http://www.green-report.ro/cercetasul-care-vrea-sa-salveze-rosia-montana/

Cercetaşul care vrea să salveze Roşia MontanăPostat de: Cornelia Gaie in Oameni, Recomandate 24 februarie 2015 0 1,549 Vizualizari

Tică Darie e un tânăr de 23 de ani care s-a mutat de aproape doi ani la Roșia Montană, localitatea din Apuseni amenințată de proiectul minier al companiei canadiene Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). El s-a atașat de roșienii care luptă pentru salvarea patrimoniului natural și istoric de la Roșia și s-a implicat în cauza lor cum a putut: a mers de la Copenhaga la Roșia pe bicicletă, a înființat grupul cercetașilor de la Roșia Montană, s-a stabilit acolo, iar acum a lansat un magazin online cu șosete de lână împletite de doamnele din sat. El vrea să dovedească, astfel, că mineritul nu este singura soluție pentru comunitatea locală, ci dimpotrivă, Roșia se poate dezvolta durabil prin susținerea antreprenoriatului social. 

Şosete Made in Roşia Montană. Foto: Ionut Negru

Tică a ajuns prima oară la Roşia Montană în 2007. A fost într-o tabără cu Cercetaşii României, după care a mai zăbovit prin ţară cu un prieten. S-au trezit în faţa scenei de la Fânfest, unde mulţimea îl huiduia pe un anume Gabriel. A văzut el că pe mai multe case scrie Proprietate Gabriel Resources, dar nu ştia cine e, o fi primarul şi au ciudă pe el?

Când a terminat liceul, a mers la studii în Copenhaga. Voia să se facă webdesigner. În anii de liceu a aflat de pe internet cine e Gabriel şi a urmărit ştirile despre problemele de la Roşia Montană.

Tică şi colegii lui de la Copenhagen School of Design and Technology.

În vara lui 2012, Tică s-a hotărât să vină cu bicicleta din Danemarca în România şi a vrut ca prin călătoria lui să promoveze o cauză. Într-o seară i-a apărut în news feed una dintre postările paginii Roşia Montană in UNESCO şi i-a picat fisa: pentru Roşia Montană o să merg pe bicicletă.

Şi-a pictat un steag, a făcut un blog, un video de prezentare şi s-a urcat pe bicicletă. Oamenii l-au încurajat cu mesaje pe internet sau cu o masă caldă şi un pat, pe parcursul celor 2500 de kilometri şi 33 de zile. La finalul turului a fost întâmpinat de localnici, turişti şi voluntari din Roşia. A rămas fără cuvinte. „Mi-a ajuns la inimă Roşia Montană după turul ăsta.”

Tică ajunge la Roşia. Foto: Diana Costea

Turişti, localnici şi voluntari, aşteptându-l pe Tică! Foto: Daniel Vrăbioiu

A purtat steagul Roşiei la mai multe maratoane, a organizat Ziua Roşiei Montane în Danemarca, la facultatea unde studia, apoi a mai pus la cale un tur Copenhaga-Roşia Montană, dar de data asta împreună cu o nemțoaică, pe o bicicletă tandem. Ca să afle şi mai multă lume despre cauză, au organizat evenimente în zece oraşe din drumul lor.

A fost greu şi obositor, dar turul ăsta l-a făcut să se întrebe cum ar putea să se implice direct în comunitate. S-a gândit să înfiinţeze un centru local de cercetaşi. „Simţeam că trebuie să ofer şi eu altor tineri şi copii ce mi s-a oferit mie de-a lungul celor şapte ani, să duc şi eu mai departe cercetăşia, dar în altă comunitate”, explică el. “A contat foarte mult în formarea mea, probabil că dacă nu ajungeam la Cercetaşi nu eram azi aici.”

Tică şi Louis, în drum spre Roşia Montană. Foto: Jenny Kobi

Pe 20 august 2013 a venit Comisia UNESCO să evalueze situaţia Roşiei Montane. Tică a stat toată ziua să vadă ce se întâmplă, şi să filmeze. Compania RMGC a adus oameni din satele din împrejurimi, să strige „vrem locuri de muncă!”. Tică a auzit cum câţiva lideri se lăudau cu cine a adus mai mulţi. Unii l-au luat la mişto, alţii l-au ameninţat. „Am simţit că chiar trebuie să lupt să arăt eu ce se întâmplă de fapt la Roşia Montană, aşa cum văd eu prin ochii mei, prin camera mea”, spune Tică. Aşa a şi făcut.

Tică documentează vizita Comisiei UNESCO la Roşia Montană. Foto: Inca Constantin

După toate astea, pe 20 septembrie şi-a luat rucsacul, trepiedul, aparatul foto şi s-a mutat la Roşia Montană.

