Civilizaţia egipteană

Ardelean Silviu

Clasa a IX – a seral

1

1 Istoria civilizatiei egiptene

Civilizaţia egipteană s-a constituit în valea Nilului într-o regiune relativ izolată, fapt care şi-a lăsat amprenta asupra caracterului şi originalităţii acesteia. Istoria Egiptului Antic a evoluat pe parcursul unei îndelungate perioade de timp reprezentînd o alternanţă dintre perioadele în care exista statul centralizat (Regatul) şi perioadele de destrămare a regatului egiptean (perioade de tranziţie). La rîndul lor acestea se periodizează în conformitate cu cîrmuirile dinastice. Fiecare perioadă comportă un şir de particularităţi de ordin economic, politic şi cultural, deşi se menţin mai multe elemente ce denotă continuitatea civilizaţiei egiptene.

Nilul

Nilul a fost un element vital regiunii de-a lungul istoriei .Lunca fertilǎ a Nilului a oferit oamenilor posibilitatea de a dezvolta o economie agricolă stabilă și o societate complexă, centralizată, care a devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Nomazii vânǎtori-culegǎtori s-au mutat în valea Nilului pânǎ la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu în urmă cu 120 de mii de ani. Până la sfârșitul paleoliticului , climatul arid din Africa de Nord a devenit tot mai cald și uscat, forțând populația din zonă să se concentreze de-a lungul regiunii. Istoria propiu-zisă începe prin unirea sub conducerea unui singur rege, a celor două regate mai vechi, a celui din Deltă (Egiptul de Jos) și a celui din Valea Nilului (Egiptul de Sus). Apariția statului egiptean - primul stat din lume - trebuie considerată ca impusă de necesitatea imperioasă a coordonării pe întreg spatiul Văii Nilului, a sistemului de irigații și îndiguiri care aveau să domolească furia inundațiilor anuale ale fluviului și să le facă folositoare agriculturii. Popoarele primitive, care locuiau în regiunile aflate de o parte și de alta a Văii Nilului, în deșerturile arabice și libice dar și cele ce erau în Nubia, putea invada și jefui ținuturile bogate ale Egiptului.

Acești factori au impus în mod stringent constituirea statului egiptean (mai întâi două state, apoi unul singur). Amândouă regatele au avut de fapt o autonomie în tot timpul domniei faraonilor - prin particularitățile, păstrate cu grijă, ale regimului lor și prin administrațiile separate. Legătura dintre aceste două regate autonome a fost totdeauna faraonul, care era și rege al sudului și al nordului. Dealtfel la moartea lor, faraonii din imperiul vechi aveau două morminte dintre care unul nu conținea mumia defunctului rege,deci era cenotaf - dar exista un mormânt pentru Egiptul de Sud și unul pentru Egiptul de Nord pentru același faraon. De câte ori se produceau răscoale, răzmerițe sau invazii străine, Egiptul avea tendința foarte netă să se despartă iarăși în cele două regate care renășteau fiecare sub alt faraon.

Originile

Există multe teorii cu privire la originile poporului egiptean, subiectul inca fiind controversat.

Studii genetice recente arata ca populatia actuala a Egiptului este caracterizata de o linie paternala comuna cu zona Africii de Nord in primul rand si ceva influente din Orientul Mijlociu. Studiile bazate pe linia materna leaga egiptenii moderni de locuitorii actuali ai

2

Eritreei si Etiopiei . Vechii egipteni isi plasau originile intr-o zona pe care ei o numeau Punt, sau "Ta Neteru" (Taramul Zeilor"), pe care majoritatea egiptologilor o plaseaza intr-o arie ce cuprinde Eritreea si Dealurile Etiopiene.

Un studiu recent al morfologiei danturii egiptenilor antici confirma trasaturi dentale caracteristice Africii de Nord, si intr-o masura mai mica populatiei din sud-vestul Asiei. Studiul confirma si continuitatea biologica de la Perioada Predinastică pana dupa perioada faraonica. Un studiu bazat pe statura si proportia corporala sugereaza unele influente ale caracteristicilor antropomorfice tropicale in unele grupuri, in perioada tarzie, odata cu extinderea imperiului.

Epoca predinastică

Obiecte predinastice

Acum aproximativ 7500 de ani , triburile mici, care trăiau în valea Nilului au dezvoltat o serie de culturi care au demonstrat un control ferm al agriculturii și creșterii animalelor , asupra tehnicilor de olărit și producerii obiectelor personale, cum ar fi pieptenii, brățările și colierele. Cea mai mare dintre aceste culturi timpurii a fost în Egiptul de Sus(Sud), denumită cultura Badari care, probabil, își avea originea în Deșertul de Vest, fiind cunoscutǎ pentru ceramica de înaltǎ calitate, uneltele de piatră și utilizarea cuprului.

Stilul de viață al badarienilor se baza pe agricultură, pescuit și creșterea animalelor. Artefacte străine indică legǎturi cu populații îndepǎrtate (până in Siria). În această perioadă apar mobila, vasele decorate, tacâmurile, pieptenele și figurinele. Existența stratificării sociale este dedusă din descoperirea mormintelor membrilor înstăriții ai comunității într-o anume secțiune a cimitirelor. Ritualurile funerare în epoca badariană nu diferă prea mult de cele de la Merimide și El-Omari, dar în cultura de la Nagada aceste ritualuri evoluează repede. Atunci când coliba devine dreptunghiulară în locul celei ovale sau circulare, mormântul devine și el dreptunghiular și se menține astfel în toată perioada predinastică. În același timp groapa este căptușită cu cărămidă nearsă, lucrându-se un fel de cavou care are chiar bolți și celule

3

laterale în care se așază alimente, apoi o scară de coborâre în cavou. Cadavrul nu a mai fost învelit în piei de animale sau în pânză, ci așezat mai întâi într-un fel de coș lucrat din nuiele, apoi într-un adevărat sarcofag, coșciug lucrat din pământ ars în foc ca un vas de argilă, dar cel mai des într-un coșciug lucrat din scânduri. Alături de cadavru se depuneau numeroase vase de ceramică sau de piatră. Cea mai mare parte dintre defuncți erau culcați pe o parte, în poziția fetală (cu picioarele la piept), cu capul către sud, dar fața întoarsă către răsărit (ca în epoca faraonică).

Cultura Badari a fost urmată de culturile Amratian (Naqada I) și Gerzeh (Naqada II) , care au adus o serie de îmbunătățiri tehnologice. Încă din perioada Naqada I, egiptenii predinastici au importat obsidian din Etiopia , folosit pentru a modela lame și alte obiecte pentru cioplit. Cultura Naqada apare în jurul anului 4500 î.Hr. , constând în vase ceramice cu forme geometrice, umane și animale atat pictate cât și sculptate. Forma vaselor a devenit specializată în funcție de loc, precum moodelele de case dreptunghiulate (incluse în elementele funerale). Există dovezi că alchimiștii egipteni au descoperit mortarul în jurul aniilor 4000 î.Hr. prin una din cele mai vechi reacții chimice cunoscute (acidul de calciu).

În perioada Naqada II , există dovezi precoce de contact cu Orientul Apropiat , în special cu coasta Canaanului și Byblosului. De-a lungul unei perioade de aproximativ 1.000 de ani, în timpul culturii Naqada, s-au dezvoltat câteva mici comunități agricole care au evoluat într-o civilizație puternică, ai cărei lideri au deținut control complet asupra oamenilor și resurselor din valea Nilului. Stabilirea unui centru de putere la Hierakonpolis , iar mai târziu la Abydos , liderii din timpul perioadei Naqada III au extins controlul spre nordul Egiptului de-a lungul Nilului. De asemenea, au practicat negoț cu Nubia la sud, cu oazele de deșert de la vest , și culturile din estul Mediteranei și Orientului Apropiat la est. Mormintele regale nubiene și artefactele de la Qustul poartă cele mai vechi exemple cunoscute de simboluri egiptene dinastice, cum ar fi coroana albǎ a Egiptului de Sus și șoimul. Cultura Naqada a produs o serie variată de bunuri materiale, reflectând creșterea puterii și bogăției elitei, precum și producerii de produse de uz personal, care au inclus piepteni, statui mici, ceramică pictată de înaltă calitate, vase de piatrǎ decorative , palete cosmetice și bijuterii din aur, din lapis lazuli și din fildeș. Ei au dezvoltat, de asemenea faianța , care a fost folositǎ și în perioada romană, pentru a decora cǎni, amulete și figurine. În ultima fază predinasticǎ, cultura Naqada a început să utilizeze simboluri scrise, care în cele din urmă au evoluat într-un sistem complet de hieroglife pentru a scrie limba Egiptului antic.

Perioada Dinastică Timpurie/ Epoca thinită

Paleta lui Narmer

4

Această epocă este numită și thinită după numele orașului Thinis , din apropiere de Abydos unde s-au găsit, la sfârșitul veacului al XIX-lea, numeroase obiecte marcate cu cartușul regilor din aceste dinastii. Epoca thinită cuprinde primele două dinastii ale Egiptului (din lista dinastiilor ce ne-a fost lăsată de Manethon, un preot egiptean care a trăit în secolul al III-lea înaintea erei noastre).

