15
Aspecte privind utilizarea Aspecte privind utilizarea bioindicatorilor în supravegherea bioindicatorilor în supravegherea ecosistemelor ecosistemelor Bioindicatorii sunt specii, populaţii, sau ansambluri Bioindicatorii sunt specii, populaţii, sau ansambluri de specii care, datorită variabilităţii lor de specii care, datorită variabilităţii lor (biochimice, fiziologice, etologice sau ecologice), (biochimice, fiziologice, etologice sau ecologice), permit caracterizarea stării unui ecosistem şi pun în permit caracterizarea stării unui ecosistem şi pun în evidenţă, cât mai precoce posibil, modificările evidenţă, cât mai precoce posibil, modificările naturale sau antropice ale acestuia. naturale sau antropice ale acestuia. În a doua jumătate a secolului XX, cercetările au În a doua jumătate a secolului XX, cercetările au vizat în general găsirea unor indicatori şi punerea vizat în general găsirea unor indicatori şi punerea la punct de metode care să ofere informaţii legate de la punct de metode care să ofere informaţii legate de poluanţi (ai aerului, solului, , solului, apelor). poluanţi (ai aerului, solului, , solului, apelor). S-a căutat identificarea unor bioindicatori care să S-a căutat identificarea unor bioindicatori care să ofere informaţii legate de stabilitatea ofere informaţii legate de stabilitatea ecosistemelor, de menţinerea biodiversităţii, de ecosistemelor, de menţinerea biodiversităţii, de gestionarea durabilă a unor ecosisteme forestiere sau gestionarea durabilă a unor ecosisteme forestiere sau agricole sau informaţii legate de răspunsul agricole sau informaţii legate de răspunsul ecosistemelor la modificarea globală a climei ecosistemelor la modificarea globală a climei

Bio Indicatori

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Ecotoxicologie

Citation preview

Page 1: Bio Indicatori

Aspecte privind utilizarea bioindicatorilor în Aspecte privind utilizarea bioindicatorilor în

supravegherea ecosistemelorsupravegherea ecosistemelor Bioindicatorii sunt specii, populaţii, sau ansambluri de specii Bioindicatorii sunt specii, populaţii, sau ansambluri de specii care, datorită variabilităţii lor (biochimice, fiziologice, etologice care, datorită variabilităţii lor (biochimice, fiziologice, etologice sau ecologice), permit caracterizarea stării unui ecosistem şi sau ecologice), permit caracterizarea stării unui ecosistem şi pun în evidenţă, cât mai precoce posibil, modificările naturale pun în evidenţă, cât mai precoce posibil, modificările naturale sau antropice ale acestuia. sau antropice ale acestuia. În a doua jumătate a secolului XX, cercetările au vizat în În a doua jumătate a secolului XX, cercetările au vizat în general găsirea unor indicatori şi punerea la punct de metode general găsirea unor indicatori şi punerea la punct de metode care să ofere informaţii legate de poluanţi (ai aerului, solului, , care să ofere informaţii legate de poluanţi (ai aerului, solului, , solului, apelor).solului, apelor).S-a căutat identificarea unor bioindicatori care să ofere S-a căutat identificarea unor bioindicatori care să ofere informaţii legate de stabilitatea ecosistemelor, de menţinerea informaţii legate de stabilitatea ecosistemelor, de menţinerea biodiversităţii, de gestionarea durabilă a unor ecosisteme biodiversităţii, de gestionarea durabilă a unor ecosisteme forestiere sau agricole sau informaţii legate de răspunsul forestiere sau agricole sau informaţii legate de răspunsul ecosistemelor la modificarea globală a climei ecosistemelor la modificarea globală a climei

Page 2: Bio Indicatori

Indicatori ai poluariiIndicatori ai poluarii

indicatorii poluării sunt de trei tipuri: indicatorii poluării sunt de trei tipuri: - - specii sensibilespecii sensibile, care indică prezenţa , care indică prezenţa

unui poluant prin apariţia unor leziuni sau unui poluant prin apariţia unor leziuni sau malformaţii malformaţii

- - specii acumulatoarespecii acumulatoare, care , care concentrează poluantul în corpul lor. concentrează poluantul în corpul lor.

- - specii care proliferează şi devin specii care proliferează şi devin abundenteabundente în zonele poluate. în zonele poluate.

