ARGUMENT

Conceptul de “Sănătatea e comoara cea mai preţioasă şi cea mai uşor de pierdut, totuşi cel mai prost păzită” este un adevăr pur , pentru că oamenii pun puţin preţ pe sănătate. Majoritatea oamenilor consideră sănătatea din prisma a ceea ce oferă, presupunând că, ei sunt sănătoşi atât cât pot fi şi, probabil vor rămâne la această stare.Totuşi, foarte multe aspecte ale sănătăţii noastre sunt afectate prin ceea ce facem, prin ceea ce gândim. Având informaţiile corecte, putem alege în cunoştinţă de cauză şi să ne îmbunătăţim atât sănătatea cât şi viaţa în anasamblu. Aproape fiecare dintre noi a avut o perioadă din viaţă de sănătate deplină , dar şi perioade care trebuiau îmbunătăţite. Nu putem aduce ca exemplu o persoană sănătoasă în întregime sau bolnavă. Anumite aspecte a vieţii noastre apar ca fiind mai caracteristice decât altele. Punctul de vedere modern este acela că , sănătatea are câteva dimensiuni - emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare dintre acestea contribuind la condiţia de bunăstare a unei persoane. Pentru menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-şi examineze fiecare din aceste dimensiuni şi să se orienteze în sensul în care i se permite nu doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci de asemenea să se bucure de viaţă . Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în faţa vătămărilor şi a bolii. Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este important să adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică. Pot spune că tema Caracterizarea pulberilor utilizate în farmacoterapie este o temă interesantă din care poţi afla multe despre preparate din pulberi , pudre cosmetice şi multe altele. Lucrarea este structurată în III capitole .

Primul capitol descrie pulberile utilizate în medicină, noţiuni introductive despre pulberi ,pudre şi exemple .

În capitolul II amintim câteva preparate farmaceutice solide conform FRX, Pulberea alcalină FRX, Pulberea laxativă efervescentă FRX, Pulbere de opiu şi ipeca conform FRX.În continuare capitolul II cuprinde definirea şi caracterizarea formelor farmaceutice solide cum ar fi definiţii, introducere, istoricul, avantajele şi dezavantajele, proprietăţi fizice ale pulberilor cum ar fi : mărimea particulelor, forma particulelor, structura , comprimabilitatea, solubilitatea. Mai departe amintim despre proprietăţile chimice sau fizico-chimice ale pulberilor şi despre studiul proprietăţilor de curgere a pulberilor. În patologia umană care necesită implicarea pulberilor în terapie amintim despre autorizarea medicamentelor de către Ministerul Sănătăţii şi câteva afecţiuni , boli ce pot fi tratate cu pulberi medicinale. Clasificarea pulberilor poate fi caracterizată prin mai multe criterii.Apoi amintim despre farmacocinetica unde este descris traseul parcurs de la ingerare până la eliminare.Farmacodinamica constă în studierea mecanismul de acţiune a substanţei medicamentoase asupra structurilor receptoare.Farmacoterapia prezintă modul de acţiune a medicamentului , indicaţiile, dozajul şi modul de administrare , contraindicaţiile pulberilor medicinale de uz intern şi de uz extern.Farmacotoxicologia ne prezintă reacţiile adverse a pulberilor utilizate în farmacoterapie.

Capitolul III descrie Controlul Calităţii al pulberilor conform FRX.Aici se descrie prepararea, controlul pulberilor, omogenitatea, gradul de fineţe , masa totală pe recipient, uniformitatea mesei, sterilitatea, dozarea. Lucrarea prezintă importanţă prin faptul că pulberile se pot utiliza şi administra mai uşor decât alte forme farmaceutice şi ne putem familiariza mai bine despre ce sunt ele şi pentru ce au fost concepute.

5

CAP. I.NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE

PERSPECTIVA PULBERILOR MEDICINALE

Pulberile sunt preparate farmaceutice solide constituite din particule uniforme ale unei singure substanţe medicamentoase sau ale mai multor substanţe în amestec, folosite ca atare sau împărţite în doze, destinate administrării interne sau externe.

Pulberile sunt printre cele mai vechi forme de administrare a medicamentelor, iar preparările de pulberi şi împărţirea lor în doze constituie una dintre cele mai uzuale operaţiuni din oficină (ocupând 20-25% din totalul formelor prelucrate).Ca acţiune farmacologică: există pulberi medicamentoase şi pulberi cosmetice.Pulberile medicamentoase sau pudrele medicamentoase conţin substanţe active alături de excipienţi. Acestea se folosesc în scop curative sau profilactic.Exemple de substanţe active conţinute în pulberile medicinale:-antibiotice-sulfamide-sulf-acid boric-acid salicilic-mentol-camfor-ihtiolClasificarea excipienţilor utilizaţi în prepararea pulberilor:a) anorganici:

-talc-caolin- carbonat de calciu-carbonat de magneziu-oxid de magneziu-oxid de zinc

b) organici:-amidon-stearat de magneziu

c) naturali:-animală- albumina-vegetală- licopodiu, pudră de mătase

Pulberile cosmetice sau pudrele cosmetice conţin amestecuri de substanţe anodine sau excipienţi. Se folosesc în scop protector asigurând protecţia mecanică a feţei. Se pot folosi în scop decorativ care dau feţei un aspect mat şi catifelat , cu imperfecţiuni mai puţine.Aceste pudre cosmetice pot conţine:-parfumuri-coloranţi-conservanţiPulberile pot fi administrate cu mare uşurinţă faţă de alte medicamente.

6

-pulberi care se administrează ca atare, in formă solidă;-pulberi care sunt destinate preparării de lichide: soluţii, soluţii efervescente, siropuri,suspensii, emulsii;-pulberi destinate preparării de medicamente injectabile: soluţii şi suspensii, în momentuladministrării;-pulberi pentru prepararea de colire: soluţii şi suspensii;

Pulberile sunt obţinute prin fragmentarea fină a medicamentului (magistral/industrial)Avantaje: suprafaţă mare de contact; permit amestecul omogen; o bună dozare; stabilitate

superioară a substanţelor medicamentoase în comparaţie cu preparatele lichide; se dispersează rapid în fluidele digestive, fapt ce facilitează absorbţia,

Dezavantaje: conservare dificilă; la administrarea per os nu se poate evita gustul neplăcut; nu se pot administra substanţe higroscopice (reţin multă apă) sau eutectice (substanţe solide, care amestecate, devin lichide).Mai putem aminti şi de pudrele sterile care se aplică pe plăgi , arsuri, pielea sugarilor . Se prepară prin metode care le asigură sterilitatea şi permit evitarea unei contaminări ulterioare cu microorganisme.Pulberile care conţin antibiotice trebuie să fie sterile , pentru a evita suprainfectarea rănilor.Sterilizarea pudrelor1..după preparare (după amestecarea componentelor ) cu condiţia că atât substanţele active cât şi excipienţii să fie termostabili. Sterilizarea se efectuează la etuvă la:-1800C – 30’-1700C – 60’-1600C – 180’Exemple:-acid boric-unele sulfamide-excipienţii: talc, amidon, caolin.2. dacă pudrele conţin substanţe medicamentoase termolabile se realizează încorporarea aseptică a acestora în amestecul de excipienţi sterilizaţi.Prepararea se realizează în condiţii adecvate şi în spaţii cu radiaţii UV.Condiţionarea se face în recipient sterilizate , închise etanş.Tipuri de pudre sterile:-pudre sicative-pudre cu substanţe grase

Pudrele sicative sunt acele pulberi care absorb secreţiile şi împiedică frecarea şi macerarea pielii.Exemple de excipienţi conţinuţi în pulberi cosmetice:-talc-amidon-oxid de magneziu-carbonat de magneziuExemple de substanţe active după acţiunea lor farmacologică:-antipruriginoase: camfor, mentol-astringente: tannin, săruri de bismut, oxid de zinc-fotoprotectoare: tannin, oxid de bismut, bioxid de titan-antisudorifice: acid salicilic-antiseptice: acid boric, acid salicilic

7

Pudre cu substanţe grase sunt pudrele care sunt destinate aplicării pe suprafeţe mari ce exudează cantităţi mari de lichid . Ele absorb umiditatea şi se aglomerează formând cruste la suprafaţa plăgilor. În asemena situaţii se recomandă hidrofobizarea pulberilor pentru diminuarea capacităţii de absorbţie. Hidrofobizarea se realizează cu ajutorul substanţelor grase:-ceara-lanolina-ulei de parafină-untura de peşte-colesterolul-cetaceeÎncorporarea substanţelor grase moi sau lichide în pulberi nu ridică probleme. Ele se triturează cu amestecul de excipienţi care urmează a fi hidrofobizat.Încorporarea substanţelor grase solide în pudre se poate realiza în 2 moduri:

a) prin dizolvarea substanţelor grase într-o cantitate minimă de solvent volatile şi triturarea soluţiei cu amestecul de excipienţi până la volatizarea solventului şi etalarea substanţei grase pe particulele de pulbere. Această metodă se foloseşte atunci când sunt prescrise cantităţi mici de substanţă grasă , care se dizolvă în alcool sau eter.

b) prin topirea substanţei grase în mojarul încălzit şi triturarea cu excipientul respectiv până la dispersarea uniformă a substanţei grase. Metoda se foloseşte când sunt prescrise cantităţi mari de substanţă grasă , care nu este uşor solubilă în solventul volatil.

Substanţele auxiliare care se folosesc la prepararea pudrelor trebuie să îndeplinească o serie de condiţii , cele mai importante fiind:-o bună toleranţă -un grad avansat de fineţe-compatibilitate cu medicamentele asociate Ca baze de pudre cel mai frecvent folosite sunt :

-Amidonul natural(amylum) obţinut cel mai adesea din cariopsele plantei Triticum aestivum sau din cariopsele plantei Zea mays ( Amydum maydis – amidonul de porumb) sau Amylum solani (amidonul de cartof), obţinut din tuberculii de Solanum tuberosum şi amidonul de orez (Amylum orhyzae).Amidonul este inert fiziologic , incolor, absoarbe apa şi lichidele hidrofile , are o bună capacitate de curgere şi alunecare. Se utilizează în pudre în asociere cu componente organice.Datorită dezavantajelor (umectarea rapidă , dificultatea de sterilizare , atacul rapid al microorganismelor) s-a trecut la utilizarea derivaţiilor de amidon care sunt sterilizabili şi resorbabili.

-ANM( Amylum non mucilaginosum) – produs rezultat din reacţia dintre amidon şitetrametilacetilen diuree, când se obţine o pulbere albă. Pulberea este rezistentă la acţiuneavaporilor de apă în timpul sterilizării prin autoclavare şi prezintă un grad de degradarefermentativ mult diminuat.

- Amidonurile sterilizabile sunt cele mai moderne amidonuri. Modificate prin diferiteesterificări au stabilitate superioară la încălzire chiar si în prezenţa apei;

- Caolinul pulbere albă care se poate aduce la granulaţie extrem de fină. Prezintă bună capacitate de absorbţie şi mare putere de aderare şi acoperire. Folosirea lui reclamă sterilizarea.

- Talcul (talcum) are bună capacitate de aderare şi de absorbţie a secreţiilor grase, dar are dezavantajul că nu poate lega apa. Este uşor de impurificat, de aceea este necesară sterilizarea. Se utilizează în pudre care se aplică pe pielea intactă.Este contraindicată utilizarea talcului pe plăgi deschise, deoarece particulele cristaline de talc produc iritare de durată a ţesuturilor, cu apariţia aşa numitelor granuloame de talc.

8

- Oxidul de zinc (ZnO) este o pulbere amorfă care absoarbe atât apa cât si uleiurile. Arecapacitate de curgere moderată, nefiind adeziv. Este un dezinfectant şi un astringent slab,împrumutând apei, pH alcalin.

- Bioxidul de titan (TiO2) are mare capacitate de acoperire, este foarte alb, având bună capacitate de curgere si de aderare. Este indiferent din punct de vedere clinic şi conferă dispersiilor apoase pH neutru.

- Aerosilul are bună capacitate de curgere, împrăştiere, absorbţie bună a apei şi uleiurilor, chiar şi în cantităţi mari.

- Stearatul de aluminiu alături de stearatul de zinc şi stearatul de magneziu este folosit pentru a spori capacitatea de aderare a pudrelor. Alegerea şi asocierea unor componente auxiliare pentru a obţine baze de pulberi cât mai corespunzătoare depinde de scopul terapeutic urmărit şi de locul aplicării. Pudrele puternic absorbante nu se aplică pe suprafeţe care secretă cantităţi mari de fluide, deoarece se pot forma cruste tari.Uneori unele medicamente pot fi aplicate pe piele ca atare fără alte adaosuri. Cea mai modernă administrare a pulberilor este sub formă de aerosoli .

Controlul calităţii pulberilor include:- controlul organoleptic, unde se verifică gustul, mirosul şi aspectul.-gustul se verifică punând pe limbă o mică cantitate de pulbere.În cazul substanţelor toxice sau cu un gust puternic amar sau acru se va prepara o soluţie de 0,10g în100 ml apă în care se va îmbiba o fâşie de hârtie de filtru, aceasta atingându-se cu limba.-mirosul se controlează mirosind de la 2-4 cm o pulbere cu suprafaţa de 20cm2(aproximativ 2 g).-aspectul: pulberile trebuie să prezinte un aspect uniform , întinse în strat subţire pe o lamă de sticlă , nu trebuie să prezinte aglomerări de particule.( Popovici Adriana şi Gafiteanu Eliza – Preparate farmaceutice).

