cast-beneficiu pe mediu.pdf

Capitolul 7

ALTE METODE ECONOMICE DE CUANTIFICARE A IMPACTULUI

7.1 Introducere 7.2 Metoda valorii de contingenţă 7.3 Metoda preţurilor hedonice 7.4 Metoda costurilor de transport (MCT)

7.1 Introducere Analiza cost - beneficiu utilizată la proiectele de investiţii cu impact asupra mediului poate utiliza după caz una sau mai multe metode de lucru. În capitolul 5 a fost prezentată metoda raportării costurilor la beneficiile aşteptate în urma realizării unui proiect. În acest capitol sunt prezentate alte metode de lucru pentru analiza cost - beneficiu după cum urmează:

metoda valorilor de contingenţă; metoda preţurilor hedonice; metoda costurilor de transport; metoda funcţiei de producţie.

Sinergetica sistemelor tehnico-economice de eco-management şi capital intelectual

7.2 Metoda valorii de contingenţă Metoda valorilor de contigenţă (MVC sau CVM1) a fost propusă pentru prima oara de Davis (1963), reluată de Randall (1987), Hanley & Spash (1993). Ea are drept caracteristică valorizarea economică a unor elemente de mediu care nu se regăsesc în mod curent în activităţile de evaluare şi care au o influenţă asupra calităţii vieţii din punct de vedere al sănătăţii, impactului vizual, gradului de confort, moştenirii cultural istorice. Dintre elementele considerate non - comerciabile pe care putem să le denumim şi bunuri eco - intangibile ce pot fi contingentate se pot menţiona: apa, aerul, biosul, estetica naturală ambientală, site-urile cu valoare cultural - istorică etc. 7.2.1 Concepte caracteristice metodei valorii de contingenţă Din categoria conceptelor caracteristice metodei valorii de contingenţă fac parte:

Disponibilitatea de a Plăti (DAP) sau Willigness to Pay (WTP) susţine ideea conform căreia indivizii sunt capabili de aşi asuma responsabilitatea plaţii unei sume de bani pentru protecţia mediului, pentru a nu se lipsi în viitor de accesul la elementele şi resursele considerate esenţiale în menţinerea vieţii şi a ecosistemului. Spre exemplu: Disponibilitatea unui grup de oameni de a plăti pentru reducerea poluării aerului sau a apei având drept compensaţie creşterea calităţii vieţii datorită îmbunătăţirii condiţiilor de mediu cu efecte asupra îmbunătăţirii stării de sănătate umane.

Disponibilitatea de a Accepta (DAC) sau Willigness to Accept (WTA) se referă la capacitatea societăţii (indivizilor, firmelor, instituţiilor publice) de a admite măsuri compensatorii în ceea ce priveşte protecţia activă a mediului. Spre exemplu: Disponibilitatea unui grup de oameni (firme etc.) de a accepta

1 CVM - Contigent Valuation Method (limba engleză) - metoda valorilor de contigentare

MVC

Alte metode economice de cuantificare a impactului

înlocuirea unor activităţi cu impact mare asupra mediului cu altele mai puţin poluante chiar cu preţul pierderii unor avantaje imediate.

7.2.2 Principiul metodei valorii de contingenţă (MVC)

Metoda valorii de contingenţă (MVC) are la baza principiul conform căreia pentru a prezerva un element de mediu sau o resursă este necesar ca ea sa fie contigentată2 adică să se impună o limită liber acceptată în utilizarea neadecvată a unor resurse greu cuantificabile (aer, estetica naturală etc.) din punct de vedere economic dar de importanţă vitală, socială sau culturală.

Existenţa valorii de contingenţă ecologică în economie impune reconsiderarea conceptului de piaţă care în mod tradiţional înseamnă locul de întâlnire al cererii cu oferta. Unii specialişti în economia şi managementul mediului cum ar fi Randall (1987) chiar argumentează faptul că pieţele libere (free market) ce au la bază accesul liber şi nelimitat la resurse evoluează gradual spre pieţele de contingenţă ecologică (contingent market) ce au la bază accesul la resursele de mediu în condiţiile acceptării principiilor disponibilităţii de a plăti pentru daune (WTP) şi a disponibilităţii de a accepta măsuri compensatori (WTA).

