestaţii din ce în ce mai bune. O referire succintă la factorii antrenamentului ne evidenţiază noi condiţii privind pregătirea fizică, tehnică, tactică, psihică, moral-volitivă, care adaptate şi prelucrate, trebuie să răspundă cerinţelor şi tendinţelor fotbalului actual. Dacă am face câteva referiri privind factorii antrenamentului, am putea sublinia atingerea unei pregătiri fizice de un înalt nivel privind dezvoltarea capacităţilor fizice în ansamblul lor, aceasta reprezentând suportul pe care se sprijină activitatea complexă a tuturor jucătorilor e-şi vor putea valorifica toate calităţile tehnico-tactice şi psihologice. Privind tehnica jocului, vom putea constata evoluţii cu totul deosebite faţă de trecut, când aceasta era statică. În prezent, ea se exprimă prin viteză, în continuă mişcare, cu o opoziţie aproape permanentă a

11

adversarului, atingând valori de neimaginat în trecutul nu tocmai îndepărtat. Tehnica de acum este complexă, rapidă, adecvată situaţiilor variate de joc şi cu o permanentă opoziţie. Uimeşte precizia cu care este purtată şi transmisă mingea, efectele imprimate acesteia, devierile, toate conjugate cu un echilibru perfect al corpului în timpul jocului. Astfel stând lucrurile, orice acţiune tehnică poartă în ea germenul unei acţiuni tactice, devenind o soluţie utilă a jocului. Aria aspectelor tactice ocupă o pondere foarte mare în preocupările tehnicienilor, dezvoltarea jocului constând în apariţia şi descoperirea unor noi sisteme de joc, ce derivă evident, unele din altele. Cu alte cuvinte, nici un sistem nu a apărut din nimic, el bazându-se pe cele anterioare şi având ca suport căutările şi soluţiile găsite de antrenori şi jucători. Dacă ne referim la tactica liberă, trebuie să arătăm că aceasta are la bază un fond de aptitudini ale jucătorilor, bazate pe muncă şi pe exprimarea liberă a creaţiilor personale, pe concepţia proprie, precum şi pe inventivitatea jucătorilor, pe imaginaţia acestora, puterea lor de adaptare şi de rezolvare a situaţiilor apărute în joc. Nu putem omite din această scurtă enumerare factorul psihic la care tehnicienii, psihologii şi cei ce pregătesc echipele mari, îşi aduc o permanentă contribuţie, încercând şi reuşind să-şi motiveze echipele în obţinerea de rezultate dintre cele mai valoroase. Aşa-numitul antrenament mintal ocupă un loc din ce în ce mai important în pregătire. Revenind la unele aspecte mai de amănunt, observăm că, în jocul de fotbal, dinamica actuală are o mare importanţă, vizând zone diferite şi raporturi numerice mereu schimbătoare, în atac şi apărare, realizate în mare viteză, în vederea acoperirii cât mai judicioase cu jucători a suprafeţei în care se acţionează. În atac, se demarcă mai mulţi jucători, cu trasee precise, făcând tot mai greu marcajul din partea adversarului, deci creând posibilităţi sporite de finalizare. La acest lucru contribuie demarcările în viteză, spontane, pe direcţii cât mai imprevizibile de către adversar, cu ruperi de ritm şi orientate către sprijinirea şi uşurarea jocului cu mingea al coechipierului. Trecerea din apărare în atac, în prezent, se produce aproape instantaneu, odată cu intrarea în posesia mingii, deci cu recuperarea acesteia, indiferent de câţi jucători acţionează în faza respectivă. Toate momentele de întrerupere, de repunere a mingii în joc sunt folosite de jucători pentru a-şi găsi noi poziţii, din care să construiască faze de joc următoare, periculoase şi de o mai mare eficienţă. În trecut,

12

aceste momente erau folosite de jucători pentru refacere, pentru reglarea respiraţiei, pentru odihnă, acum ele având o cu totul altă utilizare. În vederea revenirii după eforturi prelungite, jucătorii folosesc acum momentele de întrerupere prin efectuarea unor deplasări uşoare, mai mici, mai lente, care vor constitui baza declanşării unor noi faze de joc, aşa cum arătam mai sus. Pentru apărare se urmăreşte adaptarea la orice situaţie de joc, cât de neprevăzută ar fi ea, existând tendinţa de aglomerare în faţa porţii chiar în interiorul careului de 16 m., cu toate consecinţele de îngreunare a momentului de trecere din apărare, în atac. În situaţii speciale, apărarea aglomerată rămâne o acţiune tactică folosită în vederea evitării golului şi a declanşării de contra-atac. Se foloseşte în vederea unei mai bune apărări, un marcaj strict şi o recuperare a mingii cât mai agresivă, în limitele regulamentului. În prezent, important este impunerea jocului propriu şi a ideilor echipei, fără însă a neglija posibilităţile adversarului, care trebuie cunoscute şi contracarate. Permanent trebuie stimulată inteligenţa jucătorului, spre a se putea descurca în situaţii neprevăzute, spre a-şi impune propriile idei în faţa adversarului, pentru a improviza constructiv şi eficient. Trebuie să subliniem rolul şi importanţa unor jucători valoroşi, care reuşesc prin calităţile lor de excepţie să influenţeze determinant obţinerea unor rezultate bune. Nu putem neglija aceste „vedete”, în înţelesul bun al cuvântului, dar nici ni trebuie să bazăm jocul unei echipe numai pe aceste personalităţi, deoarece orice dereglare a jocului lor poate să influenţeze negativ randamentul general al echipei. În aceste situaţii, rolul de jucător coordonator îl are jucătorul cu mingea şi este bine ca în cadrul echipei să avem mereu posibilitatea ca şi alţi jucători să îndeplinească astfel de funcţii, care să-i stimuleze pe ceilalţi şi nu să-i inhibe sau să-i deregleze. Cu alte cuvinte, jucătorii cu o personalitate puternică să fie folosiţi cu maximum de randament, dar ei să nu condiţioneze jocul celorlalţi. O mare importanţă o are respectarea disciplinei generale, şi în special cea tactică, a echipei. De asemenea, printre alte particularități și orientări în fotbalul internațional putem enumera: 1. Scăderea longevităţii sportive (a devenit mai scurtă durata de performanţă maximă), în favoarea creşterii perioadei de pregătire, care se realizează prin: - pregătirea precoce; - programarea multianuală a pregătirii

13

- 700-1000 ore de antrenament anual. 2. Selecţia sportivilor efectuată după criterii ştiintifice; dintre criteriile consacrate a crescut ponderea următoarelor: - tipul constitutional, condiţie şi sub unele aspecte, efect al antrenamentului şi performantei sportive. - complexul calităţilor motrice corespunzător efortului din meci; - personalitatea sportivului; calităţile dominante: combativitate, voinţă, gândire tactică , stabilitatea proceselor psihice. 3. Apropierea condiţiilor şi conţinutului pregătirii de cele ale meciului, respective modelarea antrenamentului. 4. Maximizarea importanţei şi rolului pregătirii fizice în antrenament. 5. Obţinerea unei rezistenţe în tempo de joc, maximă, prelungită peste limitele duratei meciului şi ale competitiei. 6. Volum şi regim de intensitate. 7. Obţinerea unei disponibilităţi continue pentru performanţă. 8. Explorarea şi valorificarea pentru performanţă a oricăror rezerve de energie. 9. Respectarea principiului corelării gradării efortului cu utilizarea eforturilor maxime în antrenament, precum şi al unităţii şi continuităţii pregătirii fizice generale şi speciale. 10. Utilizarea şi adoptarea unor mijloace şi metode de antrenament caracteristice altor sporturi, ca elementele adjuvante ale antrenamentului specific. 11. Numărul relativ redus de exerciţii cu eficienţă, selective şi cumulative, dar repetate de foarte multe ori. 12. Mixarea metodelor de antrenament. 13. Refacerea (recuperarea) fizică şi psihică imediată după antrenament şi meci. 14. Utilizarea aparaturii de antrenament (fizic, tehnic şi tactic). 15. Folosirea elementelor de cibernetică (modelare, programare) şi matematizare în programarea şi controlul antrenamentului; dirijarea dinamicii efortului spre realizarea unor niveluri de formă prestabilite şi controlul sistematic al acestei dinamici prin probe şi norme de control. 16. Echipa de specialişti: antrenorul, medicul sportiv specialist în explorări funcţionale, psiholog, metodist, biochimist, dietetician. 17. Personajul central rămâne antrenorul. El trebuie să coreleze rezultatele determinărilor făcute de ceilalţi specialişti, să selecteze, să prelucreze şi chiar să elaboreze mijloace şi metode de valorificare a datelor furnizate prin investigaţiile celorlalţi specialişti, şi în final, să

14

conducă antrenamentul în baza rezultatelor activităţii de control şi informare cu privire la reacţia organismului. 18. Ridicarea la rang de principiu a individualizării pregătirii şi tehnicii. 17. Combinarea abordării simultane a factorilor antrenamentului, cu abordarea lor succesivă. 18. Creşterea importanţei pregătirii psihologice şi teoretice, precum şi detaşarea pregătirii politico-morale de factorul pregătire psihologică cu un grad de autonomie relativ. 19. Adaptarea principiilor şi metodelor generale de antrenament la specificul profesional de grup social. În continuare, voi prezenta date statistice centralizate la marile competiţii europene şi mondiale, care ne oferă date noi pentru a modela procesul de antrenament: a. Din 90’ se joacă aproximativ 60’ efectiv, ceea ce ne conduce la o reconsiderare a duratei antrenamentului. b. Repartizarea efortului în joc: - jucătorii aleargă 20 şi 40 % din timpul efectiv, 3 km. merg; - 64 % din efort este aerob, 65 – 75 % din VO2 max.; - 24 % este la limita aerob anaerob 85 % din VO2 max.; - numărul de sprinturi scurte pe 3” (~ 15 m.) 150/meci, iar în procesul de antrenament urmate de pauze 45” – 1’ pentru a nu se acumula acid lactic. c. Numărul de atingeri de minge: - 80 – 120 ori cu o durată în jurul a 2 secunde pe acţiune. d. Timpul de joc: - peste 50 % din joc se joacă fără minge; - pentru acţiunile cu mingea: 35 % pase; 20% controlul mingii; 20 % duelul la sol; 10 % duelul aerian; 8 % atingeri la cornere; 5 % intercepţie; 2 % şuturi. e. Pasele în joc: 300 – 550 pase într-un joc; - tipuri de pase: 75 % scurte - 10 % procent risc; 5 % medii – 20 % procent risc; 10 % lungi – 50 % procent risc f. - 68 % goluri marcate din atacuri rapide; 32 % goluri marcate din atacuri poziţionale; 63 % goluri marcate dintr-o atingere. g. Cea mai eficace fază la finalizare din 1 – 4 pase; faza decisivă de gol durează în medie mai puţin de 15 secunde. h. - 80 % din goluri sunt marcate din careu, între careul de 5,50 m. şi 11 m. i. Cele mai multe goluri în primele 15 minute şi în ultimele 15 minute sau în prelungiri.

15

Sintetizând, putem spune că principalele noutăţi şi tendinţe din fotbalul actual se rezumă la: - ritmul rapid de joc, în toate fazele de atac şi apărare (repliere), dat de o pregătire fizică fără fisuri privind toate capacităţile fizice; - apărarea activă cu pressing – marcaj strict după pierderea mingii, în vederea recuperării acesteia; - jocul este coordonat şi dirijat de către jucătorul care are mingea în posesie; - rolul deosebit al jucătorului fără minge, prin demarcările pe care le face, cu scopul de a crea posibilităţi şi spaţii pentru cel cu mingea; - jucători polivalenţi – capabili să joace la fel de bine faze de atac, dar şi faze de apărare; - caracterul tot mai colectiv al jocului în atac şi apărare, fără a neglija importanţa şi randamentul jucătorului „vedetă”; - valorificarea fazelor fixe în procentaje cât mai mari; - participarea tot mai activă şi conştientă a jucătorilor la antrenamente şi jocuri pregătitoare (deci în instruire); În spiritul celor arătate mai sus, toate echipele mari respectă cu stricteţe cele trei concepte de performanţă, şi anume: concepţia de joc; concepţia de antrenament; concepţia de refacere şi recuperare.

1.4. Conținutul jocului de fotbal

Evoluția jocului de fotbal reprezintă un proces activ care continuă și în zilele noastre. Permanent au existat preocupări orientate spre înnoirea comportamentelor lui izvorâte din dorința de a-l face mai rațional, mai eficient și mai spectaculos. Transformările aduse jocului de fotbal au schimbat de la etapă la etapă comținutul, aspectul și forma lui de desfășurare. În metodica actuală de pregătire se face simțită mai mult ca oricând, necesitatea studierii și cunoașterii conținutului jocului, problemă ce condiționează fundamentarea științifică și metodică a bazelor antrenamentului. Conținutul jocului de fotbal trebuie cunoscut atât de jucători, cât și de specialiști. Felul de joc este demonstrat de jucători; ei sunt cei care demonstrează pe durata celor 90 de minute, toate cunoștințele acumulate în procesul de antrenament, proces elaborat și condus de antrenori. Aceștia, la rândul lor, în baza studiului și experienței, caută să găsească metodele de antrenament mai raționale, concepții tactice și sisteme de joc mai perfecționate care sunt aplicate în practică de către

16

jucători. În abordarea problemei determinării conținutului jocului, nu ne referim și nu tratăm jocul începătorilor sau al copiilor, caracterizat prin acțiuni întâmplătoare, prin aglomerarea în jurul mingii ca urmare a necunoașterii noțiunilor elementare. Conținutul jocului care face obiectul tratării noastre se referă la jocul organizat și gândit al echipelor din eșalonul fotbalului de performanță. În orice medii se poate observa strădania fiecărei echipe de a marca punctele necesare victoriei. Pentru a realiza un gol, jucătorii folosesc mijloacele specifice atacului, iar pentru a împiedica adversarii să marcheze apelează la mijloacele specifice de apărare. De asemenea, se mai poate observa că, în timp ce un singur jucător acționează cu mingea, restul jucătorilor – coechipierii și adversarii – acționează fără minge. Privit sub acest aspect, jocul se compune din acțiuni întreprinse de jucători în diferite faze ale atacului sau ale apărării, aplicate în lupta cu adversarii, în limitele regulamentului de joc. Jocul în atac se compune din acțiuni cu mingea și acțiuni fără minge, iar în apărare de recuperare a mingii și de organizare a apărării.

1.4.1. Elementele constitutive ale jocului în atac

Analizând o acțiune în atac oricât de simplă, vom observa că ea cuprinde toți factorii antrenamentului. De exemplu, o acțiune de joc compusă din deplasare rapidă pentru interceptarea mingii, preluare și conducere, pasare și momentul când adversarul atacă, țâșnirea pentru reprimire, cuprinde: - un complex de procedee tehnice înlănțuite (preluare, conducere, pasare); - o deplasare (înainte, în timpul și după manevrarea mingii) efectuată în funcție de locul unde va intra în posesia mingii, de poziția adversarului și a partenerului cu care colaborează. Deci, în cadrul acestei acțiuni, pe lângă execuția tehnică, intervine și gândirea, care indică jucătorului sensul și direcția acțiunii; - un efort fizic concretizat prin folosirea unei viteze necesare interceptării, conducerii și reprimirii mingii, precum și prin utilizarea unei anumite forțe capabile de a imprima mingii o direcție și o viteză corespunzătoare distanței până la partener; - un efort psihic legat de perseverență, dârzenie, voință, etc. În aceste condiții, în care se desfășoară de fapt orice acțiune de joc, se mai adaugă și oboseala și încordarea fizică și psihică, starea morală. Realizarea cu succes a unei acțiuni în timpul meciului pretinde jucătorilor

17

cunoașterea procedeelor tehnice necesare, precum și capacitatea de a le înlănțui în raport cu cerințele fazei și în condițiile opoziției active, dârzeniei din partea adversarului, care caută să zădărnicească reușita acțiunii. Din cele descrise anterior reiese complexitatea acțiunilor de joc, care la prima vedere par atât de simple. Aceasta explică și frecvența greșelilor ce se înregistrează în timpul jocului, greșeli datorate și metodicii necorespunzătoare utilizate în antrenament. În atac, jocul se compune din acțiuni corespunzătoare celor două faze: pregătirea și finalizarea. Putem vorbi deci, de acțiuni pregătitoare de atac și acțiuni de finalizare. Acțiunile pregătitoare de atac, în marea lor majoritate, au ca scop pregătirea atacului final. Ele sunt efectuate de toți componenții echipei, indiferent de post, inclusiv portarul. Acțiunile pregătitoare de atac pot fi duse la bun sfârșit numai printr-o activitate de colaborare și sprijinire reciprocă între jucători. Dacă jucătorul cu mingea este lăsat să acționeze singur, fără a fi ajutat de partenerii apropiați, va avea puține șanse de reușită în acțiunea lui. Pentru a ajunge la finalizare, acțiunile individuale sau colective trebuie să se desfășoare respectând următoarele condiții: - echipa să avanseze cât mai rapid în terenul advers; - să depășească unul sau mai mulți adversari, pe o porțiune limitată a terenului; - să creeze partenerului, căruia i se transmite mingea, situații favorabile de a continua acțiunea de pregătire a atacului; - să mențină mingea în posesia echipei până la acțiunea finală. Toate acestea duc la concluzia că în antrenamente trebuie folosite mijloace (exerciții) care, prin conținutul lor, să se asemene acțiunilor pregătitoare de atac. Sensul și direcția acțiunilor de atac depind de locul în care ele se inițiază, de postul ocupat de jucător în echipă, de poziția și de activitatea adversarului. În alcătuirea acțiunilor pregătitoare de atac intră: - diferite deplasări efectuate înainte, în timpul și după manevrarea mingii; - procedee tehnice simple (lovituri); - procedee tehnice înlănțuite (preluare-pasă, preluare conducere-pasă, preluare-conducere-fentă-pasă, preluare-conducere, fentă-conduce-re-pasă).

18

Acțiunile de finalizare. Scopul jocului – marcarea punctelor – se realizează prin acțiuni de finalizare. Lovitura la poartă încheie toate eforturile pe care o echipă le depune în timpul acțiunilor pregătitoare. Înaintașii întâmpină mari dificultăți în realizarea încercărilor de finalizare, datorită contramăsurilor pe care le ia adversarul. Numărul ridicat al loviturilor la poartă, ca și al golurilor marcate sunt consecința eficacității și a unei bune desfășurări a acțiunilor de finalizare. Când numărul loviturilor la poartă este scăzut, cauzele trebuie căutate în deficiențele tehnice ale jucătorilor provenite, în cea mai mare parte, dintr-un proces de antrenament necorespunzător. Lovitura finală este urmarea unei acțiuni inițiate, continuate și terminate de un singur jucător (acțiune individuală) sau rezultată din conlucrarea mai multor coechipieri (acțiune colectivă). Acțiunile de finalizare individuale, ca și cele colective, se caracterizează prin executarea în mare viteză, în condițiile opoziției active și hotărâte a apărătorilor adverși. Acțiunile individuale de finalizare se compun din procedee tehnice înlănțuite (preluare-dribling-tras la poartă, etc.) și din procedee tehnice simple (tras la poartă din lovituri libere). Acțiunile colective de finalizare sunt caracterizate prin colaborarea mai multor coechipieri, în faza finală, apărând însă vizibil conlucrarea dintre doi jucători: unul care efectuează pasa finală și celălalt care finalizează (pasa la partener prin depășirea adversarului - tras la poartă – conducere în viteză urmărit și jucat de adversar – pasă la partener – tras la poartă, etc.). Astfel de acțiuni se realizează în timpul jocului, atât între jucătorii de pe posturi apropiate, cât și de pe posturi depărtate. Există, de asemenea, acțiuni dezvoltate de doi jucători și finalizate de un al treilea. Acțiunile de atac la momentele fixe ale jocului. La executarea acestor lovituri nu mai sunt prezente toate condițiile care apar atât de vizibil în acțiunile de atac în curs de desfășurare. Efortul fizic se reduce la executarea loviturii, iar opoziția adversarului este ca și inexistentă în prima fază, acesta fiind obligat să se deplaseze la distanța de 9,15 m de locul unde se află mingea. În aceste condiții, executantul dispune de suficient timp pentru a se concentra asupra execuției, iar partenerii se pot plasa convenabil și corespunzător situației. Acțiunile de atac fără minge se compun din deplasări ale jucătorilor pe teren, efectuate în ritmuri diferite (lent, moderat, accelerat, în viteză maximă) având la bază una din calitățile motrice – viteza cu diferitele ei forme de manifestare. În acest sens distingem: - alergări pe distanțe diferite, de obicei în viteză maximă pentru primirea mingii de la un coechipier sau pentru a sprijini un partener;

19

- alergări cu plecări bruște, pe distanțe mici, pentru dezlipirea de adversar și găsirea unei poziții bune pentru primirea mingii; - alergări cu schimbări de direcție, cu opriri sau porniri bruște pentru derutarea unui adversar sau a întregii apărări adverse; - deplasări pentru menținerea legăturii dintre compartimente. Acțiunile de joc fără minge prezintă o serie de caracteristici, dintre care menționăm în primul rând lipsa unei poziții de pornire dinainte stabilită. O altă caracteristică o constituie o permanentă schimbare a direcției de alergare, iar aceste alergări sunt în ritmuri diferite, însoțite de opriri și porniri bruște. Deci, în fotbal din cauza schimbărilor neașteptate ale situațiilor de joc, nu se poate menține un ritm uniform de alergare.

1.4.2. Elementele constitutive ale jocului în apărare

Când o echipă a pierdut mingea încearcă să o recupereze, pentru a întreprinde noi acțiuni ofensive. Reușita recuperării este condiționată de organizarea prealabilă a acțiunilor: o bună organizare ușurează recuperarea mingii. Prin acțiunile de organizare se urmărește împiedicarea adversarului de a se apropia de poartă, destrămarea atacului organizat și în ultima fază, împiedicarea loviturii la poartă. În compunerea organizării intră: alergările rapide pe diferite distanțe cu scopul de a ajunge din urmă adversarul care conduce mingea, alergările rapide în vederea replierii, deplasările de sprijin și de dublaj, mișcări de tatonare urmate de plecări bruște în diferite direcții, precum și acțiunile de marcaj. Prin acțiunile de recuperare se urmărește reintrarea în posesia mingii, recuperarea se realizează prin acțiuni de deposedare directă sau prin intercepție. Acțiunile de organizare și de recuperare încep din momentul pierderii mingii, se desfășoară pe tot terenul și angrenează toți jucătorii, indiferent de postul pe care îl ocupă în echipă. Sensul, direcția și intensitatea acestor acțiuni sunt determinate de mișcările jucătorului și ale echipei care se află în atac. Din această cauză, jucătorii echipei în apărare trebuie să fie gata de a efectua în orice moment modificări oponente în mișcările lor. De toate acestea trebuie să țină seama în fixarea metodicii de antrenament.

20

Acțiunile de apărare la momentele fixe ale jocului. La executarea loviturilor libere, echipa în apărare se organizează pentru a preveni orice acțiune din partea adversarului. Echipa în apărare este dezavantajată de distanța regulamentară de 9,15 m de unde i se permite să se organizeze. Modul de organizare al echipei din apărare este determinat de locul unde se execută lovitura. Într-un fel se organizează echipa când lovitura se execută de la distanțe mari de poartă și alte măsuri se iau când lovitura se execută din imediata apropiere a suprafețelor de pedeapsă. În primul caz, se urmărește punerea adversarului în imposibilitatea de a combina și de a se apropia de poartă. În cel de-al doilea caz, se încearcă evitarea înscrierii golului prin aplicarea unui marcaj strict și prin efectuarea unui zid compact înaintea celui care execută lovitura. Eficacitatea acțiunilor de apărare la momentele fixe ale jocului este determinată de atenția, concentrarea jucătorilor și de buna organizare a apărării.

1.4.3. Elementele constitutive ale jocului portarului

Jocul portarului, ca și al jucătorilor de câmp, se compune din acțiuni tehnico-tactice specifice postului, desfășurate în regimul anumitor calități motrice. Sarcinile portarului constau în apărarea directă a porții, în împiedicarea adversarului de a introduce mingea în poartă, precum și în inițierea unor acțiuni pregătitoare de atac. Ponderea în activitatea portarului revine acțiunilor de apărare. Acțiunile de apărare desfășurate de portar se compun din: deplasări și mișcări pe linia porții sau în afara ei pentru a intercepta mingea; procedee tehnice specifice de prindere, deviere, boxare, plonjare. În bună parte, aceste mișcări și procedee tehnice se execută în prezența adversarului activ, care urmărește să-l determine pe portar să greșească. Acțiunile de atac ale portarului sunt alcătuite din procedee de lovire a mingii cu piciorul, de aruncare a mingii cu mâna, toate favorizând pregătirea atacului, cu observația că portarul acționează de multe ori și în afara suprafeței de pedeapsă, fapt ce necesită în instruirea lui introducerea procedeelor principale de lovire, conducere și preluare, specifice jucătorului de câmp. Acțiunile de joc ale portarului trebuie cuprinse în metodica antrenamentului.

1.4.4. Modelul tehnico-tactic al jocului

21

Pregătirea tehnico-tactică a jucătorilor se va realiza prin intermediul modelului tehnico-tactic al jocului, model ce va reflecta conținutul și structura acțiunilor de atac și de apărare pe posturi și compartimente, specifice jucătorilor de câmp și portarului.

Concepţia de joc

Jocul în atac Jocul în apărare Jocul la momentele fixe1. Principii de joc în atac 1. Principii de joc în

apărare 1. Principii de joc la

momentele fixe1.1. Atacul direct 1.2. Siguranţa în apărare1.3. Atacul indirect1.4. Accelerarea în atac1.5. Luarea de risc în şut1.6. Atacul în scară1.7. Trecerea rapidă în apărare

1.1. Împotriva jocului di-rect1.2. Siguranţa contra-atacului1.3. Formarea zonei1.4. Întârzierea atacului1.5. Blocajul şutului la poartă1.6. Om la om strâns în

careu1.7. Trecerea rapidă în atac

1.1. Relaxare în primele 3 secunde

1.2. Organizarea pentru momentele fixe

1.3. Alegerea variantei optime

1.4. Pressing om la om în apărare

1.5. Demarcare simultană în atac

1.6. Concentrare + viteză maximă

1.7. Continuitatea jocului non-stop

2. Metodele de joc în atac 2. Metodele de joc în apărare

2. Metodele de joc la momentele fixe

2.1. Atacul direct cu 1-2 jucători2.2. Atacul direct cu 3-5 jucători2.3. Contraatac cu 1-2 jucători2.4. Contraatac cu 2-3 jucători2.5. Atacul indirect-poziţional2.6. Atacul mixt: direct-indirect2.7. Atacul la întâmplare cu jucători staruri

2.1. Concentrarea pe verti-cală2.2. Permanent + 1-2 în apărare2.3. Nu se acceptă driblingul 1-12.4. Menţine 3 jucători în 3 linii2.5. Balansul echipei pe orizontală2.6. Mobilitate: atac-apărare-atac2.7. Mobilitate: apărare-atac-apărare

2.1. Variante - cornerul în atac 2.2. Variante - cornerul în apărare2.3. Variante - lovitură libe-ră în atac2.4. Variante - lovitură indi-rectă în atac2.5. Variante - 11 m- penalty2.6. Variante – aruncarea de la margine2.7. Variante – strategii speciale

3. Mijloace de joc în atac 3. Mijloace de joc în apărare

3. Mijloace de joc la momentele fixe

3.1. Controlul mingii orientat3.2. Trei jucători la minge3.3. Decide varianta opti-mă3.4. Pasa3.5. Dribling-ul3.6. Şutul la poartă

3.1. Atacul pentru depose-dare3.2. Toţi jucătorii vin înapoi în zonă3.3. Decide varianta opti-mă3.4. Pressing-ul colectiv 3.5. Intercepţia

3.1. Variante pentru cornerul în atac3.2. Variante corner în apărare3.3. Variante pentru lovitură liberă directă3.4. Variante pentru lovitură liberă indirectă

22

3.7. Trecerea rapidă în apărare

3.6. Deposedarea de minge3.7. Trecerea rapidă în atac

3.5. Variante pentru penalty3.6. Variante pentru aruncarea de la margine3.7. Alte strategii speciale

2. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL

2.1. Definiție

Tehnica jocului de fotbal reprezintă ansamblul de deprinderi motrice specifice ca formă și conținut (procedee tehnice) care se desfășoară după legile activității nervoase superioare și ale biomecanicii, folosit în scopul practicării cu randament maxim a jocului. Procedeul tehnic se referă atât la manevrarea mingii, cât și la deplasarea în teren a jucătorilor. Tehnica în jocul de fotbal constituie fundamentul pe care se dezvoltă și se perfecționează jocul. Ridicarea fotbalului la un nivel superior, cât și răspândirea acestuia în toate țările lumii se datorează unei cât mai desăvârșite perfecționări a acestui factor. Importanța factorului tehnic se reflectă și în influența pe care o exercită asupra celorlalți factori și în special asupra factorului tactic. Pentru a aplica o tactică superioară, pentru a realiza mai ușor ideile tactice, sunt necesare în primul rând, execuții tehnice. Măiestria tehnică a jucătorului de fotbal este o condiție importantă a dezvoltării gândirii lui tactice. Cunoscând și posedând bine o varietate cât mai mare de procedee tehnice, jucătorul poate realiza planul tactic conceput, fără dificultăți vizibile. În fotbal, tehnica este legată, cu excepția jocului portarului, de manevrarea mingii cu picioarele, segmente mai puțin îndemânatice. Manevrarea mingii cu picioarele prezintă un mare grad de dificultate și este incomparabil mai grea decât manevrarea mingii cu mâna. Aceasta este și cauza ce stă la baza faptului că, însușirea și perfecționarea tehnicii în fotbal durează mai mult față de celelalte jocuri sportive. Execuțiile de finețe și subtilitate, numărul mare de procedee efectuate cu piciorul în condiții foarte variate și mereu schimbătoare, măresc considerabil nota spectaculoasă a jocului de fotbal.

2.2. Sistematizare

Acest capitol îşi propune să reprezinte pentru studenţii facultăţilor de Educaţie Fizică, un material util în munca pe care o vor depune cu

23

elevii şcolilor generale, în vederea predării fotbalului la acest nivel de vârstă, cât şi pentru profesori şi antrenori. Materialul îşi propune să îmbine partea practică (mijloacele instruirii) cu cea metodică (metodă de predare) şi să reprezinte un ghid rezultat din activitatea mea ca antrenor la acest nivel când am avut timp să testez mai multe generaţii de copii. Eu nu îmi propun o prezentare eşalonată pe lecţii sau pe semestre, ci o defalcare pe elementele care compun jocul de fotbal cu metodica învăţării lui. Baza lucrării o va reprezenta: „tehnica şi tactica executării procedeelor tehnice, greşelile care pot apare în execuţie, tactica jocului, indicaţiile şi unele exerciţii privind metodica învăţării, legătura tehnic-tactic, ca şi unele indicaţii privind selecţia şi alcătuirea unei echipe şcolare (7 x 7 sau 11 x 11) cu trimitere directă la cunoaşterea regulamentului de joc”. Menţionez că studenţii anului I nu sunt toţi fotbalişti, lucru care implică două aspecte: 1. Chiar fotbaliştii de performanţă trebuie să înţeleagă că, una este să fii instruit şi să preiei nişte programe, şi alta e să ai cunoştinţele metodice de bază ale jocului de fotbal, moment în care apare satisfacţia muncii şi aprecierea colectivului. 2. Pentru cei care nu sunt fotbalişti, dar vor deveni profesori, trebuie să înţeleagă că prin „rațional” şi prin cunoştinţe acumulate - chiar dacă nu sunt executanţi deosebiţi - pot asigura desfăşurarea corespunzătoare a procesului de instruire. Un lucru esenţial la nivelul pregătirii elevilor din şcolile generale, este faptul că nu e bine să tratăm copiii ca adulţii, să nu uităm de particularităţile fiziologice ale vârstei, să nu uităm că la această vârstă copiii sunt foarte receptivi, iar o deprindere greşită se corectează foarte greu. Învăţarea tehnicii corecte la această vârstă reprezintă temelia pentru acei copii care au aptitudini deosebite pentru fotbal, însemnând trambulina de lansare în activitatea de performanţă la cluburile de fotbal. Să nu uităm că în general şcolile sunt dotate cu terenuri de handbal, care prin dimensiunile lor sunt perfect adaptate particularităţilor de vârstă ale copiilor, îndemânarea fiind calitatea care poate fi dezvoltată pe aceste spaţii mici în care driblingul, combinaţiile şi golul apar la intervale scurte de timp care fac deliciul copiilor; deci să nu uităm că toate elementele pe care-i învăţăm pe copii trebuie aplicate în condiţiile jocului. Materialul pe care-l voi prezenta va parcurge elementele jocului de fotbal, dar pe lângă explicaţie şi demonstraţie (dacă nu sunt buni executanţi, alegem dintre copii pe cei mai dotaţi), mijloace, metodica

24

învăţării, corectările deficienţelor reprezintă un paragraf care trebuie bine însuşit pentru depistarea la timp a greşelilor, cât şi prevenirea lor. În orele de fotbal cu copiii trebuie să avem multă răbdare, deoarece nu toţi reuşesc să stabilizeze deprinderea într-un timp scurt, multe calităţi tehnico-tactice formându-se într-o perioadă de timp în care continuitatea, repetarea, cât şi unele calităţi moral-volitive devin determinante. Un aspect important de ordin organizatoric, care nu trebuie uitat, îl reprezintă materialele necesare instruirii copiilor de această vârstă. Pentru a preveni o greşeală metodică cu grave repercusiuni asupra însuşirii corecte a procedeelor tehnico-tactice, voi aminti: 1. Mingile mai uşoare în greutate (nr. 3, 4, 5 corespunzătoare vârstei): - permit învăţarea corectă a procedeelor; - nu creează frică în lovirea mingii cu capul (una din cauzele că în fotbalul românesc foarte puţini fotbalişti au o tehnică corectă şi sunt recunoscuţi la jocul aerian); - permit transmiterea mingii la distanţe diferite; - încurajează copiii în trasul la poartă de la distanţe diferite; - dezvoltă încrederea în forţele proprii. 2. Folosirea aparatelor ajutătoare simple care uşurează procesul de instruire (zid de tras, portiţe mici, jaloane, suport pentru mingi suspendate, panouri, groapa cu nisip). Plecând la depistarea copiilor cei mai valoroşi din şcoală pe lângă testările fizice, observările în cadrul jocurilor se pot face în baza unor criterii: 1. În momentul când au mingea: - este capabil să aplice tehnica sa în condiţii dificile şi mai ales în timpul luptei cu adversarul ? 2. Când coechipierii se află în posesia mingii: - se demarcă şi anticipează faza de joc chiar dacă mingea nu se află în apropierea sa ? 3. Când mingea este în apropierea adversarului direct: - dă dovadă de voinţă şi îndemânare pentru a-l deposeda în lupta om la om ? 4. Când mingea este în posesia echipei adverse: - ştie să apere zona ameninţată ? - observă în acelaşi timp mingea şi mişcările adversarului ? 5. Integrarea sa în cerinţele comportării echipei: - cum rezolvă sarcinile care-i revin în cadrul echipei ? - satisface cerinţele desfăşurării unui joc constructiv şi colectiv?

25

Un alt aspect metodic important îl reprezintă în cadrul echipelor de copii nespecializarea strictă pe posturi, deoarece pubertatea poate aduce modificări importante, iar în baza unor principii ale fotbalului jucătorul trebuie să devină polivalent. În continuare, voi intra în problemele de esenţă ale acestui îndrumar încercând să vă furnizez acele cunoştinţe care vă sunt strict necesare în procesul predării fotbalului la şcoala generală. În primul rând o lecţie de fotbal trebuie să ţină cont de: - încălzire generală (fără minge sau cu minge); - încălzire specifică (mijloace apropiate jocului de fotbal cu implicaţii asupra grupelor musculare specifice din efortul jocului); - partea fundamentală cu temele lecţiei: a) învăţare; b) repetare – consolidare. - partea de încheiere (concluzii) Lucrarea de faţă nu va prezenta înşiruiri sistematizate care se uită uşor, ci aspecte practico-metodice indispensabile ale principalelor procedee tehnico-tactice în legătura lor indisolubilă, necesare profesorilor care predau fotbalul în şcoala generală. Însuşirea tehnicii, poate cu excepţia jocului portarului, este legată de membrele inferioare ale corpului omenesc, cele mai puţin îndemânatice, sarcina învăţării fiind mult mai grea. Un lucru de care trebuie să ţinem cont în instruire este faptul că însuşirea tehnicii trebuie să aibă nuanţă tactică şi legată de condiţia jocului (ex. un jongleur de la circ poate menţine mingea mai mult ca un fotbalist, însă introdus în condiţii de joc balanţa se schimbă). Voi exemplifica în continuare o simplă clasificare a elementelor tehnice din fotbal, urmând a le concretiza pe cele mai importante.

1. Mişcări fără minge. 2. Mişcări cu minge.

2.3. Caracteristicile tehnicii jocului de fotbal

Tehnica nu trebuie privită ca ceva de sine stătător, ci legată de procesul de joc – în interdependență cu tactica, pregătirea fizică, psihologică și teoretică. Tehnica este științifică, pentru că se perfecționează permanent pe baza interpretării datelor furnizate de științele biologice. În perfecționarea tehnicii trebuie să se țină seama de elementele noi din domeniul fiziologiei și în special de legile activității nervoase superioare, precum și

26

de legitățile anatomiei, biomecanicii și altor științe conexe educației fizice fizice și sportului. Tehnica este evolutivă, deoarece orice element sau procedeu se perfecționează prin găsirea unor rezolvări mai bune, mai utile. Primul element tehnic care a apărut în fotbal a fost lovirea mingii cu piciorul (cu vârful labei piciorului), executat într-un fel simplu, cât mai aproape de mișcarea naturală de mers sau de alergare. Mai târziu, când jocul s-a mai dezvoltat, a apărut lovirea mingii cu șiretul, cu latul, cu exteriorul labei piciorului, cu călcâiul, etc. Alături de lovirea mingii cu piciorul, un element tehnic important a fost driblingul (conducerea mingii plus mișcări înșelătoare) necesar depășirii adversarului. Treptat, pe măsura dezvoltării jocului și a regulamentului de joc, au apărut și celelalte elemente ale tehnicii. Tehnica este îngreuiată în desfășurarea jocului, deoarece procedeele se realizează din mișcare, pe spații restrânse, jenat de adversar, deci în permanentă criză de timp și spațiu. Tehnica este perceptibilă. Insuficiențele în pregătirea fizică, unele lipsuri tactice, trec neobservate de spectatori, dar nu și pentru specialiști. În schimb, execuțiile tehnice pot fi apreciate de oricine. Transmiterea corectă a mingii, preluarea corectă, precizia execuțiilor, sunt criterii de apreciere a tehnicii jucătorilor. Valoarea tehnică a jucătorilor nu se apreciază numai după execuțiile lor tehnice, ci și după cum știe să le aplice în mod creator în favoarea echipei. Pregătirea tehnică poate fi caracterizată prin: - precizia în execuția procedeelor tehnice de bază și a celor specifice posturilor. Precizia permite jucătorilor echipei să practice un joc colectiv-constructiv, să aibă inițiativa în joc, mărind eficacitatea acțiunilor de joc de atac și apărare; - viteza în execuţia procedeelor tehnice, obţinută prin rapiditatea mişcării în sine, prin simplificarea execuţiei. Viteza de execuţie se mai obţine şi prin folosirea celui mai simplu şi potrivit procedeu pentru situaţia creată şi pentru scopul urmărit; - uşurinţa în execuţie, fără concentrări în joc, chiar în situaţiile cele mai dificile. Manevrarea mingii şi mişcările relaxate în vederea acestor manevrări, se bazează pe siguranţa ce o dă însuşirea perfectă a diferitelor procedee tehnice; - varietatea accentuată în execuţie, ceea ce presupune ca jucătorii să dispună pentru acelaşi element tehnic de cât mai multe procedee tehnice, indiferent dacă este vorba de preluare, conducere sau fentă. Jucătorul posedând o varitate de procedee, nu este legat în

27

rezolvarea diferitelor faze de joc, de un anumit procedu tehnic, ci foloseşte pe cel mai potrivit pentr rezolvarea fazei respective; - utilitatea este o altă caracteristică a tehnicii moderne. Jucătorii de elită mondială, cu toate virtuozităţile lor, nu caută să se afirme personal, ci valorifică măiestria lor în mod creator, pentru soluţionarea eficientă a diferitelor faze de joc. Virtuozitatea nu înseamnă numai execuţia unui anumit procedeu tehnic, ci conţine şi o soluţie tactică deosebită.

2.4. Metodica pregătirii tehnice

2.4.1. Mișcările fără minge în fotbal a) Alergarea în jocul de fotbal Prin ce se caracterizează alergarea fotbalistului ?

- Detentă puternică la pornire şi a unei desprinderi rapide de pe sol în momentul startului (atenţie lipseşte aruncarea în înălţime a genunchiului celuilalt picior), necesare în momentul schimbării rapide a direcţiei de alergare (agilitate);

- Pasul fotbalistului va fi mai scurt ca al sprinterului sau semifondistului, el călcând sub propriul corp;

- Ritmul uniform de alergare nu aparţine fotbalistului, deoarece el va fi nevoit în funcţie de situaţia de joc să-l schimbe mereu;

- El va avea în timpul alergării muşchii uşor încordaţi, atent la fiind atent la agenţii externi (deposedări, împingeri);

- Alergarea fotbalistului va fi deosebită de cea a atletului pentru a lua un factor de comparaţie. Braţele jucătorului de fotbal nu fac mişcări puternice în plan paralel cu direcţia de înaintare, ci sunt puţin oblic pentru a menţine echilibrul jucătorului şi a-i asigura protecţia;

- Startul fotbalistului datorită situaţiilor imprevizibile sa face mult mai uşor din alergare uşoară, dar în condiţiile plecării din poziţii statice alergarea pe pingea este cea mai eficientă. b) Schimbarea direcţiei alergării (agilitate) Obligat de mişcările adversarului, jucătorul va fi nevoit să schimbe direcţia alergării precedată de opriri bruşte. De aceea el va ataca aproape de adversari cu pași mărunți, pentru ca CGG să fie mai aproape de sol, iar schimbarea de direcţie uşurată. c) Tehnica săriturilor în fotbal Tehnica săriturilor e legată de tehnica desprinderilor de pe sol şi supleţea musculară.

