39
1 Clasa a……-a PROFESOR: …………………………………… “ Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la un om. Aşa, bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul se modelează datorită sufletului altui om” (R. Tagore ) POSTULATE ALE ACTIVITĂŢII DIRIGINTELUI Respectaţi şi încurajaţi demnitatea umană Luaţi în serios copiii, fiţi afectivi, fiţi morali! Fiţi atenţi cu aspectul dumneavoastră estetic Aveţi răbdare cu elevii Bazaţi-vă pe disciplină, dar stimulaţi imaginaţia şi entuziasmul Admonestaţi când este cazul, dar şi încurajaţi Respectaţi cuvântul dat Disociaţi corectarea de pedeapsă Accentuaţi comportamentul pozitiv Încurajaţi realizările oricât de mici ar fi Asiguraţi şanse egale de succes Fiţi dispuşi să vă distraţi Evitaţi ca tonul vocii, expresia feţei, gestica să aibă caracter punitiv Comportaţi-vă aşa încât să fiţi un model respectabil pe scara socială Nu uitaţi: tinereţea sufletului nu este atenuată de vârstă Urmăreşte permanent idealul educaţional al şcolii româneşti: “Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii umane, formarea personalităţii autonome şi creative”

Caietul Dirigintelui 2014 - 2015

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Caietul Dirigintelui - un instrument indispensabil în activitatea de coordonare a clasei de către profesorul diriginte.

Citation preview

  • 1

    Clasa a-a PROFESOR:

    Omul i poate lua cunotinele numai de la un om. Aa, bazinul se umple cu ap,

    focul se aprinde cu foc, iar sufletul se modeleaz datorit sufletului altui om

    (R. Tagore )

    POSTULATE ALE ACTIVITII DIRIGINTELUI

    Respectai i ncurajai demnitatea uman Luai n serios copiii, fii afectivi, fii morali! Fii ateni cu aspectul dumneavoastr estetic Avei rbdare cu elevii Bazai-v pe disciplin, dar stimulai

    imaginaia i entuziasmul

    Admonestai cnd este cazul, dar i ncurajai Respectai cuvntul dat Disociai corectarea de pedeaps Accentuai comportamentul pozitiv

    ncurajai realizrile orict de mici ar fi Asigurai anse egale de succes Fii dispui s v distrai Evitai ca tonul vocii, expresia feei, gestica

    s aib caracter punitiv

    Comportai-v aa nct s fii un model respectabil pe scara social

    Nu uitai: tinereea sufletului nu este atenuat de vrst

    Urmrete permanent idealul educaional al colii romneti:

    Dezvoltarea liber, integral i armonioas a personalitii umane, formarea

    personalitii autonome i creative

  • 2

    Cuprins

    STRUCTURA ANULUI COLAR 2014-2015 ................................................................................. 3

    CALENDAR COLAR 2014-2015 ...................................................................................................... 3

    ACTIVITILE SPECIFICE FUNCIEI DE DIRIGINTE ............................................................ 4

    ATRIBUIILE EFULUI CLASEI ................................................................................................... 6

    REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOAR ............................................................................. 6

    MSURI PRIVIND PROTECIA MUNCII ...................................................................................... 8

    SARCINILE ELEVULUI DE SERVICIU PE COAL ............................................................ 11

    SARCINILE ELEVULUI DE SERVICIU PE CLAS ................................................................ 13

    STABILIREA NOTEI LA PURTARE ........................................................................................... 16

    COMITETUL DE PRINI AL CLASEI . ...................................................................... 22

    TABEL NOMINAL CU ELEVII CLASEI ............................................................................ 23

    PLANIFICARE CALENDARISTIC ANUAL LA CONSILIERE I ORIENTARE ........ 25

    PLANIFICAREA ACTIVITILOR EXTRACURRICULARE ............................................... 26

    EVIDENA ACTIVITILOR DERULATE N CADRUL UNOR PROIECTE

    EDUCATIVE ........................................................................................................................................ 27

    SITUAIA LA NVTUR A ELEVILOR CLASEI....... ..................................................... 28

    NIVELUL DE PREGTIRE COLAR AL CLASEI. ..................................................... 29

    SANCIUNI APLICATE ELEVILOR CLASEI ................................................................... 29

    ELEVI CARE RIDIC PROBLEME DEOSEBITE ................................................................... 30

    (LA NVTUR, DISCIPLIN, FRECVEN, INTEGRARE N FAMILIE) ..................... 30

    CARACTERIZARE ELEV N SITUAIE DE RISC COLAR (1) ......................................... 31

    SITUAIA MANUALELOR COLARE LA CLASA . ..................................................... 32

    COMPONENA CONSILIULUI CLASEI. ............................................................................ 33

    NTIINARE ..................................................................................................................................... 35

    PARTICIPANII LA EDINA CU PRINII CLASEIDIN DATA DE...... 37

  • 3

    STRUCTURA ANULUI COLAR 2014-2015

    SEMESTRUL I

    Cursuri : luni, 15 septembrie 2014 vineri, 19 decembrie 2014 Vacana: 1 - 9 noiembrie 2014 pentru elevii din ciclul primar i precolar Vacana de iarn smbt, 20 decembrie 2014 duminic, 4 ianuarie 2015 Cursuri luni, 5 ianuarie 2015 vineri, 30 ianuarie 2015 Vacana intersemestrial smbt, 31 ianuarie 2015 duminic, 8 februarie 2015

    SEMESTRUL AL II-LEA Cursuri luni, 9 februarie 2015 vineri, 10 aprilie 2015 Vacana de primvar smbt, 11 aprilie 2015 duminic, 19 aprilie 2015 Cursuri luni, 20 aprilie 2015 vineri, 19 iunie 2015 Vacana de var smbt, 20 iunie 2015 duminic, 13 septembrie 2015

    SEMESTRUL I : 18 sptmni

    SEMESTRUL II : 18 sptmni

    ZILE LIBERE:

    - 1 Decembrie Ziua Nationala a Romaniei

    - 1 Mai Ziua Muncii 2015 - prima si a doua zi de Rusalii - doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale - o zi la alegere pentru vizita la medic

    Saptamna 6 10 aprilie 2015 din semestrul al doilea este sptmna dedicat activitilor extracurriculare i

    extracolare, n cadrul programului numit S tii mai multe, s fii mai bun!, avnd un orar specific.

    CALENDAR COLAR 2014-2015

  • 4

    ACTIVITILE SPECIFICE FUNCIEI DE DIRIGINTE Stabilite pe baza Ordinului MECTS nr.62693 din 11.10.2012

    1. Desfoar activiti de suport educaional, consiliere i orientare profesional pentru elevii clasei pe

    care o coordoneaz.

    2. Activitile cuprind teme stabilite de ctre diriginte pe baza programelor colare pentru aria curricular

    Consiliere i orientare n vigoare i n concordan cu specificul vrstei i cu interesele/ solicitrile elevilor.

