Upload
teze-masterat-teze
View
37
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Cap 2 REUTILIZAREA SI RECICLAREA DEŞEURILOR DIN CAUCIUC
.2.1 Colectarea şi recuperarea materialelor refolosibile din cauciuc în vederea reşapării sau
regenerării
Dezvoltarea continuă a utilizării produselor de cauciuc în toate domeniile şi, implicit, a
industriei de prelucrare a cauciucului impune cu stringenţă reciclarea elastomerilor din
produsele vulcanizate scoase din uz, de tipul anvelope, camere de aer şi articole tehnice.
Principalele direcţii de valorificare a produselor uzate şi a deşeurilor din cauciuc, grupate în
ordine descrescătoare a eficienţei tehnice a procedeului sunt:
Reutilizarea produselor uzate din cauciuc în aceeaşi calitate ca şi produsul iniţial,
prin reparare şi reşapare;
Reutilizarea pentru alte produse din cauciuc;
Reciclarea ca material ce se reintroduce în compoziţii de elastomeri ca regenerat
sau pudreta de cauciuc vulcanizat;
Utilizarea ca sursă de diverse materii prime, cum ar fi negru de fum sau uleiuri
obţinute prin piroliză;
Utilizarea în calitate de combustibil pentru obţinerea energiei termice, la
fabricarea cimentului sau în siderurgie;
Reutilizarea ca agenţi de modificare pentru diverse materiale, folosite în special în
domeniul construcţiilor de drumuri.
Între produsele de cauciuc, pneurile ocupă pe departe ponderea cea mai mare, ceea ce
explică şi atenţia acordată reintroducerii pneurilor uzate în circuitul economic, concomitent cu
evitarea poluării.
Deoarece producţia mondială de anvelope totalizează peste 800 milioane anual,
potenţialul pentru reciclarea milioanelor de anvelope vechi este în mod clar foarte important.
Procesul de vulcanizare face posibilă execuţia de anvelope de înaltă calitate care sunt foarte
puternice şi rezistente la uzură şi, în termeni tehnici prin legături încrucişate ale lanţurilor de
hidrocarburi care formează cauciucul conduc la realizarea unei reţele tridimensionale elastice.
Sulfurile care rezulta din acest proces nu pot fi îndepărtate, şi încercările de a le modifica
structura prin vulcanizare s-au dovedit dificile, costisitoare, şi mari consumatoare de energie. S-
a continuat cercetarea şi dezvoltarea, astfel încât au apărut numeroase tehnici care promit
creşterea ponderii materialului reciclabil care poate fi folosit în execuţia de noi anvelope.
O anvelopă este compusă din:
cauciuc sintetic;
cauciuc natural;
sulf şi compuşi ai sulfului;
uleiuri: aromatice, naftenice, parafinice;
fibre: poliester, nailon;
coloranţi: oxid de zinc, dioxid de titan;
acizi graşi;
materiale inerte;
oţel;
negru de fum.
Elasticitatea carcasei anvelopei, foarte importantă din punct de vedere al utilizării
eficiente pe autovehicul, prezintă dificultăţi procesului mecanic care va fi folosit în separarea
ţesăturilor de oţel şi materiale textile de cauciuc.
Anvelopele uzate, după îndeplinirea duratei de exploatare, în funcţie de condiţiile de
uzură, pot fi valorificate cel mai eficient prin procedee de reparare şi reşapare. Întrucât nu toate
anvelopele uzate sunt reşapabile şi numărul de reşapări posibile este foarte limitat în funcţie de
tipodimensiuni (1÷3 reşapări), în final toate anvelopele produse intră în categoria anvelope uzate
nereşapabile.
Pentru anvelopele uzate cu inserţie textilă există posibilitatea valorificării prin
transformare în cauciuc regenerat şi reutilizarea acestuia în compoziţii de elastomeri.
Problema valorificării anvelopelor cu cord metalic (nereparabile şi nereşapabile) nu poate fi
considerată rezolvată în prezent, nici pe plan mondial neexistând o soluţie unică general
acceptată şi de extindere, cu avantaje tehnice şi economice. În lume s-au adoptat însă diverse
variante de valorificare dintre care amintim: măcinare (la temperatura ambiantă, criogenică sau
prin procedeul umed) cu transformare în pudretă, piroliză, transformare în energie termică,
utilizarea în industria metalurgică, (figurile2.20 şi 2.21)
Materialele refolosibile din cauciuc care intră în obligaţiile de colectare de la întreprinderi
şi de la populaţie sunt compuse în general din anvelope şi camere de aer uzate sau sparte.
Materialele refolosibile provenite din reziduuri industriale în întreprinderile de fabricaţie
a produselor, obiectelor şi articolelor din cauciuc au caracterul de materiale circulante pentru
care există normative de recuperare cu circuit închis.
Celelalte anvelope care nu îndeplinesc condiţiile de acceptare pentru reşapare sau
regenerare, camerele de aer care nu mai pot sau nu mai merită să fie reparate cât şi alte obiecte
din cauciuc de la populaţie se predau la greutate pentru retopire, fără alte condiţii speciale.
Prin reşapare se înţelege procesul tehnologic de aplicare a unei benzi de rulare noi pe o
coroană de anvelopă uzată pregătită în prealabil, urmată de vulcanizare, prin care se reface
parţial potenţialul de rulaj al anvelopei.
2.2 . Regenerarea produselor uzate din cauciuc
Regenerarea este unul din cele mai vechi procedee tehnice de recuperare a produselor
uzate din cauciuc, aplicat de peste 100 de ani. Tehnologiile de regenerare au fost permanent
îmbunătăţite, în prezent larg răspândit fiind procedeul termo - mecanic. În general, regenerarea
se aplică pentru anvelopele uzate cu inserţie textilă, dar în mod evident în situaţia existenţei unor
procedee tehnologice de măcinare eficiente tehnic şi economic, se poate obţine cauciuc regenerat
şi din anvelope uzate cu inserţie metalică. Avantajele utilizării cauciucului regenerat sunt atât
economice (preţul uzual reprezintă 20÷30% din valoarea elastomerului original), cât şi
tehnologice (îmbunătăţirea prelucrabilităţii, curgerii, stabilităţii dimensionale la profilare,
reducerea fenomenului de extrudare). Totuşi, dezvoltarea producţiei de anvelope radiale a limitat
drastic posibilităţile de reutilizare a cauciucului regenerat, în ultimii ani constatându-se o
reducere a producţiei de regenerat pe plan mondial.
