4. INFLUENŢA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA DEZVOLTĂRII ŞI

RĂSPÂNDIRII VIEŢUITOARELOR

Ecologia Ştiinţa care studiază modul cum factorii de mediu influenţează dezvoltarea şi

răspândirea organismelor vii şi a biocenozelor

4.1. FACTORII CLIMATICI

4.1.1. Lumina

Lumina intervine în procesele biologice şi fiziologice.

a.plante fotofile (heliofite): obligatoriu: Artemisia sp., Agropyron cristatum, Pinus sylvestris, Larix decidua

facultativ: Fagus silvatica, Carpinus betulus

- Adaptări specifice

După durata iluminării plantele pot fi de zi lungă (mai frecvente în zonele temperate şi reci), de zi

scurtă (caracteristice zonei calde) şi indiferente (liliacul – Syringa vulgaris).

După necesarul de lumină, animalele pot fi fotofile şi umbrofile, diurne (de zi) şi nocturne (de

noapte). Animalele prezintă anumite adaptări: depigmentarea, homocromia etc.

b. plante umbrofile (sciafite) – fotofobe: Oxalis acetosella, Asperula odorata

4.1.2. Temperatura

Optimul termic

Majoritatea organismelor suportă variaţii de temperatură cuprinse între 0 şi 50 oC.

Unele bacterii şi alge pot vegeta la temperaturi foarte scăzute de -30 oC, cum sunt specii de alge roşii

care mor la temperatura de +4 oC.

Pinguinul imperial şi renul suportă temperaturi de până la -60 oC.

În regiunile tropicale deşertice suportă temperaturi de 50 oC.

4.1.3.Vântul

- acțiunea mecanică asupra plantelor și animalelor mici – distrugere;

- polenizare – plante anemofile: stejar (Quercus robur), frasin (Fraxinus excelsior), brad (Abies

alba), graminee ș.a. - produc cantitate mare de polen alergie;

- diseminare

4.2. CARACTERISTICILE MEDIULUI ACVATIC

4.2.1. Salinitatea mediului acvatic

a. organisme oligohaline – în apele dulci cu salinitate mică (0,5 – 5 ‰);

b. organisme mezohaline – în apele salmastre cu salinitate cuprinsă între 0,5 – 18 ‰);

c. organisme polihaline – în apele marine (18 – 41 ‰);

d. organisme hipersaline – în lacurile continentale cu salinitate peste 41 ‰.

Salinitatea mediului acvatic influenţează şi bogăţia numărului de specii ale regnului

animal:

- în Marea Mediterană - salinitate de 35 ‰ - peste 7000 de specii;

- în Marea Neagră - salinitate de cca. 17 ‰ - 1200 specii;

- în Marea Azov - salinitate de 12 ‰, au fost identificate aproximativ 100 specii.

În general, în apele cu salinitate foarte mare sau în apele salmastre cu variaţii mari ale

salinităţii trăiesc puţine specii, dar populaţiile acestora au un număr mare de indivizi.

4.2.2. Dinamica apelor

În regiunile cu variaţii periodice mari ale nivelului apelor plantele au adaptări speciale.

Vegetaţia de pe ţărmurile acestor mări se constituie în asociaţii de tip mangrove, care au

adaptări la aceste oscilaţii.

Curenții acvatici

- Orizontali – migrația unor specii pentru reproducere: Anguilla anguilla

- Verticali – asigură oxigenarea apei în straturile profunde

4.3. FACTORII GEOMORFOLOGICI

Altitudinea

Modificarea caracteristicilor atmosfere - etajare bio-pedo-climatică. Cu cât altitudinea este mai

mare cu atât temperatura este mai scăzută, umezeala mai ridicată, radiaţia mai intensă, vânturile mai

puternice, presiunea mai scăzută.

Înclinarea terenului

Cantitatea de radiaţie solară care cade pe suprafaţa terestră depinde de unghiul sub care cade,

deci este în funcţie şi de înclinarea terenului, care determină încălzirea mai rapidă sau mai înceată a

terenului respectiv.

