4
CURIERUL de BEBA VECHE Anul IX • Nr 10 (112) • octombrie 2017 • Ziar editat de Primăria Beba Veche • Apare lunar • GRATUIT Proiectul de canalizare se apropie de final la Beba Veche S e împlinesc cinci luni de când a demarat proiectul pe măsura 3.2.2. de introducere a canalizării în comuna noastră și, așa cum v-am prezentat și în numărul trecut al Curi- erului, coloana principală a fost intro- dusă în toată localitatea Beba Veche. În ultima lună s-a lucrat intens la stația de epurare, la dotarea ei cu tehnologia necesară. Acum a prins conturul real, urmând ca în săptă- mânile viitoare să se termine gardul de împrejmuire, montarea pavelelor, aducerea rețelei de curent electric până la stațiile de pompare, precum și amenajarea unui drum de piatră până la stația de epurare. Tot în cursul lunii noiembrie vor fi aduse și montate cele trei stații de pompare în trei puncte bine stabilite din comună, după care acestea vor fi racordate la rețeaua electrică. S-a lucrat și la coloana de apă pota- bilă și cea de apă uzată care va uni Pordeanu de Cheglevici, via Chere- stur (furtunul albastru este pentru apa potabilă iar cel portocaliu pen- tru apele uzate). S-a finalizat porțiu- nea dintre Cherestur și Pordeanu iar acum se merge către Cheglevici. Totodată trebuie să subliniem că s-au făcut 10 subtraversări (tuburi care preiau de la colectarea secundară, unde sunt racordate gospodăriile) și se vor mai face alte 6 în Beba Veche. „Eu personal țin foarte mult ca aces- te lucrări să fie executate în etapa a II-a a proiectului pentru că nu doresc ca în perioada când se vor asfalta și drumurile prevăzute în proiect să nu intervenim cu lucrări de spargere”, a declarat primarul. Acum se fac probe la coloana introdusă și se recepțio- nează subtraversările. Cu aceasta se încheie lucrările la Beba Veche, iar centrul de greutate s-a mutat la Che- glevici, la comuna Dudeștii Vechi, partenera noastră în proiect. Contracte individua- le pentru colectarea deșeurilor Î ncepând cu anul viitor, deșeuri- le din comuna Beba Veche vor fi colectate de firma care a câștigat licitația în tot județul Timiș, în ca- drul proiectului de Management integrat a deșeurilor la nivel jude- țean. Domnul primar a contactat conducerea firmei care a arătat că în termen de 120 de zile vor veni în comuna noastră pentru a înche- ia contracte individuale cu fiecare gospodărie. Reprezentanți ai aces- tei firme vor merge din casă în casă, însoțiți de un angajat al Primăriei, pentru a încheia contractele. Fiecare gospodărie este obligată, conform legii, să încheie acest con- tract de ridicare a gunoiului mena- jer. De asemenea, fiecare gospo- dărie va primi câte un tomberon negru de 120 de litri și doi saci me- najeri pentru deșeurile din plastic. Vă vom ține la curent despre tot mecanismul de colectare a guno- iului ce va fi, în orice caz, net supe- rior celui de acum. Menționăm că potrivit rezultatelor licitației, tariful va scădea la aproape jumătate față de cel actual iar ridicarea se va face mai des, odată la două săptămâni sau mai des. Vom reveni cu mai multe detalii în numerele viitoare al Curierului. Proiect de asfaltare depus la București V estea bună a lunii este că dom- nul primar Ioan Bohancanu s-a deplasat la București, în data de 26 octombrie 2017, și a depus perso- nal la Ministerul Dezvoltării proiec- tul de asfaltare pentru restul stră- zilor din Beba Veche care rămân neasfaltate după încheierea pri- mului proiect (din care 4,1 km sunt la Beba Veche și 2 km la Cherestur). Prin depunerea acestui proiect care presupune asfaltarea a încă 6,3 km de străzi, practic nu va mai exista nicio stradă din comună ne- asfaltată. Deoarece proiectul este deja apro- bat, urmează semnarea contrac- tului de finanțare în valoare de 1,2 milioane euro, primarul urmând să fie invitat în acest sens, la Minister, cel târziu până la finele anului. Asfaltarea străzilor poate începe, dar se amână pentru anul viitor, la primăvară Primarul Ioan Bohancanu explică: „Î n legătură cu această importantă lucrare pe care cu siguranță toți locuitori din Beba Veche și Cherestur o așteaptă, dorim să vă anunțăm că așa cum ne-am înțeles cu partenerii noștri din proiect, comuna Dudeștii Vechi, care nu au lucrări de canaliza- re în Dudeștii Vechi, s-a convenit ca prima dată să se asfalteze acolo iar după ce termină ei, constructorul să își mute efectivele la Beba Veche. Având în vedere că ne apropiem de finalul anului, atât la Beba Veche cât și la Cherestur, dorim să ne apucăm doar de lucrările de podețe și acce- se la gospodării. Fiind lucrări foarte importante și dorind ca execuția să fie de cea mai bună calitate, lucrările de asfaltare le vom programa pentru începutul anului viitor, atunci când condițiile meteo vor fi optime pentru că a turna stratul de bitum necesită câteva condiții cumulate: temperatu- ra aerului care nu are voie să fie sub 10 grade și totodată temperatura bitumului să fie de aproximativ 140 grade, altfel se răcește prea mult și își pierde proprietățile. Având în vedere că acest bitum este adus tocmai de la o stație din Lipova, există riscul să se răcească pe drum dacă este prea frig afară. Vreau să-i asigur pe toți locuitorii comunei că nu vom face niciun ra- bat de la calitate, toate lucrările vor fi făcute în condiții optime pentru că numai așa vom putea avea drumuri de calitate. Timpul avut la dispoziție este suficient pentru că data de fina- lizare a proiectului este 30 septem- brie 2018. ”

