Bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki

Proiect la istorie Avram Beatrice

Clasa a X a D

Ce sunt bombele atomice?“...Nu există nimic altceva decât atomi şi vid “ Democrit

Consecințele imediate, directe ale unei explozii nucleare sunt: șoc mecanic, dizlocări mari de teren și crater; șoc de căldură imens și incendii; radioactivitate mortală în zona centrală; otrăvire și contaminare radioactivă a mediului, pe mari suprafețe și de lungă durată. Într-o bombă atomică, o bucățică de uraniu de mărimea unui cubuleț de zahăr are aceeași putere de distrugere ca și un bloc de exploziv convențional de mărimea unei case. Armele nucleare s-au folosit împotriva oamenilor doar de două ori, și anume în jurul încheierii celui de-al doilea război mondial, când SUA au aruncat câte o singură bombă atomică cu fisiune asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki. Primul eveniment a avut loc în dimineața zilei de 6 august 1945, când Statele Unite ale Americii au aruncat un dispozitiv tip pistol, cu uraniu, cu codul "Little Boy" (Băiețelul sau Subțirelul), asupra orașului Hiroshima. Al doilea eveniment a avut loc după trei zile, la 9 august 1945, când un dispozitiv tip implozie, cu plutoniu, cu codul "Fat Man" (Grasul), a fost aruncat asupra orașului Nagasaki. Norul, sau "ciuperca" acestei bombe s-a înălțat mai mult de 18 kilometri deasupra hipocentrului exploziei. Folosirea acestor 2 bombe, din care a rezultat moartea imediată a aproximativ 100.000 – 200.000 de oameni (majoritatea civili) și chiar și mai mulți cu trecerea timpului, a fost și rămâne controversată. Criticii spun că a fost un act de omucidere în masă inutil, în timp ce alții sunt de părere că de fapt s-a limitat numărul de victime de ambele părți prin grăbirea sfârșitului războiului și evitarea unor lupte sângeroase pe teritoriul Japoniei; de asemenea se aduce argumentul reducerii înaintării sovietice (și comuniste) în Asia drept una din consecințele acestor bombe.

Bomba cu fisiune "Fat man"

De atunci pe Pământ au fost detonate peste 2.000 de arme nucleare cu scop de testare și demonstrare a scopurilor lor. Pe lângă folosirea lor ca arme, explozivele nucleare au fost testate și folosite și pentru diverse scopuri nemilitare. Astfel, în Uniunea Sovietică, ele au fost folosite în minerit și la construirea de canale, minimalizându-se efectul lor nociv pe termen lung.

Singurele țări recunoscute oficial ca puteri nucleare sunt Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, Franța, China, India și Pakistan. Rusia a moștenit armele de la Uniunea Sovietică.

Este posibil ca și alte țări să dețină arme nucleare, dar ori nu au recunoscut aceasta în public, ori posesia lor nu este confirmată. Spre exemplu, Israelul are sisteme de aeropurtare moderne și pare să aibă și un program nuclear extensiv; Coreea de Nord a declarat că are capabilități nucleare (deși a făcut câteva declarații schimbătoare în legătură cu părăsirea programului său de armament nuclear, de multe ori in funcție de clima politică din acel moment), dar nu a realizat un test confirmat; de accea statutul armelor sale rămăn neclar. De asemenea și Iranul este acuzat la momentul de față (2008) de către un număr de guverne că ar vrea să dezvolte capabilități nucleare; gurvenul iranian spune însă că activitățile sale nucleare, cum ar fi imbogățirea uraniului, urmăresc numai scopuri pașnice. În martie 2010, Rusia și SUA au anunțat că au semnat un nou tratat, prin care focoasele nucleare se reduc la 1.500 de fiecare parte (pe vremea Războiului Rece existau câte 10.000.