Randall3 prezintă piaţa de contingenţă (ecologică) - contingent market ca având următoarele caracteristici:

/ este realizată în baza teoriei valorii pentru analiza cost - beneficiu (BCA);

2 Contingenţa (conform DEX) reprezintă un plafon cantitativ pană la nivelul căruia se poate

limita importul sau exportul unor produse din sau în alte ţări. Semnifică de asemenea relaţia dintre fenomene sau evenimente incerte sau întâmplătoare. În limbajul managementului de mediu semnifică însuşirea de a fi cumpătat în activităţi ce ar avea impact asupra mediului, de a stabili limite ale poluării şi consumului care să nu afecteze ireversibil mediul ambiant.

3 Randall, A., Resource Economics- an economic Approach to Natural, Resource and Environmental Policy, John Willey and Sons, 1987


/ impune comunicarea şi dialogul în interiorul societăţii. Ce drepturi status quo în privinţa mediului sunt agreate? Ce drepturi vor fi (în mod ipotetic) transferate către instituţiile reprezentative ale societăţii astfel încât activităţile unora să nu afecteze societatea sau ecosistemul;

/ definirea specifică a bunurilor şi serviciilor Q (n.a. eco -intangibile);

/ încurajează valorile relevante naturale şi umane.

MVC îşi propune să valorizeze bunuri eco - intangibile (bunuri intangibile de mediu) pornind de la necesitatea existenţei principiilor disponibilităţii de a plăti (WPT) şi a disponibilităţii de a accepta (WTA4) pentru bunuri materiale sau imateriale care îşi dovedesc raritatea pe baza valorii de utilitate totală. Valoarea de utilitate totală cuprinde valoarea economică sau valoarea de utilizare, valoarea ecologică sau valoarea riscului de mediu şi valoarea umană sau valoarea ce ţine seama de preferinţele culturale, emoţionale, spirituale ale individului. Matematic, expresia valorii de utilitate totala este: VPUVRMVUEVUT ++= (7. 1) în care: VUT = valoarea de utilizare totală

VUE = valoarea de utilizare economică; VRM = valoarea riscului de mediu; VPU = valoarea preferinţelor umane (culturale, emoţionale, spirituale)

Din punct de vedere matematic, MVC poate fi exprimat ca în relaţia 7.2

)WTPP,Q(U)WTAP,Q(U)P,Q(U)P,Q(U)P,Q(U 00 −=+=== +−−++− (7.2.) în care: U = funcţia de utilitate

4 WTA- Willingness to Accept compensation, L. engleza- trad. L. Romana- Disponibilitatea de a accepta compensaţii sau măsuri compensatorii în vederea refacerii mediului


Q0 = bunuri eco-intangibile (puritate aer, apa, peisaj etc.) la momentul neafectării;

P0 = vectorul preţurilor (iniţiale) de apreciere a bunurilor de mediu; Q- = pierderea calităţii bunurilor eco - intangibile P+ = creşterea valorii bunurilor eco - intangibile WTP; WTA - disponibilităţiile de a plăti şi accepta compensaţii.

7.2.3 Utilizarea metodei valorii de contingenţă (MVC)

Utilizarea metodei valorii de contingenţă în practica curentă implică parcurgerea următoarelor etape: Etapa 1: Determinarea pieţei bunurilor eco - intangibile, din punctul de vedere al localizării geografice, grupelor de bunuri vizate, beneficiarilor (grupuri ţintă) efectelor de mediu. In această etapă se parcurg următorii paşi:

a) Întocmirea chestionarelor; fundamentarea trebuie să fie logică, concisă, ordonată, neinterpretabilă să permită o uşoară lecturare şi înţelegere a motivului întocmirii; Este benefică utilizarea unor întrebări non-ambigue de tipul: aprobaţi / dezaprobaţi introducerea unor eco - taxe sau costuri de reabilitare a mediului fiind conştient de nivelul de poluare produs asupra mediului de organizaţia dumneavoastră;

b) Modalităţile de colectare a datelor prin: interviuri directe, cu utilizarea mijloacelor: telefon, fax, e- mail, sau indirecte prin analiza surselor de date statistice, literaturii de specialitate;

c) Prelevarea unor probe (apa, aer sol), analiza concentraţiilor diferiţilor agenţi poluanţi , obţinerea de imagini asupra locurilor vizate;

d) Analizarea preliminară a datelor pe baza următoarelor considerente: condiţiile de bază în ceea ce priveşte disponibilitatea fizică a lui Q şi instituţiile care reglementează accesul la utilizarea lui Q; Observarea modificărilor lui Q de pe baze statistice; Raportarea datelor va cuprinde schiţe, imagini, grafice, tabele comparative.