Favorabilitatea formării unui sol, infiltraţia şi reţinerea apei, şi posibilitatea împăduririi sau

acoperirii cu vegetaţie a terenurilor lipsite de vegetaţie (avalanşe, deplasări de teren) → adaptări

speciale cum ar fi: rădăcini foarte dezvoltate pe două direcţii, în profunzime şi în suprafaţă, crengi

flexibile, ramuri dispuse radiar la suprafaţa solului.

Expoziţia versanţilor - diferenţele de bilanţ radiativ dintre versanţii expuşi şi cei opuşi.

Ex. pe versanţii sudici ai Alpilor, vegetaţia este răspândită până la 3300 m altitudine, iar pe cei

nordici, până la 2900 m.

Debutul şi evoluţia ciclului vegetativ este mai timpuriu pe versanţii expuşi decât pe cei umbriţi.

Relieful ca adăpost: baraj/adăpost Ex. Sudul Crimeei - Munţii Iaila – specii

mediteraneene.

Depresiunile deschise: ex. în Depresiunile subcarpatice din sudul ţării noastre, se

dezvoltă specii termofile cum este castanul bun, care formează masive întinse. În

depresiunile deschise orientate spre est din zona Vrancea liliacul înfloreşte mai devreme

decât în ţinuturile situate mai la sud (R. Călinescu et al., 1972).

Dimpotrivă în depresiunile închise se produc inversiuni termice şi implicit de

vegetaţie. Astfel, vegetaţia psichrotermă se dezvoltă pe fundul depresiunilor, iar cea

termofilă se dezvoltă îndeosebi la partea superioară a versanţilor.

4.4. Solul

Proprietăți – favorabilitate și restrictivitate

Suport

Mediu de viață

Sursă de hrană

Adăpost

Plante indicatoare pentru anumite proprietăți ale solului

Adaptări

4.5. FACTORII BIOTICI

Acţiunile pe care le exercită organismele unele asupra altora au un rol deosebit de

important în repartiţia acestora, de aceste relaţii depinzând şi fizionomia biocenozelor. Din

categoria factorilor biotici fac parte raporturile reciproce dintre organisme (R. Călinescu et

al., 1972):

- raporturile plante – plante, numite relaţii fitogene;

- raporturile animale – animale, numite relaţii zoogene;

- raporturile plante – animale, numite relaţii biocenotice.

Relaţiile se pot stabili între indivizii aceleiaşi specii, numite relaţii intraspecifice, sau

între indivizi aparţinând la specii diferite, numite relaţii interspecifice.

Relaţiile intraspecifice s-au dezvoltat în timpul evoluţiei speciei în scopul organizării

şi perfecţionării funcţionalităţii populaţiei respective. Aceste relaţii au caracter de necesitate,

asigurând integritatea şi activitatea normală a populaţiei şi implicit a speciei.

Relaţiile interspecifice reflectă interacţiunile din cadrul populaţiilor eterogene ce împart acelaşi

biotop. Prin aceste relaţii se menţine echilibrul din interiorul biocenozei. După efectul pe care îl au, relaţiile

interspecifice sunt de mai multe tipuri.

1. Neutralismul - indiferenţă

2. Comensalismul - raportul de ajutor dintre două organisme din care doar unul beneficiază fără a

dăuna celuilalt. Relaţia este obligatorie pentru comensal, în timp ce pentru populaţia gazdă relaţia este

indiferentă. În interiorul spongierilor, scoicilor, racilor se întâlnesc larve, insecte, viermi care profită de

adăpostul prin care circulă apa cu substanţele nutritive.

3. Simbioza (1870 - De Bary) reprezintă asocierea obligatorie din care ambii parteneri au de

câştigat. Lichenii + relaţia dintre rădăcinile plantelor leguminoase şi bacteriile fixatoare de azot (Rhizobium

leguminosarum).

4. Mutualismul reprezintă interacţiunea cu avantaje de ambele părţi. Este foarte răspândit în

regnul animal: unele flagelate populează intestinul termitelor utilizând celuloza ca hrană.

5. Cooperarea reprezintă relaţia de asociere dintre două specii de animale, fiecare putând trăi şi

separat. Cooperarea asigură un profit mai mare. Exemple sunt numeroase: crabii au fixate pe spatele lor

actinii; actiniile devin mobile şi crabul este mai bine apărat; carnivorele ce trăiesc în haite: lupii (Canis

lupus), hienele etc.

