4.1 Ciclul de viaţă al proiectelor Un proiect de investiţii are o dinamică specifică pe un interval de timp determinat care constituie ciclul său de viaţă. Proiectul este rezultanta unui proces complex, transpunerea sa în practică realizându-se prin activităţi şi sarcini care au următoarele caracteristici:

sunt identificabile şi joacă un rol bine definit în viaţa proiectului, ceea ce înseamnă că, orice anomalie de ordin calitativ sau cantitativ în execuţia unei activităţi se poate reflecta negativ prin compromiterea sau prejudicierea obiectivelor proiectului,

fiecare activitate are un început şi un sfârşit bine determinat, orice activitate este consumatoare de resurse (materiale, umane, de timp),

fiecare dintre acestea având un cost şi o anumită disponibilitate. orice activitate/sarcină este legată de cel puţin o altă activitate /sarcină

printr-o relaţie de anterioritate (de precedenţă) care, din punct de vedere tehnologic, arată că, ea nu poate să înceapă dacă şi numai una dintre acele activităţi cu acre este în relaţii de anterioritate nu este terminată (o suprapunere parţială este acceptată în anumite condiţii lucru fiind stabilită specialişti avizaţi în tehnologia aplicată).

Determinarea duratei ciclului de viată a proiectului are două motivaţii: Evaluare şi analiza a oportunităţii şi eficienţei proiectului prin care se

fundamentează din punct de vedere economic decizia de investiţii, Gestiunea implementării proiectului respectiv; programarea, urmărirea şi

controlul execuţiei lucrărilor. În primul caz este vorba de o abordare economică când proiectul este tratat prin prisma modului cum acesta va contribui la realizarea scopurilor care au stat la baza ideii de proiect. In acest context sunt realizate elementele necorporale; studii, rapoarte şi alte documente ce înglobează eforturi intelectuale considerabile (investiţia intelectuală a proiectului). În principal este studiat prin metode specifice, influenţele asupra situaţiei economice şi financiare a promotorului, sau impactul în plan economic şi social la nivel macro sau mezoeconomic. Din această cauză, ciclul de viaţă începe cu ideea de proiect şi se încheie cu dezinvestiţia, prin dezafectare sau cesiune. Perioada pe care se obţin efectele, estimate în faza preinvestiţională (economice, sociale etc.), este numită perioada de viaţa utilă (de

Gestiunea elementelor necorporale ale ciclului de

viaţă al proiectelor

exploatare) a proiectului, indispensabilă în derularea analizei economice şi financiare.

Luând drept criteriu de definire, specificul activităţilor ce se derulează pe parcursul ciclului de viaţă a proiectului, acesta se poate împărţi în trei etape semnificative. Subliniem că, etapizările care se fac, au un caracter mai mult metodologic, având menirea de a delimita cât mai bine locul şi rolul diferiţilor actori (intervenanţi) în cadrul proiectului, precum şi pentru face o riguroasă determinare a structurii şi intensităţii consumului de resurse investiţionale. In practică limitele între etape sunt de cele mai multe ori difuze existând posibilitatea reală de suprapuneri pe anumite intervale (de exemplu; detaliile de execuţie se realizează cel mai adesea concomitent cu execuţia propriu-zisă a proiectului) Etapa de concepţie (preinvestiţională) care constituie pasajul între ideie şi acţiune. Este perioada în care se dezvoltă o idee de proiect, căreia i se fundamentează necesitatea, oportunitatea şi eficienţa, în cadrul unei documentaţii specifice.

Raport de fezabilitate Dosar de concepţie Ideia de Dosar de realizare Proiect Proces verbal de Decizia de terminare a lucrărilor continuare Decizia de Proces verbal realizare de recepţie Deschiderea lucrărilor Transfer în expl.

Figura 4.1 Jaloane şi documente în ciclul de viaţă al proiectului

Este o etapă ce se finalizează prin studii, proiecte, licenţe, caiete de sarcini, etc., când sunt preponderente activităţile intelectuale ce vor constitui cea mai mare parte a imobilizărilor necorporale. De aceea, în această etapă consumul de resurse fizice este redus, şi sunt antrenaţi acei actori sau organisme care concură la fundamentarea şi adoptarea deciziei de a investi, la definirea concepţiei tehnic-constructive şi funcţionale a proiectului; întreprinzător - beneficiarul de proiect, proiectant, producător – furnizor de echipamente, organe de sinteză, organe ale puterii publice locale şi/sau centrale etc.

Studii preliminare

Concepţie

Definire

Execuţie proiect

Punere în funcţiune

2. Etapa de implementare (execuţie) în care creşte rolul factorilor ce concură la transpunerea în practică a proiectului, iar consumul de resurse fizice investiţionale este maxim în raport cu celelalte etape.

Ea se desfăşoară conform prescripţiilor din documentaţia tehnico-economică de proiect elaborată în etapa anterioară şi este perioada de timp în care resursele alocate sunt transformate pe şantier, în elementele materiale concrete ale viitoarelor capacităţi de producţie sau de folosinţă.

Durata etapei de realizare a proiectului prezintă interes deosebit din punct de vedere al mărimi sale, al consumului de resurse şi nu în ultimul rând, al corelării acţiunii actorilor şi coordonării lucrărilor. De aceea nu trebuie privită ca simplă însumare a duratelor activităţilor ce concură la implementarea proiectului, care se desfăşoară succesiv sau simultan.

Durata de execuţie se studiază cu ajutorul modelelor matematice specifice teoriei grafurilor sau cu ajutorul graficului Gantt. Aceste modele sunt de un real folos pentru conducerea operativă a lucrărilor de proiectare şi execuţie.

Cele două etape prezentate au multe puncte comune şi sunt dificil de departajat în practică. Obiectivul lor comun este de a se crea premisele necesare realizării scopului urmărit prin realizarea proiectului de exemplu; pentru o investiţie de expansiune scopul proeictului este de a se construi o nouă capacitate de producţie , o secţie, un atelier, o instalaţie etc. Legendă: d = durata de execuţie De = durata de exploatare I = investiţii CF Q = valoarea producţiei C = cheltuieli de producţie m0 m1 m2 d DE

n

Figura 4.2 Durata de viaţă a proiectului Curba care caracterizează din punct de vedere economic ciclul de viaţă

economică a proiectului este curba de evoluţie a cash flow-ului (figura 4.2). În procesul de realizare a proiectului, anasamblul construcţiilor,

instalaţiilor amenajărilor de teren pe amplasamentul ales, este numit generic de gestionării proiectului “obiectiv de investiţii”. În funcţie de amploarea şi complexitatea proiectului, şi din nevoia de a se asigura o bună corelare şi

coordonare a activităţilor pe şantier, obiectivul se poate împărţi în “obiecte de investiţii”. Un obiect de investiţii este un element structural al obiectivului, bine definit şi delimitat spaţial şi funcţional (atelier, secţie, depozit), care poate să-şi îndeplinească funcţiunile pentru care a fost creeat în mod autonom, dacă i se asigură utilităţile necesare; energie, apă, combustibil etc. 3. Etapa de exploatare, în literatura de specialitate mai este numită şi “durata de viaţă utilă”, este perioada în care se obţin, eşalonat, rezultatele utile scontate. Durata de viată utilă a proiectului nu trebuie sa fie confundată cu durata de amortizare contabila a investiţiei. Investiţia este subiect al procesului de amortizare, prin depreciere care, din punct de vedere contabil, se constată şi se evidenţiază prin diminuarea valorii sale în timp. Această diminuare este rezultatul uzurii, prin utilizare sau datorită progresului tehnic - prin obsolescenţă. Deci, din punct de vedere contabil, durata de viaţă a investiţiei este acel interval de timp în care imobilizările se amortizează complet şi de regulă este stabilit prin acte normative. Astfel, în cazul amortizării liniare, clădirile se amortizează în 20-25 ani, echipamentele de lucru, utilajele în 10-15 ani, materialul rulant în 5 ani etc. Durata de viaţă utilă (perioada de exploatare/funcţionare) a proiectului stabileşte analizând mărimea următoarelor durate ce caracterizează un sistem tehnic: A. Durata fizică a activelor imobilizate (echipamente, clădiri etc) - care se poate determina relativ exact, pe baza caracteristicilor tehnico-constructive şi se exprimă în timp de funcţionare (ore, ani, etc.). Prin modele adecvate, luându-se în considerare cheltuielile de întreţinere şi reparaţii şi valoarea reziduală (de revânzare), se poate stabili o mărime optimă a acestei durate. B. Durata de viaţă tehnologică este determinată de ritmul schimbărilor tehnologice în domeniul respectiv de activitate. Mărimea sa exprimă “intervalul de timp dintre momentul punerii în funcţiune a echipamentelor/tehnologiei şi momentul estimat al apariţiei pe piaţă a unui nou echipament/tehnologie cu aceleaşi caracteristici funcţionale dar cu performanţe tehnice superioare”. Apariţia acesta creează nevoia de schimbare a vechiului utilaj demodat, de slab randament chiar înainte de expirarea duratei sale fizice de funcţionare.

C. Durata de viaţă a produsului este perioada de succes comercial a produsului fabricat sau perioada de exploatare economica a unui zăcământ, etc. Această perioadă este importantă, mai ales în cazul proiectelor specifice pe produs (cariere, exploatări forestiere, miniere ş.a) unde instalaţiile nu pot fi reconvertite la dispariţia produsului pentru care s-a realizat proiectul.

În unele situaţii se poate vorbi şi de o durată în sens juridic. Este vorba de proiecte a căror funcţionare este reglementată prin acte juridice de exemplu: o instalaţie va funcţiona atât timp cât este prevăzut prin acordul de licenţă, prelungirea sa ulterioară este un act de voinţă al părţilor.

Cea mai scurtă dintre aceste durate se considera durata de viaţă utilă a proiectului, de obicei în procesul de evaluare economică se operează cu durate de operare economică de 5 – 10 ani.

Într-o abordare tehnicistă/gestionară ciclul de viaţă al proiectului este cuprins între momentul apariţiei ideii de proiect şi momentul transferului în exploatare şi desfiinţarea echipei de proiect .

Terminarea execuţiei şi trecerea la etapa de exploatare constituie un moment important în viaţa proiectului. Atunci are loc transferul de proprietate şi de riscuri între executant/furnizor şi beneficiarul, viitorul proprietar. Pentru depăşirea acestui moment important se desfăşoară o serie de lucrări pregătitoare (cu precădere în cadrul sistemelor tehnice complexe) cum ar fi: probe mecanice, rodajul mecanic în gol şi în sarcină, probe de performanţă tehnologică, recepţia lucrărilor de construcţii-montaj, apunerii în funcţiune şi respectiv a bunei funcţionari a echipamentelor şi instalaţiilor.

Finalizarea proiectului (L`achevement du projet/ Project completion) este o noţiune importantă pentru ca atunci se face trecerea de la faza de investiţie şi de ci de tragere de surse la faza de exploatare ,deci de rambursare a datoriilor. Pentru a introduce o logică în complexitateta acţiunilor şi sarcinilor specialiştii definesc mai multe momente de terminare.

