Biblioteca Județeană ,, Gh. Asachi” Iași

pitici

Poveşti

Legende

Poezii

Călători în jurul lumii

Ghicitori

Ziua de 1 Aprilie nu este o sărbătoare legală, însă este cunoscută pentru

tradiţia de a face farse prietenilor, rudelor si apropiaţilor. Ingeniozitatea şi

creativitatea de care au dat dovadă oamenii de-a lungul timpului în a face farse de

1 Aprilie sunt impresionante.

Originea zilei de 1 aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului

iulian cu cel gregorian. În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data

de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului gregorian, în 1582,

în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui cu

sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie au

fost numiţi ,,nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise

pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite

adeseori de cadouri hazlii.

Indiferent de unde se trage, ziua de 1 aprilie este recunoscută ca fiind Ziua

Păcălelilor în majoritatea ţărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, dar acest

obicei a emigrat peste Ocean şi apoi pe tot globul.

În Franţa, unde Ziua Păcălelilor a fost marcată pentru prima dată în secolul

al XVI-lea, cel care cade victima unei păcăleli este numit "poisson d' Avril" (peşte

de aprilie). Acesta trebuie, conform tradiţiei, să poarte întreaga zi o hârtie prinsă cu

un ac cu gămălie, pe spate. Hârtia trebuie ori ori să fie decupată în formă de peşte,

ori să aibă un peşte desenat. Toate acestea din cauza faptului că în luna aprilie,

potrivit astrologiei, soarele părăseşte semnul zodiacal al "Peştilor".

Iată un top al glumelor care au pacalit popoare

întregi, rămânând astfel în istorie.

1. Farsa astronomică. În 1976, astronomul britanic Patrick Moore a anunţat

la radio că la ora 9:47 în dimineaţa zilei de 1 Aprilie, planeta Pluto va ajunge în

spatele lui Jupiter, diminuând forţa gravitaţională a Pamântului. El a mai spus că

persoanele care la acea ora vor sări în sus vor experimenta o senzaţie de plutire,

putând sta mai mult timp în aer. Ca urmare, postul de radio a primit numeroase

apeluri de la oameni care au susţinut ca au plutit prin casă.

2. Hamburgerul pentru stângaci. În 1998, Burger King a anunţat că va

lansa în SUA hamburgerul pentru persoanele stângace. Felul de mâncare avea

aceleaşi ingrediente, însă acestea erau rotite la 180 de grade, fiind astfel potrivite

pentru persoanele care mănâncă cu mâna stângă. Foarte mulţi consumatori au cerut

acest burger, iar unii chiar au cerut şi varianta pentru dreptaci.

3. Schimbarea numărului PI. O publicaţie ştiinţifică a anunaţat în aprilie

1998 că statul Alabama doreşte să schimbe valoarea numărului PI de la 3,14 la

3,00 pentru a fi mai uşor la calcule. Vestea s-a răspandit foarte repede, iar statul

american a început să primească multe proteste din partea cetăţenilor.

A fost odată un împarat, căruia îi plăceau aşa de mult hainele noi, încât el îşi

cheltuia averea numai pe îmbrăcăminte. Când mergea la o paradă sau când se

ducea la teatru ori la plimbare, nu avea alt gând decât să-şi arate hainele noi.

În fiecare ceas al zilei îşi schimba hainele, şi cum se zice de-un rege: "E la sfat",

astfel se spunea despre el: "Împăratul e la dulapul cu haine".

În cetate era mare veselie: treceau pe-acolo tot felul de străini; într-o zi iată că

veniră doi pungaşi care se dădură drept mari meşteri ţesători şi spuseră că ei ştiau a

ţese cea mai minunată stofă din lume. Nu numai culorile şi desenele erau

nemaipomenit de frumoase, dar hainele făcute din această stofă aveau o însuşire

ciudată: se făceau nevăzute pentru orice om care nu-şi îndeplinea bine slujba, sau

care era mărginit la minte.

,,Astea-s haine straşnice, se gândi împăratul, cu ele am să pot cunoaşte destoinicia

oamenilor mei, am să pot deosebi pe cei deştepţi dintre proşti. Da, îmi trebuie

numai decât această stofă". Şi dădu îndată o mare sumă de bani celor doi pungaşi,

ca ei să-şi înceapă lucrarea cât mai repede.

Ei întinseră două războaie şi se făceau că lucrează de zor, cu toate că nu era

nimic pe ţevile lor. Mereu cereau să li se dea mătase subţire şi fir de aur; dar ei le

puneau de-o parte, în sacul lor şi lucrau pâna la miezul nopţii pe războaiele goale.