9

CAP.II. PULVERES FRX

2.1. Definirea şi caracterizarea formelor farmaceutice solide –pulberiPulveres – în conformitate cu Suplimentul 2004, FRX, sunt forme farmaceutice solide, constituiţi din una sau mai multe substanţe active, cu sau fără adaos de excipient sau substanţe auxiliare, în general sub forma de particule solide, libere, uscate, cu un anumit grad de fineţe. Sunt destinate administrării orale ( intern) sau aplicaţii cutanate (extern), condiţionate ca preparate unidoză sau multidoză într-un recipient adecvat conservării şi administrării.Ca substanţe auxiliare pot conţine diferite substanţe : coloranţi, diluanţi, corectori de gust şi miros, respectiv aromatizanţi autorizaţi.Exemple de pulberi oficinale conform FRX:

PULBEREA ALCALINA - FRX(PULVIS ALCALINUM)

Sinonim:pulbere alcalină pentru soluţia BourgetNatrii sulfas anhydricus (sulfat anhidru de sodiu Na2SO4) (sita V) ....... 2 gNatrii hydrogeno phosphas (fosfat acid de sodiu Na2HPO4) (sita V) .... 4 gNatrii hydrogeno carbonas (carbonat acid de sodiu NaHCO3) (sita V) .. 6 gPreparare:

-componentele se pulverizează separat după o prealabilă uscare-se aduc la mojar în ordinea crescătoare a maselor, triturând după fiecare adăugare-se eliberează în pungi sau capsule de hârtie de mărimi corespunzătoare

Descriere:-pulbere albă-gust sărat amărui-pH= 8,2 – 9,8Conservarea: -pulberile sunt sensibile la umiditate, lumină, oxigen, căldură sau ambalaj; -absorbţia umidităţii duce la modificarea caracterelor organoleptice; -pulberile pot fixa Dioxidul de Carbon sau alte gaze care se găsesc în mediul de păstrare; -oxigenul atmosferic în prezenţa luminii şi a căldurii poate altera substanţa activă din pulberi prin reacţia de oxido-reducere; -pulberile sunt alterate în prezenţa luminii; -păstrarea pulberilor se face în flacoane şi recipiente uscate, bine umplute, dozate cu dopuri sau sisteme de închidere ermetice prevăzute de multe ori cu substanţe absorbante; - se mai pot păstra în plicuri termosudabile, confecţionate din material plastic sau folie de aluminiu.Observaţii:-la preparare se foloseste sulfat de sodiu anhidru obţinut conform FRX din Na2SO4*10H2O uscat la 300C 1 h apoi la 1300C până la masa constantă.-FRX prevede uscarea fosfatului disodic la 500C dar la 350C fosfatul disodic se dizolvă în apa de cristalizare ceea ce determină formarea de cruste ce îngreunează uscarea şi pulverizarea. De aceea se recomandă întâi uscarea prin expunere la aer şi apoi la etuvă la 500C până la masa constantă când se obţine Na2HPO4*2H2O .-amestecarea se face în ordinea crescătoare a maselor pentru că substanţele au densităţi apropiate

10

-pentru cernere se foloseşte sita V-nu este necesar un grad mai avansat de mărunţire pentru că pulberea este destinată dizolvării în apă-un eventual reziduu de la cernere se pulverizează din nou şi se încorporează în amestec

Conservare:-se prepară în cantităţi mici-se păstrează ferit de umiditate

Acţiune:-coleretic, colagog – stimulează vezica biliară.Întrebuinţări:

-în afecţiuni hepatice sau ale căilor biliare-se dizolvă conţinutul unui pachet într-un litru de apă fiartă şi răcită-se administrează 125 ml – 200 ml cu ½ h – 1 h înainte de masă o dată sau de două ori pe zi-soluţia se încălzeşte la 450C înainte de administrare

-se prepară numai la nevoie. (Farmacopeea Română ediţia X).

PULBEREA LAXATIVĂ EFERVESCENTĂ – FRX(PULVIS EFERVESCEUS LAXANS)

Sinonim:Pulvis aerophorus laxansSe folosesc 2 pulberi:I. Natrii sulfas anhydricus (sulfat anhidru de sodiu Na2SO4) (sita V) ..... ....2 g Natrii hydrogeno carbonas (carbonat acid de sodiu NaHCO3) (sita V) .... 6,5 gII. Acidum tartaricum (acid tartric) (sita V) .................................................. 6 gPreparare:

-se amestecă sulfatul de sodiu anhidru şi carbonatul acid de sodiu-se trec prin sita V şi se introduc într-o capsulă de hârtie albastră-acidul tatric pulverizat şi trecut prin sita V se introduce într-o capsulă de hârtie albă

Descriere:-pulberi albe-dizolvate împreună în apă produc efervescenţă-prima are gust sărat amar-a doua – gust acru

Observaţii:-sulfatul de sodiu este anhidru-acidul tartric trebuie să piardă prin uscare cel mult 0,5% din masă, altfel se usucă la 105 0C până la masa constantă-conţinutul celor 2 capsule reprezintă o doză-se foloseşte după dizolvare în apă, deci pulberea nu necesită o mărunţire mai avansată-prin amestecarea soluţiei în momentul întrebuinţării are loc formarea tartratului de sodiu, reacţia decurgând cu efervescenţă-se poate prepara o singură pulbere compusă din cele 3 elemente , dar în acest caz umiditatea pulberii compuse nu trebuie să depăţească 1% pentru a nu avea reacţii între componente.-conservarea ei se va face în flacoane bine închise în prezenţa unei substanţe deshidratante sau în flacoane închise ermetic / etanş.

Conservare:-se prepară la cerere-se păstrează ferit de umiditate

Acţiune farmacologică: -laxativ

11

Întrebuinţări:-pentru acţiune laxativă-se dizolvă conţinutul fiecărei capsule în 100 ml apă fiartă şi răcită şi cele 2 soluţii se pot administra fie succesiv fie după amestecarea soluţiilor şi încetarea efervescenţei fie cu ajutorul unui pahar cu 2 compartimente. (Farmacopeea Română ediţia X).

PULBERE DE OPIU ŞI IPECA FRX(PULVIS OPII ET IPECACUANHAE)

Sinonim:pulbere DoverPreparare:Opium pulveratum (VII)...............10gIpecacuanhae radix(VII)...............10gSaccharum lactis.............................80gPreparare:Pulberile se amestecă până la omogenizare .Pulberea de opiu şi ipeca trebuie să corespundă prevederilor de l a “Pulveres” şi următoarelor prevederi:Conţine cel puţin 0,95% şi cel mult 1,05% morfină anhidră.Descriere:pulbere brun cenuşie , cu miros de opiu şi gust amar(toxic).Identificare:

-1 g pulbere se agită cu 20 ml apă timp de 45 de minute şi se filtrează. La 10 ml filtrat se adaugă 0,1 ml clorură de fer (III)30 g/l (R);apare o coloraţie roşu cărămizie. Se adaugă 0,1 ml acid clorhidric 100g/l (R) şi 0,2 hexacianoferat (III) de potasiu 50g/l (R) coloraţia devine albastru verzuie, iar în timp se depunde un precipitat albastru.Dozare:

1 g pulbere se triturează cu 2 ml apă într-un mojar ; se adaugă 1 g hidroxid de calciu şi se triturează continuu timp de 15 minute. Se adaugă 10 ml apă şi se triturează des timp de 30 de minute, se filtrează separat într-o pâlnie de separare.

Mojarul şi filtrul se spală de 4 ori cu câte 3 ml apă care se filtrează în aceeaşi pâlnie de separare.Soluţiile apoase reunite se agită cu 20 ml cloroform .

Stratul cloroformic separat se aduce într-o altă pâlnie de separare şi se spală de două ori cu câte 5 ml hidroxid de calciu – soluţie care se adaugă la soluţia apoasă din prima pâlnie de separare.În soluţiile apoase reunite se dizolvă 1 g sulfat de amoniu şi se agită de două ori ,timp de câte 5 minute, cu câte 15 ml benzen care se îndepărtează. Soluţia apoasă se agită de câte 15 minute, cu un amestec de alcool şi cloroform , folosind la prima extracţie 30 ml alcool şi 30 ml cloroform , iar la a doua şi la a treia câte 15 ml alcool şi 30 ml cloroform. Soluţiile alcoolcloroformice reunite într-o altă pâlnie de separare se spală cu un amestec format din 10 ml apă şi 5 ml alcool . După 15 minute soluţia alcoolcloroformică se separă şi se distilează pe baia de apă , până la sicitate, îndepărtând urmele de solvent cu ajutorul unui curent de aer. Reziduul se dizolvă în 10 ml acid corhidric 10g/l, se filtrează într-un balon cotat şi se completează cu acelaşi solvent la 50 ml (soluţia extractivă). La 3,0 ml soluţie extractivă se adaugă 1 ml acid clorhidric 10 g /l şi 4 ml nitrit de sodiu 10g/l , se agită şi se lasă în repaus timp de 15 minute. Se adaugă 4 ml amoniac 100g/l şi se agită (soluţia –probă).

12

După 5 minute se determină absorbanţa soluţiei la 470 nm , folosind ca lichid de compensare o soluţie obţinută , în aceeaşi condiţii cu soluţia-probă , din 3,0 ml soluţie extractivă 1 ml acid clorhidric 10g/l şi 8 ml apă.

Concentraţia în morfină anhidră a probei de analizat se calculează cu ajutorul unei curbe-etalon stabilite în paralel şi în aceleaşi condiţii cu soluţia-probă , luând în lucru :1,0 ; 2,0; 3,0; 4,0 ml clorhidrat de morfină soluţie -etalon ,soluţia B, acid clorhidric 10g/l până la 4 ml , 4 ml nitrit de sodiu 10g/l, şi 4 ml amoniac 100h/l ;se foloseşte ca lichid de compensare a soluţiei obţinută din 4 ml acid clorhidric 10g/l şi 8 ml apă.Conservare:Ferit de lumină.VenenumAcţiune farmacologică:antitusiv, expectorant(Farmacopeea Română ediţia X).

Pulberile pot fi definite ca suspensii sedimentate constituite din particule solide de forme şi dimensiuni diferite cuprinse între 0,5 – 800 μm.Ele mai pot fi amestecuri fizice de două sau mai multe substanţe chimice pure, naturale, de sinteză sau semisinteză, pulverizate în proporţii definite. În anul 500 înaintea erei noastre a fost introdusă una din cele mai vechi pulberi numită ,,Hiera Picra,, care era un amestec de Aloe şi Canella utilizată ca laxativ. În prezent, importanţa pulberilor ca formă farmaceutică s-a diminuat, mai ales în cazul administrării pe cale orală şi datorită realizării unor noi medicamente mai uşor de utilizat şi cu o stabilitate superioară cum ar fi comprimatele şi capsulele.Din punct de vedere fizic pulberile sunt dispersii de solid în solid iar din punct de vedere al gradului de dispersie pulberile sunt sisteme disperse eterogene de solid în gaz. Pulberile reprezintă una din cele mai vechi forme de administrare a medicamentelor, iar prepararea amestecurilor de pulberi şi împărţirea lor în doze constituie una din principalele preocupări ale farmaciştilor. Primele pulberi utilizate în ‚,terapeutica empirică,, de omul primitiv au fost de origine: -minerală ca: argilele; -vegetală: pulberi din plante uscate -animală: produse uscate şi pulverizate din organe şi glande animale. La vechii greci şi romani, pulberile sunt descrise în operele lui HIPOCRATE şi GALENUS.

Pulberea SEIDLITZ, un amestec de săruri minerale, cu acţiune purgativă, a fost introdusă de Thomas Savory în 1815.

Avantajele utilizării pulberilor:-administrarea sub formă de pulberi oferă multiple posibilităţi de asociere a substanţelor medicamentoase şi asigură o doză precisă a acestora; -pulberile reprezintă o formă farmaceutică stabilă comparativ cu preparatele lichide deoarece reacţiile chimice se produc foarte lent; -se dizolvă rapid în fluidele corpului şi de aceea rezultă o acţiune mai promptă decât în cazul altor forme solide cum sunt comprimatele sau drajeurile; -trecerea rapidă a pulberilor administrate oral micşorează riscul apariţiei iritaţiilor la nivelul mucoaselor tractului gastrointestinal.

Dezavantajele sunt următoarele:-datorită suprafeţei mari de contact se conservă greu fiind uşor invadate de microorganisme, ceea ce impune adăugare de conservanţi; -se descompun în contact cu aerul, umiditatea şi lumina; -apariţia unor reacţii între componente poate duce la descompunerea şi lichefierea amestecului; -greu accesibile datorită gustului sau mirosului neplăcut; -cost ridicat la transport, spaţii de depozitare mari.

13

La formularea pulberilor trebuie ţinut cont de proprietăţile substanţelor active (chimice, fizice) şi de alte aspecte, care pot influenţa calitatea pulberilor obţinute. În pulberi, pe lângă particulele individuale se pot găsi aglomerate şi agregate de particule. Aglomeratele sunt formate din mai multe particule legate prin forţe fizice de adeziune mai slabe. Agregatele se obţin printr-un proces de sintetizare, astfel încât particulele sunt legate mai puternic.Proprietăţile fizice ale pulberilor:

Pulberile sunt un sistem dispers macroeterogen, în care diametrul particulelor este cuprins între 0,5-1000 milimicroni. Pentru formulare sunt importante pe lângă alte aspecte de ordin chimic sau fizico-chimic si aspecte de ordin fizic şi anume:

a)mărimea particulelor: dimensiunea particulelor poate fi determinată microscopic prin suspendarea particulelor într-un lichid adecvat. Particulele nu au toate aceeaşi dimensiune dar printr-o reprezentare grafică se poate stabili proporţia particulelor de diferite dimensiuni. Mărimea particulelor este un parametru foarte important. Pulberile absorbante au nevoie de un grad de dispersie foarte avansat (la fel şi pentru pulberile greu solubile), însă pulberile uşor solubile pot avea un grad de dispersie mai mic (groscioare, semifine).

b)forma particulelor: majoritatea particulelor au forme neregulate (poliedrice). Mai rar sunt întâlnite pulberi care au forme regulate (cub, sferă). Forma particulelor este importantă mai ales când pulberea este prelucrată în comprimate (forma cubică este comparabilă direct).

c)structura particulelor: depinde de originea pulberilor (animală, vegetală, minerală) sau de substanţe organice. Din punct de vedere al structurii pot fi: -amorfe – substanţe cu structură neregulată (eterogene); -cristaline ca o reţea spaţială regulată. Structura determină proprietăţi importante din punct de vedere tehnologic.

d) comprimabilitatea este influenţată de structura cristalelor de exemplu, substanţele cristalizate în sistemul cubic sunt comprimabile direct, în schimb substanţele care cristalizează înalte sisteme cristaline sau substanţele amorfe se pretează comprimării directe.

e) solubilitatea: solubilitatea substanţei creşte odată cu creşterea gradului de dispersie. În general forma amorfă a aceleiaşi substanţe este mai solubilă decât forma cristalină.(Leucuta Sorin – Tehnologia formelor farmaceutice).Proprietăţi chimice sau fizico-chimice ale pulberilor

La formularea pulberilor trebuie ţinut cont şi de proprietăţile fizico- chimice şi chimice. În pulberi pot avea loc reacţii chimice, dar care în condiţii de conservabilitate bună au viteză redusă.