Dupǎ anul 3600 î.en., societatea și cultura neolitică egipteană de-a lungul fluviului Nil s-a bazat pe agricultură și creșterea animalelor . Societatea egipteană a început să se dezvolte și să avanseze rapid spre stadiul de civilizație rafinatǎ. Un nou tip distinct de ceramică care a fost înrudită cu ceramica din sudul Levantului, apare în aceastǎ perioadǎ. Folosirea pe scară largă a cuprului a devenit comună în acest timp.Procesul uscării cărămizilor la soare preluatǎ de la sumerieni , inclusiv utilizarea arcului și pereților încastrați pentru elemente decorative au devenit populare.Concomitent cu producerea acestor bunuri culturale, un proces de unificare a societăților și orașelor din Egiptul de Sus a avut loc. În același timp, societățile din Delta Nilului, sau Egiptul de Jos au suferit, de asemenea, un proces de unificare. Conflicte dintre Egiptul de Sus și de Jos au avut loc de multe ori . Practicile funerare ale țăranilor au fost similare cu cele din timpurile predinastice, pe când riturile funerare ale nobililor au devenit tot mai luxoase. Astfel, egiptenii au început să construiască mastabale. Centralizarea culturii cerealelor a contribuit la succesul civilizației egiptene pentru următorii 800 ani. Egiptul a devenit unitar și ca un domeniu cultural și economic cu mult înainte ca primul rege să se urce pe tron în orașul Memphis din Egiptul de Jos. Procesul de unificare a durat multe secole. Unificarea politică s-a desfǎșurat treptat, probabil, pe o perioadă de un secol, astfel încât districtele locale au stabilit rețele de comercializare pentru a organiza agricultura pe o scară mai largă , regalitatea divină a luat amploare spirituală, iar cultul zeilor ca Horus, Set și Neith a luat naștere. În această perioadă, sistemul de scriere egiptean a fost dezvoltat în continuare. Scrisul inițial egiptean a fost compus în principal din câteva simboluri ce denotă cantități de diverse substanțe. Până la sfârșitul celei de-a treia dinastii, acesta a fost extins pentru a include mai mult de 200 de simboluri, cât fonograme și ideograme. Sacrificiul uman a fost practicat ca parte a ritualurilor funerare dedicate tuturor faraonilor din prima dinastie. Este clar demonstrat prin existența osemintelor umane îngropate lângă mormântul fiecărui faraon precum și a animalelor sacrificate pentru înmormântare. Mormântul lui Djer este asociat cu morminte de 338 persoane. Oamenii și animalele sacrificate ca măgarii, , erau așteptați pentru a-l servi pe faraon în viața de apoi. Din motive necunoscute, această practică s-a încheiat la sfârșitul primei dinastii, când figurinele shabtii au luat locul de persoane reale pentru a-l servi pe faraon în viața de apoi.

În secolul al III-lea î.en., preotul egiptean Manetho a grupat lista lungă a faraonilor de la Menes la timpul său în 30 dinastii , un sistem folosit și astăzi . El a ales să înceapă istoria oficială cu regele numit " Meni " ( sau Menes în limba greacă ), despre care se credea cǎ au unit cele două regate ale Egiptului de Sus și de Jos ( în jurul 3100 î.en. ) . Unii cercetători cred că miticul Menes ar fi de fapt, faraonul Narmer , care este înfățișat pe o paletǎ purtând ambele coroane, participând la un ceremonial ce pare sǎ reprezinte un act simbolic de unificare . În perioada timpurie a dinastie I , primii faraoni au consolidat controlul asupra Egiptul de Jos , prin stabilirea unei capitale la Memphis , de unde se putea controla forța de muncă și regiunea Deltei fertile , precum și rutele comerciale profitabile spre Levant . Puterea în creștere și bogăția faraonilor în primele douǎ dinasti s-au reflectat în mormintele lor - Mastabale, și structurile de cult mortuare de la Abydos , care au fost utilizate pentru a sărbători divinizarea faraonului după moartea sa . Puternica instituție de domnie dezvoltatǎ de către faraoni a servit pentru a legitima controlul de stat asupra terenurilor , forței de muncă și

5

asupra resurselor care au fost esențiale pentru supraviețuirea și dezvoltarea civilizației egiptene antice .

Regatul Vechi

Piramidele de la Giza

Progrese majore în arhitecturǎ , artǎ și tehnologie au fost făcute în timpul Vechiului Regat , alimentate de productivitatea agricolă crescutǎ printr- o administrație centrală bine dezvoltatǎ. Unele dintre vechi realizări ale Egiptului , Piramidele de la Giza și Sfinxul , au fost construite în timpul Vechiului Regat . Sub supravegherea vizirului , funcționarii de stat colectau taxele , coordonau proiectele de irigații pentru a îmbunătăți randamentul culturilor , organizau țăranii pentru proiectele de construcții și stabileau un sistem de justiție pentru a menține pacea și ordinea .

Împreună cu importanța tot mai crescută a administrației centrale a apărut o nouă clasă de scribi educați și oficiali. Faraonii fǎceau donații de pământ cultelor lor mortuare și templelor locale pentru a se asigura că aceste instituții au avut resurse pentru a se închina faraonului după moartea sa . Se crede că dupǎ cinci secole de aceste practici, puterea economică a faraonului s-a erodat și economia nu mai putea permite să sprijine o administrare centralizată mare . Pe măsură ce puterea Faraonului s-a diminuat , nomarhii locali au început să contesta supremația faraonului . Aceasta , împreună cu secetele severe, între 2200 și 2150 î.en., au cauzat intrarea țǎrii într-o perioadă de 140 de ani de foamete și lupte civile cunoscute sub numele de prima perioadă intermediară .

Prima perioadă intermediară

După ce guvernul central a Egiptului s-a prăbușit la sfârșitul Vechiului Regat , administrația nu a mai putut susține sau stabiliza economia țării . Guvernatori regionali nu a putut să se bazeze pe rege pentru ajutor în vremurile de criză , și ca urmare a crizei alimentare și disputelor politice, s-a degenerat la foamete. anarhie și războaie civile la scară mică . Totuși, în ciuda problemelor dificile , liderii locali , pentru cǎ nu mai aduceau niciun tribut Faraonului , își foloseau independența lor dobandita pentru a stabili o cultură înfloritoare în provincie . Preluând controlul resurselor proprii , provinciile au devenit din punct de vedere economic mai bogate , un fapt demonstrat în mormintele tot mai mari. Artizanii provinciale au adoptat și adaptate motivele culturale anterior limitate de Vechiul Regat , iar cărturarii au dezvoltat noi stiluri literare . Conducătorii locali au început sǎ concureze pentru controlul teritorial și puterea politică . De 2160 î.en. , conducătorii din Herakleopolis au controlat Egiptul de Jos , în timp ce un clan rival cu sediul la Teba , familia Intef a preluat controlul Egiptului de

6

Sus .Când familiei Intefi i-a crescut puterea și și-a extins controlul lor spre nord , o ciocnire între cele două dinastii rivale a devenit inevitabilă . În jurul anului 2055 î.en., forțele Tebanilor nordice sub Nebhepetre Mentuhotep al II-lea , au învins în cele din urmă conducătorii Herakleopolitanieni , reunind cele două țări și inaugurând o perioadă de renaștere economică și culturală cunoscută sub numele de Regatul Mijlociu .

Regatul Mijlociu

Amenemhat III

Faraonii din Regatul de Mijloc au restaurat prosperitatea și stabilitatea țării , stimulând astfel o renaștere a artei , literaturii și proiectelor de construcții monumentale . Mentuhotep al II-lea și succesorii dinastiei a Xl-lea au condus din Teba , dar vizirul Amenemhat I , la asumarea regalitǎții la începutul dinastiei a XII-a în 1985 î.en. , a mutat capitala țării în orașul Itjtawy situat în Faiyum. Faraonii dinastiei a XII-a s-au implicat într-o serie de îmbunătățiri funciare și construirea unui sistem de irigații pentru a crește producția agricolă în regiune . Mai mult decât atât , pe teritoriul militar recucerit, Nubia, bogatǎ iîn cariere și mine de aur , muncitorii au construit o structura defensiva în Delta de Est , numită " Zidul Conducǎtorilor " , pentru a se apăra împotriva atacurilor externe . Având securitate militarǎ și politicǎ și marea bogăție agricolǎ și minierǎ , arta și religia au înflorit . Spre deosebire de atitudinea elitistǎ a Vechiului Regat față de zei , Regatul Mijlociu a cunoscut o creștere în expresii de pietate personală și ceea ce ar putea fi numit o democratizare vieții de apoi , în care toți oamenii posedau un suflet și putea fi bineveniți în compania zeilor după moarte . Literatura Regatului Mijlociu prezenta teme sofisticate și caractere scrise într-un nou stil încrezător , elocvent , reliefat si portretizat într-o perioadā ce captat detalile subtile , individuale, care au atins noi culmi de perfecțiune tehnică . Ultimul mare rege al Regatului Mijlociu , Amenemhat III , a permis coloniștilor semiți și canaaniți din Orientul Apropiat să vină în regiunea Deltei pentru a se angaja ca forță de muncă pentru minerit și în proiectele de constructii ambițioase . Cu toate acestea , inundațiile grave ale Nilului au încordat economia și a precipitat declinul lent în a doua perioadă intermediară în timpul dinastiilor XIII- XIV . În timpul acestui declin , coloniștii canaaniți au început să preia controlul regiunii Deltei , în cele din urmă venind la putere în Egipt, ca Hyksoși .

