Academia de Studii Economice

Facultatea de Economie Generala-Economia si Dreptul Afacerilor

Convergenta si coeziune privind integrarea in

Uniunea Europeana.

Cazul Romaniei

1

Curpins

Introducere.....................................................................................................3Literatura din domeniu.................................................................................4Semnificatia convergentei economice...........................................................8Convegenta nominala si convergenta reala................................................11Instrumente ale convergentei in UE............................................................13UE si Europa centrala si de Est...................................................................15Politicile de coeziune.....................................................................................19Politica de convergenta.................................................................................19Politica sociala................................................................................................19Politica agricola.............................................................................................20Tari si regiuni : politici de convergenta si tendinte....................................20Convergenta structurala : unde ne situam?................................................22Masurarea discrepantei. Convergenta structurala in Europa de Est......23Efectul Balassa-Samuelson...........................................................................23Convergenta Romaniei la UE intr-o perspectiva comparata. Apropierea

dezvoltarii in convergenta romanesca: punct de plecare si nivel actual...............28Dezvoltarea socio-politica si a institutiilor publice.....................................32Upgradarea tehnologiei.................................................................................33Apropierea comerciala fata de convergenta tarilor CEE......................... 33 Mediul de afaceri national............................................................................36Comertul romanesc se aliniaza cu cel al UE...............................................39 Concluzii.........................................................................................................42

2

Introducere

Modelul european are ca finalitate asigurarea demnitatii sociale a indivizilor, si pentru aceasta s-a realizat subordonarea pietei exclusiv functiei comunitare. Integrarea europeana este mai degraba rezultatul integrarii politicilor de coeziune sociala decat rezultatul integrarii pietelor. “Este un joc de echilibristica intre economic si social, cu scopul de a asigura stabilitate constructiei.”1

Modelul european reprezinta mai mult decat o simpla redistribuire a veniturilor sau decat asigurarea unei plase de siguranta pentru toti. In plus, constituie un proces de modernizare socioeconomica in conformitate cu un model al dezvoltarii economice europene.

Parametrii definitorii ai modelului sunt sporurile de productivitate, intensificarea proceselor de inovare si cresterea competitivitatii, care recompun de o maniera durabila formulele de combinare a factorilor pentru cresterea economica, pe baza politicilor comune care urmaresc realizarea coeziunii si dezvoltarii.

Integrarea europeana este mai mult decat o integrare comerciala intrucat are ca finalitate adaptarea la standardele nucleului performant al modelului prin procesele de convergenta si coeziune economica si sociala. Finalitatea integrarii economice europene consta in realizarea unei Uniuni Europene care sa insemne mai mult decat suma mecanica a statelor care o compun, in conditiile in care actiunile acestora nu vor contraveni valorilor comunitare.

Modelul european este un model in constructie, care se sprijina pe valori care sunt insusite de marea majoritate. Acesta se raspandeste in Europa in doua directii:

- un model catre care tind tarile membre (un fel de infuzie a valorilor comunitare);- un model care atrage din ce un ce mai multe state, prin extinderea catre estul

Europei.Modelul European de economie accepta drept componenta strategica, alaturi de

cea randamentala, pe cea a transferurilor cu finalitate ori coeziunea sociala. Modelul este bivalent, economic si social, si, totodata, pluridirectional, vizand si ceea ce se afla dincolo si dincoace de piata.

O analiza pentru determinarea pasilor realizati in cadrul convergentei europene a fost realizat de Andreea Vass: “Scopul acestui document este acela de a analiza caile de convergenta inadecvate ale Romaniei cu UE si de a oferi variabile explicabile pentru noi intrati in general in vederea alinierii performantelor convergentei la UE.”2

1 Marin Dinu, Cristian Socol, Marius Marinas – “Mecanisme de convergenta si coeziune”, Editura Economica, Bucuresti, 2005 2 Andreea Vass “Romania and the trade and the development approaches to CEE convergence with the EU,

under the competitive pressures of integration” INSTITUTE FOR WORLD ECONOMICS

HUNGARIAN ACADEMY OF SCIENCES - W o r k i n g P a p e r s, nr 151, Februarie 2005

3

Literatura din domeniu Aproximarile convergentei actuale

In evaluarea vitezei si timing-ului convergentei tarilor CEE la UE, literatura internationala extensiva foloseste nivelului PIB real/locuitor ajustat cu puterea de cumparare ca o modalitate de masurare a standardelor de viata. Empiric, doua tehnici diferite au fost folosite pentru a masura convergenta: convergenta-β (rezultatul inaltei rate a cresterii in tarile cele mai sarace comparative cu cele tarile bogate) si convergenta-σ (descresterea in gradele de dispersie in nivelele veniturilor). Cele mai multe studii empirice asupra cresterii si convergentei in economiile in tranzitie folosesc un cadru de crestere neoclasic (acesta este fie neconditionat – considerand doua tari cu aceeasi parametrii fundamentali, tara cu un nivel mai mare al PIB/locuitor trebuie sa aiba o productivitate a capitalului mai scazuta si astfel o crestere cu rata mai mica decat tara cu un nivel al PIB/locuitor mai mic – sau conditionat – tarile carora le este permis sa difere in acesti parametrii pot converge dupa ce acestia au fost controlati). Slabiciunile acesteia sunt adresate in aproximari alternative, accentuand importanta schimbarii economice si a congruentei, si o capacitate sociala, in explicarea cresterii economice si a procesului de catching-up (Abramovitz 1993). Fostele constrangeri deriva din faptul ca fiecare tehnologie este definita de diferentele in folosirea resurselor naturale si alti factori de productie, prin diferentierea gradelor scalei economice, si prin cererile diferitelor abilitati tehnologice. (Acele tari din spatele frontierei tehnologice gasesc dificil de a recupera diferentele dintre ei si lider doar daca nu au caracteristici care sunt conforme cu tehnologia triumfatoare). Cea din urma se refera la educatie, institutii financiare, infrastructura, mediul politic si social, si toate elementele care pot favoriza sau limita abilitatea tarilor de a exploata potentialul de crestere).

Cu aceste realizari economice cheie au fost adaugate alte aproximari pentru evaluarea implicatiilor economice majore ale extinderii UE in procesul de catching-up al ascensiunii economice: (i) reforme politice, dictate de fortele competitive ale acordurilor extinderii UE si acquis-ul comunitar (Young and Wallace 2000; Funck 2002; Backe 2002); (ii) sectorul public, incluzand transferal fiscal catre noi membri ca o consecinta directa a devenirii membru UE (Breuss 2001; Kopits si Szekeli 2002; Funck 2002; Backe 2002; Richter 2003); piata muncii si politicile sociale (Barro 1991; Stehrer 1999; Sinn 2001; Boeri 2002; Ingham 2002; Sin si Ochel 2003; Landersmann si Stehrer 2004); (iii) FDI (Buch 1999; Resmini 2000; Alessandrini 2000; Altomonte si Resmini 2001; Breuss 2001; Hunya 2002; Backe 2002; Carkovic si Levine 2002; Sinn 2003; Landesmann si Stehrer 2004); (iv) efectele asupra invatamantului (Mankiw 1992; Bassanini si Scarpeta 2001; Landersmann 2003); (v) productivitatea si schimbarile structurale (Bernard si Jones 1996; Stehrer 1999; Midelfart-Knarvik 2000; etc); (vi) efectele asupra cresterii in zona monetara comuna ( Persson 2001; Rose 2000 si 2001; Micco 2003).

Principalele descoperiri sunt in general sustinute:1. Privit ca intreg, tarile in curs de dezvoltare au avut o crestere mai

rapida decat decat celelalte 15 tari europene, astfel convergenta a aparut si ar trebui sa

4

continue dupa extindere in contextual integrarii complete (Baldwin 1997; Fischer 1998; Breuss 2001; Fidrmuc 2002; Tondl si Vuksic 2003; Kaitila 2004; Wagner si Hlouskova 2004). Aproape toate tarile CEE integrate au inregistrat puternice fluctuatii ciclice in comparative cu UE, reflectand un inalt raport investitional, astfel incat procesul de catching-up al veniturilor este posibil sa persiste. Aceasta conduce la o viziune asupra UE 25 fiind mai eterogena in ceea ce priveste cresterea economica.

2. Diferente semnificative apar in culegerea castigurilor din apropierea integrarii in UE. Disparitatile PIB sunt persistente in ciuda integrarii prin comertul exterior, ISD, migratia si transferal masiv de fonduri de preaderare catre tarile sarace. Aceasta s-a aplicat la nivelul regional al UE inca de la fondurile reformelor structurale din 1989. Un tipar periferic este astfel relevant pentru a descrie distribuirea spatiala a activitatilor in UE (Lopez-Bazo 1999; Le Gallo si Ertur 2003; Dall’Erba 2003) si la nivel CEE (Hertz si Vogel 2003). Efectele de rotire regionale au fost de asemenea detectate (Rey si Montouri 1999; Fingleton 2001b; Niebuhr 2001; Kosfeld 2002).

3. PIB/lociutor este mai mare in tarile liberalizate, in regiunile mai apropiate de granitele UE si in cele cu un nivel mai ridicat de educatie (Fidrmuc 2002; Tondl si Vuksic 2003). Astfel investitiile, rata participarilor, transferul de tehnologie si activitatile inovative au fost descoperite ca fiind principalele variabile economice explicative pentru tarile CEE, pe locuitor venitul si cresterea productivitatii decaleaza. Aceste realizari sunt returnate cand determinantii pentru deducerea spiralei pozitive a cresterii sunt explicate.

Schimbarile viitoare in cresterea si bunastarea celor 8 noi intrate tari CEE vor fi trase de juriul integrarii in UE, desi aceste schimbari avusesera loc inainte de integrarea in Uniune. Integrarea cu drepturi depline va contribui la imbunatatirea cresterii economice prin (i) efectele traditionale comerciale ale integrarii economice (crearea comerciala si diversificarea comerciala), parte dependenta a abilitatilor tarilor membre deja pentru a reactiona rapid la schimbarile in ceea ce priveste preturile bunurilor si ale factorilor de productie ceea ce survine in urma liberalizarii comerciale, si (ii) miscarea factorilor de productie si alte efecte dinamice (ex. importul/exportul de capital, transferul de tehnologie, cresterea competitiei, economiile de scara).

Par a fi unele diferente in evaluarea magnitudinii si vitezei convergentei in ultimul deceniu, explicabile prin diferentele intre disponibilitatea datelor, acuratetea lor sau metodologia folosita in estimarea asociata cu o mai mare sau mai mica presupunere mecanistica. Wagner si Hlouskova (2004) arata in proiectele lor de crestere ca nivelele eterogene ale dezvoltarii in cele 10 tari CEE sunt in mod esential necorelate economic: ele reflecta presupunerea faptului ca procesul de convergenta sistemica in UE este mai degraba o “tara saraca din punct de vedere statistic” a unei mostre luata in considerare.

Gasind magica solutie in a intelege mecanismul de crestere in economiile de catching-up s-a dovedit a fi foarte dificila. Intrebari de genul “care este cauza diferentelor de crestere in tarile CEE?” au fost adresate multor cercetori. Unii au investigat determinantii principali ai cresterii folosind grupuri de tari din toata lumea (Sachs si Warner 1995; Sala-I-Martin 1997; Gallup 1998; Barro si Sala-I-Martin 1998 etc.) sau grupuri de tari din regiunea UE (Fagerberg si Vaspagen 1996; Vanout 2000; Paci si Pigliaru 2001; Badinger si Tondl 2003). In ceea ce priveste tarile CEE, studiile ce investigau multipli factori de crestere in nivelele tarilor pot fi impartite in cele ce deriva din conditiile initiale, care in mod particular explica factorii de crestere economica in

5

timpul tranzitiei si in perioada de revenire, si cele care explica factorii relevanti ai cresterii dinamice din perioada post-tranzitie.

1. Analiza conditiilor initiale in economiile in tranzitie, derivand din natura sistemului institutional comunist, ramane preocuparea unei numeroase literaturi internationale. Trasaturile comune sunt intensificate presiunea sistemica diferita la nivel national, in termenii gradelor de control exercitate de statele comuniste, asociate cu o crestere a bunastarii supraestimata in statele comuniste si cu aprovizionarea din bunurile publice. Aceste diferente pot oferi variabile explicatorii pentru diferitele nivele de dezvoltare si performante economice, dar nu permit explicarea vitezei de convergenta diferita la UE.

Putini oameni astazi nu sunt de acord cu acest fapt, desi doar se schimba intrebarea referitoare la care sunt determinantii centrali ai povestii de succes. Hernandez-Cata (1997) Fisher (1998a), Piazzolo (1999) si Falcetti (2002) s-au concentrat pe reforma institutionala si liberalizarea pietei ca variabile majore explicative. Berg si Shai (1999) considera ca deosebirile intre reformele structurale explica aceste diferente si ca rolul conditiilor initiale in explicarea variatiei transversale in crestere este surprinzator mica. Havrylyshyn si Van Rooden (2000) si Barlow si Radulescu (2002) identifica progresul in atingerea stabilizarii macroeconomice si implementarea reformelor economice de la baza ca fiind principalele forte conducatoare ale cresterii. In completare ei sugereaza ca reformele mai numeroase si mai rapide, cu cat vin mai repede cu atat mai bine. Balcerowicz (2003) a subliniat ca diferentele performantelor tarilor in tranzitie sunt datorate mai putin conditiilor initiale decat diferentelor in calitatea politicilor generale (orizontal: privatizarea, regularizarea si control prudent, protectia creditorilor si drepturile actionarilor minori, restructurarea rau-platnicilor) si politicilor sectoriale (privatizarea, constrangere bugetara puternica/slaba in intreprinderi).

Totusi, efectele negative asupra conditiilor initiale nefavorabile s-au accentuat in timp (DeMelo 1997, Berg 1999,) si nu pot servi ca o scuza pentru inactivitate sau regres. Asemenea efecte pot fi reduse printr-un progres modest al reformelor.

