157

Conflicte de Mediu

Embed Size (px)

DESCRIPTION

conflicte

Citation preview

Page 1: Conflicte de Mediu
Page 2: Conflicte de Mediu

Managementul conflictelor de mediu

CUPRINS

Page 3: Conflicte de Mediu

PREFATA ....................................................................................................................................... 4

INTRODUCERE .............................................................................................................................. 7

1. CONFLICTE DE MEDIU – ASPECTE CONCEPTUALE .......................................................................... 10

1.1 DEFINIREA CONFLICTELOR DE MEDIU ......................................................................... 12

1.2 CARACTERISTICILE CONFLICTELOR DE MEDIU ................................................................. 13 1.2.1 Eveniment declanșator ........................................................................................................... 13 1.2.2 Dimensiunea spațială .............................................................................................................. 14 1.2.3 Dimensiunea temporală .......................................................................................................... 15 1.2.4 Dimensiunea ecologică ........................................................................................................... 18 1.2.5 Dimensiunea socio-economică ............................................................................................... 18

1.3 FACTORII DECLANŞATORI AI CONFLICTELOR DE MEDIU.................................................. 20 1.3.1 Schimbarea ....................................................................................................................... 20

1.3.1.1 Utilizarea terenurilor și a resurselor teritoriale ............................................................. 21 1.3.1.2 Promovarea și funcționarea unor activități cu impact negativ asupra mediului ............ 24 1.3.1.3. Implementarea unor măsuri restrictive prin legislația de mediu ................................... 28 1.3.1.4. Modificările în percepția populației ............................................................................... 29 1.3.1.5. Schimbările apărute în urma manifestării unor evenimente ......................................... 29

1.3.2 Competiția ............................................................................................................................... 30 1.3.3 Prevederile legislative ............................................................................................................. 31 1.3.4 Planificarea teritoriului ........................................................................................................... 34

1.4 EFECTELE CONFLICTELOR DE MEDIU ............................................................................... 38 1.4.1.Conflictele armate – precursoare și consecințe ale conflictelor de mediu ............................. 41

2. ACTORI IMPLICATI ÎN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR DE MEDIU .................................................... 43

2.1. POZIŢIA ACTORILOR PREZENŢI ÎN CONFLICTELE DE MEDIU ........................................... 44

2.2. ROLUL ACTORILOR IMPLICAŢI ÎN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR DE MEDIU............ 46

2.3 REGIMUL JURIDIC AL ELEMENTELOR DISPUTATE ÎN CONFLICTELE DE MEDIU ................ 51

3. TIPOLOGII ALE CONFLICTELOR DE MEDIU ..................................................................................... 57

3.1 CONFLICTE DE MEDIU ÎN FUNCŢIE DE DOMENIUL DE MANIFESTARE ............................. 57

3.2 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ PROIECŢIA TERITORIALĂ.................................................... 61

3.3 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ MODUL DE MANIFESTARE ................................................ 62

3.4 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ FUNCŢIA IMPLICATĂ .......................................................... 63

3.5 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ SPECIFICUL PUBLICULUI AFECTAT ..................................... 66

3.6 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ STADIU ŞI REZOLVARE ....................................................... 66

4. METODE DE EVALUARE A CONFLICTELOR DE MEDIU....................................................................... 68

4.1. METODE DE COLECTARE A DATELOR NECESARE PENTRU ANALIZA ŞI EVALUAREA

CONFLICTELOR DE MEDIU ..................................................................................................... 69

Page 4: Conflicte de Mediu

4.1.1 Surse şi categorii de date ........................................................................................................ 69 4.1.2 Utilizarea chestionarelor pentru colectarea datelor necesare în evaluarea conflictelor de

mediu ............................................................................................................................................... 69 4.1.3 Utilizarea metodei expert opinion în evaluarea conflictelor de mediu ................................... 75 4.1.4 Utilizarea mass-media pentru evaluarea conflictelor de mediu ............................................. 77

4.2 METODE DE PRELUCRARE A DATELOR REFERITOARE LA CONFLICTELE DE MEDIU ......... 81 4.2.1 Analiza spaţială şi temporală a dinamicii funcţiilor cu potenţial conflictual ........................... 81 4.2.2. Analiza cluster ........................................................................................................................ 91 4.2.3. Evaluare multicriterială .......................................................................................................... 95 4.2.4. Analiza hotspot .................................................................................................................... 102 4.2.5. Analizele pe bază de studii de caz ........................................................................................ 103

5. SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR DE MEDIU ................................................................................ 115

5.1. EVALUAREA SITUAŢIEI INIŢIALE .................................................................................... 115 5.1.1. Învățarea colaborativă ......................................................................................................... 115 5.1.2. Transformarea conflictelor................................................................................................... 117 5.1.3. Evaluarea inițială a situației conflictuale .............................................................................. 118 5.1.4. Identificarea, prioritizarea și perceperea cauzelor conflictelor ............................................ 119

5.2. MODALITĂŢI DE GESTIONARE A CONFLICTELOR DE MEDIU ......................................... 120 5.2.1. Procese alternative de rezolvare a conflictelor de mediu .................................................... 120 5.2.2. Strategii participative de luare a deciziei ............................................................................. 122

5.3. FINALITATEA CONFLICTELOR DE MEDIU ...................................................................... 123

CONCLUZII ................................................................................................................................ 128

ACTIVITATI DIDACTICE .............................................................................................................. 130

DESPRE PROIECT ...................................................................................................................... 137

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 141

PREFATA

Page 5: Conflicte de Mediu

Lecturând conținutul lucrării Managementul conflictelor de mediu, elaborată de

un colectiv condus de prof. univ. dr. Cristian Iojă, constatăm că ne aflăm în fața primei

lucrări de sinteză ce se va publica în România asupra unei probleme majore a ultimelor

trei decenii pe plan mondial și anume cea a conflictelor de mediu, ca realitate a

societăților contemporane.

Conflictele de mediu s-au diversificat în timp în raport direct cu multiplicarea și

intensificarea presiunii umane asupra mediului înconjurător, pe măsură ce acesta a fost

transformat în mediu al existenței umane.

Diferențierile în manifestarea conflictelor de mediu la nivel local, regional și

global reclamă abordări tot mai diversificate, atât în direcția evaluării cât și a legislației

menite a le diminua efectele sau a le anula.

Capitolele lucrării sunt prezentate logic, în complementaritate, deși s-a pornit de

la un raport de cercetare, rezultat din activitatea în cadrul proiectului PN II Resurse

Umane-Tinere Echipe – Modelarea impactului asupra mediului generat de

tipologiile de incompatibilități funcționale în așezările umane, finanțat de UEFISCDI.

Conceptul de conflict de mediu este știut că a avut în plan internațional o

dinamică apreciabilă în ultimele decenii ale secolului trecut și mai ales la începutul

secolului al XXI-lea. Autorii, după ce au definit conflictele de mediu, într-un cadru mult

mai extins, au precizat că se vor opri în analiza lor numai la acestea, știut fiind că există

în lumea contemporană multe alte categorii de conflicte - sociale, politice, interpersonale,

armate, etc., deși în multe situații sunt și ele generatoare de disfuncționalități ale mediului

și chiar de conflicte de mediu, dificil de gestionat și mediat.

Apreciem în mod deosebit introducerea unei noi laturi în abordarea conflictelor

de mediu, atrăgând atenția asupra locului și rolului internalităților și externalităților de

mediu în explicarea mecanismelor și managementului conflictelor de mediu.

Cum în România cercetarea în detaliu a conflictelor de mediu este la început, nu

există prea multe exemple de manifestare și rezolvare documentată a acestora. Efortul

autorilor de a preciza cu claritate că problemele dreptului mediului nu trebuie separate

radical de legislația de mediu, dar nici confundate cu aceasta din urmă, reține atenția,

căci asemenea aspecte se vor impune ca o premisă a descifrării și percepției conflictelor

de mediu, dar și ca o condiție în formarea gestionarilor și mediatorilor lor.

Diversitatea tipurilor de conflicte de mediu o regăsim în cuprinsul lucrării

prezentată ca o manifestare teritorială a acestora la nivel global, continental, regional sau

local. Un punct de vedere novator al autorilor poate fi considerat și cel referitor la

prezența conflictelor de mediu hibride, care reflectă la nivel local sinergismul celor

cronice, anticipate, fară a fi amplificate de rezidenții, gestionarii sau mediatorii

conflictelor de mediu decât foarte rar.

O atenție aparte acordă autorii agriculturii, care prin activitățile pe care le

generează, induce, nu numai în ariile protejate, distrugerea habitatelor sau a

Page 6: Conflicte de Mediu

biodiversității. Această activitate antropică, practicându-se cu mult înaintea declarării și

zonării funcționale a ariilor protejate, determină efecte negative greu de controlat și

gestionat. Știut fiind că natura este victima, nu numai a activităților determinate de

satisfacerea nevoilor umane, ci și a conflictelor armate, autorii au prezentat cu claritate

unele aspecte și efecte cu care generațiile post conflict vor trebui să trăiască ori să încerce

să la diminueze efectele.

Dimensiunea, caracteristicile și particularităţile de manifestare a conflictelor de

mediu variază pe sisteme economice şi nivele de percepție a actorilor implicați. Autorii

ne propun să considerăm dimensiunea spaţială şi teritorială a conflictelor de mediu, legată

de schimbarea utilizării terenurilor, indusă de documentele de planificare la nivel

național, regional, judeţean, zonal şi local. Planurile de amenajare a teritoriului, planurile

urbanistice şi regulamentele lor de implementare au generat în România conflicte de

mediu dintre cele mai diversificate, dar autorii s-au oprit în mod deosebit asupra celor din

ariile protejate şi din mediile urbane. Conflictele de mediu generate de expansiunea

urbană necontrolată ori de gestionarea greșită a intravilanului şi extravilanului aşezărilor

umane se constituie în exemple incorect gestionate sau mediate.

Cu siguranţă, autorii vor continua cercetările asupra conflictelor de mediu în

ariile protejate, implicând pe de o parte rezidenţii, în cazul parcurilor naturale și

utilizatorii în cazul celor naţionale, iar pe de altă parte administraţiile dornice să

implementeze corect și durabil planurile de management, respectând zonarea prevăzută

de acestea.

Pentru a realiza un management durabil al conflictelor de mediu, considerăm că

se impune să stăpâneşti procesele specifice apariţiei lor, să le anticipezi şi mai mult, să

cunoşti cum trebuie să intervii pentru atenuarea efectelor lor, încă din faza de

implementare a unui proiect potențial conflictual.

Autorii volumului de faţă au subliniat cu claritate că formarea gestionarilor

conflictelor de mediu trebuie axată în primul rând pe comportamentele umane şi să nu

excludă nici un moment OMUL din acţiunile de rezolvare a lor.

Gestionarea conflictelor de mediu presupune cunoaşterea în detaliu a metodelor

de evaluare a conflictelor şi proiecţiei lor, căci de expertiza gestionarilor şi chiar a

mediatorilor, depinde reuşita acţiunilor lor. Un manager al conflictelor de mediu trebuie

să aibă o pregătire profesională aparte, dar şi o percepţie endogenă şi exogenă a acestora.

Mediatorii conflictelor de mediu se impune să perceapă corect că afectarea stării mediului

prin diferite inserţii antropice nu produce efecte unilateral, numai asupra actorilor direct

implicați. Utilizarea resurselor naturale, a unor produse ale mediului sau a mediului în

ansamblul său, duce adesea la apariţia unei “părţi vătămate”, fără putere de apărare, care

trebuie să acceptăm că este de fapt mediul. De exemplu, defrişarea pădurilor conduce la

conflicte de mediu majore între exploatarea biologică şi eroziunea solului. Asanarea

zonelor umede, nu conduce numai la degradarea biodiversităţii, ci şi la modificarea

Page 7: Conflicte de Mediu

stabilităţii orizontului superior al solului, la crearea premiselor declanşării eroziunii

mecanice a suprafeței topografice, care poate afecta nu numai utilizarea terenurilor, ci și

confortul uman.

Subliniind cu acuratețe că medierea conflictelor de mediu, spre deosebire de alte

medieri, trebuie să respecte interesul general al mediului, în ansamblul său, dar și al

sănătății publice, autorii atrag atenția asupra nevoii de evaluare a numărului de persoane

afectate de diferite conflicte de mediu.

Accentul deosebit pe care îl pune prin întregul ei conținut lucrarea pe necesitatea

formării gestionarilor conflictelor de mediu este susținut de lipsa în România a celor

care știu să analizeze un conflict de mediu, să gestioneze activitățile de cooperare în

identificarea și rezolvarea conflictelor de mediu, dar mai mult să conștientizeze că omul,

colectivitățile umane nu trebuie excluse din rezolvarea conflictelor de mediu.

Aplicațiile practice din finalul lucrării considerăm că sunt deosebit de valoroase,

căci atrag atenția asupra nevoii de cunoaștere și evaluare corectă a teritorializării reactive

a conflictelor de mediu, acestea putând deveni un analizor al calității locuirii mai ales în

mediul urban, dar și în spațiul anumitor categorii de arii protejate.

Suport teoretic sintetic, model de evaluare, îndreptar în percepția conflictelor de

mediu, lucrarea Managementul conflictelor de mediu, o noutate în domeniu nu trebuie

să lipsească din biblioteca instituțiilor de mediu, ale administrațiilor ariilor protejate, ale

facultăților de profil și ale oricărui cercetător al stării mediului ca suport de viață pentru

comunitățile umane.

Prof.univ.emerit Maria Pătroescu

INTRODUCERE

Page 8: Conflicte de Mediu

Conflictele sunt instrumente extrem de eficiente de dirijare constructivă a

schimbării, în situația în care sunt utilizate cu bună intenție și de către persoane

competente. Cu toate că sunt un factor important de stimulare a progresului, conflictele

nu sunt nici pe departe manifestări dorite în societatea umană. Cel mai frecvent, ele apar,

spontan sau dirijat, cu scopul de a stabili noi echilibre, a destabiliza sisteme socio-

economice, a accesa mai ușor resurse ori servicii ecosistemice sau pentru a devia atenția

de la probleme reale ce se manifestă concomitent. Chiar dacă au ca justificare încălcarea

unor prevederi legislative ori grija față de mediu, interesele de natură politică și

economică sunt, în mod categoric, combustibilii reali ai conflictelor de mediu din

societatea actuală.

Majoritatea conflictelor de mediu au o istorie complexă, în care sentimentele de

suspiciune, neîncredere, neînțelegere, lipsă de simpatie, dorință de putere, se amestecă cu

experiențe anterioare și cu interese dintre cele mai diverse ale unor actori.

Conflicte de proprietate, cele de exploatare a resurselor minerale (din care celebre

pentru România sunt cazurile Roșia Montană și explorarea gazelor de șist) ori forestiere

(campaniile împotriva defrișărilor ilegale), de conversie a spațiilor verzi urbane în spații

construite, de promovare a unor proiecte cu impact asupra mediului (pârtii de schi,

drumuri naționale, investiții în energia verde, facilități pentru managementul deșeurilor,

incineratoare umane, unități industriale cu impact semnificativ asupra mediului), de

extindere a rețelei de arii protejate naturale ori de declarare a unor specii ori habitate în

categoria de protecție strictă, reprezintă doar câteva exemple de conflicte de mediu care s-

au manifestat în societatea românească în ultimii 25 de ani.

Lipsa de maturitate sau voință în înțelegerea adevăratelor mize ale acestor

conflicte de mediu, dar și necunoașterea modalităților de implicare constructivă în diferite

stadii de desfășurare a acestora, au transformat autoritățile și comunitățile locale, în

spectatori ori participanți neputincioși, la aceste spectacole, deseori cu manifestare

publică. Astfel, implicarea ori pasivitatea față de aceste conflicte de mediu, a uzat

considerabil încrederea în instituții, în mecanismele de participare publică și de control a

abuzurilor și a limitat beneficiile la un grup extrem de restrâns de participanți.

Apariția unor organizații non-guvernamentale cu poziții foarte tranșante față de

anumite probleme de mediu a amplificat potențialul de apariție a conflictelor de mediu,

însă a crescut șansele ca acestea să aibă soluționări raționale și corecte, inclusiv pentru

grupurile cu participare pasivă. În acest cadru general, implicarea oamenilor de știință în

evaluarea conflictelor de mediu apare ca un instrument necesar pentru a asigura atât o

expertiză de specialitate, cât și un anumit nivel de transparență și corectitudine.

În acest context a apărut această lucrare, care și-a propus, dincolo de prezentarea

unor aspecte conceptuale, extrem de dezbătute în literatura științifică internațională, să

sugereze metode de analiză și evaluare a conflictelor de mediu, cu aplicabilitate în spațiul

românesc. S-a încercat astfel integrarea dimensiunii spațio-temporale cu cea socio-

Page 9: Conflicte de Mediu

istorică, fără de care un conflict de mediu nu poate fi înțeles corect și prin urmare, nici

gestionat și soluționat durabil și echitabil.

Lucrarea Managementul conflictelor de mediu prezintă principalele rezultate

obținute în cadrul proiectului Tinere Echipe PN-II-RU-TE-2011-3-028 Modelarea

impactului asupra mediului indus de tipologiile de incompatibilități în utilizarea

terenurilor din așezările umane. Proiectul a fost implementat de Universitatea din

București – Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact, în

perioada 2011-2014, fiind finanțat de către Unitatea Executivă pentru Finanţarea

Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).

Cartea se adresează, deopotrivă studenților și cadrelor didactice din domeniile

Geografie și Știința mediului, experților implicați în planificarea teritoriului și în

implementarea politicilor de mediu, reprezentanților instituțiilor publice și organizațiilor

non-guvernamentale.

Lucrarea este structurată în cinci capitole, care se doresc a reprezenta un cadru

metodologic pentru analiza conflictelor de mediu din așezările umane.

Capitolul 1 prezintă principalele repere conceptuale referitoare la conflictele

de mediu. Pornind de la ipoteza că situațiile conflictuale sunt evenimente nelipsite în

societatea umană, sunt prezentate principalele abordări ale noțiunii de conflict și de

conflict de mediu. Definirea conceptelor de bază este urmată de prezentarea

caracteristicilor definitorii ale conflictelor de mediu (evenimentul declanșator,

dimensiunea spațială, temporală, ecologică, socio-economică), esențiale pentru

gestionarea lor constructivă. Factorilor declanșatori li se alocă un spațiu de prezentare mai

larg, schimbarea, competiția, aspectele legislative, planificarea teritoriului și conflictele

armate, fiind considerați cei mai importanți determinanți ai conflictelor de mediu.

Capitolul 1 se încheie cu prezentarea efectelor asociate manifestării conflictelor de mediu,

în plan social, economic, ecologic și administrativ, subliniindu-se caracterul

multidimensional, ciclic și sinergic al acestora.

Capitolul 2 abordează categoriile de actori implicați în managementul

conflictelor de mediu, aceștia fiind clasificați în funcție de poziție (inițiatori, afectați

direct și indirect, neutri), de rol (părți aflate în opoziție, autorități cu rol de reglementare,

susținători, lobbiști, mediatori, experți, mass-media) și de regimul juridic al elementelor

disputate (public, privat).

Capitolul 3 prezintă principalele tipologii de conflicte de mediu, considerând

criterii extrem de diverse, care se relaționează de domeniu, proiecția teritorială, modul de

manifestare, funcția implicată, publicul afectat și stadiu în care se află. Astfel, se crează

premisa realizării unui profil sintetic al conflictului de mediu, care să permită selectarea

adecvată a mijloacelor de analiză și a metodelor de gestionare adecvată.

Capitolul 4 încheie într-o manieră logică componenta teoretică a lucrării, prin

prezentarea abordărilor utilizabile în soluționarea conflictelor de mediu. Fără a avea

Page 10: Conflicte de Mediu

pretenția de a prezenta toate instrumentele de soluționare a conflictelor de mediu, au fost

selectate câteva abordări utilizate în ultimele decenii în gestionarea conflictelor de mediu:

evaluarea situației inițiale (învățarea colaborativă, transformarea conflictelor, evaluarea

inițială, delimitarea și înțelegerea cauzelor conflictelor), procesele alternative de

rezolvare și strategiile participative de luare a deciziei. Capitolul se încheie cu

prezentarea finalității conflictelor de mediu soluționate, ce fac referire la măsuri

economice, tehnice, spațiale și legale.

Capitolul 5 constituie componenta practică a lucrării, în care sunt prezentate

detaliat metode de evaluare a conflictelor de mediu. Capitolul este structurat în două

secțiuni importante: metode de colectare a datelor (colectarea datelor existente în fluxul

administrativ, aplicarea de chestionare, metoda Delphi sau expert opinion, utilizarea

datelor din mass media) și metode de prelucrare a datelor (analiza spațială și temporală,

analiza cluster, analiza multicriterială, analiza hotspot, analiza pe bază de studii de caz).

Fiecare metodă este descrisă din perspectiva relevanței pentru procesul de analiză și

evaluare a conflictelor de mediu, fiind completată de exemple practice relevante.

Lucrarea a fost realizată în cadrul colectivului Centrului de Cercetare a Mediului

și Efectuare a Studiilor de Impact, care ne-a creat un mediu optim pentru rafinarea ideilor

și raportarea lor la realitățile societății românești. Autorii adresează sincere mulțumiri,

doamnei profesor universitar emerit Maria Pătroescu pentru ideile furnizate în

procesul de revizuire a acestei lucrări, dar mai ales pentru imensele și inestimabilele

sacrificii și investiții, pe care le-a realizat de-a lungul timpului în membrii echipei care au

realizat această lucrare.

Autorii adresează mulțumiri doctoranzilor implicați în procesul de colectare a

datelor, un rol important avându-l Cristiana Maria Ciocănea, Simona-Raluca Grădinaru și

Irina Saghin.

Mulțumiri adresăm tuturor studenților și masteranzilor, care au participat în

procesul de colectare a datelor, necesare pentru evaluarea impactului asupra mediului

asociat diferitelor categorii de utilizări a terenurilor.

Îmbinarea abordării teoretice cu prezentarea rezultatelor obținute din cercetarea

avansată a conflictelor de mediu fac ca această lucrare să reprezinte un instrument extrem

de util atât pentru practicieni, cât și pentru cei interesați în formarea abilităților de

cercetare a acestei dimensiuni a societății umane.

1. Conflicte de mediu – aspecte

conceptuale

Page 11: Conflicte de Mediu

Situațiile conflictuale reprezintă evenimente nelipsite în societatea umană. Orice

schimbare care se produce într-un teritoriu, indiferent dacă se manifestă la nivelul

componentelor naturale, socio-economice ori politico-administrative, este un potențial

generator de neînțelegeri, tensiuni și conflicte.

Noțiunea de conflict poate fi abordată din perspectivă politică, sociologică,

economică, psihologică, a științei mediului, geografică, semnificația sa esențială în toate

cazurile referindu-se la “o situație în care există o opoziție asupra unor anumite

probleme” (Jeffers, 1999). Această opoziție apare din cauza existenței unei

incompatibilități a părților, problemelor, proceselor ori rezultantelor implicate (Daniels &

Walker, 2001)

Pentru ca o situație să poată fi numită conflictuală ar trebui să prezinte: (i) un

element declanșator (de exemplu confruntare, petiție, reclamație, apel la justiție), (ii) un

prejudiciu perceput, material sau hedonic, (iii) o localizare, (iv) un cadru/context politico-

administrativ preexistent (de exemplu, documente de reglementare), (v) protagoniști cu

poziții divergente și, cel puțin în prezent, (vi) o modalitate de mediatizare (Joerin et al.,

2005). Atitudinea protagoniștilor este subiectivă, în sensul că ceea ce este perceput ca

prejudiciu de cineva, poate să nu afecteze în nici o manieră pe altcineva (Beinat & van

Drunen, 1998).

Faptul că situațiile conflictuale reprezintă o caracteristică a societății este

evidențiat și de diversitatea termenilor utilizați în limbajul curent: neînțelegere, dispută,

ciocnire de interese, dezacord, antagonism, ceartă, diferend, contradicție de interese, idei

ori sentimente, ciocnire materială ori morală, situație controversată, stare de dușmănie,

divergență, litigiu, controversă, contestare, situație încordată. În această diversitate de

termeni, conflictul este privit ca treapta de maximă ascuțire în evoluția contradicțiilor

antagoniste (DEX, 2012).

Wilmot & Hocker (1998) au realizat o descriere a modului în care sunt ilustrate

conflictele, delimitând trei categorii de asocieri:

- negative (război, violențe, situații explozive, procese, lupte, dezastru,

deficiență de comunicare);

- neutre (joc, aventură eroică, activitate de echilibrare, provocare);

- pozitive (masă de negociere, dialog).

Funcție de stadiul unei situații conflictuale, Torre et al. (2006) identifică

neînțelegeri (divergențe între doi sau mai mulți actori, ce se pot rezolva relativ simplu și

nu generează consecințe importante), tensiuni (accentuarea divergențelor între actori),

conflicte (transferarea divergențelor în plan administrativ prin intermediul petițiilor ori

reclamațiilor) și violențe (exacerbarea divergențelor și încercarea de soluționare apelând

la acte de violență).

Månsson (2014) identifică patru nivele de severitate a situațiilor conflictuale,

respectiv dispute interpersonale, dispute politico-administrative, instabilitate socială și

Page 12: Conflicte de Mediu

violențe. Wieviorka (2005) consideră că ținta conflictelor este modificarea poziției

adversarului, iar a violențelor eliminarea adversarului.

Astfel, conflictele au o valență duală: perturbator și obstacol în evoluția

armonioasă a societății umane, economiei ori mediului natural și reglator al relațiilor

umane și stimulant al progresului.

Folger et al. (1997) consideră conflictele unele dintre cele mai dramatice și

traumatizante evenimente din viață, mulți filosofi romantici militând pentru promovarea

unor măsuri de eliminarea a lor.

Pe de altă parte, Aristotel le considera elemente constitutive ale tuturor

societăților umane, fiind absurdă dorința de eradicare a lor. Ele nu sunt o patologie, ci o

modalitate de a regla raporturile sociale (Torre, 2010). Weber (1948) sugerează că

societatea variază între condiția de echilibru și conflict. Astfel, conflictul este endemic în

viața socială, dar tinde să acționeze în favoarea forței mai puternice. Coser (1956)

consideră conflictul ca un proces de stabilizare socială, ce are drept țintă ajustarea

normelor existente și distribuția puterii. Într-o astfel de abordare, este necesară

dezvoltarea unor structuri sociale flexibile, care să tolereze conflictele, să le modereze și

chiar să le instituționalizeze.

Conflictele prezintă o diversitate semnificativă de forme de manifestare, de la

conflicte interpersonale ce ajung până la conflicte între alianțe transnaționale, de la

conflicte sociale la conflicte de ordin politic-administrativ, de la conflicte culturale la

conflicte de ideologii.

1.1 DEFINIREA CONFLICTELOR DE MEDIU

O situație conflictuală poate fi considerată conflict de mediu atunci când există

cel puțin un actor care își exprimă îngrijorarea privind nerespectarea unor principii

promovate prin politicile de mediu de către planul, proiectul ori activitatea celuilalt actor

și promovează acțiuni prin care se opune acestuia (Schmidtz, 2002; Torre et al., 2014).

Prin sintagma conflict de mediu (environmental conflict, în limba engleză sau

conflit d'environnement, în limba franceză) se definește o “interacțiune incompatibilă

între cel puțin doi actori ce vizează utilizarea unei resurse naturale, în care unul dintre

actori este afectat de interacțiune, iar celălalt ignoră acest prejudiciu” (Mason & Muller,

2007). O altă definiție a acestui tip de conflict este propusă de Melé (2012), care îl

caracterizează ca pe “o plângere privind poluarea sau riscul tehnogen la care sunt expuși

cei care locuiesc în proximitatea unei activități cu impact asupra mediului”.

Lumerman et al. (2011) definesc conflictele socio-environmentale, ca fiind

conflicte ce implică populația și mediul de care aceasta depinde, ca stare de sănătate,

calitatea locuirii, securitate, etc. Ele apar când doi sau mai mulți actori sunt nemulțumiți

de distribuția unor aspecte materiale sau simbolice, legate de controlul, utilizarea ori

Page 13: Conflicte de Mediu

accesul la o resursă naturală și acționează pe baza percepției problemei. În această

perspectivă, conflictele de mediu sunt construcții sociale cauzate de diferite întâmplări și

interpretări ale grupurilor implicate în acțiuni și evenimente.

Sidaway (2005) consideră conflictele de mediu ca fiind legate în mod direct de

politicile de mediu, ele angajând participanți cu interese concurențiale și ocupând de

multe ori arena publică. Ele sunt caracterizate prin complexitate, îndreptate declarativ mai

mult spre principii decât spre avantaje materiale, cu participanți diverși ce afirmă că

reprezintă interesul public și cu dinamică puternic influențată de aspectele culturale.

1.2 CARACTERISTICILE CONFLICTELOR DE MEDIU

Conflictele de mediu pot fi definite prin mai multe caracteristici, a căror

cunoaștere este esențială pentru gestionarea lor spre reducerea impactelor negative asupra

societății, mediului și economiei (Fig. 1). De aceea conflictele de mediu pot fi înțelese și

soluționate eficient prin determinarea următoarelor caracteristici: evenimentul

declanșator, dimensiunea spațială, dimensiunea temporală, dimensiunea ecologică și

dimensiunea socio-economică (Diehk & Gleditsch, 2001; Lester & Hutchins, 2013).

Fig. 1 – Dimensiuni ale conflictelor de mediu

1.2.1 Eveniment declanșator

Evenimentul declanșator poate fi legat de elemente de natură materială (de

exemplu, o infrastructură sau un echipament cu impact asupra mediului), dar și de natură

imaterială (de exemplu, conflictele referitoare la modul de gestionare al unor bunuri sau

spații de patrimoniu natural ori cultural (Melé, 2005)).

Page 14: Conflicte de Mediu

Gama evenimentelor declanșatoare este foarte extinsă, de la dispute privind

localizarea infrastructurilor de transport (Gresch & Smith, 1985), a facilităților publice și

a modurilor de utilizare a terenurilor în zone cu restricții (Meyer & Brown, 1989) la

opoziții privind localizarea noilor proiecte de dezvoltare (Saint et al., 2009), cum ar fi

echipamente de energie regenerabilă, unități industriale ori centre comerciale. La acestea

se adaugă conflictele generate de degradarea mediului, schimbările de mediu, diminuarea

resurselor naturale regenerabile, combinarea variabilelor ecologice cu cele socio-politice

(Pearce, 2000). Acestea sunt abordate pe larg în subcapitolul 1.3.

1.2.2 Dimensiunea spațială

Fiecare conflict de mediu este înscris într-un teritoriu care îi modelează evoluția,

varietatea de actori implicați și modalitățile de gestionare. În funcție de scara de abordare

și spațiul pe care se desfășoară, conflictele de mediu pot fi punctiforme (dispute privind

construirea unui aeroport), liniare (opoziții privind construirea unei linii de cale ferată)

ori difuze (protestele împotriva utilizării pesticidelor în agricultură).

Scara de manifestare a conflictelor de mediu este o caracteristică esențială pentru

selectarea modalităților de management. Astfel, cele mai multe conflicte de mediu au

manifestare locală (Lake, 2001). Aceste conflicte la nivel local sunt relaționate cu

sindroamele referitoare la acceptabilitatea socială a unor proiecte: NIMBY (Not In My

Back Yard – Nu In Spatele Curții Mele) și LULU (Locally Unwanted Land Uses -

Utilizări ale Terenului Nedorite la Nivel Local) (Dear, 1992; Freudenburg & Pastror,

1992; Johnson & Scicchitano, 2012; Smith & Desvousges, 1986), care indică prin prisma

interesului personal că anumite moduri de utilizare a terenului, servicii sau facilități

trebuie localizate în altă parte din cauza efectelor nefaste percepute sau reale. Conform lui

Freudenburg & Pastror (1992) diferența între cele două sindroame este că NIMBY apare

când există dezacorduri privind localizarea unei funcții, pe când LULU se referă la

efectele negative ale funcției în sine.

Complexitatea acestor conflicte crește cu cât scara lor de manifestare este mai

mare. Astfel, conflictele de mediu regionale și naționale implică opoziții față de aspecte

care au consecințe mai extinse, fiind în multe situații conflicte între grupuri mari de

interese, cu valori și identitate extrem de diferite, dar și cu putere mult mai mare. Astfel

de conflicte pot apărea în cazul proiectelor de construcție a unor infrastructuri de

dimensiuni ridicate (lacuri de acumulare, autostrăzi, pasaje supraterane, magistrale de

metrou, conducte de transport a petrolului), exploatarea unor resurse de interes național

(hidrocarburi, minereuri, agregate minerale), promovării unor proiecte în arii protejate

naturale de interes național (activități de exploatare intensivă a resurselor naturale,

activități industriale), impactul lor ridicat asupra mediului natural și socio-economic

contrapunându-se interesului public invocat.

Page 15: Conflicte de Mediu

La scară continentală și globală, actorii implicați depășesc sfera statelor

naționale, iar mecanismele de soluționare sunt mult mai complexe. Astfel de conflicte

sunt legate de nerespectarea convențiilor și tratatelor internaționale (regimul substanțelor

și deșeurilor periculoase, comerțul cu specii de plante și animale protejate, exploatarea

resurselor, etc.), identificarea unor consecințe negative ale unor intervenții antropice

(acidifierea mediului în țările nordice, transferul interstatal al poluanților, extincția

speciilor, defrișarea pădurilor), poluări accidentale (ExxonValdez, British Petroleum în

Golful Mexic), exploatarea unor resurse comune (resurse piscicole oceanice) ori de

problemele globale de mediu (deșertificare, schimbări climatice globale).

La nivel global există sindroamele NOTE (Not Over There Either - Nici Măcar

Acolo), sau NOPE (Not On Planet Earth - Nu pe Planeta Pământ), care indică opoziții

radicale privind realizarea unor proiecte (Dear, 1992). Susținătorii acestora luptă pentru

interesul general și nu cel personal sau de grup, precum în conflictele de tip NIMBY

(Wolsink, 1994).

1.2.3 Dimensiunea temporală

Funcție de dimensiunea temporală, conflictele de mediu pot fi istorice

(moștenite), actuale ori potențiale, ele putând avea caracter latent (pasiv) ori activ,

permanent ori temporal. Conflictele privind localizarea unui incinerator de deșeuri nu

sunt permanente, deoarece pot fi eliminate imediat ce se ia o decizie care conduce la un

consens. Conflictele latente nu au fost exprimate prin nici un fel de element de raportare,

fiind vorba mai mult de tensiuni ce se acumulează și se manifestă în momentul în care

evenimentul declanșator le activează (Mayer, 2009). De exemplu, există opoziții privind

potențiale perturbări, pe care o infrastructură de transport le poate genera, când aceasta se

află în stadiul de proiect, înainte ca orice fel de poluare să se fi produs. În momentul în

care această infrastructură este realizată, se poate materializa și conflictul.

Conflictele de mediu apar în faza de organizare a șantierului (din cauza

exproprierilor), în faza de construcție (traversarea unor proprietăți, extragerea de materii

prime), în faza de exploatare (externalități de mediu cu impact asupra sănătății populației)

ori în faza de postactivitate (contaminarea mediului cu substanțe persistente).

Un alt aspect important în analiza conflictelor de mediu este reprezentat de

succesiunea evenimentelor (Fig. 2).

Page 16: Conflicte de Mediu

Fig. 2 – Succesiunea derulării conflictelor de mediu (prelucrare după Sidaway (2005))

Conflictele sunt o rezultantă a acumulării unor tensiuni, generate de cauze foarte

diverse (faza de acumulare). Tensiunile acumulate în timp tind să contureze tabere

adverse, care au tendința de a forța câștigarea a cât mai multă influență, pe fondul

existenței unor slăbiciuni ale adversarilor, incertitudinilor ori a comunicării deficitare

(faza latentă). După etapa de acumulare a tensiunilor și odată cu intensificarea acțiunilor

părților implicate începe escaladarea conflictului (faza de escaladare). Ulterior taberele

adverse caută legitimitate, putere mai mare și încearcă să-și susțină punctul de vedere,

urmărind o soluționare favorabilă (declanșare și faza activă). Această succesiune a

Page 17: Conflicte de Mediu

evenimentelor este valabilă îndeosebi pentru conflicte cu caracter cronic și care periodic

se acutizează și evoluează spre crize profunde (Fig. 3).

Astfel, la nivelul unui oraș, dezvoltatorii imobiliari și organizațiile pentru

protecția mediului care militează pentru protecția spațiilor verzi se află într-o opoziție

permanentă. Materializarea opoziției și declanșarea factuală a conflictului, cu fazele

enumerate mai sus, este strâns legată de demararea lucrărilor de defrișare și decopertare a

unei suprafețe verzi.

Fig. 3 – Evoluția conflictelor de mediu după declanșarea la nivelul comunităților umane

Încheierea unui conflict se produce printr-o decizie a părților implicate, a unei

structuri ierarhice superioare opozanților, a unui arbitru independent, acceptat de părți sau

desemnat ca atare în angrenajul social (instanțele judecătorești), ce se poate caracteriza

printr-o poziție rigidă (rezistență la schimbare, înclinarea balanței în favoarea părții

câștigătoare, revenirea conflictului la o fază latentă) ori flexibilă (acomodarea cu

schimbarea, redistribuirea echitabilă a puterii ori a beneficiilor) (Sidaway, 2005).

Page 18: Conflicte de Mediu

1.2.4 Dimensiunea ecologică

Dimensiunea ecologică este descrisă prin relaționarea directă sau indirectă a

conflictului cu impactul asupra mediului. Conflictele de mediu se pot lega de activități cu

impact redus asupra mediului, în special în cazul celor locale, sau major, când efectele

sunt ireversibile (exploatarea resurselor neregenerabile, a unor specii până la extincție),

de lungă durată (supraexploatarea ecosistemelor), sau care afectează sănătatea umană

(poluarea apei, aerului, solului).

Dimensiunea ecologică nu este relaționată doar de efectele negative ale unor

activități antropice asupra structurii și funcționalității mediului, dar și de concordanța cu

principiile dreptului mediului, obiectivele politicilor și strategiilor de mediu și respectarea

prevederilor legislației de mediu.

Conflictele de mediu pot avea, ca motivații declanșatoare, punerea în pericol a

atingerii unor ținte stabilite prin politicile și strategiile de mediu. Organizațiile non-

guvernamentale, iar în ultimii ani și administrația publică, folosește ca argumente pentru

blocarea unor proiecte de dezvoltare, lipsa de concordanță cu politici transnaționale,

impuse prin convenții, tratate, politici sau strategii. Ținta de 26 m2 de spațiu

verde/locuitor pentru orașele din România a determinat o limitare semnificativă a

conversiei suprafețelor oxigenante în spații construite, dar și derularea unor conflicte de

mediu extrem de complexe și de interesante din perspectiva finalității.

Din perspectiva respectării principiilor dreptului mediu, relevant este conflictul

dintre conservaționiști și excepționaliști (Wilson, 2006). Dacă conservaționiștii militează

pentru urgența intervenției stopării declinului biodiversității la scară globală, regională și

locală, excepționaliștii susțin că pauperizarea biosferei poate fi compensată prin invențiile

din cercetarea genetică și robotică.

1.2.5 Dimensiunea socio-economică

Declanșarea conflictelor de mediu are mereu loc în interacțiune cu factori socio-

economici și politici, nefiind niciodată detașată de aceștia (Mason & Spillman, 2002).

Cele mai multe conflicte de mediu sunt activate de aspecte din societate, elementul social

fiind cel în jurul căruia definiția conflictului este construită (Weeks, 1992). Astfel,

grupuri de persoane unite de aceleași îngrijorări, legate de calitatea mediului și a

securității personale, se mobilizează și reacționează chiar și împotriva unor infrastructuri

care sunt în stadiul de plan ori proiect, înainte ca efecte materiale să se fi produs (Lecourt

& Baudelle, 2004).

Din punct de vedere social, conflictele de mediu sunt definite prin:

Page 19: Conflicte de Mediu

Elemente de raportare/mediatizare. În prezent, existența unui element de

raportare este un aspect important pentru ca o situație tensionată să fie desemnată conflict

ce necesită o abordare instituțională. Acesta poate avea diverse forme:

petiții și reclamații, care pot conduce inclusiv la acțiuni în justiție;

manifestări publice prin care actorii afectați se grupează și acționează

pentru a lupta împotriva a ceea ce îi deranjează;

mediatizare prin intermediul mass-media sau chiar ONG-urilor.

Actori implicați. Actorii implicați în conflicte au poziții (atitudini în procesul de

negociere, ce pot fi de revendicare, cerere ori soluționare), interese (motivații, nevoi,

dorințe), valori și convingeri (viziune) (Madden & McQuinn, 2014; Sidaway, 2005), ce

sunt influențate deseori de caracteristicile culturale locale, regionale ori naționale.

Aspectele economice, politice și administrative sunt frecvent relaționate cu dimensiunea

socială a conflictelor. În conflictele de mediu actorii pot fi statul și autoritățile publice

regionale/locale, companiile și investitorii privați, cetățenii (locuitori, turiști, proprietari

de terenuri, etc.), organizațiile pentru protecția mediului, birourile de planificare, experții

din diferite domenii de activitate, organizațiile non-guvernamentale sau grupuri

comunitare unite în funcție de similitudinea aspectelor asupra cărora există opoziție.

Actorii implicați într-un conflict de mediu pot fi cei care propun sau susțin o

activitate și cei care contestă, cu argumente convingătoare sau nu, activitatea respectivă.

Când subiectul conflictului se referă la resursele naturale, opozițiile sunt în principal între

cei care au interese în exploatarea unei resurse și cei care au drepturi sau vor protecția

resursei respective. În cazul în care conflictele de mediu se datorează unor hazarde

tehnologice, actorii care intră în conflict sunt pe de-o parte dezvoltatorii activității

poluatoare, iar pe de altă parte actorii care contestă activitatea și se simt afectați. Analiza

detaliată a caracteristicilor actorilor implicați în conflicte face obiectul capitolului 2.

Interese privind soluționarea sau menținerea conflictelor. În funcție de interesele

actorilor, există conflicte de mediu care pot fi rezolvate, în situația în care toți actorii

implicați în conflict reușesc să-și atingă obiectivele (prin negocieri și dialog ajung la

stabilirea unui compromis) și conflicte care nu pot fi rezolvate (niciun actor nu reușește

să-și atingă obiectivele dorite, conflictul devenind distructiv) (Lewicki et al., 2003).

Conflictele de mediu pot fi reactive, când există doar opoziție din partea

actorilor, fără posibilitate de negociere (de exemplu, comunitățile locale reacționează prin

proteste la efectele negative generate de o haldă de steril, care are un proprietar

necunoscut), sau proactive, când se propun alternative pentru proiectul asupra căruia

există dispute (de exemplu, comunitățile umane negociază cu proprietarul haldei

aternative viabile pentru reducerea dimensiunii efectelor negative) (Renau & Trudelle,

2012).

Page 20: Conflicte de Mediu

1.3 FACTORII DECLANŞATORI AI CONFLICTELOR DE MEDIU

Conflictele de mediu sunt adesea profunde, multidimensionale, prelungite,

interconectate la micro și macroscară cu alte conflicte, fiind caracterizate prin asimetrie în

distribuția puterii (Miall, 2004; Walker & Daniels, 1997).

Declanșatorii conflictelor de mediu sunt legați de: credințe (percepția a ceea ce

este corect și incorect), interese (competiția pentru resurse ori putere), date (informațiile

deficitare pentru înțelegerea conflictului), relații (modalități de comunicare deficitare,

neînțelegeri între părți) și proceduri (reglementări neclare, lipsa de transparență ori

participarea deficitară în procesul de luare a deciziei) (Lumerman et al., 2011).

Torre (2010) consideră că promovarea dezvoltării durabile și schimbarea

modelelor de consum ale populației sunt printre cei mai importanți declanșatori actuali de

conflicte de mediu. Madden & McQuinn (2014) susțin că, în general, schimbarea,

competiția, prevederile legislative și planificarea teritoriului, sunt cele mai importante

cauze ale conflictelor de mediu.

1.3.1 Schimbarea

Orice schimbare este un potențial generator de conflicte. Indiferent de domeniul

în care se manifestă (planificarea teritoriului, utilizarea terenurilor, industrie, agricultură,

administrație, etc.), schimbările determină repoziționări ale diferiților actori care își pot

simți interesele afectate (Torre et al., 2014). Schimbarea poate fi substanțială sau

limitată, privitoare la accesul la resurse individuale sau colective (Bouwma et al., 2010),

legată de domeniul legislativ sau de o serie de aspecte culturale.

De asemenea, ca urmare a unor informații noi sau mai bine distribuite pot apărea

schimbări în percepția și modul de abordare a unor probleme specifice, ce pot avea un

anumit potențial conflictual. De exemplu, în cazul conflictelor legate de combaterea

schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, companiile ce

lucrează în industria combustibililor fosili vor considera ca fiind nesustenabile economic

și social costurile mari necesare aplicării unor măsuri de prevenire, în timp ce

reprezentații publicului larg percep ca fiind intolerabile costurile mari ce vor apărea dacă

nu se iau măsurile corespunzătoare.

Utilizarea terenurilor, expansiunea urbană, crearea unor vecinătăți mixte,

promovarea ori funcționarea unor activități cu impact negativ asupra mediului, inclusiv

dezvoltarea proiectelor de producere a energiei regenerabile, implementarea unor măsuri

de conservare a biodiversității (declararea de arii protejate), mutațiile pentru accesarea

resurselor, modificările legislative, divergențele culturale, poziția diferitelor grupuri de

interese, sunt principalele domenii de manifestare a schimbărilor ce pot declanșa conflicte

de mediu (Fig. 4).

Page 21: Conflicte de Mediu

Fig. 4 - Schimbări generatoare de conflicte de mediu

1.3.1.1 Utilizarea terenurilor și a resurselor teritoriale

Modificările induse în utilizarea terenurilor și a altor resurse teritoriale, fără o

mediere prealabilă a intereselor, reprezintă cauza celor mai frecvente conflicte de mediu

la scară locală, fiind legate direct de dreptul de proprietate sau de utilizare a acestora.

Astfel, atunci când există preferințe diferite privind modul de utilizare a terenurilor

(Havel, 1986), dezacorduri privind dreptul de proprietate sau consecințe negative ale unor

utilizări învecinate (d'Estree et al., 2002), situațiile conflictuale se dezvoltă rapid (Vânău,

2011).

Aceste conflicte au fost definite de von der Dunk et al. (2011) drept conflicte ce

apar atunci când proprietarii de terenuri au interese incompatibile în legătură cu anumite

suprafeţe, rezultând din efectele negative generate de modul de utilizare al terenurilor. În

urma analizei conflictelor dintr-o zonă periurbană din Elveția, von der Dunk et al. (2011)

identifică drept motivații ale conflictelor legate de utilizarea terenurilor: 1) poluarea

fonică (declanșată de traficul rutier sau alte activități); 2) disconfortul vizual (în special

din cauza aspectului considerat inestetic al unor clădiri moderne sau facilități industriale);

3) pericolul asupra sănătății (radiațiile emise de antenele de telefonie mobilă, conflictele

NIMBY); 4) intențiile de conservare a naturii; 5) intențiile de conservare a elementelor de

Page 22: Conflicte de Mediu

patrimoniu cultural și 6) schimbările etnice și confesionale la nivelul unor comunități

umane.

Un alt factor generator de schimbare este urbanizarea, ce favorizează apariția

conflictelor de mediu în special prin crearea unor vecinătăți mixte (Fontan et al., 2012;

Ioja et al., 2014; Ioja & Tudor, 2012; Niță et al., 2014; Patru-Stupariu et al., 2011;

Pătroescu & Cenac-Mehedinţi, 1999; Stan, 2009). Astfel, apar multe vecinătăți ce pot

deveni incompatibile, câteva exemple fiind menționate în Tabelul 1.

