Cont Cap Proprii

Contabilitatea capitalurilor proprii

Intocmit

Slt. Hrimiuc Lucian

Grupa C2A

STUDIU PRIVIND CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII

CUPRINS:

Introducere ------------------------------------------------------------------------------------ 2

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONTABILITATEA

CAPITALULUI PROPRIU-------------------------------------------------------------------- 4

1.1. Denotaţia noţiunii de "capital propriu" ---------------------------------------- 4

1.2. Structura capitalului propriu ----------------------------------------------------- 7

1.3. Organizarea şi conducerea contabilităţii capitalului propriu ---------------- 11

1.3.1 Noţiuni specifice contabilităţii sintetice şi analitice ----------------- 12

1.3.2 Documentele aferente contabilităţii capitalului propriu ------------- 14

1.3.3 Evaluarea capitalului propriu ------------------------------------------- 16

1.3.4 Conturile specifice capitalului propriu --------------------------------- 20

1.4. Prezentarea principalilor indicatori specifici analizei situaţiei financiar -

patrimoniale a întreprinderii -----------------------------------------------------

26

BIBLIOGRAFIE--------------------------------------------------------------------------------- 29

1


Introducere

Contabilitatea generală a fost abordată încă din cele mai vechi timpuri într-o maniera primitiva, dar in Europa conceptele şi totodată prima definiţie dată contabilităţii au fost fundamentate prin contribuţia italianului Luca Pacioli (1445-1517) în lucrarea "Summa de arittmetica, geometrica, proportioni et proportionalita" apărută la Veneţia în 1494. În lucrarea menţionată, contabilitatea este considerată ca un ansamblu de principii şi reguli privind înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia în ordinea în care au avut loc.

În România,primele informaţii privind Contabilitatea apar târziu, in jurul anului 1873 prin lucrarea profesorului Emanoil Ioan Nichifor intitulată "Pravila comercială" , tipărită la Braşov. Aceasta tratează in detaliu contabilitatea în partidă dublă şi totodată implementează faptul că bilanţul se închide anual. A urmat o perioadă de dezvoltare prin numeroase scrieri, dar odată cu instaurarea regimului comunist, a avut loc o schimbare a planului economic din ţara noastră şi totodată a contabilităţii, aceasta fiind normată şi informaţiile acesteia fiind oferite doar statului şi nu oricărui agent economic.

Contabilitatea nu trebuie apreciată exclusiv ca o tehnică de înregistrare şi de prelucrare a datelor, ea este şi o tehnică de modelare şi de reglare a activităţii entităţii economice.

Prin geneză, contabilitatea a apărut din nevoia de a răspunde în plan informaţional şi decizional la problema gestiunii valorilor economice separate pe entităţi patrimoniale. Pentru ţara noastră, în mod concret, se delimitează ca entităţi patrimoniale, regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi comerciale.

Din structura tipurilor de entităţi patrimoniale, întreprinderea reprezintă sfera de acţiune în limitele căreia contabilitatea - ca instrument informaţional şi de gestiune - capătă formă completă de reprezentare şi control asupra constituirii şi utilizării resurselor. La acest nivel organizatoric se realizează în forma cea mai deplină activitatea de producţie a bunurilor, de prestaţii de servicii, de circulaţie a mărfurilor, a titlurilor de valoare şi a instrumentelor de plată, precum şi de alte operaţii accesorii activităţii de comerţ.

Lucrarea de faţă îşi propune să facă o incursiune în domeniul respectiv atât de vast şi prezent în toate activităţile economice desfăşurate de entităţile patrimoniale. Pentru a răspunde cât mai bine la problematica propusă prin

2


titlul acestei lucrări, am structurat principalele aspecte pe două capitole importante, care la rândul lor sunt ramificate în mai multe subcapitole.

Primul capitol deschide analiza teoretică a domeniul supus studiului, printr-o delimitare clara a conceptului de "capital propriu" şi evidenţierea importanţei deosebite pe care o are în cadrul unei entităţi patrimoniale, deoarece acesta reprezintă sursa proprie de finanţare a activelor şi contribuie decisiv la desfăşurarea activităţilor economice. Pentru o mai bună înţelegere a subiectului am prezentat structura capitalului propriu şi totodată conturile analitice şi sintetice aferente operaţiilor contabile realizate cu elementele specifice.

În al doilea capitol am încercat să transpun aspectele teoretice prezentate anterior, în operaţii contabile practice, utilizând toate elementele componente ale capitalului propriu şi totodată ataşând toate documentele justificative aferente acestor operaţii. În prezentul studiu, structurat pe analiza a trei exerciţii financiare, la o societate comercială, am încercat să surprind toate operaţiile economice şi contabile specifice capitalurilor proprii, de la constituirea ei, până la operaţiile specifice închiderii exerciţiului financiar în toate posibilităţile şi anume pe profit sau pe pierdere, inclusiv metodele de remediere a anumitor deficienţe.

3


CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND CAPITALUL

1.1 Denotaţia noţiunii de capital propriu

"Capitalurile reprezintă totalitatea surselor de finanţare stabile şi permanente de finanţare a activului patrimonial"1. El se constituie la înfiinţarea entităţii, fiind condiţia de existenţă şi funcţionare a acesteia.

Pentru o mai bună cunoaştere a capitalurilor întreprinderii, distingem mai multe criterii de clasificare, cele mai semnificative fiind:

Figura 1.1. Clasificarea capitalurilor după modul în care participă la procesele economice

Capital fix, reprezentat de acea parte a capitalurilor întreprinderii formată din bunuri de folosinţă îndelungată create în procesele economice anterioare cu scopul de a produce, cu ajutorul lor, alte bunuri materiale şi valori.

Capital circulant, format din bunuri materiale şi valori de utilizare curentă, care s-au creat în ciclurile economice anterioare, cu scopul de a contribui la producerea altor bunuri materiale şi valori.

1 Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009,pag.33.

4

După modul în care participă la procesele economice, se consumă şi se înlocuiesc


Figura 1.2. Clasificarea capitalurilor după conţinut

Capital economic, reprezentat de totalul activului brut al bilanţului contabil. Altfel spus, mulţimea elementelor de activ, însumate, formează capitalul economic al întreprinderii;

Capital permanent, format din suma capitalurilor proprii şi a capitalurilor împrumutate pe termen lung;

Capital de lucru (fondul de rulment) – În esenţă, capitalul de lucru sau fondul de rulment reprezintă capitalul permanent din care se scad activele imobilizate la valoarea lor netă. Dacă fondul de rulment este pozitiv, capitalurile permanente permit finanţarea integrală a activelor imobilizate, cât şi o parte din activele circulante. Un fond de rulment negativ, semnifică faptul că resursele ciclice (temporare) folosite pentru finanţarea activelor imobilizate au o pondere mare ceea ce are influenţe nefavorabile asupra gradului de îndatorare pe termen scurt, periclitând capacitatea de plată şi trezoreria curentă a întreprinderii. În condiţii normale, capitalul de lucru trebuie să acopere necesarul de fond de rulment care, în general, rezultă din următoarea relaţie:

NFR = S + C – Dunde:NFR = necesarul de fond de rulment;

5

După conţinut

Capital de lucru

Capital economic

Capital permanent


S = stocurile de active circulante;C = creanţele;D = datoriile.