BEBA VECHE · Vestea bună a lunii este că dom-nul primar Ioan Bohancanu s-a deplasat la București, în data de 26 octombrie 2017, și a depus perso-nal la Ministerul Dezvoltării

  • Upload
    others

  • View
    0

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: BEBA VECHE · Vestea bună a lunii este că dom-nul primar Ioan Bohancanu s-a deplasat la București, în data de 26 octombrie 2017, și a depus perso-nal la Ministerul Dezvoltării

CURIERULde BEBA VECHE

Anul IX • Nr 10 (112) • octombrie 2017 • Ziar editat de Primăria Beba Veche • Apare lunar • GRATUIT

Proiectul de canalizare se apropie de final la Beba Veche

Se împlinesc cinci luni de când a demarat proiectul pe măsura

3.2.2. de introducere a canalizării în comuna noastră și, așa cum v-am prezentat și în numărul trecut al Curi-erului, coloana principală a fost intro-dusă în toată localitatea Beba Veche. În ultima lună s-a lucrat intens la stația de epurare, la dotarea ei cu tehnologia necesară. Acum a prins conturul real, urmând ca în săptă-mânile viitoare să se termine gardul de împrejmuire, montarea pavelelor, aducerea rețelei de curent electric până la stațiile de pompare, precum și amenajarea unui drum de piatră până la stația de epurare.

Tot în cursul lunii noiembrie vor fi aduse și montate cele trei stații de pompare în trei puncte bine stabilite din comună, după care acestea vor fi racordate la rețeaua electrică.

S-a lucrat și la coloana de apă pota-bilă și cea de apă uzată care va uni Pordeanu de Cheglevici, via Chere-stur (furtunul albastru este pentru apa potabilă iar cel portocaliu pen-tru apele uzate). S-a finalizat porțiu-

nea dintre Cherestur și Pordeanu iar acum se merge către Cheglevici.

