Conducerea Grupurilor 2013-2014 Gabriela Dima

7/24/2019 Conducerea Grupurilor 2013-2014 Gabriela Dima

http://slidepdf.com/reader/full/conducerea-grupurilor-2013-2014-gabriela-dima 1/37

1

MODELE ÎNCONDUCEREA GRUPULUI

CURS AN II

Docent: Gabriela Dima

2013-2014



2

Cuprins

I. ISTORIC ŞI EVOLUŢIA PSIHOTERAPIEI DE GRUP 31. Istoricul psihoterapiei de grup 32. Grupul T și grupul de întâlnire 4

II. STADIILE DE DEZVOLTARE ALE UNUI GRUP 71. Primul stadiu: formarea 82. Al doilea stadiu: conflict, dominană, revoltă 93. Al treilea stadiu: normarea 104. Al patrulea stadiu: performarea 105. Încheiere a terapiei 10

III. FACTORII TERAPEUTICI DE GRUP 136. Inocularea speran 137. Universalitatea 138. Transmiterea informa 149. Altruism 1410. Recapitularea corectivă a grupului familial primar 1411. Dezvoltarea tehnicilor de socializare 1512. Comportamentul imitativ 1513. Învă personală 1514. Catharsisul 1615. Factori existen 1616. Coeziunea grupului 1717. Ierarhizarea factorilor terapeutici de grup 18

IV. CONDUCEREA GRUPULUI DE PSIHODRAMĂ 201. Intâmplarea sau acţiunea contextualizată 202. Funcţia regizoral - strategică a directorului 21

2.1. Consemne ale directorului pentru inserarea persoanelor noi în grup 222.2. Consemne ale directorului pentru a permite persoanelor să-şiexprime situaţia psihologică a momentului 232.3. Consemne ale directorului pentru salutul de rămas bun de lasfârşitul sesiunii 242.4. Secvenţa consemnelor 26

2.5. Consemne ale directorului pentru alegerea protagonistului 282.6. Sesiuni dedicate în întregime grupului 292.7. Sesiuni de lucru cu protagonist 31

V. ASPECTE ALE DINAMICII GRUPALE ÎN PSIHODRAMĂ 34Primatul subiectivităţii 34Lumea auxiliară 34Dialectica fuziune – individualizare – alteritate 35Co-conştientul şi co- inconştientul 36

Subiecte de examen 37



3

I. ISTORIC ŞI EVOLUŢIA PSIHOTERAPIEI DE GRUP

1. Istoricul psihoterapiei de grup

Termenul de ‘psihoterapie’ a fost utilizat pentru prima dată de J.E. Reil în 1803 (Guimon,2006). Lucrul în grup a fost început de Joseph Hersey Pratt, medic internist în Boston, care în1905 a format grupuri din pacien ă pe care îi trata. Termenul de terapie de grup a fost folosit pentru prima dată de Jacob Levy Moreno, înainte de anii 1920, fiindidentificat cu psihodrama, introdusă în America în 1925. Cu toate acestea, istoria oferă cu multînainte nenumărate exemple de încercări întreprinse în direc ării psihice, care adeseaaveau loc în grup, comunitate.

În anii ’20 - ’30 metode de grup au fost experimentate de diferi . La sfârșitulanilor 1920 T. Burrow, în S.U.A. a aplicat metoda psihanalizei individuale unor grupurireduse. Metoda pe care a numit-o ‘group analysis’ încuraja pacien ă- reciproce din perspectiva interac ă decât în raport cu istoria personală (Guimon, 2006). Un alt nume cu influenă pe plan interna a adaptat modelul psihanalitic la grupuri de copii procese de grup, cum ar fi catharsisul, insightul, transferul și a lucrat cu probleme de tipfamilial ale copiilor. El a ini ‘activity group psychotherapy’ pentru adolescen considerat precursor al tehnicilor active. În anii 1920 - 1930 metode de grup au fostexperimentate de diferi analitice de grup (Wender), grupurile de copii

Terapia de grup a luat amploare odată cu cel de-al Doilea Război Mondial, când acrescut enorm numărul de pacien ă deveneanepractică. În timpul anilor ’50 terapia de grup s-a centrat pe diferite tipuri de problemeclinice, abordate din perspective teoretice diferite (ex. Freud, Sullivan, Horney, Rogers).

În anii ’60 a existat un schimb constructiv reciproc între terapia de grup și grupul T șigrupul de întâlnire. Grupul T și ulterior grupul de întâlnire pe de o parte și grupul de terapie pede altă parte au apărut din discipline diferite, generând propriul corp de teorie și tehnică, cadouă curente paralele de cunoaștere, chiar dacă unii lideri de grup au stăpânit ambele domenii.Primul grup T a fost ini în America. Grupul T apar sociale, educa ării organiza clinic. Grupurile T erau utilizate în formarea psihoterapeu tratament al pacien -a transformat în diferite formeale grupului de întâlnire care sus ă oferă terapie de grup pentru normali, dar și că„situa ă”. Odată cu aceste opozi ănătămentale au fost alarma ă domenii s-a deteriorat. Deși mișcareagrupurilor de întâlnire a trecut, rămânând doar aspecte din ea, a influen de grup (Yalom & Leszcz, 2008:533-535).



4

2. Grupul „T” și „grupul de întâlnire”

Grupul „T” și grupul de întâlnire fac parte din trecutul evolu

însă influen ă și astăzi. Primul grup T (T =laborator de training în rela în 1946, in America,căruia i s-a cerut să formeze lideri care să facă faă tensiunilor dintre diferite grupuri etnice.De la grupuri de discu ă a problemelor fiecăruia s-a ajuns la analiza și interpretareacomportamentului către observatori externi. Iniialaceastă analiza se făcea separat, în alte întâlniri după finalizarea grupului, iar ulterior lacererea membrilor de grup s-a realizat în prezen -a constat că membrii grupuluiînvă ăceau parte, confruntându-se cu feedback-ul ăcute de ceilal. Astfel s-a descoperit o tehnică puternică deeducare a rela - de învă ă, numită grupul „T”. Influenclinicienilor a dus la focalizarea discu pe „aici-și-acum” și descurajarea discutării oricărui

alt material exterior.Grupul T oferea participan ă

asupra celorlal interpersonale. Grupul T nu era considerat un grup de rezolvare de probleme sau discu orientat mai degrabă asupra procesului de grup, decât a con Întâlnirile eraunestructurate , fără o temă sau agendă. Lipsa de structură imă a traineruluiofereau grupului posiblitatea de a decide despre ce doresc să vorbească. Lipsa de direce ducela câteva răspunsuri caracteristice: participan ăcu , se luptă săînceapă discu ă structureze grupul. Pe măsură ce participan eau să câștigeîncredere în grup observau că propriile sentimente și judecă ărăt ăoamenii difereau în felul în care răspundeau la autoritate, acceptare sau afec începeau să

experimenteze noi comportamente (ex. tăcerea), cereau feedback de la membrii gruplui desprefelul în care era perceput propriul comportament etc.

Acest mod de training în rela mare inova eea ce astăzi reprezintă team-buildingul.

Yalom & Leszcz (2008:522-523) descriu patru contribu rupului T în psihoterapie:

1. Feedback-ul (termen folosit pentru prima dată în Lewin). S-a demonstrat că feedback-ul, ingredient esen maximă eficienă atunci când deriva din observa -si-acum, când urma cât maiaproape de eveniment, situa

membri ai grupului pentru a îl verifica.2. Participarea dublată de observa: considerată o metodă optimă de participare lagrup. Membrilor grupului li se solicită simultan și obiectiv implicarea, angajareaemoă în grup și în același timp observarea lor înșiși și a grupului.

3. Dezghe: termen împrumutat din teoria schimbării a lui K. Lewin, se referă la procesul prin care sistemul anterior de credin care valorile, credin ă întrebării în grup, participantul se simte neconfortabil, însă este ajutat să și lereexamineze si să se schimbe. Înainte ca schimbarea să poată apărea, trebuie generatămotiva De



5

domeniul clinic, procesul schimbării unor prezum centrală a psihoterapiei.

4. Sprijinul cognitiv: În grupul T adesea liderul de grup poate prezenta scurte prelegeri,

„ghiduri cognitive” care să ajute participan ă înă experien rin care trec.Această practică o întâlnim în abordările actuale ale psihoeduca -comportamentale. Un exemplu larg utilizat și în prezent este fereastra lui Johari – o paradigmă în patru celule a personalită ă funca auto-dezvăluirii șifeedback-ului.

Cunoscut pentru sine

Necunoscut pentru sine

Cunoscut pentru ceilal

AAria publică a

sinelui

BAria oarbă

Necunoscut pentru ceilal

CAria secretului

DSinele inconștient

Obiectivele grupului T sunt de a mări dimensiunea celulei A – micșorând celulele B prin feedback și C prin autodezvăluire.

Conceptul grupului T ca metodă educaă s-a schimbat prin influen rogersieni sau freudieni care au început să participe la aceste laboratoare de training în rela umane. Obiectivul grupului s-a schimbat de la educa Denumirile ulterioare au fost: grup de dezvoltare personală, poten ăetc. Carl Rogers a introdus no grup de întâlnire” (encounter group), punând

accent pe întâlnirea autentică dintre membrii grupului, dintre membri și lider și dintre păr disparate ale fiecărui membru. Termenul propus de Rogers a avut cea mai mare popularitate pentru a denumi grupul experien 60, 70. Concep ă a persoanei(a treia, după analiza freudiană și behaviourism) a oferit grupului de întâlnire formă șidinamism, iar acesta a pătruns și în domeniul terapiei. Fenomenul „ grupului de întâlnire” aluat amploare în anii 1960 – 70, când un mare număr de oameni participau la grupuri micidescrise drept „grupuri de terapie pentru normali”.

Termenul de „ grup de întâlnire” a devenit unul generic, care reunește forme diverse delucru în grup, cum ar fi: grupuri de rela dezvoltare personală, grupuri de poten ă, grupuriexperien

elemente comune:- Dimensiune: 8 – 20 membri (suficient de mari să încurajeze interac ă în

faă și suficient de mici pentru a permite tuturor membrilor să interace);- Timp: limitare în timp, uneori la ore și zile;- Dimensiunea experienă: se focalizează în mare măsură asupra experien

personale în „aici -și-acum”;- Încurajează înlăturarea fa ă ridicată;- Valorizează sinceritatea, rela ă,

autodezvăluirea;- Deși obiectivele sunt deseori vagi, implicit sau explicit se urmărește schimbarea în

comportament, atitudini, valori, rela ă;



6

- Experien ă „dezvoltare”, nu terapie; participan „normali”, nu pacien

Rolul li deru lui de grup

În grupurile T rolul liderului era: să nu ofere o structură, să rămână tăcut pentru a permite grupului să experimenteze anxietatea legată de acceptare, influen ; săîncurajeze grupul să respecte câteva reguli: să se focalizeze pe experien -și-acum”,mai degrabă decât „atunci și acolo” (exemplu de începere a grupului: „Să încercăm să nemen -și-acum”); să fie dispus să se deschidă în fa să ofere feedback și să provoace participan să ajute grupul ă analizeze și săînve ă în cadrului grupului în „aici-și-acum”; să ofere training șicoaching în abilită recum oferirea feedback-ului; să evite să devină prea directiv, clinic înabordare sau prea personal.

Liderii grupului de întâlnire erau flexibili, se autodezvăluiau, aveau rol educa prin transmiterea de cuno , prin experimentele pe care le propuneau grupului.

În momentul apari terapiei au transferat modelul de lucru din terapia individuală psihanalitică la nivelul grupului printr-o atitudine distantă și enigmatică.

În prezent, în grupurile de terapie întâlnim mai degrabă atitudinea de flexibilitate șirealism specifică liderilor grupurilor de întâlnire.



7

II. STADIILE DE DEZVOLTARE ALE UNUI GRUP

Fiecare grup de terapie trece printr-o dezvoltare unică ca rezultat al caracterelor individuale care se întâlnesc ă. Cu toate acestea,în fiecare grup acă for ă dezvoltarea grupului,astfel încât pot fi descrise anumite faze de dezvoltare ale unui grup. În literatura de specialitatesunt descrise cinci stadii ale dezvoltării grupurilor: formarea, atacul sau răbufnirea, normarea, performarea și suspendarea / încheierea (Tuckman, 1965; Yalom & Leszcz, 2008). Acestestadii sunt valabile și pentru formarea echipelor de lucru. Din acest motiv vom face întâi o prezentare generală a lor, după care le vom descrie din perspectiva psihoterapiei de grup.1. Primul stadiu - formarea – începe cu prima întâlnire de grup și se caracterizează printr-un

nivel înalt de anxietate, nesiguranţă, membrii nu sunt dispuşi să-şi asume riscuri şi săîmpărtăşească informaţii despre propria persoană, membrii grupului sunt în căutarea

alianţelor, unii membri pot avea tentative de a ocupa rolul de lider în grup, slăbiciunilesunt mascate.

2. Stadiul al doilea – r bufni rea sau atacul - este stadiul crucial în care membrii îşi cautărolul şi locul, lucrurile par să nu func ă confuzie și apar de obicei conflicteîntre subgrupuri sau între anumite persoane; de modul în care sunt rezolvate acesteconflicte depinde suprevie

3. În stadiul al treilea – normarea – grupul devine matur, există încrederea în ceilalţi membriși apare coeziunea ; se manifestă dorinţa de experimentare şi dezvoltare a grupului.Depăşirea primelor trei etape cere timp şi răbdare.

4. A patra fază – perf ormarea – este faza consolidării grupului, membrii împărtăşesc mai

multe despre sine, participă la rezolvarea problemelor care au provocat răbufnirea, seimplică sincer, au iniă, sunt preocupa sunt acceptate normele de grup; este stadiul în care grupul este orientat spre a-și atingeobiectivele.