    Totodat, activitile cuprind i teme privind educaia rutier, educaia i pregtirea antiinfracional a elevilor,

    protecia civil, educaia antiseismic, antidrog, educaia mpotriva traficului de persoane etc., n conformitate

    cu prevederile actelor normative i ale strategiilor naionale, precum i n baza parteneriatelor stabilite de

    Ministerul Educaiei Naionale n colaborare cu alte ministere, instituii i organizaii.

    3. Dirigintele desfoar i activiti extracolare, activiti pe care le stabilete dup consultarea elevilor

    i n concordan cu specificul vrstei i nevoile identificate pentru colectivul respectiv de elevi.

    4. Pentru a asigura o comunicare constant, prompt i eficient cu prinii, dirigintele realizeaz

    activiti de suport educaional i consiliere pentru prini.

    5. Dirigintele organizeaz i coordoneaz:* activitatea colectivului de elevi;

    *activitatea consiliului clasei; * edinele cu prinii, semestrial i ori de cte ori este

    cazul; *aciuni de orientare colar i profesional pentru elevii clasei; *activiti educative i de consiliere;

    *activiti extracurriculare n coal i n afara acesteia.

    6.Dirigintele monitorizeaz : *situaia la nvtur a elevilor; * frecvena elevilor; * participarea i

    rezultatele elevilor la concursurile colare i competiiile sportive; *comportamentul elevilor n timpul

    activitilor colare i extracolare;

    *participarea elevilor la programe i proiecte , precum i implicarea acestora n activitile de voluntariat;

    *nivelul de satisfacie a elevilor i a prinilor acestora n legtur cu calitatea actului instructiv-educativ.

    7. Dirigintele colaboreaz: *cu profesorii clasei i coordonatorul pentru proiecte educative colare i

    extracolare, pentru informare privind activitatea elevilor, pentru soluionarea unor situaii specifice

    activitilor colare i pentru toate aspectele care vizeaz procesul instructiv-educativ, care-i implic pe elevi;

    *cu consilierul colar, n activiti de consiliere i orientare a elevilor clasei; * cu conducerea colii, pentru

    organizarea unor activiti ale colectivului de elevi, pentru iniierea unor proiecte educaionale cu elevii,

    pentru rezolvarea unor probleme administrative referitoare la ntreinerea i dotarea slii de clas, inclusiv n

    scopul pstrrii bazei materiale, pentru soluionarea unor probleme/situaii deosebite, aprute n legtur cu

    colectivul de elevi; *cu prinii i comitetul de prini al clasei pentru toate aspectele care vizeaz activitatea

    elevilor i evenimentele importante n care acetia sunt implicai i cu ali parteneri implicai n activitatea

    educativ colar i extracolar; * cu departamentul secretariat, pentru ntocmirea documentelor colare i a

    actelor de studii ale elevilor clasei; *cu persoana desemnat de conducerea unitii de nvmnt pentru

    gestionarea bazei de date, n vederea completrii i actualizrii datelor referitoare la elevii clasei.

    8. Dirigintele informeaz: *elevii i prinii acestora despre prevederile ROFUIP i ROI al colii; *elevii i

    prinii acestora cu privire la reglementrile referitoare la examene/ testri naionale i cu privire la alte

  • 5

    documente care reglementeaz activitatea elevilor pe parcursul anului colar ; *prinii despre situaia

    colar, despre comportamentul elevilor, despre frecvena acestora la ore. Informarea se realizeaz n cadrul

    ntlnirilor cu prinii, n ora destinat acestui scop, la sfritul fiecrui semestru i an colar, precum i ori de

    cte ori este nevoie; *familiile elevilor, n scris, n legtur cu situaiile de corigen, sancionrile disciplinare,

    nencheierea situaiei colare sau repetenie;

    9. Responsabilitile dirigintelui: *rspunde de pstrarea bunurilor cu care este dotat sala de clas, alturi

    de elevi, prini i consiliul clasei; * completeaz catalogul clasei cu datele personale ale elevilor; *motiveaz

    absenele elevilor, n conformitate cu procedurile stabilite de ROFUIP;

    *stabilete, mpreun cu consiliul clasei i cu consiliul profesoral, dup caz, nota la purtare a fiecrui elev, n

    conformitate cu reglementrile ROFUIP; *aplic, dac este cazul, sanciuni elevilor n conformitate cu ROFUIP

    i ROI al colii; *ncheie situaia colar a fiecrui elev la sfrit de semestru i de an colar i o consemneaz n

    catalog i n carnetele de elev; *realizeaz ierarhizarea elevilor la sfrit de an colar pe baza rezultatelor

    obinute de ctre acetia la nvtur i purtare; *propune Consiliului de administraie acordarea de alocaii i

    burse pentru elevi, n conformitate cu prevederile legale;

    *ntocmete , semestrial i anual, i prezint consiliului profesoral, spre validare, un raport scris asupra

    situaiei colare i comportamentale a elevilor; *completeaz toate documentele specifice colectivului de elevi

    pe care-l coordoneaz; *elaboreaz portofoliul dirigintelui.

    10. Desfurarea activitilor specifice funciei de diriginte:

    a) activitile de suport educaional, consiliere i orientare profesional sunt desfurate n funcie de

    prevederile planurilor-cadru: *n cadrul orei de orientare i consiliere, dac aceasta este prevzut n planul

    cadru; *n afara orelor de curs, n situaia n care n planul-cadru nu este prevzut ora de orientare i

    consiliere. Dirigintele stabilete, consultnd colectivul de elevi, un interval orar pentru desfurarea

    activitilor, anunnd prinii i celelalte cadre didactice. Planificarea orei destinate acestor activiti se

    realizeaz cu aprobarea directorului unitii de nvmnt, iar ora respectiv se consemneaz n condica de

    prezen a cadrelor didactice.

    b) planificarea activitilor dirigintelui se realizeaz semestrial i anual i se avizeaz de ctre directorul

    adjunct sau directorul unitii de nvmnt.

    c) planificarea activitilor extracolare va conine minimum o activitate pe lun, activitate care va fi

    consemnat n condica de prezen a cadrelor didactice.

    d) planificarea activitilor dirigintelui va conine o or pe sptmn n care dirigintele va fi la dispoziia

    prinilor, pentru desfurarea activitilor de suport educaional i consiliere pentru prini, iar ora respectiv

    se consemneaz n condica de prezen a cadrelor didactice.

    In cadrul acestei ore, se desfoar edinele semestriale/ocazionale cu prinii, precum i ntlniri individuale

    ale dirigintelui cu prinii, la aceste ntlniri, la solicitarea printelui i/sau a dirigintelui, poate participa i

    elevul.