Detonarea bombei atomice la Nagasaki

Hiroshima şi Nagasaki

SUA au cucerit mai multe insule, aşa cum au fost Iwo Jima şi Okinawa şi a facut ca principalele insule japoneze să se afle în raza de acţiune a crucişătoarelor şi portavioanelor americane. La 12 octombrie 1944 , bombardierele « B 29 » aterizează la Saipan, cuprinzând astfel întreaga Japonie în raza lor de acţiune. Începand din 20 octombrie 1944 va avea loc o debarcare la Leyte ăn centrul arhipelagului Filipinelor. Armata a-6-a comandată de MacArthur , dupa o serie de bătălii va ajunge în insula Luzon la 9 ianuarie 1945, iar in Manila la 10 februarie, operaţiunea de recucerire a Filipinelor a durat până la 28 iunie 1945. La 19 februarie , puscaşii marini debarcă pe atolul Iwo-Jima , care avea o importanţă deosebită pentru japonezi , şi înca din primele două zile a debarcării înregistreaza pierderi enorme : 1200 de morţi şi 4000 de răniţi. La 21 februarie avioanele-

sinucigaşe atacă Task forte 58 care îi sprijinea pe puscaşii marini aflaţi pe atol, 32 de piloţi kamikaze se năpustesc asupra forţelor americane distrugând portavionul « Bismark Sea » şi avariind portavionul « Saratoga ». La 9 martie , japonezii lansează atacul final asupra aerodromului de pe Iwo-Jima, iar cei ce nu sunt ucişi se sinucid pe loc. După 7 zile americanii cuceresc complet insula, iar după 17 zile ei reusesc să distrugă toate forţele japoneze de pe insulă, astfel la 1 aprilie armata lui Nimitz debarcă fără probleme 50.000 de oameni în partea de centru-vest a insulei Okinawa. Printre multe alte zeci de oraşe japoneze, Tokyo a fost bombardat cu bombe incendiare şi doar în primul atac au murit până la 90.000 de oameni, în timp ce incendiile răvăşeau toată capitala. Marile pierderi de vieţi omeneşti au fost atribuite densitătii mari a populaţiei în zonele industriale, dar şi materialelor inflamabile din care erau ridicate în mod obişnuit construcţiile în acele vremuri. La 26 iulie 1943 a fost publicată Declaratia de la Potsdam, prin care s-a cerut Japoniei capitularea imediată şi necondiţionată. Guvernul de la Tokyo a respins cererea , deşi erau în preajma sfârşitului militar, legănat încă de mitul "vântului divin". Japonia pregătise împotriva unei încercari de debarcare a flotei americane pe coastele arhipelagului peste 700 de kamikaze, cu misiunea de a o îngropa în adâncuri, o data cu sacrificiul lor. Nu era introdus în aceste calcule neprevazutul atac atomic. Dar dacă e să vorbim despre acest atac, el nu era cu nimic justificat. Să analizăm unde erau concentrate forţele armate japoneze la începutul lunii august 1945: 2 milioane de ostaşi în Japonia, în insulele Kurile şi în Sahalinul de sud; un milion în Manciuria şi în Coreea, aşa zisa armată din Kwantung; 7-800 de mii în diferite regiuni ale Chinei şi aproape un milion în Asia de sud-est. În schimb au fost alese ca obiective ale atacului atomic 2 oraşe cu mică importanţp pentru potenţialul militar japonez, dar unde îşi duceau viaţa câteva sute de civili. Şi acest atac avea loc după ce armata germanp era înfrântă, Italia scoasă din război. Şi după ce la Ialta, în februarie 1945, Stalin a informat pe aliaţi, că la 3 luni de la înfrângerea Germaniei, Uniunea Sovietică, va intra în razboi împotriva Japoniei. Exact la 3 luni, în 5 august 1945, Uniunea Sovietica a dat un ultimatum Japoniei care a fost respins de guvernul japonez. Astfel încat în ziua de 8 , U.R.S.S. a declarat război Japoniei, atacând pe un front de 4500 de km, cu trei mari grupe de forţe, sub comanda mareşalului Vasilevski asupra principalelor concentrări de forţe ale armatei din Kwantung. Chiar declaraţia lui Stalin de la Ialta se înlanţuie în logica lucrurilor legate de decizia privind atacul atomic. Literatura de dupa război aminteşte că :" …hotărârea de a folosi bomba atomică şi momentul fixat pentru aceasta aveau o legatură directa cu proiectata intrare a Uniunii Sovietice în războiul împotriva Japoniei. Şi este vorba de afirmaţia unui renumit om politic American din acele vremuri. Scopul a constat în forţarea Japoniei de a capitula în faţa Statelor Unite înainte ca armata

