ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEIINSTITUTUL DE STUDII ENCICLOPEDICE

BULETIN ENCICLOPEDICPublicație de istorie a ştiinţei şi studii enciclopedice

Nr. 1, 2011

C h i ş i n ă u , 2 0 1 1

BULETIN ENCICLOPEDIC Publicaţie de istoria ştiinţei și studii enciclopedice. Nr. 1, 2011Fondator: Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Redactor-şef:Constantin Manolache, doctor în ştiinţe politice, conferenţiar universitar

Secretar responsabil:Ion Xenofontov, doctor în istorie

Colegiul de redacţie:Mihai Cimpoi, academician; Mircea Bologa, academician; Demir Dragnev, membru cores­pondent; Andrei Eșanu, academician; Maria Duca, academician; Valeriu Canțer, academician; Eugen Nicolae, doctor în istorie, cercetător științific gr. I (România, București); Boris Malițki, doctor habilitat în economie, profesor (Ucraina, Kiev); Vladimir Popik, doctor în istorie (Ucraina, Kiev); Didina Ţăruş, doctor în economie; Doru Radosav, doctor în istorie, profesor universitar (România, Cluj­Napoca); Mihai Adauge, cercetător științific; Ion Jarcuțchi, doc­tor în istorie, conferențiar cercetător; Antonio Sandu, doctor în filosofie (România, Iaşi); Mikola Jelezneak, doctor în filologie, conferenţiar universitar (Ucraina, Kiev); Uildan Saitov, doctor în filosofie (Bașkortostan, Ufa); Clara Agliullina, cercetător științific (Bașkortostan, Ufa); Snejana Milceva-Nikolova, cercetător științific (Bulgaria, Sofia)

© Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 2011

3

S U M A R

CUVÂNT-ÎNAINTE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

STUDII ENCICLOPEDICEConstantin MANOLACHE, Didina ŢĂRUŞ, Ion XENOFONTOVASPECTE TEORETICO-METODOLOGICEÎN ELABORAREA ENCICLOPEDIEI MOLDOVEI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

Liliana CONDRATICOVASURSE ENCICLOPEDICE ÎN ELABORAREA COMPARTIMENTULUI „ARTELE PLASTICE” AL ENCICLOPEDIEI MOLDOVEI . . . . . . . . . . . . . . . 16

ISTORIA ŞTIINŢEIValerian BALAN, Sergiu BĂDĂRĂUŞAPTE DECENII DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIORHORTICOL (1940–2011) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23

Marin USATÂISCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR IHTIOLOGICE . . . . . . . . . . . . . . . . . 29

Leonid VOLOŞCIUCINSTITUTUL DE PROTECŢIE A PLANTELOR ŞI AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ. FILE DE ISTORIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37

Ion JARCUŢCHICONTRIBUŢII LA STUDIEREA ACTIVITĂŢII ARHIVISTICE ŞI ŞTIINŢIFICE A COMISIEI GUBERNIALE ŞTIINŢIFICEA ARHIVELOR DIN BASARABIA (1898–1903) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45

Alexandru TELEUŢĂ, Eugen ALEXANDROVREALIZĂRILE GRĂDINII BOTANICE (INSTITUT) A ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57

CERCETĂRI BIOGRAFICE Анатолий ШУШКОВСКИЙОСОБЕННОСТИ НАПОЛНЕНИЯ СТАТЕЙ О НАУЧНЫХ РАБОТНИКАХ В ОТРАСЛЕВЫХ ЭНЦИКЛОПЕДИЯХ УКРАИНЫ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66

4

Олег САВЧЕНКОПРОБЛЕМЫ СОЧЕТАНИЯ ТВОРЧЕСКОГО И НАУЧНОГО НАСЛЕДИЯ В СТАТЬЯХ-ПЕРСОНАЛИЯХ «ЭНЦИКЛОПЕДИИ СОВРЕМЕННОЙ УКРАИНЫ» . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75

Valentina COPTILEŢ, Mihai TAŞCĂELENA ARAMĂ – PRIMA FEMEIE PROFESOR UNIVERSITAR, DOCTOR HABILITAT ÎN DREPT DIN REPUBLICA MOLDOVA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81

Виталий СЫРФМИХАИЛ ПЕТРОВИЧ ГУБОГЛУ. БИОБИБЛИОГРАФИЧЕСКИЙОЧЕРК (к 100-летию со дня рождения) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87

APARIŢII EDITORIALEAndrei EŞANUO EDIŢIE IMPORTANTĂ DESPRE SIMBOLURILE NAŢIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103

Constantin MANOLACHE, Ion XENOFONTOVENCICLOPEDIA ARMATEI ROMÂNE. BUCUREŞTI: ED. CENTRULUI TEHNIC-EDITORIAL AL ARMATEI, 2009, 1354 P. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109

CERINŢE DE PREZENTARE A ARTICOLELOR ŞTIINŢIFICE SPRE PUBLICARE ÎN REVISTA „BULETIN ENCICLOPEDIC” . . . . . . . . . 111

5

C O N T E N T S

FOREWORD . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

ENCYCLOPEDIC RESEARCHConstantin MANOLACHE, Didina ŢĂRUŞ, Ion XENOFONTOVTHEORETICAL ASPECTS OF THE MOLDOVA ENCYCLOPEDIA . . . . . . . . . . 8

Liliana CONDRATICOVAENCYCLOPEDIC SOURCES USED FOR THE ELABORATION OF THE COMPARTMENT OF “VISUAL ARTS” OF THE “ENCYCLOPEDIA OF MOLDOVA” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16

SCIENCE HISTORYValerian BALAN, Sergiu BĂDĂRĂU70’th ANIVERSARY OF HORTICULTURE WITHIN THE HIGHER EDUCATION (1940–2011) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23

Marin USATÂIA BRIEF HISTORY OF ICHTIOLOGICAL RESEARCH . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29

Leonid VOLOŞCIUCINSTITUTE OF PLANT PROTECTION AND ECOLOGIC AGRICULTURE. PAGES OF HISTORY . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37

Ion JARCUŢCHITHE CONTRIBUTION OF THE GUBERNIAL SCIENTIFIC BOARD OF ARCHIVES FROM BESSARABIA (1898–1903) TO THE STUDYING OF THE SCIENTIFIC AND ARCHIVISTICACTIVITY . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45

Alexandru TELEUŢĂ, Eugen ALEXANDROVTHE ACHIEVEMENTS OF THE BOTANIC GARDEN OF THE MOLDOVA SCIENCE ACADEMY . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57

SCIENTIFIC BIOGRAPHIESAnatolii SHUSHKOVSKIIFEATURES OF THE ELABORATION PROCESS OF THE ARTICLES ABOUT SCIENTIFIC RESEARCHERS IN SPECIALIZED ENCYCLOPEDIAS PUBLISHED IN UKRAINE . . . . . . . . . 66

6

Oleg SAVCENKODIFFICULTIES OF COMBINING ARTISTIC AND SCIENTIFIC HERITAGE IN ARTICLES ABOUT FIGURES FROM “CONTEMPORARY UKRAINIAN ENCYCLOPEDIA” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75

Valentina COPTILEŢ, Mihai TAŞCĂELENA ARAMA – PROFESSOR, PHD IN LAW . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81

Vitalii SÂRFM. P. GUBOGLU. BIO-BIBLIOGRAPHYC EPITOME (On the ocasion of the 100’th Aniversary) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87

PUBLICATIONS Andrei EŞANUAN IMPORTANT PUBLICATION ABOUT THE NATIONALSYMBOLS OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103Constantin MANOLACHE, Ion XENOFONTOVTHE ROMANIAN ARMY ENCYCLOPEDIA. BUCHAREST: PUBLISHING HOUSE “CENTRUL TEHNIC EDITORIAL AL ARMATEI”, 2009, 1354 PAGES . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109

REQUIREMENTS FOR THE SCIENTIFIC ARTICLES THAT ARE PRESENTED FOR PUBLICATION IN THE “ENCYCLOPEDIC BULLETIN” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

7

CUVÂNT ÎNAINTE

Profunzimea şi dinamica schimbărilor din lumea contemporană, ritmurile accelerate ale cercetării şi inovării generează o creştere progresivă a volumului de informaţii, astfel încât cititorul poate fi nu doar copleşit, ci şi derutat de torentul de subiecte şi de volumul imens de informaţii care provine din diverse domenii ale cunoaşterii. În acest context, publicaţia de studii enciclopedice şi de istorie a ştiinţei „Buletin Enciclopedic” îşi propune drept obiectiv distinct introducerea în circuitul ştiinţific a rezultatelor cercetărilor de profil, contribuirea la diseminarea şi asimilarea practicilor privind specificitatea studiilor enciclopedice, ale celor de istorie a ştiinţei și a celor de elaborarea lucrărilor enciclopedice cu caracter universal sau de ramură.

Revista îşi propune abordarea unei problematici vaste, multidisciplinare, de factură enciclopedică. Vor fi propuse atenţiei comunităţii ştiinţifice şi publicului larg date inedite, sinteze ce vor reflecta domenii precum: elaborări enciclopedice, realizate inlusiv la interferenţa diferitor ştiinţe; aspecte teoretice şi practice privind selectarea şi organizarea repertoriului tematic şi terminologic al lucrărilor cu caracter enciclopedic (universale, tematice); definirea ordinii enciclopedice (metode de clasificare sistematică a ştiinţelor şi artelor, identificarea termenilor corelaţi şi stabilirea referinţelor în cadrul organizării alfabetice a acestora etc.); polisemia/omonimia termenilor ştiinţifici multidisciplinari; modele de structură, stil, conţinut ale articolelor enciclopedice; cercetări scientologice, istoria şi metodologia ştiinţei, istoria ştiinţelor naturale, exacte şi socio-umaniste; istoriografia şi izvoarele istorice ale ştiinţei; istoria Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării; cercetări biografice ş.a.

„Buletinul Enciclopedic” va tinde să devină o platformă de conexiune a cercetării din diverse domenii ale ştiinţei şi artelor. Publicaţia va promova noi idei, paradigme, va supune dezbaterii subiecte sensibile, ceea ce va contribui indiscutabil la dezvoltarea ştiinţei în ansamblu. Totodată, va accentua necesitatea unificării limbajului de specialitate, a unei abordări riguroase a termenilor ştiinţifici multidisciplinari.

Colegiul de redacţie

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

8 1 Institutul de Studii Enciclopedice al AŞM

Dr., conf. univ. Constantin MANOLACHE, dr. Didina ŢĂRUŞ, dr. Ion XENOFONTOV 1

ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ÎN ELABORAREA ENCICLOPEDIEI MOLDOVEI

Se argumentează necesitatea elaborării, în etapa actuală de reconsidera re a valo-rilor, a unei Enciclopedii universale, care să tezaurizeze cunoştinţe multi disciplinare, selectate şi sistematizate prin prisma principiilor, metodelor ştiinţifice contempo-rane, bazându-se pe principiile valorilor general umane, pe aplicarea paradigmelor, concepţiilor şi viziunilor ştiinţifice consacrate, concentrarea resurselor intelectuale, re-spectarea normelor deontologice ş.a. Sunt prezentate etapele realizării Enciclopediei, consideraţii privind metodele de structurare şi organizare a cunoştinţelor enciclope-dice. În calitate de elemente conceptuale fundamentale ale ordinii enciclopedice sunt considerate clasificarea-cadru a ramurilor ştiinţei, cu aplicarea metodei arborelui, aso-ciat cu o infinitate de posibilităţi de reprezentare a realităţii, marcarea termenilor după apartenenţa la ramurile ştiinţei şi referinţele la termenii corelaţi. Concepţia artistică vizează modul de utilizare a materialului ilustrativ care va completa în mod organic textul Enciclopediei.

Adaptarea şi actualizarea potenţialu-lui naţional de cunoaştere, valorificarea experienţei internaţionale, inclusiv prin activităţi de cercetare enciclopedică, con-stituie un factor esenţial al formării unei noi mentalităţi într-o societate aflată în tranziţie. Aceasta se asociază cu recon-siderarea valorilor, cu revenirea, în multe sfere, asupra elementelor de conceptua-lizare şi cu instituţionalizarea unor noi concepte în domeniile economic, in sti tu-ţional, juridic, politic ş.a., dar şi în educa ţie şi cultură. Totodată, extinderea utilizării corecte a acestora necesită surse de noi cunoştinţe şi informaţii, cu caracter spe-cial sau universal, cum sunt dicţionarele tematice, enciclopediile univer sale şi te matice etc., acestea contribuind şi la unifi carea şi standardizarea limbajului. În acelaşi timp, mutaţiile de ordin tehnologic

ce se produc în mediile digitale de orga-nizare şi acces la cunoştinţe, cum ar fi hip-ertextul, reţelele interconectate şi spaţiile virtuale, generează dileme legate de apari-ţia unei noi forme de enciclopedism, a unor noi moduri de lectură şi de gândire.

Editarea unei noi enciclopedii consti-tuie un răspuns firesc şi necesar acestor schimbări radicale şi cerințelor de in-formare. Precedenta lucrare de acest gen Enciclopedia Sovietică Moldovenească, editată în 8 volume în anii 1971–1981, este în multe privinţe depăşită. Ast-fel, se resimte acut atât imperativul actualizării cadrului de concepere, cât şi al deideologizării, prin reevaluarea pe criterii ştiinţifice a unor spaţii tabuizate, fapte, evenimente, personalităţi. Bazele cadrului instituţional pentru o lucrare de atare anvergură au fost puse prin consti-

Preliminarii

STUDII ENCICLOPEDICE

9

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 tuirea, în anul 2007, a Comisiei Naţionale

pentru pregătirea editării Enciclopediei Moldovei şi pentru crearea Instituţiei Publice Enciclopedia Moldovei. În cadrul unei societăţi bazate pe cunoaştere şi in-ovare demersul are drept obiectiv forma-rea personalităţii individului, facilitarea accesului publicului larg la informaţii tematice şi universale, înglobate în ediţii enciclopedice. Realizarea acestui obiec-tiv imprimă Enciclopediei Moldovei (în continuare – Enciclopedia) un caracter universal, general, un nivel înalt de sistematizare şi de generalizare a ansam-blului de cunoştinţe despre lume, ea con-stituind un veritabil instrument de infor-mare şi de orientare în cele mai diverse domenii. Fiind parte organică a acestei lumi şi a cunoaşterii ei intelectuale, Re-publica Moldova este, totodată, şi subiect al interpretării, prin savanţii şi experţii care vor elabora Enciclopedia, în baza unei abordări proprii, drept contribuţie originală la autocunoaşterea umană.

Enciclopedia va oferi informaţii co-recte şi sigure din toate domeniile cunoaş-terii contemporane, fie la subiecte tratate în texte scurte, de iniţiere, fie la subiec-te tratate amplu, în articole de sinteză.În această ordine de idei, Enciclopedia va trebui să se impună ca un produs cultural competitiv, sub multiple aspecte, alături de ediţii similare. Instrumente precum marcarea, clasificarea şi referinţele vor permite accesul la informaţii corelate, or-ganizate pe diverse niveluri ierarhice.

Principiile de elaborare a Enciclopediei În procesul cercetărilor ştiinţifice de

ela borare şi editare a Enciclopediei, se vor respecta următoarele principii :

• Luarea în considerare a valorilor ge-neral umane, care pun în centrul atenţiei omul, cu întreaga sa activitate materială şi spirituală, aflată în armonie cu universul, cu

legile naturii şi societăţii, prin respecta rea drepturilor fundamentale ale lui. Anumite acţiuni negative generate de oameni (cata-clisme naturale, ecologice, răz boaie etc.) vor fi prezentate prin prismă in structiv-educativă, în vederea evitării lor;

• Concentrarea resurselor intelec tua-le, prin valorificarea resurselor umane, materiale, informaţionale etc., în vederea prezentării acţiunilor, fenomenelor şi con-cepţiilor despre civilizaţia naţională şi universală;

• Prezentarea informaţiilor sintetice în baza paradigmelor, concepţiilor şi vizi-unilor ştiinţifice consacrate, evitând sno-bismul, ideologizarea şi mistificarea;

• Echidistanţă, obiectivitate, respecta-re a normelor deontologice şi imprima rea unui caracter ştiinţific informaţiilor.

Valorificând principiile în cauză şi ţinând cont de dinamica civilizaţională, Enciclopedia va prezenta cunoştinţele uni-versale multidisciplinare, sistematizate şi accesibile, ca o radiografie a reali tăţii complexe, prin prisma metodelor şi in-strumentelor ştiinţifice actuale.

Etapele realizării EnciclopedieiProcesul de cercetare, elaborare şi edi-

tare a Enciclopediei constă din următoa-rele etape logice, nu neapărat consecutive în timp, fiind posibilă realizarea simulta-nă a unora din ele:

• Documentare şi armonizare, selecta-rea ramurilor ştiinţelor/artelor, clasifica-rea tematicii;

• Elaborarea registrelor ramurale şi a Registrului general de termeni, expertiza lor, stabilirea coraportului între volumul articolelor;

• Elaborarea Concepţiei grafice, artis-tice şi ilustrative a Enciclopediei;

• Elaborarea Recomandărilor meto di-ce pentru autori şi redactori;

• Organizarea cercetării conform di-

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

10

recţiilor prioritare, constituirea colectivu-lui de autori şi experţi;

• Elaborarea articolelor enciclopedice;• Expertiza, redactarea ştiinţifică şi li-

terară a articolelor;• Tipărirea versiunii pe hârtie şi lan-

sarea versiunii pe internet a volumelor Enciclopediei.

Metode de cercetare şi modulde prezentareÎn funcţie de specificul noţiunilor,

obiectelor şi proceselor analizate, în ela-borarea materialului Enciclopediei se vor aplica metode şi instrumente adecvate de cercetare, structurare şi pre zentare şti-inţifică. Pentru a facilita accesul la o infor-maţie pragmatică sau epistemică, se reco-mandă utilizarea, prin prisma obiectivită ţii şi interdisciplinarităţii, a metodelor de cercetare analitico-descriptive, comparati-ve, a deducţiei şi inducţiei, a sintezei etc.

La elaborarea şi prezentarea articolelor se vor respecta recomandările metodice, care conţin cerinţe şi criterii privind re-gistre de termeni, modele de structură şi expunere a conţinutului articolelor, recomandări pri vitoare la volumul informaţiei în funcţie de importanţa şi actualitatea temei, la materialul ilustra-tiv corespunzător (fotografii, tabele, dia-grame, hărţi etc.), precum şi privind apli-carea referinţelor la articolele ce tratează temele corelate.

Metode de structurare şi de orga-nizare a cunoştinţelor enciclopedice Enciclopedia constituie o conjuncție

între totalitatea cunoştinţelor pe care le înglobează şi metodele de structurare şi de organizare a lor. Respectiv, orice proiect enciclopedic este un proiect cultural, de cercetare şi editare, ce vizează selecta rea, tezaurizarea/organizarea cunoştinţelor ge-nerate în ramurile cunoaşterii, în vede rea

diseminării acestora. Organizată de regu-lă în ordine alfabetică, prin definiţie, enci-clopedia este considerată fragmentară, un discurs discontinuu, fracţionat, ceea ce implică diverse metode pentru refacerea imaginii globale a cunoştinţelor generale sau specializate. În general, experienţa is-torică relevă diverse modalităţi de a ordo-na cunoştinţele în cadrul enciclopediilor, dar tentativele în cauză se confruntă mereu cu două provocări: una teoretică, privind unitatea de cunoştinţe pentru a reunifica şi edita un întreg; a doua operaţională, vizând instrumentele necesare pentru ac-cesul la aceste cunoştinţe. D. Diderot şi J. D’Alembert, în Encyclopédie ou Dic-tionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers (17 volume, suplimentate de 11 volume de planşe, 1751–1772), au definit enciclopedia ca pe o „înlănţuire de cunoştinţe”, metoda oferind cititoru-lui accesul la materiale elaborate şi legate între ele, înrudite tematic. Structura triplă de organizare a cunoştinţelor, dezvoltată de D. Diderot, constă din lista alfabetică simplă; arborele ierarhizat de clasifica-re a ştiinţelor ce reprezintă cunoştinţele umane; referinţele de la un articol la altul, pentru reprezentarea afinităţii dintre ma-terii. Referinţele constituie un mod de a completa ordinea alfabetică, o „hartă” ce reface legăturile dintre articolele disper-sate, aflate în dezordine din perspectiva raporturilor de conţinut existente între ele.

Pentru a defini structura unui mare fond coerent de cunoştinţe enciclopedice, una dintre căi constă în aplicarea meto-delor indexării şi clasificării articolelor, care plasează fiecare articol în mediul său tematic, cronologic, cultural, adică într- un perimetru de interdependenţe ce definesc integritatea enciclopediei, fie prin înrudirea de sens (fixată în Index), fie prin înrudirea tematică (fixată în Arborele de clasificare). În articole se prezintă in-

11

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 formaţia semnificativă, elaborată, obiec-

tul fiind noţiunile şi temele. Totodată, articolele sunt însoţite de un număr de re-ferinţe intercalate, numite corelate. Aces-tea corespund subiectelor ce n-au fost tra-tate autonom, ci în cadrul articolelor mai generale, la care se fac referinţele. Astfel, orice noţiune este abordată în corelaţie cu altele şi enciclopedia îşi recapătă caracte-rul sistematic.

Sub aspect practic, în vederea evită-rii repetărilor, divergenţelor de tratare şi a incompletitudinii, toate raporturile între noţiuni/teme se stabilesc înainte de redactarea articolelor. Metoda de înlăn-ţuire, complementaritatea generalului cu particularul ghidează cititorul, acesta ur-mând interconexiunile dintre noţiuni pe verticală, precum şi pe orizontală, între noţiunile din cadrul unei discipline şi în-tre cele din discipline diferite.

Analiza experienţei în domeniu atestă importanţa tratării riguroase a aspectelor selectării, clasificării şi organizării textu-lui, adaptării metodelor adecvate. Prin-tre clasificările tematice aplicate pentru structurarea enciclopediilor contempora-ne, este reprezentativă cea a Enciclope-diei Universalis, care include 22 de teme/ramuri de clasificare, constituind o dez-voltare a arborelui clasic utilizat în enci-clopedia lui D. Diderot şi J. D’Alembert.

Clasificarea-cadru a tematicii EnciclopedieiÎn contextul coexistenţei şi întrepă-

trunderii mediului cultural cu celelalte medii, Enciclopedia poate fi asociată cu un câmp infinit de problematici, în care sunt delimitate diverse direcţii prioritare şi focalizări. Acest câmp reprezintă rea-litatea vie a cunoaşterii, definită, inter-pretată de ştiinţe şi arte prin intermediul teoriilor, conceptelor etc., şi poate fi în-cadrat în următoarele arii tematice:

• Formaţiuni naturale (universul, pămân-tul, continentele etc.), date privind geo-logia, geografia fizică, flora şi fauna, po-pulaţia (demografia), aspectele ecologice etc.;• Regiuni geopolitice (Asia, Europa etc.), ţări, teritorii, unităţi administrativ-teritoriale;• Unităţi naţionale şi etnice: naţiuni, gru-puri etnice, minorităţi naţionale şi cultura-le, graiuri, dialecte;• Instituţii (naţionale şi internaţionale) – politice, administrative, economice, de drept, sociale, educaţionale, ştiinţifice, ar-tistice ş.a.;• Domenii de activitate – economie, po-litică, ştiinţă, medicină, educaţie, litera-tură, artă, sport şi agrement ş.a.;• Formaţiuni istorice (civilizaţii, state), pe-rioade istorice (epoci), evenimente istorice;• Sferele conştiinţei: mituri, religii, ideologii;• Noţiuni semnificative cotidiene, ştiinţifi-ce, tehnice, filosofice etc.;• Personalităţi marcante.

Infinitatea posibilităţilor de reprezen-tare a temelor se asociază cu infinitatea cunoaşterii şi conduce la opţiunea pen-tru metoda arborelui în acest scop, acest avantaj deosebind-o de metoda segmen-telor cercului (aplicată în enciclopedia Britannica), care se asociază cu un spaţiu limitat. Printre argumentele în favoarea clasificării cunoştinţelor enciclopedice după apartenenţa la ramurile ştiinţei şi ar-telor, îl regăsim şi pe cel care constituie definiţia noţiunii „enciclopedie”, dată de DEXI (2007), în a doua parte a ei: „tip de lucrare lexicografică de mare întinde-re, care... cuprinde cunoştinţe amănunţite dintr-un singur domeniu sau din toate do-meniile, sistematizate alfabetic ori pe pro-bleme sau ramuri (de ştiinţă şi artă)”.

Pentru identificarea ramurilor ştiinţei /artelor care vor fi reflectate de Enciclope-die, au fost supuse analizei comparative di-verse nomenclatoare care se aplică la nivel

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

12

naţional şi internaţional (nomenclatorul specialităţilor ştiinţifice, nomenclatorul domeniilor de formare profesională, no-menclatorul activităţilor din economia naţională ş.a.). Clasificarea aplicată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvol-tare Economică (OCDE), care delimitea-ză 6 domenii complexe ale activităţii de cercetare-dezvoltare (ştiinţe naturale şi exacte; ştiinţe inginereşti şi tehnologice; ştiinţe medicale; ştiinţe agricole; ştiinţe sociale; ştiinţe umaniste), constituie baza structurii nivelului 1 al Arborelui clasifi-cării tematice a termenilor Enciclopediei.

Având în vedere aria tematică largă a Enciclopediei, este oportună valorifica-rea metodei de clasificare a Enciclopediei Universalis, cu 22 de teme/rubrici pe ni-velul 1, în care predomină ramurile/teme-le concrete, dar sunt incluse şi unele teme complexe (Ştiinţele pământului, Ştiinţele vieţii, Ştiinţele inginereşti) încadrate la nivelul 2 în clasificarea OCDE. În acelaşi timp, în clasificarea OCDE, domeniile Ştiinţe sociale şi Ştiinţe umaniste se de-limitează separat comparativ cu clasifica-rea Universalis, în care temele în cauză se combină în una singură – Ştiinţe uma-niste şi sociale.

Analiza comparativă a acestor şi a al-tor abordări a condus la elaborarea cla-sificării-cadru a ştiinţelor/artelor, implicit a termenilor Enciclopediei, aceasta con-stituind o sinteză, prin extinderea, pe de o parte, a listei de ramuri ale ştiinţei şi artelor şi prin aprofundarea structurii lor ierarhice, pe de altă parte. Astfel, la ni-velul 1, clasificarea-cadru conţine cele 6 domenii nominalizate mai sus. În ceea ce priveşte nivelurile 2, 3 etc., ele vor con-ţine nomenclatoare de ramuri/teme ale ştiinţei şi artelor completate din mai mul-te surse. Clasificarea-cadru sub formă de Arbore al ştiinţelor/artelor constituie su-portul clasificării repertoriului terminolo-

gic: începând cu nivelul 2, lista ramuri-lor/temelor se ajustează la realităţile din Republica Moldova (domeniile în care se realizează cercetări, existenţa interesului ştiinţific). Pentru poziţiile de pe nivelul 2, care prezintă ramuri aparte, nivelul 3 se completează cu subrubrici/articole care dezvăluie obiectul şi istoria fiecărei ştiin-ţe, metode şi teorii, personalităţi marcan-te, structura ştiinţei, domenii de aplicare, instituţii etc. (Anexa 2). Poziţiile de pe nivelul 2 care prezintă ştiinţe complexe (Ştiinţele pământului, Ştiinţele vieţii etc.) se detaliază pe nivelul 3 prin lista ştiin-ţelor care fac parte din fiecare grup, iar acestea, la rândul lor, sunt concretizate în subrubrici/articole pe nivelul 4 etc.

Registrul de termeniConceptualizarea obiectelor, procese-

lor, fenomenelor realităţii în Enciclope-dia Moldovei se va realiza, ca şi în orice enciclopedie universală, prin intermediul terminologiei ştiinţifice – denumirii noţi-unilor, temelor a căror tratare va constitui conţinutul Enciclopediei. În acest sens, un rol central îl joacă Registrul general de termeni (Repertoriul terminologic), ce in tegrează registrele ramurale de termeni ai ştiinţei şi artelor. Procesul de elabora-re a Registrului general de termeni este delimitat în câteva etape: documentarea, selectarea domeniilor/ramurilor ştiinţei şi artelor; elaborarea arborilor ramurali ai clasificării tematice şi a Arborelui gene-ral al clasificării tematice; selectarea ter-menilor şi organizarea lor sub formă de registre ramurale; identificarea termeni-lor ştiinţifici interdisciplinari în scopul soluţionării cazurilor de omonimie prin definirea adecvată a termenului omonim în cadrul fiecărei ştiinţe (ex: ACT (filos.), ACT (jur.), ACT (teatr.)); expertizarea şi validarea registrelor de termeni; integrarea termenilor în cadrul Registrului general (peste 40 000 de termeni în varianta de pro-

13

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 iect, pornind de la parametrii cantitativi ai

celor 10 volume: 4 000 de termeni/volum).Concepţia grafică, artistică şi ilus-

trativă a Enciclopediei stabileşte modul de utilizare a materialului ilustrativ (foto-grafii, tabele, desene, diagrame, schiţe tehnice, hărţi etc.), care completează în mod organic textul şi pentru care se va aloca circa 20% din volumul total al Enciclopediei. O parte din materialul il-ustrativ va fi prezentat în culori, cu pri-oritate imaginile monumentelor de artă şi ale operelor incluse în tezaurul naţional şi internaţional, precum şi hărţile. Foto-grafiile şi reproducerile vor fi selectate în funcţie de anumite criterii: pertinenţa informaţiei, valoarea didactică, calitatea

estetică. Desenele şi schemele vor fi con-cepute în baza unor reguli tehnice stricte care ar avantaja lizibilitatea.

Consideraţii finaleÎn contextul reluării cercetărilor en-

ciclopedice în Republica Moldova, se impune valorificarea experienţei inter-naţionale în domeniu, adaptarea de noi principii şi metode care ar asigura elabo-rarea unor ediţii enciclopedice de calitate. Realizarea Enciclopediei va constitui o confirmare atât a faptului că valorile cul-turale şi spirituale ale Republicii Moldova sunt parte integrantă a civilizaţiei europe-ne şi universale, cât şi a tendinţei de sta-tornicire a unei tradiţii în acest domeniu.

Referințe bibliografice:1. Clasificarea domeniilor știinţei. În Metodologia indicatorilor C–D în baza manualului

Frascati, OCDE. www.asm.md2. Encyclopédisme et Savoir: du papier au numérique. Institut national de recherche péda-

gogique, avril 2006. www.inrp.fr/vst3. EncyclopaedieUniversalis. http://www.universalis.fr (accesat în 02.07.2010).4. Recherches sur Diderot et sur l’Ency clo pédie. Numéro 31-32 (Avril 2002). Mis en ligne le 1

septembre 2006. http://rde.revues.org (accesat în 02.08.2010).5. Théories et pratiques de la terminologie: analyser des concepts. Respons. Jean-Jacqu-

es Briu, Sciences du langage. Université Paris Ouest Nanterre La Défense, Centre de Recherches Pluridisciplinaires Multilingues, novembre 2009. www.ltt.auf.org (accesat în 07.05.2010).

Anexa Cuvinte-cheie

Articol – expunere cu caracter ştiinţific de proporţii relativ reduse, la o temă sau la un subiect anumit.

Enciclopedie – lucrare lexicografică de proporţii mari, care tratează ştiinţific, prin prismă onomasiologică și semasiologică termeni ce denominează noţiuni din ramuri ale ştiinţei şi artelor (nume comune şi proprii), în diversele lor accepţiuni, teme sistematizaţi în ordine alfabetică.

Definiţie/adnotare – explicaţie ştiinţifică logică, laconică a conţinutului reflectat de termen.

Registre de termeni pe ramuri ale ştiinţelor şi artelor – sistematizează în ordine alfabetică termenii ce denominează noţiuni ştiinţifice (nume comune şi proprii), teme, subiecte pe ramuri şi constituie subregistre ale Registrului general de termeni.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

14

Registrul general de termeni – listă alfabetică generală de termeni ce denominează noţiuni, teme, subiecte care sunt, în acelaşi timp, şi titluri de articole. Registrul general integrează registrele de termeni din diferite domenii şi ramuri ale ştiinţei şi artelor.

Titlu de articol – fiecare termen din Registrul general de termeni. Titlu referenţial/de trimitere la alt titlu de articol – referinţă / trimitere la alt titlu de

articol (termen) ce denominează o noţiune sinonimă / înrudită / complementară /co relată, care oferă informaţii suplimentare la subiectul în cauză.

Abstract THEORETICAL ASPECTS OF THE “MOLDOVA ENCYCLOPEDIA”

In the given article is outlined the necessity of elaborating an Universal Encyclopedia that would collecct knowledge from different fields; information that would be selected and systematized through the framework of the modern scientific principles, especially when we are going through a process of reconsideratiing values. This Encyclopedia will be based principles that rely on human values, on implementation of paradigms, concepts and scientific approaches dedicated to the concentration of intellectual resources, observing the deontological norms etc. Here are presented the steps of elaborating this encyclopedia, opinions regarding the methods of structuring encyclopedic data. The framework classification of the scientific branches applying the tree method, associated with an infinite number of possibilities of presenting reality, classification of terms according to the principle of their belonging to a certain area of science and references to other related terms, are considered to be fundamental conceptual elements. The artistic conception regards the way the graphic material will be used, which will endow the text of the encyclopedia with an organic character.

Résumé DES ASPECTS THÉORETIQUES ET METHODOLOGIQUES D’ ÉLABORATION DE

«ENCICLOPEDIA MOLDOVEI»

On argumente le besoin d’élaboration, à l’étape actuelle de réconsideration des valeurs, d’une Encyclopédie universelle qui doit thésauriser les connaissances multidisciplinai res, choisies et systhématisées en fonction des principes, des méthodes scientifiques con-temporaines. On va se baser sur les principes et valeurs générales humaines, de l’appli-cation des paradigmes, des conceptions et des visions scientifiques consacrés, de la focalisation des ressources intellectuelles, du respect des normes déontologiques etc. On présente les étapes de réalisation de l’Encyclopédie, des considérations concernant les méthodes de structuration et d’organisation des connaissances encyclopédiques. Comme éléments conceptuels fondamentaux de l’ordre encyclopédique sont considérés la classification-cadre des branches de la science, avec l’application de la méthode de l’arbre, associé à une infinité des possibilités de représentation de la réalité, le marquage des termes selon l’appartenance aux branches de la science et les références aux termes corrélés. La conception artistique et illustrative se réfère au moyen d’utilisation de la matière illustrative qui va compléter organiquement le texte de l’Encyclopédie.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

15

РезюмеТЕОРЕТИКО-МЕТОДОЛОГИЧЕСКИЕ АСПЕКТЫ РАЗРАБОТКИ МОЛДАВСКОЙ

ЭНЦИКЛОПЕДИИ

Аргументируется необходимость разработки (на данном этапе, отмеченном пере -осмыслением ценностей) универсальной энциклопедии, которая вместила бы меж -дисциплинарные знания, отобранные и систематизированные по принципам и методам современной науки. Основой работы cтанут общечеловеческие ценности, ис-пользование устоявшихся научных парадигм, концепций и взглядов, концентрирование ин-теллектуальных ресурсов, соблюдение деонтологических норм и т.д. Авторы представля-ют этапы создания энциклопедии, делятся соображениями о методах структурирования и организации энциклопедических знаний. В качестве фундаментальных концептуальных элементов энциклопеди ческого порядка выступают организация областей науки согласно древовидной структуре, обозначение терминов по их принадлежности к областям науки и сопровождение ссылками на связанные понятия. Художественное решение касается спо-соба использования иллюстративного материала, который призван органично дополнить текст.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

16

Dr. Liliana CONDRATICOVA1

SURSE ENCICLOPEDICE ÎN ELABORAREA

COMPARTIMENTULUI „ARTELE PLASTICE” AL ENCICLOPEDIEI MOLDOVEI

Sunt descrise şi analizate rezumativ ediţiile străine în care se regăsesc comparti-mente ce ţin de arta plastică şi arta decorativă universală, dicţionarele de specialitate, precum şi publicaţiile care oferă o analiză a activităţii artiştilor români.

Elaborarea articolelor din domeniul studiul artelor şi culturologie pentru Enci-clopedia Moldovei în 10 volume prezintă anumite dificultăţi luând în considerare aspectele de ordin bibliografic, selectarea materialului cu referinţă la personalităţi, mişcări sau curente artistice. În procesul de realizare a Registrului de termeni din domeniul abordat s-a făcut apel la mai multe lucrări de specialitate, publicate mai ales în ţările limitrofe sau traduceri din alte limbi de circulaţie (engleza sau franceza). Cu regret, putem constata fap-tul că la momentul actual istoriografia na-ţională nu dispune de un studiu interdisci-plinar care ar aborda problemele apariţiei, evoluţiei şi particularităţile specifice de dezvoltare ale artelor naţionale plastice şi decorative. Necesitatea stringentă a unui asemenea studiu fundamental este motivată prin exigenţele cercetării din domeniul studiului artelor, deşi informa-ţii valoroase pot fi depistate în mai mul-te publicaţii care vizează domeniul dat. Vorbim de anuarul ARTA editat de secţia Arte Vizuale a Institutului Patrimoniu-lui Cultural al AŞM; revista trimestrială Limba Română editată de Casa Limbii Române din Chişinău; revista de cultură Sud-Est Cultural – publicaţie a Institutu-lui Cultural Român. Articole care vizează specificul artei naţionale îşi găsesc reflec-

tare în asemenea reviste precum anuarul Tyragetia – publicaţie a Muzeului Naţio-nal de Arheologie şi Istorie a Moldovei, revista Akademos – publicaţie a AŞM în care este susţinută o rubrică permanentă cu genericul „Artă” etc. De un real folos la elaborarea repertoriului terminologic şi scrierea articolelor au servit sursele arhi-vistice. S-a făcut apel la dosarele Arhivei Naţionale a Republicii Moldova şi la fon-durile Uniunii Artiştilor Plastici, ultimele înglobând totalitatea fişelor biografie şi portretele de creaţie ale artiştilor plastici din Moldova. Din considerentele că trăim în epoca globalizării şi informatizării, nu putem trece cu vederea aportul web re-surselor, precum ar fi cazul dosarelor şi CV-lor actualizate ale artiştilor plastici, cu un bogat material plastic, informaţii depistate în cazul maeştrilor autohtoni, pe site-ul www.arta.md/membri. Rămâ-nem în speranţa că un studiu cu referinţă la istoria artelor plastice va fi elaborat în curând de colaboratorii Secţiei „Arte Vi-zuale” şi va deveni un instrument valoros atât pentru specialiştii din domeniu, cât şi pentru toţi cei interesaţi de arta multi seculară a poporului nostru.

În fondul terminologic privind arta şi culturologia au fost incluşi termeni care vizează, în primul rând, istoria artei plastice şi decorative în plan universal

1Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM

17

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 şi naţional, şi anume curente artistice

şi mişcări, reviste de specialitate şi noţiuni specifice din domeniu. Totodată, în tezaurul lingvistic au fost incluse personalităţi de referinţă care au avut un impact deosebit în dezvoltarea artelor naţionale (pictori, sculptori, bijutieri, critici de artă ş.a.). În acest context s-a ţinut cont de prestaţia artistului plastic, biografia creativă, principalele lucrări, participări la expoziţii şi, nu în ultimul rând, distincţiile obţinute pentru activitate prodigioasă. Astfel, Registrul final al literelor A, B şi C include aprox. 500 de termeni, respectiv, cca. 180, 150 şi, respectiv, 170 de noţiuni şi personalităţi, care au fost descrise în baza literaturii de specialitate accesibile cercetătorilor. Printre publicaţiile cercetătorilor români, de un real ajutor au fost atât studiile de sinteză şi dicţionarele de artă [1], cât şi cele semnate de cercetătorii cu renume, precum O. Barbosa [2], P. Constan tin [3], V. Drăguţ [4], C. Prut [5], V. Florea şi Gh. Székely [6] şi, mai recent, seria consacrată artiştilor plastici basarabeni [7], în paginile cărora au fost reflectate portretele de creaţie ale artiştilor plastici şi cele mai importante curente şi mişcări artistice, accentul fiind plasat pe activitatea maeştrilor români. Foarte consistente şi uzuale în cazul nostru se prezintă ediţiile [8] enciclopedice despre artiştii plastici din România, unde şi-au găsit reflectare şi articole privind creaţia maeştrilor moldoveni (de ex., S. Cuciuc).

Totodată, în acest perimetru devine inevitabil recursul la literatura de spe-cialitate din străinătate din motivul că literatura accesibilă în fondurile Biblio-tecii Naţionale „V. Alecsandri” din Chi-şinău, ale Bibliotecii Centrale Ştiinţifice „A. Lupan” sau Bibliotecii de Artă din capitală nu îndestulează nici pe departe

necesităţile în vederea completării cât mai ample a tabloului privind arta plas-tică şi decorativă în plan mondial şi na-ţional. În acest caz, posibilitatea consul-tării literaturii din domeniu, a celor mai recente publicaţii şi ediţii enciclopedice din străinătate, a devenit posibilă graţie Mediatecii Alianţei Franceze din Repu-blica Moldova. Analiza literaturii france-ze permite completarea informaţiilor mai ales cu referinţă la istoria universală a ar-telor plastice şi a artelor decorative, care va şi constitui obiectul demersului nostru. Menţionăm că din multitudinea de surse disponibile am făcut apel cu predilecţie la ediţiile encilopedice privind toate do-meniile ştiinţifice sau numai ediţiile cu referinţă la artă şi cultură, au fost selecta-te dicţionare de specialitate (arte plastice, sculptură, design, modă), în paginile că-rora au fost găsite informaţii preţioase şi necesare pentru glosarul de artă.

În primul rând, a fost consultată ediţia Grande Larousse (1990) [9], care în cele 10 volume a înglobat informaţii valoroa-se privind utilizarea corectă a termenilor, etimologia lor fiind completată de un material ilustrativ de calitate. De exem-plu, în articolul despre Algeria au fost acumulate informaţii care vizează me-diul natural, populaţia, economia, isto-ria, literatura, arta, cinematografia, toate fiind exemplificate prin material plastic şi hărţi lizibile.

În acelaşi context se înscrie şi lucrarea The concise Oxford Dictionary of Art and artists (1990) [10], o versiune engleză a ediţiei enciclopedice privind creaţia artiştilor plastici. Printre primele ediţii consultate se numără şi Enciclopedia de artă (Encyclopédie de l’art, 1991) [11], în care au fost reflectate detaliat biografiile de creaţie şi cele mai importante tendinţe în domeniul artelor plastice şi decorative.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

18

La fel de amplu se prezintă informaţi-ile selectate în Grand Larousse Universel (1993) [12]. De exemplu, termenul ara-besc [p. 601] este argumentat prin trei semnificaţii, fiecare cu material ilustrativ de calitate; iar articolul complex argint [pp. 652-653] include informaţii privind chimia, mineralogia, metalurgia şi utili-zarea argintului atât în scopuri tehnice, industriale, cât şi în scopuri artistice.

Un suport esenţial în elaborarea bio-grafiilor de creaţie ale celor mai reprezen-tative persoane şi ale lucrărilor lor de re-ferinţă a fost Dicţionarul numelor proprii în cinci volume (Dictionnaire Universele des noms propres, 1994) [13], în paginile căruia pot fi găsite informaţii utile despre marii artişti plastici din lume, de exem-plu, sculptorul francez A. Bourdelle [pp. 435-436].

O altă ediţie, Enciclopedia în 23 de vo-lume Encyclopaedia Universalis. Corpus (1996), [14], din care şase volume conţin titluri ale literelor A, B şi C, prezintă fi-ecare volum cu peste o mie de pagini de cele mai valoroase informaţii cu referin-ţă la toate domeniile abordate în ediţiile enciclopedice, inclusiv studiul artelor şi culturologie. Astfel, în primul volum(1 056 de pagini), pot fi depistate articole care vizează, spre exemplu, arta abstrac-tă [pp. 60-68], noţiunea aculturaţie [pp. 114-118] sau un articol complex privind Africa, care aduce informaţii exhausti-ve despre statalitate, economie, politică, artă, ştiinţă, medicină etc.

Am fost plăcut surprinşi de prestaţia grafică şi calitatea materialului acumulat într-o altă ediţie encilopedică, şi anume „Encyclopaedia Universalis. Thesaurus. Index” (1996) [15]. În cele patru volume au fost înglobate informaţii consistente care vizează termenii din mai multe do-menii, care au făcut parte din cele 23 de volume menţionate anterior. În aşa mod,

analiza volumului ne permite să aflăm, de exemplu, că agatul este o piatră preţioasă etc., descrierea suplimentară fiind depis-tată în articolele conexe, anume la cameie (volumul IV, p. 815), gemă (volumul 10, p. 178), gliptică (volumul 10, p. 532) sau în articolul cu referinţă la roci (volumul 21, p. 14). Aceeaşi modalitate se prescrie pentru articole care vizează viaţa şi crea-ţia celei care a dictat moda şi continuă să o facă în continuare, renumita Coco Cha-nel. În primul volum al Indexului, artico-lul de la paginile 692-693 este completat cu informaţii din articolele conexe, pre-cum Moda (volumul 15, pp. 515-519).

