15
CADASTRUL BUNURILOR IMOBILE 1. Noţiuni generale. 2. Sistemul organelor cadastrale. 3. Lucrările cadastrale. 1. Noţiuni generale Legea cu privire la cadastrul bunurilor imobile, la articolul 1, stipulează sfera de reglementare ce ţine de domeniul cadastrului. Astfel, aceasta stabileşte modul de creare şi de ţinere a cadastrului bunurilor imobile, prin care se asigură recunoaşterea publică a dreptului de proprietate şi a altor drepturi patrimoniale asupra bunurilor imobile, ocrotirea de către stat a acestor drepturi, susţinerea sistemului de impozitare şi a pieţei imobiliare. Legea dată reglementează şi raporturile juridice privind bunurile imobile situate în limitele ţării, indiferent de tipul de proprietate şi de destinaţia lor, definite de legislaţie ca susceptibile a face obiectul înregistrării. Din prezenta lege, facem distincţie între următoarele noţiuni: a) Cadastru - sistem informaţional de stat ce conţine înscrieri despre terenuri, despre obiectele aferente lor şi despre drepturile asupra lor, constituit din cadastrul bunurilor imobile şi cadastre specializate; b) Cadastru al bunurilor imobile - cadastru general, care reprezintă un sistem unic multifuncţional de înregistrare de stat a bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor, de estimare a valorii acestora; c) Cadastru specializat - cadastru care include date sistematizate despre bunurile imobile în funcţie de particularităţile lor naturale şi de alte caracteristici stabilite de legislaţie. Cadastre specializate sînt: cadastrul apelor, cadastrul silvic, cadastrul urbanistic etc.. Articolul 3 al aceleaşi legi, face trimitere expresă la scopul şi structura cadastrului bunurilor imobile. Astfel, cadastrul este privit din următoarele puncte de vedere: cadastrul general al ţării, în care se identifică, se descriu, se estimează şi se reprezintă pe planuri cadastrale toate

Cadastrul Bunurilor Imobile

Embed Size (px)

DESCRIPTION

kgkdfgjfkdjgfdkjglfdlgjfd

Citation preview

Page 1: Cadastrul Bunurilor Imobile

CADASTRUL BUNURILOR IMOBILE

1. Noţiuni generale.2. Sistemul organelor cadastrale.3. Lucrările cadastrale.

1. Noţiuni generale

Legea cu privire la cadastrul bunurilor imobile, la articolul 1, stipulează sfera de reglementare ce ţine de domeniul cadastrului. Astfel, aceasta stabileşte modul de creare şi de ţinere a cadastrului bunurilor imobile, prin care se asigură recunoaşterea publică a dreptului de proprietate şi a altor drepturi patrimoniale asupra bunurilor imobile, ocrotirea de către stat a acestor drepturi, susţinerea sistemului de impozitare şi a pieţei imobiliare.

Legea dată reglementează şi raporturile juridice privind bunurile imobile situate în limitele ţării, indiferent de tipul de proprietate şi de destinaţia lor, definite de legislaţie ca susceptibile a face obiectul înregistrării.

Din prezenta lege, facem distincţie între următoarele noţiuni:

a) Cadastru - sistem informaţional de stat ce conţine înscrieri despre terenuri, despre obiectele aferente lor şi despre drepturile asupra lor, constituit din cadastrul bunurilor imobile şi cadastre specializate;

b) Cadastru al bunurilor imobile - cadastru general, care reprezintă un sistem unic multifuncţional de înregistrare de stat a bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor, de estimare a valorii acestora;

c) Cadastru specializat - cadastru care include date sistematizate despre bunurile imobile în funcţie de particularităţile lor naturale şi de alte caracteristici stabilite de legislaţie. Cadastre specializate sînt: cadastrul apelor, cadastrul silvic, cadastrul urbanistic etc..

Articolul 3 al aceleaşi legi, face trimitere expresă la scopul şi structura cadastrului bunurilor imobile. Astfel, cadastrul este privit din următoarele puncte de vedere:

cadastrul general al ţării, în care se identifică, se descriu, se estimează şi se reprezintă pe planuri cadastrale toate bunurile imobile din ţară şi se înregistrează drepturile titularilor asupra lor;

instrument în exercitarea împuternicirilor statului privind administrarea resurselor funciare, ocrotirea intereselor publice şi private în raporturile juridice ce ţin de bunurile imobile; un sistem de ocrotire a titularilor de drepturi patrimoniale asupra bunurilor imobile; un sistem deschis de informare a participanţilor la piaţa bunurilor imobile şi a autorităţilor

publice, inclusiv a organelor fiscale.

