centenar GELLU NAUMconstantin aab\lu]\ c\l\torie c\tre mine însumi florin mmanolescu constantin virgil gheorghiu, un precursor al „românilor deplasa]i“ cronici: Nicoleta Dabija,

centenar

mmaarriieevvaa iioonneessccuu iioonn ppoopp

ssiimmoonnaa ppooppeessccuu sseebbaassttiiaann rreeiicchhmmaannnn

mic\ antologie Gellu Naum

ccoonnssttaannttiinn aabb\\lluu]]\\ c\l\torie c\tre mine însumi

fflloorriinn mmaannoolleessccuu constantin virgil gheorghiu, un precursor al „românilor deplasa]i“

ccrroonniiccii: Nicoleta Dabija, Rodica Grigore, Gheorghe Grigurcu, Florina Moldovan-Lirc\, Viorica Ni[cov, Nicolae Prelipceanu,C\lin St\nculescu, Florin Toma, Tudorel Urian

o recuperare ppaauull ddiiaaccoonneessccuu

7/2015

GELLU NAUM

Revista întemeiata la Ia[i,în martie 1906, de un grupde intelectuali în frunte cuConstantin SStere[i G. IIbr\ileanu

Editor:UNIUNEA SCRIITORILORDIN ROMÂNIA

Publica]ie ffinan]at\ cu ssprijinulMINISTERULUI CULTURII

Redactor-[[efNICOLAE PPRELIPCEANU

Redactor-[[ef aadjunctDANIEL CCRISTEA-EENACHE

RedactoriMARIAN DR|GHICILIVIU IOAN STOICIUFLORIN TOMA

Cap llimpedeFLORIN TOMA

Concep]ia ccoperteiMIHAELA {CHIOPU

Tehnoredactare computerizat\IONELA SSTRECHENICU IILIE

PPooeemmuull iinnvviittaattConstantin Ab\lu]\ – C\l\torie cu mine însumi / 1

EEddiittoorriiaallNicolae Prelipceanu – Suprapoetul / 7

CCeenntteennaarr GGeelllluu NNaauummMarieva Ionescu – „La început a fost Cuvântul“ / 9Ion Pop – Un tân\r poet centenar / 24Simona Popescu – Cu Gellu Naum despre cuvinte / 33Sebastian Reichmann – Aspecte ale rena[terii poeziei

lui Gellu Naum: de la modelul „mito-ermetic“ la „concretismul mitic“ / 37

Poeme de Gellu Naum / 42

IIssttoorriiee [[ii lliitteerraattuurr\\Florin Manolescu – Scriitori români în exil

Constantin Virgil Gheorghiu, un precursor al „românilor deplasa]i“ / 49

OO rreeccuuppeerraarreeProz\ de Paul Diaconescu / 71

CCrroonniiccaa lliitteerraarr\\Gheorghe Grigurcu – Confesiunile unor interbelici

[i o amintire / 78Florina Moldovan-Lirc\ – Cornel Regman în compania tinerilor poe]i [i prozatori

ai anilor ’70-’90 / 83Viorica Ni[cov – „Dalbul c\l\tor“ / 94Tudorel Urian – În inima Braziliei / 102

CCrroonniiccaa ttrraadduucceerriilloorrRodica Grigore – (Re)descoperind trecutul / 107

CCrroonniiccaa iiddeeiilloorrNicoleta Dabija – De ce se duc filosofii la pia]\? / 111

CCrroonniiccaa ppllaassttiicciiiiFlorin Toma – Monolog despre PROLOG / 115

CCrroonniiccaa ffiillmmuulluuiiC\lin St\nculescu – „Omul-furnic\“ sau SF-ul

revizitat de Paul Rudd [i Michael Douglas / 118

SSppeeccttaattoorrNicolae Prelipceanu – textul [i spectacolul / 120

MMiisscceellllaanneeaaFlorin Toma – S\rb\toarea celor dou\ Iulii / 122Eugenia }ar\lung\ – Breviar editorial / 123Liviu Ioan Stoiciu – Revista revistelor / 126

ppooeemmuull iinnvviittaatt

CCOONNSSTTAANNTTIINN AABB||LLUU}}||

C|L|TORIE CU MINE ~NSUMI

1

m\ iau pe mine însumi în c\l\torie copacii îmi fac semn crengile lor vibratilem\ fac prieten cu vântul care aduce miresmedin miezul tr\irii realedinl\untrul naturii f\r\ martori:

din avion v\d defilând ore întregi pomi înflori]i aceia[i ca în comuna primitiv\în adora]ia anotimpurilor doar ei c\l\toresc neschimba]iiar eu vorbesc cu vecinul din dreapta necunoscut ca un p\str\v

nu contenim s\ ne mir\m de via]a ce-o avem în noi ca o hain\ pe-un um\r plin de c\ldur\ [i de gesturi de nep\saresuntem tot ceea ce urâm uneoriscrii cu un creion ce nu-]i convinete culci cu o femeie pe care n-o iube[tistrângi avere ca s\ n-ai ce face cu eamai bine ai fi olog [i-ai urm\ri zborul planorului prin ploaiemai bine ai ie[i pe-o strad\ ad-hoc construit\cu vecini ce nu se cunosccu arbori care-au crescut în alt\ parte[i-au fost adu[i aici ca la parad\

dar vor r\mâne pe vecicine s\-mi spun\ ce pot deveniperetele m\ poate înlocui îmi poatefura numele geam spart

2

Trec pe str\zile ora[ului încercând s\ fur ceva din aerul distrat al copacilors\ aflu traiectoria celui ce suntdar ajung cel mult la piatra ce desparte dou\ m\ricu spaima ei de mesager f\r\ voie

[i dac\ a[ înso]i norii pân\-n zarepân\ acolo unde nimic nu se mai poate hot\rîa[ fi mai fericit?

privesc cartea de pe mas\umbra ce-i alunec\ dintre file [i [tiuîntunericul din c\limar\ [i cel din odaiese spioneaz\ reciproc

3

Erau zile când tu[eam de-atâta disperarede 20 de ani tramvaiul tot ocolea laculvom mai câ[tiga vreodat\ bilete la luna-parcs\ ne s\rut\m în grota cu animale împ\iate ?vom continua s\ privim str\zilece se golesc de oameni [i se umplu de nori ?vom resim]i vreodat\ durerea ascuns\ a celor [apte copaci din scuar ?

4

Undeva seara pe-o strad\ doi oamenifiecare cu trotuarul lui

V I A } A R O M Â N E A S C |2

un al treilea trec\tornu va avea la-ndemân\ decât demisia din regnacel mod de-a bate într-un zidca într-o u[\ înc\ net\iat\

cine se-ncumet\ s\ regizeze lumina pe-o piatr\ ?

5

În holul aeroportuluiA[teptând norii sub]iri s\ decoleze în infinitînc\ o zi tr\it\ca o carte care se deschide singur\ la o pagin\ ne[tiut\

gest al amân\rii pe terasa alb\[i încins\ de soare unde am statîn copil\rie când nu [tiam ce-o s\ ajungcând un om devine el însu[i ?cine surprinde linia tras\cu creta pe strad\ printre urme de pa[i ?

[i-apoi barba care cre[te pe fe]ele tuturor b\rba]iloregalitatea salivei ce [lefuie[te din]iilocul cuvintelor e nic\ieri nu-l [tie nici dentistul nici orelistul nici generalistulalb de spaim\ suport finalul fiec\rei zileîn od\i goale unde plictiseala sap\ [an]uri muzicale[i-un necunoscut î[i [terge ritmic palmelepe o tob\ de catifeapulverizare de a[tri

6

Am pus linoleum în buc\t\rieun model cu pietricele de râususurul apei s-o înso]easc\ pe so]ia meaîn timp ce g\te[te[i într-o zi

P O E M U L I N V I T A T 3

în lumina f\râmi]at\ a toamneipere]ii se vor acoperi [i ei cu pietricele de râu[i toat\ casa va fi plin\ de susurul apeidoar eu [i so]ia meavom fi de neg\sit

7

Pe tavan cr\p\turisoarele irizeaz\ fereastraîmi simt via]a ca o vopsea u[oar\omologat\ la câteva întâlniri interna]ionaleîn rodos la viena printre oameni necunoscu]iAproape o impruden]\ unghiile t\iateale prietenului r\mas în ]ar\s\ r\spund\ de consumul de ap\ [i c\ldur\al unui apartament gol

Acummerg pe malul unui râu iau amprentele fiec\rei buturugi întâlnitesunt r\zgâiatul punctelor cardinaledeziluzionez ori încânt la-ntâmplareprietenii m\ ocolesc o vreme

o voce îmi susur\ în creier Alaska Alaska[i-n palm\ soarele strecurat printre crengiîmi pune o bucat\ de ghea]\

Frica de a fi pe lume o simt în buricele degetelorlipicioas\ ca ni[te r\m\[i]e de vopsea

8

noi nu avemacela[i infinitslabe degetele pe mas\ la soarezgomotul m\rii dup\ zidul albvino odat\


pe aceast\ teras\am fost cândva singuri[i soarele [i marea spuneau c\ n-am murit

9

Deasupra plafonului pufos de nori albiavionul suspendat în care m\ aflunen\scut ca-n burta mameisingur în miezul ceruluice voi face de mâine încolo?sunt ca un orb ce lunec\-ntr-o alt\ lumeam vrut s\ înlocuiesc soarele cu aceast\ musc\ce se plimb\ pe marginea ce[tii de cafeal\sându-mi pe man[et\ o umbr\ diform\am vrut s\-mi plimb degetele prin aercu triste]ea musonilor care se topesc deasupra calotei polarepot fi învinuit pentru toate astea?infinit\ curb\ a vie]ii care se tr\ie[te singur\zgomot de fond al sângelui în miezul stâncii[i pentru c\ nimic nu-mi iese atunci când umblu pe str\zi[i pentru c\ t\cerile prietenilor mei se prelungescvoi înfia acest avion plin de noridând un anun] la mica publicitate

10

Cineva m-a chemat din odaia cealalt\sunt zilele pe care le am în fa]\sunt telefoane ce r\sun\ pe gazon[i din dep\rtare le r\spunde un nor în form\ de opte obi[nuin]a de a-mi întinde mâinile în aerabrupt sim]indu-mi fiin]a sângele nedecodat

Cineva m-a chemat din odaia cealalt\e var\ în adâncul pere]ilorîmi închipui prietenia dintre nor [i copac

P O E M U L I N V I T A T 5

precum în holurile g\rilor c\l\toriicare-[i zâmbesc din direc]ii diferitedar cu aceea[i emo]ie-n viscereC\l\toria e semnul mor]iipahar care se sparge-n clipa-n care beivor veni majordomii s\ ridice trupul ]eap\nochii reci ca bilele de sticl\ cu care te jucai în copil\riecineva va observa vreo sclipire a sângeluialtcineva vreun detaliu al pieliiplaneta pe care p\[im se va evapora în urm\torul sfert de or\ domnilor!


eeddiittoorriiaall

NNIICCOOLLAAEE PPRREELLIIPPCCEEAANNUU

SUPRAPOETUL

Nu [tiu câ]i scriitori care nu mai sunt beneficiaz\ de o posteritate caaceea a lui Gellu Naum, poetul mereu tân\r, chiar [i acum, la 14 anide la dispari]ia sa, când se împlinesc o sut\ de la na[terea sa. Poetulcentenar este mai tân\r ca niciodat\ [i prin aceea c\ o serie de oamenitineri [i care nu sunt numai arti[ti îi mai între]in un cult pe care orice altpoet de alt\dat\ ar putea s\-l invidieze.

Se spune despre mul]i scriitori care ating vârste înaintate c\ au r\mas tineri.Gellu Naum, se pare, el chiar r\m\sese tân\r pân\ spre sfâr[itul vie]ii sale.Însu[i felul s\u de a tr\i poezia, de a scrie mereu altfel era o manifestare aunei tinere]i continue, un model care nu poate fi urmat deliberat, ci doar dac\este înn\scut. El e viu [i tân\r prin interpret\rile pe care diferi]i regizori deteatru [i actori le dau pieselor sale, modele ale unui absurd echivalent celuial lui Ionesco. Dar [i prin interpret\rile mereu proaspete ale unor tinericercet\tori ai operei sale. Un admirabil spectacol din poemele lui Gellu Naum,dar [i din alte spa]ii ale operei sale, Zenobia (roman, pentru cine a uitat),sau din piesele sale, s-a jucat pân\ în ultimele zile ale stagiunii trecute, laTeatrul Metropolis, în admirabila interpretare a Oanei Pellea, una dintre aceleactri]e care-[i tr\iesc rolul mult timp dup\ ce s-ar fi presupus c\ l-a p\r\sit,[i se va mai juca, spectacolul N(aum), [i în stagiunile viitoare, dat\ fiindafluen]a publicului [i interesul criticii. De fapt, Gellu Naum însu[i m\rturiseaundeva c\ suprarealismul (s\u cel pu]in) nu e un stil poetic, ci o form\ devia]\. Ferice de acei arti[ti care pot, nu vedea, ci realc\tui altfel lumea dinjurul lor sau de mult dincolo de ei, cum o face acest suprapoet! O spune, f\r\inten]ia poate de a repeta cele declarate cândva de poetul însu[i, Herta Müller,într-un fragment ales pentru clapeta supracopertei volumului unu de Opereal acestuia: „În cazul lui Gellu Naum, foarte mult m-a impresionat [i persoana,pur [i simplu mi-a fost drag din prima clip\ omul acela. {i am v\zut în ce



m\sur\ aceast\ persoana este [i text, [i persoan\, deci n-am mai putut s\-idiferen]iez. Îl admir pân\ în ziua de ast\zi [i, pentru mine, este cea maibun\ literatur\ român\ pe care eu o [tiu în ultimii cincizeci de ani.”