Seria de ediţii enciclopedice este con-tinuată de volumul care prezintă date importante despre toate ţările lumii (En-cyclopaedia Universalis. Les chiffres du Monde, 1996) [16]. În paginile studiului şi-au găsit loc informaţii succinte des-pre ţările lumii şi date statistice privind dezvoltarea politică, economică, cultura şi religia, populaţia, fiind completate cu tabele privind şefii de stat, informaţii des-pre statele membre ale ONU, lista ţărilor neindependente, drapelele ţărilor lumii şi o listă impunătoare de surse bibliografi-ce consultate, care, la moment, dacă ar fi fost accesibile, ar deveni un instrument valoros în procesul de scriere a articolelor pentru „Enciclopedia Moldovei”.

O altă ediţie enciclopedică, „Théma” (1997) [17], în 6 volume, prezintă informaţii utile despre toate domeniile de cercetare, inclusiv studiul artelor, răspunzând celor mai severe exigenţe. În cele aproximativ 2000 de pagini ale ediţiei „Memo” (2001) [18], alături de compartimentele cu referinţă la ştiinţele naturii, economie şi politică, un capitol impunător este consacrat operelor artistice şi literare, fiind completat de imagini de cea mai înaltă calitate. Un volum nu mai puţin interesant reprezintă

19

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 recentul dicţionar „Dixel” (2010) [19],

unde sunt reprezentate materiale succinte, dar foarte consistente privind domeniul studiat de noi.

În continuare, vom încerca să realizăm o succintă analiză a lucrărilor enciclope-dice cu referinţă anume la domeniul arte-lor, precum ar fi dicţionarele specializate care abordează domeniul artelor plastice, al sculpturii sau designului. În acest con-text se înscrie Dicţionarul de pictură şi sculptură (L’art du XIXe siècle. Diction-naire de peinture et de sculpture, 1993)

[20], care vizează şi sculptura şi inlude o amplă bibliografie selectivă în domeniul artelor plastice şi articole despre curen-tele şi personalităţile de vază. Astfel, ar-ticolul despre P. Cézanne [pp. 132-136] include schiţe biografice, analiza creaţiei în funcţie de etapa cronologică, şi anume: faza barocă; relaţiile cu impresioniştii; perioada de maturitate creativă, momen-te legate de difuzarea lucrărilor şi ultima etapă de creaţie. Sunt analizate cele mai spectaculoase lucrări în baza imaginilor color de calitate şi se indică muzeul unde sunt conservate actualmente operele de-scrise şi analizate.

Un alt Dicţionar de pictură (Diction-naire de la peinture. La peinture occiden-tale du Moyen Âge à nos jours, 1997) [21], care abordează domeniul picturii, include articole complexe privind mişcările şi cu-rentele artistice, biografiile şi lucrările de referinţă ale maeştrilor, specificarea sti-lurilor în vogă etc. Pentru exemplificare, aducem articolul cu referinţă la arta ba-rocă, care include următoarele comparti-mente [pp. 48-52]: definiţia artei baroce; barocul şi Contrareforma; pictura barocă în Roma; pictura barocă în Italia, cu ex-cepţia Romei; pictura barocă în ţările de Jos; pictura barocă în Europa Centrală; pictura barocă în Franţa; pictura baro-că în Spania. Articolul este însoţit de un

valoros material ilustrativ, care permite lecturarea şi înţelegerea creaţiei artiştilor epocii vizate.

Este lăudabil faptul că, deşi publicaţii-le analizate anterior nu consemnează cre-aţia maeştrilor din spaţiul românesc, to-tuşi unele ediţii encilopedice menţionează rolul unor artişti în evoluţia artelor plas-tice universale. În acest context se înscrie Dicţionarul de sculptură (Dictionnaire de la sculpture. La sculpture occidentale du Moyen Âge à nos jours, 1992) [22], în pa-ginile căruia, alături de biografiile artişti-lor şi imaginilor lucrărilor de referinţă ale sculptorilor din ţările lumii, de exemplu, Benvenuto Cellini [pp. 114-116], este dat un articol complex despre creaţia lui Con-stantin Brâncuşi [pp. 81-83]. Un amplu Dicţionar al pictorilor, sculptorilor, de-signerilor şi gravorilor (Dictionnaire des peintres, sculpteurs, dessinateurs et gra-veurs, 1994) [23], în 14 volume, aduce la fel scurte schiţe biografice ale artiştilor plastici, bibliografie selectivă şi semnă-tura/monograma personală a maestrului. În paginile volumelor au fost incluse şi articole cu referinţă la creaţia artiştilor români, cum ar fi, de exemplu, Ion An-dreescu, menţionat drept Jan Andreesco (volumul I, p. 314), Corneliu Baba (vo-lumul I, p. 595) sau Constantin Brâncuşi (volumul II, pp. 731-732). Dicţionarul care vizează creaţia maeştrilor mici (Dic-tionnaire des petits Maîtres de la peintu-re (1820–1920), 2003) [24] include un vast compartiment cu referinţă la istoria artei, după care urmează date biografice ale maeştrilor, imagini color de calitate, muzeele unde se păstrează lucrările. Tot-odată, în paginile volumului menţionat sunt indicate şi informaţii despre maeştrii români, de exemplu, creaţia lui Theo-dor Aman [p. 43-44] sau Ion Andreescu [p. 48], moment extrem de rar atestat în ediţiile universale de specialitate.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

20

Informaţii valoroase privind arta mo-dernă şi contemporană sunt tratate într-o altă ediţie enciclopedică franceză (L’art du XXe siècle, 2005) [25], care prezintă o bibliografie exhaustivă a surselor con-sultate, informaţii privind istoria artei, curente artistice, trăsăturile specifice ale artei, mişcări şi personalităţi etc.

Domeniul sculpturilor în bronz este abordat într-o lucrare de referinţă Les bronzes du XIXe siècle (2005) [26], în pa-ginile căreia şi-au găsit reflectare infor-maţii cu referinţă la arta bronzului, activi-tatea maeştrilor care au prelucrat artistic metalul, şcolile şi direcţiile principale, saloanele unde au fost expuse lucrările, premiile decernate, precum şi tehnicile şi tehnologiile de lucru. Astfel, portretele de creaţie desfăşurate şi imaginile color ale sculptorilor-bronzieri sunt efectuate în funcţie de valoarea artistică şi istorică a lucrărilor realizate în metal. De exemplu, articolele privind creaţia lui Bartholdi Frédéric Auguste [pp. 52-53] sau Jean-Baptiste Carpeaux [pp. 186-202] includ informaţii despre lucrările relevante, muzeele şi colecţiile unde se păstrează operele, creaţia artistică, semnătura sau poansonul meşterului etc, care ne-au fost extrem de utile la redactarea glosarului privind arta plastică şi decorativă.

Un amplu studiu tradus în limba româ-nă Istoria artei (2006) [27] oferă imagi-nea unei evoluţii continue în domeniul ar-telor plastice, informaţiile selectate fiind foarte consistente, lipsa imaginilor color diminuând, cu regret, calitatea lucrării. Şi mai recent, Dictionarul Enciclopedic Bri-tannica (2009) [28] a captat atenţia cer-cetătorilor nu numai prin prezenţa nume-roaselor articole din toate domeniile ce ne interesează, dar şi prin prezenţa celor cu

referinţă la artă, inclusiv atestarea creaţi-ei artiştilor plastici din spaţiul român (de ex., S. Bălaşă).

În ceea ce priveşte curentele şi tendinţele în domeniul designului vestimentar şi al bijuteriilor s-a ţinut cont de informaţiile prezentate într-un dicţionar de specialitate (Dictionnaire international de mode, 2004) [29], în paginile căruia şi-au găsit reflectare articole care vizează creaţia, spre exemplu, a lui Leon Bakst [pp. 47-48], creaţia lui Coco Chanel [pp. 113-114] sau articole privind termeni generali, precum ar fi casa de orfevrărie Cartier [pp. 104-105], Baletele ruse [p. 51] sau istoria şi specificul costumului [pp. 151-154].

În aşa mod, consultarea surselor en-ciclopedice pentru realizarea comparti-mentului „Artele plastice” al „Enciclo-pediei Moldovei” ne-a permis să facem următoarele concluzii definitorii. În pre-zent, bibliotecile naţionale dispun de un număr considerabil de publicaţii în care este abordat, într-o măsură anumită, com-partimentul care ne interesează. Totodată, unele aspecte, cum ar fi, spre exemplu, cu referinţă la design sau arta decorativă, nu găsesc o abordare largă în sursele enci-clopedice accesibile. O lacună substanţi-ală ar fi şi lipsa unui studiu interdiscipli-nar şi complet privind artele vizuale (arte plastice, arte decorative, sculptură) în plan naţional, studiu care ar facilita evi-dent descrierea şi înţelegerea proceselor artistice autohtone. În ansamblu, sursele enciclopedice şi arhivistice disponibile la etapa actuală au permis elaborarea unui registru terminologic cât mai amplu pri-vind arta plastică universală şi naţională, cu plasarea accentului major pe creaţia artiştilor plastici din Moldova.

21

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Referinţe bibliografice:

1. Dicţionar de artă. Forme, tehnici, stiluri artistice. Bucureşti: Meridiane, 1995.2. Barbosa O. Dicţionarul artiştilor români contemporani. Bucureşti: Meridiane, 1976.3. Constantin P. Mică enciclopedie de arhitectură, arte decorative şi aplicate moderne. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977.4. Drăguţ V., Florea V., Grigorescu D., Mihalache M. Pictura românească în imagini. Bucureşti: Meridiane, 1970; V. Drăguţ. L’art roumain, Bucarest: Editions Meridiane, 1984, 520 p.5. Prut C. Dicţionar de artă modernă şi contemporană. Bucureşti: Univers Enciclo-pedic, 2002.6. Florea V., Székely Gh. Mica enciclopedie de artă universală. Chişinău: Litera, 2005.7. Seria Maeştri basarabeni din secolul XX. Chişinău, ARC.8. Cebuc A., Florea V., Lăptoiu N.. Enciclopedia artiştilor români contemporani. Bucureşti: ARC, 1996, vol. I-II; Florescu E. Colecţia de artă a Camerei deputaţilor. Bucureşti: Regia Autonomă. Monitorul Oficial. 2002, vol. I-III.9. Grande Larousse. Paris, Librairie Larousse, 1990, 10 volume. 10. The concise Oxford Dictionary of Art and artists. Edited by Ian Chilvers. Oxford, New York. Oxford University Press. 1990.11. Encyclopédie de l’art. Librairie Générale Française: Garzanti Editore, 1991.12. Grand Larousse Universel. Paris, 1993.13. Dictionnaire Universele des noms propres. Le Robert. Paris, 1994, 5 volume.14. Encyclopaedia Universalis. Corpus. Paris. Larousse, 1996, 23 de volume.15. Encyclopaedia Universalis. Thesaurus. Index. 1996, 4 volume.16. Encyclopaedia Universalis. Les chiffres du Monde. Paris, 1996.17. Théma. Encyclopédie Larousse. Arts et culture, Paris, 1997, 6 volume.18. Memo. Larousse. Encyclopédie. Paris, 2001, 1891 p. 19. Dixel. Dictionnaire. Paris. Le Robert, 2010, 2098 p.20. L’art du XIXe siècle. Dictionnaire de peinture et de sculpture. Paris. Larousse, 1993, 777 p. 21. Dictionnaire de la peinture. La peinture occidentale du Moyen Âge à nos jours. Paris. Larousse, 1997, 991 p. 22. Dictionnaire de la sculpture. La sculpture occidentale du Moyen Âge à nos jours. Larousse. Paris, 1992, 607 p.23. Bénézit E. Dictionnaire des peintres, sculpteurs, dessinateurs et graveurs. Paris, Gründ, 1999, 14 volume.24. Cabane Pierre, Schurr Gérald. Dictionnaire des petits Maîtres de la peinture (1820–1920). Les Éditions de l’Amateur, Paris, 2003, 1180 p.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

22

25. L’art du XXe siècle. De l’art moderne à l’art contemporaine. 1939–2002. Paris, Citadelles & Masenod, 2005, 631 p.26. Kjellberg Pierre. Les bronzes du XIXe siècle. Dictionnaire des sculptures. Les édi-tions de l’Amateur, Paris, 2005, 7171 p.27. Istoria artei. Larousse. Bucureşti: Univers Enciclopedic. 2006.28. Dictionar Enciclopedic Britannica, Bucureşti: De Agostini, 2009.29. Dictionnaire international de mode. Paris, Éditions du regard, 2004, 623 p.

Abstract ENCYCLOPEDIC SOURCES USED FOR THE ELABORATION OF THE COMPARTMENT OF „VISUAL ARTS” OF THE „ENCYCLOPEDIA OF

MOLDOVA”

The article briefly analyses and describes foreign editions that refer to visual arts and universal applied arts, specialized dictionaries and publications that touch upon the activity of Romanian artists.

RésuméSOURCES ENCYCLOPEDIQUES UTILISEES POUR L’ELABORATION

DU COMPARTIMENT DES «ARTS VISUELS» DE «L’ENCYCLOPEDIE DU MOLDOVA»

Il a décrit et analysé brièvement les éditions étrangères où sont reflétées les com-partiments avec référence á l΄art plastique et l΄art décorative universelle, les diction-naires de spécialité, les publications où se analyse l΄activité du maîtres d΄espace roumain.

Резюме ИСПОЛЬЗОВАНИЕ ЭНЦИКЛОПЕДИЧЕСКИХ ИСТОЧНИКОВ

ПРИ РАЗРАБОТКЕ РАЗДЕЛА «ИЗОБРАЗИТЕЛЬНОЕ ИСКУССТВО» МОЛДАВСКОЙ ЭНЦИКЛОПЕДИИ

Описываются и кратко анализируются зарубежные издания, содержащие разделы о всемирном изобразительном и декоративно-прикладном искусстве, спе-циализированные словари и публикации о деятельности румынских художников.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

23

Dr. hab., prof. univ. Valerian BALAN, dr., conf. univ. Sergiu BĂDĂRĂU1

MOMENT ANIVERSAR. ŞAPTE DECENII DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR HORTICOL

(1940–2011)

În articol se face o retrospectivă a realizărilor Facultăţii de Horticultură a Uni-versităţii Agrare de Stat din Moldova – prima instituţie universitară de învăţământ horticol din ţară. Sunt menţionaţi renumiţi organizatori şi manageri în diverse ramuri ale economiei naţionale, numeroşi absolvenţi ai facultăţii care au obţinut recunoaş-tere pe tărâm ştiinţific sau didactic la nivel naţional şi internaţional. Se evaluează nivelul actual de predare-învăţare la Facultatea de Horticultură, considerată drept un bastion al gândirii hortiviticole.

1 Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Recent au fost sărbătoriţi 70 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Horticultură a Universităţii Agrare de Stat din Moldo-va. Fiind prima instituţie universitară de învăţământ horticol din ţară, facultatea a constituit o verigă importantă în politica statului de reînnoire a horticulturii tradi-ţionale şi de modernizare a ei după cele mai noi principii. Rezultatele obţinute în această direcţie se pot identifica în reali-zările profesionale ale celor câteva zeci de promoţii de absolvenţi în domeniul horticulturii, viticulturii şi vinificaţiei, protecţiei plantelor, silviculturii şi grădi-nilor publice.

Rodnicia activităţii lor este materia-lizată în numeroase plantaţii pomicole, viticole şi silvice, în parcuri şi grădini bo-tanice, în culturile legumicole şi floricole existente în câmp, solarii, sere, depozite, crame, fabrici de vin şi în multe alte rea-lizări notabile. Nu există instituţii econo-mice şi sociale din Republica Moldova în care să nu activeze absolvenţi ai Facultăţii de Horticultură. Majoritatea îşi onorează cu succes obligaţiile de agronom şi ingi-ner în subdiviziunile complexului agroin-dustrial al ţării. Pregătirea profesională la

nivelul cerinţelor actuale a permis multor absolvenţi ai facultăţii să devină renu-miţi organizatori şi manageri în diverse ramuri ale economiei naţionale. Miniştri: A. Negru-Vodă, P. Pascari, I. Calin, Gr. Ere-mei, V. Proţenco, N. Luchianov, Gh. Cior-bă, A. Ţurcanu, N. Zaicenco, V. Reabcici, E. Calenic, F. Zubatâi, G. Cuşmăunsă, V. Vrabie. Rectori: Gh. Cimpoieş. Directori de instituţii ştiinţifice: I. Popuşoi, A. Popov, P. Patron, A. Vâlcu, Gh. Marin, C. Dadu, M. Rapcea, R. Haceaturean, V. Surugiu. Di-rectori de agenţii: V. Proţenco, A. Popuşoi, V. Mironescu. Prorectori: A. Subbotovici, V. Babuc, P. Patron, Gh. Gaberi, V. Roş-ca, V. Bunu. Decani: V. Popov, D. Petraş, Ia. Hanin, Ana Rebeza, V. Surugiu, V. Tana-siev, S. Certan, V. Bunu, V. Balan.

Pentru rezultate remarcabile în dome-niul ştiinţei, tehnicii şi producerii 9 ab-solvenţi ai Facultăţii de Horticultură au fost decoraţi cu cea mai înaltă distincţie de stat – Ordinul Republicii – I. Popuşoi, P. Patron, I. Calin, V. Obreja, I. Scutari, M. Rusu, T. Secrieru, V. Pascalov, Iu. Tulei.

Criza economică şi socială din ulti-mele două decenii a determinat o micşo-rare considerabilă a suprafeţei culturilor

ISTORIA ȘTIINȚEI

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

24

viticole, pomicole şi legumiculturii, atât în câmp, cât şi în teren protejat. Sperăm totuşi că temelia pusă cu atâta dăruire de-a lungul celor şapte decenii va face să înflorească şi să rodească din nou plan-taţiile pomicole şi silvice, culturile legu-micole şi podgoriile Moldovei. Numai în anii 2008–2009 s-au înfiinţat 4 624 ha de plantaţii pomicole, 1 525 ha de viţă-de-vie şi 14 135 ha de culturi silvice. Această revigorare ne dă speranţa că pomicultura, viticultura, legumicultura şi silvicultura, ca ramuri principale ale producţiei agri-cole, nu pot să dispară şi că oricând se vor găsi oameni competenţi şi dăruiţi acestor domenii care să renască aspiraţiile şi re-alizările concrete, preconizate de marii noştri înaintaşi.

Horticultura devine tot mai populară în economia globală datorită nu numai celor care o slujesc în mod direct, ci şi majorităţii populaţiei, întrucât domeniul s-a dovedit a fi în mod egal o nevoie a sufletului, a minţii şi a trupului: dezvol-tare, producere, distribuire şi utilizare a fructelor, strugurilor, legumelor, florilor, plantelor ornamentale de seră şi de câmp, precum şi aspect estetic al arhitecturii parcurilor, care necesită management intensiv şi o atenţie deosebită decât alte culturi agricole.

Facultatea de Horticultură, pe parcur-sul a 70 de ani, s-a afirmat prin pregătirea de cadre de înaltă calificare în domeniul ştiinţelor agricole şi printr-un nucleu di-dactic şi ştiinţific de mare importanţă, de notorietate naţională şi internaţională. Ca o recunoaştere a rezultatelor obţinute pe tărâm ştiinţific, 11 profesori universitari, absolvenţi ai facultăţii au fost aleşi Mem-bri de Onoare ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gh. Ionescu Siseşti”, România (Ion Ţurcan, Petru Patron, Ion Donică, Valerian Balan), Membri ai Aca-demiei de Ştiinţe Agricole din URSS

(Alexandru Negru-Vodă, Anatolie Subbo-tovici), Membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei (Ion Popuşoi, Nicolae Guzun, Vasile Babuc, Petru Patron, Gheorghe Cimpoieş), iar prof. univ. Gheorghe Cim-poieş şi Vasile Babuc deţin titlul onorific de doctor honoris causa.

Pentru a realiza o activitate didactică şi ştiinţifică eficientă, colectivul facultăţii a stabilit relaţii de colaborare fructuoasă cu facultăţile de horticultură şi silvicul-tură din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Moscova, Simferopol, Odesa, Lvov, precum şi cu universităţi din SUA, Italia, Suedia, Cehia, Polonia, relaţiile colegiale fiind atât de natură metodică, pedagogică, ştiinţifică, cât şi referitoare la schimbul de experienţă şi editarea comună a materialelor instructiv-didactice.

Pregătirea prin doctorat se bucură de o veche şi autentică tradiţie în rândul horti-cultorilor. Facultatea are dreptul de a orga-niza calificarea prin doctorat, începând cu anul 1946, primii conducători de doctorat fiind profesorii universitari P. Dorofeev, Gr. Kabluciko pentru specialitatea po-micultură, A. Ablov – chimia aplicativă, E. Malâşev – legumicultură, L. Kolesnik – viticultură, D. Verderevskii – protecţia plantelor. Pe parcursul anilor a crescut şi numărul conducătorilor şi al specialişti-lor, facultatea devenind principalul for de calificare ştiinţifică superioară în dome-niul horticulturii, viticulturii şi protecţiei plantelor din ţară.

Activitatea de cercetare în domeniu a fost determinată prin fondarea, în anul 1944, a Staţiunii didactice experimen-tale „Chetrosu”, iar în 1961 a Staţiunii experimentale „Oniţcani”, cu laboratoa-re specializate în domeniul pomiculturii, legumiculturii, viticulturii, entomologiei, fitopatologiei, imunologiei, selecţiei şi ameliorării soiurilor cu rezistenţă com-

25

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 plexă la boli şi dăunători. Un merit deose-

bit în acest sens le revine academicienilor AŞM I. Popuşoi, A. Negru, membrilor corespondenţi ai AŞM D. Verderevskii, G. Rudi, A. Subbotovici, N. Guzun, V. Ba-buc, P. Patron, Gh. Cimpoieş, profesorilor universitari Gr. Kabluciko, L. Kolesnik, Ia. Hanin, V. Tanasiev, Rozalia Ţipruş, N. Perstniov, V. Balan, N. Pamujac, care, în calitate de conducători ştiinţifici, au de-monstrat o înaltă exigenţă faţă de docto-ranzi, creând adevărate şcoli în domeniul pomiculturii, legumiculturii, viticulturii şi protecţiei plantelor agricole.

Pe parcursul anilor, personalul ştiinţi-fic al facultăţii a desfăşurat o amplă ac-tivitate de cercetare ştiinţifică la nivelul exigenţelor actuale, care soluţionează di-verse probleme de ordin teoretic şi prac-tic în domeniul pomiculturii, viticulturii, legumiculturii, silviculturii şi protecţiei plantelor. Rezultatele investigaţiilor ştiin-ţifice efectuate au fost reflectate în manu-ale universitare, monografii, culegeri de lucrări ştiinţifice, lucrări didactice, dicţi-onare şi îndreptare, cărţi de popularizare a ştiinţei, broşuri, buletine informative, teze ale comunicărilor la conferinţe ştiinţifice, congrese şi simpozioane republicane şi internaţionale, reviste ştiinţifice de speci-alitate.

O particularitate a cercetărilor ştiinţifice universitare întreprinse în ultimele decenii a constituit-o caracterul lor aplicativ, prin adaptarea permanentă şi directă la nevoile practicii. O bună parte din lucrările ştiinţifi-ce au fost valorificate de către ministerul de resort, prin includerea principalelor rezulta-te şi concluzii în recomandări şi instrucţiuni de producţie, intrând astfel într-un circuit larg de fundamentare ştiinţifică a pomicul-turii, viticulturii, legumiculturii, silvicul-turii şi protecţiei plantelor agricole. Con-comitent cu cercetarea ştiinţifică şi drept urmare a acesteia s-au editat peste 3 000

de articole ştiinţifice, cca 100 de manuale, cărţi şi monografii, s-au realizat 56 de in-venţii şi inovaţii. În acest sens pot fi menţi-onaţi profesorii universitari D. Verderevskii (5 monografii şi 4 invenţii), Gh. Cimpoieş (4 manuale şi 9 invenţii), V. Babuc (3 ma-nuale şi 8 invenţii), P. Patron (3 manuale), N. Perstniov (3 manuale), V. Balan (2 ma-nuale şi 3 invenţii), A. Jamba (4 manuale), S. Bădărău (5 manuale).

Au fost omologate 11 soiuri de tomate, ardei, ceapă, ridiche şi 14 soiuri de viţă-de-vie. O recompensă îndreptăţită pen-tru intensa activitate pe tărâm ştiinţific o constituie acordarea Premiului Naţional în domeniul ştiinţei şi tehnicii prof. uni-versitar Gh. Cimpoieş pentru manualul „Pomicultura specială (2005) şi a 7 pre-mii pentru tineret în domeniul ştiinţei şi tehnicii: A. Ungureanu (1977), V. Ba-lan (1978), Gh. Cimpoieş (1978), I. Hi-tron (1985),V Ţuţuc (1985), V. Dogotari (1985), Gh. Nicolaescu (2002).

O contribuţie deosebită în activitatea de cercetare ştiinţifică o au prof. univ. Gh. Cimpoieş, V. Babuc, N. Perstniov, N. Pamujac, V. Balan, V. Sava, conf. univ. V. Roşca, M. Barbăroşie, S. Bădă-rău, A. Jamba, L. Vacarciuc, V. Andrieş, A. Peşteanu, V. Manziuc, I. Gumeniuc, V. Bunu, A. Bivol, N. Croitoru, Asea Ti-muş, Gh. Nicolaescu, V. Conovali. Tema-tica ştiinţifică a fost şi este abordată la nivelul standardelor internaţionale. Prin-cipalele rezultate obţinute se axează pe modernizarea şi elaborarea de noi teh-nologii de creştere a plantelor horticole, fundamentarea conservării şi folosirii ecosistemelor horticole prin promovarea tehnologiilor biologice, crearea de noi so-iuri şi hibrizi cu potenţial biologic înalt cu rezistenţă complexă la atacul organisme-lor nocive şi condiţiile extreme de mediu, ameliorarea plantelor horticole şi silvice, combaterea integrată a bolilor şi dăunăto-

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

26

rilor, optimizarea proceselor de producţie în horticultură şi silvicultură, fundamenta-rea gestionării durabile a pădurilor pentru potenţarea funcţiilor ecologice, economi-ce şi sociale, conservarea, regenerarea şi dezvoltarea durabilă a resurselor silvice, tehnologii şi management forestier.

Învăţământul superior horticol din Re-publica Moldova îşi are originea în Fa-cultatea de Viticultură, care este fondată în anul 1940, iar din octombrie 1944 ac-tivează cu două facultăţi: Horticultură şi Viticultură şi Vinificaţie. Facultăţile, dez-voltând tradiţiile învăţământului mediu horticol, viticol şi vinicol, înfiinţat încă în secolul trecut la Chişinău (1789) şi ale învăţământului superior agrar înfiinţat în anul 1933, au militat cu toate forţele pen-tru adaptarea continuă a sistemului de în-văţământ la cerinţele impuse de evoluţia horticulturii, viticulturii, vinificaţiei şi im-perativele social-economice în Republica Moldova.

Dacă la înfiinţare (1940) facultatea dispunea de o singură specialitate – Vi-ticultură şi Vinificaţie, astăzi funcţionea-ză 4 specialităţi la ciclul I: Horticultură (1944), Protecţia Plantelor (1960), Silvi-cultură şi Grădini Publice (1995), Viticul-tură şi Vinificaţie (2005) şi 4 specializări la ciclul II: Ştiinţe horticole şi agrosilvice, Managementul ecosistemelor forestiere, Ştiinţe horticole, Evaluarea ecosisteme-lor viticole pentru producţia vitivinicolă cu denumire de origine. Actualmente, în cadrul facultăţii îşi fac studiile la ciclul I, II şi doctorantură peste 1 000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi сu învăţământ la zi şi cu frecvenţă redusă.

În cadrul facultăţii activează 6 catedre: Pomicultură, Viticultură, Legumicultu-ră, Silvicultură şi Grădini Publice, Teh-nologia Vinului, Păstrării şi Prelucrării Produselor Agricole, Protecţia Plantelor şi 2 laboratoare ştiinţifice intercatedrale:

Laboratorul ştiinţific aplicativ pentru le-gume, flori şi ciuperci şi Laboratorul de păstrare şi prelucrare a produselor agrico-le. Catedrele reprezintă factorul principal al modernizării procesului instructiv-edu-cativ, oferind cadrul organizatoric şi insti-tuţional adecvat pentru stimularea creaţiei tehnico-ştiinţifice a cadrelor didactice, perfecţionarea prin sistemul de masterat-doctorat şi pentru integrarea învăţămân-tului superior cu cercetarea, proiectarea şi producţia. Corpul didactic include – 2 membri corespondenţi ai AŞM, 4 pro-fesori universitari, doctori habilitaţi, 21 conferenţiari universitari, doctori în şti-inţe, 8 conducători de doctorat, 12 lectori superiori universitari şi lectori universi-tari şi 9 doctoranzi. În cadrul UASM ac-tivează Consiliul Ştiinţific Specializat DH 60.06.01.07-25.12.03, abilitat cu dreptul de a organiza susţinerea tezelor de docto-rat la specialitatea 06.01.07 – Pomicultu-ră.

Eforturile corpului profesoral-didac-tic sunt direcţionate spre implementarea noilor tehnologii informaţionale şi per-fecţionarea metodologiei de instruire a studenţilor şi evaluare a cunoştinţelor, perfecţionarea programelor curricula-re, planului de învăţământ, realizarea cu stricteţe a noului standard naţional de in-struire continuă a cadrelor în agricultură, racordat la stipulările doctrinelor educaţi-onale ale Comunităţii Europene, declarate la conferinţele din Sorbona (1998), Bo-logna (1999), Berlin (2003).

Începând cu anul 2002, la toate spe-cialităţile facultăţii, se implementează curriculumul pe discipline şi Sistemul Eu-ropean de Credite Transferabile (ECTS), care oferă studenţilor modernitate şi mo-bilitate academică. Aderarea la Procesul de la Bologna a deschis noi perspective pentru învăţământul superior horticol. Procesul de studii este organizat prin

27

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 învăţământ de zi obligatoriu, cu frec-

venţă redusă şi la distanţă (din 2003) la specialităţile Horticultură, Viticultură şi Vinificaţie, Silvicultură şi grădini publice, iar la specialitatea Protecţia plantelor – în-văţământ la zi. În prezent durata studiilor la învăţământ de zi este de 4 ani pentru deţinătorii diplomei de bacalaureat şi ab-solvenţii colegiilor de specialitate şi 5 ani pentru absolvenţii şcolilor medii de cul-tură generală, iar la învăţământul cu frec-venţă redusă şi la distanţă durata studiilor se prelungeşte cu un an.

În procesul didactic, atât planurile de învăţământ, cât şi programele analitice sunt întocmite astfel încât să răspundă trecerii de la învăţământul informativ la cel formativ şi de dezvoltare a deprinde-rilor practice. Se practică perfecţionări ale metodologiei didactice, care se realizea-ză prin implementarea tehnologiilor edu-caţionale moderne: studii de caz, tehnici interactive, agricultură bazată pe dovezi, folosirea tehnologiilor informaţionale moderne etc. În scopul optimizării proce-sului de învăţământ se practică evaluarea prin testare, care asigură transparenţa, obiectivitatea şi securitatea informaţiei. A fost modificată şi metodologia evaluă-rii cunoştinţelor la examenele de curs în 3 etape: testare curentă – 30%, reuşita curentă – 30%, examen final – 40% din nota generală. În acest scop catedrele sunt dotate cu mijloace de transmitere a infor-maţiei (televizoare, aparate video, calcu-latoare, aparate de proiectare etc.).

Facultatea dispune de o bază tehnico-materială solidă: amfiteatre, săli de curs, laboratoare, instalaţii şi utilaj modern. Creşterea numărului de specialişti, de studenţi şi a cadrului profesoral-didactic a impus extinderea spaţiilor didactice şi modernizarea potenţialului tehnico-ma-terial al facultăţii, toate acestea pentru a crea condiţii optime de instruire, de cer-cetare şi de trai pentru studenţi.

Catedrele au în dotare calculatoare, imprimante, un echipament audiovizual adecvat, care permit desfăşurarea unei activităţi didactico-ştiinţifice la nivelul cerinţelor actuale. Facultatea dispune de plantaţii pomicole şi viticole moderne, colecţii de specii horticole dendrologice, sere, solarii, câmpuri didactice viticole, pomicole, dendrologice şi floricole. La acestea se mai adaugă un ocol silvic, 10 ha parc, pepinieră dendrologică şi rozarii, o staţie de avertizare a bolilor şi dăunăto-rilor etc.

Drept urmare a celor menţionate este şi acreditarea naţională a specialităţilor Horticultură şi Viticultură şi Protecţia plantelor de către Consiliul Naţional de Acreditare a Instituţiilor de Învăţământ, aprobată prin Hotărârea Guvernului RM nr. 575 din 05.07.2001. În anul 2005 spe-cialitatea Silvicultură şi grădini publice (Hotărârea Guvernului RM nr. 446 din 27. 10), în anul 2006 Profilul Ştiinţific Horticultură (Certificat CNAA nr. 013 din 16.03), iar în anul 2007 specialitatea Protecţia plantelor (Hotărârea Guvernului RM nr. 753 din 28. 06) au fost evaluate şi acreditate.

Facultatea de Horticultură este un bas-tion al gândirii hortiviticole şi al culturii generale. Cu toate că au apărut metode noi de predare, cum ar fi filmele didactice, internetul, CD-urile, DVD-urile ş.a., au rămas însă neschimbate legile fundamen-tale ale transmiterii cunoştinţelor: dragos-tea de arta şi ştiinţa hortiviticolă, stima reciprocă a profesorilor şi studenţilor, cul-tura generală, atenţia faţă de concepţia şi strategia dezvoltării pomiculturii, legumi-culturii, viticulturii, vinificaţiei, floricul-turii, silviculturii şi arhitecturii peisajere. Toate acestea au fost însuşite de absolven-ţii facultăţii, care, în prezent, activează în multe structuri economice din ţară şi de peste hotare şi duc peste tot faima horti-culturii autohtone.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

28

Abstract ANNIVERSARY 70 YEARS OF HORTICULTURE WITHIN

THE HIGHER EDUCATION SYSTEM (1940–2011)

The article makes a flashback of the achievements of the Faculty of Horticulture of the Moldova State Agrarian University – the first higher education institution in the country that provides specialized education in the given area. Numerous managers from different branches of the national economy, graduates that achieved considerable results in the didactic and scientific domains on the national and international levels are mentioned. The article aims at analyzing the level of teaching and learning at the Faculty of Horticulture that is considered to be a stronghold of Horticulture.

RésuméUN MOMENT ANNIVERSAIRE – SEPT DÉCÉNNIES

D’ENSEIGNEMENT SUPÉRIEUR D’HORTICULTURE (1940–2011)

Dans l’article est faite une rétrospective des réalisations de la faculté d’Horticulture de l’Université Agraire d’Etat de Moldavie- la première institution universitaire d’enseignement horticole du pays. Sont mentionné des organisateurs renommés et des gestionnaires des diverses branches de l’économie nationale, beaucoup de diplômés de la faculté qui ont obtenu la reconnaissance sous le territoire scientifique ou didactique au niveau national et international. On évalue le niveau actuel d’enseignement et d’apprentissage de la Faculté d’Horticulture, qui est considérée comme un bastion de la pensée horticole.

Резюме ЗНАМЕНАТЕЛЬНАЯ ДАТА. СЕМЬ ДЕСЯТИЛЕТИЙ ВЫСШЕГО

САДОВОДЧЕСКОГО ОБРАЗОВАНИЯ (1940–2011)

Ретроспективно рассматриваются достижения Факультета cадоводства Государственного аграрного университета Молдовы – первого ВУЗа в стране, открывшего подобный факультет. Отмечаются видные организаторы и управленцы разных отраслей национальной экономики, многочисленные выпускники факультета, добившиеся признания на поприще научной или преподавательской деятельности в стране и за ее пределами. Авторы также оценивают нынешний уровень преподавания на Факультете садоводства, который по праву считается бастионом садоводческой и виноградарской мысли.

29

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Dr. hab. Marin USATÂI1

SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR IHTIOLOGICE

Articolul propune un scurt istoric al cercetărilor ihtiologice pe plan naţional şi internaţional, începând cu primele observaţii efectuate asupra vieţuitoarelor acvatice în epoca antică (Aristotel, Pliniu ş.a.) şi până la cercetările ihtiologice de ultimă oră. Se estimează rolul cercetărilor fundamentale şi aplicative efectuate de savanţii din Republica Moldova la dezvoltarea ihtiologiei ca ştiinţă, la elaborarea prognozei de perspectivă a stării funcţionale a ecosistemelor acvatice, la restabilirea ihtiofaunei ecosistemelor acvatice etc.

1Institutul de Zoologie al AŞM

Ihtiologia (din limba greacă ichtys – peşte, logos – cuvânt) este o ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul teo-retic şi practic al peştilor. Sub aspect te-oretic studiază sistematica, morfologia, fiziologia, anatomia, ecologia peştilor şi serveşte ca bază la rezolvarea multor particularităţi bioecologice şi evolutive. Sub aspect practic şi economic, ihtiolo-gia permite, pe baza cunoştinţelor acu-mulate, evaluarea resurselor piscicole, elaborarea metodelor de utilizare durabi-lă a resurselor piscicole şi a tehnicilor de creştere a speciilor valoroase de peşti şi de pescuit al acestora, obiective pe care le are piscicultura şi acvacultura. Din această perspectivă, ihtiologia reprezintă baza teoretică a pisciculturii (ramură a zootehniei).

Pescuitul este o îndeletnicire practi-cată de om din timpuri străvechi şi s-a dezvoltat în funcţie de necesităţile lui de asigurare cu produse alimentare. Odată cu consumarea peştelui au fost făcute şi primele observaţii asupra modului de viaţă şi de comportament al anumitor peşti, asupra deosebirilor şi asemănărilor între ei.

Primele observări ale vieţuitoarelor acvatice încep în epoca antică, cu Aris-totel (384–322 î.Hr.), considerat fonda-

tor al ihtiologiei ca ştiinţă. El a adunat scurte informaţii despre cca 1 800 specii de peşti şi a descris, în măsura posibili-tăţilor, organizarea lor structurală. Meto-dele lui de cercetare au fost utilizate mai târziu la romani de Pliniu (79–23 î.Hr.), care în Historia naturalis a descris peste 170 de specii de peşti, pescuitul şi folo-sirea acestora.

Ulterior, în Evul Mediu, deşi pes-cuitul juca un rol însemnat în relaţiile economice ale ţărilor europene, cerce-tările ihtiologice s-au aflat într-o stagna-re accentuată. Abia la începutul sec. al XVI-lea, odată cu dezvoltarea orânduirii capitaliste, au fost începute observaţii concrete asupra peştilor de către Pierre Belon (1518–1564), care a descris şi clasificat 110 specii de peşti preponde-rent din Marea Mediterană.

Un aport considerabil la dezvoltarea ihtiologiei revine cercetătorilor englezi Francis Willoughby (1635–1672) şi John Ray (1628–1705), care în lucrarea Histo-ria piscium au descris 420 specii de peşti şi printre primii au încercat să facă o clasifi-care a acestora după anumite criterii, cum ar fi caracterul organului respirator, tipul de reproducere, numărul de camere ale inimii etc. Părintele ihtiologiei este consi-derat suedezul Peter Artedi (1705–1735).

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

30

În lucrările sale de ihtiologie el a descris 218 specii de peşti şi a introdus noţiu-nea de gen. Continuator al lucrărilor lui P. Artedi a fost K. Linne (1707–1778), care a stabilit nomenclatura binară şi a sistematizat diferite grupuri de animale. În lucrarea Sistema naturae, K. Linne a descris 2 600 de specii grupate în 61 de genuri şi 5 ordine. Pentru prima dată în sistematica elaborată de K. Linne peştii au fost separaţi de balene, ultimele fiind atribuite la mamifere. Cercetările ihtio-logice au continuat şi în perioada seco-lelor XVII–XVIII, timp în care au fost descrise specii noi de peşti din regiuni ale globului mai puţin studiate, iar nu-mărul zoologilor preocupaţi de proble-mele ihtiologice a crescut considerabil. Dintre aceştia pot fi menţionaţi M. Bloch (1723–1789), Lacepede (1757–1825), S. C. Pallas, care în lucrarea Zoographia Rosso-Asiatice (1811) explică din punct de vedere evoluţionist răspândirea ani-malelor.

Studii referitoare la ihtiofauna bazi-nelor acvatice ale Basarabiei, în special a fl. Nistru şi r. Prut, au apărut sporadic în sec. al XVIII-lea. Astfel, Dimitrie Cantemir (1673–1723), o personalitate enciclopedică, om de ştiinţă, istoric, scri-itor, domnitor al Ţării Moldovei, a scris, la cererea Academiei din Berlin (1714), lucrarea Descriptio Moldaviae (1716), printre primele care a fost tradusă, citită şi acceptată în Europa, tradusă şi în lim-ba română de Costache Negruzzi cu ti-tlul Descrierea Moldovei. În prima parte a acesteia D. Cantemir împarte Moldova în ţinuturi ale apelor, munţilor şi câm-piilor, ale florei şi faunei. În capitolul III descrie principalele ape curgătoare din bazinele hidrografice ale Moldovei, menţionând Dunărea, Nistrul, Prutul şi Siretul, lacul Brateş, lacul Orheiului şi altele: „Toate aceste ape curgătoare şi

stătătoare pe care le-am pomenit mai sus sunt pline de peşti de soi: cu osebire pâ-raiele care coboară de la munte au peştii cei mai gustoşi (cărora locuitorii le zic păstrăvi, lostriţe şi lipani), pe care călă-reţii îi aduc vii pentru masa voievodului în zilele de post”.

Cercetările efectuate de G. Rzaczyn-ski în lucrarea Historia naturalis curiosa Regni Poloniae (1721) sunt continuate pe parcursul sec. al XIX-lea – prima jumătate a sec. al XX-lea de renumiţi exploratori: A. Zavadzki Fauna der Galizich-Bucowi-nichen Wtrelthiere (1940), A. Normann Observations sur la faune pontique (1840), K. Kessler Nachtrage zur Ich-thylogie des sudwestlichen Rublands (1857), I. Heckel, F. Kner Subwasserfau-na Osterreichs (1857), Gr. Antipa Fauna ihtiologică a României (1909), F. Egher-man Материалы по ихтиофауне Кучур-ганского лимана(1926) ş.a.

Studii ihtiologice valoroase referi-toare la diversitatea specifică a ihtiofa-unei bazinului fl. Nistru au fost expuse de L.S. Berg (1876–1950), cunoscut na-turalist rus, pământeanul nostru, origi-nar din or. Bender. În una din primele sale lucrări Коллекция рыб Бассарабии (1897), ulterior în monografia Бассара-бия. Страна–Люди–Хозяйство (1918), acesta indică faptul că, la sfârşitul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea, în Basarabia principalele specii de peşti marfă erau cele de crap, plătică, tarancă, morunaş, avat, şalău, somn etc.

Prima şi cea mai completă generaliza-re a datelor acumulate despre diversitatea specifică a ihtiofaunei din fostul Imperiu Rus şi URSS a fost expusă în ilustra mo-nografie a savantului L. S. Berg Рыбы пресных вод СССР и сопредельных стран, în 3 volume, editată în 1916 şi reeditată în anii 1923, 1923–1933 şi 1948–1949, care a cunoscut o apreciere

31

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 la scară mondială şi serveşte până în pre-

zent drept călăuză pentru specialişti în domeniul ihtiologiei şi sistematicii peşti-lor. Cercetări aprofundate în biologie, sis-tematică, taxonomie, geografie, eco logie, în domeniul genezei şi aspecte lor econo-mice a peştilor îl plasează pe L.S. Berg nu numai în fruntea ştiinţei ihtiologice ruse dar şi a celei de talie mondială.

După cel de-al Doilea Război Mon-dial, cercetările ihtiologice ale bazinelor acvatice de pe teritoriul RSS Moldove-neşti au continuat în cadrul Universită-ţii de Stat din Moldova, la Facultatea de Biologie şi Pedologie (1945), şi în cadrul Bazei Moldoveneşti de Cercetări Ştiin-ţifice a URSS, la Sectorul de zoologie (1946), ulterior redenumit Institutul de Biologie al Filialei Moldoveneşti a AŞ a URSS (1957) şi Institutul de Zoologie al AŞM din anul 1961. Organizator şi conducător al institutului de la fondare şi până în anul 1972 a fost academici-anul Mihail Iaroşenco. În acest răstimp au apărut o serie de lucrări consacra-te diversităţii specifice a ihtiofaunei fl. Nistru şi r. Prut, cum ar fi cele ale au-torilor V. S. Cepurnov, M. S. Burnaşev, I. M. Saenco, V. N. Dolghii Maтериа лы по фауне позвоночных животных низо-вьев Днестра, Прута и южных райо-нов Молдaвии (1953), M. S. Burnaşev, V. S. Cepurnov, V. N. Dolghii, Рыбы и рыбный промысел р. Днестр (1954), M. F. Iaroşenco Гидрофауна Днестра (1957), M. F. Iaroşenco, I. M. Ganea, O. I. Valicovskaia ş.a. К вoпросу об экологии и промысловым значением некоторых рыб Днестра (1951) şi altele. Ele men-ţionează că după edificarea lacurilor de baraj Dubăsari (1954), în sectorul mij-lociu al fl. Nistru, îndiguirea limanului Cuciurgan şi amenajarea lacului refrige-rent al Centralei Termoelectrice din Mol-dova (1964–1965) au demarat o serie de

lucrări care prevedeau concretizarea di-versităţii ihtiofaunei lacurilor artificiale nou-formate şi evaluarea posibilităţilor de exploatare complexă a lor, inclusiv în scopul majorării productivităţii piscicole. Cercetările ihtiologice efectuate în lacul de baraj Dubăsari s-au soldat cu o serie de lucrări în domeniu, cum ar fi cele ale cerce-tătorilor M. S. Burnaşev, V. S. Cepurnov, M. P. Rachitina Рыбы Дубассарско-го водохранилища и вопросы разви-тия рыбного промысла в нем (1995), E. N. Tomnatic Направление форми-рования ихтиофауны Дубоссарского водо хранилища (1958) şi Ихтиофау-на Дубоссарского водохранилища, её измeнения и пути увеличения запасов промыслово –ценных рыб (1964), По-тенциальные возможности развития рыбного хозяйства на искусственных водоёмах Молдавии и пути их эффек-тивного использования (1960). Referitor la lacul refrigerent Cuciurgan au apărut lucrările cercetătorilor M. Z. Vladimirov, I. F. Cubrac, M. P. Statova, A. I. Ceban Видовой состав, распределение и ди-намика численности рыб в Кучурган-ском лимане – охладителе Молдавской ГРЭС (1971), V. N. Dolghii Генезис, состав и промысловое значение рыб в Кучурганском лимане (1974) şi altele.

