Buget Si Trezorerie Publica

BUGET ŞI TREZORERIE PUBLICĂ

DISCIPLINA BUGET ŞI TREZORERIE PUBLICĂ

CUPRINS:

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1: SISTEMUL BUGETAR ŞI BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT...........................................................................................................................4

1. 1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE........................................................41. 2. PREZENTAREA CONŢINUTULUI.....................................................................41. 3. TESTE GRILĂ.....................................................................................................141. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE STUDIU................................171. 5. BIBLIOGRAFIE...................................................................................................18

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2: PROCESUL BUGETAR.....................................................192. 1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE......................................................192. 2. PREZENTAREA CONŢINUTULUI...................................................................192. 3. TESTE GRILĂ.....................................................................................................312. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE STUDIU................................342. 5. BIBLIOGRAFIE...................................................................................................35

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3: METODE DE FUNDAMENTARE A VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR BUGETARE.............................................................................................36

3. 1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE......................................................363. 2. PREZENTAREA CONŢINUTULUI...................................................................363. 3. TESTE GRILĂ.....................................................................................................423. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE STUDIU................................453. 5. BIBLIOGRAFIE...................................................................................................45

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4: ECHILIBRAREA BUGETARĂ.........................................464. 1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE......................................................464. 2. PREZENTAREA CONŢINUTULUI...................................................................464. 3. TESTE GRILĂ.....................................................................................................494. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE......................................................................524. 5. BIBLIOGRAFIE...................................................................................................52

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5: ÎMPRUMUTURILE DE STAT, PIAŢA TITLURILOR DE STAT ŞI DATORIA PUBLICĂ...............................................................................................53

5. 1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE......................................................535. 2. PREZENTAREA CONŢINUTULUI...................................................................545. 3. TESTE GRILĂ.....................................................................................................75

5. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE STUDIU................................785. 5. BIBLIOGRAFIE...................................................................................................79

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6: TREZORERIA STATULUI ÎN ROMÂNIA.......................806. 1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE......................................................806. 2. PREZENTAREA CONŢINUTULUI...................................................................806. 3. TESTE GRILĂ.....................................................................................................886. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE STUDIU................................916. 5. BIBLIOGRAFIE...................................................................................................92

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7: FLUXURILE FINANCIARE DERULATE PRIN TREZORERIA STATULUI ŞI REFLECTAREA LOR ÎN CONTABILITATE....................93

7. 1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE......................................................937. 2. PREZENTAREA CONŢINUTULUI...................................................................937. 3. TESTE GRILĂ...................................................................................................1017. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE STUDIU..............................1037. 5. BIBLIOGRAFIE.................................................................................................104

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8: BUGETUL UNIUNII EUROPENE..................................1058. 1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE....................................................1058. 2. PREZENTAREA CONŢINUTULUI.................................................................1058. 3. TESTE GRILĂ...................................................................................................1138. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE STUDIU..............................1168. 5. BIBLIOGRAFIE.................................................................................................116

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1: SISTEMUL BUGETAR ŞI BUGETUL

GENERAL CONSOLIDAT

STRUCTURA:

1. 1. Obiectivele unităţii de învăţare

1. 2. Prezentarea conţinutului

1. 3. Teste grilă

1. 4. Întrebări recapitulative

1. 5 Bibliografie

1. 1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

În cadrul acestei unităţi de învăţare ne-am propus să analizăm sistemul de

bugete şi să evidenţiem modul în care principiile bugetare sunt respectate în

practică. În acest scop am prezentat şi definit sistemele iniţiativei bugetare întâlnite în

practică, conţinutul bugetului public şi componentele sistemului bugetar.

În încheiere, am prezentat şi analizat principiile bugetare, evidenţiind

avantajele sau dezavantajele acestora şi derogările de la aceste reguli bugetare

tehnice.

1. 2. PREZENTAREA CONŢINUTULUI

Sistemele iniţiativei bugetare

În cadrul procesului decizional public există diferenţe de la o ţară la alta legate

de sistemul iniţiativei bugetare utilizat. Acesta se referă la competenţa elaborării şi

aprobării bugetului, respectiv la autorităţile abilitate cu întocmirea, publicarea,

executarea şi răspunderea pentru execuţia bugetului public.

În funcţie de sistemele constituţionale, se pot identifica trei tipuri de sisteme

ale iniţiativei bugetare, în cadrul cărora apar deosebiri referitoare la adoptarea

deciziei bugetare. În practică, se întâlnesc două abordări ale sistemelor iniţiativei

bugetare potrivit cărora distingem:

Sistemul parlamentar, Sistemul prezidenţial şi Sistemul convenţional,

pe de o parte;

Sistemul iniţiativei guvernamentale, Sistemul mixt al iniţiativei bugetare

parlamentare şi guvernamentale şi Sistemul american, pe de altă

parte.

În cadrul sistemul prezidenţial şi parlamentar, autoritatea executivă are

competenţele sale constituţionale, care includ dreptul de a face propuneri privind

bugetul din motive legislative, precum şi dreptul de a vota sau nu legislaţia

respectivă. Ca urmare, întocmirea bugetului poate fi împărţită în două subetape,

respectiv elaborarea bugetului la nivelul executivului, pe de o parte, şi examinarea şi

aprobarea bugetului de către legislativ, pe de altă parte.

Elaborarea bugetului la nivelul executivului presupune:

extrapolare şi stabilire a ţintelor realizate de autoritatea bugetară

executivă, urmează liniile prasate de autoritatea executivă supremă în

legătură cu obiectivele ce trebuie atinse;

respectarea cererilor formulate de conducerea agenţiilor;

investigarea (studierea) cererilor formulate de către autorităţile cu

competenţe în domeniul bugetar;

negocierea între diferiţi agenţi şi autoritatea centrală;

adoptarea deciziei de către autoritatea executivă supremă după

soluţionarea punctelor de divergenţă.

Examinarea şi aprobarea bugetului de către legislativ este mai puţin uniformă

decât elaborarea bugetului la nivelul executivului. În acest sens, un factor important

este reprezentat de poziţia constituţională a autorităţii executive supreme. În sistemul

parlamentar, această autoritate este formată din cabinete ale căror membrii sunt

dependenţi de votul parlamentar pentru menţinerea lor în funcţie. În sistemul

prezidenţial, autoritatea executivă este un cabinet ai cărui membrii sunt aleşi periodic

de electorat sau de către un colegiu elector.

În sistemul prezidenţial, competenţele autorităţii executive supreme cu privire

la legislaţie, sunt mult mai restrictive decât în sistemul parlamentar. Dreptul de vot,

care este uzual în sistemul prezindeţial, este echivalent cu dreptul de aprobare, care

este caracteristic sistemului parlamentar. Diferenţa constă în regula încrederii, care

este o caracteristică a sistemului parlamentar. Contrar a ceea ce se presupune

adesea, regula încrederii funcţionează mult mai bine în cazul autorităţii executive.

Membrii acestei autorităţi pot face uz de faptul că menţinerea lor în funcţie este

dependentă de încrederea ansamblului reprezentativ.

În sistemul prezidenţial, votul este singura modalitate prin care autoritatea

executivă poate influenţa procesul legislativ.

În condiţiile menţionate, procesul legislativ tinde să fie mult mai bine dezvoltat

în sistemul prezidenţial decât îi cel parlamentar. Unele faze ale examinării şi

aprobării bugetului de către legislativ lipsesc în sistemul parlamentar sau există într-o

formă rudimentară. Etapa legislativă poate fi împărţită în următoarele faze :

extrapolarea şi fixarea ţintelor realizate de comisia legislativă a

bugetului urmate adesea de runde preliminare de discuţii în vederea

adoptării deciziei privind obiectivele;

analizarea proiectului bugetului propus de executiv şi a propunerilor

similare referitoare la schimbările fiscale;

dezvoltarea propunerilor legislative ( în sistem parlamentar;

amendamentele la propunerile executive);

considerarea propunerilor comisiei;

în cazul sistemului bicameral, paşii 1 – 4 se reiau, urmând apoi faza de

mediere şi o rundă adiţională de discuţii pentru adoptarea deciziei în

vederea obţinerii acordului celor două camere;

etapa legislativă.

Dintre sistemele iniţiativei bugetare prezentate, în România se utilizează

sistemul iniţiativei guvernamentale, întrucât proiectul bugetului de stat şi cel al

asigurărilor sociale de stat se elaborează anual de către Guvern, care le supune

examinării şi aprobării Parlamentului, prin proiecte de lege separate.

Conţinutul bugetului public

Din punctul de vedere al conţinutului, bugetul public poate fi analizat ca:

document, lege, sistem de fluxuri financiare şi instrument de politică economică.

Particularităţile bugetului public în funcţie de conţinutul său sunt prezentate în figura

de mai jos.

Figura nr. 1: Conţinutul bugetului public

Sistemul unitar de bugete

Bugetul public contribuie la realizarea echilibrului între nevoile colective şi

mijloacele cu care se acoperă. În acest scop, se stabileşte un raport între resursele

BUGETUL PUBLICBUGETUL PUBLIC

Instrument de politică a statului în domeniul fiscalităţii şi a cheltuielilor publice, întrucât prin acest document sunt stabilite veniturile bugetare, pe de o parte, ce reflectă politica fiscală, şi cheltuielile bugetare, pe de altă parte, care au un rol important în plan economic şi social.

Instrument de Instrument de politică economicăpolitică economică

Instrument de Instrument de politică economicăpolitică economică

Sistem de fluxuri financiare legate de formarea resurselor financiare publice (impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri publice), pe de-o parte, şi de repartizare a acestora, pe de altă parte.

Sistem de fluxuri financiare

Sistem de fluxuri financiare

Act juridic în care se prevăd şi se aprobă, prin lege, veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice. Bugetul public ca lege este un:act de previziuni, indicând resursele băneşti ale statului şi destinaţiile acestora sub forma cheltuielilor; act de autorizare, prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă să cheltuiască şi să perceapă venituri, potrivit prevederilor legale; act anual, respectiv anul bugetar pentru care sunt aprobate veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi perioada în care se realizează execuţia indicatorilor bugetari.Fiecare din componentele sistemului de bugete prin care se stabilesc resurse şi cheltuieli publice se aprobă de către autorităţi legislative: legea bugetului de stat; legea bugetului asigurărilor sociale de stat, deciziile consiliilor judeţene şi ale consiliilor locale, după caz.

LegeLege LegeLege

Act în care sunt prevăzute şi aprobate, în fiecare an, veniturile şi cheltuielile publice sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice. DocumentDocument

financiare publice provenite, în principal, din impozite şi taxe, şi nevoile sociale; în

cadrul acestui raport trebuie să se urmărească respectarea echităţii în repartiţia

sarcinii fiscale asupra membrilor societăţii. Astfel, pe baza puterii de contribuţie a

subiecţilor impozabili se stabileşte capacitatea de satisfacere a nevoilor generale

(utile, necesare sau indispensabile).

Proiectul de buget conferă Parlamentului şi Guvernului posibilitatea de a avea

o imagine de ansamblu asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale şi

nemateriale create în economia financiară publică şi valoarea eforturilor făcute

pentru realizarea lor. În mod similar, autorităţile publice locale identifica acest raport

şi modul în care se realizează echilibrul dintre nevoi şi resurse la nivel

mezoeconomic.

De asemenea, bugetul public este instrumentul de programare, de executare

şi de control asupra rezultatelor execuţiei resurselor băneşti ale societăţii şi a

modului de repartizare şi utilizare a acestora prin cheltuieli publice.

În sens larg, bugetul public reprezintă ansamblul documentelor din sectorul

public, care împreună formează sistemul de bugete. Acesta este un sistem unitar de

bugete format din:

bugetul de stat;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetele locale;

bugetele fondurilor speciale;

bugetul trezoreriei statului;

bugetele instituţiilor publice autonome;

bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de

stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele

fondurilor speciale, după caz;

bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;

bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau

garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se

asigură din fonduri publice;

bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Definiţiile bugetelor ce compun sistemul bugetar sunt prezentate în figura de

mai jos.

Figura nr. 2: Componentele sistemul bugetar

Componentele sistemului unitar de bugete pot fi grupate în două categorii,

respectiv:

Bugetul public naţional este format din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor

sociale de stat şi bugetele locale;

SISTEMUL BUGETARSISTEMUL BUGETAR

Este documentul elaborat şi administrat de Guvern, adoptat de Parlament, prin lege, cuprinzând veniturile şi cheltuielile aprobate prin legea bugetară anuală. Aceasta autorizează fluxurile financiare publice de formare a veniturilor şi de repartizare a acestora pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite, în conformitate cu obiectivele de dezvoltare economico-socială a ţării şi ale politicii financiare specifice anului pentru care este aprobat bugetul.

Bugetul de stat

Bugetul de stat

Este documentul ce se întocmeşte distinct de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament prin lege separată, fiind administrat şi gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Acesta autorizează fluxurile financiare publice de formare a veniturilor, pe baza contribuţiilor şi a altor vărsăminte prelevate de la persoane juridice şi fizice, şi de repartizare a acestora pe destinaţii.

Bugetul asigurărilor

sociale de stat

Bugetul asigurărilor

sociale de stat

Sunt bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor administrativ-teritoriale elaborate autonom, fapt ce stimulează iniţiativa locală în realizarea veniturilor şi satisfacerea cerinţelor locale.

Bugetele locale

Bugetele locale

Se întocmesc în vederea finanţării anumitor obiective şi acţiuni necesare în perioada connsiderată, pentru care se instituie prelevări obligatorii pe bază de legi speciale.

Bugetele fondurilor speciale

Bugetele fondurilor speciale

Este documentul în care sunt înscrise veniturile şi cheltuielile trezoreriei privind activitatea desfăşurată de aceasta în scopul îndeplinirii funcţiilor sale.

Bugetul trezoreriei statului


Includ veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile anuale ale instituţiilor publice centrale care nu sunt subordonate nici unei alte entităţi de drept public.

Bugetele instituţiilor publice autonome


Includ cheltuielile anuale ale instituţiilor publice ce funcţionează doar pe baza resurselor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, în funcţie de sistemul de finanţare şi sunt în subordinea instituţiilor publice autonome;

Cuprind veniturile şi cheltuielile anuale ale instituţiilor publice ce primesc subvenţii de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale în completarea fondurilor proprii şi sunt în subordinea instituţiilor publice autonome.

Bugetele instituţiilor publice finanţate integral/parţial din

BS, BASS, BL, BFS

Bugetele instituţiilor publice finanţate integral/parţial din

BS, BASS, BL, BFS

Sunt documentele în care sunt prevăzute şi aprobate veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice aflate în subordinea instituţiilor publice autonome, ce funcţionează doar pe baza veniturilor proprii ce provin din din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, prestări de servicii şi altele asemenea.

Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri

proprii

Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri

proprii

Sunt documentele în care sunt prevăzute şi aprobate veniturile şi cheltuielile creditelor externe contractate sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice.

Bugetele creditelor externe rambursabile, contractate sau

garantate de stat

Bugetele creditelor externe rambursabile, contractate sau

garantate de stat

Sunt documentele în care sunt prevăzute şi aprobate veniturile şi cheltuielile

fondurilor externe care nu trebuie rambursate.

Bugetele fondurilor externe

nerambursabile

Bugetele fondurilor externe

nerambursabile

Bugetul general consolidat este ansamblul bugetelor, componente ale

sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg.

Consolidarea bugetară se referă la operaţiunea de eliminare transferurilor

de sume dintre bugetele componente ale bugetului general consolidat, în

vederea evitării dublei evidenţieri a acestora.

Figura nr. 3: Tipologia sistemului bugetar

Bugetele prezentate sunt formate, la rândul lor, din venituri şi cheltuieli.

Acestea, cumulate la nivel naţional, evidenţiază fondurile financiare publice şi nivelul

efortului financiar public pe anul fundamentării estimărilor, urmărindu-se asigurarea

echilibrului între nevoile şi resursele publice.

Este cunoscut faptul că volumul total al resurselor financiare publice reprezintă

limite minime ce pot fi depăşite, fiind determinate de nivelul cheltuielilor publice

totale.

TIPOLOGIA SISTEMULUI BUGETAR

BUGETUL PUBLIC NAŢIONAL

Bugetul de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat

Bugetele locale

BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT

Bugetul public naţional

Bugetul fondurilor speciale



Bugetele instituţiilor publice finanţate integral/parţial din BS, BASS, BL, BFS

Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii

Bugetul creditelor externe rambursabile, contractate direct sau garantate de stat

Bugetul fondurilor externe nerambursabile

Spre deosebire de veniturile publice, cheltuielile publice reprezintă limite

maxime ce nu pot fi depăşite, întrucât aceasta ar genera dezechilibru la nivelul

bugetului public.

Principiile bugetare

În scopul asigurării unei gestionări corecte a resurselor financiare publice se

recomandă respectarea unor reguli tehnice cunoscute sub denumirea de principii

bugetare. Acestea sunt reprezentate, potrivit Legii finanţelor publice, de principiile

universalităţii; unităţii; neafectării veniturilor; anualităţii; specializării; unităţii monetare;

publicităţii.

La nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat, elaborarea şi execuţia

acestuia se bazează pe următoarele principii: anualitatea, universalitatea,

echilibrarea, realitatea şi unitatea monetară.

Elaborarea, aprobarea şi execuţia bugetelor locale au la bază următoarele

principii: universalităţii, publicităţii, unităţii, unităţii monetare, anualităţii, specializării

bugetare şi echilibrului prezentate în figura de mai jos.

Figura nr. 4: Definirea principiilor bugetare generale

PRINCIPIILE BUGETAREPRINCIPIILE BUGETARE

UNIVERSALITĂŢII UNIVERSALITĂŢII veniturile şi cheltuielile sunt înscrise în buget în totalitate, în sume brute;veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia

donaţiilor şi sponsorizărilor care au stabilite destinaţii distincte.

UNITĂŢII UNITĂŢII

veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, în vederea utilizării eficiente şi monitorizării fondurilor publice;

veniturile din sistemul extrabugetar se introduc în bugetul de stat, urmînd regulile şi principiile acestui buget, cu excepţia veniturilor proprii ale instituţiilor publice şi a acelora constituite pentru stimularea personalului.

NEAFECTĂRII VENITURILORNEAFECTĂRII VENITURILORveniturile bugetare sunt destinate acoperirii tuturor cheltuielilor bugetare

privite în ansamblul lor;

veniturile bugetare sunt depersonalizate.

ANUALITĂŢII ANUALITĂŢII veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care

corespunde exerciţiului bugetar;operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar, în contul unui buget, aparţin

exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.

SPECIALIZĂRII SPECIALIZĂRII veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi pe categorii de cheltuieli, grupate după conţinutul lor economic şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.

UNITĂŢII MONETARE UNITĂŢII MONETARE toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională..

PUBLICITĂŢII PUBLICITĂŢII

Transparenţa sistemului bugetar este asigurată prin: dezbaterea publică a proiectelor de buget, a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu ocazia aprobării acestora; publicarea în Monitorul oficial a bugetelor şi a conturilor anuale de execuţie a acestora; mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului bugetului, exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

Consolidarea bugetară

Existenţa mai multor bugete în cadrul sistemului de bugete (atât la nivel

central, cât şi local) atrage după sine o operaţie de agregare a valorilor acestora

pentru a obţine o imagine de ansamblu asupra nivelului resurselor atrase şi

cheltuielilor realizate. Există, însă, anumite transferuri care se fac între aceste bugete

şi care la însumarea veniturilor, respectiv a cheltuielilor, apar înregistrate de două ori.

Pentru a elimina aceste elemente, care induc anumite distorsiuni în rezultatele

obţinute, se procedează la eliminarea acestora prin consolidare.

Transferurile consolidabile dintre bugete sunt:

De la La Obiective

Bugetul de

stat

Bugetele locale

ale judeţelor,

municipiilor,

oraşelor,

comunelor

dezvoltarea sistemului energetic;

drumurile judeţene, comunale şi pentru străzile care se vor

amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de

locuinţe noi în localităţi rurale şi urbane;

investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe;

programul de pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea

cu apă a satelor;

construcţia de locuinţe;

finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice

generale şi a regulamenteor locale de urbanism;

aeroporturi de interes local;

retehnologizarea centralelor termice şi electrice de

termoficare.

Bugetul fondului

de asigurări

sociale de

sănătate

contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul

militar în termen;

contribuţia datorată de persoanele care execută o

pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv.

Bugetul

fondului de

asigurări

sociale de stat

Bugetul fondului

de asigurări

sociale de

sănătate

contribuţiile persoanelor aflate în concediu medical sau în

concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă

de până la 7 ani.

Bugetul

asigurărilor

pentru şomaj

Bugetul

asigurărilor

sociale de stat

contribuţiile aferente persoanelor aflate în şomaj.

Bugetul fondului

de asigurări

sociale de

sănătate

contribuţiile aferente persoanelor aflate în şomaj.

Bugete locale finanţarea programelor pentru ocuparea temporară a forţei

de muncă.

Obţinerea bugetului general consolidat presupune parcurgerea următoarelor

etape:

1. Calcularea veniturilor totale general consolidate, respectiv:

a)determinarea veniturilor totale prin însumarea tuturor veniturilor

bugetelor ce compun sistemul de bugete (atât bugetele centrale, cât şi cele

locale);

b)determinarea veniturilor totale general consolidate prin scăderea din

veniturile totale a transferurilor dintre bugete (transferuri consolidabile).

2. Determinarea cheltuielilor totale general consolidate, respectiv:

a)determinarea cheltuielilor totale prin însumarea tuturor cheltuielilor

bugetelor ce compun sistemul de bugete (atât bugetele centrale, cât şi cele

locale);

b)determinarea cheltuielilor totale consolidate prin scăderea din cheltuielile

totale a transferurilor dintre bugete (transferuri consolidabile);

c)determinarea cheltuielilor totale general consolidate prin scăderea din

cheltuielile totale consolidate a ajustărilor (ajustările sunt cheltuielile de

natura datoriei publice şi se calculează ca diferenţă între intrările de credite

externe şi rambursări de credite externe, mai puţin dobânzile aferente).

3. Determinarea deficitului bugetului general consolidat se realizează prin scăderea

din veniturile general consolidate a cheltuielilor general consolidate. Rezultatul pozitiv

reprezintă un excedent, iar rezultatul negativ reprezintă deficit.

1. 3. TESTE GRILĂ

1. Din punct de vedere al conţinutului, bugetul public poate fi analizat ca:

a. document;

b. reglementare fiscală;

c. lege;

d. sistem de fluxuri financiare;

e. instrument de politică economică.