28

- Desprinderea de pe sol poate fi făcută pe un picior sau pe ambele picioare: loc; cu elan. - Eficacitatea săriturii cu elan pe un picior este superioară săriturii de pe ambele picioare, dar jocul oferă soluţii şi ipostaze nebănuite, jucătorul neavând timpul necesar pentru a-şi pregăti desprinderea; - Dezvoltarea supleţii va ajuta jucătorii în cadrul săriturilor instantanee, mai ales în condiţii de adversitate. Ţinând cont de indicaţiile metodice, mijloacele pot fi alese din atletism sau jocuri adecvate vârstei pe care le puteţi selecta din bibliografie.

2.4.2. Mișcările cu mingea în fotbal

Mecanismul de bază al lovirii mingii cu piciorul constă în: - luarea poziţiei faţă de minge; - pendularea piciorului care execută lovirea; - lovitura propriu-zisă; - urmărirea mingii cu piciorul. Cerinţe ale lovirii mingii cu piciorul: - precizia (de pe loc, mişcare, adversitate) care pot fi superioare forţei sau tăriei ei. - tăria mingii lovite depinde de: * viteza elanului, respectiv de viteza labei care execută lovitura; * amplitudinea piciorului care execută lovitura; * elasticitatea mingii; * duritatea labei piciorului; * viteza cu care vine mingea; * greutatea mingii. Acțiunea mecanică de lovire a mingii cu piciorul nu este chiar așa de simplă, datorită dificultăților ce provin în joc, cum ar fi: jenarea de către adversar, execuția în viteză, condiția terenului, timpul existent, condiții variate schimbătoare, etc. Sub acțiunea forței de lovire imprimate, mingea se va deplasa în direcția în care a acționat forța. Dacă forța aplicată este îndreptată spre centrul de greutate al mingii, atunci ea se va deplasa pe o traiectorie imaginară în linie dreaptă, care pornește din punctul de lovire și trece prin centrul mingii. Traiectoria și direcția pe care o va lua mingea după lovire depinde de punctul unde se aplică lovitura. Dacă mingea este lovită în

29

centrul ei, ea va lua o traiectorie joasă, razantă cu solul, dar dacă este lovită la baza ei, va avea o traiectorie înaltă. În cazul în care piciorul lovește mingea lateral stânga sau dreapta față de punctele menționate (centru mingii), atunci ea va devia de la linia dreaptă și va urma o traiectorie curbă. Motivul acestei devieri este că acțiunea forței de lovire fiind laterală, se imprimă mingii o rotație pronunțată la stânga sau la dreapta, în urma căreia mingea se abate de la traiectoria ei normală. Mingea lovită astfel este denumită “minge cu efect” sau minge tăiată. Aceste lovituri trebuie exersate îndelungat, deoarece traiectoria se curbează și ajungerea la destinație nu depinde numai de locul unde este lovită mingea, ci și de îndemânarea și mobilitatea gleznei, precizia și forța loviturilor. Forța este necesară pentru a trimite mingea fie la distanțe mari (degajări, deschideri, centrări), fie pentru trasul la poartă. Puterea loviturii depinde de forța cu care se aplică lovitura, care la rândul ei depinde de accelerarea masei musculare care acționează, deci sunt în raport direct proporțional. Viteza cu care se deplaseză mingea lovită mai depinde și de viteza de sosire a ei, precum și de amplitudinea mișcării de pendulare a piciorului. Trecând la biomecanica lovirii mingii cu piciorul, vom descrie următoarele elemente: - elanul sau avântul pe care îl ia jucătorul din locul plecării până în momentul aplicării loviturii, este în funcție de distanța la care se transmite mingea și de forța pe care jucătorul dorește să o imprime. Toate aceste relații sunt direct proporționale. - piciorul de sprijin prezintă două aspecte și anume: * direcția piciorului de sprijin care asigură traiectoria, înălțimea pe care o va urma mingea după lovire. Pentru a imprima mingii o traiectorie joasă, razantă cu pământul, piciorul de sprijin trebuie să fie așezat lângă minge și în aceeași linie, la o distanță de 10-20 cm. Genunchiul piciorului de sprijin trebuie să fie flexat. Pentru a imprima mingii o traiectorie cu boltă, lovitura trebuie aplicată în jumătatea inferioară a ei, dar în același timp piciorul trebuie așezat puțin înapoi și lateral față de minge. În momentul lovirii, centrul de greutate este lăsat pe piciorul de sprijin, ceea ce permite piciorului de lovire să manevreze în voie. * poziția corpului în momentul lovirii. Apropiindu-se de minge și situând piciorul de sprijin lângă ea, corpul în virtutea inerției continuă mișcarea înainte până ajunge aproape de verticala mingii: umerii duși ușor înainte, iar corpul aplecat.

30

Piciorul care lovește este îndoit din articulația șoldului și flexat din genunchi, ca la mișcarea din alergare. În momentul pregătirii mișcării de lovire, umerii și brațele încep să pivoteze în direcția opusă, iar în momentul lovirii genunchiul se extinde. Piciorul care a lovit mingea continuă mișcarea sa înainte înainte și în sus, în timp ce corpul se înalță pe vârful piciorului de sprijin. Brațul opus piciorului care a lovit mingea termină mișcarea în fața corpului. Piciorul care lovește. Pendularea piciorului cu care se lovește, deci curba pe care o face piciorul față de poziția piciorului de sprijin, influențează traiectoria, tăria și distanța până unde va fi transmisă mingea. La toate loviturile se cere o pendulare pronunțată și mai ales o flexie cât mai bună din articulația genunchiului, chiar și la mingile trimise la distanțe mai scurte, pentru că numai așa se obține lovirea corectă a mingii. În prima fază a pendulării, mușchii, articulațiile și în general corpul efectueză această mișcare complexă, în mod relaxat. Lovirea propriu-zisă se face prin reducerea piciorului din articulația șoldului, urmată de extensia treptată a genunchiului. Viteza mișcării de pendulare este direct proporțională și dependentă de forța pe care vrem să o imprimăm mingii, cât și cu mărimea amplitudinii mișcării de pendulare. În faza de pendulare a piciorului spre înainte, mușchii articulațiile și în special, articulația gleznei, vor fi încordate. Traiectoria mingii mai depinde și de momentul când se produce lovirea, respectiv când piciorul de lovire se află pe curba descendentă sau este pe curba ascendentă. Mingea lovită pe curba descententă va avea o traiectorie joasă, fiindcă în acest moment piciorul acționează paralel cu pământul, iar piciorul de sprijin este situat în aceeași linie cu mingea. De asemenea, genunchiul piciorului cu care se lovește este situat deasupra mingii. Până în momentul lovirii propriu-zise, greutatea corpului va fi în întregime pe piciorul de sprijin și numai după lovirea mingii greutatea corpului va aluneca înainte, pe piciorul care a executat lovitura. La executarea loviturii care se produce pe curba ascendentă, piciorul cu care se lovește mingea va depăși linia piciorului de sprijin. Greutatea corpului până în momentul lovirii va fi în întregime pe piciorul de sprijin și va continua să rămână și după executarea loviturii. Lovită în acest fel, mingea va avea o traiectorie înaltă, întrucât în această mișcare piciorul acționează de jos în sus. Imprimarea forței corporale. Lovirea mingii este o mișcare complexă a întregului corp. Această mișcare cere o bună coordonare a tuturor componentelor ei. A imprima forța corporală loviturii înseamnă a-

31

i asigura mingii forța și viteza necesare în trasul la poartă și în transmiterile la distanțe mari. Mișcarea brațelor asigură și ajută la menținerea echilibrului în momentul lovirii. Sintetizând, aceste componentele ale mișcării de lovire se leagă între ele într-o succesiune normală, formând o unitate și trebuie să fie foarte bine cunoscute de antrenori sau profesori, servind în special în munca de corectare a greșelilor de execuție. În ceea ce privește clasificarea loviturilor cu piciorul, acestea pot fi: cu latul; cu ristul plin, interior, exterior; cu vârful; cu genunchiul; cu călcâiul.

2.4.2.1. Tehnica lovirii mingii cu latul

Acest procedeu asigură cea mai precisă dirijare a mingii datorită suprafeţei mari de lovire. Ca aspect metodic, pot menţiona că datorită însuşirii rapide de către copii, ea are efect stimulativ deosebit şi e bine ca în cadrul învăţării tehnicii să se înceapă ce acest procedeu. Tehnica lovirii mingii cu latul:

- „latul” este delimitat de articulaţia degetului mare, osul călcâiului şi partea interioară a osului gleznei.

- lovirea mingii cu latul, de pe: - loc - elan (vor fi tratate împreună)a) Elanul va fi uşor şi relaxat, iar mărimea vitezei de alergare nu

va asigura o lovire mai puternică. - este bine ca indicaţie metodică să furnizăm copiilor ca elanul

să se facă pe direcţia mingii, iar dacă aceasta vine din lateral, ne deplasăm pentru a respecta indicaţia de mai sus.

b) Potrivirea şi ridicarea piciorului care execută lovitura: - piciorul este întors din şold în afară, în aşa fel ca planul

longitudinal al labei piciorului să fie pe direcţia loviturii, genunchiul piciorului care execută lovitura fiind uşor flexat;

- laba piciorului ridicată la 8 – 10 cm. deasupra solului. Din această poziţie, piciorul care execută lovitura este uşor pendulat din şold spre spate, în timp ce celălalt picior este situat lângă minge (10 –15 cm.) cu genunchiul uşor flexat; laba piciorului pe direcţia de unde vine mingea.

32

- pendularea piciorului de lovire nu trebuie să fie exagerată 450 – 500 unghi cu solul, trunchiul uşor aplecat înainte, privirea fixată pe minge; braţul de pe partea opusă lovirii uşor flexat, celălalt pe lângă corp pentru a asigura echilibrul. Lovitura începe prin pendularea piciorului de lovire, iar glezna şi articulaţia genunchiului vor fi încordate numai în momentul lovirii pentru a asigura un lanţ uşor de pârghie mai puternic. Lovitura propriu-zisă este urmată de însoţire, pendularea piciorului de lovire continuându-şi mişcarea, pregătind scopul tactic al procedeului – pasă prin „dă şi du-te”.

2.4.2.1.1. Metodica învățării lovirii mingii cu latul

1. Explicaţie, demonstraţie.2. Lovirea unor mingi atârnate (scop principal – sesizarea de

către copii a suprafeţei de lovire – atenţie, începem din start cu latul pentru ambidextrie). Etape de învăţare:

1. Executarea de pe loc, fără minge, a mişcărilor.2. Lovirea mingii statice către un partener sau zid.3. Lovirea mingii statice, dar de la 60-70 cm. înapoia ei, lovirea

fiind precedată de un uşor pas săltat. 4. Lovirea mingii statice după câţiva paşi de alergare. 5. Rostogolirea mingii înainte şi apoi lovirea ei.6. Partenerul trimite mingea uşor pe jos, copilul urmând să

execute lovitura cu latul de pe loc, apoi din uşoară alergare. 7. Lovirea mingii cu latul la zid (distanţa 3 – 4 m. de zid), la

început cu piciorul de bază, apoi alternativ.8. Transmiterea mingii dintr-o direcţie laterală spre un partener;

lovirea mingii se va face cu piciorul mai îndepărtat de minge, astfel ca în momentul executării loviturii, elevul să se afle exact în faţa partenerului său. Este bine ca acest exerciţiu să se efectueze în triunghi.

9. Doi elevi faţă în faţă execută în mod continuu pase mărind şi micşorând distanţa (6-10 m.); ca indicaţie metodică jucătorii vor sta permanent în joc de gleznă, iar înaintea lovirii mingii vor face pasul înainte (pentru învăţarea ieşirii în întâmpinare), lovire şi apoi plecare un pas după lovire, după care se retrag la locul lor. Nu voi insista asupra lovirii mingii din aer cu latul prezentând elementele cele mai importante ale jocului.

33

2.4.2.1.2. Greșeli de execuție și corectarea lor

- Fără voia executantului mingea poate căpăta o puternică mişcare de rotaţie în sens lateral datorită poziţiei greşite a labei piciorului, axa longitudinală a labei necăzând perpendicular pe direcţia lovirii;

- Greşeala poate proveni şi din faptul că elevul nu stă perfect perpendicular pe direcţia lovirii, chiar dacă poziţia labei piciorului e corectă;

- O greşeală este lovirea mingii scurt, prin pocnire, rezultatul fiind o lovitură lipsită de precizie; cauza este lipsa pendulării piciorului de lovire şi a învârtirii mingii după lovire;

- Mişcarea de lovire trebuie să fie asemănătoare unei împingeri;- În momentul executării lovirii, articulaţia genunchiului, dar mai

ales a gleznei, nu sunt încordate; în consecinţă, suprafaţa de lovire nefiind suficient de rigidă, tăria mingii va slăbi; pentru a corecta această greşeală vom folosi mingi mai grele;

2.4.2.1.3. Exerciții pentru jucătorii avansați

Lovirea mingii cu latul se foloseşte mai rar izolat, varianta combinaţiilor cu alte elemente ale jocului (preluare, conducere) fiind mai apropiată în faza învăţării jocului de fotbal. Voi începe cu prezentarea unor exerciţii metodice care pot fi găsite reprezentate grafic în anexă.

1. Pase în doi din alergare. - pasa la întâlnire; - exerciţiul poate fi combinat cu preluare – pas. 2. Pase în trei din alergare cu latul. - mingea pasată între trei jucători aflaţi aproape în linie; - pase în triunghi cu un jucător aflat cu spatele la direcţia de

înaintare, înaintea celorlalţi doi sau în afara lor în direcţia de înaintare; - atenţie la poziţia faţă de minge.3. Joc la poziţia faţă de minge.4. Pasarea mingii sub formă de suveică cu latul:

- se poate combina cu preluare; - ieşire în întâmpinare; - forma suveicii cu deplasare la coada şirului propriu sau al şirului opus.

34

5. Pasarea mingii în cerc (jucătorii aleargă în jurul arcului, iar cel din mijloc posedă cu fiecare).

6. Acelaşi exerciţiu, dar dă şi du-te unde ai pasat, păstrând cercul.

7. Pasa în doi din joc de gleznă (unul pasează pe jos, altul cu traiectoria arcuită).

8. Distanţa 8-10 m., pase în doi cu două mingi (loc sau mişcare). 9. Pase în trei cu două mingi (triunghi, unul din jucători

retransmite mingea primită de la partener sau primeşte da la unul şi pasează cu celălalt. Sens invers de pasare când mingea vine de la celălalt coechipier. 10. Joc de pase între trei coloane (triunghi). Variante: - dă şi du-te – primeşte de la o coloană mingea şi se deplasează la coada şirului celeilalte (sensul se schimbă pentru ambidextrie). 11. Exerciţiu în patru coloane. a) pas în dreapta, pleacă în stânga şi invers; b) pas dreapta sau stânga şi pasează pe oblic. 12. Pasarea mingii între trei de pe loc cu două mingi aflate la extremităţi; jucătorul din mijloc pasează redublat cu fiecare dintre extremităţi alternativ. 13. În trei liniar pasă scurtă, pasă – lungă (distanţa 20-25 m.). 14. Joc de pase în cerc – cu un jucător în centrul cercului. - Jucătorul x de pe marginea cercului pasează la jucătorul din centrul cercului, care continuă exerciţiul de dă şi du-te cu alt partener de pe marginea cercului. 15. Pase în doi cu schimb de locuri (învăluiri) – dă şi du-te prin spatele partenerului: - se poate executa: - direct; - preluare – pas. - distanţa 3-10 m. în funcţie de particularităţile colectivului şi scopul urmărit. 16. Pase în trei cu schimb de locuri; mingea pleacă din centru, traseele fiind aceleaşi ca la exerciţiul de mai sus. 17. Pasarea mingii în coloană cu un jucător; după pas cu jucătorul căpitan aleargă la coada şirului; după un număr de execuţii, jucătorul desemnat este înlocuit cu altul pentru a-i asigura numărul de repetări şi responsabilitate. După cum se observă, am recomandat un mic număr de exerciţii, însă eşalonate (de la uşor la greu), rămânând ca studenţii prin studiul

35

materialelor bibliografice să-şi selecteze tot ce consideră că le este util pentru activitatea lor. De asemenea, am exemplificat cu exerciţii având şi conţinut tactic referitoare la pasarea mingii cu latul, făcând trecerea spre fracţiuni de joc prin pasarea mingii.

2.4.2.2. Tehnica intrării în posesia mingii

Prin intrarea în posesia mingii se înţelege preluarea mingii şi luarea ei sub controlul jucătorului; am evitat cuvântul stopare, deoarece în evoluţia sa fotbalul a renunţat la stoparea mingii, bazându-se pe cele două elemente de mai sus. Procedeele de intrare în posesie a mingii pot fi clasificate în două feluri: A. În funcţie de înălţimea mingii: - razante; - semi – înalte; - înalte. B. Partea corpului care vine în contact cu mingea: - cu piciorul; - cu abdomenul; - cu pieptul; - cu capul. Preluarea mingii cu piciorul poate fi: - cu latul; - ristul - interior; plin; exterior. - cu talpa; - cu călcâiul; - cu coapsa.

Tehnica preluării mingii cu latul

Se execută cu aceeaşi parte a piciorului cu care se efectuează lovirea mingii cu latul. Cele trei variante ale preluării cu latul: - mingi rostogolite; - mingi semi – înalte; - mingi ricoşate din pământ. Dacă la mingile rostogolite dorim stoparea mingii, piciorul de pendulare este dus înaintea piciorului de sprijin, relaxat, iar în momentul contactului cu mingea se retrage brusc din şold.

36

După cum aminteam, în fotbal din cauza crizei de spaţiu şi timp, această oprire a mingii e pe cale de dispariţie, luarea cu sine a mingii pe poziţia viitoare, fiind în concordanţă cu cerinţele jocului. Referitor la preluarea cu latul a mingilor rostogolite, este indicată plecarea după preluare pe poziţia pe care o dorim, finalizând biomecanica de lovire; putem aminti că poziţia piciorului care pendulează se află în momentul contactului cu mingea, înapoia piciorului de sprijin care pivotează în direcţia în care dorim să acţionăm. Ca observaţie, poziţia labei piciorului de sprijin ne indică direcţia preluării. De remarcat că laba piciorului care efectuează preluarea, ca şi articulaţia genunchiului, trebuie să fie relaxate pentru a nu crea o suprafaţă rigidă. Mai trebuie să ţinem cont de forţa cu care vine mingea.

Tehnica preluării din aer a mingilor razante

- Mingea venită la o înălţime (sub cea a genunchiului) poate fi preluată cu latul. - Executarea mişcării este aproape identică cu tehnica preluării mingii rostogolite, laba piciorului trebuie ridicată mai sus, în raport cu înălţimea la care vine mingea, ceea ce se poate realiza prin flexare mai amplă a genunchiului. Prin ducerea înapoi a piciorului întors din şold, conducem mingea până sub corpul nostru. Ducerea înapoi a piciorului nu trebuie să treacă mult sub linia corpului. Datorită relaxării sistemului de articulaţii a piciorului, forţa cu care vine mingea scade în aşa măsură că, după izbire, mingea nu ricoşează la mai mult de un metru de jucător.

Tehnica preluării mingii cu latul în momentul ricoșării de pe sol

Această tehnică se foloseşte la mingile venite din faţă. Piciorul de sprijin este uşor flexat din genunchi, cu vârful îndreptat în direcţia din care vine mingea şi la o distanţă 0,5 – 1 lungime de gheată, înaintea locului în care se presupune că mingea va atinge pământul. Celălalt picior este răsucit din şold, în aşa fel ca axa longitudinală a labei piciorului să fie perpendiculară pe direcţia de sosire a mingii, la fel ca la lovitura cu latul. Piciorul trebuie să formeze un unghi de aproximativ 450 cu solul, articulaţiile fiind relaxate. Trunchiul este uşor aplecat înainte, umărul din partea piciorului de sprijin este puţin adus înainte faţa de celălalt, la fel ca şi braţul care este

37

întins înainte pentru a menţine echilibrul (celălalt braţ relaxat, pe lângă corp). Privirea urmăreşte mingea în permanenţă. După izbirea mingii de laba piciorului, greutatea corpului este lăsată pe piciorul de sprijin, piciorul de pendulare continuându-şi cursa pe primul pas. Este important ca piciorul de sprijin să fie aşezat pe sol înainte de locul de cădere a mingii, deoarece în cazul unei nereuşite mingea se va lovi de gamba piciorului.

Tehnica preluării mingilor venite de sus cu mijlocul șiretului

Pe limbaj mai „fotbalistic”, această preluare înseamnă stopare din aer, amortizare. Tehnica preluării mingilor venite de sus cu mijlocul șiretului cere un dezvoltat simţ al mingii. Baza procedeului este cedarea lansată a suprafeţei de izbire în momentul contactului cu mingea. Piciorul care execută mişcarea flexat din genunchi se ridică din şold, articulaţia labei relaxată conduce mingea în traiectoria ei spre sol, viteza scăzând cu cât piciorul se apropie de sol. Braţele lateral, piciorul de sprijin uşor relaxat, trunchiul uşor aplecat înainte asigură un bun echilibru. Mingea trebuie însoţită pe un traseu mai lung, ea pierzându-şi astfel din viteza de cădere.

Tehnica preluării mingii cu șiretul exterior

- Tehnica preluării – întreaga greutate a corpului se află pe piciorul de sprijin. Genunchiul este uşor flexat, trunchiul aplecat înainte, braţele menţin echilibrul ridicate, privirea tot timpul la minge. - Ne întoarcem cu piciorul de sprijin puţin lateral faţă de direcţia de sosire a mingii, ridicând în acelaşi timp piciorul celălalt de-a curmezişul, în faţa corpului. Piciorul adus în faţa corpului trebuie întors spre interior din gleznă – cam în felul loviturii cu şiretul exterior – şi întins puţin în jos. Îndată după izbirea sa de pământ, mingea se loveşte cu şiretul exterior al piciorului, ţinut cu laba deasupra mingii şi se opreşte repede pe sol. Jocul ne arată că după preluare se trece cu greutatea pe piciorul care a executat procedeul, pentru a scurta timpul şi spaţiul.

38

Tehnica preluării mingii cu pieptul - Nu necesită pregătiri speciale, suprafaţa de contact este mai mare, iar indicaţia se adresează în special la mingile înalte. - Preluarea cu pieptul are două variante: 1. amortizarea, stoparea. 2. luarea cu sine pe poziţia viitoare.

Tehnica preluării – luarea cu sine

- uşoară fandare pe spate, genunchii uşor flexaţi, greutatea repartizată pe ambele picioare, toracele bombat. - împingerea înainte a şoldului este ajutată de împingerea genunchilor din glezne, braţele lateral asigurând echilibrul, privirea urmăreşte mingea. - în momentul contactului cu pieptul, genunchii se întind, şoldul fiind tras înapoi, toracele retras, trunchiul formând un arc înclinat înainte. La amortizare se încordează musculatura toracelui şi printr-o extensie a trunchiului şi cu un impuls din genunchi şi glezne, mingea rămâne pe piept.

Tehnica preluării mingii prin mişcare înşelătoare cu corpul

- Este de maximă importanţă în fotbalul modern, ţinând cont de marcajul strict în care eliberarea de un adversar înseamnă crearea de superioritate.

- De menţionat, când jucătorul are adversarul în spate şi iese în întâmpinarea mingii.

- Deci, în momentul când mingea se apropie, jucătorul execută o schimbare de direcţie pe un picior pentru a fixa adversarul, trecând apoi cu greutatea pe celălalt cu preluarea mingii (interior, exterior, piciorul drept sau stâng).

2.4.2.2.1. Metodica învățării diferitelor procedee de preluare

Metodica î nvățării preluării cu latul

Cuprinde următoarele etape: a) Executarea mişcării din poziţia statică, fără minge;

39

b) Stând pe loc, jucătorul aşteaptă cu piciorul întins mingea rostogolindu-se încet în faţă. În momentul în care mingea atinge laba piciorului, el îşi trage piciorul înapoi, căutând să menţină contactul minge – picior (e bine de executat cu o minge mai grea sau minge medicinală). c) Acelaşi exerciţiu cu o minge rostogolită mai repede. d) Mingea rostogolită la început încet, apoi repede, trebuie oprită de jucător pe loc, fără pregătire. e) Mingea rostogolită e oprită din alergare. f) Legăm mingea cu o sfoară, iar când aceasta se apropie de picior o oprim (amortizare). g) Partenerul la 3 – 4 m. aruncă mingea, celălalt face oprire sau preluare când mingea ricoşează de la sol (acelaşi exerciţiu executat de la distanţe mai mari).

Metodica învățării preluării mingii cu latul în momentul ricoșării de pe sol

Etape: a) Execuţia fără minge; luarea poziţiei corpului şi a picioarelor, efectuarea de flexii pe piciorul de sprijin şi menţinerea echilibrului. b) Jucătorul stă cu piciorul care execută preluarea pendulat spre spate, luând poziţia de preluare. Partenerul îi aruncă mingea uşor arcuită, astfel ca după atingerea solului să se atingă de partea internă a labei piciorului. c) Jucătorul îşi aruncă singur mingea, astfel ca aceasta să cadă după umărul din partea piciorului care execută lovitura, iar trunchiul uşor răsucit. d) Executarea preluării din alergare uşoară cu mingea aruncată de partener. e) Aceeaşi preluare cu întoarcere 450 şi apoi 900.

Metodica învăţării 2 etape: a) executarea mişcării fără minge; b) executarea mişcării cu o minge umplută; c) acelaşi exerciţiu cu o minge puţin umflată; d) jucătorul îşi aruncă singur mingea, o lasă să cadă, după care execută amortizarea; e) individual aruncată mingea în sus cu preluare sau minge aruncată de partener;

40

f) din alergare uşoară, cu întoarcere 900, din jonglare. Această amortizare poate fi legată de o pasă cu latul, cu ristul plin aşa cum o cere jocul.

Metodica învățării preluării mingii cu șiretul exterior Etape de învăţare: a) Întâi se execută fără minge. b) Apoi din minge pe sol pentru a ne obişnui cu deprinderea. c) Minge aruncată de partener şi execuţia preluării, după ce aceasta ricoşează din sol, o dată, apoi de două ori. d) Preluarea mingii din mers, alergare cu întoarcere 45 – 900.

Metodica învăţării preluării – luarea cu sine

Foarte important pentru a nu inhiba elevii este folosirea unor mingi mai uşoare adecvate vârstei lor, pentru a învăţa corect şi folosi util acest procedeu. Etapele învățării: a) executarea mişcării fără minge (individual sau la comandă); b) preluarea mingii de la un partener aflat la 2 – 3 m., mingea preluată va fi prinsă în mâini; c) acelaşi exerciţiu din alergare uşoară spre minge; d) din jonglarea mingii, aruncarea ei în sus, preluare cu pieptul; e) pase medii cu partener şi preluare cu pieptul.

Metodica învăţării preluării mingii prin mişcare înşelătoare cu corpul

a) Jucătorul cu spatele la un jalon sau jucător static. El îşi alege momentul în care execută fentă cu corpul într-o parte şi deplasare în direcţie opusă; (se poate folosi şi fentă dublă) execuţia fiind făcută fără minge. b) Jucătorul care execută mişcarea înşelătoare, aşează mingea pe sol în faţa sa. După fentă cu corpul într-o direcţie, preia mingea în direcţia opusă. c) Acelaşi exerciţiu din mişcare cu adversar la spate, se efectuează fentă şi schimbare de direcţie.

41

d) Un partener transmite pas din faţă şi elevul execută fentă simplă sau dublă şi schimbare de direcţie. e) Acelaşi exerciţiu, dar cu adversar la spate.

2.4.2.2.2. Greșeli de execuție și corectarea lor Greșeli de execuție în preluarea mingii cu latul: a) Rigiditatea articulaţiilor (mai ales la începători) situaţie în care mingea ricoşează departe de executant; se recomandă în această situaţie folosirea mingilor grele (umplute). b) Jucătorul trage prea târziu piciorul înapoi; mingea se loveşte de un corp rigid, motiv pentru care tragerea piciorului înapoi se va face la comanda profesorului. c) Mingea nu se izbeşte de suprafaţa respectivă, ci de fluierul piciorului, de gleznă sau de partea labei din jurul călcâiului. Această greşeală se datorează faptului că jucătorul nu urmăreşte mingea cu privirea, nu o conduce cu ochiul spre suprafaţa de lovire adecvată, ci se mulţumeşte să urmărească traiectoria mingii cu privirea periferică. Greșeli de execuție în preluarea mingii cu latul în momentul ricoșării de pe sol: a) Piciorul pendulat spre spate este ridicat prea sus, astfel că mingea atingând pământul, trece pe sub laba piciorului. b) Greutatea corpului nu este lăsată complet pe piciorul de sprijin; în consecinţă, în momentul atingerii jucătorul va călca pe minge. După executarea preluării se produce trecerea greutăţii pe piciorul care efectuează preluarea, pentru a face primul pas cu acest picior. c) Suprafaţa de izbire este prea rigidă şi anume, din cauza încordării gleznei mingea ricoşează mai departe decât ar trebui. d) Mingea nu se loveşte de suprafaţa labei piciorului, ci de genunchi sau gambă, cauza fiind neurmărirea cu privirea a mingii până în momentul atingerii ei. e) Poziţia greşită a piciorului de sprijin în urma punctului probabil de cădere a mingii, duce la ricoşarea mingii în sus. Greșeli frecvente în preluarea mingilor venite de sus cu mijlocul șiretului: - Piciorul ridicat începe mişcarea de coborâre prea repede sau prea târziu; în primul caz mingea şi piciorul nu se întâlnesc, iar în al II-lea se produce execuţia rigidă ricoşând departe de executant.

42

Greșeli frecvente în preluarea mingilor cu șiretul exterior: - Nu se răsuceşte laba piciorului spre interior şi nu se întinde în jos. Concluzia: mingea sare din muchia exterioara a labei piciorului. Greșeli frecvente în preluarea mingii – luarea cu sine: a) planul frontal al pieptului trebuie să stea perpendicular pe direcţia mingii, pentru a nu devia lateral. b) retragerea pieptului se face cu întârziere, efectul fiind ricoşarea mingii la distanţă de executant. c) la mingile cu traiectorie aproape verticală, pieptul nu este suficient de bombat, mingea trecând paralel cu pieptul.

2.4.2.3. Tehnica lovirii mingii cu șiretul plin

- Mijlocul şiretului este partea dinainte a labei piciorului care leagă degetele de metators şi articulaţia gleznei sau mai simplu, partea piciorului acoperită de şiret. - Permite transmiterea mingii la o distanţă mai mare, însă în procesul de instruire creează probleme la începători, care de frica lovirii degetelor de sol nu încordează suficient laba piciorului, producând erori tehnice greu de corectat. - Această lovire poate fi folosită la pase, centrări, tras la poartă, degajări. Tehnica lovirii mingii cu șiretul plin (ristul plin) constă în: - Elanul 6 – 7 m. de minge. - Direcţia elanului, aceeaşi cu direcţia în care se va deplasa mingea. - Elanul cu paşi normali, ultimul pas întins pentru a permite luarea poziţiei faţă de minge; elanul piciorului de pendulare. - Piciorul de sprijin 10 – 15 cm. lateral de minge, piciorul de lovire este ridicat spre spate; pendularea spre spate se face din articulaţia coapsei, cu piciorul relaxat. Amplitudinea pendulării e mai mare ca la orice alt procedeu de lovire, apoi piciorul puternic flexat ca din genunchi, iar gamba ridicată brusc, potrivit ridicării coapsei, laba uşor încordată cu vârful în jos. - Braţul opus piciorului cu care se execută lovirea este dus înainte, iar celălalt – lateral, puţin înapoia corpului, ajută la menţinerea echilibrului. Trunchiul este drept, iar privirea pe minge. Mişcarea de lovire începe din şold, coapsa este trasă brusc înainte, pe urmă datorită intervenţiei active a muşchiului cvadriceps, gamba este

43

aruncată înainte din genunchi; între timp creşte încordarea în jos a labei piciorului din gleznă, atingând valoarea maximă în momentul lovirii. Mişcarea continuă cu aplecarea trunchiului înainte şi căderea pe piciorul de lovire. În momentul atingerii mingii, genunchiul este uşor flexat, iar în cazul când intenţionăm să executăm o lovitură razantă, se află deasupra mingii. Dacă intenţionăm să imprimăm mingii o traiectorie semi-înaltă, ambii genunchi vor rămâne înapoia mingii.

2.4.2.3.1. Metodica învățării lovirii mingii cu șiretul plin Pentru a evita evenimentele accidentării (jucătorii lovesc cu vârful în pământ), vom începe învăţarea prin lovirea mingii aflate în aer, furând jucătorii şi de inhibiţie. Etapele învăţării lovirii mingii cu șiretul plin sunt: a) Lovirea repetată a unei mingi atârnate. b) Lovirea mingii către un partener, după ce aceasta loveşte solul. c) Din alergare uşoară aruncarea mingii în sus, timp în care piciorul pendulează şi execută mişcarea de preferinţă, la un zid de unde revine. d) Ţinând mingea în mână o lăsăm să cadă, după care o trimitem partenerului sau lucru la zid. e) Acelaşi exerciţiu din alergare. f) Mingea aruncată de partener din drop, greutatea lăsată pe piciorul de sprijin (loc, mers, alergare uşoară). h) Lăsată mingea să cadă de două – trei ori, după care o retrimitem. Etapele lovirii mingii de pe sol sunt: - Lovirea mingii de pe loc, apoi din mişcare cu un elan prealabil; - Conducerea mingii cu latul şi apoi lovirea cu şiretul.

2.4.2.3.2. Greșeli de execuție și corectarea lor

a) Direcţia elanului nu coincide cu direcţia lovirii; apare greşeala lovirii cu şiretul interior sau exterior; remediem greşeala trăgând pe teren o linie dreaptă. b) Laba piciorului nu e încordată şi îndreptată în jos, astfel traiectoria mingii va fi scurtă şi există posibilitatea ridicării mingii.

44

c) Pendularea piciorului de lovire executată numai din genunchi – rezultatul – lovitura slabă, înseamnă că pendularea nu s-a făcut din coapsă. Această pendulare scurtă este însă indicată în fotbalul modern, pe spaţii mici unde jucătorii nu au timp să-şi pregătească mult timp mişcarea; astfel, după dribling scurt lovire scurtă în careu, în general în criză de spaţiu şi timp. d) La începători, din cauza întinderii prea rapide a articulaţiei genunchiului el loveşte cu vârful în pământ; pentru a-l corecta vom insista în exersarea lovirii de pe loc, insistând pe întinderea genunchiului la momentul oportun. e) Când piciorul de sprijin rămâne în urma mingii, traiectoria va fi înaltă; pentru a corecta această greşeală, vom executa de pe loc, marcând locul piciorului de sprijin. f) Trunchiul înclinat pe spate asigură o traiectorie înaltă mingii; pentru corectare, vom cere ca elevul să atingă cu mâna opusă piciorul de lovire.

2.4.2.3.3. Exerciții pentru jucătorii avansați

1. Tras la poartă din poziţii statice, distanţe mici, medii, unghiuri diferite; 2. Menţinerea mingii, urmată de lovire cu şiretul plin; 3. Joc de pase în doi, chiar precedat de preluare cu latul, pas cu ristul plin, apoi condiţionat pe un culoar; 4. Tras la poartă la ţintă (zid marcat); 5. Pase în doi cu latul, tras la poartă cu ristul plin sau din învăluiri în doi.

2.4.2.4. Tehnica lovirii mingii cu șiretul interior Şiretul interior reprezintă suprafaţa interioară a oaselor metatarsiene de la articulaţia primei falange a degetului mare, până la partea inferioară a osului gleznei. - Posibilităţile de folosire: pase scurte, lungi, medii, centrări, degajări, tras la poartă, etc. - Reprezintă unul din elementele de pasare de bază în jocul de fotbal. În ceea ce privește tehnica lovirii mingii cu șiretul interior, la executarea lovirii cu piciorul stâng vom pleca cu elanul din dreapta marginii în arc de cerc, ultimul pas mai lung.

45

Luarea poziţiei faţă de minge: - piciorul de sprijin se află mai departe de minge 25 – 30 cm.; - în funcţie de traiectoria mingii, laba piciorului va lovi mingea în mijlocul ei (din lateral) sau dinapoi; - umărul opus piciorului de lovire va fi împins înainte, piciorul de sprijin flexat, iar braţul oblic sus; - se produce o răsucire a trunchiului din şold în momentul pendulării 30 – 400, încât axa longitudinală a labei să formeze acest unghi, trunchiul lăsat pe spate; - vârful îndreptat spre în afară şi ridicat spre spate; - urmează pendularea care începe din şold, iar în momentul lovirii genunchiul este puţin flexat concomitent cu încordarea labei şi a musculaturii.

2.4.2.4.1. Metodica învățării lovirii mingii cu șiretul interior

a) executarea mişcării fără minge: - loc; - mişcare; b) lovirea de pe loc (doi parteneri 5 – 6 m. distanţă); c) pas săltat cu elan oblic şi lovire; d) alergare uşoară, lovire, apoi din minge venită pe jos de la partener; e) pas în triunghi; f) din drop lovire la partener (static); g) minge lovită din drop, din alergare uşoară.

2.4.2.4.2. Greșeli de execuție și corectarea lor a) mingii lovite i se imprimă o mişcare de rotaţie prea puternică; greşeala se datorează elanului în linie dreaptă, el nereuşind să întoarcă laba suficient spre în afară; b) mingea nu ia traiectoria semi – înaltă sau înaltă – cauza constă în faptul că laba piciorului nu intră suficient sub minge; c) mai ales la înaintaşi, se observă că în momentul lovirii se înclină prea mult pe spate din şoldul piciorului de sprijin, efectul fiind trecerea mingii peste spaţiul porţii; Aceeaşi înclinaţie metodică pentru corectare ca la trasul la poartă, ca după execuţie să atingă cu braţul opus piciorul care pendulează. d) lovirea mingii cu partea dinspre degetul mare, deci cu o suprafaţă mică şi nesigură nu va asigura precizia lovirii.

46

2.4.2.4.3. Exerciții pentru jucătorii avansați - asigură consolidarea lovirii legat şi de alte procedee (preluare, centrare, tras la poartă); - pase în doi peste al III- lea jucător; - lovitură de colţ (chiar mini corner) cu execuţie la ţintă; - pase în doi ocolind un jalon; - execuţie la zid, de tras în pătrate marcate; - tras la poartă cu interiorul, cu zid; - preluare cu latul pas cu interiorul, preluare partenerul cu latul şi tras la poartă cu interiorul; - un jucător centrează cu interiorul, celălalt finalizează cu ristul plin, cu latul sau cu interiorul, adică cu elementele jocului pe care le deţinem; - pase în doi cu interiorul (distanţa 30 m. – careuri x 10 m. pase peste careul din mijloc);

2.4.2.5. Tehnica lovirii mingii cu șiretul exterior Şiretul exterior este denumită partea labei piciorului cuprinsă între marginea exterioară a marginii şiretului şi muchia exterioară a labei sau suprafaţa dintre articulaţia care leagă degetul mic de metators până aproape de prelungirea exterioară a gleznei. Suprafaţa plană de lovire i-a făcut pe jucători să folosească des acest procedeu atât în pasare, cât şi în trasul la poartă. Elanul poate fi executat drept sau arcuit atât din dreapta sau stânga mingii, totul depinzând de pivotarea care se execută de către piciorul de sprijin legată de situaţia de joc, de pasă sau tras la poartă. Tehnica lovirii respectă etapele de la lovitura cu şiretul interior, numai că laba piciorului care execută lovirea este puternic încordată din gleznă şi îndreptată în jos şi înăuntru. Poziţia trunchiului e determinată de scopul loviturii. La mingile aeriene, lovirea din volé cu şiretul exterior prezintă nişte particularităţi: - mişcarea piciorului care execută pendularea se asemănă cu „cosirea” planul fiind aproape paralel cu solul; - piciorul de sprijin flexat, iar trunchiul aplecat pe aceeaşi parte, cu braţele lateral pentru menţinerea echilibrului;

47

- ca indicaţie metodică, această lovitură se execută la centrările din lateral cu exteriorul piciorului de pe partea respectivă, din două motive (este piciorul mai apropiat de minge şi depărtat de adversar, asigurând biomecanica corectă).

2.4.2.5.1. Metodica învățării lovirii mingii cu șiretul exterior

Din cauza posibilei inhibiţii a elevilor începători cauzată de lovirea cu laba în pământ, în metodica de învăţare voi începe cu lovirea din volé. a) Jucătorul ţine mingea în mână lateral pe partea piciorului care execută lovitura, o lasă să cadă, după care o loveşte trimiţând-o la un partener aflat la 5 – 6 m; b) După un elan de câţiva paşi, exerciţiul de mai sus; c) Un partener aflat la 5 – 6 m. aruncă mingea arcuit, care după ricoşarea din pământ este transmisă cu ristul exterior; d) Lovirea mingii din drop stil degajare portar; e) Din jonglarea mingii, aruncarea ei în sus şi după două ricoşări, trimisă partenerului; f) Lovirea mingii statice după un elan de un pas, apoi după un elan de câţiva paşi, apoi din alergare; g) Pase în doi cu lovirea amintită din minge rostogolită.

2.4.2.5.2. Greșeli de execuție și corectarea lor

- Acest procedeu se execută după ce elevii şi-au însuşit mecanismul de bază al principalelor procedee de lovire amintite. - Frecvent jucătorul întoarce laba spre interior, dar nu o întinde în jos. În consecinţă, mingea este lovită cu muchia exterioară a labei piciorului, obţinându-se un efect prea puternic. - Dacă greşeala se datorează rigidităţii gleznei, o vom relaxa; dacă cauza este lipsa simţului mingii, o vom remedia cu ajutorul unor mingi suspendate. - La lovirea mingilor din volé, greşeala cea mai frecventă este izbirea mingii cu laba piciorului sub centrul ei şi nu deasupra, aşa cum ar fi corect. Cauza greşelii constă în faptul că direcţia pendulării piciorului spre minge nu este paralelă cu solul. Pentru remediere vom apleca trunchiul spre piciorul de sprijin.

48

2.4.2.5.3. Exerciții pentru jucătorii avansați

1. Exersarea lovirii cu şiretul exterior la zid (cu preluare diferită sau direct). 2. Tras la poartă din minge mişcată, din pase în doi, cu încrucişare. 3. Din centrare, lăsată mingea să cadă, urmată de volé cu ristul exterior. 4. Pase în doi cu ristul exterior printr-un culoar marcat.