5. Ultimul stadiu este acela al încheier ii grupului .

Nu toate grupurile trec prin aceste stadii de dezvoltare. Procesul se aplică în principalgrupurilor noi, care nu s-au întâlnit niciodată înainte. Yalom & Leszcz (2008) consideră căfiecare stadiu în dezvoltarea grupurilor se construiește pe succesul celor anterioare. Caterapeu ă cunoa asista grupul pe parcursul tuturor etapelor, a încuraja o evolu ă, optimă a acestuia,a diagnostica blocajul într-un grup și a preveni o dezvoltare defectuoasă. Cunoașterea acestor secven ărei etape conferă terapeutului unsentiment de control și orientare în grup.

Munca terapeutului de grup începe cu mult înaintea primei întâlniri de grup, cu selec participan ășurare a terapiei.

În continuare vor fi descrise fazele dezvoltării grupului după Yalom & Leszcz (2008, cap. 11,12).

Stadiul ini : ori entar e, part icipare ezitat , c utarea sensul ui , dependen .Stadiul ini : ori entar e, part icipare ezitat , c utar ea sensul ui , dependen .



8

1. Stadiul ini : orientare, participare ezitată, căutarea sensului,dependenă.

Yalom & Leszcz (2008:315) afirmă că „invariabil, prima ă de terapie de grup

este un succes” și motivează prin faptul că membrii grupului / clien o anticipează, în general, cu multă teamă, astfel încât pe parcurs întotdeauna se simt u Se recomandă orice ac ă reducă anxietatea și stânjeneala laînceputul primei ă membrii în afaracamerei unde se vor deafă re săfaciliteze ajungerea la loca ă declara ădespre scopul și metoda grupului (mai ales dacă nu au pregătit minu Al ă câteva reguli de bază, exemplu confiden

De la început terapeutul începe să modeleze normele grupului prin modul în care secomportă ă se prezinte, alteori tace și așteaptă să preia cineva din grup ini ă „spargă ghea

doilea caz, tăcerea este ruptă de obicei de cel care va urmări să domine la început; indiferentce va spune, fie că va comenta tăcerea, stinghereala, motivul pentru care vine la grup, deobicei se găsește alt membru care să simtă ceva similar sau care să comenteze. Sarcinamodelării de către terapeut a normelor grupului poate fi executată mult mai eficient cât timpgrupul este încă tânăr.

Într-un grup nou format membrii sunt preocupa ă sarcini: sarcina primară,scopul pentru care s-au alăturat grupului și sarcina socială, preocuparea faă de rela grup pentru a-și găsi un loc care să le ofere confortul și plăcerea de a fi membru al grupului.Dacă în multe grupuri aceste sarcini sunt bine delimitate, în grupul de terapie ele suntconfluente. Astfel, în primele întâlniri de grup membrii caută să afle pe ce se bazează terapia și

pot fi nedumeri ătură cu relevan ă personale de terapie. Întrebări de genul: „Cum o să mă ajute asta? Ce legătură au toateacestea cu rezolvarea problemelor mele?” pot apărea chiar luni mai târziu. O altă preocuparede început ă unul pe altul și evaluează grupul; seîntreabă dacă vor fi plăcu ă cât de mult trebuiesă se dezvăluie; ce tip de angajament să ia. Mul această etapă și sunt în căutarea tipurilor de comportament pe care grupul le acceptă și aprobă.Cei mai mul ă se conecteze la nivel mai profund unu-la-unu, dar și să seconecteze la întregul grup.

Stilul de comunicare ă a grupului tind să fiestereotipizate ătoare. Problemele

sunt abordate ra ă neliniștile; la început grupurile de orientarenestructurată care lasă liberă interac it despre subiecteaparent neimportante, care se repetă (ex. descrierea problemelor, simptomelor, experien terapeutice). Se caută și se oferă sfaturi legate de probleme de viaă – familie, copii, servici.Ca urmare, con portant decât procesul nerostit , faptul cămembrii se evaluează și urmăresc reciproc, caută să vadă cine le răspunde favorabil, cine vedelucrurile ca ei, de cine să se teamă, pe cine să respecte. Acest mod ini familiar și reduce anxietatea, servește drept vehicul primelor incursiuni exploratorii personal.Membrii caută similarită ă descopere că nu sunt unici în suferin conferă multă ușurare.



9

Acești primi pași pregătesc scena pentru implicarea mai profundă de mai târziu,condi ă a terapiei eficiente.

În această primă fază grupul este confuz, testează și este ezitant, aspecte care

favorizează dependen ă de lalider, autoritate, structură și răspunsuri, acceptare și aprobare (ex. caută privirea terapeutului).Clien ă se comporte ca și cum salvarea ar apărea numai de la terapeut; este nevoiaumană de a avea un părinte sau salvator omnipotent și omniscient. Involuntar, unii terapeu împacă cu această credină și preiau puterile speciale proiectate de client, oferind inconștient o promisiune de sus ă. Astfel dependen ă de cadrulterapeutic, comportamentul terapeutului, o stare nesănătoasă de dependenă din parteaclientului, sentimentele, transferul asupra terapeutului. Încurajarea dependen favorabilă progresului terapeutic.

La început se recomandă terapeutului să privească cu un ochi grupul ca întreg, iar cucelălalt experien ă a fiecărui individ din grup. În această fază iniă grupul are

nevoie de orientare și structura.

Al doilea stadiu: conflict, dominană, revoltă (răbufnirea)Dacă prima preocupare a unui grup este „în grup sau în afara grupului”, următoarea

ă în prima fază grupul era preocupat de acceptare,aprobare, implicare în grup, căutarea orientării și sensului, în a doua fază apar interesele legatede dominan ă, putere și control . Lupta pentru control face parte din dinamica fiecărui grup,doar că uneori este mocnită, alteori incendiară. Conflictul se desfășoară între membri sau întremembri și lider.

Conflictul între membrii apare din faptul că se renună la conven

membrii încep să se exprime mai liber, comentariile negative sunt mai frecvente, criticilecomportamentului sau atitudinilor altora (ex. în grupurile analitice). Procesul intrinsec alschimbării în terapie face ca atitudinile și comportamentele rigid consolidate să fie atacate deceilal vechi. La început, multor clien accepta feedbackul celorlal

În dezvoltarea unui grup este inevitabilă apari ă ă de terapeut, un procescare nu este clar, conștient. Ostilitatea își are sursa în atributele nerealiste, chiar magice caresunt atribuite inconștient terapeutului, așteptări care vor fi inevitabil supuse dezamăgirii din partea oricărui terapeut, oricât de competent ar fi. Terapeu al autorită ă răspunsuri ă grupul să exploreze și să-și

întrebuin ăsură ce sunt recunoscute limitele terapeutului serestabilește echilibrul. Terapeutul nu este niciodată atacat în unanimitate. În grup se vor diferen atacatori” apărători”. Atacatorii cei mai virulen conflicte puternice legate de dependenă. Pentru ca terapia să aibă succes ei trebuie să seconfrunte cu dependen ă o recunoască și elaboreze. Pe de altă parte, apărătorii sunt ceicare pot percepe sau proiecta asupra terapeutului imaginea fragilită sprijin, „salvare”; sau pot să caute o aliană specială cu terapeutul care să le confere putere.

Acest stadiu este deseori dificil și neplăcut pentru terapeu ăînve ă diferen în grup. Procesul nueste la fel ca formă atenua atât experien ă fie prin a face



10

eforturi de a fi iubi prin a afișa o manieră distană, enigmatică, autoritarăinhibă manifestarea revoltei și conflictului, ceea ce este neproductiv pentru grup. Răspunsuladaptat îl are terapeutul care răspunde fără a fi distrus sau răzbunător, încercând să în ă și

să elaboreze sursele și efectele atacurilor. Astfel demonstrează grupului că agresivitatea poatefi exprimată ă în grup.

Stadiul al treilea: dezvoltarea coeziunii (normarea)După perioada de conflict, gradual grupul se transformă într-un grup coeziv,

caracterizat prin maturitate, echilibru, securitate, încredere, rezonană empatică și dezvăluirede sine. Această etapă este descrisă în termeni de: con cooperare, sus ă, armonie, suport și libertate a comunicării, intimitate și încredereîn colegi. Preocuparea principală a grupului este apropierea și intimitatea, faza putând fidescrisă de „aproape sau departe” (după prima fază de „în grup sau în afara lui” și a doua fază

„sus sau jos”). Esta faza terapiei în care libertatea autodezvăluirii poate fi foarte mare, suntîmpărtășite motivele reale ale participării la terapie, dezvăluite traume adânc îngropate.

În această fază limitările comunicării se pot manifesta prin reprimarea exprimăriiafectelor negative pentru a păstra starea de echilibru, armonie și coeziune. O astfel demen ă, transformată în îmbrăări de grup care vor părearitualice. Doar atunci când toate afectele pot fi exprimate și elaborate constructiv într-un grupcoeziv, acesta devine un grup de lucru matur, cu reveniri periodice ale unor caracteristici ale perioadelor anterioare, dar păstrându-și maturitatea.

Rezumând, creșterea coeziunii grupului poate fi descrisă în două etape: un stadiu inide suport mutual crescut și un stadiu mai avansat al grupului de lucru, al adevăratului efort deechipă, în care tensiunea nu apare din lupta pentru dominare, ci din lupta fiecărui membru cu

propriile rezisten

Grupul avansat (performarea)Apare în momentul în care grupul a atins un anumit grad de maturitate și stabilitate.

Procesul și elaborarea terapeutică sunt bogate și complexe, membrii se implică în grup mai profund -au adus în terapie.Grupul avansat este caracterizat de capacitatea din ce în ce mai mare a membrilor pentrureflec ăluire și feedback. Este faza în care factorii terapeutici majorice vor fi descriși în continuare operează cu for ă și eficienă crescută. De aici încolo grupul numai prezintă stadii de dezvoltare familiare, ușor de descris.

Sarcina terapeutului este de a încuraja ac principiile de bază ale rolului și tehnicilor terapeutului la evenimentele specifice de grup și laterapia fiecărui client. Aici apare arta psihoterapiei care se dezvoltă prin experien ă,lecturi, supervizare

5. Încheierea terapieiFaza finală a terapiei de grup este terminarea, etapă care are o importană critică, care

este frecvent neglijată. Încheierea terapiei de grup poate să se producă din mai multe motive: plecarea membrilor pentru că și-au atins scopurilor terapiei, renun ă, terminareagrupului ca întreg, plecarea terapeutului.



11

Faza de terminare are o importană deosebită pentru munca terapeutică întrucât termenul„terminare” terapiei este o parte integranta a muncii terapeutice, care include revizuirea, doliul și

celebrarea începutului unei noi faze. Sfârșitul trebuie să fie clar și concentrat, nu o secătuire.Sentimentele despre terminare trebuie explorate din perspective diferite: a membruluiindividual, a terapeutului, a grupului ca întreg.

Este important ca rela ă fie încheiate cu cât mai pu munca nerealizată, emo Terminarea estereprezentarea microscopică la nivelul grupului a unora dintre cele mai cruciale și dureroase probleme ale vie ărei rela -a lungul vie trebuie să spună rămas bun unor oameni importan

Clientul termină grupul Terapia este mult mai eficientă atunci când sfârșitul este stabilit prin colaborare cu

terapeutul. În grupurile deschise plecarea unui membru poate avea loc în orice moment în carese consideră de comun acord că acest lucru este benefic. Plecările din grup eviden ă pentrumembrii răma ic.

Freud afirma că terapia trebuie să se încheie când patologia clientului și-a pierduteșafodajul și nu mai există nici o perspectivă pentru câștiguri suplimentare. După Freudscopurile terapiei au fost atinse atunci când persoana este capabilă „să iubească și sămuncească” (apud Yalom & Leszcz 2008:384). Al ă alte scopuri: capacitatea dea se iubi pe sine, de a-și permite să fie iubit, de a fi mai flexibil, de a învă ă se joace, de adescoperi și a avea încredere în propriile valori, de a câ ă de sine,competenă interpersonală și apărări mai mature.

Pe parcursul grupului, unii membrii își îmbunătă

consecvent, iar al rilor seconfruntă cu o oarecare anxietate și depresie, legate de părăsirea grupului, o perioadă de„doliu” neterminat. Pentru a minimiza acest impact, unii membrii caută să se asigure că se potîntoarce în grup sau strâng numere de telefon, stabilesc întâlniri sociale cu al grupului.

Clien ă să se schimbe și după încheierea terapiei, și un efect important alterapiei este faptul că membrii continuă să se folosească de resursele din psihoterapie și înmediul lor personal. Post-terapie, efecte ale tratamentului pot să apară uneori cu o întârzieremare în timp (ex. anumite remarci din terapie pot căpăta sens mult mai târziu). Unii clien da înapoi atunci când sunt confrunta termen scurt.

Părăsirea prematură a grupului Nu există o problemă mai ameninătoare pentru terapeutul de grup debutant (și pentru

mul ă la terapie. Cercetările demograficeale terapiei de grup arată că un un număr substan ărăsi grupul, indiferent ceface terapeutul. Fenomenul renunărilor premature trebuie privit din perspectiva interac trei factori: clientul, grupul și terapeutul.

Prevenirea renunărilor poate fi făcută printr-o selec ă a membrilor și pregătire comprehensivă preterapie. Clarificarea faptului că pot exista momente dedescurajare în grup, de neîncredere, conflict poate ajuta membrii să facă fa ă provocărilor. Laurma urmei, grupul este un microcosmos, laborator social în care membrii pot să



12

experimenteze cu risc redus noi comportamente. O altă modalitate de reducere a rateirenuntărilor este preocuparea pentru problemele fazei ini Membrii periferici – excesiv deactivi sau de tăcu - au risc mai mare de încheiere prematură a grupului. De aceea terapeutul

trebuie să încerce să echilibreze autodezvăluirea. Poate fi necesar să încetinim ritmul unuimembru care revelează prea rapid detalii personale profunde, înainte de a consolida legăturilecu grupul. Pe de altă parte, membrii care rămân tăcu de autodezvăluire.