A II-a perioadă intermediară

Ostașii mercenari hiksoși au primit de la nomarhi mari loturi de pământ și puteau să se grupeze mai temeinic în cete și formații militare care să cucerească treptat orașele și nomele.

Cunoaștem nume de regi hiksoși și ele par a fi de origine hurită, ceea ce arată că era o populație amestecată pentru că, după alte monumente, aceste nume par a fi semite.

În Egiptul de Jos hiksoșii își clădesc un mare oraș fortificat, Avaris, în partea de răsărit a Deltei, unde era adorat zeul Seth, al răului și al dezordinii.

Lupta pentru izgonirea hiksoșilor începe de la Teba unde regele de acolo, Kames pornește război contra lor și împotriva sfaturilor primite de la dregătorii săi. Succesorul său, Ahmosis I, este cel care îi învinge pe hiksoși pe deplin și îi izgonește din Deltă.

7

Pe de altă parte influențele exercitate de cultura egipteană asupra civilizațiilor mediteraneene apărute mult mai târziu și în strânsă legătură cu Valea Nilului, constituie actualmente obiectul studiilor multor învățați. Aceste studii vor elucida relațiile dintre Egipt și civilizațiile din lumea Mediterană care au avut atât de mult de împrumutat de la țara faraonilor în artă, literatură, religie și filozofie.

Regatul Nou

Abu Simbel

Regatul Nou (1550-1070 î.en.) sau Imperiul este cea mai înfloritoare epocă din istoria Egiptului, cu cei mai faimoși conducători. Arta și spiritualitatea atinge apogeul, iar țara dobândește cea mai mare întindere, prin cuceriri. Locul complexelor funerare regale este mutat în sud, pe partea opusă Thebei, într-o zonă de dealuri stâncoase, pe malul vestic al Nilului, în Valea Regilor. Regatul Nou a stabilit o perioadă de prosperitate fără precedent de securizarea a frontierelor și consolidarea legăturilor diplomatice cu vecinii lor , inclusiv Imperiul Mitanni , Asiria , și Canaan . Campanii militare purtate sub Tuthmosis I și nepotul lui, Tuthmosis al III-lea, au extins influența faraonilor la stadiul de mare imperiu . Între domniile lor , Hatshepsut a promovat pacea și a extins rutele comerciale și expediții în noi regiuni . Când Tuthmosis III a murit în 1425 î.en. , Egiptul era un imperiu care se întindea de la Niya din nord-vestul Siriei pânǎ la a patra cascada a Nilului, în Nubia , cimentând loialitatea și deschiderea accesului la importuri , cum ar fi bronz și lemn .

Printre cei mai reprezentativi faraoni ai acestor timpuri sunt celebra femeie-faraon Hatchepsut, Amenhotep III, cel care a înălțat nenumărate temple și palate, Akhenaton, faraonul reformator, și dinastia ramesizilor, cu Ramses II, cel care a extins cel mai mult printr-o politică militară activă frontierele statului și a rămas celebru pentru bătălia de la Kadesh cu hitiții pentru controlarea Siriei. Ramses II a construit monumente mărețe precum Marele Coridor din templul lui Amon de la Karnak și multe dintre templele de la Abu Simbel, statuile de aici ale faraonului având dimensiuni uriașe.

Bogăția Egiptului a devenit o țintă tentantă pentru invazii, în special pentru berberii libieni de la vest, și pentru popoarele Mării, o confederație puternică de pirați în mare parte grecești, luwieni și fenicieni / canaaniți din Marea Egee. Inițial, forțele egiptene au reușit să respingă aceste invazii, dar Egiptul a pierdut în cele din urmă controlul asupra teritoriilor sale rămase din sudul Caananului, mare parte din ea fiind preluatǎ de asirieni. Impactul amenințărilor externe a fost agravat de probleme interne, cum ar fi corupția, jefuirea mormintelor și tulburările civile. După recâștigarea puterii , marii preoți Templului lui Amun din Teba au

8

acumulat suprafețe mari de teren și bogăție și puterea lor extinsǎ a scindat țară în a treia perioadă intermediară.

A Treia Perioadă Intermediară

După această perioadă de apogeu, din cauza luptelor dintre faraoni și cler, ajuns din ce în ce mai puternic, la începutul Dinastiei XXI (1070 î.Hr.) Egiptul intră într-o nouă perioadă de tranziție, A Treia Perioada Intermediara, care durează până în 712 î.Hr.. Această perioadă este marcată de rivalități interne și de prezența libiană în Egipt. Ea se continuă cu Dinastia XXV kushită (nubiană) și prezența străina în Egipt se accentuează.

Cleopatra si Cesarion

Perioada târzie

După dominația assiriană, urmează ocupația persană (525 î.Hr.), iar în 332 î.Hr. Egiptul este ocupat de macedoneni, care în 305 î.Hr. instaurează Dinastia Ptolemeilor. Cleopatra VII (ultimul faraon) se sinucide după înfrângerea trupelor sale de către romani, la Actium în 31 î.Hr.. Anul următor Egiptul devine parte a Imperiului Roman.

Guvernarea și economia

Administrare și comerț

9

Faraonul cu coroana dubla

Faraonul era monarhul absolut al țării și, teoretic, deținea controlul complet al terenurilor și resurselor Egiptului. Regele era comandantul militar suprem și șef al guvernului, bazat pe o birocrație de funcționari pentru gestionarea afacerilor sale. Al doilea la comandă era vizirul, care avea rol administrativ , care acționa în calitate de reprezentant al regelui și coordona inspecția terenurilor, trezoreriei, proiectelor de construcție, sistemului juridic și arhivelor[17] . La nivel regional, țara a fost împărțitǎ în 42 regiuni administrative numite nomes , fiecare guvernatǎ de un nomarch , care era responsabil în fața vizirului pentru jurisdicția sa.

Templele formau coloana vertebrală a economiei. Nu numai că erau case de cult , dar au fost, de asemenea, responsabile pentru colectarea și stocarea bogăției țǎrii într-un sistem de hambare și trezorerii administrate de supraveghetori , care redistribuiau cereale și produse. O mare parte a economiei a fost organizată la nivel central și strict controlatǎ. Cu toate că vechii egipteni nu au folosit moneda până în perioada târzie , ei au utilizat trocul [18] , care consta în saci standard de cereale și unitatea de Deben , o greutate de aproximativ 91 de grame de cupru sau argint , formând un numitor comun. Lucrătorii erau plătiți în cereale, un muncitor simplu putând câștiga 5 ½ de saci (200 kg sau 400 kg) cu cereale pe lună, în timp ce un șef de echipă putea câștiga 7 ½ saci cu cereale (250 kg sau 550 kg)pe lunǎ. Prețurile erau fixate în întreaga țară și înregistrate pe liste pentru a facilita tranzacționarea, de exemplu, un veșmânt costa cinci debeni din cupru, în timp ce o vaca costa 140 debeni. Cerealele puteau fi schimbate cu alte produse, conform listei prețurilor fixate. Din secolului V î.en., moneda a fost introdusǎ în Egipt din străinătate, provenitǎ de la greci și romani. La început, monedele au fost folosite ca piese standardizate din metal prețios , mai degrabă decât bani adevărați, dar în secolele următoare comercianții internaționali care veneau tranzicționau în monede.[19]

Nobili si preoti

10

Nobili, razboinici si preoti

Societatea egipteană a fost extrem de stratificatǎ . Fermierii au constituit cea mai mare parte a populației, dar produsele agricole erau deținute direct de către stat, temple sau de o familie nobilă care deținea pământul. Fermierii erau supuși unui sistem de muncǎ forțatǎ [20]

și neplătită impusă de stat pentru executarea unor lucrări la proiecte publice, fiind nevoiți sǎ lucreze la proiectele de irigații sau de construcții. Chiar și așa, și cel mai umil țăran avea dreptul de a adresa petiții vizirului și curții. Artiști și meșteșugari aveau un statut mai înalt decât fermieri, dar și aceștia se aflau sub controlul statului, lucrând în atelierele de lângă temple și plătiți direct de la trezoreria statului. Cărturarii și oficiali formau clasa superioară în Egiptul antic, așa-numita "clasǎ de kilt alb", cu referire la veșmintele lor de in albit, care reprezentau un semn al rangului lor [21] . Clasa superioară își afișa vizibil statutul lor social în artă și literatură. Nobilimea mai era formatǎ din preoți, medici și ingineri calificați și specialiști în domeniul lor. Sclavia era cunoscutǎ în Egiptul antic, dar amploarea si prevalenta practicii sale sunt neclare. [22] Retrieved 11 December 2007. Sclavii erau utilizați în mare parte ca servitori . Ei puteau să cumpere și să vândă, puteau sǎ-și câștige drumul lor spre libertate sau de noblețe, și, de obicei, erau tratați de medici la locul de muncă. Atât bărbații, cât și femeile aveau dreptul să dețină și să vândă proprietǎți, să încheie contracte, sǎ se căsătorească și sǎ divorțeze, sǎ primeascǎ moșteniri și să urmărească litigiile în instanță.

