FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICEMASTER AN I

CONTABILITATE APROFUNDATA

CONTABILITATEA CREATIVA

2009

1

CUPRINS

I. Concepte generale privind practicile de contabilitate creativă

II. Tehnici de manipulare a imaginii bilantului

1. Dezindatorirea in fapt2. Reevaluarea imobilizarilor corporale3. Emisiunea de titluri hibride4. Clasificarea titlurilor de valoare achizitionate5. Vanzari cu posibilitatea de returnare a bunurilor6. Vanzarea si rascumpararea stocurilor

III. Tehnici de manipulare a contului de profit si pierdere

1. Contabilizarea contractelor pe termen lung2. Politica de amortizare3. Imputarea cheltuielilor ocazionate de cresterea capitalului asupra primelor de

emisiune4. Politica de provizioane5.Alegerea metodei de evaluare a stocurilor6.Utilizarea metodei reportului deficitului fiscal7.Politica de amortizare a imobilizărilor corporale

IV. Contabilitatea creativă şi operaţiile de lease-back

BIBLIOGRAFIE

2

Contabilitatea creativa

I. Concepte generale privind practicile de contabilitate creativă

Contabilitatea creativă este procesul prin care profesioniştii contabili îşi folosesc cunoştinţele în scopul manipulării cifrelor contabile, profitând de posibilitatea interpretării actelor normative şi de existenţa numeroaselor opţiuni în rezolvarea diferitelor probleme contabile.

Notiunea de contabilitate creativa a fost invocata pentru prima data in literatura in anul 1973 de catre cercetatorul britanic J. Argenti. Acesta a stabilit o legatura directa intre practicile de contabilitate creativa, incompetenta managerilor si declinul afacerilor, precizand ca utilizarea contabilitatii creative reprezinta un indiciu prevestitor de criza. Cea mai importanta definitie a contabilitatii creative ii apartine lui K. Naser: procesul prin care, data fiind existenta unor brese in reguli, se manipuleaza cifrele contabile si profitand de flexibilitate, se aleg acele practici de masurare si divulgare ce permit transformarea documentelor de sinteza din ceea ce ele ar trebui sa fie in ceea ce managerii doresc. Contabilitatea creativă este procesul prin care tranzacţiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită “producerea” rezultatului contabil dorit.

Principalele premise ale creativităţii contabile pot fi:

1. Posibilitatea, oferită de normele contabile, de a alege între diferite metode contabile. Deexemplu, în unele ţări, întreprinderile pot alege între înscrierea integrală a cheltuielilor de dezvoltare în contul de profit şi pierdere şi amortizarea lor pe perioada proiectului.

2. O serie de elemente necesită estimări sau previziuni. De exemplu, durata de utilizare aunui activ corporal, în vederea calculului amortizării, reprezintă o estimare realizată de către întreprindere. Ca urmare, contabilul “creativ” beneficiază de oportunitatea de a fi mai “optimist” sau mai “pesimist” în estimare. Alteori, în estimare se apelează la un expert intern. În astfel de cazuri, contabilul poate manipula valoarea apelând la un expert cunoscut pentru evaluări optimiste sau pesimiste.

3. Se pot utiliza tranzacţii artificiale pentru a manipula valorile din bilanţ sau pentru anetezi rezultatul. De exemplu, se procedează la vânzarea unui activ şi concomitent preluarea lui în regim de închiriere pentru durata de viaţă rămasă (lease-back). Preţul de vânzare poate fi mai mare sau mai mic decât valoarea actuală a activului deoarece diferenţa se poate compensa prin chirii mai mari sau mai mici decât preţul pieţei.

Principalele mecanisme şi procedee care fac obiectul contabilităţii creative pot fi grupate în funcţie de obiectivele urmărite în1:

A. Procedee care au impact asupra măsurării rezultatului:

imobilizarea cheltuielilor de dezvoltare;

1 Grupare realizată de Stolowy, citat de N. Feleagă, în Controverse contabile, Editura Economică, 1996, pag. 148.

3

încorporarea cheltuielilor financiare în costul de producţie al imobilizărilor; cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back); întocmirea şi revizuirea planului de amortizare; subevaluarea (sau supraevaluarea) provizioanelor pentru depreciere; existenţa mai multor metode de contabilizare a contractelor pe termen lung (pe măsura

avansării, la terminare).B. Procedee care au impact asupra prezentării contului de profit şi pierdere:

pierderi privind creanţele neîncasabile; creşterea rezultatului curent prin încorporarea plusurilor de valoare din cesiunea

activelor.C. Procedee care au impact asupra prezentării bilanţului:

cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back); scontarea unei cambii sau bilet la ordin; dezîndatorirea în fapt: anularea economică a unei datorii (transferul unei datorii în

gestiunea unui trust însărcinat să efectueze rambursarea), ceea ce determină diminuarea ratei îndatoririi, creşterea ratei autonomiei financiare şi creşterea rentabilităţii financiare.

În România, o serie de elemente vin să completeze înclinaţia profesioniştilor contabili spre creativitate:

mărimea rezultatului contabil este punct de plecare în determinarea impozitului pe profit. importanţa excesivă care se acordă rezultatului contabil în determinarea valorii unei

întreprinderi, în detrimentul altor indicatori, precum: cifra de afaceri, activul net contabil, mărimea fluxurilor de numerar.

În mod concret, utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă va avea ca efect:

1. Majorarea sau diminuarea cheltuielilor. Normele contabile lasă o anumită marjă demanevră în cuantificarea cheltuielilor care aparţin unui exerciţiu. De exemplu, pentru anumite active se indică doar numărul maxim de ani în care trebuie amortizate. O durată mai mică sau mai mare de amortizare afectează mărimea rezultatului.

