60
Capitolul IV Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale Sectiunea 1. Notiunea de drepturi si libertati Pretutindeni, astazi, statele democratice pleaca in edificarea democratica statala de la construirea unui sistem juridic care sa asigure indivizilor o protectie si o garantare reala a drepturilor si a libertatilor lor. S-a afirmat in doctrina ca drepturile si libertatile fundamentale reprezinta o limba comuna a tuturor oamenilor. In privinta notiunilor, sunt utilizate in practica atat notiunea de “drept”, cat si cea de “libertate”. Ambele notiuni au aceeasi valoare juridica, singura diferenta fiind una de ordin terminologic. Libertatile sunt, de regula, drepturi naturale, inerente fiintei umane (libertatea constiintei, libera circulatie etc), in timp ce drepturile sunt cele statuate si garantate de catre stat (dreptul la invatatura, la munca etc). Caracteristicile tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale sunt insa faptul ca ele toate sunt individuale prin titularul lor si toate sunt indivizibile. De asemenea, intalnim sintagma de “drepturi si libertati ale omului” si “drepturi si libertati ale cetatenilor”. Distinctia dintre cele doua consta in titularul dreptului. In cazul drepturilor si libertatilor omului, titularul este omul vazut in calitatea sa de fiinta umana, indiferent daca este cetatean, strain sau apatrid. In cazul drepturilor si libertatilor cetatenilor, titularul este omul vazut in calitatea sa de cetatean. Totdeauna sfera drepturilor si libertatilor omului este mai mare decat cea a drepturilor si libertatilor cetatenilor. Sunt utilizate in practica si sintagmele de “drepturi si libertati” si “drepturi si libertati fundamentale”. Ceea ce le deosebeste, este faptul ca cele fundamentale sunt inscrise in texte de legi fundamentale de catre puterea constituanta, fiecare stat avand libertatea de a introduce in textele fundamentale acele drepturi si libertati pe care le considera importante. Sectiunea a 2-a. Aparitia si evolutia drepturilor

Conspect Drept Constitutional

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Conspect Drept Constitutional

Citation preview

Capitolul IVDrepturile, libertatile si indatoririle fundamentaleSectiunea 1. Notiunea de drepturi si libertatiPretutindeni, astazi, statele democratice pleaca in edificarea democratica statala de la construirea unui sistem juridic care sa asigure indivizilor o protectie si o garantare reala a drepturilor si a libertatilor lor. S-a afirmat in doctrina ca drepturile si libertatile fundamentale reprezinta o limba comuna a tuturor oamenilor. In privinta notiunilor, sunt utilizate in practica atat notiunea de drept, cat si cea de libertate. Ambele notiuni au aceeasi valoare juridica, singura diferenta fiind una de ordin terminologic. Libertatile sunt, de regula, drepturi naturale, inerente fiintei umane (libertatea constiintei, libera circulatie etc), in timp ce drepturile sunt cele statuate si garantate de catre stat (dreptul la invatatura, la munca etc). Caracteristicile tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale sunt insa faptul ca ele toate sunt individuale prin titularul lor si toate sunt indivizibile.De asemenea, intalnim sintagma de drepturi si libertati ale omului si drepturi si libertati ale cetatenilor. Distinctia dintre cele doua consta in titularul dreptului. In cazul drepturilor si libertatilor omului, titularul este omul vazut in calitatea sa de fiinta umana, indiferent daca este cetatean, strain sau apatrid. In cazul drepturilor si libertatilor cetatenilor, titularul este omul vazut in calitatea sa de cetatean. Totdeauna sfera drepturilor si libertatilor omului este mai mare decat cea a drepturilor si libertatilor cetatenilor. Sunt utilizate in practica si sintagmele de drepturi si libertati si drepturi si libertati fundamentale. Ceea ce le deosebeste, este faptul ca cele fundamentale sunt inscrise in texte de legi fundamentale de catre puterea constituanta, fiecare stat avand libertatea de a introduce in textele fundamentale acele drepturi si libertati pe care le considera importante.

Sectiunea a 2-a. Aparitia si evolutia drepturilor

1. Primele reglementari in materia drepturilor omuluiIn Orientul Antic Codul lui Hammurabi, legile lui Manu si Codul lui MuIn Grecia si Roma Antica ideile lui Heraclit, Cicero sau SenecaIn epoca feudala conceptiile lui Toma DAquinoPerioada capitalista au fost enuntate teze si idei de referinta privind drepturile omului.Originea protectiei drepturilor omului, asa cum este ea intalnita in ziua de azi, se gaseste in dreptul intern. Exemplu in acest sens sunt: Magna Charta Libertatum din 1215, Petition of rights din 1628, Habeas Corpus Act din 1679, Bill of rights din 1689 si Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au aparut o serie de documente internationale care au reglementat drepturile omului intr-o maniera universala.

2. Declaratia Universala a Drepturilor Omului A fost proclamata in anul 1948 ai a marcat primul moment in care societatea internationala a fost interesata de o protectie legala a drepturilor omului. Este un act international cu caracter politic, el necreand nicio modalitate de control in privinta nerespectarii drepturilor sau a incalcarii lor, acest act a constituit doar punctul de pornire, el fiind urmat de o serie de alte acte, precum: Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale din 1966 si Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din 1966.Declaratia Universala a Drepturilor Omului constituie piatra de temelie a dreptului international al drepturilor omului si totodata semnifica o noua era in dezvoltarea si promovarea ideii de protectie a drepturilor fundamentale ale omului. Evolutia ideilor si a institutiilor la nivel national si international a dus la o conceptie moderna asupra problematicii drepturilor omului fondata pe doi piloni:a. Drepturile omului sunt cele enuntate pe plan international de O.N.U si institutiile sale specializateb. Notiunea de drepturi este intim legata de de aceea de stat Aparitia dreptului international s-a fundamentat pe trei idei:a. Reafirmarea, dezvoltarea si codificarea materiei drepturilor omuluib. Instituirea unor mecanisme de aplicare a normelor constitutionalec. Educarea cetatenilor in spiritual respectarii prevederilor existente in material drepturilor omuluiDintre sistemele regionale ezistente la nivel international (cel european, interamerican si african), cel european este unul dintre cele mai dezvoltate.

3. Sistemul european de protectie a drepturilor omului Acest sistem isi are izvorul juridic in doua acte juridice:a. Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentaleb. Carta sociala europeana

3.1. Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (CEDO 1950)Initial, Conventia garanta urmatoarele drepturi: dreptul la viata, dreptul la libertate, la siguranta persoanei, la viata privat, de a nu fi supus unor tratamente degradante sau inumane, dreptul la intrunire etc. Titularul drepturilor consacrate de Conventie este orice persoana aflata in jurisdictia statelor parti la Conventie, cetatenia persoanei neavand nicio relevanta. Catalogul drepturilor garantate de Conventie a fost extins prin protocoalele aditionate la Conventie (dreptul la proprietate si dreptul la educatie si a fost abolita pedeapsa cu moartea).3.2. Carta sociala europeana (1961)Aceasta completeaza Conventia care garanteaza numai drepturiele civile si politice, stabilind un sistem european regional de protectie pentru drepturile economice si sociale. Carta proclama o lista de 19 categorii de drepturi si principii, incluzand dreptul la munca, dreptul la remuneratie echitabila, la organizare si la negociere colectiva. Totodata, Carta proclama dreptul la protectia copiilor, tinerilor si femeilor angajate, dreptul la ocrotirea sanatatii etc. 3.3. Carta de la Paris pentru o noua Europa (1990)Carta de la Paris pentru o noua Europa reconsidera dimensiunile colaborarii europene in contextul schimbarii raportului de forte, prabusirii sistemelor totalitare in Europa de Est si trecerii la economia de piata. Carta enunta de la inceput cadrul fundamental schimbat al desfasurarii actuale a raportului dintre statele europene si ierarhizeaza in mod nou problemele colaborarii europene (democratia si statul de drept, libertatea economica si responsabilitatea, libertatea si pluralismul politic, care sunt elemente necesare in realizarea obiectivului de dezvoltare a economiei de piata pentru o crestere economica sustinuta, prosperitate si justitie sociala. Drepturile, libertatile si indatoririle omului devin din ce in ce mai numeroase odata cu evolutia democratica a societatii umane, iar respectarea ori nerespectarea oricaruia dintre principiile ce se gasesc in documentele internationale cu caracter universal sau regional tin de cultura fiecarui popor.

Sectiunea a 3-a. Promovarea si protejarea drepturilor omului

Elemente de preistorie a drepturilor omului la noi au existat inca din secolul al XV-lea cu ocazia redactarii asa-numitelor Pravile- de la Targoviste (1452), Putna (1581), Bistrita (1681), dar si in alte codificari precum: Indreptarea legii(1652), Codul Calimah (1817), Legea Caragea (1818). Regulamentele Organice (1831-1832), cat si in perioda pasoptista. In Romania am putea vorbi pentru prima oara de o protectie a drepturilor omului, intr-un cadru institutionalizat bazat pe un sistem democratic, odata cu adoptarea legii electorale din 1864, apoi cu Constitutia din 1866, respectiv cea din 1923.In perioada constitutiilor socialiste, preocuparea guvernantilor nu a fost aplicarea conventiilor la care faceau parte, ci inventarea unor mecanisme de eludare a acestor legi. Punctul de cotitura l-a reprezentat insa, adoptarea Constitutiei democratice din 1991, cand Romania a devenit un stat de drept, democratic si social in care deminitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor erau garantate. Astfel, drepturile omului sunt private ca drepturi subiective, ele exprimand identitatea fiintei umane, in care sunt reunite trei elemente esentiale: integritatea fizica si psihica, demnitatea si libertatea.

Sectiunea a 4-a. Definitia juridica a drepturilor fundamentale

Prin notiunea de drepturi fundamentale sunt desemnate acele drepturi subiective care, fiind esentiale pentru existent fizica si psihica a indivizilor, pentru dezvoltarea materiala si intelectuala a acestora, precum si pentru asigurarea participarii lor active la conducerea statului sunt consacrate de Constitutie si garantate de aceasta si de celelalte legi ale statului.