În acest num\r al revistei care, sper\m, va putea ap\rea de-acum înainteîn ritmul s\u normal, lunar, perturbat un timp de dificult\]ile financiare, reluatdatorit\ unei legi votate în Parlament [i promulgat\ de Pre[edinte, în acestnum\r reunim o serie de articole ale unor speciali[ti tineri sau mai pu]in tineriîn opera lui Gellu Naum [i încerc\m s\ reamintim cititorilor s\i câteva poeme,selectate de unul dintre aceia care l-au cunoscut pe poet [i s-au apropiat deel înc\ din îndep\rta]ii ani 60. Un mai vechi specialist în avangarda româneasc\,Ion Pop, autoarea unei monografii masive despre opera lui Gellu Naum,Simona Popescu, o tân\r\ cercet\toare a operei acestuia, Marieva Ionescu,precum [i Sebastian Reichmann, poetul care l-a cunoscut din prima sa (alui S. R.) tinere]e au acceptat - [i le mul]umesc pe aceast\ cale - s\ ne permit\tip\rirea textelor domniilor lor în acest num\r aniversar, dedicat centenaruluiGellu Naum, precum [i cele câteva poeme, alese din volumul întâi de Opere,ap\rut la Polirom.

9

cceenntteennaarr GGeelllluu NNaauumm

MMAARRIIEEVVAA IIOONNEESSCCUU

„LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL“

În încercarea de a descrie natura activit\]ii poetice a lui Gellu Naum dedup\ desfiin]area grupului suprarealist român [i mai ales de dup\ încheiereaperioadei de apogeu a suprarealismului european a[a cum este ea consemnat\în istoriile literare, am c\utat diferen]a specific\ prin care acest poet „de curs\lung\“ [i-a construit singur sau mai degrab\ [i-a câ[tigat longevitatea, atâta vie]ii, cât [i a poeziei. R\mânând în România în vremurile tulburi dedup\ cel de-al Doilea R\zboi Mondial, obligat [i de împrejur\ri, dar [i de onecesitate intern\ de regrupare [i reorientare, dup\ interzicerea grupuluisuprarealist român, „s\ tac\ ori s\ cedeze, într-un moment de trec\toaresl\biciune“ 1, compune, t imp de dou\zeci [ i c inci de ani , un fel demanifeste c\tre sine însu[i, sub diverse forme: culegeri de versuri,traduceri din marii autori ai lumii, false c\r]i pentru copii, dialoguri lirice(piese de teatru poetic) [i, nu în ultimul rând, un amplu roman despre dragostea[i via]a lui, din care va alege s\ publice doar o parte. Este unul dintrepu]inii scriitori [i unul dintre [i mai pu]inii suprareali[ti care au refuzat, atuncicând au sim]it de cuviin]\, tenta]ia de a se afla în prim-planul sceneiliterare în timpul vie]ii, dar a continuat, în acela[i timp, s\ urm\reasc\ evolu]iageneral\ a lumii [i a poeziei con]inute de ea. „Motoarele“ prin care el reu[e[tes\ „dep\[easc\“ suprarealismul, r\mânând totu[i un „suprarealist pevia]\“, sunt disponibilitatea [i r\bdarea de a-[i construi, ajutat de o marelibertate interioar\, un discurs de o originalitate deja recunoscut\ unanimdespre lume [i dragoste ca manifestare a transcenden]ei, deci, am putea spune,o teologie poetic\.

Poetul care recuno[tea, juc\u[ [i serios totodat\, c\ pentru el Dumnezeueste indescriptibil [i nu poate fi imaginat pare, din contr\, s\-l imagineze

__________1 Ion Pop, Din avangard\ spre ariergard\, Editura Vinea, Bucure[ti, 2010, p. 143.


în multe feluri: în toat\ poezia sa, la o privire atent\, pot fi reg\siteipostaze ale divinit\]ii, comentarii mai mult sau mai pu]in directe cuprivire la diverse teme ce ]in de domeniul religiei [i referin]e mai discretela teologi, precum Magistrul Eckhart (în Calea {earpelui), Sfântul Ioan Gur\de Aur (într-un poem intitulat Gur\ de aur), Sfântul Francisc de Assisi (totîn Calea {earpelui) sau la pagini din Biblie [i Zohar; [i cu toate c\ autorullor ne îndeamn\, odat\ cu naratorul din romanul Zenobia, „S\ nu re]ine]i niciunul din numele pe care, eventual, a[ putea s\ le pomenesc. {ti]i cum e:spui un nume, ai [i c\p\tat o rud\...“2, le putem privi cel pu]in ca pe ni[te...substan]e chimice necesare, la un moment dat, pentru opera]iunile din athanoruls\u poetic. Presim]ind capcanele explica]iei, ale formul\rii unor sentin]e,chiar [i de uz personal, pe parcursul drumului construit esen]ialmente dinînaintarea [i interoga]ia neîncetate, Gellu Naum [i-a relativizat mereu, [i-aechilibrat sau, mai bine spus, [i-a neutralizat în chipul cel mai firesc cu putin]\descoperirile, oferindu-[i [i oferind cititorului ceea ce am putea numi unsistem de inexplica]ii: este vorba de un umor senin uneori, de cele mai multeori îns\ negru, un umor (humour, cum spune poetul) ca anulare a gândiriiîn contrarii, ca redescoperire a copil\riei – stare de dinainte de în]elep]irea-dresaj –, ca disponibilitate pentru jocul serios, revelator al lucrurilor nev\zute,în sfâr[it, ca sim] al simplit\]ii semnificative.

Voi porni, de aceea, de la urm\toarea constatare: dac\ „centrul“, miezul,Dumnezeul-iubire, este acel reper necesar presim]it dincolo de limitele poeziei,atunci putem spune c\ poetul este un om ca oricare altul, cu singura [i decisivadiferen]\ c\ accept\ s\ intre în jocul serios al c\ut\rii lui, a centrului, f\r\s\ preia ad litteram sistemele de codificare ale religiei (ceea ce îndeob[tese nume[te dogm\), f\r\ ghidaje ini]iatice din afar\, f\r\ m\rturisiri de credin]\explicite. În]elesul r\spunsului „Nu [tiu, nu cunosc, nu m-amestec“ devinemai degrab\ „nu construiesc sisteme teoretice, explicative, despre miezullucrurilor, despre ceea ce nu poate fi explicat în cuvinte“ sau „nu sunt (niciodat\)sigur de certitudinile mele, pentru c\ abia dac\ a[ fi sigur ar însemna c\ nuam nici o certitudine“, traducând o sfial\ nu atât a tr\irii, a implic\rii, cât acomunic\rii, a exprim\rii, a fix\rii în cuvinte, chiar [i în cuvintele poeziei.

1. Primul [i ultimul cuvânt [i poezia ca teologie cu ajutorul „celorlaltecuvinte“

__________2 Gellu Naum, Zenobia, în Opere II. Proz\, edi]ie îngrijit\ [i prefa]\ de Simona

Popescu, Editura Polirom, Ia[i, 2012, p. 424.

C E N T E N A R G E L L U N A U M 11

Cuvântul, cu liter\ mare sau cu liter\ mic\, este poate cel mai important...cuvânt din dic]ionarul de uz personal al lui Gellu Naum, cel care afirm\, prinvocea naratorului de roman, c\ „înc\ de la na[tere, mi-a intrat în cap c\ amde comunicat lucruri uitate, de undeva unde sensibilitatea mea ar putea întâlnimarea sensibilitate general\ pierdut\ pe drum“3. Problema celui dintâi cuvânt,Verbul teologic, precum [i problema celui de-al doilea cuvânt, Verbul poetic,utilizat ca material fie în proza, fie în poezia, fie în piesele lui de teatru(„dialoguri l irice“, cum le-a numit chiar poetul), nu au încetat s\-lpreocupe [i mai ales s\-l provoace: a urm\rit întotdeauna cu aten]ie oriceform\ de eliberare a expresiei umane [i a încercat la rându-i s-o debarasezede toate podoabele inutile, de închist\ri, de [abloane, într-un cuvânt, defalsitate, unde falsitatea nu se opune adev\rului, ci poeticului: „Iat\-m\vorbind despre limba aceasta pe care am încercat s\ o sparg, s\ o stric, s\ odebarasez de falsele ei bijuterii, de rutini [i de minciuni «artistice», ca s\desc\tu[ez expresia uman\. Dar m-am purtat cu ea cum te por]i cu un blocde marmur\ pe care vrei s\-l transformi în statuie. Am lovit-o mereu, amf\cut b\t\turi la mâini, dar nu m-am putut opri.“4 Poetul (nu poetul-martor,prea încrez\tor în calitatea de efigie a cuvintelor [i, ca atare, adesea tr\datde ele, ci poetul liber, vizionar) este cel care, suspectând mereu cuvintele[i sc\pând din capcanele lor, descoper\ dincolo de ele [i încearc\ s\ learate [i celorlal]i cuvintele originare, purt\toare ale adev\rului (adev\rulca „certitudine eruptiv\“): „Cuvintele sunt extrem de periculoase, eleîntind curse la tot pasul, ele pot uneori, când suspectarea lor devine mai pu]inatent\, ucide. Înapoia fiec\rui cuvânt st\ totdeauna CEL|LALT CUVÂNT[i aproape totdeauna acesta din urm\ este cel adev\rat.“5

Cu privire la modul în care sculptorul îndep\rteaz\, printr-o aparent\violen]\, materialul rezidual al blocului de marmur\, transformându-l, chiarprin aceast\ ac]iune, în statuia frumoas\ care a fost dintotdeauna, nu nepoate l\sa indiferen]i o referin]\ precum cea din urm\toarele rânduri dintextul Calea {earpelui, poate cel mai bun exemplu de manifest c\tre sineînsu[i al lui Gellu Naum, un fel de manual de autoini]iere poetic\ scris înanul 1948 [i r\mas nepublicat pân\ dup\ moartea lui: „For]a gesturilor

__________3 Ibid., p. 341.4 Gellu Naum, „Eu sunt poet [i atât“, interviu de Elena {tefoi, în Contrapunct, 12 mai

1992.5 Gellu Naum, Teribilul interzis, în Opere II. Proz\, ed. cit., p. 170.


(actelor) mele este uria[\. VERBUL faimos de care vorbesc teologii estegest (act).“6 De[i provine din înv\]\turile de credin]\, la care suprarealismula evitat s\ se raporteze, ea define[te foarte bine modalitatea poeziei luiGellu Naum [i credin]a lui, aceea[i [i totodat\ alta fa]\ de credin]a formulat\în textele sacre. Ne putem gândi, de exemplu, la descrierea biblic\ a „facerii“lumii: „La început era Cuvântul [i Cuvântul era la Dumnezeu [i Dumnezeuera Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-auf\cut; [i f\r\ El nimic nu s-a f\cut din ce s-a f\cut.“ (Ioan 1, 1–3) sau lafelul în care este în]eleas\ într-o carte a Vechiului Testament legeadivin\, încredin]at\ de Moise poporului ales: „Ci cuvântul acesta este foarteaproape de tine; el este în gura ta [i în inima ta, ca s\-l faci“ (Deuteronom30, 14).7

Verbul întemeietor se confund\ a[adar cu întemeierea [i cu întemeietorul,iar verbul poetic se confund\ cu comportamentul poetic [i cu cel care poetizeaz\.Poetizarea este, printre altele, la Gellu Naum, [i teologie, adic\ vorbire despreCuvântul din toate cuvintele poetice, iar neîncrederea în poezie pe care otr\ie[te la un moment dat vizeaz\ faptul c\ aceasta nu face decât s\ formuleze(în cuvinte poetice), doar pân\ la o anumit\ limit\, ceea ce este de fapt deneformulat în cuvinte, fiindc\ este în sine Cuvânt: divinitatea, acel altcevadespre care vorbe[te poetul, numindu-l „centrul lumii“. Cunoscând foartebine neajunsurile formul\rii, mai ales ale formul\rilor de-a gata, tot în Calea{earpelui poetul se adreseaz\ sie[i, dar [i posibililor cititori ai textului,spunând: „Am s\ te înv\] în zadar s\ faci cutare gest care la mine e capabils\ fac\ miracole“, „Nu ai în]eles bine decât atunci când aceste cuvinte vordeveni gesturile tale“8 [i avertizeaz\ c\ gesturile-miracol trebuie înf\ptuiteca un ritual, dar renun]ând în prealabil la ideea con[tient\ de ritual, adic\la planificare, la premeditare, la separarea celui care tr\ie[te pur [i simplude cel care ac]ioneaz\ voit, v\zându-se din afar\. Lucrurile sunt exact ceeace sunt ele, nu ceea ce vrea cel care vorbe[te s\ fie, sau sunt ce vrea el s\fie doar în m\sura în care, ca st\pân al lor, vorbitorul se las\, în contrapondere,st\pânit, transformând vorbirea în act, a[a cum face la un moment dat personajulnumit Doamna Burma din piesa Exact în acela[i timp: „Când doamna Burma