2. Majorarea sau diminuarea veniturilor. În anumite cazuri, se poate grăbi sau încetinirecunoaşterea veniturilor prin aplicarea principiului prudenţei sau a principiului conectării cheltuielilor la venituri.

3. Majorarea sau diminuarea activelor. Existenţa unei flexibilităţi în ceea ce priveştecalculul amortizării şi provizioanelor crează posibilitatea majorării sau diminuării valorii nete a activelor. De asemenea, stocurile se pot evalua prin diferite metode şi, ca urmare, valoarea lor poate fi diferită, cu efecte corespunzătoare asupra contului de profit şi pierdere.

4. Majorarea sau diminuarea fondurilor proprietarilor.Modificarea veniturilor şi cheltuielilor afectează mărimea rezultatului şi, în consecinţă, mărimea rezervelor.

5. Reclasificarea activelor sau datoriilor.

6. Manipularea informaţiilor prezentate în notele explicative şi politicile contabile dincadrul situaţiilor financiare. Există părţi în acestea în care se pot include mai multe sau mai puţine informaţii.

4

În mod concret, contabilitatea creativă vizează trei direcţii: maximizarea rezultatului; creşterea capitalurilor proprii; reducerea ratei îndatoririi.Deşi există o diferenţă clară între contabilitatea creativă şi încălcarea deliberată a legii

(fraude), ambele fenomene apar în condiţii de dificultate financiară a întreprinderilor şi au la bază intenţia de a înşela.

II. Tehnici de manipulare a imaginii bilantului

Bilantul este documentul de sinteza care reda starea si evolutia situatiei financiare. El permite formularea de judecati de valoare privind randamentul si riscul aferente unei intreprinderi, precum si evaluarea miscarilor viitoare de trezorerie. Din acest motiv, intreprinderile sunt tentate sa incerce sa-si amelioreze structura bilantului. Tehnicile de manipulare prezentate sunt destinate in mod particular ameliorarii bilantului. Aceste tehnici actioneaza asupra unuia sau mai multora dintre elementele urmatoare: capitalurile proprii, datoriile, nevoia de fond de rulment, trezoreria.

1. Dezindatorirea in fapt

Dezindatorirea in fapt reprezinta aranjamentul prin care societatea transfera active unui trust, care preia, totodata, si gestiunea unor datorii. Din punct de vedere juridic, societatea nu este absolvita de obligatia de a plati aceste datorii, ea ramanand debitorul principal. Uneori, creditorii nici nu afla de aceste tranzactii si pastreaza, in continuare, relatia cu societatea in cauza in vederea recuperarii creantei.

In continuare avem descris un exemplu privind influenta acestei tehnici de manipulare asupra imaginii bilantului:

Intreprinderea detine o creanta cu valoarea nominala de 450 RON, recuperabila prin transe anuale egale; deasemeni ea are o datorie de 475 RON rambursabila pe patru ani sub forma de anuitati constante. Societatea transfera, la inceputul anului creanta si datoria unui tert, care va asigura gestiunea datoriei platind transele anuale prin recuperarea creantei. Efectul acestei metode poate fi observat in bilantul urmator:

Tabel 2.1.1 RONACTIV Fara dezandatorare Cu dezandatorareActive imobilizate 9.500 9.500Actve circulanteStocuri 7.300 7.300Creante 4.500 4.050Disponibil 500 500Total active 21.800 21.350PASIVCapitaluri propriiCapital social 10.000 10.000Rezultat 0 25Datorii 11.800 11.325Total pasiv 21.800 21.350

5

Se poate observa ca desi datoriile nu au fost platite, utilizarea tehnicii de dezandatorare in fapt face posibila eliminarea lor din bilant, ceea ce duce la ameliorarea pozitiei financiare si crearea premiselor pentru obtinerea de noi imprumuturi.

2. Reevaluarea imobilizarilor corporale

Desi, conform principiului prudentei, activele trebuie evaluate la costul istoric, aplicarea cu strictete a acestui principiu poate afecta pozitia financiara a unei intreprinderi. De aceea, in unele tari, normalizatorii contabili autorizeaza reevaluarea, in anumite conditii, a imobilizarilor corporale.

Reevaluarea imobilizarilor corporale furnizeaza, prin intermediul unor variabile precum diferentele din reevaluare, baza de amortizare si durata de amortizare posibilitati de a manipula imaginea bilantului. Prin reevaluarea imobilizarilor corporale, o intreprindere poate supravietui unei reduceri semnificative a capitalurilor proprii datorate unei pierderi. Diferenta din reevaluarea activului poate ridica nivelul capitalurilor proprii la un nivel mai mare de 50% din capitalul social ( nivel impus de legislatia societatilor comerciale ).

Pentru a evita unele abuzuri in cazul reevaluarii, in unele tari, cum ar fi Franta, se interzice reevaluarea imobilizarilor .

Daca operatia de reevaluare ar afecta profitul la nivelul amortizarii acumulate si doar diferenta ar fi inregistrata la diferente din reevaluare, profitul si rezultatul pe actiune ar fi substantial imbunatatite.

Exemplu privind operatia de reevaluare a imobilizarilor corporale:

Societatea detine in cadrul imobilizarilor o cladire in valoare bruta de 30.000 RON , amortizare acumulata 15.000 RON. Valoarea actuala a cladirii este de 35.000 lei.

Table 2.1.2 RONACTIV Inainte de de reevaluare Dupa reevaluareImobilizari corporale 70.000 90.000Cladiri 30.000 50.000Amortizarea cladirii (15.000) (15.000)Mijloace fixe 40.000 40.000Amortizarea mijl. fixe (10.000) (10.000)Valoare neta a imob corporale 45.000 65.000Active circulante 35.000 35.000Total activ 80.000 100.000PASIVCapital social 50.000 50.000Diferente din reevaluare 0 20.000Rezultatul reportat (30.000) (30.000)Rezultatul exercitiului 3.000 3.000Total capitaluri proprii 23.000 43.000Datorii 22.000 22.000Total pasiv 45.000 65.000

6

Se poate observa ca diferenta din reevaluare scoate intreprinderea din situatia in care capitalurile proprii erau mai mici de 50% din capitalul social.