"Trebuie să ştiu acum unde au ajuns ei cu ţesutul stofei", îşi zise împaratul.

Şi i se umplea inima de grijă, gândindu-se că cei proşti şi nedestoinici pentru slujba

lor nu vor putea să vadă stofa. Nu doar că se îndoia de dânsul, dar totuşi chibzui că

ar fi bine să trimită întâi pe altcineva, care să vadă lucrul înaintea lui. Toţi

locuitorii din cetate ştiau de însuşirea minunată a stofei şi fiecare ardea acum de

nerăbdare să afle cât de prost şi netrebnic e vecinul lui.

,,O să trimit pe cel mai vechi şi mai bun ministru al meu, se gândi împăratul,

să vadă ce-au lucrat ţesătorii; el poate mai bine ca oricine să judece lucrul; el se

deosebeşte dintre toţi şi prin deşteptăciunea şi prin vrednicia lui".

Cinstitul şi batrânul ministru merse în sala unde lucrau cei doi pungaşi la

războaiele lor goale.

,,Dumnezeule! se gândi el deschizând ochii mari, eu nu văd nimic".

Dar nu zise nici un cuvânt. Cei doi ţesători îl poftiră să vină să se uite mai de

aproape, şi-l întrebă cum i se par culorile şi desenul, şi-n acelaşi timp îi arătară

războaiele lor; batrânul ministru îşi aţinti ochii, dar nu vedea

nimic, prin faptul că nici nu era nimic.

,,Doamne! se gândi el, sunt eu într-adevăr aşa de mărginit? Nu trebuie ca cineva să

bănuiască una ca asta. Dar eu sunt oare aşa de nevrednic? Nici nu îndrăznesc să

spun, că stofa e nevăzută pentru mine."

-Ei bine, cum vi se pare? întrebă unul din cei doi ţesatori.

-O, e frumoasă, nici nu se poate o stofă mai frumoasă! răspunse bătrânul

ministru, punându-şi ochelarii. Ce desen şi ce culori!...Da, pot spune împaratului că

sunt foarte mulţumit.

-Asta ne bucură grozav, ziseră amândoi ţesatorii, şi ei, începură a-i arăta

desene şi culori închipuite, dându-le fel de fel de nume. Batrânul ministru îi ascultă

cu cea mai mare luare-aminte, ca să poată spune împaratului toate desluşirile lor.

Cei doi şarlatani cereau mereu bani, mătase şi fir de aur; le trebuia foarte mult

pentru stofa asta. Bineînţeles că ei puneau toate astea de-o parte: războaiele lor

rămâneau tot goale şi ei lucrau de zor. Câtva timp după asta împăratul trimise un

alt slujitor credincios să vadă stofa şi dacă ţesătorii mai au mult până s-o

ispravească.

Acestuia i se întâmplă acelaşi lucru ca şi ministrului: se uită şi iar se uită, dar nu

văzu nimic.

-Nu-i aşa că-i minunată stofa asta? îl întrebară cei doi şarlatani, arătându-i

frumosul desen şi culorile strălucite care nu se vedeau deloc.

"Cu toate astea prost nu sunt! se gândi omul. Pesemne că nu sunt vrednic de locul

meu? Asta-i cam ciudat, să iau bine seama să nu mi-l pierd".

Apoi lăudă şi el stofa, şi îşi arată admiraţia pentru alegerea culorilor şi mai ales a

desenului.

- E de-o frumuseţe neînchipuită, spuse el împăratului; şi tot oraşul nu mai

vorbea decât de stofa cea minunată.

În sfârşit vru şi împăratul s-o vadă, cât era încă pe razboi. Însoţit de-o mulţime de

oameni aleşi, printre care erau şi cei doi credincioşi ai lui care vazuseră stofa, se

duse în sala unde cei doi pungaşi ţeseau mereu, dar fară fir de aur nici de mătase.

- Nu-i aşa că-i de toată frumuseţea! ziseră cei doi credincioşi. Desenul şi culorile

sunt demne de Măria Ta.

Şi ei arătară cu degetul războaiele goale, ca şi cum ceilalţi ar fi văzut ceva.

"Ce-i asta, se gândi împaratul, eu nu văd nimic. Asta-i îngrozitor. Sunt eu oare un

prost? Ori sunt nevrednic de-a împăraţii? Niciodată nu mi-aş fi putut închipui, că

tocmai mie să mi se întâmple o asemenea nenorocire". Apoi deodată strigă:

-E de toată frumuseţea! Vă mărturisesc deplina mea mulţumire.

