Caracteristicile organizarii contabilitatii veniturilor, cheltuielilor si

rezultatelor

INTRODUCERE

1. Scopul şi obiectivele lucrării

Problematica abordată în cadrul lucrării surprinde aspecte ce privesc contabilitatea

financiară a veniturilor, cheltuielilor şi rezultetelor în cadrul societăţii Chiţulescu Prod SRL,

precum şi aspectele de natură teoretică, metodologică şi aplicativă, inclusiv abordarea fiscală a

acestora.

Lucrarea începe cu o scurtă prezentare a societăţii Chiţulescu Prod S.R.L. din punct de

vedere al obiectului de activitate, al rezultatelor obţinute, resurse umane, furnizori, concurenţă,

după care este structurată în trei capitole:

fundamente teoretice privind cheltuielile, veniturile, rezultatele;

organizarea contabilităţii cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor la S.C. Chiţulescu Prod

S.R.L.;

analiza indicatorilor economico-financiari privind cheltuielile, veniturile şi rezultate.

Deoarece analiza globală a cheltuielilor permite cunoaşterea produselor, activităţilor care

contribuie la ameliorarea sau degradarea rezultatelor întreprinderii, analiza indicatorilor

economico–financiari privind cheltuielile, veniturile şi rezultatele este structurată astfel:

necesitatea analizei indicatorilor economico – financiari;

analiza pe baza contului de profit şi pierdere întocmit la sfârşitul anului 2002;

analiza pe baza bilanţului contabil întocmit la sfârşitul anului 2002;

calculul ratelor de rentabiliate.

1.1. Definirea şi sfera de cuprindere a cheltuielilor şi veniturilor

Orice activitate pe care o desfăşoară agenţii economici necesită, în mod obiectiv, anumite

consumuri de muncă vie şi materializată, care poartă denumirea generală de cheltuieli.

Cheltuielile sunt sume plătite sau de plătit de către unitatea patrimonială pentru:

- consumurile proprii ;

- munca prestată în folosul său ;

- obligaţiile contractuale şi legale fată de terţi ;

- alte situaţii excepţionale.

Pentru stabilirea rezultatului exerciţiului se asimilează acestora amortizările şi

provizioanele şi cedările sau pierderile din calamităti sau alte cauze a activelor.

Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta, sau nu, ca urmare

a desfăşurării activităţii curente a persoanei juridice. Ele nu diferă ca natură de alte tipuri de

cheltuieli.

În general, cheltuielile reprezintă expresia valorică a operaţiunilor economice referitoare

la cumpărarea şi utilizarea bunurilor economice. Structura analitică a cheltuielilor este deosebit

de diversificată, dar pot fi identificate cel puţin patru modalităti principale de formare (apariţie) a

acestora:

Consumul de bunuri stocabile în activitatea curentă de exploatare, cum ar fi consumul de

materii prime şi materiale auxiliare în procesul de producţie, în scopul obţinerii de produse,

lucrări şi servicii.

Angajarea unei cheltuieli care intervine în momentul cumpărării de bunuri nestocabile,

lucrări, utilităţi şi servicii destinate producţiei, cu ocazia naşterii obligaţiilor faţă de furnizori.

Plata unei sume de bani destinată satisfacerii unei nevoi curente a firmei, pentru care

anterior plăţii nu a fost înregistrat angajamentul (obligaţia) de plată.

Încorporarea (includerea) în cheltuielile curente ale exerciţiului financiar expirabil a unor

sume reprezentând deprecieri economice ireversibile (amortizările imobilizărilor), deprecieri

economice probabil reversibile (provizioane pentru deprecieri) sau rezerve pentru acoperirea

riscurilor viitoare (provizioane pentru riscuri şi cheltuieli).

Veniturile unitătii patrimoniale sunt sume încasate sau de încasat pentru :

- pentru bunurile livarte, lucrările executate şi serviciile prestate de terţi ;

- obligaţii legale sau contractuale din partea unor terţi ;

- alte situaţii excepţionale.

Pentru stabilirea rezultatului exerciţiului, la venituri se adaugă şi veniturile din producţia

stocată (pe sold) şi producţia de imobilizări şi de asemenea cele din cedarea activelor.

În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume

propriu din activităţi curente, cât şi caştigurile din orice alte surse.

Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca

rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.

Veniturile din activităti curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi : vânzări,

comisioane, dobânzi, dividende.

Pentru reprezentarea cheltuielilor şi veniturilor se porneşte de la caracterul de proces al

activităţilor consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate.

În general, veniturile reprezintă expresia banească a producţiei stocate şi/sau livrate.

Similar cheltuielilor, ele au o mare diversitate, dar totuşi, pot fi indentificate cel puţin patru

modalităţi principale de formare (apariţie) a lor:

Obţinerea producţiei fabricate în cadrul obiectului principal de activitate al unei firme. În

acest moment al circuitului economic, evaluarea producţiei obţinute se face în costuri efective de

producţie.

Livrarea (facturarea) producţiei fabricate, care constituie momentul transferului dreptului

de proprietate de la producător (vânzător) către client (cumpărător). În acest moment al

circuitului economic, evaluarea producţiei vândute se face în preţuri de vânzare, inclusiv taxa pe

valoarea adaugata (TVA). Venitul producătorului se constituie la nivelul preţului negociat de

vânzare, fără TVA.

Încasarea unor sume de bani, ca urmare a facturării de produse, lucrări, prestaţii şi

servicii care fac obiectul curent de activitate al firmei, dar pentru care nu s-au înregistrat anterior

creanţe faţă de clienţi (cumpărători).

Încorporarea (includerea) în veniturile curente ale exerciţiului financiar expirabil a unor

sume reprezentând venituri care au fost estimate ca probabile în exerciţiile financiare anterioare,

dar care au devenit certe în exerciţiul financiar expirabil. Este vorba de veniturile constatate în

avans, scadente şi/sau de anularea provizioanelor pentru deprecieri, riscuri şi cheltuieli, rămase

fără obiect.

Respectând principiul independenţei exerciţiilor, toate operaţiile care determină cheltuieli

şi venituri sunt înregistrate în momentul generării sau angajării lor. În mod corespunzător se

organizeaza o “contabilitate de angajamente”. Ea presupune individualizarea şi reflectarea

cheltuielilor în faza de angajare şi consum, iar a veniturilor în momentul obţinerii şi realizarii lor.