Alegeţi varianta falsă.

Răspuns corect: b

2. Sistemul unitar de bugete nu cuprinde:

a. bugetele locale;

b. bugetul de stat;

c. bugetele companiilor cu capital de stat;

d. bugetul asigurărilor sociale de stat;

e. bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Răspuns corect: c

3. Sunt exceptate de la principiul universalităţii:

a. cheltuielile cu salariile;

b. fondurile speciale;

c. veniturile proprii ale instituţiilor publice;

d. donaţiile şi sponsorizările;

e. creditele externe.

Răspuns corect: d

4. Care din următoarele venituri pot fi afectate direct unor anumite cheltuieli?

a. donaţiile şi sponsorizările;

b. contribuţiile;

c. impozitele directe;

d. vărsămintele;

e. rambursările de credite.

Răspuns corect: a

5. Principiul specializării bugetare stipulează că:

a. veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse

de provenienţă şi, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura

lor economică şi destinaţia acestora;

b. veniturile bugetare se grupează după natura lor economică şi destinaţia

acestora;

c. cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de

provenienţă;

d. cheltuielile şi veniturile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse

de provenienţă şi, respectiv, pe categorii;

e. veniturile şi cheltuielile bugetare locale se înscriu şi se aprobă în buget pe

baza unei clasificaţii elaborate special pentru activitatea financiară locală.

Răspuns corect: a

6. La consolidarea bugetară se elimină:

a. transferurile către autorităţile locale;

b. transferurile către bugetul de stat;

c. transferurile dintre bugetele locale;

d. transferurile dintre bugetele publice;

e. transferurile ocazionale.

Alegeţi varianta corectă şi completă.

Răspuns corect: d

7. Termenul de buget genera consolidat este:

a. mai cuprinzător decât bugetul public naţional;

b. utilizat doar în spaţiul francofon;

c. utilizat doar în finanţele publice locale;

d. introdus prin Tratatul de la Lisabona;

e. utilizat pentru a face referire la situaţia datoriei publice.

Răspuns corect: a

8. Alegeţi afirmaţia greşită.

a. Bugetul asigurărilor social de stat este o componentă a sistemului unitar

de bugete publice.

b. Principiul echilibrului bugetar se aplică bugetelor locale.

c. Principiul anualităţii presupune aprobarea veniturilor şi cheltuielilor pe o

perioadă de un an.

d. Principiul unităţii presupune ca toate operaţiunile bugetare să fie

exprimate în monedă naţională.

e. Clasificaţia bugetară stabileşte ordinea în care se trec veniturile şi

cheltuielile într-un buget.

Răspuns corect: d

1. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE STUDIU

1. Ce particilarităţi prezintă sistemul iniţiativei bugetare în SUA?

2. Analizaţi sistemul iniţiativei bugetare pe exemplul Uniunii Europene.

3. Argumentaţi afirmaţia potrivit cărei bugetul public este un instrument de

politică economică.

4. Prezentaţi modul în care sunt respectate sau nu principiile bugetare în

România.

1. 5. BIBLIOGRAFIE

Moşteanu Tatiana (coord), Buget şi Trezorerie Publică, Editura Universitară, 2008

Moşteanu Tatiana şi György Attila, Buget şi Trezorerie Publică – Studii de caz

comentate, Editura Universitară, 2005

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2: PROCESUL BUGETAR

STRUCTURA:



2. 3. Teste grilă


2. 5 Bibliografie


În cadrul acestei unităţi de învăţare ne-am propus să analizăm procesul

bugetar în România la nivelul bugetului de stat. În acest scop am prezentat

competenţele şi responsabilităţile autorităţilor publice în legătură cu procesul bugetar,

precum şi etapele procesului bugetar la nivelul bugetului de stat.


Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar

Procesul bugetar reprezintă o succesiune de etape ce constau în elaborarea,

aprobarea, executarea, încheierea, controlul şi raportarea rezultatelor execuţiei

bugetului. Procesul bugetar al fiecărui an se încheie cu aprobarea contului general

de execuţie a acestuia.

În derularea procesului bugetar, responsabilităţile revin Parlamentului,

Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, autorităţilor administraţiei publice locale,

precum şi ordonatorilor de credite. În figura de mai jos sunt definite competenţele şi

responsabilităţile acestor entităţi publice.

Figura nr. 5 Competenţele şi responsabilităţile în procesul bugetar - Autorităţi publice

Autorităţile publice – competenţe şi responsabilităţi – Autorităţile publice – competenţe şi responsabilităţi –

Adoptă:legile bugetare anuale elaborate de Guvern în contextul strategiei

macroeconomice asumate de acesta; În cazul în care, legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de către Parlament până, cel târziu, la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se referă proiectul de buget, Guvernul solicită Parlamentului aplicarea procedurii de urgenţă. În cadrul dezbaterilor nu se aprobă amendamente la legile bugetare anuale care determină majorarea nivelului deficitului bugetar.

legile rectificative;legile contului general anual de execuţie.

PARLAMENTULPARLAMENTUL

Organ legislativ compus din două camere şi constituit din reprezentanţi ai diferitelor partide politice aleşi prin votul cetăţenilor

Organ legislativ compus din două camere şi constituit din reprezentanţi ai diferitelor partide politice aleşi prin votul cetăţenilor

stabileşte politica fiscal-bugetară luând în considerare perspectivele economice şi priorităţile politice cuprinse în programul de guvernare acceptat de Parlament;

elaborează raportul privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar respectiv şi proiecţia acesteia în următorii trei ani;

elaborează proiectele legilor bugetare anuale şi le transmite spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de Legea finanţelor publice;

exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul finanţelor publice examinând, periodic, execuţia bugetară şi stabilind măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar;

supune proiectele legilor de rectificare şi ale contului general anual de execuţie spre adoptare Parlamentului;

dispune utilizarea fondului de rezervă bugetară şi a fondului de intervenţie la dispoziţia sa, pe bază de hotărâri.

GUVERNUL GUVERNUL

Autoritate publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Autoritate publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

formulează propuneri de transferuri consolidabile şi de sume defalcate pe care le comunică Ministerului Finanţelor Publice.

Consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul general al Municipiului Bucureşti , ca autorităţi deliberative, şi primarii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive.

Consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul general al Municipiului Bucureşti , ca autorităţi deliberative, şi primarii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive.

AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

LOCALE

AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

LOCALE

coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie;

dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare; emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare

a acestora; emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc

practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual, contabilizarea şi raportarea;

solicită rapoarte şi informaţii oricăror instituţii care gestionează fonduri publice;

aprobă clasificaţiile bugetare, precum şi modificările acestora; analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor; furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor

principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale;

asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situaţiei;

avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandmurile, protocoalele sau alte asemenea înţelegeri încheiate cu partenerii externi, precum şi proiectele de acte normative, care conţin implicaţii financiare;

stabileşte conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite;

blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite;

dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea modului de utilizare a fondurilor publice destinate cofinanţării în bani, rezultate din contribuţia financiară externă acordată Guvernului României;

colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe, a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar şi valutar;

prezintă semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului, împreună cu Banca Naţională a României, informări asupra modului de realizare a balanţei de plăţi externe şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe şi propune soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balanţei de plăţi externe;

participă, în numele statului, în ţară şi în străinătate, după caz, la tratative externe privind acordurile bilaterale şi multilaterale de promovare şi protejare a investiţiilor şi convenţiile de evitare a dublei impuneri şi combatere a evaziunii fiscale şi, împreună cu Banca Naţională a României, în probleme financiare, valutare şi de plăţi;

îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale.

Organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice. Este un minister cu rol de sinteză, instituţie publică cu personalitate juridică.

Organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice. Este un minister cu rol de sinteză, instituţie publică cu personalitate juridică.

MINISTERUL FINANŢELOR

PUBLICE

MINISTERUL FINANŢELOR

PUBLICE



Rolul ordonatorilor de credite:Rolul ordonatorilor de credite:ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare

aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite. Ordonatorii principali repartizează creditele bugetare după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, cu excepţia cheltuielilor de personal şi a celor care decurg din obligaţii internaţional, care sunt repartizate integral. Repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuţiei bugetare pe primul semestru.

ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora;

ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

Responsabilităţile ordonatorilor de credite:Responsabilităţile ordonatorilor de credite:ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi utiliza

creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi respectarea dispoziţiilor legale;

ordonatorii de credite răspund de: angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita

creditelor bugetare repartizate şi aprobate;realizarea veniturilor;angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei

gestiuni financiare;integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o

conduc;organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la

termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;

organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii publice;

organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;

organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului.

Miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome sunt ordonatorii principali de credite;

Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite.

Miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome sunt ordonatorii principali de credite;

Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite.

ORDONATORII DE CREDITE

ORDONATORII DE CREDITE

Potrivit Legii finanţelor publice, ordonatorii principali de credite pot delega

această calitate înlocuitorilor de drept sau secretarilor generali, împuterniciţi în acest

scop. Prin actul de delegare, ordonatorii principali de credite precizează limitele şi

condiţiile delegării.

În cazurile prevăzute de legi speciale, ordonatorii principali de credite sunt

secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.

Ordonatorii secundari de credite se găsesc în raport de subordonare faţă de

ordonatorii principali de credite şi ierarhic superior faţă de cei terţiari de credite.

Aceşti ordonatori nu au o relaţie directă cu bugetul de stat, dar, din creditele primite

de la ordonatorii principali repartizează mijloace bugetare şi ordonatorilor terţiari de

credite.

Elaborarea proiectului bugetului de stat

Elaborarea proiectului bugetului de stat Elaborarea proiectului bugetului de stat reprezintă prima etapă a procesului

bugetar la nivelul acestui buget, care constă în formularea propunerilor privind

veniturile şi cheltuielile bugetare de către ordonatorii de credite bugetare,

comunicarea acestora Ministerului Finanţelor Publice la nivelul căruia are loc

centralizarea într-un document numit proiect al legii bugetului de stat. Acesta este

documentul elaborat de către Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice, pe baza

proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum şi a

proiectelor bugetelor locale.

Elaborarea proiectului de buget se bazează pe:

prognozele indicatorilor macroeconomici şi sociali din anul bugetar

pentru care se întocmeşte bugetul şi ale celor pentru următorii trei ani;

politicile fiscale şi bugetare;

prevederile memorandumurilor de finanţare, de înţelegere sau ale altor

acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare

internaţionale, semnate şi/sau ratificate;

politicile şi strategiile sectoriale, priorităţile stabilite în formularea

propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;

propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;

programele întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul

finanţării unor acţiuni de ansamblu, programe ce sunt însoţite de

estimarea anuală a performanţelor fiecărui program;

propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,

precum şi de transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei

publice locale;

posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.

Aceşti indicatori sunt elaboraţi de organele abilitate până la data de 31 martie

a anului curent, urmând a fi actualizaţi pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.

Procesul elaborării proiectului de buget se desfăşoară pe baza unui calendar

ce stabileşte termenele limită pentru fiecare subetapă a acestuia. Calendarul

procesului bugetar este prezentat în figura de mai jos.

Figura nr. 6 Calendarul procesului bugetar

Astfel:

1. Ministerul Finanţelor Publice înaintează Guvernului, până la data de 1 mai,

obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează

proiectele de buget şi anexele definitivate până la 1 aug.8

propunerile de proiect şi anexele+estimăripentru următorii 3 ani, documentaţii şi fundamentări 5

propuneri de transferuri consolidabile şi de sume defalcate7

scrisoare cadru, până

la 1 iunie3

orientările politicii macroeconomice şi a finanţelor publice, până pe 15 mai

2

Proiectul Legii bugetare+Raportul privind

situaţia macroeconomică până la 30 sept.9

supunere spre examinare şi aprobare,

până pe 15 oct.10

până la 1 mai1

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

GUVERNUL

PARLAMENTUL Comisiile pentru buget, finanţe şi

bănci

Ordonatorii principali

Administraţiile publice locale

limitele de

cheltuieli până la 15 iunie

4

Camera Deputaţilor şi

SenatulBugetele proprii

6

proiectul de buget şi următorii ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe

ordonatorii principali de credite;

2. Guvernul aprobă obiectivele politicii fiscale şi bugetare, precum şi limitele de

cheltuieli până la data de 15 mai, după care informează comisiile pentru buget,

finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale

macroeconomice şi ale finanţelor publice;

3. Ministerul Finanţelor Publice transmite ordonatorilor principali de credite, până la

data de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare cadru care specifică contextul

macroeconomic pe baza căruia se întocmesc proiectele de buget, metodologiile de

elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern;

4. Ministerul Finanţelor Publice formulează propuneri pentru modificarea limitelor de

cheltuieli datorită schimbării cadrului macroeconomic, ce sunt adoptate de către

Guvern şi apoi transmise ordonatorilor principali de credite, în vederea definitivării

proiectelor de buget;

5. Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca, până la data de 15 iulie a fiecărui

an, să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget

şi anexele la acesta, pentru anul următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi

estimările pentru următorii 3 ani, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate;

6. Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele

proprii şi le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectului bugetul de

stat;

7. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a transmite propunerile de

transferuri consolidabile şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

8. Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu

ordonatorii principali de credite, urmând ca proiectele de buget şi anexele la acestea,

definitivate să fie depuse la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 1 august a

fiecărui an. În caz de divergenţă, hotărăşte Guvernul;

9. Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor

principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi

proiectelor bugetare, pe care le depune Guvernului, până la data de 30 septembrie a

fiecărui an. Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia

macroeconomică pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi

proiecţia acestuia în următorii trei ani. Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale

exprimă politica fiscal-bugetară a Guvernului, precum şi informaţii relevante în

domeniu.

10.După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, acesta

le supune spre adoptare Parlamentului, cel târziu până la data de 15 octombrie a

fiecărui an.

Totodată, în bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia

Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor

ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de

hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute

apărute în timpul exerciţiului bugetar. Alocarea de sume pentru bugetele locale se

face prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau a

transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate

parţial din împrumuturi externe, după caz.

Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se poate majora în cursul

anului bugetar cu creditele bugetare anulate (aferente sarcinilor care au fost

desfiinţate sau amânate) ale ordonatorilor principali de credite bugetare, finanţaţi din

bugetul de stat.

Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori

principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale

Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor

unor calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate. În cursul exerciţiului

bugetar acest fond poate fi majorat de Guvern din Fondul de rezervă bugetară la

dispoziţia Guvernului, în funcţie de necesităţile privind asigurarea sumelor pentru

înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.

Întocmirea proiectului legii bugetului de stat constituie rezultatul primei etape a

procesului bugetar, respectiv elaborarea bugetului de stat.

Examinarea şi aprobarea proiectului bugetului de stat

După întocmire, proiectul de buget este supus dezbaterii şi aprobării

Parlamentului. În cadrul celei de a doua etape a procesului bugetar distingem

următoarele faze:

dezbaterea la nivelul comisiilor de specialitate, la care are loc avizarea

proiectului;

întocmirea Raportului comun;

dezbaterea generală în şedinţa comună a celor două camere ale

Parlamentului;

votarea legii bugetului de stat;

promulgarea legii bugetului de stat de către Preşedintele ţării;

publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial.

Etapele examinării şi aprobării proiectului bugetului de stat sunt:

1. Proiectul bugetului de stat, la care este anexat bugetul fondului de asigurări

sociale de sănătate, este depus la Parlament de către Guvern împreună cu Raportul

privind situaţia economică şi financiară a ţării şi proiecţia acesteia în viitor, precum şi

cu proiectul legii bugetare anuale.

2. Aceste document sunt examinate de către comisiile permanente ale fiecărei

Camere (Comisia de buget şi finanţe şi alte comisii interesate), care îşi dau avizul.

Totodată, examinarea este realizată şi de către Compartimentul tehnic-legislativ al

fiecărei Camere.

La nivelul acestor comisii, unde are loc examinarea, sunt formulate şi

amendamente. Dacă acestea măresc deficitul bugetar sunt necesare analize şi

discuţii cu reprezentanţii Guvernului pentru găsirea de soluţii optime.

Comisiile permanente, precum şi Compartimentul tehnic-legislativ comunică

avizul adoptat şi amendamentele propuse reunite într-un raport comun.

3. În şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului are loc dezbaterea

atât a proiectului bugetului de stat cât şi a raportului comun privind amendamentele.

Dezbaterea proiectului de buget se realizează pe ansamblu, pe părţi, capitole,

subcapitole, titluri, articole, şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de

credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni

multianuale.

La această dezbatere generală participă şi primul-ministru, care expune

motivele ce au condus la elaborarea proiectului bugetului de stat, a proiectului legii

bugetare anuale şi a Raportului privind proiectul legii bugetului de stat.

4. Adoptarea Legii Bugetului de stat se efectuează pe baza votului de ansamblu

a legii, care poate fi deschis sau secret.

5. Legea Bugetului de stat este supusă promulgării de către preşedintele ţării,

după care este publicată în Monitorul Oficial. Legea bugetului de stat intră în vigoare

de la data publicării.

Legile bugetare cuprind:

la venituri, estimările anului bugetar;

la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în

legi specifice, în structura funcţională şi economică a acestora;

deficitul sau excedentul bugetar, după caz;

reglementări specifice exerciţiului bugetar.

Anexele legilor bugetare cuprind:

sintezele bugetului de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări

sociale de sănătate;

bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;

sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de

repartizare a acestora;

alte anexe specifice.

Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de

expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul

anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi, de regulă, 1/12 din

prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic

justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele

propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din

anul precedent. Instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care

încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la

aprobarea legii bugetare, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în

proiectul de buget.

Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi

de rectificare elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Acestor legi

rectificative li se aplică aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare anuale iniţiale.

Execuţia bugetului de stat

Execuţia bugetului de stat Execuţia bugetului de stat înseamnă activitatea de încasare a veniturilor

bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin acest buget. Aceste

activităţi presupun o serie de operaţiuni ce vizează atât încasarea veniturilor

bugetare, cât şi plata cheltuielilor bugetare. Astfel, vorbim de execuţia de casă a

bugetului ca reprezentând ansamblul acestor operaţiuni.

Înainte de trecerea la execuţia efectivă a bugetului are loc operaţiunea de

repartizare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare pe trimestre şi pe instituţii. Astfel,

veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat sunt repartizate pe trimestre în

funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele şi posibilităţilor de

asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar şi de perioada în care este

necesară efectuarea cheltuielilor.

Execuţia veniturilor bugetului de stat este activitatea de încasare a impozitelor,

taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri cuvenite acestui buget. Principiile ce stau la

baza execuţiei veniturilor bugetare sunt:

nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi

înscrise în buget şi încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;

legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare an lista impozitelor,

taxelor şi a cotelor acestora, precum şi a celorlalte venituri ale statului

care urmează să se perceapă.

este interzisă perceperea sub orice titlu şi sub orice denumire de

contribuţii directe sau indirecte în afara celor stabilite prin lege.

Execuţia cheltuielilor bugetului de stat reprezintă activitatea de efectuare a

cheltuielilor prevăzute şi aprobate prin acest buget.

În legile bugetare anuale sunt stabilite şi aprobate creditele bugetare pentru

cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, după clasificarea economică, funcţională şi pe

surse de finanţare. Creditul bugetar este suma aprobată prin buget, reprezentând

limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar

pentru angajamente contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii

anterioare pentru acţiuni multianuale.

Deci, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, în bugetul de stat, sunt limite

maxime ce nu pot fi depăşite. Totodată, pentru acţiunile multianuale, în bugetul de

stat, se înscriu distinct credite de angajament şi credite bugetare.

Creditele bugetare aferente acţiunilor multianuale reprezintă limita superioară

a cheltuielilor care urmează a fi ordonanţate şi plătite în cursul fiecărui exerciţiu

bugetar. Plăţile respective sunt aferente angajamentelor legale efectuate în limita

creditelor de angajament aprobate în exerciţiul bugetar curent sau în exerciţiile

bugetare anterioare.

Spre deosebire de creditul bugetar, creditul de angajament este limita maximă

a cheltuielilor ce pot fi angajate, în cursul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate prin

legea bugetară anuală.

Pentru angajamentele multianuale, termenul de credit destinat acţiunilor

multianuale evidenţiază sumele alocate unor programe, proiecte, subproiecte,

obiective şi altele asemenea, care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de un an şi

dau loc la credite de angajament şi credite bugetare.

Etapele execuţiei cheltuielilor bugetare cuprind: angajarea, lichidarea,

ordonanţarea şi plata, prezentate în figura de mai jos.

Figura nr. 7: Definirea etapelor execuţiei cheltuielilor bugetare

Contul general al execuţiei bugetului de stat

ETAPELE EXECUŢIEI CHELTUIELILOR BUGETARE ETAPELE EXECUŢIEI CHELTUIELILOR BUGETARE

actul care generează obligaţia unei instituţii publice de a plăti o sumă de bani unui terţ pe baza unui act juridic (lege, contract, decizie ministerială, hotărâre judecătorească). Angajarea este, deci, consecinţa deciziei luate în mod deliberat de un organ al administraţiei de stat.

Angajarea Angajarea

fază în procesul execuţiei bugetare ce constă în verificarea existenţei angajamentelor, a sumelor datorate, a condiţiilor de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunea respectivă.

Lichidarea cheltuielilor bugetare

Lichidarea cheltuielilor bugetare

reprezintă actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi.

Plata cheltuielilor bugetare

Plata cheltuielilor bugetare

se confirmă că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată.Ordonanţarea

cheltuielilor bugetare Ordonanţarea

cheltuielilor bugetare

Execuţia bugetului de stat se încheie la 31 decembrie a fiecărui an. Conform

sistemului de gestiune bugetară, efectele încheierii exerciţiului bugetar sunt :

orice venit neîncasat până la 31 decembrie se va încasa în contul

bugetului pe anul următor, în rezultatele căruia urmează a se reflecta;

orice cheltuială neefectuată se va putea plăti numai în contul bugetului

noului an.

Încheierea exerciţiilor bugetare reprezintă, de fapt, un procedeu de

contabilitate şi el nu afectează drepturile creditorilor. Aceste drepturi nu se sting,

decât prin expirarea termenului legal de prescripţie.

În legătură cu încheierea execuţiei bugetului public, Guvernul este obligat să

prezinte în faţa Parlamentului modul în care a fost efectuată execuţia. Situaţiile ce se

prezintă de către Guvern la sfârşitul anului sunt:

contul general al execuţiei bugetului de stat;

rezultatul execuţiei, sub forma excedentului sau deficitului;

conturile anuale ale execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat,

bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale şi ale ordonatorilor de

credite;

contul general al datoriei publice;

raportul public anual.