Factori externi ca aerul(oxigenul, apa, diferite gaze) şi lumina pot mări mult viteza de reacţie şi anume: -lumina poate da reacţii fotochimice; -oxigenul sub influenţa luminii şi căldurii poate da reacţii chiar spontane;

Odată cu creşterea gradului de dispersie a pulberilor creşte absorbţia care este de 2 feluri: -absorbţie fizică;-absorbţie chimică(când au loc reacţii chimice putând cauza alterarea substanţelor respective).Studiul proprietăţilor de curgere a pulberilor

Deşi pulberile sunt considerate ca sisteme macroeterogene solide se utilizează în măsura mai restrânsă ca atare, fiind preferate formele farmaceutice solide perfect dozate (capsule, comprimate, drajeuri) studiul lor prezintă un mare interes practic, căci prezintă materia primă care se utilizează la prepararea tuturor medicamentelor.

14

Proprietăţile fizice ale pulberilor şi în special proprietăţile de curgere, comportarea reologică, prezintă o importanţă deosebită deoarece determină parametrii de calitate a pulberii sau formelor farmaceutice în care vor participa.

Studiul proprietăţilor reologice privind deformarea (deplasarea relativă a unor puncte din masa solidului fără deplasarea centrului de greutate) care însa, ambele menţin continuitatea corpului, este incomplet tratată în literatură, cunoscându-se mai mult comportarea pulberilor necoezive.

Cu ajutorul tehnicii moderne astăzi s-au elucidat unele din aspectele teoretice şi practice ale comportării la curgere a pulberilor coezive individuale sau în amestec în condiţii statice sau dinamice.

Rezultatele unor studii efectuate în ultimii ani ne permit stabilirea unor relaţii de bază între proprietăţile fundamentale şi comportarea la curgere a pulberilor. (Fica Cornelia- Tehnica farmaceutică pentru asistenţi de farmacie, Ed Medicală Bucureşti 1970)Clasificarea unor proprietăţi de bază ale pulberilorDupă Heywood (1963) pulberile posedă:-   proprietăţi fundamentale care se pot referi la:  Particule individuale : -constituţia chimică; -structura atomică;- mărimea particulelor;-forma;-porozitatea;-densitatea;-compoziţia chimică a suprafeţei;-structura atomică a suprafeţei; -textura suprafeţei;Particule complexe:- repartizarea dimensiunii particulelor pe suprafaţa specifică.Dintre acestea mai importante sunt: -unghiul de repaus;- caractere volumetrice;- gradul de împachetare;- permeabilitatea împachetării;- compresibilitatea;- coeziunea şi adeziunea la suprafeţe;- fluabilitatea;- segregarea;- proprietăţi absorbitive;- activitate chimică;- catalitică;- biologică .(Popovici I.Lupuleasa D. – Tehnologie farmaceutică).

2.2. Patologia umană care necesită implicarea pulberilor în terapieOrdinul Ministerului Sănătăţii Nr. 949/1991 prevede o serie de reglementări asupra

metodologiei, etapelor, cercetării, autorizarea fabricării şi înregistrarea medicamentelor şi produselor de uz uman. Pentru utilizarea în terapeutică orice medicament trebuie să fie autorizat sau înregistrat de Ministerul Sănătăţii. Autorizarea este actul prin care Ministerul Sănătăţii acordă unităţilor producătoare dreptul de a fabrica medicamente. Înregistrarea este operaţia pe

15

baza căreia MS emite actul prin care se permite deţinerea şi eliberarea de către farmacii şi depozite farmaceutice, precum şi folosirea de către medici a unui medicament fabricat în ţară sau provenit din import. Cererea de autorizare şi/sau înregistrare a unui medicament se adresează Agenţiei Naţionale a Medicamentului de către persoana sau instituţia responsabilă de introducerea sa în circuitul terapeutic.

Pentru produsele noi, în cazul în care în cadrul experimentărilor farmacologice clinice s-au obţinut rezultate favorabile, Agenţia Naţională a Medicamentului acordă avizul terapeutic. Apoi se acordă avizul de fabricaţie şi înregistrare, iar MS emite autorizaţia de fabricare şi certificatul de înregistrare. Radierea înregistrării şi anularea certificatului de înregistrare este dispusă de MS în următoarele condiţii: când medicamentul este depăşit de progresele terapeutice, are eficacitate necorespunzătoare sau prezintă un bilanţ nefavorabil beneficiu/risc; la apariţia unor reacţii adverse noi grave; când producătorul solicită oprirea fabricării medicamentului dacă prin aceasta nu se aduc prejudicii asistenţei cu medicamente a populaţiei.

(https://www.umftgm.ro/fileadmin/medicina/catedre/M2/Farmacologie/INDRUMATOR_LP_FARMA_MG_ANUL_III.pdf).

Patologia care utilizează în terapie, pulberile medicinaleBronşita este o inflamaţie a plămânilor, popular denumită „răceală la plămâni“Bronşita

acută apare adesea la trei sau patru zile după o răceală sau gripă. La început poate apărea ca tuse uscată, apoi, după câteva zile, se poate transforma într-una productivă. Majoritatea oamenilor scapă de bronşita acută în două-trei săptămâni, dar tusea poate continua patru săptămâni sau mai mult. Această formă de bronşită este mai frecventă în timpul iernii, iar nouă din zece cazuri sunt cauzate de un virus. De asemenea, iritanţii precum fumul de tutun, produsele chimice de curăţare de uz casnic, fumul sau praful pot provoca bronşita acuta. Medicii o pot depista ascultându-ţi plămânii cu ajutorul stetoscopului. Aceasta afecţiune se poate trata cu Augmentin.(http://www.csid.ro/health/sanatate/ce-este-bronsita-si-cum-se-manifesta-11688316/).

Faringita este o boală obişnuită în perioada rece a anului , care face ravagii mai ales printre copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani . Asta nu înseamnă însă că-i menajează prea mult pe adulţi. Pe numele său popular „roşu în gât”, faringita este o infecţie a tractului respirator, cu sediu în faringe. Această afecţiune se poate trata cu Ampicilina.(http://adevarul.ro/sanatate/medicina/faringita-cauze-simptome-tratament-1_54873a0a448e03c0fd9b27ba/index.html)

Otita medie acută, infecţia urechii medii, este o afecţiune foarte frecventă la preşcolari, incidenţa ei fiind strâns legată de epidemiile de viroze respiratorii, dar se întalneşte şi la adolescenţi sau adulţi mai ales primăvara şi toamna. Această afecţiune se poate trata cu Penicilina.(http://www.csid.ro/boli-afectiuni/afectiuni-orl/otita-medie-acuta-12822350/).

Examenul cu sulfat de bariu Înainte de a fi investigat cu bariu vi se vor da anumite instrucţiuni de comportare. Astfel, în funcţie de durata perioadei dinainte de examen, vi se va recomanda să nu mâncaţi şi să nu beţi cel puţin 6-9 ore înaintea examenului radiologic. Astfel, va exista certitudinea că nu mai sunt alimente în tractul digestiv în momentul acţiunii razelor X.Când sunteţi gata de investigare se va prepara "prânzul" baritat pe care îl veţi bea. De obicei, pulberea de bariu se amestecă cu un lichid aromatizat. Amestecul poate fi gros si creţos, mai puţin lichid decât cel care se înghite pentru alte procedee de diagnostic la nivelul segmentului superior al tubului digestiv. S-ar putea să fie necesar să beţi destul de mult bariu şi chiar să-l beţi în mai multe reprize.Vi se va cere, poate, o dată cu bariul, să beţi apă carbogazoasă, să luaţi un comprimat special sau mici granule ca să se formeze dioxid de carbon în stomacul dumneavoastră. Aceasta ajută la destinderea (umflarea) stomacului şi a duodenului, obţinându-se astfel o imagine mai bună şi o mai mare precizie radiologică.

16

Radiologul va aştepta un anumit timp (de obicei 5-10 minute) înainte de a face primele radiografii, pentru a-i da timp bariului să ajungă până în segmentul semnificativ al tubului digestiv. Vi se va cere să staţi în picioare sau culcat pe o masă, în diferite poziţii, în timpul iradierii cu raze X. Astfel radiologul poate obţine imagini ale stomacului şi duodenului din unghiuri diferite, asigurându-se că nu a omis nici o părticică.(http://www.pcfarm.ro/articol.php?id=788).

Diareea acută este o problemă majoră de sănătate publică în ţările dezvoltate, unde aceasta este baza a 3 milioane de consultaţii medicale şi a unui milion de concedii medicale. Diareea acută reprezintă emisia a mai mult de două scaune moi sau lichide, survenită brusc şi are o durată de mai puţin de 14 zile. Aproximativ 1% dintre diareile acute necesită ajutor din partea medicului specialist sau, formele mai grave, necesită spitalizare.Cea mai mare parte este de origine infecţioasă, dar pot fi cauzate şi de medicamente, precum antibioticele.Această afecţiune poate fi tratată cu Smecta.(https://www.farmaciata.ro/gastroenterologie/item/23800-diareea-acuta-la-adult).

Arsura este o leziune a pielii determinată de o sursă de căldură excesivă sau de diferiți agenți chimici. Pe lângă inflamarea țesutului apare și un proces care constă în coagularea proteinelor cu eliberarea unor compuși cu acțiune distructivă asupra hematiilor. Astfel poate să apară starea de intoxicare. În funcție de gradul arsurii și de suprafața ei simptomatologia este diferită:Arsuri de gradul I: pielea este roșie, inmflamată, dureroasă; apare un eritem care dispare odată cu descuamarea pielii; arsurile solare sunt considerate arsuri de gradul I.Arsuri de gradul II: arsura este mai profundă și se produc niște vezicule cu lichid, dureroase, care după spargere se usucă și se exfoliază, lăsând pielea sensibilă o perioadă la frig sau la cald.Arsuri de gradul III: cele 3 straturi ale pielii sunt distruse, putând fi afectate țesuturile adiacente: muschi, tendoane, oase; apar pustule mari care au conținut sangvinolent închis la culoare.Arsuri de gradul IV: țesuturile sunt carbonizate, aspectul fiind de cruste negre.Arsura poate fi tratată cu Baneocin.(http://www.aliphia.ro/ro/arsuri-tratament-pentru-o-vindecare-rapida).

Acneea vulgară este o boală cutanată cosmetică răspândită. Apare la începutul perioadei de pubertate în legătură cu intensificarea funcţiei glandelor sebacee sub influenţa hormonilor gonadotropi. Hormonii androgeni accentuează acneele atât la bărbaţi, cât şi la femei. Estrogenii în doze mari inhibă secreţia glanndelor sebacee, acţionează la regresul acneelor. În perioada antemenstruală acneea se exacerbează. Sarcina are un efect favorabil, normalizând balanţa hormonală.Acneea vulgară poate fi prevenită utilizând Zineryt.(http://acnee.com.md/acneea-vulgara.php).

Inflamaţiile vaginului se numesc vaginite sau colpite, ele sunt asociate de obicei cu cele vulvare constituind vulvovaginitele. De asemeni unele vulvovaginite se însotesc şi de inflamaţii ale glandelor anexe (Bartholinite, Skenite), uretrei (uretrite) şi mai ales ale colului uterin (exo si endocervicite).După agenţii care le cauzează ele pot fi infecţioase (bacteriene, parazitare, micotice, virale), prin agenti chimici (toxice, medicamentoase) şi prin agenţi fizici (vaginita de iradiere, prin corpi străini).În raport cu vârsta la care apar ele sunt variabile: la fetiţe mucoasa vaginală este subţire, acest fapt explicând frecvenţa crescută a vulvovaginitelor cu germeni banali şi frecvent asociate cu prezenţa paraziţilor (oxiuri) pătrunşi în cavitatea vaginală îngustă. La femeia adultă se întâlnesc frecvent vaginitele produse de boli cu transmitere sexuală.Cauza apariţiei este reprezentată de o modificare a echilibrului florei vaginale, infecţiile sau reducerea nivelului de estrogen după menopauză. Regiunea vulvo vaginală este uşor accesibilă

17

infecţiilor datorită deschiderii în mediul exterior, vecinătătii cu rectul, traumatismului sexual, modificările florei vaginale normale pot fi determinate de:-tratamente cu antibiotice, citostatice, corticosteroizi, antivirale-contraceptivele-modificările hormonale (mai ales în timpul sarcinii)-diabet zaharat prost controlat-dispozitive contraceptive intrauterine (sterilet)-duşuri intravaginale frecvente-stări de imunosupresie (SIDA)-chisturi sau polipi vaginali-spermicide sub formă de cremă sau bureţi-excese sexuale-micţiunile şi defecaţia pot favoriza migrarea florei din rect sau din uretră în vaginTipurile cele mai frecvente de vaginite sunt:- vaginita bacteriană – aceasta fiind rezultatul înmulţirii excesive a unei bacterii care se găseşte în mod normal în vagin, ducând la modificarea echilibrului florei vaginale (Gardnerella vaginalis)-candidoza vaginală dată de o ciupercă Candida Albicans-tricomoniaza vaginală cauzată de un parazit (Trichomonas Vaginalis) care se transmite prin contact sexual-vaginita atrofică dată de conţinutul scăzut în estrogeni al mucoasei vaginale care apare la menopauză. Această afecţiune poate fi tratată cu Septovag.(http://www.clinicaprovita.ro/vaginitele/).