Plan cadastral - reprezentare grafică a teritoriului, conţinînd date despre amplasamentul, hotarele şi numerele cadastrale ale terenurilor, precum şi alte date;

Organul cadastral teritorial creează şi ţine cadastrul în raza sa de acţiune stabilită de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru. De asemenea, cadastrul se constituie din planurile cadastrale ale teritoriului şi din dosarele cadastrale pentru fiecare bun imobil.

Conform articolului 4, din Legea cu privire la cadastrul bunurilor imobile, subiecţi ai înregistrării sînt proprietarii de bunuri imobile şi alţi titulari de drepturi patrimoniale:

1. cetăţeni ai Republicii Moldova,

Page 2: Cadastrul Bunurilor Imobile

2. cetăţeni străini, 3. apatrizi, 4. persoane juridice din ţară şi din străinătate, 5. organizaţii internaţionale, 6. Republica Moldova, 7. unităţile ei administrativ-teritoriale, 8. state străine.

Obiecte ale înregistrării sînt bunurile imobile, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra lor. La bunurile imobile ce se înregistrează în registrul bunurilor imobile se raportă:

terenurile; clădirile şi construcţiile legate solid de pămînt; apartamentele şi alte încăperi izolate. 

În registrul bunurilor imobile pot fi înregistrate porţiunile de subsol, obiectivele acvatice separate, precum şi plantaţiile prinse de rădăcini (plantaţiile perene) înfiinţate în conformitate cu normele stabilite de legislaţie.

În registrul bunurilor imobile, în afară de drepturile reale ce au ca obiect bunuri imobile, pot fi înscrise, în cazurile prevăzute de lege, drepturile de creanţă, faptele sau raporturile juridice aferente acestor bunuri. Reţelele tehnico-edilitare din intravilanul localităţii nu cad sub incidenţa prezentei legi.

Referitor la obligativitatea înregistrării, articolul 5 din lege menţionează expres faptul că sînt supuse înregistrării obligatorii bunurile imobile şi drepturile asupra lor indicate la art.4 alin.(2), adică clădirile şi construcţiile legate solid de pămînt şi cele indicate la alineatul (3), adică apartamentele şi alte încăperi izolate. Înregistrarea bunului imobil şi a drepturilor asupra lui se efectuează exclusiv de către organul cadastral teritorial în a cărui rază de activitate se află bunul imobil.

Articolul 6 face trimitere al transparenţa datelor despre înregistrare. Conform dispoziţiilor legale ale alineatului (1), înregistrarea are un caracter deschis. Organul care efectuează înregistrarea este obligat să elibereze, în termen de 7 zile lucrătoare sau într-un alt termen stabilit de lege, oricărei persoane fizice care s-a legitimat şi a depus o cerere scrisă şi oricărei persoane juridice care l-a sesizat oficial informaţiile solicitate despre toate drepturile înregistrate asupra oricărui bun imobil. Nu se eliberează extrase referitoare la bunurile imobile ale căror date constituie secret de stat.

Datele despre condiţiile tranzacţiei care constituie temei pentru înregistrarea drepturilor asupra bunului imobil se eliberează numai participanţilor la această tranzacţie, precum şi instanţelor de judecată, organelor procuraturii, organelor de urmărire penală şi organelor cu atribuţii de control.

Informaţia despre drepturile înregistrate asupra bunului imobil se furnizează persoanelor fizice şi juridice la solicitare, prin acordarea accesului la banca centrală de date a cadastrului bunurilor imobile prin intermediul reţelelor de calcul şi de telecomunicaţii locale şi globale.

La cererea titularului de drepturi, Întreprinderea Specializată în Cadastru şi filialele acesteia sînt obligate să prezinte în scris informaţia privind persoanele care au primit date despre bunurile imobile asupra cărora acesta deţine anumite drepturi.