    Principiile unui bun management al clasei merg mn n mn cu principiile nvrii i ale

    motivaiei. Atunci cnd elevii au dificulti n nelegerea a ceea ce li se pred, ori atunci cnd interesul lor de a

    nva este minim i sunt predispui la comportamente neproductive, ca urmare a plictiselii, frustrrii, atunci

    profesorul trebuie s schimbe imediat planul de desfurare a activitilor din clas.

    Creearea i meninerea unui mediu de nvare, o atmosfer de cooperare i implicare a elevilor n

    realizarea sarcinilor de nvare care le revin, n care elevii s participe cu entuziasm i n mod activ la

    activiti, reprezint o adevrat provocare pentru orice profesor.

  • 6

    ATRIBUIILE EFULUI CLASEI

    Pentru asigurarea unui climat de ordine i disciplin la nivelul clasei, pentru pstrarea bunurilor din dotare

    i realizarea legturii dintre colectivul de elevi i diriginte, profesor sau conducerea liceului, se instituie funcia

    de ef al clasei;

    eful de clas se numete conform Regulamentului de organizare i funcionare a unitilor de nvmnt

    preuniversitar. n caz de absen a efului clasei, dirigintele numete operativ un nlocuitor al acestuia;

    Atribuiile efului de clas sunt:

    Vegheaz asupra pstrrii ordinii n clas pe durata pauzei sau n lipsa profesorului. Este sprijinit de elevul de serviciu pe clas;

    Atrage atenia asupra comportamentului necuviincios fa de colegi, deteriorarea bunurilor din clasa i l informeaz pe diriginte de eventualele abateri din colectiv;

    Informeaz profesorii clasei, dirigintele, conducerea liceului despre doleanele, propunerile , iniiativele sau nemulumirile colectivului de elevi;

    Coordoneaz activitatea elevilor de serviciu pe clas; Este membru n Consiliul clasei.

    REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOAR Model -Romeo C-tinescu Valenii de Munte.

    La Slanic este in dezbatere cf noului ROFUIP.(.) Programul zilnic se desfoar ntre orele 7,00 - 21,00 ;

    Accesul elevilor n coal se face prin intrarea de pe strada Brazilor, numai pe baza ecusonlui sau a carnetului

    de elev (n lipsa ecusonului) si obligatoriu n uniforma stabilit prin ROI.

    Uniforma achiziionat de elevi n anul colar 2013-2014, rmne valabil.

    Ceilali elevi vor achiziiona uniform proprie astfel: Pentru eleve:

    - sarafan/fusta/pantalon/sacou, din stof, de culoare bleumarin nchis sau negru;

    - lungimea fustei nu va fi mai mic de o palm deasupra genunchiului;

    - cma de culoare alb, bleumarin nchis sau negru;

    - bluze fr decolteu i de lungime care s acopere mijlocul; - nu se vor purta maieuri, tricouri (sau alte articole de mbrcminte) cu inscripionri indecente , ostentative; pantalonul nu va fi excesiv de strmt sau de larg; - hainele nu vor avea culori iptoare, ci culoarea uniformei aprobate;

    - nclminte comod, fr tocuri excesiv de nalte sau cu tlpi groase, bijuterii discrete, delicate;

    -inuta ngrijit: prul nevopsit, nedecolorat, aranjat neostentativ, unghiile de lungime normal, fr oj.

  • 7

    - Pentru elevi: - pantaloni lungi (nu se permite folosirea pantalonilor scuri, trei sferturi...);

    - cmi de culoare alba, albastra, bleumarin,fr inscripionri indecente,ostentative - sacou din stof, de culoare bleumarin nchis sau negru; inuta ngrijit: par ngrijit; nu se vor purta barb sau must.

    inuta vestimentar a elevilor va fi decent, evitndu-se extravagana sau inuta sumar n timpul sezonului cald;

    Fiecare elev va purta semnul dinstinctiv specific unitii de nvmnt, ecuson cu sigla i insemnrile Liceului Tehnologic Agromontan ,, Romeo Constantinescu Vlenii de Munte.

    Elevii trebuie s poarte zilnic ecusonul cu sigla liceului n incinta acestuia;

    Elevilor le este interzis aducerea la coal a oricror tipuri de arme, materiale inflamabile, spray paralizant sau alte obiecte care pot provoca incendii sau vtmri corporale;

    Este interzis utilizarea n timpul orelor de curs a telefoanelor mobile, calculatorelor personale care pot perturba procesul de nvmnt;

    S distrug sau s falsifice documente colare; S difuzeze n unitatea de nvmnt materiale care prin coninutul lor atenteaz la

    independena, suveranitatea i integritatea naional a rii, cultiv violena i intolerana;

    S manifeste agresivitate n limbaj i comportament fa de colegi i personalul colii; Sunt interzise fumatul , consumul de alcool sau droguri, jocuri de noroc n incinta

    colii i n mprejurimi;

    Este interzis difuzarea materialelor cu caracter obscen i pornografic; Elevii au obligaia s se prezinte la coal , pentru orele de curs, cu cel mult un sfert

    de or naintea nceperii cursurilor; este interzis intrarea elevilor n clas dup nceperea orei de curs;

    Elevii sunt obligai s frecventeze cu regularitate cursurile. n cazul absenelor nemotivate , media semestrial la purtare se diminueaz ncepnd cu un numr de 10 absene nemotivate;

    Elevii au obligaia s prezinte profesorilor carnetul de elev pentru consemnarea notelor sau anumitor observaii;

    Elevii au dreptul s utilizeze gratuit , sub ndrumarea profesorilor, ntreaga baz material i didactic a colii i s participe la activitile extracurriculare organizate de unitatea colar;

    Elevii care obin rezultate remarcabile la nvtur i se disting prin comportare exemplar pot primi recompense: evideniere n faa colegilor, a Consiliului profesoral, comunicare verbal sau

    scris adresat prinilor, premii i diplome;

    Elevii trebuie s cunoasc i s respecte legile statului, regulamentul colar i cel de ordine interioar, regulile de circulaie i cele cu privire la aprarea sntii, normele de protecie civil i a

    mediului;

    Elevii vinovai de deteriorarea bunurilor colii vor plti toate lucrrile necesare reparaiilor. n cazul n care vinovatul nu se cunoate rspunderea devine colectiv;

    Elevii care svresc fapte care contravin prezentului regulament de ordine interioar vor fi sancionai n funcie de gravitatea faptelor: observaie individual i mustrare n faa clasei, mustrare scris, mutare disciplinar, temporar sau definitiv, la o clas paralel, eliminare sau exmatriculare.

  • 8

    MSURI PRIVIND PROTECIA MUNCII Instruirea elevilor privind protecia muncii reprezint o msur de prevenire , prin care se urmrete

    eliminarea sau micorarea numrului de erori umane care decurg din lipsa sau insuficiena cunotinelor de

    securitate i sntate n munc. Instruirea n domeniul securitii muncii face parte din pregtirea

    profesional.