În general se recomandă terapeutului să-și întâlnească individual clientul care aanun ă părăsească grupul pentru a discuta sursele stresului în grup.

Terapeutul termină grupul – predarea grupului altui terapeut Această cerină se poate întâlni atunci când un terapeut este în formare și conduce

grupul pentru o perioadă limitată de timp după care îl preia alt student sau când există motive personale care impun încheierea grupului. Tranzi ă foarte dificilă

pentru grup, în care pot să apară regrese, conflicte, absen ări cu părăsirea grupului.Terapeu ă nu evite nici una din aceste probleme și să le abordeze. Cu cât maicomplet va fi modul în care sfârșesc grupul, cu atât mai eficientă va fi transferarea activităaltui terapeut. Procesul de tranzi ăînceapă să preia activitatea prin întâlniri individuale cu to vechiul lider prelucrează terminarea grupului, după care noul lider va începe

Grupul care termină terapiaExistă grupuri de scurtă durată care au o perioadă prestabilită de lucru. Este bine ca

terapeutul să menă din când în când aten ă cu privire la terminareagrupului. O decizie de terminare bine temporizată va fi discutată timp de câteva săptămâni în

grup a ă finalizeze grupul. Uniimembrii aleg să se întâlnească ulterior în situa ă continue întâlnirile dar fără terapeut, iar acesta poate veni din când în când în calitate de consultant.

În momentele de încheiere terapeutul trebuie să încurajeze împărtă de grup, reamintirea momentelor emo începutul terapiei și a progreselor înregistrate.

Terapeutul trăiește și el disconfortul terminării grupului, întrucât a participat activ șiafectiv la unele dintre cele mai adevărate -austabilit rela ă profunzime cu membrii grupului. Acest aspect esteimportant să fie recunoscut. Uneori dezvăluirea sentimentelor de către terapeut faciliteazătravaliul grupului și membrii pot să-și ia mai complet rămas bun, cu o mai mare uă.

În concluzie Yalom & Leszcz (2008:324-325) atrag aten ă fazelede dezvoltare ale unui grup au fost identificate prin cercetări și descrise teoretic de diverșiautori, ele sunt constructe care ajută la în ără a fi în practică atât de precise și clare. Uneori dezvoltarea unui grup pare liniară, alteori este ciclică, reiterativă; se pare că grani ă cu bineo fază. De aceea autorii propun să se vorbească mai degrabă despre sarcini de dezvoltarea agrupului, decât faze de dezvoltare.



13

III. FACTORII TERAPEUTICI DE GRUP

Multe cercetări demonstrează fără echivoc faptul că terapia de grup este o formă de psihoterapie cu eficienă înaltă, cel pu ă cu psihoterapia individuală prin capacitatea sade a oferi beneficii semnificative (Yalom & Leszcz, 2008). Întrucât schimbarea în terapia degrup este un proces foarte complex ce rezultă din interac umane, autorii au fost interesa ă identifice și să definească ceea ce au numit „factoriterapeutici”. Practica lui Irvin Yalom și numeroasele cercetări pe care le-a condus au dus ladescrierea a unsprezece factori fundamentali de grup, prezenta Leszcz, 2008:22).

Inocularea speranUniversalitateaTransmiterea informa

AltruismRecapitularea corectivă a grupului familial primar Dezvoltarea tehnicilor de socializareComportamentul imitativÎnvă ăCatharsisulFactori existenCoeziunea grupului

1. Inocularea speranInocularea speranţei i sunt cruciale. Speran

clien Studiile au arătat că așteptări mari ale ajutorului înainte de începerea terapiei coreleazăsemnificativ cu rezultate pozitive ale terapiei (Goldstein, 1962; Bloch et al., 1976 etc. înYalom & Leszcz, 2008). În plus, terapia de grup are o sursă de sperană ce ă în stadii diferite ale unui continuum dela adaptare la colaps. Progresele realizate de al ă sperană. Oimportană vitală o are

2. UniversalitateaÎn grupul de terapie, mai ales în fazele de început, infirmarea sentimentelor de

unicitate, după ce îi aud pe ceilal ăluind probleme similare cu ale lor, este o puternică

sursă de ușurare. Multe persoane încep o terapie cu gândul că sunt unice în durerea lor, în problemele, gândurile, emo fantasmele pe care le au. Într-o anumită măsură acest lucrueste adevărat, însă ei vor constata cu uă similarită ă ce îi aud peceilal ăluind probleme similare cu ale lor, clien ă că s-au sim contact cu lumea. Yalom și Leszcz (2008) consideră că nu există faptă omenească sau gândcare să se afle în întregime în afara experien ă problemelor umane, anumi

Universalitatea este un factor crucial în grupurile omogene (ex. grupuri pentru persoande abuzate sexual, pentru bulimici, bolnavi de HIV/SIDA). Membrii acestor grupuri pot să își vorbească unul altuia cu for ă ă din experien ă, înmoduri în care terapeu ă nu fie capabili să o facă. În grupurile de persoane abuzate



14

sexual o parte integrantă a terapiei este împărtășirea intimă, deseori pentru prima dată în viafiecăruia a detaliilor abuzului și a devastării interioare suferite; astfel membrii pot întâlni aloameni care au suferit violuri similare în copilărie, care nu au fost responsabili de ceea ce li s-

a întâmplat, au suferite sentimente puternice de rușine, vinovă ăUniversalitatea nu se limitează doar la terapia de grup, cu toate că aici se manifestă cu

o mai mare eficienă. Universalitatea apare și în terapia individuală, dar în acest format existăo oportunitate mai mică pentru validarea consensuală atunci când terapeu ă îrestrângă gradul de transparenă personală; pot să mai aibă loc și împărtă altora cu dificultă ă beneficiul terapiei clientului.

3. Transmiterea informase referă la aspecte precum: instruirea didactică cu privire la sănătatea mintală, boala mintală,explica ătre terapeu ă

din partea terapeutului sau altor membri din grup.

4. AltruismulTerapia de grup este unică prin faptul că oferă clien

beneficiu celorlal ă oferind, nu doar primind ajutor.Pentru pacien ă și ei pot fi importan reconfortantă și revigorează stima de sine. Oamenii au nevoie să simtă că sunt necesari șifolositori.

Membrii noi într-un grup de terapie nu apreciază de la început impactul curativ alcelorlal ă cum pot fi ei ajutati de la al -o autoabsorbire

care poate deveni obsesivă. După Victor Frankl sensul vie ă să apară atunci când persoana uită de sine și este absorbită de cineva sau ceva din afara sa (apud Yalom & Leszcz,2008:36). Centrarea pe semnifica grup pentru persoanele care luptă cu boli care amenină via cancerul sau SIDA.

5. Recapitularea corectivă a grupului familial primarGrupul de terapie se aseamănă cu o familie prin faptul că există figuri ale autorită -

figuri parentale, colegi de grup - fra ă, precum șisentimente de ostilitate interac în familie, cu părin ndusă de o echipă terapeutică

formată dintr-un bărbat și o femeie, pentru o simulare cât mai apropiată a configurafamiliale. Când liderii de grup sunt văzu celor faă de figurile parentale reale sau figuri ale autorită neajutora ă și se revoltă faă de lider, al își caută alia -i „detrona” pe terapeu ă să facă mereu pe plac celorlalmembri și liderului, neglijându-și propriile interese etc.

Fenomene similare au loc și în terapia individuală, dar grupul oferă un număr și ovarietate mult mai mari de posibilită faptul că sunt retrăite conflictele familiale timpurii, ci retrăirea lor corectivă. Reexpunerea fărărepara ă înrăutăă situa ării rela lăsată să înghe -un sistem rigid de comportamente, ci trebuie încurajată investigarea



15

rela Astfel, perlaborarea problemelor (= integrare aunei interpretări și depă în cura analitică) pe care clien ă, de fapt și perlaborarea problemelor rămase

nefinalizate de mult timp. Modul în care trebuie să se desfășoare lucrul cu trecutul este o temăcomplexă și controversată în domeniul psihoterapiei.

6. Dezvoltarea tehnicilor de socializareÎnvă ială - dezvoltarea abilită de bază - sunt factori terapeutici care

operează în toate grupurile de terapie. Natura abilită de explicitare a acestora variază însă foarte mult, în func

În terapia dinamică, care are ca reguli de bază încurajarea unui feedback deschis,membrii grupului pot ob neadaptativ (ex. tendin cărora lelipsesc rela

interpersonal acurat. Mul ătatea lor inexplicabilă, iar terapia de grup îi poate ajuta să înă felul în care ei înșiși contribuie la propria izolare și singurătate.

În alte tipuri de terapii, dezvoltarea abilită ăcută direct, spreexemplu prin joc de rol ca în psihodramă (ex. adolescen ă abordeze o peersoană de sex opus; adul ă cum să abordeze un interviu de angajare, etc.).

7. Comportamentul imitativCercetările au dovedit că terapeu ă tiparele de comunicare din

grupurile lor prin modelarea anumitor comportamente (ex. sprijinul). În grup, procesul imitativeste mai difuz. Membrii grupului învaă unii de la ceilal -se și aflând despre modulîn care fiecare a depășit anumite dificultă

în grupuri omogene centrate pe probleme comune. În terapia de grup în general, un membru poate beneficia de observarea terapiei unui alt membru cu o constela ă a problemelor; acestea pot fi beneficii secundare ale rolului de „spectator”.

Comportamentul imitativ joacă un rol important mai ales în stadiile ini grupului, când membrii se identifică cu membrii veterani sau cu terapeu deschise). Imitarea poate ajuta la dezghe ăluire, la experimentareade comportamente noi etc. De fapt, în timpul terapiei clien ă fragmente din ceilaloameni, până găsesc ceea ce li se potrive ă la ele, aflând ce nu li se potrivește sau ce nu sunt, dar acesta este un important pas terapeutic spre a afla ce sunt.

8. Învă ă

este un factor psihoterapeutic larg și complex. În cadrul grupului este analog unor factori terapeutici importanţi din terapia individuală (ex. în Pentru a în ă ă ca factor terapeutic în grup, trebuie să ne referim latrei concepte: importanţa relaţiilor interpersonale, experienţa interpersonală corectivă, grupulca microcosmos individual.

Fiin ă trebuie privită în matricea relaţiilor sale interpersonale. Bowlby subliniaimportan şamentului, ca fiind necesar supravieţuirii, central, intrinsec şi genetic construit.Rela construirea unui model intern de lucru (schemă),care dă forma tiparelor de ataşament ale individului de-a lungul întregii vieţi. Modelul internde lucru este constituit din: credinţele despre sine, modul în care persoana atribuie un sensindicilor relaţionali, comportamentul interpersonal rezultat, comportamentul pe care îl



16

determină la ceilalţi. Distorsiunile interpersonale apar dintr-un set de amintiri ale experienţelor interacţionale timpurii. Distorsiunile interpersonale tind să se autoperpetueze. Individuldezvoltă un concept de sine bazat pe aprecierile percepute ale celorlalţi semnificativi. Procesul

construirii respectului de sine pe baza evaluărilor pe care le “citim” în ochii celor importanţi pentru noi este continuu. Distorsiunile interpersonale sunt modificabile în principal prinvalidare consensuală (compararea evaluărilor interpersonale proprii cu ale celorlalţi).Validarea consensuală este un concept cheie în psihoterapia de grup.

Experien ă corectivă (Franz Alexander, 1946) presupune expunerea pacientului, într-un context cât mai favorabil, situa -a putut gestiona în trecut, cu scopul de a repara influen ă a experien Experien ă este necesară, întrucât în ă este consideratăinsuficientă. Psihoterapiile contemporane consideră acest factor terapeutic ca fiind piatraunghiulară a eficien ă mai multe oportunită generare a experien

Grupul de terapie devine în timp un microcosmos social al membrilor participanMembrii grupului vor ajunge să interac ă cu ceilal sfera socială, punând în act tipare comportamentale sau aspecte neadaptative sau patologice.Sarcina terapeutului este de a identifica și transforma în avantaj terapeutic acestecomportamente în cadrul microcosmosului grupului de terapie.

9. CatharsisulCatharsisul a ocupat întotdeauna un loc central în procesul terapeutic, ajutând la

„cură emotivă a ajuns la apogeu, se manifestă printr-o descărcare psihofizică intensă si repetitivă(plâns, râs, furie, tremur etc.) și care are nevoie de un timp lung pentru detensionare. Breuer și

Freud (1985) indicau efectul benefic al catharsisului abreactiv, acesta fiind descărcareaemoă prin care individul se eliberează de afectele legate de amintirea unui evenimenttraumatic. Intensitatea catharsisului abreactiv se caracterizează printr-o stare de epuizare,înlocuită adesea de o senza toate acestea, psihoterapeu orientare dinamică au arătat că nu este suficient catharsisul; este necesar, dar insuficient dacănu este înso ă formă de învă ă. (ex. „ Am învă ă-miexprim sentimentele; am învă să spun ce mă deranjează” – implică ventilare, abreac și dezvoltarea unei deprinderi). Valoarea curativă a abreac ă dacă nu esteurmată de procesul de integare. Catharsisul de integrare este mult mai re că se con ăstare și pace interioară.

