Upload
dinhnguyet
View
223
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Capitolul I
INTRODUCERE
INTREŢINEREA LUCRĂRILOR DE CADASTRU
(ACTUALIZAREA INFORMAŢIILOR CADASTRALE)
ȊNREGISTREA SISTEMATICĂ A CADASTRULUI
Întreţinerea lucrărilor de cadastru reprezintă ţinerea la zi a
sistemului unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică
a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul ţării.
Acesta cuprinde un ansamblu de lucrări tehnice care permit
înregistrarea schimbărilor ce se produc asupra mărimii, configuraţiei,
categoriei de folosinţă şi proprietarilor sau posesorilor terenurilor
(imobilelor) de orice fel, care au ca finalitate înscrierea în sistemul de
publicitate imobiliară, presupunând existenţa prealabilă a unei evidenţe
cadastrale.
Înregistrarea sistematică reprezintă procesul prin care se
realizează transpunerea situaţiei reale a tuturor imobilelor aflate pe
teritoriul României, într-un sistem informatic unitar, având drept scop
gestiunea eficientă a informaţiilor privitoare la acestea.
ISTORIA CADASTRULUI
Originea cuvântului cadastru, după unii autori, ar fi compus din
prefixul de origine greacă „kata“, care înseamnă „de sus în jos“, şi din
cuvântul neogrec (bizantin) „stikon“, care înseamnă registru de
impunere, carte de însemnări, carte de comerţ. Alţi autori susţin că el
derivă din cuvântul vechi medieval „capitastrum“, care ar fi în strânsă
legatură cu „capitions registrum“ sau „capitum registrum“ şi care la
origine înseamnă impozitul pe capul familiei.
Denumirea apare pentru prima dată într-un document din anul
1185, găsit la Veneţia sub forma „catastico“. Dar el s-a impus în secolul
XVII şi din Italia a trecut în Franţa sub forma „le cadastre“, în Germania
şi Austria sub forma „der Kataster“. În ţara noastră el apare la începutul
sec. XIX, adaptat foneticii limbii române, sub forma de „cadastru“. Deci
cadastrul a însemnat în decursul timpului activitatea umană de
inventariere a resurselor funciare, pentru realizarea impozitelor.
DIN ISTORICUL LEGISLAŢIEI FUNCIARE
ÎN ROMÂNIA
Anul 1933 este socotit anul apariţiei cadastrului modern prin
adoptarea Legii nr.23/1933 pentru organizarea cadastrului funciar şi
introducerea cărţilor funciare în Vechiul Regat şi Basarabia, cu
posibilitatea ca documentele cadastrale să fie recunoscute pe „piaţa de
capital” printre „titlurile de valoare”.
Reperele cronologice care marchează activitatea de cadastru sunt:
6 martie 1945 – instaurarea guvernului Dr. Petru Groza.
30 decembrie 1947 - proclamarea Republicii Populare Române.
1965 se proclamă Republica Socialistă România.
22 Decembrie 1989 Statul socialist încetează.Pentru România
începe o perioadă de tranziţie spre statul de drept, democraţie, economie
de piaţă.
O sinteză a istoricului legislaţiei funciare care stă la baza
reglementării cadastrului în România este redată după cum urmează:
„Hotărnicia moşiilor”, vânzarea se făcea în faţa „oamenilor buni
şi bătrâni” şi era adusă la cunoştinţa obştei săteşti prin „strigarea peste
sat”.
Hotărnicia unei moşii pe baza unui ordin de încuviinţare
domnească (hrisov), de către o comisie formată din 6-24 hotarnici, care
întocmeau o carte de alegere a hotarelor sau „carte de hotărnicie” numită
„ocolniţă”.
Proprietatea, în vechiul drept românesc, se transmitea nu numai
prin consimţământul părţilor, ca în sistemul francez, ci prin predarea
lucrului ca în dreptul roman; când existau şi titluri, acte, sineturi, acestea
trebuiau predate o dată cu imobilul. Posesiunea sineturilor avea o mare
importanţă, ea servea ca dovadă a proprietăţii, chiar când se pierdea
posesiunea lucrului.
Marii boieri şi mănăstirile îşi ţineau condici speciale, încă înainte
de sec. al XVIII-lea, în care înscriau zapisele de vănzare sau cumpărare şi
sineturile moşiilor proprii.
