CAPITOLUL II – CADRUL NATURAL

II.1 – Așezare Geografică

Orașul Piatra-Neamț se află într-o zonă de contact geologic, geomorfologic, hidrologic, climatic, pedologic și fitogeografic, datorită prezenței celor două unități geografice: Carpații Orientali și Subcarpații Moldovei.

Această așezare îi va da orașului niște trăsături deosebite, din punct de vedere geografic: geologic – se află în semifereastra Bistriței (unitate cu caracter de molasă). Complexitatea

tectonică și cea genetică a formațiunilor geologice determină trăsături tipice acesteia; climatic – se află la contactul a două ținuturi de climă (de munte și de dealuri și podișuri). Prin

poziția sa (în partea central-estică a României) se suprapune peste climatul temperat-continental; hidrologic – prin distribuția și configurația actuală a apelor (de suprafață și subterane) poartă

amprenta evoluției paleogeografice; pedologic – trăsăturile poartă amprenta factorilor menționați mai sus;În același timp nu trebuie sa uităm nici specificitatea vegetației din aceste unități. Prin aceste

aspecte arătate, s-a conturat evoluția subaeriană a reliefului, dând aspecte caracteristice tuturor subramurilor geografice.(Apăvăloae, 2005)

Ca poziționare pe harta României, orașul se află în partea de nord-est a țării, la intersecția paralelei de 46°56’ latitudine nordică și 20°22’ longitudine estică.

În cadrul județului Neamț, municipiul Piatra-Neamț are o poziționare centrală, fiind cea mai importantă așezare din cadrul județului din toate punctele de vedere (economic, industrial, populație, etc.)

Figura II.1 - Harta localizării orașului Piatra-Neamț – harta realizată folosind imaginile satelitare – sursa Google Earth

II.2 – GeologieII.2.1 – Litostratigrafia

Zona municipiului Piatra-Neamț se suprapune din punct de vedere geologic peste ultimele unități structurale ale Carpaților Orientali, respectiv: pânza Vrancei și pânza Pericarpatică. (Apăvăloae, 2005)

Pânza Vrancei este ultima unitate a flișului Carpaților Oriental. Pe suprafața orașului Piatra-Neamț, aceasta apare la zi sub forma unei ferestre, („semifereastra Bistriței”), fiind dezvelită datorită proceselor de eroziune de sub pânza de Tarcău. Depozitele care alcătuiesc semifereastra Bistriței sunt de vârstă cretacică, paleogenă și neogenă (oligocen și miocen).

a) Cretacicul este alcătuit din trei strate distincte: formațiunea de Sărata, formațiunea de Cârnu-Siclău și formațiunea de Lepșa.

b) Paleogenul cuprinde formațiuni paleocene, eocene și oligocene. În cadrul suitei paleocen – eocen se disting următoarele formațiuni:

Formațiunea de Izvor; Formațiunea de Piatră Uscată; Formațiunea de Jgheabul Mare; Formațiunea calcarelor de Doamna; Formațiunea de Bisericani; Formațiunea gresiei de Lucăcești.

c) Neogenul Oligocenul – cuprinde depozite devenite clasice în Carpații Orientali, cu următoarele

formațiuni: Formațiunea menilitelor inferioare; Formațiunea marnelor brune-bituminoase; Formațiunea disodilelor inferioare; Formațiunea gresiei de Kliwa; Formațiunea disodilelor și menilitelor superioare.

Miocenul – reprezintă ultimele depozite din coloana litostratigrafică din această zonă: Formațiunea de Gura Șoimului.

(Apăvăloae, 2005)Pânza Pericarpatică este situată la est de pânza Vrancei și corespunde sub raport geografic cu zona

subcarpatică. Reprezintă o structură de sinclinoriu deversat spre est, încălecat la vest de unitatea flișului marginal și șariat spre est, în lungul liniei pericarpatice, peste Platforma Moldovenească.

Formațiunile sale se extind la est de culmile Coza, Pietricica și Cernegura, dar sunt în bună parte acoperite de depozite cuaternare ale Cuejdiului și Bistriței. (Apăvăloae, 2005) Formațiunile care alcătuiesc această unitate structurală sunt:

Formațiunea saliferă inferioară; Formațiunea gresiei de Condor; Formațiunea de Măgirești – Tescani; Formațiunea de Perchiu; Formațiunea cenușie

(Apăvăloae, 2005)

Figura II.2 - Harta geologică a zonei – sursa http://upload.wikimedia.org/wikipedia

II.2.2 – Considerații structural–tectonice

În pânza Vrancei,formațiunile cretacic-miocen sunt prinse într-un sistem de cute anticlinale și sinclinale. Structura majoră a zonei o constituie anticlinalul Doamna-Horaița, care se dirijează din masivul Cernegura, prin valea Săratei, valea Cuejdiului și până în Cracăul Negru spre Nord. Pe aproape 30km lungime, anticlinalul este deversat spre est și aduce la zi cee mai vechi depozite ale pânzei de Vrancea (formațiunea Sărata). (Apăvăloae, 2005)

La est de anticlinalul Doamna-Horaița se evidențiază o cută anticlinală scurtă, între Cernegura și Pietricica, și care aduce la zi formațiunea de Bisericani. Este așa-zisul „brahi-anticlinalul Piatra-Neamț”(Băncilă, 1958) Este un fals anticlinal, apărut prin recrutarea flancului invers al cutei culcate (răsturnate) a anticlinalului Doamna-Horaița. Oligocenul din masivul Pietricica reprezintă flancul estic al acestei cute anticlinale scurte. (Apăvăloae, 2005)

Între brahi-anticlinalul Piatra-Neamț și anticlinalul Doamna-Horaița din Cernegura se interpune o cută sinclinală cu depozite oligocene, până la disodilele și menilitele superioare. Este așa-zisul „sinclinal Văleni”. (Apăvăloae, 2005)