2. 3. TESTE GRILĂ

1. În derularea procesului bugetar, le revin responsabilităţi următoarelor instituţii:

a. Parlamentul;

b. Ministerul Finanţelor Publice;

c. Banca Naţională a României;

d. Guvernul

e. Senatul.

Alegeţi varianta falsă.

Răspuns corect: c

2. În contextul procesului bugetar, ordonatorii de credite răspund de:

a. angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în limita prevederilor aprobate;

b. întocmirea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;

c. aprobarea clasificaţiilor bugetare;

d. colaborarea cu BNR privind elaborarea balanţei de plăţi externe;

e. emiterea de norme metodologice privind elaborarea bugetelor locale.

Răspuns corect: a

3. Elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul N începe în:

a. anul N-2;

b. anul N-1;

c. anul N;

d. anul N+1;

e. anul N+2.

Răspuns corect: b

4. Elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul N nu se bazează pe:

a. prognozele indicatorilor macroeconomici şi social pentru anul N;

b. politicile fiscale şi bugetare;

c. prevederile memorandumurilor de finanţare;

d. propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite

pentru anul N-1;

e. propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

Răspuns corect: d

5. Proiectul bugetului de stat este dezbătut la nivelul comisiilor de specialitate din

Parlament în vederea:

a. amendării.

b. respingerii;

c. deliberării;

d. aprobării;

e. avizării.

Răspuns corect: e

6. Contul general de execuţie al bugetului de stat:

a. se încheie pe 1 ianuarie, înainte de începerea unui nou am bugetar;

b. prezintă o situaţie comparată între venituri şi cheltuieli;

c. se întocmeşte doar pentru veniturile şi cheltuielile curente ale bugetului de

stat;

d. are la bază dările de seamă ale ordonatorilor principali de credite de la

bugetul de stat;

e. coincide cu execuţia de casă a bugetului de stat al Trezoreriei Statului.

Răspuns corect: d

7. Alegeţi afirmaţia corectă.

a. Proiectele legilor bugetare se depun de către Guvern la Parlament până

pe data de 15 octombrie.

b. Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se poate repartiza

ordonatorilor principali şi secundari de credite de la bugetul de sta sau local.

c. Guvernul stabileşte politica fiscal-bugetară luând în considerare

perspectivele economice şi priorităţile politice cuprinse în programul de

guvernare acceptat de Parlament.

d. Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului sunt informate

privind proiectul de buget cu 30 de zile înaintea depunerii proiectului de

buget la Parlament.

e. Încasarea veniturilor la bugetul de stat se face prin bănci comerciale

agreate de Ministerul Finanţelor Publice.

Răspuns corect: c


1. Prezentaţi responsabilităţile ordonatorilor principali de credite, pe exemplu

Ministerului Justiţiei.

2. Analizaţi procesul bugetar la nivelul bugetului Ministerului Finanţelor

Publice.

3. Analizaţi, pe baza legii bugetului de stat, sumele defalcate din unele venituri

ale bugetului de stat către bugetele locale, precum şi transferurile evidenţiind

criteriile de repartizare, sumele alocate pe anumite destinaţii.

4. Care este diferenţa între creditele bugetare şi cele de angajement?

2. 5. BIBLIOGRAFIE




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3: METODE DE FUNDAMENTARE A

VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR BUGETARE

STRUCTURA:



3. 3. Teste grilă


3. 5 Bibliografie


Unitatea de învăţare de faţă prezintă metodele clasice şi moderne de

fundamentare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Sistemele moderne au fost

utilizate iniţial în SUA şi s-au extins mai târziu şi în alte ţări. O analiză a sistemelor

oferă o imagine profundă a problemelor create de realizarea reformei bugetare.

În încheiere, am prezentat mecanismul fundamentării veniturilor şi cheltuielilor

bugetare pe exemplul României.


Metode clasice de fundamentare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare

Elaborarea bugetelor componente ale bugetului general consolidat se

bazează, în primul rând, pe propunerile formulate de către ordonatorii principali de

credite. Acestea reprezintă niveluri estimate pentru veniturile şi cheltuielile bugetare

fundamentate pe baza unor metode.

Metodele de fundamentare a indicatorilor bugetari sunt atât clasice, cât şi

moderne.

În categoria metodelor clasice menţionăm: metoda automată; metoda

majorării (diminuării); metoda evaluării directe prezentate mai jos.

Figura nr. 8: Definirea metodelor clasice de fundamentare a indicatorilor bugetari

Metode moderne de fundamentare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare

Datorită dezavantajelor metodelor clasice de fundamentare a indicatorilor

bugetari, ce se bazează pe un volum limitat de informaţii şi nu vizează eficienţa

acţiunilor, s-au elaborat noi metode care să pună accent pe eficienţa utilizării banului

METODELE CLASICE DE FUNDAMENTARE A INDICATORILOR BUGETARIMETODELE CLASICE DE FUNDAMENTARE A INDICATORILOR BUGETARI

METODA AUTOMATĂ

METODA AUTOMATĂ

Fundamentarea indicatorilor bugetari pentru an bugetar “n” se realizează pe baza veniturilor şi cheltuielilor anului “n-2”, al cărui exerciţiu a fost încheiat, întrucât nu se cunosc realizările anului în curs “n-1”.

Avantaje:Avantaje:este uşor de aplicat;nu necesită un volum mare de lucrări.

Dezavantaje:Dezavantaje:prevederile noului an bugetar nu corespund

cu realitatea pentru că nu sunt luate în considerare modificările condiţiilor economico-sociale, politice, etc., ce intervin între timp.

METODA EVALUĂRII DIRECTE

METODA EVALUĂRII DIRECTE

Fundamentarea bugetului pe anul “n” se realizează pe baza execuţiei preliminare a bugetului pe anul în curs “n-1” şi a previziunilor economico-sociale pentru anul “n”.

Avantaje:Avantaje:este uşor de aplicat.

Dezavantaje:Dezavantaje:necesită un volum mare de lucrări

legate de formularea previziunilor pentru anul “n”.

METODA MAJORĂRII (DIMINUĂRII)

METODA MAJORĂRII (DIMINUĂRII)

Fundamentarea bugetului pe anul “n” se realizează prin aplicarea ritmului mediu anual de creştere sau de descreştere a indicatorilor bugetari la veniturile şi cheltuielile bugetare ale anului în curs “n-1”.Ritmul mediu se calculează pe baza rezultatelor execuţiei bugetare într-un interval de cinci sau mai mulţi ani consecutivi.

Dezavantaje:Dezavantaje:necesită un volum mare de lucrări;prevederile noului an bugetar nu

corespund cu realitatea pentru că noii factori nu sunt luaţi în considerare.

public. Astfel, multe ţări au renunţat la metodele tradiţionale în favoarea celor

moderne de fundamentare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.

Metodele moderne sunt:

în S.U.A. s-au conceput şi utilizat metodele: “Planning Programming

Budgeting System”, cunoscută sub denumirea de P.P.B.S. (Planificare,

programare şi bugetizare); “Management By Objectives” M.B.O.

(Management prin obiective); Zero Base Budgeting“ Z.B.B. (Bază

Bugetară Zero);

în Franţa, metoda “Rationalisation des Choix Budgetaires”, cunoscută

sub denumirea de R.C.B. (Raţionalizarea Opţiunilor Bugetare);

alte state (Canada, Marea Britanie, Japonia, Norvegia, Olanda, ţări din

America Latină, Israel) au elaborat metode proprii de raţionalizare a

opţiunilor bugetare adaptate la condiţiile economico-sociale specifice.

Prin metodele moderne se realizează proiectarea bugetului în mai multe

variante dintre care se alege una dintre acestea în funcţie de rezultatele cuantificate

în cadrul analizei specifice bazate pe criterii diferite de optimizare a raporturilor:

costuri – avantaje; costuri – eficacitate sau alte criterii.

Planificarea, programarea şi bugetizarea este o metodă orientată spre

programe, care studiază nevoile ce apar pe termen mediu sau scurt. Aceasta a fost

folosită cu rezultate încurajatoare de către Ministerul Apărării din S.U.A. la începutul

anilor ’60. Cu toate acestea, încercarea de extindere a aplicării ei şi la nivelul altor

departamente nu a condus la rezultatele scontate.

Metoda P.P.B. a fost pentru prima dată propusă de către Hoover, în anul

1949, în cadrul prezentării “Raportului privind bugetul”. Aceasta cuprindea

următoarele etape:

repartizarea programelor pe activităţi guvernamentale;

evaluarea performanţelor;

raportarea acestor performanţe.

Recomandările Comisiei nu au fost în întregime adoptate, însă ele eu

influenţat procedura de elaborare a bugetului pentru anul 1950, care propunea un

buget federal bazat pe funcţiile şi activităţile guvernamentale.

Sistemul a a fost implementat în cadrul Departamentului Apărării al S.U.A., în

anul 1962. Acesta a fost conceput să asiste ministrul apărării la adoptarea deciziilor

privind alocarea resurselor între programele stabilite şi alternativele propuse pentru

îndeplinirea obiectivelor specifice ale apărării naţionale. Scopul final este acela de a

oferi comandamentelor operaţionale mixul de forţe, echipament şi suport în condiţiile

existenţei constrângerilor fiscale.

Metoda P.P.B. poate fi prezentată pe scurt astfel: pe baza anticipărilor privind

securitatea naţională se elaborează o strategie, ce este supusă evaluării. Strategia

este pusă în aplicare prin programele întocmite, ce sunt realizate prin intermediul

bugetului.

Sistemul a fost abandonat de administraţia Nixon, iar în anul 1973 s-a adoptat

sistemul de administrare prin obiective “Managementul prin obiective ” (M.B.O.).

Managementul prin obiective a fost preluat din sectorul privat şi presupunea

specificarea obiectivelor şi cuantificarea acestora, identificarea eventualelor

probleme, precum şi eficacitatea programelor.

Dacă în cazul P.P.B. predomină partea economică şi financiară, în cazul

M.B.O. accentul cade mai mult pe aspectele administrative.

M.B.O. este o metodă de fundamentare a bugetului în cadrul căreia se

identifică în ce măsură alocarea resurselor asigură realizarea obiectivelor fixate prin

program. Această cuantificare este dificil de realizat întrucât presupune, pe de o

parte, măsurarea calităţii (cu referire la satisfacţia oferită de consumul

bunurilor/serviciilor publice, estimarea productivităţii, a raportului cost-avantaje, iar,

pe de altă parte, sancţionarea nerealizării obiectivelor incluse în program.

O schimbare în administraţia S.U.A. a produs o nouă reformă bugetară:

introducerea la nivel naţional, de către preşedintele Carter, a sistemului Z.B.B. (bază

bugetară zero), după ce acesta a fost testat în statul său natal, Georgia.

Z.B.B. presupune ca departamentele şi agenţiile guvernamentale să evalueze

programele şi activităţile desfăşurate în fiecare an fiscal pornind de la zero. În

aplicarea metodei, distingem cinci etape:

stabilirea unităţilor decizionale;

determinarea “pachetelor de decizii” la nivelul fiecărei unităţi

decizionale;

ordonarea “pachetelor de decizii” la nivel operaţional în cadrul fiecărei

instituţii;

centralizarea;

alocarea fondurilor.

O unitate decizională poate fi un proiect sau un centru de cheltuieli, ea putând

fi definită astfel: o entitate organizaţională care are un manager investit cu autoritatea

necesară pentru a stabili care sunt priorităţile şi a dimensiona bugetul pentru toate

activităţile organizate în cadrul acelei entităţi.

Termenul de pachet decizional este sinonim cu documentaţie şi este utilizat

pentru a descrie o unitate decizională împreună cu costurile pe care le implică

activitatea sa. Managerul va furniza informaţiile despre sarcinile asumate, strategiile

posibile de acţiune, avantajele şi consecinţele nealocării fondurilor necesare.

Raţionalizarea opţiunilor bugetare a rezultat din necesitatea adaptării şi înnoirii

principiilor de bază ale elaborării deciziilor bugetare şi ale gestiunii finanţelor publice.

Reformularea principiilor de bază s-a datorat trecerii la gestiunea prin obiective.

Recurgerea la analiza sistematică, în vederea determinării indicatorilor de eficacitate,

permite elaborarea contabilităţii economice analitice ce poate fi utilizată şi pentru a

măsura eficacitatea cheltuielilor analizate şi pentru a stabili bugetele program.

Studierea proceselor de raţionalizare este într-o continuă desfăşurare, întrucât

se ajunge la iteraţii succesive, la reformularea obiectivelor şi a problemelor, la

perfecţionarea continuă a tehnicilor şi a metodelor de investigaţie. Această viziune

dinamică este esenţială pentru a înţelege că metoda R.C.B. relevă atât arta, cât şi

starea de spirit novatoare mai mult decât utilizarea unei tehnici prezente sau viitoare.

Metode de fundamentare utilizate în procesul elaborării bugetelor în România

În România, principiul de fundamentare a bugetelor este cel al metodei

automate. Astfel orice buget are următoarea structură (vezi şi anexa 7.1):

Denumire indicator

Cod indicator

Realizări ale anului „n-2”

Programul anului „n-1”

Propuneri anul „n”

Estimări ale anului „n+1”



Această structură se impune deoarece prezintă situaţiile veniturilor şi

cheltuielilor realizate în anul „n-2” (ultimul an care are finalizată execuţia bugetară),

situaţia anului „n-1” (anul în care se elaborează bugetul şi când nu se ştie situaţia

execuţiei bugetare decât până la acel moment). Propunerile anului „n” vizează

creditele bugetare preconizate a fi alocate, iar estimările anilor „n+1”, „n+2” şi „n+3”

sunt transpunerea valorică a obiectivelor stabilite în Documentul de politică, strategie

şi performanţă pe următorii trei ani.

Fundamentarea veniturilor se realizează de Ministerul Finanţelor Publice

(pentru veniturile care se încasează la bugetul de stat, bugetul asigurărilor de stat şi

la bugetul fondurilor speciale). Veniturile bugetelor locale sunt estimate de fiecare

consiliu local/judeţean în parte. Veniturile proprii ale diferitelor instituţii publice se

stabilesc de ordonatorii de credite ale instituţiilor care urmează să le realizeze cu

avizul ordonatorilor de credite superiori, dacă este cazul.

Estimarea cuantumului veniturilor au la bază estimările din bugetul anului

anterior şi mutaţiile care pot apărea în structura contribuabililor/obiectelor impozabile

în anul următor. Există şi alte elemente de care se ţine cont la determinarea

veniturilor bugetare: efectul modificărilor de ordin legislativ, memorandumuri semnate

cu instituţii financiare internaţionale etc.

Fundamentarea cheltuielilor se face în mod similar cu fundamentarea

veniturilor, însă în strictă concordanţă cu nivelul veniturilor alocate deoarece la

nivelul instituţiilor publice bugetul şi ale bugetelor locale trebuie să fie echilibrat, în

timp ce bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor

speciale nu pot prezenta deficite mai mari decât valorile stabilite în documentul de

politică elaborat de Guvern.

O atenţie deosebită de acordă fundamentării cheltuielilor cu personalul.

Aceasta se face în funcţie de numărul de posturi şi funcţii. Guvernul aprobă baremele

de salarizare a personalului bugetar, aceste bareme fiind înmulţite cu numărul de

posturi alocat fiecărei funcţii, suma acestora reprezentând nivelul cheltuielile cu

salariile.

De asemenea obiectivele de investiţii beneficiază de o fişă în care se

evidenţiază toate cheltuielile defalcate astfel:

Cheltuieli până la 31 decembrie „n-2”

Cheltuieli (preliminat) „n-1”

Program „n”

Estimare „n+1”

Estimare „n+2”

Estimare „n+3”

Estimare anii ulteriori

3. 3. TESTE GRILĂ

1. Metoda automată presupune:

a. efectuarea de calcule pentru fiecare venit şi cheltuială, baza constituind-o

execuţia bugetului pe anul în curs şi previziunile pentru anul următor

b. determinarea ritmului mediu anual de creştere sau de descreştere a

veniturilor şi cheltuielilor bugetare care se aplică asupra indicatorilor bugetari

din anul în curs

c. luarea drept bază pentru întocmirea bugetului pentru anul următor a

veniturilor şi cheltuielilor anului n-2

d. luarea drept bază pentru întocmirea bugetului pentru anul următor a


e. nici una din variantele de mai sus

Răspuns corect: c

2. Metoda majorării (diminuării) presupune:

a. efectuarea de calcule pentru fiecare sumă de venit şi fiecare categorie de

cheltuieli, baza constituind-o execuţia bugetului pe anul în curs şi previziunile

pentru anul următor



din anul în curs






Răspuns corect: b

3. Metoda evaluării directe presupune:

a. efectuarea de calcule pentru fiecare sumă de venit şi fiecare categorie de

cheltuieli, baza constituind-o execuţia bugetului pe anul în curs şi previziunile

pentru anul următor



din anul în curs






Răspuns corect: a

4. .Metodele moderne presupun:

1)proiectarea bugetului în mai multe variante; 2) proiectarea bugetului într-o

singură variantă; 3) alegerea unei din variante în funcţie de criteriile de

optimizare utilizate; 4) creşterea eficienţei utilizării resurselor prin maximizarea

raporturilor avantaje/costuri sau eficacitate/costuri; 5) creşterea eficienţei

utilizării resurselor prin minimizarea raporturilor avantaje/costuri sau

eficacitate/costuri.

a. 2,4

b. 1,3,4

c. 2,5

d. 1,3,5

e. 1,4

Răspuns corect: b


1. Simulaţi fundamentarea veniturilor şi cheltuielilor unui consiliu local.

2. Menţionaţi criteriile luate în considerare la fundamentarea cheltuielilor de

personal pe exemplu unui minister.

3. Întocmiţi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul următor pe exemplul

Ministerului Afacerilor Externe.

4. Ce avantaje şi dezavantaje identificaţi în folosirea metodelor moderne de

fundamentare bugetară?

3. 5. BIBLIOGRAFIE




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4: ECHILIBRAREA BUGETARĂ

STRUCTURA:



4. 3. Teste grilă


4. 5 Bibliografie


Unitatea de învăţare de faţă îşi propune să prezinte teoriile fundamentale

privind echilibrul bugetar, respectiv: teoria convenţională, echivalenţa ricardiană şi joc

Ponzi. Aceste teorii pornesc de la o serie de ipoteze de lucru, care generează

dezechilibru bugetar. Astfel cunoscând efectele dezechilibrului bugetar asupra

economiei naţionale decidenţii politici pot opta fie pentru echilibru bugetar, fie pentru

deficit bugetar.


Teoria convenţională privind echilibrul bugetar

Teoria convenţională a echilibrului bugetar este o modalitate de a analiza

echilibrul bugetar pornindu-se de la deficitul bugetar în scopul evidenţierii efectelor

generate de către acesta asupra economiei, formării capitalului şi produsului intern

brut.

În cadrul acestei teorii s-a considerat că nivelul cheltuielilor publice nu este

afectat de politica privind datoria guvernamentală, volumul acestora rămânând

nemodificat, în timp ce impozitele şi taxele înregistrează o scădere. Această

reducere temporară a impozitelor şi taxelor este urmată în viitor de o creştere a

acestora, corespunzător valorii curente a datoriei.

Se consideră că deficitul bugetar este cauzat, pe de o parte, de menţinerea

cheltuielilor la un nivel constant şi, pe de altă parte, de reducerea veniturilor din taxe.

Această politică va antrena creşterea veniturilor populaţiei, fapt ce conduce la

îmbunătăţirea nivelului de trai. Astfel, creşterea veniturilor consumatorilor finali

determină creşterea cererii de bunuri şi servicii.

Economiştii încearcă să răspundă la întrebarea privind impactul modificării

cererii agregate asupra economiei. Conform teoriei convenţionale, economia este de

tip keynesist pe termen scurt, deoarece creşterea cererii agregate determină

creşterea venitului naţional. De asemenea rigiditatea salariilor, a preţurilor,

anticipările greşite , schimbările în cererea agregată influenţează utilizarea factorilor

de producţie. Această analiză keynesistă oferă o justificare comună pentru politica de

reducere a impoozitelor sau de creştere a cheltuielilor, atunci când economia se

confruntă cu recesiune.

Susţinătorii abordării convenţionale a impactului deficitului bugetar asupra

economiei au demonstrat că rigiditatea salariilor, a preţurilor, ce modifică cererea

agregată pe termen scurt, sunt mai puţin importante pe termen lung. Ca rezultat,

politica fiscală influenţează venitul naţional doar prin modificarea ofertei de factori de

producţie.

Echivalenţa ricardiană

Echivalenţa ricardiană a fost fundamentată de economistul David Ricardo, în

prezent considerându-se că aceasta este mult mai apropiată de viziunea lui Robert

Barro.

Echivalenţa ricardiană este o teoremă a neutralităţii. Se presupune că

guvernul reduce impozitele fără, însă, să reducă cheltuielile publice, fapt ce

determină, conform analizei convenţionale, reducerea economisirii naţionale şi a

acumulării de capital, iar pe termen lung o restrângere a activităţii economice. Însă,

echivalenţa ricardiană susţine că acestă politică nu influenţează consumul,

acumularea de capital.

Argumentul ricardian se bazează pe faptul că impozite mai mici în prezent şi

înregistrarea de deficit bugetar, întrucât nivelul cheltuielilor publice rămâne

nemodificat, vor conduce, în viitor, la o creştere a impozitelor. Astfel, consumatorii,

care privesc în viitor, nu vor reacţiona la reducerea impozitelor prin creşterea

consumului, ci vor economisi acest surplus. Se înregistrează o creştere a economiilor

private de mărime egală cu suma reprezentând reducerea impozitelor, în timp ce

economisirea naţională nu se modifică, ca şi celelalte variabile macroeconomice.

În esenţă, echivalenţa ricardiană îmbină două idei fundamentale :

constrângerea deficitului bugetar şi ipoteza venitului permanent. Constrângerea

deficitului bugetar se referă la faptul că impozite mai mici în prezent implică impozite

mai mari în viitor, în condiţiile în care cheltuielile publice nu se modifică. Ipoteza

venitului permanent vizează faptul că populaţia îşi bazează deciziile de consum pe

venitul permanent, care depinde de valoarea prezentă a venitului rămas după

achitarea impozitelor.

