Upload
alina-timofti
View
148
Download
10
Embed Size (px)
Citation preview
INTRODUCERE
Actualitatea temei . Schimbările semnificative, ca urmare a acţiunilor de reformă, impun
eforturi considerabile în domeniul distribuţiei mărfurilor, pentru a corela eficient sfera
producţiei cu cea a consumului. Dezvoltarea comerţului cu amănuntul influenţează mai
multe domenii de activitate şi ramuri ale economiei naţionale: industria, agricultura, sectorul
terţiar. Totodată, comerţul cu amănuntul are efecte esenţiale asupra sistemului fiscal,
sistemului de utilizare şi salarizare a forţei de muncă, sistemului investiţional ş. a. Acest fapt
se datorează funcţiilor comerţului cu amănuntul pe care le realizează în relaţiile de schimb.
Elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare reprezintă soluţii optimale pentru
realizarea obiectivelor propuse atât în restructurarea comerţului interior, cât şi în dezvoltarea
durabilă a societăţii.
Restructurarea comerţului interior reprezintă un obiectiv strategic pentru economia
Republicii Moldova. Determinarea unor modalităţi de stabilizare şi dezvoltare a economiei
naţionale, impun o analiză riguroasă a tendinţelor mondiale de distribuţie a bunurilor de consum
final, precum şi a situaţiei actuale în domeniul comerţului cu amănuntul din R. Moldova.
Direcţiile strategice de coordonare şi dezvoltare a comerţului cu amănuntul, reflectate în
politicile de dezvoltare durabilă, trebuie să fie elaborate în raport cu tendinţele de dezvoltare a
comerţului cu amănuntul pe plan mondial.
Cele expuse mai sus, precum şi lipsa unor investigaţii ştiinţifice în acest domeniu,
determină actualitatea temei de cercetare în cadrul prezentei teze anuale.
Contabilitatea joacă un rol semnificativ în societate. Este ştiut faptul că funcţia evidenţei
constă în asigurarea infomaţiei cantitative, în principal cu caracter financiar, privind subiecte
economice, în scopul utilizării acesteia, informaţii pentru adoptarea deciziilor manageriale.
Prin urmare contabilitatea contemporană nu este destinată numai evidenţierilor fenomenelor
şi faptelor economice prin conturi contabile şi desfăşurării unei activităţi mai ample, care include
planificarea şi adoptarea deciziilor, asigurarea cotrolului şi implicarea gestiunii, evaluarea,
generalizarea activităţii şi efectuarea auditului.
Actualmente, contabilitatea este obligată să satisfacă cerinţele persoanelor care utilizează
informaţia contabilă, indiferent de categoria acestor utilizatori, interni şi externi. Utilizatorii
informaţiei contabile au posibilitatea la rîndul lor, să adopte decizii justificate la selectarea
variantelor de alternativă privind utilizarea resurselor limitate în dirijarea entităţii.
Noul sistem contabil, prin elaborarea şi aprobarea Standartelor Naţionale de Contabilitate,a
creat mari posibilităţi pentru democratizarea contabilităţii, desfăşurării, utilizării diferitor
3
alternative de adoptare a deciziilor cît mai favorabile şi mai obiective în activitatea
economică, financiară a unităţii economice.
Lucrarea "Contabilitatea stocurilor de mărfuri în unitatea de comerţ cu amănuntul este
destinată aprofundării unor procedee ale contabilităţii comerţului cu amănuntul pe baza entităţii
"UNIVERSALCOOP" din Olăneşti care a fast înregistrată la Camera înregistrării de stat la 24.07
1995, cu numărul de identificare de stat 1003608001607, cu statut de cooperativă de consum
(Anexa 1) şi activează pe baza regulamentului cu privire la politica de contabilitate a Cooperativei
de Consum din oraşul Ştefan Vodă pe anul 2009 (anexa 2), este o asociaţie autonomă şi
independentă de persoane fizice create pe principiul liberului consimţămînt, prin cooperarea de părţi
sociale a membrilor săi, care desfăşoară activităţi economice pentru satisfacerea intereselor
acestora şi necesităţii lor de consum. UNIVERSALCOOP din Olăneşti îşi are sediul pe
adresa: MD -4226, RM raionul Ştefan Vodă, s. Olăneşti. Entitatea desfăşoară activitatea în
mod autonom, potrivit reglementărilor legale şi prezentului statut, avînd drept să:
-posede, folosească şi să dispună, în condiţiile legii, de bunurile din proprietatea sa pentru
scopurile şi sarcinile proprii,precum şi ale cooperaţiei de consum;
-desfăşoare activităţi pentu satisfacerea necesităţilor membrilor cooperatori;
-desfăşoare activitate de întreprinzător pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor proprii, precum şi
ale cooperaţiei de consum;
-să aibă filiale şi alte struţuri, să creeze entităţi cooperatiste şi să le administreze,în modul prevăzut
de legislaţie,etc.
Cooperativa de consum "UNIVERSALCOOP" Olăneşti este succesorul drepturilor şi
obligaţiilor ale Întreprinderii cooperatiste de alimentaţie publică „COOPALIMENTAŢIE” Olăneşti.
Forma organizatorico-juridică a UNIVERSALCOOP din Olăneşti este cooperativa de consum.
Scopul „UNIVERSALCOOP” Olăneşti este acoperirea intereselor şi necesarului de consum al
membrilor cooperatori, îmbunătăţirea stării lor economice şi sociale din contul surselor financiare
acumulate.
Obiectul de activitate al „UNIVERSALCOOP” Olăneşti constă, în principal, în următoarele:
-comerţ cu amănuntul şi cu ridicata şi de consignaţie;
-alimentaţie public;
-achiziţionarea produselor agricole,materiilor prime şi a produselor de altă natură;
-producerea mărfurilor de larg consum etc.
În această lucrare sunt caracterizate unele particularităţi care sunt caracteristice numai
comerţului cu amănuntul. Autorul analizează modul de evidenţă contabilă, calculul adaosului
comercial şi a preţului de vînzare, modul de calculare a acesteia.
4
Comerţul ca parte componentă a economiei joacă un rol foarte important în veaţa
cotidiană, se caracterizează prin cumpărarea mărfurilor de la furnizori şi revinderea lor
ulterioară cu aplicarea adaosului comercial în scopul obţinerii unui profit si acoperiri
eventualelor cheltuieli.
Lucrarea data este structurată pe 2-uă capitolei primul capitol include caracteristica
generală privind organizarea contabilităţii circulaţiei mărfurilor în unităţile de comerţ cu amănuntul
precum şi metodele de evaluare şi de formare a preţurilor acesteia. Al doilea capitol include
modul de aprovizionare şi formele de vînzare aplicabile comerţului cu amănuntul,
perfectarea documentară a acestora şi contabilitatea lor.
Sarcinile lucrării sunt de a analiza principiile organizării contabilităţii, de a lua
cunoştinţă cu metodele de formare a preţului în cadrul unităţilor de comerţ cu amănuntul,de a
cunoaşte şi alte metode de vînzare a mărfurilor.
5
Capitolul I. Aspectele organizării contabilităţii în comerţul cu amănuntul
1.1 Obiectivele, principiile fundamentale ale operaţiunilor comerciale la întreprinderile
de comerţ cu amănuntul
Mărfurile sunt bunurile pe care entitatea le cumpără în scopul revinderii ei în aceeaşi
stare. Comerţul ca parte component a economiei,se poate define ca ansamblu de activităţi prin
care se stabilesc legaturile permanente între producători şi cosumatori,în esenţă el se
defineşte ca o activitate continuă de comparare a mărfurilor şi revinzarea lor ,în scopul obţinerii
unui profit.Drumul parcurs de bunurile materiale se înscrie în relaţia de:
Aprovizionare - stocare - vînzare
Relaţia dintre aceste elemente poate fi stocată din balanţa circulaţiei mărfurilor.
Si+Intrari=Vînzari + Sf
Aceasta relaţie dă posibilitatea determinării mărimii unui element în condiţiile cunoaşterii
celorlalte elemente.
În activitatea curentă a agenţilor economici apar probleme operative de desfacere, de
planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în aşa fel încât ele să corespundă unui anumit scop,
de exemplu: un program de comercializare realizat cu beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât mai
mici sau într-un timp cât mai scurt etc.
Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv:
profituri unitare, coeficienţi tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri
specifice etc., se pot formula probleme care să ţină seama de scopul agenţilor economici atunci când
porneşte procesul de desfacere.
Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu cheltuieli
minime a stocurilor de produse finite şi bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a
mărfurilor.
STOCURILE reprezintă cantităţi de resurse de mărfuri, produse finite acumulate în
depozitele de aprovizionare ale unităţilor economice într-un anumit volum şi o anumită structură, pe
o perioadă de timp determinată, în vederea unei realizări ulterioare.
Pe perioada respectivă resursele marfare sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt
neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat
negativ).
Stocul este o rezervă de mărfuri destinat să satisfacă cererea beneficiarilor, aceştia
identificându-se, după caz, fie unei clientele, fie unui serviciu de fabricaţie (stocuri de materii prime
6
sau de semifabricate), fie unui serviciu de după vânzare (piese detaşate).
Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a
naturii economice a acestuia, ci şi pentru că realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate
în afectarea unor importante spaţii de depozitare-păstrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de
fonduri financiare etc.
Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre care
esenţială este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare. O problemă de teoria
stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi controlată şi există cel puţin o
componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte.
Evoluţia nivelului stocului de mărfuri este interesantă din două puncte de vedere:
a) din punctul de vedere al vînzătorilor, care este preocupat de valoarea medie a nivelului
stocului, deoarece această valoare permite cunoaşterea imobilizării totale a stocului şi scopul
vînzătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;
b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut imediat, apreciază
că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi
reducerea la minim a riscului de ruptură de stocuri.
Aceste două puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptură de stocuri nu sunt
reduse decât dacă imobilizările sunt foarte mari. Este deci necesar să se stabilească un echilibru,
obiectivul conducerii stocului constând în căutarea acestui echilibru.
Procesul de desfacere propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de perturbaţii cum ar
fi: instabilitatea personalului, existenţa timpilor morţi datoraţi nesatesfacerii cererii cumpărătorilor
etc.
În felul acesta, mărfurile devin un rezultat aleator al unei combinaţii de fenomene care au loc
în conformitate cu legile probabilităţii. Nici un proces de realizare nu e fiabil dacă este supus direct
acţiunii perturbatoare a parametrilor ce apar în mod aleator. Este deci absolut necesar de a elimina
aceste influenţe directe, adică să se deconecteze sistemul de la fluctuaţiile externe. Elementul care
asigură deconectarea şi care joacă rolul de tampon, de amortizor al variaţiilor îl reprezintă stocurile.
Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta
incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în
teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de
recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.
Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv, să se
recurgă la constituirea de stocuri bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea desfacerii
7
mărfurilor şi a consumului.
Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor factori care le
condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi scopul constituirii. Între
aceştia amintim:
contradicţia dintre caracterul, calitatea mărfurilor şi caracterul nespecializat al cererii;
diferenţa spaţială dintre realizare şi consum;
caracterul sezonier al mărfurilor sau al consumului; pentru majoritatea bunurilor este
continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situaţia este inversă;
periodicitatea vînzării mărfurilor şi consumului, a transportului;
punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionare-transport sau faţă de
factorii de forţă majoră (stare de necesitate, calamităţi naturale, seisme, caracterul deficitar
al resurselor);
necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau
comercializare (recepţie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea loturilor de
livrare, pregătirea mărfurilor pentru comercializare ş.a.m.d.);
necesitatea eficientizării procesului de transport etc.
Ţinând seama de această dublă influenţă a procesului de stocare, este necesară găsirea de modele şi
metode în vederea formării unor stocuri, care prin volum şi structură, să asigure desfăşurarea
normală a activităţii din economie, dar în condiţiile unor stocări minim necesare şi a unor cheltuieli
cât mai mici.
Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură certitudine,
siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a proceului de aprovizionare şi ritmicitatea desfacerii
rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului
aprovizionărilor cu cel al desfacerii, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură
sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a bunurilor economice.
Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:
investirea unei părţi din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare;
capitalul investit în stocuri e uşor de evidenţiat;
asigurarea desfăşurării neîntrerupte a procesului de desfacere;
asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este
întotdeauna posibilă şi eficientă din punct de vedere economic;
8
comenzile onorate de către furnizorii din alte localităţi nu pot fi introduse imediat în
procesul de dsfacere;
anticiparea unei creşteri a preţurilor (exceptând speculaţiile) etc.
Având în vedere particularităţile diferitelor procese de stocare, activitatea de conducere a
acestora are totuşi unele trăsături comune; aşa de pildă, orice proces de stocare necesită prevederea
desfăşurării lui şi a condiţiilor în care urmează a se efectua.
Formarea stocurilor este predeterminată de o anumită comandă, iar desfăşurarea procesului de
stocare poate avea loc în baza organizării sale raţionale. Realizarea în condiţii de eficienţă
economică maximă şi de utilitate impune o coordonare permanentă a procesului de stocare şi un
control sistematic al modului de derulare al acestuia.
Obiectivele principale ale conducerii proceselor de stocare pot fi sintetizate astfel:
asigurarea unor stocuri minim necesare, asortate, care să asigure desfăşurarea normală a
activităţii economico-financiare a agenţilor economici prin alimentarea continuă a
punctelor de consum şi în condiţiile unor cheltuieli cât mai mici;
prevenirea formării de stocuri supranormative, cu mişcare lentă sau fără mişcare şi
valorificarea operativă a celor existente (devenite disponibile);
asigurarea unor condiţii de depozitare-păstrare corespunzătoare în vederea prevenirii
degradãrilor de materiale existente în stocuri;
folosirea unui sistem informaţional simplu, operativ, eficient, util şi cuprinzător care să
evidenţieze în orice moment starea procesului de stocare;
aplicarea unor metode eficiente de urmărire şi control care să permită menţinerea stocului
în anumite limite, să prevină imobilizările neraţionale.
Soluţionarea oricărei probleme de stoc trebuie să conducă la obţinerea răspunsului pentru
următoarele două chestiuni (şi care constituie de fapt obiectivele principale ale gestiunii):
1) determinarea mărimii optime a comenzii de aprovizionare;
2) determinarea momentului (sau frecvenţei) optime de aprovizionare.
Desigur, pentru unele probleme particulare (de exemplu cele statice) este suficient un singur
răspuns şi anume la prima problemă.
Se realizează următoarele deziderate:
* reducerea frecvenţei fenomenului de rupere a stocului şi prin aceasta satisfacerea în mai
bune condiţii a cererii către beneficiari;
* reducerea cheltuielilor de depozitare;
* mărirea vitezei de rotaţie a fondurilor circulante ale agenţilor economici;
9
* reducerea imobilizărilor de fonduri băneşti;
* reducerea unor riscuri inerente oricărui proces de stocare;
* obţinerea de economii la nivelul cheltuielilor generale ale întreprinderii (de exemplu, la
mărfurile cu o durată de depozitare a stocului mai mare decât durata ciclului de
realizare);
* descoperirea şi valorificarea rezervelor interne etc.