Informaţia sistematizată privind bunurile imobile asupra cărora o persoană deţine drept de proprietate se eliberează doar:

Page 3: Cadastrul Bunurilor Imobile

a. persoanei în cauză sau reprezentantului acesteia;b. organelor procuraturii, organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, executorilor

judecătoreşti;c. Curţii de Conturi, pentru asigurarea activităţii acesteia;d. organelor fiscale;e. administratorului procesului de insolvabilitate pentru bunurile persoanei administrate;f. persoanelor cu drept de moştenire a bunurilor persoanei în cauză în cazul decesului acesteia;g. notarului care îndeplineşte procedura succesorală;h. autorităţilor administraţiei publice locale.

Informaţia sistematizată despre bunurile imobile asupra cărora o persoană deţine drept de proprietate se prezintă autorităţilor indicate la pe suport de hîrtie sau prin asigurarea accesului la banca centrală de date a cadastrului bunurilor imobile. Persoanelor şi autorităţilor indicate la lit. a), e)–h), informaţia respectivă se prezintă pe suport de hîrtie. Termenul de eliberare a informaţiei despre bunurile imobile ce aparţin unei persoane, pe suport de hîrtie, nu poate depăşi 15 zile lucrătoare.

Informaţia despre drepturile înregistrate asupra bunurilor imobile se furnizează contra plată, cu excepţia cazurilor indicate în art.8 alin.(3).

Articolul 7 menţionează expres faptul că autorităţile publice şi titularii de drepturi asupra bunurilor imobile au datoria de a susţine crearea şi ţinerea cadastrului.

Autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate să acorde ajutor informaţional, tehnic şi de altă natură la crearea şi ţinerea cadastrului.

Instanţa de judecată este obligată să prezinte, în termen de 2 zile de la data luării deciziei cu privire la bunul imobil, documentele care servesc drept temei pentru efectuarea înscrierei în registrul bunurilor imobile în conformitate cu legislaţia în vigoare. În cazul în care se cere efectuarea înscrierii în interesul statului, cheltuielile sînt achitate din bugetul de stat.

Titularii de drepturi asupra bunurilor imobile sînt obligaţi:

a. să asigure accesul la bunurile imobile pentru efectuarea lucrărilor cadastrale;b. să permită instalarea şi să asigure păstrarea bornelor de hotar şi altor semne geodezice pe

terenurile ce le aparţin.

Legea dată se pronunţă şi asupra dreptului la informaţia cadastrului. Din desprinderile alineatului 1 al articolului 8, observăm că informaţia cadastrului este obiectul exclusiv al proprietăţii de stat.

Dreptul de gestiune economică asupra informaţiei cadastrului revine Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, Întreprinderii Specializate în cadastru, inclusiv filialelor sale (oficiilor cadastrale teritoriale amplasate în centrele raionale, în municipii şi în oraşele Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti) şi altor întreprinderi şi organe autorizate să ţină cadastre specializate.

Accesul la banca centrală de date a cadastrului bunurilor imobile pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi organele subordonate lor, pentru autorităţile administraţiei publice locale, instanţele judecătoreşti, executorii judecătoreşti, oficiile de executare ale Departamentului de executare, organele procuraturii, organele fiscale şi cele ce ţin cadastre specializate este gratuit. Cheltuielile activităţii operaţionale pentru furnizarea pe suport de hîrtie a informaţiei din cadastru către autorităţile menţionate, cu excepţia autorităţilor publice locale, se achită de către aceste autorităţi din contul mijloacelor bugetului de stat prevăzute în devizele de cheltuieli ale acestor

Page 4: Cadastrul Bunurilor Imobile

autorităţi sau din alte surse prevăzute de legislaţie. Cheltuielile legate de furnizarea informaţiei către autorităţile administraţiei publice locale se achită din mijloacele bugetului local.

Nici o autoritate nu va putea cere transmiterea originalului registrului bunurilor imobile. La solicitarea instanţei de judecată, originalele filelor registrului bunurilor imobile vor putea fi prezentate în şedinţa de judecată. Copii ale filelor registrului bunurilor imobile (autentificate de oficiul cadastral teritorial) se eliberează instanţei de judecată, procurorului sau organului de urmărire penală şi executorului judecătoresc, la cererea acestora, fără plată.

Originalul registrului bunurilor imobile poate fi ridicat, în condiţiile stabilite de Codul de procedură penală, doar în cazurile în care conţine nemijlocit urme ale infracţiunii.

