comercial (2010) (1)

8/4/2019 comercial (2010) (1)

http://slidepdf.com/reader/full/comercial-2010-1 1/180

TEORIA GENERALĂ A OBLIGATIILOR COMERCIALE

CAPITOLUL I. DOMENIUL DREPTULUI COMERCIAL

1.1. Statutul comerciantului, obligatiile si contractelecomerciale constituie domeniul dreptului comercial.

Istoric, dreptul comercial a fost, initial, dreptul aplicabil exclusiv în

raporturile dintre comercianti. Numai raporturile dintre acestia erau supuseunei jurisdicţii speciale1. Ulterior, domeniul dreptului comercial a fostextins şi în raporturile dintre comercianti cu necomercianti. De la acea datădomeniul dreptului comercial a trebuit să fie delimitat după alt criteriudecât cel ratione personae.

După criteriul ratione personae se deduce uşor că domeniul legiicomerciale este cel al actelor dintre comercianţi. Acest criteriu nu este însăsuficient deoarece ideea creării unui drept special aplicabil unor categoriide profesionişti era repudiată, iar pe de altă parte era şi păguboasă pentrucomerianţi pentru că aceştia doreau să aplice legea comercială şi actelorcomerciale încheiate de ei cu necomercianţi.

De aceea legiuitorul a creat un alt criteriu de delimitare a sfereidreptului comercial. Utilizând criteriul ratione materie a fost întregitdomeniul dreptului comercial cu faptele de comerţ, ca raporturi juridicespecifice dreptului comercial.

Legiuitorul a definit faptul comercial sau cel puţin a încercat săstabilească criteriile de delimitare a actelor comerciale de alte acte juridice,

în special cele civile.Dreptul comercial reglementează deci ratione personae şi ratione

materiae: statutul comercianţilor şi activitatea comercială, adică actele decomerţ. Primul criteriu de delimitare al legii comerciale este mult mai clar,nu este însă la fel pentru cel de al doilea criteriu.

a. Prima parte a Codului comercial, aşa cum a fost ea modificată prinLegea nr. 31/1990, reglementează cadrul săvârşirii actelor şi faptelor decomerţ. Comerţul se realizează de particulari ce întrunesc condiţii specialede capacitate, adică de persoanele fizice sau juridice care întrunesc

condiţiile cerute de lege pentru a avea capacitatea de comerciant; seorganizeze şi funcţioneze după reguli ce au, în principiu, caracterimperativ; şi se supun unor îndatoriri cu caracter profesional specifice:publicitatea (înmatriculare în registrul comer ului), inerea registreleț ț contabile, falimentul etc.

b. A doua parte a codului statuează regulile special de desfă urare aș activită ii comerciale adică,ț regulile generale ale obliga iile comercialeț , iș contractele comerciale, adică instrumentele juridice specifice prin carecomerciantul intervine în comer ul juridic, în circula ia bunurilor sau aț ț

produc iei de mărfuri i servicii destinate consumului.ț ș1

1

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Activitatea comercială se realizează prin fapte de comer , adică acteț juridice ca i fapte juridice. Acestea au un regim distinct de cele civile fiindș subordonate unor reguli particulare, diferite de cele din dreptul civil, cuscopul de a facilita tranzac iile i a întării creditul. Aceste reguli sunt uneoriț ș de favoare iar alteori supun comerciantul unor exigen e riguroase. De aiciț nevoia de a distinge actele de comer de cele civile.ț

2. Criteriile de delimitare a actelor i faptelor comerciale deș cele civile.

Codul comercial nu define te actul comercial. Legiuitorul comercialș distinge însă actele comerciale (faptele comerciale după cum le denume teș legiuitorul) după două criterii: după obiectul lor (art. 3) (criteriul obiectiv)i după subiectul acutului (art. 4) (criteriul subiectiv).ș

2.1. Defini ia actelor de comer .ț ț Urmând aceste criterii putemdefini actul de comer ca fiind actul prin care un subiect ce are capacitateaț specială, prevăzută de legea comercială, se interpunere în circuitulcomercial, cu inten ia de realizare a unui profit pecuniar sau care suntț făcute de el pentru nevoile specifice comer ului.ț

2.2. Primul criteriu de determinare a caracterului comercial alactului juridic este cel obiectiv; el este neomogen i contradictoriu.ș

Codul comercial prevede în art. 3, cu caracter enun iativ, un catalog alț actelor juridice care sunt comerciale prin obiectul (sau natura) lor.Legiuitorul consideră că, prin obiectul lor, actele enumerate în acest textnu pot fi încheiate decât pentru exercitarea activită ii comerciale i dinț ș acest motiv sunt comerciale indiferent că persoana care le încheie estecomerciant sau simplu consumator. Specific acestor acte estrepetabilitatea i scopul lor speculativ: cumpărarea cu scopul deș revânzare, pentru ob inerea de profit; servicii comerciale cu inten ia de aț ț ob ine profit etc.ț

Analizând acest text, se observă că el nu relevă un criteriu omogendeoarece nu are ca fundament doar obiectul actului sau al opera iunilor. Elț vizează, de asemenea: acte care se încheie i se execută după o anumităș formă, de exemplu, actele cambiale; dar, mai ales, dă o listă de activită iț

caracterizând întreprinderile.Din acest motiv, criteriul arătat a fost completat cu cel al formeiactelor juridice2. Textul art. 3 C com., cuprinde acte care sunt comercialenu atât după criteriul obiectului pentru că nu întotdeauna participa ii laț aceste acte urmăresc ob inerea unui beneficiu, ci i după criteriulț ș formei urmate pentru încheierea lor3. Este cazul actelor juridice relative la titlurilede valoare (cambia, cecul, ac iunile, obliga iunile, etc.). Textul art. 3 pct. 4ț ț i pct. 14 nu lasă nici o îndoială asupra naturii actelor enumerate de elș

2 I. L. Georgescu, Drept comercial român, Teoria generală a obliga iilor comerciale. Probele. Contractulț

de vânzare-cumpărare comercială. Lucrare revăzută, completată i adusă la zi de Ion Băcanu, Editura Luminaș Lex, Bucure ti, 1994, p. 13ș3 T. R. Popescu, Drept comer ului interna ional, Editura Didactică i Pedagogică, Bucure ti, 983,p. 47ț ț ș ș

2

8/4/2019 comercial (2010) (1)


arătând că: sunt considerate fapte de comer : cumpărările i vânzările deț ș păr i sociale i de ac iuni ale societă ilor comerciale; cambiile i ordinele înț ș ț ț ș producte sau mărfuri (ceea ce tradi ional denumim scrisori de schimb sauț trate). De exemplu, simpla semnare a unui aval, chiar de un necomerciant,va antrena aplicarea regulilor dreptului cambial, prin defini ie normeț speciale ale dreptului comercial. Tradi ional, oricare ar fi opera iuneaț ț realizată prin intermediul unui titlu de valoare: plată, credit, garan ie,ț

dona ie, etc. i oricare ar fi calitatea persoanelor angajate, actele arătateț ș sunt comerciale.

Având în vedere toate aceste ajustări ale criteriului obiectiv ce dăcaracter comercial unui act juridic, doctrina recentă a renun at la elț aplicând doar criteriul subiectiv, considerând că, în realitate art. 3 C. com.nu enun ă acte comerciale cu caracter obiectiv ci enumeră activită ileț ț comerciale desfă urate în cadrul întreprinderilor comerciale.ș

2.2. Actele comerciale prin aplicarea teoriei accesoriului4 . Aldoilea criteriu de a distinge actele de comer de cele civile este consacratț

în art. 4 C. com., care prevede că, în afara actelor arătate, sunt prezumatea fi comerciale i celelalte contracte sau obliga iuni ale comerciantului ș ț .Această regulă se coroborează cu cea prevăzută de textul art. 890 pct.1.C.com., care reglementează competen a de atribu iune, prevăzând că,ț ț apar in competen ei jurisdic iei comerciale:ț ț ț toate contesta iile relative laț faptele de comer între orice persoaneț . În adevăr, actele civile prin naturalor, sunt calificate comerciale, dacă sunt îndeplinite sau încheiate decomerciant pentru nevoile sale comerciale adică, prin accesorialitatesubiectivă.

A. Condi iile actului comercial prin accesorialitate sunt:ț

- actul să fie încheiat de un comerciant, persoană fizică ori juridică,fără să aibă importan ă cine este cocontractantul;ț

- actul să fiu util activită ii comerciale principale a autorului actului. Deț exemplu, un comerciant care cumpără un computer sau un autoturismpentru nevoia sa profesională, încheie acte civile pentru că aceste achizi iiț nu sunt destinate revânzării ci nevoilor profesionale (interpretarea acontrario a art.3 C com.). Ele vor fi considerate totu i comerciale pentru căș

sunt accesorii activită i profesionale a comerciantului i deci vor fiț ș subordonate regulilor obliga iilor comerciale. Actele juridice străineț activită ii comerciantului nu sunt comerciale după acest criteriu. Ele rămânț acte civile.

Aceste acte sunt situate la periferia activită ii comerciale pentru că eleț nu au ca scop realizarea activită ii comerciale.ț

Criteriul accesorialită ii actului antrenează caracterul civil al actelorț care în aparen ă sunt comerciale dar rămân civile pentru că sunt accesoriiț activită ii civile a autorului actului. Este astfel, de exemplu, vânzarea deț

4 L. Voiculescu, Considera ii cu referire la păr ile raportului juridic comercial i ale procesului de naturăț ț ș comercială, în RDC nr. 11/2006, p. 42

3

8/4/2019 comercial (2010) (1)


medicamente de către un medic într-o localitate unde nu există farmacie;hrănirea elevilor de către grădini ele de copii.ț

B. Câmpul actelor i al faptelor comerciale prin aplicareaș criteriului caracterul accesoriu.

B1. Contractele. De regulă, actele juridice dobândesc caractercomercial prin caracterul lor accesoriu la activitatea comercială a autoruluilor5. Pentru a cerceta acest caracter se are în vedere scopul actului. Dacă

el este necesar activită ii comerciantului actul este comercial. De exemplu,ț închirierea de utilaje pentru desfă urarea unei activită i comerciale sauș ț pentru transportul mărfurilor. Contractele de asigurare pentru riscurileprofesionale; închirierea unor imobile pentru exploatarea unei activită iț comerciale. Mult timp aceste acte au fost considerate civile considerându-se că proprietatea imobilelor, chiar folosin a lor, trebuie să rămână subț protec ia judecătorilor dreptului comun. Din ce în ce mai mult practicaț

judiciară a abandonat această solu ie fie pentru că actul respectiv a fostț încheiat de doi comercian i, fie când numai unul dintre ei este comerciant,ț pe criteriul nevoii bunului respectiv pentru activitatea comercială a

comerciantului. După aceste criterii este natural ca i vânzarea de imobileș să fie calificat act comercial6 dacă ea este legată de activitatea comercială7

a comerciantului8. În dreptul obiectiv, mai multe acte normative traducaceastă calificare9. Astfel, potrivit Legii nr 298/2001, de modificare iș completare a Legii nr. 11/1991, imobilele fac parte din fondul de comer .ț De asemenea, prin OG. nr. 51/2007 privind opera iile de leasing iț ș societă ile de leasing, sa statuat că leasingul poate avea ca obiect atâtț bunuri mobile, cât i imobile. La fel, prin OUG. nr. 54/2006ș 10, privindregimul juridic al contractului de concesiunii de bunuri proprietate publică,se concesionează imobile care pot constitui un element al fondului decomer . În fine, vânzarea par ială sau totală a unui fond de comer , sub

ț ț ț

formă de active, ca bunuri corporale i incorporale, preponderentș imobiliare, în procesul de privatizare, este o vânzare comercială,determinată de caracterul său juridic de acte de comer conex sauț accesoriu, asemănător vânzării de por i sociale sau ac iuni ale societă ilorț ț ț comerciale (art. 3, pct. 4 C. com.), întrucât izvoră te din contractul deș societate comercială11.

Rămân deci acte civile actele încheiate de comerciant pentru nevoilesale personale sau cele ce au caracter gratuit pentru că nu există nici o

nevoie comercială într-o dona ie sau într-un mandat gratuit.țB2. Delictele sau cvasidelictele. Criteriul de calificare a unei

obliga ii după criteriul caracterului accesoriu a fost aplicat i la obliga iileț ș ț

5 T. R. Popescu, op. cit. p. 466 O. Rădulescu, P. Rosenberg, A. Tudor, Vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile este act de comer sauț

de drept civil?, RDC nr. 7-8/2008, p. 217 Dec. nr. 10 din 2 februarie 1994 a CSJ, a calificat vânzarea imobilelor ca fiind contract comercial8 Potrivit Legii nr 298/2001, de modificare i completare a Legii nr. 11/1991, imobilele fac parte dinș

fondul de comerț9

L. Heroveanu, Regimul juridic al imobilelor rapportat la fondul de comer , în RDC nr. 11/2008, p. 39ț10 Publicată în M. Oficial nr. 569/200611 St. Cărpenaru, Faptele de comer în dreptul comercial român, în Dreptul nr. 10-11/1991, p. 14-16ț

4

8/4/2019 comercial (2010) (1)


extracontractuale12. Nu scopul obliga iei este criteriul determinăriiț caracterului accesoriu al obliga iei, pentru că în aceste cazuri nu mai existăț o manifestare de voin ă ci faptul că obliga ia s-a născutț ț cu ocazia activită iiț comerciale i din faptul acestei activită iș ț 13. O astfel de obliga ie va fi deciț supusă regimului dreptului comercial, inclusiv jurisdic iei comerciale. Suntț astfel, obliga iile născute din delictele de concuren ă neloială sau aț ț repara iilor datorate pentru daunele materiale sau morale cauzate cuț

ocazia exercitării comer ului, indiferent că responsabilitatea este angajatăț din fapta proprie sau a altuia ori din fapta lucrului. În practică se aplicăchiar prezum ia că orice delict sau cvasidelict comis de un comerciant esteț considerat a fi survenit cu ocazia exerci iului activită ii sale comercialeț ț 14.

Criteriul arătat se plică de asemenea i cvasidelictelor: plataș nedatorată, gestiunea de afaceri i îmbogă ire fără justă cauzăș ț

2.3. Actele mixte. Actul mixt, este actul încheiat de un comerciantcu un necomerciant. Aceste acte nu sunt o nouă categorie de actecomerciale ci sunt modalită i ale actelor comerciale (prin natura ori prinț accesorialitate) prin faptul că sunt încheiate de un comerciant cu unnecomerciant. Fiind însă încheiate cu un necomerciant, trebuie decis unregim comun pentru ambele subiecte. Legiuitorul a sacrificat penecomerciant subordonându-l i pe el regimului juridic comercial.ș

În doctrină, se consideră că, în actele comerciale mixte, regulile dedefavoare aplicabile comercian ilor nu vor fi aplicabile necomercian ilor. Deț ț exemplu, regula solidarită i comercian ilor (art. 42 pct. 3 C. com.). Înț ț acest caz, obliga iile necomercian ilor se vor divide. Cu atât mai mult,ț ț necomerciantul nu va fi subordonat regulilor statutare ale comercian ilor,ț de exemplu, nu vor fi obliga i să ină registre contabile.ț ț

2.4. ACTUL JURIDIC COMPLEX.Specific dreptului comercial este un act juridic nou, actul juridic

complex, ce constituie tot un contract, i deci va fi subordonat regulilorș specifice contarctulului sinalagmatic: excep ia de neexecutare aț contractului, rezolu iunea, regula dublului exemplar, etc., dar, el seț particularizează prin faptul că efectele sale se produc după regulamajorită ii. Altfel spus, dacă în cazul contractelor sinalagmatice, undeț

păr ile au interese contrare i din acest motiv este necesară voin aț ș ț concordantă a fiecărei păr i, pentru na terea valabilă a contractului, înț ș cazul contractului complex, valabilitatea lui este condi ionată doar deț regula majorită ii, minoritatea subordonându-se voin ei acestora. Exemplu,ț ț hotărârile Adunării Generale ale Ac ionarilor.ț

3. Contractele comerciale i contractele administrative.ș

De asemenea, trebuie să distingem contractele comerciale de celeadministrative, deoarece, statul sau autorită ile administra iei publiceț ț

12 Înalta Curte de Casa ie i Justi ie, Sec iile Unite, decizia nr. XXIII din 19 martie 2007, Monitor Oficialț ș ț ț

nr. 123 din 15 februarie 200813 T. R. Popescu, op. cit. p. 4614

5

8/4/2019 comercial (2010) (1)


locale desfă oară i activită i comerciale prin regiile autonome iș ș ț ș companiile de stat. În schimb statul i autorită ile publice locale nu pot fiș ț comercian i, potrivit art. 8 C. com. care le interzice această calitate.ț

3.1. Contractele încheiate de stat sau autorită ile administra ieiț ț publice locale sunt acte publice sau private, după natura actului. Astfel,potrivit art. 2 alin. 1. lit. c din L. nr. 554/200415, a a cum a fost modificatăș prin L. nr. 262/200716, sunt contracte administrative conven iile încheiateț

de autorită ile arătate, ce au ca obiect bunurile proprietate publică sauț execută lucrări de interes public, prestări de servicii publice, achizi iiț publice.

Sunt considerate, de asemenea, contracte administrative iș conven iile prin care se delegă gestionarea unui serviciu public. Înț consacrarea acestui principiu, potrivit art. 30 alin. 6, ar. 36 alin. 1 i art.ș 51 alin. 3 din L. nr. 51/200617, modificată prin OUG nr. 13/200818, suntasimilate actelor administrative doar contractele de delegare a gestiunii.

Nu vor fi supuse deci regimului de drept public actele administrativede gestiune încheiate de acelea i autorită i publice prin care se pun înș ț valoare bunurile proprietate privată apar inând Statului sau unită ilorț ț administra iei publice locale sau jude ene.ț ț

Pe cale de consecin ă, nu sunt acte administrative, contracteleț încheiate de regiile autonome i companiile de stat, mai genera, deș operatorii serviciilor publice i utilizatori, care, în desfă urarea activită ii lorș ș ț

încheie acte juridice cu particularii.Aceste acte sunt acte comerciale pentru că aceasta este justificare

înfiin ării lor. În aplicarea acestei reguli, potrivit art. 51 alin.3 i alin 3ț ș 1 ,«litigiile dintre operator i utilizator, se solu ionează de instan eleș ț ț competente», adică de instan ele competente în dreptul comerciale.ț

De asemenea, mai semnalăm că natura juridică a activită ii unei regiiț autonome nu este determinantă la stabilirea naturii juridice a contractului.Astfel, potrivit L. nr. 268/2001 privind privatizarea societă ilor comercialeț ce de in în administrare terenurile proprietate publică i privată a statuluiț ș cu destina ie agricolă i înfiin area Agen iei Domeniilor Statuluiț ș ț ț 19 activitateaacestei institu ii este comercială finan area ei fiind extrabugetară. De aiciț ț

unele decizii ale instan ei noastre supreme, care a decis că, contractul deț arendare încheiat de Agen ia Domeniilor Statului ar fi comercial pentru căț activitatea institu iei arătate ar fi comercială i pentru că ea nu esteț ș finan ată din bugetul de statț 20. Aceste solu ii sunt însă izolate, deoareceț potrivit art. 2 alin. 1 lit. c, teza finală, din L. nr. 554/2004, criteriile care

15 L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Publicată în Monitorul Oficial nr. 1154 din 7decembrie 2004

16 Legea nr. 262/2007 priviind modificarea i completarea legii contenciosului administrativ, Publicată înș Monitorul Oficial nr. 510 din 30 iulie 2007

17 Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilită i publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 254ț din 21 martie 2006

18

OUG. nr. 13/ 2008 de modificare a L. nr. 51/2006, Publicată în Monitorul Oficial nr. 145 din 26februarie 200819 Publicată în Monitorul Oficial nr. 299 din 7 iunie 2001

6

8/4/2019 comercial (2010) (1)


trebuie să determine natura juridică a contractelor ca fiind administrativesunt: calitatea de autoritate publică a cel pu in unei păr i a contractului, iț ț ș obiectul contractului, i nu natura activită ii (concesionare, închiriere,ș ț arendă, etc.) ce ar deriva din aceste contracte ca fiind comercială, aceastaneputând schimba natura juridică administrativ a acestor contracte21.

Mai men ionăm că, surprinzător, legea serviciilor medicale calificăț contractul încheiat între casele jude ene de asigurări de sănătate iț ș

prestatorii de servicii medicale a fi contracte civile i nu comercialeș 22.

CAPITOLUL II. REGULI PARTICULARE ALE OBLIGA IILOR Ț COMERCIALE

SEC IUNEAȚ I. J USTIFICAREA REGULILOR SPECIFICE ACTELOR JURIDICE COMERCIALE .1. Actele juridice comerciale răspund unor nevoi majore ale

comer ului:ța. Necesitatea celerită ii activită ii comerciale;ț țb. Comercian ii sunt profesioni ti i ei nu trebuie să fie proteja i la felț ș ș ț

ca neprofesioni tii prin reguli care să atragă aten ia asupra gravită iiș ț ț actului.

Pe temeiul acestor principii dreptul comercial cuprinde reguliderogatorii de la dreptul comun.

Încheierea actelor juridice comerciale se realizează mai simplu iș corelativ proba lor este mult mai pu in riguroasă. În plus, există i reguliț ș particulare de încheiere a acestor acte juridice.

Executarea actelor juridice comerciale. Mecanismului de realizare aactelor comerciale este mai eficient. Pentru aceasta legiuitorul a statuatregula solidarită ii debitorilor ca i regula curgerii de drept a dobânzilor iarț ș cuantumul ei poate fi mai mare decât cel din dreptul comun.

Reguli noi de formare i executare.ș În ultimul deceniu, prinregulile de protec ie a consumatorului comercian ii sunt inu i de reguli noi,ț ț ț ț cum ar fi: obliga ia comercian ilor de a informa pe consumatori; interdic iaț ț ț clauzelor abuzive, etc.

Înainte de a discuta de regimul actelor de comer , vom relevaț sistemul de interpretare al normelor dreptului comercial, având în vedere

că acesta reprezintă un ansamblu de norme derogatorii i nu un sistem deș reguli.2. Interpretare a normelor dreptului comercial. Dreptul

comercial este o parte a dreptului privat. Normele legii comerciale sunt însă lacunare i secven iale.ș ț

20 Înalta Curte de Casa i i Justi ie, sec ia de contencios administrativ i fiscal, decizia nr 912 din 13ț ș ț ț ș februarie 2007, i decizia nr. 1028 din 20 februarie 2007, publicată în Jurispruden a Sec iei de contenciosș ț ț administrativ i fescal pe anujl 2007 sem. II, Editura Hamangiu, Bucure ti, 2007, p. 287, i 291ș ș ș

21

A se vedea i O. Puie, Aspecte privind solu ionarea unor litigii derivând din contracte administrative iș ț ș alte tipuri de contracte încheiate de către autorită ile publice, în Pandactele Române, nr. 7/2008, p. 32-40.ț22

7

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Regulile de aplicare a normelor dreptului comercial sunt diferite înfunc ie de statutul care i se dă dreptului comercial: un drept autonom, sauț un drept cu caracter special i derogatoriu.ș

În opinia noastră, dreptul comercial are un caracter derogatoriu i înș consecin ă normele dreptului comercial se vor aplica după regula deț interpretare: general-special. Acolo unde există reguli speciale în legeacomercială, se vor aplica cu prioritate acestea. Unde legea comercială nu

prevede nici o regulă, se va aplica regula generală, adică norma dreptuluicivil.

Această regulă suferă o singură derogare. Dacă majoritatea normelordreptului comercial sunt reguli derogatorii de la legea civilă sau dedezvoltare i adaptare a acestora la specificul raporturilor comerciale, deș exemplu, normele art. 42-45 C. com. respectiv a normelor art. 60-70 C.com., art. 374- 412, etc., există unele reguli care au caracter original, deexemplu, cambia, biletul la ordine, etc. Aceste din urmă reguli se vorinterpreta prin ele înse i, făcând aplicarea regulilor analogiei sau aș principiilor. Ele nu vor fi interpretate prin aplicarea normelor dreptului civil,căci acolo nu găsim aceste instrumente juridice.

SEC IUNEA Ț II. REGULI PARTICULARE PRIVIND ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR COMERCIALE

Actele comercial sun subordonate unor condi iilor de fond (I) iț ș uneori de formă (II) particulare.

I. C ONDI Ț II DE FOND

§1. C APACITATEA COMERCIALĂ. Î NCHEIEREA ACTELOR COMERCIALE NECESITĂ CA SUBIECTELE SĂ AIBĂ I Ș

CALITATEA DE COMERCIANT , SAU CAPACITATEA COMERCIALĂ. I NCAPACITATEA INTERZICE ÎN PRINCIPIU ACCESUL LA CALITATEA DE COMERCIANT .

Minorii. Potrivit art. 8 din Decretul nr. 31/1954 capacitatea deplinăde exerci iu se dobânde te la vârsta majoratului, adică la 18 ani. Laț ș această vârstă orice persoană este capabilă să încheie orice act civil. Acestprincipiu se aplică i în materia comercială: orice persoană în vârstă deș peste 18 ani poate să devină comercian i i să exercite o activitateț ș comercială.

Protec ia minorilor i actele de comer .ț ș ț Dacă un minordobânde te un fond de comer , prin regulile succesiunii, el poate fiș ț exploatat de minor prin încheierea unui contract de loca ie de gestiune.ț

Majorul incapabil. Regulile de protec ie ale minorului se transpunț majorului incapabil. În concluzie, majorul aflat sub tutelă sau sub curatelănu poate să exploateze o activitate comercială i nici reprezentan ii lui înș ț numele său.

§2. ACORDUL DE VOIN Ă Ț

Contractul ia na tere prin acordul de voin ă asupra clauzelorș ț

contractuale. Acest acord se realizează prin mecanismul: ofertă iș

8

8/4/2019 comercial (2010) (1)


acceptare (A) perfectarea contractului realizându-se la momentul i loculș întâlnirii celor două voin e (B).ț

A. OFERTA IȘ ACCEPTAREA

Acestea reprezintă forma de manifestare a voin ei celor două păr i laț ț încheierea contractului, ce au autonomie propie până la momentul la careele se contopesc în consim ământul contractual, moment de la care eleț sunt absorbite în acest consim ământ (acordul păr ilor). Din acest motivț ț

oferta i acceptarea sunt analizate mai întâi separat, fiecare având valoareș juridică autonomă cu un con inut propriu.ț

1. Oferta de contractare. No iune.ț Este manifestarea de voin ăț prin care se exprimă inten ia ofertantului de a se angaja într-o opera ieț ț

juridică.2. Condi iile ofertei.ț

a. Oferta trebuie să fie exteriorizată, exprimând clar inten ia de aț angaja juridic pe cel care face oferta, prin materializarea ei într-un actpozitiv, con inând toate elementele esen iale necesare încheierii opera ieiț ț ț

juridice.b. trebuie să îmbrace forma cerută de lege pentru valabilitatea

opera iei juridice respective. De exemplu, potrivit Legii nr. 136/1995,ț contractul de asigurare trebuie să fie scris. În consecin ă, i oferta trebuieț ș să îmbrace această formă. De asemenea, păr ile pot conveni ca acordul lorț să îmbrace o formă, de exemplu, forma scrisă.

c. Să fie adresată unei persoane determinate, atunci când contractuleste intuitu personae, sau publicului, când ofertantului îi este indiferentăpersoana cu care încheie contractul.

3. Acceptarea. No iune.ț Manifestarea de voin ă a destinataruluiț ofertei prin care acesta î i exprimă voin a de a accepta încheiereaș ț contractului în condi iile anun ate în ofertă.ț ț

4. Condi iile acceptăriiț

a. Declara ie expresă de voin ăț țb. Să consimtă la toate condi iile puse de ofertant altfel manifestareaț

de voin ă a destinatarului prin care modifică condi iile ofertei sau propuneț ț noi condi ii reprezintă o contraofertă (art. 39 C. com.).ț

c. să emane de la persoana căreia i-a fost destinată oferta, mai ales înopera iile juridiceț intuitu personae.d. Să parvină destinatarului în termenul stipulat de acesta sau, în

lipsă, într-un termen rezonabil.5. Acceptarea expresă; acceptarea tacită.Acceptarea trebuie să fie expresă, indiferent de forma în care a fost

ea exprimată: scris sau verbal. Textul art. 36 C. com., declară căexecutarea ofertei are valoarea unei acceptări exprese.

6. Valoarea juridică a tăcerii.

În principiu, tăcerea nu are valoare juridică. Destinatarul nu poate ficonsiderat că a acceptat oferta dacă nu a răspuns la oferta ce a primit. Cu

9

8/4/2019 comercial (2010) (1)


titlu de excep ie, tăcerea are valoare juridică de acceptare, în cazurileț prevăzute expres de lege: art. 1437, tacita reloca iune; art. 376 C. com.,ț comerciantul care nu vrea să primească o însărcinare este dator, în cel maiscurt termen posibil, să facă cunoscut mandantului neprimirea; art. 382 C.com., consideră că mandantul a acceptat executarea însărcinării de cătremandatar, dacă acesta fiind informat despre executare tace. Tăcerea luieste considerată de legiuitor ca o acceptare a executării, chiar dacă

executarea este făcută cu depă irea mandatului.șPractica judiciară i doctrina consideră, de asemenea, că întreș

comercian ii afla i în rela ii curente de afaceri, dacă o scrisoare referitoareț ț ț la o opera ie juridică în curs este lăsată fără răspuns, propunerea făcută înț scrisoare este considerată acceptată de destinatar.

De asemenea, clauzele noi înserate într-o factură î i produc efectulș dacă destinatarul nu a reac ionat i dacă între păr i există uzan e deț ș ț ț acceptare tacită a facturilor.

În schimb, jurispruden a nu admite că tăcerea are valoare deț acceptare chiar dacă oferta prevede expres că tăcerea destinatarului vaavea avea semnifica ia de acceptare.ț

7. Durata ofertei i a acceptării.ș Până ce contractul nu esteperfectat oferta i acceptarea pot fi revocabile (art. 37 C. com.). Ofertaș poate con ine un termen, în interiorul căruia destinatarul trebuie săț răspundă; iar dacă nu con ine aceste termen, potrivit art. 35 alin. 1.ț acceptarea trebuie să ajungă la ofertant într-un termen rezonabil dupănatura opera iei juridiceț .

8. Caducitatea ofertei i a acceptării. Transmiterea lor laș mo tenitori.ș În dreptul nostru, oferta ca i acceptarea devin caduce dacăș autorii lor decedează înainte de perfectarea contractului. Ele nu trec lamo tenitori deoarece contractul nefiind perfectat, nu există drepturi iș ș obliga ii care să fie transmise, ci doar propuneri, iar acestea nu pot fiț obiect al transmisiunii.

9. Revocarea ofertei i a acceptării.ș Nu poate fi revocată dacăoferta a ajuns la cuno tin a celuilalt (art. 37- 38 C. com.). Potrivit primuluiș ț articol, revocarea unei oferte de încheiere a unui contract sinalagmatic

este licită, atâta timp cât ea nu a fost acceptată sau dacă revocarea a fostfăcută înainte ca acceptarea să fi ajuns la ofertant. Ea poate da na tere laș despăgubiri dacă revocarea a fost făcută în termenul prevăzut de ofertantpentru acceptarea ei, dacă destinatarul va dovedi că a fost păgubit prinrevocarea ofertei în termenul arătat. Chiar i în cazul în care oferta a fostș executată, revocarea este valabilă dacă ofertantul nu a avut cuno tin ă deș ț executare. Oferta nu va putea fi revocată însă dacă contractul a fostperfectat.

În schimb, potrivit celui de al doilea articol, oferta unilaterală devine

irevocabilă dacă a ajuns la destinatar.B. FORMAREA CONTRACTELOR

10

8/4/2019 comercial (2010) (1)


1. Încheierea contractul între prezen i.ț Codul comercial nu arereguli particulare privind încheierea contractului între persoanele prezentedeci i contractul comercial se va încheia după regulile contractului civil,ș adică el va fi considerat perfect în momentul i locul la care păr ile s-auș ț pus de acord asupra elementelor esen iale ale opera iei pe care o convin,ț ț adică atunci când oferta i acceptarea sunt concordante.ș

2. Contractul între persoane depărtate (inter absentes).

Codul comercial reglementează, prin art. 35-39, perfectareacontractelor între persoane aflate la distan ă.ț

Intră în categoria persoanelor depărtate doar persoanele care nu potavea contact direct i din acest motiv schimbă informa iile în timp. Dinș ț această categorie fac parte i persoanele care sunt depărtate în spa iu iș ț ș schimbă informa iile telefonic. Nu vor fi deci subordonate art. 35 C. com.ț contractele care se încheie între persoane prezente fizic în spa iu i fărăț ș scurgerea de timp între momentul la care una din păr i a emis oferta iț ș momentul la care celălalt a acceptat-o.

3. Momentul i locul formării contractelor între persoaneș depărtate.

Potrivit Codului comercial român, acordul de voin ă se realizează i, caț ș urmare, contractul se perfectează, în momentul în care ofertantul iacuno tin ă de acceptarea celeilalte păr i (art. 35). Prin aceste textș ț ț legiuitorul nostru a înlăturat dubiul care exista în practica judiciară privindmomentul încheierii contractului, i care tim că se decidea în func ie deș ș ț una din opiniile cunoscute: sistemul emisiunii declara iei de voin ă;ț ț sistemul expedi ie acceptării; sistemul recep iei; sau în sfâr it, sistemulț ț ș cunoa terii efective a con inutului acceptării. Textul art. 35 din C. com.ș ț consacră cel din urmă sistem.

11. Proba faptului luării la cuno tin ăș ț

Sistemul consacrat de art. 35 C. com. are totu i inconvenientul căș este dificil de dovedit momentul la care ofertantul a luat la cuno tin ă deș ț acceptarea făcută de destinatarul ofertei. În practică, instan ele considerăț că aceasta este o chestiune de fapt, care trebuie săfie dovedită de păr i.ț

Noi considerăm că textul arătat ar trebui corectat i să se prevadăș

prezum ia că ofertantul a luat la cuno tin ă de adresa de acceptare dinț ș ț momentul la care ea a fost înregistrată la registratură, lăsându-iposibilitatea ofertantului să dovedească faptul că dintr-o împrejurare maipresus de voin a lui nu a putut lua la cuno tin ă de existen a adresei deț ș ț ț acceptare.

12. Derogări de la sistemul consacrat de art. 35 C. com.Prin textul art. 36 legiuitorul Codului comercial a prevăzut cazurile

derogatorii de la sistemul încheierii contractului la momentul cunoa teriiș acceptării de către ofertant. Aceste derogări se justifică pe temeiul

uzan elor comerciale.ț

11

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Potrivit textului arătat, «când propuitorul cere executarea imediată acontractului i un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut i nici chiarș ș necesar, după natura contractului, atunci contractul este perfect, îndată cepartea cealaltă a întreprins executarea lui». Legiuitorul cere deci douămanifestări de voin ă: a ofertantului; i acceptarea destinatarului, i caț ș ș acestea să se realizeze într-un interval scurt de timp

Condi iile necesare pentru a se considera că un contract a fostț

perfectat în acest mod sunt:- ofertantul să fi cerut executarea imediată a contractului;- ofertantul să nu fi cerut un răspuns prealabil;- acest răspuns să nu fie necesar, după natura contractului.Aceste condi ii sunt cumulative, lipsa uneia înlătură aplicare regulii deț

excep ie a art. 36 C. com.ț13. Interesul juridic al determinării momentului i loculuiș

formării contractului între persoane depărtateÎn func ie de acest moment se poate stabili dacă la acel momentț

păr ile erau capabile de a contracta; dacă se aflau în insolven ă, caz înț ț care conducerii falitei îi este ridicat dreptul de a administra societatea;momentul transmiterii proprietă ii i al riscului; legea aplicabilă; momentulț ș până la car fiecare dintre păr i pot să- i revoce manifestarea de voin ă,ț ș ț potrivit art. 37 C. com.; instan a competentă;ț

II. FORMA CONTRACTELOR COMERCIALE

§1. C ONDI Ț II DE FORMĂ

Principiul. Ca i în dreptul civil, actele comerciale nu suntș condi ionate de îndeplinirea unor formalismeț ad validitatem decât încazurile prevăzute expres. Forma nu este deci un element de ineficacitateal actului de comer . În principiu, contractele comerciale sunt acteț consensuale.

14. În dreptul civil. Forma actului juridic este elementul ce relevămanifestarea externă a voin ei. Această manifestare se poate exterioriza înț scris, oral sau prin diferite comportamente.

În dreptul nostru civil contractele au forma consensuală, simplul acordverbal de voin e fiind suficient pentru încheierea lor. Regula arătată nuț

este consacrată expres însă art. 971 C. civ. face o aplicare a ei. Existen aț acordului poate rezulta i din alte gesturi sau comportamente, căci legeaș nu condi ionează încheierea contractului nici măcar de existen a unui acordț ț verbal, fiind suficient doar să existe acordul de voin ă al păr ilor.ț ț

De la principiul consensualismului există numeroase derogări, pe carelegiuitorul le-a considerat necesare pentru a ocroti păr ile. În aceastăț categorie intră: dona iile, acceptarea dona iilor, testamentul autentic, iț ț ș cel mistic, partajul de ascendent, ipoteca, toate fiind subordonate condi ieiț formei solemne a actului autentic; pentru alte contracte este suficientă

forma scrisă: testamentul olograf, sechestrul, depozitul.

12

8/4/2019 comercial (2010) (1)


De asemenea, unele contracte sunt subordonate formei scrise, exigen ăț necesară numai pentru a dovedi existen a contractului: contractele pesteț valoare de 250 lei, contractul de tranzac ie, indiferent de valoareaț obiectului său, etc.

În fine, contractele reale, sunt subordonate condi iei predării lucrului, înț afara existen ei acordului de voin ă.ț ț

15. În dreptul comercial. În dreptul comercial regula este libertatea

formei actelor juridice. Păr ile pot încheia contractul verbal dar pot conveniț să perfecteze acordul lor într-o anumită formă, de exemplu, în formăautentică. În prezent, se constată că în ciuda libertă ii formei contractelorț comerciale, în practică comercian ii sunt formali ti căci majoritatea actelorț ș sunt încheiate în formă scrisă ori în formă autentică.

De la principiul libertă ii de formă, legiuitorul a derogat în câteva cazuri,ț cerând forma scrisă a contractului, sau forma autentică:

- cambia, biletul la ordin, cecul, warantul;- titlurile de credit reprezentative, ca scrisoarea de cărat la ordin sau la

purtător, poli a de încărcare;ț- contractul de garan ie mobiliară;ț- contractul de societate (forma autentică);- contractul de transport pe calea ferată

SEC IUNEA Ț III. REGIMUL PARTICULAR AL EXECUTĂRII OBLIGA IILOR Ț COMERCIALE23

1. Legiuitorul a stabilit un regim mult mai eficient de executare aobliga iilor comerciale prinț înlăturarea regulilor de punere în întârziere, deacordare a termenului de gra ie, prin solidaritatea debitorilor i prin reguliț ș speciale privind dobânzile convenite sau cele care se acordă ca daune-interese. În plus, legiuitorul a interzis retractul litigios iar practicacontractuală utilizează foarte adesea clauza solvere et repet urmărind să

înlăture regula excep iei de neexecutare care poate să antrenezeț tergiversări în executarea contractelor.

2. Regimul comun al dreptului creditorului în caz deneexecutare a datoriei de debitor

Refuzul debitorului de a executa datoria dă creditorului dreptul să ceară

instan ei obligarea debitorului la executare, potrivit art. 1075-1077 C. civ.,ț fie rezolu iunea cotractului cu drept la daune interese (art. 1073 C. civ.).ț

Legiuitorul civil mai prevede în art. 1075 C. civ. i posibilitatea caș obliga ia de a face sau de a nu face să se schimbe în dezdăunări, în caz deț neexecutare din partea debitorului iar, potrivit art. 1078 C. civ., dacăobliga ia constă în a nu face, debitorul care a încălcat-o să fie obligat laț despăgubire pentru simplul fapt al contraven iei.ț

Fundamentul dreptului creditorului la obligarea debitorului la executareasilită ori la rezolu iune cu obligarea la daune-interese este prezum ia legalăț ț

a existen ei condi iei rezolutorii subîn eleasă întotdeauna în contracteleț ț ț 23 O. –M. Corsiuc, Considera ii privind executarea obliga iilor comerciale, în RDC nr. 6/2007, p. 7ț ț

13

8/4/2019 comercial (2010) (1)


sinalagmatice (art. 1020 C. civ.). Acela i efect se produce i în cazulș ș condi iei rezolutorii exprese prevăzută de art. 1019 C. civ.ț

Condi iile de exerci iu i efectele juridice produse de invocarea condi ieiț ț ș ț rezolutorii tacite, ca temei al desfiin ării contractului i dreptului la daune,ț ș provocat de neexecutare, sunt următoarele:

-Potrivit art. 1020 C. civ. dacă una dintre păr i nu- iț ș execută obliga ia contractuală nu este desfiin at de drept. Partea înț ț

privin a căreia nu s-a executat obliga ia are alegere sau să silească peț ț cealaltă a executa conven ia, când este posibil, sau să-i ceară desfiin areaț ț cu daune interese. Desfiin area nu se produce de drept în cazulț rezolu iunii tacite. Numai instan a este abilitată legal să decidă desfiin areaț ț ț contractului, după verificarea întrunirii condi iilor de rezolu iune.ț ț Judecătorul poate să acorde i termen de gra ie debitorului pentruș ț executarea obliga iei.ț

Rezolu iunea are efect retroactiv, ca orice condi ie rezolutorie, caț ț modalitate a contractului, repunând păr ile în situa ia anterioară.ț ț

Până la rămânerea definitivă a hotărârii, debitorul poate executaobliga ia i înlătura astfel rezolu iunea cu toate efectele sale.ț ș ț

3. DEROGĂRI ÎN DREPTUL COMERCIAL

3.1. PUNEREA ÎN ÎNTÂRZIERE

Regula în dreptul civil. Potrivit regulii dreptului comun: creditorul caredore te să ob ină executarea for ată i plata daunelor interese pentruș ț ț ș

întârziere, trebuie să efectueze formalitatea punerii în întârziere. Aceastăregulă se deduce din termenii art. 1079 C. civ. potrivit căruia, debitorulunei obliga ii de a da sau a face nu este inut la plata daunelor intereseț ț dacă nu a executat obliga ia la termen deoarece obliga ia de a face plataț ț nu este scadentă decât prin notificarea făcută de creditor.

3.2. În dreptul comercial. Spre deosebire de dreptul comun, îndreptul comercial debitorul este de drept în întârziere. Creditorul comercialnu este inut de nici un formalism cu privire la punerea în întârziere aț debitorului. Este suficient că prin acordul păr ilor a fost prevăzut termenulț de scaden ă al obliga iei pentru ca debitorul să fie inut de la acea dată deț ț ț plata crean ei, fără să fie pus în întârziere.ț

4. Interdic ia termenului de gra ie în dreptul comercialț țÎn dreptul comun, potrivit art. art. 1021 C. civ., judecătorul poateacorda un termen de gra ie debitorului pentru a plăti datoria.ț

În dreptul comercial, termenele sunt mult mai riguroase. Judecătorului îieste astfel interzis, prin textul art. 44 C. com., să acorde termen de gra ieț debitorul pentru a face plata datoriei.

5. Rezilierea i rezolu iunea conven iilor comercialeș ț ț

În afara acestei interdic ii, arătate celelalte reguli privind rezolu iuneaț ț sunt aplicabile i în obliga iile comerciale.ș ț

14

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Potrivit regulilor dreptului comun, aplicabile i în conven iilor comercialeș ț supuse desfiin ării pentru culpă, pentru a decide rezolu iunea judecătorulț ț trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor codi ii:ț

- obliga ia să fie comercială. Nu are importan ă că pentru debitorț ț obliga ia ar fi civilă.ț

- Obliga ia să fie sinalagmatică.ț- Obliga ia să aibă un termen de executare pe care debitorul nu l-aț

respectat. În lipsă, judecătorul poate fixa un termen de executare.- În obliga iile în care termenul nu este esen ial, obliga ia poate fiț ț ț

executată până la data rămânerii definitive a deciziei instan ei deț rezolu iune.ț

- În obliga iile comerciale în care termenul este esen ial el operează caț ț o clauză rezolutorie expresă. Efectele sale se produc de drept iar

judecătorul nu pronun ă rezolu iunea ci doar o constată.ț ț6. Clauza solve et repet . Această clauză (plăte te i cere înapoi ceeaș ș

ce i se cuvine) are ca efect punerea păr ilor contractului sinalagmatic înț ț imposibilitatea de a ridica excep ia de neexecutare a contractului.ț

Prin această clauză cumpărătorul î i interzice a ridica o reclama ieș ț privind calitatea sau cantitatea mărfii primite de la vânzător înainte de aplăti pre ul mărfii.ț

Această clauză î i are originea în dreptul fiscal, unde legiuitorul aș prevăzut-o pentru a asigura încasarea promptă a drepturilor fiscului subforma: «plăte te i apoi contestă». Din dreptul fiscal ea a trecut în dreptulș ș civil i comercial, prin stipularea ei de particulari.ș

6. 1. Condi iile de aplicare ale clauzei.ț

a. Pentru ca o parte să invoce clauza trebuie să- i execute propriaș obliga ie. De exemplu, vânzătorul care nu a livrat marfa, nu poate invocaț clauza atunci când cumpărătorul refuză să plătească pre ul convenit.ț

b. Având o natură contractuală, clauza nu poate fi invocată din oficiu.6.2. Clauza se interpretează restrictiv. Ea nu poate fi opusă în cazul

în care partea obligată de clauza solve et repete formulează ac iunea înț anulare contractului pentru vicii de consim ământ sau alte ac iuni prin careț ț s-ar pune în discu ie eficacitatea contractului. Instan a investită cuț ț

solu ionarea unei astfel de ac iuni nu va putea respinge ac iunea arătatăț ț ț invocând faptul că reclamanta trebuia să plătească mai întâi pre ul mărfiiț i apoi să formuleze ac iunea.ș ț

7. SOLIDARITATEA DEBITORILOR

1. În dreptul civil. Potrivit dreptului comun, regula obliga iilor cuț pluralitate de subiecte este divizibilitatea obliga iilor, fiecare debitor fiindț inut să plătească doar partea sa din datorie, propor ional cu întindereaț ț

obliga iei sale. De exemplu, dacă există patru persoane care s-auț

împrumutat o sumă de bani, fiecare va restitui o pătrime din sumadatorată i nimeni nu răspunde de insolvabilitatea celorlal i codebitori.ș ț

15

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Spunem că obliga ia este conjunctă. Prin excep ie, legiuitorul civil a stabilitț ț câteva cazuri particulare în care obliga ia este solidară, scopul ei fiindț acela de a împiedica divizarea obliga iei (art. 1003, 918, 1483, 1551,ț 1571). În plus, divizibilitatea obliga iei nu este de ordine publică astfel căț păr ile unui acord pot conveni ca datoria să fie solidară activ i/sau pasiv.ț ș

Spre deosebire de Codul civil, în Codul comercial este reglementată doarsolidaritatea pasivă, adică solidaritatea debitorilor. Această solidaritatea

este o derogare de la principiul divizibilită ii obliga iilor între mai mul iț ț ț codebitori.

2. În dreptul comercial. Prezum ia de solidaritate.ț

Prin derogare de la dreptul comun, în dreptul comercial, solidaritateaeste regula, ea prezumându-se iar divizibilitatea este excep ia. Aceastăț regulă este consacrată de art. 42 C.civ., potrivit căruia, în obliga iileț comerciale codebitorii sunt inu i solidar, afară de stipula iile contrareț ț ț . Înconsecin ă, solidaritatea codebitorilor nu este de ordine publică, păr ileț ț putând deroga de la ea stipulând expres înlăturarea solidarită ii.ț

Legiuitorul prevede însă câteva cazuri de solidaritatea de ordine publică:răspunderea asocia ilor în societă ile în nume colectiv i a comandita ilorț ț ș ț din societă ile în comandită; a administratorilor societă ilor comerciale, aț ț comanditarilor, a lichidatorilor, a mandatarilor, a prepu ilor, a cărău ilor, aș ș codebitorilor unei cambii, a unui bilet la ordine sau a unui cec. În acestecazuri păr ile nu pot renun a la solidaritate.ț ț

3. Ra iunea existen ei solidarită ii de drept în dreptul comercialț ț ț .Ra iune solidarită ii pasive în general este aceea de a se ata aț ț ș creditourului o garan ie contra insolvabilită ii debitorilor.ț ț

Cu atât mai mult legiuitorul comercial a dorit să acorde creditoruluicomerciant o garan ie a executării crean ei pentru ca prin aceasta săț ț protejeze rela iile economice comerciale la nivelul întregii pie e na ionale.ț ț ț

În virtutea acestei solidarită i, creditorul va putea urmări pe oricareț dintre codebitori fără ca ace tia să poată să invoce beneficiul de discu iuneș ț (datoria creditorului de a urmări mai întâi pe debitorul principal) saubeneficiul de diviziune (beneficiul în virtutea căruia debitorul poate fiurmărit pro rata, adică propor ional cu cota ce revine di împăr irea crean eiț ț ț

la numărul de debitori, art. 1042 C. civ.). O astfel de protec ie avantajeazăț economia na ională, bazată pe rela iile dintre comercian i, căci sunt evitateț ț ț blocajele financiare.

4. Condi iile solidarită ii.ț ț

a. Obliga ia să fie comercială pentru debitori.țb. Păr ile să nu fi convenit divizarea obliga iei acolo unde ea esteț ț

permisă.5. Prezum ia de solidaritate se aplică i fidejusorului care garantează oț ș

obliga ie comercială.ț

8. DOBÂNZILE (ART. 43 C. COM.)24

24 M. Dumitru, Regiul juridic al dobânzii legale cu titlu de daune (II), în RDC, nr. 2/2007, p. 51

16

8/4/2019 comercial (2010) (1)


1. Regimul dobânzii în dreptul civilDobânzile sunt daunele-interese compensatorii suferite de creditor ca

urmare a prejudiciului produs de debitor prin neexecutarea sauneexecutarea la termen a obliga iei de plată a sumelor datorate. Înț consecin ă dobânzile sunt daune compensatorii i nu moratorii, căci eleț ș corespund folosirii de către debitor a sumelor arătate. Textul art. 1084 C.civ. prevede că prejudiciul cuprinde damnum emergens iș lucrum censans,

cu condi ia de a fi dovedit. În schimb, dacă obliga ia are ca obiect o sumăț ț de bani, prejudiciul nu mai trebuie dovedit, fiind prezumat, cuantumul luifiind fixat de legiuitor la dobânda legală.

Regimul daunelor interese reprezentate de dobânzi este stabilit de art.1088 C. civ., potrivit căruia, dacă obiectul obliga iei este plata unei sumeț de bani:

- dauna este prezumată (art. 1088 alin. 2 C. civ.);- cuantumul lor este fixat de legiuitor în sensul că el nu poate să

cuprindă decât dobânda legală. În prezent, procentul dobânzii legale estefixat prin art. 3 din OG. nr. 9/2000, modificat prin L. nr. 356/2002,«potrivit căruia dobânda legală se stabile te la nivelul dobânzii de referin ăș ț a Băncii Na ionale a României». Pentru raporturile contractuale civileț dobânda legală este dobânda stabilită la nivelul dobânzii de referin ă aț BNR, diminuat cu 20%. Nivelul dobânzii de referin ă a BNR se stabile teț ș lunar i se publică în Monitorul Oficial (L. nr. 422/2002).ș

- Daunele curg din ziua punerii în întârziere sau din ziua chemării în judecată a debitorului (art. 1088 C. civ.). Simpla ajungere la termen aobliga iei de plată nu antrenează curgerea dobânzilorț 25.

2. Dobânda în dreptul comercialÎn dreptul comercial, regimul dobânzilor este modificat pentru ra iuni ceț

in de celeritatea executării obliga iilor i de faptul că pentru comercian iț ț ș ț banii reprezintă capitalul indispensabil desfă urării activită ii lor.ș ț

2. 1. Regula derogatorie: în obliga iile comerciale dobânzile curgț de plin drept. Potrivit art. 43 C. com., ” datoriile comerciale lichide i ș

plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”.2.2. Condi iile aplicării regimului de drept comercial dobânzilorț

a. Datoria să fie comercială. A a cum tim datoria este comercialăș ș când este izvorâtă dintr-un act comercial obiectiv (art. 3) sau când celpu in una dintre păr ile actului este comerciant (art. 4 i art. 56 C. com.).ț ț ș Nu are importan ă faptul că debitorul este necomerciant, căci textul art. 43ț nu prevede derogarea pe care a stipulat-o la solidaritate.

b. Datoria trebuie să fie lichidă i exigibilă.ș Datoria trebuie să fiedeterminată în cuantumul ei (lichidă) i să fie exigibilă. În consecin ă,ș ț atunci când existen a daunelor este incertă, ea nu este nici lichidă.ț Instan a este competentă să decidă asupra existen ei i întinderii daunelorț ț ș

25 M. Dumitru, Regiul juridic al dobânzii legale cu titlu de daune (II), în RDC, nr. 1/2007, p. 56

17

8/4/2019 comercial (2010) (1)


însă, în acest caz, până la emiterea hotărârii nu pot curge dobânzi pentrusumele ce reprezintă aceste daune. De asemenea, datoriile trebuie să fieexigibile, adică trebuie să fie stabilit momentul la care datoriile băne tiș sunt datorate.

2.3. Cuantumul dobânzii comerciale. Potrivit art. 1 din OG nr.9/2000, păr ile sunt libere să stabilească nivelul dobânzilor în raporturileț contractuale, iar în lipsa unei astfel de clauze de drept se aplică dobânda

legală. În prezent, procentul dobânzii legale este fixat prin art. 3 din OG.nr. 9/2000, modificat prin L. nr. 356/2002, «potrivit căruia dobânda legalăse stabile te la nivelul dobânzii de referin ă a Băncii Na ionale aș ț ț României».

2.4. Anatocismul. Potrivit art. 8 din OG nr. 9/2000, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii specialeîncheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an. Aceste reguli nu se aplică contractului de cont curent, precum şi atunci când prin lege s-ar dispune altfel. Această regulă

este o reluare a textului art. 1089 alin 1.C. civ. De asemenea, textul art.1089 alin 2 C. civ. a fost abrogat prin art. 11 C. civ a fost abrogatlimitându-se astfel libertatea anatocismului, permisă prin textul art. 1089alin. 2 C. civ., la perioada de un an prevăzută în art. 8 din OG. nr. 9/2000.

Regula de limitarea a anatocismului este imperativă căci păr ile nu potț prevede nici o clauză care ar majora prejudiciul rezultat din neplata uneicrean e băne ti la un cuantum mai mare decât cel prevăzut de art. 3 alin 1ț ș i art. 8 din OG nr. 9/2000. De exemplu, vor fi nule clauzele prin care s-arș

prevedea pe lângă dobânzi i penalită i de întârziere. Temeiul acesteiș ț nulită i este Decretul nr. 31/1954 care interzice camăta.ț

De la această regulă a interdic iei datorării de daune suplimentare celorț rezultate din dobânzi există câteva excep ii:ț- asociatul datorează dobânzi i alte prejudicii dacă nu a depus aportulș

în numerar în ziua în care trebuia să verse suma datorată;- asociatul care a depus ca aport o crean ă iar societatea nu a putut să oț

realizeze, datorează dobânzi i alte prejudicii;ș- mandatarul care a întrebuin at în interes propriu sumele primite înț

contul mandatului datorează dobânzi i alte daune (art. 383 C. com.).ș

9. RETRACTUL LITIGIOS

1. Condi iile retractului în dreptul civil.ț Potrivit art. 1402-1404 C.civ. în cazul în care se cedează drepturi litigioase, debitorul cedat va puteasă se libereze valabil, plătind nu valoarea crean ei ci suma cu care ea aț fost cesionată, plus cheltuielile cesiunii i dobânda de la data plă ii cesiunii.ș ț Prin aceasta cesionarii de crean e litigioase sunt descuraja i în a achizi ionaț ț ț astfel de drepturi cu scop speculativ.

Potrivit textelor arătate, condi iile retractului litigios sunt următoarele:ța. Dreptul cedat să fie litigios. Potrivit art. 1403 C. civ., dreptul se

socote te litigios când asupra fondului său există proces sau contesta ie.ș ț

Nu are importan ă insta a în fa a căreia se află litigiul.ț ț țb. Cesiunea să aibă caracter oneros.

18

8/4/2019 comercial (2010) (1)


c. Litigiul să poarte asupra fondului, adică asupra existen ei însă i aț ș dreptului i nu asupra unor modalită i sau asupra executării obliga iei.ș ț ț

d. Cesiunea trebuie să aibă loc după deschiderea litigiului la instan ă.ț Litigiile născute după cesiune nu dă dreptul la retract.

2. Forma retractului litigios i efectele lui.ș Considerăm că retractultrebuie exercitat printr-o notificare făcută cesionarului urmată de o ofertăreală a sumei ce reprezintă pre ul cesiunii, plus cheltuielile cotractului deț

cesiune i a dobânzii din momentul efectuării cesiunii i a cheltuielilor deș ș judecată.

După plata pre ului cesiunii dreptului litigios, dobânditorul crean ei seț ț substituie în locul cesionarului evins, i litigiul se stinge.ș

3. Interdic ia retractului litigios în dreptul comercial.ț Potrivit art.45 C. com. retractul litigios nu este permisă dacă dreptul litigios care afăcut obiectul cesiunii izvoră te dintr-un fapt comercial. Nu are importan ăș ț criteriul după care faptul este considerat comercial. Poate fi fapt de comerț obiectiv sau subiectiv.

SEC IUNEA Ț IV. PROBELE ÎN OBLIGA IILE Ț COMERCIALE

§1. REGIMUL PROBELOR ÎN DREPTUL CIVIL

În dreptul civil regimul probelor alcătuie te un sistem în care normeleș juridice cu privire la mijloacele de probă utilizate pentru proba actelor juridice ca i cele privind puterea doveditoare a acestora sunt imperative.ș Judecătorul nu poate primi alte mijloace de probă pentru dovada unui act

juridic decât cele stabilite de lege i nu poate stabili o altă ierarhie a puteriiș lor doveditoare, decât cea legală. În schimb pentru proba faptelor juridicelegiuitorul lasă libertatea deplină a alegerii acestor mijloace.

a. Enumerarea mijloacele de probă prevăzute de art. 1170 C. civ.sunt: înscrisurile autentice sau sub semnătură privată, martori, prezum iiț i mărturisirea. La acestea Codul de procedură civilă adaugă prin textulș

art. 201-225: expertiza, cercetarea la fa a locului i interogatoriul.ț șb. Ierarhia puterii doveditoare a acestor mijloace de probă este:

actul autentic face deplina dovadă asupra dispozi iilor conven iei ceț ț constată (art. 1173 i art. 1176 C. civ.); actul sub semnătură privată areș

putere doveditoare mai mică decât cea a actului sub semnătură privată, însă cel din urmă nu poate fi combătut cu printr-o declara ie a martorilorț (art. 1191 C. civ.). Prin excep ie, actele juridice pot fi dovedite cu martoriț când există un început de probă scrisă (art. 1197 C. civ.) sau cândpreconstituirea probei cu înscris nu a fost posibilă datorită cauzelorprevăzute enun iativ de lege, de exemplu, pierderea înscrisului ce serveaț de dovadă, datorită unei cauze de for ă majoră (art. 1198 C. civ.). Practicaț

judiciară a extins cazurile legale de început de probă la alte situa ii:ț existen a unor însemnări private ori a unor registre inute de cel ce invocăț ț

existen a unui act juridic sau de cel căruia i se opune, a unor scrisori,ț proiect de contract, procesul-verbal ce constată răspunsul la interogatoriu

19

8/4/2019 comercial (2010) (1)


dat în instan ă, etc. Aceste probe nu pot fi primite decât dacă raportulț juridic invocat de cel care se prevalează de el ca i începuturile de probăș sunt credibile.

c. Legea stabile te i mijloacele de probă care pot fi utilizateș ș pentru dovada actelor juridice: în principiu, un act juridic peste 250 leinu poate fi dovedit decât prin înscrisuri sub semnătură privată, iar prinexcep ie, unele acte juridice nu pot fi dovedite decât cu acte autentice,ț

forma solemnă a actului fiind de fapt i o condi ie de validitate a actului.ș ț Este altfel actul cu titlu gratuit, actul de constituire a ipotecilor (art. 1772C. civ.); procura dată în vederea inscrip iei ipotecii (art. 1718 C. civ.);ț contractul de societate comercială, etc.

d. Faptele juridice pot fi dovedite cu orice mijloace de probă.e. Ter ele persoane pot dovedi existen a unui act juridic cu oriceț ț

mijloc de probă, deci inclusiv prin martori. De exemplu, ter ii potț dovedi cu martori existen a unui act juridic simulat. În schimb, păr ile nuț ț pot dovedi actul simulat decât cu contraînscrisul.

În practica judiciară s-a decis însă că simula ia frauduloasă poate fiț dovedită cu orice mijloc de probă de către păr i, justificarea acesteiț permisiuni fiind ocrotirea ordinii publice care ar fi încălcat prin actul simulatfraudulos.

f. Sunt permise conven iile asupra probelor.ț Jurispruden a aț decis că, de i normele legale privind probele sunt de ordine publică, păr ileș ț pot conveni asupra mijloacelor prin care să dovedească un act juridic.Această regulă este justificată pe ideea că păr ile actului juridic convenindț asupra probei ele dispun de dreptul lor care constituie obiectul litigiului iș este evident că asupra lui se poate stipula conven ional. Particularii potț conveni deci ca eventualele contesta ii între ele privind un act juridic să fieț dovedit cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori, chiar dacă valoareaactului juridic este peste 250 lei.

g. Sarcina probei revine celui care invocă un drept (actori incubit onus probandi ) (art. 1169 C. civ.). Situa ia juridică dovedită deț reclamant poate fi răsturnată de cel căruia i-a fost opusă (pârâtul), făcânddovada contrară (in excipiendo reus fit actor).

h. Rolul activ al judecătorului în administrarea probelorÎn sistemul juridic actual judecătorul nu este un simplu arbitru întrepăr i. Soarta litigiului nu mai depinde doar de abilitatea unei păr i de aț ț convige pe judecător, i de lipsa de abilitatea a celeilalte păr i de a seș ț apăra ori de a- i dovedi preten iile. Judecătorul este stăpânul litigiului.ș ț Dacă el constată că situa ia de fapt expusă de păr i nu este clară sau căț ț este contrară realită ii, judecătorul poate pune în discu i probe noi iț ț ș ordona administrarea lor chiar dacă păr ile se opun (art. 129 C. civ.).ț

§2. RAPORTUL DINTRE DREPTUL CIVIL IȘ DREPTUL COMERCIAL ÎN MATERIA PROBELOR.

20

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Codul comercial cuprinde un număr de 12 articole prin care prevederegulile probei actelor sau faptelor comerciale (art.46-58). Aceste reguli nusunt însă autonome. În esen ă acestea enumeră mijloacele de probă aț actelor juridice comerciale adăugând la cele consacrate de Codul civilcâteva mijloace noi, specifice activită ii comerciale, cum ar fi registreleț comerciale, facturile etc.

De i art. 46 alin 2 C. com. prevede libertatea probei actelor juridice,ș

prevăzând posibilitatea dovedirii cu martori orice act juridic, această regulănu trebuie interpretată ca instituind un alt sistem probator în dreptulcomercial derogator de la cel reglementat de Codul civil. În opinia noastră,normele Codului comercial instituie doar această regulă de libertate aprobei care trebuie să fie interpretată ca o permisiune de a se puteadovedi cu martori actele juridice lăsând judecătorului puterea de a decidedacă o astfel de probă este pertinentă i concludentă pentru a dovedi unș act juridic.

În rest, celelalte reguli ale Codului civil privind proba sunt aplicabile iș în dreptul comercial. Astfel, regula ierarhiei mijloacelor de probă va fiaplicabilă i în dreptul comercial. În consecin ă, nu va putea fi permisăș ț proba cu martori împotriva unui înscris; i nici nu va putea fi combătut unș act autentic cu un înscris sub semnătură privată.

§3. MIJLOACELE DE PROBĂ COMUNE ÎN DREPTUL CIVIL IȘ CEL COMERCIAL.I. P ROBA CU ÎNSCRISURI REGLEMENTATĂ DE C ODUL CIVIL I Ș DE CEL COMERCIAL

A. R EGIMUL JURIDIC AL ÎNSCRISULUI, MIJLOC DE PROBĂ, STABILIT DE CODUL CIVIL.

1.1. Înscrisul este un mijloc de probă obiectiv. Înscrisul, cainstrument de probă, este o mărturisire în formă literală făcută de păr ileț unui act juridic prin care consemnează încheierea unei opera ii juridice. Celț mai adesea înscrisul se întocme te o dată cu încheierea actului juridic.ș Această contemporaneitate a momentului încheierii actului cu cel deconsemnare a constatării acestei opera ii într-un instrument probator îiț conferă acestuia din urmă obiectivitate i de aici prevalen a pe careș ț legiuitorul o acordă acestui mijloc de probă în raport cu mărturisirea făcutăde martori.

1.2. Domeniul probei cu înscrisuri. Potrivit art. 1191 C. civ., actele juridice cu valoare de peste 250 lei nu pot fi dovedite decât cu înscrisuri.Totodată acela i text stabile te că înscrisul nu poate fi contrazis i nici nuș ș ș poate fi completat prin martori. Prin excep ie, actul juridic poate fi doveditț cu martori dacă păr ile au fost în imposibilitate materială sau morală de aț

încheia un înscris, ori dacă există un început de probă scrisă.B. R EGIMUL JURIDIC AL ÎNSCRISULUI, CA MIJLOC DE PROBĂ, ÎN DREPTUL

COMERCIAL.Înscrisurile nu mai constituie mijloc exclusiv de probă a actului juridic,

judecătorul având puterea de a admite i proba cu martori, ca i proba înș ș contra ori peste ceea ce s-a zis cu ocazia încheierii actului.

21

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Codul comercial consacră înscrisurile ca mijloace de probă prevăzând,pe lângă tipurile de înscrisuri reglementate de Codul civil: actul autentic iș cel sub semnătură privată (§1) i alte tipuri de înscrisuri specifice activită iiș ț comerciale (§2). În acest cod, un înscris poate fi contrazis ori completat cumartori (art. 46 alin. 2).

A. T IPURI DE ÎNSCRISURI PREVĂZUTE DE C ODUL CIVIL I Ș DE C ODUL COMERCIAL CA MIJLOACE DE PROBĂ.

Textul art. 46 pct. 1 i pct. 2 C. com. prevede că înscrisul autentic iș ș înscrisul sub semnătură privată sunt mijloace de probă a actului juridiccomercial. Acest text are valoare de normă de trimitere căci el nu adaugănimic la regimul juridic al probei cu cele două tipuri de înscrisuri,reglementat de Codul civil. De aceea, vom reaminti pe scurt regimul celordouă înscrisuri, consacrat de Codul civil.

1. ACTUL AUTENTIC .1.1. No iune.ț Potrivit art. 1171 C. civ., actul autentic este acela făcut

cu solemnită ile cerute de lege, de un fac ionar public, care areț ț competen a de a func iona în locul în care se procedează la autentificare iț ț ș privitor la natura actului constatat prin înscris. Această formă esteobligatorie numai pentru cazurile de excep ie prevăzute de lege însă nimicț nu împiedică păr ile să- i preconstituie probe în forma autentică. În dreptulț ș comercial, păr ile utilizează foarte des înscrisul autentic pentru a beneficiaț de avantajele for ei probante ale acestui mijloc de probă.ț

1.2. For a probantă a actului autentic este stabilită deț legiuitorul Codului civil

a. Potrivit art. 1173 C. civ. caracterul autentic al actului relevă faptulcă între păr i:ț

- până la înscrierea în fals, actul respectiv prezumă veridicitatea întocmirii lui de către autoritatea care semnează actul i că semnăturileș date de păr i apar in acestora;ț ț

- veridicitata celor consemnate ca fiind constatate propriis sensibus decătre agentul instrumentator, dacă au legătură cu competen elor saleț legale. Au această valoare cele consemnate privind înfă i area păr ilor,ț ș ț identificarea lor, consim irea i semnarea actului de către acestea, alteț ș

men iuni constatate personal de agentul instrumentator, cu condi ia caț ț acele constatări să fie făcute în cadrul limitelor atribu iilor sale legale, deț exemplu constatarea efectuării plă ii, i în fine, data autentificării actului.ț ș

În termenii art. 1174 C. civ. actul autentic constituie un simplu înscrissub semnătură privată relativ la sinceritatea declara iei păr ilor sau aț ț realită ii încheierii opera iei consemnate în cuprinsul înscrisului căci agentulț ț constatator nu poate verifica i adeveri aceste elemente.ș

b. Actul autentic constituie i o conven ie a păr ilor asupra tipului deș ț ț act cu care să se facă proba actului juridic, de aceea el nu poate fi

contrazis decât printr-un act cu aceea i for ă probantă (principiul simetrieiș ț dovezii). Textul art. 1191 alin. 2 C. civ. face aplicarea acestui principiu,

22

8/4/2019 comercial (2010) (1)


prevăzând că: nu se poate face proba cu martori împotriva sau peste ceeace cuprinde actul, i nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-a zis înainte, înș timpul sau în urma încheierii actului. Regula art. 1191 alin. 2 nu este deordine publică astfel că păr ile pot accepta să se facă proba cu martoriț

împotriva unui înscris autentic.c. Fa ă de ter ele persoane, spre deosebire de înscrisul sub semnăturăț ț

privată, înscrisul autentic face deplina dovadă asupra autenticită iiț

constatărilor propriis sensibus, în limitele atribu iilor agentuluiț instrumentator, precum i în ceea ce prive te data înscrisului.ș ș

Cu privire la veridicitatea declara iilor păr ilor privind opera ia juridică,ț ț ț aceasta are aceea i valoare probantă fa ă de ter i, ca i fa ă de păr i, adicăș ț ț ș ț ț până la proba contrară.

d. Men iunile făcute în act, care depă esc con inutul propriu-zis alț ș ț opera iei juridice, dar care au legătură cu aceasta, au valoare juridică deț declara ii proprii ale păr ilor având valoare probantă până la probaț ț contrară.

Dacă aceste men iuni nu au legătură cu opera ia juridică constată înț ț actul autentic, acestea au for a probantă a începutului de probă scrisă.ț

e. Creditorii care- i întemeiază preten ia fa ă de debitor pe un înscrisș ț ț autentic are avantajul că el nu trebuie să ceară judecătorului obligareaexecutării datoriei de către debitor. El poate folosi înscrisul arătat ca titlude crean ă, cerând numai investirea lui cu formulă executorie (art. 376ț alin. 1 C. pr. civ.).

2. ACTUL SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

2.1. U TILITATEA ACTULUI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ; FOR AȚ LUI PROBANTĂ.Actul sub semnătură privată este utilizat ori de câte ori legiuitorul nu

cere forma autentică pentru proba unui act juridic i păr ile doresc să î iș ț ș preconstituie probe prin care să se constate existen a actului lor juridic,ț fără a recurge la un notar public.