„Aoleu, satană, te-ai întors!” Aşa l-au întâmpinat angajaţi ai companiei RMGC. L-au tot ameninţat timp de câteva luni, „chiar şi cu răstignirea”. Omul care l-a ameninţat cu asta a primit o amendă de zece milioane, povesteşte Tică; a continuat să le dea bună ziua, nu are nimic cu ei. Dar a filmat şi a făcut plângeri la poliţie. După câteva amenzi, oamenii s-au mai liniştit. „Au lăsat ura la o parte. De fapt şi-au dat seama că n-am venit cu intenţii rele aici la Roşia Montană.” Ceilalţi localnici s-au bucurat de venirea lui şi i-au zis că îl ajută cu ce are nevoie. Unul i-a dat în grijă o căsuţă în care să locuiască. A început să meargă pe la oameni acasă, să îi cunoască. A înfiinţat cu ajutorul câtorva dintre ei centrul de cercetaşi pentru copiii de acolo. Dar Tică a vrut să facă mai multe în Roşia, orice, doar să îi ajute pe oameni.

Cercetaşii din Roşia Montană. Foto: Laura Veres

Ultima lui realizare este magazinul online de șosete de la Roșia Montană. Tanti Eta, una dintre vecinele lui, se pricepe la tricotat ciorapi de lână. Ea i-a dăruit o pereche de şosete pe care scria Roşia Montană şi Tică a fost tare încântat de ele. S-a înţeles cu tanti Eta şi a dat anunţ pe internet: poţi să ai şi tu o pereche, pentru 20 de lei. În două zile au primit 100 de comenzi! Au mai căutat femei pricepute la tricotat, s-au pus la treabă şi, cumva, au făcut suta de perechi.

Tică a lansat acum o lună magazinul online, pe care l-a numit simplu „Made in Roşia Montană”. La începutul iernii trecute şi-a folosit banii ce-i mai avea ca să cumpere lână. A luat 130 de kilograme şi le-a împărţit celor 30 de femei care tricotează.  Le vizitează des, ba să le mai ducă lână, ba să colecteze ciorapi şi să împartă banii veniţi pe comenzile livrate. Le arată modele noi de pe internet, le povesteşte ce mai cer clienţii. Au ajuns să tricoteze de toate: căciuli, mănuşi, bentiţe, flanele, veste, şosete şi poşli.

Tanti Niculina Jeflea tricotează şosete. Foto: Tică Darie

Niculina Jeflea e una dintre femeile care tricotează şi  ţine mult la Tică. „Doamne dă-i sănătate, că-i luptător şi cuminte, îi un băiat deosebit, îi manierat, îi până sus, nota zece! De prima dată când l-am văzut am zis ‘noah, îi un băiat care ştie ce vrea!’”, spune ea.

Are 50 de ani, s-a născut la Roşia şi îşi aminteşte cu nostalgie cum era pe vremuri. Aveau brutărie cu pâine pe vatră care alimenta toate satele din jur; dispensar şi doctorul satului, complex muncitoresc cu sală pentru evenimente, casă de cultură. În apropiere erau Filatura de Bumbac, fabrica de lemne și mina veche. Femeile se pricepeau la gătit mâncăruri tradiţionale sănătoase. Pentru evenimente făceau torturi numai cu ingrediente naturale: se colora untul cu sfeclă roşie, cu spanac sau cu cacao. Vopseau şi lâna: fierbeau cojile verzi de castane afară într-un ceaun mare, apoi aruncau cojile şi făceau un baiţ în care fierbeau lâna.

Mai demult, tanti Niculina a lucrat la Uzina Dealul Piciorului, la exploatarea de cupru. Acum îşi îngrijeşte grădina şi animalele. Îi mai intră pe uşă excursionişti, care îi rămân prieteni şi se tot întorc. Simte cum îi uneşte mai mult decât orice dragul de Roşia.

În toamna lui 2013  a fost şi ea la proteste împotriva proiectului de exploatare minieră a RMGC, la Cluj şi la Bucureşti. A fost mişcată să vadă mii de oameni în stradă, cu copii în braţe, bătrânei care i-au oferit covrigi, tineri care i-au dat ceai cald, oameni care ieşeau din bloc pe stradă şi-o încurajau să nu renunţe. Încă mai simte cum le bate inima acolo când eşti între ei. „Totuşi nu-i cum zic ei, că-s numa oameni de-a lor de-a Goldiştilor şi-aşa. Suntem noi uniţi, o familie aşa maare, unită: Alburnus Maior”, spune ea.

Tanti Niculina s-a bazat pe primar când acesta a spus că nu o să vândă nimic RMGC-ului, dar apoi el a vândut tot, pe bandă rulantă. Ea îşi doreşte ca politicienii şi companiile să nu distrugă de tot frumuseţile, tradiţiile şi liniştea de care au parte la Roşia Montană.

Există alternative la mineritul cu cianuri, aşa crede tanti Niculina. Îi trec prin minte mai multe idei: S-ar putea face minerit ca pe vremuri, când maiştrii şi inginerii spuneau „să mai lăsăm şi pentru copiii noştri, nu să distrugem tot”. Ar putea strânge fructe de pădure pe care să le usuce şi să le vândă în alte ţări, dacă românii nu au nevoie. Ar putea creşte şi vreo 300 de oi dacă le-ar da cineva în grijă, pe puţinele terenuri pe care oamenii nu le-au vândut companiei miniere.