__________6 Gellu Naum, Calea {earpelui, edi]ie îngrijit\ [i prefa]\ de Simona Popescu, Editura

Paralela 45, Pite[ti, 2002, p. 30.7 Pentru citatele din Biblie am folosit edi]ia Biblia sau Sfânta Scriptur\, Editura Institutului

Biblic [i de Misiune al BOR, Bucure[ti, 2008.8 Gellu Naum, Calea {earpelui, ed. cit., pp. 30–31.


roste[te cuvântul «mare», se aprinde lumina pe scena mic\ din dreapta –peisaj marin.“9

Ion Pop observ\ c\ „problematica propriu-zis\ a limbajului, a sintaxeipoetice, nu se afl\ tocmai în centrul reflec]iei lui Gellu Naum. Lucrul eexplicabil, atâta vreme cât, mai mult decât discursul poetic, conteaz\, ca lato]i suprareali[tii, comportamentul liric, înscrierea în plan existen]ial a st\riipoetice. Me[te[ugul ca atare intereseaz\ prea pu]in, hazardul fericit al întâlnirilorcu obiectele ([i cu cuvintele) îl supline[te, eliminând pericolul «sistemului»[i al «dogmei», al oric\rui fel de constrângeri formale.“10 {i Marian Papahagisemnaleaz\, de data aceasta cu referire la romanul Zenobia, deci la cuvintelecare dau na[tere prozei, acela[i iconoclasm al poetului fa]\ de cuvântul-cli[eu,cu slab\ for]\ de exprimare a sensului pierdut: „El însu[i construie[te romanulf\când continuu aluzie la un sens ascuns ce trebuie deslu[it. De fapt exist\,expus\ rapsodic în Zenobia, o întreag\ teorie a cuvântului ce împiedic\realizarea semnifica]iei («de prea multe ori cuvintele întunec\ ceea ce vor s\spun\»). [...] Ie[irea de sub haloul opac al cuvintelor, din «labirintul lor inutil[i în[el\tor», ar fi putut fi aceea a submin\rii limbajului însu[i. Autorul scrieîns\ într-o sintax\ de o r iguroas\ conexiune: el nu caut\ rupturi leexpresive, ci deregl\rile sistematice din zona aperceptiv\, pentru a mijlociastfel o cale de acces spre un sens ce nu se las\ u[or transcris în cuvinte.Cel mult, asupra sa se pot formula versiuni aproximative [...].“11 Iar criticulVictor Ivanovici analizeaz\ într-un studiu dedicat prozei Cornelius deargint12problematica „celui de-al doilea cuvânt“ ca „poem în proz\“,printre ale c\rui func]ii se num\r\, la Gellu Naum, traducerea, adic\ remaniereasurselor predilecte de inspira]ie ale suprarealismului.

O posibil\ solu]ie tocmai pentru a pune ordine în cuvinte, în sensul de ale face s\ redea din nou „starea“ (sau st\rile) de dincolo de ele, este chiardezordonarea lor, „perturbarea gramaticii“, a limbajului, „în sensul de a-i

__________9 Gellu Naum, Exact în acela[i timp, antologie, edi]ie îngrijit\ [i prefa]\ de Ion Cocora,

Editura Palimpsest, Bucure[ti, 2003, pp. 185–186.10 Ion Pop, Gellu Naum. Poezia contra literaturii, Casa C\r]ii de {tiin]\, Cluj, 2001, p.

22.11 Marian Papahagi, „Zenobia (I)“, în Tribuna, nr. 25, iunie 1985.12 „Romantismul revizitat. O «Lenore» suprarealist\ (în versiunea lui Gellu Naum“, în

Athanor. Caietele funda]iei „Gellu Naum“, nr. 1, Editura Herg Benet, Bucure[ti, 2004, pp.101–115.

13 Cf. Simona Popescu, Poezia-re]ea, prefa]\ la Gellu Naum, Despre identic [i felurit,antologie, prefa]\ [i not\ asupra edi]iei de Simona Popescu, Editura Polirom, Ia[i, 2004,p. 11.


reda un fel de prospe]ime primitiv\, imun\ la conven]ionalizare“13. E vorbadespre un continuu joc cu cuvintele, cu regulile de combinare a lor, cu lungimea[i cu sensul lor. Spre exemplu, în piesa de teatru Poate Eleonora... (teatruleste, s\ ne amintim, un gen literar repudiat de suprareali[ti), un astfel dejoc este „prescurtarea“, pentru g\sirea unui Cuvânt în stare s\ cuprind\ totul,inclusiv toate celelalte cuvinte:

„MAMA: (C\tre Tata): Da, dar tu [tii o mul]ime de cuvinte... S\ nu ui]iasta... Uneori, spui cuvinte ca ni[te p\s\ri... Nu vrei s\ le prescurt\m?

TATA: Atunci s\ lu\m cuvinte... Dar nu oricare... Ai dreptate... Cuvinteletrebuie alese... Uite: PARALELIPIPED: Ar putea fi pas\re... Chiar e pas\re...Exist\ câteva p\s\ri c\rora eu le spun a[a... N-a[ putea s\ explic de ce, dara[a le spun... Exist\ multe p\s\ri... Stoluri întregi...

MAMA: Stoluri întregi...AVOCATUL: Paralelipiped e un cuvânt mai mult sau mai pu]in geometric...AVOCATA: Ca fiecare dintre noi...TATA: Da, dar dac\ prescurt\m, avem CUB... Cub e un nume frumos,

un nume de pas\re... Exist\ stoluri întregi...“;„TATA: Numele VAT| vine de la cuvântul FARMACIE... N-a[ putea

s\-]i explic exact cum, dar de acolo vine... E o prescurtare... FARMACIE-VAT|... Observi c\ e mai scurt?...

MAMA: Da, da... E mai scurt... Toate cuvintele sunt mai scurte...TATA: Fire[te... Dar oamenii le lungesc... Le lungesc [i atunci sensul

lor se prescurteaz\. De exemplu: VAT|-FARMACIE. Observi c\ e mai lung?Adineauri, VAT| era mai scurt, [i acum FARMACIE e mai lung... Ciudat,nu?... Se lungesc [i se golesc... [...]

IULIUS (Vine din camera cealalt\): M-am trezit... Mi s-a p\rut c\ audvoci str\ine...

TATA: Str\ine? Atunci sigur erau ale noastre... Prescurtam...MAMA: Prescurtam... Era un joc monoton, dar ne pl\cea la amândoi...

Spune, Iulius, tu [tii vreun cuvânt, vreun nume, în stare s\ cuprind\ tot?...E un joc monoton...

IULIUS: Poate Eleonora...“14

Procedeul acesta seam\n\ foarte bine cu modul în care copiii î[i construiesc,uneori, un fel de limbaj al lor, bazat pe asocia]ii pe care le fac ne]inândcont de o regul\ anume a formei sau a sensului cuvintelor. {i seam\n\ de

__________14 Gellu Naum, Exact în acela[i timp, ed. cit., pp. resp. 76, 71–72.


asemenea, dac\ privim pu]in mai atent, cu modul în care, pe tot parcursulunui text catalogat drept text „pentru copii“, Cartea cu Apolodor, numelepersonajului principal, Apolodor, atrage dup\ sine mereu alte [i alte „prescurt\ri“,sub forma cuvintelor rimate în grupul „dor“, deja purt\tor al principaluluisens al c\r]ii. Dar, dincolo de joac\, importan]a cuvântului „total“ – aici,din nou, numele dragostei, adic\ al iubitei – reiese din critica adus\ cuvintelorpe care oamenii le lungesc în mod inutil, golindu-le de fapt de sensul lor„greu“; opera]iunea prin care poetul poate ajuta cuvintele s\-[i recâ[tigegreutatea pierdut\ este tot un „me[te[ug“, dar de alt tip decât cel desprecare vorbe[te Ion Pop în comentariul citat, [i anume me[te[ugul „prescurt\rii“semnificative, ale c\rei principii nu pot fi decât presim]ite [i care au ca rolextinderea sau, de ce nu, adâncirea sensului cuvintelor, dincolo de reperelelungimii [i adâncimii. „Dar eu spun cuvinte care cuprind în ele milioane delucruri/ citesc lucrurile din ele p\rul meu arde îl v\d arzând în cuvinte/p\rul meu plute[te [i arde ca într-o oglind\ de culoarea lemnului în carem\ aflu/ acolo ascuns\ bine se afl\ o singur\tate perpetu\ un fel de cea]\sonor\ irezistibil\ îmbibat\ de sunete scrise/ eu privesc cu urechea aud cuochii sunetele care sunt fiin]e [i lucruri [i gropi pentru var.“15 Cuvintele devinacele difficiles nugae catuliene: nimicuri importante sau, într-o traducereperfect\ a acestei expresii din A doua carte cu Apolodor, „greut\]i u[oare“.Prescurtarea, eliberarea cuvintelor [i a celor care le pronun]\ este o opera]iuneaparent „monoton\“: ca toate lucrurile importante despre care se vorbe[teîn poezia lui Gellu Naum, [i acesta se las\ exprimat printr-un fel de neutralizare,prin umor [i ironie, adic\ ar\tat [i în acela[i timp f\cut invizibil pentru oprivire neatent\.

Din romanul Zenobia afl\m, în acela[i sens, c\ în copil\rie feti]aZenobia folosea, de foarte devreme, un vocabular inventat, pentru ca maitârziu, dup\ ce tace timp de doi ani pentru c\ adul]ii râdeau de felul ei de avorbi, s\ înceap\ s\ rosteasc\ cuvintele altora gândind în acela[i timp cuvinteleei. Limba din gând devine, [i mai târziu, limba dragostei, limba cu careZenobia, devenit\ adult, comunic\ cel mai bine cu iubitul ei, Gellu. Acestase teme uneori s\ nu-[i piard\ disponibilitatea de a auzi [i a în]elege limbagândit\ a femeii-feti]\: „Pe atunci, Zenobia era foarte mic\. {i acum efoarte mic\. Poate c\ am jignit-o l\sând-o atâta vreme singur\ [i o s\ amu-

__________15 Gellu Naum, „Eftihia“, în Opere I. Poezii, edi]ie îngrijit\ [i prefa]\ de Simona Popescu,

Editura Polirom, Ia[i, 2011, p. 641.


]easc\ iar... Ce-o fi f\când acum? Poate c\ doarme sau poate c\ îmi vor-be[te în limba ei gândit\ [i eu n-o mai aud. Sau poate [i-a dat seama c\ eusunt un aiurit, un biet orgolios care se crede ales numai pentru c\, din întâmplare,s-a pomenit [i el de câteva ori printre paraginile Celeilalte P\r]i... Oricum,Zenobia e foarte mic\, în noaptea asta ar fi trebuit s\ stau lâng\ ea, s-o ]instrâns de mân\.“16 Poetul folose[te, la rându-i, un dic]ionar propriu din carefac parte cuvintele comune, folosite de toat\ lumea, dar [i cuvinteinventate: o liter\ str\in\, un „h“ ironic „se strecoar\ în toate cuvintele-cheiela Gellu Naum, nu numai în pohemele sale, dar [i în moahte, fihin]\, nathur\,dhragoste, poate ca un mijloc de a-[i apropia limbajul, de a-l exorciza, dea-l deosebi de cel al comunic\rii obi[nuite [i, pân\ la urm\ – dar nu cel maipu]in important –, de a se deculpabiliza de complicitate cu literatura. Exorcismulliterei h îi apar]ine în propriu lui Gellu Naum, e isc\litura lui inconfundabil\.Nu [i refuzul literaturii, tr\s\tur\ distinctiv\ a întregului suprarealism pe careGellu Naum îl continu\ la noi cu o exemplar\ [i frecvent\ fidelitate, nedesp\r]indu-se de el decât în timpul distrug\toarei paranteze a realismului socialist“17.Contaminându-se parc\ de la creatorul lui, un personaj-cheie din romanulZenobia, Drago[, nu pronun]\ unele consoane, iar un alt personaj, femininde data aceasta, doamna Gerda, este rârâit, fapt pentru care pronun]\, în celmai amuzant [i în cel mai semnificativ mod cu putin]\, litera h în loc de literar. Asist\m astfel, în unele scene, la un delir verbal provocat de aceast\perturbare a limbajului, delir care exprim\, în contrapondere, întreaga greutate[i importan]a imposibil de exprimat în mod direct a lucrurilor pe care le spuncele dou\ personaje. Este, se poate spune, un procedeu (literar) al umoruluide limbaj, dar, mai mult decât atât, este [i un avertizor tipic naumian cu privirela ceea ce ar trebui deslu[it dincolo de cuvinte.