Principiul prudenţei impune înregistrarea che1tuielilor cu amortizările şi provizioanelor

indiferent de existenţa unor rezultate financiare favorabi1e.

Principiul necompensării interzice efectuarea de compensări între cheltuieli şi venituri,

înegistrate la conturi de rezultate diferite.

În concordanţă cu principiul rezultatului este necesar să se delimiteze momentul în care

cheltuielile se consideră consumate şi veniturile realizate, iar pe această bază imputarea costului

ataşat în vederea determinării rezultatului net. În acest sens s-a creat principiul recunoaşterii

cheltuielilor consumate în momentul utilizării resurselor, iar a veniturilor realizate în momentul

transferării dreptului de proprietate, deci al livrării sau facturării către client. Dacă veniturile nu

sunt legate de vânzări (chirii, dobânzi de încasat) sunt considerate realizate în momentul

constatării lor. Pornind de la venitul realizat al exerciţiului, în mod corespunzător se delimitează

cheltuielile în calitatea lor de efort care au generat veniturile.

1.3. Delimitări şi structuri privind rezultatele

Potrivit art. 19 din Legea contabilităţii nr.82/1991 - republicată, în contabilitate profitul

sau pierderea se stabilesc lunar, cumulat de la începutul anului.

În acest sens, conturile de cheltuieli şi conturile de venituri în care se înregistrează, în

funcţie de natura lor, cheltuielile, respectiv, veniturile se închid provizoriu, prin contul de

rezultate.

Rezultatul se poate determina prin compararea capitalurilor proprii aferente a două

exerciţii succesive:

Capitaluri proprii - Capitaluri proprii = Rezultatul

aferente exerciţiului aferente exerciţiului exerciţiului

N N – 1 N

Deoarece această relaţie nu ţine cont de posibilele modificări ale capitalului social

intervenite în cursul exerciţiului (creşteri de capital prin aporturi de numerar şi în natură sau ca

urmare a conversiilor de datorii, reduceri de capital social), cât şi a faptului că o parte din profit

poate fi distribuită asociaţilor sub forma de dividende, ecuaţia care permite determinarea

rezultatului exerciţiului este:

Variaţia capitalurilor Creşterile de capital Distribuiri Rezultatul

proprii între două - social aferente + de dividende = exerciţiului

exerciţii succesive exerciţiului N şi, eventual, N

(N şi N – 1) reduceri de

capital social aferente

exerciţiului N

Determinarea rezultatului exerciţiului prin prisma abordării patrimoniale este criticabilă

în perioada de creşteri de preţuri, deoarece ajustările aduse elementelor patrimoniale, ca urmare a

variaţiilor de preţuri, se pot realiza prin metode diferite, ceea ce atrage furnizarea mai multor

imagini (mărimi) plauzibile de rezultate.

Punctul de vedere economic defineşte rezultatul ca

diferenţă între venituri şi cheltuieli:

Venituri - Cheltuieli = Rezultatul exerciţiului

Rezultatul poate fi o mărime pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când

veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, adică un venit rămas după acoperirea cheltuielilor sau

o mărime valorică negativă, denumită pierdere, în situaţia inversă.

Prin compararea cheltuielilor din exploatare cu veniturile din exploatare se determină

rezultatul din exploatare - profit sau pierdere. Rezultatul din exploatare evaluează rentabilitatea

economică a unei întreprinderi şi corespunde activităţii normale şi curente a acesteia, inclusiv

operaţiuni efectuate în exerciţiile anterioare dar aferente exerciţiului curent. Acest rezultat este

utilizat în compararea performanţelor întreprinderii care au politici financiare diferite.

1.5. Cheltuielile, veniturile şi rezultatele adordate prin prisma

Standardelor Internaţionale de Contabilitate

Standarde referitoare la cheltuieli

Potrivit Cadrului conceptual IASC cheltuielile reprezintă “diminuări ale beneficiilor

economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale

valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor

proprii, altele decât cele rezultate prin distribuirea acestora către acţionari”.

Conform Cadrului General al IAS definiţia cheltuielilor include pierderile precum şi

acele cheltuieli care apar în procesul desfăşurării activităţii curente ale întreprinderii. De

exemplu cheltuielile ce apar în cursul activităţilor curente ale întreprinderii include costul

vânzărilor, salariile şi amortizarea.

Pierderile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei elementelor şi care pot

apărea sau nu pe parcursul desfăşurării activităţilor curente ale întreprinderii. Pierderile

reprezintă diminuări ale beneficiilor economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură

de alte tipuri de cheltuieli.

Definiţia cheltuielilor include şi pierderile nerealizate cele rezultate din creştere cursului

de schimb valutar în cazul unor împrumuturi pe care întreprinderea le-a contractat în valută.

Cheltuielile ulterioare aferente unui element de natura terenurilor şi mijloacelor fixe

conform IAS 16 care a fost deja recunoscut trebuie adăugate valorii contabile a activului numai

atunci când se estimează că întreprinderea va obţine beneficii economice viitoare suplimentare

faţă de performanţele estimate iniţial ca fiind corespunzătoare. Cheltuielile ulterioare privind

terenurile şi mijloacele fixe sunt recunoscute ca active numai atunci când acea cheltuială

îmbunătăţeşte starea respectivului activ faţă de performantele estimate iniţial.

Tratamentul contabil adecvat în cazul cheltuielilor efectuate ulterior achiziţionarii unui

teren sau mijloc fix depinde de factorii care au fost luaţi în considerare la evaluarea iniţială şi la

recunoaşterea elementelor aferente şi de posibilitatea recuperării acestei cheltuieli ulterioare.

Cheltuiala pe segment (IAS 14) este cheltuiala ce rezultă din acţiunea de exploatare a

unui segment care este direct atribuibilă segmentului respectiv şi ponderarea relevantă dintr-o

cheltuială care poate fi alocată pe un temei rezonabil segmentului respectiv, inclusiv cheltuielile

legate de vânzări către clienţii externi şi cheltuieli legate de tranzacţii cu alte segmente ale

aceleiaşi întreprinderi.