2.2. F OR AȚ PROBANTĂ A ÎNSCRISULUI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ.Este dată de semnătura pusă de păr i pe înscris. În consecin ă, nu areț ț

importantă modul în care a fost întocmit i cine a scris con inutul actului,ș ț că a fost datat sau nu, i nici limba în care a fost redactat, important fiindș

doar ca păr ile să semneze înscrisul aceasta având semnifica ia că pârtileț ț confirmă ca veridice men iunile din înscris. Semnătura trebuie să fie făcutăț astfel încât ea să individualizeze pe semnatar.

2.3. F ORMALITĂ ILE Ț CERUTE PENTRU VALABILITATEA ÎNSCRISULUI .În afară de semnătura pusă de păr i pe înscris, legiuitorul mai cere oț

formalitate, ce este diferită, după cum actul este sinalagmatic sau subsemnătură privată.

1 .̊ PENTRU ACTELE SINALAGMATICE, SE CERE FORMALITATEA DUBLULUI FORMULAR

a. Potrivit art. 1179 alin. 1 C. civ. pentru valabilitatea înscrisului ce

constată încheierea unei conven ii sinalagmatice, înscrisul trebuie să fieț întocmit în atâtea exemplare originale, câte păr i cu interese contrare sunt ț .

23

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Ra iunea acestei reguli este să se asigure păr ilor contractului sinalagmaticț ț posibilitatea de a proba conven ia.ț

În doctrină se sus ine că dacă înainte sau concomitent cu încheiereaț conven iei sinalagmatice una dintre păr i a executat obliga ia, nu ar mai fiț ț ț necesară formalitatea dublului exemplar, fiind suficient să existe un singurexemplar, la creditor, adică la cel care i-a executat deja propria obliga ie,ș ț pentru că acesta ar fi singurul care ar fi interesata să dovedească existen aț

contractului.Această interpretare nu este însă întotdeauna conformă cu textul

arătat mai sus deoarece ea ar pune pe debitorul obliga ie în imposibilitateaț de a solicita rezolu iunea contractului ori nulitatea lui, dacă vor surveniț astfel de ipoteze. De exemplu, vânzătorul a predat bunul odată cu

încheierea contractului, el rămânând creditorul cumpărătorului pentruplata pre ului i în consecin ă de inătorul singurului exemplar al înscrisuluiț ș ț ț ce constată vânzarea. Dacă cumpărătorul ar dori să cheme pe vânzător îngaran ie pentru vicii ascunse sau pentru garan ia de evic iune, el nu vaț ț ț reu i să dovedească existen a vânzării pentru că nu va avea înscrisulș ț necesar.

Tot ca o interpretare a regulii dublului exemplar, se consideră că, dacăpăr ile au încheiat contractul prin coresponden ă, nu este necesarț ț existen a unui înscris formal în care să fie men ionat acordul păr ilorț ț ț asupra obliga iilor pe care ele i le-au luat, locul acestuia fiind inut deț ș ț

înscrisul ce con ine oferta i de cel care con ine acceptarea.ț ș țFormalitatea dublului exemplar nu este de ordine publică ci este

dispusă în interesul păr ilor. Dacă înscrisul ce constată o conven ieț ț sinalagmatică a fost întocmit într-un singur exemplar iar partea căruia i seopune înscrisul îl recunoa te, acel exemplar este suficient pentru a dovediș existenta conven iei.ț

b. Consecin a încălcării formalită ii dublului exemplar.ț țDe i nul ca înscris, acesta va putea avea valoarea unui început deș

dovadă scrisă prevăzut de art. 1197 alin. 2 C. civ.2 ̊ . PENTRU CONVEN IILE Ț UNILATERALE

Textul art. 1180 C. civ. prevede că înscrisul sub semnătură privată ce

constată un act juridic unilateral ce are ca obiect bunuri fungibile, trebuiesă cuprindă îndeplinească formalitatea de a fi scris i semnat de debitor cuș mâna sa ori, în lipsa acesteia, să îndeplinească formalitatea ” bun i ș aprobat ”, adică, înainte de a-l semna să scrie formula arătată i săș precizeze în litere suma sau cantitatea de lucruri fungibile ce face obiectulobliga iei. Această formalitate nu este necesară la actele juridice care auț ca obiect lucruri certe.

3 ̊. FOR A Ț PROBANTĂ A ÎNSCRISULUI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

For a probantă a înscrisului sub semnătură privată nu este egală cuț

cea a actului autentic, în ciuda enun ării simpliste, cu caracter afirmativ aț art. 1176 C. civ. Există o ierarhie a valorii probante a actelor, ierarhie ce

24

8/4/2019 comercial (2010) (1)


rezultă din valoarea probantă a elementelor înscrisului: semnătura,con inutul înscrisului, dispozitivul, i data.ț ș

a. Cu privire la semnătură, actul autentic conferă garan iaț autenticită ii semnăturii, datorită faptului că semnătura este dată în fa aț ț unui reprezentant al autorită ii publice. De aceea, această semnătură nuț poate fi tăgăduită, pe când cea men ionată într-un act sub semnăturăț privată poate fi tăgăduită de cel căruia i se opune (art. 177 C. pr. civ.).

Simpla nerecunoa tere a semnăturii actului sub semnătură privatăș lipse te acest act de orice for ă probantă, rămânând ca cel ce seș ț prevalează de el să dovedească veridicitatea semnăturii.

Dacă este recunoscut, acest act face dovada, în ceea ce prive teș con inutul sau dispozitivul său, ca i un act autentic, art. 1176 C. civ.ț ș creând o identitate de putere probatorie între aceste două acte.

Actul sub semnătură privată cuprinde enun ări care sunt operaț păr ilor, fiind lipsit de garan ia autenticită ii. De aceea, între păr i, esteț ț ț ț admisibilă proba contrară, însă tot printr-un act sub semnătură privată,potrivit principiului simetriei probelor, consacrat de art. 1191 C. civ.

Ter ii, dacă sunt prejudicia i printr-un act sub semnătură privată, eiț ț pot să-l atace prin orice mijloc de probă.

b. Data actului sub semnătură privată. Regimul juridic al dateidiferă în materia civilă i comercială.ș

b1. În materie civilă. Înscrisul sub semnătură privată se află pe otreaptă opusă înscrisului autentic. În cel din urmă caz, data actuluiautentic face deplină credin ă atât între păr i cât i fa ă de ter i, datorităț ț ș ț ț faptului că face parte dintre constatările propriis sensibus ale organuluicare autentifică, consemnate în însă i încheierea de autentificare.ș

În opozi ie, for a probantă a actelor sub semnătură privatăț ț este alta.

- În ceea ce prive te păr ile contractante i succesorii lorș ț ș universali. Data urmează regimul juridic al tuturor celorlalte men iuni aleț actului: face dovadă până la proba contrară, probă care va putea fiadministrată doar prin înscris, potrivit principiului simetriei, prevăzut deart. 1191 alin. 2 C. civ. În caz de simula ie frauduloasă ori fraudă propriu-ț

zisă, orice probă este admisibilă.- Cu privire la ter i.ț Codul civil dispune că data nu le este opozabilăter ilor decât dacă a devenit certă, prin unul din mijloacele prevăzute deț art. 1182 C. civ.: din ziua în care a fost înfă i at la o autoritate publică,ț ș din ziua în care a fost înscris într-un registru public, din ziua mor ii aceluiaț sau a unuia din cei care l-au subscris sau din ziua în care a fost men ionat,ț chiar i prescurtat, în actele făcute de func ionarii publici, precumș ț procesul-verbal pentru punerea de pece i sau pentru facerea de inventare.ț Enumerarea art. 1182 C. civ. este limitativă, ea neputând fi extinsă, pe

cale de analogie sau alt mijloc de interpretare.

25

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Prin ter i, în în elesul art. 1182 C. civ. nu trebuie să în elegemț ț ț persoanele penitus extraneus., adică acele persoane care nu au luat partela conven ie, căci ace tia nu au nici un raport juridic cu vreunul dintreț ș contractan i. Pentru ace tia, opera ia nu ar putea fi decât oț ș ț res inter aliosacta i în consecin ă problema datei nici nu s-ar putea pune. Textul arătatș ț vizează acele persoane care au dobândit drepturi de la unul dintrecontractan i i sunt păgubite de actul sub semnătură privată, a căreiț ș

opozabilitate este în joc. Este deci vorba de succesorii cu titlu particular aiuneia dintre păr ile contractante, de pildă un cumpărător, un donatar,ț locatar, creditor ipotecar, etc.

Legiuitorul face numeroase derogări de la regula prevăzută de art.1182 C. civ., întemeiate pe interesul particular al unor opera ii juridice,ț pentru care este necesar un mijloc de opozabilitate mai energic: în materiaopozi iei drepturilor reale, unde se cere inscrip ia sau transcrierea (art. 27ț ț din L. nr. 7/1996), a dobândirii mobilelor corporale pentru care, în caz decontesta ie asupra dreptului de proprietate, posesiunea de bună-credin ăț ț este hotărâtoare (art. 1909 C. civ.). În sfâr it, regula nu este aplicabilăș actelor juridice a căror valoare nu depă e te 250 lei.ș ș

b2. În materie comercială, regimul datei este caracterizat prinlibertatea de probă. Potrivit art. 57 alin. 1 C. com., data actelor i aș contractelor comerciale trebuie să cuprindă locul, ziua, luna i anul, i căș ș ea poate fi stabilită, fa ă de cel de al treilea, prin toate mijloacele de probăț arătate de art. 46 C. com.

De i primul alineat al art. 57 C. com. are caracter imperativ privindș elementele datei actelor juridice, legiuitorul nu indică o sanc iune în caz deț nerespectare a acestei reguli, libertatea de probă, prevăzută în cel de aldoilea alineat, permite folosirea oricărui mijloc de dovadă pentru stabilireadatei, deci i martorii i prezum iile, înlăturând astfel orice valoare practicăș ș ț dispozi iilor din primul alineat. Evident, această libertate de probă a dateiț se referă doar la actele juridice sub semnătură privată ori cele verbale, nui la cele în formă autentică.ș

De asemenea, această regulă a libertă ii probei este aplicabilă numaiț pentru ter ele persoane.ț

Cu privire la păr i, acestea nu pot să conteste data decât în acelea iț ș condi ii ca cele prevăzute de art. 1176 C. civ., adică, aceasta face dovadaț până la proba contrară, probă care va putea fi făcută potrivit principiuluisimetriei actelor juridice printr-un act cu for ă juridică similară, mai pu inț ț

în caz de simula ie frauduloasă ori de fraudă propriu-zisă, când orice probăț este admisibilă i între păr i.ș ț

b3. Cu privire la regimul probator al datei actelor comercialesub semnătură privată, atunci când această formă este cerută ad proba ionemț .

Principiul libertă ii probei datei este aplicabil i în cazurile în care eaț ș este con inută într-un act pentru care legiuitorul cere probă scrisăț ad

26

8/4/2019 comercial (2010) (1)


proba ionemț . În acest caz este aplicabil art. 57 C. com., ce reglementeazăprincipiul libertă ii de probă, i nu art. 55 C. com., potrivit căruia, dacăț ș legea comercială cere proba scrisă, proba testimonială este admisibilănumai în cazurile în care este permisă de Codul civil, adică numai pentruconven iile a căror valoare nu depă e te 250 lei. Se va putea proba deciț ș ș data i în contra unui înscris, cerut de legeș ad probationem, de pildă încazul unui contract de asigurare.

b4. În doctrină se sus ine că aceea i regulă se aplică i în cazul actelorț ș ș autentice, cu excep ia cazului în care data este un element esen ial alț ț actului, cum ar fi la combie sau la bilet la ordin, etc.

3. Î NSCRISURILE IMPROPRII

Legiuitorul civil reglementează, în afara înscrisurilor preconstituite, iș unele înscrisuri private în sens larg care, datorită faptului că acestea nusunt întocmite cu inten ia de a servi ca mijloc de probă, i deci nu poartăț ș semnătura autorului lor, ele au un efect probatoriu restrâns. Acestea sunt:registrele, căr ile sau hârtiile domestice (art. 1185 C. civ.) adnotăriileț făcute de creditor pe titlurile de crean ă sau pe duplicatele aflate în mâinileț debitorului ori pe chitan e (art. 1186 C. civ.) precum i registreleț ș comercian ilor (art. 1183-1184 C. civ.; art. 46, art. 50-54 C. com.).ț Doctrina i practica judiciară a adăugat acestora i scrisorile misive.ș ș

Puterea probantă a acestor înscrisuri este mai redusă decât cea a înscrisurilor preconstituite i ele nu fac dovada în favoarea celui ce le-aș scris ci, dimpotrivă, pot fi utilizate ca dovadă împotriva lui. Prin derogarede la art. 1191 C. civ., se poate dovedi cu martori sau prezum ii, împotrivaț sau peste con inutul acestor acte. Cu privire la adnota ii, ele fac dovada înț ț măsura în care stabilesc libera iunea debitorului, totală sau par ială.ț ț

Registrele comercian ilor au, de asemenea, putere probantă redusă,ț ele făcând dovada doar contra comercian ilor (art. 1184 C. civ.).ț

Codul civil fiind dreptul comun în raport cu cel comercial, acestemijloace de probă se aplică i în proba actelor juridice comerciale.ș

II. Î NSCRISURILE REGLEMENTATE DE C ODUL COMERCIAL

§1. FACTURILE ACCEPTATE

1. No iune.ț Facturile desemnează înscirsul preconstituit cu privire la

mărfurile vândute-bunuri mobile-în care acestea sunt arătate amănun it,ț indicându-se natura, calitatea, cantitatea, pre ul i modalită ile executăriiț ș ț contractului, cheltuielile, etc.

Factura este de obicei utilizată cu ocazia executării unui contract devânzare-cumpărare, dar poate fi emisă i pentru oricare alt contract înș care este predată o marfă.

Factura se încheie fie după ce a fost încheiat contractul de păr i, iț ș factura se întocme te pentru a înso i marfa transferată precum i cu scopș ț ș financiar-fiscal; fie, se emite cu ocazia accepării ofertei făcută de cealaltă

parte. Factura nu are deci valoarea înscrisului care să constate existen aț actului juridic (nego iumț ), pentru că ea este emisă tocmai în executarea

27

8/4/2019 comercial (2010) (1)


actului juridic convenit de păr i. Ea poate să constituie însă un mijlocț probant pentru a dovedi că a existat actul juridic în virtutea căruia ea afost emisă.

În fine, ea poate materializa chiar contractul, în ipoteza în care uncomerciant face ofertă directă unui alt comerciant, prin trimitereamărfurilor, înso ite de factură. În acest caz, factura va con ine iț ț ș elementele esen iale ale contractului. De exemplu, în cazul contractului deț

vânzare comercială, ea va cuprinde: cantitatea mărfurilor i pre ulș ț acestora. În acest caz, acceptarea facturii prin semnarea ei de cumpărător,are valoare de perfectare a contractului.

i în cazul în care comercian ii arăta i mai sus au încheiat dejaȘ ț ț contractul, fie i verbal, factura arătată poate să cuprindă cantitatea deș marfă i pre ul livrării respective; în acest caz însă, factura este emisă înș ț executarea acestui contract.

Legiuitorul nu reglementează condi iile de formă ale facturii. Datorităț func iei sale de înso itor al mărfii, se deduce că factura trebuie să con inăț ț ț date privind: cantitatea de mărfuri, eventual i calitatea, pre ul acestora,ș ț precum i alte elemente neesen iale, de exemplu, modalită i de plată. Dinș ț ț legea contabilită ii rezultă că factura, ca act financiar-fiscal, trebuie săț cuprindă, de asemenea: datele de identificare ale păr ilor, numărul deț

înmatriculare în registrul comer ului (art. 26 din L. nr. 26/1990.).țDin punct de vedere comercial, factura trebuie privită ca act probant

atât din punctul de vedere al emitentului cât i al destinatarului.ș2. For a probantă a facturii, în contra emitentului.ț Factura face

dovada în contra emitentului cu privire la toate elementele men ionate înț factura emisă de el, indiferent că ea a fost acceptată sau nu de destinatar.Ea constitui, o declara ie unilaterală de voin ă a emitentului. Aceastăț ț valoare o are fie că este emisă în executarea unui contract deja încheiat,fie că emitentul răspunde unei oferte de contract făcută de cealaltă parte,caz în care, a a cum am arătat, factura are valoarea perfectăriiș contractului prin acceptarea ofertei, urmată de executare.

3. For a probantă în contra destinatarului.ț Împotriva acestuia,factura are for ă probantă numai dacă a fost acceptată de el (art. 46 C.ț

com.). Această regulă este justă căci nimeni nu- i poate preconstitui probeș împotriva altei persoane prin simpla semnare a actului respectiv deemitent, pentru ca apoi el să se prevaleze de acel act contra alteipersoane. Dimpotrivă, principiul este că un înscris poate fi folosit împotrivaaltei persoane dacă provine sau a fost semnat de cel căruia i se opune.

Acceptarea poate fi expresă, rezultând din semnarea exemplarului defactură expediat acceptantului sau din alte manifestări: comunicareatelefonică, telex, fax, ori verbal. Această ultimă acceptare trebuie să fiedovedită, prin orice mijloc de probă.

Executarea contractului are, de asemenea valoare acceptăriicontractului i deci i a facturii.ș ș

28

8/4/2019 comercial (2010) (1)


De asemenea, în practica judiciară se consideră că, primirea facturiifără nici o obiec ie, antrenează acceptarea tuturor men iunilor făcute peț ț factură, de exemplu, privind pre ul, locul plă ii, modalitatea de plată,ț ț schimbarea competen ei instan ei, etc.ț ț

§2. CORESPONDEN AȚ

1. No iune.ț În materie comercială sunt numeroase cazuri cândcontractele se încheie prin coresponden ă.ț

1.1. În materie civilă. Datorită tăcerii legii, puterea probatorie ascrisorilor misive este discutabilă. Este admis în principiu că ele nu pot fifolosite din pricina caracterului lor confiden ial, decât de destinatarul lor.ț Ter ii riscând sanc ionarea dacă folosesc scrisorile căci ar încălca secretulț ț coresponden ei, garantat de art. 28 din Constitu ie. Scrisoarea va putea fiț ț

însă folosită i de ter i dacă ea este destinată de autorul ei să servească caș ț instrument de probă.

Problema utilizării scrisorii ca mijloc de probă implică a decide i cineș are dreptul de a utiliza acest mijloc: destinatarul sau autorul. Răspunsuleste că cel care are proprietatea scrisorii poate să o folosească cu acestscop. S-a decis că destinatarul scrisorii este proprietarul scrisorii i deci elș o poate folosi ca mijloc de probă26. Dacă destinatarul nu consimte săfolosească scrisoarea sau dacă ea are un caracter confiden ial, judecătorulț trebuie să o înlăture ca mijloc de probă căci, dreptul de proprietate asuprascrisorii i principiul inviolabilită ii secretului coresponden ei prevaleazăș ț ț asupra principiului aflării adevărului. Excep ional ea poate fi folosită înț procesele de divor , de tăgadă sau de cercetare a paternită ii.ț ț

Cu privire la puterea probatorie a scrisorilor, în doctrină se considerăcă ea are aceea i putere ca orice înscris, coresponden a fiind o mărturisireș ț a celui care a scris-o. În altă opinie s-a considerat că, scrisoarea nu poateavea aceea i valoare cu cea a unui înscris sub semnătură privată deoareceș legea nu o consacră că mijloc de probă i că deci judecătorul este cel careș va decide dacă scrisoarea poate să aibă o astfel de valoare sau dimpotrivăpoate să fie combătută prin proba cu martori.

1.2. În materia dreptului comercial. Codul nostru comercialconsacră expres scrisoarea ca mijloc de probă (art. 46). Fundamentul

acestui mijloc de probă este mărturisirea extrajudiciară făcută deemitentul scrisorii privind încheierea sau executarea unui act juridiccomercial, acest act având valoare de înscris sub semnătură privată.Simpla scrisoare nu este însă suficientă. Legiuitorul a prevăzut obliga iaț comerciantului de a copia scrisorile pe care le trimite într-un registruspecial (art.25 C. com.), de a păstra zece ani scrisorile i telegrameleș primite i doi ani facturile mărfurilor cumpărate i introduse în magazieș ș (art. 30 C. com.).

26 Rosetii Bălănescu Al Băicoianu, op cit. vol II, nr. 780

29

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Sub aspect formal, având valoarea uni înscris sub semnătură privată,scrisoarea trebuie să îndeplinească toate condi iile prevăzute de legeț ad

proba ionemț iș ad validitatem.1.3. Coresponden a i regula dublului original.ț ș În principiu, iș

aceste înscrisuri ar trebui să îndeplinească condi iile specifice actelor subț semnătură privată: pe cea a dublului exemplar, în cazul actelorsinalagmatice, sau pe cea a formulei ”bun i aprobat”. Această exigen ăș ț

are însă doar valoare de principiu pentru că prin însă i contextul în careș ele sunt emise este imposibil să fie respectate aceste reguli. De asemenea,utilitatea acestui mijloc de probă este restrânsă datorită regulii generaledin dreptul comercial potrivită căruia orice act juridic poate fi probat cumartori, indiferent de valoarea lui. Pe cale de consecin ă, se admite căț aceste acte pot să fie contrazise cu martori, chiar i împotriva ori pesteș cuprinsul actului.

1.4. Copiile scrisorilor misive ale comercian ilor au putereaț probatorie a registrelor comerciale.

În dreptul civil, copiile actelor sub semnătură privată nu au nici ovaloare probantă decât sub condi ia de a se prezenta actul original. Copiileț autentificate au însă aceea i valoare probantă ca cea a originalelor (L. nr.ș 35/1996). În schimb, copiile legalizate au valoare probantă echivalentă cucea a originalului, numai după ce a trecut 30 de ani de la legalizare. Pânăatunci, ele au doar valoare de început de probă scrisă (art. 1188 C. civ.).

În lumina acestor reguli, am putea spune că, în materie comercială,copia scrisorilor din registrul copier nu poate avea nici o valoareprobatorie, chiar dacă ea emană de la cealaltă parte contractantă. Cu toateacestea, regimul acestor copii din registrul comercian ilor este altul.ț

Cu toate că, registrul este un înscris preconstituit de însu iș comerciantul care se prevalează de con inutul lor i, în virtutea principiilorț ș de drept comun, potrivit cărora nimeni nu poate să- i creeze singur unș titlu, pentru a putea opune un titlu, acestea ar trebui să emane de la celcare l-a semnat, totu i, formalită ile pe care le creează legiuitorul pentruș ț inerea registrelor comerciale (art. 25 C. com.) i sanc iunile prevăzuteț ș ț

pentru încălcarea regulilor arătate antrenează o altă solu ie.ț

Potrivit reguli specifice dreptului comercial, registrele regulat sauneregulat inute, fac probă contra comerciantui care la inut, iar pe de altăț ț parte, registrele inute cu respectarea normelor legale fac probă i înț ș favoarea comerciantului. În consecin ă, copia scrisorii reprodusă înț registrul copier face dovadă în favoarea comerciantului, potrivit regulilorcare guvernează proba cu registrele comerciale.

Simpla transcriere în registrul copier sau în registrul de ie ire alș coresponden ei a unei scrisori expediate nu face dovada materială căț aceasta a fost în adevăr expediată, iar dacă a fost expediată dacă a ajuns

la destinatar, câtă vreme destinatarul o neagă. Această dificultate nu

30

8/4/2019 comercial (2010) (1)


poate fi rezolvată decât dacă se prezintă originalele ofertei i a acceptării,ș din care să rezulte acordul de voin ă.ț

Datorită mijloacelor moderne de scriere i copiere de mai mult timp aș dispărut însă registrul copier. În aceste condi ii, regulile privind proba cuț acest registru sunt aplicabile însă copiilor scrisorilor misive, păstrate înordine, în mapele comerciantului, i înregistrate în registrele de intrareș ie ire inut în ordine.ș ț

Dacă destinatarul contestă că ar fi primit scrisoarea, expeditorultrebuie să facă dovada expedi iei ei prin po tă. Expedierea scrisorii prinț ș po tă poate fi dovedită cu borderoul de predare a coresponden ei de cătreș ț expeditor, la oficiul po tal, dacă acest borderou poartă tampila oficiuluiș ș po tal de expediere. Acest borderou face dovada i a datei expedi iei.ș ș ț

În cazul în care destinatarul contestă că plicul respectiv con ineaț scrisoarea de care se prevalează expeditorul, destinatarul trebuie sădovedească faptul că plicul con inea, sub acel număr, alte înscrisuri.ț

Consecin ele juridice ale pierderii sau ale întrârzierii scrisorii suntț suportate de expeditor întrucât acesta î i păstrează dreptul de proprietateș asupra ei până la primirea de către destinatar (res perit domino). Esteindiferent dacă transmiterea po tală a fost făcută sau nu recomandat, cuș aviz de primire ori cu valoare declarată. Modalitatee de transport po talș folosită interesează exculusiv raporturile dintre expeditor i serviciulș po tal.ș

§3. TELEGRAMELE

1. No iune. For ă probantă.ț ț Prin telegramă se în elege copia uneiț declara ii de voin ă, predată unui oficiu po tal, sub formă scrisă al căreiț ț ș cuprins este transmis prin mijloace mecanice la oficiul de destina ie iț ș remis destinatarului.

Valoarea probantă a telegramei depinde de natura juridică a înscrisului predat la oficiul po tal de expediere.ș

a. Telegrama al cărei original este subscris de autorul său.Textul articolelor 46-47 C. com., dispune că: telegrama face probă ca unact sub semnătură privată. Acela i text însă, consecvent cu principiul căș puterea probatorie a actelor sub semnătură privată este fundamentată pe

existen a semnăturii pusă pe înscrisul invocat, condi ionează valoareaț ț probatorie a copiei de dovada că originalul este subscris de însă i ș persoana arătată în ea ca transmi ător ț , adică de dovada provenien ei saleț de la partea căreia i se opune i că, el este identic, în ceea ce prive teș ș con inutul, cu originalul depus la oficiul po tal.ț ș

Dacă cel căruia i se opune actul îl contestă, destinatarul va trebui săprobeze că semnătura de pe original apar ine expeditorului, probă ce seț poate face prin verificarea de scripte potrivit art. 1176 i art. 1178 C. civ.ș

b. Telegrama al cărei original nu poartă semnătura originală a

autorului său. Telegrama poate să fie depusă la oficiul po tal fără ca eaș să fie semnată de persoana căreia i se opune actul, ci de un prepus ori un

31

8/4/2019 comercial (2010) (1)


reprezentant al său, ori de un trimis al acestora din urmă. Cel mai adesea,telegrama este depusă de un prepus al comerciantului care i-a exprimatș voin a la încheierea sau executarea unui act juridic. De exemplu,ț comerciantul aflat în altă localitate îi dictează telefonic prepusului săucon inutul telegramei i îi dă ordin să o depună la oficiul po tal.ț ș ș

În acest caz, destinatarul trebuie să dovedească faptul că, telegrama(adică copia înscrisului original) a fost depusă de persoana care a semnat

actul original, ori de un trimis al acestuia i că, ea are con inut identic cuș ț originalul. Această dovadă poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

Dacă cel căruia i se opune actul contestă faptul că telegrama arproveni de la acesta, destinatarul trebuie să dovedească provenien aț arătată, fiind admisibil orice mijloc de probă.

c. Telegrama cu semnătură autentică. Nefiind altceva decât ocopie, dacă este contestată, telegrama are valoare juridică numai dacă celcare se prevalează de ea face dovada conformită ii acesteia cu originalul.ț Dacă originalul telegramei este un înscris autentic ori dacă semnătura afost autentificată, proba actului original este facilă căci un astfel de actface dovada până la înscrierea în fals.

d. Telegrama a cărei semnătură sau identitate a persoanei ceface predarea la po tă este stabilită conform regulamentelorș telegrafo-po tale.ș Po ta fiind un serviciu public, lucrătorul care prime teș ș originalul pentru a fi transmis are sarcina de a identifica persoana ce predăactul respectiv. Această opera ie de identificare na te prezum ia relativăț ș ț de veridicitate a datelor constatate de această persoană. Constatareafăcută de ea poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă.

2. Data telegramelor. i cu privire la data expedi iei, men ionată peȘ ț ț telegramă, se prezumă că ea corespunde realită ii, prezum ie care poate fiț ț

însă răsturnată printr-o dovadă contrară.3. Însărcinări de mandat i declara ii de voin ă transmise prinș ț ț

telegraf. Potrivit art. 49 C. com., mandatul i orice declara ie deș ț consim ământ, chiar judiciar, transmise prin telegraf, cu subscriereaț declarată autentică de autoritatea competentă sunt valabile i fac probă i ș ț

justi ieț . Acest text trebuie interpretat în sensul că, atunci când semnătura

celui care a transmis telegrama este autentificată, telegrama, de i este oș copie, are în acest caz valoare ca i originalul. În acest caz, cel care seș prevalează de telegramă nu mai trebuie să facă dovada că telegramaprovine de la cel căruia i se opune actul i că ea are un con inut identic cuș ț cel al originalului.

4. Erori în transmiterea telegramelor. Prin natura ei, tehnica prin carese transmit telegramele este susceptibilă să dea loc la erori în transmitereainforma iilor cuprinse în originalul telegramei. În cazul unor astfel de erori,ț voin a celui care a transmis telegrama nu mai concordă cu cea a celui careț

a primit-o i deci consim ământul nu s-a format pentru că fiecare a avut oș ț altă informa ie la data la care a luat decizia încheierii contractului. Esteț

32

8/4/2019 comercial (2010) (1)


clasica problemă a nulită ii conven iei pentru eroarea obstacol. Cel care aț ț provocat eroarea poate fi obligat la daune, de exemplu, oficiul po tal careș a transmis date eronate sau expeditorul care a transmis date incoerentesau susceptibile de mai multe în elesuri.ț

§4. R EGISTRELE DE CONTABILITATE COMERCIALĂ

Codul comercial prevede în art. 22-34 obliga ia comercian ilor de aț ț

ine registrele comercian ilor. Aceste reguli se completează cu celeț ț prevăzute în Legea nr. 82/1991, a a cum a fost modificată. În fine, iș ș Legea nr. 31/1990 privind societă ile comerciale prevede obligativitateaț inerii unor registre.ț

Exigen a acestor registre este determinată de nevoia eviden ieriiț ț tuturor mi cărilor care afectează patrimoniul comerciantului. Altfel spus,ș din aceste registre trebuie să rezulte toate ie irile i intrările de valoriș ș patrimoniale, ca i rezultatul activită ii comerciale, prin întocmirea unuiș ț bilan la sfâr itul fiecărui exerci iu social.ț ș ț

Încălcarea obliga iei de inere a registrelor arătate, ori falsificarea,ț ț sustragerea sau distrugerea eviden elor contabile constituie infrac iune deț ț bancrută frauduloasă (art. 143 alin. 2 din L. nr. 85/2006)

1. Rolul registrelor comercian ilor.ț Celeritatea specificăcomer ului, ce se traduce prin încheierea de acte juridice verbale, obligăț

însă pe comercian i să eviden ieze aceste acte în registrele comercian ilor.ț ț ț Exigen a inerii registrelor este antrenată de nevoia privată aț ț comercian ilor de a avea o eviden ă analitică a actelor încheiate, cu atâtț ț mai mult cu cât marea majoritate a acestora sunt încheiate verbal i, de aș urmării executarea lor, ca i a rezultatului lor economic. Numai respectândș această exigen ă comerciantul poate avea la orice moment o sinteză aț situa iei economice a societă ii comerciale pe temeiul căreia el să poată luaț ț deciziile cele mai eficace.

De asemenea, inerea acestor registre oferă comercian ilorț ț posibilitatea de a face proba actelor lor juridice.

În fine, registrele arătate au i o func ie publică: de eviden ă fiscală iș ț ț ș financiară, pe temeiul căreia statul stabile te întinderea impozitele iș ș

taxele datorate. Din aceste motive, registrele trebuie să con ină informa iiț ț conforme cu realitatea.Prezumând că registrele reflectă realitatea, legiuitorul dă credit

sincerită ii comercian ilor i instituie o for ă probantă particularăț ț ș ț registrelor comercian ilorț .

2. Registrele comercian ilor, prevăzute de Codul comercial iț ș de Legea societă ilor comerciale.ț

2.1. Registrele obligatorii; natura lor. Potrivit art. 22 C. com.registrele obligatorii sunt: registrul jurnal, registrul inventar i registrulș

copier. Aceste registre au natură contabilă chiar dacă codul nu faceaceastă specificare. De aceea, aceste reguli se completează cu normele

33

8/4/2019 comercial (2010) (1)


legale care reglementează activitatea contabilă. Astfel, înainte de legeaactuală de contabilitate, regulile arătate se completau cu normele ceprevedeau inerea registrelor de casă, iar în cazul băncilor, cu cele ceț prevedeau obligativitatea inerii registrelor cartea mare.ț

Codul comercial prevedea i obligativitatea inerii altor registre careș ț însă nu au natură contabilă: registrele ac ionarilor, registrele proceselor-țverbale ale deliberărilor adunărilor generale, registrele întrunirilor iș

deliberărilor administratorilor, etc. Aceste reguli sunt preluate i de actualaș lege a societă ilor comerciale, a a cum vom vedea.ț ș

Registrul copier (art. 25 C. com.). Acest text obligă pe comerciantsă copieze toate scrisorile ce trimite, a ie it din uz, fiind înlocuit cuș registrul general de intrare-ie ire al coresponden ei comerciantului, în careș ț se men ionează pe scurt con inutul actului primit sau trimis, înregistrat înț ț acest registru. Totodată acest registrul se completează cu dosarele în carese cos toate actele înregistrate, în ordinea acestei înregistrări.

Registrul jurnal (art.23 C. com.), trebuie să reflecte totalitateaopera iilor comerciale, plă ile i încasările, în mod distinct, în succesiuneaț ț ș cronologică, zi de zi, indiferent de natura lor. La sfâr it de lună va fiș men ionat în acest registru i cheltuielile făcute de comerciant.ț ș

Registrul inventar (art. 24 C. com.). La începutul activită iiț comerciantului, ca i la începutul i sfâr itul fiecărui an, comerciantulș ș ș inventariază bunurile mobile i imobile ale societă ii i le consemnează înș ț ș registrul arătat prevăzând i valoarea lor. Codul nu prevede modul deș evaluare al acestor bunuri. Legea actuală obligă comercian ii să evaluezeț bunurile după criteriile prevăzute în lege, principiul fiind cel al evaluării lavaloarea de achizi ie a bunului dobândit oneros, la valoarea comercialăț pentru bunurile dobândite cu titlu gratuit i la pre ul de cost pentruș ț bunurile produse de comerciant. Pentru bunurile dobândite în urmaprivatizării, legi speciale stabilesc modalitatea de evaluare a bunurilor.

Pentru bunurile din activul imobilizat, valorile re inute în inventarț trebuie să se ină cont de planurile de amortizare.ț

Plus valoarea constatată între valoarea de inventar a unui bun iș valoarea sa de intrare nu este contabilizată. Dacă se procedează la o

reevaluare a ansamblului imobilizărilor corporale i financiare, diferen aș ț între valoarea actuală i valoare netă contabilă nu poate fi utilizată pentruș a compensa pierderile.

Dacă nu s-ar prevede valoarea lor nu ar putea fi cunoscută valoareapatrimoniului i, pe de altă parte, ar putea fi înlocuite cu bunuri depreciateș sau de valoare mai mică.

Comerciantul nu poate să modifice metoda de evaluare de la unexerci iu financiar la altul.ț

Registrul bilan ului anualț (art.24 teza a II-a C. com.).

Comerciantul trebuie să eviden ieze, la sfâr itul fiecărui an, debitele iț ș ș

34

8/4/2019 comercial (2010) (1)


creditele societă ii i să facă bilan ul anual. Datoriileț ș ț 27 se evaluează lapre ul curent de la data inventarierii (art. 24 alin. 2 C.com.) i seț ș

înregistrează distinct de elementele de activ28 dar i de capitalul propriu.ș Bilan ul anual este o sinteză a celorlalte registre, o imagine fidelă aț patrimoniului, al situa iei financiare i a rezultatului activită ii comerciale aț ș ț agentului comercial, fiind util pentru că, el constitui o busolă a de orientare

în conducerea comer ului i că, pe temeiul lui se determină beneficiulț ș

anual al societă ii care se va destina ac ionarilor sau după caz asocia ilorț ț ț ori celorlal i comercian i. Pe de altă parte, el este util pentru că, pe temeiulț ț lui se determină datoriile fiscale.

Bilan ul este diferen a rămasă după deducerea amortismentelor i aț ț ș provizioanelor, rezultând fie un beneficiu fie o pierdere.

Bilan ul de deschidere a unui exerci iu financiar trebuie să corespundăț ț bilan ului de închidere al exerci iului precedent.ț ț

Exigen ele de formă a inerii acestor registre.ț ț Legiuitorul nostruprevede obligativitatea inerii registrelor arătate cu respectarea anumitorț forme, inspirându-se de această dată din legisla ia germană. Acesteț exigen e de formă dau credibilitate sincerită ii men iunilor din registre ca iț ț ț ș a conformită ii activită ii comerciantului cu men iunile din registre. Peț ț ț această sinceritate, se fundamentează i for a probantă a registrelor, a aș ț ș cum vom vedea. Exigen ele legale privind forma inerii registrelor privesc:ț ț

A. Necesitatea ca registrele să fie numerotate i parafate pe fiecareș pagină. Deschiderea registrelor i apoi la începutul fiecărui an acesteaș trebuie să fie vizate de judecători (art. 26-27 C. com). Această regulă esteimposibil de respectat astăzi în condi ia în care numărul comercian ilorț ț este foarte mare.

B. Completarea registrelor se face respectând ordinea cronologică aactelor înregistrate, fără să lase locuri goale, fără tersături sau adăugiri.ș Rectificările sunt permise sub condi ia ca ceea ce a fost rectificat să poatăț fi citit. Registrele se in în limba română sau într-o limbă modernăț europeană.

2.2. Registrele facultative. Textul art. 23 C. com. prevede că pot fiinute i alte registre obi nuite în contabilitatea comercială. Aceste registreț ș ș

sunt foarte diferite depinzând de natura i de volumul comer ului.ș ț2.3. Registrele obligatorii prevăzute de Legea nr. 31/1990.Această lege prevede obligativitatea inerii registrului ac ionarilor,ț ț

registrul edin elor i al deliberărilor adunărilor generale; registrulș ț ș edin elor i al deliberărilor consiliului de administra ie; registrul edin elorș ț ș ț ș ț i al deliberărilor comitetului de direc ie; registrul de deliberări iș ț ș

27 Pasivul bilan ului trebuie să cuprindă cel pu in următoarele elemente: capitalul propriu, alte fonduriț ț proprii, provizioanele pentru risc i sarcinile, datoriile, conturile de regularizare.ș

28 Activul bilan ului trebuie să cuprindă succesiv cel pu in următoarele elemente: activele imobilizateț ț (imobilizările incorporale, cum ar fi: cheltuiele de cercetare, de dezvoltare etc.; cele corporale, cum ar fi:

clădirile, terenurile, etc.; i celeș financiare); aciv circulant (stocul i cele în curs, avansurile i aconturile pentruș ș comenzi, crean ele, valorile mobiliare de plasament i disponibilită ile); conturile de regularizare; primele deț ș ț rambursare a obliga iilor.ț

35

8/4/2019 comercial (2010) (1)


constatări făcut de cenzori; registrul obliga iunilor emise de societă i.ț ț Legea prevede obliga ia administratorilor să pună la dispozi ie ac ionarilorț ț ț registrele ac ionarilor i pe cele ale adunărilor generale i, de asemenea,ț ș ș să elibereze, la cerere, i pe cheltuiala celor interesa i, extrase din ele.ș ț

Aceea i obliga ie o au i administratorii societă ilor cu răspundereș ț ș ț limitată.

În fine, lichidatorii sunt obliga i să ină un registru cu toate opera iileț ț ț

lichidării în ordinea datei lor.2.3. Utilitatea juridică a registrelor contabile: mijloc original de

probă a faptelor (actelor comerciale). For a probantă a registrelorț contabile. Fundamentul lor.

A a cum am arătat mai sus, în afara utilită ii publice a registrelor, eleș ț au i o utilitate privată, fiind o busolă pentru comercian i în conducereaș ț activită ii comerciale, dar au i o utilitate juridică, ele constituie mijloaceț ș de probă.

Dreptul roman consacra principiul, admis i în prezent în dreptul civil,ș potrivit căruia nimeni nu poate să- i fabrice singur o probă în favoarea saș (nemo sibi titulum constituere potest ). Altfel spus, nimeni nu- i poateș fabrica un înscris pe care apoi să îl folosească în favoarea sa opunându-l în

justi ie împotriva altei persoane. Cu toate acestea, art. 50 din Codulț comercial prevede că: registrele comercianţilor, ţinute în regula, pot face

proba în justiţie între comercianţi pentru fapte de comerţ. Această regulă,aplicabilă numai în dreptul comercial, se traduce prin admisibilitate probeicu înscrisuri (registrele) de i ele nu provin de la cel căruia i se opune, ci deș la cel care se prevalează de ea. Această derogare este justificată peprezum ia respectării rigorii inerii registrelor.ț ț

For ă probantă atribuită registrelor este fundamentată pe ra iunea că,ț ț în condi iile inerii riguroase a registrelor, cel care într-un litigiu seț ț prevalează de datele înregistrate în registrele sale, inute conform legii,ț vor găsi un corespondent în datele înregistrate în registrele păr ii căruia iț le opune. Dimpotrivă, neregularitatea inerii registrelor antreneazăț sanc iunea prevăzută de art. 52 alin. 1. C. com., potrivit căreia men iunileț ț din registre vor face probă împotriva comercian ilor care nu le in conformț ț

legii.A ine registrele în ordine înseamnă, potrivit art. 23-30 C. com., ca înț fiecare zi să fie înregistrate opera iunile juridice, în ordinea desfă urării lor,ț ș fără să se lase locuri în alb, fără tersături i adăugiri, precum iș ș ș numerotarea i parafarea fiecărei pagini a registrului.ș

2.4. Registrele nu sunt înscrisuri sub semnătură privată.For a probantă a registrelor nu este fundamentată deci pe ideea deț

act scris, sub semnătură privată, provenit de la partea căreia i se opuneactul, ci pe cea de rigoare a inerii lor. În consecin ă, men iunile dinț ț ț

registre nu pot ine loc de act scris atunci când legea cereț ad validitatem

36

8/4/2019 comercial (2010) (1)


sau ad proba ionamț o astel de formă pentru un act juridic i nu potș constitui nici început de probă scrisă.

Nefiind un înscris sub semnătură privată, extrasul din registru areaceea i valoare ca registrul i ea nu este condi ionată de recunoa tereaș ș ț ș men iunilor din registru de către partea adversă.ț

În fine, nefiind un înscris, legiuitorul nu poate da registrelor o valoaresimilară actelor sub semnătură privată, adică acelea potrivit căreia,

înscrisul recunoscut de partea adversă este echivalent cu actul autentic iardacă sunt contestate se verifică veridicitatea lor prin proba verificării descripte. Fundamentându-se for a probantă a registrelor pe respectareaț regulilor de inere a lor, legiuitorul, prin textul art. 54 C. com., lasăț

judecătorului puterea să aprecieze valoarea probantă a acestora, adică averidicită ii înscrierii opera iunilor juridice. Potrivit acestui text:ț ț judecataeste în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puţin mare, dacătrebuie a se renunţa la aceasta proba în caz când registrele comerciale ale

părţilor nu concordă, sau a atribui o credinţă mai mare registrelor uneiadin părţi.

Înlăturarea probei cu datele din registru trebuie să fie însă motivatăde judecător pentru că proba cu registrul este fundamentată i pe ideea căș acesta este o mărturisire extrajudiciară a comerciantului.

2.5. Registrele comerciale reprezintă un mijloc de probăcomplet i independent.ș Judecătorul poate să admită proba cu dateledin registru fără să o coroboreze cu alte înscrisuri, el fiind suveran înaprecierea probelor. Dacă admite o astfel de probă, simpla men iune dinț registru a unei opera ii juridice este suficientă pentru a constata existen aț ț actului juridic

2.6. Comerciantul nu poate combate con inutul registrelorț sale. Registrul, fiind o mărturisire extrajudiciară, comerciantul nu- i poateș combate propriile consemnări în registru prin alte mijloace de probădeoarece mărturisirea este o probă deplină prin ea însă i. De asemenea,ș regula potrivit căreia nimeni nu- i poate invoca propria culpă pledează înș acela i sens.ș

2.7. Registrele comerciale fac probă în contra comerciantului.Potrivit art. 52 C. com., registrele comercianţilor, chiar ne inute înț regulă fac proba, contra lor. Registrul comercial fiind o mărturisireextrajudiciară, este natural ca el să facă probă în contra celui care îl ine.ț Pentru aceasta, potrivit textului, nu are importan ă că registrul esteț regulat inut sau nu.ț

2.8. Registrele comerciale fac proba în favoareacomerciantului. Recunoa terea for ei probante a registrului, în favoareaș ț celui care o ine, fiind o excep ie de la regula că nimeni nu- i poate fabricaț ț ș

singur probe, legiuitorul o circumscrie unor multiple condi ii:ț

37

8/4/2019 comercial (2010) (1)


a. Potrivit art. 50 C. com., registrul are valoare probantă în favoareacomerciantului numai în raporturile cu alt comerciant. Potrivit art. 1183 C.civ. în raporturile cu necomercian i această regulă nu este aplicabilă.ț

b. Regula se aplică numai în domeniul raporturilor comercialeobiective sau subiective sub condi ia ca ambele păr i să fie comercian i.ț ț ț

c. Numai registrele obligatorii fac proba în favoarea comerciantului iș în raporturile cu al i comercian i. Interpretândț ț a contrario textul art. 51 C.

com. rezultă că numai registrele obligatorii fac probă în favoareacomerciantului care le ine i împotriva altor comercian i. Aceastăț ș ț interpretare este justă pentru că favoarea de a proba cu propriile registrese bazează pe ra iunea posibilită ii coroborării înregistrării actelor juridiceț ț

în registrele celor două păr i. Or, în cazul în care registrele nu suntț obligatorii nu mai există această posibilitate.

2.9. Registrele neregulat inute pot na te prezum ii în favoareaț ș ț comerciantului care le-a inut ?ț Registrele sunt neregulat inute i nuț ș au for ă probantă dacă, comerciantul nu înregistrează opera iile juridice înț ț ordinea datei încheierii lor, are locuri albe sau foi albe, tersături sauș adăugiri, foi lipsă (art. 23-25 i art. 28-29 C. com.); ori dacă nu respectăș condi iile de formă prevăzute de art. 26-27 C. com, adică paginile să fieț numerotate, proces-verbal de închidere la sfâr itul fiecărei închideri de an.ș

În schimb, dacă sunt respectate toate aceste reguli însă există oomisiune cu privire la una din opera ii, se păstrează valoarea probantă aț registrului în ansamblul său însă este înlăturată for a lui probantă cuț privire la opera ia trecută eronat ori omisă.ț

Opinia dominantă a doctrinei i practicii judiciare este în sensul că înș cazul în care registrul nu este regulat inut judecătorul este suveran săț constate dacă înregistrările respective pot avea valoarea unui început deprobă scrisă.

Într-o altă opinie, un astfel de registru nu poate avea nici o valoareprobantă nici ca simplu început de probă.

2.10. Procedura de utilizare a registrelor în justi ie.ț Textul art.31-33 C. com. prevăd regulile de utilizare a registrelor în justi ie:ț comunicarea i înfă i area. Utilizarea registrelor se poate face la cerereaș ț ș

celui interesat (art. 33 C. com.) sau la ordinul judecătorului (art. 32 C.com.).a. Comunicarea registrelor (art. 31 C. com.). constă în punerea la

dispozi ia instan ei i a păr ii adverse registrele pentru a putea fi cercetate.ț ț ș ț Astăzi această cercetare se face prin intermediul exper ilor, mai ales aț celor contabili.

Principiul păstrării secretului profesional i cel al unui comer loialș ț restrâng cazurile de cercetare a acestor registre în întregime la patrucazuri: succesiune, comunitate de bunuri, societate i insolven ă.ș ț

b. Înfă i area registrelor. Această tehnică procedurală de consultare aț ș datelor din registrele societă ii restrânge cercetarea lor numai la anumiteț

38

8/4/2019 comercial (2010) (1)


posturi sau men iuni, care urmează a fi extrase de instan ă fără asisten aț ț ț păr ii adverse căci în caz contrar înfă i area s-ar transforma în comunicare.ț ț ș Pentru a evita pericolul încălcării secretului profesional al societă ii,ț aceasta poate să prezinte un extras legalizat de pe registru al datelor careinteresează litigiul.

2.11. Refuzul păr ii de a prezenta registrele.ț Dacă partea refuzăprezentarea datelor de pe registre sau comunicarea registrelor, la cererea

judecătorului, insta aț poate considera ca dovedite pretenţiile părţii care acerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris (art. 174 C. pr. civ.).

§5. R EGISTRELE CONTABILE, PREVĂZUTE DE LEGEA NR . 82/1992

3.1. Obiectul i scopul legii contabilită ii.ș ț Obiectul activită iiț contabile organizată de această lege este reflectarea în expresie băneascăa bunurilor mobile i imobile, precum i a mi cărilor i modificărilorș ș ș ș intervenite în opera iunile patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile iț ș rezultatele ob inute de acestea (art. 12).ț

Legea nr. 82/1991 instituie obliga ia comercian ilor de a organiza iț ț ș conduce contabilitatea după regulile acestei legi. Ea este concepută astfel

încât să asigure un mod unitar de organizare a contabilită iiț întreprinderilor, care să permită controlul opera iunilor patrimoniale ca i aț ș exactită ii datelor contabile furnizate, toate acestea având ca finalitateț simplificarea stabilirii drepturilor bugetare ale statului, centralizareabalan elor financiare i a bilan ului la nivelul economiei na ionale (art. 2 iț ș ț ț ș art. 36). Edificator este în aceste sens art. 73 din L. nr. 500/2002, privindfinan ele publice, potrivit căruia, comercian ii sunt obliga i să contabilizezeț ț ț opera iunile patrimoniale în lei, „asigurând astfel condi iile de executare aț ț controlului asupra sumelor cuvenite bugetului”. Controlul respectăriiacestor reguli este asigurat de Garda financiară.

Obliga iile generale ale comercian ilor potrivit legii contabilită i sunt:ț ț ț inerea registrelor în partidă dublă, i prin excep ie în partidă simplă;ț ș ț

întocmirea bilan ului contabile, ca document oficial de gestiune, careț trebuie să dea o imagine fidelă, clară i completă a patrimoniului, aș situa iei financiare i a rezultatelor ob inute ( art. 5, art. 10 i art. 27-32);ț ș ț ș

obliga ia inventarieri patrimoniului la începutul activită ii i cel pu in odatăț ț ș ț pe an pe parcursul func ionării sale (art. 8); obliga ia înregistrăriiț ț cronologice i sistematice, potrivit planului de conturi i nomelor emise deș ș Ministerul Finan elor.ț

3.2. Registrele contabile. Legea contabilită ii impune, ca i Codulț ș comercial, obliga ia de inere a registului-jurnal, i a registrului inventar, laț ț ș care se adaugă registrul cartea mare (art. 20-26). Ca i Codul comercial,ș legea contabilită ii obligă pe comercian i să inerii regulate a registrelorț ț ț contabile, astfel încât să permită în orice moment identificarea i controlulș

opera iunilor comerciale efectuate.; obliga ia de a păstra registrele 10 ani,ț ț iar în caz de încetare a activită ii să fie predate la arhivele statului (art.ț

39

8/4/2019 comercial (2010) (1)


30). Dacă sunt încălcate regulile de inere a registrelor, comercintul poateț fi sanc ionat contraven ional ori penal pentru bancrută frauduloasă, dacăț ț societatea a intrat în stare de insolven ă, i dacă nu au fost inute de locț ș ț registrele contabile, ori nu au fost inute în mod regulat sau au fostț falsificate, de exemplu, prin înscrierea în registru a unor sume nedatorate.

3.3. Concluzii asupra probei cu registrele societă ii.ț În principiuatât codul comercial cât i legea contabilită ii stabilesc obliga ia ineriiș ț ț ț

regulate a registrelor, obliga ie care, spre deosebire de Codul comercial, înț legea contabilită ii inerea regulată înseamnă inerea lor în mod ordonat,ț ț ț să fie completate, astfel încât să permită în orice moment identificarea iș controlul opera iunilor comerciale efectuate (art. 21).ț

Această contradic ie lasă judecătorului să decidă în fiecare caz înț parte dacă un registru este inut în regulă i dacă el poate fi utilizat caț ș mijloc de probă în favoarea sau împotriva comerciantului.

III. P ROBA CU MARTORI ÎN DREPTUL COMERCIAL

1. Regimul probei cu martori în dreptul comercial. În dreptulcomercial, legiuitorul s-a îndepărtat de principiul dreptului civil al limităriiprobei cu martori doar la actele cu valoare de până la 250 lei.

În dreptul comercial, obliga iile cu această natură pot fi dovedite cuț martori, prin derogare de la art. 1191 C. civ, indiferent de valoarea ei; sepoate dovedi cu martori i împotriva con inutului unui act scris, dacă existăș ț un astfel de act scris, ca i peste con inutul lui. În consecin ă, principiulș ț ț simetriei din dreptul comun nu mai este valabil, martorii devenind unmijloc de probă cu valoare egală celei a înscrisurilor.

Unde legea comercială prevede însă expres proba cu înscrisuri, nu sepot utiliza martorii pentru proba acelui act.

2. Puterea discre ionară a judecătorului de a admite proba cu martori.ț Spre deosebire de dreptul civil, în dreptul comercial, judecătorului îi estelăsată deplina putere de a aprecia asupra valorii probante a unei probe cumartori. Acesta va decide admiterea sau respingerea provei cu martori înfunc ie de cât de credibilă este o astfel de probă într-un raport juridic sauț

altul.IV. SEMNĂTURA ELECTRONICĂ29

Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, a creat un mijlocelectronic care să garanteze originalitatea mesajelor i prin aceasta săș favorizeze negocierile la distan ă deoarece satisface exigen e, cum ar fi,ț ț valoarea juridică, cel pu in egală ca cea a unei semnături manuscrise, iț ș admisibilitate ca probă în instan ă, în aceea i manieră ca la semnăturaț ș manuscrisă.

29 M. Boc a, Semnătura electonică-mijloc de exterioarizare a voin ei comercian ilor (II), în RDC, nr.ș ț ț 9/2008, p. 33

40

8/4/2019 comercial (2010) (1)


No iune.ț Semnătura electronică, gra ie sistemului de codificareț aplicat mesajului transmis, constituie o garan ie a autenticită ii iț ț ș integrită ii datelor ca i a identificarea semnataruluiț ș 30.

Prin semnătură electronică se în elege orice mijloc sau semn deț identificare electronică, literă, caracter, cifră, sau simbol, prin care seaprobă, certifică sau autentifică un anumit mesaj sub formă electronică.Semnătura electronică este un termen generic, care se referă la ansamblul

tuturor modalită ilor prin care cineva poate „semna” un documentț electronic31. De i toate semnăturile electronice sunt reprezentate digitalș ( adică prin serii de cifra unu i zero), ele pot îmbrăca i alte forme createș ș prin diverse alte tehnologii, cum sunt, un nume adăugat la sfâr itul unuiș mesaj electronic, (e-mail) de către expeditor, o imagine degitalizată a uneisemnături de mână care este ata ată unei înregistrări electronice, un codș secret sau pin în cazul căr ilor de credit, un mijloc de identificare bazat peț biometrie, o amprentă digitală sau o scanare a retinei sau , nu în ultimulrând, o semnătură digitală creată prin intermediul criptografiei.

Semnătura electronică garantează identitatea păr ilor în contract iț ș autenticitatea mesajelor, protejând împotriva intruziunilor ilegale.

Defini ie.ț Legea define te în art. 4 semnătura electronică (pct. 3) iș ș semnătura electronică extinsă (sau digitală). Prima reprezintă „date înformă electronică, care sunt ata ate sau logic asociate cu alte date înș formă electronică, i care servesc ca metode de identificare”. Semnăturaș electronică extinsă, reprezintă „acea semnătură electronică care

îndepline te cumulativ următoarele condi ii: este legată în mod unic deș ț semnatar; asigură identificarea semnatarului; este creată prin mijloacecontrolate exclusiv de semnatar; este legată de datele în formăelectronică, la care se raportează în a a fel încât orice modificare ulterioarăș a acestora este identificabilă”

Condi ii de validitate a semnăturii electronice.ț Semnăturaelectronică, pentru a produce efecte juridice trebuie să îndeplineascăurmătoarele condi ii prevăzute de lege: utilizarea unor dispozitive deț creare i de valorificare a semnăturii (art. 4); existen a unui certificatș ț valabil din partea furnizorului de servicii de certificare, lipsa acestuia

ducând la imposibilitatea asimilării înscrisului în formă electronică cu înscrisul sub semnătură privată (art. 5).1. Prima condi ie constă, potrivit art. 4 pct. 7 din lege, în utilizareaț

dispozitivului securizat (hardware i/sau software configurat deș implementare a datelor de creare a semnăturii electronice, iar pct. 8precizează cerin ele cumulative, pe care acestea trebuie să leț

îndeplinească:

30 t. Mihăilă, M. Boc a, Semnătura electronică-mijloc de exteriorizare a voin ei comercian ilor (I), în RDCȘ ș ț ț

nr. 6/2008, p. 7731 T.I. Ciulei, Probleme juridice legate de introducerea semnăturii electronice i folosirea ei în tranzac iileș ț încheiate pe Internet, În RDC, nr. 6/2001, p. 88

41

8/4/2019 comercial (2010) (1)


- Datele de creare a semnăturii, utlilizate pentru generarea acesteia,să poată apărea numai o singură dată i confien ialitatea acestora săș ț popată fi asigurată;

- Datele de creare a semnături, utilizate pentru generarea acesteia, sănu poată fi deduse;

- Semnătura să poată fi protejată împotriva falsificătii prin mijloaceletehnice disponibile la momentul generării acesteia;

- Datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv decătre semnatar împotriva utilizării acestora de către persoaneneautorizate.

Din regulile arătate rezultă că aceste condi ii de validitate se traduc înț două componente, pe de o parte, crearea semnăturii electronice, iar pe dealtă parte, verificarea ei32.

Potrivit art. 4 pct. 6 din lege, crearea unei semnături electronice arela bază date de creare a acesteia. Datele de creare sunt „orice date înformă electronică cu caracter de unicitate, cum ar fi coduri sau chei criptografice private, care sunt folosite de semnatar pentru crearea unei semnături electronice”. Prin urmare semnătura electronică poate să aibăforma „cheii secrete” sau a „ cheii publice”. Caracterul secret al „cheiiprivate” derivă din „utilizarea unor date în format electronic, care nu pot fi decriptate prin deduc ie, semnătura astfel rezultată fiind protejatăț împotriva oricărei falsificări determinată prin mijloace tenhice actualmentedisponibile”

În concluzie, la crearea unei semnături electronice avem două op iuni,ț fie sistemul „cheii private”, fie sistemul „cheii publice”.

În prima situa ie există o autoritate (agen ie guvernamentală, bancă,ț ț institu ie publică) care prezintă garan ii de încredere, fiecare utilizatorț ț alegând o cheie secretă pe care o depune la acea autoritate. În a douasitua ie,autenticitatea cheii publice este garantată de o entitateț specializată denumită „furnizor de servicii de certificare”, care emite uncertificat de cheie publică, certificat care face legătura dintre o cheiepublică („date de verificare a semnăturii electronice”) i atributeleș utilizatorului constând, de exemplu, în informa ii de identificare (art. 18ț

alin. 1 lit. b-d) sau informa ii de autorizare (art. 18 alin. 1 lit f i i).ț șPrin cheia secretă expeditorul î i va semna mesajul cu aceasta i îl vaș ș trimite autorită ii, care va confirma identitatea acestuia, va cripta mesajul,ț

îl va recripta cu chia secretă a receptorului de această dată i îl vaș transmite apoi destinatarului. Prin celălalt sistem se oferă consultarea unuiregistru public („registru electronic de eveden ă a certificatelor eliberate”),ț

în care se pot înregistra i verifica orice date care conduc la modificareaș sau schimbarea valabilită ii certificatelor.ț

32 M. Boc a, Semnătura electonică-mijloc de exterioarizare a voin ei comercian ilor (II), în RDC nr.ș ț ț 9/2008, p. 33 i urm.ș

42

8/4/2019 comercial (2010) (1)


A doua componentă a primei condi ii de validitate a semnăturiiț electronice, verificarea acesteia, presupune identificarea autorului. Aceastăidentificare strictă a semnatarului, a titularului de fapt, se realizează prinutilizarea dispozitivului de verificare, opera iune complementară creăriiț semnăturii electronice extinse.

2. A doua condi ie de validitate, constă în existen a unui certificatț ț nesuspendat sau nerevocat, în momentul creării sau ata ării semnăturiiș

electronice la datele binare , ce stau la baza oricărui înscris în formatelectronic. Crearea i verificarea semnăturii electronice nu se realizează înș mod direct de către semnatar, ci prin intermediul unuiserviciu decertificare a conformită ii datelor transmise pe cale electronică. Potrivit art.ț 4 pct. 11 prin „certificat” se în elege „o colec ie de date în formăț ț electronică ce atestă legătura dintre datele de verificare a semnăturiielectronice i o persoană, confirmând identitatea acestuia”, iar „certificatulș calificat” trebuie să corespundă condi iilor impuse de art. 18 din lege.ț

Principiile înscrisului în formă electronică. În capitolul unu din legesunt arătate principiile care guvernează înscrisurile sub formă electronică,care au ata at o semnătură electronică.ș

Aceste principii sunt: principiul libertă ii actelor juridice; principiulț completării prevederilor legii cu „celelalte dipozi ii legale privind încheierea,ț validitatea i efectele actelor juridice”; i în fine, principiul asimilării, înș ș privin a condi iilor i a efectelor, a înscrisului sub formă electronică, cuț ț ș

înscrisul sub semnătură privată.Primul principiu, cel al libertă ii actelor juridice civile este dedus din art.ț

3 al legii potrivit căruia: „nici o dipozi ie a prezentei legi nu poate fiț interpretată în sensul limitării autonomiei de voin ă i a libertă iiț ș ț contractuale a păr ilor”.ț

Al doilea principiu, cel al completăii prevederilor legii cu „celelaltedipozi ii legale privind încheierea, validitatea i efectele actelor juridice” ț ș este consacrat de art. 2 al legii. acest text este de fapt o normă detrimitere. În consecin ă, în temeiul acestei reguli, legea se va completa cuț toate regulile de formare a contractului.

În fine, cel din urmă principiu, cel al asimilării în privin a condi iilor i aț ț ș

efectelor, a înscrisului sub formă electronică, căruia i s-a ata at oș semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat i generatăș cu ajutorul unui dispizitiv sevurizat de creare a emnăturii electronice, cusemnătura privată este prevăzut în art. 5 din lege.

Câmpul de aplicare a acestui principiu este prevăzut în regulile art. 6-8din lege.

Potrivit acestor reguli, asimilarea nu se face cu înscrisul autentic. Prinexcep ie, această asimilare se face sub aspectul efectului înscrisului, doarț dacă înscrisul în formă electronică, căruia i s-a ata at sau încorporat ori iș

s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i

43

8/4/2019 comercial (2010) (1)


se propune, are acela i efect ca actul autentic între cei care l-au subscris iș ș între cei care le reprezintă drepturile (art. 6 din lege).

Asimilarea nu prive te toate condi iile de validitate ale înscrisului, atâtș ț condi ia generală ( a semnăturii), cât i cele speciale (condi ia multipluluiț ș ț exemplar,potrivit art. 1179 C. civ.; cea a scrierii integrale sau a men iuiniiț

„bun i aprobat”, prevăzută de artă 1180 C. civ.; cea a scrierii i datăriiș ș testamentului olograf).

Semnătura electronică, prevăzută de art. 5 din lege, este asimilată cusemnătura olografă.

Potrivit art. 7 din lege, în cazurile în care, potrivit legii forma înscrisuluisub semnătură privată este o condi ie de formă cerutăț ad proba ionemț sauad validitatem (cum este cazul scrierii i datării testamentului olograf) aș unui act juridic, un înscris în formă electronică îndepline te aceastăș cerin ă, dacă poartă o semnătură electronică extinsă, bazată pe unț certificat calificat i generată printr-un dispozitiv securizat de creare aș semnăturii. Deci, principiul cercetat nu prime te aplicabilitate relativ laș forma cerută pentru opozabilitatea fa ă de ter i. în acest domeniu existăț ț norme speciale privind inerea unor registre electronice publice, subț controlul unor autorită i de supraveghere, înscrierile fiind făcute deț operatori specializa i.ț

În fine, asimilarea prive te i efectele însceisului, adică for a probantă aș ș ț acestuia, norma de trimitere având ca obiect prevederile art. 1176-1178 iș 1182 C. civ. i ale art. 172-178 C. pr. civ. Pe cale de excep ie, sferaș ț normei de trimitere este limitată expres, printr-o normă specialăprohibitivă a legii (art. 8), conform căreia în cazul în care una dintre părâinu recunoa te înscrisul sau semnătura, instan a va dispune întotdeauna caș ț verificarea să se facă prin expertiză tehnică de specialitate.

SEC IUNEA Ț V. GARANTAREA OBLIGA IILOR Ț COMERCIALE33 34 35

……………………………………………………………………TITLUL II

CONTRACTELE COMERCIALE

Contractele comerciale nu constituie o no iune bine conturată pentru aț

deduce un regim coerent al contractelor speciale. Totu i este posibil de aș enun a câteva principii generale. În afara acestor reguli generale vomț studia contractele comerciale speciale a a cum sunt ele reglementate înș Codul comercial.

CAPITOLUL I. PRINCIPIILE GENERALE ALE CONTRACTELOR COMERCIALE

33 A se vedea, Gh. Stancu, Puncte de vedere privind garan iile de executare a obliga iilor comerciale, înț ț RDC, nr. 6/2007, p. 41

34 P. Rosenberg, A. Tudor, O. Rădulescu, Despre unele aspecte controversate privind garantarea

obliga iilor comerciale, în RDC nr. 2/2009, p. 33ț 35 G. Cristina Fren iu, Competen a de solu ionare a contesta iei la executare împotriva unui titluț ț ț ț executoriu în care una dintre păr i este comerciant, în RDC nr. 2/2006, p. 79ț

44

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Contractele comerciale suportă influen a mai multor ramuri oriț subramuri de drept. Astfel, normele speciale ale consumatorului, dreptulconcuren ei influien ează mult regimul contractelor comerciale făcând totț ț mai fluidă no iune de contract comercial.ț

SEC IUNEA Ț I. ÎNCHEIEREA IȘ EFECTELE CONTRACTELOR COMERCIALE SPECIALE

Încheierea contractelor comerciale speciale este supusă

regimului dreptului comun, fiind subordonat mecanismului de formare aconsim ământului prin întâlnirea ofertei cu acceptarea. Mai ales în dreptulț comercial sunt utilizate precontractele, ca angajamente ale păr ilor de aț

încheia un anumit contract36.Con inutul contractelor.ț Orice contract obligă păr ile să dea să facăț

ori să nu facă ceva, însă determinarea exactă a întinderii i con inutuluiș ț acestor obliga ii, principale sau accesorii este uneori dificilă.ț

Clauze obligatorii în contracte. Pentru a preîntâmpina ezitările cuprivire la intepretarea con inutului obliga iilor păr ilor, Legea nr.ț ț ț 469/200237, privind disciplina în contracte, a stabilit o serie de clauzeobligatorii care trebuie să fie stipulate în contracte: «obliga iile ce revinț păr ilor în derularea contractului, condi iile de livrare i de calitate aț ț ș bunurilor i/sau serviciilor, termenele, modalită ile de plată i de garantareș ț ș a plă ii pre ului, instrumentele de plată i clauzele de consolidare a pre uluiț ț ș ț

în condi iile infla iei i devalorizării, riscul contractual i modul deț ț ș ș solu ionare a eventualelor litigii apărute în legătură cu derularea iț ș executarea contractului; penalită ile de întârziere i daunele intereseț ș pentru neexecutarea totală sau par ială a contractului i pentru întârziereaț ș

în executarea contractului »(art. 2 alin. 2 i art. 4). Legea nu prevede niciș o obliga ie pentru nerespectarea acestor reguli astfel că ele au doar rol deț recomandare.

Efectele contractelor. Ca orice contract i cele comercialeș generează obligativitatea executării lor de debitor acesta neputând renun aț unilateral la contract i fiind inut să respecte cu rigoare to i termeniiș ț ț contractului.

În plus, spre deosebire de dreptul comun, efectele contractelor

comerciale speciale sunt subordonate regulilor specifice obliga iilorț comerciale: solidaritatea pasivă, lipsa punerii în întârziere, sistemulprobelor i dobânzile comerciale.ș

Norme speciale au antrenat o procedură rapidă de executare acrean elor pecuniare certe, lichide i exigibile precum i reguli speciale deț ș ș răspundere (subsec I.)ț

36 J-Nichel Jacquet, Ph. Delebecque, Droit du commerce international, 3 e édition Dalloz, Paris, 2002, p.

136 37 Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractaule, publicată în M. Of.nr. 529 din 19. 07. 2002.

45

8/4/2019 comercial (2010) (1)


În afara acestor reguli, formarea i efectele contractele comercialeș sunt influen ate în special de regulile speciale ale protec iei consumatorilorț ț (subsec . II).ț

SUBSEC IUNEA Ț I. PROCEDURI DE URGENTARE A PLĂ II Ț PRE ULUI Ț IȘ REGULI SPECIALE DE RĂSPUNDERE.

1. Plata făcută în temeiul hotărârii emisă de instan ă înț procedura soma iei de plată.ț Ordonan a nr. 5/2001ț 38 privind soma ia deț

plată, a organizat o procedură specială de plată vizând urgentarea plă iiț crean elor izvorâte din contracte, indiferent de natura lor, atunci cândț debitorii nu contestă datoria sau întinderea acesteia39. Urgentareaexecutării crean elor constă în faptul că, neexistând contesta ii aleț ț debitorului privind existen a i întinderea datoriei sale, instan a va da oț ș ț hotărâre judecătorească pe temeiul contractului i al recunoa teriiș ș debitului de către debitor, fără a se mai face verificări de fond aleraportului contractual. Procedura de judecată este astfel expeditivă iș creditorii pot să ob ină mai u or titlul executoriu prin hotărâreaț ș

judecătorească de obligare a debitorului la plata datoriei.2. Plata făcută în temeiul hotărârii emisă de instan ă înț

procedura soma iei de plată reglementată de OUG nr. 119/2007ț 40.Acest act normativ transpune a Directivei nr. 2000/35/CE a ParlamentuluiEuropean i a Consiliului Uniunii Europene. Procedura de platăș reglementată de acest act normativ reia regulile soma iei de plată din OGț nr. 5/2001 fiind aplicabil contractelor comerciale41 având ca scopcombaterea întârzierii executării obliga iilor de plată din contracteleț comerciale încheiat între comercian i sau între ace tia sau o autoritateț ș publică (art. 1 pct. 2). Această procedură nu se aplică între i contractelorș comerciale încheiate între comercian i i necomercian i, cu excep iaț ș ț ț autorită ilor publiceț 42.