__________16 Gellu Naum, Zenobia, în Opere II. Proz\, ed. cit., pp. 402–403. Tot în Zenobia, spre

sfâr[itul romanului, Gellu îl reîntâlne[te pe domnul Sima, b\trânul care li l-a d\ruit celordoi îndr\gosti]i pe Drago[ (personaj simbolic despre care voi vorbi într-un capitol viitor allucr\rii de fa]\), [i îi propune o recapitulare a întâmpl\rilor, c\ci „De la gura unuia la urecheaceluilalt se na[te, vrând-nevrând, o balan]\...“, iar b\trânul r\spunde invitându-l pe Gellus\ fac\ un gest extrem de amuzant la prima vedere: s\ se uite în urechea lui, „maiîn\untru, unde începe întunericul“, ca s\ nu mai fie nevoit s\-[i formuleze gândurile;apoi, pentru c\ Gellu, cu o replic\ la fel de amuzant\, îl anun]\ pe domnul Sima c\ nuvede nimic în urechea lui, acesta exclam\ misterios [i cu o resemnare jucat\: „P\cat. [...]Ar fi frumos dac\ fiecare ar vedea gândurile celuilalt... Înseamn\ c\ ai f\cut drumul degeaba“(Ibid., p. 431).

17 Monica Lovinescu, Est-etice. Unde scurte IV, Editura Humanitas, Bucure[ti, 1994,p. 204.


O problem\ la fel de important\ pentru poet, într-o simetrie previzibil\[i semnificativ\, este [i problema „ultimului cuvânt“: „dar ceea ce vrea s\acopere, ceea ce pânde[te cu infernal\ indiferen]\ urechea atent\ a P\ianjenuluie ultimul cuvânt, pe care-l Vom bâlbâi murind, lamentabilul cuvânt pe carenu-l [tim înc\. G\sim c\ e prea mult\ lumin\ în cele mai întunecatetenebre, prea mult\, [i putem paria pe ce va fi acest ultim cuvânt“18. ÎnAlbul osului, naratorul, care încearc\ s\ scape de umbra Câinelui sim]it\tot mai aproape („sinistra maladie care ne roade“, „maladia obscur\ care neroade“) [i, pentru aceasta, apeleaz\ la ajutorul unui prieten atotputernic,„impasibilul vultur, singurul care nu doarme“, îi aminte[te acestuia despre„prima [i ultima vorb\“; cele dou\ „vorbe“ par s\ nu existe decât al\turate,sau mai degrab\ suprapuse, coincidente, formând un tot în stare s\ înving\moartea, un „cuvânt magic care sparge lac\tul cavoului“ (cum îl descrienaratorul din Medium). {i naratorul din Zenobia pomene[te spre sfâr[itulromanului despre un cuvânt misterios, pe care nu-l pronun]\, ci doar îlsufl\ u[or în n\rile b\trânului Drago[ (posibil\ reprezentare a divinit\]ii),la ultima întâlnire cu el, f\cându-l astfel s\ se trezeasc\ din somn: „«Poatec\ ne vedem pentru ultima oar\», i-am spus, «poate c\ nici nu exi[ti, dartot mai am timp s\-]i spun un cuvânt, unul singur, ultimul...» I-am spuscuvântul, n-am s\-l repet, poate c\ nu-l mai [tiu, i l-am suflat în n\ri. El atres\rit, s-a uitat o clip\ la mine cu un singur ochi, p\rea indiferent, poatec\ nici nu exista.“19 Tot cu un cuvânt misterios se încheie [i poemul „Întâitrecu“ din volumul Pasageri în tranzit (1994): „[i ultimul cuvânt p\rea mireasmaunui chiparos“20.

Toate celelalte cuvinte, pe care poetul are misiunea s\ le elibereze, apar]incelor „peste patruzeci de PH D conservatori honoris causa“, cum afl\mtot din Zenobia, dintr-un fel de manifest în versuri pe care naratorul, Naum,odat\ cu poetul Naum, îl recita r\stit pe vremea când î[i c\uta marea dragoste[i scria [i o carte cu scopul de a [i-o apropia (este vorba despre Medium,proza din 1940–1941). Cei patruzeci de doctori (PH D) honoris causareprezint\ de fapt mul]imea covâr[itoare a speciali[tilor în diverse domenii,inventaria]i în manifest, care au încercat dintotdeauna [i încearc\ întotdeaunas\ impun\ cuvintele, s\ fixeze cuno[tin]e [i certitudini-am\giri [i care, dup\cum recunoa[te poetul revoltat, „parti/ cipaser\ prin sugestii directive [i

__________18 Gellu Naum, Poetiza]i, poetiza]i..., în Opere II. Proz\, ed. cit., p. 235.19 Gellu Naum, Zenobia, în Opere II. Proz\, ed. cit., p. 449.20 Gellu Naum, Opere I. Poezii, ed. cit., p. 609.


corecturi la starea mea/ actual\“; poetul revoltat, în postura de „ultimul albdin mileniul acesta care e ultimul“, recit\ din r\sputeri ca s\-i jigneasc\„din p d v cultural“ pe „ai muzeelor ingineri electrici astrologi spe;/ ciali[tiîn [ti; in]e spa]iale atlantologi co; lec]ionari de o/ biecte precolumbienegenerali de brigad\ oceanografi is; torici/ cartografi spe; ciali[ti ai r\zboiuluipsihologic cercet\tori pa/ rapsihici biblioteci ale congresului [i aleuniversit\]ilor/ birouri culturale arhive libr\rii educatori fo[ti pilo]i so/ciet\]i pentru investigarea inexplicabilului matematicieni/ mitologi filologicolonei în retragere [i al]ii“21. Dincolo de mesajul acestui manifest-poem,la fel de puternic sau poate chiar mai puternic decât eseurile-manifest alegrupului suprarealist din care a f\cut parte Gellu Naum, modalitatea în sinede segmentare, de „t\iere“ a cuvintelor la cap\tul versului sau îninteriorul lui, prin semnul „punct [i virgul\“, exprim\ exact urgen]areconsider\rii tuturor cuvintelor, formulelor de-a gata, adev\rurilor împietrite,pe scurt, a tuturor barierelor gândirii. Poetul este, de aceea, unul dintre„oamenii care, scriind primul cuvânt, a[teapt\ cu cel mai formidabil calms\ vad\ care va fi ultimul, indiferen]i la miile de cuvinte în[irate înrest“22, un taciturn radical [i totu[i un fanatic al celorlalte cuvinte, aflate,pentru el, pe „partea cealalt\“.

22.. RReegguullaa ddee aauurr aa tt\\cceerriiii [[ii uuiimmiirreeaa

„Eu cred c\ Gellu Naum a fost într-o lume unde lucrurile n-au nume [is-a întors de-acolo cu un alt fel de-a pune cuvintele unul lâng\ altul decâtg\se[ti la scriitorii care n-au trecut pe-acolo [i scriu pur [i simplu pentru c\î[i închipuie c\ meseria lor e s\ scrie“, observ\ dramaturgul [i eseistulVlad Zografi într-un eseu despre teatrul lui Gellu Naum.23 Unele personajedin textele lui Naum pretind c\ nu le intereseaz\ cuvintele, c\ vor s\ vorbeasc\„de la inim\ la inim\“, precum personajul Robert din piesa Exact în acela[itimp, text dramatic pe care autorul l-a ob]inut transformând câtevapovestiri scurte scrise pentru iubita lui , Ligia: „ROBERT: Nu pariconvins\, dar mi-e egal. {tii s\ spui da sau nu? De asta n-am nevoie de niciun cuvânt. M-am s\turat de da-uri. Î]i vorbesc de la inim\ la inim\, de la

__________21 Gellu Naum, Zenobia, în Opere II. Proz\, ed. cit., pp. 354–355.22 Gellu Naum, Medium, în Opere II. Proz\, ed. cit., p. 81.23 Vlad Zografi, „Cine a v\zut vreun suflet de cal? Câteva cuvinte despre teatrul lui Gellu

Naum“, în Athanor. Caietele funda]iei „Gellu Naum“, nr. 1, ed. cit., p. 124.


putreziciune la putreziciune.“24 Alte personaje ajung chiar s\-[i uitenumele, numele proprii, [i s\ se [i bucure de aceast\ întâmplare, precumKlaus din piesa Ceasornic\ria Taus. Iar „partea cealalt\“, unde par de altfels\ tr\iasc\ aceste personaje, prin faptul evident c\ sunt create de poetulcare ajunge uneori acolo, nu se las\ exprimat\ decât, paradoxal, print\cere, pentru c\ t\cerea este îns\[i natura ei, a[a cum remarc\, lucid, îng\duitor[i pu]in stingherit de propria remarc\, naratorul din Zenobia, Naum: „[...]poate c\ vorb\ria mea alimenteaz\ for]a presim]it\ a t\cerii fiec\ruia dezv\luind,pe invers, partea cealalt\, în care m\surile, toate m\surile, sunt iluzorii, [ia[a mai departe“25, ca [i cel\lalt Gellu, cel din realitate, acela[i [i totodat\altul decât cel din roman, care este sigur c\ poate sugera câte ceva despre„planul acela“ dând alte nume lucrurilor de nerostit: „Dac\ ne-am muta, pecât posibil, pe planul acela... M\ opresc pentru a-i da un nume de circumstan]\,dar s\ [tii c\ nici nu vorbesc m\car de un plan... Am s\-i zic planul denecon[tient sau planul de libertate, nu contrar con[tientului [i nici contrarnelibert\]ii... Exist\ nume pe care nu trebuie s\ le roste[ti, asta o [tiu [i ceice lucreaz\ cu religiile, dar e cât se poate de adev\rat [i pentru mine, carem\ consider laic...“26

T\cerea înseamn\ aici nu numai faptul de a nu pronun]a cuvinte, de a nuscrie despre anumite lucruri, ci [i, vorbind, scriind, totu[i, s\ nu spui decâtceea ce se cuvine, ceea ce poate fi spus, „alimentând“, astfel, „for]a presim]it\a t\cerii fiec\ruia“. Pe cât t\cerea apar]ine „p\r]ii celeilalte“, pe atât vorb\ria,explica]iile, teoriile apar]in „câmpiilor inteligente“.27 Gellu ascult\ voceaiubitei sale, care „îl fere[te de explica]ii“, de formule, f\cându-l s\ aib\încredere în st\ri, în disponibilitatea lui. În plus, cei doi se în]eleg ei în[i[i,atunci când nu vorbesc, din t\ceri, comunicându-[i unul celuilalt lucruri pe

__________24 Gellu Naum, Exact în acela[i timp, ed. cit., p. 20.25 Gellu Naum, Zenobia, în Opere II. Proz\, ed. cit., p. 347.26 Despre interior-exterior. Gellu Naum în dialog cu Sanda Ro[escu, Editura Paralela 45,

Pite[ti, 2003, p. 111.27 C\ci „în jurul adâncului abisal al lui Dumnezeu se contureaz\ un cerc de t\cere“ (Origen),

„Conceptele creeaz\ idoli despre Dumnezeu, numai uimirea pricepe ceva. Tainele simplese descoper\ dincolo de orice cunoa[tere, dincolo chiar de necunoa[tere, în întunericulmai mult decât luminos al t\cerii“ (Sfântul Grigore de Nyssa), „în întunericul care estedincolo de orice în]elegere [...] ar trebui s\ înceteze total orice cuvânt [i orice cugetare; înfinal, vom fi pe deplin t\cu]i [i uni]i cu Cel negr\it“ (Sfântul Dionisie Areopagitul) –apud Paul Evdokimov, Cunoa[terea lui Dumnezeu în tradi]ia r\s\ritean\. Înv\]\tura patristic\,liturgic\ [i iconografic\, trad., prefa]\ [i note de pr. Vasile R\duc\, Editura Humanitas,Bucure[ti, 2013, pp. resp. 29, 71.


care le [tiu de mult. Starea de t\cere este foarte asem\n\toare cu aceea încare scufund\torul plute[te pe sub ap\, cu t\cerea pe[tilor [i a copacilor, cut\cerea spa]iului, „o împ\care“, o [tiin]\ „total\ [i lini[tit\“, care cuprindecumva, în interiorul celui care tace, întregul univers; o [tiin]\ altfel decât[tiin]a de pe „câmpiile inteligente“.

