Informaţia

2. INFORMATIA

2.1. Informaţia: natură şi reprezentare

Din punct de vedere al înţelesului cuvântului "informaţie" avem următoarele sensuri:- o posibilitate de a îmbunătăţi cunoaşterea asupra unui subiect oarecare;- reprezentarea acestui aspect al cunoaşterii, cu ajutorul simbolurilor sau limbajelor, în scopul asigurării comunicării acestuia.

In ideea de sporire a cunoaşterii, informaţia prezintă interes în măsura în care micşorează gradul de incertitudine pe care îl avem în privinţa unui anumit fenomen.

In acest sens, pentru a putea vorbi de informaţie trebuiesc precizate trei elemente de nedisociat:- entitatea descrisă prin această informaţie (obiect, individ,concept, etc.);- atributul acesteia (proprietate, caracteristică a entitaţii );- valoarea (sau măsura) acestui atribut.

Ca simbol reprezentativ în procesul comunicării, informaţia trebuie să fie accesibilă simţurilor noastre:

a) la nivel semantic - schimbul de informaţie necesită utilizarea de simboluri cunoscute atât de emiţătorul cât şi de receptorul acesteia, de unde necesitatea partajării de către agenţii procesului de comunicare a unui referential cultural comun, care să permită asocierea aceluiaşi simbol aceleaşi noţiuni (codificare).Exemplu: desene, sunete, cuvinte, semne,etc.

b) la nivel tehnologic - schimbul de informaţie presupune existenţa unui canal de transmisie a acesteia (aerul, în cazul transmisiei orale; hârtia, în cazul transmisiei scrise; sistemele de telecomunicaţii, în cazul transmisiei de semnale electronice).

Informaţia

c) la nivel pragmatic - schimbul de informaţie presupune atât interesul emiţătorului cât şi al receptorului în procesul de comunicare.

Având în vedere toate aceste aspecte, schema clasică a unui proces de comunicare este următoarea:

Emiţător (sursă a informaţiei)

Codificare

Transmisie

Intoarcere la emiţătorDecodificare

Receptor

(destinatar al informaţiei)

2.1.1. Codificarea informaţiei

Operaţia de codificare a informaţiei prezintă două aspecte:- codificarea funcţională;- codificarea tehnologică.

Codificarea funcţională are ca scop simplificarea reprezentării informaţiei, asociind diverselor unităţi de informaţie diverse simboluri.

Codificarea tehnologică are drept scop conversia informaţiei, din forma ei iniţială, într-o formă accesibilă dispozitivului de prelucrare a acesteia. Despre acest tip de codificare vom trata ulterior.

Obiectivele codificării funcţionale sunt:- de a identifica fără ambiguitate un element dintr-un ansamblu:

codificarea în scop de identificare duce la necesitatea utilizării de identificatori, simboluri ce vor trebui să fie asociate cu unul şi numai unul din elementele ansamblului supus identificării

INFORMATICA

5

Informaţia

(ex. numele unei persoane nu este un bun identificator al acesteia, deoarece pot exista mai multe persoane cu acelaşi nume);

- de a traduce anumite proprietăţi ale elementului:funcţie de conţinutul anumitor părţi ale reprezentării codificate a elementului de informaţie se va putea partiţiona mulţimea elementelor de informaţie codificate, conform unui anumit criteriu (ex. prima cifră a codului numeric personal semnifică sexul persoanei respective);

- de a simplifica operaţiile de culegere si scriere de informaţii, precum şi de a

reduce spaţiul ocupat de acestea pe suporturile de conservare:

odată codificat, elementul de informaţie poate fi referit prin codul său; dimensiunea informaţiei iniţiale este, cel mai adesea, de mai mare decât a celei codificate;(ex. codul numeric personal este asociat unei mulţimi de informaţii: nume, prenume, data naşterii, numele părinţilor, etc.)

