98
1 Arcuri încordate fi-vor îndreptate Vârfuri ascuţite nu mă tem. Piedici, bariere nu mai au putere Când pe Domnul slavei eu Îl chem. Cor: Credincioasă slugă mă aplec în rugă Şi Îl chem în ajutor mereu. Şi de orişiunde Domnul îmi răspunde Căci El e acelaşi Dumnezeu. Piedici pe cărare ştiu că vor apare Dar de Domnul Isus nu mă las. Lui Îi cer putere, har şi mângâiere Să mă însoţească pas cu pas. Zile înnorate nu mă vor abate De la ţinta veşniciilor Ploaie şi furtună toate împreună Le înfrunt cu-al meu Mânuitor. Doamne Tu mă ţine aproape de Tine Să mă strângi la pieptul Tău ceresc. Lângă Tine Tată, în haină curată, În credintă vreau smerit să cresc. www.facebook.com/BetaniaIasi Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Cantari Tineri Betania

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Cantari Tineri Betania

1

Arcuri încordate fi-vor îndreptateVârfuri ascuţite nu mă tem.Piedici, bariere nu mai au putereCând pe Domnul slavei eu Îl chem.

Cor:Credincioasă slugă mă aplec în rugăŞi Îl chem în ajutor mereu.Şi de orişiunde Domnul îmi răspunde Căci El e acelaşi Dumnezeu.

Piedici pe cărare ştiu că vor apareDar de Domnul Isus nu mă las.Lui Îi cer putere, har şi mângâiereSă mă însoţească pas cu pas.

Zile înnorate nu mă vor abateDe la ţinta veşniciilorPloaie şi furtună toate împreunăLe înfrunt cu-al meu Mânuitor.

Doamne Tu mă ţine aproape de TineSă mă strângi la pieptul Tău ceresc.Lângă Tine Tată, în haină curată,În credintă vreau smerit să cresc.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 2: Cantari Tineri Betania

2

A lui Isus venire curând se apropieŞi bucurie ne-aduce.Mireasa jos suspină după măreaţa clipăGrăbeşte-ţi venirea, Doamne !

Cor:Isus vine-n curand, noi ştim că ElVine să-şi ia mireasa Sa!Cu inima senina îl aşteptăm să vinăGrabeşte-ţi venirea, Doamne !

Durerea si pacatul, domina-ntreg pamantulLumea in moarte se zbateDar in ziua mareata, vom sta fata in fataGrabeste-ti venirea , Doamne!

El astăzi ne îndeamnă să priveghem în rugăNu ştim nici ziua, nici clipa.Să-ţi pregăteşti sufletul, să-ţi porţi mereu veşmântulSpălat cu sânge pe Calvar !

Cand trămbiţa suna-va şi din cer coborî-vaMireasa Sa o va răpi !Ce bucurie mare, zbura-vom către Soare,Grăbeşte-ţi venirea Doamne !

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 3: Cantari Tineri Betania

3

N-ai asemanareNici în cer nici pe pământ,Nici în măreţie,Nici în fapte şi cuvânt.

//: Îţi cântăm: „Osana!“Dumnezeule slăvit!Pentru mântuireaCe-n Isus ne-ai dăruit! ://

Orişicine vineŞi renunţă la păcat,În Isus găseşteUn Prieten minunat.

Orişicine credeNu va fi respins nicicând,Are mântuireŞi-o nădejde pe pământ.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 4: Cantari Tineri Betania

4

/: Vrednic eşti de cinste, şi-nchinare,Ridicăm mâinile noastre,Înălţăm Numele Tău Sfânt. :/

Ce mare eşti!Şi ce mari minuni faci Tu,/: Şi ca Tine altul nu-i :/Ce mare eşti!

/: Vrem să spunem lumii despre Tine,Cum prin moartea Ta pe cruceTuturor ne-ai arătat :/

Căci Tu esti Domn!Tu esti Domn cu-adevărat,/: Şi ca Tine altul nu-i :/Căci Tu eşti Domn!

(Ce mare esti!)

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 5: Cantari Tineri Betania

5

Cred în Dumnezeu ca TatăÎn Isus Hristos ca FiuCred în Duhul Sfânt că esteCred Cuvântul că e viuCred că mai este iertarePentru tot ce-am făcut răuDe aceea alerg la tronul Tău.Cred că Isus a fost jertfăPe un lemn crucificatŞi-n mormânt lângă GolgotaTrupul I-a fost îngropatCred că a-nviat precum a zisSi viu s-a arătatDe aceea la El am alergat.

Cor:Am luat hotărâreaÎnapoi nu voi daCu privirea doar la cruceLumea-n spate-o voi lăsaNu-mi va fi deloc ruşineSă afirm că sunt creştinVoi sluji mereu prin harul Său divin.

Cred Cuvântul care spuneTrebuie să te naşti din nouViaţa veche e spălatăŞi totul s-a făcut nouCred că dragostea lui DumnezeuTe va descoperiDe aceea şi mai mult îi voi sluji.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 6: Cantari Tineri Betania

6

Cred că este-un bine şi un răuTrăieşti şi apoi moriCred că Biblia este hartaSpre a cerului comoriCred că nu sunt singur în HristosPe mulţi El ne-a salvatDe aceea credinţă i-am jurat.

El poate, El poate,Eu ştiu că poate,Eu ştiu că Domnul poateA mă duce-n cer

El inimi vindecat-a,Captivi eliberând,A dat vedere orbilor,Pe bolnavi vindecând.

A dat la ai Săi putereSă fie martori vii,Prin Duhul Său cel sfântLe-a dat şi multe bucurii.

Deci suflete, grăbeşte

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 7: Cantari Tineri Betania

7

Şi vino la Isus,Căci Bunul tău Păstor milosTe duce-n ceruri sus.

Ai plătit un preţ să-mi dai viaţăSă trăiesc prin har azi mântuitN-am cuvinte, Doamne, să pot spuneCât de drag îmi eşti şi-s fericit.

Cor:: / Voia Ta, nu voia meaSă se facă, Doamne-n viaţa meaSă trăiesc cum Tu doreştiO, Domnul meu, Toată roada Duhului Tău SfântZi de zi s-o am pe-acest pământLumină să răspândesc mereuÎn jurul meu. / :

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 8: Cantari Tineri Betania

8

Numele mi-ai scris în Cartea VieţiiŞi doresc, Isus, cu orice preţSă rămân statornic în credinţăSă Te laud şi să Te slăvesc.