Cei care [tiu s\ spun\ nu infla]iei verbale, tr\ind în acela[i timp aceasenin\tate l\untric\ apt\ s\ exprime taina altceva-ului, reu[esc s\-i fac\ peoamenii din jurul lor aten]i, m\car din curiozitate, la „lucrul uitat“, la cuvântulf\r\ chip, sinonim cu t\cerea. Uneori, în textele lui Gellu Naum aceast\ form\de comunicare poate fi sprijinit\ de tot ceea ce înlocuie[te cuvintele, deexemplu de mimarea lor. În piesa Ceasornic\ria Taus [i, mai ales, în PoateEleonora... exist\ câteva momente de pantomim\, modalitate original\ [isugestiv\ de a impregna textul dramatic, bineîn]eles în mod ludic, cu o altfelde vorbire, conform\ cu regula de aur a t\cerii. Între cei care cunosc [i respect\legile t\cerii ia na[tere, evident, un acord tacit, o complicitate ini]iatic\ [ideloc inteligent\ în sensul comun al cuvântului, a[a cum observ\ personajeledin Ceasornic\ria Taus; iar în urma acestui acord sau mai degrab\ exactdin el ia na[tere un cu totul alt fel de a vorbi, un fel de a vorbi care red\prospe]imea [i mai ales puterea cuvintelor [i care pune în valoare, f\r\ s\-[i propun\ asta, ciocnirile lor semnificative (acesta este, de altfel, mecanismulînl\n]uirii de replici din teatrul lui Naum):

„TAUS (Împ\ciuitor): Ce ar fi s\ vorbim despre altceva? MELANIE: Despre ceva mai pl\cut. KLAUS: Sau s\ nu vorbim deloc. TAUS: Oamenii vorbesc când nu vor s\ se în]eleag\. KLAUS: Când se în]eleg, tac. MELANIE: E un fel de acord tacit. Ce-am spus? KLAUS: Nimic inteligent. TAUS: Nu suntem deloc inteligen]i. MELANIE (Vesel\): Ce bine!“28

Dincolo de discursivitatea care nu spune nimic, de flec\reala pe cât dedoct\, pe atât de ignorant\ a unora dintre oameni în general [i a unoradintre poe]i în particular, a cori[tilor (a[a cum sunt ei numi]i în Cartea cuApolodor), Gellu Naum [tie c\ exist\ foarte pu]ine lucruri care pot fi autentic

__________28 Gellu Naum, Ceasornic\ria Taus, în Exact în acela[i timp, ed. cit., p. 175.


exprimate, [i anume doar cele care au fost [i autentic tr\ite, „[i nu se poatealtfel când ai tr\it fiecare tres\rire a unei mari [oapte necunoscute în caretotul e posibil“29. În poezia lui Gellu Naum, nu se vorbe[te direct despre tememari, nu se teoretizeaz\ sec despre sentimente, nu se transcriu fapte emo]ionante,impresionante. {i totu[i, pe parcursul ei, poate fi ghicit\ acea „mare[oapt\“ necunoscut\ „ în care totul e posibi l“ , Cuvântul dintâi , a lcreatorului (Alfa [i totodat\ Omega), [oapt\ care guverneaz\ „partea cealalt\“[i cuprinde în ea lumea. Încercarea de a reconstitui acest univers spart înbuc\]ele, încercare ce trebuie s\ ordoneze, în fond, c\l\toria poetic\, estela fel de grea, dar la fel de frumoas\ precum aceea de a „reconstrui“ un muntespart – fractalic – în milioane de pietre mai mici de forma lui (Cuvântul [icuvintele): „Fire[te, spun numai ce se cuvine, adic\ lucruri aparent m\runte,con[tient c\ pân\ [i ele par uneori cam trase de p\r, acesta fiind modul lorde a se l\sa v\zute; e ca [i cum, «încercând s\ poveste[ti un munte cu avalan[elelui cu tot», s-ar l\sa povestit\ numai o pietricic\ sau cea]a de la gura pr\pastiei;dar sunt convins c\ pân\ [i în t\cerea lor se poate deslu[i câteodat\ geam\tulîncle[t\rii dintre vârf [i abis.“30 Uneori, cel care vorbe[te despre lucrurileautentic tr\i te este, deloc nejustif icat , neîncrez\tor în capacitateacuvintelor de a transmite exact ceea ce trebuie, adic\ adev\rul faptelor [i alst\rilor, de preferat fiind ca cel c\ruia i le-ar putea spune s\ le afle singur.{i Apolodor ar vrea, dar simte c\ nu trebuie s\ „povesteasc\“ despre experien]azborului, a pierderii greut\]ii („gravit\]ii“), adic\ despre câ[tigarea uneilibert\]i de mi[care, de tr\ire, nelimitat\, o independen]\ fa]\ de atrac]iap\mântului [i a tuturor lucrurilor p\mânte[ti: „«Ca s\ mai spun ce zbor afost/ {i cum e f\r\ gravitate,/ fire[te, n-are niciun rost./ Destul c\ le-am tr\it,pe toate.»“31 Acela[i refuz de „a pune pe tav\“ o tain\, de a oferi deci adev\ruride-a gata, îl g\sim [i în replica scafandrului din Ceasornic\ria Taus:„SCAFANDRUL: Dac\ n-ai aflat, nu pot s\-]i spun. E o tain\ prea mare“32

sau într-un gest al tat\lui din Poate Eleonora..., care trage în fiecare sear\storurile, ca într-un ritual, pentru a le ascunde locuitorilor din ora[ul s\u cerul

__________29 Gellu Naum, „Confuzia posibil\“, volumul Partea cealalt\, în Opere I. Poezie, ed.

cit., p. 481.30 Gellu Naum, Zenobia, în Opere II. Proz\, ed. cit., p. 314.31 Gellu Naum, Cartea cu Apolodor, ilustrat\ de Nicolae Vasilescu, cu o scrisoare-prefa]\

de Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas Educa]ional, Bucure[ti, 2007, edi]ia a IV-a, p.60.

32 Gellu Naum, Exact în acela[i timp, ed. cit., p. 260.


senin [i înstelat; ei trebuie, deducem, s\-l intuiasc\ [i s\-l vad\ singuri. Fiecarelocuitor al ora[ului din pies\ [i fiecare cititor – locuitor al ora[ului dehârtie reprezentat de textul poetic, sub diversele sale forme – se alege cu ceeace [tie singur s\ în]eleag\, s\ aud\, dincolo de t\ceri, cu lucrurile prin careumple, singur, spa]iile albe.

În afar\ de t\cere, o alt\ repara]ie adus\ confuziei cuvintelor [i vorb\rieicare nu mai reu[e[te s\-i fac\ pe oameni s\ se în]eleag\ este ceea ceteologia nume[te „harul vorbirii în limbi“: la cincizeci de zile de la Înviere,apostolii primesc, ca un vuiet pe care încep din senin s\-l aud\, duhul care-i va ajuta s\ r\spândeasc\ în lume Cuvântul33; momentul este echivalent cuprimirea Legii în Vechiul Testament de c\tre Moise. „Vorbirea în limbi“ esteconotat\ pozitiv, scopul ei este de a le face oamenilor cunoscut un set decuvinte capabile s\-i ajute s\-[i recapete facultatea de a se în]elege între ei,s\-[i recâ[tige adev\ratele leg\turi, de dincolo de cuvintele lor obi[nuite.Oamenii „ale[i“ pentru aceast\ lucrare nu sunt nici pe departe c\rturari, mariînv\]a]i ori nobili: este vorba despre oameni simpli, pescari, care se mir\ eiîn[i[i, f\r\ s\ se opun\, de harul primit. „Vuietul“ este, pe de o parte, cel careune[te umanitatea cu divinitatea [i, pe de alt\ parte, cel care une[te umanitateacu umanitatea, deci oamenii între ei, sigur, cu condi]ia ca oamenii s\-l perceap\,cum se spune la începutul romanului Zenobia: „Dar mai exist\ [i vuietul acela[i capacitatea fiec\ruia de a-l percepe...“34 Acela[i vuiet mai apare întextele sfinte sub forma „apei vii“ sau a „porumbelului“.

În romanul poetului suprarealist este vorba, fire[te, despre un om cât sepoate de „normal“, despre un personaj care, aparent, nu face decât s\-[i cauteiubita, f\r\ a-[i transforma c\utarea într-un scop în sine. Odat\ ce og\se[te, celor doi li se întâmpl\ totu[i, ca oameni „normali“ care se iubesc,s\ realizeze miracole precum cel pomenit în Scriptur\, de fapt întâmpl\rifire[ti datorate disponibilit\]ii libere de a te raporta la cel de lâng\ tine „cuinima deschis\“, cum se spune de obicei: Zenobia r\spunde la întreb\ri pecare Gellu i le pune doar în gând, îl ceart\ atunci când se gânde[te la ceva

__________33 „{i când a sosit ziua Cincizecimii, erau to]i împreun\ în acela[i loc. {i din cer, f\r\

de veste, s-a f\cut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, [i a umplut toat\ casaunde [edeau ei. {i li s-au ar\tat, împ\r]ite, limbi ca de foc [i au [ezut pe fiecare dintre ei.{i s-au umplut to]i de Duhul Sfânt [i au început s\ vorbeasc\ în alte limbi, precum led\dea lor Duhul a gr\i“ (Faptele Apostolilor 2, 1–4). În limba ebraic\ acela[i cuvânt ruahînseamn\ „duh“ [i „vânt“.

34 Gellu Naum, Opere II. Proz\, ed. cit., p. 281.


ce i-ar putea perturba armonia [i l-ar plasa în afara st\rii de lini[te, îicite[te cu voce tare poeme într-o limb\ str\in\ (flamanda) dintr-o carte deschis\prima oar\, deseneaz\ cu creionul în gur\ [i legat\ la ochi deseneincredibil de precise despre dragostea dintre ea [i Gellu, îl ajut\ pe acesta,ghidându-l cu o luminoas\ eviden]\, s\ ajung\ la cinematograful unde îla[tepta cu biletele în mân\, f\r\ s\ se fi în]eles dinainte, [i multe, multe altele:„Ea [i-a plimbat degetele peste file [i a început s\ citeasc\, sunetele p\reauciudate pentru urechile noastre, dar noi le în]elegeam sensul, de dincolo decuvinte.“35 Naratorul, Naum, m\rturise[te la un moment dat într-un dialog:„...[ti]i, când sunt într-o stare ca azi-noapte, nu folosesc cuvintele în discu]ii,m\ mul]umesc cu literele [i atunci, pentru un cuvânt în limba român\, pe careambii o posed\m la perfec]iune, îmi vine, nu [tiu de ce, s\ folosesc numaio liter\ din acel cuvânt, tradus\ [i ea într-o limb\ str\in\...“ [i „acum îmi vineîn minte un cuvânt în limba kurd\ sau în alt\ limb\, dracu’ [tie de unde îmivine, dar îmi vine, iar alt\ dat\ îmi vine numai o liter\ din el sau numai ini]ialalui (uite, de pild\, litera U: atunci când e gotic\, ea prescurteaz\, purific\ [iexprim\ pentru mine, scuza]i, Necunoscutul, cred c\ se leag\ de Unbekanntsau de Unknown, vede]i leg\tura? vede]i de unde sare, afurisitul?)“36.

Fragment din teza de doctorat Proza lui Gellu Naum: între iconoclasmul suprarealist [i „certitudinea eruptiv\“ a iubirii

(partea a doua – Manifeste c\tre sine însu[i: de la iconoclasmul pe mai multe voci, la „certitudinea eruptiv\“ a iubirii), sus]inut\ în septembrie 2014

la Facultatea de Litere a Universit\]ii Bucure[ti.

__________35 Ibid., p. 324.36 Ibid., pp. 341–342.

V I A } A R O M Â N E A S C |

IIOONN PPOOPP

UN TÂN|R POET CENTENAR

Pentru mul]i cititori de poezie, Gellu Naum a devenit de o bun\ bucat\de vreme un nume de referin]\. La o sut\ de ani de la na[terea sa (1august 1915), constat\m c\ poetul e tot mai prezent printre noi, – oelegant\ edi]ie de Opere a ajuns la volumul al treilea, pe un disc pot fi ascultateversuri în lectura sa, iar dramaturgul s-a aflat [i se mai afl\ în aten]ia regizorilor,pe câteva scene importante din ]ar\ [i str\in\tate, s-au publicat traduceri alepoeziei naumiene în principalele limbi de circula]ie. În ultimul deceniu [ijum\tate, au putut fi înregistrate câteva studii par]iale sau de sintez\ consacrateoperei sale, s-au scris despre el teze de doctorat, o revist\, Athanor, apare,din 2006 încoace, sub egida Funda]iei ce-i poart\ numele; alta, Caieteleavangardei, i-a dedicat un num\r special, lansat cu ocazia colocviului organizatsub egida Muzeului Na]ional al Literaturii Române (mai, 2015). Se poatespune c\ are de-acum [i un cerc de «fani», pe care unii l-au apropiat de celal faimosului «club» Mateiu I. Caragiale, între]inând un adev\rat cult alpoetului-alchimist.

S-ar p\rea, a[adar, c\ avem de-a face cu înc\ un caz de «recuperare» aavangardei ajunse în «muzeu», c\zute pe mâna «academicienilor», obligat\,într-un târziu, s\ accepte frâiele ierarhiilor «oficiale», fiind îmblânzit\ de«sistem». De fapt, lucrurile stau [i nu stau chiar a[a. Gellu Naum este înrealitate un poet dintre cei mai greu de asimilat [i nu e de prev\zut c\scrisul s\u va dep\[i prea mult un perimetru relativ restrâns al recept\rii, de[iobstacolele cele mai redutabile par învinse, m\car dac\ ]inem seama de faptulc\ «avangarda istoric\» în ansamblul ei a încetat s\ mai fie privit\ cu ostilitateade la începuturi, când manifest\rile sale iconoclaste se izbeau de bariereleunor mentalit\]i de lectur\ mai mult sau mai pu]in «tradi]ionaliste». Cumspune un titlu de poem, avem de-a face, îns\, în cazul s\u, poate mai multdecât la al]i congeneri suprareali[ti, cu o «gramatic\ a labirintului» delocu[or de traversat, c\ci nout\]ile imaginarului [i ale sintaxei versului apar latot pasul, c\ile de ie[ire spre sens sunt mereu r\t\cite [i întârziate, surprizelepar]ialelor revela]ii se ]in lan].