Modul de creare şi de ţinere a cadastrului este reglementat de Codul civil, de Legea cu privire la cadastrul bunurilor imobile precum şi de către alte acte normative. Modul de creare şi de ţinere a cadastrelor specializate este stabilit în actele normative respective.

2. Sistemul organelor cadastrale

Sistemul organelor cadastrale se constituie din:

1. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru;2. Întreprinderea specializată în cadastru cu filialele sale (oficiile cadastrale teritoriale

amplasate în centrele raionale, în municipii şi în oraşele Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti).

Competenţa organelor cadastrale

Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru:

asigură promovarea unei politici unice în domeniul creării şi ţinerii cadastrului, dezvoltării reţelei geodezice pe întreg teritoriul ţării;

organizează şi controlează activitatea Întreprinderii specializate în cadastru, inclusiv a filialelor acesteia, a altor organizaţii subordonate, aprobă actele de constituire a lor;

coordonează la nivel interdepartamental activităţile legate de crearea şi ţinerea cadastrului;

prezintă Guvernului propuneri privind perfecţionarea legislaţiei ce reglementează lucrările de organizare a teritoriului, administrarea resurselor funciare şi schimbul de informaţii cadastrale;

exercită alte atribuţii privind ţinerea cadastrului, inclusiv angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova în domeniu.

înaintează cereri în instanţa de judecată pentru radierea sau corectarea înscrierii greşite din registrul bunurilor imobile;

Întreprinderea specializată în cadastru:

proiectează şi dezvoltă sistemul informaţional al cadastrului;

acumulează, sistematizează şi păstrează informaţia cadastrală;

organizează furnizarea informaţiei cadastrale, stabileşte structura acesteia şi modul ei de furnizare;

organizează procesul de ridicare continuă a calificării personalului întreprinderii;

stabileşte schema mişcării fluxului de informaţii cadastrale şi modul de prelucrare a acestora;

asigură securitatea păstrării şi transmiterii datelor prin reţea, prezintă

Page 5: Cadastrul Bunurilor Imobile

propuneri privind perfecţionarea sistemului de păstrare a bazei de date;

deţine şi administrează banca centrală de date a cadastrului;

proiectează şi efectuează legătura dintre forma electronică a documentaţiei cadastrale şi cea a altor registre de stat;

furnizează informaţia cadastrală sistematizată autorităţilor administraţiei publice, altor persoane juridice, precum şi persoanelor fizice;

ţine, în modul stabilit de Guvern, sistemul informaţional automatizat Registrul de stat al unităţilor

administrativ-teritoriale şi al străzilor din localităţile de pe teritoriul Republicii Moldova;

elaborează instrucţiuni referitoare la modul de ţinere a documentaţiei cadastrale, la modul de furnizare a informaţiei cadastrale, la evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării;

ţine, în modul stabilit de Guvern, sistemul informaţional automatizat Registrul obiectelor de infrastructură inginerească;

exercită alte activităţi conform legii.

Filialele Întreprinderii specializate în cadastru (oficiile cadastrale teritoriale amplasate în centrele raionale, în municipii şi în oraşele Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti):

efectuează lucrările cadastrale şi monitoringul bunurilor imobile; întocmesc şi actualizează planul cadastral şi planul geometric; întocmesc dosarul cadastral al fiecărui bun imobil şi alte documente necesare ţinerii

cadastrului; efectuează înregistrarea de stat a bunurilor imobile şi a drepturilor asupra acestora în registrul

bunurilor imobile; transmit datele registrului bunurilor imobile în banca centrală de date a cadastrului; furnizează, în modul stabilit, persoanelor fizice şi juridice, autorităţilor publice informaţia

cadastrală privind bunurile imobile şi drepturile asupra lor; asigură păstrarea în integritate a documentaţiei cadastrale şi arhivarea ei; efectuează expertiza bunului imobil, la cererea instanţei de judecată, a altor organe de drept; exercită alte activităţi conform legii.