"Dacă necesarul de fond de rulment are o valoare pozitivă,rezultă că există un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare, situaţia fiind considerată normală în cazul în care acesta este rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare. În cazul în care necesarul de fond de rulment are o valoare negativă rezultă că există un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile temporare, situaţie apreciată favorabil, dacă este rezultatul accelerării rotaţiei activelor circulante şi al angajării de datorii cu scadenţe mai mari."2

Desfăşurarea oricărei activităţi economico-financiare impune existenţa şi utilizarea anumitor mijloace materiale şi băneşti. Sursa de constituire a acestor mijloace economice o constituie capitalul.

În accepţiunea cea mai largă, capitalul ca factor de producţie “reprezintă o valoare sub formă de bani şi bunuri, destinate activităţii economice din care se obţin alte bunuri şi servicii”3.

Conform unor teoreticieni, capitalurile proprii se formează la începutul activităţii agenţilor economici, se modifică, prin creşterea sau diminuarea lor pe parcursul desfăşurării activităţii şi se lichidează la încetarea existenţei acesteia.

"Sub aspect contabil, capitalurile proprii deţinute de agenţii economici reprezintă componente ale pasivului patrimonial destinate a finanţa de o manieră durabilă activul patrimonial."4

O.M.F.P. 3055/2009 defineşte capitalurile proprii ca fiind "interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale."5

Dicţionarul de specialitate defineşte capitalul propriu ca fiind dreptul acţionarilor sau asociaţilor asupra activelor unei persoane juridice, după deducerea tuturor datoriilor.

Din punctul meu de vedere, capitalul propriu reprezintă pilonul principal al unei societăţi comerciale, concretizat în capacitatea de finanţare a activelor entităţii respective.

2 Nicolae Balteş, Alina Teodora Ciuhureanu "Bazele contabilităţii - curs" Editura Academiei Forţelor Terestre, Sibiu, 2008 3 Conf. univ. dr. Doina Maria ROBU, "Contabilitate generală" , Editura A.S.E. Bucureşti, 2001, pag.184 Nicolaescu Cristina, Iacob M.Ioana "Contabilitate financiară fundamentală", Editura Mirton, Timişoara, 2007, pag.275 O.M.F.P. 3055/2009 privind aprob. Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, actualizată.

6


"Cu alte cuvinte, capitalul propriu este partea de capital pusa la dispoziţia întreprinderii de către proprietari: întreprinzători individuali, asociaţi sau acţionari şi aparţine de drept acestora."6

1.2 Structura capitalului propriu

Ca o componentă de bază a pasivului, capitalul propriu se delimitează prin:

Figura 1.3. Structura capitalului propriu

"Capitalul social corespunde acelei părţi din capitalul propriu asigurată la constituire prin aportul în natură şi/sau numerar al acţionarilor sau asociaţilor."7

Capitalul social se divizează în titluri de valoare, care certifică existenţa unei creanţe în activul net al întreprinderii, sub forma acţiunilor şi părţilor sociale, după caz. Astfel, în societăţile de persoane, (SNC, SCS, SRL), capitalul social se divizează în părţi sociale, titluri de valoare care nu se pot negocia pe piaţa financiară. În societăţile pe acţiuni (SA, SCA), capitalul social se divizează în acţiuni, titluri de valoare negociabile pe piaţa financiară şi reprezintă o unitate de drept de proprietate şi decizie într-o societate.

6 Conf.univ.dr.Chirita CARAIANI(coord), "Bazele contabilităţii", Editura A.S.E. Bucureşti, 2002, pag.627 Mihai Ristea (coord.) "Contabilitate financiară", Editura Universitară, Bucureşti, 2005, pag.58.

7

Capitalul propriu

Capital social

Prime de capital

Rezerve din reevaluare

Rezerve Rezultat

ul exerciţiu

lui

Rezultatul

reportat


Conform Legii nr. 31/1990, actualizată, societăţile comerciale se pot constitui în una dintre următoarele forme:

a)Societate în nume colectiv(SNC), ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.

b)Societate în comandită simplă(SCS), caracteristica specifică acestei forme de organizare o reprezintă existenţa a două categorii de asociaţi:comanditaţi şi comanditari. Comanditaţii răspund faţă de obligaţiile sociale solidar şi nelimitat, iar comanditarii răspund limitat, numai cu aportul propriu şi nu au dreptul să intervină în administrarea societăţii.

c)Societatea pe acţiuni(SA), se caracterizează prin faptul că obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii sunt obligaţi să răspundă în limita capitalului subscris, exprimat în acţiuni.

d)Societatea în comandită pe acţiuni(SCA), prezintă aceleaşi caracteristici ca cea în comandită simplă, cu deosebirea că părţile comanditarilor sunt separate în acţiuni ca titluri de valoare negociabile.

e)Societatea cu răspundere limitată(SRL), este aceea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii, în număr limitat, răspund numai cu cota lor socială.

"Indiferent de modalitatea de constituire a capitalului social, din punct de vedere contabil, această operaţie poate fi segmentată în trei etape:

etapa I - subscrierea capitalului social; etapa II - vărsarea efectivă a bunurilor şi valorilor subscrise; etapa III - reflectarea constituirii capitalului subscris vărsat."8

Pe parcursul existenţei unei societăţi comerciale pe acţiuni, capitalul social al acesteia poate fi majorat, pe calea emisiunilor de noi acţiuni sau, a aportului întreprinzătorului individual prin fuziune şi prin operaţii interne de capitalizare(încorporări de rezerve sau de profit, transformarea de obligaţiuni în acţiuni etc. ), pe când la societăţile de persoane, operaţiile de majorare a capitalului social se face doar prin noi aporturi ale asociaţilor, prin operaţii interne de capitalizare conforme cu legislaţia în vigoare, din diverse beneficii sau alte surse. Creşterea capitalului social este o mişcare necesară, ba chiar impusă în momentul în care o societate doreşte să îşi asigure resursele necesare dezvoltării şi ameliorării situaţiei financiare sau pentru a avea un impact mai puternic pe piaţa în care îşi desfăşoară activitatea prin creşterea potenţialului economic, măsura care are ca şi consecinţă creşterea credibilităţii societăţii respective în relaţiile cu terţii.

8 Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009, pag.40.

8


Astfel, se observă o diferenţă delicată în ceea ce priveşte operaţiunile de majorare a capitalului, posibilităţile fiind mult mai restrânse la societăţile de persoane, acestea fiind private de anumite libertăţi.