Cheltuiala pe segment nu include:

Elemente extraordinare,

Dobânzi, inclusiv dobânzi ocazionate de împrumut,

Pierderi din vânzarea investiţiilor financiare sau pierderi din stingerea datoriilor,

Cheltuieli cu impozitul pe profit,

Cheltuieli administrative generale, cheltuiala birourilor centrale.

Cheltuiala pe segment include partea unui asociat al unei societăţi mixte din cheltuiala

entităţii controlate în comun care este contabilizată prin consolidare conform IAS 31. Rezultatul

pe segment este diferenţa dintre venitul şi cheltuiala pe segment. Rezultatul pe segment se

determină inainte de ajustările pentru interesul minoritar.

Elementele de cheltuieli şi venituri conform IAS 1 trebuie compensate atunci şi doar

atunci când:

un Standard Internaţional de Contabilitate cere sau permite aceasta ;

câştigurile, pierderea şi cheltuielile aferente provenind din aceeaşi tranzacţie sau

eveniment sau din tranzacţii şi evenimente similare nu sunt semnificative.

Este important ca atât activele şi datoriile cât şi veniturile şi cheltuielile atunci când sunt

semnificative să fie raportate separate.

Standarde referitoare la venituri

Conform IAS 18 veniturile reprezintă “creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe

parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale

datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din

contribuţii ale acţionarilor ”.

Potrivit Cadrului conceptual IASC elementele extraordinare sunt  “venituri sau cheltuieli

ce rezultă din evenimente sau tranzacţii care sunt în mod clar diferite de activităţile curente ale

unei întreprinderi şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau

regulat ”.

Termenul de venituri include acele venituri care apar în cursul desfăşurării de către o

întreprindere a activităţii sale curente termenul fiind regăsit şi sub alte denumiri ce include

vânzări, onorarii, dobânzi, dividende şi redevenţe.

Un element de primă importantă în contabilitatea veniturilor este determinarea

momentului la care trebuie recunoscut ca venit. Venitul este recunoscut atunci când exista

posibilitatea că societăţii îi vor reveni în viitor anumite benificii economice şi când aceste

beneficii pot fi evaluate cu fidelitate.

Venitul este fluxul brut de beneficii economice primite de o societate în cursul

activităţilor obişnuite al acesteia atunci când acest flux se materializează prin creşteri ale

capitaluilui propriu, altele decât creşterile datorate contribuţiilor din partea participanţilor la acest

capital propriu.

Venitul include doar fluxurile brute de beneficii economice primate sau de primit de către

societate în nume propriu.

Sumele colectate în numele unor terţe părti cum ar fi: taxele de vânzare, taxele pentru

bunuri şi servicii şi taxele pe valuare adaugată nu sunt beneficii economice de primit de către

societate şi nu au ca rezultat creşterea de capital propriu. De aceea sunt excluse din venituri.

Similar în cazul unei relaţii de mandator fluxurile brute de beneficii economice include sumele

colectate în numele proprietarului şi care nu au ca rezultat creşteri ale capitalului propriu al

societăţii.

Sumele colectate în numele proprietarului nu reprezintă venituri. Veniturile sunt

reprezentate de comisioane. Veniturile trebuie evaluate la valoarea justă a mijlocului de plata

primit sau de primit. Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzacţie este determinată de obicei

printr-un acord dintre societate şi cumpărător sau utilizatorul activului. Se evaluează la valoarea

justă a mijlocului de plată primit sau de primit, ţinând cont de suma oricăror reduceri comerciale

şi de rabatul cantitativ permis de societate. Diferenţa dintre valoarea justă şi suma nominală a

mijloacelor de plată este recunoscută ca fiind venit din dobândă conform IAS 39.

În momentul în care bunurile sunt vândute sau se prestează servicii în schimbul unor

bunuri sau servicii ce nu sunt similare schimbul este privit ca fiind o tranzacţie ce generează

venit. Când preţul de vanzare al unui produs include suma identificabilă pentru servicii

succesibile, aceasta sumă este înregistrată în avans şi recunoscută ca venit pe parcursul perioadei

în care este efectuat serviciul.

Veniturile din vânzarea bunurilor se contabilizează când sunt cumulativ satisfăcute

următoarele condiţii:

întreprinderea a transferat cumpărătorului riscurile şi avantajele principale ce decurg în

legatură cu proprietatea bunurilor respective;

întreprinderea nu mai gestionează bunurile cum ar fi făcut-o când deţinea proprietatea lor

şi nici nu le mai poate controla efectiv;

veniturile pot fi evaluate la o valoare rezonabilă;

este probabil ca beneficiile economice ca efecte ale tranzitiei să fie generate de catre

întreprindere;

costurile tranzacţiei se pot masura rezonabil.

Când întreprinderea păstrează riscuri semnificative oferite proprietăţii, tranzacţia nu

reprezintă o vânzare şi bunurile nu sunt recunoscute.

Dacă societatea păstrează doar un risc nesemnificativ aferent dreptului de proprietate,

tranzacţia reprezintă o vânzare şi veniturile sunt recunoscute. Exemplu: păstrarea titlului legal de

proprietate până la încasarea sumei ce i se datorează sau returnarea banilor în cazul în care

clientul nu este satisfăcut. Este cazul în care vânzătorul poate estima posibilitatea returnărilor pe

baza experienţei anterioare şi a altor factori relevanţi şi previziona estimările.

Dacă în conformitate cu principiul conectării cheltuielilor la venituri, primele nu se pot

evalua rezonabil, veniturile corespunzatoare nu pot fi contabilizate, iar dacă sumele s-au încasat

se înregistrează la datorii.

Veniturile şi cheltuielile ce se referă la aceeaşi tranzacţie sau eveniment se recunosc

simultan, acest proces fiind denumit în mod curent corespondenţa veniturilor cu cheltuielile.

Contabilitatea veniturilor degajate din activitatea ordinară a întreprinderii este tratată de

IAS 18 “Recunoaşterea veniturilor” - obiectivul normei este de a prescrie tratamentul contabil al

diverselor venituri generate de activitatea de baza a întreprinderii prin diferite tipuri de tranzacţii

şi evenimente.

Standardul îşi propune şi determinarea momentului recunoaşterii venitului, respectiv

posibilitatea obţinerii unor beneficii economice şi evaluării lor cu fidelitate.