    Factori de risc Pericole

    colul ascuit al bncii contactul prelungit cu praful de cret pardoseala denivelat ap ( sau alt lichid) mprtiat pe

    pardoseal (suprafee alunecoase)

    covoare, traverse roase ghiveci de flori pe suport nefixat calorifere prost fixate iluminat insuficient, neuniform

    mobilier impropriu ( bnci sau scaune neadaptate)

    ventilaie insuficient uile de acces n slile de clas materialele didactice din clase,

    laboratoare, holuri

    lucrul cu aparatura i reactivii de laborator

    scri deteriorate pietri/nisip polei obiecte depozitate pe cile de acces cabluri electrice amplasate pe cile de

    acces sau agate sub bnci

    folosirea aparatelor electrocasnice n afara celor din dotarea colii

    aglomeraia din pauze urcarea pe acoperiul slii de sport

    (dup o minge)

    orar ncrcat sau disipat vorbit ndelungat violen i ameninarea colegilor sau

    comportamentul necivilizat al prinilor elevilor

    de lovire, rupere, nepare, tiere reacii alergice la praf (astm) de alunecare de cdere

    de alunecare, mpiedicare, cdere de lovire de lovire de disconfort i scdere a

    randamentului colar

    de dobndire a unor afeciuni musculo-scheletice, datorit poziiei

    incorecte

    contractarea unor boli contagioase de ciocnire i lovire lovire

    de rnire, nepare, arsur termic sau chimic

    de alunecare i cdere de alunecare, cdere, fracturare de alunecare, cdere, fracturare de lovire i cdere de mpiedicare

    electrocutare

    stres de cdere de la nlime mare

    stres afectarea coardelor vocale stres

  • 9

    MSURI PENTRU ELEVI:

    S respecte Regulamentul de ordine interioar a colii :

    s nu murdreasc bncile sau s le zgrie , lambriul i parchetul ; s nu se aplece n exteriorul ferestrei ; s nu ias din clas dup ce s-a sunat ; s nu trnteasc uile cnd intr sau ies din clas , iar n timpul pauzei ua s rmn

    deschis permanent ;

    s nu mite bncile pentru a nu zgria parchetul ; s nu aeze buretele pe pervazul ferestrei ci pe un supor amenajat ; s aib n clas gleat cu mop,iar prin rotaie, sptmnal vor face curenie general ; elevii clasei vor fi rspunztori de stricciunile din clas ; s nu lase hrtii , resturi de mncare n banc i s nu lipeasc gum de acestea ; pe s pstreze curaenia pe holurile colii ( pereii,uile, ntreruptoarele i panourile) ; s nu determine i s nu participe la stri conflictuale, bti sau alte situaii prin care se

    pot produce accidente corporale;

    s nu foloseasc surse de foc sau substane inflamabile care pot provoca incendii; s nu foloseasc sursele de curent electric sau aparate care pot produce accidentri; s nu urce pe acoperiuri sau alte suprafee de unde exist pericolul cderii n gol ; s nu fumeze n localul i incinta colii; s nu introduc n coal arme sau alte instrumente care prin aciunea lor pot afecta

    integritatea fizic i psihic a elevilor i personalului colii;

    s nu introduc persoane strine n incinta colii i n slile de clas; s nu dein i s nu consume droguri, buturi alcoolice, igri sau s participe la jocuri

    de noroc;

    s in cont de observaiile fiecrui cadru didactic din coal ; elevii de serviciu sunt obligai s predea clasa curat femeii de serviciu ; strile de indisciplin se vor sanciona cu amend sau cu nota sczut la purtare sub 7.

    Elevii trebuie s-i nsueasc comportamentul corect n caz de alarm:

    orice semnal de alarm trebuie s fie luat n serios ; elevii trebuie s cunoasc calea de evacuare spre exterior, din cldirea n care se afl ; toate trecerile , coridoarele i scrile , n caz de pericol, trebuie s fie meninute

    libere ;

    n caz de incendiu se prsete ncperea n ordine i linite , dar rapid, nu se iau obiecte personale sau de mbrcminte .Profesorul se convinge c nu a rmas nimeni n ncpere. Ferestrele se

    nchid dac mai este timp.Uile se nchid dar nu se blocheaz.Nu trebuie lsat lumina aprins .Elevii fr

    supraveghere se altur unei clase cu profesor i prsesc cldirea .

    n cazul n care nu putei s v evacuai n condiii de siguran,v ntoarcei n clas i va aezai n dreptul ferestrei pentru a fi vzui de pompieri.

  • 10

    PROCES VERBAL

    ncheiat azi.., cu ocazia efecturii instructajului de protecia muncii la clasa..... Instructajul a

    fost realizat de ctre dirigintele clasei, profesor ....................... ........................................... pentru un efectiv de

    .elevi. Au fost prezeni i semneaz urmtorii elevi:

    Nr.

    crt

    Nume i prenume Semntura

    SEM I

    Semntura

    SEM II

    Observaii

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

    11.

    12.

    13.

    14.

    15.

    16.

    17.

    18.

    19.

    20.

    21.

    22.

    23.

    24.

    25.

  • 11

    26.

    27.

    28.

    29.

    30.

    31.

    32.

    33.

    34.

    35.

    36.

    Diriginte,

    SARCINILE ELEVULUI DE SERVICIU PE COAL FI DE ATRIBUII ALE ELEVILOR DE SERVICIU PE COAL

    Elevii de serviciu vor avea inut decent (UNIFORMA +ecuson personal) i ecusoane speciale pentru a fi

    recunoscui. Elevii vor ndeplini funcia de elev de serviciu n ordine strict alfabetic (eventualele schimbri

    motivate se fac numai cu acceptul dirigintelului clasei, a profesorului de serviciu i a directorului de serviciu).

    Nu fac de serviciu toti elevii clasei, ci doar elevii recomandai de dirigintele clasei. Au obligaia de a aduce la

    cunotina directorului sau profesorului de serviciu orice incident aprut n desfurarea programului.

    Serviciul pe coal se efectueaz ntre orele 6.50-12.50 i 12.50-19, de ctre 4 elevi, n dou schimburi, dupa

    cum urmeaz:

    - un elev la intrarea elevilor din cladirea eche; - un elev la intrarea profesori din cladirea eche;

    - un elev la etajele 1 i 2 din cladirea veche; - un elev la intrarea elevilor din cladirea nou.

    Atribuiile elevului de serviciu:

    - respect indicaiile profesorului de serviciu;

    - salut politicos persoanele care intr n coal, legitimndu-le i ndrumndu-le la cancelarie sau

    secretariat n functie de locul unde intenioneaz s mearg;

    - se prezint la post cu 20 de minute nainte de nceperea orelor: 6.50 pentru schimbul de diminea i

    respectiv 12.50 pentru schimbul de dup amiaz.