Modelul lui Robert Barro

Robert Barro, în lucrarea “Are Government Bonds Net Wealth?” (1974),

prezintă o altă interpretare a argumentului ricardian: pentru deţinătorii de titluri de

stat, acestea reprezintă un activ, iar pentru plătitorii de taxe este o obligaţie ce va fi

acoperită din taxe. Astfel , pentru că populaţia nu a înregistrat o creştere a venitului,

ar trebui să nu-şi modifice structura consumului ca reacţie la reducerea temporară a

taxelor. Este important de subliniat faptul că argumentul ricardian nu evidenţiază

toate aspectele irelevante ale politicii fiscale. Astfel, dacă guvernul reduce taxele

astăzi, iar populaţia anticipează că această măsură este însoţită, în viitor, de o

reducere a cheltuielilor, atunci venitul permanent al populaţiei creşte, fapt ce

stimulează consumul şi reduce economisirea naţională. Dar, trebuie remarcat faptul

că anticipările privind reducerea cheltuielilor publice, mai degrabă decât reducerea

taxelor, sunt cele care stimulează consumul. Reducerea cheltuielilor publice, în viitor,

influenţează venitul permanent şi consumul pentru că aceasta implică taxe mai mici

într-o anumită perioadă, chiar dacă taxele curente nu se modifică.

Întrucât echivalenţa ricardiană consideră unele aspecte ale politicii fiscale

irelevante, iar altele ca fiind importante, testarea acestei abordări este greu de

realizat. De asemenea, majoritatea economiştilor, deşi, consideră că echivalenţa

ricardiană nu descrie comportamentul consumatorului, acest mod de abordare a avut

o importanţă deosebită în cadrul dezbaterilor despre deficitul bugetar, din două

motive :

se consideră că echivalenţa ricardiană descrie de fapt realitatea sau cel

puţin realizează o primă aproximare a ei;

echivalenţa ricardiană oferă o bază teoretică pentru multe alte analize.

O abordare teoretică similară cu echivalenţa ricardiană este teorema Miller –

Modigliani, care stabileşte condiţiile în care alegerea între împrumut şi finanţarea prin

emisiunea de noi acţiuni este irelevantă, în cazul unei firme. Similar, echivalenţa

ricardiană presupune că alegerea între împrumuturile de stat şi finanţarea

cheltuielilor publice prin majorarea impozitelor este irelevantă.

4. 3. TESTE GRILĂ

1. Echivalenţa Ricardiană este o teoremă a:

a. intervenţiei proactive a statului în economie

b.cresterii economice

c.keynesismului

d. neutralităţii

e.nici o varianta

Răspuns corect: d

2. La nivelul echivalenţei ricardiene, titlurile de stat reprezintă pentru deţinătorii

acestora:

a. obligaţie

b.pasiv

c.responsabilitate

d. impozite mai mici in viitor

e.activ

Răspuns corect: e

3. Afirmaţia potrivit căreia populaţia îşi bazează deciziile de consum pe venitul

permanent este specifică pentru:

a. constrângerea deficitului bugetar

b.constrângerea bugetară

c. ipoteza venitului permanent

d. fiecare agent economic în parte

e.ipoteza venitului curent

Răspuns corect: c

4. In viziunea lui Keynes, populaţia va reacţiona la creşterea venitului prin:

a. economisire

b.consum peste nivelul venitului disponibil

c. schimbarea structurii consumului ca reacţie la reducerea temporară a

taxelor

d. investire

e.nu reacţionează

Răspuns corect: c

5. In viziunea echivalenţei ricardiene, populaţia va reacţiona la creşterea venitului

prin:

a. economisirea acestui nivel cu care creşte venitul; disponibil ca efect al

relaxării fiscale

b.investitii indiferent de natura acestora

c. consumul venitului disponibil care a crescut ca urmare a reducerii

fiscalităţii

d. comportament de tip „free rider” profitând de unele servicii publice fără a

contribui la finanţarea acestora

e.nu reactionează în nici un fel

Răspuns corect: a

6. La nivelul echivalenţei ricardiene, titlurile de stat reprezintă pentru plătorii de

impozite:

a. obligaţie

b.pasiv

c.responsabilitate

d. impozite mai mici in viitor

e.activ

Răspuns corect: a

7. Atunci când economia se confruntă cu recesiune se poate apela la o măsură

keynesistă:

a. reducerea consumului

b.nu există o astfel de măsură

c.scaderea preţurilor sub nivelul de echilibru al acestora

d. creştere a cheltuielilor

e.reducerea ofertei

Răspuns corect: d

8. Keynes recomanda:

a. reducerea deficitelor bugetare

b. reducere a impozitelor atunci când economia se confruntă cu recesiune

c.consolidări fiscale

d. ajustări fiscale

e.nici o variantă

Răspuns corect: b

9. In cazul echivalenţei ricardiene, reducerea cheltuielilor publice, în viitor,

influenţează

a. deficitul bugetar

b.datoria publica

c.veniturile bugetare

d. investiţiile

e. venitul permanent şi consumul pentru că aceasta implică impozite mai

mici într-o anumită perioadă, chiar dacă impozitele curente nu se modifică

Răspuns corect: e

10. Constrângerea deficitului bugetar se referă la faptul că:

a. populaţia îşi bazează deciziile de consum pe venitul permanent

b. impozite mai mici în prezent implică impozite mai mari în viitor

c. valoarea prezentă a venitului rămas după achitarea impozitelor este mai

mică/mare decât venitul permanent

d. cheltuielile publice nu se modifică

e.nici o varianta

Răspuns corect: b

4. 4. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Prezentaţi abordarea convenţională a deficitului bugetar şi explicaţi dacă

concluziile acestei metode sunt valabile în cazul României.

2. Verificaţi valabilitatea ipotezelor echivalenţei ricardiene în cazul României.

4. 5. BIBLIOGRAFIE




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5: ÎMPRUMUTURILE DE STAT, PIAŢA

TITLURILOR DE STAT ŞI DATORIA PUBLICĂ

STRUCTURA:



5. 3. Teste grilă


5. 5 Bibliografie


Unitatea de învăţare de faţă îşi propune să evidenţieze mecanismul

împrumuturilor de stat explicând atât împrumuturile contractate direct, cât şi cele

garantate de stat sau autorităţi ale administraţiei publice locale. Am dorit să explicăm

exact conţinutul împrumuturilor de stat pentru a se evita confuziile între definirea

termenilor împrumuturi de stat – titluri de stat – datorie publică.

În a doua secţiune ne-am propus să analizăm piaţa titlurilor de stat, respectiv

piaţa primară şi secundară. În acest scop am explicat mecanismul plasării titlurilor de

stat, inclusiv a obligaţiunilor municipale, insistând pe înţelegerea corectă a noţiunilor

de bază din acest domeniu.

În ultima parte se prezintă datoria publică a statului, insistând pe înţelegerea

conţinutului, limitelor îndatorării, instrumentelor generatoare de obligaţii din partea

statului. De asemenea, am evidenţiat şi analizat riscurile ce apar la nivelul

managementului datoriei publice.


Împrumuturile de stat

Împrumuturile de stat reprezintă obligaţiile generate de contractele de pe piaţa

financiară internă şi/sau internaţională prin care statul, în calitate de împrumutat,

obţine fonduri financiare de la o persoană fizică sau juridică creditoare şi se

angajează să le ramburseze, împreună cu dobânda şi cu alte costuri, într-o perioadă

specificată. Aceste obligaţii sunt rezultatul atât a împrumuturilor contractate direct de

către stat, cât şi a împrumuturilor garantate de stat.

Deci, distingem următoarele forme ale împrumuturilor de stat: împrumuturi

interne sau externe contractate/garantate de către autorităţi ale administraţiei publice

centrale; împrumuturi interne sau externe contractate/garantate de către autorităţi ale

administraţiei publice locale (a se vedea figurile de mai jos).

Împrumuturile angajate direct de către autorităţile administraţiei publice

centrale şi locale sunt contractate pe bază de:

titluri de stat (denominate în lei şi în valută, în formă materializată sau

dematerializată, respectiv cu dobândă sau cu discont plasate atât pe

piaţa internă, cât şi pe piaţa externă) emise de MFP şi de autorităţile

publice locale (direct sau prin intermediul unor agenţii sau al unor

instituţii specializate) şi plasate pe piaţa internă sau externă. În această

categorie includem: certificatele de trezorerie, obligaţiunile municipale,

obligaţiunile pentru finanţarea deficitului bugetar, obligaţiunile emise în

baza unor legi speciale;

convenţii încheiate cu BNR, precum şi cu instituţii specializate care

dobândesc calitatea de agent al statului;

acorduri cu guvernele altor ţări şi cu instituţiile financiare internaţionale.

Figura nr. 9: Caracteristicile împrumuturilor contractate/garantate de către autorităţi

ale administraţiei publice centrale

ÎMPRUMUTURILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALEÎMPRUMUTURILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

INTERNEINTERNE

Sunt destinate: finanţării şi/sau refinanţării deficitelor bugetare şi a

datoriei publice interne constituite în baza unor legi speciale;

finanţării unor obiective de investiţii de interes naţional, aprobate în condiţiile legii;

menţinerii unui sold corespunzător în contul general al trezoreriei statului;

asigurării resurselor băneşti necesare în vederea convertirii în datorie publică internă a garanţiilor pentru împrumuturile interne executate, pentru suma neacoperită din fondul de risc şi din prevederile bugetului de stat cu această destinaţie.

angajate în nume propriu, prin Ministerul Finanţelor, sunt contractate pe piaţa financiară internă, pe termen scurt, mediu şi lung.

angajate în nume propriu, prin Ministerul Finanţelor, sunt contractate pe piaţa financiară internă, pe termen scurt, mediu şi lung.

Sunt destinate: finanţării din resurse de pe piaţa

financiară internă a unor proiecte sau activităţi de importanţă prioritară pentru România;

finanţării unor destinaţii stabilite şi aprobate de Guvern.

garantate de stat sunt o obligaţie a statului român, executată de creditor în cazul în care beneficiarul împrumutului (garantatul), persoană juridică, nu are capacitatea să achite, integral sau parţial, împrumutul, dobânda şi alte costuri aferente acordului de împrumut.

garantate de stat sunt o obligaţie a statului român, executată de creditor în cazul în care beneficiarul împrumutului (garantatul), persoană juridică, nu are capacitatea să achite, integral sau parţial, împrumutul, dobânda şi alte costuri aferente acordului de împrumut.

EXTERNEEXTERNE

Sunt destinate: susţinerii balanţei de plăţi; consolidării rezervei valutare a statului;realizării unor proiecte de investiţii şi finanţării

exporturilor, modernizării şi dezvoltării unor domenii prioritare ale economiei;

realizării unor reforme sectoriale; realizării unor importuri stabilite de Guvern;finanţării şi refinanţării deficitului bugetului de stat.

angajate în nume propriu sunt contractate direct de stat prin Ministerul Finanţelor, de la guvernele altor ţări, de la instituţiile financiare internaţionale şi/sau de pe piaţa financiară internaţională, pe termen mediu şi lung.

angajate în nume propriu sunt contractate direct de stat prin Ministerul Finanţelor, de la guvernele altor ţări, de la instituţiile financiare internaţionale şi/sau de pe piaţa financiară internaţională, pe termen mediu şi lung.

Sunt destinate: finanţării din resurse de pe piaţa

financiară externă a unor proiecte sau activităţi susţinute de ministerele de resort şi considerate de importanţă prioritară pentru România.

garantate de stat sunt contractate pe termen mediu şi lung de persoane juridice (societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale şi autorităţi ale administraţiei publice locale), pentru care Ministerul Finanţelor, în condiţiile reglementărilor legale în vigoare, a emis o scrisoare de garanţie, în numele şi în contul statului, sau a încheiat un acord de garanţie, după caz. De asemenea, acestea sunt o obligaţie a statului român.

garantate de stat sunt contractate pe termen mediu şi lung de persoane juridice (societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale şi autorităţi ale administraţiei publice locale), pentru care Ministerul Finanţelor, în condiţiile reglementărilor legale în vigoare, a emis o scrisoare de garanţie, în numele şi în contul statului, sau a încheiat un acord de garanţie, după caz. De asemenea, acestea sunt o obligaţie a statului român.

Figura nr. 10: Caracteristicile împrumuturilor contractate/garantate de către autorităţi

ale administraţiei publice locale

De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice, cât şi autorităţile administraţiei

publice locale (Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al municipiului

Bucureşti) pot angaja împrumuturi şi din disponibilităţile existente în contul general al

trezoreriei statului, în vederea acoperirii golurilor temporare de casă, ca urmare a

decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, respectiv a bugetelor

locale.

ÎMPRUMUTURILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALEÎMPRUMUTURILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE

INTERNEINTERNE

Sunt destinate: finanţării investiţiilor publice de interes

local;refinanţării datoriei publice locale;acoperirii golurilor temporare de casă ca

urmare a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor locale.

angajate în nume propriu, de către Consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti sau prin intermediul unor agenţii sau al altor instituţii spcializate.

angajate în nume propriu, de către Consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti sau prin intermediul unor agenţii sau al altor instituţii spcializate.

Sunt destinate: refinanţării datoriei publice locale;finanţării investiţiilor publice de

interes local.

garantate de către Consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti sunt contractate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi de instituţiile şi serviciile publice de interes local de la instituţii financiare interne.

garantate de către Consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti sunt contractate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi de instituţiile şi serviciile publice de interes local de la instituţii financiare interne.

EXTERNEEXTERNE

Sunt destinate: finanţării investiţiilor

publice de interes local;refinanţării datoriei publice

locale.

angajate în nume propriu sunt contractate,cu aprobarea comisiei de autorizare, direct de către Consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti sau prin intermediul unor agenţii sau al altor instituţii specializate de la guvernele altor ţări, de la instituţii financiare internaţionale şi/sau de pe piaţa financiară internaţională.

angajate în nume propriu sunt contractate,cu aprobarea comisiei de autorizare, direct de către Consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti sau prin intermediul unor agenţii sau al altor instituţii specializate de la guvernele altor ţări, de la instituţii financiare internaţionale şi/sau de pe piaţa financiară internaţională.

Sunt destinate:

finanţării investiţiilor publice de interes local.

garantate de către Consilii locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti, numai cu aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi, sunt contractate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi de instituţiile şi serviciile publice de interes local de la instituţii financiare internaţionale.

garantate de către Consilii locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti, numai cu aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi, sunt contractate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi de instituţiile şi serviciile publice de interes local de la instituţii financiare internaţionale.

Împrumuturile garantate de stat sau de autorităţile administraţiei publice locale

sunt contractate de societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi

naţionale, unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii publice de interes local, în scopul

finanţării unor proiecte de investiţii, pe baza scrisorilor de garanţie emise de

Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi în contul statului, sau de către autorităţi

ale administraţiei publice locale. Scrisorile de garanţie reprezintă documentul ce

exprimă angajamentul asumat, în contul şi în numele statului, de către Guvern prin

Ministerul Finanţelor Publice sau de către autorităţile administraţiei publice locale, în

calitate de garanţi, faţă de instituţiile creditoare de a plăti la scadenţă obligaţiile

neonorate ale garantulu.

În practică, întâlnim şi situaţii în care un împrumut de stat este schimbat cu un

alt împrumut de stat, în anumiţi termeni. Operaţiunea se numeşte conversiune şi este

realizată de Ministerul Finanţelor Publice cu acordul Guvernului, căruia îi prezintă, în

acest scop, un memorandum prin care sunt propuse astfel de operaţiuni.

Conversiunea este o operaţiune de schimbare a unui împrumut de stat angajat

în condiţiile legii, în anumiţi termeni, cu un alt împrumut de stat, cu o dobândă mai

mică şi/sau cu un termen mai mare de rambursare. Scopul urmărit prin conversiune

este de a se reduce costurile împrumutului de stat iniţial, de a se uşura serviciul

datoriei publice a statului, prin majorarea termenului de rambursare a ratelor de

capital şi de plată a dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumutului de stat.

Împrumuturile interne contractate de către autorităţi ale administraţiei

publice centrale

Ministerul Finanţelor Publice angajează împrumuturile interne contractate

direct de stat pe baza autorizaţiei de:

a emite titluri de stat ;

a încheia acorduri de împrumut cu instituţii financiare interne.

Această calitate de agent al statului este obţinută pe baza convenţiei încheiate

cu instituţia respectivă, în cadrul căreia se stabilesc condiţiile generale privind titlurile

de stat sau acordul de împrumut, caracteristicile acestora, precum şi obligaţiile

părţilor implicate.

Titlurile de stat sunt instrumente financiare care atestă obligaţiile financiare ale

statului sub formă de bonuri, certificate de trezorerie, certificate de trezorerie pt

populaţie nerăscumpărate la scadenţă şi transformate în certificate de depozit,

obligaţiuni sau alte instrumente financiare constituind împrumuturi ale statului în

monedă naţională sau în valută, pe termen scurt (până la un an), mediu (între un an

şi cinci ani inclusiv) şi lung (peste 5 ani).

Figura nr. 11: Definirea titlurilor de stat

Împrumuturile interne de stat reprezintă, totodată, şi o obligaţie necondiţionată

şi irevocabilă a statului de rambursare la scadenţă a împrumuturilor contractate şi de

FORME ALE TITLURILOR DE STATFORME ALE TITLURILOR DE STAT

TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ

TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ

înscrisuri ce constituie împrumuturile statului în moneda

naţională sau în valută care au o valoare nominală la care se plăteşte o dobândă stabilită, la date specificate.

TITLURI DE STAT CU DISCONT

TITLURI DE STAT CU DISCONT

titluri de stat fără cupon de dobândă, care este vândut la o

valoare mai mică decât valoarea sa nominală.

TITLURI DE STAT DEMATERIALIZATE

TITLURI DE STAT DEMATERIALIZATE

titluri de stat care se evidenţiază prin înregistrare în cont de către Ministerul Finanţelor Publice sau de agentul desemnat de acesta. Aceste instrumente pot fi utilizate de către deţinători drept garanţii pentru împrumuturi.

TITLURI DE STAT MATERIALIZATE TITLURI DE STAT MATERIALIZATE

titluri de stat în formă fizică, ca înscrisuri imprimate, cuprinzând menţiuni obligatorii referitoare la emitent, valoarea nominală, rata dobânzii sau a discontului, scadenţa, modul de transmisiune şi alte elemente specifice fiecărei categorii de titluri. Aceste instrumente pot fi utilizatee de deţinători drept garanţii pentru împrumuturi.

TITLURI DE STAT PE TERMEN SCURT

TITLURI DE STAT PE TERMEN SCURT

bonurile de tezaur şi certificatele de trezorerie, fie purtătoare de dobândă, fie cu discont, cu scadenţă de până la 1 an inclusiv, precum şi alte instrumente financiare ce pot fi create de emitent (Ministerul Finanţelor Publice), în condiţiile legii.

TITLURI DE STAT PE TERMEN MEDIU ŞI

LUNG

TITLURI DE STAT PE TERMEN MEDIU ŞI

LUNG

obligaţiuni de stat cu o scadenţă de peste 1 an şi maximum 5 ani de la emisiune, respectiv de peste 5 ani de la emisiune, fie purtătoare de dobândă, fie cu discont, emise conform clauzelor împrumutului de stat.

plată a dobânzilor şi a costurilor aferente, ce se realizează din surse bugetare, ale

contului general al trezoreriei statului şi din împrumuturi de stat pentru refinanţarea

datoriei publice.

Figura nr. 12: Caracteristicile titlurilor de stat plasate pe piaţa internă

Notă:

PLASAREA TITLURILOR DE STAT PE PIAŢA INTERNĂ prin:

pe termen mediu

şi lung

pe termen scurt

Certificate de trezorerie denominate în leivândute prin metoda licitaţiei şi lansate pe piaţa primară prin

Banca Naţională a României, care acţionează ca agent al statului. Sunt adresate intermediarilor autorizaţi să tranzacţioneze titluri de stat pe piaţa primară.

Certificate de trezorerie denominate în valutăvândute prin metoda subscripţiei publice. Titlurile sunt cumpărate de către intermediarii autorizaţi pe piaţa titlurilor de stat, care pot subscrie în nume şi în cont propriu, precum şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice rezidente şi nerezidente, prin Banca Naţională a României.

Obligaţiuni de stat emise pentru finanţareadeficitului bugetar

şiObligaţiuni de stat emise în baza unor legi speciale*)

denominate în lei vândute prin metoda licitaţiei şi lansate pe piaţa primară prin Banca Naţională a României care acţionează ca agent al statului;

denominate în valută vândute prin subscripţie publică prin

Banca Naţională a României care acţionează ca agent al statului.

PIAŢA INTERBANCARĂ

Certificate de trezorerie denominate în lei adresate persoanelor fizice

vândute prin metoda subscripţiei publice

TREZORERII LOCALE

Obligaţiuni municipale**) vândute prin sistemul Bursei de Valori intermediarilor pieţei bursiere

BURSA DE VALORI

pe termen scurt

pe termen mediu

*) obligaţiunile de stat emise în baza unor legi speciale sunt destinate finanţării

cheltuielilor neregularizate preluate la datoria publică reprezentând pierderi

înregistrate de regii autonome, dobânzi pentru neplata la termen a obligaţiilor fiscale

de către regiile autonome sau societăţile comerciale, etc.;**) obligaţiunile municipale sunt înscrisuri emise de autorităţi ale administraţiei publice

locale în scopul finanţării unor proiecte de investiţii. De exemplu: obligaţiunile

municipale emise de oraşul Predeal pe data de 01.11.2002 (data scadentă

14.04.2006) sunt destinate finanţării extinderii domeniului schiabil al oraşului prin

amenajarea unei noi pârtii de schi – Pârtia Creasta Cocoşului.

Împrumuturile interne contractate de către autorităţi ale administraţiei publice

locale

La nivelul administraţiei publice locale, se angajează împrumuturi interne cu

votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor ce compun Consiliile locale,

judeţene şi Consiliul General al municipiului Bucureşti. Aceste împrumuturi ale

autorităţilor administraţiei publice locale sunt contractate fără garanţia Guvernului,

însă cu condiţia informării prealabile a Ministerului Finanţelor Publice. În plus,este

necesar şi avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale.

Împrumuturile interne ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt

contractate pe termen mediu şi lung, sub forma:

acordurilor de împrumut de la bănci comerciale sau alte instituţii de

credit;

titlurilor de valoare (de exemplu: obligaţiunile municipale cotate la Bursa

de Valori);

împrumuturilor fără dobândă din disponibilităţile contului general al

Trezoreriei Statului a căror valoare totală este limitată la 5% din totalul

veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului bugetar în care se

face împrumutul şi nu mai mare decât fondurile pe care le pot rambursa

pe durata aceluiaşi an bugetar.