3. Emisiunea de titluri hibride

Intreprinderile recurg la o serie de finantari de tip "mezanin" : emisiunea de obligatiuni convertibile in actiuni, obligatiuni cu bonuri de subscriere de actiuni , care nu pot fi atasate cu certitudine nici capitalurilor proprii, nici datoriilor financiare. Varietatea si complexitatea acestor titluri hibride, precum si imprecizia si lipsa de unitate a definitiilor actuale pun probleme de clasificare, care au un impact semnificativ asupra echilibrului structural.

In plus, utilizand o serie de montaje financiare, intreprinderile pot transforma unele datorii in capitaluri proprii. Ideea consta in emisiunea de titluri care prezinta particularitatea ca sunt rambursabile doar in momentul lichidarii societatii.

Aceasta particularitate le face asimilabile capitalurilor proprii. Dar, gratie unui montaj juridic, care presupune interventia unui tert, creditorii (cumparatorii de titluri) primesc asigurarea ca sumele imprumutate intreprinderii le vor fi rambursate intr-un timp determinat.

Contabilizarea in categoria capitalurilor proprii a unor finantari care ar trebui sa figureze in datorii are drept consecinta modificarea echilibrului structural si reducerea ratei de indatorare ( ceea ce se urmareste de fapt prin aceasta tehnica de manipulare ).

4. Clasificarea titlurilor de valoare achizitionate

Contabilitatea opereaza cu mai multe categorii de titluri: titluri de participare, titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu, alte titluri imobilizate si titluri de plasament. Incadrarea titlurilor in una sau alta dintre categoriile mentionate depinde, in mod normal, de intentia cu care intreprinderea le-a achizitionat.

In unele cazuri insa, intreprinderile sunt tentate sa recurga la o anumita clasificare in scopul de a ameliora situatia prezentata utilizatorilor externi. Astfel, clasificarea titlurilor in categoria activelor circulante permite ameliorarea ratei de lichiditate.

Exemplu privind operatia de clasificare a titlurilor achizitionate si influenta asupra pozitiei financiare:

Intreprinderea achizitioneaza titluri in valoare nominala de 2.500 RON. Societatea le poate inregistra astfel:

Tabel 2.4.1 RONACTIV Varianta a Varianta bImobilizariCorporale 6.500 6.500Financiare 2.500 0Active circulanteStocuri 1.600 1.600Creante 2.100 2.100Titluri de plasament 0 2.500Disponibil 650 650Total Activ 13.350 13.350

7

PASIVCapitaluri propriiCapital social 8.000 8.000Datoriipe termen lung 5.000 5.000pe termen scurt 350 350Total pasiv 13.100 13.100Fond de rulment ( Ac – Dts ) 4.000 6.500Rata de lichiditate( Ac/Dts ) 11,42 18,57

Rata lichiditatii si nivelul fondului de rulment pot fi influentate in sensul cosmetizarii lor prin simpla includere a titlurilor achizitionate in cadrul activelor circulante si nu in cadrul activelor imobilizate.

5. Vanzari cu posibilitatea de returnare a bunurilor

In cazul anumitor societati, ca, de exemplu, editurile si casele de discuri, pot exista anumite intelegeri formale sau informale care permit cumparatorului sa returneze bunurile ce nu au putut fi vandute intr-un anumit termen.

Spre exemplu o casa de discuri vinde casete unei intreprinderi care conditioneaza achizitia de posibilitatea returnarii casetelor nevandute. Casa de discuri va inregistra vanzarea la intreaga sa valoare, desi este foarte probabil ca aproximativ 25% din casetele vandute sa fie returnate. Astfel , se inregistreaza un transfer de la activele mai putin lichide, cum sunt stocurile, la activele cu grad ridicat de lichiditate cum sunt creantele sau disponibilitatile.

Este evident ca aceasta solutie de contabilizare conduce la ameliorarea ratei de lichiditate si a rezultatului in exercitiul in care a avut loc vanzarea, intregul risc de aparitie a unei datorii generate de returnarea bunurilor fiind transferat asupra unui exercitiu viitor. Desi nu este etica, utilizarea acestei solutii in contabilitatea societatilor romanesti nu poate fi contestata atata vreme cat regulamentul de aplicare a legii contabilitatii nu prevede reguli de aplicare a principiului prudentei in cazul pasivelor.

6. Vanzarea si rascumpararea stocurilor

Pentru a obtine surse de finantare, societatile pot proceda la vanzarea stocurilor. Particularitatea operatiei consta in faptuI ca in contractul de vanzare este prevazuta o optiune de rascumparare a stocurilor. Intre data vanzarii si data rascumpararii stocului, societatea vanzatoare utilizeaza rezultatul obtinut din operatia de vanzare ca o sursa de finantare. Stocul si datoria de a rambursa finantarea acordata temporar de cumparatorul stocului sunt excluse din bilant. Diferenta dintre pretul initial de vanzare si pretul de rascumparare al stocului va fi inclusa in costul vanzarilor cand stocul va fi, in sfarsit, vandut unui cumparator independent

8

III. Tehnici de manipulare a contului de profit si pierdere

Teoria economica considera ca obiectivul oricarei firrne este maximizarea profitului. Exista, totusi, intreprinderi care doresc sa obtina doar un profit satisfacator.

Practicile contabile le permit intreprinderilor sa prezinte, in anumite limite, rezultate conforme mai degraba cu obiectivele lor decat cu realitatea.