Principalul efect negativ al conditiilor initiale este de scadere a vointei politice si a capacitatii de reforma, care in mod evident se transfera intr-o crestere economica scazuta si competitivitate scazuta in guvernare si dezvoltarea afacerilor. Un model empiric comprehensiv construit de Sachs si McArthur (2001) cumuleaza setul de institutii, politici si structuri care conduc procesul de crestere, pe trei piloni interconectati: mediul macroeconomic, institutiile publice si nivelul sofisticarii tehnologiilor. Cu economiile in tranzitie, institutiile publice si organizarea economica eficienta joaca un rol crucial in procesul de dezvoltare decat cel pe care il joaca in tarile dezvoltate.

Ca un rezumat, toate explicatiile cresterii economice sunt majoritar “institutionaliste”, desi exodul de modele care estimeaza procesul de convergenta le specifica. Ele insele necesita explicatii si endogenizare.

2. Un numar de studii adresate determinantilor centrali post-tranzitie, cum ar fi acumularea de capital, cresterea productivitatii, ISD, participarea fortei de munca, progresul educational, transferul de tehnologie si inovatia sau pozitionarea geografica fata de granitele UE (Fidrmuc 2000; Boeri si Brücker 2000; Altomonte si Resmini 2001; Dobrinski 2001; Campos si Kinoshita 2002; Tondl si Vuksic 2003; Herz si Vogel 2003;

6

Landersmann si Stehrer 2004). Principalele descoperiri empirice dezvaluie marea importanta a ISD, urmata de pozitionarea geografica si de nivelele inalte ale educatiei (ca principalele directii pentru difuzia tehnologica de mai tarziu), in conducerea performantelor in unele tari dupa 1995. O variabila ca ISD nu este exclusiv exogena in explicarea inaltei cresteri economice, ci o parte din ea este endogena. Determinantii sai cum ar fi marimea pietei sau bogatia, munca ieftina sau inalta pregatire a fortei de munca, trebuie luate in considerare. Cresterea acumularii de capital este de departe mai importanta decat era in tarile dezvoltate sau mai putin dezvoltate care au aderat la UE in anii ‘80. Aceasta sugereaza ca aplicarea vitezei lor de convergenta ca un criteriu pentru convergenta noilor membrii nu este adecvata. Analiza procesului de catching-up trebuie sa se bazeze pe trasaturi specifice ale economiilor in tranzitie si trebuie sa se adreseze diferit pentru doua perioade si doua grupuri de tari diferite.

Aceste viziuni sunt in concordanta cu descoperirile a doua lucrari recente (Hertz si Vogel 2003; Wagner si Hlouskova 2004). Primele relatari pentru convergenta cresterii economice regionale din timpul tranzitiei s-au realizat prin investigarea dinamicii disparitatilor regionale in valoare adaugata bruta pe locuitor si pe angajat. Comparand rezultatele din regiunea transversala pentru doua subperioade, ele concluzioneaza ca pronuntata reducere in disparitatea regionala este atribuita convergentei venitului. Acest trend se aplica in primii ani de tranzitie, dar apoi, diferenta regionala a disparitatilor ramane stabile. Rezultatele lor empirice resping convergenta neconditionata pentru trei din tarile CEE analizate aici. (Republica Ceha, Ungaria si Polonia – socotind pe 2/3 din PIB tarilor CEE si mai mult de 50% din populatia acestor tari), dar gasesc dovezi pentru convergenta conditionata – regiunile mai sarace cresc conditionat mai repede decat cele bogate. Rezultatele lor sugereaza mai degraba ca factorii structurali cum ar fi rata participarii muncii, procentul angajatilor din agricultura si manufacturi, nivelul educatiei, dunt relevante pentru cresterea performantei regionale. Impartind mostra in cele doua subperioade mentionate sugereaza ca procesul de convergenta conditionata este un fenomen tipic pentru prima perioada a anilor ’90 dar nu si pentru a doua. Variabilele folosite pentru a explica variatia venitului sau a cresterii productivitatii s-au slabit substantial in perioada 1996-2002. De asemenea au descoperit ca o influenta puternica o au si caracteristicile tarilor. Diferentele regionale dintre tari s-au diminuat, pe cand in medie, ele au ramas stabile intre tari (Herz si Vogel 2003).

Setul de factori al “noii cresteri” nu ofera o explicatie adecvata a modelului de crestere in CEE 10, dar au devenit foarte importanti pe masura ce economiile au trecut de perioada de tranzitie. Intre 1991-1995, s-a produs o corelatie negativa intre PIB real initial/locuitor si cresterea secventiala (convergenta-β). Corelatia dintre partea investitiilor si cresterea productiei este negativa (desi nesemnificativa) si ea dintre cheltuielile guvernamentale si cresterea productiei este pozitiva. Dar convergenta-β si ambele corelatii mentionate mai sus dispar cand Statele Baltice Letonia, Lituania si Estonia sunt excluse din CEE 10. In anii urmatori, 1995-2001, arata o imagine similara dar este asociata cu o corelatie pozitiva intre investitii si cresterea productiei, toate acestea desi comportamentul tranzitiei nu are implicatii consistente pe termen lung in modelul neoclasic al cresterii (Wagner si Hlouskova 2004).

In cazul Romaniei si al Bulgariei impartirea acestui set de factori in doua sugereaza ca o proiectie a convergentei cresterii va trebui sa le ia in considerare in mod

7

diferit. De exemplu, o corelatie negative intre rezultatele ISD si schimbarile PIB-ului persista in Romania intre 1995-2001 (Voinea 2002). Aceste schimbari sistemice si alte transformari in tranzitie ar trebui sa continue pana in 2007, cand se asteapta ca Romania sa adere la UE. Dupa aceea trendul convergentei va fi modelat de efectele aderarii la UE si de castigurile mediului de afaceri national in urma integrarii intr-o piata unica. Aceasta apropiere de calibru antrenata sa determine schimbari structurale este o intrebare cheie ce ar trebui adresata.

Semnificatia convergentei economice

Convergenta inseamna evolutie catre atingerea unei anumite tinte. Drumul parcurs de fiecare tara pana la atingerea acestei tinte poate fi diferit, dar prin adoptarea acquis-ului comunitar, diferentele de perceptie si implementare a politicilor tarilor participante se reduc, iar “parcursul comun” grabeste atenuarea diferentelor dintre state.

Convergenta nu poate fi luata ca o impunere. Ceea ce se dovedeste a asigura o dimensiune explicativa este este analiza vitezei convergentei in tarile CEE deoarece ele au avansat prin prisma integrarii in UE. Acesta poate fi facuta prin compararea abordarii comertului cu abordarea dezvoltarii, intr-un context al structurii competitive si al presiunilor exogene si endogene. Autorul3 crede ca procesul de cathing-up este fundamental determinat de cresterea competitivitatii si a mediului de afaceri, ca determinante pentru dezvoltare si pentru alinierea comertului la convergenta. Un evident contrast este marcat intre convergenta potentiala a tarilor CEE si convergenta masurata mecanic prin PIB/locuitor. Unele industrii si domenii de activitate au convers rapid spre standardele de dezvoltare europene, dar altele nu. La nivel macroeconomic, cu cat presiunea competitivitatii endogene deriva din mediul de afaceri, cu atat este mai mare viteza de convergenta a tarilor CEE prin intermediul PIB-ului/locuitor. Calitatea institutiilor, reformele la nivel microeconomic, mediul de faceri national, ISD, comertul extern si upgradarea tehnologiilor, toate sunt parte din poveste. Imbunatatirea acestora este indispensabila daca tarile post-comuniste vor sa abordeze procesul de catching-up. Interactiunea complexa intre acestea cand determinam viteza convergentei romanesti este surprindere economica neexploatata, si studiile le reflecta. Argumentul pentru aceasta apropiere se afla in nevoia de a da greutate faptului ca bunastarea unei tari sau standardul de viata este creat la nivel microeconomic, si interactiunile intre crestere si performantele comertului (competitivitate) dezvaluie in economiile in tranzitie elemente complexe care ofera in realitate explicatii pentu vitezele de convergenta diferite. Reformele macroeconomice, politice, legale si sociale nu pot reusi decat daca aceste capacitati se imbunatatesc. Actul realizeaza cateva comentarii in ceea ce priveste cei 10 piloni ai tarilor CEE pentru liberalizarea comertului/crestere economica/dezvoltarea relatiilor umane, in contextual integrarii la UE. In final autorul aduce in atentie un nou indicator compus pentru convergenta, pentru a limita incertitudinea convergentei clasice si proiectarea cresterii pentru tarile CEE. Acest indicator al Cresterii Convergentei Competitive ia in calcul aspectele neglijate ale procesului de convergenta deja mentionat si schimba imaginea de ansamblu asupra performantelor convergentei in tarile CEE.

Conceptul de convegenta se traduce prin diminuarea diferentelor dintre indicatorii economici ai diverselor tari membre ale unei zone geografice. Se inregistreaza

3 Andreea Vass, Institutul National de Economie, ASE, Bucuresti

8

un proces de convergenta economica reala daca tarile mai sarace inregistreaza o rata de crestere economica superioara tarilor mai bogate, ceea ce reduce diferentele de venituri dintre ele. Atunci cand decalajul de crestere economica se mareste, se inregistreza un proces de divergenta economica. Indicatorul de masurare a acestui concept este nivelul PIB pe locuitor, exprimat in paritatea puterii de cumparare.

Combaterea decalajelor teritoriale si atingerea unei structuri spatiale mai echilibrate de dezvoltare economica necesita o coordonare a politicilor de dezvoltare pentru ca acestea sa fie coerente si consistente. Dezbaterile moderne in legatura cu convergenta si divergenta economica europeana sunt strans legate de configuratia politicilor regionale care ar trebui sa consolideze coeziunea.

Conceptul coeziunii teritoriale depaseste notiunea de coeziune economica si sociala, o completeaza si ii intensifica semnificatiile. In termeni de politici, scopul este de a atinge o dezvoltare echilibrata prin reducerea decalajelor existente prin prevenirea accentuarii discrepantelor teritoriale, contribuind la o coerenta mai ridicata a politicilor sectoriale cu impact teritorial si a politicii regionale.

Politicile prin care se promoveaza coeziunea economica, sociala si teritoriala sunt evaluate prin eficienta lor in reducerea disparitatilor regionale, in asigurarea de oportunitati egale pentru indivizi, indiferent de regiunile, tarile in care locuiesc. Prin urmare, politica de coeziune vizeaza asigurarea unei convergente interregionale si, pe aceasta baza, realizarea unei convergente intre statele membre.

De asemenea, progresele realizate sunt masurate prin instrumentele specifice procesului de convergenta economica, si anume reducerea dispersiei veniturilor intre regiuni, recuperarea decalajului fata de regiunile mai bogate, precum si impactul fondurilor structurale si al politicilor publice nationale asupra ratei de cresatere economica.

In consecinta, politica de coeziune reprezinta instrumental comunitar prin care se promoveaza convergenta economica.

Politica de coeziune actuala este una compensatorie pentru a asigura coeziunea economica si sociala, dar trebuie sa vizeze si promovarea capacitatii de dezvoltare endogena a regiunilor. Aceasta reorientare este impusa de accentuarea disparitatilor regionale de dezvoltare ca urmare a evolutiei procesulu de integrare, in conditiile amplificarii influentelor globalizarii pietelor si extinderii catre est a Uniunii Europene. Regiunile cu deficit de dezvoltare tind sa aiba dezavantaje competitive, ceea ce nu le va permite sa beneficieze pe termen lung de acumularea de capital, de tehnologiile performante si de externalitatile pozitive generate de aglomerarea activitatilor economice.

Pentru a comensura evolutia procesului de convergenta economica atat la nivel national, cat si regional se folosesc conceptele de convergenta beta (β) si sigma (σ). Primul concept presupune ca diferentele de venit pe locuitor sa se micsoreze de-a lungul timpului, iar cel de-al doilea se refera la o diminuare a dispersiei veniturilor pe locuitor intre tari, respectiv regiuni.

Convergenta economica beta absoluta se manifesta atunci cand tarile, regiunile initial mai sarace vor creste mai repede decat cele initial mai bogate, catre acelasi nivel de echilibru al venitului pe termen lung. Daca tarile poseda caracterisitici structurale diferite, atunci ele vor tinde catre niveluri diferite de echilibru ale venitului.; in consecinta, apare un proces de convergenta economica beta conditionala.

9

Convergenta beta este necesara pentru convergenta sigma (se diminueaza disparitatile in interiorul unui grup, daca tarile mai sarace cresc mai repede decat cele mai bogate), dar nu si suficienta (este posibil ca o tara sa inregistreze o rata de crestere economica mai ridicata decat media, fara ca disparitatile de dezvoltare dintre ele sa se redusa). De exemplu, regiuni din cateva tari ale Uniunii Europene au inregistrat o rata de crestere economica superioara mediei europene, insa decalajul dintre ele nu s-a redus, deoarece una dintre ele a crescut mai mult decat celalalte; astfel a avut loc un proces de divergenta sigma.

Relatiile dintre convergenta beta si convergenta sigma sunt prezentate in figura de mai jos, in care este evidentiata evolutia PIB pe locuitor (log(y)) in economiile A si B.

log(y) log(y) log(y)

AA A

B B B

t t tGraficul 1 Graficul 2 Graficul 3

Figura 1 Convergenta beta versus convergenta sigma4

Graficul 1 indica absenta atat a convergentei beta, cat si a celei sigma intre economiile A si B. Un astfel de exemplu este cel al Greciei (B), care, timp de 20 de ani, nu a realizat progrese in ceea ce priveste procesul de convergenta beta cu UE (A), iar dispersia veniturilor s-a marit.

Graficul 2 corespunde unei reduceri a decalajului de venit intre tarile A si B (convergenta beta), dar si unei reduceri a dispersiei venitului intre cele doua tari (convergenta sigma).

Graficul 3 reflecta posibilitatea unei convergente beta fara o convergenta sigma intre A si B. Figura de mai sus prezinta situatia in care economia B realizeaza procesul de catching-up in raport cu economia A, dupa care se inregistreaza o majorare a dispersiei veniturilor dintre ele. Este cazul Irlandei, care a aderat la UE la un nivel de aproximativ 65% din PIB mediu pe locuitor al UE, situandu-se in present la peste 40% in raport cu acesta.