Titlurile de valoare pot fi emise şi lansate fie direct de către autorităţile

administraţiei publice locale, fie prin intermediari, respectiv instituţii specializate.

Rambursarea împrumuturilor interne contractate de către autorităţile

administraţiei publice locale, precum şi plata dobânzilor şi comisioanelor datorate se

realizează din resursele aflate la dispoziţia acestora şi prevăzute în bugetul local, cu

excepţia transferurilor de la bugetul de stat cu destinaţie specială.

Deci, împrumuturile contractate de autorităţile administraţiei publice locale fac

parte din datoria publică, dar nu reprezintă obligaţii ale Guvernului, iar plata

serviciului datoriei publice aferente acestor împrumuturi se efectuează exclusive din

bugetele locale şi prin împrumuturi pentru refinanţarea datoriei publice locale.

Titlurile de stat în valută plasate pe piaţa internă

Împrumuturile interne prin emisiuni de titluri de stat denominate în valută,

plasate pe piaţa internă, se evidenţiază la datoria publică internă. Acestea trebuie să

se încadreze în calendarul previzional – anual, semestrial, trimestrial sau lunar –

stabilit de Ministerul Finanţelor Publice cu acordul Băncii Naţionale a României.

Emisiunea de titluri de stat în valută are caracter excepţional şi este destinată

finanţării şi/sau refinanţării deficitului bugetului de stat. Elementele emisiunii de titluri

de stat în valută (valoarea împrumutului, data emisiunii, data scadenţei, rata

dobânzii, valoarea nominală individuală), conform prospectului de emisiune, sunt

anunţate de Ministerul Finanţelor Publice.

Vânzarea titlurilor de stat în valută pe piaţa internă se realizează prin agenţi ai

statului în numele Ministerului Finanţelor Publice, ca autoritate emitentă. Agenţii pot

fi: Banca Naţională a României, Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau bănci

autorizate să funcţioneze în România, ce dobândesc calitatea de agent al statului în

baza convenţiilor încheiate în acest scop cu Ministerul Finanţelor Publice.

Împrumuturile interne garantate de către autorităţi ale administraţiei publice

centrale

Ministerul Finanţelor Publice este, de asemenea, autorizat să acorde la

cerere, în numele statului, garanţii de stat pentru împrumuturile interne contractate

de orice agent economic sau autoritate a administraţiei publice, desemnate prin

hotărâre a Guvernului, pentru care se prevede ca rambursarea împrumutului

garantat de stat să se facă din resurse proprii, fără a afecta bugetul general

consolidat, sau, în cazul garanţiilor acordate autorităţilor administraţiei publice locale,

numai cu avizul Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior,

respectiv a Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale. Aceste împrumuturi

garantate de stat au ca scop finanţărea proiectelor sau a activităţilor de importanţă

prioritară pentru România sau pentru alte destinaţii stabilite şi aprobate de Guvern.

Garanţia de stat pentru împrumuturi interne reprezintă o obligaţie indirectă a

statului român, care se execută în cazul în care garantatul nu are capacitatea să

achite, integral sau parţial, împrumutul, dobânda şi alte costuri aferente împrumutului

respectiv în condiţiile prevăzute în acordul de împrumut, încheiat între bancă şi

beneficiarul de împrumut, şi în convenţia de garanţie, încheiată între Ministerul

Finanţelor Publice, în calitate de garant, şi persoana juridică garantată.

Împrumuturile interne garantate de către autorităţi ale administraţiei publice

locale

Ca şi în cazul contractării împrumuturilor interne de către autorităţi ale

administraţiei publice locale, garanţiile sunt supuse aprobării Consiliilor locale,

judeţene şi Consiliului General al municipiului Bucureşti, fiind necesar votul a două

treimi din numărul membrilor acestora. Pot fi garantate, prin veniturile proprii ale

autorităţilor administraţiei publice locale, împrumuturile contractate de către:

unităţile administrativ-teritoriale;

agenţii economici şi serviciile publice din subordinea acestora.

Garanţia locală reprezintă angajamentul asumat de către o autoritate a

administraţiei publice locale faţă de instituţia creditoare de a plăti acesteia o anumită

sumă, în cazul neexecutării obligaţiilor de plată de către agenţi economici şi

servicii publice din subordinea acesteia, pentru împrumuturile interne

garantate de această autoritate.

Orice garantare prin venituri devine valabilă şi se aplică din momentul

acordării garanţiei. Veniturile, care se constituie în garanţie şi care sunt încasate la

bugetul local, sunt supuse condiţiilor acordului de garantare respectiv, care se aplică

cu prioritate faţă de orice revendicări ale unor terţi către autoritatea administraţiei

publice locale, indiferent dacă aceste terţe părţi cunosc sau nu cunosc acordul de

garantare.

Împrumuturile externe contractate de către autorităţi ale administraţiei publice

centrale

Împrumuturilor externe trebuie să se încadreze în plafonul anual de îndatorare

publică externă aprobat de Parlament.

În vederea contractării de împrumuturi externe, Ministerul Finanţelor Publice

are obligaţia să analizeze şi să urmărească:

fundamentarea necesităţii şi oportunităţii împrumuturilor externe în

raport cu priorităţile şi cu acordurile guvernamentale;

eficienţa împrumuturilor externe angajate (costuri, condiţii şi termene de

rambursare, costuri aferente);

existenţa şi realitatea tuturor documentelor pentru contractarea de

împrumuturi externe, în scopul prevenirii riscurilor de încălcare a

prevederilor acordului de împrumut, atât de către beneficiarul

împrumutului, cât şi de creditorul extern;

studiul de fezabilitate, însoţit de acordul şi de aprobarea organelor sau

autorităţilor competente, în cazul investiţiilor care se realizează din

împrumuturi externe;

avizul Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ

Exterior pentru împrumuturile externe pentru finanţarea investiţiilor sau

importurilor;

hotărârea Guvernului pentru aprobarea contractării de împrumuturi

externe în cazul în care beneficiarul este o autoritate a administraţiei

publice centrale sau o persoană juridică ce rambursează integral

împrumuturi din resurse alocate de la bugetul de stat.

Împrumuturile externe contractate direct de stat în nume propriu, prin

Ministerul Finanţelor Publice cu guvernele altor ţări, cu instituţiile financiare

internaţionale şi/sau de pe piaţa financiară internaţională sunt utilizate:

direct de Ministerul Finanţelor Publice în scopul susţinerii balanţei de

plăţi, consolidării rezervei valutare a statului, finanţării şi refinanţării

deficitului bugetului de stat;

de beneficiarii finali care intră în posesia disponibilităţilor prin

intermediul instituţiilor financiare interne mandatate în acest sens către

Ministerul Finanţelor Publice, cu acordul creditorului extern şi în

condiţiile prevăzute în acordul de împrumut. Instituţia financiară

mandatată este cea care asigură administrarea acestor fonduri, în

numele şi în contul statului. Aceste împrumuturi sunt destinate finanţării

unor proiecte de investiţii, unor domenii prioritare ale economiei,

exporturilor, importurilor, precum şi realizării unor reforme sectoriale.

În vederea utilizării fondurilor împrumutate, instituţiile financiare interne,

mandatate de Ministerul Finanţelor Publice, încheie cu beneficiarii finali acorduri de

împrumut subsidiar.

Împrumuturile externe contractate de către autorităţi ale administraţiei publice

locale

Ca şi în cazul împrumuturilor interne, contractarea de împrumuturi externe de

către Consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti se

realizează doar pe baza aprobării acestora de către două treimi, cel puţin, din

numărul membrilor autorităţilor publice locale şi numai cu avizul comisiei de

autorizare a acestor împrumuturi, ale cărei componenţă şi funcţionare se aprobă prin

hotărâre a Guvernului. Pentru astfel de împrumuturi nu este necesară garanţia

Guvernului, însă există obligaţia informării prealabile a Ministerului Finanţelor

Publice.

Împrumuturile externe ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt

contractate pe termen mediu şi lung, sub forma acordurilor de împrumut de la

guvernele altor ţări, instituţiile financiare internaţionale.

Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de către

autorităţile administraţiei publice locale a împrumuturilor externe contractate de

agenţii economici şi serviciile publice de subordonare locală, se constituie fondul de

risc pentru garanţii la împrumuturi externe, în afara bugetului local.

Rambursarea împrumuturilor externe contractate de către autorităţile

administraţiei publice locale, precum şi plata dobânzilor şi comisioanelor datorate se

realizează din resursele, transformate în valuta de contract, aflate la dispoziţia

acestora şi prevăzute în bugetul local, cu excepţia transferurilor de la bugetul de stat

cu destinaţie specială.

Titlurile de stat în valută plasate pe piaţa externă

Împrumuturile externe prin emisiunile de titluri de stat denominate în valută,

plasate pe piaţa externă, se evidenţiază la datoria publică externă. Acestea trebuie

să se încadreze în calendarul previzional – anual, semestrial, trimestrial sau lunar –

stabilit de Ministerul Finanţelor Publice cu acordul Băncii Naţionale a României.

Emisiunea de titluri de stat în valută are caracter excepţional şi este destinată

finanţării şi/sau refinanţării deficitului bugetului de stat. Elementele emisiunii de titluri

de stat în valută (valoarea împrumutului perioada în care se va lansa emisiunea,

scadenţa împrumutului, valuta în care se doreşte să se efectueze împrumutul),

stabilite în funcţie de necesităţile de finanţare şi de condiţiile existente pe pieţele

externe de capital, sunt anunţate de Ministerul Finanţelor Publice, conform

prospectului de emisiune.

Împrumuturile externe garantate de către autorităţi ale administraţiei publice

centrale

Împrumuturile externe garantate de stat prin Ministerul Finanţelor Publice sunt

contractate, pe termen mediu şi lung, de societăţi comerciale, regii autonome,

companii/societăţi naţionale pe baza scrisorii de garanţie sau a acordului de garanţie,

în scopul finanţării unor proiecte sau activităţi susţinute de ministerele de resort,

considerate de importanţă prioritară. În aceste cazuri, garanţia este acordată de

Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi în contul statului.

În contractarea de împrumuturi externe cu garanţia statului distingem două

situaţii:

primul caz vizează autorităţile administraţiei publice centrale, precum şi

persoanele juridice care rambursează împrumuturile integral din

resursele alocate de la bugetul de stat;

al doilea caz se referă la societăţile comerciale, regiile autonome,

companiile/societăţile naţionale care rambursează împrumuturile din

veniturile proprii.

Împrumuturile externe garantate de către autorităţi ale administraţiei publice

locale

Împrumuturile externe pot fi garantate şi de către Consiliile locale, judeţene şi

de către Consiliul general al municipiului Bucureşti numai cu aprobarea comisiei de

autorizare constituită din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai

Guvernului şi ai Băncii Naţionale a României. De asemenea, este necesar votul a

două treimi din numărul membrilor Consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General

al municipiului Bucureşti.

Rambursarea împrumuturilor garantate de către autorităţile administraţiei

publice locale, precum şi plata dobânzilor şi a altor costuri aferente acestor

împrumuturi sunt realizate de către fiecare garantat la termenele şi în condiţiile

cuprinse în acordul de împrumut şi în convenţie.

Piaţa titlurilor de stat

Piaţa primară a titlurilor de stat cuprinde totalitatea operaţiunilor legate de

vânzarea pentru prima dată a titlurilor de stat, în scopul atragerii pe termen scurt,

mediu şi lung a capitalurilor financiare disponibile.

În cadrul pieţei primare întâlnim următorii participanţii:

intermediarii pieţei primare;

intermediarii pieţei secundare;

persoanele fizice şi juridice care pot să desfăşoare operaţiuni cu

titluri de stat.

Cumpărarea titlurilor de stat se realizează numai prin intermediarii autorizaţi ai

pieţei primare, respectiv: bănci şi societăţi de valori mobiliare autorizate să

funcţioneze pe teritoriul României, de către Banca Naţională a României, cu avizul

Ministerului Finanţelor Publice

În funcţie de condiţiile pieţei, de experienţa intermediarilor pieţei primare a

titlurilor de stat, precum şi în funcţie de tipul titlurilor de stat emise, Banca Naţională a

României organizează şi conduce activitatea de plasare/vânzare a emisiunii de titluri

de stat, care se realizează prin:

subscripţie: publică şi publică garantată;

licitaţie.

Piaţa secundară a titlurilor de stat reprezintă totalitatea operaţiunilor de

vânzare, de cumpărare şi alte operaţiuni cu titluri de stat aflate în circulaţie, libere de

sarcini.

Titlurile se tranzacţionează pe o singură piaţă secundară şi anume pe piaţa

supravegheată de Banca Naţională a României sau la Bursa de Valori Bucureşti.

Piaţa secundară pe care se tranzacţionează seriile titlurilor de stat este

desemnată de Ministerul Finanţelor Publice.

Participanţii pieţei secundare sunt intermediarii pieţei primare; intermediarii

pieţei secundare; persoanele fizice şi juridice care pot să desfăşoare operaţiuni cu

titluri de stat.

Tranzacţionarea titlurilor de stat pe piaţa secundară se realizează numai prin

intermediarii autorizaţi ai pieţei primare şi ai pieţei secundare.

Intermediarii pieţei primare şi secundare sunt reprezentanţi de bănci

comerciale sau o societăţi de valori mobiliare autorizate de B.N.R. ca intermediar al

pieţei primare, respectiv secundare a titlurilor de stat. Intermediarii pieţei primare sau

secundare a titlurilor de stat desfăşoară operaţiuni cu titluri de stat pe piaţa

secundară (a BNR sau a B.V.B.) în nume şi pe cont propriu, precum şi în numele şi

pe contul clienţilor.

Obligaţiunile municipale sunt înscrisuri emise de către autorităţi ale

administraţiei publice locale, în scopul finanţării unor proiecte de investiţii, care atestă

obligaţia debitorilor de a le rambursa şi de a plăti dobânda aferentă. Operaţiunile

având ca obiect obligaţiunile se realizează prin sistemul electronic al Bursei de Valori

Bucureşti numit sistemul B.V.B. Operaţiunile privind obligaţiunile emise în lei se

efectuează în lei, iar pentru cele emise în valută, tranzacţiile se realizează în valuta

de contract.

Obligaţiunile municipale sunt un nou instrument investiţional la cota Bursei de

Valori Bucureşti. Acestea sunt tranzacţionate în cadrul secţiunii “ Sectorului

obligaţiunilor şi altor valori mobiliare emise de către stat, judeţe, oraşe, comune,

autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi de alte autorităţi”. Principalul

avantaj al tranzacţionării acestora îl reprezintă posibilitatea de a putea fi transformate

rapid în lichidităţi întrucât, prin intermediul bursei de valori, cei care deţin obligaţiuni

municipale le pot vinde, iar deţinătorii de economii le pot achiziţiona. În acest scop

trebuie procedat la deschiderea unui cont la o societate de valori mobiliare, care

tranzacţionează obligaţiuni (au fost prealabil autorizate în acest sens). Ordinul de

tranzacţionare (vânzare/cumpărare) este transmis unui broker al SVM-ului respectiv.

Comisionul SVM-ului variază între 0,3 – 1% din valoarea totală a tranzacţiei, de la un

client la altul, în funcţie de valoarea tranzacţiei, identitatea clientului (dacă acesta

este sau nu unul din clienţii SVM-ului pe segmentul acţiunilor).

Datoria publică

Datoria publică reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe

ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau

garantate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, sau de autorităţile

administraţiei publice locale de la diverşi creditori, personae fizice sau juridice

rezidente sau nerezidente în România.

Obligaţiile reprezintă angajamentele care decurg din contractarea

împrumuturilor, şi anume: rambursarea împrumutului, plata dobânzilor, a

comisioanelor, a unor avantaje speciale acordate creditorilor.

Datoria publică se stabileşte şi se gestionează în mod distinct pe cele două

forme ale ei: datoria publică guvernamentală şi datoria publică locală prezentate în

figura de mai jos.

Figura nr. 13: Forme ale datoriei publice

Împrumuturile contractate de autorităţile administraţiei publice locale, ce sunt

instrumente ale datoriei publice locale, fac parte din datoria publică a României, dar

nu reprezintă datorii sau răspunderi ale Guvernului.

De asemenea, datoria publică în funcţie de termen se clasifică astfel: datorie

publică pe termen scurt (flotantă); datorie publică pe termen mediu şi lung

(consolidată).

Datoria publică se poate prezenta şi în funcţie de înscrisurile emise sau alte

modalităţi de gestionare, precum şi pe categorii de creditori (în cazul datoriei

externe).

În funcţie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi: datorie publică

brută, fiind dată de valoarea totală a împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate

acestea; datorie publică netă, în care nu intră valoarea împrumuturilor plasate la

instituţiile statului.

Obligaţiile statului rezultate din împrumuturile contractate şi garantate de stat

pe o perioadă de un an sunt limitate de plafonul de îndatorare publică stabilit anual

prin lege. Plafonul de îndatorare publică, respectiv totalitatea obligaţiilor financiare pe

care le pot contracta şi garanta autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pe

DATORIA PUBLICĂDATORIA PUBLICĂ

DATORIA PUBLICĂ

GUVERNAMENTALĂ

DATORIA PUBLICĂ

GUVERNAMENTALĂ

parte din datoria publică, care reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, în numele României, de pe pieţele financiare.

DATORIA PUBLICĂ

LOCALĂ

DATORIA PUBLICĂ

LOCALĂ

parte din datoria publică, care reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale autorităţilor administraţiei publice locale, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe pieţele financiare.

o perioadă de 1 an, care este stabilit anual prin lege. Acesta cuprinde plafonul de

îndatorare publică internă şi plafonul de îndatorare publică externă.

La sfârşitul anului datoria publică angajată este evidenţiată în documentul

numit “contul general al datoriei publice”. Acesta este însoţit de un raport în care se

analizează principalele probleme legate de nivelul datoriei publice, de serviciul

datoriei publice, precum şi de garanţiile statului pentru creditele contractate de

agenţii economici.

Datoria publică guvernamentală internă este partea din datoria publică

guvernamentală care reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare ale statului,

provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane

fizice sau juridice rezidente în România, în lei sau în valută, inclusiv sumele utilizate

temporar din disponibilităţile contului general al Trezoreriei Statului pentru finanţarea

temporară a deficitelor bugetare.

Plăţile legate de datoria publică sunt realizate pe baza autorizării bugetare

permanente pentru efectuarea acestor cheltuieli.

Datoria publică guvernamentală internă efectivă este o parte a datoriei publice

guvernamentale interne, întrucât evidenţiază obligaţiile directe şi indirecte ale statului

faţă de creditorii interni, alţii decât Trezoreria statului. Deci, datoria publică

guvernamentală internă efectivă nu include împrumuturile temporare din

disponibilităţile contului current general al Trezoreriei Statului.

Ministerul Finanţelor Publice este contractantul şi administratorul datoriei

publice guvernamentale, având, totodată şi autoritatea de a stabili balanţa zilnică a

contului general al Trezoreriei Statului, viitoarele cerinţe de lichiditate, scadenţa

datoriei publice guvernamentale, costurile cu dobânda corespunzătoare şi

refinanţarea/diminuarea datoriei publice guvernamentale.

Datoria publică guvernamentală externă este partea din datoria publică

guvernamentală care reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare ale statului,

provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane

fizice sau juridice nerezidente în România.

Banca Naţională a României acţionează şi ca agent al statului privind datoria

publică guvernamentală externă, întrucât serviciul datoriei publice guvernamentale

externe contractate în numele statului se plăteşte de către B.N.R.

Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligaţiilor de plată, interne şi

externe, ale autorităţii administraţiei publice locale, la un moment dat, provenind din

împrumuturi contractate sau garantate de aceasta de pe piaţa internă şi externă de

capital.

La nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, datoria publică locală este

limitată. Astfel, Consiliilor locale, judeţene şi Consiliului general al municipiului

Bucureşti li se interzice accesul la împrumuturi sau să garanteze orice fel de

împrumut, dacă totalul datoriilor anuale, reprezentând ratele scadente la

împrumuturile contractate şi/sau garantate, dobânzile şi comisioanele aferente

acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează să fie angajat şi/sau garantat în

anul respectiv, depăşeşte limita de 30% din totalul veniturilor proprii formate din

impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul

pe venit.

Managementul datoriei publice

Managementul datoriei publice constă în stabilirea unei strategii de gestiune a

datoriei statului aptă de a mobiliza sumele necesare finanţării, de a realiza

obiectivele de risc şi de cost stabilite de către autorităţi, precum şi celelalte obiective

fixate de acestea, cum ar fi dezvoltarea şi menţinerea unei pieţe a titlurilor de stat

performante.

În contextul mai larg al politicilor economice naţionale, statele trebuie să

vegheze ca atât nivelul, cât şi ritmul de creştere al datoriei publice să fie sustenabile,

iar serviciul datoriei publice să poată fi asigurat în diverse situaţii, respectând

obiectivele de cost şi de risc. Este necesară, de asemenea, menţinerea îndatorării

sectorului public pe o traiectorie viabilă, precum şi punerea în practică a unei strategii

credibilă de reducere a nivelului datoriei, dacă acesta este excesiv.

Datoria publică trebuie structurată adecvat în ceea ce priveşte ratele dobânzii,

scadenţele şi moneda în care sunt contractate împrumuturile. O slabă structurare,

referitor la elementele prezentate mai sus, precum şi existenţa unui nivel ridicat al

garanţiilor acordate de Guvern împrumuturilor contractate de instituţiile publice sau

de agenţii economici privaţi au constituit factori ce au contribuit la declanşarea sau

propagarea crizelor economice. De exemplu, crizele au fost deseori declanşate de

strategii care au privilegiat excesiv economiile de costuri ale împrumturilor,

concretizate prin împrumuturi pe termen scurt sau cu o rată variabilă a dobânzii.

Acestea expun bugetul de stat unui risc grav dacă, în momentul refinanţării, condiţiile

pieţei se modifică nefavorabil.

În funcţie de natura regimului de schimb, o recurgerea excesivă la

împrumuturile în valută ar putea exercita presiuni asupra cursului de schimb şi/sau

asupra ratei dobânzii dacă investitorii devin reticenţi în refinanţarea datoriei statului.

Reducând riscul ca gestiunea portofoliului datoriei statului să devină sursa de

instabilitate pentru sectorul privat, o gestiune prudentă a datoriei publice poate

permite ţărilor să fie mai puţin expuse riscului de contagiune şi celui financiar.

Portofoliul datoriei publice este portofoliul financiar cel mai important al unei

ţări. El conţine structuri financiare complexe şi riscante şi poate genera un risc

substanţial asupra patrimoniului statului, precum şi a stabilităţii financiare a ţării.