10. Factorii existenFactorii existenţiali sunt lega ă, care implică:

libertatea ă, căutarea unui sens al vie moartea. Factorii existen ă o considera ace ătre clien



17

11. Coeziunea grupuluieste un factor semnificativ al succesului terapiei, fiind analogul rela

individuală. Dar, rela

terapeut-client din terapia individuală. În terapia de grup vorbim despre:rela – terapeut (sau terapeu ă există un co-lider),rela rela

Yalom și Leszcz (2008) se referă la toate aceste rela „coeziune a grupului”. De i, o rela ă adecvată estecondi ătură cu școala la careaderă terapeutul, studiile arătând că terapeu ănă unul cu altul înconcep a terapeutică. O rela ă de implicare și coezivă este necesară întoate psihoterapiile.

Coeziunea se referă la atrac ă de grupul lor

membri. Este trăită la nivel interpersonal, personal și intragrupal. Membrii unui grup coezivsimt căldură ă, valorizează grupul și se simtvaloriza

Coeziunea fluctuează mult pe parcursul grupului, însă coeziunea și angajamentul inisunt esen ă depășească munca solicitantă ce urmează. Membrii grupuluivalorizează profund acceptarea și suportul pe care le primesc de la grupul de terapie.Rezultatul autoperceput al terapiei corelează pozitiv cu atrac ă de grup. Grupurile înaltcoezive au un rezultat global mai bun decât grupurile cu un redus spirit de echipă. Prezencoeziunii la începutul fiecărei ă curezultatele pozitive ale terapiei.

Este important ca terapeutul să fie alert la modul în care fiecare membru experimentează

grupul și să abordeze rapid problemele legate de coeziune, pentru a facilita coeziuneagrupului. Deși schimbarea terapeutică este multidimensională, toate studiile arată coeziunea ca pe un important determinant al rezultatelor terapeutice.

Mecanismul de ac Întrebarea care se ridică este cum îi ajută pe membrii grupului, persoane cu probleme,

suportul, accepterea grupului și încrederea. Devreme în cariera lor terapeu ă că simplulsuport – client estecrucială, nu este suficientă, iar terapeutul trebuie să facă mai mult decât să rela onest cu clientul. Rela eutică creează condi altor procese.

Perspectiva pe care o oferea Carl Rogers asupra rela ă este la fel derelevantă și azi. Rogers afirma că, atunci când există condi deale client – terapeut sunt puse în mișcare următoarele procese (apud Yalom și Leszcz, 2008:82):

Clientul este din ce în ce mai liber în exprimarea sentimentelor sale.Începe să testeze realitatea, să discrimineze mai mult între perceperea și sentimentele faă

de propriul sine, mediul său, celelalte persoane Devine tot mai con

sine.Devine conștient de sentimente care anterior au fost negate sau percepute distorsionat.Concep ă includă aspecte anterior negate sau distorsionate,

devine mai congruentă cu experien



18

Devine tot mai capabil să trăiască, fără amenin necondi ă simtă un interes faă de sine pozitiv, necondi

Se simte tot mai mult centrul de evaluare a meritelor unei experien

Reacă la experienă mai pu ăcută deceilal ă în termenii eficien ă.

În viziunea lui Rogers conceptul tendin ă inerentă a vie extinde favorabile expansiunii de sine, de a îndepărta obstacolele care blochează creșterea. Una dincăile de a face acest lucru este crearea unei atmosfere favorabile în grup. O legătură puternicăîntre membri infirmă sentimentul de lipsă de valoare.

Coeziunea este vitală pentru că mul copilărie de o acceptare continuă și solidă. De aceea validarea de către membrii grupului este oexperienă nouă ă care acă pozitiv asupra stimei de sine. Cu câtterapia infirmă mai mult imaginea de sine negativă a clientului printr-o nouă experienă

relaă, cu atât este mai eficientă.În grup sunt trăite experien

împreună, calitatea tranzac ăite sunt adânci. În cadrul acestor rela experien ă, mai bogatădin ei în ă intern pe viitor.

Coezinea grupului este influenă de frecvenă și continuitatea în grup. Grupurile înaltcoezive sunt grupuri mai stabile, cu o frecven ă mai mare ări încomponen ă pentru o terapie reușită. Coeziuneafavorizează autodezvăluirea, asumarea riscului și exprimarea constructivă a conflictului îngrup, fenomene ce facilitează succesul terapiei.

Coeziunea grupului nu este sinonimă cu confortul sau relaxarea grupului. Dimpotrivă, doar

într-un grup coeziv conflictul poate fi tolerat și transformat în muncă productivă.În concluzie, pe lângă faptul că este o puternică for ă terapeutică, coeziunea este o condi

preliminară pentru ca al ă func

12. Ierarhizarea factorilor terapeutici de grup

Factorii prezenta mai sus sunt constructe arbitrare, însă ei sunt interdependen fi întâlni ă separat. De ă în fiecare tipde terapie de grup, interac ă a fiecăruia pot varia considerabilde la un grup la altul.

Yalom și Leszcz (2008) sunt de părere că nu este posibil de realizat o ierarhie absolută a

factorilor terapeutici de grup, întrucât există multe variabile care îi modifică: tipul de terapiede grup, stadiul terapiei, for Factori diferi valoriza grupuri de terapie sau de același grup în stadii diferite de dezvoltare și dediferi ea, în general,dovezile cercetărilor arată că puterea grupurilor experien nespitaliza ă din caracteristicile lor interpersonale: interac

interpersonală (cuprinzând catharsisul și în ne) și coeziunea de grup suntcomponente sine qua non ale terapiei de grup eficiente (Yalom și Leszcz, 2008:132).Concluzia care se desprinde este că terapeu ă urmărească o dezvoltaremaximă a acestor resurse terapeutice.



19

O analiză comparativă a factorilor terapeutici eficien edere al clien realizată prin unul din studiile conduse de Yalom și colegii săi în anii 70 a arătat că cei zeceitemi pe care subiec -au considerat cei mai folositori dintr-o listă de 60 itemi au fost, în

ordinea importan -107):1. Să descopăr și să accept păr 2. Să fiu capabil să spun ce mă deranjează, în loc să 3. Ceilal mi-au spus onest ce cred despre mine.4. Să învă ă-mi exprim sentimentele.5. Grupul m-a învă 6. Să exprim sentimente pozitive ă de un alt membru.7. Să învă ă, în cele din urmă, trebuie să îmi asum responsabilitatea pentru felul în care

trăiesc, indiferent câtă ghidare 8. Să aflu cum îi întâmpin pe ceilal9. Să văd că ceilal ălui lucruri stânjenitoare și să-mi asum riscul și să beneficiez

de faptul că m-au ajutat să fac la fel.10. Să simt o mai mare încredere faă de grup ă de al

Raportând itemii de mai sus la una din cele douăsprezece categorii generale de factoriterapeutici stabilite de autori, ordinea rangurilor este următoarea:

1. Învă ă – intrare (individul află cum e perceput de ceilal2. Catharsis3. Coeziune4. În 5. Învă ă – ieșire (deprinderi de rela învă în grup)6. Factori existen

7. Universalitate8. Inocularea speran9. Altruism10. Repunerea în scenă a familiei11. Ghidare12. Identificare

Alte studii – replică pe grupuri de terapie și grupuri de dezvoltare personală au ajuns larezultate asemănătoare, care sugerează că nucleul definitoriu al procesului terapeutic esteinterac autoreflexi v , înc rcat afectiv, desf șur at într-un cadru supor tiv, de încredere . Compara

individuală au sus ă focalizareaterapeutică pe aici-și-acum este alcătuită dintr-o componentă de trăire, experimentare și unacognitivă (Yalom și Leszcz, 2008:106).



20

IV. CONDUCEREA GRUPULUI DE PSIHODRAMĂ

Activitatea psihodramatică poate fi focalizată fie pe interacţiunea între director şi un pacient / protagonist (în timp ce grupul rămâne un element implicit în fundal), fie pe sarcinadirectorului de a gestiona unitatea grupală. Aceasta este concepută ca un ansamblu de indiviziimplicati într-o secvenţă de întâmplări relaţionale stimulate şi ghidate în mod intenţionat dedirector în interiorul unui laborator (teatrul de psihodramă).

1. Intâmplarea sau acţiunea contextualizată

Directorul îşi duce la îndeplinire sarcina de a conduce grupul prin iniţierea, dezvoltareaşi ducerea la bun sfârşit a unei secvente de întâmpl ri relaţionale . Cuvântul întâmplaresubliniază bine concreteţea şi evidenţa a ceva ce se desfaşoara în interiorul grupului graţieîmpletirii de acţiuni coordonate între membri. E adevarat că orice formă de acţiune produce oîntâmplare dar, în cazul psihodramei trebuie să fie vorba de un anume tip de întâmplăricapabile să implice într-un mod foarte special persoanele. Capacitatea profesională a unuidirector de psihodramă poate fie evidenţiată tocmai în abilitatea sa de a provoca astfel deîntâmplări şi în a le corela în mod secvenţial.

Munca focalizată pe grup utilizează evenimentele relaţionale care se produc între participanţi şi care reprezintă un pivot al dinamicii evolutive pentru grup în ansamblu şi pentrufiecare individ în parte. Astfel de evenimente constau, de obicei, în a vorbi o persoană în timpce celelalte ascultă şi reciproc. Se produc, graţie acestor întâmplări, schimburi circulare prinintermediul cuvântului, dar şi prin intermediul posturii, mimicii, tonalităţii vocale, tăcerilor,amânărilor.

Mesajele verbale care interacţionează în interiorul grupului polarizează atenţia mai alesasupra ce se spune, adică asupra conţinutului comunicării. Participanţii devin interesaţi (maimult sau mai puţin) de istoria de viaţă la care face referire fiecare cu povestea sa: un conflictla serviciu din ziua precedentă, o amintire traumatica din copilărie, un proiect de viitor privindviaţa matrimonială. Cuvintele dau formă la ceva ce se referă la trecut sau la viitor şi îl fac sădevină comunicabil; in timp ce întamplarea, (ceea ce se produce „aici și acum” în grup, adicăactele rela iile corelate acestora) tinde să ramână implicită şi doar încircumstanţe particulare este posibil să devină ea însăşi obiectul atenţiei .

Centralitatea povestirii, deşi se regăseşte şi în psihodramă, nu este proprie acesteimetode care permite dominanţa expunerii verbale doar în inevitabile momente bine delimitate.Dacă se trece dincolo de aceste limite, ne găsim în faţa unei contaminări improprii modalităţii

expresive cerute de psihodramă cu forme de comunicare tranferate din viaţa cotidiana (undeîn mod obişnuit povestim despre noi şi despre alţii, prezentând interlocutorilor anumiteconţinuturi ale minţii noastre confecţionate mai mult sau mai puţin bine în funcţie deabilitatea noastră narativă).

A face psihodramă înseamnă a fi în primul rând implicat în întâmplările care sedesfăşoară în interiorul settingului de lucru al grupului, evitând ca modalitatea narativă să aibăavantaj, să domine (e tipică expresia adresată de director protagonistului „Nu povesti:acţionează şi arată!”). Dar atenţie: această importanţă principală dată întâmplării nuînseamnă eliminarea sau subevaluarea povestirii. Acest lucru ar fi forţat deoarece, ar fi ooperaţie nenaturala mai mult decât neconcludentă, având în vedere faptul că evenimentele



21

prezentului pentru a fi descifrate, trebuie să arate şi în ce măsură un “altceva” – care nu este prezent în “aici şi acum” - a contribuit la a le determina. Tocmai povestirea, dozată cuînţelepciune şi apărând oportun într-o succesiune de evenimente este cea care dezvăluie o

mare parte din acest “altceva”.Dacă se intâmplă ca un anume conţinut exprimat prin povestire să merite o atenţie

specială (ceea ce se întâmplă frecvent) atunci, îi este permis acestui continut sa treacă dinfundal în prim plan prin intermediul transformării lui în eveniment care se intâmplă “aici şiacum”; acest conţinut va fi concretizat pe scenă cu participarea întregului grup.

Vom descrie în continuare anumite posibile modalităţi de intervenţie aledirectorului în gestionarea grupului de psihodramă, ce sunt orientate spre a da o poziţieprimordiala întâmplărilor şi o poziţie subordonată povestirii. Din aceasta descriere varezulta cum tocmai grupul (înţeles ca locus sau în termenii lui Moreno, context adaptat să produca „întâmplări” funcţionale în munca psihodramatică) este elementul de care nu poţi face

abstracţie şi care permite construirea unor secvenţe de evenimente relaţionale orientate în modspecial spre a stimula în cei care participă o percepţie mai vie de sine şi de ceilalţi. Graţieacestor întâmplări fiecare membru al grupului va fi implicat în globalitatea emoţională şicognitivă a persoanei sale, va amplifica şi defini mai bine conştiinţa de sine, va găsi calea pentru a produce schimbări pozitive în modul său de a funcţiona în lume.