Terminarea din punct de vedere fizic a instalaţiilor respectiv, finalizarea construcţiei diferitelor elementelor structurale ale unei unităţi de producţie inclusiv montajul echipamentelor şi instalaţiilor de lucru şi deci finalizarea contractelor specifice. Finalizarea tehnică este declarată când ansamblul realizat funcţionează şi reprezintă momentul la care: toate instalaţiile proiectului sunt terminate conform criteriilor impuse prin contractul de construcţie, lucrările efectuate sunt acceptate de beneficiarul proiectului/proprietarul, au fost obţinute toate autorizaţiile şi permisele de funcţionare, testele tehnice făcute de experţi au fost trecute cu succes, expertul emite către finanţator certificatul care atestă că toate condiţiile de construcţie, definite mai înainte, sunt realizate, finanţatorul acceptă certificatul primit de la inginerul independent.

Finalizarea din punct de vedere financiar nu poate fi declarată decât după finalizarea tehnică şi sunt îndeplinite anumite condiţii: primele rate onorate, contul de rezerve completat etc.

Termenul global de terminare este un concept specific cazurilor de proiecte legate. Finalizarea globală se va admite atunci când fiecare subproiect va fi terminat respectiv: finalizarea din punct de vedere tehnic a fost constatată, testele tehnice făcute de expertul tehnic pentru proiectele aval au fost trecute cu succes, instalaţiile comune au fost terminate, restricţiile legate de protecţia mediului ambiant au fost respectate, expertul tehnic, mandatat de Bancă, certifică respectarea condiţiilor de mai sus şi finanţatorul acceptă certificatul experţilor. Din punct de vedere gestionar, în opoziţie cu activităţile de tip operaţie, proiectele prezintă două trăsături specifice importante pentru şeful de proiect:

Ireversibilitatea deciziilor de gestiune ceea ce poate avea consecinţe dintre cele mai nefaste. De aceea este nevoie de o atentă documentare şi analiză antefactum pentru a se detecta toate consecinţele acţiunilor ce decurg din deciziile

luate şi de a lua toate măsurile de prevenire, în mod special prin reducerea intervalului de timp între decizie şi acţiune.

Risc sporit datorită faptului că proiectul este gestionat de regulă într-un mediu ostil cu factori exogeni de influenţă nu întotdeauna bine cunoscuţi. În aceste condiţii este necesar ca şeful de proiect să stabilească o corelaţie între nivelul de cunoştinţe despre proiect şi stadiul realizării sale. Pentru aceştia proiectul apare ca o interdependenţă între două procese:

a. un proces de explorare, de achiziţie de informaţii necesare reducerii incertitudini,

b. un proces de acţiune, de decizie care reduce gradul de libertate / intervenţie asupra proiectului.

Ciclul de viaţă este caracterizat din punct de vedere gestionar este caracterizat de evoluţia a două curbe, figura 4.3.

Pe măsură ce proiectul avansează în execuţie, creşte nivelul de cunoştinţe (curba A) şi implicit gradul lor de certitudine. In acelaşi timp, cu cât proiectul este mai avansat, conform principiului ireversibilităţii, gradul de libertate (capacitatea de acţiune) a deciziilor scade, deciziile cu privire la durate, la resurse consumate nu mai pot fi schimbate.

Pentru şeful de proiect, în aceste condiţii se pune problema de a găsi echilibrul între timpul de culegere a datelor (amonte) şi urgenţa cu care trebuie să-şi organizeze acţiunea (aval). Cu alte cuvinte, trebuie să urgenteze completarea bazei de date, precum şi calitatea informaţiilor (curba A’) şi “amânarea” deciziilor cât mai aproape de momentul acţiunii (curba B’), conform principiului “aici şi acum”. În aval se va întârzia la maxim angajarea pe proiect a resurselor şi se va urmări scurtarea duratei de execuţie a lucrărilor. Se evită astfel imobilizările inutile, şi se îmbunătăţeşte capacitatea de reacţie în faţa imprevizibilului

(%) 100 %

Nivelul de cunoştiinţe B’ A despre proiect A’ Capacitate de intervenţie asupra proiect B timp CICLUL DE VIATA AL PROIECTULUI

Figura 4.3

Din punct de vedere economic această strategie se transpune în graficul de eşalonare a cheltuielilor de investiţii. Eşalonarea investiţiei pe durata de execuţie are influenţa majoră asupra eficienţei proiectului. Optimizarea eşalonării este o problemă care ţine mai mult de latura calitativă a procesului de proiectare, de experienţă specialiştilor proiectanţi. Teoretic, avem trei curbe care reflectă concepţii diferite privind eşalonarea.

c) b) a) timp d

Figura 4.4

a) eşalonare progresivă: I1 < I2 < …………. < Id , b) eşalonare constantă: I1 = I2 = …………. = Id , c) eşalonare regresivă: I1 > I2 > …………. > Id.

Eşalonarea progresivă este cea mai eficientă deoarece creează premisa

obţinerii celor mai mici pierderi de venit net pe durata de execuţie. Este în acelaşi timp şi operaţională dat fiind faptul că, de regulă în procesul de execuţie fondurile cele mai importante se imobilizează în echipamente şi instalaţii de lucru care se montează în partea finală a execuţiei. Pentru ca premisa să devină realitate încă din faza de negocieri-contractări trebuie evitat să se creeze stocuri de echipamente printr-o politică nefericită de aprovizionare. Eşalonarea regresivă este tocmai rodul unei astfel de politici de aprovizionare când, din spirit de prudenţă exagerată se face o aprovizionare în avans, uneori justificată dar de cele mai multe ori dintr-o greşită concepţie managerială.

4.2 Conţinutul fazelor ciclului de viaţă al proiectelor

Definiţia dată de specialiştii Băncii Mondiale pentru un proiect productiv generator de bunuri şi/sau servicii considerată cea mai completă arată că…”proiectul este un ansamblu optimal de acţiuni cu caracter de investiţii, bazat pe o planificare sectorială, globală şi coerentă, graţie căruia, o combinaţie definită de resurse materiale, umane generează o dezvoltare economică şi socială de o valoare determinată17)”.

Elaborarea şi implementarea oricarui proiect este un proces ciclic format din faze cu o succesiune şi etapizare logic prestabilite, care interconditionează reciproc. În linii mari, reamintim că ciclul de viaţă al unui proiect are trei mari subcicluri; preinvestiţional, investiţional şi operaţional.

Schema generală de analiză a ciclului de viaţă (se referă la elementele necorporale/intelectuale), cuprinde 6 (şase) faze17), a căror dezvoltare pe etape, depinde de anvergura şi/sau importanţa proiectului. Deşi nu diferă mult de schema folosită de experţii Băncii Mondiale, alţi specialişti18) introduc o nouă fază care modifică formal structura dar conţinutul analizei rămâne în ultimă instanţă acelaşi:

Tabelul 4.1 Var 1 Var 2 1) Identificarea (ideii) proiectului, 2) Pregătirea proiectului 3) Evaluarea proiectului 4) Decizia asupra proiectului 5) Realizarea proiectului 6) Funcţionarea şi controlul funcţionării proiectului

1) Elaborarea proiectului 2) Evaluarea economică (pregătirea

deciziei) 3) Decizia de alegere 4) Realizarea (proiectului)

echipamentelor 5) Funcţionarea proiectului 6) Lichidarea

Diferenţa constă în gruparea primelor două faze preinvestiţionale

“identificarea ideii” şi “pregătirea proiectului” într-o singură fază pregătitoare “elaborarea proiectului” şi introducerea “lichidării” (decizie de dezinvestire sau de continuare a exploatării) ca fază distinctă importantă importantă în existenţa proiectului (aceasta poate fi tratată şi ca etapă finală a perioadei de explotare/funcţionare a proiectului).

17) Chadenet B.,John A.King - Ce se înţelege prin proiect al Băncii Mondiale. Finanţe şi Dezvoltare,

nr.3, sept.1972 18) Chervel M,Le Gall M – Manuel d’évaluation économique des projets

4.2.1 Elaborarea proiectului

Este faza prinvestiţională, de concepţie a proiectului a cărei rezolvare poate fi dezvoltată în trei etape:

Identificarea ideii de proiect; Elaborarea schiţei de proiect (studiu de prefezabilitate); Elaborarea studiului de fezabilitate a proiectului.

Dezvoltarea acestor etape se concretizează în diverse documente şi dosare fiind dependentă de tipul proiectului, agentul promotor care are responsabilitatea realizării lor. Promotorul ideii de proiect poate fi: un agent economic privat, o entitate publică locală sau centrală, o organizaţie nonguvernamentală sau o organizaţie internaţională. Concluziile acestei faze exprimă punctul de vedere şi exigenţele iniţiatorului proiectului

Identificarea ideii de proiect – caută răspunsurile la întrebări de genul; ce trebuie făcut? pentru ce trebuie să se facă?

Ideea de proiect porneşte de la dorinţa de a satisface o cerere curentă sau de perspectivă, sau de a exploata o oportunitate. Caracterul limitat al resurselor, restricţiile de disponibilitate nu permit a se satisface toate dorinţele în orice condiţii. De aceia este nevoie de a alege acele proiecte care prezintă garanţia şansei de succes, nu vor genera efecte nedorite şi nu în ultimul rând satisfac nevoile cele mai acute. Pentru început, o idee de proiect este considerată viabilă dacă se dezvoltă într-un domeniu strategic prioritar în plan teritorial sau departamental, este fezabilă din punct de vedere tehnic şi este agreată de organe ale administraţiei publice centrale sau locale.

Identificarea ideilor de proiect se poate realiza astfel; Pe baza de proiect - releu adică, continuarea unui proiect existent prin

dezvoltarea idei iniţiale sau prin diversificare în sectorul respectiv. O astfel de procedură se aplică în sectoare ca; transporturi rutiere, feroviare, în energetică şi poate să se extindă pe durate mari de timp. O variantă a proiectului releu, agreată de organismele financiare internaţionale, este procedura "piggy back" care constă în reînnoirea într-un ciclu automat a proiectelor prin includerea în creditul iniţial a unei sume destinate studiului preliminar pentru proiecte ulterioare.

Identificarea nevoilor şi/sau oportunităţilor prin analiza priorităţilor strategice în profil teritorial sau departamental. Studiile sectoriale sunt principala sursă de informaţii în această fază şi este de dorit să fie cât mai bine fundamentate şi actualizate. În cazul proiectelor la nivel de colectivitate teritorială strategiile de dezvoltare locală schiţele de sistematizare sunt principalul fundament al proiectelor de servicii publice.

O altă procedură urmată de organismele financiare constă în trimiterea de misiuni de experţi care sa studieze la faţa locului problemele referitoare privind oportunităţile de investiţii prin identificare priorităţilor zonale, cu acordul şi conlucrarea autorităţilor locale. Pe aceasta cale experţii Băncii Mondiale pot colabora cu specialiştii altor organisme internaţionale specializate cum ar fi: ONUDI, FAO, OMS, UNESCO etc. în cadrul unor misiuni comune.