2.3. Clasificarea pulberilor medicinalePulberile farmaceutice se pot clasifica după mai multe criterii:

a) După compoziţie: -pulberi simple - alcătuite dintr-o singură substanţă activă; -pulberi compuse - constituite dintr-un amestec de substanţe active, cu sau fără substanţe auxiliare.

b) După modul de dozare: -pulberi nedivizate; -pulberi divizate.

c) După modul de administrare: -pulberi de uz intern - care se administrează pe cale orală;-pulberi de uz extern - care se aplică pe piele şi mucoase.

d) După gradul de fineţe: -pulberi groscioare (trec prin sita IV); -pulberi mijlocii (trec prin sita V); -pulberi semifine (trec prin sita VI); -pulberi fine (trec prin sita VII); -pulberi foarte fine (trec prin sita VIII); -pulberi extrafine (trec prin sita IX).

e) După modul de formulare: -pulberi oficinale; -pulberi magistrale; -pulberi în industrie

f) După natura lor:-preparate din produse naturale (vegetale ,animale,minerale)

18

-pulberi obţinute prin sinteză Prepararea pulberilor:

La prepararea pulberilor se aplică următoarele operaţii:1) uscarea; 2) pulverizarea; 3) cernerea; 4) amestecarea/omogenizarea; 5) divizarea în doze;1) Uscarea pulberilor

FR X menţionează că uscarea să se facă atunci când este cazul. Uscarea se impune atunci când umiditatea substanţei depăşeşte limita admisă şi în cazul substanţelor efluorescenţa (substanţe cu apă de cristalizare care au tendinţa de a pierde o parte din apa de cristalizare în anumite condiţii) cu scopul de a putea respecta concentraţia prescrisă sau de a preveni unele interacţiuni între componentele asociate.

Uscarea trebuie să se efectueze la o temperatură corespunzătoare în funcţie de termostabilitatea substanţelor: -substanţele termolabile se vor usca la temperatura camerei sau în exicator; -substanţele ce se pot descompune la temperaturi, se vor usca la 40-50 grade C; -substanţele termostabile se vor usca la 90-110 grade C.

FR X prevede pentru unele substanţe efluorescente deshidratarea până la un anumit grad înaintea asocierii sau amestecării cu alte substanţe.

Metode de uscare: a) uscarea la aer cald; b) uscarea la cald; c) uscarea în vid; d) uscarea cu ajutorul substanţelor deshidratante; e) deshidratarea sărurilor prin distilare azeotermă.

a) Uscarea la aer cald : operaţia se efectuează prin plasarea substanţelor solide umede în straturi subţiri, în diferite aparate încălzite, la temperaturi cuprinse între 30 şi 110 grade Celsius.Eliminarea aerului se produce prin ventilare şi anume: aerul cald ventilat antrenează umiditatea şi apoi este eliminat. Aparatele pot funcţiona: Discontinuu: -Etuvă;-Uscător cu rafturi; -Camere de uscare.Continuu: -Tunel de uscare; -Uscător cu bandă transportatoare.

b) Uscarea la cald se face cu ajutorul unui agent de uscare încălzit (aerul este cel mai des folosit) care circulă deasupra materialului, se încarcă cu vapori de apă şi este evacuat prin vantilare. Uscarea la cald este aplicabilă la substanţele termostabile si necesită o aparatură specială şi condiţii de lucru controlate.

Pot fi mai multe modalităţi de uscare la cald:-prin convecţie - când aerul cald, apa încălzită sau vaporii încălziţi vin în contact cu vasul în care este expus materialul supus uscării; -prin conducţie - când vasul este în contact cu sursa de căldură; -prin radiaţie termică (infraroşu) - uscarea este produsă de radiaţii infraroşii la temperaturi cuprinse între 40-110C, temperatura alegându-se în funcţie de stabilitatea substanţei.

c)Uscarea în vid se efectuează pentru substanţele termolabile care cedează greu umiditatea (extracte , lecitina, etc).

19

d)Uscarea cu ajutorul substanţelor deshidratante se aplică în cazul substanţelor higroscopice (extracte uscate etc.).

Ca substanţe deshidratante se pot utiliza: oxid de calciu, acid sulfuric concentrat etc. Operaţia se efectuează în exicatoare.

Exicatoarele sunt recipiente cu pereţii groşi de sticlă care pot fi acoperite etanş cu un capac şi care servesc la uscarea unor substanţe. Unele exicatoare au la partea inferioară un compartiment peste care se găseşte o placă de porţelan care serveşte drept suport pentru vasele care conţin materialul de uscat. Compartimentul inferior serveşte pentru introducerea unor substanţe higroscopice care fixează umiditatea: oxid de calciu, acid sulfuric concentrat, silicagel etc. Substanţele higroscopice şi delicvescente reţin/fixează umiditatea din aer în condiţii defectuoase de păstrare.

Se deosebesc prin cantitatea de apă absorbită:-substanţele higroscopice se umezesc în prezenţa umidităţii atmosferice; -substanţele delicvescente se pot dizolva în apa absorbită.

Exicatoarele servesc la deshidratarea unor substanţe în cantităţi mici sau pentru păstrarea unor produse higroscopice: -unele extracte uscate; -unele extracte moi.

e) Deshidratatrea sărurilor prin distilare azeotropă se utilizează pentru îndepărtarea apei de cristalizare de la unele substanţe (sulfat de magneziu etc.) prin amestecarea acestora cu o substanţă organică (benzen, toluen) urmată de distilare. În procesul distilării aceste substanţe organice antrenează şi vaporii de apă rezultând amestecuri azeotrope.2) Pulverizarea

Pulverizarea este operaţia prin care corpurile solide sunt transformate în fragmente mai mici de 1 mm. În cazul produselor vegetale pulverizarea este precedată de mărunţire. Pulverizarea permite aducerea unei pulberi la gradul de mărunţire prevăzut de monografia respectivă.

a) Pulverizarea la mojar este operaţia cea mai fracvent întâlnită în practica farmaceutică. Ea se poate face prin 2 operaţii:-pisare (lovire) – se efectuează lovind cu putere substanţa aflată pe fundul mojarului cu

pistilul pe o direcţie perpendiculară. Această metodă se aplică substanţelor dure sau produselor vegetale care au ţesuturi tari (exemplu: acidul tartric, rădăcina de Ipea).

-triturarea este procedeul în care pistilul este învârtit în mojar imprimându-se o acţiune de presare (frecare asupra materialului de pulverizat). Rotirea pistilului se face de obicei în sens invers acelor de ceasornic (de la dreapta la stânga). Prin triturare se pulverizează substanţele mai puţin dure care se sfărâmă mai uşor.

b) Pulverizarea prin intermediu.Unele substanţe folosite în farmacie nu pot fi pulverizate prin simpla triturare la mojar pentru că datorită structurii lor se aglomerează.

Pentru a se înlesni pulverizarea se recurge la o altă substanţă numită intermediu. Intermediile folosite pentru pulverizare pot să rămână sau nu în amestec.

Ele pot fi: -solide (zahărul) – intermediu permanent; -lichide (alcool, eter, cloroform) – intermedii volatile.

În general o substanţă se pulverizează fără reziduu. Un eventual reziduu se pulverizează din nou şi se încorporează în amestec.

Gradul de fineţe al pulberilor diferă după destinaţia lor:

20

-pansamentele gastrice, pudrele trebuie să corespundă unei fineţi avansate (sitele VII-IX); -pulberile care se dizolvă înainte de administrare, pulbeile de uz intern care sunt dizolvate de secreţia gastro-intestinală pot avea un grad de dispersie mediu (sitele V-VII). Substanţele se pulverizează în cantităţi necesare pentru că stabilitatea lor sub formă de pulbere este mai redusă .3) Cernerea

Prin operaţia de pulverizare se obţine o pulbere care este constituită din particule de dimensiuni diferite. Deseori este necesar ca particulele care au dimensiuni mai mari să fie separate. Cernerea este operaţia prin care particulele cu dimensiuni mai mari se separă cu ajutorul sitelor. Prin cernere rezultă 2 fracţiuni: -particule cu dimensiuni mai mici decât dimensiunile sitei – cernut; -particule cu dimensiuni mai mari sau egale cu dimensiunea sitei – refuz. 4) Amestecarea sau omogenizarea

Amestecarea pulberilor farmaceutice are ca scop omogenizarea particulelor de mărimi diferite din aceeaşi substanţă sau a particulelor apropiate ca ordin de mărime dar diferite din punct de vedere chimic. Amestecul obţinut trebuie să fie omogen. Pentru amestecarea pulberilor în farmacie se utilizează de obicei mojarele. Acestea trebuie să aibă o capacitate de 5-10 ori mai mare decât volumul pulberii.

Dacă substanţa care este în cantitatea cea mai mică, este din grupa celor puternic active sau toxice, se introduce în mojar numai după ce, cu o porţiune egală sau dublă dintr-o altă substanţă prevăzută în amestec s-au încărcat porii mojarului. La fel se procedează şi în cazul substanţelor colorate.

Componentele care sunt prescrise în cantitate mai mare sau prezintă volume mai mari, se adaugă în mai multe porţiuni succesive. Substanţele cu densitate mică, voluminoase se adaugă la sfârşit. În scopul asigurării omogenităţii amestecului de pulberi, FR X recomandă în cazul pulberilor ce depăşesc 20 g trecerea prin sita imediat inferioară sitei ce indică fineţea pulberii respective,deoarece în timpul trecerii prin sită are loc o sortare a pulberii, la început trecând prin sită particulele mai fine iar la sfârşit cele mai mari. Se impune reducerea pulberii în mojar şi omogenizarea ei din punct de vedere al mărimii particulelor.5) Divizarea în doze

Divizarea se poate face în mai multe moduri:a)divizarea prin apreciere vizuală – această operaţie se realizează pe cartele de celuloid care trebuie să aibă o flexibilitate corespunzătoare. Pentru a micşora gradul de eroare divizarea, prin apreciere vizuală se face în maxim zece părţi. Cartelele pe care are loc divizarea se aşează pe două rânduri, a 5 cartele, fiecare cartelă având acoperit 2/3 din suprafaţă de cartela următoare iar pe spaţiul rămas liber se divizează substanţa. Pentru divizare în afară de cartelele obişnuite se pot utiliza şi cartele speciale şi anume: cartele cu cioc, construite astfel pentru a uşura deschiderea pungilor, cartele cu cercuri concentrice, care permit o mai bună apreciere vizuală a volumului pulberii. Când medicul prescrie 20 prafuri, cantitatea totală se împarte la doi, fiecare din cele două cantităţi divizându-se apoi în 10 doze. b) divizarea după volum se poate realiza în următoarele moduri: prin împărţirea volumului în părţi egale.Operaţia se realizează în dispozitive formate dintr-un cilindru în care se introduce pulberea în strat uniform. Împărţirea în doze se realizează prin introducerea unor lamele despărţitoare aflate la distanţe egale între ele, scoaterea unor volume egale de pulbere. Operaţia se realizează cu linguriţa de dozat pulberi, un alt dispozitiv pentru dozarea pulberilor este dispozitivul de divizare a pulberilor după volum.

21

c) divizarea pulberilor prin cântărire. Acest mod de divizare dă cele mai exacte rezultate şi constă în cântărirea fiecărei doze individuale.

6 ) SterilizareaSterilizarea este o operaţie specifică folosită pentru fabricarea de pulberi sterile.

Se utilizează şi în industrie, aceleaşi metode de sterilizare ca pentru prepararea pulberilor, în farmacie, descrise anterior:-sterilizarea cu aer cald; -prepararea pe cale aseptică; -asocierea de substanţe conservante; -sterilizarea prin radiaţii UV.

FR X recomandă ca pulberile care se aplică pe plăgi, arsuri, pielea sugarilor, să se prepare prin metode care să le asigure sterilitatea şi care permit evitarea unei contaminări ulterioare cu microorganisme. În acest regim se încadrează şi pulberile cu antibiotice.Formele medicamentoase solide sunt: pulberile, pilulele, capsulele, comprimatele, drajeurile şi granulele.

Compoziţie: substanţa activă (substanţe pure, oficinale, droguri, etc) şi excipientul. Excipienţii sunt de 2 tipuri, în funcţie de calea de administrare a pulberii.

- pentru uz intern: zahărul (Saccharum), lactoza (Saccharum lactis) şi amidonul din diferite specii de graminee sau din alte plante (Amylum). Ex. din grâu – triticum, din porumb – maydis, din orez – orizae, din cartof - solani.

- pentru uz extern: talcul (Talcum), amidonul şi mai rar Lycopodium (o pulbere galbenă onctuoasă, foarte fină care reprezintă sporii unei specii de ferigă, fiind folosită în special pentru obţinerea pudrelor cosmetice). Rolul excipienţilor: completează cantităţile, funcţionează şi ca substanţe cu rol corector, previn apariţia reacţiilor fizico-chimice nedorite.