Etapa 2 Stabilirea măsurilor de aplicare a CVM prin următoarele mijloace:

% licitaţia voluntară a măsurilor până cănd WTP maxim (disponibilitatea de a plăti valoarea maximă) este realizat;

% referendum închis pe baza unor întrebări de tipul da / nu, aprobaţi/ dezaprobaţi; Se face apoi analiza statistică a rezultatelor;

% card de plată cu valoare sugerată de combatere a poluării (exemplu una dintre variantele: echivalentul a 200.000 $/ an, 350.000 $/ an 1mil $/ an pentru un nivel de poluare);

% întrebare deschisă pentru stabilirea WTP maxim deci a sumei pe care respondentul ar fi dispus să o dea pentru protecţia mediului.

Etapa 3 Calculul mediei WTP şi WTA; Analiza statistică După ce informaţiile privind WTP si WTA au fost strânse, se face gruparea lor pe grupele: de acord, de dezacord. Grupul informaţiilor privind dezacordul sunt omise din calcule în această fază. Se află apoi valorile medii derivate din WTP şi WTA. Se face apoi o analiză statistică a rezultatelor cercetării. Etapa 4 Reprezentarea grafică a rezultatelor răspunsurilor Pentru uşurinţa înţelegerii rezultatelor se apelează la instrumente grafice cum ar fi curbele de influenţă WTP vis-à-vis de indicatori cum sunt: venitul (V), vârsta (A), nivelul de educaţie (E) sau specializare după cum rezultă din relaţia lui Randall (1987): WTPi= f (Vi, Ai, Ei, Qi) (7.3)

în care WTP = disponibilitatea de a plăti V = venitul A = vârsta intervievaţilor


E = nivel de educaţie Q = bunuri eco- intangibile i = variante în funcţie de tipul respondentului Etapa 5 Interpretarea rezultatelor, corecţii, propuneri de îmbunătăţire La analiza şi interpretarea rezultatelor se vor avea în vedere următoarele scenarii: Scenariul A: Instituţiile guvernamentale pot cere îmbunătăţirea lui Q prin impunerea unor eco-taxe fără o analiză de tip cost - beneficii; WTP va avea valori mici, populaţia neparticipând din cauza neînţelegerii motivaţiei implementării sistemului; Scenariul B: Instituţiile guvernamentale pot cere îmbunătăţirea lui Q (va exista o propunere în acest sens) dacă şi numai dacă beneficiile populaţiei afectate depăşesc costurile, eco-taxele fiind motivate printr-o analiză de tip cost - beneficii; WTP va avea valori mai mari. În cazul scenariului B distingem mai multe variante: B.1. Propunerea va avea sorţi de izbândă dacă beneficiile estimate vor depăşi costurile şi cetăţenii vor plăti proporţional cu nivelul de poluare produs de fiecare in mod proporţional cu WTP (disponibilitatea lor de a plăti); B.2 Propunerea va avea sorţi de izbândă dacă beneficiile estimate vor depăşi costurile şi cetăţenii (în totalitate) vor plăti per/capita partea lor din costuri; B3. Propunerea va fi acceptată dacă majoritatea cetăţenilor o vor aproba şi dacă fiecare îşi va plăti partea lui din costuri. 7.3 Metoda preţurilor hedonice Metoda preţurilor hedonice (PH) a fost dezvoltată de Lancaster (1966), Griliches (1971) şi Rosen (1974) fiind aplicată cu preponderenţă în sectorul imobiliar. Prin această metodă se caută să se stabilească o relaţie între nivelele de poluare (puritatea aerului, a apei, nivelul zgomotului etc.) şi


preţul de piaţă a bunurilor imobiliare (construcţii civile, industriale sau de infrastructură). Metoda a fost aplicată la determinarea influenţei asupra valorii economice a construcţiilor aflate în preajma unor aeroporturi (in Marea Britanie), autostrăzi (Germania, Japonia şi Olanda), căi ferate (S.U.A). Alte utilizări ale metodei au fost în evaluarea terenurilor pentru construcţii din zonele de risc seismic, în zonele turistice montane, din apropierea mării sau a pădurilor.