    Elevul de la intrarea elevilor din cladirea veche:

  • 12

    - salut politicos persoanele care intr n coal , legitimndu-le i ndrumndu-le la cancelarie sau secretariat

    n functie de locul unde intenioneaz s mearg;

    - observ , pe timpul pauzelor , pe cei care produc incidente sau distrug bunuri

    materiale, ntiinndu-l imediat pe profesorul de serviciu;

    - nu permite elevilor s staioneze pe scri, holuri, n grupuri sanitare, dup ce sun de intrare,deranjnd astfel

    procesul de nvmnt;

    - la aciuni metodice, culturale conduce invitaii i participanii spre slile/ locurile de desfurare ;

    - elevul de serviciu aflat la intrarea principal nu va permite accesul elevilor pe intrarea profesorilor;

    - el are deasemenea, obligaia de a suna conform programului zilnic stabilit.

    Elevul de la etajele 1 i 2 din cladirea veche:

    - supravegheaz n permanen desfurarea programului n bune condiii;

    - observ pe timpul pauzelor, pe cei care produc incidente sau distrug bunuri materiale, ntiinndu-l

    imediat pe profesorul de serviciu;

    - nu permite elevilor s staioneze pe scri, holuri, n grupuri sanitare dup ce sun de intrare,deranjnd

    astfel procesul de nvmnt;

    - are obligaia de a identifica i de a aduce la cunotiima profesorului de serviciu dac sunt situaii n care

    profesorul ntrzie mai mult de zece minute;

    Elevul de la intrarea elevilor din cladirea nou:

    - sun de intrare i ieire de la or, conform programului colii;

    - la aciuni metodice, culturale conduc invitaii i participanii spre slile/ locurile de desfurare;

    - supravegheaz n permanen desfurarea programului n bune condiii, patrulnd n permanen ntre

    etajele 1 i 2;

    - observ, pe timpul pauzelor, pe cei care produc incidente sau distrug bunuri materiale, ntiinndu-l

    imediat pe profesorul de serviciu;

    - nu permite elevilor s staioneze pe scri, holuri, n grupuri sanitare dup ce sun de intrare, deranjnd

    astfel procesul de nvmnt;

    - are obligaia de a identifica i de a aduce la cunotiima profesorului de serviciu dac sunt situaii n care

    profesorul ntrzie mai mult de zece minute.

    Elevul de la intrarea profesori din cladirea veche:

    - nu permite accesul elevilor pe la intrarea cadrelor didactice;

    - supravegheaza curtea colii, dac apar incidente anun profesorul de serviciu;

    - salut politicos persoanele care intr n coal, legitimndu-le i ndrumndu-le la cancelarie sau

    secretariat n functie de locul unde intenioneaz s mearg;

  • 13

    Elenii de serviciu nu prsesc sectorul n care au fost repartizai dect cu acordul profesorului de serviciu.

    Absentarea nemotivat de la serviciul pe coal, prsirea postului nainte de terminarea programului,

    nesemnalarea problemelor care apar, profesorului de serviciu, se sancioneaz cu scderea notei la purtare

    sau/ i alte sanciuni hotrte de dirigintele clasei,profesorul de serviciu i/sau directorul colii.

    SARCINILE ELEVULUI DE SERVICIU PE

    CLAS

    Zilnic 1-2 elevi efectueaz serviciul pe clas, n baza unui grafic ntocmit de profesorul diriginte.

    Atribuiile elevului de serviciu pe clas sunt:

    Urmrete prezena elevilor pe ntreaga durat a cursurilor i comunic profesorilor la nceputul orei lista

    elevilor abseni; preciznd care sunt elevii care au prsit coala dup nceperea cursurilor;

    Asigur creta i buretele pentru tabl, ntreine curenia tablei;

    Vegheaz la pstrarea cureniei n clas, atrage atenia colegilor s nu arunce hrtii sau resturi alimentare pe

    jos, sa foloseasc pentru aceasta coul de gunoi;

    Aerisete i supravegheaz clasa pe timpul pauzei;

    Controleaz, mpreun cu eful clasei, dac pe timpul folosirii clasei de ctre ali elevii s-a pstrat integritatea

    tuturor bunurilor i sesizeaz dirigintele, administratorul sau conducerea colii asupra neregulilor constatate;

    Se prezint n clas cu 15 minute naintea nceperii cursurilor, pentru verificarea strii clasei i face retuurile

    necesare, rmne la sfritul orelor pentru verificare strii clasei, apoi ncuie sala de clas;

    Rspunde de utilizarea raional a energiei electrice n clas;

    Aduce la cunotina colectivului de elevi dispoziiile conducerii colii, ale dirigintelui

    privind desfurarea programului ;

    Monitorizeaz pstrarea bunurilor /dotrilor clasei n perioada serviciului i comunic

    profesorului de serviciu/ dirigintelui/ conducerii colii eventualele distrugeri;

    Pstreaz caietul de observaii al clasei i urmrete completarea lui dup fiecare or

    (n caietul de observaii vor fi trecui i absenii la fiecare or);

    Rspunde , n numele clasei, la solicitarea fiecrui profesor;

    Informeaz dirigintele cu orice problem deosebit aprut n clas:

  • 14

    - absene nemotivate;

    - fuga de la ore;

    - observaii deosebite ale profesorilor;

    - alte abateri de la disciplina colar.

    La sfritul programului, elevul de serviciu al clasei de diminea controleaz curaenia clasei, n prezena

    profesorului de la ultima or, prednd clasa elevului de serviciu de dup-amiaz.

    Graficul serviciului pe clas se va afia la avizierul clasei (elevii vor fi trecui n ordine

    strict alfabetic -eventualele schimbri motivate se fac numai cu acceptul dirigintelului clasei).

    PROCES-VERBAL

    ncheiat astzi........................

    Subsemnatul...., n calitate de profesor diriginte al claseiam procedat la prelucrarea

    regulamentelor colare n vigoare pentru acest an colar. Instruirea elevilor a cuprins urmtoarele aspecte:

    1. Cunoaterea Regulamentului de organizare i funcionare a unitilor de nvmnt preuniversitar;

    2. Cunoaterea Regulamentului de ordine interioar a unitii de nvmnt;. Cunoaterea sarcinilor

    elevului de serviciu.

    Am luat la cunotin:

    Nr.

    crt.

    Numele i prenumele elevului Semntura

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

  • 15

    10.

    11.

    12.

    13.

    14.

    15.

    16.

    17.

    18.

    19.

    20.

    21.

    22.

    23.

    24.

    25.

    26.

    27.

    28.

    29.

    30.

    31.

    32.

    33.

    34.

    35.

    36.

    Drept care s-a ncheiat prezentul proces-verbal.