Pudrele sunt preparate farmaceutice care conţin una sau mai multe substanţe medicamentoase asociate cu diverse substanţe auxiliare şi care se aplică pe piele sau pe mucoase. Au un grad avansat de fineţe corespunzător sitei VIII sau IX.Pudrele sunt cele mai fine pulberi care servesc la protejarea mecanică, la uscarea şi răcorirea pielii, la înfrumuseţarea tenului etc.(Farmacopeea Română ediţia X).Condţii de calitate care trebuie să le îndeplinească pudrele:- un grad foarte avansat de fineţe, particulele având o dimensiune mai mică sau egală cu 120 micrometri , de regulă de 100 micrometri.- să fie preparate omogene, care să adere pe piele, să fie onctuoasă şi să alunece uşor- să nu fie toxice şi iritante- să nu astupe porii la nivelul pielii- să aibă pH aproximativf neutru pentru a nu influenţa negativ echilibrul de la nivelul epidermei- să nu fie higroscopice- să aibă densitate mică , putere mare de acoperire şi să nu se şteargă repede- să aibă bună aderenţă pentru grăsimi şi să fie uşor astringentePudrele coloarate trebuie să prezinte o culoare omogenă. Pentru pudrele cosmetic se folosesc coloranţi insolubili în apă.Substanţele active care intră în compoziţie: antibiotic, sulfamide, acid salicilic, camfor, mentol, dermatol.Utilizări:

- absorbţia secreţiilor- răcorirea pielii- antiinflamatoare- antipruriginoase

22

- antimicrobianPudrele sicative au rolul de a reţine secreţiile pielii împiedicând frecarea şi macerarea pielii ele fiind- astringente:tannin săruri de bismuth, formaldehida, oxid de zinc- antiseptice: acid salicilic, dermatol- antisudorific: acid salicilic, carbonat de magneziu- fotoprotectoare: săruri de bismut, tanninRp/Acid salicyli……0.3g Amyli tritici…....2g Talc…………….7gM.f. pulvis D.s. ext pentru pudratPreparare: peste acidul salicilic pulverizat se aduce amidonul şi apoi talcul, triturând după fiecare adăugare. Se trece prin sita VIII. Se condiţionează şi se eliberează în cutii din plastic.Observaţii:Nu se vor folosi linguriţe din metal ci din material plastic; nu se vor folosi site metalice ci site cu fr de mătase sau nailon.(Popovici Adriana şi Gafiteanu Eliza – Preparate farmaceutice).

2.4. FarmacocineticaFarmacocinetica studiază traseul parcurs de medicament în organism de la ingerare până

la eliminare, evaluând diferite aspecte calitative şi cantitative legate de farmacon în funcţie de doza administrată şi de calea de administrare utilizată.

Etapele farmacocinetice se derulează, în cea mai mare parte a timpului, simultan. Diferite aspecte legate de viteza fiecărei etape şi profilul farmacocinetic sunt specifice fiecărei substanţe medicamentoase. Etapele farmacocineticii sunt următoarele:

a) Absorbţia este procesul prin care are loc transferul substanţei medicamentoase extern în mediul intern al organismului, şi în special în spaţiul intravascular.

Modalităţile de trecere ale moleculelor substanţelor prin membrane sunt grupate în procese de transport pasiv şi transport specializat. În transportul pasiv, filtrarea este o modalitate de trecere de pe o parte a membranei pe cealaltă a moleculelor mici şi hidrosolubile bazată pe diferenţa de presiune hidrostatică sau osmotică.În transportul specializat intervin mecanisme specifice fiecărui tip de transfer

b) Distribuţia este procesul prin care are loc transferul substanţei medicamentoase din compartimentul central în alte compartimente hidrice.

Exemple de substanţe distribuite în spaţiul intravascular: spironolactona, furosemid, dextran, fenilbutazona etc. Distribuite în spaţiul intravascular dar şi în lichidul extracelular sunt unele antibiotice (penicilina G, streptomicina, ampicilina, gentamicina), aspirina etc. În tot volumul de apă din organism: lichidul intracelular şi extracelular, difuzează nitroglicerina, fenitoina, prednison. c) Metabolizarea (biotransformarea) este procesul prin care substanţele medicamentoase care traversează membranele biologice pe principiul lipofiliei sunt transformate în produşi cu hidrofilie mai ridicată şi în modul acesta este facilitată eliminarea lor din organism. Procesele de metabolizare acţionează pe moleculele liposolubile care trec uşor membranele celulare spre locurile enzimelor mai ales din ficat, apoi din rinichi, mucoasa intestinală, către suprarenale. O consecinţă a metabolizării este modificarea structurii chimice a moleculei substanţei medicamentoase în compuşi cu alte efecte farmacodinamice. Biotransformările substanţei medicamentoase în organism pot modifica proprietăţile biologice rezultând acţiuni de inactivare totală sau parţială (morfină în acid glucuronic), creşterea efectului terapeutic datorită unui

23

metabolit (demetilarea codeinei morfină), obţinerea de metaboliţi toxici (petidina); compuşi toxici (parationul) sau cu alt efect terapeutic (fenilbutazona).

d) Eliminarea este procesul prin care substanţele medicamentoase sau metaboliţii rezultaţi în urma biostransformărilor sunt îndepartate din organism. Eliminarea substanţei medicamentoase din organism se face sub formă neschimbată, de metaboliţi activi sau inactivi prin principalul organ de excreţie – rinichiul. Alte căi de eliminare sunt:-saliva pentru bromuri, alcaloizi;-bila pentru eritromicină, rifampicină, ampicilină, digitoxină,-mucoasa intestinală pentru morfină;- intestinul gros pentru substanţe medicamentoase greu solubile. Calea pulmonară elimină anestezicele gazoase, alcoolul, eucaliptolul şi la nivelul secreţiilor glandelor bronşice iodurile, benzoat şi săruri de amoniu. Eliminarea la nivelul pielii are loc pentru uree, ioduri şi la nivelul fanerelor se elimină mercurul şi arsenicul. Procesul de eliminare prin glanda mamară a unor substanţe medicamentoase (purgativele, antrachinona, cloramfenicol, nicotină, chinina, alcool) poate reprezenta o sursă de toxicitate pentru sugari. Modul de eliminare a substanţei medicamentoase ca atare sau ca metaboliţi poate constitui o posibilitate de evaluare cantitativă din urină, salivă, în situaţia în care nu se poate face recoltarea sângelui.(Cristea Aurelia Nicoleta - Farmacologie generală).

2.5. FarmacodinamicaFarmacodinamia este ramura farmacologiei care studiază mecanismul de acţiune a

substanţei medicamentoase asupra structurilor receptoare şi evaluează efectul, adică totalitatea modificărilor rezultate în urma interacţiunii substanţei medicamentoase cu receptorii de la diferite niveluri, efect produs în urma administrării medicamentului şi transferul acestuia în compartimentele mediului intern al organismului pentru a ajunge la locul de acţiune.

Farmacodinamia generală se ocupă cu legile generale ale acţiunii medicamentelor şi cu relaţiile între structura chimică şi acţiunea lor. Farmacodinamia specială explică acţiunea medicamentelor după influenţa lor asupra unor organe, ţesuturi, funcţii.Mecanisme generale de acţiune ale medicamentelor-specific prin interacţiune cu structuri macromoleculare numite farmacoreceptori -nespecific, modificând procese fizice sau chimice.

Acţiuni medicamentoase nespecifice-antiacidele sau medicamentele ce corectează echilibrul acido-bazic; -anestezicele locale blochează transmisia impulsului nervos, prin acţiune nespecifică, modificând fluiditatea membranelor neuronale-dezinfectantele dezorganizează structura celulară a bacteriilor

Tipurile morfofuncţionale de receptori farmacologici:-receptori operanţi prin canale ionice -receptori cuplaţi cu proteine G-receptori cu proprietăţi enzimatice-receptorii cuplaţi cu ADN Factori ce modifică acţiunea farmacodinamică:-factori dependenţi de medicament-factori biologici-factori individuali

24

-factori de mediu Acţiunea medicamentelor la nivel celular:

-în afara celulei-la nivelul membranei celulare -intracelular.

Farmacodinamia special studiază:-acţiunea pe SNV (sistem nervos vegetativ)-acţiunea asupra mecanismelor de reglare hormonală,-acţiunea asupra aparatelor efectoare.

Parametrii acţiunii farmacodinamice sunt:-potenţa-eficacitatea maximă-sensul acţiunii farmacodinamice-latenţa-durata acţiunii farmacodinamice-selectivitate

Potenţa este capacitatea unui medicament de a produce un efect biologic.Potenşa este dependentă de proprietăţile substanţei farmaceutice, farmacodinamice, afinitate pentru substrat (numărul de receptori ocupaţi de substanţă).

Eficacitatea maximă este capacitatea unui medicament de a avea un efect maxim.Exemplu : eficacităţi maxime diferite se înregistrează în grupa analgezicelor morfinomimetice .

Sensul acţiunii farmacodinamice studiazăMedicamentele care pot acţiona în sens -stimulator (excitant)-inhibitor (deprimant)-bisensSensul stimulator este obţinut prin stimularea unei funcţii, deprimarea funcţiei antagoniste. Exemplu inima primeşte inervaţie dublă : simpatico şi parasimpatică.Sensul inhibitor este obţinut prin: inhibarea unei funcţii , stimularea excesivă a funcţiei până la epuizarea ei. Exemplu deprimare SNC.Efectul bisens – există medicamente care în funcţie de doză pot avea efecte stimulatoare sau inhibitoare. De exemplu adrenalina.

Latenţa este timpul scurs de la administrarea medicamentului pana la aparitia efectului.Durata acţiunii farmacodinamice este intervalul de timp în care se menţine efectul

medicamentelorDurata se exprimă printr-un parametru farmacocinetic : timpul de înjumătăţire în sânge T1/2 .

Selectivitatea  reprezintă capacitatea unui medicament de a acţiona pe un teritoriu cât mai limitat din organism .(Cristea Aurelia Nicoleta - Farmacologie generală).

2.6. FarmacoterapiaFarmacoterapia este ramura care studiază modul de administrare a unui medicament, indicaţiile, contraindicaţiile.(Cristea Aurelia Nicoleta - Farmacologie generală)

A) Pulberi de uz intern 1) Augmentin 600 mg –Amoxicillinum-acidum clavulanicum (Fig. nr. 1 - Augmentin)

Mod de prezentare: Pulbere penţru soluţie injectabilă / perfuzabilă : 600mg, 1,2g, 2,2gMod de acţiune:Are eficienţă împotriva microorganismelor care au manifestat rezistenţă la amoxicilină.

25

Indicaţii: Augmentin intravenos este indicat în tratamentul de scurtă durată al infecţiilor bacteriene cu următoarele localizări:

-infecţii ale tractului respirator superior (inclusiv nas, gât şi urechi), de exemplu: amigdalite, sinuzite, otite medii;-infecţii ale tractului respirator inferior, de exemplu: bronşite acute şi cronice, pneumonie lobară, bronhopneumonie;- infecţii ale tractului genito-urinar, de exemplu: cistite, uretrite, pielonefrite, gonoree;-infecţii ale pielii si ţesuturilor moi, de exemplu: furuncule, abcese, celulite, plăgi suprainfectate; -infecţii osteoarticulare, de exemplu: osteomielite;-infecţii dentare, de exemplu: abcese alveolo dentare; -alte infecţii, de exemplu: avort septic, infecţii puerperale, infecţii intraabdominale, -septicemie, peritonite, infecţii postchirurgicale.

Augmentin intravenos este de asemenea indicat în profilaxia infecţiilor ce pot fi asociate intervenţiilor chirurgicale majore, cum ar fi chirurgia gastrointestinală, pelviană, la nivelul capului şi gâtului, cardiacă, renală, biliară, de protejare articulară. Augmentin este bactericid pentru un număr mare de microorganisme incluzând: Germeni grampozitivi:Aerobi:Streptococcus faecalis, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus pyogenes, Streptococcus viridans, Staphylococcus aureus, Corynebacterium species, Bacillus anthracis, Listeria monocytogenes;Anaerobi: Clostridium species, Peptococcus species, Peptosteptococcus; Germeni gramnegativi: Aerobi: Haemophillus influenzae, Escherichia coli, Proteus mirabilis, Proteus vulgaris, Klebsiella species, Salmonella species, Shigella species, Bordetella pertussis, Brucella species, Neisseria gonorrheae, Neisseria meningitidis, Vibrio cholerae, Pasteurella multocida; Anaerobi: Bacteroides species, inclusiv Bacteroides fragilis.Contraindicaţii: antecedente de icter colestatic sau disfuncţii hepatice asociate amoxicilinei.Dozaj-Mod de administrare:Adulţi şi copii peste 12 ani: uzual 1,2 g la 8 ore. În infecţii mai severe, se va creşte frecvenţa administrării la interval de 6 ore.Copii între 0-3 luni: 30 mg/kg la 12 ore interval pentru prematuri şi nou-născuţi la termen aflaţi în perioada perinatală , crescând după aceea frecvenţa administrării la 8 ore interval.Copii între 3 luni-12 ani: uzual 30mg/kg la 8 ore interval. În infecţii mai severe, se va creşte frecvenţa administrării la 6 ore interval.(MedEx ediţia V). 2) Ampicilina-Ampicillinum (Fig. nr. 2 - Ampicilina)Mod de prezentare: pulbere pentru soluţie injectabilă: 250 mg, 500 mg, 1gMod de acţiune: antibiotic sintetic cu spectru larg de acţiune, activ împotriva bacteriilor gram-negativi. Acid rezistent,distrus de penicilinaze.Indicaţii: infecţiile tractului respirator datorate Haemophillus influenzae, ce nu produce penicilinaze ,streptococilor şi stafilococilor ce produc sau nu penicilinază, inclusiv Streptococcus pneumonie.Folosirea ampicilinei injectabile pentru meningitele bacteriene ,datorate Neisseria meningitides, Listeria monocztogenes şi grupul B al streptococilor. .Asocierea cu un aminoglicozid , poate creşte efectul ampicilinei împotriva endocarditelor streptococice .Este indicat în infecţii respiratorii :

-epiglotite-faringite-traheite-pneumonii bacteriene -bronşite acute -bronşite cornice

26

-infecţii ORL: otite medii, sinuzite.-infecţii uro-genitale: infecţii urinare(cistite,pilonefrite), uretrite acute gonococice-infecţii ginecologice (anexite, endometrite, parametrite, avort septic, febră puerperală), prostatite.-infecţii ale aparatului digestive: gastroenterite bacteriene, dizenterie, infecţii biliare, ca alternativă terapeutică în febra tifoidă şi paratifoidă.-alte infecţii cu germeni sensibili: septicemii, endocardite bacteriene, meningite bacteriene, leptospiroza, listerioza, peritonite.