7.3.1 Principiul metodei. Teoria lui Lancaster- Rosen Teoria lui Lancaster- Rosen afirma că preţul de vânzare al unui bun este atât în funcţie de vectorul caracteristicilor sale intrinseci cât şi a celor de mediu de influenţă. Metoda preţurilor hedonice (sau implicite) se bazează pe presupunerea că orice produs zi (casă, automobil, vacanţă ) este definit de un vector de caracteristici specifice Ci = ( ci1, ci2,…, cijq, …,cijn). Astfel spus, orice produs poate fi caracterizat de elemente constituitive şi asociative ce îi determină calitatea totală. Spre exemplu, o casă nu poate fi considerată izolat, în afara mediului ambiant. Ea este caracterizată nu numai de elementele sale componente (materiale de construcţii) ci şi de elemente ca vecinătatea, zona geografică, gradul de poluare cu noxe sau acustică, accesul la infrastructură de utilităţi etc. De aceea, fiecare unitate componentă sau asociată a produsului zi de tipul zij va avea un preţ pzij ce caracterizează valoarea de utilitate implicită astfel încât să fie satisfăcută relaţia (7.4)

)c,...,c...,c(pp ijnihq1ijzizij = (7.4)

în care pzi = funcţia preţului hedonic (implicit) al produsului

Această relaţie argumentează şi necesitatea stabilirii preţului implicit al uneia sau mai multor caracteristici de mediu exemplu ciq (exemplu priveliştea sau calitatea aerului) ale produsului cu ajutorul unei relaţii de tipul (7.5)


iqc

ziiqc d

dpp = (7.5)

În consecinţă, preţul implicit al bunului (casei, automobilului etc.) va fi stabilit atât în funcţie de calitatea produsului cât şi de calitatea mediului înconjurător din proximitatea produsului.

7.3.2 Metodologia de lucru pentru stabilirea preţurilor hedonice (implicite)

Freeman (1979) reluat de Hanley şi Spash (1983) propun parcurgerea a două etape în stabilirea preţurilor hedonice, astfel: Etapa 1 Estimarea funcţiei preţurilor hedonice În această etapă se stabileşte relaţia dintre obiectul analizei şi variabilele de mediu. Spre exemplu: In zona x din localitatea y preţul unei locuinţe (case) Pi este funcţie de:

♦ caracteristicile locuinţei: suprafaţa, număr de camere, etaj (dacă este cazul), dependinţe, materiale utilizate, facilităţi (apa, gaze, electricitate, canalizare, telefonie);

♦ caracteristicile locului de amplasare a locuinţei: caracterizate din punctul de vedere al zonei geografice şi vecinătăţi (accesul la reţelele comerciale, şcoli, spitale, unităţi economice de servicii sau producţie), condiţiile de mediu (calitatea aerului, apei, nivelul zgomotului), condiţiile sociale (numărul de şcoli din zonă, asistenţa socială, compoziţia etnică, rata criminalităţii).

Funcţia preţurilor hedonice se poate construi după modelul: )QV,A(PP kjih = (7.6)

în care: Ph= preţul hedonic h= 1…m Ai= amplasamentul I= 1…n Vj= vecinatatea j= 1…p Qk= bunuri eco intangibile (calitatea aer, priveliştea etc.)


În această etapă se stabileşte şi preţul diferenţial (renta- r) cu ajutorul relaţiei (7.7), relaţie ce exprimă valoarea marginală la schimbarea calităţii mediului.

)Q,V,A(PQPr kji

1

h =δδ

= (7.7)

Această relaţie arată că un consumator este gata să plătească pentru calitatea mediului în care trăieşte. Spre exemplu, preţul unor cabane la munte este ridicat tocmai datorită calităţii aerului şi priveliştii zonei din vecinătate. Etapa 2 Estimarea curbei cererii Pe baza rezultatelor obţinute la etapa 1 se reprezintă grafice celor prin care sunt prezentate elemente de estimare a curbei cererii. Procedura de estimare a curbei cererii pentru bunuri tip Q (eco- socio intangibile) cum ar fi calitatea aerului sau priveliştea, vecinătatea, siguranţa din zona etc.) se face pornind de la existenţa datelor privind aspectele menţionate. În cazul de faţă curba cererii pentru Q se determină prin metoda analizei de regresie în care raportul r- Q, ia în considerare indicatori socio-economici cum ar fi venitul (V), sau vârsta (A) pe baza relaţiei: rki= P (Q1…k, Vi…k, Aj…k) (7.8) De menţionat faptul că pentru fiecare tip de element eco-socio-intangibil trebuie făcută o analiză separată.


