Upload
others
View
11
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Maeștri ai ospitalităţii, fie că vorbim de arta culinară practicată în cele două restaurante, fie de organizarea de evenimente private sau de companie, noi, cei de la Milenium, suntem fideli propriei tradiţii a profesionalismului, bunului gust și bucuriei de a sărbători împreună.
Clientul este regele nostru.
Aceasta este deviza restaurantului nostru și din 2006 nu ne abatem de la această regulă.
Atenţia pentru detalii, calitatea superioară a serviciilor și produselor, un cadru intim și o ambianţă plăcută transformă experienţa Milenium Garden într-un festin al culorii, gustului și plăcerii.
Am reunit în meniu cele mai bune mâncăruri din bucătăriile lumii pentru ca varietatea delicateselor să întâmpine orice dorinţă, iar calitatea și prezentarea să satisfacă orice pretenţie.
3 0 l e i
1 9 l e i
1 8 l e i
1 9 l e i
2 0 l e i
3 5 l e i
P r e Pa r at e l a g r ă ta r
CostiȚe la grătar Cu sos BBQ
Costițe de porc crocante la suprafață și suculente în interior, marinate cu sos special, servite cu baghetă prăjită la grătar cu ulei de măsline și usturoi. / 800 gr.
aripioare piCante la grătar
Aripioare de pui marinate într-un sos ușor picant, coapte pe grătar până se topesc în gură. / 12 jumătăți
Ceafă de porC la grătar – ClasiC Cu sare Și piper
Rețetă clasică de ceafă de porc la grătar pe gustul tuturor. / 200 gr.
Ceafă de porC marinată la grătar
O rețetă specială care frăgezește carnea, creată pentru cei aventuroși. / 200 gr.
Cotlet marinat la grătar
File de porc marinat în stil unguresc pentru o aromă intensă. / 200 gr.
somon la grătar Cu unt Și ierBuri aromate servit Cu mix de salată
Somon delicios, aromat cu unt și ierburi de Provence, servit cu un amestec de salată proaspătă și crocantă. / 200 gr.
păstrăv la grătar
Păstrăv proaspăt, suculent, aromat cu ierburi fine și lămâie, copt pe grătar. Gramajul produsului variază între 250-350 de grame, prețul fiind calculat în funcție de greutatea preparatului.
muȘChiuleȚ umplut Cu CamemBert Învelit În BaCon la grătar
Cea mai fragedă carne de porc umplută cu camembert cremos, învelită în bacon afumat și condimentată cu rozmarin proaspăt, prăjită la grătar pentru o aromă unică! O delicatesă de zile mari. / 250 gr.
piept de pui la grătar
O rețetă clasică care nu mai necesită prezentare. / 200 gr.
piept de pui la grătar Cu pesto Și riCotta
O rețetă tipică italiană - carne albă, delicioasă, învelită într-o crustă grozavă de ricotta aromată cu pesto, gătită în folie pe grătar. / 200 gr.
piept de pui Învelit În BaCon Și salvie
Piept de pui suculent aromat cu salvie, învelit în bacon crocant afumat, copt pe grătar. / 200 gr.
muȘChi de vită la grătar Cu unt „maÎtre d’hotel”
Mușchi de vită, suculent și fraged, aromat cu unt și ierburi fine.Ladie’s cut / 150 grMen’s cut / 250 gr
9 l e i / 1 0 0 g
2 9 l e i
1 5 l e i
2 5 l e i
2 5 l e i
2 8 l e i
37 l e i
P r e Pa r at e l a g r ă ta r
Burger Cu Cartofi prăjiȚi Și 2 sosuri la alegere
Burger pregătit în casă, chiflă proaspătă, rumenită ușor la grătar, roșii zemoase, muștar Dijon, salată verde; servit alături de cartofi prăjiți și 2 sosuri delicioase la alegere. / 350 gr.
CÂrnăCiori la grătar
Cârnăciori proaspeți, prăjiți la grătar. / 200 gr.