Entităţile de comerţ cu amănuntul vînd mărfuri de consum popular nemijlocit
cosumatorilor, contribuie la satisfacerea cerinţelor mereu crescînde ale oamenilor, exercită
influienţa asupra producţiei şi consumului, duc la sfîrşit procesul de circulaţie a mărfurilor.
Realizarea mărfurilor de consum popular către populaţie contra bani numerar sau pe
credit, constituie circulaţia mărfurilori cu amănuntul. Aceasta include şi vînzarea mărfurilor cu
mică ridicată. O condiţie necesară pentru dezvoltarea circulaţiei cu amănuntul a mărfurilor o
constituie menţinirea sistematică la nivelul normativelor a volumului şi structurii stocurilor
de mărfurilor la fiecare entitate comercială şi subunităţile structurale ale ei.
Realizarea planului de circulaţie a mărfurilor necesită un control sistematic asupra
realizării mărfurilor, completării stocurilor de mărfuri, dirijarea acestor procese pe baza
informaţiei evidenţei contabile referitoare la operaţiile comerciale în comerţul cu amănuntul.
Evidenţa circulaţiei mărfurilori se organizează în corespundere cu scopurile controlului
asupra realizării planului de circulaţie a mărfurilori, integrităţii şi folosirii valorilor în mărfuri şi
materiale. Realizarea sarcinilor, care stau în faţa evidenţii contabile în domeniul comerţului,
trebuie să se bazeze pe organizarea ei raţională.
Vînzarea reprezintă din punct de vedere juridic trecerea în proprietatea clientului a unor
mărfuri pe baza acordului dintre parteneri cu privire la obiectul şi preţul de vînzare.
Potrivit articolului 1294 din Codul Civil,[1] "Vînzarea este o convenţie prin care două
părţi se obligă între ele, una a transmite ceilalte proprietatea unui lucru, şi aceasta a plăti celei
dintîi preţul lui".
Deci, sub raport juridic, vînzarea este un contract care presupune transferul de proprietate
asupra unui bun în schimbul plăţii preţului.
De regulă momentul vînzării nu coincide cu facturarea mărfurilor sau încasarea contra
valorii. Ca şi în procesul de aprovizionare apar decalaje între expediere şi vînzare care determină
existenţa:
mărfurilor livrate dar nefacturate
mărfuri vîndute dar neexpediate.
Momentul vînzării este considerat cel al facturării mărfurilor sau încasării contra valorii lor.
10
În unităţile de comerţ cu amănuntul se utilizează mai multe forme de vînzare a mărfurilor
care se împart în două categorii:
a) Vînzarea mărfurilor către consumatorii colectivi sau terţi (alte societăţi).
b) Vînzarea mărfurilor către consumatorii individuali.
După modalitatea de încasare a banilor, vînzarea poate fi:
a) cu plată în numerar
b) prin virament
De regulă, vînzarea mărfurilor către consumatorii individuali se face cu încasare în
numerar, iar către terţi, cu încasare prin virament.
Vînzarea către terţi cu încasare în numerar s-au prn virament cunoaşte următoarele forme:
1. Vînzarea loco - unitatea comercială cu delegatul furnizorului – presupune colectarea
comenzilor de mărfuri de la beneficiar, pregătirea loturilor de mărfuri, autorecepţionarea şi
încredinţarea lor delegatului, încărcarea în mijloace de transport, întocmirea documentelor
însoţitoare.
2. Vînzarea loco - unitatea furnizorului cu delegatul cumpărătorului în acest caz marfa
se recepţionează şi se preia de delegatul beneficiarului pe baza documentelor însoţitoare şi pe
răspunderea lui integrală pînă la predarea mărfurilor la depozit.
3. Vînzarea mărfurilor pe răspunderea furnizorului, fără delegat se efectuează pe baza
contractului, a graficului de livrare şi a dispoziţiei de livrare.
În dependenţă de aceste forme, pe baza contractelor, secţia de comerţ dă dispoziţie la
depozit pentru eliberarea mărfurilor. în baza acestei dispoziţii se întocmesc documentele
însoţitoare (factura fiscală, certificat de calitate, de conţinut; etc.)
În urma întocmirii facturii fiscale, a-l doilea exemplar se înmînează cumpărătorului,
ceea ce-i dă dreptul de trecere în cont a sumei respective.
În dependenţă de procedeul ambalării în documentele însoţitoare se indică: cantitatea,
masa brută şi netă a fiecărui colet sau fel de marfa. Concomitent se întocmeşte cererea de plată în
contabilitate şi împreună cu documentele însoţitoare, se predau pentru accept beneficiarului.
Vînzarea mărfurilor către consumatorii individuali are loc prin următoarele forme:
1. Vînzarea mărfurilor cu plată integrală în numerar
2. Vînzarea mărfurilor cu plată în rate
3. Vînzarea mărfurilor cu mică ridicată
4. Vînzarea mărfurilor în consignaţie
5. Vînzarea mărfurilor prin schimb
Organizarea corectă a evidenţii contabile trebuie să soluţioneze următoarele probleme:
11
-formarea evidenţii circulaţiei reale a mărfurilor la fiecare persoană responsabilă de
bunurile materiale;
-controlul asupra corectitudinei perfictării documentelor comerciale cu privire la intrarea şi
ieşirea valorilor mărfuri - materiale, completitudinea şi promtitudinea înregistrării şi scoaterii
de la evidenţa a acestora de către persoanele responsabile pentru bunurile materiale;
-efectuarea la timp a inventarierii şi determinării rezultatelor acestora, scoaterea în evidenţa a
pierderilor de mărfuri şi trecerea acestora la pierderi. -
Realizarea sarcinilor, care stau în faţa evidenţei contabile, este posibilă numai în condiţia
organizării raţionale a ei. Organizarea raţională a evidenţei contabile prespune efecturea unor
serii de măsuri, dintre care cele mai importante sunt: perfectarea documentaţiei primare şi a
circulaţiei documentelor; aplecarea formelor progresiste de contabilitate pe scară largă a
tehnicii de calcul; structura corectă a aparatului de evidenţă.
Reducerea documentaţiei primare trebuie orientată spre micşorarea numărului de
documente, unificarea acestora şi standartizarea lor. Astfel apare posibilitatea micşorării
volumului de muncă al lucrărilor de evidenţă şi de perficţionare a documentelor şi
prelucrării lor.
O condiţie importantă pentru ridicarea calităţii şi operativităţii evidenţei pentru reducerea
volumului de muncă al lucrătorilor de contabilitatea, o constituie folosirea celei mai raţionale
forme de evidenţa. În prezent se elaborează forme de evidenţa bazate pe folosirea
calculatoarelor electronice şi altor mijloace tehnice, în comerţ se aplică două forme de
organizare a evidenţii: decentralizarea lucrărilor de evidenţă şi centralizarea lor. În cazul
decentralizării evidenţei entitatea comercială are contabilitatea ei aparte, care efectuează
întregul proces de evidenţă de la verificarea documentelor primare şi pînă la întocmirea
bilanţului şi dărilor de seamă. Această formă de evidenţă are însă o serie de neajunsuri. Ea duce la
creşterea personalului contabil, împiedică introducerea şi folosirea pe scară largă a tehnicii de
calcul.
Direcţia principală în organizarea raţională a evidenţei contabile în crearea unor
contabilităţi centralizate, care contribue la folosirea pe scară largă a formelor şi metodelor
progresiste de evidenţa la dezvoltarea şi introducerea autogestiunii şi decontărilor interioare,
lichidarea informaţiei de prisos (care e generată de starea decontărilor cu furnizorii,
cumpărătorii, debitorii şi creditorii), la perficţionarea circulaţiei documentilor, unificarea
formelor documentaţiei primare de evidenţă.
Una dintre cele mai importante condiţii ale organizării corecte a evidenţii contabile o
constituie folosirea unui plan de conturi argumentat din punct de vedere ştiinţific, în comerţul
12
de stat, privat, cooperatist ca şi în alte ramuri ale economiei naţionale, se foloseşte planul de conturi
unic, aprobat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. Folosirea planului de conturi
intensifică conducerea metodică centralizată a evidenţei contabile, asigură unificarea evidenţei în
diferite ramuri ale economiei naţionale, contribuie la perfecţionarea în continuare a acesteia.
Organizarea raţională a evidenţei depinde în mare măsură de felul cum este completat
personalul contabilităţii cu lucrători calificaţi şi de organizarea ştiinţifică a muncitorilor. Sporirea
rolului activ al lucrătorilor din evidenţa în administrarea entităţilor cooperatiste, creşterea
productivităţii muncii lor, înbunătăţirea calităţii evidenţei şi a sistemului de dare de seamă pot fi
obţinute numai cu condiţia organizării juste a activităţii lucrătorilor din evidenţa.
1.2.Formarea preţurilor la mărfurile din comerţul cu amănuntul şi metodele de evaluare a
mărfurilor
Pentru asigurarea legăturii întregului flux de culegere, prelucrare şi informare contabilă
se foloseşte evaluarea care permite trecerea de la informaţii individuale exprimate în
etalon natural la informaţii generalizatoare de sinteză exprimate în etalon valoric. Evaluarea
este considerată ca un procedeu a metodei contabilităţii care constă în contificarea şi
măsurarea în expresie valorică a mărimii mijloacelor materiale, creanţelor, datoriilor,
veniturilor şi cheltuielilor. Modul de contabilizare a operaţiunilor de vînzare şi altor ieşiri de
mărfuri depinde de metoda evaluării curente a acestora. Evaluarea mărfurilor în evidenţa
curenta poate fi efectuată la valoarea de intrare sau prin metoda vînzărilor cu amănuntul la
preţuri cu amănuntul,cu evidenţierea adaosului comercial. Entitatea singură alege metoda concretă
de evaluare curentă şi o reflectă în politica de contabilitate a acesteia.Indiferen de metoda
acceptată de evaluare curentă a mărfurilor,acestea se reflectă în rapoartele financiare la suma
cea mai mică dintre voloarea de intrare şi voloarea realizabilă netă.
Una din cele mai importante cerinţe din comerţ constă în formarea preţului cu
amănuntul.Majorarea preţului la mărfuri se consideră drept încălcare a regulilor în comerţ şi se
sancţionează conform legii.
De aceea la fiecare entitate şi organizaţie se controlează, pe baza documentelor
însiţitoare, preţurile mărfurilor. Respectarea preţurilor stabilite este controlata de către inspecţia
fiscală, poliţia economică, garda financiară şi alte organe.Persoanele responsabile controlează şi
ele preţurile la intrarea mărfurilor.Pe lînga aceasta se controlează şi valoarea adaosului
13
comercial,destinat compensării cheltuielilor diferitor organizaţii comerciale şi formarea
veniturilor.
Organizaţiile de comerţ plătesc la mărfurile produse de producător taxa pe valoare
adăugată 20%, care se includ în preţul de cumpărare a mărfurilor,iar mai apoi şi în preţul cu
amănuntul. La aducerea prin tranzit a unor asemeni de mărfuri (cînd ele nu trec prin depozitul
verigii cu ridicata), bazele de comer ţ nu au d r ep tu l s a pe r ceapă n i c i un adaos
comercial. Reducerea mărimii adaosului comercial duce la micşorarea volumului de
venituri globale ale organizaţiilor comerciale.
În comerţul cu amănuntul se propune să fie calculate preţurile de vînzare, inclusiv TVA
cu ajutorul următoarelor formule algebrice: a)TVA-20%
X=C + ax+x/6, de unde X=C:(5/6-a) b)TVA-8%
X=C+ax+2x/27, sau X=C:(25/27-a) unde:
X-preţul de vînzare cu amănuntul, inclusiv cu TVA;
C-preţul de cumpărare a mărfii;
X/6-cota parte a TVA de 20% din preţul de vînzare cu amănuntul,
a-taxa recomandată de adaos comercial raportată la preţul de vînzare a mărfii;
2x/27-TVA din 8/108, sau 0,07407-cota sumei de TVA din preţul de vînzare.
Pentru asigurarea legăturii întregului flux de culegere, prelucrare şi informare contabilă se
foloseşte recunoaşterea şi evaluarea care permite trecerea de la informaţii individuale exprimate în
etalon natural la informaţii generalizatoare de sinteză exprimate în etalon valoric.
Recunoaşterea reprezintă o problemă fundamentală a contabilităţii stocurilor mărfurilor cu
amănuntul. În Dicţionarul explicativ al limbii române termenul „recunoaştere” este definit ca
„acţiunea şi rezultatul ei de a deosebi ceva după anumite semne caracteristice” [31, p. 904]. O
definiţie similară a recunoaşterii se conţine şi în noul dicţionar universal al limbii române [36, p.
1192].
Din punct de vedere al Standardulul Naţional de contabilitate N 2” Contabilitatea
stocurilor de mărfuri şi materiale” [14], pot fi remarcate următoarele condiţii principale de
recunoaşterea mărfurilor în entităţile comerciale:
Riscul şi preuritatea posedării stocurilor de mărfuri le deţine întreprinderea;
Întreprinderea efectuiază controlul asupra stocului de mărfuri;
Costul mărfurilor poate fi măsurat cu certitudine;
Existenţa unei certitudini întemeiate că întreprinderea comercială va obţine avantaj
economic de la utilizarea activelor în viitor.
De remarcat că în reglementările contabile internaţionale, precum şi în literatura de
14
specialitate străină sînt evidenţiate diverse criterii de recunoaştere a elementelor contabile.
Astfel, conform Cadrului general al IASB [37, p. 50], orice element contabil care corespunde
definiţiei unei structuri a rapoartelor financiare trebuie recunoscut, dacă acesta respectă simultan
următoarele criterii:
1) este probabil că orice avantaj economic viitor prevăzut să intre sau să iasă în/din
întreprindere;
2) elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat (ă) în mod credibil .
Primul criteriu de recunoaştere este impus de incertitudinea ce caracterizează mediul în care
îşi desfăşoară activitatea orice întreprindere. La evaluarea gradului de incertitudine legat de
avantajele economice viitoare, trebuie luată în calcul informaţia disponibilă în momentul întocmirii
rapoartelor financiare.
Al doilea criteriu de recunoaştere constă în faptul că mărfurile trebuie să aibă un cost sau o
valoare ce poate fi determinat(ă) în mod credibil. În cazul în care nu poate fi realizată o estimare
rezonabilă, mărfurile nu trebuie recunoscut în contabilitate.
Comisia Standardelor de Contabilitate Financiară din SUA (FASB) recomandă 4 criterii de
recunoaştere a oricărui element contabil [38, p. 63], inclusiv a mărfurilor:
1) definiţia – elementul corespunde definiţiei obiectului contabil;
2) măsurabilitatea – elementul are caracteristici care pot fi evaluate cu un grad înalt
de certitudine;
3) relevanţa – informaţia despre element este semnificativă şi poate influenţa deciziile
utilizatorilor;
4) credibilitatea – informaţia, în mod reprezentativ, este veridică, verificabilă şi neutră.
Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi (AICIPA) caracterizează recunoaşterea
în noţiuni de control şi subliniază că aceasta are loc în momentul operaţiunii de transmitere a
controlului [22, p. 145]. Considerăm această abordare nejustificată suficient, deoarece controlul, de
regulă, apare în momentul transmiterii (primirii) dreptului patrimonial asupra activului care nu
întotdeauna coincide cu momentul recunoaşterii veniturilor şi cheltuielilor.
Savantul american Kam V. evidenţiază 4 criterii de recunoaştere a elementelor contabile:
argumentarea-fundamentarea legală; aplicarea principiului prudenţei; stabilirea esenţei economice a
tranzacţiei sau evenimentului economic; posibilitatea evaluării sumei elementului inclusive a
mărfurilor [39, p. 109–111].
Alt autor american, Sterling R. [40, p. 56–64], recomandă 6 criterii de recunoaştere a
elementelor contabile care pot fi aplicate, preponderent, la recunoaşterea activelor.
Generalizînd criteriile de recunoaştere a mărfurilor examinate mai sus, concluzionăm că
15
cele mai argumentate dintre ele sînt prevăzute de Cadrul general al IASB. Totodată,
considerăm că criteriile de recunoaştere a mărfurilor trebuie să fie divizate în generale şi specifice.
Criteriile generale sînt unice şi obligatorii pentru recunoaşterea tuturor mărfurilor, iar criteriile
specifice se aplică doar în cazul recunoaşterii anumitor tipuri de mărfuri.
Criteriile generale de recunoaştere contabilă a mărfurilor întreprinderilor autohtone sînt
stabilite în Bazele conceptuale [12], SNC 2 [14].
Recunoaşterea mărfurilor este corelată nemijlocit cu evaluarea acestora care reprezintă,
probabil, cel mai controversat subiect din contabilitate. În sens general, evaluarea este definită în
Dicţionarul explicativ al limbii române ca „acţiune de a evalua şi rezultatul ei; socoteală, calcul;
apreciere, preţuire” [31, p. 532].
În reglementările contabile internaţionale şi naţionale, precum şi în literatura de specialitate,
noţiunea de evaluare este tratată în mod diferit. Astfel, potrivit Cadrului general al IASB, evaluarea
este examinată ca un criteriu al recunoaşterii elementelor contabile şi caracterizată ca „procesul prin
care se determină valorile monetare la care structurile bunurilor economice vor fi recunoscute în
bilanţ şi în contul de profit şi pierdere” [37, p. 53]. În mod similar, evaluarea este definită în Bazele
conceptuale [12], precum şi în lucrările savanţilor români Feleagă N., Malciu L. [41], Ristea M.
[42] etc.
Cercetătorii americani Needles B., Anderson H., Caldwell J. consideră că evaluarea constă
nîn „atribuirea valorii monetare unei operaţiuni economice” [43, p. 23].
În opinia savanţilor australieni Mathews M. şi Perera M., evaluarea reprezintă „atribuirea
valorilor numerice obiectelor şi evenimentelor după anumite reguli” [45, p. 271].
Cercetătorul român Pântea I. consideră că prin evaluare se înţelege „exprimarea bănească
(valorică) a existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale” [44, p. 51]. Pentru un alt autor din
România, Horomnea E., evaluarea contabilă reprezintă „exprimarea în etalon monetar a unei valori
economice determinate: mijloc, resursă, proces (cheltuială, venit) sau rezultat” [46, p. 422].
Savantul rus Palii V. afirmă că evaluarea (măsurarea cantitativă) reprezintă „metodologia
determinării sumei băneşti cînd tranzacţiile, evenimentele şi fenomenele economice se reflectă în
registrele contabile şi în rapoartele financiare” [47, p. 37].
Generalizînd definiţiile evaluării prezentate mai sus, concluzionăm că în sursele
bibliografice aceasta este examinată în două maniere diferite: în primul rînd, ca un criteriu de
recunoaştere a elementelor contabile, inclusiv a mărfurilor, şi, în al doilea rînd, – ca o etapă separată
a exerciţiului contabil. Sîntem de părerea că examinarea evaluării ca o etapă separată este mai
adecvată şi permite a completa noţiunea de evaluare a mărfurilor prin următoarea tratare:
evaluarea este procedeul de determinare a sumelor mărfurilor care urmează a fi reflectate în
16
contabilitate şi în rapoartele financiare ale perioadei de gestiune curente.
Evaluarea este considerată ca un procedeu a metodei contabilităţii care constă în contificarea
şi măsurarea în expresie valorică a mărimii mijloacelor materiale, creanţelor, datoriilor, veniturilor
şi cheltuielilor. Un mare paradox al contabilităţii constă în contradicţia ce apare între
următoarele afirmaţii:
1. Pe de o parte cifrele contabile sînt riguros exacte şi precise (se iau numeroase
precauţii pentru a se asigura condiţiile necesare fiabilităţii sistemului contabil);
2. Pe de altă parte şi în acelaşi timp, valorile care parvin contabilităţii pot varia
într-un interval, deoarece fenomenele nu se pot măsura cu certitudine, ci doar estima. S-
au această apreciere comportă forţat o incertitudine deoarece:
a) trebuie făcute anticipaţii pentru viitor;
a) observatorul se poate situa într-un moment care diferă de altul: clipa trecută a
intrării bunurilor în patrimoniu, clipa prezentă a măsurii unui consum sau ieşire din patrimoniu.
În momentul intrării mărfurilor în patrimoniu, o valoare se impune fară ezitare: este
costul său de intrare (care include preţul de cumpărare şi cheltuielele) însă valoarea acestora,
în unele cazuri se poate schimba, deoarece:
-preţurile se modifică adesea datorită cererii şi ofertei s-au progresului tehnic;
-valoarea monetară se diminuează, deci nivelul general al preţurilor creşte;
-taxele de schimb cu monede străine se modifică.
Ca urmare, este greu de conservat în timp valoarea de intrare, care trebuie corectată
s-au substituită printr-o nouă evaluare.
Valoarea de intrare (valoarea iniţială) reprezintă suma mijloacelor băneşti achitate
s-au a echivalentelor acestora s-au valoarea venală sub altă formă de compensare acordată la
achiziţionarea mărfurilor. Este preţul dat de agentul economic în procesul aprovizionării,
adesea preţul de cumpărare s-au costul de producţie. El este indicat pentru contabilizarea
iniţială în momentul intrării mărfurilor în patrimoniu. Deci, valoarea iniţială se impune ca
un obiectiv fără echivoc, singurele lucruri colaterale fiind:
a) includerea s-au nu a cheltuielilor anexă;
b) maniera de formare a stocurilor.
Excluderea cheltuielilor indirecte, determină înregistrarea lor in cheltuielile
perioadei în care are loc aprovizionarea. Includerea lor determină trecerea în cheltuieli în
acelaşi timp cu stocurile, pe măsura vînzării, deci pe o parte se transmit în perioadele
următoare.
Ţinînd cont de faptul că valoarea iniţială este uşor de determinat, atunci în ce priveşte
17
măsura valorii actuale, este dificil de stabilit: prin imposibilitatea tratării de aceiaşi manieră a
creşterilor s-au a diminuărilor de valoare şi prin interferenţa a două probleme:
1. Actualizarea valorii iniţiale
2. Alegerea între valoarea de intrare şi cea venală.
Deprecierile de valoare, care nu sînt fatale, dar excepţionale şi non definite sînt constatate prin
aprovizionare pentru depreciere, deduse din valoarea iniţială.
Corectarea valorii de origine pune în conflict valoarea venală (pentru creanţieri) şi valoarea de
intrare (pentru întreprindere), care pot fi separate printr-o diferenţă sensibilă. Creşterile de valori nu se
înregistrează în contabilitate.
Astfel spus, cifra înregistrată este cea a valorii venale actuale cînd a avut loc o diminuare, şi a
valorii iniţiale cînd a avut loc o creştere. Raţiunea acestei practici principiul prudenţei:se înregistrează
o minusvaloare dacă ea este probabilă şi nu se înregistrează o plusvaloare,decît atunci cînd este
certă în existenţa sa şi în sumă.
Criteriile de evaluare de care trebuie să se ţină cont sînt:
a)să asigure conservarea valorii de origine a bunului;
b)să înregistreze diminuarea de valoare, conform principiului prudenţei;
c)înregistrarea creşterii de valoare trebuie să respecte principiul realismului şi
prudenţei.
Evaluarea mărfurilor se face respectînd cele două momente ale evaluării:
1.Evaluarea curentă a mărfurilor
2.Evaluarea mărfurilor în rapoartele financiare
Regula generală de evaluare şi înregistrare a mărfurilor este evaluarea la valoarea de
intrare care, conform prevederilor Standardului Naţional de Contabilitate nr. 2 „Stocuri de
mărfuri şi materiale" este egală cu:
a) pentru cele intrate din producţia proprie - cu costul efectiv a mărfurilor care
include:
— consumurile de materiale directe (de achziţie);
— consumuri de materiale directe privind retribuirea muncii;
— consumuri indirecte de producere.
În cazul mărfurilor intrate din producţia proprie, în costul lor efectiv, în afară de cheltuieli
de achiziţie se mai includ la fel şi cheltuieli de prelucrare şi alte cheltuieli legate de aducerea
mărfurilor la depozit şi în stare de utilitate.
b)pentru cele intrate de la furnizori - cu preţul de achiziţie plus taxe vamale şi alte
impozite prevăzute de legislaţie (cu excepţia TVA) plus cheltuielile de transport
18
aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii legate de procurarea mărfurilor.
Rabaturile şi returnările de mărfuri nu se includ în valoarea de intrare.
c)pentru cele intrate în urma schimbului se evaluează la una din următoarele
valori în următoarea consecutivitate:
- la valoarea venală a mărfurilor primite sau predate, corectate cu suma mijloacelor
băneşti primite sau plătite;
- la voloarea de bilanţ a mărfurilor care urmează a fi schimbată, dacă nu poate fi
determinată valoarea venală;
- la valoarea de înţelegere;
d)pentru cele primite cu titlu gratuit - cu valoarea venală, dacă nu există o valoare venală
reală, atunci conform valorii determinată de o expertiză independentă.
La intrarea acestora ele se evaluează la valoarea de intrare care este egală cu preţul
de achiziţie plus taxe vamale plus alte impozite prevăzute de legislaţie (cu excepţia TVA)
plus cheltuieli de transportare-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii legate de
procurarea mărfurilor.
În cazul mărfurilor intrate din producţia proprie, în costul lor efectiv, în afară de
cheltuielile de achiziţie se includ la fel şi cheltuieli de prelucrare şi alte cheltuieli legate de
aducerea mărfurilor la depozite şi în stare de utilizare. Cheltuielile de prelucrare includ:
—cheltuieli directe privind retribuirea muncii;
—consumuri indirecte de producţie constante şi variabile suportate la
prelucrarea materialelor în producţie finită.
Cheltuielile directe privind retribuirea muncii includ cheltuieli privind retribuirea
muncii personalului de producere de bază a întreprinderii, inclusiv premiile şi alte plăţi de
stimulare şi compensare.
Consumuri de producţie indirecte variabile sînt cheltuielile întreprinderii, mărimea
cărora depinde de volumul producerii sau vînzărilor.,
Consumuri de producţie indirecte constante sînt cheltuielile întreprinderii, mări mea
cărora nu depinde sau depinde esenţial de volumul producerii.
Consumuri de producţie indirecte variabile se repartizează pe fiecare unitate de
producţie în baza utilizării efective a capacităţii de producere (adică integral).
Consumuri de producţie indirecte constante se trec la cheltuieli pentru prelucrare în
baza capacităţii normative a utilajului de producere.
Capacitatea normativă reprezintă nivelul mediu de producere care poate fi re lizat
în mediu pe parcursul a cîtorva perioade în cazul unor circumstanţe ordinare.
19
Dacă volumul efectiv de producere este mai mic ca capacitatea de producere, atunci
suma efectivă a cheltuielilor de producere indirecte constante se trec integral la cheltuieli de
prelucrare, adică se includ în cost.
Cînd volumul efectiv de producere este mai mare ca capacitatea de producere, atunci suma
efectivă a cheltuielilor de producere indirecte constante se trec integral la cheltuieli de prelucrare
în baza cotei normative care se calculă astfel:
consumuri de producţie indirecte constante
cota normativă = ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
capacitatea normativă
În baza acestei cote, o parte din cheltuielile indirecte constante efective se includ în cost
(capacitatea efectivă * cota normativă), iar altă pare se trec la cheltuieli (cota normativă *
capacitatea neasimilată).
Evaluarea curentă ─se realizează în cursul perioadei de gestiune pentru a
reprezenta valoric modificările elementelor patrimoniale determinate de operaţiile
economico-financiare. Pentru evaluarea curentă pot fi utilizate următoarele metode:
1. Metoda vânzărilor cu amănuntul
2. Metoda de identificare
3. Metoda FIFO
4. Metoda LIFO
5. Metoda costului mediu ponderat
1. Metoda vânzărilor cu amănutuli (s-au procentului de profit global)
Se aplică în comerţ pentru evaluarea unei cantităţi mari de mărfuri care au un profit
egal în preţul vânzărilor în cazul unui sortiment care variază rapid. În contabilitatea curentă,
evaluarea mărfurilor se poate efectua în baza următoarelor preţuri:
a) la preţul de achiziţie
b) la preţul de vînzare cu evidenţierea adaosului comercial. Adaosul comercial se stabileşte
în procente faţă de preţul de achiziţie.
Preţul de vînzare = Preţul de achiziţie + Adaosul comercial
2. Metoda de identificare
Se foloseşte pentru evaluare stocurilor de mărfuri care nu şînt reciproc substituibile
şi sînt destinate unor proiecte speciale.
3. Metoda FIFO
Este o metodă de evaluare a stocurilor de mărfuri ieşite în preţul primelor intrări: Primul
20
intrat - primul ieşit. Astfel evaluarea mărfurilor ieşite se efectuează conform preţului de
achiziţie a primelor loturi, iar valoarea soldului de mărfuri la sfârşitul perioadei de gestiune se
determină în baza valorii de achiziţie a ultimelor intrări.
Procedeul evaluează marfa ieşită la preţul cel mai vechi şi o lasă în stoc la preţul cel mai
nou. Este recomandat în condiţii de inflaţie, deoarece preţul cel mai vechi este şl cel mai mic. Ca
urmare, diminuează cheltuielile cu marfa, majorînd profitul şi totodată impozitul pe profit
(veniturile statului).
4. Metoda LIFO
Este o metoda de evaluare a mărfurilor ieşite în preţul ultimelor intrări : primul intraî-ultimul
ieşit.Ieşirile sînt considerate că au fost efectuate în ordinea inversă intrărilor comparativ cu fiecare
dată de ieşire. Mărfurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (s-au de producţie )
al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, mărfurile ieşite se evaluează la costul de
achiziţie (sau de producţie) al lotului anterior, în ordine cronologică.
Evaluarea mărfurilor ieşite se efectuează conform preţului de achiziţie a primelor loturi
intrate.