Crizele recente au evidenţiat necesitatea ca statele să-şi limiteze expunerea la riscul

de lichiditate şi la alte riscuri ce fac ca economiile lor să devină vulnerabile la şocurile

externe. O gestiune sănătoasă a riscului în sectorul public este, deci, capitală pentru

gestiunea riscului în alte sectoare ale economiei, deoarece entităţile economice din

sectorul privat se confruntă cu mari probleme atunci când slaba gestionare a

riscurilor, la care este expus statul, deschide posibilitatea unei crize de lichiditate.

Alături de practicile sănătoase de gestiune ale datoriei s-a afirmat, o dată cu

numeroasele crize survenite pe pieţele datoriei, necesitatea unei pieţe a capitalurilor

performantă şi robustă. Cu toate că politica de gestiune a datoriei publice nu a fost

unică, nici măcar principala cauză a crizelor economice, este evident că structura

inadecvată a scadenţelor, ratelor dobânzii şi componentei în valute a portofoliului

datoriei au contribuit la agravarea acestor fenomene. Chiar în cazul unor direcţii

adecvate ale politicii macroeconomice, practicile riscante de gestiune a datoriei fac

economia mai vulnerabilă la şocurile economice şi financiare.

Îndatorarea slab structurată şi riscantă este, adesea, consecinţa unor politici

fiscale, monetare şi a cursului valutar inadecvate. Aceste fenomene se

intercondiţionează reciproc, manifestarea în sens invers a lor fiind, de asemenea,

constatată. O politică prudentă de gestiune a datoriei nu poate înlocui, însă, măsuri

adecvate în planurile bugetar şi monetar. Dacă orientările macroeconomice sunt

greşit direcţionate, gestiunea datoriei nu poate în sine să evite o criză.

Experienţa recentă demonstrează că o piaţă dezvoltată a datoriei publice

interne, prin diversificarea instrumentelor, se poate substitui finanţării bancare (şi

invers), atunci când această sursă se epuizează, ajutând economia să suporte

şocurile financiare.

Ţările în curs de dezvoltare şi cele în tranziţie sunt mai vulnerabile la şocurile

externe întrucât economia lor este mai puţin diversificată, au o bază de economisire

internă mai redusă şi sisteme financiare mai puţin dezvoltate şi, ca atare, mai

receptive la fenomenul de contagiune financiară.

În concluzie, chiar dacă şocurile economico – financiare îşi au originea în

sectorul financiar intern sau provin dintr-o contagiune financiară mondială, o politică

prudentă de gestiune a datoriei publice, asociată unei politici macroeconomice

sănătoase, este indispensabilă pentru reducerea costurilor pe plan uman şi cel al

producţiei.

Obiectul gestiunii datoriei publice îl reprezintă satisfacerea nevoilor de

finanţare ale statului şi ale obligaţiilor sale de plată la un cost cât mai redus pe

termen mediu şi lung, în condiţiile menţinerii riscurilor la un nivel tolerabil.

O gestiune prudentă a datoriei, vizând evitarea structurilor şi strategiilor de

împrumut periculoase (de exemplu: finanţarea deficitului bugetar prin emisiune

monetară, ce este interzisă, de altfel, prin lege) este crucială, dat fiind consecinţele

macroeconomice grave pe care le antrenează incapacitatea de plată a datoriei,

marile pierderi de producţie şi costurile mari. Aceste costuri pot conduce la falimente

de întreprinderi şi bănci, precum şi la pierderea credibilităţii şi capacităţii

administraţiei de a mobiliza resurse interne şi din exterior.

Riscurile ce apar în gestionarea datoriei publice trebuie să facă obiectul unei

urmăriri atente şi trebuie evaluate cu grijă. Aceste riscuri sunt: riscul de piaţă; riscul

de refinanţare; riscul de lichiditate; riscul de credit; riscul operaţional.

Figura nr. 14: Tipologia riscurilor gestiunii datoriei publice

Trebuie redus la minim serviciul datoriei publice şi costul deţinerii de active

lichide, în condiţiile unui nivel de risc acceptabil şi într-un orizon de timp mediu sau

lung. Nu poate constitui, însă, un obiectiv reducerea costurilor fără a avea în vedere

MANAGEMENTUL DATORIEI PUBLICE – RISCURI -MANAGEMENTUL DATORIEI PUBLICE – RISCURI -

Riscul de piaţăRiscul de piaţă

Are în vedere riscurile legate de evoluţia preţurilor pieţei (rata dobânzii, cursul de schimb valutar, preţurile produselor de bază, etc.). De asemenea se referă şi la problemele generate, în cazul împrumuturilor în monedă naţională sau în valută, de variaţia ratei dobânzii, ce determină modificarea serviciului datoriei publice. Astfel de riscuri apar şi în cazul refinanţării datoriei publice prin noi împrumuturi cu o rată fixă a dobânzii sau atunci când se stabileşte o nouă rată a cuponului pentru împrumuturile cu rată a dobânzii variabilă. Datoria pe termen scurt, la o rată a dobânzii fixă sau flotantă, este considerată mai riscantă decât datoria pe termen lung cu o rată fixă a dobânzii, cu toate că o concentrare excesivă a acestei datorii, însă, cu scadenţe foarte lungi, poate fi riscantă întrucât nevoile de finanţare viitoare sunt necunoscute. Datoria publică externă sau indexată în funcţie de cursurile de schimb valutare creşte instabilitatea serviciului datoriei publice.

Riscul de refinanţareRiscul de refinanţare

Este vorba de riscul de a reînnoi datoria externă la un cost mult mai ridicat, sau, în caz extrem, de a nu putea fi refinanţată. În cazul reînnoirii datoriei la o rată a dobânzii mai ridicată, riscul de refinanţare se poate considera risc de piaţă. Totuşi, incapacitatea de refinanţare a datoriei şi/sau refinanţarea la un cost mult mai ridicat sunt tratate adesea separat. Gestionarea acestui risc este importantă mai ales în ţările aflate în perioada de tranziţie sau post tranziţie la economia de piaţă.

Riscul de lichiditateRiscul de lichiditate

Se disting două tipuri de riscuri de lichiditate:primul tip are în vedere costul suportat de investitorii care vor să-şi închidă o poziţie

luată pe titluri de stat prin vânzarea acestora, atunci când numărul operatorilor pe piaţă, şi deci cel al cumpărătorilor, a scăzut mult sau piaţa nu este suficient de activă. Posesorii de efecte publice pierd, în aces caz, din cauza scăderii valorii acestora. Acest tip de risc este important atunci când gestiunea datoriei include şi activele lichide sau face apel la instrumente financiare derivate.

cel de-al doilea tip, din punctul de vedere al statului, are în vedere o situaţie în care, volumul activelor lichide, de care dispun autorităţile, este susceptibil de a se diminua substanţial, din cauza obligaţiilor neprevăzute ale trezoreriei şi/sau în cazul dificultăţilor întâmpinate de către stat în obţinerea, în termen scurt, de resurse lichide prin împrumut.

Riscul de creditRiscul de credit

Este vorba de riscul de neexecutare, din partea statului sau a garantatului a

obligaţiilor contractuale având ca obiect active financiare. Acest risc trebuie luat în calcul mai ales când gestiunea datoriei include gestiunea activelor lichide. El se poate manifesta şi în cazul licitaţiilor de titluri publice, produselor derivate.

Riscul operaţional Riscul operaţional

Grupează diferite tipuri de riscuri, cum sunt: erorile de tranzacţionare în diferite etape ale execuţiei şi înregistrării operaţiunilor, insuficienţe sau greşeli de control intern sau ale sistemelor şi servicilor, probleme juridice, catastrofe naturale, etc., ce prejudiciază activitatea economică.

riscurile. Există tranzacţii ce par că reduc serviciul datoriei publice, însă, antrenează

riscuri semnificative pentru stat şi pot restrânge capacitatea sa de a-şi rambursa

datoriile.

Statele dezvoltate, unde pieţele de titluri de stat sunt foarte active şi lichide, se

preocupă mai ales de riscul de piaţă, care se poate măsura prin teste şi modele

performante. De cealaltă parte, ţările în curs de dezvoltare, care nu au acces pe

pieţele de capital străine şi ale căror pieţe ale datoriei interne sunt relativ

subdezvoltate, trebuie să acorde atenţie, în special, riscului de refinanţare. Un

obiectiv esenţial trebuie să îl constituie, acolo unde este cazul, o politică de gestiune

a datoriei vizând dezvoltarea pieţei interne a datoriei. Aceasta mai ales în ţările în

care constrângerile pieţei sunt de aşa natură încât împrumuturile pe termen scurt,

cele la o rată variabilă a dobânzii, şi cele emise în valută reprezintă singura

alternativă viabilă de finanţare.

5. 3. TESTE GRILĂ

1. Împrumuturile prin emisiuni de titluri de stat denominate în valută, atrase de pe

piaţa internă se evidenţiază la:

a. datoria publică internă

b. garanţiile acordate de stat pentru împrumuturile în valută contractate pe

piaţa internă

c. datoria publică externă

d. datoria externă netă

e. datoria externă garantată

Răspuns corect: a

2. Certificatele de trezorerie cu dobândă sunt:

a. titluri de stat pe termen mediu, iar câştigul generat se numeşte randament

b. titluri de stat pe termen mediu, iar câştigul generat se numeşte dobândă

c. titluri de stat pe termen scurt, iar câştigul se numeşte dobândă

d. titluri de stat pe termen scurt, iar câştigul este dat de raportul dintre rata

discontului şi preţ (%)

e. titluri de stat pe termen scurt, iar câştigul este dat de rata dobânzii

Răspuns corect: e

3. Datoria publică internă reprezintă:

a. totalitatea împrumuturilor contractate şi garantate de stat de pe piaţa

internă, pe o perioadă de un an

b. totalitatea obligaţiilor statului, provenind din împrumuturi de pe piaţa

externă, contractate direct sau garantate de stat

c. suma maximă a împrumuturilor externe contractate şi garantate de stat pe

o perioadă de un an

d. totalitatea obligaţiilor statului, provenind din împrumuturi de pe piaţa

internă, contractate direct sau garantate de stat, inclusiv sumele primite

temporar din sursele Trezoreriei Statului

e. totalitatea obligaţiilor interne şi externe ale statului, la un moment dat,

contractate de Guvern, prin MFP

Răspuns corect: d

4. Certificatele de trezorerie pot fi tranzacţionate prin:

a. piaţa interbancară

b. trezorerii locale

c. bursa de valori

d. piaţa interbancară şi trezorerii locale

e. sindicate bancare

Răspuns corect: c

5. Datoria publică locală:

a. este o componentă a datoriei externe

b.este o componentă a datoriei publice

c. nu este o componentă a datoriei publice

d. este o componentă a datoriei guvernamentale

e.nici o variantă

Răspuns corect: b

6. Certificatele de trezorerie cu discont sunt:

a. titluri de stat pe termen mediu, iar câştigul generat se numeşte randament

b. titluri de stat pe termen mediu, iar câştigul generat se numeşte discont

c. titluri de stat pe termen scurt, iar câştigul se numeşte discont

d. titluri de stat pe termen scurt, iar câştigul este dat de raportul dintre rata

discontului şi preţ (%)

e. titluri de stat pe termen scurt, iar câştigul este dat de dobândă

Răspuns corect: d

7. În cazul împrumuturilor interne garantate de stat, între garantat şi garant se

încheie următorul document:

a. scrisoare de garanţie

b. acord de împrumut subsidiar

c. contract de împrumut

d. convenţie de garanţie

e. garanţie

Răspuns corect: d

8. Garanţiile la împrumuturile publice sunt acordate de către:

a. Ministerul Finanţelor Publice pentru instituţiile publice de interes local

b. Consiliul local pentru societăţile naţionale

c. Consiliul local pentru consiliul judeţean

d. Ministerul Finanţelor Publice pentru autorităţile publice centrale

e. Consiliul judeţean pentru autorităţile publice centrale

Răspuns corect:

9. Instrumentele datoriei publice interne sunt:

1)titlurile de stat în monedă naţională; 2) titlurile de stat în valută plasate pe piaţa

internă; 3)titlurile de stat în valută plasate pe pieţele externe; 4)împrumuturile

de la guverne străine; 5)împrumuturile sindicalizate; 6)împrumuturi de stat de la

Banca Naţională a României şi de la bănci comerciale;7)împrumuturi de la bănci

străine sau companii străine; 8)împrumuturi din disponibilităţile existente

temporar în contul curent general al Trezoreriei Statului; 9)împrumuturi directe

de la investitori privaţi străini; 10)împrumuturi de la consiliului judeţean.

a. 1,6,8;10

b. 3,4,5,7,9

c. 1,2,6,8

d. 1,2,6,10

e. 3,4,7,9

Răspuns corect: c

10. Certificatele de trezorerie pot fi plasate pentru prima dată prin:

a. piaţa interbancară

b. trezorerii locale

c. bursa de valori

d. piaţa interbancară şi trezorerii locale

e. sindicate bancare

Răspuns corect: d


1. Analizaţi mecanismul contractării unui împrumut intern de către Ministerul

Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

2. Prezentaţi etapele contractării unui împrumut extern de către RADET.

3. Analizaţi evoluţia garanţiilor de stat pentru împrumuturile interne, cât şi cele

externe evidenţiind tendinţa acestora.

4. Analizaţi mecanismul certificatelor de trezorerie pentru acoperirea golurilor

de casă din trezorerie, în perioada 1994 – 2003, evidenţiind modificările ratei

dobânzii şi cauzele care au determinat această evoluţie.

5. Prezentaţi plasarea titlurilor de stat prin subscripţie publică, cu exemplificare

pe cazul României.

6. Prezentaţi plasarea titlurilor de stat prin licitaţie, cu exemplificare pe cazul

României.

7. Analizaţi evoluţia pieţei secundare a titlurilor de stat, cu exemplificare pe

cazul României şi comparaţii cu alte state.

8. Analizaţi managementul activ al datoriei publice, evidenţiind riscurile ce

apar în cazul României.

9. Prezentaţi managementul pasiv al datoriei publice.

10. Calculaţi indicatorii privind datoria publică, pe exemplul României,

Bulgariei, Mexic, S.U.A., Franţa, Germania, în perioada 1996 – 2002.

Identificaţi riscurile ce au apărut în managementul datoriei publice şi modul în

care au fost soluţionate.

5. 5. BIBLIOGRAFIE




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6: TREZORERIA STATULUI ÎN ROMÂNIA

STRUCTURA:



6. 3. Teste grilă


6. 5 Bibliografie


În această unitate de învăţare am prezentat etapele înfiinţării Trezoreriei

Statului, insistând asupra prezentării necesităţii acesteia. De asemenea, am

evidenţiat sistemul organizării centrale şi teritoriale al Trezoreriei Statului, evidenţiind

atribuţiile fiecărei unităţi.


Înfiinţarea Trezoreriei Statului

Măsurile întreprinse, după anul 1989, pentru trecerea la economia de piaţă, au

determinat, în primul rând, modificări esenţiale în domeniul finanţelor publice, fără de

care nu se putea asigura trecerea la noua economie.

La începutul anului 1990, primele măsuri cu caracter financiar au fost cu

privire la modificarea relaţiilor dintre unităţile economice şi stat, respectiv

vărsămintele din profit. Este pentru prima dată când, în România, se stabileşte

obligaţia de a vira către stat o parte din profitul realizat, înlocuindu-se sistemul de

regularizare totalitar cu bugetul de stat.

În continuare au fost perfecţionate pârghiile financiare de mobilizare la buget a

unei părţi din produsul intern brut, astfel încât să se realizeze o centralizare a

repartizării resurselor. Sunt de menţionat actele normative care reglementează

impozitul pe profit, impozitul pe salarii, precum şi renunţarea la impozitul pe circulaţia

mărfurilor şi înlocuirea acestuia cu taxa pe valoare adăugată.

Au fost stabilite noi raporturi între autoritatea centrală şi locală pe linia

sprijinului financiar ce urmează a fi acordat bugetelor locale. Astfel, bugetele locale

au fost echilibrate cu sume defalcate din impozitul pe venit, din TVA şi s-au introdus

subvenţiile cu destinaţie specială şi anume pentru investiţii privind soluţionarea

problemelor de interes public (apa, termoficare, transport în comun, etc.), precum şi

pentru protecţia socială.

În noul cadru politic, economic, juridic edificat, după anul 1989, un rol deosebit

de important a revenit mecanismului financiar. Acesta trebuie să asigure stabilitatea

economică, echilibrele materiale, financiare şi valutare ale ţării, echilibrul general

economic. O componentă importantă a mecanismului financiar o reprezintă finanţele

publice.

După anul 1989 a fost adoptată de urgenţă Legea nr. 10/1991 a finanţelor

publice publicată în Monitorul Oficial nr. 23/1991, lege care a constituit o adevărată

cartă financiară a României (modificată în anii 1996 şi 2002). Cea mai mare parte

este consacrată principiilor de elaborare, aprobare şi execuţie a bugetului public

naţional. Legea instituie noţiunea de buget de stat în loc de buget unic naţional.

Pentru prima dată, legea conferă o adevărată autonomie bugetelor ce compun

bugetul general.

În acelaşi context, au fost perfecţionate relaţiile cu bugetul de stat în ceea ce

priveşte asigurarea echilibrării bugetelor locale.

Avându-se în vedere perioada de tranziţie şi faptul că unele sectoare din sfera

administraţiei centrale de stat nu dispun de surse bugetare suficiente, prin legea

finanţelor publice s-a statuat înfiinţarea unor fonduri cu destinaţie specială, care,

începând din anul 2000, s-a trecut la desfiinţarea lor prin includere în bugetul de stat,

în scopul asigurării unui control mai riguros asupra modului în care se cheltuiesc

banii publici.

În domeniul execuţiei financiare au fost aplicate măsuri cu caracter de reformă

prin care să se asigure condiţii optime pentru administrarea resurselor financiare ale

statului.

Până în anul 1989 execuţia de casă a bugetului de stat era efectuată de către

Banca Naţională a României, Ministerului Finanţelor îi revenea numai rolul de

conducere a execuţiei bugetare şi de încheiere a contului general anul de execuţie

bugetară.

Datorită schimbărilor intervenite în organizarea şi funcţionarea sistemului

bancar în România statul şi-a revizuit, în funcţie de interesele pe care le urmăreşte,

modul de organizare şi funcţionare a execuţiei bugetare.

Astfel, s-a trecut de la execuţia de casă prin Banca Naţională la execuţia de

casă prin sistemul trezoreriei statului integrat în activitatea Ministerului Finanţelor.

Prin acest sistem au fost create condiţiile necesare ca organele abilitate ale

statului să supravegheze în mai bune condiţii constituirea resurselor financiare

publice şi utilizarea acestora în scopul pentru care au fost alocate.

Premisele care au creat cadrul favorabil înfiinţării trezoreriei, în România, au

fost :

reorganizarea băncilor şi consecinţele acesteia asupra finanţelor

publice;

schimbarea concepţiilor privind administrarea şi utilizarea resurselor

financiare publice;

cerinţele şi posibilităţile reale de asigurare a echilibrului finanţelor

publice, prin intervenţii pornite în fazele de urmărire a execuţiei

bugetare;

autonomia bugetului asigurărilor sociale de stat, în contextul

prevederilor Legii finanţelor publice;

întărirea autonomiei finanţelor locale, la nivelul bugetelor acestora din

subdiviziunile administraţiei teritoriale, în cadrul judeţelor, potrivit Legii

administraţiilor publice locale;

înfiinţarea şi funcţionarea fondurilor speciale, prin autonomizarea

bugetelor acestora;

creşterea şi diversificarea sistemului veniturilor proprii.

Argumentele favorabile înfiinţării Trezoreriei finanţelor publice sunt:

desfăşurarea execuţiei bugetare prin mai multe bănci crează dificultăţi

în ceea ce priveşte controlul asupra operaţiilor, complică fluxurile

monetare şi prelungeşte termenele de raportare a datelor de execuţie,

influenţând negativ urmărirea execuţiei şi a echilibrului bugetar;

în contextul prezentat, de ample modificări şi de cerinţa rezolvării

problemelor noi apărute, s-a elaborat cadrul legislativ pentru exercitarea

de către Ministerul Finanţelor Publice a atribuţiilor ce-i revin în domeniul

finanţelor publice prin crearea unui sistem propriu pentru urmărirea

execuţiei bugetare, cu ajutorul căruia să coordoneze problemele politicii

financiare de care răspunde;

în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 78/1992,

Ministerul Finanţelor Publice a fost autorizat să înfiinţeze trezorerii în

cadrul organelor financiare subordonate, şi anume: direcţii generale ale

finanţelor publice judeţene şi a Municipiului Bucureşti, administraţii

financiare;

prin Legea nr. 82/1991 s-a prevăzut organizarea contabilităţii trezoreriei

finanţelor publice în cadrul Ministerul Finanţelor Publice şi a unităţilor

sale subordonate;

potrivit prevederilor din Legea bancară, trezoreriile, la nivel de judeţ, au

conturi deschise la sucursalele judeţene ale Băncii Naţionale a

României (conturi curente), prin care se încasează veniturile bugetare,

se efectuează cheltuielile dispuse de către titularii conturilor deschise la

trezorerii.

În ţara noastră, începând cu anul 1992, pe baza Hotărârii Guvernului nr.

78/1992, privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei finanţelor publice şi a Legii

Contabilităţii, nr. 82/1991 a fost organizată execuţia operaţiunilor privind finanţele

publice prin Trezoreria Statului. Aceasta a reprezentat una din coordonatele reformei

sistemului financiar în România. Prin trezoreria proprie, statul îşi mobilizează, direct

sau indirect, disponibilităţile de fonduri, asigurând, totodată, exercitarea în bune

condiţii a atribuţiilor Ministerului Finanţelor Publice şi ale unităţilor sale teritoriale. De

asemenea, prin intermediul Trezoreriei finanţelor publice se asigură utilizarea

eficientă a resurselor statului de către instituţiile publice, respectarea destinaţiei

fondurilor aprobate prin Legea bugetară, precum şi întărirea răspunderii ordonatorilor

de credite în gestionarea banilor publici.

Importanţa organizării sistemului Trezoreriei finanţelor publice în România

rezultă din următoarele:

este considerat cel mai potrivit sistem de organizare a execuţiei

finanţelor publice, protejându-le de toate riscurile;

permite soluţionarea unor importante probleme financiare, prin

mijlocirea operaţiilor specifice, şi anume:

o gestionarea creditelor externe primite de către Guvern pentru

sprijinirea programelor de reformă;

o mobilizarea resurselor financiare din economie pentru

acoperirea deficitului bugetar şi pentru serviciul datoriei

publice;

o finanţarea obligaţiilor statului asumate prin acorduri

guvernamentale cu decontare în conturile de clearing, barter

şi cooperare economică, în vederea echilibrării importurilor cu

exporturile.

permite cunoaşterea permanentă a resurselor publice şi previziunea

nevoilor de împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar.