Clatină din cap cu un aer satisfăcut şi privi spre războaie fără a îndrăzni să spună

adevărul.

Toţi curtenii se uitară unii după alţii şi iar se mai uitară, fără însă a vedea nimic şi

ziseră şi ei ca împăratul.

- Într-adevar e de toată frumuseţea! Ei îl sfătuiră chiar să îmbrace hainele din

stofa asta la cea dintâi mare paradă.

-E neînchipuit de frumos, e fermecător, e admirabil! strigau toate gurile şi

mulţumirea era pe feţele tuturor.

Cei doi şarlatani fură decoraţi şi primiră rangul de Mari Ţesători ai curţii.

Toată noaptea în ajunul marii parăzi ei vegheară şi lucrară la lumina a şaisprezece

lumânări. Lumea toată văzu ce osteneală îşi dădeau să gătească hainele noi ale

împăratului. În sfârşit se făcură că scot stofa din război, tăiară în aer cu nişte

foarfeci mari, cusură cu un ac fără fir, apoi spuseră că haina-i gata. Împăratul,

urmat de aghiotanţii lui, se duse s-o vadă şi pungaşii, ridicând un braţ în aer ca şi

cum ar fi ţinut ceva, ziseră:

- Iată pantalonii, iată haina, iată şi mantia. Totul e uşor ca pânza de paianjen.

Nici o grijă să n-aveţi c-o să vă fie vreodată grea o asemenea haină; asta-i şi cea

mai minunată însuşire a acestei stofe.

- Negreşit, răspunseră aghiotanţii; dar ei nu vedeau nimic, pentru că nici nu

era nimic.

- Dacă Măria Ta binevoieşte să se dezbrace, noi îi vom încerca hainele, în

faţa oglinzii celei mari. Împăratul se dezbracă şi pungaşii se făcură că-i dau hainele

una după alta. Îl învârtiră ca şi cum l-ar fi îmbrăcat, iar el, se suci, se răsuci în faţa

oglinzii.

- Doamne! Ce bine vine, parcă-i turnată! Ce croială frumoasă! strigară

curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haină nepreţuită!

Marele maestru de ceremonii intră.

- Vă aşteaptă la uşă baldachinul, sub care Măria Voastră va merge la paradă,

zise el.

- Bine, sunt gata, răspunse împăratul. Cred că nu sunt rău îmbrăcat.

Şi se mai întoarse încă o dată în faţa oglinzii, ca să-şi privească bine înfăţişarea lui

măreaţă.

Curtenii, care trebuiau să-i ducă din urmă trena, se făcură că ridică ceva de

jos; apoi ţinură mâinile în sus, nevoind a lăsa să se bage de seamă că ei nu văd

nimic.

Pe când împăratul mergea mândru sub baldachinu-i măreţ, toţi oamenii, în

uliţe şi pe la ferestre strigau: "Ce mai haină stralucită! Ce frumoasă trenă are! şi ce

croială minunată!

Fiecare se ferea, ca nu cumva să se bage de seamă că el nu vede nimic; s-ar

fi dat de gol numaidecât că-i prost şi că-i nevrednic de slujba lui. Niciodată hainele

împaratului nu stârniseră o mai mare admiraţie.

-Dar eu văd că n-are haine deloc, zise un copil mic.

Şi îndată rosti şi mulţimea cuvintele copilului.

-Este un copilaş care spune că împăratul n-are haine deloc.

-N-are haine deloc! strigă în sfârşit norodul.

Împăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că avea dreptate. Aşa era. Totuşi se

socoti în gând şi îşi luă hotarârea:

-,,Orice ar fi, trebuie s-o duc de-acum până la sfârşit!"

Şi îşi ridică apoi cu mai multă mândrie, capul; şi curtenii ţineau înainte, cu respect,

trena care nu era.

Fluturaş, fluturaş,

Zboară sus de pe butaş,

Şi vino la mine,

Că mă joc cu tine,

Am grijă de tine,

Ca să vii şi mâine.

Cucurigu-gagu

S-a suit pe munte

Şi-a inceput să cânte

Şi s-a dus la vie

Să găsescă râme.

Se spune că la început barza a fost un om, slujitor al lui Dumnezeu

-Ascultă, Barză! Ia spus Dumnezeu. Ia un sac şi vâră

într-însul şopârlele, şerpii, melcii, broaştele, peştii şi du-le la

baltă. Dă-le drumul în apă.

-Am înţeles Stăpâne!

