REFERAT LA CURSUL DE NEUROPSIHOLOGIEBLOCURILE FUNCȚIONALE ALE CREIERULUI

A pregătit:Studenta grupei 103Podgurschi Ana

ÎNSEMNĂTATEA CREIERULUI

Creierul omului ce asigură recepția și prelucrarea  informației, crearea programelor acțiunilor proprii și controlul asupra îndeplinirii reușite a acestora, totdeauna funcționează ca un tot întreg. Însă acesta este un aparat  complicat și diferențiat, ce este constituit dintr-un șir de părți, și dereglarea funcționării normale a fiecarei din ele se va reflecta inevitabil asupra funcționării lui.

PREZENTAREA GENERALĂ ALE BLOCURILOR FUNCȚIONALE ALE CREIERULUI

 Psihopedagogul A.R. Luria, în cercetările sale, distinge la nivelul creierului uman, trei blocuri funcţionare cu valoare fundamentală în funcţionarea psihismului, a căror participare la realizarea oricărei activităţi psihice este vital necesară.         

  - blocul 1 (al reglării tonusului şi al vigilităţii) – reprezentat de formaţia reticulară situată în etajele tronculare ale creierului, posedă resurse de activare ale scoarţei care controlează procesele metabolice şi conduitele instinctive, reflexul de orientare (care constituie fundamentul activităţii cognitive) al proceselor combinatorio-inventive şi al activităţii verbale care premerge actului de creaţie, iar pe plan psihologic, a proceselor afectiv-emoţionale. I. Radu (1991) îl numeşte bloc energetic;

  - blocul 2 (al recepţiei, prelucrării şi stocării informaţiei) ocupă sectoarele lateral-posterioare ale cortexului situat în regiunea occipitală, temporală şi parietală, unde are loc analiza şi sinteza informaţiilor primite de la toţi factorii şi receptorii cognitivi, numit de cercetătorul român amintit şi blocul zonelor gnostice, fiind că este responsabil de asigurarea cunoaşterii realităţii;

  - blocul 3 (al programării, reglării şi controlului activităţii) care este situst în sectoarele anterioare ale emisferei cerebrale, în faţa sciziunii centrale şi asigură o funcţie fundamentală a activităţii psihice umane de organizare şi dirijare a activităţilor psihice conştiente şi care, spre deosebire de blocul 2 care este aferent, acesta este eferent.

BLOCUL I-BLOCUL VIGILENȚEI ORGANISMULUI

Decurgerea favorabilă a proceselor psihice este condiționată de starea de vigilență a organismului, de tonusul psihic, deoarece numai în condiții optimale individul poate accepta, prelucra informația ,și mai apoi programa activitatea.

Pavlov a remarcat ca procesele de excitație și inhibiție, care decurg în scoarță se supun legității,puterii și se caracterizează printr-o anumită concentrație,echilibru și mobilitate.

Prin scaderea tonusului psihic se diminuează și mobilitatea proceselor psihice,necesară decurgerii activității psihice,relevînd și ponderea stării de vigilență pentru decurgerea normală,organizată a proceselor psihice.

În anul 1949 Magoun și Moruzzi descoperă pe trunchiul cerebral o formațiune nervoasă,numită formațiunea reticulată, funcționalitatea căreia constă în transmiterea impulsurilor nervoase gradual, consecutiv, astfel asigurînd condițiile de fond și operațiunile pregătitoare ale comportamentului:

-tonusul de excitabilitate

-tonusul afectiv

-activarea și preselecția incitațiilor motivaționale

-potențarea energetică a reacțiilor de răspuns

De la formațiunea reticulată pornesc fibre nervoase în sus și în jos alcătuind două căi:

Ascendentă-reglează tonusul și activismul structurilor plasate mai sus de trunchi, inclusiv structurile corticale noi.

Descententă-au începutul din structurile superioare, se îndtreaptă către structurile mediale ale creierului, hipotalamus și trunchi. Acestea au funcția de a asigura modificarea tonusului și vigilenței conform programelor emise în scoarță.

Ambele căi ale formațiunii reticulate alcătuiesc un sistem funcțional unic, constituit conform principiului “arcului reflex”,distribuit pe verticală

FORMAȚIUNEA RETICULATĂ

SURSELE DE ACTIVARE ALE FORMAȚIUNII RETICULATE

Sistemul formațiunii reticulare posedă o plasticitate înaltă, acomodîndu-se la condițiile mediului în procesul funcționării active. Numeroase experimente au demonstrat că formațiunea reticulată are funcție dublă, atît de activizare, cît și de înhibare.

Fromațiunea reticulată are 3 surse de autoactivizare:

Prima sursă cuprinde

a) Procesele metabolice ale organismului care mențin homeostaza (menținerea echilibrului constant intern)psihofiziologică a organismului

b) Procesele instinctive de alimentație și sexuale.