În Principate, sub imperiul Regulamentului Organic (începutul
sec. al XIX-lea) s-au instituit două condici pecetluite cu pecetea
domnească, în care se înscriau foile de zestre şi „actele de zalogire” a
imobilelor. Acestea sunt, deci, primele registre pentru inscripţiuni
ipotecare.
In anul 1865 a apărut primul cod civil românesc. S-a introdus
principiul francez al consensului după care „vinderea este perfectată între
părîţi şi proprietatea este de drept strămutată de cumpărător, în privinţa
vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra
preţului, deşi lucrul nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”.
In materie de vindere de imobile, drepturile nu se puteau opune unei a
treia persoane decât prin transcripţiunea actului în registre oficiale. In
acest scop au luat fiinţă registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni.
În Transilvania şi Banat, apoi mai târziu în Bucovina,
constituirea, strămutarea, modificarea sau stingerea drepturilor reale
imobiliare s-a făcut potrivit principiului dreptului german, adică actele
translative erau perfecte, chiar între părţi, numai după înscrierea în
registrele de publicitate. Aceste registre au apărut la începutul sec. al
XVII-lea, găsite în arhiva oraşului Brasov. Ele se refereau numai la
teritoriul oraşului Braşov şi la cel al satelor dependente de el.
Restul teritoriului, publicitatea s-a făcut la fel cu cea descrisă în
statele sub influenţa sistemului german.
În 14 august 1846 s-a elaborat un statut privind apărarea
proprietăţii şi asigurarea creditorilor şi cumpărătorilor prin înscrierea în
cartea funciară. Pentru corecta înscriere în cartea funciară s-au întocmit
instrucţiuni speciale (21 august 1846), şi s-au înfiinţat servicii speciale în
cadrul universităţii săseşti de bunuri.
Legiferarea pentru toata provincia s-a făcut prin Regulamentul de
carte funciară din 5 februarie 1870, prin care s-a introdus sistemul
modern de publicitate reală, integrală şi legală a cărţii funciare.
Apoi au urmat o serie de acte normative în secolul al XX-lea:
Decretul nr. 2142 din 12 iunie 1930 pentru funcţionarea cărţilor funciare
centrale pentru căile ferate şi canaluri, modificată prin Legea nr. 987 din
12 noiembrie 1941, încă în vigoare.
Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 parţial în vigoare şi în
prezent.
Au urmat apoi, în completare: Legea nr. 511 din 15 octombrie
1938 pentru punerea în aplicare în Bucovina a D-L nr. 115/1938,
Legea nr. 753 pentru înterpretarea art. 23 al Legii nr. 511/1938,
Legea nr. 163 din 14 martie 1946 pentru înlocuirea provizorie cu
cărţi de evidenţă funciară a cărţilor funciare distruse, sustrase sau
pierdute (în urma celui de-al doilea război mondial),
Legea nr. 241 din 12 iulie 1947 pentru punerea în aplicare în
Transilvania a D-L nr. 115/1938,
Legea nr. 242 din 12 iulie 1947 pentru transformarea cărţilor
funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară.
Ultima reglementare în materie este Legea nr. 7 din 26 martie
1996-Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare.
La 6 martie 1945 se instaurează guvernul Dr. Petru Groza. România
intră întro nouă eră, politică, socială şi implicit juridică.
Legislaţia din acestă perioadă este:
Legea nr. 260 din 4 aprilie 1945 privitoare la legislaţia
aplicabilă în Transilvania de Nord, precum şi la drepturile dobândite în
acest teritoriu, în timpul operaţiunii ungare.
Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei
agrare. Iată că la nici 25 de ani de la ultima reformă agrară care nu se
definitivase întru-totul, realităţile social-politice impun o nouă abordare.
După cum rezultă din cuprinsul actului normativ scopul reformei agrare
este:
a) Mărirea suprafeţelor arabile ale gospodăriilor ţărăneşti existente,
care au mai puţin de 5 ha;
b) Crearea de noi gospodării ţărăneşti individuale pentru muncitorii
agricoli fără pămînt;
c) Înfiinţarea prin apropierea oraşelor şi a localităţilor industriale, a
unor grădini de zarzavaturi pentru aprovizionarea muncitorilor,
funcţionarilor şi meseriaşilor;
d) Rezervarea unor terenuri pentru şcoli agricole şi ferme
experimentale model în vederea ridicării nivelului culturilor agricole, a
producţiei de seminţe selecţionate, a creşterii vitelor şi creării şi
dezvoltării industriei agricole, terenuri care vor fi sub administrarea
Statului.