În pânza Pericarpatică formațiunile miocene sunt prinse în structuri anticlinale și sinclinale cu orientare nord-sud, mascate însă în cea mai mare parte de depozitele cuaternare. (Apăvăloae, 2005)

Între cele două pânze, pânza de Vrancea de la vest și cea Pericarpatică din est, există raportul de încălecare după o falie profundă denumită de I.Băncilă, „linia externă” și al cărei traseu se plasează la est de Cozla și Pietricica, unde oligocenul mai vechi se dispune anormal peste formațiunea saliferă mai nouă. (Apăvăloae, 2005)

Înaintarea pânzei de Vrancea peste cea Pericarpatică este probată prin foraje. O sondă plasată pe Valea Doamnei a traversat depozite cretacice din axul anticlinalului Doamna-Horaița și la aproximativ 2500m adâncime a intrat în formațiuni cu sare ale pânzei Pericarpatice. O altă sondă plasată la vest de Pietricica a traversat eocenul și apoi oligocenul și la circa 1500m adâncime a intrat în formațiunea cu sare a molasei pericarpatice. (Apăvăloae, 2005)

II.3 – Relieful

Pe toată suprafața orașului Piatra-Neamț, se deosebește o mare varietate de forme în ceea ce privește relieful, datorită geologiei, care se prezintă sub forma unor fâșii longitudinale cu o orientare preponderent de la nord la sud, o modelare a reliefului adaptată la litologie și structură și nu în ultimul rând datorită etajării biopedoclimatice și a activității antropice.

Râul Bistrița a avut si va în continuare un rol foarte important în modelarea acestei zone. În dreptul orașului râul trece de la sectorul montan la cel subcarpatic suferind câteva modificări. În prima sector acesta are o direcție de curgere transversală față de cutele flișului extern, ajungând la o lățime de 750m între Bâtca Doamnei și Dealul Cârloman, în timp de în zona subcarpatică, valea râului se lărgește și mai mult ajungând la lățimi de până la 4 sau chiar 7 km, cu terase extinse foarte mult. De altfel în acesastă zonă se desfășoară și cea mai mare parte a orașului și toate activitățile acestuia.

II.3.1 – Caractere morfologice și mofometrice ale reliefului

Întreg teritoriul municipiului Piatra-Neamț se desfășoară în cadrul a două unități mari de relief, și anume Carpații Orientali și Subcarpații Moldovei. Din regiunea montană de pe teritoriul municipiului, fac parte două unități de relief din zona centrală a Orientalilor și anume Munții Stânișoarei și Munții Goșmanului, iar la est de aceasta teritoriul orașului ocupă o mică parte din Depresiunea Cracău-Bistrița, parte componentă a unității morfostructurale a Subcarpaților Moldovei.

Munții Stânișoarei constitue o unitate bine individualizată în cadrul orașului Piatra-Neamț, din care cuprinde doar extremitatea lor sudică. Culmea principală are o orientare generală NV-SE, conformă cu structura geologică. Ei sunt modelați în complexe litologice care aparțin unității flișului. Altitudinea medie a acestora este de circa 800m, cu o energie de relief de 300-400m. Altitudinea maximă absolută ajunge aici la 806m, în Vârful Trei Căldări din masivul Cozla. În general culmile au o asimetrie generală între flancul vestic (înclinări de 19-20%) și cel estic (14-15%). Principalele râuri care ce izvorăsc din acest sector, au direcții nord-sud. (Apăvăloae, 2005)

Munții Goșmanu ocupă partea sudică a municipiului Piatra-Neamț. Caracteristica întregii unități este dată de faciesul preominant grezos al flișului. Altitudinea lor descrește de la vest la est (de la 920m Vârful

Căzăcuci, la 852m în Vârful Cernegura), dar și de la sud la nord, conform cu principalele direcții de drenaj hidrografic. Energia de relief este mai mare ca în Munții Stânișoarei, ajungând aici la valori de 300-500m. Versanții văilor din această parte au fost degradați frecvent de fenomene de alunecări. Văile sunt adânci și înguste, cu frecvente ștrangulări. (Apăvăloae, 2005)

Aceste două unități montane sunt despărțite de valea râului Bistrița, cunoscută și sub denumirea de Culoarul Bistriței. Aspectul este rezultatul unei evoluții paleogeografice începând din Sarmațianul mediu. (Donisă, 1968)

Caracteristicile formelor de relief din această zonă sunt cauzate de procesele fluviatile, de eroziune, transport și acumulare. În dreptul orașului valea râului se lărgește foarte mult de la vest la sud-est căpătând un aspect depresionar. Altitudinea absolută a văii în dreptul orașului oscilează între 290-300m, având o lățime cuprinsă între 0,5 și 2km.

Depresiunea Cracău-Bistrița are un aspect uniform, cu o fragmetare scăzută, relieful înregistrând aici o cădere progresivă de la nord spre sud, în sensul de curgere a principalelor râuri. Zona estică a municipiul Piatra-Neamț se suprapune peste regiunea nord-vestică a depresiunii, unde s-au format terasele mijlocii și înalte ale Bistriței.

Figura II.3 - Harta hipsometrică a orașului Piatra-Neamț – harta realizată folosind modelul numeric al terenului

Geodeclivitatea – Marea diversitate a reliefului peste care se suprapune arealul municipiului Piatra-Neamț a determinat o varietate însemnată a valorilor pantelor de aici. Acestea sunt importante datorită formei, lungimii și mai ales înclinării lor, care influențează astfel direcția de scurgere a apei și ducând astfel la manifestarea proceselor fluviatile: eroziune, transport și acumulare, intensitatea și suprafața acestora fiind direct proportionale cu gradul de înclinare a reliefului.