Diversitatea specifică a ihtiofaunei lacurilor mici a fost studiată de M. F. Iaroşenco Рыбохозяйственное зна -чение малых водохранилищ Молда вии 1964, E. N. Tomnatic, M. Z. Vla dimirov, V. I. Carlov Ихтиофауна малых водо-хранилищ и пути её направленного формирования (1964), V. N. Dolghii, N. P. Rachitina, L. A. Gavrilita Харак-теристика ихтиофауны Гидигичско-го водохранилища (1977), Окуневые рыбы Гидигичского водохранилища (1978), Dum. Bulat Diversitatea, struc-tura şi starea funcţională a ihtiocenozei

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

32

lacului de acumulare Vatra (Ghidighici) în condiţiile ecologice actuale (2009), iar a râurilor mici de E. N. Tomnatic, M. Z. Vladimirov, V. L. Oleinicova O фауне малых рек Молдавии (1962), M. Usatâi Evoluţia, conservarea şi valo-rificarea durabilă a diversităţii ihtiofau-nei ecosistemelor acvatice ale Republicii Moldova (2004), D. Bulat, D. Bulat, M. Usatâi Particularităţile structural-func-ţionale ale populaţiilor speciilor de peşti din râul Bâc (2009), Den. Bulat Diver-sitatea ihtiofaunei râului Bâc şi căile de redresare a stării ecologice (2009) şi al-tele.

După amenajările hidrotehnice ale principalelor artere hidrografice ale ţării, cercetările ihtiologice au fost în general axate pe evidenţierea unor particularităţi ecologice ale speciilor valoroase de peşti. Ca rezultat al cercetărilor efectuate au văzut lumina tiparului lucrările cercetă-torilor ihtiologi M. S. Burnaşev Сельде-образные реки Днестр и их промысло-вое значение (1967), I. H. Bruma Условия размножения промысловых рыб в ни-зовьях Днестра после зарегулирования (1971), M. Z. Vladimirov, A. K. Batâr Поведение и численность рыб в нере-стовый период ниже плотины Дубос-сарской ГЭС (1966), M. Z. Vladimirov, I. F. Cubrac, M. P. Statova ş. а. Видовой состав, распределение и динамика численности рыб в Кучурганском ли-мане – охладителе Молдавской ГРЭС (1971), F. S. Zambriborschi Рыбы ни-зовьев рек и приморских водоёмов северо–западной части Черного моря и условия их существования (1965), L.V. Cepurnova Влияние гидрострои-тельства на популяцию рыб Днестра (1972) şi Размножение днестровских рыб (осетровые, сельдевые, окуневые) (1975), L. L. Popa Рыбы бассейна р. Прут (1976), N. N. Bădărau Усач бас-

сейна Днестра (1984), V. N. Dolghii Хищные рыбы Днестра и их роль как биологических мелиораторов (1986).

Materiale referitoare la ritmul de creştere a diferitor specii de peşti au fost publicate de L. C. Opalatenco Рыбы лим-нофилы бассейна верхнего Днестра (1967), V. I. Carlov Состояние запасов и значение судака в регулировании со-става ихтиофауны Дубоссарского во-дохранилища (1970), M. Z. Vladimirov К биологической классификации рыб: проходные и полупроходные (1957). I. F. Cubrac, A. I. Cеban О перспекти-вах культуры растительноядных рыб в Кучурганском лимане – охладителе Молдавской ГРЭС (1971).

Problemele reproducerii unor specii de peşti sunt reflectate în lucrările cer-cetătorilor M. Z. Vladimirov, A. C. Batâr К вопросу среднего участка Днестра для воспроизводства некоторых рыб Дубоссарского водохранилища (1966), L. V. Cepurnova Размнoжение дне-стровских рыб (осетровые, сельде-вые, окуневые) (1975), A. M. Zelenin,A. I. Naberejnâi К вопросу выращивания белого амура (Ctenophryngodon idella) и толстолобика (Hypophtalmichthys molitrix val.) в Молдавии (1962), P. P. Pa-valiuc, I. I. Dediu Особенности пита-ния и темп роста рыб в верховьях рек Прут, Сирет и Днестр (1970) ş. a.

Problemele reproducerii resurselor piscicole şi utilizarea durabilă a ihtio-faunei bazinelor fl. Nistru şi r. Prut au fost oglindite în lucrările cercetătorilor L. L. Popa Численность отдельных промысловых рыб р. Прут (1964), I. H. Bruma Условия естественного размножения основных промысло-вых видов рыб в нижнем Днестре и мероприятия по увеличению их запасов (1976), I. H. Bruma, M. S. Burnaşev Рыбные ресурсы низовьев

33

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Днестра и их воспроизводство в

современных условиях (1980), M. Z. Vladimirov, A. C. Batâr К вопро-су о значении среднего участка Дне-стра для воспроизводства некоторых рыб Дубоссарского водохранилища (1956), E. V. Cojocaru, M. A. Poiag Рыб-хозяйственное использование во-дных ресурсов Молдавии (1973), E. N. Tomnatic Воспроизводство и ох-рана запасов ценных промысловых рыб в Дубоссарском водохранилище (1965), M. P. Statova, O. I. Crepis Воз-раст полового созревания отдельных видов рыб. Размножение и плодови-тость леща, судака, серебряного ка-рася (1988), N. I. Fulga, M. P. Statova Развитие репродуктивной системы в процессе полового цикла у рыб в современных условиях Дубoсарского во дохранилища (1992) ş.a.

În scopul utilizării raţionale a hidro-bionţilor furajeri şi pentru sporirea pro-ductivităţii piscicole a bazinelor acvatice naturale şi artificiale, spre sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut, în Europa au de-marat numeroase lucrări de introducere şi aclimatizare a unor specii de peşti ca-racterizaţi printr-un ritm sporit de creşte-re şi care se hrănesc cu plante submerse şi emerse sau cu organisme planctonice, insuficient utilizate de speciile autohto-ne. Astfel, la începutul anilor ’70 în RSS Moldovenească au luat amploare aseme-nea lucrări prin concursul cercetătorilor ihtiologi ai Institutului de Zoologie al AŞM şi de la Staţiunea Experimentală Biologică pentru Piscicultură de pe lângă Institutul Agricol din Chişinău, fondată în anul 1945, iar în anul 1990 reorganizată în Staţiunea de Cercetări Ştiinţifice în do-meniul Pisciculturii şi din anul 2007– Fi-liala din Chişinău a Întreprinderii de Stat pentru Cercetare şi Producere a Resur-selor Biologice Acvatice „Acvacultura–

Moldova”. Cercetătorii acestor instituţii se ocupă cu problemele pisciculturii şi zootehniei, încadrate în creşterea, repro-ducerea şi pescuitul în heleşteie, iazuri, ape naturale şi cu ansamblul de măsuri pentru sporirea productivităţii piscico-le a acestora. Măsurile de întreţinere şi aclimatizare a speciilor noi de peşti efec-tuate în republică au sporit componen-ţa ihtiofaunei cu 10 specii deosebite în special după modul de nutriţie. Speciile asiatice de peşti crescute preponderent în piscicultură, cum ar fi cosaşul (fitofag), sângerul (planctonofag, fitofag), novacul (planctonofag), scoicarul (malacofag) sunt studiate de I. F. Cubrac, A. I. Cеban О перспективах культуры раститель-ноядных рыб в Кучурганском лимане – охладителе Молдавской ГРЭС (1971). Concomitent cu larvele speciilor asiatice de peşti, accidental, a fost introdusă o specie depreciată, nedorită – murgoiul bălţat, care posedă o deosebită vitalitate şi precocitate, însă cu un ritm de creşte-re foarte scăzut. Ulterior, în anul 1973, în republică au fost introduse 3 specii de buffalo – specii nord-americane de peşti – buffalo cu gura mare, buffalo cu gura mică şi buffalo negru (peşti asemă-nători cu crapul, însă care au o carne de o calitate mai superioară).

În anul 1976, în câteva gospodării pis-cicole din Moldova a fost introdus som-nul american punctat, peşte care în SUA ocupă primul loc după volumul global al producţiei peştelui de heleşteu. În lucrarea sa de doctorat, M. Usatâi Fundamentarea biologică a aclimatizării somnului ameri-can (Ictalurus punctatus Raf.) în Republi-ca Moldova (2000) a argumentat ştiinţific particularităţile biologice ale aclimatiză-rii speciei menţionate de peşti în condi-ţiile climaterice ale Moldovei. În gospo-dăriile piscicole Pridnestrovsc, Costeşti, Ivancea, în anul 1978, în scopul aclimati-

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

34

zării, a fost introdus poliodonul – o spe-cie de peşte larg răspândită pe coastele estice ale Statelor Unite ale Americii, unde este apreciat pentru carnea albă cu grăsime moderată şi gust fin, dar şi pen-tru caviarul excelent.

Este de menţionat că din speciile menţionate de peşti s-au aclimatizat (se reproduc în condiţii naturale) doar 2 – somnul american (în lacul Cuciurgan) şi murgoiul bălţat (în majoritatea bazinelor acvatice naturale şi artificiale). Ciprini-dele asiatice sunt reproduse numai în condiţii artificiale.

În perioada de la mijlocul anilor ’80 şi până în prezent, în urma schimbărilor ra-dicale ale ecosistemelor determinate de acţiunea negativă a factorilor antropo-geni, cum ar fi edificarea şi exploatarea construcţiilor hidrotehnice, extragerea nisipului şi prundişului din albii, capta-rea apei pentru irigare şi necesităţi urba-ne, poluarea cu ape reziduale şi menaje-re, dereglările în regimul hidrologic şi chimic, gestionarea defectuoasă a resur-selor piscicole, s-au produs modificări nefaste asupra mediului ambiant şi stării funcţionale a ihtiocenozelor din bazinele fl. Nistru şi r. Prut. Sunt în deplină de-rulare schimbări negative în majoritatea ecosistemelor acvatice, a survenit o de-gradare de proporţii a structurii şi valo-rilor numerice ale populaţiilor valoroase de peşti. Au dispărut speciile de peşti rare şi periclitate. Multe specii, în trecut caracteristice ihtiofaunei republicii, au devenit extrem de rare. Din componenţa ihtiofaunei au dispărut complet repre-zentanţii a trei familii (Timalide, Salmo-nide, Anguilide). Diversitatea specifică a ihtiofaunei autohtone s-a redus cu 20%, inclusiv unele specii valoroase şi rare ca nisetru, viza, păstrăvul de munte, lostriţa, anghila, lipanul, mreana vânătă etc. Cer-cetările ihtiologice denotă că schimbările

intervenite în ecosisteme s-au răsfrânt şi asupra speciilor economic valoroase de peşti, având drept consecinţă reducerea consecutivă a capacităţii de reproducere şi diminuarea cantitativă a efectivelor acestor peşti.

În lucrarea Evoluţia, conservarea şi valorificarea durabilă a diversităţii ihtiofaunei ecosistemelor acvatice ale Republicii Moldova (2004), M. Usatâi menţionează necesitatea includerii unor specii de peşti, în calitate de indicatori ai diversităţii ihtiofaunei, în sistemul de monitorizare a ecosistemelor acvatice. Normalizarea naturală a stării actuale a populaţiilor valoroase de peşti este de neconceput fără o ameliorare biologică a bazinelor acvatice, inclusiv compensarea daunelor pricinuite resurselor piscicole de construcţiile hidrotehnice, redresarea condiţiilor de reproducere şi populare a puietului viabil al speciilor respective de peşti. Cercetările ştiinţifice au finalizat cu fundamentarea ştiinţifică a legităţilor ce reflectă vectorii şi intensitatea proce-selor modificării structurii populaţiilor de peşti din ecosistemele acvatice ale Republicii Moldova în condiţiile impac-tului antropic. Studiul include informaţii noi despre succesiunile structurii popu-laţiilor de peşti (componenţa speciilor, repartizarea temporal-spaţială, valorile numerice) şi modificările funcţionale ale populaţiilor ihtiofaunei (parametrii bio-metrici, structura de vârstă, dezvoltarea şi funcţionarea organelor reproductive).

Datele obţinute de cercetătorii ihtiologi din Moldova au format o imagine principal nouă despre starea populaţiilor de peşti în diferite ecosiste-me acvatice în condiţiile impactului antropic. Au fost relevate modificări substanţiale în diversitatea şi frecvenţa speciilor de peşti, structura de vârstă, ritmul de creştere şi prolificitate. În baza

35

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 cercetărilor efectuate s-a stabilit prezenţa

a 82 de specii şi subspecii de peşti în fl. Nistru şi r. Prut cu sistemele accesorii ale acestora şi râurile bazinului hidrografic al Dunării. A fost stabilit că 10 specii sunt rare şi ameninţate cu dispariţia, dintre care 6 specii (ocheana mare, văduviţa, mreana-de-Nipru, mihalţul, pietrarul şi fusarul au fost incluse în ediţia a II-a a Cărţii Roşii a Republicii Moldova: L. L. Popa Peştii rari sau dispăruţi din apele bazinelor râurilor Nistru şi Prut (1999), V. V. Lobcenco, I. D. Trombiţchii, A. N. Ţurcan Ихтиофауна Днестра (Л. С. Берг, М. С. Бурнашев и другие) (2001), M. Usatâi, O. Crepis, P. Leuca, A. Usatâi, V. Lobcenco Starea actuală a ihtiofaunei lacului de acumulare Dubăsari şi aprecierea posibilităţilor creării ariilor protejate (2006).

În vederea restabilirii ihtiofaunei ecosistemelor acvatice a fost elaborată „Concepţia privind protecţia şi valo-rificarea durabilă a ihtiofaunei eco-sistemelor acvatice din Republica Moldova” (Usatâi, 2003). Cercetătorii Institutului de Zoologie al AŞM au elaborat tehnologii şi procedee eco-industriale de reproducere şi creştere a speciilor aborigene şi aclimatizate de peşti, brevetate şi implementate, care permit simplificarea şi ieftinirea considerabilă a întregului proces de conservare şi valorificare durabilă a diversităţii ihtoifaunei: I. Toderaş, O. Crepis, M. Usatâi, P. Leuca Procedeu de reproducere a linului (2006), I. To-deraş, O. Crepis, M. Usatâi, A. Usatâi Procedeu de reproducere a sângerului şi novacului (2006), I. Toderaş, M. Usatâi,

O. Crepis, P. Leuca, A. Usatâi Procedeu de reproducere a somnului american (2006), Ag. Usatâi, O. Chiseliţa, O. Cre-pis, N. Chiseliţa, A. Usatâi, E. Molo-doi Furaj pentru larve şi puiet de peşte (2008), O. Crepis, M. Usatâi, O. Strugu-lea, A. Usatâi Dispozitiv pentru depune-rea icrelor de peşti (2009). Tehnologiile ecoindustriale de reproducere a speciilor de peşti care prevăd îmbinarea reprodu-cerii industriale cu cea ecologică şi fo-losirea elementelor biotehnologice ori-ginale au permis depăşirea de 2,5 ori a cantităţii obţinute de puiet de peşte.

Actualmente, cercetările ihtiologice sunt concentrate la Institutul de Zoolo-gie al AŞM, ai cărui specialişti au efec-tuat cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative în vederea inventarierii ihti-ofaunei republicii, au elaborat progno-za de perspectivă a stării funcţionale a ecosistemelor acvatice şi recomandări de sporire a productivităţii piscicole în obiectivele acvatice ale republicii. De-scrierea ihtiofaunei a fost inclusă ca parte componentă în diverse publicaţii ale cercetătorilor, inclusiv în monografia colectivă în 6 volume Животный мир Молдавии, Cartea Roşie a Republicii Moldova ediţia a II-a, în proces de elabo-rare este ediţia a III-a ş.a. În ansamblu, au fost publicate peste 1 000 de lucrări ştiinţifice, 8 culegeri şi 12 monografii, inclusiv Lumea animală a Republicii Moldova, 40 de recomandări practice pentru economia naţională, au fost ob-ţinute 40 brevete de invenţii menţionate la diverse saloane şi expoziţii naţionale şi internaţionale.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

36

Abstract A BRIEF HISTORY OF ICHTIOLOGICAL RESEARCH

The article provides a brief history of the ichtiologic research on the national and international levels, starting with the first observations of marine species since the Ancient times (Aristotle, Plinius and others) till the present day ichtiological research. The article states the importance of the fundamental and applied research carried out by scholars from the Republic of Moldova in order to develop ichtiology as a science, to elaborate prospective prognosis of the state of aquatic ecosystems, for the recovery of the ichtio-fauna and aquatic ecosystems etc.

RésuméUNE COURTE HISTOIRE DE LA RECHERCHE ICHTYOLOGIQUE

L’article propose une courte histoire ichtyologique au plan national et internation-al, avec les premières observations effectuées sur les créatures aquatiques de l’époque antique (Aristote, Plinius) et jusqu’aux recherches du présent. On estime le rôle fon-damental et applicatif de ces recherches effectuées par des savants de la République de Moldavie pour le développement de l’ichtyologie comme science, l’élaboration de la projection de perspective de la situation fonctionnelle des écosystèmes aquatiques, la restauration d’ichtyofaune des écosystèmes aquatiques etc.

Резюме КРАТКАЯ ИСТОРИЯ ИХТИОЛОГИЧЕСКИХ ИССЛЕДОВАНИЙ

Статья предлагает краткий экскурс в историю международных и нацио-нальных ихтиологических исследований, начиная с античных наблюдений над гидробионтами (Аристотель, Плиний и др.) и заканчивая современными иссле-дованиями. Оценивается роль фундаментальных и прикладных исследований молдавских ученых в становлении ихтиологии как науки, в разработке прогноза функционального состояния водных экосистем, в восстановлении ихтиофауны водных экосистем и т.д.

37

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Dr. hab. Leonid VOLOŞCIUC1

INSTITUTUL DE PROTECŢIE A PLANTELOR ŞI AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ. FILE DE ISTORIE

Articolul conţine o analiză a problemelor care au constituit baza pentru organi-zarea în octombrie 1969 a Institutului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecolo-gică, care a trecut prin mai multe etape de dezvoltare, devenind un centru ştiinţific internaţional, rezultatele activităţii lui reprezintă un interes semnificativ din punct de vedere teoretic şi practic. Autorul pune în discuţie perspectivele direcţiilor activităţii institutului, care include abordarea clasică a relaţiilor dintre organismele dăunătoare şi cele folositoare, producerea şi aplicarea tehnologiilor pentru protecţia plantelor, precum şi baza teoretico-practică a agriculturii ecologice.

1Institutul de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică al AŞM

Începând lucrul asupra prezentului studiu, mi-am amintit de maxima ilustru-lui filosof şi istoric francez, Etienne Gil-son, care stipula că ,,istoria este singurul laborator pe care îl avem pentru a testa consecinţele gândirii”, care m-a ajutat să conştientizez că totul ce a fost realizat de diferite generaţii de cercetători ai Institu-tului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică (IPPAE) al AŞM trebuie să fie analizat profund şi, înţelegând că istoria este scrisă de cei puternici, am constatat că anume nouă ne revine această misiune nobilă.

Pornind de la expresia genială a eseis-tului scoţian Thomas Carlyle că ,,istoria este o distilare a zvonurilor”, noi trebuie să plasăm unele accente, demonstrând ro-lul Moldovei în elaborarea şi promovarea tehnologiilor avansate în agricultură, în general, şi în domeniul protecţiei plante-lor, în special. E necesar însă a menţiona că istoria fondării şi devenirii actualului institut nu se reduce doar la cei peste 40 de ani. Dezvoltarea lui are rădăcini mult mai adânci şi ele pornesc de la necesitatea protecţiei plantelor de boli, dăunători şi buruieni, care, după cum este bine cunos-

cut, au un impact serios asupra volumului şi calităţii recoltei culturilor agricole. În istoria dezvoltării protecţiei plantelor în Republica Moldova pot fi evidenţiate ur-mătoarele etape: 1. Activitatea entuziaştilor individuali şi a grupelor de creaţie (1884–1945);2. Organizarea serviciului de protecţie şi carantină fitosanitară (1945–1961);3. Perfecţionarea serviciului de stat pen-tru protecţia plantelor (1961–1969); 4. Elaborarea metodelor alternative de protecţie a plantelor (1969–1992);5. Implementarea sistemelor de protecţie integrată a plantelor (1992–2006); 6. Perfecţionarea sistemelor de protecţie a plantelor şi implementarea agriculturii ecologice (2006 – prezent).

Protecţia plantelor în Moldova porneş-te de la activitatea unor savanţi cu renume încă din secolul XIX. Sunt bine cunoscu-te cercetările entomologice şi microbio-logice ale ilustrului savant I. I. Mecinicov şi a elevului său I .M. Crasilşcic. La înce-putul secolului XX, un grup de entuziaşti ai Societăţii Basarabene a Naturaliştilor au fondat Staţiunea Bioentomologică din Chişinău. Chiar şi modestele rezultate în-

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

38

registrate de această staţiune permiteau determinarea cauzelor şi elaborarea unor metode simple de combatere a organis-melor dăunătoare. Sunt bine cunoscute cercetările faunistice şi entomologice efectuate de către I. M. Vidhalm, I. N. Vitcovskii, E. Miller, N. Zubovschi, A. Ruşcinschi, A. I. Poghibco. Ei, în baza materialului biologic colectat, au deter-minat răspândirea şi particularităţile bio-logice ale diferitor insecte dăunătoare şi agenţi patogeni ai diferitor boli. Cerce-tările lor au stat la baza primelor măsuri de combatere a organismelor dăunătoare, precum şi de protecţie a unor culturi agri-cole (Пономарев В. П., 1981).

Făcând o retrospectivă în istoria şi evoluţia cunoştinţelor despre organisme-le dăunătoare şi măsurile de combatere a lor, devin evidente şi îngrozitoare comu-nicările scurte despre diverse şi frecven-te atacuri ale acestora asupra culturilor agricole. Periodic erau înregistrate cazuri de invazii ale dăunătorilor şi dezvoltări epifitotice ale agenţilor patogeni. După datele Staţiunii Bioentomologice din Ba-sarabia, daune deosebit de grave sufereau podgoriile, în urma dezvoltării puternice a dăunătorilor şi agenţilor patogeni. În anii 1914, 1926, 1932 şi 1938 roada de struguri din Basarabia, a fost compromi-să total, cauzând pagube uriaşe ţăranilor. Deosebit de devastatoare au devenit ata-curile organismelor nocive asupra cultu-rilor agricole după pătrunderea la sfârşi-tul sec. al XIX-lea a filoxerei. În repetate rânduri a cauzat pierderea totală a viţei-de-vie crescute pe rădăcini proprii. Pa-gube colosale se înregistrau şi în ramura pomiculturii. Nivelul slab de dezvoltare a cunoştinţelor despre imunitatea plante-lor, lipsa soiurilor rezistente, agrotehni-ca slabă, lipsa totală sau gradul redus de dezvoltare a metodelor de combatere a organismelor dăunătoare cauzau pierderi

colosale ţăranilor preocupaţi de lucrarea pământului (Ciuhrii M., Voloshchuc L., Popushoi I., 1994).

Lipsa unui serviciu specializat de pro-tecţie a plantelor condiţiona pierderi co-losale de roadă în fiecare an, îndeosebi în anii cu dezvoltare epifitotică a agenţilor patogeni şi cu invazii masive a dăunăto-rilor. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, începând cu anul 1948, a fost prevăzută în gospodăriile agricole mari unitatea de organizator pentru protecţia plantelor. În 1951, în listele de personal ale staţiilor de maşini şi tractoare a fost inclusă unitatea de agronom-entomolog. La această etapă un rol deosebit au avut T. N. Polevoi, M. T. Tutevici, A. N. Ball, M. A. Işimov, A. F. Lucaşevici, I. P. Gor-dienco, L. A. Muzâcenco, V. I. Kişcea, M. A. Rozinskii, M. I. Brejnev, M. N. Radcenco, N. I. Serâi, G. A. Poterilo, V. I. Taliţkii, I. V. Cataev, G. G. Vâscvarco.

Ţinând cont de caracterul invazional al multor organisme dăunătoare şi rava-giile enorme cauzate culturilor agricole, un aport deosebit în perioada postbelică l-a avut serviciul de carantină fitosani-tară. La baza organizării lui a stat A. G. Golovin şi au activitat cunoscuţii speci-alişti E. P. Efgrafov, S. I. Polizu, P. O. Pâşcalo, I. P. Braico, L. G. Cozodoev, P. P. Stareţ ş.a.

Dezvoltarea serviciului de protecţie a plantelor s-a realizat paralel cu perfecţi-onarea procesului didactic în domeniul protecţiei plantelor. În decembrie 1944, în Moldova soseşte ilustrul savant D. D. Verderevski, care în 1948 deschide Cate-dra de protecţie a plantelor a Institutului Agricol din Chişinău. Aici îşi demonstrau arta pedagogică şi activitatea ştiinţifică I. I. Prinţ, C. N. Daşcheev, C. I. Cupo-riţcaia, P. I. Roctanen. Ulterior au acti-vat M. G. Rebeza, V. I. Antonova, A. M. Stoianova, N. I. Zastencic, P. I. Apruda,

39

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 M. I. Foca, G. E. Veisminiş ş.a. Organi-

zarea caterdei de profil şi iniţierea cer-cetărilor în acest domeniu important de activitate au stat la baza organizării unei adevărate şcoli de savanţi-protecţionişti. E necesar de menţionat aportul ştiinţific al cunoscuţilor specialişti M. I. Moldovan, V. A. Şapa, P. N. Nedov, T. D. Verderev-schii, M. D. Vronschih, A. I. Iurcu, M.D. Tcaci, A. I. Bondarenco, I. Ţurcan, V. A. Cercasov, I. Kalaşian, V. A. Stareţ, M. A. Rozinskii, N. I. Radcenco. În acest răs-timp şi-a început activitatea ştiinţifică în-delungată I. S. Popuşoi, în jurul căruia au fost concentrate forţe ştiinţifice serioase, printre care pot fi menţionaţi J. G. Prosta-cova, L. A. Margina, M. E. Şteinberg, E. D. Kogan., L. F. Onofraş, L. D. Buimis-tru, G. L. Şatrova, E. F. Hripunova ş.a.

Centralizarea serviciului şi aprofun-darea cercetărilor începe cu fondarea în martie 1945 a Staţiunii de Protecţie a Plantelor din Republica Moldova. Colec-tivul staţun a fost condus de către D. D. Verderevschii, T. N. Polevoi, L. N. Zo-ţenco, M. A. Gontarenco, V. I. Krivcen-ko. Ulterior staţiunea a fost transformată în Filiala din Moldova a Institutului de Protecţie a Plantelor (1962), iar apoi, în 1966, a fost fondat Institutul de Protecţie a Plantelor din sud-vestul URSS. Odată cu acumularea fenomenelor de impact negativ al pesticidelor asupra organisme-lor homeoterme şi a plantelor de cultură şi în scopul elaborării metodelor alternative celor chimice, în luna octombrie a anului 1969 acesta a fost reorganizat în Institutul Unional de Cercetări Ştiinţifice în Dome-niul Metodelor Biologice de Protecţie a Plantelor. Din acest moment începe is-toria propriu-zisă a institutului, în frun-tea căruia consecutiv s-au aflat doctorul V. Şapa (1966–1975), academicianul I. Popuşoi (1975–1979; 1992–1997; 2003–2006), doctorul N. Filipov (1979–

1992), doctorul habilitat, profesorul V. Voineac (1997–1999), doctorul I. La-zari (1999–2000), doctorul I. Boubătrân (2000–2001; 2002–2003), doctorul habi-litat L. Voloşciuc (2001–2002; 2006–pre-zent), doctorul M. Batcu (2002–2003).

De pe poziţia celor realizate de către savanţii şi specialiştii din domeniul pro-tecţiei plantelor, nouă, celor care zi de zi făurim prezentul şi punem bazele viito-rului acestei instituţii, ne devine tot mai clară necesitatea fondării lui anume în Moldova. Atunci când prin anii ’50 deja fusese înregistrate primele efecte nega-tive ale chimizării în agricultură şi când nu erau clare urmările îndelungate ale aplicării, foarte des iraţionale, a pestici-delor, era clar că se cerea fondarea unei instituţii chemate să cerceteze profund aceste fenomene şi să se elaboreze me-tode alternative de protecţie a plantelor. Luând în considerare realizările principa-le şi modul de aplicare a lor, devine clar că aceasta a fost o perioadă de activitate intensă şi de soluţionare a diferitor pro-bleme deosebit de dificile. Republica Moldova – recunoscută cândva de către toţi ca o livadă în floare cu câmpii mă-noase şi oameni harnici – înregistra suc-cese remarcabile în agricultură. Paralel cu aceasta, în Moldova deja erau evidente efectele negative ale chimizării. Vreau să accentuez că aceasta a fost o demonstra-ţie a înţelepciunii organelor de decizie, deoarece se cereau căi şi metode noi în protecţia plantelor (Duca Gh., 2006).

Odată cu aplicarea iraţională şi abu-zivă a pesticidelor, pe fundalul cazurilor frecvente de acţiune toxică a mijloacelor chimice asupra organismelor benefice, în lume au fost întreprinse acţiuni îndrepta-te la elaborarea metodelor alternative de protecţie a plantelor, îndeosebi a celor bi-ologice. Drept răspuns la aceste încercări şi în scopul stopării crizei ecologice, care

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

40

lua amploare în agricultură, în toamna anului 1969, la Chişinău a fost fondat cel de-al doilea Institut din lume de Metode Biologice de Protecţie a Plantelor. A în-ceput istoria contemporană a institutului. Ulterior, în 1992, după obţinerea suve-ranităţii Republicii Moldova, institutul a devenit parte componentă a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. A urmat apoi subor-donarea institutului către Ministerul Agri-culturii (1999–2006) şi apoi revenirea în făgaşul lui firesc, în componenţa AŞM. În decurs de 40 de ani de activitate, institutul a devenit un centru important de cercetări în acest domeniu deosebit de important al ştiinţei contemporane.

Pe parcursul ultimilor ani, în institut şi în alte instituţii de profil au fost studia-te un şir de probleme, printre care pot fi enumerate: componenţa specifică şi par-ticularităţile ecologice ale entomofagi-lor, speciilor principale de dăunători la culturile de câmp; a fost creată o colec-ţie de artropode răpitoare şi parazite (cca 10 000 de specii, din care 200 sunt noi pentru ştiinţă); au fost alcătuite cataloage şi determinatoare; au fost elaborate pro-cedee pentru păstrarea, înmulţirea şi acti-vizarea lor; au fost determinate pragurile de pagubă economică şi elaborate meto-de de prognozare a dezvoltării speciilor principale de organisme dăunătoare.

Au fost elaborate tehnologii de produ-cere a multor entomofagi, care se aplică în protecţia culturilor de seră şi în câmp deschis, fitofagi pentru producerea en-tomofagilor, feromonilor şi preparatelor microbiene (Popuşoi I., Voloşciuc L., 2004; Voloşciuc L., 2005).

Din mai mult de 500 de suşe de mi-croorganisme studiate au fost selectate cele de perspectivă în combaterea dău-nătorilor, bolilor şi buruienilor şi pe baza lor au fost elaborate 6 preparate virale, 6 micotice şi 2 bacteriene, care se apli-

cau pe larg, iar unele mai continuă să se aplice şi acum în combaterea dăunătorilor şi bolilor la speciile principale de culturi agricole.

Au fost identificaţi şi sintetizaţi fe-romonii sexuali ai 18 specii de insecte dăunătoare, au fost elaborate scheme de sinteză originală a feromonilor la 72 de specii şi tehnologia de folosire a lor pen-tru monitorizarea, capturarea în masă, sterilizarea şi dezorientarea insectelor dă-unătoare.

Au fost puse bazele teoretice de ela-borare şi propuse procedee tehnologice pentru sistemele de protecţie integrată a plantelor de cultură şi silvice. Pe parcur-sul activităţii de 40 de ani colaboratorii institutului au efectuat diverse cercetări care au constituit slava nu numai a cer-cetătorilor din republica noastră, dar şi a celor din tot spaţiul ex-socialist.

Actualmente, institutul este unul dintre cele mai mari centre ştiinţifice din Repu-blica Moldova, care elaborează mijloace şi tehnologii de aplicare a lor în protecţia plantelor. În cadrul institutului activează 141 de lucrători, inclusiv 57 de cercetători ştiinţifici, dintre care 1 academician, 5 doc-tori habilitaţi şi 27 de doctori în ştiinţe.

În aceste clipe de contemplare a re-zultatelor obţinute, dar complicate în is-toria protecţiei plantelor, noi putem să ne oprim mai pe larg la dificultăţile cu care se confruntă institutul şi protecţia plan-telor în general. Acestea ţin în special de deficitul financiar şi lipsa materialelor, aparatajului şi reactivelor, care sunt con-diţionate de problemele economice prin care trece tânărul stat Republica Mol-dova. Dar, cu regret, şi mai dificilă este starea fitosanitară a câmpiilor şi plantaţii-lor noastre. Din cauza lipsei acţiunilor în domeniul protecţiei plantelor sau a acţi-unilor negative înregistrate în activitatea serviciului de protecţie a plantelor şi pe

41

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 fundalul condiţiilor climatice nefavora-

bile, s-a mărit considerabil densitatea şi gradul de dăunare a diverselor specii de dăunători şi agenţi patogeni ai plantelor de cultură.

O situaţie destul de alarmantă s-a înre-gistrat în răspândirea şi daunele cauzate de către obiectele de carantină. O răspân-dire largă capătă unele specii de buruieni. Toate acestea au loc pe fundalul unei răs-pândiri active a bolilor la culturile pomi-cole, la viţa-de-vie şi la culturile de câmp şi tehnice. Pierderile anuale cauzate de acţiunea organismelor dăunătoare consti-tuie 1,8 – 2,0 mld. lei. Din 14 laboratoare biologice de producere din republică nu-mai 3 mai continuă să producă cantităţi neesenţiale de mijloace alternative.

Toate acestea demonstrează că savan-ţii cunosc starea reală a lucrurilor, elabo-rează metode de protecţie şi arată cu lux de amănunte că protecţia plantelor repre-zintă o verigă tehnologică deosebit de im-portantă în hărţile tehnologice de obţine-re a producţiei fitotehnice şi că atitudinea faţă de ea trebuie să fie deosebită.

Pentru trasarea căilor de ameliorare a stării fitosanitare şi soluţionarea proble-melor protecţiei plantelor îmi amintesc de maxima expusă de Thomas Carlyle încă la mijlocul sec. al XIX-lea că ,,un adevăr spus pe jumătate este o minciună întreagă” şi dat fiind faptul că prezentul este totalul viu al întregului trecut, devine necesară organizarea cercetărilor ştiinţifi-ce şi aprofundarea reformelor în urmă-toarele direcţii de activitate:

Carantina externă şi carantina in-ternă determinată de pătrunderea din străinătate pe diferite căi în Republica Moldova a unei serii de dăunători şi agenţi patogeni ai plantelor agricole, care provoacă daune enorme economiei na-ţionale. În acest sens sunt necesare cer-cetări ale obiectelor de carantină pentru

elaborarea metodelor şi procedeelor de depistare şi stopare a răspândirii organis-melor de carantină, asigurându -se în aşa fel securitatea fitosanitară a meleagurilor noastre mănoase.

Fitopatologia este determinată de caracterul evoluţiei pe spirală a para-zitismului în natură, numărul de agenţi patogeni de etiologie criptogamică, bac-teriană, virotică şi micoplasmică creşte, iar cei existenţi îşi măresc virulenţa, apar rase noi şi mutanţi mai rezistenţi atât la condiţiile mediului, cât şi la produsele aplicate în combaterea lor.

Entomologia, acarologia şi nemato-logia sunt determinate de particularităţile grupelor de organisme nocive studiate de aceste ştiinţe şi de sporirea permanentă a gradului lor de dăunare, dar şi prin faptul că acestea sunt nu numai dăunători direcţi, ci şi vectori ai anumitor boli, în special a celor de etiologie virală şi fitoplasmică. Afară de aceasta, există insecte şi acarieni folositori (entomofagi, acarieni răpitori şi diferite grupe de paraziţi), care pot fi cer-cetate în cadrul elaborării metodelor biolo-gice de protecţie a plantelor agricole.

Pronosticul dezvoltării şi răspân-dirii bolilor şi a dăunătorilor la culturile agricole în Moldova este determinat de necesităţile de organizare a serviciului pentru protecţia plantelor în republică. Deosebit de actuală devine aplicarea sis-temelor automatizate de pronosticare a stării fitosanitare şi de suport al deciziilor de aplicare a metodelor de combatere.

Imunitatea plantelor agricole repre-zintă una dintre cele mai eficiente metode de reducere a impactului organismelor dăunătoare. Ea nu este folosită în plină măsură în Moldova şi urmează să-şi gă-sească locul binemeritat în tematica in-stitutelor care fac cercetări în domeniul protecţiei plantelor, creând şi ameliorând soiuri imune, rezistente sau tolerante la

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

42

speciile principale de dăunători şi agenţi patogeni.

Metodele agrotehnice reprezintă o pârghie eficientă de acţiune indirectă în protecţia plantelor. Se cer investigaţii în vederea îmbinării acestora cu alte me-tode în cadrul sistemelor de protecţie integrată a plantelor. Agricultorii noştri întotdeauna au demonstrat că ei cunosc şi pot aplica cele mai eficiente procedee agrotehnice de protecţie a plantelor, dar cum putem noi să explicăm că actual-mente aceste măsuri au fost uitate sau se aplică insuficient.

Protecţia biologică reprezintă un poten-ţial enorm de control al organismelor dău-nătoare. Ele necesită cunoştinţe suplimen-tare din partea specialiştilor din domeniul protecţiei plantelor, ceea ce determină fap-tul că unii agronomi preferă anume meto-dele chimice de protecţie. Ea rămâne actuală în vederea perfecţionării metode-lor biologice, care pot fi realizate prin:

a) elaborarea tehnologiilor de producere şi aplicare a feromonilor;

b) aplicarea entomo-acarifagilor şi a pa-raziţilor;

c) elaborarea şi aplicarea produselor biologice (obţinute pe baza virusurilor, bacteriilor şi ciupercilor);

d) evidenţierea entomo-acarifagilor şi a superparaziţilor noi, pentru a fi implicaţi în protecţia biologică. Se cere determina-rea modalităţilor de implementare a me-todelor biologice de protecţie a plantelor în sistemele de obţinere a producţiei eco-logice, care este atât de solicitată ultimii ani în ţările cu economia avansată.

Pragurile economice de daună pot fi cal-culate pe baza datelor ştiinţifice obţinute pe parcursul multor ani având în vedere biologia organismelor dăunătoare, dauna potenţială pe care o provoacă culturilor

agricole concrete, costul acestei daune şi costul protecţiei aplicate luând în consi-deraţie preţurile recoltei şi ale produselor chimice ori biologice. Protecţia efectua-tă, conform pragurilor economice de da-ună, ne dă posibilitatea să reducem canti-tatea de pesticide la unitate de suprafaţă ocupată de culturile agricole respective. Afară de aceasta, pragurile economice de daună, calculate corect, permit să aplicăm parţial produse chimice, ceea ce prevede păstrarea şi dezvoltarea speciilor de pa-raziţi, entomo- şi acarifagi. Permiteţi să întreb: de ce aceste metode eficiente sunt aplicate la un nivel atât de redus?

Protecţia chimică, cu toate neajunsu-rile ei, actualmente joacă un rol princi-pal în combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor la majoritatea plantelor agricole. E foarte greu să ne imaginăm că într-un viitor apropiat vom putea să ne dezicem de pesticide. Suntem convinşi că republica nu se poate limita numai la atestarea produselor chimice propuse de firmele străine, dar trebuie să aibă şi un program de cercetări ştiinţifice în acest domeniu, cu scopul de a elabora anumite produse speciale pentru protecţia plante-lor, asigurând evitarea apariţiei rezisten-ţei organismelor dăunătoare la pesticide şi reducând impactul lor asupra mediului înconjurător.

Protecţia integrată reprezintă un sis-tem complex îndreptat contra agenţilor patogeni şi a dăunătorilor, include toate metodele principale existente şi, în pri-mul rând, cele agrotehnice, genetice, bi-ologice, luând în considerare pragurile economice de daună, starea fitosanitară, pronosticul şi, aplicând, dacă este necesar, produse chimice cu toxicitatea redusă. Pe parcursul mai multor ani se vorbeş-te mult despre posibilităţile protecţiei integrate, dar nici noi şi nici cei de la

43

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 plug nu vedem şi nu cunoaştem procede-

ele tehnologice şi, bineînţeles, realizările acestor sisteme de protecţie a plantelor.

Agricultura ecologică reprezintă una din direcţiile prioritare de cercetare a in-stitutului şi se bazează pe un şir de pre-mise primordiale pentru implementare în Republica Moldova, funcţionalitatea ei este indispensabil legată de cerceta-rea multiplelor aspecte de activitate, în primul rând a celor incluse în strategia tehnologică şi de cercetare (Boincean

B. et al., 2007). Fiind încurajaţi de cunoaşterea trecu-

tului ramurii – ,,istoria este învăţătoarea vieţii” – şi pornind de la starea reală a lucrurilor, înţelegem ce obiective avem şi suntem convinşi că vom reuşi să re-venim la starea prosperă a instituţiei noastre, deoarece doar prin abordarea ştiinţifică a problemelor putem stopa avalanşa pierderilor de producţie agri-colă prin ,,găurile negre” ale organizării iraţionale a protecţiei plantelor.

Referinţe bibliografice:1. Academia de Ştiinţe a Moldovei: istorie şi contemporaneitate (1946-2006), sub red. acad. Duca Gh. Chişinău: Ştiinţa, 2006. 490 p.2. Boincean B., Voloşciuc L., Stadnic V., Senic Iu. Agricultura şi industria alimenta-ră. Starea mediului în Republica Moldova în anul 2006 (Raport naţional). Chişinău. 2007. pp. 26-29.3. Ciuhrii M. G. Voloshchuc L. T., Popusoi I. S. Microbial Control of Pests. 4 th Euro-pean Meeting. Zurich. Bulletin OILB/SROP Vol. 17(3), 1994, p. 25-26.4. Popuşoi I. S., Voloşciuc L. T. Protecţia integrată a plantelor – baza obţinerii pro-duselor ecologice. Buletinul AŞM. Ştiinţe biologice, chimice şi agricole. Nr. 1 (292). Chişinău. 2004. pp. 49-56.5. Voloshciuc L. T., Biological Means as Natural Products for Sustainable Agricul-ture. Advanced Biological Technologies and their Impact on Economy under agenda «Natural Products: Technologies for their Capitalization in Agriculture, Medicine, and Food Industry”. Chişinău. 2005. pp. 51-58.6. Пономарев В. П. Агрономическая наука Бессарабии в 1812-1917. Кишинев: Штиинца. 1981. 95 с.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

44

AbstractINSTITUTE OF PLANT PROTECTION AND

ECOLOGIC AGRICULTURE. PAGES OF HISTORY

The article contains a review of the problems which have constituted the founda-tion for organizing in October 1969 of the Institute for Plant Protection and Ecologi-cal Agriculture, which having past through many phases of development, became an international scientific center, the results of its activity represent a significant theoreti-cal and practical interest. The author brings into discussion the perspective directions of Institute activity that includes, besides classic approach to the relation between harmful organisms and those beneficial ones, production and application technolo-gies of biological means for plant protection, and theoretical and practical basis of ecological agriculture as well.

RésuméL’INSTITUT DE PROTECTION DES PLANTES ET DE

L’AGRICULTURE ECOLOGIQUE. PAGES D’HISTOIRE

L’article contient une analyse des problèmes qui ont constitué la base pour l’organisation, en octobre 1969, de l’Institut de Protection des Plantes et de l’Agriculture Ecologique, qui a connu beaucoup d’étapes de développement, qui est devenu un centre de science international, les résultats de son activité représente un grand intérêt du point de vue théorique et pratique. L’auteur pose en discution les perspectives des directions d’activité de l’Institut, qui comprend aussi l’abordation classique des relations entre les organismes nuisibles et utiles, la production et l’application des technologies pour la protection des plantes, aussi et la base théorique et pratique de l’agriculture écologique.

