Botanica Curs 8

BOTANICĂ SISTEMATICĂ

BUCUREŞTI- 2014 -

SPECIALIZAREA de BIOLOGIE

CURS - 8- SPERMATOPHYTA. Subîncr. MAGNOLIOPHYTINA

SubIncrengătura MAGNOLIOPHYTINA. SubClasa MAGNOLIIDAE.

SubClasa HAMAMELIDAE.

SubClasa CARYOPHYLLIDAE.

SubClasa MAGNOLIIDAE.

SubClasa ROSIDAE.

CURS – 8 - SPERMATOPHYTA. Subîncr. MAGNOLIOPHYTINA

SubIncrengătura MAGNOLIOPHYTINA

Plante prezintă: carpele închise în formă de vas, alcătuind ovarul în care sunt

închise ovulele.

După fecundare, ovulele devin seminţe, închise în fructul provenit din ovar.

Angiospermele reprezintă grupul de plante cel mai evoluat.

Au apărut acum cca.130 milioane de ani (în Cretacicul inferior), în zona

ecuatorială, iniţial în nişe ecologice neocupate de alte specii din grupe dominante

(ferigi, gimnosperme).

Datorită adaptărilor superioare ale aparatului vegetativ şi îmbunătăţirii

modului de reproducere şi înmulţire, speciile s-au putut extinde rapid, ocupând

atât mediul terestru, cât şi cel de mlaştini sau acvatic.

CURS – 8 SPERMATOPHYTA. Subîncr. MAGNOLIOPHYTINA

generaţia sporofitică bine dezvoltată şi de lungă durată, reprezentată de:

plante lemnoase (arbori, arbuşti, subarbuşti, liane) sau

erbacee (anuale, bienale, perene), cu

nutriţie autotrofă (excepţie unele ochidacee saprofite sau alte specii

parazite, cum ar fi torţelul sau lupoaia)

rădăcina embionară sau adventivă, poate fi, după formă, pivotantă,

fasciculată sau rămuroasă, îndeplinind funcţiile principale de fixare în sol şi

absorbție a apei şi sărurilor minerale sau alte funcţii (depozitare, înmulţire

vegetativă ş.a.) pentru care suferă o serie de modificări adaptative.

CURS - 8 SPERMATOPHYTA. Subîncr. MAGNOLIOPHYTINA

- Tulpina ramificată monopodial, simpodial sau mixt, poate fi aeriană,

asigurând formarea şi susţinerea altor organe (muguri, lăstari, frunze, flori

ş.a.) sau alte funcţii specifice (asimilaţie, depozitare a apei sau substanţelor

nutritive, apărare etc.) sau se poate forma subteran, asigurând depozitarea

substanţelor de rezervă şi înmulţirea vegetativă a plantelor.

- În structura internă, circulaţia sevei brute are loc prin vase lemnoase

perfecte (trahee) şi numai la o serie de specii primitive sau în cazuri

particulare se mai întâlnesc traheidele.


Frunza de forme şi mărimi diferite, cu dispoziţie alternă, opusă sau

verticilată, poate fi simplă sau compusă, cu nervaţiunea ramificată într-o

reţea (penată, palmată)) sau cu nervurile dispuse paralel. Asigură asimilaţia,

dar, prin metamorfoză poate îndeplini şi alte funcţii (de apărare, de susţinere

a plantei, de depozitare ş.a.).

În funcţie de zona climatică, frunzele pot fi căzătoare (speciile din zona

temperată) sau persistente (specii din zona tropicală umedă).

Organele reproducătoare - se găsesc în floare, care a fost perfecţionată

prin evoluţie.


Floarea angiospermelor este alcătuită din elemente de reproducere (stamine,

carpele) şi organe de susţinere şi protecţie a acestora (pedicel, receptacul,

înveliş floral).

Morfologia învelişului floral este în strânsă legătură cu tipul de polenizare.

Speciile cu înveliş viu colorat sunt adaptate la polenizarea cu ajutorul

insectelor sau păsărilor, în timp ce speciile cu înveliş redus sau absent se

polenizează cu ajutorul vântului.


Totalitatea staminelor dintr-o floare formează androceul. Staminele sunt

alcătuite din filament şi anteră. În anteră se găsesc 4 saci polenici unde are

loc formarea grăunciorilor de polen. Aceştia sunt alcătuiţi din două celule

haploide la interior (celula generativă şi celula vegetativă) şi sunt protejaţi de

2 învelişuri (exina, intina).

Totalitatea carpelelor din floare formează gineceul.

Carpelele sunt închise şi formate din ovar, stil şi stigmat. În ovar se

formează ovulele. Stilul este porţiunea cilindrică, aflată în continuarea

ovarului, iar stigmatul reprezintă partea terminală a stilului, pe care

germinează polenul.


Generaţia gametofitică este redusă. Gametofitul bărbătesc este reprezentat

de grăunciorul de polen cu două celule haploide, iar cel femeiesc de sacul

embrionar format din şapte celule haploide.

Fecundaţia la angiosperme este dublă: gameţii femeieşti, oosfera şi celula

secundară a sacului embrionar sunt fecundaţi de doi gameţi bărbăteşti,

rezultaţi prin diviziune mitotică din celula generativă a grăunciorului de

polen, formându-se zigotul principal, apoi embrionul şi zigotul accesoriu din

care va lua naştere endospermul secundar (albumenul), reprezentând ţesutul

de rezervă al seminţei.

După fecundaţie, întreg ovulul se va transforma în sămânţă ce va fi închisă

în fructul rezultat de obicei din peretele ovarului. Angiospermele sunt

plantele la care apare pentru prima oară fructul.


MAGNOLIOPSIDA (DICOTYLEDONATAE)

Embrionul are două frunze cotiledonare (uneori, prin reducere, apare un

singur cotiledon)

Rădăcina este de obicei de origine embrionară, pivotantă sau rămuroasă

Frunzele simple sau compuse, cu nervaţiune penată sau palmată, pot avea

marginea limbului întreagă, cu mici sau mari incizii

Florile sunt organizate în general pe tipul 5 sau 4, rar 3

În structura internă apar prezente meristemele secundare, cambiul şi

felogenul ce dau naştere îngroşărilor secundare.


LILIOPSIDA (MONOCOTYLEDONATAE)

Embrionul are o frunză cotiledonară.

Rădăcina este de origine adventivă, fasciculată.

Frunzele simple, cu nervaţiune paralelă, au marginea limbului întreagă.

Florile sunt organizate în general pe tipul 3, rar 4, niciodată pe tipul 5.

În structura internă nu apar meristemele secundare, cambiul şi felogenul.


SUBCLASA MAGNOLIIDAE

- angiosperme lemnoase şi erbacee

- caractere primitive:

- numărul mare şi inconstant al elementelor florale

- dispunere spirociclică, hemiciclică, rar ciclică

- pe receptaculul convex sau conic

- florile actinomorfe sau zigomorfe

- înveliş simplu, sau dublu, cu componentele libere, rareori unite

- androceul - alcătuit din numeroase stamine

- gineceul - carpele libere sau unite (la speciile mai evoluate)

- polenizarea entomofilă

- fructele -multiple.


ORDINUL MAGNOLIALES - FAMILIA MAGNOLIACEAE

frunze alterne, aşezate spiralat sau distih, având stipele căzătoare

limbul penat, poate fi întreg sau lobat şi prezintă celule sferice cu uleiuri

eterice

flori mari, solitare, dispuse terminal sau axilar, aşezate pe lăstari scurţi

hermafrodite, actinomorfe, cu componentele prinse spirociclic pe un receptacul

proeminent

învelişul floral este un perigon petaloid, alcătuit din 6 sau numeroase tepale;

staminele numeroase, au filamente groase, puţin diferite de antere;

carpelele de asemenea numeroase, libere, cu ovar superior

fructul multiplu.

arbori, arbuşti


Gen MAGNOLIA

frunze întregi;

fructul polifoliculă.

seminţe acoperite în întregime de un aril roşu strălucitor, roz sau

portocaliu, răspândite de păsări.