Unele dintre aceste practici, numite politici contabile rezulta din alegerea intre diferitele metode de contabilizare si au drept finalitate fie ameliorarea rezultatului curent si a rezultatului net, fie modificarea structurii rezultatului fara a influenta rezultatul net.

Alte practici, numite decizii de gestiune, nu reprezinta un simplu joc de inregistrari contabile, ci operatii care au fost realmente realizate de catre intreprindere si au drept consecinta ameliorarea rezultatului curent si a rezultatului net.

Politicile contabile cuprind optiunile managerilor referitoare la solutiile contabile de aplicat.

Acestea pot fi:

alegerea (sau modificarea) metodelor de evaluare; alegerea (sau modificarea) metodelor de prezentare a documentelor de sinteza; stabilirea volumului si gradului de agregare a informatiei publicate in documentele

de sinteza, in general, si in anexa, in special; stabilirea informatiilor publicate in raportul de gestiune; stabilirea datei de comunicare a informatiilor financiare; publicarea voluntara a unor documente de sinteza facultative (de exemplu, tabloul de

finantare); alegerea (sau schimbarea) auditorului; alinierea (partiala sau totala) la referentialul contabil international

sau la referentiale contabile international recunoscute; abandonul anumitor principii contabile.

Practicile de contabilitate creativa ce decurg din politicile contabile sunt:

1 . Contabilizarea contractelor pe termen lung

Optiunea contabila intre utilizarea metodei terminarii lucrarilor si metoda procentajului

de avansare da posibilitatea repartizarii rezultatului fie pe parcursul lucrarii fie inregistrarea

acestuia in anul terminarii lucrarii.

Exemplu privind contabilizarea contractelor de lunga durata:

Intreprinderea s-a angajat prin contract sa construiasca o cladire, estimand costul lucrarilor la nivelul de 33.000 RON si un venit de 38.000 RON . Costul lucrarilor pe cei trei ani au fost de 8.000 RON, 14.000 RON si 11.000 RON.

9

Contul de profit si pierdere va arata astfel:Tabel 3.1.1 RON

Anul I Anul II Anul IIICostul lucrarii 8.000 14.000 11.0000Venituri din lucrari (metoda avans procentual )

10.000 15.000 13.000

Rezultat (met.avans. procent) 2.000 1.000 2.000Venituri din lucrari (met. terminarii lucrarii) 8.000 14.000 11.000Rezultat (met. term. lucrarii) 0 0 5.000

Desi cele doua metode au recunoscut acelasi rezultat total, ele difera in ceea ce priveste masurarea si raportarea rezultatului periodic pe durata lucrarilor de constructie.

Se observa ca metoda terminarii lucrarilor este foarte obiectiva, tinand cont de faptul ca veniturile si cheltuielile unui contract sunt cunoscute cu certitudine doar in momentul finalizarii lucrarilor, insa nu respecta principiul independentei exercitiului.

Principalul inconvenient al metodei procentajului de avansare este ca rezultatul este masurat pe baza estimarilor privind lucrarile realizate. Astfel , rezultatul poate fi crescut sau diminuat artificial supraevaluand sau subevaluand gradul de avansare a lucrarilor.

Alegerea uneia dintre cele doua metode si trecerea de la o metoda la alta modifica contul de profit si pierdere. Unele intreprinderi sunt tentate sa utilizeze metoda terminarii lucrarilor in perioadele cu rezultate pozitive pentru a evita prezentarea unui rezultat dificil de mentinut pe termen lung. Pentru aceasta este suficient ca ele sa pretinda ca anumite contracte nu mai satisfac conditiile necesare utilizarii metodei procentajului de avansare. Aceasta schimbare risca sa treaca neobservata deoarece ea reprezinta doar o simpla schimbare de estimari contabile.

2. Politica de amortizare

In functie de nivelul de amortizare stabilit de intreprindere rezultatul este in mod invers proportional influentat. O cota mai mare de amortizare va duce la diminuarea rezultatului si reciproc.

Exemplu privind influenta politicii de amortizare asupra rezultatului:Intreprinderea detine un mijloc fix in valoare de 2.100 lei si are posibilitatea amortizarii

acestuia fie liniar, fie degresiv pe trei ani. In functie de aceasta, rezultatul exploatarii va arata astfel:

Tabel 3.2.1 RONAnul I Anul II Anul III Total

Cifra de afaceri 28.000 28.000 28.000 84.000Consumuri de la terti 13.500 13.500 13.500 40.500Cheltuieli de pers. 8.000 8.000 8.000 24.000Cheltuieli cu amortizare ( liniar )

700 700 700 2.100

Cheltuieli cu amort. (degresiv)

1.050 525 525 2.100

Rezultat ( liniar ) 5.800 5.800 5.800 17.400Rezultat ( degresiv ) 5.450 5.975 5.975 17.400

10

Desi rezultatul total pe cei trei ani de utilizare a bunului a fost acelasi, indiferent de metoda de amortizare utilizata, in cazul metodei amortizarii degresive, se creeaza impresia unei societati a carei performanta se amelioreaza dupa primul an. In realitate insa performanta intreprinderii este aceeasi indiferent de metoda de amortizare utilizata.

3. Imputarea cheltuielilor ocazionate de cresterea capitalului asupra primelor de emisiune

In unele tari din Europa continentala, normele in vigoare (de exemplu, in Franta, articolul 343 din Legea societatilor comerciale din 24 iulie 1966) lasa intreprinderilor posibilitatea de a imputa cheltuielile ocazionate de cresterea capitalului social asupra primelor de emisiune aferente. Aceasta posibilitate creeaza un teren favorabil manifestarii abuzurilor in veea ce priveste continutul conceptului de "cheltuieli ocazionate de cresterea capitalului social".