3. Plata făcută în temeiul hotărârii instan ei emisă înț procedura soma iei de plată reglementată de Regulamentul CE nr.ț 1896/2006 de instituire a unei proceduri europene a soma iei deț plată43.

Această procedură este aplicabilă numai în litigiile cu caracter

transfrontalier. Soma ia de plată europeană este comparabilă cu titlul emisț coform dreptului intern. Scopul ei a fost recuperarea rapidă i eficientă aș 38 Publicată în Monitorul Oficial nr. 422 din 30 iulie 200139 A se vedea, I. Deleanu, Gh. Buta, Procedura soma iei de plată, Ed. CH Beck, 2006. În opinia acestorț

autori, procedura soma iei de plată are ca domeniu de aplicare doar contractele civile i comerciale, chiar iț ș ș pentru cele încheiate de autorită ile publice cu aceste natură, dar nu i pentru cele administrative.ț ș

40 OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obliga iilor de platăț rezultate din contractele comercile încheiate de autorită ile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 738 din 31ț octombrie 2007.

41 A se vedea i A. Tabacu, Contesta ie la executare împotriva titlului executoriu care nu provine de la oș ț instan ă judecătorească, în Revista română de drept privat, nr. 1/2008, p. 167ț

42 A se vedea i I. Deleanu, Gh. Buta, Mpsuri normative pentru simplificarea i accelerarea solu ionăriiș ș ț diferendelor juridice având ca obiect unele categorii de crean e-Ordonan a de urgen ă a Guvernului nr.ț ț ț

119/2007, în Revista de drept privat, nr. 2/2008, p. 5443 A se vedea i Florin Aurel Mo iu, Soma ia europeană de plată,- o nouă provocare pentru juri ti,ș ț ț ș Pandactele Române, nr. 2/2009, p. 17-28

46

8/4/2019 comercial (2010) (1)


crean elor pecuniare lichide i exigibile (art. 4) care nu fac obiectul uneiț ș contesta ii între păr ile raportului contractual.ț ț

Această procedură este aplicabilă atât în materie civilă cât iș comercială, fiind excluse raporturile de crean ă izvorâte din regimurileț matrimoniale, testamente i succesiuni, falimentele, concordatele i alteș ș proceduri similare; asigurările sociale; crean ele ce decurg din obliga iileț ț necontractuale.

Competen a instan ei este stabilită potrivit Regulamentului nr.ț ț 44/2001, iar dacă pârât este un consumator instan a competentă este ceaț de la domiciliul acestuia.

4. Reguli speciale de răspundere pentru neexecutareaobliga iilor comerciale (L. nr. 469/2002)ț

POTRIVIT ART. 3-4 DIN L. NR . 469/2002 «PĂR ILEȚ OBLIGA IILOR Ț CONTRACTELOR COMERCIALE TREBUIE SĂ PREVADĂ CĂ NEÂNDEPLINIREA ÎN 30 DE ZILE DE LA SCADEN ĂȚ A OBLIGA IILOR Ț COMERCIALE, ANGAJEAZĂ PE DEBITOR SĂ PLĂTEASCĂ ÎN AFARA SUMEI DATORATE, PENALITĂ IȚ PENTRU FIECARE ZI DE ÎNTÂRZIERE CA IȘ DAUNE-INTERESE PENTRU NEEXECUTAREA TOTALĂ SAU PAR IALĂȚ A DATORIEI, SUB FORMA UNOR DAUNE MORATORII SAU COMPENSATORII, TOTALUL PENALITĂ ILOR Ț NEPUTÂND SĂ DEPĂ EASCĂȘ CUANTUMUL SUMEI ASUPRA CĂREIA SUNT CALCULATE, CU EXCEP IAȚ CAZULUI ÎN CARE PĂR ILEȚ AU PREVĂZUT EXPRES CONTRARIUL». R EAMINTIM CĂ ACESTE REGULI AU DOAR VALOARE DE RECOMANDARE IȘ CĂ NU ANGAJEAZĂ EFECTE JURIDICE, DISPOZI IILEȚ CONTRACTUALE FIIND LEGEA PĂR ILOR Ț .

SUBSEC IUNEA Ț II. INFLUEN A Ț REGULILOR SPECIALE ALE PROTEC IEI Ț CONSUMATORULUI ASUPRA REGIMULUI FORMĂRII CONTRACTULUI COMERCIAL

44 45.Normele de protec ie a consumatorului nu au încă o coeren ă, oscilândț ț

între protec ia consumatorului i cea a persoanei fizice care încheie unț ș contract cu un profesionist. Până în prezent nu există o teorie generală adreptului consumatorului.

Normele de protec ie a consumatorului influen ează însă teoriaț ț contractului în mod punctual, în special cu privire la protec iaț consim ământului, prin stabilirea unui drept de reflexie al consumatoruluiț i corelativ un drept de retractare a consim ământului prin întârziereaș ț

formării consim ământului sau repunerea în discu ie a unui contractț ț

perfect încheiat, în beneficiul consumatorului. Acest drept nu este generalel fiind recunoscut consumatorului doar în unele contracte: contractul închiat la distan ă, contractele încheiate în afara spa iilor comerciale,etc.ț ț

§1. C ON INUTULȚ CONTRACTELOR COMERCIALE

Influin a regulilor de protec ie a consumatorului tind să restabileascăț ț echilibrul între partea prezumată a se afla într-o situa ie de inferioritate iț ș

44 D. Mazilu, Armonizarea reglementărilor cu legisla ia europeană privind protec ia consumatorilor.ț ț

Combaterea practicilor incorecte ale comercian ilor în rela ia cu consumatorii, în RDC nr. 7-8/2008, p. 58ț ț45 Gh. Stancu, Corela ia dintre normele comunitare i cele interne în privin a protec iei consumatorilor.ț ș ț ț Cadrul institu ional, în RDC nr. 2/2009, p. 7ț

47

8/4/2019 comercial (2010) (1)


cea considerată a fi puternică.. această influen ă constă în acordarea unuiț drept la informare, existent anterior încheierii contractului, i un drept laș interzicerea clauzelor considerate abuzive

A. DREPTUL CONSUMATORULUI LA A FI INFORMAT 46 47

Contractul încheiat între un consumator i un profesionist este cel maiș adesea un contract de adeziune în care el nu poate negocia con inutulț contractului dar uneori nici nu îi cunoa te clauzele acestuia. Din acestș

motiv, legiuitorul impune profesionistului de a reglementa contractul într-omanieră clară i să fie just, adică să nu con ină clauze care creeazăș ț dezechilibre economice în favoarea comerciantului.

a. Claritatea contractului. Pentru a fi informat asupra clauzelorcontractului comercian ii vânzători sau prestatorii de servicii trebuie săț remită tuturor persoanelor interesate un exemplar al contractului pe carecomerciantul îl practică în mod curent.

b. Claritatea i lizibilitatea clauzelor.ș De asemenea, clauzelecontractului trebuie să fie lizibile i u or de în eles. În caz de stipula ieș ș ț ț ambiguii, ele se interpretează în defavoarea comerciantului, această regulăfiind o aplicare a art. 1312 Cod civil, relativ la contractul de vânzare-cumpărare.

În acela i sens al informării consumatorului, legea obligă comercian iiș ț să utilizeze limba română în toate contractele i pe toate etichetele de peș mărfuri, etichetarea fiind, de asemenea, o altă obliga ie în aplicarea reguliț informării consumatorului.

Contractele sau etichetele trebuie să descrie produsele sau serviciileoferite, condi iile de garan ie a acestora ca i în facturile înso itoare aleț ț ș ț mărfurilor sau ale chitan elor.ț

B. I NTERZICEREA CLAUZELOR ABUZIVE

a. No iune.ț Pentru a împiedica pe comerciant să exploateze înfavoarea sa pozi ia sa de specialist în domeniul său de activitate în raportț cu o persoană care nu are acelea i cuno tin e ca cele ale comerciantuluiș ș ț ori să exploateze pozi ia sa dominantă din punct de vedere economic, maiț ales atunci când acesta de ine monopolul unei activită i, legea a interzisț ț clauzele abuzive din contractele comerciale (arta. 1 alin. 3 din L. nr.

193/200048

i art.75 art. 77 din C. consum.). Pentru aceasta legiuitorul aș întocmit, în anexa legii, un catalog al clauzelor considerate a fi abuzive. Înesen ă, sunt considerate abuzive toate clauzele care nu au fost negociateț de păr ile contractului de consum, prin care se creează un dezechilibrulț

între obliga iilor păr ilor, în favoarea comerciantului.ț ț

46 F. D. Apan, Reglementările na ionale în domeniul protec iei consumatorilor în materia credituluiț ț destinat consumului (I), ăn RDC, nr. 1/2007p. 56

47 F. D. Apan, Reglementările na ionale în domeniul protec iei consumatorilor în materia credituluiț ț destinat consumului (II), ăn RDC, nr. 2/2007p. 33

48 Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercian i i consumatori,ț ș publcată în M. Of. nr. 560 din 10 noiembrie 2000, republicată în M. Of. din 1.014 din 20 decembrie 2006.

48

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Obliga ia de negociere.ț Prezum ia de lipsă a negocierii.ț Răsturnarea prezump iei.ț Un fenomen din ce în ce mai răspândit înrealitatea economică contemporană este recurgerea la modele decontract, prestabilite unilateral de către agentul economic şi destinate a seaplica unui număr nedeterminat de cocontractanţi. Acest lucru poate aveaconsecinţe negative în planul relaţiei de consum, deoarece agentuleconomic poate include şi clauze contractuale abuzive încălcând principiul

bunei-credinţe.49. Aceasta este ra iunea obliga iei de negociere i aț ț ș sanc iunii aplicată clauzelor calificate a fi abuzive.ț

O clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri esteconsiderată abuzivă, dacă prin ea sau împreună cu altele creează undezavantaj consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şiobligaţiile părţilor ce derivă din contract (art. 4 din L. nr. 193/2000republicată, i art.78-79 C. consum).ș

O clauză dintr-un contract standard este prezumată a nu fi fostnegociată. Comerciantul poate să răstoarne această prezum ie dacă el vaț putea dovedi că a dat posibilitatea consumatorului să influen eze natura eiț (art. 4 alin. 2 i alin 3 teza finală din L. nr. 193/2000).ș

Sanc iuneț . Consumatorul nu este ţinut să respecte clauzele abuzive,constatate personal de consumator ori de organele abilitate prin lege i înș acest caz contractul poate să fie derulat în continuare, cu acordulconsumatorului, dacă după eliminarea acestor clauze contractul mai poatefi executat (art. 6 din L. nr. 193/2000).

b. Domeniul de aplicare. Aceste reguli nu se aplică doarconsumatorilor ci oricărei persoane, deci i comerciantului, cu excep iaș ț cazului în care comerciantul consumator este suficient de informat îndomeniul în care a fost încheiat contractul.

c. Sanc iune.ț Clauzele abuzive pot fi sunt considerate nescrise, iș judecătorul le ignoră. El are deplina libertate de a aprecia asupra acestuicaracter al clauzelor contractului.

§2. C ALITATEA PRODUSELOR I Ș SECURITATEA CONSUMATORILOR

A. Calitatea produselora. Standardizarea produselor. Protec ia consumatorului esteț asigurată în prezent printr-o tot mai mare standardizarea a produseloraflate pe pia ă, care vizează stabilirea unui anumit nivel al calită iiț ț produselor. Astfel, aproape toate produsele sunt supuse unor rigori deambalare, de con inut i de aspect. Aceste standarde corespund normelorț ș interna ionale (ISO, Organiza ia Interna ională de Normativizare). Deț ț ț asemenea, marca CE, atestă că marfa respectivă este conformă cunormele comunitare. Direc iile de protec ie a consumatorilor ca iț ț ș

asocia iile de protec ie a consumatorul controlează respectarea acestorț ț 49 Carmen Tamara Ungureanu,.Revista Dreptul , nr. 3 / 1998 , p. 58 – 59 .

49

8/4/2019 comercial (2010) (1)


standarde de calitate a produsului adică încadrarea lor în standardeleaprobate.

Lipsa marcării pe produs a certificatului care atestă calitateaprodusului, adică certifică încadrarea în standardele admise, semnificăfaptul că produsul respectiv riscă să nu fie de calitate.

b. Denumirea de origine i certificatul.ș Trebuie, de asemenea, săevocăm un alt indicator al calită ii produsului: denumirea de origine. Acestț

indicator relevă denumirea unei ări sau a unei regiuni ori localită i i faptulț ț ș că produsul respectiv are calită ile specifice acestor localită i.ț ț

B. Securitatea consumatorilora. Prevenirea riscurilorSecuritatea produselor i serviciilor.ș Codul consumatorului

dispune că produsele i serviciile trebuie să garanteze securitateaș a teptată de un consumator care a utilizat în mod normal produsul sauș serviciul achizi ionat i să nu i se aducă atingere asupra sănătă ii iț ș ț ș integrită ii sale personale.ț

Informare. Comerciantul este obligat să prevină riscul unei defec iuniț a produsului i prin aceasta al ivirii unui accident; ori să prevină unș accident produs de o gre ită utilizarea a produsului. De aceea,ș comerciantul trebuie să ia toate măsurile de informare a consumatoruluiastfel încât acesta să cunoască con inutul produsului i modul deț ș func ionare a acestuia.ț

Obliga ia de informare se manifestă nu doar înainte de încheiereaț contractului ci i după, de exemplu prin obliga ia comerciantului de aș ț retrage marfa care prezintă riscul uni îmbolnăviri ori a accidentării.

b. Repararea daunelor cauzate de lipsa de securitateaResponsabilitatea. În cazul în care dispozi iile preventive nu au fostț

suficiente pentru a evita un prejudiciu produs prin defectele mărfii,responsabilitatea producătorului profesional este angajată cu titlu de

încălcare a obliga iei sale de garantare a securită i produsului adus peț ț pia ă.ț

Această responsabilitate este supusă regulilor dreptului comun i celorș

ale L. nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru paguvelegenerate de produsele cu defecte50.Originea regulilor de garantare a securită ii. Directiva comunitară dinț

25 iulie 1985 cu privire la obliga ia de garantare a securită ii produselor aț ț fost transpusă în legisla ia noastră prin regulile de protec ie aț ț consumatorului.

Responsabilul pentru încălcarea garan iei de securitate.ț Producătorul, adică fabricantul produsului finit, sau a materiei prime, orifabricantul unei păr i din produs, sunt responsabili de prejudiciul adus. Deț

asemenea, cel care este importatorul unui produs din afara Comunită iiț 50 Republicată în M. Of. Nr. 313 din 22 aprilie 2008

50

8/4/2019 comercial (2010) (1)


europene în vederea vânzării sau a închirierii unui bun, este de asemeneaconsiderat a fi producător.

Exonerarea de răspundere. Nu va fi angajat să răspundă dacădovede te că:ș

- nu a pus produsul în circula ie;ț- că defectul care a angajat paguba nu a existat în momentul în care

produsul a fost pus în circula ie ci el a survenit, de exemplu, unei gre iteț ș

manipulări a lui ori unei gre ite utilizări;ș- că datele tiin ei nu i-a permis să cunoască apari ia acesteiș ț ț

defec iuni;ț- că defectul a apărut datorită standardului impus de legiuitor.Sunt interzise clauzele care ar exonera pe comerciant de răspunderea

pentru daunele produse de defec iunile bunului.țTermenul de angajare a responsabilită ii este cel de drept comun.ț

CAPITOLUL II. VÂNZAREA COMERCIALĂ

Defini ie.ț Vânzarea este contractul prin care se transferăproprietatea unui lucrul în schimbul unui pre . Vânzarea comercială este deț fapt o vânzare în termenii art. 1294 i următoarele din Codul civil. El seș individualizează însă prin câteva elemente originale.

SEC IUNEA Ț I. REGULI SPECIFICE ALE VÂNZĂRII COMERCIALE

Vânzarea comercială derogă de la dreptul comun al contractului devânzare-cumpărare prin câte particularită i privind formarea i efectele ei.ț ș

§1. F ORMAREA CONTRACTULUI

A. Condi ii de fondț 51.1. Modelul contractului de vânzare preredactat de vânzător.

Vânzarea comercială este în general încheiată între păr i după un model deț contract, redactat de vânzător, ce cuprinde regulile generale ale vânzării.subordonat regulilor dreptului comun, rămânând de ales doar bunul i deș fixat pre ul de păr ile contractante.ț ț

Nu este însă necesar ca păr ile să se subordoneze în mod absolutț

acestui model. De exemplu, păr ile pot conveni o clauză de rezervă aț proprietă ii chiar dacă în modelul contractului nu este prevăzută aceastăț clauză. Este suficient ca păr ile să prevadă această excep ie în contractulț ț lor. la fel, părâile pot prevedea un alt pre decât cel prevăzut în model,ț dacă există o astfel de stipula ie, fără a fi necesar a se face precizări înț contractul păr ilor asupra derogării de la pre ul prevăzut în model.ț ț

2. Obiectul. Obiectul obliga iei vânzătorului trebuie să fie posibil iț ș licit, vânzarea nu poate să poarte asupra unui lucru în afara comer ului,ț potrivit reguli art. 963 C.civ.

51 C. de Apel Bra ov, dec. nr. 29/r din 20 ianuareie 2005, publicată în RDC nr. 2/2007, p. 149ș

51

8/4/2019 comercial (2010) (1)


3. Pre ul vânzării.ț Textul art. 1294 C.civ prevede că pre ul vânzăriiț trebuie să fie determinat i stabilit de păr i, ori, portivit art. 1304 C. civ.ș ț pre ul poate fi stabilit de o a treia persoane. Această din urmă persoanăț poate fi desemnată prin contract sau printr-o conven ie ulterioară. Dinț aceste reguli rezultă că pre ul fiind un element esen ial al contractuluiț ț trebuie să fie stabilit de păr i ori să fie determinabil, adică să se convinăț asupra unor indicii în func ie de care să se poată stabili pre ul. În nici unț ț

caz, pre ul nu trebuie să rămână la liberul arbitru al vânzătorului. Dacăț păr ile nu au convenit asupra pre ului sau ter a persoană nu stabile teț ț ț ș pre ul, contractul este nul. Codul comercial prevede însă o regulă careț permite salvarea contractului chiar dacă ter a persoană refuză săț stabilească pre ul. Potrivit art. 61 alin. 3, dacă persoana desemnată refuzăț să stabilească pre ul, păr ile pot desemna o altă persoană, iar dacă nu potț ț conveni asupra noii persoane, ea va fi desemnată de judecător.

Codul comercial men ine regula determinării pre ului sauț ț determinabilită ii ei la data încheirii contractului, reglementând câtevaț aplica ii specifice ale modului de determinare a pre ului în comer . Astfel,ț ț ț potrivit art. 60 C. com. «vânzarea făcută pe un pre nedeterminat înț contract este valabilă dacă păr ile au convenit asupra unui mod de a-lț determina în urmă». De asemenea, potrivit art. 61 C.com., «vânzarea peadevăratul pre sau pe pre ul curent este asemenea valabilă, în acest cazț ț pre ul se determină conform art. 40 C.com., adică, după pre ului pie eiț ț ț practicat pentru bunul ce face obiectul contractului, după pre ul bursei,ț dacă bunul obiect al contractului este listat la bursă, în ambele cazuriluându-se în considerare pre ul bursei sau pie ei locului încheieriiț ț contractului sau al celui mai apropriat».

B. Condi ii de formă.ț

Consensualismul. Potrivit dreptului comun, vânzarea este perfectădacă păr ile au convenit asupra lucrului i pre ului; ea nu cere deci nici oț ș ț formalitate ad validitatem. În plus, ad proba ionemț , a a cum se tie dinș ș regulile specifice obliga iilor comerciale, vânzarea se dovede te cu oriceț ș mijloc de probă.

§ 2. E FECTELE

I. TRANSFERUL PROPRIETĂ IIȚ IȘ AL RISCULUI.1. Principiul. În lipsa regulilor particulare ale dreptului comercial,efectul transferului proprietă ii i al riscului în temeiul vânzării comercialeț ș este subordonat dreptul comun. În consecin ă, în temeiul art. 971 C. civ.,ț se realizează un dublu efect: transferul proprietă ii mărfii vândute seț realizează de drept; în momentul în care păr ile s-au pus de acord asupraț obiectului contractului (solo consensus). Potrivit aceluia i text (art. 971ș C.civ.), «odată cu proprietatea este transferat i riscul pieirii lucrului, chiarș dacă bunul nu a fost predat», res perit domino, cu «excep ia cazul cândț

bunul a pierit din culpa vânzătorului ori acesta a fost pus în întârziere i elș

52

8/4/2019 comercial (2010) (1)


nu dovede te că bunul ar fi pierit i dacă ar fi fost transferat la timp» (art.ș ș 1156 C. civ.).

Aplicarea acestei reguli generale este făcută în de art. 1294 -1295 C.civ., potrivit căruia «proprietatea se transferă de drept la cumpărător,chiar din momentul în care păr ile s-au învoit asupra lucrului i aț ș pre ului».ț

Această regulă este nu este absolută, transferul proprietă ii i alț ș

riscului fiind întârziată în cazul bunurilor de gen i al bunurilor viitoare (2);ș ia păr ile pot conveni să întârzie acest transfer (3).ț

2. Atenuarea regulii, determinată de natura obiectuluicontractului.

2.1. Transferul proprietă i i al riscului bunurilor de gen are locț ș la data individualizării lui. Natural, dacă bunul vândut nu esteindividualizat la momentul vânzării, ci doar determinabil prin indicareacaracteristicilor lui, transferul proprietă ii i al riscului va fi decalat la dataț ș individualizării acestuia. Regula este curentă în ipoteza vânzării bunurilorde gen, consacrată în dreptul comun, prin textul art. 1300 C.civ., «dacămărfurile au fost vândute după greutate, numărare, măsurare, riscul pieiriilucrului rămâne în sarcina vânzătorului, până vor fi individualizate prinnumărare, cântărire, măsurare». Individualizarea se face potrivitconven iei păr ilor, fie unilateral de vânzător fie, foarte adesea, înț ț prezen a cumpărătorului, odată cu ridicarea bunului.ț

Vânzarea în bloc a bunurilor de gen trebuie totu i să fie asimilatăș vânzării bunurilor certe, de i ele trebuie să fie măsurate, cântărite,ș numărate, transferul proprietă ii i riscului acestora având loc după regulaț ș generală: solo consensus (art. 1299 C. civ.).

2.1. Aplica ia excep iei în dreptul comercial.ț ț i în dreptulȘ comercial se face aplicarea acestei reguli. Potrivit art. 62 C. com., «dacămărfurile vândute sunt arătate în contract numai prin câtime, fel iș calitate, fără nici o altă indica ie, de natură a individualiza bunul, risculț pieirii lucrurilor apar ine vânzătorului, el fiind obligat să predea bunurile laț termenul stipulat chiar dacă mărfurile aflate în stăpânirea sa la momentulformării contractului au pierit».

2.2. Vânzarea bunurilor viitoare. Vânzarea bunurilor viitoare, adicăa bunurilor pe care vânzătorul se angajează să le realizeze pentrucumpărător, trebuie să distingem între bunurile ce vor fi fabricate sauedificate i cele care vor fi ob inute natural prin recoltare. Aceste bunuriș ț pot fi de gen, cum sunt bunurile de serie fabricate pentru a fi vândute iș bunuri individualizate, prin comanda dată de cumpărător: o anumităma ină cu caracteristici speciale, ori o casă, etc.ș

i în aceste ipoteze sunt aplica ii ale întârzierii transferului proprietă iiȘ ț ț i al riscului determinat de natura bunurilor. Aceste bunuri neexistând laș

data încheierii contractului proprietatea nu poate fi transmisă.

53

8/4/2019 comercial (2010) (1)


În cazul bunurilor fabricate în serie, acordul păr ilor cu privire la bunulț viitor obiect al vânzării este dat prin utilizarea mostrelor de vânzareprezentate de vânzător, a e antioanelor, a machetelor etc. În acesteș ipoteze, lipsa unor stipula ii contractuale, transferul proprietă ii i alț ț ș riscului bunului arătat are loc la momentul edificării, fabricări, bunului, sau,dacă este un bun de gen, la momentul individualizării i nu la data predăriiș lui52. Dacă nu a fost convenit altfel, individualizarea este făcută unilateral

de vânzător53. Solu ia este aceea i i în cazul vânzării recoltelor viitoare,ț ș ș transferul proprietă i i riscului având loc la momentul maturizării recolteiț ș i nu la recoltarea ei.ș

În schimb, în cazul în care obiectul contractului este un buncomandat, transferul lui are loc la momentul predării lui, prin recep iaț făcută de dobânditor. În acest caz, se consideră că transferul proprietă iiț este efectul contractului de antrepriză.

3. Vânzarea bunurilor a căror livrare se face prin transport.Bunurile vândute care trebuie să fie transportate pentru a fi livrate

cumpărătorului circulă pe riscul acestuia din urmă deoarece, mărfurile aufost individualizate când au fost încărcate pentru a fi transportatecumpărătorului54.

Codul comercial prevede o excep ie de la această regulă, statuând înț art. 63 că «vânzarea bunurilor care se transportă pe apă este o vânzaresupusă condi iei suspensive, a ajungerii vasului la destina ie în bunăț ț stare».

4. Derogări conven ionale de la principiul transferuluiț soloconsensus.

4.1. Clauza rezervei dreptului de proprietate. Păr ile pot însăț separa regulile transferului riscului de cele ale transferului proprietă ii,ț convenind, de exemplu, ca riscul să rămână la vânzător până la momentulpredării bunului sau al plă ii în întregime a pre ului, pentru ipoteza plă ii luiț ț ț

în rate. Clauza rezervei proprietă ii nu face în prezent obiectul unei reguliț legale, cu toate că, anterior, printr-un act normativ ea era reglementată încadrul vânzării bunurilor în rate. Această formă de vânzare cu rezervaproprietă ii este astăzi mult mai subtil reglementată prin contractul deț

leasing. Acest contract este o aplica ie a vânzării în rate, cu clauză deț rezervă a proprietă ii, opera ie îmbrăcată însă în cea a loca iei urmată deț ț ț vânzare la data plă ii în întregime a pre ului.ț ț

Utilitatea rezervei dreptului de proprietate este însă discutabilă încazul în care cumpărătorul a intrat în faliment căci, în opinia noastră,vânzătorul nu poate să opună creditorilor această rezervă decât dacă eaeste făcută publică,ori un astfel de mijloc de publicitate nu există. În

52 D. Chirică, Tratat de drept civil, contracte speciale, Editura C. H. Beck, Bucure ti 2008, p. 382-383ș53

I. Dogaru, Drept civil, Contracte speciale, Editura All. Beck, Bucure ti, 2004, p. 99-100ș54 A se vedea i O.-M. Corsiuc, Principalele efecte ale contractului de vânzare-cumpărare comercială, înș RDC nr. 2/2007, p. 21- 29

54

8/4/2019 comercial (2010) (1)


schimb, ter ii, creditori ai cumpărătorului se pot prevala de art. 1909 C.ț civ. i să considere că bunul se află în deplina proprietate a debitorului lor.ș

4.2. Momentul transferului în cazul vânzării în magazine cuautoservire

O particularitate a transferului proprietăţii şi riscurilor există în cazulvânzărilor în magazinele cu autoservire. Mărfurile expuse în rafturiconstituie o ofertă permanentă de vânzare şi deci alegerea unui sortiment

are valoarea acceptării ofertei şi deci contractul este perfect. În consecin ă,ț cumpărătorul nu ar putea fi urmărit pentru furt dacă ar ieşi din magazinascunzând bunul însuşit, căci un proprietar nu poate să-şi fure propriulbun. Pentru a înlătura acest inconvenient se consideră că, în ipotezaarătată, păr ile în eleg tacit să transfere proprietatea şi riscul de la dataț ț plăţii preţului i nu de la data întâlnirii ofertei cu acceptareaș 55. Ca urmare,deteriorarea unui bun în magazin, fără culpa cumpărătorului va fisuportată de vânzător.

5. Eficacitatea transferului: opozabilitatea transferului fa ă deț ter ele persoane.ț

În dreptul comercial obiectul vânzării fiind bunurile mobile, potrivitart. 972 C. civ. cumpărătorul ce are posesia acestor bunuri este consideratproprietar, fiind preferat în raport cu dobânditorul care nu are posesia.

II. OBLIGA IILEȚ VÂNZĂTORULUI. A. OBLIGA IAȚ DE PREDARE A BUNULUI ( TRANSFERUL POSESIEI BUNULUI )1.No iune.ț Transferul de drept al proprietă ii nu implică transferulț

posesiei. Dacă în temeiul contractului a avut loc transferul proprietă ii,ț vânzătorul este inut să predea cumpărătorului i posesia bunului, adică săț ș

îl pună la dispozi ia sa. Concret, obliga ia de predare constă în a remiteț ț material bunul cumpărătorului, la data locul i în condi iile prevăzute înș ț contract. Remiterea unui titlu simbolizând lucrul poate uneori să substituieremiterea materială56: astfel, este cazul remiterii recipisei warantului emisde antrepozitul unde este depozitată marfa.

2. Conformitatea mărfii (obiectului predării). Lucrul livrat trebuiesă fie conform calită ii i cantită ii convenite. În lipsa precizării, debitorulț ș ț

nu este inut să predea cea mai bună calitate, nici cea mai slabă (art. 1103ț C.civ. i art. 62 teza I C. com.)ș 57. Bunul predat trebuie să fie vandabil.Cumpărătorului îi revine sarcina de a verifica calitatea bunurilor, cu

ocazia recep iei mărfii.ț

Predarea nu este conformă dacă nu au fost predate i accesoriileș mărfii, astfel încât aceasta să fie utilizată potrivit destina iei ei (art. 1325ț C. civ.), de exemplu, actele de proprietate, certificatele de calitate, piese

55 D. Chirică, op. cit. p. 32056 A se vedea i I. Popa, Contractul de vânzare-cumpărare, Universul Juridic, Bucure ti 2003, p. 345ș ș57 Înalta Curte de Casa i i Justi ie, sec ia comercială, decizia nr. 1812 din 24 mai 2006, publicată înț ș ț ț

Pandactele Române, nr. 6/2007, p. 144 Curtea a re inut că nu poate fi admisă cererea de reducere a pre uluiț ț lemnului furnizat de reclamanta vânzătoare deoarece în contract nu a fost prevăzută o clauză privind calitatealemnului.

55

8/4/2019 comercial (2010) (1)


de înlocuire sau instrumente de măsurare, truse, etc, conform acorduluisau uzan elor.ț

3. Locul predării. Lucrul este de regulă predat în magazinulvânzătorului. Contractul poate să prevadă totu i că el va fi predat laș domiciliul cumpărătorului sau într-un alt loc.

4. Data predării, este în mod obi nuit, fixată de contract. Ea decurgeș uneori din practica constantă existentă între păr i dintre păr i. În cazulț ț

vânzării bunurilor aflate în depozit (disponibile) predarea mărfii esteimediată. În cazul vânzării bunurilor viitoare, predarea trebuie să fie făcutăla moment la care vânzătorul a fabricat lucrul sau la cumpărat de la un altvânzător.

5. Sanc iuni.ț Încălcarea de către vânzător a obliga iei de livrareț poate să antreneze sanc iuni diferite, în func ie de ipotezele în care se potț ț afla păr ile.ț

a. Dacă vânzătorul nu a executat obliga ie de predare, cumpărătorulț poate să refuze plata pre ului, cu titlu de excep ie de neexecutare.ț ț

b. Cumpărătorul poate solicita i constrângerea vânzătorului laș predarea mărfii, la nevoie sub sanc iunea daunelor cominatorii.ț

c. Cumpărătorul poate să ceară rezolu ia judiciară a contractului, dacăț neexecutarea este suficient de importantă, contractul fiind retroactivdesfiin at (art. 1320 C civ.). Potrivit art. 67 alin. 2 C. com., «cu excep iaț ț alineatului 1 (efectuarea plă ii înainte de termen), rezolu iunea seț ț subordonează regulilor Codului civil».

d. Cumpărătorul poate să solicite daune-interese de la vânzător.e. Rezolu iunea de drept a contractului.ț Nu este necesară

existen a unui pact comisoriu expres pentru a se desfiin a de dreptț ț contractul. Lipsa acestui pact este suplinit de simpla ofertă de executare

înainte de termenul de scaden ă. În aceste sens, potrivit art. 67 alin. 1 C.ț com., «dacă înainte de expirarea termenului fixat pentru executareaconven iei, una dintre păr i a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sauț ț plata pre ului, i aceasta nu- i îndepline te la termenul fixat obliga ia sa,ț ș ș ș ț atunci condi ia rezolutorie se îndepline te de drept în favoarea păr ii care aț ș ț i-a executat obliga ia; cel în culpă va răspunde de daunele interese».ș ț

6. Solu ii de salvare a contractului.ța. Contractul cu termen esen ial de executare, care nu a fost executatț la termen poate fi men inut cu acordul cumpărătorului. Potrivit art. 69 C.ț com., «cumpărătorul care este de acord să primească bunul i după ce aș expirat termenul de predare, de i, potrivit contractului sau naturiiș obliga iei, predarea la termen era de esen a contractului, el trebuie săț ț

încuno tin eze pe vânzător în termen de 24 ore de la expirareaș ț termenului»

b. Executarea în cont. Înlocuirea mărfii neconforme. În cazul

vânzării bunurilor de gen, cumpărătorul are facultatea de a solicita

56

8/4/2019 comercial (2010) (1)


înlocuirea mărfii neconforme contractului cu altă marfă echivalentă.Această regulă rezultă din interpretarea a pari a art. 68 alin. 3-5 C. com.

Astfel, în termenii textului arătat, «cumpărătorul are dreptul săsolicite instan ei încuviin area ca, prin executorul judecătoresc, săț ț cumpărat bunul de la un alt vânzător pentru a-i fi predat, iar dacă pre ulț este mai mare cumpărătorul să solicite diferen a pre ului, de la vânzătorulț ț ce i-a încălcat obliga ia. Înainte de a trece la această sanc iune, deș ț ț

executare în cont, cumpărătorul îl va pune pe vânzător în întârziere»(art.1077C.civ. i art. 68 alin 3-5 C. com.).potrivit acestui text,ș cumpărătorul poate solicita chiar înlocuirea mărfii cu o alta echivalentă, încazul în care vânzătorul nu i-a executat obliga ia de predare a mărfii.ș ț

A pari , dacă executarea a fost neconformă, de exemplu a predatmarfă de altă calitate decât cea convenită, aceasta echivalează cu oneexecutare i în aceste condi ii cumpărătorul poate solicita executarea înș ț cont, după regula art. 68 alin. 3-5 C. com., arătată mai sus.

B. OBLIGA IAȚ DE GARAN IE Ț .1°. G ARAN IAȚ VICIILOR ASCUNSE

58

Dreptul comun se aplică i în dreptul comercial (1), cu uneleș particularită i, în special cu privire la garan ia pentru viciile aparente aleț ț mărfurilor vândute de la o pia ă la alta (2.), cu privire la noua garan ieț ț datorată consumatorilor pentru bunurile de consum (3) i pentruș conven iile de garan ie relativ la aceste bunuri (4).ț ț

1. G ARAN IAȚ PENTRU VICII ASCUNSE POTRIVIT DREPTULUI COMUN .Această garan ie beneficiază cumpărătorului atunci când un viciuț

ascuns face lucrul impropriu folosin ei.țViciul nu trebuie să fie aparent. Această caracteristică se apreciază în

func ie de competen ele cumpărătorului: dacă acesta este un profesionist,ț ț de aceea i specialitate ca cea a vânzătorului, el este prezumat că aș cunoscut existen a viciilor care pot fi u or observate având în vedereț ș competen ele sale tehnice. Această prezum ie este simplă.ț ț

Vânzătorul profesionist este însă tratat mult mai dur. Asupra lui apasăprezum ia irefragabilă de cunoa tere a viciilor mărfii. Diferen a deț ș ț

intensitate a prezum iilor permite a se evita neutralizarea lor.țClauzele de atenuare a responsabilită iiț . Obliga ia de garan ieț ț pentru vicii ascunse nu este de ordine publică de aceea, clauzele deatenuare a acestei responsabilită ii, pot să fie stipulate. Trebuie să seț distingă «conven iile care au ca obiect de a determina condi iile deț ț existen ă a responsabilită ii contractuale sau delictuale i deci de aț ț ș

împiedica această responsabilitate de a se na te (deoarece a dispărut unulș din elementele constitutive) i pe de altă parte conven iile prin care unș ț individ, recunoscând existen a responsabilită ii sale declară că el nuț ț

în elege să i-o asume.ț ș58 Curtea de Arbitraj Comercial interna ional CCIr, sent. Nr. 166 dn 19 iulie 2007ț

57

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Clauza de neobligare este teoretic valabilă chiar în caz de dol aldebitorului, obliga ia fiind pur i simplu suprimată. Tendin a contemporanăț ș ț a jurispruden ei este de a respinge regimul acestor clauze. Jurispruden aț ț consideră că vânzătorii profesioni ti sunt totdeauna de rea-credin ă, i deș ț ș aceea ea suprimă această clauză de neresponsabilitate considerând-onescrisă.

În raporturile dintre profesioni ti i consumatori, legisla ia specialăș ș ț

califică clauzele ce au ca obiect sau ca efect de a suprima sau de a reducedreptul la repara ie al consumatorului în cazul unui prejudiciu produs prinț contractul încheiat cu profesionistul, ca fiind abuzive. În practică, deci,clauzele de limitare sau exonerare a responsabilită ii nu pot fi înserateț decât în contractele încheiate de profesioni ti de aceea i specialitate.ș ș

De asemenea, după dreptul comun, garan ia de vicii ascunse dăț cumpărătorului o altă op iune: el poate să angajeze o ac iune redhibitorie,ț ț adică o ac iune în rezolu iune, sau o ac iune estimatorie permi ându-i de aț ț ț ț conserva lucrul în beneficiind de o diminuare a pre ului (art. 1355 C.civ.).ț În plus, textul art. 1356 C.civ. dă cumpărătorului dreptul de a solicita de lavânzătorul de rea-credin ă repara ia prejudiciului cauzat prin viciu. Cumț ț vânzătorul comerciant este totdeauna prezumat irefragrabil a fi de reacredin ă, el datorează aceste daune-interese.ț

Termenul ac iunii în garan ie pentru vicii ascunse.ț ț În dreptulcivil, din art.1359 Cod civil coroborat cu art.5 şi art. 11 din Decretulnr.167/1958 rezultă că, perioada în care poate fi formulată acţiunea înrăspundere pentru viciile ascunse este limitată la un an. Regula nu este

justă, căci viciul lucrului poate să rămână ascuns mult timp după predarealucrului. După descoperirea lui termenul pentru acţiunea în garanţie estede 6 luni de la acel moment dacă viciul nu a fost ascuns cu viclenie, sau de3 ani dacă a fost ascuns de vânzător.

În consecin ă, termenul de formulare a ac iunii în răspundere pentruț ț vicii ascunse este de maxim 1 an i 6 luni, de la data încheieriiș contractului, dacă nu a fost ascuns cu viclenie, sau în termen de 3 ani dacăa fost ascuns cu viclenie. Termenul de un an, respectiv de 3 ani sunttermene de garan ie.ț

2. G ARAN I Ț PENTRU VICIILE APARENTE ALE BUNURILOR VÂNDUTE DE LA O PIA ĂȚ LA ALTA.Spre deosebire de dreptul civil care reglementează răspundereavânzătorului doar pentru viciile ascunse ale lucrului, în dreptul comercialeste reglementată şi răspunderea pentru viciile aparente. Astfel, în art.70C.com. se precizează „ Cumpărătorul unor mărfuri sau producte provenind dintr-o altă piaţă, este dator să denunţe vânzătorului viciile aparente întimp de două zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza condiţiilor excepţionale în care se află lucrul vândut sau

persoana cumpărătorului.

El este dator să denunţe viciile ascunse ale lucrului în primele două zile de la descoperirea lor.

58

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Odată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit areclama ceva pentru viciile lucrului vândut ”.

Răspunderea vânzătorului pentru viciile aparente priveşte doarbunurile care circulă de pe o piaţă pe alta, adică atunci când cumpărătorulpreia bunurile de la cărăuş şi nu direct de la vânzător. Este absolut firescsă fie aşa din moment ce cumpărătorul poate constata existenţa viciilordoar la primirea bunului.

Reclamarea viciilor aparente este legată de posibilitatea sauimposibilitatea cumpărătorului de a lua parte la predarea bunurilor. Înconcluzie, chiar dacă bunurile circulă pe aceeaşi piaţă şi cumpărătorul nule-a preluat personal de la vânzător, atunci el poate reclama lipsurileaparente. Tot astfel, dacă bunurile circulă de pe o piaţă pe alta şicumpărătorul le preia personal de la vânzător, atunci vânzătorul nurăspunde pentru viciile aparente.

Din moment ce Codul comercial nu reglementează modul de calcul alcelor două zile în care cumpărătorul trebuie să-i aducă la cuno tinţăș vânzătorului viciile aparente constatate, se apelează la dispoziţiile art.101C.proc.civ. şi anume termenul se calculează pe zile libere.

Cu privire la termenul de două zile de la primire, Codul comercial aprevăzut la art.70 două excepţii de la regulă:59

- o excepţie de ordin obiectiv şi care se referă la condiţiiledeosebite în care se află marfa vândută cum este de exemplu cazul în

care descărcarea mărfii durează mai mult de 2 zile sau dacă este vorba deo cantitate foarte mare de mărfuri, iar verificarea acestora durează maimult de două zile. Mai mult, există bunuri care prin natura lor necesită maimult timp pentru verificare ( exemplu instalaţii foarte complicate ).- o altă excepţie priveşte condiţiile deosebite în care se află

persoana cumpărătorului, dacă este vorba de o persoană fărăexperienţă iar verificarea mărfii presupune anumite cuno tin e. Astfel,ș ț termenul de două zile se prelungeşte pentru a se putea apela la unspecialist.

Durata prelungirii termenului se apreciază în raport de împrejurărileconcrete.

În cazul în care vânzătorul recunoaşte existenţa viciilor sau dacăacesta îşi ia obligaţia de a răspunde pentru buna funcţionare a lucruluivândut pe timp determinat, atunci nu mai este necesară denunţareaviciilor de către cumpărător.

Este suficient ca denunţarea viciilor să se facă în termenul de 2 zile dela descoperirea acestora, nefiind necesar ca denunţarea să ajungă lacunoştinţa vânzătorului în termen de 2 zile de la descoperirea lor.60

Termenul de două zile se aplică şi în cazul viciilor ascunse.Cumpărătorul trebuie să aducă la cunoştinţa vânzătorului viciile ascunse

59 I. L. Georgescu, op.cit ,.p. 213 .60 I. L. Georgescu , op.cit ,.p.214 .

59

8/4/2019 comercial (2010) (1)


ale bunurilor în termen de 2 zile de descoperirea acestora. Ca şi în cazulviciilor aparente expirarea termenului decade cumpărătorul din dreptul dea mai reclama viciile lucrului vândut.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 şi 72 C.com. cumpărătorul sau vânzătorul pot cere preşedintelui instanţei judecătoreşti să dispună constatarea prinexpertiză a calităţii şi stării în care află bunul. De asemenea se poatedispune sechestrarea lucrului vândut se sau depunerea lui într-un depozit

public sau în alt loc stabilit de instanţă sau poate fi vândut acel bun.Conform art.72 hotărârea trebuie comunicată celeilalte părţi înainte de

punerea ei în aplicare.61

Forma denunţării este lăsată de legiuitor la latitudinea cumpărătorului,astfel se poate face în formă scrisă orală sau prin orice alt mijloc. Înschimb, în privinţa viciilor, acestea trebuie descrise foarte clar şi nu în modvag cum ar fi „ marfă viciată ” sau „ marfă deteriorată ”.

Condiţiile de formă prevăzute de art.70C.com. sunt restrictiveaplicându-se doar vânzărilor comerciale de la piaţă la piaţă.

Sancţiunea pentru nedenunţarea viciilor în termenul prevăzut de art.70C.com. este decăderea din beneficiul acţiunilor redhibitorii62.

În vânzările comerciale adeseori părţile introduc clauza„ văzut şiplăcut ” ( merce visitata e piaciuta ).63

În opinia tradiţională, clauza „văzut şi plăcut” transformă contractulde vânzare-cumpărare comercială într-o operaţie aleatorie. În acest tip decontract cumpărătorul plăte te un preţ mai mic pentru marfa vândută darș vânzătorul nu mai răspunde pentru vicii. În schimb această clauză nuacopere dolul vânzătorului aplicându-se adagiul „fraus omnia corrumpit ”.

Cu privire la riscul pieirii lucrului afectat de vicii art.1358 C.civ.prevede două ipoteze:

- dacă lucrul a pierit din cauza viciilor acestuia vânzătorul este obligatsă restituie atât preţul şi cheltuielile vânzării cât şi daune-interese , dacăvânzătorul a fost de rea-credinţă;

- dacă lucrul piere fortuit sau din vina cumpărătorului este înlăturatărăspunderea vânzătorului.

Ca o ultimă concluzie cu privire la răspunderea pentru vicii putem

spune: vânzătorul răspunde pentru viciile lucrului indiferent dacă le-acunoscut sau nu, acest lucru având importanţă pentru stabilirea întinderiirăspunderii; obligaţia de garanţie pentru vicii există la orice vânzare; încazul vânzării unei moşteniri, vânzătorul răspunde pentru calitatea sa demoştenito, nu şi pentru viciile lucrului care fac parte din masasuccesorală;64 în vânzările prin licitaţie publică care se fac prin intermediulinstanţei judecătoreşti nu există obligaţia de garanţie pentru viciilelucrului.

61 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.438 .62

C. de Apel Bra ov, dec. nr. 134/15 09 2005, publicată în RDC nr. 2/2007, p. 147ș63 I. L. Georgescu , op.cit,. p. 218 ,64 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 391 .

60

8/4/2019 comercial (2010) (1)


3. N OUA GARANŢIE . G ARAN IAȚ DE CONFORMITATE . ACEASTĂ GARAN IE Ț ESTE CORELATIVĂ OBLIGA IEI Ț VÂNZĂTORULUI DE A PREDARE CONFORMĂ A MĂRFII .

Directiva din 25 mai 1999, privind garan ia bunurilor de consum,ț creează cadrul ca în fiecare stat să fie instaurată pentru consumatori ogaranţie extinsă care va îngloba atât viciul bunului cât şi neconformitatea(precum în convenţia de la Viena asupra vânzărilor internaţionale de

mărfuri). În ara noastră, prin Legea nr. 449/2003 a fost transpusăț această directivă. Noua garanţie are un domeniu mai îngust decât acţiuniletradiţionale, întrucât de ea beneficiază doar cumpărătorii consumatori(art.1 din Directivă şi art.1 din Legea nr.449/2003). Celelalte raporturi

juridice de vânzare – cumpărare rămân mai departe supuse regulilordreptului civil.

Câmpul garanţiei de care este ţinut vânzătorul. Noua acţiuneeste mai largă, sub acest aspect, decât acţiunile din Codul civil, deoareceacoperă atât viciile cât şi neconformitatea bunului, (art.2 din Directivă şiart.5 din Legea nr.449/2003) aşa cum există şi în convenţia de la Viena cuprivire la vânzările internaţionale de mărfuri. În schimb, legea nu se vaaplica în cazul întârzierii sau absenţei livrării mărfi.

Condiţiile noii garanţii. Aceste condiţii sunt asemănătoare cu celecare guvernează garanţia pentru viciile ascunse din Codul civil, ca şi acelor ce se prefigurează a se cristaliza din practica judiciară, aşa cum aufost arătate. Noua garanţie se aplică astfel imediat ce bunul livrat a fostafectat de un viciu care îl face impropriu folosinţei obişnuite sau care nueste conform cu promisiunile din contract, eventual cu afirmaţiile făcute înreclamele publicitare (art. 3 din Directivă şi art.5 alin.2 din Legeanr.449/2003).

În anumite puncte condiţiile diferă însă sensibil de dreptul comun:- termenul de garanţie este de 2 ani, începând cu data livrării (art.5

(1) din Directivă şi art.16 din Legea nr.449/2003), fiind mai avantajosdecât termenul subiectiv de 6 luni şi cel obiectiv de 1 an prevăzut de art.5şi 11 din Decretul nr.167/1958. Directiva mai prevede însă şi un termenscurt de 2 luni de denunţare a viciilor, acest termen fiind doar recomandat

statelor membre(art.5-2 din Directivă ). Prin legea noastră de transpunerese prevede acest termen al denunţului (art.17 din Legea nr.449/2003).- Prin art.5 (3) din Directivă se consacră o prezumţie de anterioritate

a defectului, dacă acesta apare în perioada de 6 luni de la predare, şi ogeneralizează, întrucât ea se va aplica atât pentru viciile ascunse cât şipentru neconformitate. La fel şi în legea noastră de transpunere (art. 18).Această generalizare nu antrenează doar efecte pozitive. Ea este utilăatunci când există vicii ascunse, în acest fel consumatorul este protejatcăci în lipsa prezumţiei el nu ar fi putut face dovada anteriorităţii viciului

datorat acestei dificultăţi. În schimb, potrivit unei opinii, în cazul acţiuniipentru lipsa conformităţii, prezumţia de anterioritate va antrena multiple

61

8/4/2019 comercial (2010) (1)


litigii artificiale, căci orice cumpărător care se va răzgândi va reclamaneconformitate şi va obţine uşor desfiinţarea contractului. Singuraprotecţie a vânzătorului contra acestor litigii artificiale ar fi aceea de aobţine de la cumpărători declaraţia că bunul este conform.

Noua garanţie este de ordine publică în câmpul său de aplicare iarlegea de transpunere precizează în mod expres că acele convenţii carelimitează sau înlătură garanţia sunt reputate ca fiind nescris (art.7-1 din

Directivă şi art.22 din Legea nr.449/2003).Sancţiunile [art.3 (2)- 3 (3)] din Directivă şi art.10 din Legea

nr.449/2003). Op iunea cumpărătorului.ț Într-o primă fază,consumatorul poate alege între repararea sau înlocuirea gratuită a bunului;dacă însă această solicitare se dovedeşte a fi imposibilă oridisproporţionată în raport cu valoarea bunului şi cu importanţa defectului,vânzătorul nu este obligat să respecte alegerea cumpărătorului.

Dreptul de alegere acordat cumpărătorului a născut temeri pentruvânzători că, indiferent de situaţie, cumpărătorii vor alege doar înlocuirea,chiar şi atunci când reparaţia este foarte uşoară şi nu afectează bunul( exemplu un contact imperfect).

Dacă primele două soluţii nu sunt eficiente, consumatorul poate alege între restituirea bunului sau păstrarea lui cu reducerea preţului.

Termenul de garanţie. Potrivit art.5.1 din directivă,responsabilitatea vânzătorului este angajată dacă lipsa de conformitateapare în termen de doi ani începând de la data livrării bunului.

Termenul în care poate fi formulării acţiunea în garanţieipentru vicii ascunse. A a cum a fost arătat mai sus, în dreptul civil, prinș art.1359 Cod civil coroborat cu art.5 şi art. 11 din Decretul jnr.167/1958perioada în care fi formulată acţiunea în răspundere pentru viciile ascunseeste limitată la un an. Regula nu este justă, căci viciul poate fi relevat multtimp după predarea lucrului. După descoperirea lui termenul pentruacţiunea în garanţie este de 6 luni de la acel moment dacă viciul nu a fostascuns cu viclenie, sau de 3 ani dacă a fost ascuns de vânzător.

În directiva europeană, sunt modificate substanţial regulile aplicabileduratei de garanţei pentru viciile ascunse. în directivă nu se prevede nici

un termen pentru exerciţiul acestei acţiuni de către consumator. Directivatrimite la legislaţiile naţionale pentru acest termen. Ea precizează totuşică, dacă, în virtutea legislaţiei naţionale, drepturile consumatorilor suntsupuse unui termen de prescripţie, acesta nu expiră pe perioada a doi anicare urmează livrării (art.5-1).

Această regulă va modifica termenul de 6 luni prevăzut de art.1359Cod civil şi art.5 din Decretul nr.167/1958. Astfel, dacă viciul se relevăfoarte repede după livrare, consumatorul va putea formula acţiunea în

justiţie pe perioada a doi ani de la livrare.

62

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Pentru celelalte vânzări, de exemplu între doi comercian i, se aplicăț dreptul comun, atât cu privire la condi iile angajării responabilită ii cât iț ț ș cu privire la termenul ac iuii în răspundere, arătat mai sus.ț

4. G ARANŢIILE CONVENŢIONALE

În principiu, vânzătorii nu sunt avantajaţi de regulile garanţiei legalecăci ar putea să fie angajaţi mult timp să răspundă. De aceea, pe cale deconvenţie vânzătorii profesionişti eludează regulile garanţiei legale, care

sunt doar supletive, cel puţin pentru viciile necunoscute devânzător(art.1054 Cod civil).Acest comportament a fost interzis prin regulile normelor protecţie a

consumatorilor. În raportul dintre vânzătorul profesionist şi consumatorgaranţiile legale pentru viciile ascunse sunt reguli de ordine publică şi nupot fi restrânse65.

a. Conţinutul garanţiilor convenţionale. Vânzătorii profesioniştiacordă cumpărătorilor şi în mod special consumatorilor, anumite garanţiicomerciale, în plus faţă de diferitele acţiuni legale.

Potrivit practicii contractuale, principalele garanţii acordate în plusfaţă de cele prevăzute de Codul civil sunt:- garanţiile comerciale acoperă toate viciile bunului, indiferent dacă

sunt ascunse sau aparente, redhibitorii sau nu;- termenul de prescripţie al acţiunii în garanţie este, de regulă mai

mare, între 1 an şi 2 ani şi nu curge de la livrarea bunului.- garanţia acordată constă în repararea sau în înlocuirea bunului.b. Forma garanţiei, potrivit Directivei din 1999 şi a Legii nr.

449/2003.Convenţia de garanţie trebuie să fie scrisă; şi trebuie săcuprindă: condiţiile garanţiei; durata; numele şi adresa garantului art.22din Legea nr.449/2003. Textul art. 6 din Directivă mai prevede că garanţiatrebuie să reamintească existenţa acţiunii legale în interesulconsumatorului. Se mai prevede că imobilizarea bunului mai mult de 7 zile

în vederea remedierii, prelungeşte durata garanţiei cu o duratăechivalentă.

2 . G⁰ ARAN IAȚ DE EVIC IUNE Ț .Garan ia de evic iune este reglementată în art. 1337 i următoarele C.ț ț ș

civ. ea garantează stăpânirea pa nică a lucrului i sanc ionează atingerileș ș ț aduse proprietă ii i deten iei pe care vânzătorul le produce cumpărătoruluiț ș ț prin contractul încheiat. Ea condamnă tulburările aduse dreptuluicumpărătorului de către vânzător, prin preten ia acestuia din urmă de a iț se respecta dreptul de proprietate asupra bunului vândut, ca i tulburărileș de fapt prin care vânzătorul ac ionează ca i când el ar fi rămasț ș proprietarul bunului.

Această garan ie este de ordine publică, i în consecin ă esteț ș ț imprescriptibilă. Totu i, această garan ie are o aplicabilitate redusă înș ț

dreptul comercial datorită faptului că obiectul comer ului sunt bunuriț 65 La fel şi în directivă

63

8/4/2019 comercial (2010) (1)


mobile i în virtutea art. 1909 C. civ. posesorul acestor bunuri esteș considerat proprietar.

C. OBLIGA IAȚ DE INFORMARE I Ș DE CONSILIERE

a. No iune.ț Jurispruden a din sistemele de drept al ărilor Europei deț ț vest a pus în sarcina vânzătorilor obliga ia de a informa pe cumpărător iț ș de a-l consilia, obliga ii ce constau în a îl îndruma pe acesta asupraț

modului i a riscurilor de utilizare a bunului. Această obliga ie este cu atâtș ț mai riguroasă cu cât vânzătorul este un profesionist iar cumpărătorul esteun profan. Cumpărătorul este totodată inut de datoria de a colabora cuț vânzătorul. Obliga ia de informare sau de consiliere este în principiu oț simplă obliga ie de mijloace.ț

b. Con inutul acestor obliga ii în dreptul nostru.ț ț Obligaţia deinformare începe în faza precontractuală66, vânzătorul oferindcumpărătorului toate informaţiile necesare pentru a contracta şi continua

în faza de executare a contractului, vânzătorul având obligaţia de a-linforma pe cumpărător cu privire la montarea şi folosirea bunului şi înprivinţa precauţiunilor pentru evitarea deteriorării ori accidentării (art. 18-19 din OG. nr. 21/1992, art. 970 alin. 2 C. civ., art. 3 din OG. nr.130/2000 i art. 2 lit. d din L. nr. 367/2007 privind combaterea practicilorș incorecte ale comercian ilorț 67).

De regulă, informarea cumpărătorului se realizează prin etichetarea,marcarea produsului, prin prospect sau instrucţiuni de folosire , iar înprivinţa condiţiilor prestărilor de servicii prin afişarea lor vizibilă. Legeaprevede că informarea trebuie să cuprindă anumite menţiuni, să fieredactată clar, precis şi în limba ţării unde se vinde bunul.

În opinia unor autori obligaţia de informare este o obligaţie accesorieobligaţiei de predare, pentru alţii aceasta este legată de viciile deconsimtământ, lipsa informaţiei considerându-se manoperă dolosivă.Există şi autori care consideră obligaţia de informare o obligaţieindependentă68.

c. Sediul materiei. În dreptul nostru obliga ia de informare esteț prevăzută punctual în func ie de obiectul vânzării.ț

c1. O.G. nr.130/2000 privind contractele încheiate la distanţă prevedeobligaţia comerciantului de a-l informa pe cumpărător atât înainte cât şiulterior încheierii contractului.

Aşa cum am văzut, vânzătorul este obligat să-l informeze pecumpărător cu privire la bunul vândut, dar şi cumpărătorul trebuie săceară vânzătorului informaţiile pe care le consideră necesare, mai alescând vrea să dea bunului o întrebuinţarea mai puţin obişnuită.69

66 I. L. Georgescu , op.cit, p. 218 .67 Publicată în M. Of. nr. 899 din 28 decembrie 200768

A se vedea i D. Văduva A. Tabacu op. cit. p.ș69 I. L. Georgescu , op.cit, p. 219 - 220 .

64

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Rigoarea cu care se apreciază obligaţia de informare diferă după cumeste vorba de raporturi între vânzători profesionişti şi consumatori, şiraporturi dintre profesionişti din aceeaşi branşă.

c2. O.G nr.21 din 21 august 1992 republicată privind protecţiaconsumatorilor conţine în cuprinsul său dispoziţii referitoare la obligaţia deinformare.

În art.3lit.b se precizează printre alte drepturi ale consumatorilor şi

dreptul „ de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristiciloresenţiale ale produselor şi serviciilor”.

Tot în O.G.21/1992 se prevede la art.19: „informarea consumatorilordespre produsele oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elementede identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, dupăcaz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică,instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul înfuncţie de natura acestuia”. Aceste informaţii trebuie să fie în limbaromână indiferent de ţara de origine, iar pentru produsele de import,Guvernul stabileşte limbile străine în care sunt traduse informaţiile.

Pentru produsele de folosinţă îndelungată art.20 alin.3 dinO.G.21/1992, pe lângă obligaţia de informare se prevede şi obligaţia caaceste produse să fie însoţite de „ declaraţia de conformitate”, „ certificatde garanţie ” şi „ carte tehnică ” ori „ instrucţiuni de folosire ” redactateobligatoriu în limba română cu arătarea „ caracteristicilor produsului,condiţiile de instalare, exploatare, întreţinere, data fabricaţiei, termenul degaranţie şi eventualele riscuri ce pot apărea în urma nerespectariiinstrucţiunilor ”.

Obligaţia de a-l informa pe consumator nu poate fi înlăturată prininvocarea secretului comercial sau profesional ( art.22 din O.G.21/1992).

c3 Şi în O.G.nr.106/1999 privind contractele încheiate în afaraspaţiilor comerciale se prevede obligaţia vânzătorului de a-l informa pecumpărător la încheierea contractului cu privire la datele de identitate alevânzătorului şi asupra dreptului de a denunţa unilateral contractul.

Vânzătorii ocazionali nu sunt scutiţi de a informa pe cumpărător, însăei nu sunt supuşi exigenţelor normelor speciale reţinute la raportul dintre

comerciant şi cumpărător. Mai degrabă are obligaţia de a informa în limitaregulilor privind dolul prin reticenţă.70

Obligaţia de informare este o obligaţie de mijloace. Aşadar, vânzătorulnu răspunde în cazul în care cumpărătorul nu respectă informaţiiletransmise şi defectează bunul cumpărat.

d. Dreptul european. Obligaţia de informare este regăsită şi înDirectiva 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Europeandin 3decembrie 2001 relativă la securitatea generală a produselor.

În art.5 alin.1 al acestei Directive se prevede obligaţia de informare a

consumătorilor, producătorul are îndatorirea de a furniza consumatorului70 Dumitru Văduva , Andreea Tabacu , op.cit,. p. 56 – 57 .

65

8/4/2019 comercial (2010) (1)


informaţii utile menite să permită acestuia să evalueze riscurile unuiprodus pe timpul duratei normale de utilizare sau rezonabil previzibile ( încazul în care acestea nu sunt imediat perceptibile fără un avertismentadecvat ).

D OBLIGA IAȚ DE SECURITATE

Un loc esenţial în domeniul politicii de protecţie a consumatorului îl

constituie securitatea acestuia raportat la serviciile şi produsele aflate pepiaţă.

În România, interesul protecţiei consumatorului a apărut după 1989,alimentat de dorinţa integrării în structurile europene şi de noile condiţiidin economia românească.

Dreptul comun în materie de securitate a produselor este Directiva85/374CEE din 25 iulie 1985 a Consiliului European privind răspundereapentru produsele defectuoase. Această directivă a fost completată de altelepeste 200 de directive „verticale ” privind asigurarea securităţii relativ ladiferite produse determinate. Aceste directive au fost transpuse în dreptulnostru prin L. nr. 240 /2004 privind răspunderea producătorilor pentruprodusele cu defecte71.

În sensul Directivei 85/374/CEE un produs este defectuos dacă nuconferă securitatea la care se poate aştepta în mod legitim (art. 6 alin. 1),ţinându-se seama de toate circumstanţele şi mai ales de prezentareaprodusului, folosirea acestuia şi de momentul punerii lui în circulaţie.

Antrenarea răspunderii pentru produsele defectuoase necesită întrunirea următoarele exigen e: existenţa unui prejudiciu, fapta ilicităț (defectul produsului) şi raportul de cauzalitate între defectul produsului şiprejudiciu (art. 6-7 din L. nr. 240/2004).. Sarcina probei revine victimei.Au dreptul la a formula ac iune în răspundere i asocia iile de protec ie aț ș ț ț consumatorilor, acestea fiind scutite de plata taxelor de timbru (art. 47 dinL. nr. 240/2004), iar Ministerul Public poate să intervină în procesul civil(art. 44 din L. nr. 240/2004).

Termenul de prescripţie a acţiunii în despăgubiri este de trei ani de ladata când victima a luat cunoştinţă de prejudiciu, sau ar fi trebuit să ia

cuno tin ă de defectul produsului şi persoana responsabilă cu condiţia de aș ț nu fi trecut 10 ani de la punerea în circulaţie a produsului, în acest cazpersoana responsabilă fiind exonerată de răspundere ( art.11 ). Legiuitorulstabile te astfel un termen subiectiv i unul obiectiv de începere a curgeriiș ș termenului, respectiv, cel al cunoa terii i al momentului la care ar fiș ș trebuit să cunoască elementele răspunderii72.

De asemenea, rămân aplicabile i regulile O.G. nr.21/1992 privindș protecţia consumatorilor care reprezintă în prezent o anexă a L. nr.

71

Republicată în M. Of. nr. 313 din 22 aprilie 200872 A se vedea i Gh. Pipera, Protec ia consumatorilor în contractele comerciale, în Revista de Drept alș ț afacerilor, nr. 4/2008,p. 13-40

66

8/4/2019 comercial (2010) (1)


296/2004, privind Codul consumatorului, dreptul comun în materiaprotecţiei consumatorului. Alături de această reglementare există o seriede acte normative ce au o puternică influenţă asupra securităţiiconsumatorului. De exemplu: Legea nr.12/1990 privind protecţiapopulaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; Legea nr.98/1994privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienăşi sănătate publică sau chiar Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.536/1997

pentru aprobarea normelor de igienă şi recomandări privind mediul deviaţă al populaţiei. La acestea se adaugă o serie de actenormative„ periferice ” care privesc în mod tangenţial garantareasecurităţii consumatorului în anumite domenii de activitate ( de exemplu:H.G.nr.329/2001 privind importul şi comercializarea unor produse folosite;H.G. nr. 745/1999 pentru aprobarea normelor privind etichetareadetergenţilor; Legea nr.178/2000 privind produsele cosmetice; etc.).

Potrivit art.2 alin.2 din O.G.nr.21/1992, consumator este„ persoanafizică care dobânde te, utilizează ori consumă, ca destinatar final, produseș obţinute de la agenţi economici sau care beneficiază de servicii prestate deaceştia”. În art.115 din Legea nr.105/1992 privind reglementarearaporturilor de drept internaţional privat se prevede condiţia ca produsulachiziţionat să fie lipsit de legătură cu activitatea profesională saucomercială a consumatorului. De cele mai multe ori consumatorul esteasimilat cumpărătorului, deoarece, în relaţiile de consum, vânzarea-cumpărarea este cel mai des folosit contract în achiziţionarea de produse.73

Enumerarea mijloacelor preventive prin care se garanteazăsecuritatea consumatorului în concret este practic imposibilă. O.G.nr.21/1992 şi Legea nr.12/1990 fac câteva referiri la protecţiaconsumatorului sub acest aspect.

Iată câteva reguli preventive menite să asigure securitateaconsumatorului:

- interzicerea comercializării de produse sau prestarea de servicii care,utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sausecuritatea consumatorului74;

- interzicerea comercializării de produse false sau contrafăcute,

substituite precum şi expunerea lor spre vânzare ( art. 313 C.pen. ),falsificarea de alimente sau alte produse75;

73 Carmen Tamara Ungureanu, Revista Dreptul nr. 3 / 1998 , , p. 56 – 5774 art. 4 alin. 1 , O.G. 21 / 1992 privind protecţia consumatorilor .75 C. de Apel Craiova, dec. nr. 158/2003, publicată în RDC nr. 3/2008p. 32-35, cu un comentariu de

Betino Dianant, Dorin Flucu . Prin această sentin ă au fost acordate daune morale de 150 000 lei pentruș ț prejudiciul produs de pârâta SC Metrou Cash, care a comercializa carne de mici sub eticheta, carne de vită iș oaie, iar la controlul efectuat de un consumator, s-a constatat că în realitate produsului vândut con inea carneț de vită i porc. Acest produs, fiind consumat de reclamant, adept al Bisericii Cre tine Adventistă de ziua a 7-a,ș ș care interzice consuma carne de porc, i-a produs vătămare corporală prin stările maladive i erup ii i în acela iș ț ș ș timp l-a prejudiciat m oral prin încălcarea dreptului său la respectarea perceptelor religioase, deci dreptul lalibertatea con tiin ei reglementat în Declara ia Universală a Drepturilor Omului. Prin această decizie a fostș ț ț

aplicată regula răspunderii obiective a pârâtei. Aceasta a invocat gre eala unui angajat care ar fi etichetat gre itș ș produsul însă această apărare a fost înlăturată, re inându-se că agentul economic răspunde pentru faptaț prepusului său.

67

8/4/2019 comercial (2010) (1)


- obligativitatea pentru producători de a pune în circulaţie produsesigure şi testate dacă legea prevede astfel ( art.7 lit.b dinO.G.nr.21/1992 ),deci producătorii au obligaţia să specifice termenul devalabilitate;

- obligaţia prestatorului de servicii de a presta numai servicii care nuafectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ( art.7 alin.1 lit.cdin O.G.nr.21/1992 ).

Art.4 din O.G.nr.21/1992 reglementează obligaţia de securitate aagenţilor economici: „se interzice comercializarea de produse sauprestarea de servicii care, utilizate în condiţii normale pot pune în pericolviaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor”. De asemenea obligaţiaeste reglementată efectiv în sarcina agenţilor economici, producători,distribuitori sau prestatori de servicii în cadrul art.7.

Prin agent economic legea înţelege orice persoană fizică sau juridică,autorizată, care, în cadrul activităţii sale profesionale, fabrică, importă,transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau presteazăservicii.

Consumatorii beneficiază atât de dreptul de a fi protejaţi împotrivariscului de a achiziţiona produse care ar putea să le prejudicieze viaţa,sănătatea ,sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi intereselelegitime cât şi de dreptul de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate decalitatea necorespunzătoare a produselor, folosind în acest scop mijloaceleprevăzute de lege .76

Este foarte important de reţinut că faptul ilicit cauzator de prejudicii însistemul răspunderii pentru produse constă în fabricarea şi comercializareaunui produs defectuos. Odată lansat pe piaţă un produs, comerciantul esteprezumat în mod absolut în culpă în cazul în care acel produs, utilizat înmod corespunzător, a creat o vătămare corporală sau o pierdereeconomică. Numai dacă producătorul/distribuitorul demonstrează că , înmod rezonabil nici un alt comerciant din cadrul aceleiaşi „ industrii ” nu arfi putut prevedea modul defectuos de utilizare a produsului de cătreconsumator, atunci respectivul producător este exonerat de răspundere.77

Cu privire la protecţia intereselor economice ale consumatorilor,

ordonanţa reglementează răspunderea agenţilor economici pentru calitateaproduselor. Această răspundere priveşte două perioade succesivedistincte: răspunderea în termenul de garanţie şi răspunderea în cadrulduratei medii de utilizare a produselor.78

a. Răspunderea pentru calitatea produselor în termenul de garanţieDeşi Codul civil ( art.1353) precizează că vânzătorul nu este

răspunzător decât de viciile ascunse, obligaţia agenţilor economici de aremedia sau înlocui în mod gratuit produsele şi serviciile achiziţionate de

76

Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.438 .77Sorin David, în Revista Dreptul comercial, nr..4/1993, p. 22 – 23.78 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit ,.p.439 .

68

8/4/2019 comercial (2010) (1)


consumatori, precum şi de a acorda despăgubiri pentru pierderile suferiteca urmare a deficienţelor acestora în cadrul termenului de garanţie sauvalabilitate, obligaţia prevăzută de O.G. nr.21/1992( art.12 ), poate fiinterpretată ca fiind una de garanţie împotriva viciilor aparente aleproduselor. De exemplu, dacă un ceasornicar a vândut un ceas şi agarantat cumpărătorul că ceasul va funcţiona un timp determinat, aceastăobligaţie îl face pe vânzător, răspunzător chiar de defectele aparente.79

Aşadar, în termenul de garanţie sau de valabilitate al produselor,vânzătorul răspunde atât pentru viciile aparente cât şi pentru cele ascunseiar după expirarea termenului de garanţie, răspunderea agentuluieconomic nu încetează, ci subzistă pe tot parcursul duratei medii deutilizare, când vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse.