Câmpul de aplicare a normei IAS 18 cuprinde veniturile provenite din următoarele

operaţiuni sau evenimente:

vânzări mărfuri şi produse;

prestări de servicii;

utilizarea de către terţi a unor active ale întreprinderii, producătoare de dobânzi,

redevenţe şi dividende.

Principiul de bază în evaluare susţinut de standard este valoarea justă a mijlocului de

plată primit sau de primit.

Valoarea justă este suma la care se poate tranzacţiona un venit sau deconta o datorie, între

părţi aflate în cunoştinţa de cauză, iar preţul fixat este determinat obiectiv.

În cazul în care mijlocul de plată ia forma numerarului, operaţiunea este simplă. Dacă se

acceptă în contrapartidă un efect comercial, rata dobânzii poate fi nulă sau mai mică decât cea de

pe piaţa. Dacă aranjamentul constituie efectiv o tranzacţie financiară se stabileşte o rată a

dobânzii prin două posibilităţi:

ca rată predominantă pentru un instrument similar al unui emitent cu acelaşi grad de risc;

rata dobânzii să actualizeze suma nominală a instrumentului la preţurile actuale în

numerar pentru vânzarea bunului.

Când bunurile şi serviciile se schimbă în contrapartidă, se aplică următoarele reguli:

când bunurile sau serviciile au aceeaşi natură sau valoare nu se înregistrează nici un

venit:

când acestea diferă, veniturile corespund valorii juste primite, corectată cu suma

lichidităţilor sau cvasilichidităţilor transferate;

când valoarea bunurilor sau serviciilor primite nu se poate evalua, drept referintă serveşte

valoarea bunurilor sau serviciilor cedate.

Criteriile de recunoaştere a tranzacţiilor conform normei se aplică pentru fiecare în parte.

În situaţiile în care elementele identificabile se includ în servicii succesive, sumele se

înregistrează în avans, dar se recunosc ca venituri în perioada efectuării serviciului.

Dacă serviciile sunt legate şi fenomenul economic nu poate fi înteles separat, criteriile se

aplică la ansamblul tranzacţiilor. (Exemplu: dacă o societate vinde bunuri şi printr-un contract

separat le cumpară inapoi ulterior, se neagă efectiv tranzacţia şi se tratează împreună).

Când rezultatul unei tranzacţii implica prestarea de servicii şi veniturile realizate pot fi

recunoscute pe măsura execuţiei contractului la data întocmirii bilanţului, acesta poate fi estimat

rezonabil.

Este necesar în acest sens îndeplinirea tuturor condiţiilor de mai jos:

mărimea tuturor veniturilor poate fi estimată rezonabil;

este probabil ca beneficiile economice aferente tranzacţiei sa fie generate de către

societate;

stadiul de execuţie al contractului de prestări să fie la încheierea bilanţului evaluat în mod

rezonabil;

costurile apărute pe parcurs şi cele de finalizare a contractului să poată fi evaluate

rezonabil.

Recunoaşterea veniturilor pe măsura execuţiei contractului este denumită în mod frecvent

“metoda procentului de execuţie”, acestea fiind situate astfel în perioadele contabile în care sunt

prestate serviciile.

În funcţie de natura tranzacţiei, există trei moduri de determinare a procentului de

avansare:

examinarea lucrărilor executate;

serviciile prestate la data bilanţului, exprimate sub formă procentuală faţă de ansamblul

serviciilor contractate;

ponderea costurilor angajate faţă de totalul costurilor contractului.

Standarde referitoare la rezultat

Conform IAS 8 toate elementele de venit şi cheltuieli recunoscute într-o perioada trebuie

incluse în determinarea rezultatului net corespunzător acelei perioade în afara de cazul în care un

anumit IAS specifică altceva.

Atunci când elementele veniturilor şi cheltuielilor din contul de profit şi pierdere

provenite din activităţi obişnuite au o aşa mărime, natură sau impact astfel încât prezentarea

acestora să fie relevantă în explicarea performanţelor întreprinderii pentru peroioada respective

atunci natura şi valoarea corespunzătoare acestor elemente trebuie prezentate separate.

Deşi elementele veniturilor şi cheltuielilor nu sunt elemente extraordinare, natura şi suma

corespunzătoare acestor elemente pot fi relevante pentru utilizatorii documentelor financiare în

întelegerea poziţiei, finanţarea şi performanţele unei întreprinderi şi în efectuarea previzibilă

asupra poziţiei financiare şi performanţei.

Când rezultatul unui contract de construcţie (IAS 11) poate fi exprimat în mod credibil

costurile şi veniturile contractuale ar trebui recunoscute ca şi cheltuieli şi venituri de referinţă

pentru stadiul final al activităţii contractuale la data bilanţului.

În cazul unui contract cu pret fix: rezultatul unui contract de construcţie este estimate

credibil atunci când toate conditiile următoare sunt satisfăcute:

venitul contractual total este evaluat în mod credibil,

este posibil ca beneficiile economice asociate contractului să fie generate către

întreprindere,

atât costurile contactuale necesare derulării contractului cât şi cele din faza finală a

acestuia evidenţiate la data bilanţului sunt evaluate în mod credibil.

Când este posibil ca totalul costurilor contractuale să depăşească totalul veniturilor

contractuale pierderea prevăzută trebuie recunoscută în mod automat drept cheltuială .

Valoarea unei asemenea pierderi este determinată indiferent:

dacă lucrare a început sau nu,

de stadiul definirii activităţii contractuale.

Rezultatul acţiune (IAS 33) de bază se calculează împărţind profitul sau pierderea netă

aferenta exerciţiului corespunzătoare acţionarilor comuni la media ponderată a acţiunilor

commune în circulaţie în exerciţiul respectiv.

Toate veniturile şi cheltuielile recunoscute într-o perioadă, inclusiv cheltuielile cu

impozite şi taxele, elementele extraordinare şi interesele minoritare contribuie la determinarea

profitului sau pierderii nete aferente exerciţiului (IAS 8).

Valoarea profitului net corespunzătoare acţionarilor preferenţiali inclusiv dividendele

preferenţiale aferente exerciţiului se reduce din profitul net aferent exerciţiului pentru

determinarea profitului sau pierderii nete aferente exerciţiului corespunzătoare acţionarului

comun.