WeisWurst Cu sos de muȘtar Și miere
Cârnaț alb tipic nemțesc, prăjit la grătar, servit cu sos de muștar și miere. / 200 gr.
frigărui asortate
Piept de pui, ardei gras, roșii cherry, ceapă, toate marinate într-un sos special, prăjite pe grătar. / 150 gr.
CamemBert la grătar Cu sos de meriȘoare
Camembertu l c remos cu gust in tens , combinat cu sosu l acr i șor de mer i șoare , un adevărat răs făț !
1 5 l e i
1 5 l e i
1 8 l e i
1 5 l e i
2 5 l e i
P r e Pa r at e l a g r ă ta r
platou ȚărănesC
Ceafă suculentă de porc la grătar, cârnăciori, ficăței fragezi cu slăninuță și rozmarin, copți în folie pe grătar, mititei rumeniți, frigărui din piept de pui, cartofi prăjiți și sos de muștar. / 1 kg
platou pesCăresC
Somon fraged la grătar, frigărui picante de creveți, inele crocante de calamar pane cu sote de spanac și sos aioli sau pentru cei mai puțin îndrăzneți - sos remoulade. / 1 kg
platou vegetarian
Vinete la grătar umplute cu tartar de roșii, dovlecel la grătar, ciupercuțe la grătar aromate cu unt și ierburi, ardei gras la grătar, rondele de ceapă la grătar, baghetă crocantă la grătar cu ulei de măsline aromat, servite cu un sos cremos de feta, pătrunjel și usturoi. / 1 kg
5 0 l e i
6 5 l e i
4 0 l e i
P l ato u r i – 2 P e r s oa n e
Cartofi CopȚi Întregi Cu umplutură de BrÂnză
Cartof i c remoș i , copț i în t reg i , umpluț i cu brânzetur i ș i smântână . / 200 gr .
Cartofi natur
Cartofi fierți, aromați cu unt și pătrunjel. / 150 gr.
Cartofi rumeniȚi Cu ierBuri aromate
Cartofi crocanți la exterior și pufoși în mijloc, aromați cu ierburi fine și usturoi. / 150 gr.
Cartofi Wedges
Cartofi în stil american, condimentați și prăjiți. / 150 gr.
Cartofi prăjiȚi
Bastonașe crocante de cartofi rumeniți. / 150 gr.
CroChete de Cartofi
Crochete crocante la exterior și pufoase în mijloc. / 150 gr.
inele de Ceapă
Ceapă dulce, învelită într-o crustă delicioasă. / 150 gr.
9 l e i
4 l e i
6 l e i
7 l e i
5 l e i
7 l e i
9 l e i
g a r n i t u r i
mix de salată
Asortiment de salată proaspătă, servită cu vinegretă franțuzească. / 150 gr.
fasole verde sote Cu ulei aromat
Păstăi delicioase care se topesc în gură, sotate într-un ulei aromat cu usturoi, pătrunjel, rozmarin și oregano. / 150 gr.
mix de legume la grătar
Ardei gras, dovlecel crocant, ceapă roșie, vinete, prăjite la grătar cu un dressing special. / 150 gr.
CiuperCi la grătar Cu unt, usturoi Și CimBru150 gr.
7 l e i
7 l e i
9 l e i
9 l e i
g a r n i t u r i
salată Cezar
Salată proaspătă, cașcaval aromat, crutoane crocante, piept de pui fraged la grătar și rondele de ou, toate învăluite într-un dressing de muștar. / 350 gr.
salată de ruCola Cu Blue-Cheese Și BaCon CroCant
Rucola picantă și aromată cu un dressing de aceto balsamico, împreună cu brânză albastră și felioare crocante de bacon; un deliciu italian. / 350 gr.
salată Cu somon fume Și Capere
Mix de sa lată crocantă cu ceapă ros ie , c rutoane ca lde , a romate , somon afumat de l ic ios ș i un dress ing cu capere ș i lămâie proaspătă . / 350 gr .