2.4.2.6. Tehnica lovirii mingii cu capul

- Deşi fotbalul modern tinde spre folosirea paselor pe jos, eficienţa jocului cu capul se exprimă în lupta atac – apărare, baza reprezentând-o calităţile + tehnica corectă a jucătorului; - După cum aminteam în introducere, fotbalul românesc este deficitar la jocul aerian (atac în special), deoarece în metodica de învăţare cu copii şi juniori nu s-a aprofundat acest element. Cauza ? Terenurile cu praf, zgură, mingi neadecvate, lipsa aparatelor ajutătoare, etc.; - La începători nu vom cere decât lovirea mingii cu partea frontală a capului de pe loc, din mişcare şi apoi din săritură; - Suprafaţa lată a frunţii, ca şi rezistenţa la izbire mare, încurajează pe tinerii executanţi; - O altă observaţie metodică e faptul că elevul poate urmări cu privirea traiectoria mingii. Clasificarea loviturilor mingii cu capul: cu partea centrală a frunţii ; cu partea laterală a frunţii. Mingea poate fi transmisă: înainte; înapoi; lateral. Lovirea mingii cu capul poate fi executată: de pe loc; din alergare.

Tehnica lovirii mingii cu partea centrală a frunții

- Cu capul, de pe loc, înainte. - Picioarele uşor depărtate şi fandate, genunchii şi gleznele uşor flexate, trunchiul puţin aplecat înainte din şolduri, aceasta reprezentând poziţia pregătitoare. - În prima fază, înclinăm trunchiul din articulaţia coxo-femurală spre spate, genunchii flexaţi mai puternic sunt duşi mai înainte, corpul fiind aplecat înainte din glezne.

49

- În continuare, cu o mişcare energică (musculatura gâtului e încordată) trunchiul revine înainte şi o dată cu revenirea puternică a gâtului, lovim cu capul în minge. - În momentul lovirii, genunchii fac o puternică extensie.

Tehnica lovirii mingii cu capul din săritură

În timpul jocului se întâmplă ca traiectoria mingii să fie mai înaltă decât înălţimea capului sau mai mulţi jucători să lupte aerian pentru minge, fapt care determină execuţia mişcării din săritură. În aceste condiţii simţul ritmului, supleţea, detenta sunt calităţile care trebuie adăugate tehnicii corecte. Săritura poate fi executată: - de pe loc pe un picior; - cu elan pe ambele picioare. Ca indicaţie metodică, elevii trebuie învăţaţi să lovească mingea în punctul maxim al săriturii, pentru că în acest moment corpul rămâne un moment nemişcat în aer, permiţând folosirea masei trunchiului corespunzător.

Tehnica lovirii mingii cu capul din bătaie pe ambele picioare

- Uşoară fandare, labele picioarelor paralele, vârfurile puţin apropiate; - Din poziţia întinsă executăm o uşoară genuflexiune cu ambele picioare, trecând ambele braţe în spate cu mâinile îndreptate oblic în jos, trunchiul puţin aplecat înainte; - Din această poziţie se execută împingerea printr-o pendulare bruscă şi puternică a braţelor înainte şi în sus, întindem cu putere genunchii şi gleznele şi ne desprindem de pe sol; - În timpul săriturii trunchiul şi capul se înclină puţin pe spate, apoi cu o mişcare bruscă lovim mingea; - Mingea trebuie urmărită tot timpul cu privirea, deci atenţie la corectări, să obişnuim elevii să nu închidă ochii; - Revenirea pe pământ se face pe ambele picioare printr-o flexie, pentru amortizarea şocului.

Tehnica l ovirii mingii cu capul din săritură executată din alergare cu bătaie pe un singur picior

50

- Avantaje: săritura mai înaltă, forţa de lovire mai mare. Fazele mişcării sunt următoarele: elanul ,ghemuirea, bătaia, efortul în aer (lovitura cu capul), revenirea pe pământ. Deci, de reţinut elanul cu paşi normali, flexarea genunchiului piciorului de bătaie cu coborârea centrului de greutate, bătaia prin rulajul călcâiului – pingea cu desprindere, iar când corpul a atins punctul maxim al săriturii, se înclină spre spate iar la contact execută brusc o pendulare dinapoi-înainte. Braţele îşi continuă curba lor ca la săritura pe ambele picioare. Amortizarea identică ca mai sus.

2.4.2.6.1. Metodica învățării lovirii mingii cu capul Etape: a) Executarea mişcării fără minge (accent pe descrierea făcută anterior), prima parte executată lent, iar extensia cu stimularea lovirii, energic. b) În etapa a II-a cei doi timpi executaţi legat, dar fără minge. c) Mingile agăţate de bară sau suport de mingi şi executarea loviturii. d) Doi parteneri cu o minge care este aruncată partenerului pentru lovire, distanţa 3-5 m. e) Jucătorii aşezaţi în cerc – cel din mijloc aruncă mingea pe rând elevilor de pe marginea cercului. f) Suveică cu capul – la capăt profesorul aruncă mingea la cei din şir, care lovesc mingea şi trec în spatele lui. g) Suveică cu capul între două şiruri aflate faţă in faţă, distanţa 2-3m. (Dă şi du-te la coada şirului propriu sau celălalt).

Metodica învățării lovirii mingii cu capul din bătaie pe ambele picioare

Etape: a) Exersare fără minge; b) Execuţia la minge atârnată (15 – 20 cm. deasupra capului); c) Exersare în doi (unul aruncă mingea, celălalt execută mişcarea); d) Execuţie în triunghi (pentru execuţia cu răsucire).

51

2.4.2.6.2. Greșeli de execuție și corectarea lor

Greșeli în lovirea mingii cu capul: 1. Nu loveşte mingea cu fruntea, ci cu creştetul sau cu faţa; cauza este nerespectarea poziţiei fundamentale, ca şi faptul că nu priveşte mingea, neapreciind bine distanţa. 2. Nu efectuează extensia din trunchi executând mişcarea numai din gât sau ţine gâtul moale în momentul loviturii. 3. Loveşte mingea cu partea laterală a frunţii, deoarece nu se află drept pe direcţia din care vine mingea. La executarea lovirii mingii cu capul, lateral, tehnica este aceeaşi numai că se produce o răsucire a trunchiului spre direcţia dorită (mingea e lovită cu fruntea). Pentru învăţare, mingile atârnate, cât şi exerciţiile în triunghi şi pătrat, asigură învăţarea acestui procedeu. Lovirea mingii cu capul din mişcare este mai dificilă. Jucătorul neputându-şi pregăti metodic mişcările pregătitoare, concentrarea atenţiei fiind distribuită între minge şi pregătirea execuţiei. În metodica învăţării pe cupluri, un partener aruncă mingea cu două mâini de jos, celălalt execută când mingea a ajuns în dreptul capului. Exerciţiile sub formă de suveică (dă şi du-te) sau în triunghi pentru lovirea cu fruntea lateral. Greșeli în lovirea mingii cu capul din bătaie pe ambele picioare: - Nu coincide momentul săriturii cu lovirea (execuţie contratimp) elevul sare prea devreme sau prea târziu; - O altă greşeală este că bătaia nu se efectuează pe verticală, frânarea neefectuându-se corect; în acest caz, jucătorul comite fault dacă este în condiţii de adversitate. Greșeli în lovirea mingii cu capul din săritură executată din alergare, cu bătaie pe un singur picior: a) Nu se loveşte cu fruntea, ci cu creştetul; se va aşeza o minge la înălţimea bărbiei repetând execuţia. b) Jucătorul nu se foloseşte de forţa corporală executând mişcarea numai din gât. În cazul începătorilor, greşeala va putea fi corectată prin aruncarea unor mingi cu traiectoria scurtă. c) Nefolosirea forţei corporale se poate datora şi flexării insuficiente a articulaţiilor. Această deficienţă poate fi corectată prin repetarea mişcărilor fără minge. d) Contrar voinţei noastre, mingea lovită cu capul nu se îndreaptă în jos, ci atingând fruntea, sare în sus.

52

- Cauza – jucătorii nu se ridică deasupra mingii, iar planul frunţii e îndreptat în sus; - Greşeala poate fi îndreptată dacă elevilor li se vor arunca mingi cu traiectorie mai joasă. e) O greşeală frecventă este „intrarea sub traiectoria mingii” cauzată de săritura care nu se efectuează pe verticală, iar elanul necorespunzător. Corectarea se face prin sărituri cu elan 2 – 3 paşi şi prin corectarea poziţiei. Deşi mai rare în procesul de învăţare, putem întâlni şi alte greşeli: - executarea loviturii cu capul de pe loc cu fandare laterală; - mişcarea de lovire cu capul nu este continuă, e fragmentată; - lovirea cu capul în direcţie laterală nu este executată cu fruntea plină, ci cu partea ei laterală. Remedierea acestor greşeli se face prin lucru individual.

2.4.2.6.3. Exerciții pentru jucătorii avansați

1. Pase în cerc. Jucătorii formează un cerc cu diametrul 8 – 10 m. La mijloc, un jucător mai îndemânatic care trimite mingea cu capul la elevii de pe marginea cercului care le retransmit în centru. - Poate fi organizat şi sub formă de concurs (să nu cadă mingea, cine efectuează un număr mai mare de pase contra – timp). 2. Lovirea mingii cu capul în timpul alergării în cerc. - se pasează cu centrul, dar din alergare. 3. Pasarea mingii în cerc cu schimb de locuri. - diametrul careului 7 – 8 m. şi se joacă un dă şi du-te unde ai pasat cu capul. 4. Joc cu capul în zig-zag (6 elevi pe două linii faţă în faţă, în zig-zag pasează) putând fi organizat şi sub formă de întrecere pe echipe. 5. Joc cu capul în coloană – 2 coloane faţă în faţă şi se execută dă şi du-te de pe loc sau din alergare, dacă distanţa este mai mare. 6. Acelaşi exerciţiu se poate efectua şi în trei coloane. 7. Joc cu capul în coloană şi în alergare la capătul şirului propriu; se trece în partea opusă coloanei un elev sau profesorul. 8. Joc cu capul în cerc cu schimbul de locuri cu jucătorul din centru. Cel din centru pasează şi efectuează dă şi du-te; cel care a primit transmite mingea în centru unde apare următorul din cerc, ş.a.m.d.. 9. Din alergare pase în trei cu schimb de locuri (mingea pleacă din centru, iar jucătorul trece prin spatele celui căruia a pasat).

53

10. Pase în trei (scurtă, lungă cu capul, prin jucătorul din mijloc). – aşezare coloană. 11. Un jucător aruncă mingea, iar celălalt loveşte cu fruntea, din faţă un adversar semi-activ. 12. Lovitura cu capul la poartă din minge aruncată de partener. 13. Mingea va cade pe grupe de 2-3-4 jucători (concurs). 14. Joc volé cu capul peste plasă ( se poate permite şi cu piciorul).

2.4.2.7. Tehnica mișcărilor înșelătoare (fentele)

- Fentele reprezintă mişcările întreprinse de un jucător pentru a induce în eroare adversarul. Scopul exprimat mai sus de a păcăli adversarul trebuie valorificat numai atunci când o cere jocul şi cu eficienţă, pentru că altfel devine ca un bumerang.

- Factorii psihici şi fizici care condiţionează mişcările unui bun dribleur sunt:

1. Imaginaţia bogată şi variată. 2. Rapiditatea reacţiei, a gândirii (jucători cu segmente mai

mici). 3. Rapiditatea dependentă de viteza de contracţie a muşchilor. 4. Îndemânarea. 5. Simţul ritmului.

Tehnica mişcărilor înşelătoare cu capul fără minge

- Pot fi executate cu corpul, trunchiul, braţele, capul, privirea când dorim să depăşim un adversar şi când dorim să nu demarăm înapoi pentru a scăpa de marcajul strict;

- Reacţia adversarului la viteza de reacţie, execuţie şi gândire a executantului nu poate fi la acelaşi nivel, fiind condiţionată de timp. Voi da câteva exemple de fente cu corpul pe posturi:

a) Portarul (face aceste fente la lovitura de pedeapsă, la ieşirile la blocaj).

b) Fundaşii – prin mişcări false de depărtare sau apropiere de adversar pentru a-l determina pe atacant să depărteze mingea sau pentru a-i anticipa mişcarea următoare.

c) Atacanţii – desprinderi bruşte de lângă adversar pentru a primi mingea sau pentru a contribui la demarcările simultane.

Tehnica mişcărilor înşelătoare cu mingea

54

Nu voi preciza în material care sunt deoarece, jucătorii în baza calităţilor psiho-fizice, cât şi datorită bagajului lor de cunoştinţe tehnico-tactice, devin foarte creativi.

2.4.2.7.1. Metodica învățării mișcărilor înșelătoare

Metodica învăţării fentelor cu capul fără minge

- Jocurile, ştafetele pentru viteza de reacţie reprezintă mijloace prin care jucătorii îşi selectează şi formează aceste deprinderi:

a) din coloană, alergare cu ocolirea unui obiect (ştafetă pe coloane, concurs);

b) alergare şerpuită cu ocolirea unor obstacole aşezate 3 – 4 m. unul de celălalt;

c) într-un pătrat elevii aleargă printre ei fără a se atinge, în viteză maximă;

d) careu 10 x 10 m. cu jucătorii la extremităţi; unul dintre elevi încearcă prin fente să depăşească colegul pentru a ajunge la linia de fund adversă;

e) careu 20 x 10 m. marcat la jumătate cu o linie; unul din elevi la o margine, celălalt la ½ distanţei; plecat în viteză de la margine elevul încearcă să-şi depăşească colegul, ajungând la colţul din dreapta al pătratului mic sau pe diagonală la cel din stânga;

f) Prinselea în jurul unui jalon; g) La un zid un jucător cu mingea la picior la 5 - 7 m. de zid;

celălalt la zid încearcă să-l atingă cu mingea pe cel fără minge. h) Bare în joc, prinselea în cerc; i) Doi elevi având distanţa între ei de 1 metru, aleargă în

acelaşi sens; cel din spate încearcă să imite mişcările celui din faţă. Numărul mijloacelor este foarte mare, rămânând ca studenţii să-şi aleagă din materialele bibliografice pe acelea considerate cele mai atractive, adecvate vârstei şi eficiente.

Metodica învăţării fentelor cu mingea

De mare importanţă mi se pare metodica de învăţare, cu etapele succesive, ale diferitelor fente cu mingea.

1. Conducerea simplă a mingii în linie şerpuită.

55

2. Conducerea simplă printre jaloane aşezate în linie dreaptă cu interiorul, exteriorul (distanţa între jaloane redusă până la 1,5 – 2 m. şi mărită viteza).

3. Executarea mişcării înşelătoare în faţa unui adversar nemişcat (oglindă).

4. Executarea mişcării înşelătoare în timp ce adversarul aleargă înainte încet, iar pe urmă, când în timpul alergării încearcă să ne jeneze.

5. Exersarea pe perechi, liberă a fentei cu adversar semi-activ, activ, apoi în condiţii de joc legat, de tras la poartă, etc. Un alt mod de a depăşi adversarul este cel folosit prin îmbinarea fentelor ce corpul, cu cele cu mingea.

1. Stând pe loc, cu picioarele într-o fandare uşoară, executăm o dublă aplecare a trunchiului, apoi continuăm alergarea în direcţia primei mişcări.

2. Executarea aceluiaşi exerciţiu în fata unui jalon, apoi cu adversar (pasiv, semi-activ, activ).

3. Acelaşi exerciţiu, dar adversarul se apropie încet, apoi în viteză mai mare spre jucătorul cu mingea.

4. Executarea mişcării din alergare uşoară spre un obstacol, apoi adversar pasiv, semi-activ.

5. Executarea fentei pe grupe de jucători, apoi în condiţii apropiate de joc.

2.4.2.8. Tehnica deposedării de minge

Definiţie – Luarea mingii adversarului, aflată în posesia sa sau dacă lovim cu piciorul sau capul mingea dirijată spre adversar. Deposedarea este un element tehnic; la întrebările „când şi cum ? ” răspunde tactica. Pentru efectuarea unei deposedări participă pe lângă calităţile tehnicii şi o serie de factori psiho-fizici de care trebuie să ţinem cont atât în procesul selecţiei, cât şi al instruirii.

1. Orientarea rapidă şi decizia rapidă. 2. Atenţia jucătorului (concentrare + atenţia distributivă) să

urmărească mingea, nu mişcările adversarului.3. Curajul reprezintă o superioritate psihică faţă de adversar.4. Forţa corporală.5. Îndemânarea (executarea procedeului, evitarea leziunilor

căderii). Clasificarea procedeelor de deposedare: din faţă; spate; lateral.

56

Tehnica deposedării de minge din față

Deposedarea din faţă – denumită şi acroşaj; este foarte dificilă deoarece este cu faţa, iar apărătorul cu spatele.

- Apărătorul trebuie să sesizeze exact momentul când jucătorul în posesie a depărtat puţin mingea de picior, trebuind să dispună de viteză de reacţie şi gândire, decizie oportună.

Tehnica deposedării de minge prin alunecare

- Greu de exersat la nivelul şcolii generale, deoarece la marea majoritate terenurile sunt din bitum şi zgură, fiind greu accesibil copiilor de a le efectua. Aceasta este una şi din cauzele pentru care fotbaliştii români sunt inferiori la recuperarea prin alunecare, deoarece nu lucrează de mici şi nu-şi formează deprinderea şi curajul de a scoate mingea prin alunecare; - Se execută din spatele adversarului sau din lateral; - Actualmente ele se execută cu scopul de a rămâne în posesia mingii şi numai cu caracter distructiv. - Ca tehnică de reţinut că se execută cu piciorul depărtat de adversar, iar cel de sprijin parcurge prin flexare gamba, coapsa, trunchiul pe partea externă, plus braţul; - Privirea aţintită pe minge.

2.4.2.8.1. Metodica învățării deposedării de minge

Metodica învăţării deposedării de minge din față

1. Doi jucători faţă în faţă, la distanţă mică, mingea între ei; la semnal lovesc simultan cu latul mingea. 2. Acelaşi exerciţiu, dar unul dintre jucători trebuie să împingă într-o parte mingea împreună cu piciorul celuilalt jucător. 3. A şi B se apropie în alergare uşoară unul de celălalt, B încercând să-l deposedeze. 4. Acelaşi exerciţiu în viteză de joc.

Metodica învăţării deposedării de minge prin alunecare

57

a) Din fandare înainte, elevul se lasă pe piciorul din faţă lateral (gambă, coapsă, trunchi). b) Acelaşi exerciţiu din mers sau alergare uşoară. c) Acelaşi exerciţiu executat cu o minge aflată în faţa jucătorului. d) Alunecarea de pe loc în faţa adversarului. e) Acelaşi exerciţiu, numai că jucătorul încearcă deposedarea din alergare la un jucător static. f) Ambii jucători în alergare uşoară; deposedarea se efectuează în momentul în care adversarul împinge mingea puţin în faţă. g) Exersare liberă 1 x 1.

2.4.2.8.2. Greșeli de execuție și corectarea lor

Greșeli frecvente în deposedarea de minge din față - Deposedarea este greşită dacă greutatea nu este lăsată pe piciorul de sprijin; - Greşeşte jucătorul care nu încordează piciorul de deposedare; - Eficacitatea deposedării scade dacă jucătorul nu-şi foloseşte forţa corporală.

Greșeli frecvente în deposedarea de minge prin alunecare 1. Jucătorul care execută deposedarea nu se rostogoleşte, rămânând cu trunchiul drept, el fiind expus la accidentări. 2. La executarea deposedării din spate atenţie pentru a nu face fault, deoarece se acordă avertisment. În situaţia în care se execută din faţă, deposedarea se efectuează cu atac lateral.

2.4.2.9. Tehnica aruncării de la margine - Când mingea a ieşit cu întreaga circumferinţă dincolo de una din liniile laterale, ea va fi repusă din locul prin care a ieşit, cu mâna. - Minimalizată ea poate duce la efecte grave într-un joc, exemplu: o aruncare greşită, reexecutată de adversar poate duce la marcarea unui gol; dacă-i dăm nuanţă tactică, o schemă la autori sau blocarea adversarului, sunt momente fixe de joc care trebuie speculate la maxim.

58

- Un jucător care aruncă mingea la distanţă mare este o mare realizare, actul putând fi considerat corect. - Cuprinderea mingii cu ambele mâini (degetele desfăcute pe minge, degetele mari apropiate). - Uşoară fandare, mâinile peste cap, extensie în trunchi cu aruncarea mingii. - Mâinile îşi continuă curba şi după aruncarea propriu-zisă. Aruncarea cu elan respectă aceeaşi tehnică, numai că se execută din mişcare; atenţie îndreptată asupra fixării tălpilor pe sol în momentul aruncării, pentru a fi regulamentară.

2.4.2.9.1. Metodica învățării aruncării de la margine a) Ţinerea corectă a mingii care trebuie luată de jos. b) Executarea aruncării numai din braţe cu extensie pe spate şi aruncarea mingii. c) Executarea întregii mişcări de pe loc fără minge, cu minge. d) Executarea întregii mişcări din mişcare fără minge, cu minge. e) Executarea mişcării complete de pe loc şi cu elan.

2.4.2.9.2. Greșeli de execuție și corectarea lor

a) Jucătorul se foloseşte mai mult de un braţ decât de celălalt. b) Mingea trebuie aruncată de deasupra capului. c) În timpul aruncării, un jucător îşi ridică un picior sau ambele – chiar şi pentru o clipă – de pe sol. d) În timpul aruncării trece cu un picior sau ambele peste linia de tuşă. Sub aspectul greşelii tehnice vom urmări: a) Jucătorul sprijină mâinile lateral de minge. b) Jucătorul ţine degetele apropiate. c) Aruncare cu articulaţia mâinii încordate. d) Fandare cu picioarele prea depărtate. e) Greutatea corpului nu este dusă înainte în timpul aruncării. f) Trecerea trunchiului din poziţia aplecat pe spate, în poziţie aplecat înainte nu se face cu energie. g) Nearmonie între mişcarea braţelor, a picioarelor şi a trunchiului.

2.4.2.10.Tehnica jocului portarului

59

Cum bine sublinia un antrenor de mare valoare la nivelul copiilor şi juniorilor, Gorgorin Nicolae, „portarul reprezintă ceva aparte faţă de ceilalţi jucători”, instruirea lui având mijloace specifice, fiind ultimul apărător, putând decide soarta unui joc. Datorită numărului mare de copii, activitatea lui este uneori neglijată, în special tehnica specificată, selecţia făcându-se pe calităţi fizice şi psihice; tehnica însă formată defectuos, va crea probleme pentru viitor. Sistematizând mijloacele tehnice ale portarului, observăm: * Mijloace tehnice: - apărare; - atac. 1. Mijloace tehnice de apărare fără minge: - poziţia de bază; - plasamentul. 2. Mijloace tehnice de apărare cu minge: - prinderea mingii; - boxarea; - plonjonul; - respingerea; - ieşirea din poartă. 3. Mijloace tehnice de atac: - aruncarea cu mâna; - degajarea cu piciorul.

1. Poziţia fundamentală - uşor flexat din genunchi, trunchiul uşor aplecat înainte, braţele

flexate din cot, privirea orientată asupra mingii, picioare uşor depărtate pe toata talpa. 2. Plasamentul - în funcţie de poziţia mingii prin deplasări cu paşi adăugaţi, mărunţi, fără a se ridica mult de pe sol.

Mijloace tehnice ale portarului

Tehnica prinderii mingii - Interpunerea ambelor palme pentru a reduce forţa cu care vine, formăm un căuş cu degetele mari, apropiate şi celelalte degete răsfirate pe minge.

60

- De asemenea, interpunerea unei părţi a corpului pe direcţia loviturii ne dă mai multă siguranţă.

Tehnica prinderii mingii stând pe un genunchi Greutatea corpului este trecută aproape în întregime asupra piciorului de sprijin, puternic flexat în genunchi. Axa longitudinală a labei piciorului de sprijin este aproape perpendiculară pe direcţia din care vine mingea. Vârful ghetei este îndreptat lateral. Piciorul celălalt este puţin răsucit în afară din şold, iar genunchiul este coborât aproape până la pământ, în apropierea piciorului de sprijin. Genunchiul flexat nu trebuie să ajungă până la pământ. Trunchiul aplecat înainte, palmele culeg mingea, privirea pe minge.

Tehnica prinderii mingilor semi-înalte

Se foloseşte la mingile mai joase de înălţimea capului şi mai înalte decât înălţimea genunchiului. Picioarele uşor depărtate, greutatea pe piciorul din faţă, genunchii uşor flexaţi, trunchiul puţin aplecat înainte, braţele îndoite din coate sunt întinse înainte cu palmele îndreptate în jos. Mingea venind întâlneşte toracele, dar înainte de contact antebraţele şi palmele se ridică brusc din coate (paralele şi strâng mingea la corp). În momentul lovirii mingii de torace, greutatea corpului este trecută pe piciorul din spate pentru amortizare. La mingile mai înalte se execută din săritură, iar cu unul din genunchi strâns la piept blocăm şi mai bine mingea. Mingea mai poate fi prinsă şi prin aceeaşi tehnică ca la handbal, cu întâmpinarea mingii cu braţele şu aducerea ei la piept.

Tehnica prinderii mingilor înalte

Se face la fel cu prinderea mingilor semi-înalte.

Tehnica boxării mingii

61

Mingea grea, udă, aglomerările pachet din faţa porţii dau prilejul portarului pentru mărirea siguranţei să boxeze mingea. Se execută de obicei combinată cu o săritură pe un singur picior. Boxarea se compune din următoarele mişcări: 1. Elanul determinat de mai mulţi factori externi este variabil. 2. Ghemuirea – flexarea care pregăteşte săritura. 3. Săritura – extensie prin desprinderea de pe sol. 4. Zborul – pumnii se alătură unul de celălalt, braţele flexate. Se extind în momentul maxim al înălţării. Lovim mingea cu suprafaţa plană a falangelor. 5. Aterizarea – amortizare cu fandare oblică.

Tehnica plonjonului Mecanismul mişcării cuprinde următoarele componente: a) poziţia de pregătire; b) împingerea de sol; c) zborul; d) prinderea sau respingerea; e) aterizarea; f) ridicarea în picioare. a) Poziţia de pregătire identică cu poziţia de bază, poate fandarea laterală mai accentuată. Când mingea e mai departe, portarul foloseşte paşi adăugaţi sau încrucişaţi. b) Împingerea în sol pe piciorul din direcţia plonjonului, celălalt fiind îndoit din genunchi; laba piciorului orientată pe direcţia plonjonului. c) Zborul depinde de înălţimea mingii şi puterea împingerii; în zbor ambele picioare sunt flexate din genunchi, corpul având partea laterală îndreptată spre sol; privirea pe minge, braţele uşor îndoite din coate se îndreaptă spre minge. La prinderea mingii vom avea grijă să interpunem între minge şi poartă un obstacol care să-i blocheze drumul. La aterizare tragem piciorul mai apropiat de pământ sub noi, îndoim ambele coate, căzând pa partea laterală a trunchiului, după care tragem mingea sub noi.

Tehnica apărării din plonjon a mingilor rostogolite - La plonjon, contactul cu solul se ia de către marginea externă a labei, gamba, coapsa, şoldul, partea laterală a toracelui şi în cele din urmă de braţele întinse paralel oblic înainte.

62

- Mingea ia contact cu palma de jos, cea de deasupra oprind mingea. La ieşirile la blocaj - deosebiri: braţul şi piciorul de sus puţin ridicate pentru a încerca blocarea mingii. Respingerea mingii – cu palmele, degetele, pumnul în situaţii în extremis. Greşeală este şi în situaţia în care după respingere nu se revine la poziţia iniţială sau este respinsă mingea în faţă exact de adversar.

Tehnica aruncării mingii cu mâna

Scop tactic, precizie, forţa pentru lansare de contra-atacuri. Procedeele sunt diverse, aşa că nu voi intra în amănunt (sus, jos, oblic, lateral, etc).

Tehnica aruncării mingii cu piciorul (degajarea)

- Din drop, din aer: - din faţă; - lateral. Totul e că un portar care degajează bine cu piciorul şi cu mâna, are cu siguranţă şi celelalte deprinderi formate.

2.4.2.10.1. Metodica învățării jocului portarului

Metodica învăţării prinderii mingii

a) Executarea mişcării fără minge. b) Executarea mişcării cu o minge venită uşor pe jos. c) Apoi cu minge venită mai puternic şi în final cu şut pe jos. d) Executarea mişcării după o alergare uşoară spre minge.

Metodica învăţării prinderii mingilor înalte

Etape: a) Ţinem mingea între mâini şi imităm prin flexii şi extensii ale braţelor amortizarea mingii. b) Ţinem mingea la înălţimea capului, cuprinzând cu ambele mâini treimea ei aflată înspre noi. Din această poziţie lăsăm mingea să scape în unghiul format de antebraţe şi torace.

63

c) Mingea aruncată de la 4 – 5 m. în dreptul pieptului este prinsă din poziţia stând pe loc. d) Mingea aruncată de la 4 – 5 m. la înălţimea capului trebuie prinsă din poziţia stând pe loc şi apoi trasă la piept. e) Urmează prinderea şi tragerea la piept a mingilor aruncate la înălţimea mâinilor întinse la maximum în sus, f) Prinderea şi tragerea la piept din săritură şi apoi dirijate cu piciorul în poziţii şi înălţimi diferite.

Metodica învăţării prinderii mingilor semi-înalte

Metodica de învăţare parcurge aceleaşi etape: a) poziţia fundamentală repetată fără minge; b) prinderea mingii aruncate de aproape de partener; c) prinderea mingii din alergare; d) aruncare de mingi laterale pentru executarea fandării şi tehnicii corecte; e) lucru la zid; f) pas la poartă cu verificarea poziţiei

Metodica boxării mingii a) În primul rând din poziţie statică, repetată mişcarea braţelor, minge aruncată de partener. b) Apoi combinăm mişcarea braţelor cu săritura, executate fără minge de pe loc, mişcare. c) Minge atârnată – executarea boxării (înălţime variabilă, apoi mingea mişcată). d) Portarul în poartă şi profesorul aruncă mingi înalte dreapta – stânga; el va trebui prin deplasări laterale să execute boxarea. e) Acelaşi exerciţiu, dar cu adversar în faţă.

Metodica învăţării plonjonului a) Jucătorul se aşează în genunchi cu ambele picioare, având mingea în mână. Pornind de la această poziţie el se va rostogoli, atingând pământul succesiv cu coapsa, şoldul, partea laterală a trunchiului, întinzând între timp braţele.

64

b) Din ghemuit executarea plonjonului, fără tragerea mingii la piept, apoi cu mingea trasă al piept. c) Din ghemuit plonjon spre o minge situată lateral, tragerea ei la piept şi ridicarea. d) Executarea plonjonului după 1 – 2 paşi lateral. e) Apărarea prin plonjon a mingilor venite din faţă spre un punct la 2 – 3 m. de portar, lateral. f) Prinderea mingii aşezată pe sol la 2 – 3 m. prin plonjon din săritură (zborul să fie scurt de tot). La aterizare atenţie la amortizarea căderii cu ajutorul cotului şi a piciorului mai apropiat de sol. g) Plonjon pe minge ricoşată din sol izolat şi apoi pe cadrul porţii. h) Acelaşi exemplu, dar să nu cadă mingea aruncată de el spre una din bare. i) Exersarea liberă a plonjonului, cu prinderea mingilor trase la înălţimi diferite. Exerciţiile se vor executa pe nisip, iarbă uscată şi apoi pe gazon, bineînţeles în ambele direcţii.

2.4.2.10.2. Greșeli de execuție și corectarea lor

Greșeli frecvente în prinderea mingii

Cea mai gravă este că poziţia antebraţelor nu este paralelă, ci cu coatele mai depărtate; în această situaţie, mingea trece uşor lovindu-se de piept şi ricoşează.

Greșeli frecvente în prinderea mingilor semi-înalte

1. Antebraţele ridicate cu întârziere, mingea sare din torace. 2. Scoaterea toracelui spre minge duce spre acelaşi verdict. 3. Coatele depărtate duc de asemenea la ricoşarea mingii din piept.

Greșeli frecvente în prinderea mingilor înalte a) Prinderea mingilor lateral şi nu din faţă; b) Prinderea mingilor cu articulaţiile mâinilor încordate.

Greșeli frecvente în boxarea mingii

65

a) Lipsa de coordonare dintre executarea săriturii, mişcarea braţelor şi lovirea mingii (executată separat). b) Coatele trebuie întinse în momentul loviturii printr-o mişcare bruscă – greşită execuţia cu braţele întinse prea devreme. c) Întinderea coatelor după lovirea mingii. Lucru care va duce la scurtarea distanţei de boxare. d) Executarea săriturii mai mult în lungime decât în înălţime. e) Lipsa de precizie a mingilor boxate se datorează nealăturării pumnilor de către portari.

Greșeli frecvente în executarea plonjonului

a) Contactul cu pământul se ia cu partea anterioară; b) Plonjonul executat oblic înainte; c) Mingea este acoperită cu ambele palme în partea ei superioară sau înapoia ei – greşeală mare de prindere. d) Amortizarea la cădere nu se face corespunzător, corpul izbind puternic de sol, fiind predispus la leziuni.

Trebuie să menţionez că aceste elemente şi procedee tehnice nu pot fi predate izolat. În această carte am încercat să vă ofer date tehnice legate de tehnica execuţiei, metodica de învăţare. Având la dispoziţie acest material, ne vine foarte uşor să realizăm legăturile între ele. Exemple: - preluare – pas cu procedeul indicat; - preluare – conducere – pas; - preluare – conducere – tras la poartă. Deci, în cadrul orelor din anul I de studiu ca şi în orele pe care le veţi efectua în cadrul şcolilor, având un bogat bagaj de cunoştinţe, veţi putea înţelege fotbalul din punctul de vedere al profesorului şi nu al simplului executant. Spunem că după predarea lovirii mingii cu latul şi a preluării în orele următoare, le vom lega pe primele două de tema următoare încercând să ne apropiem cât mai mult de cerinţele tactice ale jocului, folosind fragmente de joc care unite ne dau ansamblul sportului rege. Nu am amintit nimic de tactica într-un joc al campionatului între clase, despre sarcini de joc, etc. Voi reaminti ceea ce spuneam mai devreme în material; copiii la vârsta şcolii generale nu trebuie specializaţi pe posturi şi nici nu prea reţin „reţetele tactice”, aşa că o pregătire solidă

66

din punct de vedere tehnic legată cu elemente tactice simple de joc, dar cu o selecţie în baza criteriilor anunţate, pot asigura eficienţă. Deci, ce trebuie să-i învăţăm pe copii ? 1. Dă şi du-te. 2. Ai pierdut mingea, încearcă să fii primul care o recuperezi. 3. Dacă ai cui pasa, preferă pasa driblingului. 4. Ne demarcăm pe spaţii libere. 5. Acţiunile individuale îmbinate cu cele colective.

În concluzie, tehnica reprezintă ansamblul de deprinderi motrice, specifice ca formă şi conţinut (cunoscute sub denumirea de procedee tehnice), care se desfăşoară după legile activităţii nervoase superioare şi ale biomecanicii, folosite în scopul practicării jocului cu randament maxim. Aceste procedee cuprind atât manevrarea mingii, cât şi deplasările făcute de jucători în vederea acestor manevre. Tehnica include: elemente tehnice; procedee tehnice. Elementul tehnic reprezintă forma generală motrice, cu şi fără minge, specifică jocului de fotbal, cum ar fi: intrarea în posesia mingii; păstrarea mingii; transmiterea mingii; alergările; schimbările de direcţie; săriturile; căderile, etc. Procedeele tehnice reprezintă modalităţile concrete de realizare a elementelor tehnice, cum ar fi de exemplu: preluarea mingii rostogolite cu partea interioară a labei piciorului, deposedarea de minge prin atac din faţă, lovirea mingii cu interiorul labei piciorului, etc. Arsenalul de deprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut, ce sunt cunoscute sub denumirea de procedee tehnice, se execută cu contribuţia centrilor nervoşi superiori. În schemele următoare prezentăm „Tehnica jocului de fotbal” (schema A) şi „Procedeele tehnice specifice acestui joc” (schema B).

67

Schema A TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL

Schema B PROCEDEELE TEHNICE ALE JOCULUI DE FOTBAL

68

Elemente tehnice cu mingea

Intrarea în posesia mingii

Păstrarea mingii 3. Protejarea4. Conducerea5. Mişcările înşelătoare

Transmiterea mingii

1. Preluarea2. Deposedarea

6. Lovirea mingii cu piciorul7. Lovirea mingii cu capul8. Aruncarea mingii de la margine

Elemente tehnice fără minge 1. Alergările (variante)2. Schimbările de direcţie3. Căderile4. Ridicările de la sol5. Opririle6. Rostogolirile

Elemente tehnice ale portarului

1. Poziţia fundamentală2. Deplasările în poartă şi în teren3. Prinderea mingii4. Boxarea mingii5. Devierea mingii6. Blocarea mingii7. Repunerea mingii în joc cu mâna8. Repunerea mingii în joc cu piciorul

69

1. Preluarea mingii1. Rostogolite cu partea interioară a labei piciorului2. Rostogolite cu partea exterioară a labei piciorului3. Cu partea interioară a labei piciorului prin amortizare4. Cu şiretul plin, cu amortizare5. Cu coapsa prin amortizare6. Cu pieptul prin amortizare7. Cu capul prin amortizare8. Cu talpa prin amortizare9. Cu ambele gambe cu ricoşare

2. Deposedarea de minge

1. Prin atac din faţă2. Prin atac din spate fără şi prin alunecare3. Prin atac din lateral fără şi prin alunecare

3. Protejarea mingii 1. De pe loc2. Din mişcare (în timpul conducerii)

4. Conducerea mingii

1. Cu interiorul labei piciorului2. Cu exteriorul labei piciorului3. Cu şiretul plin

5. Mişcările înşelătoare

1. Cu trunchiul din poziţie statică şi din deplasare2. Cu piciorul din poziţie statică şi din deplasare3. Cu capul (cu privirea)

Tehnica portarului şi jocul acestuia se analizează după criterii precum: - poziţia fundamentală – înaltă, medie, joasă; - deplasările în teren – în poartă, în suprafaţa ei, în careul de 16 m. şi în afara jocului; - prinderea mingii – de pe loc, fără şi cu plonjon, din deplasare sau fără; - blocarea mingii; - boxarea mingii – perpendicular pe poartă, paralel cu poarta; - devierea mingii; - repunerea mingii în joc cu mâna şi cu piciorul. Schema C

70

6. Lovirea mingii cu piciorul

1. Cu interiorul labei piciorului (latul)2. Cu şiretul plin (ristul)3. Cu şiretul exterior4. Cu şiretul interior5. Cu exteriorul labei piciorului6. Cu vârful labei piciorului7. Cu călcâiul8. Prin deviere cu şiretul exterior sau exteriorul labei piciorului9. Prin deviere cu şiretul interior sau interiorul labei piciorului10. Cu genunchiul11. Aruncarea mingii cu piciorul12. Lovirea mingii din drop demi volé13. Lovirea mingii din volé14. Lovirea mingii prin foarfecă

7. Lovirea mingii cu capul

1. De pe loc, cu piciorul înainte2. De pe loc, cu piciorul pe aceeaşi linie3. Spre lateral4. Spre înapoi5. Din săritură, cu bătaie pe un picior6. Din săritură, cu bătaie pe ambele picioare 7. Din alergare8. Din plonjon (de pe loc sau alergare)

8. Aruncarea mingii de la margine 1. De pe loc2. Cu elan

Profesorul Ion V. Ionescu împarte tehnica jocului de fotbal în tehnica de bază şi tehnica de joc.

71

1. Poziţia fundamentală 1. Înaltă2. Medie3. Joasă

2. Deplasările în teren1. Porniri – opriri2. Cu pas adăugat3. Cu pas încrucişat4. Alergări înainte-înapoi5. Schimbarea de direcţie din alergare6. Întoarceri7. Sărituri pe 1 – 2 picioare cu şi fără elan8. Căderi – ridicări (plonjon)

3. Prinderea mingii1. Venită din faţă, pe jos, fără plonjon 2. Venită pe jos, din lateral, fără plonjon3. Venită la înălţimea genunchiului, fără plonjon4. Venită la înălţimea abdomenului, fără plonjon5. Venită la înălţimea pieptului, fără plonjon6. Venită cu traiectorie înaltă, fără plonjon7. Venită pe jos, din lateral, cu plonjon8. Venită cu traiectorie înaltă, cu plonjon

4. Blocarea mingii1. La picior2. Din drop - aer

5. Boxarea mingii

1. De pe loc, din săritură cu elan – cu o mână sau două2. Din săritură din plonjon – cu o mână sau două

6. Boxarea mingii1. De pe loc2. Din săritură – cu o mână3. Din plonjon – cu ambele

7. Repunerea mingii în joc

Cu o mână, prin lansare pe josCu o mână, prin aruncare pe deasupra umăruluiCu o mână, prin lansare lateralăCu o mână, prin rotirea braţuluiCu piciorul de pe sol, de pe loc, din rostogolireCu piciorul, din demi volé (drop)Cu piciorul, din volé (din mână)

Tehnica de bază cuprinde: - lovirea mingii;- preluarea;- lovirea mingii cu capul;- conducerea mingii;- fentele sau mişcările înşelătoare;- deposedările;- aruncarea mingii de la margine;- elementele tehnice ale portarului.

Tehnica de joc include:- tehnica de colaborare;- tehnica de adversitate.

În cadrul tehnicii de colaborare sunt incluse: 1. Lovirea mingii cu piciorul; 2. Lovirea mingii cu capul; 3. Oprirea – preluarea; 4. Conducerea; 5. Aruncarea mingii de la margine. Tehnica de adversitate include: - tehnica de adversitate ofensivă – fentele; - tehnici de adversitate defensivă: - deposedările; - elementele tehnice ale portarului.

Conform profesorului Dan Apolzan, tehnica se împarte în: - elemente de tehnică fără minge: 1. poziţiile fundamentale; 2. deplasările; 3. opririle şi schimbările de direcţie; 4. mişcările înşelătoare – fentele de corp. - elemente de tehnică cu mingea: 1. lovirea mingii cu piciorul; 2. lovirea mingii cu capul; 3. intrarea în posesia mingii; 4. conducerea mingii; 5. derutarea adversarului; 6. deposedarea adversarului; 7. aruncarea mingii de la margine; 8. elemente tehnice ale portarului. Caracteristici ale tehnicii în fotbal:

- accesibilă – la toate vârstele;

72

- evolutivă – comparativ cu începuturile şi alte perioade de timp;

- începe timpuriu;- trebuie să prezinte corectitudine în deprinderi, în însuşiri;- precisă, suplă şi subtilă;- dificilă în deprinderi din cauza manevrării cu piciorul şi a

folosirii ambelor picioare;- poate fi automatizată;- spectaculoasă;- utilă şi cu mare aplicabilitate – nu se face de dragul

execuţiilor;- camuflarea execuţiilor pentru adversar şi nu pentru colegi;- varietate în alegeri în funcţie de situaţiile de joc;- viteză în execuţie (nu este vorba de viteză maximă, ci de

promptitudine în execuţie, fără mişcări în plus);- stilul – reprezintă etapa superioară de execuţie şi

presupune o creaţie personală în execuţii, întâlnindu-se la jucătorii mari. El este dat de particularităţile fizice şi psihice ale fiecăruia.