- de a putea, eventual, efectua verificări ale corectitudinii informaţiei (ex. codul numeric personal are 13 cifre din care doar 12 reprezintă codul propriu-zis, cea de-a 13-a fiind rezultatul unei expresii bazate pe celelalte 12, aşa-numita "cifră de control"; orice combinaţie pentru care cea de-a 13-a cifră diferă de valoarea obţinută prin calculul expresiei bazate pe primele 12, nu este un cod numeric personal).

Cele mai răspândite coduri au valori de tip numeric, alfabetic sau alfanumeric (combinaţii de litere şi cifre).

Câteva exemple de tipuri de coduri:- codul secvenţial :

reprezentat printr-un număr întreg, pentru un nou element de codificat adăugându-se 1 la valoarea codului elementului codificat anterior;

- codul secvenţial pe tranşe:reprezentat printr-un număr întreg obţinut prin alăturarea codurilor secvenţiale ce stabilesc proprietăţile elementului de informaţie într-o clasificare cu mai multe criterii (luând în considerare prima cifră şi cele de la 10 la 12 ale codului numeric personal, acestea formează un

Informaţia

cod secvenţial pe tranşe: sexul codificat 1 sau 2, numărul de ordine al naşterii persoanei la data şi în regiunea respective);

- codul semnificativ :este compus din caractere ( ex. GL pentru Galaţi);

- codul detector şi corector de erori :plecând de la cifrele codului se calculează o valoare (unică, numită cheie) ; codul este însoţit întotdeauna de cheie care se şi recalculează în scopul verificării corectitudinii codului; dacă apar neconcordanţe combinaţia cod-cheie este refuzată, obţinându-se astfel un cod detector de erori;codurile detectoare şi corectoare de erori se bazează pe faptul că numărul de cifre eronate dintr-o combinaţie detectată ca greşită este mic; pe baza acestei observaţii mulţimea de valori pe care le poate lua codul este astfel compusă încât prin modificarea unui număr mic de cifre (de obicei una sau două) să se obţină combinaţii care nu fac parte din mulţime.

Calitatea unei codificări constă în satisfacerea următoarelor cerinţe:- unicitate: unei valori de cod trebuie să îi corespundă un obiect şi numai unul;- conciziune: codul trebuie să fie cât mai scurt posibil, rămânând în acelaşi timp semnificativ;- uşurinţă în utilizare: regăsirea informaţiei în clar să fie simplă;- evolutiv: să permită extinderea volumului de informaţie codificat, funcţie de posibila evoluţie în activitatea utilizatorului;- eficace: să fie uşor de regăsit, cu ajutorul codului, informaţia necesară utilizatorului, funcţie de criteriile dorite de acesta.

2.2. Prelucrarea informaţiei

Informaţia este suportul cunoaşterii umane şi a comunicării în toate domeniile; astfel, tot ce se poate reprezenta într-o formă sau alta poate constitui obiectul unui proces de comunicare. Dacă acest proces se adresează maşinilor vom vorbi de prelucrarea datelor, iar dacă se adresează oamenilor vom păstra termenul de informaţie.

INFORMATICA

7

Informaţia

Prelucrarea informaţiei este un proces în care, pornind de la informaţii de bază (primare) se produc informaţii elaborate (rezultate). Mijloacele prin care se elaborează rezultatele pot fi manuale sau automate.

Prelucrarea automată a informaţiei se face cu ajutorul calculatorului; totuşi, există etape ale acestui proces care nu sunt automatizate. Prelucrarea automată presupune lipsa intervenţiei umane în proces, aceasta fiind înlocuită de acţiunea programată a calculatorului. Pentru ca informaţia primară să fie accesibilă calculatorului, ea trebuie codificată (căpătând astfel numele de date). Prelucrarea datelor se face pe baza unor tehnici şi metode riguroase, obţinute printr-un îndelungat proces de observaţie, conceptualizare şi verificare a principiilor ei de funcţionare.