Sectiunea a 5-a. Natura juridica a drepturilor fundamentale

1. Conceptii cu privire la drepturile fundamentaleIn ceea ce priveste stabilirea naturii juridice a drepturilor fundamentale ale cetatenilor, exista doua conecptii referitoare la acestea:

1.1. Drepturile fundamentale sunt puteri garantate de lege vointei subiectului activ al raportului juridicIntr-o prima conceptie, drepturile fundamentale ale cetatenilor nu pot fi intelese ca o categorie aparte de drepturi subiective, caci, drepturile fundamentale sunt puteri garantate de lege vointei subiectului activ al raportului juridic. O asemenea conceptie asupra drepturilor fundamentale se indeparteaza de ideea sustinuta de scoala dreptului natural, potrivt careia aceasta categorie juridical ar cuprinde un numar de dreptrui innascute pe care cetateanul le dobandeste in afara de orice reglementare legala, prin insasi calitatea lui de om si care sunt anterioare, superioare si opozabile omului. Realitatea arata ca reglementarea drepturilor considerate fundamentale variaza de la o tara la alta si de la un moment istoric la altul.

1.2. Drepturile fundamentale limiteaza puteriler statuluiIntr-o alta conceptie se recunoaste ca drepturile fundamentale nu pot fi caracterizate ca fiind innascute, odata ce ideea contractului social este abandonata si se afirma ca ele isi au originea in faptul ca omul este singura fiinta libera si responsabila, iar natura lor specifica este consecinta imprejurarii ca ele limiteaza puterile statului, fara sa-i impuna acestuia efectuarea unor prestatii in folosul cetatenilor. Ele nu impun efectuarea unor prestatii pozitive in folosul indivizilor. Consacrarea unor drepturi fundamentale ca dreptul la invatatura, dreptul la educatie, la sanatate, etc, arata ca o asemenea teorie este perimata. De asemenea, putem spune ca drepturile fundamentale nu se deosebesc de alte drepturi subiective prin natura lor si nici prin obiect. Unele drepturi fundamentale au acelasi obiect ca alte drepturi subiective nascute in cadrul raporturilor de drept al muncii, de exemplu, in cadrul raporturilor juridice de drept civil sau in materie de procedura penala. Drepturile fundamentale sunt temelia juridica a ansamblului drepturilor cetatenesti.

2. Trasaturile drepturilor fundamentalea. Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective sunt posibilitati pe care le are o persoana de a avea o anumita conduita si de a cere o conduita corespunzatoare celorlalti, conduita impusa de lege. b. Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru viata omului aceasta trasatura este cea mai importanta. Drepturile fundamentale se deosebesc de celelalte drepturi, aceasta deosebire fiind realizata de cel ce adopta Constitutia plecand de la anumite criterii sociale in care se gaseste statul respectiv. c. Drepturile fundamentale sunt stabilite in acte juridice specifice (Constitutii, Declaratii de drepturi etc), inscrierea lor fiind rezultatul selectiei valorice facute de legiuitor pe baza criteriilor stabilite de el. Drepturile fundamentale sunt acele drepturi prevazute si reglementate in constitutiile fiecarui stat Astazi, ele isi gasesc ocrotirea si intr-o serie de documente internationale precum Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, cele doua Pacte privitoare la drepturile omului din 1966.

Sectiunea a 6-a. Corelatia dintre reglementarile interne si cele internationale in materia drepturilor omului (carte paginile 195- 198)

Sectiunea a 7-a. Garantii oferite protectiei drepturilor fundamentale

Modalitatile de garantare a drepturilor omului sunt, pe de o parte, consacrarea drepturilor fundamentale, iar pe de alta parte, consacrarea autoritatilor care sa asigure aplicarea si respectarea acestora. 1. Curtea Constitutionala Reprezinta garantul suprematiei Constitutiei, asigurand aplicarea si respectarea drepturilor fundamentale ale omului in Romania. 2. Autoritatile judecatoresti Instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii contribuie la garantarea si protejarea drepturilor omului in Romania.

3. Avocatul Poporului Este o institutie noua in Romania, consacrata pentru prima data in legislatia tarii noastre prin Constitutia din 19913.1. Istoric In Suedia, Avocatul Poporului se numeste Ombudsman si a aparut in 1766, pentru ca in 1809 institutia aceasta sa fie reglementata si prin Constitutia suedeza. Aceasta institutie se caracterizeaza prin:a. Independenta functionala fata de celelalte institutii statale b. Activitate permanenta si continua in cadrul apararii intereselor cetatenesti c. Competenta de a primi si de a solutiona plangeri din partea persoanelor vatamate intr-un drept al lor de catre o autoritate a administratiei publice: etcAceasta institutie este definite in mod diferit de la un stat la altul, precum Aparator al drepturilor, in Franta; Comisar parlamentar al administratiei, in Anglia sau Aparator al poporului, in Spania.3.2. Functonarea institutiei Avocatului PoporuluiEa se caracterizeaza prin:a. Independenta functionala fata de celelalte institutii aceasta independent trebuie inteleasa ca o delimitare a institutiei fata de celelalte autoritati (legislativa, executiva si judecatoreasca), dar si fata de sfera politicului. b. Activitate permanenta si continua in cadrul apararii drepturilor si libertatilor activitatea acestei institutii se desfasoara pe tot parcursul anuluic. Dreptul de a primi si solutiona plangerile din partea persoanelor vatamate intr-un drept al lor de catre o autoritate a administratiei publice se au in vedere atat drepturile, cat si interesele legitime ale persoanelor;d. Posibilitatea de a obtine informatii si dreptul de a solicita si de a i se pune la dispozitie informatiile si documentele necesare solutionarii cererilor venite din partea persoanelor vatamate - aceste informatii nu pot fi folosite decat pentru solutionarea cererii primite si ele nu pot fi date publicitatii decat in cadrul raportului pe care il incheie Avocatul Poporului cu privire la cererea primita si numai cu acordul partilor care au facut cererea. e. Posibilitatea de a emite recomandari in solutionarea cererilor primite aceste recomandari se adreseaza autoritatilor administratiei publice care au incalcat drepturile persoanei. Recomandarile nu pot fi supuse controlului parlamentar si nici celui judecatoresc.

3.3. Atributii Apararea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice in raporturile acestora cu autoritatile publice; Are dreptul de a cere autoritatilor publice documente si informatii necesare in rezlovarea cererilor autoritatile sunt obligate sa sa comunice aceste informatii Avocatului Poporului, in cazul solicitarii;

3.4. Cine se poate adresa acestei autoritati Persoanele fizice in apararea drepturilor lor, in cazul in care au fost prejudiciate intr-un drept sau o libertate a lor Persoanele juridice, in conditiile prevazute de legea de organizare si functionare a Avocatului Poporului Persoanele lipsite de capacitate juridica de exercitiu sau care au aceasta capacitate restransa ( minori, incaoabili etc)

3.5. Cum se poate adresa acestei autoritati Printr-o cerere, in scris, din care sa rezulte datele personale ale petentului, date referitoare la autoritatea/functonarul care l-a lezat, descrierea faptelor in cauza sau poate obtine o audienta. 3.6. Ombudsmanul EuropeanEste reglementat, la nivel Uniunii Europene, in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ca fiind Ombudsmanul European orice cetatean europen, persoana fizica sau juridica, ce are resedinta intr-un stat membru UE, poate sesiza Ombudsmanul.

Sectunea a 8-a. Clasificarea drepturilor (carte-paginile 204-208)

Sectiunea a 9-a. Drepturile principii

1. UNIVERSALITATEA - ART. 15 (1)Universalitatea reprezinta unul dintre principiile aplicabile drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale. Acest principiu se refera la doua aspecte:a. Sfera drepturilor, libertatilor si a indatoririlor din acest punct de vedere, universalitatea presupune faptul ca cetatenii beneficiaza de toate drepturile si libertatile prevazute de Constitutie si legi si sunt tinuti de toate indatoririle inscrise in aceste texte. b. Titularii drepturilor, libertatilor si indatoririlor universalitatea presupune ca toti cetatenii sa beneficieze de drepturile si libertatile prevazute de Constitutie si legi si sa fie tinuti de toate indatoririle prevazute de acestea (fidelitatea fata de tara, apararea tarii, contributiile financiare la cheltuielile publice, exercitarea cu buna-credinta a drepturilor si libertatilor). Universalitatea nu inseamna ca cetatenii isi exercita toate drepturile inscrise in Constitutie si legi. Pot exista unele drepturi la care cetatenii sa nu fie nevoiti sa apeleze (ex. Protectia persoanelor cu handicap este un drept fundamental, dar la el pot face apel doar acele persoane aflate in situatia de handicap). Instituirea principiului universalitatii in Constitutia Romaniei este in acord si cu pactele, tratatele internationale pe care Romania le-a incheiat. Este vorba despre Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si cel cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, dar si Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948.

2. NERETROACTIVITATEA LEGII ART. 15 (2)Principiul neretroactivitatii legii (lex retro no agit) consta in faptul ca legea nu se poate aplica decat pentru situatiile viitoare momentului intrarii ei in vigoare, legea nu se poate aplica situatiilor juridice constituite si reglementate sub imepriul legii vechi. Textul constitutional foloseste expresia legea dispune numai pentru viitor. Prin termenul de lege, trebuie inteles sensul general al notiunii (lato sensu), deoarce toate legile, indiferent de emitent, trebuie sa se aplice numai pentru viitor. Momentul intrarii in vigoare al unei legi este momentul aducerii la cunostinta publica a textului de lege sau un alt moment ulterior stipulat in chiar textul de lege. De la regula principiului neretroactivitatii legii exista si exceptii:a. Legea penala mai favorabila b. Legea contraventionala mai favorabila In doctrina, s-a sustinut faptul ca exista si a treia exceptie, si anume, legea interpretativa, insa aceasta nu poate fi retinuta, intrucat prin interpretare se lamureste intelesul unei norme de drept avuta in vedere de legiuitor. Prin interpretare, nu se poate adauga sau completa o norma de drept, ci doar se pot clarifica anumite dispozitii.