Fundamentarea idei de proiect se bazează şi pe analiza informaţiilor privind: interesul economic al promotorului, caracterizarea mediului contextual, al proiectului, locul şi rolul proiectului în strategia generala a firmei iniţiatoare, facilităţile de realizare, riscurile inerente proiectului. In fisa de intenţii (a ideii de proiect) se vor prezenta concluziile fiecărei analize şi calificativele obţinute astfel: foarte favorabile, favorabile, fără relevanta, efect negativ. Vor fi definite problemele şi studiile ce vor fi studiate în fazele ulterioare de analiză: a) Date cu caracter general: identificarea promotorului ideii, definirea acţiunilor ce trebuie dezvoltate, localizarea administrativ – geografică cu motivarea oportunităţii şi criteriilor de alegere, referinţe la eventualele obiective strategice sectoriale sau regionale în care se încadrează ideea propusă. b) Analiza situaţiei existente referitoare la:

o nevoie locală nesatisfăcută sau insuficient acoperită, dacă există un agent prestator local sau zonal (distanţa parcursă de beneficiar);

o oportunitate locală neexpoatată sau parţial exploatată, gradul de utilizare, motivele de subutilizare;

existenţa unor surse de mijloace locale mobilizabile în cadrul proiectului.

c) Descrierea ideii de proiect: rezultate aşteptate, lucrări şi sarcini ce trebuie întreprinse (studii, echipamente, furnituri, mână de lucru etc.), responsabilităţi pentru partea de studii, de realizare, de control de finanţare; d) Consecinţe financiare; costul lucrărilor de implementare (studii, infrastructură echipamente, furnituri, mână de lucru), modalităţi de finanţare: surse proprii, subvenţii, împrumuturi etc. tabloul cheltuielilor de funcţionare, de personal, întreţinere, dobânzi, rate la credite etc.; e) Informaţii privind execuţia; eşalonare lucrări, eşalonarea creditelor şi a rambursărilor, eşalonarea cheltuielilor curente etc.

Oricât s-ar afirma ca, în economia de piaţa fiecare întreprinzător are libertatea de a-si dezvolta nestingherit orice activitate, în realitate el trebuie sa fie avizat cu privire la impactul proiectului sau asupra intereselor economice, sociale, ecologice ale colectivităţii teritoriale din zona de amplasament, să testeze gradul sau de acceptabilitate de către diferite poluri de interese, pentru ca să-şi evalueze corect şansele de succes.

Formularea proiectului este ceea ce se cheamă "pipe-line-ul proiectului. Dificultatea de a stabili cu exactitate limitele procesului de pregătire a proiectului ne obligă să o definim prin ceea ce considerăm că trebuie sa cuprindă această fază; "toate activităţile necesare aducerii proiectului în stadiu de a fi recunoscut ca realizabil din mai multe puncte de vedere: tehnic, economic, comercial, financiar, instituţional, şi creează premisele de a-l evalua. Pregătirea se poate face în doua trepte:

selecţia preliminară finalizată prin "studiu de prefezabilitate"; formularea proiectului încheiată prin "studiul de fezabilitate".

Dacă studiul de oportunitate este complet, bine articulat şi fundamentat se poate renunţa la elaborarea studiului de prefezabilitate. Concomitent cu elaborarea acestor documente, la cererea promotorului de proiect se pot realiza şi studii auxiliare (funcţionale) ce vor servi procesului de fundamentare a proiectului prin care se rezolvă punctual probleme specifice cum ar fi: amplasament, marimea capacitatii de producţie, alegerea echipamentelor tehnologice, teste de laborator / staţii pilot, etc. Studiul de prefezabilitate se execută tot de promotorul ideii de proiect şi redă concepţia generală a proiectului din punct de vedere tehnic, evaluarea sumară a mijloacelor de aplicare. Pe baza sa se poate defini modul cum se înscrie proiectul într-un program sectorial şi se poate începe identificarea posibilelor surse de finanţare. Ipotezele construite pe baza analizelor din studiul de fezabilitate sunt susţinute prin analize critice în cadrul unor studii funcţionale suport. Spre deosebire de studiul de fezabilitate, în studiul de prefezabilitate se abordează aceleaşi probleme dar toate analizele, evaluările au un caracter provizoriu, sumar. Studiul de fezabilitate este documentaţia tehnico-economică de fundamentare complexă a deciziei de investiţie, bazată la rândul ei pe o analiză competentă a problemelor de care depinde evoluţia viitoare a proiectului. Fiind nevoie de mult profesionalism, de cele mai multe ori realizarea studiului de fezabilitate este încredinţată birourilor specializate de consultanţă. Studiul de fezabilitate dezvoltă şi detaliază analizele sumare din documentele anterioare. In acest stadiu se fac delimitări nete între variante de proiect, se evaluează caracteristicile tehnice ale activităţilor, se stabilesc mijloacele, resursele, se estimează costurile lucrărilor, se estimează rezultatele economice şi financiare. Un studiu de fezabilitate are următoarea structură:

Date şi informaţii din studiile sectoriale şi/sau operaţionale suport Generalităţi (subdosar administrativ şi cel de studii de piaţă/nevoi)

care cuprinde informaţii cu privire la: fundamentarea amplasamentului, situaţia (detaliată ln raport cu studiul de oportunitate)privind situaţia existentă, analiza cererii sau nevoilor, descrierea detaliată a rezultatului procesului (scop, obiective, data punerii în funcţiune), responsabilităţi privind elaborarea documentaţiilor tehnice de proiect ce preced execuţia (proiect de execuţie, dosar de licitaţii, formarea personalului gestiunea proiectului, etc.).

Descrierea proiectului (subdosarul tehnic) cuprinde o descriere detaliată a variantelor reţinute, specificaţiile tehnice de proiect (caracteristici tehnice şi variante dacă nu s-a făcut alegerea în etapa anterioară, devize), strategia de implementare calendarul execuţiei (durata studiilor operaţionale, de elaborare a dosarului, termenul de luare a deciziei privind finanţarea, termenele pentru îndeplinirea formalităţtilor reglementare), măsuri supletive, recapitulaţie asupra mijloacelor necesare

Implicaţiile financiare (subdosarul financiar) cuprinde mijloacele financiare necesare (scadenţarul privind tranşele de credit, contribuţia celorlate surse, rambursări dobânzi etc.), măsuri de aplicare (facilităţi de natură fiscală: statut fiscal privilegiat, facilităţi vamale etc. montajul financiar). Rezultate

financiare estimate. Esenţial pentru dosarul financiar este construcţia tabloului de flux de trezorerie (cash flow) pentru proiecte industriale şi impactul proiectului asupra veniturilor şi cheltuielilor administraţiei publice pentru proiectele publice.

Implicaţiile economice şi sociale (subdosar economic şi social) relevă impactul proiectului asupra mediului economic şi social. Problema trebuie abordată diferit; dacă este proiect emanat de la un întreprinzător privat, o entitate publică, un organism internaţional.

Avize şi acorduri reglementate de legislaţia în vigoare ca de exemplu: a) avizul ordonatorului principal de credit; b) certificatul de urbanism referitoare la încadrarea amplasamentului în

planul urbanistic al localităţii şi regimul juridica al terenului; c) avizele privind asigurarea cu utilităţi; d) aviz privind consumul de combustibil; e) aviz privind protecţia mediului; f) alte avize de specialitate prevăzute de lege.

Studiul de fezabilitate cuprinde să desene schiţe referitoare la; planul de amplasament, planul general, planuri să secţiuni de arhitectură pe obiecte de construcţie.

Şansele de succes ale unui proiect depind în foarte mare măsură de profesionalismul cu care este depăşită faza de elaborare. In fază preinvestiţională de pregătire a proiectului analiza are un caracter complex interdisciplinar, specialiştii fiind de acord cu analiza proiectului din punct de vedere: tehnic, instituţional, social, comercial, economic, financiar. a) Analiza din punct de vedere tehnic stabileşte fezabilitatea soluţiilor constructive, tehnice şi tehnologice adoptate în cadrul proiectului. De aceia estimările şi avizele trebuie să fie făcute de oameni cu competenţă în domeniul respectiv. Principalele probleme ce trebuiesc studiate de tehnicieni se referă la mărimea capacităţii de prelucrare/producţie, tehnologii de fabricaţie, resursele necesare realizării proiectului, amplasament, sisteme de programare şi urmărire a execuţiei

Stabilirea mărimii capacităţii de producţie depinde de factori economici de eficienţa utilizării resurelor, de randamentul utilajelor, de dimensiunea pieţei produselor

Problema debuşeelor este importantă pentru a evita risipa, stocurile fără mişcare, Există tentaţia de supradimensionare, din dorinţa de a beneficia de economii, dar ea poate fi costisitoare, daca în cel mai scurt timp surplusul de capacitate nu îşi are acoperire în cerere.

Alegerea tehnologiei de fabricaţie - este de preferat o tehnologie indigenizată, adică adaptată cel mai bine la specificul locului. Nu sunt indicate tehnologii ce riscă uzura morală rapidă, dar nici tehnologii de vârf din ţări dezvoltate care aplicate fără discernământ în contextul zonei să fie ineficiente.

Tehnicienii trebuie să se asigure că, odată începută etapa de implementare a proiectului nu există impedimente de accesibilitate şi/sau disponibilitate a resurselor necesare; materiale, umane, tehnice. Se va studia

ipoteza folosirii acelor resurse care se pot asigura cantitativ, calitativ şi la timp pentru darea în exploatare a proiectului.