Imputarea cheltuielilor ocazionate de cresterea capitalului asupra primelor de emisiune s-ar putea realiza prin una dintre urmatoarele cai:

- Cheltuielile de stabiliment sunt contabilizate dupa natura lor. Apoi, pentru a compensa aceste cheltuieli, contul "Prime de emisiune" este debitat prin creditul contului "Transferuri de cheltuieli".

- Cheltuielile de stabiliment sunt capitalizate, urmand a fi amortizate. Pentru a compensa cheltuiala cu amortizarea, in fiecare an, se va debita contul "Prime de emisiune" prin creditul contului "Transferuri de cheltuieli" pentru amortizarea aferenta exercitiului respectiv.

Managerii isi motiveaza decizia de a imputa cheltuielile ocazionate de majorarea capitalului social asupra primelor de emisiune prin faptul ca un asemenea tratament nu lezeaza interesele nimanui. Astfel, imputarea cheltuielilor are drept efect o majorare a rezultatutui exercitiului, pastrand insa nemodificat totalul capitalurilor proprii. Majorarea rezultatului contabil si a celui fiscal, prin excluderea cheltuielilor de stabilirnent din categoria cheltuielilor deductibile, in anul capitalizarii lor, favorizeaza interesele administratiei fiscale, imputarea asupra primelor de emisiune suprimand orice amortizare ulterioara.

De asemenea, valoarea intreprinderii ramane nemodificata deoarece capitalurile proprii au ramas la acelasi nivel. Ca urmare, actionarii nu au motive sa se planga.

In realitate insa, desi totalul capitalurilor proprii ramane acelasi, indiferent de marimea cheltuielilor imputate, nu trebuie neglijat un element esential: rezultatul se modifica. Or, utilizatorii externi, care doresc sa isi creeze o imagine despre intreprindere pe baza studierii documentelor de sinteza publicate, vor fi tentati sa compare evolutia rezultatelor, fara a acorda prea multa atentie variatiei postului "prime de emisiune". In plus, imputarea timpului pe care managerii 1-au consacrat operatiei de majorare a capitalului apare ca fiind fortata. Nu trebuie uitat ca marimea cheltuielilor salariale ar fi fost aceeasi in absenta majorarii capitalului.

4. Politica de provizioane

Provizioanele sunt destinate acoperirii de riscuri, cheltuieli sau pierderi al caror obiect este determinat cu precizie, dar a caror realizare si marime sunt incerte. Necesitand estimari, provizioanele creeaza conditii pentru netezirea rezultatelor. Astfel, "umflarea" provizioanelor in anii beneficiari diminueaza rezultatul, iar "dezumflarea" provizioanelor în anii deficitari majoreaza rezultatul.

11

Exemplu privind influenta politicii de provizionare asupra rezultatului:Intreprinderea constituie in primul an un provizion aferent unui risc care se va produce

in anul al treilea. In functie de “necesitatile” managementului ea ar putea supraevalua riscul in perioada in care rezultatul e mai mare si va relua la venituri o parte din provizioane in anii mai slabi din punctul de vedere al rezultatului:

Var. A Tabel 3.4.1 RON

Anul I Anul II Anul III TotalCifra de afaceri 3.300 3.300 3.300 9.900Venituri din provizioane 0 0 300 300Consumuri de la terti 2.700 3.200 3.100 9.000Alte cheltuieli 0 0 300 300Cheltuieli cu provizioane 300 0 0 300Rezultat din exploatare 300 100 200 600

Var. BTabel 3.4.2 RON

Anul I Anul II Anul III TotalCifra de afaceri 3.300 3.300 3.300 9.900Venituri din provizioane 0 100 300 400Consumuri de la terti 2.700 3.200 3.100 9.000Alte cheltuieli 0 0 300 300Cheltuieli cu provizioane 400 0 0 400Rezultat din exploatare 200 200 200 600

Se poate observa din exemplu ca in 12ndiffe A intrerpinderea pare instabila din 12ndiffer de vedere al rezultatului. In 12ndiffe B intreprinderea pastreaza aparenta de mentinere in timp a performantei ( rezultatul se mentine in timp ).

In realitate, performanta intreprinderii este aceeasi in ambele variante.

5.Alegerea metodei de evaluare a stocurilor

Exista trei metode prin care se pot evalua iesirile de stocuri:- metoda FIFO – primul intrat primul iesit; - metoda CMP – cost mediu ponderat; - metoda LIFO – ultimul intrat primul iesit.

Exemplu privind influenta metodei de evaluare a stocului asupra rezultatului:

Intreprinderea inregistreaza in luna mai a anului urmatoarele operatii in gestiunea stocului de marfa x : stoc initial 360 Kg la pret de 0,08 RON, intrari pe data de 5 de 500 kg la pret de 0,085 RON, iesiri pe 15 de 400 kg, intrari pe 20 de 300 kg la 0,09 RON si iesiri pe data de 25 de 450 kg. Pretul de vanzare unitar a fost de 0,12 RON pe kg.

12

Tabel 3.5.1 RON

Data Stoc initial Intrari Iesiri Stoc FIFO Stoc LIFO Stoc CMP

1.05 360*0,08 360*0,08 360*0,08 360 *0,08474

5.05 500*0,085 360*0,08500*0,085

360*0,08500*0,085

860*0,08474

15.05 400 460*0,085 360*0,08100*0,085

460* 0,08474

20.05 300*0,09 460*0,085300*0,09

360*0,08100*0,085300*0,09

760* 0,08474

25.05 450 10*0,085300*0,09

310*800 310* 0,08474

30.05 98,3 27,8500 24,8 26,2694

Contul de profit si pierdere va arata astfel: Tabel 3.5.2 RON

Cont de profit si pierdere FIFO LIFO CMPCifra de afaceri 102 102 102Cheltuieli cu marfuri 70,45 73,5 72,0306Rezultat 31,55 28,5 29,9694

Se poate observa din exemplul prezentat ca rezultatul intreprinderii depinde de metoda de evaluare a stocurilor aleasa . Metoda FIFO determina cel mai mare rezultat iar metoda LIFO cel mai mic rezultat si implicit cea mai mica cheltuiala cu impozitul pe profit.