Retroactivitatea legii penale:Codul penal prevede urmatoarele situatii in care in care se poate aplica legea penala mai favorabila: In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea penala mai favorabila. Aceleasi prevederi se aplica si in cazul actelor normative declarate necosntitutionale, precum si a OUG aprobate de Parlament cu modificari sau completari ori respinse, daca in timpul cand au fost in vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile. Cand, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea complete a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim. Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la detentiune pe viata si pana la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi infractiune numai pedeapsa inchisorii, pedeapsa detentiunii pe viata este inlocuita cu maximul inchisorii prevazut pentru acea fapta. Daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii numai amenda, pedeapsa aplicata se inlocuieste cu amenda, fara a se putea depasi maximul special prevazut in legea noua. Masurile educative neexcutate si neprevazute in legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent in legea noua se executa in continutul si limitele prevazute de aceasta, daca este mai favorabila. Acelasi lucru se intampla si cu pedepsele complementare si masurile de siguranta neexecutate si neprevazute.

Retroactivitatea legii contraventionale:A fost introdusa cu ocazia revizuirii Constitutiei din 2003, iar solutia a fost impusa de unele situatii din practica in care anumite sanctiuni contraventionale au un regim aproape similar celor penale.

3. EGALITATEA - ART. 16 (1) SI (2)Egalitatea in drepturi este un principiu al dreptului intalnit in toate ramurile dreptului. Ea este prevazuta ca principiu si in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Egalitatea este un principiu constitutional complex ce se defineste atat prin raportare la diferenta, cat si prin raportare la discriminare. a. Egalitatea inseamna in primul rand oferirea de sanse egale tuturor cetatenilor. Acesta este sensul prevederii constitutionale conform careia cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor pubilce, fara privilegii si fara discriminari. Faptul ca nimeni nu este mai presus de lege ne arata ca intentia legiuitorului este de a crea un stat de drept in care legea este cea care guverneaza si nu vointa indivizilor. b. In al doilea rand, egalitatea inseamna nediscriminare- in acest fel, art. 16 din Constitutie trebuie coroborat cu art.4 (2) din Constitutie. In timp ce art. 16 instituie principiul egalitatii, art. 4 stabileste criteriile dupa care se realizeaza aceasta egalitate. (fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica etc). Egalitatea poate insemna, pe de o parte, o egalitate pur formala (ex: orice salariat are dreptul la un salariu sau la munca egala), dar si o egalitate relativa, tinandu-se cont de situatia in care se gaseste o persoana (ex: dreptul la un nivel de trai care este un drept cu un continut diferit pentru fiecare individ in parte). c. In jurisprudenta sa, CCR a considerat ca egalitatea inseamna si posibilitatea instituirii unui drept la diferenta pentru situatii juridice diferite (ex: in cazul pensionarii, CCR a ajuns la concluzia ca egalitatea in drepturi inseamna interzicerea discriminarii negative, dar nu si a celei pozitive).

4. EXPULZAREA ART. 19Expulzarea reprezinta actul prin care un stat constrange unul sau mai multi straini sau apatrizi care se afla pe teritoriul sau sa il paraseasca in cel mai scurt timp posibil. Statul care adopta masura expulzarii nu este dator sa dea explicatii cu privire la motivele expulzarii statului caruia ii apartin cetatenii expulzati sau statului de unde au venit apatrizii. Expulzarea este o institutie juridica intalnita atat in dreptul constitutional, cat si in dreptul international public, fiind considerata o masura administrativa. Desi implica concursul organelor judiciare, fiind hotarata numai de justitie, ea nu este o masura de ordin penal. Ea apare ca urmare a faptului ca persona in cauza devine indezirabila statului care a dispus masura expulzarii. Persoana expulzata nu poate reveni in tara decat daca:a. Ordinul de expulzare a fost anulatb. A dobandit cetatenia statului care l-a expulzatConditiile expulzarii: Are in vedere apararea securitatii nationale a statului si poate fi dispusa numai fata de straini sau apatrizi care, prin faptele lor, au devenit persoane indezirabile statului; Potrivit Constitutiei Romaniei, cetateanul roman nu poate fi expulzat. Masura expluzarii este reglementata si la nivel European in acte precum: Pactul international cu privire la drepturle civile si politice, dar si in Carta drepturilor fundamentale a UE. Procedura expulzarii:Expulzarea este atributul exclusiv al instantelor de judecata, doar ele pot decide expulzarea unui strain sau apatrid de pe teritoriul Romaniei si tot ele, conform principiului simetriei, pot decide anularea ordinului de expulzare. Dreptul de sedere al strainului inceteaza de drept la data la care s-a dispus masura expulzarii. Instanta de judecata poate dispune ca strainul sa fie luat in custodie publica pana la efectuarea expulzarii, fara ca perioada acestei masuri sa depaseasca 2 ani. Daca strainul nu poseda document de trecere a frontierei de stat sau mijloace financiare suficiente, va fi prezentat misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare acreditate in Romania ale statelor ai caror cetateni sunt, pentru eliberarea documentelor.Un strain nu poate fi expulzat intr-un stat in care exista temeri justificate ca viata ii este pusa in pericol. De asemenea, masura expulzarii nu se poate dispune, iar in cazul in care a fost dispusa, nu se poate executa, daca strainul:a. Este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala si magistratul dispune instituirea masurii interdictiei de parasire a localitatii ori a tarii;b. A fost condamnat, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si are de executat o pedeapsa privativa de libertate.

5. EXTRADAREAExtradarea reprezinta actul prin care este predat autorul unei infractiuni de catre statul care il detine unui alt stat, la cererea acestuia, pentru a fi judecat sau pentru a executa o pedeapsa la care a fost condamnat. Este o masura de asistenta juridica interstatala in materie penala prin care se realizeaza transferal unei persoane, urmarita sau condamnata penal, din domeniul suveranitatii judiciare a unui stat in domeniul celuilalt stat.Temei juridic: conventiile de extradare si, in lipsa acestora, conventiile multilaterale prin care sunt incriminate unele infractiuni grave, precum genocidul sau crimele contra pacii. In mod exceptional, cetatenii romani pot fi extradati, dar numai in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate, iar in ceea ce priveste cetatenii straini si cei apatrizi, acestia pot fi extradati, dar numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate. Conditiile extradarii:Extradarea se admite doar pentru acele infractiuni care sunt definite ca atare in reglementarile juridice ale statelor implicate in procesul de extradare. Pot fi extradate, la cererea unui stat strain, persoanele aflate pe teritoriul sau care sunt urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru savarsirea unei infractiuni, ori sunt cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta in statul solicitant. In dreptul international, pentru realizarea extradarii se cer intrunite doua principii:a. Cel al reciprocitatii in ambele state sa existe aceeasi optica asupra faptei care face obiectul solicitariib. Cel al specializarii presupune ca fapta sa fie prevazuta in legislatia ambelor state, iar judecarea si pedepsirea persoanei respective sa aiba loc numai pentru fapte pentru care s-a cerut extradarea. Procedura extradarii:In dreptul romanesc, procedura este reglementata prin Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala. De asemenea, sunt reglementate si persoanele exceptate de la extradare:a. Persoanele straine carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania;b. Persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele stabilite prin conventii sau prin alte intelegeri internationale c. Persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca parti, martori sau experti in fata unei autoritati judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala.In materie de extradare la nivel european, se au in vedere dispozitiile Conventiei privnd simplificarea procedurii de extradare intre statele membre al UE si Conventia privind extradarea intre statele membre al UE etc. 6. PROTECTIA JURIDICA A CETATENILOR ROMANI IN STRAINATATE ART. 17 Explicatie: Legatura permanenta intre individ si statul pe al carui teritoriu locuieste, astfel statul este obligat sa acorde sprijin cetatenilor sai, indiferent de locul unde se afla.Mijloacele de protectie: Legea 156/2000 care reglementeaza modalitatile de protectie a cetatenilor romani in strainatate si la nivelul Uniunii Europene- Carta drepturilor fundamentale a Uniunii.In schimbul acestei protectii, cetatenii au si obligatii fata de stat obligatia de fidelitate fara de tara, obligatia de a contribui cu taxe si impozite la cheltuielile publice etc. Exceptie fac doar acele obligatii care nu sunt compatibile cu absenta lor din tara (ex: neparticiparea la actiuni menite sa preintampine o calmitate).

7. PROTECTIA JURIDICA A CETETNILOR STRAINI SI A APATRIZILOR IN ROMANIADin acest punct de vedere, Constitutia face referire la doau aspect:a. Prevede faptul ca cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectie generala a persoanelor si a averilor; Prin protectia persoanelor, textul constitutional are in vedere acele drepturi naturale, inerente fiintei umane: dreptul la viata, dreptul la integritate psihica si fizica etc. Prin protectia averilor, se au in vedere acele drepturi patrimoniale ale persoanelor, si anume: dreptul de proprietate, libertatea economica, dreptul de mostenire etc. Aceasta protectie se acorda doar cetatenilor straini si apatrizilor ce locuiesc legal in Romania. Chiar daca textul constitutional nu prevede expres acest aspect, OUG a Guvernului privind regimul strainilor reglementeaza acest lucru. b. Dreptul de azil de care pot beneficia cetenii straini si cei apatrizi si care se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor interationale la care Romania este parte. (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Protocolul privind statutul refugiatilor etc)

8. OCUPAREA FUNCTIILOR SI A DEMNITATILOR PUBLICE ART. 16 (3) SI (4)Ocuparea unor functii sau demnitati publice presupune intrunirea unor conditii prealabile, in acest sens, textul constitutional prevede doua: persoana care doreste sa ocupe o functie sau demnitate publica trebuie sa aiba cetatenie romana si domiciluiul in tara. Pe langa aceste doua conditii, legile subsecvente Constitutiei pot institui si alte conditii: varsta, vechime in munca, pregatire profesionala etc. Distinctia dintre functii si demnitati publice:Relatia dintre cele doua este de la intreg la parte. Astfel, prin functii publice se intelege acele functii care presupun autoritatea statului si pentru care persoana care indeplineste aceasta functie este obligata sa depuna juramant de credinta. Demnitatile publice sunt o categorie de functii publice. Ele sunt, de regula, cele care presupun un mandat din partea cetatenilor acordat in vederea exercitarii prerogativelor de suveranitate. Pot fi alese (senatori, deputati etc) sau numite (Avocatul Poporului). Totodata, textul acestui articol 16 trebuie aplicat si interpretat in stransa corelatie cu cel al art. 54, legat de depunerea juramantului de catre functionarii publici. Nici unul dintre cele doua articole nu face distinctia intre functiile publice civile sau militare din punct de vedere al obligatiei depunerii juramantului de credinat fata de tara. Fata de reglementarea constitutionala anterioara revizuirii din anul 2003, actualul text nu mai prevede obligativitatea ca cel care doreste sa indeplineasca o functie sau o demnitate publica civila sau militara sa aiba numai cetatenia romana. Explicatie: Romania accepta dubla cetatenie + instituirea cetateniei europene.De asemenea, odata cu revizuirea din 2003, statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre barbati si femei in privinta ocuparii acestor functii sau demnitati. Statul ofera egalitate de sanse, adica legea trebuie sa ofere aceleasi sanse si barbatilor si femeilor. Exista diverse modalitati de realizare a acestui aspect. Spre exemplu, in Franta, este instituita obligativitatea ca un numar minim de candidati in alegerile parlamentare sa fie femei.