Ideea de “convergence clubs” (grupuri de convergenta) este relativ recenta, datand din anii ’80 (vezi Baumol, 1986), si presupune comportamente de convergenta diferite la capetele distributiei veniturilor: exista convergenta si in grupul tarilor bogate si în grupul tarilor sarace, doar directia difera. Cei bogati devin mai bogati, iar convergenta are loc prin cresterea PIB-ului pe locuitor, în timp ce cei saraci devin mai saraci, convergenta avand loc prin scaderea relativa a PIB-ului.

4 Marin Dinu, Cristian Socol, Marius Marinas – “Mecanisme de convergenta si coeziune”, Editura Economica, Bucuresti, 2005

10

Convergenta nominala si convergenta reala

Procesul admiterii noilor candidati din Est in Uniunea Europeana a fost insotit de o serie de intrebari: Se va eroda oare piata interna unica? Cum se poate realiza stabilitatea macroeconomica in tarile candidate inainte de integrarea in UE? Care sunt interdependentele dintre covergenta nominala si convergenta reala? Cum se pot reduce decalajele de dezvoltare dintre tarile din modelul european? De ce este necesara respectarea criteriilor de intrare in Uniunea Economica si Monetara?

In 1993 prin Tratatul de la Maastricht s-au stabilit cinci criterii pe care statele membre trebuie sa le respecte pentru a se putea alatura UEM si a adopta moneda euro:

rata inflatiei cu cel mult 1,5 puncte procentuale peste media primelor trei state membre cu cea mai scazuta inflatie;

rata dobanzii nominale pe termen lung sa nu depaseasca cu 2 puncte procentuale media ratei dobanzii in primele trei state membre cu cele mai bune performante in domeniul stabilitatii preturilor;

deficitul bugetar sa nu depaseasca 3% din PIB; ponderea datoriei publice in PIBsa nu fie mai mare de 60%; marjele de fluctuatie trebuie sa corespunda marjelor stabilite prin Sistemul

Monetar European in limita a +/ -15% in ultimii doi ani premergatori examinarii.Convergenta nominala trebuie consolidata de reusita procesului de convergenta

reala, proces ce presupune: convergenta veniturilor, convergenta productivitatii, convergenta preturilor relative, covergenta structurii socio-operationale, convergenta standardelor educationale.

Se incearca fundamentarea unor criterii cantitative privind masurarea convergentei reale:

1. cresterea volumului PIB (pe o scara de +/- 2% in raport cu media a trei state cu cele mai bune performante);

2. nivelul somajului (pe o scara de 3% in jurul mediei a trei state cu cele mai bune performante);

3. soldul balantei de operatiuni curente exprimat in procente din PIB (in limitele a +/- 2% din PIB);

4. indicatorul de competivitate in raport cu Germania (care sa nu varieze mai mult de 10% in raport cu un nivel estimat pentru momentul intrarii euro pe piata). (Hen si Leonard, 2003)Mugur Isarescu considera ca procesul de convergenta reala poate fi cuantificat

prin urmatoarele criterii:1. gradul de deschidere a economiei, calculat ca (exporturi + importuri)/PIB;2. ponderea comertului bilateral cu tarile membre ale UE in totalul comertului

exterior;3. nivelul PIB/locuitor (exprimat fie la cursul nominal, fie prin paritatea puterii de

cumparare) si structura economiei (exprimata prin ponderea pe care marile sectoare o au in PIB).

11

Convergenta reala devine posibila daca se sustine un efort investitional consistent, favorizat de o rata inalta a economisirii si a ISD (ca pondere in PIB), creste nivelul de calificare si receptivitate la nou al fortei de munca, are loc sporirea competitivitatii si a productivitatii si creste coeziunea sociala.

Progresele in indeplinirea criteriilor de la Maastricht au influentat variabilele economice reale, relatia reciproca fiind deasemenea valabila. Initial, convergenta nominala poate genera o reducere a performantelor, insa indeplinirea in totalitate a criteriilor de la Maastricht este in masura sa asigure o mai mare stabilitate macroeconomica, ceea ce va crea premisele unei rate superioare de crestere economica.

Procesul de convergenta nominala a fost privigeliat in raport cu cel de convergenta reala, deoarece realizarea sa presupune un orizont mai redus de timp. Aderearea la Zona Euro nu se va realiza decat dupa indeplinirea in totalitate a criteriilor de convergenta nominala, stabilita la Maastricht, referitoare la rata inflatiei, rata dobanzii pe termen lung, deficitul si datoria publica, precum si la stabilitatea cursului de schimb nominal.

Progresele in indeplinirea criteriilor de la Maastricht au influentat variabilele economice reale, relatia reciproca fiind deasemenea valabila. Cele doua procese sunt complementare si ar trebui urmarite in paralel, deoarece:

1. Procesul de convergenta reala influenteaza variabilele nominale: favorabil

Reformele structurale impulsioneaza convergenta PIB-ului pe locuitor, ceea ce conduce la o crestere neinflationista a salariilor, determina de asemenea o crestere a veniturilor, o majorare a incasarilor fiscale si prin urmare o consolidare fiscala.

Convergenta nivelului productivitatii determina reducerea costurilor, accelerand dezinflatia in sectorul bunurilor comercializabile.

nefavorabil Diferentele de productivitate dintre sectorul bunurilor comercializabile si

cel al bunurilor necomercializabile (efectul Balassa-Samuelson), in conditiile unor cresteri salariale uniforme, vor genera existenta unui nivel mai ridicat al inflatiei (convergenta preturilor bunurilor necomercializabile cu UE, care nu este sustinuta de cresterea productivitatii).

O convergenta reala rapida (in conditiile presiunii inflationiste) va presupune adoptarea unei politici monetare restrictive.

2. Procesul de convergenta nominala influenteaza variabilele reale: favorabil

Reducerea ratei inflatiei si a ratei dobanzii (pentru a respecta criteriile de la Maastricht) determina o crestere a investitiilor si prin urmare a PIB. In conditiile unei rate reduse a inflatiei, performantele economice sunt mai bune decat o inflatie moderata. In plus, reducerea ratei inflatei accelereaza procesul de convergenta a salariilor.

O rata de schimb stabila a monedei nationale (care sa fluctueze intr-o marja stabilita) determina o crestere a ISD si a exporturilor (a gradului de deschidere), cu implicatii favorabile asupra procesului de convergenta reala.

nefavorabil

12

Impunerea respectarii criteriilor de la Maastricht (mai ales in ceea ce priveste deficitul bugetar si datoria publica) poate afecta procesul de convergenta a economiilor in care nivelul investitiilor este redus; existenta unor deficite bugetare sustenabile (desi mai mari de 3% din PIB) poate contribui la adaptarea structurala mai rapida a acestor economii la cerintele UE.

Prin reducerea ratei inflatiei, rata reala a dobanzii se majoreaza, atrage capitaluri externe, moneda se apreciaza, iar exporturile nete se reduc.

Instrumente ale convergentei in Uniunea Europeana

Politica UE de dezvoltare regionala se bazeaza pe principiul solidaritatii financiare, fiind sustinuta prin contributiile statelor membre la bugetul comunitar. Fondurile adunate sunt mai apoi redirectionate catre regiunile mai putin prospere si catre grupurile sociale aflate in dificultate. Pentru perioada 2000-2006, aceste transferuri reprezinta aproape o treime din bugetul UE, in total atingand suma de 213 miliarde de euro. Din aceste resurse, 195 de miliarde de euro vor fi cheltuite prin intermediul celor patru fonduri structurale, iar 18 miliarde de euro vor fi impartite prin Fondul de Coeziune (finanteaza proiectele ce urmaresc imbunatatirea calitatii mediului si dezvoltarea infrastructurii in statele membre in care PNB pe locuitor este sub 90% din media comunitara).

Politica de coeziune finanteaza prin instrumentele structurale programele de dezvoltare regionala multianuale elaborate impreuna de regiuni, de statele membre si de Comisie, pe baza orientarii propuse de catre aceasta pentru intreaga Uniune Europeana. In abordarea politicii de dezvoltare regionala in cadrul UE se pune accent pe promovarea egalitatii de sanse.

In perioada 2000-2006, fondurile structurale sunt concentrate pe anumite prioritati, dupa cum urmeaza:

70 % din finantare este destinata regiunilor ramase in urma in procesul de dezvoltare. Aceste regiuni concentreaza 22% din populatia Uniunii Europene (obiec - tivul 1);

11,5 % din fonduri sunt menite sa sustina conversia economica si sociala a zonelor care se confrunta cu dificultati structurale. In aceste zone traieste circa 18% din totalul populatiei UE (obiectivul 2);

12,3 % din finantare promoveaza modernizarea sistemelor de perfectionare si calificare a fortei de munca si masurile vizand ocuparea fortei de munca (obiectivul 3).

In plus fata de aceste obiective, un procent de 5,35 din finantare este orientat catre patru initiative comunitare, care incearca sa ofere solutii la probleme specifice:

- cooperare transfrontaliera, transnationala si interregionala (Intereg III);- dezvoltarea durabila a oraselor si declinul zonelor urbane (Urban II);- dezvoltare rurala prin initiative locale (Leader +);- combaterea inegalitatilor si a discriminarii accesului la piata de munca (Equal).Sprijinul prin fondurile structurale va fi de importanta centrala pentru noile tari

membre in vederea consolidarii competitivitatii lor economice si a recuperarii decalajelor de venit in raport cu UE.

13

Asistenta de preaderare a fost un exercitiu pentru tarile implicate, in legatura cu modul de utilizare a mijloacelor financiare, inainte de a primi fonduri mai semnificative dupa intrarea in UE.

In perioada 2000-2006, UE furnizeaza circa 3 miliarde de euro pe an ca ajutor tarilor candidate, in cadrul proiectelor PHARE, ISPA si SAPARD, astfel:

incepand cu 2000, PHARE a fost orientat in asistarea tarilor candidate in pregatirea pentru aderarea la UE, bugetul fiind ridicat la 1,6 miliarde de euro pe an. A vizat trei prioritati esentiale: crearea institutiilor (30%), investitii in infrastructura necesara pentru a asigura respectarea acquis-ului comunitar (35%) si sprijin pentru coeziunea economica si sociala (35%);

ISPA corespunde Fondului de Coeziune si implica investitii in sistemul transporturilor si in domeniul mediului. Tarile au selectat proiecte care sa corespunda strategiilor nationale in domeniile vizate. Ajutorul, de aproximativ 1 miliard de euro pe an, este acordat doar proiectelor mai mici de 5 milioane de euro;

In perioada 2000-2006, vor fi alocate in cadrul acestui instrument 1 040 milioane de EURO pe an (la preturile anului 1999). Pe perioada de implementare din primii patru ani (2000-2003), resursele ISPA au finantat peste 300 proiecte de investitii in infrastructuri pe scara larga in cele 10 tari candidate din Europa Centrala si de Est (Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia). Resursele alocate au insumat 7 miliarde de EURO pentru investitii in valoare de peste 11,6 miliarde de EURO (la preturile din zilele noastre). Dupa extinderea UE in anul 2004, tarile beneficiare sunt Bulgaria si Romania, celelalte tari devenind eligibile sub criteriile Fondulului de Coeziune. Incepand cu 1 ianuarie 2005 si Croatia beneficiaza de fondul ISPA.

Prin fondul SAPARD, se acorda 500 de milioane de euro pe an pentru implementarea acquis-ului comunitar in ce priveste PAC si restructurarea sectoarelor agricole si a zonelor rurale. In pofida implementarii lente, a avut un efect pozitiv in tarile candidate prin incurajarea lor de a initia structuri financiare si sisteme de control similare

14

cu cele din tarile membre existente, contribuind astfel la crearea capacitatii administrative.

Pentru ca Romania sa nu devina zona periferica a Uniunii Europene, ar fi necesar ca ea sa posede sau sa incurajeze tehnologii de productie competitive si o forta de munca de inalta calificare.

Relocalizarea activitatilor economice in regiunile periferice conduce de foarte putine ori la crestere economica, deoarece:

activitatile economice care prefera periferia nu sunt activitati de cercetare-dezvoltare, ele fiind atrase mai mult de mana de lucru ieftina;

aceste activitati nu sunt suficient de numeroase pentru a genera o aglomerare favorabila cresterii economice in periferie.

UE si Europa Centrala si de Est

Viteza si intensitatea schimbarii in tarile CEE conduc la o provocare istorica in mai 2004: integrarea a 8 tari CEE si 2 economii mediteraneene in UE, cel mai mare bloc comercial din lume. Se intampla intr-un moment cand UE se confrunta cu mari dificultati in a realiza prevederile Agendei de la Lisabona de a castiga primul loc mondial intr-o economie bazata pe cunoastere. UE a sugerat cu putere ca parte a criteriilor de ascensiune de la Copenhaga ca aplicantii sa aiba o “economie de piata functionala” , capabila de a face fata presiunilor competitive ale pietei interne europene. Acesta realitate trebuie sa fie indeplinita de toate tarile ce aspira la statului de membru deplin al UE. Ca adaugare la aceste forte competitive externe, tarile intampina puternice presiuni competitive interne din partea schimbarilor structurale si socio-politice interne pe care ele le adopta.