Amplasametul are doua accepţiuni; localizare regionala şi microlocalizare

Specialişti trebuie să întocmească graficul lucrărilor de execuţie, devizul estimativ, eventualele riscuri şi măsuri de preîntâmpinare Demn de relevat că, în urma acestor analize pot lua naştere variante de proiect care lărgesc aria câmpului decizional. b) Din punct de vedere instituţional trebuie studiate doua aspecte importante:

probleme administrative care se referă la structura organizaţională a proprietarului de proiect: organigrame, responsabilităţi etc. Daca proiectul se face în sectorul public se va solicita un anumit grad de autonomie în administrarea afaceri, fără ingerinţe de ordin politic şi fără inerentele rigidităţi şi accente de birocraţie, atât de specifice administraţiilor publică;

probleme gestionare care trebuie să releve dacă există cadre competente să conducă execuţia şi exploatarea proiectului, forţă de muncă locală aptă, din punct de vedere al pregătirii tehnologice să asigure exploatarea. În general, când este vorba de proiecte de transfer tehnologic spre ţări sau zone subdezvoltate nu există astfel de oportunităţi şi ca atare se impune organizarea unui program de pregătire - formare a personalului autohton ce se va desfăşura în parale cu implementarea.

c) Din punct de vedere social sunt studiate incidenţele proiectului asupra colectivităţilor locale, cu deosebire probleme privind: ocuparea forţei de muncă, creşterea veniturilor populaţiei ca urmare a repartizării veniturilor proiectului, calitatea vieţii, etc. La fel de importante sunt şi concluziile de ordin ecologic referitoare la impactul asupra mediului piesagistic al zonei, asupra calităţii factorilor de mediu. d) Din punct de vedere comercial este studiată piaţa produsului sau serviciului ce se va realiza, eficacitatea canalelor de distribuţie, asigurarea materială şi cu personal de execuţie a proiectului. e) Din punct de vedere economic se va pune în evidenţă contribuţia proiectului la dezvoltarea economica de ansamblu a statului sau a zonei "gazdă" Sunt analizate incidenţele proiectului asupra problemelor economice globale ale colectivităţii locale, daca se justifica eforturile investitionale pentru realizarea acestui proiect "aici si acum". Toate aceste aspecte sunt studiate pe baza criteriilor de eficienta economica de tip "cost-beneficiu". f) Din punct de vedere financiar analiza este făcută pe doua direcţii:

• Analiza surselor de finanţare a proiectului. Din prudenţa băncile nu finanţează integral un proiect, montajul financiar fiind rodul unei combinaţii de surse. De pildă: BIRD acoperă de obicei, doar 10 - 20% din nevoile de finanţare ale unui proiect şi prin excepţie, în anumite condiţii, poate asigura până la 70 - 80 %

din nevoi pe direcţii bine stabilite. Deci, proprietarul proiectului trebuie să se ocupe de acoperirea diferenţei de resurse, fie din surse proprii, fie din alte surse străine. Însă el trebuie să prezinte Băncii un plan de finanţare foarte concret prin care să facă dovada că este capabil să asigure fondurile necesare implementării proiectului. Dacă acesta este în dificultate cu privire la sursele de constituire, specialiţtii Băncii pot sugera masuri speciale de natura fiscală şi/sau financiară.

• Analiza capacităţii de rambursare a împrumuturilor contractate pentru realizarea proiectului se face pe bază previziunii bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere. Rata de rentabilitate interna (RIR) este un indicator important ce determină decizi privind viitorul proiectului. De regulă băncile finanţatoare impun o anumită limită minim admisibilă a acestui indicator atunci când sunt solicitate pentru a credita un proiect de afaceri.

Pe baza concluziilor derivate din studiul de fezabilitate factorii de decizie se pronunţă asupra proiectului: abandonarea, continuarea sau reevaluarea prin luarea în considerare a altor ipoteze sau variante de proiect.

4.2.2 Evaluarea proiectului

Evaluarea este o procedură, de obicei standardizată, de tratare a informaţiilor tehnice, economice şi financiare referitoare la proiect, în contextul mediului său economic, în urma căreia, pe baza unui sistem prestabilit de criterii, este recomandat pentru selecţie, modificare sau respingere. Evaluarea sumară este specifică fazei incipiente ale vieţii proiectului, iar evaluarea finală se realizează numai pe baza datelor finale furnizate la terminarea formulării proiectului în studiul de fezabilitate. Deci, evaluarea are un caracter continuu realizându-se în diferite momente ale ciclul vieţii proiectului astfel:

la finalul fiecărei faze a ciclului de viaţă al proiectului pentru a hotărî dacă se continuă sau nu proiectul;

după fiecare etapă semnificativă în cadrul fazelor (evaluarea sincronă) pentru a permite luarea deciziilor tactice în derularea proiectului. Astfel, evaluarea continuă este decisivă în etapele de formulare corespunzătoare primelor faze ale ciclului unde trebuie să se evalueze avantajele şi/sau inconvenientele care, într-o perspectiva multicriterială permit identificarea de variante diferite. Evaluarea periodică; trimestrială, semestrială, anuală etc.) este regăsită în fazele de gestiune şi management, mai ales în segmentele de planificare, programare, motivare, urmărire şi control.

La finalul redactarii proiectului, înainte de a începe execuţia investiţiei proiectului (evaluarea ex-ante).

La finalul execuţiei/implementării proiectului (evaluare la jumătatea drumului “mid-term evaluation”).

În faza operaţională pentru a vedea cum se îndeplinesc prevederile (evaluarea on-going);

O dată ce s-a materializat investiţia şi s-a terminat faza operaţională (evaluarea retrospectivă sau evaluarea ex-post): pentru a vedea rezultatele definitive ale proiectului.

Evaluările care se realizează în primele faze au un grad de risc ridicat pentru că se bazează pe ipoteze sau pe informaţii viitoare, în timp ce la evaluarea rezultatelor finale (ex-post), riscul este mai redus pentru a se bazează pe fapte istorice privind proiectu. Dar, pentru ca rezultatele diferitelor evaluări sa fie coerente si să permită comparaţii, este necesar să se dispună de două instrumente de lucru;

Sistemul de criterii de valorificare şi priorităţile (Value System) care trebuie să fie stabil să se menţină sau să prezinte variaţii minime,

Metodologia de evaluare să fie aceiaşi indiferent de moment. Este important a evidenţia că, rezultatele unei evaluări şi, prin urmare,

eficienţa unui proiect, depind în mare parte de calitatea fazelor de formularea şi de pregătire proiectului. Subliniem încă odată nevoia de a avea o evaluare pertinentă în faza preinvestiţională pentru că, este un proces ce solicită eforturi investiţionale mari în faza proximă de implementare, fără a genera nici un efect acestea fiind amânate pentru o perioadă ulterioară. Deasemenea este nevoie de evaluare pentru că, există oportunităţi alternative de folosire a resurselor şi trebuie ales acea variantă care este superioară celorlalte, fie din punct de vedere al impactului macroeconomic (profitabilitatea naţională) fie din punct de vedere al beneficiilor aşteptate de întreprinzători (profitabilitatea comercială). Indiferent de palierul de la care se face judecata procesul de evaluare trebuie să parcurgă următorii paşi:

Identificarea cantităţii, calităţii şi disponibilităţii factorilor de producţie fizici şi a rezultatelor scontate,

Acordarea unor preţuri, tarife adecvate fiecărui parametru astfel încât sa fie posibilă exprimarea sa valorică,

Comensurarea eforturilor şi efectelor astfel încât să fie posibilă compararea cu proiecte/variante alternative,

Analiza calitativă a rezultatelor laturii cantitative şi stabilirea unor concluzii pertinente, într-un sistem de criterii prestabilit, care să permită o decizie cât mai conformă cu obiectivele urmărite

Evaluarea proiectului este o fază care, de obicei, se executa de specialişti din firme specializate sau ai finanţatorului şi are trei componente esenţiale ce trebuie derulate indiferent de situaţia fazelor anterioare:

evaluarea financiară – examinarea profitabilităţii proiectului din punct de vedere al agentului promotor (beneficiarul/proprietarul proiectului);

evaluarea economică – examinarea rentabilităţii proiectului din punct de vedere al colectivităţii locale;

evaluarea riscului şi incertitudini.

În fapt este vorba de o evaluare multicriterială şi multidieciplinare a eficienţei proiectului, bazată pe o analiză critică pluridisciplinară din care nu sunt omise aspectele sociale, juridice sau de mediu care, pe baza unui sistem de priorităţi pot fi ordonate diferit de la un proiect la altul.

Daca se evaluează proiectul din perspectiva unui agent economic prestator de servicii, utilizând preţurile pieţei, criteriul principal de evaluare va fi cel financiar. De exemplu: un întreprinzător care doreşte creşterea profitului firmei sale prin intermediul lansării/diversificării unui nou serviciu, indiferent dacă se autofinanţează sau cere un împrumut, va fi interesat în a cunoaşte rentabilitatea investiţiei bazându-se pe criterii profitabilităţii comerciale.

Dacă exista un proiect care are ca obiective, pe lângă cele strict financiare, altele de eficienţa sau eficacitatea economică în ansamblul zonal sau naţional (de exemplu; contribuţia proiectului la creşterea produsului intern brut (PIB) şi utilizând preţurile “umbră” accentul se va pune pe evaluarea economică.

Dacă, pe lângă obiective de eficienţa se solicită distribuţia funcţională şi teritorială a venitului, crearea de posturi şi satisfacerea necesităţilor de bază ale populaţiei, evaluarea este subordonată criteriilor de ordin social. De altfel, la proiectele finanţate din fonduri publice evaluarea va avea un pronunţat caracter economic şi social.

Tehnica ce introduce variabilele de mediu în luarea deciziilor este evaluarea impactului de mediu. Este vorba despre o tehnică generalizată în toate ţările industrializate pentru a proteja degradarea continua a mediului, fiind recomandată de organisme internaţionale de notorietate şi, in special, de Uniunea Europeană. Din 1985 evaluarea impactului ambiental (EIA) reglementată printr-o regulă specifică (Directiva 337/85 CEE) recunoscută ca fiind instrumentul cel mai adecvat pentru prezervarea resurselor naturale şi pentru apărarea mediului. Din această perspectivă, majoritatea proiectelor sunt obligate să se supună acestui tip de evaluare. Sub incidenţa aceste directive cad proiectele din domeniul petrochimic (rafinării de petrol), centrale termice, uzine siderurgice, instalaţii chimice, autostrăzi, căilor ferate, porturi, instalaţii de eliminare a reziduurilor, marile construcţii hidrotehnice (baraje), şi multe alte proiecte conform unor prevederi legislative autonome.

În orice caz, proiectele trebuie judecate dintr-o perspectiva multiplă, astfel ca întotdeauna să se realizeze o evaluare multicriterială adecvată.

Promotorul sau impresarul (sponsorul) vor fi cei care vor stabili ierarhia priorităţilor punând accent pe unul sau altul dintre criteriile: financiar, economic, social, ambiental – în funcţie de obiectivul sau obiectivele urmărite. In unele cazuri, şi mai ales în proiectele publice, se întâmplă că, ierarhia criteriilor din faza de formulare a proiectului să difere faţă de cea stabilită de promotor. In acest caz, se poate sugera modificarea sau ajustarea cu ajutorul unui consens adecvat.

În esenţă procesul de evaluare se desfăşoară în patru paşi: γ Identificarea parametrilor; economici, sociali, de mediu etc.) în termen

de costuri (investiţii exploatare) sau beneficii indiferent de influenţa lor, negativă sau pozitivă, ai proiectului. Trebuie să se identifice resursele utilizate sau

consumate precum şi efectele aferente (bunurile şi serviciile generate), adica avantajele sau inconvenientele proiectului.

Efectele pozitive (beneficiile) si cele negative (costurile) proiectului vor fi imputate, în timp, şi spaţiu pe diferiţi actorii. Se va identifica astfel, cine beneficiază şi cine pierde ştiut fiid că în majoritatea cazurilor, ceea ce este bun pentru unii prejudiciază pe alţii. a efectelor sociale şi ambientale ca de exemplu; costul de mediu al contaminării, beneficiul social al unei reîmpăduriri sau bunăstarea ce derivă din crearea de noi locuri de muncă) face ca deseori această etapă să nu fie tratată cu importanţa

γ Cuantificarea parametrilor înseamnă măsurare şi atribuire de unităţi de măsură adecvate. Dificila cuantificare cuvenită, obţinându-se astfel informaţii economice incomplete. Pentru o riguroasă evaluare, este important să se facă un efort în cuantificarea efectelor şi o tratare atentă a informaţiilor.