Urmează etatizarea:
„În scopul înfăptuirii reformei agrare, trec asupra Statului pentru
a fi împărţite plugarilor îndreptăţiţi la împroprietărire şi pentru a constitui
rezervele prevăzute la art. 2, pct. c şi d, următoarele bunuri agricole cu
inventarul viu şi mort afectat lor;
a) Pământurile şi proprietăţile agrare de orice fel aparţinînd
cetăţenilor germani şi cetăţeni romani, persoane fizice sau juridice, de
naţionalitate (origine etnică) germană, care au colaborat cu Germania
hitleristă.
b) Pământurile şi alte proprietăţi ale criminalilor de război şi ale
celor vinovaţi de dezastrul ţării;
c) Pământurile celor care s-au refugiat în ţările cu care România
este în stare de razboi ori s-au refugiat în străinătate după data de 23
August 1944;
d) Terenurile şi toate bunurile agricole ale absenteiştilor;
e) Terenurile a celor care în ultimii şapte ani consecutivi nu şi-au
cultivat paminturile în regie proprie, cu excepţia loturilor pînă la 10 ha;
f) Bunurile agricole de orice fel ale cetăţenilor romani care s-au
înscris voluntari pentru a lupta împotriva Naţiunilor Unite;
g) Bunurile de mână moartă
h) Prisosul terenurilor agricole constituind proprietăţi ale
persoanelor fizice care depăşesc suprafata de 50 ha, şi anume: pămîntul
arabil, livezile, fâneţele, bălţile şi iazurile artificiale, fie că servesc sau nu
pentru pescuit, mlaştinile şi terenurile inundabile. Construcţiunile,
conacele, armanele, drumurile, livezile şi orice lucrări de îmbunătăţiri
funciare, cu toate instalaţiile lor, vor fi cuprinse în cota de 50 ha,
prevăzută la art. 3, pct. h, proprietarul având dreptul de a alege cota
rezervată pentru dânsul de unde voeşte, dar într-un singur loc.
Se consideră ca o singură proprietate agricolă în ce priveşte
aplicarea art. 3, pct. h:
a) Terenurile agricole aparţinând aceluiaşi proprietar, aflate în diferite
părţi ale ţării;
b) Proprietăţile agricole ale soţului şi soţiei. În cazul când soţia are
proprietate separată de a soţului, moştenită sau primită ca zestre înainte
sau după căsătorie şi dovedită cu acte, va rămâne asupra soţiei 10 ha, cu
latitudinea din partea soţilor de a-şi rezerva cotele legale din una sau
ambele proprietăţi, după buna lor învoială;
c) Proprietăţile agricole ale părinţilor şi copiilor minori;
d) Bunurile agricole aflate în coproprietate.
Tractoarele, batozele, locomobilele, seceratoarele şi combinele de pe
bunurile agricole prevăzute la art. 3, trec asupra Statului, care va crea
centre judeţene de închiriat maşini agricole la dispoziţia agricultorilor.
unelte agricole şi animale de tracţiune trec asupra Statului, proporţional
cu suprafaţa de teren agricol expropriat şi vor fi date ţăranilor
împroprietăriţi.
Toate bunurile agricole arătate în art. 3 şi 6 trec imediat, fără
nicio despăgubire, pe deplin, în proprietatea Statului, pentru scopurile
arătate la art. 2
Sunt exceptate dela expropriere şi lăsate în proprietatea actualilor
titulari: orezăriile existente, bunurile agricole aparţinând mănăstirilor,
mitropoliilor, episcopiilor, bisericilor, parohiilor şi aşezămintelor
bisericeşti, bunurile Domeniilor Coroanei, ale Eforiilor şi Aşezămintelor
spitaliceşti, precum şi cele ale Academiei Române, Casei Şcoalelor şi
celorlalte aşezăminte de cultura, ale composesoratelor, urbariatelor,
obştiilor şi cooperativelor săteşti, de asemeni şi fâneţele şi păşunele
aparţinând comunelor şi în general toate bunurile făcând parte din
patrimoniul Statului.
O nouă reglementare în materia circulaţiei juridice a terenurilor apare în
anul 1947 prin Legea nr. 203 din 23 iunie pentru reglementarea
circulaţiei şi stabilirea regimului juridic al imobilelor agricole.