CAPITOLUL 2

Organizarea contabilităţii cheltuielilor, veniturilor

şi rezultatelor la S.C. Chiţulescu Prod S.R.L.

2.1. Documente contabile utilizate şi sistemul informaţional

Definirea, conţinutul şi funcţiile documentelor contabile

Organizarea contabilităţii nu poate fi concepută fară existenţa unui sistem de documente

contabile judicios elaborate şi utilizate după reguli bine stabilite.

Potivit articolului 6 aliniatul 2 din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, modificată

si completată prin Ordonanţa de Guvern nr.61/2001, precum şi a celorlalte prevederi legale

privind întocmirea şi utilizarea formularelor comune şi a celor cu regim special, utilizate în

activitatea financiară şi contabilă, orice operaţiune economică se consemnează într-un document

care stă la baza înregistrării lor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document

justificativ.

Cu ajutorul documentelor contabile se formalizează în scris şi se organizează faptic

procesele de culegere, prelucrare, stocare şi transmitere a informaţiilor privind patrimoniul. Ele

reprezintă piesele sau suporturile materiale ale contabilităţii. Formularele folosite ca documente

contabile pot fi tipizate sau netipizate.

Ministerul Finantelor, în carul reglementărilor referitoare la noul sistem de contabilitate,

a elaborat “Nomenclatorul privind modelele registrelor şi formularelor comun privind activitatea

financiară şi contabilă  ”.

Persoanele care răspund de organizarea şi conducerea contabilităţii trebuie să asigure

potrivit legii, condiţiile necesare pentru întocmirea documentelor justificative privind oreraţiile

economice, organizarea şi conducerea corectă şi la zi a contabilităţii, organizarea şi efectuarea

inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia:

respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare anuale simplificate, depunerea la termen

a acestora la organele în drept şi publicarea lor; păstrarea documentelor justificative, a registrelor

şi situaţiilor financiare anuale simplificate, organizarea contabilităţii de gestiune adaptate la

specificul persoanei juridice.

Conţinutul documentelor justificative

Conţinutul documentelor contabile variază în funcţie de caracterul operaţiilor

consemnate, concretizat în anumite elemente obligatorii, care trebuie să asigure reflectarea clară

şi completă a operaţiilor economice pentru care se întocmesc. Dintre aceste elemente, unele sunt

comune tuturor categoriilor de documente economice, iar altele sunt specifice anumitor

documente.

Elemente comune se referă la:

- denumirea documentului;

- denumirea şi sediul persoanei juridice care întocmeşte documentul;

- numărul şi data întocmirii acestuia;

- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiei economice (când este cazul);

- conţinutul operaţiunii economice şi, dacă este cazul, temeiul legal al efectuării

acestuaia ;

- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii efectuate;

- numele, prenumele şi semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, după

caz;

- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.

Elementele specifice, diferă de la o categorie de documente la alta şi asigură detalierea

operaţiei consemnate ele având un rol completativ. De exemplu, factura conţine ca elemente

specifice, date privitoare la comandă, contract, aviz de însoţire, document de transport, conturile

de la băncile părţilor etc.

Operaţiile corespunzătoare cheltuielilor se oglindesc în contabilitate pe baza

documentelor justificative în care sunt încrise, dintre care cele utilizate în mod curent în

activitatea practică sunt:

Factura fiscală, pentru achiziţionările de valori materiale nestocabile, pentru tariful de

transport privind bunurile de personal, pentru serviciile prestate de terţi.

Bonul fiscal de tip Petrom, care oglindeşte aprovizionările (consumurile) de carburanţi şi

lubrifianţi.

Avizul de însoţire atunci când bunurile aprovozionate nu sunt facturate.

Extrasul de cont, în situaţia unor plăţi direct din conturile deschise la bănci, cum sunt

comisioanele reţinute de unităţile bancare.

Ordinul de deplasare (delegaţie), pentru diurna aferentă deplasărilor în interesul

întreprinderii.

Listele şi procesul verbal de inventariere, care reflectă lipsurile în gestiune, imputabile

sau neimputabile, privind activele circulante.

Documente specifice pentru anumite categorii de cheltuieli, cum sunt cele care privesc

consumul de energie electrică, servicii de poştă, telefon, transportul de mărfuri pe calea ferată.

Bonul de consum sau fişa limită de consum, după caz, pentru eliberarea din magazie a

materiilor prime şi materialelor destinate consumului.

Statul de salarii, pentru cheltuielile privind salariile, asigurările sociale şi protecţia

socială.

Documentele justificative specifice în care sunt consemnate operaţiile economice care

privesc veniturile sunt:

Factura fiscală - pentru toate operaţiile privind livrarea de bunuri sau prestarea de

servicii, cu decontare, de regulă ulterioară.

Factura externă INOVICE - în cazul operaţiilor de export, document care se ataşează la

factura fiscală.

Monetarul - utilizat de toate unităţile economice cu amănuntul.

Bonul fiscal cod PETROM - în cazul vânzării cu amănuntul a produselor petroliere.

Avizul de însotire - pentru situaţiile legale, cand factura aferentă bunurilor livrate se

întocmeşte ulterior, în cazul trimiterii de valori materiale spre prelucrare la terţi.

Extrasul de cont, în cazul încasării unor venituri direct în conturile deschise la bănci, cum

este cazul dobânzii cuvenite pentru disponibilul din cont.

Inventarul şi Procesul verbal de inventariere – pentru plusurile în gestiunea casieriei şi a

tuturor minusurilor imputabile.

Documente specifice (exemplu: facturi adecvate) pentru anumite categorii de venituri,

cum sunt cele care privesc livrările de curent electric, cele de prestări servicii de poştă, telefon.

Bonul de predare, transfer, restituire care serveşte pentru predarea la magazie a

produselor finite sau a semifabricatelor.