2. Funcţia regizoral - strategică a directorului

Pentru a putea răspunde, în rolul de director, cât mai bine la întrebarea - “care esteintâmplarea cea mai adecvată pe care pot să o favorizez sau chiar să o produc în acest momentîn grup?” - este necesar să cunoaştem nişte criterii. Acestea presupun ca o întâmplare :

a) să conţină interacţiuni ce se desfăşoară între două polarităţi bine definite din punct devedere perceptiv (subiectul, adică rolul; celălalt sau ceilalţi adică contrarolul ) îninteriorul unui context care reprezintă perspectiva şi care dă semnificaţie unor astfel deinteracţiuni;

b) să permită individului în acţiune să se exprime fără riscul de a fi judecat şi să îl facă sătrăiască senzaţia că ceea ce exprimă el va fi primit în grup cu respectul pe care îl pretinde un „adevăr”;

c) să favorizeze forme de acţiune care mobilizează individul în globalitaea sa psihosomatică, permiţând o întrepătrundere de funcţii corporale, trăiri emoţionale,atitudini reflexive;

d) să dea senzaţia individului că se găseşte în faţa a ceva relativ nou care, în loc să-i pară

periculos şi paralizant, îl face curios, stimulându-l să găsească pe loc o formă derăspuns;

e) să furnizeze individului percepţia că se găseşte intr-un mediu favorabil lui (grupul de psihodramă), disponibil în orice situa să-l susţină, în timp ce e implicat în acţiune;

f) să stimuleze individual, ca în acţiune cu ceilalţi să recunoască înăuntrul săusentimentele reale care tind să-l apropie de ceilalţi sau să-l îndeparteze de ei, utilizândcuvinte potrivite pentru a descrie aceste sentimente;

g) să dea sarcini individului în aşa fel încât, să-l implice în acţiune, dar să-i şi inducămomente de auto-observare care să ia forma unei verbalizări a experienţei ce tocmai afost trăită ;



22

h) să indemne individul să îmbogăţească grupul cu contribuţia propriilor conţinuturimentale, prin intermediul exprimării caracteristicilor lumii sale interioare, care se aratăfie în acte ce sunt consumate în „aici şi acum” (ce aparţine relaţiilor de grup sau

reprezentării scenice), fie în imagini interne conexe amintirilor sau fanteziilor sale.

Exemplu: grup continuativ care se întâlneşte cu o frecvenţă săptămânală, cu un număr obişnuitde opt persoane participante.

Directorul va formula acele consemne care par adecvate pentru a mobiliza pe cei prezenţiîn experienţele/ întâmplările pe care le propune în funcţie de percepţia pe care o are asupranevoilor grupului. Succesiunea consemnelor în interiorul unei sesiuni obişnuite va exprimastrategia terapeutică, conturată de lectura secvenţială a cererilor şi răspunsurilor grupului întimpul desfăşurării activităţii.

Există momente în viaţa grupului în care o experienţă, întâmplare e determinată decontingenţele care rezultă din însăşi istoria grupului. In acest caz, directorul se găseşte în

situaţia nu de a alege experienţa pe care să o provoace ci, de a-i da forma cea mai productivă.Spre exemplu, cu ocazia inserării unui nou membru în grup primul consemn al directorului nu poate decât să dea formă unei acţiuni de întâmpinare. Vom utiliza acest exemplu pentru a arătacum unul şi acelaşi argument (primirea în grup a unei persoane noi) poate, în diversemomente, să fie realizată prin intermediul diverselor consemne, capabile să provoaceîntâmplări diferenţiate, non-repetitive şi întodeauna în acord cu criteriile mai sus menţionate.

2.1. Consemne ale directorului pentru inserarea persoanelor noi în grup

Situaţia: 6 persoane prezente. Carla şi Maria participă pentru prima dată.- “Cei patru mai vechi în grup vor face un tur de întrebări adresate celor doua noi

colege, Carla şi Maria, adresându-se când uneia când celeilalte”;- “Acum cei noi vor face la fel cu cei “veterani”.

Situaţia: 7 persoane prezente. Nino participă pentru prima oară.- “Faceţi onorurile casei pentru Nino.Faceţi cu el ceea ce, după părerea voastră, îl

poate ajuta în acest moment de introducere”.- “Acum vă aşezaţi şi fiecare va pune o întrebare lui Nino pentru a începe să-l

cunoaşteţi”.- “Nino acum pui tu câte o întrebare fiecărui coleg”.- “Vă ridicaţi în picioare şi vă plimbaţi.Când voi pronunţa numele lui Nino, vă

apropiaţi de el pentru a-l saluta nonverbal”.- “Nino exprimă impresiile tale privind salutul pe care tocmai l-ai primit.”

Situaţia : 8 persoane prezente. Simone participă pentru a doua oara, Liliana pentru prima.- “Cei care nu îl cunosc pe Simone pentru că au fost absenţi data trecută, se aşază

unul după altul în spatele lui şi îl dublează făcâd autoprezentarea sa”;- “Acum toţi cei care nu o cunosc pe Liliana care este azi pentru prima oară, se aşază unul

după altul în spatele ei şi o dublează făcând autoprezentarea sa”;- “Toţi cei prezenţi se aşază în cerc, şi Simone şi Liliana refac ei înşişi propria

autoprezentare”;- “Acum Simone şi Liliana pun întrebări colegilor pentru a-i cunoaşte”;- “Cei vechi spun ce anume simt acum având aceste două persoane noi în grup”;- “Vreunul din cei mai vechi are vreo întrebare de pus celor două persoane noi?”



23

E vorba despre acţiuni bine contextualizate, dezvoltate într-un climat caracterizat de bunăvointă şi încredere, structurate într-un mod ce da senzaţia de claritate perceptiva înrelaţiile interpersonale, cu punerea în joc a rolurilor şi contrarolurilor definite şi circumscrise

în mod concret. Persoanele au avut experienţa de a fi “aici şi acum” cu alte persoane, “simţindu-se” (la nivel emoţional) şi “cunoscându-se” (prin structurarea gândurilor) pe ei înşişişi pe ceilalţi. Consemnele au indus membrilor grupului o muncă mentală articulată ce atransformat un eveniment de viaţă al grupului (primirea unui nou coleg) într-o întâmplarecapabilă să se poziţioneze în istoria individuală ca un moment semnificativ în propriul parcursde creştere.

Prin consemnele sale, este important ca directorul să reuşească să nu provoace oîntâmplare de rutină, previzibilă, repetitivă ci să determine ceva care surprinde şi îi implica pecei din grup.

2.2. Consemne ale directorului pentru a permite persoanelor să-şi expr ime situaţia psihologic a momentulu i

- “Să auzim un lucru care vi s-a întâmplat în această săptămână şi pe care îl puteţi povesti fie pentru că vi se pare interesant, fie pentru că e frumos, fie pentru că eurât, fie pentru că e plin de speranţă, fie pentru că e foarte plăcut”.

- “Maria du-te în braţele unui coleg unde vrei tu şi povesteşte-i ce ţi s-a întâmplat în aceste 15 zile. Apoi ceilalţi colegi vor face acelaşi lucrul”.

- “Aşezaţi în mijlocul scenei o pernă pentru a arăta care va fi locul vostru; apoiaranjaţi alte perne pentru a arăta poziţia a doi colegi absenţi, care vor vorbi prinintermediul.

- aceluia dintre voi care se oferă să o facă. Să auzim de la fiecare din voi cum vamers săptămâna”.

- “Pentru că săptămâna trecută Bice era absent, fiecare dintre voi, pe rând, vamerge aproape de el pentru a-i spune ceea ce îşi aminteşte că s-a întâmplat înultima sesiune.”

- “Vă aşezaţi în centrul scenei, doi câte doi, spate în spate. Pe rând fiecare va spune ceea ce îi vine în minte”.

- “Vă recunoaşteţi privindu-vă unul pe altul, vă dezmorţiţi, apoi vă aşezaţi aproape pentru a putea povesti cum vă mai merg lucrurile”.

- “In timp ce vă plimbaţi povestiţi colegilor ce mai faceţi (cum sunteţi) şi care sunt noutăţile din acestă săptămână”.

- “ In timp ce sosesc ceilalţi tu (Daniele) te aşezi aici, în fundul scenei, cu spatelelipit de perete, tinând picioarele depărtate. Tu (Franca) te aşezi aici (asezată între picioarele lui Daniele şi spatele sprijinit de bustul lui) şi tu cu picioarele depărtateiar tu (Valeria) aici (aceeaşi poziţie). Începând cu Valeria fiecare va spune cum îimai merg lucrurile”.

- “Ennio, aşează-i pe colegii tăi în jurul tău aşa cum îţi place ţie şi povesteşte-lecum ţi-a mers în aceste 15 zile”.

- “Marco, fiind primul născut în grup îţi dau posibilitatea să-i aranjezi pe colegiităi aşa cum simţi. Apoi ne introduci în noul an spunându-ne cum ai trăit în acest prim interval de timp .”



24

- “Fiecare să asume o postură care să exprime starea sufletească din acest moment. Începând cu Nino fiecare justifică postura sa”.

- “Să ne aducem la zi cu modul în care vă mai merge, cu ce mai faceti. Începe tu,

Anna, alegând pe cineva care să-ţi pună întrebări la care tu vei răspunde”.- “În diagrama fericire/nefericire, fiecare din voi va arăta unde s-ar situa în acestă

perioadă”.- “Fiecare are un pic de timp pentru a spune cum a început noul an”.- “Fiecare, pe rând va puncta starea sa de bine sau de rău. Voi indica eu când îi

vine rândul fiecăruia. Cine vrea va putea interveni pentru a cere precizăricolegului care este la rând”.

2.3. Consemne ale directorului pentru salutul de r mas bun de la sfârşitu l sesiuni i

- “Inainte de a vă despărţi, fiecare numeşte emoţia pe care tocmai o simte în acest moment”.

- “Mergeţi spre centrul scenei şi vă daţi mâna ca şi o urare pentru o săptămânăbună”.

- “E momentul să ne trezim, să facem ordine în camera şi să ne spunem larevedere”.

- “Vă ridicaţi şi vă plimbaţi cu ochii închişi…(directorul stinge pe neaşteptatelumina) Acum redeschideţi ochii, continuaţi să vă mişcaţi şi exprimaţi-vă făcând şi spunând colegilor ceea ce vă îndeamnă inima . Când v-aţi exprimat suficient, formulaţi o urare de noapte bună colegilor apoi eu voi reaprinde lumina”.

- “Vă salutaţi aşezând-o pe Norma , care nu a fost prezentă în sesiunea despre care

tocmai am vorbit, în mijlocul grupului într-un mod care să o facă să iasă din poziţia de simplu martor”.

- “Vă strângeţi puţin pentru a simţi căldura pe care reuşiţi să o luaţi şi să otransmiteţi şi vă încărcaţi pentru săptămâna care urmează”.

- “Peste un minut se va face lumină: atunci mi-ar plăcea să vă văd într-o poziţiecare să ilustreze care este calitatea relaţiilor voastre aici în acest moment. Şi înacest fel vă uraţi să aveţi o săptămână bună.”

- “Vă iau cuvântul şi vă invit să vă salutaţi cu un contact fizic care vă implică petoţi”.

- “Experimentaţi grupul ca şi “culcuş” şi loc de împărtăşire în care se amestecăemoţii pe care le luăm cu noi pentru a înfrunta o nouă săptămână”.

- “Vă dau câteva momente pentru a vă saluta, şi când voi reaprinde lumina o să văasumaţi o poziţie care să fie semnificativă pentru modul în care fiecare din voi se simte acum în raport cu grupul”.

- “Aşezaţi-vă în centrul scenei, în aşa fel încât să simţiţi contactul fizic cu toate persoanele din grup. Apoi fiecare va exprima un mesaj colegilor”.

- “Aranjaţi-vă în aşa fel încât să vă puteţi privi în faţă; apoi fiecare spune colegilor ceva care să fie o urare pentru o săptămână bună”.

- “Aşezaţi-vă într-un mic cerc şi priviţi-vă. E ultima întâlnire înainte de Crăciun: fiecare din voi va formula o urare pentru grup”.



25

- “Având în vedere că tocmai urmează Paştele, fiecare spune ce dar ar dori să facă grupului”.

- “Vă îndreptaţi în linişte spre centrul cercului, vă strângeţi, faceţi să circule

emoţiile prin intermediul corpului. Vă priviţi, fixaţi înăuntrul vostru imaginea Mariei care părăseşte definitiv grupul dar care va fi aici cu noi şi atunci când din punct de vedere fizic se va găsi la câţiva kilometri distanţă. Vă salutaţi”.

Cel mai adesea directorul se găseşte în situaţia de a trebui să aleagă prin consemnelesale, ce intâmplări să provoace şi de ce anume. El este ghidat în această alegere de mai mulţifactori pe care îi ia în considerare:

- condiţiile settingului (numărul persoanelor prezente, timpul pe care îl mai are ladispoziţie);

- exigenţele impuse de un anume moment în viaţa grupului (ex. aprofundarealegăturilor şi cunoaşterea persoanelor noi; elaborarea doliului pentru ieşirea unui

membru din grup; crearea unei atmosfere fuzionale sau dimpotrivăindividualizante);

- nevoile evolutive care se nasc la persoanele din grup, în legătură cu dificultăţile /capacităţile de relaţionare.

Directorul “citeşte” astfel de nevoi prin observarea modurilor de expresie şi derelaţionare ale participanţilor. Modelul său de referinţă teoretic îi va permite apoi să facălegătura între modalităţile observate şi cele dezirabile, care sunt de fapt scopul muncii psihodramatice. E important să subliniem ca această lectură nu e un diagnostic abstract saugeneric, ci constă în a defini concret aspecte ale persoanelor care în prezent ar putea începe (îninteriorul grupului) să se schimbe operativ într-o direcţie precisă.

Acest tip de lectură al nevoilor presupune orientarea atenţiei în dou di recţi i : cea a

mecanismelor mentale pe care persoanele le folosesc (adică mecanismele care activeazăfuncţia de dublu, oglindă şi cea de decentrare perceptivă) şi cea a reprezent ri lor i nterne privind polarităţile relaţionale (este vorba de teatrul intern populat de ceilalţi semnificativiinteriorizaţi) care animă, procurând plăcere sau suferinţă, fantasmatica intrapsihică a persoanelor.

Consemnele au drept scop să provoace întâmplări prin care membrii grupului vor fiangajaţi într-un anume proces mental (fie prevalent introspectiv, fie de oglindire în cuvintelecelorlalţi, fie de decentrare din propria piele în pielea altuia; fie chiar o intersectare echilibratăa acestor trei modalităţi), în timp ce sunt implicaţi într-o interacţiune cu contraroluri constituitede ceilalţi semnificativi aleşi în mod intenţionat (membrii grupului, parinţii, familia în general,amicii, partenerul, etc.).