2 0 l e i
1 8 l e i
2 5 l e i
s a l at e
sos Blue-Cheese
sos BBQ
sos usturoi
sos CiuperCi
sos Chilly
sos de maioneză
sos de remoulade
6 l e i
6 l e i
6 l e i
6 l e i
6 l e i
6 l e i
6 l e i
s o s u r i
CiorBă legume
Ciorbă proaspăt preparată din legume atent alese și ierburi aromate.
CiorBă ȚărăneasCă de văCuȚă
Ciorbă de văcuță fragedă, preparată în stil tradițional românesc.
CiorBă de Burtă
Clas ica c iorbă de burtă aromată ș i c remoasă , serv i tă cu ou proaspăt , smântână ș i a rde i iu te .
supă Cremă de CiuperCi
Supă densă și catifelată cu bucățele de ciuperci crocante și smântână cremoasă, servită alături de crutoane.
supă Cremă de BroCColi Cu parmezan Și BaCon
Broccoli, smântâna, prazul și parmezanul fac din această supă o delicatesă.
supă Cremă tosCană de roȘii Cu BusuioC
Supă delicioasă din roșii proaspete, aromată în stil italian cu busuioc și usturoi.
5 l e i
8 l e i
9 l e i
9 l e i
1 0 l e i
9 l e i
C i o r b e
soufflÉ de CioColată Cu sos de vanilie Și fruCte
Un deliciu cald cu înveliș pufos și inimă de ciocolată lichidă. / 100 gr.
CheeseCake
Blat crocant de biscuiți cu unt și cremă pufoasă de brânză aromată cu stafide și lămâie. / 100 gr.
punguȚe surpriză Cu piersiCi Și sos de vanilie
Clăt i te de l i cate umplute cu p ie rs ic i caramel i zate , acoper i te de un sos cat i fe lat cu van i l i e de Bourbon. / 100 gr.
CrÊpes Cu CioColată Și friȘCă
Clăt i te de l i cate umplute cu cremă de c ioco lată ș i învă lu i te în f r i șcă proaspătă . / 100 gr.
Clătite la Cuptor Cu BrÂnză dulCe, stafide Și smÂntÂnă
Pachețe le de c lăt i te umplute cu brânză du lce ș i s taf ide , coapte în sos de smântână . / 100 gr.
panCakes Cu iaurt Și sos de afine
Clăt i te în s t i l amer ican , pufoase ș i rumene , cu topp ing de iaur t răcor i tor ș i sos f ructat de af ine . / 100 gr.
panCakes Cu mere Și sCorȚiȘoară
Clăt i te în s t i l amer ican cu mere coapte ș i scor ț i șoară aromată , îng lobate în a luatu l pufos , pudrate generos cu zahăr . / 100 gr.
1 5 l e i
9 l e i
9 l e i
9 l e i
1 0 l e i
9 l e i
9 l e i
D e s e rt
Bere la stiClă
Ciuc 0.5 L
Ciuc Radler 0.5 L
Silva 0.5 L
Silva Strong Dark 0.5 L
Heineken 0.5 L
Leffe blondă 0.33 L
Leffe brună 0.33 L
Amstel 0.33 L
Birra Moretti 0.33 L
Krušovice 0.33 L
Bere draught
Ciuc nefiltrată 0.25 L
Ciuc nefiltrată 0.4 L
Heineken 0.25 L
Heineken 0.4 L
Bere la Butoi - de ÎmpărȚit Cu prietenii
Heineken 5 L
4 l e i
4 l e i
5 l e i
6 l e i
7 l e i
9 l e i
9 l e i
9 l e i
9 l e i
8 l e i
4 l e i
6 l e i
4 l e i
6 l e i
6 5 l e i
b e r e
ConiaC – 50 ml
Courvoisier VS