Pacea Ta ce-ntrece orice lucruCunoştiinţa-ntregului pământSă-o reverşi în inimă, StăpâneTot mereu, voios, să pot să-Ţi cant

Fii binecuvantatCand pamantul e saturatCand ploaia da peste elFii binecuvantat,Fii binecuvantat,Cand ma aflu pe pamant uscatSi pasesc singur prin pustiuFii binecuvantat

Fiecare lauda Tie ti-o dauCand noaptea se apropieTe voi lauda.Binecuvantat fie El,BinecuvantatBinecuvantat fie ElBinecuvantam Numele Sau

Fii binecuvantat

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 9: Cantari Tineri Betania

9

Cand soarele-i din nou pe cerCand toate sunt cum le-ai creatFii binecuvantatFii binecuvantatCand umblu printre suferintiChiar daca plang si-mi este greuFii binecuvantat

/ : Primeste laudaEsti vredinc DumnezeuImi canta inimaFii binecuvantat:/

Doamne, Ţi-aducem închinareDumnezeu puternic şi sfântŢi-aducem slavă şi onoareCăci Tu ai spus: „Eu sunt acel ce sunt"

Numele Tău e minunat,Numele Tău e-adevărat,Numele Tău e tot ce se poate spune,Numele Tău e minunat,Numele Tău e-adevărat,

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 10: Cantari Tineri Betania

10

Numele Tău e mai presus de orice nume.

În faţa Ta se pleacă toatePământul şi cerul sublimVenim şi noi cu inimile noastreSă Te lăudăm să te slăvim.

Pentru noi, s-a ivit mântuireaPentru noi, Cel de sus s-a jertfit.Pentru noi, s-a ivit izbăvirea,Pentru noi, Cel de sus a murit.

Lăsaţi Duhul Sfânt să lucrezeSă ne elibereze, de blestem şi păcat,

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 11: Cantari Tineri Betania

11

Lăsaţi, pe pământ fericirea,Dragostea şi iubirea,Ce Isus ne-a lăsat.

Cu Isus, vom zbura către steleCu Isus, spre o lume de vis.Cu Isus, trec ispitele grele,Cu Isus, vom zbura-n Paradis.

: / La Tine venim, la Tine venimMântuiţi în faţa Ta noi stămCu capul sus, inima plinăDe laudă, Ţie ne-nchinăm.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 12: Cantari Tineri Betania

12

Te preamărim, Te preamărimÎndurarea Ta o înălţămCăci ne-a eliberatLanţurile ai rupt, care ne-ai robit. / :

: / Noi Te iubit, noi Te iubimAl Tău nume mare-L înălţămCă în Tine e putereaÎn Tine-i măreţiaPrin care suntem biruitori.Ţie ne-nchinăm, Ţie ne-nchinămÎn podoabe sfinte-n faţa Ta stămLaudă Ţie, Domnul meuDomneşte Tu între noi. / :

In aceasta ora Doamne te rugam.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 13: Cantari Tineri Betania

13

Sa iei parte Tu cu noiSa ne-asculti cum Iti cintamSi Te laudamCaci totdeauna esti cu noi

Cor:Sa nu ne lasi parasiti nicicindCaci noi traim doar cu Tine-n gindDoar pe Tine te avem si-n Tine ne-credemTu esti al nostru mintuitorMinunat si Bun PastorDoar cu Tine vrem sa fim in veci, amin.

Iar acuma DoamneNoi iti multumimPentru bunatatea TaPentru dragostea dintiiSi iubirea Ta Vrem in veci sa Te slavim.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 14: Cantari Tineri Betania

14

Doamne-Ți așteptăm venireaLa ivirea zorilorÎmbrăcăți în haine albeVrem "OSANA!" să-Ți cântăm

Într-o zi însorită de dimineață,Vom sta cu Tine față-n față,Cu Tine, Avraam, cu Isaac și cu îngerii.Sărbătoarea divină și glorioasăVa fi, în ziua aceea măreață,Pentru poporul ales al Domnului.

Nu nesocoți iubireaȘi Cuvântul DomnuluiCăci se-apropie venireaZiua mare-a Mielului.

Dacă astazi prin har poți primi mântuireaNu sta-n zadar, ridică-ți privirea!Om păcatos, vino azi să fii salvat!Dacă azi prin har auzi iar Cuvântul,Fii fericit și fă legământulCu Domnul tău ce te-a răscumpărat

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 15: Cantari Tineri Betania

15

Fraţilor credinţa noastră s-o păzim!De pe drumul crucii să nu rătăcim,De pe calea sfântă să nu dăm ’napoiFacă Domnul ce-o vrea să facă cu noi...

Suntem gata ca să ne jertfim!Pentru Domnul chiar să şi murim!/: A noastră cetate nu-i de pe pământEste sus în ceruri, e la Tatăl sfânt. :/

Nu ne este frică de nici un duşmanMergem cu-ndrăzneală înspre Canaan.Şi-n credinţa noastră sta-vom neclintiţiCu Avram şi Iacov ai noştri părinţi.

Dacă ne-ar închide ca pe DanielNe va scăpa Domnul sfânt, Emanuel.Chiar în strâmtorare El va fi cu noiNe face scăpare din orice nevoi.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 16: Cantari Tineri Betania

16

Isus pune-un cântec nou în inimă,E un cântec nou ce nimeni nu mi-l ia,Isus pune-un cântec nou în inimă.

El ne-nvaţă să trăim în dragoste,Cu iubirea ce ne-a dat să ne iubim,El ne-nvaţă să trăim în dragoste.

O familie să fim El ne-a-nvăţat,Tineri şi bătrâni sunt una în Isus,O familie să fim El ne-a-nvăţat

.

Întristarea ne-a schimbat-o-n bucurii,Lacrimile le-a schimbat în ape vii,Întristarea ne-a schimbat-o-n bucurii.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 17: Cantari Tineri Betania

17

1.O inima curata DoamneEste tot ce-mi doresc din partea TaO inima curata DoamneEste tot ce-mi doresc din partea Ta

O inima in care rautatea sa nu steaO inima in care sa domnesti, eu as vreaO inima deschisa pentru Tine Domnul meuSa-Ti inalte osanaleCatre Tine Cel mai mare, Dumnezeu

____________________________

: / Ce minunat e să fii intr-o familieFamilia sfântă a Domnul Isus. / :

: / Suntem o familie unităSuntem o familie reală

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 18: Cantari Tineri Betania

18

Familia care iubeşteFamilia Domnului Isus. / :

Isus, viaţa noastră, noi pe Tine Te mărim,Căci prin jertfirea Ta pe cruce noi voioşi trăim.Ne-ai dat în dar iertarea pentru vina ce-o purtam,De-aceea îţi cântăm:

Glorie, glorie, Aleluia (3X), Părintelui Ceresc.