M. hypoleuca (M. obovata): arbore originar din China şi Japonia, cu

lăstarii şi mugurii glabri. Florile mari, mirositoare, alb-gălbui, apar după

înfrunzire.

M.acuminata: arbore viguros, cu lăstari şi muguri păroşi. Florile galben-

verzui, apar după înfrunzire; au 3 tepale externe mici, sepaliode şi 6

interne, mai mari, aşezate pe două cicluri.


M. x soulangeana: arbore de talie mică sau arbust. Florile apar odată cu

frunzele şi sunt mari, roz-purpurii, uneori albe la interior.

M. kobus: arbore cu tepalele externe ale florii scurte, înguste, sepaliode,

cele interne fiind în număr de 6, albe. Frunzele mici, uşor aromate, apar

după înflorire.

M. stellata: florile cu 9-18 tepale extinse în stea, albe, apar cu mult înaintea

frunzelor; frunzele sunt înguste, verzi-închis.

M. denudata: flori campanulate, cu 9 tepale; frunzele ovate apar odată cu

florile.


Gen LIRIODENDRON

frunze lobate

vârful retezat şi emarginat

fructele uscate indehiscente, unilateral-aripate (polisamare), răspândite de vânt

Liriodendron tulipifera:

arbore viguros (atinge 30 m înălţime), originar din America de Nord

frunzele mari, lucioase, aproape pătrate, devin galben-aurii spre toamnă

florile sunt mari, campanulate, asemănătoare cu cele de lalea, galben-verzui, sau

galben-sulfurii, cu dungi portocalii

perigonul este alcătuit din trei tepale externe şi şase interne

la noi în ţară este cultivat în parcuri şi grădini. Lemnul foarte rezistent la

putrezire, este întrebuinţat la construcţii navale.


ORDINUL BERBERIDALES - FAMILIA BERBERIDACEAE

- arbuşti şi plante erbacee, perene, cu lemnul de regulă colorat în galben

datorită berberinei

- frunzele sunt alterne, lipsite de stipele, simple sau compuse, uneori reduse,

transformate în spini (Berberis)

florile solitare sau grupate în raceme sau cime, hermafrodite, actinomorfe,

elementele învelişului floral libere;

caliciul este format din 4-6 sepale;

corola - 4-6 petale externe, lipsite de glande nectarifere şi 6 petale

interne, evidente sau reduse la solzi, cu nectarii la bază;


androceul alcătuit din 6 stamine, repartizate pe două verticile;

staminele au un ţesut senzitiv la bază cu rol în curbarea filamentelor şi

depunerea polenului pe capul insectelor sau pe stigmat (Berberis);

gineceul este monocarpelar, cu ovar superior

fructele cărnoase – bace, rar sunt uscate, de tip capsulă; seminţele au de

regulă aril; embrionul prezintă cotiledoane mari, uneori concrescute.


Gen Berberis

arbuşti spinoşi

frunze simple

Berberis vulgaris

B. julianae

B. thunbergii

Berberis: arbuşti spinoşi cu frunze simple.

B. vulgaris – dracila - specie întâlnită de la câmpie până în zona colinară,

având tulpini înalte până la 3 m. Frunzele sunt simple, serat-spinuloase.

Florile galbene, grupate în raceme. Fructul bacă roşie, conţine glucoză,

fructoză, vitamina C ş.a.


B. vulgaris – dracila. Frunzele servesc ca gazdă intermediară pentru Puccinia

graminis ce produce rugina neagră a grâului. Fructele sunt folosite în

alimentaţie sub formă de dulceaţă, suc sau sirop, recomandate în afecţiuni

pulmonare şi antihemoragice, iar din scoarţă se extrag principii active folosit

în tratamentul afecţiunilor biliare. Datorită rădăcinilor drajonante poate fi

folosit la fixarea terenurilor degradate. Rădăcina şi scoarţa pot fi folosite la

vopsitul lânii în galben. Plantă ornamentală, cultivată în parcuri şi grădini,

împreună cu B.vulgaris, ‘Atropururea’, arbust cu frunze purpurii-întunecat;

suportă tunderea.


Alte specii:

B. juliane: arbust de cca. 2m înălţime, cu frunze persistente, lung spinos-

serate. Florile galbene apar în mai-iunie; bacele sunt negre-albăstrui,

brumate.

B. thunbergii: arbust de circa 1,5m înălţime, cu frunze căzătoare, întregi.

Flori galbene, solitare sau câte 2-4 în raceme scurte. Baca roşie, persistentă

mult timp.

Genul Mahonia

arbuşti nespinoşi

frunze imparipenat-compuse

Mahonia aquifolium


ORDINUL NYMPHAEALES - FAMILIA NYMPHAEACEAE

- plante erbacee, acvatice,

- rizom gros, cărnos

- frunzele lung peţiolate, submerse sau plutitoare;

- simple, ovate sau subrotunde, cu sinusul peţiolar adânc şi marginea întreagă

sau dinţată

- florile solitare, hermafrodite, actinomorfe, cu învelişul diferenţiat în caliciu,

alcătuit din 3-5 sepale şi corolă cu 3-numeroase petale

- staminele sunt 6-numeroase, uneori cu staminodii provenite din petale


- carpelele 8-numeroase, unite, cu ovar superior sau semiinferior şi stigmat

alungit

- fructul este achenă, bacă sau capsulă

- seminţele au endosperm şi perisperm; embrionul are un singur cotiledon

îngroşat.

- specii ocrotite prin lege, folosite în scop ornamental pentru decorarea

bazinelor şi lacurilor din parcuri.


Gen Nymphaea

- plante cu 4 sepale căzătoare

- petale numeroase, albe, lipsite de glande nectarifere

- cele externe mai mari sau egale cu sepalele

N.alba – nufăr alb

• specie perenă

• frecvent în ape stagnante sau lin curgătoare, adânci până la 2m

• peţioli lungi

• limbul ovat-pielos, cu nervuri proeminente pe partea dorsală


Gen Nymphaea

- florile deschise pe timpul nopţii, susţinute deasupra apei de pedunculi foarte

lungi

• fructele se maturizează sub apă, iar seminţele eliberate, sunt înconjurate de

un înveliş gelatinos.

N.candida – nufăr alb

• specie rară, întâlnită în vestul ţării, în ape stagnante sau slab mobile, adânci

de 1-2 m

• frunze ovate, marginea întreagă

• florile plutitoare


N. lotus.var. thermalis – floare de tău, dreţe

- plantă perenă

- în apele termale (20-400C) ale lacului Victoria şi ale pârâurilor Peţea şi

Cordan, de lângă Oradea

- frunze circulare, acut-dinţate pe margine

- florile de 12-16 cm în diametru, cu petale albe-trandafirii, se deschid pe

timpul nopţii.

Relict tropical din perioada caldă a epocii terţiare (aprox. 300 000 de ani),

vegetând în ape de cel puţin 30 cm adâncime, cu fund mâlos. Specia tipică- N.

lotus, este răspândită în Arhipelagul Filipinelor, Noua Guinee, Africa tropicală

şi de nord, India Orientală.


Gen Nuphar

- plante cu 5 sepale persistente, verzi pe partea externă, galbene la interior

- petale numeroase, galbene, cu glande nectarifere mult mai scurte decât

sepalele

N.lutea – nufăr galben

• specie perenă

• frecvent în ape stagnante sau lin curgătoare, adânci din câmpie


ORDINUL NYMPHAEALES - FAMILIA NELUMBONACEAE

- plante erbacee, acvatice

- frunzele peltate, se ridică deasupra apei

- florile solitare, hermafrodite, actinomorfe, au învelişul diferenţiat în

caliciu şi corolă; stamine, carpele numeroase, libere

- fruct multiplu

- seminţe fără endosperm


- circa 1500 de specii grupate în 40 de genuri, răspândite mai ales în emisfera

nordică, în zona temperată şi rece.

- plante erbacee anuale sau perene, mai rar lemnoase (Clematis)

Rădăcina principală caducă este înlocuită de rădăcini adventive, formate mai

ales pe tulpini subterane (rizomi, bulbi, tuberculi)

- frunzele alterne (opuse la Clematis ),

- limbul divizat (la Clematis vitalba sunt imparipenat –compuse)

- lipsite de stipele

- la Clematis peţiolul frunzei este transformat în cârcei pentru susţinerea

plantei.