9. ACCESUL LIBER LA JUSTITIE ART. 21 TITULARII DREPTULUI: Sunt persoanele, indiferent de calitatea lor de cetateni. Straini sau apatrizi, caci justitia este un serviciu public ce trebuie oferit oricarei persoane. CONTINUTUL DREPTULUI: are in vedere apararea unui drept, a unei libertati sau a unui interes legitim. Interesul legitim este acel interes care este in acord cu ideea de legalitate si cu cea de stat de drept. SENSUL NOTIUNII DE JUSTITIE: Termenul de justitie are doua intelesuri. Intr-un prim sens se intelege sistemul instantelor judecatoresti: judecatorii, tribunale, curti de apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie. Intr-un al doilea sens, prin justitie se intelege activitatea de solutionare a cauzelor deduse in fata instantelor de judecata: cauze civile, penale etc. ACCESUL LIBER SI NEINGRADIT: Accsul liber si neingradit nu inseamna un acces fara niciun fel de reguli, pentru ca accesul liber la justitie nu est eun drept absolut. De asemenea, accesul liber la justitie nu inseamna un acces gratuit pentru ca justitia presupune costuri. De aceea, legile stabilesc anumite taxe judiciare. PROCES ECHITABIL SI TERMEN REZONABIL: Dupa revizuirea constitutionala din 2003, au fost instituite doua noi alineate legate de procesul echitabil si termen rezonabil. Procesul echitabil constituie o garantie a principiului egalitatii, iar termenul rezonabil constituie o garantie a faptului ca justitia, ca serviciu public, asigura apararea drepturilor si a libertatilor cetatenesti. Sunt avute in vedere trei lucruri distincte:a. Procesul trebuie sa fie echitabil, adica just, bazat pe rigorile legii;b. Trebuie sa fie impartial, deoarece legea este una pentru toti fara niciun fel de discriminare, iar judecatorul este cel care este in masura sa aplice legeac. Judecarea cauzelor trebuie sa se faca intr-un termen rezonabil, fara o prelungire nejustificata a situatiei incerte in care se afla o persoana. Introducerea in Constitutie a dreptului partilor la un process echitabil desfasurat intr-un termen rezonabil a fost necesara avand in vedere si principiile justitiei europene care il consacra si il aplica in solutionarea litigiilor. Acest principiu a fost reglementat si la nivel european in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, dar si in Conventia pentur apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Independenta si impartialitatea judecatorului constituie expresia conceptului de process echitabil. Independenta presupune dispozitii apte sa asigure libertatea de decizie (conditie de numire, de desfasurare a carierei etc). Impartialitatea face apel la calitatile personale ale judecatorului, la rigoarea sa intelectuala si morala, avand sarcina sa aplice legea, trebuie sa fie neutru. Ultimul alineat al acestui articol se refera la JURISDICTIILE SPECIALE ADMINISTRATIVE care sunt facultative si gratuite. Exista o jurisdictie de drept comun infaptuita de organelle judecatoresti prevazute de Constitutie si legi (Inalta Curte de Casatie si Justitie, curtile de apel, tribunale si judecatorii). O jurisdictie speciala ce functioneaza in anumite materii si care da posibilitatea participarii in cadrul acestora si a unor persoane din afara magistraturii. Jurisdictiile speciale pot fi de drept public (constitutionale, administrative etc) sau de drept privat (de munca ori de arbitraj commercial etc). Jurisdictiile speciale sunt caracterizate prin faptul ca ca nu reprezinta instante speciale sau extraordinare si functioneaza pe principii asemanatoare principiilor justitiei. Jurisdictiile speciale nu beneficiaza de toate garantiile oferite de catre instantele judecatoresti precum independent si inamovibilitatea judecatorilor etc.Ele au in vedere doar acele activitati de solutionare a litigiilor care se desfasoara in fata unui organ administrativ jurisdictional prin emiterea unui act administrativ-jurisdictional. Sunt prevazute expres de lege si sunt reglementate pentru anumite categorii de litigii, astfel incat ele nu isi pot proroga competenta si la alte cazuri similare. Constituind exceptii de la regula jurisdictiilor de drept comun, jurisdictiile speciale administrative sunt de stricta interpretare si aplicare la situatiile care prevad aceste jurisdictii. De asemenea, ele nu pronunta hotarari definitive sau irevocabile si nici nu sunt investite cu titlu executoriu. Jurisdictiile administrative sunt facultative. Acest caracter trebuie inteles in sensul ca nimic nu impiedica legiuitorul sa instituie organe administrative jurisdictionale si sa reglementeze proceduri administrative jurisdictionale inainte de sesizarea unei instante judecatoresti. Nu exista insa aceasta obligatie. 10. CARACTERUL DE EXCEPTIE AL RESTRANGERII UNOR DREPTURI SAU LIBERTATI ART. 53 Avand in vedere ca niciun drept nu este absolut, Constitutia prevede cu titlu de exceptie, posibilitatea legiuitorului de a restrange, in anumite cazuri, exercitiul unor drepturi sau libertati. Nu doar Constitutia Romaniei prevede acest lucru, ci si documente internationale in materia drepturilor omului, precum: Declaratia Unuversala a Drepturilor Omului din 1948 sau Carta drepturilor fundamentale.Domeniul de aplicare: CCR a stabilit, prin jurisprudenta sa, ca numai drepturile fundamentale sunt vizate de acest text constitutional, nu si celelalte drepturi subiective.

Conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati:a. Restrangerea trebuie facuta numai prin lege in acest sens, se are in vedere doar legea ca act juridic al Parlamentului. Insa, in practica, CCR a aratat ca restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati se poate face si prin acte juridice cu forta echivalenta legii. Cu toate acestea, dupa revizuirea din 2003, articolul 53 trebuie interpretat prin corelatie cu art. 115, referitor la delegarea legislativa. O asemenea interpretare ne arata ca restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati nu se mai poate face decat prin lege, ca act juridic al Parlamentului. b. Restrangerea se face numai daca se impune pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unor calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Acest lucru arata natura exceptionala a masurii restrangerii exercitiului unor drepturi, ipostazele enumerate fiind strict limitative. c. Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesar intr-o societate democratica acesta conditie impune necesitatea restrangerii doar pe o anumita perioada de timp, intrucat numai o restrangere temporara ar fi in acord cu natura democratica a unei societati. d. Masura restrangerii trebuie sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu aceasta conditie impune autoritatilor si statului abtinerea de la a lua masuri in mod arbitrar. Acest lucru reprezinta si o garantie a aplicarii democratice a restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati. e. Masura restrangerii trebuie aplicata fara a aduce atingere existentei dreptului sau libertatii ceea ce se poate restrange este exercitiul dreptului, nu si dreptul in sine. Suprimarea unui drept nu este o masura democratica. Ea contravine principiilor unei societati democratice.

Sectiunea a 10-a. Inviolabilitatile

1. DREPTUL LA VIATA SI LA INTEGRITATE FIZICA SI PSIHICA ART. 22DREPTUL LA VIATA este unul dintre drepturile fundamentale naturale ale omului. Acest drept este reglementat de toate constitutiile nationale, dar si de acte juridice internationale, precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, dar si de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Strans legat de dreptul la viata este interzicerea pedepsei cu moartea. Pentru o protectie si garantare reala a dreptului la viata s-a considerat necesar ca pedeapsa cu moartea sa fie interzisa. Chiar daca astazi pedeapsa cu moartea este inca prezenta in legislatiile penale ale unor state precum China sau Iran, ideea abolirii acesteia pedepse este una pregnanta, considerandu-se ca lumea a evoluat si ca aplicarea unor predepse de reeducare a infractorului este mult mai elocventa. Din punct de vedere al dreptului romanesc, traditia este aceea a abolirii pedepsei cu moartea, desi ea a fost prevazuta pana in 1989, in Codul Penal din 1864, dar si in unele Constitutii. DREPTUL LA INTEGRITATE FIZICA este parte componenta a vietii unei persoane. Orice atingere a integritatii fizice a unei persoane inseamna o lezare a dreptului la viata. Integritatea fizica nu trebuie confundata cu notiunea de handicap fizic. Acesta din urma poate interveni din diverse motive, uneori independent de vointa persoanei (nasterea cu un handicap a unei persoane), alteori in mod voit (automutilarea). Textul constitutional prevede ca nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant. Nefiind un drept absolut, si dreptului la integritate fizica i se pot aduce limitari. Spre exemplu, amputarea unui membru pentru a se salva viata persoanei. Exercitiul dreptului la integritate fizica poate fi si restrans in baza articolului 53. DREPTUL LA INTEGRITATE PSIHICA este si el un drept strans legat de dreptul de viata. Integritatea psihica nu poate fi disociata nici de integritatea fizica. De regula, o atingere adusa integritatii fizice afecteaza si integritatea psihica. Pot exista insa si anumite situatii in care afectarea integritatii psihice sa nu antreneze neaparat si afectarea integritatii fizice. Textul constitutional face referire la interzicerea oricarei forme de tortura ori pedeapsa inumana sau degradanta, pentru ca tortura poate fi atat fizica, cat si psihica. In protejarea si garantarea dreptului la viata si la integritate fizica si psihica, exista, pe de o parte, obligatia statului de proteja individul impotriva oricaror atingeri aduse acestor drepturi de catre alte persoane sau grupuri de persoane, pe de alta parte, exista o obligatie a statului de a nu recurge la masuri care sa afecteze aceste drepturi in actiunile sale de protejare a valorilor societatii sau a drepturilro altor persoane.

