68

CAPITOLUL 4 CARACTERIZAREA APELOR SUBTERANE

4.1. IDENTIFICAREA, DELIMITAREA SI CARACTERIZAREA CORPURILOR DE APE SUBTERANE

Identificarea şi delimitarea corpurilor de ape subterane s-a făcut pe baza următoarelor

criterii: geologic; hidrodinamic; starea corpului de apă:

→ calitativă → cantitativă. Delimitarea corpurilor de ape subterane s-a făcut numai pentru zonele în care există acvifere

semnificative ca importanţă pentru alimentări cu apă şi anume debite exploatabile mai mari de 10 m3/zi. În restul arealului, chiar dacă există condiţii locale de acumulare a apelor în subteran, acestea nu se constituie în corpuri de apă, conform prevederilor Directivei Cadru 60 /2000 /EC.

Criteriul geologic, intervine nu numai prin vârsta depozitelor purtătoare de apă, ci şi prin caracteristicile petrografice, structurale, sau capacitatea şi proprietăţile lor de a înmagazina apa. Au fost delimitate şi caracterizate astfel corpuri de apă de tip poros, fisural şi carstic.

Criteriul hidrodinamic acţionează în special în legătură cu extinderea corpurilor de apă. Astfel, corpurile de ape freatice au extindere numai până la limita bazinului hidrografic, care corespunde liniei de cumpănă a acestora, în timp ce corpurile de adâncime se pot extinde şi în afara bazinului.

Starea corpului de apă, atât cea cantitativă cât şi cea calitativă, a constituit obiectivul central în procesul de delimitare, evaluare şi caracterizare a unui corp de apă subterană.

Corpurile de ape subterane care se dezvoltă în zona de graniţă şi se continuă pe teritoriul unor ţări vecine sunt definite ca transfrontaliere.

În spaţiul hidrografic Someş - Tisa au fost identificate, delimitate şi descrise un număr de 15 corpuri de ape subterane, dintre care 3 corpuri sunt transfrontaliere. (figura 4.1).

Codul corpurilor de ape subterane (ex: ROSO01) are următoarea structură: RO = codul de ţară; SO= Direcţia Apelor Someş -Tisa; 01= numărul corpului de apă în

cadrul Direcţiei Apelor Someş -Tisa. Din cele 15 corpuri de ape subterane identificate, 12 aparţin tipului poros, acumulate în

depozite de vârstă cuaternară şi pannoniană, iar trei corpuri aparţin tipului fisural sau mixt, carstic-fisural sau fisural – poros, dezvoltate în depozite de vârstă triasic – cretacică, paleogen-miocen medie şi paleogen – cuaternară.

Cele mai multe corpuri de apă subterană şi anume 9 (ROSO02, ROSO06, ROSO07, ROSO08, ROSO09, ROSO10, ROSO11, ROSO12 şi ROSO17) au fost delimitate în zonele de lunci şi terase ale diferitelor râuri afluente Someşului şi Tisei fiind dezvoltate în depozite aluvial – proluviale poros permeabile, de vârstă recentă, în special cuaternară. Fiind situate aproape de suprafaţa terenului, ele au nivel liber.

Două corpuri de apă subterană şi anume ROSO04 (Munţii Bihor – Vlădeasa) şi ROSO15 (Munţii Rodnei) se dezvoltă în zone montane şi sunt de tipul fisural - carstic, fiind dezvoltate în roci dure, calcaroase sau metamorfice.

Alte două corpuri şi anume ROSO03 (Depresiunea Maramureş) şi ROSO14 (Zona Baia Mare), deşi sunt sub presiune, sunt cantonate în depozite pannoniene sau mai vechi şi au o importanţă economică redusă.

O categorie aparte, prin importanţa economică deosebită, o constituie conul aluvionar al Someşului care este constituit dintr-un pachet de depozite proluviale poros permeabile de cca 120 m grosime şi în care s-au delimitat două corpuri de apă: unul dezvoltat până la adâncimea de cca 30 m, în depozite holocen-pleistocen superioare, cu nivel liber şi al doilea situat sub primul, dezvoltat

69

între adâncimile de 30 şi 120 m, cantonat în depozite pleistocen inferioare, sub presiune. Aceste două corpuri sunt transfrontaliere.

Toate caracteristicile semnificative privind corpurile de ape subterane din cadrul spaţiului hidrografic Someş – Tisa cum sunt caracteristicile geologice şi hidrogeologice, gradul de protecţie, riscul şi modul de utilizare a apei ca şi poluatorii, eventualul caracter transfrontalier şi ţara au fost sintetizate în tabelul 4.1.

Este de subliniat faptul că, corpul ROSO04 (Munţii Bihor – Vlădeasa), dezvoltat atât în bazinul hidrografic al râului Someş cât şi în cele ale Crişurilor şi Mureşului, a fost atribuit pentru administrare DA Someş – Tisa, datorită dezvoltării sale predominante în spaţiul hidrografic Someş-Tisa.

Caracterizarea corpurilor de apă subterană din spaţiul hidrografic Someş – Tisa este prezentată în continuare.

70

Fig. 4.1. Harta cu delimitarea corpurilor de apa subterana atribuite Directiei Apelor Somes-Tisa

71

Tabelul 4.1 Caracteristicile corpurilor de ape subterane

Caracteriz. Geol./hidrogeol. Utiliz. Grad de Stare Transfrontalier/

Cod/nume Supraf. Tip Sub pres. Strate acop. Apei Poluatori protectie Calit. Cant. Tara globala

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1. ROSO01/ Conul Somesului, Holocen si 1380/ ? P Nu 5.0 – 15.0 PO, I, Z I, A PG B B Da/ Ungaria