Când i-a spus Tică despre proiectul cu ciorapii, s-a bucurat că în sfârşit au ocazia să arate lumii ce ştiu ei să facă din lânuri. Îi place mult design-ul, îi face plăcere să creeze; în tinereţe făcea macrameuri, sau vestuţe şi căciuliţe pentru copilul ei.  Se gândeşte ce bine-ar fi să fie mai multe iniţiative de felul ăsta. „Cum o învins bietu Tică, aşa tre să învinjem şi noi.”

Ce începe acum să se coaguleze în Roșia Montană nu e de neglijat”, spune Claudia Apostol, membră a Asociaţiei Arhitectură, Restaurare, Arheologie (ARA). „În urmă cu câțiva ani vedeam pe toate posturile TV o reclamă în care o doamnă care se recomanda din Roșia Montană povestea cum croșetatul șosetelor nu e o soluție și că doar proiectul minier cu cianuri îi poate hrăni copiii. Azi vedem că această activitate, privită cu atâta dispreț de RMGC, a pus la lucru câteva zeci de femei din Roșia Montană. Poate nu le asigură încă strictul necesar, dar e un început. Iar această campanie pe care Tică Darie a început-o are puterea să ilustreze ceea ce cei care se opun proiectului minier spun de peste 15 ani – în Roșia Montană oamenii care chiar vor să muncească o pot face. Există un potențial uriaș la Roșia care doar așteaptă să fie exploatat (durabil!) în multe domenii – de la turism la agricultură, poate chiar industrie de mică amploare (vezi exemplul Câmpeniului) și singurul impediment real în calea acestei dezvoltări o reprezintă compania minieră și cei care aleg orbește să le reproducă discursul la nesfârșit. Dar iată, am trăit să o vedem și p-asta: șosetele de la Roșia Montană se vând ca pâinea caldă!”

Viaţa lui Tică s-a schimbat radical de când s-a mutat la Roşia. După ce ani de zile a visat să devină webdesigner, acum a ajuns să facă ciorapi de lână. Se gândeşte chiar să înveţe să tricoteze şi el, aşa şi-ar asigura un venit. Până acum a trăit din banii primiţi dintr-o bursă şcolară, dar pe ultimii i-a investit în magazin. Anul trecut a făcut dulceţuri pe care le-a vândut la Fânfest, şi aşa a mai câştigat nişte bani, din care o parte s-au dus direct la Cercetaşi. Au luat corturi, să meargă cu copiii în tabără. Îl ajută şi localnicii, e recunoscător de fiecare dată când îl invită la o masă caldă, mai ales că uneori uită să mănânce.

Tică vrea să meargă la vară cu bicicleta până la Copenhaga, să găsească pe drum magazine cărora să le vândă şosetele. Dar momentan, grija lui e să-și scoată investiţia. N-ar vrea ca femeile să aştepte mult până îşi primesc banii. Iar dacă iese un profit oricât de mic, o să-l investească în mai multă lână. Unii spun că e şmecher şi profită de munca femeilor. „N-ar mai vorbi aşa, dacă ar şti tot procesul şi cheltuielile din spate”, spune el, cheltuieli care de-abia sunt acoperite din preţul de vânzare al produselor.

L-am întrebat pe Tică ce se mai gândeşte să facă, pe lângă ciorapi şi dulceţuri. „Să devin primar”, zice el, mai în glumă, mai în serios. Vrea să-şi dea seama ce implicaţii ar avea asta, dar „dac-ar fi aici un primar pus pe treabă să facă ceva, chiar s-ar întâmpla mai multe. Dar când îi unul care o ţine doar cu mineritul, singurul primar din lume care se laudă că nu vrea ca localitatea lui să ajungă în UNESCO…”

De când s-a mutat la Roșia a întâlnit mulți oameni, de la localnici, până la jurnalişti, arhitecţi, regizori. De la fiecare a învăţat câte ceva. Să aibă răbdare, să nu se dea bătut, să încerce şi să aibă încredere în ce face. Și, dacă ceva nu iese, să ştie că măcar a încercat.

A trecut deja o lună de când Tică împreună cu localnicele au lansat Made in Roşia Montană. Au primit peste 100 de comenzi atât din țară, cât și din străinătate.  Pe site sunt afişate toate detaliile despre produse: de la fotografii şi preţuri la beneficiile lânii şi felul în care aceasta trebuie îngrijită.  Preţurile, la care se adaugă costul transportului, sunt de la 19 lei pentru o bentiţă, 49 de lei şosetele, căciulile şi mănuşile, la 119 lei pentru veste şi

190 lei pentru bluze. Toate sunt croşetate manual din lână naturală şi poartă inscripţia „Made in Roşia Montană”.