Резюме ИНСТИТУТ ЗАЩИТЫ РАСТЕНИЙ И ЭКОЛОГИЧЕСКОГО

ЗЕМЛЕДЕЛИЯ АНМ. СТРАНИЦЫ ИСТОРИИ

Статья рассматривает вопросы, которые привели в октябре 1969 г. к созданию Института Защиты Растений и Экологического Земледелия АНМ. Институт прошел через несколько этапов развития, став международным научным центром. Результаты его деятельности представляют значительный интерес с точки зрения теории и практики. Автор обсуждает перспективные направления деятельности института, основываясь на классическом подходе к отношениям между вредоносными и полезными организмами, производству и применению технологий по защите растений и теоретико-практической основе экологического земледелия.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

45

Dr. Ion JARCUŢCHI1

CONTRIBUŢII LA STUDIEREA ACTIVITĂŢII ARHIVISTICE ŞI ŞTIINŢIFICE A COMISIEI GUBERNIALE ŞTIINŢIFICE A

ARHIVELOR DIN BASARABIA (1898–1903)

În studiu sunt elucidate rezultatele activităţii Comisiei guberniale ştiinţifice a ar-hivelor din Basarabia în domeniul arhivistic şi al cercetării istoriei naţionale, care, în formă de lucrări ştiinţifice, şi-au găsit reflectare în Analele Comisiei şi alte ediţii periodice din Basarabia şi dincolo de hotarele ei, precum şi în publicaţii de sine stă-tătoare. O atenţie deosebită s-a acordat activităţii ştiinţifice prodigioase a lui Ioan Halippa şi aprecierii rezultatelor obţinute de către comunitatea ştiinţifică din Rusia imperială.

1 Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM

Creată în scopul realizării unui complex de acţiuni privind instituirea şi dezvolta-rea arhivei istorice guberniale (cartarea dosarelor şi documentelor clasate de către arhivele curente ale organelor guberniale şi judeţene spre distrugere pentru selec-tarea materialelor de interes ştiinţific şi predarea lor spre păstrare către arhiva istorică; întocmirea pentru aceste docu-mente şi dosare a inventarelor şi indicilor corespunzători şi ordonarea lor favora-bilă îndeletnicirilor ştiinţifice), Comisia gubernială ştiinţifică a arhivelor din Ba-sarabia pe parcursul activităţii sale a ex-tins, în măsura resurselor intelectuale şi financiare disponibile, arealul preocupă-rilor de bază specificate în Regulamentul din 13 aprilie 1884 [1]. Unele aspecte ale activităţii Comisiei (colectarea cărţilor, antichităţilor şi altor obiecte de cultură materială pentru fondarea bibliotecii şi a muzeului) şi-au găsit reflectare în studiile realizate de Elena Ploşniţă [2] şi M. Dani-lov [3]. Pentru completarea cunoştinţelor

despre activitatea Comisiei, în prezentul studiu vor fi abordate şi subiectele ce ţin de activitatea arhivistică şi de cea de cer-cetare a istoriei naţionale. Activitatea ştiinţifico-arhivistică. În conformitate cu obiectivul fundamental al funcţionării Comisiei, în cadrul preo-cupărilor pe primul plan s-a plasat cerce-tarea arhivelor organelor guvernamentale locale şi crearea arhivei istorice guber-niale, elaborându-se totodată, în baza acestor investigaţii, studii de referinţă şi ştiinţifice pe diverse probleme de istorie a Basarabiei. Fiind cel mai iniţiat specialist din ţinut în domeniul arhivisticii, „unul din cei mai buni cunoscători ai trecutului nostru” (Ştefan Ciobanu [4, p. 252]), Ioan Halippa a devenit realizatorul principal al acestei activităţi, informând periodic Co-misia despre rezultatele lucrului efectuat. O atenţie prioritară s-a acordat studierii Fondului senatorilor, depozitat la arhiva Consiliului de administrare al Basarabiei, în care erau concentrate materialele ad-

2 Prin desemnarea, la 17 februarie 1808, a senatorului rus S. Kuşnikov în funcţia de preşedinte al Diva-nurilor Ţării Moldovei şi Ţării Româneşti cu reşedinţă la Iaşi în Principate a fost instaurată administraţia civilă rusă, subordonată direct comandantului-şef al armatei ruse din acest teritoriu. Această administraţie, cu propria sa cancelarie, a funcţionat în perioada martie 1808 – octombrie 1812. În perioada evacuării trupelor ruse din Principate, la Chişinău a fost transferată Arhiva senatorilor – preşedinţi ai Divanurilor Principatelor, cunoscută ca Fondul senatorilor, astăzi Fondul nr. 1 al Arhivei Naţionale a Republicii Mol-dova. Vezi: AGACHI A. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806–1812). Chişinău: Pontos, 2008, p. 10, 46–102

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

46

ministraţiei ruse instaurate în Moldova şi Ţara Românească în anii 1808–18122. Deja la 10 octombrie 1898 Ioan Halippa a prezentat o comunicare despre acest fond, compus din 4 415 dosare [5, p. 379].

Manifestând o preocupare aparte şi o înaltă responsabilitate vizavi de valori-ficarea patrimoniului istoric şi cultural, Comisia, prin secretarul I. Halippa, s-a încadrat în elaborarea şi examinarea principiilor metodologice şi de procedură privind evaluarea dosarelor din arhivele oficiale ale organelor guberniale şi jude-ţene, predestinate, prin hotărârile comisi-ilor organelor respective, spre nimicire. Răspunzând la adresarea Comitetului din Moscova pentru pregătirea şi convocarea Congresului arheologic la Kiev referitor la elaborarea proiectului de reguli pri-vind conservarea şi nimicirea dosarelor vechi, Comisia chişinăuiană, bazându-se pe experienţa societăţilor ştiinţifice arhe-ografice de peste hotarele Rusiei imperi-ale, care în baza sistematizării detaliate a documentelor vechi soluţionau impor-tante probleme de filologie, etnografie şi istorie, s-a pronunţat pentru conservarea tuturor materialelor de arhivă, cercetân-du-le în acest scop multilateral şi atent. În avizul Comisiei din 23 ianuarie 1899 se menţiona că dosarele de arhivă pot fi supuse nimicirii doar în urma studierii multilaterale (complexe şi nominale) a acestora şi examinării de către Institu-tul de Arheologie a inventarului dosa-relor preconizate pentru nimicire [5, p. 385–386]. Ulterior, revenind, în legătură cu proiectata nimicire a circa 44 mii de dosare din arhiva Consiliului de poliţie al judeţului Hotin, la această problemă, I. Halippa a precizat că fondul de arhivă, completat anual pe parcursul dezvoltării istorice, trebuie să fie protejat de orice deteriorare şi distrugere deoarece el reflectă viaţa poporului în succesiunea

continuă a epocilor istoriei [6, p. 517]. Obţinând consimţământul guverna-

torului Basarabiei privind asigurarea accesului liber al membrilor Comisiei la arhiva Consiliului gubernial şi în scopul realizării propunerilor Comitetului de organizare din Moscova, la 27 februa-rie 1899 s-a luat decizia de a forma o subcomisie pentru elaborarea proiectu-lui regulilor privind evaluarea dosarelor de arhivă vechi în vederea selectării lor pentru conservare permanentă sau nimi-cire. S-a considerat oportun de a inclu-de în componenţa subcomisiei un jurist, specialist în domeniul dreptului local de ocină şi al stărilor sociale, un specialist în domeniul istoriei învăţământului din Basarabia (funcţionar din sfera activi-tăţii Ministerului Învăţământului), un specialist în domeniul statisticii şi un profesor de limba slavonă din instituţii-le de învăţământ din ţinut, cunoscător al arheografiei slavone [5, p. 391].

Pentru a reliefa contribuţia Comisiei la organizarea activităţii arhivistice în Basarabia, se impune o relevare succintă a situaţiei existente în domeniul respec-tiv. Conform practicii existente, organele publice care aveau la dispoziţie arhive proprii formau, prin implicarea func-ţionarilor săi, comisii departamentale pentru evaluarea dosarelor de arhivă şi selectarea celor care urmau a fi nimici-te. Lipsa unei metodologii unice privind principiile şi criteriile fundamentale de expertiză a materialelor de arhivă, inter-pretarea arbitrară a valorii lor ştiinţifice (pornind de la considerentele şi interese-le departamentale, ministerele stabileau propriile norme valorice ale documente-lor), incompetenţa membrilor comisiilor departamentale locale, intenţia vădită de a elibera spaţiu pentru materiale curente noi deseori transformau această activi-tate responsabilă într-o acţiune formală,

47

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 generând subiectivism şi voluntarism în

luarea deciziilor. Deşi deciziile comisii-lor primare urmau să fie aprobate de către organele ierarhic superioare, inclusiv de Ministerul de Interne, cazuri de nimicire în masă a dosarelor de arhivă şi a docu-mentelor, inclusiv vânzarea lor la licitaţi-ile publice fabricilor de producere a hâr-tiei, erau frecvente [7, p. 66]. Din cele 8 606 dosare înregistrate către anul 1860 în arhiva procurorului guberniei s-au păstrat doar 1 708, iar restul, inclusiv cele de o valoare istorică importantă, au fost nimi-cite [5, p. 395].

Într-o atare situaţie, una din misiunile Comisiei consta în stoparea acestui fe-nomen, supunând evaluării dosarele se-lectate de către comisiile departamentale pentru nimicire. În cadrul acestei activi-tăţi au fost studiate circa 3 300 de dosare ale Administraţiei financiare din Basara-bia, peste 2 600 de dosare ale Tribunalu-lui regional din Chişinău şi 165 de dosare ale Consiliului de zemstvă al judeţului Bălţi, dintre care 192 de dosare au fost recomandate pentru păstrare permanen-tă în arhivele nominalizate şi 203 pentru conservare în Arhiva istorică gubernială a Comisiei. A fost stopată, de asemenea, nimicirea a circa 44 mii de dosare ale Di-recţiei de poliţie din judeţul Hotin, dintre care 301 de dosare au fost selectate pen-tru a fi transmise Arhivei istorice guber-niale [8, p. 426, 432, 436, 43, 446, 447, 453–454; 6, p. 517, 520, 535]. Pe adresa Comisiei şi a arhivei nominalizate au par-venit materiale din arhivele centrale ale Ru-siei. Astfel, au fost studiate şi inventariate circa 1 500 de dosare ale Ministerului Jus-tiţiei remise de către Arhiva Senatului din Sankt Petersburg spre păstrare permanentă [5, p. 420, 6, p. 521, 532].

O parte componentă a activităţii arhi-vistice a Comisiei o constituia studierea ştiinţifică a fondurilor principale ale arhi-

velor departamentale din ţinut. La şedinţa particulară din 20 februarie 1899, la care s-a examinat tematica eventualei ediţii a Comisiei, s-a accentuat oportunitatea publicării în primul rând a materialelor de arhivă şi a studiilor ştiinţifice bazate preponderent pe astfel de materiale [5, p. 387]. Întru realizarea obiectivelor pre-conizate s-a iniţiat studierea materialelor depozitate în Arhiva Consiliului guber-nial de administraţie, în special Fondul senatorilor – prezidenţi în Divanele Prin-cipatelor Moldova şi Muntenia în anii 1808–1812, şi în Arhiva Consistoriului bisericesc din Chişinău. În consecinţă, în baza investigaţiilor efectuate, în Analele Comisiei au fost publicate studiile (toate fiind semnate de Ioan Halippa): Descrie-rea Fondului senatorilor (700 de dosare din cele 4 415 depozitate) [5, p. 32–374; 8, p. 341–424; 6, p. 442–508], Inventarul proprietăţii funciare şi al structurii socia-le a populaţiei conform recensământului din anul 1817 [6, p. 1–230], Informaţii privind starea bisericilor din Basarabia în anii 1812–1813 [6, p. 230–296] şi alte seturi de documente, precum şi un şir de studii ştiinţifice.

Comisia a acordat o atenţie sporită, de asemenea, colectării documentelor vechi din arhivele particulare ale boierilor ba-sarabeni. Considerând că studierea aces-tor documente va contribui la lămurirea unor probleme privind evoluţia proprie-tăţii funciare şi a relaţiilor agrare, precum şi a celor ce ţin de geografia istorică, Co-misia s-a adresat către nobilimea basara-beană cu solicitarea să i se acorde asis-tenţă în colectarea documentelor vechi, prezentându-le în original sau copiile acestora [5, p. 395–396].

Cu toate că majoritatea nobilimii a manifestat o atitudine rezervată faţă de iniţiativa Comisiei, totuşi la adresa ei a parvenit o serie de documente, unele

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

48

din ele fiind donate. Astfel, inspectorul industrial superior Iu. Levinskii a dăru-it gramota domnului Radu Mihnea din 1624 privind punerea în posesiunea bo-ierului Necoriţă a ocinilor „Trifeşti de lângă Ocniţa şi Şereuţi de lângă Hotin” [5, p. 348, 396]. Membrul Comisiei Ius-tin Frăţiman (Fraţman) a donat gramota domnului Grigore Challimachi din 30 iu-nie 1763 prin care jupăneasa Maria Gitni-ceroae a fost întărită în posesiunea feudei Negreş [5, p. 391]. În cadrul şedinţelor particulare au fost audiate şi alte gramo-te (prezentate în copii) ale domnitorilor Moldovei: gramota lui Mihai Suţu (1794) privind confirmarea în dreptul de propri-etar al moşiei Lencăuţi, judeţul Soroca, a prinţesei Raliţa Mavrocordat [8, p. 428]; trei gramote (din anii 1608 şi 1611) ale domnului Constantin Movilă referitoare la ocina Buiucani [8, p. 427]; gramotele domnilor Petru Şchiopul (1576), Radu Mihnea (1617) şi Vasile Lupu (1641), precum şi dispoziţia acestuia (1642) că-tre pârcălabul din Lăpuşna referitoare la aşezarea Chişinăului în sec. XVI–XVII, care împreună cu alte documente urmau să fie folosite la pregătirea studiului Isto-ria Chişinăului în documente [9].

O sursă importantă de colectare (în copii) a documentelor vechi o constitu-iau arhivele familiale ale nobililor basa-rabeni, aflate în posesiunea familiilor ori depozitate în arhivele departamentale din ţinut. Astfel, în arhiva familiei Pavel Di-cescu au fost depistate trei gramote, scri-se pe pergament, ale domnilor Moldovei Radu Mihnea din 20 şi 25 martie 1624 şi Miron Barnovschi din 28 aprilie 1629 cu privire la punerea în posesiunea boierului (ulterior hatman şi pârcălab de Suceava) Necoriţă a unor feude şi la confirmarea dreptului de stăpânire [6, p. 522]. Docu-mente de o mare valoare ştiinţifică au fost depistate în arhiva personală a Zinaidei

Teodor Donici (născută Carp-Russo) [6, p. 234–260, 392, 396], în arhiva Consi-liului gubernial de administraţie (a fraţi-lor Hudobaşev [8, p. 432; 6, p. 429, 441, 523], a boierului Varticov (Vartic) [6, p. 514], precum şi în arhiva Consistoriului bisericesc din Chişinău [5, p. 380].

Fiind în trecut focare semnificative ale vieţii culturale, educative şi spiritu-ale, mănăstirile şi bisericile din Basa-rabia au devenit şi centre de depozitare şi păstrare a cărţilor, manuscriselor şi a documentelor vechi. Luând act de Cule-gerea decretelor şi a dispoziţiilor condu-cerii regionale şi eparhiale emise în anii 1815–1860, depistată la biserica din s. Vadul-Raşcov, judeţul Soroca, Comisia a decis să se adreseze, prin intermediul epi-scopului Chişinăului şi Hotinului Iacob, către clerul din ţinut cu rugămintea să inventarieze şi să descrie manuscrisele, cărţile şi alte obiecte aflate în posesiunea bisericilor şi a mănăstirilor, urmând ca aceste însemnări să fie prezentate solici-tantului [5, p. 388–390].

Un viu interes în cercurile ştiinţifice din Rusia a provocat manuscrisul gramaticii limbii slavone, depistat de V. Kurdinovski în vara anului 1901 în biblioteca mănăstirii Hârbovăţ, judeţul Orhei. În urma investigaţiilor pre li-mi nare, V. Kurdinovski a înaintat ipo-teza că exemplarul manuscrisului a aparţinut arhiepiscopului din Moghiliov Anatolie Martânovski, care ultimii ani de viaţă i-a trăit la mănăstirea Hârbovăţ, unde a şi decedat, iar gramatica a fost scrisă la Moscova la sfârşitul sec. XVI – începutul sec. XVII [8; 436, 438–443]. Deşi această descoperire pre-zenta, în mod evident, un eveniment remarcabil în activitatea Comisiei, ea totuşi, sesizând responsabilitatea obiectivismului ştiinţific, nu a riscat să publice manuscrisul, la insistenţa lui

49

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 V. Kurdinovski, fără o expertiză ştiinţifică

profundă. La Adunarea generală din 18 octombrie 1903 s-a hotărât a transmite facsimilele primelor şi ultimelor pagini ale manuscrisului Comisiei slavone a Societăţii Imperiale de Arheologie din Moscova pentru a fi supuse, în baza analizei comparative, expertizei ştiinţifice [6, p. 526]. Ulterior, în 1907, V. Kurdinovski a publicat un studiu în revista Русский филологический вестник.

Investigaţii în domeniul istoriei naţi-onale şi activitatea editorială. Studierea proceselor-verbale ale şedinţelor denotă o mare varietate a preocupărilor ştiinţifi-ce ale Comisiei. La aceste şedinţe, care în esenţa lor erau un fel de şedinţe-semi-nare ştiinţifice, se abordau şi se examinau diverse probleme ce ţineau nu numai de realizarea obiectivelor de bază ale Comi-siei. În condiţiile în care accesibilitatea la literatura ştiinţifică era limitată din cauza lipsei sau a numărului redus al exempla-relor de publicaţii ştiinţifice recepţionate3 (de regulă, un exemplar) la şedinţele par-ticulare ale Comisiei se practica audierea comunicărilor referative despre conţinu-tul acestora prezentate de către membrii Comisiei4. Astfel, I. Halippa a prezentat o serie de comunicări privind lucrarea lui N. Iorga Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe [8, p. 433], viaţa şi activita-tea mitropolitului Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu şi a cercetătorului Iurii Venelin [6, p. 510, 513] etc. Se examinau, de asemenea, manuscrisele lucrărilor care urmau a fi publicate în Analele Co-

misiei sau separat. La 12 decembrie 1898 I. Frăţiman a prezentat referatul „Cu pri-vire la începutul eparhiei Huşilor” [5, p. 384]. La 2 decembrie 1900 a fost discutat referatul profesorului de religie la Gim-naziul de băieţi nr.1 din Chişinău N. Laş-cov „Din trecutul Moldovei şi Munteniei. Stările sociale în Moldova şi Muntenia în sec. XVII” [8, p. 432] etc.

În cadrul preocupărilor ştiinţifice ale Comisiei o atenţie deosebită era acordată istoricului proprietăţii (moşiilor) mănăsti-rilor închinate din Basarabia, această pro-blemă fiind studiată de către I. Halippa şi N. Codreanu, care prezentau periodic la şedinţele Comisiei comunicări despre rezultatele investigaţiilor efectuate [5, p. 379–380; 8, p. 434–435, 451].

Avându-se în vedere faptul că în unele lucrări topografice şi de istorie erau comi-se erori în interpretarea denumirilor unor localităţi din Basarabia (Hotin, Peresecina, Noua Suliţă (Novoseliţa)) etc. [5, p. 375–376], membrii Comisiei abordau şi proble-me referitoare la geografia istorică, etno-grafie şi topografie, fiind acceptată opinia privind necesitatea cercetării denumirilor topografice locale în scopul de a soluţiona chestiunile de etnografie [6, p. 378].

În realizarea acestui deziderat s-a im-plicat activ secretarul Comisiei I. Halippa, care în scopul de a facilita lectura operelor istorice şi etnografice referitoare la Basa-rabia şi de a rezolva unele probleme ale geografiei istorice a Basarabiei, şi-a pro-pus ca obiectiv de cercetare elaborarea nomenclaturii geografice şi topografice a

3 Probabil e exagerată, dar nu este lipsiră de temei afirmaţia lui Alexandru Hâjdău, care la 1 iunie 1865 îl ruga pe fostul coleg de universitate, academicianul I. I. Sreznevskii să-l ajute cu cărţi ştiinţifice deoarece „locuind într-o aşa ţară „fără carte” cum este Basarabia, unde deloc nu sunt biblioteci, fiindcă eu nu consider bibliotecă o colecţie de romane şi nuvele”, e foarte dificil să faci cercetări. Acest gând a fost repetat şi în scrisoarea către profesorul Universităţii din Moscova M. P. Pogodin din 12 iulie 1865. Vezi: Александр Хиждеу. Избранное. Кишинев: Литература артистикэ, 1986, р. 218, 2194 La şedinţa Comisiei din 19 septembrie 1898 s-a luat decizia ca ediţiile recepţionate de la comisiile guberniale ştiinţifice ale arhivelor din Rusia să fie repartizate membrilor Comisiei chişinăuiene spre studiere, care urmau să prezinte note informative privind conţinutul acestor publicaţii, îndeosebi conţinutul articolelor care puteau servi drept călăuză pentru Comisia chişinăuiană şi să-şi expună opiniile referitor la utilitatea folosirii metode-lor de activitate aplicate de comisiile similare din alte gubernii. Vezi: Труды БГУАК, vol. I, p. 377

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

50

ţinutului [8, p. 430]. Lucrând asupra elabo-rării Dicţionarului geografic al Basarabiei, I. Halippa a prezentat la una din şedinţe-le Comisiei (16 februarie 1902) referatul „Cu privire la nomenclatura geografică a pământurilor Daciei”, în care a dat pro-pria explicare a noţiunilor Ungrovlahia, Karavlahia, Mavrovlahia, Kara-Bogdan, Moldova, Rosovlahia, Basarabia etc. [8, p. 452; 6, p. 511].

Conştientizând imposibilitatea studie-rii profunde a istoriei şi etnografiei Basa-rabiei fără cunoaşterea literaturii respec-tive, Comisia a acordat o anumită atenţie problemei bibliografice. Fiind convinsă că în mănăstirile şi bisericile din ţinut sunt depozitate manuscrise şi cărţi vechi, conducerea Comisiei s-a adresat, prin intermediul episcopului Chişinăului şi Hotinului Iacob, către preoţii şi arhiman-driţii din gubernie cu rugămintea să le de-scrie şi să transmită informaţia respectivă solicitantei. Cu o rugăminte similară s-a adresat şi către directorii şcolilor secun-dare, prin care erau solicitaţi să alcătuias-că şi să transmită Comisiei catalogul lu-crărilor referitoare la istoria şi etnografia Basarabiei, precum şi al cărţilor publicate în ţinut, păstrate în bibliotecile instituţii-lor nominalizate [5, p. 390; 6, p. 511].

Lansând ideea alcătuirii indicelui complet al cărţilor referitoare la istoria şi etnografia Basarabiei, editării catalogu-lui cărţilor din biblioteca personală a lui Ion Suruceanu şi lucrând asupra studiului Materiale pentru bibliografia Basarabi-ei, Ioan Halippa s-a pronunţat, în acelaşi timp, contra propunerii preşedintelui ad-junct A. Krâlov de a forma grupuri de lu-cru pentru trecerea în revistă a materiale-lor privind istoria şi antichităţile din ţinut, publicate în Analele Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odesa şi în Buletinul Eparhiei Chişinăului. Formal, el şi-a ar-gumentat poziţia prin faptul că bibliogra-

fia basarabeană, cuprinzând 512 cărţi şi articole de revistă (inclusiv 467 în limba rusă), este deja publicată în lucrarea lui Zamfir Arbore-Ralli Basarabia în secolul al XIX-lea, în care nu au fost incluse doar câteva cărţi rare care au fost depistate în biblioteca lui I. Suruceanu [6, p. 522, 525]. În realitate însă I. Halippa nu a do-rit să admită dispersarea forţelor creative (şi acelea foarte restrânse) ale Comisiei şi antrenarea preponderentă a lor într-o acti-vitate deşi actuală, dar totuşi secundară în raport cu obiectivele de bază.

Rezultatele activităţii ştiinţifice a mem-brilor colaboratori ai Comisiei guberniale ştiinţifice a arhivelor din Chişinău s-au materializat în lucrările publicate atât în cele trei volume ale Analelor Comisiei, editate sub redacţia lui I. Halippa, cât şi în alte ediţii periodice sau separat.

Din punctul de vedere structural şi al genurilor de publicaţie, Analele erau compuse din două compartimente: partea oficială informativă şi partea ştiinţifică. În prima parte erau incluse materiale pri-vind istoricul constituirii Comisiei (volu-mul I), procesele-verbale ale şedinţelor şi adunărilor generale, dările de seamă, informaţia despre componenţa nominală a Comisiei cu indicarea mărimii cotizaţii-lor depuse, lista lucrărilor procurate şi do-nate cu nominalizarea donatorilor şi alte date cu caracter informativ, toate acestea fiind pregătite pentru publicare de se-cretarul Comisiei Ioan Halippa. Analiza acestora permite reconstituirea activităţii Comisiei. În partea a doua erau publicate lucrările originale ale membrilor colabo-ratori şi materiale de arhivă cu comenta-riile respective.

În cele trei volume ale Analelor Co-misiei au fost publicate 28 de lucrări (26 de titluri) cuprinse pe un spaţiu de peste 1 300 de pagini. Contingentul autorilor era foarte restrâns, fiind doar 5 la număr.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

51

Câte 3 articole au publicat membrii cola-boratori A. Krâlov şi D. Şceglov, iar câte un articol S. Asnaş şi P. Kolomoiţev. Cel mai activ şi productiv colaborator al Ana-lelor a fost I. Halippa, care a publicat 20 de lucrări (18 titluri). Având în vedere că studiile lui I. Halippa ocupau aproxima-tiv 96% din spaţiul rezervat lucrărilor şti-inţifice, care concomitent era responsabil şi executor al compartimentului oficial şi informativ, e uşor de constatat că el era autorul de bază al Analelor.

Diversitatea preocupărilor ştiinţifice ale lui I. Halippa s-a reflectat pe deplin în tematica lucrărilor publicate, cuprinzând diverse probleme de istorie a Basarabiei, istoria bisericii din ţinut, precum şi din domeniul arhivistic. Nu numai din punct de vedere cognitiv, dar şi prin modul de abordare şi reflectare şi-au menţinut sem-nificaţia până în zilele de astăzi astfel de lucrări de proporţii ca Oraşul Chişinău în perioada aflării aici a lui Aleksandr Sergheevici Puşkin; Materiale privind is-toria Chişinăului în secolele XVI–XVII; Date istorice principale privind Basara-bia, compusă din trei compartimente: a) Privire generală asupra istoriei Basarabi-ei până la anul 1812; b) Tratatul de pace încheiat între Rusia şi Turcia la Bucureşti la 16 (28) mai 1812; c) Informaţii succin-te despre guvernatorii civili şi militari ai Basarabiei, cu o schiţă privind vizitarea ţinutului de către persoanele supreme şi enumerarea altor evenimente importante pentru Basarabia în perioada de cârmuire a fiecărui guvernator (1812–1900); Schiţă privind istoria învăţământului public în Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Fiind unul dintre primii cer-cetători ai arhivelor din Basarabia, este

considerabilă contribuţia lui I. Halippa în domeniul arhivisticii, acesta publicând nu numai diverse materiale documentare (de exemplu, Basarabia la momentul ali-pirii la Rusia, în cadrul căreia a pregătit şi a editat Inventarul proprietăţii funciare şi al structurii sociale a populaţiei Basa-rabiei, potrivit recensământului din anul 1817 şi Date privind starea bisericilor din Basarabia în anii 1812–1813), dar şi studii analitice (Privire generală asupra arhivelor guvernamentale principale din Chişinău cu o schiţă privind activitatea fostelor comisii pentru cartarea aces-tor arhive; Descrierea Arhivei domnilor senatori care au prezidat în Divanele Principatelor Moldova şi Muntenia în anii 1806–1812 etc.). Cantitativ, activita-tea ştiinţifică a lui I. Halippa în perioada funcţionării Comisiei ştiinţifice din Chi-şinău ar fi caracterizată incomplet dacă ne vom limita doar la lucrările publicate. El s-a evidenţiat şi ca unul dintre cei mai activi participanţi ai şedinţelor Comisiei, la care a prezentat peste 30 de comunicări ştiinţifice pe diverse probleme şi teme ac-tuale timpului de atunci.

Posedând cunoştinţe vaste, studiind profund literatura ştiinţifică disponibi-lă, depunând muncă asiduă, I. Halippa a devenit nu numai „primul cercetător pri-ceput al arhivelor din Basarabia” (Gheor-ghe Bezviconi), ci şi un cercetător talen-tat al istoriei ţinutului, preluând ştafeta de la cunoscutul istoric basarabean Alexe Nacco (Nacu) (1832–1915). Primul stu-diu de mari proporţii Oraşul Chişinău în perioada aflării aici a lui Aleksandr Ser-gheevici Puşkin (1820–1823), publicat la Chişinău în anul 1899, a trezit un interes viu în societate, lucrarea fiind solicitată

5 Conform opiniei cercetătorului S. Fomin, datorită informaţiilor ce se conţin în acest studiu s-a făcut posibilă identificarea casei lui I. Naumov, în care a locuit poetul rus A. S. Puşkin în anii aflării la Chişinău (1820–1823). Doar cu un an înainte, în 1898, ziarul chişinăuian „Бассарабец” scria: „unde este această casă nimeni nu ştie”. Gh. Bezviconi (1910–1966) a apreciat acest studiu drept „o contribuţie importantă în puşkiniana basarabeană”. Apud. S. Fomin. Vezi: Cuvântul introductiv al lui S. Fomin la lucrarea lui I. Halippa „Город Кишинев времен жизни в нем Александра Сергеевича Пушкина”. În: Кодры. Молдавия литературная, 1989, № 6, р. 33

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

52

de bibliotecile din Rusia (în particular de Biblioteca Imperială Publică din Sankt Petersburg [5, p. 405]5) şi reeditată ulteri-or în volumul I al Analelor Comisiei.

Fiind presat de circumstanţele politi-ce şi ideologice ale regimului ţarist şi de interdicţiile acestuia, I. Halippa fusese constrâns să se conformeze istoriogra-fiei imperiale oficiale, în cadrul căreia activa, în privinţa interpretării trecutului istoric al teritoriului dintre Prut şi Nistru al Moldovei istorice, ceea ce, evident, a influenţat negativ asupra studiilor sale. E de reţinut însă că, fiind nevoit să repro-ducă postulatele oficiale pe care era im-posibil să le evite, el n-a devenit un adept dogmatic al conceptelor oficioase pre-concepute, orientate în fond spre denatu-rarea şi marginalizarea trecutului istoric al moldovenilor. Luând act, fie şi parţial, de ultimele realizări ale istoriografiei ro-mâne, în special de inestimabile culegeri de documente, precum şi de documentele depistate în arhivele din Basarabia, a dat dovadă de curaj civic, încercând, în limi-tele posibile de atunci, să-şi onoreze da-toria de cercetător obiectiv, expunându-şi propria viziune asupra unor evenimente care au avut loc pe parcursul dezvoltării istorice a ţinutului.

Evocând în lucrarea Datele istorice principale privind Basarabia (realiza-tă, de altfel, în baza studiilor: Dimitrie Cantemir Descrierea Moldovei, Zamfir Arbore Basarabia în secolul al XIX-lea, Nicolae Iorga Studii istorice asupra Chi-liei şi Cetăţii Albe, Alexe Nacco Istoria

Basarabiei din cele mai vechi timpuri, A. Zaşciuc Regiunea Basarabia. Materi-ale pentru geografia şi statistica Rusiei, S. Palauzov Principatele române Moldo-va şi Muntenia în raport istoric şi poli-tic) cuvintele lui Alecu Russo din poemul în proză Cântarea României6 „potopul Asiei a vrut să înghită lumea… şi tu ai fost stavila lumii” [10, p. 160], I. Halippa menţiona că „avangarda acelor români care pe parcursul secolelor au stăvilit pu-hoiul popoarelor barbare au fost românii basarabeni, strajă vigilentă a lumii civi-lizate” [8, p. 19]. Apreciind înalt lupta lui Ştefan cel Mare pentru integritatea şi independenţa statului moldovenesc medieval, I. Halippa afirma că „numele glorios al acestui mare domn al Moldovei e scris cu litere de aur pe filele de istorie a Basarabiei şi el (acest nume – n.n.) nu poate fi şters de pe fortificaţiile Hotinu-lui, Sorocii, Benderului (Tighinei), Bel-gorodului şi Chiliei” [8, p. 20]. I. Halippa a depus eforturi mari pentru stabilirea şi menţinerea relaţiilor de colaborare cu in-stituţiile ştiinţifice, oamenii de ştiinţă şi cultură din România, cu care, probabil, a contactat în timpul călătoriei în aceas-tă ţară în vara anului 1898. Din propria iniţiativă a pregătit şi a expediat, împre-ună cu volumul I al Analelor Comisiei, câte un mesaj (vizat de către guvernatorul Basarabiei) la adresa Academiei Române şi a mitropolitului Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu [8, p. 429]7. Evident, de sine stătător (deocamdată n-am depis-tat nici o informaţie care ar demonstra

6 Fiind indus în eroare de o versiune vehiculată în sec. XIX, I. Halippa atribuie paternitatea poemului în proză Cântarea României lui Nicolae Bălcescu, preluată necritic mai apoi de către unii cercetători contemporani (Vezi: Ana GRIŞCO. Ioan Halippa. Contribuţii la cercetarea istoriei Basarabiei. În: Perga-ment. Anuarul arhivelor Republicii Moldova. 1999. II, p. 55)Scrisă în limba franceză, opera Cântarea României a fost publicată, pentru prima dată, în 1850, în revista emigranţilor români la Paris, România viitoare, în traducerea lui Nicolae Bălcescu. După cinci ani, în 1855, poemul este publicat, în propria traducere a autorului, în revista lui Vasile Alecsandri România literară, de această dată Alecu Russo semnându-1 cu iniţialele numelui sau – A. R. Au existat foarte multe dispute cu privire la paternitatea operei care îi era atribuită, în mod eronat, lui N. Bălcescu. Vasile Alecsandri a precizat, în cele din urma, ca poemul Cântarea României a fost compus în limba franceză de Alecu Russo şi tradus în româneşte de Nicolae Bălcescu. Vezi: Istoria literaturii moldoveneşti. Vol. 2. De la 1840 până la 1917. Chişinău: Ştiinţa, 1988, p. 213-2147 Textul mesajului a fost aprobat de către Comisie la 7 octombrie 1900

53

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 existenţa unei confirmări din partea Comi-

siei şi a guvernatorului) a expediat, din rezerva proprie8, primele două volume ale Analelor pe numele lui Bogdan Petri-ceicu Hasdeu, Gavriil Musicescu, Zamfir Arbore ş.a., întreţinând cu ei corespon-denţă personală [11, p. 53–55].

Fiind preocupat de problema asigură-rii activităţii Comisiei, în special prin cre-area bibliotecii ştiinţifice, I. Halippa pro-fita de orice ocazie pentru a solicita ajutor atât din partea diverselor organizaţii şti-inţifice, cât şi din partea unor personali-tăţi marcante. Sesizând că studierea pro-fundă şi obiectivă a patrimoniului istoric şi cultural al Basarabiei, comun cu cel din partea dreaptă a Prutului, ar fi imposibilă fără consultarea materialelor documen-tare şi a literaturii ştiinţifice publicate în România, el, în limita posibilităţilor, urmărea atent ediţiile respective, solici-tând totodată asistenţă întru completa-rea bibliotecii Comisiei. Într-o scrisoare, datată cu anul 1900, adresată lui Gavriil Musicescu scria: „Comisiunea vă roagă să-i veniţi în ajutor cu feliu de susţine-re (în formă de sacrificiu de cărţi, manu-scripte), care va fi mai lesne. Credem că d-voastră nu ni-ţi lăsa fără atenţiune acest sincer rugământ” [12]. Menţionând, în scrisoarea de răspuns, că în pofida politi-cii de rusificare forţată a regimului ţarist „poporul de la ţară... îşi păstrează limba în casă, ca cel mai scump odor”, Gavriil

Musicescu conchide: „Acum însă, când ni se prezintă ocaziunea aşa de favorabilă de a înlesni învăţarea – în mod indirect – a limbii române, prin formarea bibliotecii societăţii basarabene Arhiva, cred că ser-viciul cel mai real îl putem face trimiţând donaţiuni de cărţi cu conţinut istoric şi literar acestei instituţiuni, căci altfel cu greu vor răzbate cărţile noastre în Basa-rabia, unde toţi Românii vor avea ocazi-une să se adape din izvorul binefăcător al limbii materne” [12]. Această ocazie a fost folosită cu prisosinţă, ceea ce contra-zice afirmaţia lui Onisifor Ghibu precum că „apelul de la Chişinău se pare că n-a găsit ecoul cuvenit nici la Iaşi... nici la Bucureşti” [12].

Prezentând, pe plan regional, un feno-men remarcabil în viaţa ştiinţifică a Ba-sarabiei, apariţia Analelor Comisiei din Chişinău a produs totodată o rezonanţă apreciabilă în lumea ştiinţifică şi peda-gogică nu numai din Basarabia, dar şi din întreaga Rusie, care, receptând cu un mare interes materialele publicate, şi-a exprimat aprobarea direcţiilor principale de activitate ale instituţiei nominalizate9. Ministerul Învăţământului Public din Rusia imperială şi Comitetul pentru învă-ţământ al Sinodului au acceptat Analele Comisiei chişinăuiene pentru completa-rea bibliotecilor fundamentale ale şco-lilor secundare laice şi ale seminariilor teologice [8, p. 450; 6, p. 528].

8 Neavând surse financiare suficiente pentru a recompensa integral activitatea lui I. Halippa în calitate de autor şi redactor al Analelor Comisiei în volumul convenit, Comisia i-a repartizat, în contul onorariului neachitat, un număr impunător de exemplare ale Analelor – 200 de exemplare ale volumului I (dintre care ulterior 125 de unităţi au fost restituite) şi 100 de exemplare ale volumului II. Vezi: Труды БГУАК, vol. II, p. 434, 447; vol. III, p. 517 9 În mesajul Societăţii Imperiale de Arheologie din Moscova din 30 mai 1900, semnat de preşedinteleComisiei contesa Uvarova, se menţiona că Societatea nominalizată, „luând act de conţinutul volumului I al Analelor Comisiei, nu poate să nu-şi exprime opinia pe marginea direcţiei acceptate de către Comisie, a cărei sarcină, în conformitate cu destinaţia unor astfel de comisii, constă preponderent în clarificarea componenţei arhivelor locale şi în studierea chestiunilor cu caracter pur arheografic. În mod deosebit un mare interes prezintă privirea generală asupra Arhivei domnilor senatori, a cărei importanţă nu poate fi pusă la îndoială şi Societatea (de Arheologie din Moscova –n.n.) îşi exprimă sincera dorinţă ca, cât mai curând, să fie continuată publicarea ei”. Vezi: Труды БГУАК, vol. II, p. 448. Prof. A. Kociubinski a con-semnat: „Ştiinţa istorică nu poate să nu întâmpine cu recunoştinţă primul născut al noii noastre Comisii ştiinţifice a arhivelor”. Vezi: КОЧУБИНСКИЙ A. Тура (Тирас) – Белгород – Аккерман и его новая лапидарная надпись от 1454 года. Одесса, 1901, р. 60.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

54

Studiile originale ale neobositului cer-cetător Ioan Halippa au atras atenţia spe-cialiştilor şi a publicului larg de cititori. Fiind obiectul de bază de analiză al re-cenzenţilor, aceste lucrări determinau în fond nivelul ţinutei ştiinţifice a ediţiei în special şi al evaluării calitative a activită-ţii Comisiei în ansamblu. V. Rudakov în recenziile sale, publicate în prestigioasa revistă rusă „Исторический Вестник” din iulie 1900 şi ianuarie 1903, aprecia studiile imprimate în primele două volu-me ale Analelor Comisiei („publicarea că-rora, scria autorul, noi o datorăm energiei susţinute şi hărniciei excepţionale ale lui I. Halippa” [13, p. 345]) cu calificativele „prezintă un interes considerabil”, au „o mare importanţă pentru arhivişti”, „des-tul de valoroase din punctul de vedere şti-inţific”, „interesantă prin conţinutul nou” etc. [8, p. 449; 6, p. 529]. Prezintă interes aprecierea activităţii lui I. Halippa în ca-litate de cercetător al arhivelor. În revista „Киевская старина” din aprilie 1904 a fost publicat un articol în care autorul, nominalizat cu iniţialele L. M., referin-du-se la fondurile de arhivă ale senatori-lor şi consistorului Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, menţiona că ele conţin „un material preţios privind istoria relaţiilor dintre Ucraina, Moldova şi Muntenia”. În continuare autorul scria: „Cu regret, până în prezent aceste arhive n-au atras atenţia cuvenită a cercetătorilor. Doar în ultimul timp, odată cu fondarea Comisiei guber-niale ştiinţifice a arhivelor din Basarabia, tezaurul acestor arhive a început să apară la lumina zilei... În persoana secretarului ei, candidatului Academiei Teologice din Kiev Ioan Halippa, Comisia a obţinut pentru sine un activist remarcabil”, care „prin talentul său, prin dragostea înflăcă-rată faţă de cercetările în domeniul anti-

chităţii basarabene şi printr-o hărnicie de invidiat constituie într-adevăr o bogăţie pentru Basarabia” [6, p. 531].

Rezultatele activităţii ştiinţifice a membrilor Comisiei au fost reflectate, de asemenea, în unele studii publicate în alte ediţii periodice din ţinut sau separat. În perioada vizată, pe paginile Buletinului Eparhiei Chişinăului au fost publicate o serie de articole semnate de D. Şceglov (Despre mănăstirile desfiinţate din Basa-rabia; Mănăstirile Ismailului; Date noi privind mitropolitul Gavriil Bodoni; Des-pre atitudinea mitropolitului Gavriil faţă de Moldova după trecerea lui în Basara-bia; Participarea mitropolitului Gavriil la organizarea civilă a Basarabiei) etc.; V. Kurdinovskii (Motive religioase în po-ezia lui A. S. Puşkin) etc. Dintre lucrările publicate în ediţii separate evidenţiem studiile lui S. Potoţkii Schiţă istorico-ge-ografică a Basarabiei (1902); N. Laşcov Cârmuirea locală în Moldova şi Munte-nia în secolul al XIX-lea (1903); I. Frăţi-man (Fraţman) Iacob (Stamati) episcopul Huşilor (1901), Cu privire la eparhiile din Basarabia (1902), Inochentie epi-scopul Huşilor (1903); S. Ivanov Cule-gere de schiţe privind unele evenimente remarcabile din viaţa contemporană a bulgarilor (ed. 2, 1900) [14].

Indiscutabil, fondarea Comisiei guberniale ştiinţifice a arhivelor din Basarabia a constituit „un eveniment remarcabil în viaţa societăţii basarabene” [15, p. 662], iar operele publicate prezintă „o mare însemnătate istorică” [4, p. 252], o valoare ştiinţifică şi cognitivă atât pentru contemporanii ei, cât şi pentru generaţiile următoare. Comisia a contribuit esenţial la valorificarea patrimoniului istoric, cultural şi spiritual al Moldovei istorice în general şi al Basarabiei în particular, la studierea şi

55

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 evaluarea arhivelor departamentale ale

organelor guberniale şi locale din ţinut, iniţiind astfel activitatea de constituire, pe baze ştiinţifice, a arhivei istorice. Comisia reprezenta una din primele

instituţii ştiinţifice din Basarabia, care în organizarea şi realizarea activităţii sale se baza pe principiile autodeterminării, autofinanţării şi participării benevole în lucrul ei.