Ordinul RANUNCULALES - Familia RANUNCULACEAE


- Florile sunt solitare sau grupate în inflorescenţe

hermafrodite, rar unisexuate,

actinomorfe sau zigomorfe,

învelişul floral este variat, perigon petaloid sau periant

componentele florale sunt dispuse spirociclic sau hemiciclic

între învelişul floral şi androceu se află nectarii de diferite forme

Uneori, glandele nectarifere sunt sub forma unor gropiţe (foveole)

nectarifere acoperite cu solzi, situate la baza petalelor (Ranunculus).


Datorită variaţiei în alcătuirea florii şi a tipului de fruct, familia este

compusă din două subfamilii

• Subfamilia Helleboroideae

- specii cu flori actinomorfe sau zigomorfe

- învelişul floral simplu (perigon petaloid)

- cu nectarii evidente

- fruct de tip polifoliculă (rar foliculă, capsulă sau bacă).

• Subfamilia Ranunculoideae

- specii cu înveliş floral variat,

-periant sau perigon,

- lipsite de nectarii diferenţiate

- fructe de tip poliachenă.


Gen Helleborus: plante cu frunze palmate şi flori mari, verzi-purpurii

- H. purpurascens – spânzul

o erbacee perenă;

o în păduri, tufărişuri, poieni;

o din etajul fagului sau molidului.

o Plantă toxică în stare proaspăta sau uscată (conţine heleboreina şi

heleborina).

o Utilizată ca plantă medicinală în medicina veterinară populară (pentru

tratarea pestei la porcine şi ovine) şi pentru om (extracte din plantă intră în

compoziţia unor medicamente cardiotonice sau antireumatice).


Gen Aquilegia

- flori actinomorfe

- nectarii în formă de cornet cu pintenul îndreptat cu vârful în jos

- fructul este o polifoliculă

A.vulgaris – căldăruşa:

- planta ornamentală introdusă în cultură şi apoi răspândită subspontan, perenă (cu

rizom în sol);

- frunze compuse

- florile pot fi albastre, liliachii, roz sau albe, de mărimi variabile

- nectariile pintenate, au partea terminală uşor curbată.

A. transsilvanica – plantă endemică în Carpaţii Meridionali, perenă.

- flori albastre-liliachii, plăcut mirositoare, solitare, nutante, au pintenul nectariilor

puternic recurbat.


Gen Nigella: specii erbacee anuale, cu perigon petaloid şi nectarii bilabiate.

Carpelele în număr variabil pot fi concrescute total sau parţial.

N. damascena – chica voinicului

- flori albastre sau albe, însoţită de un involucru multifidat, cu segmente

liniare, persistent şi pe fruct, datorită căruia este denumită şi “păianjen”

- fructul, capsulă 10-loculară, rezultă prin concreşterea foliculelor până la

vârf

- Originară din sudul Europei este cultivată ca ornamentală şi întâlnită

uneori şi subspontan.


N. sativa – negrilica

erbacee anuală, medicinală, cultivată pentru seminţe folosite la

aromatizarea brânzeturilor sau ca făina pentru prăjituri

răspândită subspontan, a devenit buruiană în semănaturile din sudul ţării

tulpină păroasă

flori solitare, albe, cu vârful tepalelor albastru-verzui

capsula - alcătuită din folicule unite până la vârf.


Caltha: specii cu frunze simple; perigonul este alcătuit din 5 tepale

galbene.

C. palustris – calcea calului

plantă perenă

frecventă în pajişti înmlăştinite din zona pădurilor de stejar până în

etajul jneapănului

rădăcini fibroase

frunzele reniforme au marginea crenată

florile actinomorfe, galben-aurii, lipsite de nectarii

fruct polifoliculă

plantă toxică în toate fazele de vegetaţie, ca şi în stare uscată.


Gen Aconitum: plante perene, cu frunze palmate, adânc incizate, având

perigonul zigomorf, cu tepala superioară cu aspect de coif (cască), în

interiorul căreia sunt două nectarii cu aspect de pinten. Plante cu toxicitate

ridicată datorită aconitinei.

A. anthora – omag galben: plantă de locuri însorite, din zona colinară până

în etajul jneapănului, cu tepale galbene, persistente.

A. toxicum –omag: plantă viguroasă (poate atinge înălţimi de doi metri), cu

flori albastre şi folicule păroase, întâlnită etajul fagului şi molidului. Specie

sciadofilă, foarte toxică.


A. tauricum – omag: frecvent în locuri umbroase şi stâncoase din etajul alpin

şi subalpin, pe soluri scheletice. Prezintă în sol o rădăcină cărnoasă,

napiformă. Florile albastru – violet, dispuse în raceme dense au coiful îngustat

la vârf într-un rostru. Seminţele sunt aripate. Plantă extrem de toxică, atât

verde cât şi uscată. Rădăcina şi seminţele sunt organele cu toxicitatea cea mai

mare. Nivelul maxim de toxicitate se înregistrează în timpul înfloritului. Este

cunoscut şi utilizat ca şi alte specii ale genului în scop medicinal.


Gen Consolida: specii cu perigonul zigomorf, tepala superioară fiind

transformată într-un pinten; gineceul monocarpelar fructul foliculă.

C. regalis – nemţişor de câmp: plantă anuală, frecventă în culturi de cereale

din zona de stepă până în etajul gorunului; flori albăstrui-violacee, cu pinten

de circa 2 cm; fructe glabre, cu seminţe de 1-1,3 mm lungime. Specie toxică,

cu întrebuinţări în medicina populară; plantă meliferă.

C. orientalis - nemţişor de câmp: buruiană cu flori roz-violete, având

pintenul de circa 1 cm lungime, fructe păroase şi seminţe de 1,8-2,8 mm

lungime; întâlnită sporadic în acelaşi areal ca specia precedentă, ca segetală

în păioase sau ruderală.


Subfamilia Ranunculoideae

Anemone: specii erbacee perene, cu frunze palmate, adânc incizate. Florile

actinomorfe, au perigon petaloid, lipsit de nectarii şi sunt însoţite de un

involucru trifoliat. Fruct de tip poliachenă.

. A. ranunculoides – păştiţa: plantă cu perigon format din 5 tepale galbene,

fin pubescente la exterior; comună în păduri şi tufărişuri din zona de

silvostepă până în etajul fagului, pe soluri bogate; cultivată uneori ca plantă

ornamentală, cu înflorire timpurie, de primăvară.

A. nemorosa – floarea paştelui: frecvent întâlnită în păduri de foioase sau

de amestec (fag, răşinoase) din etajul molidului; flori cu perigon alcătuit din

6 tepale albe sau roz-liliachii, glabre la exterior.


Gen Clematis: plante lemnoase, cu frunze opuse, flori pe tipul 4 cu

perigonul de culoare albă, albastră sau liliachie şi fruct poliachenă.

- C.vitalba – curpen de pădure:

- liană

- frunze imparipenat-compuse, peţiolul transformat într-un cârcel lignificat,

care fixează planta de suport

- flori albe sau verzui, plăcut mirositoare, grupate în cime axilarea

- achene cu o prelungire păroasă, provenită din stil. Întâlnită frecvent la

marginea pădurilor, în tufărişuri sau zăvoaie, din zona de stepă până în etajul

fagului; cultivată ornamental.


Gen Ranunculus: specii erbacee

- flori actinomorfe

- înveliş diferenţiat în caliciu şi corolă

- petalele albe sau galbene au la bază gropiţe nectarifere

- staminele şi carpelele în număr mare sunt aşezate în spirală pe un

receptacul plan sau proeminent

- fructul poliachenă; achenele pot fi glabre, păroase, spinoase sau

tuberculate, cu rostru drept sau recurbat.


R.ficaria – untişor

- plantă perenă

- rădăcini tuberizate

- frunze simple, cordate, cu marginea întreagă

florile au 3 sepale şi 8-12petale galben-aurii

frecventă în păduri, tufărişuri, zăvoaie, livezi, din zona stepei până în etajul

boreal

plantă alimentară, medicinală, ornamentală.