Contraindicaţii: hipersensibilitate la peniciline sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.Dozaj-Mod de administrare: Adulţi şi copii cu greutatea peste 40 kg: doza uzuală este de 1,5 - 4 g ampicilină, fracţionată la intervale de 6 - 12 ore.Copii: doza uzuală pentru copii cu greutatea sub 40 kg este de 25 - 50 mg ampicilină/kg şi zi, fracţionată în prize egale la 6 -12 ore, fără a depăşi dozele de la adult. Administrarea se poate face intramuscular sau intravenos.Doza uzuala poate fi crescută, în funcţie de natura şi de gravitatea infecţiei.Tratamentul injectabil poate fi continuat cu administrare orală, atunci când starea clinică a pacientului se ameliorează. În meningite: la adulţi, doza recomandată este de 2 g ampicilină fracţionată la intervale de 4 ore, în administrare intravenoasă.La copii, doza uzuală este de 150 - 200 mg ampicilină/kg şi zi, în prize egale la 3-4 ore. În septicemii şi endocardite: doza uzuală este de 150-200 mg ampicilină/kg şi zi, în 3-4 prize egale. Se recomandă iniţierea tratamentului sub formă de perfuzie intravenoasă, pentru minim 3 zile, urmat de administrare intramusculară.La pacienţii cu insuficienţă renală, dozele de ampicilină sau frecvenţa administrării dozelor se vor reduce în funcţie de clearence-ul creatininei.(MedEx ediţia V).

3) Penicilină G sodică 400000 UI / 1000000 UI- Benzylpenicillinum (Fig. nr. 3-Penicilina G sodică)

Mod de prezentare: pulbere pentru soluţie injectabilă:400.000 UI, 500.000 UI, 1.000.000 UI, 5.000.000 UI Mod de acţiune: este tratamentul de primă intenţie pentru multe infecţii datorită costului scăzut . Nu este penicilinazo-rezistentă şi nici acid-stabilă.Indicaţii: Penicilină G sodică este indicată în tratamentul următoarelor infecţii, la copii şi adulţi:

-infecţii la nivelul urechilor, nasului şi gâtului-infecţii ale tractului respirator-infecţii ale organelor genitale la femei-infecţii ale oaselor-infecţii la nivelul foiţelor care învelesc inima-infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi

Penicilina G sodică poate fi utilizată şi în tratarea următoarelor afecţiuni:-gangrenă gazoasă,meningită, peritonită, septicemie-tetanos,-antrax,-leptospiroză-listerioză-febra muşcăturii de şobolan-boala Lyme-pasteureloză

27

-complicaţii secundare gonoreei şi sifilisului (de exemplu: artrită gonococică sau endocardită, sifilis congenital şi neurosifilis).Dozaj-Mod de administrare:La adulţi: Doza uzuală de Penicilină G sodică este de 3-6 milioane UI/zi, administrate i.m.(intramuscular) sau i.v.(intravenos), repartizat în 4 prize egale, la intervale egale de timp.La copii:Doza uzuală este: la copii şi sugari: 50000-100000 UI/kg/zi, i.m., i.v., în 4-6 prize.La nou-născuţi: 75000-200000 UI/kg/zi, i.v. şi în perfuzie, în 4-6 prize.În cazul infecţiilor severe (septicemie sau meningită) se pot utiliza până la 6000000 UI/zi, timp de 2 săptămâni, iar în pericardita bacteriană, se recomandă administrarea 20000000 – 30000000 UI/zi, intramuscular sau intravenos, timp de 4-6 săptămâni.Nu se vor depăşi:-la adulţi: 50 milioane UI /zi;-la copii şi sugari: 20 milioane UI/zi.(MedEx ediţia V).4) Sulfat de bariu (pro röntgen) (Fig. nr. 4 -Sulfat de bariu)

Mod de prezentare: pulbere de sulfat de bariu medicinal (cutie cu 135 g ),pastă conţinând sulfat de bariu medicinal 54% (tub cu 100g).Mod de acţiune: sulfat de bariu aparţine unei clase de medicamente cunoscute sub numele de medii de contrast pentru radiologie, fǎrǎ iod. Este folosit pentru explorarea tubului digestiv.Indicaţii:

Sare insolubilă de bariu, opacă la razele Röntgen . Se foloseşte sub forma de suspensie, pentru examenul radiologic al tubului digestiv;Pasta este utilă pentru explorarea radiologică a esofagului.

Dozaj-mod de administrare:Medicamentul trebuie folosit sub supraveghere medicală. Procedurile de diagnostic care

implică utilizarea de agenţi de contrast radioopace ar trebui să fie efectuate sub îndrumarea personalului cu pregătire speccială şi cu o cunoaştere aprofundată a procedurii. Utilizaţi întotdeauna Sulfat de bariu, pulbere pentru suspensie oralǎ, 88,9 g/100 g exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Înainte de utilizare medicul va verifica mirosul produsului. Pentru examenul baritat gastroduodenal şi intestin subţire se întrerupe cu 24 ore înainte administrarea oricărei medicaţii, în seara de dinaintea examinării se administrează o cină cât mai uşoară, evitându-se legumele sau fructele. Examinarea se face în orele de dimineaţă fără ingestie de apă sau cafea. Conţinutul unui flacon se amestecă cu apă, se agită bine şi se bea pe stomacul gol, după indicaţiile medicului radioimagist. Adulţi: doza uzuală 95 – 135 g sulfat de bariu, într-o suspensie adecvată (0,50 g sulfat de bariu la 1 ml apă). Doza reală administrată ar trebui să fie determinată, din experienţă, de către medicul radioimagist. Copii : doza va depinde de regiune, vârstă, starea de sănătate a copilui. Cerinţele individuale ar trebui să fie determinate, din experienţă, de către medicul radioimagist. Vârstnici : Nu există recomandări speciale de dozare. Doza trebuie să fie determinată, din experienţă, de către medicul radioimagist.(Stroescu Valentin Agendă medicală -90 Preparate medicamentoase româneşti).

5) Smecta-Diosmectita (Fig. nr. 5 - Smecta)Mod de prezentare: pulbere pentru suspensie orală , 3 g diosmectita şi excipienţi: glucoză monohidrat , zaharină sodică , aromă de vanilie, aromă de portocală pentru un plic de pulbere pentru suspensie orală.Mod de acţiune:

-tractul digestiv si metabolism;-antidiareice antiinflamatoare;

28

-antiinfecţioase intestinale;-absorbante intestinale;-alte absorbante intestinale;

Indicaţii:Smecta este un medicament antidiareic , ale cărei efecte terapeutice se bazează pe structura specială a argilei din care este fabricată diosmectita. Structura specifică a disosmectitei face ca Smecta să aibă atât proprietăţi antidiareice, cât şi proprietăţi de absorbţie a gazelor digestive. Este tratamentul antidiareic indicat la toate vârstele, putând fi folosit chiar din prima zi de viaţă.

Folosit în:-tractul digestiv şi metabolism;-antidiareice antiinflamoatoare;-antiinfecţioase intestinale;-absorbante intestinale;-alte absorbante intestinale;

Este util în: -tratamentul simptomatic al durerilor asociate bolilor eso-gastro-duodenale şi colici-tratamentul diareei acute şi cronice în special la copii-tratamentul nu exclude rehidratarea atunci când aceasta este necesară. Volumul rehidratării şi calea de administrare (orală sau intravenoasă) trebuie adaptate la vârstă, starea generală a pacientului şi la severitatea diareei.

Dozaj-Mod de administrare: Administrare oralăCopii: sub vârsta de 1 an: doza recomandată este de 1 plic Smecta (3 g diosmectită) pe zi.- între 1 şi 2 ani: doza recomandată este de 1-2 plicuri Smecta (3-6 g diosmectită) pe zi.- peste vârsta de 2 ani: doza recomandată este de 2-3 plicuri Smecta (6-9 g diosmectită) pe zi.Suspensia poate fi preparată prin adăugarea conţinutului unui plic într-un biberon cu 50 ml apă (administrată în cursul zilei) sau prin amestecarea cu alimente semilichide: supă, compot de fructe, piure de legume, mâncare pentru copii.Adulţi: Doza medie recomandată este de 3 plicuri Smecta (9 g diosmectită) pe zi. Pentru prepararea suspensiei se adaugă un plic într-o jumătate de pahar cu apă.A se agita înainte de administrare.În practică, în cazul diareei acute, doza zilnică poate fi dublată la începutul tratamentului.Smecta se administrează preferabil:- după mese, în esofagite;- între mese, în alte afecţiuni.Administrare rectal: Doza recomandată este de 1-3 clisme pe zi a câte 1-3 plicuri Smecta (3-9 g diosmectită) care se adauga în 50-100 ml apă caldă pentru prepararea suspensiei.

(Stroescu Valentin Agendă medicală -90 Preparate medicamentoase româneşti)B) Pulberi de uz extern 1)Pudră Mentolată (Fig. nr. 6 – Pudră mentolată)Mod de prezentare: Flacon de 60 g, talc şi mentol.Mod de acţiune: antialergică, antipruriginoasă, calmantă, antisudorificăIndicaţii:-produs igienic folosit atât pentru copii cât şi pentru adulţi în alergii de diverse etiologii, urticarie, prurit, transpiraţie excesivă, pentru masaj. Dozaj-Mod de administrare: Se administrează Extern: pielea uscată se pudreză cu o cantitate mică de pulbere , care se uniformizează cu mâna.

29

Păstrare:A se feri de lumină , umiditate şi căldură.Termen de valabilitate : 2 ani.

(Stroescu Valentin Agendă medicală -90 Preparate medicamentoase româneşti).

2) Baneocin (Fig. nr. 7 - Baneocin)Mod de prezentare: pulbere cutanată- flacon de 10 g, 100 g pulbere cutanată conţine zinc bacitracina 25000 UI şi neomicină 500000 UI, sub formă de sulfat şi excipienţi : pulbere de bază sterilă.Mod de acţiune: antibacterian.Indicaţii: Baneocin - pulbere cutanată este indicat în infecţiile determinate de microorganisme sensibile la neomicina şi/sau bacitracina: infecţii bacteriene ale pielii de întindere limitată de exemplu: impetigo veziculo-bulos, impetigo contagios, ulcere crurale infectate, eczeme infectate, dermatite de scutec suprainfectatete , arsuri suprainfectate, profilaxia infecţiilor ombilicale la nou născuţi.După intervenţii chirurgicale (dermatologice) Baneocin - pulbere cutanată poate fi utilizat ca adjuvant în îngrijirea postoperatorie (excizii şi cauterizări, tratamentul ragadelor, ruptura perineală, episiotomii, plăgi deschise).Dozaj-Mod de administrare: 2-4 aplicaţii în strat subţire pe zona afectată, acoperite sau nu cu pansament.La pacienţii cu arsuri ce acoperă mai mult de 20 % din suprafaţa corpului se aplică o singură dată pe zi deoarece există riscul ca substanţele active să fie absorbite.Se recomandă ca doza zilnică de neomicină să nu depăşească 1g/zi (corespunzătoare a 200 g pudră/unguent), timp de 7 zile , în caz de repetare se va înjumătăţi doza.Păstrare:Ferit de lumină , sub 25 grade Celsius.Păstraţi pudra în locuri uscate. Stabilitate :Păstrat correct , Baneocin pudră –unguent rămâne stabil până la data indicată pe ambalaj.Forma de prezentare:Baneocin pudră:Cutii pentru pudră de 10 g.(MedEx ediţia V).

3) Zineryt (Fig. nr. 8 - Zineryt)Mod de prezentare:Pulbere solvent pentru soluţie cutanată –flacoane de 30 ml cu aplicator:40 mg/ml eritromicină şi 12 mg/ml acetat de zinc.Mod de acţiune: antibiotic; antiseboreic;Indicaţii: Tratamentul topic al tuturor formelor de acne vulgară

Dozaj-Mod de administrare: Zineryt se aplică în cantitate abundentă (doza recomandată este de 0, 5 ml per aplicare) de două ori pe zi, pe întreaga suprafaţă de piele afectată, pe o perioadă de 10-12 săptămâni.Înainte de începerea tratamentului , lichidul se toarnă în flaconul cu pudră. Acesta se amestecă apoi energic până la dizolvarea pudrei, apoi se fixează aplicatorul.Soluţia obţinută este stabilă timp de 5 săptămâni după preparare.Data obţinerii soluţiei ar trebui menţionată pe flacon.Dacă aveţi impresia că efectul terapeutic al acestui medicament este prea puternic sau prea slab, luaţi legătura cu medicul dumneavoastră.Păstrare: A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original .ZINERYT nu se administrează după data de expirare înscrisă pe ambalaj .Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. După prepararea soluţiei, aceasta este stabilă timp de 5 săptămâni. (MedEx ediţia V).