Prima preocupare a scrierii de fata este sa descopere de ce procesul de transformare si convergenta la UE a fost atat de dificil in Romania in comparatie cu celelalte tari. Evaluand provocarile si oportunitatile pentru Romania pentru a atinge nivele acceptabile de performanta intre noii veniti in UE va ajuta sa descopere fortele ce o trag inapoi. O obiectie politica importanta in tarile candidate este accelerarea cresterii economice. Aceasta este inca o problema serioasa, deoarece succesele au fost rare si resursele sunt foarte limitate. Convergenta cu siguranta nu trebuie luata ca o gluma. Totusi, ceea ce s-a dovedit a fi o dimensiune explicatorie reala este a analiza vitezxa de convergenta a tarilor CEE catre integrare, obtinuta prin contrastarea standardizarii dezvoltarii cu standardizarea comertului, in contextul structurilor competitive si presiunilor endogene si exogene. Printre realizarile specializarilor industriale, decalajelor de productivitate, distorsiunile pietei muncii si investitiile straine, sunt factori economici neexploatati asupra carora trebuie sa reflectam. Cei care pot asigura sau impiedica dezvoltarea economica si procesul de cathing-up includ reformele microeconomice, mediul de afaceri national, calitatea institutiilor publice, si upgradarea tehnologica. Argumentul pentru aceasta standardizare in vederea integrarii se afla in importanta faptului ca bunastarea unei natiuni si standardele de viata sunt create la nivel microeconomic. Interactiunile intre crestere si performantele comertului (competitivitatea) dezvaluie in economiile in tranzitie elemente complexe care ofera in realitate explicatii pentu vitezele mai mari sau mai mici de convergenta. Daca aceste capacitati nu se imbunatatesc, reformele macroeconomice, politice, legele si sociale nu pot avea succes in intregime.

15

Acesta lucrare ofera de asemenea amanunte in ceea ce priveste realizarile tarilor CEE asupra relatiilor in cadrul liberalizarii comertului, cresterii economice si dezvoltarii umane in cadrul procesului de integrare la UE. Va examina (i) mecanismele economice si institutionale ale comertului/cresterii/dezvoltarii umane in economiile in tranzitie, (ii) daca liberalizarea comertului aduce beneficii in crestere economica si dezvoltare umana in aceste tari, (iii) daca liberalizarea imbunatateste distribuirea veniturilor si (iv) daca masivul efect de invatare in comert a ajutat la inchiderea decalajului cu UE in ultimul deceniu, sau daca tarile CEE au ramas legate de avantajele comparative traditionale factori de productie-costuri.

In final, aceasta standardizare este condusa la analize mai accentuate ale fortelor conducatoare din spatele convergentei, ce conduc la realizarea unui indicator compus al convergentei pentru a limita incertitudinea convergentei clasice si proiectarea cresterii pentru tarile CEE. Acest index al Cresteri Convergentei Competitive reflecta convingerea autorului ca atat teoria cresterii cat si experienta trecuta a largirilor precedente ofera multe lectii dar nu pot ghida in nici o maniera economica robusta consecintele economice ale integrarii tarilor CEE in UE. Sunt multe diferente ce deriva din procesul de tranzitie de la o economie planificata la una bazata pe piata. Aceasta preocupa tarile CEE, ce adopta dificile reforme economice in cocordanta cu eforturile lor de aderare la UE. Cu atat mai mult procesul de cathing-up este determinat de cresterea competitivitatii si competitivitatea mediului de afaceri ca piloni ai dezvoltarii, mai degraba decat alternative standardizarii comertului catre convergenta. Exista anumite presiuni mostenite intre potentialul de convergenta al tarilor CEE si contextual commercial. Cu cat presiunile competitive endogene deriva din mediul de afaceri, cu atat rata PIB/locuitor in tarile CEE converge catre UE. Calitatea institutionala, ISD, comertul exterior si tehnologia , sunt parti ale acestuia, si indispensabile in procesul de cathing-up, deoarece ele conduc cresterea economica si sociala in stadiul curent al dezvoltarii competitive, ce include lupta pentru sporirea eficientei.

Analizand oportunitatea agendei Lisabona de a implementa reforme structurale si de a promova cresterea putem, in primul rand, aprecia ca agenda Lisabona se refera la 3 lucruri distincte :5 Lisabona este cel mai ambitios obiectiv menit sa faca pana in anul 2010 din economia europeana cea mai competitiva si mai dinamica economie bazata pe cunoastere din lume. In al doilea rand, agenda este o strategie pentru reforme structurale coordonate dar si o metoda de implementare a acestei strategii si de atingere a obiectivului de crestere.

Provocarile actuale ale Uniunii sunt imense. Uniunea este implicata intr-un proces de extindere fara precedent. Este, fara discutie, o mare realizare politica care va avea rezultate economice benefice pentru intreaga Uniune si acest lucru poate fi explicat prin faptul ca Europa celor 25 de membri va cunoaste o diversitate (si economica) neexistenta pana acum. Intr-adevar, aderarea in anii ’80 a Greciei, Portugaliei si Spaniei a adus diferente economice importante dar de data aceasta ele sunt mult mai evidente.

Prioritatea europeana este aceea de a promova cresterea si ea este esentiala din cel putin 2 motive. Unul dintre ele este sustenabilitatea modelului social al carei element cheie este solidaritatea. Dar solidaritatea are un pret : daca vrem sa redistribuim mai eficient si mai mult trebuie sa producem mai multa bunastare. Asadar sustenabilitatea

5 Discursul profesorului Sapir la invitatia Austrian National Bank

16

modelului cere reforme structurale si crestere. Aceasta este una din realitatile ce trebuie explicate de catre liderii politici cetatenilor.

Problema reformelor structurale si a cresterii nu este una noua. Ea dateaza de acum 20 de ani, cand presedintele Institutului din Kiel a folosit expresia « euroscleroza » desemnand situatia de atunci a economiei europene preocupata de rata crescuta a somajului. S-a pus atunci problema reformelor structurale concretizate in strategia cunoscuta sub numele de Programul Pietei Unice6. Obiectivul era de a promova cresterea pana la nivelul de 3% crestere ce in ultimii 20 de ani nu a atins nici nivelul de 2%. Astazi diferenta intre UE si Statele Unite in ceea ce priveste cresterea PIB este de 1,5 %, din care doua treimi este cauzata de declinul PIB-lui din Uniune si o treime se datoreaza cresterii PIB-ului din Statele Unite (motivul este lipsa convergentei PIB-ului european cu cel american in ultimii 30 de ani; daca in anii ’50 acesta reprezenta 40% din PIB-ul american, in anii ’70 acesta ajunsese sa valoreze 70% din PIB SUA). Aceste diferente de crestere sunt puse pe seama folosirii diferentiate a fortei de munca si a cresterii diferentiate a productivitatii. In anii ’70, numarul total de ore lucrate ce revenea unui locuitor era mai mare in Europa. In ultimii 30 de ani, situatia s-a schimbat , el ajungand la 80% din nivelul SUA, parte pentru ca numarul orelor de munca s-a redus dar mai ales din cauza reducerii drastice a ratei ocuparii in Uniune.

Daca impartim forta de munca in 3 grupe de varsta: mai putin de 25 de ani, intre 25 de ani si 55 de ani si peste 55 de ani, se poate observa ca pentru grupa de varsta 25-55 de ani structura ocupationala este similara de cele doua parti ale Atlanticului. Principala diferenta rezida din ratele diferite de ocupare de la extreme. Pentru tinerii angajati rata ocuparii in Europa este de 40% in comparatie cu 50% in SUA ceea ce reflecta rate inalte de somaj in randul tinerilor in multe tari europene (in unele cazuri de 25%-30%). In mod asemanator, rata de ocupare a populatiei de peste 55 de ani este scazuta in Europa ca urmare a pensionarilor anticipate care s-au inmultit in ultimii ani.

Asadar studiile efectuate in domeniul productivitatii in ambele cazuri analizate arata o crestere a productivitatii in Europa de pana la 90% din nivelul din SUA ceea ce nu ia in seama totusi utilizarea diferentiata a fortei de munca. Si anume faptul ca in Europa nu se utilizeaza corespunzator forta de munca aflata la extremele grupelor de varsta care are o productivitate mai scazuta ca cea cuprinsa intre 25 si 55 de ani.

In afara de costurile ridicate ale reunificarii Germaniei din anii ’90, exista alte 3 motive pentru care strategia Single Market Programme nu a a vut succesul asteptat si anume cresterea sustinuta. In primul rand, conceptul nu a fost in intregime implementat. Din 1993, Piata Unica a devenit realitate doar in domeniul bunurilor de consum. In schimb, pietele de servicii – inclusiv piata financiara – si-au mentinut un inalt grad de fragmentare. Mai ales in conditiile in care, o buna realocare a serviciilor care sunt resurse vitale pentru producatori este esentiala pentru crestere in economiile moderne.

In al doilea rand, Piata Unica a exclus liberalizarea pietelor muncii care au ramas prerogative ale statelor membre. Fara astfel de reforme si o mobilitate crescuta in cadrul si in afara companiilor, liberalizarea pietei bunurilor nu poate singura asigura realocarea resurselor necesara cresterii sustinute.

In al treilea rand, Piata Unica a urmarit crearea unei piete interne de dimensiuni mari care sa permita companiilor sa realizeze mari economii de scara. Problema actuala este legata insa de schimbarile tehnologice rapide si puternica globalizare si competitie

6 Single Market Programme( SMP)

17

mondiala si cere mai multe oportunitati pentru companii pentru a penetra alte piete, o mai buna pregatire a fortei de munca, investitii mari in cercetare, dezvoltare si educatie.

Este strategia Lisabona cea mai adecvata pentru a promova crestere in Uniunea Europeana ?

Raspunsul este ca strategia combate cele 3 deficiente ale stategiei anterioare a Pietei Unice : implementare, politici complementare si forma.

Dar Lisabona este mai mult decat atat: este si o strategie a actiunilor coordonate ale statelor membre. La nivel micro-economic, avem politici aplicabile pe pietele bunurilor si pe pietele de capital care tinde competenta Uniunii dar si politici ale pietelor muncii ce tin de competentele nationale si infranationale. La nivel macro, exista politica monetara comuna de competenta Uniunii si politicile bugetare care tin in primul rand de competenta nationala dar sunt partajate prin coordonarea in cadrul Pactului de Crestere si Stabilitate.

Exista o problema de coordonare in cadrul Uniunii ?Se pare ca exista o slaba coordonare intre politicile bugetare nationale, lucru

nerezolvat de Pactul pentru Stabilitate si Crestere asa cum exista o insuficienta coordonare intre nivelurile micro si macroeconomic. Deseori asistam la cerinte din partea guvernelor nationale catre Banca Centrala Europeana de a-si schimba politica monetara si la cerinte din partea Bancii catre guverne de a implementa reforme structurale. Lisabona ofera varianta unei bune coordonari atat pe toate pietele simultan cat si la toate nivelurile. Aceasta este si una din elementele cheie ale strategiei Lisabona: metoda coordonarii. Coordonarea nu este posibila insa daca nu exista instrumente adecvate. Un astfel de instrument pot fi stimulentele injectate in sistem. Exista un motiv pentru care guvernele ezita sa implementeze reforme structurale si anume lipsa acestor stimulente. UE trebuie sa actioneze ca un inlesnitor7 prin insusi bugetul sau pe care trebuie sa-l redirectioneze, in parte, si spre investitii in cunoastere.

Agenda Lisabona si procesul de extindere sunt 2 obiective esentiale care necesita o finantare considerabila de la bugetul comunitar. Raportul Sapir propune organizarea partii de buget necesar politicilor economice interne in trei fonduri: pentru crestere, convergenta si restructurare. In februarie 2004, Comisia condusa de Romano Prodi a facut propuneri pentru planul de finantare 2007-2013 cerand realocarea unor fonduri dinspre agricultura catre obiectivul esential al agendei Lisabona: cresterea economica sustinuta.

Agenda Lisabona nu urmareste tinte prea ambitioase, dimpotriva ele sunt cat se poate de reale si necesare in conditiile schimbarilor demografice, tehnologice, de globalizare si ale mentinerii modelului social european si al extinderii. Insa agenda trebuie reformata si anume trebuie stabilite prioritati clare.Ambitiile agendei depasesc domeniul economic extinzandu-se in domenii ca social si al mediului, prioritatea trebuie sa ramana insa cresterea economica.

S-a investit destul capital politic in aceasta strategie. Ceea ce le revine de facut acum liderilor politici este de a obtine consensul social necesar aplicarii reformelor structurale.

Articolul 2 al Tratatului de nastere a Uniunii Europene stabileste ca obiectiv si: « promovarea progresului social si economic si a unei rate inalte de ocupare...in

7 An agenda for growing Europe- The Sapir report, Oxford University Press 2004

18

particular...prin intarirea coeziunii economice si sociale » Articolul 158 contine o definitie mai clara: « Cu scopul de a asigura dezvoltarea armonioasa si in ansamblu a Uniunii, Comunitatea trebuie sa urmareasca reducerea decalajelor de dezvoltare a diferitelor regiuni si mai ales sprijinirea celor defavorizate si a zonelor rurale. »

Procesul de coeziune este luat in serios atat in procesele de decizie nationale cat si la nivel supranational, unde o puternica redistributie interpersonala este implementata prin taxe, subsidii si regularizari. Instrumentele cele mai importante raman insa la indemana autoritatilor statelor membre si mai ales la nivel de administratie locala, dar politicile sociale adoptate pot influenta natura relatiilor economice dintre state si ceea ce determina supranationalul sa se implice prin actiuni menite sa asigure buna desfasurare a comertului international.

Politicile de coeziune

Politicile de coeziune pot fi incadrate in 3 categorii: prima este politica de convergenta care isi propune sa promoveze, in special, convergenta regionala prin alocarea fondurilor de dezvoltare catre regiuni si tari pe criterii necompetitive, a doua este politica sociala care tinteste atat situatia ocuparii la nivel individual (din motive ce tin de protectia sanatatii si nediscriminarea salariatului) cat si dezvoltarea unei politici a ocuparii active.

Si in fine, cea de-a treia politica , politica agricola, desi neconceputa ca un instrument al procesului de redistribuire inter-personala s-a transformat intr-unul.

Cele trei politici de coeziune au fost adaptate ca raspuns la extinderea Uniunii catre sud in anii’80, proces care a condus la mari diferente de venit in cadrul ei, ca raspuns la Uniunea Economica si Monetara ale carei beneficii s-au rasfrant diferit pe intreg teritoriul Uniunii dar si la actuala extindere spre Est.