    Prof .diriginte

  • 16

    STABILIREA NOTEI LA PURTARE

    I. Regulamentul de organizare i funcionare a unitilor de nvmnt preuniversitar -2005

    Art. 28. Consiliul profesoral are urmtoarele atribuii:

    k) valideaz notele la purtare mai mici de 7 ;

    Art.38. (1) Consiliul clasei este constituit din totalitatea personalului didactic de predare si de instruire practic

    care pred la clasa respectiv, din cel puin un printe delegat al comitetului de prini al clasei i, pentru toate

    clasele, cu excepia celor din invmntul primar, din liderul elevilor clasei respective.

    (2) Preedintele consiliului clasei este nvtorul/dirigintele.

    Art. 40. Consiliul clasei are urmtoarele atribuii:

    a) analizeaz, semestrial, progresul colar i comportamentul fiecrui elev;

    d) propune notele la purtare pentru fiecare elev al clasei, n funcie de comportarea acestora n unitatea de

    nvmnt i n afara acesteia, i propune consiliului profesoral validarea mediilor mai mici de 7,00;

    g) propune dirigintelui, directorului sau consiliului profesoral, dup caz, sanciunile disciplinare prevzute

    pentru elevi de prezentul regulament i de regulamentul intern;

    h) elaboreaz, semestrial, aprecieri sintetice despre progresul colar i comportamentul fiecrui elev i

    informeaz, n scris, printele.

    Art. 42. nvtorul/dirigintele are urmtoarele atribuii:

    m) stabilete, mpreun cu consiliul clasei, nota la purtare a fiecrui elev i prezint n scris consiliului

    profesoral propunerile de notare mai mici dect 7,00, pentru elevii care au svrit abateri grave ;

    Art. 60. Mediile/calificativele semestriale i anuale la fiecare disciplin de studiu se consemneaz n catalog de

    ctre cadrul didactic care a predat disciplina respectiv, iar mediile/calificativele la purtare de ctre

    dirigini/nvtori.

    Art. 63. (1) Sunt declarai promovai elevii care, la sfritul anului colar, obin la fiecare disciplin de studiu cel

    puin media anual 5,00/calificativul suficient, iar la purtare media anual 6,00/calificativul suficient.

    (2) Pentru elevii liceelor pedagogice i ai liceelor teologice, media anual minim de

    promovare la purtare este 7,00.

    Art.71. (1) Consiliile profesorale din unitile de nvmnt de stat sau particular valideaz situaia colar a

    elevilor, pe clase, n edina de ncheiere a cursurilor semestriale i anuale, iar secretarul consiliului o

    consemneaz, n procesul-verbal, menionndu-se numele celor promovai, corigeni, repeteni, amnai,

    exmatriculai, precum i numele elevilor cu note la purtare mai mici de 7,00.

    Art. 120. (1) Mustrarea n faa clasei i/sau n faa consiliului clasei/consiliului profesoral const n dojenirea

    elevului i sftuirea acestuia s se poarte n aa fel nct s dea dovad de ndreptare, atrgndu-i-se totodat

    atenia c, dac nu i schimb comportamentul, i se va aplica o sanciune mai sever.

  • 17

    (2) Sanciunea se aplica de catre diriginte/ nvtor sau director.

    (3) Sanciunea este nsoit de scderea notei la purtare.

    Art. 121. (1) Mustrarea scris const n dojenirea elevului, n scris, la propunerea consiliului clasei sau a

    directorului, de ctre diriginte/nvtor i director i nmnarea documentului prinilor/tutorilor legali,

    personal, sub semntur.

    (2) Sanciunea se nregistreaz n catalogul clasei, precizndu-se numrul documentului.

    (3) Sanciunea se consemneaz n raportul consiliului clasei prezentat consiliului profesoral la sfritul

    semestrului sau al anului colar.

    (4) Sanciunea este nsoit de scderea notei la purtare.

    Art.122. (1) Retragerea temporar sau definitiv a bursei se aplic de director, la propunerea consiliului clasei

    sau a directorului.

    (2) Sanciunea este nsoit de scderea notei la purtare.

    Art. 123. (1) Eliminarea de la cursuri pe o perioada de 3-5 zile const n nlocuirea activitii obinuite a

    elevului, pentru perioada aplicrii sanciunii, cu un alt tip de activitate, desfurat, de regul, n cadrul unitii

    de nvmnt, n conformitate cu prevederile regulamentului intern i stabilit, de ctre director, la

    propunerea consiliului clasei.

    (2) Dac elevul refuz s participe la aceste activiti, absenele sunt considerate nemotivate i se

    consemneaz n catalogul clasei.

    (3) Sanciunea se consemneaz n catalogul clasei, precizndu-se numrul i data documentului, n raportul

    consiliului clasei la sfritul semestrului sau al anului colar.

    (5) Sanciunea este nsoit de scderea notei la purtare.

    Art.124.(1) Mutarea disciplinar la o clas paralel se aplic prin nmnarea, n scris, a sanciunii, de ctre

    diriginte/nvtor i director printelui/tutorelui legal sau elevului, dac acesta a mplinit 18 ani, sub

    semntur.

    (2) Sanciunea se consemneaz n registrul de eviden a elevilor, n catalogul clasei i n registrul matricol.

    (3) Sanciunea se consemneaza in raportul consiliului clasei, la sfrsitul semestrului sau al anului scolar.

    (4) Sanciunea este nsoit de scderea notei la purtare.

    Art.125.(1) Preavizul de exmatriculare se ntocmete, n scris, de diriginte i director, pentru elevii care

    absenteaz nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din totalul orelor de la o singur

    disciplin/modul, cumulate pe un an colar i se nmneaz printelui/tutorelui legal sau elevului, dac acesta

    a mplinit 18 ani, sub semntur.

    (2) Sanciunea se aplic elevilor din sistemul de nvmnt liceal, postliceal i profesional, cu excepia elevilor

    din nvmntul obligatoriu.

    (3) Sanciunea se consemneaz n registrul de eviden a elevilor i n catalogul clasei i se menioneaz n

    raportul consiliului clasei la sfrit de semestru sau de an colar.

    (4) Sanciunea este nsoit de scderea notei la purtare.

  • 18

    Art. 131. Pentru toi elevii din nvmntul preuniversitar, la fiecare 10 absene nejustificate, pe semestru,

    din totalul orelor de studiu sau la 10% absene nejustificate din numrul de ore pe semestru la o

    disciplin/modul, va fi sczut nota la purtare cu cte un punct.