Totodată trebuie să subliniem că s-au făcut 10 subtraversări (tuburi care preiau de la colectarea secundară, unde sunt racordate gospodăriile) și se vor mai face alte 6 în Beba Veche. „Eu personal țin foarte mult ca aces-te lucrări să fie executate în etapa a II-a a proiectului pentru că nu doresc

ca în perioada când se vor asfalta și drumurile prevăzute în proiect să nu intervenim cu lucrări de spargere”, a declarat primarul. Acum se fac probe la coloana introdusă și se recepțio-nează subtraversările. Cu aceasta se încheie lucrările la Beba Veche, iar centrul de greutate s-a mutat la Che-glevici, la comuna Dudeștii Vechi, partenera noastră în proiect.

Contracte individua-le pentru colectarea

deșeurilor

Începând cu anul viitor, deșeuri-le din comuna Beba Veche vor fi

colectate de firma care a câștigat licitația în tot județul Timiș, în ca-drul proiectului de Management integrat a deșeurilor la nivel jude-țean. Domnul primar a contactat conducerea firmei care a arătat că în termen de 120 de zile vor veni în comuna noastră pentru a înche-ia contracte individuale cu fiecare gospodărie. Reprezentanți ai aces-tei firme vor merge din casă în casă, însoțiți de un angajat al Primăriei, pentru a încheia contractele.

Fiecare gospodărie este obligată, conform legii, să încheie acest con-tract de ridicare a gunoiului mena-jer. De asemenea, fiecare gospo-dărie va primi câte un tomberon negru de 120 de litri și doi saci me-najeri pentru deșeurile din plastic.Vă vom ține la curent despre tot mecanismul de colectare a guno-iului ce va fi, în orice caz, net supe-rior celui de acum. Menționăm că potrivit rezultatelor licitației, tariful va scădea la aproape jumătate față de cel actual iar ridicarea se va face mai des, odată la două săptămâni sau mai des. Vom reveni cu mai multe detalii în numerele viitoare al Curierului.

Proiect de asfaltare depus la București

Vestea bună a lunii este că dom-nul primar Ioan Bohancanu s-a

deplasat la București, în data de 26 octombrie 2017, și a depus perso-nal la Ministerul Dezvoltării proiec-tul de asfaltare pentru restul stră-zilor din Beba Veche care rămân neasfaltate după încheierea pri-mului proiect (din care 4,1 km sunt la Beba Veche și 2 km la Cherestur). Prin depunerea acestui proiect care presupune asfaltarea a încă 6,3 km de străzi, practic nu va mai exista nicio stradă din comună ne-asfaltată.

Deoarece proiectul este deja apro-bat, urmează semnarea contrac-tului de finanțare în valoare de 1,2 milioane euro, primarul urmând să fie invitat în acest sens, la Minister, cel târziu până la finele anului.

Asfaltarea străzilor poate începe, dar se amână pentru anul viitor, la primăvară

Primarul Ioan Bohancanu explică:

„În legătură cu această importantă lucrare pe care cu siguranță toți

locuitori din Beba Veche și Cherestur o așteaptă, dorim să vă anunțăm că așa cum ne-am înțeles cu partenerii noștri din proiect, comuna Dudeștii Vechi, care nu au lucrări de canaliza-re în Dudeștii Vechi, s-a convenit ca prima dată să se asfalteze acolo iar după ce termină ei, constructorul să își mute efectivele la Beba Veche.

Având în vedere că ne apropiem de finalul anului, atât la Beba Veche cât și la Cherestur, dorim să ne apucăm doar de lucrările de podețe și acce-se la gospodării. Fiind lucrări foarte importante și dorind ca execuția să fie de cea mai bună calitate, lucrările de asfaltare le vom programa pentru începutul anului viitor, atunci când condițiile meteo vor fi optime pentru

că a turna stratul de bitum necesită câteva condiții cumulate: temperatu-ra aerului care nu are voie să fie sub 10 grade și totodată temperatura bitumului să fie de aproximativ 140 grade, altfel se răcește prea mult și își pierde proprietățile. Având în vedere că acest bitum este adus tocmai de la o stație din Lipova, există riscul să se răcească pe drum dacă este prea frig afară.