-Dar ia seama omule!adăugă Dumnezeu. Să nu dezlegi cumva sacul. Ar ieşi

lighioanele şi nu le-am mai putea strânge niciodată.

Omul luă sacul cu pricina şi plecă spre baltă. Pe drum însă dezlegă sacul,

uitând de sfatul primit.

Dumnezeu s-a supărat şi l-a transformat într-o barză zicându-i:

-Neam de neamul tău, cât vei trăi pe pământ, să aduni mereu din lunci şerpi,

şopârle şi broaşte.

Erau odată doi fraţi, rămaşi de mic fără părinţi. Pe unul chema Ion şi pe unul

Cucu. Văzând că numai au ce să mănânce au plecat în lume. Când au ajuns intr-o

pădure, le-a ieşit un lup în cale. Copii s-au speriat şi au fugit care încotro.

Când s-a lăsat întunericul Ion a început să-şi strige fratele:

-Cucu... cucu!

Şi cucu nicăieri. Ş-a tot umblat bietul copil şi a tot întrebat dar degeaba.

Într-o zi îl văzu Sf. Petru, care-l rugă pe Dumnezeu să aibă milă de el şi să-l

transforme într-o pasăre, că poate aşa işi va găsi fratele.

Şi de-atunci cucul cântă de la începutul primăverii până la Sf. Petru prin

văzduhuri.

Am o lădiţă,

Şi-n lădiţă

E o porumbiţă.

Când îmi zboară porumbiţa,

N-am ce face cu lădiţa.

Am două globuleţe

Cât le-arunc atât se duc.

Am două căşti anume

Care-mi dau veşti despre lume.

Su

fletul

Och

ii

Urech

ile

Am un pom,

Noaptea înfloreşte,

Ziua desfrunzeşte.

Ce apă este-n lume fără nisip?

Pe sub streaşină de casă

Şed înşiraţi saci de oase.

Ceru

l

Lacrim

a

Din

ţii

Minisculă enclavă în oraşul etern (Roma), Vaticanul reprezintă centrul

spiritual al Bisericii Catolice. Acest stat este cel mai mic din lume.

Numele locului este antic predatând creștinismul. Denumirea provine din

limba latină Mons Vaticanus, Colina Vatican. Aic a fost construită şi Basilica lui

Constantin, iar mai târziu tot pe acest loc a fost construită Bazilica Sfântul Petru.

Aici se mai află și rezidența papilor numită Palatul Apostolic cu Capela Sixtină și

muzeele Vaticanului, dar și cu multe alte clădiriSe presupune că această parte a

Romei original nelocuită (ager vaticanus) a fost considerată întotdeauna un loc

sacru sau cel puțin indisponibil pentru locuit, chiar înaintea sosirii creștinismului.

În 326 prima biserică, Bazilica lui Constantin, a

fost construită peste mormântul Sfântului Petru,

care a fost înmormântat într-un cimitir obișnuit în

acel loc, iar din acel moment zona a început să fie

populată, dar în special de case de locuit legate de

activitatea Sfântului Petru.

La început, succesorii

Sfântului Petru erau numiți

doar episcopi ai Romei. Titlul

de ,,Papă" intră în folosință

multe secole mai târziu.

Înainte de 1870, Papa, ca un

lider secular, conducea asupra

unei mari părți din Italia,

cunoscută ca și State papale.

După Pactul de laLateran

însă, oficiul și autoritatea sa

sunt cunoscute ca și

Pontificatul Vaticanului.

Catedrala ,,Sfântul Petru”

Este cea mai mare biserică creştină din lume.

În secolul al-XV-lea Papa Nicolae al V-lea a

intenţionat să ridice o nouă biserică pe locul

Bazilicii lui Constantin, dar lucrările nu încep

deoarece papa moare.

Celebrul arhitect Donato

Bramate a proiectat şi înălţat

Noua Bazilică ,,Sfântul Petru”

în formă de cruce greacă.

Michelangelo care l-a urmat

În finalizarea lucrărilor a

construit cupola aşezată pe

un cerc de coloane.

Așteptăm propunerile dumneavoastră pentru numărul următor la adresa de e-

mail: filialasadoveanu@yahoo.com

Colectivul Filialei ,,Mihail Sadoveanu"Iaşi

Tehnoredactare: Teodorescu Ramona

Bibliografie:

Craciun Boris, (2008), Poveşti şi legende despre animale, Iaşi-Portile

Orientului

Enciclopedia copiilor-100 de monumente istorice(1998), Bucureşti-Editura

Ion Creangă

Statele lumii-Antologie (2007), Constanţa-Steaua Nordului