Gen Adonis: specii erbacee anuale sau perene, cu frunze de 2-3 ori penat-

sectate şi segmente filiforme. Florile solitare au petalele viu colorate, fără

foveole nectarifere la bază.

A.vernalis – ruscuţă de primăvară: plantă perenă, de pajişti uscate, întâlnită

din zona de stepă până în etajul fagului. Florile galben-aurii, au 10-12 petale.

Achenele sunt păroase. Plantă toxică şi medicinală, conţinând principii

cardiotonice (adonidină); de asemenea, meliferă şi ornamentală.

A.aestivalis – cocoşeii de câmp: plantă anuală; florile au 6-8 petale roşii-

cărămizii şi sepalele alipite de petale. Achenele sunt glabre. Buruiană

segetală în culturi de cereale, ruderală, calcifilă, întâlnită în zona de câmpie

şi colinară.


Ordinul Papaverales - Familia Papaveraceae- plante erbacee

- laticifere articulate în structura internă (latexul poate fi alb, galben, portocaliu, roşu

sau apos şi conţine diferiţi alcaloizi)

- frunze simple sau compuse, dispuse altern

- florile solitare sau grupate în inflorescenţe variate

- hermafrodite, actinomorfe, având elementele învelişului floral libere; caliciul este

alcătuit din 2 sepale, de regulă repede căzătoare, iar corola din 4 petale aşezate pe două

cercuri (prefloraţie alternă). Androceul are numeroase stamine. Gineceul este format

din 2-20 carpele unite; ovar superior, placentaţie parietală.

- fruct capsulă.

- seminţele au endospermul bine dezvoltat, oleaginos şi embrionul mic.


Gen Papaver: plante cu latex alb; sepalele libere la bază; fructul este o

capsulă poricidă, subcilindrică până la globuloasă având terminal stigmatul

florii sesil, disciform, persistent.

P.somniferum – mac de grădină:

- erbacee anuală

- tulpina acoperită cu ceară

- frunzele au margini neregulat incizate, cele inferioare sunt peţiolate, iar

cele superioare – amplexicaule

- florile mari, solitare, cu corole albe, roşii sau liliachii. Specie originară din

zona mediteraneană, cunoscută încă din Antichitate ca plantă medicinală şi

oleaginoasă; cultivată pentru latexul extras din capsulele tinere din care se

prepară medicamente cu acţiune analgezică şi pentru seminţe folosite în

patiserie.


P.rhoeas – mac roşu de câmp - buruiană calcifilă, frecventă din zona de stepă

până în etajul gorunului, în cereale păioase sau în locuri ruderale.

P.dubium – mac de câmp: erbacee anuală, având tulpina acoperită cu peri

alipiţi. Petalele sunt roşii sau albe, iar anterele violete. Capsula este alungită.

Specie întâlnită pe soluri slab acide ca buruiană segetală şi ruderală.


Gen Chelidonium: plante perene, cu latex galben-portocaliu. Florile sunt

grupate în inflorescenţe umbeliforme. Capsulele liniare, valvicide, au 3-5

cm lungime.

C.majus – rostopască, negelariţă iarbă de negi

- specie cu flori galbene

- frecventă în zona de stepă-etajul gorunului, în locuri umbroase, prin

păduri, tufărişuri, pe lângă garduri, ruine, ziduri; nitrofilă, mezofită,

heliosciadofilă

- cunoscută ca plantă medicinală încă din antichitate, este folosită în

medicina tradiţională şi modernă în special pentru afecţiuni ale ficatului,

bilei ş.a.


ORDINUL PAPAVERALES - FAMILIA FUMARIACEAE

- plante erbacee cu suc lăptos

- frunze alterne, simple sau compuse

- florile sunt hermafrodite, zigomorfe:

- caliciul alcătuit din 2 sepale, dialisepal

Gen Dicentra

Gen Corydalis

Gen Fumaria

- corola 4 petale, dialipetală

- petalele externe pot fi dilatate saciform la bază (Dicentra) sau petala superioară este

pintenată (Fumaria, Corydalis)

staminele în număr redus – 2, au filamente trifurcate (aparent 6 stamine)

gineceul bicarpelar, gamocarpelar; ovar superior.

fructul capsulă sau acheniform.


SUBCLASA HAMAMELIDAE- specii lemnoase, anemofile

- învelişul floral simplu, de tip perigon sepaloid sau redus până la absent

- florile unisexuate, rar hermafrodite, grupate în amenţi

- fecundaţia are loc la un interval mare după polenizare

Ord. HAMAMELIDALES- FAM. PLATANACEAE

- Platanus: arbori

- ritidomul se exfoliază în plăci (trunchiul şi ramurile rămân netede, gălbui sau

albicioase)

- mugurii sunt acoperiţi de o singură catafilă cu aspect de glugă

- frunzele alterne, palmat lobate (3-5 -7) lobi, teaca rotundă (înconjoară şi acoperă

complet mugurele axilar)


- stipele crescute în jurul lăstarului

- florile unisexuate, repartizate monoic, grupate în capitule sferice, pendule

- înveliş floral - 4-6 tepale verzi, păroase la exterior

- stamine în număr egal cu tepalele

- carpele 3-6, libere, ovar superior

- fruct multiplu-poliachenă.

CURS - 8 - SPERMATOPHYTA. Subîncr. MAGNOLIOPHYTINA

ORD. URTICALES - Familia ULMACEAE

- arbori

- frunze alterne, aşezate distih; baza limbului asimetrică, marginea serată,

- florile mici, hermafrodite sau unisexuate

- înveliş floral - perigon sepaloid, cu 4-6 tepale

- gineceul bicarpelar,

- ovar superior

- fructul este samară sau drupă.


ORD. URTICALES - Familia MORACEAE

- plante lemnoase cu laticifere în toate ţesuturile parenchimatice

- florile sunt grupate în inflorescenţe dense, cu axul deseori îngroşat

- unisexuate,

- perigon sepaloid, pe tipul 4,

- poate deveni cărnos şi închide fructele

- gineceul bicarpelar,

- ovar superior

- fructele sunt simple, cărnoase (drupe) sau compuse.


Gen Morus: arbori cu limbul foliar variat lobat, heterofilia fiind prezentă deseori

• florile sunt grupate în inflorescenţe spiciforme

• fruct este compus (drupe înconjurate de perigon cărnos), cilindric-ovoid.

Gen Ficus:

• plante lemnoase cu habitus diferit (specii epifite sau cu rădăcini proptitoare)

• latex iritant

• frunzele simple

• marginea întreagă sau divizată

• florile unisexuate

• închise în axa inflorescenţei devenită piriformă, cărnoasă (numit siconă): cele ♂ -

situate la partea superioară a inflorescenţei, cele ♀ - aşezate spre bază.

• polenizarea este asigurată de o himenopteră din genul Blastofaga

• fiecare floare ♀ va forma o achenă care va rămâne închisă în axa cărnoasă a

inflorescenţei.


M.alba – dud alb

- specie originară din China

- frunzele sunt netede pe partea superioară şi glabre pe faţa inferioară,

subţiri

- fructele alb-gălbui, roz sau purpurii

- pedunculii egali cu lungimea lor.

M.nigra – dud negru

- specie originară din vestul Asiei (Persia, Transcaucazia)

- frunze scabre pe faţa superioară, pubescente pe cea inferioară

- fructele purpuriu-închis, au pedunculi foarte scurţi


Ulmus:

frunzele dublu-serate, apar după înflorire (plante protante)

florile hermafrodite

perigon gamotepal

stamine cu antere roşii

fructul - monosamară,

aripa aşezată jur-împrejurul achenei.