Politica de convergenta

In anul 1986 printre obiectivele Actului Unic European se numara si “coeziunea economica si sociala” , un obiectiv foarte necesar din moment ce se considera ca multe regiuni si tari europene nu puteau face fata din punct de vedere al dinamicii economice provocarilor Pietei Unice. Convergenta regionala se dorea realizata prin Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), unul din Fondurile Structurale.8 Inzestrarea financiara a acestor fonduri a crescut in 1988 bazandu-se pe 2 componente. Unul asigura ajutor structural regiunilor ramase in urma din punct de vedere al dezvoltarii economice care sunt alese dupa criteriul comparatiei intre PIB\loc. al regiunii si media Uniunii (regiunile obiectivului 1) iar cel de-al doilea solutioneaza provocarile ivite pe teritoriul Uniunii, cum ar fi finanteaza regiunile cu o rata de industrializare aflata in declin, dezvoltarea urbana si rurala si nevoia unei mai bune cooperari intre administratiile din tari vecine.

Convergenta tarilor este sustinuta de Fondul de Coeziune si a fost introdus in 1993 cu scopul de a contribui financiar la finalizarea de proiecte din domeniul transporturilor si al mediului. Eligibilitatea era stabilita tot in functie de PIB/loc. care

8 Alte Fonduri Structurale sunt: Fondul Social European (ESF), Fondul European pentru Garantarea si Indrumarea Agricola ( EAGGF) si Instrumentul financiar pentru supravegherea pescuitului (FIFG)

19

trebuia sa fie mai mic de 90% din media Comunitatii, tarile beneficiare fiind: Grecia, Spania, Irlanda si Portugalia .

Politica sociala

Actul Unic European a sprijinit politica sociala prin inlesnirea adoptarii legislatiei muncii. Armonizarea legislatiei muncii in ceea ce priveste sanatatea si protectia sociala era adoptata in Consiliu cu majoritatea calificata. Cum aceasta actiune era considerata complementara programului Pietei Unice, multe state au ezitat sa-si integreze politica sociala. Tratatul de la Maastricht contine un protocol care schita legislatia obligatorie de politica sociala, care se extinde asupra tuturor tarilor semnatare ale Tratatului de la Amsterdam. Oricum o mare parte a legislatiei in domeniul social necesita adoptarea unanima in Consiliu.

Cheltuielile initiate din Fondul Social European (ESF) sunt menite adoptarii unei politici active pe piata muncii ca raspuns la provocarile Pietei Unice, Uniunii Economice si Monetare, ratei mari a somajului dar si alcatuirii unei politici pe termen lung a ocuparii fortei de munca, integrarii tinerilor pe piata muncii, adaptarii fortei de munca la schimbarile tehnologice actuale.

Politica Agricola

Efectele negocierilor Reuniunii din Uruguay au fost deschiderea pietelor europene catre produsele agricole din intrega lume in conditiile in care supraproducita conducea la cheltuieli bugetare imense.

In 1992, Comisia a renuntat sa mai acorde subventii fermierilor in functie de cantitatea produsa ci a introdus ajutoarele directe. Mai mult, o mica parte a acestor fonduri au fost folosite pentru a-i premia pe cei care foloseau metode de productie mai putin intensive, din motive de protectie a mediului. Aceasta politica a fost reluata in 1999 iar in iunie 2003 Consiliul a adoptat o reforma importanta a Politicii Agricole Comune (PAC) care leaga ajutorul financiar comunitar nu de productie ci de calitatea ei, de respectarea statutului de mediu, siguranta calitatii produselor, protectia animalelor.

Tari si regiuni : politici de convergenta si tendinte

Teoria economica afirma ca investitiile si economiile ar trebui sa determine creasterea convergentei veniturilor pe cap de locuitor cand conditiile tehnologice sunt (sau devin) uniforme pe o suprafata geografica. Integrarea economica intensifica procesul de convergenta, fluxurile de bunuri determinand egalizarea sau apropierea productivitatii marginale si a venitului de-a lungul zonei de integrare. Daca inegalitatile veniturilor reflecta de fapt conditii initiale diferite, in timp, productia trebuie sa creasca mai repede in regiunile care initial aveau un venit scazut fata de cele in care venitul era mai ridicat, tocmai pentru ca are loc un transfer de capital iar comertul determina specializarea fiecarei regiuni in sectorul in care poseda avantaje competitive.

In realitate, activitatea economica nu este raspandita la fel in intreaga zona de integrare: in cadrul fiecarui stat si a fiecarei regiuni, activitatea productiva se

20

«aglomereaza» in marile orase si centre industriale. Tendintele de aglomerare a activitatii productive reflecta cresterea locala a economiilor de scara, adica tendinta de scadere a costurilor unitatare cu cat mai multe activitati productive se concentreza in regiunea respectiva.

In contextul integrarii economice europene, un asemenea fenomen pericliteaza obiectivele de coeziune. Daca regiunile mai avansate din punct de vedere economic continua sa atraga activitati importante de productie din intreg ansamblul economiei, o crestere de acest gen a interactiunilor economice din Uniune pot cauza foarte ramanerea cu mult in urma a regiunilor mai sarace decat incercarea de «catching-up» a regiunilor mai avansate. Astfel regiunile care initial inregistrau venituri mici se pot dezvolta neuniform, acest fapt generand o polarizare in regiune.

Vorbind din perspectiva geografica, nu numai nivelul initial al activitatii economice conteaza pentru sansele de dezvoltare a regiunii ci si dimensiunea sa cat si distanta fata de centrul de gravitatie economica ale zonei de integrare. Daca avantajele integrarii presupun sporirea numarului si a intensitatii legaturilor dintre entitati geografice, de fapt cele care se bucura cel mai mult de pe urma acestor noi legaturi nu sunt zonele aflata la periferia zonei de integrare ci cele din «inima» ei. Zonele periferice pot chiar experimenta declinul decat cresterea atunci cand «izolarea» lor este desfiintata prin desfiintarea barierelor in fata comertului si a fluxurilor de bunuri.

Extinderea Uniunii Europene catre tarile cu venituri reduse si aflate la periferia zonei de integrare din anii ’80 a dat consistenta dezvoltarii geografice vizand implementarea unui set complex de politici supranationale care nu se bazeaza insa spre un simplu transfer de resurse catre zonele defavorizate (asa cum procedeaza o politica redistributiva).

Politica de coeziune a Uniunii Europene ocupa al doilea loc, ca importanta in fundamentarea bugetului comunitar, reprezentand aprox. 35% din totalul cheltuielilor. Politica de coeziune utilizeaza drept instrumente financiare 2 fonduri : Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune. Primul include 90% din resursele bugetare, iar al doilea restul de 10%. Aceste resurse erau mult mai mici inainte de 1989 si nu atat de bine structurate. Politica de coeziune «a facut primii pasi importanti» prin introducerea asa-numitelor Perspective (propuneri) Financiare pe mai multi ani care estimau cheltuielile bugetare pe termen lung. Asa s-au nascut planul Delors I pentru anii 1989-1993, Delors II pe perioada 1994-1999 iar acum avem Agenda 2000 pentru 2000-2006.

In perioada 1994-1999 au fot alocate fonduri structurale pe baza a 6 obiective9 :1. sustinerea dezvoltarii si a schimbarilor structurale in regiunile

ramase in urma (au primit 68% din fonduri). In 1999, 24,6% din populatia Uniunii traia in astfel de regiuni;

2. ajutorarea regiunilor aflate la frontiera si a regiunilor serios afectate de declinul din industrie;

3. combaterea somajului pe termen lung si facilitarea integrarii in viata activa a tinerilor si a persoanelor expuse excluziunii din sfera muncii;

4. facilitarea adaptarii angajatilor la schimbarile structurale ;5. accelerarea ajustarii structurilor din agricultura ca parte a Politicii

Agricole Comune (PAC), facilitarea dezvoltarii rurale;

9 datele furnizate de Comisia Europeana

21

6. incepand cu 1995, promovarea dezvoltarii si a schimbarilor structurale in regiunile cu densitate mica a populatiei.

Fondul de coeziune exista din 1993 si a avut o orientare mai mult nationala decat regionala si a vizat acele state membre (Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda) al caror PIB/loc era mai mic de 90% din media Uniunii si care au urmat un proces de convergenta economica. Este rezervat mediului si domeniului transporturilor.

Cat pentru perioada 2000-2006, Agenda 2000 a alocat un total de 213 milioane € politicii de coeziune , din care 195 milioane € sunt alocate prin fonduri structurale si 18 milioane € prin fondul de cooeziune care viza in continuare Grecia, Spania si Irlanda (ultima dintre ele pana in 2003) si Portugalia. Daca adaugam si cele 22 de milioane € propuse ca fonduri de coeziune pentru noile state in perioada 2004-2006, totalul eforturilor politicilor de coeziune atinge suma de 236 milioane €, aproximativ 34% din totalul cheltuielilor comunitare.

Convergenta structurala : unde ne situam?

Ca parte a criteriilor de la Copenhaga pentru aderare, UE a stipulat ca tarile aspirante trebuie sa dispuna de o “economie de piata functionala” capabila sa faca fata presiunilor competitive de pe piata interna. Comisia a ales o modaliatate sa ilustreze importanta performantei economice viitoare in procesul aderarii: atat timp cat a atribuit criteriul unei economii de piata functionale pentru majoritatea tarilor est-europene, nici una nu este considerate inca destul de competitiva pentru Piata Unica.

Folosind indicatorul de convergenta structurala stabilita de Deutsche Bank, vom evidentia progresele inregistrate de tarile in curs de aderare. Indicatorul masoara discrepantele economice dintre tarile aspirante si media Uniunii Europene si realizeaza o comparatie a tarilor in curs de aderare.

Succesul convergentei structurale este o conditie importanta pentru procesul de accedere in UE. Deoarece dezvoltarea economica nu este decisiva numai pentru integrarea tarilor pe piata interna dar ea ofera detalii despre costurile integrarii in politicile europene (politica regionala, politica agrara, etc.). O privire mai atenta asupra fundamentelor economice arata ca presupusul bloc omogen al tarilor est-europene difera din unghiuri multiple ilustrand gradele diferite in care procesul de tranzitie evolueaza, acest bloc neavand trasaturi comune decat din perspectiva asezarii geografice. Tarile candidate se claseaza de la venituri ridicate in Slovenia care se apropie de cele mai putin dezvoltate tari actuale membre in ceea ce priveste PIB/loc., catre tari precum Ungaria care s-au integrat deja in comertul intra-industrial din Europa Occidentala si terminand cu tari membre ale Uniunii care nu intrunesc conditiile de convergenta. Mai mult, Republica Ceha dispune de piete financiare foarte dezvoltate cu nivel al ratei dobanzii scazut si o stabilitate monetara cu traditie in comparatie cu alte tari membre ale zonei inainte ca ele sa adere la UEM. Statisticile bancii Deutsche Bank prevedeau in intevalul 2000-2003 prevedeau atingerea unei dezvoltari economice de peste 70% din media Uniunii de catre tari ca Slovenia, Ungaria si Republica Ceha. Asadar convergenta presupune armonizarea diferitelor grade de dezvoltare economica cu nevoia de solutii politice pentru procesul de extindere care se pare ca va fi o accedere in “bloc”.

22

Masurarea discrepanteiConvergenta structurala in Europa de Est

Indicatorul de convergenta al Deutsche Bank isi propune sa evalueze economia structurala a tarilor din Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste aderarea la UE si permite compararea dintre UE si fiecare dintre tari precum si comparatii intre tarile aderante.

Notiunea de convergenta structurala este aplicata tarilor aderante si incorporeaza elemente economice, legale si institutionale caracterizandu-se prin transparenta .

Indicatorul se compune din 16 variabile clasate pe 5 grupe:- economia reala: include PIB\loc. in preturile pietei, rata somajului,

ponderea agriculturii si cea a sectorului privat in PIB.- dinamica de crestere ce reprezinta factorul de catching-up prognozat de

PIB si rata de crestere a productivitatii.- economia politica si institutiile care cuprinde 4 indici: sistemul legal,

sectorul bancar, sistemul guvernamental, comertul si gradul de liberalizare a schimburilor ( conf. BERD).

- sectorul extern reflectand balanta contului curent ca procent din PIB ajustata pentru intrarile de investitii straine directe si integrarea comerciala.

- domeniul monetar si fiscal cu variabile media ale ratei fiscale, deficitului fiscal si a datoriilor publice.

Imbunatatirea acestui indicator nu traseaza drumul sigur al unei tari catre Bruxelles, ci procesul de aderare tine cont si de adoptarea aquis-ului comunitar si de factori politici. Ca un efect advers, componentele externe, structurale si ciclice ale indicatorului pot fi vazute ca rezultate iminente ale socurilor asimetrice in cazul devenirii membru a Uniunii Economice si Monetare.

Deficientele clare ale sistemului politic si administrativ se reflecta in nevoia urgenta de reforme in lupta contra coruptiei si in securizarea frontierelor, de atatea ori criticat de Uniunea Europeana.

In nici o alta tara est-europeana, agricultura nu joaca un rol atat de important ca in economia Romaniei (aproximativ 20%).

Convergenta veniturilor este printre cele mai scazute din Europa Rasariteana. PIB/loc. in standardele puterii de cumparare reprezinta doar 25% din media Uniunii.

Romania in 2000 avea cea mai scazuta rata de convergenta dintre tarile aplicante. Convergenta structurala este precara acolo unde conteaza mai mult: guvern,

reforma sectorului public, institutiile cheie economic.

Efectul Balassa-Samuelson

23

In literatura de specialitate una din teoriile cele mai solide privind legatura dintre modificarile productivitatii relative si modificarile asociate in structura preturilor relative, este cunoscuta de obicei sub numele de efectul Balassa-Samuelson.

