Cartea nunţii

Pîrvu CătălinBăzăvan Tiberiu

Maria CătălinŞtefan Valentin

Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”Clasa a IX-a B

O lume – două universuri

„Cartea nunţii... este romanul a două lumi, una ultraarhaică şi alta ultramodernă... Iată un spectacol cu atât mai sesizant, cu cât şi contrastul e mai artistic şi mai minuţios studiat şi care facedin «Cartea nunţii» unul din valoroasele documente ale societă-ţii noastre contemporane. Poezia citadină, în care dna Hortensia Papadat-Bengescu si d-l Camil Petrescu au dat paginiclasice, îşi adaugă astăzi acest roman ancorat puternic în inimaBucuresţilor moderni.” ( Perpessicius, „Menţiuni critice”, vol. V, 1946 )

Cuprins

I. „Cartea nunţii” – un roman realist

II. „Cartea nunţii” – relaţiile dintre personaje

III. „Cartea nunţii” – „Casa cu molii”

IV. Referinţe critice şi bibliografie

Universul diegetic şi realitatea

Încă din primul capitol al romanului se observă intenţia naratorului de a construiun univers diegetic fidel realităţii timpurilor respective. Ruta trenului în care Jim şi „domnişoara” se află este precizată: „Trenul lăsase de mult valea Târnavei şi se îndrepta spre zonele reci ale Braşovului.” (...)

„Jim îşi luă trench-coat-ul pe mână şi uşoara, unica valiză, şi când vagonul intra în umbra şi larma hamalilor albastri din Gara de Nord, care se repezeau spre scări, chemaţi cu strigăte ener- gice – «Hamal! Hamal!» - sări toate treptele deodată şi se amestecă în mulţime.”

Toponimele concrete continuă şi în celelalte capitole, astfel, o refacere a traseuluilui Jim este posibilă: „Ion Marinescu, zis şi Jim, fu lăsat de trăsură în faţa casei preistorice din str. Udricani, pe vremea când lăptarii colindă curtile cu bidoanele, iar împărţitorii de jurnale înfig «Universul» în clanţa uşii.”

Cuprins

Universul diegetic şi realitatea

Strada Udricani, locaţia „Casei cu Molii”Ziarul „Universu”, care publică şi astăzi.

Cuprins

Universul diegetic şi realitatea

Bucureştiul interbelic a fost o veritabilă sursă de inspiraţie, suficientă pentru aproiecta o lume în care realitatea şi ficţiunea se îmbină într-un amestec omogen. „După trei ani de lipsă din ţară, Bucureştii i se părură uimitor de mordenizaţi.(...) Palatul Asigurării Generale se ridica în chipul unui masiv de sare babilonică spre cer, transformând bulevardul, împreuna cu palatele Ciclop şi Lido, în arteră de mare metropolă. (...) Micul zgârie-nori în fier şi blocuri de piatră al Palatului Societăţii de telefoane aruncase pe porţiunea strâmtă a Căii Victoriei o umbră de Broadway.”

Totuşi, în capitolul „O partidă de nataţie” acţiunea se mută la malul Mării Negre: „Marea era liniştită şi albastră, şi nu mai sulurile lungi de pânze spumoase ce se desfăceau pe stâncile digului cu plesnituri surde acuzau oscilaţia apei. (...) Intrară cu toţi în spuma apei, Jim şi Medy curajoşi, Dora despicând valul cu muchiile trupului, Lola cu mici ţipete de fior din cauza răcelii apei."

Cuprins

Universul diegetic şi realitatea

Palatul Societăţii de Asgiurări Generale - 1927Panoramă asupra Cazinoului din Constanţa - 1965

Cuprins

Legăturile de rudenie

Multitudinea personajelor prezente în universul diegetic dă naştere numeroaselor relaţii de rudenie, conform următoarei scheme:

Cuprins

Legăturile de rudenie

Conform spuselor naratorului şi lui Silivestru, Tanti Mali este fiica Iacăi, iar Iaca este mama mamei mătuşilor lui Jim, care rămâne neprecizată de-a lungul ro-manului, deci bunica mătuşilor şi străbunica lui Jim.

(Silivestru despre Iaca) „Dumnezeu o pedepseşte să se zgîrcească de bătrâneţe într-o cutie veche, cu maţele făcute coarde de vioară, ca să vadă cu ochii ei pe fetelefetelor îmbătrânind în sculele ei. "

(naratorul despre Mali) „ În zgomotul de paşi, o uşă laterală se deschise, şi tantiMali, fata Iachii şi mătuşa mătuşilor lui Jim, apăru surâzătoare.”