Termenul de garanţie este limita de timp, stabilită de producător, încadrul căreia produsul achiziţionat trebuie să-şi păstreze caracteristicilecalitative prescrise. În acest termen cumpărătorul are dreptul laremedierea sau înlocuirea gratuită a produsului, cu condiţia ca deficienţelesă nu-i fie imputabile, adică consumatorul să fi respectat condiţiile detransport, manipulare, depozitare sau exploatare a produsului.

În schimb, termenul de valabilitate priveşte anumite produse care potfi folosite numai într-un anumit termen ( produse alimentare,farmaceutice, cosmetice ), fiind o limită de timp, stabilită de producător, încare produsul poate fi consumat.80

Cele două termene ( de garanţie şi de valabilitate ) curg de la datadobândirii produsului de către consumator.

Tot O.G.nr.21/1992 prevede în art.42 alin.1 că agenţii economicirăspund pentru „ orice deficienţă privind calitatea produselor ori serviciilor,apărută în cadrul termenului de garanţie ori de valabilitate a acestora ”. Deasemenea consumatorii au dreptul „ de a fi despăgubiţi pentru prejudiciilegenerate de calitatea necorespunzătoare a produselor”( art.3 lit. d).

Spre deosebire de Codul civil (art.1355 ) care dă posibilitateacumpărătorului fie să rezilieze contractul, fie să solicite restituirea uneipărţi din preţul vânzării păstrând bunul, legea specială îl obligă pe vânzătorşi la repararea produsului sau chiar la înlocuirea lui, iar atunci când

vânzătorul este de rea-credinţă, cumpărătorul poate solicita şi daune-interese (art.1356).Aşadar, atunci când consumatorul constată, în termenul de garanţie

anumite deficienţe,are dreptul să ceară agentului economic fie remediereasau înlocuirea produselor, fie restituirea preţului. Iar în cazul produselor cutermen de valabilitate, consumatorul poate cere înlocuirea lor saurestituirea preţului.

Remedierea deficienţelor se face gratuit. Termenul în care se faceremedierea, pentru produsele de larg consum şi cele de folosinţă

79Sorin David,. Dreptul , nr. 3 / 1998 , p. 58 .80 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.439 .

69

8/4/2019 comercial (2010) (1)


îndelungată este stabilit de organul administraţiei publice abilitat de legeiar pentru celelalte produse este prevăzut în contract.

Înlocuirea produselor cu deficienţe calitative are loc gratuit în cazulproduselor la care timpul de nefuncţionare din cauza deficienţelordepăşeste 10% din termenul de garanţie, precum şi în cazul produseloralimentare, farmaceutice sau cosmetice (produse cu termen de valabilitate) care prezintă abateri faţă de caracteristicile prescrise.81

Consumatorul poate opta între înlocuirea produsului şi restituireapreţului. Înlocuirea produsului cu deficienţe calitative cu unulcorespunzător sau restituirea preţului se face imediat după constatareaimposibilităţii folosirii produselor, dacă acest lucru nu îi este imputabilconsumatorului.82

b. Răspunderea pentru calitatea produselor în cadrul durateimedii de utilizare a produselor.

Aşa cum am văzut, expirarea termenului de garanţie nu duce la încetarea răspunderii agentului economic pentru calitatea produselor.Acesta va răspunde în continuare, dar numai pentru viciile ascunse aleproduselor care au apărut în cadrul duratei medii de utilizare a produselor

în cauză83. În cazul produselor cu termen de valabilitate aceastărăspundere este exclusă.

Potrivit art.2 din O.G. nr.21/1992 viciul ascuns înseamnă «deficienţacalitativă a unui produs livrat sau serviciu prestat care, existând înmomentul predării ori executării, nu a fost cunoscut şi nici nu putea ficunoscută de consumator prin mijloacele obişnuite de verificare».

Tot în art.2 este definită şi durata medie de utilizare ca fiind«intervalul de timp, stabilit în documentele tehnice normative sau declaratde către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele,altele decât cele cu termen de valabilitate, trebuie să-şi menţinăcaracteristicile calitative prescrise, dacă au fost respectate condiţiile detransport, manipulare, depozitare şi exploatare».

Dacă în cursul duratei medii de utilizare a produselor apar vicii,consumatorul poate pretinde agentului economic ( vânzătorului)remedierea sau înlocuirea produselor dacă acestea nu mai pot fi folosite

conform scopului pentru care au fost realizate. Răspunderea agentuluieconomic este antrenată doar dacă consumatorul a respectat condiţiile detransport, manipulare, depozitare şi exploatare.

Ca şi în cazul răspunderii în termenul de garanţie, remediereadeficienţelor se face tot într-un termen maxim, termen care curge de lafinalizarea expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru( art.13 alin.2 O.G.nr.21/1992).84


Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p 440 .83 D. Văduva, A. Tabacu, op. cit. p. .84 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.440 .

70

8/4/2019 comercial (2010) (1)


În cazul în care prin remediere nu se mai menţin caracteristicilecalitative, consumatorul poate cere înlocuirea produsului. De asemenea,dacă a suferit un prejudiciu, potrivit clauzelor contractuale sau normelor dedrept comun, consumatorul are dreptul la despăgubiri.

În dreptul comun (art.5 şi art.11 alin.3 din Decretul nr. 167/1958)termenul de prescripţie pentru reclamarea viciilor ascunse fără viclenieeste de 6 luni de la descoperirea lor, dar nu mai târziu de un an de la

predarea bunului. În domeniul protecţiei consumatorului se menţinetermenul de 6 luni, atunci când viciile nu au fost ascunse cu viclenie, dartermenul de un an a fost înlocuit cu durata medie de utilizare, care, deregulă, este mai mare de un an. Dacă viciile sunt ascunse cu viclenie ,termenul de prescripţie este cel general, de 3 ani.85

În legătură cu remedierea sau înlocuirea produsului, art.17 dinordonanţă prevede că toate operaţiunile sunt suportate de vânzător. Acestlucru nu înseamnă că nu poate fi angajată şi răspunderea producătorului.

Agentul economic este răspunzător şi de prejudiciile cauzateconsumatorului relative la viaţa, integritatea corporală sau sănătateaacestuia ( art. 64 din L. nr. 240/200 i art. 3 din OG. nr. 21/1992).ș

Această răspundere este contractuală în măsura în care ac iunea seț întemeiază pe condi iile prevăzute de actele normative arătate mai sus,ț prezumându-se că aceste condi ii ale răspunderii fac parte din câmpulț contractual. În cazul în care ac iunea nu poate fi întemeiată pe regulileț arătate, angajarea răspunderii este delictuală. Există autori care sus in căț angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de produsele defectuoaseeste întotdeauna delictuală deoarece viaţa, sănătatea, integritateacorporală nu sunt susceptibile să facă obiectul unei negocieri contractualeşi în plus, art.1001 alin.1 C.civ. prevede „suntem asemenea responsabilide prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. Această tezăpoate fi justă pentru că însă i art. 64 din L. nr. 240/2004 face trimitere laș regulile art. 998-1003. Însă acela i text face trimitere, în acela i timp i laș ș ș regulile răspunderii contractuale, respectiv la art. 1080-1089 C. civ.

Având în vedere importanţa protecţiei consumatorilor în contextuleconomiei de piaţă când se accentuează dezechilibrul dintre consumator şiagentul economic, primul fiind partea slabă, aflându-se într-o poziţie deinferioritate economică, lipsit de protecţie juridică, pe când agentuleconomic devine din ce în ce mai puternic, datorită posibilităţii luifinanciare, este necesară o protecţie efectivă prin elaborarea de actenormative adecvate.86

III. OBLIGA IILEȚ CUMPĂRĂTORULUI

85 Carmen Tamara Ungureanu,.Revista Dreptul , Anul IX , Seria a – III-a , Nr. 3 / 1998 , p. 58 .86 D. Văduva, A Tabacu, op cit p .

71

8/4/2019 comercial (2010) (1)


1. OBLIGA IAȚ DE A PLĂTI PRE ULȚ

Textul art. 1361 C. civ. dispune că «Principala obliga ie aț cumpărătorului este acea de a plăti pre ul» (A). Cumpărătorul datorează,ț de asemenea, cheltuielile accesorii ale vânzării (B).

A. Obiectul principal al plă ii.ț Datoria principală a cumpărătoruluieste plata pre ului. Cuantumul pre ului este cele convenit prin contract.ț ț Păr ile pot să prevadă însă un discount, adică o reducere a pre ului, pentruț ț

cumpărtorul care plăte te pre ul într-un anumit termen.ș țProblema revizuirii pre ului.ț Datorită fenomenului de devalorizare

a monedei, în contractele care se execută pe o durată mare de timp, deexemplu, în contractele cu plata pre ului în rate, s-a pus problema dacăț preţul ar putea fi actualizat când, în cursul executării, moneda s-adepreciat datorită inflaţiei.87

În legătură cu această problemă s-au exprimat mai multe opinii.a. Într-o opinie, preţul convenit nu poate fi revizuit, ca urmare a

creşterii inflaţiei întrucât, în dreptul nostru nu este admisă teoriaimpreviziunii (rebus sic standibus). Susţinătorii acestei opinii aducurmătoarele argumente:

- a a zisa clauză tacităș rebus sic standibus este neconformă curealitatea, pentru a exista ar trebuie să fie prevăzută expres; ea ar putea fiprezumată numai în intenţia uneia dintre părţi (a creditorului) iar pentruinterpretarea contractului nu este suficientă numai intenţia uneia dintrepărţi ci a ambelor părţi.

- buna-credinţă şi echitatea sunt reguli sau principii de interpretare aclauzelor îndoielnice, judecătorul nu poate recurge la aceste principii înprezenţa unor clauze exprese, clare şi precise88.

- dezechilibrul survenit între cele două prestaţii nu poate fi calificat cafiind îmbogă ire fără justă cauză, aceasta având cauza în însuşi contractulț respectiv.

- aplicarea teoriei impreviziunii nu poate fi justificată pe conceptul deforţă majoră, deoarece aceasta are ca efect imposibilitatea executăriicontractului, iar pe de altă parte, devalorizarea monedei a devenit unfenomen curent i deci păr ile, în special creditorul, trebuie să prevadă oș ț

clauză de indexare a pre ului.țRevizuirea preţului nu este admisă nici în cazul în care s-a prevăzutcă, pentru nerespectarea obligaţiei, cumpărătorul datorează despăgubiri,motivându-se că acordarea cu titlu de despăgubiri a ratei inflaţiei arechivala cu revizuirea preţului.89

În opinia autorilor care resping teoria impreviziunii şi deci revizuireapreţului, consecinţele negative ale creşterii inflaţiei trebuie evitate prinstipularea în contract a unor penalităţi sau dobânzi adecvate.

87 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.441 .

88Gheorghe Beleiu, Revista Dreptul , Anul IV , Seria a III-a , Nr. 10 – 11 / 1993 , p. 35 .89 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.441 .

72

8/4/2019 comercial (2010) (1)


b. Există şi autori care susţine că actualizarea preţului datorat esteposibilă, chiar dacă nu s-a prevăzut în contract o clauză în acest sens. Oastfel de teză se bazează pe dispoziţiile art.1084 C.civ. care «dă dreptulcreditorului să pretindă debitorului repararea pierderii suferite şi abeneficiului de care a fost lipsit»; ca i pe dispozi iile art.970C.civ., potrivitș ț cărora «convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă; ele obligă nunumai la ceea ce este prevăzut în mod expres în ele, ci şi la toate urmările

ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa». A plăti unpreţ cu mult mai mare sau mai mic decât valoarea reală a bunului dinmomentul executării prestaţiilor este contrar principiilor bunei-credinţe şiechităţii90.

Se mai susţine că dacă nu se admite revizuirea contractului, se ajungela o îmbogăţire fără just temei a uneia dintre părţi în detrimentul celeilalte.

În practica instan elor au existat solu ii de actualizare a pre uluiț ț ț 91.În privinţa criteriului de actualizare a preţului, s-a decis că el nu poate

fi decât coeficientul creşterii inflaţiei pe perioada de executare a obligaţiei,şi nu cursul leu/dolar.

Pentru contracararea efectelor negative ale inflaţie, în practică, părţilestabilesc preţul într-o monedă străina. În acest caz, cumpărătoruldatorează preţul convenit, cu plata în lei la cursul de schimb oficial din ziuaplaţii.92

B. Locul i momentul plă ii.ș ț Corela ia lor.ț

În principiu, pre ul se plăte te la momentul la care este predatăț ș marfa, mai pu in. «ț Plata preţului se face la locul şi în momentul în care seface predarea lucrului vândut dacă nu s-a prevăzut altfel în contract»(art.1362 C.civ.), de exemplu, când vânzarea se face pe credit. Dacă încontract predarea mărfii este prorogată la un alt termen decât cel al

încheierii, atunci i cumpărătorul va plăti preţul tot la momentul predării.șCum predarea se face la locul unde se află bunul sau la domiciliul ori

sediul vânzătorului, dacă părţile nu au prevăzut în contract un loc unde seva face plata preţului atunci i plata va fi făcută în acela i loc. Aşadar, înș ș contractul de vânzare-cumpărare, cu privire la plata pre ului, se derogă deț la regula generală potrivit căreia plata este cherabilă (se face la domiciliul

debitorului – cumpărătorul) (art. 1104 C.civ.). În acest caz plata pre uluiț 90 Gheorghe Beleiu, Revista Dreptul , Anul IV , Seria a III-a , Nr. 10 – 11 / 1993 , p. 35 .91 C. S. J., decizia nr.445 din 4 aprilie1996,secţia comercială: „ În speţă, pârâta ( societate comercială ) a

declarat recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel, solicitâd, esenţă, exonerarea sa de suma reprezentând indicelede inflaţi, întrucât în contractul dintre părţi nu a fost prevăzută o dispoziţie în acest sens. Curtea a respinsrecursul, ca neîntemeiat constatând că, din coroborarea dispoziţiilor art.970 şi art.981C.civ. rezultă că, într-uncontract clauzele obişnuite se subînţeleg deşi nu sunt expres prevăzute într-unsul, iar convenţiile obligă nunumai la ceea ce s-a prevăzut expres în ele, dar şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa. Cum nu se poate ignora producerea unei pagube reale prin plata preţului fără luarea în calcul aratei inflaţie, rezultă că nici nu era necesar a fi prevăzut expres în contract o clauză în acest sens. În consecinţă, potrivit principiilor din dispoziţiile legale menţionate, rezultă că pârâta datorează preţul produselor, actualizat cuindicele de inflaţie potrivit datelor statistice, la care a fost obligată potrivit calculului efectuat de expertiza

întocmită în cauză”.92 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.442 .

73

8/4/2019 comercial (2010) (1)


este portabilă (se face la domiciliul creditorului – vânzătorul)93. Regula esteu or verificată în practica contractuală. Cumpărătorii se deplasează laș magazinul vânzătorului i plătesc pre ul mărfii ridicate.ș ț

În temeiul art.43 C.com. «obliga ia este producătoare de dobânzi dinț momentul la care a devenit exigibilă, fără a fi necesară punerea în

întârziere pentru efectuarea plă ii», deoarece, în materie comercială,ț debitorul este de drept în întârziere la termenul de scaden ă.ț

C. Excep ia de neexecutare.ț Potrivit art.1364C.civ. «cumpărătorulpoate să suspende plata preţului dacă este tulburat în paşnica posesie abunului sau dacă există pericolul de evicţiune prin exercitarea unei acţiuni

în revendicare din partea unui terţ, până ce vânzătorul va face să încetezetulburarea sau va da cauţiune, afară numai dacă s-a stipulat expres căplata trebuie să aibă loc chiar în caz de tulburare».

Dispoziţiile art.1364 C.civ. consacră principiul interdependenţeiprestaţilor celor două părţi; este o aplicare a excepţiei inadimpleti contractus sau a retenţiei ( debitum cum re junctum ). Ar fi injust să fieobligat cumpărătorul să plătească preţul şi în caz de tulburare sau pericolde evicţiune, pentru ca apoi să fie obligat să exercite o acţiune înrestituire.94

Clauza solve et repet. Pentru a împiedica pe cumpărător să seprevaleze de excep ia de neexecutare prin invocarea unor justificăriț icanatoare privind calitatea mărfii, părţile au posibilitatea să stipulezeș

clauza solve et repete, în virtutea căreia cumpărătorului îi este interzis săse prevaleze de vreo excepţie împotriva vânzătorului ce nu-si exercităobligaţia sa, mai înainte de a face plata preţului.95

D. Indivizibilitatea plă ii.ț Plata preţului se face integral, potrivitprincipiului indivizibilităţii plaţii. Plata preţului se poate face şi în rate ( pecredit ), dar şi în acest caz plata preţului este o prestaţie unică, plata înrate fiind o modalitate de executare, şi nu o vânzare succesivă96. În acestdin urmă caz termenul de prescripţie a dreptului de a solicita plata curgede la data stabilită în contract pentru plata ultimei rate, chiar şi pentruratele anterioare neachitate.

Prin convenţie expresă părţile pot atribui termenelor de plată a ratelor

un caracter esenţial, caz în care plata preţului devine o obligaţie cuexecutare succesivă. Astfel termenul de prescripţie se calculează separatpentru fiecare rată ( art.12 din Decretul nr.167/1958 ) iar neplata latermen a ratei scadente îndreptăţeşte pe vânzător să ceară rezoluţiuneacontractului de vânzare-cumpărare .97

E. Dovada plaţii. Potrivit art. 46 C.com. dovada se face „cu acteautentice; cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate; prin

93 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 393 .94 I. L. Georgescu , op.cit, p. 221 .95

I. L. Georgescu , op.cit, p. 221 .96 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 393 .97 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.444 .

74

8/4/2019 comercial (2010) (1)


corespondenţă; prin telegrame; cu registrele părţilor; cu martori” şi „ prinorice alte mijloace de probă admise de legea civilă ”.

Dovada plaţii nu se face prin dispoziţie de plată în copie, ci numai prinextrase de cont din care să rezulte că s-a făcut efectiv plata prin virament.

F. Sanc iunea neexecutării obliga iei de către cumpărător.ț ț Neexecutarea obligaţiei de plată a preţului de către cumpărător dă dreptulvânzătorului să aleagă între:98

- executarea în natură a obligaţiei de către cumpărător, cu daune-interese, acţiunea putând fi exercitată în termen de 3 ani;

- invocarea excepţiei de neexecutare a contractului dacă cumpărătorulnu şi-a îndeplinit obligaţia (art. 1322 C.civ.);

- rezoluţiunea contractului, în condiţiile art.1020-1021, i art.1365 C.ș civ. şi ale legislaţiei speciale.

Sanc iunea întârzierii plă ii pre ului. Daunele-intereseț ț ț 99. Dacă în materie civilă plata dobânzilor se face potrivit art. 1363 C.civ. numai încazurile expres stipulate de lege, în materie comercială, potrivit art.43C.com., cumpărătorul este obligat la plata dobânzilor în toate cazurile de

întârziere la plata preţului. Potrivit acestui text, «cumpărătorul datorează,pe lângă preţul vânzării şi dobânda preţului, aceasta fiind datorată de ladata scadenţei şi până la plata sumei care constituie preţul vânzării».

Rata dobânzii pentru întârzierea plă ii preţului poate fi stabilită înț contract. În lipsă, se aplică procentul dobânzii legale stabilită deO.G.nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băne ti.ș

Condiţiile de fond pe care trebuie să le îndeplinească o obligaţiepentru a i se aplica regimul instituit de art.43 C.com. sunt: obligaţia săaibă o natură comercială; să constea într-o sumă de bani, în a căreivaloare se vor socoti şi dobânzile de drept; să fie lichidă, adicădeterminată cu exactitate valoarea ei; să fie exigibilă, adică să fi ajuns lascadenţă100.

Justificarea acestui regim derogatoriu constă în aceea că debitorulcomercial care nu plăteşte datoria la scadenţă se foloseşte între timp desumele cuvenite creditorului, îmbogăţindu-se fără justă cauză, iar, pe dealtă parte, creditorul comercial suferă din această neexecutare la timp a

contractului, căci în comerţ operaţiunile de credit se leagă în mod obişnuitunele de altele într-o strânsă interdependentă.101

Cumulul dobânzii cu suma rezultată din actualizarea crean ei.ț O problemă care se pune este aceea dacă cumpărătorul este obligat săplătească dobânda legala şi în cazul când suma de bani datorată a fostactualizată.

98 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 394 .99 Vezi i L. nr. 469/2001 privind unelemăsuri pentru întărirea disciplinei contractuale; ÎCCJ, sec .ș ț

comerc. Dec. nr. 5054 din 25 noiembrie 2004100 M. Dumitru, Regiul juridic al dobânzii legale cu titlu de daune (II), în RDC, nr. 2/2007, p. 51

101 Vasile Patule , Corneliu Turianu , Drept comercial – Practica juridica adnotata , Ediţia a II-a ,Editura All Beck , 2000 , p. 580 .

75

8/4/2019 comercial (2010) (1)


De lege lata, potrivit art.43 C.com. dobânzile în dreptul comercial curgde drept, dar acest text nu întemeiază dreptul la a le cumula cu diferenţadin actualizare ci că debitorul este obligat să plătească suma datorată, plusdobânzile, şi nu actualizată. Dacă ar trebui să plătească şi suma datoratăactualizată şi dobânda atunci ar însemna să repare de două ori întârziereala plata sumei datorate.

În practica judiciară însă debitorul care a întârziat plata este obligat să

plătească, cu titlu de daune-interese, atât dobânzile cât i suma rezultatăș din reactualizarea crean ei. Ea înfrânge însă principiul nominalismuluiț monetar prevăzut în art. 1578 C. civ. i regulile răspunderii pentruș

întârzierea plă ii (restituirii) (art. 1586 C. civ.). Solu ia de acordare aț ț dobânzilor i a reactualizării este justificată pe ra iunea de echitate,ș ț considerând că legiuitorul a reglementat principiul nominalismului monetarca aplicându-se într-o economie cu monedă stabilă102.

Curtea Supremă de Justiţie103, a decis că repararea integrală aprejudiciului cauzat prin nerestituirea sumei de bani datorate se realizeazăprin actualizarea ei cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală.Această solu ie este excesivă însă atunci când păr ile au stabilit o dobândăț ț contractuală căci, cuantumul ei acoperă i devalorizarea monedeiș 104. Deasemenea, considerăm că i atunci când nu a fost stipulată o dobândăș contractuală nu este just să se cumuleze dobânda legală cu devalorizareamonedei deoarece procentul dobânzii stabilit de BNR este stabilit în func ieț de indicele de infla ie.ț

B. OBLIGA IAȚ DE A PRIMI LUCRUL VÂNDUT

Corelativ cu obligaţia de predare a vânzătorului, cumpărătorul esteobligat să ia în primire bunul vândut şi la termenul la care vânzătorul esteobligat să-l predea, suportând şi cheltuielile ridicării de la locul predării.

Prin executarea celor două obligaţii, de a preda şi de a lua în primirebunul, se asigură realizarea uneia dintre finalităţile contractului, aceea depunere a bunului în stăpânirea de drept şi de fapt a cumpărătorului.105

Luarea în primire a bunului vândut se face la data şi locul convenitede părţi în contract. În lipsă, ridicarea bunului se face imediat dupărealizarea acordului de voinţă sau la cererea vânzătorului; iar potrivit

dispoziţiilor art.59 alin 2 C.com., cu privire la locul ridicării, acesta este«locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul său comercial sau celpuţin domiciliul ori reşedinţa, la formarea contractului».

În ipoteza în care cumpărătorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de ridicarea bunului cumpărat, aceasta fiind o obliga ie de a face, vânzătorul areț posibilitatea:106

102 A se vedea, I. Albu, Răspunderea contractulă, Editura Dacia,103 Curtea Supremă de Justi ie, sec ia comercilă, decizia nr.1968/2001, publicată în Curierul Judiciarț ț

nr.2/2002104

M. Dumitru, Regiul juridic al dobânzii legale cu titlu de daune (II), în RDC, nr. 1/2007, p. 56105 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.444 .106 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 396 .

76

8/4/2019 comercial (2010) (1)


- să solicite instanţei de judecată să oblige pe cumpărător să ia înprimire bunul cumpărat sub sancţiunea plăţii de daune-cominatorii (amenzicominatorii) pentru fiecare zi de întârziere;

- să i se încuviin eze depoziteze bunul la el sau în alt loc, peț cheltuiala cumpărătorului ( art. 68 alin. 1 C.com. );

- să ceară rezoluţiunea contractului plus daune-interese iar dacă suntbunuri perisabile sau care se deteriorează, rezoluţiunea contractuluioperează de drept, chiar dacă în contract nu s-a prevăzut un pactcomisoriu expres (art. 1370 C.civ).

Vânzarea în cont (vânzarea coactivă). În dreptul comerciallegiuitorul prevede o regulă specială ca sanc iune a cumpărătorului pentruț

încălcarea obliga iei acestuia de a prelua bunul cumpărat. Această regulăț este un corolar al dreptului cumpărătorului de a cumpăra bunul în contulvânzătorul când acesta a încălcat obliga ia de predare a mărfii.ț

«Când cumpărătorul este cel care nu-şi execută obligaţia de a lua înprimire bunul, vânzătorul are dreptul fie să depună bunul la o casăacreditată de comerţ pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, fie să

vândă bunul» (art.68 alin.1 C.com.).- Dacă vânzătorul a primit preţul, pentru a nu mai fi obligat să

conserve bunul atunci când cumpărătorul nu l-a ridicat, îl va depozita.-«Dacă nu a primit pre ul, vânzătorul poate să vândă bunul prinț

licitaţie publică, iar dacă bunul are un preţ la bursă sau în târg, atuncivânzarea se face la preţul curent de către un ofiţer public».107

Ca şi în cazul neexecutării obligaţiei de către vânzător «dacă preţulobţinut pentru vânzarea bunului este mai mic decât cel prevăzut încontract diferenţa se suportă de către cumpărător» (art. 68 alin. 2 C.com.)108. Şi în acest caz executarea coactivă se face în aceleaşi condiţii ca încazul neexecutarii obligaţiei de către vânzător, relativ la notificareainten iei de vânzare în cont, i la procedura vânzării prin licita ie publicăț ș ț sau la pre ul curent de un executor judecătoresc încuviin at de judecătorț ț (art. 68 alin. 2 C. com.) .

3. Obliga ia de a suporta cheltuielile accesorii ale contractuluiț

În afara de cele două obligaţii analizate, conform art.1305C.civ.«cumpărătorul este obligat, în lipsă de stipulaţie contrară, să plătească, caaccesoriu al preţului, cheltuielile vânzării» (cheltuielile propriu-zise aleactului, taxele de timbru şi de autentificare–onorariul notarial sau depublicitate imobiliară).109Aceste cheltuieli sunt diferite de cheltuielile depredare (cântărire, măsurare, numărare) care sunt în sarcina vânzătoruluişi de cheltuielile de ridicare a lucrului, aflate în sarcina cumpărătorului.

În cazul în care cumpărătorul pretinde că între el şi vânzător a avutloc o înţelegere cu privire la suportarea cheltuielilor vânzării, dar încontract nu s-a stipulat nimic, va trebui să dovedească acea înţelegere

107

Stanciu D. Cărpenaru , op.cit., p.449 .108 Vasile Patule , Corneliu Turianu , op.cit, p. 582 .109 Francisc Deak , op.cit, p. 78 – 79 .

77

8/4/2019 comercial (2010) (1)


deoarece cheltuielile vânzării nu pot fi puse în sarcina vânzătorului pe bazaunor simple prezumţii.

Faţă de terţele persoane, în special faţă de stat, părţile contractanterăspund solidar, cu privire la obligaţia de achitare a taxelor de timbru şi deautentificare. Astfel, dacă una dintre părţi plăteşte în parte sau integral, deexemplu, taxa de timbru, va avea acţiune în regres împotriva celeilalteparţi, căci obligaţia ambelor părţi (solidară) este prevăzută în favoarea

terţului.Legiuitorul a protejat interesele statului, în sensul că, indiferent de

înţelegerea părţilor sau de dispoziţiile art.1305C.civ. oricare dintre părţilecontractante poate fi urmărită pentru achitarea sumelor datoratestatului.110

SEC IUNEA Ț II. VÂNZĂRILE COMERCIALE SPECIALE

SUBSEC IUNEAȚ I. V ÂNZĂRI INTERZISE .Atât legisla ia specială a protec iei concuren ei cât i cea a protec ieiț ț ț ș ț

consumatorilor interzic practicile comerciale abuzive între comercian i iț ș între ace tia i consumatoriș ș

§1.Vânzările legatea. În raporturile dintre comercian i. Este interzisă exploatareaț

pozi iei dominante pe pia ă a unui comerciant prin condi ionarea încheieriiț ț ț unui contract de acceptarea cumpărării altor mărfuri ori servicii care nu aulegătură, prin natura lor cu raportul de vânzare dintre păr i(art. 82 Tratatulț UE, i art. 5 alin. 1 lit e din L. nr. 21/1996 de transpunere a art. 81-82 dinș Tratatul UE.).

b. În raporturile dintre comercian i i consumatori. Textul art 10 C.ț ș consum. «interzice condi ionarea vânzării către consumatori a unui produs,ț de cumpărarea unei cantită i impuse sau de cumpărarea concomitentă aț unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unuiserviciu către consumator condi ionată de prestarea unui alt serviciu sauț de cmpărarea unui produs». În acela i sens, art. 1 lit. c din L. nr. 12/1990ș interzice vânzarea condi ionată de cumpărarea altor mărfuriț

§2. Vânzările fără comandă prealabilă

Textul art. 11 C. consum. «interzice orice vânzările for ate.ț Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu către o persoană seface numai în baza unei comenzi prealabile din partea acesteia». Aceastăregulă relevă interdic ia vânzării fără comandă prealabilă din parteaț consumatorului. Interdic ia se traduce în drept prin lipsa de sanc iuneț ț

juridică a vânzării for ate.țO astfel de vânzare nu poate face obiectul unei cereri de plată a

pre ului; ea nu na te nici o obliga ie în sarcina consumatorului, chiar dacăț ș ț el a primit un bun sau o presta ie de servicii, cu încălcarea interdic ieiț ț

arătate.110 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 396 .

78

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Ra iunea acestei reguli este protec ia consumatorului care ar putea fiț ț angajat prin simpla tăcere, involuntară; este greu de admis ra ional că prinț simpla livrare a unui produs, fără comandă, destinatarul să fie obligat să iș răspundă că nu prime te produsul i să facă toate demersurile pentruș ș restituirea lui către expeditor.

În acela i sens, Ordonanţa nr. 130/2000 privind contractele laș distanţă reglementează expres interdicţia vânzătorului sau prestatorului de

serviciu de a livra produse ori servicii necomandate de cumpărător (art. 14). Livrarea sau prestarea unor astfel de mărfuri ori servicii nu angajeazănici o prestaţie din partea cumpărătorului, iar tăcerea lui nu valorează cuacceptarea produselor necomandate111.

§3. Vânzarea înso ită de speran a ob inerii unor mărfuri cu titlulț ț ț gratuit

Sunt interzise vânzările prin care se creează speran aț cumpărătorilor de a ob ine mărfuri cu titlu gratuit în schimbul plă ii uneiț ț sume inferioare valorii lor reale. Speran a între inută este falsă, ea vizândț ț doar să incite la cumpărarea mai multor mărfuri.

§4. Vânzarea cu prime.Sunt interzise orice oferte sau vânzări a unui produs ori a unui

serviciu făcută consumatorilor prin care se dă dreptul, cu titlu gratuit,imediat sau la termen, a unei prime constând în produse, bunuri sauservicii cu excep ia cazului ân care ele sunt identice celor care au făcutț obiectul vânzări sau a presta iei.ț

Ra iunea acestei interdic ii constă în evitarea situa iilor încareț ț ț cumpărătorii ar fi tenta i deprime mai degrabă decât de produ. În plus, oț astfel de vânzare ar afecta mici comercian i care nu au mijloace de a faceț aceste oferte. Această interdic ie nu este totu i absolută. Sunt permiseț ș oferirea de e antioane ale aceluia i produs.ș ș

Interdic ia vânzărilor cu prime se referă, de asemenea, la vânzărileț înso ite de biletele de participare la câ tiguri prin tragere la sor i, deoareceț ș ț aceste riscă să aibă un efect de a incita pe cumpărător să cumpere unprodus sperând că va câ tiga la loteria organizată de vânzător. Este însăș

vânzarea înso ită de biletele de tragere la sor i dacă fiecare participant vaț ț câ tiga un produs, fără însă ca pentru aceasta ei să plătească un pre subș ț orice formă ar fi. Aceasta loterie angajează pe ofertant.

Subsec iunea II. Forme speciale de vânzări reglementate legalț

§1. Vânzări sub condi ia agreării produsuluițAceste vânzări se bazează pe mecanisme juridice diferite însă au

totu i în comun faptul că perfectarea lor este condi ionată de agreareaș ț bunului după ce el a fost încercat.

1. Vânzarea pe gustate

111 Ioan Bălan, Contractele la distanţă şi protecţia consmatorilor – O.G. nr. 130/2000, Dreptul nr.1/2002, p. 24-39.

79

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Vânzarea sub condi ia agreării produsului, este reglementat de art.ț 1301 C. civ., potrivit căruia «în privin a vinului, a uleiului i a altor lucruriț ș care sunt gustate înainte de a fi cumpărate, nu există vânzare decât dupăce cumpărătorul le-a gustat i a declarat că îi convin». Acest contractș permite cumpărătorului să guste produsul înainte de a perfecta contractul.Această vânzare se traduce într-o promisiune unilaterală de vânzareconferind un drept de op iune benefiiciarului.ț

În materie comercială, vânzarea pe gustate ia în general forma uneivânzări condi ionată de prezentarea produsului pentru a fi examinat iț ș facultatea cumpărătorului de a nu cumpăra dacă nu îl agreează.

2. Vânzarea pe încercateVânzarea pe încercate este reglementată de art. 1302 C. civ. potrivit

căruia: « vânzarea pe încercate este totdeauna prezumată a fi făcută subcondi ia suspensivă».ț

Spre deosebire de vânzarea pe gustate, vânzarea pe încercate este oadevărată vânzare. Cumpărătorul poate totu i utiliza bunul un timp, cuș scopul de a-i verifica calită ile. Vânzarea pe încercate est deci o vânzareț sub condi ia suspensivă. Dacă cumpărătorul poate totu i să desfiin ezeț ș ț contractul, condi ia suspensivă nu poate fi considerată a fi potestativăț pentru el. Desfiin area contractului nu poate avea loc decât în măsura înț care calitatea bunului nu este obiectiv satisfăcătoare.

Păr ile pot stabili un termen pentru încercare.ț3. Vânzarea cu facultatea de restituireAceastă vânzare este practicată de intermediarii care cumpără

bunuri pe care le vor revinde. Aceste bunuri sunt cumpărate sub condi iaț suspensivă de a le revinde ori sub condi ia rezolutorie a absen eiț ț revânzării.

Este astfel cazul societă ilor de presă care vând ziarele i revisteleț ș proprietarilor chio curilor de vânzare iar pe cele rămase nevândute leș recumpără.

§2. Vânzarea în alte locuri decât cele destinate comer uluiț

Vânzarea în locuri neobi nuite presupune mai multe riscuri motivș pentru care legiuitorul a intervenit pentru a limita consecin ele acestora.ț

Astfel ea poate fi practicată într-un loc neadecvat comer ului de aceeaț legea cere practican ilor acestor vânzări un regim special de autorizare aț comer ului.ț

1. Vânzarea în afara spa iilor comercialeț

Vânzarea în afara spa iilor comerciale este o vânzare ambulantă. Eaț se realizează la domiciliul vânzătorului persoană fizică, la locul de muncă alcumpărătorului ori al vânzătorului persoană fizică, ori pe stradă. Acestevânzări, datorită locului unde se desfă oară, surprinde pe cumpărător într-șo situa ie specială unde îi este mai greu să refuze cumpărarea cu atât maiț

mult cu cât vânzătorii profită de situa ia arătată i conving pe cumpărătoriț ș să achizi ioneze produsul. Pentru a atenua consecin a slăbiciuniiț ț

80

8/4/2019 comercial (2010) (1)


cumpărătorilor la agresiunea vânzătorilor afla i în situa ia arătată,ț ț legiuitorul a intervenit cu reguli speciale. Legiuitorul consideră că acestevânzări nu sunt necesare cumpătătorului i că acesta i-a datș ș consim ământul la cumpărare datorită tehnicilor speciale folosite deț vânzători. De aceea, legea le acordă cumpărătorilor un termen de gândirepentru a reflecta în condi ii normale dacă bunul cumpărat îi era necesarț sau l-a cumpărat datorită insisten elor abuzive ale vânzătorului.ț

Prin legea nr. 106/1999 a fost reglementată vânzarea în afaraspa iilor comerciale. Potrivit acestei legi vânzarea arătată este supusă unuiț formalism. Vânzătorul este obligat să remită un înscris cumpărătorului subsanc iunea nulită ii relativă a vânzării. Acest înscris trebuie să men ionezeț ț ț datele de identificare ale comerciantului.

De asemenea, vânzarea nu este perfectă decât după trecerea unuitermen de reflectare din partea cumpătătorului. În acest termencumpărătorul poate să decidă revocarea actului. Orice clauză de renun areț la termenul de reflexie este nul i considerat nescrisă.ș

În cazul contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale, ca omăsură de protecţie a consumatorului, O.G.nr.106/1999112 prevede dreptulconsumatorului de a denunţa unilateral contractul, în termen de 7 zilelucrătoare, de la data încheierii contractului dacă este concomitentă culivrarea produsului sau de la data primirii produsului când livrarea se faceulterior încheierii contractului, fără a fi necesară invocarea vreunui motiv(art. 9). Până la expirarea acestui termen, consumatorul nu poate fiobligat să plătească produsul.

2. Vânzarea ambulantăIpoteza vânzării ambulante acoperă vânzările ocazionale ale

mărfurilor noi într-un amplasament sau într-un local nedestinat vânzării înpublic, cum ar fi: vânzarea pe trotuar, în pie ele centrale ale localită ilorț ț sau în vehicule, amenajate pentru acest scop. Aceste vânzări suntocazionale, fiind autorizate i controlate de serviciile specializate de controlș comercial al administra iilor publice locale cu ocazia unor evenimente,ț târguri, când me terii populari sau artizanii î i etalează mărfurile destinateș ș comer ului.ț

Vânzătorii ambulan i sunt supu i condi iei de fi autoriza i să facăț ș ț ț acest comer i de a plăti taxa pentru locul pe care-l ocupă pentru a faceț ș comer .ț

§3. Vânzarea cu pre redusț

Unele vânzări permit desfacerea rapidă a mărfurilor prin practicareapre urilor scăzute i o promo ie intensivă. Aceste vânzări sunt justificateț ș ț de unele împrejurări obiective care îl îndreptă esc pe comerciant să leț practice, pentru a evita o pierdere, în acela i timp, ele riscă să tulbureș echilibrul concuren ial i de aceea legea le admite însă sub control pentru aț ș

se putea verifica existen a reală a motivului care a pus pe comerciant înț 112 Republicată în M. of. nr. 168 din 5 martie 2008.

81

8/4/2019 comercial (2010) (1)


situa ia de a vinde în aceste condi ii i a se evita astfel abuzulț ț ș comercian ilor care ar putea să invoce astfel de condi ii doar pentru aț ț

înlătura concuren a.țAceste vânzări sunt reglementate prin OG nr. 99/2000, privind

comercializarea produselor i serviciilor de pia ăș ț 113.Câmpul de aplicare a acestor vânzări este cel în care pre ul practicatț

de vânzători este egal sau inferior costului de achizi ie, motiv pentru careț

legiuitorul le denume te vânzări în pierdere (art. 19 alin . 2 din OG nr.ș 99/2000) i este determinat de următoarele împrejurări obiective:ș lichidarea societă ii; lichidarea stocurilor; vânzări directe din depozitulț fabricii; vânzări promo ionaleț 114.

1. Vânzarea de lichidareVânzarea pentru lichidare este vânzarea determinată de nevoia de a

epuiza întregul stoc de mărfuri sau o parte a ei, determinată de încetarea,suspendarea sau schimbul activită ii comerciantului. Pentru a puteaț practica această vânzare, comerciantul trebuie să fie anun ată public,ț

înainte de a punerea în aplicare, că vinde mărfuri cu reducere de pre ,ț pentru lichidare.

Aceste vânzări trebuie să fie anun ată primăriilor din localitatea undeț este practicată i trebuie să se finalizeze în maxim 90 de zile de la dataș acestui anun .ț

2. Vânzarea de soldareVânzarea soldului de marfă este vânzarea la pre ul redus a stoculuiț

de mărfurilor de sezon care au rămas nevândute. Ca i precedentele,ș aceste vânzări trebuie să fie anun ate public, sub denumirea arătată. i săț ș fie notificate primăriilor în raza cărora există magazinul ce vinde soldul lapre ul redus.ț

Acest stoc trebuie să fie prestabilit înainte de a începe vânzareamărfurilor, să fie achitate de comerciant cu cel pu in 30 de zile înainte deț

începutul perioadei de vânzare la pre ul redus i nu pot avea loc decât deț ș două ori pe an, pe o perioadă de maxim 45 zile, în intervalul: 15 ianuarie-15 aprilie, pentru mărfuri de toamnă-iarnă, i 1 august – 30 septembrie,ș pentru mărfuri de primăvară-vară.

3. Vânzarea din depozitul sau magazinul fabriciiVânzarea din depozitul fabricii direct către consumatori nu poate săfie practicată decât de către producători care nu au reu it să distribuieș marfa în magazinele de desfacere sau aceasta i-a fost returnată. Acestevânzări au ca obiect exclusiv mărfuri ale sezonului anterior iar pre ul lorț trebuie să fie mai mic decât cel de produc ie.ț

§4. Vânzările între absen iț

Vânzarea la distan ă este contractul încheiată între persoane ce nuț sunt prezente fizic. Este vorba atât de vânzările prin coresponden ă cât iț ș

113 Publicată în M. Of. nr. 424 din 1 septembrie 2000 i republicată în M. Of. nr. 603 din 31 august 2007ș114 A se vedea i N. Chera, studii de doctrină i jurispruden ă, Editura Hamangiu, 2008, p. 306-307ș ș ț

82

8/4/2019 comercial (2010) (1)


de cea încheiată prin telefon sau internet. Modalită ile de încheiere aț acestor vânzări determină momentul i realitatea întâlnirii voin ei celorș ț două păr i. Normele legii privind vânzarea la distan ă solu ionează aceastăț ț ț problemă.

1. Vânzarea la distan ăț

În cazul contractelor încheiate la distanţă reglementate de Directiva

nr. 97/7/CE din 20 mai 1997 i transpusă în dreptul nostru prinș O.G.nr.130/2000115, aprobată prin L. nr. nr. 51/2003116 se prevedeobligaţia comerciantului de a-l informa pe cumpărător atât înaintea cât şidupă încheierea contractului, şi, mai mult, dreptul consumatorului de adenunţa unilateral contractul în termen de 10 zile117.

Oferta de a contracta. Această ofertă trebuie să con ină un anumitț număr de informa ii care să satisfacă exigen ele obliga iei generale deț ț ț informare de care beneficiază consumatorul (art. 14 i art. 27 lit. b C.ș cons.). Această ofertă trebuie să fie pusă la dispozi ia consumatorilor celț pu in la momentul încheierii contractului.ț

Dreptul de reflectare i de denun areș ț . Consumatorul are dreptulla un termen de apte zile libere de reflectare, începând de la dataș recep iei bunurilor, cu scopul de a se decide dacă acceptă sau nu bunulț transmis i, în acest din urmă cază să î i exercite dreptul de a retractaș ș acceptarea ofertei cu privire la bunul transmis, fără să fie necesar a

justifica motivele renun ării i nici a plăti penalită i, cu excep iaț ș ț ț cheltuielilor de restituire.

Executarea comenzii. Furnizorul trebuie să execute comanda întermen de treizeci de zile începând din ziua următoare celei în careconsumatorul a transmis-o.

În cazul imposibilită ii de executare furnizorul trebuie să informezeț pe consumator iar dacă acesta a făcut plata anticipată trebuie să îi fierestituit pre ul cel mai târziu în treizeci de zile de la data efectuării plă ii.ț ț Consumatorul poate fi informat de posibilitatea livrării unui produs i la unș pre echivalent pe care acesta poate să îl accepte sau nu în acelea iț ș

condi ii ale dreptului la reflectare i denun are.ț ș țResponsabilitatea comerciantului. Acesta este responsabil dedrept, potrivit Codul consumatorului de executarea conformă a obliga iilorț generate de contractul încheiat la distan ă. El se poate exonera deț responsabilitate, potrivit dreptului comun, prin dovedirea culpeiconsumatorului, a faptei ter ului sau a for ei majore sau a cazului fortuit.ț ț

2. Vânzarea electronică

115 Publicată în M. of. n.r 431 din 2 septembrie 2000, republicată în M. Of. nr. 177 din 7 martie 2008.116

Publicată în M. Of. nr. 57 din 31 ianuarie 2003.117 A se vedea i M. Niculeasa, Regimul juridic al contractelor încheiate la distan ă, în Revista Română deș ț Dreptul afacerilor nr. 3/2006, p. 24-53

83

8/4/2019 comercial (2010) (1)


No iune.ț Comer ul electronic (e-comer ) este activitatea economicăț ț prin care o persoană propune pe cale electronică furnizarea de bunuri iș servicii. Comer ul electronic include vânzarea de bunuri sau prestareaț serviciilor. Este indiferent că opera iile sunt încheiate între persoane fiziceț sau juridice i consumatori, ori între profesioni ti ori doar de persoaneș ș fizice între ele.

Informa iile relative la e-comercian iț ț . De i comer ul electronicș ț

are o cifră de afaceri din ce în ce mai mare, neîncrederea i lipsa deș transparen ă a e-comercian ilor, ridică probleme de protec ie aț ț ț cumpărătorilor. Se întâmplă foarte adesea ca e-comercian ii, contacta i peț ț cale electronică să dispară după ce au încheiat contractul făcând astfeldificilă antrenarea răspundere lor pentru lipsa calită ii mărfii sau pentru aț răspunde pentru viciile mărfii pe perioada de garan ie.ț

Sediul materiei. Pentru a proteja pe cumpărătorii sau beneficiariiserviciilor achizi ionate prin mijloacele electronice, legiuitorul a intervenitț prin două legi care constituie cadrul special al comer ului electronic.ț Utilizarea mijloacelor electronice pentru realizarea comer ului esteț reglementată de L. nr. 365/2002 privind comer ul electronic, ceț completează L. nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Aceste legi aumenirea de a proteja comer ul electronic.ț

Încheierea contractului. Vânzarea electronică se încheie înmomentul în car acceptarea ajunge la ofertant (art. 9 din L. nr. 365/2002).Mijlocul folosit pentru a realiza acordul de voin ă poate fi: faxul, telefonul,ț voice-mail, e-mail, extranet sau internet. Nu sunt incluse vânzările printelefon mobil.

Proba plă ii.ț E-comerciantul confirmă primirea banilor reprezentândpre ul mărfii printr-un e-mail, care trebuie să con ină descrierea mărfii,ț ț pre ul plătit, semnătura electronică i un certificat de autentificare prinț ș care să se dovedească autenticitatea chitan ei.ț

Responsabilitatea pentru executarea contractului. E-comercintul este responsabil de drept fa ă de cumpărător de executareaț

întocmai a obliga iilor sale rezultate din contract, indiferent că executareaț a fost realizată de el sau de al i prestatori de servicii.ț

CAPITOLUL III. CONTRACTELE DE DISTRIBU IE Ț (FURNIZARE)

No iune.ț Codul nostru civil nu reglementează contractul dedistribu ie. În schimb, noul Cod civil reglementează contractul de furnizareț (art.1775-1780). No iunea de contract de distribu ie este mai largă, eaț ț include toate formele pe care le îmbracă contractele de furnizare dintreproducători i comercian ii intermediari denumi i distribuitori i dintreș ț ț ș ace tia din urmă i al i comercian i, al ii decât consumatorii. Contracteleș ș ț ț ț

de distribu ie acoperă zona activită ii comerciale situată între momentulț ț

84

8/4/2019 comercial (2010) (1)


furnizării de mărfuri de către producător i cel la care acestea ajung laș consumator.

Specificul contractelor de furnizare este faptul că furnizorul se obligăsă transfere proprietatea unor bunuri de masă, sau să efectueze servicii,cu regularitate, zilnic, săptămânal, lunar, etc. la un pre determinat uneiț persoane, beneficiarul furnizării (distribuitorul), un intermediar în comerț (art. 1175 n.C.com.).

În epoca noastră, odată cu apari ia produc iei de masă i aț ț ș distribu iei de masă, adică a vânzărilor unui mare număr de produseț identice, la un pre redus, unui număr mare de cumpărători, legiuitorul aț luat măsura reglementării furnizării acestor mărfuri, în mod incidental, prinregulile ce protejează concuren a. Aceste reguli protejează nu doar peț distribuitori împotriva abuzului pozi iei dominante a furnizorilor, ci i peț ș consumatori. Abuzul pozi iei dominante a furnizorilor distorsionează legeaț pie ei. Ei au tendin a de a- i crea o re ea exclusivă i în acest fel săț ț ș ț ș monopolizeze pia a, împiedicând astfel ac iunea legii cerere-ofertă, victimeț ț ale acestor practici fiind în atât comercian ii intermediari (en gros sau enț detail) cât i, în ultimă instan ă consumatorii.ș ț

Reflexia acestei tendin e a furnizorilor produc iei de masă a fostț ț organizarea comercian ilor distribuitori ca mari întreprinderi pentru aț echilibra puterea dominantă a producătorilor furnizori.

Distribu ia de masă se traduce deci în două fenomene, pe careț legiuitorul a încercat să le controleze. În primul rând, fabrican ii auț

încercat să controleze vânzarea produselor lor. Ei i-au creat propria lorș re ea, fie ajutând pe comercian ii care î i desfac produsele să seț ț ș organizeze în a a fel încât să vândă produsele lor, fie agreând anumi iș ț comercian i cărora să le furnizează produsele lor tuturor acestoraț impunându-le un stil i metode specifice de vânzare. Aceste re ele suntș ț

însă contrare regulilor concuren ei. În al doilea rând, pentru a negocia peț picior de egalitate cu furnizorii, unii comercian i intermediari s-au organizatț ca mari întreprinderi. Ei i-au creat mari magazine de desfacere aș produselor (supermarchet i hipermarchet) prin care concentrează cererea,ș dobândind astfel o putere mare de negociere. i pentru acest fenomen,Ș

legiuitorul a trebuit i trebuie să intervină periodic pentru a reglementaș raporturile dintre marile re ele de magazine de desfacere i furnizorii deț ș produse, de această dată pentru că intermediarii, concentrând întreagacerere pe un anumit teritoriu, sunt tenta i să impună pre uri miciț ț furnizorilor i să vândă cumpărătorilor produsele la pre uri nejustificat deș ț mari către consumatori.

În studiul nostru privind contractele de distribu ie nu ne intereseazăț regimul restric iilor ce au ca scop men inerea unui mediu concuren ialț ț ț normal, cum ar fi procentul pe care îl de ine furnizorul pe pia a pentru aț ț

putea încheia contracte de distribu ie selectivă. Ceea ce interesează aiciț

85

8/4/2019 comercial (2010) (1)


este doar regimul contractului de distribu ie (furnizare), ca i contractț ș comercial.

În principiu, Legea nr. 26/1996 privind concuren a are ca scopț-realizarea unui standard al concuren ei între vânzătorii intermediariț

prin intezicerea practicilor restrictive (vânzarea cu pre impus; revânzareaț în pierdere, vânzarea cu prime) (art. 6 lit a, f)

-realizarea unui standard al rela iilor dintre producători- comercina iiț ț

angrosi ti-comercina ii en detail-consumatori, prin interdic ia practicilorș ț ț discriminatorii (vânzarea în condi iile de pre i de condi ii de vânzareț ț ș ț discriminatorii; refuzul de vânzare; i vânzările legate) (art. 5 lit. d-e i g;ș ș art.6 lit. c-d,)

Indirect din regulile L. nr. 26/1996 i Regulamentul privind aplicareaș art. 5 alin. 2 din L. nr. 21/1996, în cazul în elegerilor pe verticală (ordinulț nr. 68/2004); Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. 2 din L. nr.21/1996 în cazul în elegerilor verticale din sectorul autovehiculelorț (Ordinul nr. 63/2004); Instruc iuni privind aplicarea art. 5 din L. nr.ț 21/1996, în cazul în elegerilor pe verticală (Ordinul nr. 77/2004), rezultăț reguli i cu privire la contractul de distribu ie.ș ț

SEC IUNEA Ț I. FORMAREA CONTRACTELOR DE DISTRIBU IE Ț IȘ EFECTELE LOR

§1. C ONTRACTELE CADRU I Ș CONTRACTELE DE APLICA IE Ț .De regulă, marii producători încheie cu beneficiarii contracte pe

perioade mari, 5-10 ani, pentru a- i asigura stabilitatea i siguran aș ș ț desfacerii. Din acest motiv, ei încheie contracte de principiu, care să-i legepe perioade mari de timp. Un astfel de contract se nume te contract cadruș de distribu ie (furnizare). Acestea sunt acorduri de voin ă prin care seț ț fixează elementele esen iale ale furnizărilor cu aplica ie periodică (zilnic,ț ț lunar, trimestrial, etc.).

În principiu, contractul cadru cuprinde reguli prin care se stabile teș criteriul de stabilire a pre ului practicat de păr ile contractului pe toatăț ț perioada, cantitatea furnizată, calitatea, transportul, etc. De exemplu,pentru pre , criteriul poate să fie: pre ul pie ii. În contractele cadru esteț ț ț permisă clauza „pre ul practicat de furnizor”, nefiind considerată oț

încălcare a art. 1303-1304 C. civ. Este calificat pre potestativ din parteaț

furnizorului dacă acesta ridică excesiv i nejustificat pre ul, pentru a abuzaș ț de clauza arătată mai sus, i fără să anun e în prealabil pe comerciant.ș ț

Fiind contracte comerciale, contractele cadru sunt supuse regulilordreptului comercial privind proba, solidaritatea, etc.

Pe temeiul acestor contracte păr ile încheie contracte de aplica ie,ț ț pentru orice furnizare ori pentru furnizările pe o anumită perioadă.

Durata contractelor cadru. Contractele cadru fac parte dinmecanismul prin care se creează re eaua furnizorului. Contractul trebuieț deci să aibă o durată mare, în general de 5-10 ani, pentru ca mărfurile

furnizorului să poată câ tiga pia a.ș ț

86

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Caracterul intuitus personae. Contractul de distribu ie areț caracter intuitus personae, fiind încheiate prin luarea în considerare acalită ilor personele ale comercin ilor distribuitori. Cu toate acestea refuzulț ț furnizorului de a include un comerciant în re eaua de distribu ie trebuie săț ț nu fie abuzivă, fiind primită dacă este motivată pe considerente rezonabile.

§2. E FECTELE CONTRACTULUI DE DISTRIBU IE Ț .Obliga ia furnizorului i ale distribuitorului.ț ș Contractele de

distribu ie î i au originea în contractele de vânzare, astfel că o parte dinț ș regimul lor este inspirat din contractul de vânzare. Din acest motiv,furnizorul este supus regulilor aplicabile vânzării comerciale. Acest regimse aplică cu atât mai mult cu cât unele dintre aceste contracte pot ficonsiderate a fi promisiuni de vânzare cu executare repetată. Con inutulț contractului de distribu ie nu se referă însă doar la transferul proprietă iț ț mărfurilor, ci i la alte obliga ii, a a cum rezultă în continuare.ș ț ș

Exclusivitatea. Contractele de distribu ie cuprind, în mod regulat,ț clauze de exclusivitate, care tind la construirea unei re ele de distribu ie.ț ț Exclusivitatea interzice comerciantului să- i aleagă un alt partenerș contractual sau locul de executare al contractului.

Clauzele de aprovizionare exclusivă. Sunt cele mai curente: eleimpun distribuitorului să nu contracteze decât cu furnizorul pentruprodusele convenite. Furnizorul este obligat în schimb să aprovizioneze pecomerciant în limita disponibilită ii sale de produc ie. De regulă păr ileț ț ț prevăd i cote de aprovizionare pe care furnizorul i distribuitorul trebuieș ș să le respecte. Prin aceste clauze distribuitorul devine dependent defurnizor, din punct de vedere economic.

Clauzele de furnizare exclusivă. Acestea impun furnizorului de anu livra unui alt distribuitor în zona de exclusivitate stabilită.

Foarte frecvent cele două clauze sunt reunite în acela i contract.șPresta iile de servicii.ț Contractele de distribu ie con in frecventț ț

clauze de prestarea unor servicii a unei păr i către cealaltă. De exemplu,ț poate fi stipulată o asisten ă financiară sau materială, prin care una dintreț păr i, pune la dispozi ia celeilalte mijloace materiale i financiare pentruț ț ș exercitarea activită ii sale.ț

Protec ia re elei.ț ț Titularul re elei este inut de a permiteț ț cocontractan ilor lui să practice pre uri competitive. El trebuie deț ț asemenea, să asigure stabilitatea re elei i să nu creeze re ele paralele.ț ș ț

SEC IUNEA Ț II. PRINCIPALELE CONTRACTE DE DISTRIBU IE Ț .§1. C ONTRACTUL DE APROVIZIONARE EXCLUSIVĂ

Defini ie.ț Contractul de aprovizionare exclusivă este cel prin caredistribuitor se angajează să nu se aprovizioneze decât de la un furnizordeterminat.

87

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Formarea contractului. Acest contract nu este supus nici uneireguli speciale, astfel că se vor aplica regulile dreptului comercial privind

încheierea contractelor.Con inutul contractului.ț Regula aprovizionării exclusive, în sarcina

distribuitorului îl pune pe acesta în situa ia de a accepta pre urile fixate deț ț furnizor. El trebuie să se aprovizioneze, pe toată durata convenită exclusivde la furnizorul cu care a încheiat contractul. De regulă cel din urmă se

obligă să nu furnizeze acela i produs concurentului distribuitorului.ș§2. C ONTRACTUL DE DISTRIBU IE Ț SELECTIVĂ

Defini ie.ț Contractul de distribu ie selectivă este un sistem deț distribu ie în care furnizorii se angajează să vândă bunuri sau servicii,ț direct sau indirect, numai distribuitorilor selec iona i pe baza criteriilorț ț definite, iar ace ti distribuitori se angajează să nu vândă aceste bunuri sauș servicii la distribuitori neagrea i.ț

Acest tip de contract prive te în principal produsele de lux: calită ileș ț specifice produselor arătate explică faptul că ele nu pot fi distribuite deorice comerciant. Furnizorii încearcă prin intermediul distribu iilor selectiveț de a se asigura că produsele sale sunt distribuite de o persoanăcompetentă într-un mediu comercial adecvat. Aceste contracte suntutilizate de mărcile precum Chanel, Dior, Diesel, etc.

Con inutul contractuluiț . Furnizorul este inut de o obliga ie deț ț aprovizionare a distribuitorilor selecta i.ț

Distribuitorii sunt inu i de a vinde produsele în locul convenit prinț ț contract i în general de a nu le revinde altor distribuitori neagrea i.ș ț Respectarea acestor obliga ii dă dreptul furnizorului la a efectua controlulț activită ii distribuitorului, în limita acestor obliga ii.ț ț

Limitarea acestui contract prin regulile dreptului concuren ei.ț Refuzul furnizorilor de a distribui mărfuri altor distribuitori decât cei agrea iț

îi împiedică pe ace tia să aibă acces la pia a produselor furnizorului, ceeaș ț ce intră în conflict cu regulile dreptului concuren ei, reglementate de art.ț 81 din Tratatul CE i art. 5 alin. 1 din L. nr. 26/1996, care interzicș

în elegerile între comercian i.ț țDreptul nostru admite totu i validitatea de principiu a contractelor deș

distribu ie selectivă sub condi ia de a nu împiedica concuren a pe pia ă iț ț ț ț ș să nu aibă ca obiect sau ca efect de a exclude anumite forme dedistribu ie. Criteriile de distribu ie nu trebuie să fie discriminatoriiț ț

În acest sens, contractele de distribu ie sunt admise sub condi ia caț ț furnizorul să î i selec ioneze distribuitorii fără discriminare în func ie deș ț ț criterii obiective legate de cantitatea de produse, calificarea profesională apersonalului acestora i a distribuitorului i calitatea dotărilor specifice deș ș vânzare.

§3. C ONTRACTUL DE CONCESIUNE

Contractul de concesiune este conven ia prin care concesionarulț pune întreprinderea sa de distribu ie în serviciul concedentului pentru aț

88

8/4/2019 comercial (2010) (1)


asigura exclusiv, pe un teritoriu determinat, distribu ia produselorț concedate. Elementul esen ial al contractului este exclusivitatea teritorială.ț

Formarea contractului. Contractul de concesiune are caracterintuitu personae. Totu i alegerea partenerului nu poate fi abuzivă, ciș trebuie să se întemeieze pe criterii economice cantitative i calitativeș stabilite obiectiv.

Con inutul contractului.ț Concedentul se obligă să furnizeze

concesionarului produsele convenite i la pre ul stabilit. El nu poate furnizaș ț acela i tip de produse pe teritoriul concesionarului.ș

Restric ia legală privind practicarea acestui contract.ț Normeleart. 81 i 82 din Tratatul CE interzic în principiu acest tip de contractș pentru că limitează concuren a pe o anumită pia ă.ț ț

Dreptul nostru admite totu i contractele de concesiune sub condi iaș ț de a nu depă i o anumită de cotă a pie ii prin aceste contracte, de regulăș ț pragul de 30%.

Contractele de concesiune a vânzării automobilelorO formă foarte des utilizată a contractului de concesiune este cea a

concesiunii vânzării automobilelor. Impactul negativ a acestui contractasupra concuren a pe pia a automobilelor a determinat Comisia europeanăț ț să adopte Regulamentul nr. 1400/2002 CE al Comisiei din 31 iulie 2002 cederogă de la Regulamentul nr. 2790/1999/CE din 22 decembrie 1999.Acest Regulament define te trei pie e: pia a vehiculelor automobile, pia aș ț ț ț pieselor de schimb, i pia a serviciilor de repara ie în materie.ș ț ț Regulamentul conferă dreptul la beneficiul excep iilor la în elegerilor, fărăț ț să anun e aceste în elegeri Comisiei. În consecin ă, constructorii deț ț ț automobile pot să aleagă sistemul lor de distribu ie, fie exclusiv fie selectivț sub condi ia ca partea de pia ă ocupată cu de aceste în elegeri să nuț ț ț depă ească pragul de 30% pentru distribu ia exclusivă i 40% pentruș ț ș distribu ia selectivă.ț

§4. C ONTRACTUL DE FRANCIZĂ 118 119

O aplicare a contractului de concesiune este contractul de franciză.Acesta constituie o tehnică contractuală de origine anglo-saxonă, ajunsă înFran a în anii 70 ai secoluli trecut, i pe această filieră a fost introdus înț ș

legisla ia noastră în anul 1998țNo iune.ț Contractul de franciză este reglementat de Ordonan aț Guvernului nr. 52/1997120, privind regimul juridic al francizei, aprobată, cumodificări, prin Legea nr. 79/1998121.

Contractul de franciză este «acordul prin care francizorul pune ladispozi ia beneficiarului francizei dreptul de a exploata sau de a dezvolta oț

118 I. Negru, Dreptul de preem iune în domeniul francizei, în RDC nr. 2/2006, p. 66ț119 L. Heroveanu, Fondul de comer i contractul de franciză, în RDC nr. 2/2009, p. 29ț ș120

Publicată în M. Oficial nr. 224 din 30 august 1997 i republicată în M. Oficial nr. 147 din 13 aprilieș 1998.121 Publicată în M. Oficial nr. 147 din 13 aprilie 1998.,

89

8/4/2019 comercial (2010) (1)


afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu» (art. 1 din OG nr.52/1997.

Dreptul european define te franciza ca fiind un acord prin care oș persoană, francizorul acordă unei alte persoane, beneficiarul francizei, înschimbul unei compensa ii financiare, dreptul de a exploata o franciză, înț scopul de a comercializa produse sau servicii determinate.

Acest contract permite structurarea unei re ele coerente i uniforme.ț ș

Acest tip de contracte se regăse te în toate sectoarele: restaurante iș ș hotelier (McDonald’s), confec ii,ț etc.

Formarea contractului. Contractul de franciză este intuitupersonae, personalitatea beneficiarului francizei fiind determinantă pentru

încheierea contractului. Contractul nu îmbracă forme speciale, fiindsuficient acordul de voin e.ț

Pentru a exista contractul de franciză este necesar ca sub o marcă,un nume sau o siglă, să se organizeze un mod uniform de exploatare atehnicii de vânzare sau de realizare a serviciilor, stabilite de francizor.

Con inutul contractului.ț Francizorul se obligă, în schimbul uneiredeven e, să pună la dispozi ia beneficiarului francizei a mărcii fabricii,ț ț produsului sau serviciului, a numelui, a cuno tin elor sale (Know-how-ul) iș ț ș asisten ă tehnică permanentă, pentru comercializarea produselor sauț serviciilor pe care le-a conceput.

Cuno tin ele i tehnicile utilizate de francizor, i transmiseș ț ș ș beneficiarului sunt considerate secrete comerciale. Contractul este nuldacă se constată că în realitate francizorul nu a furnizat beneficiaruluicuno tin ele sale (know-how)ș ț 122.

În schimbul acestor obliga ii, beneficiarul francizei trebuie săț colaboreze cu francizorul. El are obliga ia de a respecta caietul de sarciniț ale francizei, de a nu divulga tenicile specifice ale produc iei sau serviciului,ț furnizate de francizor, să utilizeze semnele distinctive ale acestuia, săvândă produsele sau serviciile, obiect al francizei în condi iile fixate deț francizor, de exemplu, trebuie să respecte pre ul fixat de el.ț

Francizorul are dreptul să verifice activitatea beneficiarului francizeipentru a controla modul de executare a acestor obliga ii. Respectareaț

acestor sarcini.Cel mai adesea, contractul de franciză este înso it de o clauză deț exclusivitate pe care francizorul o acordă beneficiarului. În temeiul ei,beneficiarul are dreptul să utilizeze în mod excusiv marca francizorului peun teritoriu dat, în schimbul unei taxe propor ionale cu taxa de intrare înț re ea, i care se adaugă acestia.ț ș

Dreptul de preem iune.ț Dreptul de exclusivitate acordatbeneficiarului i avantajele comercial conferite de această exclusivitateș (folosirea mărcii, a renumelui francizorului), pe de o parte, nevoia de a- iș

122 A. Viandier, J. Vallansan, Actes de commerce, commerçants, activite commerciale, PressesUniversitaires de France, Paris, 1992, p. 147

90

8/4/2019 comercial (2010) (1)


amortiza investi iile specifice ocazionate de intrarea în re eaț ț (echipamente specifice, stocuri, selectarea i pregătirea personalului)ș determină pe beneficiar să recurgă la mecanismul preem iune în vedereaț asigurării continuită ii contractului de franciză în persoana saț 123.

Pentru a ocroti acest interes, legiuitorul a prevăzut în textul art. 7din OG nr. 52/1997, modificată, dreptul beneficiarului francizei de aprevedea în contract o clauză de preem iune. O astfel de clauză deț

preem iune cu caracter contractual este de fapt un pact de preferin ă înț ț favoarea beneficiarului francizei prin care acesta î i asigură dreptul laș reînnoirea contractului de franciză la data expirării termenului contractual.

De asemenea, pentru protejarea re elei, se poate prevede un dreptț de preem iune al francizorului, prin care să se acorde acestuia dreptul deț preferin ă la cumpărarea fondului de comer atunci când beneficiarulț ț francizei ar decide să iasă din re ea i să cedeze fondul său altuiț ș comerciant.

CAPITOLUL IV. CONTRACTELE DE INTERMEDIERE124

Ra iunea acestor contracte este dictată de nevoia producătorului deț organizare a distribuirii mărfurilor pe o pia ă cât mai extinsă. Persoaneleț care lucrează pentru cei care dau ordin îi i reprezintă, de regulă, de aceeaș con inutul contractelor de intermediere se bazează pe regulile contractuluiț de mandat. Dintre contractele de intermediere, legiuitorul a reglementatpe cel de mandat comercial (sec .I) i contractul de comision (sec . II).ț ș ț Printr-o lege specială, a fost reglementat i contractul de agen ie (sec . II).ș ț ț

SEC IUNEA Ț I. CONTRACTUL DE MANDAT CU REPREZENTARE (MANDATUL OBI NUITȘ )125

Noul cod civil reglementează unitar contractul de mandat, aplicabilatât în rela iile dintre necomercian i cât i între comercian i. În afaraț ț ș ț regulilor comune ale contractului de mandat (subsec iunea I i II), noulț ș Cod civil reglementează i particularită ile mandatului fără reprezentareș ț (subsec iunea III).ț

SUBSEC IUNEAȚ I. N O IUNEAȚ I Ș FORMAREA CONTRACTULUI DE MANDAT OBI NUIT Ș

§1. NO IUNEȚ .Prin tradi ie, figura juridică a contractului de mandat pune înț

rela ie un mandant care îl împuternice te pe mandatar, să încheieț ș

contracte în contul său, cu o ter ă persoană, acesta din urmă tiind căț ș mandatarul este reprezentantul altei persoane (mandat cu reprezentare)sau nu (mandat fără reprezentare sau pret nom).

La origine, în dreptul roman, contractul de mandat era consensual iș gratuit. Acest din urmă caracter nu este însă de esen a mandatului. Elț putând fi i oneros. Mai ales în acest din urmă caz, contractul de mandatș este sinalagmatic. În cazul în care este gratuit, contractul de mandat estesinalagmatic imperfect, mandantul fiind inut să îl indemnizeze peț

123 A se vedea i I. Negru, Dreptul de preem iune în domeniiul francizei, în RDC nr. 2/2006, p. 66ș ț124

D-A. Sitaru, -A Stănescu, Contractele de intermediere în dreptul interna ional (III), în RDC nr.Ș ț 1/2006, p. 32125 Gh. Comăni ă, Condi iile mandatului aparent, în RDC nr. 4/2007, p. 30ț ț

91

8/4/2019 comercial (2010) (1)


mandatar pentru toate cheltuielile făcute de el cu ocazia executăriicontractului.

După această tipologie, Noul Cod civil define te mandatul ca fiindș contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unulsau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant (art.2018).

Contractul de mandat este complex. El constituie un act cu trei

subiecte: mandant, mandatar i ter a persoană cocontractantă.ș țContractul de mandat este prin natura lui un contract de servicii.

Obliga ia mandatarului este aceea deț a face: de a gestiona afacerile alteipersoane. De aceea, trebuie să îl delimităm de alte contracte apropiate (2)relevând elementele lui specifice (1).

1. E LEMENTELE SPECIFICE I Ș CELE DE NATURA CONTRACTULUI

Specificul contractului de mandat este faptul că obiectul contractuluide mandat: gestionarea afacerile mandantului este consecin a puterii peț care mandantul o dă mandatarului (A).

Fără a fi de esen a lui, contractul de mandat este, prin tradi ie,ț ț gratuit i are caracterș intuitu personae (B).