Pleistocen sup. 2. ROSO02/ R. Iza si Viseu 508 F+P Nu 0.0 – 3.0 PO, I PU, PVU B B Nu 3. ROSO03/ Depr.Maramures 207 F Da 64.0 – 135.0 PO, P PVG B B Nu 4. ROSO04/ Mtii Bihor-Vladeasa 469 K+F Nu variabila PO, P PU, PVU B B Nu 5. ROSO06/ Campia Carei 633 P Nu 0.0 – 15.0 PO, Z, P I PM, PG, PVG B B Da/ Ungaria 6. ROSO07/ R. Crasna, lunca si terase 191 P Nu 0.5 – 5.0 PO, Z, I I, A, M PM, PU B** B Nu 7. ROSO08/ Depr. Lapus 110 P Nu 0.2 – 1.5 I, P PM, PU B B Nu 8. ROSO09/ Somesul Mare, lunca si terase 585 P Nu 3.0 – 6.0 PO, I, P I, M PG,PM S B Nu 9. ROSO10/ Somes Mic, lunca si terase 315 P Nu sub 7.5 PO, I, Z I, Z, M PG, PM B** B Nu 10. ROSO11/ Somesul superior, lunca si terase 414 P Nu 3.0 – 10.0 PO, I, P I PG, PM B** B Nu 11. ROSO12/ Depr. Baia Mare 525 P Nu 2.0 – 4.0 I, P I PM, PU B** B Nu 12. ROSO13/ Conul Somesului, Pleistocen inf. 1390/ ? P Da cca 30 PO, Z PVG B B Da/ Ungaria 13. ROSO14/ Zona Baia Mare 730 P Da peste 40 PO PVG B B Nu 14. ROSO15/ Muntii Rodnei 124 F Nu variabila PO PU B B Nu 15.ROSO17/Câmpia Turului superior 134 P Nu 5-15 PO PG B B Nu Suprafata: are la numarator suprafata (Kmp) din Romania; pentru corpurile transfrontaliere la numitor este suprafata totala a corpului. Tip predominant: P-poros; K-karstic; F-fisural. Sub presiune: Da/Nu/Mixt. Strate acoperitoare: grosimea in metri a pachetului acoperitor. Utilizarea apei: PO- alimentari cu apa populatie; IR - irigatii; I - industrie; P - piscicultura; Z - zootehnie. Poluatori: I-industriali; A-agricoli; M-menajeri; Z-zootehnici Gradul de protectie globala: PVG - foarte buna; PG - buna; PM - medie; PU - nesatisfacatoare; PVU - puternic nesatisfacatoare Stare calitativa si cantitativa: Buna (B)/Slaba(S). B**local stare calitativa slaba Transfrontalier: Da/Nu.

72

Caracterizarea corpurilor de apă subterană din spaţiul hidrografic Someş-Tisa este prezentată în continuare. ROSO01 - Conul Someşului , Holocen şi Pleistocen superior

Acest corp este constituit din ape freatice, cantonate în depozitele proluviale poros-permeabile, de vârstă cuaternară (Holocen - Pleistocen superioar), din zona de dezvoltare a conului aluvionar al râului Someş situată în partea de nord a Câmpiei Someşului, până la adâncimea de cca. 30 metri (fig.4.1.1 – 4.1.2).

Fig. 4.1.1 Secţiune geologică transversală în conul aluvionar al râului Someş, la limita treimii estice

Litologic, acviferul este constituit din nisipuri cu pietrişuri şi chiar bolovănişuri, ale căror

granulaţie scade dinspre est spre vest (graniţă), cu intercalaţii lentiliforme sau stratiforme de silturi nisipoase şi argiloase.

Acviferul este continuu, se găseşte la partea superioară, la adâncimi de circa 5 m (spre vest) şi 10 m în extremitatea estică a corpului şi are grosimi ce variază între 5 şi 15 m, crescând spre est. Acest corp se dezvoltă la partea superioară (pe circa 30 m grosime) a unui pachet gros de circa 100 m de depozite tipice de con aluvionar, începând de la intrarea râului Someş în Depresiunea Pannonică.

Direcţia de curgere a apelor subterane (fig. 4.1.3.) este E-V cu unele inflexiuni locale ale hidroizohipselor, care denotă influenţa captării Mărtineşti. În cea mai mare parte a teritoriului, însă, aşa cum se observă, comparând suprafaţa piezometrică a acestuia cu cea a corpului de apă de medie adâncime cantonat în depozitele conului aluvionar al râului Someş, cele două corpuri de apă au o funcţionare hidrodinamică independentă.

73

Fig. 4.1.2 Secţiune geologică longitudinală în conul aluvionar al râului Someş

Gradienţii hidraulici au valori variabile, în general, în ecartul unui ordin de mărime de

0,0004 - 0,001. Nivelul piezometric este ascensional şi se găseşte în general la adâncimea de 1 - 6 m. Principalii parametri hidrogeologici ai acestui corp sunt : qsp = 5÷10 l /s /m, K = 20÷60 m /zi, T = 100÷900 m2 /zi.

Stratul acoperitor este continuu şi are o constituţie siltică-argiloasă sau numai argiloasă, de grosime variabilă, dar având minimum 5 m, uneori mergând la mai mult de 10-15 m.

Infiltraţia eficace este în zonă de 30 - 60 mm coloană apă pe an, ceea ce indică o protecţie globală de la suprafaţă ce poate fi caracterizată ca bună (PG).

Apele subterane sunt bicarbonatate-calcice si au o mineralizaţie totală de cca. 350 – 550 mg /l; uneori apar valori ale fondului natural mai ridicate pentru Fe.

Fig. 4.1.3 Suprafaţa piezometrică a corpului de apă freatică din zona de dezvoltare

a conului aluvionar al râului Someş

74

Stratul acoperitor are o grosime variabilă (5 - 10 m) fiind alcătuit din argile şi silturi. Corpul are caracter transfrontalier. Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.4) sunt executate pe baza analizelor chimice ale

forajelor Reţelei Hidrogeologice Naţionale. Ele arată caracterul bicarbonat calcic al acestora şi faptul că variaţia chimismului apelor corpului se datorează prezenţei în raporturi diferite a elementelor: Mg, Na şi Cl.

Fig.4.1.4 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale unor foraje hidrogeologice amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO01

ROSO02 - Râurile Iza şi Vişeu

Acest corp de apă freatică se dezvoltă în depresiunea Maramureşului, suprapunându-se în mare parte peste bazinul hidrografic al Vişeului şi parţial peste bazinul superior al Izei.

Constituţia petrografică a acestui spaţiu, marcată de prezenţa dominantă a gresiilor, conglomeratelor şi parţial al nisipurilor paleogene, cu permeabilitate relativ ridicată, constituie suportul unei reţele fisurale întinse. Modulul mediu al scurgerii subterane din sistemul acvifer fisural este de 7-10 l/s/km2 , ceea ce înseamnă o rată de alimentare de circa 250 mm/an.