Funcţiile documentelor contabile sunt:

Consemnarea - este înscriea datelor referitoare la procese şi fenomene economice

consumate într-un anumit loc şi la o anumită dată; se face de regulă în mod cronologic şi apoi se

sistematizează;

Justificarea - documentele atestă producerea operaţiei sau fenomenului ce a avut loc;

Verificarea - urmăreşte necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea operaţiilor sau

fenomenelor consemnate;

Asigurarea integrităţii patrimoniale - realizează evidenţa cantitativă şi valorică a mărimii

fiecăui element patrimonial şi a întregului patrimoniu;

Calculul costurilor - realizează cuantificarea mişcărilor şi transformărilor şi a rezultatelor

acestora;

funcţia juridică - documentele sunt dovezi de probă în justiţie pentru drepturile şi

obligaţiile create în legătură cu patrimoniul unităţii.

Îndeplinirea acestor funcţii este condiţionată de calitatea documentelor, de operativitatea

întocmirii lor şi de viteza cu care circulă de la locul întocmirii şi până la locul înregistrării şi

valorificării lor.

Întocmirea, prelucrarea şi verificarea documentelor contabile

Documentele se întocmesc pe formulare tipizate manual sau cu mijloace tehnice, la locul

de muncă în cadrul căreia se produc operaţiile economice.

Indiferent de modalitatea de întocmire a documentelor contabile, aceasta trebuie să fie

clară şi completă, respectând toate regulile privitoare la conţinutul şi forma lor condiţionând

calitatea şi exactitatea informaţiilor contabile.

Prelucrarea documentelor, constă în sortarea documentelor pe operaţii, exprimarea în

etalon monetar, cumularea unor documente primare şi obţinerea documentelor centralizatoare,

verificarea de formă, aritmetică şi de fond privind legalitatea, realitatea, oportunitatea,

necesitatea şi economicitatea operaţiilor consemnate în documente, iar în final înregistrarea în

contabilitate.

Verificarea documentelor, este operaţia premergătoare înregistrării operaţiilor economice

în conturi şi constă în controlul respectării condiţiilor de formă şi de fond pe care acestea trebuie

să le îndeplinească. Verificarea se face în scopul evitării unor nereguli, eliminării unor abuzuri şi

al reflectării realităţii în contabilitate.

Circulaţia documentelor contabile

Circulaţia documentelor constă în parcursul acestora din momentul întocmirii sau intrării

în unitatea patrimonială şi până la predarea lor la arhivă.

Circulaţia documentelor în cadrul unităţii patrimoniale diferă în funcţie de structura

organizatorică, conţinutul operaţiilor economice reflectate în documente, organizarea

compartimentului contabil şi mijloacele utilizate pentru executarea lucrărilor în contabilitate.

Circulaţia documentelor trebuie astfel organizată încât să respecte următoarele reguli:

-circulaţia documentelor trebuie să se facă pe căile cele mai scurte, printr-un număr redus

de verigi organizatorice pentru a asigura operativitatea şi utilizarea informaţiilor;

-circulaţia documentelor trebuie să se facă în flux continuu;

-prelucrarea documentelor trebuie să se facă complet şi la termenul specificat în graficul

de circulaţie a documentelor.

Registrele de contabilitate

Registrele de contabilitate, au caracter obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale şi

asigură înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor consemnate în documentele

justificative. Ele se prezintă sub forma unor registre sau foi volante şi listări informatice legate

sub formă de registru, cu conţinut şi formă adecvate scopului pentru care sunt elaborate.

Registrele de contabilitate obligatorii sunt : registru-jurnal, registru-inventar, cartea mare.

Acestea se utilizeză în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod

ordonat şi astfel completate încat să permită, în orice moment, identificarea şi contolul

operaţiunilor contabile efectuate.

Registrul-jurnal are caracter de document cu regim special şi se utilizează numai de

compartimentul financiar contabil. Se întocmeşte într-un singur exemplar, se numerotează, se

şnuruieşte, se parafează, se înregistrează la organele fiscale şi pote fi folosit ca probă în litigii. În

acest registru se consemnează toare operaţiile economice şi financiare din cadrul unei anumite

perioade de gestiune, în ordinea în care acestea s-au efectuat în timp.

Registrul-inventar se întocmeste cu prilejul efectuării inventarierii generale a

patrimoniului şi anume : la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an, în cazul fuzionării sau

încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege. El asigură stabilirea rezultatelor

inventarierii patrimoniului, precum şi a conţinutului unor posturi din bilanţ, putând fi folosit ca

probă în litigii. Se întomeste într-un singur exemplar, se numerotează, se şnuruieşte, se parafează

de organul fiscal la începerea activităţii, la încetarea activităţii, precum şi în cazul începerii unui

nou registru.

Registrul Cartea mare este un document contabil obligatoriu prin intermediul caruia se

înscriu lunar, direct sau prin regruparea pe conturi corespondente, înregistrările care s-au efectuat

în registrul–jurnal. În registrul Cartea mare se stabileşte situaţia fiecărui cont cu datele privind

soldul initial, rulajele debitoare, rulajele creditoare şi soldul final. Cartea mare stă la baza

întocmirii balanţei de verificare prin intermediul căreia se validează corectitudinea aritmetică a

înregistrărilor efectuate pe parcursul unei luni şi de la începutul anului în registrul-jurnal şi

Cartea mare.

Potrivit prevederilor articolului 25 din Legea contabiliăţii 82/1991, republicată,

modificată si completată prin Ordonanţa Guvernului nr.6/2001, registrele de contabilitate,

precum şi documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor in contabilitate se păstrează,

timp de 10 ani, în arhivă, cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au fost

întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.

Registrele de contabilitate şi documentele justificative se păstrază în arhivă, de regulă, în

forma lor originală grupate în funcţie de natura operaţiunilor şi în ordine cronologică, în cadrul

exerciţiului financiar la care acestea se referă. În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor

documente contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de 30 de zile de la

constatare. Documentele contabile reconstituite vor purta menţiunea « reconstituit ».

Formele de înregistrare contabilă

Formele de contabilitate care se pot utiliza de unităţile patrimoniale sunt :

pe jurnale ;

maestru-sah ;

jurnal - cartea mare ;

alte forme de contabilitate care să respecte prevederile legale în domeniu şi să asigure

utilizarea registrului jurnal şi să permita identificarea şi controlul operaţiilor patrimoniale

efectuate.

Adoptarea unei forme de înregistrare contabilă trebuie să ţină seama de dimensiunile

activităţilor care se contabilizează, răspândirea în spaţiu, numărul de salariaţi din compartimentul

contabil şi echiparea acestora cu tehnică de calcul.