Incompatibilitățile funcționale se referă la fapte, valori, interese, judecăți,

persoane, istorii sau aspecte culturale relaționate de teritoriu, care se situează pe poziții

divergente (Daniels & Walker, 2001). Incompatibilitățile funcționale reprezintă

juxtapunerea unor spaţii care generează contradicţii funcţionale, instabilitate şi conflicte,

conducând la deteriorarea calităţii mediului. Ele se materializează prin respingerea de

către anumite utilizări ale funcţiilor din proximitate din cauza existenţei unor externalităţi

negative de amploare, de ordin economic, social, environmental ori sanitar (Taleai et al.,

2007). Incompatibilitățile funcționale pot fi ierarhizate funcție de dimensiunea

conflictuală a asocierii cu vecinătățile astfel: utilizări incompatibile (asocierea între o

utilizare cu agresivitate ridicată și una sensibilă: rezidențial-industrie chimică, construcții

în zone strict protejate), utilizări potențial incompatibile (asociere între o utilizare

potențial agresivă și una sensibilă: cimitir-rezidențial) și incompatibilități percepute

(influențate de percepție ori de fondul cultural) (Fig. 5).

Modul în care incompatibilitățile funcționale pot genera conflicte de mediu este

dependent de: (i) dimensiunea spațiului asociat funcției conflictuale ori potențial

conflictuale, (ii) agresivitatea problemelor generate de diferitele moduri de utilizare a

terenului, (iii) dimensiunea externalităților, (iv) distanța dintre moduri de utilizare a

terenului potențial generatoare de conflict și spații sensibile (în special spații rezidențiale,

unități educaționale sau sanitare), (v) activitățile asociate și dimensiunea acestora, (vi)

numărul de locuitori expuși sau suprafața spațiilor sensibile aflate în raza critică de

manifestare a incompatibilităților (în funcție de tipul și caracteristicile modului de

utilizare a terenului, legislația națională sau anumite organisme internaționale stabilesc

dimensiuni ale zonelor de protecție obligatorii) și (vii) scara spațială la care se realizează

analiza (CCMESI, 2014).

Cauzele principale ale asocierii dintre funcţiile incompatibile sau conflictuale

sunt: extinderea firească a localităţilor, ca şi consecinţă a creşterii populaţiei, a dezvoltării

economice, a includerii unor terenuri în cadrul intravilanului (Fig. 5); greşelile de

planificare a teritoriului generate de o documentare inadecvată, interese individuale; lipsa

de spaţiu construibil în alte locaţii care să permită evitarea asocierilor nedorite; creşterea

numărului de locuitori şi cerinţa pentru servicii accesibile (de exemplu, comerciale,

medicale).

Page 23: Conflicte de Mediu

Tabel 1

Exemple de asocieri potențial conflictuale studiate în literatura științifică internațională

Asocieri de

utilizări

potențial

conflictuale

Categorii de

activități Autori Externalități negative principale

industrial /

rezidențial

cariere (Bloodworth et al.,

2009)

ex: impact asupra peisajelor, limitarea

serviciilor ecosistemice

centrale nucleare (Keller et al., 2012) ex: risc de accidente, risc asupra sănătății,

contaminarea mediului, deșeuri radioactive

centrale

termoelectrice (Liu et al., 2012)

ex: risc asupra sănătății (ex: boli

respiratorii), acidifierea mediului

turbine eoliene

(Molnarova et al.,

2012; Pedersen,

2011)

ex: poluare estetică, zgomot

combinate chimice

și petrochimice

(López-Navarro et

al., 2013)

ex: contaminarea componentelor mediului,

explozii, risc asupra sănătății

abatoare (Bugallo et al., 2014) ex: ape uzate încărcate cu substanțe

organice, mirosuri neplăcute

tăbăcării (Gomes et al., 2011)

ex: poluarea apelor prin deversarea apelor

uzate puternic cu substanțe chimice,

mirosuri neplăcute

servicii

publice/

rezidențial

depozite de deșeuri

solide

(Che et al., 2013;

Owusu et al., 2012)

ex: mirosuri neplăcute, zgomot, risc asupra

sănătății, scăderea atractivității și

productivității terenurilor

stații de epurare a

apelor uzate

(Lebrero et al., 2011;

Peterson et al., 2011)

ex: risc asupra sănătății populației, risc de

contaminare a apelor și resurselor biologice,

mirosuri neplăcute

cimitire

(Fiedler et al., 2012;

Jonker & Olivier,

2012)

ex: contaminarea solului, afectarea

peisajului

infrastructură

de transport/

rezidențial

aeroporturi (Suau-Sanchez et al.,

2011)

ex: zgomot, vibrații, poluarea aerului și a

solului, consum de spațiu

autostrăzi

(Barros et al., 2013;

Hels & Buchwald,

2001)

ex: risc asupra sănătății din cauza

contaminării aerului cu poluanți, zgomot,

fragmentarea peisajelor

parcări (Davisa et al., 2010)

ex: risc asupra sănătății populației,

accentuarea dezechilibrelor dintre spațiile

construite și cele verzi, zgomot, poluarea

aerului

gări

(Bowes & Ihlanfeldt,

2001; Bruinsma et

al., 2007)

ex: zgomot, insecuritate

comercial/

rezidențial centre comerciale

(Kajalo & Lindblom,

2010) ex: insecuritate, aglomerație

recreațional/

rezidențial

cazinouri (Lee et al., 2010) ex: impact social, zgomot, deșeuri,

aglomerarea traficului, insecuritate

parcuri urbane (Jim & Shan, 2012;

Tse et al., 2012) ex: zgomot, insecuritate, deșeuri

Page 24: Conflicte de Mediu

Fig. 5 - Exemple de probleme generate de incompatibilitățile funcționale

1.3.1.2 Promovarea și funcționarea unor activități cu impact negativ asupra

mediului

Planurile, proiectele și activitățile cu impact negativ asupra mediului reprezintă

una dintre cele mai frecvente cauze ale conflictelor de mediu.

Activarea conflictelor legate de promovarea și funcționarea unor activități cu

impact asupra mediului apare, în special, când unul dintre factorii interesați, încearcă să

blocheze investiția, care îi este concurentă, incomodă sau nedorită. Mass-media sau

răspândirea unor zvonuri legate de impacturile negative reprezintă pârghiile utilizate

pentru activarea conflictului. Publicul nu reprezintă în acest cadru, în cele mai multe

situații, decât un simplu instrument pentru rezolvarea unor diferende și nu un beneficiar

real al avantajelor ce rezidă din procesul de negociere.

Page 25: Conflicte de Mediu

Un cadru instituționalizat pentru gestionarea conflictelor de mediu este oferit de

procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Evaluarea impactului asupra

mediului include, în toate cele trei etape ale procesului de obținere a avizelor, acordurilor

ori autorizațiilor de mediu (încadrare, definirea domeniului evaluării și realizarea

raportului, analiza calității raportului și luarea deciziei), proceduri foarte clare legate de

participarea publicului. Astfel, instituțiile de mediu încearcă să limiteze conflictele de

mediu actuale ori viitoare prin considerarea tuturor opiniilor pertinente legate de

impacturile asupra mediului asociabile cu planul, proiectul ori activitatea propusă și

includerea lor documentată în conținutul documentelor tehnico-juridice emise.

În cazul investițiilor cu impact asupra mediului, unde grupurile de interese sunt

foarte puternice, rolul instituțiilor de mediu și uneori al publicului, devine extrem de

redus. În aceste situații, problemele de mediu devin doar motivația conflictului, care are

cauze mult mai profunde, de obicei de ordin politic ori economic.

Astfel, procedura de evaluare a impactului asupra mediului reprezintă unul dintre

cadrele dorite de desfășurate a conflictelor de mediu, întrucât oferă posibilitatea găsirii

unor soluții mult mai rapide, mai raționale și mai apropiate de interesele părților

implicate.

În România, sunt puține exemple de conflicte de mediu soluționate în urma

derulării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Din acest motiv, încrederea

în acest instrument este limitată, iar conflictele de mediu legate de promovarea și

funcționarea unor activități cu impact negativ asupra mediului își găsesc adesea alte scene

de manifestare.

Câteva exemple de activități cu impact asupra mediului, ce stau la baza

declanșării conflictelor de mediu sunt prezentate în Tabelul 2.

Tabel 2

Efecte negative asociate diferitelor utilizări ale teritoriului ce pot activa conflicte de mediu

Spații industriale

Poluarea aerului (inclusiv mirosuri neplăcute) prin emisii de substanţe poluante ca urmare a

activităţilor de producţie şi transport (Sofar et al., 2012);

Formarea ploilor acide ca urmare a emisiei de substanțe acidifiante în atmosferă;

Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane prin eliminarea apelor uzate;

Poluarea solului prin depunerea pulberilor sedimentabile eliminate în aer, prin generarea de ploi

acide sau prin infiltraţii directe de poluanţi în sol;

Nivel ridicat de zgomot şi vibraţii generat de activităţile desfăşurate şi trafic;

Producerea de deşeuri (Lejana & Smith, 2006), în special de deşeuri periculoase, ce pot rezulta din

activităţile industriale;

Atragerea de organisme nedorite (şobolani, câini);

Expunerea, în special a angajaţilor, la substanţe periculoase, ce creşte riscului de îmbolnăvire

(Marques & Lima, 2011; Morra et al., 2009);

Page 26: Conflicte de Mediu

Disconfort vizual;

Accentuarea segregării sociale;

Scăderea atractivităţii pentru investiţii imobiliare a spațiilor afectate direct ori indirect de activitățile

industriale;

Reducerea securităţii locuirii;

Aglomerarea traficului şi intensificarea traficului greu (impact mai ridicat asupra mediului);

Expunerea la hazarde tehnogene.

Spații medicale

Generator de deşeuri periculoase (Voudrias et al., 2012);

Concentrația ridicată de substanțe biologic active;

Emisia de substanţe poluante în atmosferă (Alexis & Liakos, 2013);

Generarea de mirosuri neplăcute, mai ales în cazul cabinetelor medicale stomatologice şi a clinicilor

veterinare localizate în cadrul clădirilor de locuinţe;

Deversarea de substanţe complexe în sistemul de canalizare (dezinfectanţi, produse farmaceutice

nemetabolizate, substanţe active folosite în sistemul de diagnostic, medicamente) (Emmanuel et al.,

2005; Ferrando-Climent et al., 2014; Varela et al., 2013);

Consum foarte ridicat de energie ca urmare a funcţionării continue a echipamentelor de răcire şi

încălzire în scopul menţinerii unei temperaturi constante (Santamouris et al., 1994);

Generarea unui nivel ridicat de zgomot ca urmare a accesului ambulanţelor (în special în cazul

spitalelor de urgenţă);

Creşterea riscului de îmbolnăvire pentru populaţia din proximitate.

Spații comerciale și de servicii

Nivele ridicate de zgomot şi vibraţii ca urmare a creşterii traficului, în special în zona centrelor

comerciale importante;

Poluarea aerului (compuşi organici volatili – benzen, toluen, etilbenzen, xilen, naftalen - în cazul

benzinăriilor), generate atât de mijloacele de transport care accesează spaţiul comercial sau de

servicii, cât şi de activităţile desfăşurate în cadrul acestor spaţii;

Mirosuri neplăcute degajate de unele tipuri de activităţi (compuşi organici volatili în cazul

benzinăriilor, deşeuri organice în cazul pieţelor deschise sau chiar al halelor etc.);

Generare de deşeuri, în special deşeuri de ambalaje şi deşeuri organice şi depozitarea lor

neconformă în cazul comerţului stradal;

Riscuri sanitare în cazul comercializării de produse perisabile (pieţe deschise şi închise şi chiar

centre comerciale) prin nerespectarea cu stricteţe a normelor sanitare şi de igienă;

Posibilitatea apariţiei organismelor nedorite (şobolani,câini), în cazul depozitării neconforme a

produselor alimentare şi a deşeurilor;

Aglomerarea traficului în centrele comerciale mari;

Atragerea comerţului stradal neorganizat (în special în jurul pieţelor deschise şi al halelor);

Poluarea luminoasă generată de reclamele ce însoţesc centrele comerciale;

Riscul de apariţie a unor hazarde tehnogene (explozii şi incendii);

Infrastructura de transport

Poluarea aerului cu particule în suspensie şi gaze emise de mijloacele de transport (gaze de

eşapament, compuşi organici volatili etc.) (Corfa et al., 2004) şi de activităţile conexe ce au loc în

cadrul spaţiilor de transport (ex.: aeroporturi - monoxid de carbon (Stettler et al., 2011), ozon,

compuşi organici volatili, oxizi ai azotului (Unal et al., 2005), hidrocarburi non-metanice (Clark et

al., 1983), particulele în suspensie produse la decolare (Hsu et al., 2013; Stettler et al., 2011; Zhu et

Page 27: Conflicte de Mediu

al., 2011));

Mirosuri neplăcute cauzate de gazele emise (resimţite în special în autogări, autobaze) şi

depozitarea combustibililor;

Nivele ridicate de zgomot şi vibraţii (Mato & Mufuruki, 1999), ce cresc riscul de îmbolnăvire a

angajaţilor şi a populaţiei expuse;

Poluarea apelor ca urmare a scurgerilor accidentale de combustibil sau a spălării mijloacelor de

transport.

Servicii publice

Poluarea aerului, în special sub influenţa depozitelor de deşeuri şi a incineratoarelor;

Mirosuri neplăcute specifice rampelor de deșeuri (Young & Parker, 1983), staţiilor de compostare,

staţiilor de epurare a apei (Roeleveld et al., 1997) şi incineratoarelor;

Poluarea apelor subterane sau de suprafaţă, ca urmare a infiltrării levigatului (Mwiganga &

Kansiime, 2005);

Poluarea solului, cauzată de infiltrarea levigatului (accidental sau din cauza neoperării

corespunzătoare a depozitului de deşeuri – contaminare cu anioni, metale grele (Kasassi et al.,

2008), compuşi organici (Roots et al., 2004), modificarea pH-ului (Hernández et al., 2012)),

depozitarea cenuşii rezultate în urma procesului de incinerare, depunerea poluanţilor atmosferici pe

sol (în principal metale grele) şi de anumite practici de înhumare (contaminarea solului cu ape

reziduale, reziduuri organice şi agenți biologici);

Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor periculoase;

Scăderea atractivităţii zonelor din proximitate;

Disconfort vizual;

Creşterea riscului de îmbolnăvire în cazul depozitelor de deşeuri (Omar et al., 2012) şi al cimitirelor

(World Health Organization - Regional Office for Europe, 1998);

Apariţia fenomenului de segregare socială (în special în proximitatea depozitelor de deşeuri).

Spații de agrement

Nivele ridicate de zgomot generat atât de mijloacele de transport, cât şi de unele tipuri de activităţi

desfăşurate (ex.: concerte în aer liber);

Generare de deșeuri;

Poluare luminoasă (reclamele expuse pe faţadele clădirilor);

Aglomerarea zonei, permanent în cazul mall-urilor sau ocazional în cazul bazelor sportive

importante sau a locaţiilor pentru organizare de evenimente în aer liber.

Terenuri și clădiri abandonate

Poluarea aerului cu pulberi în suspensie generate de clădirile aflate într-un stadiu înaintat de

degradare sau de spaţiile demolate şi lipsite de vegetaţie;

Atracție pentru dezvoltarea depozitelor de deşeuri neorganizate (în principal deşeuri menajere şi

deşeuri din construcţii sau demolări), ce determină mirosuri neplăcute generate de deşeurile de pe

amplasament și atragerea de organisme nedorite (câini comunitari, şobolani);

Disconfort vizual;

Segregare socială;

Posibilitatea apariţiei de locuinţe improvizate;

Insecuritate.

Dezvoltarea unor proiecte energetice verzi, ca urmare a cererii tot mai mari

pentru energia regenerabilă au determinat schimbări importante, ce se constituie în

Page 28: Conflicte de Mediu

declanșator al conflictelor de mediu. Creșterea numărului de echipamente pentru

producerea energiei eoliene (turbine eoliene), solare (panouri solare fotovoltaice),

hidroenergiei (microhidrocentrale) și a biomasei (centralele pe baza de biomasă)

generează conflicte din cauza extinderii spațiale destul de vaste și a problemelor de mediu

asociate. Turbinele eoliene pun probleme legate de estetică, zgomot (Molnarova et al.,

2012; Pedersen, 2011), afectarea biodiversității (Roscioni et al., 2014) și a calității apei

subterane (WSL, 2014). Panourile solare fotovoltaice situate la sol sunt controversate din

cauza impactului estetic, afectării habitatelor unor specii, dar și reducerii spațiului și

productivității agricole (Tsoutsos et al., 2005). Microhidrocentralele, substitutele

hidrocentralelor clasice de mari dimensiuni au generat o serie de conflicte de mediu

(Torre et al., 2014) la o scară mai mică, din cauza modificării regimului de scurgere al

apei sau afectării habitatelor și rutelor de migrație ale unor specii acvatice (Abbasi &

Abbasi, 2011).

1.3.1.3. Implementarea unor măsuri restrictive prin legislația de mediu

Înăsprirea unor reglementări promovate prin legislația de mediu este o altă

schimbare cu potențial de declanșare a conflictelor de mediu. Stabilirea țintelor pentru

controlul poluării (emisii de CO2, substanțe acidifiante, deșeuri periculoase, spații verzi,

etc.), acceptate doar politic, declanșează conflicte atunci când nu au o operaționalizare la

nivel local. Interzicerea sau limitarea utilizării unor servicii și/sau produse (de exemplu,

autovehicule poluante, motorină cu conținut ridicat de sulf) pot produce conflicte, în

situațiile când acestea sunt nerespectate și nesancționate.

Promovarea unor măsuri de conservare a biodiversității și elementelor mediului

abiotic, de reconstrucție ecologică sau de apărare a dreptului animalelor pot declanșa

conflicte de mediu în diverse situații. De exemplu, declararea ariilor protejate noi sau

extinderea celor existente pentru conservarea anumitor specii de plante ori animale

generează conflicte prin impunerea unor restricții de utilizarea unor resurse de care

populația locală depinde (Popescu et al., 2013; Rozylowicz & Dobre, 2010; Rozylowicz

et al., 2011).

Numeroase conflicte sunt alimentate de disputele între diverși actori

(administrația ariilor protejate și comunitățile locale) ca urmare a intereselor divergente

asupra unor specii.

Măsurile de reconstrucție ecologică pentru refacerea ecosistemelor degradate

generează conflicte, atunci când utilizările care aduc beneficii sociale și economice

(utilizarea agricolă) fac obiectul reconstrucției ecologice sau când aceste măsuri nu iau în

considerare utilizările învecinate (Buckley & Crone, 2008).

Page 29: Conflicte de Mediu

Cele mai multe conflicte apar în cazul ariilor protejate situate în zonele rurale

unde populația depinde de utilizarea tradițională a terenului, iar printr-un management

restrictiv se pot pierde chiar și drepturile de proprietate (Cernea & Schmidt-Soltau, 2006).

1.3.1.4. Modificările în percepția populației

Modificările în percepția populației se constituie în declanșatori importanți ai

conflictelor de mediu la nivel local. În general, conflictele de mediu rezultă din distribuția

inechitabilă a costurilor și beneficiilor rezultate în urma dezvoltării și ca urmare a

impactului real ori potențial perceput al unei dezvoltări sau practici asupra unei folosințe

a mediului. Prin urmare, percepția actorilor implicați într-un conflict de mediu este una

din cauzele determinate ale acestuia.

Conflictele de interese dintre două grupuri de actori pot fi privite ca fiind o

funcție de costuri și beneficii percepute de aceștia, iar fiecare actor are o gamă de

rezultate acceptabile. Această gamă de rezultate acceptabile se poate modifica în timp, ca

urmare a dinamicii proceselor naturale, sociale, economice, sau pur și simplu a unei

informări superioare. Astfel, ceea ce era acceptabil la un anumit moment dat poate să

devină declanșatorul unui conflict de mediu.

În mod frecvent, unii actori acceptă anumite forme de dezvoltare pentru că le sunt

prezentate doar beneficiile lor, iar în momentul în care încep să cunoască și externalitățile

de mediu resping acea formă de dezvoltare. Lipsa de încredere între actori în cadrul unui

conflict de mediu, dar și lipsa recunoașterii de la nivele superioare a practicilor locale

(Bouwma et al., 2010) nu fac decât să accentueze rolul percepției populației în apariția

conflictelor de mediu.

Politicile elaborate de către autoritățile publice, în scopul rezolvării unor

probleme în interesul populației, de multe ori se dovedesc a fi contradictorii cu interesele

acesteia, populația reacționând când îi este amenințată siguranța (Davodeau, 2003) sau

confortul (Davodeau, 2008). Interesele, pozițiile, opiniile sau percepțiile incompatibile cu

cele ale investitorilor unor proiecte care au impact asupra mediului sunt numeroase și

vizează în special proiectele de realizare a infrastructurilor de transport (Gresch & Smith,

1985), a facilităților publice (Meyer & Brown, 1989), a facilităților de recreere, a noilor

proiecte de dezvoltare (Saint et al., 2009), precum și a echipamentelor de energie

regenerabilă.

1.3.1.5. Schimbările apărute în urma manifestării unor evenimente

Schimbările apărute în urma manifestării unor evenimente (hazarde

naturale/tehnogene ori alte situații neprevăzute) provoacă mutații semnificative, atunci

când sunt însoțite de afectarea unor bunuri comune sau personale. Astfel de evenimente

Page 30: Conflicte de Mediu

perturbă prin schimbările majore pe care le produc și determină numeroase conflicte din

cauza instabilităților pe care le induc la nivel social, economic, politic și administrativ. Ca

urmare, mișcări sociale și manifestări violente se pot activa având ca principale cauze

insuficiența unor resurse naturale sau securitatea personală.

În toate aceste situații, schimbările impuse de activitățile menționate anterior pot

fi obiectul, mijlocul sau cauza principală a conflictului de mediu (Månsson, 2014).

1.3.2 Competiția

Competiția reprezintă baza progresului tehnologic și a eficienței economice, fiind

o forță care garantează maximizarea profitului și stimularea interesului pentru

amplificarea productivității în activitatea fiecărui individ, grup de indivizi ori structuri

organizaționale (Rohlf, 2008). Adam Smith consideră competiția ca fiind acea mână

invizibilă care asigură gestionarea eficientă a unor resurse limitate, supuse presiunii

dorințelor nelimitate ale societății. În realitate, competiția nu este relaționabilă cu o

economie de piață perfectă, iar din acest motiv se constituie și într-unul dintre cei mai

importanți factori declanșatori ai conflictelor de mediu.

Elementele competitive creează conflicte, iar elementele cooperative stimulează

motivația pentru a ajunge la un consens (Swanström & Weissmann, 2005).

Haberl et al. (2014) evidențiază mai multe tipologii de manifestare a competiției

pentru resurse: producție vs. producție (hrană vs. biocombustibili), producție vs.

conservare (hrană vs. ținte de conservare), conservare vs. conservare (prioritizarea în

activitățile de conservare a diferitelor tipuri de specii ori habitate), urbanizare vs.

producție (spațiu rezidențial vs. teren arabil) și urbanizare vs. conservare (spații

construite vs. conservarea mediului). De asemenea, preluând abordarea ecologică,

competiția poate fi: prin interferență (doi agenți se afectează negativ unul pe celălalt în

încercarea de a accesa o resursă) sau pentru accesul la resurse (reducerea disponibilității

unei resurse, care generează concurență). În ambele situații, apar consecințe negative

pentru ambii actori implicați în conflict.

Conflictele de mediu pot apărea ca urmare a unor situații de deficit al resurselor

(supraexploatare și consum), dar și în cazul abundenței lor (ca urmare a unei distribuții

inechitabile a beneficiilor). În aceste situații, actorii intră în competiție pentru acces la

resursele respective.

Exploatarea comercială a resurselor regenerabile sau neregenerabile, rare sau

abundente, cât și utilizarea lor directă favorizează apariția conflictelor de mediu,

frecvente din cauza contradicției dintre normele de mediu, țintele dezvoltării economice

și/sau așteptările diferitelor grupuri (Vihervaara et al., 2010).

Page 31: Conflicte de Mediu

Competiția pe resurse limitate (O'Lear, 2005) poate fi indusă prin: cerere (când

există pe piață o cerere deosebită pentru un anumit tip de resursă), ofertă (prin degradarea

mediului, variație naturală sau deficiențe în organizarea fluxurilor antropice este afectată

oferta unei anumite resurse) sau factori structurali (anumite grupuri din societate

beneficiază de acces diferențiat la resurse) (Mason & Spillman, 2002).

În managementul conflictelor de mediu este important să se cunoască funcțiile

terenurilor/resurselor care intră în competiție, tipurile de limitări (de exemplu, caracterul

neregenerabil), actorii care concurează și mecanismele competiției (inclusiv nivelul de

instituționalizare al acesteia).

1.3.3 Prevederile legislative

Armonia perfectă reprezintă o iluzie. De cele mai multe ori, la diferite scări

spațiale apar disfuncționalități rezultate fie din aplicarea inadecvată a legislației (în mod

intenționat sau din lipsa unei pregătiri adecvate de specialitate a decidenților) sau din

încălcarea voită a regulilor sau prevederilor legale existente (Cadoret, 2009).

În multe situații, conflictele de mediu își pot găsi cauza în prevederi legislative

ambigue, care lasă loc de interpretări în funcție de anumite interese ale actorilor, care nu

prevăd toate situațiile specifice ce pot apărea, sau care reglementează excesiv anumite

categorii de activități.

La acestea se adaugă și deficiențele în funcționarea ierarhică a instituțiilor

publice, comunicarea deficitară în procesul de luare a deciziei și dezechilibrul în

cunoaștere sau putere între actorii implicați în anumite conflicte.

Restricţiile reprezintă limitări impuse unor anumite intervenții antropice pentru

evitarea impactului negativ asupra unor bunuri publice sau considerate prioritare pentru

asigurarea promovării dezvoltării echilibrate a teritoriului. Pe de altă parte, interdicţiile se

aplică atunci când o inserție antropică poate avea consecințe foarte grave asupra mediului

sau a unei structuri existente, intervenția antropică fiind interzisă în totalitate. Restricțiile

și interdicțiile se stabilesc pentru un management mai eficient al unor componente

importante pentru societate, cum ar fi:

(i) resursele naturale: restricții privind utilizarea apei pentru irigare (MacDonald

et al., 2010), limitări privind numărul sau speciile de animale acceptate pentru pășunat,

interzicerea exploatării forestiere și a activităților de vânătoare în zonele protejate;

(ii) sănătatea și securitatea populației: restricții privind amplasarea antenelor de

telefonie mobilă care pot afecta starea de sănătate a populației, restricții pentru protecția

împotriva zgomotului (limitări de viteză ale traficului motorizat în cartierele locuite,

interzicerea claxonatului ori a utilizării sistemelor de avertizare sonoră de către

ambulanțe), restricții pentru securitatea populației (restricții privind programul de

funcționare al unor activități astfel încât să nu interfereze cu programul de odihnă al

Page 32: Conflicte de Mediu

populației: aeroporturi, gări), restricții pentru protecția calității aerului (limitarea traficului

între anumite intervale orare ori în zonele centrale), interzicerea amplasării rampelor de

deșeuri în proximitatea localităților (Ministerul Sănătății, 2014; OMS, 2000);

(iii) aspecte economice: cote de emisie a unor poluanți în mediu (de exemplu,

certificate de carbon).

(iv) aspecte administrative: restricții privind desfășurarea unor activități în zonele

de dezvoltare durabilă a ariilor protejate (construcții turistice care depășesc o anumită

capacitate), interdicții de desfășurare a unor activități în zonele de protecție integrală și

strictă a ariilor protejate (dezvoltarea de suprafețe construite, exploatarea resurselor

naturale).

În general, restricțiile și interdicțiile se formulează și implementează prin:

(i) planurile de urbanism (incluzând regulamentele locale de urbanism), ce

cuprind reglementări clare, stabilite pentru o anumită perioadă, privind utilizarea

terenurilor în unitățile administrativ-teritoriale. Relevante în această direcție sunt limitele

de dezvoltare ale intravilanului, delimitarea zonelor cu interdicție ori restricție de

construire ori de amplasare a unor categorii de zone funcționale, stabilirea regulilor

necesar a fi respectate pentru anumite unități teritoriale de referință.

(ii) planuri de management (inclusiv amenajamente), ce cuprind reglementări

privind utilizarea unor resurse naturale (biodiversitate, resurse forestiere, resurse de apă,

etc.), ținând cont de capacitatea de regenerare a resurselor, de prioritățile stabilite la

diferite niveluri decizionale ori de nevoile societății.

(iii) avize, acorduri sau autorizații, care sunt documente tehnico-juridice, ce

urmăresc o procedură administrativă care conține criterii bine stabilite pentru validarea

legalității planului, proiectului sau activității cu impact teritorial. Pentru emiterea

avizului, acordului ori autorizației se evaluează o combinație de factori naturali, sociali și

economici, avându-se în vedere respectarea unor condiții impuse de legislație sau

specificul natural, social, economic ori politic. Prin aceste documente se stabilesc nivele

maxime sau minime ce trebuie respectate de activitățile economice, distanțe minime față

de diferite funcții potențial conflictuale din proximitate, restricții și interdicții de utilizare

a spațiului, etc. Domeniile în care se solicită astfel de documente tehnico-juridice sunt

extrem de variate, reprezentative, fiind protecția mediului, gospodărirea apelor,

managementul silvic, exploatarea pastorală, construcții, sănătatea publică, managementul

deșeurilor, servicii publice, arii protejate, transporturi, securitate. Astfel de documente

certifică faptul că planurile, proiectele ori activitățile integrează restricții și interdicții

asociate diferitelor domenii sectoriale, ce le fac mai prietenoase față de mediu, societate și

economie (Jones et al., 2005).

(iv) declararea de arii protejate, care reprezintă teritorii terestre, acvatice ori

subterane, în care se promovează prioritar protecția și conservarea biodiversității și a

elementelor de peisaj. Ele impun încă de la declarare restricții și interdicții de utilizare a

Page 33: Conflicte de Mediu

teritoriului și a resurselor asociate acestuia, în scopul îndepărtării amenințărilor reale sau

potențiale pentru elementele de interes conservativ (Primack et al., 2008).

(v) instituirea de zone de protecție, care reprezintă spații prin care se separă clar

cel puțin două categorii de funcții incompatibile, de obicei una agresivă și una agresată.

Zonele de protecție pot avea zona sensibilă în interior (zona de protecție sanitară aferentă

unei surse de alimentare cu apă) ori în exterior (zona de protecție sanitară aferentă unei

ferme zootehnice). În ambele situații, zona de protecție reprezintă un teritoriu supus unor

restricții și interdicții dependente de tipul de zonă delimitată. În planificarea teritoriului

din România, sunt instituite zone de protecție în lungul căilor de comunicație, în lungul

cursurilor de apă, a lacurilor și zonei costiere, în jurul diferitelor funcții cu impact asupra

mediului (zone industriale, ferme zootehnice, spitale de boli contagioase, etc.), în

apropierea zonei de frontieră, etc.

(vi) hărțile de risc natural, care prezintă areale cu diferite grade de expunere la

diferite categorii de riscuri naturale, relevante fiind în special cutremurele, alunecările de

teren, prăbușirile, torențialitatea și inundațiile.

(vii) zonarea este un instrument de alocare spațială a unui regim specific de

gestiune a teritoriului pentru componente ale unei unități de planificare (un oraș, o

comună, o arie protejată, un bazin hidrografic), în scopul creșterii șanselor de îndeplinire

a obiectivelor stabilite prin procesul de planificare. Prin zonare se urmărește creșterea

potențialului de valorificare ori conservare a teritoriului în concordanță cu resursele

existente, dar și limitarea vecinătăților incompatibile, prin restricționarea ori interzicerea

unor asocieri de funcții. Zonarea este un instrument de planificare, care presupune

anticiparea a numeroase situații pentru un anumit teritoriu. Din acest motiv trebuie să fie

un instrument foarte flexibil, pentru a nu impune blocaje. Avantajele promovării zonării

se referă la: (a) organizarea superioară a activităţilor de planificare a teritoriului prin

integrarea adecvată a diversității resurselor teritoriale și intereselor, (b) alocarea echitabilă

a beneficiilor și costurilor aferente valorificării unui teritoriu, (c) prioritizarea arealelor ce

necesită anumite categorii de intervenții locale, (d) limitarea transformărilor semnificative

în utilizarea terenurilor prin menținerea unei continuități a managementului, (e) creșterea

șanselor de respectare a interdicțiilor și restricțiilor, atât pe domeniul public, cât și în cel

privat. Zonarea este parte integrantă a planurilor de amenajare a teritoriului și urbanism, a

planurilor de management pentru arii naturale protejate, amenajamentelor silvice, etc.

Aceasta integrează aspecte extrem de diverse, fiind una dintre componentele cheie ale

documentelor în care se regăsește. Zonarea are trei componente: (a) harta zonării, ce

cuprinde limitele fiecărei zone, (b) reglementările specifice, ce include utilizările permise,

standardele și cerințele pentru fiecare zonă și (c) textul zonării, ce stabilește procedurile

de realizare a unor investiții.

Zonele cu restricții și interdicții de utilizare a teritoriului atrag atenția asupra

existenței unor priorități sectoriale (de exemplu, de conservare a biodiversității), a unor

Page 34: Conflicte de Mediu

cerințe speciale de exploatare (de exemplu, zonele de protecție din lungul căilor de

comunicație, stabilite din rațiuni de securitate) sau a unei fragilității a teritoriului (de

exemplu, vulnerabilitate la riscuri naturale) (Iojă et al., 2003). Chiar și în aceste condiții,

zonele cu restricții și interdicții de utilizare a teritoriului sunt printre cele mai susceptibile

la apariția conflictelor, întrucât foarte rar acestea sunt acceptate de comunitățile locale ori

de diferiți utilizatori de resurse. Atunci când promovarea de restricții și interdicții nu este

dublată de dezvoltarea unor mecanisme instituționale puternice pentru implementarea lor

sau de oferirea de alternative viabile, inerția societății, interesele utilizatorilor de resurse

ori a altor grupuri de interese anulează rapid astfel de reglementări și favorizează

amplificarea conflictelor de mediu.

1.3.4 Planificarea teritoriului

Planificarea este un proces care “enunță obiective pentru activități viitoare”

(Alexander, 1992) și intervine atunci când anumite schimbări declanșează impacturi

pozitive sau negative asupra unor bunuri comune (Turner, 1998). De aceea, planificarea

prin caracterul anticipator (Davidoff & Reiner, 1973) și prin rolul informativ, de control,

decizional ori consensual (Innes & Booher, 2010; Steiner, 2004) este un instrument de

anticipare, declanșare, management sau soluționare a unor astfel de conflicte, inevitabile

într-o societate cu o dinamică normală.

Planificarea teritoriului, respectiv spatial planning sau territorial planning în

limba engleză, l'aménagement du territoire în limba franceză, reprezintă modalitatea de a

coordona activitățile cu impact teritorial în scopul asigurării dezvoltării economice în

condițiile protecției mediului și respectării echității sociale. Dintre multitudinea de

aspecte cărora se adresează, planificarea teritorială se concentrează în special pe relațiile

dintre activitățile economice și cele sociale, precum și organizarea lor în locații

corespunzătoare în funcție de disponibilitatea și pretabilitatea teritoriului (Hall, 2005),

incluzând și potențialul și exploatarea biologică (Pătroescu, 1996). În acest sens,

planificarea teritorială își propune mai multe ținte, printre care cele mai importante sunt:

utilizarea rațională și protecția/conservarea resurselor naturale, dezvoltarea echilibrată a

infrastructurilor și mediului construit, precum și asigurarea unui standard optim al calității

vieții.

În România, planificarea teritoriului este inclusă în cadrul amenajării teritoriului

și urbanismului (Parlamentul României, 2001). Principiile și obiectivele promovate sunt

interrelaționate cu celelalte tipuri de planificare menționate anterior, deși cultura

planificării mediului, peisajului, modului de utilizare a teritoriului ori conservării este

încă în fază incipientă.

Page 35: Conflicte de Mediu

În funcție de metodele promovate în procesul de planificare pentru a

rezolva/valorifica problemele/oportunitățile, planificarea teritoriului poate avea

următoarele abordări:

(i) Abordarea rațională, formală sau sinoptică (Brews & Purohit, 2007). În acest

caz planificarea este un proces comprehensiv, ideal, care se bazează pe utilizarea

informației tehnice și științifice pentru a atinge obiectivele stabilite (Brooks, 2002).

Această abordare este dominant cantitativă, ignorând elementele ce nu se pot cuantifica și

factorii interesați sau ale căror interese sunt afectate (de Smit & Rade, 1980). Innes &

Booher (2010) descriu modelul rațional de planificare, urmând o structură ierarhică de sus

în jos: “oficialii stabilesc obiectivele; cu ajutorul experților se identifică problemele;

experții oferă alternative pe care le evaluează și extrag concluzii despre eficiența lor;

decidenții, pe baza acestei informații, hotărăsc politicile și acțiunile, iar birocrații le

implementează”. Autorii critică eficiența și succesul implementării acestui model în

practică, procesul fiind considerat prea științific, prea complex și bogat în informație,

lipsit de predictibilitate, alternativele nefiind adaptate cerințelor sociale și politice

(Atkinson, 2011; Lindblom, 1959). Succesul acestui tip de planificare este limitat,

deoarece fiind un proces ideal, este dificil ca soluțiile propuse pentru rezolvarea unei

probleme să fie complet compatibile cu realitățile naturale, sociale și economice.

(ii) Abordarea incrementală urmărește ajustarea alternativelor pentru

soluționarea problemelor de planificare în concordanță cu interesele actorilor implicați în

procesul de planificare. Lindblom (1959), descria modelul incremental de luare a

deciziilor, ori metoda comparațiilor limitate și succesive, ca un proces pragmatic,

simplificat față de cel sinoptic, prin care se oferă alternative foarte apropiate ca soluții de

politicile existente. Pe tot parcursul procesului au loc mici ajustări succesive ale

alternativelor, în funcție de succesul implementării alternativei precedente, astfel încât să

corespundă cât mai bine intereselor tuturor actorilor interesați și să se evite potențialele

eșecuri în rezolvarea problemelor (Scott, 2010). Abordarea incrementală permite

improvizația (Hersperger, 2012), în sensul că se concentrează pe rezolvarea unor

probleme prezente și nu pe promovarea unor proceduri care să influențeze viitorul.

Abordarea incrementală în luarea deciziilor este adecvată pentru societățile democratice

și nepotrivită pentru cele în care deciziile se iau la nivel central. Procesul incremental

permite implicarea multor actori interesați, între care participarea populației ocupă un loc

important. Cu toate acestea, Etzioni (1973) semnala că unul din defectele modelului

incremental de planificare ar fi că decizia va reflecta interesele actorilor care au putere

politică, iar interesele celorlalți actori mai puțin importanți ca influență vor fi slab

reprezentate.

Deși planificarea incrementală este opusul planificării raționale o îmbinare a

celor două ar asigura rezolvarea cu succes a problemelor de planificare a teritoriului,

Page 36: Conflicte de Mediu

asigurarea integrării intereselor diferitelor grupuri de interese și evitarea potențialelor

consecințe neprevăzute.

(iii) Abordarea prin acordarea asistenței („advocacy”) are ca obiectiv asistarea

populației ale cărei interese nu sunt luate în considerare, de obicei, în procesul de

planificare a teritoriului. Acest tip de abordare a apărut în Statele Unite ale Americii și

promovează principiul echității (Clavel, 1994; Faludi, 1973), care se referă la accesul în

mod egal și corect al actorilor interesați de procesul de luare a deciziilor, care au legătură

cu problemele care îi afectează (Shiva, 2011). În această situație, planificatorii joacă rolul

unor avocați, acordând asistență și facilitând implicarea grupurilor de persoane

defavorizate în procesul de planificare a teritoriului. Acordarea asistenței din partea

planificatorilor este importantă pentru acel segment din populație care nu cunoaște

modalitățile de implicare în procesul de luare a deciziei. Implicarea acestei categorii în

procesul de planificare a teritoriului îi ajută să poată obține beneficii și să devină

conștienți de implicațiile planificării asupra teritoriului ce prezintă interes pentru ei. În

acest sens Harwood (2003) arată că acest tip de planificare este eficient, reușind să reducă

“rasismul de mediu” și segregarea socială prin îmbunătățirea condițiilor de viață ale unei

populații defavorizate, ce este expusă permanent unor riscuri de mediu și asupra sănătății.

Printre avantajele abordării prin acordarea asistenței se regăsesc: (a) oportunitatea

regândirii anumitor politici publice, astfel încât să integreze și grupurile de populație

defavorizate (Harwood, 2003); dar și (b) promovarea aspectului democratic al planificării

teritoriului, prin încurajarea obținerii unor rezultate corecte și echitabile pentru cât mai

multe categorii sociale (Davidoff, 1965; Harwood, 2003). Deseori puterea politică sau

interesele care există la nivelul comunității pot defavoriza anumite persoane ceea ce poate

contribui la limitarea succesului acestui tip de planificare (Hersperger, 2012). În țările în

care deciziile se iau încă la un nivel central, procesul este dificil de implementat,

participarea publicului în procesele de luare a deciziei fiind limitate nu legal, ci informal.

(iv) Abordarea colaborativă sau de comunicare are ca obiectiv promovarea

dialogului pentru atingerea consensului între actorii interesați și se referă la modul în care

actorii interesați interacționează pentru a găsi rezultate benefice pentru problemele care

sunt de interes comun (Margerum, 2002). Innes & Booher (2010) caracterizează

planificarea colaborativă ca un proces care se bazează pe implicarea într-un dialog direct

a actorilor care au interese, unde fiecare își expune perspectivele cu scopul de a facilita

discuții despre problemele comune cu care aceștia se confruntă. Acest tip de planificare

ajută la stabilirea unui acord comun menit să satisfacă toate interesele actorilor,

favorizând noi modalități de abordare și rezolvare a problemelor asupra cărora există

preocupări comune. Planificarea colaborativă este un teren de contestație, care poate

favoriza conflicte interpersonale, îndreptate spre atingerea unui consens (Healey, 2006).

O implicare activă a actorilor interesați și colaborarea lor pot facilita eficiența procesului

Page 37: Conflicte de Mediu

de planificare, deoarece se pot stabili relații de încredere reciprocă (Orr et al., 2008) și se

poate ajunge ușor la un consens care să mulțumească toți actorii interesați.

(v) Abordarea activă favorizează implicarea populației locale în procesul de

planificare. Această abordare se concentrează pe implicarea rezidenților în procesul de

planificare, în scopul îmbunătățirii planurilor pe baza experiențelor rezidenților (Brews &

Purohit, 2007). Populația nu trebuie niciodată neglijată în procesul de planificare a

teritoriului (Balej et al., 2010), întrucât „o caracteristică importantă a unei societăți

sustenabile este bunăstarea cetățenilor” (Comisia Europeană, 2002). Cunoașterea

percepțiilor locuitorilor privind diferite situații poate fi folosită ca instrument cheie în

procesul de luare a deciziei la nivel local, stabilind astfel relații mai bune în teritoriul în

care se dorește intervenția prin promovarea unei planificări în concordanță cu

perspectivele locuitorilor. Multe țări stimulează participarea cetățenilor în procesul de

planificare, reprezentative fiind Olanda (Dekker & van Kempen, 2004), Elveția - unde

populația este un element cheie al planificării teritoriale (Lendi & Elasser, 1991), având

dreptul să conteste activitățile propuse de planurile de utilizare a terenurilor (denumite

Nutzungsplan) atunci când le sunt prezentate de către municipalități (von der Dunk et al.,

2011) și Statele Unite ale Americii, unde nivelul de participare activă a cetățenilor în

procesul de planificare este ridicat, existând numeroase tehnici și instrumente prin care se

asigură eficiența acestui proces (Al-Kodmany, 1999).

(vi) Abordarea tradițională („teleocracy”) oferă instrucțiuni și îndrumări

specifice pentru îndeplinirea unor scopuri bine definite. În acest sens este similară cu

planificarea rațională, dar diferă prin faptul că are un aspect democratic, permițând

participarea publicului. Instrumentele specifice sunt planurile, proiectele și programele.

Această abordare are o direcție stabilită despre ce înseamnă un standard de viață mai bun,

care trebuie urmată pentru îndeplinirea obiectivelor dorite (Alexander et al., 2012).

(vii) Abordarea modernă („nomocracy”) se caracterizează prin creativitate, fiind

adecvată situațiilor complexe, în care există percepții diferite legate de calitatea vieții.

Instrumentele acestui tip de planificare pot fi legi, reglementări și reguli, trebuind să fie

aplicabile, echitabile pentru un public larg (generale), clare (simple), să nu vizeze

obiective doar pe termen scurt, ci și pe termen-lung (stabile) și să se fi dovedit eficiente

ca urmare a evoluției de-a lungul timpului (robuste) (Alexander et al., 2012).

Aceste abordări în rezolvarea problemelor de planificare pot co-exista. De

exemplu, un proces de planificare poate fi bazat în același timp pe îndrumări specifice

pentru îndeplinirea unor scopuri bine definite (similar abordării raționale), dar poate avea

și un aspect democratic, permițând participarea publicului (similar abordării transactive),

și respectând echitatea (abordarea prin acordarea asistenței).

Fiecare dintre aceste abordări din planificarea teritoriului prezintă vulnerabilități

în apariția conflictelor de mediu, precum și instrumente pentru anticiparea și rezolvarea

lor.

Page 38: Conflicte de Mediu

Un exemplu, în care planificarea teritoriului se poate constitui în declanșator al

conflictelor de mediu este dat de Planul de Amenajare a Teritoriului Național, care

reprezintă viziunea strategică pe termen lung a României în domeniul amenajării

teritoriului (Petrișor, 2010). De exemplu, aprobarea secțiunii a III-a a PATN – Zone

protejate a generat conflicte importante, pornind de la nivelul național și până la cel local.

Enumerarea ariilor protejate de interes național, având ca indicative doar o suprafață

totală și o localitate în care sunt amplasate, a creat un haos administrativ, ce a afectat mult

imaginea instituțiilor de mediu. Lipsa unei delimitări teritoriale clare și recunoscute la

nivel național a acestor arii protejate a facilitat intervenția antropică în cadrul lor prin

exploatări forestiere, extracții de agregate minerale, amenajarea de infrastructuri turistice,

etc. În plus, proprietarii de terenuri au avut mai mult de patru ani la dispoziție pentru a-și

valorifica resursele naturale existente în aceste spații, folosind de multe ori tehnici de

exploatare nesustenabile.

Probleme similare au apărut la nivelul planurilor de urbanism, care nu au reușit să

anticipeze schimbările semnificative în utilizarea terenurilor, care s-au declanșat în

special după anul 2005. O consecință importantă a adaptărilor continue ale prevederilor

acestor planuri de urbanism a fost realizarea suprafețelor construite în areale vulnerabile

la riscuri naturale și tehnogene, în zonele de conservare specială ale unor elemente de

patrimoniu natural și/sau cultural, în spații fără nici un fel de dotări tehnico-edilitare. Ele

au constituit germenii a numeroase conflicte de mediu, multe dintre ele nerezolvate nici

în prezent (Tudor et al., 2014).

1.4 EFECTELE CONFLICTELOR DE MEDIU

Conflictele de mediu au un rol extrem de complex la nivelul societății umane,

fiind considerate indicatori ai schimbărilor care apar la nivel teritorial, catalizatori ai

dialogului între diferite grupuri de interese, reglatoare ale relațiilor sociale, instrumente de

gestionare al proximităților geografice ori modalități de rezistență împotriva centralizării

deciziei (Torre, 2010). Ele sunt o obsesie a societății actuale determinată de neîncrederea

atingerii unor ținte politice, sociale, economice cu origine sau consecințe legate de mediu

(Sidaway, 2005).

Efectele conflictelor asupra mediului pot fi ierarhizate pe trei nivele:

directe (cauzate de distrugerea fizică a ecosistemelor sau a speciilor și de

eliberarea unor substanțe poluante în mediu);

indirecte (rezultate din strategiile actorilor de a combate efectele modificărilor

socio-economice și pierderea serviciilor ecosistemice de bază);

instituționale (afectarea funcționării normale a instituțiilor publice, a programelor

și mecanismelor de coordonare a politicilor publice).

Page 39: Conflicte de Mediu

Conflictele sunt în primul rând semnale ale schimbărilor care apar la nivelul

societății, indiferent de domeniul în care se manifestă (politic, administrativ, tehnologic,

utilizarea terenurilor ori în relațiile dintre diferite grupuri de interese). Ele sunt declanșate

de inerția societății tradiționale, frica față de consecințele negative ale unor proiecte noi,

impactul negativ asupra societății asociat unor activități, atingerea intereselor unor

grupuri ori persoane sau schimbările de mediu actuale (creșterea incidenței hazardelor

naturale, schimbările climatice globale).