Cuplurile căsătorite puteau să dețină proprietăți în comun și sǎ divorțeze printr-un acord care prevedea obligațiile financiare ale soțului pentru soția și copiii sǎi . Comparativ cu omologii lor din Grecia antică sau Roma , femeile egiptene au avut o gamă mai mare de opțiuni personale și oportunități de realizare. Femei, cum au fost Hatshepsut și Cleopatra, au devenit chiar faraoni , în timp ce altele dețineau puterea în calitate de soțiile divine ale lui Amon . În ciuda acestor libertăți, femeile egiptene nu preluau de multe ori roluri oficiale în administrație, servind doar roluri secundare în temple, și nu au fost la fel de susceptibile de a fi la fel de educate ca si bǎrbații.

Sistemul juridic

Șeful sistemului juridic era faraonul , care era responsabil de adoptarea legilor și menținerea legii și ordinii , un concept menționat de vechii egipteni ca Ma'at . Deși nu există

11

coduri juridice din Egiptul antic ce au supraviețuit , documente judiciare arată că legea egipteană a fost bazatǎ pe o vedere de bun-simț al binelui și răului , care a subliniat în a ajunge la acorduri și rezolvarea conflictelor, mai degrabă decât aderarea la un set complicat de statuturi.Consiliile locale ale bătrânilor, cunoscute sub numele de Kenbet ,erau responsabile de guvernarea în procese care implicau cererile mici si dispute minore . Cazuri mai grave care implicau crimele , tranzacțiile cu terenuri mari și jefuirea mormintelor erau menționate la marele Kenbet , unde prezidau vizirul sau faraonul . Reclamanții și pârâții erau așteptați să se prezinte și li se cereau să depună un jurământ că au spus adevărul . În unele cazuri , statul a preluat atât rolul de procuror cât și judecător , și putea tortura acuzații prin bătăie pentru a obține o mărturisire și numele tuturor conspiratorilor. Dacă acuzațiile erau triviale sau grave , cărturari și scribii depuneau în instanță un document cu plângere , mărturie și verdictul cazului ca referință pentru viitor .

Pedepsele pentru infracțiuni minore implicau amenzi , bătăi , mutilǎri faciale sau exilul , în funcție de gravitatea infracțiunii . Infracțiuni grave , cum ar fi crima si jefuirea unui mormânt erau pedepsiți prin execuție , efectuate prin decapitare , înec , sau tragerea în țeapă. Pedeapsa putea fi extinsǎ și aplicată și familiei criminalului . Începând din Regatul Nou , oracolele au jucat un rol major în sistemul juridic , de a face dreptate în ambele cazuri civile și penale . Procedura a fost să ceară zeilor un " da " sau " nu" în privința deciziilor . Zeii , prin intermediul preoților, pronunțau hotărârea de a alege zeul , se deplasau înainte sau înapoi , sau arătau spre una din răspunsurile scrise pe o bucată de papirus sau ostracon . Pedepsele nu se aplicau în cazul tuturor claselor sociale, mai ales nobilii de rang înalt care erau pedepsiți doar "simbolic".

Agricultura

Scene din viata agricultorilor

O combinație de caracteristici geografice favorabile au contribuit la succesul culturii antice , cea mai importantă dintre acestea fiind solul fertil și bogat care rezulta în urma inundațiilor anuale ale fluviului Nil.Vechii egipteni au fost astfel capabili să producă o varietate de produse alimentare, care să permită populației să se dedice mai mult timp și activităților culturale , tehnologice și artistice . Gestionarea terenurilor era crucialǎ în Egiptul

12

antic , deoarece taxele erau evaluate pe baza cantității de teren a persoanei pe care îl deținea. Agricultura în Egipt a fost dependentǎ de ciclul anual al fluviului Nil . Egiptenii recunoșteau trei anotimpuri : Akhet(anotimpul devǎrsǎrii) , Peret ( plantarea și însǎmânțarea ) și Shemu ( recoltarea ) . Sezonul de inundații dura din iunie până în septembrie, depunând pe malul fluviului un strat de mâl ideal, bogat în minerale pentru recolte . După ce apele potopului s-au retras , sezonul de creștere dura din octombrie până în februarie. Fermierii arau și puneau semințe pe terenuri,care erau irigate de șanțuri și canale .

Egiptul primea putine precipitatii , astfel încât agricultorii s-au bazat pe Nil pentru udarea culturilor. Din martie până în mai, fermierii foloseau seceri pentru a recolta culturilor lor , care erau bătute cu un ciocan pentru a separa paiele de cereale . Treceu boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. Măcinau apoi cerealele obținând fǎinǎ , preparată pentru a face bere sau o stocau pentru o utilizare ulterioară . Vechii egipteni cultivau grâu și orz folosite pentru a prepara pâine și bere. Culegeau plantele de in pentru a țese foi de lenjerie de pat și de a face haine . Papirusul crescut pe malurile fluviului Nil era folosit pentru a face hârtia . Legumele si fructele au fost cultivate în parcele de grǎdinǎ , aproape de locuințele lor , și trebuia să fie udate cu mâna . Legume includeau praz , usturoi , pepeni , dovleci , leguminoase , salata verde , și alte culturi . Cultivau strugurii din care făceau vin .

Vite duse la recesaminte

Plugul tras de boii

Vanatoare de ibisi

Egiptenii credeau într-o relație echilibrată dintre oameni și animale, fiind un element esențial al ordinii cosmice . Astfel, s-au considerat cǎ oamenii , animalele și plantele erau membri ai unui singur întreg . Animale , atât domestice și sălbatice , prin urmare, erau o sursǎ vitalǎ de spiritualitate, companie și erau destinate pentru susținerea vechilor egipteni .

13

Bovinele care erau considerate ca cele mai importante animale , administrarea colecta impozitele pe animale în recensăminte regulate , iar dimensiunea unui șeptel reflecta prestigiul nobililor și importanța bunurilor sau templului pe care le dețineau. Vechii egipteni creșteau ovine, caprine , porcine și păsări cum ar fi rațe , gâște și porumbei capturați în plase și crescute în ferme , unde erau hrănite forțat cu aluat pentru a le îngrășa . Nilul furniza o sursă abundentă de pește . Albinele au fost , de asemenea, domesticite din Vechiul Regat , și au oferit atât miere și ceara . Egiptenii din antichitate foloseau măgari și boi ca animale de povară , fiind responsabile pentru ararea câmpurilor și călcarea în picioare a semințelor din sol . Sacrificarea unui bou îngrășat era o parte centrală a unui ritual de ofrande .

Caii au fost introduși de către Hyksoși în a doua perioadă intermediară , și cămilă , deși cunoscută din Regatul Nou , nu a fost folosită ca un animal de povară până în perioada târzie . De asemenea, există dovezi care sugerează că elefanții au fost utilizați pentru scurt timp , în ultima perioadă , dar în mare măsură abandonați din cauza lipsei de teren pentru pǎșunat . Câinii, pisicile și maimuțele erau animale de companie comune , în timp ce animalele de companie mai exotice importate din inima Africii , cum ar fi leii , erau rezervați pentru nobili și curtea regalǎ.Herodot observa că egiptenii au fost singurii oameni care creșteau animalele în casele lor . În timpul perioadelor predinastice și târzii , a fost inclus cultul zeilor cu forme zoomorfe , cum ar fi Bastet-zeița pisicǎ și Thoth cu cap de ibis , aceste animale fiind crescute în număr mare în ferme cu scopul de a fi sacrificate . [26]

Resursele naturale

Mestesugurile

Colier din aur cu scarabei din lapis lazuli

Egipt este bogat în construcții și obiecte din piatră , cupru și minereuri de plumb , aur , și pietre semiprețioase . Aceste resurse naturale le-au permis vechilor egipteni sǎ construiascǎ monumente , statui sculptate , sǎ producǎ unelte și bijuterii la modǎ . Sarea a fost o resursǎ vitalǎ pentru mumificare .Ghipsul era măcinat pentru producerea ipsosului . Formațiuni de rocă au fost găsite în îndepărtatele și neprimitoarele wadis-uri din deșertul de Est și Sinai ,care necesitau expediții mari , controlate de stat pentru a obține resurse naturale gǎsite acolo . Au fost construite mine de aur în Nubia , și una dintre primele hărți egiptene cunoscute reprezintǎ o mină de aur din această regiune .Wadi Hammamat a fost o sursă