γ Analiza cantitativă şi calitativă a parametrilor. Efectele proiectului, estimate în termeni de beneficii sau costuri cu ajutorul unui sistem adecvat de preţuri care permite exprimarea în unităţi monetare comune vor fi supuse unei analize corelaţională cantiativă şi calitativă. Dacă evaluarea financiară nu prezintă probleme tehnice deosebite, pentru că se folosesc preţurile pieţei, în analiza economică, analistul se confruntă frecvent cu probleme de mare complexitate deoarece costurile şi beneficiile sociale sau de mediu sunt dificil de exprimat în unităţi fizice sau monetare. De aceia se apelează frecvent la analize calitative pe baza unui sistem adecvat de indicatori de mediu şi sociali.

La evaluarea din punct de vedere al economiei naţionale (analiza economică/ analiza profitabilităţii naţionale) este nevoie să se determine preţurile umbră (shadow prices) – care permit valorificarea a ceea ce proiectul reprezintă pentru ansamblul tarii.

Este posibil ca nu tot ce s-a identificat să poată fi cuantificat şi nici tot ce poate fi cuantificat să se poată identifica. De exemplu, odată ce se identifică beneficiile şi costurile proiectului de împădurire nu va fi nici o problemă în a cuantifica producţia de lemn, îngrăşămintele necesare, apa pentru irigaţie etc. Dar, fără îndoială că va fi dificil să se cuantifice terenul ce rămâne după repopulare în termeni economici, precum şi costurile şi beneficiile sociale în planul educaţiei, culturii, sănătăţii etc.

Comparatia efectelor se va realiza în mod obligatoriu folosind tehnica de actualizare (teoria scontării). Rata de actualizare (tariful scontului) ne indică ce valoare pierde un bun economic, când disponibilitatea sa întârzie/se amână cu un an. Evident, acest procedeu de comparaţie este valid numai dacă efectele sau cuantificat şi valorificat anterior. În cazul în care nu este posibilă finalizarea cantitativă, va trebui sa se apeleze la alte procedee statistice mai sofisticate de comparaţie calitativa (analize multivariabile, tehnici de calificare şi grupare etc.).

În urma acestor analize experţii întocmesc un raport de evaluare, document care stă la baza continuării sau sistării următoarele faze ale proiectului, şi în primul rând la declanşarea negocierilor pentru încheierea contractelor cu partenerii ce vor contribui la realizarea proiectului. Raportul devine operaţional numai în urma analizei sale în cadrul negocierilor dintre experţii Băncii şi cei ai promotorului proiectului (cel care solicită creditul).

4.2.3 Decizia asupra proiectului

Pe baza informaţiilor oferite de documentele întocmite în fazele anterioare factorul cu putere de decizie; managerul firmei, o entitate publică, va formula decizia privind viitorul proiectului studiat. In esenţă opinia sa poate să conducă la una din concluziile:

Proiectul este insuficient fundamentat, eficienţa sa nu este clar conturată şi ca urmare se impune refacerea, totală sau parţială, a studiilor tehnice a analizelor economico-financiare. Eventual se recomandă includerea în studiu şi a altor variante de proiect.

Abandonarea proiectului, implementarea sa fiind fie prematură, sau eficienţa să nu justifică cheltuielile de investiţii, folosirea resurselor rare în oameni, materiale sau capital.

Constatarea că una din variantele de proiect prezentate este fezabilă din toate punctele de vedere şi surclasează celelalte variante. Aceasta va fi varianta care va fi implementată, fiind supusă în continuare rigorilor parcursului fazelor ulterioare.

4.2.4 Implementarea proiectului

Decizia de realizare a proiectului declanşează simultan două direcţii de operaţii: de finanţare, şi de realizare propriu-zisă a proiectului – realizarea fizică a lucrărilor conform unui program calendaristic. În această fază are loc angajarea celui mai mare volum de resurse investiţionale şi acţionează acei actori care au atribuţii şi competenţe de execuţie. Are următoarele etape: a. Elaborarea documentaţiei tehnico-economice detaliate în care, printr-un studiu detaliat al problemelor de ordin tehnic, se stabilesc tehnologiile de lucru se alege amplasamentul, se elaborează graficele de execuţie a diferitelor activităţi, etc Documentaţia tehnică de proiect poate fi definită ca “ ansamblu de piese scrise şi desenate prin care ideea de proiect este adusă la stadiul de a fi transpusă în practică.

b. Negocierea si încheierea contractelor cu diverşi actori ce concură la execuţia proiectului: finanţatori (în cazul finanţării din surse externe), antreprenori - furnizori de echipamente, utilităţi, materiale, alţi prestatori de servicii etc. Se creează astfel cadrul juridic de desfăşurare a activităţii de implementare. Aceasta

etapă se poate întinde pe parcursul întregii faze de implementare - cu exceptia proiectelor "la cheie".

Negocierea şi semnarea contractelor pentru obtinerea unui împrumut de la Banca Mondială este etapa cea mai complexă a proiectului. Acordarea împrumutului necesită proceduri preliminare materializate printr-un set de documente:

solicitarea de împrumut bazată pe un studiu de fezabilitate este întocmită de Guvernul ţării solicitatoare şi înaintată bordului Băncii,

raportul misiuni de experţi, negocierea Acordului de Imprumut (loan agreement) făcută de echipe de specialist ai Băncii şi ai solicitantului de împrumut,

adoptarea şi semnarea Acordului de Imprumut de către Parlamentul ţării respective.

Odată încheiate aceste proceduri este numit un responsabil de proiect care va răspunde în faţa Consiliului Guvernatorilor de derularea ulterioara a tuturor activităţilor legate de proiect: implementare, licitaţii etc. Se întocmeşte graficul de execuţie cu jaloane obligatorii cum ar fi: proiectare de detaliu, elaborarea caietelor de sarcini, organizarea licitaţiilor cerute de proiect. Licitaţiile organizate pentru aprovizionarea proiectului cu resurse şi echipamente se înscriu de regulă în trei tipuri:

Licitaţii tip ICB (International Competitive Bidding) unde, prin anunţuri în presa internatională, sunt invitaţi toti potenţialii furnizori eligibili (pentru proiecte cu finanţare BIRD sunt eligibil numai cei din ţările membre BIRD şi Elveţia),

Licitaţii tip NCB (Naţional Competitive Bidding) unde sunt invitate, prin anunţuri în presa nationala, numai firme din ţara organizatoare,

Licitaţii tip LIB (Limited International Bidding) care se fac numai pentru servicii strict specializate: cosultanţă, audit, echipamente speciale. Sunt lansate invitaţii speciale numai pentru anumite firme specializate care sunt agreate de Bancă .

Eliberarea creditului acordat se face sub doua forme:

Figura 4.4 Schema logică a componentelor intelectuale ale proiectului

CONSTRUCTIA VARIANTELOR

DECIZIA

Alegera unei variante propuse, Reluarea studiului, Abandonarea proiectului

IMPLEMENTAREA PROIECTULUI

- Studii de engineering (documentaţia tehnico-economică de proiect) - Activarea sistemului de gestiune- - Licitaţii, oferte, - Program de formare a cadrelor,

FAZA OPERATIONALA

EVALUAREA PROIECTULUI

ESTIMAREA COSTURILOR SI AVANTAJELOR

Analiza rentabilitătii financiare Analiza rentabilităţii economiceAnaliza de risc şi incertitudine

Gestiune şi Control

Strategie Natională Strategii sectoriale

Obiective prioritare

Studii de marketing

Oportunităti Nevoi

PROIECTE SPECIFICE

- Studii tehnice - Ipoteze juridice, fiscale, administrative, financiare - Aspecte comerciale

IDEN

TIFI

CAREA

ID

EII

DE

PRO

IECT

PREG

ATI

REA

PR

OIE

CTU

LUI

EVA

LUA

REA

PR

OIE

CTU

LUI

DEC

IZIA

R

EALI

ZAR

EA

PRO

IEC

TULU

I FA

ZA O

PER

ATI

ON

ALA

IMPLEMENTAREA PROIECTULUI

DECIZIA

Tragere din contul de împrumut la cerere pe baza de documente justificative.

Este cazul plăţilor pentru bunuri şi servicii de mare valoare, caz în care Banca, pe baza de documente justificative, face, plata direct către banca comerciala a furnizorului.

Tragere prin conturi speciale deschise pentru plăţi curente, de mica valoare. In acest scop Banca deschide un cont special care funcţionează după principiul revolving-ului, cu realimentare automată după avizarea favorabilă a băncii.

c. Execuţia propiu-zisă a proiectului este faza cea mai importantă din punct de vedere al mobilizarii resurselor investiţionale, al coordonării şi conlucrării activităţii actorilor pe şantier.

d. Concomitent, în cazuri bine precizate se poate desfăşura etapa de - pregătire şi formare a personalului local exploatare şi/sau de gestiune a exploatării proiectului.

e. Punerea în funcţiune este o etapa cu pregnant caracter tehnic şi de cum este derulată foarte mult depinde eficienţa în exploatare a proiectului. Dacă este depăşită înseamna ca proiectul a fost bine conceput, planificat şi executat.

4.2.5. Exploatarea şi controlul

Este faza în care se confirmă sau se infirmă aşteptările promotorlilor proiectului dar şi celorlalţi actori interesaţi, acţionari, finanţatori, etc. Referitor la această etapă încă din studiul de fezabilitate trebuie să se facă analiza de impact; organizaţie – mediu economic pe trei coordonate;

definirea misiunii agentului economic(organizaţiei) – ce va face, pentru cine face şi în ce scop,

evaluarea agentului economic – structură si capabilitate, evaluarea mediului economic de afaceri; oportunităţi şi ameninţări.

Specialiştii arată că, o astfel de analiză poate să conducă la una din următoarele concluzii:

organizaţie lipsită de şanse; birocratic-stagnantă, înotând împotriva curentului, gigantic fără cap (timidă);

organizaţie cu şanse de succes; adaptabilă, gigantic sub foc, întreprinzător, dominantă, inovatoare etc.

Finanţatorul la rândul său este interesat să susţină financiar proiectul dacă este convins de capacitatea sa de a genera un nivel de venituri care-i vor permite rambursarea tuturor obligaţiilor financiare; rate de rambursare, dobânzi, comisioane. De aceea finanţatorul este îndreptăţit să urmărească îndeaproape derularea tuturor fazelor ciclului de viaţă a proiectului. În general controlul său se desfăşoară pe intervalul dintre momentul intrării în vigoare a acordului de împrumut şi cel al stingerii obligaţiilor între cele două părţi.