Din clipa când în viaţa noastră pacea a intratCântăm într-una Mielului ce ne-a răscumpărat.A Lui să fie slava ce în veci va triumfa,Acum şi pururea. Aleluia!

Isuse, când pe nori odată Te vei arătaAcei ce-au biruit prin jertfa Ta s-or bucura

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 19: Cantari Tineri Betania

19

Încoronaţi de strălucire ei Îţi vor cântaŞi slavă Îţi vor da. Aleluia!

Primeste lauda si inchinareaTata din ceruri Te slavimPrimeste lauda si inchinareaTata din ceruri Te iubim

Cu tot ce avem ne-nchinam In fata Ta Stapane,Onoare si marire Tie-ti damPrin Duhul Sfant sa lucreziFa-ti numele de slavaPrezenta Ta s-o vadaToti cei ce cred

_________________________

Zideşte în mine o inimăCurată, Dumnezeule!Şi pune în mine un duh nou

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 20: Cantari Tineri Betania

20

Statornic, Dumnezeule!

Nu mă depărta de la faţa TaŞi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii TaleUmple-mă cu Duhul Tău cel Sfânt.

Se cuvine să Te laud Domnul meuSe cuvine să Te laud tot mereu.

Cor: Sunt dator şi se cuvine, cine altul decât TineM-a iubit şi mă iubeşte tot mereu?

Zi de zi vreau să Te laud Domnul meuZi de zi vreau să Te laud tot mereu.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 21: Cantari Tineri Betania

21

În tot timpul să Te laud Domnul meuÎn tot timpul să Te laud tot mereu.

Se cuvine să Te laud Domnul meuZi de zi vreau să Te laud tot mereu.

Bucurati-va de vestea bunaSi deschideti-va inimaFaceti si voi, azi din ea o iesleSa se nasca Domnul si in ea.Pregatiti-I astazi loc de cinstePruncului Preasfant venit de susAsteptati-L toti cu bucuriePe Mesia, Domnul, pe Isus.

Slava sus in cer, pace pe pamantCanta oastea sfanta DomnuluiPace fie intre oameniPace intre-aceia placuti Lui/:Aleluia:/ sa rasune: ”Slava Domnului”

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 22: Cantari Tineri Betania

22

/:Aleluia:/ pace intre-aceia placuti Lui.

Duceti mai departe vestea bunaCa ni s-a nascut MantuitorTot asa cum ingerii din slavaVestea au adus pastorilorDati si voi, in dar cu bucurie,Inimi sfinte astazi Lui Isus Tot asa cum magii din vechimeDaruri scumpe Pruncului au dus

Sa ne bucuram ca El traiesteSi ca viu in inimi Il avemPe Imparatul ce in umilintaS-a nascut, in iesle-n BetleemSa-I cantam cu inimi bucuroaseSlava fie Celui ce-a venitSa ne mantuiasca din pierzareDomnul fie in veci preamarit.

Afară este frig, păstorii-s pe câmpieIar îngerul din cer le spuneCă-n iesle-n Betleem e mare bucurieA venit Isus în astă lume

/: Veniţi să ne-nchinăm, veniţi să-L lăudăm

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 23: Cantari Tineri Betania

23

Veniţi cu toţii-n faţa LuiEl este Împărat, e Rege minunatVeniţi să ne-nchinăm doar Domnului :/

O stea pe cer răsare, iar magii o zărescŞi înspre ea au mers cu zoriPe prunc L-au găsit, I s-au închinatEl este Domnul Domnilor.

Hristos s-a născut, pentru omenireCa cei ce cred să trăiascăO viaţă din belşug, viaţă veşnicăSa aibă cei ce vor să-L primească.

Cu mult în urmă-n BetleemSfânta Biblie spuneMaria a născut un fiuÎn seara de CrăciunŞi mii de îngeri s-au unit

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 24: Cantari Tineri Betania

24

Cerul s-a înseninat.Universul s-a umplutDe slavă şi cântări.

Să-i cântăm cu toţii-n corNoul Rege s-a născutŞi viaţă El ne-a dăruitIn seara de Crăciun.

Păstorii s-au înfricoşatCerul când a izbucnitŞi-ntr-un gând au alergatCătre Pruncul iubit.

Cu mult în urmă-n BetleemO stea mare-a răsărit.Ea ne spunea că ceru-ntregLa noi s-a coborât.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 25: Cantari Tineri Betania

25

Biblia spune că-n trecut în satul BetleemÎntr-o iesle s-a născut Fiu de Dumnezeu.

Ce frumos răsună astăzi vestea bună S-a născut IsusFiu de Dumnezeu venit din cerul SăuPace ne-a adus.

Iar păstorii vad în zare în noaptea receÎngerul ce-aduce vestea s-a născut un Rege.

S-a născut Isus Cristos cântă omenireaPeste tot auzi cântând doar despre Mesia.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 26: Cantari Tineri Betania

26

De mult profeti au profetit Ca se va naste El Mesia cel mult asteptat Numit Emanuel .

Azi s-a nascut ( In Betleem ) In Betleem ( Azi s-a nascut )Un salvator ( Ce minunat ) Ce minunat ( Un Salvator ) Cantati , cantati ( Va bucurati )Va bucurati ( Cantati, cantati )Caci s-a nascut cu-adevarat !

Din cer un inger e trimisSa spuna tuturorDe vestea buna de Isus De harul salvator !

Se bucura acuma iar Crestinii pe pamantDin inima din nou rasar Nadejdi ce dau avant !

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 27: Cantari Tineri Betania

27

În oraşul Betleem, Iosif cu a lui sotieOsteniţi de-atâta drum caută-un loc de găzduireNimenea nu a dorit, să-i primească-n casa lorDoar un staul au găsit ca să nască-un pruncuşor.

/: Acolo în iesle jos S-a născut Isus Hristos Îngeri cântă sus în cer, S-a născut Emanuel ! :/

Dar, deodată pe pământ, o lumină se iveşteLa păstorii de pe câmp, îngerul le glăsuieşte:„Nu vă temeţi căci aduc vestea bună în popor Astăzi s-a născut un Prunc, S-a născut Mântuitor!"