O alternativă posibilă pentru obţinerea unui cauciuc regenerat cu proprietăţi superioare,
mult studiată în perioada ultimilor ani, este de-vulcanizarea chimică reală. Prin acest procedeu,
catenele polimerice rămân intacte şi se realizează scindarea preferenţială a legăturilor
transversale cu sulf din vulcanizate. Cercetările efectuate până în prezent pe plan mondial nu au
condus la rezolvarea problemei, dar în principal de-vulcanizarea ar permite revenirea la un
material elastomeric, care ar păstra intacte majoritatea proprietăţilor compoziţiei de cauciuc
iniţiale.
2.3 Producţia de energie termică prin combustia anvelopelor uzate
Producţia de energie termică prin combustia anvelopelor uzate se bazează pe puterea
calorifică a anvelopelor uzate de 33,6 MJ/kg, fată de valori de 54,6÷58,8 MJ/kg pentru
combustibilul lichid şi de 25,2÷29,4 MJ/kg pentru cărbune. Instalaţiile moderne de combustie a
anvelopelor uzate asigură o combustie completă a anvelopelor, sunt nepoluante şi asigură o
combustie completă a anvelopelor, sunt nepoluante şi asigură o producţie de abur şi, în
continuare (dacă nu există consum local de abur), în energie electrică.
Bilanţul economic al producţiei de abur prin combustia anvelopelor depinde de
capacitatea şi de tipul agregatelor şi de randamentul de combustie. La nivelul anului 1997 se
estima în SUA costul energiei electrice provenind din anvelope uzate la 0,464 $/GJ faţă de 0,332
$/GJ pentru cea provenită din cărbune. În Germania, pentru aceeaşi perioadă, costul unei tone de
abur obţinut din anvelope uzate era de 3,3 $ faţă de 2,9÷3,3 $ pentru păcură şi de 2,75 $ pentru
cărbune.
În instalaţiile energetice alimentate cu anvelope uzate trebuie prevăzută epurarea
corespunzătoare a gazelor evacuate la coş.
2.3.1Măcinarea anvelopelor folosind aer răcit
Metoda de răcire a aerului, pană la temperatura de –1200C este bine cunoscută. Această
temperatură este atinsă de lucrul în cascadă a 5÷6 compresoare puternice. Dezavantajele
acestei metode constau în consumul semnificativ de energie şi echipamentul voluminos.
Folosind acest proces, inserţia metalică este obţinută fără cauciuc şi este de cea mai bună
calitate şi reprezintă 15÷20% din greutatea pneurilor. Se cercetează, de asemenea,
posibilitatea de utilizare a materialului textil obţinut, care reprezintă cam 5% din greutatea
iniţială a pneurilor.
Sistemul de răcire, fără utilizarea azotului lichid, permite realizarea aerului rece comprimat,
necesar aducerii cauciucului la starea casantă, până la –1200C. Tunelul în care are loc
procesul de răcire cuprinde trei zone diferite de temperatură: –100C, –600C, –1200C ceea ce
asigură o răcire eficientă şi economică a pneurilor. Exceptând costurile pentru obţinerea
aerului rece, avantajul îl reprezintă obţinerea aerului rece în timpul ciclului de producţie, ceea
ce exclude cheltuielile de transport, economiseşte suprafaţa de producţie prin lipsa
echipamentelor de fabricare, depozitare şi pompare a azotului lichid.
2.3.2. Măcinarea la temperatura ambiantă
Măcinarea produselor uzate din cauciuc vulcanizat la temperatura ambiantă reprezintă
numeroase inconveniente: consumuri energetice ridicate, randamente mici, degradarea
produsului datorită căldurii degajate, producerea de zgomot, fum şi degajări de gaze,
imposibilitatea prestabilirii distribuţiei dimensionale a pudretelor, imposibilitatea măcinării
anvelopelor cu inserţie metalică.
În perioada ultimilor ani au fost dezvoltate şi procedee de măcinare la temperatura ambiantă
în mediu lichid. Procedeele implică introducerea unor pudrete de cauciuc de 0,4÷0,5 mm în
mediu lichid, uzual apos şi măcinarea între două discuri de măcinare cu distanţă foarte mică
între ele, rezultând în final pudrete cu dimensiuni sub 20 microni.
Reutilizarea diferitelor tipuri de pudrete de cauciuc a căpătat o amploare din ce în ce mai
mare, în numeroase cazuri pudretele înlocuind cauciucul regenerat, chiar în aplicaţii cu cerinţe
tehnice ridicate, cum sunt anvelopele.
Pudretele obţinute criogenic şi prin procedeul umed, cu dimensiuni mai mici ale
particulelor pot fi utilizate în proporţii relativ ridicate în diverse aplicaţii. Pentru a permite
formarea unei imagini de ansamblu privind procedeele de valorificare cunoscute pe plan
mondial, pentru anvelopele cu cord metalic uzate se prezintă în anexa 1 principalele date tehnico
– economice şi stadiul cercetărilor efectuate în ţară
În schema din figura 2.24. se prezintă posibilităţile de valorificare prin măcinare.
În principal, din anvelopele uzate şi rebut şi din alte produse din cauciuc se pot obţine ca
produse intermediare bucăţi (secţiuni), măcinătură de cauciuc (2÷5 mm) şi pudretă de cauciuc
( 0,25÷2 mm), ce poate fi sortată apoi dimensional şi utilizată în diverse domenii de aplicaţie.
Fiecare din procedeele de transformare reprezintă câte un proces tehnologic distinct, în mod
evident, însă, preţurile produselor intermediare sunt cu atât mai mari cu cât fineţea materialului
este mai avansată. În aceeaşi schemă sunt prezentate tehnologiile de prelucrare a produselor
intermediare până la obţinerea produselor finite .
Se apreciază că rata de creştere a stocului de anvelope uzate se va majora, ajungând în
perioada 1995÷2000 la 30 000 t / an, corespunzător ritmului de creştere pe ansamblul economiei
naţionale. În acest context trebuie făcută observaţia esenţială că stocul de anvelope va creşte în
special cu anvelope cu inserţie metalică. De remarcat faptul că în capitală şi zonele limitrofe pe o
rază de 250 km se acumulează aproape jumătate din totalul de anvelope.