"Primele de capital reprezintă excedentul din valoarea de emisiune, respectiv, valoarea bunurilor primite ca aport şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale."9

În funcţie de modalitatea în care se abordează problematica de majorare a capitalului social, variantele sunt diverse şi se pot concretiza în emisiune de acţiuni noi cu aporturi în bani sau în natură, fuziunea a două sau mai multe societăţi, conversia de obligaţiuni în acţiuni, primele de capital se clasifică astfel:

a) prime de emisiune - se determină ca diferenţă dintre valoarea de emisiune (vânzare) a noilor acţiuni sau părţi sociale (valoare mai mare) şi valoarea nominală a acestora (valoare mai mică).Primele de emisiune au o dublă funcţie :- să acopere cheltuielile de emisiune a acţiunilor;- să egalizeze drepturile acţionarilor noi cu cele ale vechilor acţionari, prin compensarea diferenţei dintre valoarea nominală şi valoarea contabilă a vechilor acţiuni. b) prime de fuziune - se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor primite prin fuziune (absorbite) şi suma cu care a crescut capitalul social al societăţii absorbite.

c) prime de aport - corespund diferenţei dintre valoarea bunurilor aportate şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale atribuite în schimbul contribuţiei.

d) prime de conversie - se stabilesc cu ocazia transformării creditorilor societăţii în acţionari /asociaţi prin conversia datoriilor în acţiuni sau părţi sociale.

"Rezervele din reevaluare sunt elemente de capitaluri proprii care se constituie cu ocazia operaţiunii de reevaluare, de actualizare a activelor imobilizate".10

În procesul de reevaluare a activelor, se constituie o comisie specializată, care au ca obiectiv principal, constatarea valorii reale (juste) a fiecărui activ supus reevaluării, având în vedere preţul pieţei, starea de uzură atât fizică cat şi morală şi utilitatea acestuia.

"Rezervele se constituie din profitul realizat de întreprindere şi din alte surse prevăzute de lege (diferenţe din reevaluare şi prime de capital) şi sunt

9 Ion Negescu "Bazele contabilităţii", Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. - Bucureşti, 1998, pag.96.10 Victoria Bogdan "Bazele Contabilităţii contemporane", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2005, pag.194.

9


destinate majorării capitalului social sau acoperirii pierderilor realizate în exerciţiile financiare precedente."11

Scopul constituirii rezervelor este cerut de lege, de statut sau alte acte normative în scopul asigurării unei măsuri suplimentare de protecţie împotriva efectelor pierderilor, pentru întreprindere şi creditorii acesteia.

Delimitarea conceptuală, din punct de vedere financiar-contabilă, a rezervelor, scoate în evidenţă o serie de patru structuri specifice:

Rezerve legale - se constituie în conformitate cu reglementările în vigoare printr-o prelevare din profitul brut al întreprinderii în limita a 5% din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare.

Rezerve pentru acţiuni proprii - constituirea acestor rezerve are loc în situaţia în care societatea a dobândit o parte din propriile sale acţiuni şi, potrivit legii, plata acestora trebuie făcută numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile, cu excepţia rezervelor legale, înscrise în ultimul bilanţ contabil aprobat.

Rezerve statutare - se constituie potrivit prevederilor stabilite în statutele societăţii, fără a fi reglementate de vreo lege. Dispoziţia statutară este facultativă, dar odată luată, constituirea rezervei devine obligatorie.

Alte rezerve - la propunerea consiliului de administraţie, AGA poate decide constituirea unei rezerve prin prelevări din profitul net al exerciţiului sau din alte surse în scopul acoperirii diferenţelor nefavorabile la anularea acţiunilor răscumpărate, creşterii capitalului social, finanţării unor activităţi sau acoperirii unor pierderi.

"Rezultatul exerciţiului, din punct de vedere contabil, reprezintă diferenţa între veniturile şi cheltuielile exerciţiului financiar respectiv, putând fi favorabilă (profit - când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile) sau nefavorabilă (pierdere - când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile)."12 Acesta este structurat în două categorii:

Rezultatul contabil - reprezintă suma globală a profitului sau pierderii înregistrate în contabilitate de agentul economic, înainte de impozitarea profitului.

Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exerciţiului financiar, determinat potrivit regulilor fiscale şi care se calculează astfel:

11 Nicolae Balteş, Alina T.Ciuhureanu, "Contabilitate financiară", Editura Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", Sibiu, 2008, pag. 17.12 Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009, pag. 74-75.

10


Pi =Vr -CHr +CHu-Dr

unde:Pi - profit impozabil;Vr - venituri realizate;CHr - cheltuieli efectuate pentru realizarea veniturilor;CHu - cheltuieli nedeductibile fiscal;Dr - Deduceri fiscale.

"Rezultatul reportat reprezintă în principiu, rezultatul calculat în perioada curentă, aferente acestei perioade, dar transferate din motive diverse spre soluţionare şi utilizare în perioada următoare, precum şi rezultatele calculate în exerciţiul curent pentru perioade şi exerciţii precedente şi care de asemenea, se repartizează (transferă) în anii următori."13

În componenţa rezultatului reportat, mai concret, intră profitul nerepartizat al exerciţiului financiar precedent sau situaţia în care societatea iese pe pierdere, aceasta, se poate acoperi din capitalul social, rezerve, sau oricare alte surse în funcţie de decizia Adunării Generale a Asociaţilor/Acţionarilor.

1.3 Organizarea şi conducerea contabilităţii capitalului propriu

Potrivit Legii Contabilităţii care specifica faptul că "Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi"14 se determină caracterul obligatoriu al organizării şi conducerii contabilităţii.

"Organizarea contabilităţii, pe lângă elaborarea normelor generale şi unitare de organizare a acesteia, necesită şi rezolvarea următoarelor probleme: stabilirea verigilor unde se organizează contabilitatea, organizarea compartimentului financiar - contabil pe compartimente şi funcţii, repartizarea personalului, alegerea formei de contabilitate cea mai corespunzătoare, a metodelor şi procedurilor de evidenţă şi evaluare a elementelor patrimoniale, luarea în considerare a principiilor şi a factorilor ce o influenţează."15

La organizarea contabilităţii financiare este necesar să fie luaţi în considerare şi anumiţi factori ca: forma de proprietate, forma juridică de 13 Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, Op. cit., pag.80.14 LEGEA nr.82/1991 - Legea contabilităţii actualizată 201115 Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009, pag.9

11


constituire a societăţilor, profilul şi mărimea unităţii, mijloacele utilizate pentru realizarea funcţiei financiar-contabile (documente, plan de conturi, etc.)