6. Alelopatia (amensalismul) reprezintă relaţia prin care unele plante au capacitatea de a

produce o serie de substanţe ce împiedică dezvoltarea altor plante. Ex. antibioticele secretate de unele

ciuperci, care împiedică dezvoltarea bacteriilor (mucegaiul verde sau galben din genul Penicillium).

7. Competiţia (concurenţa) apare la animalele cărora le sunt necesare aceleaşi condiţii de viaţă,

resursele de mediu fiind limitate. De exemplu moluştele coloniale (stridiile, midiile).

8. Parazitismul reprezintă convieţuirea dezarmonică dintre două organisme în care parazitul se

hrăneşte pe seama celui parazitat. Relaţia implică inhibarea de către specia parazită a creşterii şi

dezvoltării speciei parazitate. În lumea plantelor sun cunoscute specii de plante inferioare, dar şi

superioare, care nu prezintă clorofilă sau alţi pigmenţi asimilatori. Dintre ciuperci menţionăm rugina

grâului (Puccinia graminis) ce atacă grâul, tăciunele porumbului (Ustilago maydis) ce populează toate

organele porumbului ş.a. Dintre animale: tenia (Trypanosoma) ş.a.

9. Semiparazitismul se manifestă la unele plante care deşi pot face fotosinteză prezintă şi

haustori. Exemple: vâscul (Viscum album) care atacă un număr mare de esenţe lemnoase.

10. Prădătorismul este o interacţiune pozitivă pentru prădător şi nefavorabilă, fatală, pentru

pradă. Relaţia de prădătorism alături de parazitism are rolul de a limita efectivele unor specii.

11. Relaţiile mecanice se întâlnesc la unele plante care, în căutare de

lumină se folosesc de alte plante cu rol de suport, fără să le dăuneze acest

lucru. Tipice sunt lianele, care se înfăşoară în jurul altor plante: curpenul

(Clematis vitalba), iedera (Hedera helix), din regiunile temperate, scara

maimuţelor (Bauhinia) ş.a. foarte răspândite în pădurile tropicale umede. În

pădurile din Delta Dunării arborii şi arbuştii sunt acoperiţi de liana

mediteraneană Periploca graeca şi viţa sălbatică (Vitis silvestris).

Alte relaţii mecanice stabilesc epifitele: lichenii (Usnea barbata),

orhidee tropicale, ferigi.

12. Relaţiile biocenotice sunt mixte şi au consecinţe pozitive, de perpetuare a unor

specii, sau negative pentru una dintre părţi. Din prima categorie fac parte mai multe

tipuri de interacţiuni.

a) Polenizarea cu ajutorul unor animale: insecte, păsări, moluşte sau lilieci este

răspândită la multe specii de plante.

Plantele entomofile sunt polenizate cu ajutorul unor insecte. Exemplul cel mai tipic

este smochinul (Ficus carica), care, introdus din regiunea mediteraneană a Europei în

California, nu a putut fructifica până nu a fost adusă şi insecta Blastophaga psenes.

Plantele ornitofile sunt polenizate cu ajutorul unor păsări nectarivore. O serie de

Rubiaceae tropicale sud-americane sunt polenizate prin intermediul păsărelelor din

familia Trochylidae, cunoscute sub numele de „colibri” sau „pasărea muscă”. Tot aceste

păsări mai polenizează şi florile unor cactee (Cereus) din Columbia.

Blastophaga psenes

Plantele malacofile sunt polenizate cu ajutorul unor moluşte. Este cazul vaniliei

sălbatice.

Plantele cheiropterofile sunt polenizate cu ajutorul liliecilor care se hrănesc cu

sucul dulce din cupele florale sau cu musculiţele ce se adună pe aceste flori.

b) Plantele carnivore sau cu nutriţie mixtă: roua cerului (Drosera), otrăţelul de

baltă (Utricularia vulgaris), Sarracenia, Pinguicula ş.a. din ţinuturile tropicale sud-

asiatice.

c) Plantele mirmecofile servesc drept gazdă unor furnici, care le apără de alte

furnici tăietoare.

4.6. FACTORUL ANTROPIC