30

4) Septovag-Ciclopiroxum (Fig. nr. 9 - Septovag)Mod de prezentare:pulbere conţinând clorură de zinc 46,15g, metenamină 53,85g(cutie cu 24 plicuri a 3g).Mod de acţiune: antiseptic; astringent local;Indicaţii: Vaginite nespecifice, leucoree.Dozaj-Mod de administrare: Pentru spălături vaginale, se dizolvă conţinutul unui plic în 1 - 1 1/2 litrii apă fiartă şi răcită.Prin dizolvarea produsului în apă se pune în libertate clorura de zinc şi aldehida formica cu acţiune astrigentă şi antiseptică, neutralizând alcalinitatea vaginală fără a irita mucoasa vaginală. Păstrare: A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra în locuri uscate şi răcoroase (8-15 grade C).Ambalaj, Cutie cu 24 de plicuri, fiecare plic continând 3g produs.(Stroescu Valentin Agendă medicală -90 Preparate medicamentoase româneşti).

5) Femigin B (Fig. nr. 10 – Femigin B)Mod de prezentare: pulbere pentru solutie de uz vaginal,pulbere conţinând Citrat de sodiu anhidru, clorura de sodiu, hidrogenofosfat de sodiu anhidru, lauril sulfat de sodiu, dimetichona, mentol, timol.Mod de acţiune: Femigin B este destinat igienei vaginale fiind alcătuit din 4 componente cu acţiune locală. Laurilsulfatul de sodiu este un emulgator cu proprietăţi detergente si umidifiante, slab antiseptic. Simeticona uniformizează acţiunea de umezire şi facilitează penetrarea soluţiei în pliurile mucoasei vaginale.Fosfatul de sodiu acţionează ca alcalinizant, ajutând astfel la reducerea acidităţii secreţiei vaginale. Clorura de sodiu asigură o bună toleranţă a soluţiei la nivelul mucoasei vaginale.Indicaţii: Prin dizolvarea în apă a pulberii de Femigin B se formează o soluţie slab antiseptică, uşor alcalină, utilă pentru îndepărtarea excesului de mucus şi a secreţiilor vaginale.Ca urmare, Femigin se foloseşte ca adjuvant în vaginite micotice şi pentru igiena obişnuită a vaginului.Dozaj-Mod de administrare: Conţinutul a 1-2 pliculeţe unidoză se dizolvă într-un litru de apă caldă şi se utilizează pentru spălături vaginale. Spălăturile se fac o dată pe zi. Pentru igiena intimă obişnuită se foloseşte cel mult de 2 ori pe săptămână.Păstrare: a se păstra la temperatura camerei, ferit de umezeală şi căldură, în ambalajul original. A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.Ambalaj: cutie cu 10 plicuri unidoză a 2,4 g pulbere. (MedEx ediţia V).

2.7. Farmacotoxicologia

Farmacotoxicologia studiază manifestările produse de administrarea greşită sau accidentală a medicamentelor şi de combaterea efectelor produse. (Cristea Aurelia Nicoleta - Farmacologie generală).1) Augmentin

Reacţii adverse: Reacţiile adverse sunt rare şi în majoritate tranzitorii şi de intensitate mică. Reacţii gastrointestinale: diaree, indigestie, greaţă, vărsături şi candidoză muco-cutanată.Rar au fost raportate colite asociate administrării de antibiotice (incluzând colita pseudomembranoasă şi colita hemoragică). Greţurile, de altfel rare, au fost mai frecvent asociate cu dozele orale crescute.Dacă în cursul administrării orale apar reacţii gastrointestinale, acestea pot fi reduse prin administrarea Augmentinului la debutul meselor. Reacţii uro-genitale: Posibil prurit, iritaţie şi secreţii vaginale. 

31

Rar s-au semnalat hepatite şi ictere colestatice. Aceste fenomene hepatice au fost raportate mai frecvent în cazul Augmentinului decât al celorlate peniciline. Reacţiile hepatice au fost raportate predominant la persoanele de sex masculin şi la cei cu vârsta de peste 65 de ani.Aceste riscuri cresc odată cu prelungirea tratamentului peste 14 zile.Reacţiile au fost foarte rar raportate la copii. Semnele şi simptomele pot apărea în timpul tratamentului sau la scurt timp de la terminarea acestuia, dar uneori pot să nu fie evidente decât la câteva săptămâni de la încetarea tratamentului. Aceste reacţii sunt de regulă reversibile. Uneori pot fi totuşi severe, foarte rar semnalându-se decese. Reacţii de hipersensibilitate. Uneori se pot produce erupţii urticariene sau eritematoase.S-au semnalat rare cazuri de eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson, dermatită buloasă exfoliativă, sindrom similar bolii serului şi vasculite de hipersensibilitate.În aceste situaţii se întrerupe tratamentul. Ca şi în cazul altor antibiotice beta-lactamice, s-au semnalat edem angioneurotic si anafilaxie. Rar se poate produce nefrită interstiţială.Reacţii hematologice: Ca şi în cazul altor antibiotice beta-lactamice, au fost rar raportate leucopenie (incluzând neutropenie sau agranulocitoză), trombocitopenie şi anemie hemolitică reversibile. Reacţii SNC: Reacţiile SNC au fost foarte rar semnalate. Acestea includ hiperactivitate, ameţeli, cefalee şi convulsii reversibile.Convulsiile pot apărea la pacienţii cu afectarea funcţiei renale sau la cei cărora li se administrează doze crescute. Locale: Rar au fost semnalate tromboflebite la locul injectării.

(MedEx ediţia V).2) AmpicilinaReacţii adverse: Manifestări alergice: urticarie; eozinofilie; tulburări respiratorii; edem Quincke; şoc anafilactic;Manifestări cutanate: erupţii maculopapuloase de natură alergică sau nealergică; rar dermatită exfoliativă şi eritem polimorf.Tulburări digestive: greaţă; vărsături; diaree; candidoză; glosită; stomatită.Foarte rar au fost raportate :creşterea moderată şi tranzitorie a transaminazelor serice, tulburări hematologice reversibile (anemie, leucopenie, trombocitopenie), nefrită interstiţială acută, colită pseudomembranoasă.(MedEx ediţia V).3) PenicilinaReacţii adverse: ca toate medicamentele, Penicilină G sodică poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Frecvenţa reacţiilor adverse observate sunt definite ca:

-foarte frecvente: afectează mai mult de 1 utilizator din 10-frecvente: afectează între 1 şi 10 utilizatori din 100-mai puţin frecvente: afectează între 1 şi 10 utilizatori din 1000-rare: afectează între 1 şi 10 utilizatori din 10000-foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000-cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile.

Reacţii adverse foarte frecvente: reacţii tip Jarisch-Herxheimer (febră, frisoane, dureri musculare, dureri de cap, frecvenţă cardiacă crescută, creşterea frecvenţei respiratorii, creşterea numărului neutrofilelor, circulante şi vasodilataţie cu scăderea uşoară a tensiunii arteriale) la pacienţii cu sifilis sau neurosifilis trataţi cu benzilpenicilină.

32

Reacţii adverse frecvente: erupţie cutanată tranzitorie, erupţii maculo-papulare, dermatită exfoliativă, erupţii urticariene, eozinofilie, febră, durere, noduli, tumefiere la locul de injectare, în cazul injecţiilor intramusculare, iar în cazul injecţiilor intravenoase, flebită. Reacţii adverse rare: anemie hemolitică şi granulocitopenie (neutropenie), agranulocitoză, leucopenie, trombocitopenie. Aceste reacţii au apărut mai ales la pacienţii care au fost timp îndelungat sub tratament cu doze mari de penicilină. (ex. tratamentul endocarditei bacteriene). Pot apărea reacţii anafilactice, iar în cazul administrării dozelor mari de 50000000 UI, sau după injectarea rapidă a peste 5000000 UI de benzilpenicilină pot să apară convulsii sau chiar stare de rău epileptic, candidoză; creşterea enzimelor hepatice;-după administrarea intravenoasă de benzilpenicilină sodică la doze mai mari de 12 g/zi poate apare nefrită interstiţială.Reacţii adverse foarte rare: inflamarea ganglionilor, sindrom lupic,  la doze foarte mari pot să apară tulburări neurologice (polinevrită, neuropatie periferică) şi psihice-foarte rar a fost descrisă apariţia unui tablou clinic de pneumopatie acută febrilă (sindrom Loeffler), care impune întreruperea tratamentului.-glosită, stomatită, diaree, colită pseudomembranoasă.-dureri articulare şi musculare la copii şi la nou-născuţi, în urma administrării -benzilpenicilinei intramuscular, pot să apară crampe musculare. (MedEx ediţia V).4) Sulfat de bariuUrmătoarele reacţii adverse au fost raportate la administrarea de sulfat de bariu.Frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 utilizatori): inflamaţia apendicelui (apendicită) -creşterea numărului de bacterii în sânge (bacteriemie) -erupţii cutanate tranzitorii însoţite sau nu de mâncărime (urticarie) - erupţii cutanate, mâncărimea pielii, înroşirea pielii feţei , umflarea feţei - constipaţie, inflamaţia, ulceraţia, perforaţia intestinului, disconfort abdominal - durere şi distensie abdominală, diaree, greaţă, senzaţie de rău digestiv, vărsătură, stare de -rău digestiv, gaze în exces în abdomen .Mai puţin frecvente (afectează mai mult de 1 din 100 utilizatori) :-reacţii alergice severe , erupţii cutanate însoţite de tulburări de respiraţie şi bătăi neregulate şi rapide ale inimii, îngustarea căilor respiratorii, creşterea nivelului de zahăr din sânge la pacienţii cu diabet Rare (afectează mai puţin de 1 din 1000 utilizatori): -colecţii infecţioase în abdomen ,infecţii ale ficatului, infecţii ale peritoneului (foiţa care îmbracă organele abdominale), infecţii ale plămânului, reacţii alergice severe care pot pune viaţa în pericol, trecerea substanţei de contrast în vasele de sânge ale colonului (intravazare).Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):-creşterea în volum a ganglionilor limfatici , agitaţie, stare confuzională, nervozitate, pierderea cunoştinţei, leşin, ameţeli, senzaţie de arsură, durere de cap, disartrie, scăderea tonusului muşchilor, umflarea ochilor, ţiuituri în urechi-bătăi rare ale inimii, învineţirea buzelor, paloare, scăderea tensiunii arteriale , dilatarea vaselor de sânge, îngustarea căilor respiratorii, respiraţie dificilă, îngustarea laringelui, îngustarea faringelui, îngustarea traheei, respiraţie dificilă, tuse, inflamaţia plămânului datorită aspirării accidentale a suspensiei ;- inflamarea pielii la contactul cu substanţa, formare de ţesut de granulaţie în exces (ţesut de reparare) - stare de rău, durere, acumularea de apă în ţesuturi, oboseală -creşterea temperaturii corpului, edem facial, urinare dificilă, anomalii ale activităţii electrice ale inimii.

33

(Stroescu Valentin Agendă medicală -90 Preparate medicamentoase româneşti).5) SmectaReacţii adverse: foarte rar , au fost raporatate cazuri de apariţie sau agravare a constipaţiei, tratamentul poate fi continuat după reducerea dozei.Nu au fost raportate cazuri de supradozaj cu Smecta.A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.A se păstra în ambalajul original.A nu se lăsa la îndemâna copiilor.(Agendă medicală -90 –Preparate medicamentoase româneşti).6) Pudră mentolatăReacţii adverse: Nu se cunosc .(Stroescu Valentin Agendă medicală -90 Preparate medicamentoase româneşti) 7) BaneocinReacţii adverse: în aplicaţii locale pe piele şi leziuni deschise, Baneocin este în general bine tolerat.Tratament prelungit poate determina apariţia de reacţii de hipersensibilitate ca de exemplu eritem şi uscăciune a pielii, erupţii cutanate şi prurit.De asemenea poate determina apariţia de reacţii de hipersensibilitate încrucişată.Reacţiile de hipersensibilitate care se manifestă sub formă de eczeme de contact sunt extrem de rare.În cazul utilizării prelungite pot să se dezvolte microorganisme rezistente, în special fungi.La pacienţii cu leziuni extinse ale pielii pot să apară reacţii adverse sistemice date de absorbţia substanţelor active (de exemplu leziuni vestibulare şi nefrotoxicitate ).(MedEx ediţia V).8) ZinerytCa toate medicamentele, Zineryt poate determina reacţii adverse.Pot să apară: senzaţie trecătoare de arsură, înroşire locală a pielii la nivelul locului de aplicare.Dacă observaţi apariţia oricărei reacţii adverse, chiar dacă nu este menţionată în acest prospect, vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.(MedEx ediţia V).9) SeptovagReacţii adverse:Rareori în monoterapie :-uscăciunea gurii-tulbulări moderate ale somnului-vedere înceţoşată(Stroescu Valentin Agendă medicală -90 Preparate medicamentoase româneşti).10) Femigin BReacţii adverse: Poate produce iritaţie locală uşoară. (MedEx ediţia V).

34

CAP .III. CONTROLUL DE CALITATE AL PULBERILOR CONFORM FR X

Controlul calităţii prevede normele interne de calitate.Farmacopeea prevede următoarele determinări: prepararea, controlul pulberilor, omogenitatea, gradul de fineţe , masa totală pe recipient, uniformitatea mesei, sterilitatea, dozarea. (Farmacopeea Română ediţia X).Prepararea

Substanţele în prealabil uscate (dacă este cazul), se aduc la gradul de mărunţire prevăzut în monografia respectivă, prin pulverizare şi cernere, apoi se omogenizează prin amestecare.

În cazul pulberilor divizate , amestecul obţinut se repartizează în doze unitare. La prepararea pulberilor compuse, substanţele se amestecă în ordinea crescândă a maselor, cu excepţia substanţelor cu densitate mare, care se adaugă la început.

