Compartimente hidrice ale organismului

Metode de determinare

Determinarea volumului sanguin la iepure

*Compartimente hidrice

*Apa - 60% din greutatea corpului

-se gaseste in compartimente separate prin membrane semipermeabile.

2/3(40%)-lichid intracelular

*Apa 2/3 in interstitii 1/3(20%)-lichid extracelular

1/3 in sp vascular(V sanguin)

*V de lichid poate fi masurat introducand o subst marker in compartiment si dupa diluarea ei omogena se apreciaza gradul dilutiei sale-principiul dilutiei.

*Formula pt calculul V de lichid cercetat este V=Q/C

*Markeri-subst care pot patrunde doar in compartimentele de cercetat si raman suficient timp aici,fara a se dilua si in spatii vecine.

*Determinarea spatiului intravascular (V sanguin)se face folosind:

-pt V plasmatic:rosu de Congo,albumaina marcata cu I135 (RISA),albastru Evans.

-pt V globular(hematocrit):Fe si Cr marcate radioactiv

-pt V extracelular:tiocianat,inulina,Na,Cl radioactiv

-pt V hidric total :antipirina,uree,apa grea.

spatiul hidric interstitial=apa totala-V extraceluar

*Conditiile pt ca o substanta sa fie utilizata ca marker in determinarea V globular sau plasmatic sunt:

-sa nu fie toxica

-sa nu provoace hemoliza

-sa nu se catabolizeze in timpul circulatiei

-sa difuzeze uniform

-sa fie mentinuta un timp suficient in circulatie inainte de a patrunde in teritoriile extravasculare

-sa nu se elimine prea repede din circulatie prin excretie renala sau hepatica.

-molecula trasorului in cazul unui coloid trebuie sa fie suficient de mare ca sa nu traverseze peretii endoteliali;se utilizeaza molecule coloidale care sunt cel putin egale cu proteinele plasmatice.

Determinarea V sanguin are importanta clinica deoare modificari ale volemiei apar in precoce in diferite stari patologice:tulburari endocrine,tulburari ale sisitemului hidroelectrolitic,arsuri,hemoragii.

* Metode indirecte de determinarea a V sanguin

*Consta in determinarea prin metoda directa fie a V plasmatic fie a V globular si apoi determinarea prin calcul a V sanguin.

*Hematocritul indica raportul procentual dintre V plasmatic si V tuturor elem. fig din sange.Cum V leucocitar si trombocitar este mai mic de 1% din V total al elem fig,poate fi considerat neglijabil,notiunea practica de V globular se refera la V globulelor rosii.

*Valoarea hematocritul venos trebuie corectata in raport 2 factori de corectie:pt plasma incatusata si pentru hematocritul somatic.

*Plasma incatusata:V de plasma care se gaseste prins intre hematii la sfarsitul centrifugarii prin care se determina hematocritul;acest V repr 4% din V globular,care trebuie deci corectat cu un factor de corectie de 0.96

*Hematocritul venos are valori mai mari decat hematocritul determinat in sangele arterial sau capilar.Raportul dintre V globular plasmatic total din corp fata de V sangvin este denumit hematocrit somatic;acesta se gaseste in raport constant cu hematocritul venos care este cu 9% mai mare.raportul dintre hematocritul venos si hematocritul somatic are o val de 0,91.

* Determinarea Volumului plasmatic

*Principiu general:daca se injecteaza in circulatie o subst in cant cunoscuta,prin masurarea concentratiei substantei dupa amestecul circulator complet,se poate obtine direct V plasmatic in care a fost dizolvata.

*Substantele folosite care se fixeaza pe proteinele plasmatice,dar nu pe elem figurate,sunt substante macromoleculare sau izotopi radiactivi.

*Subst macromoleculare utilizate sunt:rosu de Congo,albastru Evans,dextran.

*Izotopii radioactivi:I125,I131-folosit sub forma albuminei serice marcate cu Iod radioaciv-preparat su numele de RISA

*A.Determinarea V plasmatic cu RISA

*Principiu:daca se cunoaste radioactivitatea unei sol de RISA si radioactivitatea sangelui dupa dilutia subst in circulatie,se poate determina V plasmatic din raportul radioactivitatilor probei standard si a probei de cercetat .Determinarea se face cu contorul Geiger-Muller

*B.Determinarea V plasmatic cu albastru Evans(T1824)

*Colorantul prin fixarea pe albuminele plasmatice are cea mai mare stabilitate comparativ cu alti coloranti.