Acumularea unor stocuri din ce în ce mai mari de anvelope uzate ridică probleme
ecologice deosebit de grave, întrucât:
ocupă suprafeţe extinse, cu poluarea mediului şi scoaterea din circuitul agricol a
unor terenuri potenţial productive (o soluţie temporară poate fi reducerea
volumului şi suprafeţei ocupate prin utilizarea unor utilaje de pre-secţionare);
reprezintă un potenţial pericol de incendiu;
pot deveni mediu de cultură şi creştere pentru paraziţi şi insecte periculoase;
nu sunt biodegradabile (perioada de descompunere în mediu natural este de peste
80÷100 ani);
Pentru organizarea unui sistem viabil economic de valorificare a produselor uzate din
cauciuc în diverse ţări s-au adoptat legislaţii şi alte măsuri de reglementare în următoarele
direcţii:
adoptarea unor măsuri de încurajare economică a întreprinderilor care depozitează
anvelope uzate (prin stabilirea unor taxe pentru utilizator la predarea anvelopelor
uzate sau prin stabilirea unor taxe suplimentare la vânzarea anvelopelor noi);
îmbunătăţirea procedeelor de colectare a produselor uzate (prin legiferarea
obligativităţii predării produselor uzate de către utilizatori);
încurajarea de la nivel guvernamental a activităţii de cercetare-dezvoltare în
domeniul valorificării anvelopelor uzate şi acordarea unor subvenţii pentru
întreprinderile axate pe aceste probleme (de exemplu, în Ontario, Canada s-au
alocat în 1991 3,4 milioane de $ pentru o instalaţie de măcinare şi 4,4 milioane $
pentru cercetări în domeniu).
2.3.3Piroliza anvelopelor uzate - sursă de materii prime
Piroliza reprezintă, în principal, o destrucţie controlată a anvelopelor uzate cu formare de
fracţii gazoase, lichide şi solide.
Procedeele de destrucţie termică pot fi clasificate în piroliză, în vid sau în atmosferă
inertă, degradare termică hidrogenată cu sau fără catalizatori şi degradare oxidantă.
Destrucţia termică a anvelopelor uzate prezintă o serie de avantaje: produsele
obţinute (hidrocarburi lichide, reziduu cocsificat şi gaze) sunt similare cu produsele tradiţionale
folosite ca materii prime şi combustibili; procesul poate avea autonomie energetică: fracţia
gazoasă nu necesită o epurare avansată, iar produsele lichide şi solide obţinute se pot stoca şi
transporta utilizatori/prelucrători.
Piroliza s-a dezvoltat ca o altă soluţie viabilă pentru valorificarea anvelopelor uzate. Din
punct de vedere istoric, problema reciclării anvelopelor prin metode ce au la bază piroliza a fost
în incapacitate de a se conforma cu regulile privind emisiile de noxe în aer. Taxele mari cerute
pentru aranjarea ordonată a anvelopelor uzate au făcut să se dezvolte şi să se omologheze
piroliza – metodă bazată pe reciclarea pneurilor uzate precum STA (sistem de transformare a
anvelopelor).
Sistemul pirolitic Svedala a fost produs pentru a ajuta la rezolvarea problemelor
sistemului şi în particular la alimentarea sistemului, controlul şi recuperarea căldurii. Rezultatul
final este un cuptor rotativ, sistem fabricat de firma Svedala, care procesează bucăţile de
anvelope în masă carbonică, ulei şi oţel, având ca principal şi cel mai valoros produs masa
carbonică.
În noul sistem 32% din greutatea unei anvelope este transformată în masă carbonică care
are un preţ de 50 $ / 500 g. Unitatea este proiectată să funcţioneze 24 de ore pe zi, 7 zile pe
săptămână, 364 de zile pe an şi să proceseze 100 t de anvelope în fiecare zi.
Anvelope uzate
Mărunţireapneurilor uzate
Cuptor rotativ
Ulei
Negru de fum
Oţel
Moară
Condensator de ulei
Anvelopele, care sunt prelucrate, sunt supuse pirolizei la o temperatură de 482 0C şi se
descompune în materialele componente. Uzinele TRI , utilizând alte echipamente produse de
firma Svedala a proiectat un sistem ce produce curent electric utilizând pneurile uzate.
Cercetările recente ale firmei TRI în asociaţie cu marii furnizori de aditivi pentru asfalt au
indicat drept foarte profitabilă utilizarea produselor pirolizei, care pot fi combinate cu ulei, masă
carbonică şi alte reziduuri pentru a crea aditivi pentru asfalt.
1. 100 de tone de anvelope pe zi sunt încărcate pe un transportor după care sunt
transportate la un cuptor rotativ. Anvelopele sunt mărunţite până la dimensiunea de 5,08
cm, în drum spre cuptor, pentru a uşura manipularea şi a permite controlul procesului;
2. În cuptor pneurile sunt încălzite la temperaturi de peste 482 0C pentru a porni procesul
de piroliză. Oxigenul existent în cuptor este atent controlat, de aceea anvelopele nu pot
arde sau elibera compuşi toxici care de obicei sunt eliberaţi la combustia anvelopelor. În
schimb procesul poate asigura curăţarea anvelopelor. Uleiul este şi el îndepărtat într-o
formă gazoasă.
3. Oţelul este recuperat din materialele existente în cuptor folosind un separator magnetic.
Fig.2.25. Instalaţie pentru piroliza anvelopelor uzate
4. 32% din greutatea fiecărei anvelope este transformată în masă carbonică şi valorificată
în următorul stadiu de prelucrare. De asemenea, 250 de l de ulei şi 75 kg de oţel sunt
recuperate de la fiecare tonă de anvelope mărunţite şi supuse procesului de piroliză;
5. În moară, masa carbonică este măcinată până la stadiul de pudră, oţelul rămas este
separat, iar pudra obţinută este pregătită pentru a fi vândută ca negru de fum.
2.3.4 Colectarea şi valorificarea anvelopelor uzate
Activitatea de colectare şi valorificare a anvelopelor uzate nu este nouă în România.
Noutatea în acest domeniu o constituie reglementarea activitaţii prin Hotărârea de Guvern nr.
170/2004, prin care s-au stabilit atât factorii responsabili, condiţiile în care se poate desfăsura o
astfel de activitate, cât şi măsurile administrative ce se vor lua impotriva celor care nu respecta
prevederile actului normativ. Ca urmare, un grup de societaţi comerciale care au ca obiect de
activitate producerea şi importul de anvelope au hotarât infiinţarea unei societaţi, ECO
ANVELOPE, care să se ocupe in principal de gestionarea fluxului de anvelope uzate. Acţionarii
ECO ANVELOPE sunt societati romanești si internationale care desfașoară activitate de
productie şi de import de anvelope şi care s-au implicat, conform principiului responsabilităţii
extinse a producătorului, în protecţia mediulu înconjurător.