Indicatorii poluării pot fi animali sau Indicatorii poluării pot fi animali sau vegetalivegetali

Page 3: Bio Indicatori

BioindicatoriBioindicatori

Bioindicatorii pentru poluare au ca Bioindicatorii pentru poluare au ca avantaj, faţă de monitorizarea avantaj, faţă de monitorizarea instrumentală, faptul că pot oferi un instrumentală, faptul că pot oferi un răspuns la efectul combinat al anumitor răspuns la efectul combinat al anumitor poluanţi, spre deosebire de instrumente poluanţi, spre deosebire de instrumente care măsoară separat cantităţile fiecărui care măsoară separat cantităţile fiecărui poluant) şi pot da indicaţii, în urma poluant) şi pot da indicaţii, în urma analizei de ţesuturi, legate de cantităţi analizei de ţesuturi, legate de cantităţi foarte mici de poluanţi din mediu, precum foarte mici de poluanţi din mediu, precum şi de evoluţia poluantului în timp, pe şi de evoluţia poluantului în timp, pe perioade mai îndelungateperioade mai îndelungate

Page 4: Bio Indicatori

Bioindicatori vegetaliBioindicatori vegetali

Lichenii Lichenii indicatori ai calitatii aeruluiindicatori ai calitatii aerului monitorizare a poluării aerului cu monitorizare a poluării aerului cu

dioxid de sulfdioxid de sulf

Page 5: Bio Indicatori

Bioindicatori vegetaliBioindicatori vegetali

indicatori ai poluării cu ozonindicatori ai poluării cu ozon specii introduse, în general plante ierbacee, repede-specii introduse, în general plante ierbacee, repede-

crescătoare, uniforme genetic, numite generic “specii crescătoare, uniforme genetic, numite generic “specii

santinelăsantinelă”” specii care cresc natural într-o anumită zonă, sunt specii care cresc natural într-o anumită zonă, sunt

plante perene, arbuşti sau arbori, cu creştere plante perene, arbuşti sau arbori, cu creştere înceată şi care au o reacţie lentă la creşterea înceată şi care au o reacţie lentă la creşterea concentraţiei de poluant, efectele apărând mai concentraţiei de poluant, efectele apărând mai târziu în decursul perioadei de creştere; aceste târziu în decursul perioadei de creştere; aceste specii sunt numite generic “specii detector” sau specii sunt numite generic “specii detector” sau biomonitori biomonitori

Page 6: Bio Indicatori

Specii santinelăSpecii santinelă

Tutunul(Tutunul(Nicotiana tabacum)Nicotiana tabacum)

urzicuţa (urzicuţa (Urtica urens)Urtica urens)

Page 7: Bio Indicatori

Specii detectorSpecii detector

mălinul american (mălinul american (Prunus serotinaPrunus serotina ) )

pinul galben (pinul galben (Pinus ponderosaPinus ponderosa frasinul american (frasinul american (Fraxinus americanaFraxinus americana arborele lalea (arborele lalea (Liriodendron tulipiferaLiriodendron tulipifera

Page 8: Bio Indicatori

BioindicatoriBioindicatori

Alti bioindicatoriAlti bioindicatori:: sunătoarea (sunătoarea (Hypericum perforatum Hypericum perforatum L.) pentru acid fluorhidricL.) pentru acid fluorhidric zâzania (zâzania (Lolium multiflorum Lolium multiflorum Lam.) pentru acid fluorhidric şi metale Lam.) pentru acid fluorhidric şi metale

grele,grele, fetica (fetica (Valerianella locusta Valerianella locusta Betke.) pentru metale greleBetke.) pentru metale grele

Page 9: Bio Indicatori

BioindicatoriBioindicatori lucerna (lucerna (Medicago sativa Medicago sativa L.) pentru dioxidul de sulfL.) pentru dioxidul de sulf orzul (orzul (Hordeum vulgare Hordeum vulgare L.) pentru metale grele şi compuşi ai L.) pentru metale grele şi compuşi ai

floruluiflorului porumbul (porumbul (Zea mays Zea mays L.) pentru acid fluorhidric, dioxid de sulf, L.) pentru acid fluorhidric, dioxid de sulf,

metale grelemetale grele

Page 10: Bio Indicatori

Bioindicatori animaliBioindicatori animali albina (albina (Apis mellifera Apis mellifera L.) pentru acid fluorhidricL.) pentru acid fluorhidric păduchele socului (păduchele socului (Aphis sambucci Aphis sambucci L.) pentru dioxid de sulfL.) pentru dioxid de sulf

şobolanul (şobolanul (Rattus rattus Rattus rattus L.) pentru dioxidul de azotL.) pentru dioxidul de azot

Page 11: Bio Indicatori

Bioindicatori animaliBioindicatori animali furnicile (Formicidae, Hymenoptera) sunt utilizate ca bioindicatori în furnicile (Formicidae, Hymenoptera) sunt utilizate ca bioindicatori în

condiţiile reconstrucţiei ecologice în anumite zone (zone degradate de condiţiile reconstrucţiei ecologice în anumite zone (zone degradate de activităţi miniere, zone distruse de incendii) sau ca bioindicatori ai activităţi miniere, zone distruse de incendii) sau ca bioindicatori ai diversităţiidiversităţii

carabidele (Carabidae, Coleoptera), sunt un fidel indicator al modului de carabidele (Carabidae, Coleoptera), sunt un fidel indicator al modului de distribuţie a vegetaţieidistribuţie a vegetaţiei

libelulele (Odonata), pot oferilibelulele (Odonata), pot oferi indicaţii despre apariţia unei perturbări în indicaţii despre apariţia unei perturbări în funcţionarea ecosistemului din care acestea fac partefuncţionarea ecosistemului din care acestea fac parte