Figura II.4 - Harta Pantelor orașului Piatra-Neamț – hartă realizată folosind modelul numeric al terenului

Dacă în zona Subcarpatică, gradul de înclinare al pantelor nu depășește 5°, valorile generale încadrându-se între 2-5°, în zona montană lucrurile stau diferit.

În Munții Stânișoarei pantele prezintă un mozaic foarte bine evidențiat și anume: gradul de înclinare pe interfluvii nu depășește 2°, sunt foarte multe zone în care pantele au un grad de înclinare cuprins între 10-15° și uneori chiar depășesc această valoare.

În Munții Goșmanu, declivitatea pantelor este mult mai variată. Cele mai mici valori (0-5°)se întâlnesc tot pe interfluvii și platouri (Bahrin și Cernegura). Diferența față de grupa Munților Stânișoarei este reprezentată de numărul mai mare de pante ce au un grad de înclinare mai mare de 15°.

II.3.2 – Forme și tipuri genetice de reliefII.3.2.1 – Relieful fluviatil

Relieful fluviatil are o dezvoltare apreciabilă în cadrul municipiului Piatra-Neamț, procesele de eroziune, transport și depunere având o intensitate deosebită, mai ales în lungul Bistriței și al afluenților. (Apăvăloae, 2005)

Pe sectorul orașului Piatra-Neamț, direcția de curgere a râului este preponderentă VNV-ESE, având o lungime mai mare de 9km. Cel mai important afluent al râului din zona montană este râul Doamna (afluent de dreapta), care-și desfășoară tot bazinul de recepție pe teritoriul municipiului, având o lungime totală de 8km și având ca afluenți principali pâraiele Bahrin și Gliguța. În sectorul extracarpatic, cel mai important afluent al Bistriței este râul Cuejdi (afluent de stânga), care străbate teritoriul orașului pe o distanță de peste 6km.

Forme de relief fluviatil:Albia minoră este cea mai nouă formă de relief, situându-se la altitudinile cele mai mici ale văilor.

Are o morfologie variată, cu lățimi care depășesc uneori 50m. Adâncimea acesteia este în general mică, valorile fiind cuprinse între 2-3m.

Terasele sunt acele forme de relief care s-au format prin transportul și depunerea sedimentelor de către râuri. După altitudinea lor relativă, ele pot fi clasificate în două categorii și anume: terase de luncă și terase de versant.

Terasele de luncă, sunt trepte create în lungul albiei majore, nu depășesc altitudini mai mari de 5m și pot fi inundate la viituri cu debite mari. Constitue cea mai tânără formă de relief fluviatil.

Terasele de versant, au altitudini relative cuprinse între 4-160m. Sunt ferite de la inundații, acestea fiind afectate de către râu dor prin procese de eroziune. Altitudinea lor diferă de la sectorul Carpatic la cel Subcarpatic.

II.3.2.2 – Relieful fluvio-denudațional

În cadrul acestui tip de relief înglobăm formele rezultate în urma manifestării proceselor de versant (eroziune în suprafață sau areolară, eroziune în adâncime, mișcările de masă, etc.). În primul rând considerăm ca forme fluvio-denudaționale însuși versanții. În același timp, tot aici includem și partea superioară a versanților, respectiv interfluviile și platourile. De asemenea, încadrăm în această categorie și formele de acumulare (conuri de dejecție, glacisuri acumulative, etc.), rezultate în urma proceselor de eroziune (de către apele de șiroire și torențialitate) și transport al materialelor dislocate de pe pantele versanților. (Apăvăloae, 2005)

Forme de relief fluvio-denudaționalVersanții – aceștia evoluează în funcție de mai mulți factori (litologici, climatici, hidrologici) și

condițiile (altitudine, pantă, energia reliefului). Altitudinile din parte sudică a Munților Stânișoarei cât și a Munților Goșmanu de pe raza

municipiului Piatra-Neamț, nu depășesc 800-900m, iar energia de relief se menține între 350-450m pe o suprafață foarte mare (peste 75%).

Interfluviile și platourile – au fost formate datorită proceselor de eroziune și de denudare. Acestea au un aspect de culme rotunjită, iar platourile ușor înclinate. În aria subcarpatică, acestea coboară în altitudine de la marginile estice și vestice, spre axul văilor principale. Acestea au evoluat ca urmare a unor

procese distructive de mică intensitate, unde procesele de dezagregare, alterare și transport au avut un rol esențial. În cadrul Depresiunii Cracău-Bistrița, platourile acestea au o orientare Vest-Est, fiind înguste și cu o declivitate scăzută.

Conurile de dejecție sunt forme de relief create în Valea Bistriței de către torenți și chiar unele pâraie cu regim torențial.(Apăvăloae, 2005) Acestea s-au format în locurile unde gradul de înclinare al pantelor s-a micșorat, lucru ce a dus la scăderea vitezei de scurgere a apelor. Astfel s-au format conurile de la gura de vărsare a pâraielor Sărata, Cărbunoasa și Borzoghean.

Glacisurile sunt acele forme de relief care au aspectul unor tăpșane, cu înclinare slabă și care s-au format datorită acumulării de material transportat de pe versanți de către apele de șiroire sau chiar de o serie de torenți ale căror conuri aluviale s-au unit. Acestea se formează în zonele unde declivitatea pantelor scade foarte tare, iar materialul pus în mișcare nu mai poate continua drumul de la baza versanților sau a teraselor.În aria subcarpatică, acestea se formează de cele mai mult ori ca urmare a șiroirilor și sunt alcătuite din materiale cu granulație mai fină. Așa sunt cele formate în Nord-Estul Dealului Pietricica, numite glacisuri coluviale. De asemenea ele parazitează terasa de 35-40m.(Apăvăloae, 2005)

Acestea se mai pot forma și ca urmare a alunecărilor de teren, care se deplasează pe versant până în locurile unde gradul de înclinare al pantei se reduce foarte mult, astfel împiedicând deplasarea în continuare a materialului transportat. Așa sunt cele formate sub Dealul Vulpea și la vest de Dealul Humărie. (Apăvăloae, 2005)

II.3.2.3 – Relieful antropogen

Spre deosebire de celelalte forme de relief, cel antropic reprezintă o categorie de o importanță mai redusă, referindu-ne la la formele concrete ale acestui tip de relief (baraje, diguri, ramblee, etc.), forme pe care le regăsim în mai toate bazinele.