Folosită corespunzător, aceasta poate deveni o sursă de materie primă secundară şi de
energie. Dar, pentru a atinge această calitate este nevoie de infrastructură: unităţi de reciclare,
investiţii în filtre electrostatice pentru ardere în condiţiile respectării Legii mediului, flux
tehnologic pentru produsele obţinute din tocarea sau macinarea anvelopei (piese turnate, roţi
pentru cărucioare, pavele, covoare, mochete, articole de uz casnic, tălpi de pantofi etc.) şi, nu in
ultimul rând, interesul consumatorilor pentru astfel de, produse. Sistemul de management al
activitaţii de colectare şi valorificare propus de ECO ANVELOPE reprezintă o soluţie viabila,
menită să elimine inconvenientele administrative şi financiare generate de organizarea acestei
activitaţi pe cont propriu de către agenţii comerciali. După patru luni de activitate, cantitatea de
anvelope colectată și valorificată de ECO ANVELOPE este de aproximativ 3.000 tone,
reprezentând un procentaj de colectare de 21 % din sarcina anuală. Este modul în care Eco
Anvelope - prima societate românească de gestiune a fluxului anvelopelor uzate – aduce în
atenţia opiniei publice necesitatea colectării şi valorificării într-o manieră ecologică a
anvelopelor uzate. În fiecare an, milioane de anvelope uzate ajung în natură. Anvelopele uzate
modifică peisajul şi reprezintă un risc pentru mediul înconjurător datorită rezistenţei la degradare
şi a proprietăţii de ardere. Rolul nostru este de a le oferi şansa de a deveni utile. Rezistenţa
structurală atunci când sunt folosite întregi, supleţea lor când sunt transformate în granule sau
puterea calorică atunci când sunt utilizate ca şi combustibil, sunt câteva dintre proprităţile ce fac
din anvelopele uzate nereutilizabile un material cu un mare potențial de valorificare.
Cu ocazia evenimentului de lansare a fost anunţată demararea campaniei naţionale «Pune
şi tu umărul» .Campania are ca scop informarea şi educarea publicului larg privind necesitatea
colectării şi valorificării anvelopelor uzate. Orice punct de cumpărare sau înlocuire a anvelopelor
este obligat să le primească pe cele uzate. Uneori este greşit interpretat faptul că această
responsabilitate civică de predare a anvelopelor uzate revine doar persoanelor juridice. Sub
incidenţa legii intră toţi utilizatorii de anvelope, prin urmare, refuzul predării anvelopelor uzate
constituie contravenţie conform HG 170/2004 şi se sancţioneză cu amendă. Apariţia HG
170/2004 şi preocuparea producătorilor şi importatorilor în sensul dezvoltării durabile, în plus
extinderea în corespondenţă cu noţiunile de responsabilitate lărgită a producătorilor privind
implicarea acestora în protecţia mediului înconjurător, au condus un grup de societăţi comerciale
care au ca obiect de activitate producerea sau importul de anvelope noi, la decizia de a fonda
societatea ECO ANVELOPE S.A. care să răspundă obligaţiilor de mediu ce decurg din
HG170/2004 într-o manieră organizată şi eficientă. Începand din ianuarie anul curent, societatea
ECO ANVELOPE preia obligaţiile de colectare şi valorificare ale clienţilor săi angajându-se
într-un proces permanent de protejarea mediului înconjurător.«Principiul care patroneză
societatea Eco Anvelope este de a oferi servicii la acelaşi standard şi aceleaşi tarife, fără
discriminare contractuală, tuturor societăţilor ce intră sub incidenţa HG 170/2004 şi optează
pentru a ne deveni clienţi. Transparenţa modului de lucru al companiei este evidenţiat prin faptul
că Eco Anvelope nu distribuie dividende, eventualul profit obţinut fiind folosit spre a fi
reinvestit.
Pe termen scurt, obiectivul primar este de a neutraliza riscul de mediu pe care-l reprezintă
anvelopele uzate. Pe termen mediu şi lung, Eco Anvelope acţionează în sensul realizării unei
economii industriale echilibrate şi structurate, urmând o traiectorie multidimensională. În acest
sens, Eco Anvelope are în vedere conceperea, punerea în practică, dezvoltarea şi coordonarea
unei reţele de colectare şi valorificare a anvelopelor uzate, iniţierea şi implicarea în evoluţia
procesului de reglementarea legislativă, raportarea către clienţi şi organismele de stat a
rezultatelor obţinute, eficientizarea activităţii în scopul reducerii costurilor necesare acestui
proces şi construirea unor parteneriate durabile cu valorificatorii.Eco anvelope este singura
societate românească a cărei activitate de gestionsre a fluxului anvelopelor uzate a cărei
activitate se desfasoară la nivel national şi care este recunoscută la nivel eurouropean de BLIC –
Asociaţia Europeană a Producătorilor din Industria Cauciucului.
Clienţii declara anual catre ECO ANVELOPE S.A. cantitatea de anvelope uzate ce
trebuie colectata şi valorificată în anul curent împărţind această cantitate la 12 luni, astfel
rezultând ţinta lunara ce urmeaza a fi colectată si facturată în numele acestora. Apoi se facturează
cantitatea efectiv colectata si valorificată lunar pentru fiecare client al său.
Persoanele fizice si juridice, vulcanizări, service-uri, dealeri, magazine, au obligatia de a preda
anvelopele uzate către societaţile autorizate în vederea colectarii si valorificarii acestora.
Colectarea anvelopelor se face treptat, în anul 2006 obligaţiile de reutilizare fiind de 70%,
ajungând în anul 2007 la 80%, acesta fiind cota maximă de reutilizare, calculat cu pierderi din
greutatea totală a anvelopelor prin utilizare de 20%, nerecuperabile. Persoanele juridice care
introduc pe piaţa naţională anvelope noi sau uzate destinate reutilizării sunt obligate prin lege să
raporteze anual Comisiei Naţionale pentru Reciclarea Materialelor şi Ministerului Agriculturii,
Pădurilor, Apelor şi Mediului cantitatea de anvelope introdusă pe piaţă în anul anterior şi
cantitatea de anvelope colectată şi predată pentru reutilizare în anul precedent. Persoanele fizice
sau juridice care deţin anvelope uzate sunt obligate să le predea persoanelor juridice care
comercializează anvelope ori persoanelor juridice autorizate pentru colectarea de anvelope uzate.
Este interzis abandonarea lor pe sol, în apă sau incinerarea neautorizată a anvelopelor uzate.
Deasemenea, suprafeţele mari de teren sunt ocupate cu anvelope uzate care reprezintă un factor
de poluare a mediului, materia prima secundară care poate fi valorificată atât material (pudreta,
cauciuc regenerat), cât şi termoenergetic (co-incinerare la fabricile de ciment), constituie alte
motive temeinice, care au fost luate in vedere la elaborarea acestui proiect. În anul 2002, exista o
sursa de anvelope uzate la nivel national de aprox. 60.000 tone, dispersate aleator in teritoriu, din
care numai aproximativ 7000 au fost colectate si valorificate material sau termoenergetic.