În practica Băncii Mondiale controlul derivă din nevoia de a fi informată operativ cu privire la evoluţia proiectului. Se pot identifica trei etape specifice de control: a) Perioada de aproximativ trei luni cuprinsă între semnare acordului de împrumut şi momentul intrării sale în vigoare, perioadă când, beneficiarul de credit trebuie să rezolve unele probleme subsidiare. Dacă experţii băncii constată că beneficiarul este în dificultate, au obligaţia de a acorda sprijin calificat pentru ca aceste sarcini să fie îndeplinite de beneficiar. Banca poate abroga contractul în mod unilateral, dacă are convingerea că beneficiarul fără a fi în dificultate nu îşi îndeplineşte sarcinile asumate.

b) Perioada de execuţie când se urmăreşte dacă se respectă destinaţia fondurilor primite de beneficiar, precum şi concordanţa între realitatea scriptică şi cea faptică.

c) Perioada de amortizare a creditului care începe, odată cu punerea în funcţie (cu sau fără perioadă de graţie) şi până la stingerea obligaţiilor faţă de bancă.

La încheierea acestei etape de control experţii banii fac o evaluare retrospectivă cu scopul de a obţine informaţii utile (acţionând conform regulei; încercare – eroare) care să servească la perfecţionarea acţiunilor viitoare. Modalităţile de control sunt; pe baza de rapoarte periodice din partea beneficiarului de credit - complet ineficientă în condiţiile amplificării şi diversificării acţiunilor finanţate; prin control direct de către experţii Bancii - cel mai eficient dar costisitor; în sistem combinat, cel mai utilizat - rapoarte periodice şi control direct.

4.3 Principalele documente ce stau la baza realizării proiectelor de investiţii

4.3.1 Studiul de fezabilitate Elaborarea studiilor de fezabilitate este o acţiune hotărâtoare în viaţă unui

proiect deoarece acestea sunt documente ce cuprind analiza complexă a condiţiilor în care proiectul va deveni operaţional, se estimează şansele sale de succes din punct de vedere tehnic, economic, financiar, organizaţional, social etc. Studiul se elaborează pe baza de ipoteze şi concluzii emise în studii suport sau extrase din baza de date disponibilă şi se încheie cu propuneri de strategii sau alternative de lucru, cu estimarea parametrilor de efect şi de efort şi a eficienţei proiectului. Analiza de risc şi incertitudine constituie componentă indispensabilă în structura studiului de fezabilitate, mai ale la proiecte cu ciclu lung de viaţă.

În situaţii complexe studiul de fezabilitate poate fi precedat de unul de prefezabilitate care printr-o analiză preliminară restrânge câmpul de aplicaţie al studiului propriu-zis.

Modul de abordare a problemelor tratate în structura studiului depinde de scopul fiecărui proiect şi în acest context putem aprecia că, studiile de fezabilitate se elaborează pentru:

• proiecte privind realizarea de noi unităţi de producţie bunuri sau prestări de servicii, se referă la o activitate preponderent nouă şi de aceea rata mortalităţii lor crescută.

• proiecte de dezvoltare a firmelor existente care au deja un profil profesional, o piaţă de desfacere, un sistem de relaţii de aprovizionare funcţional.

• proiecte de privatizare a unei societăţi comerciale sau a uneori elemente structurale ale sale, de obicei cele care înregistrează pierderi.

• proiecte de restructurare a firmelor, departamentelor nerentabile sau fără perspectivă unde concluziile trebuie să fie tranşante mergându-se până la propunerea de divizare sau lichidare.

Conţinutul studiile este influenţat şi de domeniul de activitate căruia îi aparţine proiectul; industrie, agricultură, servicii, explorări geologice, ş.a. Indiferent de domeniu însă, orice studiu trebuie să fie subordonat unor criterii de eficienţă şi eficacitate concretizate prin;

economie de mijloace şi resurse cu consecinţe favorabile în planul eficienţei;

ameliorarea performanţelor, a calităţii produselor/serviciilor, creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor cu efect asupra situaţiei financiare;

conturare liniilor strategice de urmat pe durata ciclului de viaţă a proiectului, cu evaluarea fluxurilor principalilor parametrilor economici.

Studiile de fezabilitate sunt instrumente de analiză şi fundamentare care servesc la pregătirea deciziei cu privire la soarta proiectelor de investiţii. Prin elaborarea lor se urmăreşte relansarea şi restructurarea activităţii firmei prin măsuri de modernizare şi reţehnologizare tehnologică, schimbarea şi înnoirea gamei de produse/servicii ce fac obiectul activităţii profesionale, schimbări de mentalităţi şi concepţii în plan managerial al strategiei de marketing. În majoritatea cazurilor, atingerea acestor obiective este imposibilă fără alocarea de resurse investiţionale; materiale, financiare, intelectuale, ş.a., dezvoltarea sistemelor informatice, valorificarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice proprii sau achiziţionate. Pentru a fi un document util managementului firmei, şi un instrument informaţional complet şi concret, util specialiştilor, studiul de fezabilitate trebuie să fie elaborat în următoarea structură;

a) Introducere Este descris, pe scurt, proiectul propus, scopul investiţiei, costul total

estimat în lei şi în valuta, sursele de finanţare avute în vedere; proprii, subvenţii, împrumuturi şi volumul acestora.

b) Prezentarea agentului economic Cuprinde informaţiile de identificare a firmei(societăţii comerciale)

promotoare a proiectului. Se vor include informaţii de genul: denumirea firmei, adresa, telefon/fax, scurt istoric cu precizarea anului înfiinţării şi statutul juridic (SRL, SA, Asociaţie familială, agricolă etc.), numărul şi data înregistrării în Registrul Comerţului, capitalul social (subscris şi vărsat), banca şi nr. de cont, domeniul de activitate profesională şi alte domenii de activitate, produsele/serviciile aferente activităţii profesionale de bază, segmentul de piaţă deţinut, amplasament şi forma de proprietate asupra suprafeţelor (concesiune sau proprietate), relaţiile cu alţi agenţi economici din ţară şi străinătate etc. Informaţiile financiare obţinute prin analiza activităţii financiare curente (pe baza situaţiilor financiare, stabilirea situaţiei financiare, evaluată în conformitate cu indicatorii cheie privind lichiditătea, solvabilitatea, rentabilitatea, profitul etc.

c) Piaţa produsului vizează conturarea cadrului privind dimensiunea şi capacitatea actuală şi previzionată a pieţei produselor/serviciilor, condiţiile de piaţă în termeni de competitivitate şi concurenţă, costurile de menţinere şi/sau dezvoltare a segmentului de piaţă deţinut etc. În esenţă aceste informaţii pot fi grupate astfel:

volumul pieţei interne în prezent şi viitor, pieţele posibile pentru valorificarea produselor din proiect;

informaţii despre concurenţă – avantaje competitive privind: aprovizionarea, producţia, desfacerea, calitatea producţiei etc.;

preţurile – date privind actualul preţ intern şi estimări în viitor, estimări privind preţul de export, cu referire la preţurile mondiale şi preţurile specifice pieţei;

comercializarea produselor la intern – magazine proprii, unităţi comerciale, piaţa etc. şi la export. Schimbările prevăzute pentru comercializarea noilor produse din proiectul propus.

d) Proiectul – este partea de engineering în care se definesc, se evaluează şi se motivează toate aspectele tehnice începând de la suprafeţe, lucrări de geniu civil până la definirea tehnologiilor şi întocmirea listelor cu principalele utilaje şi instalaţii tehnologice. Parte de geniu civil se referă la descrierea şi elaborarea de schiţe privind concepţia de realizarea a construcţiilor de amenajare a incintelor. Structura cadru a capitolului este:

d. 1) descrierea proiectului scopul proiectului; descrierea tehnica a produselor propuse şi a procesului de

producţie; surse de materii prime existente şi posibilităţi privind asigurarea

acestora în viitor; consideraţii privind mediul înconjurător; utilităţi (energie electrică şi termică, combustibili, surse de apa,

condiţiile de evacuare şi tratare a apelor uzate şi reziduurilor solide etc.);

aspecte juridice (licenţe, aprobări, legi);

tehnologia propusă în proiect; stabilirea la modul general a problemelor tehnice ale proiectului.

d. 2) implementarea proiectului: posibilităţile agentului economic pentru implementare; planuri şi necesităţi (cerinţe) privind asistenta tehnica; modul de realizare sau procurare propus; program de implementare-realizare, facilităţi.

e) Costuri şi plan de finanţare: e.1) Costurile proiectului:

rezumarea costului proiectului: estimare, deviz etc; date de baza şi calculaţii privind estimarea costului (date de la

furnizori, estimări ale investitorului, constructorului etc; necesitatea şi estimarea capitalului circulant (prima dotare); calculul pentru diverse şi neprevăzute (preturi fizice şi preturi la

diverse şi neprevăzute); e.2) Plan de finanţare:

plan de finanţare pentru valoarea totala a proiectului (surse pe feluri şi plaţi);

programul de efectuare a plaţilor pentru realizarea proiectului; condiţiile şi contribuţia investitorilor la finanţarea costului

proiectului ; termeni şi condiţii de folosire a surselor de finanţare.

f) Analiza financiară şi economică: • estimări de venituri, costuri de investiţii şi de producţie pe toata durata

proiectului, înainte şi după aplicarea proiectului (“fără” sau “cu” proiect);

• rata interna (financiara) sau de rentabilitate calculata pe baza costului financiar şi beneficiului (profitului) obţinut înainte şi după aplicarea proiectului;

• analiza realizărilor estimative, aplicând schimbările ce pot sa apăra (depăşirea duratei de realizare a investiţiei, nerealizarea veniturilor, depăşirea costurilor etc.);

• rata de rentabilitate economica, analiza cost-beneficiu şi analiza senzitivităţii, în funcţie de factorii de risc ce pot să apară (depăşirea duratei de execuţie, depăşirea cheltuielilor, nerealizarea veniturilor etc.);

• riscurile de orice fel, riscuri neobişnuite, care pot interveni în derularea proiectului propus şi masurile care se iau pentru a elimina sau minimaliza impactul potenţial al acestora.

g) Concluzii ce decurg din analizele făcute dublate de recomandării privind criteriile de judecată a diverselor ipoteze şi variante în funcţie de specificul domeniului sau al activităţii.

Agenţii economici care întocmesc studii de fezabilitate au libertatea de a le adapta conţinutul şi structura la specificul activităţii lor, prin introducerea altor elemente relevante domeniului şi indispensabile fundamentări deciziei. In acest

context deşi unele concepţii metodologice includ devizele ca o componentă de bază a studiului de fezabilitate – bază de fundamentarea a costului proiectului, considerăm că devizul în forma sa dezvoltată (pe categorii de lucrări, pe categorii de cheltuieli şi devizul general) constituie element al documentaţiei tehnice de proiect pe baza căruia se fundamentează decizia de finanţare.