In plus, in cazul in care intreprinderea decide schimbarea metodei de evaluare a stocurilor de la un exercitiu la altul ii va permite netezirea rezultatului.

6. Utilizarea metodei reportului deficitului fiscal

Deficitul fiscal al unui exercitiu poate fi reportat, conform IAS 12, asupra exercitiilor viitoare sau asupra exercitiilor anterioare. In functie de exercitiul asupra caruia se imputa deficitul, exista metoda reportului inainte si metoda reportului inapoi.Exemplu privind influenta imputarii deficitului fiscal asupra rezultatului:

Intreprinderea inregistreaza in anul N-2 un beneficiu de 25.000 lei, in anul N-1 o pierdere de 10.000 lei si un profit de 18.000 lei in anul 13ndiffe. In functie de metoda aleasa, rezultatul intreprinderii va arata astfel:

Table 3.6.1 RONAn N-2 An N-1 An N Total

Rezultatul curent 25.000 ( 10.000 ) 18.000 33.000

Impozit pe profit(metoda reportului inainte) 16%

4000 0 1280=(18.000-10.000)*16%

5.280

Rezultat contabil net(report inainte)

21.000 ( 10.000 ) 160 247.5

Impozit pe profit(metoda report inapoi) 16%

4.000 ( 1.600 ) 2.880 5.280

Rezultat contabil net(report inapoi) 21.000 ( 8.400 ) 15.120 27.720

13

Se poate observa ca indiferent de metoda utilizata, rezultatul total pe cei trei ani este acelasi; in cazul metodei reportului inapoi insa pierderea din anul N-1 este diminuata, netezind astfel nivelul rezultatului.

7. Politica de amortizare a imobilizărilor corporale

a) Influenţa duratei de amortizare asupra rezultatului unei societăţi Estimarea duratei de amortizare (duratei de viaţă utilă a imobilizărilor) este o problemă de

judecată profesională care presupune luarea în considerare a mai multor factori: nivelul estimat de utilizare a activului; uzura fizică estimată, ţinând cont de programul de întreţinere şi reparaţii al

întreprinderii; uzura morală; limitele legale de utilizare a activului, cum ar fi durata contractului pentru bunurile

care fac obiectul unui contract de leasing financiar.Durata de viaţă utilă depinde de politica managerială privind activele firmei, deci poate fi

inferioară duratei de viaţă economică. Durata de viaţă utilă se poate exprima (conform IAS 4 “Contabilitatea amortizării”) în unităţi de timp sau în unităţi fizice de producţie.

Durata de amortizare a unei imobilizări trebuie reexaminată periodic şi, dacă previziunile sunt sensibil diferite de estimările anterioare, cheltuielile cu amortizările exerciţiului în curs şi ale exerciţiilor viitoare trebuie să fie ajustate. În cursul utilizării unui activ poate să devină evident că estimarea duratei sale de utilizare este neadecvată. Este cazul lucrărilor de mentenanţă şi reparaţii efectuate asupra imobilizărilor, a ameliorării stării acestora, când durata de amortizare poate să crească (cu până la 10%). Pentru exemplificarea influenţei duratei de amortizare asupra rezultatului, presupunem că există două societăţi cu aceleaşi performanţe care deţin şi utilizează aceeaşi categorie de active. Societăţile A şi B deţin fiecare un mijloc fix achiziţionat cu 120 milioane lei. Deşi cele 2 active corporale sunt identice şi sunt utilizate în aceleaşi condiţii, pentru amortizarea lor au fost reţinute durate diferite: 2 ani la SC A şi 3 ani la SC B. În funcţie de durata de amortizare stabilită, conturile de profit şi pierdere ale celor 2 societăţi se prezintă astfel:

Tabel 3.7.1 RON SC A Anul 1 Anul 2 Anul 3 TotalCifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600Ch de personal 600 600 600 1.800Ch cu A 60 60 0 120Rezultat din exploatare 140 140 200 480

Table 3.7.2 RON Soc B Anul 1 Anul 2 Anul 3 TotalCifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600Ch de personal 600 600 600 1.800Ch cu A 40 40 40 120Rezultat din exploatare 160 160 160 480

Societăţile A şi B au performanţe identice.

14

A doua societate alege însă o durată de amortizare mai mare, ameliorându-şi astfel rezultatul (prin includerea în cheltuielile curente ale exerciţului a unei cheltuieli cu amortizarea mai mici), dând impresia unei societăţi performante.

Pentru a evita această capcană, utilizatorii externi interesaţi în compararea celor două societăţi trebuie să se asigure că duratele de amortizare sunt comparabile sau, făcând abstracţie de cheltuiala privind amortizarea, să compare excedentul brut din exploatare.

b) Influenţa metodei de amortizare asupra rezultatului societăţiiConform legislaţiei în vigoare, persoanele juridice amortizează imobilizările corporale

utilizând unul din următoarele regimuri de amortizare:1) amortizarea liniară, care constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a imobilizărilor corporale pe toată durata de viaţă utilă stabilită a acestora;2) amortizarea degresivă, care presupune multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu coeficienţii prevăzuţi de lege (1,5; 2; 2,5). Utilizarea regimului de amortizare degresiv se aprobă de Consiliul de administraţie al agentului economic, respectiv de responsabilul cu gestiunea patrimoniului. 3) amortizarea accelerată, constând în calcularea, în exerciţiul financiar în care imobilizările corporale intră în activul persoanei juridice, a unei amortizări în limita prevăzută de lege (50%) din valoarea de intrare a acestora. În exerciţiile următoare amortizarea se calculează după regimul amortizării liniare.