După cum se vede, întâmplările provocate de consemnele directorului pot să implice înmod concret persoane care nu sunt prezente în mod fizic (ex. propriul tată); acest lucru este posibil pentru că reprezentările scenice pot fi creeate fie în condiţii de realitate (când relaţiile puse în joc privesc persoane reale, prezente în mod fizic în acel “aici şi acum” al grupului), fieîn condiţii de semirealitate (creând o reprezentare fictivă, construită după reguli stabilite rând pe rând; cu alte cuvinte „jucându-ne de-a…”).



26

2.4. Secvenţa consemnelor

Să urmărim în continuare în ce mod consemnele respectă criteriile - conform teoriei

moreniene - de desfaşurare a întâmplărilor (expuse mai sus): A “Cei patru prezenţi, începând de la Giacomo, unul după altul vor merge în faţa

fiecărui coleg (chiar şi a colegilor absenţi, reprezentaţi de o pernă aşezată în locul lor) pentru a exprima ceva despre ei înşişi”

B “Acum , pe rând, ascultaţi-i pe colegii voştri vorbind între ei despre voi”C “Acum fiecare va spune colegilor cum se simte.”

A - condiţii de realitate; funcţie de dubluB - condiţii de realitate; funcţie de oglindă (pentru cine ascultă)C - condiţii de realitate; funcţie de dublu

A “ Vă aşezaţi în picioare şi vă legaţi la ochi. Când sunteţi gata începi tu Maria: te vei

plimba încercând să iei contact la întâmplare cu cineva din grup, te vei aşeza cu el aşa cum vrei şi îi vei spune ceva ce priveşte raportul dintre tine şi el. Apoi vomcontinua catena în mod analog, cu o alegere întâmplătoare a interlocutorului”

B “Înainte de a vă scoate banda de pe ochi asumaţi o postură care să exprime stareavoastră sufletească faţă de grup.”

A - condiţii de realitate; funcţii intrepătrunse de dublu şi de oglindăB - condiţii de realitate; funcţie de dublu

A “Fiecare pe rând va alege un coleg care să îl conţină datorită unei poziţii calde şi primitoare; şi în acesta postură îi va povesti cum a decurs săptămâna şi cum se simteacum”

B “Tocmai v-aţi exprimat simţindu-vă bine protejaţi şi conţinuţi. Acum, în schimb,trebuie să mergeţi la un coleg pe care îl alegeţi şi să-i comunicaţi ceva“puternic”(valabil) ce percepeţi despre el, care să aibă ca efect să-l răscolească”

C “Vă îndreptaţi toţi spre centru, rămâneţi aşezaţi aproape şi în contact. Pe rând fiecare se va aşeza în mijlocul grupului pentru a spune ce persoană crede că este şi la ce seaşteaptă de la grup.”

A condiţii de realitate; funcţie de dubluB condiţii de realitate; funcţie de oglindăC condiţii de realitate; funcţie de dublu

A “ Faceţi o catenă exprimând un anume conţinut care aparţine lumii voastre interne

B “Continuaţi catenta vorbind nu despre voi de acestă dată, ci depre persoana căreia văadresaţi”

A - condiţii de realitate; funcţie de dubluB - condiţii de realitate; funcţie de oglindă (pentru colegul căruia se adresează)

A “Individualizaţi doi colegi care, corespunzător cunoştinţelor pe care le aveţi, vi se pare că prezintă cele mai mari zone obscure. Apoi scrieţi-i fiecăruia din ei o scrisoareinvitându-l să clarifice aceste zone obscure.”

B “Pe rând fiecare citeşte, în inversiune de rol cu cel care a trimis scrisoarea, scrisoarea primită; expeditorul real, la rândul său, răspunde în inversiune de rol cudestinatarul”.



27

A - condiţii de realitate; funcţie de dublu B - condiţii de semirealitate; funcţia de decentrare perceptivă (pentru expeditorul real)

A “Acum meritaţi puţină relaxare! Încercaţi să vizualizaţi câteva imagini despre voi lavârta jocului; reflectaţi asupra copilului care eraţi pentru a îi recunoaşte resursele.”

B “Pe rând fiecare din voi va deveni copilul la care s-a gândit, va întâlni un adult din grup la alegerea sa şi îi va povesti despre dificultăţile pe care le întâmpină cu adulţiicare sunt în jurul lui.”

A - condiţii de realitate; funţie de dubluB - condiţii de realitate şi de semirealitate; funcţie de dublu şi de decentrare perceptivă.

A “Fiecare din voi dispune de cinci minute pentru a reprezenta pe scenă un coleg din grup în inversiune de rol cu el, bazându-se pe aspectele pe care le-a surprins despreel”.

B “Fiecare dispune de un minut pentru a demonstra colegilor, fără folosirea cuvintelor,cum se simte în acest moment.”

A - condiţii de realitate; funcţie de oglindă (pentru cel care se vede reprezentat)B - condiţii de realitate, funcţie de dublu.

A “Fiecare din voi va deveni tatăl său: o să facem o întâlnire între taţi. Fiecare se va prezenta celorlalţi taţi apoi va vorbii despre raporturile cu copii”(a)

A - condiţii de semirealitate; funcţie de decentrare perceptivă.

A “Pe scaunul gol este un părinte de-al vostru. Pe rând, fiecare din voi îi va spune cevace n-a reuşit niciodată să-i spună: nu cu furie, dar cu un tot decis. Va trebui să fie nu o

uşurare, ci o clarificare articulată şi suficient de lungă.”(a)A - condiţii mixte de realitate şi semirealitate; funcţie de dublu.

A “ Transferaţi-vă cu mintea în viitor, peste cinci ani.Câţi ani aveţi?” (a) B “In acest an din viitor cineva dintre voi are ideea de a organiza o reîntâlnire cu vechii

colegi din grupul de psihodramă. Cine se oferă să fie organizatorul întâlnirii?”(b)C “Acum are loc întâlnirea: după saluturile obişnuite fiecare va pune o întrebare

fiecărui coleg privind un lucru ce în grupul de acum cinci ani a rămas suspendat”(c) D “Să ne întoarcem la timpul din care am plecat. Fiecare exprimă starea sa sufletească

la finalul acestui voiaj în viitor.” (d)A - condiţii de semirealitate; funcţie de dublu

B - condiţii de semirealitate; funcţie de dubluC - condiţii de semirealitate; funcţie mixtă de dublu (pentru cine pune întrebarea) şi de

oglindă ( pentru cine primeşte întrebarea)D - condiţii de realitate; funcţie de dublu.

Până aici au fost prezentate consemne care tind să mobilizeze toate persoanele din grupîntr-o implicare cât mai secvenţiala şi simetrică. Astfel de consemne ocupă acea parte dintr-osesiune (dacă nu chiar întreaga sesiune) pe care o numim în mod obişnuit “timpul grupului ”,caracterizată de circularitate şi simetrie.

Această situaţie încetează atunci când intrăm în timpul protagonistulu i . De fapt,alegerea unui protagonist, care devine prin definiţie punctul de focalizare a atenţiei atât a



28

directorului cât şi a grupului, întrerupe (în mod provizoriu) situaţia de paritate între membrigrupului: colegii devin auxiliarii săi ce operează în funcţie de nevoile sale (sunt numiţi euriauxiliare), iar directorul este regizorul care îl acompaniază pe scenă pentru a îi facilita

autoexprimarea. In timpul protagonistului nu mai este directorul cel care provoacă şistructurează întâmplările prin consemnele sale, întrucât însuşi protagonistul este cel care alegedirecţia şi o parcurge. Directorul în această fază însoţeşte, intervieviază, incită, dublează,creează polarităţi relaţionale, gestionează inversiunile de rol, dă indicaţii operative auxiliarilor,verifică funcţionarea scenei din punct de vedere tehnic, controlează folosirea timpului.

2.5. Consemne ale directorului pentru alegerea protagonistului

Să vedem când şi cum intervine directorul pentru a insera, la un anume punct alsecvenţei întâmplărilor din timpul grupului, o întâmplare aşa de diferită cum este cea aapariţiei protagonistului. Un astfel de eveniment presupune o schimbare macroscopică în

structura relaţională: schema parităţii şi circularităţii vă fi înlocuită de relaţii asimetrice,ierarhice; în glumă se spune că „ protagonistul are întodeauna dreptate” pentru a indica cumnevoile, dorinţele şi cererile acestuia au o valoare primordială care subordonează atâtdirectorul, cât şi membrii grupului.

Directorul poate considera oportun să întrerupă timpul grupului pentru a insera omuncă impreună cu protagonistul cu scopul:

Să schimbe repede atmosfera din grup introducând o mutaţie semnificativă înmodalităţile de relaţionare (în ceea ce-i priveşte pe membrii grupului de la simetrie laasimetrie; în ceea ce-l priveşte pe director de la poziţia celui care dă consemne, la poziţia celui care urmăreşte şi acompaniază protagonistul)

Să permită unei anume persoane (protagonistul):

- să fie în centrul atenţiei şi grijii, într-o condiţie optimă pentru a se exprima;- să aprofundeze conştiinţa de sine şi să se facă cunoscută mai bine;- să iasă dintr-o situaţie de disconfort şi suferinţă;- să îmbogăţească patrimoniul comun al grupului (co-conştientul, co-inconştientul),

cu ceea ce arată despre sine. Să facă să se întâmple ca anumiţi membri ai grupului (cei implicaţi în rolul de auxiliar)

să aibă experienţa de a se pune în serviciul unei persoane în funcţie de nevoile sale,rămânând (dacă e necesar) nesatisfacute propriile nevoi.

Să permită altor membri ai grupului (cei rămaşi în auditoriu) să ia un contact de la odistanţă potrivită cu conţinuturile exprimate de protagonist pe scenă.

Pentru a produce întâmplarea care determină apariţia unui protagonist directorul recurgeşi aici la formularea unor consemne adaptate. E important să nu fie un ritual codificat ce permite anticiparea evenimentelor. Protagonistul cel mai eficace este cel ce se trezeşte că este protagonist fără să se aştepte la asta, deci fără o schemă pregătită.

Consemnele pot să ceară celor prezenţi autocandidatura hotărâtă în acel moment, pentru rolulde protagonist:

- “Fiecare din voi a vorbit despre o persoană întâlnită în ultimile zile. Acum aş vrea săvăd această persoană aici interacţionând cu voi. Pentru că timpul e limitat şi nu vomreuşi să facem să vină aici toate persoanele menţionate, vă cer să vă atribuiţi o ordinede prioritate”



29

- “Cine se oferă să fie protagonist”- “Fiecare din voi se va aşeza mai aproape sau mai departe de această pernă rotundă în

funcţie de urgenţa pe care o simte pentru a lucra pe tema despre care tocmai a vorbit”

Sau poate fi formulată cererea ca fiecare să indice un coleg ca fiind dezirabil ca şi protagonist:- “Vă aşezaţi jos în centrul scenei şi fiecare din voi va evalua nivelul dispoziţiei

atribuindu-şi un indice între 0 şi 100. In acest context de indici gândiţi-vă care din cei prezeţi ar putea fi protagonist cu cel mai mare profit în seara asta? Indicaţi persoana şi motivele alegerii.”

- “(e întuneric) Vă las câteva minute încă împreună.Pentru a decide cine va fi protagonist în seara asta vă întâlniţi un pic între voi şi aşa, fie vorbind fie dincontactul fizic,vă faceţi o idee despre cine ar putea lucra în seara asta. Vă aşezaţiuntr-un asemenea mod încât, peste puţin timp când se va face lumină, vă veţi vedeatoţi în picioare.(se face lumină). La semnalul meu puneţi o mână pe persoana aleasa.”

- “Aş dori să lucrez cu cineva care a fost protagonist de puţine ori. Fiecare din voi punemâna pe spatele celui care i se pare că doar de puţine ori a acoperit acest rol.”

Există apoi modalitatea cea mai puţin repetitivă când însuşi directorul propune o candidatură:- “Anna, mă gândeam că aici am vorbit puţin cu Giorgio, prietenul tău. Ce-ai spune

dacă l-am face să vină aici şi am sta puţin de vorbă cu el? Ţi-ar permite să veziraportul vostru şi dintr-un alt punct de vedere.”

Dacă până acum am văzut separat două serii de consemne: unele care priveau timpulgrupului iar altele care semnalau introducerea protagonistului, în continuare vom vedeasuscesiunea consemnelor, în interiorul unei sesiuni, menite să sublinieze firul mental pe care

îl urmăreşte directorul pentru a creea o secvenţă de activităţi ce exprimă intenţionalitatea saterapeutică.

2.6. Sesiuni dedicate în întregime grupului

1. Sunt prezenţi încă de la început cei 8 participanţi.

- “Deveniţi toţi boabe de fasole într-o oala şi vă lăsaţi transportaţi de apa care fierbe.”- (După un minut directorul stinge lumina)” Acum, stând pe întuneric, formaţi perechi în

mod întâmplător" (Când perechile s-au format, se face o lumină scăzută).

- “ Aveţi 10 minute pentru ca în interiorul fiecarei perechi o persoană să-i spunăceleilalte ceea ce tocmai simte.”

- “ Fiecare din voi va deveni persoana cealaltă din pereche. Formaţi alte 4 perechi noi: fiecare va trebui să vorbească despre celălalt fiind în pielea colegului din perechea dela începu.”

- “Fiecare din voi, pe rând, se va aşeza pe scaunul pe care l-am pus eu şi va deveni, laalegerea sa un coleg din grup: se va prezenta şi ceilalţi pot să-I pună întrebări, în timpce persoana căreia i se face prezentarea va urmări totul din auditoriu.”