14

remarcabilă de granit, gresie și aur . Silexul a fost primul minereu colectat și utilizat pentru a face instrumente, lame și vârfuri pentru sǎgeți și topoare din silex , fiind cele mai vechi dovezi de locuire în valea Nilului.Egiptenii antici utilizau sulful ca substanțǎ cosmeticǎ . [27]

Egiptenii au lucrat în depozite de plumb pentru a extrage minereuri de galenă de la Gebel Rosas pentru a produce figurine mici. Cuprul a fost cel mai important metal pentru producerea uneltelor în Egiptul antic si era topit în cuptoare din minereu malachit exploatat în Sinai . Lucrătorii colectau aur din sedimente aluvionare sau prin procesul intensiv de măcinare și spălare a cuarțitului aurifer.Rezervele de fier găsite în Egiptul de Sus au fost utilizate în ultima perioadă , atunci când construcțiile de piatrǎ erau abundente în Egipt . Carierele de calcar se gǎseau de-a lungul Nilului , granitul era extras de la Aswan , și bazaltul și gresia erau extrase din wadi-urile din deșertul de est . Rezervele de pietre decorative , cum ar fi porfirul , gresia, alabastrul și carneolul din Deșertul de Est erau colectate chiar înainte de prima dinastie. În perioada lui Ptolemeu și cea romanǎ , minerii colectau smaralde în Wadi Sikait și ametist în Wadi el - Hudi .

Comerțul

Fresce indicand comertul in Egiptul antic

Expeditia in Tara Punt

Vechii egipteni se angajau în comerțul cu vecinii lor străini pentru a obține bunuri rare ,exotice ce nu se găseau în Egipt. În perioada predinasticǎ , ei au stabilit comerțul cu Nubia pentru a obține aur și tămâie . Au stabilit comerțul cu Palestina , după cum reiese din ulcioarele de stil palestinian gǎsite în mormintele faraonilor din prima dinastie. O colonie egipteanǎ staționatǎ în sudul Canaanului dateazǎ cu puțin timp înainte de prima dinastie.[28]

Narmer avea vase egiptene de ceramicǎ produsǎ în Canaan și exportatǎ înapoi în Egipt . În dinastia a II-a , comerțul cu Byblos i-a oferit Egiptului o sursă esențială de lemn de calitate ce nu se găsea în Egipt. Din dinastia a V-a, comerțul cu Punt îi furniza aur, rășini aromatice, abanos , fildeș și animalele sălbatice , cum ar fi maimuțe și babuini. Egiptul s-au bazat pe comerțul cu Anatolia pentru cantități esențiale de staniu , precum și livrările suplimentare de cupru , ambele metalele fiind necesare pentru fabricarea bronzului. Vechii egipteni apreciau piatra lapis lazuli , care a trebuit să fie importatǎ chiar din Afganistan. Partenerii comerciali mediteraneeni ai Egiptului erau Grecia și Creta , care livrau ulei de măsline. În schimb pentru importurile sale de lux și de materii prime , Egiptul exporta în principal cereale , aur , lenjerie și papirus , inclusiv sticlă și obiecte de piatră.

Armata

15

Forțele militare egiptene erau responsabile pentru apărarea Egiptului împotriva invaziei străine, și pentru menținerea dominației Egiptului în Orientul Apropiat antic . Trupele au protejat expeditike miniere din Sinai și au purtat rǎzboaie civile în cele douǎ perioade intermediare . Armata a fost responsabilǎ pentru menținerea fortificațiilor de-a lungul rutelor comerciale importante, cum ar fi cele găsite în orașul Buhen pe drumul spre Nubia. Forturile , de asemenea, au fost construite pentru a servi ca baze militare, cum ar fi cetatea de la Sile, care a fost o bază de operațiuni pentru expediții în Levant. În Regatul Nou, o serie de faraoni au folosit armata egipteană pentru a ataca și a cuceri Kush și părți din Levant. [29]

Echipamentul militar tipic egiptean includea arcuri și săgeți , sulițe, scuturi în formǎ de semicerc făcute din piele de animal pe un cadru de lemn. În Regatul Nou, armata a început sa utilizeze carele care au fost anterior introduse de către invadatorii Hyksoși. Armele și armurile au fost în continuare îmbunătățite după adoptarea bronzului: scuturile erau realizate din lemn masiv, cu o cataramă de bronz, sulițele au fost dotate cu vârfuri din bronz, și Khopesh-ul a fost adoptat de la soldații asiatici. Faraon era capul armatei . Soldații erau recrutați , dar în timpul Regatului Nou, mercenari din Nubia, Kush, și Libia s-au angajat să lupte pentru Egipt.

Limba

Limba egipteană veche constituie o ramură independentă a limbilor Afro-Asiatice. Cele mai apropiate grupuri de limbi de aceasta sunt Berbera, Semitica și Beja. Documentări scrise ale limbii egiptene datează din secolul XXXII î.Hr., făcând-o una din cele mai vechi limbi documentate(după sumeriană) fiind vorbitǎ și scrisă din c. 3200 î.en. până în Evul Mediu. Scrierea egipteană pentru hieroglife:

sau mai simplu:

(adesea tradus medew-netjer "Cuvintele Divine").

Evoluția istorică

Limba egipteană este împărțită în șase diviziuni cronologice:

Egipteană arhaică (înainte de 3000 î.Hr.) Egiptenă veche (3000–2000 î.Hr.) Egipteană medie (2000–1300 î.Hr.) Egipteană târzie (1300–700 î.Hr.) Egipteană demotică (sec VII î.Hr. sec. IV d.Hr.) Egiptenă coptică (sec III-XVII d.Hr.)

16

Limbajul egiptean, inițial sintetic, a devenit analitic mai târziu. Egipteana hieroglificǎ , hieraticǎ și demoticǎ au fost în cele din urmă înlocuite cu alfabetul copt . Copta este încă folositǎ în Biserica Ortodoxǎ Egipteanǎ , și se gǎsesc urme în limba arabă vorbitǎ în Egiptul modern.

Scrisul

Scrierea hieratica

Scrierea hieroglificǎ dateazǎ din 3000 î.en., și este compusǎ din sute de simboluri. O hieroglifă poate reprezenta un cuvânt, un sunet, sau un determinant tăcut, și același simbol poate servi unor scopuri diferite, în contexte diferite. Hieroglife au fost scrise pe monumente de piatră și în morminte, care pot reprezenta lucrări individuale de artă. În scrierea de zi cu zi, scribii au folosit o formă cursivă de scriere, numitǎ hieraticǎ , care a fost mai rapidǎ și mai ușoară. În timp ce hieroglifele oficiale pot fi citite în rânduri sau coloane, în orice direcție (deși de obicei scrise de la dreapta la stânga), hieratica a fost întotdeauna scrisǎ de la dreapta la stânga, de obicei, în rânduri orizontale. O nouă formă de scriere, demotica , a devenit stilul de scris predominant.

În jurul primului secol e.n., alfabetul copt a început să fie utilizat în paralel cu scrierea demoticǎ. Copta este un alfabet grecesc modificat cu adaos de unele semne demotice. Deși hieroglifele oficiale au fost utilizate într-un rol ceremonial până în secolul al IV-lea, spre finalul antichitǎții, doar un mic grup de preoți puteau sǎ le citeascǎ și sǎ le interpreteze. Când unitățile religioase tradiționale au fost desființate, cunoștințele de scrierea hieroglifică au fost în mare parte pierdute. Încercările de a le descifra s-au întâlnit în timpul perioadei bizantine și islamice în Egipt, dar numai în 1822, după descoperirea Pietrei de la Rosetta [36]

și ani de cercetare fǎcute de Thomas Young și Jean-François Champollion , hieroglifele au fost aproape complet descifrate.[37]

Literatură

Fragment din Cartea Mortilor

Scrierea a apărut pentru prima dată în asociere cu regalitatea. Aceasta a fost în primul rând o ocupație a scribilor, care au lucrat în afara instituției Per Ankh sau Casa vieții. Acestea din urmă (numită Casa Cartii) cuprinse birouri, biblioteci, laboratoare si observatoare. [38] Unele dintre cele mai cunoscute piese ale literaturii antice egiptene, cum ar fi textele de pe piramide și sarcofage , au fost scrise în egipteana clasicǎ, care a continuat să fie limba de scriere pânǎ în aproximativ 1300 î.en. Mai târziu , egipteana a fost vorbitǎ din Regatul Nou și era reprezentată în documentele administrative Ramesside, prin poezii de dragoste și povești, precum și în textele demotice și copte. În această perioadă, tradiția de scriere a evoluat în autobiografia persoanelor decedate prin textele scrise în morminte , cum ar fi cele ale lui Harkhuf și Weni . Genul cunoscut sub numele de Sebayt ("instrucțiuni") a fost dezvoltat

17

pentru a comunica învățături de orientare de la nobilii celebri, ca Papirusul lui Ipuwer , un poem de lamentări ce descriu dezastrele naturale și revolte sociale. Povestea lui Sinuhe , scrisǎ în Regatul Mijlociu , ar putea fi o operǎ a literaturii clasice egiptene.[39] De asemenea, Papirusul lui Westcar cuprinde un set de poveștile spuse lui Khufu de cǎtre fiii săi cu privire la minunile realizate de preoți. Instrucțiunile lui Amenemope este consideratǎ o capodoperă a literaturii orientale. Spre sfârșitul Noului Regat, limba vernaculară a fost mai des folosită pentru a scrie piese populare, cum ar fi Povestea lui Wenamun și Instrucțiuni de orice , care relatează povestea unui nobil, care este jefuit pe drum pentru a cumpăra cedru din Liban și luptǎ să se întoarcă în Egipt. Din anii 700 î.en., poveștile narative și instrucțiunile, cum ar fi Instrucțiunile de Onchsheshonqy, precum și documente personale și de afaceri au fost scrise în demotică . Multe povestiri scrise în demotică în timpul perioadei greco-romane au fost preluate din epocile istorice anterioare, când Egiptul a fost o națiune independentă condusă de faraoni mari, cum ar fi Ramses al II-lea .