Astfel se ajunge la următoarea definiţie:Informatica este ştiinţa prelucrării raţionale (prin maşini

automate) a informaţiei, considerată ca suport al cunoştinţelor umane şi al comunicării în domeniile tehnice, economice si sociale.

2.2.1.Etapele prelucrării informaţiei

Prelucrarea informaţiei constă din derularea sistematică de operaţii asupra informaţiilor elementare. Astfel, informaţiile primare prin operatia de culegere devin date de bază, care prin operaţia de colectare formează mulţimea datelor necesare prelucrării; acestea prin operaţia de prelucrare propriu-zisă devin informaţii elaborate, ce prin operaţia de difuzare se constituie în informaţii pertinente (rezultate).

Operaţia de culegere realizează codificarea informaţiei primare şi încredinţarea ei unui suport care permite conservarea, comunicarea şi transformarea automată a acesteia.

Operaţia de colectare grupează datele de bază, obţinute ca urmare a culegerii, ce sunt necesare tipului de prelucrare ce va duce la obţinerea unor anumite rezultate.

Informaţia

Operaţia de prelucrare propriu-zisă constă într-o suită de transformări aplicate setului de date utile, în sensul obţinerii rezultatelor dorite.

Operaţia de difuzare înseamnă editarea pe un suport adecvat şi într-o formă corespunzătoare a informaţiilor elaborate în urma prelucrării şi trasmiterea lor spre receptorii interesaţi.

2.2.2. Modalităţile de prelucrare a informaţiei

Funcţie de instrumentele implicate precum şi de ponderea acţiunii lor în prelucrarea informaţiei, aceasta poate fi de mai multe tipuri:- prelucrare manuală: operaţiile de citire, scriere şi prelucrare efectivă sunt executate în întregime de om;- prelucrare mecanizată: unele operaţii din cadrul prelucrării sunt realizate de maşini specializate (ex.: cititor de cod de bare);- prelucrare semiautomată: unele operaţii se pot înlănţui automat, fără intervenţie umană;- prelucrare automată: toate operaţiile sistemului de prelucrare sunt realizate automat; la acest nivel este indicată utilizarea calculatorului, singurul instrument capabil de a înlănţui un ansamblu integrat de prelucrări la apariţia unui eveniment.

2.3. Calitatea informaţiei

Utilizatorul informaţiei primeşte în procesul comunicării o cantitate de informaţie care îi este necesară în desfăşurarea activităţii. De calitatea acestei informaţii depinde calitatea activităţii efectuate de acesta. Calitatea informaţiei poate fi descrisă prin mai mulţi indicatori dintre care câţiva, mai importanţi, vor fi detaliaţi în cele ce urmează.

Pertinenţa informaţiei constă în gradul de adaptare al acesteia la nevoile utilizatorului. Pentru asigurarea pertinenţei sunt de satisfăcut următoarele cerinţe:

INFORMATICA

9

Informaţia

- ca semnificaţie, informaţia trebuie să fie:-obiectivă (să corespundă scopului său);-precisă (gradul de precizie depinde de utilizatorul

informaţiei);-verificabilă;-fiabilă (probabilitatea de a fi eronată să fie redusă);

- ca actualitate, informaţia are un ciclu de viaţă a cărui durată este determinată de timpul de elaborare al acesteia (între operaţia de culegere şi cea de transmisie) si de timpul de reacţie la informaţie (între recepţia informaţiei şi generarea acţiunii determinate de aceasta); pe timpul acestui parcurs calitatea informaţiei depinde de actualitatea ei.

Utilitatea informaţiei constă în gradul de interes al utilizatorului.

Redundanţa informaţiei constă repetarea acesteia ca informaţie primară, ca data de bază sau ca informaţie elaborată. Lipsa redundanţei asigură calitatea informaţiei, evitând operaţiile repetate inutil. Totuşi, există situaţii în care anumite informaţii este necesar să se repete din considerente de eficienţă sau de securitate (ex. codurile detectoare de erori).

Informaţia

INFORMATICA 4