A fost pusă în evidenţă existenţa unor izvoare ale căror debite variază între 0,2 şi 1 l/s, cu un regim permanent.

Acviferul freatic din luncile si terasele râurilor Vişeu şi Iza, este constituit din pietrişuri şi bolovănişuri groase de 4-6 m, cu niveluri piezometrice situate la 0,1 – 3,0 m şi cu debite la pompare foarte reduse (sub 0,1 l /s /foraj).

Singurele subzone în care au fost înregistrate debite mai importante, cuprinse între 0,7 şi 7 l/s /foraj, pentru denivelări de 0,3 –1,3 m sunt cele situate la Borşa şi Vişeul de Sus.

Mare parte din arealul Munţilor Lăpuş - Ţibleş, constituiţi din formaţiuni paleogene (în special eocene), reprezentate prin gresii, conglomerate şi argile, care aparţin flişului transcarpatic, cantonează în zona activă (superficială) acvifere pentru care modulul mediu multianual al scurgerii subterane se apreciază la 5-7 l/s/km2.

Se poate concluziona că depresiunea Maramureşului este deficitară în ape subterane cu nivel liber (freatice), astfel încât pentru asigurarea alimentărilor cu apă potabilă este necesar să se recurgă la captarea surselor de suprafaţă prin acumulări sau captarea izvoarelor mai importante existente în cadrul depresiunii.

ROSO03 - Depresiunea Maramureş

Corpul de apă subterană de adâncime este de tip fisural şi este cantonat în depozite de vârstă paleogen - miocen medie.

75

In scopul determinării posibilităţilor de alimentare cu apă potabilă a localităţilor din cuprinsul depresiunii, s-au executat câteva foraje din investigarea cărora s-au desprins următoarele:

Forajul executat la Călineşti, la adâncimea de 250 m a captat pe intervalele 135-160 m şi 191-216 m un complex grezos, cu un debit maxim de 0,3 l/s, pentru o denivelare de 34 m (nivelul piezometric este artezian la +0,23 m). Apa este potabilă, de tipul bicarbonatată calcică, magneziană, sodică, cu azotaţi în concentraţie mică de 2 mg/l;

Forajele executate la Sighetul Marmaţiei, Deseşti şi Bogdan Vodă, la adâncimi cuprinse între 250-300 m, nu au dat rezultate din punct de vedere hidrogeologic;

Posibilităţile de alimentare cu apă a localităţilor din Depresiunea Maramureş din formaţiunile geologice care se dezvoltă până la adâncimea de 300 m, sunt extrem de reduse, astfel încât se poate reconfirma concluzia că această unitate morfohidrografică este deficitară în apă subterană.

ROSO04 - Munţii Bihor - Vlădeasa Acest corp de apă subterană, de tip carstic – fisural, este situat în Munţii Bihor – Vlădeasa. Fragmentarea intensă a depozitelor carbonatice triasic-cretacice (calcare şi dolomite) a

condus, din punct de vedere hidrogeologic, la crearea unui mare număr de sisteme carstice majore, având resurse importante de ape subterane, care înglobează în constituţia lor sisteme carstice de dimensiuni mai mici.

Local, depozitele carbonatice triasic-cretacice sunt acoperite de depozite permian-mezozoice (gresii şi conglomerate cu intercalaţii de şisturi argiloase), cu permeabilităţi diferite.

Infiltraţia eficace a depozitelor carbonatice este cuprinsă între 220,5–315 mm/an. Gradul de protecţie este nesatisfăcător sau puternic nesatisfăcător.

Izvoarele carstice au debite cu valori cuprinse între 0,04 si 550 l/s. Apele sistemelor carstice au pH-ul uşor bazic (7,15-7,86) şi mineralizaţia totală oscilând

între 125 şi 529,7 mg/l. Din punct de vedere hidrochimic, aceste ape sunt predominant de tip bicarbonatate calcice şi /sau magneziene.

Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.5) executate pe analizele apelor izvoarelor arată o variaţie relativ mare a chimismului apelor. Acest lucru se explică prin amestecul apelor provenite din depozite carbonatice triasice-cretacice bicarbonat calcice cu apele altor acvifere (permiene, mezozoice) ce au o proporţie de sodiu sau clor mai mare decât cele carstice.

Datele analizelor chimice evidenţiază că parageneza minerală oferă condiţiile naturale pentru ca apele să corespundă parametrilor de potabilitate, cu rare excepţii la fier.

76

Fig.4.1.5 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale unor foraje hidrogeologice amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO04

ROSO06 - Câmpia Carei Acest corp cantonează ape freatice acumulate în depozitele aluviale poros-permeabile

(psefito-psamitice cu intercalaţii pelitice), de vârstă cuaternară, ale Câmpiei Careiului, depuse în zona sud-vestică a acesteia.

Stratul acoperitor este consistent, de natură pelitică cu treceri spre pelito-psamite, care asigură o protecţie medie sau favorabilă din punct de vedere litologic. Infiltraţia eficace este scăzută (< 100 mm/an), gradul de protecţie globală de la suprafaţă putând fi apreciat ca bun şi chiar foarte bun, clasele PG şi PVG.

Deşi în cuprinsul acestui corp există câteva unităţi ce pot constitui surse de poluare a apelor de suprafaţă, ele nu reprezintă, practic, un pericol pentru apele subterane.

Apele au un caracter bicarbonat calcic clorosodic sulfato magnezian si conform paragenezei minerale sunt potabile.

Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.6) sunt executate pe baza datelor forajelor de observaţie ale Reţelei Hidrogeologice Naţionale. Ele arată caracterul bicarbonat calcic clorosodic sulfato magnezian al acestora.

77

Fig.4.1.6 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO06

Depăşirile la compuşii azotului, în special al amoniului arată o protecţie relativ scăzută la

poluare. Corpul de apă freatică din Câmpia Careiului are caracter transfrontalier.

ROS007 – Râul Crasna, lunca şi terasele Este un corp de apă freatică de tip poros-permeabil, localizat în depozitele holocene din

luncile râului Crasna şi ale afluenţilor săi (Zalău, Corund, Cerna etc.) precum şi în cele pleistocene ale teraselor însoţitoare, din zona dealurilor Silvaniei .