În ceea ce priveşte contabilitatea capitalurilor proprii, deosebim o serie de obiective specifice:

stabilirea dimensiunii financiare a capitalului social; protejarea şi mărirea capitalului social; conservarea şi dezvoltarea capitalurilor proprii, având ca scop întărirea

poziţiei financiare a întreprinderii şi totodată a autonomiei financiare; valorificarea eficientă a capitalurilor proprii prin plasamente rentabile

1.3.1 Noţiuni specifice contabilităţii sintetice şi analitice

Contabilitatea capitalului propriu se ţine în mod distinct pe fiecare formă a acestuia: capital social, prime de capital, rezerve din reevaluare, rezerve, rezultatul exerciţiului şi rezultatul reportat.

Contabilitatea sintetică a capitalurilor se ţine cu ajutorul conturilor din grupele:

10 "Capital şi rezerve" (101 "Capital social", 104 "Prime legate de capital", 105 "Rezerve din reevaluare", 106 "Rezerve");

11 "Rezultatul reportat" (117 "Rezultatul Reportat");

12 "Rezultatul exerciţiului" (121 "Profit şi pierderi");

Capitalul social al întreprinderii îmbracă două forme:

Figura 1.4. Formele capitalului social

Acesta se înregistrează distinct în contabilitate, capitalul subscris nevărsat, pe baza actelor de constituire a întreprinderii, iar capitalul subscris vărsat, pe baza documentelor justificative privind vărsămintele de capital (chitanţe, procese-verbale de preluare a aportului în natură, etc.)

12

Capital Social

Subscris

Nevărsat

Subscris

Vărsat


Contabilitatea analitică a capitalului se ţine pe acţionari sau asociaţi şi se evidenţiază numărul şi valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale subscrise şi vărsate. Valoarea nominală a unei acţiuni (Vna) sau părţi sociale (Vnp) se determină astfel:

Vna=

Vnp=

"Contabilitatea primelor legate de capital se realizează cu ajutorul contului sintetic de gradul I 104 "Prime legate de capital", dezvoltat pe două conturi sintetice de gradul II, astfel:1041 "Prime de emisiune";1042 "Prime de fuziune";1043 "Prime de aport";1044 "Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni"."16

Pentru înregistrarea în contabilitate a rezervelor provenite din reevaluarea imobilizărilor corporale se foloseşte contul sintetic de gradul I 105 "Rezerve din reevaluare". "Contabilitatea rezervelor se ţine cu ajutorul contului 106 "Rezerve", dezvoltat în conturile sintetice de gradul II astfel:1061 "Rezerve legale";1062 "Rezerve legale pentru acţiuni proprii";1063 "Rezerve statutare";1068 "Alte rezerve"."17

Pentru contabilizarea rezultatelor economico-financiare curente ale exerciţiului se folosesc conturile sintetice de gradul I 121 "Profit şi pierdere" şi 129 "Repartizarea profitului".

Contabilitatea sintetică a rezultatului reportat se realizează cu ajutorul contului 117 "Rezultatul reportat" care se dezvolta la rândul lui în două conturi sintetice de gradul II:1171 "Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită";1174 "Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile".

1.3.2 Documentele aferente contabilităţii capitalului propriu

16 Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009, pag. 57.17Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009, pag.65.

13


"Reflectarea economică a unei întreprinderi, în complexitatea ei, este exprimată prin fapte şi evenimente de natură economică, socială, juridică, fiscală, etc. Aceste fapte şi evenimente ce se desfăşoară în cadrul întreprinderii sau în afara ei trebuie observate şi formalizate (consemnarea faptelor în documente).Această formalizare se realizează cu ajutorul documentelor. Documentele constituie, în acelaşi timp, baza pentru reflectarea în contabilitate a fenomenelor descrise."18

Contabilitatea este organizată în cadrul fiecărei unităţi patrimoniale care are calitatea de comerciant.

Întreprinderea este un instrument complex care poate fi studiat din mai multe puncte de vedere astfel:

Din punct de vedere juridic întreprinderea este purtătoare de drepturipe care le dobândeşte din momentul în care este constituită, precum şi de obligaţii;

Din punct de vedere economic întreprinderea este deţinătoarea unuicapital pe care îl investeşte în vederea obţinerii de profit;

Din punct de vedere socio-uman întreprinderea foloseşte resurseumane în vederea obţinerii produsului finit.

Orice întreprindere pentru a se putea înfiinţa trebuie să-şi constituie capitalul social. Capitalul reprezintă o categorie economică sub formă de numerar, echivalente de numerar sau bunuri destinate activităţii economice din care se obţin alte bunuri şi servicii, ce urmează a fi valorificate în vederea obţinerii de profit.

Din punct de vedere al structurii capitalurile sunt formate din patrucomponente: capital propriu, capital împrumutat, subvenţii pentru investiţii şi Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli.

Mărimea capitalului social se stabileşte ţinând cont de o serie de factori şi anume:

tipul de unitate patrimonială ; forma de organizare ; căile de constituire a capitalului.

Pentru constituirea unei societăţi comerciale trebuie să se întocmeascăurmătoarele documente:

Codul unic de înregistrare la Registrul comerţului, reprezintădocumentul ce atestă înfiinţarea întreprinderii şi existenţa sa ca persoană juridică;

Actul constitutiv (statutul, contractul de societate) prin care sestabileşte modul de organizare şi funcţionare a întreprinderii;

18Victoria Bogdan "Bazele Contabilităţii contemporane", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2005, pag.122.

14


Declaraţia de subscriere semnată de persoanele care acceptă sa participe la constituirea capitalului social;

Proces verbal de predare-primire în care se precizează caracteristicile bunului aportat si valoarea lui, după ce, în prealabil, a fost stabilita de o comisie de evaluare sau de un expert.

Sentinţa de autorizare, emisă de instanţa judecătorească; Specimen de semnătură; Codul unic de înregistrare la Registrul Comerţului, fiind

documentul ce atesta înfiinţarea societăţii comerciale si existenta sa ca persoana juridica;

Chitanţă, Factură, Ordin de plată, Foaie de vărsământ; Situaţia modificărilor capitalului propriu.

Evidenţa operativă a asociaţilor/acţionarilor societăţii comerciale se realizează cu ajutorul registrului asociaţilor/acţionarilor. În acest registru se ţine evidenţa nominală pe fiecare asociat/acţionar cu numărul de acţiuni sau părţi sociale subscrise şi valoarea nominală a acestora, vărsămintele efectuate la capitalul subscris, precum şi menţiuni speciale privind cesionarea acţiunilor/părţilor sociale.

1.3.3Evaluarea capitalului propriu

"Evaluarea constă în exprimarea prin bani a mărimii elementelor patrimoniale şi a operaţiilor privind mişcarea acestor elemente. Deci obiectul evaluării îl reprezintă activele, pasivele, cheltuielile, veniturile, rezultatele, precum şi operaţiile economice şi financiare. Etalonul monetar reprezintă unitatea de calcul care permite măsurarea valorilor economice."19

În vederea finanţării activităţilor de exploatare şi dezvoltare, o întreprindere îşi poate obţine fondurile din mai multe surse. Astfel, la înfiinţarea întreprinderii sursa iniţială de finanţare o constituie aportul în natură şi/sau în numerar al investitorilor.