Legea nr. 177 din 7 iunie 1947 pentru interpretarea dispoziţiunilor
legale privitoare la înfăptuirea reformei agrare vine cu o reglementare
specifică vremurilor ce exclude orice recurs la justiţie: Lucrările pentru
înfăptuirea reformei agrare săvârşite de organele prevăzute prin Legea
Nr. 187 din 23 Martie 1945, sunt acte de guvernamant şi nu pot fi atacate
în justiţie pe nici o cale.
Legea nr. 247 din 10 iulie 1947 pentru finanţarea operaţiunilor
necesitate de aşezarea definitivă în Banat a îndreptăţiţilor la
împroprietarire şi a populaţiei transferate din alte regiuni ale ţării aduce şi
ca reglementări în materie funciară statuând: Oficiul Colonizarilor (O. N.
A. C.), din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, va aplica şi executa în
Banat, proiectul de parcelare a terenurilor, provenind din legea de
reforma agrară nr. 187 din 1945, urmărind eliberarea titlurilor definitive
de proprietate îndreptăţiţilor la împroprietărire prevăzuţi de legea de
reformă agrară şi populaţiei transferate din alte regiuni ale ţării.
La 30 decembrie 1947 se proclamă Republica Populară Română.
Noile realităţi social-politice dobândesc un nou statut, mai puternic,
mai trainic şi implicit mai efectiv.
Începe marea etatizare.
Decretul nr. 83 din 2 martie 1949 pentru completarea unor
dispoziţiuni din Legea nr. 187 din 1945 vine să confirme această stare de
fapt devenită acum stare de drept. Astfel: „Trec în proprietatea Statului,
ca bunuri ale întregului popor:
a) Exploatările agricole moşiereşti care au făcut obiectul
exproprierii, potrivit legii Nr. 187 din 1945 şi fermele model, constituite
prin efectul aceleiaşi legi, cu întreg inventarul viu, mort şi clădiri,
aparţinând sau afectate acestor exploatări, indiferent de locul unde se
află;
b) Instalaţiile agricole şi semi-industriale, bunurile şi materialele
destinate exploatării agricole, produsele agricole destinate valorificării,
oriunde s-ar găsi depozitate, aparţinând exploatării moşiereşti
expropriate;
c) Toate creanţele, titlurile, precum şi participările şi drepturile
cuvenite decurgând din activitatea exploatărilor moşiereşti expropriate.
- Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru nationalizarea
întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de
transporturi.
- Decretul nr. 133 din 2 aprilie 1949 privind organizarea
cooperaţiei care reglementează şi înfiinţează dreptul de proprietate
cooperatistă.
- Decretul nr. 174 din 27 aprilie 1949 asupra exproprierii
pentru cauză de utilitate publică a unor bunuri stabileşte că: „Bunurile
expropriate în temeiul legii de expropriere pentru cauză de utilitate
publică din 1864 în privinta cărora exista acţiuni pendinte în faţa
instanţelor judecătoreşti, se consideră, trecute, prin efectul prezentului
decret, în proprietatea şi folosinţa Statului.”
- Decretul Nr. 184 din 30 aprilie 1949 pentru fixarea unor
atribuţiuni cu caracter economic arată: „ Consiliul de Miniştri, precum şi
ministerele vor putea decide, în sfera lor de activitate, blocarea sau
reachiziţionarea bunurilor necesare activităţii economice.
- Decretul nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru naţionalizarea unor
imobile prevede că se naţionalizează imobilele (implicit terenurile)
prevăzute în listele anexe. Imobilele naţionalizate trec în proprietatea
Statului ca bunuri ale întregului popor, fără nici o despăgubire şi libere de
orice sarcini sau drepturi reale de orice fel. Prin imobile în sensul
prezentului decret se înţeleg atît terenul cu construcţiunile, cît şi
instalaţiile aferente, cu întreg utilajul existent pentru întreţinerea
imobilului.
- Decretul nr. 151 din 7 iunie 1950 privind comasarea şi
circulaţia bunurilor agricole.
- Decretul nr. 221 din 6 septembrie 1950 privitor la împărţeala
sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţiuni şi la interzicerea
construirii fără autorizare aduce reglementări atât în domeniul funciar cât
şi al urbanismului.
- Decretul nr. 493 din 10 decembrie 1954 pentru autorizarea
comitetelor executive ale sfaturilor populare să atribuie terenuri,
proprietatea statului, unor categorii de cetăţeni ce voiesc a-şi construi
locuinţe fără credite acordate de stat.