În al doilea rând, conflictele stimulează dialogul dintre diferite grupuri de

interese, unele dintre acestea, de obicei, neglijate în procesul de luare a deciziei.

Participarea la luarea deciziei nu este mereu un garant al succesului, însă oferă

posibilitatea actorilor implicați să se ierarhizeze din punct de vedere al pozițiilor,

argumentelor ori a priorităților.

Hirschman (1970) consideră că după angajarea în conflict, actorii implicați au

posibilitatea să accepte tacit regulile stabilite, să se retragă din conflict ori să continue să

se opună. Această implicare colectivă sau individuală contribuie, uneori, la întărirea

relațiilor sociale și la creșterea capacității de reacție a comunității împotriva unor proiecte

ori activități ce îi lezează interesele.

Conflictele reprezintă o modalitate de semnalare a tensiunilor legate de

proximitățile geografice (suprapunerea intereselor pe o anumită zonă, neînțelegeri legate

de limite, consecințe negative generate de o utilizare vecină), ce pot genera consecințe

mult mai serioase, în cazul în care sunt neglijate.

Dincolo de beneficiile conflictelor, nu trebuie neglijate aspectele negative, cum ar

fi decredibilizarea perdanților, escaladarea și degenerarea în violențe, îngreunarea sau

chiar blocarea procesului decizional, alegerea unor soluții greșite impuse de grupul cel

mai puternic ori cu cea mai bună poziție, apariția unor fenomene sociale greu de gestionat

(Sidaway, 2005).

Decredibilizarea perdanților este de cele mai multe ori o modalitate prin care un

conflict devine latent, potențialul acestuia de a se reactiva și asocia cu alte categorii de

conflicte fiind foarte ridicat. Decredibilizarea perdanților este o problemă reală, mai ales

atunci când sunt afectate instituții administrative. Prejudicierea autorității instituțiilor

publice din domeniul protecției mediului este o problemă reală și în societatea

românească, pe fondul asocierii acesteia cu alte probleme structurale (deficitul de

finanțare, atractivitatea redusă pentru resursa umană înalt calificată, noutatea

instrumentelor promovate în raport cu alte domenii, etc.). Astfel, conflictele pot

determina îngreunarea ori chiar blocarea procesului decizional, în condițiile, în care

instituțiile administrative sunt cele decredibilizate.

Escaladarea și degenerarea în violențe este un risc important asociat conflictelor

și apare atunci când în grupurile de interese care se confruntă, modalitățile radicale de

Page 40: Conflicte de Mediu

rezolvare sunt preferate în locul de negociere. Violențele sunt asociate cu distrugeri de

bunuri, iar uneori cu afectarea integrității fizice a participanților.

Orice conflict trebuie evaluat prin perspectiva contextului ecologic, socio-

cultural, economic, politic sau administrativ în care se desfășoară și care îi preia efectele

pozitive sau negative (Bogale et al., 2006). Consecințele conflictelor de mediu se referă la

pierderea resurselor naturale, amenințarea habitatelor, afectarea sustenabilității,

persistența unor externalități de mediu (poluarea apelor, aerului, solului) sau la

accesibilitate, restricții sau excluderi, deschideri sau relaxări (Torre et al., 2014).

În cazul conflictelor de mediu anumite segmente ale populației percep consecințe

negative asociate cu relocarea activităților, schimbarea sistemelor de proprietate sau

restricționarea accesului la anumite resurse, putând determina fenomene precum

competiția pe resurse limitate, migrații sau destabilizare politică.

Existența unor conflicte de mediu favorizează apariţiei zonelor afectate de

segregare socială, spaţiile cu calitate deficitară a factorilor de mediu fiind în general

ocolite de categoriile sociale cu un nivel de trai ridicat.

În cazul efectelor ecologice ale conflictelor de mediu, natura problemelor nu este

întotdeauna înțeleasă, având în vedere complexitatea proceselor ecologice și insuficienta

cunoaștere a lor în anumite regiuni și de către anumite comunități locale (Bogale et al.,

2006). Având în vedere eterogenitatea spațiului, a utilizării terenurilor sau a funcțiilor

acestuia în general, externalitățile de mediu se desfășoară în mod diferit și impacturile

sunt resimțite în mod diferențiat la nivelul unor categorii specifice.

Existența conflictelor de mediu impune promovarea sistemelor de co-

management al resurselor (Widmark, 2009) și o mai mare atenție în gestionarea relațiilor

cu drepturile de proprietate, ce reprezintă elemente foarte sensibile, mai ales la nivel local

(Peltonen & Sairinen, 2010).

Un areal în care se manifestă conflicte de mediu are o atractivitate scăzută pentru

dezvoltarea de activități economice și investiții, fiind practic un cerc închis, care

împiedică dezvoltarea economică a zonei respective. Scăderea atractivităţii zonelor din

proximitatea conflictelor de mediu, precum și scăderea prețului terenurilor sunt uneori

instrumente economice pe care unii dintre actorii conflictului le urmăresc activ, fiind

direct interesați.

De asemenea, managementul anumitor conflicte de mediu necesită un consum

foarte ridicat de resurse ca urmare a funcţionării continue a echipamentelor (Santamouris

et al., 1994).

Efectele administrative ale conflictelor de mediu se pot referi la adaptarea

metodelor și procedurilor de lucru ale acestor instituții pentru a răspunde nevoilor

individuale sau ale comunității locale, la definirea mai clară a competențelor și

responsabilității acestora pe categorii de probleme specifice, sau chiar la declinarea

Page 41: Conflicte de Mediu

competențelor în cazuri speciale. Pe de altă parte, conflictele de mediu pot conduce la

blocaje în domeniul administrativ.

Uneori conflictele de mediu sunt exploatate și de părți politice care nu sunt direct

implicate în acestea tocmai pentru a pune o presiune suplimentară într-o anumită direcție

(Cadoret, 2009) și a capitaliza presiunea publică din conflictul respectiv.

Definirea politicilor publice trebuie să plece întotdeauna de la nevoile publicului,

în general, dar și în funcție de nevoile specifice ale anumitor categorii sociale sau etnice.

Conflictele de mediu pot avea un rol activ în remodelarea și structurarea politicilor

publice.

1.4.1.Conflictele armate – precursoare și consecințe ale conflictelor de mediu

Conflictele armate sunt declanșate de un lanț complex de cauzalități, în care

intervin de la ideologii și politici până la factori economici și comerciali. Conflictele

armate reprezintă o cauză importantă a apariției problemelor de mediu la scară locală,

regională și globală. Relația între problemele de mediu și conflictele armate este foarte

complexă, conflictele de mediu fiind atât precursori, cât și rezultante ale războaielor.

Astfel, sunt deja de notorietate, în perioada actuală, războaiele geofizice, care

urmăresc: (a) provocarea unor fenomene (ploi torenţiale, uragane, grindină, avalanşe,

etc.), care să afecteze grav teritoriul inamicului şi mai ales, acele spaţii în care se află

elemente ale industriei de război, sisteme de arme, îndeosebi strategice, depozite şi

resurse; (b) modificarea compoziţiei aerului, apei şi altor elemente, pe suprafeţe întinse,

care să provoace pierderi imense sau să genereze o succesiune de fenomene distrugătoare;

(c) modificări orientate în stratul de ozon sau în ionosferă care să afecteze grav un anumit

teritoriu; (d) acţiuni (explozii termo-nucleare, stimularea erupţiei unor vulcani etc.), care

să producă modificări ale mediului; (e) creşterea catastrofală a nivelului apelor, inundaţii

şi chiar cutremure de pământ; (f) modificări grave ale mediului marin; (g) acţiuni

punctiforme asupra unor regiuni din zonele polare, ecuatoriale sau cu hidrocarburi care să

genereze fenomene distrugătoare; (h) acţiuni climatice (Bădescu, 2014).

Tocmai din acest motiv, există reglementări internaționale, promovate prin

convenții și tratate, care încearcă să limiteze, pe cât posibil, utilizarea războiului geofizic,

ca formă de desfășurare a conflictelor armate. În această direcție, reprezentative sunt

Convenţia cu privire la interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului în

scopuri militare sau în orice alte scopuri” ENMOD (1976), Convenţia cu privire la

utilizarea cursurilor de apă internaţionale şi alte scopuri decât navigaţia (1976) și

Protocolul adiţional la convenţiile de la Geneva privind protecţia victimelor conflictelor

armate internaţionale (1949).

Page 42: Conflicte de Mediu

Degradarea terenurilor prin exploatarea neconformă a unor resurse naturale

(suprapășunat, defrișări, exploatări miniere în carieră, braconaj), construcția unor

obiective economice cu impact transfrontalier (baraje, sisteme de irigații, depozite de

substanțe ori deșeuri periculoase, unități industriale de capacitate mare), afectarea unor

valori de patrimoniu natural cu valoare culturală (simboluri locale) ori accidentele

tehnologice majore (deversarea unor substanțe chimice în mediu) au favorizat, și ele,

declanșarea unor conflicte armate cu precădere în zonele afectate de sărăcie.

Concurența pentru controlul resurselor este de cele mai multe ori cauza principală

a transformării conflictelor de mediu în conflicte armate, indiferent dacă această

concurență este legată de paradoxul bunăstării (așa numitul blestem al resurselor) sau de

deficitul resurse.

Conflictele dintre activitățile de cultură a plantelor și crescătorii de animale în

sistem nomad din zonele aride și semiaride privind accesul la terenuri și la resurse de apă

reprezintă unul dintre cele mai comune exemple ale modului în care conflictele de mediu

degenerează în conflicte armate. Un exemplu în acest sens este conflictul din Darfur,

Sudan dintre păstorii arabi și fermierii africani, care a fost accentuat de seceta din 1970.

Bilanțul acestui conflict, care a cunoscut peste 40 de confruntări armate între 1931-2000,

este de circa 500000 morți și 2 milioane de refugiați.

Dincolo de rațiuni de securitate, accesul la resurse de apă reprezintă una dintre

cauzele importante ale conflictului arabo-israelian. De exemplu, războiul din 1967 a fost

activat de faptul că Israelul a deviat cursul fluviului Iordan, după care Siria a realizat o

contradeviere. În urma acestui conflict, Israelul a obținut, printre altele, controlul integral

al Lacului Tiberiada, care asigură 25% din consumul de apă din Israel.

Războaiele din Golf reprezintă un alt exemplu de conflicte relaționate de interesul

de control al resurselor naturale, în acest caz cele de petrol, în care consecințele asupra

mediului au fost majore. Evacuarea a 25-50 milioane de barili de petrol în zona

continentală și a 6-8 milioane de barili în zona marină, dublată de incendierea lor a

constituit una dintre cele mai grave catastrofe de mediu din istorie, ce a produs daune de

peste 100 miliarde de dolari.

Page 43: Conflicte de Mediu

2. Actori implicati în managementul

conflictelor de mediu

Din perspectivă socială, conflictele de mediu sunt rezultatul nemulțumirii

exprimate de unele componente ale societății, în raport cu acțiuni întreprinse/planificate

de proprietari sau utilizatori de resurse din sfera publică ori privată (Havel, 1986). Pe

lângă baza obiectivă și cuantificabilă a factorilor declanșatori, este extrem de importantă

înțelegerea poziției, intereselor și percepției părților implicate în conflict (Madden &

McQuinn, 2014).

Conflictele de mediu pot fi privite ca: (a) etapă într-un proces mai larg de

coordonare a aspirațiilor actorilor implicați, (b) modalitate de acceptare în procesul

decizional a unor noi actori și (c) supapă de rezolvare a anumitor probleme de către

autoritățile publice (Torre et al., 2014).

În acest context, orice componentă a societății, dacă percepe o anumită problemă

ca afectându-i credințele, interesele sau poziția, se poate constitui într-un actor implicat

într-un conflict (Hirschman, 1970).

Clasificarea actorilor implicați în managementul conflictelor de mediu este

dificilă datorită heterogenității lor, a complexității conflictelor, varietății intereselor,

regimurilor de proprietate și de autoritate, care se juxtapun, formelor de administrare și

management local, regional, național sau internațional (Hersperger, 1994).

Managementul conflictelor de mediu prezintă un interes deosebit în societatea

actuală, devenind esențial pentru: (a) persoane fizice și juridice implicate/afectate direct

ori indirect de conflicte de mediu; (b) instituții administrative care gestionează proceduri

ce implică participarea publicului în procesul de luare a deciziei (evaluarea impactului

asupra mediului, planificarea teritoriului, etc.); (c) instituții interesate de îmbunătățirea

eficienței și a imaginii publice; (d) instituții interesate de promovarea obiectivelor

dezvoltării durabile.

Din punct de vedere administrativ, instituțiile responsabile de soluționarea

petițiilor, plângerilor, litigiilor, proceselor, etc., ce activează diferite conflicte de mediu,

sunt cele mai interesate de înțelegerea în detaliu a conflictelor de mediu. Între aceste

instituții, reprezentative la nivelul României sunt:

- Comisariatul General al Gărzii de Mediu cu structurile subordonate

(instituția responsabilă de asigurarea controlului în domeniul protecției

mediului, ce presupune inclusiv aplicarea de sancțiuni contravenționale, la

care se adaugă constatarea faptelor ce se constituie în infracțiuni de mediu);

- Agenția Națională pentru Protecția Mediului cu instituțiile subordonate din

teritoriu (asigură coordonarea procedurii de evaluare a impactului asupra

Page 44: Conflicte de Mediu

mediului pentru planuri, proiecte și activități cu impact asupra mediului, dar

și managementul efectiv al unor componente ale politicii de mediu);

- primăriile unităților administrativ-teritoriale (responsabile de promovarea

obiectivelor protecției mediului la nivel local, în relație cu tot ce vizează

planificarea teritoriului);

- Inspectoratele Teritoriale de Poliție și Jandarmeria (asigurarea ordinii

publice și a respectării legislației);

- Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare (asigură controlul

respectării legislației silvice);

- administrațiile ariilor protejate naturale (asigură îndeplinirea obiectivelor de

management pentru care ariile protejate au fost instituite);

- tribunalele și celelalte structuri judiciare (asigură soluționarea juridică a

conflictelor de mediu).

Dintre criteriile ce se pot utiliza în clasificarea actorilor implicați în conflicte de

mediu, relevante și utilizabile în mod practic sunt: (a) poziția în cadrul conflictului; (b)

rolul actorilor ce intervin în managementul conflictelor de mediu; (c) regimul juridic al

bunurilor sau serviciilor disputate, incluzând și formele de asociere juridică.

2.1. POZIŢIA ACTORILOR PREZENŢI ÎN CONFLICTELE DE MEDIU

Indiferent de forma sa, într-un conflict de mediu există cel puțin două părți active

aflate în opoziție. Împrumutând terminologia unui proces penal, acestea sunt partea

inculpată și partea vătămată. În realitate, cele două sintagme sunt acoperite din

perspectivă juridică numai în situația în care se ajunge în fața unei instanțe judecătorești,

în cadrul unui proces penal. Partea inculpată include pe cei care se fac responsabili, prin

acțiune sau pasivitate, de un prejudiciu adus celeilalte părți. Aceasta din urmă, partea

vătămată, are o percepție asupra evenimentelor care o împinge să reacționeze și astfel să

declanșeze conflictul.

Pe lângă entitățile opozabile direct, există însă o tipologie mult mai extinsă de

actori implicați în conflictele de mediu, din perspectiva poziției pe care se plasează (Fig.

6).

Grupul actorilor care generează/inițiază conflictele de mediu este unul extrem de

heterogen, practic orice componentă a societății putându-se afla la un moment dat în

această ipostază (Jelšovská, 2011). În mod frecvent însă, conflictele de mediu sunt

determinate de acțiunile părților mai dinamice ale societății, între care se află agenții

economici (antreprenori individuali, companii din agricultură, industrie extractivă,

energetică, manufacturieră, transporturi, construcții, etc.) (Boni et al., 2014; Suzuki,

2013), structurile administrative ale unităților administrativ-teritoriale (prin proiecte de

dezvoltare, resistematizare a teritoriului, înființare de arii protejate etc.) (Emborg et al.,

Page 45: Conflicte de Mediu

2012; Ghanbarpour & Hipel, 2009; Schröter et al., 2014) și persoanele fizice ce dețin

terenuri pe care le valorifică.

Fig. 6 – Ierarhizarea actorilor după poziția implicării în conflictele de mediu

Grupul actorilor afectați de conflicte de mediu este constituit de regulă din

segmente ale populației, de la indivizi până la întregi comunități, instituții publice sau

private. Actorii afectați au, de obicei, o poziție defavorabilă, care este speculată de către

partea agresoare. Poziția necorespunzătoare se referă la imagine defavorabilă, potențial de

reacție redus determinat de lipsa unor mecanisme eficiente, acceptanță publică limitată,

resurse financiare insuficiente pentru susținerea punctului de vedere. Astfel, actorii

afectați sunt instituții publice deficitare ca putere de decizie, proprietari de terenuri ori

comunități cu resurse de acțiune limitate sau care nu știu cum să reacționeze împotriva

agresorului. Reprezentative în această direcție sunt majoritatea administrațiilor ariilor

protejate naturale din România, care au resurse financiare și umane reduse, nu au planuri

de management aprobate de către Autoritatea Centrală pentru Protecția Mediului, nu au

suportul celorlalte instituții din teritoriu și nici al comunităților umane.

Grupul actorilor implicați indirect în conflictele de mediu include entitățile care

nu sunt în mod direct nici responsabile, nici afectate, în raport cu un conflict de mediu

dat. Ele sunt componente anexe nucleului primar al conflictului, care opune două părți cu

Page 46: Conflicte de Mediu

manifestări antagonice, fiind generate de societate în timp istoric în scopul evitării și

soluționării conflictelor de mediu. Au roluri diversificate, cum ar fi cele de reglementare,

susținere, reprezentare, mediere sau arbitraj (cutumiar sau instituționalizat prin instanțe

juridice).

Părțile neutre conflictelor de mediu nu au tangență directă cu un anumit conflict

de mediu, la un moment dat. Distanțarea geografică, domeniul de activitate diferit, lipsa

informației sau a capacității de interpretare a acesteia, dezinformarea, dezinteresul (pentru

persoane fizice) sunt tot atâtea motive pentru care grupul neutru este unul numeros.

Această categorie are însă un potențial deosebit de a mări grupul susținătorilor uneia sau

alteia dintre părțile implicate direct în conflict. În această direcție, în conflictele de mediu

din prezent, au devenit foarte importante campaniile de presă destinate convingerii celor

neutri să susțină cel puțin declarativ, dacă nu și prin acțiuni, actorii implicați direct în

conflict.

Rezidenții locali, indiferent de faptul că sunt sau nu proprietari sau utilizatori de

resurse, sunt de regulă fie responsabili, fie cei mai afectați în conflictele de mediu.

Diferitele moduri de locuire, diferențiate material, cultural, etnic, religios etc., implică

viziuni și necesități contradictorii care pot da naștere la conflicte de mediu (Kinnas, 2001;

Li, 2014; Paz et al., 2013). Locuirea presupune condiții de mediu de un nivel cât mai bun,

sub aspectul calității aerului, nivelului de zgomot, esteticii peisajelor, riscurilor existente.

Acestea nu sunt întotdeauna compatibile cu unele utilizări mai problematice sau chiar cu

alte vecinătăți rezidențiale. Spre exemplu, construcția unor imobile rezidențiale

multifamiliale cu regim de înălțime ridicat în mijlocul unui cartier de locuințe individuale

este foarte probabil să genereze o situație conflictuală, deși profilul funcțional este

același. Din motivele enumerate mai sus, rezidenții locali se regăsesc frecvent în

dinamica conflictelor de mediu, pe poziții dintre cele mai diferite, de la părți direct

implicate (generează sau reacționează la un prejudiciu perceput) până la implicare

indirectă sub diferite forme sau neutralitate.

2.2. ROLUL ACTORILOR IMPLICAŢI ÎN MANAGEMENTUL

CONFLICTELOR DE MEDIU

Actorii implicați direct în conflictul de mediu, ce includ părțile aflate în opoziție

directă, se manifestă ca atare, prin acțiuni care au consecințe materiale, de protest, de

semnalare, de informare, de atragere a atenției, de apelare la instanțele de judecată. Ele

includ entitățile care prin acțiunile sau pasivitatea lor creează percepția unui prejudiciu,

precum și entitățile ce resimt prejudiciul și acționează/reacționează în consecință.

Autoritățile cu rol de reglementare sunt de regulă autorități publice, care fixează

prin actele legislative pe care le emit, cadrul general și/sau particular în care se desfășoară

Page 47: Conflicte de Mediu

o anumită activitate. Autoritățile respective creează cadrul legislativ în virtutea sistemului

de drept acceptat la nivelul teritoriului considerat. Trebuie avute în vedere specificitățile

sistemelor de drept, unele acordând o importanță deosebită cutumelor locale sau

deciziilor precedente.

Fig. 7 – Clasificarea după rol a actorilor implicați în managementul conflictelor de mediu

În societatea modernă există numeroase autorități cu rol de reglementare a

conflictelor de mediu, organizate ierarhic, dar și pe domenii de activitate. Sub aspect

ierarhic, există inclusiv autorități cu rol de reglementare la nivel global, cum ar fi de

exemplu Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) (Hoefnagel & Bode, 2001).

La nivel internațional au fost adoptate o serie de acorduri multilaterale de mediu,

incluzând Protocolul de la Montreal asupra substanțelor care distrug stratul de ozon,

Convenția privind diversitatea biologică, Convenția privind comerțul internațional cu

specii de plante și animale sălbatice (CITES sau Convenția de la Washington) (IUCN,

1973), etc., care au anvergură globală prin numărul mare de state semnatare și distribuția

lor geografică. Aceste organisme au stabilit reglementări care sunt acceptate prin

convenții, tratate și protocoale de statele semnatare. Astfel, conflictul legat de

comercializarea blănurilor de specii protejate este unul notoriu la scară globală, în care

secretariatul CITES a reușit să impună numeroase limitări industriei de profil.

Page 48: Conflicte de Mediu

În mod curent însă, autoritățile direct implicate în reglementarea conflictelor de

mediu sunt afiliate structurilor statale. Administrația publică are un rol extrem de

complex, dar centrat pe calitatea de decident în politicile publice. Implicarea în proiectele

de dezvoltare de noi infrastructuri, extinderea spațiilor rezidențiale, stimularea

activităților economice sau planificarea de ansamblu a teritoriului administrat pun

frecvent administrația publică în postura de parte care generează conflicte de mediu,

contrapusă rezidenților din spațiile afectate. Chiar dacă proiectele au o justificare în

interesul general, în plan local efectele negative sunt suficiente pentru a genera opoziție.

Dintre autoritățile cu rol de reglementare a conflictelor de mediu din România,

atribuții majore revin Parlamentului și Guvernului. Parlamentul creează cadrul general de

reglementare a conflictelor de mediu, plecând de la premisele menționate în Constituție,

între acestea, de bază fiind, drepturile fundamentale ale omului. O serie de componente

ale guvernului, între care Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației

Publice, Ministerul Transporturilor, au atribuții de reglementare directă sau indirectă a

diferitelor aspecte importante în derularea, dar și în managementul conflictelor de mediu.

La nivel local, reglementarea conflictelor de mediu cade în principal în sarcina

Consiliilor Județene, respectiv a Consiliilor Locale (orașe și comune) și a primăriilor.

Autorități cu acest profil, de reglementare, sunt uneori considerate responsabile

de declanșarea conflictelor de mediu și în această postură presate să își asume

coordonarea procesului de soluționare al conflictelor de mediu pentru că: (a) au emis

reglementări care favorizează, permit sau legalizează acțiuni și activități din cadrul unor

proiecte de natură a crea prejudicii în spațiile învecinate, (b) nu creează un cadru legal

care să descurajeze acele practici cu potențial de prejudiciere, (c) mențin un vid legal,

orice fiind permis. De exemplu, absența unor reglementări clare privind activitățile de

explorare și exploatare a gazelor de șist stimulează dezvoltarea conflictelor de mediu între

agenții economici interesați de exploatare, autoritățile publice și comunitățile locale.

Grupul actorilor care susțin și/sau reprezintă părțile implicate în conflictele de

mediu este format din persoane fizice sau juridice care se implică mai mult sau mai puțin

în conflict, urmărind o soluționare favorabilă părții reprezentate, deși nu sunt direct

responsabili sau afectați. În această categorie pot fi incluse diverse forme de asociere a

persoanelor fizice, organizații non-guvernamentale reprezentând interesul public, ce

activează cu roluri diferite în cadrul mecanismelor de soluționare a conflictelor de mediu.

Particularizarea acestei categorii de actori, care intervin în conflictele de mediu susținând

una dintre părțile direct implicate, este dată de baza largă de finanțare, asigurată în

principal de un număr mare de persoane fizice care contribuie individual. Astfel, există un

grad mare de independență în raport cu interese nominale și o libertate de acțiune

considerabilă. Aici pot fi incluse partidele politice, asociațiile proprietarilor de teren,

Page 49: Conflicte de Mediu

asociațiile profesionale, organizațiile non-guvernamentale din domeniul protecției

mediului.

Un exemplu de inițiativă care grupează forme de asociere din domenii diferite,

dar cu obiective comune legate de interesul social general și care s-a implicat, din această

perspectivă, în conflicte de mediu din România, este Alianța pentru o Românie Curată

(ARC). Inițiativa este susținută de Grupul pentru Dialog Social (GDS), Cartel Alfa,

Societatea Academică din România (SAR), Freedom House, Centrul Român de Politici

Europene, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR),

Societatea Timișoara, Edu-Cer, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Alma Mater,

Grupul pentru Reforma Universitară, Asociația Culturală Ariergarda și Salvați

Bucureștiul.

Grupând aceste organizații de interes social general, reprezentative la nivel

național prin obiective, independență politică și economică, numărul de membri, tipologia

și calitatea lor, Alianța pentru o Românie Curată se implică în conflictele de mediu de

partea societății civile, contrapunându-se acelor interese și inițiative din domeniul politic,

administrativ ori economic, percepute ca având consecințe negative nejustificate

comparativ cu beneficiile obținute de ansamblul societății.

Activitatea ARC îmbracă de regulă forme moderne, susținute prin intermediul

platformei on-line http://www.romaniacurata.ro/, utilizată pentru a semnala diverse

încălcări ale legislației, abuzuri de putere, proiecte nocive ale administrației publice, acte

de corupție. De asemenea, platforma on-line servește la informarea publicului cu date

independente de fluxul administrativ în privința unor probleme controversate, dar și la

educarea acestuia.

În România, asociațiile și organizațiile din sfera societății civile ce activează în

protecția mediului, dar nu numai, tind să alcătuiască o rețea extrem de eficientă care

informează și mobilizează cetățenii pentru a bloca activitățile percepute ca distructive

(Tabel 3).

Grupurile de reprezentare și susținere a intereselor la nivel politic și

administrativ (lobby) (Fig.7) sunt o prezență din ce în ce mai des întâlnită și acceptată.

Modelul american, cel care încearcă transparentizarea totală a procesului de susținere a

diverselor interese în raport cu autoritățile publice, este cel mai complex și funcțional.

Grupurile de lobby sunt asociate cu reprezentarea unor interese particulare pragmatice, de

regulă din sfera economică și cu capacitatea de a influența activitatea unor decidenți

publici semnificativi. Activitatea grupurilor de lobby este bine finanțată de susținătorii

care vor beneficia în mod direct de rezultatele presiunilor exercitate.

Tabel 3

Page 50: Conflicte de Mediu

Proiecte și inițiative care au declanșat manifestări de protest din partea unor componente ale

societății civile din România

Motivul conflictului Inițiază conflictul Reprezentanți ai societății civile

care se opun (aflați în prim plan)

Proiectul de exploatare a rezervelor de aur și

argint din Munții Apuseni (4282 ha în zona

Roșia Montană, Alba)

Roșia Montana Gold

Corporation (RMGC)

Asociația Alburnus Maior

Exploatarea minereurilor auro-argentifere din

perimetrul Certeju de Sus, Hunedoara

S.C. Deva Gold S.A. Mining Watch

Asociația România Curată

Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu în

scopul introducerii în funcțiune a unei

instalaţii suplimentare cu o capacitate de

60.000 de tone de formaldehidă pe an (pe

lângă cea actuală care produce 30.000 de

tone anual) (Sebeș, Alba)

S.C. Kronospan Sebeş

S.A.

Asociația PrimaNatura

Grupul de Inițiativă Civică Sebeş

Realizarea studiului de fezabilitate pentru

parcarea subterană de sub Parcul Eminescu

(Arad)

Primăria Municipiului

Arad

Grupul de iniţiativă „Salvaţi

Parcul Eminescu”

Dezvoltarea unui proiect imobiliar pe un

teren de două ha retrocedat în Parcul

Tineretului / defrișarea ilegală a unor arbori

S.C. Construcţii

Locuinţe Noi CHI SRL

Asociația Salvați Bucureștiul

Ecocivica

Acorduri petroliere de concesiune pentru

explorare / dezvoltare / exploatare încheiate

între A.N.R.M. și Chevron pentru

perimetrele EX 18 – Vama Veche, EX 19 –

Adamclisi, EX 17 – Costinești, respectiv E V

– 2 Bârlad

Guvernul României

(A.N.R.M.) / Chevron

Romania Exploration

and Production S.R.L.

Asociaţia România Dreaptă

Greenpeace CEE România

Asociația Salvați Bucureștiul

Asociația Pro Vulcan

Asociația Euro – Agora

Organismele care asigură arbitrajul în conflictele de mediu (Fig.7) sunt persoane

fizice sau instituții, independente în raport cu părțile implicate și problema investigată, cu

capacitatea și autoritatea de a dirija procesul de obținere a unei soluții echitabile. Este

vorba atât de entități care generează un sistem de reguli ce asigură ordonarea raporturilor

sociale legate de conflictele de mediu, dar și de unele care interpretează și oferă soluții în

baza cadrului de reglementare existent.

Instituțiile din sfera justiției (Fig.7) sunt implicate în conflictele de mediu în

momentul în care aceste conflicte ajung în instanțele judecătorești. În baza procedurilor

legale, analizând fiecare caz în toată complexitatea sa, emit hotărâri prin care oferă o

soluționare adecvată, eventual cu obligația atribuirii unor despăgubiri juste către partea

afectată.

Experții au rolul de a oferi informație obiectivă și nepartizană atât părților

implicate direct in conflictul de mediu, dar și instituțiilor cu rol de mediere, administrației

publice, aparatului de justiție ori altor părți interesate. Competența lor poate fi strict

Page 51: Conflicte de Mediu

tehnică, într-un anumit domeniu științific, juridică sau una complexă. Pot să se constituie

în structuri mai complexe, de tipul instituțiilor de consultanță și lobby.

Mediatorii sunt o verigă intermediară de rezolvare a unui conflict de mediu,

situați în cronologia rezolvării conflictului între înțelegerea amiabilă directă a părților și

soluționarea în instanța judecătorească. Mediatorii desfășoară activități de identificare a

tuturor părților implicate în conflict, delimitare clară a conflictului, evaluare a

necesarului de informație pentru fiecare parte interesată, estimare a posibilităților de a

ajunge la o înțelegere amiabilă și obținere a unui corp comun acceptat de informație. Ei

procedează ulterior la dialoguri bilaterale cu fiecare parte și convin asupra unui document

consensual, în ultimă fază implementând soluția delimitată ca fiind viabilă (Rauschmayer

& Wittmer, 2006). Rezolvarea conflictelor de mediu determinate de înființarea de arii

protejate necesită, spre exemplu, o abordare cât mai de finețe, care să determine pe cât

posibil actorii locali, între care și populația, să sprijine aceste inițiative în mod real, pe

termen nedefinit și nu doar declarativ, utilizarea mediatorilor fiind cea mai bună soluție

(Halamish-Leshem & Amit-Cohen, 2013). Diversitatea de situații conflictuale din

domeniul mediului, în care medierea se poate dovedi absolut necesară, este însă foarte

mare (Troja, 2003).

Mass-media, de la presa scrisă tradițională, până la posturile de televiziune și

radio, dar și formele moderne, propagate pe internet (de exemplu, blog-urile) intervin în

conflictele de mediu ca suport de comunicare și de transmitere a informației către părțile

interesate. Rolul formelor de comunicare în conflictele de mediu, având ca suport

internetul, a devenit esențial, permițând o semnalizare rapidă a acestora (număr extrem de

mare de observatori) și coagularea opiniilor publicului larg în vectori de presiune masivă

asupra factorilor decizionali.

2.3 REGIMUL JURIDIC AL ELEMENTELOR DISPUTATE ÎN

CONFLICTELE DE MEDIU

Clasificarea actorilor implicați în managementul conflictelor de mediu după

regimul juridic al elementelor disputate se poate realiza considerând drept criterii tipul de

proprietate și forma de asociere juridică.

O mare parte a conflictelor de mediu sunt asociate încălcării drepturilor de

proprietate. Conflictele respective apar de cele mai multe ori din cauza atribuirii de către

proprietari a unor folosințe care afectează, în mod real sau perceput, existența și

activitățile unor persoane aflate în vecinătatea proprietăților (von der Dunk et al., 2011).

Formele clasice de proprietate, în funcție de care se individualizează actori sociali

specifici, sunt proprietatea publică și proprietatea privată.

Page 52: Conflicte de Mediu

Proprietatea publică este definită în România, conform art. 1 din Legea nr. 213

din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, ca

bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public (Parlamentul

României, 1998). Aceasta aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ale

acestuia: instituțiile de stat naționale, județene și cele ale comunelor, orașelor și

municipiilor.

Definirea proprietății publice este extrem de importantă întrucât acoperă un

spectru extrem de larg de componente ale mediului, de la resurse de subsol și sol,

terenuri, corpuri de apă, până la spațiul aerian sau spectrul de frecvențe radio (Tabel 4).

Din enumerarea bunurilor care fac obiectul proprietății publice, rezultă că există

un potențial imens de apariție a conflictelor de mediu determinat de interesele tot mai

diversificate pentru accesul și controlul acestor resurse, atât de către instituțiile publice

ale statului, cât mai ales de cele private.

Diversitatea acestor conflicte este imprimată nu numai de varietatea bunurilor și

domeniilor în care se manifestă, dar și de multitudinea de entități ce exercită drepturile de

proprietate publică, pe diferite paliere ierarhic-teritoriale și de competență sectorială. În

România, exercitarea dreptului de proprietate publică se produce de regulă prin

intermedierea unor instituții abilitate ca atare, de exemplu Administrația Națională a

Resurselor Minerale (managementul resurselor minerale) sau Administraţia Naţională

,,Apele Române” (managementul resurselor de apă). La nivel județean și local,

managementul resurselor de patrimoniu este exercitat în mai mică măsură prin structuri

decizionale intermediare și mai mult în mod direct de autoritățile publice județene

(Consilii Județene și Prefecturi), respectiv locale (Consilii Locale și Primării), în

condițiile în care nu se invocă și se demonstrează interesul național.

Tabel 4

Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor

administrativ-teritoriale (prelucrare după Legea nr. 213/1998)

Domeniul

public al

statului

1. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, inclusiv din zona

economică exclusivă și platoul continental;

2. spaţiul aerian;

3. apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele râurilor și lacurilor, apele

subterane, zona economică exclusivă și platoul continental;

4. pădurile şi terenurile destinate împăduririi, care fac parte din fondul forestier naţional;

5. terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri, de desecări şi de combatere a eroziunii

solului; terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de

învăţământ agricol şi silvic;

6. parcurile naţionale, rezervaţiile naturale şi monumentele naturii, patrimoniul natural al

Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării;

7. infrastructura căilor ferate, rutiere, navale și maritime;

8. reţelele de transport al energiei electrice, spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi

de distribuţie de telecomunicaţii, canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru

Page 53: Conflicte de Mediu

irigaţii, cu prizele aferente, conductele de transport al ţiţeiului, produselor petroliere,

gazelor naturale;

9. lacurile de acumulare şi barajele acestora, în cazul în care activitatea de producere a

energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional, sau cele cu tranşe pentru

atenuarea undelor de viitură;

10. digurile de apărare împotriva inundaţiilor, lucrările de regularizare a cursurilor de ape,

cantoanele hidrotehnice, staţiile hidrologice, meteorologice şi de calitate a apelor;

11. porturile maritime şi fluviale, civile şi militare;

12. terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare, pichetele de grăniceri şi fortificaţiile de

apărare a ţării;

13. pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-debarcare

situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate;

14. statuile şi monumentele declarate de interes public național, ansamblurile şi siturile

istorice şi arheologice, muzeele, colecţiile de artă declarate de interes public naţional;

15. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea instituțiile publice.

Domeniul

public

judeţean

1. drumurile judeţene;

2. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean şi aparatul

propriu al acestuia, precum şi instituţiile publice de interes judeţean, cum sunt:

biblioteci, muzee, spitale judeţene şi alte asemenea bunuri, dacă nu au fost declarate de

uz sau interes public naţional sau local;

3. reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal, precum şi staţiile

de tratare cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente acestora.

Domeniul

public local

al

comunelor,

oraşelor şi

municipiilor

1. drumurile comunale, vicinale şi străzile;

2. pieţele publice, comerciale, parcurile publice, zonele de agrement;

3. lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean;

4. reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, gaze, staţiile de tratare şi epurare

a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente;

5. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum

şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele,

policlinicile, locuinţele sociale;

6. statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;

7. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate

de interes public naţional;

8. terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea

persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;

9. cimitirele orăşeneşti şi comunale.

Un exemplu relevant este cel al conflictelor legate de exploatarea resurselor de

subsol, care implică degradarea unor componente ale mediului la nivel local (Lewin et al.,

2011; Llamas & Martínez-Santos, 2005). Astfel, există instituții publice care încurajează

exploatarea resurselor și instituții publice care sunt împotrivă. Deși sunt în aceeași măsură

parte a statului, prin caracterul lor local sau prin atribuții specifice, sunt mult mai

apropiate de grupuri de interese private.

Astfel, explorarea și ulterior exploatarea resurselor petroliere reprezintă un

domeniu de activitate în responsabilitatea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale

Page 54: Conflicte de Mediu

(ANRM) și este privită ca o modalitate generatoare de venituri suplimentare la bugetul de

stat. Suprapunerea perimetrelor de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor

petroliere cu proprietățile private ale localnicilor, determină apariția unor conflicte de

nerespectare a drepturilor de proprietate. Sensibilitatea cea mai ridicată o reprezintă

suprapunerea exploatărilor peste terenurile arabile, ce asigură în multe situații necesarul

de hrană al comunităților umane. Dificultatea asocierii celor două activități productive,

precum și percepția negativă a publicului în raport cu activitățile de exploatare a

resurselor minerale a generat proteste importante ale comunităților locale, reprezentate de

organizații nonguvernamentale, dar și de autorități publice locale.

Unele dintre activitățile companiilor și regiilor naționale intră în conflict cu

interese din domeniul privat sau cu necesități ale comunităților și autorităților locale.

Regia Națională a Pădurilor Romsilva are ca principală atribuție gestionarea fondului

forestier aflat în proprietatea statului, dar desfășoară și alte activități colaterale. Astfel,

Direcţia Silvică Arad a defrişat în 2014 o parte din Pădurea Somoş, de pe raza Ocolului

Silvic Criş, pentru realizarea unui complex de vânătoare. În condiţiile în care pădurea, de

aproximativ 700 de hectare, face parte din Situl Natura 2000 ROSPA0015 Câmpia

Crişului Alb şi Crişului Negru, Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad a emis în

22.02.2011 o decizie de încadrare în care se menționa că se permite realizarea

complexului numai dacă „nu se vor executa tăieri de arbori în vederea realizării

investiţiei”. Astfel, s-a dezvoltat un conflict de mediu, între RNP Romsilva - Direcția

Silvică Arad și autoritățile responsabile de managementul ariilor protejate.

Instituțiile care administrează proprietățile publice, ce promovează proiecte

posibil generatoare de conflicte de mediu sunt întâmpinate cu o opoziție puternică, au

posibilitatea de a invoca o cauză de utilitate publică, conform articolului 17 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Parlamentul European, 2010). În acest

articol se menționează că “folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele

impuse de interesul general”.

Cauza de utilitate publică este, de exemplu, invocată pentru a desfășura activități

care altfel nu ar fi tolerate în cadrul siturilor Natura 2000. Motivele pentru care astfel de

activități sunt permise se leagă de generarea pe termen lung a unui număr mare de locuri

de muncă, asigurarea dezvoltării și competitivității economice a comunităților locale,

securitatea publică.

Bunurile din domeniul public sunt inalienabile (ceea ce înseamnă că nu pot fi

înstrăinate, ci doar date în administrare, concesionate sau închiriate), insesizabile (nu pot

fi supuse executării silite) şi imprescriptibile (nu pot fi dobândite prin uzucapiune sau prin

efectul posesiei de bună credință) (Parlamentul României, 1998). Din aceste motive au un

potențial generator de conflicte de mediu important, neexistând flexibilitate în direcția

urmării unor soluții legale de trecere în proprietate privată.

Page 55: Conflicte de Mediu

Proprietatea privată este garantată prin articolul 44 din Constituția României

(Adunarea Constituantă, 2003). În același articol se menționează că dreptul de proprietate

privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei

vecinătăţi, precum şi a celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin

proprietarului. De asemenea, dreptul de proprietate este menționat în articolul 17 din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Parlamentul European, 2010).

Dreptul la proprietate privată revine oricărei persoane fizice, structuri asociative,

dar și statului și unităţilor sale administrativ-teritoriale (cu excepția componentelor

domeniului public). Astfel, în calitatea lor de deținători ai dreptului de proprietate privată,

acești actori pot fi implicați în conflicte de mediu. De cele mai multe ori este vorba de

dispute legate de terenuri sau elemente aflate pe acestea, în situații în care nu se asigură

respectarea sarcinilor privind protecția mediului și buna vecinătate.

Doar în situația în care se demonstrează existența unui interes general, autoritatea

publică poate folosi o proprietate privată, având însă obligația de a-l despăgubi pe

proprietar pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru

alte daune imputabile autorităţii. Exproprierea se poate produce doar dacă există o cauză

de utilitate publică și numai după o despăgubire corectă. Modalitatea despăgubirii pentru

limitările dreptului de proprietate se stabilește de comun acord cu proprietarul sau, în caz

de divergenţă, prin hotărâre judecătorească, creând astfel premisele de manifestare a unor

conflicte asupra despăgubirilor respective.

Un exemplu relevant de conflicte ce intervin din perspectiva raporturilor dintre

proprietatea publică și cea privată, este cel al proiectelor mari de infrastructură urbană,

precum fluidizarea traficului, crearea de spații de gestionare a deșeurilor, dezvoltarea

economică etc., dar care implică afectarea dreptului de proprietate sau calitatea vieții

locuitorilor din imediata proximitate a proiectelor. Pasajul Basarab, Bulevardul Uranus

(tronsonul Buzești – Berzei), penetrația Splaiul Independentei - Ciurel - autostrada

București-Pitești sunt toate proiecte de infrastructură rutieră care au generat conflicte între

autoritățile publice și proprietarii de terenuri și imobile din zonele respective, atât în faza

de consultare publică, cât și în cea de construcție. Consecințele negative au fost

importante asupra celor expropriați pe o cauză de utilitate publică, aceștia nefiind uneori

despăgubiți conform așteptărilor, pierzând valori imposibil de cuantificat material prin

demolarea unor imobile cu valoare istorică sau culturală. După finalizarea

infrastructurilor, locuitorii din vecinătate sunt afectați de intensificarea traficului,

poluarea aerului, zgomote și vibrații în forme accentuate față de situația inițială.

O altă diferențiere din punct de vedere juridic a actorilor implicați în conflicte de

mediu este dată de modul individual sau forma asociativă în care aceștia se manifestă.

Astfel, există persoane fizice și persoane juridice, fiecare dintre acestea având o tipologie

de interese care determină conflicte de mediu specifice.

Page 56: Conflicte de Mediu

Articolul 25 din Noul Cod Civil (Parlamentul României, 2011) definește

persoana fizică ca fiind individul, titular de drepturi şi de obligaţii civile, iar persoana

juridică ca fiind orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este

titulară de drepturi şi de obligaţii civile.

Legislația românească și cea internațională prevăd existența unor drepturi

fundamentale ale omului. Între acestea apare și dreptul la ocrotirea sănătății, în art. 34 din

Constituția României (Adunarea Constituantă, 2003), afirmându-se că statul este obligat

să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. În art. 35 se spune că statul

recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos, asigură cadrul

legislativ pentru exercitarea acestui drept, în timp ce persoanele fizice și juridice au

îndatorirea de a proteja și ameliora calitatea mediului înconjurător.

Competiția persoanelor fizice și juridice pentru utilizarea unor resurse teritoriale

cu caracter limitat (terenuri, resurse și servicii ecosistemice) implică în mod incontestabil

apariția de conflicte de mediu. În acest context este important accesul liber la justiție (art.

21 din Constituția României), care are calitatea de instrument fundamental, dar nu unic,

pentru rezolvarea conflictelor de mediu.

Persoana juridică reprezintă un colectiv de oameni, care au o organizare proprie,

un patrimoniu distinct de cel personal al membrilor și un scop propriu, devenind titular de

drepturi subiective civile și de obligații civile.

Clasificarea persoanelor juridice poate fi făcută după mai multe criterii, după cum

urmează:

- după formă: particulare (private), cooperabile (obștești) și mixte;

- după naționalitate: române și străine;

- după sediul acestora: cu sediul în țară și cu sediul în străinătate;

- după corelația dintre acestea: principale și anexe;

- după regimul juridic aplicabil: de drept public și de drept privat;

- după natura scopului: cu scop patrimonial și cu scop nepatrimonial.

Această diferențiere a persoanelor juridice este importantă în soluționarea

conflictelor de mediu, întrucât există reglementări specifice pentru fiecare categorie, ce

diferă de la un spațiu geografic la altul. Spre exemplu, legislația românească nu a permis

multă vreme persoanelor juridice străine să dețină terenuri în România. Cetățenii sau

companiile din altă țară, care doreau acest lucru trebuiau să înființeze o persoană juridică

românească, care să le permită achiziția.

Existența persoanelor juridice ca actori implicați într-un conflict de mediu duce la

creșterea complexității problemelor ce trebuie rezolvate. Presiunea socială a comunității,

care impune individului o anumită conduită astfel încât să nu afecteze interesele sau

dorințele celorlalți indivizi, nu mai este un factor atât de puternic în situația în care o

persoană juridică funcționează ca un instrument impersonal de atingere a unor scopuri

fixate la înființare.

Page 57: Conflicte de Mediu

3. Tipologii ale conflictelor de mediu

Conflictele de mediu cunosc o diversitate foarte mare a formelor de manifestare,

determinată de diferitele modalități de asociere a factorilor declanșatori, de complexitatea

aspectelor socio-culturale și naturale, de implicațiile politice și economice din ce în ce

mai profunde și de faptul că tot mai mulți actori le folosesc pentru a-și regla raporturile de

putere.

Clasificarea conflictelor de mediu, chiar și pe baza unor criterii simple, facilitează

înțelegerea substanței lor, ce permite mai apoi realizarea de reglaje ale distribuției puterii,

esențială pentru dirijarea acestora de o manieră constructivă și nu distructivă.

Criteriile de clasificare a conflictelor de mediu pot fi legate de domeniul de

manifestare, extinderea spațială, durată, actori implicați ori relaționare cu diferite

politici publice.

3.1 CONFLICTE DE MEDIU ÎN FUNCŢIE DE DOMENIUL DE

MANIFESTARE

Indiferent de scara de manifestare, de durată, de diversitatea actorilor implicați,

de complexitatea cauzelor și a impactelor, de interesele angrenate, conflictele de mediu

sunt definite printr-o dimensiune socială, economică, ecologică și administrativă.

În funcție de dimensiunea pregnantă a conflictelor de mediu, Mola-Yudego &

Gritten (2010) definesc trei clase în care pot fi integrate conflictele de mediu: socio-

ecologice (de utilizare a terenurilor și/sau a resurselor asociate), economico-ecologice

(determinate de planurile și proiectele de dezvoltare) și socio-economice (relaționate în

special de drepturile de proprietate) (Fig. 8).

Conflictele legate de modul de utilizare a terenurilor și/sau resurselor asociate.

Havel (1986) definea acest tip de conflicte ca dezacorduri care apar atunci când există

preferințe diferite între actori privind modul de utilizare a acelorași terenuri și/sau resurse.