Ulterior, întreprinderea poate atrage disponibilităţi băneşti şi alte active prin realizarea unui profit, emisiune şi vânzare de noi titluri de proprietate,

19 Ion Negescu "Bazele Contabilităţii", Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. - Bucureşti, 1998, pag.93.

15


precum şi prin emisiunea şi vânzarea de titluri de credit pe termen lung, contractarea unor credite, etc.

În raport cu modul de constituire financiară şi destinaţiile pe care le dobândesc, capitalurile permanente se diferenţiază în capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi datorii pe termen mediu şi lung. În elaborarea situaţiilor financiare, conceptul de capital este sinonim cu activele nete sau cu capitalurile proprii ale întreprinderii.

"Capitalurile proprii (activul net) reprezintă echivalentul valoric al resurselor investite în active şi pentru care întreprinderea nu trebuie să acorde echivalent în bunuri sau servicii unei terţe persoane.

Egalitatea bilanţieră care stă la baza determinării capitalurilor proprii (activ net) este următoarea:

Activ - Datorii = Capitaluri proprii

Capitalul întreprinderii poate fi abordat şi prin prisma altor două concepte, şi anume: cel de menţinere a capitalului financiar şi cel de menţinere a capitalului fizic."20

Selectarea de către o întreprindere a celui mai potrivit concept trebuie să se facă în raport cu necesităţile utilizatorilor de informaţii. Astfel, trebuie adoptat conceptul financiar dacă utilizatorii sunt preocupaţi, în primul rând, de menţinerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului. Dacă, însă, utilizatorii sunt interesaţi de capacitatea de exploatare a întreprinderii, va fi utilizat conceptul fizic al capitalului.

Conform conceptului financiar de menţinere a capitalului, profitul se obţine doar dacă valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate, conform relaţiei:

"Activ net la + Distribuiri către - Contribuţii ale > Activul net + Distribuiri către - Contribuţii

sfârşitul per. proprietari proprietarilor la începutul proprietari proprietarilor " 21

perioadei

Menţinerea capitalului financiar poate fi evaluată atât în unităţi monetare nominale, cât şi în unităţi de putere de cumpărare constantă.

"Conform conceptului de menţinere a capitalului fizic, profitul se obţine doar atunci când capacitatea fizică productivă (sau capacitatea de exploatare) a întreprinderii (sau resursele, respectiv fondurile necesare 20 Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009, pag. 5721 Mihai Ristea "Contabilitate financiară", Editura Universitară, Bucureşti, 2005, pag.57.

16


atingerii acestor capacităţi) la sfârşitul perioadei este mai mare decât capacitatea fizică productivă la începutul perioadei, după ce s-au exclus orice distribuire către proprietari şi orice contribuţie din partea proprietarilor, în cadrul perioadei analizate."22

Modificările în capitalurile proprii între cele două momente (începutul şi sfârşitul perioadei) reflectă creşterea sau reducerea activului net în cursul perioadei, respectiv performanţele/nonperformanţele întreprinderii.

Evaluarea financiară precede pe cea tehnico - organizatorică de creare şi punere în funcţiune a unei societăţi. De aceea este necesar ca mai întâi să se facă o evaluare asupra capitalurilor de care aceasta are nevoie pentru investiţii şi pentru stocuri de producţie. În stabilirea necesităţilor de finanţare a societăţilor comerciale nou înfiinţate, managerii trebuie să urmărească: evaluarea echilibrului financiar, derularea normală a ciclului financiar şi a celui de exploatare.

Evaluarea echilibrului financiarOrice acţiune de finanţare a unei societăţi sau de dezvoltare a uneia

existente determină un dezechilibru financiar potenţial. Înainte de a declanşa formarea noii structuri patrimoniale se apelează în mod necesar la finanţare. Principala contribuţie a finanţelor, la fundamentarea deciziei de înfiinţare a unei societăţi comerciale constă în depăşirea dezechilibrului financiar iniţial, în echilibrarea necesarului de fonduri băneşti solicitat de noua structură patrimonială cu surse de capital corespunzătoare.

Evaluarea necesităţilor de finanţare trebuie să ţină seama de ansamblul fondurilor băneşti necesare pentru diferite forme de investiţii. Sursele de capital corespunzătoare pentru finanţarea acestor necesităţi pot fi constituite din: capital social provenit din contribuţia fondurilor şi/sau din contribuţia asociaţilor/ acţionarilor; împrumuturi; alte surse de finanţare (subvenţii, ajutoare, diverse). Necesităţile de finanţare a ciclului de exploatare rămâne exclusiv pe seama datoriilor de exploatare, ale căror termene de scadenţă, permit chiar degajarea unor trezorerii nete.

Manifestarea echilibrului financiar poate fi particulară activităţii de investiţii în raport cu activitatea de producţie (exploatare), dat trezoreria este comună. Pentru orice operaţie şi în fiecare moment, aceasta determină o restricţie unică a echilibrului.

Rezolvarea acestei restricţii este un obiectiv specific funcţiei financiare.

Ciclul financiar

22 Mihai Ristea, Op.cit., pag. 58.

17


În vederea realizării obiectului de activitate, societatea comercială îşi constituie o structură patrimonială, constând din bunuri materiale reunite pentru realizarea de alte bunuri şi/sau prestări de servicii.

Este vorba de un flux real de bunuri şi servicii din economie către societatea nou înfiinţată, compensat de un flux financiar în sens invers.

Acest flux real nu poate avea loc decât în urma unei acumulări prealabile de bunuri, de servicii sau de bani, aflate în stoc la diverşi agenţi economici. Constituirea imobilizărilor şi stocurilor la societatea nou înfiinţată va modifica structura imobilizărilor şi stocurilor la agenţii economici, furnizori de elemente patrimoniale. În general, are loc un flux real către societate şi un flux financiar invers către agenţii economici furnizori. Aceştia din urmă schimbă stocurile lor reale (de maşini, utilaje, materii prime, materiale, etc.) pe stocuri financiare (drepturi de participare, creanţe, lichidităţi) cedate de societatea aprovizionată.

Funcţionarea în continuare a societăţii va genera, de asemenea, fluxuri compensatorii reale şi financiare, dar cu preponderenţă pentru activitatea de producţie, pentru ciclul de exploatare.

Ciclul financiar reprezintă totalitatea operaţiilor ce intervin între momentul transformării monedei, a lichidităţilor proprii sau împrumutate, în bunuri şi servicii, până în momentul în care se recuperează moneda alocată. Totodată, acesta cuprinde şi o succesiune de modificări ale stocurilor reale datorate unor fluxuri reale (unor procese de producţie şi/sau de comercializare) până la forma de stoc care poate fi transformat în bani, recuperându-se capitalul financiar avansat iniţial şi obţinându-se un surplus monetar.