Hennessy VS
Hennessy – Fine de Cognac
Alexandrion 5 *
Whisky – 50 ml
Jack Daniel's
Ballantine's
Teacher's
Johnnie Walker
Johnnie Walker - Black Label
Grant’s
Chivas Regal - de 12 ani
Bitter – 50 ml
Unicum Zwack
Jägermeister
Fernet Branca
gin – 50 ml
Bellman's Dry
Wembley
Bartender's
1 8 l e i
2 0 l e i
2 8 l e i
6 l e i
1 3 l e i
8 . 5 l e i
1 0 l e i
8 . 5 l e i
2 0 l e i
9 l e i
1 6 l e i
1 0 l e i
1 0 l e i
9 l e i
6 l e i
9 l e i
6 l e i
b ă u t u r i a lCo o l i C e
murfatlar zestrea – 0.75 l
Chardonnay DOC – CT
Muscat Ottonel
Merlot
Pinot Noir
seC murfatlar – 0.75 l
Cabernet Sauvignon
Sauvignon Blanc
segarCea – domeniile Coroanei – 0.75 l
Elite Chardonnay
Elite Sauvignon
Prestige Pinot Noir
Prestige Merlot
Cabernet Sauvignon - medaliat 2008
Lacrima lui Ovidiu - alb
Lacrima lui Ovidiu - roșu
Lacrima lui Ovidiu - 12 ani
2 7 l e i
2 7 l e i
2 7 l e i
2 7 l e i
3 0 l e i
3 0 l e i
4 5 l e i
5 0 l e i
5 5 l e i
7 0 l e i
7 0 l e i
5 0 l e i
5 0 l e i
7 5 l e i
v i n u r i
reCaȘ – Castel huniade – 0.75 l
Riesling Italian
Fetească Regală
Chardonnay
Roze
Cabernet Sauvignon
Merlot
reCaȘ – CoCoȘul dintre vii – 0.75 l
Sauvignion Blanc
Muscat
Syrah
Fetească neagră
reCaȘ – la putere – 0.75 l
Cabernet Sauvignion
Fetească neagră
reCaȘ – sole – 0.75 l
Chardonnay Barrique
Fetească Regală Barrique
Roze
Spumant brut
Spumant roze
3 0 l e i
3 0 l e i
3 0 l e i
3 0 l e i
3 0 l e i
3 0 l e i
4 0 l e i
4 0 l e i
4 0 l e i
4 0 l e i
6 5 l e i
6 5 l e i
7 5 l e i
7 5 l e i
7 5 l e i
6 5 l e i
6 5 l e i
v i n u r i
vinul Casei – roȘu seC Și alB demi-dulCe
Carafă 0.2 L
Carafă 0.5 L
4 l e i
8 l e i
v i n u r i
Băuturi răCoritoare – 0.5 l
Coca-Cola
Coca-Cola Zero
Fanta
Kinley
Sprite
Schweppes Mandarin
Nestea Lemon
Nestea Piersici
neCtar – 0.2 l
Santal Portocale
Santal Portocale Roșii
Santal Piersici
Santal Mere
Santal Rodii
fresh – 0.25 l
Fresh de portocale
Fresh de grapefruit
5 l e i
5 l e i
5 l e i
5 l e i
5 l e i
5 l e i
5 l e i
5 l e i
4 . 5 l e i
4 . 5 l e i
4 . 5 l e i
4 . 5 l e i
4 . 5 l e i
8 l e i
8 l e i
b ă u t u r i r ă Co r i toa r e
limonadă 0.5 l
Clasică (lămâie, zahăr, apă plată)
Mojito (mentă, lime, zahăr brun, apă plată)
Orange (lămâie, portocală, apă plată)
apă 0.5 l
Apă minerală
Apă plată
apă 2 l
Apă minerală
Apă plată
Cafea nespresso
Espresso
Caffè lungo
Caffè latte
Cafea deco
Cappuccino - 0.15 L
CioColată Caldă – 0, 25 l
Ceai (diferite arome) – 0,25 l
7 l e i
9 l e i
8 l e i
4 l e i
4 l e i
9 l e i
9 l e i
4 . 5 l e i
5 l e i
6 l e i
4 . 5 l e i
6 l e i
6 l e i
6 l e i
băuturi răCo ritoare / C afea / Ceai