Vreau să-i asigur pe toți locuitorii comunei că nu vom face niciun ra-bat de la calitate, toate lucrările vor fi făcute în condiții optime pentru că numai așa vom putea avea drumuri de calitate. Timpul avut la dispoziție este suficient pentru că data de fina-lizare a proiectului este 30 septem-brie 2018. ”

Page 2: BEBA VECHE · Vestea bună a lunii este că dom-nul primar Ioan Bohancanu s-a deplasat la București, în data de 26 octombrie 2017, și a depus perso-nal la Ministerul Dezvoltării

Lucrări ample de amenajare a centrului civic al comunei

În paralel cu lucrările prezentate an-terior, pe la mijlocul lunii octombrie

s-a mai deschis un șantier la Beba Ve-che și anume amenajarea de trotua-re cu pavele pe strada principală din localitate.

Această lucrare se va desfășura pe o perioadă de aproximativ 40 de zile, conform contractului încheiat cu fir-ma constructoare și se va desfășura pe următorul traseu: de la intrarea în Beba Veche, imediat după podul mare, începând cu prima locuință pe partea dreaptă, trecând prin fața căminului cultural, a complexului comercial din centrul comunei, apoi prin fața bisericii romano-catolice, a magazinelor aflate pe partea dreap-tă, a dispensarului și ajungând până la brutărie.

Este doar începutul lucrărilor de amenajare ce se vor desfășura în cen-

trul comunei și care vor continua anii viitori , cu scopul de a finaliza cel târ-ziu în 2020, astfel încât zona centrală să-și schimbe aspectul, să devină un

centru civic demn de o comună eu-ropeană. Dar, despre acest proiect, vom discuta mai pe larg în edițiile vi-itoare ale ziarului.

Se lucrează intens la construcția anexei Primăriei Odată cu finalizarea lucrărilor la

Grădiniță, echipa de muncitori

s-a mutat la Primărie unde au început

să lucreze din plin la noua anexă ce se

construiește în curtea instituției. Lu-

crurile au intrat și aici în linie dreaptă.

Se avansează foarte repede și scopul

este ca până la data de 10 decem-

brie să se încheie toate lucrările de

construcție pe exterior și pe interior,

inclusiv finisajele, pentru a putea fi

făcut procesul de predare-primire. În

acest spațiu se va amenaja biroul de

urbanism și sediul firmelor Primăriei.

Lucrarea este finanțată integral de la

bugetul local și este realizată în regie

proprie, cu costuri mult mai mici de-

cât cele practicate pe piața de profil.

CURIERUL de BEBA VECHE2 4 VI 1920

Ședința extraordi-nară a Consiliului Local din data de

23.10.2017

A fost convocată ședința extra-ordinară a Consiliului local al

comunei Beba Veche pentru data de 23 octombrie 2017 orele 12.30 în sala de ședințe a Primariei Beba Veche cu următoarea ORDINE DE ZI:

1. Adoptarea proiectului de ho-tărâre nr. 42/2017 privind apro-

barea cofinantarii obiectivului de investiţie „Construire Scoala cu re-gim de inaltime P+1E in localitatea Beba Veche, comuna Beba Veche, judeţul Timiș” în vederea includerii în „Programul Naţional de Dezvol-tare Locală”;

2. Adoptarea proiectului de ho-tarare nr. 43/2017 privind recti-

ficare bugetului local pe anul 2017.

Ședința extraordi-nară a Consiliului Local din data de

23.10.2017

Circa 50 de persoane au parti-cipat în acest an la Ruga de la

Pordeanu, eveniment care a prins rădăcini, spre bucuria localnicilor. Duminică, 22 octombrie 2017, de la ora 12.00, la biserica catolică din localitate s-a ținut tradiționala slujbă de comemorare a Sfântu-lui Vendelin, celebrată de preotul Bene Tamás.

Spre seară, începând cu ora 19:00, evenimentul s-a mutat la Căminul cultural din Pordeanu, unde atmo-sfera a fost întreținută de o forma-ție de muzică ușoară și populară. Petrecerea a fost una reușită iar ul-timii invitați au plecat în jurul orei 2.