Agenţia şi Întreprinderea specializată în cadastru, inclusiv filialele sale, sînt independente de orice proprietar de bun imobil şi se supun numai legii.Articolul 12 face trimitere expresă la funcţia de registrator, cerinţele înaintate faţă de acesta, precum şi atribuţiile lui.Conform legii menţionate, registratorul este persoană cu funcţii de răspundere, care este în drept să examineze documentele ce confirmă drepturile şi să decidă asupra înregistrării bunului imobil şi a drepturilor asupra lui, să efectueze şi să rectifice înscrieri în registrul bunurilor imobile în modul stabilit.Funcţia de registrator se exercită, la nivel central, în cadrul Întreprinderii Specializate în Cadastru şi la nivel teritorial – în cadrul oficiilor cadastrale teritoriale.În funcţia de registrator în cadrul Întreprinderii Specializate în Cadastru se angajează prin concurs:

persoane care activează de cel puţin 5 ani în funcţia de registrator la oficiul cadastral teritorial,

persoane care activează de cel puţin 1 an în funcţia de jurist la Întreprinderea Specializată în Cadastru,

Page 6: Cadastrul Bunurilor Imobile

persoane care deţin funcţii de conducere la Întreprinderea Specializată în Cadastru şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, pe care le enumerăm mai jos.

În funcţia de registrator în cadrul oficiului cadastral teritorial este angajată prin concurs, cu încheierea unui contract individual de muncă conform legislaţiei muncii, persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

1. este cetăţean al Republicii Moldova;2. este licenţiată în drept sau are studii superioare la specialitatea cadastru şi organizarea

teritoriului;3. nu are antecedente penale nestinse;4. este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;5. a îndeplinit timp de 1 an funcţia de registrator stagiar sau a exercitat timp de 3 ani o funcţie de

specialitate juridică;6. a susţinut examenul de calificare.

Registratorul este supus atestării cel puţin o dată la 3 ani. În urma atestării, registratorului i se conferă gradul unu, doi sau trei de calificare (gradele de calificare fiind indicate în ordine diminuantă) în funcţie de vechimea în muncă şi de nivelul cunoştinţelor profesionale. Atestarea se efectuează de către o comisie constituită din reprezentanţi ai Agenţiei şi ai Ministerului Justiţiei.Registratorul din cadrul Întreprinderii Specializate în Cadastru are următoarele atribuţii:

a. examinează cazurile de respingere a cererii de înregistrare;b. examinează deciziile de refuz al efectuării înscrierilor în registrul bunurilor imobile şi

efectuează înscrierea în cazul în care consideră neîntemeiată decizia de refuz a registratorului de la oficiul cadastral teritorial;

c. în cazul depistării unor înscrieri greşite în registrul bunurilor imobile, pentru a căror corectare este necesară o hotărîre judecătorească irevocabilă, solicită Întreprinderii Specializate în Cadastru înaintarea cererii în instanţa de judecată pentru radierea sau corectarea acestora;

d. corectează, în modul stabilit la art.38, greşelile din registrul bunurilor imobile.

Registratorul din cadrul oficiului cadastral teritorial are următoarele atribuţii:

solicită documentele necesare includerii în cadastru a datelor despre bunul imobil şi drepturile asupra lui;

decide, în modul stabilit, asupra efectuării sau modificării înscrierii în registrul bunurilor imobile ori refuză efectuarea sau modificarea înscrierii respective;

eliberează extrase din registrul bunurilor imobile; în cazul depistării unor înscrieri greşite în registrul bunurilor imobile, pentru a căror corectare

este necesară o hotărîre judecătorească irevocabilă, solicită Întreprinderii Specializate în Cadastru înaintarea cererii în instanţa de judecată pentru radierea sau corectarea acestora;

corectează, în modul stabilit la art.38, greşelile din registrul bunurilor imobile; exercită alte atribuţii conform legislaţiei în vigoare.

Registratorul stagiar. Registratorul stagiar efectuează stagiul timp de1 an în cadrul oficiului cadastral teritorial sub îndrumarea registratorului care îi asigură efectuarea stagiului profesional. După expirarea stagiului, persoana respectivă poate participa la concursul pentru ocuparea funcţiei de registrator. Printre atribuţiile registratorului stagiar se numără pregătirea documentelor pentru înregistrare, efectuarea lucrărilor de secretariat, precum şi alte atribuţii stabilite prin regulament.Sursele de finanţare a sistemului organelor cadastrale

Page 7: Cadastrul Bunurilor Imobile

Finanţarea aparatului Agenţiei se efectuează de la bugetul de stat. Întreprinderea specializată în cadastru cu filialele sale activează pe principiul autofinanţării din veniturile pe care le obţin din prestări de servicii.Cheltuielile de ţinere a sistemelor informaţionale automatizate Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al străzilor din localităţile de pe teritoriul Republicii Moldova şi Harta digitală de bază sînt suportate de la bugetul de stat şi prevăzute în devizul de cheltuieli al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru pe anul respectiv.