sovietică să invadeze teritoriul Japoniei, pentru a-şi asigura un control unilateral postbelic în această zonă a lumii. Şi de astă dată a afirmat-o tot un american şi nu unul oarecare, ci James F. Byrnes, consilierul apropiat al preşedintelui şi ulterior secretar al Departamentului de Stat care sprijinea ideea lansării bombei atomice, "fiind convins că bomba e în stare să ne pună în poziţie de a dicta condiţiile noastre la sfârşitul războiului" după cum scrie Truman în memoriile sale. Dar problemele tehnice pe care le implica un atac atomic asupra Japoniei erau mari. Cand în septembrie 1944 exista deja o certitudine pentru realizarea bombei cu plutoniu până în primavara lui 1945, se punea problema modificării fortăreţelor zburătoare destinate să le transporte în raidul aerian de atac. Cel caruia i s-a încredinţat pregătirea lansării bombei atomice, Groves, urmărea cursa angajată între uzinele în care erau fabricate cele două materiale fisionabile şi îl îngrijora încetineala cu care se separa izotopul U 235. el a dat ordin să se construiască 2 modele de bombe: una cu uraniu, ce avea să aibă o forma lunguiaţă, Subţirelul (Băieţelul) , după alura lui Roosevelt, şi o a doua cu plutoniu, pântecoasş, denumitş Grăsunul , după fizionomia lui Churchill. Din vara anului 1944 au început să fie pregătiţi oamenii care trebuiau să lanseze bombele, aleşi toţi după rezultatele obţinute, toţi tineri, dar cu experienţă. În timpul antrenamentelor, fiecare avion era încarcat cu cate o bomba pântecoasă şi se ridica la o înălţime de 10 000 m. Bombardierele se lansau de aici asupra unor cercuri vopsite în alb, coborând în 15 secunde până la 6700 de m, eliberau bombele şi apoi trebuiau să urce până la 17 km departare de cercuri , sub un unghi de 156 de grade şi jumatate, în timp de 51 secunde,înainte ca ele să fie lansate, o bombă a fost şi testată în pustiul Alamogordo, dar care conţinea o cantitate mai redusa de material fisionabil. A fot o experienţă reuşită care a oferit oamenilor de ştiinţă şi militarilor o imagine terifiantă asupra efectelor acestei arme ucigatoare. A urmat transportarea uneia dintre bombe, Subţirelul, la Tianin. După cum era de aşteptat măsurile de siguranţă luate au fost magnifice. Astfel bomba a fost transportată pe bucati, ca în cazul unui esec, să nu fie distrusă intreaga bombă. orasul Hiroshima dupa aruncarea bombei atomice

Generalul Spaatz, cel care a preluat comanda trupelor aeriene americane din Pacific a dat ordinul ca bomba să fie lansată începând cu data de 3 august, de cum timpul ar fi favorabil, asupra unuia dintre obiectivele: Hiroshima, Niigata, Kokura sau Nagasaki. După cum mulţi oameni ştiu, bombele atomice au fost folosite doar de două ori în timpul războiului. Mai târziu, pe 6 august 1945 avionul de tip B-29 "Enola Gay", pilotat de colonelul Paul Tibbets, a lansat o bombă atomic în primul loc unde este Hiroshima (Little Boy – Subţirelul sau Băieţelul). O bombă pe bază de Uraniu cântărind patru tone şi jumatate, poreclită “Little Boy” a fost aruncată deasupra Hiroshimei pe 6 august 1945. Podul Aioi, unul dintre cele 81 de poduri care leagă delta