Procedeul evaluează marfa ieşită la preţul cel mai nou şi o lasă în stoc la preţul cel mai
vechi.Nu se recomandă în condiţii de inflaţie, deoarece preţul cel mai nou este şi cel mai mare.
Deci se majorează cheltuielile cu marfa,diminuîndu-se profitul şi implicit impozitul pe profit
(veniturile statului ).În caz de depreciere monetară stocul este supraevaluat.
4. Metoda costului mediu ponderat
Se aplică la determinarea stocurilor ieşite (trecute în consum) cu un sortiment variat şi
reciproc substituibil.
Costul mediu ponderat poate fi calculat pentru o anumită perioadă de timp. de regulă lunar
(global), sau pe măsura intrării loturilor suplimentare de mărfuri:
CMP =(SI+VI):(CS+CI) unde:
SI - valoarea totala a stocului iniţial;
VI - valoarea totala a intrărilor;
CS - cantitatea de marfa existenta în stocul iniţial;
CI - cantităţi intrate;
Această metodă poate fi apreciată prin două submetode:
1. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare;
2. Actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat, fie lunar, fie la alte
perioade (care în principiu nu trebuie să depăşească durata medie de păstrare).
Folosirea acestor metode este determinată de faptul că în condiţiile economiei de piaţă,
21
diferite cantităţi din acelaş stoc, figurează în contabilitate la diferite preţuri în raport cu sursa de
aprovizionare şi momentul aprovizionării.
Avantajul acestui procedeu constă în nivelarea variaţiilor de preţuri în condiţiile fluctuaţiei
lor.
Dezavantaj: necesitataea aşteptării sfirşitului de perioadă pentru evaluarea
ieşirilor.Pornind de la dezavantajele costului mediu ponderat, au apărut variante care să le
atenueze. În acest sens se pot identifica:
a) Procedeul costului mediu ponderat teoretic care poate fi costul mediu ponderat
global al perioadei precedente;
b) Procedeul costului mediu ponderat pe loturi de marfa impune calculul la
ieşirea mărfurilor din patrimoniu, ori de cîte ori la intrarea dinaintea ieşirii s-a schimbat
preţul faţă de intrarea precedentă.
Consecinţă: între două intrări succesive, toate ieşirele se evaluează la ultimul cost
mediu ponderat.
Indiferent de procedeul de evaluare practicat de o unitate patrimonială, aceasta
trebuie să fie aceeaşi pentru tot cursul exerciţiului şi în cele care se succed pentru a asigura
comparabilitatea informaţiilor şi posibilitatea unei analize în dinamică.
Dacă se schimbă totuşi metoda de evaluare în cazuri justificative, trebuie
determinate influenţele asupra situaţiei patrimoniale, financiare şi asupra rezultatelor.
În rapoartele financiare, mărfurile se reflectă la valoarea cea mai mică dintre cost
şi valoarea realizabilă netă.
Valoarera realizabilă netă reprezintă preţul probabil de vânzare a mărfurilor în
procesul activităţii ordinare, diminuată cu suma cheltuelilor probabile pentru completarea şi
organizarea vînzărilor.
Evaluarea mărfurilor la valoarea realizabilă netă dă posibilitate întreprinderii să
constate pierderile la momentul apariţiei lor.
Valoarera realizabilă netă se utilizează atunci cînd costul este mai mare ca ultima,
adică în următoarele cazuri:
- deteriorării s-au degradării parţiale ale acestora;
-uzurii parţiale s-au integrale a lor;
-reducerii preţului de vînzare a acestuia;
- creşterilor eventualelor cheltuieli pentru completarea şi organizarea vînzării
mărfurilor.
Calcularea valoarii realizabile nete a mărfurilor se efectuează în baza:
22
a) preţurilor de piaţă în vigoare, la moment, în cazul în care acestea nu sînt
confirmate de contractul de vînzare
b) preţurilor contractuale în cazul în care mărfurile sînt destinate vînzării
mărfurilor conform contractelor garantate
La data de raportare a fiecărei perioade posterioare, valoarea de bilanţ a mărfurilor
este revizuită. Dacă în perioada precedentă acestea au fost evaluate în bilanţ la valoarera
realizabilă netă şi continuă să figureze în stoc la sfârşitul perioadei de gestiune la aceiaşi
valoare, iar circumstanţele s-au schimbat şi valoarea realizabilă netă s-a majorat, aceste
stocuri sunt evaluate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă
revizuită.
Modul de contabilizare a operaţiunilor de vînzare şi altor ieşiri de mărfuri depinde de metoda
evaluării curente a acestora. Evaluarea mărfurilor în evidenţa curenta poate fi efectuată la valoarea
de intrare sau prin metoda vînzărilor cu amănuntul la preţuri cu amănuntul,cu evidenţierea
adaosului comercial.Entitatea singură alege metoda concretă de evaluare curentă şi o reflectă în
politica de contabilitate a acesteia.Indiferen de metoda acceptată de evaluare curentă a
mărfurilor,acestea se reflectă în rapoartele financiare la suma cea mai mică dintre voloarea de
intrare şi voloarea realizabilă netă.
Stocurile de mărfuri se reflectă în rapoartele financiare la valoarea cea mai mică
dintre cost şi valoarea realizabilă netă.
Evaluarea stocurilor la valoarea realizabilă netă se face în cazuri:
-reducerii preţurilor de vînzare a stocurilor;
-deteriorării parţiale;
-uzurii parţiale sau integrale;
-majorării cheltuielilor rămase de efectuat pentru comercializarea
stocurilor.
Stocurile de mărfuri trebuie să fie evaluate la valoarea realizabilă netă articol cu articol
sau pe grupe de articole asemănătoare în limitile unuia şi aceluiaş sortiment care au aceeaş
destinaţie sau utilitate finală.
Evaluarea curentă a stocurilor privind existenţa şi ieşirea din patrimoniu se face la
următoarele feluri de preţuri sau costuri determinate prin metode specifice.
Metoda costului normativ se utilizează pentru evaluarea curentă şi controlul operativ al
existenţei şi circulaţiei produselor finite şi producţiei neterminate. Costul normativ se dermină,
luînd în considerare nivelul normativ al cheltuielilor materiale directe, cheltuielilor directe
privind retribuirea muncii şi al cheltuielilor de producţie indirecte.
23
Generalizînd modul de evaluare a mărfurilor, concluzionăm că acestea au o importanţă
decisivă la calcularea corectă a indicatorilor din rapoartele financiare şi din declaraţiile fiscale ale
întreprinderii şi, prin urmare, şi la luarea deciziilor manageriale şi economice de către utilizatorii de
informaţii contabile.
Capitolul 2. Contabilitatea stocurilor de mărfuri în comerţul cu amănuntul
24
2.1.Perfectarea documentară şi contabilitatea intrării mărfurilor în unităţile de comerţ cu
amănuntul
Cumpărarea bunurilor economice de natura stocurilor se face de la entităţile agricole
producătoare din ţară, prin import direct sau de comerţ.
Activitatea de aprovizionare se realizează pe baza contractelor încheiate cu furnizorii, în
care se precizează bunurile ce se achiziţionează, cantităţile şi termenele de livrare, calitatea
şi termenele de plată, condiţiile de transport şi ambalare.
În practica unităţilor patrimoniale se pot întîlni forme de aprovizionare comune pentru
toate bunurile materiale de natura stocurilor sau forme de aprovizionare specifice pentru
anumite bunuri sau unităţi.
1. Aprovizionarea fără delegat are loc pe baza prevederilor contractuale şi ale graficului
de livrări întocmit de furnizori. La compartimentul comercial al furnizorului se
întocmeşte"Dispoziţie de livrare", iar pe baza acesteia se procedează la autorecepţia lotului
de bunuri, întocmindu-se un „Proces verbal de auto recepţie" şi „Factură fiscală şi de expediţie",
"Certificat de calitate", "j ""Aviz de expediere".
Urmează ambalarea bunurilor, încărcarea în mijlocul de transport şi expedierea lor. Se
întocmesc documente de transport care se diferenţiază în funcţie de mijlocul de
transport:"Scrisoare de transport" sau „Buletinul de mesagerie" pentru transportul
feroviar, "Foaie de parcurs" pentru transportul auto, "Conosamentul" pentru transportul pe apă.
La sosirea mărfurilor la locul destinat, însoţitorul anunţă destinatarul şi
încredinţează bunurile beneficiarului. Recepţia mărfurilor se efectuează de către gestionar sau
de către o comisie de recepţie, numită de conducător prin ordin care organizează recepţia
cantitativă şi calitativă a lotului de marfă.
Urmărind, concordanţa dintre prevederile din contract şi documentele de livrare, la
achiziţionarea mărfurilor se utilizează o ştampilă specială de recepţie cu ajutorul căreia se
consemnează un document, intrarea mărfurilor se prelucrează în gestiunea persoanelor
responsabile, documentele însoţitoare de livrare şi transportare semnate de către gestionar
sau de comisie, sunt predate în contabilitate pentru înregistrarea mărfurilor. Aprovizionarea şi
acceptarea cererii dispoziţiei de plată a furnizorului, dacă la recepţie au fost
constatate lipsuri de mărfuri, mărfurile necontractate, mărfuri cu defecte, atunci recepţia
mărfurilor se anulează şi se întocmeşte proces verbal de constatare a divergenţilor, totodată se
înştiinţează furnizorul prin fax sau telefon. Dacă mărfurile au intrat fără documente însoţitoare,atunci
la primirea lor se întocmeşte proces verbal a mărfurilor. În acest caz delegatul este
obligat să ceară de la furnizori documentele necesare şi să se achite cu el,dacă parţial sau
25
total marfa nu este acceptată de unitatea comercială ca fiind necorespunzătoare
sortimental necalitativă sau nu este livrată în termenul stabilit, atunci ea este primită în
custodie,ulterior marfa dată se restituie furnizorului sau este readresată altui cumpărător.
2.Aprovizionarea prin delegatul propriu al entităţii. Are loc în cazul cînd furnizorul
şi cumpărătorul se află în aceeaşi localitate pentru predarea mărfurilor de la
furnizor.Delegatul unităţii comerciale primeşte o delegaţie cu care se prezintă la
furnizor,evidenţa delegaţilor se ţine în registru de evidenţă a delegaţilor.Participînd la recepţia
mărfurilor,delegatul le preia şi le semnează documentele de livrare(documentele sunt aceleaşi ca şi
la prima formă)în caz de necesitate se organizează verificarea calitativă a mărfurilor şi
cantitativă ea se poate executa: -prin sondaj; -integral.
Delegatul poartă răspunderea materială asupra integrităţii lotului de mărfuri şi
ambalajelor.La sosirea delegatului mărfurile sunt predate gestionarului şi se organizează
verificare calitativă şi cantitativă a mărfurilor.Dacă la mărfuri sunt constatate divergenţe se
întocmeşte un proces verbal de constatare a divergenţelor la recepţie.
-dacă lipsurile se încadreză în limita normelor de perisabilitate naturală,atunci ele se trec la
cheltuieli;
-dacă lipsurile sau constatat înăuntru colecţiilor atunci furnizorului i se înaintează o scrisoare
de pretenţie şi se refuză de plată;
-lipsurile constatate peste limita normelor de perisabilitate naturală se impută din contul
gestionarului;
-plusurile care pot fi acceptate se înregistreză în contabilitate ca o intrare obişnuită;
-plusuri neacceptate e l e se preiau în custodie iar în cantabilitate se înregistreză în Dt
921"Valori în mărfuri şi materiale primite în custodie".
Pentru evidenţa mărfurilor la entitate se foloseşte contul 217"Mărfuri" este dstinat
generalizării informaţiei privind mărfurile la entitate, magazine,baze angro. Este un cont de
activ. În Dt contului se înregistreză valoarea intrării mărfurilor, procurate de la furnizor,
iar în Ct ieşirea lor din gestiune, prin expediere sau prin vînzare. Contul 217 nu are subconturi
prevăzute de aceea entitatea le deschide singură:
-2172 se utilizează pentru evidenţa mărfurilor în comerţul cu amănuntul sau cu ridicata;
-2172 pentru evidenţa ambalajului;
-2174 cheltuieli de transport privind aprovizionarea cu mărfuri;
-821"Adaos comercial"
-846”Valoarea producţiei realizate”
Evidenţa intrării mărfurilor la entitatea individuală "UNIVERSALCOOP" Olăneşti se
26
face în baza facturii fiscale (vezi anexa9) care include în componenţa sa: data, numărul,
seria.Furnizor este Î.Î ”Ana Maxian”, Căplani Ştefan Vodă,cont 2224444199 .
Cumpărător:"UNIVERSALCOOP” Olăneşti. Locul de încasare şi descărcare, denumirea
bunurilor cumpărate,cantitatea,valoarea articolelor cu TVA, suma totală care a fost achitată
este de 1252 lei dintre care 257 lei este TVA plătită la buget. În baza Anexei 9 în contabilitate
se fac următoarele înregistrări:
Debit contul 217 "Mărfuri", subcontul 217.2 „Mărfuri în comerţul cu amănuntul”
1285 lei
Debit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”, subcontul 534.2 „Datorii privind
TVA” 257 lei
Credit contului 521"Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale"- 1542 lei
Conform Anexei 26 la ”UNIVERSALCOOP” Olăneşti în luna februarie 2009 au fost
efectuate următoarele înregistrări la contul 217:
1. Se reflectă procurarea mărfurilor de la furnizori cu achitate ulterioară:
Debit contul 217 "Mărfuri", subcontul 217.2 „Mărfuri în comerţul cu amănuntul”
100941 lei
Debit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”, subcontul 534.2 „Datorii privind
TVA” 25235 lei
Credit contului 521"Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale"- 126176 lei
2. Se reflectă procurarea mărfurilor prin intermediul titularului de avans:
Debit contul 217 "Mărfuri", subcontul 217.2 „Mărfuri în comerţul cu amănuntul” 31082,37 lei
Credit contul 227”Creanţe pe termen scurt ale personalului 227.2”Creanţe pe termen scurt
privind titularii de avans 31082,37 lei
3. Se reflectă adaosul comercial aferent mărfurilor procurate:
Debit contul 217 "Mărfuri", subcontul 217.2 „Mărfuri în comerţul cu amănuntul” 35838,68 lei
Credit contul 821”Adaosul comercial 35838,68 lei
4. Se reflectă TVA în valoare de vînzare a stocului de marfă:
Debit contul 217 "Mărfuri", subcontul 217.2 „Mărfuri în comerţul cu amănuntul” 34354,30 lei
Credit contul 825”TVA aferent stocului de marfă” 34354,30 lei
Intrarea mărfurilor la entitatea "UNIVERSALCOOP" Olăneşti se face în baza facturilor fiscale,
iar predarea lor gestionarului are loc în baza documentulu „Raport gestionar" (anexa
15).Prezentarea acestui raport se face de două ori pe lună. Raportul este un document care include:
denumirea entităţii "UNIVERSALCOOP" Olăneşti, numele gestionarului Eremiţa L,data
27
întocmirii 1-28 februarie 2009, soldul la începutul perioadei,furnizorul,numărul
documentului,data primirii mărfurilor şi valoarea mărfurilor primite. Acest document e format
din două părţi,în prima parte se conţin date generale despre intrarea mărfurilor,iar în a
doua sunt reflectate data şi suma de bani incasată în urma vînzării mărfurilor,soldul
final(anexa 15)care este egală cu: Si+Intrări-Ieşiri
Se conţine în raportul gestionarului numărul furnizorilor înscrişi şi numărul
încasărilor,data verificării documentului şi semnătura contabilului.