Dacă avem însă în vedere acțiunea omului pe multiplele planuri și influența lui complexă în morfogeneză, atunci rolul factorului antropic este deosebit de important. Astfel, prin construirea de baraje, unele râuri și-au pierdut legătura cu nivelul general (baza generală a evoluției reliefului).(Apăvăloae, 2005)

În acest fel influența omului asupra cadrului natural atât în zona Carpatică, cât și în cea extracarpatică se observă foarte bine. În cazul meu, rolul râului Bistrița s-a schimbat. Dacă înainte de începerea lucrărilor de amenajare hidrotehnică, acesta avea rolul de arteră veritabilă, după terminarea lucrărilor de amenajare a lacului Izvorul Muntelui și punerea în funcțiune a întregului sistem energetic, rolul economic și aspectul Bistriței s-a schimbat.

Amenajările organismelor torențiale reflectă în mare măsură intervenția omului în morfogeneză, influențând modelarea reliefului. Contruirea de baraje pe unele pâraie adus la accelerarea eroziunii în aval de acestea, sau în imediata lor apropriere. (Ichim, 1979)

În urma amenajărilor antropice, se pot distinge două tipuri de relief antropic: cel de excavare și cel de acumulare.

Relieful antropogen de excavar, a apărut ca urmare a amenajărilor sistemelor hidroenergetice, a căilor de comunicație, a exploatărilor miniere etc. Exemple de construcții apărute care urmare a activității de excavare sunt: canalele, debleurile, carierele, tunelurile, galeriile, s.a.

Debleurile sunt forme rezultate din excavațiii pentru instalarea căilor de comunicații, având forma unor șanțuri foarte mari sau a unor trepte tăiate în versanți. Asmenena lucrări de amenajare au fost efectuate la coborârea căii ferate de pe terasa de 10-15m, în luncă.

Canalele aceste au fost create pentru a devia apa Bistriței sau a afluenților ei. Un exemplu foarte bun este canalul hidrotehnic al Bistriței care începe de la Piatra-Neamț din dreptul foste fabrici Reconstrucția și se termină la Buhuși. Are lățimi de aproape 25m, și o adâncime maximă de 6m.

Tunelurile și galeriile sunt executate pentru a realiza rețeaua de canalizare a orașului ori pentru a devia cursul unor ape pe sub intravilanul orașului. În municipiul Piatra-Neamț, există deasemenea un tunel de pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare, care avea rol defensiv. Astăzi tunelul nu mai este funcțional, fiind surpat în cea mai mare parte a lui.

Carierele constitue excavații efectuate în versanți, terase sau albii pentru extracția materialelor de construcție.

Relieful antropogen de acumulare, a apărut ca urmare construcțiilor căilor de comunicație, digurilor, canalelor, etc. ori prin depozitarea unor materiale provenite de la diferite lucrări de excavație.Aici putem inlcude rambleele, barajele, digurile s.a.

Rambleele sunt forme apărute prin depozitarea materialului pentru construirea unor căi de comunicații. Realizarea șoselei și căii ferate Bacău – Piatra-Neamț – Bicaz, a dus la apariția acestora și pe teritoriul orașului.

Barajele și digurile sunt construcții care se impun în relief prin amploarea lor. Așa este cazul barajelor de la cele două lacuri de pe Bistrița sau a digului de pe stânga lacului Doamna, construit pentru a feri orașul de inundații.

II.4 – Geomorfologia

Figura II.5 - Harta geomorfologică a zonei, sursa - Harta Geomorfologică a României scara 1:1000000, autor Institutul de Geografie, tipărită la Direcția Topografică Militară, 1976

Principalele procese răspunzătoare de modelarea reliefului actual sunt reprezentate de procesele de mișcare în masă, de eroziune difuză și torențială, precum și de cele antropice. Ele sunt condiționate de morfologia reliefului, valoarea pantei, condițiile climatice și hidrologice, de vegetație, etc., putând fi grupate în procese de albie și procese de versant. (Apăvăloae, 2005)

Procesele de albie sunt foarte puternice pe principalii afluenți ai Bistriței, datorită regimului hidrologic, pantelor și lărgimii albiilor, rezultând în degradarea malurilor, agradarea acestora, meandrarea râului și despletirea acestuia în mai mult brațe, surparea malurilor etc.

Procesele de versant reprezintă totalitatea proceselor ce se manifestă pe vesanți, mai ales cele denudaționale și de acumulare. Au o intensitate deosebită și se grupează în procese de eroziune de suprafață și lineară, dar în mod deosebit de alunecări.

Eroziunea de suprafață se datorează principalului agent, apa, dar și unor factori favorizanți (roca, panta, vegetația, etc.). Ea ocupă suprafețe întinse, mai ales în zona subcarpatică, dar și pe relieful deluros, lipsit de vegetație din arealul montan.

Eroziunea lineară determină formarea făgașelor, ogașelor, rigolelor și ravenelor. Terenurile cele mai afectate sunt cele din partea vestică a unității subcarpatice, datorită declivității ridicate, prezența rocilor miocene, de stratificarea texturală a depozitelor și utilizarea terenurilor pentru agricultură. Deobicei torenții se formează pe versanți al căror grad de înclinare este mai mare de 14° și pe frunțile teraselor mijlocii și înalte. Instalarea eroziunii lineare pe versanți, are un impact negativ asupra învelișului de sol.