2. LIBERTATEA INDIVIDUALA ART. 23Libertatea individuala vizeaza libertatea fizica a persoanei si dreptul sau de a se comporta liber, netinut de nicio restrictie. Alaturi de libertatea individuala, textul constitutional foloseste si expresia de siguranta persoanei. Siguranta persoanei constituie ansamblul garantiilor oferite de lege prin care este protejata persoana in cazul in care impotriva ei se iau de catre stat masuri privative de libertate. Intre cele doua exista o relatie de la intreg la parte, dar si o relatie de interdependenta. Libertatea individuala este consacrata si la nivel international, in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale etc. Nefiind un drept absolut, libertatea individuala contine si restrangeri pe care statul le poate aduce acestui drept. Este vorba despre perchezitie, retinere si arestare limitele legale ale libertatii individuale. a. Perchezitia reprezinta o masura dispusa de Codul de procedura penala prin care sunt ridicate anumite obiecte sau inscrisuri ce pot servi ca mijloace de proba in procesul penal. Acest articol are in vedere insa numai perchezitia corporala, nu si cea domiciliara. b. Retinerea este o masura preventiva privativa de libertate care poate fi dispusa de procuror sau de catre organul de cercetare penala. Retinerea se face in cazul in care o persoana este suspectata ca a savarsit o fapta penala. Celui retinut trebuie sa i se aduca la cunostinta, in limba pe care o cunoaste, motivele retinerii. Retinerea nu poate dura mai mult de 24 de ore. Numai in situatia retinerii persoanei in caz de flagrant delict, legislatia procesul penala prevede retinerea pe o perioada fixa de 24h, in restul cazurilor, retinerea poate sa fie mai mica de 24h, daca nu sunt necesare toate. Ascultarea retinutului se face in prezenta avocatului. c. Arestarea este tot o masura privativa de libertate. Trebuie facuta distinctia intre arestarea preventiva si arestarea in vederea executarii unei pedepse (incarcerarea). Incarcerarea este deja o masura privativa de libertate ca urmare a unei hotarari definitive de condamnare. Arestarea preventiva se face numai in cursul procesului penal si numai de catre un judecator. Daca arestarea s-a dispus in cursul urmaririi penale, ea se face numai pentru o durata maxima de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu cate cel mult 30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca 180 de zile. In faza de judecata, instant este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic, si nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea arestarii preventive. Celui arestat trebuie sa i se aduca la cunostinta, de indata, motivele arestarii, in limba pe care o intelge. Numai judecatorul poate lua masura arestarii preventive si tot el poate prelungi aceasta masura. Toate deciziile instantei privind arestarea preventiva sunt supuse cailor de atac prevazute de lege, intrucat, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, persoana este considerata nevinovata.

Punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au disparut. Aceasta este o garantie a rezonabilitatii masurilor privative de libertate, punerea in libertate neinsemnand o absolvire de vina. Liberarea provizorie consta in posibilitatea persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune. Conditiile de control judiciar si cuantumul cautiunii sunt stabilite de catre instanta de judecata. Legalitatea pedepsei este una dintre conditiile strict prevzute de textul constitutional in ceea ce priveste aplicarea de catre instanta de judecata a unei pedepse persoanei care a savarsit o fapta penala. Legalitatea vizeaza atat temeiul stabilirii unei pedepse, cat si conditiile, nimeni nu poate fi sanctionat pentru o fapta care nu este interzisa sau sanctionata de lege in momentul savarsirii ei. De asemenea, nimeni nu poate fi pedepsit altfel decat prevede legea. Prezumtia de nevinovatie are in vedere regula conform careia, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, persoana este considerata nevinovata. Natura juridica a sanctiunii privative de libertate nu poate fi decat penal. Nu poate fi instituita o sanctiune privativa de libertate prin norme civile, administrative etc.

3. DREPTUL LA APARARE ART. 24Dreptul la aparare este unul dintre drepturile fundamentale prevazute atat in legislatia interna, cat si in cea internationala: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, dar si Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale. Notiunea dreptului de aparare: cunoaste doua acceptiuni:a. Dreptul oricarei persoane de a beneficia de un aparator calificat, un avocat b. Posibilitatea oricarei persoane de a beneficia de toate garantiile oferite de lege pentru dovedirea nevinovatiei in cursul unui proces. Continutul dreptului: are in vedere toate acele garantii oferite de lege si puse la dispozitia oricarei persoane pentru a se putea apara in cursul unui proces. Astfel: Daca partile nu isi permit angajarea unui avocat, statul va asigura din oficiu un avocat acestora; Invinuirile care se aduc de catre organele de cercetare sau de urmarire penala trebuie facute in prezenta unui avocat si cu ascultarea persoanei invinuite, prin intermediul unui interpret, in cazul in care, persoana in cauza nu cunoaste limba. Legea ofera chiar posibilitatea oricarei persoane de a se apara singura in cazul in care doreste acest lucru. Pentru situatiile speciale, legea ofera chiar posibilitatea asigurarii unui aparator platit de catre stat. Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar orice persoana fizica, in situatia in care nu poate face fata cheltuielilor unui proces sau celor e care le implica obtinerea unor consultatii juridice in vederea apararii unui drept sau interes legitim in justitie. Ajutorul public judiciar se poate acorda in urmatoarele forme:a. Plata onorariului pentru asigurarea reprezentarii, asistentei juridice si, dupa caz, a apararii, printr-un avocat numit sau ales. b. Plata expertului, traducatorului sau interpretului folosit in cursul procesului;c. Plata onorariului executoruluid. Scutiri, reduceri, esalonari sau amanari de la plata taxelor judiciare;

4. DREPTUL LA LIBERA CIRCULATIE ART. 25 Libera circulatie face parte din drepturile inerente fiintei umane. De aceea, in doctrina, s-a afirmat ca libera circulatie face parte din drepturile de prima generatie, orice persoana, prin natura ei, avand libertatea de a circulaAcest drept este reglementat si la nivel international, in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile politice si civile sau Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Continutul dreptului: are in vedere doua aspecte:a. Libera circulatie in interiorul tariib. Posibilitatea de a parasi interiorul tariiLibera circulatie in interiorul tarii presupune doua componente:a. Libertatea de deplasare in interiorul tarii este un drept garantat oricarei persoane. Asigurarea acestui drept nu inseamna si ca statul are obligatia de a asigura plata cheltuielilor pentru deplasare. Acest drept poate fi uneori restrans in baza articolului 53 din Constitutie. b. Libertatea de stabilire a domiciliului sau a resedintei in orice localitate din tara textul constitutional are in vedere doar libertatea de stabilire a domiciliului sau a resedintei intr-o alta localitate. Termenul de localitate trebuie interpretat prin prisma legislatiei referitoare la organizarea administrativ-teritoriale. Posibilitatea de a parasi interiorul tarii, de a emigra si de a reveni in tara, trebuie analizata in corelatie cu cateva elemente:a. Asigurarea mijloacelor materiale de calatorie in strainatate;b. Indeplinirea unor conditii prealabile necesare parasirii teritoriului;c. Acceptarea de catre statul pe teritoriul caruia doresti sa calatoresti; Acestea sunt conditii necesare pe care o persoana trebuie sa le indeplineasca pentru a circula liber in strainatate. De asemenea, restrangerea exercitiului se poate face in baza articolului 53 din Constitutie.

5. DREPTUL LA VIATA INTIMA, FAMILIALA SI PRIVATA - ART. 26 La o prima analiza a dreptului, se poate spune ca acesta se refera de fapt la un singur drept, viata intima, care are doua componente, intima familiala si intima privata. Este un drept fundamental care face parte din prima generatie de drepturi si care isi are reglementarea si la nivel intern, cat si la nivel international: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, dar si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Viata intima familiala are in vedere viata de familie a persoanei. Prin familie, din punct de vedere juridic, se intelege acel grup de persoane intre care exista drepturi si obligatii reciproce ce izvorasc din raporturile de casatorie, rudenie etc. Ocrotirea de catre stat, prin lege, a vietii intime familiale reprezinta o obligatie. Viata de familie este ocrotita si prin alte norme constitutionale: dreptul la familie, protectia copiilor si tinerilor, dreptul la mostenire etc. Protectia familiei este consacrata si prin alte acte normative, precum Codul civil, Codul familliei, Codul penal etc. Viata intima privata - se refera, de regula, la intimitatea sau confidentialitatea pe care o persoana intelege sa o pastreze in jurul ei (viata sentimentala, starea de sanatate, preferinte religioase sau sexuale etc). Tot aici intra si zonele aflate la confluenta dintre spatiul intim si cel comunitar, cum ar fi datele cu caracter personal, nume, varsta etc, dar si secretul corespondentei, inviolabilitatea domiciliului, cat si dreptul la propria imagine (publicarea unor fotografii fara acceptul persoanei fotografiate). Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi conform textului constitutional, persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica si bunele moravuri. Acest drept are in vedere libertatea corporala si dreptul persoanei de a dispune de propriul corp. Situatii precum examenul obligatoriu al sanatatii inainte de casatorie, vaccinarile obligatorii sau examenele medicale pentru depistarea unor boli venerice sau contagioase nu reprezinta incalcari ale dreptului unei persoane de a dispune de ea insasi.

6. INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI ART. 27Textul constitutional garanteaza inviolabilitatea domiciliului si a resedintei oricarei persoane, stabilind ca nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliuiul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia. Protectia domiciliului si a resedintei unei persoane este reglementata atat la nivel intern, cat si la nivel international, in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, dar si in Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale. Notiunea de domiciliu are in vedere locul unde o persoana locuieste in mod permanent. In dreptul constitutional, prin domiciliu se intelege locul unde o persoana locuieste singura sau impreuna cu familia sa. Domiciliul cuprinde nu doar camera in care locuieste o persoana, ci si dependintele acesteia: curte, garaj etc. De asemenea, in dreptul constitutional nu se face distinctia pe care o intalnim in dreptul civil intre domiciluiul de drept comun, cel legal si cel conventional. Notiunea de resedinta se refera la locul in care o persoana locuieste in mod temporar sau ocazional (o camera de hotel, casa de vacanta etc.).Exceptii de la regula inviolabilitatii domiciliului aceste exceptii privesc situatia in care se poate patrunde in locuinta unei persoane cu sau fara acceptul persoanei. a. Executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti are in vedere situatia in care chiar legea da posibilitatea patrunderii in locuinta unei persoane pentru asigurarea eficientei justitiei. In acest caz, nu este nevoie de acceptul persoanei in cauza pentru patrunderea in locuinta sa, deoarece persoana respectiva este cea care trebuie sa raspunda juridic pentru faptele sale.b. Inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane are in vedere o stare de necesitate. In acest caz, desi legea nu ordona patrunderea in locuinta unei persoane, nu este sanctionata acesta patrundere, deoarece ea se face avand in vedere o situatie speciala in care persoana se afla (spre exemplu: stingerea unui incendiu). c. Apararea securitatii nationale sau a ordinii publice chiar legea ordona patrunderea in locuinta persoanei fara acceptul acesteia. Mentinerea ordinii publice si apararea securitatii nationale sunt masuri de ordin general care impun interventia autoritatilor statului in vederea protejarii drepturilor si libertatilor celorlalte persoane. d. Prevenirea raspandirii unei epidemii legea ordona patrunderea in locuinta unei persoane. In acest caz, are loc o limitare a dreptului unei persoane in vederea protejarii drepturilor celorlalte persoane. Patrunderea in locuinta se face numai dupa ce autoritatile au constatat existenta unei epidemii si au ajuns la concluzia ca nu exista alta cale de stopare a acelei epidemii. Perchezitia domiciliara este tot o forma de limitare a inviolabilitatii domiciliului. Aceasta reprezinta o activitate procesual-penala ce consta in cercetarea domiciliului unei persoane pentru gasirea si ridicarea unor obiecte sau inscrisuri sau pentru eventuala descoperire a unor noi mijloace de proba necesare aflarii adevarului. Perchezitia se dispune numai de judecator si se efectueaza numai in conditiile si in formele prevazute de lege. Astfel, spre exemplu, in cazul membrilor Parlamentului, perchezitia nu este posibila decat dupa incuviintarea Camerei Parlamentului din care acesteia fac parte. De asemenea, perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, cu exceptia cazului de infractiune flagranta.

Sectiunea a 11-a. Drepturile si libertatile social-economice si culturale

1. DREPTUL LA INVATATURA ART. 32Dreptul la invatatura este unul din drepturile fundamentale ce face parte din generatia a doua de drepturi denumite si drepturi pozitive. Pentru existenta acestui drept, statul trebuie sa se implice pregatind dascali si creand scoli unde sa invete copiii. Prin continutul sau, dreptul la invatatura este un drept social-cultural. Este un drept social datorita numarului mare de destinatari si este un drept cultural datorita scopului sau, acela al educarii copiilor si tinerilor. Datorita importantei lui, acest drept este reglementat atat la nivel intern, cat si la nivel international, in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, dar si in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Formele de realizare a invatamantului (invatamantul general, liceal, profesional, superior etc).Textul constitutional contine unele reguli cu privire la modul de realizare a invatamantului. Astfel:a. Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana aceasta regula trebuie interpretata prin prisma caracterului oficial al limbii romane, prevazut in Constitutie in art. 13. Constitutia prevede dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor materna si dreptul de a putea fi instruite in aceasta limba. Statul garanteaza acest drept prin pregatirea cadrelor didactice care sa poata preda tinerilor in limba lor materna si crearea de scoli sau clase cu predarea in limba materna a persoanelor apartinand minoritatilor nationale. b. Invatamantul de stat este gratuit, in conditiile legii se are in vedere doar gratuitatea invatamantului de stat, pentru cel privat sic el confessional, statulul nu garanteaza gratuitatea. Astfel, Constitutia prevede ca statul acorda burse sociale de studii copiilor si tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati.c. Invatamantul superior beneficiaza de autonomie universitara si anume, posibilitatea universitatilor de a-si stabili propriile reguli de conducere, de a exercita libertatea academica fara niciun fel de ingerinte politice, ideologice, religioase, de a-si asuma un ansamblu de competente si obligatii in concordanta cu optiunile si orientarile strategice nationale ale invatamantului universitar. d. Invatamantul religios este organizat si se desfasoara potrivit cerintelel specifice fiecarui cult se au in vedere, pe de o parte, modul de realizare si organizare a invatamantului religios in scolile de stat (respectarea libertatii constiintei fiecaruia si evitarea indoctrinarii sau obligarea unor persoane sa imbratiseze anumite religii sau dogme religioase), iar, pe de alta parte, modul de organizare si functionare a invatamantului confesional (pregatirea profesionala a dasacalilor in acord cu cerintele generale ale fiecarui cult).

2. ACCESUL LA CULTURA ART. 33 Dreptul la cultura este un drept fundamental introdus in Constitutia Romaniei dupa revizuirea din anul 2003. Importanta practica a acestui drept a facut ca el sa fie reglementat nu numai la nivel intern, ci si la nivel international, in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Carta drepturilor fundamentale. Prin continutul sau, dreptul la cultura face parte din categoria drepturilor sociale, economice si culturale, fiind insa in stransa legatura si cu o serie de drepturi precum libertatea e exprimare sau de gandire. Destinatarii si beneficiarii acestui drept sunt deopotriva atat cetatenii, cat si strainii si apatrizii. Constitutia face referire la termenul de persoana. Accesul la cultura face parte din generatia a treia de drepturi, denumite si drepturi de solidaritate, deoarece, pentru realizarea acestui drept, statele trebuie sa coopereze. Formele de realizare a accesului la cultura:a. Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea are in vedere crearea de catre stat a cadrului legal si institutional prin care orice persoana are posibilitatea de a accede la diverse lucrari, de a se putea educa fara niciun fel de ingerinte de ordin doctrinar sau propagandistic, de a imbratisa orce fel de idee fara a putea suporta consecintele legii. b. Libertatea persoanei de a accede la valorile culturii nationale si universale acesta nu se mai poate face decat printr-o implicare a statului in privinta sprijinirii tiparirii si difuzarii operelor nationale si universale.c. Pastrarea identitatii spirituale reprezinta o continuare a libertatii persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea. Odata dezvoltatea spiritualitatea unei persoane, statul trebuie sa dea posibilitatea acesteia de a-si pastra acea spiritualitate, abtinandu-se de la a face orice de natura sa duca la pierderea acesteia. d. Sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor si protejarea si conservarea mostenirii culturale statul are obligatia sustinerii si finantarii culturii nationale si conservarea mostenirii culturale lasate de catre inaintasi omenirii. e. Dezvoltarea creativitatii contemporane presupune educatia generatiilor viitoare nu doar prin cunoastere, ci si prin dezvoltarea aptitudinilor creatoare. f. Promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume reprezinta nu numai un drept, ci si o obligatei a tuturor persoanelor care traiesc in Romania.

3. DREPTUL LA OCROTIREA SANATATII ART. 34Este unul din drepturile fundamentale ale persoanei care garanteaza acesteia dreptul la viata, integritate psihica si fizica, dar si dreptul la un nivel de trai decent. Este reglementat nu numai la nivel intern, dar si la nivel international in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile sociale, economice si culturale si Carta Social Europeana. Statul roman garanteaza dreptul la ocrotirea sanatatii prin oferirea unui cadru legal si institutional privind asigurarile obligatorii de sanatate, realizarea de programe publice de informare a cetatenilor cu privire la controlul periodic al sanatatii, construirea de spitale, asigurarea unor servicii de salubritate publica etc. Prin continutul sau, dreptul la ocrotirea sanatatii este un drept social, economic si cultural. Este un drept social datorita beneficiarilor sai; este un drept economic din cauza costurilor pe care le presupune si un drept cultural, deoarece mentinerea sanatatii inseamna si educarea cetatenilor in ceea ce priveste necesitatea sanatatii.Textul constitutional face si o enumerare exemplificativa a catorva elemente necesare asigurarii, mentinerii si protejarii sanatatii publice. Astfel, statul organizeaza asistenta medicala pentru populatie, creeaza si dezvolta sisteme de asigurari sociale pentru boala, accidente, maternitate si recuperare, controleaza exercitarea profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale, stabileste orice alte masuri de protectei a sanatatii fizice si mentale a persoanelor.

4. DREPTUL LA UN MEDIU SANATOS ART. 35Dreptul la un mediu sanatos este unul dintre drepturile fundamentale recunoscute de Constitutia Romaniei dupa revizuirea din 2003. Acest drept este reglementat nu numai la nivel intern, dar si nivel international, in documente precum: Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si in Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale. Dreptul la un mediu sanatos este un drept din generatia a treia de drepturi denumite si drepturi de solidaritate, deoarece statele trebuie sa coopereze pentru a asigura respectarea acestui drept. Dreptul la un mediu sanatos, asa cum este reglementat de Constitutia Romaniei, este atat un drept, cat si o indatorire, avand in vedere ca in alin. 3 se prevede ca persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurator. De asemenea, dreptul la un mediu sanatos este un drept social-economic prin continutul sau. Din punct de vedere al statului, dreptul la un mediu sanatos implica o serie de obligatii pentru stat, care trebuie sa asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Acest drept este un drept pozitiv, fiindca statul trebuie sa ofere garantii pentru asigurarea unui mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic.

5. DREPTUL LA MUNCA SI LA PROTECTIE SOCIALA A MUNCII ART. 41Dreptul la munca eset unul dintre drepturile fundamentale reglementate atat la nivel intern, cat si la nivel international, in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile sociale, economice si culturale si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Notiune: In sens larg libertatea alegerii profesiei, a ocupatiei, a locului de munca in tara sau in afara ei, protective sociala a muncii, salarizarea muncii, dreptul la negocieri colective si individuale, stabilitate in munca; In sens restrans - libertatea unei persoane la munca si la stabilitate in munca \Dreptul la munca este un drept complex ce face parte din categoria drepturilor social-economice si din generatia a doua de drepturi, drepturi pozitive, pentru a carui existenta statul trebuie sa se implice in privinta dezvoltarii de locuri de munca, pregatiri profesionale continue a angajatilor, asigurarea unor conditii de munca decente care sa nu puna in pericol viata si sanatatea celor care muncesc. In baza dreptului la munca, salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala; a. Securitatea si sanatatea salariatilor constituie expresia implicarii statului in prevenirea accidentelor si a bolilor profesionale ale salariatilor. Aceasta securitate este asigurata printr-o serie de masuri pe care statul este obligat sa le ia in vederea asigurarii unui mediu de munca nevatamator pentru salariati. (asigurari de munca, concediu medical, tratamente gratuite pentru boli profesioanale etc). b. Regimul de munca al femeilor si al tinerilor situatia speciala a femeilor si a tinerilor necesita masuri de protectie suplimentare. Aceste masuri vizeaza durata redusa a zilei de munca pentru femeile care trebuie sa isi ingrijeasca copiii minori, asigurarea unor conditii speciale de munca etc. c. Instituirea unui salariu minim brut pe tara salariul trebuie sa fie echitabil si satisfacator raport cu efortul depus de persoana care munceste. Prin legi speciale, statul asigura anual sau periodic un nivel minim al salariului brut pe care il primeste orice salariat.