râului Ota a fost ţinta acestei bombe. Era aşteptat ca ciuperca atomică să se înalţe la 600 de metri de-asupra solului. La ora 8 si 15 minute, bomba a fost lansată de pe Enola Gay. A ratat cu numai 260 de metri. La ora 8 si 16 minute, într-o clipă, 66 000 de oameni au fost omorâţi şi 69 000 au fost răniţi într-o explozie atomică de 10 kilotone. Punctul vaporizării totale a masurat 1 km în diametru. Distrugerea totală s-a produs într-o zonă cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zona cu diametrul de 3,5 km. La 4 km, tot ce era flamabil a ars, ştergându-l de pe suprafaţa pământului. Un nor în forma de ciupercă se ridica la peste 6.000 metri deasupra orasului Nagasaki, Japonia, in data de 9 august 1945, la numai câteva secunde după ce trupele USA au aruncat bomba atomică.

Acolo temperatura avea să ajungă egală cu cea a soarelui. De obicei temperatura urcă treptat, atinge un punct maxim şi apoi scade treptat. Dar aici temperatura a atins punctul culminant într-o fracţiune de secundă, transformandu-se într-o sferă de foc cu peste câteva milioane de grade. Cei aflati sub punctul 0 s-au descompus, impregnandu-se în pietre. Ţiglele acoperişurilor s-au topit pe o raza de 500 de metri da la acest punct zero. Primarul orasului Kabe, situat la 16 km de Hiroshima, a văzut fulgerul şi a simţit căldura. La Academia Navală Japoneză de pe insula Eta Jima, situată la aproape 100 de km S-E de Hiroshima, elevii aflaţi în sălile de curs au auzit un sunet surd, dar au simţit adierea unui vânt neobişnuit de cald prin ferestrele deschise. În comparaţie cu aceştia, ce vor fi simţit nefericiţii de la Cartierul General al Armatei care au fost aproape de punctul zero? Nu au avut timp să simtă nimic pentru ca au murit cu totii, ori arsi, ori ucisi, de unda de şoc, ori de radiaţii. Cei care lansaseră bomba erau la rândul lor îngroziţi de pârjolul pe care îl provocaseră. " Era o viziune înfricoşătoare, o masă clocotitoare de fum gri-purpuriu şi se vedea ca avea un miez rosu şi totul ardea…" a declarat la sfârsit unul dintre piloţi. Nici măcar generalului Spaatz nu-i venea să creadă, când a văzut în hambarele americane de la Tinian cutia în care fusese ambalată bomba, ca un lucru aşa de mic putea provoca un aşa dezastru. În timp ce la Hiroshima totul ardea, 70.000 de oameni murind în primele secunde şi în zilele următoare încă 28000, la Tinian, eroii de pe Enola Grey erau sărbătoriţi ca nişte eroi.

Vestea a ajuns la Tokyo destul de încet. La 6 august, mai precis la ora 8 şi 17 minute, operatorul de control al postului de Radio din Tokyo observa ca antena de la Hiroshima nu mai e în legatura cu staţia. Era vid, linişte totală. Dupa cateva tentative infructuoase de a intra în legătură radio, încerca trei linii telefonice de ajutor. În zadar. Peste câteva minute, centrala căilor ferate japoneze constata o ruptură în circuit, putin mai la nord de Hiroshima. Incercarile prin telefon, sunt şi ele zadarnice. Statul Major întra în panică. Cum se poate ca un oraş de 343.000 de locuitori să se volatilizeze? Telefon, radio, nici un contact. Abia mai tarziu o voce parvine la Tokyo: este aceea a sefului unei gări situate putin mai la nord de Hiroshima. El se exprima confuz, vorbeste de o teribilă explozie, despre "cerul cu o culoare stranie". Ofiterii ridică din umeri şi-i reproşează ca a baut cam mult la acea ora de dimineaţă. Staţiile radio nu au înregistrat