Referinţe bibliografice:1. Халиппа И. Идея губернских ученых архивных комиссий по Н. В. Калачову, Е. И. Андриевскому и А. Н. Труворову и учреждение комиссии в. г. Кишиневе. În: Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии. Том 1. Кишинев, 1900, р. 12. În continuare: Труды БГУАК.2. Ploşniţă Elena. Muzeul de Istorie al Basarabiei – un deziderat al Comisiei Guber-niale ştiinţifice a Arhivelor. În: Tyragetia, Anuar. 1999, VIII, p. 173–178.3. Danilov Maria. Cărţi româneşti în colecţiile Comisiunii ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia. În: Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură. 1999, nr.1, p. 66–73.4. Ciobanu Şt. Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă. Chişinău: Editura Enciclopedică „Gheorghe Asachi”, 1992.5. Труды БГУАК. Том I.6. Труды БГУАК. Том III.7. Voloşin Rita. Contribuţii la istoricul apariţiei arhivelor în Basarabia în secolul al XIX-lea. În: Pergament. Anuarul arhivelor Republicii Moldova. II, 1999.8. Труды БГУАК, vol. II.9. Труды БГУАК, vol. I, p. 384. Vezi: ХАЛИППА И. Материалы для истории Кишинева в XVI–XVIII вв. În: Труды БГУАК, Том 1. Кишинев, 1900, с. 171–233; Ibidem. Документы XVII–XVIII вв., касающиеся вотчины села Буюкань, ныне предместье г. Кишинева. În: Труды БГУАК, Том 2. Кишинев, 1902, с. 231–340; Ibi dem. Дополнительная серия документов XVII–XVIII вв., относящихся к истории г. Кишинева. În: Труды БГУАК, Том 3. Кишинев, 1907, с. 321–394.10. Russo A. Opere. Chişinău: Literatura Artistică, 1989, p. 160.11. Colesnic I. Basarabia necunoscută. Chişinău, Universitas, 1993. În scrisoarea din 5/18 noiembrie 1902 B. P. Hasdeu menţiona: „Am primit cele două volume şi Vă mul-ţumesc din inimă. Am citit deocamdată tomul I, unde m-a interesat foarte mult istoria despre Chişinău sub Puţkin…”. Ibidem, p. 53.12. Ghibu O. De la Basarabia rusească la Basarabia românească. Cluj, 1926, p. XLIX. Ca ipoteză putem admite că o asemenea rugăminte a fost expusă şi în mesajul Comisiei către Academia Română. Ea derivă din faptul că donaţiile de cărţi ale Aca-demiei Române au început să parvină nu mai devreme de anul 1900.13. Исторический Вестник. 1993 г. Январь. Recenzia a fost reprodusă în volumul III al Analelor Comisiei (p. 528–531); vezi p. 530. Prima recenzie a fost republicată în volumul II al Analelor Comisiei (p. 448–449).14. Труды БГУАК, vol. I, p 408; vol. II, p. 452–453; vol. III, 534; Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1898, nr. 16, 17, 24; 1899, nr. 9, 12, 18–20; 1900, nr. 4, 8, 10,18, 19, 21; 1902, nr. 17, 23; 1903, nr. 24; Ciobanu Şt. Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă. Chişinău: Editura Enciclopedică „Gheorghe Asachi”, 1992, p. 252. 15. Халиппа И. Несколько слов по поводу открытия Бессарабской Ученой Архивной Комиссии. Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1898, nr. 20. Partea neoficială.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

56

Abstract THE CONTRIBUTION OF THE GUBERNIAL SCIENTIFIC BOARD

OF ARCHIVES FROM BESSARABIA (1898–1903) TO THE STUDYING OF THE SCIENTIFIC AND ARCHIVISTICACTIVITY

The study emphasizes the achievements of the Gubernial Scientifc Board from Bessarabia in the archivist area and in the area of research of the national history that were reflected as scientific works in the annals of the board and other periodicals from Bessarabia and other countries. Special attention is accorded to the prodigious scientific activity of Ioan Halippa and the achievements of the scientific communityfrom the Russian Empire.

RésuméLES CONTRIBUTIONS POUR L’ÉTUDE DE L’ACTIVITÉ

ARCHIVISTIQUE ET SCIENTIFIQUE DE LA COMMISSION PROVINCIALE SCIENTIFI-

QUE DES ARCHIVES DE LA BESSARABIE (1898–1903)

Dans cet étude sont élucidés les résultats de l’activité de la Commission pro-vinciale scientifique des archives du Bessarabie dans le domaine des archives et la recherche nationale, qui est faite sous un aspect des oeuvres scientifiques, est sont presentées dans les Annales de la Commission et des autres périodiques de la Bessarabie et à l’étrager, et dans les éditions indépandantes. Une grade at-tention est accordée pour l’activité scientifique très riche de Ioan Halippa et l’appréciation des résultats obtenus par la communauté scientifique de la Russie Tsariste.

Резюме ВКЛАД В ИЗУЧЕНИЕ АРХИВНОЙ И НАУЧНОЙ

ДЕЯТЕЛЬНОСТИ БЕССАРАБСКОЙ ГУБЕРНСКОЙ НАУЧНОЙКОМИССИИ ПО АРХИВАМ (1898–1903)

Исследование посвящено результатам деятельности Бессарабской гу-бернской научной комиссии по архивам в области архивов и изучения нацио-нальной истории, которые были отражены в ежегодниках данной комиссии и других периодических изданиях в Бессарабии и за её пределами, равно как и в самостоятельных работах. Особое внимание уделено плодотворной научной деятельности Иоанна Халиппы и оценке результатов, достигнутых научным сообществом императорской России.

57

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Dr. Alexandru TELEUŢĂ,

dr. Eugeniu ALEXANDROV1

REALIZĂRILE GRĂDINII BOTANICE (INSTITUT) A ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Cercetările botanice sistematice în Republica Moldova au fost iniţiate în 1947 de către colaboratorii Sectorului de Botanică al Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS La baza proiectării şi construcţiei Grădinii Botanice a fost pus prin-cipiul ecologo-sistematic cu distribuirea speciilor de plante pe familii. În majoritatea cazurilor, grupurile de plante au fost amplasate în stil de landşaft, fapt ce facilitează orientarea pe teren şi studierea vegetaţiei, totodată corespunzând cerinţelor compozi-ţionale estetice şi exigenţelor ecologice ale speciilor de plante. Pe parcursul anilor au fost create colecţii şi expoziţii de plante, precum sunt: Dendrarium (expoziţiile fam. Rosaceae, Fagaceae, Fabaceae etc.), Pinarium, Flora Moldovei (expoziţia vegetaţiei de stepă, forestieră, acvatică etc.), Grădina de trandafiri (Rozarium), Grădina de pomi cu creştere dirijată, Grădina alpină (Alpinarium); Grădina de piatră (Roca-rium), Grădina de liane (Lianarium), Sectorul de floricultură, Sectorul resurse vege-tale, Sectorul plante tropicale şi subtropicale etc. Genofondul de plante total al Gră-dinii Botanice însumează 10 mii de specii şi varietăţi. În centrul Grădinii Botanice au fost construite patru rezervoare de apă, care, aflându-se la nivele diferite, formează o cascadă de lacuri. Ierbarul Grădinii Botanice deţine 185 000 de exicate, reprezentând o colecţie unică de plante erborizate din flora autohtonă şi alte regiuni floristice.

Cercetările botanice sistematice în Re-publica Moldova au fost iniţiate în anul 1947 de către colaboratorii Sectorului de Botanică al Filialei Moldoveneşti a Aca-demiei de Ştiinţe a URSS.

Primele date despre vegetaţia Moldo-vei au apărut însă în sec. XVIII. Una din primele descrieri ale vegetaţiei ţinutului moldav este reflectată în opera lui Dimi-trie Cantemir Descrierea Moldovei pu-blicată în 1716.

În 1794, A. Meier expune primele date despre componenţa floristică a unor sectoare de păduri (75 sp.), stepe (50 sp.), sectoare cu vegetaţie petrofită şi acvatică cultivate pe teritoriul dintre fluviul Nis-tru, râurile Bug, Kodâma şi Marea Nea-gră. Ia. Chihac, în 1837, publică primul

manual de ştiinţe ale naturii în limba română „Istoria naturală”, incluzând ta-xonomia plantelor şi animalelor expusă conform sistemului propus de Carl Linné. Între anii 1860–1861 a fost organizat pri-mul amenajament silvic, în cadrul căruia s-a determinat suprafaţa fondului silvic din Gubernia Basarabia (288 091 deseti-ne – cca 11%). I. C. Paczosky în lucrarea Очерк растительности Бессарабии (1914) împarte vegetaţia zonală în două tipuri: vegetaţie de stepă şi vegetaţie sil-vică. Aici menţionează că flora basara-beană este de tip local şi s-a format înce-pând cu perioada terţiară. Tr. Săvulescu (1927) în lucrările sale clasifică vegetaţia silvică a Basarabiei la tipul de silvostepă, legând originea acestora de pădurile Podo-

1 Grădina Botanică (Institut) a AŞM

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

58

liei. Al. Borza în lucrarea Basarabia noas-tră (1936) prezintă o scurtă caracteristică a formării vegetaţiei în trecutul geologic.

Conform Hotărârii Sovietului Miniş-trilor al RSSM nr. 1110 din 31.07.19502, Sectorul de Botanică al Filialei Moldove-neşti a Academiei de Ştiinţe a URSS se reorganizează în Grădină Botanică.

Mai târziu, în toamna aceluiaşi an, în partea de nord-est a or. Chişinău, pe valea râuleţului Durleşti, pentru construcţia Gră-dinii Botanice se alocă terenul cu suprafaţa de 74 ha. În perioada anilor 1950–1964 se creează colecţii şi expoziţii de plante.

Prin Hotărârea Sovietului Miniştri-lor al RSSM nr. 916-r din 27 septembrie 19653, în partea de sud-est a or. Chişinău se repartizează un teren nou cu suprafaţa de 104 ha pentru proiectarea şi construc-ţia actualei Grădini Botanice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Lucrările de proiectare şi construcţie a Grădinii Botanice au fost efectuate sub conducerea acad. A. Ciubotaru, care a ac-tivat în calitate de director al acestei insti-tuţii mai mult de 32 de ani.

La baza proiectării şi construcţiei Gră-dinii Botanice a fost pus principiul ecolo-go-sistematic cu distribuirea speciilor de plante pe familii. În majoritatea cazurilor, grupurile de plante au fost amplasate în stil de landşaft, fapt ce facilitează orien-tarea pe teren şi studierea vegetaţiei, tot-odată corespunzând cerinţelor compoziţi-onale estetice şi exigenţelor ecologice ale speciilor de plante.

Pe parcursul anilor a fost construit blocul de laboratoare, au fost create co-lecţii şi expoziţii de plante, precum sunt: Dendrarium (expoziţiile fam. Rosaceae, Fagaceae, Fabaceae etc.), Pinarium, Flo-ra Moldovei (expoziţia vegetaţiei de ste-

pă, forestieră, acvatică etc.), Grădina de trandafiri (Rozarium), Grădina de pomi cu creştere dirijată, Grădina alpină (Alpi-narium); Grădina de piatră (Rocarium), Grădina de liane (Lianarium), Sectorul de floricultură, Sectorul resurse vegetale, Sectorul plante tropicale şi subtropicale etc. Genofondul de plante total al Grădi-nii Botanice însumează 10 mii de specii şi varietăţi. În centrul Grădinii Botanice au fost construite patru rezervoare de apă, care, aflându-se la nivele diferite, formea-ză o cascadă de lacuri.

Ierbarul Grădinii Botanice deţine 185 000 exicate, reprezentând o colecţie unică de plante erborizate din flora autoh-tonă şi alte regiuni floristice.

Comitetul de Stat pentru Ştiinţă şi Tehnică, prin Hotărârea Sovietului Mi-niştrilor al URSS nr. 38 din 01 iulie 1975, atribuie Grădinii Botanice a Academiei de Ştiinţe a RSSM statutul de instituţie de cercetări ştiinţifice.

Conform Hotărârii nr. 16/AC din 16.02.2006, Grădina Botanică (Institut) a AŞM este acreditată la profilul: Botanica, conservarea şi valorificarea diversităţii lumii vegetale.4

La 8 octombrie 2010, pentru rezul-tate remarcabile în cercetare, pregătirea cadrelor de înaltă calificare şi în legătură cu celebrarea a 60 de ani de la fondare, Grădina Botanică (Institut) a AŞM, a fost decorată cu medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Pe parcursul a 60 de ani de la fondarea Grădinii Botanice, activitatea acestei instituţii a fost condusă de: profesorul V. Andreev, 1947–1950; membrul co-res pondent T. Gheideman, 1950–1964; acade micianul A. Ciubotaru, 1964–1986; doctorul I. Maiaţkii, 1986–1988 (interimar);

2 Постановление Совета Министров МССР № 1110 от 30.07.1950 года об организации Ботанического Сада и Института плодоводства, виноградарства и виноделия Молдавского Филиала Академии наук СССР3 Распоряжение Совета Министров МССР № 916-р от 27.09.19654 Certificat de acreditare a organizaţiei din sfera ştiinţei şi inovării seria I nr. 006 din 2006.

59

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 academicianul A. Negru, 1988–1996;

doc torul A. Teleuţă, 2006 – prezent. Un deosebit aport la dezvoltarea Grădinii Botanice a AŞM l-au adus academicie-nii N. Ţiţin, A. Fiodorov, N. Smolskii, A. Grodzinskii, profesorii S. So kolov, P. Lapin, L. Rubţov şi alţii.

Direcţiile actuale de cercetare în ca-drul Grădinii Botanice

Elaborarea bazelor ştiinţifice privind:• conservarea diversităţii lumii vege-

tale şi utilizarea durabilă;• introducerea şi valorificarea fondu-

lui genetic al plantelor valoroase pentru economia naţională;

• amenajarea spaţiilor verzi din locali-tăţile urbane şi rurale.

Obiectivele principale1. Dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice

fundamentale şi aplicative în domeniul botanicii.

2. Cercetarea diversităţii lumii vege-tale, a ecosistemelor naturale şi elabora-rea recomandărilor de conservare şi utili-zare durabilă.

3. Introducerea, cercetarea şi valori-ficarea plantelor decorative, medicinale, furajere şi exotice, crearea colecţiilor şi expoziţiilor.

4. Construcţia capitală şi verde a Gră-dinii Botanice – Oranjeria de fond, Intra-rea centrală, Sala de conferinţe şi Muzeul botanic, Reţeaua de poduri ornamentale şi aleile, Renovarea şi menţinerea expo-ziţiilor peisajere.

5. Instruirea şi educaţia ecologică a populaţiei.

6. Editarea analelor ştiinţifice şi de popularizare, organizarea conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice.

7. Pregătirea cadrelor ştiinţifice.8. Crearea fondurilor şi schimbul de se-

minţe cu instituţiile de profil din străinătate.Cercetări şi rezultateÎn baza cercetărilor citoembriologice

asupra organelor generative, a procesului de fecundare şi embriogeneză la porumb, a fost formulată Ipoteza homeostatică a dublei fecundări, conform căreia singa-mia reprezintă o manifestare a „tendin-ţei” genetice a structurilor sexuale spre restabilirea echilibrului homeostatic de-reglat de reducerea cromozomilor. Au fost înaintate – ipoteza interdependenţei morfofiziolologice a grăunciorului de po-len şi tubului polenic şi ipoteza aberaţiei formaţiunilor gametice şi pregametice. Au fost evidenţiate şi descrise cariotipuri noi pentru ştiinţă, depistaţi şi cercetaţi cromozomii-B la porumb, secară, grâu şi alte culturi (A. Ciubotaru).

Cercetările morfostructurale şi func-ţionale asupra sistemului de reproducere a speciilor din genul Triticum: biologia înfloririi, structura cariotipului, filoge-nia intragenerică, dinamica evolutivă a procesului de reproducere, tipul plasmo-cleistogamic de înflorire, embriologic au permis elaborarea ipotezei plasmogamiei la plantele studiate (V. Celac).

Au fost evidenţiate particularităţile specifice ale microsporogenezei, formă-rii gametofitului feminin, fecundării şi embriogenezei la Secale L. (A. Moşco-vici), determinat şi precizat numărul de cromozomi la speciile de plante din genul Carex L. din flora spontană a Republicii Moldova (L. Toderaş), elucidată influen-ţa factorilor mutageni asupra variabili-tăţii speciilor de Avena L. (A. Surugiu) şi Datura L. (P. Botnarenco), studiate şi evidenţiate principiile embriogenezei şi componenţa histochimică ale fructelor partenocarpice de viţă-de-vie, măr, cireş, castraveţi (L. Ludnikova), stabilită ultra-structura şi componenţa histochimică a conului de creştere la lăstarii reproductivi şi vegetativi de porumb (T. Azema), evi-denţiate particularităţile morfostructurale ale cromozomilor plantelor monocotile-

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

60

donate (V. Grati, L. Toderaş etc.). Au fost efectuate studii comparate pri-

vind structura şi ultrastructura plantelor din fam. Cucurbitaceae (acad. B. Mati-enco), Solanaceae (dr. hab. E. Zagornea-nu), Rosaceae (dr. G. Rotaru).

Investigaţii ample au fost efectuate asu-pra structurii morfoanatomice a organelor generative şi vegetative la multiple specii şi soiuri de Vitis L. Studierea structurii anato-mice a pericarpului bacei mature la diferite soiuri şi specii ale genului Vitis L. a permis determinarea principiilor structurale pentru 15 tipuri de culori (V. Codreanu).

Au fost desfăşurate cercetări in vitro ale proceselor calusogene, androgene, devirozării formelor iniţiale pentru se-lecţie la speciile: Stevia rebaudiana Ber-toni, Aerva lanata Juss., Stachys sieboldii Muq., Artemisia balchanorum Krasch., Actinidia chinensis Planch., Polymnia sonchifolia Poepp. et Endl. etc. Obţinerea plantelor haploide şi diploide prin cultiva-rea polenului la Artemisia balchanorum a permis selectarea soiului nou „Balhanca” cu o productivitate înaltă (N. Ciorchina).

Începând cu anul 1971, în cadrul Gră-dinii Botanice au fost iniţiate cercetări ştiinţifice privind taxonomia plantelor fo-sile (A. Negru, A. Ştefârţa, V. Cantemir). În limitele râului Prut, fluviului Bugul de Sud şi Mării Negre au fost depistate peste 60 de aflorimente noi cu resturi fosilizate de strobili, fructe, seminţe, amprente fo-liare, megaspori etc. Colecţiile adunate includ toate subdiviziunile miocenului superior: sarmaţian, meoţian şi ponţian, fapt care a permis urmărirea consecutivi-tăţii etapelor evoluării lumii vegetale în limitele miocenului superior pe teritoriul bazinului de nord-vest al Mării Negre. În baza acestui material au fost descoperiţi cca 500 de taxoni fosili, dintre care 155 specii de plante fosile noi pentru ştiinţă. Mai târziu, această idee a fost confirmată

prin depistarea amprentelor foliare de Mastixia microphylla Kolak. în colecţia aflo rimentului Bursuc (Ştefârţa, Negru, 1999).

În urma cercetărilor paleo-etnobotanice efectuate (Z. Ianuşevici, 1976, 1984) s-a stabilit că în limitele interfluviului Nistru–Prut primele plante cultivate au fost spe-ciile de grâu: Alacul (Triticum monococ-cum L.), Grâul moale (Triticum dicoccon Schrank) şi Grâul spelt (T. spelta L.). Apa-riţia acestor specii pe teritoriul menţionat datează cu începutul mileniului V î.Hr. şi se datorează triburilor neolitice ale culturii Bugo-Nistrene şi culturii primilor agricul-tori ale Europei Centrale şi de Vest.

În baza investigaţiilor privind flora şi vegetaţia actuală s-a stabilit că teritoriul Moldovei reprezintă o joncţiune a trei re-giuni floristice mari: 1) pădurile de foioa-se ale Europei Centrale; 2) pădurile me-diteraneene şi 3) regiunile eurasiatice de stepă (T. Geideman 1964, 1966, 1979). Între anii 1965–1975, un grup de cercetă-tori (Gh. Simonov, A. Vainştein, Gh. Pos-tolache, K. Vitco, Ş. Lazu, V. Chirtoacă, A. Istrati) au efectuat cartarea tipurilor de păduri din centrul Republicii Moldova şi au elaborat recomandări de restabilire a arboretelor de gorun şi fag silvatic prin regenerare naturală.

Cercetarea vegetaţiei forestiere a per-mis evidenţierea caracterelor distincte ale ecosistemelor respective şi elaborarea principiilor de regionare geobotanică, gru-pând teritoriile cu vegetaţie omogenă în 9 districte, 13 raioane şi 20 microraioane (V. Andreev, T. Gheideman, G. Postolache, V. Chirtoacă, Ş. Lazu, K. Vitko. A. Istrati, A. Vainştein, A. Tkacenko, A. Pînzaru).

Ca rezultat al investigaţiilor de te-ren a fost evaluată componenţa floristi-că şi masa biologică a fitoplanctonului din râuri, iazuri şi rezervoarele de apă din Republica Moldova (E. Danilov,

61

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 N. Ialoveţchii etc.), algoflora solurilor

(V. Nwegru, P. Obuh, Victor Şalaru), a fost stabilit rolul algelor în procesul de autoepurare şi poluare secundară a bazinelor de apă (V. Şalaru, P. Cocâr-ţă) şi rolul microelementelor în viaţa fitoplanctonului din bazinele acvatice locale (I. Bumbu), s-a studiat biolo-gia şi biochimia algelor din bazinele de apă ale Moldovei (Z. Borşci). În ul-timul deceniu au fost efectuate cercetări asupra componenţei taxonomice a florei spontane din Basarabia, studiate parti-cularităţile biologice, ecologice, corolo-gice şi iniţiate lucrări de editare a mo-nografiei Flora Basarabiei în 6 volume.

Aplicând metoda hibridării distante, a fost resintetizat prunul de cultură Prunus domestica L. (2n=48), ca rezultat al încru-cişării Prunus divaricata Lebed. (2n=16) cu Prunus spinosa L. (2n=32), astfel con-firmându-se calea de provenienţă a pru-nului de cultură – Prunus domestica L. (2n=48) (V. Râbin).

În urma hibridării intergenerice şi in-terspecifice (reprezentanţii gen.: Mallus Mill., Pyrus L., Cydonia Mill.) au fost ob-ţinuţi hibrizi distanţi la plantele pomico-le (Cydolus spp.), care reprezintă interes pentru soluţionarea problemelor de ordin teoretic şi practic, cum ar fi: evidenţierea originii soiurilor de plante pomicole, de-păşirea periodicităţii fructificării la măr, obţinerea formelor valoroase pe bază ge-netică interspecifică (I. Rudenco).

În baza expediţiilor complexe a fost acumulată o colecţie impunătoare a spe-ciilor din gen. Juglans, care servesc drept surse genetice pentru ameliorarea nucului comun. A fost elaborată metoda de altoire în ochi a nucului, ceea ce a permis fonda-rea plantaţiilor industriale de soi. Aceste rezultate au permis înaintarea ipotezei potrivit căreia stabilitatea setului diploid (2n=32) de cromozomi determină delimi-

tarea taxonomică a fam. Juglandaceae. Resursele genetice de nuc au contribuit la selecţionarea a două soiuri de nuc (Lun-guieţe şi Codrene) omologate în Republi-ca Moldova, care asigură o recoltă sporită la hectar (I. Comanici).

Rezultatele cercetărilor cariologice a peste 50 specii sălbatice din fam. Vita-ceae Juss. au completat datele cariologi-ce la 7 genuri din 14 existente ale fam. Vitaceae Juss., evidenţiind numărul, mări-mea şi morfologia cromozomilor. În baza rezultatelor cariologice, morfologice şi pa-leontologice a fost elaborat un nou sistem de clasificare a fam. Vitaceae Juss., în care genurile sunt clasate în conformitate cu le-găturile filogenetice, geneza şi dezvoltarea lor istorică. Ca rezultat al încrucişărilor de mulţi ani a fost depăşită incompatibilitatea între subgen. Euvitis (2n=38) şi Muscadi-nia (2n=40) şi creaţi hibrizi distanţi F2 – F6 între speciile de viţă-de-vie de cultură (Vitis vinifera L.) şi viţa-de-vie sălbatică americană (V. rotundifolia Michx.), fiind creată o nouă sursă genetică de viţă-de-vie. (S. Topală, E. Alexandrov).

Paralel cu lucrările de mobilizare, in-troducere şi încercare primară a noi spe-cii de arbori şi arbuşti s-a studiat minu-ţios dendroflora parcurilor vechi Парки Молдавии, P. Leontiev, (1967). Experi-enţa de introducere a speciilor de plante lemnoase a fost generalizată în lucrările: Perspectivele introducerii magnoliaceelor în Moldova, P. Tarhon, (1971); Arborii şi arbuştii pentru crearea zonelor verzi în Moldova, B. Holodenco (1974) etc.

A fost elaborat asortimentul plantelor lemnoase pentru plantarea spaţiilor verzi în localităţile urbane şi rurale cu diferit nivel de poluare din Republica Moldova (A. Palancean, I. Junghietu, V. Bucaţel, B. Holodenco, P. Leontiev). În urma stu-dierii ritmurilor de dezvoltare a plantelor exotice, morfogenezei, antecologiei şi

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

62

producerii seminţelor, înmulţirii vegetati-ve au fost stabilite mecanismele de adap-tare a plantelor.

Genofondul de plante floricole deco-rative de teren deschis din cadrul Grădinii Botanice joacă un rol important în îmbo-găţirea asortimentului de plante utilizate la crearea şi amenajarea spaţiilor verzi. Ca urmare, au fost create colecţii unice de: Iris, Eremurus, Paeonia, Callisthephus, Hemerocallis, Canna, Chrysanthemum, plante anuale şi perene netradiţionale etc. Actualmente, genofondul floricol se con-stituie din cca 2500 taxoni, reprezentanţi ai diferitor regiuni floristice ale globului.

Pentru crearea soiurilor noi au fost utilizate metodele: hibridarea intra- şi interspecifică, mutageneza şi selectarea formelor şi hibrizilor de perspectivă. Ca material iniţial au servit soiurile sau spe-ciile mobilizate pe parcursul anilor. Au fost obţinute cca 100 soiuri noi de plante floricole decorative: Eminesciana, Bala-dă, Angeline, Imensitate, Smaranda; Tai-na Luceafărului etc. Rezultatele selecţiei sunt utilizate în proiectele de amenajare a spaţiilor verzi urbane şi rurale. Colec-ţiile şi pepiniera floricolă sunt amplasate în centrul Grădinii Botanice, ocupând o suprafaţă de cca 2,5 ha. Astfel, din pri-măvară până toamna târziu ne bucură privirile înflorirea eşalonată şi cromatica fascinantă a diversităţii plantelor floricole (V. Sava, E. Cernei, E. Zagorcea, L. Şire-va, T. Sârbu, I. Voineac).

Introducerea plantelor tropicale şi sub-tropicale este una dintre problemele-che-ie în valorificarea resurselor vegetale ale florei globului, deoarece atât o bună parte din plantele de cultură folosite de omeni-re, cât şi toate plantele de cameră sunt de origine tropicală şi subtropicală (K. Dvo-rianinova, V. Ţâmbalî, N. Todiraş).

Lucrările de introducere a plantelor aromatice au fost efectuate la nivel popu-laţional, ceea ce a permis de a evidenţia

forme cu caractere constante în genotip. În baza investigaţiilor florei spontane a Republicii Moldova au fost evidenţia-te 163 specii de plante aromatice, iar în urma cercetării plantelor aromatice din Grădina Botanică au fost determinate centrele genetice de perspectivă din care pot fi introduse cu succes plante aromati-ce în Republica Moldova (M. Bogrug, M. Colţun, N. Ciocârlan).

Condiţiile pedoclimatice ale Republi-cii Moldova sunt favorabile pentru creş-terea şi dezvoltarea multor specii de plan-te medicinale. În urma investigaţiilor de teren s-a reuşit crearea colecţiei de plante medicinale, enumerându-se cca 228 spe-cii de plante (44 fam. şi 108 gen.). Au fost evidenţiate legităţile adaptării plantelor din flora spontană la condiţiile de cultură (V. Florea). Studiindu-se plantele aroma-tice şi medicinale, au fost determinate şi alcătuite componente de extracte de plan-te pentru utilizarea lor la prepararea: bă-uturilor răcoritoare Травинка, Брянский Квас, Снежесть, cocktailului Десна; vinurilor şi băuturilor tari Букет Молда-вии, Утренняя роса, Vin aromatizant din struguri; rachiului Житомирская юби-лейная, conservelor Соус шашлычный; medicamentelor oriblete Cimpelsept, Un-guent antimicrobian, Remediu cu acţiune antimicrobiană, Remediu antibacterian şi antifungic.

Ca rezultat al cercetării colecţiei de plante furajere netradiţionale a fost pro-pusă lista speciilor de perspectivă pen-tru Republica Moldova; a fost omologat soiul de Ciumărea orientală (Speranţa), care asigură o recoltă de 600 – 650 q/ha masă verde bogată în proteină; a fost elaborată tehnologia de cultivare a speci-ei Echinochloa frumentacea pe soluri de luncă cu salinizare cloruro-sulfatică cu participarea sodei, asigurând o recoltă de 240–259 q/ha masă verde. Cercetările co-lecţiei mondiale de soia a IUF în numele

63

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 lui N. I. Vavilov au evidenţiat 23 varietăţi

de perspectivă pentru selectarea, în Re-publica Moldova, a noilor soiuri de soia cu o productivitate înaltă, conţinut sporit de proteină şi ulei în boabe, calităţi prote-ice înalte (conţinut înalt de proteină, acizi aminici esenţiali), rezistenţă la boli şi vă-tămători (A. Teleuţă).

În scopul pregătirii şi instruirii tinere-tului studios, colaboratorii Grădinii Bota-nice (Institut) a AŞM ţin prelegeri în in-stituţiile de învăţământ mediu şi superior. Din 1975 îşi desfăşoară activitatea Consi-liul ştiinţific specializat, în cadrul căruia au fost susţinute cca 140 teze de doctor şi doctor habilitat.

În baza investigaţiilor ştiinţifice, în economia naţională au fost implementa-te peste 100 de recomandări cu caracter ştiinţific şi utilitar. Rezultatele ştiinţi-fice obţinute au fost expuse în lucrări ştiinţifice, monografii etc.: Деревья и кустарники Молдавии (В. Андреев, 1957, 1964, 1968, вып. 1–3); Эмбрио-логия кукурузы (A. Чеботарь, 1972); Деревья и кустарники для озелене-ния в Молдавии (Б. Холоденко, 1974); Определитель листостебельных мхов Молдавской ССР (Г. Симонов, 1978); Раннепонтическая флора южной ча-сти Днестровско-Прутского между-речья (A. Негру, 1972); Декоративные комнатные растения (К. Дворянино-ва, 1982); Определитель высших рас-тений Молдавской ССР (T. Гейдеман, 1986); Растительный мир Молдавии, în 5 volume (1986–1989); Vegetaţia Re-publicii Moldova (Gh. Postolache, 1995);

Floricultura (V. Sava, 2003); Botanica agricolă şi forestieră (I. Comanici, A. Pa-lancean, 2002); Lumea vegetală a Mol-dovei, în 4 volume, (2003–2008); Ana-tomia comparată a viţei de vie (Vitis L.) (V. Codreanu, 2006); Determinator de plante din flora Republicii Moldova (A. Negru, 2007); Plante medicinale (A. Te-leuţă, M. Colţun, C. Mihăilescu, N. Cio-cârlan, 2008); Кариология, полиплоидия и отдаленная гибридизация винограда (Ш. Топалэ, 2008); Dendrologia (A. Pa-lancean, I. Comanici, 2009); Hibridarea distantă la viţa-de-vie (Vitis vinifera L. x Vitis rotundifolia Michx.)” (E. Alexan-drov, 2010) etc.

În perspectiva dezvoltării Grădinii Botanice (Institut) a Academiei de Ştiin-ţe a Moldovei urmează a fi construite şi amenajate: Intrarea centrală, Oranjeria de fond, Muzeul botanic, Reţeaua de poduri decorative şi alei etc.

Este semnificativ faptul că cercetă-rile botanice din Republica Moldova au primit un impuls considerabil după pro-movarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, care a mobilizat potenţialul cre-ativ al cercetătorilor, a deschis oportuni-tăţi pentru integrarea în comunitatea şti-inţifică internaţională, a creat condiţii de promovare a tinerilor cercetători, de în-zestrare a laboratoarelor cu utilaj ştiinţific performant, de implementare în ramurile economiei naţionale a elaborărilor valo-roase, de atragere a investiţiilor pentru înzestrarea cu utilaj ştiinţific performant, de susţinere a cercetărilor ştiinţifice pri-oritare.

Referinţe bibliografice:

1. Ciubotaru A., Teleuţă A., Colţun M. Grădina Botanică (Institut) a AŞM – 60 de ani de cercetări ştiinţifice şi 38 de la începutul construcţiei capitale şi verzi 1950–2010. În: Revista Botanică, Vol. II, nr. 2, Chişinău, 2010. p. 9–22.2. Teleuţă A., Alexandrov E. Retrospectiva cercetărilor botanice în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În: Buletinul AŞM. Ştiinţele Vieţii, nr. 1(298), 2006. p. 93–104.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

64

3. Teleuţă A., Ciubotaru A., Alexandrov E., Colţun M. Grădina Botanică (Institut) a AŞM la 60 ani – realizări şi perspective. În: Materialele Simpozionului ştiinţific internaţional „Conservarea diversităţii plantelor” consacrat aniversării a 60-a de la fondarea Grădinii Botanice (Institut) a AŞM, Chişinău, 7–9 octombrie 2010. p. 15–22.

AbstractTHE ACHIEVEMENTS OF THE BOTANIC GARDEN OF THE

MOLDOVA SCIENCE ACADEMY

The systematic botanical research in the Republic of Moldova were initiated in the 1947 by the members of the Botanic Department of the USSR Science Academy. The ecologic and systematic principles and the plant distribution according to the family categories constituted the backbone principles of the Botanic Garden consolidation. In the majority of cases groups of plants were located in a landscape style, fact that faci-litates the orientation in the area and the vegetation studying process, at the same time corresponding to the compositional, aesthetyc and ecologic requirements of the speci-fic plants. During the meantime such collections and plant exhibitions were created: Dendrarium (exhibition of Rosaceae, Fagaceae, Fabaceae families etc.), Pinarium, Flora of Moldova (steppe, forest and aquatic vegetation exhibition.), Rose Garden (Ro-zarium), The Tree Garden with Supervised Cultivation, Alpine Garden (Alpinarium); Stone Garden (Rocarium), Liana Garden (Lianarium), also the floriculture, vegetal re-sources, tropical and subtropical plants sectors. The entire Botanic Garden genofond mounts about 10 000 species and varieties. In the center of the Botanic Garden were built 4 basins that form a lake cascade because of their different levels location. The Botanic Garden herbarium mounts about 185 000 plant species of the national fauna and other floristic regions.

RésuméLES RÉALISATIONS DE L’INSTITUT DE JARDIN BOTANIQUE DE

L’ACADÉMIE DE SCIENCE DE MOLDAVIE

Les recherches systématiques du domaine botanique en République de Moldavie ont été initiées en 1947 par les collaborateurs de la Section Botanique de la Filiale Molda-ve de l’Académie de Science de l’URSS. La base de la projection et la construction du Jardin Botanique a été mise en œuvre sur le principe écologique-systématique avec la distribution des espèces des plantes par famille. Dans la majorité des cas, les groupes des plantes ont été amplassées en style paysagistique, ce qui influence à l’orientation sur terrain et l’étude de la végétation, en même temps, en correspondance avec les exi-gences de la composition esthétique et les exigences écologiques des espèces des plan-tes. Pendant quelques années ont été créées des collections et expositions des plantes, comme- Dendrarium (les expositions des familles Rosaceae, Fagaceae, Fabaceae etc.), Pinarium, La Flore de Moldavie(les expositions de la végétation de steppe, des forets, aquatiques etc.), le jardin des roses (Rosarium), le jardin des arbres avec l’élévation di-rigée, le jardin alpine (Alpinarium), le jardin de pierre (Rocarium), le jardin des lianes

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

65

(Lianarium), le Secteur de floriculture, le Secteur des ressources végétales, le Secteur des plantes tropicaux et subtropicaux etc. Tout le génofond des plantes de Jardin Bota-nique qui ensomme 10 milliers des espèces et des variétés. Dans le centre de Jardin Bo-tanique ont été construits 4 réservoirs de l’eau, qui sont placés aux niveaux différents, qui forment des chutes d’eau des lacs. L’herbier de Jardin Botanique continent 185 000 dessiccateurs, en représentant une collection unique herbiers de la flore autochtones et les régions floristiques.

Резюме ДОСТИЖЕНИЯ БОТАНИЧЕСКОГО САДА (ИНСТИТУТА)

АКАДЕМИИ НАУК МОЛДОВЫСистематические ботанические исследования в Республике Молдова начались

в 1947 г., стараниями сотрудников Ботанического Отдела Молдавского Филиала Академии Наук СССР. В основу проектирования и строительства Ботаническо-го Сада лег эколого-систематический принцип распределения видов растений согласно их семействам. В большинстве случаев группы растений были разме-щены ландшафтно, что облегчает ориентирование и изучение растительности и, в то же время, не противоречит эстетико-композиционным и экологическим требованиям для разных видов растений. На протяжении многих лет были созданы коллекции и выставки растений: Dendrarium (выставки сем. Rosaceae, Fagaceae, Fabaceae etc.), Pinarium, Флора Молдовы (выставка степной, лесной, водной растительности и т.д.), Розовый сад (розарий), Сад контролируемо-вы-ращиваемых деревьев, Альпийский сад (альпинарий), Каменный сад (рокарий), Сад лиан (лианарий), Отдел цветоводства, Отдел растительных ресусров, От-дел тропических и субтропических растений и т.д. Общий генофонд растений Ботанического Сада насчитывает 10 тысяч видов и разновидностей. В центре Ботанического Сада было построено четыре водных резервуара которые, на-ходясь на разных уровнях, образуют озерный каскад. Гербарий Ботанического Сада хранит 185 000 эксикатов, являясь уникальной коллекцией гербаризирован-ных растений, представляющих местную флору и другие регионы.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

66

Анатолий Иванович ШУШКОВСКИЙ1

ОСОБЕННОСТИ НАПОЛНЕНИЯ СТАТЕЙ О НАУЧНЫХ РАБОТНИКАХ В ОТРАСЛЕВЫХ

ЭНЦИКЛОПЕДИЯХ УКРАИНЫ

În articol sunt luate în discuţie aspecte particulare ce ţin de cercetările enciclo-pedice. Autorul analizează principiile de elaborare a articolelor despre cercetători ştiinţifici atât în enciclopediile ucrainene ramurale deja publicate, cât şi în cele afla-te în curs de apariţie („Enciclopedia geografică a Ucrainei”, „Limba ucraineană”, „Enciclopedia juridică”, „Arta Ucrainei”, „Enciclopedia literară ucraineană” ş.a.). Sunt descrise criteriile la care recurg alcătuitorii pentru includerea unei personalităţi în registrul enciclopedic, se fac precizări referitoare la structura articolului biografic ş.a. Se ajunge la concluzia că articolul enciclopedic despre savanţi are particularită-ţile sale, urmărindu-se crearea unei imagini obiective privind relevanţa personalităţii prezentate.

1 Институт энциклопедических исследований НАН Украины

Энциклопедические исследования в настоящее время являются мало-изученным звеном источниковедения. Поэтому анализ многих аспектов тео-рии составления разного рода энци-клопедий – основного аккумулятора знаний – требует еще многих усилий. Пока рассмотрим принципы наполне-ния статей о научных деятелях в от-раслевых украинских энциклопедиях. Были приняты во внимание статьи, которые вошли в энциклопедии, кото-рые уже изданы полностью (Геогра-фическая энциклопедия Украины [1], Украинский язык [2], Юридическая энциклопедия [3]) или только частич-но (Искусство Украины [4], Украин-ская Литературная Энциклопедия [5], Энциклопедия истории Украины [6]), были привлеченны 1-й том Эн-циклопедии украинской литературы „Азбуковник” [7] и рабочие тетра-ди Шевченковской энциклопедии [8]. Для анализа отобраны персоналии,

которые являются общими для упо-мянутых изданий, а также которые представлены исключительно лишь в одной из отраслевых энциклопедий.

Общим для этих энциклопедий при отборе реестра ученых является то, что составители пытаются опи-раться не на формальный критерий (напр. наличие докторской степени), а на факт лидерства в соответствующей отрасли (в зависимости от направле-ния издания). Отраслевые энциклопе-дии включают в свои реестры ученых других областей знаний, например, к Энциклопедии истории Украины, кроме историков, попали научные работники, результаты деятельности которых равнялись уровню нацио-нального достояния, к Юридической энциклопедии – фигуры, которые были выдающимися государственны-ми деятелями (в частности Франко Иван Яковлевич, Драгоманов Михаил Петрович), Украинская Литературная

CERCETĂRI BIOGRAFICE

67

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Энциклопедия вмещает статьи о язы-

коведах, поскольку рассматривает их как популяризаторов украинской словесности (Бевзенко Степан Фи-липпович), о научных работниках, которые занимались литературной деятельностью (Амосов Николай Ми-хайлович, Заяц Василий Корнеевич), энциклопедии Азбуковник и Украин-ский язык – о научных работниках, которые занимались как литерату-роведческими, так и языковедчески-ми исследованиями, Шевченковская энциклопедия – о литературоведах и языковедах, которые изучали жизнен-ный и творческий путь или особенно-сти языка Т. Шевченко, энциклопедия Искусство Украины – историков, фи-лологов – исследователей искусства. Шевченковская энциклопедия, Укра-инская Литературная Энциклопе-дия, энциклопедия Украинский язык, Юридическая энциклопедия размеща-ют значительное количество статей-персоналий об иностранных ученых, которые, по их мнению, осуществили вклад в ту или другую отрасль знаний (в зависимости от издания) Украины. «Понятно, что такие критерии в из-вестной мере являются размытыми. Поэтому немало читателей не найдут в Энциклопедии истории Украины статей о лицах, которые, по их мне-нию, должны там быть, или, наобо-рот, найдут биографические данные о лицах, которых, за их собственными критериями, там быть не должно», – четко декларирует в своем предисло-вии Энциклопедия истории Украины [6, т. 1, с. 6]. Географическая энци-клопедия Украины отмечает, что в издании содержится информация о

«украинских ученых – докторах гео-графических наук, профессорах, а также лицах, которые имеют звание заслуженных деятелей науки УССР, лауреатов Государственной премии УССР или премий имени выдающих-ся ученых в отрасли географии, за-служенных учителей УССР» [1, т. 1, с. 5], хотя по неизвестным причинам много докторов географических наук отсутствуют (напр. Алмазов Алек-сандр Маркович – доктор географи-ческих наук с 1961, лауреат Государ-ственной премии УССР в 1972).

Во всех отмеченных выше энци-клопедиях, кроме Азбуковника, обо-значены как фамилия и имя, так и отчество. Все энциклопедии ставят в фамилии ударение, кроме того же Азбуковника. Характерным является размещение в круглых скобках перед дефиницией настоящей фамилии или наоборот – псевдонима, даты рожде-ния и смерти.

В Украинской Литературной Энци-клопедии, Шевченковской энциклопе-дии, энциклопедиях Искусство Украи-ны, Украинский язык, Географической энциклопедии Украины, Юридической энциклопедии места смерти и рождения находятся в скобках рядом с датами, в Азбуковнике и Энциклопедии истории Украины – в тексте. В подавляющем большинстве энциклопедий даты по-даются сначала по старому, а в скоб-ках – за новым стилем, в Энциклопедии истории Украины – наоборот, в Геогра-фической энциклопедии Украины и Аз-буковнике лишь за новым. Размещение в статьях лишь нового стиля является необоснованным, поскольку та или иная дата до наших времен может дой-

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

68

ти неопределенной (старый или новый стиль). Нарушают все устоявшиеся эн-циклопедические принципы размеще-ния старого стиля в скобках, раскрытие мест рождения и смерти в текстовой части (энциклопедическая статья долж-на быть наполнена наиболее полно, но сжатыми формами).

Нормой для советских справочных и энциклопедических изданий было указание государственной, сословной и национальной (это даже деклари-руется Украинской Литературной Энциклопедией) принадлежности, которая свидетельствует об идеоло-гической направленности издания. В тексте статьи писали, из какой се-мьи научный работник происходит (например, в Украинской Литера-турной Энциклопедии отмечено, что Афанасьев-Чужбинский Александр Степанович «родился в семье мелкого помещика» [5, т. 1, с. 99]). Достаточно бессмысленными в этой энциклопе-дии были определения «украинский советский …» (Николай Платонович Бажан), «украинский и российский советский …» (Александр Иванович Билецкий; его сыновья Андрей и Пла-тон – «украинский советский …»), «украинский …» (Ефремов Сергей Александрович, хотя гражданином СССР он был, от какой собственно и пострадал), «российский и поль-ский …» (Бодуэн де Куртенэ Ян). На-списанны в том же духе и статьи в Ге-ографической энциклопедии Украины. Интересно, что в третьих томах Гео-графической энциклопедии Украины и Украинской Литературной Энцикло-педии, которые вышли в 1990-х гг., в дефинитивной части уже не значится

«советский …». Важным изменением последних томов этих изданий явля-ется то, что уже не указывается член-ство КПСС.

Размытыми и непоследовательны-ми являются критерии определения национальности или государствен-ной принадлежности и в современ-ных энциклопедиях, изданных недав-но. Энциклопедия истории Украины определяла национальность (? го-сударственную принадлежность) не для всех: «украинский …» Билецкий Платон Александрович, «украин-ский и российский …» Афанасьев-Чужбинский Александр Степано-вич, ничего не указано в статьях о Даниленко Викторе Михайловиче и Владимире Вернадском. То же каса-ется и Юридической энциклопедии, энциклопедии Искусство Украины, Шевченковской энциклопедии – все они пытаются классифицировать по этому признаку, повторяя ошибки своих советских предшественниц. Все энциклопедии, кроме «Украин-ской Литературной Энциклопедии», своих принципов относительно этого не декларировали (собственно, свои принципы относительно наполнения статей все эти энциклопедии деклари-руют очень мало; полнее всего – Эн-циклопедия истории Украины). Азбу-ковник, который вышел за пределами Украины, делил научных работников на подсоветских и экзильных (дорево-люционные не классифицировались), что является также «перегибом», как и в советских изданиях. Не понятным является то, что Энциклопедия исто-рии Украины и Искусство Украины, независимо от значимости научного

69

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 работника, одним пишут происхо-

ждение, а другим – нет. Изданная в советское время Украинская Лите-ратурная Энциклопедия, например, этим подчеркивала пролетарское про-исхождение.