Litologic, depozitele poros-permeabile sunt constituite din nisipuri şi pietrişuri, acoperite de argile, silturi şi soluri. Grosimea acestor depozite oscilează între 2 şi 5 m, iar a depozitelor acoperitoare între 0,5 şi 5 m. Amonte de oraşul Şimleul Silvaniei, patul impermeabil este situat la adâncimi de 7-10 m.

Infiltraţia eficace este cuprinsă între 31,5 şi 63 mm/an, gradul de protecţie fiind mediu sau nesatisfăcător.

Apele freatice prezintă un nivel hidrostatic situat între 0,3 şi 2 m de la sol şi o capacitate de debitare de 0,2-1 l/s/foraj.

Coeficienţii de filtratie oscilează între 20 şi 90 m/zi şi transmisivităţile între 100 şi 400 m2/zi. Condiţiile cele mai favorabile pentru acumularea acviferului freatic s-au semnalat pe valea Crasnei, respectiv în sectorul dintre localităţile Crasna şi Şimleul Silvaniei, unde transmisivităţile depăşesc 500 m2/zi.

Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.7) sunt executate după datele analizelor chimice ale forajelor de observaţie Zalău F3 şi Sarmăşag F2.Acestea arată un caracter foarte diferit al apelor de la bicarbonatat-calcic sulfat-magnezian la sufatat- calcic cloro-sodic. Numărul mic de surse analizate nu permite o caracterizare completă a chimismului corpului de apă .

78

Fig.4.1.7 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor Zalău F3 şi Sarmăşag F2

ROSO08 - Depresiunea Lăpuş

În luncile râului Lăpuş şi ale afluenţilor săi (Dobric, Rotunda, Suciu) precum şi pe terasele însoţitoare, se dezvoltă corpul de ape freatice acumulat în depozite holocene (nisipuri, pietrişuri, nisipuri argiloase, argile nisipoase) şi, respectiv, pleistocene (nisipuri, pietrişuri, silturi, argile) .

Acviferul freatic a fost interceptat până la adâncimi de 5,5 - 7 m, grosimea stratului acoperitor (argile, silturi, soluri) fiind de 0,2 -1,5 m.

Infiltraţia eficace este cuprinsă între 63 - 94,5 mm/an, gradul de protecţie fiind mediu sau nesatisfăcător.

Nivelul hidrostatic al apelor freatice este, în general, cu nivel liber, situat la adâncimi de 1,5 - 2,5 m.

Potenţialul acviferului este mediu, cu coeficienţi de filtrare de 20-70 m /zi şi transmisivităţi de 75-250 m2/zi. Debitele obţinute sunt de 2-4 l/s/foraj pentru denivelări de 1-3 m.

Alimentarea freaticului din zona de luncă şi terase se realizează din precipitaţii. Menţionăm că apele freatice mai sunt acumulate, subordonat, şi în depozite deluviale şi în

conuri aluvionare cu importanţă locală.

ROSO09 - Someşul Mare, lunca şi terasele Acest corp de apă freatică de tip poros permeabil, este localizat în depozite aluvionare, de

vârstă cuaternară, ale luncii şi teraselor râului Someşul Mare şi ale afluenţilor acestuia, Bistriţa, Budac, Şieu, Dipşa şi Lechinţa .

Depozitele sunt constituite din nişipuri, pietrişuri şi bolovanisuri, cu grosimi de 0,5-6 m, grosimile cele mai mari fiind înregistrate în zona Reteag (10 m).

Acoperişul stratului acvifer este reprezentat prin formaţiuni argiloase-siltice, cu dezvoltare mai mult sau mai puţin continuă, având în general grosimi de 3-6 m. Patul stratului acvifer este constituit din marne şi argile, având local intercalaţii de gipsuri, sare sau gresii.

Nivelul hidrostatic este în general liber sau uşor ascensional, atunci când în acoperişul stratului acvifer se întâlnesc formaţiuni argiloase-siltice, slab permeabile, şi se situează, în general, între 0,3 şi 4 m adâncime în luncă şi 2 - 8 m în zonele de terasă.

79

Parametrii hidrogeologici prezintă valori de 1-4 l /s /m pentru debitul specific, 100-150 m /zi pentru coeficientul de filtraţie şi până la 300 m2 /zi pentru transmisivitate. Cele mai mari valori se înregistrează, în general, în zonele cu grosimile cele mai mari ale depozitelor aluvionare (la Reteag debitul specific depăşeşte 10 l /s /m, coeficientul de filtraţie are valori de 100-300 m /zi, iar transmisivitatea de peste 1000 m2 /zi).

Acviferul se alimentează în general din precipitaţii, infiltraţia eficace având valori de de 31,5 - 63 mm /an şi este drenat de reţeaua hidrografică.

Din punct de vedere chimic, în lunca râului Someşul Mare apa este de tip clorurat – bicarbonatat – sodico – calcic, din cauza cutelor diapire din zonă, ceea ce determină un caracter nepotabil al apei pe anumite sectoare (apă sărată).

În zona Salva apele sunt de tipul bicarbonatat-calcice. Pe afluenţii Someşului Mare, apa este, în general, de tipul bicarbonatato -calcica, cu un

conţinut destul de ridicat în sulfaţi şi cloruri, sau chiar cloro-sodica. Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.8) executate pe apele forajelor de observaţie ale

Reţelei Hidrogeologice Naţionale arată că acestea au o variaţie foarte mare a chimismului, de la bicarbonat calcic magnezian la bicarbonat clorosodic.

Fig. 4.1.8 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO09

Variaţia mare a chimismului se datorează paragenezei minerale. Sursele potenţiale punctiforme de poluare sunt reprezentate de depozitele de deşeuri

menajere neamenajate din zonă. Din punct de vedere al gradului de protecţie globală, corpul de apă se încadrează în clasele

de protecţie bună şi medie. ROSO10 - Someşul Mic, lunca şi terasele

Corp de apă freatică este de tip poros - permeabil, localizat în depozitele aluviale de vârstă cuaternară ale luncii şi terasei râului Someşul Mic şi ai afluenţilor acestuia: Căpuş, Nădaş, Borşa, Lonea şi Fize.

Depozitele sunt alcătuite din pietrişuri, bolovănişuri şi nisipuri, fiind interceptate până la adâncimi de 0,4 - 3 m. Cele mai mari grosimi se întâlnesc la confluenţa Someşului Mic cu Nădaşul,

80

unde, în zonele centrale ale luncii se atinge grosimea de 11 m. Spre zonele marginale ale luncii, grosimile sunt de aproximativ 2 m.

