Julrs Verne

COPIII CÃPITANULUI GRANT

Editura Andreas

JULES GABRIEL VERNE s-a născut în anul1828, în Franţa, la Nantes. În adolescenţă, avândgustul aventurii, a plecat de acasă, pentru a fiasistent camerist pe o navă comercială, dar afost prins şi trimis înapoi la părinţii săi. În 1847,Jules a fost îndemnat să studieze Dreptul laParis, ceea ce nu era însă pe gustul său.Aflându-se acolo, a lucrat ca secretar la TeatrulLiric, având ocazia de a lua contact cu lumeascenei dramatice, pentru care a făcut o

adevărată pasiune, astfel că, în 1850, a fost publicată prima piesă de teatru a luiJules Verne. La auzul acestei veşti, tatăl său a fost atât de dezamăgit, încât aîncetat să-l mai susţină financiar pentru continua rea studiilor. Tânărul Verne areuşit totuşi să obţină un venit din vânzarea poves tirilor sale, deoarece vocaţiapentru literatură începea să-şi spună cuvântul.

După ce a petrecut multe ore în bibliotecile din Paris, studiind geologia,ingineria şi astronomia, Jules Verne a publicat primul său roman, „Cinci săptămâniîn balon“, precedat de alte scrieri de mai mică întindere, dar de o reală importanţăatât din punct de vedere literar, cât şi documentar: „O dramă în văzduh“, „Primelevase ale marinei mexicane“ (studiu istoric), nuvela „Martin Paz“, „Printre gheţurileeterne“ etc. Au urmat apoi alte romane („O călătorie spre centrul Pământului“, „Dela Pământ la Lună“, „20.000 de leghe sub mări“ etc)., care au devenit în scurt timpfoarte cunoscute, aducându-i faimă, dar şi bogăţie, ceea ce i-a permis, în 1876, săcumpere un iaht, cu care a navigat în jurul Europei. Aceasta după ce, în 1867, acălătorit foarte mult în ţara sa, în vederea descrierii acesteia (publică „Geografiailustrată a Franţei“).

Scrierile lui Jules Verne şi-au câştigat valoarea datorită îmbinării elementelorspecifice operei literare - personaje, întâmplări, descrieri etc., toate mergând pânăla „desfiinţarea acelui ţărm dintre real şi imaginar“ - cu informaţii cu caracter docu-mentar, multe dintre ele unice şi care au contribuit în mod evident la progresul ci -vilizaţiei, ele dovedindu-şi viabilitatea o dată cu descoperirile ştiinţifice ale omenirii.

Cu excepţia unică a lui Victor Hugo, Jules Verne este considerat cel mai pop-ular dintre scriitorii francezi.

Creatorul romanului ştiinţific de anticipaţie se stinge din viaţă, la Amiens (unde fusesenumit consilier municipal), în anul 1905, după o existenţă dedicată literaturii şi studiului.

Editura Andreas

Jules Verne

COPIII CÃPITANULUI GRANT

Prezentare: LAURA-IVONA DUMITRU

Cãlãtorie în jurul lumii

OPERÃ PREMIATÃ DE ACADEMIA FRANCEZÃ

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României

VERNE, JULES

Copiii capitanului Grant / Jules Verne – Bucureºti:

Andreas Print, 2016

ISBN 978-606-765-005-1

© Editura ANDREAS PRINT, Bucureºti, 2016

Toate drepturile sunt rezervate. Nicio parte din aceastã lucrare nu poate fi

reprodusã, stocatã ºi retransmisã sub formã: tipãritã, electronicã, mecanicã, fotocopiatã,

audio sau sub orice altã variantã fãrã permisiunea scrisã a Editurii Andreas Print.

DIFUZOR EXCLUSIV:AGENÞIA DE DIFUZARE DE CARTE

IVO PRINTCalea Griviþei nr. 158, demisol, sector 1, Bucureºti

Tel./Fax: 021.222.07.67E-mail: ivo_print@yahoo.comSite: www.editura-andreas.ro

Prezentare: Laura Ivona Dumitru

Tehnoredactare: Gheorghe Dumitru

Redactare ºi corecturã: Anca Coman

Ilustraþie copertã: D.M.