Sfântul Wendel este considerat patronul spiritual al oamenilor de la ţară, al ciobani-lor și a animalelor do-mestice. Deși numele lui nu apare în calen-darul romano-catolic, este sărbătorit în data de 20 octombrie.

Curățenie imprecabilă pe marginea drumului județean A devenit o obișnuință pentru Pri-

măria Beba Veche să se ocupe de cosirea spațiului de lângă drumul județean. După ani întregi de eforturi susținute, acest spațiu a ajuns să ara-te impecabil, foarte îngrijit, iarba pe-renă luând locul bălăriilor care odată dominau marginea drumului. A fost un efort de câțiva ani, dar acum, pe lângă aspectul frumos, șoferii au vi-zibilitate foarte bună, mai ales că pe raza comunei noaste sunt foarte mul-te animale sălbatice iar riscul de coli-ziune era ridicat.

Page 3: BEBA VECHE · Vestea bună a lunii este că dom-nul primar Ioan Bohancanu s-a deplasat la București, în data de 26 octombrie 2017, și a depus perso-nal la Ministerul Dezvoltării

CURIERUL de BEBA VECHE 34 VI 1920

S-au finalizat lucrările de modernizare a grădiniței din Beba Veche

S-au finalizat lucrările de amenaja-re interioară și exterioară a clădirii

grădiniței din Beba Veche. S-a rezol-vat, între timp, și încălzirea centrală. Muncitorii Primăriei au finalizat de construit foișorul din curte și au ame-najat gardul împrejmuitor. S-au adus și montat instalațiile de joacă în ex-terior.

Singura lucrare mai importantă care a rămas de făcut este însămânțarea gazonului, după care absolut toate aspectele prevăzute în proiectul de modernizare vor fi îndeplinite. Și de această dată, echipa de muncitori s-a întrecut pe sine și a făcut o treabă excelentă, rezultatul fiind o grădiniță modernă și primitoare.

Felicitări!

Număr record de căsătorii înregistrat la Beba Veche, în anul 2017

Semne încurajatoare pentru viito-rul comunei noastră! Bebenii se

căsătoresc în număr tot mai mare, fapt demonstrat de statisticile de sta-re civilă are arată că până la finele lu-nii octombrie, au fost încheiate cele mai multe căsătorii din 1990 încoace. Astfel, în anul în curs s-au oficiat 16 căsătorii, față de 11 anul trecut sau 15, în 1993, anul care deținea recor-dul precedent.

SEMNE ÎNCURAJATOARE„Nu știm exact cauzele acestei creș-teri, nu se poate trage o concluzie definitivă până nu vedem că sunt mai mulți ani consecutivi în care se repetă. Este un semnal pozitiv care ne arată că există o creștere de vita-litate. Numărul de nou-născuți este și el foarte important, dar aceștia nu sunt înregistrați la Primărie”, ne-a declarat primarul Ioan Bohancanu. El este încrezător că în anii care vor urma va exista o creștere a popula-ției. „Vom avea apă, canalizare, dru-muri asfaltate, condiții excelente în școli și grădinițe, iar locuri de muncă sunt la Sânnicolau Mare. Practic, tot ce are nevoie o familie cu copii aflată la început de drum. Eu cred că vor fi tot mai mulți atrași să se mute la noi în comună”, a mai spus acesta.

REGISTRE VECHI DE 122 ANIRegistrele de căsătorie ale Primăriei încep cu anul 1895, iar de atunci sunt consemnate, pentru fiecare an, toate actele de stare civilă încheiate la Pri-măria Beba Veche. Cele mai multe că-sătorii s-au înregistrat în 1919, după

încheierea Primului Război Mondial și unirea Banatului cu România. Nu mai puțin de 70 de căsătorii au avut loc în acel an. Ani cu multe căsătorii

au fost și în 1904 (44 căsătorii), 1921 (49 căsătorii), 1935 (49), 1936 (40). După 1940 se începe o scădere ac-centuată și nu se mai revine nicioda-tă la nivelul de dinainte de Al Doilea Război Mondial.