Proiectul işi propune să stabileasca condiţiile de introducere pe piata a anvelopelor şi să
reglementeze un sistem naţional, organizat de colectare şi valorificare a anvelopelor uzate, in
scopul :
- reducerea impactului anvelopelor uzate asupra mediului;
- descongestionarii spaţiilor de depozitare ocupate cu anvelope uzate;
- integrarii acestui tip de deşeu într-un flux economic
- inlaturarii factorului de risc major pe care il reprezinta utilizarea anvelopelor, peste limita de
uzura admisibila.
Principiile care au stat la baza elaborarii acestui proiect sunt :
a) principiul utilizării cu exclusivitate a acelor activitati de gestionare a deseurilor care nu aduc
prejudecaţii mediului şi omului
b) principiul „poluatorul plăteşte”
c) principiul „ responsabilitaţii producătorului”
d) principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile, fară antrenarea unor costuri excesive;
e) principiul proximitatii care presupune ca deşeurile sa fie valorificate şi eliminate cat mai
aproape de locul de generare.
Este foarte important să subliniem caracterul industrial al acestei activităţi. Este foarte
important să stabilim faptul că aceste acte normative dau posibilitate transformării acestui sector
de activitate într-un sector realmente industrial. În acelaşi timp, toate aceste acte normative, toate
măsurile, luate au ca bază dezbateri largi cu agenţii economici implicaţi, cu organizaţii patronale,
cu asociaţiile profesionale, cu mediul ştiinţific, cu mediul academic. Din datele pe care le avem
se apreciază că au fost generate cca. 60.000 t anvelope la nivelul anului 2002, din care numai
7000 s-au colectat şi s-au reciclat în diverse sectoare. Iată, că această diferenţă, mare, ar fi
constituit o bază de materii prime, o bază energetică ieftină şi în acelaşi timp ar fi dus la un efect
mai puţin nociv din punctul de vedere al protectiei mediu.
3.5. Sortarea anvelopelor uzate
Este un spațiu autorizat unde se realizează regruparea anvelopelor, sortarea lor în AUR
Fig. 4 (anvelope uzate reutilizabile) și în AUNR (anvelope uzate nereutilizabile) precum și
încărcarea în vederea expedierii către valorificatori.
Fig.4 Sortarea anvelopelor
2.4. Tratarea anvelopelor uzate
Etapa primară de tratare a anvelopelor este spălarea lor. După aceea urmează extragerea
materialului feros din anvelopă.
Anvelopa poate fi tratată şi cu lianţi în funcţie de utilizarea acesteia .
START PROCES TEHNOLOGIC
MATERIALE + ENERGIE
AMESTECAREA CAUCIUCULUI NATURAL, SINTETIC ŞI A
NEGRULUI DE FUM
CONSTRUIREA FORMEI ÎN CARE VA FI TURNAT AMESTECUL DE CAUCIUC
ADAUGAREA AMESTECULUI DE CAUCIUC IN FORMǍ
PLACAREA FORMEI CU FIRE DE OŢEL, FIBRE SINTETICE ŞI FIBRE TEXTILE
PLASAREA INELULUI CENTRAL ŞI A CELOR DOUǍ LATERALE IN FORMǍ
TENSIONAREA CAUCIUCULUI (OBŢINEREA FORMEI FINALE)
PROCES TEHNOLOGIC
PLASAREA ÎN MULAJ ŞI TRATAREA CAUCIUCULUI PRIN TRATAMENTE
ELIMINAREA EXCESULUI (PILIREA, EXFOLIEREA EXCESULUI)
CONTROL DE CALITATE
PRODUS FINIT
ANVELOPA ECHIPATĂ PE AUTOTURISM
REŞAPARE
ANVELOPA UZATǍ
DEŞEURI NERECICLABILE
DEŞEURIRECICLABILE
STOP
RECICLARE
Fig. 5 Schema logicǎ a procesului tehnologic de construcţie a anvelopei
Fig. 6 Procesele tehnologice prin care rezultǎ anvelopa
3.8. Procesul tehnologic de obținere a anvelopei
MATERIALE NECESARE Cauciuc natural
Cauciuc sintetic
Negru de fum
Fire de oţel,
materiale textile (celofibrǎ, nylon).
ENERGII NECESARE Solarǎ
Termicǎ
Chimicǎ
Mecanicǎ
Tab.2 Materiale și energii necesare procesului tehnologic de construcţie al anvelopei
I. Amestecul
Diverse tipuri de cauciuc natural şi sintetic sunt amestecate într-un mixer şi mixate cu
negru de cărbune şi alte produse chimice. Se obţine ceea ce specialiştii denumesc "amestecul
primordial" cu o compoziţie aleasă în funcţie de parametrii şi performanţele dorite de la viitoarea
anvelopă.
II. Forma
Fibre din material textil sau corzi de otel sunt învelite în cauciuc pe ambele părţi.
Materialele textile (celofibra, nylon şi poliester) sunt folosite la acoperit suprafaţa, iar corzile de
oţel formează o "centura" a anvelopei, mult mai rezistentă.
III. "Burta" şi pereţii
Corpul anvelopei se construieste prin introducerea a două componente diferite special
concepute în forma, în care se pune amestec de cauciuc. Profilul - la origine - este o bandă
continuă, care este apoi racită şi tăiată la lungimea necesară.
IV. "Cordonul"
Interiorul ("carnea") se construieşte prin placarea cu fire de oţel, care sunt tăiate pe
dimensiunea centurii şi rulate de un număr anume de ori, pentru a da un anume diametru
anvelopei. Din această bobinare, fiecărui cauciuc i se dă o anumită rezistenţă.
V. Construcţia efectivǎ
Construcţia efectivǎ este, de regulǎ, un proces în doi paşi. Cu toate acestea, fabricile
moderne au redus procesul la unul singur - executat de o maşina (evident). Procesul din doi paşi
este încǎ folosit la scarǎ largǎ, mai ales pentru dimensiunile speciale. Pentru început, inelul
central şi cele laterale sunt plasate într-un container în care urmeazǎ sǎ se producǎ anvelopa.
Toate benzile sunt poziţionate, contururile benzilor laterale sunt îndoite peste inelul central, iar
ceea ce urmează a fi profilul este aşezat deasupra.
În a doua fază a construcţiei, cauciucului i se dă forma prin tensionarea cu două centuri,
se mai adaugă straturi atât pe laterale, cât şi pe profil. La finalul acestui proces, cauciucul este
denumit "necopt" (verde).
IV. "Vindecarea"
Cauciucul necopt este acum plasat într-un mulaj. Aici i se aplică tratamente bine
controlate de presiune şi temperatură. Anvelopa finală este apoi scoasă din mulaj.