Afluenţii Someşului Mic au lunci reduse ca dimensiuni, constituite predominant din nisipuri şi pietrişuri, subordonat bolovănişuri şi au grosimi în jur de 2 m. Grosimi mai mari, până la 5 m, sunt întâlnite la Aghireş, pe pârâul Nădaş.

Acoperişul stratului acvifer este alcătuit, în general, din depozite argiloase siltice, cu dezvoltare discontinuă, cu grosimi de până la 7,5 m (pe pârâul Nădaş).

Patul stratului acvifer este alcătuit din marne şi argile, local cu intercalaţii de gipsuri, sare sau gresii.

Nivelul hidrostatic se află la adâncimea de 1 - 3 m, fiind liber sau uşor ascensional, atunci când în acoperişul stratului acvifer se află formaţiuni argiloase siltice, uşor permeabile.

Debitul specific în lunca Someşului Mic are valori de 2-4 l/s /m, coeficientul de filtraţie variind între 49 şi 200 m/zi, iar transmisivitatea între 89 şi 427 m2/zi.

Cele mai mici valori ale parametrilor hidrogeologici se înregistrează în luncile afluenţilor Someşului Mic, unde debitele specifice sunt sub 1 l/s/m, coeficienţii de filtraţie sub 50 m /zi, iar transmisivităţile sub 100 m2 /zi.

Acviferul se alimentează în principal din precipitaţii, infiltraţia eficace având valori de 31,5 - 63 mm /an şi este drenat de râu.

Apele sunt în general bicarbonatate-sulfatate-clorurate-calcice-magneziene sau sulfatate-bicarbonatate-calcice sau sodice până la ape cloro-sodice. Ultimul tip de ape este generat de prezenţa cutelor diapire în zonă, ceea ce face ca pe anumite sectoare apa să fie nepotabilă (ape sărate).

Din punct de vedere al gradului de protecţie globală, corpul de apă se încadrează în clasele de protecţie bună şi medie.

Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.9) executate pe baza analizelor chimice ale forajelor de observaţie ale Reţelei Hidrogeologice Naţionale (Cluj, Jucu, Iclod, Gherla şi Dej) arată că acestea au o variaţie foarte mare a chimismului, de la bicarbonatat-calcic la cloro-sodic sulfatat-magnezian, fiind probabil rezultatul amestecului în proporţii diferite a celor două tipuri de ape.

Fig. 4.1.9 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor Cluj, Jucu, Iclod, Gherla şi Dej

81

Din punctul de vedere al paragenezei apele bicarbonatat calcice se datorează carbonaţilor ce intră în alcătuirea depozitelor aluviale, iar apele clorosodice sulfat magneziene se datorează prezenţei cutelor diapire.

ROS011 - Someşul superior, lunca şi terasele

Corp de apă freatică de tip poros permeabil este localizat în depozite aluvionare, de vârstă cuaternară, ale luncii şi terasei râului Someş şi al afluenţilor acestuia (Almaş şi Agrij), din aval de confluenţa Someşului Mare cu Someşul Mic (în dreptul localităţii Dej) până la intrarea Someşului în Depresiunea Baia Mare .

Depozitele sunt alcătuite din pietrişuri, nisipuri, bolovănişuri şi au fost interceptate la adâncimi de 1,5 - 6 m în lunca şi până la 10 m în zonele de terasă. Grosimea acestor depozite variază în general între 2 şi 6 m.

Acoperişul stratului acvifer este alcătuit din depozite argiloase siltice, cu dezvoltare discontinuă, având grosimi de 3 – 6 m în luncă şi până la 10 m în terase. Patul stratului acvifer este constituit din marne şi argile, local cu intercalaţii de gipsuri, sare şi gresii.

Nivelul hidrostatic se află la adâncimi de 1,5 - 5 m, fiind în general liber, sau uşor ascensional, atunci când în acoperişul stratului acvifer se află formaţiuni argiloase siltice, uşor permeabile.

Debitul specific are valori de la sub 1 l/s/m, până la 7 l/s/m, coeficientul de filtraţie variază între 11 - 186 m/zi, iar transmisivitatea între 75 - 532 m2/zi.

În zona localităţii Dej, unde grosimea depozitelor aluvionare este mai mare şi granulatia mai grosieră, debitul specific are valori cuprinse între 0,15-4,57 l /s /m, şi coeficientul de filtraţie între 7,26-68,4 m/zi, iar transmisivitatea între 18,27-354 m2/zi.

Valori mai ridicate ale parametrilor hidrogeologici se înregistrează pe pârâul Almaş, unde, pe anumite sectoare, coeficientul de filtraţie are valori cuprinse între 135-250 m/zi, iar transmisivitatea între 800 - 2400 m2/zi.

Acviferul se alimentează în principal din precipitaţii, infiltraţia eficace având valori de 31,5 - 63 mm/an şi este drenat de râu..

Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.10) executate pe probele de apă recoltate din forajele de observaţie ale Reţelei Hidrogeologice Naţionale arată că acestea variază de bicarbonatat-calcic la bicarbonatat-calcic-sulfat-magneziană sau bicarbonatat- calcic- cloro-sodică.

Fig.4.1.10 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO11

82

Din punct de vedere al gradului de protecţie globală, corpul de apă se încadrează în clasele de protecţie bună şi medie.

ROSO12 - Depresiunea Baia Mare

În Depresiunea Baia Mare, în depozitele cuaternare (nisipuri, pietrişuri, argile, silturi) din luncile şi terasele Someşului şi afluenţilor săi (Lăpuşul, Bârsăul, Sălajul etc), din conurile aluvionare şi din depozitele deluviale, se dezvoltă corpul de ape freatice de tip poros - permeabil, cu grosimi de 4 - 7 m .

Depozitele cuaternare se dispun discordant peste depozitele pannoniene din Depresiunea Baia Mare, considerată ca un golf al Depresiunii Pannonice.

Stratul freatic este acoperit de argile, silturi şi soluri şi a fost interceptat până la 10 m adâncime.

Infiltraţia eficace este cuprinsă între 31,5 - 63 mm/an, gradul de protecţie fiind mediu sau nesatisfăcător. Cea mai mare parte a acviferului freatic se caracterizează printr-un potenţial puternic, coeficienţii de filtraţie având valori de 50 până la 300 m/zi si transmisivităţile de 500 - 1500 m2/zi.

Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.11) executate pe apele forajelor de observaţie ale Reţelei Hidrogeologice Naţional arată că acestea variază de bicarbonatatcalcică la sulfatatsodică sau bicarbonatatsodică. Majoritatea surselor au ape bicarbonatat calcice.

Fig. 4.1.11 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO12

ROSO13 - Conul Someşului, Pleistocen inferior Apele subterane de medie adâncime ale conului aluvionar al râului Someş, şi în partea de

nord şi al râului Tur, sunt cantonate în depozite proluvial – aluviale poros-permeabile (psefito-pasamitice, cu intercalaţii pelitice), de vârstă pleistocenă .

Corpul se situează la adâncimi cuprinse între 30 m (limita inferioară a stratului despărţitor de argilă situat între corpul freatic şi corpul de medie adâncime corespunzător conului aluvionar al râului Someş) şi 50 m în partea estică şi între 30 m şi 120-130 m în extremitatea sa vestică, spre graniţă.

83

Curgerea apelor din acest corp este E-V cu gradienţi aproximativ de 0,002 - 0,0003, decrescători dinspre E spre V. Un con de depresiune se înregistrează în zona mai intens exploatata a captării Mărtineşti (fig.4.1.12, 4.1.13).

Din punct de vedere al parametrilor hidrogeologici, pompările experimentale executate in grupul de foraje F55 si F56 ale captării Mărtineşti (fig.13) si interpretate prin metode specifice regimului nepermanent au furnizat următoarele valori: K = 30÷50 m /zi; T = 1500÷2500 m2 /zi si S (coeficient de înmagazinare) = 1,2*10-3÷5*10-4 .

Fig. 4.1.12 Suprafaţa piezometrică a corpului de apă de (medie) adâncime din zona de dezvoltare a

conului aluvionar al râului Someş

Fig.4.1.13 Determinarea parametrilor hidrogeologici ai corpului de apă subterană de (medie) adâncime

din cadrul conului aluvionar al râului Someş, în cazul grupului de foraje F55 – F56 ale captării Mărtineşti

84

Din punct de vedere hidrochimic, apele sunt de tip bicarbonatate calcice şi au mineralizaţia totala cuprinsa intre 200 si 500 mg /l. Local apar valori relativ ridicate ale fondului natural la Fe şi Mn.

Depozitele acoperitoare care conţin corpul de ape freatice dezvoltat la partea superioară a conului aluvionar al râului Someş şi, în special, stratul de argilă despărţitor, cu grosimi de 3-5 metri, dintre cele două corpuri de apă, îi conferă un bun grad de protecţie faţă de poluarea de la suprafaţă.

Corpul are caracter transfrontalier.

ROSO14 - Zona Baia Mare Forajele hidrogeologice executate în Depresiunea Baia Mare, la adâncimi cuprinse între 250

m (Ardusat, Farcaşa, Ulmeni) şi 350 m (Şomcuta Mare), au pus în evidenţă un corp de apă subterană sub presiune, având până la 12 strate acvifere, în intervalul 45-326 m, de tip poros permeabil, acumulat în depozitele pannoniene .

Aproape întreaga stivă de depozite pannoniene din Depresiunea Baia Mare este reprezentată printr-o alternanţă de nisipuri şi pietrişuri, având stratificaţie încrucişată, cu argile şi marne compacte, benzi de nisipuri fine şi resturi de plante carbonificate.

Debitele pompate au oscilat între 5,5 l/s (pentru o denivelare de 14,4 m) la Ardusat şi 0,3 l/s (pentru o denivelare de 15,5 m) la Săcălăşeni. În ceea ce priveşte debitele specifice, acestea sunt în general reduse (de la 0,02 l/s/m la Asuaju de Sus şi Săcălăşeni, până la 0,38 l/s/m la Ardusat). Acviferul prezintă un potenţial slab, cu transmisivităţi de 6÷39,5 m2/zi.

Apele de adâncime sunt predominant bicarbonatato-sodice, având pH-ul cuprins între 6,5 (la Ulmeni) şi 7,5 (la Ariniş), duritatea totală între 2,2 grade germane (la Ardusat) şi 16,3 grade germane (la Şomcuta Mare), iar mineralizaţia totală între 550 mg/l (la Asuaju de Sus) şi 9542,8 mg/l (la Şomcuta Mare).

ROSO15 - Munţii Rodnei

In cadrul Munţilor Rodnei a fost separat un corp de apă, de tip fisural, localizat, predominant, în calcare şi dolomite cristaline şi, subordonat, în şisturile mezometamorfice ale Seriei de Bretila . Tipurile de roci menţionate sunt de vârstă precambriană. Structural-tectonic , Munţii Rodnei sunt delimitaţi astfel: la nord, prin falia Rodnei (având direcţia vest-est ) de golful (cuvertura post-tectogenetica) Borşa; la vest, de cuvertura post-tectogenetica din sectorul Măgura Mare-Parva; la sud, prin falii (având direcţia generala vest-est) de golful (cuvertura post-tectogenetica Bârgău); la est, se racordează cu zona cristalină a Carpaţilor Orientali.

Apa subterană circulă pe fisurile şi faliile rocilor cristaline, dar şi pe suprafaţa de contact dintre cristalin şi diferitele tipuri genetice de depozite cuaternare (deluviale, fluviale, aluviale, coluviale, eluviale, glaciare etc.). Izvoarele provenite din cristalin şi de la limita dintre cristalin şi depozitele cuaternare acoperitoare au debite cuprinse între 0,17 si 4,9 l /s. Infiltraţia eficace oscilează între 94,5 şi 157,5 mm/an, gradul de protecţie fiind nesatisfacător. Alimentarea corpului de apa subterana se realizează predominant din precipitaţii; cantitatea medie anuală de precipitaţii a fost în perioada 1961-2000 de 1200 mm.

Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.14) executate pe analizele apele izvoarelor arată că majoritatea sunt bicarbonatat calcice magneziene. În zonă apar şi ape minerale dintre care o parte sunt bicarbonatat clorosodice aşa cum este cel de pe pârâul Băi.