Procesele de alunecări afectează stabilitatea versanților, putând fi întâlnite în diverse faze de evoluție: faza de stabilizare, faza de reactivare și faza activă. Acestea s-au răspândit mai mult în zona de vest a ariei subcarpatice, dar pot apărea și în zona montană (arealul Bâtca Doamnei, versantul stâng al râurilor Sărata, Borzoghean și Cozla). În cele mai multe cazuri, alunecările de teren active sunt întâlnite pe suprafețe mai restrânse.

Prezența marnelor, a argilelor sau a șisturilor marnoase, ca roci care sunt înmuiate de apă și devin plastice, predominarea pantelor cuprinse în intervalul 10-20°, regimul climatic, dar și intervenția antropică, fac ca aceste alunecări să îmbrace o mare complexitate de tipuri: după poziția materialului alunecat, în raport cu înclinarea stratelor geologice, după spectrul granulometric al deluviului antrenat în mișcare etc. În funcție de acestea, în arealul orașului Piatra-Neamț se disting următoarele forme de alunecări:

alunecări monticulare; alunecări în trepte; alunecări în valuri.

Alunecările monticulare se formează prin deplasarea materialului deluvial fin, întâlnindu-se înspecial pe versantul estic al masivului Cozla. Au o frunte teșită, în timp ce depresiunile intramonticulare sunt uscate. În prezent, astfel de alunecări nu mai au loc, ele fiind stabilizate prin amenajarea de perdele cu vegetație, și prin anularea eroziunii laterale a pârâului Cuejdi, prin canalizarea albiei acestuia.

Alunecările în trepte pot afecta uneori și structura rocii. Se întâlnesc două astfel de subtipuri: alunecări conforme cu structura , care formează trepte de alunecare ușor înclinate (aproximativ

5 grade ), în direcția deplasării gravitaționale, întâlnindu-se pe coasta Băcioaiei din versantul stâng al văii Borzogheanu, în cursul său superior;

cel de-al doile subtip se întâlnește pe versanții cu înclinare inversă decât cea pe care o au stratele geologice, treptele formându-se pe seama ruperii stratelor, fiind întâlnite pe versantul drept al văii Borzogheanu. Acestea nu mai înclină ăn direcția alunecării, ci prezintă ușoare contrapante, cu înclinări de 5-6°, uneori reușind să mențină ochiuri mlăștinoase.(Apăvăloae, 2005)

Alunecările în valuri, au loc de regulă în zonele unde au fost puse în mișcare deluvii bogate în conținut de argilă. Cele mai frumoase valuri de alunecare se găsesc pe coasta Băcioaei din Dealul Cozla, unde valurile au înălțimi apreciabile și lungimi de peste 200-300m.(Apăvăloae, 2005)

Deasemenea acestea mai pot fi întâlnite și pe versantul drept al văii Doamna. Printre valurile de alunecare, din cauza excesului de umiditate, pot fi zărite ochiuri de apă.

II.5 – Clima

Pe teritoriul Municipiului Piatra-Neamț s-a înființat pentru prima oară o stație meteorologică abia îni anul 1899, în partea centrală a orașului, ea fiind mutată de-alungul anilor în mai multe locații: 1934 – comuna Gârcina, 1940 baza Muntelui Cozla, 1961-1985 partea de est a orașului. Începând cu anul 1986, stația meteo este amplasată în proximitatea vârfului Pietricica, de pe masivul cu același nume.

Clima orașului este în mare parte influențată de prezența munților din jur, care acționează ca o barieră orografică, împiedicând astfel pătrunderea curenților reci dinspre nord-est. Singura lor cale de acces este Valea Cuejdiului, însă morfologia zonei împiedică dispersia lor, conducându-i perpendicular spre culoarul Bistriței, unde sunt neutralizați de curenții vestici prezenți în această zonă. Astfel rezultatul constă într-un climat cu veri scurte și răcoroase, cu toamne lungi și ierni blânde, fără vânturi puternice și temperaturi foarte scăzute.

II.5.1 – Influența altitudinii

Climatul general dictat de altitudine este schimbat de relief prin altitudinea sa. În acest caz etajarea se suprapune peste zonalitatea latitudinală. Etajarea verticală a climei din arealul municipiului Piatra-Neamț se încadrează în două etaje climatice: (după M. Hess – 1972 și I.F.Mihăilescu - 1980)

a) Etajul cald cuprins în tipul climatic pluvial unde temperatura aerului este mai mare de 8°C, iar precipitațiile nu depășesc 750m. Este cuprins între altitudinea de 300 – 500m și se suprapune arealului Depresiunii Cracău – Bistrița.

b) Etajul climatic cald moderat din tipul climatic pluvio-nival se suprapune unității montane dintre altitudinile de 400 – 900m. Aici temperaturile medii anuale oscilează între 6-8°C, iar precipitațiile sunt cuprinse între 700 – 900mm.

Principala consecință a influenței altitudinii reliefului asupra elementelor climatice este diferențierea climatică verticală de care este legată etajarea altitudinală a vegetației, solurilor și chiar faunei.

II.5.2 – Temperatura aerului

În Municipiul Piatra-Neamț, analizele temperaturii aerului se fac pe baza datelor înregistrate la stațiameteorologică de pe masivul Pietricica, comparate cu cele înregistrate la stațiile Târgu-Neamț și Târgu-Ocna, în sens latitudinal și de la stațiile Ceahlău, Bacău și Roman în sens longitudinal.

Cu toate că orașul Piatra-Neamț nu este un oraș foarte mare, s-au înregistrat diferențe la temperatura medie anuală din intravilan și cea din extravilan de aproximativ 0.7°C.