VII. Egalizarea
Excesul de cauciuc de pe anvelopă (pentru că nu toate sunt făcute perfect) este eliminat
cu ajutorul unei maşini (e un fel de pilire, o exfoliere a excesului).
VIII. Inspecţia
Înainte ca anvelopele să fie trimise către magazine sau depozite sunt controlate atât vizual
cât şi electronic. Este ultimul control de calitate (aspect, uniformitate) înainte să ajungă pe
jantele tale.
Rezultante ale procesului tehnologic
PRODUS FINIT URMARIT
Anvelopa
PRODUSE AUXILIARE
VALORIFICABILE
Nu existǎ
MATERIALE RECICLABILE Cauciuc in surplus
Sârmǎ
Fire textile
DEŞEURI Excese de material
Tab. 3 Produşii care rezultǎ din tehnologia anvelopei
2.4.1Metode de reciclare a anvelopelor
Anual în lume se fabrică peste 176,29 mil. t de anvelope. În medie, o anvelopă se poate
folosi pentru circa 50000 km parcurşi, in funcţie de condiţiile de exploatare, după care trebuie
inlocuită. În Franta, anual circa 45 milioane de anvelope , cantărind circa 420000 tone ies din
folosintă. Lor li se mai adaugă si cele cu defecte de fabricaţie. Cea mai mare parte a acestora sunt
depozitate in gropile de gunoi, iar altele sunt arse. În reziduurile de la ardere se pot distinge mai
multe faze, care pot fi tratate in mod individual, pentru a genera produse valoroase. Se pot separa
astfel produse pe baza de carbon din cauciucul ars şi oţel din inserţiile de sârma. Faza carbonică
este formata dintr-o serie de compuşi folosiţi în fabricarea anvelopelor,dispersaţi intr-o matrice
constituită predominant de carbon. Oţelul obţinut dupa arderea anvelopelor are o concentratie
prea mare de sulf, provenite mai ales din depunerile pulverulente de pe suprafata oţelului, unde
se află împreuna cu faza carbonica. Prin curaţarea suprafeţei oţelului, conţinutul de sulf poate fi
diminuat. Odată cu creşterea numarului de anvelope utilizate, soarta celor uzate devine o
problemă tot mai importantă. Când anvelopele sunt aruncate acestea au pierdur doar câteva
grame din masa iniţială ceea ce arată că o anvelopa uzată este in mare parte identica în privinţa
proprietaţilor fizice şi chimice cu una nouă.
De regulă anvelopele sunt colectate si apoi clasificate în trei categorii:
-cele suficient de bune pentru reşapare ;
-cele care îndeplinesc cerinţele pentru a fi revândute ca anvelope parţial uzate;
-cele adecvate doar pentru reciclare, recuperare energetică sau depozitare ca deşeu.
Acolo unde mari cantitaţi de anvelope sunt depozitate în gropi de gunoi sau stocate în
grămezi, ele reprezintă un pericol semnificativ de incendiu si o amenintare de mediu şi sănătatea
oamenilor.
Arderea necontrolată a anvelopelor poate duce la formarea unor substanţe dăunătoare,
care pot afecta calitatea aerului, a apei şi implicit pot contamina şi solul. Incendierea anvelopelor
afecteaza pe termen lung posibilitaţile de folosire ulterioara a terenurilor respective, din cauza
poluarii solului cu produşi de ardere.
2.4.2. Reeşaparea
Este singura metodă de tratare, după care anvelopa este refolosită în scopul iniţial.
Anvelopele de camion pot fi reeşapate de câteva ori înainte de a fi scoase din uz. Posibilitatea de
reeşapare depinde de starea bună a carcasei anvelopei; doar 20-25% din anvelopele de
automobile şi 60-65% din cele de camioane îndeplinesc condiţile pentru a fi reşapate.
Anvelopele reeşapate sunt în general mai ieftine, dar utilizatori le consideră ca fiind de calitate
inferioară si potenţial periculoase, nefiind recomandate pentru a fi montate pe roţile din faţa ale
autovehiculelor. Aceasta imagine limitează piața de desfacere a anvelopelor reşapate în sectorul
privat.
Anvelopele prelucrate pentru reciclarea materialelor au fost în general procesate prin
granulare. Materialele granulate au diferite aplicații: sunt folosite pentru acoperirea unor
suprafeţe de sport, pentru realizarea unor cizme din cauciuc, pentru obţinerea unor mortaruri sau
cimenturi şi la construcţia unor drumuri. Granularea anvelopelor se realizeaza fie prin măcinarea
mecanică a acestora, fie prin măcinarea criogenă. Anvelopele se răcesc în azot lichid, pentru
fragilizarea cauciucului înainte de măcinare, ceea ce conduce la reducerea consumului de energie
necesară în proces.
Fig.7 Cauciuc măcinat
Particulele de cauciuc cu dimensiuni cuprinse între 0,15-2.36 mm Fig. 2, obţinute prin măcinarea
anvelopelor uzate, se pot utiliza ca material absorbant pentru ţiţei brut, în cazul poluării
accidentale a unor terenuri.Dupa măcinare, fazele cauciuc şi oţel sunt separate magnetic.
2.5. Anvelope prelucrate pentru recuperarea energiei
Anvelopele uzate se folosesc ca sursă de combustibil pentru centrale termoelectrice.
Anvelopele uzate reprezintă un material atractiv pentru procesele de recuperare a energiei,
datorită capacităţii lor calorice ridicate in comparaţie cu alţi combustibili. Ea este în medie de 32
GJ/tona, ceva mai mare decât a carbunilor, care este de 26GJ/tona. Instalaţi mai mici de
recuperare energetică sunt cele care folosesc anvelopele drept combustibil în fabrici de ciment şi
în procese de piroliză. În cazul pirolizei, energia este recuperată sub forma unor produse
combustibile reutilizabile. În Romania se utilizează anvelope uzate drept combustibil la o fabrică
modernă de ciment din Deva. Armătura este încorporată în ciment în totalitate, dar acest fapt
diminuează calitatea cimentului.
Recuperarea energiei şi/sau a materialelor din anvelope uzate ar putea fi o metoda de
reducere a volumului de depozitare necesar pentru deşeuri. Un interes crescut se acordă în ultimi
ani proceselor de piroliză prin care se obţin combustibili comercializabili. Prin acest proces s-ar
putea acoperi costurile de procesare astfel încât să-l facă viabil din punct de vedere economic.
Materialele folosite la fabricarea anvelopelor determină în mare masură proprietaţile
rezidurilor produse în timpul proceselor de recuperare.