Debutase în 1936, cu o plachet\ semnifictiv intitulat\ Drume]ul incendiar,[i ipostaza eului propus\ atunci era chiar provocatoare, cu abunden]\ desfid\ri [i afi[ate impulsuri revolu]ionare, în dublul sens al înfrunt\rii conven]iilor[i bunelor maniere lirice, ca [i al angaj\rii în plan social. În chip de insolit«reporter», curios cu mali]ie de tot ce se întâmpla în jur, urmând un traseuanun]at cu alte voci de precursori, ca Blaise Cendrars, Paul Morand ori IlarieVoronca, se ar\ta mai pu]in atras de spectacolul feeric al modernit\]ii citadine,constatând c\ «lumea a început s\ put\» [i anun]ându-[i mama c\ î[i va atârna«ciorapii împu]i]i la por]ile Academiei Române». Nu se sfia s\ comunicec\ Istoria îi trata pe poe]i «ca pe curve» [i chema în chip manifest s\ fie smulsepenele p\s\rilor din Balcani pentru a scrie cu penele lor «versuri noi».

Era, desigur, în aceste rostiri destul\ bravad\ tinereasc\ a unui spiritt\ios ironic, pus pe parodierea atitudinilor solemne în fa]a lumii [i apoeziei. Peste un deceniu urma s\ spun\ c\ poetul are menirea de a face s\«delireze sistemele», iar scrisul era definit, la modul un pic fran]uzit, caun «langaj al perturba]iunii». Imaginea despre sine se ar\ta deplin corespondent\acestor exigen]e, c\ci, pornit ca to]i avangardi[tii contra conven]ieipoetice, se declara scârbit de îns\[i no]iunea de poezie în accep]iunea samo[tenit\, în]elegând prin ea, de fapt, poetizarea, superficiala înfrumuse]area expresiei prin apelul la un vocabular conven]ional, astfel încât putea declaraîn acela[i timp c\ ur\[te [i iube[te poezia, fiind vorba, sub acest termen, dedou\ realit\]i absolut diferite. Dac\ un Ion Vinea se ar\tase «persecutat» de«literatur\» înc\ în post-simbolismul imediat, în chiar anul când venea pelume poetul nostru, acesta conferea respingerii conven]iei o expresie radical\,decep]ionat de faptul c\, dup\ o sut\ de pagini scrise, orice poet î[i d\ seamac\ n-a f\cut «decât poezie», de unde [i afi[area unei m\[ti spectaculos-revoltate, cu izbucnirea în «râsul cel mai abject» [i în «urletul cel mai sinistru».Nu-i convenea nici ipostaza romantic\ a poetului refugiat în universurile salefictive, ci voia o poezie – «[tiin]\ a ac]iunii», chemat\ s\ transformelumea, iar în aceast\ privin]\ se situa pe linia unui Rimbaud, care clama c\«poezia va fi în frunte», a unui Lautréamont sus]inând c\ ea «trebuief\cut\ de to]i, nu de unul», [i – ca to]i membrii Grupului suprarealistromân, întemeiat la începutul anilor ’40 - î[i definea starea creatoare cadisponibilitate absolut\ a spiritului, permanent\ deschidere spre «misterul»din jur, situându-se programatic, pe urmele lui André Breton, în ceea ce acelanumea «a[teptarea activ\», predispozi]ia inspirat\, tensiunea vizionar\. Totca suprareali[tii parizieni, pe care îi frecventase [i direct pe când erastudent la Sorbona, viza realizarea unui «comportament liric» sau «pasional»,


prin care poezia s-ar concretiza ca act existen]ial, expresie autentic\ aacelei victorii visate a vie]ii contra literaturii, urm\rit\ înc\ de dadai[ti:spontaneitatea tr\irii trebuia s\ r\mân\, ca [i pentru frondeurii de la CabaretulVoltaire din 1916, singurul zeu care merita închinarea. Hazardului scoateriicuvintelor din sacul dadaist îi corespundea în 1924 «automatismul psihicpur», definit de autorul Primului manifest suprarealist, practicat ca «dicteuautomat», în c\utarea «minunatului» sau «miraculosului» – le merveilleux –,a «luminii imaginii», în fond a unei romantice inspira]ii reabilitate [i generalizateca stare ideal\, dup\ cum visul trebuia s\ devin\ starea fundamental\ a poetului[i a omului – «vis\tor definitiv», cum îl definise Breton. Gellu Naum vavorbi, cam în acela[i sens, despre contopirea visului cu via]a real\, a regimuluidiurn cu cel nocturn, în starea crepuscular-inspiratoare a «semitreziei», de«mediumnitatea noastr\, a tuturora». Bretonianul «punct de mir\ al universului»,în care realul [i imaginarul, trecutul [i viitorul, via]a [i moartea, susul [i josulîncetau s\ mai fie percepute în mod contradictoriu, era urm\rit [i de poetulromân, angajat, cum se vede, pe toate fronturile revolu]ion\rii lumii.

Al\turi de camarazii din anii ’40, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, PaulP\un, D. Trost, autorul Drume]ului incendiar miza pe o angajare cu mult maiferm\ în slujba dublei revolu]ii, a societ\]ii [i a limbajului poetic, decât of\cuser\ predecesorii din gruparea «Unu», fondat\ de Sa[a Pan\ în 1928,atacat\ de el tocmai (în bro[ura-manifest Critica mizeriei, semnat\ împreun\cu Virgil Teodorescu [i Paul P\un, în 1945), aspru admonesta]i fiindc\ n-arfi dep\[it practicarea «imaginii poetice» pentru a face saltul cu adev\ratrevolu]ionar spre «eliberarea total\ a omului». Ca [i tovar\[ii de crez suprarealistautentic, Gellu Naum se str\duia s\ realizeze osmoza dintre via]\ [i poezie,o ecua]ie de «vase comunicante» între eu [i univers, cum ceruse tot Breton,inclusiv angajarea politic\ a suprareali[tilor francezi «în slujba Revolu]iei»,cum anun]a titlul schimbat al revistei lor, lansate în 1924 sub semnul «revolu]ieisuprarealiste», devenit\ Suprarealism în slujba revolu]iei.

A[adar, poetul român de la 1940 începuse s\ fac\ poezie [i s\ reflectezeasupra ei în termenii cei mai caracteristici ai mi[c\rii europene, î[i însu[iseca ei tehnica «dict\rii automate», aderase f\]i[ la ideile conduc\toare alelui Breton [i ale adep]ilor s\i, cu reflec]ii substan]iale în cele dou\ c\r]i deproz\ poetico-eseistic\, Medium (1945) [i Castelul orbilor (1946).Vorbise mult în aceste c\r]i despre «obiectul suprareaalist» ca despre unfel de metafor\ materializat\, într-o lume populat\ de semne tainice, de caretrebuia s\ te apropii cu voin]a unei finale identific\ri, în urma proiec]ieidorin]elor celor mai secrete în lucrurile întâlnite mai degrab\ în voia hazardului.


Un «hazard obiectiv» prin care necunoscutul din lume venea în întâmpinareasubiectului c\ut\tor, – conjugare de duble energii transfiguratoare. C\utaclipa revelatoare a misterului definit\ drept «certitudine eruptiv\», concentrarede energie vizionar\ în urma insistentelor apropieri de obiecte, în vedereaunui soi de transfer, de osmoz\, prin care se putea atinge egalitatea dintrelumea l\untric\ [i cea din afar\.

Cadrul conceptual suprarealist se reg\sea astfel [i la Gellu Naum, îns\, cutoate acestea, scrisul s\u se individualizase destul de pregnant în compara]iecu al grup\rii pariziene, într-un sens pe care l-am numit, acum peste patrudecenii , ca fi ind al unui «comediograf» al oniricului, predispus laparodiere [i caricaturizare, gata s\ se distan]eze chiar [i de ceea ce suprarealismul«clasic» propusese ca model. Temperamentul s\u «critic» îl îndemnase detimpuriu la relativiz\ri ale înse[i principiilor suprarealiste pe care, asimilându-leîn esen]a lor, în]elegea s\ le pun\ sub personale semne de întrebare. C\ seînrudea temperamental cu un Benjamin Péret, din care împrumuta chiar unmotto foarte ireveren]ios pentru prima sa carte, era destul de vizibil. Îns\atitudinea ironic-parodic\ era afirmat\ tot atât de evident, cu o mult mai marefor]\ decât la poetul francez, iar experien]ele de limbaj «s\pau» la el multmai adânc în solul viziunii poetice. Pe de alt\ parte, poate [i relativul decalajtemporal fa]\ de mi[carea parizian\ a favorizat un soi de «distan]\ critic\»– cum spuneam mai demult – în stare s\ avertizeze asupra pericolelor deconven]ionalizare ce puteau pândi depotriv\ natura imaginarului suprarealist[i practica «dicteului automat». Acesta din urm\ l\sa s\ se vad\, deja la AndréBreton, un procent de calcul ra]ional, recunoscut la un moment dat, înciuda preten]iei programatice de a scoate fluxul liber-asociativ al discursuluipoetic de sub orice control al «ra]iunii». Or, la Gellu Naum, acest controlva deveni tot mai evident pe traseul unei crea]ii poetice ce nu se poate ab]ine,ca s\ spunem a[a, s\ nu amendeze ironic «viziunea» închegat\ cumva arbitrarîn numita stare de «semitrezie». Înscenarea comediografic\ a spectacoluluioniric canalizeaz\ din principiu zisa viziune, asocierile întâmpl\toare decuvinte par a fi corectate din mers [i pe dedesubt de impulsul comic-burlesc.Ironia are, prin defini]ie, procentul ei de luciditate critic\, de supravegherea efectelor comice, a r\sturn\rilor de situa]ii de limbaj, încât cel pu]in coabitareaspontaneit\]ii imagina]iei cu «calculul» regiei sui generis e cvasiobligatorie.

Poezia lui Gellu Naum atest\ de la început acest comportament discursiv-imaginativ. Un alter-ego precum protagonistul poemului Vasco de Gama, scrisîn 1938 [i tip\rit în 1940, va fi [i el «un alt c\l\tor» care, de pild\, miroaseapele cu luneta [i î[i uit\, picassian, «piciorul în ultima corabie», îi «alunec\


figura spre ]\rm», [i î[i las\ cuvintele s\ se asocieze automat, s\ intre înrela]ii tensionate, ca ni[te fiin]e-obiecte cuprinse de o stranie fervoare expansiv\;îns\ are grij\, cu o luciditate abia mascat\, s\ insinueze adeziuni politice destânga, propunând sugestive jocuri verbale, o art\ combinatorie ce nu mai ]inedoar de dicteul automat. Oricum, ceea ce s-a putut numi procesul de semioz\a discursului, foarte alambicat, propunând surprize asociative la tot pasul,asigur\ un soi de unitate în tensiune a semnifican]ilor, prin care sunt deconstruitenumeroase atitudini [i formule solemne, demagogice, «eroice», emfatic-sentimentale, în care «impresii» fugare [i cuvinte cvasireificate ori antropomorfizatesunt antrenate în jocuri aliterative, în contamin\ri sonore nea[teptate, particip\la spectacolul de «comedie oniric\», o comedie care e [i a limbajului. A[a seîntâmplase [i în Libertatea de a dormi pe o frunte (1944), apoi în Culoarulsomnului (1947). Textele devin foarte frecvent narative, îns\ micile «povestiri»uzând de mecanica asocia]iilor deviaz\ imediat spre mereu alte contiguit\]iverbale, desf\[ur\ri aleatorii, l\sându-se doar în chip relativ conduse de unfir epic. Efectul e de deschidere permanent\ a discursului pe fiecare segmental s\u, de intersectare [i de coliziune ori osmoz\ a perspectivelor, toate între]inândechivocul mesajului. Oricât s-ar crede c\ astfel de texte ar trebui cititepentru pura pl\cere a «luminii iaginii», cu revela]iile [i surprizele ei punctuale,o abordare cât de cât unitar\ a ansamblurilor verbale se impune, pentru a puteaevalua gradul de consisten]\ tocmai a acestor mesaje, care câ[tig\ în complexitatedac\ le consider\m în dinamica întregurilor. Michael Riffaterre a demonstratc\, de[i aparent discontinue [i incongruente, poemele suprarealiste au, la o maiatent\ – foarte atent\ – lectur\ o unitate semiotic\ a lor, una care ilustreaz\,în fond, conceptul de «frumuse]e convulsiv\» despre care vorbise Breton, nuf\r\ a fi profitat de celebra defini]ie dat\ de Lautréamont frumosului. Numaic\ la Gellu Naum, foarte adesea, se râde... convulsiv...

Culoarul somnului antologheaz\ [i texte mai vechi, dar în cele noi punepe larg la contribu]ie recuzita imaginarului suprarealist, în spe]\ viziunico[mare[ti, elemente ale unui univers obsesional-erotic, evoc\ «apa agresiv\a viselor» femeii iubite, «privirea lucid\ a somnambulilor», plante carnivorede o s\lbatic\ luxurian]\, fluturi vampirici, contureaz\ daliniene «peisajepimejdioase», castele negre, de amintire «gotic\» [i poesc\, romantic-crepusculare, imobilit\]i de manechin ca prin Giorgio de Chirico... Nu epartea cea mai original\ a operei, îns\ depozitul suprarealist reciclat aici eexploatat cu dexteritate, în paralel cu ceea ce se va înf\]i[a ca univers înc\rcatde premoni]ii angoasante în prozopoemele din Medium. Din când în când,umorul negru puncteaz\ textele.