În aceeași manieră, von der Dunk et al. (2011) afirmă că acest tip de conflicte apare “ori

de câte ori actorii interesați de utilizarea terenurilor și/sau resurselor asociate (actorii

aflați în conflict) au interese incompatibile față de aceleași bunuri”. În această categorie

sunt incluse conflictele legate de selectarea unei anumite categorii de utilizări a

teritoriului (conservare vs. dezvoltare, culturi agricole vs. culturi pentru biocombustibili)

ori de valorificare a diferitelor categorii de resurse și servicii ecosistemice (apă, resurse

forestiere, resurse neregenerabile, energie). Din această categorie, conflictele de

conservare și cele relaționate de energie sunt printre cele mai dinamice, aceasta și pentru

că sunt evoluții relativ noi ale societății. Un exemplu reprezentativ este proiectul de

creare a rețelei ecologice Natura 2000. Rețeaua Natura 2000 este unul dintre cele mai

Page 58: Conflicte de Mediu

ambițioase proiecte promovate de Uniunea Europeană, îndreptat spre reducerea

pierderilor de biodiversitate și utilizarea socială inteligentă a serviciilor ecosistemice în

spațiul european (Jackson, 2011; Popescu et al., 2014). Extinderea rapidă a rețelei pe baza

unor argumente dominant științifice, realizarea și implementarea planurilor de

management ale siturilor Natura 2000 fără implicarea populației locale, promovarea unor

măsuri de reabilitare, reintroducerea unor specii, înăsprirea managementului,

ambiguitatea limitelor, regulilor ori a interpretării conceptelor de stare ecologică

favorabilă, integritate ecologică, impact negativ asupra speciilor și habitatelor (Harich et

al., 2013; Hiedanpaa, 2002; Maikhuri et al., 2000; Popescu et al., 2014; Stoll-Kleemann

et al., 2001; Tsianou et al., 2013; von Ruschkowski & Mayer, 2011) au alimentat acest

gen de conflicte.

În România, siturile Natura 2000 ocupa 22,68% din teritoriul național, astfel încât

competiția dintre activitățile de conservare și cele de dezvoltare are spații și forme de

manifestare extrem de vaste și diverse. Declarate începând cu anul 2007 fără consultarea

populației ori actorilor locali, siturile Natura 2000 au moștenit numeroase neînțelegeri

legate de valori fundamentale, epuizarea resurselor, dezechilibre socio-economice, lipsa

unor dispoziții instituționale clare legate de drepturile de proprietate (Brown & Raymond,

2014), prezența unor amenințări (extinderea așezărilor umane, a activităților economice

cu impact asupra mediului ori a infrastructurilor (Pietrzyk-Kaszyńska et al., 2012),

precum și existența unor percepții negative (Buijs & Lawrence, 2013).

Fig. 8 - Tipuri de conflicte de mediu funcție de dimensiunea pregnantă a conflictelor de mediu

după Sze & Sovacool (2013)

MEDIU

Conflicte economico-

environmentale

ECONOMIE

Conflicte socio-

economice

SOCIAL

Conflicte socio-environmentale

Conflicte de

dezvoltare

Conflicte de

proprietate

De utilizare a

resurselor

Page 59: Conflicte de Mediu

Conflictele locaționale. Lake (2001) definește acest tip de conflicte ca

manifestări la nivel local, care apar atunci când un anumit segment din populație crede că

este afectat în mod negativ de localizarea unei activități considerată poluatoare sau

nedorită din numeroase motive. Conflictele locaționale reprezintă terenul de manifestare a

cunoscutelor sindroame (NIMBY, NOTE, etc.), care indică faptul că anumite moduri de

utilizare a terenului, servicii sau facilități trebuie localizate în altă parte din cauza

efectelor nefaste percepute sau reale. Acest gen de conflicte apar predominant în spațiul

așezărilor umane, mai ales în situația expansiunii necontrolate a rezidențialului și a

apropierii lor de funcții incompatibile cu acestea (zone industriale, spații destinate

serviciilor publice, etc.). Un exemplu este conflictul dintre investitorii imobiliari din zona

sudică a municipiului București și unitatea industrială de tratare a deșeurilor animaliere

Protan, unde motivul invocat a fost legat de impactul major asupra mediului, inacceptabil

pentru rezidenții din zonă.

Conflictele peisagistice. Peisajul, ca rezultantă a interacțiunilor naturale și

culturale, este o sursă de conflicte din cauza pretențiilor contradictorii de a-l valorifica

sau de a decide modul în care este planificat (O’Neill & Walsh, 2000; Steiner, 2004).

Davodeau (2008) definea conflictele peisagistice ca o „expresie a tensiunii dintre

proprietarii privați și autoritățile publice și a neînțelegerii dintre spațiul public și cel

privat, favorizată de recunoașterea valorii patrimoniale a peisajului, ce îl face un bun

comun, legitimizând intervenția autorităților publice”. Conflictele relaționate cu

amplasarea parcurilor eoliene sunt printre cele mai cunoscute conflicte peisagistice

manifestate în spațiul european. Patrimonializarea peisajului, ce capătă un rol de

protecție, conservare și valorizare, contribuie la limitarea intervențiilor care ar putea

favoriza conflictele.

Conflictele de patrimoniu se referă la opoziții ale reprezentaților administrației

publice ori a locuitorilor în legătură cu managementul anumitor valori de patrimoniu

natural sau cultural (Melé, 2005). Cauzele acestui tip de conflicte derivă din interesul de

exploatare a unor resurse de patrimoniu natural ori dorința de modificare/desființare a

unor construcții de patrimoniu cultural (Joerin et al., 2005; Melé, 2005). Pierderea

resurselor și serviciilor ecosistemice, pierderea drepturilor de proprietate asupra unui

teritoriu cu elemente de patrimoniu, dezvoltarea anumitor vecinătăți ce afectează

elementele de patrimoniu, pierderea identității locale din cauza degradării patrimoniului

natural sau construit sunt declanșatorii acestor conflicte (Renau & Trudelle, 2012). Un

exemplu este conflictul Catedral Plaza din municipiul București, unde un imobil de

birouri, cu regim de înălțime P+10, a fost ridicat în imediata proximitate a Catedralei

romano-catolice Sfântul Iosif, monument arhitectural cu valoare patrimonială, afectându-i

stabilitatea.

Conflictele de planificare se referă la opozițiile privind potențialele perturbări

promovate printr-un plan public sau privat. Diferă de conflictele anterior prezentate, prin

Page 60: Conflicte de Mediu

faptul că opoziția se manifestă încă din faza de studiu de fezabilitate și nu după ce

poluarea s-a produs (AESOP, 2012; Lecourt & Baudelle, 2004). Aceste conflicte sunt

legate dominant de politicile autorităților publice, promovate în scopul rezolvării unor

probleme de interes comun, care în realitate nu corespund cerințelor și necesităților

populației în ansamblu sau anumitor grupuri. Aceste conflicte apar și din cauza implicării

deficitare a populației în procesul de luare a deciziei. Un exemplu reprezentativ este legat

de stabilirea amplasamentului Catedralei Mântuirii Neamului, existând, de-a lungul

timpului mai multe alternative: Parcul Carol, Piața Unirii, Sfânta Vineri și în final

proximitatea Palatului Parlamentului. Mai ales în cazul primei locații, societatea civilă a

reacționat extrem de puternic împotriva distrugerii spațiului verde și a ideii de mutare a

Monumentului Eroilor Comuniști din Parcul Carol în Parcul Tineretului, determinând

ulterior schimbările succesive ale amplasamentului.

Conflictele funciare sunt conflictele privind drepturile de proprietate asupra

terenurilor. Wehrmann (2008) identifică principale cauze ale conflictelor funciare, și

anume: deficiențele pieței funciare și ale instituțiilor responsabile de managementul

terenurilor, perioadele de tranziție ale societății, interesele economice ale unor grupuri de

indivizi, practicile ilegale și corupția din domeniul funciar. Consecințele acestui tip de

conflicte sunt legate de afectarea economiei, degradarea mediului și a calității vieții,

pierderea încrederii în instituțiile și autoritățile responsabile de managementul terenurilor.

Conflictele mediatice sunt conflictele care transferă dezbaterea în mass-media și

mediul online. În mod frecvent, o parte a actorilor participanți la această categorie de

conflicte nu sunt direct afectați de către acestea, dar se substituie în actori interesați din

motive civice sau politice. Acestea tind să devină din ce în ce mai frecvente, relevante

fiind în special campaniile de semnare a unor petiții (împotriva vânătorii în parcurile

naționale și naturale, a defrișării unor zone de interes conservativ, etc.).

Conflictele emoționale sunt specifice predominant sistemelor cu implicare redusă

a publicului în procesul de luare a deciziei. Abordarea non-participativă nu permite

înțelegerea unor aspecte profunde din societate, precum atașamentul față de un spațiu

(Creighton et al., 2008), atracția pentru unele activități (Mann & Schraml, 2006),

atașamentul față de un loc de muncă (Kennedy & Vining, 2007), importanța valorilor

morale (Buijs & Lawrence, 2013), interesele profunde (Adams, 1997) și prin urmare nici

integrarea lor în planurile de dezvoltare. Emoțiile sunt reacții afective de intensitate

mijlocie, de durată relativ scurtă și având o cauză definită, însoțite adesea de modificări

ale activității organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate (Fridja,

1986). Emoțiile sunt reacții inteligente la percepția valorilor culturale și etice, la situații

necunoscute, inconsistente ori neașteptate, ce activează teama de pierdere a unor valori

personale sau de grup (Nussbaum, 2001). Emoțiile pot avea o manifestare pozitivă

(respect, atașament față de locuri, ființe vii ori alte elemente naturale, empatie, simpatie)

ori negativă (teamă, furie, dezgust, mâhnire). În funcție de intensitatea emoțiilor

Page 61: Conflicte de Mediu

angrenate Buijs & Lawrence (2013) identifică conflicte cu încărcare emoțională

puternică (bazate pe raționamente motivate și dominate de atitudini și comportamente

fundamentate), conflicte cu încărcare emoțională moderată (prevalează cunoștințele

referitoare la situația analizată) și non-emoționale (nu se bazează pe cunoștințe, ci doar pe

atitudini și comportamente, deseori iraționale).

Dziedzicki (2001) delimitează conflicte substanțiale, procedurale, structurale și

decizionale, luând în calcul preocupările și așteptările structurilor implicate (Fig.9).

Fig. 9 – Categorii de conflicte în funcție de preocupările decizionale și procedurale

(prelucrare după Dziedzicki (2001))

3.2 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ PROIECŢIA TERITORIALĂ

Scara spațială de raportare reprezintă un alt criteriu care permite clasificarea

conflictelor de mediu.

Conflictele de mediu cu proiecție globală și continentală se referă la dezacordul

privind managementul internațional al problemelor globale ce pot duce la conflicte. În

această categorie intră răspunsul și adaptarea activităților umane la fenomene, precum

schimbările climatice globale (conflictele legate de taxele de emisie a gazelor cu efect de

seră), poluarea oceanului planetar (depozitarea deșeurilor radioactive în oceane),

Page 62: Conflicte de Mediu

despăduririle din zonele tropicale (boicotul uleiului de palmier din țările ecuatoriale,

boicotul cărnii de vită de la fermele braziliene, dezvoltate în pădurile amazoniene),

protecția biodiversității (interzicerea vânătorii balenelor, descurajarea utilizării în

vestimentație a blănurilor animalelor rare, limitarea prin Convenția CITES a utilizării

unor specii ori produse din specii rare sau amenințate) sau managementul organismelor

modificate genetic (acceptarea culturilor modificate genetic în spațiul Uniunii Europene).

Conflictele cu proiecție teritorială națională și regională apar cu precădere prin

promovarea unor proiecte de dezvoltare cu impact ridicat asupra mediului. Proiectele de

dezvoltare cu impact foarte mare asupra stării mediului, care au potențial ridicat de

dezvoltare a unor conflicte de dimensiune națională, sunt cele care vizează resurse

strategice (de exemplu, gaze de șist, minereuri aurifere), dezvoltarea unor infrastructuri

majore (autostrăzi, linii de mare viteză, baraje, sisteme de irigații) ori care au potențial de

transfer al impacturilor asupra unui teritoriu mai amplu (centrale atomoelectrice).

Beneficiile unor astfel de proiecte sunt îndeosebi vizibile la nivelul instituțiilor centrale în

timp ce comunitățile umane din aceste regiuni periferice nu văd toate aceste beneficii, și

de multe ori este nevoie de compensații sau de integrarea acestora în cadrul proiectelor

(Mason & Spillman, 2002).

În cazul conflictelor cu proiecție teritorială locală, cauzele sunt extrem de

diverse, putând fi legate de asocierea unor funcții sensibile cu funcții conflictuale (spaţii

industriale, rampe și incineratoare de deșeuri, stații urbane de epurare a apelor uzate,

aeroporturi, spitale de boli contagioase), de intoleranțe locale (respingerea unor funcții

considerate nesanogene, cum ar fi benzinăriile, cabinetele medicale private, laboratoarele,

clinicile, spaţiile de agrement, casele de pariuri), depășirea capacității de suport a

mediului (Owens & Cowell, 2002). În cazul conflictelor locale, impacturile sunt de obicei

mai severe la limita de contact dintre utilizările aflate în conflict și descresc ca și

magnitudine odată cu îndepărtarea de aceasta (Parker, 1998). Factorul locației fixe,

definit prin faptul că anumite folosințe sunt fixate de o anumită locație și nu pot fi

transferate în alte regiuni (Norris, 2001), are un rol important în condiționarea

caracterului local al conflictelor dezvoltate.

3.3 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ MODUL DE MANIFESTARE

După modul de manifestare al conflictelor de mediu, Bouwma et al. (2010)

identifică trei categorii de conflicte de mediu: diferențe de opinie (viziuni diverse asupra

problemei analizate), divergențe (diferențe asupra soluției unei probleme, dar existența

cooperării și negocierii pentru găsirea interesului comun) și conflicte propriu-zise (atât

diferențe asupra soluției, cât și neîncredere în partenerul de dialog).

Într-o altă abordare, Cadoret (2009) delimitează (Fig. 10):

Page 63: Conflicte de Mediu

Conflicte de mediu cronice, cu frecvență mare de recidivă a episoadelor de

maxim, ce duc la apariția unor inovații la nivel organizațional;

Conflicte de mediu anticipate, rezultă din puternica mobilizare a actorilor și din

teama lor de schimbare, fiind intens promovate și contribuind la promovarea unor

decizii importante;

Conflicte de mediu discrete, nu sunt atât de mediatizate, dar beneficiază de o

presiune socială destul de puternică, mai ales în primele stadii de manifestare.

Se pot identifica și conflicte de mediu hibride, care au caracteristici confuze și

prezintă numai anumite caracteristici ale conflictelor integrate în clasele anterioare.

Fig. 10 – Categorii de conflicte de mediu după modul de manifestare (Cadoret, 2009)

3.4 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ FUNCŢIA IMPLICATĂ

Funcția implicată în cadrul conflictului de mediu poate fi un indicator important

al magnitudini impacturilor rezultate, dar și a specificităților conflictului respectiv. Mai

mult, atunci când apar asocieri de funcții, conflictele de mediu sunt caracterizate printr-o

puternică dimensiune socială și economică.

În cazul conflictelor de mediu după funcția implicată sunt importante două

elemente:

- complexitatea (în comparație cu multe alte tipuri de conflicte, cele rezultate din

asocierea unor funcții implică frecvent o multitudine de actori cu interese și poziții

divergente);

Conflicte cronice

Conflicte discrete Conflicte anticipate

Conflicte hibride

Page 64: Conflicte de Mediu

- scara (de cele mai multe ori conflictele în utilizarea terenurilor transcend scara

comunității și implică actori de la scară regională, națională sau internațională, devenind

astfel policentrice) (Sze & Sovacool, 2013).

În urma asocierii unor funcţii cu caracter incompatibil sau conflictual pot apărea

conflicte cu teme variate, de diferite intensităţi şi implicând diferiţi actori. Conflictele pot

fi de natură socială, economică sau de mediu. Principalele tipuri de conflicte generate de

asocierea de funcţii incompatibile sunt:

Conflicte cu rezidenţii pentru închiderea sau relocarea spaţiului ce generează

externalităţi negative;

Conflicte cu rezidenţii pentru reducerea problemelor externalizate;

Conflicte cu ONG-urile determinate de agresivitatea funcţiei cu potențial

conflictual (în general funcţia industrială);

Conflicte cu rezidenţii pentru obţinerea de compensaţii ca urmare a disconfortului

suportat;

Conflicte cu autorităţile locale.

O scurtă trecere în revistă a principalelor categorii de funcții ne va permite să

evidențiem funcțiile a căror asociere nu este recomandată cu acestea (atât prin prisma

efectelor induse cât și a celor recepționate), dar și câteva principii generale pentru

evitarea apariției în aceste cazuri a conflictelor de mediu.

În cazul ariilor protejate, fie că ele sunt rezervații științifice, parcuri naturale sau

naționale, rezervații ale biosferei, geoparcuri, zone umede de importanță internațională

sau situri Natura 2000, principalele conflicte se înregistrează între activitățile umane și

managementul biodiversității. Funcțiile care pot afecta ariile protejate au o diversitate

ridicată, dependentă în principal de regimul de protecție și activitățile permise sau

restricționate prin managementul ariei protejate. La rândul lor, ariile protejate pot genera

conflicte prin afectarea altor funcții precum terenurile agricole (fiind permisă doar

agricultura extensivă, fără mecanizare ori utilizare de fertilizatori chimici și pesticide),

spațiile rezidențiale și de agrement (sunt necesare avize ale administrațiilor ariilor

protejate pentru a se putea construi în zonele amplasate în afara intravilanelor

localităților), activitățile intensive de exploatare a resurselor sau alte tipuri de activități

industriale.

Zonele fragile ecologic sunt reprezentate de zone umede, zone de coastă, zone

afectate de diferite categorii de riscuri naturale de intensitate ridicată, zone montane ori

zone cu diferite valori de patrimoniu natural (Primack et al., 2008). Funcţiile care

afectează zonele fragile ecologic sunt reprezentate de spațiile industriale cu potențial

poluant ridicat, depozitele de deșeuri, incineratoare, activități agricole intensive, ferme

zootehnice, spații importante de transport sau spații rezidențiale. O caracteristică

importantă a acestora este că de obicei ele transcend limitele administrative la diferite

scări, și prin urmare gestionarea conflictelor de mediu cu acestea este mai dificilă.

Page 65: Conflicte de Mediu

Funcțiile industriale, indiferent de tipul activității (extractivă, energetică,

metalurgică, chimică, materiale de construcție, textilă, etc.) pot genera conflicte de mediu

atunci când sunt amplasate în relație cu alte funcții precum spaţii naturale vulnerabile sau

de interes natural deosebit (Parlamentul European, 2012), spaţii rezidenţiale, spitale,

hoteluri şi alte tipuri de unităţi de cazare în regim hotelier, școli şi grădiniţe, centre

comerciale, locuri de joacă ori de recreere.

Funcțiile medicale se pot referi la spitale (de urgenţă, de boli infecţioase, de boli

psihice, etc.), policlinici, laboratoare de analize, dispensare, cabinete medicale, institute

de cercetare cu specific medical sau clinici şi cabinete veterinare. Aceste funcții pot fi

afectate de amplasarea în vecinătate a unor surse de poluare (aeroport, trafic greu,

activități industriale) și la rândul lor pot determina conflicte de mediu dacă în proximitate

se află spații rezidențiale, școli, grădinițe, creșe, etc.

Spaţiile comerciale şi de servicii (hipermarketuri, pieţe deschise, pieţe în hale,

farmacii, magazine de metalo-chimice, comerţ stradal organizat, benzinării, unităţi cu

capacitate mică de producţie, comerciale şi de prestări servicii, spălătorii auto, ateliere

mecanice, tinichigerii, ateliere de tâmplărie, vulcanizări, etc.) sunt afectate de prezența

unor activități industriale și la rândul lor pot afecta spațiile rezidențiale sau pe cele

medicale.

Infrastructurile de transport (aeroporturi, gări, autobaze, parcări, autogări,

depouri, noduri multimodale, etc.) pot fi afectate de regimul de construcție al spațiilor din

proximitate (înălțimea clădirilor, de exemplu) și la rândul lor pot influența spațiile

rezidențiale, pe cele medicale ori unitățile de învățământ.

Serviciile publice (staţii de epurare/tratare a apei, staţii de transfer/compostare a

deşeurilor, rampe/incineratoare de deşeuri, cimitire, staţii de transformare electrică,

adăposturi pentru animale comunitare) pot afecta o multitudine de funcții precum spațiile

rezidențiale, spațiile medicale, unități de învățământ, spații verzi, terenuri agricole, lăcașe

de cult, arii protejate sau spații naturale fragile ecologic.

Spaţiile de agrement (restaurante, mall-uri, spații pentru organizarea de

evenimente, casele de pariuri, săli de jocuri, cazinouri, baze sportive) sunt afectate de

spaţiile industriale cu impact ridicat asupra mediului, depozitele și incineratoarele de

deşeuri, staţiile de compostare a deşeurilor și staţiile de epurare a apelor, pentru ca

acestea la rândul lor să determine apariția conflictelor de mediu în cazul asocierii cu

spațiile rezidențiale, medicale și unitățile de învățământ.

Terenurile agricole sunt afectate de depozitele de deșeuri, spațiile industriale cu

potențial poluator ridicat, incineratoare sau ariile protejate. Funcțiile cel mai frecvent

afectate de terenurile agricole sunt zonele umede, alte activități agricole și spațiile

rezidențiale.

Funcțiile zootehnice sunt afectate de depozitele de deșeuri și spațiile industriale

cu potențial poluant ridicat și pot duce la apariția unor conflicte de mediu când sunt

Page 66: Conflicte de Mediu

asociate cu funcții precum spațiile rezidențiale, spații medicale, unități de ȋnvățământ,

spații de agrement sau arii protejate.

3.5 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ SPECIFICUL PUBLICULUI

AFECTAT

În raport cu specificul publicului implicat, conflictele de mediu pot fi de tip

interconflicte (se desfășoară în cadrul unui singur grup de utilizatori) și intraconflicte

(între grupul de utilizatori și alt grup din exterior) (Hui & Bao, 2013).

În funcție de dimensiunea socială pe care o dezvoltă, (Hui & Bao, 2013)

delimitează conflicte intrapersonale, interpersonale, intrasociale, intersociale și

internaționale.

Categorii speciale sunt reprezentate de conflictele etno-politice, ce se bazează pe

diferențierile etnice, ca mecanism de identificare și mobilizare pentru a uni oamenii

(Mason & Spillman, 2002) și conflictele migratorii interne sau transfrontaliere, ce

rezultă din cauza migrațiilor voluntare sau forțate a populației, una din cele mai frecvente

consecințe ale degradării mediului.

3.6 CONFLICTE DE MEDIU DUPĂ STADIU ŞI REZOLVARE

Conflictele de mediu au o durată de desfășurare variabilă, pe baza căreia pot fi

delimitate o serie de tipologii. În general, pentru apariția conflictului este nevoie de

materializarea conflictului, apariția unor actori, delimitarea motivului apariției

conflictului și manifestarea propriu-zisă a conflictului (Torre et al., 2006).

Odată apărute, conflictele de mediu suferă o multitudine de procese de

transformare, între care rețin atenția articularea ori dezintegrarea lor, polarizarea sau

depolarizarea, complicarea ori simplificarea, escaladarea sau diminuarea, construcția sau

distrugerea. Majoritatea teoriilor conflictelor consideră actorii, interesele și problemele

generate drept fixe, căutând soluții menite să reducă sau să elimine contradicțiile. Cu

toate acestea, actorii și interesele se schimbă de-a lungul timpului drept consecință a

dinamicii sociale, economice și politice a societății.

Conflictele de mediu pot fi:

anticipative sau preventive, când ele iau naștere înainte ca problema propriu-zisă

să apară fizic (Torre et al., 2014);

incipiente, când au apărut actorii conflictului și s-a identificat cu claritate motivul

conflictului, dar acesta nu s-a desfășurat încă;

în desfășurare, când apar forme de manifestare clară ale conflictului;

Page 67: Conflicte de Mediu

încheiate, când conflictul de mediu s-a soluționat ori a fost abandonat de către

unul sau mai mulți actori.

Conflictele de mediu nu reprezintă situații statice, ci au o dinamică a cărei

intensitate variază pe parcursul ciclului de viață al acestuia (Swanström & Weissmann,

2005). În general, conflictele tind să fie descrise drept ciclice în raport cu nivelurile de

intensitate și repetitive în ceea ce privește apariția ciclurilor.

După stadiul rezolvării, conflictele de mediu pot fi în plan conceptual (există doar

diferențe de opinie asupra unor subiecte, dar conflictele propriu-zise nu au început), în

derulare (la momentul actual există actori care au percepții sau interese contrare și care se

află în conflict), latente (deși conflictul nu a dispărut, efectele sale nu sunt resimțite pe o

perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp), nerezolvate (unul dintre actori a părăsit

conflictul) sau rezolvate (s-a găsit o soluție pentru conflictul respectiv).

Page 68: Conflicte de Mediu

4. Metode de evaluare a conflictelor

de mediu

Evaluarea conflictelor de mediu reprezintă o temă de mare actualitate în

cercetarea științifică internațională, în contextul promovării unor ținte politice,

administrative, dar mai ales socio-economice, legate de economie circulară, economie

verde, dezvoltare durabilă, protecția și conservarea mediului ori utilizarea eficientă a

resurselor naturale și îndeosebi a celor nereglementabile la scara vieții umane. Procesul

de evaluare a conflictelor de mediu este foarte complex, cauzele principale fiind legate

de:

- Varietatea conflictelor de mediu în funcție de: scara de manifestare (globală,

continentală, regională, locală), factorii declanșatori (schimbări, competiție,

planificarea teritoriului), motivații (poluarea aerului, mirosuri, zgomot,

poluarea apelor, hazarde asupra sănătății, etc.) (von der Dunk et al., 2011),

modul de gestionare și utilizare a resurselor naturale (Kennedy et al., 1998),

actori implicați (populație, autorități, asociații non-guvernamentale, agenți

economici) (Humphreys & Walmsley, 1991).

- Dificultatea cuantificării factorilor declanșatori și a efectelor generate de

conflictele de mediu, din cauza complexității lor și a gradului ridicat de

interconectare a efectelor la nivelul teritoriului, populației și economiei.

- Diversitatea țintelor promovate prin politicile de mediu și a instrumentelor

de gestionare a conflictelor de mediu generează dificultăți în special în cazul

conflictelor cu caracter transnațional. Această heterogenitate, în special la

nivel politic, face dificilă comparația între conflictele de mediu din diferite

state, fiind întotdeauna necesară relaționarea lor cu contextul național.

- Existența unor reguli neclare în planificarea teritoriului permite un grad

ridicat de interpretare și o evaluare proprie, conform intereselor de moment

ale părților implicate. În ceea ce privește regulile ce trebuie respectate în

momentul inserării unor funcții sau demarării unor activități antropice cu

potențial de a cauza conflicte, incoerența, aplicarea deficitară ori

nerecunoașterea acestor reglementări îngreunează considerabil realizarea

unor analize ori evaluări referitoare la suprafețele cu vulnerabilitate de

apariție a conflictelor de mediu.

- Diversitatea actorilor afectați de conflictele de mediu (în funcție de gradul de

cultură, educație, nivel de trai, etc.) generează diferențe semnificative între

diferite regiuni. Astfel, unele grupuri sociale tind să neglijeze anumite

probleme de mediu, dacă activitățile care le generează le conferă beneficii

Page 69: Conflicte de Mediu

economice, în timp ce altele pot fi extrem de sensibile la anumite efecte, ca

urmare a nivelului de educație și/sau trăsăturilor culturale în care s-au format.

4.1. METODE DE COLECTARE A DATELOR NECESARE PENTRU

ANALIZA ŞI EVALUAREA CONFLICTELOR DE MEDIU

4.1.1 Surse şi categorii de date

Complexitatea conflictelor de mediu determină varietatea de date utilizabile în

evaluarea lor, dar în același timp îngreunează considerabil procesul de evaluare.

Datele utile în acest demers pot fi obţinute din baze de date existente (Ioja, 2013),

fie pot fi generate prin aplicare a numeroase metode de cercetare.

Printre instituțiile publice care pot oferi informații utile în vederea evaluării

conflictelor de mediu, conform legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de

interes public, se numără Comisariatul Național al Gărzii de Mediu (date cu privire la

sesizări relaționate cu existența sau potențiala apariție a unor conflicte de mediu,

derularea unor conflicte de mediu), Agențiile pentru Protecția Mediului (date cu privire la

conținutul documentelor tehnico-juridice aferente unor funcții conflictuale, calitatea

mediului ca rezultantă a acțiunii unor funcții conflictuale), primăriile (planuri urbanistice

generale, zonale și de detaliu, hărți de zgomot, informații cu privire la spațiile verzi),

Institutul Național de Statistică (date referitoare la numărul și structura populației dintr-o

zonă potențial a fi expusă unor conflicte de mediu, dotarea cu diferite tipuri de

infrastructuri la nivelul unităților administrativ teritoriale, caracteristicile activităților

economice), Administrația Națională Apele Române (hărți de hazard și risc la inundații),

Direcțiile de Sănătate Publică (date referitoare la starea de sănătate a populației), etc. La

aceste instituții se adaugă institutele de cercetare, agenții economici cu potențial de

declanșare a conflictelor de mediu, organizațiile non-guvernamentale implicate în diferite

conflicte, bazele de date online, materialele bibliografice și materialele cartografice,

precum sunt hărțile topografice, ortofotoplanurile și aerofotogramele, planurile cadastrale,

hărțile tematice, etc. (Ioja, 2013).

4.1.2 Utilizarea chestionarelor pentru colectarea datelor necesare în evaluarea

conflictelor de mediu

Chestionarul reprezintă un instrument de investigare format dintr-un ansamblu de

întrebări, ordonate logic şi psihologic, ce poate fi aplicat direct (în prezenţa unui operator

de anchetă) sau indirect (on-line, prin poşta,) în vederea înregistrării şi analizei ulterioare

a răspunsurilor (Chelcea, 2004). Chestionarele au un grad mare de aplicabilitate, fiind

utilizate cu succes în studii sociale, economice și de mediu pentru analiza unei game

Page 70: Conflicte de Mediu

foarte diversificate de probleme. Ele pot furniza informaţii cantitative sau calitative şi

prezintă adeseori un grad ridicat de subiectivism (Colibaba, 2001).

În analiza și evaluarea conflictelor de mediu, chestionarele de opinie pot fi

utilizate în aprecierea percepţiei populaţiei, referitoare la asocierea unor funcţii,

necesitatea amenajării unor facilităţi (Ioja et al., 2011), atitudinea față de activităţi

relaţionate cu protecţia şi conservarea mediului (Dimech et al., 2009; Yang et al., 2011)

sau realizarea unor proiecte (Morgan-Davis & Waterhouse, 2010).

Avantajele utilizării chestionarelor sunt legate de potențialul ridicat de colectare a

unui volum apreciabil de date de la un număr mare de persoane într-o perioadă scurtă de

timp (Ackroyd, 1981). Limitările metodei sunt legate în primul rând de gradul ridicat de

subiectivitate și de riscul prea mare de a genera date incorecte (Milne, 1999).

Pentru ilustrarea modalităților de aplicare a acestei metode în analiza și evaluarea

conflictelor de mediu, se vor prezenta rezultatele a trei studii, ce au vizat evaluarea

percepției populației în raport cu asocierea diferitelor tipuri de zone funcționale din

România.

În vederea realizării acestei analize au fost alese ca şi studii de caz funcţii

reprezentative la diferite scări spaţiale: nivel macroteritorial (funcția industrială), nivel

mezoteritorial (spitale, gară/autogară, depou/parcare, hypermarket) și nivel microteritorial

(magazine de comercializare a produselor chimice, benzinării, cabinete medicale

individuale).

Evaluarea percepției populației cu privire la asocierea diferitelor tipuri de zone

funcționale a presupus aplicarea a două categorii de chestionare: unul centrat pe spațiile

industriale (aplicat la nivelul orașelor industriale afectate de reconversie), iar al doilea pe

asocierea mai multor tipuri de zone funcționale cu spațiul rezidențial (aplicat la nivel

național, atât în așezări urbane, cât și rurale).

Analiza percepției populației față de procesul de reconversie al spațiilor

industriale s-a realizat pe un eșantion de 193 respondenți, în 15 orașe industriale din

România, în perioada mai-octombrie 2012. Din totalul intervievaților, 96% au cunoscut

funcția inițială a sitului analizat, iar 78% anul în care activitatea a fost. Atașamentul

populației față de activitatea industrială inițială este demonstrat de considerarea faptului

că activitatea a fost benefică pentru localitate de către 53,9% dintre respondenți și de

faptul că 57,4% consideră funcția actuală ca fiind proastă sau foarte proastă. Imaginea

pozitivă a activităților industriale este generată de faptul că ele ofereau locuri de muncă

populației, în comparație cu rata deosebit de mare a șomajului în prezent. Viziunea

populației față de spațiile în care au funcționat activități industriale este predominant

legată de reactivarea funcției inițiale sau reconversia către altă ramură industrială (Tabel

5), care să le ofere locuri de muncă. De remarcat faptul că populația nu a considerat o

problemă importantă impactul asupra mediului asociat activităților industriale.

Page 71: Conflicte de Mediu

Tabel 5

Percepția populație privind conversia spațiilor industriale

Soluție propusă Ponderea respondenților

Revenirea la funcția inițială 39,9

Conversia către altă industrie 38,9

Conversia în spații comerciale 2,1

Conversia în rezidențial 1,5

Conversia în parc logistic 0,5

Conversia în parc sau grădină publică 0,5

Conversia în spații de servicii 4,7

Păstrarea ca patrimoniu industrial sau muzeu 0

Alte opinii 11,9

Populația acceptă în foarte mică măsură procesul de reconversie al unităților

industriale, întrucât acestea constituiau principalul loc de muncă pentru mediile urbane

mici și mijlocii și, în multe cazuri, a ruralului.

Un alt doilea chestionar, a fost aplicat în municipiul București, în perioada 2011-

2013, pe un eșantion de 1156 respondenți și a evaluat percepția populației în raport cu

asocierea diferitelor tipuri de zone funcționale (Tabel 6). Eșantionul a fost alcătuit din

48,16% femei și 51,84% bărbați. 33,27% dintre intervievați au studii superioare, iar

repartiția în funcție de grupele de vârstă a fost 4,01% sub 18 ani, 5,01% între 18 și 40 ani,

35,26% între 40 și 65 de ani și 15,32% peste 65 de ani.

Tabel 6

Chestionar pentru evaluarea percepției populației în raport cu diferite asocieri de zone funcționale

Funcție Compatibilă Incompatibilă Indiferentă

Justificare* Cu funcția rezidențială

Spațiu industrial

Spital

Gară/autogară

Depou/parcare

Hypermarket

Magazin de produse

chimice

Benzinărie

*poluare fonică, insecuritate, mirosuri neplăcute, depozitarea deșeurilor, risc de îmbolnăvire, risc de incendiu,

poluare luminoasă, disconfort vizual, poluarea aerului

Page 72: Conflicte de Mediu

Între funcțiile percepute ca incompatibile cu spațiile rezidențiale se numără

zonele industriale (75,4%), magazinele de comercializare a produselor chimice (56,9%),

benzinăriile (51,2%) și gările/autogările (49,6%). Funcțiile percepute ca fiind compatibile

au fost școlile și grădinițele (78,8%), hypermarket-urile (69%), spitalele (64,5%), fast-

food-urile (49,7%) și parcările (37,1%) (Fig. 11).

Se remarcă în special nivelul scăzut de informare al populației cu privire la

efectele negative asupra mediului generate de anumite funcții, cum ar fi spațiile medicale

și hypermarket-urile. Astfel, populația percepe vecinătatea și accesibilitatea rapidă a lor

ca pe un avantaj, ce anulează sau trece în plan secund eventualele dezavantaje.

Fig. 11 – Percepția respondenților (%) în raport cu compatibilitatea unor zone funcționale urbane

cu spațiile rezidențiale

O a treia analiză a vizat evaluarea percepției populației față de benzinăriile situate

în proximitatea spațiilor rezidențiale. Observațiile de teren, ce au precedat aplicarea

chestionarelor, au evidențiat un număr ridicat de benzinării construite în proximitatea

spațiilor rezidențiale. Acest aspect contravine reglementărilor impuse prin legislația din

România, care, pentru a evita riscurile tehnogene și poluarea aerului, interzice orice fel de

construcție pe o distanță de 25 m față de limita exterioară a benzinăriilor. De asemenea, în

legislațiile internaționale este evidențiat faptul că impactul negativ al benzinăriilor asupra

calității aerului se resimte pe o rază de 50-100 m în funcție de numărul de rezervoare și

pompe (Morales Terres et al., 2010).

75,4

51,2

18,68

7,87

49,65

28,89

17,12

19,72

56,92

6,14

22,75

64,53

78,8

22,49

37,11

69,03

49,74

12,37

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90

spatiu industrial

benzinarie

spital

scoala, gradinita

gara, autogara

depou, parcare

hypermarket

fast-food

magazin produse chimice

compatibil incompatibil

Page 73: Conflicte de Mediu

În acest scop a fost realizat un chestionar cu șase itemi (Tabel 7), ce evidențiază

aspecte referitoare la asocierea benzinăriilor cu spațiile rezidențiale, cu accent pe

externalitățile resimțite.

Tabel 7

Chestionarul de evaluare a percepției rezidenţilor privind amplasarea benzinăriilor în proximitatea

spațiilor rezidențiale

Aspecte

sociale

Componente Nr. Întrebarea

Opinie Asocierea benzinăriei

cu spaţiul rezidenţial

1 Cum consideraţi amplasarea benzinăriei în apropierea

unui spaţiu de locuit? Variante răspuns:

Î1: indiferentă, o greşeală de amplasare, indiferentă, nu

există altă alternativă

Externalităţile

resimţite

2 Vă afectează amplasarea benzinăriei?

Impact asupra

mediului şi

sănătăţii

Scăderea calităţii

mediului

3 Ce probleme generează existenţa benzinăriei?

Variante răspuns:

Î2: Nu / Da, dacă da în ce fel

Proximitate Vecinătate potenţială

sursă de degradare

4 Cât de departe locuiţi de benzinărie?

Variante răspuns:

Î3: Poluare fonică, insecuritate, mirosuri neplăcute,

depozitarea deşeurilor, risc de îmbolnăvire, risc de

incendiu, poluare luminoasă, disconfort vizual, poluarea

aerului, nu generează probleme, alte răspunsuri

Probleme de sănătate 5 Pentru cei care locuiesc în proximitatea benzinăriilor,

există vreo problemă de sănătate pe care puteţi să o

asociaţi cu prezenţa benzinăriei?

Variante răspuns:

Î4: foarte aproape (contact vizual direct), aproape (sunt

percepute anumite disfuncționalități), departe

Date socio-

demografice

Profilul intervievatului 6 Adresa, Profesia, Vârsta, Sexul, Nivel de educaţie

Au fost aplicate 681 de chestionare în proximitatea a 50 de benzinării,

reprezentând 38% din cele existente, în anul 2013, în municipiul București, situate în

apropierea unor spații rezidențiale. Chestionarele au fost aplicate direct în perioada

noiembrie – decembrie 2011, numai persoanelor cu domiciliul în zona din imediata

apropiere a benzinăriilor. Eșantionul pe care a fost aplicat chestionarul a fost format în

proporție de 47,3% din persoane cu vârsta între 18 și 40 de ani, 34,6% din persoane între

40-65 de ani, 13,5% din persoane peste 65 de ani și 4,6% persoane sub 18 ani. 38,9% din

persoanele intervievate au studii superioare, iar 47,13% dintre ele sunt reprezentate de

femei.

Rezultatele aplicării chestionarului evidențiază faptul că numai 18,2% dintre

persoanele intervievate consideră amplasarea benzinăriilor în proximitatea spațiilor

Page 74: Conflicte de Mediu

rezidențiale ca fiind corespunzătoare, restul populației privind-o fie ca indiferentă

(23,7%), fie ca pe o greșeală de amplasare (45,8%). În aceste condiții, 69,2% dintre

persoanele intervievate au declarat că nu sunt afectate de amplasarea benzinăriilor în

proximitatea spațiilor rezidențiale, deși 71% dintre ele locuiesc aproape de benzinării

(47,19%) sau foarte aproape (23,81%).

În ceea ce privește problemele generate de existența benzinăriilor 61,52% dintre

respondenți au indicat mai mult de o problemă dintre cele menționate în chestionar.

25,91% din populația chestionată asociază benzinăriilor riscul de incendiu, următoarele

probleme ca importanță fiind poluarea aerului (19,95%), mirosurile neplăcute (16,75%) și

poluarea fonică (12,74%). 16,74% dintre persoanele intervievate nu asociază nici un fel

de problemă cu prezența benzinăriilor în proximitatea spațiilor rezidențiale (Fig. 12).

Fig. 12 – Probleme asociate de către populația chestionată benzinăriilor aflate în proximitatea

rezidențialului

În urma analizelor statistice s-a constatat că nu există diferențe semnificative în

funcție de sex în ceea ce privește răspunsurile referitoare la amplasarea benzinăriilor în

proximitatea spațiilor de locuit (χ2(1)=0.0,26, p=0,873), percepția referitoare la existența

unor probleme percepute direct (χ2(1)=0,03, p=0,861), generarea de probleme de către

benzinării (χ2(1)=0,0, p=0,996) și numărul de probleme generate (χ

2(1)=0,135, p=0,713).

De asemenea, distanța la care persoanele chestionate locuiesc față de benzinării nu a

generat diferențe semnificative în răspunsurile date pe temele menționate anterior.

Persoanele care s-au declarat afectate direct de amplasarea benzinăriei în

proximitatea spațiului de locuit au raportat mai puține probleme generate de benzinării

12,74

6,78

16,75

1,38 7,84 25,91

3,14

4,39

19,95

1,13

poluare fonica

insecuritate

mirosuri neplacute

depozitarea deseurilor

risc de imbolnavire

risc de incendiu

poluare luminoasa

disconfort vizual

poluarea aerului

alte raspunsuri

Page 75: Conflicte de Mediu

decât cei care nu s-au declarat direct afectați (χ2(1)=135,215; p<0,01). De asemenea,

persoanele care au considerat benzinăriile incompatibile cu funcția rezidențială au

identificat un număr mai mare de probleme generate de acestea comparativ cu cei care le-

au considerat indiferente sau compatibile, existând diferențe semnificative între grupuri.

Persoanele care au considerat asocierea dintre rezidențial și benzinării drept o greșeală de

amplasare au identificat cel mai scăzut număr de probleme de mediu derivate.

4.1.3 Utilizarea metodei expert opinion în evaluarea conflictelor de mediu

Consultarea experţilor (metoda Delphi) a devenit o metodă științifică recunoscută

în evaluarea impactului asupra mediului, după anii `50, când Olaf Helmer şi Norman

Dalkey au utilizat-o pentru prima oară într-un astfel de proces. Formatul original al

metodei se referă la existenţa unui grup de experţi, care nu se cunosc și nu interacționează

între ei, care completează un chestionar cuprinzând întrebări din aria lor de expertiză.

Ulterior primesc un feed-back de la un expert integrator, sub forma unui raport statistic ce

cuprinde toate răspunsurile experților, după care procesul se repetă (Munier, 2004).

Scopul final este omogenizarea răspunsurilor şi stabilirea unui consens cu privire la o

anumită abordare (Mskkonen et al., 2012). În funcţie de tema abordată, resursele

existente şi numărul experţilor consultaţi, metoda poate suferi modificări.

Una dintre problemele des abordate de literatura de specialitate în legătură cu

această metodă a fost definirea statutului de „expert”, deoarece pentru ca rezultatele

metodei să fie valide este necesar în primul rând să se răspundă la întrebarea „ce persoane

vor fi incluse în grupul de experţi?”. În sens clasic, „expert” reprezintă o persoană care

are cunoştinţe de specialitate, acumulate prin practică (training), studiu (educaţie) sau

experienţă (Kangas & Leskinen, 2005) şi îndeplineşte o serie de criterii prestabilite

(Canavese et al., 2014).

Astfel, expert poate fi oricine are experienţă relevantă şi extensivă în domeniul

temei de interes (Fazey et al., 2006), incluzând atât profesionişti în domeniu, cât şi

membrii cu experienţă ai publicului (Krueger et al., 2012). Lane et al. (2006) susține că

persoanele care locuiesc sau lucrează într-o anumită zonă reprezintă de multe ori grupul

de experţi ideali, deoarece pe lângă expertiza profesională, au experienţa de zi cu zi, care

nu este decât parţial accesibilă prin observaţie ştiinţifică. Uneori, literatura de specialitate

foloseşte termenul de „expert” în mod pragmatic pentru a descrie orice persoană a cărei

opinie poate fi de interes (Krueger et al., 2012).

Alegerea eşantionului de experţi trebuie să asigure diversitate de opinie,

credibilitate şi minimizarea redundanţei informaţiei (Knol et al., 2010; Page et al., 2012)

Metoda se dovedeşte de o utilitate ridicată în situaţiile în care: (a) informaţiile

referitoare la relaţia dintre variabile este incompletă, fiind necesară opinia experţilor

pentru a o stabili (Canavese et al., 2014), (b) nu toate informaţiile necesare pot fi

Page 76: Conflicte de Mediu

exprimate în termeni cuantificabili (Janssen et al., 2010), limitând astfel aplicarea altor

metode care se bazează pe prelucrări numerice, (c) este dificilă obţinerea anumitor

informaţii într-o perioadă optimă de timp, dar există persoane care au lucrat în domeniu o

perioadă îndelungată şi cunosc anumite detalii utile (Whitfield et al., 2008). Cu toate

acestea, dovezile fizice ar trebui să aibă întotdeauna întâietate în faţa opiniilor (Heman &

Raybould, 2014).

Avantajele utilizării metodei sunt legate de faptul că experţii au suficient timp

pentru a analiza datele şi a lua o decizie (Kuo et al., 2005), nu sunt constrânşi de grupul

din care fac parte bazându-se pe anonimat (Kim et al., 2013) şi nefiind interesaţi direct în

rezultatul analizei (cum pot fi de exemplu anumiţi agenţi economici) se poate conta pe un

grad ridicat de obiectivitate din partea lor. De asemenea, această metodă permite

sintetizarea numerică a opiniei experţilor, lucru foarte important în cazul studiilor care se

bazează pe cantităţi reduse de informaţie (Eycott et al., 2011).

Limitările metodei sunt legate de disponibilitatea experţilor şi acceptul lor de a

participa la studiu, înclinarea lor de a gândi precum grupul din care fac parte (Kuhnert et

al., 2010), sau interpretarea greşită a întrebărilor.

Un exemplu de utilizare a metodei Delphi în evaluarea conflictelor de mediu este

legată de ierarhizarea potențialului conflictual al diferitelor categorii de funcții urbane. În

dorința de a realiza o astfel de evaluare, a fost elaborat un chestionar cu 8 secțiuni, fiecare

aferentă relației dintre spațiul de locuit și o funcție urbană și anume:

- spații industriale (industrie extractivă și industrie prelucrătoare – energetică,

siderurgică, metalurgică etc.),

- spații medicale (spital, policlinică, cabinet medical, laborator),

- spații comerciale (hypermarket, piață deschisă și închisă, mall etc.),

- infrastructuri de transport (aeroport, gara, autogară, depou etc.),

- lăcașe de cult (biserici de diferite confesiuni),

- servicii publice (rampă de deșeuri, stație de epurare a apei, incinerator,

cimitir etc.),

- spații de agrement (restaurant, fast-food etc.) și

- terenuri abandonate (cu sau fără clădiri abandonate pe ele).

În fiecare secțiune au fost abordate aspecte care se referă la: (a) cauzele apariției

asocierilor dintre spațiile rezidențiale și funcțiile urbane menționate anterior, (b)

avantajele care pot apărea ca urmare a unei astfel de asocieri, (c) dimensiunea impactului

în funcție de specificul activității, (d) probabilitatea apariției diferitelor tipuri de probleme

la nivelul spațiilor de locuit, (e) indicatorii ce trebuie monitorizați, (f) eventuale măsuri de

diminuare a problemelor de mediu generate, (g) probabilitatea apariției diferitelor tipuri

de conflicte și (h) necesitatea creării unei zone de protecție.