- Decretul nr. 244 din 17 iunie 1955 privind reglementarea
transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile
cooperatiste reglementează trasferul proprietăţii funciare din proprietatea
statului în proprietate cooperatistă.
- Decretul nr. 144 din 29 martie 1958 privind reglementarea
eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a
construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile
terenurilor cu sau fără construcţii reglementează noi aspecte privind
circulaţia juridică a terenurilor.
- Decretul nr. 545 din 26 decembrie 1958 privind
reglementarea amplasării construcţiilor, precum şi trecerii în proprietatea
statului a terenului şi construcţiilor necesare efectuării unor lucrări sau a
unor acţiuni de interes de stat prevede că: „Pentru asigurarea terenurilor
necesare construcţiilor sau pentru efectuarea altor lucrări sau acţiuni de
interes de stat, pot fi expropriate, contra plata, terenuri cu sau fără
construcţii. Terenurile cu sau fără construcţii, expropriate, trec în
proprietatea statului libere de orice sarcini. Sarcinile care grevau bunurile
expropriate sînt strămutate de drept asupra despăgubirii cuvenite fostului
proprietar.”
- Decretul nr. 115 din 30 martie 1959 pentru lichidarea
rămăşiţelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în
agricultură, în scopul ridicării continue a nivelului de trai material şi
cultural al ţărănimii muncitoare şi al dezvoltării construcţiei socialiste.
Acesta este ultimul act normativ în desăvârşirea procesului de etatizare a
proprietăţii funciare agrare.
ÎN 1965 SE PROCLAMĂ REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
„Noua viziune” aduce cu sine şi noi reglementări.
- Decretul nr. 445 din 27 mai 1966 privind sprijinirea de către stat a
cetăţenilor de la oraşe în construirea de locuinţe proprietate personală
stabileşte că: „Terenurile destinate construirii de locuinţe proprietate
personală se atribuie beneficiarilor, fără plată.”
- Legea nr. 9 din 9 mai 1968 pentru dezvoltarea construcţiei de
locuinţe, vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi
construirea de case proprietate personală de odihnă sau turism prevede că
decizia de atribuire a terenului constituie titlul pentru dreptul de folosinţă
veşnică - individuală sau comuna - asupra terenului.
- Legea nr. 4 din 28 martie 1973 privind dezvoltarea construcţiei de
locuinţe, vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi
construirea de case de odihna proprietate personală cuprinde şi ea
reglementări în domeniul funciar.
- Legea nr. 58 din 1 noiembrie 1974 privind sistematizarea
teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale reia ideea de etatizare a
proprietăţii funciare într-un mod absolut originar. Se stabileşte că
dobindirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor
urbane şi rurale se poate face numai prin moştenire legală, fiind interzisă
înstrăinarea sau dobindirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de
înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în
proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit
prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973.
- Legea nr. 59 din 29 octombrie 1974 cu privire la fondul
funciar este prima reglementare modernă şi unitară a materiei. Capitolul
6 reglementează circulaţia terenurilor agricole. Art. 44 prevede că
dobindirea de terenuri agricole se poate face numai prin moştenire legală,
fiind interzisă înstrăinarea sau dobindirea prin acte juridice a acestor
terenuri. În scopul asigurării cultivarii rationale a pămîntului, cei care
dobîndesc terenuri agricole, prin moştenire legală, sînt obligaţi sa asigure
continuarea muncii agricole pe acele terenuri şi sa aibă sau sa-şi
însuşească cunoştinţele agricole corespunzătoare.
În cazul în care nici unul dintre moştenitori nu întruneşte cerinţele
alineatului precedent, terenurile trec în folosinta organizaţiilor socialiste
desemnate de comitetele executive ale consiliilor populare judeţene sau
al municipiului Bucureşti. Folosinta terenurilor poate fi restituită
moştenitorilor la cererea acestora, în timp de 2 ani, de aceleaşi organe,
dacă acestea constata ca ei îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. 1.
Pentru moştenitorii minori, termenul de 2 ani se calculează de la data
cînd ei devin majori. La împlinirea termenului de 2 ani terenul trece în
proprietatea statului.
- Decretul nr. 223 din 3 decembrie 1974 privind reglementarea
situaţiei unor bunuri consfinţeşte un nou tip de etatizare. Prin urmare în
Republica Socialistă România construcţiile şi terenurile pot fi deţinute în
proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţara.