Ca exemplu să examinăm anexa 15.
Denumirea entităţii"UNIVERSALCOOP", numele gestionarului Eremiţa L, data întocmirii
l-28 februarie 2009, sold la începutul perioadei este de 75920,251ei, urmează denumirea
furnizorlui, data primirii mărfurilor, valoarea intrării lor cu număul documentului, astfel la data
de 21.02.09 de la SRL”Bandaira” au fost primite mărfuri în valoare de 1815.04 lei, adaosul
comercial aferent mărfurilor achiziţionate constituie 537,46 lei, TVA aferent stocului de marfă
constituie 470,50 lei, TVA aferent mărfurilor achiziţionate - 363,01 lei, în mod similar sau
efectuat înregistrări pe parcursul lunei februarie 2009.
2.2. Contabilitatea vînzării mărfurilor în entităţile comerciale cu amănuntul
2.2.1-Contabilitatea vînzării mărfurilor în numerar
Vînzarea mărfurilor cu amănuntul şi achitarea cu cumpărătorii prin numerar formează un
şir de situaţii de evidenţă:
a) ieşirea din gestiune a mărfurilor vîndute cu preţuri de vînzare;
b) constatarea veniturilor din vînzări
c) aprecierea volumului de circulaţie a mărfurilor prin care se măsoară volumul de
activitate al unităţilor comerciale.
Vînzarea mărfurilor cu plată integrală în numerar se realizează prin diferite forme:
a) vînzare pe baza de bonuri emise de vinzători ~ prezintă dezavantaje pe linia
operativităţii şi randamentului lucrului vînzătorului şi casierului în dauna timpului de desrvire a
cumpărătorului. Bonurile emise şi achitate sînt înregistrate în actul sau borderoul de vînzare pe
gestiuni (secţii). Totalurile din aceste borderouri, sînt confirmate la sfîrşitul zilei s-au schimbului
cu sumele înregistrate în documentele de predare a banilor în casă.
28
b) vînzare pe bază de tichete — tichetul nu nominalizează marfa, ci atestă
încasarea sumei aferente sortimentelor solicitate şi dă dreptul vânzătorului de a elibera marfa.
Valoarea tichetelor eliberate e imprimată pe banda de control a aparatului de casă, iar
totalurile de pe acesta bandă, la sfârşitul zilei sau schimbului, reprezentînd încasările din vânzări,
care sînt înregistrate în raportul de gestiune şi borderoul de predare a banilor în casă.
c) încasarea contra valorii mărfurilor de vînzător - încasarea sumei din vînzări este
acceptabilă la mărfurile ce se vînd cu bucata s-au ambalate. Sumele astfel încasate se predau
casierului conform dispoziţiei de casă sau nemijlocit încasatorului băncii şi se înregistrează în
raportul de gestiune.
d) autodeservire - preţul mărfurilor e achitat de către cumpărător la ieşirea din
secţie sau magazin, unde casierul-controlor emite la aparatul de casă tichetul pentru
mărfurile procurate.
e) la domiciliu ~ se bazează pe comenzi adresate de clienţi unităţii comerciale.
La livrarea mărfurilor, magazinul întocmeşte factura care cuprinde nomenclatura mărfurilor
livrate la preţ cu amănuntul şi comisionul, destinat să acopere cheltuielile de transport.
La achitarea mărfurilor livrate, datele din factură se înregistrează în raportul de gestiune,
iar banii încasaţi, în dispoziţia de casă.
f) prin automate - prevede asigurarea tranzacţiei comerciale pentru anumite categorii de
mărfuri (ţigări, ediţii periodice, băuturi răcoritoare, dulciuri etc.) fără participarea vînzătorului,
prin intermediul monedelor metalice sau a jetoanelor.
Evidenţa realizării mărfurilor depinde de metoda aleasă de evaluare a mărfurilor în
contabilitatea curentă:
a) în preţ de realizare cu estimarea adaosului comercial
b) în preţ de achiziţie
Prin formulele contabile de ieşire a mărfurilor (la creditarea contului 217 "Mărfuri"
subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul"), în cursul lunii se debitează
două conturi contabile:
Contul 711 "Costul vînzărilor" subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute" - este
destinat generalizării informaţiei privind costul efectiv a mărfurilor vîndute. Are funcţie contabilă
de activ. În debitul acestui cont se reflectă costul efectiv (valoarea de bilanţ) a mărfurilor
vîndute pe parcursul perioadei de gestiune cu total cumulativ de la începutul anului. Acest
cont nu se creditează pe parcursul anului, şi se închide doar la sfîrşitul anului de gestiune cu
contul 351 ,.Rezultat financiar total".
29
Contul 821 „Adaosul comercial".
Însă formulele contabile, pot fi înregistrate în jurnale-ordere şi borderouri de evidenţă
analitică numai în baza raportului gestionarului (zilnic sau săptămînal).
Pornind de la situaţia că adaosul comercial referitor mărfurilor realizate şi nerealizate
poate fi calculat numai la sfîrşitul lunii prin determinarea procentului mediu de adaos comercial
prin care se poate diviza costul mărfurilor vîndute, formulele contabile la ieşirea mărfurilor
vîndute în baza rapoartelor gestionarilor se trec la debitul conturilor 711 „Costul vînzărilor”
subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi 821 „Adaosul comercial” într-o sumă nedivizată
la valoarea mărfurilor la preţuri cu amănuntul, inclusiv TVA. Divizarea sumelor referitoare la
debitul conturilor 711„Costul vînzărilor” subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi 821
„Adaosul comercial” din suma totală lunară acumulată prin jurnalul-order generalizat în baza
jurnalelor-order analitice contabilizate de persoane gestionare a unităţii comerciale se
efectuează în baza calculului la finele lunii.
O altă particularitate caracteristică vînzărilor cu amănuntul constă în constatarea corectă
a veniturilor din vînzările cu amănuntul, deoarece în preţuri cu amănuntul se include şi TVA. La
fiecare încasare din vînzare trebuie divizată în baza documentului corespunzător, suma de venit, ce
se referă la creditul contului 611 „Venituri din vînzări” subcontul 611.2 „Venituri din vânzarea
mărfurilor” de la suma TVA contabilizată la creditul contului 534 „Datorii privind decontările
cu bugetul” subcontul 534.2 „Datorii privind taxa pe valoare adăugată”.
Contul 611 „Venituri din vînzări” subcontul 611.2 „Venituri din vânzarea
mărfurilor” - este destinat generalizării privind veniturile obţinute din vînzarea mărfurilor (preţ
de realizare - TVA). În creditul acestui cont se înregistrează în cursul perioadei de gestiune cu
total cumulativ de la începutul anului, sumele veniturilor constatate. în debit se înregistrează
trecerea la finele perioadei de gestiune suma veniturilor acumulate. Acest cont se închide doar
la sfîrşitul anului de gestiune cu contul 351 „Rezultat financiar total”.
Contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 „Datorii privind
taxa pe valoarea adăugată” - este destinat generalizării informaţiei privind decontările cu bugetul
aferente impozitelor, taxelor, şi sancţiunelor economice. Este un cont de pasiv, în credit se
reflectă plăţile calculate privind TVA spre decontare bugetului, iar în debit - TVA de recuperat
pentru active procurate şi plăţile virate bugetului. Soldul este creditor şi reflectă datoriile
întreprinderii faţă de buget la finele perioadei de gestiune.
Suma de TVA se calculează în baza documentelor de încasare sau a altor documente de
fundamentare a procesului de vînzare-schimb pe alte valori materiale, servicii prestate,
30
echivalente valorii de mărfuri eliberate la sfîrşitul zilei de lucru sau altei perioade de gestiune
pentru fiecare persoană gestionară.
Însă, apare problema contabilităţii privind divizarea mărfurilor vîndute în magazin
pe grupe în funcţie de TVA de 20%, de 8% şi de 0.
Pentru aceasta, prin aparatele de casă şi prin metoda de evidenţă operativă a vînzării, se
divizează zilnic sumele mărfurilor vîndute în funcţie de TVA.
Această divizare e necesar să fie reflectată în rapoartele gestionarilor la mişcarea mărfurilor
în baza datelor din documentele sau calculele operative.
Deci, pentru mărfurile vîndute în baza documentelor primare, anexate la rapoartele
gestionarilor,se întocmesc următoarele formule contabile:
1. Constatarea ieşirii mărfurilor prin înregistrarea formulelor la suma totală a
documentului:
Debit contul 711 „Costul vînzărilor” subcontul 711.2 ,,Costul mărfurilor vîndute” şi
contul 821 ,,Adaosul comercial”.
Credit contul 217 „ Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu
amănuntul”- la suma mărfurilor trecute la vînzare.
,,UNIVERSALCOOP” Olăneşti utilizează contul 821 ,,Adaosul comercial” , şi
întocmesc următoarele formule contabile (Anexa 26):
Debit contul 711 ,,Costul vînzărilor” subcontul 711.2 ,,Costul mărfurilor
vîndute”,175157,56 lei
Debit contul 821 „Adaosul comercial”, 39993,29 lei
Credit contul 217 „ Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu
amănuntul” 215150.85 lei
3. Constatarea venitului şi TVA din sume încasate:
Debit contul 241 ,,Casa” -la sume încasate
Credit contul 611.2,,Venituri din vînzarea mărfurilor” -la suma venitului din vînzări fără
TVA,
Credit contul 534.2,,Datorii privind taxa pe valoare adăugată” -la suma calculată a TVA.
Pentru a evita unele complicaţii la contabilizarea operaţiilor de ieşire a mărfurilor
vîndute prin unităţile comerciale cu amănuntul, poate fi utilizată o altă variantă de formule
contabile şi anume: în cursul lunii, în baza rapoartelor gestionarilor, să fie debitat numai contul
711 „Costul vînzărilor” subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi creditat contul 217
„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul” - la suma vînzării la preţ
cu amănuntul, inclusiv adaosul comercial şi TVA.
31
Însă, la sfîrşitul lunii, în baza calculului adaosului comercial (plus TVA) aferent
mărfurilor vîndute, suma acestuia se va reflecta prin formula de stornare:
Debit contul 711.2 ,,Costul mărfurilor vîndute”,
Credit contul 821 ,,Adaosul comercial” -la suma cu valoarea negativă (cu roşu).
Formula numită va corecta şi va constata costul mărfurilor vîndute la contul 711.2 ,,Costul
mărfurilor vîndute” şi, totodată, va micşora adaosul comercial la contul 821,,Adaosul
comercial” la suma data.
2.2.2 Contabilitatea vînzării mărfurilor în credit
În comerţul cu amănuntul, se practică diferite tipuri de vînzări şi achitare pentru
mărfurile vîndute, inclusiv în credit.
Vînzările de mărfuri în credit (în rate) sunt convenabile, în primul rînd pentru cumpărătorul
(consumatorul) de mărfuri, deoarece el consumă mărfurile din momentul procurării acestora, iar
achitarea urmează să fie efectuată într-o perioadă mai îndelungată. Evident, vînzătorul trebuie să
aibă garanţii că benificiarul dispune de mijloace băneşti pentru a achita în timpul apropiat pentru
marfa procurată în credit.
Mărfurile cu plata în rate se eliberează cetăţenilor care au un loc de muncă permanent sau
care îşi fac studiile în localitatea unde este situată unitatea comercială. Pentru a putea contracta
mărfurile cu plată în rate, cumpărătorul trebuie să prezinte un certificat de la locul de lucru sau
de studii.
Întreprinderea de comerţ care vinde şi clientul care cumpără mărfuri încheie un contract
în care se stipulează:
valoarea mărfurilor vîndute
suma avansată în momentul ridicării mărfurilor (sau acontul primit)
mărimea cotelor lunare
termenele de plată a ratelor şi a dobînzii
cota procentuală şi suma dobînzii percepute
Deasemenia clientul prezintă o dovadă documentară din care reiese posibilitatea achitării
ratelor eşalonate la termenele stabilite în contract (mărimea salariului, bursei, pensiei). Din
momentul semnării contractului de vînzare-cumpărare, mărfurile devin proprietetea cumpărătorului.
Conform SNC,,Venitul”, la vînzarea mărfurilor şi serviciilor în credit suma nominală a încasărilor
viitoare de mijloace băneşti va fi mai mare decît valoarea venală. În acest caz venitul din vînzări
include: -venitul din vînzarea mărfurilor propriu-zise;
32
-venituri sub formă de dobînzi.
Mărfurile se vînd cu plată în rate cu condiţia încasării a costului stabilit în contract, iar
durata de acţiune acontractului de vînzare se stabileşte pe o perioadă de la 3 luni pînă la 4 ani.
Fiecare cumpărător întocmeşte o fişă-obligaţiune cu datele personale în care unitatea
comercială eşalonează suma mărfurilor fără avansul achitat înregistrîndu-se ulterior confirmarea
achitării la termenele stabilite, odată pe lună în numerar sau prin reţinere de salariu.
Dacă cumpărătorul se eliberează de la locul de lucru pînă la expirarea contractului, acesta
achită suma totală datorată sau prezintă o nouă confirmare de la locul de muncă nou. În cazul cînd
nu se respectă termenele de achitare unitatea comercială este în drept să aplice penalităţi la suma
neplătită în conformitate cu legislaţia în vigoare.
S.N.C 18 „Venitul" prevede ca veniturile din vînzările de produse finite şi mărfuri să
fie constatat în baza metodei calculării (specializării exerciţiului) în cazul livrării şi transmiterii
către cumpărător a drepturilor de proprietate şi transmiterii către consumator a drepturilor
de proprietate asupra acestora (paragraful 16).
La vînzarea mărfurilor în rate. plata parţial achitată de cumpărător, conform contractului,
se amînă pe un termen mai îndelungat, dar în perioada de gestiune e necesară constatarea în
evidenţă a sumei totale a veniturilor şi cheltuielilor aferente vînzării lor.
Totodată, ţinînd cont de cerinţele Codului fiscal privind livrările de mărfuri, livrările
impozabile (art.93. 95, 99) şi evidenţa lor prin metoda specializării exerciţiului (art. 44), TVA
se va calcula din valoarea totală a mărfurilor vîndute în rate cumpărătorului.
La realizarea mărfurilor pe credit, întreprindera beneficiază de o dobîndă de la suma
creditului acordat, negociată de ambele părţi. Această dobîndă va fi constatată la
întreprindere, drept venit anticipat cu reflectarea ulterioară a venitului din activitatea de investiţii
La plata acontului şi a dobînzei, în casa întreprinderii se întocmeşte o dispoziţie de încasare.
Vînzarea mărfurilor pe credit se face la preţurile în vigoare din ziua încheierii contractului.