2.5.1 Recuperarea cauciucului
La recuperarea cauciucului, polimerul reticulat trebuie transformat într-un material
moale, plastic, reprocesabil și vulcanizabil, care să aibă proprietăți similare cauciucurilor noi.
Există trei tehnici principale: fizice, chimice şi biologice.
Procedeele fizice folosesc energia mecanică Fig. 8 pentru a aduce cauciucul sub forma de
pulbere, care poate fi apoi recombinată într-un compozit de bază în cauciuc. Măcinarea criogenă
a fost de asemenea folosită, având avantajul unui cost mai redus al echipamentului şi energiei
consumate. Se poate folosi energia microundelor sau ultrasunetelor pentru a scinda selectiv
legăturile C-S si S-S formate prin vulcanizare.
Fig.8 Măcinarea anvelopei
În procedeele chimice s-au folosit solvenţi ca disulfura de carbon și mercaptani ca și uni reactivi
anorganici pentru a scinda selectiv legăturile transversale din cauciuc.
Mai nou s-a încercat aplicarea unor biotehnologii pentru a recupera separat sulful şi
cauciucul din cauciuc vulcanizat, cu ajutorul microorganismelor.
S-a constatat că în general materialul recuperat este inferior calitativ cauciucului nou, deşi
tehnologia cu microunde a dat produsul cu cea mai bună calitate. S-a sugerat că, pe măsură ce
reţelele pentru cauciuc au devenit tot mai sofisticate, recuperarea cauciucului s-a redus tot mai
mult.
Recuperarea componentelor valoroase ale anvelopelor în forma lor iniţială, cum ar fi
negrul de fum, se poate încerca doar dacă legăturile dintre acestea și materialul anvelopei se rup,
eliberând materialul. Aceasta implică în general un consum de energie şi poate duce la eliberarea
unei serii de substanţe, ca și la formarea altor produşi.
2.5.2 Recuperarea componentelor anvelopei
Majoritatea cercetărilor privind recuperarea și refolosirea componentelor din anvelopele
uzate implică intr-o forma sau alta si procese de recuperare a energiei. Metodele principale
pentru obţinerea de energie din anvelope, cu refolosirea sau reciclarea unor componente sunt:
- incinerarea
- folosirea directă drept combustibil în fabricarea cimentului
- piroliza
Există și procedee care folosesc solvenți pentru a dizolva constituenţi ai anvelopelor
pentru recuperarea unor compuşi individuali.
Avantajele și problemele pe care le pun procedeele de tratament termic aplicate
anvelopelor uzate sunt rezumate în tabelul de mai jos:
Avantaje Probleme
Volumul deșeurilor poate fi redus
cu peste 95%;
Producatoare nete de energie cu
posibilă recuperare de materiale;
Nepoluante și capabile sa distrugă
majoritatea substanțelor organice
daunătoare sănataţi oamenilor.
Săruri de Pb si Cd (metale grele)
ramân in cenuşă, ridicând probleme
la depozitare;
Producerea de gaze toxice ca SO2,
H2S, etc., la arderea anvelopelor;
Producerea de fumigene prin
arderea incompleta a deşeurilor;
Lipsa unei tehnologii potrivite de
incinerare.
Posibilitatea reducerii volumului deşeului și a recuperări de energie prin procedeele de tratament
termic reprezintă principala forţa motrice a dezvoltării lor. Accentul în aceste cercetări s-a pus în
primul rând pe piroliză, despre care se consideră că ar îmbina avantajele recuperării unor
substanțe valoroase cu producerea de combustibil.
2.5.3. Piroliza anvelopelor
Piroliza anvelopelor a fost subiectul a numeroase studii. Este descrisă ca fiind degradarea
cauciucului, sub acţiunea căldurii, în absența oxigenului. Materile organice din anvelope (în
principal cauciucul) sunt descompuse în produse cu mase moleculare mai mici (lichide si
gazoase), compuşi anorganici (în principal oţel si negru de fum) ramân in reziduu și ar putea fi
reciclate.
Compoziţia produşilor depinde de conditiile de piroliza, ca şi de compoziţia anvelopelor
folosite. Procesul are loc de obicei in condiţii de deficit de oxigen sau intr-un gaz inert la
presiunea atmosferică sau redusă, în domenii de temperatură cuprins intre 300-1000 °C.
2.5.4 Metode de recuperare a negrului de fum
a) Dizolvarea cauciucului
O abordare alternativă de recuperare a negrului-de-fum din anvelope a fost cercetată de
Piskorz. S-a dezvoltat un procedeu de hidrogenare pentru recuperarea NF din fragmente obţinute
din anvelope uzate. În acest procedeu, cauciucul este dizolvat in ulei lubrifiant parafinic, în care
se barbotează hidrogen, permiţând eliberarea NF din matricea polimerică. În condiţii optime,
randamentul procedeului a fost aproximativ 36% NF şi aditivi anorganici, 1-2% gaz, 8% petrol
lampant si ulei. Produsul cel mai important şi valoros al procedeului este considerat NF. Prin
acest procedeu se obţine NF “primar”, care este componenta originală a cauciucului si un NF
“secundar”, produs prin descompunerea moleculelor organice din faza lichidă. Carbonul
principal conţinea cenuşa și sulf, provenite din materialele anorganice adăugate la prelucrarea
cauciucului.
Conținutul de cenușă din NF, recuperat prin filtrare și uscare, a fost de 17,6% (greutatea),
cuprinzând siliciu, zinc, aluminiu, sulf, și urme de fier și de titan. El s-a putut reduce la 9.7%
printr-o spălare cu HCl diluat. După spălarea cu acid, produsul avea o concentrație de carbon de
86.8%, restul fiind în principal silice și TiO2. S-a sugerat ca s-ar putea de fapt să nu fie necesară
îndepărtarea componentelor anorganice, ele fiind constituite din aditivi valoroși pentru compozit.
O companie producatoare de cauciuc compozit a evaluat negru de fum reciclat în vederea
folosirii în industrie. S-a demonstrat că ar avea proprietăţi similare ale NF comercial de calitate
inferioară. S-a considerat că procedeul ar putea fi adaptat pentru a prelucra anvelope întregi,
deoarece sârma de oţel ar fi eliberată din matricea polimerice și separată cu ușurință.
b) Tratarea cu microunde
Aplicarea tehnologiei cu microunde la procedarea anvelopelor uzate a fost cercetată în
mai multe rânduri. Un procedeu nou dezvoltat cuprinde în esență un proces de piroliză, în care
căldura furnizată materialului mărunţit este produsă de câteva generatoare de microunde.