Temperatura medie anuală este de 8.4°C, cu o amplitudine termică medie de 22.8°C. Media lunară cea mai ridicată este înregistrată în luna iulie (18.5°C), în timp ce media cea mai scăzută este înregistrată în luna ianuarie (3.3°C). Temperatura maximă absolută a fost de 38.6°C în luna august a anului 1952, iar cea minimă absolută de -32°C. În medie, se înregistrează pe parcursul unui an doar 16 zile cu temperaturi peste 30°C și 129 de zile cu temperaturi sub 0°C.

Direcția dominantă a vânturilor este vest și nord-vest, forța lor fiind sensibil diminuată de relieful muntos. Principalele vânturi ce acționează în zona orașului sunt brizele de munte-vale, care se resimt îndeosebi în lungul vâii Bistriței.

Figura II.6 - Harta climatică a zonei, sursa - http://www.profudegeogra.eu

II.6 – Hidrografia

Relativ densă, aceasta este orientată în funcție de traseul râului Bistrița care străbate orașul de la vest spre est și colectează toate apele din zonă.

Până la realizarea sistemului hidroenergetic ale cărui obiective se întind de la Borca până la Bacău, Bistrița juca un rol de veritabilă arteră, de pulsațiile câreia depindea întreaga viață economică a orașului. (Drăgotescu, 2004) Pe cursul acesteia se făcea aprovizionarea cu ajutorul plutelor, a materiei prime necesare fabricilor de cherestea si de hârtie. Totodată aceasta constituia si una dintre căile de legătur cu orașul Bacău și porturile dunărene. În dreptul orașului, râul avea o lățime medie de 50m și un debit de 50m³/sec, care însă avea variații foarte mari, ce oscilau între 3 și 1080m³/sec, provocând pagube foarte mari în timpul viiturilor, întreprinderilor și cartierelor ce erau amplasate pe terasele inferioare ale râului.

Odată cu amenajarea lacului de acumulare Izvorul Muntelui de la Bicaz, și punere în funcțiune a întregului sistem hidroenergetic, rolul economic și aspectul Bistriței s-a schimbat. Comerțul realizat cu ajutorul plutelor a dispărut odată cu construirea hidrocentralelor, ce reprezentau o sursă inepuizabilă de energie. Totodată debitul râului s-a regularizat, prin construirea a doua lacuri de acumulare (unul în dreptul culmii Bâtca Doamnei și un al doilea în zona fostei fabrici „Reconstrucția”) nemai înregistrându-se fluctuațiile din trecut.

Pe teritoriul municipiului Piatra Neamț, Bistrița are ca afluenți pâraiele Cuejdi, Sărata, Borzoghean, (afluenți de stânga), Ștârbosu și Doamna (afluenți de dreapta) coborâte de pe versantul nordic al Cernegurei.

Figura II.7 - Harta rețelei hidrografice permanentă a orașului Piatra-Neamț-suprapunere peste imagine satelitară, sursa GoogleEarth

Un fenomen curios din această zonă îl reprezintă valea inferioară a Cuejdiului; râul, după ce iese din munte și curge câțiva km prin depresiunea subcarpatică Cracău-Bistrița, în loc să-și continue drumul spre sud, face un cot spre vest și intră din nou între munți, formând defileul de la Piatra Neamț. Fenomenul a fost explicat fie prin epigeneză (I. Sîrcu, 1971), fie printr-o dublă captare hidrografică (M. David, 1931; I. Donisă, 1968).

În urma unor cercetări recente s-a demonstrat că șaua dintre Muntele Pietricica și Dealul Vulpea este opera Bistriței până la nivelul terasei de 40-50m, altitudine relativă. Cuejdiul a fost dirijat pe actualul traseu numai după desființarea brațului Bistriței, care curgea printre Cozla și Pietrica. Defileul de Piatra Neamț își datorează formarea nu captării Cuejdiului, ci unui fenomen de despletire a Bistriței la ieșirea din munte.(I. Bojoi, 1973)

Deoarece Cuejdiul are un bazin de recepție cuprinzător, ce se întinde până în Munții Hangului, acesta înregistrează în perioadele cu ploi abundente creșteri foarte mari ale debitului, fapt ce a impus amenajarea albiei pentru a înlătura pericolul de inundație.

Un aspect important al hidrografiei orașului, îl reprezintă prezența a șase izvoare cu apă minerală cloruro-sodică și sulfuroasă, descoperite în anul 1882 pe versantul sud-estic la Cozlei de Petru Poni.

II.7 – Tipurile de soluri

Conform clasificării pedologice făcută de către Institutul de Cercetări Pedologice și Agronomice București (I.C.P.A), pe teritoriul municipiului Piatra-Neamț, se regăsesc 5 clase de soluri, după cum urmează: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri și soluri neevoluate – tinere).

II.7.1 – Argiluvisolurile

Au răspândirea cea mai mare de pe suprafața Depresiunii Cracău-Bistrița, mai ales în zona de vest a depresiunii. Condițiile pedogenetice care au stat la baza formării orizontului Bt, se întâlnesc pe toate categoriile genetice de relief din regiune. Condițiile cele mai bune pentru dezvoltarea acestor soluri se întâlnesc în zonele cu versanți sculpturali, pe culmile interfluviilor și pe podul teraselor mijlocii și superioare. Textura solului în orizontul Ap este nisipo-lutoasă, argilo-lutoasă, predominând cea lutoasă și luto-argiloasă. (Apăvăloae, 2005) Partea superioară a acestor soluri este afectată de procese de pseudogleizare și eroziune în suprafață. Aciditatea solului în orizontul Ap are variații de la puternic la netru, datorită fertilizării cu substanțe chimice. În această regiune, clasa Argiluvisolurilor cuprinde trei tipuri de sol:

II.7.1.1 – Solul brun ariloiluvial tipic (Bdti) reprezintă trecerea de la molisoluri la argiluvisoluri. După locul de răspândire putem împărți aceste două soluri în două categorii distincte: o parte ce s-a format pe podurile de terase de 4-5m și 10-15m, iar alta pe interfluvii și versanți. Morfologia profilului de sol este de tipul: Ao-Bt-C, cu textura lutoasă și luto-argiloasă. Reacția solului este slab acidă, iar rezerva de humus variază între 60-200 t/ha (Gh. Lupașcu, 1996)