Trezoreria publică cuprinde totalitatea resurselor de care dispune statul. Ea nu

se limitează, însă, numai la execuţia bugetului de stat. Astfel, prin Trezorerie s-a

realizat separarea finanţelor sectorului public de resursele private din conturile

distincte la bănci.

De asemenea, prin Trezorerie se realizează şi politica de plasamente

financiare din disponibilităţile temporare aflate în conturile trezoreriei, asigurând,

astfel, pe de o parte, valorificarea disponibilităţilor temporare (surplusul de încasări

faţă de plăţi), iar pe de altă parte, sprijinirea prin mecanismele statului a procesului

de tranziţie.

Înfiinţarea Trezoreriei finanţelor publice în România a completat cadrul

instituţional prin care statul şi-a creat posibilitatea de a-şi stabili şi aplica politica de

venituri şi cheltuieli, organizându-şi activitatea financiară atât la nivel central, cât şi în

teritoriu. Astfel, a devenit posibilă creşterea răspunderii utilizării banilor publici, cât şi

asupra asigurării finanţării obiectivelor şi acţiunilor aprobate. Ca urmare, prin

Trezorerie este posibilă cunoaşterea şi rezolvarea implicaţiilor specifice gestiunii

financiare publice. În plus, Trezoreria facilitează folosirea de către Ministerul

Finanţelor Publice, cu ocazia întocmirii, aprobării şi execuţiei bugetului public, a

instrumentelor de analiză fundamentală şi de supraveghere a realizării echilibrului

financiar, monetar, valutar şi a datoriei publice.

Organizarea Trezoreriei Statului

Reglementările legale pe baza cărora s-a înfiinţat Trezoreria sunt: Legea

contabilităţii nr. 82/24 decembrie 1991 şi Hotărârea Guvernului nr. 78/15 februarie

1992. Conform prevederilor acestor acte normative, Ministerul Finanţelor Publice a

fost autorizat să organizeze contabilitatea Trezoreriei privind execuţia de casă a

bugetului de stat, a bugetelor locale, a bugetului asigurărilor sociale de stat;

constituirea şi utilizarea veniturilor proprii ale instituţiilor publice, precum şi a

fondurilor cu destinaţie specială; gestiunea datoriei publice, precum şi alte operaţii

financiare efectuate în contul instituţiilor publice, agenţilor economici.

Ministerul Finanţelor Publice reprezintă organul de specialitate al administraţiei

publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, care aplică

strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice.

Trezoreria Statului este organizată şi funcţionează ca direcţie generală în

cadrul Ministerului Finanţelor Publice (Unitatea de Management a Trezoreriei

Statului). Trezoreria Statului este sistemul unitar şi integrat prin care statul asigură

efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind fondurile publice, inclusiv cele

privind datoria publică, şi a altor operaţiuni ale statului, în condiţii de siguranţă şi în

conformitate cu dispoziţiile legale.

Trezoreria Statului este concepută ca un sistem unitar atât la nivel central, cât

şi la nivelul unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în scopul realizării

operaţiunilor financiare ale sectorului public, astfel:

la nivel central: Direcţia Generală a Trezoreriei Statului;

la nivel judeţean: Direcţii judeţeane ale Trezoreriei Statului în cadrul

Direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene;

la nivel local: Trezorerii municipale organizate ca direcţii în cadrul

Administraţiilor Financiare municipale; Trezorerii orăşeneşti ca servicii

în cadrul Administraţiilor Financiare orăşeneşti; Trezorerii comunale

organizate ca servicii în cadrul Administraţiilor Financiare comunale.

Figura nr. 15: Organizarea teritorială a Trezoreriei Statului

Funcţiile Trezoreriei Statului

Nivelul teritorial de organizareNivelul teritorial de organizare

Unitatea teritorială a Trezoreriei Statului Unitatea teritorială a Trezoreriei Statului

centralcentralMINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Direcţia Generală a Trezoreriei Statului Direcţia Generală a Trezoreriei Statului

judeţeanjudeţean

DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR

PUBLICE JUDEŢENE Direcţia judeţeană a Trezoreriei Direcţia judeţeană a Trezoreriei

Statului Statului

municipalmunicipal

ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE MUNICIPALĂ

Direcţia municipală a Trezoreriei Direcţia municipală a Trezoreriei Statului Statului

orăşenescorăşenesc

ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE ORĂŞENEASCĂ

Serviciul de Trezorerie Serviciul de Trezorerie

comunalcomunal

ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE COMUNALĂ

Serviciul de Trezorerie Serviciul de Trezorerie

Trezoreria prezintă două funcţii clasice, respectiv: funcţia de casier al statului

şi cea de bancă a statului.

Prin funcţia de casier public, Trezoreria efectuează:

toate operaţiunile propriu-zise de încasări şi plăţi privind fondurile

publice, în numerar sau prin decontări în cont;

controlul asupra cheltuielilor la eliberarea fondurilor de la buget şi

asigurarea informaţiei necesare privind execuţia de casă a bugetului în

vederea întocmirii conturilor de execuţie a bugetului şi a elaborării

rapoartelor periodice asupra acestora;

gestiunea poziţiei de casă, zilnice, a bugetului;

asigurarea lichidităţilor necesare prin cunoaşterea fluxurilor de încasări

şi plăţi, elaborarea de prognoze cu privire la cerinţele de plată, la

sincronizarea plăţilor şi încasărilor, inclusiv a acelora privind finanţarea

deficitului şi serviciul datoriei publice.

Rolul Trezoreriei de bancă a statului are două forme :

Trezoreria acţionează ca o bancă de depozit, bancă de afaceri care

furnizează capitaluri unor întreprinderi pentru a le asigura dezvoltarea;

Trezoreria acţionează ca o bancă de emisiune şi în acest fel intervine în

domeniul circulaţiei monetare.

În calitate de bancă, Trezoreria asigură următoarele servicii:

este banca la care instituţiile publice, precum şi agenţii economici îşi au

deschise conturi de disponibilităţi prin care se efectuează operaţiuni de

încasări şi plăţi, realizând, astfel, gestionarea disponibilităţilor băneşti

ale sectorului public şi integrarea acestora în politica de lichidităţi;

gestionează datoria publică, respectiv, operaţiunile de contractare a

împrumuturilor de către Guvern pentru finanţarea deficitului bugetar,

precum şi de refinanţare a datoriei publice;

efectuează şi operaţiunile în care statul apare în calitate de garant sau

de coparticipant la acordarea de împrumuturi agenţiilor

guvernamentale, care la rândul lor pot acorda împrumuturi.

În plus, faţă de funcţiile tradiţionale ale Trezoreriei, casierie şi bancă,

trezoreria se află în strânsă legătură cu piaţa financiară şi, mai ales, cu piaţa

monetară. Pe măsură ce statul a evoluat, a fost posibilă exercitarea unui anumit

control asupra acestor pieţe. Trezoreria publică a fost însărcinată cu acest control.

Astfel, ea joacă un rol de prim – plan în exercitarea unei dintre funcţiile esenţiale ale

finanţelor publice moderne: menţinerea echilibrului monedei şi al economiei.

Rezultat al unei evoluţii complexe şi adesea contradictorii, mult mai

difersificate decât un plan apriorii, funcţiile actuale ale Trezoreriei nu sunt uşor de

delimitat. Totuşi, se pot regrupa într-o abordare generică, cinci funcţii principale :

Administrator al banului public, în sensul de gardian al echilibrului

bugetar şi casier al statului;

Intermediar financiar în sensul că împrumută pentru a acoperi diversele

deficite şi acordă împrumuturi din disponibilităţile sale;

Mandatar al puterii publice întrucât exercită numeroase misiuni de

autoritate, specifice statului, în sectoarele economico - financiare;

Agent al intervenţiei financiare publice în economie în vederea reducerii

costului resurselor financiare furnizate (de exemplu: acordarea de

garanţii anumitor solicitatori de împrumuturi în scopul reducerii costului

resursei);

Gardian al marilor echilibre ce pot fi definite ca raporturi de egalitate

între nevoile şi capacităţile de finanţare, ele exprimând chiar obiectul

politicii financiare, înţeleasă ca ajustare a capacităţilor de finanţare la

nevoile de finanţare şi plasarea acestor finanţări în serviciul acţiunii

economice.

6. 3. TESTE GRILĂ

1. După înfiinţarea Trezorerei, execuţia de casă a bugetului de stat se face prin:

a. Trezorerie;

b. Trezorerie şi bănci cu capital de stat;

c. Banca Naţională a României;

d. Trezorerie şi bănci comerciale;

e. primării.

Răspuns corect: a

2. În Romînia Trezoreria a fost înfiinţată în:

a. perioada interbelică;

b. perioada comunistă;

c. anul 1992;

d. anul 2000;

e. anul 2002.

Răspuns corect: c

3. Trezoreria este organizată la nivel:

a. naţional;

b. regiuni;

c. judeţe;

d. municipii;

e. oraşe.

Alegeţi varainta greşită.

Răspuns corect: b

4. Funcţiile clasice al Trezoreriei sunt:

a. administrator al banului public şi bancă a statului;

b. mandatar al puterii publice şi gardian al marilor echilibre;

c. intermediar financiar şi casier al statului;

d. bancă a statului şi casier al statului;

e. casier al statului şi administrator al banului public.

Răspuns corect: d

5. Care din următoarele nu reprezintă o funcţie modernă a Trezoreriei Statului?

a. Administrator al banului public.

b. Agent al intervenţiei financiare publice în economie.

c. Casier al statului.

d. Intermediar financiar.

e. Mandatar al puterii publice.

Răspuns corect: c


1. Prezentaţi unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului la nivelului judeţului

Arad.

2. Analizaţi corespondenţii Trezoreriei municipiului Timişoara.

3. Explicaţi modul în care se realizează arondarea fiscală şi administrativă a

contribuabililor.

4. Analizaţi mecanismul asigurării echilibrului între încasări şi plăţi la nivelul

Trezoreriei orăşeneşti.

5. Cum consideraţi că ar trebui modificate responsabilităţile trezoreriilor în

funcţie de modificările survenite în economie?

6. 5. BIBLIOGRAFIE




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7: FLUXURILE FINANCIARE DERULATE

PRIN TREZORERIA STATULUI ŞI REFLECTAREA LOR ÎN

CONTABILITATE

STRUCTURA:



7. 3. Teste grilă


7. 5 Bibliografie


În cadrul acestei unităţi de învăţare ne-am propus să explicăm mecanismul

funcţionării Trezoreriei Statului, analizând în acest scop activităţile desfăşurate de

fiecare unitate de trezorerie atât la nivel central, cât şi în teritoriu. Centralizarea

operaţiunilor derulate prin sistemul trezoreriei se realizează atât periodic, cât şi la

sfârşitul anului finalizându-se prin elaborarea bilanţului general şi a contului de

execuţie a bugetului Trezoreriei Statului. Ulterior vor fi detaliate caracteristicile

funcţiei de bancă a Trezoreriei, respectiv modul în care Trezoreria Statului

relaţionează cu sistemul bancar.


Principiile de bază privind funcţionarea Trezoreriei Statului

Trezoreria Statului este concepută să funcţioneze prin respectarea

următoarelor reguli :

realitatea informaţiei. Până la organizarea Trezoreriei, informaţia cu

privire la structura veniturilor publice era deformată din cauza greşelilor

de înregistrare a încasărilor pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, ca

urmare a controlului insuficient a documentului prin care se efectua

vărsământul către buget. De asemenea, în cazul plăţilor de casă,

neajunsul consta în aceea că, datorită inexistenţei controlului, se

efectuau plăţi de casă ce nu concordau cu subdiviziunile clasificaţiei

bugetare pentru care erau aprobate creditele bugetare; practic, se

efectuau, în multe situaţii, deturnări importante de fonduri;

realizarea actului de control, respectiv un control fiscal, din punct de

vedere al încadrării corecte a veniturilor bugetare pe subdiviziunile

clasificaţiei bugetare şi al altor criterii urmărite, şi un control preventiv

asupra tuturor documentelor de plăţi, cu sau fără numerar, privind

execuţia componentelor bugetului general consolidat;

universalitatea. Se referă la faptul că activitatea de trezorerie trebuie să

se extindă la nivel naţional. In acelaşi sens referindu-se la o

universalitate, în plan teritorial, acestă instituţie, prin organele sale

operative, înfăptuieşte execuţia bugetară atât la nivel judeţean, cât şi

local;

unicitatea. In sensul subiectului abordat obligă ca toate bugetele să se

execute numai prin Trezorerie; instituţiile publice au obligaţia de a

păstra disponibilităţile numai în conturi deschise aici, fiind exclusă

posibilitatea de a avea conturi şi la băncile comerciale. Excepţie fac

numai disponibilităţile virate pentru procurarea valutei, păstrarea

acesteia, inclusiv a încasărilor în această monedă provenite din

activitatea proprie, donaţii sau sponsorizări. Unicitatea se referă la

metodologia de lucru şi la mecanismele implementate, la documentele

care circulă prin Trezorerie, la obiectivele de control, la tehnica de

prelucrare a datelor şi de elaborare a situaţiilor de sinteză, ceea ce

facilitează funcţionarea unitară a sistemului informaţional instituit;

operativitatea informaţiei. Asigurarea operativităţii informaţiilor cu privire

la execuţia componentelor bugetului general consolidat, în plan

judeţean, cât şi naţional, se realizează prin sistemul informaţional

propriu;

corelaţia totală a veniturilor şi cheltuielilor cu bugetul din care acestea

fac parte. Impune ca veniturile încasate să fie vărsate în întregime

bugetului din care fac parte, iar cheltuielile, de asemenea, în totalitatea

lor să fie suportate din bugetul unde au fost prevăzute, regula generală

fiind aceea că o cheltuială nu poate fi finanţată decât dintr-un singur

buget. De asemenea, ordonatorii de credite să nu efectueze plăţi direct

din încasări, pentru a nu elimina posibilitatea controlului fiscal asupra

colectării veniturilor şi celui preventiv asupra efectuării cheltuielilor, prin

obligativitatea înregistrării în totalitate a încasărilor şi plăţilor. Acest

principiu nu funcţioneză corespunzător şi în cazul bugetelor fondurilor

speciale şi veniturile proprii ale instituţiilor publice, putându-se efectua

cheltuieli numai după ce s-au constituit, în prealabil, fondurile necesare.

echilibrarea fluxurilor Trezoreriei. Obligativitatea Trezoreriei publice de

aş echilibra intrările de fluxuri financiare cu ieşirile reprezintă regula de

fier care nu poate fi încălcată sub nici o formă, întrucât această instituţie

nu poate funcţiona cu cont descoperit. Fluxurile financiare de intrări

trebuie să acopere în întregime, în orice moment al exerciţiului

financiar, plăţile. Dacă nu se colectează suficiente resurse proprii din

impozite şi taxe pentru acoperirea plăţilor, se apelează la întregirea

acestora prin împrumuturi.

Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, sunt

obligate să aibă conturi deschise la trezoreriile operative în scopul efectuării

operaţiunilor de încasări şi plăţi prin conturile lor de disponibilităţi. Deschiderea

conturilor se face în funcţie de domiciliul fiscal, respectiv la unităţile trezoreriei statului

în a căror rază sunt înregistrate fiscal.

În vederea efectuării cheltuielilor instituţiile publice, indiferent de sistemul de

finanţare şi de subordonare, au obligaţia de a prezenta unităţilor trezoreriei statului la

care au conturile deschise bugetul de venituri şi cheltuieli, aprobat şi repartizat pe

trimestre în condiţiile legii. La decontarea sumelor în numerar sau prin virament din

conturile instituţiilor publice pentru efectuarea cheltuielilor, unităţile trezoreriei statului

verifică existenţa bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor respective şi a

listelor de investiţii, aprobate în condiţiile legii, urmărind respectarea limitei creditelor

bugetare deschise şi repartizate sau a disponibilităţilor de fonduri, după caz, şi a

destinaţiei acestora, precum şi alte obiective stabilite prin norme metodologice de

către Ministerul Finanţelor Publice.

Din conturile de cheltuieli sau de disponibilităţi, după caz, ale instituţiilor

publice, deschise la trezoreria statului, se pot elibera sume pentru efectuarea de plăţi

în numerar, reprezentând drepturi salariale, precum şi pentru alte cheltuieli care nu

se justifică a fi efectuate prin virament.

Pentru operaţiunile în numerar, instituţiile publice organizează activitatea de

casierie, astfel încât încasările şi plăţile în numerar să fie efectuate în condiţii de

siguranţă, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi în limita plafonului de casă

stabilit de către unităţile trezoreriei statului. Astfel, sumele achitate în numerar de

către contribuabili, reprezentând venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat,

bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale şi venituri proprii ale instituţiilor

publice, sunt încasate prin casieriile proprii ale instituţiilor care gestionează bugetele

respective, după caz.

În plus, pentru operaţiunile în valută, instituţiile publice pot deschide, cu avizul

Ministerului Finanţelor Publice, conturi escrow la o bancă agreată de instituţiile

finanţatoare externe sau interne, în care să se colecteze veniturile sau alte

disponibilităţi încasate de către acestea în limita unor sume, în lei sau în valută, în

condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate între părţi. Deci, instituţiile publice

efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi în valută prin conturile deschise la bănci

selectate de către acestea.

Relaţiile dintre instituţiile publice şi agenţii economici legate de achiziţionarea

de bunuri, prestarea de servicii sau executarea de lucrări au generat obligaţia ca şi

agenţii economici să deschidă conturi la unităţile trezoreriei statului în a căror rază

aceştia sunt înregistraţi fiscal. Astfel, prin aceste conturi de disponibilităţi ale agenţilor

economici se realizează încasarea contravalorii bunurilor, serviciilor sau lucrărilor.

Sumele existente în aceste conturi pot fi utilizate pentru:

achitarea drepturilor de natură salarială, prin transferul sumelor

aferente în conturile deschise la bănci, cu excepţia impozitelor şi

contribuţiilor aferente acestora;

achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete;

virarea sumelor rămase disponibile în conturile deschise la bănci.

Prin intermediul unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului se realizează şi

operaţiunea de plasare a emisiunilor de certificate de trezorerie prin vânzarea

acestora populaţiei. Totodată, trezoreriile operative sunt cele care asigura şi

rambursarea acestora subscriitorilor, precum şi transformarea certificatelor de

trezorerie în certificate de depozit, dacă este cazul.

Pentru disponibilităţile existente în conturile instituţiilor publice finanţate

intergal din venituri proprii, în conturile agenţilor economici, Trezoreria Statului

acordă dobânzi la un nivel de rată a dobânzii stabilit de Ministerul Finanţelor Publice.

Această rată a dobânzii este fixată în corelaţie cu obiectivele politicii monetare a

Băncii Naţionale a României şi a Guvernului.

Relaţia Trezoreriei Statului cu sistemul bancar

Trezoreria nu este o bancă total separată de celelalte bănci din economie,

fiind organizată după aceleaşi principii ca şi ele, principala diferenţă constituind-o

scopul urmărit.

Figura nr. 16: Scopul băncilor comerciale vs. scopul Trezoreriei Statului

Deşi nu are drept scop principal obţinerea de profit, ea trebuie să-şi

gestioneze activele şi pasivele astfel încât prin activităţile generatoare de venit să-şi

acopere cheltuielile efectuate. Prin acest aspect Trezoreria poate fi considerată o

bancă la fel ca oricare alta.

Însă legătura esenţială dintre Trezorerie şi sistemul bancar se face prin

intermediul contului curent general al trezoreriei statului. Astfel, contul curent general

al Trezoreriei Statului funcţionează la Banca Naţională a României şi este deschis pe

seama Ministerului Finanţelor Publice şi a unităţilor trezoreriei statului din cadrul

direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, a municipiului Bucureşti şi

BĂNCI COMERCIALE

PROFIT

TREZORERIA STATULUI

EFECTUAREA OPERAŢIUNILOR DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI

PRIVIND FONDURILE PUBLICE

administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti. În contul

curent general al trezoreriei statului Banca Naţională a României înregistrează

încasările şi efectuează plăţile în limita disponibilităţilor existente în cont, acesta

consolidându-se zilnic la nivelul Centralei Băncii Naţionale a României.

Figura nr. 17: Legătura dintre Trezoreria Statului şi băncile comerciale

Administrarea eficientă a disponibilităţilor existente în contul curent general al

Trezoreriei Statului are la bază proiecţia soldului acestora şi presupune realizarea

unor prognoze cât mai reale care să permită atât fructificarea disponibilităţilor

existente în soldul contului curent general al trezoreriei statutul, cât şi asigurarea

resurselor necesare efectuării plăţilor sectorului public. Acestea generează operaţiuni

active şi passive la nivelul Trezoreriei Statului similar cu cele ale băncilor:

operaţiuni pasive, respectiv operaţiuni prin care se atrag resurse;

operaţiuni active, respectiv operaţiuni de utilizare a disponibilităţilor

neangajate.

Operaţiunile pasive reprezintă operaţiunile de constituire a resurselor.

Principalele operaţiuni pasive la nivelul băncilor comerciale şi la nivelul Trezoreriei

Statului sunt sintetizate în figura de mai jos.

Figura nr. 18: Operaţiunile pasive ale băncilor comerciale şi Trezoreriei Statului

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

ACTIV PASIV

.... Contul curent general al Trezoreriei Statului

Conturi ale băncilor ….

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

ACTIV PASIV

.... Contul curent general al Trezoreriei Statului

Conturi ale băncilor ….

TREZORERIA STATULUI

ACTIV PASIV

Contul curent general al Trezoreriei Statului

TREZORERIA STATULUI

ACTIV PASIV

Contul curent general al Trezoreriei Statului

BĂNCILE COMERCIALE

ACTIV PASIV

Contul curent laBNR

BĂNCILE COMERCIALE

ACTIV PASIV

Contul curent laBNR

OPERAŢIUNI PASIVE

ALE BĂNCILOR COMERCIALE ALE TREZORERIEI STATULUI

A. Resurse depozit A. Resurse depozit

Componenta obligatorie

a) conturile curente ale persoanelor juridice

Componenta obligatorie

a) conturile curente ale instituţiilor publice

b) conturile curente ale agenţilor economici

Componenta voluntară

a) conturile curente sau de depozit deschise

de

persoanele fizice sau juridice

Componenta voluntară

a) conturile de depozit ale instituţiilor publice

B. Resurse nedepozit B. Resurse nedepozit

a) împrumuturi de la BNR

b) împrumuturi de pe piaţa interbancară

c) emisiune de titluri de valoare

d) operaţiuni repo

e) vânzarea titlurilor de valoare deţinute în

portofoliu

f) împrumuturi pe termen lung

a) depozite ale băncilor şi altor instituţii

financiare atrase prin proceduri bilaterale

b) emisiunea de certificate de trezorerie

c) operaţiuni repo

d) împrumuturi pe termen lung

Operaţiunile active sunt operaţiunile de angajare a resurselor. Din punctul de

vedere al băncilor comerciale acestea sunt operaţiunile aducătoare de profit. Figura

de mai jos prezentăm comparativ principalele tipuri de operaţiuni active la nivelul

băncilor comerciale şi Trezoreriei Statului.