/: Acolo în iesle jos S-a născut Isus Hristos Iar păstorii din câmpie, cântă plini de bucurie ! :/

Sărbătoarea este mare, chiar şi azi sună colindul Vestea bună se aude de răsună-ntreg pământul. Hai cu toţii să cântăm slavă, slavă-n cerul sfânt,Pruncului să ne-nchinăm, pace fie pe pământ !

/:Acolo în iesle jos S-a născut Isus HristosSlavă Ţie, Dumnezeu, căci avem pe Fiul Tău! :/

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 28: Cantari Tineri Betania

28

/:În Betleem azi,În Betleem azi,E o mare minune:/

/:Hristos se naşte, Domnul coboară, Îngerii cântă, magii Îl adoră,Păstorii aleargă, ieslea o-nconjoară,Mari minuni se întâmplară.:/

/:Îngeri şi oameni,Îngeri şi oameniSă-I cânte împreună.:/

/:Toţi să-I dăm loc, Toţi să-I dăm loc, În inimi să se nască.:/

/:Căci El a venit,Căci El a venitSă mântuie poporul.:/

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 29: Cantari Tineri Betania

29

Ierusalime, cetate împodobităCu străzi de aur, argint şi cristalDe pe pământ al meu dor se ridicăS-ajung la Tine, să scap de orice val.

Aş vrea s-ajung la TineSă scap de orice suspineŞi să mă uit la frumuseţea TaCăci tot ce-i pe pământ E doar goană după vântŞi nu pot să-mi găsesc fericirea.

Aş vrea să-ţi văd porţile ferecateCe n-au asemănare pe pământŞi ziua-n care vor fi descuiateSă intre pe ele poporul cel sfânt.

Aş vrea să văd pomul vieţii careCu atâtea roade este împodobitŞi râul vieţii cu apele limpezi

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 30: Cantari Tineri Betania

30

De-a lungul cetăţii curge liniştit.

Aş vrea să văd pururi a Ta splendoareSă umblu pe-ntinsul Tău minunatApoi să rămân cu Tine pe vecieSlăvind totdeauna pe-al meu Impărat.

Anul cel vechi de-acum s-a dus,Iti multumim Doamne Isus/:Caci de primejdii si nevoiTot anul ne-ai pazit pe noi.:/

Fa de pacat sa ne ferim,Tie credinta sa-Ti pazim,/:Ca-n anul nou ce a venitSa fim cu sufletul smerit.:/

Fa sa traiesc ca un crestin,Sa mor cu sufletul senin,/:Ca Doamne cind ma-I judecaSpre Tine-n rai, sa pot zbura.:/

In veci sa-Ti fim multumitori,

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 31: Cantari Tineri Betania

31

De-al Tau Cuvint ascultatori,/:Sa izbavesti pe-al Tau poporDe-acum si-n vecii vecilor.:/

/:Asa vorbeste Domnul, Cel ce te-a facut

Dumnezeul Mare, ce te-a intocmit:/

Nu te teme, nu te teme

Eu te izbavesc.

Nu te teme, nu te teme

Eu te ocrotesc.

/:Prin ape de vei trece, cu tine Eu voi fi

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 32: Cantari Tineri Betania

32

Chiar si din foc, te voi izbavi:/

/:Esti de mare pret si ai o valoare

Pentru tine Israel, Eu dau popoare:/

Orice pas Isus mi-l conduce, /: Slava Lui! :/Mana sfanta El imi aduce, Slava Domnului!

Aleluia, cantarea mea, Lui Isus mereu voi canta,Cu pace-mi umple El inima! Slava Domnului!

Toate Lui Ii sunt date aici, /: Slava Lui! :/Harul Sau il da la mari si mici, Slava Domnului!

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 33: Cantari Tineri Betania

33

Niciodata nu ma lasa El, /: Slava Lui! :/De-as avea ispite-n orice fel, Slava Domnului!

Domnul imi conduce caile, /: Slava Lui! :/Ca un cerb trec muntii, vaile, Slava Domnului!

Mi-e dor, mi-e dor de casa mea S-ajung acolo eu as vreaMi-e dor, mi-e dor de Tatal meu As vrea sa-L vad pe Fiul Sau

Eu nu sunt de pe pamantEu nu sunt de-aici de josTara mea-i acolo sus Eu ma duc dupa Isus - x2

As vrea, as vrea s-ajung degrab'Sa ma aplec la piept sa-I cadSa-I spun atunci c-am biruit

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 34: Cantari Tineri Betania

34

Sa-I multumesc ca m-a iubit.

Sa plec, sa plec de-aici de jos S-ajung in tara lui CristosCa eu aici am suspinat Acolo voi fi mangaiat.

Eu nu ma tem de cineva,E Domnul in inima meaIi simt susurul Lui cel sfantIi simt fiorul Celui bland.

Mai ai putin, mai ai putinSi dupa tine eu vin.Mai rabda pana sa-mplini Cuvintul Sfint din prorocii.

Nu sunt, nu sunt de pe pamantEu sunt din oastea celui sfant,Am ochii atintiti spre cer Si de ne cazuri nu ma tem.

Cu Domnul să mergem ‘nainteCu Domnul să mergem cântând/:Când totul se stinge-n morminteCu El biruim orişicând!:/

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 35: Cantari Tineri Betania

35

/:Cu El biruim:/ Oricât de-ndârjită e luptaCu Domnul Isus biruim!

Isus e în veci ÎmpăratulCăci El e de-a pururea viu/:Prin moarte-a plătit El păcatulMormântu-i rămas-a pustiu:/

Când mergem cu El e luminăIubire şi cântec şi har/:Cu Domnul izbânda-i deplinăIar pacea e fără hotar!:/

/: Avem nevoie de DumnezeuDe Dumnezeu, da, de DumnezeuAvem nevoie de DumnezeuMai mult ca oricând. :/

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 36: Cantari Tineri Betania

36

Se minte, se fura, se-njură, se beaSe fac doar fapte urâteAceasta e lumea din ziua de aziNe spune sfânta Scriptură.

Soţia şi soţul se ceartă mereuŞi se intreabă, de ce ?Nu se mai iubesc fraţii ei între eiDe ce? De ce? De ce?

Părinţii se miră de ce-ai lor copiiSe poartă asa de ciudatDe ce nu-i ascultă, de ce se prefacMereu că nu-i aud.

Pătrunde o, Doamne azi in inima meaCurăţă tot ce e răuO pildă să fiu şi-o lumina as vrea

Mereu, mereu, mereu .