Cultura

Viata de zi cu zi

Ostracon -Faraon vanand lei

Dansatoare

18

Nefertari jucand Senet

Fermierii egiptenii și-au construit locuințele din chirpici proiectate pentru a-i adǎposti de căldură de afarǎ. Fiecare casǎ avea o bucătărie, cu un acoperiș deschis, care conținea o piatră de moară pentru măcinarea cerealelor și un mic cuptor pentru coacerea pâinii. Zidurile erau vopsite în alb și putea fi acoperite cu pânze de in vopsite . Podelele erau acoperite cu rogojini din stuf, în timp ce scaunele din lemn, paturile ridicate și mesele individuale reprezentau mobilierul.

Pentru vechii egipteni,igiena și aspectul erau importante. Se scăldau în Nil și foloseau ca săpun o formă de pastă făcută din grăsimi animale și cretă. Bǎrbații își rǎdeau barba, pǎrul și întreg trupul , se parfumau și se ungeau cu unguente aromatice ce acopereau mirosurile neplăcute. Îmbracamintea consta dintr-o lenjerie simplă și albǎ , și atât bărbații cât și femeile din clasele de sus purtau peruci, bijuterii și cosmetice pentru tratament. Copiii nu purtau îmbrăcăminte până la maturitate, pe la vârsta de 12 ani, iar la aceastǎ vârstǎ bǎrbații erau circumciși și aveau capul ras. Mamele erau responsabile de grija și creșterea copiilor, în timp ce tatăl oferea venit familiei. Muzica și dansul erau activitǎți populare de divertisment pentru cei care își permiteau. Instrumentele timpurii includeau flaute si harpe, în timp ce instrumentele similare cu trompetele, oboes și fluierele s-au dezvoltat mai târziu.În Regatul Nou, egiptenii compuneau melodii pe clopote, chimvale, tamburine, tobe, lăute și harpe aduse din Asia. Sistrumul era utilizat ca un instrument muzical ceremonial religios.

Vechii egipteni se bucurau de o varietate de activități de recreere, precum jocurile ca Senet , un joc de tablă cu piese, care a fost deosebit de popular din cele mai vechi timpuri, un alt joc similar a fost mehen , care a avut o placa de joc circulară. Jongleria și jocurile cu mingea au fost populare printre copii, precum și jocurile cu lupte menționate într-un mormânt la Beni Hasan. Membrii bogați ale societății egiptene antice se bucurau de vânătoare și de canotaj .

Bucătăria

19

Alimente

Bucătăria Egiptului modern încă păstrează elemente din bucătăria anticilor. Dieta a constat în pâine și bere, completată cu legume, cum ar fi ceapa si usturoi și fructe, cum ar fi curmalele și smochinele. De vin și carne se bucurau doar în zilele de sărbătoare , în timp ce clasele superioare le consumau în mod mai regulat. Peștele și carnea de păsări puteau fi sărate sau afumate, și putea fi gătite în tocane sau prăjite pe un grătar.

Arta

Nefertiti

Natura religioasă a civilizației egiptene a influențat contribuțiile acesteia la arta antichității. Multe din marile lucrări ale egiptenilor antici reprezintă zei, zeițe și faraoni (considerați și ei divinități). Arta Egiptului Antic este caracterizată în general de ideea de ordine. Dovezi ale mumificării si construcției de piramide în afara Egiptului stau mărturie a influenței sistemului de credințe și valori ale egiptenilor asupra altor civilizații, unul din modurile de transmitere fiind Drumul Mătăsii.

Arta egipteană, cu marile sale forme de manifestare (arhitectură, pictură, sculptură etc.) este așezată sub semnul fenomenului religios. Legătura vechilor egipteni cu zeii protectori ai Egiptului este profundă și se manifestă atât pe pământ cât și în viața de dincolo — element central al credinței egiptene străvechi, de aceea operele de artă egiptene au câteva elemente

20

comune. Toate au un anume imobilism: secol după secol s-au reprodus aceleași forme artistice, s-au utilizat aceleași tehnici și aceleași materiale. Statuile faraonilor sau ale marilor demnitari nu reprezintă trupul real ci mai degrabă ele proiectează o imagine ideală a unui om aflat într-o comuniune permanentă cu zeii și deci aflat într.o stare de har divin. De aici rezultă caracterul solemn al statuilor egiptene, senzația de măreție pe care aceasta o produce privitorului. Deși artistul egiptean preferă să reprezinte profiluri umane, atunci când configurează chipul uman el respectă o convenție impusă de credințele sale religioase. Omul răposat trebuie să privească fie spre apus, spre lumea de dincolo — spre împărăția lui OSIRIS, fie spre răsărit, spre lumea de aici—unde răsare zeul-soare Ra. De-a lungul timpului s-au lucrat în Egiptul antic poate zeci de mii de statui de bronz, piatră, lemn, aur— întotdeauna pictate. Artistul egiptean acorda culorilor o semnificație anume, culorile fiind de fapt simboluri religioase. Roșul era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea zeului SETH, zeul deșertului lipsit de viață și de acea zeul morții, al răului și totodată al dezordinii. Verdele, culoarea vieții vegetale și de aceea culoarea bucuriei și tinereții era închinată zeului OSIRIS, zeu al reînvierii și a nemuririi ce stăpânea lumea de dincolo. Tot astfel, culoarea neagră avea aceeași semnificație — negrul fiind culoarea pământului fertil al Nilului – fluviu, care, prin revărsările sale, asigura “reînvierea “ veșnică a Egiptului an după an și garanta puterea și prosperitatea țării. Albastrul era culoarea cerului și a zeului acestuia AMON. Galbenul reprezenta aurul, un material prețios simbol al nemuririi zeilor și de aceea avea un caracter sacru, el fiind destinat numai în reprezentările zeilor și faraonilor. Albul—simbol al purității și bucuriei era culoarea coroanei Egiptului de Jos.

Vechii egipteni au produs obiecte de artă pentru a servi în scopuri funcționale .Artiștii au aderat la forme artistice și iconografice, care au fost dezvoltate în Vechiul Regat , în urma unui set strict de principii care au rezistat influenței străine și schimbǎrii interne . Standardele artistice presupuneau linii simple, forme și zone plate de culoare combinate cu proiecția plană caracteristică figurilor fără indicări spațiale - a creat un sentiment de ordine și echilibru într-o compoziție . Imaginile și textele erau gravate pe morminte și zidurile templului , sicrie , stele și chiar statui . Paleta lui Narmer , de exemplu , afișează figuri care pot fi citite ca hieroglife .Din cauza normelor rigide care au guvernat, aspectul său este extrem de stilizat si simbolic , vechea artǎ egipteanǎ servind unor scopuri politice și religioase cu precizie și claritate. Artizanii egipteni foloseau piatra pentru a sculpta statui si reliefuri fine , dar foloseau lemnul ca un substitut ieftin și ușor de sculptat . Vopsele erau obținute din minerale precum fier ( roșu și galben ocru ) , minereuri de cupru ( albastru și verde ) funingine sau cărbune ( negru ) , și calcar ( alb ) . Vopselele putea fi amestecate cu gumă arabică ca un liant și presate , care puteau fi umezite cu apă atunci când era nevoie. Faraonii foloseau arta pentru a înregistra victoriile în lupte , decretele regale și scenele religioase . Cetățenii de rând au avut acces la piese de artă funerară , cum ar fi statuile shabti și cărți ale morților , care au crezut cǎ-i protejau în viața de apoi .

În timpul Regatului Mijlociu , modele de lemn sau lut care descriu scene din viața de zi cu zi a devenit populare în morminte Într-o încercare de a dubla activitățile care le trăiesc în viața de apoi , aceste modele arǎtau muncitori , case , bǎrci și formațiuni militare , fiind reprezentări ale unei vieți de apoi ideale. Evenimentele se reflectau în schimbarea atitudinilor culturale sau politice . După invazia Hyksoșilor în a doua perioadă intermediară , fresce minoice au fost găsite la Avaris . Cel mai elocvent exemplu ale unei schimbări politice în forme artistice provine din perioada Amarna , unde figurile au fost radical modificate pentru a se conforma ideilor religioase revoluționare ale lui Akhenaton . Acest stil , cunoscut sub

21

numele de arta Amarnianǎ , a fost rapid și complet ștearsǎ după moartea lui Akhenaton și înlocuitǎ cu formele tradiționale .