Bun de tipar: 16.04.2016; Coli de tipar: 37Format: Z6, 16/54x84 cm

PPaarrtteeaa II

America de Sud

I. BALANCE-FISH

La 26 iulie 1864, sub o adiere puternicã de vânt din-spre nord-est, un iaht mãreþ evolua cu toatã iuþealape valurile canalului de Nord. Pavilionul Angliei flu-

tura în vârful catargului de dinapoi; la extremitatea mareluicatarg un steguleþ albastru purta iniþialele E. G., brodate înaur, având deasupra o coroanã ducalã. Iahtul se numea Duncanºi îi aparþinea lordului Glenarvan, unul dintre cei ºaisprezecepairi scoþieni care fãceau parte din camera lorzilor ºi cel maidistins membru al Royal-Thames-Yacht-Clubului, foarte cu -noscut în Regatul Unit. Lordul Edward Glenarvan se gãsea pe bord cu tânãra-i soþie,

lady Helena, ºi cu unul din verii lui, maiorul Mac Nabbs.Duncan-ul, nou construit, fãcuse exerciþii la câteva mile de gol -ful Clyde ºi încerca sã se reîntoarcã la Glasgow. Insula Arranse zãrea de-acum la orizont, când matelotul de pe catarg sem-nalã un peºte enorm, care se zbãtea în urma iahtului. Cãpi -tanul John Mangles porunci ca lordul Edward sã fie prevenitde acest fapt. Lordul se urcã pe punte cu maiorul Mac Nabbsºi-l întrebã pe cãpitan ce crede despre vietate. – Cred cã-i un rechin dintre cei mari, rãspunse John Mangles. – Un rechin prin locurile astea? exclamã Glenarvan. – Fãrã îndoialã; el aparþine unei specii de rechini care se

întâlnesc în toate mãrile ºi sub toate latitudinile. E aºa-numi-tul „Balance-Fish“1. Dacã Înãlþimea Voastrã consimte ºi dacãlui lady Glenarvan i-ar plãcea sã asiste la o vânãtoare ciudatã,vom ºti îndatã ce avem de fãcut. – Sã pescuim atunci, zise lordul Glenarvan.Apoi trimise un marinar sã o previnã ºi pe lady Helena,

care veni pe punte, într-adevãr nespus de intrigatã.

1 Balance-fishul este astfel numit de marinarii englezi, deoarececapul sãu are forma unei balanþe sau, mai bine zis, a unui ciocanmare. Din aceastã cauzã, în Franþa, este cunoscut sub numele derechin-ciocan.

Marea era frumoasã; se puteau urmãri cu uºurinþã pesuprafaþa ei evoluãrile rapide ale rechinului, care se scufundasau se ridica la suprafaþã cu o putere surprinzãtoare. JohnMangles dãdu ordine. Mateloþii aruncarã peste bord o frân-ghie puternicã, prevãzutã cu un cârlig la care era pusã camomealã o bucatã enormã de slãninã. Cu toate cã rechinul eraîncã la o distanþã de 50 de yarzi, simþi momeala oferitã lãco-miei lui. Se apropie repede de iaht. I se vedeau aripile cenuºiila capete, negre la bazã, bãtând valurile cu violenþã, pe cândcoada ºi-o menþinea într-o poziþie dreaptã. Pe mãsurã ce înain-ta, ochii lui mari, bulbucaþi, apãreau umflaþi de poftã, iar fãlci-le, larg deschise, descopereau patru ºiruri de dinþi. Capul îiera mare ºi aºezat ca un ciocan uriaº în vârful unui mâner. John Mangles nu se înºelase; acesta era cel mai lacom spe-