În alegerea metodei de amortizare, conducătorii societăţilor vor ţine cont de ritmul de consumare a avantajelor economice generate de deţinerea şi utilizarea imobilizărilor respective. Metoda de amortizare degresivă se utilizează mai ales atunci când imobilizările se uzează moral într-o perioadă relativ scurtă de timp.

Norma IAS 16 trece în revistă metodele de amortizare utilizabile, şi anume: metoda liniară, metoda degresivă şi metoda însumării cifrelor 2 .

Comparativ cu practica din România, utilizarea metodei liniare aduce următoarele elemente noi: deducerea valorii reziduale din valoarea iniţială sau din valoarea reevaluată şi estimarea de către întreprindere a duratei de viaţă a imobilizărilor corporale.

Metoda însumării cifrelor are ca rezultat alocarea costului iniţial în funcţie de gradul de utilizare a activului sau de producţia obţinută.

Metoda degresivă determină o cheltuială descrescătoare cu amortizarea pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului.

Pentru a exemplifica influenţa metodei de amortizare asupra rezultatului unui agent economic, presupunem cazul a două societăţi comerciale care deţin şi utilizează aceeaşi categorie de active imobilizate (un mijloc fix achiziţionat cu 120 mil. lei), amortizabile pe aceeaşi perioadă de timp (3 ani). Metodele de amortizare utilizate de cele două societăţi sunt însă diferite: metoda degresivă în cazul primei societăţi şi metoda liniară de amortizare pentru cea de-a doua.

În funcţie de metoda de amortizare reţinută, conturile de profit şi pierdere ale celor 2 societăţi se prezintă astfel.

2 R. Neag, Contabilitate financiară între naţional şi internaţional, Editura Universităţii “Petru Maior”, Târgu-Mureş, 2003, pag. 135.

15

Tabel 3.7.3 RON

Soc A (degresivă) Anul 1 Anul 2 Anul 3 TotalCifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600Ch de personal 600 600 600 1.800Ch cu A 60 30 30 120Rezultat din exploatare 140 170 170 480

Tabel 3.7.4 RON Soc B (liniară) Anul 1 Anul 2 Anul 3 TotalCifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600Ch de personal 600 600 600 1.800Ch cu A 40 40 40 120Rezultat din exploatare 160 160 160 480

Metoda de amortizare are influenţă asupra contului de profit şi pierdere. Alegând metoda amortizării degresive, prima societate crează impresia unei societăţi a cărei performanţă se ameliorează de la un an la altul (coeficientul amortizării degresive se obţine prin multiplicarea coeficientului de amortizare liniară cu 1,5; 2 sau 2,5; prin urmare amortizarea degresivă calculată va fi mai mare decât cea liniară în primii ani ai duratei de utilizare, diminuând rezultatul; în anii următori cheltuiala cu amortizarea degresivă este mai mică, dând astfel impresia ameliorării rezultatului faţă de anii precedenţi) . În realitate, performanţele celor două societăţi sunt identice şi constante. Potrivit reglementărilor actuale, societăţile pot decide utilizarea metodei de amortizare accelerată fără a mai fi nevoie de avizul organului teritorial al Ministerului Finanţelor Publice (pentru echipamentele tehnologice, respectiv maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, computere şi echipamente periferice ale acestora, puse în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentei legi, se poate utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial. Acelaşi regim de amortizare se poate utiliza şi pentru brevetele de invenţie, de la data aplicării acestora de către contribuabil).

O consecinţă a utilizării metodei de amortizare accelerată este majorarea cheltuielilor cu amortizarea în primul an al duratei de funcţionare a activului (amortizarea calculată reprezintă 50% din valoarea activului), ceea ce determină reducerea rezultatului din exploatare. În anii următori se înregistrează reducerea acestor cheltuieli (amortizarea se va calcula prin metoda liniară, în funcţie de durata de funcţionare rămasă şi de valoarea rămasă de amortizat). Metoda de amortizare accelerată este preferată de societăţile care doresc netezirea rezultatelor, în cazul în care pentru primul an al utilizării acestei metode se prevede realizarea unui rezultat curent semnificativ, care prin majorarea cheltuielilor cu amortizarea va ajunge la nivelul considerat “normal”, comparabil cu cel din anii următori. De asemenea, când câştigurile se situează mult sub limita maximă, se va recurge la procedeul numit “big bath”, care permite ca în anul în care societatea înregistrează o pierdere, managerii să majoreze pierderea respectivă prin includerea unor cheltuieli suplimentare, ceea ce va permite prezentarea unor câştiguri ridicate în anii care urmează şi creează impresia unei societăţi ale cărei performanţe se amelioareză.

16

Potrivit principiului permanenţei metodelor, metoda de amortizare aleasă trebuie să fie aceeaşi pe tot parcursul exerciţiului financiar.

Teoretic, în virtutea principiului permanenţei metodelor, societăţile pot influenţa rezultatul prin politica de amortizare doar în anul în care realizează o investiţie.

Astfel, o societate care, în anul achiziţiei unui utilaj, a ales să îl amortizeze pe o perioadă de 6 ani, va trebui să respecte această alegere şi în următorii 5 ani, chiar dacă în anul al doilea ea constată că ar fi fost preferabilă amortizare degresivă sau o altă durată de amortizare. În realitate însă, societăţilor le este permis să schimbe durata de amortizare, metoda de amortizare şi valoarea reziduală dacă estimările iniţiale nu corespund situaţiei actuale, cu condiţia, impusă de lege, a menţionării în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii persoanei juridice.