Implicatiile efectului Balassa-Samuelson: Productivitatea in sectoarele producatoare de bunuri comercializabile extern

(“tradable”) creste intr-un ritm accelerat fata de cea inregistrata in sectoarele de produse necomercializabile extern (in general, servicii – “non-tradable”);

Decalajul intre productivitatile este mai mare in cazul economiilor care au venituri mai mari pe locuitor si ale caror monede care sunt in termeni nominali mai “scumpe” decat cele ale tarilor mai putin productive decat cele ale tarilor mai putin productive;

Diferenta de productivitate intre o tara cu un nivel scazut al veniturilor si una cu un nivel inalt al veniturilor determina aparitia unei inflatii rezultata din procesul de “ajungere din urma”. Aceasta inflatie nu poate fi legata de dezechilibrele din economie, ci ea doar oglindeste faptul ca un proces de ajungere din urma a productivitatii implica in acelasi timp o ajungere din urma a preturilor, inclusiv a salariilor;

Salariile tind sa se alinieze in cadrul aceleiasi economii, indiferent de decalajul de productivitate care rezulta din aparitia unei diferente in nivelul productivitatii si/sau in dinamica productivitatii intre doua sau mai multe economii, sau intre sectoarele unei economii (in particular diferentele de productivitate si pret dintre sectoarele de produse comercializabile pe piete externe (“tradable”) si sectoarele de produse necomercializabile extern (“non-tradable”)).

Mecanismul care genereaza efectul Balassa-Samuelson Cresterea de productivitate din sectorul comercializabil extern (in mare, industria prelucratoare, principalul furnizor de exporturi) permite cresteri salariale reale in aceste sectoare, care sunt in linie cu sporul de productivitate. Cum puterea de negociere a salariatilor este mai mare in sectoarele de utilitati publice (de regula necomercializabile extern), salariile din economia respectiva vor tinde sa se alinieze la nivelul celor din industriile eficiente, care au crescut in mod natural. Acest lucru va presupune costuri comparativ mai mari pentru sectorul serviciilor, care nu vor putea fi acoperite decat prin cresteri de preturi mai mari, ce vor greva asupra consumatorilor.

Consecinta este o crestere a preturilor de consum in sectoarele cu produse necomercializabile extern situata peste cresterile de preturi din sectoarele deschise comertului international, altfel spus o crestere a preturilor de consum (care sunt formate pe un mix al tuturor sectoarelor economiei) situata peste cea a preturilor productiei industriale. In plus, preturile produselor comercializabile vor tinde permanent sa se alinieze la cele de pe piata internationala, mai ales in situatia reducerii treptate a barierelor comerciale. In final, datorita evolutiei accelerate a inflatiei interne totale fata de cea inregistrata in sectoarele deschise, cursul de schimb, lasat liber, ar tinde sa se aprecieze in termeni reali fata de indicele preturilor de consum (cursul de schimb este legat de evolutia in sectoarele cu produse comercializabile extern, in afara influentelor de natura pur financiara). Efectul final, in cazul realizarii cresterii economice si, implicit, a cresterii de productivitate in economie, este o micsorare a decalajului intre cursul de schimb nominal si cursul calculat pe baza puterii de cumparare echivalente. Ceea ce

24

defineste un proces de convergenta nominala, generat automat de instalarea procesului de convergenta reala.

Cercetarile empirice cauta sa evidentieze efectul Balassa-Samuelson prin analiza cursului de schimb real, calculat prin deflatarea cu urmatorii indici de preturi: de consum, ai productiei industriale si indicele costului unitar cu forta de munca. Daca rata de schimb reala calculata pe baza indicelui preturilor de consum are o tendinta de a se aprecia mai puternica decat rata de schimb reala deflatata cu costul fortei de munca sau cu indicele preturilor industriale, atunci mecansimul descris mai sus functioneaza conform teoriei.Efectul Balassa-Samuelson a inceput sa fie prezent inca din anul 1996 in state precum Ungaria, Republica Ceha, Polonia, Slovacia sau Slovenia. Indicii preturilor de consum, precum si cei ai salariilor brute nominale au evoluat mai dinamic decat indicii preturilor productiei industriale (purtatori ai influentei directe a preturilor mondiale si a diferentialului de productivitate intern-extern) corespunzatori acelorasi state. Este prezent efectul Balassa-Samuelson in economia Romaniei?Pentru Romania, dar si pentru multe dintre celelalte tari care aspira la integrare (Bulgaria, Letonia, Lituania), datele apar ca fiind destul de putin elocvente, fenomenul fiind evidentiat doar in ultimii trei-patru ani. Acest fapt poate fi explicat prin intarzierea procesului de restructurare in economia Romaniei, dar si prin politica de curs de schimb flotant care ne diferentiaza de majoritatea celorlalte state candidate. Pentru a verifica suplimentar instalarea efectului Balassa in economia Romaniei, s-au considerat doar datele pe ultimii ani, considerand ca dupa 1998 s-a intrat intr-o faza reala de liberalizare si deschidere (care s-a suprapus peste al doilea val de recesiune, din nefericire, impiedicand demararea procesului de convergenta reala). Datele testate sunt cele legate de indicele preturilor productiei industriale si cel al preturilor de consum, de cursul de schimb si de evolutia salariilor medii sectoriale.

Concluzia certa este ca, in ultimii ani (mai exact, incepand cu anul 1999), pe fondul unui proces de restructurare reala si ca urmare a deschiderii treptate a economiei, efectul Balassa-Samuelson a inceput sa se manifeste si in economia Romaniei. Astfel, s-au realizat studii care se bazeaza tocmai pe luarea in considerare a factorilor care determina cresterea prin conceptul de productivitate a factorului total. Pe aceasta linie se inscrie studiul realizat de Rumen Dobrinsky “Convergence in per capita income levels, productivity dynamics and real exchange rates in the candidate countries on the way to EU accession”.

Studiul porneste de la ipoteza ca daca exista o convergenta reala intre tarile candidate si tarile Uniunii Europene aceasta nu se poate baza decat pe realizarea unei diferente de productivitate in favoarea tarilor candidate care automat se reflecta in manifestarea efectului Balassa-Samuelson pentru aceste tari. Astfel, autorului ii ramane sa demonstreze prezenta acestui efect, aprecierea reala a monedelor, pentru a determina prezenta convergentei reale. Pentru aceasta, Dobrinsky ia in calcul Factorul Total de Productivitate (TFP) si ajunge sa testeze atat prezenta corelatiei directe dintre cresterea economica si cresterea productivitatii, cat si prezenta aprecierii reale (curs de schimb raportat la indicele preturilor de consum IPC), masurand deviatia de la un raport initial 1 la 1 intre monede. De aceea avertismentul dat de autor exprima faptul ca este posibil ca cele doua obiective de convergenta nominala si reala sa fie contradictorii. Totusi, pentru Romania, cele doua obiective sunt in cea mai mare parte complementare: atat reducerea

25

inflatiei, cat si cresterea PIB pe cap de locuitor pot fi atinse printr-o apreciere in termeni reali a monedei nationale.

Luand in considerare acest studiu se poate aprecia ca, pentru a calcula prezenta convergentei reale, se poate studia in prealabil prezenta efectului Balassa-Samuelson, iar pentru aprecierea cat mai adecvata a posibilitatilor de crestere a uneia din economiile candidate, sau chiar a tuturor, este mai utila folosirea metodei TFP, care ia in calcul atat conditiile initiale cat si factorii, caracteristici fiecarei tari, ce pot contribui la cresterea economica.  Astfel, pe de o parte, variatiile pe termen lung ale ratei de schimb reflecta modificarile structurale din economie care conduc la modificari permanente ale unor variabile macroeconomice. Convergenta nominala presupune aducerea inflatiei, dobanzilor, deficitelor publice si datoriei externe la nivelul mediei UE. Dar, apar un numar de contradictii destul de evidente atunci cand se analizeaza conditiile care se impun tarilor candidate. Diferentele mari intre ratele inflatiei observate in raport cu media UE a acestora provin, pe de o parte, din conditiile initiale cand aceste tari au iesit din perioada comunista (ecarturi ale preturilor initiale), dar si din evolutia nivelurilor de productivitate si a costurilor salariale. Efectul Balassa-Samuelson dovedeste ca, datorita cresterii preturilor, salariilor si a cererii, ca urmare a deschiderii acestor tari spre economii de piata in sectorul marfurilor, preturile sunt impinse in sus in sectorul serviciilor, rigiditatile care apar sunt importante (concurenta slaba si nivel scazut al productivitatii). Din acest punct de vedere este utopica ideea ca aceste tari pot realiza o inflatie comparabila cu tarile dezvoltate intr-un termen scurt. In ultimii ani, aceste tari si-au vazut, totusi, eforturile recompensate: politici economice mai riguroase si mai credibile (cu definirea obiectivelor inflatiei prin bancile centrale), precum si aprecierea monedei lor, care le-a permis sa nu se mai situeze atat de departe de tarile occidentale. timp, instantele publice (guverne si banci centrale) par sa fie de acord, pentru a evita o apreciere foarte puternica a monedelor lor (in special cea nominala), ca o usoara apreciere reala legata de inflatie si efectul Balassa-Samuelson pare inevitabila. Din cele analizate reiese ca nu este deloc usor sa se faca aceasta trecere: este foarte greu sa obtii simultan o diminuare a inflatiei, o crestere economica rezonabila si mentinerea unui curs de schimb echilibrat. Daca acest lucru se face inversand prioritatile, poti sa agravezi dezechilibrele, inerente, tarilor care au de ajuns din urma tarile dezvoltate.

Rata de schimb reale in Romania in ultimii zece ani. Cercetarea a inceput pe baza ipotezei ca aprecierea reala sustinuta din ultimul

deceniu a fost determinata de factori reali. O analiza econometrica a condus la concluzia ca traseul functie de timp al cursului de schimb real pe termen lung a fost determinat in special de termenii comerciali si de fluxurile de capital net, ambele determinand o crestere a cursului de schimb real pe termen lung. Evolutia estimata pe termen lung a indicat o supraevaluare semnificativa a cursului de schimb in 1998, care a fost inversata in 1999 si a pus bazele performantei la export in anii 2000 si 2001.

In contextul posibilei diminuari a imbunatatirilor structurale a termenilor comerciali si al impactului relativ slab al intrarilor de capital, perspectivele de continuare a aprecierii reale sunt limitate. Totusi, avand in vedere perioada de timp relativ scurta pe care s-a bazat analiza, nu se poate elimina ipoteza ca alte efecte reale cum ar fi efectul Balassa-Samuelson ar putea juca un rol mai important in determinarea cursului de schimb

26

real in Romania si ar putea permite continuarea unei aprecieri reale semnificative si sustenabile. Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a declarat: „Sa ne fie clar, avem servicii foarte ieftine, comparativ cu Uniunea Europeana. Chiar daca noua ne par scumpe, ele vor trebui scumpite pentru a ajunge la nivelul convenit in calendarul de aderare. Si chiar daca scumpirea serviciilor nu va duce decat la o scadere a nivelului de trai, ea trebuie facuta! Cu toate scumpirile care vor mai veni, iar “cocoasa” cea mai semnificativa va fi undeva in toamna, noi  speram si credem in cele 7 procente anuntate!“. Acesta este efectul Balassa-Samuelson. Mugur Isareascu este de parere ca tinta de inflatie de 6,5% prognozata de FMI ar fi nerealista daca, anul viitor, vor exista majorari de proportii la gazele naturale. "Ar insemna ca, dupa cresterile actuale, sa mai asistam la dublarea preturilor. Nu vad ce ar putea sa compenseze aceasta evolutie. Care sunt preturile care ar putea sa scada?", s-a intrebat Isarescu. El a adaugat ca, o data cu apropierea de UE, trebuie sa ne asteptam la majorari de preturi inclusiv la alimente, ca efect al tendintei naturale a pietei de a se alinia la nivele din tarile europene. In acelasi timp, analizele au subestimat efectul Balassa-Samuelson (alinierea preturilor din sectorul serviciilor la cele practicate in zona catre care se indreapta un stat emergent), prognozele indicand o influenta de 1,5% a preturilor, in timp ce efectul probabil a fost de 2%. Astfel a explicat Isarescu ratarea obiectivului de inflatie pentru 2005, pe care il considera depasit cu doua puncte procentuale. Potrivit guvernatorului, FMI a propus, la inceputul anului, doua variante de lucru: amanarea liberalizarii contului de capital sau preluarea poverii antiinflationiste de catre politica fiscala si salariala. Insa, o alta amanare a liberalizarii contului de capital era imposibila, intrucat ar fi afectat orizontul de aderare la UE. Totodata, guvernatorul a recunoscut ca majorarile salariale au fost ridicate pe parcursul a 12 luni si s-a aratat increzator ca autoritatile vor reusi sa-si mentina obiectivul de a creste nivelul salariilor bugetare doar cu rata inflatiei. FMI, desi nu recomanda inghetarea salariilor, cum sustin sindicatele, a criticat cresterea salariilor bugetarilor cu 50% intr-un singur an. Guvernul nu a abdicat de la ideea majorarii salariilor in raport de rata inflatiei.

“O economie nu poate sa-si plateasca salariatii fie in domeniul bugetar, fie in domeniul nebugetar mult mai bine decat sustinerea pe care o ofera mersul productivitatii“, spune fostul ministru al Finantelor, Daniel Daianu, care vede o explicatie a cresterii deficitelor externe foarte mari si pe fondul expansiunii creditului in economia romaneasca.

„Este nevoie de salarii mai mari, dar fondurile de salarii sa scada, desi salariile sa creasca, ceea ce implica salarii mai mari in paralel cu angajati si birocratie mult reduse“, considera Radu Limpede, economist. Salariile din Romania pot creste, in anumite perioade, cu rate ce depasesc castigurile de productivitate. Pe de-o parte, este nevoie de salarii mai mari in sectorul de stat, insa nu oricum: nu pentru nemunca sau ca sa sustina iluzia de productivitate. Angajatii „la stat“ din administratia publica trebuie sa devina profesionisti fara culoare politica, eficienti, intr-un sistem concurential, sa serveasca interesele contribuabililor. Asa mai putem scapa de birocratie si atenua coruptia, sustin analistii, care propun criterii de performanta si in administratie.

„Ca politica publica, salariile pot sa creasca si peste rata inflatiei, dar optim este ca fondul total de salarii bugetare sa fie plafonat, la crestere, cu maximum rata inflatiei.