În funcţie de activele constituite şi de poziţia lor în structura de exploatare a întreprinderii, distingem cicluri financiare lungi şi cicluri financiare scurte privind rotaţia capitalului. Ciclurile financiare ale imobilizărilor sunt de mărimi diferite, în funcţie de natura acestora, de caracterul amortizabil sau neamortizabil al lor. La actuala structură a capitalurilor fixe din industria naţională putem aprecia că durata unui ciclu financiar este, în medie, de 20-21 de ani şi ea reflectă o rotaţie lentă şi o pondere redusă a maşinilor şi utilajelor în totalul capitalului fix.

Ciclul de exploatare Posibilităţile de investire a capitalului în vederea fructificării

acestuia în corelaţie cu munca şi factorii naturali sunt multiple . În ceea ce priveşte activitatea industrială , capitalul poate fi investit în cumpărarea de materii prime în vederea fabricării şi vinderii de bunuri pe piaţă . În activitatea de comerţ , capitalul poate fi investit

18


în cumpărarea ,,en - gros’’ de mărfuri în vederea vânzării lor ,,en - detail’’ pe piaţă . În prestările de servicii , capitalul este folosit pentru întreţinerea echipamentelor de prestări servicii , pentru plata salariilor , etc. , în vederea servirii populaţiei . În toate aceste situaţii , ciclul financiar este deci mai scurt decât în cazul imobilizărilor şi înregistrează durate mai mici sau mai mari în funcţie de caracteristicile ciclului de exploatare . Un ciclu de exploatare începe deci cu aprovizionarea pentru formarea stocurilor şi se închide cu încasarea clienţilor pentru mărfurile vândute sau pentru produsele finite livrate acestora . După aprovizionare se remarcă următoarele momente : plata furnizorului darea materialelor în consum , obţinerea produselor finite şi încasarea facturii . Creditul acordat de furnizor intervine din momentul aprovizionării până la plata furnizorului . Cheltuielile financiare intervin din momentul plăţii furnizorului până la cel al dării materialelor în consum productiv . Durata creditului acordat de furnizor împreună cu cea a cheltuielilor financiare constituie împreună durata stocajului . Cheltuielile de fabricaţie sunt cele efectuate în cadrul ciclului de fabricaţie , din momentul dării materialelor în consum productiv până la cel al obţinerii produselor finite . Din momentul stocării livrării până la încasarea facturii se poate vorbi de creditarea clienţilor . Cheltuielile de finanţare sau necesarul de finanţare sunt cele care se efectuează din momentul plăţii furnizorului până la cel al încasării facturii Ciclul de exploatare se prezintă astfel ca o succesiune de stocuri în fazele exploatării , de mărimi fizice diferite şi de valori crescătoare pe unitate de măsură . Valoarea unei unităţi de stoc este crescătoare pe măsura înaintării în ciclul de exploatare , la valoarea iniţială adăugându - se cheltuielile de stocare şi cele de prelucrare sau circulaţie a acesteia până la încasarea clienţilor . Procurarea , păstrarea , prelucrarea şi circulaţia acestor stocuri generează deci cheltuieli financiare ce dau conţinut noţiunii de ,,nevoie de finanţare a capitalului de exploatare’’ . În raport cu caracteristicile ciclului de exploatare , nevoia de finanţare a ciclului de exploatare are incidenţe variabile asupra trezoreriei .

1.3.4 Conturile specifice capitalului propriu

"În raport cu sursele de constituire, capitalurile proprii se constituie din următoarele elemente:

19


Capital social;Prime de capital;Rezervele din reevaluare;Rezerve;Rezultatul exerciţiului;Rezultatul reportat."23

Capitalul social al unei societăţi se constituie la înfiinţarea ei, prin aportul acţionarilor sau asociaţilor, în funcţie de forma juridică pe care aceasta o îmbracă

La înfiinţarea unei societăţi comerciale şi la constituirea capitalului acesteia se parcurg următoarele etape, care generează operaţii economice reflectate în contabilitate: efectuarea cheltuielilor de constituire; subscrierea capitalului; vărsarea capitalului.

Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unei societăţi.

Subscrierea capitalului reprezintă operaţia prin care acţionarul sau asociatul, declară şi semnează pentru suma de bani sau valoarea bunurilor cu care se angajează să participe la constituirea societăţii.

Vărsarea capitalului, reprezintă operaţia prin care acţionarul sau asociatul, pune la dispoziţia societăţii aportul în bani şi în natură subscris. Trebuie menţionat faptul că în cazul societăţilor de persoane, operaţia de subscriere a capitalului se realizează concomitent cu cea de vărsare efectivă a acestuia.

Înregistrarea contabilă a operaţiilor menţionate anterior utilizează o serie de conturi, după cum urmează:

456 "Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul 1011 "Capital subscris nevărsat" 1012 "Capital subscris vărsat"

Contul 456 "Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul" are rol de a înregistra în contabilitate si de a ţine evidenţa aporturilor subscrise si depuse de acţionari/asociaţi în vederea constituirii sau modificării capitalului. Este un cont bifuncţional şi funcţionează astfel:

Se debitează:- cu drepturile de creanţă pe baza actelor de subscriere la capitalul social;- cu stingerea datoriilor societăţii faţă

Se creditează:- prin depunerea aportului la capital cu stingerea dreptului de creanţă a societăţii faţă de acţionar/asociat- cu partea de capital retrasă de

23 Nicolae Balteş, Alina T. Ciuhureanu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii "Lucian Blaga" Sibiu, 2007, pag.9-10.

20


de acţionar/asociat care a solicitat retragerea aportului adus.

asociaţi sau acţionari.

Sfd= dreptul de creanţă faţă de acţionari/asociaţi care nu au depus integral valoarea capitalului subscris.

Sfc= obligaţiile societăţii faţă de asociaţi/acţionari pentru restituirea sumelor de bani aferente capitalului pe care aceştia l-au retras.

Contul 1011 "Capital subscris nevărsat" are rolul de a înregistra si controla procesul de subscriere a capitalului până în momentul vărsării lui de către asociaţi sau acţionari. După funcţia sa contabilă, este un cont de pasiv si funcţionează astfel:

Se debitează:- pe măsura vărsării aportului la capital în bani sau în natură.

Se creditează:- cu valoarea capitalului subscris de acţionari/asociaţi conform contractului de societate şi a declaraţiei de subscriere.Sfc= capital subscris şi nevărsat

Contul 1012 " Capital subscris vărsat" are rolul de a înregistra în contabilitate si de a controla procesul de constituire efectivă a capitalului subscris prin depunerea aportului de către acţionari/asociaţi, precum şi operaţiile de majorare sau micşorare a acestuia.

Se debitează:- cu capitalul retras de acţionari/asociaţi, cu valoarea acţiunii proprii răscumpărate şi anulate şi cu valoarea pierderilor acoperite pe seama capitalului social.