Adesea în practică nu se face distincţie între studiul de fezabilitate şi planul de afaceri. Între cele două documente există o mare asemănare din punct de vedere al conţinutului şi al concepţiei metodologice de elaborare. Apreciem însă că între aceste documente există o relaţie de la parte la întreg, planul de afaceri jucând rolul studiului de prefezabilitate pentru un întreprinzător care doreşte să iniţieze un proiect de investiţii. Planul de afaceri urmăreşte să convingă potenţialii parteneri (stakeholders) şi în special pe finanţatori cu privire la avantajele afacerii, iar studiul de fezabilitate caută să convingă acţionarii (shareholders) asupra modului cum trebuie acţionat pentru atingere obiectivelor fixate în planul de afaceri. Pentru o întreprindere existentă planul de afaceri serveşte la obţinerea de susţinere financiară pentru noi afaceri sau ca plan orientativ pentru activitatea profesională curentă.

Studiul de fezabilitate are un grad mai mare de aplicabilitate fiind mai detaliat, iar ipotezele de lucru se bazează pe estimări mai precise. De asemenea este mult mai amplă şi mai detaliată componenta tehnică în care se descriu soluţiile tehnologice, necesarul de echipamente şi utilaje, infrastructura tehnică, impactul tehnologiei asupra mediului etc. şi nu în ultimul rând, este obligatorie analiza de sensibilitate care conduce la construcţia unor scenarii economice în funcţie de evoluţia previzibilă a factorilor de influenţă.

Sinteza studiilor suport, premergătoare referitoare la prognoza produselor şi tehnologiilor, previziunea pieţei şi a canalelor de distribuţie, etc. Pornind de la calitatea produselor/serviciilor ce se realizează de firmă şi de concurenţă se va evalua perspectiva lor pe durata ciclului proiectului se vor stabili măsurile necesare ce trebuie luate pentru menţinerea sau expansiunea acestora pe piaţă. Evaluarea previzionată a tehnologiilor va fi strâns legată de strategia de produs sau de piaţă adoptată. În ceea ce priveşte studiile de marketing, acestea se vor concentra pe analiza preferinţelor consumatorilor pericolul substitutelor, niveluri de saturaţie, vârsta produsului, servicii suplimentare oferite consumatorilor.

Analiza diagnostic a situaţiei economico-financiare a firmei trebuie să dezvăluie imaginea de piaţă a firmei, măsura în care ea ocupă o poziţie favorabilă pe piaţă. Este important de relevat prin această analiză starea canalelor de distribuţie existenţa unei reţele proprii de distribuţie o piaţă stabilă pe termen lung caracterizată prin contracte pe termen lung cu clienţi din ţară sau străinătate, producţia de piese de schimb şi reţea de service asigurată, gradul de flexibilitate al producţiei în raport cu solicitările pieţei.

Alternative de dezvoltare/restructurare ce fac obiectul proiectului. Evaluarea eficienţei variantelor analizate.

Analiza de risc şi incertitudine. In general accesul la creditele externe este puternic influenţat de riscul de ţară. De aceea, într-un studiu ONU, ţările sunt împărţite în patru grupe: A,B,C,D, iar dobânzile la creditele în USD, sporesc cu cca % la ţările din clasa A şi cu până la 8% la cele din clasa D.

În afară de analiza de sensibilitate a proiectului la factorii perturbatori importanţi, este recomandabil să se studieze şi aspecte privind creşterea capitalului social, nivelul lichidităţilor (acceptabil un nivel de 10 – 25% din veniturile anuale) durata de maturizare a activităţii operaţionale şi atingere a parametrilor proiectaţi, analiza potenţialului concurenţei.

Interpretarea şi informaţiilor obţinute din prelucrarea datelor şi formularea unei propuneri de opţiune strategică. Probleme adiacente ce pot fi abordate în funcţie de necesităţi se pot referi la; estimarea patrimoniului firmei, a nevoii de fond de rulment, selecţia surselor de finanţare prin evaluarea costurilor împrumuturilor şi a condiţiilor de rambursare, înlocuirea importurilor.

4.3.2 Caietul de sarcini

Cu rare excepţii, conectarea diferiţilor actori la realizarea unui proiect este realizată prin proceduri de licitaţii unde, într-un climat de transparenţă, competitivitate şi exigenţă, este aleasă cea mai calificată ofertă de regulă cea mai scăzută ca preţ de ofertare. Însă, pentru a elabora oferta de servicii, concurenţii trebuie să cunoască condiţiile şi contextul în care promotorul de proiect înţelege să se desfăşoare activitatea. Condiţiile pe care acesta le doreşte a le respecta cu scrupulozitate orice câştigător de oferte sunt fixate în Caietul de sarcini. Din acest motiv apreciem că acest document este întâlnit frecvent în aproape toate fazele ciclului de viaţa a proiectului, avem caiete de sarcini pentru probe teste, verificări şi puneri în funcţiune, pentru recepţia lucrărilor, pentru execuţia sau urmărirea în timp a construcţiilor, pentru furnizorii de echipamente, materiale, şi utilaje. Putem vorbi de caiete de sarcini cu caracter general şi caiete de sarcini speciale.

Indiferent de obiect sau de caracter caietul de sarcini fixează exigenţele proprietarului şi le face cunoscut viitorilor parteneri (stakeholders) ales în spirit concurenţial în condiţii de transparenţă şi competiţie prin mecanismele licitaţiei Dacă în circumstanţe specifice se poate apela la diferite metode de acordare a licitaţiei, conţinutul general al caietului de sarcini pentru licitaţiile competitive pentru investiţii este general valabil. Caietul de sarcini este, în fapt, instrumentul prin care proprietarul/promotorul sau un agent mandatat cu implementarea solicită de la participanţi la licitaţie oferte de preţ şi, după evaluare, oferă contractul celei mai joase şi prompte oferte şi celui mai calificat ofertant, în schimbul unei plăţi într-una sau mai multe monede.

Scopul pentru care se întocmeşte caietului de sarcini este de a informa potenţialii ofertanţi cu privire la: condiţiile de depunere a ofertelor, criteriile de evaluare a acestora, condiţiile contractuale privind modul de plată, selectarea ofertantului celui mai experimentat şi cu capacitatea profesională de a duce proiectul la bun sfârşit.

Formatul şi conţinutul caietului de sarcini variază în funcţie de domeniu, tipul de contract, mărimea şi natura proiectului, dar conţinutul cuprinde să cuprindă următoarele aspecte:

a) Instrucţiuni către ofertanţi; b) Condiţiile generale ale contractului; c) Condiţiile specifice sau speciale ale contractului; d) Fişa cantităţilor sau a programului derulării elementelor investiţiei; e) Scheme; f) Forma ofertei şi garanţiei; g) Forma contractului şi a garanţiei de execuţie.

a) Instrucţiuni către participanţi (ITB) fixează regulile procesului de licitaţie propriu-zisă, care culminează cu stabilirea câştigătorului şi încheierea contractului. Instrucţiunile vor conţine următoarele informaţii esenţiale:

descrierea sumară a proiectului în perioada de implementare; criteriile de eligibilitate pentru participanţi; sursele de procurare a elementelor necesare investiţiei; condiţiile minime necesare privind capacitatea ofertanţilor de a realiza; investiţia; procedurile pentru; clasificarea şi/sau amendarea caietului de sarcini, pentru modificarea sau retragerea ofertelor;

limba în care se va face oferta; prevederi referitoare la montajul financiar; moneda de plată, garanţii necesare, prevederi pentru modificarea preţului etc.;

prevederi referitoare la oferet; formatul, numărul copiilor, termenul limită de depunere, perioada de validitate, ş.a.;

procedurile pentru deschiderea licitaţiei, determinarea compatibilităţii ofertei, criteriile de evaluare;

procedurile pentru acordarea contractului. b) Condiţiile Speciale/Generale ale Contractului (CSGC) descriu

obligaţiile generale ale părţilor; angajator şi contractor, termenii şi condiţiile de derulare a contractului în perioada realizării, inclusiv de garanţie a lucrării.

Prevederile cuprinse în Condiţiile Generale se referă la: definirea implementării termenilor contractului; limba şi legislaţia cărora li se va supune contractul; drepturile şi obligaţiile părţilor; datoriile şi autoritatea oricărui mandatar desemnat de către Angajator

să supervizeze derularea contractului; garanţii şi asigurarea construcţiei, materialelor; reguli privind angajarea de forţă de muncă; prevederi generale cu privire la materialele de construcţii, forţă de

muncă, inclusiv acte de inspecţii şi testare; obiective de timp; date de început şi sfârşit, procedurile de predare către

Angajator, penalizări pentru întârziere, circumstanţe pentru prelungirea perioadei de derulare;

riscuri asumate de Angajator şi Contractor, riscuri speciale de forţă majoră, imputaţiile pentru acoperirea daunelor imputabile.

Mai multe modele de CSCG s-au dezvoltat de-a lungul anilor şi sunt folosite în multe ţări, pentru diferite tipuri de contracte. Federaţia Internaţională a Inginerilor (FIDIC) a realizat două astfel de documente acceptate de către comunitatea internaţională. Primul este pentru Construcţii civile şi al doilea pentru Construcţii electrice şi mecanice. Ambele documente au fost pregătite pentru contractele în etape egale deci, pentru alte tipuri de contracte, ele trebuie modificate.

Folosirea unui CSGC standard pentru toate investiţiile civile dintr-o ţară va asigura; acceptarea prevederilor, economii de bani şi timp în procesul de pregătire a ofertei. Pentru citirea şi interpretarea corectă către participanţi la licitaţie şi pentru evaluarea unitară de către agenţii textul standard al oricărui CSGC folosit indiferent de situaţie, trebuie să rămân intact. Orice adăugări sau amendamente se vor face în capitolul “Condiţii speciale ale Contractului”.

c) Condiţiile specifice completează şi modifică CSGC prin introducerea unor cerinţe contractuale specifice în anumite circumstanţe, ce depind de; ţară, sector, proiectul de ansamblu angajator etc. Aceste cerinţe se realizează prin; detalierea prevederilor tratate în termeni generali în CSGC, anularea prevederilor implacabile sau neadecvate condiţiilor date, amendarea prevederilor din CSGC pentru adaptarea lor la cerinţele contractului, adăugarea unor prevederi noi pentru realizarea satisfăcătoare a contractului.