cimen al familiei rechinilor. Pasagerii ºi marinarii de peDuncan urmãreau cu atenþie încordatã miºcãrile rechinului.Animalul ajunse de îndatã în dreptul cârligului; se întoarse pespate pentru a-l apuca mai bine ºi enorma bucatã de slãninãdispãru în vastul lui gâtlej. Îndatã ce se „prinse“, mateloþii îltraserã. Rechinul se zbãtu cu putere, vãzându-se smuls dinelementu-i natural, apa. Dar se þinu seamã de violenþa lui; ofrânghie prevãzutã cu un juvãþ îl apucã de coadã ºi-i paralizãmiºcãrile. Dupã câteva clipe, era zvârlit pe punte. Îndatã, unul dintre marinari se apropie de dânsul, cu bãga-

re de seamã ºi, cu o puternicã loviturã de topor, tãie coadauriaºã a animalului. Pescuirea se terminase; nu se mai puteau teme de nimic

din partea monstrului. Rãzbunarea marinarilor era satisfãcu -tã, dar curiozitatea lor, nu. Într-adevãr, la bordul oricãrei corã-bii existã obiceiul de a se cerceta cu de-amãnuntul stomaculrechinilor. Lady Glenarvan nu dori sã asiste la aceastã „explorare“ ºi

se întoarse la locul sãu. Rechinul gâfâia încã; era lung de treimetri ºi cântãrea peste ºase sute de livre. Dimensiunea ºigreutatea nu aveau nimic extraordinar; dar dacã „balance-fishul“ nu este clasat printre uriaºii speciei, el se numãrã

8Jules Verne

totuºi printre cei mai de temut. Fu spintecat grabnic cu lovi-turi de topor. Cârligul pãtrunsese pânã în stomacul absolutgol; evident, animalul postise multã vreme, iar marinarii, înºe-laþi în speranþele lor, erau cât pe-aci sã-i arunce rãmãºiþele înmare, când conducãtorul echipajului observã un obiect gro-solan, foarte încurcat într-una dintre viscere. – Ei, ce-i asta? exclamã el.– O piatrã pe care animalul o fi înghiþit-o, rãspunse unul

dintre marinari. – Da, reluã un altul, e o ghiulea cu sârmã.– Tãceþi! replicã Tom Austin, secundul iahtului. Nu vedeþi

cã animalul era un beþivan patentat ºi cã a bãut nu numaivinul, dar ºi sticla?– Ce? întrebã lordul Glenarvan. Rechinul are în stomac o

sticlã?– O sticlã veritabilã, rãspunse cãpetenia echipajului.– În cazul acesta, Tom, reluã lordul Edward, scoateþi-o cu

bãgare de seamã; sticlele gãsite în mare închid adesea docu-mente de preþ. – Crezi? întrebã Mac Nabbs.– Cred cã de multe ori este posibil.– Nu te contrazic, rãspunse maiorul. Poate cã ºi aici o fi

vreo tainã.– O vom afla îndatã, zise Glenarvan. Ei bine, Tom?– Iatã, rãspunse secundul, arãtând sticla pe care o scosese,

nu fãrã greutate, din stomacul rechinului. – Bun, zise Glenarvan. Spãlaþi-o ºi aduceþi-mi-o pe dunetã.Sticla fu depusã pe masa din careu, împrejurul cãreia se

aºezarã lordul Glenarvan, maiorul Mac Nabbs, cãpitanul JohnMangles ºi lady Helena. Se ºtie cã femeia este curioasã întot-deauna. Pe mare orice întâmplare constituie un eveniment. Pentru

un moment se aºternu tãcerea. Era oare aici taina unui dezas -tru sau o simplã scrisoare încredinþatã bunului plac al valuri-lor de vreun marinar lipsit de ocupaþie?