Se creditează:- cu capitalul vărsat în bani sau în natură prin debitul contului 1011 şi cu operaţiile de majorare a capitalului social.

Sfc= capital social vărsat la acea dată.

"Pe parcursul existenţei unei societăţi capitalul social al acesteia

poate fi majorat, pe calea emisiunilor de noi acţiuni sau părţi sociale, a aportului întreprinzătorului individual prin fuziune şi prin operaţii interne de capitalizare(încorporări de rezerve sau de profit, transformarea de obligaţiuni în acţiuni etc. )."24 Creşterea capitalului social este o mişcare necesară, ba chiar impusă în momentul în care o societate doreşte să îşi

24 Victoria Bogdan "Bazele Contabilităţii contemporane", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2005, pag.59.

21


asigure resursele necesare dezvoltării şi ameliorării situaţiei financiare sau pentru a avea un impact mai puternic pe piaţa în care îşi desfăşoară activitatea prin creşterea potenţialului economic, măsura care are ca şi consecinţă creşterea credibilităţii societăţii respective în relaţiile cu terţii.

"Astfel, conturile utilizate pentru evidenţa operaţiilor de majorare a capitalului sunt următoarele"25:

subscrieri ulterioare de capital prin emisiuni de noi acţiuni;

încorporarea in capitalul social a primelor de capital; încorporarea rezervelor în capitalul social; încorporarea profitului net realizat în exerciţiile financiare

precedente; încorporarea profitului net realizat la închiderea exerciţiului

financiar curent; conversia acţiunilor în obligaţiuni.

Pe parcursul existenţei unei societăţi, pot apărea de asemenea implicaţii negative asupra dezvoltării acesteia, care au ca efect principal reducerea capitalului social.

Reducerea capitalului social se impune în următoarele situaţii26: acoperirea pierderilor din exerciţiile financiare anterioare, care

se face numai în cazul în care se constată că pierderile sunt prea mari pentru a putea fi absorbite de rezervele constituite sau de profiturile exerciţiilor viitoare;

- în exerciţiile financiare precedente;- în exerciţiul financiar curent.

existenţa unui capital supradimensionat în raport cu activitatea economică a societăţii;

- răscumpărarea acţiunilor;- anularea acţiunilor proprii la valoarea nominală.

retragerea unor acţionari/asociaţi, cărora li se restituie contravaloarea aportului social depus de aceştia;

- diminuarea capitalului cu contravaloarea aportului acţionarului/ asociatului;

- restituirea aportului.

25 Nicolae Balteş, Alina Teodora Ciuhureanu "Bazele contabilităţii - curs" Editura Academiei Forţelor Terestre, Sibiu, 2008, pag.12.26 Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009, pag.54.

22


"Primele de capital reprezintă diferenţele dintre valoarea actuală a noilor acţiuni emise în vederea majorării capitalului social şi valoarea nominală a acestora."27

Contul 104 "Prime de capital" ţine evidenţa primelor degajate din operaţiunile de majorare a capitalului social şi utilizarea acestora. După conţinutul său economic este un cont de surse proprii de finanţare iar după funcţia sa contabilă este un cont de pasiv.

Se debitează:- cu valoarea primelor de capital utilizate în scopul majorării rezervelor sau a capitalului social

Se creditează:- cu constituirea primelor de emisiune, fuziune, aport sau conversieSfc = valoarea primelor de capital constituite şi neutilizate.

Rezervele din reevaluare sunt elemente de capitaluri proprii care se constituie cu ocazia operaţiunii de reevaluare, de actualizare a activelor imobilizate. Reflectarea în contabilitate a acestor rezerve din reevaluare se conduce cu ajutorul contului 105 "Rezerve din reevaluare".După conţinutul său economic este un cont de surse proprii de finanţare iar după funcţia sa contabilă este un cont de pasiv.

Se debitează: - cu diferenţele din reevaluare utilizate în scopul majorării rezervelor sau a capitalului social, precum şi diferenţele negative rezultate în urma reevaluării activelor imobilizate

Se creditează:- cu diferenţele din reevaluare pozitive constatate cu ocazia reevaluării imobilizărilor

Sfc = valoarea rezervelor din reevaluare neutilizate.

Rezervele reprezintă surse create prin autofinanţare, adică atât prin repartizarea unor cote-părţi din profitul obţinut, cât şi prin trecerea unor elemente de surse proprii la rezerve, cum sunt primele de capital şi rezervele din reevaluare, în scopul conservării capitalului întreprinderii.


23


Scopul constituirii rezervelor este cerut de lege, de statut sau alte acte normative în scopul asigurării unei măsuri suplimentare de protecţie împotriva efectelor pierderilor, pentru întreprindere şi creditorii acesteia.

Evidenţa constituirii ;i a utilizării rezervelor după destinaţie se conduce cu ajutorul contului 106 "Rezerve".După conţinutul său economic este un cont de surse proprii iar după funcţia contabilă este cont de pasiv.

Se debitează:- cu valoarea rezervelor utilizate

Se creditează:- cu valoarea rezervelor constituiteSfc = valoarea rezervelor constituite şi neutilizate.

Rezultatul exerciţiului, din punct de vedere contabil, reprezintă diferenţa între veniturile şi cheltuielile exerciţiului financiar respectiv, putând fi favorabilă (profit - când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile) sau nefavorabilă (pierdere - când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile).

Contabilitatea rezultatului exerciţiului se conduce cu ajutorul conturilor:121 "Profit şi pierdere"129 "Repartizarea profitului"117 "Rezultatul reportat"

În ceea ce priveşte contul 121, acesta are rolul de a grupa informaţiile referitoare la profitul sau pierderea exerciţiului curent. Orice utilizare a profitului obţinut în exerciţiul curent este reflectată cu ajutorul contului 129. Atunci când profitul/pierderea unui exerciţiu rămân nerepartizate, respectiv neacoperite la trecerea într-o nouă perioadă de gestiune, ele sunt transferate în contul 117."Semnificaţia soldurilor pentru conturile mai sus menţionate este următoarea:

soldul final creditor al contului 121 semnifică profitul obţinut în exerciţiului curent;

soldul final debitor al contului 121 semnifică pierderea înregistrată în exerciţiul curent;

soldul final debitor al contului 129 ilustrează utilizările profitului exerciţiului curent;

soldul final creditor al contului 117 semnifică profitul exerciţiului precedent rămas neutilizat;

soldul final debitor al contului 117 semnifică pierderea exerciţiului precedent rămasă neacoperită".28


24


Rezultatul reportat reprezintă în principiu, rezultatul calculat în perioada curentă, aferente acestei perioade, dar transferate din motive diverse spre soluţionare şi utilizare în perioada următoare, precum şi rezultatele calculate în exerciţiul curent pentru perioade şi exerciţii precedente şi care de asemenea, se repartizează (transferă) în anii următori.Contabilitatea sintetică a rezultatului reportat se realizează cu ajutorul contului 117 "Rezultatul reportat", care este un cont bifuncţional.