- Simţul mingii – apare la niveluri superioare şi presupune o percepţie specializată şi complexă în manevrarea cu uşurinţă, în orice situaţie (atac sau apărare) a jocului.

Diferenţa însuşirii tehnice a fotbalului faţă de alte jocuri sportive (rugby, baschet, handbal, volei) este evidentă, la fotbal fiind nevoie de ani mulţi de lucru şi antrenamente multiple până la instalarea automatizării.

Metodica pregătirii tehnice Cele mai importante aspecte ale pregătirii tehnice sunt: - însuşirea corectă a actului motrice specific fiecărui element şi procedeu tehnic (mai ales la copii şi juniori); - lărgirea fondului motrice prin însuşirea a cât mai multe procedee tehnice şi executarea lor sub formă de structuri tehnico-tactice (cu cât jucătorul este mai tehnic, cu atât îşi alege mai uşor structurile tehnico-tactice); - execuţii tehnice în condiţii variate;

73

- perfecţionarea exerciţiilor tehnico-tactice în condiţii de adversitate. Distingem patru momente importante în procesul de învăţare, şi anume: a) Faza de informare şi învăţare – explicaţii şi demonstraţii corecte efectuate de către antrenor sau instructor; b) Faza de coordonare brută, unde se formează mecanismul de bază al mişcării, cu efort mare intelectual şi fizic, mişcări în plus şi ritm greoi, lipsă de precizie, etc.; c) Faza de coordonare fină, mişcarea se şlefuieşte, nu mai apar mişcări în plus, creşte siguranţa şi precizia, mişcarea se face cu economie de efort; d) Faza de consolidare, de perfecţionare, de valorificare în condiţii variate, în condiţii de adversitate şi a altor factori perturbatori (teren ud, soare, căldură, etc.). Ca metode, avem: - metoda globală – în totalitatea actului motrice (11-14 ani); - metoda analitică – se desface în detalii şi se execută corect; - metoda intensivă – o învăţare fără întreruperi, dar cu atenţie mare la oboseală. Foarte importante pentru însuşirea tehnicii sunt, aşa cum am mai amintit: - reprezentarea mentală, observaţia şi informaţia verbală, explicaţia simplă şi la obiect; - demonstraţia şi observaţia, secvenţele de film sau video, kinogramele şi permanent corectările în timpul execuţiilor. Câteva recomandări pentru învăţarea şi însuşirea tehnicii: - învăţarea tehnicii se face fără pauze mari; - execuţiile se fac la început în ritm lent, urmând să ajungă la ritmul jocului; - totdeauna instruirea tehnică se face pe un fond de organism odihnit, cu repetări, adaptat la particularităţile vârstei şi pregătirii jucătorilor; - densitatea antrenamentelor poate fi adaptată la colectivul pe care-l avem de instruit; - ritmul, aşa cum arătam, este lent, vioi sau foarte vioi, până ajunge la ritmul jocului; - verificarea se face prin aprecieri sau note, dar şi prin norme şi probe de control: Norma de control = baremul Proba de control = exerciţiul în sine.

74

- importanţa muncii de întreţinere a bagajului tehnic existent la jucătorii de vârf, precum şi munca de înnoire, restructurare sau de creaţie; - alternanţa exerciţiilor grele cu cele uşoare. Orice şedinţă de instruire tehnică cuprinde: - exerciţii individuale; - exerciţii cu 2 – 3 jucători; - exerciţii în grupe de joc pe posturi şi compartimente, legat de sarcinile de joc; - jocuri 2 x 2, 3 x 3, 4 x 2; 6 x 2; - jocuri şcoală la o poartă sau bilateral în condiţii de joc.

75

3. TACTICA JOCULUI DE FOTBAL

3.1. Definiție În prima parte a lucrării aţi putut intra în posesia unor date absolut necesare, privind învăţarea tehnicii jocului de fotbal în şcoala generală. Acest capitol, în strânsă legătură cu partea I a lucrării, face trecerea spre joc, dând nuanţă tactică elementelor şi procedeelor tehnice. Mai concret spus, când şi unde se folosesc elementele tehnice în timpul jocului. Voi prezenta o sistematizare a tacticii principalelor procedee de lovire cu piciorul. Lovirea mingii cu latul se foloseşte pentru: - pase scurte; - finalizarea din apropierea porţii; - degajări. Lovirea mingii cu şiretul plin se foloseşte la: - pase; - degajări; - schimbările direcţiei de joc; - lansări; - tras la poartă; - deschideri. Lovirea mingii cu şiretul interior pentru: - tras la poartă; - degajări; - lansări; - deschideri; - lovituri fixe; - un doi-uri (devieri). Lovirea mingii cu şiretul exterior serveşte la : - tras la poartă; - pase surprinzătoare; - devieri, un doi-uri.

Tactica lovirii mingii cu latul

- Şcoala engleză de fotbal pune mare accent pe această pasă, care dă mare siguranţă în cadrul jocului. - Am exemplificat la tehnica lovirii mingii cu latul, metodic, câteva mijloace de învăţare şi perfecţionare.

76

- Mulţi profesori încearcă să complice instruirea prin folosirea unor exerciţii greoaie, puţin adaptabile în dorinţa de a apare cu ceva nou. - Nu trebuie să uităm că şi la echipa naţională de fotbal, handbal, baschet (suveica cu preluare – pas în variante) are eficienţă mare. De aceea, numărul mare de mijloace şi folosirea lor adecvată în cadrul procesului de instruire adoptat particularităţilor şi nivelului de instruire, fac să crească randamentul. - Deci, variante de suveică, încrucişările 2 – 3 jucători, pase în doi din mişcare, jocuri în careuri 3 x 2, 4 x 2 pe spaţii limitate, asigură prin numărul de repetări formarea siguranţei pe acest procedeu de lovire. - În metodica învăţării, la avansaţi creştem viteza de execuţie, combinăm preluarea cu dribling şi pas sub forma unor acţiuni de joc care duc la progresul elevilor. - Exersarea trasului la poartă – finalizare – din apropierea porţii cu latul, loviturile de la 11 m. sau 7 m. pentru cei mai mici sunt alte exemple.

Tactica lovirii mingii cu şiretul plin

- Şiretul plin se foloseşte în cadrul paselor pe distanţe diferite, însă cu lovire din lateral, nu din faţă ca şi în cazul trasului la poartă. - Centrările şutate (trasor), schimbările direcţiei de joc la care mingea trebuie să ajungă cu o viteză mai mare la coechiper, presupun acest procedeu de lovire. - Exerciţiile se combină în condiţii izolate şi apropiate de joc. - În exerciţiile pe cupluri, triunghi, în care distanţa este variabilă, lovirea cu ristul plin poate fi combinată cu preluare, conducere, lovire sau tras la poartă. - Într-o fază mai avansată apare adversarul semi-activ pentru a condiţiona preluarea şi pasa cu un anumit picior şi transmiterea mingii în funcţie de mişcarea coechipierului şi a adversarului. - Exerciţiile vor urmări scurtarea treptată a mişcărilor în plus (preluare, timp de gândire, tehnică superioară). - La elevii V – VIII vom ţine cont atât de însuşirea procedeului, cât şi de particularităţile morfologice (forţă de lovire) în comparaţie cu cei de liceu. - Pe lângă folosirea combinată a diferitelor procedee tehnice în cadrul unui exerciţiu, va trebui să aplicăm temele învăţate cu aplicare în cadrul jocurilor.

77

Exemplu: gol marcat după a pasă lungă cu şiretul plin sau gol, cu şiretul plin de la semi-distanţă sau gol din centrare cu ristul plin se punctează dublu, pentru a stimula elevii în aplicarea prin intermediul jocului a temelor. Nu aş dori să intru în amănunte, dar diversitatea de mijloace este imensă, totul este ca ele să fie folosite în baza principiilor de la uşor la greu, de la simplu la complex, aceasta presupunând cunoştinţe metodice aprofundate.

Tactica lovirii mingii cu șiretul interior

- Este unul din procedeele des folosite în joc, prin ele reuşindu-se şuturi la poartă care ocolesc adversarii, pase peste adversari surprinzătoare la distanţe diferite, centrări care scot adversarii din joc; - Suprafaţa mare de lovire dă o siguranţă mai mare jucătorului, execuţia cu interiorul făcând-o accesibilă; - Antrenarea acestui procedeu se face cum am amintit şi mai înainte, numai pentru procedeul respectiv sau cu nuanţă tactică dacă îl legăm de alte procedee în condiţii apropiate de joc. Exemple: preluare, pas cu interiorul la partener, tras la poartă cu ristul interior (mingi razante, volé, drop). - Centrare cu interiorul, precedată de un – doi cu partener, conducere şi finalizare partenerul direct cu interiorul sau precedată de preluare (exerciţiul lucrat şi în condiţii de adversar semi-activ). - Se poate lucra în 2, 3, 4 jucători, cu cât complexitatea creşte înseamnă că bagajul de cunoştinţe este mai bine stăpânit.

Tactica lovirii mingii cu șiretul exterior

- Pasele cu exteriorul sunt marcate, ele reprezentând apanajul jucătorilor cu o tehnică superioară; - Ele se rezolvă cu o economie de mişcări şi creează surpriză adversarilor. - Jucătorii folosesc trasul la poartă cu ristul exterior în mod frecvent, deoarece suprafaţa de lovire e mare iar mingea poate lua traiectorii neaşteptate (folia - seca - brazilienii) dacă mingea este lovită corect. - Am prezentat o serie de mijloace în prima parte, acum doar că amintesc fuziunea în acţiuni de joc a acestui procedeu, cu alte procedee care dau înlănţuirea firească de care are nevoie jucătorul.

78

- Exerciţiul în careu 20 x 20 m., 4 x 2 cu două atingeri care prin complexitatea lui obligă jucătorul şi la execuţii din deviere cu exteriorul legate de preluare, fentă cu corpul, demarcaj, execuţie cu latul cu interiorul, acţiuni ca un-doi, un-doi pentru al treilea, pas oblic, dă şi du-te, etc. Deci, în înlănţuirea de procedee apar şi două elemente ale temei noastre (lovirea cu ristul exterior). Exemplu: un-doi, pas la margine cu exteriorul, centrare şi finalizare din careu cu exteriorul, exerciţiu executat fără adversar, adversar semi-activ sau activ. - Exersarea trasului la poartă cu ristul exterior din unghiuri diferite, precedat de preluare, conducere, un – doi fără şi cu adversar sau pe grupe de jucători.

Caracterul tactic al principalelor procedee de lovire a mingii cu capul

Lovirea mingii cu fruntea se foloseşte pentru: - tras la poartă (săritură sau plonjon); - duel aerian; - pasele înalte şi laterale; - degajări. Trecând la aspectul tactic, munca ne va fi uşurată prin mijloace şi indicaţii metodice dacă elevii deţin o tehnică corectă care să le poată permite execuţia. Conform opiniilor lui Gabriel Manolache, în cazul trasului la poartă trebuie să ţinem cont de nişte indicaţii metodice: 1. Jucătorul să se afle pe cadrul porţii. 2. În cele mai frecvente cazuri mingea trimisă de unde vine. 3. Aprecierea corectă a momentului săriturii. 4. Execuţia din mişcare. În cadrul duelului aerian: 1. Săritura efectuată pe verticală (legat de tehnică) pentru a nu comite fault, iar săritura sa fie înaltă. 2. La execuţia din lateral (prin plan sau aprecierea corectă a distanţei de unde vine mingea). În cazul degajărilor trebuie ţinut cont de faptul că cea mai sigură degajare este de unde vine mingea, traiectoria trebuind să fie înaltă, iar în anumite situaţii tactice există şi soluţii pe care le alege sportivul. Voi specifica şi câteva exerciţii de perfecţionare; 1. 4 – 5 jucători din unghiuri diferite trimit mingi în careu, de unde sunt respinse cu capul (fără şi apoi cu adversar semi-activ, activ).

79

2. Joc pe ½ de teren între cele două echipe care încearcă prin lovituri cu capul să depăşească linia celeilalte – câştigă echipa care a ajuns prima la limita terenului advers. 3. Minge aruncată între doi jucători, care ajunge primul degajează. 4. Joc 7 x 7, teren redus, ½ teren de handbal, 7 x 7 pase cu capul, gol cu capul; când mingea cade e repusă cu mâna, dar jucată numai cu capul. 5. Cornere scurte, iar în careu 4 x 4, 5 x 5, (atacanţi contra apărători). 6. Exerciţii de finalizare cu capul, cu centrări din unghiuri diferite (fără şi cu adversar semi-activ).

Caracterul tactic al preluării mingii Preluarea cu latul sau exteriorul se foloseşte în următoarele situaţii: 1. Intrarea în posesia mingii. 2. Schimbării direcţiei de acţionare cu minge. 3. Depăşirea adversarului când preluarea se combină cu fente, driblinguri, etc. 4. Construirii atacului şi contra-atacului. 5. Element intermediar al combinaţiilor. Preluarea cu pieptul se foloseşte în cazurile: 1. Reducerii pe sol a mingilor cu traiectorie semi-înaltă în vederea continuării acţiunilor. 2. Schimbării direcţiei de acţiune. 3. Depăşirii direcţiei de acţiune. Asupra preluării cu capul, respectiv coapsa, nu voi insista, menţionându-le mai sus pe cele mai importante. Am menţionat la preluarea mingii mijloace cu caracter tactic, iar în continuare voi puncta doar câteva variante. La suveicile folosite se introduce: - preluare cu un picior, pas cu celălalt; - se combină preluarea cu conducerea, fentă, combinaţie sau pasă +tras la poartă (variantele şi le aleg profesorii, în condiţii izolate şi apropiate dejoc); - de asemenea, jocuri 4 x 2 cu două atingeri în care preluarea are un rol important, în general jocuri cu un număr redus de jucători în care se

80

limitează numărul de atingeri - dă preluării un pronunţat caracter tactic, fiind condiţionată de poziţia adversarilor şi coechipierilor.

Tactica conducerii mingii

Se foloseşte în cazul: 1. depăşirii adversarilor; 2. atragerii adversarilor pentru a permite o nouă grupare a coechipierilor. 3. iniţierii unui atac sau contraatac. 4. încercării de deposedare a adversarilor. Ca aspecte metodice: - piciorul cu care conduce mingea să fie cel mai depărtat de adversar; - conducerea mingii este cuplată în condiţii apropiate de joc sau de joc cu fente, dribling, pas, tras la poartă; - ea se poate face pe spaţiu liber, dar şi cu fixare sau eliminare de adversar; - exerciţiile prezentate la conducerea mingii pot fi combinate pentru a ne apropia de condiţiile jocului individual, formând grupe de jucători. Exemplu: fără adversar; - ştafete cu conducerea mingii în viteză maximă; - conducere printre 2 – 3 jaloane, un-doi cu antrenorul, tras la poartă; - conducere de minge, partenerul încercând deposedare; - conducere, dribling 1 x 1 (spaţiu limitat 10 x 10, 20 x 10 m. sau în condiţii apropiate de joc, într-o porţiune de teren), terminată cu finalizare.

Tactica fentelor

Fentele se folosesc în cazurile: - depăşirii adversarilor; - creării superiorităţii numerice, demarcaj; - mascării acţiunilor reale ce urmează a fi întreprinse; - surprinderea adversarilor; - evitării luptei directe cu adversarul. Fentele cu mingea sau cu corpul sunt de o maximă importanţă în fotbalul viitorului, deoarece în timpul unui joc adversarii nu pot fi depăşiţi

81

numai printr-un joc de pase, ci trebuie eliminaţi 1 x 1; de asemenea, fentele pot fixa adversarii sau în cazul demarcării. Marcajul strict al adversarilor obligă jucătorii care vor să intre în posesia mingii să se demarce, încercând prin mişcări înşelătoare să se îndepărteze de adversar. Mijloacele prezentate în prima parte ce se referă la fente pot fi completate cu exerciţii în condiţii apropiate de joc 2 x 1, 3 x 2, 1 x 1, jocuri cu temă în care jucătorii sunt obligaţi să fenteze înainte de pas. Adversarii pot fi pasivi, semi-activ sau activi.

Aşadar, tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective organizate, coordonate unitar şi raţional, atât în apărare cât şi în atac, în limitele regulamentului de joc şi ale corectitudinii, în vederea obţinerii victoriei, valorificând calităţile jucătorilor proprii, precum şi lipsurile adversarului, cu alte cuvinte, succesiunea şi dinamica în acţiunile jucătorilor impuse de jocul în sine (totalitatea fazelor şi variantelor de aşezări în teren, cu ajutorul cărora acţionează fiecare jucător sau echipă, atât în atac, cât şi în apărare). a) Tactica se prezintă ca un ansamblu de acţiuni individuale şi colective (2 – 3 sau mai mulţi jucători). b) Tactica se desfăşoară – ca loc de acţiune: - în faţa propriei porţi; - la mijlocul terenului; - în faţa porţii adverse.

Echipa aflată în atac acţionează tactic prin: - ieşirea cât mai organizată şi rapidă din faţa porţii proprii; - la mijloc se încearcă organizarea atacului şi pregătirea fazei de finalizare; - în faţa porţii adverse se desfăşoară finalizarea şi acţiunile ce preced această finalizare, în vederea obţinerii golului. Echipa din apărare acţionează astfel: - în faţa propriei porţi, cu marcaj strict şi atacuri decisive; - la mijlocul terenului – supraveghere, intercepţie, tatonare şi dirijarea atacului advers în zone mai puţin periculoase (laterale); - în faţa porţii adverse se face pressing în vederea recuperării mingii sau a incomodării apărătorilor adverşi. c) Ca modalitate de exprimare avem tactica de joc: - în atac – cu posesia mingii, organizarea acţiunilor ofensive şi de finalizare;

82

- în apărare – tactica de împiedicare a adversarului să finalizeze şi deposedarea acestuia de minge. d) Ca aspect, avem: - tactica generală ce cuprinde toate acţiunile de joc individuale şi colective pentru atac şi apărare; - tactica specială ce cuprinde maniera specifică de a acţiona şi rezolva sarcinile de joc în momente şi condiţii mai deosebite (pe finaluri, când conduce echipa proprie, sau adversarul, cu jucător eliminat la început de joc sau repriză, etc.). Conform prof. dr. Adrian Dragnea, tactica se fundamentează pe: - capacitatea cognitivă (cât mai multe cunoştinţe); - abilitatea tehnică; - pregătirea fizică; - capacitatea de a discerne şi a decide. Tactica este condiţionată de: - principiile tacticii; - ideile tactice; - normele tactice; - regulamente ale acestuia. Toate acestea au ca rezultat un comportament foarte bun în jocurile amicale şi oficiale şi în final, câştigarea lor.

3.2. Cerințele tacticii

- Să fie accesibilă echipei;- Să fie maleabilă – în sensul posibilelor schimbări adaptate

situaţiilor noi ce apar în joc;- Să fie evolutivă – permiţând jucătorilor sau tehnicienilor să

aducă noutăţi şi idei noi. Pregătirea teoretică legată de tactică îşi are rolul său deosebit în vederea dezvoltării gândirii creatoare a jucătorilor, precum şi dotarea acestora cu cunoştinţe şi abilităţi necesare exprimării tacticilor celor mai adecvate, în vederea obţinerii victoriei. Această pregătire teoretică poate să cuprindă următoarele aspecte care stau la baza exprimării tactice:

- studiul literaturii de specialitate;- observări de jocuri;- înregistrări filmate;- înregistrări ale unor acţiuni;- dezbateri tematice;

83

- formarea capacităţii de gândire creatoare;- educarea capacităţii de anticipare şi multe altele.

3.3. Sistematizarea tacticii

I. Tactica în atac – succesiunea necesară şi distinctă a acţiunilor individuale şi colective întreprinse de atacanţi şi relaţiile dintre ei, de la intrarea în posesia mingii până la finalizare sau deposedare. A. Principiile generale ale tacticii:

- trecerea rapidă din apărare în atac şi din atac în apărare;- concentrarea asupra tuturor acţiunilor de joc pe durata

acestuia;- efectuarea acţiunilor la momentul potrivit şi fără greşeli;- dezvoltarea simţului anticipativ în atac şi apărare;- crearea superiorităţii numerice (atac, apărare);- colaborarea în cadrul echipei (sprijin reciproc) şi

determinarea adversarului să greşească. B. Principiile speciale pentru atac:

- păstrarea mingii în posesia echipei, ca preocupare generală în vederea finalizării sau a altor scopuri tactice;

- principiul jocului în adâncime;- principiul câştigării de spaţii în terenul advers (penetrării);- principiul mobilităţii, al schimbării ritmului şi părţilor de

joc;- principiul improvizaţiei sau schimbării atunci când

adversarul a descoperit intenţiile atacanţilor;- principiul lărgirii frontului de atac (desfacerea apărării

adversarului). C. Principii speciale pentru apărare:

- principiul asigurării contra jocului în adâncime al adversarului şi îndepărtării acestuia;

- principiul întârzierii atacului advers;- principiul echilibrului numărului de jucători în apărare faţă

de numărul de atacanţi;- principiul orientării apărării pe zonele şi direcţiile de atac

ale adversarului;- principiul controlului retragerii – folosirea tatonării.

84

II. Tactica colectivă pentru atac reprezintă folosirea principiilor de atac şi a regulilor după care acţionează echipa, atunci când toţi jucătorii colaborează între ei, acţionând împotriva apărării adverse. III. Tactica colectivă în apărare reprezintă folosirea principiilor şi a regulilor de colaborare dintre doi sau mai mulţi apărători, având ca scop întârzierea, oprirea sau destrămarea acţiunilor de atac ale adversarului prin deposedarea acestora de minge şi înlăturarea pericolului de a primi gol. Fazele atacului:

a) Faza I - intrarea în posesia mingii şi trecerea din apărare în atac (zonele 1 şi 2 ale terenului);

b) Faza a II-a - pregătirea şi desfăşurarea atacului (zonele 2 şi 3 ale terenului);

c) Faza a III-a - finalizarea atacului (zona 4 a terenului). Fazele apărării:

a) Faza I - pierderea mingii şi lupta pentru recuperarea ei (pressing);

b) Faza a II-a - replierea rapidă, organizarea apărării şi lupta pentru recuperare (pressing şi apărare combinate);

c) Faza a III-a - organizarea apărării imediate, lupta pentru recuperarea mingii şi apărarea porţii.

Măsuri de apărare la: aruncarea de la margine, cornere, lovituri libere, lovituri de la 11 m, minge ricoşată de la portar sau din barele porţii.

3.4. Formele atacului

A. Contra-atacul; B. Atacul rapid; C. Atacul poziţional; D. Atacul cu circulaţie de minge şi jucători.

Vom puncta pe scurt ce reprezintă şi cum are loc fiecare din aceste forme de atac:

A. Contra-atacul, aşa după cum se autodefineşte, este acţiunea ce se desfăşoară instantaneu, cu o mare precizie şi în mare viteză, declanşată de echipa aflată în apărare, din momentul în care a intrat în posesia mingii în timpul unui atac al adversarului, surprins în poziţii avansate şi cu forţe reduse în apărare.

85

De obicei, contra-atacul poate şi trebuie să fie declanşat de jucătorul care intră în posesia mingii, indiferent de postul sau poziţia pe care acesta o are în momentul respectiv, evident putând fi declanşat şi, sau mai ales, de portarul propriu. Orice contra-atac are ca faze:

- iniţierea;- desfăşurarea;- finalizarea.

Cerinţele de bază în realizarea unui contra-atac sunt: - gândirea tactică superioară (alegerea celui mai bun

moment de declanşare);- promptitudinea şi precizia pasei adresată celui mai bine

plasat dintre vârfuri;- o pregătire fizică şi morală foarte bine pusă la punct ale

jucătorilor ce desfăşoară contra-atacul, cu o forţă de pătrundere capabilă să treacă rapid la finalizarea necesară.

B. Atacul rapid se desfăşoară în timp scurt spre poarta adversă, având ca bază verticalizarea jocului printr-un număr minim de pase (lansări în adâncime ale atacanţilor) şi alegerea drumului cel mai simplu şi direct spre finalizare. El poate fi simplu, declanşat din 2 – 3 pase precise şi desfăşurat în mare viteză, prin demarcări reuşite ale jucătorilor ce primesc mingea şi o transmit sau a celui ce finalizează. Mai poate fi atac rapid prin acţiuni combinative realizate în viteză, cu demarcări precise şi eficiente, fără conduceri sau întârzieri inutile, ce ar duce la anularea avantajului numeric sau al atacului propriu-zis.

C. Atacul poziţional Când nu avem posibilitatea să desfăşurăm contra-atac sau atac rapid, recurgem la alegerea atacului poziţional, la care participă mai mulţi jucători. În funcţie de aşezarea adversarului în apărare, căutăm să alegem cel mai eficient drum, cea mai vulnerabilă parte sau culoar al adversarului, în vederea pătrunderii, sau pasei ce urmează să o efectuăm, funcţie de poziţia vârfurilor proprii, sau a jucătorilor noştri ce participă la atac, în vederea finalizării acestuia. Cred că este necesar să specificăm că, în toate formele de atac (contra-atac, atac rapid şi atac poziţional), o importanţă covârşitoare o au precizia şi viteza paselor, precum şi demarcările jucătorilor proprii (eficienţa acestora, modul cum se debarasează de adversar).

86

O precizare utilă ar fi aceea că dirijarea atacurilor proprii va ţine cont de valorificarea calităţilor jucătorilor echipei ce atacă, precum şi de slăbiciunile apărătorilor, fie cunoscute mai demult, fie depistate în jocul respectiv de către antrenor dar, îndeosebi de către jucători.

D. Atacul cu circulaţie de minge şi jucători Pe lângă cerinţele subliniate la celelalte forme de atac, în plus aici se urmăreşte desfacerea sistemului de apărare al adversarului şi scoaterea acestuia din dispozitiv sau depăşirea lui prin pase precise, pe poziţii viitoare cu încercări de ruperi de ritm şi pătrunderi surprinzătoare ale jucătorilor în terenul advers.

3.5. Formele apărării

A. Apărarea om la om; B. Apărarea combinată; C. Apărarea în zonă.

Fiecare din aceste forme prezintă avantaje dar şi dezavantaje, echipele folosind în funcţie de concepţia de joc şi de sistemul adoptat, una din ele sau combinaţii, aşa cum vom arăta atunci când vom vorbi despre sistemul de joc.

Sistematizarea mijloacelor tehnico-tactice

Mijloacele tehnico-tactice specifice atacului:

a) Individuale: - posesia mingii: - driblingul; - piruetele; - fentele; - şuturile. b) Colective:- pasele - după distanţă; - după direcţie; - după traiectorie; - după poziţia coechipierului. - demarcajul; - schimbul de locuri; - un – doi –ul; - centrările;

87

- preluările; - devierile; - degajările. Mijloace tehnico-tactice specifice apărării:

a) Individuale: - marcajul, supraveghere pressing; - tatonarea, hărţuiala; - dublarea, acoperirea; - intercepţia; - deposedarea; b) Colective: - dublajul; - pasul înainte (la offside); - pressingul.

Mijloace tehnico-tactice specifice fazelor fixe: a) În atac: - lovitura de la 11 m.; - loviturile libere; - repunerea de la margine; - cornerul; - lovitura de începere.

b) În apărare: - zidul; - lovitura de la 11 m.; - cornerul; - loviturile libere; - lovitura de începere.

Mijloacele tehnico-tactice specifice portarului:

- dirijarea apărării;- anihilarea contra-atacului;- degajările cu mâna sau piciorul la jucători bine plasaţi (în

poziţii favorabile).

Metode de pregătire a tacticii

Formele teoretice – despre care am mai amintit. Formele practice care cuprind:

88

a) Exerciţii complexe, izolate sau de joc cu jucătorii care vor colabora; b) Jocul la o poartă; c) Jocul pe teren redus; d) Jocul şcoală, condus de antrenor care opreşte şi explică cum trebuie să acţioneze jucătorii; e) Jocurile de verificare; f) Jocurile oficiale. Tactica, aşa cum am văzut, nu poate fi concepută decât în corelaţie strânsă cu tehnica, pregătirea fizică şi ceilalţi factori ai antrenamentului, între ea şi restul factorilor existând o interdependenţă evidentă. Antrenorul, în procesul de instruire, va avea în vedere acest aspect. De asemenea, în procesul învăţării, dobândirii şi perfecţionării principiilor, mijloacelor şi tuturor noţiunilor tacticii, trebuie să avem în vedere gradarea în funcţie de vârsta şi valoarea echipelor pe care le pregătim.

3.6. Sistemul de joc

Sistemul de joc reprezintă forma generală de aşezare, de organizare şi coordonare a acţiunilor pe timpul jocului a echipei în totalitate, repartizarea judicioasă a jucătorilor în teren, a sarcinilor pe zone, culoare, compartimente şi posturi, atât pentru atac, cât şi pentru apărare. Această aşezare şi organizare apare evident la începutul jocului, ea nefiind rigidă, dinamica ulterioară a jocului şi cerinţele diferite ale jucătorilor, generale şi speciale, făcând ca acest sistem să funcţioneze. Echipa va acţiona ca un tot bine dirijat şi structurat, arătând că, în procesul de instruire s-a acţionat bine, în vederea obţinerii victoriei.

Cerințe ale sistemului de joc

Sistemul de joc trebuie să fie evolutiv în funcţie de modificările regulamentului sau de noutăţile care apar în pregătirea fizică, tehnică şi tactică a jucătorilor. În acelaşi timp, el trebuie să fie elastic, având posibilitatea de adaptare la acţiunile adversarului şi de trecere a echipei proprii din apărare în atac şi invers.

89

Sistemul de joc al fiecărei echipe trebuie să fie echilibrat, abordând cu aceeaşi intensitate şi seriozitate momentele de atac şi apărare, în funcţie de propriile posibilităţi şi ale celorlalţi competitori. Sistemul de joc cu 4 fundaşi Primii care au folosit acest sistem 1 – 4 – 2 – 4 au fost brazilienii, la Campionatul Mondial din 1958. La noi în ţară, a fost încercat la început de către antrenorii Lupaş şi Drăguşin, Progresul Bucureşti, iar apoi de alţi antrenori.

Caracteristici ale sistemului cu 4 fundaşi: a) Forţa axului longitudinal ce-l reprezintă aşezarea: - celor 2 fundaşi centrali; - celor 2 (sau mai mulţi) mijlocaşi; - celor 2 atacanţi centrali. b) Existenţa celor trei linii de jucători: - linia de fundaşi – cu sarcini specifice; - linia de mijlocaşi – cu sarcinile lor; - linia de atacanţi – cu sarcini de atac. Nu vom intra în amănuntele sarcinilor jucătorilor în acest, el fiind deja depăşit de actualele aşezări şi dinamica jucătorilor. Vrem numai să subliniem că, la vremea lui, acest sistem a reprezentat un progres şi că fiecare compartiment avea sarcini precise, bine precizate în cadrul sistemului, atât în atac, cât şi în apărare, sarcini generale şi speciale.

Aspecte psihologie ale pregătirii tactice

Jucătorii participă la joc cu întreaga capacitate intelectuală, cu întreaga lor gândire creatoare, în vederea rezolvării situaţiilor stabilite dinainte sau apărute pe parcursul desfăşurării jocului, iar adversarii, la rândul lor, au şi ei acelaşi scop de impunere a tacticii personale şi de obţinere a victoriei. Astfel, avem două tipuri de informaţii ce stau la baza exprimării tactice a echipelor şi anume; - informaţii stocate (memorate): - cunoştinţe teoretice; - reguli de joc; - scheme (stabilite); - priceperi şi deprinderi tehnico-tactice. - informaţii de joc: - cunoaşterea exprimării adversarului;

90

- informaţii despre arbitrii, teren, etc.; - aprecierea corectă a situaţiilor ivite pe parcursul jocului, atât la adversar, cât şi la echipa proprie. Pe baza acestor informaţii, precum şi a tuturor proceselor psihice, echipa în totalitate şi jucătorul, încearcă rezolvarea corectă a tuturor situaţiilor tactice ivite în joc, fie, aşa cum arătam, stabilite iniţial în cadrul pregătirii, sau impuse de adversar pe parcursul jocului.

Organizarea jocului pe teren redus

La şcoala generală baza o reprezintă jocurile cu număr redus de jucători 7 x 7, competiţiile pe terenuri reduse cu număr redus de jucători fiind folosite frecvent, cu eficienţă în ceea ce priveşte adaptarea la posibilităţile copiilor. - Despre aşezarea în teren, copiii trebuie să se bazeze pe câteva principii, fără a-i specializa de mici şi a le face recomandări tactice deosebite, deoarece ei sunt intuitivi şi nu se ştie ce vor juca dacă ajung fotbalişti. - Metodic, se recomandă folosirea exerciţiilor tehnice legate de o nuanţă tactică (exemplu: distanţa dintre doi jucători în cadrul pasei în doi, circulaţia jucătorilor în exerciţii de grup bazate pe „dă şi du-te”, schimbul de locuri, exersarea exerciţiilor tehnico-tactice pe zone diferite ale terenului). Obişnuindu-i pe copii să cuprindă un câmp vizual cât mai larg, însuşindu-şi o anumită nuanţă tactică a lovirii şi conducerii mingii, cunoscând sistemul inter-relaţiilor cu ceilalţi coechipieri în diferite faze de atac şi de apărare, copiii ajung să fie eliberaţi de „mirajul mingii”. Ţinând cont de aptitudinile tânărului elev vom încerca să-i aşezăm în teren, pentru a înţelege că terenul având trei zone (apărare, mijloc, atac) şi în funcţie de situaţia de joc, el va trebui să rezolve faza în zona respectivă. Conform opiniilor lui Constantin Ploieșteanu, la baza aşezării jucătorilor în teren, o importanţă deosebită o are: 1. Repartizarea jucătorilor pe anumite zone şi posturi să asigure îndeplinirea siguranţei în faza de apărare şi eficienţă la acţiunile de atac. 2. Dispunerea jucătorilor pe linii se va face în adâncime - pe axa longitudinală a terenului – deoarece aceasta este direcţia principală a acţiunilor de joc.

91

3. Să se sigure relativ uşor dublajul şi sprijinirea coechipierilor aflaţi în posesia mingii sau care întreprind diferite acţiuni de atac sau apărare. 4. Stabilirea locului în echipă a fiecărui jucător să se facă după calităţile fizice şi psihice corespunzătoare. 5. Demarcarea, element hotărâtor în iniţierea acţiunilor d atac trebuie făcută rapid, viteza fiind cu atât mai mare, cu cât adversarul este mai aproape de jucătorul care participă la acţiunea respectivă; căutarea spaţiului liber în demarcaj, ca şi susţinerea jucătorului cu mingea rămân elemente de bază ale atacului.

Exerciţii pentru învăţarea demarcării

1. Leapşa de perechi pe un culoar. - culoar 6 – 8 lăţime, elevii pe perechi se deplasează în alergare uşoară. La semnal, jucătorul din spate încearcă să-l atingă pe cel din faţă (se efectuează reciproc sub formă de concurs). 2. Careu 15 x 15 m., 2 perechi în interiorul careului (atacant – apărător) şi câte o minge aşezată pe laturile pătratului la 1 – 2m. în interior, iar alţi 4 jucători pe laturile externe. Atacantul încearcă să ajungă la una din mingi, iar apărătorul să-l deposedeze, astfel că după două reuşite rolurile se schimbă, apoi şi jucătorii din centru cu cei de pe margine. 3. Conservarea posesiei mingii. Joc 4 x 4 la 8 x 8 marcaj om/om, fiecare echipă pasează cu antrenorul; echipa care efectuează cele mai multe pase a câştigat. Acelaşi exerciţiu efectuat între două echipe (cine efectuează mai multe pase). Jocul poate fi mai complex dacă condiţionăm numărul de atingeri sau delimităm suprafaţa de lucru (dimensiuni mari, mici, îngust şi lung, pătrat).

Exerciţii pentru învăţarea combinaţiilor simple

- Încrucişări şi învăluiri între 2 – 3 jucători – fără şi cu adversar semi-activ; - Un – doi, un –doi pentru al treilea; - Joc 1 x 1, 2 x 2, 3 x 3, pentru cupluri, triunghi cu porţi mici în care apar toate elementele jocului (reprizele scurte 5’ şi cu temă sunt de actualitate);

92

- Jocuri cu număr impar de jucători (atac, apărare) pe teren redus sau la o poartă; - Se condiţionează ca temă (un–doi–uri, învăluirea), orice gol marcat considerat dublu pentru a stimula însuşirea acestor combinaţii.

Contra-atacul – constă în surprinderea apărării adverse prin acţiuni rapide. Este o armă eficientă care prinde nepregătită echipa adversă. Un exerciţiu foarte bun pentru atac – apărare +contra-atac este următorul: 4 x 4 – 6 x 6 pe ½ teren normal, la o poartă atac normal; dacă apărătorii interceptează, trebuie să ajungă cu mingea până la centru. Se efectuează un număr de - 6 atacuri, după care rolurile se schimbă. De remarcat că se punctează şi reuşita fundaşilor, întrecerea rămânând marea atracţie a copiilor. În ceea ce priveşte acţiunile pe zone laterale şi centrale în atac, apar diferenţieri: - zona centrală, de regulă bine acoperită, nu permite decât acţiuni directe (un–doi, un–doi pentru al treilea, angajări printre apărători sau şuturi de la distanţă); - zonele laterale unde dublajul este mai greu de efectuat, permit acţiuni 1 x 1 cu centrări sau crearea de superioritate 2 x 1.

93

4. STRUCTURI DE EXERCIȚII ÎN CONDIȚII DE ADVERSITATE

Această parte sper să reprezinte un ghid de mijloace ridicate la rang de metodă privind pregătirea fotbaliştilor. Materialul selectat vine în sprijinul studenţilor de la facultăţile de educaţie fizică, antrenorilor, profesorilor care predau fotbalul, într-un moment în care mijloacele de informare pur tehnice sunt destul de puţine. Prin acest material practic de lucru, am încercat o analiză selectivă a unor mijloace verificate de mine în activitatea de antrenor, cât şi în cea de profesor. Parcurgerea drumului de la 1 x 1 la 11 x 11 reprezintă de fapt o sinteză a fotbalului, trecând prin feed-back-ul mijloc – metodă, de la tehnic la tactic, ajungând să îmbine teoria cu practica în scopul de a ajuta cadrele tehnice pentru completarea cunoştinţelor de specialitate. Aceste mijloace le-am selectat având ca model necesitatea adaptării lor la caracteristica fotbalului internaţional, având ca bază ultimul Campionat Mondial de Fotbal, Africa de Sud, 2010. Aceste caracteristici ar fi următoarele: 1. Fotbalul actual impune un angajament total pentru ambele faze ale jocului atac şi apărare. 2. Dispariţia postului de bază, jucătorii acţionând în: linii, aglomeraţii, om/om + zonă, pe grupe de jucători, rezolvând jocul în funcţie de fază în baza unei organizări şi discipline, cărora li se subordonează toţi jucătorii. 3. Alternarea jocului combinativ de pase pentru găsirea unei breşe în dispozitivul apărării adverse, cu jocul de angajament total, pe poartă sau cu contra-atacul. 4. Apariţia în atac sau apărare a omului în plus (liber care creează superioritate). 5. Jocul cu 3 apărători, cu 4 în funcţie de sistemul adoptat. 6. Un spirit de angajament total nu numai în faza de apărare, ci şi în atac, ceea ce a dat fotbalului internaţional o notă de bărbăţie (dusă până la sacrificiu). 7. Marile performanţe ale echipelor de talie internaţională sunt realizate printr-o „lecţie tactică perfectă”, printr-o strategie a jocului de eficienţa maximă în atac şi apărare, având capacitatea de a schimba registrul tactic adaptat la condiţiile specifice oferite de joc. 8. Marile performanţe nu mai pot fi realizate decât de echipe tehnice („team work”), înalt calificate, care deţin un câmp informaţional bine pus la punct.

94

9. Fotbalul actual a progresat şi va progresa prin accesarea de către specialiştii acestei ramuri sportive a cuceririlor tehnicii moderne (cibernetica, teoria informaţiei, apariţia programării cu ajutorul calculatoarelor, individualizarea alimentaţiei şi a susţinătoarelor de efort, psihologie, sociologie, biochimie, etc.) Deci, pentru a pregăti o echipă la standardele internaţionale, jucătorii care o compun trebuie să deţină calităţile necesare îndeplinirii cerinţelor antrenamentului. Progresul extraordinar al fotbalului a făcut ca pregătirea sportivilor să reprezinte un proces continuu, bine dirijat, la care îşi aduc contribuţia echipe de specialişti, echipe interdisciplinare, fără de care nu putem vorbi de câţiva termeni de actualitate: - element de progres; - calitate; - evaluare. Având în vedere că antrenamentul pregăteşte competiţia, dar într-un permanent feed-back, rezultă că în antrenament trebuie să descoperim caracteristicile competiţiei atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ: - eforturi prelungite, dar şi de intensitate crescută (într-un efort mixt); - viteză de execuţie; - tehnica în condiţii de adversitate. Pe de altă parte, organismul trebuie să se adapteze: - eforturilor pe care le presupune jocul; - obţinerea unor indici superiori faţă de cei iniţiali, ca urmare a procesului de pregătire organizat; - eforturile dozate progresiv pentru ca organismul să se adapteze la cerinţele jocului. Antrenamentul trebuie să îndeplinească 3 obiective: - pregătirea organismului pentru efortul specific jocului de fotbal; - creşterea indicilor pregătirii la un nivel superior pentru ca sportivul să aibă un randament maxim; - menţinerea formei sportive un timp cât mai îndelungat. Antrenorul va trebui: - să implementeze în jucător o motivaţie care să-i stimuleze randamentul, motivaţie care trebuie să plece şi din interiorul jucătorului; - să urmărească recuperarea, cât şi refacerea jucătorilor.

95

Din punct de vedere fiziologic, dacă facem o analiză, vom observa că toate mişcările au la bază contracţiile musculare posibile datorită fibrelor musculare care conduc, primesc un flux nervos. Fiziologia efortului ne prezintă următoarea sistematizare în funcţie de tipul de efort: 1. Sistemul aerob; 2. Sistemul anaerob: - alactacid; - lactacid. Ca nivele de efort putem menţiona: 1. Capacitatea aerobă: 12’ şi mai mult; 2. Puterea aerobă: 3 - 12’. 3. Capacitatea anaerobă lactacidă: 1- 3’; 4. Puterea anaerobă lactacidă: 20” - 1”; 5. Capacitatea anaerobă alactacidă: 10 - 30”; 6. Puterea anaerobă alactacidă sub 10”. Pregătirea tactică a unei echipe se realizează conform unor principii metodice ale antrenamentului sportiv. Exemplu: nu putem trece la 11 x 11 dacă jucătorii nu reuşesc 1 x 1, aşa că vom începe cu un program pentru construcţia jocului prin jocul 1 x 1. Jocul 1 x 1 reprezintă un joc pregătitor care reuşeşte să realizeze prima verigă, dar de maximă importanţa a jocului de fotbal, solicitând: concentrare şi lupta de autodepăşire +depăşirea adversarului. Se joacă în mai multe variante: exemplu – 1 x 1 pe un teren delimitat (10 x 10 m. metoda antrenamentului în careuri).