Continutul dreptului la munca:a. Repaus saptamanal de regula, acest repaus se acorda saptamanal, in zilele de sambata si duminica, dar el poate fi acordat si in alte zile ale saptamanii in cazul persoanelor cu regim special de munca. b. Concediu de odihna platit legea stabileste durata minima a concediului anual. Angajatii nu pot renunta la acest concediu. In durata concediului de odihna nu sunt incluse zilele de repaus saptamanal, sarbatorile legale si nici zilele de concediu medical. c. Prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale necesita asigurarea unor masuri speciale din partea statului pentru angajatii respectivi. Aceste masuri pot privi reducerea duratei de munca, reducerea limitei de varsta standard pentru pensionare etc. d. Formarea profesionala este o necesitate pentru perfectionarea permanenta a salariatilor si adaptarea lor la piata muncii (ex: extinderea la scara larga a utilizarii computerului necesita perfectionarea profesionala a angajatilor in utilizarea acestui mijloc modern de desfasurare a muncii). e. Durata zilei de munca este stabilita in Constitutie ca fiind, in medie, 8 ore pe zi. Constitutia lasa posibilitatea stabilirii prin legi speciale si a unor derogari de la acesta regula in cazuri speciale (spre ex: cazul pilotilor etc).f. La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii este expresia egalitatii in drepturi a femeilor cu barbatii. g. Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective reprezinta instrumente de protectie a salariatilor. Si la nivelul Uniunii, Carta drepturilor fundamentale prevede acest aspect. Spre exemplu, orice lucrator are dreptul la protectie impotriva oricarei concedieri nejustificate, in conformitate cu dreptul Uniunii si cu legislatia si practica nationala. Munca fortata: Tot in cadrul dreptului la munca se inscrie si pr otectia dreptului la munca prin interzicerea muncii fortate. Munca fortata este definita in actele internationale ca fiind acea munca sau serviciu care sunt cerute unei persoane sub amenintarea unei pedepse si pentru care persoana respectiva nu s-a oferit voluntar. De asemenea, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii stabileste faptul ca varsta minima de incadrare in munca nu poate fi inferioara celei la care inceteaza perioada de scolarizare obligatorie, fara a aduce atingere normelor mai favorabile tinerilor si cu exceptia unor derogari limitative. Tinerii acceptati sa lucreze trebuie sa beneficieze de conditii de munca adaptate varstei sis a fie protejati impotriva exploatarii economice sau a oricarei activitati care ar putea pune in pericol securitatea, sanatatea, dezvoltarea lor fizica etc. Nu constituie munca fortata:a. Activitatile pentru indeplinirea indatoririlor militare, precum si cele desfasurate, potrivit legii, in locul acestora, din motive religioasa sau de constiinta;b. Munca unei persoane condamnate, prestate in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate condititionata c. Prestatiile impuse in situatia creata de calamitati sau de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege;

6. DREPTUL LA GREVA ART. 43GREVA este atat un fenomen juridic, cat si un fenomen social. Greva poate fi definita ca acea activitate de incetare a lucrului, in mod colectiv si organizat, de catre un colectiv de salariati in scopul prezentarii si obtinerii unor revendicari profesionale, economice si sociale. Din punct de vedere social, greva are un continut mult mai larg, fiind considerata o miscare sociala prin care un grup profesional incearca, prin incetarea lucrului, sa-si impuna anumite solutii sau sa anuleze anumite decizii. Titularii dreptului la greva sunt salariatii. Titularul dreptului la greva este intotdeauna o persoana (salariatul), deoarece dreptul la greva, ca drept fundamental, este un drept subiectiv. Beneficiarul dreptului la greva nu poate fi decat o colectivitate, deoarece exercitarea acestui drept nu se poate face decat colectiv. Scopul grevei este apararea unor interese profesionale, economice si sociale. Orice alt scop al unei greve este considerat a fi ilicit. Lucratorii si angajatorii sau organizatiile lor au dreptul, in conformitate cu dreptul UE si al legislatiilor nationale de a negocia si de a incheia conventii colective la nivelurile corespunzatoare si de a recurge, in caz de conflicte de interese, la actiuni colective pentru apararea intereselor lor, inclusiv la greva. Regimul juridic al grevei este reglementat prin legi speciale. Constitutia lasa la latitudinea legiuitorului stabilirea conditiilor si a limitelor exercitarii dreptului la greva. Tot legea este cea care prevede garantiile necesare asigurarii serviciilor esentiale pentru societate (spre ex: servicii medicale). Legea prevede si anumite categorii de persoane care nu au dreptul la greva (ex: membrii active ai armatei).

7. DREPTUL LA PROPRIETATE PRIVATA ART. 44Dreptul la proprietate este unul dintre cele mai vechi drepturi ale persoanei. Asa se face ca astazi intalnim o serie de documente internationale care consfintesc dreptul de proprietate: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale, dar si Carta drepturilro fundamentale. Obiectul dreptului de proprietate: Textul constitutional vorbeste despre dreptul de proprietate, precum si despre creantele asupra statului, care sunt garantate. Notiunea de drept de proprietate se are in vedere orice bun aflat in proprietatea unei persoane, chiar si acele bunuri pentru care persoana are o speranta legitima de a obtine folosirea lui efectiva. In privinta creantelor acestea, pentru a fi garantate, trebuie sa fie recunoscute, sa fie certe si exigibile.

Titularii dreptului de proprietate Textul constitutional prevede ca proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Dupa revizuirea din 2003, au fost introduse noi reguli cu privire la dreptul de proprietate al cetatenilor si apatrizilor. Astfel, cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute de legea organica, precum si prin mostenire legala. (Legea organica 312/2005 este cea care prevede conditiile si limitele dobandirii dreptului de proprietate de catre cetatenii straini, apatrizii si persoanele juridice). Sarcinile proprietaruluiOrice drept trebuie exercitat il limitele sale, astfel incat sa nu se aduca atingere drepturilor celorlalti participanti la raporturile juridice. De aceea, Constitutia precizeaza ca dreptul de proprietate obliga la resepctarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Sarcinile legale ale proprietarului trebuie cautate in legile speciale privind proprietatea. De asemenea, sarcinile ce deriva din obiceiul locului sunt greu de identificat, deoarece presupun un anumit subiectivism in functie de locul proprietatii. Garantiile oferite dreptului de proprietatea. Egala ocrotire si garantare a proprietatii de catre lege, indiferent de titular are in vedere aplicarea principiului egalitatii in drepturi si in fata legii.b. Inviolabilitatea proprietatii private aceasta caracteristica reiese din dispozitiile articolului 136, iar inviolabilitatea da expresie unei protectii pur declarative a proprietatii private.c. Instituirea unor conditii speciale de expropriere si de folosire a subsolului unei proprietati exproprierea reprezinta trecerea silita in proprietatea statului a unor bunuri (terenuri sau cladiri) pentru cauza de utilitate publica, in baza unei prealabile si juste despagubiri. Beneficiarul acestu drept de expropriere este intotdeaua statul sau o institutie a statului. Obiectul expropierii il constituie bunurile imobile, proprietate privata a diverselor persoanefizice sau juridice. Procedura exproprierii presupune mai multe etape: Declararea utilitatii publice Masuri premergatoare exproprierii Transferul efectiv al dreptului de proprietate de la expropriate la expropriator. Despagubirea este dreapta numai daca respecta adevarata valoare a bunului expropriat si este prealabila numai daca se face inainte de transferarea proprietatii bunului de la expropriate la expropriator. In privinat folosirii subsolului unei proprietati, Constitutia prevede ca pentru lucrari de interes general autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatilor. d. Interzicerea nationalizarii reprezinta o garantie efectiva a dreptului de proprietate. Nationalizarea reprezinta trecerea silita in proprietatea statului a unor bunuri (terenuri sau cladiri) fara plata unei despagubiri echivalente. Din redactarea textului se poate observa ca legiuitorul roman a avut in vedere doar interzicerea nationalizarii unor proprietati private in functie de apartenenta proprietarului la o anumita clasa sociala, etnie, politica, religie etc. Textul constitutional nu exclude in totalitate nationalizarea. Uneori este posibila nationalizarea in raporturile internationale dintre state, pentru reglarea raporturilor juridice dintre ele cu privire la unele bunuri.e. Imposibilitatea confiscarii averii dobandite in mod licit - acesta este o prezumtie legala relative, deoarece daca se dovedeste ca bunurile au fost dobandite in mod ilicit, ele pot fi confiscate. Aceasta confiscare nu se poate face decat in conditiile si limitele prevazute de lege. Prezumtia caracterului licit al dobandirii bunurilor functioneaza si in cazul bunurilor folosite sau rezultate din infractiuni sau contraventii. Aceste bunuri pot fi confiscate numai in conditiile legii. Este sarcina autoritatilor statului sa demonstreze caracterul ilicit al bunurilor pentru care se cere confiscarea.