Achitarea cu unitatea comercială poate fi efectuată după cîteva variante:
1. întreprinderea, în care lucrează cumpărătorul-salariat, îi acordă acestuia în baza certificatului de
salarizare şi scrisorii de garanţie-obligaţie, un credit bancar,
achitînd la întreprindere plata pentru mărfurile vîndute în rate;
2. întreprinderea se obligă să reţină lunar din salariul lucrătorului, suma care urmează să fie
transferată;
3. Dobînda pentru credite bancare poate fi restituită s-au de cumpărătorul- salariat, sau de
întreprindere.
33
,,UNIVERSALCOOP” Olăneşti nu utilizează acestă formă de vînzare, însă contabilitatea vînzării
mărfurilor în credit va fi redată prin exemplu de mai jos.
Exemplu. S- a vîndut în credit cumpărătorului pe baza certificatului de la locul de muncă şi
buletinului de identitate, mărfuri în sumă de 20000 lei, inclusiv TVA (la preţul de vînzare cu
amănuntul). Adaosul comercial la mărfurile vîndute, constituie 30% sau 6000 lei.
În momentul vînzării, cumpărătorul a achitat 50% din valoarea mărfurilor cumpărate. Cealaltă
parte (10000 lei) din valoarea mărfurilor va fi achitată în rate în curs de un an (12 luni) - din
luna februarie 2005 pînă în luna ianuarie, inclusiv, anul 2006, cu o dobîndă anuală pentru
credit de 12 % din valoarea mărfurilor neachitate. Dobînda se încasează odată, cu
încasarea cotei-părţi a plăţii pentru mărfurile vîndute.
La unitatea comercială vor fi efectuate următoarele înregistrări contabile:
1. Livrarea mărfurilor vîndute în rate la preţ de vînzare cu amănuntul
a) costul mărfurilor livrate - 14000 lei {20000- (20000 x 0,3)}
Debit contul 711 „Costul vînzărilor” subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vândute” -14000
lei
Credit contul 217 „ Mărfuri” subcontul 217. 2 „Mărfuri în comerţul cu
amănuntul” - 14000 lei
b) adaosul comercial la mărfurile livrate în rate - 6000 lei (20000 x 0,3)
Debit contul 821 „Adaos comercial” -6000 lei
Credit contul 217 „Mărfuri” subcontul 217. 2 „Mărfuri în comerţul cu
amănuntul”-6000 lei
2. Încasarea numerarului în mărime de 50% din valoarea de vînzare a mărfurilor
livrate -10000 lei(20000*0,5)
a)fără TVA
Debit contul 241 „Casa” -8333,33 lei
Credit contul 611 „Venituri din vînzări” subcontul 611.2 „Venituri din vânzarea mărfurilor” -
8333,33 lei
b) TVA
Debit contul 241 „Casa”-1666,67 lei
Credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 „Datorii privind
TVA” -1666,67 lei
3. Reflectarea venitului aferent lotului de mărfuri neachitate, trecute la plată în rate
34
a) la preţul cu amănuntul fară TVA
Debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -8333,33 lei
Credit contul 611 „Venituri din vînzări” subcontul 611.2 „Venituri din vînzarea mărfurilor”-
8333,33 lei
b)TVA
Debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -1666,67 lei
Credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 „Datorii privind
TVA”- 1666,67 lei
4. Încasarea sumelor lunare achitate de cumpărător (în luna februarie 2005) -833,33 lei
Debit contul 242 „Cont de decontare”- 833.33 lei
Credit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -833,33 lei
5. Calcularea dobînzei aferente mărfii vîndute în rate
a) în luna februarie 2005 - 100 lei (10000 x 0,01)
Debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”- 100 lei
Credit contul 621 „Venituri din activitatea financiară”-100 lei
b) în perioada anului curent (2005) - 1100 lei (100 x 11 luni)
Debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”- 1100 lei
Credit contul 515 „Venituri anticipate curente”-1100 lei
c) în perioada anului viitor (2006) - 100 lei (100 x 1 lună)
Debit contul 134 „Creanţe pe termen lung”-100 lei
Credit contul 422 „Venituri anticipate pe termen lung”-100 lei
6. Încasarea dobînzei pentru luna curentă (februarie)
Debit contul 242 „Cont de decontare”-100 lei
Credit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”-100 lei
7. Constatarea venitului anticipat aferent dobînzei din luna martie 2005 drept venit curent:
Debit contul 515 „Venituri anticipate curente”- 1100 lei
Credit contul 621 „Venituri din activitatea financiara”-1100 lei
8. Încasarea sumelor de la cumpărător pe luna martie (2005) - 933,33 lei
(833,33+100) (tot aşa pînă la sfîrşitul anului 2005)
Debit contul 242 „Cont de decontare”- 933.33 lei
Credit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -933,33 lei.
9. Trecerea în luna ianuarie 2005 a dobînzei calculate pe ianuarie 2006 din venitul anticipat pe
termen scurt - 100 lei
35
Debit contul 422 „Venituri anticipate pe termen lung” -100 lei
Credit contul 515 „Venituri anticipate curente”-200 lei
10. Înregistrarea creanţei privind dobînda calculată pentru ianuarie 2006 din creanţa pe termen lung
în creanţă pe termen scurt - 100 lei (100 x 1)
Debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”- 100 lei
Credit contul 134 „Creanţe pe termen lung”-100 lei
2.2.3-Contabilitatea vînzării mărfurilor în consignaţie
Conform regulelor comerţului de consignaţie, aprobate prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova. Nr. 1010 din 31.10. 97, se determină modul de desfacere prin unităţile
comerţului de consignaţie a mărfurilor industriale şi produselor alimentare în baza contractului
de consignaţie (acordul consignaţional), precum şi raporturile dintre comisionar şi comitent
privind cumpărarea-vmzarea mărfii recepţionate la consignaţie.
Contractul de consignaţie (acordul consignal) se încheie între subiectul activităţii, care
primeşte mărfurile la consignaţie (în continuare — comisionarul), şi persoana fizică sau juridică care
le predă în consignaţie (în continuare - comitentul), potrivit căruia comisionarul se obligă să
efectuieze din însărcinarea comitentului una sau mai multe tranzacţii comerciale în numele
său, în scopul de a le vinde cu amănuntul pentru o anumită recompensă (comision).
Contractul de consignaţie se întocmeşte în două exemplare, dintre care primul se
înmîneaza comitentului, iar al doilea rămîne la comisionar.
Preţul de vînzare a mărfurilor primite în consignaţie, mărimea comisionului, achitarea
cheltuielilor pentru păstrarea lor, termenul şi modul reducerii preţurilor, termenele de
comercializare a acestor mărfuri pînă la şi după reducerea preţurilor, se stipulează în contractul
de consignaţie, în conformitate cu prezentele reguli: comitentului i se păstrează dreptul de
proprietate asupra mărfurilor predate la consignaţie pînă la momentul vînzării (transmiterii)
cumpărătorului; comisionarul poartă răspundere deplină în faţa comitentului pentru pierderea şi
deteriorarea mărfurilor recepţionate la consignaţie; întocmirea documentelor pentru operaţiunile
de comision, gestiunea şi evidenţa contabila în comerţul de consignaţie, intră în atribuţiile
comisionarului.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, la consignaţie sunt recepţionate mărfuri:
-- de la cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi persoanele fară cetăţenie, la prezentarea
unui document ce identifică persoana;
-- de la întreprinderi (organizaţii, instituţii), la prezentarea de către persoana împuternicită a
întreprinderii a procurii sau facturii întocmite şi eliberate în modul stabilit de lege şi a
36
documentului care îi identifică persoana.
La consignaţie se primesc mărfuri noi nealimentare şi alimentare ambalate, precum şi
mărfuri nealimentare care au fost în uz, dar sunt încă utilizabile, nu necesită să fie reparate s-au
restaurate şi corespund normelor sanitare. Potrivit exigenţilor Sistemului Naţional de Certificare,
mărfurile primite la consignaţie, în loturi mici, trebuie să fie însoţite de certificate de
conformitate (s-au de documentele echivalente acestora), iar produsele alimentare de import - şi
de un certificat igienic.
La primirea mărfurilor în consignaţie, pe fiecare din ele se aplică o etichetă simplă, iar
pe obiectele ieftine mici (ceasuri, mărgele, broşe şi alte articole similare) - o etichetă cu
numărului contractului de consignaţie şi preţul de vînzare.
Lista mărfurilor primite la comisie şi etichetele de marfă, se semnează de către comisionar
şi comitent.
Mărfurile noi de o înaltă complexitate tehnică şi cu termene de garanţie, se primesc la
consignaţie în cazul cînd sunt însoţite de paşapoarte (instrucţiuni) în limba ţării producătoare şi de
o informaţie despre marfa în cauză în limba de stat, care, în conformitate cu condiţiile în care
consumatorii pot preschimba s-au restitui marfa de calitate neadecvată.
În cazul depistării, la mărfurile luate în consignaţie, a unor vicii (defecte) ascunse, ele
nu se vor pune în vînzare sau se vor retrage din vînzart, fapt despre care se va întocmi un act de
scoatere din vînzare a mărfurilor din vînzare, şi în termen de 4 zile, se va anunţa comitentul printr-
un aviz în formă scrisă. Păstrarea în incinta unităţii comerciale a mărfurilor recepţionate la
consignaţie, este interzisă.
Preţul de vânzare a mărfurilor primite de comisionar, se stabileşte de către comitent şi
se indică în lista mărfurilor recepţionate la consignaţie, pe eticheta fiecărui obiect sau în lista de
preţuri. Mărimea comisionului coordonată de către comisionar şi comitent se stabileşte în
procente faţă de preţul la care se vinde marfa şi se fixează în contractul de consignaţie. Ea
poate fi diferenţiată după mărfuri aparte sau după grupuri de mărfuri.
Mărfurile confiscate şi fără stăpîn, şi trecute în posesia statului, constituie atribuţia
inspectoratelor fiscale de stat, iar preţurile la ele sînt stabilite de comisia de experţi şi
reprezentanţii de la întreprinderea comercială.
Ordinea, termenele şi mărimele reevaluării mărfurilor primite în consignaţie, sînt stabilite
de comisionar şi comitent la încheerea contractului de consignaţie, cu respectarea următoarelor
condiţii: comisionarul are dreptul să reducă cu 20% preţul mărfurilor nevîndute în decurs de 20 zile
lucrătoare. La expirarea a încă 20 zile lucrătoare, după prima reevaluare, comisionul reduce din
nou preţul lor cu 30% faţă de cel stabilit la prima reevaluare. Dacă aceste mărfuri nu au fost
37
vîndute în decursul următorului termen de 20 zile lucrătoare, comisionarul este în drept să le
ieftinească cu 50% faţă de preţul stabilit la a doua reevaluare. Dacă mărfurile nu au fost
vîndute nici după a treia reevaluare, magazinul le ieftineşte pînă la preţul de vînzare sigură.
Mărfurile scoase din vînzare şi returnate comitentului, se perfectează prin actul special de
scoatere din vînzare a mărfurilor.
Mărfurile luate în consignaţie, sînt expuse în sala comercială cel tîrziu a doua zi după
recepţionarea lor. In cazul în care punerea în vînzare a mărfurilor se amînă din vina
comisionarului, acesta din urmă plăteşte comitentului o despăgubire în mărimea stabilită prin
contractul de consignaţie, însă nu mai mică de 3% din suma ce-i revine comisionarului pentru
fiecare zi de întîrziere.
Totodată, comitentul este în drept să ceară comisionarului reîntocmirea contractului de
consignaţie pentru un nou termen sau înapoierea mărfurilor fără achitarea cheltuielilor pentru
păstrarea lor.
Vînzarea mărfurilor luate în consignaţie, se efectuiază cu utilizarea tehnicii de casierie şi
control în conformitate cu legislaţia în vigoare.
O dată cu cumpărătura, comisionarul este obligat să elibereze cumpărătorului un bon de
casă, iar la vînzarea anumitor tipuri de mărfuri (obiecte de anticariat, bijuterii din metale şi
pietre preţioase, articole din blană naturală, etc.) - şi un bon de marfă cu confirmarea preţului
achitat. Cumpărătorul este în drept să ceară un bon de marfă pentru orice obiect procurat,
precum şi factura TVA de la comisionar.
La cumpărarea mijloacelor de transport şi a agregatelor cu numere pentru ele,
cumpărătorului i se eliberează, pe lîngă bonul de casă (de marfă), un document ce confirmă
dreptul de proprietate asupra acestor mărfuri (certificatul - cont al unităţii comerciale), necesar
pentru înregistrarea lor la punctele de înregistrare ale poliţiei rutiere, precum ş numărul provizoriu
de înmatriculare „tranzit".
La vînzarea mărfurilor noi de înaltă complexitate tehnică, în paşaport sau în alt document
însoţitor, se aplică în mod cuvenit ştampila unităţii comerciale cu menţiunea privind data
vînzării lor, iar dacă termenul de garanţie al acestor mărfuri a expirat, în paşaport sau
documentul însoţitor, se aplică ştampila unităţii comerciale cu menţiunea suplimentară „Fără
garanţie”.
Banii pentru mărfurile vîndute, se achită comitentului în cel tărziu 10 zile după
comercializarea lor, la prezentarea contractului de consignaţie şi paşaportului sau a altui document
ce identifică persoana. In cazul în care achitarea cu comitentul întîrzie din vina
comisionarului, acesta din urmă plăteşte comitentului o despăgubire în mărimea specificată în
38
contractul de consignaţie, care pentru fiecare zi de întîrziere, va fi cel puţin 0,5% din suma ce i
se cuvine. La dorinţa comitentului, comisionarul poate achita banii pentru marfa vîndută şi
despăgubirea prin virament în contul indicat.
Decontările privind marfa vîndută dintre comisionar şi comitent ca persoană juridică
(întreprindere, instituţie, organizaţie), se efectuează prin virament, iar ca persoană fizică - şi în
numerar.
În cazul în care comitentul nu vine să-şi ridice banii, comisionarul va ţine la bilanţul său,
timp de 3 ani suma respectivă, iar după expirarea acestui termen, o va trece la venitul său. In cazul
decesului comitentului, recunoaşterii incapacităţii lui sau dispariţiei inopinate a acestuia,
comisionarul este obligat să-şi execute toate obligaţiunile contractuale, pînă cînd succesorii
comitentului sau reprezentanţii lui vor da alte dispoziţii.
Pentru mărfurile vîndute, comisionarului îi revine un comision stabilit în procente faţă
de valoarea acestora, conform contractelor de consignaţie, potrivit înţelegerii părţilor.
După reţinerea de către comisionar a comisionului cuvenit, din suma plătită comitentului
se încasează, conform tarifelor şi de modul stabilit de legislaţia în vigoare, impozitul pe venit.