PESTE 2000 DE CĂSĂTORIIAstfel, între 1896 și 1944, media de căsătorii este de 29 pe an, cu maxim de 70 și minim de 2 (în 1944,în plin război). Între 1945 – 1988 au loc, au loc în medie 13 căsătorii pe an, cu maxime de 33 în 1946 și 5 în 1983. După 1989, până în prezent, media a scăzut la 9 căsătorii pe an, cu un mim de numai 2 căsătorii în 2014 și un maxim de 16 căsătorii în 2017 (până în luna octombrie). Astfel, din 1990 până în prezent s-au înregistrat 254 căsătorii. În cei 122 de ani de când există registrul s-au înregistrat în to-tal 2.271 de căsătorii.

A început construcția unui releu Digi la Beba

Veche

Operatorul de telefonie mobi-lă RCS-RDS (Digi) a început

construcția unui releu la intrarea în localitatea Beba Veche. Potrivit reprezentanților acestei companii, semnalul ce va fi asigurat pe raza

comunei noastre se va îmbunătă-ți considerabil. De asemenea, as-pectele financiare ce țin de oferta acestui operator îi vor interesa, cu siguranță, pe abonații din comu-nă. În legătură cu această investiție privată vă vom ține la curent prin intermediul ziarului local.

Ziua Morților sărbătorită cum

se cuvine

Ca de fiecare dată, în preajma Zilei Morților, Primăria Beba

Veche s-a îngrijit ca toate cimitirele de pre raza comunei să fie îngrijite, împrejmuirile să fie cosite, accesul

vizitatorilor către morminte să se facă ușor, iar per ansamblu să ară-tăm că există respect pentru cei trecuți la neființă. Evenimentul a adus la Beba Veche un număr mare de vizitatori, fiii ai satului răspân-diți în țară și peste hotare și care s-au întors să aprindă o lumânare la mormântul celor dragi și care nu mai sunt printre noi.

Atenție la semnele gripei aviare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Timiș (D.S.V.S.A.) atrage atenția populației cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și răspândirea gripei aviare, viroză ce afectează păsările, porcii, omul și alte mamifere. Orice suspiciune de boală sau mortalitate se anunță imediat medicului veterinar de li-beră practică de la CSV sau DSVSA Timiș (tel. 0256.204911).

10 10

11

13

15

11

12

13

9

5

7

8

5

10

11

7

12

6 6

13

8

12

7

4

6

2

4

11

16

0

2

4

6

8

10

12

14

16

18

1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Casatorii inregistrate din anul 1989

Acte

Page 4: BEBA VECHE · Vestea bună a lunii este că dom-nul primar Ioan Bohancanu s-a deplasat la București, în data de 26 octombrie 2017, și a depus perso-nal la Ministerul Dezvoltării

Cursuri de pregătire a asistenților maternali profesioniști

Direcția Generală de Asistenţă So-cială și Protecţia Copilului Timiș

va organiza un nou curs de formare

a asistenţilor maternali profesioniști.

Persoanele interesate sunt așteptate

pentru a depune o cerere de evaluare

la Registratura de la sediul DGASPC

Timiș, P-ta Regina Maria, nr. 3, Timi-

șoara. Perioada de depunere a cereri-

lor este 23 octombrie – 30 noiembrie

2017.

Asistentul maternal profesionist este

persoana fizică, atestată în condiţiile

legii, care asigură, prin activitatea pe

care o desfășoară la domiciliul său,

creșterea, îngrijirea și educarea, ne-

cesare dezvoltării armonioase a copi-

ilor pe care îi primește în plasament

sau în încredinţare.

La cererea de evaluare vor fi anexate:

a) un curriculum vitae al solicitantu-

lui; b) copie după actul de identitate

(cu domiciliul stabil pe raza județului

Timiș); c) copie după diploma de stu-

dii a ultimei școli absolvite; d) cazier

judiciar; e) adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de boli transmisibile, infecto-contagioase sau psihice.