8. LIBERTATEA ECONOMICA ART. 45LIBERTATEA ECONOMICA reprezinta o notine complexa aflata in stransa legatura cu teoriile economice si cu doctrinele politice. Ea trebuie interpretata, de asemenea, in stransa legatura cu dreptul de proprietate. Acest drept este reglementat nu numai la nivel intern, dar si la nivel international, in documente precum Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Notiune: Constitutia se limiteaza doar la a face precizarea ca accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate. Libertatea economica presupune insa inceperea unei activitati economice si desfasurarea de fapte de comert intr-un mediu concurential. Activitatea economica este definita in actele normative drept acea activitate agricola, comerciala, industriala, desfasurata pentru obtinerea unor bunuri sau servicii a caror valoare poate fi exprimata in bani si care sunt destinate vanzarii ori schimbului pe pietele organizate, sau unor beneficiari determinati ori determinabili, in scopul obtinerii unui profit. Concurenta este denumirea data relatiilor dintre cei care actioneaza pe aceeasi piata pentru realizarea propriilor interese in conditii de libertate economica. Prin natura sa, libertatea economica este un drept fundamental. Prin continut, libertatea economica presupune analiza unui cadru care excede sferele juridicului, fiind deopotriva un concept juridic, economic, social si politic. Libertatea economica reprezinta conditia realizarii celorlalte drepturi fundamentale, precum dreptul la viata, la un nivel de trai decent etc.

9. DREPTUL LA MOSTENIRE ART. 46Dreptul la mostenire este un drept fundamental strans legat de dreptul la proprietate, deoarece prin mostenire se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre unul sau mai multe subiecte de drept: persoane fizice, juridice sau stat. Lato sensu, mostenirea mai este denumita si succesiune, numai ca succesiunea se refera la orice transmitere patrimoniala, intre vii sau pentru cauza de moarte, cu titlu universal sau cu titlu particular, intre persoane fizice sau persoane juridice. Astfel, mostenirea este una dintre formele succesiunii, deoarece se refera strict doar la transmiterea patrimoniului unei persoane fizice. Datorita importantei practice a mostenirii, acest drept este reglementat atat la nivel constitutional, cat si la nivel international, in documente precum Carta drepturilor fundamentale. Constituia Romaniei se limiteaza doar la a preciza ca dreptul la mostenire este garantat. Conditiile cerute pentru a mosteni sunt cele precizate in legile subsecvente, care sunt in numar de doua. a. Capacitate succesorala (are capacitate succesorala orice persoana care exista, traieste la data deschiderii mostenirii)b. Vocatie succesorala (chemarea la mostenire a unei persoane). Garantiile dreptului la mostenire privesc toate formele mostenirii: atat cea testamentara, cat si cea legala. Constitutia protejeaza aptitudinea generala si abstracta a oricarei persoane de a dobandi o mostenire si garanteza dreptul la o mostenire deja existenta.

10. DREPTUL LA UN NIVEL DE TRAI DECENT ART. 47 DREPTUL LA UN TRAI DECENT implica conditii de trai rezonabile care sa fie in continua amelioare, tot traiul decent inseamna si posibilitatea oricarei persoane de a avea acces la hrana, imbracaminte, locuinta, pentru asigurarea unei vieti demne. Reglementare juridica: Importanta tot mai mare pe care o are acest drept pentru viata oamenilor a determinat organismele internationale sa ia masuri pentru inscrierea acestui drept in actele juridice internationale referitoare la drepturile omului. Astfel, a fost inscris in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international referitor la drepturile sociale, economice si culturale, dar si in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Dreptul la un nivel de trai decent este un drept pozitiv, avand in vedere ca statul are obligatia nu doar de a se abtine de la a nu face nimic de natura a incalca acest drept, ci, din contra, statul trebuie sa se implice activ pentru ca dreptul la un nivel de trai decent sa poata fi garantat tuturor persoanelor. De aceea, textul constitutional vorbeste despre obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent. Continutul dreptului la un nivel de trai decent priveste, in special, asigurarile sociale si masurile de asistenta sociala pe care statul trebuie sa le acorde cetatenilor sai. Astfel, asigurarile sociale cuprind asigurarea de sanatate, prestatiile de maternitate, ajutorul de deces, dreptul la pensie, drepturile acodate unor categorii speciale precum veteranii de razboi, vaduvelor, fostilor detinuti politici etc. Identificarea celor care au nevoie de ajutor pentru a nu fi marginalizati sau exclusi social este o obligatie a statului prin serviciile sale sociale. Asigurarea unui nivel de trai decent pentru populatia unei tari inseamna si atingerea unui anumit grad de civilizatie si dezvoltare in masura sa asigure individului o dezvoltare armonioasa si o batranete decenta.

11. DREPTUL LA CASATORIE SI DREPTUL DE A INTEMEIA O FAMILIE ART. 48 Datorita importantei familiei pentru societate, actele juridice interne si internationale au reglementat protectia si garantarea acesteia. Astfel, in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire al drepturile civile si politice, Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale, dar si in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Dreptul la casatorie si dreptul oricarei persoane de a-si intemeia o familie este un drept fundamental ce face parte din prima generatie de drepturi. El este un drept social prin continutul sau avand in vedere numarul mare de destinatari.Acest drept se bazeaza pe cateva principia dupa cum urmeaza:a. Libertatea casatoriei are in vedere consimtamantul liber al celor doi soti cu privire la incheierea unei casatorii, care este un act de ordine publica si, de aceea, la incheierea casatoriei este nevoie nu doar de prezenta celor doi viitori soti, ci si a unor persoane care sa constituie martori ai exprimarii publice a consimtamantului la casatorie a celor doi soti (el trebuie sa fie dat personal, neviciat si constatat public de catre ofiterul de stare civila).Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege. Astfel, in ceea ce priveste incheierea unei casatorii, legea prevede urmatoarele conditii: Indeplinirea varstei matrimoniale (18 ani atat pentru femei, cat si pentru barbati); Comunicarea reciproca a starii de sanatate a ambilor soti; Acordarea consimtamantului liber si in mod public la casatorie de catre ambii soti; Diferenta de sex intre cei doi soti; Lipsa impedimentului cu privire la angajarea unuia dintre soti intr-o alta casatorie Lipsa impedimentului cu privire la starea de rudenie a viitorilor soti (rudenie directa sau pana la gradul patru, in cazul cele colaterale); Lipsa impedimentului ce rezulta din adoptie; Deplinatatea facultatilor mintale a ambilor soti; Lipsa impedimentelor ce rezulta din tutela;In privinta desfacerii casatoriei sau anularii, legea impune, de asemenea, o serie de conditii in functie de faptul daca din casatorie au rezultat copii sau nu. Textul constitutional instituie in ceea ce priveste incheierea casatoriei regula conform careia casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila. Din punct de vedere legal, doar casatoria civila produce efecte juridice, nu si cea religioasa, care este mai degraba rezultatul traditiei. b. Egalitatea sotilor se manifesta pe mai multe planuri: relatiile personale si patrimoniale dintre soti, raporturile dintre parinti si copii etc. c. Drepturile si obligatiile parintesti ambii parinti au indatorirea legala de a asigura bunastarea materiala si spirituala a copiilor prin asigurarea cresterii si educatiei acestora, prin reprezentarea copiilor lor minori si prin administrarea patrimoniului lor. d. Egalitatea copiilor rezultati din casatorie cu cei din afara casatoriei acest principiu are la baza interesul superior al copilului, intrucat nu se face distinctia intre copiii rezultati din casatorie si cei rezultati din afara ei.

12. PROTECTIA COPIILOR SI A TINERILOR ART. 49Protectia copiilor si a tinerilor reprezinta un drept fundamental cetatenesc in baza caruia statul acorda protectie generatiilor viitoare. Prin continutul sau, acest drept reprezinta un drept social, economic. El face parte din generatia a doua de drepturi. La nivel international, acest drept este reglementat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in Pactul international cu privire la drepturile sociale, economice si culturale, dar si in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Diferentierea dintre cele doua categorii se face in functie de varsta acestora. Atat copiii, cat si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor, acest regim avand in vedere urmatoarele:a. Acordarea de catre stat de alocatii pentru copii aceste alocatii reprezinta forme de sustinere a familiilor in vederea cresterii si educarii copiilor minori. Singura conditie pentru acordare fiind aceea de a fi copil. b. Acordarea de catre stat de ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav sau cu handicap cuantumul acestui ajutor este stabilit de stat prin lege in functei de posibilitatile financiare ale statului. Neindeplinirea acestor cerinte legale de catre stat nu reprezinta o incalcare a dreptului la un nivel de trai decent, deoarece efortul financiar pe care il face statul in urma acordarii de ajutoare sociale reprezinta o forma de solidaritate a tuturor persoanelor fata de problemele semenilor lor. c. Interzicerea exploatarii minorilor sau a folosirii lor in activitati care le-ar putea dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar putea pune in primejdie viata sau dezvoltarea normala textul constitutional interzice orice forma de exploatare a minorilor sau folosirea lor in activitati care i-sr putea solicita fizic sau moral foarte mult. d. Interzicerea angajarii ca salariati a minorilor sub varsta de 15 ani pentru un minor de 15 ani, educatia si formarea profesionala sunt mai importante decat munca. El nu are capacitatea juridica deplina, dar nici dezvoltarea fizica si morala necesare unui efort sustinut in procesul muncii. e. Obligatia autoritatilor publice de a contribui la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii incurajarea copiilor si a tinerilor in vederea asumarii de responsabilitati in cadrul societatii, stimularea mobilitatii, dezvoltarea capacitatilor intelectuale pe baza de inovare si formarea spiritului de competitie sunt forme de dezvoltare a aptitudinilor copiilor si tinerilor de care vor avea nevoie la varsta maturitatii.

13. PROTECTIA PERSOANELOR CU HANDICAP ART. 50 Persoanele cu handicap sunt acele persoane care sufera de anumite deficiente fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale si care, din cauza acestora, nu pot participa deplin la viata sociala in conditii de egalitate cu ceilalti semeni ai lor. Solidaritatea este cea care trebuie sa se manifeste in situatii dificile, deoarece nimeni nu isi doreste sa ajunga intr-o astfel de situatie, dupa cum orice persoana poate la un moment dat sa treaca printr-o situatie care sa ii afecteze deplinatatea capacitatilor ei fizice, mentale etc. La nivel international, au fost adoptate o serie de masuri de ordin legislativ prin care s-au instituit o serie de reguli de protectie si garantare a drepturilor persoanelor care sufera de astfel de probleme. In acest sens, a fost adoptata Conventia cu privire la drepturile persoanelor cu handicap, dar astfel de reglementari s-au regasit si in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Continut: textul constitutional prevede ca statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii. In principal, masurile de protectie au in vedere acordarea egalitatii de sanse, accesibilitatea si incluziunea sociala (dezvoltarea de locuri de munca pentru persoanele cu handicap). Garantii: pentru