CĂLĂTORIE SCURTĂ

ÎN FIECARE PRIMAVARĂ, LA ACEASTĂ DATĂ, când vremea este timpurie, înfloresc portocalii sălbatιci/nerantzies din piața Dexamení . Parfumul lor, chiar și în atmosfera ateniană grea, găsește puterea să predomine și să surprindă inimile trecătorilor. În cele din urmă, înflorirea lor, deși portocalii sălbatici respectivi suferă mai degrabă, fiind expuși și condamnați la strâmtoarea acestei zone, finalizează ciclul frumuseții lor cu o încăpățânare admirabilă. Florile li se transformă în mici portocale sălbatice și verzi și câte dintre ele nu sfârșesc în lingurița de dulceață din gospodăriile din apropiere, devin încetul cu încetul mai mari, fără grabă și anxietate, ascultând de înțelepciunea pe care o poartă în intimitatea lor, se concretizează în niște frumoase și amărui globuri/sfere de foc. De fiecare dată când înfloresc acești portocali sălbatici și se întâmplă să trec pe acolo, parfumul lor îmi amintește de un alt potocălaș sălbatic, un pic mai nerăbdător decât ei și, probabil, un pic mai ghinionist/fără noroc. De "portocalul sălbatic înfoiat/înverzit" din cântecul popular.

Pe unul dintre zidurile rezervorului este prins/țintuit chipul lui kyr Alexandros săpat în calcar, lăsat pradă/predat meditațiilor lui secrete și pe jumătate acoperit de plantele agățătoare și de flori de glicină. Nu l-am implicat aici în mod arbitrar. Arbitrare sunt asociațiile de idei, doar. Florile de citrice au mici diferențe între ele, ca și parfumul lor, de altfel. Cu toate acestea, înclinațiile poetice ale limbii au ignorat atât florile de portocal sălbatic, cât si florile de portocal. Au păstrat doar florile de lămâi. Flori de lămâi, simboluri ale nupțialului/matrimonialului, simboluri ale erosului, chiar dacă este vorba doar despre amorul legitimizat. Și legăturile de idei se țin șnur. Oare, kyr Alexandros cel necununat, cel atât de erotic chiar și atunci când descrie doar mici necazuri, imobilizat acolo, singur în toată viața lui și dincolo de viață, este deranjat de aceste mirosuri? Sper să nu-i agit liniștea cu astfel de întrebări.

Despre portocalii sălbatici știu doar un singur cântec, cel pe care l-am amintit înainte. Despre portocali, niciunul. Unul vorbește despre portocalele lor, nu despre ei înșiși, și asta cu puțină zgârcenie, pentru că, din atâta bogăție, ajungând chiar și la gropile de gunoi, a ales patru doar. "Patru portocale, două au putrezit, am venit să te iau și nu m-au primit." Discriminare, fără îndoială. Și, bineînțeles, un suprarealism timpuriu/prematur nativ, dezarmant de naiv.

Lămâiul este cred, pomul care, mai mult decât oricare altul, este folosit ca înlocuitor erotic simbolic al femeii. În cântecul popular, întotdeauna.

“Lămâiul scunduț” din Epir, din Víssanis sau celălalt, cu cele două lămâi echivoce pe creanga lui, cu origine mai de la sud acesta, un al treilea pe care cineva îl roagă să se îndure să îl lase să se întindă la umbra lui.

Desigur, prezența feminină în cântecul popular nu se oprește la simboluri. În afară de lamâi, potârnichi și turturele există o serie lungă de preotese, fete de preot, văduve, orfane, dăscălițe, fete de păstori, chiar și călugărițe/maici. «Să mai lași Mariile și Katerinele, Paraschivele sau Vasilicile și Constantinele».

Poporul grec, cântând iubirea, cânta și mărea mai mult femeia decât bărbatul. Discriminare și aici. Nu spun/exprim asta ca o plângere, pentru că desigur ar putea veni bătut în cuie răspunsul că asta a fost pentru că societatea era condusă de bărbați. Nu cred că aceasta este interpretarea și nici nu are sens de altfel să fie discutată problema acum. Nici nu vreau să încep gâlceava cu femeile. Ceea ce este important este faptul că iubirea a fost cântată într-un mod fără precedent și epuizat definitiv. Astăzi cântecul popular a devenit aproape un gen de muzeu. Nu a pierdut nimic din valorile lui, dar funcțional, în viață, rolul i s-a redus la minim/minimalizat. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că lumea care i-a dat naștere și epoca pe care o exprima și-au schimbat înfățișarea.

17.3.1985