Prin aplicarea acestui chestionar asupra opiniei experților s-a urmărit: ierarhizarea

potențialului conflictual al funcțiilor urbane, realizarea unei comparații între opiniile

Page 77: Conflicte de Mediu

persoanelor implicate direct în procesul de planificare și a acelora care participă doar la

consultări publice.

În cadrul studiului au fost considerați experți persoane cu studii superioare, având

cel puțin 5 ani de experiență în domeniul în care activează. Au fost angrenați atât experți

din domeniul științelor mediului și planificării teritoriale, cât și din alte domenii,

nerelaționate direct cu conflictele de mediu.

Chestionarul a fost completat online, în perioada februarie 2013 – mai 2014, de

către 107 experți (96 români și 11 străini), cu diverse profesii (geografi, urbaniști,

arhitecți, matematicieni, biologi, ingineri, economiști, etc.).

Rezultatele au evidențiat faptul că experții consideră spațiile industriale,

terenurile abandonate și serviciile publice ca fiind incompatibile sau potențial generatoare

de conflicte, dacă sunt situate în proximitatea spațiului rezidențial. Spațiile medicale,

comerciale și de transport prezintă, conform studiului, un potențial conflictual mediu în

timp ce lăcașele de cult și spațiile de recreere sunt considerate complementare spațiilor de

locuit.

4.1.4 Utilizarea mass-media pentru evaluarea conflictelor de mediu

Presa reprezintă unul dintre actorii importanți ai zilelor noastre, ca urmare a

ușurinței cu care transmite informația către populație, având o influență din ce în ce mai

mare în viață cotidiană. Presa de ştiri reprezintă „principalul sistem de interpretare a

evenimentelor” folosit de societatea modernă (Schmidt et al., 2013), având un rol foarte

important în creşterea gradului de conştientizare a populaţiei şi diseminarea informaţiei.

Presa s-a diversificat în ultimii ani, iar presa tradiţională a pierdut monopolul în favoarea

mijloacelor de diseminare online.

În legătură cu problemele de mediu, un procent ridicat al populaţiei se informează

numai din presă, bazându-se pe ea în cercetarea şi prezentarea informaţiei (Zucker, 1978).

Media reprezintă una dintre căile prin care știința ajunge la politicieni și la publicul larg

(Lidskog & Olausson, 2013), dar acest lucru se întâmplă deseori prin modificarea

contextului problemelor de mediu și reformularea mesajelor.

În ceea ce privește conflictele de mediu, presa funcționează parțial ca spațiu

pentru înfruntările dintre factorii interesați (Wodak et al., 1999) și, parțial, ca actor social,

care poate determina cursul evenimentelor. În același timp este un actor independent, cu

un punct de vedere propriu (Lidskog & Olausson, 2013). Ea poate asigura comunicarea și

transparența punctelor de vedere asupra problemei. În același timp, presa oferă un spațiu

de discuții și reprezintă un element important în formarea opiniilor, deoarece la dezbateri

pot lua parte organizaţii de mediu, agenţi economici şi reprezentanţi ai administraţiei

locale şi centrale (Steffek, 2009).

Page 78: Conflicte de Mediu

Modul în care presa alege să prezinte anumite subiecte influenţează modul în care

publicul, actorii locali şi organismele interesate la nivel naţional şi internaţional percep

aceste probleme şi ulterior acţionează asupra lor (Gandiwa et al., 2014). De asemenea,

este important numărul de apariții în presă pe un anume subiect, aspect ce depinde de

editorii fiecărei publicații sau emisiuni. Un număr mare de apariţii în presă poate inocula

publicului ideea că subiectul e important, în timp ce apariţiile sporadice îl pot face să

treacă neobservat (Dotson et al., 2012)

Avantajele utilizării mass-media pentru evaluarea dimensiunii conflictelor de

mediu rezidă din volumul mare de informații ce poate fi obținut, dublat de faptul că astfel

se pot analiza conflictele reale, în curs de desfășurare. Bazele de date rezultate din scanări

ale conținutului materialelor tipărite sau difuzate pot fi utilizate pentru aplicarea unor

metode de analiză complexe, cum ar fi analiza statistică sau analiza cluster. Un exemplu,

de centralizare a informațiilor provenite din materialele din presa scrisă este prezentat în

Tabelul 8.

Limitările metodei sunt legate de experiența care stă la baza alegerii publicațiilor

/ canalelor ce vor fi folosite pentru realizarea bazei de date, deoarece este imposibil luarea

în considerare a tuturor tipurilor de mass-media și a tuturor materialelor apărute pe o

anumită temă din cauza cantității foarte mari de informație ce trebuie analizată. De

asemenea, trebuie luați în considerare factorii politici și economici care pot influența

funcționarea presei. În unele state, presa este manipulată de factorii politici sau se auto-

cenzurează pentru a păstra o relație bună cu instituțiile politice și economice (Tong,

2014). Alte probleme ce pot apărea în legătură cu datele obținute din presă se referă la

existența de prejudecăţi în prezentarea problemelor de mediu (Voyer et al., 2013),

selectarea şi sublinierea unor faţete ale evenimentelor, promovarea unor anumite

interpretări (Entman, 2004) sau neacordarea dreptului la replică.

În plus, trebuie avut în vedere faptul că interesul media nu este mereu similar cu

cel al populației sau al autorităților publice (Soroka, 2002).

În scopul ilustrării utilității folosirii presei în analiza conflictelor de mediu s-a

apelat la un studiu de caz referitor la poziția diferiților actori în legătură cu exploatarea în

România a gazelor de șist prin fracturare hidraulică.

Page 79: Conflicte de Mediu

Tabel 8

Model de centralizare a datelor din mass media

Ziar

Nr.

paginii la

care este

articolul /

total

Numărul

de pagini

alocat Rubrica

Data

articol

Momentul

articolului

Obiectul

conflictului

Localizar

ea

conflictul

ui

Cauze

mențio

nate

Probleme

menționate

Dimen-

siunea

Actori

implicați

pro si

jusificari

Actori

implicați

contra si

jusificari

Elemente

informale

Încercări de

rezolvare a

conflictului

Se vor prezenta doar elementele existente în articolul din ziar. În cazul lipsei informației se trece -.

1) Ziarul analizat.

2) Numărul paginii la care este prezentat articolul în ziar și numărul total de pagini al ziarului.

3) Numărul de pagini alocat articolului (se vor folosi până la fracțiuni de ¼ pagină).

4) Rubrica la care apare (de exemplu actualități, știri, diverse, etc.).

5) Data articolului.

6) Momentul articolului: (a) Începutul conflictului; (b) Conflict în derulare; (c) Conflict încheiat; (d) nu se poate identifica.

7) Obiectul conflictului (se precizează concret, așa cum apare în articol): implementarea unui proiect rezidențial lângă o zonă sensibilă (pădure, lac, arie protejată);

practicile agricole ale unor fermieri; o poluare accidentală, o defrișare, un proiect, o decizie luată împotriva comunității, etc.

8) Localizarea conflictului (județ, localitate, cartier, stradă, zonă, alte indicative menționate).

9) Cauzele menționate ale conflictelor: interesele politice ori economice, demararea unui proiect, ineficiența autorităților, implicarea unor ONG-uri, populația nu a fost

informată, populația locală respinge proiectul, depozitarea necontrolată a deșeurilor, câinii fără stăpân, etc.

10) Probleme (efecte) menționate pentru situația conflictuală, ce s-au produs sau se pot produce: zgomot, afectarea sănătății, distrugerea habitatelor, poluarea aerului și apei,

creșterea expunerii la inundații, distrugerea unor bunuri, poluarea solului etc.

11) Dimensiunea cauzelor și efectelor (transfrontalieră, națională, locală).

12) Actori implicați în conflict (pro) – se vor menționa așa cum apar în articol, cu denumire clară, obiect de activitate.

13) Actori implicați in conflict (contra) – se vor menționa așa cum apar în articol, cu denumire clară, obiect de activitate, dacă sunt percepuți ca agresori.

14) Pretențiile actorilor care se împotrivesc activității care a declanșat conflictul: primirea de compensații ori despăgubiri, stoparea activității ori proiectului, includerea unor

condiții speciale proiectului.

15) Justificările actorilor care au declanșat conflictul: implementarea proiectului este necesar pentru societate, nu se vor aduce nici un fel de prejudicii mediului și oamenilor,

va crește numărul de locuri de muncă.

16) Modalități informale de raportare a conflictului: manifestări de stradă fără autorizație, blocarea străzilor sau orice altfel de acțiune informală, violențe – se va prezenta

numărul de persoane estimate că participă, ce organizații reprezintă, pe cine susțin, dacă au fost înregistrate violențe.

17) Încercări de rezolvare a conflictului prin: negocieri, consultare publică, mediere, recurs judiciar sau alte tehnici. Cine este mediatorul? (instituția statului, ONG-uri, etc.)

Page 80: Conflicte de Mediu

Baza de date dezvoltată a conținut informații referitoare la: (a) actorii implicați

(autorități, oameni de știință, agenți economici și ONG-uri) și poziția lor față de fracturarea

hidraulică în cadrul articolelor de presă, (b) principalele tipuri de impact menționate în cadrul

articolelor sau reportajelor (economic, social sau de mediu), (c) tipul de impact în funcție de

categoria de mass-media în care a fost prezentat și de nivelul spațial (național sau european),

(d) atitudinea și impactul evidențiat de diferite publicații.

În ceea ce privește explorarea și exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică

în România se disting trei categorii de actori (Tabel 9):

- susținători: cei care susțin astfel de proiecte și sunt de acord cu implementarea

lor – agenții economici (86,8% dintre articolele din mass-media care tratează

acest subiect reflectă o atitudine pozitivă cu privire la el) și autoritățile (71,6%),

- opozanți: cei care sunt total împotriva acestui tip de proiecte – organizațiile non-

guvernamentale (în 96,2% dintre articolele în care ONG-urile ating subiectul

atitudinea reflectată este una negativă),

- oamenii de știință, care are un punct de vedere mult mai echilibrat (43,2%

împotrivă, 36,4% neutru, 20,5% pozitiv).

Tabel 9

Tipul de impact pe categorii de mass-media (%)

TV Impact economic Impact social Impact de mediu

Negativ Neutru Pozitiv Negativ Neutru Pozitiv Negativ Neutru Pozitiv

Total TV RO 11,6 3,7 59,2 58,1 2,7 39,2 63,9 30,3 5,9

Total TV EU 0,0 0,0 100,0 57,1 14,3 28,6 90,9 9,1 0,0

Total TV 11,6 3,2 85,3 58,0 3,7 38,3 66,2 28,5 5,4

ZIAR Impact economic Impact social Impact de mediu

Negativ Neutru Pozitiv Negativ Neutru Pozitiv Negativ Neutru Pozitiv

Total ziar RO 0,8 5,6 93,5 46,2 9,9 44,0 66,2 31,8 1,9

Total ziar EU 0,0 0,0 100,0 100,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0

Total ziar 0,8 5,6 93,7 49,5 9,3 41,2 68,1 30,1 1,8

Din punct de vedere al impacturilor pe care acest tip de proiecte l-ar putea produce,

poziția mass-media evidențiază un impact economic pozitiv (91,9% dintre articolele care pe

această temă), în timp ce impactul social ar depinde de categoria socială în care se regăsește

Page 81: Conflicte de Mediu

fiecare persoană (50,8% impact negativ, 42,5% impact pozitiv). Referitor la impactul asupra

mediului este recunoscut faptul că se va resimți o diminuare a calității mediului (68,4%

impact negativ).

4.2 METODE DE PRELUCRARE A DATELOR REFERITOARE LA

CONFLICTELE DE MEDIU

4.2.1 Analiza spaţială şi temporală a dinamicii funcţiilor cu potenţial conflictual

Analiza spațială reprezintă procesul de examinare a locațiilor, atributelor și relațiilor

dintre componente teritoriale, folosind proprietățile lor topologice, geometrice sau

geografice. Analiza spaţială porneşte de la analize de bază, cum ar fi selectarea după

caracteristici a unor entităţi spaţiale ce îndeplinesc anumite criterii sau selectarea după

localizare, dar poate presupune reclasificare, analize de proximitate, interpolare, modelare ori

analiză geostatistică (Maantay & Ziegler, 2006). Pentru realizarea analizelor spațiale se

utilizează tehnicile GIS, care se bazează pe existența unor materiale cartografice care pot fi

georeferențiate (Niță, 2012) și pe baza cărora se pot realiza straturi tematice conținând

locațiile și caracteristicile unor elemente și fenomene.

În domeniul conflictelor de mediu, analizele spațiale se pot dovedi foarte utile, fiind

necesare pentru: (a) evidențierea locațiilor funcțiilor conflictuale ori cu potențial conflictual

(Prather et al., 2008), (b) aprecierea gradului de compatibilitate dintre două funcții (una

sensibilă și una cu potențial de a cauza conflicte), (c) delimitarea suprafețele expuse unui

anumit risc (funcție de reglementările în vigoare sau de impactul potențial al activității

(Onose et al., 2013)), (d) identificarea spațiilor omogene după anumite criterii (Beeco &

Brown, 2013) sau (e) calcularea tendințelor la nivel regional (Hu et al., 2014; Niță et al.,

2014).

Analiza spațială poate oferi o focalizare asupra obiectivelor de management și a

uneltelor necesare în planificarea mai eficientă a teritoriului (Prather et al., 2008) și

promovarea unor măsuri pentru situațiile de urgență (Santos et al., 2014).

Dezavantajele analizei spațiale sunt legate de calitatea datelor și propagarea erorii

(eroarea finală a analizei va fi reprezentată de suma erorilor ce se regăsesc în fiecare strat

introdus în analiză), autocorelarea spațială (dacă datele sunt autocorelate multe dintre

tehnicile de analiză spațială nu pot fi aplicate), problema modificării unității spațiale (dacă

analizele sunt realizate folosind unități spațiale arbitrare, modelele rezultate pot fi efectul

acestora) și eroarea ecologică (presupunerea că dacă au fost găsite anumite relații între datele

agregate ele vor exista și pentru indivizi) (Gregory, 2002).

Page 82: Conflicte de Mediu

Utilizarea metodei în relație cu conflictele de mediu este prezentată în continuare,

fiind selectat ca exemplu reprezentativ analiza distribuției spațiale a funcțiilor cu potențial

conflictual în relație cu spațiile rezidențiale din municipiul București.

În prezent, spaţiile rezidenţiale din municipiul Bucureşti sunt reprezentate prin două

categorii importante: locuinţele unifamiliale (rezidenţial cu densitate redusă a populației:

15,15% din suprafaţa oraşului și 59,62% din suprafaţa spaţiilor rezidenţiale) şi locuinţele

colective (rezidenţial cu densitate ridicată a populaţiei: 10,26% din suprafaţa oraşului,

40,37% din suprafața spațiului rezidenţial) (Onose et al., 2013).

În perioada 1976-2005, suprafața ocupată de spațiul rezidențial a rămas aproximativ

constantă, principala modificare constând în conversia unor zone ocupate de rezidențial

unifamilial în cartiere rezidențiale colective. Abia după acest moment, boom-ul imobiliar a

dus la creșterea suprafeței rezidențiale cu aproximativ 1,5% din suprafața administrativă a

orașului.

Tabel 10

Distanţe pentru zonele de protecţie aferente anumitor funcţii conform legislaţiei şi cercetărilor

ştiinţifice în domeniu (Onose, 2013)

Funcţie Distanțele folosite pentru buffere (metri)

Spaţiu industrial 300 1,2 5001,2 10001,2

Incinerator 5007 10001 1500

Depozit de deșeuri 5007 10001 1500

Staţii de epurare a apelor uzate 606 3001 -

Aeroport 10001

Spital 501 100 200

Spații de transport 501 1007 2001

Spaţiu comercial 50 100 200

Cimitir 501 1003 2504

Benzinărie 25 505 1005

1 (Ministerul Sănătății, 1997) 2 (Environmental Protection Authority, 2005) 3 (Government of Saskatchevan, 1996; United States Congress, 1974) 4 (World Health Organization - Regional Office for Europe, 1998) 5 (Morales Terres et al., 2010) 6 (Wastewater Comittee of the Great Lakes - Upper Mississippi River Board of State and Provincial Public Health

and Environmental Managers, 2004) 7 (Environmental Protection Authority, 2000)

Page 83: Conflicte de Mediu

Pentru a putea evidenția spațial impactul categoriilor de funcții potențial conflictuale,

au fost luate în considerare distanțele recomandate ca zone de protecție sanitară pentru

diferite tipuri de funcții urbane, în scopul de a nu afecta eventualele spații rezidențiale din

proximitate (Tabel 10). Distanţele variază în funcţie de agresivitatea pe care anumite funcţii o

înregistrează pentru mediu şi sănătatea umană.

Pentru identificarea arealelor expuse la efectele negative induse de funcţiile potenţial

conflictuale s-a utilizat metoda multiple buffer ring (analiză de proximitate), cu opţiunea de

excludere a suprafeţelor funcţiilor analizate din bufferul final și analize spaţiale menite să

identifice zonele rezidenţiale expuse acestor categorii de funcţii.

În urma analizelor spațiale efectuate pentru cele 11 tipuri de funcții potențial

conflictuale în cazul asocierii cu anumite funcții sensibile, au fost calculate suprafețele de

spațiu rezidențial unifamilial și colectiv (Tabel 11), aflate în cadrul zonelor de protecție ale

funcției potențial conflictuale.

Tabel 11

Suprafețe de spații rezidențiale unifamiliale și colective, situate în cadrul zonelor de protecție a

funcțiilor potențial cauzatoare de incompatibilități funcționale (Onose, 2013)

Funcţie Rezidențial unifamilial (ha) Rezidențial colectiv (ha)

Zona

1*

Zona

2*

Zona

3*

Total Zona

1*

Zona

2*

Zona

3*

Total

Spaţiu industrial activ 428.18 363.84 837.6 1629.62 235.27 318.87 868.34 1422.48

Industrial abandonat 455.95 404.8 1068.94 1929.69 348.12 325.88 612.17 1286.17

Incinerator 8.93 42.83 132.19 183.95 9.01 55.98 79.4 144.39

Depozit de deșeuri 6.72 0.69 13.69 21.1 0 0 0 0

Staţii de epurare 0 0 0 0 0 0 0 0

Aeroport 84.791 20.276

Spital 46.35 76.09 202.5 324.94 28 52.78 125.97 206.75

Spații de transport 21.54 34.32 93.77 149.62 13.03 20.42 52.15 85.6

Spaţiu comercial 31.43 44.89 136.91 213.23 33.99 76.13 220.33 330.45

Cimitir 38.25 47.45 199.67 285.36 21.4 49.3 198.69 269.52

Benzinărie 3.35 11.39 52.03 68.01 2.49 10.05 57.74 70.28

*Zonele 1,2 și 3 corespund celor definite în Tabelul 10, conform legislației și cercetărilor științifice în domeniu

S-a constatat că în municipiul București funcțiile în ale căror zone de protecție se

regăsesc cele mai extinse spații rezidențiale sunt industrialul activ și industrialul abandonat.

Page 84: Conflicte de Mediu

Fig. 13 - Distribuția spațială a principalelor categorii de funcții generatoare de conflicte de mediu în

Municipiul București (2010)

Page 85: Conflicte de Mediu

Unitățile industriale active se regăsesc, în special în zonele periferice ale orașului

(Fig. 13), însă dimensiunea zonei de protecție și tipul de planificare caracteristic perioadei

socialiste fac ca ele să continue să aibă în zona de protecție importante suprafețe rezidențiale

(Pătroescu & Borduşanu, 1999).

Spațiul industrial abandonat este reprezentat în special de fostele spații industriale

situate în interiorul perimetrului construit (platformele industriale Panduri-Viilor, Obor-

Pantelimon, etc.). Ele reprezintă dovada sistemului defectuos de planificare teritorială care

funcționează în prezent, deoarece mai mult de jumătate din spațiile industriale închise după

1989 se încadrează acum în această categorie, restul fiind supuse conversiei și reconversiei.

Serviciile publice (depozitele de deșeuri, incineratoarele, stația de epurare a apelor

uzate) sunt optim localizate în raport cu spațiul rezidențial. Singura funcție a cărui zonă de

protecție afectează o suprafață mai importantă de spațiu rezidențial este reprezentată de

incineratorul uman din Parcul Tineretului, închis în anul 2002 din cauza nerespectării

legislației de mediu.

O altă funcție conflictuală a fost aeroportul internațional Aurel Vlaicu. Din cauza

extinderii spațiilor rezidențiale în proximitatea acestuia, aeroportul a fost închis pentru trafic

comercial în vara anului 2012, fiind în prezent utilizat pentru zboruri private și de agrement.

În consecință, dimensiunea impactului pe care îl generează și care se propagă asupra spațiilor

rezidențiale din proximitate s-a redus semnificativ.

Arealele rezidențiale situate în zonele de protecție ale spitalelor au o suprafață destul

de extinsă din cauza localizării predilecte a acestor funcții în zonele populate. Spațiile de

transport în schimb sunt mai bine situate în relație cu spațiile rezidențiale, având un impact

considerabil mai redus asupra acestora.

Spațiile comerciale de mari dimensiuni reprezintă o caracteristică a economiei de

piață și au pătruns în interiorul mediilor urbane după anul 2000. Spațiile comerciale de mari

dimensiuni sunt situate în mare parte pe amplasamentul fostelor obiective industriale (de

exemplu, Cora Pantelimon, Cora Lujerului, AFI Cotroceni, Promenada Mall) sau pe foste

terenuri virane (Carrefour Orhideea, Plaza România). Funcția comercială are un impact mai

redus decât cea industrială, principala problemă cauzată fiind legată de intensificarea

traficului și a problemelor derivate (poluare atmosferică, zgomot, aglomerație).

O analiză spațială mai detaliată s-a realizat în cazul dinamicii relației dintre spitale și

spații rezidențiale, în municipiul București. În vederea identificării corecte a spitalelor s-a

utilizat platforma online a Colegiului Medicilor din România (Colegiul Medicilor din

Municipiul București, 2013). Au fost identificate 70 de spitale publice, spitalele private

nefiind luate în considerare.

Page 86: Conflicte de Mediu

Spitalele reprezintă o funcție necesară în cadrul așezărilor umane. Atât populația, cât

și experții o consideră ca fiind compatibilă cu spațiul rezidențial, dar, în condițiile în care

distanțele de protecție stabilite de legislație nu sunt respectate pot apărea efecte negative

asupra locuitorilor (Pǎtroescu et al., 2012).

Analiza spațială evidențiază o distribuție neuniformă a spitalelor în cadrul teritoriului

administrativ al municipiului București, înregistrându-se o densitate mare în zona centrală și

în sectoarele 1 și 2 și o densitate foarte scăzută în sectoarele 5 și 6 (Fig. 14).

Fig. 14 – Distribuția spațială a spitalelor și a potențialelor zone de protecția ale acestora în cadrul

Municipiului București

Page 87: Conflicte de Mediu

Analiza de proximitate a evidenţiat faptul că 1,26% din spaţiile rezidenţiale

unifamiliale şi 1,13 % din spaţiile rezidenţiale colective sunt situate la mai puţin de 50 m faţă

de un spital. Aceste cifre subliniază respectarea în mare măsură a distanţelor de siguranţă

impuse de legislaţie. Efectul negativ generat de spitale poate fi diminuat în mare măsură prin

izolarea clădirilor spitalului prin intermediul unui spaţiu verde ori prin gard plin. Suprafața

totală de spațiu rezidențial situată în proximitatea spitalelor ajunge la 324,94 ha în cazul celor

unifamiliale (8,85% din suprafață lor totală) și la 206,75 ha (8,32% din suprafața lor totală) în

cazul celor plurifamiliare (Fig. 15).

Fig. 15 – Ponderea spațiului rezidențial situat la diferite distanțe față de spitale în municipiul București

O altă analiză realizată se referă la dinamica spațială a asocierii dintre spațiile

rezidențiale și aeroporturi. Municipiul Bucureşti a fost, pentru mult timp, deservit de două

aeroporturi: Aeroportul Internaţional Henri Coandă, situat în oraşul Otopeni, şi Aeroportul

Internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa), localizat in cadrul teritoriului administrativ al capitalei

și parțial al orașului Voluntari. Începând cu luna mai 2012, Aeroportul Băneasa a fost închis

pentru cursele comerciale, rămânând deschis numai pentru aeronave mici şi, în general, curse

private. Închiderea aeroportului a fost cauzată atât de factori politici cât şi economici.

Dezvoltarea capitalei, a generat extinderea suprafeţelor construite în aproape toate spaţiile din

proximitatea aeroportului (Cartierul Pipera din oraşul Voluntari, Cartierul ANL Henri

Coandă, spaţiul comercial Băneasa şi noul cartier rezidenţial Băneasa, încă în stadiu de

construcţie) şi chiar pe fostele terenuri aparţinând acestuia, care după anul 2000 au fost

vândute către dezvoltatori imobiliari privaţi.

0

2

4

6

8

10

0-50m 50-100m 100-200m Total

% Rezidential unifamilial

Rezidential colectiv

Page 88: Conflicte de Mediu

Dezvoltarea rezidenţială a avut loc ignorând legea cu privire la zonele de protecţie

necesare în jurul pistelor de aterizate ale aeroporturilor (1 km de la axul pistei în toate

direcţiile) (Ministerul Sănătății, 1997). Această dezvoltare rezidenţială care impunea şi

asigurarea unui anumit standard de calitate a vieţii, împreună cu planurile de dezvoltare ale

sudului Municipiului Bucureşti care includ construcţia unui nou aeroport şi cu decizia de

construcţie a unui nou terminal pentru Aeroportul Otopeni, au justificat în final închiderea

aeroportului Băneasa.

Zona de protecţie a aeroportului se întinde pe teritoriile administrative ale

Municipiului Bucureşti şi ale oraşului Voluntari. Pentru a evidenţia dinamica temporală a

spaţiilor construite din proximitatea aeroportului au fost utilizate hărţi topografice pentru

momentul iniţial al analizei (1976-1977) şi ortofotoplanuri pentru momentele ulterioare.

Concentrarea analizei pe perioada de după anul 2000 a fost cauzată pe de o parte de faptul că

nu există materiale cartografice la rezoluţii sau scări optime pentru perioada 1980-2000, dar

şi de faptul că în Bucureşti şi Voluntari, dinamica cea mai accentuată a spaţiilor construite

este caracteristică perioadei 2005-2010.

Astfel, analizele au evidenţiat faptul că suprafaţa construită din Municipiul Bucureşti

aflată la mai puţin de 1 km de aeroport s-a dublat în decursul perioadei analizate (153,36 ha

în 1977 față de 310,66 ha în 2013). Principalele tipuri de suprafeţe dezvoltate sunt spaţiile

rezidenţiale (cartierul ANL Henri Coandă, noul cartier Băneasa) şi spaţiile de servicii

(Complexul comercial Băneasa). În ceea ce priveşte cartierul Pipera din oraşul Voluntari,

suprafeţele construite aflate în proximitatea aeroportului, reprezentate în cea mai mare parte

de spaţii rezidenţiale, şi-au mărit suprafaţa de 20 de ori (15,23 ha în 1977 față de 281,55 ha în

2013).

Dinamica temporală în cazul celor două unităţi administrative a fost diferită (Fig.

16). În municipiul Bucureşti extinderea spaţiilor construite a cunoscut un vârf în perioada

2005-2008 (creştere cu 65% în 2008 faţă de 2005), în timp ce în orașul Voluntari extinderea a

avut loc în două etape principale: prima între 1990-2000, iar cea de-a doua concomitent cu

maximul înregistrat în capitală (creştere de 47,5% în 2008 faţă de 2005).

Extinderea spaţiilor construite din orașul Voluntari în perioada 1990-2000 a fost

determinată în primul rând de retrocedările masive de terenuri şi de impulsul general al noilor

proprietari de a parcela şi vinde terenurile pentru a obţine un profit mai mare decât în cazul în

care le-ar fi păstrat ca suprafeţe arabile. Peste această cauză principală s-au suprapus o serie

de elemente secundare, care în contextul favorabil al perioadei 2005-2008 au atins un maxim

Page 89: Conflicte de Mediu

de importanţă şi s-au făcut resimţite atât la nivelul zonelor periurbane, cât şi în cadrul

teritoriului administrativ al capitalei.

Aceşti factori, susţinuţi de contextul politic şi economic favorabil, se referă la

simplificarea procedurilor de obţinere a creditelor şi ieftinirea lor, dezvoltarea unei clase de

mijloc şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, preţul redus al terenurilor, în special în

zonele periferice, profitabilitatea ridicată a sectorului imobiliar, apariţia unor noi modele de

locuire (comunităţile închise, dorinţa de a locui într-un mediu mai puţin artificializat decât cel

din centrul marilor metropole etc.) şi iniţiativele administrative legate de crearea unor spaţii

locative sociale (cartierele ANL).

Fig. 16 – Dinamica temporală a spaţiului construit situat la o distanţă mai mică de 1 km faţă de

Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu

Înainte de închidere, aeroportul Băneasa afecta în Municipiul Bucureşti o suprafaţă

de 105 ha spaţiu rezidenţial, reprezentat de 20,28 ha spaţiu rezidenţial colectiv (cartierul de

blocuri cu 4 etaje Băneasa), 54,71 ha spaţiu rezidenţial unifamilial (Cartierul Băneasa Veche)

şi 30,09 ha spaţiu rezidenţial construit în perioada 2005-2012 (Cartierul ANL Henri Coandă

şi partea construită din zona rezidenţială Băneasa, situată la nord de aeroport) (Fig. 17).

0

50

100

150

200

250

300

350

1977 2002 2005 2008 2010 2013

ha Bucuresti

Voluntari

Page 90: Conflicte de Mediu

Fig. 17 – Dinamica temporală a suprafețelor rezidențiale aflate în zonă de protecție a Aeroportului

Internațional ”Aurel Vlaicu”

Page 91: Conflicte de Mediu

Un impact redus putea fi resimţit şi de locuitorii cartierelor, care se află de-a lungul

culoarului de zbor al aeronavelor (ex. Cartierul Bucureştii Noi, nordul cartierului Pipera din

Voluntari).

4.2.2. Analiza cluster

Analiza cluster este o tehnică ce are ca scop identificarea similarităţilor dintre

indivizii dintr-o bază de date, grupându-i pe cei cu valorile similare pentru toate variabilele

câte doi pentru a forma un cluster. Clusterii sunt apoi grupaţi între ei câte doi pe acelaşi

criteriu al similarităţii, iar procesul poate continua până se formează un singur cluster (Barr &

Prillwitz, 2012). O decizie importantă şi subiectivă în cadrul acestei analize se referă la

numărul de clusteri la care aceasta se va opri şi care vor fi introduşi apoi în analize (Wheelar

et al., 2004). În luarea acestei decizii este important să se ţină cont de omogenitatea internă a

clusterilor (Barr & Prillwitz, 2012), astfel încât variaţia dintre grupuri să fie cât mai mare, iar

cea din cadrul fiecărui grup, cât mai mică (Nelson et al., 2010). Există însă și variante ale

analizei cluster care stabilesc numărul optim de clusteri.

În domeniul analizei conflictelor de mediu, analiza cluster a fost folosită pentru a

grupa conflictele pe categorii în funcție de tipul externalităților pe care le produc (von der

Dunk et al., 2011) și pentru a împărți populația în grupuri în funcție de percepția față de

conflictele de mediu. Metoda ar putea fi utilă și pentru delimitarea zonelor omogene, în ceea

ce privește tipurile sau numărul de conflicte de mediu prezente.

Printre avantajele metodei se numără faptul că poate evidenția asociații și o structură

a datelor ce nu a fost observată anterior.

Dezavantajele analizei cluster sunt legate de dimensiunea mare a setului de date

necesar pentru o analiză validă și de determinarea numărului optim de clusteri.

Ca studiu de caz al utilizării analizei cluster, s-a considerat identificarea tipologiilor

de conflicte de mediu în funcție de problemele percepute pentru fiecare tip de

incompatibilitate, utilizând ca date de intrare rezultatele chestionarelor și expert opinion.

Utilizarea acestei analize a permis identificarea grupurilor de conflicte de mediu care pot

apărea în funcție de problemele de mediu, sociale și economice percepute pentru fiecare tip

de incompatibilitate funcțională.

Obiectivul este de a identifica grupuri de incompatibilități funcționale în așezările

umane care sunt similare în ceea ce privește problemele percepute de experți pentru a putea

crea o tipologie a conflictele de mediu.

Page 92: Conflicte de Mediu

Pentru a aplica această metoda s-au utilizat 51 de funcții incompatibile cu funcția de

locuire reprezentând cazurile și 18 probleme de mediu, sociale și economice ce pot fi

generate de aceste incompatibilități constituind variabilele (Tabel 12). Datele sunt continue

reprezentând numărul de probleme de mediu percepute pentru fiecare funcție incompatibilă.

Tabel 12

Exemple de funcții incompatibile și variabile utilizate în analiza cluster

ACTIVITĂȚI PROBLEME DE MEDIU GENERATE

Industria extractivă

Industria energetică

Spitale de boli psihice

Spitale de dermatologie

Policlinici

Hipermarketuri

Farmacii

Autogări

Parcări

Biserici ortodoxe

Biserici protestante

Biserici neoprotestante

Sinagogi

Stații epurare

Cimitire

Restaurante

Case pariuri

Cazinouri

Poluarea aerului

Poluarea apelor Disconfort vizual

Zgomot

Contaminarea solului

Depozitarea neconformă de deşeuri

Expunerea la substanţe periculoase

Scăderea securităţii locuirii

Scăderea atractivităţii pentru investiţii urbane

Consumul sau blocarea terenului

Aglomerarea traficului

Atragerea comerţului stradal neorganizat

Numărul maxim de apariții al unei probleme percepute a fost de 62, iar media

numărului de apariții al problemelor percepute pentru toate categoriile de incompatibilități

funcționale a fost 15. Pentru 20% din incompatibilitățile funcționale au existat < 99 frecvențe

ale problemelor percepute, pentru 49% au fost 100-299 frecvențe ale probleme percepute,

pentru 25% au fost 300-599, iar pentru 6% din incompatibilitățile funcționale au fost > 600.

Tipul de analiză cluster utilizat a fost analiza cluster ierarhică aglomerativă (von

der Dunk et al., 2011). Această metodă consideră fiecare caz (fiecare tip de incompatibilitate

funcțională), ca fiind el însuși un cluster. În pașii următori, clusterele care sunt similare sunt

combinate, în final rezultând un singur cluster conținând toate cazurile anterioare. Această

metodă folosește distanțele între obiecte atunci când formează clusterele. Modurile diferite de

a defini distanța între două grupuri sau doi indivizi implică metode diverse.

Page 93: Conflicte de Mediu

Pentru a răspunde la întrebarea de cercetare propusă: “Ce tipologii de conflicte de

mediu pot fi identificate în funcție de problemele percepute pentru fiecare caz de

incompatibilitate?” distanța între clustere s-a calculat folosind metoda “cel mai apropiat

vecin” (Nearest neighbor), utilizând distanța euclidiană (Euclidean distance – distanța

măsurată în linie dreaptă).

Înainte de începerea procesului de clusterizare, variabilele au fost verificate dacă sunt

afectate de coliniaritate. Fiind vorba de probleme de mediu, sociale și economice este de

așteptat să existe corelații între acestea. De exemplu, se așteaptă o corelație strânsă între

variabilele “poluarea aerului” și “afectarea stării de sănătate a populației”. Utilizarea

coeficientului de corelație Pearson, pentru a determina dacă există corelații strânse între

variabile se confirmă că există câteva variabile strâns corelate, cu valori peste 0,90. De

exemplu, “contaminarea solului” este strâns corelată cu “afectarea sănătății populației”

(corelație 0,96), la fel ca și “disconfort vizual” strâns corelată cu “afectarea calității serviciilor

publice” (corelație 0,95). Pentru a putea aplica analiza de cluster variabilele care înregistrează

o corelație puternică (peste 0,90) vor fi eliminate.

Primul rezultat al analizei cluster este programul de aglomerare al clusterilor

(agglomeration schedule), care arată clusterele care au fost combinate la fiecare pas și

distanțele la care a avut loc această combinare. Acest program de aglomerare a clusterilor

ajută la decizia privind numărul de clustere ce trebuie reținut din date. Trecerea de la o soluție

1-cluster la o soluție 2-clustere apare în mai toate analizele și nu trebuie tratată ca un indicator

sigur pentru luarea unei decizii privind numărul de clustere ce trebuie reținut (Mooi &

Sarstedt, 2011).

Pasul la care distanța face un salt mai mare este 46, iar o soluție 5-clustere (51-46=5)

ar putea fi potrivită. Pe baza dendrogramei (arborele de clasificare) se poate decide

aproximativ asupra numărului de segmente ce trebuie reținute. Schimbarea distanței

clusterelor arată în dendrogramă că o soluție 5-clustere, 6-clustere ar putea fi potrivită.

Gruparea conflictelor pe baza problemelor percepute pentru diverse tipuri de

incompatibilități funcționale ce pot genera conflicte utilizând analiza de cluster determină 5

grupuri de conflicte:

Primul cluster cuprinde incompatibilitatea dintre industriile extractivă, metalurgică,

materiale de construcții, energetică și chimică (n=5) cu funcția de locuit. Conflictele acestui

cluster sunt cauzate în principal de problemele percepute care au frecvențe maxime:

“zgomot”, “apariția zonelor de segregare socială”, “afectarea siguranței locuirii”,

“aglomerarea traficului” și “depozitarea necontrolată a deșeurilor”. Acest tip de conflicte

poate fi numit “Insecuritate”. Includerea activităților industriale în zonele dens locuite este

Page 94: Conflicte de Mediu

percepută ca o amenințare care declanșează conflicte din cauza emisiilor poluatoare,

traficului, deșeurilor generate și noilor grupuri sociale, care nu stabilesc interacțiunii pozitive

cu celelalte grupuri sociale.

Al doilea cluster se referă la incompatibilitatea dintre industriile constructoare de

mașini, textilă, serviciile medicale, comerciale, de agrement, serviciile publice, lăcașe de cult

și infrastructura de transport (n=41) cu funcția de locuit. Toate aceste tipuri de

incompatibilități funcționale generează conflicte cu maxim la problemele “aglomerarea

traficului” și “poluare luminoasă”. În consecință putem numi acest tip de conflict “Disconfort

senzorial”. Aceste două tipuri de industrie sunt separate de clusterul anterior, deoarece sunt

percepute ca având un potențial mai scăzut de producere a conflictelor specifice clusterului 1.

Maximul înregistrat la poluarea luminoasă este argumentat de prezența spațiilor comerciale,

serviciilor medicale și a spațiilor de agrement în acest cluster, deoarece majoritatea folosesc

panouri publicitare luminoase.

Al treilea cluster (n=1) cuprinde incompatibilitatea dintre industria alimentară cu

funcția de locuit. Conflictele din acest cluster înregistrează maxim la problemele ce țin de

“apariția animalelor nedorite”. Acest tip de conflict poate fi numit “Risc asupra sănătății

publice”. Apariția animalelor ca: șobolani, câini fără stăpân etc. sunt considerați vectori

potențiali de transmitere a bolilor.

Clusterul 4 (n=2) se referă la incompatibilitatea dintre gări și autogări cu funcția de

locuire. Conflictele din acest cluster înregistrează maxim la problemele ce țin de “atragerea

comerțului stradal neorganizat”. Acest tip de conflict poate fi numit “Insalubritate”. În

România, comerțul neorganizat este specific acestor spații, afectând estetica urbană, traficul și

generând deșeuri.

Ultimul cluster (n=2) cuprinde incompatibilitatea dintre terenurile abandonate cu

funcția de locuit. Conflictele din acest cluster se diferențiază de conflictele din celelalte

clustere, deoarece înregistrează cel mai mic maxim la problemele ce țin de “aglomerarea

traficului”, “poluarea luminoasă” și “atragerea comerțului stradal neorganizat” și o valoare

ridicată la “depozitarea necontrolată a deșeurilor”. Acest tip de conflict poate fi numit “Impact

vizual negativ”.

Toate cele 5 tipuri de conflicte selectate pe baza problemelor percepute pentru fiecare

tip de incompatibilitate: “Insecuritate”, “Disconfort senzorial”, “Risc asupra sănătății

publice”, “Insalubritate” și “Impact vizual negativ” nu se exclud reciproc, oricând putând

exista relații între acestea (Tabel 13).

Page 95: Conflicte de Mediu

Tabel 13

Extras din statistică descriptivă pentru soluția 5-cluster

N Minim Maxim Deviație medie Deviație standard

Zgomot 5 24 55 40.80 12.256

Segregare 5 18 41 28.20 9.257

Locuire 5 24 47 33.60 8.591

Animale 5 5 14 8.60 4.099

Trafic 5 22 38 32.80 6.261

Luminos 5 5 15 8.80 3.701

Comerț 5 2 16 6.20 5.762

Deșeuri 5 39 53 47.60 5.225

Soluție 5 1 1 1.00 0.000

4.2.3. Evaluare multicriterială

Analiza multicriterială se referă la conceptele, metodele și modelele care ajută la

evaluarea unor alternative, pe baza unor criterii (Baredo, 1996), exprimată prin greutăți,

valori sau intensități ale preferinței, cu scopul de a ajunge la cea mai bună decizie (Beinat &

Nijkamp, 1998; Hossain et al., 2009; Rosso et al., 2014).

Criteriul reprezintă un parametru utilizat pentru cuantificarea contribuţiei unui atribut

în caracterizarea unui proiect sau a unei situaţii existente sau susceptibile de a se materializa

prin implementarea unor planuri, programe, proiecte (Munier, 2004). Nu există proceduri

standard pentru determinarea numărului şi al claselor de criterii ce trebuie folosite într-o

analiză. Criteriile pot acoperi o gamă largă de domenii: de mediu, tehnice, de siguranţă,

sociale, economice, spaţiale şi temporale.

Metodologia generală de aplicare a evaluării multicriteriale urmărește următorii pași

(Beinat & Nijkamp, 1998; Jeong et al., 2013; Munier, 2004):

- Stabilirea criteriilor / indicatorilor și sub-criteriilor, care trebuie realizată ținându-

se cont de relevanța pentru studiu și de disponibilitatea datelor (Ioja et al., 2014);

- Realizarea unei baze de date care să conțină informațiile necesare pentru a

calcula indicatorii stabiliți pentru fiecare dintre alternativele luate în discuție;

- Folosirea Procesului de Ierarhizare Analitică (AHP) pentru stabilirea greutății

criteriilor (importanța relativă a unui criteriu în comparație cu celelalte) (Saaty,

1990).

- Calcularea valorilor indicatorilor ce definesc criteriile și sub-criteriile;

- Normalizarea / standardizarea valorilor indicatorilor – Indicatorii introduși în

analiză pot fi exprimați prin unități de măsură diferite (număr locuitori, hectare,

Page 96: Conflicte de Mediu

procente etc.) și pentru a putea fi comparați trebuie standardizați prin valori

adimensionale (Sudhakaran et al., 2013). Standardizarea se poate realiza prin

programare matematică (Munier, 2004), transformând cea mai proastă valoare ce

a fost înregistrată de indicator în 1 și cea mai bună în 100. Valorile standardizate

se pot calcula fie ca procent fie conform formulei propuse de Ioja et al. (2014):

- Calcularea scorurilor parțiale pentru fiecare criteriu (produsul dintre valoarea

standardizată și greutatea criteriului);

- Agregarea scorurilor parțiale specifice fiecărui criteriu pentru a obține scorurile

totale pentru fiecare alternativă;

- Reprezentarea spațială a distribuției scorurilor obținute de fiecare alternativă în

cazul în care este posibil

Evaluarea multicriterială este o metodă utilă în evaluarea conflictelor de mediu

deoarece facilitează dezbaterea între părțile implicate în conflict (Uniunea Europeană, 2005).

Ea poate fi folosită cu succes pentru alegerea strategiei optime de localizare sau funcționare a

unui proiect, pentru stabilirea unei strategii de conservare în cazul existenței conflictelor între

populație și organismele responsabile cu această problemă sau pentru ierarhizarea unor spații

în funcție de anumite caracteristici.

Avantajele evaluării multicriteriale sunt flexibilitatea, reducerea prejudecăților

implicate în luarea deciziilor, înlesnirea ajungerii la un consens în cazul deciziilor de grup

(Zahir, 1999), găsirea unei soluții prin simplificarea situațiilor complexe (Uniunea

Europeană, 2005).

Printre dezavantajele metodei se poate număra faptul că agregarea valorilor obținute

pentru fiecare criteriu permite ca scoruri foarte bune înregistrate pentru anumite criterii să

compenseze scoruri foarte proaste, pierzându-se informații în momentul în care se analizează

doar rezultatele finale. De asemenea, dacă numărul de criterii este mare, compararea și

ierarhizarea lor prin procesul de ierarhizare analitică poate fi mult îngreunat (Macharias et al.,

2004). Caracteristica ce dă modelului subiectivitate este acordarea importanței relative a

criteriilor unul față de celălalt, iar pentru minimizarea acestui aspect este recomandată

realizarea unei analize de senzitivitate.

Pentru a exemplifica aplicarea metodei evaluării multicriteriale s-a optat pentru o

analiză ce are ca scop ierarhizarea unităţilor administrativ teritoriale din aria metropolitană a

Municipiului Bucureşti în funcţie de dimensiunea problemelor teritoriale generate de cimitire

în relație cu spațiile rezidențiale.

În analiză au fost utilizate 8 criterii (Tabel 14) şi 98 de alternative corespunzând

unităţilor administrativ teritoriale din aria metropolitană.

Page 97: Conflicte de Mediu

Tabel 14

Indicatorii folosiți în analiza multicriterială

Categoria Cod Nume

indicator

Cea mai

proastă

situație

Explicație Greutate

Agresivitatea

directă a

cimitirelor

A Suprafaţă

cimitire

Valoarea

maximă

Tendinţa suprafeţelor cimitirelor între 1975 şi 2005

(%)

Ilustrează adaptarea la nevoile societăţii, fiind un

important factor generator de potenţiale conflicte

teritoriale

0,168

C Suprafaţă

rezidenţial

în 50 m

Valoarea

maximă

Tendinţa spaţiilor rezidenţiale situate la mai puţin de

50 m de cimitire între 1975 şî 2005 (%)

Arată dimensiunea conflictelor teritoriale actuale

directe dintre cimitire şi spaţiile rezidențiale

0,218

0,386

Factorii de

influenţă

specifici ariei

metropolitane

a Municipiului

Bucureşti

B Suprafaţă

rezidenţial

Valoarea

maximă

Tendinţa suprafeţei spaţiilor rezidenţiale între 1975 şi

2005 (%)

Ilustrează adaptarea la nevoile de locuire ale

populaţiei

0,099

D Populaţie Valoarea

maximă

Tendinţa numărului de locuitori între 1975 şi 2005

Evidenţiază presiunea indirectă pentru extinderea

cimitirelor, dar şi a altor funcţii urbanistice

0,09

E Distanţă

Municipiul

Bucureşti

Valoarea

minimă

Distanţa faţă de Municipiul Bucureşti (m)

Factor de influenţă important, municipiul Bucureşti

având o parte din serviciile de înhumare acoperite de

către cimitirele din unităţile administrativ teritoriale

din proximitate

0,13

F Mortalitate Valoarea

maximă

Tendinţa mortalităţii populaţiei între 1975-2005

Factor de presiune directă pentru extinderea

cimitirelor

0,087

0,406

Oferta de

spaţiu a

teritoriului

G Agricol Valoarea

minimă

Procentul suprafeţei agricole în anul 2005 (%)

Ilustrează disponibilul de spaţiu pentru dezvoltări

viitoare

0,092

H Forestier şi

acvatic

Valoarea

minimă

Procentul suprafeţei forestiere şi acvatice în anul

2005

Indicator al potenţialului de reechilibrare teritorială

0,111

0,203

Page 98: Conflicte de Mediu

Selectarea criteriilor s-a realizat pe baza corelaţiei existente între acestea şi suprafaţa

cimitirelor şi a impactului pe care îl au în creşterea potenţialului cimitirelor de a cauza

conflicte.

Evaluarea dinamicii spaţiale şi temporale a cimitirelor şi a factorilor de corelaţie s-a

realizat la nivel de unitate administrativ teritorială, folosind ca şi an de referinţă anul 1975.