Avantaje şi indicaţii metodice

- se controlează colectivul cu uşurinţă; - realizarea individualizării problemelor jocului; - înregistrarea perfectă a timpului sau numărului de repetări; - folosirea raţională a spaţiului de antrenament; - rotaţia grupelor de jucători se face cu uşurinţă.

Descriere

- jucătorii situaţi la marginile opuse ale careului; - jucătorul cu mingea se deplasează spre celălalt, încercând să se ducă pe linia de margine adversă; - se poate lucra în funcţie de valoarea colectivului cu un număr repetat de acţiuni 5 – 10, pentru fiecare;

96

- în caz de recuperare a mingii de către jucătorul în apărare, se reia acţiunea sau apărătorul devine atacant.

Ce urmărim ?

Pentru jucătorul în atac

- driblingul, fente, mişcările înşelătoare cu sau fără minge; - inteligenţa de a depăşi adversarul; - concentrare şi putere de luptă; - protejarea mingii (lateral sau cu spatele la adversar).

Pentru jucătorul în apărare

- tatonare (poziţia fundamentală) + acroşaj; - viteza de reacţie; - cum deposedează când adversarul este lateral, cum face marcajul când adversarul este cu spatele la joc (strict, nu-i permite să se întoarcă); - urmărirea mingii, nu a fentei; - intenţie de a deposeda, cu rămânere în posesie. În fotbal jucătorii pot primi pas din lateral şi urmează 1 x 1 din lateral cu rezolvarea sarcinilor sau primirea pasei cu spatele la joc şi rezolvare, deci nu numai cu faţa la joc.

Exersarea celor trei modalităţi de primire

- 1 x 1 cu faţa; - 1 x 1 din lateral; - 1 x 1 cu spatele la joc; sunt trei soluţii practice care lucrate metodic de la careul 10 x 10 în condiţii pasive, semi-active, active, obişnuieşte jucătorul de la A la Z cu situaţiile concrete ale jocului.

Alte precizări metodice

a) La 1 x 1 cu faţa la joc Jucătorul în posesia mingii trebuie să caute spaţiu în care să dribleze.

97

Atenție ! Una dintre greşelile care trebuie corectate este forţarea driblingului direct în adversar, ea având două dezavantaje: - posibilitate de blocare a acţiunii; - îngustarea unghiurilor de joc care vor duce la alegerea unor soluţii reduse pe spaţii mici; - încetinirea ritmului acţiunii. b) Când jucătorul primeşte 1 x 1 (careu 10 x 10 m.) din lateral: - preluarea pe spaţiu liber; - folosirea corpului la protejare (blocare cu braţele, piciorul de lângă adversar, corpul); - câştigarea spaţiului cu corpul, după care urmează preluarea; - atenţie la contact pentru a obţine fault dacă nu sunt şanse reale de a continua acţiunea. c) Când jucătorul primeşte 1 x 1 cu spatele la joc: - desprinderea de adversar (fentă corelată cu ieşirea în întâmpinarea mingii sau simulare de ieşire şi demarcare pe spaţiul liber); - simţul distanţei de contact cu adversarul; - folosirea tuturor armelor de protejare (braţe, lăsarea greutăţii corpului pe adversar); - primirea mingii cu piciorul depărtat de adversar; - folosirea armelor strategice (inteligenţă de joc corelată cu tehnică x adversitate); x – fault la contact; x – câştigarea mingii prin out folosind distanţa faţă de adversar;

1 x 1 – în careu 10 x 10 m. poate fi exemplificat şi prin jocul de tenis cu piciorul

- lovire din drop, volé (ambidextrie); - lovire cu capul; - lovirea mingii cu toate părţile labei piciorului, coapsei, capul, în condiţii de joc, deci spiritul de competiţie. - Temă: se poate juca direct sau cu o preluare. Jocul obişnuieşte jucătorii cu lovirea în condiţii de joc (cu piciorul sau cu capul) din diferite poziţii. Pe lângă perfecţionarea tehnicii de lovire, un aspect important este tactica pe care o abordează în timpul jocului, cât şi echilibrul emoţional.

98

1 x 1 – careu 10 x 10 m. menţinere şi control, menţinere fără a depăşi cu mingea limita careului (concurs care stimulează)

Indicaţii metodice: - jocul de gleznă se face sub formă de concurs cu: - puncte; - pedepse, dacă mingea cade; - liber, dar nu cade mingea; - condiţionat –preluare cu laba piciorului, pas cu capul (control – menţinere în variante);

1 x 1 – careu 10 x 10 m. cu încercarea depăşirii liniei de fund

- se joacă pe număr de acţiuni; - se pot schimba perechile pentru dozare după 2 – 4 exerciţii; - în faza de apărare, dacă interceptează jucătorul primeşte un punct sau poate declanşa atac; - acelaşi exerciţiu, dar jucătorul în atac este obligat să aşeze mingea într-unul din colţuri; astfel, jucătorul în atac este obligat să protejeze, să dribleze şi să se adapteze mişcărilor apărătorului obligat la rândul său: - să nu se elimine; - să se apere cu paşi mici; - să anticipeze; - să acroşeze sau să deposedeze; - să încerce să rămână în posesie.

1 x 1 careu 10 x 10 m. + 4 la extremităţi

- cei din mijloc au fiecare minge şi din conducere încearcă să-şi atingă partenerul fără a îndepărta mingea de picior; - jucătorul urmărit nu poate pasa la ceilalţi coechipieri decât prin încrucişare, lăsând mingea; - în joc toţi sportivii sunt în mişcare şi preocupaţi intrarea în posesie prin încrucişare, orientare în spaţiu, spirit de întrecere, pentru a nu alerga cu mingea după alt adversar; - exerciţiul îmbunătăţeşte şi jocul fără minge, mişcarea în teren.

1 x 1 careu 10 x 10 m

- se pleacă dintr-un colţ şi fiecare jucător apără două laturi ale pătratului;

99

- unul trimite mingea în toate situaţiile create de limita careului, celălalt o retransmite direct; - exerciţiul perfecţionează driblingul, protejarea, viteza de execuţie şi de decizie, puterea de luptă; - se poate juca pe număr de atacuri; - dacă adversarul interceptează, devine atacant; - se pot schimba perechile la 5 atacuri; - se poate juca contra-cronometru: cine câştigă mai multe atacuri 1 minut; - condiţionare specială: retransmite cu alunecare cu atac lateral (atenţie la ambidextrie); - acelaşi exerciţiu pentru jocul cu capul. 1. Pentru tehnica deposedării: - de pe loc; - din deplasare 2. Pentru lovire plonjon sau plonjon + lovire săritură: - pase în doi cu diferite procedee de lovire: 1. Joc de gleznă, poziţia corpului. 2. Ieşire în întâmpinare, lovire, retragere poziţia iniţială. - un jucător aruncă mingea, celălalt loveşte din aer cu piciorul (latul, lat interior). Deci, am încercat să exemplificăm o parte dintre exerciţiile care se pot lucra într-un careu de 10 x 10 m., în condiţiile în care colectivul fiind numeros şi spaţiul redus se poate organiza mai bine un antrenament eficient. De asemenea, am trecut de la lucrul pe perechi, la exerciţii în condiţii de adversitate. Nu voi mai insista în continuate pe amănuntele pe care le puteţi observa la acest mijloc în careu 10 x 10, cu aplicabilitate pe zone diferite de teren.

CAREU 20 X 10 m. 1 x 1

Caracteristici: lăţimea aceeaşi, dar careu dublu. 1. Dribling cu depăşirea adversarului şi oprirea mingii pe colţul careului mic, dreapta sau cel de 20 m. stânga (se pot inversa colţurile). Aspecte speciale: * Jucătorul în atac: - poate acţiona pe diagonală pentru depăşirea adversarului, având două soluţii în spaţii diferite. * Jucătorul în apărare:

100

- trebuie să apere cu inteligenţă ambele spaţii, luând decizii rapide în regim tehnic. - apare în viteză maximă de la margine. 2. Joc la două portiţe de 1 m.: - suplimentar apare finalizarea; - finalizarea combinată cu precizie în execuţie chiar de la distanţă; - înlănţuirea (fentă, dribling, protejare, finalizare) în condiţii de adversitate ne oferă complexitatea exerciţiului. 3. Pase în 2 în careu 20 x 10 m.- peste limita careului de 10 m. în care se află jucătorul; - sau pe jos. - cu preluare pas - preluare dreptul, pas dreptul; - preluare stângul, pas dreptul; - preluare dreptul, pas stângul - cu pas direct; - cu procedee diferite (rist interior, exterior). Indicaţii metodice la preluare pas: - preluare direct pe pas precedată de ieşire în întâmpinare; - precizia pasei la limita careurilor; - jucătorul transmite pasa cu capul sus după preluare pentru a sesiza deplasarea coechipierului; - numărul de repetări în funcţie de nivelul de pregătire şi particularităţile colectivului; - 1 x 1 cu portarul: conducere, dribling, finalizare.

1 x 1 careu 20 x 20 m. cu portari

- Zonă apropiată cu cea din teren normal; - Driblingul în spaţiu, protejare, responsabilitate; - Efortul specific apropiat de jocul oficial; - Apare finalizarea foarte repede, dacă se poate din prima situaţie; - Valorificat culoarul, fracţiunea de secundă pentru a trage la poartă din poziţii diferite şi a marca. - Presupune jocul atac –apărare; - Atenţie la numărul de repetări, fiind solicitant; - Pot fi folosite două perechi de jucători pentru a asigura dozarea corespunzătoare.

101

1 x 1 cu minge aruncată de antrenor pe ½ terenla o poartă de la centru

- Zone diferite de acţionare şi unghiuri de primire în condiţii de adversitate; - Perechi (F-M , F-A , M-A) pentru intrarea în posesie; variante: dacă jucătorul în apărare intră în posesia mingii devine atacant; - Stimularea acţiunii: cine marchează 5 puncte, cine reuşeşte să tragă la poartă 2 puncte, cine ajunge la 16 m. 1 punct sau alte stimulări ori pedepse; - Altă variantă la exerciţiu: un jucător pleacă de la centru, apărătorul de la 16 m., se joacă în continuare în condiţii apropiate de joc (indicaţii metodice: se observă exact ca la careuri diferenţa de intrare în posesie care se poate face şi cu minge din lateral); - Număr de încercări dictat de particularităţile colectivului.

1 x 1 careu 40 x 40 m. (4 pătrate 10 x 10m.)

- 4 sportivi vor fi în roşu şi ceilalţi 4 vor fi în albastru; - Jucătorul încearcă să paseze mingea unui coechipier din celelalte trei pătrate aflaţi în luptă 1 x 1; - Se poate juca semi-activ, dar şi activ; - Un lucru important este corelarea momentului pasei cu cel al desprinderii de adversar; - Se joacă liber sau cu număr limitat de atingeri.

10 jucători într-un careu 20 x 20 m. fiecare cu minge

- Unul dintre jucători este desemnat să atingă pe unul dintre coechipierii care se află în conducere ca şi jucătorul în posesie; dacă-l atinge, rolurile se schimbă; - În mijloc pot fi 2 - 3 jucători care încearcă să-şi atingă adversarii; - Două echipe ( 5 – 5 pe perechi) în latul terenului cu doi portari (se joacă cu 5 mingi); - Fiecare jucător primeşte mingea de la portar atacând poarta adversă în jocul 1 x 1. Jucătorul cu mingea încearcă să tragă la poartă, după care celălalt joacă faza lui.

Indicaţii metodice

- Se poate juca 10 – 30 min. cu schimbarea perechilor la 5 min.;

102

- Se joacă în reprize de 3 min. – 5 min. numărându-se numărul acţiunilor, golurilor; Efectele practice ale jocului 1 x 1: 1. Pentru tactica echipei şi pregătirea individuală. 2. Fizic – ne oferă date despre disponibilităţile da a juca ambele faze cu aceeaşi dârzenie. 3. Tehnic – are mijloacele tehnice de a-şi depăşi adversarul ? 4. Tactic – are inteligenţa de joc pentru a-şi cântări bine şansele în ambele faze ale jocului ? 1 x 1 apare frecvent în jocul de fotbal fiind veriga de bază, ea fiind folosită şi în alte situaţii de antrenament – doc în acest feed-back cu efecte teoretic-practice şi invers. Ex. - 1 x 1 din centrare - scurt (fără ieşire din cadrul porţii); - lung - adversar pasiv; - adversar semi-activ; - adversar activ. - pas înapoi. - 1 x 1 cu ieşire la intercepţie sau pe preluare din minge transmisă din unghiuri diferite, spaţiu limitat sau zone diferite. - 1 x 1 în lovirea mingii cu capul din - faţă; - lateral.

Indicaţii metodice - Aprecierea corectă a momentului lovirii. - Jocul în contact cu adversarul în special la mingile înalte venite din faţă. Numărul mijloacelor este infinit mai mare pentru 1 x 1, însă consider că acest început lasă liberă creativitatea celor care vor studia acest material.

1 x 1 spaţiu 10 x 10 m. cu încercarea depăşirii liniei de fund

- Se joacă pe număr de acţiuni; - Se pot schimba perechile pentru dozare după 2 – 4 execuţii; - Jucătorul în faza de apărare dacă interceptează, primeşte un punct sau poate declanşa atac; - Acelaşi exerciţiu, dar jucătorul în atac este obligat să aşeze mingea într-unul din colţuri; astfel jucătorul în atac este obligat să protejeze, să dribleze şi să se adapteze mişcărilor apărătorului obligat la rândul său:

103

- să nu se elimine; - să se apere cu paşi mici; - să anticipeze; - să acroşeze sau să deposedeze; - să încerce să rămână în posesie.

1 x 1 careu 10 x 10 m., 20 x 20 m. + 4 la extremităţi

- Cei din mijloc au fiecare minge şi din conducere încearcă să-şi atingă partenerul fără a îndepărta mingea de picior; - Jucătorul urmărit nu poate pasa la ceilalţi coechipieri decât prin încrucişare, lăsând mingea; - În joc, toţi sportivii sunt în mişcare şi preocupaţi de intrarea în posesie prin încrucişare, orientare în spaţiu, spirit de întrecere, pentru a nu alerga cu mingea după alt adversar; - Exerciţiul îmbunătăţeşte şi jocul fără minge, mişcarea în teren.

1 x 1 tenis cu piciorul teren 10 x 10 m

- Temă: se poate juca direct sau cu o preluare. - Jocul obişnuieşte jucătorii cu lovirea în condiţii de joc (cu piciorul şi cu capul în diferite poziţii); - Pe lângă perfecţionarea tehnică de lovire, un aspect important este tactica pe care o abordează în timpul jocului, cât şi echilibrul emoţional.

1 x 1 careu 10 x 10 m

- Se pleacă dintr-un colţ şi fiecare jucător apără două laturi ale pătratului; - Exerciţiul perfecţionează driblingul, protejarea, viteza de execuţie şi de decizie, puterea de luptă; - Se poate juca pe număr de atacuri: - dacă adversarul interceptează, devine atacant; - se pot schimba perechile la 5 atacuri; - se poate juca contra-cronometru: cine câştigă mai multe atacuri, 1 minut.

104

1 x 1 (spaţiu 20 x 20 m)

- A trebuie să-i marcheze lui B în trei porţile cât mai multe goluri într-un minut, (1,5 m.); - Rolurile se inversează după 1 minut.

2 x 1 şi 1 x 2

- Jocul 2 x 1 reprezintă celula de bază a fiecărei echipe; - Fiecare jucător în drumul spre poarta adversă încearcă combinaţia cu un coechipier. - Perfecţionarea în: - cuplu; - tandem reprezintă una dintre combinaţiile de valoare în eliminarea adversarilor. - În toate variantele în care se joacă trebuie să avem ca bază 1 x 1, să valorificăm la maxim unghiurile de joc, distanţa faţă de adversar, apariţia coechipierului ca superioritate, din lateral, din poziţia avansată. - Calitatea execuţiei este condiţionată de bagajul tehnic, inteligenţa tactică şi viteza de joc.

2 x 1 (careu 10 x 10 m)

Scop – eliminarea adversarului cu dribling, pas, 1-2 învăluiri şi încrucişări, şi ajungerea la linia de fund adversă sau într-unul din colţuri. - Adversarul – tatonare între cei doi atacanţi; - modalităţi de: - închidere a unghiului de pas; - intercepţie; - deposedare; - atac de preluare. Variante:

2 x 1 (menţinerea posesiei mingii)

- Liber; - Număr limitat de atingeri. Sarcini: - demarcaj; - joc direct, deviere, combinaţie; - obişnuirea cu adversarul, deci relaţia de adversitate; - susţinerea posesorului temporar al mingii.

105

Indicaţii metodice

- Poziţia celui de-al doilea jucător este foarte importantă dacă apare din spatele adversarului, lateral sau superioritate pe spaţiul liber pe un 1 x 1 cu fixare. - Importantă este şi intrarea în posesie a unuia din jucători (dacă i se transmite pasul pe spaţiul liber 1 x 1, după care este susţinut cu pas din lateral, în tandem. - Acelaşi exerciţiu pe spaţii mai mari 20 x 10 m., favorizând jocul în adâncime: - atingerea liniei de fund; - menţinerea posesiei; - finalizarea la o poartă mică (1 m.). Lucrul practic şi de subtilitate ar fi eficienţa 1-2-ului, cât şi unghiul + viteza în care se execută, distanţa între coechipieri, eliminarea adversarului prin pas, acţionarea lor simultană. - Actualmente reprezintă jocul din devieri subtile având ca argumente eficienţa prin surprinderea adversarului, aceşti adversari care în fotbalul mondial şi-au îmbunătăţit considerabil mijloacele tehnice de apărare, să nu mai vorbim de dublaje, triplaje, constrângeri, etc. - Surpriză în combinaţii sunt şi: - învăluirile; - blocările; - demarcările false. - Dar revenind la 1-2, voi exemplifica câteva tipuri: - 1- 2 cu unghi (jucător care iese la primire); - 1- 2 clasic – jucător fix în adâncime; - 1- 2 din mişcare liniară. - Să nu neglijăm faptul că este un mijloc cu relaţie de superioritate, în comparaţie cu 1 x 1 – egalitate numerică, acest plus care trebuie valorificat.

2 x 1 pe zone de teren specifice combinaţiilor din teren M+A x F

- Variantele sunt cele menţionate mai sus privind unghiurile şi poziţia jucătorului fără minge; - Şansa de reuşită e legată de fenta cu capul, cu braţul, cu piciorul, cu mingea, cu privirea care poate fixa şi duce în eroare adversarul, cât şi de calitatea execuţiei coechipierului, precum şi de modul cum şi când se demarcă pentru a primi pasa.

106

2 x 1 careu 10 x 10 sau 20 x 10 (control menţinere)

- Joc pentru simţul mingii; - Ca o indicaţie metodică: schimbarea zonelor, ca şi prezenţa adversarului pasiv, semi-activ, activ, e determinată de linia metodică şi particularităţile colectivului; - 2 x 1 este principala relaţie de superioritate pe care jucătorii urmăresc să o realizeze în cele două momente fundamentale ale jocului (atac şi apărare) şi solicită pe lângă efort, o tehnică corespunzătoare, o inteligenţă tactică deosebită, cât şi o atenţie concentrată şi distributivă adaptată cerinţelor fazei de joc respective.

1 x 2

- Este unul din mijloacele de mare actualitate mai dificil de realizat, dar prezent în situaţiile de joc actuale, când jucătorii sunt nevoiţi să rezolve în criză de spaţiu şi timp situaţiile de joc ivite în inferioritate numerică pe fază; - În acest joc, arma de bază o reprezintă driblingul şi lupta pentru a realiza depăşirea adversarilor; - Este un joc bun şi pentru apărătorii care rezolvă marcajul, dublajul, pressing-ul (constrângerea posesorului de minge); Faptul că jucătorul pleacă cu mingea la picior sau intră în posesie sub marcaj este o diferenţă importantă, antrenorul perfecţionând ambele situaţii în jocul pe fază.

1 x 2 din centrare (dreapta, stânga), 1 x 2 din minge recuperată în teren advers şi centrare cu finalizare:

- Apărătorul dacă recuperează, trebuie să degajeze mingea cât mai departe de zona proprie de teren; - Variante: 1 x 2 spaţiu 15 x 15 m. la două porţi mici.

1 x 3 careu 15 x 15 m

- Un jucător în posesie are o latură şi încearcă să depăşească pe unul din cei trei adversari care-şi apără liniile lor; - Exerciţiu util pentru dribling, schimb în direcţie inteligenţa în joc; - În faza de apărare, puterea de a apăra zona şi de a scoate mingea de la adversar.

107

- Se poate juca cu trei atacuri pentru jucătorul în posesie sau 1’ lucru, apoi rolurile se schimbă;

1 x 3 pe ½ teren la o poartă cu portar

- Se pleacă de la centru şi se încearcă prin dribling forţarea depăşirii adversarilor şi finalizarea.

2 x 2

- Foarte important în jocurile cu număr egal de jucători, apare combinaţia tactică; - Relaţia de cuplu în atac sau apărare este esenţială, fiecare jucător căutând acest lucru în ambele faze ale jocului; - Succesiunea în cadrul acestui joc pleacă de la 1 x 2, trece prin 1 x 1, poate ajunge la superioritate. Exemplu: 2 x 2 careu 10 x 10 m. - menţinerea posesiei mingii; - combinaţii în 2 jucători – 1-2; - învăluire; - blocare; - dribling, protejare; - unghiuri favorabile; - demarcări; - preluare cu adversarul din poziţii diferite. - psihologic: anticipare, inteligenţă, viteza de decizie, vedere periferică, atenţie distributivă, spirit de echipă, dorinţa de a învinge; - fiziologic: adaptarea la efortul solicitant pe spaţiu mic în condiţii de adversitate; - apărare - marcaj; - dublaj; - pressing; - deposedare cu alunecare; - spirit de echipă. - se poate lucra pentru o dozare corespunzătoare cu altă grupă 2 x 2, raportând la particularităţile colectivului.

108

2 x 2 spaţiu 20 x 20 m la 2 portiţe mici aşezate la 5 mîn interior de laturile pătratului

- Se poate marca la porţi atât din interior, cât şi din exterior; - Jocul permite acumulări privind: - combinaţiile pe cuplu; - pasa decisivă, execuţia la finalizare; - puterea de decizie; - demarcajul, dar şi marcajul.

2 x 2 – 20 x 10 m

- Se acordă un punct pentru echipa care depăşeşte prima linia la 10 m. şi 2 puncte la a doua. - Exerciţiul are sens pe jocul în adâncime pe spaţii mai mari.. Altă variantă - menţinerea posesiei; - cu două portiţe de 1 m.; - tenis cu piciorul peste plasă, bară. Sarcinile de la exerciţiul în careu 10 x 10 m.: - lovire din drop cu piciorul; - lovire cu capul; - dezvoltarea tehnicii x joc; combinaţii în cuplu.

2 x 2 – 30 x 20 m cu portari la două porţi

- Jocul are sens; - Apariţia rapidă a finalizării cu sau fără combinaţie; - Exerciţiul ce poate valorifica combinaţiile rapide în 2 jucători, urmate de tras la poartă; - 2 x 2 – pe zonele în care joacă fotbaliştii în timpul jocului oficial. Ex.: M- A x M - F, etc. Teme: - cine marchează dintr-o atingere din prima situaţie de joc; - gol dublu din 1-2, încrucişare, învăluire; - gol dublu din finalizare cu capul; - 3 goluri dacă marchează din volé, foarfecă; - se poate juca la început cu finalizare; echipa în atac prin număr stabilit de atacuri (5), apoi continuând cu jocul atac-apărare.

109

2 x 2 la o singură poartă ½ teren

Sarcini: 1. Combinaţiile la finalizare. 2. Dacă apărătorii interceptează, pot ieşi pe contra-atac cu 10 pase sau aducerea mingii la centru (2 x 5 atacuri). 3. Variante de apărare (unul tatonează, celălalt dublează, marcaj om/om) cu scopul în prima fază de a-l întârzia pe adversar la construcţie, iar în al II-lea, de a bloca adversarul pentru a-l aduce pe al III-lea la superioritate. Altă variantă: 2 x 2 la o poartă din minge aruncată de antrenor (cine câştigă mingea, e în atac) – spaţiu ½ teren.

3 x 2

1. Pe spaţiu limitat 10 x 10, 20 x 20. Temele metodice – liber număr de atingeri, 3, 2, 1 atingere; 3 atingeri al II-lea pas direct sau al III-lea. Sarcini: - Jocul liber: - cu apărători desemnaţi (reprize fixe); - cu schimbarea apărătorilor pe recuperare. - dribling în spaţiul liber; - formarea combinaţiilor în triunghi; - combinaţii 2 –3 jucători: – 1-2; - 1-2 pentru al III- lea; - învăluiri; - blocări; - devieri; - protejare. Totul în criză de spaţiu şi timp. Jucătorii fără minge - pressing la recuperări pe unghiuri închise - deposedări, dublaje. - Limitarea numărului de atingeri este o sarcină metodică pentru sportivii noi avansaţi, alternarea lor cu pasul direct duce la apropierea de realitatea jocului pe fază în anumite momente ale lui. - Acest joc pe lângă faptul că este atractiv, rezolvă prin exactitatea temelor posibilitatea de a fi uşor controlabil în ceea ce priveşte îndeplinirea sarcinilor de mai sus. - În acelaşi timp, el dezvoltă calităţi psihice ale sportivului (alegerea rapidă a celei mai bune soluţii sub presiune, concentrare a atenţiei, atenţie distributivă, etc.)

110

- Am lăsat la urmă, dar nu în cele din urmă, efectele acestui exerciţiu asupra pregătirii fizice sportive în condiţii de joc. * Acelaşi exerciţiu se poate desfăşura pe spaţiu nelimitat cu aceleaşi teme, dar cu o singură precizare: jucătorii fără minge sunt obligaţi să susţină purtătorul balonului în funcţie de poziţia mingii, păstrând distanţele zonei (15 – 20 m.), dozarea e raportată la particularităţile colectivului. * Dacă dorim să-i dăm sens, acest exerciţiu se poate executa cu finalizare: - la o poartă; - la două porţi: - ½ teren; - ¼ teren. - Executat la o poartă pe ½ teren poate fi realizat în mai multe variante: - Zone diferite de acţionare (dreapta, centru, stânga); - Limitare număr de atingeri: - tot exerciţiul; - pe zona centrală în apropierea careului de 16 m. - Exerciţiu executat 2 x 2+1 care apare nemarcat cu mingea, superioritate sau fără minge. - Se joacă cu sau fără ofsaid. - Temă suplimentară (orice pas înapoi, urmat de şut la poartă din prima situaţie). - Altă condiţionare (gol dublu din 1 x 2, centrare colţ lung, scurt, 3 goluri din 1 x 2 pentru al III-lea, etc.). - Aceeaşi precizare ca la 2 x 2, exerciţiul poate deveni complex dacă apărătorii interceptează (devine 2x3) cu posibilitate de finalizare, 5 pase sau să ajungă cu mingea la centru. Această variantă rezolvă o problemă importantă a jocului (recuperarea rapidă a mingii în zona în care a fost pierdută sau întârzierea atacului advers). * 3 x 2 executat din conducere pe zona laterală cu centrul pe 2 x 2 şi centrare (scurt, ,lung sau înapoi). Acest exerciţiu 3 x 2 lucrat pentru contra-atac poate fi condiţionat de timpul în care se trage la poartă, număr de pese, forţând jocul direct pe poartă. * 3 x 2 se poate exersa şi la executarea repunerilor de la margine cu schemă tactică: - blocare; - încrucişare; - scurt-lung; - lung-deviere pe interior.

111

* 3 x 2 (Joc 2 x 2 la două portiţe mici, teren 20 x 20 m., cu al III-lea jucător la echipa care are mingea): - joc care stimulează jocul în atac în superioritate numerică, dar şi obişnuirea apărătorilor cu inferioritatea numerică. - stimulativă este trecerea jucătorului alternativ la echipa care are mingea, ceea ce creează surpriză; - reprizele scurte 3–5’, cu teme variate creează acumulări, atractivitate, transfer la joc.

2 x 3

- Este posibil oricând, dacă adversarul reuşeşte să realizeze un principiu al jocului (crearea superiorităţii numerice pe fază). - Ţinând cont că este din ce în ce mai actual, trebuie găsite şi soluţiile de rezolvare deoarece aceste situaţii tactice pot apare atât în atac, cât şi în apărare. - Armele de bază sunt: - driblingul; - viteza combinaţiei; - puterea de luptă. - Executat pe contra-atac presupune spaţii mari de joc: - mai uşor pentru atacanţi; - mai uşor pentru apărători. - Pe lângă viteza de acţionare, respectarea principiului de valorificare a unghiurilor de joc poate anihila această superioritate, mai ales că el trece prin fazele 1 x 1, 1 x 2, lăsând perechea în 1 x 1. - Acest exerciţiu are ca variantă 2 x 2 cu + 1 venit din spate, recuperare pe purtătorul de balon, realizând un pressing, o încercare de recuperare cu forţarea adversarului de a lua decizii pripite. - Mingea este aruncată de la centru de antrenor, iar pe intercepţia uneia din echipe apare un jucător, ceea ce creează superioritate în faza de apărare.

3 x 1 spaţiu 5 x 5, 10 x 10 m

- Pentru începători este o relaţie de superioritate evidentă. - Numărul de atingeri nelimitate realizează jocul cu minge sau fără minge. - Într-un stadiu mai avansat 3 x 1 cu o atingere, pe lângă atractivitate rezolvă viteza de execuţie x viteză de găsire a celei mai bune soluţii.

112

- Pentru jucătorul din mijloc, anticiparea, recuperarea cu mijloacele de apărător, lucru intensiv.

3 x 1 în careu 10 x 10 m cu menţinerea mingii în aer

- Numărul de atingeri (liber, 3, 2, 1) raportat la valoarea colectivului + nivel de pregătire; - Cu număr nelimitat de atingeri poate realiza acţiuni în trei (învăluiri, blocări, dribling, 1-2, 1-2 pentru al treilea). - 3 x 1 la o poartă (superioritate evidentă); (bun pe linie metodică pentru exersarea cu uşurinţă a finalizării, cât şi a aşezării jucătorilor în triunghi), pregătirea unor acţiuni tactice în atac (automatism). Ex. M-A-FL, M-A-A; - Mingea trebuie ţinută cât mai departe de adversar. - Se poate juca fără ofsaid, dar şi cu ofsaid pentru a obişnui jucătorii cu condiţiile apropiate de joc.

3 x 1

- Dacă jucătorul este în apărare, sub pressing va încerca degajare lungă spre poarta opusă. - Dacă este în terenul advers: 1. Încearcă să caute spaţiu de luptă 1 x 1 pentru a putea mai departe să continue acţiunea. 2. Dacă este un jucător cu viteză şi dribling va încerca să spargă zidul de trei: - trece de adversari în dribling, viteză; - scoate fault; - dă în adversar şi scoate out, corner; - trage la poartă la primul spaţiu găsit. Este o noutate recuperarea colectivă a mingii în out, în trei jucători, aşa că, jucătorul în posesie trebuie să fie antrenat şi pentru asemenea situaţii.

3 x 3

- Exerciţiu cu egalitate numerică. - Reprezintă esenţa modernă a jocului, atât în atac, cât şi în apărare. - Jocul presupune în esenţă trecerea eşalonată de la 1 x 1 la 2x 1, 2 x 2, 3 x 2, 3 x 3.

113

- Dacă jocul 1 x 1 rezolvă soluţii unitare, dacă 2 x 2 rezolvă 1 x 1 + cuplu, jocul 3 x 3 rezolvă relaţia suplimentară de acţiune în doi, plus posibilitatea pentru al III-lea.

Spaţii de lucru

1. 10 x 10, 20 x 20 m. - fără portari (4 careuri 10 x 10 ) - teme legate de: a) Număr de atingeri (liber, 2 atingeri, două al treilea pas): - 1-2; - învăluire; - 1-2 pentru al III-lea. - încrucişare. b) Joc cu mingea - spaţiu liber; c) Joc fără minge - anticipare (inteligenţă); - demarcare faza I şi faza a II-a. Aceste teme pot oferi realizarea sarcinilor antrenamentului şi organizarea superioară a colectivului în cele două variante: - dotare materială: - teren (spaţiu bine raţionalizat); - mingi (cu un număr redus de mingi realizarea temelor). - profesionalism legat de tactica de grup. Temele diferite de la liber, la teme speciale, reprezintă adaptarea colectivului în funcţie de particularităţi şi progresul realizat. 2. 30 x 30 m. – 3 x 3 Sarcini suplimentare: - Se joacă la două porţi cu portari; - Construcţia legată de finalizare rapidă şi mai ales combinaţii surpriză între cei trei jucători. Având în vedere că ½ terenului reprezintă 15 m., este simplu de gândit că se poate marca din prima situaţie sau orice combinaţie, dar legată de marea creativitate sau decepţie, boala nr. 1 a fotbalului – finalizarea. Făcând o paranteză la acest mijloc, vreau să amintesc că ultimul Campionat Mondial Africa de Sud 2010 a dovedit concret că toate echipele participante s-au dovedit: - bine pregătite fizic: - capacitate de realizare a sarcinilor de joc; - constituţie. - bine pregătite ca angrenaj tehnico-tactic.

114

a) Faza de apărare în variante: - marcaj, dublaj, recuperare zone diferite + declanşare, organizare spontană în funcţie de sisteme diferite de acţionare ale adversarului cu decizii în extremis. - mobilitate mare în compartiment pentru creare de superioritate în ambele faze, cu personalitate şi decizie, ajungând de la recuperare la finalizare. b) Faza de construcţie - finalizare. - varietate în funcţie de particularităţile fiecărei echipe, dar legate şi de cele ale adversarilor; - legat de 3 x 3, atât la construcţie, cât şi la finalizare a rămas combinaţie sigură cu posibilităţi deosebite, legate atât de inteligenţă, execuţie + viteză de joc pe fază. Revenind la ideea iniţială 3 x 3 cu portari, se poate lucra pe spaţiu limitat: - 20 x 20 - zona centrală sau ½ teren. - zona laterală. - creativ fără temă specială; - în funcţie de zona de teren: a) apărare - rezolvarea de posesie- tehnică + mijloace de rezolvare; - teama de adversar legată de zona de teren; - căutarea spaţiului liber pentru demarcare în adâncime. - rezolvare defensivă: - marcaj; - deposedare - recuperare; - recuperare + declanşare atac. b) atac - temele prezentate anterior; - automatismul în triunghi; - apariţia rapidă a finalizării; - rezolvare x adversitate a jocului: - cu minge; - fără minge.

Joc 3 x 3 pe spaţiul de 3 m de la volei

Se joacă : - numai cu capul; - cu capul şi piciorul; - numai cu piciorul.

115

3 x 3 tenis cu piciorul, spaţiu delimitat 10 x 10 m, 15 x 15 m

- în funcţie de particularităţi.

4 x 1 careu 3 x 3 m - Se joacă cu o singură atingere numai din deviere; - Dacă jucătorul din mijloc atinge mingea, se schimbă cu cel care a greşit; - Se poate juca pe 5 x 5 m. sau 10 x 10 m. în funcţie de nivel de pregătire libere sau cu număr limitat de atingeri; - Exerciţiu liber: pentru un colectiv cu un bagaj de cunoştinţe limitat într-o relaţie clară de superioritate; - 20 x 20 m. acelaşi ex. : jucătorul în posesie iniţiază acţiuni de joc (1-2, 1-2 pentru al III-lea, încrucişări, învăluiri, etc.); - 4 x 1 se poate efectua şi 4 x portar, care încearcă într-un spaţiu 20 x 20 m. să intercepteze mingea cu orice mijloace. Jucătorii în posesie au ca scop marcarea loviturii, iar portarii, reflexul, anticiparea, ieşirea la blocaj, plonjonul;

4 x 1 menţinerea mingii într-un spaţiu 10 x 10 m, 15 x 15 m

- liber, 2, 1 atingeri. - Exerciţiul dezvoltă simţul mingii, dar poate fi şi exerciţiu de relaxare pentru sportivii avansaţi, creând bună dispoziţie.

4 x 2

- „Mâţa din copilărie” a fost evaluată şi analizată de specialişti, dându-i valenţe deosebite acestei relaţii de superioritate.

4 x 2 pe spaţiu limitat 5 x 5 m, 10 x 10 m, 20 x 20 m

- Număr de atingeri: în funcţie de scopul urmărit şi valoarea colectivului, liber, 2 x 1, atingere. Numărul de atingeri dictează şi efectele tactice: - Liber: învăluire, 1-2, 1-2 pentru al III-lea, blocare, devieri, dribling, pase redublate, încrucişare, jocul diagonal. - Fără minge în atac: demarcări pe spaţii libere + susţinere, sprijin, anticiparea fazei următoare.

116

- La apărare: recuperare cu mijloace specifice pe unghiuri închise în doi, deposedare, intercepţie.

4 x 2 pe perechi de 2 jucători

- Exemplu: (2 galbeni, 2 roşii, 2 albaştri); - 2 în mijloc şi 2 + 2 pe margini; la orice greşeală intră în mijloc ambii jucători; - Se poate juca cu atingerea mingii sau intrarea în posesie de către jucătorii din mijloc.

4 x 2 din mişcare cu păstrarea distanţelor dintre jucători4 x 2 în careu 20 x 20 m

- Pentru control, menţinere în relaţie de adversitate (liber, condiţionat: - cu capul; - cu piciorul – număr de atingeri).

4 x 2 pe ½ teren la o poartă

Variante: 2 x 2 cu un 1 jucător care apare în superioritate, celălalt rămânând la susţinere: - favorizează crearea superiorităţii numerice prin apariţia unui jucător din spate; - se poate juca cu mingi pe unul din cei doi jucători avansaţi, cu continuările specifice: * finalizează dacă are spaţiu; * combină cu celălalt jucător avansat; * redublează pentru jucătorul la susţinere şi este evoluat jucătorul apărut, superioritate pe spaţiul liber; * direct cu jucător superioritate. Acest exerciţiu favorizează exersarea jocului la margine, cu finalizare în condiţii apropiate de joc: - scurt (câştigarea prim-planului adversarului fără ieşire din cadrul porţii); - lung - cu soluţii de aşezare sau de finalizare. - înapoi cu finalizare pentru jucător venit din spate, lansat şi nemarcat.

117

4 x 2 - ½ teren la o poartă

- grupa formată din 2 atacanţi + 2 mijlocaşi; - soluţie (finalizează atacanţii sau mijlocaşii); - numărul de atacuri este stabilit de antrenor; - favorizează jocul la margine cu variantele care pot urma şi este raportat la numărul de repetări pe care-l doreşte sau particularităţile colectivului. - pentru apărători: - rezolvarea 2 x 4; - luptă în careu în condiţii: - semi-active; - active. - se poate da libertate fundaşilor dacă interceptează să joace 2 x 4 cu: - 5 pase; - ieşire cu mingea la centru, obişnuindu-i cu apariţii surpriză din linia a III-a şi crearea de superioritate numerică cu faţa la joc. Această variantă trebuie să obişnuiască jucătorii în atac cu: - încercare de recuperare pentru jucătorii cei mai avansaţi, apropiaţi de minge, în frunte cu cel care a pierdut mingea; - blocarea celuilalt jucător care pleacă pe spaţii libere.

4 x 2 cu varianta 2 x 2 + 2 extremităţi

- Spaţiu 40 - 50 x 20 m. (se poate juca în zone diferite); - Număr de atingeri: liber, 3, 2, 1 alternând cu 2 atingeri, al II-lea pas: - direct; - 1- 2; - lung. - Jucătorii din extremităţi: - o atingere; - joacă cu cei în posesie. - Se joacă: - liber; - marcaj om/om.

Jucătorii în atac fără minge (căutarea spaţiului liber în ambele sensuri): - ieşirea la primit cu adversar - unghiuri joc;

- protejare. - orientarea în spaţiu; - demarcări simultane.

118

Jucătorii în atac cu minge: - devieri; - 1-2, 1-2 pentru al III-lea; - pase redublate, scurt, lung; - trecerea de la dribling la jocul direct; - schimbarea direcţiei de joc; - susţinere - sprijin.

Apare tactica colectivă în atac în relaţia doi-trei-patru jucători, cu spaţiul îngustat în lăţime, obligând alternarea jocului scurt – combinaţia cu jocul lung.

2 x 4

- Una din variante am amintit-o la jocul 4 x 2. - Rezolvarea soluţiilor: - dribling; - dribling + viteza combinaţiei; - căutarea pasei valorificând unghiurile de joc. - Situaţii frecvente în anumite momente de joc şi nu numai pe contra-atac.

4 x 3

- Trecerea la relaţia de 4 jucători; - Careu 20 x 20 m. - liber - 30 x 30 m.; - Liber numărul de atingeri; - Este încurajat: - driblingul; - combinaţia de 2, 3, 4 jucători; - alternarea. - Jocul este aşa cum se întâmplă în condiţiile unei zone cu superioritate; - Se poate juca 3 x 3 + 1 la echipa în atac cu sarcini speciale (ex. o atingere); - Se joacă cu marcaj om la om, prezenţa jucătorului în plus favorizând crearea superiorităţii numerice pe fază.

119

4 x 3 – ½ teren la o poartă similar cu 3 x 2

- Se poate juca cu zonă la cei 3 din apărare; - Om la om şi apărare + 1 cu număr limitat de atingeri sau apariţie surpriză pe pas înapoi, pe spaţiu liber în adâncime; - Este o combinaţie puternică în atac, cu soluţii creative din partea celor care o utilizează; - Se lucrează pe zone diferite aşa cum apare şi în jocul oficial: - soluţii diferite: - centru; - zone laterale. - viteza acţiunilor determinată de modul de realizare a jocului cu minge, fără minge. Cu minge: - inteligenţa calitatea combinaţiilor; - execuţia la finalizare. Fără minge: - anticipare; - demarcări simultane. - Fundaşilor pe intercepţie li se permit 10 pase sau să ajungă cu mingea la centru pentru a câştiga; - Acest tip complex de exerciţii atac-apărare pot pregăti jocul pe contra-atac, ca şi modalitatea demarcării jucătorilor din linia a III-a apăruţi pe spaţii libere, surpriză, cu faţa la joc; - Atenţie la blocarea jucătorilor fără minge, mai periculoşi decât cel cu mingea la picior care trebuie întârziat cu jucător paravan.