Taria noatra fii mereuSa trecem astazi drumul greu

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 37: Cantari Tineri Betania

37

/:Si-n clipe grele si nevoiRevarsa pace, pace , pace peste noi.:/

Asculta-ne cind ne rugamRaspunde-ne cint Te chemam/:Si daca vom fi Doamne, doiRevarsa pace, pace, pace peste noi.:/

Iubirea Ta de DumnezeuRamine-n inima mereu/:Si pina-n ziua de apoiRevarsa pace, pace, pace peste noi.:/

O, Doamne fii de cei sarmani, Fii mingiiere la orfani,/:Si unde sunt lacrimi si amarRevarsa pace, pace, pace si-al Tau Har.:/

Pastreaza-ne sub scutul TauNoi Te rugam in gind mereu/:Si inima Tie Ti-o damRevarsa pace, pace, pace sa avem.:/

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 38: Cantari Tineri Betania

38

/:Isus Hristos e Domnul, Amin, AleluiaEl e Mintuitorul, Amin, Aleluia:/

/:Aleluia, Amin, Aleluia:/

/:Sa cinte fiecare: “Amin, Aleluia”E zi de sarbatoare, Amin, Aleluia:/

/:Curind vine rapirea, Amin, AleluiaNe vine izbavirea, Amin, Aleluia:/

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 39: Cantari Tineri Betania

39

Unde voi gasi iubire, dulce ca a ta?Unde aflu alinare, ca la mama mea?

/:Mama, mama, nume drag si sfantTi-oi pastra iubirea caldaPana la mormant:/

Mama, mama scumpa mama, ce mult te iubescIarta-ma maicuta draga mereu iti gresesc.

Mama, mama dulce mama, suflet inteleptTe voi asculta in toate si te pretuiesc.

Unde voi gasi iubire, dulce ca a ta?Niciodata-n viata asta, nu te voi uita.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 40: Cantari Tineri Betania

40

Un cuvant pe acest pamant, e frumos, curat si sfantE iubit, pretuit si indragit.De la Abel pana azi, toti copii intr-un glasRostesc dulce si gingas: mama.

/:Mama, mama, mama mea, te iubesc si mult as vreaSa traim pana-n cea zi, cand El va veni Tu imi esti comoara mea, cea mai luminoasa stea, Mama, mama, mama mea.:/

M-ai nascut si m-ai crescut si mi-ai spus sa Il ascult Pe Isus ce a murit, pentru noi.Sa fiu bun, curat si drept, si-atfel voi fi inteleptToata viata doar venirea-I s-o astept.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 41: Cantari Tineri Betania

41

Mama mea m-a iubit şi cu drag m-a-ngrijit,Ca să nu mi se-ntâmple vreun rău.Îmi dădea tot ce-avea, iar în suflet purtaO iubire pentru mine, mama mea.

/: Voi iubi mama mea neîncetatCăci, prin ea, Domnul viaţa mi-a dat!Şi-mpreună, Te rog, o, Doamne,Fă să fim, pe veci, sus la Tine! :/

Ne'ncetat lângă pat nopţi întregi a vegheat,Când eu în suferinţi mă zbăteam;Nu mânca, nu dormea, bucuroasă se jertfea,Căci aşa m-a iubit mama mea.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 42: Cantari Tineri Betania

42

De Isus mi-a vorbit cum pe cruce-a murit,Căci dorea să mă vadă salvatŞi, cu lacrimi fierbinţi, se topea-n rugăminţi,Pâna ce, Domnului, m-am predat.

Chemaţi prin cântări bucuria, Chemaţi-o cu voi când lucraţi Căci Tatăl vă dă împărăţia, Ca-n ea voi să vă bucuraţi.

/: Chemaţi bucuria să vină, Ea-ntrece comori şi averiAşa-i bucuria divină, Te umple de sfinte puteri. :/

Trezeşte-te azi tu ţărână, Şi-n suflet şi-n duh vă treziţiŞi harfă şi tu alăută, Cu toate-ntr-un glas vă uniţi. 

/: Căci Tatăl găseşte plăcerea, În Fiul ce-i vesel oricândCe greul şi multa durere, Pe umeri le duce cântând. :/

Lăsaţi bucuria divină, Să joace pe feţe şi-n duhCu ea veţi putea voi străbate, Pustiul cu al lui zăduf.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 43: Cantari Tineri Betania

43

/: Amarul şi îngrijorarea, Fugi-vor de parcă n-au fostCântarea va pune pe fugă, Întreg iadul cel furios. :/

Mereu bucuraţi-vă-n toate, Că-n toate afla-ve-ţi cântăriŞi-n ale lor aripi vă poarte, Spre tot mai seninele zări. 

/: Din ceruri pornită-i cântarea, Şi-n ceruri se va-ntoarce iarPăstraţi-vă curată cărarea, Ce duce spre marele har. :/

Cu-ndrazneala spre Patrie mergemDupa Isus noi mergem voiosiSlabi suntem noi, in El sa ne-ncredemPin’ la moarte sa fim credinciosi

Voiosi cu Isus, /:‘nainte mergem:/Toti dupa Isus, spre Patrie mergem sus

Vestea buna cea despre iertareNoi in lume o vom raspindiLucratori nu-s, secerisu-i mareSnopi mai multi noi dar vom gramadi

Lumea asta ce ne prigoneste

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 44: Cantari Tineri Betania

44

Pe Hristos ea tot L-a prigonitCununa-n cer ni se pregatesteDe vom crede pina la sfirsit

Ziua cea minunata si mareStim ca in curind ea va veniPe Hristos in slava Lui cea mareIl vom vedea noi cind va sosi.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 45: Cantari Tineri Betania

45

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 46: Cantari Tineri Betania

46

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 47: Cantari Tineri Betania

47

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 48: Cantari Tineri Betania

48

Cerul si pamantul ne spune cuvantul vor pieri.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 49: Cantari Tineri Betania

49

Un lucru ramane peste timp si lume pe vecii.Ne-a fost daruita cu sange stropita la Calvar.N-are asemanare sub intregul soare sau hotar.

/:Evanghelia, Evanghelia, Evanghelia are putere.Evanghelia, Evanghelia, Evanghelia nicicand nu piere.:/

Vremuri de prigoana se strecoara-n graba pe pamantDatoria sfanta nu a fost zidita pe nisip.Unde-a fost vestita ea a fost primita ca un dar,In inimi pastrata si la altii data ca un jar.