În vederea obţinerii datelor spaţiale necesare calculării valorii indicatorilor A, C, G şi

H a fost folosită o bază de date spaţială conţinând suprafeţele rezidenţiale, agricole,

forestiere, acvatice şi ale cimitirelor pentru momentele 1975 şi 2005. Arealul ce ar trebui să

fie inclus în zona de protecţie a cimitirelor – 50 m – conform (Ministerul Sănătății, 1997) a

fost delimitat folosind analizele de proximitate (metoda buffer), iar zonele rezidenţiale ce

sunt situate în cadrul acestui areal (B) au fost extrase printr-o analiză de tip poligon.

Pentru indicatorii număr de locuitori (D) şi mortalitate (F) au fost utilizate date

statistice pentru anii 1975 şi 2005 la nivel de unitate administrativ teritorială, din baza de date

publică a Institutului Naţional de Statistică (www.insse.ro).

Distanţa la care sunt poziţionate cimitirele faţă de nucleul urban central (E) a fost

calculată din punctul central al poligoanelor reprezentând suprafaţa cimitirelor faţă de

kilometrul 0 al Municipiului Bucureşti.

Valorile de tendinţă a indicatorilor A, B, C, D, F au fost exprimate ca raport între

valoarea din 2005 şi cea din 1975.

În vederea stabilirii greutăţii criteriilor a fost aplicat procesul de ierarhizare analitică.

Valorile finale sunt rezultatul unei medieri realizate prin metoda Delphi între 6 experţi în

domeniul planificării teritoriului.

Omogenizarea datelor s-a realizat folosind programarea matematică prin

transformarea lor în procente, considerându-se valoarea cea mai proastă egală cu 1 (minimul

pentru E, G şi H şi maximul pentru A-D şi F) şi cea mai bună egală cu 100. Valorile

omogenizate intermediare (dintre minim şi maxim) la nivel de unitate administrativ teritorială

au fost determinate conform ecuaţiilor prezentate în articolul publicat de Ioja et al. (2014).

Prin înmulţirea greutăţii criteriilor cu valorile normalizate pentru fiecare criteriu în

parte s-au obţinut opt scoruri parţiale. Scorul final pentru fiecare unitate administrativ

teritorială s-a obţinut prin însumarea celor 8 scoruri parţiale. Scorul final poate oscila între 1

(situaţia cea mai proastă) şi 100 (situaţia cea mai bună).

Pentru ierarhizarea potenţialului de apariţie al conflictelor de tip cimitir-rezidenţial la

nivelul unităţilor administrativ teritoriale au fost delimitate clase conform bibliografiei de

specialitate (Adler et al., 2010; Dixon et al., 2009).

Page 99: Conflicte de Mediu

Indicatorii referitori la tendinţele înregistrate de suprafeţele cimitirelor şi

rezidenţialului, de populaţie şi de mortalitate au valori concentrate într-un interval relativ

restrâns, datorită faptului că reprezintă raportul valorilor înregistrate în două momente

diferite (F: 0,8 – 2,64 ± 0,32; B: 0,43 - 2,53, ± 0,29). În contrast, valorile ce caracterizează

distanţa faţă de capitală, procentele de teren agricol şi suprafeţe naturale, au un grad de

concentrare mult mai redus (E: 6351,5 - 67377; ± 14347,22) (Tabel 15).

În urma procesului de ierarhizare analitică a criteriilor, s-a stabilit că cele mai

importante criterii pentru ierarhizarea potenţialului de apariţie a conflictelor de tip cimitir-

rezidenţial sunt tendinţa suprafeţei rezidenţiale situate în 50 m faţă de cimitire între 1975 şi

2005 (0,218) şi tendinţa înregistrată de suprafaţa ocupată de cimitire în perioada 1975-2005

(0,168). Totuşi, categoria de indicatori care are cea mai mare pondere în analiză (0,406) este

cea a factorilor de influenţă specifici ariei metropolitane a Municipiului Bucureşti, datorită

faptului că include cel mai mare număr de indicatori.

Tabel 15

Parametrii statistici ce caracterizează datele brute şi valorile standardizate

Indicator

Date brute Valori standardizate

Medie Maxim Minim Deviație

standard Medie

Deviație

standard

A 1,58 5,87 0,65 0,94 18,46 17,81

B 1,38 2,53 0,43 0,29 45,29 13,55

C 1,19 4,29 0 0,81 27,22 18,66

D 0,9 2,51 0,36 0,24 24,92 11,25

E 29095,93 67377 6351,5 14347,22 37,55 23,28

F 1,42 2,64 0,8 0,32 33,31 17,08

G 76,67 93,4 38,31 13,03 70,08 23,48

H 11,18 43,15 0,35 9,61 26,14 22,22

După ce au fost calculate valorile specifice fiecărui indicator pentru fiecare unitate

administrativ teritorială în parte, acestea au fost reprezentate grafic pentru a se putea analiza

distribuția lor spațială.

Tendința înregistrată de suprafața ocupată de cimitire (A) are valorile cele mai

ridicate în imediata proximitate a municipiului București. Acest fapt se datorează atât

creșterii populației în zonă, cât mai ales externalizării de către capitală a acestui tip de servicii

publice, Bucureștiul deținând în afara propriului teritoriu administrativ cele 20000 de locuri

Page 100: Conflicte de Mediu

de veci impuse de lege în eventualitatea producerii de calamități naturale. În ceea ce privește

tendința înregistrată de rezidențialul situat la mai puțin de 50 m de cimitir (C), în perioada

1975-2005, distribuția spațială a valorilor este neuniformă. Se pot observa valori mari în

proximitatea Municipiului București, dar valori asemănătoare caracterizează și unități

administrativ-teritoriale din nordul sau sud-estul ariei metropolitane (Fig. 18).

Fig. 18 – Distribuția spațială a indicatorilor referitori la agresivitatea directa a cimitirelor (A și C)

Tendința generală înregistrată de spațiile rezidențiale în aria metropolitană a

Municipiului București (B) a fost de creștere în perioada 1975-2005, cu maxime înregistrate

în nordul ariei metropolitane, de-a lungul drumului național ce face legătura cu zona turistică

de pe Valea Prahovei și în proximitatea capitalei. Valorile maxime înregistrate de acest

indicator se pot corela și cu existența spațiilor naturale (păduri și suprafețe acvatice utilizate

în scop de agrement) (Fig. 19).

Creșterea populației (D) s-a resimțit în special în proximitatea Bucureștiului și în

zona nordică a ariei metropolitane, dar și în sud, în proximitatea orașului Oltenița

Valorile ridicate ale mortalității (F) evidențiază zonele cu o populație îmbătrânită și

eventuale deficiențe în ceea ce privește sistemul sanitar. Aceste zone se concentrează în

special în sud-estul ariei metropolitane. Tendința de îmbătrânire a populației din această zonă

poate fi corelată cu caracterul său profund rural și, conform modelului de locuire actual al

populației, cu dorința de retragere în mediul rural, odată cu atingerea vârstei de pensionare.

Page 101: Conflicte de Mediu

Fig. 19 - Distribuția spațială a indicatorilor referitori la factorii de influență specifici ariei

metropolitane a Municipiului București (B, D, E și F)

Oferta de teren agricol (G) a ariei metropolitane este una importantă, subliniind

existența unei rezerve suficiente de teren utilizabil pentru dezvoltarea de noi proiecte

rezidențiale. Procentul de suprafețe forestiere și acvatice evidențiază zonele cele mai atractive

pentru construcția zonelor rezidențiale. Distribuția spațială a celor doi indicatori este

complementară (Fig. 20).

Page 102: Conflicte de Mediu

Fig. 20 - Distribuția spațială a indicatorilor referitori la oferta de spațiu a teritoriului (G și H)

Agregarea scorurilor finale pentru cele 98 de unități administrativ teritoriale a

evidențiat proximitatea municipiului București ca zonă în care potențialul de apariție al

conflictelor de tipul cimitir – spațiu rezidențial este ridicat. Valorile maxime evidențiază clar

zona în care orașul își externalizează anumite probleme și servicii, în special pe direcțiile est

și sud-est. Valori foarte ridicate se înregistrează de asemenea pentru Buftea (al doilea sistem

urban ca importanță al ariei metropolitane) și Mogoșoaia (Fig. 21).

4.2.4. Analiza hotspot

Arealele critice se referă la spaţiile care în raport cu o anumită caracteristică (de

exemplu, diversitatea biologică, nivelul de poluare atmosferică, densitatea spaţiilor verzi,

etc.) înregistrează valori extreme care le evidenţiază ca având probleme importante din acel

punct de vedere (Onose, 2013).

Arealele critice pot fi identificate printr-o multitudine de metode printre care analiza

spațială, calculele cu rastere sau analiza hotspot. Analiza hotspot evidențiază clusterii / datele

semnificative din punct de vedere statistic, identificând modelele spațiale cu semnificație.

Pornind de la rezultatele analizei multicriteriale referitoare la ierarhizarea

potențialului de apariție al conflictelor de tipul cimitir versus spațiu rezidențial s-a realizat o

analiză hotspota simplă prin intermediul instrumentelor GIS.

Page 103: Conflicte de Mediu

Fig. 21 – Ierarhizarea unităților administrativ teritoriale din aria metropolitană a Municipiului

București în funcție de potențialul de apariție al conflictelor cimitir-rezidențial

Analiza a evidențiat unitățile administrativ teritoriale ale căror scoruri au înregistrat

diferențe semnificative față de medie. Harta distribuției spațiale a hotspots-urilor (diferențe

semnificative în sens pozitiv) și coldspots-urilor (diferențe semnificative în sens negativ)

(Fig. 22) a evidențiat primul inel de unități administrativ teritoriale din jurul Bucureștiului

(Mogoșoaia, Voluntari, Pantelimon, Glina, Popești Leordeni etc.) ca având valori

semnificativ mai ridicate decât media ariei metropolitane, în timp ce extremitatea sud-estică a

arealului analizat (Ulmeni, Chiselet) a înregistrat valori semnificativ mai scăzute.

4.2.5. Analizele pe bază de studii de caz

Analizele pe bază de studii de caz reprezintă incursiuni empirice într-un proces sau

fenomen contemporan, numit caz, care este selectat din lumea reală (Yin, 2003).

Studiile de caz sunt utile, atunci când se dorește obținerea unor informații detaliate

referitoare la modul de desfășurarea unui eveniment în context real. În evaluarea conflictelor

Page 104: Conflicte de Mediu

de mediu se pot utiliza toate categoriile de studii de caz, respectiv explicative (explicarea

cauzelor și efectelor unei situații conflictuale), descriptive (descrierea unui element static sau

dinamic ce caracterizează un conflict de mediu) și exploratorii (delimitarea unor elemente

noi, necunoscute la începutul demersului).

Avantajul metodei rezidă din faptul că se pretează cel mai bine pentru evidențierea

unei multitudini de situații, fiind ușor utilizabilă pentru cazuri revelatoare (inaccesibile în

mod uzual cercetătorilor), exemplare (bune practici), unice (evenimente spontane), extreme

(asociate unor situații de risc) ori tipice (specifice unui teritoriu).

Fig. 22 – Distribuția spațială a coldsporturilor și hotspoturilor în aria metropolitană a municipiului

București

Un demers important în aplicarea acestei metode este cel al planificării și structurării

analizei, pentru a reduce din nuanțele subiective și a crește potențialul comparativ al datelor

obținute. În acest context, fundamentarea teoretică, definirea cazului (unitatea de analiză a

Page 105: Conflicte de Mediu

metodei: persoană, organizație, comportament, eveniment, proces ori fenomen) și realizarea

designului reprezintă etape cheie în construirea demersului științific.

Aplicarea metodei pentru evaluarea conflictelor de mediu s-a realizat folosind trei

studii de caz, selectate pentru analiza conflictelor și a succesului procesului de soluționare pe

baza criteriilor stabilite de Beck (2004), Sze & Sovacool (2013) și Orr et al. (2008) (Fig. 23).

Cele trei studii de caz au fost: (i) alegerea amplasamentului pentru construirea Catedralei

Mântuirii Neamului, (ii) dezvoltarea unui proiect rezidențial în proximitatea unității

industriale pentru tratarea deșeurilor animaliere PROTAN Glina, și (iii) controlul expansiunii

necontrolate a spațiilor construite ale localităților Lepșa și Greșu, situate în zona de

management durabil a Parcului Natural Putna Vrancea.

Fig. 23 - Criteriile și subcriteriile selectate pentru evaluarea procesului, după Tudor et al. (2014)

Criteriile selectate pentru ierarhizarea eficienței procesului de soluționare a

conflictelor de mediu sunt:

- stabilirea unui acord final: indicator important al succesului în soluționarea

conflictelor de mediu (Beck, 2004), mai ales când este durabil și eficient

economic, social și ecologic.

- eficiența: beneficiile economice și sociale oferite de proiectul propus.

- echitatea: egalitatea actorilor în influențarea procesului de luare a deciziei.

- sustenabilitatea: acțiunile pentru conservarea resurselor și impacturile curente și

pe termen lung asupra mediului și domeniului socio-cultural.

Page 106: Conflicte de Mediu

- compatibilitatea: cât de adecvată este locația proiectului cu reglementările

existente (Tudor et al., 2014).

Din aceste criterii au derivat o serie de subcriterii referitoare la calitatea rezultatului

procesului de soluționare (sustenabilitatea economică și de mediu, eficiența economică și

socială, și fezabilitatea legală a acestuia), dar și la implicarea și colaborarea actorilor

implicați.

Pentru a ierarhiza cele trei studii de caz după succesul procesului de soluționare a

conflictului, s-a utilizat Procesul Analitic de Rețea dezvoltat de Thomas Saaty (Saaty, 2001)

și software-ul Super Decisions 2.2.3 (Super Decision Software, 2012). Procesul Analitic de

Rețea este un instrument ce ajută în luarea deciziilor, fiind diferit de Procesul Ierarhic

Analitic (Analytic Hierarchy Process - AHP), deoarece nu urmează o structură ierarhică,

permițând interacțiuni în cadrul și între elementele rețelei. Astfel, s-a construit un model

simplu de rețea (Fig. 24), unde primul nivel reprezintă principalul obiectiv al deciziei,

următoarele două niveluri reprezintă criteriile și subcriteriile utilizate în evaluare, iar ultimul

nivel cele trei studii de caz care urmează a fi evaluate pe baza criteriilor și subcriteriilor.

Criteriile și subcriteriile au fost evaluate subiectiv prin acordarea unei greutăți în

funcție de scala celor 9 puncte a lui Saaty pentru intensitatea importanței (1 - de aceeași

importanță, egal; 2 - între egal și moderat; 3 - moderat; 4 - între moderat și puternic; 5 –

puternic; 6 - între puternic și foarte puternic; 7 - foarte puternic; 8 - între foarte puternic și

extrem și 9 - extrem). Evaluarea studiilor de caz conform criteriilor și subcriteriilor selectate

s-a realizat pe baza informațiilor regăsite în media sau provenite de la persoanele implicate în

procesul de soluționare a conflictelor. Acordarea greutății criteriilor a fost realizată de către

autori.

Pentru a stabili influența fiecărui element al rețelei asupra celorlalte s-au realizat

comparații între acestea. Rezultatele acestor comparații au fost apoi calculate ca priorități.

Criteriul ‘acord final’ a fost selectat ca element asupra căruia cele patru criterii (‘eficiență’,

’echitate’, ’sustenabilitate’, și ’compatibilitate’) au o influență considerabilă, deoarece de

atingerea unui acord final depinde modul de abordare al celor patru criterii în procesul de

soluționare a conflictului.

Întrebările care au fost adresate în efectuarea comparațiilor au fost:

(1) într-o pereche de criterii (de exemplu, ‘eficiență’ și ‘echitate’), cât de mult un

membru al perechii (de exemplu, ‘eficiență’) influențează succesul procesului de soluționare

a conflictului (criteriul ‘acord final’) în comparație cu celălalt membru al perechii (de

exemplu, ‘echitate’)?;

Page 107: Conflicte de Mediu

(2) ce criteriu/subcriteriu a fost mai proeminent în fiecare proces de soluționare a

conflictului?;

Fig. 24 - Relațiile stabilite între elementele rețelei (prelucrare după Tudor et al. (2014))

(3) care este cel mai de succes studiu de caz, luând în considerare fiecare criteriu și

subcriteriu? (Tabel 16);

(4) care este cel mai important subcriteriu pentru fiecare criteriu? (Tabel 16);

(5) în care studiu de caz fiecare criteriu/subcriteriu a fost mai dominant, atunci când

studiile de caz au fost comparate între ele? (Tudor et al., 2014).

Page 108: Conflicte de Mediu

Tabel 16

Comparația dintre cele trei studii de caz funcție de subcriteriul eficiența acordului final folosind

Procesul Ierarhizării Analitice

Amplasarea

catedralei

Proximitatea imobilului

de PROTAN

Expansiunea

localităților din PNPV

Priorită

ți

Ideal

Amplasarea catedralei 1 5 1/7 0.183 0.244

Proximitatea imobilului

de PROTAN 1/5 1 1/5 0.062 0.083

Expansiunea

localităților din PNPV 7 5 1 0.753 1

După efectuarea comparațiilor pentru fiecare situație derivată din întrebările

menționate anterior, programul Super Decision a calculat o matrice (unweighted supermatrix)

care include toți vectorii rezultați. Suma coloanelor din această matrice nu este egală cu 1,

deoarece clusterele sunt interdependente, astfel ponderile egale cu 1 trebuie calculate.

Programul calculează altă matrice (weighted supermatrix) luând în calcul prima matrice

(unweighted supermatrix), conform vectorilor rezultați din comparațiile celor 3 clustere ale

rețelei: ‘Criterii’, ‘Subcriterii’ și ‘Studiile de caz’. Ridicând cea de-a doua matrice (weighted

supermatrix) la putere până când aceasta devine stabilă, rezultă o altă matrice (limit matrix)

unde toate coloanele au aceleași valori, arătând prioritățile componentelor rețelei pentru a

decide care este cel mai de succes proces de soluționare.

Programul Super Decisions ierarhizează studiile de caz cele mai de succes în funcție

de comparațiile anterioare și valorile prioritizate (Fig. 25).

Fig. 25 - Ierarhizarea proiectelor în programul Super Decision

0,393461

0,132991

1

0 0,2 0,4 0,6 0,8 1

Amplasarea catedralei

Proximitatea imobilului

de fabrica de ecarisaj

Expansiunea localităților

din PNPV

Ideal Normal 0,655114 0,087124 0,257762

Proiecte

Page 109: Conflicte de Mediu

Studiul de caz I: Alegerea amplasamentului pentru construirea Catedralei Mântuirii

Neamului, București

Ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului datează încă din anul 1881, dar a fost

reactivată imediat după căderea regimului comunist, când s-a iniţiat un studiu, nefinalizat,

pentru alegerea amplasamentului construirii acesteia. Concret, începând cu anul 1995 s-au

inițiat demersurile pentru construirea Catedralei Mântuiri Neamului. Mai multe alternative au

fost propuse pentru localizarea acesteia. La sfârșitul anului 2007 se începe construcția

catedralei, nefinalizată nici în prezent.

În ceea ce privește, criteriul acord final, rezultatul dorit (stabilirea amplasamentului

catedralei) a fost obținut, după prezentarea mai multor alternative.

Prima alternativă a vizat amplasarea catedralei în Parcul Carol, în zona

Monumentului Eroului Necunoscut, pe o suprafaţă de 4,5 ha. Conflictele relaţionate cu

această propunere au fost legate de distrugerea unui spațiu verde de interes metropolitan,

amplasat într-o zonă caracterizată printr-un deficit de spaţii verzi publice şi distrugerea unui

monument istoric din perioada comunistă (Mausoleul eroilor comuniști).

Cea de-a doua alternativă a vizat amplasarea construcției în Parcul Unirii, pe o

suprafaţă de 2 ha. În anul 2001, Guvernul României a aprobat transmiterea terenului,

proprietate publică a statului din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti

în administrarea Patriarhiei Române pentru realizarea construcției. Condițiile de fundament și

suprafața redusă au fost argumentele principale pentru renunțarea la această locație.

Cea de-a treia alternativă a vizat axul Bulevardului Unirii, la intersecţia străzilor

Mircea Vodă şi Nerva Traian. La solicitarea Patriarhiei, Consiliul General al Municipiului

Bucureşti a aprobat noua funcție a acestui teren, iar Guvernul României a transmis din

administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Patriarhiei

Bisericii Ortodoxe Române, terenul proprietate publică a statului, în suprafaţă de 4,1 ha. In

anul 2002, Guvernul României a modificat hotărârea anterioară, reducând suprafaţa destinată

proiectului de la 4,1 ha la 2.9 ha. În acest mod, terenul a devenit insuficient pentru funcția

propusă și s-a renunțat la alternativă.

Cea de-a patra alternativă a vizat din nou Parcul Carol, parc de patrimoniu și zonă

protejată în municipiul București. O nouă hotărâre de guvern este emisă, prin care terenul

proprietate publică a statului, în suprafaţă de 5,2 ha, situat în Parcul Carol, se transmite din

administraţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administraţia Patriarhiei

Bisericii Ortodoxe Române, pentru a fi construită Catedrala Mântuirii Neamului. Această

Page 110: Conflicte de Mediu

alternativă a suscitat cele mai aprige dezbateri și implicări ale organizațiilor non-

guvernamentale.

Cea de-a cincea alternativă, pe Dealul Arsenalului, în imediata vecinătate a Palatului

Parlamentului, s-a dovedit a fi cea mai potrivită pentru amplasarea catedralei. Printr-un act

legislativ, terenul trece din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, fiind

transmis cu titlu gratuit în proprietatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi destinat

exclusiv construirii ansamblului arhitectural Catedrala Mântuiri Neamului.

În ceea ce privește eficiența, pretabilitatea construcției a fost investigată pentru

fiecare din cele cinci alternative. Argumentele pentru amplasarea în Parcul Carol sunt legate

de: (i) apropierea de reședința patriarhală, (ii) existența unui spaţiu curat, liniştit, și elevat,

(iii) configurația reliefului permitea o vizibilitate foarte bună și (iv) terenul pe care s-a

amenajat Parcul Carol a aparţinut inițial Mitropoliei Ţării Româneşti. Amplasarea în Parcul

Unirii s-a dovedit a fi inadecvată, deoarece terenul este la o cotă foarte joasă şi cu o rezistenţă

slabă (din cauza celor două magistrale subterane ale metroului bucureştean şi a canalului prin

care sunt dirijate apele râului Dâmboviţa). Amplasarea pe Bulevardul Unirii s-a dorit,

deoarece terenul era mai înalt decât cel din Piaţa Unirii, nu era construit, situat aproape de

Palatul Mitropoliei, şi nu presupunea studii speciale de urbanism. Spațiul destinat construcției

catedralei de pe Bulevardul Unirii a fost redimensionat și implicit considerat insuficient

pentru amploarea construcției, cu anexele ei. Amplasamentul asupra căruia s-a luat decizia

finală, Dealul Arsenalului, oferă un spaţiu mult mai generos ca suprafaţă (11 ha),

neconstruit, cu posibilitatea de a edifica şi construcţiile adiacente catedralei, fără a afecta

vecinătăţile sau vreo zonă verde, având şi căi foarte bune de acces, și un trecut religios. Un

rezultat pozitiv al procesului de soluționare are atât beneficii economice cât și sociale. Ca

urmare a unei asemenea construcții se așteaptă ca numărul de turiști să crească în perioada

sărbătorilor religioase, dar și oportunitățile pentru aducerea împreună a unui număr mare de

creștini vor putea fi diversificate.

Referitor la criteriul echitate, propunerea construirii catedralei în Parcul Carol a avut

un amplu ecou în opinia publică, generând puncte de vedere diferite, exprimate în Parlament

şi în presă. Au fost reiterate argumente legate de prima propunere a amplasării, respectiv

distrugerea Parcului Carol, unul din parcurile reprezentative ale Bucureştilor. Parcul Carol

reprezintă o formaţie de o rară unitate, la care participă un peisaj amenajat de excepţie, valori

de artă şi arhitectură, precum şi memoria istorică a locului. De asemenea, decizia finală,

amplasarea catedralei pe Dealul Arsenalului, a atras depunerea a 48 de cereri de retrocedare a

unor terenuri care însumau o suprafață de 0,5 ha. Ținând cont de faptul că suprafaţa

revendicată era foarte mică (loturi de 100-200 m²), s-au demarat demersuri pentru

Page 111: Conflicte de Mediu

despăgubirea proprietarilor cu terenuri în zona de nord a Capitalei, ei fiind dispuşi să accepte

această soluţie în favoarea construcției catedralei. În prezent, conflictele sunt eliminate și

decizia privind amplasamentul curent este considerată corectă de către comunitate.

În ceea ce privește sustenabilitatea, realizarea construcției este relaționată mai mult

cu beneficiile economice și sociale pe termen lung decât cu beneficiile pentru mediu. Un

singur beneficiu poate fi identificat, și anume amenajarea unui parc de protecție pe o

suprafață de 7 hectare pe Dealul Arsenalului, restul de 4 hectare aparținând catedralei şi

clădirilor anexe.

Referitor la compatibilitate, s-a considerat că realizarea catedralei nu este

compatibilă cu amplasarea în Parcul Carol, deoarece nu poate coexista alături de fostul

Monument al Eroilor Comunişti și dăunează structurii și calității parcului. Propunerea de

amplasare pe Bulevardul Unirii a fost considerată incompatibilă cu studiile şi documentaţiile

întocmite pentru amplasarea edificiului, deoarece ar fi fost plasată în mijlocul şoselei, fără

posibilităţi de realizare a unei pieţe pietonale şi devierea circulaţiei prin două pasaje

subterane. Consiliul Local al Primăriei Sectorului 4 a aprobat în anul 2003 Planul Urbanistic

Zonal pentru construirea catedralei, pe terenul în suprafaţă de 5,2 ha, situat în Parcul Carol, şi

a eliberat certificatul de urbanism, pe baza hotărârii ca monumentul eroilor comunişti din

Parcul Carol să fie transferat în Parcul Tineretului. Acest document a fost anulat în

septembrie 2004, când Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea de anulare a autorizaţiei de

construire emisă de Primăria Sectorului 4 pe motiv că Primăria Sectorului 4 a autorizat

demontarea imobilului fost monument al eroilor comunişti în vederea eliberării

amplasamentului destinat construirii Catedralei Mântuirii Neamului.

În urma acestei evaluări, deciziile luate ca urmare a efectuării comparațiilor în

Procesul Analitic de Rețea au atribuit cele mai mari valori criteriului eficiență (32%) și

subcriteriului beneficii economice (27%), care au fost considerate cele mai importante în

luarea deciziei finale.

Studiul de caz II: Amplasarea unui imobil rezidențial în proximitatea unității

industriale PROTAN, București

Un al doilea studiu de caz se referă la amplasarea unui imobil rezidențial în

proximitatea unității industriale PROTAN (Sucursala Popești Leordeni). Conflictul a fost

declanșat de acuzațiile pe care PROTAN le-a adresat firmei imobiliare investitoare, că i-ar fi

sabotat activitatea. Conflictul este declanșat de interesele imobiliare ale firmei investitoare

care dorea închiderea activității fabricii PROTAN, din cauza problemelor de mediu generate

de aceasta și care, cu siguranță, ar fi diminuat interesul clienților față de imobilul rezidențial.

Page 112: Conflicte de Mediu

În ceea ce privește criteriul acord final, acesta nu a fost obținut prin negocieri,

conflictul soluționându-se prin vinderea imobilului rezidențial către Primăria Municipiului

București, care l-a transformat în imobil cu locuințe sociale.

Referitor la eficiență, printre beneficiile imobilului rezidențial se invocă dezvoltarea

zonei din punct de vedere urbanistic. Terenul era viran, ușor accesibil din Municipiul

București și cu un risc seismic scăzut. Mai mult, terenul era ieftin tocmai datorită proximității

de fabrica Protan, rampei de deșeuri Glina, stației de epurare a municipiului București și

implicit a mirosurilor pestilențiale, degajate îndeosebi în sezonul estival. Pe de altă parte,

fabrica de ecarisaj aduce beneficii mult mai mari. Este cea mai importantă fabrică de ecarisaj

din țară, iar închiderea ei ar putea provoca un dezastru ecologic, deoarece deșeurile de origine

animală dintr-o arie mult mai extinsă (multe ferme zootehnice și centre de prelucrare a cărnii

din sudul țării) nu ar putea fi preluate de alte firme de același profil, fabrica de ecarisaj

PROTAN neutralizând zilnic 150 tone de deșeuri animale.

În ceea ce privește echitatea, părțile interesate au colaborat, organizându-se întâlniri

la primăria orașului Popești Leordeni, dar fără a se ajunge la un consens. Opoziții legate de

prezența fabricii de ecarisaj au existat în principal din partea firmei imobiliare, care a început

o campanie împotriva acesteia prin intermediul unui cotidian local, deținut chiar de

proprietarul firmei. Numeroase ONG-uri, care s-au alăturat firmei imobiliare, și plângerile

locatarilor au dus la un moment dat la închiderea fabricii pentru două săptămâni.

Referitor la sustenabilitate, nu a existat nici o evaluare a impactului asupra mediului

a construcției imobilului rezidențial în zona de influența a unor obiective poluatoare. A fost

dat doar un acord de principiu din partea Agenției Regionale pentru Protecția Mediului

București-Ilfov, respectarea unor anumite condiții prin care se stipula construcția imobilului

rezidențial. Când s-a început construcția imobilului, fabrica de ecarisaj a trimis notificări, atât

către municipalitate, cât și către autoritățile sanitare și de mediu, prin care a cerut luarea în

considerare a prezenței sale în proximitate. Agenția de Protecția Mediului Ilfov a avertizat

firma investitoare că zona este improprie pentru dezvoltarea imobiliară, dar aceasta și-a

asumat răspunderea pentru continuarea construcției. Pe de altă parte, fabrica de ecarisaj nu

deținea filtre performante pentru controlul mirosurilor neplăcute și instalații noi de

neutralizare a gazelor emise. De asemenea, în timpul acestui conflict fabrica de ecarisaj nu

deținea nici stație de epurare a apelor uzate.

În ceea ce privește compatibilitatea, imobilul rezidențial este amplasat într-un spațiu

necorespunzător, și anume în zona de protecție sanitară a depozitului ecologic de deșeuri

Glina și în proximitatea fabricii de ecarisaj Protan.

Page 113: Conflicte de Mediu

Conform rezultatelor comparațiilor calculate cu ajutorul software-ul utilizat pentru

modelul Procesului Analitic de Rețea, criteriul atingerea unui acord final (cu o valoare

prioritară de 46%) și subcriteriul beneficii economice (cu o valoare prioritară de 31%) au fost

cele mai importante pentru succesul procesului de soluționare.

Studiul de caz III: Expansiunea necontrolată a spațiilor construite ale localităților

Greșu și Lepșa situate în zona de management durabil a Parcului Natural Putna-

Vrancea

Planul Urbanistic General al comunei Tulnici, pe teritoriul căreia se regăsesc

localitățile Greșu și Lepșa, a fost aprobat în anul 1997, suportând ulterior numeroase

modificări în special pentru extinderea intravilanului și, în consecință, creșterea prețului

terenurilor construibile, dezvoltarea caselor de vacanță și a facilităților pentru turism fiind

printre cele mai importante cauze ale extinderii semnificative a spațiilor construite în această

zonă. Din anul 2004, prin Hotărârea de Guvern 2151/2004, localitățile menționate au fost

incluse în Parcul Natural Putna Vrancea. Conflictul a început în anul 2009 între Consiliul

Științific al Parcului Natural Putna Vrancea și Primăria comunei Tulnici, când au fost

respinse mai multe solicitări de extindere a intravilanului, inclusiv în zona Greșu-Lepșa.

Argumentul Consiliului Științific era legat de faptul ca prin unirea celor două localități s-ar fi

fragmentat un traseu de acces al speciilor de animale către resursa de apă, reprezentată de râul

Putna, deci distrugerea unui coridor ecologic.

În ceea ce privește, criteriul acord final, rezultatul dorit (protejarea coridorului

important pentru animalele sălbatice) a fost atins ca urmare a unui compromis între Consiliul

Științific și Primăria comunei Tulnici. Consiliul Științific dorea protecția, în timp ce primăria

dorea includerea acesteia zone în intravilan și transformarea în zonă de dezvoltare durabilă

pentru autorizarea construcțiilor. Acest compromis a însemnat extinderea zonei de dezvoltare

durabilă în alte locații, cu condiția ca zona Greșu-Lepșa să fie protejată pentru importanță pe

care o are în special pentru carnivorele mari, în calitate de coridor de mișcare.

În ceea ce privește eficiența, până în anul 2002 zona aferentă celor două localități era

semi-abandonată, cu o populație îmbătrânită. Atractivitatea acesteia din punct de vedere

turistic și peisagistic a stârnit interesul pentru construcția caselor de vacanța și a pensiunilor,

dar nu de către localnici, ci de către investitori din județele vecine județului Vrancea, în

special Brăila și Galați. Singurul beneficiu al expansiunii construcțiilor ar fi cel legat de

revitalizarea zonei din punct de vedere turistic, dar acestea ar avea un impact negativ asupra

râului Putna, afectându-i calitatea apelor, dar și asupra peisajului prin modificarea radicală a

Page 114: Conflicte de Mediu

esteticii inițiale. De asemenea, autorizarea construcțiilor în zona în care s-a dezvoltat

conflictul ar fi condus la unirea intravilanelor celor două localități, lucru nepermis nici de

legislația din domeniul amenajării teritoriului și nici de cea din protecția mediului.

Referitor la echitate, procesul de negociere pentru a se ajunge la compromis a fost

dominat de câțiva proprietari de terenuri, afectați direct de interdicțiile de construire impuse.

Aceștia au încercat să forțeze Consiliul Științific să modifice zonarea Parcului Natural Putna-

Vrancea și să includă teritoriul în zona de dezvoltare durabilă. Ca răspuns la aceste presiuni

Consiliului Științific a decis crearea unei comisii de analiză a situației, alcătuită din

reprezentanți ai primăriei Tulnici, ai proprietarilor de terenuri, administrației parcului și un

reprezentant al Agenției pentru Protecția Mediului Focșani. Comisia a rezolvat majoritatea

cererilor de extindere a intravilanului, cu excepția celor din zona coridorului ecologic,

obligând primăria să renunțe la solicitările de includere în intravilan a zonei dintre localitățile

Greșu și Lepșa. Proprietarii de terenuri din zona Greșu-Lepșa s-au declarat nemulțumiți de

decizie, întrucât interesul acestora era de a construi, nu de a valorifica terenul după funcția

inițială.

În ceea ce privește sustenabilitatea, planul de management al Parcului Natural Putna-

Vrancea (PNPV, 2014) este relaționat cu beneficiile potențiale pe termen lung ale desemnării

zonei Greșu-Lepșa drept coridor ecologic. Decizia finală este considerată sustenabilă, întrucât

unirea celor două localități ar fi contribuit la fragmentarea habitatului carnivorelor mari și a

altor specii.

Referitor la compatibilitate, în prezent planul de management al Parcului Natural

Putna Vrancea este trimis către Ministerul Mediului, urmând a fi aprobat cu zona Greșu-

Lepșa drept coridor ecologic și zonă de management durabil. Planul General de Urbanism al

comunei Tulnici este în curs de avizare și nu cuprinde nici o pretenție legată de acest spațiu.

În acest studiu de caz, în urma efectuării comparațiilor, criteriul sustenabilitate (o

valoare de 56%) și cu o valoare mult mai mică, subcriteriul sustenabilitate de mediu (o

valoare de 27%) au fost prioritare pentru soluționarea de succes a conflictului.

Majoritatea metodelor prezentate în acest capitol, își propun să obiectivizeze analiza

conflictelor de mediu, în condițiile în care acestea sunt definite prin numeroase caracteristici

ce pot fi interpretate subiectiv (localizare și derulare în timp, motivații, dimensiunea

impacturilor asupra diferitelor categorii de actori, distribuția puterii, legitimității și urgenței

rezolvării conflictelor de mediu) (Adam et al., 2015). De altfel, metodele prezentate acoperă

o limitare importantă a studiilor anterioare, legată de integrarea în analiza conflictelor de

mediu a caracteristicile spațiului, cu valențele lui naturale, istorice, sociale, economice și

politice.

Page 115: Conflicte de Mediu

5. SoluȚionarea conflictelor de mediu

Soluționarea conflictelor de mediu a devenit o provocare pentru tot mai mulți

cercetători și practicieni, date fiind impacturile economice, de mediu, sociale și politice

asociate lor. Indiferent de dimensiunile pe care le capătă, conflictele de mediu au o proiecție

socială importantă, care dacă nu este gestionată inteligent, poate să conducă la afectarea

calității vieții, tensiuni și violențe, distrugerea valorilor patrimoniale ale mediului,

dezechilibre economice ori blocaje instituționale.

Managementul unui conflict de mediu se referă la “îmbunătățirea tangibilă” a

efectelor acestuia, printr-un set de acțiuni promovate cu scopul de a conduce conflictul către

rezolvare (Sidaway, 2005). Succesul managementului echivalează cu rezolvarea conflictului

sau cu atragerea de beneficii din derularea lui, aspectele care au stat la baza disputei fiind

luate în considerare și îmbunătățite. Există și situații când prin managementul conflictelor nu

se reușește îmbunătățirea situației, în acest context intervenind o terță parte pentru a ajuta la

soluționare. Finalitatea unei rezolvări se referă la găsirea unei soluții și obținerea unui acord

semnat.

Managementul conflictelor de mediu diferă de la o situație la alta, deoarece fiecare

conflict este unic, în funcție de evenimentul care îl declanșează, actorii implicați,

dimensiunea teritorială, elementele de raportare, dar și de contextul administrativ și cultural.

Complexitatea conflictelor de mediu a condus și la elaborarea a numeroase strategii de

management, foarte diverse din punct de vedere al abordării.

5.1. EVALUAREA SITUAŢIEI INIŢIALE

5.1.1. Învățarea colaborativă

Un cadru general pentru managementul conflictelor de mediu este oferit de Daniels

& Walker (2001). Autorii descriu modul în care managementul unui conflict poate conduce

la progres, urmând pașii descriși într-un “triunghi al progresului” (Fig. 26). Autorii susțin că

progresul este mai important decât succesul în rezolvarea conflictelor de mediu. Conturarea

acestui triunghi face parte din prima etapă a metodei de management a conflictelor de mediu,

numită învățare colaborativă, având rolul de a contribui la înțelegerea situației conflictuale și

a rolului deținut de părțile implicate. De asemenea, pe baza acestui triunghi se poate stabili

Page 116: Conflicte de Mediu

care este potențialul de colaborare între actorii afectați. Conturarea triunghiul include trei

pași:

(i) evaluarea relațiilor între părțile implicate în conflict (statut, interese, obiective,

îngrijorări, etc.);

(ii) identificarea procedurilor pentru gestionarea conflictului și luarea unei decizii;

(iii) evaluarea esenței situației conflictuale, care se referă la identificarea problemelor

care au generat conflictele și asupra cărora se negociază.

Fig. 26 - Progresul în managementul unui conflict de mediu, prelucrare după Daniels & Walker (2001)

De exemplu, conform celor trei pași în conturarea triunghiului pentru managementul

unui conflict declanșat de exploatarea unei resurse limitate, este important să se cunoască:

(i) Actorii principali și secundari. În acest sens Mitchell (1980) au propus trei criterii

de bază pentru identificarea actorilor cărora ar trebui să li se acorde prioritate în procesul

decizional: (a) puterea (legitimă sau nu) a actorilor afectați, (b) legitimitatea relației lor cu

situația conflictuală și (c) urgența pe care cerințele lor o necesită. Actorii afectați pot deține

doar unul, două sau toate cele trei atribute. Cei care le dețin pe toate sunt actorii cărora

trebuie să li se acorde prioritate în procesul decizional.

(ii) Interesele și îngrijorările actorilor. În demersul de soluționare este esențială

identificarea actorilor care au interese în exploatarea economică a resurselor și actorii care au

drepturi ori doresc protecția resurselor. În același timp, îngrijorările actorilor sunt la fel de

importante, întrucât influențează relațiile de colaborare și de încredere.

(iii) Intensitatea conflictului. Reprezintă un aspect esențial în demararea procedurilor

de soluționare a conflictelor de mediu, implicând cunoașterea aspectelor legate de prezența

unor manifestări violente sau mișcări sociale, implicarea actorilor care au autoritate

decizională, ori existența procedurilor ce pot fi utilizate pentru diminuarea situației

conflictuale (de exemplu, dezbateri publice);

Page 117: Conflicte de Mediu

(iv) Problemele cheie. Se referă la acele aspecte asupra cărora se încearcă ajungerea la

un consens. Identificarea lor nu este deloc facilă, mai ales în cazul conflictelor latente sau în

care conflictul de mediu este doar un simplu mijloc de reglare a unor dezechilibre din

societate.

5.1.2. Transformarea conflictelor

Transformarea conflictelor de mediu este o metodă pentru managementul lor, acestea

având un caracter complex datorită faptului că ascund alte categorii de conflicte, un exemplu

fiind cele sociale (Madden & McQuinn, 2014). Transformarea conflictului conceptualizează

conflictele ca oportunitate pentru schimbarea pozitivă a relațiilor cauzale, a proceselor de

luare a deciziei și a formei conflictului pe termen lung, având ca motto ”going slow to go

fast”.

Procesul de transformare a conflictului ia în considerare cauzele sociale, psihologice

și intangibile, care sunt înrădăcinate în situația conflictuală. Luarea lor în calcul într-un

proces de rezolvare, crește șansele ca rezultatul final să fie mulțumitor pentru toate părțile

afectate. În acest proces, actorii implicați sunt încurajați să-și schimbe atitudinea de rivalitate

și neîncredere, ajungând în final să colaboreze și să coopereze.

Conform Madden & McQuinn (2014) există trei niveluri ale conflictului care

necesită soluționare: disputa, conflicte latente și conflicte de identitate înrădăcinate. Disputa

se referă la manifestarea tangibilă a conflictului și poate fi rezolvată simplu, dacă elementul

care a declanșat-o este remediat. Dacă în schimb există conflicte latente rezultate din

interacțiunile trecute ale actorilor aflați în conflict, atunci se va căuta o altă oportunitate

pentru rezolvarea conflictului. Conflictele de identitate includ valori, credințe, nevoi socio-

psihologice ale cel puțin unei persoane implicate în conflict. Acestea sunt intangibile,

ambigue și secrete. Pentru a rezolva aceste tipuri de conflicte ascunse, se propun trei pași

similari celor din “triunghiul progresului” (Daniels & Walker, 2001), cu diferența că în loc de

proceduri, se utilizează termenul de proces, deoarece procesul are un caracter mult mai

flexibil.

Cei trei pași se referă la evaluarea esenței, relațiilor și proceselor. Pentru rezolvarea

conflictelor latente și a celor de identitate, procesul și relațiile sunt cele mai importante.

Procesul implică stabilirea unui set de acțiuni pentru proiectarea modului în care decizia va fi

luată. Eficiența lui crește durabilitatea soluțiilor și întărește relațiile dintre actorii implicați.

Relațiile dintre participanți pot fi sursa conflictului, deoarece dacă nu-și pot acoperi nevoile

Page 118: Conflicte de Mediu

socio-psihologice adânc înrădăcinate, ei pot subestima și sabota soluțiile oferite pentru

rezolvarea conflictului.

5.1.3. Evaluarea inițială a situației conflictuale

Un alt exemplu de cadru general pentru managementul unui conflict de mediu, în

care evaluarea situației conflictuale este înțeleasă ca fiind crucială în a conduce conflictul

către rezolvare, este oferit de Bean et al. (2007). Autorii recomandă următorii 4 pași necesari

evaluării inițiale a situației conflictuale (Fig. 27):

Fig. 27 - Pași în evaluarea conflictelor de mediu (prelucrare după Bean et al. (2007))

(i) Identificarea elementelor cheie ale conflictului de mediu. Aceasta presupune

selectarea următoarelor aspecte:

Page 119: Conflicte de Mediu

- situația și contextul disputei: dacă conflictul este anticipat (de exemplu, prin studiile

de evaluare a impactului asupra mediului al unui proiect) sau dacă conflictul a fost

deja conturat;

- rolul în procesul de evaluare (responsabilitățile actorilor în relație cu procesul de

evaluare);

- rezultatele urmărite prin colaborare informativă, transparentă și documentată

științific.

(ii) Considerarea aspectelor de ordin etic este esențială, întrucât ele determină

evoluția procesului de rezolvare a conflictelor. Astfel, este important să nu existe conflicte de

interese, actorii să fie de bună-credință, iar soluțiile propuse să fie legale.

(iii) Determinarea rezultatului evaluării se realizează prin rapoarte scrise, verbale sau

prin relaționarea cu experiența specialiștilor ori a actorilor credibili implicați în conflict.

(iv) Selectarea instrumentelor și tehnicilor adecvate monitorizării și soluționării

conflictului trebuie realizată încă din prima fază, fiind esențială înțelegerea modalităților de

obținere a informațiilor și de comunicare a lor către actorii interesați.

5.1.4. Identificarea, prioritizarea și perceperea cauzelor conflictelor

Rapoport (1974) sugera că delimitarea și înțelegerea cauzelor conflictelor sunt

importante în găsirea celor mai adecvate metode pentru a le rezolva. Delimitarea cauzelor

reprezintă un pas important în managementul unui conflict de mediu și poate fi realizată prin

utilizarea unor tehnici, precum interpretarea contextului (Shmueli, 2008). Interpretarea

contextului este o tehnică cognitivă și de comunicare, întrucât informația complexă este

filtrată, clarificată, simplificată și ierarhizată de către indivizi pentru înțelegerea unor anumite

aspecte care stau la baza situației conflictuale, cu scopul de a facilita atingerea unui consens

sau compromis. Factorii care influențează interpretarea informației se referă la contextul

cultural, politic, social, economic, experiențele de viață, statutul, dar și percepțiile celor care

fac interpretarea. Sunt identificate cinci aspecte importante pentru delimitarea cauzelor

conflictelor de mediu, ca etapă esențială în soluționarea acestora:

- Principiile sociale, care influențează procesul de luare a deciziei și modul în care

părțile aflate în conflict le percep (de exemplu, dreptate, echitate, acces la

informație).

- Modul în care părțile aflate în conflict comunică rezultatele dorite pentru situația

conflictuală.

- Problemele actuale și modul în care părțile aflate în conflict interacționează.

Page 120: Conflicte de Mediu

- Modul în care părțile aflate în conflict văd structura disputei.

- Modul în care părțile aflate în conflict percep propriul lor comportament și al

celor din jur, dar și modul cum evaluează relațiile dintre participanți.

5.2. MODALITĂŢI DE GESTIONARE A CONFLICTELOR DE MEDIU

5.2.1. Procese alternative de rezolvare a conflictelor de mediu

De cele mai multe ori, conflictele de mediu complexe nu pot fi gestionate și conduse

către rezolvare fără implicarea unei terțe părți care asistă întregul proces (Emerson et al.,

2009). Procesele în care actorii sunt asistați de o terță parte, care îi ajută să ajungă la un

consens sunt numite procese alternative de rezolvare a conflictelor de mediu (EADR,

Environmental Alternative Dispute Resolution). Conform lui Andrew (2001) și Glasl (1999),

tehnicile alternative de rezolvare a conflictelor de mediu diferă în funcție de intensitatea

conflictului, putând fi de facilitare, moderare, consultare, consultare socio-terapeutică,

conciliere, mediere, arbitrare, adjudecare, dar și de negociere (Fig. 28).

Facilitarea poate fi utilizată destul de timpuriu în procesul de rezolvare a conflictelor

de mediu. Rolul facilitatorului este de a aduce actorii împreună, aceștia fiind capabili de a lua

singuri o decizie.

Moderarea și consultarea (socio-terapeutică) sunt similare facilitării cu diferența că

terța parte moderează/calmează atitudinile și comportamente actorilor, îi ajută să își modifice

percepția.

Concilierea este mai mult îndreptată spre negociere și este fezabilă atât timp cât încă

există comunicare între actori.

Medierea este cea mai utilizată în rezolvarea conflictelor de mediu. Este un proces cu

caracter informal (Nawaz & Sattar, 2008), în care o terță parte ajută actorii să se asculte și să

ia o decizie acceptată reciproc. Medierea se poate realiza oricând, principala condiție care

trebuie respectată fiind ca actorii să fie dispuși să găsească un compromis. Scopul medierii

este ca părțile aflate în conflict să găsească soluții fezabile pentru problemele de interes

comun. Caracterul privat, lipsit de prejudecăți și necoercitiv al medierii ajută la stabilirea

încrederii între părțile aflate în conflict (Maser & Pollio, 2012).