3. Lucrările cadastrale

Articolul 14 din Legea cu privire la cadastrul bunurilor imobile, face o prezentare exhaustivă în ceea ce ţine de componenţa lucrărilor cadastrale. Astfel, lucrările cadastrale se compun din:

stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale şi a terenurilor şi delimitarea lor prin borne;

stabilirea şi marcarea pe teren a hotarelor intravilanului; identificarea bunurilor imobile în baza documentelor ce confirmă drepturile; măsurătorile pe teren pentru întocmirea sau actualizarea planurilor cadastrale; formarea bunurilor imobile.

Articolul 15 din lege face trimitere la executanţii lucrărilor cadastrale. Lucrările cadastrale sînt executate de oficiile cadastrale teritoriale, de întreprinderile de stat şi cele private. În cadrul oficiilor cadastrale teritoriale, lucrările cadastrale sînt executate de ingineri cadastrali care poartă răspundere pentru corectitudinea şi legalitatea lucrărilor executate.Recepţia lucrărilor cadastrale executate de întreprinderile de stat sau private se realizează de către oficiile cadastrale teritoriale. Responsabilitatea pentru identificarea corectă în teren a bunului imobil o poartă întreprinderea care a executat lucrările cadastraleLa bunurile imobile aparţinînd Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne şi organelor din subordinea lui, precum şi Serviciului de Informaţii şi Securitate, lucrările cadastrale sînt executate de numitele ministere în limitele fondurilor alocate. Informaţia despre hotarele acestor obiecte se prezintă gratuit organelor cadastrale teritoriale respective.Conform articolului 151 lucrările de stabilire pe teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale şi a hotarelor intravilanului localităţilor sînt organizate de Agenţie şi se efectuează în prezenţa reprezentanţilor unităţilor administrativ - teritoriale interesate.La stabilirea pe teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale şi a hotarelor intravilanului localităţilor se întocmeşte, conform modului şi procedurii stabilite de Agenţie, actul de stabilire a hotarelor. Cheltuielile de stabilire pe teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale şi a hotarelor intravilanului localităţilor sînt suportate de la bugetul de stat.Conform articolului 16, intitulat Lucrările de identificare, identificarea bunului imobil se efectuează prin confruntarea datelor din cadastru cu datele constatate pe teren.Identificarea bunului imobil se legalizează printr-un act de constatare pe teren, care va conţine informaţii referitoare la gradul de corespundere a datelor despre componenţa, suprafaţa şi despre alte caracteristici ale bunului imobil cu datele din cadastru.În cazul constatării de modificări în componenţa bunului imobil, precum şi al divizării terenului sau comasării de terenuri, în afara lucrărilor de identificare se vor efectua şi alte lucrări cadastrale necesare.

Planul cadastral şi planul geometric (art. 18)

Page 8: Cadastrul Bunurilor Imobile

Pe planul cadastral se indică în mod obligatoriu hotarele, numerele cadastrale şi alte caracteristici ale terenului şi pot fi reprezentate construcţiile capitale amplasate pe el.Planul geometric se întocmeşte la cererea titularului de drepturi, în baza măsurărilor pe teren, cu indicarea obligatorie a punctelor de cotitură ale hotarelor, racordate la punctele de reper sau la obiectele capitale din apropiere, a numărului cadastral al terenului şi amplasamentului tuturor construcţiilor de pe teren. Planul poate conţine şi alte date.Conţinutul planului cadastral şi al planului geometric, precum şi modul de elaborare şi actualizare a acestora se stabilesc de Agenţie.Planul cadastral şi/sau geometric pot fi modificate numai în cazul:

acordului scris al tuturor titularilor de drepturi asupra bunurilor imobile ale căror interese sînt atinse, în condiţiile ca această modificare să fie conformă normelor tehnice caracteristice pentru bunurile imobile respective, să fie necesară pentru o mai bună administrare a acestor bunuri şi să nu contribuie la tăinuirea tranzacţiilor cu suprafeţele de teren;

emiterii unei hotărîri a instanţei de judecată privind modificarea lor; necesităţii corectării erorilor care nu influenţează hotarele terenului sau nu ating alte interese

ale titularilor de drepturi asupra bunurilor imobile; deciziei proprietarului privind formarea bunului imobil.