Arhitectura

Sala Hypostyla , din templul de la Karnak

Templul lui Horus

Arhitectura Egiptului antic include unele dintre cele mai renumite structuri din lume: de la Marile Piramide din Giza la templele de la Teba . Au fost organizate proiecte de construcții finanțate de către stat pentru scopuri religioase și comemorative, dar, de asemenea, pentru a consolida puterea faraonului. Vechii egipteni au fost constructori calificați, folosind unelte simple, dar eficiente și instrumente de reperare, arhitecții putând construi mari structuri de piatră cu acuratețe și precizie. Locuințele interne ale egiptenilor de rând cât și ale nobililor, erau construite din materiale perisabile, cum ar fi chirpici și lemn, care nu au supraviețuit. Țărani trăiau în case simple, în timp ce palatele de elita au fost structuri mai elaborate din cǎrǎmizi. Câteva au supravietuit ca palatele din Noul Regat , cum ar fi cele din Malkata și Amarna , ce aratǎ zidurile și podele bogat decorate, sculptate și pictate cu scene de oameni, pǎsǎri, bazine de apă, divinități, desene și modele geometrice. Structuri importante, cum ar fi templele și mormintele erau destinate să reziste pentru totdeauna, fiind construite din piatră în loc de cărămizi. Prima clădire din piatră de mari dimensiuni a fost complexul mortuar al faraonului Djoser. Cele mai vechi temple egiptene conservate , cum ar fi cele de la Giza, constau în săli simple, închise cu dale de acoperiș susținute de coloane. În Regatul Nou, arhitecții au adăugat coloane înalte , curtea deschisă și sălile hipostile-încăperi mari cu plafonul susținut de coloane, fiind un stil standard până în perioada greco-romană. Cea mai

22

veche și mai popularǎ arhitectură funerarǎ în Vechiul Regat a fost Mastaba , o structură dreptunghiulară platǎ construită din cărămizi. Piramida lui Djoser este o serie de mastabale stivuite una peste alta. Piramidele au fost construite în Regatul Vechi și Regatul Mijlociu, dar faraonii din Regatul Nou le-au abandonat, în favoarea mormintelor tǎiate în piatră.

Religia

Cartea Mortilor-Judecata de Apoi

Reprezentarile astronomice

Religia vechilor egipteni era politeistă, iar numărul zeităților de ordinul sutelor. Religia egipteanǎ a fost o succesiune de credințe ale poporului egiptean începând din perioada predinastică până la apariția creștinismului și islamismului în perioada greco-romană. Ritualurile se făceau sub conducerea preoților sau vracilor (folosirea magiei fiind pusă însă la îndoială). Toate animalele infățișate și venerate în artă, scrierile și religiile Egiptului Antic (pentru peste 3000 de ani)sunt originare din Africa. Templele erau centrul așezărilor egiptene, servind ca centre administrative, școli, biblioteci și folosite și în scopuri religioase.

Credințele în zei și în viața de apoi s-au înrădăcinat în civilizația Egiptului antic de la începuturile sale, regulile faraonilor fiind bazate pe dreptul divin al acestora . Panteonul egiptean a fost populat de zei care au avut puteri supranaturale și erau convocați în ajutor sau pentru protecție. Cu toate acestea, zeii nu au fost întotdeauna priviți ca binevoitori. Și Egiptenii credeau cǎ furia acestora trebuia să fie atenuată cu ofrande și rugăciuni. Structura acestui panteon s-a schimbat în continuu , adǎugând noi zeitǎți ce au fost promovate în ierarhie, dar preoții nu a făcut nici un efort pentru a organiza miturile și poveștile contradictorii într-un sistem coerent. Aceste concepții diferite ale divinității nu au fost considerate de ei ca fiind contradictorii, ci mai degrabă privite ca perspective din mai multe fațete ale realității.

Zeii erau venerați în templele de cult administrate de preoți care acționau în numele regelui. În centrul templului se afla statuia de cult al zeului într-un altar. Templele nu erau locuri de cult publice și numai în anumite zile de sărbătoare statuia zeului era scoasǎ din altar pentru venerare publică. Altarul zeului era izolat de lumea exterioară și accesibilă numai

23

funcționarilor templului. Cetățenii se puteau închina statuilor din casele lor și amuletelor ce ofereau protecție împotriva forțelor rele. După Regatul Nou, rolul Faraonului ca un intermediar spiritual a fost tot mai ignorat, trecându-se la venerarea directă a zeilor. Ca rezultat, preoți au dezvoltat un sistem de oracole pentru a comunica voința zeilor direct prin oameni.

Egiptenii credeau că fiecare ființă umană era compusǎ din componente fizice și spirituale . Fiecare persoană avea pe lângă corp o SWT (umbră), un BA (personalitate sau suflet), un KA (forța vitalǎ) și un nume . Inima, și nu creierul, era consideratǎ organul de gânduri și emoții. După moarte, spiritul se elibera din trup și putea umbla în voie , dar era necesarǎ pǎstrarea rămășițelor fizice (sau un substitut, cum ar fi o statuie), ca o locuință permanentă. Scopul final al decedatului a fost de a se alătura lui KA și BA și pentru a deveni un "binecuvântat mort", ce trăiește pe un AKH. Pentru ca acest lucru să se întâmple, defunctul avea sǎ fie judecat printr-un proces, în care inima persoanei era cântărită pe balanța justiției față de pana din capul lui Ma'at. Dacă se consider demn, decedatul putea să-și continue existența pe pământ în formă spirituală.

Obiceiurile funerare

Vechii egipteni au menținut un set elaborat de obiceiuri funerare, crezând cǎ erau necesare pentru a asigura nemurirea după moarte. Păstrarea corpului pentru mumificare , efectuarea ceremoniilor funerare și de înhumație cu bunurile persoanei decedate îi puteau folosi în viața de apoi. Înainte de Vechiul Regat, trupurile erau îngropate în gropi săpate în deșert care se conservau natural prin uscare .În condiții aride, deșertul a fost un avantaj în întreaga istorie a Egiptului antic pentru mormintele celor săraci, care nu își puteau permite pregătirile de înmormântare elaborate și disponibile pentru elita de nobili. Egiptenii bogați au început să-și îngroape morții în morminte de piatră și sǎ le mumifice artificial, implicând îndepărtarea organelor interne , ambalarea trupului în bandaje îmbibate cu rǎșină , și îngropându-l într-un sarcofag de piatra dreptunghiula sau într-un sicriu de lemn. Începând cu dinastia a IV-a, unele părți au fost păstrate separat în borcane canopice . Din Regatul Nou, vechii egipteni au perfecționat arta mumificǎrii, care dura 70 zile si implica îndepărtarea organelor interne, scoaterea creierul prin nas cu un cârlig și umpleau corpul cu o soluție de sare de natron. Inima era lăsată în corp deoarece egiptenii credeau că aceasta este cea care păstra suletul (Ka).După aceea toate organele interne erau puse în vase canopice acoperite ce urmau a fi îngropate împreună cu corpul. Corpul era apoi lăsat la uscat timp de 40 zile, apoi era din nou spălat cu vin și amestecuri de mirodenii, după care se înfășura în bandaje umede și apoi era uscat, prin acest proces se obținea garanția că trupul defunctului își va păstra forma și dimensiunile sale. Îmbălsămatorii adăugau apoi uleiuri aromate, parfumuri și bijuterii pe corp, amulete protectoare inserate între straturi, după care era pus în cosciug și îngropat.

Practicile de conservare au scăzut în epocia Ptolemeilor și cea Romanǎ, în timp ce accentul era pus pe aspectul exterior al mumiei, care era decorat. Egiptenii bogați erau îngropați cu cantități mari de produse de lux . Începând din Regatul Nou, cărțile decedaților erau incluse în mormânt, împreună cu statui shabti care erau considerate a fi servitori ce vor efectua muncile pentru decedat în viața de apoi. După înmormântare, rudele în viață erau așteptate să aducă ocazional alimente la mormânt și să recite rugăciuni în numele persoanei decedate.

Medicina, Tehnologia și știința

24

Tehnologia

În tehnologie, medicină și matematică, Egiptul antic a realizat un standard relativ ridicat de productivitate și sofisticare. Empirismul tradițional , după cum reiese din papirusurile lui Edwin Smith și Ebers (c. 1600 î.en.), este primul creditat în Egipt. Egiptenii au creat propriul lor alfabet și sistem zecimal .