nici o formaţie de avioane. Da, a fost un raid de 3 avioane americane, dar asemenea raiduri de recunoaştere se fac zilnic, iar Hiroshima nu prezinta nici un interes militar şi nici n-a fost bombardat vreodată de la începutul războiului. Un pilot primeşte un ordin să zboare la Hiroshima, să aterizeze, să vadă despre ce este vorba şi să revină pentru a face un raport. Pilotul zboară şi vede infernul. Hiroshima, cat a mai rămas din ea, arde; e un câmp plat ca şi cum ar fi fost supus sucţiunii unui aspirator monstruos. Aeroportul este o îngrămădire de fiare topite, din ceea ce au fost avioanele. Este complet impracticabil. Inspaimantat, pilotul pune avionul pe directia bazei navale Kuru, la 15 km spre sud. Raportul său facu misterul şi mai de neînţeles. Cum a putut Hiroshima să devină acest infern de jăratic, când n-a fost nici un raid aerian? Echipe de ajutor motorizat pleacă din Kuru, dar flăcările nu le permit să se apropie de oras. De-abia după 12 ore de la cataclism, spre seară s-a putut intra în prima retortă în care avusese loc o reacţie urmata de moartea atomică. Abia la 7 august, postul de radio japonez a difuzat un scurt comunicat: " Hiroshima a suferit distrugeri considerabile ca urmare a unui raid executat de catre cateva B 29. Se pare că un nou tip de bombă a fost utilizat. Investigaţii sunt in curs." Bomba “Little Boy”

În timp ce japonezii işi tratau rănitii, observând cu stupoare ce efecte poate avea aceasta bombă, americanii pregăteau Nagasaki. La Tinian, în zilele ce au urmat după primul atac, a sosit şi Grăsunul. Pe 9 august 1945, Nagasaki a avut parte de acelaşi tratament ca şi Hiroshima. De aceasta dată, o bombă pe baza de Plutoniu, poreclita “Fat Man” a fost aruncată asupra oraşului. Cu toate că bomba a avut o deviaţie de aproximativ 2 km, totuşi a fost distrusa mai mult de jumătate din oraş. Populaţia oraşului Nagasaki a scăzut într-o sutime de secundă de la 422.000 de locuitori la 383.000. 39.000 de oameni au fost omorâţi, peste 25 000 răniţi. Aceastp explozie a avut mai puţin de 10 kilotone. Estimarile fizicienilor care au studiat fiecare explozie au fost acelea că au fost folosite doar o miime din puterea explosivă a acestor bombe. În timp ce însăşi explozia unei bombe atomice este destul de letală, puterea ei distructivă nu se opreşte aici. Radiaţiile atomice creează un alt pericol de asemenea. Ploaia care urmează oricărei detonări atomice este încarcată cu particule radioactive. Mulţi supravieţuitori ai exploziilor din Hiroshima şi Nagasaki au murit în urma otrăvirii produsă de ploaia radioactivă.

Pe 8 august 1945, Uniunea Sovietica a declarat război Japoniei, aşa cum fusese stabilit la Yalta şi a lansat o invazie la scară largp a Manciuriei ocupate de Japonia, (Operatiunea Furtuna de August). Pe 10 august guvernul japonez şi-a anuntat disponibilitatea de a accepta prevederile tratatului de la Potsdam din 26 iulie, cu singura condiţie ca prerogativele impăratului să nu fie afectate. Pe 2 septembrie a fost semnat armistiţiul de pace, la bordul navei americane Missouri, aflată în golful Tokyo.

Astfel se incheie trista experientă a războiului pentru japonezi sau măcar luptele directe, căci japonezii au mai avut de suferit de pe urma războiului şi după semnarea acestui armistiţiu.