Forma de contabilitate “pe jurnale” asigură înregistrarea operaţiilor economice în mod

cronologic şi sistematic, direct din documentele primare şi centralizatoare în jurnal, care

constituie instrumentul de lucru de bază în aceasta forma de înregistrare contabilă.

Prezintă avantajul că înregistrarea operaţiilor economice se face unilateral, adica o

singură dată în creditul conturilor, în corespondenţă cu conturile debitoare.

Forma de contabilitate “maestru-sah” se aplică încă într-un număr mare de unităţi, fiind

apreciată ca o forma de înregistrare simplă, uşor accesibilă lucrătorilor contabili.

Are o productivitate a muncii redusă deoarece se bazează pe înregistrarea bilaterală în

conturi a operaţiilor economice, respectiv atât în debitul cât şi creditul conturilor, fiecare având şi

conturi corespondente.

Forma de contabilitate jurnal - cartea mare asigură, prin intermediul unui singur formular,

înregistrarea cronologică şi sistematică a tuturor operaţiilor economice şi financiare.

Jurnalul care se foloseşte este structurat în trei părţi :

- partea din mijloc, unde se înscriu cronologic formularele contabile cu explicaţii privind

operaţiile înregistrate;

- partea din stânga, destinată înscrierii în coloane distincte a conturilor care se debitează

şi a sumelor aferente;

- partea din dreapta, care asigură consemnarea, de asemenea în coloane distincte a

conturilor care se creditează precum şi a sumelor care se înregistează;

Aceasta formă de contabilitate se poate adopta de agenţii economnici cu volum redus de

activitate şi care folosesc puţine conturi sintetice.

În categoria alte forme de contabilitate se includ, în principal, formele de înregistrare

contabilă anterioare, însă adaptate cerinţelor impuse în folosirea tehnicii elecronice de calcul,

denumite şi forme de contabilitate informatice.

Persoanele fizice şi juridice care utilizează sisteme de prelucrare automată a datelor au

obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporţilor

tehnici şi controlul datelor înregistrate în contabilitate.

Sistemul informaţional contabil

Pentru realizarea proceselor de cunoaştere şi gestiune a patrimoniului se procedează la

organizarea datelor şi informaţiilor într-un sistem informaţional. Pentru aceasta, se identifica

evenimentele şi faptele ce generează date, se delimitează obiectivele cunoaşterii şi conducerii, se

stabilesc purtătorii materiali de informaţii şi modul în care se culeg şi înregistreză datele, se aleg

metodele şi instrumentele de prelucrare a acestor date, se defineşte destinaţia informaţiilor şi se

organizează transmiterea lor la destinatari. Sub acest aspect, contabilitatea reprezintă un sistem

informaţional orientat spre cunoaşterea şi gestiunea valorilor economice separate patrimonial. În

această calitate, ea se delimitează ca un ansamblu de elemente interdependente orientat spre

culegerea, prelucrarea, stocarea, analiza şi transmiterea informaţiilor privind starea şi mişcarea

patrimoniului. Aceste elemente sunt:

fondul sau sistemul de informaţii;

suporturile materiale ale informaţiilor;

mijloacele de prelucrare a datelor;

metodele şi procedurile de prelucrare a datelor;

circuitele informaţionale.

Fondul sau sistemul de informaţii reprezintă componenta de baza a sistemului

informaţional –contabil. Informaţia este o formă de cunoaştere a realităţii prin care

se aduc ştiri cu privire la felul, caracteristicile şi mărimea obiectelor, evenimentelor,

fenomenelor şi proceselor ce formează mediul înconjurator.

Expresiile concrete ale informaţiilor poartă denumirea de date şi ele constau în: cifre,

formule, simboluri, imagini, litere, cuvinte, propoziţii etc.

În mod concret, informaţiile contabile se identifică cu datele financiar –contabile privind

starea şi mişcarea elementelor patrimoniale şi cu indicatorii economico-financiari privind

resursele şi rezultatele obţinute.

Suporturile materiale ale informaţiilor au calitatea de a conserva, stoca şi restitui datele.

Ele pot reprezenta o hârtie ca document scris sau un alt obiect (banda magnetică, disc magnetic).

În cadrul contabilităţii, purtătorii de informaţii constau în:

documente justificative;

registre de evidenţă contabilă;

situaţiile financiar-contabile de sinteză şi raportare;

purtători tehnici de date (benzi şi discuri magnetice, microfilme,etc)

Mijloacele de prelucrare a datelor servesc la culegerea, prelucrarea şi transmiterea datelor

şi constau din maşini de calcul, de birou, maşini de birou specializate şi echipamente electronice.

Metodele şi procedurile de prelucrare a datelor reprezintă partea logică a prelucrării

datelor în vederea obţinerii informaţiilor şi a indicatorilor economico-financiari. Aceste metode

şi proceduri se întemeiază pe principiile şi regulile metodei contabilităţii şi în mod concret,

aplicativ se identifică cu procedeele acestei metode.

Circuitele informaţiilor desemnează traiectul pe care îl parcurg informaţiile contabile

între emiţător şi prelucrător, între emiţător sau prelucrător şi destinatar, implicit returul lor.

Circuitele informaţionale se realizează sub forma transmiterii documentelor justificative

de la emiţător la prelucrător; prin situaţiile financiar – contabile folosite pentru transmiterea

informaţiilor de cunoaştere şi gestiune necesare întreprinzătorilor ca gestionari de patrimoniu,

proprietarilor (acţionarilor, asociaţilor şi altor persoane fizice sau juridice), creanţierilor ca

parteneri de afaceri precum şi pentru aparatul fiscal, pentru activitatea de impunere.

De asemenea, un circuit informaţional este şi acela prin care se asigură şi transmit

informaţiile de sinteză necesare stabilirii patrimoniului national, execuţiei bugetului

administraţiei centrale de stat, bugetelor locale, precum şi pentru întocmirea bilanţului general pe

ansamblul economiei nationale.