O cotitur\ în crea]ia poetului e anun]at\ acum în câteva poeme de mai micidimensiuni, surprinz\tor de concentrate, ce exploateaz\ de data asta mai alesefectele de permutare sintactic\, repeti]iile, simetriile formale, cu abandonarea«narativit\]ii» din alte versuri, c\reia i se prefer\ un soi de rezumat ermetizantal imaginii. Titluri de referin]\ apar acum – Îmi place ca lupilor, Alfabetacuatic, Oglinda oarb\..., unde subtila manevrare a frazei conduce spre efectesurprinz\toare, probând totodat\ gradul de control [i de calcul ra]ional asociat«dicteului automat» în construc]ia textului, despre care am vorbit, [i care vordomina poemele de peste dou\ decenii din volumul Athanor (1968). Tot înacest moment al scrisului un num\r de «poeme reg\site» tip\rite în volumeantologice precum Poeme alese (1975) [i Partea cealalt\ (1980) continu\s\ uzeze de formula narativ\ cultivat\ mai înainte, îns\ profitând [i de exerci]iulde condensare a discursului, f\cut paralel.

Etapa deplinei maturit\]i a operei va sta sub semnul acestei coexisten]edintre paradoxalul suprarealism ermetic (ce poate duce gândul spre Ion Barbu!)[i epicul despletit, de o mimat\ «neglijen]\», divagant [i programatic «diluat»,al unor poeme ca Dreptul ultima noapte, Întoarcerea poetului risipitor, Oîntâmplare în rada portului X, Marile serb\ri galante... Originalitatateaputernic\ a acestor poeme st\ tocmai în echilibrata îmbinare dintre nota]iaaleatorie a faptului cotidian comun [i insolitul apropierilor fortuite de obiectecare conduc spre amintita «lumin\ a imaginii»; misterul pâlpâie, scânteiaz\din loc în loc în însu[i miezul banalului, permi]ând totodat\ ironiei [i autoironiei,comicului [i burlescului, s\ s\ se desf\[oare în voie. Athanor ilustreaz\ închip eminent prima formul\, în poeme de alur\ aforistic\, de «defini]ie»foarte abstract\ a unor «obiecte» [i «st\ri». O «poetic\ dificil\ a leg\turilor»,cum o nume[te chiar autorul, e activ\ aici, în texte din care, disp\rândimaginarul suprarealist «gotic», cu poncifele lui, se las\ loc unor mici compozi]iicu aer enigmatic-oracular [i sapien]ial, de parabol\ ori «descriere» concis\a unor obiecte, dar în care au loc acelea[i îndr\zne]e mi[c\ri asociative chemates\ pun\ spiritul în stare de perplexitate [i s\-l preg\teasc\ pentru mereualte «revela]ii». O nou\ mitologie prinde acum contur, marcat\ de obsesiarela]iilor primare cu elementarul, cu organicul, – «mame ale lucrurilor», cele[apte mame ale mele care m-au n\scut», «mame obscure obscene», «fra]iiumezi», r\d\cini, ierburi, pietre, seve [i sânge, «efigiile noastre totale»,tiparele dintâi ale fiin]ei: o lume nelini[titor-obsedant\, urmând cu oanume întârziere propozi]ia programatic\ mai veche dup\ care poetul se afl\în c\utarea miturilor primordiale. Un poem ca Heraclit (scris în 1958, pe cândNaum era pe punctul de a face, dup\ ani de interdic]ie a suprarealismului,


[i compromisuri ideologice, compunând versuri «realist-socialiste»precum cele din Poem despre tinere]ea noastr\ (1960) [i Soarele calm (1961),ilustreaz\ aceast\ viziune dinamic\ prin care erau antrenate în învecin\riplurale cele mai diverse atribute ale lucrurilor [i st\rilor de spirit: «Visampeisaje acustice, dealuri sonore cu muzic\, piane abia înfrunzite / visam ritmuldiurn al p\mântului», «c\utam cuvinte hexagonale la limita de sârm\ a lini[tei,/ c\utam culori lungi»...

De-acum înainte, poezia lu Gellu Naum înainteaz\ sigur pe acest drum pecare se intersecteaz\ faptul obi[nuit, înregistrat îns\ în ecua]ii imagisticemereu ie[ite din comun, cu foarte complexe [i studiate asocieri de termeni,aluzii mitologice, ecouri livre[ti exploatate în acela[i registru parodic-burlesc,cu jocuri de cuvinte, alitera]ii subtile, sugerând, ca în Copacul animal (1971)osmoza regnurilor, leg\turile secrete dintre om [i lumea obiectelor, dintrecarnal [i spiritual. Scrierea poemelor face parte dintre «muncile noastrecrepusculare» prin care universul e asumat în re]eaua infinit\ de leg\turi [iecouri productive - «între bine [i rece între negru [i clar între opac [i lichid/ între incert [i salubru», o «semantic\ paralel\», de un izotopism difuz, toatecomunicând cu Totul prin ascunse, fine canale capilare.

E momentul când poetul se prezint\ tot mai frecvent ca «pohet», uzândde o formul\ preluat\ de la Jaques Vaché, amicul lui Breton din anii ’20 aisecolului trecut, foarte rezervat fa]\ de orice emfaz\ discursiv\ [i con[tientde «inutilitatea teatral\ [i f\r\ bucurie a oric\rui lucru». Este înc\ o marc\evident\ a acelei autosupravegheri ca emi]\tor al discursului pândit de locuricomune, de cli[ee [i conven]ii. «Comedia limbajului» e pus\ mereu înscen\ aici , ca [ i în volumele urm\toare, Tat\l meu obosi t (1972),Descrierea turnului (1975), cu ineditele din antologia Partea cealalt\, dejacitat\, unde comicul burlesc este exploatat în toate registrele.

Vine [i momentul în care, odat\ cu înaintarea în vârst\, poetul simteprofunda «schimbare a lucrurilor» (vezi volumul din 1990, Malul albastru),în care î[i face loc obsesia mor]ii, în poeme cu caracter confesiv, mai accentuatca niciodat\. Spectre tulbur\toare, legate de universul primordial, teluric[i acvatic, fantasme nelini[titoare p\trund în spa]iul imaginar cu oinsisten]\ dramatic\, se însceneaz\ adev\rate co[mare, grotescul ia loculcomicului, sarcasmul se substituie ironiei mai vechi, nota elegiac\ a discursuluie tot mai prezent\. Figura eului cap\t\ tr\s\turi donquijote[ti [i de arlechinironic-elegiac, ca în emblenaticul poem Funia Cavalerului de onoare: «Aveamla gât Marea Medalie a cavalerilor Obosi]i / funia Cavalerului de Onoare /plus Panglica [i Jartiera / orbilor r\t\ci]i în pustiu,/ aveam legate de limb\


câteva Extrase dintr-un str\vechi Tratat / [i ame]it de înalta lor semnifica]ie/ lipit de sp\tarul scaunului / pe un râu alunecam printre mari copaci r\sturna]i»...Într-un «spa]iu lipsit de sintax\», «printre clovni furio[i», ascultând «fo[netuloaselor», rezemat de pr\bu[irea «surorii-Fântân\», poetul se înf\]i[eaz\ elînsu[i ca o proiec]ie fantomatic\ grotesc\, sim]ind în jurul s\u «începutulstihiei». Sub titlul Fa]a [i suprafa]a, un volum datat 1994 exploreaz\ întonalit\]i similare adâncimea suprafe]elor, «o fa]\ calitativ superioar\ a fe]ei»(Ioana Pârvulescu), dublându-[i cumva perspectiva dinspre adânc spreînalt [i din înaltul unei «supra-priviri» c\tre obscurit\]ile din str\funduri. Cuun soi de autoironie, discursul poetic e aproximat ca «bâlbâial\» sau «bâiguial\»,expresie imperfect\ [i ezitant\ a unor realit\]i [i st\ri ambigue prin defini]ie,– «bâiguielile noastre au în vedere disponibilit\]ile tuturor». (Tot ca un«bégayement” î[i caracteriza [i confratele Gherasim Luca limbajul, cu altemijloace [i instrumente verbale).

În raport cu crea]ia anterioar\, se poate remarca un spor de cursivitate aversului, mai pu]in supus rupturilor, îns\ cutezan]a asocitaiv\ în amestecul dintre„real” [i „oniric” nu e de deloc mai mic\. O tr\s\tur\ cvasipermanent\ în scrisullui Gellu Naum e atestabil\ în aceste poeme târzii: topirea reflec]iei eseistic-programatice în fluxul inaginilor. Fenomenul va ap\rea [i mai evident în„rhomanul” suprarealist Zenobia (1985), unde sntem avertiza]i c\ „teoria pierdeomenia” [i pericolele devierii spre reflec]ia programatic\ [i conven]ional\sunt adesea semnalate în mod direct. Este, [i acesta, unul dintre semnelesupravegherii lucide a dicteului automat, de c\tre un poet la care – ca înpostmodernitate – construc]ia [i deconstruc]ia discursului alterneaz\ [i se sprijin\reciproc. Cu pu]ine excep]ii, astfel de elemente „metatextuale” sunt organicintegrate ansamblului viziunii, angajat\ mereu în foarte complexa mi[care dintredate ale realit\]ii derizorii, proiec]ia oniric\ revelatoare [i întoarcerile c\treprocesul însu[i de constituire [i dezmembrare expresiv\ a textului.

Aceast\ angajare scriptural\ cu multiple dimensiuni este caracteristic\[i pentru teatrul lui Gellu Naum – Insula, Ceasornic\ria Taus, Poate Eleonora,ori Floren]a sunt eu - aceasta scris\ în colaborare cu pictorul Jules Perahim– toate ni[te spumoase comedii de factur\ parodic\, ce demonteaz\ cuumor conven]iile literare, cu un neobi[nuit sim] al comicului de limbaj [ide situa]ii, împins pân\ la burlescul de ultim\ expresie. Oniricul suprarealiste prezent [i aici, cu elemente mo[tenite din pictura „metafizic\” a unui Giorgiode Chirico, asociat\ îndr\zne] viziunii comic-parodice prezente în toat\ opera,cu elemente de teatru absurd „ionescian”, anun]ate înc\ în mica pies\Exact în acela[i timp, din anii ’40.


Sunt doar câteva coordonate ale universului imaginar propus în chipspectaculos de opera lui Gellu Naum, scriitor pentru care via]a a concuratmereu literatura [i conven]iile ei, care a încercat dintotdeauna s\ fac\ dinliteratur\ un mod de via]\. S-a exersat în acest sens decenii de-a rândul,confundând adesea voluntar evenimentul tr\it în realitatea imediat\ ori însuprarealitatea oniric\, devenit\ la el [i o supra- [i infra-realitate a limbajului.A r\mas un creator suprarealist în spirit, cu ochii min]ii concentra]i spre acel„punct de mir\ al universului” în care toate dimensiunile lumii tr\ite [i visatetrebuiau s\ se contopeasc\, într-o viziune plural\, pu]in dispus\ s\ cedezeconven]ionalului (cu excep]ia amintitului moment, poate de oboseal\, generat\de presiunile unui regim în care crezuse în tinere]e, dar care l-a marginalizatani de-a rândul, dup\ instalare. S-a [i „copil\rit” în C\r]ile cu Apolodor,devenite repere ale literaturii pentru copii” – dar nu numai atât.

În spa]iul suprarealismului european, Gellu Naum este poate poetul carea reu[it cel mai mult s\ echilibreze practica dicteului automat cu vegheacon[tiin]ei constructiv-deconstructive, c\ci ceea ce s-a numit „semitrezie”a fost respectat cu o stricte]e de natur\ s\ echilibreze planul ra]ional alperspectivei asupra lumii cu impulsurile venite din subteranele eului. Într-atâtde mult, încât de la o vreme comportamentul s\u uman a devenit în chipulcel mai firesc „comportamentul liric” al unui spirit men]inut permanent înstarea de „a[teptare activ\”, propice cre]iei. Nu e de omis nici apelul semnificativla elementele livre[ti prelucrate [i topite în substan]a textelor sale, cu olibertate pe care nu mul]i dintre confra]ii s\i au avut-o. Privirea critic-realativizant\ i-a asigurat, la rândul ei, mobilitatea st\rilor [i ipostazelor,ironia, autoironia, sim]ul umorului, un accentuat sentiment al derizoriului,compensat îns\ de capacitatea [i disponibilitatea de a surprinde „misterul”faptului celui mai m\runt, mitologia difuz\, s-au asociat în construc]ia uneiopere care va r\mâne „deschis\” mult\ vreme [i vie, tocmai fiindc\ a refuzatmereu stagnarea în conven]ional.