Непоследовательными в указании степеней и званий оказались все эн-циклопедии. Юридическая энциклопе-дия, Азбуковник, Искусство Украины, Украинский язык, Украинская Литера-турная Энциклопедия в дефинитивной части в определении специальности смешивали ученое и почетное звания, научную степень. Географическая эн-циклопедия Украины и Украинская Литературная Энциклопедия у акаде-миков, членов-корреспондентов АН УССР или СССР пытались вообще не отмечать научную степень, хотя не все они были докторами, или даже канди-датами наук. Энциклопедия истории Украины, Шевченковская энциклопедия отмежевывают специальность от уче-ного и почетного званий, научной сте-пени. Энциклопедия истории Украины кое-где называет темы кандидатской и докторской диссертаций в тексте (Иса-евич Ярослав Дмитриевич), некоторым научным работникам не историкам не указывает наличие научной степени (Атрощенко Василий Иванович). В ней имеется числовое количество на-писанных научным работником трудов или подготовленных кандидатов. Точ-ные названия докторских диссертаций встречаются также в Азбуковнике.

Общими для всех энциклопедий являются краткие дефиниции. Энци-клопедии характеризуют основную деятельность в тексте после биогра-фической справки. Полнее выклады-

вает научную деятельность каждая отраслевая энциклопедия об ученых своей отрасли (о научных работниках государственного значения – больше, регионального – меньше), ученые других отраслей исследуются по тем критериям, по которым они попали в ту или другую энциклопедию. Значи-тельным успехом для Энциклопедии истории Украины и Географической энциклопедии Украины является то, что они единственные среди ана-лизируемых энциклопедий указы-вают на то, какие государственные награды Украины и СССР получил научный работник. Хотя Энциклопе-дия истории Украины в биографиях одних ученых расписывает награды СССР (например, Барьяхтар Виктор Григорьевич), в других ограничива-ется фразой «Имел государственные награды СССР» (напр., Артеменко Иван Иванович) [6, т. 1, с. 128], а Гео-графическая энциклопедия Украины не всегда указывала год получения на-грады. В Украинской Литературной Энциклопедии, Шевченковской энци-клопедии, Юридической энциклопедии, энциклопедии Украинский язык, Энци-клопедии истории Украины фамилии ученых-иностранцев также писали на языке оригинала, хотя относительно этого критерия также был советский подход: на языке оригинала не писа-лись фамилии представителей стран бывшего (для первых двух томов Украинской Литературной Энцикло-педии – тогдашнего) СССР, в част-ности россиян, белорусов, казахов, молдаван (к тому же, казахский или молдавский языки, как и, например, датский или шведский, немногие зна-

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

70

ют в Украине). Отсутствие написания на языке оригинала имени (отчества) также является необоснованным.

Подавляющее большинство энци-клопедий пыталось проследить семей-ные связи. Пометки о родственниках в статьях делали Энциклопедия истории Украины, энциклопедия Украинский язык; отмечали лишь у кого-то одно-го (преимущественно у сыновей или у фигур, деятельность которых, по мнению составителей, менее весомая) – энциклопедия Искусство Украины, Юридическая энциклопедия (в статье о Грушевском Михаиле Сергеевиче не отмечаются семейные отношения, а о его брате Александрае– да), Укра-инская Литературная Энциклопедия (хотя о Драгомановых отца и сына на-писано). Интересным является анализ представления академических званий акад. (чл.-кор.) УАН (Украинская ака-демия наук; 1918 – 21), ВУАН (Всеу-краинская академия наук; 1921 – 36), АН УССР (1936 – 91), АНУ (Академия наук Украины; 1991 – 93) или НАНУ (Национальная академия наук Украи-ны; от 1994), акад. (чл.-кор.) РАН или АН СССР. Название академий можно писать или на момент получения зва-ния, или на момент смерти научного работника (для живых – современное название, независимо от года полу-чения), или на момент выхода энци-клопедии (последний том Географи-ческой энциклопедии Украины вышел 1993, потому там не могло встречать-ся написание «акад. НАНУ»). Юри-дическая энциклопедия этот аспект не учитывала (напр.: «Бабий Борис Му-сеевич – акад. НАНУ» [3, т. 1, с. 178], хотя умер в 1993; Багалий Дмитрий

Иванович – акад. УАН (1919) [3, с. 180] – если на момент получения, то правильно, а если на момент смер-ти, то нужно отмечать «акад. ВУАН»; «Вернадский Владимир Иванович– акад. РАН (1909)» [3, с. 336], хотя называлась РАН в 1917 – 25, от 1926 – АН СССР, а умер Владимир Вер-надский в 1945; «Грушевский Михаил Сергеевич – акад. АН СССР (1929)» [3, с. 653]; «Василенко Николай Про-копьевич – акад. ВУАН (1920)» [3, с. 309] – если на момент смерти, то правильно, а если на момент полу-чения звания, то должно быть четко отмечено «УАН»). Составители Эн-циклопедии истории Украины пыта-лись подавать этот аспект по большей части на момент получения звания, если названия изменялись, то это от-мечалось («Жулинский Николай Гри-горьевич – акад. АНУ (1992), от 1994– НАНУ» [6, т. 2, с. 174]; «Вернадский Владимир Иванович – от 1909 – акад. С.-Петербур. АН, от 1917 – РАН, от 1925 – АН СССР» [6, т. 1, с. 485]). Энциклопедия «Украинский язык» обоснованно отталкивалась от даты смерти (для в настоящее время жи-вых понятно, что однозначно пишет-ся акад. НАНУ). Следовательно, во избежание путаницы, бессмысленных повторов названий одного и того же учреждения целесообразнее придер-живаться принципа, примененного в энциклопедии «Украинский язык».

Обоснованным является написа-ние в биографических статьях тех названий ВУЗов, которые были на момент окончания описываемых лиц. То же касается и места работы: НИИ, ВУЗа и тому подобного (в скобках

71

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 возможно указание современного на-

звания, если оно в корне изменилось). Масса погрешностей оставалась через неучет подобных нюансов в большин-стве энциклопедий. Показательным является то, что Энциклопедия исто-рии Украины названия населенных пунктов размещает в соответствии с административно-территориальным делением, которое существовало в годы освещаемого в статье истори-ческого периода, и преимущественно по современному административно-территориальному делению. Ука-зания прежнего административно-территориального деления и старого стиля в датах придают статье харак-тер научности, дают читателю воз-можность почувствовать дух эпохи. Большинство энциклопедий приво-дят лишь современное администра-тивное деление. Противоречивым является написание около города принадлежность его к современному району, области, стране. Энциклопе-дия Современной Украины [9] около иностранных населенных пунктов обязательно указывает область (вое-водство) и страну, около украинских сел и городов районного подчинения– район и область, около городов об-ластного подчинения – область, око-ло областных центров не указывается область. В энциклопедиях советского времени – Украинская Литературная Энциклопедия, в Географической эн-циклопедии Украины около названия населенных пунктов союзных респу-блик указывалась лишь область без указания республики. Интересно, что «советский принцип» прослеживает-ся и в статьях энциклопедии Искус-

ство Украины, которая уже вышла в 1995. Во всех энциклопедиях не всег-да указывалось место расположения работы (ВУЗ, НИИ и тому подобное).

Кроме Географической энцикло-педии Украины, Шевченковской энци-клопедии, Азбуковника и энциклопе-дии Украинский язык, статьи других энциклопедий некстати переполнены курсивами (термины, о которых будут отдельные статьи в энциклопедии). Иногда не последовательно сдела-ны курсивы названий институтов, книг, газет, журналов, правительств, обществ, а в «Исторической энци-клопедии Украины» – даже городов и городков (поселков городского типа). Возникает вопрос: какой был взят критерий, ведь не все слова, ко-торые будут отдельными статьями (о которых будут отдельные статьи), в статье курсируются. В частности в Энциклопедии истории Украины в статье «Адрианова-Перетц Варвара Павловна» сделана ссылка на Нежин, С.-Петербург, а Киев почему-то не за-курсировано [6, т. 1, с. 42], хотя ссыл-ка на Киев содержится в статье «Ан-тонович Дмитрий Владимирович» [6, с. 106]. Так же непоследовательно и нецелесообразно курсируют ссылки Украинская Литературная Энцикло-педия и Юридическая энциклопедия. Следовательно, нарушается основ-ное правило: употреблять систему ссылок «для обеспечения внутренней взаимосвязи близких по теме статьи» (выписка из предисловия Географиче-ской энциклопедии Украины) [1, т. 1, с. 5]. В Азбуковнике ссылок вообще не предусмотрено.

Общим для всех энциклопедий от-

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

72

носительно изложения биографиче-ской справки, как и характеристики научной деятельности, является то, что представителей своей отрасли расписывают полнее, других – мень-ше (например в Юридической энци-клопедии и Энциклопедии истории Украины есть обширные статьи о Грушевском Михаиле Сергеевиче, а энциклопедия Украинский язык о нем дает кратенькую биографиче-скую справку, характеризует лишь его вклад в развитие украинского языка и языкознания). Украинская Литературная Энциклопедия могла вообще не размещать биографиче-ские справки, иногда ограничивалась лишь характеристикой литературной деятельности, иногда без особого значения для литературного процесса Украины или даже ее определенного региона (статья об Амосове Николае Михайловиче). Для общественных и политических деятелей, ведущих уче-ных общегосударственного значения энциклопедии применяли свободное изложение, перемешивая биографи-ческие справки с характеристиками научной, общественной и политиче-ской деятельности. В Азбуковнике и Шевченковской энциклопедии статьи тяготеют не к энциклопедическим, а к публицистическим.

Отличаются энциклопедии отно-сительно размещения научных тру-дов. Энциклопедия Украинский язык пыталась подавать (размещать) пре-имущественно переводы (не языком оригинала) трудов в текстовой части (писали лишь на каком языке написан, самостоятельно или в соавторстве, указывали год), иногда использова-

ла пристатейную библиографию (под текстовой частью). Юридическая эн-циклопедия подавала названия опубли-кованных трудов в тексте статьи укра-инским языком, указывая год выхода (не языком оригинала), а пристатей-ная библиография (языком оригинала) имела быстрее редкостный характер (Грушевский [3, т. 1, с. 654], Бердяев [3, с. 222]). «Географическая энцикло-педия Украины» труды размещала от-дельно языком оригинала (русский и украинский языки различались; к со-жалению, иностранные географы не подавались, что осложняет анализ) с указанием года и места издания, в со-авторстве или самостоятельно. Одна-ко труды имеются не у всех геогра-фов, а в которых есть – то достаточно мало (2 – 3). Энциклопедия истории Украины, как и Географическая энци-клопедия Украины, пыталась выно-сить труды отдельно языком оригина-ла с указанием года и места издания, в соавторстве или самостоятельно. У некоторых ученых не историков труды вообще не вспоминаются (Ба-рьяхтар Виктор Григорьевич) или 1 – 2 (Атрощенко Василий Иванович – «Проблема зв’язаного азоту. К., 1969» [6, т. 1, с. 151]). У научных работников, деятельность которых переплетается с общественной, литературной и по-литической, труды могли отмечаться языком оригинала с годом, но без ме-ста издания в тексте. Украинская Ли-тературная Энциклопедия труды по-давала и в тексте (переведенные, лишь с годом издания) и могла сносить вниз те же труды языком оригинала с ука-занием года и места издания (очень важные для литературоведения или

73

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 популяризации украинского художе-

ственного слова), выделялись отдель-но сборные издания (например, среди трудов Крымского Агатангела Ефи-мовича – «Произведения. Т. 1 – 5. К, 1972 – 74» [5, т. 3, с. 60]). Произведе-ния или труды дореволюционных фи-гур пытались не переводить. Нет языка оригинала в «Украинской Литератур-ной Энциклопедии» трудов азербайд-жанских, латышских, белорусских, молдавских и других представителей бывшего СССР. Энциклопедия Ис-кусство Украины также переводила названия трудов и помещала их в тек-сте (однако не всегда указывала место издания или журнал, в котором опу-бликована статья; Василенко Виктор Михайлович [4, с. 286]), важные тру-ды для искусства и сборные издания сносились вниз на языке оригинала с указанием места и года издания. В ра-

бочих тетрадях Шевченковской энци-клопедии библиография не размещена, как следует из предисловия, это будет сделано при составлении самой энци-клопедии [8, тетрадь А, с. 4].

Следовательно, наполняемость эн-циклопедической статьи о научном работнике имеет определенные зако-номерности независимо от специфи-ки издания. Обязательно отмечаются годы жизни, места рождения и смерти, образование, профессия, научные сте-пени, ученые и академические звания, характеристика научной деятельности. Однако само содержание и особен-ности наполнения могут отличаться. Самые рациональные формы разме-щения материала еще нужно внима-тельно изучать и анализировать. Ведь очень сжато, но объективно донести до читателя информацию, – основное задание энциклопедических изданий.

Литература:1. Географічна енциклопедія України: У 3 т. – К.: Українська енциклопедія ім. М. П. Бажана, 1989—1993.2. Українська мова. Енциклопедія. – К.: Українська енциклопедія ім. М. П. Бажана, 2004.3. Юридична енциклопедія: У 6 т. – К.: Українська енциклопедія ім. М. П. Бажана, 1998—2004.4. Мистецтво України. Енциклопедія. Т. 1. – К.: Українська енциклопедія ім. М. П. Бажана, 1995.5. Українська Літературна Енциклопедія: У 5 т. Т. 1– 3. – К.: Українська енциклопедія ім. М. П. Бажана, 1995.6. Енциклопедія історії України: У 6 т.Т. 1– 3. – К.: Наукова думка, 2003– 2005.7. Азбуковник. Коротка енциклопедія української літератури. Т. 1. – Філадельфія: Київ, 1966. 8. Шевченківська енциклопедія. Робочі зошити А, Б. – К., 2004– 2005.9. Енциклопедія Сучасної України. Т. 1– 6. – К., 2001– 2006.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

74

AbstractFEATURES OF THE ELABORATION PROCESS OF THE ARTICLES ABOUT SCI-

ENTIFIC RESEARCHERS IN SPECIALIZED ENCYCLOPEDIAS PUBLISHED IN UKRAINE

The article touches upon certain aspects regarding the encyclopedic research. The author analyses the elaboration principles of the articles about scientific research-ers both in the specialized Ukrainian encyclopedias, as well as those that are being elaborated (“Ukrainian Geographic Encyclopedia”, “The Ukrainian Language”, “Legal Encyclopedia”, “Ukrainian Art”, “Literary Ukrainian Encyclopedia” etc.). The article also touches upon the criteria that the authors resort to, to include a certain individuality into the encyclopedic record, certain specifications are brought regarding the structure of a biographic article. It is concluded that an encyclopedic article about scholars has certain specific features that aim at creating an objective image of the relevance of the given personality.

RésuméLES PARTICULARITÉS D’ÉLABORATION DES ARTICLES SUR LES CHERCH-

EURES SCIENTIFIQUES DANS LES ENCYCLOPÉDIES LIÉES QUI ONT ÉTÉ PUBLIÉES EN UKRAINE

Dans cet article sont présentés les aspects particulaires des recherches enciclope-diques. L’auteur analyse les principes d’élaboration des articles sur les chercheures scientifiques qui sont presents dans les encyclopédies ukrainiennes publiées déjà et même dans celles qui sont en cours d’apparition (comme L’Encyclopédie de la géographie de l’Ukraine ; La langue ucrainienne ; L’Encyclopédie juridique ; L’Art de l’Ukraine ; L’Encyclopédie littéraire de l’Ukraine etc). Il y a une déscription avan-sée des critères utilisés par les auteurs pour l’inclusion d’une personnalité dans le régistre encyclopédique; sont faites des précisions en ce qui concerne la structure de l’article biographique etc.. En concluzion, on peut affirmer que l’article encycol-pédique, sur les savants, posséde ses caractéristiques, qui a comme but la création d’une image obiective sur la pertinence de la personnalité presentée.

РезюмеОСОБЕННОСТИ НАПОЛНЕНИЯ СТАТЕЙ О НАУЧНЫХ РАБОТНИКАХ В

ОТРАСЛЕВЫХ ЭНЦИКЛОПЕДИЯХ УКРАИНЫСтатья посвящена частным аспектам энциклопедических исследований.

Автор анализирует принципы разработки статей, посвященных научным ис-следователям как в рамках уже существующих украинских отраслевых эн-циклопедий, так и в готовящихся к изданию («Географическая энциклопедия Украины», «Украинский язык», «Юридическая энциклопедия», «Искусство Украины», «Украинская литературная энциклопедия» и т.д.). Описываются критерии, которыми руководствуются составители при включении персона-лий в энциклопедический регистр, уточняется структура биографической ста-тьи и т.д. Автор приходит к выводу о том, что энциклопедическая статья о выдающемся ученом обладает своими особенностями, будучи призванной соз-дать объективное представление о значимости той или иной личности.

75

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Олег САВЧЕНКО1

ПРОБЛЕМЫ СОЧЕТАНИЯ ТВОРЧЕСКОГО И НАУЧНОГО НАСЛЕДИЯ В СТАТЬЯХ-ПЕРСОНАЛИЯХ

ЭНЦИКЛОПЕДИИ СОВРЕМЕННОЙ УКРАИНЫ

Articolul abordează particularităţi ale prezentării unei personalităţi mar-cante în lucrarea enciclopedică, precum şi controversele care pot să apară la descrierea moştenirii artistice şi ştiinţifice a acesteia. Discuţia se poartă în jurul mai multor categorii de personalităţi: savant – scriitor, traducător, artist; savant – politician, diplomat, persoană implicată în activitatea religi-oasă, sportivă, socială; artist – critic de artă; scriitor – critic literar etc. Sunt puse mai multe probleme: câte definiţii trebuie propuse, modul în care trebuie combinate informaţiile despre activitatea de bază şi activitatea secundară sau activitatea recentă, cum trebuie reflectată activitatea didactică a personalităţii prezentate ş.a.

1 Институт энциклопедических исследований НАН Украины

В Энциклопедии Современной Украины (ЭСУ) подан значительный блок статей-персоналий: это и науч-ные работники разных профессий, и деятели искусства (художники, скуль-пторы, музыканты, певцы), и литера-торы (писатели, критики), и государ-ственные, общественно-политические деятели, и воины, и спортсмены. Про-цент статей об ученых довольно боль-шой, приблизительно 1/3 всех статей-персоналий. В ЭСУ, как и в каждом, в первую очередь многоотраслевом, издании, среди других вопросов регу-лярно возникает проблема сочетания научной и творческой деятельности в статьях-персоналиях. Очевидно, что такая проблема существует и в тема-тических (отраслевых) энциклопеди-ческих изданиях, однако не настолько остро, потому что у них задание не-сколько другое, чем в общих энцикло-педиях – в первую очередь показать деятельность определенной личности

в той отрасли, которой посвящена эн-циклопедия (например, в Энциклопе-дии истории Украины – прежде всего как историка, в Юридической энцикло-педии – как юриста-правозащитника, в «Украинской дипломатической энци-клопедии» – в первую очередь дипло-матическую деятельность личности). Цель энциклопедических изданий об-щего плана (к которым принадлежит и ЭСУ) – дать целостный образ лич-ности, акцентировав внимание на каж-дом из направлений ее деятельности.

В результате анализа и систематиза-ции статей в ЭСУ, можно заметить, что в статьях-персоналиях часто совмеща-ются совсем разные, иногда противо-положные отрасли деятельности.

Например, к категории «ученый (специалист по техническим, гума-нитарным или естественным дисци-плинам) – и писатель, переводчик или художник» принадлежат такие статьи-персоналии:

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

76

Амосов Николай Михайлович – выдающийся хирург, биокибернетик и писатель [ЭСУ, т. І, с. 439] – автор многочисленных научных трудов по медицине, а также повестей, рассказов и эссе, которые вмещены в более чем 10-ти сборниках. К сожалению, в ЭСУ характеристика его творческой дея-тельности подана в тексте лишь одним предложением и осталась фактически не освещенной (очевидно, из-за того, что автор – специалист по медицинской отрасли – или не обратил внимания на один из пунктов схемы написания биографической статьи – «другая ин-формация, которая заслуживает осве-щения в ЭСУ», или не счел нужным эту информацию освещать). Сравнив статью об Амосове в ЭСУ со статьей в Украинской Советской Энциклопедии [т. І, с. 165], стоит отметить, что о его творческой деятельности не упомяну-то вообще. Артамонова Вера Климов-на – врач по специальности, всю жизнь проработала практикующим врачом – и поэтесса, член НСПУ, автор многих поэтических сборников и книг для де-тей [ЭСУ, т. І, с. 665]. Это же касается и статьи о Бабовале Романе Алексан-дровиче – враче-кардиологе, докторе медицины – и поэте, члене НСПУ, переводчике, публицисте [т. ІІ, с. 37], Билиловском Кесаре Александровиче – докторе медицины – и писателе, извест-ном общественно-культурном деятеле (одном из организаторов культурно-просветительской деятельности укра-инского общества в С.-Петербурге в конце ХІХ века) [т. ІІ, с. 792]. Этот перечень можно продолжать и даль-ше. Между прочим, представляется интересная тенденция: ученые-медики

больше всего склонны к творческой (в частности, литературной) деятельно-сти.

Близкой к этому является проблема сочетания категорий «научной дея-тельности – и политической, дипло-матической, религиозной, спортивной или общественной». Это четко видно, в частности, в таких статьях, как Бер-шеда Евгений Романович – ученый-экономист, доктор экономических наук, профессор – и политический дея-тель, дипломат (1993 – 94 – помощник Президента Украины по вопросам нау-ки; 1994 – 96 – заведующий отделом, 1996 – 98 – 1-й помощник секретаря Совета национальной безопасности и обороны при Президенте Украины; 1998 – 2000 – 1-й заместитель Ми-нистра иностранных дел Украины; 2000–03 – Чрезвычайный и Полномоч-ный Посол Украины в Швейцарской Конфедерации и Княжестве Лихтен-штейн) [т. ІІ, с. 543]; Алексюк Михаил Миронович – специалист в отрасли механики, доктор технических наук – и спортсмен-альпинист (мастер спор-та, 1959), 3-разовый чемпион СССР (1961, 1965, 1968), 2-разовый чемпион УССР (1959, 1962), осуществил не-сколько восхождений на вершины Кав-каза: Коштан-Тау (5 151 м; 1958) с тра-версом к пику Тихонова, Ушба Южная (4 710 м; 1965) южно-западной стеной, Ушба Северная (4 694 м; 1968) северно-восточным склоном, прохождение массива Безенги (траверс 5 вершин от Коштан-Тау к Дих-Тау – 5 180 м; 1961) и восхождение на пик Коммунизма (7 495 м; 1973), Ленина (7 134 м; 1962), Е. Корженевской (7 105 м; 1976) [т. І, с. 375]; Бык Иван Сергеевич – доктор

77

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 экономических наук – и шахматист

(золотой призер командного чемпио-ната Европы по шахматам (г. Дебре-цен, Венгрия, 1992); серебряный при-зер 3-го (г. Люцерн, Швейцария, 1993) и победитель 5-го (Ереван, 2001) ко-мандных чемпионатов мира по шахма-там; бронзовый призер 33-й (г. Элиста, Калмыкия, РФ, 1998) и 34-й (Стамбул, 2000) Всемирных шахматных олим-пиад) [т. ІІ, с. 593]; Войно-Ясенецкий Валентин Феликсович – ученый врач-хирург, доктор медицины, профессор – и церковный деятель, архиепископ Симферопольский и Крымский Лука, в 2000 г. признан Архиерейским собо-ром РПЦ общепочтенным святым [т. V, с. 42-43]. Это, конечно же, и статья в VІ томе ЭСУ о Грушевском Михаиле Сергеевиче – выдающемся ученом-историке, организаторе украинской науки и в то же время не менее извест-ном общественно-политическом и го-сударственном деятеле (Электронная база ЭСУ хранится в Институте эн-циклопедических исследований НАН Украины). Этот перечень можно еще продолжать.

Другая проблема находится в не-сколько более узкой плоскости (род-ственной отрасли). Речь идет о со-четании деяльностей художника – и искусствоведа, или писателя – и ли-тературоведа, критика, или актера, режиссера, дирижера – и кино-, теа-тро- или музыковеда. Такое сочетание порождает для энциклопедиста мно-жество вопросов, напр.: где этот че-ловек достиг больших успехов – в об-ласти творческой или научной, в каком ракурсе эту информацию освещать и тому подобное. Условно эти виды дея-

тельности можно сгруппировать по те-матическим направлениям, например, художественным, где часто совмеща-ются творческая деятельность как дея-теля искусства (художника, графика, скульптора и т. п.) – и искусствоведа или ученого-педагога; литературным – поэт, прозаик – и литературовед или критик; музыкальным – певец, пиа-нист, композитор, дирижер, танцор, хореограф и т. п. – и музыковед или ученый-педагог; театральным; архи-тектурным и т. д. Примеров таких ста-тей можно назвать множество, в част-ности и потому, что эта тематика в ЭСУ представлена очень широко (около 20-ти процентов статей-персоналий). Среди основных такие: Белецкий Пла-тон Александрович – живописец и ис-кусствовед (доктор искусствоведения, профессор) [т. ІІ, с. 780-781]; Бедрик Юрий Иванович – поэт, переводчик и литературовед [с. 365]; Бостан Григо-рий Константинович – писатель (член НСПУ), фольклорист и литературовед, доктор филологических наук, профес-сор [с. 386]; Галета Елена Игоревна – поэтесса (член НСПУ) и литературо-вед (кандидат филологических наук), автор-составительница литературовед-ческих статей о Валерьяне Подмогиль-ном, Соломии Павлычко) [т. V, с. 325)], или, например, Бандривский Дмитрий Григорьевич – писатель и языковед (автор многочисленных сборников стихотворений и новелл и автор разысканий по украинско-польским языковым связям, украинской диа-лектологии, работал над составле-нием польско-украинского словаря и диалектологического атласа Укра-ины) [т. ІІ, с. 194-195]; Альшванг

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

78

Арнольд Александрович – музы-ковед, пианист, композитор [т. І, с. 420]; Антонович Мирослав Иванович – опер-ный певец (баритон), дирижер и музы-ковед (доктор музыковедения) [с. 583 ]; Барвинский Василий Александрович – композитор, пианист и музыковед, педагог, общественный деятель [т. ІІ, с. 243-244]; Василенко Ким Ефимович – танцор, хореограф, ученый-педагог, искусствовед, доктор искусствоведе-ния [т. IV, с. 107-108]; Веревка Григо-рий Гуриевич – хоровой дирижер, ком-позитор, музыкально-общественный деятель, ученый-педагог (профессор) [с. 300]; Гамкало Иван Дмитриевич – дирижер, ученый-педагог, музыковед, музыкально-общественный деятель [т. V, с. 364]; Безгин Игорь Дмитрие-вич – театровед, ученый-педагог, док-тор искусствоведения и актер театра и кино (х/ф Имитатор, Овод) и т. п. [т. ІІ, с. 372].

Сюда же можно отнести пробле-му сочетания творческой и научно-преподавательской (педагогической) деятельности. Возникает вопрос, как характеризовать научные и творческие достижения персоналий. Например, Галинская Галина Ивановна – график, член НСХУ, заслуженный деятель ис-кусств Украины и ученый-педагог, профессор, которая имеет немало учеников, которые достигли опреде-ленных успехов в области искусства [т. V, с. 326]; это и ранее упомянутый Веревка Григорий Гуриевич – хоровой дирижер, композитор, музыкально-общественный деятель, ученый-педагог (профессор), который, кроме многих музыкальных произведений и композиций, воспитал много профес-сиональных музыкальных деятелей (певцов, дирижеров, композиторов)

[т. IV, с. 300]; ученик Веревки, хоровой дирижер, ученый-педагог Венедиктов Лев Николаевич, который также имеет немало воспитанников – музыкантов, музыковедов [с. 239]; это и ранее упо-мянутый Василенко Ким Ефимович – всемирно известный танцор и хорео-граф, а также ученый-педагог, доктор искусствоведения, который основал и более 25 лет возглавлял кафедру хо-реографии Киевского университета культуры и искусств [с. 107] и много других.

Несколько особенно стоит проблема сочетания в статье информации о науч-ной и практической деятельности лич-ности (то есть когда человек – извест-ный специалист в своей отрасли, но в последнее время занимается другой деятельностью, не по своей профес-сии). Таких персоналий, среди другого потока, в ЭСУ достаточно. Среди них можно привести в качестве примера таких: ученый-геолог, доктор геолого-минералогических наук, профессор Азаров Николай Янович работает фи-нансистом, а обществу известен как государственный деятель [т. І, с. 211]; или ученые-физики, доктора физико-математических наук Дзюб Иван Пе-трович, который работает преимуще-ственно как переводчик с японского, испанского, итальянского языков (база ЭСУ), и Стриха Максим Виталиевич, который обществу известен больше как культуролог, политический обо-зреватель (база ЭСУ); ученый-медик (доктор медицинских наук) Щербак Юрий Николаевич, который занима-ется преимущественно дипломатиче-ской и литературной деятельностью (писатель) (база ЭСУ) и др.

При подготовке таких статей появ-ляется ряд проблем, в частности и ав-торства – кому можно заказать статью,

79

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 чтобы основательно были освещены

все отрасли, в которых персоналия работала или работает, сосредоточив большее внимание именно на той, в которой сделан более весомый вклад, в которой обществу эта личность бо-лее известна и т. п. Иногда возникает необходимость заказывать написание одной статьи двум и более авторам, которые знают о деятельности этого лица лишь каждый в своей отрасли. Например, статьи о Гординском Свя-тославе – поэте, переводчике, литера-турном критике и художнике, искус-ствоведе, которую готовили Николай Ильницкий (в отрасли литературы) и Богдан Горынь (в отрасли искусства) (база ЭСУ); Вернадского Владимира Ивановича – естествоведа, философа, биогеохимика и известного органи-затора науки, общественного деятеля (авторы Дмитрий Макаренко и Миро-слав Попович – каждый раскрывал со-ответственно в своей отрасли) [т. IV, с. 271]; упомянутого Андрияшева Алексея Фомича (авторы – Виталий

Ковалинский и Богдан Рудка) [т. І, с. 499-500] и т. д. Конечно, возникают и другие вопросы, например, какую дефиницию (то есть определение) да-вать первой? Стоит ли давать несколь-ко дефиниций? Если личность являет-ся и ученым, и, например, писателем, или художником, или политическим деятелем, а в действительности зани-мается преимущественно в одной от-расли. Как раскрывать творческие и научные достижения? Оправданно ли подавать 2-3 дефиниции (например, художник, скульптор, искусствовед), если человек написал одну или две ис-кусствоведческих статьи? Достаточно ли отметить лишь в тексте названия этих статей по полному библиографи-ческому описанию?

Эти вопросы еще требуют обстоя-тельного изучения и ждут своего ис-следователя. Ведь подать энциклопе-дическую информацию о творческой личности, которая реализовала себя в разных сферах деятельности, нужно кратко, но и объективно.

Литература:1. Енциклопедія історії України: У 6 т.Т. 1-3. – К.: Наукова думка, 2003-2005.2. Енциклопедія Сучасної України. Т. 1-5. – К., 2001 – 2006.3. Українська дипломатична енциклопедія. У 2-х т. – К.: Знання України, 2004.4. Українська Радянська Енциклопедія: У 12 т. – К.: Головна редакція УРЕ, 1977-1985.5. Юридична енциклопедія: У 6 т. – К.: Українська енциклопедія ім. М. П. Ба-жана, 1998-2004.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

80

AbstractDIFFICULTIES OF COMBINING ARTISTIC AND SCIENTIFIC

HERITAGE IN ARTICLES ABOUT FIGURES FROM “CONTEMPORARY UKRAINIAN ENCYCLOPEDIA”

The article touches upon features of describing a remarkable figure, as well as issues that might occur in describing the artistic and scientific heritage of the given figure. The debate is carried out on the basis of several categories of figures: research writer, translator, artist; reasearcher and politician, diplo-mat, figure involved in social, sport and religious activities; artis-critic; writ-er-critic etc. Several problems are being tackled: how many definitions should be proposed, the way of combining information about the basic, secondary and recent activity of the figure, in what way should the didactic activity of the given figure be presented.

RésuméLES PROBLÈMES QUI TIENNENT DE LA COMBINAISON DE

L’HÉRITAGE ARTISTIQUE ET SCIENTIFIQUE DES ARTICLES SUR LES PERSONNALITÉS DE L’ENCYCLOPÉDIE D’UKRAINE

CONTEMPORAINEL’article montre les carcatéristiques de la présentation des importantes

personnalités dans le tavail encyclopédique, comme et les controverses qui sont issues pendant sa description de l’héritage artistique et scientifique. La discussion se pose autour de quleques catégories des personnalités : savant-écrivain, traducteur, artiste; artiste-critique d’art; écrivain- critique litérraire etc. Il y a beaucoup de problèmes qui sont mis en question: combien des défi-nition il faut proposées; comment il faut combiner l’information sur l’activité de base et l’activité secondaire ou l’activité récente, comment il faut présenter l’activité didactique de la personnalité au présent etc.

РезюмеПРОБЛЕМЫ СОЧЕТАНИЯ ТВОРЧЕСКОГО И НАУЧНОГО НА-СЛЕДИЯ В СТАТЬЯХ-ПЕРСОНАЛИЯХ «ЭНЦИКЛОПЕДИИ СО-

ВРЕМЕННОЙ УКРАИНЫ»Статья посвящена как особенностям представления выдающейся

личности на страницах энциклопедии, так и противоречиям, могущим возникнуть при описании ее художественного или научного наследия. Обсуждение вопроса соотносится с разнообразными категориями выдающихся личностей: ученый-писатель, переводчик, артист, ученый-политик, дипломат, религиозный деятель, спортсмен, общественный деятель; деятель искусства-искусствовед; писатель–литературовед и т.д. Затрагиваются многочисленные важные вопросы: сколько определений следует ввести; как следует сочетать информацию об основной, второстепенной или же недавней деятельности; как освещать дидактическую деятельность представляемой персоны и т.д.

81

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Dr., conf. univ. Valentina COPTILEŢ1,

dr., cercetător ştiinţific superior Mihai TAŞCĂ2

ELENA ARAMĂ – PROFESOR UNIVERSITAR, DOCTOR HABILITAT ÎN DREPT

Discipolii dnei prof. univ. Elena Aramă conturează în acest articol bogata activitate didactică şi de cercetare în domeniul juridic de-a lungul a peste trei decenii a profesorului şi omului de ştiinţă E. Aramă, activitate care i-a adus un prestigiu ştiinţific recunoscut de comunitatea academică din ţară şi de peste hotare. Autorii descriu cu multă căldură şi profund respect trăsăturile morale ale dnei E. Aramă, remarcând că aceasta în activitate ei s-a simţit răspunză-toare nu numai profesional, ci şi în relaţiile cu oamenii.

1 Facultatea de Drept, USM2 Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM

Profesorul universitar, doctorul habi-litat în drept Elena Aramă este o perso-nalitate care s-a remarcat printr-o boga-tă activitate didactică şi de cercetare în domeniul juridic de-a lungul a peste trei decenii, aducându-i un prestigiu ştiinţific recunoscut de comunitatea academică din ţară şi de peste hotare. La acestea se adaugă trăsăturile morale, care atestă că în activitate s-a simţit răspunzătoare nu numai profesional, ci şi în relaţiile cu oa-menii, ceea ce dă măsura angajamentu-lui faţă de sine şi lumea în care trăieşte, conferindu-i şi o autoritate morală care-i întregeşte identitatea.

În plină putere de muncă, creaţie, per-sonalitatea profesoarei se conturează ca fiind definită de doi factori: împrejurări-le – din care a ştiut să descifreze oportu-nităţile dezvoltării proprii – şi inteligenţa personală.

Este greu a cuprinde într-un cadru restrâns o personalitate, de aceea vom selecta doar câteva repere semnificative, ale activităţii sale.

Elena Aramă s-a născut la 12 martie 1949 în satul Oziornoie (înainte de 1944 – satul Mareşal Alexandru Averescu), raio-nul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina, în familia lui Sevastian şi Domniţa Teleuţa.

După absolvirea şcolii pedagogice din Cahul şi un scurt stagiu didactic, şi-a continuat studiile la USM, Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în 1973. În 1977 obţine titlul de doctor în drept la prestigioasa Universitate „M. V. Lomo-nosov” din Moscova, cu teza „Organiza-rea socială şi de stat a Moldovei în sec. al XVII-lea” sub îndrumarea dr. hab. prof. univ. Xenia A. Sofronenko. În acelaşi an este angajată ca lector la catedra discipli-ne statale a Facultăţii de Drept a USM, urcând toate treptele ierarhiei universita-re. În 1992 susţine teza de doctor habili-tat în drept, intitulată „Evoluţia instituţi-ilor juridice ale Moldovei medievale”. În 1995 i se acordă titlul ştiinţifico-didactic de profesor universitar. Din 1993 exerci-tă funcţia de şef al Catedrei teoria şi isto-ria dreptului.

Debutul activităţii ştiinţifice a dnei Ele-na Aramă s-a produs încă la facultate, prin participarea la cercul ştiinţific studenţesc (conducător dr. conf. Vladimir Lavric), prin realizarea tezelor anuale, continuând în cadrul practicii de stat la Academia de Ştiinţe, Sectorul de istorie medievală, căci în calitate de temă a tezei de licenţă a optat pentru „Reformele administrative şi fisca-le ale lui Constantin Mavrocordat”.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

82

Opţiunea era justificată din două motive:a) a avut mereu o înclinare pentru isto-

rie şi se preconiza să urmeze doctorantu-ra la această specialitate, pentru a o preda la facultate;

b) nefiind membru de partid, dacă ar fi ales perioada sovietică, nu ar fi avut acces peste tot în arhive. La Academie a fost fa-miliarizată de către colaboratorul sectoru-lui Larisa Svetlicinaia cu bazele teoretice şi, în special, cele practice ale paleografiei slavono-române, pentru a putea descifra hrisoave medievale, acte ale cancelariei domneşti din Moldova medievală.

În activitatea de cercetare ştiinţifică s-a axat pe studierea fenomenului statal şi a instituţiilor juridice româneşti. Şi-a îndreptat permanent atenţia spre valorifi-carea trecutului juridic românesc.

După demararea procesului de demo-cratizare a abordat şi teme din domeniul teoriei dreptului şi a dreptului constitu-ţional, la care a ajuns tot datorită cerce-tărilor istorico-juridice anterioare, prin perspectiva analizei diacronice a forme-lor de implementare şi realizare a unor instituţii juridice, căci pentru prima dată se deschidea perspectiva şi posibilitatea valorificării experienţei istorice în condi-ţiile de transparenţă şi libertate a creaţiei ştiinţifice, în premieră a devenit posibil de a readuce în atenţia opiniei publice a comunităţii ştiinţifice şi a practicienilor instituţii democratice din epocile ante-rioare, ce fuseseră trecute cu vederea în timpul regimului politic vechi din motive bine cunoscute astăzi.

Prin investigaţiile ştiinţifice ulterioare şi îndrumarea doctoranzilor au fost con-tinuate aceste direcţii de cercetare, căci edificarea statului de drept va deveni o sarcină posibilă doar intr-o societate cul-tă, conştientă de valorile sale, iar opera de modernizare a statului şi a sistemului de drept, adoptarea unor acte normative de-mocratice se poate realiza prin concentra-rea eforturilor susţinute nu numai asupra

prezentului, dar şi asupra trecutului, prin reevaluarea unor tradiţii juridice exis-tente în istoria noastră, prin evidenţierea avantajelor şi dezavantajelor introducerii lor în sistemul de drept al unor societăţi în tranziţie de la un regim politic la al-tul. Tocmai din această perspectivă s-au investigat instituţia controlului de consti-tuţionalitate a legilor şi instituţia conten-ciosului administrativ.

Este conducător ştiinţific de doctorat la specialitatea 12.00.01–Teoria statului şi a dreptului; Istoria statului şi drep-tului; Istoria doctrinelor politice şi de drept, preşedinte al Consiliului Ştiinţific Specializat, precum şi al Seminarului Ştiinţific Specializat interuniversitar la aceeaşi specialitate. Sub îndrumarea sa atentă şi participativă, 12 cercetători şi-au susţinut tezele de doctor în drept, iar 6 doctoranzi îşi finalizează tezele. În ca-litate de membru al Consiliilor Ştiinţifice Specializate a participat la susţinerea a 48 de teze doctor în drept, iar la 7 teze de doctor în drept a fost referent oficial. În prezent este membru al Senatului USM şi preşedinte al Comisiei de Experţi de pe lângă Consiliul Naţional pentru Atestare şi Acreditare.

Pe parcursul anilor 2005–2008 a fost membru al Adunării Generale a Acade-miei de Ştiinţe a Moldovei.

A participat la diferite conferinţe şti-inţifice naţionale şi internaţionale. Este autoare şi coautoare a 7 monografii, 12 materiale didactice, 85 de articole ştiin-ţifice, vizând istoria statului şi dreptului românesc, precum şi teoria dreptului.

Personalitatea didactică, ştiinţifică, managerială a dnei Elena Aramă s-a re-marcat şi în exercitarea funcţiilor de preşedinte al comisiei metodice, şef de catedră, membră a colegiului redacţional al ziarului Dreptul, Revista Naţională de Drept, al Analelor Ştiinţifice ale Univer-sităţii de Stat din Moldova, al Revistei In-stitutului Naţional al Justiţiei, al Revistei

83

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 de Studii şi Cercetări Juridice.

Pe parcursul întregii sale activităţi a demonstrat dăruire de sine, nobleţe, ab-negaţie, urmărind cu consecvenţă conso-lidarea spiritului academic în colectivul în care activează.

Îmbinând competenţa profesorală şi tactul nativ cu politeţea şi respectul faţă de colegi, profesorul universitar Elena Aramă a confirmat observaţia subtilă a lui D. Gus-ti cu referire la tendinţa firească a omu-lui de a se impune în carieră şi în viaţă: „personalitatea nu se capătă, se cucereşte, că munca este legea lumii moderne şi că orice personalitate se străduieşte să înalţe cât mai sus cota de prestigiu a domeniului în care s-a remarcat, el însuşi fiind rodul epocii şi al generaţiei căreia îi aparţine, că personalitatea se ridică la un nivel de cunoaştere şi valorificare a înţelepciunii colective pe care puţini îl ating”.

Pentru contribuţie substanţială la dez-voltarea ştiinţelor juridice şi pregătirea specialiştilor de înaltă calificare, pentru activitate metodică intensă, profesorului universitar Elena Aramă i s-au conferit: Medalia „50 de ani ai USM”, Diploma Guvernului Republicii Moldova, Medalia „60 ani de la fondarea primelor instituţii din Republicii Moldova”, titlul onorific „Om Emerit”, Diploma de recunoştinţă a AŞM, Diploma de merit a Consiliului Naţional pentru Atestare şi Acreditare, Ordinul „Gloria Muncii”. Ziarul Timpul a desemnat-o pe dna Elena Aramă, în săp-tămâna în care împlinea 60 de ani, „Omul săptămânii”.

Este un privilegiu şi un mare noroc să fii colegul şi discipolul unui Mare Profesor, care prin imensă bogăţie spirituală şi au-tosacrificiu te ridică la starea de cultură şi civilizaţie necesară unei societăţi moderne.

În rândurile ce urmează am dori să nuanţăm trăsăturile morale definitorii ale personalităţii profesorului universitar Elena Aramă.

Profesia de pedagog are multiple va-

lenţe. Profesorul adevărat este ca „un cristal cu multe faţete, un generator de energie, un avocat al dreptăţii şi un stâlp al moralităţii”, activitatea sa având con-sistenţă, eficienţă şi precizie. Indiscuta-bil, astfel de calităţi îi sunt proprii profe-sorului universitar Elena Aramă, pe care le-a valorificat şi dăruit fără regret la for-marea generaţiilor de specialişti.

Adesea eşti întrebat: „Spune pe cine şi cu ce l-ai ajutat, ca să-ţi spun cine eşti”?

În lumea academică formarea unui specialist nu se reduce la ceea ce dai – cum suntem tentaţi să credem – ci, mai ales, la cum şi cât primeşte cel în cauză, ceea ce se reflectă în calitatea dialogului şi a legăturii afective între profesor şi discipol.

Nu există o satisfacţie mai mare decât a vedea că cei cărora le insufli setea de cunoaştere şi perseverenţa profesională se afirmă în diferite domenii ale jurispruden-ţei, devenind membri utili ai societăţii.

Un mare pedagog afirma că „cea mai înaltă datorie etică a cuiva este să devi-nă o personalitate”. Incontestabil, doam-na profesor Elena Aramă şi-a îndeplinit această datorie, devenind un reputat spe-cialist şi o personalitate remarcabilă.

Propria viaţă a profesoarei Elena Ara-mă este pentru cei pe care i-a format – un exemplu, în cazul ei cumpăna timpului se înclină nu după numărul anilor, ci după realizările obţinute. Astfel, urmărindu-i treptele vieţii, ajungem la concluzia că doamna profesor Elena Aramă este un pedagog de vocaţie, cercetător înzestrat şi Om de omenie.