27

Totusi, Romania - ca aderant la UE - nu poate scapa de efectul Balassa-Samuelson (de aliniere a preturilor din sectorul serviciilor la cele practicate in zona catre care se indreapta un stat cu economie de piata emergenta - n.r.) si, in aceasta lumina, presiunile inflationiste nu vor veni doar din zona salariilor bugetare, ci din mai multe sectoare, necesitand o abordare globala pentru prezervarea echilibrelor macro“, a mai spus Radu Limpede. Daniel Daianu sustine pozitia expertilor Fondului: „FMI a avut si are temei sa fie ingrijorat de dinamica veniturilor salariale in economia Romaniei deoarece, chiar daca multi dintre salariatii din domeniul bugetar au motive sa fie, in continuare, necajiti, realitatea, cel putin cifrica, din ultimii doi ani arata ca multe venituri salariale in economia Romaniei nu au tinut seama de mersul productivitatii“. Apropierea Romaniei de statele dezvoltate din Uniunea Europeana, situatia, caracteristica tuturor statelor in curs de dezvoltare si care vor sa ajunga din urma tarile cu economii puternice, a determinat alinierea preturilor din productia interna la cele de import. Astfel ca dupa ce, pentru prima oara in ultimii 15 ani, inflatia a coborat sub 10% la sfarsitul anului trecut, scazand pana la 8,7% in luna martie din 2005, perioada aprilie-mai a adus, din nou, o inflatie cu doua cifre.

Politica BNR: stabilitatea preturilor sa fie obiectivul primar al politicii monetare al BNR., mai

exact implementarea graduala a tintirii inflatiei; va continua sa ghideze cursul de schimb pe un traseu consecvent obiectivului de

inflatie si unei aprecieri reale modeste; combina flexibilitatea substantiala a cursului de schimb pe termen scurt cu

ghidarea in vederea stabilizarii inflatiei intr-un orizont de timp mai lung; politicile fiscala si salariala restrictive, asa cum au fost prezentate mai sus, vor

facilita imbunatatirea deficitului contului curent extern permitand BNR sa se concentreze asupra dezinflatiei;

reducerea gradual rata dobanzii de referinta dupa obtinerea certitudinii ca procesul de dezinflatie si deficitul de cont curent sunt inscrise ferm pe traiectoria dorita;

continuarea liberalizarii depozitelor in lei ale nerezidentilor la bancile locale atunci cand diferentialul ratei dobanzii intre piata interna si pietele externe nu va crea oportunitati pentru intrari de volum mare cu potential destabilizator.

Adoptarea acquis-ului comunitar poate fi eficienta, cu conditia ca institutiileastfel “importate” sa functioneze bine, si doar in masura in care se petrece un transfer intens de tehnologie si o imbunatatire a productiei (prin investitii straine directe), in beneficiul majoritatii cetatenilor. Proprietatea asupra politicilor aplicate este de asemenea foarte importanta; desi aranjamentele cu UE pot suplini partial nevoia de capacitate politica interna, raman aspecte, precum reforma administratiei publice, care cad evident in sarcina politicii interne. In plus, unele dintre premisele convergentei intra in contradictie cu conditionalitatile aderarii; astfel, tinta unei inflatii scazute poate fi influentata negativ de implicatiile efectului Balassa-Samuelson. In context, trebuie oare tarile candidate sa atinga acest nivel scazut al inflatiei, cu pretul subminarii cresterii, si deci al intarzierii convergentei? Sau poate trebuie flexibilizate criteriile de aderare?

Convergenta Romaniei la UE intr-o perspectiva comparata

28

Apropierea dezvoltarii in convergenta romanesca: punct de plecare si nivel actual

De ce este important sa privim din nou la modelul de dezvoltare adoptat de Romania in comparatie cu alte tari? Cu CEE 10, nu se poate vorbi de un club de convergenta – un grup de economii ale caror conditii initiale erau indeajuns de apropiate pentru a converge in acelasi interval de timp. Economiile regionale sunt deseori marcate de puternice diferente geografice, cum ar fi parte centrala-periferia. (Le Galoo si Dall’erba 2003). Cea din urma este reprezentativa heterogenitatii spatiale – instabilitate a comportamentului macroeconomic in spatiu. Trebuie sa se adauge ca si comportamentul firmelor variaza de asemenea, deoarece ei actioneaza diferit, in acord cu cunostintele primare, experienta acumulata si spiritual antreprenorial. Aceasta conduce la heterogenitate microeconomica care induce o crestere economica mai mare sau mai mica, in acord cu schimbarile in competitivitatea mediului de afaceri. Se coreleaza puternic cu schimbarile organizationale si sociale, si depinde de asemenea si de activitatea mediului institutional.

Procesul de crestere in economiile in tranzitie a inceput cu o recesiune a transformarii ce a cauzat puternice caderi ale productiei, cresterea somajului si uneori chiar si hiperinflatie (Kornai 1994; Traistaru si Wolff 2002; Wagner si Hlouskova 2002; Campos si Coricelli 2002). Aici fiecare analiza a procesului de convergenta trebuie sa ia in considerare fortele directoare ale (i) locului tarii in tabloul complexului proces de tranzitie (de obicei incluzand apropierea institutionalista mentionata mai devreme) si (ii) determinantii cresterii (de obicei identificati ca fiind cei ai teoriei neoclasice ai cresterii).

Modelele de dezvoltare ale tarilor ex-comuniste au diferit considerabil in diferite aspecte. Romania a crescut viteza de industrializare in anii ‘60 si ‘70, asociata cu import masiv de tehnologie din Vest, dar nu a atins tintele sale de eficienta. In termenii de angajati din industrie si valoarea adaugata din industrie ca procent din PIB in 1989, gradul de industrializare al Romaniei in comparatie cu fosta Cehoslovacie si Bulgaria, le-a depasit si chiar alte tari in tranzitie si chiar alte economii emergente comparabile din afara Zonei Euro. Ungaria a depasit in performanta toate celelalte tari CEE intre 1992-2001 in termini de catching-up in productivitatea industriala. Aceste doua cifre arata un coeficient β al convergentei productivitatii pozitiv, in acord cu binecunoscuta ipoteza a lui Gerschenkron a “avantajului pazei din spate” la nivel industrial. (Tarile cu o tehnologie devansata experimenteaza rate crescute ale cresterii productivitatii in industrie care incepe cu o depresiune initiala a productivitatii mare, in comparatie cu liderul). Performantele Romaniei sunt comparabile relativ cu cele ale Estoniei si Cehiei.

Procesul extensiv de industrializare a fost inca asociat cu un mare sector agricol. In 1989 Romania avea cel mai mare numar al populatiei angajata in agricultura si era urmata de Lituania in termeni de valoare adaugata in agricultura ca procent din PIB. Aceasta proportie era comparabila cu cea din China, dar mult mai mare decat cea din Chile sau Mexic. Aceste cifre demonstreaza ca productivitatea in agricultura (valoare adaugata din agricultura/numar de angajati in agricultura) comparativ cu productivitatea totala (PIB/nr de angajati) era foarte mare in Romania (0,85) decat in alte tari in tranzitie (Slovacia 0,69; Bulgaria 0,57; Polonia 0,52; Cehia 0,50) altele decat Statele Baltice (Estonia 1, Letonia si Lituania mai mult de 1) si chiar decat in Zona Euro (0,5) sau alte state emergente (Korea 0,5; Chile 0,47; China 0,43; Mexic 0,34; Thailanda 0,22).

29

Un rezultat al politicii de industrializare a comunismului din anii ’60 si’70 a fost cresterea puternica a datoriei externe. Dupa al doilea razboi mondial, dupa socul petrolier, Romania a fost singura tara comunista ce a facut eforturi considerabile pentru a-si plati intreaga datorie externa, cu costul ramanerii in urma in procesul infantil al liberalizarii economice. Deci norma din anii ’80 era un surplus anual de comert exterior intre 1 miliard si 3 miliarde de $, conducand la o datorie externa foarte mica ca procent din PIB in anii dinaintea tranzitiei si o dependenta foarte scazuta pe pietele COMECON.

Principalele efecte au fost o severa compresare a absorbtiei interne, invechirea tehnologiei, investitii virtuale scazute in infrastructura, si o izolare economica reala in raport cu lumea exterioara. Aceasta explica si nivelul scazut al cheltuielilor guvernamentale generale raportate la PIB in particular cheltuielile publice pentru protectia sociala si bunastare raportate la PIB, in comparatie cu cifrele din ’89 pentru Slovacia, epublica Ceha, Bulgaria, Ungaria si Polonia. Cheltuielile publice pentru securitate sociala si bunastare cuprind compensatia pentru pierderea venitului celor bolnavi sau indisponibili temporar, si pentru someri; familie, maternitate si alocatii pentru copii; si costul serviciilor pentru intretinere cum ar fi ingrijirea batranilor, bolnavilor si copiilor. Aceasta categorie aproximeaza transferul social, dar exclude transferul catre educatie si sanatate. Nu in cele din urma, partea din cheltuielile guvernamentale sunt indicatori inselatori. Unii economisti neoclasici le vad ca pe niste cheltuieli private de “crowding-out” si asfel le atribuie niste efecte negative. O ambiguitate similara este sugerata de variatia nationala substantiala dintre modelele tranzitiei fiscale din urmatoarele decenii. Distanta de la modelul irlandez – Ungaria , Estonia si Lituania, ce consta in cresterea ponderii cheltuielilor guvernamentale in PIB-la colapsul modelului statal – Slovacia, Republica Ceha, Bulgaria, Romania si Lituania – prin descresterea acestor cheltuieli. In 2001, partea din cheltuielile publice pentru securitate sociala si bunastare in PIB in Romania era similara cu cea din Ungaria si Estonia dar mult mai mica decat cea din Polonia, Cehia, Bulgaria si Lituania.

Romania a inregistrat cea mai scazuta rata anuala a inflatiei in 1989 ce era asociata cu cea mai mare rata a inflatiei reprimata intre 1987-1990, estimate ca diferenta intre cresterea veniturilor reale si PIB real din 1987 pana in 1990. In 2002, Romania a fost o codasa in combaterea inflatiei: o rata a inflatiei de patru ori mai mare decat in Bulgaria si alte tari in ascensiune, plasata pe primul loc din punct de vedere al criteriilor de convergenta de la Maastricht. In timpul liberalizarii graduale a preturilor, politica monetara a Romaniei a ramas constanta pana in 1997 la rata de schimb ca fiind o ancora a inflatiei. Apoi, pentru o scurta perioada de timp (socurile comerciale ciclice sau sezoniere de exemplu importul de resurse de energie) s-a simtit necesitatea controlarii balantei comerciale si a deficitului de cont curent ce permite orice linistire a politicii ratei de schimb folosita ca o ancora nominala.

Sectorul financiar in economiile in tranzitie s-a dezvoltat la viteze diferite. Pe de alta parte, piata neagra a excelat ca proportie din rata oficiala de schimb, fiind mult mai mare in Romania decat in CEE 8, ceea ce reflecta o puternica subevaluare a monedei. In acelasi timp, aprecierea reala a ratei anuale a schimbului intre 1991-2002 a fost aproape de 5-6 puncte procentuale similara cu cea inregistrata in Polonia si mai mare decat cea din Ungaria (2,5-4 puncte procentuale) sau Slovenia (1,5-2%) in aceeasi perioada. O medie estimate de 1,5% subevaluare asupra ratei de schimb efective de la nivelul sau de echilibru (1992-2003) ar trebui sa imbunatateasca competitivitatea internationala prin

30

stimularea preturilor competitive la exporturi si prin scaderea celor de la importuri. Asa s-a intamplat in ultimii ani de tranzitie, dar inainte de 1999, politica platilor imprudente asociata cu productivitatea scazuta a muncii a determinat o inrautatire a competitivitatii internationale. Dupa 1999, in ciuda aprecierii ratei reale de schimb, competitivitatea internationala s-a imbunatatit, deoarece cresterea productivitatii era relativ mai mare decat castigurile. Deci cresterea competitivitatii era vitala in industriile bazate pe forta de munca.

Pe de alta parte, sectorul privat in majoritatea din aceste tari este in mare parte finantat de creditele interne iar sectorul financiar este dominat de catre banci.O capitalizare a pietei de valori cu 2,9 procente si o scadere cu 7,8 procente a creditelor interne din sectorul privat in PIB a insemnat ca Romania era cu mult ramasa in urma fata de CEE 10 in 2001. Performanta sectorului financiar se coreleaza puternic cu sectorul intreprinderilor, unde performanta romaneasca exprima constrangeri bugetare puternice in intreprinderi si un proces de privatizare si restructurare a rau-platnicilor greoi, cuplat cu un numar restrans de investitii straine in capitalul economiilor sarace.

In 13 ani dupa colapsul comunismului, tarile CEE au experimentat rezultate foarte diverse in termeni de atractivitate a ISD si crestere economica. Romania a fost o constanta ramasa in urma a fluxurilor ISD pe locuitor intre 1989-2002, in comparatie cu tarile CEE si cu alte economii emergente. Desi modelele neoclasice vor prezice o miscare a fluxurilor de ISD catre economiile sarace cum este Romania, s-a intamplat tocmai contrariul. Capacitatea Romaniei de a atrage ISD-uri este mai mica decat o optime din cea a Republicii Cehe si mai mica decat jumatate din cea a Poloniei, fiind cea mai putin competitiva tara din punct de vedere a ISD-urilor dintre noii membrii UE. Romania se afla inca pe locul 5 din 10 in cadrul tarilor CEE in ceea ce priveste fluxul de ISD-uri din aceeasi perioada, atingand nu mai putin de un sfert din cel al Poloniei.