Evidenţa sintetică şi analitică a mişcării mărfurilor primite în consignaţie, se reflectă în
contul extrabilanţier 923 „Mărfuri primite în consignaţie”, care este destinat generalizării
informaţiei privind existenţa şi mişcarea mărfurilor primite în consignaţie de către unităţile
comisionare. In debitul acestui cont se reflectă valoarea mărfurilor primite în consignaţie,
procurate în credit pe măsura efectuării operaţiilor, ce reflectă valorile mărfurilor vîndute returnate
clienţilor, precum şi suma reducerii preţurilor din reevaluarea unor mărfuri conform contractului.
Primirea mărfurilor în consignaţie are unele particularităţi, dintre care menţionăm:
a) în cazul în care comitentul este subiect impozabil, plătitor de TVA, vînzarea mărfurilor
primite în consignaţie se evidenţiază la preţul de vînzare format din: valoarea mărfurilor primite
de la comitenţi, comisionul unităţii care a preluat mărfuri în consignaţie, plus TVA în mărime
de 20% din valoarea acestora;
b) în cazul în care comitentul nu este subiect impozabil sau persoană fizică, vînzarea
mărfurilor de consignaţie se evidenţiază în preţul de vînzare format din: valoarea mărfurilor
primite de la comitenţi, comisionul unităţii care a preluat mărfurile în consignaţie, plus TVA
în mărime de 20% , calculat numai din comisionul unităţii comerciale.
Valoarea mărfurilor ieşite se reflectă în creditul contului 923 „Mărfuri primite în
consignaţie”, conform raportului gestionarului privind mişcarea mărfurilor, care trebuie să fie
egală cu suma totală a valorii mărfurilor vîndute (fără comision şi TVA), sumei reevaluării
(reducerii la preţ) mărfurilor şi valorii mărfurilor returnate.
39
„UNIVERSALCOOP” Olăneşti nu utilizează acest gen de vînzări.
Evidenţa contabilă a operaţiilor privind comerţul de consignaţie va fi ilustrată prin următorul
exemplu convenţional:
EXEMPLU: Comitentul a predat marfă în consignaţie la valoarea de 4000lei
(comitentul este persoană fizică). Mărimea comisionului este de 30%. În acest caz, preţul de
vînzare se formează astfel:
Preţul de vînzare=preţ marfă (4000 lei)+comisionul (12000 lei)+TVA de la comision(240
lei)=5440 lei, în contabilitate se vor înregistra următoarele formule contabile:
Debit contul 923,,Mărfuri primite în consignaţie”-400 lei
--la realizarea mărfii cu achitare în numerar
Debit contul 241,,Casa”-5440 lei
Credit contul 611,,Venitul din vînzări”-1200 lei(la suma comisionului încasat)
Credit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind TVA”-
240 lei(la suma TVA încasată)
Credit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-4000 lei(la reflectarea datoriei faţă de comitent)
--la achitarea cu comitentul
Debit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-4000 lei
Credit contul 241,,Casa”-4000 lei
--la decontarea mărfurilor realizate
Credit contul 923,,Mărfuri primite în consignaţie”-4000 lei
Dacă comitentul este persoană juridică, atunci după exemplu de mai sus, vor avea loc următoarele
înregistrări în conturile contabile:
Preţul de vînzare se va forma astfel:
Preţul de vînzare= preţ marfă (4000 lei)+comisionul(1200 lei)+TVA de la toată suma(1040
lei)=6240 lei
Debit contul 923,,Mărfuri primite în consignaţie”-4000 lei
--la realizarea mărfii cu achitare în numerar
Debit contul 241,,Casa”-6240 lei
Credit contul 611,,Venitul din vînzări”-1200 lei(la suma comisionului încasat)
Credit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind TVA”-
1040 lei(la suma TVA încasată)
Credit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-4000 lei(la reflectarea datoriei faţă de comitent)
--se reflectă TVA de trecut în cont de la valoarea mărfii primite de la comitent
Debit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind TVA”-
40
800 lei
Credit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-800 lei
--la achitarea cu comitentul
Debit contul 539,,Alte datorii pe termen scurt”-4800 lei
Credit contul 241,,Casa”-4800 lei
--la transferarea TVA la buget
Debit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind TVA”-
240 lei
Credit contul 242,, Cont curent in valută naţională”-240 lei
--la decontarea mărfurilor realizate
Credit contul 923 ,,Mărfuri primite în consignaţie”-4000 lei.
2.3 Contabilitatea adaosului comercial aferente mărfurilor în stoc şi a mărfurilor realizate
Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor vîndute este un calcul economic
contabil în conexiune directă cu modul de stabilire a rezultatului financiar, iar acesta este
influenîat de mărimea relativă şi absolută a adaosului comercial.
Practica mondială stabileşte adaosul comercial aferent mărfurilor vîndute pe cale
indirectă după metoda procentului mediu .
Pornind de la situaţia că adaosul comercial referitor mărfurilor realizate şi nerealizate
poate fi calculat numai la sfîrşitul lunii prin determinarea procentului mediu de adaos comercial
prin care se poate diviza costul mărfurilor vîndute, formulele contabile la ieşirea mărfurilor
vîndute în baza rapoartelor gestionarilor se trec la debitul conturilor 711 „Costul vînzărilor”
subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi 821 „Adaosul comercial” într-o sumă nedivizată la
valoarea mărfurilor la preţuri cu amănuntul, inclusiv TVA. Divizarea sumelor referitoare la debitul
conturilor 711 „Costul vînzărilor” subcontul 711.2 „Costul mărfurilor vîndute” şi 821 „Adaosul
comercial” din suma totală lunară acumulată prin jurnalul-order generalizat în baza jurnalelor-
order analitice contabilizate de persoane gestionare a unităţii comerciale se efectuează în baza
calculului la finele lunii, care are loc astfel:
Metoda I
Rc821-Rd821
41
% A C = ----------------------------------- • 100%
Sf 217+Rc 611,534.2
Metoda ll
Rc821
% A C = ------------------------ • 100%
Sf217+Rc217
Adaosul comercial aferent mărfurilor realizate se calculă conform următoarei relaţii:
% AC *Rd 71 1.2/ 821 sau % AC * (Rc 611.2 +Rc 534.2)
100% 100%
Ulterior, se calculă adaosul comercial aferent mărfurilor în stoc prin 2 metode:
% AC • Sf 217.1 soldul prealabil - AC aferent mărfurilor
--------------------------- sau calculat realizate
100%
Pentru determinarea corectă a costului efectiv a mărfurilor realizate, şi a mărfurilor în stoc,
e necesar la sfîrşitul lunii efectuarea unui calcul special, şi de repartizat cheltuielile de transport-
aprovizionare între costul mărfurilor vândute şi mărfurile rămase în stoc. La întreprinderea
dată calculul respectiv nu se întocmeşte, dar în practică în acest scop se calculă % mediu a
cheltuielilor de transport-aprovizionare (CTA) astfel:
Si CTA + CTA curente Si 217.4-Rd 217.4
%CTA= ------------------------------------- • 100% =--------------------------------- * 100%
S marf.+V.marf. cump. Si 217.1 + -Rc 217.2
Calculam CTA aferent mărfurilor realizate:
%CTA - Rc 217.1
42
100%
În continuare va fi prezentată modalitatea de calcul a costului vînzărilor şi adaosului
comercial pe luna februarie anul 2009 la întreprinderea ,,UNIVERSALCOOP” Olăneşti:
1. Analizînd documentele din anexa 12, 26 observăm că mai întîi s-a calculat procentul mediu
a adaosului comercial, care se compune din:
adaosul comercial la realizare*100% *100%
rulajul creditor 611
2.A doua etapă este determinarea sumei adaosului comercial aferente mărfurilor realizate prin
înmulţirea procentului mediu a adaosului comercial cu realizarea mărfurilor:
15,71* 256161,18/ 100% =39884,82 lei
3.Întocmirea următoarelor formule contabile:
Debit contul 821,,Adaos comercial”-39884,82 lei (Anexa 12)
Credit contul 217,,Mărfuri” subcontul 217.2,,Mărfuri în comerţ cu amănuntul”- 39884,82 lei
Costul vînzărilor se reflectă prin următoarea înregistrare
4.A patra etapă este determinarea sumei adaosului comercial aferente mărfurilor în stoc prin
înmulţirea procentului mediu a adaosului comercial cu soldul final la contul mărfuri:
15,71* 684947,24/ 100% =107895,89 lei
5. Întocmirea următoarelor formule contabile:
Debit contul 217,,Mărfuri” subcontul 217.2,,Mărfuri în comerţ cu amănuntul”- 107895,89
lei
Credit contul 821,,Adaos comercial”- 107895,89 lei (Anexa 12)
Costul vînzărilor se reflectă prin următoarea înregistrare
Debit contul 711,,Costul vînzărilor”- 175157,56 lei (Anexa 26)
Credit contul 217,,Mărfuri”, lacostul efectiv al mărfurilor comercializate 175157,56 lei
În conformitate cu politica de contabilitate a întreprinderii, TVA în preţul de realizare se ţine la
contul 825,,TVA în valoarea de vînzare a mîrfurilor”
Debit contul 825,,TVA în valoarea de vînzare a mărfurilor”-41227,27 lei (Anexa 26)
Credit contul 217,,Mărfuri”- 41227,27 lei.
43
2.4. Inventarieria mărfurilor în cadrul unităţilor comerciale
Pentru a efectua inventarierea trebuie de respectat următoarele etape:
Prima etapă este pregătirea inventarierii de care depinde eficienţa tuturor lucrărilor. La această
etapă se iau măsuri organizatorice şi se execută unele lucrări de natură contabilă.
Printre lucrările de natură organizatirică sunt:
-emiterea deciziei de inventariere scrisă de conducătorul unităţii economice prin care se
constituie comisia de inventariere, obiectul inventarierii, data şi orele de începere şi finisare a
inventarierii, şi data prezentării materialelor de la inventarierea în contabilitate;
-se sigilează căile de acces în gestiune cu excepţia locului în care începe inventarierea;
-se cere de la gestionar întocmirea ultimului raport de gestiune şi o declaraţie scrisă;
-se sistează operaţiunile de intrare-ieşire a bunurilor din gestiune;
-se identifică locurile în care ar putea fi depozitate bunurile ce se inventariază;
-se grupează bunurile pe sortimente şi categorii de preţuri, se aranjează separat
bunurile degradate aflate la păstrare sau spre reparaţie;
-se verifică dacă aparatele de măsură sunt în stare bună de funcţionare.
Lucrările de natură contabilă includ:
-înregistrarea la zi a tuturor operaţiunilor economice;
-verificarea exactităţii înregistrărilor în conturi;
-stabilirea soldurilor conturilor sintetice şi analitice în vederea comparării lor cu situata
reală.
Cea de-a doua etapă este efectuarea inventarierii care presupune constatrea, descrierea şi
evaluarea elementelor supuse inventarierii cu întocmirea listei de inventariere.
Constatarea reprezintă stabilirea directă şi concretă la faţa locului a existenţei mărimii şi
stării reale a elementelor patrimoniale la data inventarierii.
Stocurile se constată prin:
-numărare, cîntărire, măsurare cu excepţia bunurilir aflate în ambalaje orijinale care se
desfac prin sondaj;
-existenţa bunurilor materiale care nu se află la entitate la data inventarierii, se verifică
indirect pe baza documentelor de evidenţă corespunzătoare.
Elementele constatate se înscriu în liste de inventariere în care se indică:cantitatea, calitatea,
starea, structura bunurilor supuse inventarierii. Listele de inventariere se întocmesc separat pentru
bunurile corespunzătoare calitativ de cele necorespunzătoare, pentru bunurile proprii care nu se află
la entitate precum şi pentru bunurile ce aparţin altor entităţi.
Listele de inventariere se întocmesc în trei şi patru exemplare fiecare fiind semnată de
44
preşedintele comisiei de inventariere, membrii comisiei şi gestionari.
Un exemplar a listei de inventariere se întocmeşte de gestionar, iar două exemplare se
întocmesc prin foaie de indigo de către unul din membrii comisiei de inventariere.Al patrulea
exemplar se completează numai în cazul cînd are loc primirea-transmiterea valorilor materiale
de la un gestionar la altul.
Pe ultima pagină a listei de inventariere gestionarul face următoarele menţiuni:
-dacă toate cantităţile au fost constatate în prezenţa sa; -dacă bunurile respective se află în
răspunderea sa;
-dacă mai are bunuri rămase care nu au fost supuse inventarierii şi eventualele obiecţii pe care
le are de făcut.
După constatarea şi descrierea elementelor inventariate se face evaluarea lor la preţurile
folosite la înregistrarea lor în contabilitate.
În ultima etapă a inventarierii numită: stabilirea şi regularizarea rezultatelor inventarierii
au loc plusurile sau lipsurile prin compararea cantităţilor şi valorilor constatate faptice cu cele
din contabilitate cu întocmirea balanţei de verificare a rezultatelor inventarieri i .
Plusurile constatate la inventariere se trec la veniturile entităţii, iar lipsurile dacă se
încadreză în limita normelor de peresabilitate naturală se trec la cheltuieli, dacă sunt peste limita
normelor de peresabilitate naturală se impută persoanelor vinovate.
La „UNIVERSALCOOP" Olăneşti în luna februarie2009 nu s-a efectuat inventarierea
mărfurilor iată de ce vom utiliza un exemplu convenţional pentru a putea reda contabilitatea
inventarierii mărfurilor:
Dt 714"Alte cheltuieli operaţionale"-0.45 lei
Ct 2172 "Mărfuri în comerţul cu amănuntul"-0.45 lei
Exemplu: La inventariere au fost constate :
a)lipsuri de mărfuri în valoare de 250lei, inclusiv :
-în limita normei de perisabilitate naturală -48 lei
-celelalte din contul persoanei vinovate. Recuperarea va fi cu coeficientul -3;
b)plusuri de ambalaje 24lei
c)adaos comercial-26%
În contabilitate vor fi efectuate următoarele înregistrări:
1.Se casează valoarea de bilanţ a mărfurilor depistate lipsă în limita normelor de
perisabilitate naturală:
Debit contul 712 „Cheltuielile comerciale” 35,52 lei
Credit contul 217„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul” 35,52
45
lei.2.Se casează suma adaosului comercial aferente mărfurilor depistate lipsă în limita normelor
de perisabilitate naturală:
Debit contul 821 ,,Adaosul comercial” 12,48 lei
Credit contul 217„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul”
12,48lei
3.Se casează valoarea de bilanţ a mărfurilor depistate lipsă peste limita normelor de
perisabilitate naturală:
Debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale” 149,48 lei
Credit contul 217„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul”
149,48 lei
4.Se casează suma adaosului comercial aferente mărfurilor depistate lipsă peste limita
normelor de perisabilitate naturală:
Debit contul 821 ,,Adaosul comercial” 52,52 lei
Credit contul 217„Mărfuri” subcontul 217.2 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu amănuntul” 52,52
lei.
5. Se impută lipsa de marfă din contul persoanei vinovate recuperarea va fi cu coeficientul 3
Debit contul 227”Creanţe pe termen scurt ale personalului”, subcontul227.4”Creanţe
privind recuperarea prejudiciului material” 550 lei
Credit contul 612”Alte venituri operaţionale”, subcontul 612.5”Venituri din recuperarea
prejudiciului material” 550 lei
6.Se reflectă TVA din suma mărfurilor recuperate de gestionar:
Debit contul 227”Creanţe pe termen scurt ale personalului”, subcontul227.4”Creanţe
privind recuperarea prejudiciului material” 101 lei
Debit contul 534,,Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 534.2 ,,Datorii privind
TVA”- 101 lei.