Avantajul folosirii microundelor constă în încălzirea rapidă a materialului din interior spre
exterior, ceea ce poate conduce la o utilizare mai eficientă a energiei. Restul procesului este
similar cu cel al pirolizei, conducand la obținerea de combustibil lichid, negru-de-fum, oţel și
gaz, ca produşi recuperaţi și potenţiali reciclabili. Sistemul este eficient cand se lucrează cu o
instalaţie cu funcţionare discontinua la scară mică. Dezvoltarea sa într-un proces continuă la
scară industrială ar necesita însă investiţii importante.
2.5.5 Utilizarea anvelopelor ca sursă de energie termică la fabricarea cimentului
Folosirea anvelopelor uzate drept combustibil pentru cuptoare de ciment este în creştere,
datorită diferitelor proiecte de testare din Marea Britanie. Fabricile de ciment din Europa ardeau
anvelope uzate încă din anii 1970, instalaţii de acest fel există şi în America de Nord, Franţa,
Japonia, România.
Folosirea anvelopelor uzate în cuptoare pentru ciment are avantajul că nu genereaza alte
deşeuri decât cele create în mod normal de procesul de producţie al cimentului. Puterea calorifică
a cauciucului furnizează căldura necesară procesului, pe când oţelul din construcţia anvelopei,
precum şi alte reziduri de combustie sunt încorporate în ciment, fără a compromite semnificativ
calitatea cimentului. Fabricile de ciment au folosit în mod tradiţional combustibili fosili, de
exemplu, cărbune, pentru a obţine energia necesară. În loc să se cheltuiască sume importante
pentru cărbune, ar putea percepe o taxă pentru a accepta anvelopele uzate. Anvelopele sunt
introduse în cuptor fie tăiate în felii (mărunţite), fie întregi, în funcţie de tipul cuptorului folosit.
Deşeurile de anvelope pot fi utilizate drept combustibil şi în fabricile de celuloză şi hârtie.
3.12. Incinerarea cu recuperarea energiei
Incinerarea anvelopelor are ca scop principal reducerea volumului deşeurilor şi
recuperarea energiei.
La nivel mondial s-au realizat mai multe instalaţii de incinerare a anvelopelor. O parte
din acestea au fost închise din cauza controlului ineficient al emisilor de gaze poluante in
atmosferă sau pentru faptul că nu au fost eficiente din punct de vedere ecomomic. În unele
situatii, procesul de incinerare nu a condus la arderea eficientă a întregului conţinut de substanţe
organice din anvelope.
Incinerarea anvelopelor are avantajul important, faţa de alte metode de tratare, al
existenţei unei instalaţii care operează la scară industrială şi este o parte importantă a strategiei
de management al anvelopelor uzate. Rezidurile de ardere pot conţine materiale potenţial
valoroase recuperabile. Adoptând o abordare noua privind recuperarea fiecărui produs din
material, nu doar a unor componente individuale, ca negrul-de-fum, incinerarea anvelopelor
uzate ar putea deveni o metoda de tratare mai atractivă din punct de vedere al protecţiei
mediului, dar si mai economică.
Cu toate că s-a afirmat ca incinerarea anvelopelor nu este eficientă din punct de vedere
economic, din motive pe care le vom prezenta pe larg în continuare, la ora actuală funcționează
cu succes instalaţii de incinerare Exeter Energy în Connecticut-Statele Unite, Morangoni, in
Italia si Ebora in Japonia. Dintre acestea, cea mai eficientă este instalatia din Japonia care are un
incinerator cu pat fluidizat.
Avantajele recuperări de energie prin incinerare :
- este recuperată aproximativ 60% din energia investită in materialele plastice.
- se poate aplica unor deșeuri netriate, chiar deșeurile menajere
Dezavantajele recuperari de energie prin incinerare:
-necesitatea alimentării instalaţiei cu anvelope mărunţite, etapa de mărunţire implicând
costuri suplimentare legate de reducerea dimensiunilor fragmentelor de anvelope, pentru
realizarea instalaţilor de incinerare sunt necesare investiţii substanţiale.
-având in vedere ca prin incinerare se recuperează doar o parte din energia investită în
producerea anvelopelor, aşa cum se vede în tabelul de mai jos, incinerarea anvelopelor
reprezintă, ca şi în cazul deşeurilor de mase plastice, o variantă mai puţin eficientă, atat din punct
de vedere economic, cât şi din punct de vedere a impactului asupra mediului.
Componentă Energie[kW/kg]
Energia necesară la fabricarea anvelopelor 32.0
Energia necesară pentru obţinerea cauciucului din anvelope 25.0
Energia obtinuţă de combustibilii obținuti din anvelopa 9.0
Energia consumată pentru obţinerea granulelor de cauciuc
din anvelopă
1.2
Aşa cum se vede şi din tabel, energia recuperată din combustibilii obtinuţi din anvelope,
reprezintă doar o mica fracţiune din energia investită pentru producerea anvelopelor.
Un alt dezavantaj al acestor instalaţii îl reprezintă calitatea slabă a deşeurilor de oţel
recuperat, care conţin cantitaţi prea mari de sulf pentru a fi acceptate in industria metalurgica.
Sulful este incorporat în depunerile cărbunoase de la suprafaţa sârmei care este dificil de
înlăturat.
Incinerarea s-a folosit pe scară largă in procesarea deşeurilor, în principal, în scopul
reducerii volumului acestora. Multe incineratoare sunt de asemenea echipate cu tehnologie
pentru generarea de electricitate din procesul de ardere a deşeurilor. Incinerarea nu constituie
totuşi o soluţie pentru înlăturarea deşeurilor care ar ajunge la rampele de depozitare, întrucât
răman produsele secundare de ardere, pentru care este nevoie în continuare de o depozitare finală
sau refolosire. Incinerarea anvelopelor uzate se defineşte ca reducerea fracţiuni combustibile la
un reziduu inert, prin arderea la temperatura ridicată controlată.
Recuperarea energiei din anvelope este atractivă datorită puterii calorifice mari a acestor
materiale şi se practică, de exemplu, in fabrici de ciment, în instalaţiile de piroliză şi de
incinerare. Prin piroliză, energia se recupereaza indirect, datorita obţinerii unor materiale
combustibile pentru utilizare ulterioară. Eficienţa economica a proceselor de piroliză depinde in
mare masură de recuperarea negrului de fum, care in general, este inferior calitativ, deci cu
valoare mai mică din punct de vedere comercial decât cel folosit initial.
Procesul de combustie este spontan la peste 400°C, puternic exoterm şi odată iniţiat, se
autoîntreţine. Căldura generată din arderea anvelopelor uzate se poate apoi converti in
electricitate folosind tehnologii cunoscute. Singura instalaţie de producere a energiei exclusiv
prin arderea anvelopelor uzate din Marea Britanie se află la Wolverhampton, West Midlands.