Cine-o implineste fericit traieste tot mereu’In clipele grele ii da mangaiere Dumnezeu.Ea ne este harul ne-alunga amarul si ne da,In credinta-n Domnul, o viata-n ceruri vesnica.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 50: Cantari Tineri Betania

50

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 51: Cantari Tineri Betania

51

Cerul si pamantul ne spune cuvantul vor pieri.Un lucru ramane peste timp si lume pe vecii.Ne-a fost daruita cu sange stropita la Calvar.N-are asemanare sub intregul soare sau hotar.

/:Evanghelia, Evanghelia, Evanghelia are putere.Evanghelia, Evanghelia, Evanghelia nicicand nu piere.:/

Vremuri de prigoana se strecoara-n graba pe pamantDatoria sfanta nu a fost zidita pe nisip.Unde-a fost vestita ea a fost primita ca un dar,In inimi pastrata si la altii data ca un jar.

Cine-o implineste fericit traieste tot mereu’In clipele grele ii da mangaiere Dumnezeu.Ea ne este harul ne-alunga amarul si ne da,In credinta-n Domnul, o viata-n ceruri vesnica.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 52: Cantari Tineri Betania

52

Pe un deal, departe sta o cruce veche,Ca un semn al suferintelor,Si iubesc eu crucea, unde scumpul IsusMuri ca al meu Mantuitor.

Voi iubi vechea trista cruce Pan' sfarsesc viata umanaEu voi sta langa vechea cruceSi-am s-o schimb candva-ntr-o coroana.

O, aceea cruce de lume urata Ma atrage pe mine la ea,Caci Isus, Mielul bland, lasand gloria sus,A urcat crucea sus pe Calvar.

In crucea lui Isus, stropita cu sange E glorioasa mea salvare,Caci de buna voie, pe ea murind, Isus,Din pacat mi-a facut salvare.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 53: Cantari Tineri Betania

53

Deci, crucii lui Isus eu voi fi credinciosSi orice suferinti voi rabda;Si candva m-a chema, la locasul cerescUnde-n glorie ma voi schimba.

Sfant Cuvant e Hristos a venit la noi josS-a jerfit pe Calvar si ne-a dat viata-n darVoi pleca-n cerul Sau cu Hristos Domnul meuVoi canta slava Lui osanele Mirelui.

Golgota, GolgotaSchimba viata mea si-a taSa traim pe pamantAscultand de-al Sau Cuvant

Sfant Cuvant, dar ceresc, zi de zi eu primescDumnezeu e pe pamant, prin Isus si Duhul SfantRau de viata, rau de har, umple-ne cu-al Tau jarSa traim pentru El, Sfant Cuvant venit din cer.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 54: Cantari Tineri Betania

54

Mântuire ni s-a dat fără nici o platăPrin Isus crucificat fără nici o plată./:Doar Hristos ne-a mântuit, de păcat ne-a izbăvit.Cât de mult El ne-a iubit, fără nici o plată.:/

Curge un bogat izvor fără nici o plată,Veşnic şi mântuitor, fără nici o plată./:Orişicine care vrea însetat din el să bea,Mântuire va afla fără nici o plată.:/

De Isus tu eşti iubit fără nici o plată.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 55: Cantari Tineri Betania

55

Vrei să fii tu mântuit fără nici o plată?/:Inima Lui s-o predai, este tot ce poţi să-I dai,Să ajungi la El în rai fără nici o plată:/

Odata L-am vazut trecand Cu turma, pe Pastorul bland,Mergea cu dansa la izvor, /: Blandul Pastor. :/

Pe-o oaie ce cazuse jos A ridicat-o El, frumos,Si-a dus-o-n brate iubitor, /: Blandul Pastor. :/

Pe alta care, la pamant, Zacea cu piciorusul frant,El o lega mangaietor, /: Blandul Pastor. :/

El le-a iubit cu dor nespus Si viata pentru oi Si-a pusSi pentru mantuirea lor, /: Blandul Pastor. :/

Iar mai tarziu L-am intalnit: Cu spini era impodobit,Intr-o multime de popor, /: Blandul Pastor. :/

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 56: Cantari Tineri Betania

56

Cand L-am vazut, L-am intrebat: „Cine sunt cei ce Te-au scuipat?"Atunci a suspinat usor /: Blandul Pastor :/

Si mi-a raspuns duios si lin: „Cei ce Mi-au pus cununi de spini,Sunt oile ce le-am fost lor /: Un bland Pastor, :/

Iar cei ce ma batjocoresc Si cei ce crucea-Mi pregatesc,Sunt cei la care, iubitor, /: Le-am fost Pastor. :/

Tacu... Si ochii Lui senini, De lacrimi limpezi erau plini;Plangea de mila oilor /: Blandul Pastor. :/

Si-atuncea oile-au venit, Pe cruce sus L-au rastingnit,Iar El plangea, de mila lor, /: Blandul Pastor. :/

Mergând Isus cu crucea-n spate, Pe Golgota sus,Femeile îndurerate După El, au plâns.

Isus a zis: „Nu mă plângeţi Pe Mine! Eu vă spun curat:Dacă cu pomul verde fac asta, Ce-o fi cu cel uscat?"

Cădea mereu, sub greul crucii Care-L apăsa,

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 57: Cantari Tineri Betania

57

Dar nici unul dintre mulţime Nu L-a ajutat...

Iar când, la Golgota,a ajuns, Pe-o cruce L-au întins;Cu piroane L-au ţintuit, Cu suliţa L-au împuns...

Batjocorit şi plin de milă, Isus Se ruga:"Tată, iartă-le a lor vină Căci, nu ştiu ce fac".

Pe Golgota in sus, calea-I grea de nespusSange curge din ranele SaleDomnul nostru Isus, pe o cruce s-a stinsCa prin El sa avem noi, iertare

N-am sa uit eu nicicand, crucea unde-a rabdatRastignit intre cer si pamantDomnul nostru Isus, pe o cruce s-a stins

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 58: Cantari Tineri Betania

58

Ca prin El sa avem noi, iertare

Pe Golgota in sus, a rabdat Domnul IsusChin, durere, dispret si ocaraPentru noi a murit, pentru noi a suferitCa prin El sa avem noi, iertare

Pe Golgota in sus, mantuirea ne-a adusCa noi toti sa avem azi, salvareDomnul nostru Isus, pe o cruce s-a stinsCa prin El sa avem noi, iertare

Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! (Psalmi 51:2) Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea…! (Psalmi 3:3)

Spală-mi Doamne gândulSpală-mi Doamne viaţaVreau să fiu curat şi plăcut în faţa Ta.Numai Tu urci zorii şi împrăştii ceaţa,Numai Tu eşti scutul şi răsplata mea.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 59: Cantari Tineri Betania

59

Spală-mi Doamne gândulSpală-mi Doamne viaţaŞi mă fă asemeni cu Tine mereu.Numai Tu urci zorii şi împrăştii ceaţaNumai Tu eşti scutul sufletului meu.