Lucrează mult, este corectă, modestă şi înţeleaptă. Principialitatea, consecven-ţa, cumsecădenia, mărinimia şi multe alte calităţi umane ale doamnei profesoare au fost pentru noi, discipolii Domniei Sale, o lecţie de omenie şi de viaţă, pe care am învăţat-o zi de zi.

Urmărind activitatea sa profesorală, menită să descifreze sinuozităţile gândi-rii juridice, ca şi tainele spiritului uman,

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

84

apare inevitabil o întrebare pentru cei de la catedră: cum să-i învăţăm pe tinerii de azi să-şi dezvolte curajul de a investiga, să treacă prin ucenicia cercetării realităţii, care este preludiul marilor realizări în orice do-meniu, cum să-i convingem că satisfacţia muncii este un secret pe care îl descoperi singur?

Fiind vorba de educaţie şi de constanta Sa preocupare pentru întărirea spiritului academic, ne reţine atenţia şi faptul că în acest context, doamna profesor Elena Aramă a căutat să arate că a fi informat, a poseda cunoştinţe înseamnă implicit a fi şi cult, că latura morală este o dimensiune principală a caracterului, iar competenţa şi consecvenţa presupun existenţa unei scări de valori. În sfârşit, că succesul şi eşecul sunt feţe ale aceleiaşi realităţi, iar tineretul trebuie pregătit pentru ambele şi nu numai pentru prima (D. Salade), că performanţa este expresia unei concor-danţe între o activitate şi aptitudinile unui om, că întotdeauna primul pas este greu, că făcând, înveţi ce să faci.

Personalitatea profesorului universitar Elena Aramă şi-a asumat riscul ieşirii din tiparele comune, optând pentru perspec-tiva optimistă de a semăna lumină celor din jur. De aceea credem că pentru doam-na profesor Elena Aramă vârsta pe care o împlineşte nu este, ca pentru mulţi, o cunună de spini, ci una de lauri.

Apreciind savantul şi omul Elena Aramă, Uniunea Juriştilor din Repu-blica Moldova şi Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova au or-ganizat la 14–15 martie 2009 Conferinţa internaţională cu genericul „Contribu-ţii la dezvoltarea doctrinară a dreptului. In honorem Elena Aramă. Profesor universitar. Doctor habilitat în drept. Om Emerit”.

Manifestarea a întrunit savanţi şi ca-dre ştiinţifice, practicieni şi doctoranzi, avocaţi, judecători etc. din patru state: Republica Moldova, România, Federaţia

Rusă şi Ucraina, iar numărul celor în-scrişi pentru comunicări a fost de 46.

Dl Gheorghe Avornic, doctor habilitat în drept, profesor universitar, decanul Fa-cultăţii de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, a deschis conferinţa printr-un cuvânt de salut adresat participanţilor, dar îndeosebi doamnei Elena Aramă, evocând aportul distinsei profesoare la cercetarea istoriei şi dreptului românesc, oferind ul-terior cuvânt pentru Laudatio dnei Valen-tina Coptileţ, doctor în drept, conferenţiar universitar, prodecan, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova.Au rostit omagii:• Elena Muraru, doctor în istorie, confe-renţiar universitar, prorector pentru ac-tivitatea didactică, Universitatea de Stat din Moldova;• Ion Guceac, doctor habilitat în drept, profesor universitar, secretar general al Academiei de Ştiinţe a Moldovei;• Gheorghe Gladchi, doctor habilitat în drept, profesor universitar, secretar ştiin-ţific al Consiliul Naţional pentru Acredi-tare şi Atestare al Republicii Moldova;• Victor Puşcaş, doctor în drept, conferen-ţiar universitar, judecător şi fost preşedin-te la Curtea Constituţională a Republicii Moldova;• Andrei Smochină, doctor habilitat în drept, profesor universitar, director al Centrului Drept, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei;• Victor Volcinschi, doctor în drept, profe-sor universitar, USM;• Gheorghe Chibac, doctor în drept, pro-fesor universitar, USM;• Ioan Humă, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Galaţi, România;• Boris Negru, doctor în drept, conferen-ţiar universitar, USM.

Vorbitorii au apreciat activitatea ştiin-ţifică şi didactică a protagonistei conferin-ţei, scoţând în prim-plan calităţile excepţi-onale de cercetător, pedagog de vocaţie şi om ale dnei Elena Aramă.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

85

Comunicările în plen au fost planifi-cate pentru două zile, fiind moderate, în prima zi, 14 martie (sesiunea de diminea-ţă), de Elena Aramă, doctor habilitat în drept, profesor universitar, şefa Catedrei de Teorie şi Istorie a Dreptului, Facultatea de Drept, USM, şi Mihai Taşcă, doctor în drept, cercetător ştiinţific superior, Institu-tul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (sesiunea de după amiază), de Valentina Coptileţ, doctor în drept, conferenţiar universitar, prodecan, Facultatea de Drept, USM, şi Ioan Humă, doctor în drept, profesor universitar, Uni-versitatea „Danubius”, Galaţi (România).

Şedinţa celei de-a doua zi, 15 martie, a fost moderată de Andrei Smochină, doc-tor habilitat în drept, profesor universitar, director al Centrului de Drept, Institutul de

Istorie, Stat şi Drept al AŞM, şi Dumitru Baltag, doctor habilitat în drept, conferen-ţiar universitar, Facultatea de Drept, ULIM. Dezbaterile au confirmat nivelul înalt al comunicărilor şi aportul lor la dezvoltarea doctrinară a dreptului.

Potrivit programului, în partea finală a conferinţei au avut loc lansări şi prezen-tări de carte cu tematică de drept şi istorie, reviste de drept, istorie şi cultură, mode-ratori fiind Boris Negru, doctor în drept, conferenţiar universitar, Facultatea de Drept, USM, şi Dumitru Aramă, magistru, manager, compania Reuters, New York, SUA.

Studiile prezentate în cadrul conferin-ţei au fost incluse în culegerea Dimensiu-nea ştiinţifică şi praxiologică a dreptului, Chişinău, 2009, 448 p.

AbstractELENA ARAMA – PROFESSOR, PHD IN LAW

In the given article the Dr. Elena Arama’s disciples underline her rich didactic and re-search activity that was performed for more than three decades. Activity that placed her on the national and international scientific arena. The authors describe with an attitude of profound respect the moral traits of Mrs. Arama, underscoring the fact that she was receptive not just professionaly but also when speaking of interpersonal relationships.

RésuméELENA ARAMA – PROFESSEUR, DOCTEUR EN DROIT

Dans cet article, les disciples de madame professeur Elena Arama présentent sa riche activité didactique et de recherche dans le domaine juridique pendant trois décennies, cette activité l’a donné un grand prestige scientifique reconnu par la communauté aca-démique du pays et à l’étranger. Les auteurs décrièrent avec une grand chaleur et un profond respect les traits moraux de E. Arama, en notant que dans son activité il y a une re-sponsabilité non seulement du professionnalisme et même dans les relations avec les gens.

Резюме ЕЛЕНА АРАМЭ – ПЕРВАЯ ЖЕНЩИНА ПРОФЕССОР И ДОКТОР

ХАБИЛИТАТ ПРАВА В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА В этой статье воспитанники профессора Елены Арамэ описывают ее выдающуюся

тридцатилетнюю преподавательскую и исследовательскую деятельность в области права, которая снискала ей академическое признание как в стране, так и далеко за ее пределами. С теплотой и глубоким уважением авторы описывают моральные качества г-жи Арамэ, отмечая, что ее ответственность распространялась не только на профессиональные, но и на чисто человеческие отношения.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

86

Dr. hab. prof. univ. Elena Aramă

Materialele conferinței științifice internaționale „Contribuții la dezvoltarea doctrinară a dreptului” In honorem Elena Aramă, doctor habilitat în drept, profesor universitar

87

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Др. Виталий Иванович СЫРФ1

МИХАИЛ ПЕТРОВИЧ ГУБОГЛУ. БИО-БИБЛИОГРАФИЧЕСКИЙ ОЧЕРК

(к 100-летию со дня рождения)

Articolul conţine o amplă biobibliografie dedicată eruditului profesor, is-toric, turcolog M. P. Guboglu, inspirată de aniversarea unui centenar de la naşterea acestuia. Oferind aprecieri şi reconsiderări ale operei distinsului sa-vant, autorul insistă în mod special asupra preocupărilor lui M. P. Guboglu pentru problema găgăuză.

Просматривая библиографии на -учных работ, опубликованных нашим соотечественником Михаилом Петро-вичем Губоглу (M. P. Guboglu) в тече-ние почти пятидесяти лет, можно об-наружить широкий спектр научных и познавательных интересов большого эрудита в области историографии во-обще и в истории Османской империи в частности, а также в плане изучения румынско-турецких отношений на протяжении веков и в области гагаузо-ведения [1; 2, с. 377-382].

Профессор М. П. Губоглу, разу-меется, известен, прежде всего, как тюрколог-историк, внесший неоцени-мый вклад в изучение истории связей и отношений восточно-романских кня-жеств с Османской империей. Источ-никоведческая и историографическая работа ученого оставила глубокий след в румынской исторической науке.

Как человек глубочайших позна-ний в области изучения тюркской ци-вилизации в Восточной Европе и на Балканах, военно-политических и ди-пломатических связей и отношений в этом регионе, прекрасно владевший турецким языком и его средневековой письменностью, палеограф и историк М. П. Губоглу стал связующим звеном

между западной, русской и советской тюркологией и молодыми еще научны-ми центрами республиканской Турции.

Регулярно участвуя на междуна-родных конгрессах востоковедов, М. П. Губоглу постоянно пропаганди-ровал достижения тюркологической науки разных стран среди коллег по профессии. Его выступления с три-бун научных форумов и оперативная публикация материалов и результатов исследований в печатных органах на разных языках (румынском, турецком, французском, русском) значительно расширяли горизонты научного обще-ния, обмена профессиональной науч-ной информацией.

Как исследователь, постоянно рабо-тавший с письменными источниками, М. П. Губоглу так или иначе сталки-вался и с многогранными проблема-ми тюркского языкознания, языковой типологии, проблемой межъязыковых контактов и их результатов для судеб отдельных языков и диалектов.

В трудах ученого мы находим све-дения и научную оценку восточных элементов в литературном румынском и в некоторых его диалектах, доосман-ского вклада тюркских племенных языков средневековья в развитие сло-

От автора

1 Институт культурного наследия Академии наук Молдовы

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

88

варного состава румынского языка, в топонимию Румынии и других регио-нов Восточной Европы, анализ основ-ных особенностей «тюркского» языка гагаузов, а также обзорную информа-цию по истории изучения турецкого языка в Румынии и в основных учеб-ных центрах страны по данному про-филю подготовки специалистов.

Профессор М. П. Губоглу в до-кладе на XI-м конгрессе тюркологов, посвященном развитию румынской тюркологии и исследованию тюрк-ских элементов в румынском словаре [3, с. 265-272], справедливо отмеча-ет, что контакты между тюркскими и восточно-романскими народами, ока-завшие влияние даже на этногенети-ческие процессы, начались далеко до золотоордынской и османской эпох. В течение многих столетий восточно-романское население на территории его расселения имело исторические, культурные, языковые связи с тюрк-скими племенами печенегов, узов, куман, черных клобуков и др., о чем свидетельствует богатая топонимия тюркского происхождения: Peceneaga, Komana, Tuzla, Uzul, Oytuzul, Yeni-kioi и т.п. Об этих фактах свидетельство-вали крупнейшие историки и филоло-ги Румынии N. Iorga, C. Giurescu, А. Graur, G. Bariţiu, G. Polzu, P. Ispirescu, T. Liobeli, L. Şăineanu, V. Bogrea, V. Buescu, C. Petrescu и др.

Ориенталист М. П. Губоглу под-верг критическому анализу восточный словесный материал, привлеченный его предшественниками, и четко диф-ференцировал по исторической и язы-ковой принадлежности.

В относительно меньшей степе-ни М. П. Губоглу известен в научном мире как гагаузовед, а между тем его перу принадлежит целый ряд научных

работ как опубликованных, так и хра-нящихся в рукописном фонде ученого, посвященных не только отдельным сферам традиционно-бытовой культу-ры гагаузов, проблемам их этногенеза и этнической истории, но и рассмотре-нию гагаузоведческой проблематики в комплексе.

Так, в его дипломной работе вы-пускника Черновицкого университета (1938), развернутой позднее (1940) в докторскую диссертацию «Gagauzii în lumina istoriei» [4, с. 66] («Гагаузы в свете истории») содержится богатый терминологический, фольклорный и литературно-творческий материал на гагаузском языке, анализ которого дал ему основание сформулировать выво-ды об особенностях гагаузского языка, его неидентичности турецкому языку прошлого и современности, его соб-ственном месте в богатой семье живых тюркских языков.

М. П. Губоглу в небольших по объ-ему, но емких по содержанию публи-кациях обращался и к теме гагаузского фольклора вообще, и к произведениям на историческую и мифологическую тему в частности [5, с. 13; 6, с. 54-55; 7, с. 59-84; 8, с. 137-153]. Так, в одной из своих работ ученый прослеживает связь гагаузов с огузскими кочевыми пле-менами через сохранение у них куль-та волка: «Gagauzlar arasında kutlanan bayramlardan biri de kurt bayramıdır. Bilindiği üzere Bozkurt kültü, Hunlardan, Hiung-nu, Göktürk ve Uygurlarda olduğu gibi Oğuz destanında da mevcuttur. Türkler Bozkurtu tanrı olarak tanımamış, ona tapınmamışlardır. Ancak, Bozkurt bazen ana, bazen devlet sembolü, bazen da yol gösterici olarak düşünülmüş, böyle olduğuna inanılmıştır» [9, c. 13]. («Волчий праздник – это один из по-читаемых праздников среди гагаузов.

89

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Как известно, культ серого волка,

встречаемый еще у хуннов, хионитов, голубых тюрок и уйгуров, существует и в огузском дастане. Тюрки серого волка в качестве бога не признавали, ему не поклонялись. С другой стороны, серый волк (волчица) представлялся то материнским, то государственным символом, а то и проводником в пути, в такое его назначение верилось»).

М. П. Губоглу в опубликованном историографическом докладе об иссле-дованиях проблем истории, народной литературы и языка гагаузов [10, c. 63-72] знакомит тюркологическую обще-ственность с основной библиографией по гагаузоведению, изданной в царской России, СССР, Румынии, Болгарии, Германии, Польше, Турции, Молдове, и называет наиболее значительные ра-боты в области истории, этнографии, фольклористики и языкознания.

Таким образом, профессор М. П.

Губоглу становится известным и как гагаузовед, и как историограф гагау-зоведения – самостоятельной, по его словам, отрасли тюркологической нау-ки: «Gagauzoloji bu kadar araştırmalara dayanarak Türkoloji’nin kıymetli bir dalıdır» [10, c. 72]. («Гагаузоведение, опираясь на такое количество исследо-ваний, является достойной отраслью тюркологии»).

В целом, биобиблиографический очерк, подготовленный нами в связи со столетием со дня рождения наше-го прославленного земляка Михаила Петровича Губоглу, наглядно демон-стрирует сложные перипетии судьбы этого незаурядного и талантливого человека, развитие и формирование его научной школы, весомый вклад в научное познание исторического про-шлого как восточно-романских, так и западно-тюркских народов Карпато-Балканского ареала.

Биография4 (17) ноября 1911 г. в селе Чадыр-Лунга в гагаузской семье Петра и Екатерины

Губоглу родился сын Михаил.В 1921–1925 гг. Михаил учился в местной начальной школе, затем учебу

продолжил в мужском лицее „Ştefan cel Mare” в городе Тигина (Бендеры). Еще будучи лицеистом и «находясь в родственных отношениях со священником Михаилом Чакиром», по его совету Михаил стал живо интересоваться историей, языком и культурой гагаузов. Так, известно, что в те же годы он собирал диалектологический материал на гагаузском языке. Лицей был окончен в 1933 г. с общим (средним) баллом 9,5.

В 1933–1934 гг. Михаил служит в артиллерийском полку № 30, расквартированном в Кишиневе, где продолжал поддерживать связи с протоиереем Михаилом Чакиром, не без участия которого он принимает решение по окончании службы продолжить свое образование в Черновицком университете на факультете филологии и философии (отделение «история»).

22 октября 1938 г. Михаил Губоглу защищает дипломную работу «с отличием» у известного румынского историка, профессора И. Нистора (I. Nistor) на тему „Gagauzii în lumina istoriei”, впоследствии, в 1939 г. из-под печати выходит резюме этой работы, что явилось первой научной публикацией М. П. Губоглу [10].

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

90

В феврале 1940 г. по рекомендации посла Турции в Румынии Хамдуллаха Суфи Танрыёвера (H. S. Tanrıöver) М. П. Губоглу начал свою научную деятельность в качестве сначала ассистента тюрколога Франца Бабингера, (F. Babingev) а затем – ученого секретаря Института тюркологии при Ясском университете.

В годы второй мировой войны М. П. Губоглу неоднократно мобилизовывался. По ее окончании он поселяется в Бухаресте.

В 1945–1948 гг. работает преподавателем/лектором по историографии и османскому (турецкому) языку в Институте балканских исследований (директор профессор V. Papacostea). М. П. Губоглу с 1946 г. состоял в рядах Социал-демократической, а с 1947 г. – в составе Румынской рабочей партии (впоследствии – Румынской коммунистической партии).

В 1948–1963 гг. работает в Институте истории Академии наук Румынии, совмещаясь с 1955 г. с работой в должностях советника и главного архивиста в Главном управлении государственных архивов Румынии, а с 1957 г. – председателя Отделения ориенталистских (восточных) исследований при Румынском обществе исторических и филологических наук, а также главного и ответственного редактора ежегодника “Studia ét Acta Orientalia”.

С 1963 г. М. П. Губоглу работает главным научным сотрудником и научным консультантом в Институте юго-восточных европейских исследований АН Румынии.

С 1968 г. преподает в Бухарестском университете на историческом факультете османскую палеографию.

За полувековой срок своей научной деятельности М. П. Губоглу издал такие фундаментальные свои труды, как Tabele sincronice (1955), Paleografia şi diplomatica turco-osmană (1958), Cronici turceşti privind ţările române (1966, 1974), составил большое количество различных хронологических индексов, инвентариев (описей), каталогов, палеографических альбомов, списков турецких султанов, министров и визирей, таблиц хиджры и др. Многократно выезжал в научные командировки с целью проведения научных исследований в османские архивы (Стамбул), для участия в престижных научных конференциях международного масштаба (Турция, Болгария, Франция, Советский Союз), несколько лет подряд ученый приглашался в Парижский университет (Сорбонна) для чтения лекций по своему спецкурсу.

М. П. Губоглу имел многочисленные награды за заслуги в области востоковедения, а в 1981 г. он стал членом-корреспондентом Турецкого общества истории, а чуть позже ему было присвоено звание Почетного члена-корреспондента Турецкой академии наук по истории.

Михаил Петрович оставил после себя не только обширное научное наследие, но и много учеников, также посвятивших себя изучению тюркологии, среди них можно назвать имена таких румынских тюркологов, как T. Ghemili, E. Mahmut, N. Mahmut, турецкого исследователя A. Çetin и др.

Умер М. П. Губоглу 12 мая 1989 г. в Стамбуле, похоронен в Бухаресте на кладбище Ghencea II (Domneşti).

Имя М. П. Губоглу присвоено теоретическому лицею в г. Чадыр-Лунга, в Комрате установлена памятная плита с его барельефом на Аллее Славы.

91

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 Библиография (предварительная)

1. Gagauzii în lumina istoriei // Yıldırım. – Constanţa, 1939. – Nr. 2. 2. Inventarul manuscriselor orientale // Analele Academiei Române. Secţ. ist. – S. III, mem. 4. – Buc., 1946. – P. 17-50.3. Sultani şi dregători otomani // Hrisovul. – 1947. – Nr. VIII. – P. 49-136. 4. Orientalistica în U.R.S.S. // Comunicări şi conferinţe. – Institutul de studii româno-sovietice. – Seria istorie. – Buc., 1947–1948. – 40 p. 5. Tabele sincronice. Datele hegirei şi datele erei noastre, cu o introducere în cronologia musulmană. – Buc., 1955. – LXIII + 330 p. + 3 tabele.6. Contributions roumains aux études orientales // Archiv orientáli. – Praga, 1956. – Vol. XXIV, nr. 3. – P. 454-475.7. Inscripţia sultanului Suleiman Magnificul în urma cuceririi Moldovei – 945 H/1538 // Studii. Revistă de istorie. – 1956. – Vol. IV, nr. 2-3. – P. 107-124.8. Orientalistica română // Studii şi articole de istorie. – Societatea de ştiinţe istorice şi filologice din R. P. Română. – 1956. – Nr. I. – P. 314-350.9. Răscoalele ţărăneşti din Imperiul Otoman (1418–1420) şi bedredinismul // Studii. Revistă de istorie. – 1957. – Vol. X, nr. 2. – 22 p. – (în colaborare cu M. Mustafa).10. Manuscrisele şi tipăriturile orientale din fondul „T. Cipariu” al Bibliotecii filialei din Cluj a Academiei R.P.R. // Limbă şi literatură. – Societatea de ştiinţe istorice şi filologice din R. P. Română. – 1956. – Nr. III. – P. 147-167. 11. Dimitrie Cantemir şi istoria Imperiului Otoman // Studii şi articole de istorie. – 1957. – Nr. II. – P. 179-209.12. Documente turceşti din Arhivele Statului şi importanţa lor pentru cercetările istorice // Arhivele Statului – 125 de ani de activitate: 1831–1956. – Buc., 1957. – P. 427-454. 13. Conferinţa unională a orientaliştilor de la Taşkent (4–14 iunie 1957) // (vezi de asemenea: La conférence unionale des orientalistes de Tachkent) // Studii. Revistă de istorie. – 1957. – Vol. X, nr. 5. – P. 183-188. (Vezi de asemenea: La conférence unionale des orientalistes de Tachkent // Studia ét acta orientalia. – 1958. – Vol. I. – P. 392-397.)14. Un mănunchi de documente turceşti privind evenimentele din ţările româneşti în jurul anului 1821 // Revista Arhivelor (seria nouă). – 1958. – Vol. I, nr. 1. – P. 234-256 + 8 facs.15. L’inscription turque de Bender relative a l’expédition de Soliman le Magnifique en Moldavie (1538/945 H.) // Studia ét acta orientalia. – 1958. – Vol. I. – P. 175-187.16. Quarante ans d’études orientales en U.R.S.S. (1917–1957) // Ibidem. – P. 281-316.17. Pe marginea monografiei Mahomet II le Conquérant et son temps (1432–1481) de F. Babinger // Studii. Revistă de istorie. – 1958. – Vol. XI, nr. 2. – P. 195-212.18. Paleografia şi diplomatica turco-osmană. Studiu şi album. – Buc., 1958. – 351 p.: il. + 101 facs.19. O călătorie de studii în R. P. Bulgaria (noiembrie-decembrie 1958) // Studii. Revistă de istorie. – 1958. – Vol. XII, nr. 3. – P. 249-251. 20. Despre arhiva turco-orientală din Biblioteca de Stat „V. Kolarov”/Sofia. Importanţa ei pentru istoria Bulgariei, României şi a altor state din sud-estul Europei // Revista Arhivelor. – 1959. – Vol. II, nr. 2. – P. 180-214; 1960. – Vol. III, nr. 1. – P. 134-182.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

92

21. Catalogul documentelor turceşti. – Buc., 1960. – Vol. I. – 683 p. + 40 facs.22. L’importance des matériaux documetaires orientaux existants dans les archives, bibliothéques et collectios roumaines // Studia ét acta orientalia. – 1960. – Vol. II. – P. 107-118.23. Recenzie la: A propos de la monographie du professeur Franz Babinger: Maometto il conquistatore e il suo tempo. Traduzione di Evelina Pollaco. Torino, 1957. 795 p. + 1 c. + ilustr. // Ibidem. – P. 217-237.24. Importanţa celui de-al XXV-lea congres internaţional al orientaliştilor (Moscova, august 1960) pentru cercetările istorice // Studii. Revistă de istorie. – 1960. – Vol. XIII, nr. 6. – P. 161-171.25. Al XXV-lea congres internaţional al orientaliştilor de la Moscova (august 1960) // Revista Arhivelor. – 1960. – Vol. III, nr. 2. – P. 288-294.26. Les documents turcs de la Section orientale de la Bibliothéque „V. Kolarov” de Sofia et leur importance pour l’histoire des pays roumains // Studia ét acta orientalia. – 1961. – Vol. III. – P. 93-116.27. Dimitrie Cantemir – orientalist // Ibidem. – P. 129-160.28. Recenzie la: Буджактан сеслäр. Литература йазылары. / Хазырл. Д. Танасоглу. Кишинев, 1959. 227 p. // Ibidem. – P. 259-262.29. Le XXVe Congrés international des orientalistes, Moscou, 9–16 août 1960 // Ibidem. – P. 299-346.30. Arhiva insulei Ada-Kale şi importanţa ei // Revista Arhivelor. – 1962. – Vol. V, nr.1. – P. 117-147 + facs.31. Evliya Celebi: De la situation sociale-économique des Pays Roumains vers le milieu du XVIIe siécle // Studia ét acta orientalia. – 1962. – Vol. IV. – P. 153-196.32. La contribution soviétique à l’étude des manuscrits orientaux: Collection de manuscrits orientaux de l’Académie des sciences de la R. S. S. Uzbéque // Ibidem. – P. 287-305.33. Din călătoriile lui Evliya Celebi în Transilvania // Apullum. – MCMLXV. – Vol. V. – P. 347-374.34. Evliya Tchelebi im süden Siebenbürgens. Beschreibung der Städte Fogarasch, Kronstadt und Hermanstadt // Forschungen für Volks- und Landeskunde. – Bukarest, 1965. – S. 119-130.35. Catalogul documentelor turceşti. – Buc., 1965. – Vol. II. – XLII + 696 p. + facs. 36. Şapte documente turceşti din Arhivele Braşovului privind relaţiile Transilvaniei cu Poarta Otomană la începutul secolului al XVII-lea // Revista Arhivelor. – 1965. – Vol. VIII, nr. 1. – P. 212-253 + facs.37. L’historiographie ottomane des XVe–XVIIIe siécles. Bref aperçu // Revue des études sud-est européennes. – Buc., 1965. – Vol. III, nr. 1-2. – P. 81-93.38. Cronici turceşti privind ţările române. – Buc., 1966. – Vol. I. – 563 p. – (în colaborare cu M. Mustafa). 39. Despre materialele arhivistice otomane din Turcia şi importanţa lor pentru istoria ţărilor române // Revista Arhivelor. – 1966. – Vol. IX, nr. 2. – P. 174-194 + facs.40. Celebi Evliya: De la situation politique, administrative, militaire, culturelle et artistique dans les Pays Roumains (1651–1666) // Studia ét acta orientalia. – 1967. – Vol. V-VI. – P. 3-48.

93

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 41. L’importance pour l’histoire des Pays Roumains des manuscripts turcs de

la Bibliothéque Topkapi Istanbul décrits par Fehmi Edhem Karatay... // Ibidem. – P. 365-377.42. Despre manuscrisele orientale din Biblioteca Academiei // Studii şi cercetări de documentare şi bibliologie. – Buc., 1967. – Nr. 2-3. – P. 277-287. 43. Documente despre români în arhivele din Istanbul // Magazin istoric. – Buc., 1967. – An. I, nr. 7. – P. 59-60 + facs. 44. Eflâk ve Buğdan voyvodalarının Babiâli ile münasebetleri // Beglelerle Türk Tarihi Dergisi. – Istanbul, 1967. – Nr. 1. – S. 61-67.45. Yedikule – fortăreaţa celor şapte turnuri // Magazin istoric. – Buc., 1968. – An. II, nr. 3. – P. 18-21. 46. Le voyage de Evliya Celebi dans le Banat // Studia ét acta orientalia. – 1968. – Vol. VII. – P. 3-75.47. Babinger Franz (necrolog) // Ibidem. – P. 233-235.48. Les inscriptions orientales de la ville de Bucarest (en marge du volume „Inscripţiile orientale ale României, oraşul Bucureşti”, vol. I) // Ibidem. – P. 249-258. 49. Contribuţii la cunoaşterea activităţii lui Ion Ionescu de la Brad din timpul exilului în Turcia // Ion Ionescu de la Brad. Aniversarea a 150 de ani de la naştere. – Bacău, 1968. – P. 226-237. 50. Rumanya Türkolojisi ve Romen Dilinde Türk Sözleri Hakkında Bazı Araştırmalar. Memeleketimizde Türk Dilinin Öğrenilmesi // XI. Türk Dil Kurultayında Okunan Bilimsel Bildirilerden Ayrıbasım. – Ankara, 1968. – S. 265-272. 51. Două călătorii în Turcia pentru cercetarea arhivelor Imperiului Otoman // Revista Arhivelor. – 1969. – Vol. XII, nr. 1. – P. 221-236 + facs.52. Le tribut payé par les Principautés Roumaines à la Porte Ottomane jusqu’au début du XVIe siécles d’aprés les sources turques // Revue des études islamiques. – Paris, 1969. – An. XXXVII, nr. 1. – P. 49-80.53. Fatih sultan Mehmed ve Yavuz sultan Selimin Boğdan voyvodalarına yazdıkları slavca mektuplar // Beglelerle Türk Tarihi Dergisi. – Istanbul, 1969. – Nr. 19. – S. 31-36 + 3 fasc.54. Dj. H. Siruni-orientalist // Nor-Kiank. – 1970, mai. 55. Călătorii pentru cercetarea documentelor turceşti din arhivele bulgăreşti // Revista Arhivelor. – 1970. – Vol. XXXII, nr. 1. – P. 275-284.56. Dj. H. Siruni-orientalist – la 80 de ani // Revista Arhivelor. – 1970. – Vol. XXXII, nr. 2. – P. 652-655. 57. Călătoria lui Evlia Celebi efendi în Banat // Studii de istorie a Banatului. – Timişoara, 1970. – Vol. II. – P. 23-60.58. O nouă călătorie de studii în Turcia // Revista Arhivelor. – 1971. – Vol. XXXIII, nr. 1. – P. 143-146.59. Nicolae İorga’nın doğumunun yüzüncü yılı dolayısıyle // Türk Kültürü. – Ankara, 1971. – Yıl X. – Sayı 113. – S. 318-328. – (în colaborare cu N. Togan). 60. [Cercetări în arhivele din] Turcia // Revista Arhivelor. – 1972. – Vol. XXXIX, nr. 2. – P. 158-169.61. Une version turque du Réglement Organique. La premiére Constitution roumaine (1831–1858) // Studia ét acta orientalia. – 1972. – Vol. VIII. – P. 209-219.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

94

62. Romanya tarihine ait türk kaynakları. Bunların önemi ve yayınlama meselesi // VII. Türk Tarih Kongresi, Ankara, 25–29 Eylül 1970: Kongreye sunulan bildiriler. – Ankara, 1973. – C. II. – S. 493-507. 63. En eski Mühimme defterlerinde Romen ülkeleri. 1544–1552 (951–959 H.) // I. Milletlerarası Türkoloji Kongresi, İstanbul, 15–20 Ekim 1973. – İstanbul, 1973.64. Osmanlı kroniklerine göre Dimitriye Cantemir (Kantemiroğlu) // Ibidem. 65. Cronici turceşti privind ţările române. – Buc., 1974. – Vol. II. – 539 p. + fasc.66. Dimitriye Kantemiroğlu’nun eserinde Türk folkloru // I. Uluslararası Türk Folklor Semineri Bildireleri. Ankara, 7–14 Ekim 1973. – Ankara, 1974. – S. 383-390 + 1 foto. 67. Mihai Viteazul în documente turceşti // Revista Arhivelor. – 1975. – Vol. XXXVII, nr. 2. – P. 143-157.68. Turcii. Imperiul Otoman pînă la începutul sec. XVI // Istoria evului mediu. – Buc., 1975. – Vol. II, partea a 2-a. – P. 124-196.69. Romence-Türkçe iki dilli tarih bilgeleri. Eflâk ve Buğdanin Devlet-i Aliyye Arzları (1748–1802 H.) // I. Türk Dili Kurultayına Sunulan Bildiriler. Ankara, Ekim 1972. – Ankara, 1975. – S. 237-252 + 4 fasc. 70. Atatürk, fondatorul Republicii Turcia, văzut de istoricul român Nicolae Iorga (1871–1940) = Türkiye Cumhurietinin kurucusu Atatürk ve zamanı hakkında Romen tarihçisi Nikolae İorga’nın görüşleri (fikirleri) // Atatürk Devrimleri I. Milletlerarası Simpozyumu Bildirileri (10–14 Aralık 1973). – İstanbul, 1975. – S. 532-540. 71. Oraşul medieval. Culegere de texte (colaborator cu documente turceşti din sec. XV–XVI). – Buc., 1976. – 303 p.72. Vlad Ţepeş şi Mehmed al II-lea în lumina cronicilor turco-bizantine // Revista Arhivelor. – 1976. – Vol. XXXVIII, nr. 4. – P. 381-390.73. Romen edebiyatında Nasrettin Hoca // I. Uluslararası Türk Folklor Semineri Bildirileri, İstanbul, Galata-Saray, Haziran 1975. – Ankara, 1976. – C. III. – S. 62-72.74. Fatih Sultan Mehmed’in 1462/866 H. tarihli Eflâk seferi – Türk ve yabancı kaynaklarının ışığında // II. Milletlerarası Türkoloji Kongresi = Second International Congress of Turcology. – Istanbul, 1976. – S. 15-17.75. Turcii selgiuci şi statele lor // Studii şi articole de istorie. – 1977. – Vol. XXXII. 76. Bibliografia turcă referitoare la războiul din 1877–1878 // Revista Arhivelor. – 1977. – Vol. XXXIX, nr. 3. – P. 279-290.77. Crestomaţie turcă. Izvoare narative privind istoria Europei Orientale şi Centrale (1263–1683). – Buc., 1977. – 900 p. + fasc. 78. XVII. yüzyılın ortalarına kadar Türk-Romen ekonomik ilişkileri hakkında bazı düşünceler // First International Congress on the Social and Economic History of Turkey 1071–1920: Abstracts of the Papers. – Ankara, 1977. – S. 17-19. 79. Imperiul otoman în secolul al XVI-lea şi în prima jumătate a secolului al XVII-lea // Istoria evului mediu. – Buc., 1978. – Vol. III. – P. 301-357.80. Contribuţii la paleografia şi diplomatica turcă // Revista Arhivelor. – 1978. – Vol. XL, nr. 2. – P. 207-214.81. Documente arabe şi istoria românilor // Revista Arhivelor. – 1979. – Vol. XLI, nr. 3. – P. 351-358.82. Bibliografia turcă referitoare la Primul Război Mondial (1914–1918) // Revista Arhivelor. Supliment. – 1979. – P. 318-343.

95

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 83. Güney-Doğu Avrupa’da bazı Türkoloji meseleleri ve bunların önemleri //

Quatriéme Congrés İnternational des Etudes du Sud-Est Européen (Ankara, 13–18 août 1979). – Ankara, 1979.84. Seyyid Lokmân’in Oğuz nâmesi // III. Milletlerarası Türkoloji Kongresi, 24–29 Eylül 1979. – İstanbul, 1979. – S. 18, nr. 9. 85. Türk-Arap basının asirlâr bıyunca dünyada tarihçisi – 250. yıl dolayisiyle Türk-Arap basını (1729–1979) // İbidem. – S. 31, nr. 18.86. Problémes économiques et sociales concernant les Pays Roumains d’aprés sources turques (XVI siécle) // Second International Congress on the Social and Economic History of Turkey, Strasbourg, 1–5 Temmuz 1980. – Strasbourg, 1980. 87. Manifestări ştiinţifice internaţionale privind istoria economică şi socială a Turciei // Revista Arhivelor. – 1981. – Vol. XLII, nr. 2. – P. 233-234.88. Moustapha Kemal Atatürk (1881–1938). Illustre pérsonalité de l’histoire Turquie // Analele Universităţii Bucureşti. – 1981. – Vol. XXX. – P. 89-110. 89. Mustafa Kemal Atatürk (1881–1938) – fondatorul Republicii Turcia // Revista Comisiei Naţionale Române pentru UNESCO. – 1981. – Vol. XX, nr. 3. – P. 177-187 (versiuni în lb. română, engleză, franceză).90. Romen ulusunun eski Türk kavimleri ile ilişkileri hakkında // VIII. Türk Tarih Kongresi, Ankara, 11–15 Ekim 1976. Kongreye sunulan Bildiriler. – Ankara, 1981. – C. II. – S. 751-782. 91. Gagauz folklorunun özellikleri, önemi ve canavar (kurt) kültü // I. Milletlerarası Türk Folklor Kongresi program ve bildiri özetleri (Bursa, VI 1981). – Ankara, 1981. – S. 13.92. Gagauzların aslına ait faraziyeler ve kendi fikirlerim // IX. Milletlerarası Türk Tarih Kongresine sunulan bildiri özetleri. Ankara, 21-26 Eylül 1981. – Ankara, 1981. – S. 54-55. 93. Römen Folklorunda Türkler ve Türk unsurları hakkında // II. Milletlerarası Türk Folklor Kongresi. – Ankara, 1982. – S. 105-117.. 94. Türk-Romen ilişkileri hakkında „O samă de cuvinte” („Bir takım sözler”) adlı efsanelerin tarihsel değeri // III. Milletlerarası Türk Folklor Kongresi. – Ankara, 1986. – S. 117-129..95. Gagauzların “Türkçe” dili, edebiyatı ve tarihi hakkında araştırmalar. Bibliografya/Kaynakça Denemesi // Beşinci Milletlerarası Türkoloji Kongresi (İstanbul, 23-28 Eylül 1985). – İstanbul, 1987. – C. II. – S. 63-72. 96. Osmanlılarla Romen ülkeleri arasındaki ilk devir ilişkileri (1368–1456) hakkında belirtmeler ve doğrultmalar // IX. Türk Tarih Kongresi, Ankara, 21–25 Eylül 1981. – Ankara, 1988. – C. II.97. Prof. Protoieren (Baş-Papaz) Mihail Ceachir (M. Çakır) (1861-1938)’in ölümünün 50. yılı münasebetiyle // Türk Dünyası Araştırmaları. – İstanbul, 1989. – Sayı 60. – S. 59-84.98. Gagauz Halk Edebiyatı-Folklorundan İki Tarihi Efsane ve Bir Demet Tarihsel Türkü // I Milletlerarası Türk Halk Edebiyatı ve Folklor Kongresi (Konya, 11-12 Ekim 1988). – Konya, 1990. – S. 137-153. 99. Romanya’da Türkoloji Çalışmalarının Meseleleri, Sonuçları ve Gelişmeleri (1948–1988) // Türk Dünyası Araştırmaları. – İstanbul, 1990. – Sayı 64. – S. 91-147.100. Материалы по востоковедению, хранящиеся в архивах, библиотеках и музеях Румынской Народной Республики // Известия АН УзССР. – Ташкент, 1958. – № 1. – С. 67-73.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

96

101. В румынских фондах востоковедения // Правда Востока. – 1958, 10 апр. – С. 4.102. Востоковедение в Румынской Народной Республике // Советское востоковедение. – Москва, 1958. – № 3. – С. 144-150. 103. Поход Сулеймана Великолепного в Молдавию 1538/1945 г. в свете турецких летописей // 25-й Международный конгресс востоковедов, Москва, 9–16 августа 1960 г. – Москва, 1963. – Т. II. – С. 435-442.104. Турецкий источник 1740 г. о Валахии, Молдавии и Украине // Восточные источники по истории народов юго-восточной и центральной Европы = Fontes orientales ad historiam populorum Europae meridio-orientalis atque ventralis pertinentes. – Москва, 1964. – Т. I. – С. 131-161. 105. Два указа (1801 г.) и «Священный рескрипт» (1802 г.) касательно турецко-русско-румынских отношений = Deux firmans (1801) et le hatt-i cherif de 1802 concernant les relations turco-russo-roumaines // Восточные источники по истории народов юго-восточной и центральной Европы = Fontes orientales ad historiam populorum Europae meridio-orientalis atque ventralis pertinentes. – Москва, 1969. – Т. II. – С. 236-272 + 3 fasc.

Personalia:1. Çetin A. Türkolog M. Guboğlu’nun Türk Tarih ve Kültürü araştırmalarına dair bibliyografya denemesi. 70 doğum yılı münasebetiyle. – İstanbul, f.a. 2. Dron I. Mihail Guboglu // Capitala. – Ch., 2000. – 4 noiembrie. 3. Enjeux politiques, économiques et militaires en mer Noire (XIVe–XXIe siècles): Études à la mémoire de Mihail Guboglu. Sous la direction de F. Bilici, I. Candea, A. Popescu. – Brăila, 2007. – 763 p.4. E. Gheorghe, Guboglu Mihail – membru corespondent al Societăţii turce de istorie // Revista Arhivelor. – Bucureşti, 1981. – Nr. 3. – P. 377-382.5. Mihail Guboglu // Enciclopedia istoriografiei româneşti. – Buc., 1978. – P. 164-165.6. Guboglu Mihail Petroviçi – istorik, paleograf, profesor (1911–1989) // Sabaa yıldızı. – Komrat, 2006. – Sayı 36. – S. 19-20.7. Mahmut N. Mihail Guboglu – contribuţii folclorice // Revista de etnografie şi folclor. – Buc., 1991. – V. 36. – Nr. 1-2. – P. 99-104. 8. Mihail Guboglu. 1911–1989 // Calendar Naţional, 2001. – Ch., 2000. – P. 266. 9. Булгар С. Михаил Губоглу. 1911–1989 // Булгар С. Гагаузские судьбы. Деятели культуры и науки: 200 лет истории. – Кишинев, 2003. – С. 75-77.10. Губогло М. Н. Несостоявшийся соблазн // Губогло М.Н. Сполохи прошлого. Автобиографические затеси. – Кишинев, 2008. – С. 214-218.11. Демир Д. Профессор Михаил Губоглу // Знамя. – Чадыр-Лунга, 1990. – 20 де-кабря.12. Дюлгер Д. Бизим халкын билгиӂиси // Вести Гагаузии. – Комрат, 1996. – 23 ноября.13. Корлэтяну Н. Ученый, которого не должны забывать // Moldova suverană. – Ch., 1996. – 23 octombrie (см. также: Корлэтяну Н. Ученый, которого не должны забывать // Вести Гагаузии. – Комрат, 1996. – 23 ноября).14. Курогло С. История и культура гагаузов в научном исследовании профессора М. П. Губоглу // Вестник Славянского университета. – Кишинэу, 2001. – Вып. 5. – С. 157-165.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

97

Примечания:1. См.: Çetin A. Türkolog M. Guboğlu’nun Türk Tarih ve Kültürü araştırmalarına dair bibliyografya denemesi. 70 doğum yılı münasebetiyle. – İstanbul, f.a.2. Gheorghe E. Mihail Guboglu – membru corespondent al Societăţii turce de istorie // Revista Arhivelor. – Buc., 1981. – Nr. 3.3. Guboğlu M. Rumanya Türkolojisi ve Romen Dilinde Türk Sözleri Hakkında Bazı Araştırmalar. Memeleketimizde Türk Dilinin Öğrenilmesi // XI. Türk Dil Kurultayında Okunan Bilimsel Bildirilerden Ayrıbasım. – Ankara, 1968.4. Guboglu M. Gagauzii în lumina istoriei. (Рукопись) Цит. по: Guboğlu M. Gagauzların „Türkçe” dili, edebiyatı ve tarihi hakkında araştırmalar. Bibliografya/Kaynakça Denemesi // Beşinci milletlerarası türkoloji kongresi (İstanbul, 23-28 Eylül 1985). – İstanbul, 1987. – II cilt. 5. Guboğlu M. Gagauz folklorunun özellikleri, önemi ve canavar (kurt) kültü // I. Milletlerarası Türk Folklor Kongresi program ve bildiri özetleri (Bursa, VI 1981). – Ankara, 1981. 6. Guboğlu M. Gagauzların aslına ait faraziyeler ve kendi fikirlerim // IX. Milletlerarası Türk Tarih Kongresine sunulan bildiri özetleri. Ankara, 21-26 Eylül 1981. – Ankara, 1981.7. Guboğlu M. Prof. Protoieren (Baş-Papaz) Mihail Ceachir (M. Çakır) (1861-1938)’in ölümünün 50. yılı münasebetiyle // Türk Dünyası Araştırmaları. – İstanbul, 1989. – Sayı 60. 8. Guboğlu M. Gagauz Halk Edebiyatı-Folklorundan İki Tarihi Efsane ve Bir Demet Tarihsel Türkü // I Milletlerarası Türk Halk Edebiyatı ve Folklor Kongresi (Konya, 11-12 Ekim 1988). – Konya, 1990.9. Guboğlu M. Gagauz folklorunun özellikleri, önemi ve canavar (kurt) kültü // I. Milletlerarası Türk Folklor Kongresi program ve bildiri özetleri (Bursa, VI 1981). – Ankara, 1981.10. Guboğlu M. Gagauzların „Türkçe” dili, edebiyatı ve tarihi hakkında araştırmalar. Bibliografya/Kaynakça Denemesi // Beşinci milletlerarası türkoloji kongresi (İstanbul, 23-28 Eylül 1985). – İstanbul, 1987. – II cilt.11. Guboglu M. Gagauzii în lumina istoriei // Yıldırım. – Constanţa, 1939. – Nr. 2.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

98

История появления публикуемых ниже писем М. П. Губоглу, адресован-ных молдавскому историку И. И. Ме-щерюку, выглядит следующим обра-зом. После смерти И. И. Мещерюка его родные передали историку, болгаристу И. Ф. Греку весь его архив, в том числе и личную переписку. Среди корреспон-денций были обнаружены два письма М. П. Губоглу на румынском и гагауз-ском языке. В середине 1990-х годов И. Ф. Грек передал данные письма для перевода на русский язык филологу, га-гаузоведу Г. А. Гайдаржи. Вскоре, одна-ко, Гаврил Аркадьевич тяжело заболел и умер. В конце 2009 г. вдова Г. А. Гай-даржи обратилась к нам с просьбой о помощи по обработке научного архива покойного мужа. Во время выполнения этой работы и были обнаружены копии искомых писем. Так что сейчас они хранятся в личном архиве Г. А. Гайдар-жи. Теперь перейдем к комментариям относительно самих писем.