Când masa pulberii depăşeşte 20 g, cernerea finală este obligatorie . În general, substanţele se pulverizează făra reziduu, un eventual reziduu se pulverizează din nou şi se încorporează în amestec. Substanţele folosite la prepararea pulberilor efervescente se usucă, în prealabil,conform prevederilor din monodgrafia respectivă ,astfel încât umiditatea lor să fie de cel mult 1,0%.Substanţele foarte active se prepară sub formă de pulberi titrate (1:10 sau 1:100),prin diluare cu lactoză uscată.Controlul pulberilor

Pulberile trebuie să fie formulate, fabricate şi condiţionate în aşa fel încât să asigure biodisponibilitatea fizico-chimică şi absenţa contaminării microbiene.Calitatea pulberilor trebuie să se păstreze pe toată perioada de valabilitate. Condiţiile de calitate a pulberilor se determină după farmacopee şi normele interne de calitate şi anume: Omogenitatea

Pulberile trebuie să prezinte un amestec uniform; întinse în strat subţire pe o lamă de sticlă şi examinate cu lupa(4,5x), nu trebuie sa prezinte aglomerări de particule;Gradul de fineţe al pulberii se determină cu ajutorul sitelor standard numerotate convenţional în funţie de dimensiunea laturilor interioare ale ochiurilor (în milimetri).(Tabelul nr. 1- Caracterizarea pulberilor după gradul de fineţe).

Atunci când gradul de fineţe a pulberilor se determină prin cernere, aceasta se defineşte în funcţie de numărul sau numerele sitei, respectiv sitelor utilizate, exprimând fineţea pulberii. Practic uniformitatea fineţii pulberilor se determină astfel: 20 g de pulbere se introduc în sita prevăzută cu capac şi recipient, specificată în monografia respectivă şi se agită, dacă nu se prevede altfel, timp de 20 de minute.

35

Reziduul de la cernere obţinut cu sita specificată nu trebuie să fie mai mare de 5 % şi nu trebuie să fie mai mic de 60% cu sita superioară, dacă nu se prevede altfel,Masa totală pe recipient se foloseşte numai pentru pulberile nedivizate.Se efectueaza la pulberile nedivizate si se procedeaza în felul următor: se cântaresc individual 10 recipiente.(Tabelul nr. 2 – Masa totală pe recipient).

Uniformitatea masei Acest parametru se determină la pulberile divizate. Se cântăresc 20 pulberi individuale şi se calculează masa medie (Tabelul nr. 3 – Uniformitatea masei)Sterilitate

F.R. X prevede sterilizarea obligatorie pentru pulberile (pudrele) destinate a fi aplicate pe pielea sugarilor, pe plăgi deschise sau arsuri. Aceste preparate trebuie să fie sterile. De asemenea, toate pulberile care conţin antibiotice se vor prepara pe cale aseptică pentru a asigura atât sterilitatea preparatului cât şi stabilitatea antibioticului, în vederea realizării efectului terapeutic. Substanţele medicamentoase şi auxiliare termostabile, care intră în compoziţia acestor pulberi, se vor steriliza la temperatura indicată.Metodele de sterilizare se aleg în funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale medicamentelor şi materialelor de sterilizat, astfel:

- sterilizare cu aer cald : în etuve încalzite electric, la temperatura de 140 - 180°C. Ustensilele, obiectele din porţelan şi sticlă se încalzesc 60 minute, la 180°C. Lanolina, vaselina, ceara, parafina, pulberile termostabile se încalzesc 3 ore, la 140°C sau 2 ore la160°C;

- prepararea pe cale aseptică se aplică formelor care conţin substanţe termolabile. Întregul echipament de lucru, substanţele termostabile, recipientele vor fi în prealabil sterilizate, iar operaţia de preparare se va efectua în boxa sterilă.

Eticheta recipientelor în care se condiţionează aceste pulberi va purta menţiunea „preparat aseptic”.

Se poate recurge şi la asocierea cu substanţe conservante. Unele substanţe termolabile ca: uree, acid boric, glucoza, antibioticele  se sterilizează prin

agitare cu eter sau cloroform într-un vas închis, după care se filtrează în condiţii aseptice, în scopul îndepărtării solvenţilor volatili, care au acţiune deshidratantă asupra microorganismelor. Sterilizarea prin radiţtii ultraviolete se aplică frecvent în vederea pregătirii boxei sterile, pentru sterilizarea suprafeţelor, a aerului, ustensilelor şi ambalajelor, cu o oră înainte de începerea lucrului.

Pulberile de uz extern pot conţine substanţe antiseptice aprobate de Ministerul Sănătăţii; pe eticheta preparatului se va menţiona natura si concentraţia acestora.Dozarea

Se efectuează conform prevederilor din monografia respectivă. Pentru pulberile nedivizate se admit anumite abateri, conţinutul de substanţă activă faţă de valoarea declarată dacă monografia respectivă nu prevede . (Tabelul nr. 4 – Dozarea pulberilor)

Pulberile efervescente se păstrează în recipiente închise etanş sau în recipiente bine închise şi în prezenţa unei substanţe deshidratante.(Farmacopeea Română ediţia X).

36

CONCLUZII

În concluzie aş putea spune că pulberile medicamentoase reprezintă o formă farmaceutică importantă .Rezultă un volum important al activităţii farmaciilor se consumă în realizarea acestor preparate. Importanţa pulberilor constă în faptul că ele reprezintă atât o formă de administrare a medicamentelor ca atare, dar ele sunt şi forme intermediare pentru condiţionarea substanţelor active în diferite alte preparate farmaceutice. Substanţele aduse sub forma de pulbere permit să se obţină un amestec omogen a două sau mai multe componente, o dizolvare mai rapidă, o extracţie mai bună a principiilor activi în cazul produselor vegetale sau animale. De asemenea, substanţele active pulverizate se resorb mai repede în organism, datorită suprafeţei mărite de contact, ele se resorb în organism mai repede decât alte forme farmaceutice solide, cum ar fi pilulele, comprimatele sau drajeurile. La copii în special, care înghit greu alte preparate solide, cum sunt comprimatele sau drajeurile, pulberile pot fi administrate uşor . Pulberile reprezintă o formă farmaceutică convenabilă şi pentru bolnav, ele putând fi mai uşor purtate decât medicamentele lichide şi având un mod de administrare acceptabilă.Se spunea că în cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat leacuri pentru bolile lor.Cu timpul “arta” de a vindeca s-a perfecţionat , medicina şi farmacia devenind două profesii distincte , dar care se intersectează în drumul vieţii oamenilor. Medicamentul a devenit la fel de obişnuit ca şi hrana, util în cele mai multe situaţii pentru a le prelungi viaţa a miliarde de oameni. Se zice că "Omul modern nu mai poate concepe existenţa în suferinţă, fie ea fizică sau psihică şi caută remedii pentru îndepărtarea acesteia”.

În concluzie, fiecare perioadă din istoria medicamentului are un lucru special care a contribuit la evoluţia medicamentului.Totul se întâmplă cu un scop, şi oarecum personajele din spatele creării medicamentului şi-au lăsat amprenta în viaţa fiecărui om: vraci, egipteni, greci, marii filosofi, farmacişti, medici, fiecare a contribuit la sănătatea noastră. Este foarte importantă dobândirea şi menţinerea unei străi de echilibru. Echilibrul este conceptul cheie al stării de sănătate, coprul căutând starea de homeostazie pentru a se menţine şi revigora pe sine. Echilibrul este necesar deoarece acesta afectează însăşi homeostazia, starea de normalitate a organismului chiar la baza nivelului fiziologic. Corpul uman este un organism remarcabil de mobil, din motivul că pe parcursul vieţii, trebuie să facă faţă, să răspundă unei suite de ameninţări, printre care boli, vătămări fizice, stres. Organismul este capabil să se lupte şi să se adapteze la multe dintre aceste ameninţări îndreptate asupra propriei identităţi şi astfel să revină la starea de normalitate. Pentru a dobândi această capacitate, organismul caută în continuu să menţină echilibrul între factori constanţi, precum temperatura, puls accelerat, conţinutul de apă şi nivelul de zahăr în sânge. Acest echilibru natural, sau homeostazie, este realizat prin activitatea unor mecanisme automate, din organism. De exemplu, fiinţele umane încearcă să-şi menţină o temperatură normală la nivelul a 370C. În apă caldă, organismul transpiră pentru a se răcori şi astfel încearcă să împiedice deteriorarea din supraîncălzire. În apă rece, corpul tremură pentru a accentua activitatea musculară şi astfel arde substanţele nutritive şi produce căldura. Revenind la starea de echilibru normal, aceasta este de asemenea un factor cheie în vindecarea sau combaterea bolii. Organismul uman se poate regenera în mod automat sau, să înlocuiască majoritatea celulelor pe baza unor procese normale. Când pielea este tăiată, noi celule se

37

construiesc în locul celor deteriorate şi noile celule sanguine le înlocuiesc pe cele pierdute prin sângerare.În caracterizarea pulberilor utilizate în farmacoterapie multe substanţe medicamentoase sunt utilizate în produse efervescente cum ar fi: aspirina, ibuprofen, subtanţe antiinflamatoare nesteroidiene, antibiotice diverse, substanţe mucolitice, vitamine şi altele. S-a demonstrat că aceste substanţe sunt mult mai rapid şi mai bine absorbite în formă de pulbere, decât alte forme farmaceutice convenţionale.

BIBLIOGRAFIE

1. Cristea Aurelia Nicoleta - Farmacologie generală , Editura Didactică şi Pedagogică, anul 2009

2. Fica Cornelia – Tehnica farmaceutică pentru asistenţi de farmacie, Ed. Medicala, Bucureşti 1970

3. Leucuţa Sorin – Tehnologia formelor farmaceutice. Ed. Dacia, Cluj-Napoca 19954. Popovici Adriana şi Gafiteanu Eliza – Preparate farmaceutice, Ed. Medicală, Bucureşti

19875. Popovici I.Lupuleasa D. – Tehnologie farmaceutică, Ed. Medicală,Bucureşti 1997 (reedit.

2001)6. Stroescu Valentin Agendă medicală -90 Preparate medicamentoase româneşti7. Farmacopeea Română, ediţia a X-a, Ed. Medicală, Bucuresti 19938. MedEx ediţia V-a Autori: Marius Negru, Anghel Laviniu . Editura Medicart anul publicării:

20109. https://www.umftgm.ro/fileadmin/medicina/catedre/M2/Farmacologie/

INDRUMATOR_LP_FARMA_MG_ANUL_III.pdf10. http://www.csid.ro/health/sanatate/ce-este-bronsita-si-cum-se-manifesta-11688316/11. http://adevarul.ro/sanatate/medicina/faringita-cauze-simptome-tratament-

1_54873a0a448e03c0fd9b27ba/index.html12. http://www.csid.ro/boli-afectiuni/afectiuni-orl/otita-medie-acuta-12822350/13. http://www.pcfarm.ro/articol.php?id=78814. https://www.farmaciata.ro/gastroenterologie/item/23800-diareea-acuta-la-adult15. http://www.aliphia.ro/ro/arsuri-tratament-pentru-o-vindecare-rapida16. http://acnee.com.md/acneea-vulgara.php17. http://www.clinicaprovita.ro/vaginitele/

38

ANEXE

Fig. nr. 1- Augmentin

39

Fig. nr. 2 –Ampicilina

40

Fig. nr. 3 – Penicilina G sodică

Fig. nr. 4 – Sulfat de bariu

41

Fig. nr. 5 – Smecta

Fig. nr. 6 –Pudră mentolată

42

Fig. nr. 7 - Baneocin

Fig. nr. 8 - Zineryt

43

Fig. nr. 9 - Septovag

Fig. nr. 10 – Femigin B

44

Numărul sitei

Grad de fineţe Latura interioară a ochiului (în milimetri)

Numărul de ochiuri pe centimetru

pătrat

Diametrul sîrmei(în milimetri)

I Fragmente mari 6,3 1,292 2,5

II Fragmente mijlocii 4,8 3,18 1,6

III Fragmente mici 2,0 11,1 1,0

IV Pulbere groscioară 0,8 59,1 0,5

V Pulbere mijlocie 0,315 362 0,2

VI Pulbere semifină 0,25 595 0,16

VII Pulbere fină 0,16 1,478 0,1

VIII Pulbere foarte fină 0,12 2,500 0,08

IX Pulbere extrafină 0,08 5,910 0,05

Tabelul nr. 1- Caracterizarea pulberilor după gradul de fineţe

Masa declarată pe recipient Abaterea admisă

Până la 10 g ± 5%

10 g până la 50 g ± 3%

50 g pana la 100 g ± 2%

100 g si mai mult de 100 g ± 1%

Tabelul nr. 2 – Masa totală pe recipient

Masa medie Abaterea admisă

A B

Până la 300 mg ± 10 % ± 15 %

300 mg până la 1 g ± 7,5 % ± 11,25 %

1g până la 10 g ± 5 % ± 7,5 %

10 g până la 50 g ± 3 % ± 4,5 %

Tabelul nr. 3 – Uniformitatea masei

45

Conţinutul declarat în substanţa activă (%) Abaterea admisă

Până la 0,1 % ± 7,5 %

0,1 % până 0,5 % ± 5 %

0,5 % şi mai mult de 0,5 % ± 3 %

Conţinutul declarat în substanţa activă (%) Abaterea admisă

Până la 10 mg ± 10 %

10 mg până la 100 mg ± 7,5 %

100 mg şi mai mult de 100 mg ± 5 %

Tabelul nr. 4 – Dozarea pulberilor

46

Declaraţie

Prin prezenta declar că proiectul pentru examenul de certificare cu titlul „CARACTERIZAREA PULBERILOR UTILIZATE ÎN FARMACOTERAPIE “este scris de mine şi nu a mai fost prezentat niciodată la altă şcoală sau instituţie de învăţământ din ţară sau străinătate . De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele de pe internet, sunt indicate în proiect, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului.

Zalău,Data Absolvent: Székely Krisztina Hajnalka

47