7.Se reflectă reţinerea din salariu a sumei lipsurilor de mărfuri restituite de gestionar:
Debit contul 531”Datorii pe termen scurt faţă de personal privind retribuirea muncii”-606
lei.
Credit contul 227”Creanţe pe termen scurt ale personalului”, subcontul227.4”Creanţe
privind recuperarea prejudiciului material” 606 lei.
46
Concluzii
În lucrarea dată a fost analizată tema "Cotabilitatea stocurilor de mărfuri în comerţul cu
amănuntul"pe baza"UNIVERSALCOOP" Olăneşti autorul a analizat caracteristica general
privind circulaţia mărfurilor în unităţile de comerţ cu amănuntul,a calculat suma adaosului
comercial aferent mărfurilor intrate şi ieşite.Scopul acestei lucrări a fost realizat,scopul a fost
de a analiza mai profund circulaţia mărfurilor în unităţile de comerţ cu amănuntul,de a face
cunoştinţă mai detaliat cu evidenţa contabilă la o entitate reală.A fost pus în situaţii reale în
calitate de contabil,întîlnindu-se cu aceste sarcini faţă în faţă de prima dată,a întîlnit
multe dificultăţi,înţelegînd că există o mică diferenţă între teoretic şi practică.
Aflîndu-te în această situaţie înţelegi că asupra ta este o răspundere foarte mare,
prestînd servicii necalitative poţi fi tras la răspundere şi de corectitudinea evidenţei contabile
depinde activitatea entităţii pe viitor,deoarece reflectînd informaţii false se pot lua decizii
incorecte privind activitatea entităţii.Analizînd documentele de care dispunem,dispoziţii de
încasare a banilor, darea de seamă putem spune că veniturile acestei entităţii nu sunt mari,că
contabilitatea se ţine în partidă completă. E necesar de menţionat importanţa colosală a
evidenţei în orice societate şi mai ales în timpul de faţă. Evidenţa şi controlul au fost şi sunt
sarcinile principale ale economiei,fiecării unităţi economice,fie de producţie
industrială,construcţie agrară sau transport şi chiar fiecărei asociaţii sau comitet de
aprovizionare,de comerţ,de servire populară sau fiecărui organ de control muncitoresc în
genere.
În Legea Contabilităţii precum şi în hotărîrile ulterioare ale Parlamentului şi guvernului
din Republica Moldova,o deosebită atenţie se acordă rolului mereu crescînde al evidenţei în
economia naţională.
Astfel, la diferite etape ale dezvoltării economice şi sociale a ţării au fast necesar să se
ridice mereu calitatea şi operativitatea evidenţei şi să perfecţioneze în mod sistematic
documentaţia de evidenţă şi sistemele de dare de seamă în toate domeniile dirijarea,
planificarea şi analiza activităţii economice. Modernizarea sistemului contabil conform
cerinţelor Standartelor internaţionale, creşterea potenţialului tehnic şi tehnologic de
prelucrare a informaţiei economice,precum şi progresarea factorului uman au influienţat
brusc problemele organizării muncii contabile,normarea şi sporirea productivităţii
acesteia.Nivelul procesului tehnologic contabil este influienţat de factorii obiectivi şi subiectivi.
În urma cercetărilor efectuate în teză, s-a stabilit că:
- la vînzarea mărfurilor, predării sau transmiterii acestora, se întocmesc un şir de documente
47
primare;
- la vînzarea mărfurilor se calculează şi se stabileşte mărimea adaosului comercial;
- perfectarea documentară, evidenţa sintetică şi analitică a vînzării mărfurilor se
efectuează de contabil;
- anual, pînă la 31 martie, contabilii agenţilor economici ai Republicii Moldova
sînt obligaţi să prezinte rapoartele financiare organelor teritoriale pentru
statistică conform locului de înregistrare a entităţii;
- toate documentele şi formularele rapoartelor financiare, inclusiv şi a Raportului privind
rezultatele financiare, le semnează conducătorul şi contabilul-şef al entităţii;
- corectările erorilor în Raportul privind rezultatele financiare trebuie să fie
justificate şi confirmate de persoanele care au semnat raportul financiar,
indicîndu-se data corectării;
- responsabilitatea pentru veridicitatea, plenitudinea şi oportunitatea prezentării
raportului nominalizat o poartă conducătorul întreprinderii.
Deşi există un plan unic de conturi, există standardele naţionale de contabilitate şi alte
instrucţiuni ale diferitor organe superioare din acest domeniu, totuşi există o serie de probleme atît
la nivelul acestei întreprinderi, cît şi la nivelul comerţului în general, care î-i preocupă pe contabili.
Analizînd „Raportul privind rezultatele financiare" a cooperativei de consum
"UNIVERSALCOOP" Olăneşti autorul a constatat o majorare a venitului din vînzări fiind în
creştere cu 24,6% ceea ce constituie un avantaj economic deosebit de important. Costul vînzărilor
pentru perioada anului 2008 a constituit 2551771 lei, înregistrînd un produs brut de
536471 lei în creştere faţă de perioada precedentă cu 2.3%. De asemenea sa observat o
micşorare a mărimii stocurilor de mărfuri faţă de perioada precedentă datorită majorării vînzărilor
de mărfuri. În urma inventarierii efectuate practic nu sau înregistrat lipsuri de mărfuri şi de
mijloace băneşti ceea ce constituie un avantaj pentru entitate.Unitatea de comerţ cu amănuntul
dispune de un personal calificat,cu o vechime mare în muncă,fapt ce oferă posibilitatea atingerii
unor rezultate înalte într-un interval scurt de timp.
În viitorul apropiat se prevede automatizarea contabilităţii care va uşura mult munca
contabilului, îmbunătăţirea dizainerului interior şi exterior a unităţilor comerciale, creşterea
nivelului de deservire a cumpărătorilor, diversificarea largă a sortimentului realizat,
deschiderea de noi unităţi de comercializare cu utilizarea diferitor politici de marketing
(reducerea de preţ, cadouri,etc.).
Pentru ca unităţile de comerţ cu amănuntul să funcţioneze eficient şi să obţină profit
ea trebuie să dispună:
48
-de mijloace tehnice de bună calitate, performante;
-de personal bine calificat;etc.
Studierea avansată şi utilizarea rezultatelor cercetărilor, în ansamblu, pentru
organizarea contabilităţii la entitate nu poate fi lăsată pe ultimul plan.
49
BIBLIOGRAFIE
Acte legislative şi normative
1. Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107–XV din 06.06.2002 / Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 82–86 din 22.06.2002.
2. Codul fiscal şi legile pentru punerea în aplicare a titlurilor acestuia / Monitorul Oficial
al Republicii Moldova ediţie specială din 08.02.2007.
3. Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154–XV din 28.03.2003/ Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 159–162 din 29.07.2003.
4. Legea contabilităţii nr. 113–XVI din 27.04.2007 / Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 90–93 din 29.06.2007.
5. Legea cu privire la leasing nr. 59–ХVI din 28.04.2005 / Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 92–94 din 08.07.2005.
6. Legea privind cooperativele de întreprinzător nr. 73–XV din 12.04.2001 / Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 49–50 din 03.05.2001.
7. Legea privind protecţia consumatorilor nr. 105–XV din 13.03.2003 / Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 126–131 din 27.06.2003.
8. Concepţia reformei contabilităţii, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 1187 din 24.12.1997 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din
30.12.1997.
9. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea unor regulamente cu privire
la modalităţile efectuării amnistiei fiscale nr. 638 din 08.06.2007 / Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 82–85 din 15.06.2006.
10. Instrucţiunea privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate
de documente primare cu regim special, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova
nr. 294 din 17.03.1998 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 30–33 din 09.04.1998.
11. Regulile comerţului de consignaţie, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova
nr. 1010 din 31.10.1997 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 79–80 din 02.12.1997.
12. Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare, aprobate prin
ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997 / Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din 30.12.1997.
13. Standardul Naţional de Contabilitate 1 «Politica de contabilitate», aprobat prin
ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.174 din 25.12.1997 / Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din 30.12.1997.
50
14. Standardul Naţional de Contabilitate 2 «Stocurile de mărfuri şi materiale», aprobat prin
ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997 / Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din 30.12.1997.
15. Standardul Naţional de Contabilitate3 «Componenţa consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii», aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din
25.12.1997 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din 30.12.1997.
16. Standardul Naţional de Contabilitate 5 «Prezentarea rapoartelor financiare», aprobat
prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997 /
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88–91 din 30.12.1997.
17. Planul de conturi contabile al activităţii economico–financiare a întreprinderilor, aprobat
prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.174 din 25.12.1997 /
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 93–96 din 30.12.1997.
18. Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în cooperativele de
întreprinzător, aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 28 din
01.03.2002 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 33–35 din 07.03.2002.
19. Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor al
RepubliciiMoldova nr. 27 din 28.04.2004 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 123–
124 din 27.07.2004.
20. Regulamentul cu privire la modul de exploatare a maşinilor de casă şi control, aprobat
prin decizia Comisiei interdepartamentale pentru maşinile de casă şi control din 24.07.1998
/ Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 109–110 din 10.12.1998.
Monografii, manuale şi alte cărţi
21. Analiza rapoartelor financiare [manual] / Natalia Ţiriulnicova, Valentina Paladi,
Ludmila Gavriliuc, Nelea Chirilova, Diana Furtuna. – Chişinău: ASEM, 2004. – 384 p.
22. American Institute of Certified Public Accountans. Basic Concept and Accounting
Principles, AICPA, 1980. .
23. Bojian O. Contabilitate generală. – Bucureşti: Eficient, 1998. – 586 p.
24. Бакаев А.С., Шнейдман Л.З. Учетная политика предприятия. – Москва:
Бухгалтерский учет, 1994. – 112 с.
25. Борисенко Т.Н. Учет в розничной торговле. – Москва: Налоговый вестник, 2001. – 144 с.
26. Бухгалтерский учет: Учебник/Под.ред. П.С.Безруких. – Москва: Финансы и
статистика, 1994. – 528 c.
51
27. Catalog de formulare tipizate ale documentelor de evidenţă primară pentru subiecţii
economici din Republica Moldova. – Chişinău: „Vivar–Editor” S.R.L., 2004. – 172 p.
28. Contabilitate financiară / Manual. Colectiv de autori: coordonator – Alexandru Nederiţa,
Ediţia a II–a. – Chişinău: ACAP, 2003. – 640 p
29. Deaconu A. Diagnosticul şi evaluarea întreprinderii. – Bucureşti: Tribuna economică, 2000.
–245 p.
30. .Directiva a IV-a Consiliului Comunităţii Europene. – Bucureşti: Expertiza contabilă, 1994. –
15 p.
31. Dicţionarul explicativ al limbii române. – Bucureşti: Editura Univers–enciclopedic, 1996. – 1192
p.
32. Donoaica Şt. Contabilitate generală. Concepte şi aplicaţii din doctrina franceză. –
Bucureşti: Editura ALL, 1996. – 46 p.
33. Dumitrean E. ş.a. Contabilitatea financiară. – Iaşi: Editura Sedcom Libris, 2002.
34. Duţescu A. Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate. –
Bucureşti: Editura CECCAR, 2002. – 384 p.
35. Harea R. Contabilitatea operaţiilor comerciale. – Chişinău: ASEM, 2004. – 291 p.
36. Noul dicţionar universal al limbii române. – Bucureşti: Litera internaţional, 2006. – 1676 p.
37. Standarde Internaţionale de Raportare Financiară (IFRSTM) inclusiv Standarde
Internaţionale de Contabilitate (IASTM) şi Interpretări la 1 ianuarie 2005. – Bucureşti, Editura
CECCAR, 2005. – 2422 p.
38. Financial Accounting Standards Board. Elements of Financial Statements of Business
Enterpises, SFAC 3, FASB, 1984.
39. Kam V. Accounting Theory. – John Wiley, 1990
40. Sterling R.R. An Essay on Recognition. – Sydney: University of Sydney, 1985.
41. Feleagă N., Malciu L. Politici şi opţiuni contabile. – Bucureşti: Editura Economică, 2002. – 464
p.
42. Ristea M. (coordonator). Contabilitatea financiară a întreprinderii. – Bucureşti, Editura
Universitară, 2005. – 520 p.
43. Needles B., Anderson H., Caldwell J. Principiile de bază ale contabilităţii. Ediţia a cincea.
Traducere din limba engleză. – Chişinău: ARC, 2000. – 1240 p.
44. Pântea I., Pop A. (coordonatori) Contabilitatea financiară a întreprinderii. – Cluj–Napoca:
Dacia, 2004. – 414 p.
45. Мэтьюс М., Перера М. Теория бухгалтерского учета: Учебник / Пер. с англ. Под ред.
52
Я.В.Соколова, И.А.Смирновой. – Москва: Аудит, 1999. – 663 с.
46. Horomnea E. Bazele contabilităţii. Concepte, aplicaţii, lexicon. – Iaşi: Editura Sedcom
Libris,2003. – 454 p.
47. Палий В.Ф. Комментарии к международным стандартам финансовой отчетности. –
Москва, Аскери, 1999. – 352 c.
48. Tuhari T.”Contabilitatea operaţiunilor comerciale”, Chişinău, 2000;
Reviste şi culegeri de lucrări ştiinţifice
49. Апосту А. Особенности учета возврата товаров при использовании контрольно
кассовых машин / Contabilitate şi audit, Chişinău, 2005, № 10, с. 17–21.
50. Бажерян Е. Учет приобретения и продажи товаров со скидкой / Contabilitate şi
audit, Chişinău, 1998, № 6, с. 18–20.
51. Сапронова С.И., Ильина Т.А. Возврат товаров и НДС / Главбух, Москва, 2004, № 5,
с. 26–30.
52. Тухарь Т.”Учет закупки и реализации товаров”/Contabilitate şi audit -1998,nr.7-8;
53. Тухарь Т.”Учет налога на добавленную стоймость в торговли”/ Contabilitate şi audit
1999,nr.1-2;
54. Тухарь Т.”Учет тары”/ Contabilitate şi audit 2000,nr.7-8;
55. Тостоган П., Герман В. Порядок проведения, документальное оформление и учет
результатов инвентаризации / Contabilitate şi audit, Chişinău, 2001, № 12, с. 15–37.
56. Захарченко И. Правила выписки налоговых накладных, заполнения Регистра об учете
покупок и продаж, представления Декларации по НДС / Contabilitate şi audit, Chişinău,
2003, № 9, с. 26–34.
Surse electronice
57. http://www.contab-audit.ro
58. http :// www . m in f in . m d
59. http :// www . m in f in . ru
60. http :// www . as m . md
61. http://www.worldbanc.org.
62. http :// www . rnk . ru
63. http :// www . glavbukh . ru
64. http:// f isc. m d .
53
54