9Copiii Cãpitanului Grant

Înainte de a fi cercetatã în interior, sticla fu examinatã pedinafarã. Avea o îmbucãturã subþire ºi lungã, al cãrei gât pu -ternic purta încã un capãt de sârmã de fier, atinsã de ruginã;pereþii sãi erau foarte groºi ºi în stare sã suporte o presiunede mai multe atmosfere. Cu aceste sticle, vierii din Aï sau dinEpernay rup picioarele scaunelor, fãrã sã se vatãme. Sticlaputuse deci sã suporte fãrã nicio stricãciune primejdia uneilungi pribegiri. – O sticlã a casei Cliquot, zise simplu maiorul. ªi fiindcã era cunoscãtor în aceastã materie, afirmaþia lui fu

primitã fãrã tãgadã.– Dragul meu maior, rãspunse lady Helena, puþin ne pasã

ce e aceastã sticlã dacã nu ºtim de unde vine.– Vom ºti, dragã Helena, zise lordul Edward, ºi putem afir-

ma de pe acum cã vine de departe. Priveºte stratul pietrificatcare o acoperã: substanþele sunt mineralizate, ca sã spunemaºa, sub acþiunea mãrii. Aceastã rãmãºiþã a plutit multã vremeîn ocean, înainte sã fi intrat în pântecele rechinului.– Dar de unde vine? întrebã lady Glenarvan.– Aºteaptã, aºteaptã; trebuie sã fii rãbdãtoare când ai o sti-

clã ca asta în faþa ta.Glenarvan începu sã scormoneascã stratul care apãra

gâtul sticlei; îndatã ieºi la ivealã dopul, pe care apa îl deterio-rase foarte mult.– Circumstanþã supãrãtoare, zise lordul Edward, cãci dacã

se gãseºte vreo hârtie înãuntru, sigur este deterioratã.– Tot ce se poate, replicã maiorul.– Voi adãuga, reluã Glenarvan, cã sticla, prost astupatã,

avea sã se scufunde, ºi e o fericire cã rechinul a înghiþit-o casã ne-o aducã aici, pe bord. – Fãrã îndoialã, rãspunse John Mangles, ºi totuºi ar fi fost

mai bine s-o fi pescuit în mijlocul mãrii pe o latitudine ºi o lon-gitudine bine determinate. Studiind curenþii atmosferici ºi ma -rini, se poate recunoaºte drumul strãbãtut; dar, cu aceºti re -chini care umblã contra vântului ºi mãrii, nu mai ºtii ce sã faci.– Vom vedea, rãspunse lordul Edward.

10Jules Verne

Scoase dopul cu multã grijã. Un miros puternic de sare serãspândi.– Ei bine? întrebã lady Helena cu o nerãbdare specific

femeiascã.– Da, zise Glenarvan, nu m-am înºelat! Sunt niºte hârtii!– Documente, documente! strigã lady Helena.– Numai cã, rãspunse Glenarvan, pare sã fie roase de ume-

zealã ºi e imposibil sã le scoþi, cãci sunt lipite de pereþii sticlei.– S-o spargem, rãspunse maiorul.– Aº vrea s-o pãstrez neatinsã, replicã Glenarvan.– ªi eu la fel, rãspunse maiorul.– Fãrã îndoialã, zise lady Helena, dar conþinutul este mai

preþios decât sticla ºi e mai bine s-o sacrificãm.– Înãlþimea Voastrã sã desprindã numai gâtul, zise John

Mangles. În felul acesta s-ar putea scoate documentul fãrã ase sparge sticla.Era greu sã se procedeze altfel. A trebuit sã se între-

buinþeze ciocanul, cãci învelitoarea din piatrã era extrem detare. Sfãrâmãturile cãzurã pe masã ºi mai multe bucãþi de hâr-tie ieºirã la ivealã, lipite una de alta. Glenarvan le scoase cugrijã, le separã ºi le întinse pe masã. Lady Helena, maiorul ºicãpitanul se îngrãmãdirã în jurul lui.

II. CELE TREI DOCUMENTE

Pe bucãþile de hârtie, pe jumãtate distruse de ume-zealã, se zãreau câteva cuvinte, numai resturi indes -cifrabile ale unor rânduri ºterse aproape în întregi-

me. Câteva minute, lordul Glenarvan le examinã cu atenþie; leîntoarse pe toate pãrþile; le expuse la lumina zilei; observãcele mai mici urme. Îi privi pe prietenii care îl mãsurau cu oprivire nerãbdãtoare ºi zise:– Sunt aici trei documente distincte ºi, dupã cât se pare,

trei copii ale aceluiaºi document tradus în trei limbi, unul în

11Copiii Cãpitanului Grant

Sfãrâmãturile cãzurã pe masã ºi mai multe bucãþi de hârtie ieºirãla ivealã, lipite una de alta. Glenarvan le scoase cu grijã, le

separã ºi le întinse pe masã.