Celtis:

frunze simplu serate, apar o dată cu florile

plante poligame

perigon dialitepal

stamine cu antere galbene

fructul - drupă


ORD. JUGLANDALES arbori cu frunze imparipenat-compuse, alterne, bogate în substanţe

aromatice și lăstari şi frunze cu peri glandulari

flori unisexuate aşezate monoic

florile ♂ - grupate în amenţi cilindrici; apar pe ramuri din anul anterior

florile ♀, grupate câte 1-5; apar pe lăstari

gineceul bicarpelar, gamocarpelar,

ovar inferior

două stigmate mari, papiloase

fructul este drupă (uneori) parţial dehiscentă

în ţara noastră sunt cultivate specii ale genului Juglans

- FAM. JUGLANDACEAE


ORD. FAGALES - Familia FAGACEAE

specii lemnoase

caracteristice emisferei nordice

frunze simple, alterne,

marginea întreagă, serată sau lobată

plante monoice

florile ♂ - în amenţi

florile ♀ - în cime sau inflorescenţe spiciforme,

G tricarpelar, gamocarp

ovar inferior

fructul achenă, învelit total sau parţial într-un involucru (cupă) rezultat din

concreşterea axului floral cu tepalele şi hipsofilele

seminţe exalbuminate


Gen Fagus:

arbori

nu formează ritidom decât în zona bazală a tulpinii

mugurii fusiformi, ascuţiţi sunt îndepărtaţi de ramură

frunze eliptice, ciliate pe margine

flori ♂ grupate în amenţi aproape sferici, lung pedunculaţi

florile ♀, câte două - înconjurate de numeroase hipsofile care concresc.

fructele 3-muchiate - închise câte două într-o cupă lemnoasă, prevăzută la

exterior cu numeroşi apendiculi spinoşi sau foliacei, dehiscentă în patru

valve.


F.sylvatica – fag

arbore cu scoarţa netedă, cenuşie-albicioasă

întâlnit între 600-1200 m altitudine, în păduri pure (făgete) sau în amestec cu

alte foioase (gorun, carpen) în partea inferioară a arealului sau cu răşinoase

(molid, brad) în partea superioară a arealului, formând subetajul pădurilor de

fag din cadrul etajului nemoral

lemnul său utilizat în industria mobilei, fiind lemnul şi un combustibil

foarte bun

specie ce întreţine un microclimat umbros, răcoros, liniştit şi reglează

regimul hidrologic

plantă meliferă şi medicinală.


Gen Quercus:

arbori cu ritidomul persistent, adânc brăzdat

muguri obovaţi

frunze penat-lobate

flori ♂ - grupate în amenţi penduli, subţiri

flori ♀ - inflorescenţe spiciforme, fiecare floare fiind înconjurată parţial de

un involucru în formă de cupă

fructele (ghinde) au cupe individuale, care le protejează la bază sau

aproape pe toată lungimea lor; cupa este acoperită la exterior de solzi

imbricaţi, liberi sau concrescuţi


Q.pubescens – stejarul pufos:

- plantă termofilă, calcifilă, întâlnit din zona silvostepei până în etajul

gorunului

- formează cupe sesile, cu solzi mici • frunze mici, pieloase pe partea

superioară

- pubescente pe dos.

Q.pedunculiflora – stejarul brumăriu

- frunze lungi (până la 12 cm), verzui, având peri fasciculaţi pe dos

- cupele sesile, acoperite cu solzii mici, cei din partea mediană şi inferioară

fiind gheboşi

- specie termofilă, întâlnită în silvostepă


Q.cerris – cer:

- lobii frunzelor ascuţiţi şi mugurii acoperiţi de stipele filiforme, persistente

- cupele mari, acoperă cam 2/3 din fruct şi au solzii alungiţi, liniari, divergenţi

sau răsfrânţi

- formează păduri curate sau în amestec cu alte foioase în regiunea de câmpie

şi deal, pe podişuri sau versanţi însoriţi, pe soluri compacte

Q. robur – stejar

- specie de bază ce formează păduri din zona nemorală, respectiv a pădurilor

de stejar, mai ales din nordul Moldovei

- frunzele obovate, penat-lobate, au lobii rotunjiţi şi sunt auriculate la bază;

cupele lung pedunculate sunt acoperite de solzi plani sau uşor bombaţi în

partea inferioară


Q. petraea – gorun

- frunze obovate, pubescente pe partea inferioară, având peţioli lungi (1,5-

3cm)

- cupele sesile au solzii liberi, neconcrescuţi, plani sau slabi convecşi

- intră în alcătuirea pădurilor din etajul nemoral, subetajul pădurilor de

gorun, răspândite în dealurile subcarpatice şi podişuri, între 300 -600 m

altitudine.


Gen Castanea

arbori, mai rar arbuşti

ritidom brun, adânc crăpat

frunze lanceolate,

pe margini acut spinos serate

amenţi ♂ alungiţi, subţiri, oblici pe ramură; au uneori flori femeieşti la

bază

florile ♀ grupate câte trei, sunt înconjurate complet de un involucru spinos


C.sativa – castanul comestibil

- arbore cu baza frunzelor rotunjită

- fructe de 2-3 cm, comestibile.

- întâlnit spontan şi cultivat în sudul Europei, nord-vestul Africii, sud-vestul

Asiei

- la noi este cultivat şi subspontan în judeţele Maramureş, Gorj, Mehedinţi,

în staţiuni adăpostite.


FAM. BETULACEAE

Gen Betula

arbori, arbuşti cu lemn moale, fără duramen

ritidom neted, de culoare albă ; se exfoliază în fâşii subţiri

frunzele peţiolate, cu limbul ovat sau ovat-rombic, serat

flori ♂- 2 stamine cu filamente bifurcate

fructele sunt comprimate lateral, protejate de solzi trilobaţi, cu care cad

împreună de pe ax


B.pendula – mesteacăn: specie răspândită în Europa, nordul şi estul Asiei

• creşte în regiunea de deal, şi munte până la altitudini 1 600 m, pe soluri

oligotrofe;

• specie heliofilă, întâlnită în locuri însorite sau tăieturi de păduri;

• plantă medicinală - conţine principii cu acţiune diuretică, bacteriostatică,

antiinflamatoare, tonică şi dezinfectantă;

• specie ornamentală, decorativă prin port, ramuri şi trunchi

• frunzele şi scoarţa au proprietăţi tinctoriale, vopsind fibrele naturale în

diferite nuanţe de galben.


B.nana – mesteacăn pitic:

- arbust arctic (până la 50 cm înălţime)

- ramuri culcate sau ascendente (formează tufărişuri dese şi întinse în turbării

oligotrofe din judeţele Harghita şi Suceava)

- frunzele suborbiculare, sunt mai late decât lungi

- lăstarii pubescenţi

- relict glaciar, ocrotit prin lege

- prezintă importanţă floristică deoarece în ţara noastră, în tinovul Luci de la

Sâncrăieni (judeţul Harghita) atinge limita sudică a răspândirii sale

CURS -8 SPERMATOPHYTA. Subîncr. MAGNOLIOPHYTINA

FAM. BETULACEAE

Gen Alnus

arbori, arbuşti, cu muguri pedicelaţi

frunzele alterne, peţiolate, cu limb ovat sau eliptic, crenat sau dinţat

florile ♂ - 4 stamine, cu filamente neramificate

inflorescenţa femeiască este scurtă, globuloasă, cu frunze bracteante

lignificate, persistente şi după fructificare

solzii fructului 5-lobaţi, cad împreună cu axul după diseminare

CURS -8 SPERMATOPHYTA. Subîncr. MAGNOLIOPHYTINA

A.glutinosa – arin negru

arbore cu scoarţa brună

frunzele obovat-eliptice, sau suborbiculare, sunt emarginate sau trunchiate

la vârf

lăstarii şi frunzele tinere – lipicioase

comun pe malul apelor în regiunea de câmpie şi deal

apreciat pentru lemnul durabil şi ritidomul bogat în substanţe tanante

scoarţa, mugurii, frunzele au importanţă terapeutică pentru medicina umană

şi veterinară.