*Principiu:Se injecteaza o anumita cantitate(Q) dintr-o substanta ce se dilueaza in intreg spatiul de difuziune atingand dupa un anumit timp o concentratie (C)

*Volumul Plasmatic=Q/c

*Tehnica:Se recolteaza o proba de sange(5 ml) cu separarea plasmei martor.Se injecteaza 0,3 ml albastru Evans 0,5%;dupa 5 minute se recolteaza o noua proba (cu separarea plasmei proba)

*Se face dozarea fotometrica a colorantului pe plasma prin citirea plasmei proba fata de plasma martor la Spekol (λ=660nm) sau la fotometrul Pulfrich-cu filtru rosu (pozitia 4).Se obtine astfel extinctia probei.

*Se pregateste un etalon din:0,2 ml albastru Evans 0.5% diluat 1/50 si 1,8 ml plasma martor(c=0,01 mg/ml).

*Se citeste si etalonul fata de plasma martor si obtinem extinctia etalonului. V=Q/C

*Se stie:Extinctia probei (Ep)este proportionala cu concentratia(Cp),iar extinctia etalonului (E etalon) este proportionala cu concentratia etalonului(C etalon).

*Determinarea volumului globular

Masurarea directa a V globular se bazeaza de asemenea pe principiul dilutiei in masa globulara a unui V precis de hematii marcate.Se folosesc hematii marcate cu izotopi radioactivi “in vitro” sau “in vivo”.

Determinarea V globular cu hematii marcate “in vivo” cu Fe57 sau Fe59

Se injecteaza i.v. citrat feric amoniacal ce contine izotopi radioactivi unui donator de grup 0 rh neg.dupa 21 de zile,interval in care are loc marcarea treptata a hematiilor donatorului,se obtin hematii marcate i.v.,care pot fi administrate subiectului pt determinare directa a V globular.proba postmixica se recolteaza dupa cateva ore.cunoscand radioactivitatea dozei de hemati injectate,si a hematiilor din proba postmixica putem determina direct v globular,iar apoi cu ajutorul hematocritului de cercetat,se calculeaza indirect V total de sange.

*In prezent se utilizeaza determinarea V globular cu ajutorul determinarii hematocritului.Valorile V plasmatic si ale hematocritului corectat cu factorii corespunzatori ,permit calcularea V sanguin dupa formula:

* 100

VS= V sanguin in ml

VP=Vplasmatic in ml

H=Hematocritul sau V globular procentual

0,96 si 0,91 repr factorii de corectie pt plasma incatusata si pt hematocritul somatic.

Determinarea spatiului extracelular cu tiocianat la om

Se injecteaza o anumita cantitate de tiocianat care difuzeaza in intreg spatiul de diviziune,atingand dupa un anumit timp concentratia “c”.pt determinarea concentratiei tiocianatului in plasma se foloseste o reactie de culoare cu reactivul feric FeCl3 si HNO3.Se formeaza tiocianat de Fe,colorat in rosu ,de intensitate a culorii proportionala cu concentratia tiocianatului.

*Tehnica:se recolteaza o proba de 10 ml sange cu tiocianat.Dupa o ora,timp in care substanta a patruns uniform in spatiul extracelular se recolteaza o noua proba de sange de 10 ml din care se separa plasma de proba.se pregatesc 2 eprubete notate proba si martor in care se pipeteaza pt PROBA 2 ml plasma recoltata dupa injectarea de tiocianat si 2 ml acid tricloracetic 20%(pt deproteinizare) iar pt MARTOR 2 ml plasma recoltata inainte de injectarea de tiocianat si 2 ml acid tricloracetic.

*Se agita proba si martorul.se lasa 5 min dupa care se filtreaza pe hartie umezita.Se pregatesc alte 2 eprubete in care se pipeteaza PROBA Filtrat-2 ml,Reactiv feric-2 ml si MARTOR- Filtrat-2 ml,Reactiv feric-2 ml.

*Se citeste proba la fotmetru Pulfrich cu filtrul S 47,poz 11 sau la Spekol (λ=540nm).Din curba de etalon obtinuta pe baza extinctiei citite se determina concentratia tiocianatulyui in plasma(mg%)

*V extracelular=m/c

*V lichid IC si EC in stari patologice

*Efectul adaugarii de solutie salina in lichidul extracelular

-sol izotonica creste V lichidului extracelular

-sol hipertona creste V lichidului extracel,scade V lichid intracel

-sol hipotona cresc atat Vec cat si Vic

* Factorii care pot determina variatia marcata a V extracelular si intracelular includ ingestia de apa,deshidratarea,perfuzia intravenoasa a diferitelor tipuri de solutii,pierderea unor cantitati anormale de lichid la nivelul tractului gastro-intestinal sau prin sudoratie.