Spală-mi Doamne gândulSpală-mi Doamne viaţaIa din mintea mea orice gând al celui rău.Fă să fiu ca tine, să-ţi ascult povaţa Şi să pot privi mereu în ochii Tăi.

Spală-mi Doamne gândulSpală-mi Doamne viaţaCând troiene reci fac să-mi pară Clipa grea. Adu primăvara Şi topeşte gheaţa, Ca să merg spre cer doar pe calea Ta.

Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci

până la şaptezeci de ori câte şapte. (Matei 18:21-22) Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.

(Matei 6:14)

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 60: Cantari Tineri Betania

60

Ucenicii pe Isus L-au intrebat: "Omul de cate ori poate fi iertat? /:Petru-a spus de 7 ori, dar Tu esti Invatator Domnul meu de cate ori eu pot sa iert?" :/

/: 70 de ori cate 7:/ a spus IsusCu toti sa va iertati De-aceea sunteti frati Cat traiti pe-acest pamant sa va iertati! 

Atunci Domnul Isus lui Petru i-a spus: "Sa ierti pana la 7 ori nu e de-ajuns! /:Daca vrei ca sa traiesti, mostenire sa primesti, Roaga-te lui Dumnezeu sa poti sa ierti!" :/

Domnul meu de cate ori eu pot sa iert Pe vrasmasii mei sa pot sa-mpaciuiesc? /:Doresc sa pot sa iert si cu Tine sa traiesc Domnul meu de cate ori eu pot sa iert?:/

Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)

Căci Tu eşti mare şi faci minuni, numai Tu eşti Dumnezeu. (Psalmi 86:10)

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 61: Cantari Tineri Betania

61

Lumina lumii, Prezenta divinaAjuta-ma sa-ntelegCat de frumos ne-ai creat pentru TineSperanta ne-ai daruit

/:Toata inchinarea, toata adorareaTie-ti daruiesc, o Domnul meuNumai Tu esti vesnic, numai Tu esti vrednicDoamne numai Tu esti minunat!:/

Rege etern ce domnesti sus in ceruriLa dreapta lui DumnezeuIn umilinta venit-ai in lumeDin dragoste Te-ai jertfit.

/:Cum sa-nteleg,cat te-a costatSa ierti deplin,al meu pacat ?:/

…”Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările” (Marcu 1:3) Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă.

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 62: Cantari Tineri Betania

62

(2 Samuel 22:33)Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh,

nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3:5)

’Naintea Domnului eu vinCa viaţa mea să I-o închinEu calea Lui o pregătescCărarea Lui o netezesc.

Mai de preţ ca orice pe pământ este Calea Lui,Voi merge pe ea toată viaţa mea!Pentru cer mă voi naşte din nou, din apă şi DuhPentru Dumnezeu, pentru veşnicii!Mai de pret pe pamant este Calea Lui,Ea duce la cer, inspre vesnicii!Stiu ca Isus Hristos ma conduce cu mana Sa,El ma va intari vesnic zi de zi!

Prin dragostea lui DumnezeuVoi fi ferit de orice rău.Pe calea Lui eu voi găsiUn sfânt izvor de bucurii.

Veniţi şi voi, prieteni buni,Veniţi şi voi pe calea Lui!Nu-ntârziaţi, nu zabovitiCăutaţi salvarea s-o găsiţi!

Căutaţi să aveţi o credinţă în inimăPe Isus ca Domn şi Mântuitor!Căutaţi să vă naşteţi din nou din apă şi duhPentru Dumnezeu, pentru veşnicii! Mai de preţ ca orice pe pământ este Calea LuiEa duce la cer, înspre veşnicii!Căutaţi să aveţi o credinţă în inimăPe Isus ca Domn şi Mântuitor!

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 63: Cantari Tineri Betania

63

Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; (Faptele apostolilor 17:30)

…S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. (Evrei 9:26)

A fost candva o vreme cand cartea vietii meleEra umpluta toata cu zeci de mii de releSi aceste grele fapte se inmulteau mereuIar eu cautam salvare pentru pacatul meu

Prin Isus, (prin jertfa Sa), prin Isus, (prin dragostea Sa)Tot trecutul mi-a fost rezolvat demultDe pacat am fost spalat, pentru veci am fost uitatTot trecutul mi-a fost rezolvat demult

Isus mi-a dat viata si m-a scapat de moarteM-a curatit de rele si mi le-a sters din CartePe paginile albe se scriu de-atunci mereuDoar imnuri de marire spre Salvatorul meu

In marea zi de glorii cand toti vor inviaVoi fi chemat de Domnul, voi sta `naintea SaCand va deschide cartea, voi plange fericitCaci printre sfinti si ingeri voi fi si eu primit

O scumpul meu prieten de vrei sa fi salvatIntoarce-te la Domnul, renunta la pacatPrimeste mantuirea ca cel mai nobil darIsus vrea sa-ti rezolve si-al tau trecut murdar

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 64: Cantari Tineri Betania

64

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! (1 Corinteni 15:57)

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui. (2 Corinteni 2:14)

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare! (2 Corinteni 9:15)

Eu eram în lume pierdutŞi fără adăpostDar când în faţă mi-ai apărutEu mi-am găsit un rost.

Îţi mulţumesc din inimăIubite SalvatorDe mii de ori tu m-ai scăpatŞi mi-ai dat ajutor.

De multe ori mi s-a întâmplatSă fiu fără ajutorDe-atâtea ori tu m-ai salvatDe-aceea-Ţi sunt dator.

Eu sunt dator să-Ţi mulţumescPentru iubirea Ta

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 65: Cantari Tineri Betania

65

Isuse, ce mult Te iubescAstept venirea Ta.

Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. (1 Petru 4:16)

Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii! (Psalmi 84:10)

Cand eram ratacit, Isus m-a salvat; Din pacat El m-a ridicat.Viata El mi-a schimbat, El m-a luminatIsus, Prietenul meu minunat.

Ce frumos, ce placut e sa fii crestin,Sa traiesti prin credinta mereu,Sa te simti un copil al lui Dumnezeu...Ce placut e sa fii crestin!