Medierea unui conflict de mediu se poate realiza în trei etape: (i) etape de pre-

negociere în care se stabilește forma de negociere, (ii) negocierea propriu-zisă cu scopul de a

obține un acord și (iii) etapa de post-negociere, cu scopul de a implementa acordul și de a-i

monitoriza eficacitatea (Sidaway, 2005).

Page 121: Conflicte de Mediu

Fig. 28 - Metode alternative de rezolvare a conflictelor de mediu (prelucrare după Wehrmann (2008))

Page 122: Conflicte de Mediu

În toate aceste tehnici, terța parte nu are puterea să ia decizia, doar se preocupă de

managementul procesului, actorii fiind cei care pot lua decizia finală.

În schimb, arbitrarea nu are un caracter obligatoriu, iar decizia se poate lua de către

o terță parte.

În cazul adjudecării, decizia îi revine unei autorități influente, fiind mai puțin dorită,

deoarece conflictul a atins apogeul, iar stabilirea comunicării sau negocierii între actori nu

mai este posibilă.

Negocierea reprezintă tehnica în care terța parte nu se implică, iar comunicarea se

desfășoară față în față între actorii implicați în conflict. Participarea actorilor este voluntară,

aceștia colaborând pentru a lua o decizie de interes comun (Raiffa et al., 2007). Negocierea

este strâns legată de mediere, existând conceptul de negociere mediată (Susskind & Ozawa,

1986), unde există o terță parte care gestionează procesul de luare a deciziei.

Analizând o serie de studii existente în literatură, Beck (2004) concluzionează că

aceste tehnici alternative de rezolvare a disputelor de mediu sunt mai puțin costisitoare și

aduc o satisfacție mai mare în relație cu rezultatele obținute. Andrew (2001) a arătat în

studiul său că cele trei tehnici alternative (negocierea, facilitarea și medierea) sunt mai

eficiente în rezolvarea conflictelor de mediu decât metodele convenționale legale de

rezolvare a conflictelor.

Metodele legale de rezolvare a conflictelor au primit numeroase critici, deoarece

favorizează pronunțarea unei sentințe doar în favoarea unei singure părți, și nu alocă

importanță relațiilor viitoare. În același timp, ele sunt costisitoare, consumatoare de timp și

nu permit controlul rezultatului de către nici una din părți, deoarece acestea nu sunt implicate

direct în procesul de luare a deciziei, ci sunt reprezentate legal de o persoană juridică

(Sidaway, 2005).

5.2.2. Strategii participative de luare a deciziei

Strategiile participative de luare a deciziei funcționează pe principiile negocierii, ce

au ca țintă atingerea consensului. Ele urmăresc printre altele delegitimizarea emoțiilor, care

sunt parte a unor interese.

Atingerea unui consens este strâns legată de negocieri și mediere. Această tehnică are

rolul de a îndepărta neînțelegerile dintre actori, creând un mediu relaxat, non-conflictual. Într-

un proces de atingere a consensului deciziile se iau ca urmare a colaborării între toate părțile

afectate de conflict (Sidaway, 2005). Autorul evidențiază intervenția unui facilitator care

asistă procesul și care se asigură că negocierile sunt realizate într-un mod care încurajează

Page 123: Conflicte de Mediu

participarea și colaborarea tuturor părților afectate de conflict (de exemplu, interesele părților

sunt respectate, drepturile legale nu sunt afectate, confidențialitatea este asigurată).

5.3. FINALITATEA CONFLICTELOR DE MEDIU

Eficiența managementului conflictelor de mediu se cuantifică prin succesul rezolvării

lor. Numeroase studii din literatura internațională au elaborat criterii pentru evaluarea

eficienței proceselor de rezolvare a conflictelor de mediu (Beck, 2004; Emerson et al., 2009;

Orr et al., 2008; Susskind et al., 1999; Susskind & Ozawa, 1986). De exemplu, printre

primele studii care oferă criterii pentru evaluarea eficienței rezolvării conflictelor de mediu,

se numără Susskind & Ozawa (1986). Conform autorilor citați anterior, conflictul a fost

rezolvat cu succes dacă: (i) acordul negociat este acceptat de toate părțile aflate în conflict,

(ii) rezultatele procesului sunt percepute ca echitabile de către comunitate, (iii) rezultatele

procesului maximizează câștiguri comune, (iv) rezultatele procesului iau în considerare

evenimentele din trecut, (v) acordul este atins cu cheltuieli minime și timp redus și (vi)

procesul îmbunătățește relațiile dintre părțile aflate în conflict.

Finalitatea rezolvării unui conflict poate genera mai multe situații (Jurin et al., 2010)

(Tabel 17):

(1) câștig – câștig (win-win), când actorii implicați în conflict reușesc fiecare să-și

atingă obiectivele (în general, prin negocieri și dialog, în urma cărora ajung la stabilirea unui

compromis). Acest tip de situație este ideală, dar în același timp se întâmplă destul de rar.

Este de dorit o situație câștig-câștig, în urma căreia conflictul capătă o conotație pozitivă,

deoarece reușește să îndeplinească obiectivele actorilor, care în multe cazuri se referă la

protecția resurselor sau îndepărtarea unor surse poluatoare;

(2) câștig – pierdere (win-loss) sau pierdere – câștig (loss-win) reprezintă situația în

care o parte a actorilor reușește să-și atingă obiectivele, în timp ce cealaltă parte nu reușește,

considerând procesul de rezolvare a conflictului un eșec. Este una din situațiile în care se

întâlnește cel mai des utilizarea puterii (politice, financiare) din partea unor actori pentru a-i

intimida pe ceilalți actori;

(3) pierdere – pierdere (loss-loss) este situația când nimeni nu reușește să-și atingă

obiectivele dorite. În acest context conflictul devine distructiv.

Page 124: Conflicte de Mediu

Tabel 17

Finalitatea rezolvării conflictelor de mediu

Denumire Ce fac actorii Explicație

Cooperare Câștig – Câștig Ambele părți conlucrează și caută soluții pentru găsirea

resurselor necesare acoperirii pretențiilor inițiale ale fiecăruia.

Compromis ½ Câștig – ½ Câștig Fiecare parte renunță la unele solicitări, astfel încât din conflict

fiecare iese cu beneficii sensibil egale.

Renunțare Pierdere – Câștig Una dintre părți câștigă, bazându-se în special pe renunțarea

celeilalte la toate pretențiile solicitate.

Competiție Câștig – Pierdere Una dintre părți câștigă, nemaiexistând suficiente resurse

pentru acoperirea nevoilor celeilalte.

Evitare Pierdere – Pierdere Toate părțile implicate în conflict pierd.

Orr et al. (2008) descriu un cadru dezvoltat de câteva agenții din Statele Unite ale

Americii, unde este prezentat un model pentru evaluarea performanței și a succesului în

rezolvarea conflictelor de mediu. Cadrul descris de autori include factorii și condițiile care,

dacă sunt abordate împreună, pot favoriza rezultate eficiente și de succes (Fig. 29).

Fig. 29 - Cadru de evaluare a succesului unui proces de rezolvare a conflictelor de mediu (prelucrare

după Orr et al. (2008))

Page 125: Conflicte de Mediu

În Tabelul 18 sunt oferite câteva exemple de instrumente și tehnici care au condus la

rezolvarea cu succes a unor conflicte de mediu. Aceste tehnici combină atât elemente

participative, cât și tehnice, științifice, ceea ce le crește eficiența în atingerea unui acord final

care să satisfacă cerințele tuturor actorilor implicați în conflict.

Tabel 18

Instrumente și tehnici de rezolvare conflictelor de mediu

Conflicte de mediu Instrumente și tehnici pentru rezolvare

1 Conflicte datorate intereselor de conservare a

pădurilor boreale și intereselor de dezvoltare a

utilizărilor incompatibile cu acestea și anume

infrastructură, turism, managementul pădurilor

(Vihervaara et al., 2010)

Bază de date pentru evaluarea serviciilor

ecosistemice oferite de pădurile boreale (servicii de

aprovizionare, suport și de reglare), dar și aspectele

sociale (evaluarea serviciilor culturale, interviuri,

chestionare)

2 Conflicte declanșate de implementarea unui

proiect urban și îngrijorările actorilor cu privire

la siguranță, aspecte de mediu și economice

(Timmermans & Beroggi, 2000)

Workshop-uri cu actorii implicați pe baza unui

sistem multimedia în care este prezentată evaluarea

științifică a situației (problemele de mediu,

economice, sociale și tehnologice) și interesele

actorilor.

3 Conflicte între interesele păstorilor de reni și

interesele de dezvoltare a unor utilizări

incompatibile cu păstoritul, între care un loc

aparte îl ocupă silvicultura, mineritul, turismul

(Sandström et al., 2003)

Teledetecție și tehnici GIS (utilizate pentru

producerea informației ecologice și realizarea unei

colaborări eficiente între actorii afectați)

4 Conflicte ca urmare a schimbărilor în modul de

utilizare a terenurilor datorită plantațiilor de

lemn de esență tare (Leys & Vanclay, 2011)

Proces de învățare socială (implică experți și

cercetători care oferă informația tehnică și științifică

asupra problemei, rezidenți, actori cheie și un

facilitator)

5 Conflicte între industria de minerit și

comunitate (Hilson, 2002)

Comunicarea eficientă (consultări publice), cercetare

privind problemele generate de industria respectivă,

pachete de compensații

6 Conflicte între utilizarea vehiculelor de teren

(ATV) și utilizările adiacente (păduri) (Asah et

al., 2012)

Re-interpretarea conflictelor folosind metodologia Q

(importantă pentru cunoașterea conflictului și a

relațiilor dintre părțile aflate în conflict)

7 Conflicte între activitățile de minerit la scară

mică și companiile mari de minerit (Andrew,

2003)

Medierea, cooperarea (acorduri de coabitare,

consultări publice), cunoaștere (educația pentru

mediu, tehnică, aspecte de siguranță)

Page 126: Conflicte de Mediu

Finalitatea unui conflict este de multe ori legată de modalitățile prin care s-a încercat

atenuarea acestuia încă din faza incipientă. Un instrument pentru atenuarea efectelor este

informarea populației asupra riscurilor pe care le presupune proiectul. Dezvoltatori greșesc de

multe ori în privința diseminării informației, fiind afectat gradul de participare publică și

atrăgând opoziții și conflicte.

Greșelile care trebuie evitate se referă la confidențialitate, excluderea unor actori

afectați (în special rezidenți), răspândirea zvonurilor în defavoarea proiectului, care nu sunt

negate de către dezvoltatori, lipsa intervenției în a răspunde la îngrijorările exprimate de către

cetățeni, dar și prezentarea tardivă a planurilor, hărților și simulărilor vizuale privind

infrastructura în cauză (Maillé & Saint-Charles, 2014).

Nu întotdeauna finalitatea unui conflict reușește îmbunătățirea relațiilor dintre părțile

afectate. De multe ori sunt implementate și strategii post-conflict care pot ajuta în

reconsolidarea relațiilor și stabilitatea acordului final. Reconcilierea este una dintre aceste

strategii post-conflict, având rolul de a întări relațiile dintre părțile implicate în situația

conflictuală. Pentru succesul reconcilierii este important ca interesele părților să fie deja

cunoscute și înțelese (Henle et al., 2008).

De cele mai multe ori, reconcilierea are rolul de a împăca cerințele populației cu cele

ale dezvoltatorului pentru a reduce presiunea conflictelor. Această "împăcare" se poate

realiza prin:

(i) Măsuri economice, precum compensații, despăgubiri, subvenții, sau stimulente.

De exemplu, în cazul unui conflict declanșat de construirea unor infrastructuri majore,

precum barajele, în care populația este nevoită să migreze pentru a lăsa loc unor astfel de

infrastructuri (Mason & Spillman, 2002), întărirea relațiilor dintre aceștia se poate realiza

prin oferirea de compensații sau despăgubiri pentru terenul la care populația a fost nevoită să

renunțe.

(ii) Măsuri spațiale și fizice, precum garduri, sau alte delimitări spațiale. De exemplu,

în cazul unui conflict declanșat de poluarea fonică produsă de o anumită infrastructură, aceste

bariere fizice pot avea rolul de limitare a zgomotului, astfel încât relațiile dintre populația

afectată și proprietarul infrastructurii să fie îmbunătățite.

(iii) Măsuri tehnice pot fi implementate în urma derulării unor conflicte de mediu,

având drept finalitate îmbunătățirea calității mediului și implicit, îmbunătățirea calității vieții.

(iv) Măsuri legale, precum sancțiuni acordate celor care au produs pagube pentru a

echilibra și îmbunătăți relațiile dintre cei care produc prejudicii și cei asupra cărora aceste

prejudicii s-au manifestat.

Page 127: Conflicte de Mediu

Nuanța complexă a conflictului de mediu se păstrează inclusiv în faza de soluționare,

finalitatea acestuia putând fi constructivă ori distructivă. Indiferent de nuanță, conflictele de

mediu sunt o realitate a societății moderne, a căror gestionare trebuie să devină prioritate, cel

puțin pentru autoritățile de mediu.

Page 128: Conflicte de Mediu

CONCLUZII

Evaluarea conflictelor de mediu tinde să devină un obiect de studiu interesant pentru

Științele Vieții și Pământului, în contextul în care dimensiunea spațială, socială, economică și

instituțională a efectelor acestora, devine un coordonator important al evoluției societății.

Schimbările, concurența, avalanșa de politici, strategii ori planuri de mediu

promovată în ultimii ani, precum și instrumentele inovative folosite de actorii implicați

favorizează conturarea unor conflicte de mediu din ce în ce mai complexe, ale căror efecte

negative tind să se resimtă la nivelul unor componente semnificative din societate. În același

timp, beneficiile rezultate din derularea conflictelor de mediu se limitează la grupuri de

interese din ce în ce mai bine organizate, care preferă să coordoneze evoluțiile dorite din plan

secund, utilizând ca actori instituții publice, organizații non-guvernamentale ori persoane

fizice.

În plus, instituționalizarea participării publicului în procesul de luare a deciziei,

stabilită prin numeroase directive europene (Directiva Cadru Apă, Directiva Habitate,

Directiva Evaluarea Impactului asupra Mediului), a amplificat semnificativ rolul societății

civile și al cetățenilor în gestionarea resurselor și serviciilor ecosistemice.

În acest context, diversificarea conflictelor de mediu, având obiectul, mijlocul sau

cauza principală legată de aspecte politice, administrative, sociale ori economice din

domeniul protecției și conservării mediului tinde să devină o evoluție firească a societății.

Soluționarea lor constructivă este un deziderat important, ce are ca țintă limitarea

potențialului de cronicizare și de degenerare în violențe.

Aprofundarea aspectelor conceptuale și metodologice inițiate prin această lucrare

este de mare actualitate practică, de un real interes fiind:

Dezvoltarea de metode pentru evaluarea muticriterială a zonelor vulnerabile

la apariția diferitelor categorii de conflicte de mediu.

Organizarea bazei de date cu caracteristicile cantitative și calitative ale

conflictelor de mediu, utilizând mass-media, rapoartele instituțiilor de profil

ori alte surse de documentare.

Testarea de noi metode de analiză a datelor cantitative și calitative legate de

conflictele de mediu, în scopul amplificării șanselor de soluționare durabilă

și echitabilă a acestora.

Abordarea interdisciplinară a relației dintre conflictele de mediu și reziliența

ecosistemelor naturale și umane.

Page 129: Conflicte de Mediu

Evaluarea detaliată a caracteristicilor conflictelor de mediu în siturile Natura

2000, ca parte a procesului de management al acestora.

Propunerea de instrumente de analiză preliminară a contextului pentru

evitarea dezvoltării de conflicte de mediu în timpul procesul de consultare a

publicului derulat în cadrul diferitelor proceduri (evaluarea impactului asupra

mediului, planificarea teritoriului, realizarea de planuri de management,

planuri de acțiune pentru mediu, etc.).

Conflictele de mediu sunt o certitudine a faptului că politicile de mediu tind să aibă

consecințe directe în plan social, economic și administrativ. Coordonarea lor inteligentă poate

crește șansele conturării în societatea românească a unor comunități umane durabile, în care

beneficiile să fie distribuite echitabil, calitatea vieții să ajungă la un nivel acceptabil, iar

componentele capitalului natural să își păstreze viabilitatea.

Page 130: Conflicte de Mediu

ACTIVITATI DIDACTICE

Capitolul 1 – Conflicte de mediu – aspecte conceptuale

▌Conflictele de mediu sunt percepute și definite, în general, ca un fenomen negativ. Găsiți

conotații pozitive ale conflictelor de mediu?

▌Identificați sinonime pentru termenul conflict de mediu.

▌Care considerați că a fost elementul declanșator al conflictului de mediu de la Roșia

Montană?

▌Enumerați în ordinea importanței elementele ce definesc dimensiunea spațială a conflictului

de mediu legat de funcționarea unei rampe de deșeuri menajere în proximitatea unui cartier

rezidențial din nordul municipiului București.

▌Copșa Mică este o localitate din județul Sibiu, recunoscută prin problemele de poluare

istorică, determinate de cele două unități industriale în perioada comunistă: Carbosin

(producătoare de negru de fum) și Sometra (producătoare de plumb, zinc și cositor). Evaluați

dimensiunea temporală a conflictelor de mediu din localitate.

▌Evidențiați caracteristicile conflictului de mediu determinat de proiectul de construcție a

pârtiei de schi în Parcul Național Ceahlău, pe baza informațiilor citat în lista bibliografică

Tudor et al (2014).

▌La nivelul unui oraș mic din România se propune construirea unei unități industriale cu

profil metalurgic de capacitate ridicată. Ce instrumente are populația din localitatea

respectivă pentru a preîntâmpina apariția unor probleme de mediu?

▌În bazinul hidrografic inferior al Siretului există numeroase exploatări de agregate minerale

(nisipuri și pietrișuri). Exploatarea acestor resurse a determinat adâncirea albiei minore a

Siretului, având drept consecință scăderea nivelului piezometric al apelor subterane. În

această situație, care sunt actorii ce pot intra în competiție și care sunt resursele naturale ce

pot activa conflicte de mediu?

Page 131: Conflicte de Mediu

▌Zona de nord a municipiului București s-a confruntat în ultimii 25 de ani cu un fenomen

accentuat de schimbare a modului de utilizare a terenurilor și dezvoltare a suprafețelor

construite (în principal rezidențiale și comerciale). Analizând cartograma zonei ce prezintă

dinamica spațiului construit ce aparține orașului Voluntari (județul Ilfov), identificați

potențiale conflicte de mediu ce pot apărea în perspectivă.

▌Asociați următoarele utilizări urbane în funcție de potențialul lor de a determina apariția

conflictelor de mediu (de la 1 – indiferente, 2 – potențial slab, 3 – potențial mediu, 4 –

potențial ridicat, 5 –incompatibile) și explicați punctajele acordate.

Rezidențial

colectiv

Autogară Spital de

psihiatrie

Grădină

zoologică

Cazinou

Rezidențial colectiv

Autogară

Spital de psihiatrie

Grădină zoologică

Cazinou

Page 132: Conflicte de Mediu

▌Ce instrumente există sau pot fi folosite pentru controlul apariției incompatibilităților

funcționale, generatoare de conflicte de mediu, la nivelul unei așezări urbane?

▌Exemplificați situații în care ambiguitățile legislative, au contribuit la conturarea de

incompatibilități funcționale în așezările umane din România.

▌Zonarea reprezintă unul din instrumentele de management folosite în cazul ariilor protejate

pentru a limita efectele negative asupra mediului și a atinge obiectivele de conservare pentru

speciile și habitatele protejate. Menționați implicațiile economice, sociale și de mediu ale

propunerii de zonare a Parcului Natural Porțile de Fier, prezentată mai jos.

▌Ce efecte ar putea avea un conflict între crescătorii de animale din Parcul Natural Putna-

Vrancea și Administrația ariei protejate?

▌Menționați conflicte armate, care au fost activate de către conflicte de mediu.

Page 133: Conflicte de Mediu

▌Una din cauzele frecvente ce duc la apariția conflictelor de mediu este reprezentată de

resimțirea de către un anumit grup a unor efecte negative generate de o activitate specifică. În

condițiile în care există puține soluții tehnice pentru eliminarea sau diminuarea acestor efecte

negative, ce soluții putem găsi pentru a reduce potențialul conflictual al situației?

Capitolul 2 – Actori implicați în managementul conflictelor de mediu

▌Ce rol poate juca Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin într-un conflict generat

de exploatarea ilegală a calcarului din zonele de management durabil ale Parcului Natural

Porțile de Fier?

▌Menționați poziția ONG-urilor implicate în conflictul de mediu legat de exploatarea gazelor

de șist prin fracturare hidraulică din România după rolul lor în managementul conflictului

respectiv.

▌Prin analiza sintezelor privind activitatea organizației non-guvernamentale Salvați

Bucureștiul (http://www.salvatibucurestiul.ro/), evidențiați poziția în diferite conflicte de

mediu derulate între 2010-2014. Care sunt tipurile de conflicte în care s-a implicat, care a fost

poziția și ce rezultate s-au obținut în urma implicării?

Capitolul 3 – Tipologii de conflicte de mediu

▌Infrastructura rutieră de transport este un element central al dezvoltării unei societăți. În

România, distribuția și calitatea acesteia este încă la un nivel destul de scăzut. Considerând

aceste argumente, apreciați că exproprierile cu plata unor sume minime pentru terenurile

respective reprezintă o soluție rapidă de dezvoltare a infrastructurii rutiere?

▌În mediile urbane mari, dezvoltatorii imobiliari au reale probleme în găsirea suprafețelor de

terenuri deschise pentru implementarea proiectelor lor, iar deseori sunt nevoiți să apeleze la

reconversii ale unor spații situate în țesuturi urbane compacte. Spre exemplu, Catedral Plaza

este un imobil de birouri cu 10 etaje ce a fost construit în proximitatea Catedralei romano-

catolice Sfântul Iosif. Sunteți de acord cu astfel de practici de dezvoltare urbană?

▌Argumentați-vă poziția în legătură cu conflictul determinat de gestionarea câinilor

comunitari din municipiul București.

Page 134: Conflicte de Mediu

▌Încadrați următoarele conflicte de mediu după proiecția lor teritorială (respectiv scara

spațială de raportare).

Descrierea conflictului de mediu Globală Continentală Națională Regională Locală

Construcția unei termocentrale într-

un oraș mic din Câmpia Română

Industria de producere a cimentului

vs specialiști în schimbări climatice

Grădina zoologică Băneasa vs.

spațiul rezidențial din proximitate

Exploatarea minieră de la Roșia

Montană

Construcția microhidrocentralelor

pe râurile din Munții Făgăraș

Fast-food la parterul blocului vs

spațiu rezidențial colectiv

Construcția Bulevardului Uranus din

municipiul București

Rețeaua Natura 2000 vs. agricultură

Exploatările forestiere din județele

Harghita și Covasna vs. instituții

pentru protecția mediului

Capitolul 5 – Metode de evaluare a conflictelor de mediu

▌Elaborați o fişă de colectare a datelor din fluxul administrativ necesare analizei unui

conflict de mediu generat de un agent economic care activează în domeniul termoenergiei, ce

utilizează drept combustibil lignitul.

▌ Realizaţi un chestionar pentru evaluarea percepţiei populaţiei faţă de promovarea unui

incinerator uman într-o comunitate rurală cu profil legumicol din regiunea Banatului.

▌ Utilizând formatul propus în tabelul 8 din cuprinsul lucrării, centralizați elementele

specifice ale conflictelor de mediu din județul Prahova, prezentate în presa online din anul

2014.

Page 135: Conflicte de Mediu

▌ Interpretați rezultatele prezentate în tabelul următor, obținute din aplicarea unui chestionar

de percepție, ce evaluează acceptanța dezvoltării unei rețele de transport pe șină într-o

localitate urbană din România cu o populație de 200 000 locuitori.

Grup de interese Acord

(%)

Indiferență

(%)

Dezacord

(%)

Nr.

intervievați

Populație locală 76 12 2 53

Administrație publică 64 13 23 17

Societăți de asigurări 16 15 69 19

Taximetriști 9 41 50 22

Turiști 75 25 0 4

Agenți economici mici și mijlocii 40 25 35 20

▌Caracterizați un conflict de mediu, utilizând conținutul tabelulului următor.

Indicator Explicare Descriere

Nume Numele generic prin care este identificat conflictul

respectiv.

Motivația conflictului Care sunt cauzele care au favorizat apariția conflictului?

Elementele

declanșatoare

Ce a declanșat conflictul (situație, reclamație, afectarea

unor interese)?

Dimensiunea temporală De când a început, dacă este continuu sau în salturi, când

s-a soluționat sau se preconizează soluționarea?

Dimensiunea spațială Aria de manifestare a conflictului.

Dimensiunea socio-

economică

Principalele implicații ale conflictului la nivel social și

economic.

Dimensiunea ecologică Principalele implicații ale conflictului la nivelul mediului.

Actori implicați Identificați și nominalizați tipologiile de actori (pro,

contra, mediatori, neutri)

Tipologia conflictului Tipul conflictului după domeniul de manifestare,

proiecția teritorială, modul de manifestare, funcția

implicată, publicul afectat și stadiul de rezolvare.

Mecanisme de

exprimare

Formele de manifestare: în teren, administrativ, judiciar,

presă, social-media.

Metode de evaluarea a

conflictului

Principalele metode științifice care pot fi utilizate în

analiza și evaluarea conflictului

Forme de rezolvare Cele care au funcționat / au fost folosite până acum / idei

pentru rezolvare viitoare

Page 136: Conflicte de Mediu

▌Cum considerați distanţele pentru zonele de protecţie, stabilite prin Ordinul119/2014 pentru

aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, din

perspectiva realismului aplicării în așezările umane din România?

▌Din analiza figurii 12 din cuprinsul lucrării, determinați incompatibilități de mediu cu

areal de manifestare în sectorul 3 al municipiului București.

▌Selectați criterii pentru proritizarea zonelor cu conflicte potențiale de mediu, determinate de

fermele zootehnice într-o zonă metropolitană. Utilizând procesul de ierarhizare analitică,

stabiliți greutatea fiecărui criteriu.

Capitolul 5 - Soluționarea conflictelor de mediu

▌Care sunt aspectele de ordin etic care trebuie luate în considerare pentru soluționarea unui

conflict de mediu determinat de o fermă privată de mistreți din comuna Balc, județul Bihor,

care îi crește pentru susținerea unor activități de vânătoare?

▌Puteți identifica, în funcționarea instituțiilor administrației publice locale, regionale sau

naționale existența unor strategii participative de luare a deciziei?

▌ În teorie și în practică, există idei diferite despre ce înseamnă succesul în procesul de

rezolvare a conflictelor de mediu. De exemplu:

1. Conflictele de mediu sunt rezolvate cu succes, dacă a fost obținut un acord final semnat.

2. Finalitatea unui conflict de mediu este de succes, dacă părțile aflate în conflict au colaborat

și există beneficii în mod egal pentru toți actorii.

3. Procesul unui conflict de mediu este de succes, dacă este eficient economic (costurile sunt

justificate de beneficii), echitabil (grupurile dezavantajate au fost implicate în proces) și

sustenabil din punct de vedere al mediului (managementul sustenabil al resurselor naturale

este luat în considerare).

Descrieți, folosind exemple, fiecare afirmație. Pe care o preferați?

Page 137: Conflicte de Mediu

DESPRE PROIECT

Lucrarea Managementul conflictelor de mediu prezintă principalele rezultate obținute

în cadrul proiectului Tinere Echipe PN-II-RU-TE-2011-3-028 Modelarea impactului asupra

mediului indus de tipologiile de incompatibilități în utilizarea terenurilor din așezările

umane. Proiectul a fost implementat de Universitatea din București, Centrul de Cercetare a

Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact, în perioada 2011-2014, fiind finanțat de către

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi

Inovării (UEFISCDI).

Echipa proiectului a fost alcătuită dintr-un investigator principal (Ioan Cristian Iojă),

doi cercetători postdoctorali (Gabriel Ovidiu Vânău, Mihai Răzvan Niță), doi studenți

doctoranzi (Diana Andreea Onose, Athanasios Alexandru Gavrilidis), la care s-au adăugat alți

doctoranzi ori masteranzi (Constantina-Alina Tudor, Simona-Raluca Grădinaru, Cristiana-

Maria Ciocănea, Irina Saghin).

Proiectul și-a propus să dezvolte metode de evaluare a impacturilor generate de

diferite asocieri de utilizări ale terenurilor din așezările umane din România, ce se pot

constitui în factori declanșatori de conflicte de mediu. Actualitatea temei proiectului este una

deosebită, în contextul în care, în așezările umane din România sunt extrem de active procese

legate de creșterea suprafețelor construite și a celor ocupate de diferite infrastructuri,

includerea funcțiilor periferice în interiorul localităților ori reconversia funcțiilor productive

sau de protecție. Toate acestea cresc riscul de apariție a incompatibilităților între diferite

moduri de utilizare a terenurilor, generând contradicții funcționale, instabilitate și conflicte.

Înțelegerea dinamicii spațiale și funcționale a acestor incompatibilități este esențială pentru

promovarea unor măsuri de planificare teritorială durabilă.

Scopul proiectului a fost să demonstreze că o mai bună cunoaștere a conflictelor de

utilizare, generate de incompatibilitățile între diferite moduri de utilizare a terenurilor pot

determina o îmbunătățire a calității mediului.

Obiectivul general a fost acela de a dezvolta metode integrate de predicție a

impactului asupra mediului generat de incompatibilitățile în utilizarea terenurilor în așezările

umane.

Obiectivele specifice au urmărit: (a) analiza reglementărilor cu rol în prevenirea și

combaterea apariției incompatibilităților funcționale; (b) identificarea tipologiilor de

incompatibilități funcționale, pe baza unor criterii reprezentative; (c) evaluarea factorilor

generatori de incompatibilități funcționale; (d) evaluarea multicriterială a principalelor

Page 138: Conflicte de Mediu

categorii de conflicte de mediu și a impacturilor specifice generate; (e) analiza dinamicii

spațiale și temporale a impactului asupra mediului asociat conflictelor de mediu la nivelul

așezărilor umane reprezentative; (f) dezvoltarea de modele de predicție a impactului asupra

mediului determinat de incompatibilitățile funcționale și (g) propunerea de soluții pentru

limitarea impactului asupra mediului al incompatibilităților funcționale.

În cadrul proiectului au fost publicate 11 articole în reviste cotate ISI ori indexate în

baze de date internaționale, cu un factor de impact cumulat de 10,958:

Iojă, I.C., Grădinaru, S.R., Onose, D.A., Vânău, G.O., Tudor, C.A. (2014), The potential

of school green areas to improve urban green connectivity and multifunctionality, Urban

Forestry & Urban Greening 13(4), p.704-713, Factor de Impact ISI 2,133

Tudor, C.A., Iojă, I.C., Stupariu, I., Niță, M., Hersperger, A. (2014), How successful is the

resolution of land-use conflicts? A comparison of cases from Switzerland and Romania,

Applied Geography, 47, p.125-136, Factor de Impact ISI 2,650

Iojă, I.C., Niță, M.R., Vânău G.O., Onose, D.A., Gavrilidis A.A. (2013), Using multi-

criteria analysis in identifying spatial land-use conflicts in the Bucharest Metropolitan Area,

Ecological Indicators, 42(1), p.112-121, Factor de impact ISI 3,230

Tudor, C.A., Iojă, I.C., Hersperger, A., Pătru-Stupariu, I. (2013), Is the Residential Land

Use Incompatible with Cemeteries Location? Assessing the Attitudes of Urban Residents,

Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences, 8(2), p. 153 – 162; Factor de

Impact ISI 1,495

Niță, M.R, Iojă, I.C., Rozylowicz, L., Onose, D.A., Tudor, C.A. (2013), Land-use

consequences of cemeteries evolution in the Bucharest Metropolitan Area, Journal of

Environmental Planning and Management; 57(7), p. 1066-1082, Factor de Impact ISI 1,450

Iojă, I.C., Onose, D.A., Grădinaru, S.R., Șerban, C. (2012), Waste management in public

educational institutions of Bucharest city, Romania, Procedia Environmental Sciences, 14

Landscape, Environment, European Identity, p. 71-78; Indexat ISI

Iojă, I.C., Tudor, C.A. (2012), Temporal analysis of incompatible land-use and land-

cover: The proximity between residential areas and gas station in Bucharest suburban area

in Procedia Environmental Sciences, 14, Landscape, Environment, European Identity, p. 49–

58; Indexat ISI

Niță, M.R., (2012), Mapping favorability for residential development. Case study:

Bucharest Metropolitan Area, Procedia Environmental Sciences, 14, Landscape,

Environment, European Identity, p. 59-70; Indexat ISI

Page 139: Conflicte de Mediu

Onose, D.A., Iojă, I.C., Vânău, G.O., Niță, M.R., Ciocănea, C.M., Mirea, D. (2013),

Spatial and Temporal Dynamics of Residential Areas Affected by the Industrial Function in a

Post-Communist City – Case Study Bucharest, Real Corp 2013, p.822-830

Saghin, I., Gavrilidis, A.A., Iojă, I.C. (2011), Urban Regeneration through Industrial

Restructuring of Brownfields in the Local Economies of Post-Communist Countries. Case

study: Romania, Isocarp Congress 2011, Wuhan

Saghin, I., Iojă, I.C., Gavrilidis, A.A., Cercleaux, L., Niță, M.R., Vânău, G.O. (2012)-

Perception of the Industrial Areas Conversion in Romanian Cities- Indicator of Human

Settlements Sustainability, Isocarp 2012 Conference Proceedings, Perm, Rusia, Track 2

(isocarp.org).

Proiectul a asigurat cadrul pentru realizarea a trei teze de doctorat, toate finalizate cu

calificativul excelent:

Onose Diana-Andreea – Modelarea interrelaţiilor dintre componentele structurale,

funcţiile urbane şi calitatea mediului în Municipiul Bucureşti în vederea planificării durabile

a teritoriului, coordonator științific prof.univ.dr. Maria Pătroescu

Gavrilidis Athanasios-Alexandru – Efecte spaţiale şi peisagere ale dinamicii şi expansiunii

urbane în România. Studiu de caz Municipiul Ploieşti, coordonator științific prof.univ.dr.

Ileana Stupariu

Tudor Constantina-Alina - Conflicte locaţionale şi peisagere în România: caracteristici

spaţiale şi planificare teritorială sustenabilă, coordonator științific prof.univ.dr. Ileana

Stupariu

În cadrul proiectului a fost organizat și Workshopul Conflicte de mediu: planificare,

evaluare și management, ce a oferit un cadru optim pentru discutarea unor subiecte de mare

interes pentru cercetarea științifică din domeniul Științei mediului, relaționate logic cu

evaluarea conflictelor de mediu. Scopul workshopului a vizat și facilitarea dialogului

interdisciplinar dintre cadre didactice, cercetători, practicieni și reprezentați ai autorităților

publice, cu preocupări în domeniul analizării ori a evaluării și soluționării conflictelor de

mediu.

Principalele teme propuse în cadrul workshopului au fost: (a) Conflicte de mediu -

aspecte conceptuale și practic-aplicative; (b) Metode de analiză spațială și temporală a

conflictelor de mediu; (c) Proiecția socio-economică a conflictelor de mediu; (d) Tipologii

ale conflictelor de mediu; (e) Măsuri de prevenire și soluționare a conflictelor de mediu.

Pe parcursul workshopului au fost prezentate patru plenare de către personalități

științifice consacrate la nivel mondial: Andre Torre (Institute National de la Reserche

Agronomique, Franța – The role of conflicts and negociations in environmental and land-use

Page 140: Conflicte de Mediu

conflicts), Ioan Ianoș (Universitatea din Bucuresti – Land-use conflicts – genesis by a pasive

urban management), Anna Hersperger (Swiss Federal Institute for Forest, Snow and

Landscape Research – Land-use conflict anticipation and resolution: insight for spatial

planning) și Jürgen Breuste (Universitatea din Salzburg, președinte al Society for Urban

Ecology – Urban Ecosystems Services: Urban green spaces as providers).

Cele patru plenare au fost continuate de discuții și comunicări științifice ale

diferitelor studii de caz legate de conflictele de mediu, susținute de cercetători din România,

Polonia, Belgia, Germania și Malaezia. Workshopul a inclus și trei module de practică, care

au vizat prezentarea unor zone cu conflicte de mediu din România.

Astfel, rezultatul cel mai important al proiectului este relaționat de formarea unei

echipe de cercetători tinere cu un înalt grad de pregătire, ce va contribui la creșterea

vizibilității cercetării științifice românești prin publicarea de articole cotate ISI, participarea

la manifestări științifice internaționale, îmbunătățirea politicilor și strategiilor de mediu și

amenajare a teritoriului și la dezvoltarea de metode de evaluare a conflictelor de mediu.

Page 141: Conflicte de Mediu

BIBLIOGRAFIE

Abbasi, T., & Abbasi, S. A. (2011). Small hydro and the environmental implications of its extensive

utilization. Renewable and Sustainable Energy Reviews, 15(4), 2134–2143.

Ackroyd, S. (1981). Data Collection in Context: Longman.

Adam, Y. O., Pretzsch, J. r., & Darr, D. (2015). Land use conflicts in central Sudan: Perception and

local coping mechanisms. Land Use Policy, 42, 1-6.

Adams, W. M. (1997). Rationalization and conservation: Ecology and the management of nature in the

United Kingdom. Transactions of the Institute of British Geographers, 22(3), 277-291.

Adler, S., Hubener, T., Drebler, M., Lotter, A., & Anderson, N. J. (2010). A comparison of relative

abundance versus class data in diatom-based quantitative reconstructions. Journal of

Environmental Management, 91, 1380-1388.

Adunarea Constituantă, Constituția României modificată şi completată prin Legea de revizuire a

Constituţiei României nr. 429/2003 (2003).

AESOP. (2012). Asociaţia Şcolilor Europene de Planificare Retrieved Accesat pe 5 Octombrie 2012,

from http://www.aesop-planning.eu/blogs/en_GB/planning-conflict

Al-Kodmany, K. (1999). Using visualization techniques for enhancing public participation in planning

and design: process, implementation, and evaluation. Landscape and Urban Planning, 45, 37-

45.

Alexander, E. R. (1992). A transaction cost theory of planning. Journal of the American Planning

Association, 58, 190-200.

Alexander, E. R., Mazza, L., & Moroni, S. (2012). Planning without plans? Nomocracy or teleocracy

for social-spatial ordering. Progress in Planning, 77(2), 37-87.

Alexis, G. K., & Liakos, P. (2013). A case study of a cogeneration system for a hospital in Greece.

Economic and environmental impacts. Applied Thermal Engineering, 54(2), 488-496.

Andrew, J. S. (2001). Examining the Claims of Environmental ADR Evidence from Waste

Management Conflicts in Ontario and Massachusetts. Journal of Planning Education and

Research, 21(2), 166–183.

Andrew, J. S. (2003). Potential application of mediation to land use conflicts in small-scale mining.

Journal of Cleaner Production, 11(2), 117–130.

Asah, S. T., Bengston, D. N., Wendt, K., & Nelson, K. C. (2012). Diagnostic reframing of intractable

environmental problems: Case of a contested multiparty public land-use conflict. Journal of

Environmental Management, 108, 108-119.

Atkinson, M. M. (2011). Lindblom's lament: Incrementalism and the persistent pull of the status quo.

Policy and Society, 30(1), 9-18.

Balej, M., Raška, P., Anděl, J., & Chvátalová, A. (2010). Memory of a Landscape – A Constituent of

Regional Identity and Planning? In J. Anděl, I. Bičík, P. Dostál, Z. Lipský & S. G.

Shahneshin (Eds.), Landscape Modelling. Geographical Space, Transformation and Future

Scenarios (Vol. 8). Netherlands: Springer.

Baredo, C. J. I. (1996). Sistemas de informacion geografica y evaluacion multicriterio en el

ordanacion del territorio. Madrid: RA-MA Editorial.

Page 142: Conflicte de Mediu

Barr, S., & Prillwitz, J. (2012). Green travelers? Exploring the spatial context of sustainable mobility

styles. Applied Geography, 32, 798-809.

Barros, N., Fontes, T., Silva, M. P., & Manso, M. C. (2013). How wide should be the adjacent area to

an urban motorway to prevent potential health impacts from traffic emissions? Transportation

Research Part A: Policy and Practice, 50, 113–128.

Bădescu, S. V. (2014). Impactul activităților militare asupra mediului, from

http://www.arduph.ro/domenii/conducerea-ostilitatilor/impactul-actiunilor-militare-asupra-

mediului/

Bean, M., Fisher, L., & Eng, M. (2007). Assessment in Environmental and Public Policy Conflict

Resolution: Emerging Theory, Patterns of Practice, and a Conceptual Framework. Conflict

Resolution Quarterly, 24(4), 447-468.

Beck, J. A. C. (2004). Defining and evaluating success in environmental conflict resolution. In T. P.

d'Estree & B. B. G. Colby (Eds.), Braving the currents: Evaluating Environmental Conflict

Resolution in the River Basins of the American West (pp. 16-54). Boston: Kluwer Academic

Publishers.

Beeco, J. A., & Brown, G. (2013). Integrating space, spatial tools and spatial analysis into the human

dimensions of parks and outdoor recreation. Applied Geography, 38, 76-85.

Beinat, E., & Nijkamp, P. (Eds.). (1998). Multicriteria Analysis for Land-Use Management.

Dordrecht: Kluwer Academic Publishers.

Beinat, E., & van Drunen, M. (1998). Spatial conflicts in transport policies: an exploration of the

perspectives of regional and local actors. In E. B. a. P. Nijkamp (Ed.), Multicriteria Analysis

for Land-Use Management. Dordrecht, The Netherlands: Kluwer Academic Publishers.

Bloodworth, A. J., Scott, P. W., & McEvoy, F. M. (2009). Digging the backyard: Mining and

quarrying in the UK and their impact on future land use. Land Use Policy, 26(1), S317–S325.

Bogale, A., Taeb, M., & Endo, M. (2006). Land ownership and conflicts over the use of resources:

Implication for household vulnerability in eastern Ethiopia. Ecological Economics, 58(1),

134-145.

Boni, A., Garibay, C., & McCall, M. (2014). Sustainable mining, indigenous rights and conservation:

conflict and discourse in Wirikuta/Catorce, San Luis Potosi, Mexico. GeoJournal, 1-22.

Bouwma, I. M. R., van Apeldoorn, R., & Kamphorst, D. A. (2010). Current practices in solving

multiple use issues of Natura 2000 sites: Conflict management strategies and participatory

approaches Alterra. Wageningen, the Netherlands.

Bowes, D. R., & Ihlanfeldt, K. R. (2001). Identifying the Impacts of Rail Transit Stations on

Residential Property Values. Journal of Urban Economics, 50(1), 1-25.

Brews, P., & Purohit, D. (2007). Strategic Planning in Unstable Environments. Long Range Planning,

40, 64-83.

Brooks, M. P. (2002). Planning Theory for Practitioners. Chicago and Washington, D. C.: Planners

Press, American Planning Association.

Brown, G., & Raymond, C. M. (2014). Methods for identifying land use conflict potential using

participatory mapping. Landscape and Urban Planning, 122, 196-208.

Bruinsma, F., Pels, E., Priemus, H., Rietveld, P., & van Wee, B. (2007). Railway Development.

Impacts on Urban Dynamics: Physica-Verlag Heidelberg.

Buckley, M. C., & Crone, E. (2008). Negative Off-Site Impacts of Ecological Restoration:

Understanding and Addressing the Conflict. Conservation Biology, 22(5), 1118–1124.

Page 143: Conflicte de Mediu

Bugallo, P. M. B., Andrade, L. C., de la Torre, M. A., & López, R. T. (2014). Analysis of the

slaughterhouses in Galicia (NW Spain). Science of the Total Environment, 481, 656–661.

Buijs, A., & Lawrence, A. (2013). Emotional conflicts in rational forestry: Towards a research agenda

for understanding emotions in environmental conflicts. Forest Policy and Economics, 33(0),

104-111.

Cadoret, A. (2009). Conflict dynamics in coastal zones: a perspective using the example of

Languedoc-Rousillon (France). Journal of Coastal Conservation, 13(2-3), 151-163.

Canavese, D., Siquiera Ortega, N. R., & Queiros, M. (2014). The assessment of local sustainability

using fuzzy logic: An expert opinion system to evaluate environmental sanitation in the

Algarve region, Portugal. Ecological Indicators, 36, 711-718.

CCMESI. (2014). Modelarea impactului asupra mediului al tipologiilor de incompatibilități

funcționale din așezările umane, TE - Tinere Echipe BucureștiȘ Centrul de Cercetare a

Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact.

Cernea, M. M., & Schmidt-Soltau, K. (2006). Poverty risks and national parks: policy issues in

conservation and resettlement. World Development, 34, 1808–1830.

Che, Y., Yang, K., Jin, Y., Zhang, W., Shang, Z., & Tai, J. (2013). Residents’ concerns and attitudes

toward a municipal solid waste landfill: integrating a questionnaire survey and GIS

techniques. Environmental Monitoring and Assessment, 185, 10001–10013.

Chelcea, S. (2004). Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si calitative. Bucuresti: Ed.

Economica.

Clark, A. I., McIntyre, A. E., Perry, R., & Lester, J. N. (1983). Air quality measurement in the vicinity

of airports. Environmental Pollution Series B, Chemical and Physical, 6(4), 245-261.

Clavel, P. (1994). The evolution of advocacy planning. Journal of the American Planning Association,

60(2), 146-149.

Colegiul Medicilor din Municipiul București. (2013). Listă spitale și unități sanitare din Municipiul

București, from http://www.cmb.ro/spitale/

Colibaba, D. (2001). [Net]Chestionarul - instrument valoros în cercetarea pieței. Revista Informatica

Economica, 3(19), 62-67.

Comisia Europeană. (2002). Citizen satisfaction with the local community.

Corfa, E., Maury, F., Segers, P., Fresneau, A., & Albergel, A. (2004). Short-range evaluation of air

pollution near bus and railway stations. Science of The Total Environment, 334–335(0), 223-

230.

Coser, L. (1956). The Functions of Social Conflict. New York: The Free Press.

Creighton, J. H., Blatner, K. A., & Carroll, M. (2008). People, place, and politics: The role of place

attachment and conflict in forest communities. Western Journal of Applied Forestry, 23(4),

232-235.

d'Estree, T. P., Dukes, E. F., & Navarette-Romero, J. (2002). Environmental Conflict and its

Resolution. In R. B. Bechtel & A. Churchman (Eds.), Handbook of Environmental

Psychology. New York: John Wiley & Sons.

Daniels, S. E., & Walker, G. B. (2001). Working Through Environmental Conflict: The Collaborative

Learning Approach. Connecticut: Praeger.

Davidoff, P. (1965). Advocacy and pluralism in planning. Journal of the American Institute of

Planners, 31(4), 277-295.

Davidoff, P., & Reiner, T. A. (1973). A Choice Theory of Planning. In A. Faludi (Ed.), A Reader in

Planning Theory Pergamon Press.

Page 144: Conflicte de Mediu

Davisa, A. Y., Pijanowskia, B. C., Robinsona, K., & Engelb, B. (2010). The environmental and

economic costs of sprawling parking lots in the United States. Land Use Policy, 27(2), 255–

261.

Davodeau, H. (2003). La sensibilite paysagere. A l'epreuve de la gestion territoriale. Paysages et

politiques publiques de l'amenagement en pays de la Loire. Universite d'Angers, Angers.

Davodeau, H. (2008). Des conflits révélateurs de la territorialisation du projet de paysage. Exemples

ligériens. In T. Kirat & A. Torre (Eds.), Territoires de conflits, analyses des mutations de

l'occupation de l'espace: L'Harmattan.

de Smit, J., & Rade, N. L. (1980). Rational and non-rational planning. Long Range Planning, 13(2).

Dear, M. (1992). Understanding and Overcoming the NIMBY Syndrome. Journal of the American

Planning Association, 58(3), 288-300.

Dekker, K., & van Kempen, R. (2004). Urban governance within the Big Cities Policy Ideals and

practice in Den Haag, the Netherlands. Cities, 21(2), 109–117.

DEX. (Ed.) (2012). Academia Romana.