Первое письмо датировано 24 янва-ря 1957 г., оно написано на румынском языке. М. П. Губоглу в нем отвечает И. И. Мещерюку на его предыдущие двапослания, отправленные с интерва-лом примерно в три месяца.

И. И. Мещерюк в 1956–1957 гг. го-товил к изданию свою первую моно-графию2, и потому не случайно, как видно из ответа на его письма М. П. Губоглу, интересовался работами по-следнего по проблемам бессарабских гагаузов, а также просил его указать

зарубежные источники по этногенезу и этнической истории гагаузов.

Интерес самого М. П. Губоглу к гагаузской теме как к научной про-блеме наиболее ярко проявился в годы его учебы на факультете философии и филологии Черновицкого университета. Он сообщает И. И. Мещерюку, что его первоначальная работа в качестве ди-пломной, написанная в 1938 г., называ-лась Găgăuzii în lumina istoriei (Гагаузы в свете истории), и именно она послу-жила основанием присвоить ему звание лиценциата истории. Впоследствии эту же работу молодой историк готовил к печати, успел даже сделать ее коррек-туру не только в гранках, но и в первой верстке. Однако в годы Второй мировой войны, к великому сожалению, вся его работа была утеряна. Но М. П. Губоглу сохранил сырой материал своего труда, а в письме приводит подробное оглавле-ние всей своей несостоявшейся книги: три части, разбитые на главы (их всего шестнадцать), заключение и приложе-ния, общий объем – около 500 страниц.

Судя по приведенному содержа-нию, работа представляла собой энци-клопедическое исследование этноге-неза, этнической истории, этнографии, фольклора, верований и языка гага-узов. Причем сам ученый по проше-ствии лет, проведенных в неустанных трудах по освоению национальных и зарубежных исторических архивов и имеющейся на тот момент научной ли-тературы, критически оценивает свой

1 При подготовке настоящей публикации нами была использована рукопись статьи И.Ф. Грека «Возвращение М.П. Губоглу в гагаузоведение», любезно предоставленная им, за что приносим ему искреннюю благодарность.2 Мещерюк И.И. Антикрепостническая борьба гагаузов и болгар Бессарабии в 1812–1820 гг. Кишинев, 1957.

О ПИСЬМАХ М. П. ГУБОГЛУ К И. И. МЕЩЕРЮКУ1

99

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

труд. Критический взгляд не только на свою работу 1938 г., но и на оценку некоторых научных публикаций по этногенезу и этнической истории га-гаузов, к которым М. П. Губоглу ранее относился позитивно, наглядно демон-стрирует данное письмо.

В этом письме к И. И. Мещерюку, а также в последующем, написанном спустя полтора года (смотрите ниже), М. П. Губоглу неоднократно высказы-вает свое стремление продолжать ра-боту в области гагаузоведения.

Второе письмо М. П. Губоглу к И.И. Мещерюку датировано 26 июля 1958 г. В отличие от первого, оно написано на гагаузском языке и втрое меньше по объему, чем предыдущее. Для иссле-дователей, особенно в области гагау-зоведения, оно представляет немалый

интерес постольку, поскольку автор письма пишет на гагаузском языке, используя латинскую графику на базе румынского алфавита, несмотря на то, что в 1957 г. в СССР официально была утверждена письменность для гагауз-ского языка на базе русского алфавита, т.е. на кириллице.

Кроме того, из письма мы узнаем, что М. П. Губоглу живо интересу-ется судьбой своего племянника (М. Н. Губогло), который в 1958 г. соби-рался стать студентом Кишиневско-го государственного университета, а также информирует своего адресата о предпринятых им действиях че-рез известных в Молдавии и СССР ученых (Н. Г. Корлэтяну, Н. А. Мо-хов) о приеме в вуз от пяти до деся-ти человек гагаузской националь-

Письма М. П. Губоглу к И. И. Мещерюку, 1957–1958 г.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

100

ности. Как известно, это пожелание М. П. Губоглу воплотилось в жизнь, от-метим лишь, что оно было реализовано не только по отношению к вузам Мол-давии, но и всего Советского Союза.

Таким образом, мы видим, что ин-терес М. П. Губоглу к гагаузской про-блематике сохранялся в нем со студен-ческой скамьи, но в силу сложившихся

обстоятельств ему пришлось отло-жить свои занятия этим научным на-правлением на долгие годы, вплоть до последних лет жизни. В целом, письма М. П. Губоглу к И. И. Мещерюку пред-ставляют, на наш взгляд, значительный интерес для историков отечественной науки, и сами по себе являются цен-ными историческими документами.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

101

Приложение [Письмо М. П. Губоглу к И.И. Мещерюку]

Бухарест, 26. VII. 1958Многоуважаемый и дорогой Иван Иванович,

Долго не давал Вам знать о себе ни одной весточки. Поэтому чувствую себя перед Вами немного виноватым, а также немного должником. Михаил Нико-лаевич, мой племянник, меня упрекнул в связи с этим. Время от времени он писал мне, что благодаря Вашим стараниям получил для себя много доброго участия и помощи. За это Вас бесконечно благодарю. В случае если он не поступит на исторический факультет по причине незнания молдавского языка, то, может быть, с Вашей помощью сумеет поступить на филологический факультет в грядущем августе месяце. В своих нескольких письмах к нему я наказал, чтобы он старался учиться как можно лучше. Но из-за того, что он не находится под моим присмотром, то я и не знаю как он учится [готовится – В. С.]. Если будет плохо учиться, может, тогда лучше работать ему в Чадыре, в колхо-зе. Если сможет поступить на факультет, тем самым он мне окажет честь и доставит радость. 7-8 месяцев назад я говорил с Николаем Григорьевичем Корлэтяну, а один-два месяца тому назад переговорил и с проф. А. Н. [точнее: Н. А. – В. С.] Моховым о том, чтобы из числа наших гагаузов приняли в универ-ситет пять-десять молодых людей.

Высланную Вами в прошлом году книжечку получил, а несколько месяцев тому назад получил и Вашу статью о гагаузах. Обе работы мне очень понра-вились. Написанные на каждую из них мои короткие рецензии до сих пор не вышли, однако и наши журналы в настоящее время подзадержались со своим выходом. И у меня есть в мыслях и в устремлениях со временем вновь заняться исследованием истории, языка и обрядов гагаузов.

Несколько месяцев назад я Вам отправил несколько мелких статей. Вы их получили?

Привет нашим друзьям.M. Guboglu

P. S. Несколько месяцев назад отправил Вам три-четыре «статьи». Получили? Mihail Petrovici.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

102

M. P. Guboglu și nepotul său, M. N. Guboglo, 1960, Moscova

Abstract M.P. GUBOGLU BIO-BIBLIOGRAPHYC EPITOME (ON THE OCASION OF THE 100’TH ANIVERSARY)

The article comprises an ample bibliography dedicated to the illustrious proffesor, historian, M. P., researcher in Turkish studies, Dr. Guboglu inspired by his centenary anniversary. Highly appreciating the activity of the scholar, the author insists on the scholar’s concern with the Gagauz issue.

RésuméMIHAIL PETROVICI GUBOGLU. ESSAI BIO-BIBLIOGRAPHIQUE

(AVEC L’OCCASION DE L’ANNIVESSAIRE DE 100 ANS)

L’article contient une ample biobibliographie dédiée pour l’érudit professeur, his-torien, turcolog M. P. Gurboglu, inspiré grâce à son anniversaire d’un centenaire. On offre des appreciations et considérations de ses oeuvres, l’auteur insiste en spécial sur les préoccupations de M. P. Guboglu pour la problème des Gagouzes.

Резюме МИХАИЛ ПЕТРОВИЧ ГУБОГЛУ.

БИО-БИБЛИОГРАФИЧЕСКИЙ ОЧЕРК (К 100-ЛЕТИЮ СО ДНЯ РОЖДЕНИЯ)

Статья, приуроченная к столетней годовщине рождения эрудированного профессора, историка, турколога М. П. Губоглу, содержит обширную библио-графию, посвященную этой выдающейся личности. Оценивая и пересматривая научное наследие М. П. Губоглу, автор делает особый упор на предпринятое им исследование гагаузского вопроса.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

103

Recent a văzut lumina tiparului un impozant volum Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova, Chişinău, 2010, 633 p., care se distinge printr-o ţinută poligrafică aparte. Lucrarea în cauză poartă antetul Institutului de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. De elaborarea acestei polivalente lucrări s-a ocupat un prestigios colectiv de cercetători şi specialişti de la mai multe institute academice, precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii şi structuri de cercetare din Republica Moldova, avându-l în calitate de coordonator şi redactor ştiinţific pe cunoscutul heraldist Silviu Andrieş-Tabac, doctor în istorie, director adjunct al Institutului Patrimoniului Cultural. Pe lângă specialiştii Institutului de Studii Enciclopedice, între care Constantin Manolache, doctor în politologie şi director al acestei instituţii academice; Ion Xenofontov, doctor în istorie; Didina Ţăruş, doctor în economie; Silvia Donici, cercetător ştiinţific; printre semnatarii compartimentelor îi aflăm pe Vladimir Bogdan; Ana Boldureanu, doctor în istorie; Mariana Şlapac, doctor habilitat în studiul artelor, vicepreşedinte al AŞM; Varvara Buzilă, doctor în filologie; Vitalie Ciobanu, doctor în istorie; Petru Costin; Vlad Mischevca, doctor în istorie; Mihai Patraş, doctor în economie.

Indiscutabil, apariţia acestui volum este un succes demn de remarcat al noului Institut de studii Enciclopedice şi al ştiinţei academice în general. Efortul principal în realizarea lucrării i-a revenit tânărului, dar deja experimentatului cer-cetător Silviu Andrieş-Tabac, care a ju-

cat rolul de seamă în scrierea tratatului ştiinţific în cauză.

Volumul prezentat întruneşte o gamă deosebit de largă de studii de mare interes nu numai ştiinţific, dar şi pentru publicul larg şi se distinge printr-o ireproşabilă ţi-nută academică. În general, deşi compar-timentele au ca obiect de studiu diverse componente ale simbolurilor naţionale ale Republicii Moldova, lucrarea lasă impre-sia unui studiu monografic integral. Mo-nografia are o structură bine chibzuită şi cuprinde dintr-un capăt în altul o serie de compartimente fundamentale care conţin sub aspect istoric, din Evul Mediu până în zilele noastre, cele mai reprezentative simboluri naţionale. Volumul se deschi-de printr-un dens în idei cuvânt-înainte, purtând semnătura Preşedintelui Acade-miei de Ştiinţe a Moldovei, academicia-nul Gheorghe Duca, după care urmează o introducere care plasează cititorul în mie-zul problemelor elucidate. În nota asupra ediţiei se arată că în varianta manuscrisă monografia colectivă a suportat discuţii, recenzări şi aprobări la cel mai înalt ni-vel academic, inclusiv Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologi-că al AŞM. Nota introductivă se încheie printr-o prezentare succintă a structurii volumului.

În acelaşi compartiment introductiv se înscrie şi eseul „Republica Moldova. Date generale” [p. 20-21], care însumează o serie de informaţii mai importante la zi despre ţara noastră. În ultimul dintre com-partimentele părţii introductive, intitulat „Simbolica naţională. Preliminarii teore-tice” [p. 22-28], sunt expuse temeliile te-

APARIȚII EDITORIALE

Acad. Andrei EŞANU1

O EDIŢIE IMPORTANTĂ DESPRE SIMBOLURILE NAŢIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA

1 Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

104

oretice ale tratatului în cauză, venindu-se cu definiţii şi tâlcuiri la noţiunile de bază ale simbolicii, definiţii şi informaţii pri-vind noţiunile de simbol, emblemă, sim-boluri naţional-statale majore, secundare, complementare etc.

După asemenea eseuri introductive, întru totul necesare şi pe deplin îndreptă-ţite, volumul include materia propriu-zi-să a simbolurilor naţionale ale Republicii Moldova, între care simbolurile naţional-statale majore – Stema de Stat, Drapelul de Stat, Imnul de Stat, cărora le sunt de-dicate, substanţiale ca volum şi materie ştiinţifică, capitole aparte. Capitolul I – Stema de Stat [p. 29-116] cuprinde un foarte interesant excurs istoric, în care sunt luate în discuţie elementele consti-tutive ale primelor steme de stat ale Ţării Moldovei în evoluţia lor istorică până la stema de azi a Republicii Moldova ca stat independent şi suveran în constelaţia de state europene şi de pe mapamond în ge-neral. Compartimentul conţine drept su-pliment şi un document de bază privind principiile elaborării Stemei de Stat „Re-gulamentul cu privire la Stema de Stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldova” din 3 noiembrie 1990, precum şi un stu-diu de epocă „Cu privire la Stema de Stat a RSS Moldova” din 14 noiembrie 1990, purtând semnătura cunoscuţilor specia-lişti în materie – Maria Dogaru şi Gheor-ghe Vrabie.

În Capitolul al II-lea, intitulat Dra-pelul de Stat [p. 117–224], autorii vin cu definiţiile unor noţiuni de bază, cum ar fi drapel, steag, stindard, şi cu o serie de repere cronologice privind cele mai reprezentative drapele, începând cu cele mai vechi cunoscute ale Ţării Moldovei, drapelele militare ale lui Ştefan cel Mare, subliniindu-se ceva mai jos că „tricolorul românesc … este creaţia … Revoluţiei de la 1848” [p. 125] de la care îşi trage

obârşia şi tricolorul Republicii Moldova şi că acesta a avut anumite precedente istorice atât în Principatul Moldovei, cât şi în Ţara Românească. În continuare se arată că drept model pentru tricolorul românesc a servit tricolorul francez. În acelaşi capitol, cititorul află alte inte-resante pagini din istoria drapelului naţional (albastru–galben–roşu) trecând prin evenimentele de mare tensiune şi trăire naţională din anii 1917–1918, „tricolorul panromânesc” [p. 129] este preluat de Republica Democratică Mol-do venească. Un spaţiu anumit este re-zervat Drapelului de Stat al RASS Mol-doveneşti şi RSS Moldoveneşti până la evenimentele de la sfârşitul anilor ’89, în urma cărora a fost adoptat Drapelul de Stat al Republicii Moldova – acelaşi tricolor, precum şi multe alte detalii de mare interes pentru cititorul larg.

Capitolul al III-lea – Imnul de Stat [p. 225-282] – este cea de-a treia com-ponentă a simbolurilor de stat majore şi, la fel ca şi primele două capitole, poartă semnătura lui Silviu Andrieş-Tabac, care, pornind de la postulate teoretice, prezin-tă tipologia imnologică, arată evoluţia în plan istoric şi prezenţa diferitor imnuri în calitate de simboluri naţionale muzicale până la cele moderne şi contemporane, între care Deşteaptă-te, române şi Limba noastră.

În continuare, în Capitolul al IV-lea, sunt examinate simbolurile naţionale derivate şi complementare [p. 283-361], divizate de semnatari în derivate şi complementare. Dintre cele derivate fac parte sigiliul de stat, culorile naţionale, drapelul civil, pavilionul civil ş.a. Iar celor complementare le sunt atribuite mărcile economice şi comerciale naţio-nale, semnele monedei naţionale, abre-vierile oficiale ale denumirii statului, di-ferite embleme floristice ş.a.

105

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011 În cel de-al V-lea Capitol – Distincţiile

de Stat ale Republicii Moldova [p. 363-408], acelaşi Silviu Andrieş-Tabac şi Vla-dimir Bogdan arată că, dacă pe parcursul secolului al XIX-lea în Basarabia au fost cunoscute distincţiile de stat ale Imperiului Rus şi apoi ale României regale, apoi în perioada interbelică – cele româneşti. În perioada sovietică, atât RASSM, cât şi RSSM nu aveau distincţiile lor proprii şi confereau doar anumite titluri onorifice, căci cele mai înalte ordine şi medalii aparţineau statului sovietic în general şi erau conferite de structurile centrale de stat ale URSS. După proclamarea inde-pendenţei în Republica Moldova, arată autorii, s-a simţit acut necesitatea de a avea propriile distincţii de stat. Treptat s-au constituit câteva serii de distincţii de stat, inclusiv ordinele (Ordinul Republicii, Ştefan cel Mare, Gloria Muncii), medaliile (Meritul Civic, Mihai Eminescu, Meritul Militar) şi titlurile onorifice (Maestru în Artă, Om Emerit, Meşter-faur ş.a.) ale Republicii Moldova.

Capitolul al VI-lea – Moneda naţională [p. 409-441], semnat de Ana Boldureanu şi Mihai Patraş, este o interesantă încercare de a prezenta evoluţia istorică a monedei moldoveneşti din secolul al XIV-lea până în zilele noastre, de la pri mii groşi bătuţi pe timpul lui Petru Muşat, dublii groşi şi jumătate de groşi ai lui Alexandru cel Bun şi ai lui Ştefan cel Mare ş.a. În continuare, precum arată autorii, în Ţara Moldovei doar sporadic a fost bătută moneda pro prie ca să-şi facă masiv loc în circulaţia locală bănească moneda străină (dirhemul şi şeyhul Hoar-dei de Aur, denarul unguresc, asprul oto-man, talerul polonez şi olandez şi multe altele). Trecând la epoca fanariotă, autorii subliniază că în locul talerului polonez şi olandez, în Moldova începe să circule în cantităţi mari „talerul austriac, asistat

de un mare număr de monede otomane de diferită valoare nominală din aur şi argint, de ducaţi veneţieni şi olandezi, monede de Ragusa, emisiuni ruseşti” [p. 416], inclusiv cele de bronz bătute de comandamentul rus la Sadagura în nordul Moldovei pe timpul războiului ruso-turc din 1768–1774. După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus a fost impusă circulaţia monedei ruseşti, iar în perioada interbelică a intrat în circulaţie leul ro-mâ nesc şi din martie–august 1944 până în 1990 au fost puse în circulaţie rub-lele şi copeicile sovietice. După o scurtă perioadă de tranziţie, asigurată de aşa-numitele cupoane, la 24 noiembrie 1993 a fost pusă în circulaţie moneda na ţio -nală moldovenească – leul, care în scur tă vreme s-a impus pe piaţa internă a Repub-licii Moldova. În final se trage con cluzia că „emiterea monedei naţiona le – a leului moldovenesc – a completat sub stanţial statalitatea Republicii Mol dova, a permis autorităţilor publice să deţină o pârghie importantă în procesul de gestionare a economiei şi finanţelor, precum şi să be-neficieze anual de venituri semnificative din emisiunea monetară” [p. 422].

Capitolul al VII-lea – Simbolurile Forţelor Armate [p. 443-471] –, care poar-tă semnătura cunoscuţilor cercetători ai isto riei militare Constantin Manolache şi Vitalie Ciobanu, prezintă o amplă pano-ramă a constituirii şi evoluţiei, cu începere din 1990, a simbolicii Armatei Naţionale (stema, emblema şi drapelul); inclusiv a celor de grăniceri şi carabinieri, iar în Capi-tolul al VIII-lea sunt prezentate, de Petru Costin şi Vitalie Ciobanu, simbolurile Vămii [p. 473-481] Republicii Moldova, fiind vorba de stemă, emblemă, drapel şi pavilion.

Următoarele două capitole poartă semnă tura aceluiaşi harnic cercetător Silviu Andrieş-Tabac şi, întrucât tratatul

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

106

de faţă a fost elaborat sub egida Academiei de Ştiinţe, autorul în mod firesc a ţinut să prezinte într-un capitol aparte (al IX-lea) simbolurile oficiale ale celui mai înalt for ştiinţific al Republicii Moldova [p. 483-505], o atenţie deosebită acordându-se stemei, emblemei, drapelului, imnului, uni formei membrilor titulari şi membri cores pondenţi ai Academiei de Ştiinţe a Mol dovei ş.a., după care urmează un capitol (al X-lea) consacrat armorialului teritorial [p. 507-589], în centrul atenţiei fiind plasate simbolurile capitalei ţării Chişinău şi ale suburbiilor sale, ale oraşu-lui Bălţi, ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, ale altor oraşe, raioane şi sate mai reprezentative din Republica Moldova.

În cel din urmă capitol, al XI-lea, autorii Vladimir Mischevca şi Mariana Şla pac prezintă cititorului Comisia Naţio-nală de Heraldică a Republicii Moldova [p. 591-604] de la întemeiere (din 1995) până către sfârşitul anului 2010 şi include emblema, componenţa nominală şi Regu-lamentul de activitate a Comisiei, aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova la 5 decembrie 1995.

Consultarea volumului este pe cât de utilă şi instructivă, pe atât de uşor de stu diat, întrucât acesta este înzestrat cu sumar, numeroase note şi comentarii, ta-bel cronologic [p. 605-614], bibliografie selec tivă [p. 615-633], precum şi un bogat mate rial ilustrativ.

La 3 septembrie 2011, în cadrul celei de-a XX-a Ediţii a Salonului Internaţional de Carte – 2011, consacrată poetului Grigore Vieru şi 20 de ani ai Independenţei Republicii Moldova, Institutului de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei i-a fost acordat Premiul „Cartea Anului 2011” pentru volumul enciclope-dic „Simbolurile naţionale ale Republi-cii Moldova”.

În totalitatea sa, volumul recenzat con stituie un tratat ştiinţific fundamental de cea mai elegantă ţinută academică şi poligrafică şi, indiscutabil, este una dintre cele mai reprezentative realizări ştiinţi-fi ce academice ale Institutului de Studii Enciclopedice, în special, din iniţiativa căruia a fost lansat şi realizat acest proiect de excepţie.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

107

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

108

109

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

Ă Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

În 2009, sub egida Centrului Istoric al Armatei a fost elaborat şi editat, în premi-eră, volumul Enciclopedia Armatei Româ-niei, coordonatorul lucrării fiind şeful Sta-tului-Major General, amiralul prof. univ. dr. Gheorghe Marin. Monumentala lucra-re, cu un format de 23x33 cm şi un volum de 169 coli de tipar, bogat ilustrată, se în-cadrează incitantei suite de apariţii edito-riale româneşti carte-monument, semnate de George Călinescu, Istoria literaturii ro-mâne de la origini până în prezent (1941) sau Enciclopedia României în 4 volume (1938–1943).

Enciclopedia Armatei României con-stituie un mega-proiect editorial unic, care pune în circuitul ştiinţific studiile enciclo-pedice a cca 80 de istorici, cercetători şti-inţifici, arhivişti şi muzeografi militari şi civili.

Crezul coordonatorului lucrării, Gheor-ghe Marin, expus în Cuvânt-înainte, este „ca acest demers ştiinţific să constituie un etalon şi o provocare pentru reeditarea sa, pe mai multe volume, prin valorificarea tezaurului arhivistic militar care, coroborat cu studierea aprofundată a evoluţiei organismului militar românesc în ansamblu, să ofere publicului larg o imagine globală asupra Armatei Ro-mâniei şi Statului-Major General, entităţi care au pus în operă politica statului român şi care, de-a lungul unei istorii greu încercate de războaie şi ameninţări la adresa securită-ţii statului şi identităţii naţionale, au consti-tuit garantul independenţei, suveranităţii şi afirmării în libertate şi democraţie a naţiunii române” [p. 8].

Substanţa enciclopediei include 16 capitole, majoritatea cu reflecţii de retros-pectivă istorică.

În capitolul 1 Structuri centrale de conducere militară [pp. 17-86] sunt pre-zentate locul Casei militare regale, Consi-liul Suprem de Apărare a Ţării, Statul-Ma-jor General, Comandamentele Strategice Operaţionale.

În Categoriile de forţă [pp. 87-358] din capitolul 2 se includ informaţii complexe referitoare la forţele terestre (infanteria, artileria, artilerie şi rachete antiaeriene, tancuri, Vânători de Munte, grăniceri, pa-raşutişti şi forţe pentru operaţii speciale, jandarmerie, cavalerie), aeriene şi navale.

Armele şi specialităţile sunt subiectul capitolului 3 [pp. 359-688], care reflectă: geniul, intendenţa, comunicaţiile şi infor-matica, războiul electronic, chimia mili-tară şi NBC, informaţiile militare, propa-ganda şi operaţiile psihologice, medicina militară, farmacia militară, justiţia milita-ră, psihologia militară, sociologia militară, muzica militară, transporturi militare, poş-ta militară, topogeodezia, poliţia militară.

Armamentul şi tehnica de luptă sunt expuse în capitolul 4 [pp. 689-708], iar gândirea militară şi deciziile de război în capitolul 5 [pp. 709-744].

Cele mai importante Campanii milita-re din istoria României (Războiul de Inde-pendenţă, Războiul de Întregire, Al Doilea Război Mondial, participarea la misiuni internaţionale) sunt reflectate în capitolul 6 [pp. 745-918].

În capitolul 7 este abordată Politica de

1 Institutul de Studii Enciclopedice al AŞM

Dr. con. univ. Constantin MANOLACHE, dr. Ion XENOFONTOV1

ENCICLOPEDIA ARMATEI ROMÂNIEI. BUCUREŞTI: ED. CENTRULUI TEHNIC-EDITORIAL AL ARMATEI, 2009, 1354 P.

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

110

apărare [pp. 919-970], divizată în trei eta-pe: I) 1877–1939; II) 1968–1991; III) după 1991.

Un capitol aparte, al 8-lea, este consa-crat Diplomaţiei militare [pp. 971-988].

Învăţământul militar este reflectat în ca-pitolul 9 [pp. 989-1008].

Simbolistica şi tradiţiile militare sunt descrise în capitolul 10 [pp. 1009-1128], care include uniformele şi gradele milita-re, decoraţiile, drapelele, Arcul de Triumf, Cultul Eroilor, Eroul Necunoscut, Regi-mentul 30 de Gardă „Mihai Viteazul”.

În capitolul 11 Instituţii cultural milita-re [pp. 1129-1202] sunt expuse următoare-le subiecte: Institutul de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Serviciul Istoric al Armatei, Centrul Tehnic-Editorial al Ar-matei, Comisia Română de Istorie Militară, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Muzeul Marinei Militare, Muzeul Avia-ţiei, Biblioteca Militară Naţională, Editura Militară, Cercul Militar Naţional, Studioul

de Arte Plastice al Armatei.Capitolul 12 este consacrat Mijloacelor

de informare militare [pp. 1203-1246] – presa scrisă, radio, TV, armata şi cinema-tografia.

Clerul militar este prezentat în capitolul 13 [pp. 1247-1254].

Sportul militar constituie tema capito-lului 14 [pp. 1255-1282].

Capitolul 15 descrie Ligi, Asociaţii şi Organizaţii Militare [pp. 1283-1349], iar ultimul, al 16-lea, Direcţia Financiar-Con-tabilă şi Radiolocaţia [pp. 1350-1354].

La sfârşitul anului 2010, prestigioasa publicaţie ştiinţifică Gândirea militară ro-mânească a acordat Diploma de excelenţă Centrului Istoric al Armatei pentru realiza-rea Enciclopediei Armatei României.

Colectivul de autori merită cele mai frumoase urări şi inspiraţie în creaţie pen-tru realizarea excelentei lucrări enciclope-dice, iar cititorilor le dorim o lectură cât mai agreabilă.

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

111

CERINŢE DE PREZENTARE A ARTICOLELOR ŞTIINŢIFICE SPRE PUBLICARE ÎN REVISTA „BULETIN ENCICLOPEDIC”

Materialele vor fi trimise la redacţie pe hârtie, format A4 (semnate de autor), şi în format electronic, tehnoredactate cu Times New Roman 12, normal style, marginile 2,5 cm (sus şi jos), 3 cm (stânga), 1 cm (dreapta), cu interval 1,5. Volumul nu va depăşi 10 pagini. Titlul articolului va fi scris cu majuscule, bold. În dreapta, deasupra titlului, se va scrie cu bold prenumele şi numele autorului lucrării, gradul ştiinţific, titlul ştiinţific sau ştiinţifico-didactic, instituţia în care activează. Textul articolului poate conţine şi fotografii, figuri, tabele.

Articolul va include: rezumat de cel mult 500 de semne în limbile română, franceză şi engleză; textul articolului; referinţe bibliografice; data prezentării (revizuirii) articolului.

În text, referinţele vor fi incluse între paranteze pătrate şi numerotate prin cifre, indicându-se, totodată, paginile la care se face trimitere (de exemplu: [1, p. 78–84] sau [4, p. 35]). La sfârşitul articolului se prezintă o listă separată (Referinţe / Литература), care reproduce ordinea apariţiei trimiterilor bibliografice din articol.

La descrierea cărţilor în această listă se indică numele şi iniţialele prenumelui/prenumelor autorului/autorilor, titlul, datele editoriale. Exemple de descriere a cărţilor:

Hachi M. Modul de trai al populaţiei Republicii Moldova: abordare sociogeografică. Chişinău, 2005; O istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent: compendiu / I. Chirtoagă ş.a.; coord.: D. Dragnev; red.: L. Svetlicnâi. Chişinău, 2007.

Dacă o carte are un titlu dublu sau triplu, atunci pe prim-plan, conform datelor de pe foaia de titlu, se indică primul titlu, după care urmează semnul egalităţii şi titlul următor. De exemplu: Cartea Roşie a Republicii Moldova = The Red Book of the Republic of Moldova / col. de red.: I. Dediu ş.a. Ed. a 2-a. Chişinău, 2001.

Descrierea unui articol din ziar sau revistă include numele şi iniţiala prenumelui autorului, denumirea articolului, urmată de prepoziţia „În”, după care se indică sursa, anul, data publicării (pentru ziare) numărul (pentru reviste) şi paginaţia. Exemplu de descriere bibliografică a unui articol din revistă: Hanganu A. Şi iarăşi despre ... limba noastră. În: Akademos. Revistă de ştiinţă, inovare, cultură şi artă. 2009, nr 1, p. 89–92.

Articolele din culegeri se descriu astfel: numele şi iniţialele prenumelui autorului (punct), denumirea articolului – fără punct, iar după prepoziţia „În” („In” pentru publicaţii în limbi străine) – titlul cărţii în care a fost publicat articolul (punct) şi datele editoriale (oraşul unde a văzut lumina tiparului şi anul de ediţie, despărţite prin virgulă [,]), indicându-se paginile articolului dat. Exemplu: Vişinaru I. Mărinimia e o avere socială În: Etica dăinuirii noastre: culegere de schiţe. Chişinău, 2008, p. 73–85.

Articolele din materialele conferinţelor, simpozioanelor, congreselor etc. îşi au specificul lor de descriere bibliografică, indicându-se obligatoriu la cele enumerate mai sus data şi locul desfăşurării întrunirii ştiinţifice.

Exemplu: Ursu M. Evoluţia prezentării diversităţii culturale a Basarabiei la expoziţiile agricole, industriale şi muzeale din secolul XIX – prima jumătate a secolului

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

112

REQUIREMENTS FOR THE SCIENTIFIC ARTICLES THAT ARE PRESENTED FOR PUBLICATION IN THE

“ENCYCLOPEDIC BULLETIN”

The materials will be sent to the editorial board on paper A4, signed by the author, and in electronic format as well, drawn up in Times New Roan 12 font, normal style, margins 2,5 cm (top, gutter), 3 cm (left), 1 cm (right), line spacing 1,5. The volume of the material will not exceed 10 pages, the title of the article will be written in block letters, bold, in the right corner of the page, above the title will be indicated the first and last name of the author, the scientific or/and didactic degree and the institution where the author activates will be indicated in italics. The text of the article might comprise photos and tables.

The article will comprise: an annotation of at least 500 signs in Romanian, French and English languages, the text itself, bibliographical references, the date when the article was presented, (revised).

The references will be written in brackets and numbered, at the same time indicating the page numbers to which they refer (i.e. [1, p. 78-84] or [4, p. 35]). At the end of the article a list of the bibliographical references will be presented separately (References), the references will be ordered as they appear in the article.

The books will be described as follows: the last name and initials of the author/authors, the title of the book, editorial details i.e. Hachi M. Modul de trai al populaţiei Republicii Moldova: abordare sociogeografică. Chişinău, 2005; O istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent: compendiu / I. Chirtoagă ş.a.; coord.: D. Dragnev; red.: L. Svetlicnâi. Chişinău, 2007.

In case that a book has a double title, than the first title is indicated in forefront proceeded by the “=” sign and the second/third title, i.e. Cartea Roşie a Republicii Moldova = The Red Book of the Republic of Moldova / col. de red.: I. Dediu ş.a. Ed. a 2-a. Chişinău, 2001.

The description of n newspaper article will include the last name and the authors initials, the title of the article, followed by the preposition “in”, followed by the source, year and the date publication (in newspapers), number (in journals) and the pagination. Example of a bibliographic reference of a newspaper article: Hanganu A. Şi iarăşi despre ... limba noastră. În: Akademos. Revistă de ştiinţă, inovare, cultură şi artă. 2009, nr 1, p. 89–92.

XX. În: Diversitatea expresiilor culturale ale habitatului tradiţional din Republica Moldova: materialele conf. intern. Chişinău, 2–4 aug. 2007. Chişinău, 2007, p. 242–259.

Aşteptăm articolele Dumneavoastră la adresa bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1, et. 5, biroul 506.

E-mail: enciclopedia@asm.md ; ionx2005@yahoo.comPentru relaţii: dr. Ion Xenofontov, tel. 277305.

Colegiul de redacţie al revistei „Buletin Enciclopedic”

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

113

Articles from compilations will be described as follows: last name and intials of the author (full stop), the title of the article , the preposition „in”, the title of the book in which the article was published (full stop) editorial data (the city where the book was published, the year of publication separated by comma [,]), indicating the pages of the given article. Example: Vişinaru I. Mărinimia e o avere socială În: Etica dăinuirii noastre: culegere de schiţe. Chişinău, 2008, p. 73–85.

The description of articles of symposiums, congresses and conferences will indicate the above listed details and the date and place where the event took place. Example: Ursu M. Evoluţia prezentării diversităţii culturale a Basarabiei la expoziţiile agricole, industriale şi muzeale din secolul XIX – prima jumătate a secolului XX. În: Diversitatea expresiilor culturale ale habitatului tradiţional din Republica Moldova: materialele conf. intern. Chişinău, 2–4 aug. 2007. Chişinău, 2007, p. 242–259.

We are awaiting on you articles on the following adress: 1 Stefan cel Mare Avenue, 5’th floor, 506 office.

E-mail: enciclopedia@asm.md ; ionx2005@yahoo.comFor details contact Dr. Ion Xenofontov. +373 22 277 305

The editorial board of the „Encyclopedic Bulletin”

LES EXIGENCES DE PRESENTATION DES ARTICLES SCIENTIFIQUES POUR PUBLICATIONS EN REVUE

„BULETIN ENCICLOPEDIC”

Les matériaux seront envoyé chez notre rédaction sur un papier, en format A4 (signé par l’auteur), et en format électronique, éditées en Times New Roman 12, normal style, les bords de 2,5 cm (en haut et en bas), 3 cm (à gauche), 1 cm (à droite), avec une distance de 1,5 cm. Le volume ne doit pas dépasser 10 pages. Le titre de l’article sera écrit avec majuscule et en bold. A droite, ci-dessus du titre, sera écrit en bold le prénom et la famille de l’auteur d’oeuvre, et en italique seront marqués le grade scientifique, le titre scientifique ou didactique, l’institution où il travail. Le texte de l’article pourra contenir des photos, des illustrations, des tableaux.

L’article comprendra : le résumé environ de 500 signes en roumain, francais et anglais ; le texte de l’article ; les références bibliographiques ; la date de la pésentation d’article.

Dans le texte, les références seront joint entre parenthèses et numérotées par chifres en indiquent, en meme temps, les pages auxquelles ont faits référence (par exemple : [1, p. 78–84] ou [4, p. 35]). À la fin de l’article est présentée une liste séparée (Références), qui fait une réproduction d’ordre de l’aparition des références bibliographiques dans l’article.

La déscription des oeuvres de cette liste doit contenir les noms et les initiales du prénom/des prénomes d’auteur/des auteurs, le titre, les données éditoriales. Des exemples d’une déscription des oeuvres.

Hachi M. Modul de trai al populaţiei Republicii Moldova: abordare sociogeografică. Chişinău, 2005; O istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent: compendiu / I. Chirtoagă ş.a.; coord.: D. Dragnev; red.: L. Svetlicnâi. Chişinău, 2007

INST

ITU

TUL

DE

STU

DII

ENCI

CLO

PED

ICE

AL

ACA

DEM

IEI D

E ŞT

IINŢE

A M

OLD

OVE

I

114

ТРЕБОВАНИЯ ПО ПРЕДСТАВЛЕНИЮ НАУЧНЫХ СТАТЕЙ ДЛЯ ПУБЛИКАЦИИ В ЖУРНАЛЕ

„BULETIN ENCICLOPEDIC”

Материалы следует присылать в редакцию на бумаге, формат А4 (подписанные автором), и в электронном варианте, техноредактированные в Times New Roman 12, normal style, по краям 2,5 см (вверху и внизу), 3 см (слева), 1 см (справа), с интервалом 1,5. Объем не превысит 10 страниц. Название статьи пишется прописными буквами, жирным шрифтом. Справа, над названием, печатаются жирным шрифтом имя и фамилия автора работы, а затем курсивом указываются научная степень, ученое или научно-педагогическое звание, учреждение, в котором работает. Текст статьи может содержать фотографии, изображения, таблицы.

Статья включает: резюме объемом не более 500 знаков на румынском, французском и английском языках; текст статьи; библиографическую справку; календарную дату представления (пересмотра) статьи. Ссылки в тексте будут

Si un ouvrage possede un double titre ou triple, en premièrement, s’indique le titre, puis le signe d’égalité et le titre suivant. Par exemple, Cartea Roşie a Republicii Moldova = The Red Book of the Republic of Moldova / col. de red.: I. Dediu ş.a. Ed. a 2-a. Chişinău, 2001.

La déscription d’un article de journale ou magasin comprend le nom et l’initiale de prénom d’auteur, la dénomination d’article suivie par la préposition „en”, après est indiqué la source, l’année, la date de publication (pour les journaux) le numéro (pour les révues) et la pagination. L’exemple de la déscription bibliographieque d’un article de révue: Hanganu A. Şi iarăşi despre ... limba noastră. În: Akademos. Revistă de ştiinţă, inovare, cultură şi artă. 2009, nr 1, p. 89–92.

Les articles des collections contienent: le nom et les initiales de prénome d’auteur (point), le titre d’article – sans point et après la préposition „en” („In” pour les poublications des langues étrangères) – le titre d’ouevre ou a été publié l’article (point) et les données éditoriales (la ville ou a été édité et l’année d’apparition, séparé par une virgule [,]), en indiquant les pages de cet article. Par exemple: Vişinaru I. Mărinimia e o avere socială În: Etica dăinuirii noastre: culegere de schiţe. Chişinău, 2008, p. 73–85.

Les articles des conférences, des colloques, des congrès etc. possedent une déscription bibliographique spécifique, en indiquant forcément et la date et le lieu du développement de la réunion scientifique. Par exemple: Ursu M. Evoluţia prezentării diversităţii culturale a Basarabiei la expoziţiile agricole, industriale şi muzeale din secolul XIX – prima jumătate a secolului XX. În: Diversitatea expresiilor culturale ale habitatului tradiţional din Republica Moldova: materialele conf. Intern. Chişinău, 2–4 aug. 2007. Chişinău, 2007, p. 242–259.

Nous attendons vos articles sur l’adresse adresa bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1, et. 5, biroul 506.

E-mail: enciclopedia@asm.md ; ionx2005@yahoo.comPlus d’information: dr. Ion Xenofontov, tel. 277305.

La rédaction du révue „Buletin Enciclopedic”

BULE

TIN

EN

CICL

OPE

DIC

. RE

VIST

A Ş

TIIN

ŢIFI

CĂ

nr

. 1 (0

1) 2

011

115

даны в квадратных скобках и пронумерованы цифрами, указывая одновременно страницы, на которые делается ссылка (например: [1, стр. 78–84]). В конце статьи приводится отдельный список (Ссылки/Литература), который воспроизводит порядок появления библиографических ссылок в статье.

При описании книг в этом списке указываются фамилия и инициалы имени/имен автора/авторов, название, издательские данные. Примеры описания книг:

Hachi M. Modul de trai al populaţiei Republicii Moldova: abordare socio geografică. Chişinău, 2005; O istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent: compendiu /I. Chirtoagă ş.a.; coord.; D. Dragnev; red.: L. Svetlicnâi. Chişinău, 2007 (Хаки М. Образ жизни населения Республики Молдова: социогеографический подход. Кишинэу, 2005; История при-днес тровского региона с самых старых времен и до настоящего времени: компендиум / И. Киртоагэ и др.; коорд.: Д. Драгнев; ред.: Л. Светличный. Кишинэу, 2007).

Если книга имеет двойное или тройное название, то на первый план, в соответствии с данными титульного листа, указывается первое название, после которого ставится знак равенства и дается следующее название. Например: Cartea Roşie a Republicii Moldova = The Red Book of the Republic of Moldova/col. de red.: I. Dediu ş.a. Ed. a 2-a. Chişinău, 2001 (Красная Книга Республики Молдова = The Red Book of the Republic of Moldova/ред. кол.: И. Дедю и др. II изд. Кишинэу, 2001).

Описание газетной или журнальной статьи включает фамилию и инициал имени автора, название статьи, за которым следует предлог «В», после чего указывается источник, год, число (дата) публикации (для газет), номер (для журналов) и номер страниц. Пример библиографического описания журнальной статьи: Hanganu A. Şi iarăşi despre... limba noastră. În: Akademos. Revistă de ştiinţă, inovare, cultură şi artă. 2009, nr. 1, р. 89–92 (Хангану А. Еще раз о…нашем языке. В: Akademos. Журнал о науке, инновациях, культуре и искусстве. 2009, № 1, стр. 89–92).

Статьи из сборников описываются следующим образом: фамилия и инициалы имени автора (точка), название статьи – без точки, а за предлогом «В» („In” для публикаций на иностранных языках) – название книги, в которой была опубликована статья (точка) и издательские данные (город, в котором вышла в печать и год издания, разделенные через запятую [,]), с указанием страниц данной статьи. Пример: Vişinaru I. Mărinimia e o avere socială. În: Etica dăinuirii noastre: culegere de schiţe. Chişinău, 2008, p. 73–85 (Вишинару И. Великодушие – это социальное богатство В: Этика нашего долголетия: сборник очерков. Кишинэу, 2008, стр. 73–85).

Статьи из материалов конференций, симпозиумов, конгрессов и т. д. имеют свою специфику относительно библиографического описания, в обязательном порядке следуя указать, кроме вышеперечисленных, дату и место, где проходило соответствующее научное собрание. Пример: Ursu M. Evoluţia prezentării diversităţii culturale a Basarabiei la expoziţiile agricole, industriale şi muzeale din scolul XIX – prima jumătate a secolului XX. În: Diversitatea expresiilor culturale ale habitatului tradiţional din Republica Moldova: materialele conf. intern. Chişinău, 2–4 aug. 2007. Chişinău, 2007, p. 242–259 (Урсу М. Эволюция представления культурного разнообразия Бессарабии на сельскохозяйственных, промышленных и музейных выстав ках в XIX – первой половине ХХ вв. В: Разнообразие культурных проявле ний

Redactor: Vitalie Ţurcanu

Lectori: Elena Pistrui, Elena Varzari, doctor în filologie, conferenţiar universitar

Coperta: Vitalie Roşca

Design, procesare computerizată şi prepress:Valeriu Oprea, Oleg Bujor, Oleg Cebotariov, Natalia Nîş

Adresa redacţiei: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1, biroul 506, Chişinău, Republica Moldova, MD-2001Tel.: (+373 22) 27 73 05; (+373) 069 214 846 (Ion Xenofontov)

ISSN

традиционного быта Республики Молдова: материалы междунар. конф. Кишинэу, 2–4 авг. 2007. Кишинэу, 2007, стр. 242–259).

Ждем Ваши статьи по адресу бул. Штефан чел Маре ши Сфынт, № 1, 5-й этаж, каб. 506.

E-mail: encyclopedia@asm.md ; ionx2005@yahoo.comДля справок: к.н. Ион Ксенофонтов, тел. 277305.

Редакционная коллегия журнала „Buletin Еnciclopedic”