La modificarea planului cadastral şi/sau geometric, specialistul de lucrări cadastrale, în comun cu registratorul, va întocmi actul de constatare pe teren, în conformitate cu un model aprobat de Agenţie, în care vor fi descrise modificările efectuate în plan, inclusiv modificările de suprafaţă, cauzele necesităţii de modificare şi se va notifica îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru acest caz. Actul de constatare pe teren, planul cadastral sau geometric nou şi acordul scris al titularilor de drepturi ale căror interese sînt atinse se anexează la documentul ce confirmă drepturile asupra bunului imobil, constituind parte componentă a acestuia. Modificarea planului cadastral şi/sau geometric, constituie temei pentru rectificarea înscrierilor în registrul bunurilor imobile.În cazul modificării planului cadastral sau planului geometric, fiecărui titular de drepturi ale cărui interese sînt atinse i se expediază un preaviz privind modificările efectuate.Pentru a garanta protecţia drepturilor beneficiarilor serviciilor de elaborare şi actualizare a planurilor cadastrale sau geometrice prestate de oficiile cadastrale teritoriale, Întreprinderea Specializată în Cadastru încheie un contract de asigurare de răspundere civilă.

Hotarele fixe şi hotarele generale ale terenului.

Hotarul fix se stabileşte prin marcarea hotarului terenului la faţa locului prin puncte de hotar, cu racordarea acestora la punctele de reper sau la obiectele capitale din apropiere.Hotarul fix se stabileşte în baza actului de constatare pe teren, coordonat împreună cu proprietarii terenurilor adiacente. La stabilirea hotarului fix se întocmeşte în mod obligatoriu planul geometric al terenului. Hotarul fix se stabileşte la cererea şi din contul proprietarului de teren. Strămutarea bornelor de hotar de către persoane neautorizate este interzisă.Hotarul general este hotarul stabilit în planul cadastral sau geometric, fără coordonarea acestuia cu proprietarii de terenuri adiacente. La întocmirea planului cadastral sau geometric în hotar general, suprafaţa terenului se consideră aproximativă şi poate fi precizată la stabilirea hotarului fix.

Page 9: Cadastrul Bunurilor Imobile

Dosarul cadastral

Se întocmeşte dosar cadastral pentru fiecare bun imobil la înregistrarea lui primară, inclusiv la divizarea lui în două sau mai multe bunuri imobile ori la comasarea a două sau mai multe bunuri imobile. Înregistrarea primară poate fi:

a) Selectivă;b) Curentă.

La întocmirea dosarului cadastral, fiecărui bun imobil i se atribuie un număr cadastral (număr cadastral convenţional).Numărul cadastral (numărul cadastral convenţional) al terenului este şi numărul dosarului cadastral. Dosarul cadastral trebuie să conţină copiile de pe documentele necesare înregistrării sau aceste documente în original. Dosarul cadastral poate conţine şi alte documente.În cazul în care documentul ce confirmă drepturile, serveşte drept temei pentru înregistrarea drepturilor asupra a două sau mai multor bunuri imobile, acest document este inserat în dosarul cadastral al unuia dintre aceste bunuri. Dosarul cadastral al fiecărui alt bun imobil trebuie să conţină înscrieri care să indice faptul că documentul ce confirmă drepturile şi care serveşte drept temei pentru înregistrarea drepturilor este ţinut în alt dosar cadastral, indicînd numărul acestui dosar.Dosarul cadastral se păstrează permanent. Sechestrarea dosarului cadastral de la organul cadastral teritorial sau a unor documente din acesta nu se admite, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.Monitoringul bunului imobil

Monitoring al bunului imobil - sistem de supraveghere asupra modificărilor ce se produc în componenţa bunului imobil, asupra transmiterii sau grevării drepturilor asupra lui;

Monitoringul bunului imobil se efectuează pentru constatarea modificărilor din valoarea lui, a descoperirii de informaţii despre titularul de drepturi şi în alte scopuri.Coordonarea activităţilor ce ţin de efectuarea monitoringului este atribuţia Agenţiei. Modul şi periodicitatea efectuării monitoringului, precum şi organele responsabile de acesta sînt stabilite de legislaţia în vigoare.