Fluturii (Lepidoptera) pot oferi informaţii despre reapariţia şi succesiunea Fluturii (Lepidoptera) pot oferi informaţii despre reapariţia şi succesiunea

speciilor vegetale pe teren denudatspeciilor vegetale pe teren denudat

Page 12: Bio Indicatori

Bioindicatori animaliBioindicatori animali păianjenii (Araneide) pot fi utilizaţi ca bioindicatori ai păianjenii (Araneide) pot fi utilizaţi ca bioindicatori ai

echilibrului ecosistemelorechilibrului ecosistemelor Păsările sunt foarte buni bioindicatoriai schimbărilor de Păsările sunt foarte buni bioindicatoriai schimbărilor de

mediu, la care reacţionează prin modificarea compoziţiei mediu, la care reacţionează prin modificarea compoziţiei speciilor din cadrul unei biocenoze, prin modificarea speciilor din cadrul unei biocenoze, prin modificarea comportamentului sau a aspectului şi a capacităţii de comportamentului sau a aspectului şi a capacităţii de

reproducerereproducere..

Page 13: Bio Indicatori

Bioindicatori animaliBioindicatori animali sturzul de apă (sturzul de apă (Seiurus motacillaSeiurus motacilla ) utilizat ) utilizat pentru supravegherea pentru supravegherea

calităţii apelor izvoarelor de munte din ecosisteme forestierecalităţii apelor izvoarelor de munte din ecosisteme forestiere Bufniţele au fost şi ele utilizate ca specii santinelă, pentru Bufniţele au fost şi ele utilizate ca specii santinelă, pentru

avertizare precoce în cazul degradării ecosistemeloravertizare precoce în cazul degradării ecosistemelor.. Sunt Sunt sensibile la o variată gamă de poluanţi, cum sunt pesticidele sensibile la o variată gamă de poluanţi, cum sunt pesticidele (organoclorurate sau organofosforice), metalele grele, floruri, şi (organoclorurate sau organofosforice), metalele grele, floruri, şi

concentrează în corp, datorită hranei consumate, pesticideconcentrează în corp, datorită hranei consumate, pesticide. .

Page 14: Bio Indicatori

Bioindicatori animaliBioindicatori animali şoimul călător (şoimul călător (Falco peregrinus Falco peregrinus L.), ale cărui populaţii au L.), ale cărui populaţii au

înregistrat în trecut o drastică diminuare datorită expunerii la înregistrat în trecut o drastică diminuare datorită expunerii la

D.D.T şi la alte insecticide organoclorurateD.D.T şi la alte insecticide organoclorurate chiţcanii(Soricidae, Insectivora) şi liliecii (Chiroptera)suntutilizati chiţcanii(Soricidae, Insectivora) şi liliecii (Chiroptera)suntutilizati

ca bioindicatori ai efectelor fragmentării habitatelor, defrişărilor, ca bioindicatori ai efectelor fragmentării habitatelor, defrişărilor,

utilizării pesticidelor, diminuării diversităţii biotopurilorutilizării pesticidelor, diminuării diversităţii biotopurilor

Page 15: Bio Indicatori

ConcluziiConcluzii Bioindicatorii deschid un câmp larg de cercetare; Bioindicatorii deschid un câmp larg de cercetare;

numeroase proiecte de cercetare sunt în curs de numeroase proiecte de cercetare sunt în curs de desfăşurare şi definitivare, deoarece sunt încă desfăşurare şi definitivare, deoarece sunt încă numeroase aspecte de clarificat şi este necesară numeroase aspecte de clarificat şi este necesară punerea la punct a unor metode coerente de punerea la punct a unor metode coerente de supraveghere a mediului prin intermediul supraveghere a mediului prin intermediul bioindicatorilor. Pentru ca aceştia să poată fi utilizaţi bioindicatorilor. Pentru ca aceştia să poată fi utilizaţi în mod concret, în practică trebuie alese specii în mod concret, în practică trebuie alese specii capabile să furnizeze informaţiile necesare scopului capabile să furnizeze informaţiile necesare scopului urmărit prin monitorizare şi ale căror relaţii cu urmărit prin monitorizare şi ale căror relaţii cu factorii de mediu şi cu celelalte specii din biocenoză factorii de mediu şi cu celelalte specii din biocenoză să fie foarte bine cunoscute. La elaborarea metodelor să fie foarte bine cunoscute. La elaborarea metodelor concrete de monitorizare trebuie să se ţină cont de concrete de monitorizare trebuie să se ţină cont de scara la care se fac determinările şi de datele exacte scara la care se fac determinările şi de datele exacte care se culeg, precum şi de modalitatea de care se culeg, precum şi de modalitatea de prelucrare şi stocare a acestor date, pentru ca ele să prelucrare şi stocare a acestor date, pentru ca ele să fie relevante, iar interpretările realizate pe baza lor fie relevante, iar interpretările realizate pe baza lor să fie cât mai apropiate de realitate.să fie cât mai apropiate de realitate.