Cuprins

Partea I. AMERICA DE SUD / 5

I. Balance-fish / 7II. Cele trei documente / 11III. Malcolm-Castle / 20IV. Propunerea Lady-ei Glenarvan / 27V. Plecarea navei Duncan / 32VI. Pasagerul cabinei numãrul 6 / 38VII. De unde vine ºi unde se duce Jacques Paganel / 46VIII. Încã un om de ispravã la bordul navei Duncan / 53IX. Strâmtoarea lui Magellan / 60X. Paralela 37 / 69XI. Prin Chile / 78XII. La patru mii de metri înãlþime / 85XIII. Coborârea Cordilierilor / 92XIV. O loviturã a providenþei / 101XV. Spaniola lui Jacques Paganel / 106XVI. Rio Colorado / 113XVII. Pampasul / 122XVIII. În cãutarea unei surse de apã / 130XIX. Lupii roºii / 138XX. Câmpiile argentiniene / 148XXI. Fortul independenþei / 156XII. Inundaþia / 163XXIII. Cãlãtorii noºtri duc viaþa pãsãrilor / 172XXIV. Cãlãtorii continuã sã ducã viaþa pãsãrilor / 181XXV. Între foc ºi apã / 189XXVI. Atlanticul / 196

Partea a II-a. AUSTRALIA / 203

I. Întoarcerea la bord / 205II. Tristan d’Acunha / 214III. Insula Amsterdam / 222

IV. Rãmãºagurile dintre Jacques Paganel ºi maiorul Mac Nabbs / 231V. Învolburãrile Oceanului Indian / 242VI. Capul Bernouilli / 253VII. Ayrton / 262VIII. Plecarea / 273IX. Provincia Victoria / 280X. Râul Wimerra / 287XI. Burke ºi Stuart / 297XII. Trenul de la Melbourne la Sandhurst / 306XIII. Un premiu de geografie / 315XIV. Minele Muntelui Alexandru / 325XV. Australian and New Zealand Gazette / 334XVI. Maiorul susþine cã sunt maimuþe / 342XVII. Crescãtorii de vite milionari / 352XVIII. Alpii Australieni / 363XIX. O loviturã de teatru / 370XX. Aland-Zealand / 379XXI. Patru zile de neliniºte / 388XXII. Eden / 395

Partea a III-a. OCEANUL PACIFIC / 403

I. Macquarie / 405II. Trecutul þãrii spre care mergem / 413III. Masacrele din Noua Zeelandã / 422IV. Stâncile / 430V. Mateloþii improvizaþi / 438VI. În care canibalismul e tratat teoretic / 447VII. În care ajung, în sfârºit, în acea þarã de care trebuia sã fugã / 453VIII. Þara în care ne aflãm / 462IX. Treizeci de mile spre nord / 473X. Fluviul naþional / 481XI. Lacul Taupo / 490XII. Funeraliile unui ºef maori / 501XIII. Ultimele ore / 508XIV. Muntele Tabu / 517XV. Marile mijloace ale lui Paganel / 529XVI. Între douã focuri / 537

590Jules Verne

XVII. Pentru ce plutea Duncan pe coasta rãsãriteanã a Noii Zeelande / 547XVIII. Ayrton sau Ben Joyce? / 553XIX. O învoialã / 559XX. Un strigãt în noapte / 568XXI. Insula Tabor / 576XXII. Ultima poznã a lui Jacques Paganel / 585

591Copiii Cãpitanului Grant

Din seria

Moby Dick

Pentru detalii ºi alte oferte

vizitaþi site-ul nostru:

www.editura-andreas.ro