A. incana – arin alb

arbore

scoarţă cenuşiu-albicioasă

frunze eliptice, acuminate la vârf

lăstarii şi frunzele tinere - dens pubescente, nelipicioase

creşte pe malul apelor din regiunea submontană, până la altitudini de circa

1300 m

plantă medicinală şi tinctorială


FAM. CORYLACEAEGen Corylus arbori, arbuşti monoici

înfloresc înaintea înfrunzirii (protanţi)

frunzele scurt peţiolate, ovate, la vârf brusc acuminate sau subrotunde

mugurii ovoizi, obtuzi

inflorescenţa ♀ este globuloasă, sesilă

fructe aglomerate 2-4, sunt protejate de un involucru fructifer în formă de

cupă


FAM. CORYLACEAEGen Carpinus arbori, arbuşti monoici

înflorirea şi înfrunzirea se suprapun (plante mezante)

frunzele ovate, biserate, sunt evident peţiolate

mugurii fusiformi, ascuţiţi

inflorescenţa ♀ alungită, spiciformă

dispusă terminal, pe ramuri lungi

fructele sunt grupate câte două la baza unui involucru fructifer plan


C. avellana – alun arbust (până la 5 m înălţime )

frunze obovate, biserate

involucrul de lungimea achenei

divizat până la mijloc în segmente late

specie comună din zona pădurilor de stejar până în subetajul fagului,

însoţitoare a stejarului, gorunului, la margine sau în rarişti de păduri.


C. betulus – carpen

arbore

frunze de 4-10 cm lungime

involucrul fructifer trilobat

lobul central mai lung decât cei laterali

întâlnit frecvent în pădurile de şleau, alături de gorun, stejar, ulm de câmp

şi alte foioase

în regiunea de câmpie şi de deal, până la 1000 m altitudine

specie importantă în protecţia şi ameliorarea solului pe care îl

structurează, îl afânează şi îl îmbogăţeşte în substanţe minerale şi organice

plante lemnoase sau erbacee

flori hermafrodite cu periantul diferenţiat în caliciu şi

corolă,

dialisepale şi dialipetale

staminele, în număr dublu faţă de petale sau numeroase,

sunt dispuse pe mai multe verticile

gineceul alcătuit dintr-un număr variabil de carpele

libere sau unite, are ovarul cu poziţie superioară,

semiinferioară sau inferioară.

elementele florale sunt dispuse ciclic

arbuşti, arbori de talie mică

liane sau plante erbacee

frunze simple, opuse, lipsite de stipele

florile dispuse în inflorescenţe cimoase terminale sau axilare,

hermafrodite, actinomorfe, cu învelişul floral dublu: caliciul 4-5

sepale, dialisepal, corola 4-5 petale

androceul este format din 8 -1- numeroase stamine

gineceul 2-5 carpelar, gamocarpelar, cu ovar inferior şi stigmate

alungite; nectariile sunt situate la partea superioară a ovarului

fruct capsulă loculicidă sau septicidă, cu numeroase seminţe

aripate; plante cultivate în scop ornamental prin parcuri şi grădini.

Gen Hydrangea – hortensie

arbori, arbuşti sau liane

inflorescenţele terminale sunt mari, globuloase, alcătuite din flori

fertile mici, înconjurate sau în amestec cu flori sterile mari, având sepale

asemănătoare petalelor.

H.macrophylla: arbust (1,5-4 m), originar din Japonia şi China.

frunzele atenuate la bază, sunt, ca şi lăstarii, glabre.

florile albastre, roz sau albe, sunt aşezate în cime globuloase, pendule,

culoarea florilor este influenţată de pH-ul solului: roz sau roşie pe

soluri alcaline-neutre; albastre sau purpurii pe soluri acide (pH 5,5);

culoarea albă nu este afectată de pH.

Gen Deutzia: arbuşti, de 3-2 m, cu frunze stelat-păroase. Inflorescenţe

alungite, racemiforme sunt alcătuite din flori albe, roz, purpurii pe

tipul 5.

D.scabra: arbust cu frunze stelat-pubescente pe ambele feţe; perii au

10-15 raze; florile pot fi albe, roz.

Gen Philadelphus – lămâiţă, sirinderică, iasomie: arbuşti (3 m) cu

frunze lipsite de peri stelaţi; florile albe pe tipul 4, sunt solitare sau

grupate în racem,.

P.coronarius: originar din Italia, Austria Caucaz, este mult cultivat

datorită florilor puternic mirositoare, albe, grupate câte 3-5 în

raceme; frunzele sunt glabre sau cu smocuri de peri simpli în dreptul

nervurilor.

- arbuşti cu frunze palmate, simple, alterne.

- florile hermafrodite, actinomorfe, au hipantiul foarte bine dezvoltat;

învelişul floral este dublu, pe tipul 5, dialisepal, dialipetal; petale sunt

mai mici decât sepalele;

- androceul este alcătuit din 5 stamine, iar gineceul din 2 carpele este

gamocarp, inferior.

- fruct de tip bacă.

Ribes uva-crispa – agriş: tulpini cu spini trifurcaţi sau simpli. Florile

solitare sau grupate câte 2-3, sunt verzui-roşcate cu caliciul dens, păros.

Fructul - bacă globuloasă sau ovoidă, mare, poate fi verzuie, gălbuie

sau roşcată. Întâlnit în păduri sau tufărişuri din zona montană până în

cea subalpină este cultivat în România în grădini, mai ales în judeţele

din nordul şi vestul ţării pentru fructele bogate în vitamine (ex.

vitamina C 26-34 mg%).

Ribes nigrum – coacăz negru: frunze cu glande punctiforme, galbene pe

partea dorsală; florile grupate în raceme, sunt verzui la exterior şi

roşiatice la interior, cu hipantiul campanulat; fructe negre. Întâlnit în

etajul gorunului şi molidului, este o specie mezohigrofită, ce creşte în

mlaştini, zăvoaie. Frunzele şi fructele au importanţă terapeutică în

medicina umană şi veterinară: principiile active din frunze au acţiune

diuretică, iar cele din fructe au efect tonic general.

Ribes rubrum – coacăz roşu

- plantă originară din Europa de Vest, cu tulpini de cca. 1m înălţime;

frunzele lung peţiolate, au peţiolii adesea roşcaţi. Racemele lungi,

grupează câte 3 -10 flori cu hipantiul plan, sepale verzui-brunii şi

petale gălbui. Între stamine şi stile se află un inel muchiat. Fructele pot

fi roşii, albe sau roz. Cultivat pentru fructe consumate în stare

proaspătă sau sub formă de suc, jeleu, gem.

Ribes aureum – cuişor

- flori în raceme, galben-aurii, plăcut mirositoare. Cultivat ca plantă

ornamentală şi pentru fructe.

Plante erbacee, suculente, cu frunze simple, groase, cărnoase, uneori

cilindrice, suculente, lipsite de stipele, având dispoziţie alternă, opusă

sau sunt grupate în rozetă bazală.

Florile actinomorfe, hermafodite sau unisexuate dispuse dioic,

alcătuiesc inflorescenţe cimoase.

Învelişul floral dublu, cu 4-20 sepale şi petale libere la bază.

Androceul are stamine în număr egal sau dublu cu petalele. Carpelele

egale ca număr cu petalele, sunt însoţite de un solz nectarifer, situat la

bază, pe partea internă.

Fruct polifoliculă. Multe specii cresc pe substrat stâncos sau pietros şi

sunt folosite ca ornamentale în grădini de stâncărie.

Gen Sempervivum: specii cu frunze bazale dispuse în rozete dense;

formează stoloni scurţi

-frunzele lat-liniare, ascuţite la vârf

- florile galbene, roz sau purpurii au 6-20 sepale, petale şi carpele.

S.montanum – verzişoară de munte: specie perenă din etajul boreal şi

alpin, saxicolă şi calcifugă. Frunzele păroase şi cărnoase sunt verzi-

închis. Florile roşii-vineţii, apar la sfârşitul verii; plantă odorantă.

S.tectorum – urechelniţă: plantă perenă, viguroasă, cu frunze

purpurii, păroase. Florile roşii, purpurii, apar la sfârşitul verii.

Cultivată ornamental este răspândită subspontan; originară din

Europa – zona montană.

Gen Sedum: plante anuale sau perene, cu tulpini foliate şi flori

hermafodite, pe tipul 5.

S.acre – iarbă de şoaldină: formează tulpini târâtoare cu frunze ovoide,

florile au petale galbene. Specie perenă, frecventă din zona de stepă

până în etajul fagului în pajişti rărite, pe soluri scheletice, nisipoase.