A doua sursă este în corelare cu fluxul de stimuli externi,care pătrund în organism din mediul extern și facilitează o nouă formă de activare ce se manifestă sub formă de reflex de orientare,de reacție involuntară care stau la baza proceselor de cunoaștere

A treia sursă de activare este determinată de intențiile și planurile de perspectivă, scopurile înaintate spre îndeplinire, de elaborarea actelor comportamentale adaptive în cazul unui efect pozitiv se reduce starea de tensiune și se instalează starea de satisfacție și confort, în caz contrar se intensifică comportamentul de explorare pentru găsirea unor noi posibilități de satisfacție.

Este cunoscută reacția la izolare, la așa numita foame informațională, care conduce la deprivare senzorială a persoanei și mediat apar distorsiuni psihice,halucinații care compensează insuficiența de stimuli. S-a constatat că pentru prima și a a doua sursă rolul principal de activant revine hipocîmpului, diencefalului și sistemului limbic.

CONCLUZII BLOCUL I

Structurile blocului I tonifică scoarța cerebrală

Structurile blocului I suportă influența diferențiată

Conțin celule nervoase nespecifice, care-și exercită funcțiile conform principiului gradual

Interelaționează cu toate celelalte structuri ale creierului

BLOCUL II- BLOC DE ACCEPTARE, PRELUCRARE ȘI STOCARE A INFORMAȚIEI

Blocul II se situează pe partea convexitală a neocortexului și ocupă partea posterioară de scizura Rolando a creierului cu structurile lobilor occipital, parietal și temporal.

Cercetările încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea au demonstrat ca structurile situate posterior scizurii Rolando reprezintă locul de protecție a suprafețelor receptoare,atît al exteroreceptorilor (vizual,auditiv,cutano-tactil),cît și al proprioreceptorilor.

Celulele nervoase de o înaltă specificitate modală, funcționează după princpiul “totul sau nimic”, acceptînd și transmițănd impulsuri de la un grup de neuroni al altul, după ce au suportat analiza pe părți componente și ulterior sinteza lor în structuri complexe.

Prelucreaza sau "codifica" aceasta informatie si pastreaza in memorie urmele experimentale primite. Aparatele acestui bloc pot fi concepute si la sectii centrale (corticale) ale sistemelor de receptie (analizatori). Totodata sectiile corticale ale analizatorului vizual sint amplasate in regiunea occipitala, acustic - in temporala iar tactil - inparietala.

LOCALIZAREA BLOCULUI II

LEGITĂȚILE CONSTITUIRII BLUCULUI II

Sunt cunoscute 3 legități de constituire a blocului II:

1.Prima constă în constituirea ierarhică a zonelor corticale. Consecutivitatea evolutivă și funcțională a zonelor primare, secundare și terțiare ilustrează această legitate. Pentru dezvoltarea zonelor secundare la copilul mic este suficientă integrarea zonelor primare, mai apoi cele secundare pentru formarea zonelor terțiare. De aceea orice perturbație în zonele primare, care apare la vîrsta precoce neapărat succede o imperfecțiune în zonele superioare.

Vîgotski a explicat interelaționarea zonelor în copilărie printr-o săgeată orientată “de jos în sus ”, invers se întîmplă la omul matur,activitatea căruia este direcționată de zonele superioare ale creierului,adică activitatea predominantă a zonelor terțiere.

2. A doua legitate reflectă diminuarea specificității modale a zonelor cerebrale contituite ierarhic. Ea desemnează următoarele:

-neuronii zonei primare a fiecarui lob constituient al blocului II ,indeplinește o funcție concretă de acceptare a stimulilor de o anumită modalitate specifică.

-in zonele secundare predomină neuronii asociativi care au o specificitate modală mai joasă, ceea ce determină și funcția lor-de asociație, de prelucrare, de cunoaștere

-această legitate caracterizează foarte elocvent zonele de acoperire, unde specificitatea modală a neuronilor totalmente se șterge.

3. A treia legitate reflectă lateralitatea progresivă a funcțiilor. Această legitate se explică în felul următor:

-legătura funcției cu una dintre emisfere crește cu trecerea de la o zonă la lata, de jos în sus

-lateralitatea este diferită la maturitate și copilărie

-zonele primare sunt simetrice în ambele emisfere,și una și alta prezintă proiecția controlaterală a stimulilor percepuți. Este complet exclusă dominanța zonelor primare a unei emisfere sau alta

-emisfera stîngă devine dominantă la dreptaci, anuem ea realizează funcțiile limbajului, în vreme ce emisfera dreaptă devine subdominantă, deoarece odată cu dezvoltarea mîinii drepte (legată cu munca), iar apoi și vorbirea care este în corelație cu ea,apare deci lateralizarea funcțiilor.

-principiul lateralității este valabil începînd cu nivelul zonelor secundare.

A doua și a treia legitate sunt principii de bază ale activității zonelor blocului II.

EVOLUȚIA FUNCȚIILOR CREIERULUI

Creierul participă în mod direct la edificarea funcțiilor psihice. Funcții pur neurologice(primare): motorii, senzoriale, de

echilibru, de coordonare și reflexe. Funcții instrumental-simbolice(secundare): gnozii

(cunoașterea) praxii (motorie), limbaj, orientare spațială, construcție spațială, schema corporală, toate acestea intră în sfera psihicului.