Zi de zi, ceas cu ceas, eu ma simt iubit;Am in sufletul meu pe Isus.El e Mantuitorul meu Drag si ScumpCe vegheza la viata mea

Nu mai sta azi pe ganduri, tu, suflet pierdut!

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 66: Cantari Tineri Betania

66

Vin' la Isus, azi roaga-te Lui!Vin' la viata crestina, ridica-te sus! Fa un legamant cu Isus!

Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul

oştirilor!” (Isaia 6:5) Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut. (Matei 18:11)

Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

(Romani 6:4)

Eram pierdut, eram căzut, eram trist şi apăsatTrăiam o viaţă de suspin, trăiam o viaţă în păcatTimpul şi-averea o cheltuiam în lucruri fără de folosDar într-o zi m-am întâlnit cu Isus Hristos !

Viaţa mea s-a schimbatCând Isus m-a eliberatLa Golgota am venitIar Hristos iertarea-n dar mi-a dăruit

Credinţa ce-o aveam în inimă era doar o teorieÎn ce gândeam şi ce vorbeam eram pierdut pentru vecieFrica şi groaza m-au cuprins eram speriat, căzut jos

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 67: Cantari Tineri Betania

67

Dar într-o zi m-am întâlnit cu Isus Hristos

Viaţa mea a fost schimbată de Cuvântul DomnuluiViaţa mea a fost transformată , astăzi sunt copilul Lui !Am speranţă, sunt fericit ! E-atât de frumosIntr-o zi m-am intilnit, cu Isus Hristos!

Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp

rodul muncii tale. (Exodul 23:16)

/:Împreună suntem azi şi vom sărbătoriSărbătoarea vine din adâncul inimii.:/

Vrem pentru Dumnezeu, să sărbătorim mereu Liberi ne-a făcut, a dat tot ce a avut.Vrem să ne-nchinăm, doar pe El să-L inălţăm. 

/:Ştim că in mijlocul nostru e prezent IsusŞi-a ţinut promisiunea, aşa cum a spus.:/

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 68: Cantari Tineri Betania

68

/:Vrem să ne unim în duh,le punem toate josTeamă si-ngrijorări, la crucea lui Hristos.:/

/:Hai sa dăm mână cu mână,Lui să-I facem locDuhul Sfânt va reaprinde-al inimilor foc.:/

Ai deschis cerul Tău, ai lăsat slava TaŞi-ai venit pentru mine un biet păcătosM-ai iubit aşa mult c-ai murit la CalvarSă deschizi ochii mei, să-nţeleg şi să Te slăvesc.

Pentru cântec speranţă şi rază de soareLumină şi pace pe-a mea cărarePentru tot ce Tu îmi dai, mulţumescPentru zâmbetul Tău înscris printre steleMângâierea Ta în clipele grelePentru dragostea Ta revărsată în mine

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 69: Cantari Tineri Betania

69

Mă închin, recunosc că eşti Domn şi rostescMulţumesc.

Ochii Tai m-au privit, cand prin neguri de vis rataceamCand zaceam in pacat si-n dureriTe iubesc asa mult ca m-ai rascumparatMi-ai deschis ceru-ntreg si mi-ai spus ca sunt al Tau

Ai deschis cerul Tău, ai lăsat slava TaŞi-ai venit pentru mine un biet păcătosM-ai iubit aşa mult c-ai murit la CalvarSă deschizi cerul Tau, să-nţeleg şi să Te slăvesc.

/:Daţi Domnului tot ce-i al Lui,Daţi Domnului cinste, onoare,Daţi Domnului laudă Numelui Său.:/

/:Închinaţi-vă Lui în sfinţenie,

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 70: Cantari Tineri Betania

70

Vocea Lui răsună cu putere,Domnul e Rege în veci.:/

/:Daţi Domnului tot ce-i al Lui,Daţi Domnului cinste, onoare,Daţi Domnului laudă Numelui Său.:/

/:Închinaţi-vă Lui în sfinţenie,Vocea Lui răsună cu putere,Domnul e Rege în veci.:/

Cât de bine mă simt cu aleşii Domnului Poporul minunat O ce bine mă simt cu aleşii Domnului Poporul minunat

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 71: Cantari Tineri Betania

71

Strălucesc feţele, cântă adunarea Cerul stă şi-ascultă cântarea O ce bine mă simt cu aleşii Domnului O ce popor, ce popor minunat

Ce plăcut şi ce frumos e poporul Lui Hristos Când pe Domnul ei Îl laudă voios Nu e loc mai fericit ca acel unde-ai găsit Pe toţi sfinţii ce-mpreună s-au unit

O ce zi atunci va fi când pe nori El va veni Şi în slava Lui pe toţi ne va lua Lângă El ne-om aduna, bucuroşi Îi vom cânta Împreună fericiţi cu El vom sta

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 72: Cantari Tineri Betania

72

 Nu te-ndoi, ci crede ca dincolo de norE-un soare si mai dulce, si mai stralucitor.//:Nu este vesnic. ci soarele-i acelCe-nvinge si ramane stapan in urma El!://

Nu te uita la tine, ca esti atat de slab,Nici la vrajmasul care te-ar nimici degrab.//: Nu te uita la ziduri, la portile de fier,La ura ce scrasneste, ci uita-te la cer!://

Nu te-ndoi, ci crede ca dincolo de totVegheaza Dumnezeul puternic, Savaot,//:Caci nici un par nu-ti cade si nici o clipa nu-i,Ca nu-i nici o-ncercare decat prin voia Lui.://

Iar daca crezi puternic, nimica nu-i spre rau,Ci totul se va-ntoarce spre-un si mai bine-al tau.//:Nu te-ndoi, ci crede ca-n ceasul cel mai greu,In fiecare clipa vegheaza Dumnezeu!://

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)

Page 73: Cantari Tineri Betania

73

Cânt Domnului că mi-a făcut bine,Lui Dumnezeu glorie!Mi se bucură inima-n mine,Lui Dumnezeu glorie! 

Cânt lui Dumnezeu glorieŞi tot pământul să-i cânteLui Dumnezeu glorie!El mi-a adus mântuire,De-aceea cânt pe vecieLui Dumnezeu glorie! 

Cu natura-ntreagă să cânt aş vreaLui Dumnezeu glorie!Să-L slăvească munţii şi apele.Lui Dumnezeu glorie! 

Cu cei ce-L iubesc în veci vom cântaLui Dumnezeu glorieŞi-n nesfârşită viaţă vom intra,Lui Dumnezeu glorie!

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! (Psalmi 150:6)