4 x 3 la două porţi cu doi portari

- Spaţiul pe axul longitudinal al terenului de la centru la poartă; - Atacul + apărarea în superioritate sau inferioritate numerică; - Se poate introduce regula jocului la ofsaid pentru a acţiona compact şi a pregăti echipa pentru a dejuca această situaţie de joc.

4 x 4 - relaţia de egalitate

- Spaţiu: ¼ teren; - Tema: conservarea posesiei mingii; - Număr de atingeri: liber, 3, 2, 1 sau alternând numărul de atingeri cu: - jocul direct; - pasa lungă; - combinaţiile: - 1-2, 1-2 pentru al treilea; - scurt-lung.

120

- Sarcini: - Fără minge: - demarcări în ambele sensuri căutând spaţiul liber; - demarcări simultane: - pentru intrarea în posesie; - false. - susţinere-sprijin; - unghiuri de demarcare. - Se joacă cu: - marcaj om/om; - recuperare pe condiţionarea numărului de atingeri; - numărarea paselor unei echipe.

4 x 4 – ¼ teren sau ½ teren + portari

- În primul caz terenul mai îngust dictează: - jocul în adâncime; - apariţia rapidă a finalizării; - combinaţiile x adversitate la finalizare.

De la 1 x 1 raportat la viteza de joc plecând spre 4 x 4 - Responsabilitatea în ambele faze; - 4 x 4 + portar pe ½ teren la o poartă; Întrebarea nr.1: Cum creăm superioritate ? - acţiune 1 x 1 (dribling); - cu apariţia unui jucător + 1 în zonă; - prin pase rapide dezechilibrarea adversarului; Întrebarea nr. 2: De unde pleacă acţiunea ? - centru; - dreapta; - stânga. Întrebarea nr. 3: Cum se apără cei 4 ? - om la om; - zonă; - zonă, om la om. Întrebarea nr. 4: Cum rezolvă apărătorii problema tactică ? - individual; - colectiv. - Apărătorii au voie pe recuperare un număr limitat de pase (5-10) sau să iasă cu mingea la centru, rezolvând şi: - ieşirea organizată în apărare; - contra-atacul.

121

- În acelaşi timp, apare solicitarea echipei care a pierdut mingea: - recuperare sau întârziere; - blocarea jucătorilor fără minge demarcaţi în adâncime sau pe spaţii libere.

4 x 4 la o poartă mare şi două mici pe ¼ teren - Ce rezolvăm: - schimbarea direcţiei de joc; - apărarea zonei; - rezolvarea 1 x 1, 1-2, 2 x 1. - crearea superiorităţii de fază. - echilibrul numeric în diferite zone. - Exerciţiul poate deveni foarte complex în condiţiile: - marcajului om/om; - limitarea numărului de atingeri. - Dozare raportată la particularităţile colectivului şi scopului urmărit.

4 x 4 pe ½ teren la 2 porţi - reprize 3-5’ cu temă în care nu lipseşte marcajul om/om, numărul de atingeri. - combinaţiile pe spaţii mari în 2,3,4 jucători.

Două echipe 4 x 4 la două porţi aşezate pe linia de fundşi la marginea careului de 16 m

Tema: 1. pasa cu mâna, gol cu capul; 2. pasa din drop, gol cu capul; 3. se joacă numai cu capul şi se marchează cu capul sau cu piciorul;

Două echipe 4 x 4 pe axul central la două porţi aşezate pe linia de fund şi la marginea careului de 16 m. şi două perechi,

una în dreapta marginii careului, cealaltă în stânga

- Portarul aruncă mingea cu mâna la margine, de unde se centrează cu finalizare sau se respinge cu pas la margine şi atac la cealaltă poartă;

122

4 x 4 pe acelaşi spaţiu + 4 în spatele porţilor, câte unul lângă fiecare bară

- Jucătorii pot combina între ei şi finaliza sau pot folosi jucătorii din spatele porţii (se joacă cu două atingeri, accelerare după pas, marcajul om/om sau zonă agresivă); - Se joacă cu portari.

4 x 4 + un portar pe acelaşi spaţiu + câte un pasator pentru fiecare echipă, ce stă în afara careului (Jolly-Jocker)

- Cei din careu pasează cu „Jolly” şi încearcă să finalizeze; - A doua variantă: „Jolly” intră în combinaţie cu cei 4 dintr-o echipă, în locul lui coborând alt jucător. - În toate variantele, finalizarea apare în criză de spaţiu şi timp din 1-2-3 pase, din poziţii neprevăzute, aşa cum se întâmplă şi în timpul jocului; - Efortul mare în ambele faze, concentrarea permanentă, viteza de decizie şi execuţie sunt câteva dintre caracteristicile acestor mijloace.

Joc 4 x 4 din şezând – 20 x 20 m. + portari

- Se înscrie cu piciorul şi cu capul; - Joc bun pentru atractivitate, la care se adaugă arta braţelor, plus cea a membrelor inferioare.

5 x 4 - Temele pot fi cele de la 4 x 3 în relaţie de superioritate; - Noutatea poate fi legată de spaţiul de lucru; cei patru în apărare pot reprezenta un compartiment sau F+M; - Se poate juca 4 x 4 + jucător la echipa în atac căreia i se pot limita numărul de atingeri; acest fapt obligă echipa în posesie la un demarcaj permanent; - Jucătorul „+1” trebuie schimbat pentru a-l obişnui să transmită mingea la jucător în momentul desprinderii de adversar; - Învăţaţi jucătorii pentru valorificarea superiorităţii prin viteza de pasare, apariţia +1 pe fază sau pe spaţiul liber.

123

5 x 5 - Joc cu număr redus de jucători, egalitate numerică. 1. ¼ teren pentru conservarea posesiei mingii: - Numărul de atingeri: - pentru cei în posesie: - Liber (nelimitat): - dribling pentru crearea de superioritate; - combinaţiile de 2-3-4 jucători; - găsirea celor mai bune şi rapide soluţii cu scopul ca mingea să rămână în posesia echipei proprii; - demarcări simultane în toate sensurile, căutând spaţiul liber sau susţinere-sprijin; ele îmbracă cele două forme: * pentru intrare în posesie; * pentru crearea de spaţii libere; (demarcări false). - pentru jucătorii în apărare: - marcaj om/om; - recuperare pe unghiuri închise sau între careuri 70 x 30. Deci, se joacă 50 x 30 m. mai îngust, favorizând jocul pe spaţii mai mici, dar predominant în adâncime cu schimbarea direcţiei de joc. * Acelaşi joc, dar cu număr limitat de atingeri (3-2-1) sau alternativ 3 atingeri al II-lea, al III-lea pas 1-2, lung, etc. - Numărul de atingeri cere mărirea vitezei de joc pentru jucătorul în posesie, cât şi pentru cei fără minge; - Complexitatea exerciţiului e dată de prezenţa adversarului activ, creând o fracţiune de joc pe zonă laterală, în cadrul concepţiei de joc. * Un joc important pentru finalizare este realizat într-un spaţiu limitat la două porţi, în criză de spaţiu şi timp. Exerciţiile de la 1 x 1 la 5 x 5 în într-un spaţiu cum ar fi 20 x 20 m., 20 x 30 m., 30 x 30 m., etc. Jocul poate începe de la 5 x 5 şi când se marchează iese pe margine câte o pereche, până când se ajunge la 1 x 1 şi reîncepe jocul. Temele vor fi adaptate posibilităţilor jucătorilor ca şi durata reprizelor de lucru. Variante: - liber numărul de atingeri; - liber numărul de atingeri, dar marcaj om/om; - trei, două atingeri şi accelerare după pas: - fără marcaj; - cu marcaj om/om; - cu recuperare colectivă. - o singură atingere sau acţionare în viteză cu mingea la picior;

124

- o singură atingere; - golul valabil dacă se marchează după efectuarea a maxim două pase; - în funcţie de solicitările antrenorului: gol dublu din pas înapoi, execuţie cu capul, gol direct din minge degajată de portar. Efectul asupra factorilor antrenamentului: - dezvoltă viteza sub toate formele ei (reacţie, execuţie, decizie, V x F, F x V (detenta la pornire); - dezvoltă Rs x V x F x I; - dezvoltă forţa în condiţii de contact; - dezvoltă calităţi psihice cum ar fi: atenţia (concentrată şi distributivă), puterea de decizie în criză de spaţiu şi timp, orientarea rapidă în funcţie de situaţii neprevăzute, puterea de luptă, dorinţa de a câştiga. Acelaşi exerciţiu de la 1 x 1 la 5 x 5 se poate efectua suplimentând câte un jucător aproape de fiecare bară, cu care jucătorii din teren pot pasa, însă în acel moment sunt obligaţi să tragă la poartă (model de aşezare).

5 x 5 pe ½ teren tot pentru conservare, dar ½ teren cu spaţii mai mari

- Cu unghiuri asemănătoare jocului (în condiţiile marcajului om/om, dozarea în reprize scurte 3-5 raportat la posibilităţile colectivului). - Calitatea pasei pe distanţe mai mari (precizie, tărie) este de mare importanţă şi diferită faţă de spaţiile mici, la fel ca şi procedeul tehnic de transmitere.

5 x 5 la o poartă pe ½ teren

- Posturi apropiate din compartimentele diferite A, M, F; - Jocul are sens; - Temele pentru jucătorii în atac condiţionate de zona de teren: ex. zona centrală (orice minge venită din lateral se joacă direct); - Pe zone laterale nu se admite decât accelerări cu mingea, viteza maximă (dribling, combinaţii, centrări); - Se pune accent şi pe jocul fără minge privind mobilitatea jucătorilor atât în sens lateral, cât şi longitudinal; - Se poate condiţiona ca orice pas înapoi să fie urmat de şut la o poartă sau centrare; - Se pot realiza unele automatisme: zona centrală; zona laterală.

125

Exemplu: Cu doi atacanţi: - unul iese la primit, celălalt pleacă la sprijin în adâncime; - încrucişare; - combinaţie între ei; - manevre false cu demarcări în viteză pe spaţii moarte în condiţiile marcajului om/om, pentru a permite intrarea în dispozitiv a unor jucători cu faţa la joc, dar fiind gata pentru reactivare; Ceea ce aminteam mai înainte, pot marca numai atacanţii, deci tot jocul canalizat pe ei în faza finală. Cu atacanţii am dat un exemplu, însă temele pot fi diferite cu scopul final de a introduce creativitatea, dar condiţionată de cerinţele fazei şi ale zonei: - cu faţa la joc; - cu spatele: - în careu; = ce unghi. - în afara careului; - cu primire din lateral; - cu primire în adâncime. Jocul ne arată la finalizare în condiţii de adversitate, chiar 1 x 2 pe fază: - disponibilităţile de informare în criză de spaţiu, timp; - dribling, forţă de angajament, decizii rapide; - finalizare sau combinaţie de apărare. Jucătorii în faza de apărare: - marcaj: - zonă om/om; - om/om cu sarcini speciale: - cu doi atacanţi; - 1 A + 1 M coord. - ieşirea din apărare: – 10 pase; - ajunge cu mingea la centru. Jucătorul care interpretează, accelerează pe spaţii libere pentru a câştiga spaţiu, timp, după care urmează valorificarea conservării sau ajungerii la centru cu mingea. Jucătorii care au fost în atac încearcă recuperare sau întârziere, fiind atenţi la jucătorii plecaţi pe spaţii libere în adâncime, valorificând şi unghiurile de joc. Pentru o dozare corespunzătoare se poate juca: a) cu număr de acţiuni numai pentru echipa în atac; b) cu atac – apărare; c) cu trei echipe 5 x 5 pe tot terenul, 5 x 5 la o poartă echipa în apărare devenind în acţiunea următoare echipă în atac cu o a III-a echipă pe ½ cealaltă de teren. Se realizează o mai judicioasă repartizare a efortului.

126

5 x 5 la patru porţi (două mari şi două mici), suprafaţa de joc50 x 30 m (un sfert de teren)

- Se poate juca şi la trei porţi mici; - Tema: numărul de atingeri: liber, 3,2,1 sau două atingeri, sau în viteză cu mingea la picior; - Se poate juca cu marcaj om la om sau în zonă, pentru că au de apărat o poartă mare, dar se poate marca şi la celelalte două porţi mici laterale; - Foarte importante două aspecte de orientare în joc: - în atac: (crearea superiorităţii numerice prin accelerare şi eliminare a unui adversar, prin combinaţii sau prin schimbarea direcţiei de joc pentru valorificarea la maxim a unghiurilor de joc);

- în apărare: - echilibru defensiv, acoperirea şi anticiparea jocului adversarului; - faptul că se joacă în toate sensurile, obligă jucătorii să se informeze permanent; - efortul solicitant presupune dozarea corespunzătoare a reprizelor de lucru.

4 x 5

- Deci apare în apărare pe ½ de teren la o poartă, sarcinile le-am prezentat la 5 x 4. - Se poate juca 4 x 5 cu cei patru în atac. Scop-dezechilibrarea echipei adverse pentru a-i anihila superioritatea: a) acţiuni individuale; b) combinaţii în viteză; c) schimbarea rapidă a direcţiei de joc; d) apariţia surpriză la limita ultimului apărător a unui jucător în viteză cu faţa la joc. e) valorificarea la maximum a finalizării mergând pe 1 x 1, în care prin valoare jucătorul în atac este superior celui în apărare (joc de cap, de exemplu viteză 1 x 1). - Se poate lucra şi pentru conservare pe ¼ teren sau pe 30 x 30 m., spaţiul limitat de scopul urmărit.

127

6 x 3

- Se poate juca în cercul de la centrul terenului, mijloc de încălzire, siguranţa posesiei, fiind un bun exerciţiu de conservare cu superioritate evidentă +3; - Numărul de atingeri limitat în funcţie de nivelul colectivului (liber, 2, 1) sau 3 atingeri al II-lea, al III-lea pas: direct; pas lung; 1-2; învăluire. - Echipei în atac i se consolidează simţul posesiei; - Echipei în apărare recuperare în 3 jucători; - Se poate juca pe spaţii diferite 30 x 20 m., 40 x 20 m., 30 x 30 m., care împreună cu numărul de atingeri ne poate realiza tema antrenamentului; - De asemenea, se poate juca pe echipe de trei jucători, ceea ce măreşte responsabilitatea jucătorilor în cele două faze, creând acel spirit de echipă; - 6 jucători plasaţi pe marginea careului pasează între ei, încercând să lovească cu mingea pe cei trei din mijloc; mingea circulă numai pe jos; - Pentru jucătorii fără minge dezvoltă viteza de reacţie, atenţia distributivă, anticiparea; - Pentru cei cu mingea dezvoltă precizia în lovire, ca şi viteza de decizie.

6 x 5

- Identic cu 5 x 4, numai că necesită prezenţa a câte un jucător în plus în ambele faze. - Deci, jucătorul în plus poate fi la o echipă sau la echipa în atac. - Sarcinile lui pot fi limitate la numărul de atingeri, dar cu cerinţa de a crea superioritate pe fază. - Mărirea numărului de jucători creează spaţii mai mici, iar cu 5 se pot dubla cu uşurinţă mai mare.

6 x 6, 7 x 7, 8 x 8, 9 x 9

1. Exerciţiu pentru conservare, tipic: - ½ teren; - între careurile de 16 m.; - între careurile de 16 m., dar pe zona laterală. Ex.: 6 x 6, 7 x 7 (70 – 30 ).

128

Temele: - Număr de atingeri: - nelimitat; - 3, 2, 1 atingeri; - 3, 2, 1 al II-lea, al III-lea pas: - 1-2, 1-2 pentru al III-lea; - direct; - lung. - Condiţionat de numărul de atingeri, apar sarcinile jucătorilor în atac şi apărare; - Joc liber pentru ambele echipe între careuri; - Deci condiţii de conservare apropiate de joc cu adversar activ; (Concurs cine face mai multe pase). - Joc liber cu număr de atingeri, dar: - marcaj om/om; - încercare recuperare 2 - 3 jucători; - valorificând unghiul de joc. - În atac cu mingea apar combinaţiile tactice în atac şi pasele (în adversitatea lor). - Acest exerciţiu dă încredere jucătorilor în forţele proprii fără a intra în panică, indiferent de zona de teren, prin prezenţa adversarilor activi; - Libertatea de a se demarca prin schimbarea zonei şi căutarea spaţiului liber sau susţinere – sprijin. - Temă suplimentară (pas după ce dublează un jucător). - Pentru a ajunge la jocul liber, jucătorii trebuie pregătiţi cu teme legate de numărul de atingeri, creând pe reprize fracţiuni de joc. Exemple: 7 x 7, 8 x 8, 9 x 9 între careuri. - cu două atingeri. - Dacă ne uităm la modelele create de marile echipe ale lumii vom observa că în mare, timpul de contact al jucătorului cu mingea a scăzut în favoarea calităţii procedeelor (preluare-pas, preluare-tras la poartă, preluare-centrare, dribling-pas la poartă), în mare parte condiţionate de criza actuală de spaţiu şi timp. - Dacă facem o analiză a fiecărei dintre aceste acţiuni luată metodic, de la condiţiile izolate până la cele apropiate de joc, vom reuşi să aducem jucătorii în posibilitatea de a realiza mai uşor jocul. - Deci, două atingeri presupun: 1. Informare: - când eşti în posesia mingii; - când nu eşti. 2. Execuţia (precizie, alegerea rapidă a procedeului de transmitere); 3. Creativitatea: - inteligenţă de joc;

129

- decizia cea mai bună foarte repede în condiţii de presiune a adversarilor. - Antrenorul poate solicita: - dă şi du-te (cu accelerare după pas); - al treilea pas să fie lung în special pe schimbarea direcţiei de joc (pregătit jocul scurt-lung). - Exemple: al treilea pas 1-2 sau 1-2 pentru al treilea; - Jocul cu temă deosebită pentru cei fără minge cu sarcini de: a) a bloca adversarii; b) a crea superioritate; c) demarcări simultane pentru a primi mingea; d) crearea de spaţii libere (demarcări false): - pentru coechipier; - pentru aceeaşi jucători.

7 x 7, 9 x 9 pe ½ de teren

- Golul este valabil dacă toată echipa trece de jumătatea terenului; acest exerciţiu este folosit pentru a obişnui echipa să acţioneze compact, în bloc funcţional; - Prin realizarea unor distanţe mici între jucători este facilitată recuperarea colectivă, dar şi construcţia bine susţinută.

8 x 8

- Se poate juca cum am amintit cu alternarea numărului de atingeri. Exemple: 3 atingeri pentru al II-lea, al III-lea pas direct; - Pentru echipa în posesie, pregătirea pentru jocul direct corelat cu pressing (încercare rapidă de recuperare a mingii din partea adversarului), totul legat de unghiurile de joc; - Această alternare a libertăţii de gândire şi execuţie cu criza de spaţiu şi timp ne apropie mai mult de condiţiile jocului pe fază; - Deci, diversitatea reprizelor raportate la particularităţile colectivului presupun trecerea eşalonat printr-un principiu al antrenamentului sportiv de la uşor la greu, de la simplu la complex. - Această diversitate este pregătită pentru a obişnui colectivul cu condiţiile diverse ale jocului în diferite momente, jucătorul să fie pregătit pentru pressing, marcaj cu mijloace specifice de a-l dejuca (acţiune individuală, combinaţie, pas direct, devieri, pasă lungă, degajare, etc.) - Exemplu: pentru un joc pe teren propriu antrenorul pregăteşte construcţia jocului prin:

130

* 1-2 ţinând cont de tehnicitatea echipei proprii şi 1-2 pentru al treilea, masivitatea adversarului mai lent, uşor de dirijat cu combinaţii în viteză; * cu învăluiri + încrucişări nu numai pe zonele laterale, ci şi în cele centrale pentru a scăpa de marcaj şi a crea acel „+1”, temă pe care o introduce la conservare (joc acasă sau în deplasare); * cu joc scurt-lung pentru joc în deplasare contra unui adversar care apare cu pressing, pentru a-l surprinde pe spaţiile libere, în special pe schimbări ale direcţiei de joc; - Pentru apărători pregătirea dublajului contra echipelor specializate pe combinaţii scurte 1-2, 1-2 pentru al treilea; - Marcajul (poziţia atacantului determină şi tactica individuală a jucătorului în apărare cu faţa la joc, cu spatele ½ întors, distanţa faţă de poartă + sarcinile speciale); - Să nu uităm efectele sub aspect fizic de pregătire specială; - Jocul cu o atingere 8 x 8 presupune pe aceeaşi suprafaţă de teren 16 x 16 m: - demarcaj, susţinere rapidă a purtătorului temporar al mingii; - anticipare rapidă a fazei de joc cu mijloacele tehnico-tactice pe care le presupune faza respectivă; - capacitatea colectivului de a realiza această sarcină complexă, mai ales dacă adversarul încearcă: a) recuperare colectivă; b) marcaj strict om/om. - apare obligatoriu dă şi du-te, chiar cu sprint după pas pentru a susţine şi a se elibera de marcaj.

8 x 8 cu sens tactic la o poartă apărând finalizarea pe ½ teren pe axul longitudinal la o poartă

- Numărul mare de jucători creează spaţii mici asigurând avantaje strategice de verificare a construcţiei şi finalizării pentru echipa în atac, a fazei de apărare pentru echipa în atac. - Tema: se poate juca cu 2 atingeri pentru echipa în atac. - Avantajul ar fi construcţia şi finalizarea rapidă cu o demarcare rapidă simultană, dar în condiţiile aglomerate o echipă nu reuşeşte să câştige spaţiu, să elimine adversari numai prin dezechilibrare sau combinaţii, aşa că apare importantă şi acţiunea individuală. - Completare la temă ar fi 2 atingeri sau acţiunea individuală în viteză maximă cu mingea la picior; pe fondul unui joc colectiv bine pus la

131

punct (demarcări simultane), accesul lor chiar pe zona centrală poate fi eficient.

8 x 8 pe ½ teren pe care sunt aşezate 8 portiţe mici oblice2 m pe această suprafaţă

- Pasa nu se poate da decât prin portiţă la un coechipier, situaţie în care se acordă un punct; - Este important cum se ocupă spaţiul de joc, atât în faza de atac, câţ şi în cea de apărare; - Numărul de atingeri este condiţionat de nivelul de pregătire al colectivului, cât şi de sarcinile urmărite de antrenor; - Se realizează automatismul pe cupluri de jucători, cât şi crearea superiorităţii numerice prin schimbarea direcţiei de joc (pasa lungă); - Se poate juca şi cu două mingi.

8 x 8 pe ½ teren cu două porţi + doi portari (50-65 m)

- La marginile laterale ale careului de 16 m. apar nişte delimitări în trei zone (axul central, spaţiul careului şi zonele laterale); - Temă: În zona centrală se poate juca: * liber în ceea ce priveşte numărul de atingeri, sau condiţionat 2, 1 atingere; * două atingeri sau liber, dar conducând mingea în viteză; * o atingere de minge în axul central şi liber pe zone laterale, dar conducând mingea în viteză maximă; - De menţionat că în zonele laterale jucătorii nu pot fi atacaţi, dar nici nu pot sta pe loc; care intră sunt obligaţi să apară pe acel spaţiu liber şi să acţioneze în viteză pentru a centra sau combina cu jucătorii din axul central; - Pe zonele laterale poate apare şi învăluirea urmată de centrare; - În axul central: - se poate juca în zona agresivă; - se poate face marcaj om/om; - se poate juca cu ofsaid. - Solicitarea este deosebită, deoarece pe 50 m. jucătorii trebuie să atace careul advers şi imediat să-şi apere propria poartă; - Faptul că linia de centru este la 25 de m., permite o derulare rapidă a acţiunilor de finalizare, ca şi a frecvenţei atacurilor la ambele porţi.

132

8 x 8 la 4 porţi mari pe ½ teren

- Marcajul poate fi: - om/om; - zonă. - Se pune accent pe schimbarea direcţiei de joc; - Accelerări cu creare de superioritate numerică; - Acţionare cu şi fără minge în toate sensurile jocului; - Valorificarea unghiurilor de joc; - Se poate juca şi cu două mingi.

8 x 8 pe tot terenul la şase porţi + 2 portari

- Porţile sunt cele două normale de la joc şi încă patru porţi mobile aşezate la 25 m. pe părţile laterale în ambele jumătăţi de teren; aşadar, sunt poziţionate în ambele părţi faţă de cele două porţi normale; - Temele pot fi diferite: 1. Fiecare echipă apără poarta de pe lungimea terenului şi poate marca în celelalte porţi; 2. Fiecare echipă apără cele trei porţi din propria jumătate şi poate marca numai la celelalte trei porţi din terenul advers. - Teme: - Liber numărul de atingeri şi marcaj în zonă; - Liber numărul de atingeri şi marcaj om/om; - Două atingeri şi accelerare după pas marcaj zonă; - Două atingeri şi accelerare după pas marcaj om/om; - Două atingeri sau conducere în viteză cu mingea la picior, iar pe apărare una din forme. - Exerciţiile contribuie la dezvoltarea capacităţii de orientare în spaţiu şi la alegerea celei mai bune soluţii pentru finalizare, valorificând prin schimbarea direcţiei crearea superiorităţii numerice şi dezechilibrarea adversarului; - Pe faza de apărare, acoperirea prin echilibru numeric a tuturor zonelor apărând porţile unde adversarul poate marca.

11 x 11

- Reprezintă jocul în esenţă pe care l-am pregătit pe fragmente de joc plecând de la 1 x 1; - Pregătirea jocului echipei în ansamblu – concepţia de joc a echipei se reflectă prin concepţia de antrenament; - Temele pot fi diverse şi sunt dictate de scopul urmărit.

133

Exemplu: echipa organizată în funcţie de zona de teren: * Două atingeri pe teren propriu, liber, dar în viteză maximă cu mingea la picior pe zone laterale, o atingere zona centrală (teren advers). * Se joacă cu două atingeri dă şi du-te: a) pentru mărirea vitezei de joc; b) demarcajul; c) evitarea presing-ului; d) mobilitate în joc; e) viteza de luare a deciziilor. * Se joacă între careurile de 16 m. pentru conservare, cu temă liber – număr de atingeri, dar şi cu finalizare (concurs - care echipă păstrează mai mult mingea în posesie). - Acelaşi concurs, dar cu marcaj om/om; - Liber, dar cu accelerare după pas; - Cu teme suplimentare libere, dar al II-lea, al III-lea, al IV-lea pas 1-2, 1-2 pentru al III-lea, pas lung, direct. * Cu două atingeri: - atenţie la susţinere - sprijin; - obligatoriu deplasare după pas; - valorificarea demarcărilor în toate sensurile pe zone libere sau susţinere sprijin; - preluarea pentru pas sau spaţiu liber; - se repetă sarcinile cu marcaj om/om cu recuperare în trei, etc - Foarte complex (o atingere şi mai ales dacă e dublat cu om/om) în funcţie de valoarea colectivului. - Anticiparea fazei următoare, susţinere-deplasare, efort foarte mare atât fizic, cât şi în ceea ce priveşte viteza cu care reuşeşte selectarea soluţiei cele mai bune. - Exerciţiu bun contra unei echipe care efectuează pressing sau ieşire din marcaj, joc fără minge. În continuare, voi prezenta modul de pregătire al unui joc şcoală, de pregătire în vederea celui oficial.

Echipa proprie contra unui adversar foarte tehnicbazat pe combinaţii în viteză

1. Încercarea anihilării jocului de pase prin pressing sau încercare de recuperare colectivă departe de poartă. Cele mai bune exemple pot fi cele de la Campionatul Mondial de Fotbal, Africa de Sud 2010, când prin sistemul de joc, cât şi prin dinamica

134

jucătorilor, echipele au încercat dereglarea construcţiei încă din terenul adversarului, obligându-l la un joc de pase lungi, uşor de anihilat. 2. Combinarea jocului om/om – zonă, agresiv la jucători cu spatele la joc, cu dublaje pentru anihilarea combinaţiilor. Blocarea acţiunilor individuale şi a combinaţiilor, tot la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud 2010, prin crearea unui filtru în axul central bazat pe driblaje şi triplaje, au obligat adversarul la diagonale de 40 – 50 m., pentru a găsi jucători liberi. 3. Încercarea de recuperare a jucătorilor avansaţi care apar la constrângere, blocând soluţiile de joc din spatele purtătorului mingii. Aceste recuperări făcute de jucătorii avansaţi, au făcut ca atacul să înceapă departe de poartă, surprinzând adversarul în inferioritate numerică. 4. Îngustarea spaţiilor de joc prin distanţa mică între compartimente şi între jucătorii aceluiaşi compartiment. Acest lucru înseamnă acţionarea în bloc funcţional.

Echipa proprie împotriva unei echipe tip anglo-saxon

- Este bazată pe centrări înalte în careu şi şuturi de la semi-distanţă şi distanţă, out-uri aruncate direct în careu, marcaj sever. Cum blocăm jocul adversarului ? - Întărirea axului central defensiv prin rezolvarea centrărilor aeriene : scurt - şutat, lung - direct; - aşezare. - Echilibrul numeric pe fază pentru blocarea centrărilor; - Marcajul strict la comun pentru blocarea jocului aerian; - Blocarea cu orice sacrificiu a culoarelor spre poartă şi a spaţiilor de joc în axul comun pentru a evita şuturile de la distanţă, semi-distanţă.

Echipa proprie acasă pe un teren greu (ploaie, zăpadă)

1. Suprafaţa mare de contact cu mingea. 2. Evitarea construcţiei cu pase scurte, în special pe terenul propriu. 3. Folosirea recuperării folosind mijloacele specifice defensive, în special deposedările cu alunecare (dacă este posibil cu rămânere în posesie), dar în terenul advers pentru blocarea construcţiei adversarului. 4. Folosirea trasului la poartă (semi-distanţă, distanţă) în special mingi cu pământul şi urmărirea lor.

135

5. Urmărirea mingilor înalte spre portar, deoarece mingea este de obicei respinsă (boxată). 6. Evitarea paselor înapoi spre propriul portar. 7. Evitarea în defensivă respingerii mingii după contactul cu solul (folosirea degajărilor din aer). 8. Valorificarea la maximum a fazelor fixe şi evitarea lor în terenul propriu.

Echipa proprie împotriva unei apărări aglomerate 1. Conservarea posesiei cu scopul de a crea superioritate în dispozitivul advers prin: - culoare, acţiuni cu ruperi de ritm; - desfacerea adversarului pe toată lăţimea terenului cu creare de superioritate numerică; - acţiuni pe zone laterale; - demarcări false simultane pentru scoaterea din dispozitiv a apărătorilor cu marcaj strict, chiar pe spaţii mai retrase sau în afara jocului temporar; - acţiuni individuale pe fondul unui joc colectiv bine pus la punct; - schimbarea direcţiei de joc, dezechilibrând adversarul. - aşteptarea adversarului în jumătatea proprie de teren pentru a desface sistemul advers defensiv; - ruperile de ritm la care nu pot rezista în bloc funcţional decât echipele foarte bine pregătite.

Joc contra unei echipe pe teren denivelat - pasă lungă + recuperare departe de poartă; - evitarea combinaţiilor pe spaţii mici; - folosirea suprafeţei mari de contat cu mingea; - specularea lipsei posibilităţii de a efectua combinaţii în viteză, cu siguranţă, deci încercare de recuperare departe de poartă; - valorificarea la maxim a fazelor fixe (out, corner, lovituri libere), în care contactul cu suprafaţa de joc este mai mică.

Joc contra unei echipe care joacă la offside - Alternarea jocului scurt - lung prin: 1. Apariţia jucătorilor din linia a II-a şi a III-a, chiar simultan cu ieşirile din dispozitiv pe zone mai retrase ale jucătorilor avansaţi.

136

2. Jocul în cross (diagonală) pentru jucătorii care apar în viteză maximă pe spaţii libere din liniile a II-a, a III-a. - Simularea de combinaţii, auto-pasă cu pătrundere din frontală; - Pasă scurtă, pasă lungă; - 1-2 în viteză maximă (deviere). Şi pentru că am prezentat câteva aspecte privind echipa în atac, să vedem şi cum pregătim echipa la un joc la ofsaid: a) În ce momente ale jocului jucăm la offside ? b) Împotriva căror adversari ? c) Ce calităţi prezintă compartimentul defensiv ? d) Cu ce scop ? a) Pe pas înapoi ieşire grupată bazată pe pressingul jucătorilor avansaţi, care duce la criza de timp şi alegerea soluţiilor nesigure. * Loviturile libere frontale sau laterale. * În caz de inferioritate numerică (echipa în 8, 9 jucători). * Împotriva unui joc frontal, în special când ultimul atacant joacă avansat la nivelul libero-ului sau al ultimului apărător. b) Adversari cu viteză de excepţie care preferă jocul direct de acţionare pe spaţiul porţii. - Slab pregătiţi care sunt surprinşi de această îngustare între linii (nivele inferioare). c) Se joacă la offside. - În momentul în care dispunem de apărători cu viteză care oricând pot recupera distanţa faţa de adversar. - De către echipele slab pregătite cu apărători lenţi care încearcă această îngustare cu scopul de surprindere a atacanţilor fără efecte considerabile pe parcursul unui joc. - Pressingul la jucătorii cu mingea, corelat cu ieşire grupată pe direcţia de joc. - Omogenitatea apărării. d) Scopul ? - Spaţii mici între compartimente pentru a crea stocul funcţional. - Surprinderea, chiar enervarea adversarului obligat să folo-sească alte reţete tactice.

Joc împotriva unei echipe cu o linie de mijloc foarte valoroasă - Anihilarea jocului de construcţie în această zonă cu superioritate şi recuperare colectivă închizând unghiurile de joc;

137

- Varianta a doua: pressing foarte avansat pentru a nu ajunge mingea la mijlocaşi; - Varianta a treia: lăsaţi larg la marcaj, dar pe îngustare la 30 m. de poartă cu un filtru pe axul central. 11 x 11 pregătit în mod diferit pentru: joc amical; joc cupă; joc C.E., C.M. ; joc pregătire inter-ţări. În timp ce în jocurile din campionat punctele pot fi recuperate pe parcursul jocurilor, în cadrul meciurilor de cupă, C.E., C.M., orice rezultat poate fi decisiv.

11 x 11 cu o atingere pe tot terenul

- Se utilizează împotriva unui adversar modest, pentru mărirea vitezei de progresie a jocului sau a unui adversar care face pressing; 11 x 11 - înainte de finalizare echipa este obligată să efectueze minin 15 pase; - obişnuieşte echipa să păstreze posesia împotriva unui adversar care blochează jocul în propriul teren (determină echipa să aibă răbdare).

11 x 11 – echipa este penalizată dacă jucătorii vorbesc între ei sau comentează deciziile arbitrului.

11 x 11 – teme pentru apărători în treimea proprie: - să facă marcaje om/om la 30 m. de poartă; - să facă schimb de adversari apărându-se în zonă, sau să nu mai schimbe adversarii.

11 x 11 – dacă echipa a depăşit linia de centru nu mai are voie să paseze înapoi (pentru progresia jocului).

11 x 11 - în terenul advers toate acţiunile să se termine în centrare sau şut la poarta (în caz contrar pedepse sau depunctări). - obişnuieşte echipa cu orientarea jocului în cele două variante (să ajungă la centrare sau să forţeze şutul la poartă).

11 x 11 pe ½ teren cu două porţi + 2 portari

- Lupta în criză de spaţiu şi timp şi găsirea soluţiilor pentru desfacerea apărării adverse;

138

- Joc recomandat pentru anumite jocuri în care adversarul se blochează pentru a nu primi gol sau pentru a păstra rezultatul;

11 x 11 pe tot terenul

- Echipa în atac trebuie să finalizeze din maxim 4-5 pase; - Joc liber ca număr de atingeri (acest mijloc obligă echipa la verticalizare sau la orientarea jocului la margine pentru a putea centra la finalizare).

11 x 11 pe tot terenul

- La semnal se abandonează mingea şi antrenorul aruncă o minge în altă zonă, de unde se continuă jocul (jocul necesită atenţie şi posibilitatea echipei de a se adapta unei situaţii deosebite de joc).

Această analiză a mijloacelor plecând de la 1 x 1 la 11 x 1 încearcă să îmbunătăţească bagajul de cunoştinţe al viitorilor profesori, al tehnicienilor din fotbal dornici să aprofundeze teoretic nişte mijloace care conştientizate devin instrumente de lucru în cadrul concepţiei de pregătire. Analiza metodică a mijloacelor, adoptarea lor la particularităţile colectivului, selectarea de către tehnicieni a celor mai eficiente, rămâne la aprecierea celor ce le studiază. Forma de prezentare de la mijloc la metodă reprezintă o misiune dificilă pe care mi-am asumat-o, acest material reprezentând în esenţă unul din materialele care pot fi consultate în condiţiile crizei actuale de informaţii concrete de care au nevoie specialiştii, fiind contribuţia mea faţă de fotbal în acest moment. Aş dori ca aceste mijloace să reprezinte nu numai un instrument de lucru, ci şi un material care poate stimula creativitatea specialiştilor în fotbal, dornici de a le modela, raportându-le la particularităţile colectivului de lucru; acesta a fost motivul pentru care nu am făcut distincţia între copii, juniori, seniori pe diferite nivele, pentru a lăsa liberă iniţiativa „meseriaşilor” referitor la momente dificile ale meseriei de antrenor: Când ? De ce ? Cât ? Dacă raportăm fotbalul la câmpul informaţional oferit de celelalte ştiinţe, dacă vom încerca să studiem mai multe materiale, vom putea crea noi idei, care puse în slujba sportului rege pot duce la mărirea spectaculozităţii, aşa cum au dovedit marile competiţii europene şi mondiale.

139

5. SELECȚIA ȘI FORMAREA ECHIPELOR REPREZENTATIVE GIMNAZIALE

5.1. Activitatea de educație fizică și sportivă de masă și de performanță

Activitatea fotbalistică de masă la nivelul școlilor generale și liceelor se desfășoară atât la nivelul unităților școlare, cât și în afara acestora, având un caracter continuu, constituind totodată un important mijloc de depistare a talentelor. Ea îmbracă mai multe forme: - Campionatul școlilor generale pentru categoriile de vârstă 8-10 ani (prezentat la învățământul primar), 11-12 ani și 13-14 ani; - Campionatul liceelor pentru categoriile de vârstă 15-16 ani și 17-18 ani.

Categoria de vârstă 13-14 ani * Etapa pe școală se dispută sub formă de campionat pe clase, în perioada 15 septembrie-15 noiembrie, putând fi prelungită până la 1 februarie. În toate unitățile școlare, indiferent de numărul claselor, se vor asigura fiecărei echipe minim 16 jocuri. La sfârșitul campionatului pe școală se va forma o selecționată care urmează să reprezinte școala la etapa pe localitate. * Etapa pe localitate (municipiu, oraș, comună) se dispută sub formă de turneu între echipele reprezentative ale școlilor, în perioada 15 martie-15 mai. Competiția se organizează tur-retur sau numai tur, în funcție de numărul de echipe, în așa fel ca să asigure minimum 10 jocuri pentru fiecare echipă. În județele cu multe localități se poate organiza o etapă intermediară, pe centre, pentru a stabili echipele calificate la etapa județeană. Școala ca instituție socaială vine în întâmpinarea necesităților pe care le ridică progresul acestui joc sportiv prin valorificarea potențialului pe care-l reprezintă cadrele se specialitate cu specializarea în fotbal și mai ales datorită cuprinderii obligatorii a tinerilor de la 7 ani la 19 ani (perioada de vârstă cea mai propice pentru instruirea sistematică) într-un cadru adecvat, așa cum îl oferă școala ca instituție de educație.

140

Fotbalul are de rezolvat și rezolvă o serie de sarcini cu profundă semnificație socială: - întărirea sănătății și a capacotății de muncă a organismului; - folosirea utilă și recreativă a timpului liber; - educarea trăsăturilor pozitive de caracter; - valorificarea aptutudinilor sportive ale elevilor.

5.2. Organizarea activității fotbalistice

Structura activității fotbalistice în școala generală este: - echipa reprezentativă a școlii, formată din cei mai buni 18 jucători, în principal elevi ai claselor mari, a VII-a și a VIII-a, participante la competițiile locale și republicane; - echipa de perspectivă formată din 20 de jucători, în principal elevi ai claselor mici, care participă la competiții organizate pentru categoriile respective de vărstă; - echipele reprezentative ale claselor, acestea reprezentând baza de selecție a celorlalte două echipe menționate anterior și care participă la campionatul interclase al școlii. După cum se observă, reprezentativa școlii nu este și nu trebuie ruptă de activitatea fotbalistică din școala respectivă. Grija pentru intruirea și activitatea lotului echipei reprezentative trebuie conjugată cu preocuparea cuprinderii tuturor elevilor doritori să practice acest joc sportiv, fie în mod recreativ, fie în vederea ridicării măiestriei sportive. Faptul că echipa reprezentativă de fotbal funcționează în cadrul orelor de activități sportive cuprinse în planul de învățământ, de bunul mers al acesteia, răspund: direcțiunea școlii, comisia metodică de educație fizică, profesorul de educație fizică repartizat să răspundă efectiv de această disciplină sportivă în școală. Profesorul de aducație fizică poate forma un colectiv de conducere operativ, în care vor exista un responsabil organizatoric, un responsabil cu propaganda, 1-2 membri și respectiv profesorul care se va ocupa de instruire. Acest colectiv, cu excepția profesorului, se recomandă a fi format din elevi. Profesoul care răspunde de activitatea fotbalistică din școală are următoarele sarcini: - întocmește planul de activitate fotbalistică din școală, precum și cel de pregătire al echipei reprezentative; - răspunde de pregătirea și prezentarea echipei reprezentative la competiții;

141

- desfășoară o permanentă activitate de selecție; - se preocupă de dezvoltarea bazei materiale necesare instruirii echipelor; - organizează competiții de masă la nivelul școlii (campionatul interclase) ; - urmărește să nu se suprapună alte activități cu calendarul competițional al echipei reprezentative. Instruirea elevilor trebuie să fie făcută de profesorul de educație fizică. Pregătirea echipei de fotbal trebuie să fie raportată la condițiile materiale existente în școală. În general, terenurile de sport pe care se desfășoară lecțiile de educație fizică și activitățile sportive (inclusiv fotbalul) sunt terenuri de dimensiuni reduse, amenajate pentru handbal, volei, basket. Cu toate că pregătirea la fotbal pe aceste terenuri nu reprezintă idealul, totuși rațional folosite aceste spații pot fi de un real ajutor. Se poate solicita ajutorul asociațiilor și cluburilor sportive din apropierea școlilor, pentru folosirea bazei sportive, respectiv a terenului. Depinde de pasiunea celui care se ocupă de pregătirea echipei reprezentative în ceea ce privește procurarea de echipament și mingi pentru antrenamente și prezentare la competiții. Elevii componenți ai echipelor reprezentative vor efectua controlul medical de cel puțin două ori pe an. Sistemul competițional al echipelor reprezentative școlare de la școlile generale, pe categorii de vârstă, va fi organizat de Inspectoratul Școlar în colaborare cu D.J.T.S.