S.spurium – floare grasă: plante cu tulpini scurte, având numeroşi

lăstari la bază. Frunzele sunt obovate, cărnoase, iar florile roz sau

purpurii; originară din Caucaz.

S.hybridum: specie perenă cu tulpini târâtoare, formând lăstari fertili şi

sterili. Florile sunt galben-aurii. Originară din Asia Centrală.

Cuprinde plante erbacee, cu frunze lipsite de stipele, variate ca formă

şi nervaţiune (pot fi simple sau compuse, cu marginea întreagă, serate

sau dinţate, dispuse altern sau în rozete bazale).

Florile hermafodite, actinomorfe, cu înveliş floral dublu, pe tipul 4

sau 5 pot fi grupate în inflorescenţe terminale cimoase sau racemoase,

mai rar sunt solitare.

Sepalele, petalele sunt libere; stamine 3-10; carpele 2, unite, cu ovar

superior sau inferior.

Fructul capsulă cu numeroase seminţe albuminate.

Familia prezintă importanţă horticolă, unele specii fiind cultivate ca

ornamentale.

Gen Astilbe: plante cu frunze de 2-3 ori penat-compuse.

A.japonica: specie perenă, originară din Japonia cu flori albe, mici,

grupate în inflorescenţe terminale, cultivată în scop ornamental.

Gen Saxifraga: plante spontane, dar şi cultivate în ghiveci sau pentru

grădini de stâncărie, având frunze simple, dispuse în rozete bazale.

S.stolonifera: specie perenă ce formează stoloni lungi, filiformi şi

frunze rotunde, păroase, roşii-violacee.

Alte specii comune în ţara noastră: S.paniculata – iarba surzilor:

frecventă pe stâncăriile din munţi; S.rotundifolia: cu flori albe şi

purpuriu punctate, întâlnită în zona montană, pe soluri scheletice,

lângă pâraie.

Gen Bergenia: frunze simple, mari, lungi până la 30 cm, bazale.

B.crassifolia – badan: specie perenă; frunzele au glande

punctiforme; petalele sunt purpuriu-roze.

plante în majoritate erbacee

flori actinomorfe, ciclice, hermafrodite sau unisexuate, pe tipul 5

învelişul floral este simplu sau dublu (K+C), în acest din urmă caz

corola este dialipetală

androceul este format din 1 sau 2 cercuri de stamine

gineceul din numeroase – 1 carpelă, gamocarpelar.

Plante erbacee, glabre

- frunze simple, întregi, penate

- flori hermafrodite

- înveliş floral dublu: 2 sepale, 4-6 petale libere

- stamine 3-numeroase ● gineceu 3-8 carpelar, gamocarp, cu ovar

superior sau semiinferior

- fruct - capsulă, cu seminţe reniforme ● În structura internă, plantele

conţin celule cu mucilagii

- specii larg răspândite în regiuni tropicale şi temperate, cu un grad

mare de diversitate în America de Nord şi în munţii Anzi din America

de Sud

Plante erbacee cu tulpinile sunt articulate şi umflate sub noduri

- frunzele simple, dispuse opus, margine întreagă

- inflorescenţe cimoase, dicaziale

- flori actinomorfe, cu înveliş dublu, pe tipul 4-5

- caliciul dialisepal sau gamosepal, persistent pe fruct

- corola dialipetală

- androceul are 8-10 stamine ● gineceul 2-5 (8) carpele, gamocarpelar

- ovar superior

- fruct capsulă denticulată, rar bacă sau achenă ● biochimic: plantele

conţin saponine frecvent şi mai rar alcaloizi şi glicozide

- Plante erbacee

- frunzele alterne sau opuse, simple, întregi, nestipelate

- florile mici

- hermafrodite sau unisexuate grupate în cime, dispuse dens, în

inflorescenţe spiciforme sau paniculiforme

- bracteele şi bracteolele persistente, uneori colorate

- învelişul floral - perigon sepaloid -3-5 tepale libere

- androceul are stamine în număr egal cu tepalele

- gineceul 2-3 carpelar, gamocarpelar cu ovar superior

- fructul monoseminal, indehiscent sau capsulă pixidă.

- Plante erbacee, rar subarbuşti

- frunze alterne sau opuse, lipsite de stipele, uneori reduse,

rudimentare

- florile mici, în cime dense

- hermafrodite sau unisexuate

- învelişul floral – perigon sepaloid : 1-5 tepale + unite la bază (lipseşte

uneori), persistent pe fruct, uneori acrescent ● androceul - 1-5 stamine

libere sau cu filamentele concrescute pe un disc situat la bază ●

gineceu 2-3-5 carpelar, gamocarp ● ovarul cu poziţie superioară sau

semiinferioară ● fruct achenă, uneori compus ● specii întâlnite în

regiuni aride, unele pot fi halofile, psamofile sau nitrofile, formând

fitocenoze caracteristice.

Portulaca oleracea – graşiţă, iarbă grasă

plantă cosmopolită,

întâlnită frecvent în locuri cultivate şi ruderale, pe soluri cu textură

uşoară, nisipoase, din zona de stepă până în etajul gorunului

tulpina - ascendentă, cărnoasă, vişinie spre bază

frunzele invers ovate

flori sesile, mici, dispuse axilar sau terminal

petale galbene

În unele zone ale ţării este folosită ca legumă

în medicina tradiţională sunt utilizate părţile aeriene ale plantei cu

proprietăţi antiscorbutice

emoliente, vermifuge, diuretice şi coagulante.

Gen Stellaria:

specii erbacee anuale sau perene

tulpini ascendente, glabre sau păroase, fragile la noduri

florile hermafrodite au petale bifidate cel puţin până la jumătate

capsula se deschide prin 3 sau 6 dinţi.

S.media – rocoină

Tulpinile târâtoare sunt păroase pe o singură latură.

Staminele cu nectarii la bază, au antere violet sau purpurii, ovar cu 3

stile

capsula mai lungă decât caliciul, se deschide prin 6 dinţi

înfloreşte tot timpul anului

buruiană comună în toată ţara în locuri umbrite, invadantă în culturi

irigate; constituie alimentul proaspăt al păsărilor ţinute în colivii

planta pisată, amestecată cu grăsime se punea la răni, umflături,

zdrobituri, scrântituri

Gen Cerastium:

specii erbacee anuale sau perene

ramuri simple sau bifurcate

frunzele dispuse opuse sunt întregi, sesile

florile hermafrodite, pe tipul 5 sau 4, sunt grupate în dicazii

terminale

sepale au margini membranoase

petalele sunt întregi sau bifide; stamine 10, cu inel glandular la

bază; stile 5

capsula cilindrică sau conică, adeseori curbată, este mai lungă

decât caliciul şi se deschide prin 10 dinţi erecţi sau curbaţi.

Gen Dianthus

specii cu hipsofile aşezate în perechi la baza caliciului

petalele brusc îngustate la bază, alcătuite din lamină şi unguiculă

capsula dehiscentă prin 4 dinţi, rămâne închisă în caliciu.

Dintre speciile sponatane:

D.carthusianorum – garofiţe:

hipsofilele obovate, brusc terminate în ariste;

specie comună din zona pădurilor de stejar până în subetajul

fagului, în locuri însorite din pajişti.

D.callizonus – garofiţa Pietrei Craiului

endemică în Munţii Piatra Craiului (jud. Braşov), pe versantul

vestic,

petalele sunt carmin, maculate în partea superioară.

mai lungi decât caliciul

În cultură întâlnim:

D.caryophyllus– garoafa: plantă de origine mediteraniană cu tulpini

erecte, cenuşii, uniflore. Hipsofile ajung cât un sfert din lungimea

caliciului; lamina petalelor este variat colorată. Reprezintă una din cele

mai cunoscute specii pentru flori tăiate, fiind cultivată şi în rabate.