    II.Criterii de notare la purtare

    Nota la purtare se scade la un numr de absene nemotivate sau la 10% absene nejustificate din numrul de

    ore pe semestru la o disciplin, dup cum urmeaz:

    1. n nvmntul obligatoriu ( clasele V X ):

    ntre 15 24 absene nemotivate nota la purtare este 9 i mustrare scris; ntre 25 44 absene nemotivate nota la purtare este 8 i mustrare scris; ntre 45 59 absene nemotivate not la purtare este 7 i mustrare scris; ntre 60 79 absene nemotivate nota la purtare este 6 i mustrare scris; ntre 80 99 absene nemotivate nota la purtare este 5 i mustrare scris; ntre 100 199 absene nemotivate nota la purtare este 4 i eliminarea de la cursuri pe o

    perioad de 5 zile;

    peste 200 absene nemotivate nota la purtare este 3 i eliminarea de la cursuri pe o perioad de 5 zile i comunicarea scris la Poliie i Direcia pentru Protecia Copilului pentru a lua msurile

    legale asupra elevilor i prinilor/tutorilor lor;

    2. n nvmntul postobligatoriu ( clasele XI XII ):

    ntre 10 19 absene nemotivate nota la purtare este 9 i mustrare scris; ntre 20 29 absene nemotivate sau la 15% din totalul orelor la o singur disciplin,

    cumulate pe un an colar nota la purtare este 8 i preaviz de exmatriculare care se nmneaz

    printelui/tutorelui legal sau elevului, dac acesta a mplinit 18 ani, sub semntur;

    ntre 30 40 absene nemotivate nota la purtare este 7 i preaviz de exmatriculare care se nmneaz printelui/tutorelui legal sau elevului, dac acesta a mplinit 18 ani, sub semntur;

    peste 41 absene nemotivate sau 30% din totalul orelor la o singur disciplin, cumulate pe un an colar, exmatricularea cu drept de renscriere la aceeai unitate de nvmnt sau la alta. Sanciunea se nmneaz printelui/ tutorelui legal sau elevului, dac acesta a mplinit 18 ani, sub semntur.

    III.Cum procedm?

    1. Dirigintele monitorizeaz situaia absenelor sptmnal i informeaz n scris conducerea colii despre

    orice situaie ivit care contravine prevederilor legale.

    2. Profesorul diriginte aplic sanciunile gradat, consemneaz n catalog, pstreaz o copie a sanciunii scrise n

    mapa dirigintelui. Comunicarea scris a sanciunii aplicate se nregistreaz la secretariat.

    3. Convoac consiliul clasei de fiecare dat cnd situaia colar a elevului o impune n vederea stabilirii notei

    la purtare.

    4. Prezint n scris Consiliului Profesoral propunerile consiliului clasei de scdere a notei la purtare mai mici de

    7.

    5. ntocmete referat n cazul elevilor cu medii mai mici de 7 la purtare, preciznd motivele, i l depune la

    secretariatul colii, psrtndu-i o copie.

    6. Consiliul Profesoral valideaz situaia colar, secretarul consiliului profesoral consemeaz n procesul

    verbal, iar serviciul secretariat consemneaz sanciunea n catalog i registrul matricol ( unde este cazul ).

    7. Dirigintele comunic n scris, familiei situaia colar.

  • 19

    PROCES VERBAL

    ncheiat astzi.................................

    n sedina Consiliului Clasei.....................

    Subsemnatul(a).....................................................................n calitate de profesor diriginte

    preedintele Consiliului Clasei...............................n conformitate cu prevederile art. 40 lit. d) si art. 42. lit. m) din Regulamentul de organizare i funcionare a unitilor de nvmnt preuniversitar, propun Consiliului

    Profesoral de la ........................................... sancionarea elevului................................................innd cont de

    gravitatea faptelor

    ......................................

    ......

    prin care se ncalc dispoziiile legale n vigoare cu:

    1. scderea notei la purtare pe semestrul............cu...........puncte;

    2. eliminarea de la cursuri pe o perioad de .......zile;

    3. mutarea disciplinar la o alt unitate de nvmnt;

    4. preaviz de exmatriculare;

    5. exmatriculare.

    Menionez c elevul(a) are un numr de.................absene, din care...........motivate.

    Nr.

    crt.

    Numele i prenumele Semntura

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

  • 20

    10.

    Prof.diriginte,

    PROCES VERBAL

    ncheiat astzi.................................

    n sedina Consiliului Clasei.....................

    Subsemnatul(a).....................................................................n calitate de profesor diriginte

    preedintele Consiliului Clasei...............................n conformitate cu prevederile art. 40 lit. d) si art. 42. lit. m )

    din Regulamentul de organizare i funcionare a unitilor de nvmnt preuniversitar, propun Consiliului

    Profesoral de la ........................................... sancionarea elevilor cu:

    1. scderea notei la purtare pe semestrul;

    2. eliminarea de la cursuri;

    3. mutarea disciplinar la o alt unitate de nvmnt;

    4. preaviz de exmatriculare;

    5. exmatriculare.

    Nr.

    crt.

    Numele i prenumele Sanciunea Motivarea

    sanciunii

    Observaii

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    Prof.diriginte,

  • 21

    OBSERVAII: Cadrele didactice, personalul auxiliar i nedidactic care constat neregului n comportamentul

    elevilor, sesizeaz n scris (sesizarea trebuie nregistrat la secretariat) faptele constatate, iar dirigintele

    sancioneaz elevul conform hotrrii Consiliului Profesoral la propunerea Consiliului Clasei, pentru:

    inut, comportamente, atitudini neadecvate n timpul orelor de curs i n pauze; jigniri, agresivitate n limbaj i comportament fa de colegi i personalul colii; utilizarea telefoanelor celulare n timpul orelor; difuzarea materialelor cu caracter obscen; introducerea n coal a oricror tipuri de arme, petarde, pocnitori; deinerea ori consumul de droguri i buturi alcoolice; organizarea sau participarea la aciuni de protest care afecteaz imaginea colii.

  • 22

    COMITETUL DE PRINI AL CLASEI .

    An colar Clasa Numele i prenumele

    prinilor

    Responsabilitatea Observaii

  • 23

    TABEL NOMINAL CU ELEVII CLASEI

    Nr.

    crt.

    Numele i prenumele elevului Nr.

    matri-

    col

    Data i locul

    naterii

    Numele i profesia/ locul de

    munc al prinilor

    Adresa/

    nr.telefon/

    e-mail

    CNP/serie nr. BI/CI

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

    11.

    12.

    13.

    14.

    15.

  • 24

    16.

    17.

    18.

    19.

    20.

    21.

    22.

    23.

    24.

    25.

    26.

    27.

    28.

    29.

    30.

    31.

    32.

    33.

    34.

  • 25

    PLANIFICARE CALENDARISTIC ANUAL LA CONSILIERE I ORIENTARE

    Modulul Competene

    specifice

    Coninuturi Spt. Tema Metode Mijloace Modaliti

    de evaluare/

    feedback

    Autocunoa-tere i

    Dezvoltare personala

    Comunicare i

    abiliti sociale

    Managemen-tul

    informaiilor i

    nvrii

    Planificarea carierei

    Calitatea stilului de

    via

    35.

  • 26

    PLANIFICAREA ACTIVITILOR EXTRACURRICULARE

    Nr. crt. Activitatea Obiectivul/activiti Data Colaboratori Locul de desfurare

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

    11.