5.3. Selecția și formarea echipelor reprezentative

Selecția în vederea depistării elevilor talentați, trebuie să aibă un caracter permanent și se efectuează în cadrul orelor de activități sportive, orelor de educație fizică și la competițiile de masă. 1. Primul criteriu obligatoriu, eliminatoriu și în general valabil este criteriul de sănătate. 2. Dezvoltarea fizică. Segmente proporțional dezvoltate, dar cu indici crescuți ai perimetrului toracic și ai volumului musculaturii inferioare, talie în jur de 170-175 cm. Mobilitate corespunzătoare în principalele articulații ale aparatului locomotor, suplețe musculară. Indici crescuți de adaptabilitate a sistemului cardio-vascular și respirator la eforturi prelungite și repetate.

142

3. Joc la două porți. În cadrul jocului se urmăresc: - îndemânarea (abilitatea specifică în manevrarea mingii); - viteza de reacție, de deplasare, de execuție, a procedeelor tehnice și de manevrare a mingii; - rezistența în regim de viteză; - indici sporiți de execuție precisă a acțiunilor tehnico-tactice în regim de rezistență; - însușiri și calități psihice cum ar fi: orientarea în spațiu, în raport cu poziția și acțiunile adversarilor și coechipierilor, alegerea celei mai bune modalități de acțiuni, dăruire de sine, anticipare și imaginație. În cadrul jocului (la selecția inițială), copiii vor fi urmăriți atât în fazele de atac, cât și în cele de apărare, în principal urmărindu-se ușurința în executarea deprinderilor tehnico-tactice, capacitatea de orientare în teren, rezolvările rapide și raționale a situațiilor de joc. Copiii selecționați trebuie să se detașeze de ceilalți prin manifestarea calităților enumerate la un nivel mai ridicat, concretizate prin execuții spontane, relaxante și cu un grad de eficacitate mai mare, prin anticiparea fazelor de joc și prin găsirea soluțiilor celor mai bune (plasament, procedeu tehnic folosit). Jocul să se desfășoare pe teren redus, cu reguli simplificate (minifotbal) și intervenția profesorului în timpul jocului să fie cât mai redusă. 4. Probe și norme de control. În continuare voi prezenta pe două grupe de vârstă (9-12 ani) și (13-15 ani) o parte din probele și normele de control pentru fotbal stabilite experimental. Rezultatele vor fi înregistrate în caietul de evidență al profesorului și comunicate jucătorilor pentru a-i stimula în pregătire.

Probe și norme de control privind pregătirea generală și specifică a grupelor de 10-12 ani și 13-15 ani

1. Alergare de viteză: 50 în secunde 10 ani 8,9 - 9 11 ani 8,7 – 8,8 12 ani 8,3 – 8,5 13 ani 8 - 8,2 14 ani 7,7 – 7,8 15 ani 7,4 – 7,5

2. Săritura în lungime 10-12 ani 161 - 170 de pe loc în cm: 13-15 ani 171 – 180

143

3. Alergare de rezistență 10-12 ani 155 - 160 600 m în secunde

2000 m în minute și secunde 13-15 ani 7,45 – 8,00

4. Naveta, în secunde 10-12 ani 12,6 - 13,0 13-15 ani 12,1 – 12,5 5. Abdomen, ridicare 10-12 ani 16-18 trunchi din culcat 13-15 ani 18-20 în șezând și revenire (nr. execuții corecte în 30”)

6. Mobilitate coxofemurală în cm. 10-12 ani 56-58 13-15 ani 59-61

7. Lovirea mingii suspendate în 15” la în 20” la cu capul (nr. de loviri) 25-30 cm 30-35 cm de 6 ori de 8 ori 8. Tras la două porți 10 acțiuni 14 acțiuni 3-5 șuturi 3-5 șuturi pe spațiul pe spațiul porții porții

9. Genuflexiuni pe un picior 10-12 ani 8-10 (împușcă cioara) 13-15 ani 10-12 - nr. repetări pe picior

10. Aruncarea mingii medicinale 10-12 ani 2 kg 6-7 m înainte, de deasupra capului 13-15 ani 3 kg 7-8 m

Norme privind dezvoltarea somatică

1. Talia minimă în cm 10 11 12 13 14 15 134 139 144 151 161 165 2. Greutatea minimă în kg 30 32 36 40 45 51

144

Indicații legate de formarea echipei

Deși există o fluctuație mai mare sau mai mică a componenței echipelor de copii și juniori (din însăși specificul activităților multiple care au loc în școală, cât și din dorința profesorului de a completa echipa cu elementele cele mai valoroase) totuși profesorul trebuie să stabilească pentru anumite perioade de timp un lot și totodată o echipă standard, cu care să se prezinte la jocuri. Profesorul va proceda după cum urmează: - portarul va fi desemnat din rândul elevilor care preferă acest post și totodată care dau dovadă de capacitate de coordonare, suplețe, detentă musculară, stăpânire de sine în condiții decisive, viteză de reacție și curaj; - fundașii, dintre care cei de pe partea stângă (fundaș central și fundaș de margine) trebuie să fie stângaci, sau în caz contrar, să dovedească ușurință în manevrarea mingii cu piciorul stâng. Cel puțin doi dintre ei trebuie să fie înalți și în același timp, să aibă bună detentă în săriturile la cap, viteză de reacție și de deplasare, siguranță în controlul mingii, dârzenie în lupta pentru minge, stăpânire de sine, mai ales în faze care ar putea crea avantaj atacanților adverși (henț în careu, faulturi care pot duce la lovituri de la 11 m), capacitatea de a construi acțiuni ofensive. - jucătorii de la mijlocul terenului trebuie să aibă următoarele calități: capacitatea de a rezista la eforturi îndelungate și desfășurate în tempouri variabile, indici sporiți ai tehnicii individuale, perseverența în indeplinirea sarcinilor ce le revin, clarviziune și bună gândire teoretică, dorința de a se intercala în atac și de a înscrie goluri. - stabilirea atacanților, dintre care cei de pe partea stângă să fie pe cât posibil stângaci. Criteriile ce stau la baza desemnării acestor jucători sunt: rapiditate în execuție, dublată de indici superiori ai tehnicii individuale, dorința de a înscrie goluri, viteză de deplasare și de reacție, imaginație creatoare, concentrarea atenției în momentele decisive mai ales în ocaziile favorabile înscrierii de goluri, combativitate în lupta cu adversarul îndeosebi în fazele de finalizare sau în lipsa acesteia, capacitatea de a-și depăși adversarii prin inventivitate și mai mare finețe tehnică. Precizarea componenței lotului echipei reprezentative constituie primul pas al formării unității competitive, după aceasta urmând numeroase alte măsuri capabile să concure la transformarea acestuia într-un colectiv de muncă unit în jurul aceluiași scop. În acest sens, profesorul trebuie să împărtășească jucătorilor, în fiecare etapă a instruirii, obiectivele urmărite (colective și individuale), să analizeze îndeplinirea

145

sarcinilor, să urmărească activitatea independentă a acestora (practicarea de către jucători în timpul liber a jocului sau exersarea unor exerciții suplimentare capabile să le întregească pregătirea.

Conținutul instruirii grupei de 9-12 ani

1. Modelul fizic, psihic și tehnico-tactic al jucătorului de 12 ani Dezvoltarea fizică: - mobilitate în principalele articulații ale membrelor inferioare și suplețe musculară; - laba piciorului să prezinte o accentuare a boltei plantare. Calități motrice: - îndemânare în regimul mișcărilor efectuate fără minge (sărituri, schimbări de direcție, opriri, întoarceri, alergări în tempouri variabile) și al execuțiilor tehnice de bază; - viteză de reacție, de deplasare și de execuție a procedeelor tehnico-tactice de bază. Calități psihice: - orientare în spațiu, rapiditatea gândirii, vederea periferică și capacitatea de a se concentra în momentele de joc cu eficiență maximă, sunt calități indispensabile celor care termină ciclul de inițiere.

Tehnic Să aibă însușit mecanismul de bază al următoarelor elemente și procedee tehnice: - lovirea mingii cu piciorul, cu șiretul plin, cu exteriorul, cu latul, cu călcâiul; - preluarea mingii cu piciorul, cu latul, cu exteriorul, cu șiretul pli, preluarea mingii cu pieptul prin amortizare și prin ricoșare; - conducerea mingii cu șiretul plin, cu latul și cu exteriorul; - mișcări înșelătoare cu și fără minge, cu corpul din mișcare, cu oprire înșelătoare, cu lovire înșelătoare, cu trecerea piciorului peste minge; - lovirea mingii cu capul de pe loc, din alergare și de pe loc și din alergare cu săritură (cu bătaie de pe loc și pe ambele picioare), cu fruntea, cu creștetul și cu una din părțile laterale ale corpului; - protejarea mingii cu corpul și piciorul; - deposedarea adversarului de minge din față și prin intercepție; - aruncarea mingii de la margine de pe loc și cu elan;

146

- învățarea procedeelor tehnice de bază ale jocului portarului (prinderea mingii, plonjonul mingii, ieșirea din poartă și blocarea, boxarea mingii și degajarea);

Tactic: - conținutul tactic al procedeelor tehnice de lovire, degajare, centrare, tras la poartă și a transmiterilor (paselor); - conținutul tactic al celorlalte procedee tehnice (preluarea, conducerea, fenta, deposedarea și protejarea mingii); - demarcarea și depășirile individuale; - marcajul, tatonarea, recuperarea prin deposedare, dublajul; - acțiuni de atac și apărare la fazele fixe; - sarcini de posturi, zone de activitate în cadrul jocului 8 x 8, pe teren de dimensiuni reduse.

Teoretic - noțiuni de igienă a tânărului fotbalist; - cunoașterea principalelor reguli de joc și adaptarea acestora pentru terenurile de dimensiuni reduse; - noțiuni elementare legate de tactica jocului, așezarea și sarcinile pe posturi și linii în jocul 8 x 8.

Obiective: 1. Dezvoltarea și formarea corectă a organismului în creștere și a calităților motrice prin exerciții analoage jocului sau prin jocul propriu-zis, neexcluzând nici exercițiile special construite. 2. Învățarea tehnicii de bază a jocului de fotbal și a aplicării acesteia în condițiile variate ale jocului. 3. Învățarea conținutului tactic al procedeelor tehnice și a elementelor de tactică individuală în atac și în apărare. 4. Educarea calităților morale și de voință necesare desfășurării unei activități organizate și a capacității de orientare în teren. 5. Noțiuni legate de igiena tânărului jucător și de regulament.

Exerciții pentru dezvoltarea îndemânării: - alergări alternate cu opriri, întoarceri, sărituri; - mișcări imitative (atacanți – apărători); - ștafete, întreceri (printre jaloane, cu sărituri peste portițe, pe sub portițe combinate); - exerciții cu mingea pentru simțul mingii și procedeele de preluare, conducere, fentă;

147

- sporturi ajutătoare (hanbal, basket).

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei: * de reacție și de execuție - acțiuni rapide executate la semnalul profesorului (sărituri, întoarceri, etc.); - sprinturi pe distanțe de 10-15 m cu opriri și întoarceri la semnal; - executarea lovirii mingii la panou, perete, cu capul la semnal sau prin apropiere și depărtare; - sprint terminat cu pasă, degajare, centrare, preluare, conducere, tras la poartă. * de deplasare - sprint pe 15-20 m, întoarcere 180 grade și alergare cu spatele; - sprint 30-35 m, în linie dreaptă sau oblic; - alergare între două jaloane la distanță de 10 m; - alergări legate (serii) de 3 x 10 m, 4 x 15 m, după fiecare acordându-se o pauză de 1’30” – 2’; - ștafete și întreceri pe diferite distanțe; - aceleași exerciții în regim de execuții tehnico-tactice (pasă, preluare, conducere, tras la poartă, demarcare – în diferite combinații). Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței: - alergări în tempouri uniforme ¼, 2/4, 2’-3’; - alergări pe teren plan sau variat (400-800 m); - ștafete și jocuri (pe distanțe pînă la 80 m); - execuții tehnico-tactice cu un număr de repetări variabil (ex. 30 de șuturi la poartă combinate cu 10 sărituri imitând lovirea mingii cu capul).

Tehnica jocului: Exerciții pentru învățarea elementelor tehnice de bază (lovirea mingii cu piciorul, lovirea mingii cu capul, preluarea mingii, conducerea mingii, fentelor, deposedarea de minge, aruncarea de la margine și tehnica jocului portarului): - exerciții la aparate și instalații ajutătoare; - exerciții în 2-3 jucători, de pe loc și din deplasare în diferite formații - cerc, pătrat, triunghi; - exerciții în regim de îndemânare și în viteză;

148

- exerciții cu apărător semiactiv și activ pentru exersare și a conținutului tactic (în formații de atac și apărare); - jocuri cu efectiv redus și pe suprafețe delimitate de teren (1x1; 2x1; 2x2; 4x2; 4x4); - jocuri la o poartă; - jocuri la două porți, 8 x 8.

Tactica jocului: Exerciții pentru învățarea elementelor tactice de bază (marcaj, demarcare, dublaj, pase) și a conținutului tactic al procedeelor de lovire a mingii (tras la poartă, degajare, centrare), cât și a celorlalte deprinderi tehnice. - exerciții pe grupe de jucători, sub formă de acțiuni simple de joc; - exerciții în formații de atac și apărare; - exerciții sub forma unor acțiuni de joc în regim de tehnică și pregătire fizică, îndemănare, viteză, rezistență; - jocuri cu efectiv redus, pe suprafețe delimitate de teren – cu temă (1x1; 2x1; 2x2; 4x2; 4x4) ; - jocuri la o poartă și la două porți cu temă (execuții cu număr limitat de atingeri, marcaj la intercepție, etc.).

Combinații de atac și organizarea apărării la fazele fixe și loviturile libere Indicații metodice: Această etapă de pregătire cuprinde elevi între 9 și 12 ani, etapă în care organismul elevilor cunoaște o dezvoltare lentă, echilibrată și în care se produce o perfecționare funcțională a diferitelor organe și sisteme. Cunoscând particularitățile morfo-funcționale și psihice, profesorul poate stabili o metodică adecvată de instruire, în vederea realizării modelului. Inițierea și învățarea mecanismului de bază al execuțiilor tehnico-tactice, constituie obiectivul nr. 1 al acestei etape și într-o măsură mai mică, se va urmări constituirea unor echipe. La această vârstă se poate lucra foarte bine pentru îmbunătățirea și dezvoltarea vitezei, îndemânării, fapt care atrage selecționarea unor mijloace adecvate vârstei, posibilităților elevilor. Cu atât mai bine vor proceda profesorii care vor realiza aceasta împreună cu execuțiile tehnico-tactice, obișnuindu-i pe copii încă de la această vârstă cu o caracteristică importantă a fotbalului contemporan – rapiditatea pe un fond crescut de îndemânare.

149

Mijloacele pentru dezvoltarea rezistenței trebuie să se rezume la folosirea diferitelor jocuri, inclusiv a jocului la două porți cu care trebuie să se încheie fiecare lecție. Folosirea mingilor de dimensiuni reduse constituie o altă cerință metodică ce se impune să fie respectată de profesori, în vederea învățării corecte a deprinderilor tehnice de bază, care trebuie să fie exersate în condiții cât mai variate. Concomitent cu învățarea tehnicii trebuie să se facă și învățarea conținutului tactic al procedeelor tehnice, în vederea aplicării lor în condițiile variate ale jocului. Recomand să se organizeze turnee de minifotbal (7 x 7) pe o jumătate de teren normal, cu elevi de aceeași vârstă (12 ani). Valoarea instructivă a jocului este evidentă la această vârstă, dar așa cum am arătat, trebuie să fie bine organizată.

Conținutul instruirii grupei de 13-15 ani

1. Modelul fizic, psihic și tehnico-tactic al jucătorului de 15 ani Dezvoltarea fizică: - segmente dezvoltate proporțional; - mobilitate în articulațiile membrelor inferioare și suplețe. Calități motrice: - îndemânare în regim de tehnică; - viteză de reacție, de deplasare și de execuție în regim de tehnică și tactică; - rezistență în regim de execuții tehnico-tactice repetate; - forță pentru efectuarea săriturilor și a lovirii mingii cu piciorul. Calități psihice: - orientare rapidă și corectă în situațiile de atac și apărare; - disciplină și conștiinciozitate în antrenament și meci; - capacitatea de a-și concentra atenția asupra acțiunilor de joc, mai ales asupra acelora cu eficiență maximă.

Tehnico-tactic: - corectitudine și precizie în executarea deprinderilor tehnico-tactice specifice postului, în regim de viteză și îndemânare; - realizarea în joc a sarcinilor pe posturi, a zonelor de activitate, cât și a organizării și desfășurării acțiunilor individuale și colective de apărare și atac în cadrul sistemului cu “libero”.

150

Teoretic: - cunoașterea principalelor probleme legate de antrenament (principii și cerințe, forme ale antrenamentului individual, recuperarea efortului); - sarcini pe posturi, zone de activitate și dinamica jocului în cadrul sistemului cu 4 fundași; - cunoașterea integrală a regulamentului de joc și mai ales a regulii de ofsaid.

Modelul jocului echipelor de copii de 15 ani - acționarea eficientă în atac și în apărare în cadrul sistemului cu “libero”, în funcție de poziția mingii, zona de teren, poziția adversarilor și a coechipierilor; - ritm susținut la recuperarea mingii și orientarea spre joc cursiv, cu ieșiri organizate din propria jumătate de teren; - păstrarea mingii în cadrul echipei, prin reținerea cât mai puțin a acesteia de către fiecare jucător în parte și printr-un pronunțat spirit colectiv până la realizarea trasului la poartă, a scopului jocului – înscrierea de goluri. În atac: - folosirea zonelor libere și a culoarelor pentru ajungerea în apropierea porții adverse; - crearea superiorității numerice prin asigurarea a cel puțin două posibilități de pasare jucătorului cu mingea, inclusiv pasa finală pentru tras la poartă; - sincronizarea mișcării jucătorilo pe grupe și cupluri (cu schimbarea temporară a funcțiilor), cu evitarea aglomerărilor, urmărindu-se în permanență amenințarea porții adverse; - orientarea acțiunilor spre marginea terenului și ulterior revenirea lor pe zona centrală spre finalizare; - combinații proprii la fazele fixe (lovitura de începere, aruncarea mingii de la margine, loviturile libere directe și indirecte). În apărare: - folosirea pressingului pentru ca adversarul să nu poată schimba direcția de atac;

- schimbarea rapidă și simultană a plasamentului din atac în apărare și urmărirea adversarului până la recuperarea mingii;

151

- executarea încrucișărilor și revenirea în zonele de bază în caz de depășire (marcaj om la om, zonă, dublaj); - jocul cu “libero” pentru asigurarea superiorității numerice, în special în jumătatea proprie de teren. Obiective: - dezvoltarea fizică multilaterală a organismului în creștere; - îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de bază și specifice; - consolidarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice specifice jocului, în atac și în apărare; - încadrarea jucătorilor în sistemul de joc cu patru fundași (variantele sale) și învățarea acțiunilor tactice colective (elementare și de echipă) de atac și de apărare; - educarea disciplinei și conștiinciozității în antrenament și meci; - cunoștințe teoretice legate de sistemul cu patru fundași, varianta cu “libero” (zone, sarcini, dinamica de funcționare), regulamentul de joc (mai ales regula de ofsaid), recuperarea efortului (îmbinarea tuturor activităților de peste zi și săptămână).

Exerciții pentru îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de bază: - pentru îndemânare, viteză (toate formele de manifestare) și rezistență se va continua instruirea cu structurile de exerciții indicate la grupa 9-12 ani, folosindu-se aparatele și instalațiile ajutătoare și cele mai eficiente metode de antrenament.

Exerciții pentru dezvoltarea forței: - genuflexiuni, flexii și extensii, îndoiri și întinderi de brațe cu și fără rezistența partenerului; - exerciții sub formă de circuit, acționându-se succesiv asupra grupelor musculare (membre superioare, inferioare, trunchi, abdomen) ; - sărituri cu bătaie pe un picior, pe ambele picioare, cu extensie și cu simularea lovirii mingii cu capul; - jocuri dinamice (“lupta cocoșilor”, trânta, împingeri și tracțiuni, etc.); - execuții tehnico-tactice în regim de forță (pase, lovituri libere, degajări, folosirea forței corporale în lupta cu adversarul pentru deposedare, lovirea mingii cu capul).

152

Tehnica jocului: - exerciții pentru învățarea și perfecționarea elementelor tehnice (lovirea mingii cu piciorul, lovirea mingii cu capul, preluarea mingii, conducerea mingii, deposedarea adversarului de minge, mișcările înșelătoare, protejarea mingii, aruncarea mingii de la margine, elementele tehnice ale jocului portarului, prinderea mingii, plonjonul, ieșirea din poartă și blocarea mingii, boxarea mingii, devierea mingii, aruncarea mingii cu mâna, degajarea mingii cu piciorul; - exerciții pentru învățarea și perfecționarea procedeelor noi, sub forma exersării individuale și pe grupe de jucători; - exerciții pentru perfecționarea procedeelor tehnice învățate în regim de îndemănare, viteză, rezistență în regim de viteză, forță specifică, sub forma exersării individuale, pe grupe de jucători, la aparate și instalații ajutătoare – în diferite formații; - exerciții pentru perfecționarea procedeelor specifice posturilor și compartimentelor cu accent pe precizie și eficacitate (utilitate), în formații de atac și apărare, pe cupluri, în condiții apropiate de joc; - jocuri cu efectiv redus și pe suprafețe delimitate de teren (1x1, 2x2, 2x2, 4x2, 4x4, etc.) ; - jocuri la o poartă; - joc la două porți, 11x11.

Tactica jocului: - exerciții și jocuri pentru învățarea și perfecționarea elementelor de tactică individuală și colectivă în apărare și în atac, cu accent pe: demarcare, depășire individuală, combinații tactice, pregătirea și finalizarea atacului, forme de atac (combinativ, contraatac), marcaj, dublaj, recuperarea mingii prin deposedare, forme de apărare (om la om, zonă și combinată), pressing, combinații și scheme tactice la momentele fixe ale jocului, ca și organizarea apărării la momentele fixe ale jocului; - exerciții individuale și pe grupe de jucători sub formă de acțiuni simple și complexe de joc, în funție de post; - exerciții pentru perfecționarea acțiunilor de joc, în care intră elementele tacticii individuale de atac și de apărare (marcaj, dublare, recuperarea mingii, demarcare, depășire individuală, trasul la poartă), în regim de tehnică și calități motrice specifice (viteză, rezistență în regim de viteză, îndemânare, detenta, echilibru, forța); - exerciții pentru învățarea și perfecționarea acțiunilor de joc în care intră elementele tacticii colective de atac și de apărare (combinația tactică, pregătirea și finalizarea atacului, forme de atac, plasamentul,

153

pressingul, forme de apărare) în regim de tehnică și calități motrice specifice; - exerciții în formații de atac și de apărare, atât pentru acțiunile de atac, cât și pentru cele de apărare; - jocuri cu efectiv redus, pe suprafețe delimitate de teren – cu temă (1x1, 2x1, 2x2, 4x2, 4x4, etc.) ; - jocuri la o poartă (6x6, 4x6 și la două porți, 11x11), cu temă, în special pentru învățarea și perfecționarea dinamicii jocului în cadrul sistemului cu patru fundași (variantele sale); - scheme tactice și combinații de atac, concomitent cu organizarea apărării la fazele fixe ale jocului.

Indicații metodice În această etapă de pregătire (13-15 ani), organismul copiilor suferă modificări importante privind înălțimea și greutatea, concomitent cu o dezvoltare și perfecționare a funcțiilor sale. Este etapa în care copiii îșă schimbă esențial calitatea diferitelor sisteme și organe, prin apariția de noi funcții. La această vârstă, dezvoltarea armonioasă a indicilor morfologici ai organismului trebuie să stea în atenția profesorului, care prin mijloace adecvate va acționa sistematic asupra tuturor grupelor musculare, atât analitic, cât și global. Recomand ca acest lucru să se facă în fiecare lecție, urmărindu-se asigurarea unei prelucrări calitative a musculaturii și articulațiilor. Și în această etapă se va continua dezvoltarea calităților motrice de bază și specifice a îndemânării, vitezei (sub toate formele de manifestare), rezistenței și se va începe lucrul și pentru dezvoltarea forței generale și specifice (mai ales prin folosirea unor mijloace similare jocului). Detenta, mobilitatea, suplețea, echilibrul și coordonarea să fie dezvoltate corespunzător datorită contribuției lor la perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice solicitate de condițiile dificile ale jocului. Atenția profesorului va fi îndreptată în mod deosebit asupra învățării și perfecționării deprinderilor tehnico-tactice cât mai corect și în concordanță cu cerințele fotbalului contemporan. Se va urmări în mod deosebit precizia și utilitatea deprinderilor tehnico-tactice în condițiile variate ale jocului. Învățarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice trebuie sp se facă în regimul diferitelor calități motrice și pe un fond sporit de însușiri psihice: orientarea în spațiu, gândirea, atenția și voința de a realiza obiectivele propuse.

154

Exercițiile alese trebuie să fie efectuate prin intermediul unor jocuri, ștafete, întreceri, aceasta neexcluzând exercițiile special construite pentru învățarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice, ca și pentru îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de bază. La selecționarea exercițiilor trebuie să se țină cont de: procedeul tehnic sau tactic care vizează exercițiul respectiv, înlănțuirea procedeului tehnic sau tactic cu alte procedee, numărul de exercutanți, dinamica exercițiului, prezența adversarilor, utilizarea unor aparate ajutătoare, crearea unor condiții de întrecere, etc. Deja în această etapă de pregătire, mai ales la 15 ani, tinerii jucători trebuie să aibă însușite cunoștințele și deprinderile necesare acționării (dinamicii jocului) în cadrul sistemului cu patru fundași (variantele sale), ca o cerință a participării la competițiile organizate pe plan local. Competiția, ca și jocurile amicale, vor constitui pe lângă probele de control, un excelent mijloc de verificare a instruirii. Sintetizând, se poate spune că la 14-15 ani avem de a face cu o subordonare a instruirii cerințelor jocului, a sarcinilor legate de post în atac și în apărare, a dinamicii jocului (echipa ca un tot unitar) în cele două situații fundamentale ale jocului – atacul și apărarea.

6. LEGILE JOCULUI DE FOTBAL

155

În continuare voi prezenta cele 17 legi ale „Jocului de fotbal”, cât şi unele decizii exprimate de International Board, în vederea completării cunoştinţelor studenţilor ce se specializează în fotbal. Cele 17 reguli sunt actualizate după modificările făcute de International Board, toate având scopul creşterii fairplay-ului, a spectacolului sportiv, prin mărirea eficacităţii jocului. Cunoaşterea acestor reguli sunt indispensabile specialiştilor din domeniu, ele ducând pe lângă corecta apreciere a deciziilor în cadrul jocului şi la modelarea procesului de instruire. Ultima decizie la C.E. privind scoaterea regulii paşilor, dar obligând portarul să degajeze când are mingea în mână pe parcursul a 6 secunde, din interiorul careului, măreşte şi mai mult viteza de joc.

Legile jocului

Legea 1 – Terenul de joc

Dimensiuni

Terenul de joc trebuie să fie de formă dreptunghiulară. Lungimea liniilor de margine trebuie să fie, în toate cazurile, mai mare decât lungimea liniilor de poartă. Lungimea: minim 90 m., maxim 120 m. Lăţimea: minim 45 m., maxim 90 m.

Jocuri internaţionale Lungimea: 105 m. Lăţimea: 68 m.

Marcajul terenului

Terenul de joc trebuie să fie marcat cu linii. Aceste linii fac parte integrantă din suprafeţele pe care le delimitează. Liniile de demarcaţie cele mai lungi, în număr de două, sunt numite linii de margine. Cele două linii mai scurte sunt numite linii de poartă. Toate liniile au o lăţime maximă de 12 cm. Terenul de joc este împărţit în două jumătăţi egale prin linia mediană. Punctul de la centru este marcat în mijlocul liniei mediane. În jurul acestui punct se trasează un cerc cu raza de 9,15 m.

156

Suprafaţa de poartă

La fiecare extremitate a terenului de joc este delimitată o suprafaţă de poartă cu următoarele caracteristici: două linii sunt trase perpendicular pe linia de poartă, la 5,50 m. de la partea interioară a fiecărui stâlp al porţi. Aceste două linii se întind în terenul de joc pe o distanţă de 5,50 m şi sunt unite printr-o linie trasată paralel cu linia de poartă. Spaţiul delimitat de aceste linii şi linia de poartă se numeşte suprafaţă de poartă.

Suprafaţa de pedeapsă

La fiecare extremitate a terenului de joc se delimitează o suprafaţă de pedeapsă cu următoarele caracteristici: două linii sunt trasate perpendicular pe fiecare linie de poartă la 16,50 m. de la partea interioară a fiecărui stâlp al porţilor. Aceste linii se întind în teren pe o distanţă de 16,50 m. şi sunt unite printr-o linie paralelă cu linia de poartă. Spaţiul delimitat de aceste linii şi linia de poartă se numeşte suprafaţa de pedeapsă. În interiorul fiecărei suprafeţe de pedeapsă marchează un punct, de unde se execută loviturile de pedeapsă, la 11 m. de mijlocul liniei care uneşte cei doi stâlpi ai porţii şi la distanţă egală de aceşti stâlpi. În exteriorul fiecărei suprafeţe de pedeapsă se trasează un arc de cerc cu raza de 9,15 m. care are ca centru punctul de la 11 m.

Steaguri

La fiecare colţ al terenului de joc trebuie fixat câte un steag al cărui suport, neascuţit, are o înălţime minimă de 1,50 m. de la pământ. Câte un steag similar poate fi de asemenea plasat la fiecare extremitate a liniei mediane, la cel puţin 1 m. de la linia de margine, în exteriorul terenului de joc.

Arcul de cerc de la colţul terenului

La fiecare colţ, în interiorul terenului de joc se trasează câte un arc de cerc cu raza de 1 m. şi având ca centru steagul de la colţ.

Porţile

157

Porţile sunt fixate în centrul fiecărei linii de poartă. Ele sunt alcătuite din doi stâlpi verticali care se înalţă la distanţă egală de steagurile de la colţul terenului şi care sunt uniţi deasupra printr-o bară transversală. Distanţa interioară dintre cei doi stâlpi este de 7,32 m., iar partea inferioară a barei transversale se află la 2,44 m. de la pământ. Cei doi stâlpi trebuie să aibă aceeaşi lăţime şi grosime care nu trebuie să depăşească 12 cm. Linia de poartă va fi trasată cu aceeaşi lăţime ca şi grosimea stâlpilor barei transversale. Se pot monta plase la porţi, acestea fiind fixate şi de pământ în spatele porţilor cu condiţia, totuşi, ca ele să fie bine prinse pentru a nu jena portarul. Stâlpii şi bara transversală trebuie să fie de culoare albă. Măsuri de securitate

Porţile trebuie să fie bine fixate în pământ. Porţile mobile nu pot fi folosite decât dacă răspund acestor cerinţe mai sus menţionate.

Decizii ale International F.A. Board

Decizia 1

Dacă bara transversală s-a deplasat sau s-a rupt, trebuie întrerupt jocul până când acesta va fi reparată şi aşezată la locul ei. Dacă repararea este imposibilă, jocul trebuie oprit definitiv. Utilizarea unei frânghii în locul barei transversale nu este permisă. Dacă bara transversală s-a reparat, jocul se va putea relua printr-o minge de arbitru de pe locul unde se afla mingea în momentul întreruperii jocului. Decizia 2

Stâlpii porţilor şi barele transversale trebuie să fie din lemn, metal sau alt material aprobat. Forma lor poate fi pătrată, dreptunghiulară, rotundă sau eliptică. Stâlpii şi bara transversală nu trebuie în nici un caz să prezinte un pericol pentru jucători.

Decizia 3

158

Orice fel de publicitate este interzisă pe terenul de joc sau pe materialul care echipează terenul (inclusiv plasele porţilor şi suprafeţele pe care acestea le delimitează pe pământ), şi aceasta din momentul în care echipele intră pe teren şi până când îl părăsesc pentru pauză şi imediat ce revin pe teren până la sfârşitul jocului. În special, se interzice aplicarea oricărui material publicitar pe porţi plase, steaguri sau suporturile acestora. Nu se va putea fixa pe acestea nici un obiect care nu are legătură cu fotbalul (camere de luat vederi, aparate foto, microfoane, etc.).

Decizia 4

Reproducerea emblemei F.I.F.A., a Confederaţiilor continentale, ale Asociaţiilor Naţionale ale Ligilor, ale Cluburilor, sau ale altor asociaţii este interzisă pe terenul de joc şi pe materialele care echipează terenul de joc (inclusiv pe plasele porţilor şi pe suprafeţele pe care le delimitează) pe toată durata jocului aşa cum se menţionează în decizia 3.

Decizia 5

Se poate trasa o linie în exteriorul terenului de joc, la 9,15 m. de la arcul de cerc de la colţ, perpendiculară pe linia porţii, pentru a materializa distanţa ce trebuie respectată de adversar la executarea loviturilor de la colţul terenului.

LEGEA 2 - Mingea Caracteristici şi dimensiuni

- este o formă sferică; - este confecţionată din piele sau din alt material corespunzător; - are o circumferinţă de cel mult 70 cm. şi cel puţin 68 cm.; - are o greutate de maxim 450 g. şi minim 410 g. la începutul jocului - are o presiune între 0,6 şi 1,1 atmosfere (600-110g/cm2).

Dacă mingea se sparge sau se deteriorează în timpul jocului:

- jocul trebuie oprit; - jocul se va relua cu o minge nouă, printr-o minge de arbitru de pe locul în care se găsea prima minge în momentul în care s-a deteriorat.

159

Dacă mingea se sparge sau se deteriorează atunci când nu este în joc, înainte de executarea loviturii de începere, a loviturii de la poartă, a unei lovituri de la colţ, a unei lovituri libere, a unei lovituri de pedeapsă sau a unei aruncări de la margine: - jocul se va relua în mod corespunzător.

Mingea nu poate fi înlocuită în timpul jocului decât cu permisiunea arbitrului.

Decizii ale International F.A. Board

Decizia 1

- În jocurile cu caracter competiţional se vor folosi numai mingile care corespund caracteristicilor minime în Legea 2. - La jocurile disputate în cadrul competiţiilor F.I.F.A. sau în competiţiile organizate de Confederaţiile continentale, se vor folosi numai mingile marcate cu una din însemnările prevăzute mai jos: „ F.I.F.A. APPROVED” „ F.I.F.A. INSPECTED” „ INTERNATIONAL MATCHBALL STANDARD” Aceste însemnări indică faptul că mingea a fost testată şi că se încadrează în caracteristicile minine stipulate în Legea 2. Lista caracteristicilor suplimentare cerute pentru fiecare din categoriile de mai sus trebuie să fie aprobată de International F.A. Board. Instituţiile abilitate să efectueze testările respective trebuie să fie agreate de F.I.F.A. . Asociaţiile naţionale pot cere folosirea mingilor purtând una din aceste însemnări la competiţiile organizate sub egida lor. În toate celelalte jocuri, mingea folosită trebuie să corespundă cerinţelor menţionate în Legea 2.

Decizia 2

- La jocurile disputate în cadrul competiţiilor F.I.F.A. sau în cadrul competiţiilor organizate de Confederaţiile continentale, sau de Asociaţiile naţionale, se va interzice orice fel de publicitate comercială aplicată pe mingi. Pot figura pe mingi numai însemnele competiţiei, numele organizatorului şi marca fabricantului. Regulamentele competiţiilor pot impune restricţii privind numărul şi formatul acestor însemne.

160

LEGEA 3 – Numărul jucătorilor

Jucători

Orice joc se dispută între două echipe formate din maxim 11 jucători, din care unul va fi portar. Nici un joc nu se poate desfăşura dacă una din echipe are mai puţin de şapte jucători în terenul de joc. La jocurile de juniori, numărul minim de jucători admis pe parcursul unui joc este de 8.

Competiţii oficiale

În orice joc disputat în cadrul competiţiilor oficiale ale F.I.F.A. sau în competiţiile continentale şi Asociaţiile naţionale, este permis să se recurgă la cel mult 3 înlocuitori de jucători. Regulamentul competiţiei trebuie să precizeze numărul jucătorilor de rezervă – între minim trei şi maxim şapte – care pot fi desemnaţi ca atare.

Alte jocuri

La orice alt joc se poate recurge la maxim cinci înlocuiri de jucători cu condiţia ca: - cele două echipe să cadă de acord asupra numărului maxim de înlocuiri permise; - arbitrul să fie informat asupra acordului înainte de începerea jocului. Dacă arbitrul nu a fost informat sau dacă nu intervine un acord înainte de începerea jocului, nu se vor putea face mai mult de trei înlocuiri.

În toate jocurile

La fiecare joc este obligatoriu să se comunice arbitrului numele jucătorilor de rezervă înainte de începerea jocului. Jucătorul de rezervă care nu a fost desemnat ca atare, nu va putea participa la joc.

Procedura înlocuirii jucătorilor

161

- arbitrul trebuie să fie informat în prealabil de fiecare înlocuire avută în vedere; - jucătorul de rezervă intră pe terenul de joc numai după ce jucătorul care urmează să fie înlocuit părăseşte terenul de joc şi după ce a primit un semn de încuviinţare din partea arbitrului; - jucătorul de rezervă nu va intra pe terenul de joc decât la nivelul liniei mediane şi atunci jocul este oprit; - înlocuirea se termină în momentul în care jucătorul de rezervă intră pe terenul de joc; - jucătorul de rezervă devine astfel jucător, iar cel înlocuit încetează de a mai fi jucător; - un jucător care a fost înlocuit nu mai poate participa la joc; - orice jucător de rezervă se supune autorităţii şi deciziilor arbitrului, indiferent dacă este sau nu chemat să joace.

Înlocuirea portarului

Oricare din jucătorii de câmp poate înlocui portarul cu condiţia ca: - arbitrul să fie informat în prealabil de înlocuire; - înlocuirea să se facă în timpul întreruperii jocului.

Abateri / Sancţiuni

Dacă un jucător de rezervă intră pe teren fără permisiunea arbitrului: - jocul va fi oprit; - jucătorul de rezervă respectiv va fi avertizat (i se va arăta cartonaş galben) şi va trebui să părăsească terenul de joc; - jocul se va relua cu o minge de arbitru de pe locul unde se afla mingea în momentul întreruperii jocului. Dacă un jucător înlocuieşte portarul fără ca arbitrul să fi fost în prealabil înştiinţat: - jocul va continua; - jucătorii vinovaţi vor fi avertizaţi (li se va arăta cartonaşul galben) când mingea nu mai este în joc; Pentru orice altă abatere de la această lege: - jucătorul respectiv va fi avertizat (i se va arăta cartonaşul galben).

Modul de reluare a jocului

162

Dacă jocul a fost întrerupt de către arbitru pentru a da un avertisment: - jocul se va relua printr-o lovitură liberă indirectă executată de un jucător al echipei adverse, de pe locul unde se afla mingea în momentul întreruperii jocului.

Eliminarea jucătorilor sau a jucătorilor de rezervă - Un jucător care a fost eliminat înainte de lovitura de începere a jocului, nu poate fi înlocuit decât de unul din jucătorii de rezervă nominalizaţi. - Un jucător nominalizat ca jucător de rezervă, care a fost eliminat, fie înainte, fie după lovitura de începere a jocului, nu poate fi înlocuit.

Decizii ale International F.A. Board

Decizia 1

Cu condiţia ca principiile Legii 3 să fie respectate, numărul minim de jucători într-o echipă este lăsat la latitudinea Asociaţiilor naţionale. Totuşi, International F.A. Board consideră că jocul nu ar trebui continuat dacă sunt mai puţin de şapte jucători într-una din cele două echipe.

Decizia 2

Antrenorul poate comunica jucătorilor indicaţiile tactice în timpul jocului. Ca şi ceilalţi oficiali, el trebuie să rămână în interiorul suprafeţei tehnice, atunci când aceasta există. Toţi oficialii sunt obligaţi să adopte un comportament responsabil.

LEGEA 4 – Echipamentul jucătorilor

Măsuri de securitate

Echipamentul sau ţinuta jucătorului nu trebuie în nici un caz să prezinte un pericol pentru el însuşi sau pentru ceilalţi jucători. Această măsură se aplică şi bijuteriilor de orice fel Echipamentul de bază

163

Echipamentul de bază al fiecărui jucător se compune din: - tricou; - şort, dacă jucătorul poartă chiloţi termici; aceştia trebuie să fie de aceeaşi culoare cu cea dominantă a şortului; - jambiere; - apărători pentru tibie; - ghete.

Apărătorile pentru tibie

- trebuie să fie în întregime acoperite de jambiere; - trebuie să fie confecţionate dintr-un material corespunzător (cauciuc, plastic sau materiale similare); - trebuie să asigure un grad de protecţie corespunzător. Portarii

- Portarul trebuie să poarte un echipament de culoare diferită faţă de ceilalţi jucători, arbitri şi arbitri asistenţi.

Abateri / Sancţiuni

Pentru orice abatere de la această lege: - jocul nu trebuie neapărat întrerupt; - jucătorul care încalcă această lege trebuie trimis în afara terenului de joc de către arbitru, pentru a-şi pune în ordine echipamentul; - jucătorul în cauză trebuie să părăsească terenul de joc la prima întrerupere a jocului, cu excepţia cazului în care şi-a pus la punct deja echipamentul; - orice jucător care a părăsit terenul de joc pentru a-şi pune în ordine echipamentul, nu va putea reintra în terenul de joc decât cu încuviinţarea arbitrului; - arbitrul trebuie să controleze starea echipamentului înainte de a permite reintrarea jucătorului în terenul de joc; - jucătorul nu poate reveni pe terenul de joc decât atunci când mingea a încetat să mai fie în joc. Un jucător care a fost trimis afară din terenul de joc pentru că a încălcat această lege şi care pătrunde (sau revine) pe terenul de joc fără încuviinţarea arbitrului, va fi sancţionat cu avertisment (i se va arăta cartonaş galben).

164

Modul de reluare a jocului

Dacă jocul a fost oprit de arbitru pentru a da un avertisment: - jocul se va relua cu o lovitură liberă indirectă executată de un jucător al echipei adverse de pe locul unde se afla mingea în momentul întreruperii jocului.