Condiţiile speciale conţin prevederi referitoare la: • definirea angajatorului, inginerului, limbii, legii; • delimitarea autorităţii şefului de proiect şi definirea acţiunilor ce necesită

aprobarea Angajatorului; • prevederi speciale cu privire la surse acceptabile, mărimea garanţiei,

elemente asiguratorii; • norme reglementare locale privind angajarea, găzduirea personalului; • prevederi referitoare la montajul financiar al contractului; procedura

depunerii cererilor periodice pentru decontare, condiţiile de plată, moneda, sume reţinute din tranşele periodice, alte detalii privind plăţile în avans, planul de rambursare formula şi indicii de ajustare a preţului în caz de nevoie;

• prevederi specifice cu privire la plata taxelor locale şi a altor impozite, • proceduri de rezolvare a disputelor contractuale diferite de prevederile

CSGC- Multe din prevederile care reflectă procedurile contractuale specifice spaţiului geografic al debitorului pot fi standardizate pentru toate contractele lăsând numai câteva prevederi care pot fi adăugate în funcţie de agenţie sau de natura proiectului/sectorului.

d) Specificaţii tehnice sunt detalii ce trebuie sistematizate astfel ca, participanţii să răspundă fără rezerve şi în condiţii de transparenţă şi competiţie deschisă exigenţelor angajatorului. Numai aşa poate fi asigurată atractivitatea

ofertelor, poate fi uşurată evaluarea lor cu respectarea criteriilor de eficienţă şi echitate. Specificaţiile tehnice trebuie să acopere toate categoriile resurse; de forţă de muncă, materiale, echipamente, implicate în realizarea proiectului deşi nu se regăsesc neapărat într-un contract. Nu există un standard de detalii tehnice disponibile pentru toate proiectele indiferent de sector sau zonă, dar întocmirea lor trebuie să fie conformă cu practica internaţională şi să respecte anumite principii. Majoritatea specificaţiilor lor sunt elaborate de Angajator sau şeful de proiect şi sunt specifice contractului respectiv. Exemple din proiecte anterioare similare din ţara Angajatorului pot fi folosite doar ca orientare. Însă, trebuie avută grijă să ca acestea să nu devină restrictive. La definirea standardelor pentru bunuri, materiale, forţă de muncă, trebui folosite cât mai mult standarde internaţionale recunoscute (ASTM, BSS, DIN, JSC). Acolo unde nu este posibil, se va specifica faptul că bunurile, materialele, forţa de muncă satisfac alte standarde care asigură niveluri de calitate egale sau mai bune decât standardele menţionate. Există avantaje deosebite prin standardizarea specificaţiilor tehnice pentru investiţii repetitive în sectorul public precum autostrăzi, porturi, căi ferate, urbanizare, irigare, în regiuni sau ţări unde cu condiţii similare. Caietul de sarcini trebuie să conţină şi prevederi pentru măsurarea cheltuielilor, evaluarea stadiului de execuţie ca bază pentru efectuarea plăţilor periodice către contractor. Divizarea cantitativă a lucrărilor pe elemente componente, se face în funcţie de tipul contractului. În construcţii, pe plan internaţional, cel mai folosit contract este contractul în etape egale. Pe baza schiţelor proiectului, Angajatorul/şeful de proiect face o estimare provizorie a cantităţilor unitare ale diferitelor tipuri de lucrări de executat: excavare, betonare, pavarea drumurilor etc. pe care o înscrie în Fişa de Cantităţi (BOQ - parte a caietului de sarcini. Ofertanţii iau act de această estimare şi face o propunere de preţ unitar pe fiecare cantitate care apoi prin cumulare devine preţul licitaţiei. Preţul unitar include toate cheltuielile directe pentru acel tip de lucrare, o cotă de indirecte şi de profit. Pe parcursul construcţiei, activităţile terminate sunt măsurate periodic iar decontarea se face la preţul unitar oferit. Această practică este foarte frecventă dar necesită ca de la început să fie specificată clar metoda de măsurare a lucrărilor executate, iar Codul practicii internaţionale oferă soluţii ce pot fi adoptate în documente prin referinţă. Există şi alte tipuri de contracte în care decontarea parţială se face la terminarea unei activităţi specifice sau a unor structuri ale proiectului. Important este să se specifice expres în Caietul de Sarcini metoda va fi evaluată şi acceptată ca condiţie pentru decontări între părţi, realizarea parţială a investiţiei

e) Documente şi schiţe tehnice variază în funcţie de tipul de contract. Desene detaliate pregătite de angajator sau şeful de proiect servesc la evaluarea precisă a cantităţilor în cazul Contractului în etape egale. Schiţele generale vor fi necesare pentru alte tipuri de contracte, de pildă pentru “Contractul la cheie” unde proiectarea detaliată se face de către contractor. În toate tipurile de

contract însă este de preferat o analiză exactă a amplasamentului construcţiei, completată cu analiza solului făcute de către Angajator şi incluse în caietul de sarcini pentru a evita astfel repetarea acestora de către contractor. Formularul ofertei este instrumentul legal prin care orice ofertant interesat îşi face cunoscute exigenţele în realizarea proiectului. O anexă a formularului oferă detalii în legătură cu garanţiile, asigurarea, termenele de execuţie formând o parte integrantă, cu contractului însuşi. Formularul variază puţin, în funcţie de tipul contractului. Toate ofertele sunt însoţite de o garanţie de participare, care este returnată, dacă ofertantul îşi retrage oferta, dacă nu încheie contractul sau dacă nu depune garanţia de execuţie. Garanţia pentru licitaţie poate fi; un depozit, un cec, o trată bancară, o scrisoare de credit sau de garanţie bancară. f) Forme ale acordului de garanţie de execuţie. Un acord între părţi este semnat pentru cea mai bună ofertă din punct de vedere al preţului, al eligibilităţii, etc. şi include toate elementele Caietului de Sarcini, mai puţin Instrucţiunile către participanţi. Intr-un anumit interval de timp de la anunţarea câştigătorului, acesta trebuie să prezinte o garanţie de execuţie, în caz contrar oferta sa va fi respinsă şi garanţia de participare returnată. Cea mai folosită formă de garanţie este garanţia bancară.

4.3.3 Proiectul tehnic Proiectul tehnic este ansamblul de piese scrise şi desenate prin care se

creează o imagine coerentă asupra ansamblului obiectivului şi a părţilor sale componente, a soluţiilor tehnic-constructive şi tehnologice, a programului de execuţie şi a volumului de lucrări. Deşi este realizat de o entitate de profil el poate fi considerat ca operă comună a principalilor actori implicaţi în proiect.

Părţile scrise ale proiectului tehnic se referă la: descrierea generală a ansamblului lucrărilor, a amplasamentului din punct de vedere al condiţiilor climatice, geo-seismice, topo şi hidrografice, prezentarea organizării de şantier, căi de acces şi surse de alimentare cu utilităţi, temporare sau definitive, grafice de lucru antemăsurători etc.;

caiete de sarcini generale/speciale pe lucrări sau obiecte de investiţii; liste de lucrări/utilaje şi echipamente; graficul general de realizare; devizele proiectului.

Părţile desenate sunt formate din; planurile generale de amplasament a reperelor de nivelement şi planimetrie, de amplasament al obiectelor de construcţie, de sistematizare pe verticală, planşe ale principalelor obiecte, elemente de arhitectură; cote dimensiuni, distanţe finisaje, etc., schiţe de structură diferenţiat pe infra şi suprastructură, planşe privind instalaţii şi amplasament utilaje şi alte dotări şi instalaţii tehnologice, dotări cu mobilier şi inventar gospodăresc inclusiv echipamente de protecţia muncii şi siguranţa împotriva incendiilor.

NU DA reformulare NU SE RESPINGE DA DA

Figura 4.5 Operaţionalizarea documentelor de bază ale proiectului

STUDIU DEPREFEZABILITATE

STUDII FUNCTIONALE SUPORT

SE APROBA

CAIET DESARCINI

LIC

ITA

TII

STUDIUL DE FEZABILITATE

AVIZE ACORDURI

DEVIZE SE APROBA

DOCUMENTATIA TEHNICO –ECONOMICĂ

(proiectul tehnic, devize, detalii de execuţie)

SE ADMITE

CONTRACTARE ECHIPAMENTE

CONTRACTARE LUCRARI

MONTAJULFINANCIAR

EXECUTIE PROIECT

ACTIVITATI PREMERGATOARE PUNERII IN FUNCTIUNE

PUNEREA IN FUNCTIUNE(PROCES VERBAL DE PREDARE PRIMIRE)

Detaliile de execuţie sunt corecţii pe care proiectantul are obligaţia să le execute, la comanda antreprenorului/şefului de proiect şi care sunt determinate de nevoia de a adapta cât mai bine proiectului la condiţiile reale ale amplasamentului.

4.3.4 Devizele proiectului

Devizele proiectului sunt elemente de calcul şi evaluare a costului de realizare a proiectului având la bază operaţiuni de antemăsurare şi antecalculaţii. In forma lor dezvoltată devizele sunt de trei feluri; deviz pe categorii de lucrări, deviz pe categorii de cheltuieli şi devizul general. Pe baza rezultatelor antemăsurătorilor şi a preţurilor unitare şi a tarifelor se obţine devizul – ofertă pe categorii de lucrări defalcat pe;

- cheltuieli directe structurate pe materiale, manoperă, utilaje - cheltuieli generale - profit Macheta devizului poate arăta astfel:

Lucrarea Cantitatea Preţ unitar

Materiale Lei

Manopera lei

Utilaje lei Total

CB 4a Cofrare

beton armat

200m2 30.000 25.000 5.000

6.000.000 5.000.000 1.000.000 12.000.000

.... ….. …. …. … … …

Cheltuieli directe - CAS (23%) - Şomaj (5%) - sănătate (7%) - fond handicapaţi (3%) - fond învăţământ (2%) - impozit salarii (25%) TOTAL cheltuieli directe Cheltuieli indirecte (10%) Profit 10% TOTAL

12.000.000 lei 1.150.000 lei 250.000 lei 350.000 lei 150.000 lei 100.000 lei 1.250.000 lei 15.250.000 lei 1.525.000 lei 1.525.000 lei 18.300.000 lei

Notă:

Cotele procentuale şi metodologia de calcul a diferitelor taxe este Influenţată de legislaţia fiscală ln vigoare.

Centralizarea devizelor pe obiecte conduc la obţinerea devizului pe obiect,

iar prin centralizarea acestora se obţine devizul general. Devizul general este structurat pe trei părţi; partea I este formată din 6

capitole care cuprind cheltuielile pentru realizare obiectivului propriu-zis, partea II – a cuprind valoarea rămasă actualizată a mijloacelor fixe existente care se include în obiectiv şi partea III – cuprinde capitalul de lucru – fondul de rulment.

Ν Întrebări test

1. Ce deosebire esenţială sesizaţi între faza de pregătire şi faza de implementare/execuţie a proiectului?

2. Care este curba ce caracterizează, în abordarea economică ciclul de

piaţă al proiectului?

3. În viziunea şefului de proiect care sunt elementele specifice ale ciclului de piaţă şi cum le va aborda acesta?

4. Care sunt etapele elaborării proiectului?

5. Cum se identifică „ideea de proiect”

6. În ce documente se concretizează formularea proiectului?

7. Prezentaţi structura generală a unui studiu de fezabilitate.

8. Care sunt problemele de ordin instituţional ce trebuie rezolvate în

pregătirea proiectului?

9. Care sunt componentele raportului de evaluare a proiectului?

10. Etapele fazei de implementare.

11. În viziunea specialiştilor Băncii Mondiale care sunt etapele controlului proiectului?

12. Criterii ce trebuie respectate la elaborarea studiului de fezabilitate.

13. Conţinutul „Caietului de sarcini”.

14. Ce este „Proiectul tehnic”?