    12.

    13.

    14.

  • 27

    EVIDENA ACTIVITILOR DERULATE N CADRUL UNOR PROIECTE EDUCATIVE

    15,

    Nr.

    crt.

    Data i locul desfurrii

    activitii

    Denumirea activitii Responsabili i

    parteneri

    Numr de participani

    (elevi i profesori)

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

  • 28

    SITUAIA LA NVTUR A ELEVILOR CLASEI.......

    Nr.

    crt.

    Numele i prenumele

    elevului

    Media

    general

    Media

    la

    purtare

    Total

    absene

    Absene

    nemoti-

    vate

    Situaia

    colar

    Clasificat

    n

    ordinea

    mediilor

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

    11.

    12.

    13.

    14.

    15.

    16.

    17.

    18.

    19.

    20.

    21.

    22.

    23.

  • 29

    24.

    25.

    26.

    27.

    28.

    29.

    30.

    31.

    32.

    33.

    34.

    35.

    NIVELUL DE PREGTIRE COLAR AL CLASEI. An

    colar

    Media

    general

    a clasei

    Media

    maxim

    Media

    minim

    Nr.elevi

    ntre

    5-6,99

    Nr.elevi

    ntre

    7-8,99

    Nr.elevi

    ntre

    9-10

    Cori-

    geni

    la o

    disci-

    plin

    Cori-

    geni

    la

    dou

    disci-

    pline

    Cori-

    geni

    la mai

    multe

    disci-

    pline

    Situ-

    aie

    nen-

    cheia-

    t

    Semes-

    trul I

    Semes-

    trul II

    SANCIUNI APLICATE ELEVILOR CLASEI Nr. crt. Numele i

    prenumele elevului

    Felul sanciunii Motivul pentru care

    s-a acordat sanciunea

    Numrul

    documentului

    Data

  • 30

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

    ELEVI CARE RIDIC PROBLEME DEOSEBITE (la nvtur, disciplin, frecven, integrare n familie)

    Nr.

    crt.

    Numele i prenumele

    elevului

    Data Problema educaional Msuri i rezultate

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

  • 31

    CARACTERIZARE ELEV N SITUAIE DE RISC COLAR

    (1)

    Elevul . face parte din colectivul clasei la .. Elevul

    a nregistrat rezultate slabe la nvtur, atingnd cu greu standardele minimale de performan. Sub aspect

    comportamental, elevul manifest lips de respect fa de cadrele didactice i personalul auxiliar al colii,

    dezinteres fa de activitatea colar, nervozitate, agitaie, tulburri de comportament. Elevul nu dezvolt

    relaii interumane armonioase, nu are prieteni i nu socializeaz cu elevii din clas. Pe semestrul I al anului

    colar n curs elevul are mediala purtare. Direciunea colii, dirigintele i consilierul psihopedagog au

    ncercat s menin legtura cu familia elevului, informnd prinii n legtur cu situaia colar a copilului lor,

    cu frecvena acestuia i comportamentul colar. n prezent, elevul arede absene nemotivate i preaviz

    de exmatriculare nr. din .. Elevul se afl n evidenele consilerului psihopedagog ca elev n

    situaie de risc colar.

    Director, Diriginte,

    CARACTERIZARE ELEV N SITUAIE DE RISC COLAR (2)

    Elevul.. face parte din colectivul clasei. de la. Elevul

    profit de lipsa de interes a prinilor pentru evoluia sa colar i manifest tulburri de comportament i o

    atitudine necorespunztoare fa de nvtur i munc. Elevul nu respect rigorile colare, nu se ncadreaz

    n termenii impusi de activitatea educativ, nu finalizeaz niciodat activitatea/sarcinile solicitate de profesori,

    nu manifest comportament adecvat colar i nu dezvolt o atitudine asertiv n raport cu colegii de clas.

    Elevul are capaciti intelectuale de nivel mediocru, nu are deprinderi de munc intelectual i nu depune

    efort n dobndirea de capaciti i competene colare. Elevul are un cerc restrns de prieteni-colegi pentru

    c ostil i agresiv, nonsocial i perturbator. n semestrul I al anului colar n curs elevul are mediala

    purtare, comportamentul lui fiind discutat n cadrul Consiliului Profesoral al colii. n prezent, elevul are

    absene nemotivate i preaviz de exmatriculare nr. din .

    Eforturile colii de a menine o relaie strns, armonioas cu familia elevului au euat din cauza lipsei de

    interes a prinilor n ceea ce privete traseul educaional al propriului copil.

    Elevul.se afl n evidenele consilierului psihopedagog ca elev n situaie de risc

    colar.

    Director, Diriginte,

  • 32

    SITUAIA MANUALELOR COLARE LA CLASA .

    Nr.

    crt.

    Numele i

    prenumele

    elevului

    Obs.

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

    11.

    12.

    13.

    14.

    15.

    16.

    17.

    18.

  • 33

    19.

    20.

    21.

    22.

    23.

    24.

    25.

    26.

    27.

    28.

    29.

    30.

    31.

    32.

    33.

    34.

    35.

    COMPONENA CONSILIULUI CLASEI.

    An colar Responsabilitatea Numele i

    prenumele

    Observaii

    Preedinte

    Profesorii clasei

  • 34

    Reprezentantul prinilor n

    Comitetul de Printi al colii

    Liderul elevilor

  • 35

    NTIINARE

    Astzi. ,diriginte la clasa a ..aduce

    la cunotina colectivului de elevi c n data de .la oraare loc edina cu

    prinii la sediul ..

    Nr.

    crt.

    Numele i prenumele elevului Semntura

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

    11.

    12.

    13.

    14.

    15.

    16.

    17.

    18.

  • 36

    19.

    20.

    21.

    22.

    23.

    24.

    25.

    26.

    27.

    28.

    29.

    30.

    31

    32

    33

    34

    35

    PROCES- VERBAL,

    ncheiat astzi..,n cadrul edinei cu prinii elevilor clasei a

    Ordinea de zi cuprinde:

    12

    34

    5

  • 37

    La edint sunt prezeni..prini din totalul de ...., un numr de...lipsind

    motivat, iar restul de ..nemotivat.

    DISCUII:

    Drept pentru care a fost ncheiat prezentul proces-verbal.

    ntocmit,

    PARTICIPANII LA EDINA CU PRINII CLASEIDIN DATA DE......

    Nr.

    crt.

    Numele i prenumele printelui Semntura

    1.

    2.

    3.

    4.

    5.

  • 38

    6.

    7.

    8.

    9.

    10.

    11.

    12.

    13.

    14.

    14.

    16.

    17.

    18.

    19.

    20.

    21.

    22.

    23.

    24.

    25.

    26.

    27.

    28.

    29.

    30.

    31

  • 39

    32

    33

    34

    35

    36