Cursurile de formare profesională vor fi organizate la sediul DGASPC Timiș și au o durată de minim 60 de ore. Cursul este gratuit, iar persoane-le care doresc să îl urmeze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: • să aibă capacitate deplină de exer-ciţiu; • să prezinte garanţii morale și ma-teriale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce le revin referitoare la creșterea, îngrijirea și educarea copi-

ilor pe care îi vor primi în plasament; • să aibă în folosinţă legală o locuinţă care să acopere necesităţile de pre-parare a hranei, igienă, educaţie și odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament; • să aibă minim studii absolvite școa-lă generală - cu diplomă. Conform legii, nu vor putea deveni asistenţi maternali profesioniști per-soanele care: • au suferit o condamnare prin hotă-râre judecătorească rămasă defini-tivă, pentru săvârșirea cu intenţie a unei infracţiuni; • au fost decăzuţi din drepturile pă-rintesti, sau al căror copil a fost decla-rat abandonat prin hotărâre judecă-torească rămasă definitivă; • suferă de boli cronice transmisibile și boli psihice.

Mai multe informaţii pot fi obținute la telefon 0256-490281, 494030.

CURIERUL de BEBA VECHE4 4 VI 1920

Rugăciune pentru căsătorie Atotbunule Doamne! Știu că fericirea mea cea mare stă în a Te iubi cu tot sufletul meu și cu toată inima mea și în a împlini întru totul sfântă voia Ta. Întrucât legea Ta poruncește ca oamenii să trăiască în căsnicie cinsti-tă, adu-mă, Părinte Sfinte, la această chemare sfinţită de către Tine, fiind-că Tu ai zis: „Nu este bine ca omul să fie singur” și făcându-i lui femeia ca să-i fie ajutor, le-ai dat binecuvânta-re să crească, să se înmulţească și să umple pământul. Auzi smerita mea rugăciune, care se înalţă către Tine din adâncul inimii de fecioară: dă-mi soţ cinstit și binecredincios, ca să Te preaslăvesc în dragoste și înţelegere împreună cu el pe Tine, Dumnezeul Cel Milostiv, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în ve-cii vecilor. Amin.

DECESE †

Kohajda Iuliana 78 Ani

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Sărbători religioase ortodoxe Noiembrie

• 8 M Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil• 21 M Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia) • 30 J Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Che-mat, Ocrotitorul României

Sărbători religioase romano-catolice

Noiembrie• 1 M Toți Sfinții• 26 D Cristos Regele Universului• 30 J Sf. Andrei

Și-a ars propriile corăbiiPovești adevărate, povești cu tâlc

Cu mult timp în urmă un mare răz-boinic a ajuns într-o situaţie crucială și a fost nevoit să ia o decizie care i-a asigurat succesul pe câmpul de luptă. El trebuia să lupte cu un ina-mic puternic care avea o armată mai mare decât a lui.

Și-a urcat soldaţii în corăbii, a navi-gat până în ţara inamicului, a debar-

cat soldaţii și echipamentul și, după aceea, a dat ordin ca toate corăbiile

cu care veniseră să fie arse. Adresân-du-se oamenilor săi, înainte de bă-tălie, le-a spus: „Uitaţi-vă cum pier în fum aceste corăbii. Acest lucru înseamnă că nu putem părăsi aceste meleaguri în viaţă decât dacă vom câștiga! Nu există altă cale – câști-găm sau murim!”

Și au câștigat.

Căsătorii

Notinaru Cosmin cu Szabodos Iuliana-Daniela

(13.10.2017)Hendrea Sorin cu

Balog Monica (30.10.2017)

Casă de piatră!

Majorate Olah Diabela-Berta

09/11/1999Vadas Bogdana

02/11/1999Szabo Denis-Andrei

16/11/1999

Nașteri

-

Fotografia lunii: toamnă la Beba Veche

ISSN 2537-1282ISSN-L 2537-1282