85

Fig. 4.1.14 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale unor izvoare din corpul ROSO15

ROSO17 - Câmpia Turului superior Corpul de apă subterană freatică, de tip poros-permeabil, este localizat în depozitele

aluvionare, de luncă şi terasă, de vârstă cuaternară, de pe cursul superior al râului Tur şi al afluenţilor acestuia (depresiunea Negreşti Oaş) .

In aval de Călineşti, acest corp de apă subterană vine în contact direct cu corpul ROSO01 (Conul Someşului).

Din punct de vedere litologic, depozitele sunt alcătuite în zonele de lunci şi terase din nisipuri, nisipuri siltice, nisipuri cu pietrişuri, nisipuri cu pietrişuri şi bolovănişuri, cu nivele argiloase cu aspect lentiliform. Local se întâlnesc nisipuri argiloase cu pietrişuri şi bolovănişuri. In zonele marginale ale depresiunii se dezvoltă conuri de dejecţie imbricate.

In zonele de lunci şi terase grosimea depozitelor aluvionare este, în general, de 3 -10 m, dar poate ajunge până la 28 m în zona Coca. Patul stratului acvifer este constituit din marne şi argile pannoniene, iar la partea superioară a acestuia se dezvoltă, sub pătura de sol, fără a avea o extidere continuă în suprafaţă, argile, argile nisipoase şi argile siltice. Grosimea acestor depozite pelitice variază între 0,5 şi 4 m.

Nivelul hidrostatic este în general liber, sau poate fi uşor ascensional atunci când în coperişul stratului acvifer se dezvoltă formaţiuni argiloase.

Adâncimea la care se află nivelul hidrostatic variază în limite largi, între 0,07 şi 2,15 m, dar valoarea medie este de 0,2 – 1,25 m.

Debitul specific are valori foarte mici, de 0,025 – 0,135 l/s/m. Acviferul se alimentează în principal din precipitaţii, infiltraţia eficace având valori de 31,5

– 63 mm/an. Direcţia de curgere a apei subterane este în general dinspre acvifer către reţeaua hidrografică, dar la ape mari, sensul de curgere poate fi inversat.

86

4.2. CORPURILE DE APA SUBTERANA IN INTERDEPENDENTA CU CORPURI DE APE DE SUPRAFATA SI CU ECOSISTEME TERESTRE

Toate informaţiile în legătură cu interdependenţa corpurilor de ape subterane existente în spaţiul hidrografic Someş -Tisa cu corpurile de apă de suprafaţă sau cu ecosistemele terestre aferente sunt incluse în tabelul 4.2.1 şi 4.2.2.

Ecosistemele terestre din lunca râurilor Someş, Vişeu şi Tur dependente de apele subterane sunt constituite din zăvoaie de salcie şi plop, şleauri de luncă cu vegetaţie mixtă (arborescentă, lemnoasă şi ierboasă) şi pajişti de luncă.

Tabelul 4.2.1 Corpurile de ape subterane în interdependenţă

cu corpurile de apă de suprafaţă

Nr. crt.

Codul corpului de

apă Denumire corp Interdependent cu râul

1 ROSO01 Conul Someşului Râurile Someş, Homorod, Turţ 2 ROSO02 Râurile Iza şi Vişeu Râurile Iza, Vişeu şi Tisa 3 ROSO04 Munţii Bihor-Vladeasa Râul Crişul Pietros, Sebişel 4 ROSO06 Câmpia Carei Râurile Crasna, Terebeşti,Valea Neagră

5 ROSO07 Râul Crasna (lunca şi terase) Râul Crasna

6 ROSO08 Depresiunea Lăpuş Râurile Lăpuş, Dobric,Suciu

7 ROSO09 Someşul Mare, lunca şi terasele Râurile Someşul Mare, Sieu, Bistriţa

8 ROSO10 Someşul Mic (lunca şi terase) Râurile Someşul Mic, Borşa, Nadaş

9 ROSO11 Someşul Superior (lunca şi terase) Râurile Someşul superior, Agriş, Almaş

10 ROSO12 Depresiunea Baia Mare Râurile Sălaj, Lăpuş, Arieş, Asuaj 11 ROSO17 Câmpia Turului superior Râul Tur, Valea Rea, Valea Albă,Talna

Tabelul 4.2.2 Corpurile de ape subterane în interdependenţă cu ecosistemele terestre

Nr. crt.

Codul corpului de

apă Denumire corp Interdependent cu ecosistemul

terestru

1 ROSO01 Conul Someşului Pajişti şi păduri de alun şi fag din lungul râului Someş

2 ROSO02 Râurile Iza şi Vişeu Padurea de larice Coştiui; Padurea Ronişoara.

3 ROSO04 Munţii Bihor-Vladeasa Ecosisteme carstice din peşterile Piatra Ponorului, Peştera Mare, Platoul Padiş; Păduri de alun şi fag de la Valea Iadei.

4 ROSO06 Câmpia Carei Padurea Urziceni

5 ROSO09 Someşul Mare, lunca şi terasele

Poienile cu narcise pe de Sesul Văii Budacului şi de la Sesul Mogoşenilor

6 ROSO12 Depresiunea Baia Mare Padurea Bavna;

Arboretul de castani comestibili de la Baia Mare.

7 ROSO17 Câmpia Turului superior Pajişti şi păduri de alun şi fag din lungul râului Tur

87

In ceea ce priveşte balanţa prelevări/reîncărcare nu se semnalează probleme deosebite, prelevările fiind inferioare ratei naturale de realimentare. 4.3. PRELEVARI DE APA SI REINCARCAREA CORPURILOR DE APE SUBTERANE În spaţiul hidrografic Someş – Tisa există, la nivelul anului 2008, un număr de 88 de captări de ape subterane destinate consumului populaţiei , dintre care pentru 72 dintre ele sunt instituite zone de protecţie sanitară cu regim sever, stabilite conform HG 930/2005 ( fig. 4.3.1 şi fig. 4.3.2). Cele mai importante surse din care se prelevă debite mai mari de 10 m3/zi sunt în număr 88 dintre care menţionăm, în mod deosebit, captările de la : Sighetul Marmaţiei (52 puţuri), Cluj-Napoca (85 puţuri), Micula (65 puţuri) şi Vetiş (32 puţuri), fiecare având un volum anual captat de peste 1500 mii m3/an.