Persoanele care au făcut cerere de plecare definitiva din ţara sînt obligate
sa înstrăineze, pînă la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor
în Republica Socialistă România. Înstrăinarea se va face către stat, care
va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56
alin. 2 din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe,
vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de
case de odihna proprietate personală.
- Decretul nr. 467 din 28 decembrie 1979 privind evaluarea
construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau, cu plata, în
proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege
reglementează noi tipuri de etatizare respectiv imobilele expropriate trec
în proprietatea statului pe data preluării efective a acestora în vederea
demolarii şi nu la data plăţii despăgubirii.
- Decretul nr. 112 din 29 martie 1984 pentru modificarea articolului
44 din Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar este ultimul din
actele normative care prezintă importanţă în domeniul funciar pentru
perioada predecembristă. În art. 44 se prevede că dobândirea de terenuri
agricole se poate face numai prin moştenire legală, fiind interzisă
înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri.
LA 22 DECEMBRIE 1989 STATUL SOCIALIST ÎNCETEAZĂ
Pentru România începe o perioadă de tranziţie spre statul de drept,
democraţie, economie de piaţă.
- Legea nr. 9 din 31 iulie 1990 privind interzicerea temporară a
înstrăinării terenurilor prin acte între vii. Ea stabileşte că până la
adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului funciar
se interzice înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor de orice fel,
situate înăuntrul sau în afară localităţilor .
Dreptul funciar actual debutează în România prin Legea nr. 18
din 19 februarie 1991 care a fost publicată ȋn Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 37 din 20 februarie 1991 și a mai fost modificată
prin:
- Legea nr. 29 din 21 martie 1991, pentru prelungirea unor
termene din Legea Fondului funciar nr.18/1991, Monitorul
Oficial al Romȃniei, Partea I, nr. 59 din 22 martie 1991;
- Ordonanța Guvernului nr. 46 din 12 august 1994, Monitorul
Oficial al Romăniei, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994;
- Legea nr. 132 din 22 decembrie 1994, Monitorul Oficial al
Romȃniei, Partea I, nr. 359 din 23 decembrie 1994);
- Ordonanța Guvernului nr. 20 din 4 august 1995, Monitorul
Oficial al Romȃniei, Partea I, nr. 184 din 15 august 1995;
- Legea nr. 104 din 16 noiembrie 1995, Monitorul Oficial al
Romȃniei, Partea I, nr. 270 din 21 noiembrie 1995);
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5 din 31 august 1996,
Monitorul Oficial al Romȃniei, Partea I, nr. 207 din 2 septembrie
1996;
- Legea nr. 47 din 4 aprilie 1997, Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 58 din 8 aprilie 1997) ;
- Ordonanța Guvernului nr. 57 din 28 august 1997, Monitorul
Oficial al Romȃniei, Partea I, nr. 225 din 30 august 1997;
- Legea nr. 169/1997, pentru modificarea si completarea Legii
fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al Romȃniei nr.
299 din 4 noiembrie 1997 ,
- Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit
prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.
169/1997, Monitorul Oficial al Romȃniei nr. 8 din 12 ianuarie
2000;
- Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si
justitiei, precum si unele masuri adiacente, Monitorul Oficial al
Romȃniei nr. 653 din 22 iulie 2005;
- Legea nr. 218/1998 , privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 1/1998 pentru modificarea articolului 9 din Legea
fondului funciar nr. 18/ 1991, republicată, Monitorul Oficial al
Romȃniei nr. 453 / 26 noiembrie 1998;
- Ordonanța urgență nr. 1/1998, pentru modificarea articolul 9
din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, Monitorul
Oficial al Romȃniei nr. 26/ 26 ianuarie 1998;
- Legea nr. 54/1998 , privind circulatia juridica a terenurilor,
Monitorul Oficial al Romȃniei nr. 102 / 4 martie 1998;
- Ordonanța de urgență 102/2001, privind modificarea și
complet. Legii nr. 1/2000 pt. reconstituirea dr. de proprietate
asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicit. potrivit
preved. L fondului funciar 18/1991, Monitorul Oficial al
Romȃniei 350 din 29 iunie 2001;
- Legea nr. 545/2001 , pt.completarea art. 36 din Legea fondului
funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al Romȃniei nr.659 din
19 octombrie 2001;
- Ordonanța de urgență nr. 209/2005, pentru modificarea și
completarea unor acte normative din domeniul proprietății,
Monitorul Oficial al Romȃniei nr. 1194 din 30 decembrie 2005;
- Legea nr. 263/2006, privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor
acte normative din domeniul proprietății, Monitorul Oficial al
Romȃniei nr. 572 din 3 iulie 2006;
- Legea nr. 47/2007 , pentru completarea art. 5 din Legea fondului
funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al Romȃniei nr.194 din 21
martie 2007;
- Legea nr. 340/2007, pentru modificarea alin. (6) al art. 92 din
Legea fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al
Romȃniei nr.846 din 10 decembrie 2007;
- Legea nr. 67/2010, pentru modificarea alin. (3) al art. 18 din
Legea fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al
Romȃniei nr. 215 din 6 aprilie 2010;
- Legea nr. 71/2010, pentru modificarea alin. (3) al art. 12 din
Legea fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al
Romȃniei nr. 258 din 21 aprilie 2010;
- Legea nr. 158/2010, pentru modificarea art. 26 din Legea
fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al Romȃniei nr.