Funcții integratoare(terțiare) atenția, orientarea, dispoziția afectivă, memoria, activitatea, comportamentul, conștiința. Toate aceste funcții reprezintă sfera proceselor psihice propriu-zise.

BLOCUL III- BLOCUL DE PROGRAMARE, REGLARE ȘI CONTROL AL FORMELOR COMPLEXE DE ACTIVITATE Blocul III cuprinde regiunile situate în polul anterior, scizura centrală(Rolando) și scizura laterală (Sylvius),sau lobul frontal al

creierului, partea care are cea mai întîrziată perioadă de apariție filogenetică și cea mai lungă durată de dezvoltare ontogenetică. În cadrul acestei formațiuni se delimitează aceleași 3 categorii de zone ca și al blocului II .

Zona precentrală reprezintă nivelul superior al sintezei eferente, al motricității voluntare.În filogeneză această zonă se desprinde și se delimitează din scoarța senzo-motorie comună și se împarte în două: zona motorie primară(această zonă se mai numește și “poartă de ieșire” anume din cauza ramificațiilor nervoase dense care ies de aici și pleacă spre periferie) și zonele secundare premotorii.

Zona primară se împarte convențional în 3 segmente. De la partea superioară a zonei pleacă terminații nervoase la membrele inferioare controlaterale, din partea de mijloc către membrele superioare controlaterale, din partea inferioară la mușchii feței, limbii, buzelor. Aceasta face pe de o parte rapiditatea și precizia mișcărilor diferitor segmente ale corpului, luate separat, iar pe de altă parte integrarea în structuri motorii complexe,cu derularea simultan serială a mișcărilor simple, care duce la formarea deprinderilor motorii.

Componența impulsurilor trimise la periferie necesită pregătire și includere în programe, ceea ce este realizat de celule plasate ierarhic mai sus decît celule piramidale ale zonei primare, deci în zona secundară motorie, sau zona premotorie în care se includ ariile 6 și 8.

Aria 6 are importanță esențială pentru efectuarea și automatizarea complexelor motorii cu desfășurarea serială în timp și care reclamă conectarea simultană în activitatea a diferitor mușchi somatici(mișcări de rotire a capului,a întregului corp).

Aria 8 (oculomotorie) functional este mai direct implicată în realizarea coordonată a mișcărilor oculare în timpul fixării și concetrării atenției și al manipulării obiectelor sub controlul văzului

Cea mai importantă parte a blocului III reprezintă formațiunile prefrontale, bogate în celule granulare ale straturilor II și III , care recepționează fluxurile de informație de la nivelul formațiunilor subcorticale(nuclee bazale,talamice,hipotalamice,cerebel,formațiunea reticulată). Relația bilaterală cu celelate structuri cerebrale, îndeosebi cu căile ascendentă și deescendentă ale formațiunii reticulate asigură energizarea reciprocă

Zonele frontale de ordinul III dobîndesc funcții informațional integrative de gen deosebit, de elaborare a intențiilor și programelor în reglarea și controlul formelor complexe de activitate orientată spre finalitate.

LOCALIZAREA BLOCULUI III

DEOSEBIRILE DINTRE BLOCUL II ȘI BLOCUL III

1. Dacă la blocul II ,aferent ,constituirea și funcționalitatea zonelor neuronale are loc “de jos în sus”,de la simplu la compus,atunci la blocul III procesele se declanșează în descreștere ,“de sus în jos”,de la zonele terțiare la cele primare, adică de la zona prefrontală spre cea motoră.

2. Blocul III nu are zone modal-specifice, reprezentanțe ale analizatorilor exteroceptivi, dar conține însă structuri de sinteză eferentă de tip motor.

INTERRELAȚIONAREA CELOR TREI BLOCURI

Ar fi incorect să credem că fiecare bloc funcțional al creierului își îndeplinește independent funcțiile, de exemplu blocul II asigură gindirea și percepția, iar blocul III asigură mișcarea corpului. Orice formă de activitate conștientă relevă un sistem funcțional și se realizează prin participarea celor trei blocuri, fiecare aducînd contribuție proprie.      

  Analizând rezultatele cercetărilor din anii ’80, R. Penrose (1996) împarte cortexul, în funcţie de sarcinile pe care le are de îndeplinit, în trei regiuni:

        - regiunea primară, care este dependentă în mod direct de informaţiile primite şi transmise de creier;

- regiunea secundară, care este asociată rezolvării unor procese mai subtile şi mai complexe de abstractizare, provenite de la regiunea primară cu care se asociază;

            - regiunea terţiară, în care se petrec cele mai abstracte şi mai sofisticate activităţi ale creierului; aici se analizează într-un mod foarte complex toate informaţiile provenite de la diverse regiuni senzitive (cum ar fi cortexul amintirilor, cortexul conceptelor şi strategiilor, cortexul formării imaginaţiei, cortexul formulării şi înţelegerii vorbirii) şi se procesează, proces specific inteligenţei umane – care duce la evoluţia nivelului de cunoaştere al omului.

Mulțumesc pentru atenție!