Figura nr. 19: Operaţiunile active ale băncilor comerciale şi Trezoreriei Statului

OPERAŢIUNI ACTIVE

ALE BĂNCILOR COMERCIALE ALE TREZORERIEI STATULUI

A. Acordarea de împrumuturi A. Acordarea de împrumuturi

a) persoanelor juridice

b) persoanelor fizice

a) finanţarea temporară a deficitelor din anii

precedenţi ale bugetului de stat, nefinanţate prin

împrumuturi de stat

b) finanţarea temporară a deficitelor din anii

precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale de stat,

până la alocarea de sume cu această destinaţie

c) finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de

stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi

bugetului trezoreriei statului din exerciţiul curent

d) acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea

la scadenţă sau înainte de scadenţă, după caz, a

titlurilor de stat emise pentru finanţarea sau

refinanţarea datoriei publice, cu condiţia asigurării

disponibilităţilor necesare pentru efectuarea

cheltuielilor aprobate potrivit legii

e) acordarea de împrumuturi pentru acoperirea

golurilor temporare de casă, ca urmare a

decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor

locale, precum şi ale bugetelor fondurilor speciale,

cu termen de rambursare în cursul aceluiaşi

exerciţiu bugetar

f) acordarea altor împrumuturi pe bază de hotărâre

a Guvernului

B. Operaţiuni de plasament B. Operaţiuni de plasament

a) titluri de stat

b) acţiuni

c) obligaţiuni

d) depozite

a) efectuarea de plasamente prin operaţiuni

specifice la bănci şi instituţii financiare autorizate să

efectueze astfel de operaţiuni, garantate cu titluri de

stat deţinute de acestea sau prin soldul creditor al

depozitelor în valută liber convertibilă

b) efectuarea de cumpărări reversibile repo

c) efectuarea de plasamente în titluri de valoare cu

risc zero, în condiţiile pieţei

7. 3. TESTE GRILĂ

1. Care nu reprezintă reguli de funcţionare a Trezoreriei?

a. Realitatea informaţiei;

b. Unicitatea.

c. Universalitatea.

d. Unitatea.

e. Operativitatea informaţiei.

Răspuns corect: d

2. Instituţiile publice deschid conturi la Trezorerie:

a. dacă derulează operaţiuni valutare;

b. dacă au în apropierea sediului lor o unitate de trezorerie;

c. dacă încasează venituri bugetare;

d. dacă au cheltuieli lunare mai mari de 15.000 euro + TVA;

e. pentru derularea încasărilor şi plăţilor.

Răspuns corect: e

3. Pentru a putea face plăţi, instituţiile publice trebuie să prezinte la Trezorerie:

a. ultimul bilanţ;

b. bugetul defalcat pe trimestre;

c. o situaţie estimativă a încasărilor lunare;

d. o recapitulaţie a cheltuielilor salariale;

e. dispoziţii bugetare.

Răspuns corect: b

4. Institutţiile publice pot avea deschise la Trezorerie conturi de:

a. venituri;

b. cheltuieli şi dispobibilităţi;

c. disponibilităţi;

d. escrow;

e. garanţie.

Alegeţi răspunsul corect şi complet.

Răspuns corect: b

5. Scopul Trezoreriei Statului este acela de a:

a. obţine profit;

b. efectua operaţiunile de încasări şi plăţi privind fondurile publice;

c. acorda împrumuturi instituţiilor publice;

d. fructifica disponibilităţile instituţiilor publice;

e. efectua compensări între sume.

Răspuns corect: b

6. Activele Trezoreriei nu cuprind:

a. plasamente la bănci comerciale;

b. cumpărări reversibile repo;

c. plasamente în titluri de valoare cu risc zero;

d. împrumuturi acordate pentru acoperirea golurilor temporare de casă;

e. depozite atrase de la bănci.

Răspuns corect: e

7. Pasivele trezoreriei nu cuprind:

a. disponibilităţile agenţilor economici păstrate la Trezorerie;

b. disponibilităţile instituţiilor publice;

c. depozitele instituţiilor publice;

d. plasamentele Trezoreriei la bănci;

e. certificatele de trezorerie.

Răspuns corect: d


1. Analizaţi mecanismul funcţionării unei Trezorerii operative (exemplificare).

2. Prezentaţi relaţiile existente între o Trezorerie operativă şi Trezoreria

judeţeană căreia îi este subordonată (exemplificare).

3. Evidenţiaţi mecanismul decontării zilnice a operaţiunilor dintre trezorerii şi

bănci comerciale luând un caz concret.

4. Analizaţi scopul urmărit de băncile comerciale şi Trezoreria Statului .

5. Prezentaţi modul în care se realizează relaţia dintre Trezoreria Statului şi

sistemul bancar din România.

6. Ce reprezintă contul curent general al Trezoreriei Statului?

7. Precizaţi care sunt resursele depozit ale Trezoreriei Statului.

8. Argumentaţi includerea depozitelor pe termen scurt de la bănci sau alte

instituţii financiare, atrase prin intermediul procedurilor bilaterale în categoria

resurselor nedepozit.

9. Ce tipuri de împrumuturi se pot acorda din disponibilităţile contului curent

general al Trezoreriei Statului?

10. Ce fel de operaţiune este efectuarea de cumpărări reversibile repo? Activă

sau pasivă? Argumentaţi.

7. 5. BIBLIOGRAFIE




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8: BUGETUL UNIUNII EUROPENE

STRUCTURA:



8. 3. Teste grilă


8. 5 Bibliografie


Obiectivul prezentei unităţi de învăţare este acela de a prezenta succint

regulile financiare aplicabile bugetului Uniunii europene: principii, structură, erxecuţie

şi control.


Principiile bugetare

Întocmirea și executarea bugetului european respectă principiile:

unității;

exactității bugetare;

anualității;

echilibrului;

unității de cont;

universalității;

specialității;

bunei gestiuni financiare;

transparenței.

Respectarea principiilor bugetare sus menţionate este obligatorie, fiind

consfinţită de Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, regulament ce vizează

aspectele financiare aplicabile bugetului general al Comunităților Europene.

Principiile unității și exactității bugetare: bgetul este un instrument care, pentru

fiecare exercițiu financiar, prevede și autorizează toate veniturile și cheltuielile

considerate necesare pentru Comunitatea Europeană și pentru Comunitatea

Europeană a Energiei Atomice.

Principiul anualității: ceditele înregistrate în buget se autorizează pentru un

exercițiu financiar care începe la data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31

decembrie. Bugetul conține credite diferențiate (formate din credite de angajament și

credite de plată) și credite nediferențiate. Creditele de angajament acoperă, de

regulă, costurile totale ale angajamentelor juridice asumate în cursul exercițiului

financiar curent. Creditele de plată acoperă plăți efectuate pentru onorarea

angajamentelor juridice asumate în cursul exercițiului financiar curent și/sau al

exercițiilor financiare anterioare.

Principiul echilibrului: Veniturile și creditele de plată din buget trebuie să se

afle în echilibru. Soldul fiecărui exercițiu financiar se înscrie în bugetul exercițiului

următor ca venit, în cazul unui excedent, sau ca și credit de plată, în cazul unui

deficit. Estimările acestor venituri sau credite de plată se înregistrează în buget în

cursul procedurii bugetare. Acestea se stabilesc în conformitate cu regulamentul

Consiliului de punere în aplicare a deciziei privind sistemul resurselor proprii ale

Comunităților. După prezentarea conturilor pentru fiecare exercițiu financiar,

diferențele față de estimările făcute se înregistrează în bugetul exercițiului următor

cu ajutorul unui buget rectificativ consacrat exclusiv acestor diferențe. În acest caz,

proiectul preliminar al bugetului rectificativ trebuie prezentat de Comisie în termen de

15 zile de la prezentarea conturilor provizorii.

Principiul unității de cont: bugetul se întocmește și se execută în euro, iar

conturile se prezintă în euro. Cu toate acestea, pentru anumite fluxuri de numerar ,

contabilul și, în cazul conturilor de avans, administratorii conturilor de avans sunt

autorizați să efectueze operațiuni în monede naționale .

Principiul universalității: veniturile totale acoperă creditele totale de plată, cu

anumite excepţii, când veniturile se utilizează pentru finanțarea anumitor cheltuieli.

Toate veniturile și cheltuielile se înregistrează integral fără a fi regularizate între ele.

Principiul specialității: ceditele se alocă integral unor destinații specifice pe

titluri și capitole; capitolele sunt subîmpărțite la articole și rubrici. Fiecare instituție

poate efectua, în cadrul propriei secțiuni din buget, transferuri de la un titlu la altul

până la o limită totală de 10% din creditele exercițiului financiar respectiv, de la un

capitol la altul sau de la un articol la altul.

Principiul bunei gestiuni financiare: ceditele bugetare se utilizează în

conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, adică în conformitate cu principiile

economiei, eficienței și eficacității. Principiul economiei prevede ca resursele utilizate

de instituție pentru desfășurarea activităților sale să fie puse la dispoziție în timp util,

în cantitatea și la calitatea adecvate și la cel mai bun preț. Principiul eficienței

vizează cel mai bun raport între resursele utilizate și rezultatele obținute. Principiul

eficacității vizează îndeplinirea obiectivelor specifice stabilite și obținerea rezultatelor

scontate.

Principiul transparenței: bugetul se întocmește și se execută și conturile se

prezintă în conformitate cu principiul transparenței. La ordinul președintelui

Parlamentului European, bugetul și bugetele rectificative se publică, în forma finală în

care au fost adoptate, în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Bugetul se

publică în termen de două luni de la data la care bugetul este declarat adoptat

definitiv. Situațiile financiare consolidate se publică în Jurnalul Oficial al

Comunităților Europene. Rapoartele de gestiune financiară întocmite de fiecare

instituție se publică, de asemenea, în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Informațiile cu privire la operațiunile de împrumut și de credit contractate de

Comunități în beneficiul unor terțe părți se includ într-o anexă la buget. Informațiile

cu privire la operațiunile Fondului de garantare pentru acțiunile externe se includ în

situațiile financiare.

Structura și prezentarea bugetului

Bugetul cuprinde:

• o situație rezumativă a veniturilor și cheltuielilor;

• secțiuni separate subdivizate în situații de venituri și cheltuieli pentru

fiecare instituție.

Autoritatea bugetară clasifică veniturile Comisiei și veniturile și cheltuielile

celorlalte instituții în funcție de natura sau destinația lor în titluri, capitole, articole și

rubrici.

Situația cheltuielilor din secțiunea aferentă Comisiei se prezintă pe baza unui

nomenclator adoptat de autoritatea bugetară și care prevede o clasificare în funcție

de destinații. Fiecare titlu corespunde unui domeniu de politici, iar un capitol

corespunde, de regulă, unei activități. Fiecare titlu poate cuprinde credite

operaționale și credite administrative. Creditele administrative ale unui titlu se

grupează într-un singur capitol. Bugetul nu poate cuprinde venituri negative.

Resursele proprii plătite conform deciziei Consiliului privind sistemul resurselor proprii

ale Comunităților se consideră sume nete și se prezintă ca atare în situația

rezumativă a veniturilor bugetare.

Fiecare secțiune din buget poate să includă un titlu denumit "credite de

rezervă". Creditele se înregistrează la acest titlu în următoarele două situații:

în cazul în care nu există nici un act de bază pentru acțiunea

respectivă în momentul întocmirii bugetului;

în cazul în care există motive serioase de incertitudine cu privire la

caracterul adecvat al creditelor sau la posibilitatea executării, în condiții

conforme cu buna gestiune financiară, a creditelor înregistrate în liniile

respective.

Execuţia bugetară

Comisia execută veniturile și cheltuielile bugetului pe propria răspundere și în

limitele creditelor autorizate. Statele membre cooperează cu Comisia astfel încât

creditele să fie utilizate în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare.

Este obligatorie adoptarea unui act de bază înaintea utilizării creditelor

înscrise în buget pentru orice acțiune comunitară. De asemenea, este obligatorie

adoptarea unui act de bază înaintea executării cheltuielilor operaționale care decurg

din punerea în aplicare a dispozițiilor Tratatul privind Uniunea Europeană.

Tuturor actorilor financiari le este interzis să ia măsuri de execuție bugetară

care pot genera un conflict între propriile lor interese și cele ale Comunităților. Dacă

survine un astfel de caz, actorul în cauză trebuie să se abțină de la astfel de măsuri

și să prezinte situația autorității competente.

Un conflict de interese survine în cazul în care exercitarea imparțială și

obiectivă a funcțiilor unui actor în execuția bugetară sau ale unui auditor intern este

compromisă din motive care implică familia, viața sentimentală, afinitățile politice sau

naționale, interesul economic sau orice alt interes comun cu cel al beneficiarului.

Modalităţi de execuţie bugetară

Comisia execută bugetul:

• în mod centralizat - sarcinile de execuție sunt efectuate fie direct de

către departamentele Comisiei, fie indirect;

• prin gestiune repartizată - sarcinile de execuție sunt delegate statelor

membre;

• prin gestiune descentralizată - sarcinile de execuție sunt delegate

țărilor terțe;

• prin gestiune în comun cu organizațiile internaționale - anumite sarcini

de execuție sunt încredințate organizațiilor internaționale. Aceste

organizații aplică, în procedurile lor contabile, de audit, de control și de

achiziționare, standarde care oferă garanții echivalente normelor

internaționale recunoscute.

În cazurile de gestiune repartizată sau descentralizată, pentru a asigura

utilizarea fondurilor în conformitate cu normele aplicabile, Comisia aplică proceduri

de închidere a conturilor sau mecanisme de corecție financiară care îi permit să-și

asume răspunderea finală pentru execuția bugetară. În cazul utilizării acestor

metode, statele membre și țările terțe efectuează controale periodice pentru a

asigura executarea corectă a acțiunilor care trebuie finanțate din bugetul comunitar.

Statele membre și țările terțe iau măsurile adecvate pentru prevenirea

neregularităților și a fraudei și, dacă este cazul, declanșează anchete pentru

recuperarea fondurilor plătite în mod necuvenit.

Comisia nu poate conferi unor terțe părți competențele de executare de care

dispune conform prevederilor tratatelor în cazul în care acestea presupun o marjă

largă de decizie implicând opțiuni de natură politică. Sarcinile de execuție delegate

trebuie definite în mod clar și controlate pe deplin în utilizarea lor.

Actorii financiari

Ordonatorul de credite: Instituția exercită funcția de ordonator de credite.

Fiecare instituție stabilește în cadrul normelor sale administrative interne personalul

de un nivel adecvat căruia îi încredințează, în conformitate cu condițiile stabilite în

regulamentul său de procedură, obligațiile ordonatorului de credite, domeniul de

aplicare a competențelor delegate și posibilitatea subdelegării acestor competențe

de către persoanele cărora le-au fost delegate. Competențele ordonatorului de

credite nu pot fi delegate sau subdelegate decât persoanelor care intră sub incidența

reglementărilor aplicabile funcționarilor și celorlalți agenți. Ordonatorii de credite

delegați sau subdelegați nu pot acționa decât în limitele stabilite prin actul de

delegare sau de subdelegare. Ordonatorul de credite competent delegat sau

subdelegat poate fi asistat în îndeplinirea sarcinilor sale de către unul sau mai mulți

membri ai personalului însărcinați să efectueze, sub responsabilitatea ordonatorului,

anumite operațiuni necesare pentru execuția bugetară și prezentarea conturilor.

Contabilul: fiecare instituție numește un contabil care răspunde în fiecare

instituție de:

• executarea corectă a plăților, încasarea veniturilor și recuperarea

creanțelor constatate;

• pregătirea și prezentarea conturilor;

• conducerea contabilității;

• stabilirea normelor și metodelor contabile și a planului de conturi;

• instituirea și validarea sistemelor contabile și, dacă este cazul,

validarea sistemelor instituite de ordonatorul de credite pentru

furnizarea sau justificarea informațiilor contabile;

• gestiunea trezoreriei.

Contabilul obține de la ordonatorul de credite, care le garantează fiabilitatea,

toate informațiile necesare pentru întocmirea conturilor care oferă o imagine reală a

activelor comunitare și a execuției bugetare.

Administratorul contului de avans: pentru plata sumelor mici și pentru

colectarea altor venituri decât resursele proprii, se pot constitui conturi de avans,

care sunt alimentate de contabilul instituției și care se află în responsabilitatea

administratorilor conturilor de avans desemnați de contabilul instituției.

Operațiunile de venituri şi cheltuieli

Estimarea veniturilor alcătuite din resursele proprii prevăzute în Decizia

Consiliului privind sistemul resurselor proprii ale Comunităților se înregistrează în

buget în euro. Pentru orice măsură sau situație care poate da naștere sau poate

modifica o creanță a Comunităților, o primă estimare a creanțelor este efectuată de

ordonatorul de credite competent. Plătite la termene fixe de statele membre, nu fac

obiectul unei estimări a creanțelor înainte de punerea la dispoziția Comisiei a

sumelor în cauză de către statele membre. Ordonatorul de credite competent emite

un ordin de recuperare cu privire la aceste sume.

Operațiunile de cheltuieli

Angajamentul bugetar este operațiunea de rezervare a creditului necesar

pentru acoperirea plăților ulterioare de onorare a unui angajament juridic.

Angajamentul juridic este actul prin care ordonatorul de credite creează sau constată

o obligație care determină o cheltuială. Angajamentele juridice încheiate pentru

acțiuni desfășurate pe parcursul a mai mult de un exercițiu financiar și

angajamentele bugetare corespunzătoare au, cu excepția cheltuielilor cu personalul,

o dată finală de execuție stabilită în conformitate cu principiul bunei gestiuni

financiare. În cazul în care un angajament juridic nu a antrenat ulterior nici o plată

timp de trei ani, ordonatorul de credite competent procedează la deblocarea sa.

Lichidarea cheltuielilor este actul prin care ordonatorul de credite competent:

verifică existența dreptului creditorului;

determină sau verifică realitatea și cuantumul creanței;

verifică condițiile de exigibilitate a creanței.

Ordonanțarea cheltuielilor este actul prin care ordonatorul de credite

competent, după verificarea disponibilității creditelor și prin emiterea unui ordin de

plată, dă dispoziție contabilulului să plătească suma unei cheltuieli pe care acesta a

lichidat-o.

Plata se efectuează prin demonstrarea faptului că acțiunea relevantă este

conformă cu dispozițiile actului de bază. Plata cheltuielilor este efectuată de contabil

în limita fondurilor disponibile.

Auditorul intern

Fiecare instituție dispune crearea unei funcții de audit intern care trebuie

îndeplinită cu respectarea standardele internaționale relevante. Auditorul intern

desemnat de instituție răspunde în fața acesteia de verificarea bunei funcționări a

sistemelor și procedurilor de execuție bugetară. Auditorul intern nu poate fi nici

ordonator de credite și nici contabil.

Auditorul intern sfătuiește instituția sa în domeniul gestiunii riscurilor, prin

emiterea de avize independente privind calitatea sistemelor de gestiune și control și

de recomandări pentru îmbunătățirea condițiilor de aplicare a operațiunilor și pentru

promovarea bunei gestiuni financiare.

Auditorul intern este responsabil în special cu:

• evaluarea caracterului adecvat și a eficacității sistemelor interne de

gestiune și a performanțelor departamentelor în punerea în aplicare a

politicilor, programelor și acțiunilor în raport cu riscurile asociate

acestora;

• evaluarea caracterului adecvat și a calității sistemelor interne de control

și de audit aplicabile fiecărei operațiuni de execuție bugetară.

Auditorul intern își îndeplinește sarcinile privind toate activitățile și

departamentele instituției. El beneficiază de acces complet și nelimitat la toate

informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale, dacă este necesar la fața

locului, inclusiv în statele membre sau în țări terțe.

Auditorul intern raportează instituției cu privire la constatările și recomandările

sale. Instituția asigură luarea de măsuri conform recomandărilor rezultate din

lucrările de audit. Auditorul intern prezintă, de asemenea, instituției un raport anual

de audit intern care indică numărul și tipul de lucrări de audit realizate, recomandările

formulate și acțiunile întreprinse ca urmare a acestor recomandări.

În fiecare an, instituția prezintă autorității care acordă descărcarea de

gestiune un raport rezumativ privind numărul și tipul de lucrări de audit intern

realizate, recomandările formulate și acțiunile întreprinse ca urmare a acestor

recomandări.

Normele speciale aplicabile auditorului intern sunt stabilite de instituție, acestea fiind

de natură să garanteze independența totală a auditorului intern în îndeplinirea

sarcinilor sale și să stabilească răspunderea sa.

8. 3. TESTE GRILĂ

1. Nu reprezintă un principiu bugetar european:

a. unitatea;

b. unitatea de cont;

c. unitatea monetară;

d. buna gestiune financiară;

e. anualitatea.

Răspuns corect: c

2. Care nu este modalitate de execuţie bugetară?

a. execuţia centralizată;

b. execuţia armonizată;

c. gestiunea repartizată;

d. gestiunea în comun cu organismele internaţionale;

e. gestiunea descentralizată.

Răspuns corect: b

3. Nu reprezintă actor financiar:

a. contabilul;

b. ordonatorul de credite bugetare;

c. administratorul cntului de avans;

d. casierul.

Răspuns corect: d

4. Nu reprezintă operaţiuni de cheltuieli:

a. angajarea;

b. plata;

c. restituirea;

d. lichidarea;

e. ordonanţarea.

Răspuns corect: c


1. Comparaţi reglementările financiare comunitare şi cele româneşti.

2. Care sunt elementele specifice bugetului UE care nu pot fi implemetate la

nivelul unui stat?

3. Ce impact au reglementările financiare comunitare asupra beneficiarilor de

fonduri UE în cadrul unor proiecte cu finanţare comunitară?

8. 5. BIBLIOGRAFIE


Documents

Buget Si Trezorerie Publica