496 din 19 iulie 2010;
- Legea nr. 71/2011, pentru punerea in aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil, Monitorul Oficial al Romȃniei
nr.409 din 10 iunie 2011;
- Legea nr. 76/2012 , pentru punerea ȋn aplicare a Legii nr.
134/2010 privind Codul de procedura civilă, Monitorul Oficial al
Romȃniei nr.365 din 30 mai 2012;
- Legea nr. 187/2012 (ȋn vigoare din 1 februarie 2014), pentru
punerea ȋn aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
Monitorul Oficial al Romȃniei nr.757 din 12 noiembrie 2012;
- Legea nr. 219/2012, pentru aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 81/2011 privind trecerea Agenției Naționale de
Cadastru și Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului
Administrației și Internelor ȋn subordinea Ministerului Dezvoltării
Regionale și Turismului, precum și pentru modificarea unor acte
normative, Monitorul Oficial al Romȃniei nr. 789 din 23
noiembrie 2012;
Etapa de mare însemnătate a începerii cadastrului general şi
unificării cărţilor funciare (1933-1955) a continuat cu etapa sistemelor de
evidenţă funciară şi de cadastru funciar (1955-1991), pentru ca după
1991 sa asistăm la o perioadă de stagnare a lucrărilor de cadastru general.
SINTETIC PUTEM PRECIZA URMĂTOARELE:
Primele planuri geometrice de moşii, bazate pe ridicari
topografice, au apărut spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul
celui de-al XVIII-lea, mai întâi în Banat, Transilvania şi Bucovina, iar
apoi în Vechiul Regat. Au luat naştere astfel primele instituţii de
învăţământ superior de profil în care se predă cursul de „geodezie şi
iniţiere a câmpului” la Iaşi (1814), sub patronajul lui Gheorghe Asachi şi
la Bucureşti (1818), la iniţiativa lui Gheorghe Lazăr. Titlul de „inginer
hotarnic” s-a instituit, oficial în anul 1868, prin regulamentul pentru
refacerea hotărniciilor (pe baza Codului civil roman de la 1865), iar după
1930, titlul de „inginer cadastral”.
In perioada 1947-1990, terenurile au fost scoase din circuitul
civil, iar sistemul cadastral şi regimul funciar s-a adaptat acestei situaţii,
realizându-se totuşi planuri şi hărţi cadastrale, ca şi bonitări ale
terenurilor, în special pentru planificarea economică centralizată, având
în vedere deţinătorii de atunci ai bunurilor imobiliare (sectorul de stat şi
cooperatist). In temeiul unor acte normative, care au constituit baza
evidenţei funciare (Decretul 281/1955 si HCM nr.1240/1955), cadastrul
s-a transformat, prin faptul că a servit la comasarea terenurilor agricole,
într-o evidenţă imobiliară a proprietăţii socialiste de stat şi cooperatiste.
Treptat, cadastrul a devenit tot mai complex, pe măsura creşterii
nevoilor tehnice, economice şi juridice de inventariere a pământului şi a
celorlalte bunuri imobile, cărora li s-au adăugat în ultimii ani, cerinţe şi
necesităţi legate de folosirea raţională a resurselor în contextul procesului
dezvoltării durabile şi a protecţiei mediului înconjurător.