A. E LEMENTELE SPECIFICE

Specific mandatului este faptul că o persoană, mandatarul,gestionează afacerile mandantului (b), pe contul celei din urmă, în temeiulputerii pe care acesta din urmă i-a acordat-o (a).

a. Puterea dată mandatarului de a încheia acte juridice peseama mandantului. Nimănui nu-i este permis să se amestece înafacerile patrimoniale ale altei persoane decât dacă cel care o face este

împuternicit de titularul afacerii sau, în lipsă, în puterea legii, care, prinregula cvasi-contractului permite ter ei persoane să gestioneze afacerileț altei persoane, dacă interven ia primului este necesară i utilă celui dinț ș urmă. Diferen a dintreț cvasi-contract i contractul de mandat este deciș existen a sau nu aț împuternicirii mandatarului să efectueze acte juridice peseama stăpânului afacerii.

Puterile conferite mandatarului iș obliga iaț acestuia de a gestionaafacerile altuia, sunt deci definitorii pentru contractul de mandat.

b. Gestionarea afacerilor mandatarului. Gestionarea afaceriloraltei persoane se materializează în efectuarea de acte juridice pe seamamandantului. După cum aceste acte juridice sunt civile sau comercialepentru mandant, contractul de mandat este civil, respectiv comercial.Unele opera ii comerciale pe care le efectuează mandatarul s-auț autonomizat, iar mandatarul a fost denumit, după aceste opera ii: agentț comercial, agent de publicitate, agent imobiliar, etc.

Gestionarea afacerii altei persoane nu trebuie în eleasă restrictivț doar ca obliga ie de a încheia acte juridice, dar nici excesiv de extins, încâtț

să fie incluse i opera iile materiale. Gestionarea afacerii altei persoaneș ț poate să constea i în plata unor obliga ii, negocierea unor afaceri,ș ț

92

8/4/2019 comercial (2010) (1)


administrarea unei afaceri, etc. Pe scurt, ori ce transfer de putere de lamandant la mandatar, în temeiul căruia cel din urmă efectuează, unserviciu constând într-o opera ie juridică (nu o opera ie materială), peț ț seama primului, constituie obiectul contractului de mandat.

Obliga ia de a încheia acte juridice este o obliga ie de aț ț face unserviciu. Actele juridice pe care le închei mandatarul sunt făcute totdeaunape seama mandantului, mai exact pe seama patrimoniului acestuia,

indiferent că ter a persoană tie sau nu acest lucru. După cum mandantulț ș i-a dat puteri să lucreze în numele său, sau nu, mandatul este cureprezentare sau fără reprezentare. În primul caz, mandatarul îl

în tiin ează pe ter că afacerea este a mandantului i că el lucrează înș ț ț ș numele lui; invers, în cazul mandatului fără reprezentare, mandatarullucrează în nume propriu, ter a persoană crezând că încheie actul juridic cuț adevăratul stăpân al afacerii.

c. Reprezentarea. Reprezentarea este tehnica juridică ce permiteca un act juridic să producă efectele juridice în patrimoniul unei persoanede i aceasta nu figurează în contract.ș

Există autori care sus in că nu există contract de mandat fărăț reprezentare. Legiuitorul noului Cod civil nu face din reprezentare unelement definitoriu al mandatului ci doar un element de natura lui. Astfel,potrivit art. 2020 n.C.civ. mandatul este cu sau fără reprezentare. A aș cum a fost arătat mai sus, existen a sau nu a reprezentării esteț indiferentă, esen ial fiind doar faptul că mandatarul lucreazăț pe seamamandantului.

În lipsa unei stipula ii exprese mandatul este cu reprezentare. Înț acest caz, mandatarul lucrează nu doar pentru mandant ci i în numele luiș (art. 2021 alin 1 i 2 n.C.civ.).ș

Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisulcare o constată se numeşte procură.

d. Lipsa subordonării. Mandatarul trebuie să aibă deplina libertatede a organiza gestionarea afacerilor juridice ale mandantului. În cazcontrar, în prezen a subordonării, mandatarul este un salariat alț mandantului. Este astfel consilierul juridic al unei persoane juridice care,

reprezintă pe mandant la încheierea actului juridic. El este însă subordonatangajatorului.B. E LEMENTELE DE NATURA CONTRACTULUI DE MANDAT

a. Gratuit sau oneros, după cum mandatul este civil saucomercial. În principiu, serviciile între persoane fizice sunt gratuite. Deaceea, în lipsa unor stipula ii exprese, contractul civil de mandat seț prezumă a fi cu titlu gratuit. În schimb, profesioni tii nu fac acte gratuite,ș de aceea, dacă este un contract de mandat între profesioni ti, se prezumăș a fi oneros (art. 2019 n.C.civ.).

b. Caracter intuitu personae, în principiu. Mandatul presupuneexisten a unui risc din partea mandantului prin încredin area afacerilor saleț ț

93

8/4/2019 comercial (2010) (1)


în mâinile altei persoane, acesta din urmă putând să deturneze efecteleafacerii gestionate, în interesul său. Din acest motiv, mandantul î i alegeș mandatarul în care are încredere că îi va gestiona afacerile cu eficien ă iț ș loialitate. Potrivit acestei ra iuni, art. 2032 n.C.civ. prevede căț «mandatarul este inut să îndeplinească personal mandatul, cu excep iaț ț cazului în care mandantul l-a autorizat expres să- i substituie o altăș pesoană în executarea mandatului». Fiind intuitu personae, contractul de

mandat încetează prin moartea uneia, incapacitatea sau falimentul dintrepăr i (art. 2039 alin. 1 lit. c n.C.civ.). O altă aplicare a caracteruluiț intuitu

personae este faptul că fiecare dintre păr i pot înceta contractul, fie prinț revocarea mandatului de către mandant, fie prin renun area mandataruluiț (art. 2039 alin. 1 lit. a i b.n.C.civ.)ș

Caracterul intuitu personae nu este însă absolut, cunoscând câtevaatenuări.

- Mandatarul poate să- i substituie un ter , care să îndeplineascăș ț misiunea sa, în ipoteza excep ională prevăzută în art. 2032 alin. 2 n.C.civ.:ț «împrejurări neprevăzute împiedică pe mandatar să execute contractul iș acesta se află în imposibilitatea de a-l anun a pe mandant, prezumându-țse că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurărilearătate».

- Dacă mandatarul a încheiat un sub-mandat, fără să-i fi fostpermisă substituirea, el va fi inut să răspundă de modul de executare aț contractului, fără a se putea apăra prin invocarea faptei sub-mandatarului(art. 2032 alin. 4 n.C.civ.).

c. Contractul de mandat este un contract temporar. Contractulde mandat poate fi încheiat pentru o singură opera ie juridică ori pentruț toate afacerile de o anumită natură, pe care mandatarul să le gestioneze

într-o anumită perioadă sau pe perioadă nedeterminată.Dacă păr ile nu prevăd perioada de timp cât durează împuternicirea,ț

nu se poate deduce că procura este perpetuă. A a cum a fost arătat maiș sus, oricând păr ile pot să-i pună capăt, prin revocarea sau retragereaț mandatului. Textul art. 2024 n.C.civ. prevede că în lipsa unor reguliexprese contractul de mandat se stinge după trei ani de la încheierea lui.

d. Contractul de mandat este, în principiu, consensual.Potrivit art. 2022 n.C.civ., contractul de mandat este consensual,acordul păr ilor putând fi dat verbal, expres i chiar tacit, prin comandaț ș urmată de executare.

El poate să îmbrace însă i forme solemne. După principiulș paralelismului formelor actelor juridice, dacă actul pe care urmează să îl

încheie mandatarul este un act solemn, tot a a trebuie să fie i formaș ș contractului de mandat. De exemplu, dacă mandatarul are ordin de a

încheia un contract de ipotecă asupra bunului mandantului, deoarece

consim ământul mandatarului trebuie să îmbrace forma solemnă, aceea iț ș formă trebuie să îmbrace i consim ământul mandantului prin care el i-aș ț ș

94

8/4/2019 comercial (2010) (1)


exprimat voin a de a împuternici pe mandatar să închei un contract deț ipotecă în numele i pe seama bunurilor mandantului.ș

Dacă însă forma solemnă este cerută doar pentru opozabilitate,contractul de mandat poate fi încheiat i în formă consensuală (art. 2022ș alin. 2 n.C.civ.).

2. DEOSEBIREA DE ALTE CONTRACTE

A. C ONTRACTUL DE MANDAT I Ș CEL DE VÂNZARE

Mandatarii joacă un rol important în comercializarea bunurilor demasă, astfel că este ra ional să ne întrebăm dacă o persoană esteț mandatar sau este un revânzător.

Paralel cu formele de distribu ie fondate pe vânzare, cum ar fiț concesiunile sau franciza, mandatul rămâne un mecanism juridic foarteutilizat în vânzarea bunurilor de masă, îmbrăcând forma contractului deagen ie sau a celui de comision. Acest paralelism face dificilă distinc iaț ț dintre mandat i vânzare.ș

Când un vânzător en detaile î i procură produse de la un fabricant cuș scopul de a le vinde unui client, această opera ie juridică poate să seț

întemeieze pe un contract de vânzare sau pe un contract de mandat. Înrealitate, în acest caz de cele mai multe ori există un contract de comision.În principiu, concesionarul este legat de furnizorul său printr-un contractde vânzare i chiar dacă utilizează marca furnizorului său el nu este unș simplu reprezentant. Concesionarul î i conduce comer ul său pe contul săuș ț i are propria sa clientelă.ș

Principalul criteriu de distinc ie este faptul că există vânzare i nuț ș mandat, dacă mărfurile sunt cumpărate de distribuitor lui fiindu-itransferată proprietatea lor, el putând fi apoi vânzător al bunului cătrecumpărătorul final. În caz contrat, rela ia juridică arătată poate fi calificatăț ca fiind de mandat.

Pentru a decide natura raporturilor dintre păr i, diverse indicii pot săț ateste transmisiunea proprietă ii. De exemplu, faptul că opera iuneaț ț antrenează plata mărfii, de către concesionar fără ca acesta să a tepteș cumpărarea ei de către consumatorul final.

Utilitatea calificării este certă. Distribuitorii, vânzători, sunt personal

răspunzători de calitatea lucrului vândut, ei fiind inu i de garan ia pentruț ț ț viciile lucrului, în timp ce mandatarii, simpli reprezentan i, nu au aceastăț obliga ie.țB. C ONTRACTUL DE MANDAT SE ASEAMĂNĂ CU CONTRACTUL DE MUNCĂ I Ș CU CEL DE ANTREPRIZĂ.

a. Contractul de mandat este asemănător cu contractul de muncă.Astfel, contractul de mandat prin care mandatarul este investit cu sarcinade a vinde produsele mandantului se aseamănă cu contractul de muncă încare salariatul are aceea i misiune. Totu i primul se distinge de secundulș ș

prin faptul că mandatarul este independent fa ă de mandant, nu iț ș salariatul însă. De asemenea, contractul de mandat poate fi revocat

95

8/4/2019 comercial (2010) (1)


oricând de mandant, însă angajatorul nu are un astfel de drept fa ă deț salariat.

b. De asemenea, contractul de mandat se aseamănă cu contractulde antrepriză, antreprenorul i mandatarul primind sarcini de la alteș persoane i lucrând în contul i de regulă în numele acestora, în manierăș ș independentă.

Mandatarul efectuează însă acte juridice pe când antreprenorul

realizează activită i materiale. Această distinc ie nu este însă netă căciț ț există multe activită i de servicii care ce nu au ca obiect acte materiale:ț avocatul, notarul, arhitectul. Distinc ia fa ă de acestea se face dupăț ț criteriul existen ei sau nu a puterii de reprezentare: avocatul careț reprezintă pe clientul său execută un contract de mandat, în schimb, dacă

îl consiliază, execută un contract de antrepriză.C. ASEMĂNĂRI CU CONTRACTELE COMERCIALE DE INTERMEDIERE .

Mandatul cu reprezentare se aseamănă cu contractul de comision iș cu contractul de curtaj.

A. C ONTRACTUL DE MANDAT I Ș CONTRACTUL DE COMISION

Contractul de comision este o varietate a contractului de mandat,specificul lui fiind reprezentare imperfectă. Acest contract este definit cafiind contractul prin care mandantul ac ionează în nume propriu dar peț seama mandantului pentru achizi ionarea sau vânzarea produselorț acestuia sau pentru acesta (art. 2052 n.C.civ.). Distinc ia fa ă deț ț contractul de mandat constă deci în: obiectul contractului, vânzarea saucumpărarea de mărfuri ori prestarea de servicii, cum ar fi transportul; iș faptul că, comisionarul ac ionează la comanda comitentului care-i dă ordinț să închei actele juridice arătate în nume propriu dar pe seamacomitentului. În virtutea acestui statut al comisionarului, el este inut fa ăț ț de ter a persoană în nume propriu. În schimb, între comitent i comisionarț ș se aplică regulile mandatului. În fine, comisionarul are dreptul de reten ieț asupra bunurilor dobândite în temeiul actelor încheiate de el pentrucomitent (art. 2062 n.C.civ.).

B. C ONTRACTUL DE MANDAT I Ș CEL DE CURTAJ

Contractul de curtaj este contractul de intermediere prin care o

persoană se obligă fa ă de client să îl pună în legătură cu un ter , înț ț vederea încheierii unui contract (art. 2105 n.C.civ.).Curtierii sunt intermediarii în comer , ce ac ionează independent, înț ț

domeniul asigurărilor, al vânzării de mărfuri, al publicită ii. Ei nu auț puterea de a încheia acte juridice ci doar de apropia păr ile unui contract.ț

În concluzie, curtierii sunt intermediari, ca i mandatarii, care însă auș puterea de reprezentare. Atunci când a mediat condi iile unui contract, iț ș păr ile l-au încheiat, ei primesc o remunera ie.ț ț

§2. FORMAREA CONTRACTULUI.

I. C ONDI II Ț DE FOND

96

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Ca orice contract, condi iile de validitate ale mandatului sunt:ț capacitatea, consim ământul, obiectul i cauza. Există însă câtevaț ș particularită i cu privire la păr ile contractului, formarea consim ământului,ț ț ț obiectul contractului i formelor lui.ș

1. C APACITATEA PĂR ILORȚ .În lipsa unor reguli speciale, se aplică regulile generale.A1. Mandantul trebuie să aibă capacitatea sub dublu aspect: el

trebuie să aibă capacitatea de a încheia acul cu mandatarul, de exemplu,să facă plata remunera iei acestuia; i, de asemenea, de a încheia el însu iț ș ș actele juridice care urmează să fie încheiate de mandatar, la ordinul său. A

încheia un contract de mandat, este, în sine un act de administrare. Înschimb, opera ia juridică, obiect al contractului poate fi de dispozi ie, deț ț administrare ori de conservare. În plus, în cazul contractului de mandatcomercial, mandantul trebuie să fie o persoană calificată.

a. Dacă obiectul actului juridic al mandatului este un act comercial, eltrebuie să aibă calitatea de comerciant căci consecin ele juridice aleț opera iei juridice încheiată de mandatar î i vor produce efectul înț ș patrimoniul mandantului.

b. Între so i, pentru opera iile săvâr ite asupra bunurilor mobile, seț ț ș prezumă existen a mandatului. Nu însă i pentru vânzarea imobilelor.ț ș

Mandatarul trebuie, de asemenea, să aibă capacita juridică dacămandantul dore te să angajeze responsabilitatea mandatarului în cazul înș care contractul a fost executat gre it sau nu a fost executat.ș

A2. În tăcerea legii, i având în vedere că totdeauna regulileș capacită ii sunt destinate să protejeze patrimonial pe incapabili care,ț datorită lipsei lor de discernământ, ar putea să se angajeze în actepăgubitori pentru ei, în contractul de mandat nu interesează capacitateamandatarului pentru că el nu angajează patrimoniul său. Numai în cazul încare mandantul ar inten iona să-l tragă la răspundere pe mandatar pentruț executarea contraacului de mandat, el este nevoit să aleagă un mandatarcu capacitate juridică, altfel, mandantul va ridica excep ia de nulitate aț contractului de mandat în cazul în care mandantul va inten iona să-iț angajeze responsabilitatea.

a. Mandatarii profesioni ti.ș În tăcerea legii, considerăm cămandatarul însărcinat cu efectuarea unei opera iuni comerciale pentruț mandant, nu trebuie să fie comerciant.

Pentru anumite opera iuni comerciale efectuate de mandatari ace tiaț ș trebuie să fie comercian i. De exemplu, în contractul de agen ie imobiliară,ț ț avoca ii, agen i de schimb valutar, etc.ț ț

b. Sub-mandatarul. Uneori, mandatarul î i substituie un sub-șmandatar. Această substitu ie este contrară caracteruluiț intuitu personaeal contractului de mandat, a a cum am arătat. De aceea, substituirea îlș

exonerează de răspundere pe mandatar, în cazul neexecutării sauexecutării gre ite a contractului de mandat de către substituit, numai dacăș

97

8/4/2019 comercial (2010) (1)


mandantul a stipulat această libertate în contractul de mandat, sau dacă,datorită unor împrejurări speciale, acesta ar fi aprobat sub-mandatarea. Înlipsă, contractul de substituire, de i este legal, actele făcute de sub-șmandatar vor angaja pe mandatar, în raport cu mandantul, dacăexecutarea contractului de mandat este gre it.ș

2. C ONSIM ĂMÂNTULȚ PĂR ILORȚ .Contractul de mandat se încheie prin acordul mandantului i aș

mandatarului. După regula generală, ambele consim ăminte trebuie să fieț date liber i reflectate.ș

Acordul lor poate să îmbrace forma scrisă ori verbală, în ultimul cazacordul putând fi dat expres ori tacit (art. 2022 n.C.civ.).

Formarea consim ământului contractual este originală în cazulț mandatului. Dacă în toate contractele acceptarea trebuie să fie cunoscutăde ofertant, pentru a se forma conven ia, în contractul de mandat,ț acceptarea ordinului dat de către mandatar este suficientă, el putând să î iș manifeste acceptarea prin executarea însă i a sarcinii transmise deș mandant.

Tăcerea mandatarului nu îl angajează, decât dacă comportamentullui relevă voin a acestuia de a se angaja juridic, de exemplu, prinț executarea ordinului dat (art. 2022 n.C.civ.).

În contractul de mandat comercial, comanda dată unui mandatarprofesionist de a efectua un serviciu sau de a încheia un act ce face partedin domeniul activită ii sale, este considerată a fi acceptată tacit de acestaț dacă nu a refuzat-o în cel mai scurt timp (art. 2023 n.C.civ.).Interpretarea voin ei mandatarului, în ipoteza arătată, va fi făcută i înț ș func ie de prevederile legale speciale din anumite domenii, de practicaț contractuală a păr ilor, sau de uzan e (art. 2023 alin. 3 n.C.civ.).ț ț

Mandatul dat mai multor persoane. Ordinul dat de mandant, maimultor persoane, trebuie să fie acceptat de toate persoanele, lipsaconsim ământului uneia de a accepta mandatul împiedică formareaț contractului. În acest sens, potrivit art. 2031 alin. 1 n.C.civ., «în absenţaunei stipulaţii contrare, mandatul conferit mai multor persoane pentru alucra împreună nu are efect dacă nu a fost acceptat de către toate aceste

persoane».3. OBIECTUL CONTRACTULUI .În contractul de mandat, con inutul acestuia este bivalent: misiuneaț

încredin ată mandatarului; i remunera ia acestuia.ț ș ț

3.1. M ISIUNEA MANDATARULUI CONSTĂ ÎN EFECTUAREA UNEI OPERA II Ț JURIDICE .A. NU TOATE OPERA IILE Ț JURIDICE POT FI ÎNCHEIATE PRIN MANDATAR.

a. Actele strict personale nu pot fi încheiate decât de cei carese angajează. De exemplu, un mandat nu poate fi întocmit decât detestator însu i. Consim ământul la încheierea căsătoriei nu poate fi dat prinș ț

mandatar. La fel divor ul prin consim ământul păr ilor.ț ț ț

98

8/4/2019 comercial (2010) (1)


b. Dacă actul juridic pe care urmează să îl încheie mandataruleste ilicit, atunci i mandatul este ilicit.ș De exemplu, dacă mandatarulurmează să încheie un contract pentru ca ter a persoană să efectueze oț faptă penală, mandatul de împuternicire a mandatarului va fi nul.

c. Mandatul nelegal datorită interdic iei mandantului.ț Dacămandantului îi este interzis să exercite anumite acte juridice, cum ar fiacte comerciale sau acte legate de anumite profesii, de exemplu de medic,

avocat, etc. el nu ar putea să înlăture această interdic ie prin mandatareaț altei persoane de a efectua aceste acte în numele lui.

B. DETERMINAREA PUTERILOR ÎNCREDIN ATE Ț MANDATARULUI.Reprezentarea, care este de natura mandatului, face ca mandantul

să dea putere mandatarului de a-l angaja juridic. Dar, puterea astfelconferită poate să fie mai mult sau mai pu in întinsă. Aceasta presupuneț analiza interpretării contractului, i a validită ii lui.ș ț

a. Interpretarea contractului. Regulile de determinare a puterilormandatarului sunt prevăzute în textele art. 2025 n.C.civ. care distinge

între mandatul general i cel special. Dincolo de aceste reguli, mandatulș fiind un contract, el se subordonează principiului general al interpretăriirestrictive.

a1. Distinc ia mandatului general de mandatul special.ț

- mandatul special. Acest mandat este u or de determinat.ș Estemandat special, cel prin care mandatarul este investit expres să încheie unact juridic de dispozi ie, sau de angajare a patrimoniul mandantului printr-țo ac iune în justi ie, printr-o grevare sau tranzac ie ori un compromis, sauț ț ț de a utiliza un mijloc de plată precum cambiile sau biletele la ordin. Înacest sens, potrivit art. 2025 alin. 2 n.C.civ. este mandat special, cel princare mandatarul este împuternicit de a face: «acte de înstrăinare saugrevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambiisau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie, precum şi pentrua încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie

împuternicit în mod expres»- Mandatul general. Din interpretarea a contrario a art. 2025 alin.

2 n.C.civ., rezultă că, mandatul este general dacă mandatarul este

împuternicit să gestioneze afacerile mandantului fără să prevadă expres unacte juridic determinat pe care să-l îndeplinească. Este general, deexemplu, mandatul prin care mandatarul este investit cu sarcina de a facetoate actele juridice în interesul mandantului.

Cu privire la întinderea mandatului. Potrivit art. 2025 alin. 1n.C.civ. «mandatul general autorizează pe mandatar să efectueze numaiacte de conservare şi de administrare». În opozi ie, pentru actele deț dispozi ie, i mai ales când este vorba de o înstrăinare, trebuie să fieț ș prevăzute expres puterile mandatarului.

Noul cod civil mai prevede o regulă, aplicabilă ambelor mandatelegate de executarea lor. Textul art. 2025 alin. 3 n.C.civ. prevede o clauză

99

8/4/2019 comercial (2010) (1)


subîn eleasă: «el cuprinde i actele necesare executării lui, chiar dacăț ș acestea nu sunt prevăzute în mod expres în mandat».

Distinc ia dintre mandatul general i cel special este dificil, ca iț ș ș dintre cele de administrare i de dispozi ie.ș ț

Noul Cod civil nu mai face referire la mandat special i cel expres.ș Trebuie să re inem însă că un mandat este special, prin opozi ie cu celț ț general, i că, mandatul este special dacă prevede expres opera ia juridicăș ț

de dispozi ie cu care este investit mandatarul.ța2. Principiul interpretării restrictive a mandatului.Potrivit regulilor generale ale noului Cod civil, contractele se

interpretează restrictiv. Cu atât mai mult, puterile cedate de mandanttrebuie interpretate restrictiv, a a cum rezultă din interpretarea regulilorș mandatului special, reguli care prevăd că puterile mandatarului trebuie săfie prevăzute expres pentru actele juridice de dispozi ie. Puteri expreseț sunt opuse celor vagi, insuficient precizate. Aceste din urmă puteri trebuisă fie interpretate restrictiv i nu în mod extensiv, cuprinzând i clauzeș ș care pot fi subîn elese.ț

Acesta este unul din motivele pentru care unele domenii alemandatului au fost reglementate pe cale legală, fiind prevăzute astfelputerile mandatarilor pentru a-i proteja pe mandan i. Este cazulț contractului de agen ie imobiliară, care organizează regulile acestuiț mandat în a a fel încât să fie protejate interesele vânzătorului i pe celeș ș ale cumpărătorului.

3.2. REMUNERA IAȚ MANDATARULUI

a. Mandat gratuit, mandat oneros. Activitatea mandatarului, înprincipiu gratuită, poate fi i remunerată, iar în mandatul comercial,ș caracterul oneros se prezumă (art. 2019 C.civ.).

Remunera ia mandatarilor are denumiri diverese: onorarii, comision.țb. Exigen a determinării remunera iei.ț ț După regulile generale

ale contractului, pre ul trebuie să fie determinat sau cel pu in determinabil,ț ț sub sanc iunea nulită ii lui.ț ț

Spre deosebire de contractele ce au ca obiect bunuri, contractele deservicii nu sunt subordonate acestor reguli datorită naturii lor. Întinderea iș

complexitatea serviciilor nu pot fi anticipate la momentul încheieriicontractului. Din acest motiv, remunera ia nu poate fi stabilită de păr i iț ț ș dacă a fost stabilită ea poate fi revizuită dacă după executarea servciuli seconstată că remunera ia a fost prea oneroasă.ț

În acest sens, potrivit art. 2019 alin. 2 n.C.civ., «dacă mandatul estecu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este determinată princontract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, dupăvaloarea serviciilor prestate».

Mai mult, remunera ia poate fi stabilită i de judecător, a a cumț ș ș

rezultă din regula art. 2019 alin. 3 n.C.civ., potrivit căruia «dreptul la

100

8/4/2019 comercial (2010) (1)


acţiunea pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cudreptul la acţiunea pentru plata acesteia».

Pentru unele mandate, stipularea remunera iei este obligatorie laț data încheierii contractului, în lipsă, nici o plată nu mai poate fi solicitată.Este cazul agen ilor imobiliari.ț

c. Reguli de fixare a remunera iei mandatarilor.ț În uneleprofesii există o tarifare a onorariilor, cum ar fi în cazul avoca ilor, aț

agen ilor imobiliari, fiind stabilită în func ie de valoarea obiectului litigiului,ț ț sau a valorii bunurilor vândute. Această remunera ie se stabile te într-unț ș anumit procent din valoarea arătată.

Remunera ia poate fi, de asemenea, forfetară.ț

4. DURATA MANDATULUI

Nu există o regulă legală cu privire la durata contractului de mandat.A a cum a fost arătat deja, mandatul nu poate fi perpetuu, iar în cazul înș care nu este prevăzut nici un termen, el se prezumă a fi de trei ani (art.2024 n.C.civ.). Această regulă este utilă deoarece, în practică, existămandate care rămân în vigoare, pentru că mandantul a uitat să le revocesau pe care le-a considerat revocate verbal, de i procura a rămas în mânaș mandatarului i acesta din urmă, cu bună sau rea-credin ă se prevaleazăș ț de ea i continuă să lucreze ca mandatar.ș

În cazul contractelor de agen ie imobiliară legea prevede că acesteț contracte sunt nule dacă nu prevăd termenul lor de aplicare.

II. C ONDI II Ț DE FORMĂ I Ș PROBA MANDATULUI

1. Î N PRINCIPIU , CONTRACTUL DE MANDAT ESTE CONSENSUAL.Nici noul Cod civil nu prevede o exigen ă formală pentru încheiereaț

contractului de mandat. Potrivit art. 2022 alin.1 n.C.civ., mandatul poate fi încheiat verbal. Mai mult, potrivit aceluia i text, consim ământulș ț mandatarului poate fi dat i tacit, prin executarea ordinului dat deș mandant. Mandatul tacit poate exista nu doar în cazul în care mandataruli-a manifestat consim ământul prin executarea mandatului, ci din oriceș ț

acte sau fapte care exprimă fără dubii manifestarea consim ământului laț încheierea contractului.

De asemenea, între so i legea prezumă existen a mandatului tacit,ț ț

cu privire la actele juridice asupra bunurilor mobile.Legea lasă însă deplina libertate păr ilor asupra formei mandatuluiț lor. Când mandatul este dat în formă scrisă acest document este denumitprocură. El constituie instrumentum ce constată existen a contractului deț mandat (nego iumț ).2. E XCEP II Ț DE LA PRINCIPIUL FORMEI CONSENSUALE A CONTRACTULUI DE MANDAT .M ANDATUL AUTENTIC I Ș MANDATUL SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ.

Noul Cod civil, respectând principiul paralelismului formelor actelor,prevede în art. 2022 alin. 2 că «mandatul dat pentru încheierea unui act

juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte aceaformă, sub san ciunea aplicabilă actului însu i».ț ș

101

8/4/2019 comercial (2010) (1)


În consecin ă, forma mandatului este dictată de forma actului juridicț pe care trebuie să-l încheie mandatarul. Mandatul va fi dat în formăautentică, de exemplu, dacă mandatarul va fi însărcinat să vândă sau săcumpere un bun imobil; sau va fi sub semnătură privată, dacă, actul arătattrebuie încheiat în formă scrisă, de exemplu, cazul contractului de gaj,

încheiat prin intermediul unui mandatar.Regulile speciale ale contractului de agen ie imobiliară prevăd căț

acest contract se încheie în formă scrisă.3. P ROBA MANDATULUI

În lipsa unor reguli speciale, proba contractului de mandat sesubordonează regulilor generale ale probei. Între păr i este deci necesarăț proba scrisă, pe când ter a persoană poate dovedi mandatul cu orice mijlocț de probă.

3.1. Proba existen ei mandatului.ț În cazul mandatului civil,proba existen ei acestuia trebuie făcută cu un înscris. Regulile începutuluiț de probă scrisă sau a imposibilită ii morale a întocmirii actului scris, cu atâtț mai mult cu cât contractele de mandat se încheie între prieteni sau întrerude.

Mandatul comercial poate fi însă dovedit cu orice mijloc de probă,potrivit reguli libertă ii probei între comercian i.ț ț

În cazul mandatului tacit. Dovada existen ei acestuia se supuneț acelora i reguli. Mandatul trebuie să fie dovedit prin înscris. În acest cazș trebuie să existe însă doar înscrisul care constată ordinul dat de mandant.

3.2. Proba întinderii mandatului. Dacă existen a mandatului esteț dovedită sau nu este contestată, întinderea mandatului poate fi dovedităprin orice mijloc de probă, chiar i cu prezum ii simple, deoarece aceastaș ț este o chestiune de interpretare i nu de probă a actului juridic. Esteș adevărat că s-ar putea spune că nu se poate proba cu orice mijloc

împotriva sau contra con inutului unui act juridic. Această regulă esteț adevărată atunci când con inutul contractului este clar. În caz contrar, esteț tiut că judecătorului îi este permis să interpreteze contractul i să-iș ș

stabilească întinderea.3.3. Proba mandatului de către ter ele persoane.ț Exigen a unuiț

înscris în materie de mandat este cerută i ter elor persoane care seș ț prevalează de mandat. Această regulă este ra ională pentru că ter eiț ț persoane îi este permis oricând să solicite mandatarului procura pentru averifica puterile acestuia, iar această persoană nu este un veritabil ter căciț de validitatea contractului de mandat depinde validitatea contractului pecare el îl încheie cu mandatarul. Totu i, ter ei persoane îi este permis să seș ț prevaleze de un mandat aparent.

Ter ei persoane, alta decât ter ul cocontractant, îi este permis săț ț dovedească mandatul prin orice mijloc.

SUBSEC IUNEAȚ II. E FECTELE CONTRACTULUI

102

8/4/2019 comercial (2010) (1)


§1. EFECTELE REPREZENTĂRII

Reprezentarea este un efect caracteristic mandatului. Ea are caefecte să creeze obliga ii directe între mandant i ter a persoană, cea cuț ș ț care mandatarul a contractat. Reprezentarea, ca mecanism prin care opersoană închei un contract în numele i pe seama altei persoane, înș patrimoniul căreia se vor na te drepturile i obliga iile generate deș ș ț contract, nu este o excep ie de la principiul relativită ii contractuluiț ț

deoarece la încheierea contractului nu este obligatorie prezen a fizică aț cocontractantului. Juridic, reprezentatul are calitatea de parte în contractdacă reprezentantul ac ionează în numele primului i ter a persoanăț ș ț cunoa te acest lucru.ș

1. ANGAJAREA MANDANTULUI PRIN ACTELE ÎNCHEIATE ÎN CADRUL MISIUNII ÎNCREDIN ATE Ț MANDATARULUI .

Mandantul poate fi angajat fa ă de ter a persoană atât prin acteleț ț juridice încheiate de mandatar (A), cât i prin faptele juridice ale acestuiaș (B).

A. ACTELE ÎNCHEIATE CONFORM PUTERILOR CONFERITE MANDATARULUI

Prin efectul reprezentării, mandantul este direct obligat fa ă deț ter ul, cu care mandatarul a încheiat contractul. Pentru aceasta însă,ț mandatarul trebuie să încheie contractele cu ter ii conform puterilor care i-țau fost date, căci numai a a el va lucra în interesul mandantului i acestaș ș va fi inut fa ă de ter ul cocontractant. Această necesitate este tradusă înț ț ț drept prin regula art. 2026 n.C.civ., potrivit căreia: «mandatarul nu poatesă depă ească limitele stabilite prin mandat».ș

Mandantul singur va fi inut să execute contractul încheiat de el prinț reprezentantul său, aceasta însă numai în măsura în care clauzele luicorespund celor prevăzute în contractul de mandat prin care sunt stipulateputerile mandatarului. Dificultatea însă constă, adesea, în a stabili

întinderea misiunii încredin ată mandatarului pentru a se putea verificaț dacă mandatarul ac ionează în limitele misiunii sale. În acest demers,ț prima verificare trebuie să vizeze felul mandatului încredin at: general, sauț special. Foarte adesea, mandatul special este un mandat expres.

În executarea contractului poate să intervină i mandatarul.ș

Mandatarul, fiind investit cu puterea de a încheia anumite acte juridice, sesubîn elege că el este investit i cu puterea de a lua măsurile necesareț ș încheierii acelui act, chiar dacă acestea nu rezultă din instruc iunile dateț prin mandat i, de asemenea, să ia măsurile necesare i urgente pentruș ș punerea în executare a contractului încheiat cu ter a persoană, chiar dacă,ț executarea acestui contract cade în sarcina mandantului. Astfel,mandatarul poate recep iona marfa cumpărată, poate lua măsuri deț conservare a acestor bunuri, etc, a a cum rezultă din regula art. 2033ș potrivit căreia, «mandatarul va exercita drepturile mandantului faţă de

terţi, dacă bunurile primite pentru mandant prezintă semne de deterioraresau au ajuns cu întârziere; în caz de urgenţă, mandatarul poate proceda la

103

8/4/2019 comercial (2010) (1)


vânzarea bunurilor cu diligenţa unui bun proprietar; în cazul în care aufost luate aceste măsuri, mandatarul trebuie să îl anunţe de îndată pemandant»

Această regulă este tradusă în textul art. 2025 alin.3 n.C.civ. potrivitcăruia, «mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executăriilui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres».

Mai mult, mandatarul se poate abate de la puterile acordate, dacă au

intervenit elemente necunoscute la data încheierii contractului de mandat,i dacă actele făcute de mandatar cu depă irea puterilor sunt necesareș ș

executării contractului i nu poate solicita noi instruc iuni. Această regulăș ț este prevăzută în art. 2026 n.C.civ., potrivit căruia: «mandatarul se poateabate de la instruc iunile primite dacă îi este imposibil să îl în tiin eze înț ș ț prealabil pe mandant i se poate prezuma că acesta ar fi aprobat deciziaș mandatarului».B. RESPONSABILITATEA MANDANTULUI FA ĂȚ DE TERȚ PENTRU GRE ELILE Ș COMISE DE MANDATAR.

Mandantul este inut să repare daunele cauzate ter uluiț ț cocontractant, de către reprezentantul său. El răspunde pentru toateactele mandatarului îndeplinite în cadrul misiunii încredin ate, după regulileț responsabilită ii comitentului pentru fapta prepusului, realizată în legăturăț sau cu ocazia executării func iilor atribuite.ț

2. S OARTA ACTELOR ÎNCHEIATE DE MANDATAR PRIN ÎNCĂLCAREA MISIUNII ÎNCREDIN ATE Ț .

A. DEPĂ IREAȘ PUTERILOR CONFERITE MANDATARULUI

Depă irea puterilor de către mandatar antrenează lipsirea deș eficacitate a contractului încheiat. Sanc iunea acestor acte este nulitateaț opera iunii fa ă de mandant.ț ț

a. Actele încheiate cu depă irea mandatului.ș Actele încheiate demandatar cu încălcare puterilor acordate constituie un abuz sau odeturnare a puterii conferite.

Abuzul de putere poate fi consecin a lipsei de precizie a mandatului iț ș de aici permisiunea pe care i-o ia mandatarul de a lua decizii pesteș puterile acordate, considerând că lucrează în limitele ei.

Deturnarea de putere constă în actele pe care le efectueazămandatarul cu ocazia executării mandatului, prin care acesta lucrează îninteresul lui personal, în detrimentul mandantului.

b. Nulitatea actelor încheiate cu depă irea puterilor.ș

Aceste acte nu angajează pe mandant deoarece prin ele nu seproduc efectele reprezentării, lipsind una dintre păr i, adică mandantul alț cărui consim ământ lipse te. Un astfel de viciu, antrenează nulitateaț ș contractului încheiat de mandatar, pentru lipsa consim ământului, i nuț ș doar o simplă inopozabilitate fa ă de persoana reprezentată.ț

B. E FECTELE REPREZENTĂRII ÎN ACTELE FĂCUTE CU ÎNCĂLCARE PUTERILOR ACORDATE .

104

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Chiar dacă actul a fost încheiat cu depă irea puterilor, există ipotezeș în care actul poate produce efecte fa ă de mandant.ț

a. Un mandat care este retras verbal de mandatar însă procura arămas la mandatar, angajând astfel responsabilitatea acestui mandantpentru că prin comportamentul său a lăsat astfel să se creadă cămandatarul lucrează în temeiul unui mandat în vigoare.

b. Mandantul poate ratifica actul încheiat de mandatar, cu depă ireaș

puterilor. Ratificarea poate fi expresă dar i tacită.șMandatul tacit constituie un mod voluntar de angajare a

mandantului, deoarece se întemeiază pe voin a prezumată a acestuia de aț da mandatarului procură de reprezentare. Mandatul tacit este aplicabil maiales între so i, unde legea prezumă existen a mandatului dat reciproc întreț ț so i pentru încheierea actelor relative la mobilele bunuri comune, ca iț ș pentru încheierea actelor de administrare i conservare a bunurilor propriiș ale celuilalt so .ț

c. Mandantul poate fi angajat fără să- i fi exprimat voin a, printr-unș ț act al mandatarului încheiat în afara misiunii sale, prin mandatul aparent iș prin cel al gestiunii de afaceri .

Mandatul aparent. În practică, o persoană ac ionează în numeleț altuia, i în absen a oricărei ratificări a actului de cel în contul căruia a fostș ț

încheiat i în unele ipoteze acesta din urmă este angajat de actul astfelș încheiat. Pentru aceasta se invocă teoria aparen ei.ț

Contractele astfel încheiate sunt angajante pentru reprezentat, chiardacă el nu a dat puteri de reprezentare, în situa ii curente în care nu esteț necesară verificarea existen ei mandatului i există o aparen ă legitimăț ș ț pentru ter că acest mandat există. De exemplu în cazul so ilor, când unulț ț dintre ei dispune de bunurile proprii ale celuilalt, fără însă a anun a că nuț sunt bunuri comune, sau chiar de bunuri care au apar inut comunită ii darț ț

în urma divor ului aceasta a încetat.țGestiunea de afaceri. Regulile gestiunii de afaceri angajează pe

mandant pentru actele necesare i utile făcute de mandatar, cu depă ireaș ș puterilor acordate.

§2. OBLIGA IILEȚ MANDATARULUI FA ĂȚ DE MANDANT

1. E XECUTAREA SARCINII .Mandatarul trebuie să execute sarcina a a cum a fost ea ordonată,ș pe toată perioada contractului. Obiectul sarcinii sale poate fi foarte divers:gestionarea bunurilor, vânzarea unui imobil sau a administrarea unorafaceri, etc.

Mandatarul nu este în rela ie de subordonare cu mandantul i deci elț ș are o anumită marjă de libertate pentru a se adapta circumstan elor iviteț cu ocazia executării sarcinii. Totu i, mandatul poate fi imperativ în anumiteș elemente i mandatarul trebuie să le respecte. De exemplu, mandantulș

poate fixa lucrul pe care-l vinde mandatarul dar i pre ul de vânzare.ș ț Mandatarul va avea libertatea de a alege cumpărătorul sub condi iaț

105

8/4/2019 comercial (2010) (1)


anumitor calită i ale acestuia, de exemplu, ca acesta să fie solvabil. Chiarț dacă mandatarul are libertatea de alegere a cocontractantului, el poate fiangajat să răspundă pentru insolvabilitatea acestuia dacă acesta a tiutș sau trebuia să cunoască această stare (art. 2030 n.C.civ.).

1.2. RESPONSABILITATEA MANDATARULUI PENTRU EXECUTAREA SARCINII

Mandatarul poate fi inut să răspundă în cazul în care acestuia i seț poate repro a neexecutarea sau executarea gre ită a sarcinii sale. Textulș ș

art. 2027 alin.1n.C.civ., prevede indirect care este gradul culpei pentrucare mandatarul este inut să răspundă, făcând distinc ia între culpaț ț mandatarului remunerat i cel gratuit, arătând că, «dacă mandatul este cuș titlu oneros mandatarul este inut să execute mandatul cu diligen a unuiț ț bun proprietar; iar dacă mandatul este gratuit, mandatarul este obligat să

îl îndeplinească cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri».Mandatarul nu răspunde deci pentru nerealizarea sarcinii, ci pentru culpa

în nerealizarea sarcinii. Rezultă că mandatarul este inut de o obliga ie deț ț mijloace.

Fiind inut de o obliga ie de mijloace, mandatarul trebuie să depunăț ț toate eforturile specifice activită ii pe care o îndepline te pentru realizareaț ș sarcinii. Dacă sarcina sa este una curentă, pe care o îndepline te orice om,ș el trebuie să depună diligen a normală acelei activită i. În schimb, dacă elț ț este investit cu o sarcină particulară unui sector de activitate, el trebuie săuzeze de cuno tin ele i experien a specifică profesiei respective.ș ț ș ț

Totu i, legiuitorul tratează mai sever pe mandatarul remunerat decâtș pe cel ce face un serviciu gratuit, întrucât îi supune unui criteriu diferit deapreciere a culpei în neexecutarea obliga iei. Mandatarul cu titlu onerosț este supus criteriului obiectiv, pe când mandatarul cu titlu gratuit estesupus criteriului subiectiv. În plus, tradi ional, instan ele sanc ionează peț ț ț debitorii din contractele oneroase pentru cea mai mică culpă, pe când ceicare fac un serviciu gratuit, sunt sanc iona i doar pentru culpa gravă.ț ț

Distinc ia dintre cei doi mandatari se face numai cu privire la gradulț culpei, susceptibil de a antrena responsabilitatea lor i cu privire la criteriulș de apreciere al culpei, nu i cu privire la întinderea repara iei. Sub acestș ț aspect, repara ia ori este integrală ori nu mai este acordată deloc.ț

106

8/4/2019 comercial (2010) (1)


De cele mai multe ori, responsabilitatea mandatarului este pusă îndiscu ie datorită neexecutării obliga iei de către ter a persoanăț ț ț cocontractantă. Noul Cod civil a reglementat această ipoteză, arătând întextul art. 2030 că, «în lipsa unei convenţii contrare, mandatarul care şi-a

îndeplinit mandatul nu răspunde faţă de mandant cu privire la executareaobligaţiilor asumate de persoanele cu care a contractat, cu excepţia cazului

în care insolvabilitatea lor i-a fost sau ar fi trebuit să îi fi fost cunoscută la

data încheierii contractului cu acele persoane».În ipoteza în care mandatul este colectiv, mandatarii răspund în

solidar dacă s-au obligat să lucreze colectiv (art. 2031 alin.3 n.C.civ.).a. Răspunderea mandatarului remunerat. Mandantul remunerat

fiind inut să se comporte cu diligen a omului perfect, lui nu-i va fi iertatăț ț nici chiar culpa u oară, adică impruden a sau neglijen a. Obliga ia lui fiindș ț ț ț de mijloace, mandantul va trebui să dovedească neglijen a sau impruden aț ț mandatarului..

În particular, dacă obliga ia nu a fost executată deloc, uneori,ț instan ele obi nuiesc să trateze sever pe mandatarul remunerat,ț ș prezumând că acesta este în culpă, el fiind inut să dovedească faptulț exterior i invincibil, adică for a majoră sau cazul fortuit care l-a împiedicatș ț să execute misiunea. Dacă însă a executat-o, dar l-a prejudiciat pemandant, acesta din urmă va trebui să dovedească culpa mandatarului. Deexemplu, în termenii art. 2030 n.C.civ., vânzarea bunurilor către uncomerciant care a intrat în insolven ă este considerată o culpă aț mandatarului, care trebuia să verifice situa ia financiară a cumpărătorului.ț

În concluzie, exonerarea mandatarului intervine când gre eala sa nuș a fost dovedită, sau în caz de caz fortuit sau for ă majoră.ț

b. Responsabilitate mandatarului cu titlu gratuit. Dacămandatul este gratuit, mandatarul va fi exonerat dacă va dovedi că a luatmăsurile pe care le lua i în propriile afaceri, însă nu a putut executaș misiunea. El va răspunde doar pentru culpa gravă. Criteriul de apreciereeste cel subiectiv, adică a diligen ei pe care mandatarul o depune înț propriile afaceri.

c. Responsabilitatea mandatarului pentru fapta sub-

mandatarului.Dacă mandatarul a fost autorizat să fie substituit de un ter înț executarea sarcinii, el rămâne responsabil de alegerea sub-mandatarului,i de instruc iunile ce i le-a dat acestuia. În rest, dacă substituirea nu aș ț

fost autorizată, mandatarul rămâne responsabil ca i când nu ar fi existatș substituirea art.2032 alin. 4-5 n.C.civ.). În toate cazurile, mandantul are

însă ac iune directă i împotriva sub-mandatarului (art. 2032 alin 1 i 6ț ș ș n.C.civ.).

c1 Responsabilitatea mandatarului. Responsabilitatea acestuia

este diferită după cum el a fost autorizat să fie substituit ori a făcut-o fără încuviin area mandantului.ț

107

8/4/2019 comercial (2010) (1)


- În ipoteza în care mandatarul nu fost autorizat să- i substituie unș sub-mandatar, potrivit art. 2032 alin. 4 n.C.civ., «mandatarul răspundepentru actele persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinitel însuşi». În această ipoteză mandatarul rămâne pe deplin responsabilpentru executarea sarcinilor, pentru că mandantului nu-i este opozabilăsubstituirea. În termenii principiului relativită ii efectelor contractuluiț mandatarul rămâne singura persoană legată fa ă de mandant.ț

- În ipoteza în care mandatarul i-a substituit o altă persoană înș executarea contractului, fiind autorizat de mandant, fie înainte desubstituire, fie după, «mandatarul nu este inut să răspundă decât pentruț gre ita alegere a persoanei sub-mandatarului sau pentru instruc iunile peș ț care i le-a dat sub-mandatarului» (art. 2032 alin. 5 n.C.civ.). Solu ia esteț o favoare făcută mandatarului căci cel care î i execută obliga iile prinș ț intermediar rămâne responsabilă. În ipoteza arătată mandatarul estedescărcat de sarcini în măsura în care persoana aleasă de el pentru a-lsubstitui nu este considerată a fi notoriu lipsită de diligen ă.ț

c2. Responsabilitatea sub-mandatarului. Dacă în ultima ipotezămandatarul a fost descărcat de sarcini, sub-mandatarul preia aceste sarcinica i când le-ar fi primit direct de la mandant, căci, potrivit art. 2032 alin.ș 6, «mandantul are ac iune directă contra sub-mandatarului».ț

Aceea i ac iune o are mandantul i în cazul în care mandatarul aș ț ș decis substituirea sa fără să fie autorizat.

Indiferent că a fost autorizată sau nu substituirea, sub-mandatarulva răspunde pentru culpă, în acelea i condi ii ca i mandantul, potrivitș ț ș distinc iilor prevăzute la art. 2027 alin. 1 n.C.civ.).ț

1.3. OBLIGA IAȚ DE INFORMARE I Ș CONSILIERE .Mandatarul este inut de obliga ia de a informa i de a consilia peț ț ș

mandant.Obliga ia de informare constă în datoria mandatarului de a daț

mandantului toate informa iile utile legate de activitatea în careț mandatarul este însărcinat. Prin natura sa această obliga ie este deț mijloace.

Obliga ia este pusă cu precădere în sarcina mandatarilorț

profesioni ti, pe a căror abilitate profesională mandantul a contat atunciș când a făcut alegerea mandatarului. De exemplu, un mandatar trebuie săverifice caracterul constructibil al unui teren pe care el este însărcinat să îlvândă; să informeze pe mandant de viciile unui bun pe care mandatarul afost însărcinat să-l cumpere pentru mandant, etc.

Textul art. 2027 alin. 2 prevede obliga ia mandatarului de a «informaț pe mandant cu privire la împrejurările apărute ulterior încheieriimandatului i care pot determina modificarea sau revocare contractului».ș

De asemenea, potrivit art. 2033 alin. ultim, «mandatarul informează

pe mandant de executarea neconformă a obliga iilor de către ter eleț ț persoane, pentru ca acesta să ia măsurile ce se impun, ori de riscul

108

8/4/2019 comercial (2010) (1)


pierderii unor bunuri perisabile; iar în cazul în care ar exista pericolulpierderii dreptului, mandatarul poate formula ac iunii în justi ie pentruț ț păstrarea lui, ori va vinde bunurile perisabile.»

Tot în sarcina mandatarilor profesioni ti este pusă i obliga ia deș ș ț consiliere. Aceasta constă în datoria mandatarului de a orienta pe mandant

în alegerile contractuale pe care poate să i le ofere. De exemplu, unmandatar trebuie să dea informa ii loiale cu privire la valoarea bunurilorț

puse în vânzare.2. OBLIGA IAȚ DE A DA SOCOTEALĂ.

Potrivit art. 2028 alin. 1 n.C.civ., orice mandatar este inut „săț deasocoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot ceea ce aprimit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fifost datorat mandantului”.

Regula este strictă, cu scopul de a proteja pe mandant. Mandataruleste inut să predea tot ceea ce mandatarul a primit, chiar i valorile careț ș nu i se datorau mandantului, pentru că mandatarul nu poate să re inăț nimic din ceea ce a primit cu ocazia executării misiunii sale. De exemplu,mandatarul trebuie să predea i ceea ce a primit ca plată nedatorată, căciș cel ce a făcut o astfel de plată poate să ceară restituirea.

Bunurile primite de la mandant pentru executarea sarcinii ori de later ele persoane cu ocazia executării mandatului trebuie să le conserve iț ș să le predea mandantului, la cererea acestuia ori la data predării gestiunii.

Mandatarul trebuie, de asemenea, să predea toate actele justificative: chitan e, facturi, fi e fiscale, etc. Darea de seamă presupuneț ș punerea în balan ă a valorilor primite de mandatar cu cheltuielile făcute deț el pentru realizarea misiunii.

Mandatarul trebuie să descarce de gestiune pe mandatar, aprobândsocotelile pe care i le-a făcut mandatarul. Această aprobare nu trebuie să

îmbrace o formă specială. Ea poate rezulta din orice împrejurare.Pentru sumele pe care mandatarul nu le-a predat el datorează

dobânzi. Pentru sumele pe care el le-a folosit în interesul său, dobânzilecurg de la momentul folosirii; iar pentru celelalte, de la momentul punerii

în întârziere (art. 2029 alin. 1 n.C.civ.).

§3. OBLIGA IILEȚ MANDATARULUI FA ĂȚ DE TER ULȚ COCONTRACTANTLa prima vedere, mandatarul nu este inut fa ă de ter a persoană cuț ț ț

care el a contractat în numele mandantului. Intermediarul nu este inut deț răspunderea pentru viciile ascunse ale bunurilor vândute în aceastăcalitate, i nici pentru lipsa de conformită ii.ș ț

Dacă însă mandatarul nu informează pe ter ul cocontractant că elț lucrează în numele i pentru mandant, el va fi inut în nume propriu săș ț răspundă fa ă de ter ul arătat, ca parte în contract. Este la fel dacă îlț ț informează pe ter ul cocontractant cu privire la întinderea puterilorț

conferite de mandant însă se angajează personal dincolo de aceste puteri,el luându- i atunci o obliga ie deș ț porte-fort

109

8/4/2019 comercial (2010) (1)


§4. OBLIGA IILEȚ MANDANTULUI

1. OBLIGA IAȚ DE A RESTITUI CHELTUIELILE FĂCUTE DE MANDATAR I Ș DE A PLĂTI DAUNELE INTERESE SUFERITE DE ACESTA CU OCAZIA EXECUTĂRII .

A. RESTITUIREA CHELTUIELILOR FĂCUTE DE MANDATAR.Mandantul este obligat să pună la dispozi ia mandatarului toateț

mijloacele necesare executării sarcinii (art. 2034 alin. 1 n.C.civ.). Dacă însă mandatarul a făcut i alte cheltuieli pentru executarea sarcinilor,ș

mandantul le va restitui pe cele rezonabile, adică cele care erau necesarei utile realizării sarcinii, nu însă i cele excesive (art. 2034 alin. 2ș ș

n.C.civ.). Dobânzile sunt datorate de la data la care mandatarul a făcutcheltuielile (art. 2034 alin. 2 n.C.civ.) nu de la data notificării sau de ladata chemării în judecată, după regulile dreptului comun. Restituireaacestor cheltuieli nu este legată de îndeplinirea sau nu a sarcinii.

Mandantul va restitui i cheltuielile pe care mandatarul le-a făcut înș nume propriu, în executarea obliga iilor contractuale, când el a lucrat înț nume propriu, de exemplu, precum comisionarul.

B. P LATA PIERDERILOR SUFERITE DE MANDATAR.Textul art. 2035 n.C.civ prevede principiul că mandantul este inut săț

plătească mandatarului peirderile suferite de acesta cu ocazia îndepliniriisarcinilor, mai pu in pe cele care se datorează impruden ei lui.ț ț

Mandatarul poate suferi pierderii financiare sau daune materiale, cuocazia executării sarcinii. De exemplu, mandatarul a trebuit să plătească osumă de bani pe care nu a avut-o la dispozi ie de la mandant i dinț ș această cauză a trebuit să utilizeze titlurile sale de valoare sau că a trebuitsă facă călătorii în străinatăte.

De asemenea, mandantul trebuie să îl indemnizeze pe mandatarpentru prejudiciile sale corporale, la fel cum patronii acordă despăgubiriipentru accidentele suferite de salaria i.ț

C . APROBAREA DĂRII DE SEAMĂ A MANDATARULUI

Mandatarul este obligat să dea socoteală pentru modul în care agestionat afacerea cu care a fost investit. Corelativ, el are dreptul săpretindă mandantului să aprobe bilan ul făcut de el, dacă soldul bilan uluiț ț este pozitiv i să-l descarce de gestiune.ș

2. OBLIGA IAȚ DE A PLĂTI REMUNERA IAȚ MANDATARULUI Cu privire la plata remunera iei, trebuie stabilit dacă când poateț

mandatarul să pretindă plata acesteia; dacă această plată estecondi ionată de executarea sarcinii; i care este cuantumul remunera iei.ț ș ț

a. Condi iile dreptului de plată a remunera iei.ț ț Mandantul estedator să plătească mandatarului remunera ia dacă aceasta a fostț prevăzută în contract sau dacă mandatul este profesionist, de exemplu, cuun avocat. Remunera ia are denumiri diferite: onorariu, comision, etc.ț

În principiu, remunera ia se plăte te fără a fi condi ionată deț ș ț

realizarea sarcinii (art. 2036 n.C.civ.). Păr ile pot să prevadă însă aceastăț condi ie. Este astfel în cazul agen ilor imobiliari.ț ț

110

8/4/2019 comercial (2010) (1)


În cazul în care aceea i misiune a fost încredin ată mai multorș ț mandatari, în acela i timp, cum ar fi în cazul vânzării unui imobil pentruș care au fost angajate contracte cu mai mul i agen i imobiliari, remunera iaț ț ț este datorată celui care a finalizat sarcina, i a încheiat contractul înș numele mandantului sau a negociat cea mai avantajoasă vânzare, pe carea agreat-o vânzătorul.

În practică, păr ile pot prevedea că mandatarul este remuneratț

independent de realizarea misiunii, sau remunera ia se plăte te regulat,ț ș sau e alonat, în manieră continuă pentru faptul că mandatarulș administrează afacerea mandantului.

b. Stabilirea cuantumului remunera iei.ț În principiu, remunera iaț este stabilită de păr i. În lipsă, ea poate fi stabilită de judecător. Acestaț are, de asemenea, abilitarea legală să revizuiască această remunera ieț dacă ea este excesivă. Puterea acestuia nu este însă nelimitată.

b1. Stabilirea remunera iei de păr i sau de judecător. În principiu,ț ț păr ile definesc ele însă i ceea ce este datorat mandatarului. Fie oț ș remunera ie forfetară pentru gestionarea unei afaceri, fie un procentț (comision) din valoarea afacerii, plătită periodic, la un anumite termen,sau în măsura realizării sarcinii.

Validitatea contractului de mandat nu este însă condi ionată deț stabilirea cuantumului remunera iei cu ocazia încheierii contractului,ț datorită condi iilor obiective existente în cazul acestor contracte. Condi iileț ț executării mandatului nu sunt foarte bine cunoscute de la data încheieriicontractului astfel că este greu să se facă o estimare a remunera iei, iarț dacă totu i ea este făcută poate să nu corespundă cu eforturile realeș depuse de mandatar.

Pentru a determina cuantumul remunera iei, trebuie inut cont deț ț importan a serviciului făcut i de circumstan ele cauzei. Acestea suntț ș ț principiile care trebuie să ghideze evaluarea remunera iei.ț

b2. Revizuirea judiciară a remunera iei.ț În condi iile arătate,ț remunera iile pot fi stabilite într-un cuantum mult mai mare decâtț importan a serviciului făcut de mandatar, fie pentru că păr ile nu au pututț ț evalua la data încheierii contractului elementele care trebuiau luate în

calcul la stabilire remunera iei, iar la sfâr it, când mandatarul i-a realizatț ș ș sarcina, el stabile te unilateral un onorariu pe care mandantul nu-lș acceptă, i astfel păr ile ajung în instan ă; fie când, datorită lipsei deș ț ț experien ă de a negocia cu un profesionist, mandantul acceptă un onorariuț pe care însă, înainte de executarea sarcinii mandantul îl contestă în

justi ie.țPractica judiciară revizuie te remunera ia datorată în contractele deș ț

antrepriză, când păr ile, la încetarea sau la realizarea comenzii, nu se punț de acord asupra cuantumului acesteia, ori este contestat ca fiind

exorbitant; ca i onorariile fixate în contractele încheiate cu avoca ii.ș ț

111

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Chiar i atunci când păr ile prevăd că remunera ia este forfetarăș ț ț instan ele nu renun ă la puterea lor de a controla caracterul exorbitant alț ț acestora.

Revizuirea judiciară a remunera iei mandatarilor are origineț pretoriană. Ea este justificată pe ideea că, datorită naturii serviciilor, nu sepoate evalua de la început valoarea acestora i astfel se ajunge caș remunera ia stabilită să fie exorbitantă. De exemplu, în contractele deț

antrepriză, păr ile nu stabilesc pre ul definitiv, ci doar un deviz estimativ,ț ț deviz care, după executarea lucrării, poate să nu mai corespundă.

De asemenea, revizuirea mai este justificată pe ideea lipsei de cauzăa remunera iei, atunci când rolul mandatarului nu a fost util în realizareaț sarcinii.

Puterea judecătorilor de a revizui remunera ia este totu i limitată. Oț ș primă limită prive te cazul în care remunera ia a fost stabilită iș ț ș mandatarul i-a executat sarcina. În acest caz, nu se mai justificăș revizuirea căci, mandantul a avut timp să evalueze importan a serviciuluiț i dacă nu l-a contestat până la executare, înseamnă că l-aș acceptat i maiș

are motiv să-l conteste ulterior.Cu atât mai mult, dacă a plătit remunera ia nu mai poate să oț

conteste.În cazul în care nu mai este posibilă revizuirea, mandantul poate să

formuleze ac iunea în anularea pentru eroare, dol, etc.ț§5. PLURALITATEA DE MANDAN IȚ IȘ DE MANDATARI

Noul cod civil face aplicarea regulii generale a obliga iilor cu subiec iț ț multipli. Potrivit dreptului comun, obliga iile cu subiecte multiple suntț conjuncte, solidaritatea fiind excep ia ea trebuie prevăzută expres sauț stipulată de păr i.ț

1. S OLIDARITATEA MANDATARILOR

A. SOLIDARITATE PASIVĂ A MANDATARILOR

Noul Cod distinge între ipoteza mandatului dat mai multor persoanecare lucrează împreună i cea în care ace tia nu sunt inu i să lucrezeș ș ț ț

împreună.După regula dreptului comun, dacă sunt desemna i mai mul iț ț

mandatari, ei nu sunt inu i solidar. Textul art. 2031 alin. 3 n.C.civ.ț ț confirmă această regulă reglementând excep ia: «mandatarii răspundț solidar pentru executarea mandatului dacă s-au obligat să lucreze

împreună».Regula caracterului conjunct al obliga iilor mandatarilor are însă maiț

pu ină justificare în cazul mandatarilor profesioni ti, chiar dacă ace tia nuț ș ș lucrează împreună.

B. SOLIDARITATE ACTIVĂ A MANDATARILOR.Corelativ solidarită ii pasive a mandatarilor inu i să lucrezeț ț ț

împreună, dacă ei execută obliga ia, ei sunt creditorii solidari aiț mandantului. Potrivit art. 2031 alin. 1 n.C.civ., teza I, dacă mandatarii

112

8/4/2019 comercial (2010) (1)


aceluia i mandat sunt inu i să lucreze împreună, numai executareaș ț ț împreună a mandatului va obliga pe mandant.

În teza a II a aceluia i text se prevede că: «dacă nu s-au obligat săș lucreze împreună, executarea obliga iei de unul dintre ei va obliga peț mandant fa ă de to i mandatarii». Întrucât nu există nici o regulăț ț derogatorie de la dreptul comun, rezultă că mandantul este inut de oț obliga ie conjunctă fa ă de ace ti mandan i.ț ț ș ț

2. S OLIDARITATEA MANDAN ILORȚ .În opozi ie, în caz de pluralitate a mandan ilor, ace tia sun inu iț ț ș ț ț

solidar fa ă de mandatar (art. 2037 n.C.civ.).ț

§6. DREPTUL DE RETEN IAȚ AL MANDATARULUI

Pentru a garanta plata drepturilor cuvenite mandatarului, noul Codcivil a creat în favoarea acestuia un mijloc de constrângere constând îndreptul de reten ie al acestuia asupra bunurilor încredin ate acestuiaț ț pentru executarea mandatului ori primite de la ter ele persoane pe seamaț mandantului (art. 2038). Justificarea acestui drept constă în faptul cămandatul presupune implicit i un contract de depozit cu privire la bunurileș remise mandatarului i prin similitudine, mandatarul beneficiază de dreptulș de reten ie al depozitarului. Acest drept este un adevărat gaj asupraț bunurilor arătate126.

Exercitarea abuzivă a acestui drept de către mandatar riscă săantreneze aplicarea regulilor penale ale abuzului de încredere.

§7. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE MANDAT

Regulile încetării contractului de mandat sunt dictate de caracterulintuitu personae al acestuia.

126 T.Popescu, op. cit. p. 251

113

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Pentru ter a persoană este foarte important să cunoască data la careț a încetat contractul de mandat pentru că din acel moment mandatarul numai are puterea de a încheia acte în calitate de reprezentant almandantului. Pentru informarea sa, legiuitorul a prevăzut «facultateamandantului de a cere notarului să aplice pe exemplarul procuriiautentificată de el, i aflată în arhiva sa, men iunea de revocare, ca iș ț ș asupra tuturor copiilor de pe acest exemplar, pe care le va elibera, notarul

având în acest caz obliga ia să transmită revocarea către registrul na ionalț ț special» (art. 2042 alin.1 n.C.civ.). În acela i scop, notarul care autentificăș un act, pentru încheierea căruia s-a acordat procura, are obligaţia săverifice dacă pe procură s-a aplicat ori nu menţiunea de revocare conformregulii arătate mai sus (art. 2042 alin. 2 n.C.civ.).

Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, textul art. 2039din noului Cod civil, prevede regulile speciale de încetare a mandatului:

a. revocarea sa de către mandant;b. renunţarea mandatarului;

c. moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului orimandatarului. Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unoracte succesive în cadrul unei activităţi cu caracter de continuitate,mandatul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfăşurare,cu respectarea dreptului de revocare sau renunţare al părţilor sau almoştenitorilor acestora.

1. DENUN AREAȚ MANDATULUI PRIN VOIN AȚ PĂR ILORȚ

A. DENUN AREAȚ MANDATULUI DE CĂTRE MANDANT

a. Principiul libertă ii de revocare a mandatului.ț Textul art.2040 n.C.civ. prevede că, «mandantul poate oricând revoca mandatul,expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost

încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil ». Această regulă traduceprincipiul libertă ii de a retrage unilateral puterile date mandatarului iț ș discre ionar.ț Fiind izvorât din voin a unilaterală a mandantului i înț ș interesul său exclusiv, similar, acesta poate să retragă puterile acordatemandatarului revocând astfel contractul de mandat, în mod discre ionar,ț fără a fi inut să dea o explica ie (ț ț ad nutum).

«Dacă mandatul a fost dat de mai mul i mandan i, similar, revocareaț ț

trebuie să fie decisă de to i» (art. 2040 alin. 3 n.C.civ.).ț«Mandantul este inut să execute obliga iile născute din contract,ț ț până la data revocării» (art. 2041 teza I.).

b. Caracterul de ordine publică al principiului. La prima vedere,observând că păr ile pot să convină ca mandatul să fie irevocabil, amț putea crede că principiul revocabilită ii mandatului este supletiv.ț Aceastăconcluzie este gre ită. În realitate, principiu arătat este de ordine publicăș deoarece mandatarul nu este împiedicat să revoce mandatul nici atuncicând păr ile convin ca mandatul să fie irevocabil.ț

c. În elesul clauzei de irevocabilitate.ț Clauza irevocabilită iiț mandatului nu ridică dreptul mandantului la a revoca contractul, ci doar îl

114

8/4/2019 comercial (2010) (1)


va atenua deoarece nu mai este discre ionar, el fiind inut să justificeț ț revocarea i să răspundă pentru revocarea abuzivăș (art. 2041 alin. 2n.C.civ.).

d. Forma actului juridic al revocării. Indiferent de forma pe carea îmbrăcat-o mandatul, revocarea lui nu este condi ionată de nici o formă,ț putând fi făcută chiar i tacit (art. 2040 alin. 1 n.C.civ.). De exemplu, esteș o revocare tacită desemnarea de către mandant a unei alte persoane ca

reprezentant al său, pentru aceea i afacere art. 2040 alin. 2 n.C.civ.).șe. Excep ia de la principiul liberei revocări a mandatului.ț

e1. În elesul excep iei.ț ț Excep ia de la principiul liberei revocări aț mandatului semnifică faptul că, de i facultatea de revocare nu esteș

înlăturată, ea nu mai poate fi discre ionară, revocarea abuzivă obligă peț mandant la repara ie.ț

e2. Domeniul de aplicare. Caracterul atenuat al principiuluirevocabilită ii mandatului poate să rezulte: din voin a păr ilor, prin clauzaț ț ț de irevocabilitate, arătată mai sus (art. 2040 n.C.civ.) (i); ca i dinș mandatul în interes comun (ii).

(i). Justificare atenuării principiului revocabilită i mandatuluiț prin clauza de irevocabilitate. A a cum a fost arătat mai sus,ș mandantul se poate angaja să nu revoce contractul până la termenul fixat.O astfel de clauză este justificată, în cazul în care mandatul este oneros.Legarea păr ilor nu se mai face exclusiv în interesul mandantului,ț mandatarul fiind interesat de retribu ia convenită în schimbul serviciuluiț făcut de el. Acest drept nu ridică însă facultatea mandantului la a revocamandatul. Temeiul numirii unei persoane ca mandatar este încrederea înacea persoană. Pe această ra iune, mandantul este îndreptă it să revoceț ț mandatul, chiar dacă s-a legat printr-o clauză de irevocabilitate (art. 2040alin. 1 n.C.civ.), dacă el consideră că dispărut fundamentul numirii aceleipersoane: încrederea. Această revocare nu mai poate fi însă discre ionară.ț Ea este considerată abuzivă dacă nu este dovedită culpa mandatarului sauun caz fortuit, cum ar fi intrarea în insolven ă, ori for ă majoră (art. 2041ț ț alin. 2 n.C.civ.) i poate antrena responsabilitatea mandantului pentruș daunele provocate mandatarului (art. 2041 alin. 1 n.C.civ.).

(ii). Mandatul în interes comun este contractul de mandat în caremandatarul i mandantul au interes comun în derularea acestui. Acestș mandat este aplicabil de regulă, în rela iile comercialeț 127. Mandatarul vatrebuie să dovedească existen a unui interes comun cu cel al mandantului,ț cu privire la obiectul mandatului, pentru a invoca regimul mandatului îninteres comun. Un astfel de mandat este curent în domeniul comercial. Deexemplu, mandatarul investit cu sarcina de a vinde produselemandantului, a făcut investi ii în crearea unei re ele de distribu ie i înț ț ț ș fidelizarea clien ilor. Prin revocare abuzivă a mandatului, mandatarul s-arț

găsi în situa ia de a fi făcut investi ii fără eficien ă. Exemplu tipic deț ț ț 127 T. Popescu, op. cit. p. 250

115

8/4/2019 comercial (2010) (1)


mandat în interes comun este contractul de agen ie comercială. În schimb,ț simplul interes al mandatarului de a încasa retribu ia nu poate să justificeț existen a interesului comun al mandatarului cu cel al mandantului i astfel,ț ș mandatul oneros nu poate fi inclus în categoria mandatului în interescomun.