Chiar înainte de Vechiul Regat, egiptenii antici au dezvoltat un material sticlos cunoscut sub numele de faianță . Materialul a fost folosit pentru a face margele, gresie, figurine etc. Printr-o anume tehnică , egipteni au produs un pigment cunoscut sub numele de albastrul egiptean, de asemenea, numit albastru frită, care este produs prin topirea siliciului, cuprului, teiului, precum și unui alcalin, ca natron. Produsul poate fi măcinat și folosit ca pigment. Vechii egipteni au fabricat o mare varietate de obiecte din sticla cu mare pricepere, dar nu este clar dacă ei au dezvoltat procesul independent. Este neclar dacă au fost produse din sticlă brută sau pur și simplu importau lingouri gata făcute, pe care le-au topit și terminat. O gamă de culori putea fi produse, inclusiv galben, roșu, verde, albastru, violet, alb, iar sticla putea fi făcută fie transparent sau opac.

Medicina

Cunoștințele și experiența egiptenilor antici în domeniul medical erau foarte avansate pentru acea perioadă. Ei efectuau intervenții chirurgicale, tratau fracturi și aveau cunoștințe farmaceutice. Dovezi din analiza mumiilor arată un nivel ridicat de profesionalism în lucrul cu corpul uman, din moment ce mumiile au rămas intacte și după complicate înlăturări de organe. În plus nivelul până la care se mergea în procesul de mumificare al persoanelor importante arată faptul că aceștia aveau cunoștințe incredibile de anatomie.

Problemele medicale ale vechilor egipteni derivau direct din mediul lor. Viață și munca aproape de Nil au adus pericolele de malarie și paraziți, care au daunat ficatului și intestinelor. Fauna sălbatica periculoasa, cum ar fi crocodilii si hipopotamii au fost, de asemenea, o amenințare comună. Munca pe tot parcursul vieții in agricultură și constructie a daunat coloanei vertebrale si articulatiilor, precum și leziuni traumatice din construcții și război ce au avut repercusiuni semnificative asupra organismului. Pietrișul și nisipul din făină le-au zgariat dintii,lăsându-i susceptibili abceselor (deși cariile erau rare). Dietele celor bogați erau bogate în zaharuri, care a promovat boala parodontala .În ciuda portretelor in care ii prezentau pe decedati din clasa superioară ca fiind suplii si bine facut fizic, mumiile indica un exces de greutate ce atesta efectele unei vieți in care au consumat in exces. Speranța de viață al unui adult era de aproximativ 35 ani pentru bărbați și 30 pentru femei, dar a ajunge la maturitate era dificil, aproximativ o treime din populație murind în copilărie. Medicii egipteni erau renumiti în Orientul Apropiat antic pentru abilitățile lor de vindecare, iar unii, cum ar fi Imhotep , a ramas celebru mult timp după moartea lor. Herodot a remarcat că a existat un grad ridicat de specializare in randul medicilor egipteni, ca unii se specializau sa trateze fie capul sau stomacul, în timp ce altii tratau fie ochii, fie dintii. Instruirea medicilor avea loc la institutia Per Ankh sau "Casa Vietii" cu sediul în Per-Bastet în timpul Noului Regat și la Abydos și Sais în perioada târzie. Papirusurile medicale atesta o cunoaștere empirică de anatomie, in leziuni și tratamente practice. Ranile erau tratate cu bandaj cu carnea crudă, pânză albă, plase și tampoane îmbibate cu miere pentru a preveni infectia, în timp ce opiu de cimbru și Belladona erau utilizate pentru a calma durerea. Cele mai vechi înregistrări de tratament pentru arsuri descrie pansamente imbibate cu laptele de la mamele de bebeluși de

25

sex masculin. Rugăciunile erau făcute zeitei Isis. Săruri de paine mucegaita, miere și cupru au fost, de asemenea, folosite pentru a preveni infectia de la murdărie în arsuri. Usturoiul și ceapa au fost folosite în mod regulat pentru a promova starea bună de sănătate și pentru a diminua simptomele de astm. Chirurgii egiptene coseau rănile, stabileau oasele rupte și amputau membrele bolnave, dar au recunoscut că unele leziuni erau atât de grave încât nu puteau face nimic altceva decat sa asigure confort pacientului până survenea decesul.

Construcțiile navale

Egiptenii timpurii știau cum să adune scandurile de lemn pentru a construi corabiile, stăpânind tehnici avansate de construcții navale inca din 3000 î.en.. Cele mai vechi corabii descoperite sunt cunoscute sub numele de bărcile de la Abydos . Acestea sunt un grup de 14 corabii descoperite în Abydos , care au fost construite din scanduri de lemn "cusute" împreună. Descoperit de egiptolog David O'Connor de la Universitatea New York , curelele țesute s-au dovedit a fi fost folosite pentru a bate scândurile laolalta ,iar între plăcile de lemn se umplea cu stuf sau iarba pentru a sigila cusăturile. În ciuda abilitatii egiptenilor de a construi barci foarte mari pentru a naviga ușor de-a lungul Nilului, nu au fost cunoscuti ca marinari buni și nu se angajau în navigație pe scară largă sau in transportul maritim în Marea Mediterană sau Marea Rosie.

Sisteme de calcul

Papirusurile descoperite arată că egiptenii, spre deosebire de greci care s-au preocupat de studiul matematicii abstracte, erau legați de rezolvarea unor probleme de aritmetică legate exclusiv de practică. Sistemul de numerație folosit de ei era zecimal și pozițional, dar nu în accepția actuală. "Cifrele" folosite se obțineau prin compunerea a șapte simboluri de bază.

Metoda folosită se bazează pe teorema care spune că orice număr poate fi scris ca o sumă a puterilor lui 2. Egiptenii nu aveau o dovadă în acest sens și nici nu-i interesa s-o obțină. Știau că metoda este bună și o aplicau. Totuși, noi ne putem permite să scriem:

respectiv:

Moștenire

26

Cultura și monumentele Egiptului antic au lăsat o moștenire durabilă asupra lumii. Cultul zeiței Isis , de exemplu, a devenit popular în Imperiul Roman , fiind gravatǎ pe obeliscuri și alte relicve ce au fost transportate la Roma. Romanii, de asemenea, importau materiale de constructii din Egipt pentru a ridica structuri în stil egiptean. Istorici timpurii, cum ar fi Herodot , Strabon sau Diodor din Sicilia au studiat și au scris despre modul de viață al egiptenilor. În timpul Evului Mediu și Renașterii , cultura păgână egipteană a fost în declin după rǎspândirea creștinismului și mai târziu a Islamului , dar interesul pentru antichitatea egipteanǎ a continuat în scrierile savanților medievali, cum ar fi Dhul-Nun Al-Misri și al-Maqrizi . În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, cetățenii europeni și turiștii au adus antichități din Egipt și au scris povești despre călătoriile lor, ceea ce duce la un val numit Egyptomania în Europa. Colecționarii au achiziționat multe antichități importante. Deși colonizarea europeanǎ a Egiptului a distrus o parte semnificativă a moștenirii istorice a țării, unii străini au deschis interesul pentru studiul istoriei. Napoleon , de exemplu, a inițiat primele studii în egiptologie , când a adus aproximativ 150 de oameni de știință și artiști care sǎ studieze istoria Egiptului . În secolul XX, guvernul egiptean și arheologii au recunoscut deopotrivă importanța respectării culturale și integritǎții în săpături. Consiliul Suprem al Antichitatilor aprobă și supraveghează toate săpăturile, care au ca scop găsirea de informații decât cǎutare de comori. Consiliul supraveghează, de asemenea, muzeele și programele de reconstrucție a monumentelor concepute pentru a păstra moștenirea istorică a Egiptului.

Cuprins

1 Istoria civilizatiei egipteneo 1.1 Originileo 1.2 Epoca predinasticăo 1.3 Perioada Dinastică Timpurie/ Epoca thinităo 1.4 Regatul Vechio 1.5 Prima perioadă intermediarăo 1.6 Regatul Mijlociuo 1.7 A II-a perioadă intermediarăo 1.8 Regatul Nouo 1.9 A Treia Perioadă Intermediarăo 1.10 Perioada târzie

27

2 Guvernarea ș i economia o 2.1 Administrare ș i comer ț o 2.2 Ierarhiao 2.3 Sistemul juridico 2.4 Agriculturao 2.5 Resursele naturaleo 2.6 Comer ț ul o 2.7 Armata

3 Limba o 3.1 Evolu ț ia istorică o 3.3 Scrisulo 3.4 Literatură

4 Cultura o 4.1 Viata de zi cu zio 4.2 Bucătăriao 4.3 Artao 4.4 Arhitecturao 4.5 Religiao 4.6 Obiceiurile funerare

5 Medicina, Tehnologia ș i ș tiin ț a o 5.1 Tehnologiao 5.2 Medicinao 5.3 Construc ț iile navale o 5.4 Sisteme de calcul

6 Mo ș tenire

Bibliografie

http://www.moldovenii.md/section/215/content/915http://ro.wikipedia.org/wiki/Egiptul_Antichttp://www.descopera.ro/cultura/928889-misterele-egiptului-antichttp://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-nu-stiati-egiptul-antichttp://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/viata-urbana-egiptul-antic

28