D.barbatus – garofiţe de grădină: specie perenă cu inflorescenţa

terminală, capituliformă, multifloră, alcătuită din flori neodorante,

uneori involte, cu petale viu colorate, pe margini mai deschise la

culoare. Hipsofile verzi, sunt uneori mai lungi decât caliciul

Gen Saponaria

specii ce prezintă caliciul cilindric, cu 15-20 nervuri, lipsit de

hipsofile la bază; unguicula este prevăzută la bază cu o dungă îngustă;

capsula se deschide prin 4-6 dinţi

S.officinalis – săpunariţă, odogaci

plantă perenă cu frunze opuse, eliptice, cu vârful ascuţit și florile

albe sau roşiatice, dispuse terminal, grupate umbeliform

creşte în stare spontană pe malul râurilor, pe lângă drumuri sau este

cultivată în grădini

părţile aeriene ale plantei sunt utilizate atât în medicina tradiţională

cât şi cea cultă, datorită acţiunii expectorante, depurative şi diuretice

rădăcinile conţin saponine cu efect în scăderea tensiunii superficiale

şi creşterea permeabilităţii celulare fiind folosite în medicina

veterinară şi, uneori, pentru spălarea rufelor.

Gen Silene

specii perene

frunzele bazale adunate în rozetă

caliciul campanulat, tubulos, conic este umflat spre bază şi are nervuri

evidente

hipsofilele lipsesc

S.alba – opaiţă:

plantă anuală-perenă, întâlnită frecvent din zona de stepă până în

etajul fagului în pajişti ruderalizate, tufărişuri sau pe lângă garduri

tulpinile sunt dens, scurt şi ondulat-păroase

florile dioice, se deschid după-amiaza

corola - petalele albe, adânc bifidate, ligulate.

S.vulgaris – guşa porumbelului

plantă perenă, caracteristică pajiştilor de pe soluri erodate

tulpinile glabre

frunze eliptic-lanceolate, acute la vârf

florile dioice

caliciul ovat-umflat, membranos, mai larg decât capsula

considerată plantă balast în pajişti şi fâneţe

S.pendula – miliţea roşie: specie anuală, de origine mediteraniană,

cultivată în rabate în parcuri şi grădini. Florile au petalele roze şi

caliciul umflat; pediceli fructiferi pot fi patenţi , orizontali sau nutanţi.

Gen Agrostemma

specii anuale

dinţii caliciului foliacei

A. githago – neghina

plantă alipit păroasă

frunzele liniare

florile roşii, grupate în monocazii

laciniile caliciului sunt mai lungi decât tubul şi decât petalele

seminţe reniforme, au tuberculi proeminenţi şi sunt toxice, datorită

conţinutului în agrostemină; ajunse în făină prin măcinare, dau

acesteia o culoare negricioasă, iar pâinii o culoare albăstruie şi gust

de usturoi, care, consumată, poate produce tulburări nervoase.

Gen Gypsophila

specii cu structură xerofitică

flori mici grupate în inflorescenţe bogate

caliciul campanulat.

G. muralis – vălul miresei:

plantă anuală, cu frunze liniare şi flori roz. Întâlnită în locuri

temporar inundate, crovuri; suportă soluri slab sărăturate.

G. paniculata – ipcărige

plantă perenă cu frunze lanceolate

inflorescenţa laxă, mult extinsă, ramificată, este alcătuită din flori

mici, albe sau roşcate

creşte în locuri nisipoase sau pietroase. Rădăcina plantei are calităţi

depurative, sudorifice, expectorante; cultivându-se şi ca plantă

ornamentală.

Gen Amaranthus: gen cu specii adventive, originare mai ales din

America Centrală şi de Nord;

- plantele sunt unisexuat-monoice, dioice sau poligame

- florile protejate de bractee setos-acuminate, persistente - ovarul este

uniovulat - fruct monoseminal.

A.retroflexus – ştir porcesc

tulpina păroasă

frunze rombic-ovate, păroase

inflorescenţa este puţin ramificată, prezentând ramuri scurte şi

groase, cea terminală fiind numai cu puţin mai lungă decât cele

laterale.

A.powellii – ştir

tulpini înalte până la 1m, păroase în partea superioară, roşcate

uneori

frunzele sunt lucioase, rombice sau eliptice

inflorescenţa are ramura terminală îngust-cilindrică, evident mai

lungă decât cele laterale.

A.blitoides – ştir târâtor: plantă anuală cu tulpini târâtoare. Frunzele

prezintă o dungă albicioasă pe margine; buruiană întâlnită mai ales în

sudul ţării.

A.albus – ştir alb: specie pionieră, creşte în sudul ţării, în locuri

rudereale sau segetale. Tulpina globuloasă, are ramuri albe şi frunze

eliptice cu margini ondulate.

A. caudatus – moţul curcanului: plantă anuală, ornamentală,

originară din India; pe tulpina înaltă, erectă, se formează

inflorescenţe axilare şi terminale ce pot atinge uneori 1 m lungime,

pendule de la bază, de culoare roşie-închis.

A.hypocondriacus – ştir: specie anuală, ornamentală prin

inflorescenţa de culoare roşie alcătuită din ramificaţii dense, erecte.

Gen Celosia: specii cu flori hermafrodite. Ovarul are numeroase

ovule, iar fructul mai multe seminţe.

C. argentea – celozie: specie anuală, ornamentală, originară din

zona Tropicelor; frunzele sunt liniar-lanceolate; inflorescenţa

pedunculată este alcătuită din flori albe-argintii (există şi cultivaruri

cu flori roşii, portocalii sau galbene); la varietatea cristata plantele

au frunze ovat-lanceolate, inflorescenţe în formă de evantai aproape

sesile, uneori dilatate în partea superioară, concrescute prin

ramurile lor.

Gen Chenopodium - plante erbacee cu organele aeriene cu aspect

făinos; frunzele triunghiular-romboidale, sunt întregi până la sinuat-

dinţate, florile grupate în glomerule sunt hermafrodite, perigon

sepaloid ce închide fructul

C. polyspermum – spanac sălbatic: specie anuală, frecventă din zona de

stepă până în etajul fagului în locuri ruderale sau segetale; tulpina

glabră are frunze întregi, ovat-eliptice sau lanceolate şi inflorescenţe

laxe.

C.hybridum – talpa gâştii: buruiană în prăşitoare; frunzele lung

peţiolate au vârful lung, ascuţit; inflorescenţa este paniculiformă.

C.album– spanac sălbatic; lobodă: specie nitrofilă, segetală în culturi

de prăşitoare; plantă cenuşie, făinoasă; frunze scurt-peţiolate, cu

marginea inegal-dinţată.

Gen Salsola

- plante cu flori însoţite de două bracteole bine dezvoltate

S.kali subsp. ruthenica– ciurlan

- specie anuală

- tulpina puternic ramificată, globuloasă se frânge uşor de la bază la

fructificare;

- frunzele filiforme, cilindrice, au vârful înţepător

- flori sunt însoţite bractee şi bracteole rigide, ţepoase

- specie xerofilă, caracteristică solurilor nisipoase sau pietroase.

Gen Salicornia

specii halofile

tulpina cărnoasă, cilindrică, articulată

frunze membranoase, reduse, dispuse la baza segmentelor

florile hermafrodite, mici, au perigonul gamotetal şi sunt grupate

câte trei la baza segmentelor tulpinale.

S.europaea– brâncă:

plantă anuală

tulpina roşcată, ramificată

creşte în masă pe soluri pronunţat sărate, pe marginea bălţilor şi a

lacurilor saline şi pe lângă izvoare de apă sărată.

Gen Polygonum

specii cu tulpini evident articulate

frunze întregi, lanceolate sau ovate

florile hermafrodite, grupate axilar

au perigonul format din 5 tepale

achena trimuchiată sau lenticulară rămâne închis în perigon.

P.aviculare – troscot

P. amphibium – troscot de baltă, sălcuţă: plantă acvatică sau de locuri

umede, existând sub două forme:

- f. aquaticum – plantă acvatică, cu tulpina natantă;

- f. terestre – plantă perenă cu rizom, buruiană întâlnită pe soluri

aluviale

P.bistorta– răculeţ

P.lapathifolium– iarbă roşie: plantă anuală cu tulpina verde-roşcată,

ramificată, umflată la noduri perigonul prezintă nervuri evidente,

bifurcate la vârf în formă de ancoră ce se observă şi pe fruct

P.persicaria– iarbă roşie, ardeiul broaştei

Documents

Botanica Curs 8