- “ Cine a fost prezentat de un coleg va spune ce s-a intâmplat în interiorul lui în timpce privea din auditoriu”



30

- “ Vă daţi un salut care să vă facă să simţiţi prezenţa colegilor pentru următoarele 15 zile.”

Directorul a început prin a determina o activitate psihomotorie care s-a continuat cu activitate

în perechi, care este posibila datorita faptului ca exista un număr par de participanţi. Relaţiile bipolare stabilite au fost orientate să pună în acţiune, în ordine, urmatoarele funcţii mentale: prima cea de dublu; apoi inversiunea de rol; apoi iar cea de inversiune de rol pentru cinevorbea aşezat pe scaun, şi cea de oglindă pentru cine asculta din auditoriu; în final a fost oreîntoarcere la funcţia de dublu.

2. La începutul sesiunii este prezent un singur membru al grupului, Lina.Cei prezenţi au fostapoi trei.

- “Lina, cu ajutorul unei măşti devii o altă persoană. Te prezinţi”Intră Maria.După câteva minute şi ea ia o mască şi se prezintă în pielea altuia.- “Acum fiecare din voi alege o mască ce vă aminteşte dintr-un motiv sau altul de

partenerii de viaţă (Carlo şi Luigi). Deveniţi aceste persoane noi.Vă prezentaţiceluilalt şi vorbiţi despre lucrurile care vă apropie”

Intră Anna.- “Acum, Lina şi Maria redeveniţi voi însevă. Anna vă va spune ceva ce a înţelest ea

auzindu-i vorbind pe Carlo şi Luigi. La sfârşit exprimaţi ceea ce simţiţi.”Strategia directorului a ţinut cont de particularităţile settingului - o singură persoană la început- căreia i-a sugerat să creeze imediat o situaţie de semirealitate. Apoi a facut să fie jucate pescenă conţinuturi legate de viaţa de cuplu, ca apoi să permită întoarcerea la o situaţie derealitate şi începerea unui proces elaborativ.

3. La începutul sesiunii sunt prezente trei persoane. Apoi vor sosi alte două.

- “Salutaţi-vă în trei, preludiu pentru un an nou bun.Apoi asezaţi-vă pentru a vă pune lacurent cu modul în care v-a mers saptămâna aceasta.”

Intră LoredanaIntră Monica- “ Să ne jucăm de-a mosorelul: Umberto va fi în mijloc iar ceilalţi se vor înfăşura ca

un fir “- “Vă invit să surprindeţi în mintea voastră o amintire legată de copilărie care să aibă

legătură cu sărbătoarea de Crăciun.”- “Gândiţi-vă la o persoană din lumea voastră actuală, care nu a aparţinut copilăriei şi

care deci nu cunoşte experienţele voastre din acea perioadă. Fiecare din voi îi va povesti amintirea despre Crăciun care I-a venit în minte.”

- “Vă îndreptaţi spre persoana pe care aţi ales-o pentru a îi spune ceva despre voi(proiecte, cum vă gândiţi la viitor) cu starea sufletească pe care o aveţi în acest moment.”

- “Aşezaţi-vă într-un mic cerc. E ultima întâlnire înainte de Crăciun: fiecare din voi va formula o urare grupului.”

Directorul a utilizat atmosfera proprie unei anume perioade din an pentru a readuce în mintefragmente de copilărie cu o coloratură pozitivă, care au predispus persoanele la uncomportament pozitiv privind propriul viitor. De notat cum statica activităţii verbale a fostechilibrată de activarea psihomotorie de la începutul sesiunii.



31

4. Sunt prezenţi de la început toţi cei cinci participanţi.- “Plimbaţi-vă pe scenă şi exprimaţi un semn de simpatie sau de antipatie sau un altul

în funcţie de ce simţiţi pentru unul sau altul dintre colegi.”

- “Cu o frază fiecare spune în ce punct se află pe diagrama fericire/ nefericirea înaceastă perioadă de viaţă.”

- “Acum, pe rând, fiecare va fi legat la ochi şi va exprima cu mişcări ale corpului,acompaniat de o muzică, percepţia pe care o are asupra vieţii, de la naştere până lamorte. Colegii vor fi în jurul lui disponibili să facă rolul “celuilalt.”

- “Acum fiecare va spune ce a simţit în timpul acestei experienţe”- “Imaginaţi-vă că se află aşezată, pe acest taburet, o persoană pe care o iubiţi. Pe

rând, de mai multe ori, fiecare va formula “ declaraţii de iubire” adresate acestei persoane.”

- “Acum declaraţia de iubire o faceţi colegului care se află în dreapta voastră.”- “Ne salutăm.”

Directorul a focalizat activitatea la început pe definirea verbală a sentimentelor cecaracterizează cotidian relaţiile interpersonale, apoi pe autoconcentrare şi pe expresivitateacorporală, pentru a ajunge într-un punct, nu foarte uşor de atins, în care persoanele dau oformă verbală sentimentului de iubire (adesea considerat implicit sau presupus şi prea puţinverbalizat).

5. Sunt prezenţi de la început toţi cei 8 participanţi.- Vă împărţiţi în două grupuri de patru persoane şi vă aşezaţi în aşa fel încât să puteţi

discuta cu uşurinţă: fiecare , pe rând, va povesti despre propria familie.”- “Persoanele din cele două grupuri se aşează în aşa fel încât să vadă pe toţi colegii: pe

rând, fiecare persoană dintr-un subgrup va povesti celorlalţi un aspect care l-a

emoţionat privind familia unuia dintre colegi.”- “Vă aşezaţi toţi în semicerc pe o parte a scenei: în faţa voastră pe acest scaun va sta

fiecare din voi, fiind în pielea unuia din parinţii săi la alegere, pentru a răspunde laîntrebările celorlaţi colegi din grup.”

- “Acum fiecare va spune ce a simţit în timp ce era în pielea unuia dintre părinţi.”- “Vă salutaţi exprimând catre grup primul gând care vă vine în minte despre familia

voastră.”Directorul a creeat la început doua mici subgrupuri pentru a facilita spontaneitatea şiexpresivitatea pe o temă implicantă, cum este cea a familiei. Apoi a stimulat o încălzireulterioară a grupului pe subiect stimulând funcţia de oglindă la cei ce ascultau punctul devedere a altuia asupra propriei familii. Neaşteptata inversiune de rol cu un părinte a pus apoi în

mişcare material emoţional foarte semnificativ atât pentru persoana în cauză, cât şi ceilalţi dingrup. În final, auto-observarea în pielea părintelui a furnizat informaţii preţioase pentru eul observator al fiecăruia.

2.7. Sesiuni de lucru cu protagonist

1. Sunt prezenţi de la început toţi cei şapte participanţi.- “Plimbaţi-vă accelerând până la finalul cursei…Plimbaţi-vă încet…Într-un

picior…Stând într-un picior încercaţi să-I faceţi să cadă pe colegi”- “Irma începe tu să ne povesteşti ce mai faci.”- “ Apropiaţi-vă de Irma şi spuneţi-i dacă şi voi v-aţi găsit în situaţii similare cu a ei.”



32

- “Acum când toţi v-aţi exprimat, vă ridicaţi, vă dezmorţiţi, vă priviţi şi puneţi mâna pe spatele colegului pe care vreţi să-l vedeţi protagonist în seara asta.”

Protagonista este Susana care a primit patru alegeri. Susana pune în scenă relaţia sa cu trei

persoane care îi dau un feedback despre modul său de a fi “rea” sau “bună”(o intâlneşte pesora ei, pe mama şi o colegă). Rămâne protagonistă până la sfârşitul sesiunii care se încheie cu participarea auditoriului. Diectorul, pentru că a remarcat în timpul activităţii psihomotoriiiniţiale o anume stare de disconfort a Irmei, îi dă cuvântul acesteia prima. Disconfortul ei estelegat de faptul că îşi propune să locuiască singură, să-i părăsească pe părinţi şi asta o face să sesimtă „ca fiind rea.” Tema va fi analizată pe scenă de un protagonist; nu este vorba de Irma cide Susana, recunoscută de colegi ca fiind cea care în acel moment poate într-un mod mai productiv să se implice la persoana întâi.

2. Sunt prezenţi de la început toţi cei 6 participanţi.- “V-aţi salutat afectuos?Incercaţi să o faceţi şi mai afectuos.”

- “Vă aşezaţi comod. Apoi începe Bice să ne povestească despre sine.”- “Vă împărţiţi în trei perechi, fiecare pereche alege cine poate fi protagonist dintre

celelalte patru persoane.”Iese protagonistă Noemi care primeşte cele mai multe alegeri. Noemi pune în scenă relaţia sacu bărbaţii, pornind de la interacţiunea cu tatăl la vârsta de trei ani, în relaţia triunghiulară încare o vede implicată şi pe mamă. Rămâne protagonistă până la sfârşitul sesiunii care seîncheie cu participarea auditoriului. Directorul, observând mişcarea tematicilor de naturădiversă în grup, şi luând în considerare faptul că, de câtva timp nu s-a lucrat în mod clasic cuun protagonist, a ales direcţia de lucru cu persoana care, prin ceea ce a exprimat, a întâlnitrezonanţa cea mai mare din partea colegilor.

3. Sunt prezenţi de la început toţi cei 7 participanţi.- “Fiecare pune în cuvinte care este gândul dominant în acest moment.”- “ Pe care din colegi l-aţi simţit cel mai mult ca rezonând înăuntrul vostru?”

Iese protagonist Marco care primeşte şase alegeri. Marco pune în scenă o întâlnireclarificatoare cu prietena lui. Rămâne protagonist până la sfârşitul sesiunii care se încheie cu participarea auditoriului. Directorul, care cunoştea deja problemele de cuplu pe care le aveaMarco, lasă ca acel „gând dominant” care tocmai a fost exprimat de acesta să-şi facă efectul.De fapt toţi ceilalţi participanţi îl aleg protagonist.

4. Sunt prezenţi de la început 8 participanţi- “Aşezaţi-vă în patru labe şi plimbaţi-vă încet, ca şi când aţi fi feline..Acum vă vine să

trageţi de gleznă pe un coleg ca să-l culcaţi la pământ…”- “ Ţinând cont de talia voastră vă aşezaţi în aşa fel încât cine este mai greu să stea

dedesupt şi cine este mai uşor deasupra.”- “Acum sunteţi ca un corp unic: fiecare este o parte diferită a aceluiaşi organism.

Dacă ar fi vorba despre corpul uman gândiţi-vă ce parte aţi putea sau aţi vrea să fiţi.”- “Sunteţi părţi care sunt în relaţie între ele. Tinând cont de partea care sunteţi

comunicaţi verbal cu o altă parte, la alegere. Să înceapă părul(Luisa) care se vaadresa cui doreşte pentru a spune ceva ce în acest moment e important pentru el.”

- “Acum fiecare revine şi este un corp complet şi independent: întindeţi-vă, mişcaţi-vă…Sunteţi corpuri vii şi creative.”



33

- “Vă pun această întrebare: v-aţi simţit inconfortabil în contactul fizic mai degrabăintim cu alte corpuri? Îmi răspundeţi pe măsură ce vă numesc.”

- “(pe întuneric)”Vă las pentru câteva minute în întuneric. În acest timp intraţi iar în

contact fizic între voi şi prin intermediul acestul contact evaluaţi cine ar putea lucra în seara asta pe tema propriului corp. Când voi aprinde lumina voi înţelege care ealegerea voastră văzând pe cine aţi atins cu o mână.”

Iese protagonistă Valeria care primeşte cele mai multe alegeri. Valeria arată dificultăţile pecare le are în comunicarea fizică, prin intermediul întâlnirii cu soţul, cu mama, cu fiul.Rămâne protagonistă până la sfârsitul sesiunii care se încheie cu participarea auditoriului.Directorul a focalizat atenţia prin activitatea iniţială asupra contactului între corpuri. E o temăcare în mod obişnuit este problematică. Acest lucru l-a orientat spre aprofundarea temei prinintermediul unei personalizări a temei prin munca unui protagonist.

5-Sunt prezenţi de la început toţi cei şapte participanţi.

- “Întindeţi-vă puţin apoi fugiţi încercând să vă stânjeniţi colegii călcându-I pe picior.”- “Aşezaţi-vă acum întinşi, dispuşi în stea (cu picioarele spre centru) şi cu burta în

sus.Din această poziţie exploraţi încet cu picioarele corpurile colegilor.”- “Faceţi să vă vină în minte o imagine din trecut care să aibă legătură cu experienţa pe

care tocmai aţi făcut-o. Găsiţi-i apoi un titlu interesant.”- “Ridicaţi-vă, plimbaţi-vă şi alegeţi titlul care vă face cel mai curios. Puneţi o mână pe

spatele persoanei care a exprimat titlul ales de voi.”Iese protagonist Bruno care primeşte patru alegeri. Bruno pune în scenă o întâlnire aadevărului cu mama şi cu tata. Rămâne protagonist până la sfârşitul sesiunii care se încheie cu participarea auditoriului. Directorul a utilizat un mod de a proceda tipic pentru alegerea protagonistului: provocarea unei experienţe emoţionante şi asocierea ei apoi cu o imagine

asupra căreia se focalizează atenţia celor prezenţi. E recurentă posibilitatea ca una dintreimaginile exprimate să polarizeze mai mult interesul sau curiozitate acelor prezenţi.Eventualitatea unei activităţi cu protagonistul era prevăzută de director şi datorită faptului căde câteva săptămâni grupul nu a mai dedicat unei singure persoane o bună parte din timpulunei sesiuni.