Figura II.8 - Harta solurilor din zona municipiului Piatra-Neamt, sursa - Harta Pedologică a României, scara 1:1000000, autor Institutul de Geologie, anul 1970

Putem întâlni deasemenea și soluri brune argiloiluviale pseudogleizate (BDpz), care ocupă suprafețe foarte întinse pe versanții sculpturali în partea estică a municipiului, în Dl. Humăriei și extremitatea sudică și sud-estică a Munților Stânișoara, pe versanții cu expoziții sud-estice și sudice. Profilul acestor soluri este de tipul Ao-Btw-C. Textura orizontului Ao este lutoasă sau luto-argiloasă, aceste soluri fiind afectate de procese slabe și moderate de pseudogleizare.

Tot aici mai putem găsi și soluri argiloiluviale molice (BDmo), care au rolul de trecere săre solurile molice tipice.

II.7.1.2 – Solul brun luvic (BP) ete răspândit pe areale destul de mari în vestul Depresiunii Cracău-Bistrița, mai precis în zona de est a municipiului Piatra-Neamț. Acest tip de sol s-a format la nivelul interfluviilor, al versanților deluviali și pe podurile teraselor mijlocii și înalte. Din punct de vedere morfologic acest sol este de tipul Ao-El-Bt-C, având următoarele subtipuri: sol brun luvic tipic (BPti) și sol brun luvic erodat (BPti/2).

II.7.1.3 – Luvisolurile albice (soluri podzolice argiloiluviale tipice - Spti), s-au format pe culmile largi ale dealurilor Subcarpatice din Vestul depresiunii, întâlnindu-se mai mult subtipurile tipice și pseudogleizate.

Reacția solului în orizontul Ap este de la puternic acidă la moderat acidă și slabă, iar rezerva de humus este mică și foarte mică. Luvisolurile albice pseudogleizate se întâlnesc pe versanții de peste 400m ale culmilor Subcarpatice, cu pante de 3-7° sau 7-14°, dar coboară și în Valea Bistriței. (Apăvăloae, 2005)

II.7.2 – Molisolurile au o răspândire foarte mare pe suprafața Depresiunii Cracău-Bistrița, ocupând locul doi după argiluvisoluri. Prezența acestor soluri în această zonă se datorează evoluției reliefului pe depozite leossoide și a celor parentale marnoase, un climat mai secetos, vegetație ierboasă și influențe antropice evidente. (Apăvăloae, 2005) Cele mai importante tipuri de sol din această clasă, pe care le întâlnim în partea Central-Vestică a Depresiunii sunt:

Cernoziomuri argiloiluviale (CIti); Cernoziomuri cambice (CCti); Soluri cenușii tipice (CNti) și erodate (CNti/1); Pseudorenzine (PR).

II.7.2.1 – Cernoziomurile argiloiluviale (CI) se caracterizează printr-o activitate biogenă mai puțin intensă, evoluția lor inițială făcându-se sub influența vegetației de pădure. Instalarea antropică a pajiștilor secundare a introdus condiții pedogenetice pentru formarea orizontului Am – lutos, cu structura grăunțoasă, bine aprovizionată cu materie organică, fapt ce a determinat creșterea conținutului de humus și elemente nutritive.Cernoziomurile argiloiluviale tipice (CIti) se întâlnesc pe versanții și culmile interfluviale, cele pseudorenzinice (CIpr), pe înșeuări și versanți slab înclinați, iar cele gleizate (CIgz și pseudogleizate (CIpz) întâlnesc condiții de formare la contactul versanților slab înclinați cu fundul văilor subcarpatice. Ele au indice de diferențiere mică, fiind dezvoltate pe relieful sculptural. Acestea se întâlnesc și pe relieful acumulativ al teraselor de 10-15m, iar pe versanții puternic înclinați cu alunecări stabilizate s-au format în general subtipurile pseudogleizate. (Apăvăloae, 2005)

II.7.2.2 – Cernoziomurile cambice tipice (CCti) sunt întinse pe suprafețe foarte mari, pe terasele de luncă (2/4m), pe versanții slab înclinați și interfluvii sculpturale. În cadrul acestor soluri sunt întâlnite:

Cernoziomurile cambice vermice (CCvm), care se evidențiază printr-o activitate biologică intensă;

Cernoziomurile cambice cumulice (Cccu) s-au dezvoltat spre partea inferioară aversanților, având pante slab înclinate și având o textură lutoasă;

Cernoziomurile cambice pseudorenzinice (CCpr), au apărut în acele zone unde materialul marnos este situat foarte aproape suprafață, fiind deobicei gleizate.

II.7.2.3 – Solurile cenușii tipice (CNti) s-a dezvoltat pe suprafețele versanților sculpturali de peste 350m. Aceste au evoluat în special datorită influenței antropice, prin folosirea lor de către oameni pentru activiățile agricole. Profilul solului are o morfologie de tipul Am-Bt-C și sunt întâlnite deobicei pe suprafețe cvasiorizontale, pe interfluvii și versanți cu pante de 1-3° până la 5-7°. De asemenea aceste soluri mai sunt înâlnite pe terasele de 10-15m și 35-40m ale Bistriței și Cuejdiului.

Aceste tipuri de sol au în general o textură lutoasă, cu reacție slab-acidă, iar în primii 50cm, rezerva de humus se găsește în cantități cuprinse între 160-200 t/ha.

II.7.2.4 – Pseudorenzinele (PR) au răspândire foarte largă, regăsindu-se atât pe întreaga suprafață a Depresiunii Cracău-Bistrița, cât și în partea de Nord-Vest a municipiului, unde stratul parental se află în primii 150m, fiind un factor decisiv în evoluția acestora.