Relaţiile de rudenie prin alianţă, în cadrul familiei lui Jim, sunt două la număr:- căsătoria lui Jim cu Vera.- casătoria Caterinei cu domnul Popescu, de altfel, singura mătuşă măritată.

Cuprins

Casa cu molii

Dacă primul plan al romanului formează un veritabil poem al iubirii, cel de-al doilea alcătuieşte contrapunctul parodic al acestuia. Faimoasei „case cu molii” i se dedică al II-lea capitol al romanului. G. Călinescu creează un veritabil „cronotop" (M. Bahtin), cel al casei „Casa cu molii" reprezintă un adevărat „muzeu familiar" care include în sine şi „ideea de temporalitate”. „Casa cu molii" reprezintă „un spaţiu capcană ce îşi pune amprenta în mod decisiv asupra acelora care îl populează, nişte personaje similare mediului evocat".

Mătuşile lui Jim, captive în această „închisoare a sufletului” îşi derulează cu stricteţe rutina şi obicieiurile, oprindu-i pe toţi ce încearcă să evadeze din acest loc „mort”. Totul se derulează în această casă umplută de fosile în funcţie de „tabieturile unor biete femei de modă veche". Locuitorii acestui „damnat topos insular" sunt nişte destine neîmplinite, ratate; sunt nişte oameni ce nu au avut tinereţe, „care s-au mumificat deja la o vârsta biologică plenară". Din această perspectivă „casa cu molii", devine simbolul eşecului unui anumit mod de existenţă.

Cuprins

Casa cu molii

„Casa cu molii” pare de fapt un teatru de păpuşi, iar mătuşile  nişte  marionete  care  îşirepetă  rolul  la infinit,  potrivit unor automatisme zilnice, vechi de zeci de ani. Rutine carele-au transformat bătrâneţea într-o continuă aşteptare a morţii, de care nici nu se mai tem, deoarece singurele lucruri cu care erau obişnuite erau decesele, naşterile şi certu-rile.

Din păcate, victima hărţuirii lor este propiul frate, Silivestru, care este împiedicatîn încercarea de a-şi întemeia o familie. Odata cu gândurile asupra sterilităţii lui, vineşi gândul morţii, care-l va copleşi, în final acesta spânzurându-se.

„Obsesia sterilităţii deschide deodată în conştiinţa lui Silivestru o porblemă pe caren-o înfruntase niciodată în faţă: moartea.(...) Nu putea pricepe cum el, care trăia şi gân-dea, avea să devină nimic.(...) Silivestru se strădui să găsescă în conştiinţă momentul cel mai blând pentru înţele-gerea morţii. (...) făcând un semna mical de aşteptare îngerului din curte, se urcă pe scaun, legăcordonul roşu de cârligul din tavan (...) şi dădu cu piciorul brânci scaunului.”

Cuprins

Referinţe critice

„«Cartea nunţii» nu e o carte: e un început. G. Călinescu a săpat în piatră şi aizbutit năvala apelor în soare. De la cea dintâi pâna la cea din urmă pagină, cartea eo revelaţie. Orice elogiu elogiază pe recenzent. Pentru că autorul nu mai are nevoiede nici unul: e dincolo de bine şi de rău.(...)” (Isac Peltz, „România liberă” 18 martie 1933)

„Recitesc, după mai bine de douăzeci de ani, «Cartea nunţii» a lui G. Călinescu şi în-cerc să-mi pun oarecare ordine în impresii. Un lucru mi se pare absolut sigur: partea ceamai rezistentă a romanului este aceea comică. La fel ca şi în «Enigma Otiliei» sau în cele-lalte romane şi nuvele, Călinescu este un romancier cu adevărat serios exact atunci când( aveam unele indicii ) nu se consideră ca atare; e dimpotrivă, acolo unde vrea să fie gravcu tot dinadinsul, nu izbuteşte sa fie decât emafatic.(...)” (Nicolae Manolescu, „Romanul comic” în volumul „Desenul din covor”)

„... acest roman e construit ostentativ programatic; romancierul a adunat din ce scrise-se pâna atunci tot ce putea recupera din punct de vedere românesc şi a sudat materialulpe un schelet clasic. În acest sens, «Cartea nunţii», aparută în 1933, poate fi socotită un exerciţiu, un roman «minor».(...)” ( Ion Bălu, G. Călinescu – eseu despre etapele creaţiei )

Cuprins

Bibliografie:- „Cartea nunţii” de G. Călinescu, editura „FACLA”

1989- manual de limba şi literatura română cls. a IX-a,

Eugen Simion ( coordonator )- Google images

ÎncheiereCuprin

s

Profesor coordonator: dna. prof. Mănescu Luminiţa