O aplica ie a mandatului în interes comun i a regimului său privindț ș antrenarea răspunderii mandantului pentru revocarea mandatului este

făcută în contractul de agen ie. Potrivit art. 2098 alin. 1-2 n.C.civ., dinț care rezultă «contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate firevocat unilateral de oricare dintre păr i, cu un preaviz, în schimb, cel cuț durată determinată poate fi revocat numai dacă păr ile convin, printr-oț clauză expresă, posibilitatea denun ării unilaterale anticipate».ț

A contrario, în lipsa unei astfel de clauze, păr ile nu sunt lipsite deț posibilitatea revocării unilaterale, însă ele riscă angajarea răspunderiipentru daune. Chiar dacă această regulă rezultă, a a cum am arătat, dinș interpretarea a contrario a textului art. 2098 alin. 1-2 n.C.civ., legiuitorul apreferat să o consacre expres. Astfel, potrivit textului art. 2099 alin. 1n.C.civ., «în toate cazurile, contractul de agenţie poate fi denunţat fărăpreaviz de oricare dintre părţi, cu repararea prejudiciilor astfel cauzateceleilalte părţi, atunci când circumstanţe excepţionale, altele decât forţamajoră ori cazul fortuit, fac imposibilă continuarea colaborării dintrecomitent şi agent». O astfel de circumstan ă este lipsa de încredere aț uneia dintre păr i în cealaltă.ț

e3. Regimul mandatului în interes comun. În contractul obi nuitș de mandat, mandatul este ordonat de mandant doar în interesul lui, iș ra ional, el poate să renun e oricând la mandat.ț ț A contrario, dacă obiectulmandatului interesează ambele păr i, nici una dintre ele nu vor puteaț renun a unilateral la mandat, în mod discre ionar, căci o astfel de conduităț ț va aduce atingere interesele celeilalte păr i. Lor nu le este interzis absolutț să renun e la mandat ci vor fi inute să plătească daune interese celeilalteț ț păr i, în cazul în care o vor face. Legiuitorul nu a reglementat aceastăț regulă în dispozi iile speciale ale contractului de mandat ci în aplica iaț ț acestuia la specia sa: contractul de agen ie, el fiind prin natura lui unț

mandat în interes comun.B. DENUN AREAȚ MANDATULUI DE CĂTRE MANDATAR.a. Principiul liberei renun ări a mandatarului la mandat.ț

«Mandatarul poate renun aț oricând la îndeplinirea sarcinii sale», adică de arezilia unilateral contractul. Pentru a- i produce efectul, «mandatarulș trebuie să-i notifice mandantului renun area» (art. 2043 alin. 1 n.C.civ.).ț

«Dacă mandatul a fost oneros, mandatarul are dreptul la plataremunera iei pentru actele îndeplinite până la rezilierea contractului» (art.ț 2043 alin. 2 n.C.civ.).

b. Justificarea principiului. Dreptul mandatarului la a reziliacontractul de mandat este conform excep iilor principiuluiț for ei obligatorii ț

116

8/4/2019 comercial (2010) (1)


a contractului, dacă mandatul este dat pe o perioadă de timpnedeterminată. În schimb, dacă acesta a fost împuternicit pe o perioadădeterminată, dreptul lui la revocarea unilaterală, se justifică pe ra iunea căț mandatul, prin natura lui, este un act dezinteresat pentru mandant, acestcaracter autorizându-l să renun e la contract dacă nu mai dore te să facăț ș un serviciu gratuit, pentru că nimeni nu poate fi constrâns să execute unact dezinteresat în contra voin ei lui.ț

c. Limitări ale liberei renun ări. Facultatea mandatarului de aț renun a la mandat nu este însă absolută.ț

c1 Sub aspectul formei. Revocarea nu poate fi tacită. Mandatarultrebuie să aducă la cuno tin ă, mandantului, prin notificare, reziliereaș ț contractului.

c2. Obliga ia la plata daunelor-interese.ț Mandatarul este inut săț răspundă pentru prejudiciul produs prin revocarea contractului dacă nueste justificată de un motiv legitim (art. 2043 alin. 3 n.C.civ.). Pentru că elface însă un serviciul gratuit mandantului, acela i text îl scute te peș ș mandatar să răspundă dacă dovede te că renun area a fost dictată de unș ț motiv obiectiv deoarece «continuarea executării mandatului i-ar fi cauzatmandatarului însuşi o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută ladata acceptării mandatului» (art. 2043 alin. 3 n.C.civ.).

Indiferent de cauza încetării mandatului, mandatarul este inut deț obliga iile de a preda bunurile primite de la mandant ori de la ter eleț ț persoane cu ocazia executării contractului; să dea socoteală de modul încare a gestionat bunurile i valorile primite; i să plătească dauneleș ș interese pentru omisiunea de a preda sumele de bani primite în executareasarcinilor (art. 2046 n.C.civ.).

2. Î NCETAREA MANDATULUI DIN MOTIVE EXTRAVOLI IONALE Ț .Mandatul încetează, de asemenea, în cazul decesului uneia dintre

păr i, incapacitatea acestora sau intrarea în insolven ă.ț ț2.1. Decesul mandantului. Prin stingerea personalită ii juridice aț

mandantului se stinge i contractul de mandat, mandatarul nu mai are peș cine reprezenta.

a. Excep ii de la regula încetării mandatului la decesulț

mandantuluiTrecerea drepturilor i obliga iilor mandantului la succesorii acestuiaș ț antrenează unele excep ii de la regula stingerii mandatului la decesulț mandantului. În acest caz, mandatarul se află într-o situa ie apropiată deț cea a gestiunii de afaceri.

a1. Ca i în cazul gerantului, care este obligat să continue gestiuneaș începută, i mandatarul, care prin decesul mandantului nu mai areș consim ământul la a continua executarea sarcinii, este totu i obligat săț ș continue executarea sarcinii începute dacă întreruperea ei, pentru motivul

arătat, ar aduce prejudicii succesorilor mandantului. În acest sens, potrivitart. 2044 alin. 2 «mandatarul sau mo tenitorii lui vor fi inu i să continueș ț ț

117

8/4/2019 comercial (2010) (1)


executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să pună în pericolinteresele mandantului sau a succesorilor lui». Dacă succesorii vor anun aț expres retragerea mandatului, mandatarul nu mai este inut să continueț exercitarea sarcinii.

O aplica ie a acestei reguli este prevăzută în textul art. 2039 alin. 1ț lit. c. ce prevede că «atunci când mandatul are ca obiect încheierea unoracte succesive în cadrul unei activităţi cu caracter de continuitate,

mandatul nu încetează, prin decesul mandantului, dacă această activitateeste în curs de desfăşurare, cu respectarea dreptului de revocare saurenunţare al părţilor sau al moştenitorilor acestora».

a2. Actele făcute de mandatar în executarea mandatului, fără săcunoască decesul mandantului, sunt valide i vor produce deci efecteș

juridice după decesul mandantului (art. 2045 n.C.civ.). Mandatarul vatrebui însă să dovedească faptul că nu a cunoscut sau că nu ar fi putucunoa te decesul mandantului.ș

a3. Mandatul post morten. Mandantul poate să însărcineze pemandatar să execute o sarcină după decesul acestuia. Acest mandat nu

poate să încalcă regulile succesiunii, în sensul că actele încheiate demandatar nu pot să aducă atingere drepturilor succesorilor. O astfel desarcină nu poate să aibă ca obiect decât acte în favoarea succesorilor. Deexemplu, o sarcină prin care mandatarul ar fi investit cu puterea de atransmite proprietatea unor bunuri în favoarea altor persoane nu poate filegală deoarece actele de dispozi ie pentru cauză de moarte nu pot fiț făcute decât printr-un legat sau o dona ie pentru cauză de moarte, acteț care tim că au un regim special de formare.ș

2.2. Decesul mandatarului. Ca i în cazul decesului mandantului,ș încetarea personalită ii juridice a mandatarului antrenează stingereaț contractului de mandat deoarece mandatul este un contract intuitu

personae. Din acest motiv, sarcina executării mandatului nu se transmitesuccesorilor mandatarului. Ace tia au totu i sarcina de a anun aș ș ț mandantului decesul mandatarului (art. 2044 n.C.civ.) i să ia toateș măsurile necesare pentru ocrotirea intereselor mandantului inclusiv săcontinue executarea mandatului dacă altfel mandatarul ar suferi pierderi(art. 2044 alin. 2 n.C.civ.). În lipsa unei clauze contrare, decesul unuiadintre mandatarii obliga i să lucreze împreună va stinge contractul deț mandat (art. 2047 n.C.civ.).3. C ĂDEREA UNEIA DINTRE PĂR I Ț ÎN INCAPACITATE .

Căderea în incapacitate lipse te pe mandant sau pe mandatar deș capacitatea de exerci iu i în consecin ă, potrivit art. 2039 alin.1 lit c dinț ș ț n.C.civ., incapacitatea unuia dintre ei antrenează stingerea contractului demandat. Regula este ra ională pentru mandatar. Fiind incapabil el nu maiț poate încheia acte juridice i deci nu mai poate executa contractul deș mandat. De asemenea, incapacitatea mandantului îl pune în imposibilitateade a lua decizii în legătură cu mandatul născut anterior căderii înincapacitate. Totu i, considerăm că mandatul pentru acte de administrareș i dispozi ie, înainte de căderea mandantului în incapacitate, rămânș ț

valabile căci acestea nu-l pot prejudicia i astfel de acte pot fi încheiate iș ș de el.

118

8/4/2019 comercial (2010) (1)


4. C ĂDEREA UNEIA DINTRE PĂR I Ț ÎN FALIMENT .Este ra ional ca mandatul să înceteze în ipoteza în care mandantulț

sau mandatarul au căzut în faliment (art. 2039 alin.1 n.C.civ.) căci înambele cazuri activitatea lor se reduce, în principiu, la actele necesarelichidării activului, pentru a plăti creditorii.

SUBSEC IUNEAȚ III. M ANDATUL FĂRĂ REPREZENTARE ( PRÊTE -NOM )Contractul obi nuit de mandat este cel prin care mandatarul esteș

împuternicit să încheie acte juridice în numele i pe seama mandantului.ș Acesta din urmă poate fi însă interesat ca ter a persoană să nu cunoascăț faptul că mandatarul lucrează în numele său. El va împuternici astfel pemandatar să încheie acte juridice în nume propriu dar pe seamamandantului.

Un astfel de mandat este particular căci el derogă de la dreptulcomun al contractului de mandat, adică mandatul fără reprezentare.Contractul de mandat fără reprezentare se mai nume te i contractulș ș

prête-nom, pentru că prin acest contract mandatarul împrumutămandantului numele său.

1. No iune.ț Contractul de mandat fără reprezentare este contractulprin care o persoană convine să ac ioneze în numele său dar pe seamaț mandantului, ascunzând astfel adevăratul titular al actului (art. 2048n.C.civ.). Contractul de mandat fără reprezentare este deci o simula ie prinț interpunere de persoane. Mandatarul disimulează nu doar identitateamandantului ci i faptul că el ac ionează pentru altul. Ter a persoană credeș ț ț că încheie contractul cu adevăratul titular al afacerii.

Ascunderea sau nu a adevăratului proprietar al afacerii nu este deesen a mandatului fără reprezentare. A a cum rezultă din defini ia dată înț ș ț textul art. 2048 n.C.civ., ter a persoană poate să cunoască faptul căț mandatarul nu este adevăratul titular al afacerii, dar acest lucru numodifică structura mandatului fără reprezentare. Este astfel, de exemplu,

în contractele de expedi ie.țMandatul fără reprezentare este practicat îndeosebi în raporturile

comerciale128.2. Efectele contractului de mandat fără reprezentare

Lipsa efectului reprezentării schimbă regimul juridic al acestuicontract în raport cu mandatul obi nuit, numai cu privire la efecteleș reprezentării, adică în raportul dintre ter a persoană i mandatar.ț ș

2.1. Raportul dintre mandant i mandatarș . În raporturile dintreei, actul ascuns, contractul prête-nom, se subordonează regimuluicontractului obi nuit de mandat, (art.2042 alin. 2 n.C.civ.)ș . În consecin ă,ț mandatarul este supus obliga iilor de a executa sarcina încredin ată, de aț ț preda bunurile, etc.; iar mandantul, devenind titularul tuturor drepturilorgenerate de opera ia încheiată de mandatar, este inut de toate acteleț ț

128 T. Popescu, op. cit. p. 250-251

119

8/4/2019 comercial (2010) (1)


juridice încheiate de acesta în executarea ordinului primit, căci el acomandat aceste opera ii juridice, prin contractul de mandat.ț

a. Transferul direct al bunurilor în patrimoniul mandantului.Potrivit regulilor contractului de mandat, mandantul devine titularul

drepturilor i obliga iilor născute din opera ia juridică încheiată deș ț ț mandatar. În aplicarea acestei reguli, textul art. 2051 n.C.civ. prevede că«bunurile dobândite de mandatar în nume propriu, dar pe seama

mandantului, trec direct în patrimoniul acestuia din urmă». De aiciconsecin ele fire ti:ț ș

- mandatarul este obligat să predea bunurile dobândite în executareacontractului de mandat i nu este nevoie de un act de transfer pentruș aceasta.

- bunurile arătate nu intră în patrimoniul mandatarului i înș consecin ă ele nu pot fi urmărite de creditorii acestuia, sub condi ia de aț ț dovedi existen a contractului de mandat, ce va fi opozabil acestora dacăț are dată certă anterioară actului de executare sau a măsurii asigurătorii(art. 2051 n.C.civ.).

- «Mandantul, devenind proprietarul bunurilor dobândite demandatar în executarea mandatului, el le poate revendic de la mandantsau altă persoană, exceptând cazul dobândirii lor de ter ii de bună-țcredin ă (art.2050 alin. 1 n.C.civ.).ț

b. Excep ie.ț Bunurile al căror transfer necesită un act depublicitate nu se transferă direct în patrimoniul mandantului. Bunuldobândit de mandatar, în nume propriu dar pe seama mandantului, pentrua cărui transfer este necesară efectuarea actelor de publicitate, cum ar fi,de exemplu, un imobil, pentru ca mandantul să fie proprietarul acestorbunuri, trebuie să se realizeze un dublu transfer: mai întâi între ter aț persoană i mandatar; i ulterior între acesta din urmă i mandant. Pentruș ș ș aceste bunuri, contractul de mandat na te în sarcina mandantului doar oș obliga ie de transfer. Fiind doar creditor, împotriva mandatarului care aț achizi ionat în aceste condi ii un bun, de natura arătată, i refuză să îlț ț ș transfere, mandantul nu are ac iunea în revendicare ci doar o ac iune înț ț executarea obliga iei de a face. Noul Cod civil consacră această prerogativăț

a mandantului, prin textul art. 2050 alin.2-3 n.C.civ. ce prevede facultateamandantului «de a solicita instan ei să pronun e un act de transfer alț ț acestor bunuri în patrimoniul lui». Pentru aceasta, mandantul va trebui săexhibe actul ascuns, pe temeiul căruia mandatarul a dobândit bunuri de later a persoană, în nume propriu dar pe seama mandantului.ț

2.2. Raporturile cu ter a persoană.ț

a. Efectele juridice ale opera iei juridice se produc doar întreț ter a persoană i mandatar.ț ș Ter a persoană este inută de raportulț ț

juridic încheiat cu mandantul, indiferent că ea a tiut că acesta din urmăș

este doar un interpus (art. 2048 alin 1 i art. 2049 alin.1 n.C.civ.).ș Corelativ, mandatarul va fi inut personal fa ă de ter a persoană deț ț ț

120

8/4/2019 comercial (2010) (1)


obliga iile generate prin opera ia juridică încheiată cu aceasta.ț ț Neexecutarea obliga iilor mandatarului va angaja responsabilitatea aț acestuia i nu a mandantului.ș

b. Excep ie: ter a persoană poate angaja responsabilitateaț ț mandantului i invers.ș Ter a persoană poate dovedi simula ia, prinț ț interpunerea mandatarului i să se prevaleze de actul ascuns, dacă acestș act îi este favorabil, potrivit regulilor simula iei, punând în sarcinaț

mandantului obliga iile născute din opera ia juridică încheiată cuț ț mandatarul, ca adevăratul titular al drepturilor i obliga iilor născute dinș ț această opera ieț 129.

Corelativ, mandantul se poate substitui mandatarului în executareacrean ei pe care ter a persoană o are fa ă de el, i să solicite executareaț ț ț ș obliga iilor de către ter a persoană (art. 2049 alin. 2 n.C.civ.). Explica iaț ț ț acestei reguli o găsim în faptul că mandantul, în raport cu mandatarul, a aș cum a fost arătat mai sus, devine titularul dreptului de proprietate abunurilor mobil sau a dreptului de crean ă, generate prin opera ia juridicăț ț

încheiată de mandatar cu ter a persoană. Contractul de mandat, fiindț ascuns, nu o obligă însă pe ter a persoană. De aceea, pentru ca mandantulț să poată pretinde executarea contractului încheiat cu mandatarul, estenevoie de o altă opera ie juridică: cesiune de crean ă, respectiv oț ț subrogare conven ională.ț

SEC IUNEA Ț II. CONTRACTUL DE COMISION

Contractul de comision este o aplica ie specială a contractului deț mandat fără reprezentare.

1. No iuneț

a. Defini ie.ț Potrivit textului art. 2052 «contractul de comision estecontractul de mandat prin care comisionarul are obliga ia de a vinde sauț cumpăra bunurile ori de a efectua serviciile ordonate de comitent, în numepropriu dar pe seama acestuia din urmă, în schimbul unei remunera iiț denumită comision».

b. Specificul contractului de comision în raport cu cel demandat fără reprezentare. Contractul de comision este o aplica ieț specială a contractului de mandat fără reprezentare, în care comisionarul

este un profesionist ac ionând în nume propriu dar în contul comitentului.ț Particularitate contractului de comision este obiectul contractului: vânzareasau cumpărarea de bunuri ori serviciile ordonate de comitent; ca iș lipsacaracterului ascuns al calită ii comitentului. Acesta nu mai este unț

împrumutător de nume ( prêt-nom) căci el nu ascunde calitatea sa deintermediar i că ac ionează pentru altul.ș ț

Particularită i arătate nu sunt esen iale astfel că, regimul juridic alț ț acestui contract este, în esen ă, similar cu cel al contractului de mandatț fără reprezentare.

129 A se vedea F. Leduc, Reglexions sur la convention de prête-nom, RTD Civ. , 1999, p. 283

121

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Regulile de fond ale contractului de mandat sunt aplicabile i laș contractul de comision, cu particularitatea că, în acest caz, obiectulopera iei comandate de comitent este întotdeauna o activitate comercială,ț iar în schimbul acestui serviciu comisionarul are dreptul la o remunera ieț denumită comision, stabilită de păr i sau, în lipsă, se va determina dupăț regulile remunera iei mandatarului (art. 2019 n.C.civ.).ț

2. Formarea contractului. Având un astfel de obiect, ambele păr iț

trebuie să aibă capacitate deplină de exerci iu i să fie comercian i.ț ș țForma contractului de comision este însă diferită de cea a

mandatului. Potrivit art. 2053 n.C.civ., «contractul de comision se încheieîn formă scrisă; dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă estenecesară doar ad proba ionemț ».

Din această regulă, rezultă că pentru dovada contractului nu maipoate fi utilizată proba cu martori, chiar dacă suntem în domeniul dreptuluicomercial, ci doar înscrisul.

3. Domeniul de aplicare al contractului. Activitatea desfă uratăș de comisionar, în temeiul acestui contract este o activitate comercială.Acesta are misiunea de a intermedia între diferi i operatori ai circuituluiț economic. A a cum rezultă din defini ie, comisionarii intermediazăș ț contractele de vânzare, de cumpărare sau de servicii, cum ar ficomisionarii de transport, lucrând în interesul expeditorului, comisionarii învamă ce lucrează în interesul exportatorilor sau importatorilor de mărfuriefectuând opera iile de vamă i achitând taxele vamale.ț ș

4. Regimul contractului de comision. Pentru a cunoa te regimulș acestui contract trebuie să distingem între raporturile dintre comitent iș comisionar, pe de o parte, i raporturile acestora cu ter a persoană.ș ț

4.1. Raportul între comitent i comisionar.ș

Ca i la contractul de mandat fără reprezentare, între comitent iș ș comisionar se aplică regulile dreptului comun al mandatului. Comisionarulva fi inut deci de executarea sarcinii încredin ate, predarea i restituireaț ț ș bunurilor primite sau dobândite cu ocazia executării contractului, dareasocotelilor. Comitentul va fi inut de obliga ia de despăgubire pentruț ț prejudiciile suferite de comisionar, de cea de indemnizare pentru

cheltuielile făcute de acesta, ca i de plata comisionului. Există câtevaș reguli particulare ale acestui contract cu privire la obliga iile reciproce aleț celor două păr i ale contractului.ț

A. Obliga iile comisionaruluiț

a. Obliga ia de a executa sarcina.ț

Principala obliga ie a comisionarului este aceea de a executa opera iaț ț juridică cu care a fost însărcinat.

În principiu, comisionarul trebuie să execute sarcina fără a relevater ei persoane numele celui pentru care lucrează.ț

El este responsabil de executarea opera iilor cu care a fost însărcinatț i trebuie să respecte instruc iunile date de comitent; încălcarea lor vaș ț

122

8/4/2019 comercial (2010) (1)


putea antrena riscul refuzului acestuia de a ratifica opera iile, comisionarulț rămânând astfel singur legat de ter a persoană (art. 2057 alin. 1 i 4ț ș n.C.civ.).

Legiuitorul face aplica ia regulii privind obliga ia comisionarului de aț ț respectarea instruc iunile date atenuând, în două cazuri, responsabilitateaț comisionarului pentru încălcarea acestei obliga ii.ț

Astfel, în cazul în care comisionarul avea sarcina să vândă mărfurile

cu plata imediată, vânzarea mărfurilor de comisionar, cu plata în rate, estepermisă dacă va anun a deîndată pe comitent cu privire la condi ia în careț ț a încheiat contractul, numele cumpărătorului i termenul acordat;ș omisiunea comisionarului de a lua aceste măsuri, îndreptă e te peț ș comitent să prezume irefragrabil că vânzarea a fost făcută pe bani gata iș să ceară plata întregului pre al mărfurilor (art. 2056 alin. 2 n.C.civ.).ț Comitentul poate să solicite comisionarului predarea imediată a sumelor

încasate cu titlul de plată, dobânzile plătite de cumpărător i alte foloaseș (art. 2056 alin. 1 n.C.civ.).

Într-o a doua ipoteză, prin excep ie, comisionarul este autorizat săț nu respecte instruc iunile exprese, dacă: nu a avut timpul material de a-lț informa pe comitent pentru schimbările intervenite i să-i solicite noiș instruc iuni; se poate ra ional considera că în noile condi ii interveniteț ț ț comitentul ar fi încuviin at modificarea instruc iunilor date; îndepărtareaț ț de la instruc iuni nu schimbă fundamental obiectul, natura i scopul oriț ș condi iile economice ale sarcinii primite; comisionarul a informat imediatț ce a fost posibil pe comitent despre noile condi ii ivite i măsura în care, înț ș noile condi ii, s-a îndepărtat de la instruc iunile primite (art. 2057 alin. 2-3ț ț n.C.civ.).

b. Comisionarul nu poate cumpăra bunurile pe care trebuie săle vândă în temeiul contractului de comision.

Cu scopul de a proteja interesul comitentului, îi este interziscomisionarului de a cumpăra mărfurile care i-au fost încredin ate spreț vânzare de comisionar deoarece există un conflict între interesul acestuiadin urmă i cel al comisionarului (ș a contrario art. 2059 alin. 1 n.C.civ.).Contractul de comision poate însă, printr-o stipula ie expresă, să acordeț

comisionarului dreptul de a cumpăra aceste mărfuri.Prin excep ie, în ipoteza în care obiectul contractului este vânzareaț sau cumpărarea de titluri de valoare sau alte mărfuri cotate pe pia aț organizată, de drept, este permis comisionarului să re ină aceste bunuri,ț pe care era însărcinat să le vândă, în calitate de cumpărător, la pre ulț curent, respectiv, să procure, la pre ul cerut, în calitate de vânzător, astfelț de bunuri, pe care era însărcinat să le cumpere (art. 2059 alin. 1 n.C.civ.).În ambele ipoteze, comisionarul are dreptul la comision (art. 2059 alin. 2n.C.civ.); de asemenea, comitentul are dreptul să ceară comisionarului

executarea opera iei juridice de vânzare respectiv de cumpărare,ț prezumând că acesta din urmă i-a vândut propriile bunuri, respectiv s-a

123

8/4/2019 comercial (2010) (1)


făcut cumpărătorul bunurilor pe care era însărcinat să le vândă, dacă nu i-a comunicat numele ter ului cocontractant (art. 2059 alin. 3).ț

c. Responsabilitatea comisionarului.Responsabilitatea comisionarului este mult mai gravă decât cea a

mandatarului de drept comun, deoarece el este remunerat i esteș profesionist. Obliga ia lui este de rezultat, dat fiind statutul său deț profesionist.

El nu poate fi inut să răspundă pentru refuzul ter ei persoane deț ț executa contractul (art. 2058 alin. 2 n.C.civ). Printr-o clauză, denumităcomisionarul poate să- i asume obliga ia de a „garanta executarea” ș ț obliga iilor de către ter ul cu care contractează în executarea misiuniiț ț

încredin ată. În această ipoteză, comisionarul garantează că ter aț ț persoană va face plata obliga iei la termen, asumându- i i consecin eleț ș ș ț unui eventual caz de for ă majoră, nu i insolvabilitatea ter ului (art. 2061ț ș ț alin. 2 n.C.civ.).

d. Dreptul de reten ie i privilegiul comisionarului.ț ș

În cazul în care comitentul nu- i execută obliga ia de a plătiș ț remunera ia sau indemniza ia constând în cheltuielile făcute de comisionarț ț ori în pierderile suferite, acesta din urmă are drept de reten ie asupraț bunurilor de inute în temeiul contractului de mandat (art. 2062 alin. 1ț n.C.civ.), cum ar fi documentele primite cu această ocazie. Totodată el arei privilegiul de a fi plătit înaintea ter ului vânzător (art. 2062 alin. 2ș ț

n.C.civ.).B. Obliga iile comitentului.ț

Comitentul este inut de acelea i obliga ii pe care le are mandantul înț ș ț mandatul remunerat. El trebuie să pună la dispozi ia comisionarului toateț mijloacele necesare executării sarcinii; trebuie să plătească comisionul,chiar dacă ter a persoană nu- i execută obliga iile (art. 2058 alin. 2ț ș ț n.C.civ.); să indemnizeze pe comisionar pentru toate cheltuielile pe careacesta le-a angajat cu ocazia executării sarcinii, ca i a pierderilor suferiteș de el, fără culpă, cu această ocazie.

4. 2. Raportul păr ilor cu ter a persoană.ț ț

Raportul păr ilor cu ter ele persoane este dictat de lipsa reprezentăriț ț

comitentului de comisionar în contractele încheiate cu ter ele persoane. Înț consecin ă, comitentul rămâne străin de contractul încheiat de comisionarț cu ter a persoană. Numai comisionarul va fi legat de ter a persoană prinț ț contractul încheiat de ei i reciproc (art. 2054 n.C.civ.).ș

Este indiferent că ter a persoană cunoa te sau nu că, comisionarulț ș lucrează în contul unei alte persoane. Încălcarea obliga iei de cătreț comisionar nu va da ter ei persoane dreptul la ac iune împotrivaț ț comitentului, chiar dacă îi cunoa te numele.ș

Nici alături de comisionar, comitentul nu poate fi angajat să

răspundă pentru neexecutarea obliga iei fa ă de ter a persoană cu careț ț ț comisionarul a încheiat contracte pe seama comitentului.

124

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Reciproc, nici comitentul nu poate să reclame ter ului plataț mărfurilor vândute de comisionar în contul său.

Totu i, deoarece comisionarul ac ionează în contul comitentului, dacăș ț efectele contractului are voca ie să se producă în patrimoniul acestuia, arț trebui admisă posibilitatea comitentului de a-i angaja responsabilitateater ului i chiar a ter ului contra comitentului.ț ș ț

Pe acest ra ionament, comitentul poate solicita comisionaruluiț

cesionarea ac iunii contra ter ei persoane pentru ca pe această caleț ț comitentul să poată angaja direct responsabilitatea ter ei persoane (art.ț 2055 alin. 1 n.C.civ.). La cererea comitentului comisionarul este obligat săcesioneze deîndată dreptul său la ac iune împotriva ter ei persoane, subț ț sanc iunea daunelor-interese, forma cesiunii fiind actul scris subț semnătură privată (art. 2055 alin. 2-3 n.C.civ.).

5. Încetarea contractului. Contractul de comision încetează, înprincipiu prin executarea obliga iei de comisionar. De asemenea, înceteazăț la data stabilită în contract chiar dacă comisionarul nu i-a executatș sarcina. Dacă contractul este cu durată nedeterminată, contractul esterevocabil. În fine, contractul mai încetează prin decesul sau incapacitateapăr ilor.ț

Comitentul are dreptul la revocarea contractului, chiar dacă este cutermen, sub condi ia de a se decide înaintea încheierii contractului dintreț comisionar i ter a persoană (art. 2060 alin. 1 n.C.civ.). În aceastăș ț ipoteză, comisionarul are dreptul la a pretinde plata remunera ieiț propor ional cu executarea sarcinii sale (art. 2060 alin. 2 n.C.civ.).ț

SEC IUNEA Ț III. CONTRACTUL DE AGEN IE Ț COMERCIALĂ

1. Defini ie.ț Potrivit art. 2081 alin. 1 n.C.civ., «agenţia estecontractul prin care agentul este împuternicit în mod statornic sănegocieze, ori să negocieze, şi să încheie contracte, în numele şi pe seamacomitentului, în una sau mai multe regiuni determinate, în schimbul uneiremuneraţii».

Contractul de agen ie este, o aplica ie a contractului de mandat.ț ț Necesitatea de a proteja agen i comerciali, care- i desfă urau activitatea înț ș ș temeiul regulilor contractului de mandat, justifică regulile speciale ale

contractului de agen ie. Aceastăț categorie de intermediari a fostconsiderată de legiuitor a fi utilă, mai ales în comer ul interna ional, motivț ț pentru care i-a fost creat un statut special, mizându-se pe: asigurarea uneirelative stabilită i a rela iei sale contractuale în raportul cu mandantul; i aț ț ș independen ei activită ii lui. Spre deosebire de mandatar, care putea aveaț ț o misiune punctuală i ocazională, agentul comercial este protejat prinș contractul de agen ie, prin garantarea stabilită ii rela iei sale contractuale.ț ț ț

În dreptul nostru contractul de agen ie a fost introdus prin Legea nr.ț 509/2002 de transpunere a Directivei nr. 653 din 18 decembrie 1986

privind coordonarea legisla iei statelor membre referitoare la agen iiț ț

125

8/4/2019 comercial (2010) (1)


comerciali independen i. Cu unele modificări, con inutul legii a fostț ț transpus în noul Cod civil.

2. Natura juridică a contractului de agen ie.ț Natura acestuicontract rezultă, în special, din prevederile art. 2081 alin. 2, dininterpretarea căruia rezultă că «agentul comercial este un mandatar care,cu titlu de profesionist independent , este însărcinat, în mod permanent, sănegocieze i eventual să încheie contracte în numele i pe seamaș ș

producătorului, industria ului, a altor comercian i sau agen i comercialiș ț ț fără a fi angajatul acestora». De exemplu, el negociază sau negociază iș

încheie contracte de vânzare, de cumpărare, de loca ie sau de prestări deț servicii. Agentul comercial poate fi o persoană fizică sau o persoană

juridică.Prin realizarea activită ii sale comerciale, agentul comercial spore teț ș

în acela i timp clientela sa i contribuie astfel la prosperitatea lui i aș ș ș comitentului său. Din acest motiv, el este considerat a fi un mandat îninteres comun.

a. Agentul comercial este un mandatar profesionist , ce reprezintă pecomitent la negocierea contractelor ori, după caz, i la încheierea lor. Elș negociază i încheie contracte de vânzare, de cumpărare, i de prestăriș ș servicii, în numele i pe contul comitentului. Agentul comercial este unș reprezentant, în sens juridic al termenului, spre deosebire de voiajori carese limitează la căutarea de clien i i transmiterea ofertelor de cumpărare.ț ș De exemplu, el vinde produsele fabricate de comitent, într-o regiunedeterminată, semnând contractele în numele i pentru fabricant.ș Contractul de agen ie comercială are astfel o natură comercială, conform aț ceea ce lasă să se în eleagă denumirea sa.ț

b. Agentul comercial este un mandatar permanent . Cel care esteabilitat să reprezinte un comerciant doar pentru una sau mai multe opera iiț determinate, nu este un agent comercial, este doar un mandatar. Agentulcomercial este abilitat să încheie un număr nelimitat de opera iiț comerciale, pe perioada contractului său.

c. Agentul comercial este un profesionist independent . Spre deosebirede voiajor, el nu poate fi salariat. În practică el este un comerciant

persoană juridică. El nu este nici un mandatar pur deoarece el nu esteinvestit doar cu puterea de a-l reprezenta pe comitent. El dispune de realăautonomie în căutarea clien ilor i în alegerea politicii comerciale. El decideț ș publicitatea, politica de manrketing.

d. Fiind independent, agentul comercial poare să reprezinte mai mul i ț comiten i ț . Această facultate operează de drept (fără a fi nevoie să cearăautoriza ia acestora), sub condi ia însă ca ace tia să nu fie concuren i. Înț ț ș ț acest sens, potrivit art. 2083 alin. 2 n.C.civ. agentul poate să reprezintemai mul i comiten i, în aceea i regiune i pentru acela i tip de contracte,ț ț ș ș ș

sub condi ia ca ace tia să nu fie concuren i (art. 2083 alin. 3 n.C.civ.).ț ș ț

126

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Agentul comercial este inut de obliga ia de a nu face concuren ă. «Înț ț ț regiunea determinată prin contract el nu poate negocia sau încheia peseama sa, fără consim ământul comitentului contracte privind bunuri iț ș servicii similare celor care fac obiectul contractului de agen ie» (art. 2083ț alin.1 n.C.civ.).

3. Statutul agentului comercial.3.1. Regulile speciale alte contractului de mandat, constituie un

adevărat statut al agen ilor comerciali pentru că stabilesc un ansamblu deț drepturi i obliga ii ale acestora care nu poate fi restrâns. Potrivit art. 2103ș ț n.C.civ., «nu se poate deroga în defavoarea intereselor agentului de laprevederile privind obliga iile acestuia (art.2088) i cele ale comitentuluiț ș (art. 2089) ca i la cele privind dreptul agentului la remunera ie (art.ș ț 2093, 2094, 2095 alin.(1), (2) şi (4), 2100 şi 2101), orice clauză contrarăfiind considerată nescrisă».

3.2. Persoanele care nu pot fi protejate de statutul agen ilorț comerciali.

Contractul de agen ie, reglementat de noul Cod civil constituie dreptulț comun în materia agen iilor. Aplicând regula specialibus generalibusț derogant, nu se pot prevala de regulile contractului de agen ie,ț intermediarii care fac obiectul unor reguli speciale de reglementare. estede exemplu, cazul agen iilor de turism, a ageniilor imobiliare. În acela iț ș sens, noul Cod civil prevede alte categorii de intermediari care nu pot fiproteja i de regiumul contractului de agen ie.ț ț

Astfel, nu sunt agen i comerciali, persoanele care:ț- acţionează ca intermediar în cadrul burselor de valori şi al pieţelor

reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate;- au calitatea de agent sau broker de asigurări şi reasigurări;- prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent (art. 2082

alin. 1);Nu sunt, de asemenea, agen i comercial persoanele care au un statutț

special:- persoanele care au calitatea de organ legal sau statutar al unei

persoane juridice, având drept de reprezentare a acesteia;- persoana care este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod

legal să îi reprezinte pe ceilalţi asociaţi sau acţionari;- sau cea care are calitatea de administrator judiciar, lichidator,

tutore, curator, custode sau sechestru în raport cu comitentul (art. 2082alin. 2 n.C.civ.).

4. Condi iile de fond i de formă.ț ș

Fiind o specie a contractului de mandat, contractul de agen ie seț subordonează acelora i reguli de formare, cu excep ia celor privind formaș ț contractului.

127

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Contractul de agenţie este consensual, însă proba sa nu se poate facedecât prin înscris (art.2087 alin.1 n.C.civ.). «Oricare parte are dreptul săobţină de la cealaltă parte, la cerere, un document scris semnat,cuprinzând conţinutul contractului de agenţie, inclusiv modificărileacestuia; părţile nu pot renunţa la acest drept» (art. 2087 alin. 2 n.C.civ.).

5. Regimul juridic al contractului.A. Obliga iile agentului comercial.ț

Fiind o specie a contractului de mandat, agentul comercial areobliga ia: să reprezinte pe mandatar, spre deosebire de comisionar care nuț are această prerogativă; să îndeplinească opera iile juridice cu care a fostț

însărcinat; să dea socoteală; să restituie bunurile primite cu ocaziaexecutării sarcinii.

De asemenea, el răspunde de daunele interese pentru neexecutareaobliga iilor, din cauza dolului sau a culpei lui. Fiind un profesionist,ț responsabilitatea sa va fi angajată pentru cea mai mică culpă.

Con inutul acestor obliga ii este similar cu cel din regimul obliga iilorț ț ț mandatarului, cu particularită ile pe care le impune specificul contractuluiț de agen ie, precizate în textul art. 2088 din noul Cod civil.ț

a. Obliga ia de a executa misiunea încredin ată.ț ț

După caz, agentul comercial poate avea misiunea de a negocia sau dea negocia i încheia contracte.ș

Ca i mandatul, fiind un contractș intuitu personae, sarcinile trebuie săfie îndeplinite personal de agentul comercial sau prin prepu ii săi (art.ș 2088 n.C.civ.).

Substituirea sa printr-un alt agent este permisă excep ional, înț condi iile regulilor mandatului (art.2088 alin. 3 n. C.civ.). Dacă se află înț imposibilitatea de a executa misiunea agentul trebuie să în tiin eze deș ț

îndată pe comitent (art. 2088 alin. 4 n.C.civ.).Agentul este obligat să depună aceea i diligen ă în executareaș ț

sarcinii, ca pentru propriile afaceri. Această obliga ie se traduce din textulț art. 2088 alin. 1 n.C.civ., în care se precizează că «agentul trebuie săexecute sarcinile cu bună-credin ă i cu loialitate», text inutil pentru că nuț ș există contracte care să poată fi executate cu rea-credin ă.ț

Indiferent că sunt stipulate sau nu în contract, particularită ileț îndeplinirii sarcinii agentului constau, în special în datoria acestuia:- de a depune diligen ă în negocierea ce o poartă cu ter ele persoane;ț ț- de a încheia contractul, dacă are o astfel de sarcină, în condi iile celeț

mai avantajoase pentru comitent;- de a respecta instruc iunile date de comitent. Agentul nu va puteaț

să vândă pe credit i nu poate să facă reduceri ori să amâne plataș crean elor comitentului (art. 2085 n.C.civ.).ț

- de a informa pe comitent asupra tuturor datelor ce-l interesează pe

acesta. De exemplu, agentul informează pe comitent asupra pie eiț produsului său astfel încât acesta din urmă să- i adapteze produsul sauș

128

8/4/2019 comercial (2010) (1)


strategia economică. De asemenea, în cursul executării opera iilor deț vânzare, de exemplu, agentul prime te reclama iile privind viciile bunurilorș ț vândute sau serviciile prestate de comitent, i îl în tiin ează pe acesta (art.ș ș ț 2086 alin. 1 n.C.civ.).

- «Să ia măsuri asigurătorii în interesul comitentului, precum i oriceș alte măsuri necesare pentru conservarea drepturilor acestuia din urmă»(art. 2086 alin. 2 n.C.civ.).

b. Obliga ia de depozitare a bunurilor i a e antioanelor.ț ș ș

Agen ii comerciali pot lucra i în interes propriu ca i în interesul altorț ș ș comiten i. Din aceste motiv el trebuie să ia măsuri de depozitare aț mărfurilor primite spre vânzare sau a celor cumpărate în contulcomiten ilor, astfel încât să se păstreze identitatea mărfurilor de acela iț ș sortiment ale diferi ilor comiten i i să nu se deterioreze.ț ț ș

De asemenea, e antioanele sau modelele primite de la comiten i ca iș ț ș cele primite de la ter i, pentru a fi predate comiten ilor interesa i, trebuieț ț ț păstrate i depozitate în bune condi ii (art. 2088 pct. e. n.C.civ.).ș ț

c. Obliga ia de inere a registrelorț ț

Noul Cod îl obligă pe agent să ină în registre eviden a separată peț ț fiecare comitent (art. 2088 alin. 1 lit.d)

B. Obliga iile comitentului.ț

a. Comitentul trebuie să pună pe agent în măsură de a executasarcina.

Pentru aceasta el trebuie să pună la dispozi ia agentului toateț documentele utile cu privire la produsele i serviciile care fac obiectulș contractului de agen ie, să predea toate mostrele cataloagele i tarifeleț ș art. (2089 alin. 1 lit. a); să comunice agentului toate informa iile necesareț executării contractului (art. 2089 alin. 1 lit. b); să îl în tiin eze pe agentș ț atunci când volumul de contracte este semnificativ mai mic decât se puteaa tepta agentul în mod normal (art. 2089 alin. 1 lit. c).ș

b. Obliga ia de a informa pe agentț în termen util asupra acceptăriiori refuzul sau neexecutarea unui contract negociat sau după caz, încheiatde agent (art. 2089 alin. 3 n.C.civ.). În cazul în care agentul a fost

împuternicit doar să negocieze iar comitentul nu comunică în termen

rezonabil acordul său pentru încheierea contractului negociat de agentconform împuternicirii permite, se consideră că a renun at la încheiereaț contractului (art. 2090 n.C.civ.).

c. Obliga ia comitentului de a plăti remunera iaț ț

Comitentul este obligat să plătească remunera ia agentului înț condi iile i la termenele stipulate în contract (art. 2089 alin. 2 lit. d). Înț ș lipsa unei prevederi exprese în contract, remunera ia agentului esteț datorată din momentul în care opera ia a fost încheiată prin efortulț agentului (art. 2094 n. C.civ.). Ea este datorată însă mai târziu dacă ter ulț

a executat contractul cu întârziere (art. 2095 alin. 3 n.C.civ.).

129

8/4/2019 comercial (2010) (1)


În lipsa unei prevederi exprese, cuantumul remunera iei, denumităț comision, este variabil, func ie de numărul i de valoarea afacerilor (art.ț ș 2091 alin. 2 n.C.civ.), fiind fixat potrivit uzan elor din domeniul deț activitate în care a fost executată misiunea (art. 2091 alin. 3 n.C.civ.). Înlipsa uzan elor, agentul are dreptul la o remunera ie rezonabilă, în func ieț ț ț de valoarea economică a contractelor sau a actelor de comer pe care leț intermediază acesta (art. 2091 alin. 4 n.C.civ.).

6. Durata i încetarea contractuluiș

Contractul de agen ie poate să fie încheiat pe o perioadă determinatăț sau pe o perioadă nedeterminată.

Contractul pe durată determinată încetează la data ajungerii latermen. Dacă el continuă i după acest termen, este considerat a fiș transformat în contract fără termen (art. 2097 n.C.civ.).

a. Dacă contractul este încheiat pe o perioadă nedeterminată, păr ileț pot să îl denun e unilateral, respectând termenul de preaviz:ț

- o lună pentru primul an de contract;- două luni pentru doi ani de contract;- trei luni pentru al treilea an de contract i următorii ani.șAceste termene pot să fie prelungite prin contract dar nu reduse (art.

2098 alin. 1-5).În lipsa unor clauze exprese, termenul de preaviz expiră la sfâr itulș

lunii calendaristice (art. 2098 alin. 7).b. Contractul încheiat pe perioadă determinată i prelungit peș

perioadă nedeterminată se supune acelora i reguli privind încetareaș contractului pe perioadă nedeterminată. Termenul de preaviz se calculeazăinând seama de întreaga perioadă a contractului, atât pe perioadaț

determinată cât i pe cea nedeterminată (art. 2098 alin. 8).șc. Contractul poate fi denun at fără preaviz de oricare dintre păr i,ț ț

printr-o simplă notificare, în cazul în care păr ile se află în imposibilitateaț de a continua rela ia contractuală, altele decât for a majoră sau cazulț ț fortuit (art. 2099 n.C.civ.).

7. Dreptul agentului la indemnizare. În caz de încetare acontractului agentul comercial are dreptul la o indemnitate compensatorie

a prejudiciului suferit: această indemnitate corespunde dreptului asupraclientului de care el dispunea. Ea cuprinde pierderea tuturor remunera iilorț dobândite pe care le-ar fi încasat cu ocazia executării contractului îninteres comun.

Denun area unilaterală a contractului de către comitent dă dreptulț agentului la indemniza ie, indiferent de motivul denun ării, mai pu in culpaț ț ț sa ori for a majoră. Acest drept nu se stinge nici dacă încetareaț contractului s-a produs datorită decesului agentului.

Titlul IIContractele comerciale

130

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Contractele comerciale nu constituie o no iune bine conturată pentru aț deduce un regim coerent al contractelor speciale. Totu i este posibil de aș enun a câteva principii generale. În afara acestor reguli generale vomț studia contractele comerciale speciale a a cum sunt ele reglementate înș Codul comercial.Capitolul I. Principiile generale ale contractelor comercialeContractele comerciale suportă influen a mai multor ramuri ori subramuriț de drept. Astfel, normele speciale ale consumatorului i dreptulș concuren ei influen ează mult regimul contractelor comerciale făcând totț ț mai fluidă no iune de contract comercial.țSec iunea I. Încheierea i efectele contractelor comerciale specialeț șÎncheierea contractelor comerciale speciale este supusă regimului dreptuluicomun, fiind subordonat mecanismului de formare a consim ământului prinț

întâlnirea ofertei cu acceptarea. Mai ales în dreptul comercial sunt utilizateprecontractele, ca angajamente ale păr ilor de a încheia un anumitț contract130.Con inutul contractelor. Orice contract obligă păr ile să dea să facă ori săț ț nu facă ceva, însă determinarea exactă a întinderii i con inutului acestorș ț

obliga ii, principale sau accesorii este uneori dificilă.țClauze obligatorii în contracte. Pentru a preîntâmpina ezitările cu privire laintepretarea con inutului obliga iilor păr ilor, Legea nr. 469/2002ț ț ț 131 ABROGATA, privind disciplina în contracte, a stabilit o serie de clauzeobligatorii care trebuie să fie stipulate în contracte: «obliga iile ce revinț păr ilor în derularea contractului, condi iile de livrare i de calitate aț ț ș bunurilor i/sau serviciilor, termenele, modalită ile de plată i de garantareș ț ș a plă ii pre ului, instrumentele de plată i clauzele de consolidare a pre uluiț ț ș ț

în condi iile infla iei i devalorizării, riscul contractual i modul deț ț ș ș solu ionare a eventualelor litigii apărute în legătură cu derularea iț ș

executarea contractului; penalită ile de întârziere i daunele intereseț ș pentru neexecutarea totală sau par ială a contractului i pentru întârziereaț ș în executarea contractului »(art. 2 alin. 2 i art. 4). Legea nu prevede niciș o obliga ie pentru nerespectarea acestor reguli astfel că ele au doar rol deț recomandare.Efectele contractelor. Ca orice contract i cele comerciale genereazăș obligativitatea executării lor de debitor acesta neputând renun a unilateralț la contract i fiind inut să respecte cu rigoare to i termenii contractului.ș ț țÎn plus, spre deosebire de dreptul comun, efectele contractelor comercialespeciale sunt subordonate regulilor specifice obliga iilor comerciale:ț

solidaritatea pasivă, lipsa punerii în întârziere, sistemul probelor iș dobânzile comerciale.Norme speciale au antrenat o procedură rapidă de executare a crean elorț pecuniare certe, lichide i exigibile precum i reguli speciale de răspundereș ș (subsec I.)țÎn afara acestor reguli, formarea i efectele contractele comerciale suntș influen ate în special de regulile speciale ale protec iei consumatorilorț ț (subsec . II).ț

130 J-Nichel Jacquet, Ph. Delebecque, Droit du commerce international, 3 e édition Dalloz, Paris, 2002, p.

136 131 Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractaule, publicată în M. Of.nr. 529 din 19. 07. 2002.

131

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Subsec iunea I. Proceduri de urgentare a plă ii pre ului i reguli specialeț ț ț ș de răspundere.1. Plata făcută în temeiul hotărârii emisă de instan ă în procedura soma ieiț ț de plată. Ordonan a nr. 5/2001ț 132 privind soma ia de plată, a organizat oț procedură specială de plată vizând urgentarea plă ii crean elor izvorâte dinț ț contracte, indiferent de natura lor, atunci când debitorii nu contestădatoria sau întinderea acesteia133. Urgentarea executării crean elor constăț

în faptul că, neexistând contesta ii ale debitorului privind existen a iț ț ș întinderea datoriei sale, instan a va da o hotărâre judecătorească peț temeiul contractului i al recunoa terii debitului de către debitor, fără a seș ș mai face verificări de fond ale raportului contractual. Procedura de

judecată este astfel expeditivă i creditorii pot să ob ină mai u or titlulș ț ș executoriu prin hotărârea judecătorească de obligare a debitorului la platadatoriei.2. Plata făcută în temeiul hotărârii emisă de instan ă în procedura soma ieiț ț de plată reglementată de OUG nr. 119/2007134. Acest act normativtranspune a Directivei nr. 2000/35/CE a Parlamentului European i aș Consiliului Uniunii Europene. Procedura de plată reglementată de acest act

normativ reia regulile soma iei de plată din OG nr. 5/2001 fiind aplicabilț contractelor comerciale135 având ca scop combaterea întârzierii executăriiobliga iilor de plată din contractele comerciale încheiat între comercian iț ț sau între ace tia sau o autoritate publică (art. 1 pct. 2). Această procedurăș nu se aplică între i contractelor comerciale încheiate între comercian i iș ț ș necomercian i, cu excep ia autorită ilor publiceț ț ț 136.3. Plata făcută în temeiul hotărârii instan ei emisă în procedura soma ieiț ț de plată reglementată de Regulamentul CE nr. 1896/2006 de instituire aunei proceduri europene a soma iei de platăț 137.Această procedură este aplicabilă numai în litigiile cu caracter

transfrontalier. Soma ia de plată europeană este comparabilă cu titlul emisț coform dreptului intern. Scopul ei a fost recuperarea rapidă i eficientă aș crean elor pecuniare lichide i exigibile (art. 4) care nu fac obiectul uneiț ș contesta ii între păr ile raportului contractual.ț țAceastă procedură este aplicabilă atât în materie civilă cât i comercială,ș fiind excluse raporturile de crean ă izvorâte din regimurile matrimoniale,ț testamente i succesiuni, falimentele, concordatele i alte proceduriș ș similare; asigurările sociale; crean ele ce decurg din obliga iileț ț necontractuale.Competen a instan ei este stabilită potrivit Regulamentului nr. 44/2001,ț ț

iar dacă pârât este un consumator instan a competentă este cea de laț domiciliul acestuia.132 Publicată în Monitorul Oficial nr. 422 din 30 iulie 2001133 A se vedea, I. Deleanu, Gh. Buta, Procedura soma iei de plată, Ed. CH Beck, 2006. În opinia acestorț

autori, procedura soma iei de plată are ca domeniu de aplicare doar contractele civile i comerciale, chiar iț ș ș pentru cele încheiate de autorită ile publice cu aceste natură, dar nu i pentru cele administrative.ț ș

134 OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obliga iilor de platăț rezultate din contractele comercile încheiate de autorită ile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 738 din 31ț octombrie 2007.

135 A se vedea i A. Tabacu, Contesta ie la executare împotriva titlului executoriu care nu provine de la oș ț instan ă judecătorească, în Revista română de drept privat, nr. 1/2008, p. 167ț

136 A se vedea i I. Deleanu, Gh. Buta, Mpsuri normative pentru simplificarea i accelerarea solu ionăriiș ș ț diferendelor juridice având ca obiect unele categorii de crean e-Ordonan a de urgen ă a Guvernului nr.ț ț ț

119/2007, în Revista de drept privat, nr. 2/2008, p. 54137 A se vedea i Florin Aurel Mo iu, Soma ia europeană de plată,- o nouă provocare pentru juri ti,ș ț ț ș Pandactele Române, nr. 2/2009, p. 17-28

132

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Subsec iunea II. Influen a regulilor speciale ale protec iei consumatoruluiț ț ț asupra regimului formării contractului comercial138 139.Normele de protec ie a consumatorului nu au încă o coeren ă, oscilândț ț

între protec ia consumatorului i cea a persoanei fizice care încheie unț ș contract cu un profesionist. Până în prezent nu există o teorie generală adreptului consumatorului.Normele de protec ie a consumatorului influen ează însă teoria contractuluiț ț

în mod punctual, în special cu privire la protec ia consim ământului, prinț ț stabilirea unui drept de reflexie al consumatorului i corelativ un drept deș retractare a consim ământului prin întârzierea formării consim ământuluiț ț sau repunerea în discu ie a unui contract perfect încheiat, în beneficiulț consumatorului. Acest drept nu este general el fiind recunoscutconsumatorului doar în unele contracte: contractul închiat la distan ă,ț contractele încheiate în afara spa iilor comerciale,etc.ț

§1. Con inutul contractelor comercialeț

Influin a regulilor de protec ie a consumatorului tind să restabileascăț ț

echilibrul între partea prezumată a se afla într-o situa ie de inferioritate iț ș cea considerată a fi puternică.. această influen ă constă în acordarea unuiț drept la informare, existent anterior încheierii contractului, i un drept laș interzicerea clauzelor considerate abuziveA. Dreptul consumatorului la a fi informat140 141

Contractul încheiat între un consumator i un profesionist este cel maiș adesea un contract de adeziune în care el nu poate negocia con inutulț contractului dar uneori nici nu îi cunoa te clauzele acestuia. Din acestș motiv, legiuitorul impune profesionistului de a reglementa contractul într-omanieră clară i să fie just, adică să nu con ină clauze care creeazăș ț

dezechilibre economice în favoarea comerciantului.a. Claritatea contractului. Pentru a fi informat asupra clauzelor contractuluicomercian ii vânzători sau prestatorii de servicii trebuie să remită tuturorț persoanelor interesate un exemplar al contractului pe care comerciantul îlpractică în mod curent.b. Claritatea i lizibilitatea clauzelor. De asemenea, clauzele contractuluiș trebuie să fie lizibile i u or de în eles. În caz de stipula ie ambiguii, ele seș ș ț ț interpretează în defavoarea comerciantului, această regulă fiind o aplicarea art. 1312 Cod civil, relativ la contractul de vânzare-cumpărare.În acela i sens al informării consumatorului, legea obligă comercian ii săș ț

utilizeze limba română în toate contractele i pe toate etichetele de peș mărfuri, etichetarea fiind, de asemenea, o altă obliga ie în aplicarea reguliț informării consumatorului.

138 D. Mazilu, Armonizarea reglementărilor cu legisla ia europeană privind protec ia consumatorilor.ț ț Combaterea practicilor incorecte ale comercian ilor în rela ia cu consumatorii, în RDC nr. 7-8/2008, p. 58ț ț

139 Gh. Stancu, Corela ia dintre normele comunitare i cele interne în privin a protec iei consumatorilor.ț ș ț ț Cadrul institu ional, în RDC nr. 2/2009, p. 7ț

140 F. D. Apan, Reglementările na ionale în domeniul protec iei consumatorilor în materia credituluiț ț destinat consumului (I), ăn RDC, nr. 1/2007p. 56

141 F. D. Apan, Reglementările na ionale în domeniul protec iei consumatorilor în materia credituluiț ț destinat consumului (II), ăn RDC, nr. 2/2007p. 33

133

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Contractele sau etichetele trebuie să descrie produsele sau serviciileoferite, condi iile de garan ie a acestora ca i în facturile înso itoare aleț ț ș ț mărfurilor sau ale chitan elor.țB. Interzicerea clauzelor abuzivea. No iune. Pentru a împiedica pe comerciant să exploateze în favoarea saț pozi ia sa de specialist în domeniul său de activitate în raport cu oț persoană care nu are acelea i cuno tin e ca cele ale comerciantului ori săș ș ț exploateze pozi ia sa dominantă din punct de vedere economic, mai alesț atunci când acesta de ine monopolul unei activită i, legea a interzisț ț clauzele abuzive din contractele comerciale (arta. 1 alin. 3 din L. nr.193/2000142 i art.75 art. 77 din C. consum.). Pentru aceasta legiuitorul aș

întocmit, în anexa legii, un catalog al clauzelor considerate a fi abuzive. Înesen ă, sunt considerate abuzive toate clauzele care nu au fost negociateț de păr ile contractului de consum, prin care se creează un dezechilibrulț

între obliga iilor păr ilor, în favoarea comerciantului.ț țObliga ia de negociere. Prezum ia de lipsă a negocierii. Răsturnareaț ț prezump iei. Un fenomen din ce în ce mai răspândit în realitateaț economică contemporană este recurgerea la modele de contract,

prestabilite unilateral de către agentul economic şi destinate a se aplicaunui număr nedeterminat de cocontractanţi. Acest lucru poate aveaconsecinţe negative în planul relaţiei de consum, deoarece agentuleconomic poate include şi clauze contractuale abuzive încălcând principiulbunei-credinţe.143. Aceasta este ra iunea obliga iei de negociere i aț ț ș sanc iunii aplicată clauzelor calificate a fi abuzive.țO clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri esteconsiderată abuzivă, dacă prin ea sau împreună cu altele creează undezavantaj consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şiobligaţiile părţilor ce derivă din contract (art. 4 din L. nr. 193/2000

republicată, i art.78-79 C. consum).șO clauză dintr-un contract standard este prezumată a nu fi fost negociată.Comerciantul poate să răstoarne această prezum ie dacă el va puteaț dovedi că a dat posibilitatea consumatorului să influen eze natura ei (art. 4ț alin. 2 i alin 3 teza finală din L. nr. 193/2000).șSanc iune. Consumatorul nu este ţinut să respecte clauzele abuzive,ț constatate personal de consumator ori de organele abilitate prin lege i înș acest caz contractul poate să fie derulat în continuare, cu acordulconsumatorului, dacă după eliminarea acestor clauze contractul mai poatefi executat (art. 6 din L. nr. 193/2000).

b. Domeniul de aplicare. Aceste reguli nu se aplică doar consumatorilor cioricărei persoane, deci i comerciantului, cu excep ia cazului în careș ț comerciantul consumator este suficient de informat în domeniul în care afost încheiat contractul.c. Sanc iune. Clauzele abuzive pot fi sunt considerate nescrise, iț ș

judecătorul le ignoră. El are deplina libertate de a aprecia asupra acestuicaracter al clauzelor contractului.§2. Calitatea produselor i securitatea consumatorilorș

142 Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercian i iț ș

consumatori, publcată în M. Of. nr. 560 din 10 noiembrie 2000, republicată în M. Of. din 1.014 din 20decembrie 2006.143 Carmen Tamara Ungureanu,.Revista Dreptul , nr. 3 / 1998 , p. 58 – 59 .

134

8/4/2019 comercial (2010) (1)


A. Calitatea produselora. Standardizarea produselor. Protec ia consumatorului este asigurată înț prezent printr-o tot mai mare standardizarea a produselor aflate pe pia ă,ț care vizează stabilirea unui anumit nivel al calită ii produselor. Astfel,ț aproape toate produsele sunt supuse unor rigori de ambalare, de con inutț i de aspect. Aceste standarde corespund normelor interna ionale (ISO,ș ț

Organiza ia Interna ională de Normativizare). De asemenea, marca CE,ț ț atestă că marfa respectivă este conformă cu normele comunitare. Direc iileț de protec ie a consumatorilor ca i asocia iile de protec ie a consumatorulț ș ț ț controlează respectarea acestor standarde de calitate a produsului adică

încadrarea lor în standardele aprobate.Lipsa marcării pe produs a certificatului care atestă calitatea produsului,adică certifică încadrarea în standardele admise, semnifică faptul căprodusul respectiv riscă să nu fie de calitate.b. Denumirea de origine i certificatul. Trebuie, de asemenea, să evocămș un alt indicator al calită ii produsului: denumirea de origine. Acest indicatorț relevă denumirea unei ări sau a unei regiuni ori localită i i faptul căț ț ș

produsul respectiv are calită ile specifice acestor localită i.ț țB. Securitatea consumatorilora. Prevenirea riscurilorSecuritatea produselor i serviciilor. Codul consumatorului dispune căș produsele i serviciile trebuie să garanteze securitatea a teptată de unș ș consumator care a utilizat în mod normal produsul sau serviciulachizi ionat i să nu i se aducă atingere asupra sănătă ii i integrită ii saleț ș ț ș ț personale.Informare. Comerciantul este obligat să prevină riscul unei defec iuni aț produsului i prin aceasta al ivirii unui accident; ori să prevină un accidentș

produs de o gre ită utilizarea a produsului. De aceea, comerciantul trebuieș să ia toate măsurile de informare a consumatorului astfel încât acesta săcunoască con inutul produsului i modul de func ionare a acestuia.ț ș țObliga ia de informare se manifestă nu doar înainte de încheiereaț contractului ci i după, de exemplu prin obliga ia comerciantului de aș ț retrage marfa care prezintă riscul uni îmbolnăviri ori a accidentării.

b. Repararea daunelor cauzate de lipsa de securitateaResponsabilitatea. În cazul în care dispozi iile preventive nu au fostț suficiente pentru a evita un prejudiciu produs prin defectele mărfii,

responsabilitatea producătorului profesional este angajată cu titlu de încălcare a obliga iei sale de garantare a securită i produsului adus peț ț pia ă.țAceastă responsabilitate este supusă regulilor dreptului comun i celor aleș L. nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru paguvelegenerate de produsele cu defecte144.Originea regulilor de garantare a securită ii. Directiva comunitară din 25ț iulie 1985 cu privire la obliga ia de garantare a securită ii produselor a fostț ț transpusă în legisla ia noastră prin regulile de protec ie a consumatorului.ț țResponsabilul pentru încălcarea garan iei de securitate. Producătorul, adicăț

fabricantul produsului finit, sau a materiei prime, ori fabricantul unei păr iț 144 Republicată în M. Of. Nr. 313 din 22 aprilie 2008

135

8/4/2019 comercial (2010) (1)


din produs, sunt responsabili de prejudiciul adus. De asemenea, cel careeste importatorul unui produs din afara Comunită ii europene în vedereaț vânzării sau a închirierii unui bun, este de asemenea considerat a fiproducător.Exonerarea de răspundere. Nu va fi angajat să răspundă dacă dovede teș că:- nu a pus produsul în circula ie;ț- că defectul care a angajat paguba nu a existat în momentul în careprodusul a fost pus în circula ie ci el a survenit, de exemplu, unei gre iteț ș manipulări a lui ori unei gre ite utilizări;ș- că datele tiin ei nu i-a permis să cunoască apari ia acestei defec iuni;ș ț ț ț- că defectul a apărut datorită standardului impus de legiuitor.Sunt interzise clauzele care ar exonera pe comerciant de răspundereapentru daunele produse de defec iunile bunului.țTermenul de angajare a responsabilită ii este cel de drept comun.ț

Capitolul II. Vânzarea comercială

Defini ie. Vânzarea este contractul prin care se transferă proprietatea unuiț lucrul în schimbul unui pre . Vânzarea comercială este de fapt o vânzare înț termenii art. 1294 i următoarele din Codul civil. El se individualizează însăș prin câteva elemente originale.

Sec iunea I. Reguli specifice ale vânzării comercialețVânzarea comercială derogă de la dreptul comun al contractului devânzare-cumpărare prin câte particularită i privind formarea i efectele ei.ț ș§1. Formarea contractuluiA. Condi ii de fondț 145.

1. Modelul contractului de vânzare preredactat de vânzător. Vânzareacomercială este în general încheiată între păr i după un model de contract,ț redactat de vânzător, ce cuprinde regulile generale ale vânzării.subordonat regulilor dreptului comun, rămânând de ales doar bunul i deș fixat pre ul de păr ile contractante.ț țNu este însă necesar ca păr ile să se subordoneze în mod absolut acestuiț model. De exemplu, păr ile pot conveni o clauză de rezervă a proprietă iiț ț chiar dacă în modelul contractului nu este prevăzută această clauză. Estesuficient ca păr ile să prevadă această excep ie în contractul lor. la fel,ț ț părâile pot prevedea un alt pre decât cel prevăzut în model, dacă există oț

astfel de stipula ie, fără a fi necesar a se face precizări în contractulț păr ilor asupra derogării de la pre ul prevăzut în model.ț ț2. Obiectul. Obiectul obliga iei vânzătorului trebuie să fie posibil i licit,ț ș vânzarea nu poate să poarte asupra unui lucru în afara comer ului, potrivitț reguli art. 963 C.civ.3. Pre ul vânzării. Textul art. 1294 C.civ prevede că pre ul vânzării trebuieț ț să fie determinat i stabilit de păr i, ori, portivit art. 1304 C. civ. pre ulș ț ț poate fi stabilit de o a treia persoane. Această din urmă persoană poate fidesemnată prin contract sau printr-o conven ie ulterioară. Din acesteț reguli rezultă că pre ul fiind un element esen ial al contractului trebuie săț ț

fie stabilit de păr i ori să fie determinabil, adică să se convină asupra unorț 145 C. de Apel Bra ov, dec. nr. 29/r din 20 ianuareie 2005, publicată în RDC nr. 2/2007, p. 149ș

136

8/4/2019 comercial (2010) (1)


indicii în func ie de care să se poată stabili pre ul. În nici un caz, pre ul nuț ț ț trebuie să rămână la liberul arbitru al vânzătorului. Dacă păr ile nu auț convenit asupra pre ului sau ter a persoană nu stabile te pre ul, contractulț ț ș ț este nul. Codul comercial prevede însă o regulă care permite salvareacontractului chiar dacă ter a persoană refuză să stabilească pre ul. Potrivitț ț art. 61 alin. 3, dacă persoana desemnată refuză să stabilească pre ul,ț păr ile pot desemna o altă persoană, iar dacă nu pot conveni asupra noiiț persoane, ea va fi desemnată de judecător.Codul comercial men ine regula determinării pre ului sau determinabilită iiț ț ț ei la data încheirii contractului, reglementând câteva aplica ii specifice aleț modului de determinare a pre ului în comer . Astfel, potrivit art. 60 C.ț ț com. «vânzarea făcută pe un pre nedeterminat în contract este valabilăț dacă păr ile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urmă». Deț asemenea, potrivit art. 61 C.com., «vânzarea pe adevăratul pre sau peț pre ul curent este asemenea valabilă, în acest caz pre ul se determinăț ț conform art. 40 C.com., adică, după pre ului pie ei practicat pentru bunulț ț ce face obiectul contractului, după pre ul bursei, dacă bunul obiect alț contractului este listat la bursă, în ambele cazuri luându-se în considerare

pre ul bursei sau pie ei locului încheierii contractului sau al celui maiț ț apropriat».B. Condi ii de formă.țConsensualismul. Potrivit dreptului comun, vânzarea este perfectă dacăpăr ile au convenit asupra lucrului i pre ului; ea nu cere deci nici oț ș ț formalitate ad validitatem. În plus, ad proba ionem, a a cum se tie dinț ș ș regulile specifice obliga iilor comerciale, vânzarea se dovede te cu oriceț ș mijloc de probă.§ 2. EfecteleI. Transferul proprietă ii i al riscului.ț ș

1. Principiul. În lipsa regulilor particulare ale dreptului comercial, efectultransferului proprietă ii i al riscului în temeiul vânzării comerciale esteț ș subordonat dreptul comun. În consecin ă, în temeiul art. 971 C. civ., seț realizează un dublu efect: transferul proprietă ii mărfii vândute seț realizează de drept; în momentul în care păr ile s-au pus de acord asupraț obiectului contractului (solo consensus). Potrivit aceluia i text (art. 971ș C.civ.), «odată cu proprietatea este transferat i riscul pieirii lucrului, chiarș dacă bunul nu a fost predat», res perit domino, cu «excep ia cazul cândț bunul a pierit din culpa vânzătorului ori acesta a fost pus în întârziere i elș nu dovede te că bunul ar fi pierit i dacă ar fi fost transferat la timp» (art.ș ș

1156 C. civ.).Aplicarea acestei reguli generale este făcută în art. 1294 -1295 C. civ.,potrivit căruia «proprietatea se transferă de drept la cumpărător, chiar dinmomentul în care păr ile s-au învoit asupra lucrului i a pre ului».ț ș țAceastă regulă nu este absolută, transferul proprietă ii i al riscului fiindț ș

întârziată în cazul bunurilor de gen i al bunurilor viitoare (2); dar i păr ileș ș ț pot conveni să întârzie acest transfer (3).2. Atenuarea regulii, determinată de natura obiectului contractului.2.1. Transferul proprietă i i al riscului bunurilor de gen are loc la dataț ș individualizării lor. Natural, dacă bunul vândut nu este individualizat la

momentul vânzării, ci doar determinabil prin indicarea caracteristicilor lui,transferul proprietă ii i al riscului va fi decalat la data individualizăriiț ș

137

8/4/2019 comercial (2010) (1)


acestuia. Regula este curentă în ipoteza vânzării bunurilor de gen,consacrată în dreptul comun, prin textul art. 1300 C.civ., «dacă mărfurileau fost vândute după greutate, numărare, măsurare, riscul pieirii lucruluirămâne în sarcina vânzătorului, până vor fi individualizate prin numărare,cântărire, măsurare». Individualizarea se face potrivit conven iei păr ilor,ț ț fie unilateral de vânzător fie, foarte adesea, în prezen a cumpărătorului,ț odată cu ridicarea bunului.Vânzarea în bloc a bunurilor de gen trebuie totu i să fie asimilată vânzăriiș bunurilor certe, de i ele trebuie să fie măsurate, cântărite, numărate,ș transferul proprietă ii i riscului acestora având loc după regula generală:ț ș solo consensus (art. 1299 C. civ.).2.1. Aplica ia excep iei în dreptul comercial. i în dreptul comercial se faceț ț Ș aplicarea acestei reguli. Potrivit art. 62 C. com., «dacă mărfurile vândutesunt arătate în contract numai prin câtime, fel i calitate, fără nici o altăș indica ie, de natură a individualiza bunul, riscul pieirii lucrurilor apar ineț ț vânzătorului, el fiind obligat să predea bunurile la termenul stipulat chiardacă mărfurile aflate în stăpânirea sa la momentul formării contractului aupierit».

2.2. Vânzarea bunurilor viitoare. Vânzarea bunurilor viitoare, adică abunurilor pe care vânzătorul se angajează să le realizeze pentrucumpărător, trebuie să distingem între bunurile ce vor fi fabricate sauedificate i cele care vor fi ob inute natural prin recoltare. Aceste bunuriș ț pot fi de gen, cum sunt bunurile de serie fabricate pentru a fi vândute iș bunuri individualizate, prin comanda dată de cumpărător: o anumităma ină cu caracteristici speciale, ori o casă, etc.și aceste ipoteze sunt aplica ii ale întârzierii transferului proprietă ii i alȘ ț ț ș

riscului determinat de natura bunurilor. Aceste bunuri neexistând la data încheierii contractului proprietatea nu poate fi transmisă.