IV. Contabilitatea creativă şi operaţiile de lease-back

Operaţia de lease-back (sau tranzacţia de vânzare asortată concomitent cu o locaţie) reprezintă un montaj financiar prin care proprietarul unui bun îl vinde unui terţ, pentru a-l relua, concomitent, printr-un contract de locaţie. Plata în numele locaţiei şi preţul de vânzare sunt în general legate, deoarece ele sunt negociate împreună. Contabilizarea unei operaţii de vânzare a unui contract de locaţie depinde de categoria de contract de locaţie.

Contextul aferent acestui montaj este sugerat de următoarea schemă de principiu3:

Vânzarea bunului concomitent cu reluarea

bunului în locaţie

Avantajele întreprinderii I1: păstrează bunul, beneficiind de utilizarea lui; rezolvă o posibilă problemă de trezorerie, prin încasarea imediată a preţului de vânzare al

bunului.Avantajele întreprinderii I2:

în varianta unei locaţii finanţare, prin redevenţele încasate, îşi asigură rentabilitatea investiţiei sale (veniturile din dobânzi);

în varianta unei locaţii simple, rentabilitatea nu se poate asigura decât atunci când suma chiriilor încasate este superioară preţului de vânzare.Acest montaj poate fi utilizat de întreprinderi pentru cosmetizarea imaginii lor financiare,

atunci când jocul între cele două tipuri de contracte de locaţie este speculat pentru “împodobirea bilanţului”.

Operaţia de lease-back reprezintă o decizie de gestiune deoarece situaţia reală a întreprinderii nu este în fapt modificată, ea utilizând în continuare activul ca şi cum ar proprietar. Această operaţie permite realizarea unui plus de valoare care poate fi constatat, în anul vânzării, la rezultate. În realitate, acest plus de valoare va fi neutralizat de chiriile viitoare. În plus, prin

3 N. Feleagă, L. Malciu, Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, 2002, pag. 165.

17

Întreprinderea I1 Întreprinderea I2

încadrarea contractului de închiriere în categoria leasingului operaţional, se evită constatarea unei datorii şi, în consecinţă, majorarea ratei îndatorării.

Pentru a demonstra cele afirmate, vom compara consecinţele operaţiei de lease-back asupra rezultatului cu consecinţele recurgerii la un împrumut garantat prin imobilizarea în cauză.

Fiecare dintre cele două variante determină o influenţă diferită asupra contului de profit şi pierdere şi asupra bilanţului. Primirea unui împrumut se regăseşte în contul de profit şi pierdere prin prisma cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumutului. În cazul operaţiei de lease-back, în contul de profit şi pierdere se vor regăsi, în categoria altor venituri din exploatare, veniturile din cedarea imobilizării respective, care vor majora rezultatul curent al exerciţiului. Chiriile aferente primirii în locaţie a bunului vor diminua rezultatul din exploatare al exerciţiilor următoare.

Operaţia de lease-back nu are drept consecinţă numai ameliorarea rezultatului. Ea permite manipularea bilanţului. Datorită faptului că resursele procurate prin cedarea activului nu reprezintă, din punct de vedere juridic un împrumut, operaţia nu majorează rata îndatoririi (raportul dintre total datorii şi capitaluri proprii).

Consecinţele operaţiilor de lease-back asupra contului de profit şi pierdere şi asupra bilanţului au făcut din acestea o modalitate de finanţare mai atractivă, în unele cazuri, decât finanţarea bancară. Pentru a stopa “împodobirea” situaţiilor financiare, prin recurgerea la operaţii de lease-back, unele organisme de normalizare au inclus în norme prevederi privind contabilizarea acestora. Astfel, norma internaţioanlă IAS 17 stabileşte că modul de contabilizare depinde de natura contractului de locaţie.

Dacă este vorba de o locaţie-finanţare, plusul (minusul) de valoare degajat de operaţia de vânzare nu trebuie considerat un beneficiu (o pierdere) al (a) exerciţiului în care are loc vânzarea, ci trebuie etalat pe durata contractului.

Deşi, în ultimii ani a sporit vigilenţa analiştilor financiari, tehnica finanţării prin lease-back îşi conservă încă o parte din eficacitate. Acest lucru este posibil deoarece notele explicative ale situaţiilor financiare nu precizează care este natura locaţiilor, nu descompune vânzările de imobilizări în “vânzări normale” şi “vânzări lease-back” şi nici nu furnizează informaţii privind valoarea justă a preţurilor de vânzare şi a redevenţelor. În plus, sarcina analiştilor financiari este îngreunată de faptul că există cazuri în care utilizarea finanţării de tip lease-back nu decurge din dorinţa întreprinderilor de a degaja un rezultat artificial, ci dintr-o bună gestiune.

Concluzionand, un sudiu realizat in Regatul Unit de catre Kamal Naser a evidentiat ca 91% dintre auditorii intervievati considera contabilitatea creativa o problema care nu va putea fi niciodata rezolvata. Altfel spus, indiferent de numarul si de gradul de detaliere a normelor contabile, intotdeauna vor fi unii care vor gasi o cale de a bate sistemul. Ca urmare, misiunea normalizatorilor si a reprezentantilor profesiei contabile nu este una simpla. Chiar daca nu sunt siguri ca vor cuceri razboiul impotriva contabilitatii creative trebuie sa faca efortul de a raspunde imaginatiei cu imaginatie.

18

BIBLIOGRAFIE

1. L. Malciu Contabilitate creativa, Editura Economica, Bucuresti, 1999

2. N. Feleagă, L. Malciu, Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, 2002

3. Niculae Feleagă Controverse contabile, Editura Economica, Bucuresti, 1996

4. Neag Ramona Contabilitate financiară între naţional şi internaţional, Ed.

Universităţii „Petru Maior”, Tg. Mureş, 2004

5. www.biblioteca.ase.ro , www.contabilul.ro

19