II.7.3 – Cambisolurile (BM) ocupă un rol secundar în aria Subcarpaților, deoarece aceastea s-au format pe roci mai dure, paleogene și neogene. Sunt prezente aici două tipuri:

Soluri brune eu-mezobazice (BM) Soluri brune eu-mezobazice pe depozite fluviatile (molice), (BMxa)

II.7.3.1 – Soluri brune eu-mezobazice tipice (BM) sunt foarte răspândite pe terasele de 10-15m și 30-35m, dar se regăsesc și pe latura vestică a Depresiunii Cracău-Bistrița. Profilul acestor soluri este de tipul Ao-Bv-CÎn orizontul Ao, textura este luto-nisipoasă, lutoasă și luto-argiloasă. Solul este afectat pe suprafețe restrânse de eroziune moderată în suprafață și rareori pe areale cu eroziune puternică. Reacția solului este moderat acidă și neutră, iar rezerva de humus este mijlocie și mare. (Apăvăloae, 2005)

II.7.3.2 – Solul brun eu-mezobazic molic (BMxa) este foarte răspândit pe terasa de 10-15m și se caracterizează printr-o activitate biologică intensă, fapt ce a dus la formarea unui orizont Am- bine dezvoltat. Relieful pe care s-a format este în majoritatea sa cvasiorizontal, pe podul teraselor și la baza versanților. Morfologia profilului de sol este de tipul Am-Am/Bv-Bv-C, iar textura în orizontul Am este luto-nisipoasă sau lutoasă. (Apăvăloae, 2005)

II.7.4 – Soluri neevoluate

Pe teritoriul municipiului Piatra-Neamț întâlnim pe lângă solurile enumerate mai sus și soluri neevoluate, treunchiate sau desfundate, ce constitue soluri intrazonale, constiituind areale de discontinuitate geografică. Ele sunt soluri tinere, ce se suprapun deobicei peste șesurile aluviale. În cadrul acestei clase s-au identificat următoarele tipuri de sol: litosoluri, erodisoluri, regosoluri, protosoluri aluviale, soluri aluviale, coluvisoluri, soluri desfundate, protosoluri antropice și psamosoluri.

Solurile din această clasă prezintă un stadiu incipient de evoluție, din punt de vedere genetic. Pentru ele se constată o strânsă interdependență între stadiul lor de evoluție (pe de o parte) și nivelul treptelor de relief, regimul inundațiilor, textura materialului aluvionar și nivelul apelor freatice (pe de altă parte).

II.8 – Flora

În zona municipiului Piatra Neamț, vegetația este destul de variată, cumulând elemente specifice subzonelor pădurilor de fag și de amestec, fără să lipsească însă confierele și stejarul, care au o răspândire foarte mare. Astfel, versantul sudic al Cozlei este acoperit de păduri de pin și molid, în celelalte zone găsindu-se un amestec de fag, carpen, cireș și salcâm. Pe Cârloman predominante sunt pădurile de fag și stejar. O alta pădure de pin se întâlnește pe Bâtca Doamnei. Aproximativ toate speciile amintite mai sus pot fi întâlnite pe Muntele Cernegura, acest fiind dealtfel și masivul cu ceai mai densă și mai variată vegetație, fiind astfel contrastând cu Pietricica, unde aproape în totalitate întâlnim arbuști.

Vegetația din zona municipiului Piatra Neamț prezintă însă și unele curiozități, asa cum sunt speciile de plante caracteristice regiunilor mediteraneene, de pe versantul sudic al înășțimii Pietricica, plantele de stepă de pe Dealul Vulpii (anexa Ciritei) și rezervația cu „smeoaie” de pe teritoriul comunei Dumbrava Roșie. (Drăgotescu, 2004)

II.9 – Fauna

Ca urmare a marii diversității condițiilor de mediu, determinate de poziția geografică și prezența Carpaților, arealul la care ne referim prezintă o faună bogată și variată.

Sub raport zoogeografic, acest areal reflectă întrepătreunderea faunei central-europene cu cea pontică, fiind inclusă în provincia Dacică, ce cuprinde unitățile montane și deluroase din țara noastră.

Distribuția spațială a faunei, strâns legată de relief, climă, hidrografie, vegetație și sol variază nu numai latitudinal (formând zone), ci și altitudinal (alcătuind etaje faunistice). Astfel, apar zone faunistice specifice în regiunile deluroase și etaje faunistice în arealul montan, corespunzătoare etajelor de vegetație.

(Apăvăloae, 2005)La fel ca vegetația, fauna este foarte variată în această regiune, pădurile întinse fiin un habitat optim

de dezvoltare și reproducere pentru un număr mare de specii.Mamiferele întânite aici sunt: mistrețul, căprioara, iepurele și bursucul, pârșul, veverița, popândăul și

dihorul.Din avifauna autohtonă, cioara și stăncuța, coțofana, pițigoiul, ciocănitoarea, vrabia, ciocârlanul,

cinteza și sticletele sunt cele mai frecvente. Cioara gulerată, șoarecul, buha, ciuful de pădure și potârnichea pot fi deasemenea întâlnite, însă mai rar și pe areale mai restrânse. Pe lângă acestea mai putem întâlni păsări migratoare, pe care le regăsim fie vara (lăstunul, albinărelul, etc.), fie numai în timpul iernii (cinteza de iarnă, mugurarul, etc.). Tot în anotimpul rece au apărut în ultimii ani pâlcuri de rațe sălbatice și lișițe, care vin să ierneze pe lacurile de acumulare din zona orașului.

Amatorii de pescuit au de ales între lacul de la Bâtca Doamnei, în apele căruia trăiesc cleanul, obletele și chiar păstrăvul, și vechea albie a Bistriței, unde se mai găsește mreana, boișteanul și porcușorul.