În cazul bunurilor fabricate în serie, acordul păr ilor cu privire la bunulț viitor obiect al vânzării este dat prin utilizarea mostrelor de vânzareprezentate de vânzător, a e antioanelor, a machetelor etc. În acesteș ipoteze, în lipsa unor stipula ii contractuale, transferul proprietă ii i alț ț ș riscului bunului arătat are loc la momentul edificării, fabricări, bunului, sau,dacă este un bun de gen, la momentul individualizării i nu la data predăriiș lui146. Dacă nu a fost convenit altfel, individualizarea este făcută unilateralde vânzător147. Solu ia este aceea i i în cazul vânzării recoltelor viitoare,ț ș ș transferul proprietă i i riscului având loc la momentul maturizării recolteiț ș i nu la recoltarea ei.ș

În schimb, în cazul în care obiectul contractului este un bun comandat,transferul lui are loc la momentul predării lui, prin recep ia făcută deț dobânditor. În acest caz, se consideră că transferul proprietă ii este efectulț contractului de antrepriză.3. Vânzarea bunurilor a căror livrare se face prin transport.Bunurile vândute care trebuie să fie transportate pentru a fi livratecumpărătorului circulă pe riscul acestuia din urmă deoarece, mărfurile aufost individualizate când au fost încărcate pentru a fi transportatecumpărătorului148.

146 D. Chirică, Tratat de drept civil, contracte speciale, Editura C. H. Beck, Bucure ti 2008, p. 382-383ș147

I. Dogaru, Drept civil, Contracte speciale, Editura All. Beck, Bucure ti, 2004, p. 99-100ș148 A se vedea i O.-M. Corsiuc, Principalele efecte ale contractului de vânzare-cumpărare comercială, înș RDC nr. 2/2007, p. 21- 29

138

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Codul comercial prevede o excep ie de la această regulă, statuând în art.ț 63 că «vânzarea bunurilor care se transportă pe apă este o vânzaresupusă condi iei suspensive, a ajungerii vasului la destina ie în bunăț ț stare».4. Derogări conven ionale de la principiul transferului solo consensus.ț4.1. Clauza rezervei dreptului de proprietate. Păr ile pot însă separaț regulile transferului riscului de cele ale transferului proprietă ii, convenind,ț de exemplu, ca riscul să rămână la vânzător până la momentul predăriibunului sau al plă ii în întregime a pre ului, pentru ipoteza plă ii lui în rate.ț ț ț Clauza rezervei proprietă ii nu face în prezent obiectul unei reguli legale,ț cu toate că, anterior, printr-un act normativ ea era reglementată în cadrulvânzării bunurilor în rate. Această formă de vânzare cu rezervaproprietă ii este astăzi mult mai subtil reglementată prin contractul deț leasing. Acest contract este o aplica ie a vânzării în rate, cu clauză deț rezervă a proprietă ii, opera ie îmbrăcată însă în cea a loca iei urmată deț ț ț vânzare la data plă ii în întregime a pre ului.ț țUtilitatea rezervei dreptului de proprietate este însă discutabilă în cazul încare cumpărătorul a intrat în faliment căci, în opinia noastră, vânzătorul nu

poate să opună creditorilor această rezervă decât dacă ea este făcutăpublică,ori un astfel de mijloc de publicitate nu există. În schimb, ter ii,ț creditori ai cumpărătorului se pot prevala de art. 1909 C. civ. i săș considere că bunul se află în deplina proprietate a debitorului lor.4.2. Momentul transferului în cazul vânzării în magazine cu autoservireO particularitate a transferului proprietăţii şi riscurilor există în cazulvânzărilor în magazinele cu autoservire. Mărfurile expuse în rafturiconstituie o ofertă permanentă de vânzare şi deci alegerea unui sortimentare valoarea acceptării ofertei şi deci contractul este perfect. În consecin ă,ț cumpărătorul nu ar putea fi urmărit pentru furt dacă ar ieşi din magazin

ascunzând bunul însuşit, căci un proprietar nu poate să-şi fure propriulbun. Pentru a înlătura acest inconvenient se consideră că, în ipotezaarătată, păr ile în eleg tacit să transfere proprietatea şi riscul de la dataț ț plăţii preţului i nu de la data întâlnirii ofertei cu acceptareaș 149. Ca urmare,deteriorarea unui bun în magazin, fără culpa cumpărătorului va fisuportată de vânzător.

5. Eficacitatea transferului: opozabilitatea transferului fa ă de ter eleț ț persoane.În dreptul comercial obiectul vânzării fiind bunurile mobile, potrivit art. 972

C. civ. cumpărătorul ce are posesia acestor bunuri este consideratproprietar, fiind preferat în raport cu dobânditorul care nu are posesia.II. Obliga iile vânzătorului.țA. Obliga ia de predare a bunului (transferul posesiei bunului)ț1.No iune. Transferul de drept al proprietă ii nu implică transferul posesiei.ț ț Dacă în temeiul contractului a avut loc transferul proprietă ii, vânzătorulț este inut să predea cumpărătorului i posesia bunului, adică să îl pună laț ș dispozi ia sa. Concret, obliga ia de predare constă în a remite materialț ț bunul cumpărătorului, la data locul i în condi iile prevăzute în contract.ș ț Remiterea unui titlu simbolizând lucrul poate uneori să substituie remiterea

149 D. Chirică, op. cit. p. 320

139

8/4/2019 comercial (2010) (1)


materială150: astfel, este cazul remiterii recipisei warantului emis deantrepozitul unde este depozitată marfa.2. Conformitatea mărfii (obiectului predării). Lucrul livrat trebuie să fieconform calită ii i cantită ii convenite. În lipsa precizării, debitorul nu esteț ș ț inut să predea cea mai bună calitate, nici cea mai slabă (art. 1103 C.civ.ț i art. 62 teza I C. com.)ș 151. Bunul predat trebuie să fie vandabil.

Cumpărătorului îi revine sarcina de a verifica calitatea bunurilor, cu ocaziarecep iei mărfii.ț

Predarea nu este conformă dacă nu au fost predate i accesoriile mărfii,ș astfel încât aceasta să fie utilizată potrivit destina iei ei (art. 1325 C. civ.),ț de exemplu, actele de proprietate, certificatele de calitate, piese de

înlocuire sau instrumente de măsurare, truse, etc, conform acordului sauuzan elor.ț3. Locul predării. Lucrul este de regulă predat în magazinul vânzătorului.Contractul poate să prevadă totu i că el va fi predat la domiciliulș cumpărătorului sau într-un alt loc.4. Data predării, este în mod obi nuit, fixată de contract. Ea decurgeș uneori din practica constantă existentă între păr i dintre păr i. În cazulț ț

vânzării bunurilor aflate în depozit (disponibile) predarea mărfii esteimediată. În cazul vânzării bunurilor viitoare, predarea trebuie să fie făcutăla moment la care vânzătorul a fabricat lucrul sau la cumpărat de la un altvânzător.5. Sanc iuni. Încălcarea de către vânzător a obliga iei de livrare poate săț ț antreneze sanc iuni diferite, în func ie de ipotezele în care se pot aflaț ț păr ile.ța. Dacă vânzătorul nu a executat obliga ie de predare, cumpărătorul poateț să refuze plata pre ului, cu titlu de excep ie de neexecutare.ț țb. Cumpărătorul poate solicita i constrângerea vânzătorului la predareaș

mărfii, la nevoie sub sanc iunea daunelor cominatorii.țc. Cumpărătorul poate să ceară rezolu ia judiciară a contractului, dacăț neexecutarea este suficient de importantă, contractul fiind retroactivdesfiin at (art. 1320 C civ.). Potrivit art. 67 alin. 2 C. com., «cu excep iaț ț alineatului 1 (efectuarea plă ii înainte de termen), rezolu iunea seț ț subordonează regulilor Codului civil».d. Cumpărătorul poate să solicite daune-interese de la vânzător.e. Rezolu iunea de drept a contractului. Nu este necesară existen a unuiț ț pact comisoriu expres pentru a se desfiin a de drept contractul. Lipsaț acestui pact este suplinit de simpla ofertă de executare înainte de

termenul de scaden ă. În aceste sens, potrivit art. 67 alin. 1 C. com.,ț «dacă înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conven iei,ț una dintre păr i a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plataț pre ului, i aceasta nu- i îndepline te la termenul fixat obliga ia sa, atunciț ș ș ș ț condi ia rezolutorie se îndepline te de drept în favoarea păr ii care a i-aț ș ț ș executat obliga ia; cel în culpă va răspunde de daunele interese».ț6. Solu ii de salvare a contractului.ț

150 A se vedea i I. Popa, Contractul de vânzare-cumpărare, Universul Juridic, Bucure ti 2003, p. 345ș ș151 Înalta Curte de Casa i i Justi ie, sec ia comercială, decizia nr. 1812 din 24 mai 2006, publicată înț ș ț ț

Pandactele Române, nr. 6/2007, p. 144 Curtea a re inut că nu poate fi admisă cererea de reducere a pre uluiț ț lemnului furnizat de reclamanta vânzătoare deoarece în contract nu a fost prevăzută o clauză privind calitatealemnului.

140

8/4/2019 comercial (2010) (1)


a. Contractul cu termen esen ial de executare, care nu a fost executat laț termen poate fi men inut cu acordul cumpărătorului. Potrivit art. 69 C.ț com., «cumpărătorul care este de acord să primească bunul i după ce aș expirat termenul de predare, de i, potrivit contractului sau naturiiș obliga iei, predarea la termen era de esen a contractului, el trebuie săț ț

încuno tin eze pe vânzător în termen de 24 ore de la expirareaș ț termenului»b. Executarea în cont. Înlocuirea mărfii neconforme. În cazul vânzăriibunurilor de gen, cumpărătorul are facultatea de a solicita înlocuirea mărfiineconforme contractului cu altă marfă echivalentă. Această regulă rezultădin interpretarea a pari a art. 68 alin. 3-5 C. com.Astfel, în termenii textului arătat, «cumpărătorul are dreptul să soliciteinstan ei încuviin area ca, prin executorul judecătoresc, să cumpărat bunulț ț de la un alt vânzător pentru a-i fi predat, iar dacă pre ul este mai mareț cumpărătorul să solicite diferen a pre ului, de la vânzătorul ce i-a încălcatț ț ș obliga ia. Înainte de a trece la această sanc iune, de executare în cont,ț ț cumpărătorul îl va pune pe vânzător în întârziere» (art.1077C.civ. i art.ș 68 alin 3-5 C. com.).potrivit acestui text, cumpărătorul poate solicita chiar

înlocuirea mărfii cu o alta echivalentă, în cazul în care vânzătorul nu i-aș executat obliga ia de predare a mărfii.țA pari, dacă executarea a fost neconformă, de exemplu a predat marfă dealtă calitate decât cea convenită, aceasta echivalează cu o neexecutare iș

în aceste condi ii cumpărătorul poate solicita executarea în cont, dupăț regula art. 68 alin. 3-5 C. com., arătată mai sus.

B. Obliga ia de garan ie.ț ț1°. Garan ia viciilor ascunseț 152

Dreptul comun se aplică i în dreptul comercial (1), cu unele particularită i,ș ț

în special cu privire la garan ia pentru viciile aparente ale mărfurilorț vândute de la o pia ă la alta (2.), cu privire la noua garan ie datoratăț ț consumatorilor pentru bunurile de consum (3) i pentru conven iile deș ț garan ie relativ la aceste bunuri (4).ț1. Garan ia pentru vicii ascunse potrivit dreptului comun.țAceastă garan ie beneficiază cumpărătorului atunci când un viciu ascunsț face lucrul impropriu folosin ei.țViciul nu trebuie să fie aparent. Această caracteristică se apreciază înfunc ie de competen ele cumpărătorului: dacă acesta este un profesionist,ț ț de aceea i specialitate ca cea a vânzătorului, el este prezumat că aș

cunoscut existen a viciilor care pot fi u or observate având în vedereț ș competen ele sale tehnice. Această prezum ie este simplă.ț țVânzătorul profesionist este însă tratat mult mai dur. Asupra lui apasăprezum ia irefragabilă de cunoa tere a viciilor mărfii. Diferen a deț ș ț intensitate a prezum iilor permite a se evita neutralizarea lor.țClauzele de atenuare a responsabilită ii. Obliga ia de garan ie pentru viciiț ț ț ascunse nu este de ordine publică de aceea, clauzele de atenuare aacestei responsabilită ii, pot să fie stipulate. Trebuie să se distingăț «conven iile care au ca obiect de a determina condi iile de existen ă aț ț ț responsabilită ii contractuale sau delictuale i deci de a împiedica aceastăț ș

responsabilitate de a se na te (deoarece a dispărut unul din elementeleș 152 Curtea de Arbitraj Comercial interna ional CCIr, sent. Nr. 166 dn 19 iulie 2007ț

141

8/4/2019 comercial (2010) (1)


constitutive) i pe de altă parte conven iile prin care un individ,ș ț recunoscând existen a responsabilită ii sale declară că el nu în elege să i-ț ț ț șo asume.Clauza de neobligare este teoretic valabilă chiar în caz de dol aldebitorului, obliga ia fiind pur i simplu suprimată. Tendin a contemporanăț ș ț a jurispruden ei este de a respinge regimul acestor clauze. Jurispruden aț ț consideră că vânzătorii profesioni ti sunt totdeauna de rea-credin ă, i deș ț ș aceea ea suprimă această clauză de neresponsabilitate considerând-onescrisă.În raporturile dintre profesioni ti i consumatori, legisla ia specială calificăș ș ț clauzele ce au ca obiect sau ca efect de a suprima sau de a reduce dreptulla repara ie al consumatorului în cazul unui prejudiciu produs prinț contractul încheiat cu profesionistul, ca fiind abuzive. În practică, deci,clauzele de limitare sau exonerare a responsabilită ii nu pot fi înserateț decât în contractele încheiate de profesioni ti de aceea i specialitate.ș șDe asemenea, după dreptul comun, garan ia de vicii ascunse dăț cumpărătorului o altă op iune: el poate să angajeze o ac iune redhibitorie,ț ț adică o ac iune în rezolu iune, sau o ac iune estimatorie permi ându-i de aț ț ț ț

conserva lucrul în beneficiind de o diminuare a pre ului (art. 1355 C.civ.).ț În plus, textul art. 1356 C.civ. dă cumpărătorului dreptul de a solicita de lavânzătorul de rea-credin ă repara ia prejudiciului cauzat prin viciu. Cumț ț vânzătorul comerciant este totdeauna prezumat irefragrabil a fi de reacredin ă, el datorează aceste daune-interese.țTermenul ac iunii în garan ie pentru vicii ascunse. În dreptul civil, dinț ț art.1359 Cod civil coroborat cu art.5 şi art. 11 din Decretul nr.167/1958rezultă că, perioada în care poate fi formulată acţiunea în răspunderepentru viciile ascunse este limitată la un an. Regula nu este justă, căciviciul lucrului poate să rămână ascuns mult timp după predarea lucrului.

După descoperirea lui termenul pentru acţiunea în garanţie este de 6 lunide la acel moment dacă viciul nu a fost ascuns cu viclenie, sau de 3 anidacă a fost ascuns de vânzător.În consecin ă, termenul de formulare a ac iunii în răspundere pentru viciiț ț ascunse este de maxim 1 an i 6 luni, de la data încheierii contractului,ș dacă nu a fost ascuns cu viclenie, sau în termen de 3 ani dacă a fostascuns cu viclenie. Termenul de un an, respectiv de 3 ani sunt termene degaran ie.ț2. Garan i pentru viciile aparente ale bunurilor vândute de la o pia ă laț ț alta.

Spre deosebire de dreptul civil care reglementează răspundereavânzătorului doar pentru viciile ascunse ale lucrului, în dreptul comercialeste reglementată şi răspunderea pentru viciile aparente. Astfel, în art.70C.com. se precizează „ Cumpărătorul unor mărfuri sau producte proveninddintr-o altă piaţă, este dator să denunţe vânzătorului viciile aparente întimp de două zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar finecesar din cauza condiţiilor excepţionale în care se află lucrul vândut saupersoana cumpărătorului.El este dator să denunţe viciile ascunse ale lucrului în primele două zile dela descoperirea lor.

Odată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a reclamaceva pentru viciile lucrului vândut ”.

142

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Răspunderea vânzătorului pentru viciile aparente priveşte doar bunurilecare circulă de pe o piaţă pe alta, adică atunci când cumpărătorul preiabunurile de la cărăuş şi nu direct de la vânzător. Este absolut firesc să fieaşa din moment ce cumpărătorul poate constata existenţa viciilor doar laprimirea bunului.Reclamarea viciilor aparente este legată de posibilitatea sau imposibilitateacumpărătorului de a lua parte la predarea bunurilor. În concluzie, chiardacă bunurile circulă pe aceeaşi piaţă şi cumpărătorul nu le-a preluatpersonal de la vânzător, atunci el poate reclama lipsurile aparente. Totastfel, dacă bunurile circulă de pe o piaţă pe alta şi cumpărătorul le preiapersonal de la vânzător, atunci vânzătorul nu răspunde pentru viciileaparente.Din moment ce Codul comercial nu reglementează modul de calcul al celordouă zile în care cumpărătorul trebuie să-i aducă la cuno tinţăș vânzătorului viciile aparente constatate, se apelează la dispoziţiile art.101C.proc.civ. şi anume termenul se calculează pe zile libere.Cu privire la termenul de două zile de la primire, Codul comercial aprevăzut la art.70 două excepţii de la regulă:153

- o excepţie de ordin obiectiv şi care se referă la condiţiiledeosebite în care se află marfa vândută cum este de exemplu cazul în caredescărcarea mărfii durează mai mult de 2 zile sau dacă este vorba de ocantitate foarte mare de mărfuri, iar verificarea acestora durează mai multde două zile. Mai mult, există bunuri care prin natura lor necesită mai multtimp pentru verificare ( exemplu instalaţii foarte complicate ).- o altă excepţie priveşte condiţiile deosebite în care se aflăpersoana cumpărătorului, dacă este vorba de o persoană fără experienţăiar verificarea mărfii presupune anumite cuno tin e. Astfel, termenul deș ț două zile se prelungeşte pentru a se putea apela la un specialist.

Durata prelungirii termenului se apreciază în raport de împrejurărileconcrete.În cazul în care vânzătorul recunoaşte existenţa viciilor sau dacă acesta îşiia obligaţia de a răspunde pentru buna funcţionare a lucrului vândut petimp determinat, atunci nu mai este necesară denunţarea viciilor de cătrecumpărător.Este suficient ca denunţarea viciilor să se facă în termenul de 2 zile de ladescoperirea acestora, nefiind necesar ca denunţarea să ajungă lacunoştinţa vânzătorului în termen de 2 zile de la descoperirea lor.154

Termenul de două zile se aplică şi în cazul viciilor ascunse. Cumpărătorul

trebuie să aducă la cunoştinţa vânzătorului viciile ascunse ale bunurilor întermen de 2 zile de descoperirea acestora. Ca şi în cazul viciilor aparenteexpirarea termenului decade cumpărătorul din dreptul de a mai reclamaviciile lucrului vândut.Potrivit dispoziţiilor art. 71 şi 72 C.com. cumpărătorul sau vânzătorul potcere preşedintelui instanţei judecătoreşti să dispună constatarea prinexpertiză a calităţii şi stării în care află bunul. De asemenea se poatedispune sechestrarea lucrului vândut se sau depunerea lui într-un depozitpublic sau în alt loc stabilit de instanţă sau poate fi vândut acel bun.

153 I. L. Georgescu, op.cit ,.p. 213 .154 I. L. Georgescu , op.cit ,.p.214 .

143

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Conform art.72 hotărârea trebuie comunicată celeilalte părţi înainte depunerea ei în aplicare.155

Forma denunţării este lăsată de legiuitor la latitudinea cumpărătorului,astfel se poate face în formă scrisă orală sau prin orice alt mijloc. Înschimb, în privinţa viciilor, acestea trebuie descrise foarte clar şi nu în modvag cum ar fi „ marfă viciată ” sau „ marfă deteriorată ”.Condiţiile de formă prevăzute de art.70C.com. sunt restrictive aplicându-sedoar vânzărilor comerciale de la piaţă la piaţă.Sancţiunea pentru nedenunţarea viciilor în termenul prevăzut de art.70C.com. este decăderea din beneficiul acţiunilor redhibitorii156.În vânzările comerciale adeseori părţile introduc clauza„ văzut şi plăcut ” ( merce visitata e piaciuta ).157

În opinia tradiţională, clauza „văzut şi plăcut” transformă contractul devânzare-cumpărare comercială într-o operaţie aleatorie. În acest tip decontract cumpărătorul plăte te un preţ mai mic pentru marfa vândută darș vânzătorul nu mai răspunde pentru vicii. În schimb această clauză nuacopere dolul vânzătorului aplicându-se adagiul „fraus omnia corrumpit”.Cu privire la riscul pieirii lucrului afectat de vicii art.1358 C.civ. prevede

două ipoteze:- dacă lucrul a pierit din cauza viciilor acestuia vânzătorul este obligat sărestituie atât preţul şi cheltuielile vânzării cât şi daune-interese , dacăvânzătorul a fost de rea-credinţă;- dacă lucrul piere fortuit sau din vina cumpărătorului este înlăturatărăspunderea vânzătorului.Ca o ultimă concluzie cu privire la răspunderea pentru vicii putem spune:vânzătorul răspunde pentru viciile lucrului indiferent dacă le-a cunoscutsau nu, acest lucru având importanţă pentru stabilirea întinderiirăspunderii; obligaţia de garanţie pentru vicii există la orice vânzare; în

cazul vânzării unei moşteniri, vânzătorul răspunde pentru calitatea sa demoştenito, nu şi pentru viciile lucrului care fac parte din masasuccesorală;158 în vânzările prin licitaţie publică care se fac prin intermediulinstanţei judecătoreşti nu există obligaţia de garanţie pentru viciilelucrului.

3. Noua garanţie. Garan ia de conformitate. Această garan ie esteț ț corelativă obliga iei vânzătorului de a predare conformă a mărfii.țDirectiva din 25 mai 1999, privind garan ia bunurilor de consum, creeazăț cadrul ca în fiecare stat să fie instaurată pentru consumatori o garanţie

extinsă care va îngloba atât viciul bunului cât şi neconformitatea (precum în convenţia de la Viena asupra vânzărilor internaţionale de mărfuri). Înara noastră, prin Legea nr. 449/2003 a fost transpusă această directivă.ț

Noua garanţie are un domeniu mai îngust decât acţiunile tradiţionale, întrucât de ea beneficiază doar cumpărătorii consumatori (art.1 dinDirectivă şi art.1 din Legea nr.449/2003). Celelalte raporturi juridice devânzare – cumpărare rămân mai departe supuse regulilor dreptului civil.Câmpul garanţiei de care este ţinut vânzătorul. Noua acţiune este mailargă, sub acest aspect, decât acţiunile din Codul civil, deoarece acoperă


C. de Apel Bra ov, dec. nr. 134/15 09 2005, publicată în RDC nr. 2/2007, p. 147ș157 I. L. Georgescu , op.cit,. p. 218 ,158 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 391 .

144

8/4/2019 comercial (2010) (1)


atât viciile cât şi neconformitatea bunului, (art.2 din Directivă şi art.5 dinLegea nr.449/2003) aşa cum există şi în convenţia de la Viena cu privire lavânzările internaţionale de mărfuri. În schimb, legea nu se va aplica încazul întârzierii sau absenţei livrării mărfi.Condiţiile noii garanţii. Aceste condiţii sunt asemănătoare cu cele careguvernează garanţia pentru viciile ascunse din Codul civil, ca şi a celor cese prefigurează a se cristaliza din practica judiciară, aşa cum au fostarătate. Noua garanţie se aplică astfel imediat ce bunul livrat a fost afectatde un viciu care îl face impropriu folosinţei obişnuite sau care nu esteconform cu promisiunile din contract, eventual cu afirmaţiile făcute înreclamele publicitare (art. 3 din Directivă şi art.5 alin.2 din Legeanr.449/2003).În anumite puncte condiţiile diferă însă sensibil de dreptul comun:- termenul de garanţie este de 2 ani, începând cu data livrării (art.5 (1)din Directivă şi art.16 din Legea nr.449/2003), fiind mai avantajos decâttermenul subiectiv de 6 luni şi cel obiectiv de 1 an prevăzut de art.5 şi 11din Decretul nr.167/1958. Directiva mai prevede însă şi un termen scurtde 2 luni de denunţare a viciilor, acest termen fiind doar recomandat

statelor membre(art.5-2 din Directivă ). Prin legea noastră de transpunerese prevede acest termen al denunţului (art.17 din Legea nr.449/2003).- Prin art.5 (3) din Directivă se consacră o prezumţie de anterioritate adefectului, dacă acesta apare în perioada de 6 luni de la predare, şi ogeneralizează, întrucât ea se va aplica atât pentru viciile ascunse cât şipentru neconformitate. La fel şi în legea noastră de transpunere (art. 18).Această generalizare nu antrenează doar efecte pozitive. Ea este utilăatunci când există vicii ascunse, în acest fel consumatorul este protejatcăci în lipsa prezumţiei el nu ar fi putut face dovada anteriorităţii viciuluidatorat acestei dificultăţi. În schimb, potrivit unei opinii, în cazul acţiunii

pentru lipsa conformităţii, prezumţia de anterioritate va antrena multiplelitigii artificiale, căci orice cumpărător care se va răzgândi va reclamaneconformitate şi va obţine uşor desfiinţarea contractului. Singuraprotecţie a vânzătorului contra acestor litigii artificiale ar fi aceea de aobţine de la cumpărători declaraţia că bunul este conform.Noua garanţie este de ordine publică în câmpul său de aplicare iar legea detranspunere precizează în mod expres că acele convenţii care limitează sau

înlătură garanţia sunt reputate ca fiind nescris (art.7-1 din Directivă şiart.22 din Legea nr.449/2003).Sancţiunile [art.3 (2)- 3 (3)] din Directivă şi art.10 din Legea

nr.449/2003). Op iunea cumpărătorului. Într-o primă fază, consumatorulț poate alege între repararea sau înlocuirea gratuită a bunului; dacă însăaceastă solicitare se dovedeşte a fi imposibilă ori disproporţionată în raportcu valoarea bunului şi cu importanţa defectului, vânzătorul nu este obligatsă respecte alegerea cumpărătorului.Dreptul de alegere acordat cumpărătorului a născut temeri pentruvânzători că, indiferent de situaţie, cumpărătorii vor alege doar înlocuirea,chiar şi atunci când reparaţia este foarte uşoară şi nu afectează bunul( exemplu un contact imperfect).Dacă primele două soluţii nu sunt eficiente, consumatorul poate alege între

restituirea bunului sau păstrarea lui cu reducerea preţului.

145

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Termenul de garanţie. Potrivit art.5.1 din directivă, responsabilitateavânzătorului este angajată dacă lipsa de conformitate apare în termen dedoi ani începând de la data livrării bunului.Termenul în care poate fi formulării acţiunea în garanţiei pentru viciiascunse. A a cum a fost arătat mai sus, în dreptul civil, prin art.1359 Codș civil coroborat cu art.5 şi art. 11 din Decretul jnr.167/1958 perioada încare fi formulată acţiunea în răspundere pentru viciile ascunse este limitatăla un an. Regula nu este justă, căci viciul poate fi relevat mult timp dupăpredarea lucrului. După descoperirea lui termenul pentru acţiunea îngaranţie este de 6 luni de la acel moment dacă viciul nu a fost ascuns cuviclenie, sau de 3 ani dacă a fost ascuns de vânzător.În directiva europeană, sunt modificate substanţial regulile aplicabileduratei de garanţei pentru viciile ascunse. în directivă nu se prevede niciun termen pentru exerciţiul acestei acţiuni de către consumator. Directivatrimite la legislaţiile naţionale pentru acest termen. Ea precizează totuşică, dacă, în virtutea legislaţiei naţionale, drepturile consumatorilor suntsupuse unui termen de prescripţie, acesta nu expiră pe perioada a doi anicare urmează livrării (art.5-1).

Această regulă va modifica termenul de 6 luni prevăzut de art.1359 Codcivil şi art.5 din Decretul nr.167/1958. Astfel, dacă viciul se relevă foarterepede după livrare, consumatorul va putea formula acţiunea în justiţie peperioada a doi ani de la livrare.Pentru celelalte vânzări, de exemplu între doi comercian i, se aplicăț dreptul comun, atât cu privire la condi iile angajării responabilită ii cât iț ț ș cu privire la termenul ac iuii în răspundere, arătat mai sus.ț4. Garanţiile convenţionaleÎn principiu, vânzătorii nu sunt avantajaţi de regulile garanţiei legale căciar putea să fie angajaţi mult timp să răspundă. De aceea, pe cale de

convenţie vânzătorii profesionişti eludează regulile garanţiei legale, caresunt doar supletive, cel puţin pentru viciile necunoscute devânzător(art.1054 Cod civil).Acest comportament a fost interzis prin regulile normelor protecţie aconsumatorilor. În raportul dintre vânzătorul profesionist şi consumatorgaranţiile legale pentru viciile ascunse sunt reguli de ordine publică şi nupot fi restrânse159.a. Conţinutul garanţiilor convenţionale. Vânzătorii profesionişti acordăcumpărătorilor şi în mod special consumatorilor, anumite garanţiicomerciale, în plus faţă de diferitele acţiuni legale.

Potrivit practicii contractuale, principalele garanţii acordate în plus faţă decele prevăzute de Codul civil sunt:- garanţiile comerciale acoperă toate viciile bunului, indiferent dacă suntascunse sau aparente, redhibitorii sau nu;- termenul de prescripţie al acţiunii în garanţie este, de regulă mai mare,

între 1 an şi 2 ani şi nu curge de la livrarea bunului.- garanţia acordată constă în repararea sau în înlocuirea bunului.b. Forma garanţiei, potrivit Directivei din 1999 şi a Legii nr.449/2003.Convenţia de garanţie trebuie să fie scrisă; şi trebuie săcuprindă: condiţiile garanţiei; durata; numele şi adresa garantului art.22

din Legea nr.449/2003. Textul art. 6 din Directivă mai prevede că garanţia159 La fel şi în directivă

146

8/4/2019 comercial (2010) (1)


trebuie să reamintească existenţa acţiunii legale în interesulconsumatorului. Se mai prevede că imobilizarea bunului mai mult de 7 zile

în vederea remedierii, prelungeşte durata garanţiei cu o duratăechivalentă.

2 . Garan ia de evic iune.⁰ ț țGaran ia de evic iune este reglementată în art. 1337 i următoarele C. civ.ț ț ș ea garantează stăpânirea pa nică a lucrului i sanc ionează atingerileș ș ț aduse proprietă ii i deten iei pe care vânzătorul le produce cumpărătoruluiț ș ț prin contractul încheiat. Ea condamnă tulburările aduse dreptuluicumpărătorului de către vânzător, prin preten ia acestuia din urmă de a iț se respecta dreptul de proprietate asupra bunului vândut, ca i tulburărileș de fapt prin care vânzătorul ac ionează ca i când el ar fi rămasț ș proprietarul bunului.Această garan ie este de ordine publică, i în consecin ă esteț ș ț imprescriptibilă. Totu i, această garan ie are o aplicabilitate redusă înș ț dreptul comercial datorită faptului că obiectul comer ului sunt bunuriț mobile i în virtutea art. 1909 C. civ. posesorul acestor bunuri esteș

considerat proprietar.

C. Obliga ia de informare i de consiliereț șa. No iune. Jurispruden a din sistemele de drept al ărilor Europei de vest aț ț ț pus în sarcina vânzătorilor obliga ia de a informa pe cumpărător i de a-lț ș consilia, obliga ii ce constau în a îl îndruma pe acesta asupra modului i aț ș riscurilor de utilizare a bunului. Această obliga ie este cu atât maiț riguroasă cu cât vânzătorul este un profesionist iar cumpărătorul este unprofan. Cumpărătorul este totodată inut de datoria de a colabora cuț vânzătorul. Obliga ia de informare sau de consiliere este în principiu oț

simplă obliga ie de mijloace.țb. Con inutul acestor obliga ii în dreptul nostru. Obligaţia de informareț ț

începe în faza precontractuală160, vânzătorul oferind cumpărătorului toateinformaţiile necesare pentru a contracta şi continua în faza de executare acontractului, vânzătorul având obligaţia de a-l informa pe cumpărător cuprivire la montarea şi folosirea bunului şi în privinţa precauţiunilor pentruevitarea deteriorării ori accidentării (art. 18-19 din OG. nr. 21/1992, art.970 alin. 2 C. civ., art. 3 din OG. nr. 130/2000 i art. 2 lit. d din L. nr.ș 367/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercian ilorț 161).De regulă, informarea cumpărătorului se realizează prin etichetarea,

marcarea produsului, prin prospect sau instrucţiuni de folosire , iar înprivinţa condiţiilor prestărilor de servicii prin afişarea lor vizibilă. Legeaprevede că informarea trebuie să cuprindă anumite menţiuni, să fieredactată clar, precis şi în limba ţării unde se vinde bunul.În opinia unor autori obligaţia de informare este o obligaţie accesorieobligaţiei de predare, pentru alţii aceasta este legată de viciile deconsimtământ, lipsa informaţiei considerându-se manoperă dolosivă.Există şi autori care consideră obligaţia de informare o obligaţieindependentă162.

160

I. L. Georgescu , op.cit, p. 218 .161 Publicată în M. Of. nr. 899 din 28 decembrie 2007162 A se vedea i D. Văduva A. Tabacu op. cit. p.ș

147

8/4/2019 comercial (2010) (1)


c. Sediul materiei. În dreptul nostru obliga ia de informare este prevăzutăț punctual în func ie de obiectul vânzării.țc1. O.G. nr.130/2000 privind contractele încheiate la distanţă prevedeobligaţia comerciantului de a-l informa pe cumpărător atât înainte cât şiulterior încheierii contractului.Aşa cum am văzut, vânzătorul este obligat să-l informeze pe cumpărătorcu privire la bunul vândut, dar şi cumpărătorul trebuie să cearăvânzătorului informaţiile pe care le consideră necesare, mai ales când vreasă dea bunului o întrebuinţarea mai puţin obişnuită.163

Rigoarea cu care se apreciază obligaţia de informare diferă după cum estevorba de raporturi între vânzători profesionişti şi consumatori, şi raporturidintre profesionişti din aceeaşi branşă.c2. O.G nr.21 din 21 august 1992 republicată privind protecţiaconsumatorilor conţine în cuprinsul său dispoziţii referitoare la obligaţia deinformare.În art.3lit.b se precizează printre alte drepturi ale consumatorilor şi dreptul

„ de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţialeale produselor şi serviciilor”.

Tot în O.G.21/1992 se prevede la art.19: „informarea consumatorilordespre produsele oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elementede identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, dupăcaz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică,instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul înfuncţie de natura acestuia”. Aceste informaţii trebuie să fie în limbaromână indiferent de ţara de origine, iar pentru produsele de import,Guvernul stabileşte limbile străine în care sunt traduse informaţiile.Pentru produsele de folosinţă îndelungată art.20 alin.3 din O.G.21/1992,pe lângă obligaţia de informare se prevede şi obligaţia ca aceste produse

să fie însoţite de „ declaraţia de conformitate”, „ certificat de garanţie ” şi „carte tehnică ” ori „ instrucţiuni de folosire ” redactate obligatoriu în limbaromână cu arătarea „ caracteristicilor produsului, condiţiile de instalare,exploatare, întreţinere, data fabricaţiei, termenul de garanţie şieventualele riscuri ce pot apărea în urma nerespectarii instrucţiunilor ”.Obligaţia de a-l informa pe consumator nu poate fi înlăturată prininvocarea secretului comercial sau profesional ( art.22 din O.G.21/1992).c3 Şi în O.G.nr.106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilorcomerciale se prevede obligaţia vânzătorului de a-l informa pe cumpărătorla încheierea contractului cu privire la datele de identitate ale vânzătorului

şi asupra dreptului de a denunţa unilateral contractul.Vânzătorii ocazionali nu sunt scutiţi de a informa pe cumpărător, însă einu sunt supuşi exigenţelor normelor speciale reţinute la raportul dintrecomerciant şi cumpărător. Mai degrabă are obligaţia de a informa în limitaregulilor privind dolul prin reticenţă.164

Obligaţia de informare este o obligaţie de mijloace. Aşadar, vânzătorul nurăspunde în cazul în care cumpărătorul nu respectă informaţiile transmiseşi defectează bunul cumpărat.

163

I. L. Georgescu , op.cit, p. 219 - 220 .164 Dumitru Văduva , Andreea Tabacu , op.cit,. p. 56 – 57 .

148

8/4/2019 comercial (2010) (1)


d. Dreptul european. Obligaţia de informare este regăsită şi în Directiva2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European din3decembrie 2001 relativă la securitatea generală a produselor.În art.5 alin.1 al acestei Directive se prevede obligaţia de informare aconsumătorilor, producătorul are îndatorirea de a furniza consumatoruluiinformaţii utile menite să permită acestuia să evalueze riscurile unuiprodus pe timpul duratei normale de utilizare sau rezonabil previzibile ( încazul în care acestea nu sunt imediat perceptibile fără un avertismentadecvat ).

D Obliga ia de securitatețUn loc esenţial în domeniul politicii de protecţie a consumatorului îlconstituie securitatea acestuia raportat la serviciile şi produsele aflate pepiaţă.În România, interesul protecţiei consumatorului a apărut după 1989,alimentat de dorinţa integrării în structurile europene şi de noile condiţiidin economia românească.Dreptul comun în materie de securitate a produselor este Directiva

85/374CEE din 25 iulie 1985 a Consiliului European privind răspundereapentru produsele defectuoase. Această directivă a fost completată de altelepeste 200 de directive „verticale ” privind asigurarea securităţii relativ ladiferite produse determinate. Aceste directive au fost transpuse în dreptulnostru prin L. nr. 240 /2004 privind răspunderea producătorilor pentruprodusele cu defecte165.În sensul Directivei 85/374/CEE un produs este defectuos dacă nu conferăsecuritatea la care se poate aştepta în mod legitim (art. 6 alin. 1),ţinându-se seama de toate circumstanţele şi mai ales de prezentareaprodusului, folosirea acestuia şi de momentul punerii lui în circulaţie.

Antrenarea răspunderii pentru produsele defectuoase necesită întrunireaurmătoarele exigen e: existenţa unui prejudiciu, fapta ilicită (defectulț produsului) şi raportul de cauzalitate între defectul produsului şi prejudiciu(art. 6-7 din L. nr. 240/2004).. Sarcina probei revine victimei. Au dreptulla a formula ac iune în răspundere i asocia iile de protec ie aț ș ț ț consumatorilor, acestea fiind scutite de plata taxelor de timbru (art. 47 dinL. nr. 240/2004), iar Ministerul Public poate să intervină în procesul civil(art. 44 din L. nr. 240/2004).Termenul de prescripţie a acţiunii în despăgubiri este de trei ani de la datacând victima a luat cunoştinţă de prejudiciu, sau ar fi trebuit să ia

cuno tin ă de defectul produsului şi persoana responsabilă cu condiţia de aș ț nu fi trecut 10 ani de la punerea în circulaţie a produsului, în acest cazpersoana responsabilă fiind exonerată de răspundere ( art.11 ). Legiuitorulstabile te astfel un termen subiectiv i unul obiectiv de începere a curgeriiș ș termenului, respectiv, cel al cunoa terii i al momentului la care ar fiș ș trebuit să cunoască elementele răspunderii166.De asemenea, rămân aplicabile i regulile O.G. nr.21/1992 privindș protecţia consumatorilor care reprezintă în prezent o anexă a L. nr.296/2004, privind Codul consumatorului, dreptul comun în materiaprotecţiei consumatorului. Alături de această reglementare există o serie

165

Republicată în M. Of. nr. 313 din 22 aprilie 2008166 A se vedea i Gh. Pipera, Protec ia consumatorilor în contractele comerciale, în Revista de Drept alș ț afacerilor, nr. 4/2008,p. 13-40

149

8/4/2019 comercial (2010) (1)


de acte normative ce au o puternică influenţă asupra securităţiiconsumatorului. De exemplu: Legea nr.12/1990 privind protecţiapopulaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; Legea nr.98/1994privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienăşi sănătate publică sau chiar Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.536/1997pentru aprobarea normelor de igienă şi recomandări privind mediul deviaţă al populaţiei. La acestea se adaugă o serie de actenormative„ periferice ” care privesc în mod tangenţial garantareasecurităţii consumatorului în anumite domenii de activitate ( de exemplu:H.G.nr.329/2001 privind importul şi comercializarea unor produse folosite;H.G. nr. 745/1999 pentru aprobarea normelor privind etichetareadetergenţilor; Legea nr.178/2000 privind produsele cosmetice; etc.).Potrivit art.2 alin.2 din O.G.nr.21/1992, consumator este„ persoana fizicăcare dobânde te, utilizează ori consumă, ca destinatar final, produseș obţinute de la agenţi economici sau care beneficiază de servicii prestate deaceştia”. În art.115 din Legea nr.105/1992 privind reglementarearaporturilor de drept internaţional privat se prevede condiţia ca produsulachiziţionat să fie lipsit de legătură cu activitatea profesională sau

comercială a consumatorului. De cele mai multe ori consumatorul esteasimilat cumpărătorului, deoarece, în relaţiile de consum, vânzarea-cumpărarea este cel mai des folosit contract în achiziţionarea deproduse.167

Enumerarea mijloacelor preventive prin care se garantează securitateaconsumatorului în concret este practic imposibilă. O.G.nr. 21/1992 şiLegea nr.12/1990 fac câteva referiri la protecţia consumatorului sub acestaspect.Iată câteva reguli preventive menite să asigure securitateaconsumatorului:

- interzicerea comercializării de produse sau prestarea de servicii care,utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sausecuritatea consumatorului168;- interzicerea comercializării de produse false sau contrafăcute, substituiteprecum şi expunerea lor spre vânzare ( art. 313 C.pen. ), falsificarea dealimente sau alte produse169;- obligativitatea pentru producători de a pune în circulaţie produse sigureşi testate dacă legea prevede astfel ( art.7 lit.b din O.G.nr.21/1992 ),deciproducătorii au obligaţia să specifice termenul de valabilitate;- obligaţia prestatorului de servicii de a presta numai servicii care nu

afectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ( art.7 alin.1 lit.cdin O.G.nr.21/1992 ).

167 Carmen Tamara Ungureanu, Revista Dreptul nr. 3 / 1998 , , p. 56 – 57168 art. 4 alin. 1 , O.G. 21 / 1992 privind protecţia consumatorilor .169 C. de Apel Craiova, dec. nr. 158/2003, publicată în RDC nr. 3/2008p. 32-35, cu un comentariu de

Betino Dianant, Dorin Flucu . Prin această sentin ă au fost acordate daune morale de 150 000 lei pentruș ț prejudiciul produs de pârâta SC Metrou Cash, care a comercializa carne de mici sub eticheta, carne de vită iș oaie, iar la controlul efectuat de un consumator, s-a constatat că în realitate produsului vândut con inea carneț de vită i porc. Acest produs, fiind consumat de reclamant, adept al Bisericii Cre tine Adventistă de ziua a 7-a,ș ș care interzice consuma carne de porc, i-a produs vătămare corporală prin stările maladive i erup ii i în acela iș ț ș ș timp l-a prejudiciat m oral prin încălcarea dreptului său la respectarea perceptelor religioase, deci dreptul lalibertatea con tiin ei reglementat în Declara ia Universală a Drepturilor Omului. Prin această decizie a fostș ț ț

aplicată regula răspunderii obiective a pârâtei. Aceasta a invocat gre eala unui angajat care ar fi etichetat gre itș ș produsul însă această apărare a fost înlăturată, re inându-se că agentul economic răspunde pentru faptaț prepusului său.

150

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Art.4 din O.G.nr.21/1992 reglementează obligaţia de securitate a agenţiloreconomici: „se interzice comercializarea de produse sau prestarea deservicii care, utilizate în condiţii normale pot pune în pericol viaţa,sănătatea sau securitatea consumatorilor”. De asemenea obligaţia estereglementată efectiv în sarcina agenţilor economici, producători,distribuitori sau prestatori de servicii în cadrul art.7.Prin agent economic legea înţelege orice persoană fizică sau juridică,autorizată, care, în cadrul activităţii sale profesionale, fabrică, importă,transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau presteazăservicii.Consumatorii beneficiază atât de dreptul de a fi protejaţi împotriva risculuide a achiziţiona produse care ar putea să le prejudicieze viaţa,sănătatea ,sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi intereselelegitime cât şi de dreptul de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate decalitatea necorespunzătoare a produselor, folosind în acest scop mijloaceleprevăzute de lege .170

Este foarte important de reţinut că faptul ilicit cauzator de prejudicii însistemul răspunderii pentru produse constă în fabricarea şi comercializarea

unui produs defectuos. Odată lansat pe piaţă un produs, comerciantul esteprezumat în mod absolut în culpă în cazul în care acel produs, utilizat înmod corespunzător, a creat o vătămare corporală sau o pierdereeconomică. Numai dacă producătorul/distribuitorul demonstrează că , înmod rezonabil nici un alt comerciant din cadrul aceleiaşi „ industrii ” nu arfi putut prevedea modul defectuos de utilizare a produsului de cătreconsumator, atunci respectivul producător este exonerat de răspundere.171

Cu privire la protecţia intereselor economice ale consumatorilor, ordonanţareglementează răspunderea agenţilor economici pentru calitateaproduselor. Această răspundere priveşte două perioade succesive

distincte: răspunderea în termenul de garanţie şi răspunderea în cadrulduratei medii de utilizare a produselor.172

a. Răspunderea pentru calitatea produselor în termenul de garanţieDeşi Codul civil ( art.1353) precizează că vânzătorul nu este răspunzătordecât de viciile ascunse, obligaţia agenţilor economici de a remedia sau

înlocui în mod gratuit produsele şi serviciile achiziţionate de consumatori,precum şi de a acorda despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare adeficienţelor acestora în cadrul termenului de garanţie sau valabilitate,obligaţia prevăzută de O.G. nr.21/1992( art.12 ), poate fi interpretată ca

fiind una de garanţie împotriva viciilor aparente ale produselor. Deexemplu, dacă un ceasornicar a vândut un ceas şi a garantat cumpărătorulcă ceasul va funcţiona un timp determinat, această obligaţie îl face pevânzător, răspunzător chiar de defectele aparente.173

Aşadar, în termenul de garanţie sau de valabilitate al produselor,vânzătorul răspunde atât pentru viciile aparente cât şi pentru cele ascunseiar după expirarea termenului de garanţie, răspunderea agentuluieconomic nu încetează, ci subzistă pe tot parcursul duratei medii deutilizare, când vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse.


Sorin David, în Revista Dreptul comercial, nr..4/1993, p. 22 – 23.172 Stanciu D. Cărpenaru, op.cit ,.p.439 .173Sorin David,. Dreptul , nr. 3 / 1998 , p. 58 .

151

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Termenul de garanţie este limita de timp, stabilită de producător, în cadrulcăreia produsul achiziţionat trebuie să-şi păstreze caracteristicile calitativeprescrise. În acest termen cumpărătorul are dreptul la remedierea sau

înlocuirea gratuită a produsului, cu condiţia ca deficienţele să nu-i fieimputabile, adică consumatorul să fi respectat condiţiile de transport,manipulare, depozitare sau exploatare a produsului.În schimb, termenul de valabilitate priveşte anumite produse care pot fifolosite numai într-un anumit termen ( produse alimentare, farmaceutice,cosmetice ), fiind o limită de timp, stabilită de producător, în care produsulpoate fi consumat.174

Cele două termene ( de garanţie şi de valabilitate ) curg de la datadobândirii produsului de către consumator.Tot O.G.nr.21/1992 prevede în art.42 alin.1 că agenţii economici răspundpentru „ orice deficienţă privind calitatea produselor ori serviciilor, apărută

în cadrul termenului de garanţie ori de valabilitate a acestora ”. Deasemenea consumatorii au dreptul „ de a fi despăgubiţi pentru prejudiciilegenerate de calitatea necorespunzătoare a produselor”( art.3 lit. d).Spre deosebire de Codul civil (art.1355 ) care dă posibilitatea

cumpărătorului fie să rezilieze contractul, fie să solicite restituirea uneipărţi din preţul vânzării păstrând bunul, legea specială îl obligă pe vânzătorşi la repararea produsului sau chiar la înlocuirea lui, iar atunci cândvânzătorul este de rea-credinţă, cumpărătorul poate solicita şi daune-interese (art.1356).Aşadar, atunci când consumatorul constată, în termenul de garanţieanumite deficienţe,are dreptul să ceară agentului economic fie remediereasau înlocuirea produselor, fie restituirea preţului. Iar în cazul produselor cutermen de valabilitate, consumatorul poate cere înlocuirea lor saurestituirea preţului.

Remedierea deficienţelor se face gratuit. Termenul în care se faceremedierea, pentru produsele de larg consum şi cele de folosinţă îndelungată este stabilit de organul administraţiei publice abilitat de legeiar pentru celelalte produse este prevăzut în contract.Înlocuirea produselor cu deficienţe calitative are loc gratuit în cazulproduselor la care timpul de nefuncţionare din cauza deficienţelordepăşeste 10% din termenul de garanţie, precum şi în cazul produseloralimentare, farmaceutice sau cosmetice (produse cu termen de valabilitate) care prezintă abateri faţă de caracteristicile prescrise.175

Consumatorul poate opta între înlocuirea produsului şi restituirea preţului.

Înlocuirea produsului cu deficienţe calitative cu unul corespunzător saurestituirea preţului se face imediat după constatarea imposibilităţii folosiriiproduselor, dacă acest lucru nu îi este imputabil consumatorului.176

b. Răspunderea pentru calitatea produselor în cadrul duratei medii deutilizare a produselor.Aşa cum am văzut, expirarea termenului de garanţie nu duce la încetarearăspunderii agentului economic pentru calitatea produselor. Acesta varăspunde în continuare, dar numai pentru viciile ascunse ale produselorcare au apărut în cadrul duratei medii de utilizare a produselor în cauză177.


Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.439 .176 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p 440 .177 D. Văduva, A. Tabacu, op. cit. p. .

152

8/4/2019 comercial (2010) (1)


În cazul produselor cu termen de valabilitate această răspundere esteexclusă.Potrivit art.2 din O.G. nr.21/1992 viciul ascuns înseamnă «deficienţacalitativă a unui produs livrat sau serviciu prestat care, existând înmomentul predării ori executării, nu a fost cunoscut şi nici nu putea ficunoscută de consumator prin mijloacele obişnuite de verificare».Tot în art.2 este definită şi durata medie de utilizare ca fiind «intervalul detimp, stabilit în documentele tehnice normative sau declarat de cătreproducător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele, altele decâtcele cu termen de valabilitate, trebuie să-şi menţină caracteristicilecalitative prescrise, dacă au fost respectate condiţiile de transport,manipulare, depozitare şi exploatare».Dacă în cursul duratei medii de utilizare a produselor apar vicii,consumatorul poate pretinde agentului economic ( vânzătorului)remedierea sau înlocuirea produselor dacă acestea nu mai pot fi folositeconform scopului pentru care au fost realizate. Răspunderea agentuluieconomic este antrenată doar dacă consumatorul a respectat condiţiile detransport, manipulare, depozitare şi exploatare.

Ca şi în cazul răspunderii în termenul de garanţie, remedierea deficienţelorse face tot într-un termen maxim, termen care curge de la finalizareaexpertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru ( art.13 alin.2O.G.nr.21/1992).178

În cazul în care prin remediere nu se mai menţin caracteristicile calitative,consumatorul poate cere înlocuirea produsului. De asemenea, dacă asuferit un prejudiciu, potrivit clauzelor contractuale sau normelor de dreptcomun, consumatorul are dreptul la despăgubiri.În dreptul comun (art.5 şi art.11 alin.3 din Decretul nr. 167/1958)termenul de prescripţie pentru reclamarea viciilor ascunse fără viclenie

este de 6 luni de la descoperirea lor, dar nu mai târziu de un an de lapredarea bunului. În domeniul protecţiei consumatorului se menţinetermenul de 6 luni, atunci când viciile nu au fost ascunse cu viclenie, dartermenul de un an a fost înlocuit cu durata medie de utilizare, care, deregulă, este mai mare de un an. Dacă viciile sunt ascunse cu viclenie ,termenul de prescripţie este cel general, de 3 ani.179

În legătură cu remedierea sau înlocuirea produsului, art.17 din ordonanţăprevede că toate operaţiunile sunt suportate de vânzător. Acest lucru nu

înseamnă că nu poate fi angajată şi răspunderea producătorului.

Agentul economic este răspunzător şi de prejudiciile cauzateconsumatorului relative la viaţa, integritatea corporală sau sănătateaacestuia ( art. 64 din L. nr. 240/200 i art. 3 din OG. nr. 21/1992).șAceastă răspundere este contractuală în măsura în care ac iunea seț

întemeiază pe condi iile prevăzute de actele normative arătate mai sus,ț prezumându-se că aceste condi ii ale răspunderii fac parte din câmpulț contractual. În cazul în care ac iunea nu poate fi întemeiată pe regulileț arătate, angajarea răspunderii este delictuală. Există autori care sus in căț angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de produsele defectuoase

178 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.440 .179 Carmen Tamara Ungureanu,.Revista Dreptul , Anul IX , Seria a – III-a , Nr. 3 / 1998 , p. 58 .

153

8/4/2019 comercial (2010) (1)


este întotdeauna delictuală deoarece viaţa, sănătatea, integritateacorporală nu sunt susceptibile să facă obiectul unei negocieri contractualeşi în plus, art.1001 alin.1 C.civ. prevede „suntem asemenea responsabilide prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. Această tezăpoate fi justă pentru că însă i art. 64 din L. nr. 240/2004 face trimitere laș regulile art. 998-1003. Însă acela i text face trimitere, în acela i timp i laș ș ș regulile răspunderii contractuale, respectiv la art. 1080-1089 C. civ.Având în vedere importanţa protecţiei consumatorilor în contextuleconomiei de piaţă când se accentuează dezechilibrul dintre consumator şiagentul economic, primul fiind partea slabă, aflându-se într-o poziţie deinferioritate economică, lipsit de protecţie juridică, pe când agentuleconomic devine din ce în ce mai puternic, datorită posibilităţii luifinanciare, este necesară o protecţie efectivă prin elaborarea de actenormative adecvate.180

III. Obliga iile cumpărătoruluiț1. Obliga ia de a plăti pre ulț țTextul art. 1361 C. civ. dispune că «Principala obliga ie a cumpărătoruluiț

este acea de a plăti pre ul» (A). Cumpărătorul datorează, de asemenea,ț cheltuielile accesorii ale vânzării (B).A. Obiectul principal al plă ii. Datoria principală a cumpărătorului este plataț pre ului. Cuantumul pre ului este cele convenit prin contract. Păr ile pot săț ț ț prevadă însă un discount, adică o reducere a pre ului, pentru cumpărtorulț care plăte te pre ul într-un anumit termen.ș țProblema revizuirii pre ului. Datorită fenomenului de devalorizare aț monedei, în contractele care se execută pe o durată mare de timp, deexemplu, în contractele cu plata pre ului în rate, s-a pus problema dacăț preţul ar putea fi actualizat când, în cursul executării, moneda s-a

depreciat datorită inflaţiei.181

În legătură cu această problemă s-au exprimat mai multe opinii.a. Într-o opinie, preţul convenit nu poate fi revizuit, ca urmare a creşteriiinflaţiei întrucât, în dreptul nostru nu este admisă teoria impreviziunii(rebus sic standibus). Susţinătorii acestei opinii aduc următoareleargumente:- a a zisa clauză tacită rebus sic standibus este neconformă cu realitatea,ș pentru a exista ar trebuie să fie prevăzută expres; ea ar putea fiprezumată numai în intenţia uneia dintre părţi (a creditorului) iar pentruinterpretarea contractului nu este suficientă numai intenţia uneia dintre

părţi ci a ambelor părţi.- buna-credinţă şi echitatea sunt reguli sau principii de interpretare aclauzelor îndoielnice, judecătorul nu poate recurge la aceste principii înprezenţa unor clauze exprese, clare şi precise182.- dezechilibrul survenit între cele două prestaţii nu poate fi calificat ca fiind

îmbogă ire fără justă cauză, aceasta având cauza în însuşi contractulț respectiv.- aplicarea teoriei impreviziunii nu poate fi justificată pe conceptul de forţămajoră, deoarece aceasta are ca efect imposibilitatea executării

180 D. Văduva, A Tabacu, op cit p .181

Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.441 .182Gheorghe Beleiu, Revista Dreptul , Anul IV , Seria a III-a , Nr. 10 – 11 / 1993 , p. 35 .

154

8/4/2019 comercial (2010) (1)


contractului, iar pe de altă parte, devalorizarea monedei a devenit unfenomen curent i deci păr ile, în special creditorul, trebuie să prevadă oș ț clauză de indexare a pre ului.țRevizuirea preţului nu este admisă nici în cazul în care s-a prevăzut că,pentru nerespectarea obligaţiei, cumpărătorul datorează despăgubiri,motivându-se că acordarea cu titlu de despăgubiri a ratei inflaţiei arechivala cu revizuirea preţului.183

În opinia autorilor care resping teoria impreviziunii şi deci revizuireapreţului, consecinţele negative ale creşterii inflaţiei trebuie evitate prinstipularea în contract a unor penalităţi sau dobânzi adecvate.b. Există şi autori care susţine că actualizarea preţului datorat esteposibilă, chiar dacă nu s-a prevăzut în contract o clauză în acest sens. Oastfel de teză se bazează pe dispoziţiile art.1084 C.civ. care «dă dreptulcreditorului să pretindă debitorului repararea pierderii suferite şi abeneficiului de care a fost lipsit»; ca i pe dispozi iile art.970C.civ., potrivitș ț cărora «convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă; ele obligă nunumai la ceea ce este prevăzut în mod expres în ele, ci şi la toate urmărilece echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa». A plăti un

preţ cu mult mai mare sau mai mic decât valoarea reală a bunului dinmomentul executării prestaţiilor este contrar principiilor bunei-credinţe şiechităţii184.Se mai susţine că dacă nu se admite revizuirea contractului, se ajunge la o

îmbogăţire fără just temei a uneia dintre părţi în detrimentul celeilalte.În practica instan elor au existat solu ii de actualizare a pre uluiț ț ț 185.În privinţa criteriului de actualizare a preţului, s-a decis că el nu poate fidecât coeficientul creşterii inflaţiei pe perioada de executare a obligaţiei, şinu cursul leu/dolar.Pentru contracararea efectelor negative ale inflaţie, în practică, părţile

stabilesc preţul într-o monedă străina. În acest caz, cumpărătoruldatorează preţul convenit, cu plata în lei la cursul de schimb oficial din ziuaplaţii.186

B. Locul i momentul plă ii. Corela ia lor.ș ț țÎn principiu, pre ul se plăte te la momentul la care este predată marfa,ț ș mai pu in. «Plata preţului se face la locul şi în momentul în care se faceț predarea lucrului vândut dacă nu s-a prevăzut altfel în contract» (art.1362C.civ.), de exemplu, când vânzarea se face pe credit. Dacă în contractpredarea mărfii este prorogată la un alt termen decât cel al încheierii,atunci i cumpărătorul va plăti preţul tot la momentul predării.ș

183 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.441 .184 Gheorghe Beleiu, Revista Dreptul , Anul IV , Seria a III-a , Nr. 10 – 11 / 1993 , p. 35 .185 C. S. J., decizia nr.445 din 4 aprilie1996,secţia comercială: „ În speţă, pârâta ( societate comercială )

a declarat recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel, solicitâd, esenţă, exonerarea sa de suma reprezentând indicele de inflaţi, întrucât în contractul dintre părţi nu a fost prevăzută o dispoziţie în acest sens. Curtea arespins recursul, ca neîntemeiat constatând că, din coroborarea dispoziţiilor art.970 şi art.981C.civ. rezultă că,într-un contract clauzele obişnuite se subînţeleg deşi nu sunt expres prevăzute într-unsul, iar convenţiile obligănu numai la ceea ce s-a prevăzut expres în ele, dar şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dăobligaţiei după natura sa. Cum nu se poate ignora producerea unei pagube reale prin plata preţului fără luareaîn calcul a ratei inflaţie, rezultă că nici nu era necesar a fi prevăzut expres în contract o clauză în acest sens. Înconsecinţă, potrivit principiilor din dispoziţiile legale menţionate, rezultă că pârâta datorează preţul produselor,actualizat cu indicele de inflaţie potrivit datelor statistice, la care a fost obligată potrivit calculului efectuat de

expertiza întocmită în cauză”.186 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.442 .

155

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Cum predarea se face la locul unde se află bunul sau la domiciliul ori sediulvânzătorului, dacă părţile nu au prevăzut în contract un loc unde se vaface plata preţului atunci i plata va fi făcută în acela i loc. Aşadar, înș ș contractul de vânzare-cumpărare, cu privire la plata pre ului, se derogă deț la regula generală potrivit căreia plata este cherabilă (se face la domiciliuldebitorului – cumpărătorul) (art. 1104 C.civ.). În acest caz plata pre uluiț este portabilă (se face la domiciliul creditorului – vânzătorul)187. Regulaeste u or verificată în practica contractuală. Cumpărătorii se deplasează laș magazinul vânzătorului i plătesc pre ul mărfii ridicate.ș țÎn temeiul art.43 C.com. «obliga ia este producătoare de dobânzi dinț momentul la care a devenit exigibilă, fără a fi necesară punerea în

întârziere pentru efectuarea plă ii», deoarece, în materie comercială,ț debitorul este de drept în întârziere la termenul de scaden ă.țC. Excep ia de neexecutare. Potrivit art.1364C.civ. «cumpărătorul poate săț suspende plata preţului dacă este tulburat în paşnica posesie a bunului saudacă există pericolul de evicţiune prin exercitarea unei acţiuni înrevendicare din partea unui terţ, până ce vânzătorul va face să încetezetulburarea sau va da cauţiune, afară numai dacă s-a stipulat expres că

plata trebuie să aibă loc chiar în caz de tulburare».Dispoziţiile art.1364 C.civ. consacră principiul interdependenţei prestaţilorcelor două părţi; este o aplicare a excepţiei inadimpleti contractus sau aretenţiei ( debitum cum re junctum ). Ar fi injust să fie obligatcumpărătorul să plătească preţul şi în caz de tulburare sau pericol deevicţiune, pentru ca apoi să fie obligat să exercite o acţiune în restituire.188

Clauza solve et repet. Pentru a împiedica pe cumpărător să se prevalezede excep ia de neexecutare prin invocarea unor justificări icanatoareț ș privind calitatea mărfii, părţile au posibilitatea să stipuleze clauza solve etrepete, în virtutea căreia cumpărătorului îi este interzis să se prevaleze de

vreo excepţie împotriva vânzătorului ce nu-si exercită obligaţia sa, mai înainte de a face plata preţului.189

D. Indivizibilitatea plă ii. Plata preţului se face integral, potrivit principiuluiț indivizibilităţii plaţii. Plata preţului se poate face şi în rate ( pe credit ), darşi în acest caz plata preţului este o prestaţie unică, plata în rate fiind omodalitate de executare, şi nu o vânzare succesivă190. În acest din urmăcaz termenul de prescripţie a dreptului de a solicita plata curge de la datastabilită în contract pentru plata ultimei rate, chiar şi pentru rateleanterioare neachitate.Prin convenţie expresă părţile pot atribui termenelor de plată a ratelor un

caracter esenţial, caz în care plata preţului devine o obligaţie cu executaresuccesivă. Astfel termenul de prescripţie se calculează separat pentrufiecare rată ( art.12 din Decretul nr.167/1958 ) iar neplata la termen aratei scadente îndreptăţeşte pe vânzător să ceară rezoluţiunea contractuluide vânzare-cumpărare .191

E. Dovada plaţii. Potrivit art. 46 C.com. dovada se face „cu acte autentice;cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate; prin corespondenţă;

187 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 393 .188 I. L. Georgescu , op.cit, p. 221 .189

I. L. Georgescu , op.cit, p. 221 .190 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 393 .191 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.444 .

156

8/4/2019 comercial (2010) (1)


prin telegrame; cu registrele părţilor; cu martori” şi „ prin orice altemijloace de probă admise de legea civilă ”.Dovada plaţii nu se face prin dispoziţie de plată în copie, ci numai prinextrase de cont din care să rezulte că s-a făcut efectiv plata prin virament.F. Sanc iunea neexecutării obliga iei de către cumpărător. Neexecutareaț ț obligaţiei de plată a preţului de către cumpărător dă dreptul vânzătoruluisă aleagă între:192

- executarea în natură a obligaţiei de către cumpărător, cu daune-interese,acţiunea putând fi exercitată în termen de 3 ani;- invocarea excepţiei de neexecutare a contractului dacă cumpărătorul nuşi-a îndeplinit obligaţia (art. 1322 C.civ.);- rezoluţiunea contractului, în condiţiile art.1020-1021, i art.1365 C. civ.ș şi ale legislaţiei speciale.Sanc iunea întârzierii plă ii pre ului. Daunele-intereseț ț ț 193. Dacă în materiecivilă plata dobânzilor se face potrivit art. 1363 C.civ. numai în cazurileexpres stipulate de lege, în materie comercială, potrivit art.43 C.com.,cumpărătorul este obligat la plata dobânzilor în toate cazurile de întârzierela plata preţului. Potrivit acestui text, «cumpărătorul datorează, pe lângă

preţul vânzării şi dobânda preţului, aceasta fiind datorată de la datascadenţei şi până la plata sumei care constituie preţul vânzării».Rata dobânzii pentru întârzierea plă ii preţului poate fi stabilită în contract.ț În lipsă, se aplică procentul dobânzii legale stabilită de O.G.nr.9/2000privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băne ti.șCondiţiile de fond pe care trebuie să le îndeplinească o obligaţie pentru a ise aplica regimul instituit de art.43 C.com. sunt: obligaţia să aibă o naturăcomercială; să constea într-o sumă de bani, în a cărei valoare se vor socotişi dobânzile de drept; să fie lichidă, adică determinată cu exactitatevaloarea ei; să fie exigibilă, adică să fi ajuns la scadenţă194.

Justificarea acestui regim derogatoriu constă în aceea că debitorulcomercial care nu plăteşte datoria la scadenţă se foloseşte între timp desumele cuvenite creditorului, îmbogăţindu-se fără justă cauză, iar, pe dealtă parte, creditorul comercial suferă din această neexecutare la timp acontractului, căci în comerţ operaţiunile de credit se leagă în mod obişnuitunele de altele într-o strânsă interdependentă.195

Cumulul dobânzii cu suma rezultată din actualizarea crean ei. O problemăț care se pune este aceea dacă cumpărătorul este obligat să plăteascădobânda legala şi în cazul când suma de bani datorată a fost actualizată.De lege lata, potrivit art.43 C.com. dobânzile în dreptul comercial curg de

drept, dar acest text nu întemeiază dreptul la a le cumula cu diferenţa dinactualizare ci că debitorul este obligat să plătească suma datorată, plusdobânzile, şi nu actualizată. Dacă ar trebui să plătească şi suma datoratăactualizată şi dobânda atunci ar însemna să repare de două ori întârziereala plata sumei datorate.În practica judiciară însă debitorul care a întârziat plata este obligat săplătească, cu titlu de daune-interese, atât dobânzile cât i suma rezultatăș

192 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 394 .193 Vezi i L. nr. 469/2001 privind unelemăsuri pentru întărirea disciplinei contractuale; ÎCCJ, sec .ș ț

comerc. Dec. nr. 5054 din 25 noiembrie 2004194 M. Dumitru, Regiul juridic al dobânzii legale cu titlu de daune (II), în RDC, nr. 2/2007, p. 51

195 Vasile Patule , Corneliu Turianu , Drept comercial – Practica juridica adnotata , Ediţia a II-a ,Editura All Beck , 2000 , p. 580 .

157

8/4/2019 comercial (2010) (1)


din reactualizarea crean ei. Ea înfrânge însă principiul nominalismuluiț monetar prevăzut în art. 1578 C. civ. i regulile răspunderii pentruș

întârzierea plă ii (restituirii) (art. 1586 C. civ.). Solu ia de acordare aț ț dobânzilor i a reactualizării este justificată pe ra iunea de echitate,ș ț considerând că legiuitorul a reglementat principiul nominalismului monetarca aplicându-se într-o economie cu monedă stabilă196.Curtea Supremă de Justiţie197, a decis că repararea integrală a prejudiciuluicauzat prin nerestituirea sumei de bani datorate se realizează prinactualizarea ei cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală.Această solu ie este excesivă însă atunci când păr ile au stabilit o dobândăț ț contractuală căci, cuantumul ei acoperă i devalorizarea monedeiș 198. Deasemenea, considerăm că i atunci când nu a fost stipulată o dobândăș contractuală nu este just să se cumuleze dobânda legală cu devalorizareamonedei deoarece procentul dobânzii stabilit de BNR este stabilit în func ieț de indicele de infla ie.țB. Obliga ia de a primi lucrul vândutțCorelativ cu obligaţia de predare a vânzătorului, cumpărătorul este obligatsă ia în primire bunul vândut şi la termenul la care vânzătorul este obligat

să-l predea, suportând şi cheltuielile ridicării de la locul predării.Prin executarea celor două obligaţii, de a preda şi de a lua în primirebunul, se asigură realizarea uneia dintre finalităţile contractului, aceea depunere a bunului în stăpânirea de drept şi de fapt a cumpărătorului.199

Luarea în primire a bunului vândut se face la data şi locul convenite depărţi în contract. În lipsă, ridicarea bunului se face imediat după realizareaacordului de voinţă sau la cererea vânzătorului; iar potrivit dispoziţiilorart.59 alin 2 C.com., cu privire la locul ridicării, acesta este «locul unde celce s-a obligat îşi avea stabilimentul său comercial sau cel puţin domiciliulori reşedinţa, la formarea contractului».

În ipoteza în care cumpărătorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de ridicare abunului cumpărat, aceasta fiind o obliga ie de a face, vânzătorul areț posibilitatea:200

- să solicite instanţei de judecată să oblige pe cumpărător să ia în primirebunul cumpărat sub sancţiunea plăţii de daune-cominatorii (amenzicominatorii) pentru fiecare zi de întârziere;- să i se încuviin eze depoziteze bunul la el sau în alt loc, pe cheltuialaț cumpărătorului ( art. 68 alin. 1 C.com. );- să ceară rezoluţiunea contractului plus daune-interese iar dacă suntbunuri perisabile sau care se deteriorează, rezoluţiunea contractului

operează de drept, chiar dacă în contract nu s-a prevăzut un pactcomisoriu expres (art. 1370 C.civ).Vânzarea în cont (vânzarea coactivă). În dreptul comercial legiuitorulprevede o regulă specială ca sanc iune a cumpărătorului pentru încălcareaț obliga iei acestuia de a prelua bunul cumpărat. Această regulă este unț corolar al dreptului cumpărătorului de a cumpăra bunul în contulvânzătorul când acesta a încălcat obliga ia de predare a mărfii.ț

196 A se vedea, I. Albu, Răspunderea contractulă, Editura Dacia,197 Curtea Supremă de Justi ie, sec ia comercilă, decizia nr.1968/2001, publicată în Curierul Judiciarț ț

nr.2/2002198

M. Dumitru, Regiul juridic al dobânzii legale cu titlu de daune (II), în RDC, nr. 1/2007, p. 56199 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit, p.444 .200 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 396 .