*Analiza principala care poate fi efectuata pentru evaluarea starii compartimentului lichidian este masurarea concentratiei plasmatice a Na (când concentatia sa scade sub valoarea normala de aprox. 142 mEq/l se afima ca este hiponatremie si invers, hipernatremie).

*Cauzele hiponatremiei: excesul de apa sau pierderea de sodiu

*Pierderea primara de NaCl la niv tractului gastr-intestinal conduce la deshidratare hipoosmotica si se asociaza cu scaderea volumului lichidului extracelular.

*Abuzul de diuretice precum si diferite tipuri de afectiuni renale asociate cu pierdere de Na pot, de asemenea, conduce la hiponatremie moderata.

*Boala Addison determinata de reducerea secretiei de aldosteron se caracterizeaza prin afectarea capacitatii rinichiului de a reabsorbi sodiul, iar pacientul poate prezenta un grad moderat de hiponatremie.

*Hiponatremia poate fi însotita de retentie hidrica în exces, cu dilutia consecutiva a sodiului în lichidul extracelular, afectiune denumita hiperhidratare hipoosmotica (ex. secretia excesiva de ADH determina cresterea reabsorbtiei de apa la nivelul tubilor renali care conduce la hiponatremie si hiperhidratare)

*Cauzele hipernatremiei: pierderile hidrice sau excesul de sodiu

*Când cauza este pierderea primara a apei din lichidul extracelular, afectiunea este denumita deshidratare hiperosmotica (lipsa secretiei de ADH necesar retinerii apei la nivelul rinichiului).

*Secundar deficitului de ADH, rinichiul excreta cantitati foarte mari de urina diluata (in diabet insipid) ceea ce conduce la deshidratare si la cresterea concentratiei de NaCl în lichidul extracelular. În diabetul insipid nefrogen, rinichiul nu raspunde la actiunea hormonului antidiuretic

*O cauza frecventa a hipernatremiei asociate cu scaderea volumului lichidului extracelular este reprezentata de deshidratarea secundara unui aport hidric relativ redus (în timpul activitatilor fizice intense si prelungite, asociate cu sudoratie excesiva).

*Edemul-prezenta unei cant excesive de lichid la nivelul tesuturilor.In majoritatea cazurilor edemul se produce la nivelull componentei extracelulare insa poate aparea si in spatiul extracelular.

*Exista 2 cauze principale care coduc la edem intracelular:

*Diminuarea actiunii sistemelor metabolice celulare

*Nutritia inadecvata a celulelor

*De ex atunci cand fluxul sanguin la nivelul unui tesut se reduce scad cosecutiv aportul de O2 si factori nutritivi. Daca fluxul sanguin scade prea mult si devine insuficient pt sustinerea metabolismului tisular normal este afectata actiunea pompelor ionice ai apa patrunde prin osmoza in sp intracelular.

*Cauze principale ale edemului extracelular:*Pasajul anormal al lichidelor din plasma in spatiile

intercapilare

* Incapacitatea vaselor limfatice de a reabsorbi complet acest lichid din interstitiupt a-l returna in circulatie.

*Numeroase afectiuni pot determina edem extracelular prin extravazarea anormala a lichidului din capilare sau prin afectarea circulatiei limfatice:

*I.Cresterea presiunii capilare

*A. Retentie hidrosalina excesiva la nivel renal

* Insuficienta renala acuta sau cronica

*Exces de mineralocorticoizi

*B. Cresterea presiunii venoase si vasoconstrictie marcata

* Insuficienta cardiaca

*Obstrucia venoasa

* Insuficienta pompei venoase

In paralizii musculare,imobilizarea unor parti ale corpului.

*C. Scaderea rezistentei arteriolare

*Hipertermie

*Administrarea de medicamente vasodilatatoare

*II. Scaderea concentratiei proteinelor plasmatice

*A. Pierderea de proteine in urina(sindrom nefritic)

*B. Pierderea de proteine la nivelul supr cutanate

*Arsuri

*Plagi

*Afectarea sintezei proteinelor

*Afectiuni hepatice:ciroza

*Malnutritie calorica sau proteica grava

*III. Cresterea permeabilitatii capilare

*A.Reactii imunologice

*B. Toxine si infectii bacteriene

*IV. Blocaj limfatic

*Cancer

*Infectii