LEGEA 5 - Arbitrul

Autoritatea arbitrului

Fiecare joc se dispută sub controlul unui arbitru, care dispune de toată autoritatea necesară pentru a veghea la aplicarea Legilor jocului în cadrul partidei pe care este chemat să o conducă.

Competenţa şi obligaţii

- să asigure aplicarea Legilor jocului; - să controleze jocul în colaborare cu arbitrii asistenţi şi dacă este cazul, cu al patrulea oficial; - să verifice ca mingea să corespundă cerinţelor Legii 2; - să verifice ca echipamentul jucătorilor să corespundă cerinţelor Legii 4. - să asigure funcţia de cronometror şi să întocmească un raport detaliat după joc; - să oprească jocul temporar, să-l întrerupă sau să-l oprească definitiv, atunci când după părerea lui se încalcă Legile jocului; - să oprească jocul temporar, să-l întrerupă sau să-l oprească definitiv, atunci când intervin cauze neprevăzute, indiferent de natura lor; - să oprească jocul dacă, după părerea sa, un jucător este accidentat grav şi să dispună transportarea acestuia în afara terenului de joc; - să lase jocul să continue până când mingea nu va mai fi în joc, dacă după părerea sa, un jucător este uşor accidentat. - să ia măsuri ca orice jucător care are o plagă sângerândă să părăsească terenul de joc. Jucătorul nu va putea reveni pe teren decât cu permisiunea arbitrului, după ce acesta a constatat că sângerarea a fost oprită.

165

- să lase jocul să continue atunci când echipa, împotriva căreia s-a comis o abatere, poate profita de un avantaj şi să sancţioneze abaterea comisă iniţial dacă avantajul presupus nu s-a realizat; - să sancţioneze abaterea cea mai gravă atunci când un jucător comite simultan mai multe greşeli; - să ia măsuri disciplinare împotriva oricărui jucător care a comis o abatere sancţionabilă, cu avertisment sau eliminare. Arbitrul nu este obligat să intervină imediat, dar trebuie să o facă la prima întrerupere a jocului; - să ia măsuri împotriva oficialilor echipei care nu au un comportament responsabil, şi în mod discreţionar să-i elimine din teren sau din imediata apropiere a acestuia; - să intervină la semnalizarea arbitrilor asistenţi în privinţa incidentelor pe care nu le-a putu constata personal; - să ia măsuri ca nici o persoană neautorizată să nu pătrundă pe terenul de joc; - să dea semnalul de reluare a jocului după o întrerupere a acestuia; - să remită autorităţilor competente un raport cuprinzând informaţiile privind orice măsură disciplinară luată împotriva jucătorilor şi/sau a oficialilor, precum şi descrierea oricărui incident petrecut înainte în timpul sau după joc.

Deciziile arbitrului

- Deciziile arbitrului asupra faptelor legate de joc sunt definitive. - Arbitrul nu poate reveni asupra unei decizii decât dacă constată că aceasta este greşită sau dacă decide să ţină seama de părerea unuia din arbitrii asistenţi, cu condiţia ca jocul să nu fi fost reluat.

Decizii ale Internatinal F.A. Board

Decizia 1

Arbitrul (sau după caz, un arbitru asistent sau al patrulea oficial) nu pot fi făcuţi răspunzători: - pentru nici o accidentare a unui jucător, oficial sau spectator; - pentru nici o pagubă materială; - pentru nici un prejudiciu cauzat unei persoane publice, club, companie, asociaţie sau oricărui alt organism şi care poate fi datorat unei

166

decizii luate în conformitate cu Legile jocului sau cu procedurile normale, cerute pentru organizarea, disputarea sau conducerea unui joc; Aceasta se poate referi la: - decizia de a permite sau de a interzice desfăşurarea unui joc în funcţie de starea terenului, a anexelor sale, sau de condiţiile meteorologice; - decizia de a opri definitiv jocul pentru orice alt motiv; - orice decizie privind starea echipamentului şi a anexelor folosite în timpul jocului, inclusiv stâlpii porţilor, barelor transversale, steagurile de colţ şi mingea; - decizia de a opri sau nu jocul, datorită intervenţiei unui spectator sau a oricăror alte incidente în tribune; - decizia de întrerupe sau nu jocul, pentru a permite transportul unui jucător accidentat în afara terenului de joc, pentru a primi îngrijiri; - decizia de a cere sau de a insista pentru transportul unui jucător accidentat în afara terenului de joc, pentru a primi îngrijiri. - decizia de a permite sau de a interzice unui jucător să poarte anumite accesorii sau piese ale echipamentelor; - decizia (în măsura în care face parte din atribuţiile sale) de a permite sau de a interzice oricărei persoane (inclusiv oficialilor echipelor sau altor reprezentanţi şi a mass-mediei) să stea în apropierea terenului de joc; - orice altă decizie pe care arbitrul o poate lua conform Legilor jocului sau conform obligaţiilor stipulate de regulamentele şi instrucţiunile F.I.F.A., ale Confederaţiilor continentale, Asociaţiilor naţionale sau Ligilor, în a căror organizare se desfăşoară jocul;

Decizia 2

La turneele şi în competiţiile pentru care este desemnat un al patrulea oficial, rolul şi obligaţiile acestuia trebuie să fie în acord cu directivele aprobate de International F.A. Board.

LEGEA 6 – Arbitrii asistenţi

Îndatoriri Vor fi delegaţi doi arbitri asistenţi. Sub rezerva deciziei arbitrului, aceştia au obligaţia să semnalizeze: - dacă mingea a ieşit în întregime din terenul de joc;

167

- cărei echipe îi revine aruncarea de la margine, lovitura de la colţ sau lovitura de la poartă; - atunci când un jucător trebuie să fie sancţionat pentru că se afla în poziţie afară din joc; - atunci când o echipă solicită o schimbare de jucători; - în cazul unui comportament nesportiv sau orice alt incident în afara câmpului vizual al arbitrului.

Asistenţa

- Arbitrii asistenţi vor ajuta de asemenea arbitrul în asigurarea respectării Legilor jocului în cursul desfăşurării partide. - În caz de amestec nejustificat sau comportament necorespunzător al unuia dintre arbitrii asistenţi, arbitrul va renunţa la serviciile sale, îl va înlocui şi va întocmi un raport către autorităţile competente. - Arbitrii asistenţi au putere de a decide faze ce depind de ei.

LEGEA 7 – Durata partidei

Reprizele de joc

- Partida va avea două reprize egale a câte 45 de minute fiecare, cu condiţia să nu se fi convenit asupra unei alte durate de comun acord între arbitru şi cele două echipe participante. - Orice acord privind o modificare a duratei unui joc (de exemplu, reducerea fiecărei reprize la 40 de minute din cauza luminii insuficiente) trebuie în mod imperativ să intervină înainte de lovitura de începere şi să fie în conformitate cu regulamentul competiţiei respective.

Pauza

- Jucătorii au dreptul la o pauză între cele două reprize. - Pauza dintre reprize nu trebuie să depăşească 15 minute. - Regulamentul fiecărei competiţii trebuie să precizeze clar durata pauzei dintre cele două reprize. - Durata pauzei dintre cele două reprize nu poate fi modificată decât cu consimţământul arbitrului.

Adăugarea timpului pierdut când jocul a fost întrerupt

168

- Fiecare repriză trebuie prelungită cu scopul adăugării timpului pierdut pentru: - schimbări de jucători; - examinarea jucătorilor accidentaţi; - transportul jucătorilor accidentaţi în afara terenului de joc; - orice altă cauză; - Durata pentru adăugarea timpului pierdut cu întreruperile de joc, este la latitudinea arbitrului

Lovitura de pedeapsă

Durata fiecărei reprize va fi prelungită pentru a permite executarea sau reexecutarea unei lovituri de pedeapsă.

Prelungiri

Regulamentul competiţiilor poate prevedea jucarea de prelungiri formate din două reprize egale. În aceste circumstanţe, se aplică condiţiile menţionate de Legea 8.

Oprirea definitivă a jocului

Un joc oprit definitiv înainte de expirarea timpului regulamentar, va fi rejucat în întregime, cu excepţia situaţiilor în care regulamentul competiţiei respective prevede dispoziţii contrare.

LEGEA 8 – Lovitura de începere şi reluare a jocului

Preambul

- Alegerea terenului se face prin tragere la sorţi efectuată cu ajutorul unei monede. - Echipa favorizata de sorţi alege poarta din direcţia căreia va ataca în prima repriză. - Cealaltă echipă va avea lovitura de începere a jocului. - Echipa care şi-a ales terenul va avea lovitura de începere a celei de a doua reprize. - La începutul celei de a doua reprize a jocului, echipele schimbă terenul şi atacă în direcţia porţii opuse, faţă de prima repriză.

169

Lovitura de începere

- Lovitura de începere este modalitatea de începere a partidei sau a reluării jocului: - la începutul partidei; - după înscrierea unui gol; - la începutul celei de-a doua reprize a jocului; - la începutul fiecărei reprize de prelungiri, dacă este cazul. - Se poate înscrie un gol direct dintr-o lovitură de începere.

Procedura - toţi jucătorii trebuie să se găsească în propria lor jumătate de teren; - jucătorii echipei care nu beneficiază de lovitura de începere, trebuie să stea la minim 9,15 m. de minge înainte ca aceasta să fie în joc; - mingea trebuie aşezată pe pământ în punctul de la centru; - arbitrul va da semnalul de începere a jocului; - mingea va fi în joc imediat ce este lovită cu piciorul şi se mişcă spre înainte; - executantul loviturii de începere nu poate juca mingea a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de alt jucător; - când o echipă a înscris un gol, echipa împotriva căreia s-a marcat golul are lovitura de reluare a jocului.

Abateri / Sancţiuni

- Dacă executantul loviturii de începere a jocului joacă mingea a doua oară, fără ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, de pe locul unde s-a comis abaterea; - Pentru orice altă abatere la executarea loviturii de începere: - lovitura de începere se va repeta.

Mingea de arbitru

După o întrerupere temporară a jocului provocată de o cauză neprevăzută în Legile jocului, jocul va fi reluat printr-o minge de arbitru. Procedura

170

Arbitrul lasă mingea să cadă pe pământ în locul unde aceasta se găsea în momentul în care s-a întrerupt jocul. Mingea intră în joc îndată ce a atins pământul

Abateri / Sancţiuni

Mingea de arbitru se repetă dacă: - mingea este atinsă de un jucător înainte de a fi intrat în contact cu pământul; - mingea iese în afara terenului de joc, înainte să fi fost atinsă de un jucător.

Condiţii speciale

- Lovitura liberă acordată unei echipe în propria suprafaţă de poartă, poate fi executată din orice punct al suprafeţei de poartă. - Lovitura liberă indirectă acordată echipei în atac, în suprafaţa de poartă a adversarului, va fi executată de pe linia suprafeţei de poartă paralelă cu linia porţii, din punctul cel mai apropiat de locul unde s-a comis abaterea. - Mingea de arbitru executată pentru reluarea jocului după o oprire temporară a acestuia, atunci când mingea se afla în suprafaţa de poartă, va fi executată pe linia suprafeţei de poartă paralelă cu linia porţii, din punctul cel mai apropiat de locul unde afla mingea în momentul opririi jocului.

LEGEA 9 – Mingea în joc şi în afară din joc

Mingea afară din joc Mingea este afară din joc, atunci când: - a depăşit în întregime o linie de poartă sau o linie de margine, fie pe pământ, fie în aer; - jocul a fost oprit de către arbitru. Mingea în joc Mingea este în joc în orice alt moment, inclusiv atunci când: - revine în terenul de joc dintr-un stâlp al porţii, bara transversală sau un steag de colţ; - revine în terenul de joc după ce a lovit arbitrul sau un arbitru asistent, atunci când aceştia se află în terenul de joc.

171

LEGEA 10 – Înscrierea unui gol

Înscrierea unui gol Un gol va fi înscris regulamentar atunci când mingea va depăşi în întregime linia de poartă între stâlpii porţii şi pe sub bara transversală, cu condiţia, ca în prealabil, echipa care a înscris să nu fi comis nici o abatere de la Legile jocului.

Echipa învingătoare

Echipa care va înscrie cel mai mare număr de goluri în timpul jocului, va câştiga partida. Când cele două echipe înscriu acelaşi număr de goluri sau nu înscriu nici un gol, jocul va fi declarat egal.

Regulamentul competiţiilor

Pentru jocurile care se termină la scor egal, regulamentele competiţiilor pot să prevadă dispoziţii privind prelungirile sau alte modalităţi aprobate de International F.A. Board, care să permită stabilirea echipei câştigătoare a jocului,

LEGEA 11 – Afară din joc (offside)

Poziţia afară din joc

- A fi în poziţie afară din joc, nu constituie o greşeală în sine. - Un jucător se găseşte în poziţie afară din joc, atunci când: - se află mai aproape de linia porţii adverse decât mingea, cât şi de penultimul adversar. - Un jucător nu se găseşte în afară din joc, atunci când: - se află în propria jumătate de teren; sau - se află pe aceeaşi linie cu penultimul adversar; sau - se află pe aceeaşi linie cu ultimii doi adversari.

Abateri Poziţia afară din joc a unui jucător nu trebuie sancţionată decât doar, în momentul când mingea atinge unul din coechipierii săi sau este

172

jucată de unul din aceştia; după părerea arbitrului, jucătorul respectiv participă activ la joc: - intervenind în joc; sau - influenţând un adversar; sau - obţinând un avantaj din această poziţie.

Lipsa abaterii

Nu există offside atunci când un jucător primeşte mingea direct: - dintr-o lovitură de la poartă; sau - dintr-o aruncare de la margine; sau - dintr-o lovitură de la colţ.

Abateri / Sancţiuni

Pentru orice abatere de la Legea offside-ului, arbitrul va acorda echipei adverse o lovitură liberă indirectă care trebuie executată de pe locul unde s-a comis greşeala.

LEGEA 12 – Greşeli şi comportări nesportive

Greşelile şi comportările nesportive, trebuie sancţionate după cum urmează:

Lovitura liberă directă

- Se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, jucătorului care, după părerea arbitrului, comite din neglijenţă, imprudenţă sau cu o forţă disproporţionată, una din următoarele şase greşeli: - loveşte sau încearcă să lovească cu piciorul un adversar; - pune sau încearcă să pună piedică unui adversar; - sare asupra unui adversar; - loveşte sau încearcă să lovească un adversar; - împinge un adversar;

173

- Se va acorda, de asemenea, lovitură liberă directă echipei adverse atunci când un jucător comite una din următoarele patru greşeli: - atacă prin alunecare un adversar pentru a intra în posesia mingii şi îl atinge înainte de a juca mingea; - ţine un adversar; - scuipă un adversar; - joacă în mod voit mingea cu mâinile (cu excepţia portarului în propria sa suprafaţă de pedeapsă). - Orice lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde s-a comis greşeala.

Lovitura de pedeapsă (penalty)

Se va acorda o lovitură de pedeapsă atunci când, un jucător comite în propria suprafaţă de pedeapsă una din aceste zece greşeli, indiferent de locul unde se afla mingea în acel moment, cu condiţia să fi fost în joc.

Lovitura liberă indirectă

- Se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse atunci când, după părerea arbitrului, un jucător comite una din următoarele trei greşeli: - joacă de o manieră periculoasă; - împiedică înaintarea unui adversar; - împiedică portarul să dea drumul mingii din mâini. - Se va acorda, de asemenea, lovitură liberă indirectă echipei adverse, atunci când portarul, găsindu-se în propria suprafaţă de pedeapsă, comite una din următoarele cinci greşeli: - face mai mult de patru paşi, ţinând mingea în mâini înainte de a-i da drumul; - atinge din nou mingea cu mâinile după ce i-a dat drumul, fără ca acesta să fi fost atinsă de un alt jucător; - atinge mingea cu mâinile după ce a fost trimisă intenţionat cu piciorul înapoi de către un coechipier; - atinge mingea cu mâinile atunci când aceasta îi este trimisă de un coechipier, dintr-o aruncare de la margine; - pierde timp intenţionat.

- Lovitura liberă indirectă va fi executată de pe locul unde s-a comis greşeala.

174

Sancţiuni disciplinare Greşeli sancţionate cu avertisment

Un jucător va fi avertizat şi i se va arăta cartonaş galben, atunci când comite una din următoarele şapte greşeli: - se face vinovat de comportare nesportivă; - îşi manifestă dezaprobarea prin vorbe sau gesturi; - încalcă cu persistenţă Legile jocului; - întârzie reluarea jocului; - nu respectă distanţa cerută la executarea unei lovituri de la colţ sau a unei lovituri libere; - intră sau reintră pe terenul de joc fără permisiunea arbitrului; - părăseşte în mod voit terenul de joc fără permisiunea arbitrului.

Greşeli sancţionate cu eliminare

Un jucător va fi eliminat de pe terenul de joc şi i se va arăta cartonaş roşu, atunci când comite una din următoarele şapte greşeli: - se face vinovat de o greşeală grosolană; - se face vinovat de comportare violentă; - scuipă un adversar sau orice altă persoană; - împiedică un adversar să înscrie un gol sau opreşte o ocazie evidentă de gol, jucând intenţionat mingea cu mâna (această prevedere nu se aplică portarului în propria sa suprafaţă de pedeapsă); - opreşte un adversar care se deplasează în direcţia porţii adverse, având o situaţie clară de înscriere a unui gol, comiţând greşeala pentru care se acordă lovitură liberă sau o lovitură de pedeapsă); - întrebuinţează cuvinte jignitoare, injurioase sau grosolane; - i se acordă un al doilea avertisment în cursul aceluiaşi joc.

Decizii ale International F.A. Board

Decizia 1

Trebuie acordată o lovitură de pedeapsă atunci când mingea este în joc şi portarul, în propria sa suprafaţă de pedeapsă loveşte sau încearcă să lovească un adversar aruncând mingea asupra lui.

Decizia 2

175

Jucătorul care se găseşte pe terenul de joc, sau în afara lui şi care comite o greşeală sancţionată cu avertisment sau eliminare, asupra unui adversar, coechipier, arbitru, arbitru asistent sau orice altă persoană, trebuie sancţionat conform naturii greşelii comise.

Decizia 3

Se consideră că portarul controlează mingea imediat ce o atinge cu oricare parte a mâinilor sau a braţelor. El controlează, de asemenea mingea, din momentul în care o respinge în mod intenţionat, cu mâinile sau braţele. În schimb, portarul nu controlează mingea dacă, după părerea arbitrului, mingea îl loveşte în mod accidental, de exemplu, după o intercepţie.

Decizia 4

Conform prevederilor Legii 12, un jucător poate efectua o pasă înapoi la propriul portar, doar numai cu capul, pieptul sau genunchiul, etc. Totuşi, dacă după părerea arbitrului, un jucător foloseşte un mod ilegal pentru a ocoli Legea, jucătorul respectiv se face vinovat de comportare nesportivă. El va primi un avertisment (i se va arăta cartonaş galben). Se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, de pe locul unde a fost comisă greşeala. Dacă un jucător foloseşte în mod voit un mijloc ilegal pentru a ocoli Legea la executarea unei lovituri libere, el se face vinovat de comportare nesportivă şi va primi un avertisment (i se va arăta cartonaş galben). Lovitura liberă trebuie repetată În asemenea împrejurări, faptul că ulterior, portarul atinge sau nu mingea cu mâna, nu are nici o importanţă, pentru că jucătorul comite greşeala în scopul de a nu respecta litera şi spiritul Legii 12.

LEGEA 13 – Loviturile libere Categorii de lovituri libere

- Loviturile libere pot fi directe sau indirecte. - Pentru lovitura liberă directă, ca şi pentru lovitura liberă indirectă, mingea trebuie să fie oprită în momentul executării

176

loviturii, iar executantul nu trebuie să atingă mingea şi a doua oară înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător.

Lovitura liberă directă - golul va fi acordat dacă mingea intră direct în poarta echipei adverse; - dacă mingea este în joc şi intră direct în poarta echipei executantului loviturii, se va acorda lovitura de la colţ în favoarea echipei adverse.

Lovitura liberă indirectă Semnul convenţional al arbitrului Arbitrul va semnaliza lovitura liberă indirectă, ridicând braţul deasupra capului. Arbitrul va ţine braţul ridicat în această poziţie, până când se execută lovitura şi până când mingea atinge un alt jucător sau iese din joc.

Mingea intră în poartă Golul va fi acordat numai dacă mingea, înainte de a intra în poartă, a fost atinsă de un alt jucător. - dacă mingea intră direct în poarta echipei adverse, se va acorda acesteia o lovitură de la poartă. - dacă mingea este în joc şi intră direct în poarta echipei jucătorului care a executat lovitura, se va acorda o lovitură de la colţ echipei adverse.

Locul executării loviturii libere Lovitura liberă în suprafaţa de pedeapsă

Lovitura liberă directă sau indirectă în favoarea echipei în apărare - toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puţin 9,15 m. de minge; - toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle în afara suprafeţei de pedeapsă până când mingea va intra în joc; - mingea va fi în joc imediat ce este trimisă direct în afara suprafeţei de pedeapsă; - lovitura liberă acordată în suprafaţa de poartă poate fi executată din orice punct al acestei suprafeţe. Lovitura liberă indirectă în favoarea echipei în atac

177

- toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la minim 9,15 m. de minge până când aceasta va fi în joc, cu excepţia situaţiei când se află pe propria linie de poartă între stâlpii porţii; - mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită cu piciorul şi s-a deplasat; - lovitura liberă indirectă acordată în suprafaţa de poartă, trebuie executată de pe linia suprafeţei de poartă care este paralelă cu linia porţii şi din punctul cel mai apropiat de locul unde s-a comis abaterea.

Lovitura liberă în afara suprafeţei de pedeapsă

- toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puţin 9,15 m. de minge până când aceasta va fi în joc; - mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită şi s-a deplasat; - lovitura liberă va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea.

Abateri /Sancţiuni

- Când un jucător al echipei adverse nu se găseşte la distanţa regulamentară la executarea unei lovituri libere: - lovitura liberă se repetă. - Dacă mingea nu este trimisă direct în joc de echipa în apărare, atunci când lovitura liberă este executată în propria suprafaţa de pedeapsă: - lovitura liberă se repetă.

Lovitura liberă executată de un alt jucător decât portarul

- Dacă mingea este în joc şi executantul atinge mingea a doua oară (altfel decât în mod voit cu mâinile) înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea. - Dacă mingea este în joc şi executantul joacă intenţionat mingea cu mâinile, înainte de a fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda lovitură liberă directă echipei adverse, care trebuie executată de pe locul unde s-a comis abaterea; - se va acorda o lovitură de pedeapsă dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a executantului.

178

Lovitura liberă executată de portar

- Dacă mingea este în joc şi portarul atinge (altfel decât cu mâinile) mingea a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care trebuie executată de pe locul unde s-a comis abaterea; - Dacă mingea este în joc şi portarul o prinde, în mod voit în mâini, înainte de a fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse dacă abaterea s-a comis în afara suprafeţei de pedeapsă a portarului. Această lovitură va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea; - se va acorda o lovitură indirectă în favoarea echipei adverse dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului. Această lovitură indirectă va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea.

LEGEA 14 – Lovitura de pedeapsă (penalty)

- Se va acorda o lovitură de pedeapsă împotriva echipei care comite, în propria suprafaţă de pedeapsă, mingea fiind în joc, una din cele zece greşeli pentru care trebuie acordată lovitura liberă directă. - Se poate marca gol direct dintr-o lovitură de pedeapsă. Timpul de joc se va prelungi pentru orice lovitură de pedeapsă, care trebuie să fie executată la sfârşitul primei reprize sau a jocului sau la sfârşitul fiecăreia din cele două reprize de prelungiri.

Poziţiile respective ale mingii şi jucătorilor

Mingea - va fi aşezată pe punctul loviturii de pedeapsă.

Jucătorul executant al loviturii de pedeapsă - va fi precis identificat.

Portarul echipei în apărare

179

- trebuie să rămână pe propria linie de poartă, cu faţa la executant, între stâlpii porţii, până când mingea a fost lovită. Toţi jucătorii, în afara executantului trebuie să se afle: - în interiorul terenului de joc; - în afara suprafeţei de pedeapsă; - în spatele punctului de la 11 m.; - la cel puţin 9,15 m. de punctul de la 11 m..

Arbitrul

- nu va da semnalul de executare a loviturii înainte ca jucătorii să se fi plasat conform legii; - hotărăşte când lovitura de pedeapsă este considerată executată.

Executarea loviturii

- executantul loviturii de pedeapsă trebuie să trimită mingea spre înainte; - el nu poate juca mingea a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător. - mingea va fi în joc îndată ce a fost lovită şi s-a deplasat spre înainte. - când lovitura de pedeapsă este executată sau repetată în timpul regulamentar de joc sau în prelungirile prevăzute la sfârşitul reprizei sau jocului, pentru a permite această execuţie, sau repetare, golul este validat dacă, înainte de a trece printre stâlpii porţii şi pe sub bara transversală: - mingea atinge unul sau ambii stâlpi ai porţii şi / sau bara transversală şi / sau portarul.

Abateri / Sancţiuni

* Dacă arbitrul a dat semnalul de executare a loviturii de pedeapsă şi dacă, înainte ca mingea să fie în joc apar următoarele situaţii: - Jucătorul executant al loviturii de pedeapsă încalcă Legile jocului: - arbitrul îi permite să execute lovitura; - dacă mingea intră în poartă, lovitura se repetă. - dacă mingea nu intră în poartă, lovitura nu se mai repetă.

180

- Portarul încalcă Legile jocului: - arbitrul permite executarea loviturii; - dacă mingea intră în poartă, golul este valabil; - dacă mingea nu intră în poartă, lovitura de pedeapsă va fi repetată. - Un coechipier al executantului se aşează în faţa punctului de pedeapsă, intră în suprafaţa de pedeapsă sau se apropie la mai puţin de 9,15 m. de minge: - arbitrul permite executarea loviturii; - dacă mingea intră în poartă, lovitura se repetă; - dacă mingea nu intră în poartă, lovitura nu se mai repetă. - Un coechipier al portarului se aşează în faţa punctului de pedeapsă, intră în suprafaţa de pedeapsă sau se apropie la mai puţin de 9,15 m. de minge: - arbitrul permite executarea loviturii; - dacă mingea intră în poartă, golul este valabil; - dacă mingea nu intră în poartă, lovitura se repetă. - Unul sau mai mulţi jucători din echipa în apărare şi din cea aflată în atac, încalcă Legile jocului: - lovitura va fi repetată.

* Dacă după executarea loviturii de pedeapsă: - Executantul joacă mingea a doua oară (dar nu cu mâna), înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea. - Executantul ia în mod voit mingea în mâini, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea. - Mingea intră în contact cu un corp străin pe traiectoria sa: - lovitura de pedeapsă se va repeta. - Mingea, după ce a fost respinsă de portar, stâlpul porţii sau bara transversală, cade din nou în terenul de joc, unde este atinsă de un corp străin: - arbitrul opreşte jocul; - jocul se va relua cu o minge de arbitru, de pe locul unde se găsea mingea în momentul în care a fost atinsă de corpul străin.

181

LEGEA 15 – Aruncarea de la margine

- Aruncarea de la margine este un mod de reluare a jocului. - Nu se poate marca gol direct dintr-o aruncare de la margine.

Aruncarea de la margine se va acorda: - când mingea a depăşit în întregime linia de margine, fie pe pământ, fie în aer; - echipei adverse celei căreia îi aparţine jucătorul care a atins ultimul mingea; - pe locul unde mingea a depăşit linia de margine.

Executarea - În momentul aruncării de la margine, executantul trebuie: - să fie cu faţa la terenul de joc; - să aibă o parte a fiecărui picior pe linia de margine, sau în exteriorul acestei linii; - să ţină mingea cu ambele mâini; - să arunce mingea din spate şi pe deasupra capului. - Executantul nu trebuie să joace din nou mingea înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător. - Mingea va fi în joc imediat ce a pătruns pe ternul de joc.

Abateri / Sancţiuni

Aruncarea de la margine executată de un jucător de câmp

- Dacă mingea este în joc şi executantul o atinge a doua oară, cu excepţia jucării ei cu mâna înainte de a fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care se va executa de pe locul unde s-a comis abaterea.

- Dacă mingea este în joc şi executantul joacă în mod voit mingea cu mâinile înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, care se va executa de pe locul unde s-a comis abaterea;

182

- se va acorda o lovitură de pedeapsă dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a executantului.

Aruncarea de la margine executată de portar

- Dacă mingea este în joc şi dacă portarul atinge (altfel decât cu mâinile) a doua oară mingea înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care se va executa de pe locul unde s-a comis abaterea. - Dacă mingea este în joc şi dacă portarul ia în mod voit mingea cu mâinile înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, dacă abaterea a fost comisă în afara suprafeţei de pedeapsă a echipei portarului. Această lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea. - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului. Această lovitură liberă indirectă va fi executată de pe locul s-a comis abaterea. - Dacă executantul aruncării de la margine este împiedicat sau jenat de un jucător al echipei adverse: - jucătorul echipei adverse va fi sancţionat cu avertisment (i se va arăta cartonaş galben) pentru comportare nesportivă. - Pentru orice altă abatere de la această lege: - aruncarea de la margine se va repeta de către un jucător al echipei adverse.

LEGEA 16 – Lovitura de la poartă

Se execută când mingea, după ce a fost atinsă ultima dată de un jucător al echipei în atac, a depăşit în întregime linia de poartă pe sol sau în aer, în afara porţiunii cuprinse între stâlpii porţii. Mingea va fi aşezată într-un punct oarecare al suprafeţei de poartă, cel mai apropiat de locul pe unde mingea a depăşit linia de fund şi va fi trimisă cu piciorul direct în joc, dincolo de suprafaţa de pedeapsă, de către portar, ori de un alt jucător din apărare.

Lovitura de la poartă executată de portar

183

- Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge (altfel decât cu mâinile) a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea; - se va acorda o lovitură de pedeapsă dacă abaterea s-a comis în suprafaţa de pedeapsă a executantului. - Dacă mingea este în joc şi portarul joacă în mod voit mingea cu mâinile înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, dacă abaterea a fost comisă în afara suprafeţei de pedeapsă a echipei portarului. Această lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea. - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului. Această lovitură liberă indirectă va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea. - Pentru orice altă abatere de la această lege: - lovitura de la poartă se va repeta.

LEGEA 17 – Lovitura de la colţ

- Lovitura de la colţ este un mod de reluare a jocului - Se poate marca un gol direct din lovitura de la colţ, dar numai în poarta echipei adverse. - Se va acorda o lovitură de la colţ dacă: - mingea atinsă sau jucată ultima dată, de un jucător al echipei în apărare, a depăşit în întregime linia porţii, fie pe pământ, fie în aer, fără să se fi înscris un gol conform Legii 10.

Executarea loviturii

- mingea va fi aşezată în interiorul arcului de cerc al celui mai apropiat colţ al terenului de joc; - steagul de la colţul terenului de joc nu poate fi înlăturat;

184

- jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puţin 9,15 m. de minge, până când aceasta va intra în joc; - mingea va fi lovită cu piciorul de un jucător al echipei în atac; - mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită cu piciorul şi se deplasează; - executantul nu trebuie să joace mingea a doua oară înainte ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător.

Abateri / Sancţiuni

Lovitura de la colţ executată de un jucător de câmp - Dacă mingea este în joc şi dacă executantul atinge mingea (cu excepţia atingerii în mod voit cu mâna) a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea. - Dacă mingea este în joc şi executantul o atinge, în mod voi, cu mâinile, înainte ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă directă în favoarea echipei adverse, care va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea; - se va acorda o lovitură de pedeapsă dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a executantului.

Lovitura de la colţ executată de portar

- Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge (altfel decât cu mâinile) a doua oară înainte ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse care se va executa de pe locul unde s-a comis abaterea. - Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge în mod voit, cu mâinile, înainte ca aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător: - se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse dacă abaterea a fost comisă în afara suprafeţei de pedeapsă a echipei portarului. Această lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea.

Loviturile din punctul de la 11 m. pentru departajare

185

- Loviturile din punctul de la 11 m. pentru departajare, sunt o modalitate pentru a stabili învingătorii atunci când regulamentul competiţiei cere să existe o echipă învingătoare la sfârşitul unui joc terminat la egalitate.

Procedura

- Arbitrul alege poarta la care se vor executa loviturile. - Arbitrul va efectua tragerea la sorţi cu o monedă, iar echipa al cărei căpitan este desemnată de sorţi, va executa prima lovitura. - Arbitrul îşi va nota executarea fiecărei lovituri. - Cele două echipe execută fiecare câte cinci lovituri conform dispoziţiilor de mai jos. - Loviturile vor fi executate alternativ de fiecare echipă. - Dacă înainte ca cele două echipe să fi executat cele cinci lovituri, una din ele înscrie mai multe goluri decât ar putea să înscrie cealaltă după încheierea seriei de lovituri, executarea loviturilor încetează. - Dacă cele două echipe au executat cele cinci lovituri fiecare şi au marcat amândouă acelaşi număr de goluri, sau nu au înscris nici unul, executarea loviturilor continuă până când una din echipe înscrie cu un gol mai mult decât cealaltă din acelaşi număr de lovituri. - Dacă un portar se accidentează în timpul executării loviturilor şi nu mai poate continua, el poate fi înlocuit cu o rezervă desemnată, cu condiţia ca echipa să nu fi epuizat numărul maxim de schimbări permise de regulamentul competiţiei. - Cu excepţia cazului precedent, numai jucătorii prezenţi pe teren la sfârşitul jocului, sau după caz al prelungirilor, sunt autorizaţi să execute loviturile de departajare. - Fiecare lovitură va fi executată de către un jucător diferit şi toţi jucătorii desemnaţi trebuie să fi executat o lovitură, înainte ca unul dintre ei să poată executa o a doua lovitură. - Orice jucător desemnat poate înlocui portarul în orice moment, în timpul executării loviturilor de departajare. - Numai jucătorii desemnaţi şi arbitrii jocului sunt autorizaţi să rămână pe terenul de joc în timpul executării loviturilor de departajare. - Toţi jucătorii, cu excepţia celui care execută lovitura şi a celor doi portari, trebuie să rămână în cercul de la centrul terenului în timpul executării loviturilor de departajare. - Portarul al cărui coechipier execută lovitura, trebuie să rămână pe terenul de joc, în spatele liniei suprafeţei de pedeapsă în care

186

se desfăşoară executarea loviturilor, paralel cu linia de poartă şi la cel puţin 9,15 m. de minge. - În lipsa altor dispoziţii, în cazul loviturilor de departajare, se aplică dispoziţiile corespunzătoare ale Legilor jocului şi Deciziile International F.A. Board.

Suprafaţa tehnică

- Suprafaţa tehnică, aşa cum este menţionat în Legea 3, Decizia 2 a International F.A. Board, se referă în special la jocurile care se dispută pe stadioanele care oferă locuri pe scaune sau pe bănci, personalului tehnic şi jucătorilor de rezervă, aşa cum se descrie în continuare. - Suprafeţele tehnice pot fi diferite de la un stadion la altul şi să aibă dimensiuni sau amplasamente variabile. Menţionările care urmează, oferă indicaţii de ordin general: - Suprafaţa tehnică se extinde în lateral, câte 1 m. de fiecare parte a băncilor de rezervă şi în faţă, până la 1 metru de linia de margine a terenului. - Se recomandă să se traseze limitele suprafeţei tehnice. - Numărul de persoane autorizate să ia loc în suprafaţa tehnică, este specificat în regulamentele competiţiilor. Persoanele autorizate să ia loc în suprafaţa tehnică, trebuie identificate înainte de începerea jocului, conform regulamentului competiţiei respective. Numai o singură persoană este autorizată să dea instrucţiuni tehnice. Această persoană trebuie să revină la locul ei imediat ce a transmis instrucţiunile. - Antrenorul şi ceilalţi oficiali nu trebuie să iasă din suprafaţa tehnică. Circumstanţele speciale, ca de exemplu, intervenţia cu permisiunea arbitrului, a maseurului sau a medicului pe terenul de joc pentru a da îngrijiri unui jucător accidentat, fac excepţie de la această regulă. - Antrenorul şi celelalte persoane prezente în suprafaţa tehnică trebuie să aibă un comportament responsabil.

Al patrulea oficial - Al patrulea oficial este desemnat conform regulamentului competiţiei. El va intra în funcţie, dacă unul din cei trei oficiali ai jocului va fi în incapacitatea de a-şi îndeplini atribuţiile. - Organizatorul trebuie să precizeze clar înainte de începerea competiţiei, că în cazul indisponibilităţii arbitrului desemnat, acesta va fi înlocuit cu al IV-lea oficial, sau cu arbitrul asistent cel mai calificat. Dacă

187

un arbitru asistent devine indisponibil, al IV-lea oficial va deveni arbitru asistent. - Al patrulea oficial va avea obligaţia de a-l ajuta pe arbitru, la cererea acestuia, în toate sarcinile administrative care intervin înainte, în timpul şi după terminarea jocului. - El va avea obligaţia de a-l ajuta pe arbitru la înlocuirile de jucători în timpul jocului. - Dacă este necesar, el va controla mingile de rezervă. Dacă mingea trebuie să fie înlocuită în timpul jocului, el va pune la dispoziţie, la cererea arbitrului, o altă minge, în aşa fel încât pierderea de timp să fie cât mai mică. - El va avea obligaţia să controleze echipamentul jucătorilor de rezervă înainte ca aceştia să pătrundă pe terenul de joc. Dacă echipamentul acestora nu este conform Legilor jocului, el va comunica acest lucru asistent care, la rândul său va informa pe arbitru. - Al patrulea oficial trebuie să acorde ajutor arbitrului în orice moment. - După joc, al patrulea oficial va remite autorităţilor competente un raport asupra tuturor comportărilor nesportive sau altor incidente care s-au petrecut în afara câmpului vizual al arbitrului şi arbitrilor asistenţi. Al patrulea oficial este obligat să informeze arbitrul şi arbitrii asistenţi despre conţinutul raportului redactat. În concluzie, menţionez că aceste reglementări ale International F.A. Board au avantajat Şcoala Latină orientată pe un joc cu o tehnicitate superioară, în detrimentul Şcolii Anglo - Saxone conservatoare, bazată pe reguli rigide, uşor previzibile. De asemenea, forul superior este preocupat de experimentarea altor variante pentru mărirea spectacolului sportiv: - dimensiunile porţilor; - numărul jucătorilor; - scoaterea ofsaidului; - numărul de arbitri principalitoate acestea, în pas cu evoluţia fotbalului.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu V. – “Teoria educaţiei fizice şi a sportului”- ediţia a II-a, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 1999. 2. Bompa T.O. –„Periodizarea – Dezvoltarea calităţilor biomotrice”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001.

188

3. Bompa T.O. –„Periodizarea – Teoria şi metodologia antrenamentului sportiv”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001. 4. Bota C. –„Fiziologie generală. Aplicaţii la efortul fizic”, Ed. Medicală, Bucureşti, 2002. 5. Cojocaru V. –„Fotbal de la 6 – 14 ani. Metodica pregătirii” – Ed. Axis Mundi, Bucureşti, 2002.6. Colibaba Evuleţ D. –„Praxiologie şi proiectare curriculară în educaţie fizică şi sport”, Ed. Universitaria, Bucureşti, 2007. 7. Colibaba – Evuleț D., Bota I. - „Jocurile sportive. Teorie şi metodică”, Ed. Aldin, Bucureşti, 1998.8. Demeter A. – „Fiziologia efortului sportiv” // „Medicina sportivă aplicată” - Editis. – Bucureşti, 1994. 9. Dragnea A. C., Mate-Teodorescu S. - „Teoria sportului”, Ed. Fest, Bucureşti, 2002.10. Drăgan A. –„Fotbal pentru juniori”, Ed. Valinex, Chişinău, 2006.11. Drăgan A. –„Fotbal – concepţii, metode şi mijloace”, Ed. Mongabit, Galaţi, 2006. 12. Drăgan A. –„Abordări interdisciplinare în fotbal”, Ed. Academica, Galaţi, 2007.13. Drăgan A. –„Optimizarea lecției de antrenament la disciplina fotbal”,, Editura Galati University Press, Galaţi, 2009. 14. Drăgan I. - „Selecţia medico-biologică în sport” – Sport-Turism. - Bucureşti, 1990. 15. Drăgan I. - „Pregătirea biologică de concurs şi refacerea în sport” // „Medicina sportivă aplicată” - Editis. – Bucureşti, 1994.16. Dragu M. – „Jocuri pentru elevi şi studenţi” – Ed. Fundaţiei Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2006.17. Epuran M. – „Asistenţa psihologică în sport” // „Medicina sportivă aplicată” – Editis.- Bucureşti, 1994. 18. Gheorghiu G. – „Jocuri de mişcare în pregătirea hocheiştilor” – Ed. Valinex, Chişinău, 2006. 19. Giacomini M. –„Ghidul tehnic pentru școlile de fotbal”, Italia, 2009.20. Hoştiuc N., Drăgan A. –„Fotbal – specializare”, Ed. Fundaţiei Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2002. 21. Ionescu V.I., Demian M. –„Succesul în football”, Ed. ARTPRESS, Timişoara, 2007.22. Manolache G. –„Fotbal – lucrări practice”, Ed. Mongabit, Galaţi, 2003. 23. Motroc I. –„Fotbal la copii şi juniori”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994. 24. Nadori L. – „Talentul şi selecţia lui” – „Scuola dello Sport”, 1993.

189

25. Niculescu M. – „Psihologia sportului”- „Culegere de lecţii”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2000.26. Ploieşteanu C. –„Fotbal – Curs de bază”, Ed. Fundaţiei Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003. 27. Popescu C. – „Antrenorul. Profilul, personalitatea şi munca sa” - Sport-Turism. – Bucureşti, 1979. 28. Rădulescu M., Cojocaru V., Drăgan A. –„Ghidul antrenorului de fotbal la copii şi juniori”, Ed. Axis-Mundi, Bucureşti, 2003.29. Rădulescu M.–„Fotbal, tehnică–factor prioritar”, Ed. Răzeşu, 2007 30. Rădulescu M., Damian M. - „Fotbal – pro – Ghidul antrenorului profesionist” – Ed. Didactică şi Pedagogică, Galaţi, 2009.31. Stănculescu V. - „Ghidul antrenorului de fotbal profesionist”, Ed. Axis Mundi, Bucureşti, 2003. 32. Thomas R., Eclache J.P., Keller J. – „Aptitudinile motrice. Struc-tură şi evaluare”, C.C.P.S. - Bucureşti, 1995. 33. Verza Emilian (în colaborare) – „Repere psihogenetice şi psihodinamice în cunoaşterea şi evaluarea copilului”, Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 2000.34. Verza Emilian (în colaborare) – “Psihologia vârstelor”, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 2000.

190