34

V. ASPECTE ALE DINAMICII GRUPALE ÎN PSIHODRAMĂ

În grupul de psihodramă pluteşte o atmosferă specială caracterizată de modalităţi deexpresie variate şi creative şi de o intensă comunicare empatică, consecinţă a unor principii alefilozofiei moreniene şi transmise grupului de director. Aceste principii sunt reductibile la primatul subiectivităţii şi la a atribui grupului funcţia de lume auxiliară. Ele se concretizeazăîntr-o metodologie ce urmăreşte programatic să creeze relaţii intersubiective şi să ofereoportunităţi pentru o grijă reciprocă. Alte două principii ale dinamicii grupale sunt mişcareadialectică între fuziune, individualizare şi alteritate precum şi formarea acelui co-conştient şico-inconştient care permite construirea unei matrici grupale.

1. Primatul subiectivităţii

Conţinuturile pe care o persoană le exprimă în grup au valoarea şi demnitatea unui„adevăr” (subiectivitatea) şi nu pot fi catalogate ca fiind „juste” sau „injuste”, „bune” sau„rele”. Fiecare persoană are un spaţiu al său de expresie ce permite lumii sale interioare de a searăta, fără riscul cenzurilor sau distorsiunilor. Viaţa grupului prevede popularea spaţiuluicomun cu adevăruri convergente sau divergente, asemănătoare sau nu, într-o coexistenţă deconţinuturi ce permite fiecărui subiect să se afirme prin ceea ce este, cu o modalitate simetricăce permite fiecăruia să se pună în joc fară rezerve.

Acest lucru se întâmplă pentru că spaţiul de expresie al fiecărui participant seactualizează prin intermediul răspunsurilor la consemnele directorului, ce sunt construite înaşa fel încât să stimuleze comportamente adecvate, capabile să armonizeze cerinţa cu modulde a fi al persoanei. Un răspuns care nu ţine intenţionat cont de consemn este considerat un

“acting-out” nerespectând regula grupului (stabilită în mod contractual) prin care grupulacceptă să “fie în joc”-ul propus de director. Competenţa profesională a directorului este ceacare determină garanţia că regulile jocului sunt pe măsura resurselor şi nevoilor membrilor grupului în fiecare moment specific de muncă terapeutică.

Relaţia între subiectivităţi care se mişcă cu cadenţe echivalente şi simetrice permitefiecăruia să se recunoască şi să se simtă recunoscut într-un context alcătuit din asemănări şidiferenţe.

Acest mod de a fi în grup trebuie să ţină cont de tendinţa, în mod obişnuit prezentă înrelaţiile sociale, de a se opune diversităţii. În grupul de psihodramă antidotul la aceastătendinţă este dat de regula suspend ri i r spunsulu i , ce presupune să nu intri într-un raportdialogal (replică-răspuns) când o persoană se găseşte în timpul desemnat ei pentru

autoprezentare. Directorul este un custode atent al acestei preţioase reguli, fără de caredinamica grupală intersubiectivă ar rămâne o himeră.

2.Lumea auxiliară

Grupul de psihodramă este locul în care fiecare participant are experienţa acelei funcţiinutritive şi de susţinere ce coagulează subiectivitatea şi dau individului senzaţia de a-i fi binesau de a-i fi rău în lume. El este structurat şi condus în aşa fel încât să funcţioneze ca şi lumeauxiliară.

Terapeutul acţionează în faţa persoanelor din grup ca un părinte bun care-şi ajută fiulsă îşi mişte paşii în direcţia care este posibilă şi dezirabilă pentru el în acel moment. Pe lângă



35

aceasta, el utilizează fiecare ocazie pentru a face ca fiecare să poată experimenta, în diversemomente ale vieţii grupului, atât roluri de subiect care care poartă de grijă, cât şi roluri desubiect care este îngrijit.

Îngrijirea activă este semnalul că o persoană are în suflet fericirea celuilalt. Acest lucrunu înseamnă că acea persoană îşi limitează propriile relaţii doar la modalităţi protective.Protecţia este adecvată doar dacă nevoia celuilalt o cere; dar celălalt poate avea nevoie şi de unalt fel de grijă: poate, de exemplu, să aibă nevoie de un impuls decis pentru distanţă şiautonomie. Grija “sănătoasă” presupune comportamente pe măsura exigenţelor persoanei careeste îngrijită, dozând şi acţionând comportamente specifice funcţiei “materne”, dar şi celei“paterne”.

Faza unei sesiuni în care este cel mai evidentă activarea acestei funcţii de îngrijireactivă în grup e acea a timpului protagonistului: acesta, de fapt, prin concretizarea pe scenă aconţinuturilor lumii sale lăuntrice, trebuie să recurgă la disponibilitatea colegilor de a fi înmod explicit “ înţelegători” în raport cu el, responsabilizându-se ca euri-auxiliare în diverse

moduri care le sunt cerute rând pe rând.

5. Dialectica fuziune - individualizare – alteritate

Grupul parcurge faze caracterizate de anumite tipuri de atmosferă capabile săstimuleze satisfacerea a doua nevoi divergente: cea de fuzionare si cea de individualizare.

Nevoia de fuziune indică tendinţa persoanelor (rolul) de a se îndrepta spre o altă fiinţă(contrarolul) până la a ajunge în contact intim cu ea, pierzând simţul propriilor limite şiconfundându-se cu ea. Această nevoie e contrabalansată de o nevoie opusă, cea deindividualizare , graţie căreia persoana se separă de un altul pentru a afirma propria

specificitate şi distincţie. Alternanţa armonioasă sau imperfectă a rolurilor capabile să satisfacăaceste duble nevoi determină echilibrul sau disconfortul unei persoane. Când se produceechilibrul, descoperim apariţia unei nevoi fundamentale noi pe care Paola de Leonardis, în Loscarto del Cavallo (1994), o numeşte alteritate.

Autoarea este convinsă că structurarea rolurilor explorative, care într-un anume felsunt recunoscute în primara “foame de acţiune” de care vorbeşte Moreno, constituieinstrumentul pentru a satisface nevoia subiectului de a căuta un altul decât sine:

“(..) nevoia de alteritate se manifestă de fiecare dată când se ajunge, într-o situaţienouă, la percepţia siguranţei (sau relativei siguranţe) de a fi parte din tot şi de a fientitate autonomă: numai o astfel de percepţie pare de fapt capabilă să deschidă poarta de acces a universului noului, necunoscutului, a tărâmului non-experienţei sau

a experienţei ne-avute încă, în funcţie de diversele denumiri care i-au fost date de psihologi, filozofi şi poeţi acestui altul decât sine.”(de Leonardis,1994,pag.169-170)

După cum scrie Corbella (2003), în acestă fază grupul se va constitui ca un microcosmoscaracterizat de potenţialitatea unei gândiri nesaturate (deschisă spre cercetarea altuia), nomadă(mereu în mişcare, în căutarea altor scopuri şi definiţii) şi creativă.In corespondenţă cu aceste faze ale atmosferei de grup:nevoia de fuziune se va exprima prin intermediul rolurilor care caută satisfacţie şi împlinire în

încrederea în celalalt, în abandonarea în raport cu el;nevoia de individualizare se va exprima prin intermediul rolurilor care caută în mod activ

distanţa şi îndepartarea de altul;



36

nevoia de alteritate se va exprima prin intermediul rolurilor care, în loc de a căuta în primulrând apropierea sau îndepartarea de altul, solicită persoana satisfacută în acel moment privind nevoile de fuzionare şi de individualizare (şi deci într-o stare de suficientă

siguranţă) într-o căutare autonomă a celuilalt (altuia) doar pentru plăcerea de a descoperinoul şi necunoscutul.

4. Co-conştientul şi co- inconştientul

Putem să ne imaginăm grupul ca un sertar în care fiecare persoană depoziteazăîntâmplările propriei istorii de viaţă, care sunt mai apropiate sau mai îndepărtate. Povestirile pe care le spun la începutul sesiunii participanţii ce pun la curent colegii cu ceea ce s-aîntâmplat în timpul de dinaintea întâlnirii, apariţia ocazională a referirilor privind trecutul,episoadele de viaţă arătate în timpul reprezentării scenice, diversele forme expresive care serealizează în timp ce grupul actionează, toate acestea determină o convergenţă de informaţii ce

face să se nască şi alimentează o senzaţie de familiaritate liniştitoare, încurajatoare. Grupul sesimte ”grup” şi datorită împărtăşirii cunoştinţelor privind istoriile personale, graţie căreiafiecare îşi percepe colegii ca fiind ”cunoscuţi” şi se simte “cunoscut” de ceilalţi. Acest depozit de istori i personale este ceea ce numeste Moreno co-conştient.

Aceste cunoştinte se referă la conţinuturi prezente la nivel conştient. Dar frecventareaşi împărtăşirea proprie într-un grup continuativ construieşte şi un alt bagaj comun, care nu estecomunicabil cu instrumente verbale deoarece nu este gândit, ci este numai simţit. Este vorbadespre co-inconştient . Acesta apare în acel “aici şi acum” al situaţiei grupale şi are legătură cuclimatu l emoţional , cu tonul de fundal care se intuieşte într-o întâlnire.

Ceea ce declanşează şi apoi nutreşte co–inconştientul este materialul emoţional pe carefiecare persoană îl aduce în grup şi care exprimă sedimentele precedentelor experiente

relaţionale ale fiecărui individ, ce îşi au originile în cultura familială şi a altor grupuri deapartenenţă. Fiecare component, de fapt, utilizează în grup modalităţi de relaţionare asimilateîn fazele existenţiale precedente, care se exprimă actualmente în modul în care fiecare semişcă în spaţiul şi timpul grupului, în ceea ce face, ce spune şi cum o spune. Viaţa de relaţie îninteriorul grupului de terapie contribuie la modificarea şi corectarea modurilor individuale deinteracţiune graţie constituirii co-inconştientului grupal.

Co-inconştientul este asimilabil termenului transpersonal utilizat în domeniul grupuluianalitic. Materialul co-inconştientului adus de participanţi în grupul de terapie şi avându-şioriginea în grupurile precedente de apartenenţă poate fi identificat cu fenomene transpersonaleîntelese în sens diacronic, în timp ce co-inconştientul care se constituie în grup cu contribuţiatuturor şi se percepe în atmosfera grupală poate fi suprapus fenomenelor transpersonale în sens

sincronic (vezi S. Corbella, Storie e luoghi del gruppo, 2003).

Bibliografie:1. Giovanni Boria (2005) Psicoterapia Psihodrammatica, FrancoAngeli, Milano, p.126-146

(traducere)2. Guimon, J. (2006) Introducere în terapiile de grup: teorii, tehnici, programe. Ed. Polirom,

Iași.3. Yalom Irvin, Leszcz Molyn (2008) Tratat de psihoterapie de grup: Teorie și practică, Ed.

Trei, București.



Subiecte pentru examen

1. Istoricul psihoterapiei de grup

2. Descrie 3. Descrie 4. Care sunt rela 5. Enumeraţi fazele de dezvoltare ale unui grup.6. Descrieţi primul stadiu în dezvoltarea unui grup: formarea7. Descrieţi al doilea stadiu în dezvoltarea unui grup: conflict, dominană, revoltă8. Descrieţi al treilea stadiu în dezvoltarea unui grup: normarea9. Descrieţi al patrulea stadiu în dezvoltarea unui grup: performarea10. Descrieţi stadiul de încheiere a terapiei11. Numi 12. Prezenta ţei‘ şi ‘universalitatea‘ şi ‘factorii existenţiali‘.13. Prezenta miterea informaţiilor‘, ‘dezvoltarea tehnicilor de socializare‘ şi

‘comportamentul imitativ‘.14. Prezenta şi ‘recapitularea corectivă a grupului familial primar‘.15. Prezenta ăţarea interpersonală‘ şi ‘catharsisul‘.16. Prezenta factorul terapeutic ‘coeziunea grupului‘ şi mecanismul de ac 17. Care este raportul întâmplare/ naraţiune în psihodramă?18. Care sunt criteriile de care ţine seama directorul pentru a produce întâmplarea cea mai adecvată în

grup?19. Care pot fi contingenţele de care ţine seama directorul şi care rezultă din istoria unui grup în

determinarea unei întâmplări?20. Care sunt factorii pe care îi ia directorul în considerare când trebuie el însuşi să aleagă ce

întâmplare să provoace?21. Care sunt cele două direcţii în care se îndreaptă atenţia directorului pentru a citi nevoile grupului?

22. Prezentaţi primatul subiectivităţii ca principiu de conducere a grupului.23. Prezentaţi principiul grupul-lume auxiliară.24. Prezentaţi dialectica fuziune-individualizare-alteritate25. Prezentaţi concepţia moreniană despre co-conştient şi co-inconştient.26. Daţi 3 exemple de consemne la primirea unui coleg nou în grup.27. Daţi 3 exemple de consemne ce permit exprimarea situaţiei psihologice a fiecăruia.28. Daţi 3 exemple de consemne pentru salutul de la sfârşitul sesiunii.29. Daţi exemple de consemne ce activează funcţia de dublu: 1 în condiţii de realitate şi 1 în condiţii

de semirealitate.30. Daţi exemple de consemne care stimulează funcţia de oglindă: 1 în condiţii de realitate şi 1 în

condiţii de semirealitate.31. Daţi 3 exemple de consemne care stimulează funcţia de decentrare perceptivă.

32. Daţi 3 exemple de consemne pentru alegerea protagonistului şi specificaţi în ce condiţii poateconsidera directorul ca fiind oportun să introducă activitatea cu protagonist.33. Prezentaţi un exemplu de consemne succesive în conducerea unei sesiuni cu grupul.34. Prezentaţi un exemplu de consemne succesive în conducerea unui grup cu scopul de a scoate

protagonist.

Se alege un subiect între 1 şi 10, un subiect între 11 şi 16 şi al treilea subiect între 17 şi 25.

Documents

Conducerea Grupurilor 2013-2014 Gabriela Dima