2.2. Organizarea contabilităţii sintetice şi analitice a

cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor

Sistemul de conturi utilizate pentru evidenţa cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor

Cheltuieli

Pentru contabilizarea curentă a cheltuielilor, în mod sistematizat, după conţinutul şi

natura lor economică, se utilizează clasa 6 “CONTURI DE CHELTUIELI”, structurată în grupe

de coturi, pe naturi relativ omogene de cheltuieli, iar în cadrul fiecarei grupe de conturi s-au

instituit conturile sintetice de gradul I şi/sau gradul II pentru fiecare element de cheltuială.

Pentru cheltuielile de exploatare sunt rezervate grupele de cheltuieli de la 60 la 65, astfel:

60 “Cheltuieli privind stocurile”

61 “Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi”

62 “Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi”

63 “Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”

64 “Cheltuieli cu personalul”

65 “Alte cheltuieli de exploatare”

Pentru cheltuielile financiare se utilizează grupa de conturi:

66 “Cheltuieli financiare”

Pentru cheltuielile extraordinare se utilizează grupa:

67 “Cheltuieli extraordinare”

Pentru cheltuielile cu amortizarea şi provizioanele se utilizează grupa:

68 “Cheltuieli cu amortizarile si provizioanele”

Pentru cheltuielile cu impozitul pe profit se utilizează grupa:

69 “Cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite”

Trăsăturile comune  conturilor de cheltuieli sunt următoarele:

- Au funcţia contabilă de activ.

- Reflectă în debit cheltuielile pe care unitatea le angajează, plătite sau de plătit.

- Oglindesc în credit, la sfârşitul fiecărei luni şi implicit, la sfârşitul exerciţiului,

transferarea sau virarea integrală a cheltuielilor înregistrate în debitul contului 121“Profit şi

pierdere”

- Unele conturi de cheltuieli se creditează, ca excepţie, şi în cursul perioadei, inclusiv la

sfârşitul exerciţiului, pentru acele operaţii care impun asemenea înregistrări, cum este cazul

plusurilor de active circulante constatate la inventariere.

- La sfârşitul perioadei de gestiune, inclusiv al exerciţiului, nu prezintă sold, nefiind

conturi bilanţiere.

- Sumele înregistrate în debitul sau ca sold debitor, atunci când este cazul, cumulate de la

începutul anului până la sfârşitul exerciţiului, se utilizează pentru determinarea indicatorilor

existenţi în componenţa bilanţului contabil denumită “Contul de profit şi pierdere”, precum şi în

scopul detalierii informaţiilor privind rezultatul exerciţiului.

- Conturile de cheltuieli, de regulă, nu necesită dezvoltarea în conturi analitice.

Venituri

Pentru contabilizarea curentă a veniturilor, în mod sistematizat, după conţinutul şi natura

lor economică, se utilizează clasa 7 “CONTURI DE VENITURI”, structurată pe grupe de coturi,

pe naturi relativ omogene de venituri, iar în cadrul fiecarei grupe de conturi s-au instituit

conturile sintetice de gradul I şi/sau gradul II pentru fiecare element de venit.

Structura, pe grupe, a conturilor de venituri, reglementată de Planul de contrui general, în

vigoare, este următoarea :

70 “Cifra de afaceri”

71 “Variaţia stocurilor”

72 “Venituri din producţia de imobilizări”

74 “Venituri din subvenţii de exploatare”

75 “Alte venituri din exploatare”

76 “Venituri financiare”

77 “Venituri extraordinare”

78 “Venituri din provizioane”

Trăsăturile comune conturilor de venituri sunt :

- Au funcţia contabilă de pasiv, cu excepţia contului 711“ Variaţia stocurilor” care ste

bifuncţional.

- Reflectă în credit preţul de vânzare (facturare) aferent bunurilor livrate sau lucrărilor

executate şi serviciilor prestate terţilor, precum şi din diferite alte activităţi sau operaţii, încasate

sau de încasat, efectuate de unitate.

- Oglindesc în debit, la sfârşitul fiecarei perioade de gestiune şi implicit la sfârşitul

exerciţiului, transferarea sau virarea integrală a veniturilor înregistrate în contul de rezultate, prin

creditul contului 121”Profit si pierdere”.

- La sfârşitul perioadei de gestiune, inclusiv al finele anului financiar, nu prezintă sold,

nefiind conturi bilanţiere.

- Sumele înregistrate în credit, cumulate de la începutul anului până la sfârşitul

exerciţiului, se utilizează pentru determinarea indicatorilor existenţi în componenţa bilanţului

contabil denumită “Contul de profit şi pierdere”, precum şi în scopul detalierii informatiilor

privind rezultatul exercitiului.

- Conturile de venituri, de regulă, nu necesită dezvoltarea în conturi analitice.

Rezultatul exerciţiului

Conturile de cheltuieli şi venituri se mai numesc şi conturi de rezultate deoarece, pe baza

datelor înscrise în aceste conturi, la sfârşitul perioadei de gestiune se stabilesc rezultatele

financiare. Cheltuielile se repartizează asupra rezultatului, iar veniturile se încorporeaza în

rezultate.

Prin rezultatul financiar se înţelege profitul sau pierderea înregistrată. Contabilitatea

rezultatelor financiare se realizează cu ajutorul grupei 12 “Rezultatul exerciţiului”, grupă care

cuprinde contul 121 “Profit şi pierdere ”:

Acest cont ţine evidenţa profitului sau pierderii realizată în cursul exerciţiului. După

funcţia contabilă este un cont bifuncţional.

Se creditează:

-la sfârşitul perioadei de gestiune cu veniturile obţinute în cursul perioadei de gestiune,

venituri preluate din conturile de venituri.

-cu pierderile realizate în exerciţiul precedent, care sunt acoperite prin reducerea

capitalului social sau care nu au fost încă repartizate.

Se debitează:

-la sfârşitul perioadei de gestiune cu toate cheltuielile înregistrate în toate conturile de

cheltuieli şi preluate în acest cont.

-cu profitul net realizat, supus repartizării.

După preluarea cheltuielilor şi a veniturilor în contul 121 “Profit şi pierdere”, acest cont

poate avea sold creditor sau sold debitor .

Soldul creditor al contul 121 “Profit şi pierdere ” reprezintă profitul creat ca sursa de

finanţare în urma excedentului veniturilor asupra cheltuielilor.

Pierderea, ca sold debitor al contul 121 “Profit şi pierdere” exprimă bunurile economice

nerecuperate ca urmare a excedentului cheltuielilor asupra veniturilor .