Fig. 4.3.1 Situaţia instituirii zonelor de protecţie sanitară pentru captările de apă subterană din spaţiul

hidrografic Someş-Tisa Până în prezent, doar pentru 2 captări de apă din subteran destinate consumului uman s-au realizat studii în vederea instituirii regimului de protecţie hidrogeologică, şi anume: alimentarea cu apă a municipiului Satu Mare (frontul de captare Mărtineşti-Micula) cu studiu realizat de firma ECOTECH S.R.L Satu Mare şi alimentarea cu apă a municipiului Sighetu Marmaţiei cu studiul hidrogeologic ISLG Bucureşti 1965-66-67. Captările care exploatează un volum de apă semnificativ (>= 1.500 mii m3/an) sunt în număr de 4 şi sunt prezentate în tabelul 4.3.

Tabelul 4.3 - Exploatări semnificative de ape subterane (>= 1.500 mii m3 /an) din spaţiul hidrografic Someş-Tisa

Nr. crt.

Codul corpului de apă subterană Nume captare Localizare Nr. puţuri si

drenuri Volum captat (mii m3 /an)

1 ROSO02 SC ACATERM SIGHET

Sighetu Marmaţiei 40 puturi 1720

2 ROSO09 FLOREŞTI Cluj-Napoca 98 puturi +3drenuri 2874

3 ROSO13 MARTINEŞTI - MICULA Micula 48 puturi 8830

4 ROSO13 DOBA - VETIŞ Vetiş 32 puturi 3179

88

Reîncărcarea acviferelor aferente corpurilor de ape subterane din spaţiul hidrografic Someş – Tisa, inclusiv cele de medie adâncime din cadrul conului aluvionar al Someşului, se realizează prin infiltrarea apelor de suprafaţă şi meteorice.

89

Figura 4.3.2 Captari de ape subterane - spatiul hidrografic Somes-Tisa

90

4.4. EVALUAREA IMPACTULUI ANTROPIC ASUPRA RESURSELOR DE APA SUBTERANA SI RISCUL NEATINGERII OBIECTIVELOR DE MEDIU

Impactul presiunilor antropice asupra corpurilor de apa subterana se evalueaza pe baza

rezultatelor obtinute din monitorizarea cantitativa si calitativa (chimica) prezentata in sub-capitolul 6.1.2. De asemenea, in sub-capitolul 6.2.2. se prezinta starea corpurilor de apa subterana.

Riscul neatingerii obiectivelor de mediu are la bază criterii calitative şi cantitative. Pentru evaluarea riscului se analizează mai întâi suficienţa informaţiilor referitoare la numărul şi distribuţia forajelor de monitorizare.

Pentru determinarea riscului din punct de vedere calitativ se au în vedere :

corpul este considerat la risc dacă este poluat în cel puţin 20% din numărul total al punctelor de monitorizare, cu condiţia să fie respectat indicele minim de reprezentativitate;

corpul nu este la risc calitativ dacă este total nepoluat, sau dacă, din numărul punctelor de monitorizare, numărul celor poluate este mai mic de 20%.

Valorilor indicatorilor de calitate ai apelor şi a altor parametri de poluare au fost interpretaţi având ca reper valorile prag (determinate pentru NO3,NO2, NH4, PO4,cloruri, sulfaţi, plumb, cadmiu, mercur, arsen etc) determinate, după caz, pentru fiecare corp de apă subterană.

În cazul corpurilor de ape subterane nepoluate s-au evaluat, în continuare, presiunile antropice, astfel:

dacă nu există surse de poluare atunci corpul nu este la risc; dacă exista surse de poluare la suprafaţă s-a trecut la evaluarea gradului de protecţie

globală, prin luarea în consideraţie a doi parametri esenţiali, litologia şi infiltraţia eficace (fig 4.4.1), astfel:

o conform caracteristicilor litologice ale stratelor acoperitoare se consideră următoarele clase de protecţie: - favorabilă (F): strat acoperitor continuu, grosime mare (mai mare de

10 m), predominant coeziv (argila, loess, marnă); - medie (M): strat acoperitor discontinuu, grosime variabilă,

permeabilităţi variate (coezive pînă la nisipuri siltice, marne fracturate);

- nefavorabilă (U): grosimi mici şi constitutie coezivă sau grosimi mari şi permeabilitate mare (nisipuri + pietrişuri, carst etc.).

o conform infiltratiei eficace (realimentării) din zona de alimentare se consideră următoarele situaţii: - realimentare scazută, <100 mm/an; - realimentare medie, 100-200 mm/an; - realimentare mare, >200 mm/an.

De notat că acviferele sub presiune sau arteziene prezintă condiţii favorabile, suplimentare de protectie.

Fig. 4.4.1 Diagrama de evaluare a gradului de protectie globala a unui corp de apa subterana mm/an

200 PM PU PVU

100 PG PM PU

PVG PG PMF M U

Clasa de protectie a zonei acoperitoare

Rea

limen

tare

91

PVG = protecţie globală foarte buna; PG = protecţie globală buna; PM = protecţie globală medie; PU = protecţie globală nesatisfacatoare; PVU = protecţie globală puternic nesatisfacatoare.

În funcţie de gradul de protecţie globală stabilit prin diagramă, corpurile de ape subterane se caracterizează astfel:

pentru clasele PVG si PG, corpul nu este la risc; pentru clasa PM, corpul este posibil să nu fie la risc dar este necesar să fie

monitorizat în viitor; pentru clasele PU si PVU, corpul este la risc.

Pentru aprecierea corpurilor de ape subterane care sunt la risc cantitativ s-au avut în vedere

evaluarea următoarelor criterii : starea cantitativă a apelor subterane - scăderea continuă a nivelurilor

piezometrice, pe o durată de minim 10 ani, sub impactul unor exploatări; deteriorarea stării calitative a apelor subterane prin atragerea de poluanţi; starea ecosistemelor dependente de apele subterane ca urmarea a variaţiei

nivelurilor.

Ca urmare a analizei de risc efectuate pe baza criteriilor enumerate anterior rezultă două clase de corpuri de apă :

corpuri de apă subterană care nu sunt la risc - ele respectă criteriile de risc ; corpuri de apă la risc - cele pentru care criteriile de risc nu sunt respectate.

Din punct de vedere al riscului neatingerii starii cantitative bune, se specifica ca in

Spatiul Hidrografic Someş-Tisa, toate corpurile sunt clasificate ca nefiind la risc.