Observaţie: În analizele ce utilizează metoda preţurilor hedonice pentru piaţa imobiliară se folosesc următoarele ipoteze simplificatoare:

Toţi cumpărătorii de pe piaţa imobiliară sunt perfect informaţi asupra calităţii mediului înconjurător local al construcţiei;

Toţi potenţialii cumpărători sunt capabili să se deplaseze pe poziţii de maximă utilitate a investiţiei (în caz contrar, costurile marginale nu sunt egale cu WTP);

Piaţa imobiliară nu se află în echilibru. În concluzie se subliniază faptul că metoda preţurilor hedonice (implicite), îşi găseşte utilizarea în investiţiile orientate preponderent spre sectorul construcţiilor. Principiul de bază constă în valorizarea unui obiect de construcţii în funcţie de amplasamentul sau pe baza condiţiilor de mediu.

7.4 Metoda costurilor de transport (MCT) Metoda costurilor de transport (MCT sau TCM5) a fost utilizată în Statele Unite încă din 1947 pentru a determina valoarea zonelor publice de agrement, a parcurilor şi rezervaţiilor naturale. In Europa, metoda este utilizată pentru încurajarea / descurajarea desfăşurării unor activităţi turistice în zone de specific (munte, mare, delta etc.). Aceasta metodă a fost dezvoltată cu scopul de a micşora impactul unor activităţi (exemplu turism) asupra mediului, în special în zonele de risc ecologic. Metoda se bazează pe complementaritatea dintre activele de mediu şi cheltuielile de consum cu activităţi turistice. În categoria cheltuielilor de consum sunt considerate următoarele categorii de costuri: costurile de călătorii spre locurile considerate sensibile din punct de vedere ecologic (exemplu rezervaţii sau locuri turistice la care capacitatea a fost vizibil

5 TCM - Travel Cost Method (limba engleză) Metoda costurilor de transport (limba română)


depăşită), taxele de intrare (în parcuri, rezervaţii naturale, staţiuni turistice), cheltuielile cu cazarea, consumul local etc.) O reprezentare matematică a costurilor de călătorie are forma:

)T,CT,CD(CC iijijij = (7.9)

în care: CD = sunt costurile cu distanţa pe care fiecare individ i le face ca să ajungă la un anumit loc. Aceste costuri se evaluează în unităţi monetare pe kilometru de călătorie;

CT = Costul timpului individual (raportat la venitul care îl realizează). Pentru cazurile practice se acceptă costuri bazate pe venituri medii;

T = Taxa de intrare în parc, rezervaţie sau staţiune.

În figura 7.1 este prezentat graficul funcţiei costurilor de călătorie care arată că pe măsură ce preţurile de călătorie şi implicit taxele de vizitare cresc, numărul călătoriilor scade.

Numărul de vizite V

Costuri de călătorii + taxe de intrare (parcuri, rezervaţii, staţiuni)

V2 V1

P1

P2


Figura 7.1 Graficul cererii pentru călătorii

7.4.1 Etapele de aplicare a metodei costurilor de transport Etapele de aplicare a metodei costurilor de transport sunt: Etapa 1 Alegerea zonei de studiu; localizarea geografică, analiza caracteristicilor locale, biodiversitatea locală; identificarea speciilor de faună, flora aflată la risc; Etapa 2 Stabilirea variabilelor dependente: numărul de vizite pentru o anumită zonă; numărul de vizite pe individ; Etapa 3 Stabilirea motivului vizitei pentru obiectivul (natural) propriu - zis sau vecinătatea lui; identificarea variantelor de tip substitut (locuri apropiate reşedinţei vizitatorului); Etapa 4 Calculul costurilor de transport în funcţie de distanţă; estimarea impactului direct şi indirect asupra mediului; Etapa 5 Influenţa factorului timp asupra costurilor; considerarea variantelor de substituţie prin care călătoria spre o anumită zonă (de risc ecologic) poate fi înlocuită cu o variantă substitută (zonă apropiată cu condiţii asemănătoare); Etapa 6 Analiza statistică a datelor. O abordare relevantă este de a transforma variabila dependentă (exemplu numărul de călătorii) prin


divizarea rezultatelor fiecărei operaţii la media geometrică a seriei. Seria rezultată va fi supusă unei analize de regresie fată de variabilele independente, preferându-se ecuaţia cu cea mai scăzută valoare reziduală. O altă abordare se bazează numai pe utilizarea transformărilor logaritmice a variabilelor dependente.

Etapa 7 Reprezentarea grafică şi analiza rezultatelor. Etapa 8 Concluzii şi propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei.

Documents

cast-beneficiu pe mediu.pdf