Se debitează:- cu rezultatele nefavorabile- pierderile în momentul constatării şi reportării acestora la finele exerciţiului- repartizarea şi soluţionarea rezultatelor favorabile, a profiturilor reportate în perioada următoare.

Se creditează:- cu rezultatele financiare nete sau brute în momentul şi cu ocazia constatării şi reportării acestora la finele exerciţiului;- prin soluţionarea, acoperirea rezultatelor nefavorabile, a pierderilor reportate în perioada următoare.

Sfd = pierderea neacoperită Sfc = profitul nerepartizat sau rezultatele pentru care nu s-a decis soluţionarea finală.

1.4. Prezentarea principalilor indicatori specifici analizei situaţiei financiar - patrimoniale a întreprinderii

Într-un sistem economic concurenţial, obiectivul major al întreprinderii este maximizarea valorii sale, respectiv creşterea averii proprietarilor acesteia (maximizarea averii acţionarilor pentru societăţile închise şi maximizarea cursului titlurilor pentru societăţile cotate la bursă). Aceasta implică desfăşurarea activităţii firmei în condiţii de rentabilitate superioară şi în acelaşi timp menţinerea solvabilităţii şi a echilibrului financiar.

Alte obiective, cum sunt flexibilitatea financiară, creşterea maximală, menţinerea puterii şi autonomiei financiare reprezintă alternative posibile, unele substituibile, altele opozabile obiectivului maximizării valorii firmei. Flexibilitatea financiară reflectă capacitatea de adaptare a firmei la schimbările de mediu; o bună flexibilitate nu poate decât să contribuie la maximizarea valorii întreprinderii. Creşterea maximală nu conduce în mod necesar la maximizarea valorii firmei, dar o creştere puternică poate duce, în

25


anumite perioade, la degradarea rentabilităţii şi mărirea riscului, la deficienţe de ordin financiar, deoarece deţinătorii de capital preferă să-şi plaseze resursele în întreprinderi care au o creştere moderată, şi în consecinţă un risc mai redus, dar care oferă o rentabilitate constantă. De asemenea, politica de păstrare a puterii şi autonomiei financiare poate să conducă uneori la performanţe inferioare.

"Obiectivele principale ale analizei financiar-patrimoniale sunt: stabilirea patrimoniului net, respectiv a valorii contabile a averii

acţionarilor; determinarea sănătăţii financiare, respectiv detectarea unor eventuale

situaţii de dezechilibru financiar care ar putea periclita continuitatea exploatării;

stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii firmei; determinarea flexibilităţii financiare a acesteia pe baza tabloului

fluxurilor de trezorerie; caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale; întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi a planurilor de

finanţare; evaluarea performanţelor firme"i.29

În ceea ce priveşte analiza economico-financiară a capitalului vom supune dezbaterii următorii indicatori:

a) Indicatori de analiză a structurii patrimoniale a întreprinderii din perspectiva pasivului:

Rata stabilităţii finanţării:

Rsf=

Această rată este un indicator global al stabilităţii finanţării, adică prezintă măsura în care firma dispune de resurse financiare cu caracter permanent faţă de totalul resurselor şi totodată, reflectă ponderea surselor pe care le are întreprinderea pentru o perioadă mai mare de un an, în totalul surselor de acoperire a mijloacelor economice.

Rata autonomiei financiare:

29 Prof. univ. dr. Aurel ISFANESCU; Prof. univ. dr. Vasile ROBU; Lect. univ. drd. Anca Maria HRISTEA; Asist. univ. drd. Camelia VASILESCU "Analiză economico-financiară" , Editura A.S.E. Bucureşti.

26


Raf=

Rata autonomiei financiare arată care este structura formelor de finanţare sau reflectă proporţia în care capitalurile proprii participă la formarea capitalurilor permanente, indicând raportul dintre sursele proprii de finanţare şi cele împrumutate. Rezultatul acestui raport, înregistrează valori diferite în funcţie de politica financiară a întreprinderii şi rentabilitatea ei. Se recomandă ca valoarea acesteia să fie >50%.

b) Indicatori de solvabilitate specifici capitalului:

Rata solvabilităţii patrimoniale:

Rsp= *100

Pentru a înţelege mai bine semnificaţia rezultatului acestui indicator trebuie să analizăm termenul de solvabilitate care, în sens larg, reprezintă aptitudinea entităţii de a face faţă angajamentelor sale, sau mai concret, capacitatea unei întreprinderi de a-şi achita obligaţiile pe termen lung.

Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze în limitele 30% - 60%, iar peste 60% situaţia poate fi considerată normală.

c) Indicatori de analiză a echilibrului economico-financiar

Gradul de îndatorare faţă de capitalul propriu:

Gîcp=

Valoarea acestui indicator prezintă, în ce măsură sursele împrumutate şi atrase, participă la finanţarea activităţilor întreprinse de societate. Se calculează pe baza informaţiilor contabile degajate de operaţiile desfăşurate pe parcursul existenţei acesteia şi totodată prezintă interes pentru diferiţi agenţi economici.

27


Bibliografie

A. Acte normative

***.Legea nr.82/1991 - Legea contabilităţii actualizată 2011;***Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale modificată şi

completată;*** Legea nr. 571/2003 actualizată;***O.M.F.P. 3055/2009 privind aprobarea Reglementărilor contabile

conforme cu directivele europene, actualizat;*** O.M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor

contabile conforme cu directivele europene;*** Reglementări contabile conform cu directivele europene *** Standarde internaţionale de contabilitate

B. Autori români

1.Nicolae Balteş, Alina Teodora Ciuhureanu "Bazele contabilităţii - curs" Editura Academiei Forţelor Terestre, Sibiu, 2008.

2.Conf. univ. dr. Doina Maria ROBU, "Contabilitate generală" , Editura A.S.E. Bucureşti, 2001.

3.Nicolaescu Cristina, Iacob M. Ioana "Contabilitate financiară fundamentală", Editura Mirton, Timişoara, 2007.

4.Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009.

28


5.Valer Pop, Mariana Farcaş, Cosmina Pop, Diana Balciu, "Contabilitate Financiară: Aplicaţii practice", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009.

6.Victoria Bogdan "Bazele Contabilităţii contemporane", Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2005.

7. Nicolae Balteş, Alina T. Ciuhureanu, "Contabilitate Financiară", Editura Universităţii "Lucian Blaga" Sibiu, 2007.

8. Ion Negescu "Bazele contabilităţii", Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. - Bucureşti, Bucureşti, 1998.

9. Mihai Ristea (coord.) "Contabilitate financiară", Editura Universitară, Bucureşti, 2005.

10. Conf. univ. dr. Chiriţă CARAIANI(coord), "Bazele contabilităţii", Editura A.S.E. Bucureşti, 2002.

29

Documents

Cont Cap Proprii