158

8/4/2019 comercial (2010) (1)


«Când cumpărătorul este cel care nu-şi execută obligaţia de a lua înprimire bunul, vânzătorul are dreptul fie să depună bunul la o casăacreditată de comerţ pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, fie săvândă bunul» (art.68 alin.1 C.com.).- Dacă vânzătorul a primit preţul, pentru a nu mai fi obligat să conservebunul atunci când cumpărătorul nu l-a ridicat, îl va depozita.- «Dacă nu a primit pre ul, vânzătorul poate să vândă bunul prinț licitaţie publică, iar dacă bunul are un preţ la bursă sau în târg, atuncivânzarea se face la preţul curent de către un ofiţer public».201

Ca şi în cazul neexecutării obligaţiei de către vânzător «dacă preţul obţinutpentru vânzarea bunului este mai mic decât cel prevăzut în contractdiferenţa se suportă de către cumpărător» (art. 68 alin. 2 C.com.) 202. Şi înacest caz executarea coactivă se face în aceleaşi condiţii ca în cazulneexecutarii obligaţiei de către vânzător, relativ la notificarea inten iei deț vânzare în cont, i la procedura vânzării prin licita ie publică sau la pre ulș ț ț curent de un executor judecătoresc încuviin at de judecător (art. 68 alin. 2ț C. com.) .3. Obliga ia de a suporta cheltuielile accesorii ale contractuluiț

În afara de cele două obligaţii analizate, conform art.1305C.civ.«cumpărătorul este obligat, în lipsă de stipulaţie contrară, să plătească, caaccesoriu al preţului, cheltuielile vânzării» (cheltuielile propriu-zise aleactului, taxele de timbru şi de autentificare–onorariul notarial sau depublicitate imobiliară).203Aceste cheltuieli sunt diferite de cheltuielile depredare (cântărire, măsurare, numărare) care sunt în sarcina vânzătoruluişi de cheltuielile de ridicare a lucrului, aflate în sarcina cumpărătorului.În cazul în care cumpărătorul pretinde că între el şi vânzător a avut loc o

înţelegere cu privire la suportarea cheltuielilor vânzării, dar în contract nus-a stipulat nimic, va trebui să dovedească acea înţelegere deoarece

cheltuielile vânzării nu pot fi puse în sarcina vânzătorului pe baza unorsimple prezumţii.Faţă de terţele persoane, în special faţă de stat, părţile contractanterăspund solidar, cu privire la obligaţia de achitare a taxelor de timbru şi deautentificare. Astfel, dacă una dintre părţi plăteşte în parte sau integral, deexemplu, taxa de timbru, va avea acţiune în regres împotriva celeilalteparţi, căci obligaţia ambelor părţi (solidară) este prevăzută în favoareaterţului.Legiuitorul a protejat interesele statului, în sensul că, indiferent de

înţelegerea părţilor sau de dispoziţiile art.1305C.civ. oricare dintre părţile

contractante poate fi urmărită pentru achitarea sumelor datoratestatului.204

Sec iunea II. Vânzările comerciale specialețSubsec iunea I. Vânzări interzise.țAtât legisla ia specială a protec iei concuren ei cât i cea a protec ieiț ț ț ș ț consumatorilor interzic practicile comerciale abuzive între comercian i iț ș

între ace tia i consumatoriș ș§1.Vânzările legate

201 Stanciu D. Cărpenaru , op.cit., p.449 .202

Vasile Patule , Corneliu Turianu , op.cit, p. 582 .203 Francisc Deak , op.cit, p. 78 – 79 .204 Smaranda Angheni , Magda Volonciu , Cornelia Stoica , op.cit, p. 396 .

159

8/4/2019 comercial (2010) (1)


a. În raporturile dintre comercian i. Este interzisă exploatarea pozi ieiț ț dominante pe pia ă a unui comerciant prin condi ionarea încheierii unuiț ț contract de acceptarea cumpărării altor mărfuri ori servicii care nu aulegătură, prin natura lor cu raportul de vânzare dintre păr i(art. 82 Tratatulț UE, i art. 5 alin. 1 lit e din L. nr. 21/1996 de transpunere a art. 81-82 dinș Tratatul UE.).b. În raporturile dintre comercian i i consumatori. Textul art 10 C.ț ș consum. «interzice condi ionarea vânzării către consumatori a unui produs,ț de cumpărarea unei cantită i impuse sau de cumpărarea concomitentă aț unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unuiserviciu către consumator condi ionată de prestarea unui alt serviciu sauț de cmpărarea unui produs». În acela i sens, art. 1 lit. c din L. nr. 12/1990ș interzice vânzarea condi ionată de cumpărarea altor mărfuriț§2. Vânzările fără comandă prealabilăTextul art. 11 C. consum. «interzice orice vânzările for ate. Expediereaț unui produs sau prestarea unui serviciu către o persoană se face numai înbaza unei comenzi prealabile din partea acesteia». Această regulă relevăinterdic ia vânzării fără comandă prealabilă din partea consumatorului.ț

Interdic ia se traduce în drept prin lipsa de sanc iune juridică a vânzăriiț ț for ate.țO astfel de vânzare nu poate face obiectul unei cereri de plată a pre ului;ț ea nu na te nici o obliga ie în sarcina consumatorului, chiar dacă el aș ț primit un bun sau o presta ie de servicii, cu încălcarea interdic iei arătate.ț țRa iunea acestei reguli este protec ia consumatorului care ar putea fiț ț angajat prin simpla tăcere, involuntară; este greu de admis ra ional că prinț simpla livrare a unui produs, fără comandă, destinatarul să fie obligat să iș răspundă că nu prime te produsul i să facă toate demersurile pentruș ș restituirea lui către expeditor.

În acela i sens, Ordonanţa nr. 130/2000 privind contractele la distanţăș reglementează expres interdicţia vânzătorului sau prestatorului de serviciude a livra produse ori servicii necomandate de cumpărător (art. 14 ).Livrarea sau prestarea unor astfel de mărfuri ori servicii nu angajează nicio prestaţie din partea cumpărătorului, iar tăcerea lui nu valorează cuacceptarea produselor necomandate205.

§3. Vânzarea înso ită de speran a ob inerii unor mărfuri cu titlul gratuitț ț țSunt interzise vânzările prin care se creează speran a cumpărătorilor de aț ob ine mărfuri cu titlu gratuit în schimbul plă ii unei sume inferioare valoriiț ț

lor reale. Speran a între inută este falsă, ea vizând doar să incite laț ț cumpărarea mai multor mărfuri.§4. Vânzarea cu prime.Sunt interzise orice oferte sau vânzări a unui produs ori a unui serviciufăcută consumatorilor prin care se dă dreptul, cu titlu gratuit, imediat saula termen, a unei prime constând în produse, bunuri sau servicii cuexcep ia cazului ân care ele sunt identice celor care au făcut obiectulț vânzări sau a presta iei.țRa iunea acestei interdic ii constă în evitarea situa iilor încare cumpărătoriiț ț ț ar fi tenta i deprime mai degrabă decât de produ. În plus, o astfel deț

205 Ioan Bălan, Contractele la distanţă şi protecţia consmatorilor – O.G. nr. 130/2000, Dreptul nr.1/2002, p. 24-39.

160

8/4/2019 comercial (2010) (1)


vânzare ar afecta mici comercian i care nu au mijloace de a face acesteț oferte. Această interdic ie nu este totu i absolută. Sunt permise oferireaț ș de e antioane ale aceluia i produs.ș șInterdic ia vânzărilor cu prime se referă, de asemenea, la vânzările înso iteț ț de biletele de participare la câ tiguri prin tragere la sor i, deoarece acesteș ț riscă să aibă un efect de a incita pe cumpărător să cumpere un produssperând că va câ tiga la loteria organizată de vânzător. Este însă vânzareaș

înso ită de biletele de tragere la sor i dacă fiecare participant va câ tigaț ț ș un produs, fără însă ca pentru aceasta ei să plătească un pre sub oriceț formă ar fi. Aceasta loterie angajează pe ofertant.Subsec iunea II. Forme speciale de vânzări reglementate legalț§1. Vânzări sub condi ia agreării produsuluițAceste vânzări se bazează pe mecanisme juridice diferite însă au totu i înș comun faptul că perfectarea lor este condi ionată de agrearea bunuluiț după ce el a fost încercat.1. Vânzarea pe gustateVânzarea sub condi ia agreării produsului, este reglementat de art. 1301ț C. civ., potrivit căruia «în privin a vinului, a uleiului i a altor lucruri careț ș

sunt gustate înainte de a fi cumpărate, nu există vânzare decât după cecumpărătorul le-a gustat i a declarat că îi convin». Acest contract permiteș cumpărătorului să guste produsul înainte de a perfecta contractul. Aceastăvânzare se traduce într-o promisiune unilaterală de vânzare conferind undrept de op iune benefiiciarului.țÎn materie comercială, vânzarea pe gustate ia în general forma uneivânzări condi ionată de prezentarea produsului pentru a fi examinat iț ș facultatea cumpărătorului de a nu cumpăra dacă nu îl agreează.2. Vânzarea pe încercateVânzarea pe încercate este reglementată de art. 1302 C. civ. potrivit

căruia: « vânzarea pe încercate este totdeauna prezumată a fi făcută subcondi ia suspensivă».țSpre deosebire de vânzarea pe gustate, vânzarea pe încercate este oadevărată vânzare. Cumpărătorul poate totu i utiliza bunul un timp, cuș scopul de a-i verifica calită ile. Vânzarea pe încercate est deci o vânzareț sub condi ia suspensivă. Dacă cumpărătorul poate totu i să desfiin ezeț ș ț contractul, condi ia suspensivă nu poate fi considerată a fi potestativăț pentru el. Desfiin area contractului nu poate avea loc decât în măsura înț care calitatea bunului nu este obiectiv satisfăcătoare.Păr ile pot stabili un termen pentru încercare.ț

3. Vânzarea cu facultatea de restituireAceastă vânzare este practicată de intermediarii care cumpără bunuri pecare le vor revinde. Aceste bunuri sunt cumpărate sub condi ia suspensivăț de a le revinde ori sub condi ia rezolutorie a absen ei revânzării.ț țEste astfel cazul societă ilor de presă care vând ziarele i revisteleț ș proprietarilor chio curilor de vânzare iar pe cele rămase nevândute leș recumpără.§2. Vânzarea în alte locuri decât cele destinate comer uluițVânzarea în locuri neobi nuite presupune mai multe riscuri motiv pentruș care legiuitorul a intervenit pentru a limita consecin ele acestora. Astfel eaț

poate fi practicată într-un loc neadecvat comer ului de aceea legea cereț practican ilor acestor vânzări un regim special de autorizare a comer ului.ț ț

161

8/4/2019 comercial (2010) (1)


1. Vânzarea în afara spa iilor comercialețVânzarea în afara spa iilor comerciale este o vânzare ambulantă. Ea seț realizează la domiciliul vânzătorului persoană fizică, la locul de muncă alcumpărătorului ori al vânzătorului persoană fizică, ori pe stradă. Acestevânzări, datorită locului unde se desfă oară, surprinde pe cumpărător într-șo situa ie specială unde îi este mai greu să refuze cumpărarea cu atât maiț mult cu cât vânzătorii profită de situa ia arătată i conving pe cumpărătoriț ș să achizi ioneze produsul. Pentru a atenua consecin a slăbiciuniiț ț cumpărătorilor la agresiunea vânzătorilor afla i în situa ia arătată,ț ț legiuitorul a intervenit cu reguli speciale. Legiuitorul consideră că acestevânzări nu sunt necesare cumpătătorului i că acesta i-a datș ș consim ământul la cumpărare datorită tehnicilor speciale folosite deț vânzători. De aceea, legea le acordă cumpărătorilor un termen de gândirepentru a reflecta în condi ii normale dacă bunul cumpărat îi era necesarț sau l-a cumpărat datorită insisten elor abuzive ale vânzătorului.țPrin legea nr. 106/1999 a fost reglementată vânzarea în afara spa iilorț comerciale. Potrivit acestei legi vânzarea arătată este supusă unuiformalism. Vânzătorul este obligat să remită un înscris cumpărătorului sub

sanc iunea nulită ii relativă a vânzării. Acest înscris trebuie să men ionezeț ț ț datele de identificare ale comerciantului.De asemenea, vânzarea nu este perfectă decât după trecerea unui termende reflectare din partea cumpătătorului. În acest termen cumpărătorulpoate să decidă revocarea actului. Orice clauză de renun are la termenulț de reflexie este nul i considerat nescrisă.șÎn cazul contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale, ca o măsură deprotecţie a consumatorului, O.G.nr.106/1999206 prevede dreptulconsumatorului de a denunţa unilateral contractul, în termen de 7 zilelucrătoare, de la data încheierii contractului dacă este concomitentă cu

livrarea produsului sau de la data primirii produsului când livrarea se faceulterior încheierii contractului, fără a fi necesară invocarea vreunui motiv(art. 9). Până la expirarea acestui termen, consumatorul nu poate fiobligat să plătească produsul.2. Vânzarea ambulantăIpoteza vânzării ambulante acoperă vânzările ocazionale ale mărfurilor noi

într-un amplasament sau într-un local nedestinat vânzării în public, cum arfi: vânzarea pe trotuar, în pie ele centrale ale localită ilor sau în vehicule,ț ț amenajate pentru acest scop. Aceste vânzări sunt ocazionale, fiindautorizate i controlate de serviciile specializate de control comercial alș

administra iilor publice locale cu ocazia unor evenimente, târguri, cândț me terii populari sau artizanii î i etalează mărfurile destinate comer ului.ș ș țVânzătorii ambulan i sunt supu i condi iei de fi autoriza i să facă acestț ș ț ț comer i de a plăti taxa pentru locul pe care-l ocupă pentru a face comer .ț ș ț§3. Vânzarea cu pre redusțUnele vânzări permit desfacerea rapidă a mărfurilor prin practicareapre urilor scăzute i o promo ie intensivă. Aceste vânzări sunt justificateț ș ț de unele împrejurări obiective care îl îndreptă esc pe comerciant să leț practice, pentru a evita o pierdere, în acela i timp, ele riscă să tulbureș echilibrul concuren ial i de aceea legea le admite însă sub control pentru aț ș

se putea verifica existen a reală a motivului care a pus pe comerciant înț 206 Republicată în M. of. nr. 168 din 5 martie 2008.

162

8/4/2019 comercial (2010) (1)


situa ia de a vinde în aceste condi ii i a se evita astfel abuzulț ț ș comercian ilor care ar putea să invoce astfel de condi ii doar pentru aț ț

înlătura concuren a.țAceste vânzări sunt reglementate prin OG nr. 99/2000, privindcomercializarea produselor i serviciilor de pia ăș ț 207.Câmpul de aplicare a acestor vânzări este cel în care pre ul practicat deț vânzători este egal sau inferior costului de achizi ie, motiv pentru careț legiuitorul le denume te vânzări în pierdere (art. 19 alin . 2 din OG nr.ș 99/2000) i este determinat de următoarele împrejurări obiective:ș lichidarea societă ii; lichidarea stocurilor; vânzări directe din depozitulț fabricii; vânzări promo ionaleț 208.1. Vânzarea de lichidareVânzarea pentru lichidare este vânzarea determinată de nevoia de aepuiza întregul stoc de mărfuri sau o parte a ei, determinată de încetarea,suspendarea sau schimbul activită ii comerciantului. Pentru a puteaț practica această vânzare, comerciantul trebuie să fie anun ată public,ț

înainte de a punerea în aplicare, că vinde mărfuri cu reducere de pre ,ț pentru lichidare.

Aceste vânzări trebuie să fie anun ată primăriilor din localitatea unde esteț practicată i trebuie să se finalizeze în maxim 90 de zile de la data acestuiș anun .ț2. Vânzarea de soldareVânzarea soldului de marfă este vânzarea la pre ul redus a stocului deț mărfurilor de sezon care au rămas nevândute. Ca i precedentele, acesteș vânzări trebuie să fie anun ate public, sub denumirea arătată. i să fieț ș notificate primăriilor în raza cărora există magazinul ce vinde soldul lapre ul redus.țAcest stoc trebuie să fie prestabilit înainte de a începe vânzarea mărfurilor,

să fie achitate de comerciant cu cel pu in 30 de zile înainte de începutulț perioadei de vânzare la pre ul redus i nu pot avea loc decât de două oriț ș pe an, pe o perioadă de maxim 45 zile, în intervalul: 15 ianuarie-15 aprilie,pentru mărfuri de toamnă-iarnă, i 1 august – 30 septembrie, pentruș mărfuri de primăvară-vară.3. Vânzarea din depozitul sau magazinul fabriciiVânzarea din depozitul fabricii direct către consumatori nu poate să fiepracticată decât de către producători care nu au reu it să distribuie marfaș

în magazinele de desfacere sau aceasta i-a fost returnată. Aceste vânzăriau ca obiect exclusiv mărfuri ale sezonului anterior iar pre ul lor trebuie săț

fie mai mic decât cel de produc ie.ț

§4. Vânzările între absen ițVânzarea la distan ă este contractul încheiată între persoane ce nu suntț prezente fizic. Este vorba atât de vânzările prin coresponden ă cât i deț ș cea încheiată prin telefon sau internet. Modalită ile de încheiere a acestorț vânzări determină momentul i realitatea întâlnirii voin ei celor două păr i.ș ț ț Normele legii privind vânzarea la distan ă solu ionează această problemă.ț ț

1. Vânzarea la distan ăț

207 Publicată în M. Of. nr. 424 din 1 septembrie 2000 i republicată în M. Of. nr. 603 din 31 august 2007ș208 A se vedea i N. Chera, studii de doctrină i jurispruden ă, Editura Hamangiu, 2008, p. 306-307ș ș ț

163

8/4/2019 comercial (2010) (1)


În cazul contractelor încheiate la distanţă reglementate de Directiva nr.97/7/CE din 20 mai 1997 i transpusă în dreptul nostru prinș O.G.nr.130/2000209, aprobată prin L. nr. nr. 51/2003210 se prevedeobligaţia comerciantului de a-l informa pe cumpărător atât înaintea cât şidupă încheierea contractului, şi, mai mult, dreptul consumatorului de adenunţa unilateral contractul în termen de 10 zile211.

Oferta de a contracta. Această ofertă trebuie să con ină un anumit numărț de informa ii care să satisfacă exigen ele obliga iei generale de informareț ț ț de care beneficiază consumatorul (art. 14 i art. 27 lit. b C. cons.).ș Această ofertă trebuie să fie pusă la dispozi ia consumatorilor cel pu in laț ț momentul încheierii contractului.Dreptul de reflectare i de denun are. Consumatorul are dreptul la unș ț termen de apte zile libere de reflectare, începând de la data recep ieiș ț bunurilor, cu scopul de a se decide dacă acceptă sau nu bunul transmis i,ș

în acest din urmă cază să î i exercite dreptul de a retracta acceptareaș ofertei cu privire la bunul transmis, fără să fie necesar a justifica motivelerenun ării i nici a plăti penalită i, cu excep ia cheltuielilor de restituire.ț ș ț ț

Executarea comenzii. Furnizorul trebuie să execute comanda în termen detreizeci de zile începând din ziua următoare celei în care consumatorul atransmis-o.În cazul imposibilită ii de executare furnizorul trebuie să informeze peț consumator iar dacă acesta a făcut plata anticipată trebuie să îi fie restituitpre ul cel mai târziu în treizeci de zile de la data efectuării plă ii.ț ț Consumatorul poate fi informat de posibilitatea livrării unui produs i la unș pre echivalent pe care acesta poate să îl accepte sau nu în acelea iț ș condi ii ale dreptului la reflectare i denun are.ț ș țResponsabilitatea comerciantului. Acesta este responsabil de drept, potrivit

Codul consumatorului de executarea conformă a obliga iilor generate deț contractul încheiat la distan ă. El se poate exonera de responsabilitate,ț potrivit dreptului comun, prin dovedirea culpei consumatorului, a fapteiter ului sau a for ei majore sau a cazului fortuit.ț ț2. Vânzarea electronicăNo iune. Comer ul electronic (e-comer ) este activitatea economică prinț ț ț care o persoană propune pe cale electronică furnizarea de bunuri iș servicii. Comer ul electronic include vânzarea de bunuri sau prestareaț serviciilor. Este indiferent că opera iile sunt încheiate între persoane fiziceț sau juridice i consumatori, ori între profesioni ti ori doar de persoaneș ș

fizice între ele.Informa iile relative la e-comercian i. De i comer ul electronic are o cifrăț ț ș ț de afaceri din ce în ce mai mare, neîncrederea i lipsa de transparen ă a e-ș țcomercian ilor, ridică probleme de protec ie a cumpărătorilor. Se întâmplăț ț foarte adesea ca e-comercian ii, contacta i pe cale electronică să disparăț ț după ce au încheiat contractul făcând astfel dificilă antrenarea răspunderelor pentru lipsa calită ii mărfii sau pentru a răspunde pentru viciile mărfiiț pe perioada de garan ie.ț

209 Publicată în M. of. n.r 431 din 2 septembrie 2000, republicată în M. Of. nr. 177 din 7 martie 2008.210

Publicată în M. Of. nr. 57 din 31 ianuarie 2003.211 A se vedea i M. Niculeasa, Regimul juridic al contractelor încheiate la distan ă, în Revista Română deș ț Dreptul afacerilor nr. 3/2006, p. 24-53

164

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Sediul materiei. Pentru a proteja pe cumpărătorii sau beneficiarii serviciilorachizi ionate prin mijloacele electronice, legiuitorul a intervenit prin douăț legi care constituie cadrul special al comer ului electronic. Utilizareaț mijloacelor electronice pentru realizarea comer ului este reglementată deț L. nr. 365/2002 privind comer ul electronic, ce completează L. nr.ț 455/2001 privind semnătura electronică. Aceste legi au menirea de aproteja comer ul electronic.țÎncheierea contractului. Vânzarea electronică se încheie în momentul în caracceptarea ajunge la ofertant (art. 9 din L. nr. 365/2002). Mijlocul folositpentru a realiza acordul de voin ă poate fi: faxul, telefonul, voice-mail, e-țmail, extranet sau internet. Nu sunt incluse vânzările prin telefon mobil.Proba plă ii. E-comerciantul confirmă primirea banilor reprezentând pre ulț ț mărfii printr-un e-mail, care trebuie să con ină descrierea mărfii, pre ulț ț plătit, semnătura electronică i un certificat de autentificare prin care săș se dovedească autenticitatea chitan ei.țResponsabilitatea pentru executarea contractului. E-comercintul esteresponsabil de drept fa ă de cumpărător de executarea întocmai aț obliga iilor sale rezultate din contract, indiferent că executarea a fostț

realizată de el sau de al i prestatori de servicii.ț

Capitolul III. Contractele de distribu ie (furnizare)ț

No iune. Codul nostru civil nu reglementează contractul de distribu ie. Înț ț schimb, noul Cod civil reglementează contractul de furnizare (art.1775-1780). No iunea de contract de distribu ie este mai largă, ea include toateț ț formele pe care le îmbracă contractele de furnizare dintre producători iș comercian ii intermediari denumi i distribuitori i dintre ace tia din urmă iț ț ș ș ș al i comercian i, al ii decât consumatorii. Contractele de distribu ie acoperăț ț ț ț

zona activită ii comerciale situată între momentul furnizării de mărfuri deț către producător i cel la care acestea ajung la consumator.șSpecificul contractelor de furnizare este faptul că furnizorul se obligă sătransfere proprietatea unor bunuri de masă, sau să efectueze servicii, curegularitate, zilnic, săptămânal, lunar, etc. la un pre determinat uneiț persoane, beneficiarul furnizării (distribuitorul), un intermediar în comerț (art. 1175 n.C.com.).În epoca noastră, odată cu apari ia produc iei de masă i a distribu iei deț ț ș ț masă, adică a vânzărilor unui mare număr de produse identice, la un preț redus, unui număr mare de cumpărători, legiuitorul a luat măsura

reglementării furnizării acestor mărfuri, în mod incidental, prin regulile ceprotejează concuren a. Aceste reguli protejează nu doar pe distribuitoriț împotriva abuzului pozi iei dominante a furnizorilor, ci i pe consumatori.ț ș Abuzul pozi iei dominante a furnizorilor distorsionează legea pie ei. Ei auț ț tendin a de a- i crea o re ea exclusivă i în acest fel să monopolizezeț ș ț ș pia a, împiedicând astfel ac iunea legii cerere-ofertă, victime ale acestorț ț practici fiind în atât comercian ii intermediari (en gros sau en detail) cât i,ț ș

în ultimă instan ă consumatorii.țReflexia acestei tendin e a furnizorilor produc iei de masă a fostț ț organizarea comercian ilor distribuitori ca mari întreprinderi pentru aț

echilibra puterea dominantă a producătorilor furnizori.

165

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Distribu ia de masă se traduce deci în două fenomene, pe care legiuitorul aț încercat să le controleze. În primul rând, fabrican ii au încercat săț controleze vânzarea produselor lor. Ei i-au creat propria lor re ea, fieș ț ajutând pe comercian ii care î i desfac produsele să se organizeze în a aț ș ș fel încât să vândă produsele lor, fie agreând anumi i comercian i cărora săț ț le furnizează produsele lor tuturor acestora impunându-le un stil i metodeș specifice de vânzare. Aceste re ele sunt însă contrare regulilor concuren ei.ț ț În al doilea rând, pentru a negocia pe picior de egalitate cu furnizorii, uniicomercian i intermediari s-au organizat ca mari întreprinderi. Ei i-au creatț ș mari magazine de desfacere a produselor (supermarchet i hipermarchet)ș prin care concentrează cererea, dobândind astfel o putere mare denegociere. i pentru acest fenomen, legiuitorul a trebuit i trebuie săȘ ș intervină periodic pentru a reglementa raporturile dintre marile re ele deț magazine de desfacere i furnizorii de produse, de această dată pentru căș intermediarii, concentrând întreaga cerere pe un anumit teritoriu, sunttenta i să impună pre uri mici furnizorilor i să vândă cumpărătorilorț ț ș produsele la pre uri nejustificat de mari către consumatori.țÎn studiul nostru privind contractele de distribu ie nu ne intereseazăț

regimul restric iilor ce au ca scop men inerea unui mediu concuren ialț ț ț normal, cum ar fi procentul pe care îl de ine furnizorul pe pia a pentru aț ț putea încheia contracte de distribu ie selectivă. Ceea ce interesează aiciț este doar regimul contractului de distribu ie (furnizare), ca i contractț ș comercial.În principiu, Legea nr. 26/1996 privind concuren a are ca scopț-realizarea unui standard al concuren ei între vânzătorii intermediari prinț intezicerea practicilor restrictive (vânzarea cu pre impus; revânzarea înț pierdere, vânzarea cu prime) (art. 6 lit a, f)-realizarea unui standard al rela iilor dintre producători- comercina iiț ț

angrosi ti-comercina ii en detail-consumatori, prin interdic ia practicilorș ț ț discriminatorii (vânzarea în condi iile de pre i de condi ii de vânzareț ț ș ț discriminatorii; refuzul de vânzare; i vânzările legate) (art. 5 lit. d-e i g;ș ș art.6 lit. c-d,)Indirect din regulile L. nr. 26/1996 i Regulamentul privind aplicarea art. 5ș alin. 2 din L. nr. 21/1996, în cazul în elegerilor pe verticală (ordinul nr.ț 68/2004); Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. 2 din L. nr. 21/1996

în cazul în elegerilor verticale din sectorul autovehiculelor (Ordinul nr.ț 63/2004); Instruc iuni privind aplicarea art. 5 din L. nr. 21/1996, în cazulț

în elegerilor pe verticală (Ordinul nr. 77/2004), rezultă reguli i cu privireț ș

la contractul de distribu ie.țSec iunea I. Formarea contractelor de distribu ie i efectele lorț ț ș§1. Contractele cadru i contractele de aplica ie.ș țDe regulă, marii producători încheie cu beneficiarii contracte pe perioademari, 5-10 ani, pentru a- i asigura stabilitatea i siguran a desfacerii. Dinș ș ț acest motiv, ei încheie contracte de principiu, care să-i lege pe perioademari de timp. Un astfel de contract se nume te contract cadru deș distribu ie (furnizare). Acestea sunt acorduri de voin ă prin care se fixeazăț ț elementele esen iale ale furnizărilor cu aplica ie periodică (zilnic, lunar,ț ț trimestrial, etc.).

În principiu, contractul cadru cuprinde reguli prin care se stabile te criteriulș de stabilire a pre ului practicat de păr ile contractului pe toată perioada,ț ț

166

8/4/2019 comercial (2010) (1)


cantitatea furnizată, calitatea, transportul, etc. De exemplu, pentru pre ,ț criteriul poate să fie: pre ul pie ii. În contractele cadru este permisă clauzaț ț

„pre ul practicat de furnizor”, nefiind considerată o încălcare a art. 1303-ț1304 C. civ. Este calificat pre potestativ din partea furnizorului dacăț acesta ridică excesiv i nejustificat pre ul, pentru a abuza de clauzaș ț arătată mai sus, i fără să anun e în prealabil pe comerciant.ș țFiind contracte comerciale, contractele cadru sunt supuse regulilordreptului comercial privind proba, solidaritatea, etc.Pe temeiul acestor contracte păr ile încheie contracte de aplica ie, pentruț ț orice furnizare ori pentru furnizările pe o anumită perioadă.Durata contractelor cadru. Contractele cadru fac parte din mecanismul princare se creează re eaua furnizorului. Contractul trebuie deci să aibă oț durată mare, în general de 5-10 ani, pentru ca mărfurile furnizorului săpoată câ tiga pia a.ș țCaracterul intuitus personae. Contractul de distribu ie are caracter intuitusț personae, fiind încheiate prin luarea în considerare a calită ilor personeleț ale comercin ilor distribuitori. Cu toate acestea refuzul furnizorului de aț include un comerciant în re eaua de distribu ie trebuie să nu fie abuzivă,ț ț

fiind primită dacă este motivată pe considerente rezonabile.§2. Efectele contractului de distribu ie.țObliga ia furnizorului i ale distribuitorului. Contractele de distribu ie î i auț ș ț ș originea în contractele de vânzare, astfel că o parte din regimul lor esteinspirat din contractul de vânzare. Din acest motiv, furnizorul este supusregulilor aplicabile vânzării comerciale. Acest regim se aplică cu atât maimult cu cât unele dintre aceste contracte pot fi considerate a fi promisiunide vânzare cu executare repetată. Con inutul contractului de distribu ie nuț ț se referă însă doar la transferul proprietă i mărfurilor, ci i la alte obliga ii,ț ș ț a a cum rezultă în continuare.ș

Exclusivitatea. Contractele de distribu ie cuprind, în mod regulat, clauze deț exclusivitate, care tind la construirea unei re ele de distribu ie.ț ț Exclusivitatea interzice comerciantului să- i aleagă un alt partenerș contractual sau locul de executare al contractului.Clauzele de aprovizionare exclusivă. Sunt cele mai curente: ele impundistribuitorului să nu contracteze decât cu furnizorul pentru produseleconvenite. Furnizorul este obligat în schimb să aprovizioneze pecomerciant în limita disponibilită ii sale de produc ie. De regulă păr ileț ț ț prevăd i cote de aprovizionare pe care furnizorul i distribuitorul trebuieș ș să le respecte. Prin aceste clauze distribuitorul devine dependent de

furnizor, din punct de vedere economic.Clauzele de furnizare exclusivă. Acestea impun furnizorului de a nu livraunui alt distribuitor în zona de exclusivitate stabilită.Foarte frecvent cele două clauze sunt reunite în acela i contract.șPresta iile de servicii. Contractele de distribu ie con in frecvent clauze deț ț ț prestarea unor servicii a unei păr i către cealaltă. De exemplu, poate fiț stipulată o asisten ă financiară sau materială, prin care una dintre păr i,ț ț pune la dispozi ia celeilalte mijloace materiale i financiare pentruț ș exercitarea activită ii sale.țProtec ia re elei. Titularul re elei este inut de a permite cocontractan ilorț ț ț ț ț

lui să practice pre uri competitive. El trebuie de asemenea, să asigureț stabilitatea re elei i să nu creeze re ele paralele.ț ș ț

167

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Sec iunea II. Principalele contracte de distribu ie.ț ț§1. Contractul de aprovizionare exclusivăDefini ie. Contractul de aprovizionare exclusivă este cel prin careț distribuitor se angajează să nu se aprovizioneze decât de la un furnizordeterminat.Formarea contractului. Acest contract nu este supus nici unei regulispeciale, astfel că se vor aplica regulile dreptului comercial privind

încheierea contractelor.Con inutul contractului. Regula aprovizionării exclusive, în sarcinaț distribuitorului îl pune pe acesta în situa ia de a accepta pre urile fixate deț ț furnizor. El trebuie să se aprovizioneze, pe toată durata convenită exclusivde la furnizorul cu care a încheiat contractul. De regulă cel din urmă seobligă să nu furnizeze acela i produs concurentului distribuitorului.ș§2. Contractul de distribu ie selectivățDefini ie. Contractul de distribu ie selectivă este un sistem de distribu ie înț ț ț care furnizorii se angajează să vândă bunuri sau servicii, direct sauindirect, numai distribuitorilor selec iona i pe baza criteriilor definite, iarț ț

ace ti distribuitori se angajează să nu vândă aceste bunuri sau servicii laș distribuitori neagrea i.țAcest tip de contract prive te în principal produsele de lux: calită ileș ț specifice produselor arătate explică faptul că ele nu pot fi distribuite deorice comerciant. Furnizorii încearcă prin intermediul distribu iilor selectiveț de a se asigura că produsele sale sunt distribuite de o persoanăcompetentă într-un mediu comercial adecvat. Aceste contracte suntutilizate de mărcile precum Chanel, Dior, Diesel, etc.Con inutul contractului. Furnizorul este inut de o obliga ie deț ț ț aprovizionare a distribuitorilor selecta i.ț

Distribuitorii sunt inu i de a vinde produsele în locul convenit prin contractț ț i în general de a nu le revinde altor distribuitori neagrea i. Respectareaș ț acestor obliga ii dă dreptul furnizorului la a efectua controlul activită iiț ț distribuitorului, în limita acestor obliga ii.țLimitarea acestui contract prin regulile dreptului concuren ei. Refuzulț furnizorilor de a distribui mărfuri altor distribuitori decât cei agrea i îiț

împiedică pe ace tia să aibă acces la pia a produselor furnizorului, ceea ceș ț intră în conflict cu regulile dreptului concuren ei, reglementate de art. 81ț din Tratatul CE i art. 5 alin. 1 din L. nr. 26/1996, care interzic în elegerileș ț

între comercian i.ț

Dreptul nostru admite totu i validitatea de principiu a contractelor deș distribu ie selectivă sub condi ia de a nu împiedica concuren a pe pia ă iț ț ț ț ș să nu aibă ca obiect sau ca efect de a exclude anumite forme dedistribu ie. Criteriile de distribu ie nu trebuie să fie discriminatoriiț țÎn acest sens, contractele de distribu ie sunt admise sub condi ia caț ț furnizorul să î i selec ioneze distribuitorii fără discriminare în func ie deș ț ț criterii obiective legate de cantitatea de produse, calificarea profesională apersonalului acestora i a distribuitorului i calitatea dotărilor specifice deș ș vânzare.§3. Contractul de concesiune

Contractul de concesiune este conven ia prin care concesionarul puneț întreprinderea sa de distribu ie în serviciul concedentului pentru a asiguraț

168

8/4/2019 comercial (2010) (1)


exclusiv, pe un teritoriu determinat, distribu ia produselor concedate.ț Elementul esen ial al contractului este exclusivitatea teritorială.țFormarea contractului. Contractul de concesiune are caracter intuitupersonae. Totu i alegerea partenerului nu poate fi abuzivă, ci trebuie să seș

întemeieze pe criterii economice cantitative i calitative stabilite obiectiv.șCon inutul contractului. Concedentul se obligă să furnizeze concesionaruluiț produsele convenite i la pre ul stabilit. El nu poate furniza acela i tip deș ț ș produse pe teritoriul concesionarului.Restric ia legală privind practicarea acestui contract. Normele art. 81 i 82ț ș din Tratatul CE interzic în principiu acest tip de contract pentru călimitează concuren a pe o anumită pia ă.ț țDreptul nostru admite totu i contractele de concesiune sub condi ia de aș ț nu depă i o anumită de cotă a pie ii prin aceste contracte, de regulă pragulș ț de 30%.Contractele de concesiune a vânzării automobilelorO formă foarte des utilizată a contractului de concesiune este cea aconcesiunii vânzării automobilelor. Impactul negativ a acestui contractasupra concuren a pe pia a automobilelor a determinat Comisia europeanăț ț

să adopte Regulamentul nr. 1400/2002 CE al Comisiei din 31 iulie 2002 cederogă de la Regulamentul nr. 2790/1999/CE din 22 decembrie 1999.Acest Regulament define te trei pie e: pia a vehiculelor automobile, pia aș ț ț ț pieselor de schimb, i pia a serviciilor de repara ie în materie.ș ț ț Regulamentul conferă dreptul la beneficiul excep iilor la în elegerilor, fărăț ț să anun e aceste în elegeri Comisiei. În consecin ă, constructorii deț ț ț automobile pot să aleagă sistemul lor de distribu ie, fie exclusiv fie selectivț sub condi ia ca partea de pia ă ocupată cu de aceste în elegeri să nuț ț ț depă ească pragul de 30% pentru distribu ia exclusivă i 40% pentruș ț ș distribu ia selectivă.ț

§4. Contractul de franciză212

213

O aplicare a contractului de concesiune este contractul de franciză. Acestaconstituie o tehnică contractuală de origine anglo-saxonă, ajunsă în Fran aț

în anii 70 ai secoluli trecut, i pe această filieră a fost introdus în legisla iaș ț noastră în anul 1998No iune. Contractul de franciză este reglementat de Ordonan a Guvernuluiț ț nr. 52/1997214, privind regimul juridic al francizei, aprobată, cu modificări,prin Legea nr. 79/1998215.Contractul de franciză este «acordul prin care francizorul pune la dispozi iaț beneficiarului francizei dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere,

un produs, o tehnologie sau un serviciu» (art. 1 din OG nr. 52/1997.Dreptul european define te franciza ca fiind un acord prin care o persoană,ș francizorul acordă unei alte persoane, beneficiarul francizei, în schimbulunei compensa ii financiare, dreptul de a exploata o franciză, în scopul deț a comercializa produse sau servicii determinate.Acest contract permite structurarea unei re ele coerente i uniforme. Acestț ș tip de contracte se regăse te în toate sectoarele: restaurante i hotelierș ș (McDonald’s), confec ii, etc.ț

212 I. Negru, Dreptul de preem iune în domeniul francizei, în RDC nr. 2/2006, p. 66ț213 L. Heroveanu, Fondul de comer i contractul de franciză, în RDC nr. 2/2009, p. 29ț ș214

Publicată în M. Oficial nr. 224 din 30 august 1997 i republicată în M. Oficial nr. 147 din 13 aprilieș 1998.215 Publicată în M. Oficial nr. 147 din 13 aprilie 1998.,

169

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Formarea contractului. Contractul de franciză este intuitu personae,personalitatea beneficiarului francizei fiind determinantă pentru încheiereacontractului. Contractul nu îmbracă forme speciale, fiind suficient acordulde voin e.țPentru a exista contractul de franciză este necesar ca sub o marcă, unnume sau o siglă, să se organizeze un mod uniform de exploatare atehnicii de vânzare sau de realizare a serviciilor, stabilite de francizor.Con inutul contractului. Francizorul se obligă, în schimbul unei redeven e,ț ț să pună la dispozi ia beneficiarului francizei a mărcii fabricii, produsului sauț serviciului, a numelui, a cuno tin elor sale (Know-how-ul) i asisten ăș ț ș ț tehnică permanentă, pentru comercializarea produselor sau serviciilor pecare le-a conceput.Cuno tin ele i tehnicile utilizate de francizor, i transmise beneficiaruluiș ț ș ș sunt considerate secrete comerciale. Contractul este nul dacă se constatăcă în realitate francizorul nu a furnizat beneficiarului cuno tin ele saleș ț (know-how)216.În schimbul acestor obliga ii, beneficiarul francizei trebuie să colaboreze cuț francizorul. El are obliga ia de a respecta caietul de sarcini ale francizei, deț

a nu divulga tenicile specifice ale produc iei sau serviciului, furnizate deț francizor, să utilizeze semnele distinctive ale acestuia, să vândă produselesau serviciile, obiect al francizei în condi iile fixate de francizor, deț exemplu, trebuie să respecte pre ul fixat de el.țFrancizorul are dreptul să verifice activitatea beneficiarului francizei pentrua controla modul de executare a acestor obliga ii. Respectarea acestorț sarcini.Cel mai adesea, contractul de franciză este înso it de o clauză deț exclusivitate pe care francizorul o acordă beneficiarului. În temeiul ei,beneficiarul are dreptul să utilizeze în mod excusiv marca francizorului pe

un teritoriu dat, în schimbul unei taxe propor ionale cu taxa de intrare înț re ea, i care se adaugă acestia.ț șDreptul de preem iune. Dreptul de exclusivitate acordat beneficiarului iț ș avantajele comercial conferite de această exclusivitate (folosirea mărcii, arenumelui francizorului), pe de o parte, nevoia de a- i amortiza investi iileș ț specifice ocazionate de intrarea în re ea (echipamente specifice, stocuri,ț selectarea i pregătirea personalului) determină pe beneficiar să recurgă laș mecanismul preem iune în vederea asigurării continuită ii contractului deț ț franciză în persoana sa217.Pentru a ocroti acest interes, legiuitorul a prevăzut în textul art. 7 din OG

nr. 52/1997, modificată, dreptul beneficiarului francizei de a prevedea încontract o clauză de preem iune. O astfel de clauză de preem iune cuț ț caracter contractual este de fapt un pact de preferin ă în favoareaț beneficiarului francizei prin care acesta î i asigură dreptul la reînnoireaș contractului de franciză la data expirării termenului contractual.De asemenea, pentru protejarea re elei, se poate prevede un drept deț preem iune al francizorului, prin care să se acorde acestuia dreptul deț preferin ă la cumpărarea fondului de comer atunci când beneficiarulț ț francizei ar decide să iasă din re ea i să cedeze fondul său altuiț ș comerciant.

216

A. Viandier, J. Vallansan, Actes de commerce, commerçants, activite commerciale, PressesUniversitaires de France, Paris, 1992, p. 147217 A se vedea i I. Negru, Dreptul de preem iune în domeniiul francizei, în RDC nr. 2/2006, p. 66ș ț

170

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Capitolul IV. Contractele de intermediere218

Ra iunea acestor contracte este dictată de nevoia producătorului deț organizare a distribuirii mărfurilor pe o pia ă cât mai extinsă. Persoaneleț care lucrează pentru cei care dau ordin îi i reprezintă, de regulă, de aceeaș con inutul contractelor de intermediere se bazează pe regulile contractuluiț de mandat. Dintre contractele de intermediere, legiuitorul a reglementatpe cel de mandat comercial (sec .I) i contractul de comision (sec . II).ț ș ț Printr-o lege specială, a fost reglementat i contractul de agen ie (sec . II).ș ț ț

Sec iunea I. Contractul de mandat cu reprezentare (mandatul obi nuit)ț ș 219

Noul cod civil reglementează unitar contractul de mandat, aplicabil atât înrela iile dintre necomercian i cât i între comercian i. În afara regulilorț ț ș ț comune ale contractului de mandat (subsec iunea I i II), noul Cod civilț ș reglementează i particularită ile mandatului fără reprezentareș ț (subsec iunea III).țEste prea complicat ceea ce am eu acum, în 2-3 zile am să trimitcontractul de mandat, într-o formă mai practică.Sec iunea II. Contractul de comisionțContractul de comision este o aplica ie specială a contractului de mandatț

fără reprezentare.1. No iuneța. Defini ie. Potrivit textului art. 2052 «contractul de comision esteț contractul de mandat prin care comisionarul are obliga ia de a vinde sauț cumpăra bunurile ori de a efectua serviciile ordonate de comitent, în numepropriu dar pe seama acestuia din urmă, în schimbul unei remunera iiț denumită comision».b. Specificul contractului de comision în raport cu cel de mandat fărăreprezentare. Contractul de comision este o aplica ie specială aț contractului de mandat fără reprezentare, în care comisionarul este un

profesionist ac ionând în nume propriu dar în contul comitentului.ț Particularitate contractului de comision este obiectul contractului: vânzareasau cumpărarea de bunuri ori serviciile ordonate de comitent; ca i lipsaș caracterului ascuns al calită ii comitentului. Acesta nu mai este unț

împrumutător de nume (prêt-nom) căci el nu ascunde calitatea sa deintermediar i că ac ionează pentru altul.ș țParticularită i arătate nu sunt esen iale astfel că, regimul juridic al acestuiț ț contract este, în esen ă, similar cu cel al contractului de mandat fărăț reprezentare.Regulile de fond ale contractului de mandat sunt aplicabile i la contractulș

de comision, cu particularitatea că, în acest caz, obiectul opera ieiț comandate de comitent este întotdeauna o activitate comercială, iar înschimbul acestui serviciu comisionarul are dreptul la o remunera ieț denumită comision, stabilită de păr i sau, în lipsă, se va determina dupăț regulile remunera iei mandatarului (art. 2019 n.C.civ.).ț2. Formarea contractului. Având un astfel de obiect, ambele păr i trebuieț să aibă capacitate deplină de exerci iu i să fie comercian i.ț ș țForma contractului de comision este însă diferită de cea a mandatului.Potrivit art. 2053 n.C.civ., «contractul de comision se încheie în formă

218

D-A. Sitaru, -A Stănescu, Contractele de intermediere în dreptul interna ional (III), în RDC nr.Ș ț 1/2006, p. 32219 Gh. Comăni ă, Condi iile mandatului aparent, în RDC nr. 4/2007, p. 30ț ț

171

8/4/2019 comercial (2010) (1)


scrisă; dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară doarad proba ionem».țDin această regulă, rezultă că pentru dovada contractului nu mai poate fiutilizată proba cu martori, chiar dacă suntem în domeniul dreptuluicomercial, ci doar înscrisul.3. Domeniul de aplicare al contractului. Activitatea desfă urată deș comisionar, în temeiul acestui contract este o activitate comercială. Acestaare misiunea de a intermedia între diferi i operatori ai circuitului economic.ț A a cum rezultă din defini ie, comisionarii intermediază contractele deș ț vânzare, de cumpărare sau de servicii, cum ar fi comisionarii de transport,lucrând în interesul expeditorului, comisionarii în vamă ce lucrează îninteresul exportatorilor sau importatorilor de mărfuri efectuând opera iileț de vamă i achitând taxele vamale.ș4. Regimul contractului de comision. Pentru a cunoa te regimul acestuiș contract trebuie să distingem între raporturile dintre comitent iș comisionar, pe de o parte, i raporturile acestora cu ter a persoană.ș ț4.1. Raportul între comitent i comisionar.șCa i la contractul de mandat fără reprezentare, între comitent iș ș

comisionar se aplică regulile dreptului comun al mandatului. Comisionarulva fi inut deci de executarea sarcinii încredin ate, predarea i restituireaț ț ș bunurilor primite sau dobândite cu ocazia executării contractului, dareasocotelilor. Comitentul va fi inut de obliga ia de despăgubire pentruț ț prejudiciile suferite de comisionar, de cea de indemnizare pentrucheltuielile făcute de acesta, ca i de plata comisionului. Există câtevaș reguli particulare ale acestui contract cu privire la obliga iile reciproce aleț celor două păr i ale contractului.țA. Obliga iile comisionaruluița. Obliga ia de a executa sarcina.ț

Principala obliga ie a comisionarului este aceea de a executa opera iaț ț juridică cu care a fost însărcinat.În principiu, comisionarul trebuie să execute sarcina fără a releva ter eiț persoane numele celui pentru care lucrează.El este responsabil de executarea opera iilor cu care a fost însărcinat iț ș trebuie să respecte instruc iunile date de comitent; încălcarea lor va puteaț antrena riscul refuzului acestuia de a ratifica opera iile, comisionarulț rămânând astfel singur legat de ter a persoană (art. 2057 alin. 1 i 4ț ș n.C.civ.).Legiuitorul face aplica ia regulii privind obliga ia comisionarului de aț ț

respectarea instruc iunile date atenuând, în două cazuri, responsabilitateaț comisionarului pentru încălcarea acestei obliga ii.țAstfel, în cazul în care comisionarul avea sarcina să vândă mărfurile cuplata imediată, vânzarea mărfurilor de comisionar, cu plata în rate, estepermisă dacă va anun a deîndată pe comitent cu privire la condi ia în careț ț a încheiat contractul, numele cumpărătorului i termenul acordat;ș omisiunea comisionarului de a lua aceste măsuri, îndreptă e te peț ș comitent să prezume irefragrabil că vânzarea a fost făcută pe bani gata iș să ceară plata întregului pre al mărfurilor (art. 2056 alin. 2 n.C.civ.).ț Comitentul poate să solicite comisionarului predarea imediată a sumelor

încasate cu titlul de plată, dobânzile plătite de cumpărător i alte foloaseș (art. 2056 alin. 1 n.C.civ.).

172

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Într-o a doua ipoteză, prin excep ie, comisionarul este autorizat să nuț respecte instruc iunile exprese, dacă: nu a avut timpul material de a-lț informa pe comitent pentru schimbările intervenite i să-i solicite noiș instruc iuni; se poate ra ional considera că în noile condi ii interveniteț ț ț comitentul ar fi încuviin at modificarea instruc iunilor date; îndepărtareaț ț de la instruc iuni nu schimbă fundamental obiectul, natura i scopul oriț ș condi iile economice ale sarcinii primite; comisionarul a informat imediatț ce a fost posibil pe comitent despre noile condi ii ivite i măsura în care, înț ș noile condi ii, s-a îndepărtat de la instruc iunile primite (art. 2057 alin. 2-3ț ț n.C.civ.).b. Comisionarul nu poate cumpăra bunurile pe care trebuie să le vândă întemeiul contractului de comision.Cu scopul de a proteja interesul comitentului, îi este interzis comisionaruluide a cumpăra mărfurile care i-au fost încredin ate spre vânzare deț comisionar deoarece există un conflict între interesul acestuia din urmă iș cel al comisionarului (a contrario art. 2059 alin. 1 n.C.civ.). Contractul decomision poate însă, printr-o stipula ie expresă, să acorde comisionaruluiț dreptul de a cumpăra aceste mărfuri.

Prin excep ie, în ipoteza în care obiectul contractului este vânzarea sauț cumpărarea de titluri de valoare sau alte mărfuri cotate pe pia aț organizată, de drept, este permis comisionarului să re ină aceste bunuri,ț pe care era însărcinat să le vândă, în calitate de cumpărător, la pre ulț curent, respectiv, să procure, la pre ul cerut, în calitate de vânzător, astfelț de bunuri, pe care era însărcinat să le cumpere (art. 2059 alin. 1 n.C.civ.).În ambele ipoteze, comisionarul are dreptul la comision (art. 2059 alin. 2n.C.civ.); de asemenea, comitentul are dreptul să ceară comisionaruluiexecutarea opera iei juridice de vânzare respectiv de cumpărare,ț prezumând că acesta din urmă i-a vândut propriile bunuri, respectiv s-a

făcut cumpărătorul bunurilor pe care era însărcinat să le vândă, dacă nu i-a comunicat numele ter ului cocontractant (art. 2059 alin. 3).țc. Responsabilitatea comisionarului.Responsabilitatea comisionarului este mult mai gravă decât cea amandatarului de drept comun, deoarece el este remunerat i esteș profesionist. Obliga ia lui este de rezultat, dat fiind statutul său deț profesionist.El nu poate fi inut să răspundă pentru refuzul ter ei persoane de executaț ț contractul (art. 2058 alin. 2 n.C.civ). Printr-o clauză, denumităcomisionarul poate să- i asume obliga ia de a „garanta executarea” ș ț

obliga iilor de către ter ul cu care contractează în executarea misiuniiț ț încredin ată. În această ipoteză, comisionarul garantează că ter aț ț persoană va face plata obliga iei la termen, asumându- i i consecin eleț ș ș ț unui eventual caz de for ă majoră, nu i insolvabilitatea ter ului (art. 2061ț ș ț alin. 2 n.C.civ.).d. Dreptul de reten ie i privilegiul comisionarului.ț șÎn cazul în care comitentul nu- i execută obliga ia de a plăti remunera iaș ț ț sau indemniza ia constând în cheltuielile făcute de comisionar ori înț pierderile suferite, acesta din urmă are drept de reten ie asupra bunurilorț de inute în temeiul contractului de mandat (art. 2062 alin. 1 n.C.civ.), cumț

ar fi documentele primite cu această ocazie. Totodată el are i privilegiulș de a fi plătit înaintea ter ului vânzător (art. 2062 alin. 2 n.C.civ.).ț

173

8/4/2019 comercial (2010) (1)


B. Obliga iile comitentului.țComitentul este inut de acelea i obliga ii pe care le are mandantul înț ș ț mandatul remunerat. El trebuie să pună la dispozi ia comisionarului toateț mijloacele necesare executării sarcinii; trebuie să plătească comisionul,chiar dacă ter a persoană nu- i execută obliga iile (art. 2058 alin. 2ț ș ț n.C.civ.); să indemnizeze pe comisionar pentru toate cheltuielile pe careacesta le-a angajat cu ocazia executării sarcinii, ca i a pierderilor suferiteș de el, fără culpă, cu această ocazie.4. 2. Raportul păr ilor cu ter a persoană.ț țRaportul păr ilor cu ter ele persoane este dictat de lipsa reprezentăriț ț comitentului de comisionar în contractele încheiate cu ter ele persoane. Înț consecin ă, comitentul rămâne străin de contractul încheiat de comisionarț cu ter a persoană. Numai comisionarul va fi legat de ter a persoană prinț ț contractul încheiat de ei i reciproc (art. 2054 n.C.civ.).șEste indiferent că ter a persoană cunoa te sau nu că, comisionarulț ș lucrează în contul unei alte persoane. Încălcarea obliga iei de cătreț comisionar nu va da ter ei persoane dreptul la ac iune împotrivaț ț comitentului, chiar dacă îi cunoa te numele.ș

Nici alături de comisionar, comitentul nu poate fi angajat să răspundăpentru neexecutarea obliga iei fa ă de ter a persoană cu care comisionarulț ț ț a încheiat contracte pe seama comitentului.Reciproc, nici comitentul nu poate să reclame ter ului plata mărfurilorț vândute de comisionar în contul său.Totu i, deoarece comisionarul ac ionează în contul comitentului, dacăș ț efectele contractului are voca ie să se producă în patrimoniul acestuia, arț trebui admisă posibilitatea comitentului de a-i angaja responsabilitateater ului i chiar a ter ului contra comitentului.ț ș țPe acest ra ionament, comitentul poate solicita comisionarului cesionareaț

ac iunii contra ter ei persoane pentru ca pe această cale comitentul săț ț poată angaja direct responsabilitatea ter ei persoane (art. 2055 alin. 1ț n.C.civ.). La cererea comitentului comisionarul este obligat să cesionezedeîndată dreptul său la ac iune împotriva ter ei persoane, sub sanc iuneaț ț ț daunelor-interese, forma cesiunii fiind actul scris sub semnătură privată(art. 2055 alin. 2-3 n.C.civ.).5. Încetarea contractului. Contractul de comision încetează, în principiuprin executarea obliga iei de comisionar. De asemenea, încetează la dataț stabilită în contract chiar dacă comisionarul nu i-a executat sarcina. Dacăș contractul este cu durată nedeterminată, contractul este revocabil. În fine,

contractul mai încetează prin decesul sau incapacitatea păr ilor.țComitentul are dreptul la revocarea contractului, chiar dacă este cutermen, sub condi ia de a se decide înaintea încheierii contractului dintreț comisionar i ter a persoană (art. 2060 alin. 1 n.C.civ.). În aceastăș ț ipoteză, comisionarul are dreptul la a pretinde plata remunera ieiț propor ional cu executarea sarcinii sale (art. 2060 alin. 2 n.C.civ.).țSec iunea III. Contractul de agen ie comercialăț ț1. Defini ie. Potrivit art. 2081 alin. 1 n.C.civ., «agenţia este contractul prinț care agentul este împuternicit în mod statornic să negocieze, ori sănegocieze, şi să încheie contracte, în numele şi pe seama comitentului, în

una sau mai multe regiuni determinate, în schimbul unei remuneraţii».

174

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Contractul de agen ie este, o aplica ie a contractului de mandat.ț ț Necesitatea de a proteja agen i comerciali, care- i desfă urau activitatea înț ș ș temeiul regulilor contractului de mandat, justifică regulile speciale alecontractului de agen ie. Această categorie de intermediari a fostț considerată de legiuitor a fi utilă, mai ales în comer ul interna ional, motivț ț pentru care i-a fost creat un statut special, mizându-se pe: asigurarea uneirelative stabilită i a rela iei sale contractuale în raportul cu mandantul; i aț ț ș independen ei activită ii lui. Spre deosebire de mandatar, care putea aveaț ț o misiune punctuală i ocazională, agentul comercial este protejat prinș contractul de agen ie, prin garantarea stabilită ii rela iei sale contractuale.ț ț țÎn dreptul nostru contractul de agen ie a fost introdus prin Legea nr.ț 509/2002 de transpunere a Directivei nr. 653 din 18 decembrie 1986privind coordonarea legisla iei statelor membre referitoare la agen iiț ț comerciali independen i. Cu unele modificări, con inutul legii a fostț ț transpus în noul Cod civil.2. Natura juridică a contractului de agen ie. Natura acestui contractț rezultă, în special, din prevederile art. 2081 alin. 2, din interpretareacăruia rezultă că «agentul comercial este un mandatar care, cu titlu de

profesionist independent, este însărcinat, în mod permanent, să negociezei eventual să încheie contracte în numele i pe seama producătorului,ș ș

industria ului, a altor comercian i sau agen i comerciali fără a fi angajatulș ț ț acestora». De exemplu, el negociază sau negociază i încheie contracte deș vânzare, de cumpărare, de loca ie sau de prestări de servicii. Agentulț comercial poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică.Prin realizarea activită ii sale comerciale, agentul comercial spore te înț ș acela i timp clientela sa i contribuie astfel la prosperitatea lui i aș ș ș comitentului său. Din acest motiv, el este considerat a fi un mandat îninteres comun.

a. Agentul comercial este un mandatar profesionist, ce reprezintă pecomitent la negocierea contractelor ori, după caz, i la încheierea lor. Elș negociază i încheie contracte de vânzare, de cumpărare, i de prestăriș ș servicii, în numele i pe contul comitentului. Agentul comercial este unș reprezentant, în sens juridic al termenului, spre deosebire de voiajori carese limitează la căutarea de clien i i transmiterea ofertelor de cumpărare.ț ș De exemplu, el vinde produsele fabricate de comitent, într-o regiunedeterminată, semnând contractele în numele i pentru fabricant.ș Contractul de agen ie comercială are astfel o natură comercială, conform aț ceea ce lasă să se în eleagă denumirea sa.ț

b. Agentul comercial este un mandatar permanent. Cel care este abilitat săreprezinte un comerciant doar pentru una sau mai multe opera iiț determinate, nu este un agent comercial, este doar un mandatar. Agentulcomercial este abilitat să încheie un număr nelimitat de opera iiț comerciale, pe perioada contractului său.c. Agentul comercial este un profesionist independent. Spre deosebire devoiajor, el nu poate fi salariat. În practică el este un comerciant persoană

juridică. El nu este nici un mandatar pur deoarece el nu este investit doarcu puterea de a-l reprezenta pe comitent. El dispune de reală autonomie încăutarea clien ilor i în alegerea politicii comerciale. El decide publicitatea,ț ș

politica de manrketing.

175

8/4/2019 comercial (2010) (1)


d. Fiind independent, agentul comercial poare să reprezinte mai mul iț comiten i. Această facultate operează de drept (fără a fi nevoie să cearăț autoriza ia acestora), sub condi ia însă ca ace tia să nu fie concuren i. Înț ț ș ț acest sens, potrivit art. 2083 alin. 2 n.C.civ. agentul poate să reprezintemai mul i comiten i, în aceea i regiune i pentru acela i tip de contracte,ț ț ș ș ș sub condi ia ca ace tia să nu fie concuren i (art. 2083 alin. 3 n.C.civ.).ț ș țAgentul comercial este inut de obliga ia de a nu face concuren ă. «Înț ț ț regiunea determinată prin contract el nu poate negocia sau încheia peseama sa, fără consim ământul comitentului contracte privind bunuri iț ș servicii similare celor care fac obiectul contractului de agen ie» (art. 2083ț alin.1 n.C.civ.).3. Statutul agentului comercial.3.1. Regulile speciale alte contractului de mandat, constituie un adevăratstatut al agen ilor comerciali pentru că stabilesc un ansamblu de drepturiț i obliga ii ale acestora care nu poate fi restrâns. Potrivit art. 2103ș ț

n.C.civ., «nu se poate deroga în defavoarea intereselor agentului de laprevederile privind obliga iile acestuia (art.2088) i cele ale comitentuluiț ș (art. 2089) ca i la cele privind dreptul agentului la remunera ie (art.ș ț

2093, 2094, 2095 alin.(1), (2) şi (4), 2100 şi 2101), orice clauză contrarăfiind considerată nescrisă».3.2. Persoanele care nu pot fi protejate de statutul agen ilor comerciali.țContractul de agen ie, reglementat de noul Cod civil constituie dreptulț comun în materia agen iilor. Aplicând regula specialibus generalibusț derogant, nu se pot prevala de regulile contractului de agen ie,ț intermediarii care fac obiectul unor reguli speciale de reglementare. estede exemplu, cazul agen iilor de turism, a ageniilor imobiliare. În acela iț ș sens, noul Cod civil prevede alte categorii de intermediari care nu pot fiproteja i de regiumul contractului de agen ie.ț ț

Astfel, nu sunt agen i comerciali, persoanele care:ț- acţionează ca intermediar în cadrul burselor de valori şi al pieţelorreglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate;- au calitatea de agent sau broker de asigurări şi reasigurări;- prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent (art. 2082 alin.1);Nu sunt, de asemenea, agen i comercial persoanele care au un statutț special:- persoanele care au calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane

juridice, având drept de reprezentare a acesteia;

- persoana care este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod legalsă îi reprezinte pe ceilalţi asociaţi sau acţionari;- sau cea care are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore,curator, custode sau sechestru în raport cu comitentul (art. 2082 alin. 2n.C.civ.).4. Condi iile de fond i de formă.ț șFiind o specie a contractului de mandat, contractul de agen ie seț subordonează acelora i reguli de formare, cu excep ia celor privind formaș ț contractului.Contractul de agenţie este consensual, însă proba sa nu se poate face

decât prin înscris (art.2087 alin.1 n.C.civ.). «Oricare parte are dreptul săobţină de la cealaltă parte, la cerere, un document scris semnat,

176

8/4/2019 comercial (2010) (1)


cuprinzând conţinutul contractului de agenţie, inclusiv modificărileacestuia; părţile nu pot renunţa la acest drept» (art. 2087 alin. 2 n.C.civ.).5. Regimul juridic al contractului.A. Obliga iile agentului comercial.țFiind o specie a contractului de mandat, agentul comercial are obliga ia: săț reprezinte pe mandatar, spre deosebire de comisionar care nu are aceastăprerogativă; să îndeplinească opera iile juridice cu care a fost însărcinat;ț să dea socoteală; să restituie bunurile primite cu ocazia executării sarcinii.De asemenea, el răspunde de daunele interese pentru neexecutareaobliga iilor, din cauza dolului sau a culpei lui. Fiind un profesionist,ț responsabilitatea sa va fi angajată pentru cea mai mică culpă.Con inutul acestor obliga ii este similar cu cel din regimul obliga iilorț ț ț mandatarului, cu particularită ile pe care le impune specificul contractuluiț de agen ie, precizate în textul art. 2088 din noul Cod civil.ța. Obliga ia de a executa misiunea încredin ată.ț țDupă caz, agentul comercial poate avea misiunea de a negocia sau de anegocia i încheia contracte.șCa i mandatul, fiind un contract intuitu personae, sarcinile trebuie să fieș

îndeplinite personal de agentul comercial sau prin prepu ii săi (art. 2088ș n.C.civ.).Substituirea sa printr-un alt agent este permisă excep ional, în condi iileț ț regulilor mandatului (art.2088 alin. 3 n. C.civ.). Dacă se află înimposibilitatea de a executa misiunea agentul trebuie să în tiin eze deș ț

îndată pe comitent (art. 2088 alin. 4 n.C.civ.).Agentul este obligat să depună aceea i diligen ă în executarea sarcinii, caș ț pentru propriile afaceri. Această obliga ie se traduce din textul art. 2088ț alin. 1 n.C.civ., în care se precizează că «agentul trebuie să executesarcinile cu bună-credin ă i cu loialitate», text inutil pentru că nu existăț ș

contracte care să poată fi executate cu rea-credin ă.țIndiferent că sunt stipulate sau nu în contract, particularită ile îndepliniriiț sarcinii agentului constau, în special în datoria acestuia:- de a depune diligen ă în negocierea ce o poartă cu ter ele persoane;ț ț- de a încheia contractul, dacă are o astfel de sarcină, în condi iile cele maiț avantajoase pentru comitent;- de a respecta instruc iunile date de comitent. Agentul nu va putea săț vândă pe credit i nu poate să facă reduceri ori să amâne plata crean elorș ț comitentului (art. 2085 n.C.civ.).- de a informa pe comitent asupra tuturor datelor ce-l interesează pe

acesta. De exemplu, agentul informează pe comitent asupra pie eiț produsului său astfel încât acesta din urmă să- i adapteze produsul sauș strategia economică. De asemenea, în cursul executării opera iilor deț vânzare, de exemplu, agentul prime te reclama iile privind viciile bunurilorș ț vândute sau serviciile prestate de comitent, i îl în tiin ează pe acesta (art.ș ș ț 2086 alin. 1 n.C.civ.).- «Să ia măsuri asigurătorii în interesul comitentului, precum i orice alteș măsuri necesare pentru conservarea drepturilor acestuia din urmă» (art.2086 alin. 2 n.C.civ.).b. Obliga ia de depozitare a bunurilor i a e antioanelor.ț ș ș

Agen ii comerciali pot lucra i în interes propriu ca i în interesul altorț ș ș comiten i. Din aceste motiv el trebuie să ia măsuri de depozitare aț

177

8/4/2019 comercial (2010) (1)


mărfurilor primite spre vânzare sau a celor cumpărate în contulcomiten ilor, astfel încât să se păstreze identitatea mărfurilor de acela iț ș sortiment ale diferi ilor comiten i i să nu se deterioreze.ț ț șDe asemenea, e antioanele sau modelele primite de la comiten i ca i celeș ț ș primite de la ter i, pentru a fi predate comiten ilor interesa i, trebuieț ț ț păstrate i depozitate în bune condi ii (art. 2088 pct. e. n.C.civ.).ș țc. Obliga ia de inere a registrelorț țNoul Cod îl obligă pe agent să ină în registre eviden a separată pe fiecareț ț comitent (art. 2088 alin. 1 lit.d)B. Obliga iile comitentului.ța. Comitentul trebuie să pună pe agent în măsură de a executa sarcina.Pentru aceasta el trebuie să pună la dispozi ia agentului toate documenteleț utile cu privire la produsele i serviciile care fac obiectul contractului deș agen ie, să predea toate mostrele cataloagele i tarifele art. (2089 alin. 1ț ș lit. a); să comunice agentului toate informa iile necesare executăriiț contractului (art. 2089 alin. 1 lit. b); să îl în tiin eze pe agent atunci cândș ț volumul de contracte este semnificativ mai mic decât se putea a teptaș agentul în mod normal (art. 2089 alin. 1 lit. c).

b. Obliga ia de a informa pe agent în termen util asupra acceptării oriț refuzul sau neexecutarea unui contract negociat sau după caz, încheiat deagent (art. 2089 alin. 3 n.C.civ.). În cazul în care agentul a fost

împuternicit doar să negocieze iar comitentul nu comunică în termenrezonabil acordul său pentru încheierea contractului negociat de agentconform împuternicirii permite, se consideră că a renun at la încheiereaț contractului (art. 2090 n.C.civ.).c. Obliga ia comitentului de a plăti remunera iaț țComitentul este obligat să plătească remunera ia agentului în condi iile iț ț ș la termenele stipulate în contract (art. 2089 alin. 2 lit. d). În lipsa unei

prevederi exprese în contract, remunera ia agentului este datorată dinț momentul în care opera ia a fost încheiată prin efortul agentului (art. 2094ț n. C.civ.). Ea este datorată însă mai târziu dacă ter ul a executatț contractul cu întârziere (art. 2095 alin. 3 n.C.civ.).În lipsa unei prevederi exprese, cuantumul remunera iei, denumităț comision, este variabil, func ie de numărul i de valoarea afacerilor (art.ț ș 2091 alin. 2 n.C.civ.), fiind fixat potrivit uzan elor din domeniul deț activitate în care a fost executată misiunea (art. 2091 alin. 3 n.C.civ.). Înlipsa uzan elor, agentul are dreptul la o remunera ie rezonabilă, în func ieț ț ț de valoarea economică a contractelor sau a actelor de comer pe care leț

intermediază acesta (art. 2091 alin. 4 n.C.civ.).6. Durata i încetarea contractuluișContractul de agen ie poate să fie încheiat pe o perioadă determinată sauț pe o perioadă nedeterminată.Contractul pe durată determinată încetează la data ajungerii la termen.Dacă el continuă i după acest termen, este considerat a fi transformat înș contract fără termen (art. 2097 n.C.civ.).a. Dacă contractul este încheiat pe o perioadă nedeterminată, păr ile potț să îl denun e unilateral, respectând termenul de preaviz:ț- o lună pentru primul an de contract;

- două luni pentru doi ani de contract;- trei luni pentru al treilea an de contract i următorii ani.ș

178

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Aceste termene pot să fie prelungite prin contract dar nu reduse (art. 2098alin. 1-5).În lipsa unor clauze exprese, termenul de preaviz expiră la sfâr itul luniiș calendaristice (art. 2098 alin. 7).b. Contractul încheiat pe perioadă determinată i prelungit pe perioadăș nedeterminată se supune acelora i reguli privind încetarea contractului peș perioadă nedeterminată. Termenul de preaviz se calculează inând seamaț de întreaga perioadă a contractului, atât pe perioada determinată cât i peș cea nedeterminată (art. 2098 alin. 8).c. Contractul poate fi denun at fără preaviz de oricare dintre păr i, printr-oț ț simplă notificare, în cazul în care păr ile se află în imposibilitatea de aț continua rela ia contractuală, altele decât for a majoră sau cazul fortuitț ț (art. 2099 n.C.civ.).7. Dreptul agentului la indemnizare. În caz de încetare a contractuluiagentul comercial are dreptul la o indemnitate compensatorie aprejudiciului suferit: această indemnitate corespunde dreptului asupraclientului de care el dispunea. Ea cuprinde pierderea tuturor remunera iilorț dobândite pe care le-ar fi încasat cu ocazia executării contractului în

interes comun.Denun area unilaterală a contractului de către comitent dă dreptulț agentului la indemniza ie, indiferent de motivul denun ării, mai pu in culpaț ț ț sa ori for a majoră. Acest drept nu se stinge nici dacă încetareaț contractului s-a produs datorită decesului agentului.

179

8/4/2019 comercial (2010) (1)


Documents

comercial (2010) (1)