Diehk, P. F., & Gleditsch, N. P. (Eds.). (2001). Environmental Conflict. Oxford: Westview.

Dimech, M., Darmanin, M., Smith, P., Kaiser, M., & Schembri, P. (2009). Fishers' perception of a 35-

year old exclusive Fisheries Management Zone. Biological Conservation, 142, 2691-2702.

Dixon, S. J., Heinrich, N., Holmboe, M., Schaefer, L., Reed, R. R., Trevejo, J., & Brereton, R. G.

(2009). Application of classification methods when gropu sizes are unequal by incorporation

of prior probabilities to three common approaches: application to simulations and mouse

urinary chemosignals. Chemometrics and Intelligent Laboratory Systems, 99, 111-120.

Dotson, D., Jacobson, S., Kaid, L., & Carlton, S. (2012). Media Coverage of Climate Change in Chile:

A Content Analysis of Conservative and Liberal Newspapers. Environmental

Communication, 6(1), 64-81.

Dziedzicki, J. M. (2001). Gestion des conflits d'amenagement de l'espace: quelle place pour les

processus de mediation? Teza de doctorat in Amenagement de l'espace et urbanisme,

Universite Francois Rabelais, Tours, Franta.

Emborg, J., Walker, G., & Daniels, S. (2012). Forest Landscape Restoration Decision-Making and

Conflict Management: Applying Discourse-Based Approaches. In J. Stanturf, D. Lamb & P.

Madsen (Eds.), Forest Landscape Restoration (Vol. 15, pp. 131-153): Springer Netherlands.

Emerson, K., Orr, P., Keyes, D., & McKnight, K. (2009). Environmental Conflict Resolution:

Evaluating Performance Outcomes and Contributing Factors. Conflict Resolution Quarterly,

27(1), 27-64.

Emmanuel, E., Perrodin, Y., Keck, G., Blanchard, J. M., & Vermande, P. (2005). Ecotoxicological risk

assessment of hospital wastewater: a proposed framework for raw effluents discharging into

urban sewer network. Journal of Hazardous Materials, 117(1), 1-11.

Entman, R. M. (2004). Projections of power: Framing news, public opinion and U.S. foreign policy.

Chicago: The University of Chicago Press.

Environmental Protection Authority. (2000). Guidlines for separation distances.

Environmental Protection Authority. (2005). Guidance for the assessment of environmental factors (in

accordance with the Environmental Protection Act 1986) - Separation distances between

industrial and sensitive land uses (Vol. 3). Western Australia.

Etzioni, A. (1973). Mixed-scanning : A "Third" Approach to Decision-making*. In A. Faludi (Ed.), A

Reader in Planning Theory: Pergamon Press.

Page 145: Conflicte de Mediu

Eycott, A., Marzano, M., & Watts, K. (2011). Filling evidence gaps with expert opinion: The use of

Delphi analysis in least-cost modelling of functional connectivity. Landscape and Urban

Planning, 103, 400-409.

Faludi, A. (1973). A reader in planning theory: Pergamon Press.

Fazey, I., Fazey, J. A., Salisbury, J. G., Lindenmayer, D. B., & Dovers, S. (2006). The nature and role

of experiential knowledge for environmental conservation. Environmental Conservation,

33(1), 1-10.

Ferrando-Climent, L., Rodriguez-Mozaz, S., & Barcelo, D. (2014). Incidence of anticancer drugs in an

aquatic urban system: From hospital effluents through urban wastewater to natural

environment. Environmental Pollution, 193, 216-223.

Fiedler, S., Breuer, J., Pusch, C., Holley, S., Wahl, J., Ingwersen, J., & Graw, M. (2012). Graveyards

— Special landfills. Science of the Total Environment, 419, 90–97.

Folger, J. P., Poole, M. S., & Stutman, R. K. (1997). Working throught conflict. New York: Longman.

Fontan, J. M., Hamel, P., & Morin, R. (2012). Ville et conflicts. Action collective, justice sociale et

enjeux environnementaux. Laval: Presses de l'Universite de Laval.

Freudenburg, W., & Pastror, S. (1992). NIMBYs and LULUs: Stalking the Syndromes. Journal of

Social Issues, 48(4), 39-61.

Fridja, N. (1986). The Emotions. Cambridge: University of Cambridge.

Gandiwa, E., S., S., van Bommel, S., Heitkonig, I., Leeuwis, C., & Prins, H. (2014). Spill-over effect

in media framing: Representations of wildlife conservation in Zimbabwean and international

media, 1989-2010. Journal of Nature Conservation, 22, 413-423.

Ghanbarpour, M. R., & Hipel, K. (2009). Sustainable development conflict over freeway construction.

Environment, Development and Sustainability, 11(2), 241-253.

Glasl, F. (1999). Konfliktmanagement. Ein Handbuch für Führungskräfte, Beraterinnen und Berater.

Bern/Stuttgart.

Gomes, L., Troiani, E. P., & Nozaki, J. (2011). Analysis of the environmental impact on a stream: is

only tannery to blame? Environmental Monitoring and Assessment, 173(1-4), 489–498.

Government of Saskatchevan. (1996). The Cemetery Regulations (Regina, Saskatchewan). The Queen

Printer.

Gregory, I. (2002). A Place in History. A guide to using GIS in historical research Retrieved from

http://hds.essex.ac.uk/g2gp/gis/

Gresch, P., & Smith, B. (1985). Managing Spatial Conflict: The Planning System in Switzerland.

Progress in Planning, 23, 155-251.

Haberl, H., Mbow, C., Deng, X., Irwin, E. G., Kerr, S., Kuemmerle, T., Mertz, O., Meyfroidt, P., &

Turner II, B. L. (2014). Finite Land Resources and Competition. In K. C. Seto & A. Reenberg

(Eds.), Rethinking Global Land Use in an Urban Era (pp. 35–69). Cambridge: MIT Press.

Halamish-Leshem, R., & Amit-Cohen, I. (2013). Mediation agreement to resolve an environmental

conflict and its social implications: the case of Wadi Zalmon (Israel National Park).

GeoJournal, 78(2), 373-387.

Hall, P. (2005). Urban and Regional Planning (Fourth edition ed.): Routledge.

Harich, F. K., Treydte, A. C., Sauerborn, J., & Owusu, E. H. (2013). People and wildlife: Conflicts

arising around the Bia Conservation Area in Ghana. Journal for Nature Conservation, 21(5),

342-349.

Harwood, S. A. (2003). Environmental Justice on the Streets Advocacy Planning as a Tool toContest

Environmental Racism. Journal of Planning Education and Research, 23, 24-38.

Page 146: Conflicte de Mediu

Havel, J. J. (1986). Land use conflicts. In B. Dell, A. I. M. Hopkins & B. B. Lamont (Eds.), Resilience

in Mediterranean-type Ecosystems. Dordrecht: Dr W. Junk Publishers.

Healey, P. (2006). Collaborative Planning: Shaping places in fragmented societies (2nd ed.). New

York: Palgrave Macmillian.

Hels, T., & Buchwald, E. (2001). The effect of road kills on amphibian populations. Biological

Conservation, 99(3), 331–340.

Heman, R., & Raybould, A. (2014). Expert opinion vs. empirical evidence. GM Crops & Food:

Biotechnology in Agriculture and the Food Chain, 5(1), 8-10.

Henle, K., Alard, D., Clitherow, J., Cobb, P., Firbank, L., Kull, T., McCracken, D., Moritz, R. F. A.,

Niemelä, J., Rebane, M., Wascher, D., Watt, A., & Young, J. (2008). Identifying and

managing the conflicts between agriculture and biodiversity conservation in Europe–A

review. Agriculture, Ecosystems & Environment, 124(1-2), 60–71.

Hernández, A. J., Bartolomé, C., Pérez-Leblic, M. I., Rodríguez, J., Álvarez, J., & Pastor, J. (2012).

Ecotoxicological diagnosis of a sealed municipal landfill. Journal of Environmental

Management, 95, Supplement(0), S50-S54.

Hersperger, A. (1994). Landscape ecology and its potential application to planning. Journal of

Planning Literature, 9(1), 14-29.

Hersperger, A. (2012). Wald- und Landschaftsplanung (Planificarea peisjaului si a padurii). ETH

(Swiss Federal Institute of Technology in Zurich) and WSL (Swiss Federal Institute for

Forest, Snow and Landscape Research).

Hiedanpaa, J. (2002). European-wide conservation versus local well-being: the reception of the Natura

2000 Reserve Network in Karvia, SW-Finland. Landscape and Urban Planning(61), 113-123.

Hilson, G. (2002). An overview of land use conflicts in mining communities. Land Use Policy, 19(1),

65-73.

Hirschman, A. O. (1970). Exit, Voice, and Loyalty. Cambridge Mass.: Cambridge University Press.

Hoefnagel, S. J. H., & Bode, A. U. D. (2001). Achievements and Limitations of International

Environmental Regimes and Institutions in Positive Dispute Prevention: UNEP’s Role. In E.

Petzold-Bradley, A. Carius & A. Vincze (Eds.), Responding to Environmental Conflicts:

Implications for Theory and Practice (Vol. 78, pp. 283-308): Springer Netherlands.

Hossain, M. S., Chowdhury, S. R., Das, N. G., Sharifuzzaman, S. M., & Sultana, A. (2009).

Integration of GIS and multicriteria decision analysis for urban aquaculture development in

Bangladesh. Landscape and Urban Planning, 90, 119-133.

Hsu, H.-H., Adamkiewicz, G., Houseman, E. A., Zarubiak, D., Spengler, J. D., & Levy, J. I. (2013).

Contributions of aircraft arrivals and departures to ultrafine particle counts near Los Angeles

International Airport. Science of The Total Environment, 444(0), 347-355.

Hu, Q., Pan, F., Pan, X., Zhang, D., Li, Q., & Pan, Z. (2014). Spatial analysis of climate change in

Inner Mongolia during 1961-2012, China. Applied Geography, in press.

Hui, E. C. M., & Bao, H. (2013). The logic behind conflicts in land acquisitions in contemporary

China: A framework based upon game theory. Land Use Policy, 30(1), 373-380.

Humphreys, J. S., & Walmsley, D. J. (1991). Locational conflict in metropolitan areas: Merbourne and

Sydney, 1989. Australian Geographical Studies, 29, 313-328.

Innes, J., & Booher, D. E. (2010). Planning with complexity. London: Routledge.

Ioja, I. C. (2013). Metode de cercetare și evaluare a stării mediului. București: Ed. Etnografică.

Page 147: Conflicte de Mediu

Ioja, I. C., Niță, M. R., Vânău, G. O., Onose, D. A., & Gavrilidis, A. A. (2014). Using multi-criteria

analysis for the identification of spatial land-use conflicts in the Bucharest Metropolitan Area.

Ecological Indicators, 42, 112-121.

Ioja, I. C., Rozylowicz, L., Pătroescu, M., Niță, M. R., & Vânău, G. O. (2011). Dog walkers' vs. other

visitors' perceptions: The importance of planning sustainable urban parks in Bucharest,

romania. Landscape and Urban Planning, 103(1), 74-82.

Ioja, I. C., & Tudor, C. A. (2012). Temporal analysis of incompatible land-use and land-cover: The

proximity between residential areas and gas stations in Bucharest suburban area. 2011

International Conference of Environment-Landscape-European Identity, 14, 49-58.

Iojă, I. C., Rozylowicz, L., & Tetelea, C. (2003). Categorii de zone fragile ecologic în România (pp.

206-212). București: Ed. Promotal.

IUCN, CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora)

(1973).

Jackson, A. L. R. (2011). Renewable energy vs. biodiversity: Policy conflicts and the future of nature

conservation. Global Environmental Change, 21(4), 1195-1208.

Janssen, J. A. E. B., Krol, M. S., Schielen, R. M. J., Hoekstra, A. Y., & de Kok, J. L. (2010).

Assessment of uncertainties in expert knowledge, illustrated in fuzzy rule-based models.

Ecological Modelling, 221, 1245-1251.

Jeffers, J. N. R. (1999). Conflict analysis and resolution. In M. Walkey, I. R. Swingland & S. Russell

(Eds.), Integrated Protected Area Management. Dordrecht: Kluwer Academic Publishers.

Jelšovská, K. (2011). Environmental Conflict Analysis. In G. Meško, D. Dimitrijević & C. B. Fields

(Eds.), Understanding and Managing Threats to the Environment in South Eastern Europe

(Vol. 2, pp. 365-377): Springer Netherlands.

Jeong, J. S., Garcia-Moruno, L., & Hernandez-Blanco, J. (2013). A site planning approach for rural

buildings into a landscape using a spatial multi-criteria decision analysis methodology. Land

Use Policy, 32, 108-118.

Jim, C. Y., & Shan, X. (2012). Socioeconomic effect on perception of urban green spaces in

Guangzhou, China. Cities, 31, 123–131.

Joerin, F., Pelletier, M., Trudelle, C., & Villeneuve, P. (2005). Analyse spatiale des conflits urbains.

Enjeux et contextes dans la région de Québec. Cahiers de Géographie du Québec, 49, 319-

342.

Johnson, R., & Scicchitano, M. (2012). Don’t call me NIMBY: Public attitudes toward solid waste

facilities. Environment and Behavior, 44(3), 410–426.

Jones, C., Baker, M., Carter, J., Jay, S., Short, M., & Wood, C. (2005). Strategic Environmental

Assessment and Land Use Planning: Routledge.

Jonker, C., & Olivier, J. (2012). Mineral contamination from cemetery soils: Case study of

Zandfontein cemetery, South Africa. International Journal of Environmental Research and

Public Health, 9(2), 511-520.

Jurin, R., Roush, D., & Danter, J. (2010). Managing Conflicts Environmental Communication. Skills

and Principles for Natural Resource Managers, Scientists, and Engineers. New York:

Springer-Verlag.

Kajalo, S., & Lindblom, A. (2010). The perceived effectiveness of surveillance in reducing crime at

shopping centers in Finland. Property Management, 28(1), 47-59.

Kangas, J., & Leskinen, P. (2005). Modelling ecological expertise for forest planning calculations -

rationale, examples and pitfalls. Journal of Environmental Management, 76(2), 125-133.

Page 148: Conflicte de Mediu

Kasassi, A., Rakimbei, P., Karagiannidis, A., Zabaniotou, A., Tsiouvaras, K., Nastis, A., &

Tzafeiropoulou, K. (2008). Soil contamination by heavy metals: Measurements from a closed

unlined landfill. Bioresource Technology, 99(18), 8578-8584.

Keller, C., Visschers, V., & Siegrist, M. (2012). Affective Imagery and Acceptance of Replacing

Nuclear Power Plants. Risk Analysis, 32(3), 464-477.

Kennedy, D., Holloway, D., Weinthal, E., Falcon, W., Ehrlich, P., Naylor, R., May, M., Schneider, S.,

Fetter, S., & Choi, J. (1998). Environmental Quality and Regional Conflict. New York:

Carnegie Commission on Preventing Deadly Conflict - Carnegie Corporation of New York.

Kennedy, J., & Vining, J. (2007). Natural resources conflicts: Why do emotions matter? Natural

resources conflicts and the role of manager's emotions. Journal of Sustainable Forestry,

24(4), 23-50.

Kim, M., Jang, Y. C., & S., L. (2013). Applications of Delphi-AHP methods to select the priorities of

WEEE for recycling in a waste management decision-making tool. Journal of Environmental

Management, 128, 941-948.

Kinnas, Y. N. (2001). Cultural Differentiation as a Source of Environmental Conflict. In E. Petzold-

Bradley, A. Carius & A. Vincze (Eds.), Responding to Environmental Conflicts: Implications

for Theory and Practice (Vol. 78, pp. 83-94): Springer Netherlands.

Knol, A. B., Slottje, P., van der Slujis, J. P., & Lebret, E. (2010). The use of elicitation in

environmental health impact assessment: a seven step procedure. Environmental Health,

9(19), 9-19.

Krueger, T., Page, T., Hubacek, K., Smith, L., & Hiscock, K. (2012). The role of expert opinion in

environmental modelling. Environmental Modelling & Software, 36, 4-18.

Kuhnert, P. M., Martin, T. G., & Griffiths, S. P. (2010). A guide to eliciting and using expert

knowledge in Bayesian ecological models. Ecology Letters, 13(7), 900-914.

Kuo, N. W., Hsiao, T. Y., & Yu, Y. H. (2005). A Delphi-matrix approach to SEA and its application

within the tourism sector in Taiwan. Environmental Impact Assessment Review, 25, 259-280.

Lake, R. W. (2001). Locational Conflict (NIMBY) Encyclopaedia of the Social and Behavioural

Sciences (pp. 9019-9024). London: Elsevier Science.

Lane, S. N., Brookes, C. J., Heathwaite, A. L., & Reaney, S. (2006). Surveillant science challenges for

the management of rural environments emerging from the new generation difuse pollution

models. Journal of Agricultural Economics, 57(2), 239-257.

Lebrero, R., Bouchy, L., Stuetz, R., & Muñoz, R. (2011). Odor Assessment and Management in

Wastewater Treatment Plants: A Review. Critical Reviews in Environmental Science and

Technology, 41, 915-950.

Lecourt, A., & Baudelle, G. (2004). Planning conflicts and social proximity: a reassessment.

International Journal of Sustainable Development, 7(3), 287-301.

Lee, C. K., Kang, S. K., Long, P., & Reisinger, Y. (2010). Residents’ perceptions of casino impacts: A

comparative study. Tourism Management, 31, 189–201.

Lejana, R. P., & Smith, C. S. (2006). Incompatible land uses and the typology of cumulative risk

Environmental Management, 37(2), 230-246.

Lendi, M., & Elasser, H. (1991). Raumplanung in der Schweiz. Eine Einführung. Zürich: Verlag der

Fachvereine.

Lester, L., & Hutchins, B. (Eds.). (2013). Environmental conflict and the media. New York: Peter

Lang.

Page 149: Conflicte de Mediu

Lewicki, R., Gray, B., & Elliott, M. (2003). Making Sense of Intractable Environmental Conflicts.

Concepts And Cases (2nd ed.): Island Press.

Lewin, J. E., Strutton, D., & Paswan, A. K. (2011). Conflicting Stakeholder Interests and Natural Gas:

A Macromarketing Perspective. Journal of Macromarketing.

Leys, A. J., & Vanclay, J. K. (2011). Social learning: A knowledge and capacity building approach for

adaptive co-management of contested landscapes. Land Use Policy, 28, 574-584.

Li, D. (2014). The Conflict of Value and Contemporary Civilization Value Theory (pp. 293-330):

Springer Berlin Heidelberg.

Lidskog, R., & Olausson, U. (2013). To spray or not to spray: The discursive construction of contested

environmental issues in the news media. Discourse, Context and Media, 2, 123-130.

Lindblom, C. E. (1959). The science of ‘muddling through’. Public Administration Review, 19, 79-88.

Liu, X., Lessner, L., & Carpenter, D. (2012). Association between Residential Proximity to Fuel-Fired

Power Plants and Hospitalization Rate for Respiratory Diseases. Environmental Health

Perspectives, 120(6), 807-810.

Llamas, M., & Martínez-Santos, P. (2005). Intensive Groundwater Use: Silent Revolution and

Potential Source of Social Conflicts. Journal of Water Resources Planning and Management,

131(5), 337-341.

López-Navarro, M. A., Llorens-Monzonís, J., & Tortosa-Edo, V. (2013). The Effect of Social Trust on

Citizens’ Health Risk Perception in the Context of a Petrochemical Industrial Complex.

International Journal of Environmental Research and Public Health, 10(1), 399-416.

Lumerman, P., Psathakis, J., & Ortiz, M. (2011). Climate Change Impacts on Socio - environmental

Conflicts: Diagnosis and Challenges of the Argentinean Situation. Brussels: Initiative for

Peacebuilding.

Maantay, J., & Ziegler, J. (2006). GIS for the Urban Environment. Redlands, California: ESRI Press.

MacDonald, D. H., Crossman, N. D., Mahmoudi, P., Taylor, L. O., Summers, D. M., & Boxall, P. C.

(2010). The value of public and private green spaces under water restrictions. Landscape and

Urban Planning, 95(4), 192–200.

Macharias, C., Springael, J., de Brucker, K., & Verbeke, A. (2004). Promethee and AHP: The design

of operational synergies in multicriteria analysis. Strengthening Promethee with ideas of

AHP. European Journal of Operational Research, 153, 307-317.

Madden, F., & McQuinn, B. (2014). Conservation’s blind spot: The case for conflict transformation in

wildlife conservation. Biological Conservation, 178, 97–106.

Maikhuri, R. K., Nautiyal, S., Rao, K. S., Chandrasekhar, K., Gavali, R., & Saxena, K. G. (2000).

Analysis and resolution of protected area-people conflicts in Nanda Devi Biosphere Reserve.

Environmental Conservation(27), 43-53.

Maillé, M. E., & Saint-Charles, J. (2014). Fuelling an Environmental Conflict through Information

Diffusion Strategies. Environmental Communication, 8(3), 305-325.

Mann, C., & Schraml, U. (2006). Application and test of an analysis model to explain impact

perceptions in recreation areas. Allgemeine Forst- und Jagdzeitung, 177(12), 224-234.

Månsson, A. (2014). Energy, conflict and war: Towards a conceptual framework. Energy Research &

Social Science, 4, 106-116.

Margerum, R. D. (2002). Collaborative Planning : Building Consensus and Building a Distinct Model

for Practice. Journal of Planning Education and Research, 21, 237-253.

Marques, S., & Lima, M. I. (2011). Living in grey areas: Industrial activity and psychlogical health.

Journal of Environmental Psychology, 31, 314-322.

Page 150: Conflicte de Mediu

Maser, C., & Pollio, C. A. (2012). Resolving environmental conflicts: CRC Press.

Mason, S., & Muller, A. (2007). Transforming Environmental and Natural Resource Use Conflicts. In

M. Cogoy & K. W. Steininger (Eds.), The Economics of Global Environmental Change:

International Cooperation for Sustainability. UK: Edward Elgar Publishing.

Mason, S., & Spillman, K. (2002). Environmental Conflicts and Regional Conflict Management

Welfare Economics and Sustainable Development (Vol. II).

Mato, R. R. A. M., & Mufuruki, T. S. (1999). Noise pollution associated with the operation of the Dar

es Salaam International Airport. Transportation Research Part D: Transport and

Environment, 4(2), 81-89.

Mayer, B. (2009). Staying with Conflict: A Strategic Approach to Ongoing Disputes: Jossey-Bass.

Melé, P. (2005). Conflits patrimoniaux et régulations urbaines. Ville Société, Territoire - UMR CNRS

CITERES Université de Tours, 23, 51-57.

Melé, P. (2012). Pour une géographie des conflits urbains de proximité en Amérique Latine.

Géocarrefour, 87(1).

Meyer, W. B., & Brown, M. (1989). Locational conflict in a nineteenth-century city. Political

Geography Quartely, 8(2), 107-122.

Miall, H. (2004). Conflict transformation: a multi-dimensional task. Berlin: Berghof Handbook for

Conflict Transformation, Berghof Research Center for Constructive Conflict Management.

Milne, J. (1999). Questionnaires: Advantages and Disadvantages. Aberdeen: Centre for CBL in Land

Use and Environmental Sciences, Aberdeen University.

Ministerul Sănătății. (1997). Ordinul 536/1997 din 23.06.1997 pentru aprobarea Normelor de igienă

și a recomandărilor privind mediul de viață al populației. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 140

din 3.07.1997.

Ministerul Sănătății. (2014). Ordin nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă

și sănătate publică privind mediul de viață al populației.

Mitchell, R. C. (1980). Public Opinion on Environmental Issues result of a National Opinion survey.

Washington D.C.: Council on Environmental Quality.

Mola-Yudego, B., & Gritten, D. (2010). Determining forest conflict hotspots according to academic

and environmental groups. Forest Policy and Economics, 12(8), 575-580.

Molnarova, K., Sklenicka, P., Stiborek, J., Svobodova, K., Salek, M., & Brabec, E. (2012). Visual

preferences for wind turbines: Location, numbers and respondent characteristics. Applied

Energy, 92, 269–278.

Mooi, E., & Sarstedt, M. (2011). A concise guide to market research: the process, data and methods

using IBM SPSS Statistics: Springer-Verlag.

Morales Terres, I. M., Minarro, M. D., Ferradas, E. G., Caracena, A. B., & Rico, J. B. (2010).

Assessing the impact of petrol stations on their immediate surroundings. Journal of

Environmental Management, 91(12), 2754-2762.

Morgan-Davis, C., & Waterhouse, T. (2010). Future of the hills of Scotland: Stakeholders' preferences

for policy priorities. Land Use Policy, 27, 387-398.

Morra, P., Lisi, R., Spadoni, G., & Maschio, G. (2009). The assessment of human health impact caused

by industrial and civil activites in the Pace Valley of Messina. Science of The Total

Environment, 407, 3712-3720.

Mskkonen, M., Paatari, S., Jantunen, A., & Viljainen, S. (2012). Competition in the European

electricity markets - outcomes of a Delphi study. Energy Policy, 44, 431-440.

Page 151: Conflicte de Mediu

Munier, N. (2004). Multicriteria Environmental Assessment - A Practical Guide. Dordrecht: Kluver

Academic Publicher.

Mwiganga, M., & Kansiime, F. (2005). The impact of Mpererwe landfill in Kampala–Uganda, on the

surrounding environment. Physics and Chemistry of the Earth, Parts A/B/C, 30(11–16), 744-

750.

Nawaz, M., & Sattar, F. (2008). Sustainable Land Use using Consensus Mapping and Conflict

Resolution. Aerospace and Electronic Systems Magazine, IEEE, 23(7), 32-38.

Nelson, P., Oberg, A., & Nelson, L. (2010). Rural gentrification and linked migration in the United

States. Journal of Rural Studies, 26, 343-352.

Niță, M. R. (2012). Dinamica rezidențialului în Zona Metropolitană a Municipiului București și

proiecția ei în starea mediului. București: Ed. Universității din București.

Niță, M. R., Ioja, I. C., Rozylowicz, L., Onose, D. A., & Tudor, A. C. (2014). Land use consequences

of the evolution of cemeteries in the Bucharest Metropolitan Area. Journal of Environmental

Planning and Management, 57(7), 1066-1082.

Norris, P. E. (2001). Land use change, resource competition and conflict in Southern United States:

discussion. Journal of Agricultural and Applied Economics, 33(02).

Nussbaum, M. C. (2001). Upheavals of Thought. Cambridge: Cambridge University Press.

O'Lear, S. (2005). Resource concerns for territorial conflict. GeoJournal, 64(4), 297-306.

O’Neill, J., & Walsh, M. (2000). Landscape conflicts: preferences, identities and rights. Landscape

Ecology, 15, 281–289.

Omar, D., Karuppanan, S., & AyuniShafiea, F. (2012). Environmental Health Impact Assessment of a

Sanitary Landfill in an Urban Setting. Procedia - Social and Behavioral Sciences, 68(0), 146-

155.

OMS. (2000). Methods of Assessing Risk to Health from Exposure to Hazards Released from Waste

Landfills. Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Onose, D. A. (2013). Modelarea interdependențelor dintre componentele structurale, funcțiile urbane

și calitatea mediului din Municipiul București în vederea planificării durabile a teritoriului.

Teză de doctorat, Universitatea din București.

Onose, D. A., Ioja, I. C., Vânău, G. O., Niță, M. R., Ciocănea, C. M., & Mirea, D. A. (2013). Spatial

and temporal dynamics of residential areas affected by the industrial function in a post-

communist city. Case study Bucharest. Real Corp 2013 Planning Times, 821-830.

Orr, P., Emerson, K., & Keyes, D. (2008). Environmental Conflict Resolution Practice and

Performance: An Evaluation Framework. Conflict Resolution Quarterly, 25(3), 283-301.

Owens, S., & Cowell, R. (2002). Land and limits. Interpreting sustainability in the planning process.

London: Routledge - Taylor and Francis Group.

Owusu, G., Oteng-Ababio, M., & Afutu-Kotey, R. L. (2012). Conflicts and governance of landfills in a

developing country city, Accra. Landscape and Urban Planning, 104(105– 113).

Page, T., Heathwaite, A. L., Thompson, L. J., Pope, L., & Wilows, R. (2012). Eliciting fuzzy

distribution from experts for ranking conceptual risk model components. Environmental

Modelling & Software, 36, 19-34.

Parker, D. C. (1998). Economic Impacts Of Edge Effects Externalities On Land Use Decisions.

Parlamentul European, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2010/C 83/02) (2010).

Parlamentul European. (2012). Directiva 2012/18/UE (SEVESO III) a Parlamentului European și a

Consiliului.

Page 152: Conflicte de Mediu

Parlamentul României. (1998). Legea 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi

regimul juridic al acesteia.

Parlamentul României. (2001). Legea 350 din 2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.

Monitorul Oficial nr. 373 din 10 iulie 2001

Parlamentul României. (2011). Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicat în Monitorul

Oficial nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 2011.

Pǎtroescu, M., Iojǎ, I. C., Rozylowicz, L., Vȃnǎu, G. O., Niţǎ, M. R., Pǎtroescu Klotz, I., & Iojǎ, A.

(2012). Evaluarea integratǎ a calitǎţii mediului în spaţii rezidenţiale. Bucureşti: Ed.

Academiei Romȃne.

Patru-Stupariu, I., Stupariu, M. S., Cuculici, R., & Huzui, A. (2011). Understanding landscape change

using historical maps. Case study Sinaia, Romania. Journal of Maps, 206-220.

Paz, S., Ayalon, O., & Haj, A. (2013). The potential conflict between traditional perceptions and

environmental behavior: compost use by Muslim farmers. Environment, Development and

Sustainability, 15(4), 967-978.

Pătroescu, M. (1996). Subcarpații dintre Râmnicu Sărat și Buzău. Potențial ecologic și exploatare

biologică. București: Ed. Carro.

Pătroescu, M., & Borduşanu, M. (1999). Politici de protecţie a mediului în Municipiul Bucureşti şi

zona sa metropolitană. Comunicări de geografie, 3(1), 24-32.

Pătroescu, M., & Cenac-Mehedinţi, M. (1999). Scenarii de restructurare ecologică urbană specifice

ariei urbane şi metropolitane a Bucureştiului. Analele Universităţii Spiru Haret, Seria

Geografie, 2(1), 43-48.

Pearce, F. (2000). Consequences environnementales du la guerre Notre Planete - UNESCO.

Pedersen, E. (2011). Health aspects associated with wind turbine noise–Results from three field

studies. Noise Control Eng J, 59, 47-53.

Peltonen, L., & Sairinen, R. (2010). Integrating impact assessment and conflict management in urban

planning: Experiences from Finland. Environmental Impact Assessment Review, 30(5), 328-

337.

Peterson, J. D., Murphy, R. R., Jin, Y., Wang, L., Nessl, M. B., & Ikehata, K. (2011). Health Effects

Associated with Wastewater Treatment, Reuse, and Disposal. Water Environment Research,

83(10), 1853-1875.

Petrișor, A. I. (2010). The Theory and Practice of Urban and Spatial Planning in Romania: Education,

Laws, Actors, Procedures, Documents, Plans, and Spatial Organization. A Multiscale

Analysis. Serbian Architectural Journal, 2(2), 139-154.

Pietrzyk-Kaszyńska, A., Cent, J., Grodzińska-Jurczak, M., & Szymańska, M. (2012). Factors

influencing perception of protected areas—The case of Natura 2000 in Polish Carpathian

communities. Journal for Nature Conservation, 20(5), 284-292.

PNPV. (2014). Planul de management al Parcului Natural Putna Vrancea.

Popescu, V. D., Rozylowicz, L., Cogalniceanu, D., Niculae, I. M., & Cucu, A. L. (2013). Moving into

Protected Areas? Setting Conservation Priorities for Romanian Reptiles and Amphibians at

Risk from Climate Change. Plos One, 8(11).

Popescu, V. D., Rozylowicz, L., Niculae, I. M., Cucu, A. L., & Hartel, T. (2014). Species, Habitats,

Society: An Evaluation of Research Supporting EU's Natura 2000 Network. PLoS ONE,

9(11), e113648.

Page 153: Conflicte de Mediu

Prather, J. W., Noss, R. F., & Sisk, T. D. (2008). Real versus perceived conflicts between restoration

of ponderosa pine forest and conservation of the Mexican spotted owl. Forest Policy and

Economics, 10, 140-150.

Primack, R., Pătroescu, M., Rozylowicz, L., & Iojă, I. C. (2008). Fundamentele conservării diversităţii

biologice. Bucureşti: Editura AGIR.

Raiffa, H., Richardson, J., & Metcalfe, D. (2007). Negotiation Analysis. The Science and Art of

Collaborative Decision Making. U.S.: Belknap Press.

Rapoport, A. (1974). Conflict in man-made environment: Penguin Books.

Rauschmayer, F., & Wittmer, H. (2006). Evaluating deliberative and analytical methods for the

resolution of environmental conflicts. Land Use Policy, 23(1), 108-122.

Renau, L. R., & Trudelle, C. (2012). Le Conte de deux cites: Analyse comparative des conflits urbains

de Montreal et Valence, 1995–2010. The Canadian Geographer / Le G´eographe canadien,

56(1), 58–79.

Roeleveld, P. J., Klapwijk, A., Eggels, P. G., Rulkens, W. H., & van Starkenburg, W. (1997).

Sustainability of municipal waste water treatment. Water Science and Technology, 35(10),

221-228.

Rohlf, W. D. J. (2008). Introduction to Economic Reasoning. Boston: Addison-Wesley.

Roots, O., Henkelmann, B., & Schramm, K.-W. (2004). Concentrations of polychlorinated dibenzo-p-

dioxins and polychlorinated dibenzofurans in soil in the vicinity of a landfill. Chemosphere,

57(5), 337-342.

Roscioni, F., Rebelo, H., Russo, D., Carranza, M. L., Di Febbraro, M., & Loy, A. (2014). A modelling

approach to infer the effects of wind farms on landscape connectivity for bats. Landscape

Ecology, 29(5), 891-903.

Rosso, M., Bottero, M., Pomarico, S., la Ferlita, S., & Comino, E. (2014). Integrating multicriteria

evaluation and stakeholders analysis for assessing hydropower projects. Energy Policy, 67,

870-881.

Rozylowicz, L., & Dobre, M. (2010). Assessing the threatened status of Testudo hermanni boettgeri

Mojsisovics, 1889 (Reptilia: Testudines: Testudinidae) population from Romania. North-

Western Journal of Zoology, 6(2), 190-202.

Rozylowicz, L., Popescu, V. D., Patroescu, M., & Chisamera, G. (2011). The potential of large

carnivores as conservation surrogates in the Romanian Carpathians. Biodiversity and

Conservation, 20(3), 561-579.

Saaty, T. (2001). Decision Making with Dependence and Feedback: The Analytic Network Process :

the Organization and Prioritization of Complexity. Pittsburgh: RWS Publications.

Saaty, T. L. (1990). How to make a decision: The analytic hierarchy process. European Journal of

Operational Research, 48, 9-26.

Saint, P. M., Flavell, R. J., & Fox, P. F. (2009). NIMBY Wars. The Politics of Land Use. Hingham,

Massachusetts: Saint University Press.

Sandström, P., Pahlén, T. G., Edenius, L., Tømmervik, H., Hagner, O., Hemberg, L., Olsson, H., Baer,

K., Stenlund, T., Brandt, L. G., & Egberth, M. (2003). Conflict Resolution by Participatory

Management: Remote Sensing and GIS as Tools for Communicating Land-Use Needs for

Reindeer Herding in Northern Sweden. Royal Swedish Academy of Sciences, 32(8), 557-567.

Santamouris, M., Dascalaki, E., Balaras, C., Argiriou, A., & Gaglia, A. (1994). Energy performance

and energy conservation in health care buildings in Hellas. Energy Conversion and

Management, 35(4), 293-305.

Page 154: Conflicte de Mediu

Santos, M., Bateira, C., Soares, L., & Hermenegildo, C. (2014). Hydro-geomorphologic GIS database

in Northern Portugal, between 1865 and 2010: Temporal and spatial analysis. International

Journal of Disaster Risk Reduction, 10, 143-152.

Schmidt, A., Ivanova, A., & Schafer, M. (2013). Media attention for climate change around the world:

A comparative analysis of newspaper in 27 countries. Global environmental change, 23,

1233-1248.

Schmidtz, D. (2002). Natural enemies: An anatomy of environmental conflict. In D. Schmidtz & E.

Willott (Eds.), Environmental ethics: What really matters, what really works (pp. 417–424).

New York: Oxford University Press.

Schröter, B., Sessin-Dilascio, K., Meyer, C., Matzdorf, B., Sattler, C., Meyer, A., Giersch, G., Jericó-

Daminello, C., & Wortmann, L. (2014). Multi-level governance through adaptive co-

management: conflict resolution in a Brazilian state park. Ecological Processes, 3(1), 1-13.

Scott, R. J. (2010). The Science of Muddling Through Revisited. E:CO, 12(1), 5-18.

Shiva, V. (2011). Equity: The Shortest Way to Global Sustainability. In C. C. Jaeger, J. D. Tàbara & J.

Jaeger (Eds.), European Research on Sustainable Development (Vol. 1): Springer Berlin

Heidelberg.

Shmueli, D. F. (2008). Framing in geographical analysis of environmental conflicts: Theory,

methodology and three case studies. Geoforum, 39, 2048–2061.

Sidaway, R. (2005). Resolving environmental disputes: from conflict to consensus. London:

Earthscan.

Smith, V. K., & Desvousges, W. H. (1986). The Value of Avoiding a LULU. The Value of Economics

and Statistics, 68, 293-299.

Sofar, M., Potchter, O., Gnaim, N., & Gnaim, J. M. (2012). Environmental nuisances from industrial

activities in residential areas of Arab municipalities in Israel. Applied Geography, 35, 353-

362.

Soroka, S. (2002). Agenda-setting dynamics in Canada. Vancouver: UBC Press.

Stan, A. (2009). Peisajul periferiilor urbane–revitalizarea peisageră a zonelor periferice. Bucureşti:

Editura Universităţii Ion Mincu.

Steffek, J. (2009). Discursive legitimation in environmental governance: Discourse and Expertise in

Forest and Environmental Governance. Forest Policy and Economics, 11, 313-318.

Steiner, F. (2004). The living landscapes. Washinton D.C.: Island Press.

Stettler, M. E. J., Eastham, S., & Barrett, S. R. H. (2011). Air quality and public health impacts of UK

airports. Part I: Emissions. Atmospheric Environment, 45(31), 5415-5424.

Stoll-Kleemann, S., O’Riordan, T., & Jaeger, C. C. (2001). The psychology of denial concerning

climate mitigation measures: evidence from Swiss focus groups. Global Environmental

Change, 11(2), 107-117.

Suau-Sanchez, P., Pallares-Barbera, M., & Paül, V. (2011). Incorporating annoyance in airport

environmental policy: noise, societal response and community participation. Journal of

Transport Geography, 19(2), 275-284.

Sudhakaran, S., Latemann, S., & Amy, G. L. (2013). Appropriate drinking water treatment processes

for organic micropollutants removal based on experimental and model studies - a multi-

criteria analysis stusy. Science of the Total Environment, 442, 478-488.

Super Decision Software. (2012). Creative Decisions Foundation, from

http://www.superdecisions.com/

Page 155: Conflicte de Mediu

Susskind, L., McKearnan, S., & Thomas-Larmer, J. (1999). The consensus building handbook.

Thousand Oaks: Sage.

Susskind, L., & Ozawa, C. (1986). Mediated Negotiation in the Public Sector. The American

Behavioral Scientist, 27(2), 255-279.

Suzuki, Y. (2013). Conflict Between Mining Development and Nomadism in Mongolia. In N.

Yamamura, N. Fujita & A. Maekawa (Eds.), The Mongolian Ecosystem Network (pp. 269-

294): Springer Japan.

Swanström, N. L. P., & Weissmann, M. S. (2005). Conflict, Conflict Prevention and Conflict

Management and beyond: a conceptual exploration (Concept Paper ed.).

Sze, M. N. M., & Sovacool, B. K. (2013). Of fast lanes, flora, and foreign workers: Managing land use

conflicts in Singapore. Land Use Policy, 30(1), 167-176.

Taleai, M., Sharifi, A., Sliuzas, R., & Mesgari, M. (2007). Evaluating the compatibility of multi-

functional and intensive urban land uses. International Journal of Applied Earth Observations

and Geoinformation, 9, 375-391.

Timmermans, J. S., & Beroggi, G. E. G. (2000). Conflict resolution in sustainable infrastructure

management. Safety Science, 35, 175-192.

Tong, J. (2014). Environmental Risks in Newspaper Coverage: A framing analysis of investigative

reports on environmental problems in 10 chinese newspapers. Environmental

Communication.

Torre, A. (2010). Conflits environnementaux et territoires. In B. Zuindeau (Ed.), Développement

durable et territoire (pp. 518): Presses Universitaires du Septentrion.

Torre, A., Aznar, O., Bonin, M., Caron, A., Chia, E., Galman, M., Lefranc, C., Melot, R., Guerin, M.,

Jeanneaux, P., Kirat, T., Paoli, J. C., Salazar, M. I., & Thinon, P. (2006). Conflits et tensions

autour des usages de l’espace dans les territoires ruraux et périurbains. Le cas de six zones

géographiques françaises. Revue d’Économie Régionale & Urbaine, 3, 411-450.

Torre, A., Melot, R., Magsi, H., Bossuet, L., Cadoret, A., Caron, A., Darly, S., Jeanneaux, P., Kirat, T.,

Pham, H. V., & Kolokouris, O. (2014). Identifying and measuring land-use and proximity

conflicts: methods and identification. SpringerPlus, 3, 85.

Troja, M. (2003). Resolving Environmental Conflicts. Mediation and Negotiation as Institutional

Capacities for Social Learning. In H. Breit, A. Engels, T. Moss & M. Troja (Eds.), How

Institutions Change (pp. 233-267): VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Tse, M. S., Chau, C. K., Choy, Y. S., Tsui, W. K., Chan, C. N., & Tang, S. K. (2012). Perception of

urban park soundscape The Journal of the Acoustical Society of America, 131, 2762 - 2771.

Tsianou, M. A., Mazaris, A. D., Kallimanis, A. S., Deligioridi, P.-S. K., Apostolopoulou, E., & Pantis,

J. D. (2013). Identifying the criteria underlying the political decision for the prioritization of

the Greek Natura 2000 conservation network. Biological Conservation, 166(0), 103-110.

Tsoutsos, T., Frantzeskaki, N., & Gekas, V. (2005). Environmental impacts from the solar energy

technologies. Energy Policy, 33(3), 289–296.

Tudor, C. A., Ioja, I. C., Patru-Stupariu, I., Nita, M. R., & Hersperger, A. M. (2014). How successful is

the resolution of land-use conflicts? A comparison of cases from Switzerland and Romania

Applied Geography, 47, 125–136.

Turner, T. (1998). Landscape planning and environmental impact design (2nd edition ed.): Routledge.

Unal, A., Hu, Y., Chang, M. E., Talat Odman, M., & Russell, A. G. (2005). Airport related emissions

and impacts on air quality: Application to the Atlanta International Airport. Atmospheric

Environment, 39(32), 5787-5798.

Page 156: Conflicte de Mediu

United States Congress. (1974). Safe Drinking Water Act.

Uniunea Europeană. (2005). Multi-criteria analysis, from

http://ec.europa.eu/europeaid/evaluation/methodology/tools/too_cri_whe_en.htm#03

Varela, A. R., Ferro, G., Vredenburg, J., Yanık, M., Vieira, L., Rizzo, L., Lameiras, C., & Manaia, C.

M. (2013). Vancomycin resistant enterococci: From the hospital effluent to the urban

wastewater treatment plant. Science of The Total Environment, 450–451(0), 155-161.

Vânău, G. O. (2011). Interfaţa spaţial-funcţională dintre Municipiul Bucureşti şi teritoriul suport al

acestuia. Bucureşti: Editura Universitară.

Vihervaara, P., Kumpula, T., Tanskanen, A., & Burkhard, B. (2010). Ecosystem services–A tool for

sustainable management of human–environment systems. Case study Finnish Forest Lapland.

Ecological Complexity, 7, 410-420.

von der Dunk, A., Grêt-Regamey, A., Dalang, T., & Hersperger, A. (2011). Defining a typology of

peri-urban land-use conflicts –A case study from Switzerland. Landscape and Urban

Planning, 101(2), 149-156.

von Ruschkowski, E., & Mayer, M. (2011). From Conflict to Partnership? Interactions between

Protected Areas, Local Communities and Operators of Tourism Enterprises in Two German

National Park Regions Journal of Tourism and Leisure Studies, 17(2), 147-181.

Voudrias, E., Goudakou, L., Kermenidou, M., & Softa, A. (2012). Composition and production rate of

pharmaceutical and chemical waste from Xanthi General Hospital in Greece. Waste

management, 32(7), 1442-1452.

Voyer, M., Dreher, T., Gladstone, W., & Goodall, H. (2013). Who cares wins: The role of local news

and news sourcesin influencing community responses to maxine protected areas. Ocean &

Coastal Management, 85, 29-38.

Walker, G., & Daniels, S. (1997). Foundations of natural resource conflict: conflict theory and public

policy. In B. Solberg & S. Miina (Eds.), Conflict Management and Public Participation in

Land Management. (Vol. 14, pp. 13-36): EFI Proceedings, European Forestry Institute.

Wastewater Comittee of the Great Lakes - Upper Mississippi River Board of State and Provincial

Public Health and Environmental Managers. (2004). Recommended Standards for

Wastewater facilities - Policies for the design, review and approval of plans and specifications

for wastewater collection and treatment facilities. New York: Health Research Inc., Health

Education Services Division.

Weber, M. (1948). From Max Weber. Essays in Sociology. London: Routledge & Kegan Paul.

Weeks, D. (1992). The Eight Essential Steps to Conflict Resolution.

Wehrmann, B. (2008). Land Conflicts. A practical guide to dealing with land disputes. In UN-

HABITAT (Ed.). Eschborn.

Wheelar, D., Shaw, G., & Barr, S. (2004). Statistical techniques in geographical analysis. Londra:

Fulton.

Whitfield, D. P., Ruddock, M., & Bullman, R. (2008). Expert opinion as a tool for quantifying bird

tolerance to human disturbance. Biological Conservation, 141, 2708-2717.

Widmark, C. (2009). Forestry and reindeer husbandry in northern Sweden – the development of a land

use conflict. Rangifer, 26(2), 43.

Wieviorka, M. (2005). After New Social Movements. Journal of Social, Cultural and Political

Protest, 4(1), 1-19.

Wilmot, W. W., & Hocker, J. L. (1998). Interpersonal conflict. Boston: McGraw-Hill.

Wilson, E. O. (2006). Creația - un apel la salvarea vieții pe Pământ. București: Editura Herald.

Page 157: Conflicte de Mediu

Wodak, R., de Cillia, R., Reisigl, M., & Liebhart, K. (1999). The discursive construction of national

identity. Edinburgh: Edinburgh University Press.

Wolsink, M. (1994). Entanglement of interests and motivesȘ Assumption behind NIMBY-theory on

facility siting. Urban Studies, 31(6), 851-866.

World Health Organization - Regional Office for Europe. (1998). The impact of cemeteries on the

environment and public health - An introductory briefing. Denmark.

WSL. (2014), from http://www.wsl.ch/fe/landschaftsdynamik/projekte/renewable_energy/index_EN

Yang, C. M., Li, J. J., & Chiang, H. C. (2011). Stakeholders' perspective on the sustainable utilization

of marine protected areas in Green Islanf, Taiwan. Ocean & Coastal Management, 54, 771-

780.

Yin, R. K. (2003). Applications of case study research (Second Edition ed. Vol. 34): Sage

Publications.

Young, P. J., & Parker, A. (1983). The identification and possible environmental impact of trace gases

and vapours in landfill gas. Waste Management & Research, 1(3), 213-226.

Zahir, S. (1999). Clusters in group: Decision making in the vector space formulation of the analytic

hierarchy process. European Journal of Operational Research, 112, 620-634.

Zhu, Y., Fanning, E., Yu, R. C., Zhang, Q., & Froines, J. R. (2011). Aircraft emissions and local air

quality impacts from takeoff activities at a large International Airport. Atmospheric

Environment, 45(36), 6526-6533.

Zucker, H. G. (1978). The variable nature of news media influence. In B. D. Rubin (Ed.),

Communication Yearbook 2 (pp. 225-245). New Brunswick.