SSIIMMOONNAA PPOOPPEESSCCUU

CU GELLU NAUM DESPRE CUVINTE

CCuuvviinntteellee iiddeennttiiccee [[ii lluuccrruurriillee ffeelluurriittee ((ssaauu lluuccrruurriillee iiddeennttiiccee [[ii ccuuvviinntteelleeffeelluurriittee))

Mult\ vreme nu mi-au pl\cut poeziile în care venea vorba desprecuvinte. Cînd ap\reau cuvintele „cuvînt” sau „cuvinte”, mi se p\rea c\ poezias-a oprit, pentru c\ nu urma nimic despre ce e dincolo de ele, cuvintele. M-am bucurat cînd am dat peste Cuvintele [i lucrurile a lui Michel Foucault,în care era vorba despre amîndou\. “Not Ideas About the Thing but the ThingItself”, spunea un poet american, Wallace Stevens. “No Ideas But in Things”,spunea un altul, William Carlos Williams. Parafrazînd, not words but inthings, no words but the thing itself. Care „the thing itself”? Vorbim desprelucrul/cuvîntul cel „identic [i felurit”, desigur, [tim despre asta de la GelluNaum! Felurit lucrul, c\ci îl tot schimb\ folosirea cuvîntului. Sim]i dincînd în cînd c\ „nu mai exist\ cuvinte iar [oaptele ei [lui, lor] sînt lucruri carese a[eaz\ pretutindeni umplînd t\cerea”. Altfel, exist\ [i „cuvinte f\r\ lucrurica vederea orbilor”. {i se pot asculta [i „cuvintele rostite de lucruri”, iarele „au nevoie de urechea mea ca s\ fie auzite”. {i-a mea!

L’usage du monde e un alt titlu care sun\ a[a bine! Îi apar]ine luiNicolas Bouvier. Rostul lumii, cum a fost tradus. Modul ei de folosire. „L’usagedu monde” care e atît de legat de „l’usage des mots”. Rostul lucrurilor depindede felul în care folosim cuvintele, pe care le tot umplem de con]inuturi,prin extindere sau suprimare, multiplicare sau t\iere (ca într-o poezie a luiGellu Naum, în care cuvintele sînt t\iate pe-o mas\).

Poe]ii pe care-i citesc eu sînt aceia care reu[esc s\ mi[te lucrurile din lume– cea real\, cea a ideilor sau a sentimentelor, din lumea „interior-exterioar\”.Ei recurg [i la limba care se vorbe[te „în gînd” (care poate fi [i ”cumplit\”).Cuvintele, ca [i copacul animal dintr-o poezie, sînt un regn aparte, viu,frem\t\tor – ele sînt micile transparen]e care-l alc\tuiesc pe Marele Transparent(despre care vorbea André Breton).


În via]\, întocmai ca în poezia lui Gellu Naum, se rostesc „cuvinte femininemasculine [i neutre”, exist\ acele „cîteva cuvinte mototolite în ochiul drept”,„cuvinte hexagonale”, „cuvinte patetice u[or întredeschise”, „cuvinte imaculate”,„obscurele cuvinte ale celor înnobila]i de marginile noastre pierdute”, „cuvinte]esute din cristale”, „cuvinte de sîrm\”, „cuvinte f\r\ sunet”. În cuvintelefiec\ruia curg „alte ape” („[i în cuvintele mele curgeau alte ape”) [i, dup\cum se [tie, în anumite situa]ii spui ce se cuvine fiec\ruia [i eventual te ridici[i pleci („Le-am adresat celor în drept cuvintele ce se cuvin apoi m-am ridicat[i am plecat”). {i mai exist\ „galaxii de cuvinte incandescente”, cuvintele„cu densitatea lor însp\imînt\toare/ ca ni[te vuiete”, „noaptea neagr\ acuvintelor”, ca o încreng\tur\ în care te pierzi. Dar [i cuvinte ca ni[te co[ciuge,în care unii, rostindu-le, se-ntind. Uneori „po]i s\ auzi cuvintele din cuvinte”sau po]i s\ sim]i cînd „cuvintele, de mult\ vreme nu mai fraternizau”. S\amintim [i de ritualul „care ne împarte în st\ri [i ne desparte în cuvinte”.Undeva, într-o sob\, în Athanor, „cuvintele trosnesc u[or”, iar în lumeafiec\ruia dintre noi apar „cîteva cuvinte care nu mai legau nimic dezlegautot” – [i e foarte bine a[a. Se întîmpl\ c\ uneori [tim cuvintele dar le uit\msemnifica]ia, cum g\sim într-o poezie. Adesea ne întîlnim cu acea realitatede fapt (de vorb\) pe care o cunoa[tem atît de bine, cînd „fiecare vorbeaindependent to]i vorbeau în acela[i timp [i din r\sputeri”. {i cine nu s-a sim]it„ca unii oameni maturi sili]i s\ gîndeasc\ în limba lor [i s\ vorbeasc\ înalta”...? {i-atunci... {i-atunci vorbe[ti, dar nu mai spui („Vorbesc dar nu maispun”).

Pentru un poet, dar [i pentru cel care-i seam\n\, fundamental este ce seîntîmpl\ „înainte ca st\rile s\ devin\ cuvinte” – [i unii î[i amintesc cuvintele,„dar au pierdut starea”. Poetul munce[te din greu ca s\ interzic\ cuvintelor„s\ devin\ sentimente” sau cur\]\ „vaxul de pe cuvinte”. El e atent la „pîlpîitulcuvintelor” [i la starea aceea cînd „numai cl\tinarea cuvintelor te mai leag\n\”.{i î]i va spune c\ „este nevoie s\ cite[ti cuvintele mele cu lini[te, nu cuinteligen]\”. {i te va avertiza: „Cuvintele sînt extrem de periculoase, eleîntind curse la tot pasul, ele pot uneori, cînd suspectarea lor devine mai pu]inatent\, ucide. Înapoia fiec\rui cuvînt st\ totdeauna CEL|LALT CUVÎNT[i aproape totdeauna acesta din urm\ este cel adev\rat. Ele au tr\dat destuipoe]i, au f\cut de nenum\rate ori oratorii s\ se mire ei în[i[i de cele cespun în fa]a mul]imilor frenetice [i a textului bine plasat sub lamp\, în carese scria totdeauna ALTCEVA”.

„Cuvintele desfigureaz\ ideile, ideile devoreaz\ cuvintele. Nu trebuie s\ne oprim aici.”


De ce s\ scrii? Poate pentru c\ se creeaz\ „un enigmatic ritm al cl\tin\rii/în centrul manuscrisului printre cuvinte negre”, pentru c\ doar a[a te legi de„cuvinte care cuprind în ele milioane de lucruri”, pentru c\ doar a[a„faptele tr\ite obligau la o nou\ lectur\ în cuvinte”, pentru c\ doar a[a „cuvintelehr\nesc lucrurile, semin]ele”, pentru c\ doar a[a „cuvintele ne intr\ unul înaltul [i vocea noastr\ telescopic\ se strînge se întinde indiferent\ la ea îns\[i”.În sfîr[it, pentru un poet, cine nu [tie, nu cuvintele pur [i simplu sînt importante.Cu totul altceva „ar putea urzi copacul absolut str\lucitor sau pe noi în[ine/f\r\ nevoie de cuvinte”. ALTCEVA, adic\ ceea „ce ne înconjoar\ din/ n\untru[i ne leag\ avînd amploarea [i puterea de a ne desprinde” („vorbesc fire[teca o piatr\ sau ca o plant\ oarecare despre leg\turi pierdute [...]/ u[or activeînc\/ oricum capabile s\ reg\seasc\ mireasa chimic\ [i ea pierdut\”).

JJooccuurrii [[ii ccuuvviinnttee

Ieri, pe 1 august, am fost, ca de obicei – de cînd i-am cunoscut pe Lygia[i pe Gellu Naum – la Comana, la casa lor minunat\ de vacan]\. De ani dezile se-adun\ acolo prieteni, admiratori, asem\n\tori, cititori sau doar curio[i.Am fost [i dup\ ce a r\mas doar Lygia, [i dup\ ce a plecat [i ea pe ParteaCealalt\.

Ieri, s-au f\cut 100 de ani de la na[terea lui Gellu Naum. Am fost maimul]i ca oricînd la Comana. Prietena mea Brîndu[a D. (care a terminat undoctorat despre Gellu Naum) a adus într-o pung\ de hîrtie verde o gr\mad\de pache]ele în care erau mici juc\rii frumos ambalate. Ce urma s\ facemcu pache]elele? Trebuia s\ ne vin\ o idee. Am hot\rît s\-i întreb\m pe fiecaredintre cei prezen]i dac\ ar dori s\ citeasc\ dou\ rînduri dintr-o poezie deGellu Naum. Unii au spus „Da, de ce nu?” [i au aflat c\ nu trebuie s\ citeasc\în public nimic, c\ e doar un joc, c\ vor primi, pentru bun\voin]\, ojuc\rie. Al]ii au spus „Nu” pe diverse tonuri [i cu diverse grimase. Au aflat[i ei c\ e un joc, c\ dac\ ar fi spus „Da” ar fi primit o juc\rie! A[a, n-or s-oprimeasc\! Cum în cas\ se asculta muzic\ tuareg\, unii dintre noi am desprinsni[te tingiri [i clopo]ei de bronz de pe ni[te poli]e [i am f\cut muzica noastr\tuareg\, pornind prin gr\din\, printre oaspe]i [i copaci, spre amuzamentultuturor (aproape). Apoi, Andrei O., care adusese cu el volumul de poezie dinOpere, a început s\ citeasc\ tare de la balconul din fa]a c\m\ru]ei undelucra domnu’ Gellu. A continuat cu cîteva poezii o actri]\ cunoscut\ carest\tea lîng\ el. {i, nu [tiu cum, s-a dat drumul la joc. Au urcat, pe rînd, însunete de clopo]ei [i tingiri, mai mul]i dintre cei prezen]i, aproape to]i,


chiar [i dintre cei care au spus hot\rît la început c\ n-ar citi - nu, nu - dou\rînduri din Gellu Naum. Unii au citit chiar [i o poezie întreag\, deschizîndcartea la întîmplare. Poate c\ momentul cel mai impresionat a fost al celordoi tineri gemeni belgieni, unul avocat, altul cineast, despre care am aflatc\ au f\cut de curînd împreun\ un film artistic interesant (low buget). Fiecarea citit cîte un rînd într-o româneasc\ perfect\, de[i de vorbit n-o vorbesc,mi[cîndu-se natural între englez\ [i francez\. Toat\ lumea a primit, la sfîr[it,juc\rii. Mul]i pinguini! Chiar [i cei care n-au citit au primit juc\rii! Nu [tiudac\ le-ar fi pl\cut Lygiei [i lui Gellu Naum spectacolul mai degrab\ dadaistdecît suprarealist, dac\ le-ar fi pl\cut lecturile, dar [tiu c\ pre]uiau ludicul[i c\-i priveau cu simpatie pe copil\ro[i, prefera]i celor rezerva]i sau de-adreptul sobri (sombri, sumbri). Apoi, pîn\ seara tîrziu s-a jucat mim\ [i unal t joc în care t rebuia s\ ghice[t i ce personaj reprezin] i (personajîncredin]at o dat\ cu un bile]el cu un nume, lipit pe frunte, pe care-l vedeauto]i) doar punînd întreb\ri celorlal]i (eu, de pild\, am fost Mî[kin).

Acolo am promis s\ scriu un text de ieri pîn\ azi despre Gellu Naum.Despre ce? Totul a pornit de la jocul de mim\, de la felul în care oameniicomunic\ un singur cuvînt prin atîtea gesturi, scene, întreb\ri [i r\spunsuridin mîini [i din priviri. {i de la jocul de-a cititul de versuri, cînd ascultamcu aten]ie, în ciuda veseliei înconjur\toare, cum îi ie[eau poetului de 100de ani cuvintele din gura noastr\ - ca s\ parafrazez versul: „cum ne ie[eaucuvintele din gura lui” (cînd mi-a venit rîndul, ele sunau a[a: „{i cresc pelume plante atotputernice biruitoare/ o lume vegetal\ ne prive[te dedeparte ne trimite ilustrate ventilatoare/ în ar[i]a care nu ]ine de nici o er\/o ar[i]\ total\ [.. .]/ [i noi ne exist\m [i totul/ e un singur lucru”) [iterminînd cu jocul pe care s\-l numim acum tot naumian „altul dinfiecare”. Tot legat de cuvinte, s\ adaug c\ tot ieri am ajuns absolut întîmpl\tor,tot la Comana, într-un loc care se nume[te Moara de hîrtie [i unde se facpagini poroase de hîrtie [i apoi se tip\resc pe ele texte frumoase. Ajutat\de Dana [i Ionu], proprietarii locului, am imprimat la o mic\ ma[in\ tipografic\din alt secol, pe hîrtie confec]ionat\ din de[euri macerate amestecate cufire de iarb\, frunze [i petale de flori, un fragment din Calea {earpelui.Era acolo plin de litere de metal aranjate frumos în sert\ra[e, era plin decuvinte puse invers pentru tipar, de citate din c\r]i atîrnate, coborînd pe unfir de sfoar\ de sus, iar pe o mas\ lung\ de lemn, lîng\ o carte de poezii deGellu Naum, cuvinte scrise mare pe cîte-un cartona[ dreptunghiular:lini[te, frumuse]e, prietenie, dragoste. Cuvinte pentru Gellu Naum, printrefire alba

Documents

centenar GELLU NAUMconstantin aab\lu]\ c\l\torie c\tre mine însumi florin mmanolescu constantin virgil gheorghiu, un precursor al „românilor deplasa]i“ cronici: Nicoleta Dabija,