Media ratei de crestere reala in aceeasi perioada a fost pozitiva, exceptand Lituania, Letonia, Bulgaria, Romania si Estonia. Aceasta este echivalent cu a spune ca pierderile initiale de productie in aceste cinci tari au fost atat de mari incat desi in ciuda performantelor lor recente, nu au reusit sa revina la nivelul veniturilor din 1989. Rata medie anuala de crestere a PIB-ului real pe locuitor intre 1992-2001 a fost de 0,3%, conducand la un PIB pe locuitor de aproximativ 30% din cel de la nivelul UE, care a fost mai mic decat cel al mediei tarilor CEE 10. Potrivit scenariului optimist estimat de Wagner si Hlouskova (2004), Romaniei ii sunt necesari 94 de ani pentru a atinge nivelul PIB-ului pe locuitor al UE 24 (excluzand Luxemburg). Dar 2000 a fost primul an in care Romania a inregistrat o crestere reala a PIB-ului de 2,1%. Aceasta crestere din anii urmatori (5,7% in 2001, 4,9% in 2002, si 4,7% in 2003, conform cifrelor WIIW), conduce la o crestere medie anuala a PIB-ului pe locuitor de 3,35% intre 2000 si 2003.

Media PIB-ului real pe locuitor al tarilor CEE 10 in comparatie cu UE creste de la 35% in 1992 la 40% in 2001. In acelasi timp, PIB-ul total real scade de la 15% la aproximativ 13%. Aceasta se explica prin diferenta de crestere anuala a populatiei: -0,15% pentru CEE 10 in comparatie cu +0,33% pentru UE.

Aceste diferente se traduc prin indicatorii de dezvoltare ai capitalului uman. Romania a avut cea mai mare rata a mortii infantile intre 1990-2001, cea mai mica sansa de viata la nastere si standarde de viata. In ceea ce priveste distributia veniturilor, coeficientul Gini pentru PIB-ul/locuitor al Romaniei intre 1996-1998 comparativ cu

31

evolutia dintre 1987-1990 a crescut mai mult decat cel al Republicii Cehe, Ungariei, Letoniei si Poloniei, dar mai putin decat cel al Lituaniei, Estoniei si Bulgariei.

In cazul Romaniei, calitatea institutiilor publice demonstreaza cea mai mare depresiune in termeni de crestere a competitivitatii. Depresiunea dintre Romania si CEE 10 in medie este de -1,34, mai mare decat depresiunea in indexul stabilitatii macroeconomice (-1,07) sau in indexul sofisticarii tehnologice (-0,56).

Tabelul 3Corelatia dintre cei trei piloni ai cresterii competitivitatii in CEE 10

Indexul mediului macroeconomic

Indexul institutiilor publice Indexul tehnologiei

0.88

0.91

0.76

Dezvoltarea socio-politica si a institutiilor publice

Freedom House plaseaza sistemele politice ale economiilor in tranzitie dintre anii 1990-1999 in patru grupe principale, in raport cu rating-urile bazate pe scorurile medii ale drepturilor politice si libertatile civile incepand de la 1 (liber) pana la 7 (controlat). Limitele pentru determinarea grupurilor sunt urmatoarele:

Democratia competitiva: drepturile politice<=2.0 si libertatile civile <=2.5 Regimul politic concentrat: drepturile politice sau libertatile civile >2.5 Regim indreptat catre razboi: >5 drepturi politice sau libertati civile >2.5 Regim politic non-competitiv: drepturi politice sau libertati civile >5Romania are un regim politic concentrat, mai puternic decat Bulgaria si de 1,6 ori

mai mare decat media CEE.O a doua apreciere ar trebui sa se adreseze guvernelor, cu rolurile lor majore in a

construi institutii publice eficiente cu care afacerile intra in contact. Drepturile de proprietate si prevederile contractuale garantate de un sistem juridic si legal sub o puternica regula legala sunt cruciale in a crea un potential sanatos in afara unei economii de piata libere. Coruptia este o alta sursa majora a distorsiunilor in cadrul cresterii economice si a dezvoltarii. In cuantificarea importantei institutiilor publice in 2003, Blanke (2004) a folosit un index al institutiilor publice (pornind de la 1-slab sau neexistent pana la 7-puternic): o simpla medie a doi sub-indecsi-agregat pe baza

32

intrebarilor cheie. Institutiile democratice s-au imbunatatit in ultimii 7 ani, exceptand Bulgaria si Romania, dar raman slabe in raport cu economiile avansate. In ciuda imbunatatirii stabilitatii politice din 2001, Romania a ramas mult in urma altor tari in ascensiune. Inalta corelatie dintre nivelul dezvoltarii economice, masurat in termenii PIB pe locuitor, si calitatea institutionala subliniaza importanta dezvoltarii mai bune a institutiei guvernului in tarile ramase in urma.

Maturitatea institutiilor publice depinde la randul ei de asteptarile integrarii in UE, si astfel pentru urmatorii trei ani, autorul se asteapta la o viteza mai mare a imbunatatirii institutionale si economice in Bulgaria si Romania, in termenii unei optimiste date a integrarii pentru 2007.

Upgradarea tehnologiei

Principala lectie a teoriei neoclasice a cresterii este aceea ca economia nu poate creste pe termen lung fara progres tehnologic (Solow 1956). Aceasta se poate traduce prin produse mult mai ieftine si/sau o imbunatatire surprinzatoare a calitatii, conducand la segmente mai mari de piata si la crestere economica. Cu institutii mai eficiente si cu un mediu macroeconomic mai stabil, importanta si efectele imbunatatirii tehnologice asupra cresterii economice au crescut puternic (Blanke 2004). Legat de asta este o lectie foarte importanta a unei lumi mai deschise si cu legaturi mai puternice: procesul de imbunatatire a competitivitatii unei tari nu este unul liniar, ci unul in care tarile la diferite nivele de dezvoltare fac fata diferitelor provocari si prioritati (in modelul evolutionist Schumpeter-ian).

Aceste trasaturi subliniate ale progresului tehnologic explica prapastia Romaniei in perioada de tranzitie, si a Bulgariei deoarece ele inca copiaza, dar la o calitate mai joasa institutiile publice si un context economic relativ stabil, in comparatie cu celelalte tari CEE. In locul acestora, upgradarea tehnologic pare a fi si ar trebui sa fie procesul principal de conducere a fortelor in procesul de catching-up.

Capacitatile de inovare in stagiul de conducere a investitiilor in cadrul dezvoltarii economice a Romaniei este mica si concentrata in manufacturi si servicii de export ale surselor externe. (Crizele financiare si socurile cererii externe specific sectoriale sunt evidente in acest stagiu). Principalele mecanisme ale difuziei tehnologice raman fluxurile puternice de ISD, o structura mai complexa a comertului exterior si imitarea sau adaptarea stiintei dezvoltate pentru conducerea economiilor. Imbunatatirile in informatie si infrastructura tehnologiei informatiei, educatia si capacitatile de cercetare ar trebui sa accelereze transferurile mai departe.

O metoda de a masura sofisticarea tehnologica a unei economii, realizata de catre Blanke (2004) este indexul tehnologic. Acesta este media aritmetica a trei sub-indicatori: sub-indexul inovatiei (ce reprezinta ½ din economiile inovationale si 1/3 din cele non-inovationale), un sub-index al informatiei si comunicarii si un sub-index al transferului tehnologic (fiecare reprezentand ¼ pentru economiile inovationale si 1/3 pentru cele non-inovationale). Indexul de transfer tehnologic al Romaniei aste apropiat de media statelor CEE, dar este ramasa in urma in ceea ce priveste inovatia si informatia si instrumentele tehnologice de comunicare, conducand la un depresiune procentuala aproximativa fata de media CEE de 0,59 in sofisticare tehnologica.

33

Apropierea comerciala fata de convergenta tarilor CEE

Cresterea comerciala si cresterea economica au fost mai mari in tarile in tranzitie decat in tarile UE (incluse intra-comercial) intre 1995-2002. Un rol important a fost jucat de cresterea fluxului de ISD-uri in primele, asociata cu o remarcabila descrestere a intrarilor de fluxuri de ISD-uri din America Latina, dar distributia ISD-urilor in tarile CEE a fost disproportionala cu potentialul tarilor. Tiparele lor comerciale erau eterogene in media ratei de crestere anuala a exporturilor, in PIB/loc, in stoc de ISD/loc, si tarifele medii MFN. Cel mai mare nivel mediu al MFN in Romania, se asociaza cu cel mai mic nivel al ISD/loc si cu cel mai mic PIB/loc (exceptand Bulgaria), corelat cu rata media a cresterii anuale a exporturilor relative similara in Polonia, Republica Ceha si Slovacia intre 1995-2002.

Aceeasi perioada a adus schimbari structurale ale pietei in exporturi. Partea manufacturilor din totalul bunurilor exportate a crescut in toate tarile CEE, cu cresteri mai mari in tarile ce atrag mai multe ISD: Hungaria (+19,8%), Polonia (+10,9%), Rebublica Ceha (+6,8%) Bulgaria (+5%) si Romania (+3,7%). Segmentul de produse agricole in bunurile exportate descreste mai mult in toate tarile in ascensiune decat in lume sau in UE: Ungaria (-15,6%), Bulgaria (-10,3%), Polonia si Cehia (-4,4% fiecare), si Romania (-3,5%).

Performantele comerciale ale Romaniei raman relativ slabe in ciuda inaltelor rate ale exportului si cresterii importului intre 1995-2002. Media comertului pe locuitor in Romania intre 2000-2002 reprezinta mai putin de 1/3 din cea a Cehiei si Ungariei, aproximativ ½ din nivelul Slovaciei, aproximativ egala cu cea a Poloniei si mai mare decat cea a Bulgariei.

Analizand legatura dintre cele trei grupe de produse – haine, textile si productia de automobile – Romania a avut cea mai mare parte haine in total marfa exportata (o crestere de 17,1% in 2002 fata de 1990, echivalent cu o zecime crestere de-a lungul perioadei). In acelasi timp partea de haine produse creste cu doar 0,1% la nivel mondial (echivalent cu o crestere dubla in 2002 fata de 1990), si descrestere de 0,6% in UE. Segmentul textilelor in total marfuri exportate creste atat la nivel mondial cat si in CEE si UE. Numai Polonia isi mentine partea sa de textile exportate dar Romania descreste catre cel mai mic nivel al tarilor in curs de dezvoltare intre 1995-2002. Romania s-a descurcat bine in exportul cu haine si cu o extindere mai mica in textile, unde exporturile s-au dublat in ciuda stagnarii exportului la nivel mondial intre 1995-2002. Acest model de specializare este explicat de rata inalta a procesului de comert inafara granitelor (productia in sistem de lohn) in haine si productia de textile. Totusi Romania s-a descurcat prost in productia de automobile, unde comertul mondial a crescut de 2 ori in 2002 fata de 1990 si cu 30% fata de 1995. Romania a avut cel mai mic segment si cea mai mica crestere pe piata productiei de automobile din total exporturi. Slovacia (+15,5%) si Ungaria (12,3%) au avut cele mai bune performante in segment de piata si in cresterea segmentului, intre 1995-2002. Cehia si Polonia sunt urmatoarele cu 9,6% si respective 8,3%.

De cand comertul cu bunuri al Romaniei cu UE s-a liberalizat incepand din 1990, a fi membru UE inseamna mutarea intr-o uniune vamala de la aria liber comerciala pre-existenta. Ar trebui astfel sa aiba un impact imediat mic asupra comertului cu bunuri desfasurat cu cei 8 noi membrii UE si sa dea rezultate pe termen mediu si lung prin

34

cresterea investitiilor si specializarea viitoare a productiei (Landesmann si Stehrer 2002). Cu atat mai putin in zona in care comertul nu este inca deplin liberalizat, cum ar fi grupul producator de automobile, si de asemenea comertul limitat cu servicii, incluzand serviciile financiare. Comertul cu produse agricole de asemenea nu este pe deplin liberalizat, desi comertul cu produse agroalimentare a crescut substantial in perioada de preaderare. Cresterea totala a comertului exterior romanesc din ultimii 14 ani a fost ajutata de tratatele de comert liber incheiate, cu importuri depasind in permanenta exporturile. (Cel mai mare deficit commercial a fost inregistrat in 2003, dupa eliminarea barierelor tarifare din 2002 din comertul industrial cu UE, EFTA si CEFTA).

Asimetria comerciala dintre Romania si UE, in termeni de tarife medii MFN, erau inca relevante in 2002 (de trei ori mai mari in medie). Experienta din Romania si de oriunde sugereaza ca piata interna puternic protejata nu doar reduce stimularea exportului, dar penalizeaza de asemenea economia prin permiterea producatorilor interni ineficienti sa extraga rentele politicilor de productie de la consumatorii interni. In timp ce este un caz teoretic plauzibil pentru sustinerea industriilor recente in activitatile cu puternice efecte de invatare si externalitati pozitive, experienta sugereaza ca asemenea politica trebuie sa fie limitata in timp si conectata la performanta. Teoria sugereaza de asemenea ca protectia tarifara nu este cea mai eficienta metoda de a oferi un asemenea suport, desi in practica a fost de departe cea mai comuna.

Nu in ultimul rand, indexul commercial de deschidere/intensitate – un estimator pentru integrarea comerciala a bunurilor (media importurilor si exporturilor a itemilor bunurilor din balanta de plati impartita la PIB) – plaseaza Romania pe locul 9 din cele 10 tari CEE. Slovacia are o performanta excelenta in procesul de integrare in economiile internationale prin intermediul comertului, in timp ce Polonia este cea mai putin integrata. Ungaria a avut cea mai mare viteza de crestere a integrarii comerciale intre 1995-2002, asociata cu una dintre cele mai mare acumulari de fluxuri de ISD si fluxuri de ISD pe locuitor. Segmentul corporatiilor internationale in exporturi a devenit foarte mare (90%) in Ungaria, urmata de 60% in Cehia si Polonia, si 30% in Slovacia. Convergenta PIB-ului pe locuitor si intensitatea ISD (fluxurile interne si cele externe de ISD-uri impartit la PIB) arata o corelatie pozitiva intre 1991-2002 in media CEE, fiind mai mare in Polonia si Lituania, dar mai scazut in Slovacia, Letonia si Estonia.

Fluxul inalt de ISD-uri in perioada de tranzitie a “inmuiat” capacitatea de absorbtie a economiei din Ungaria, si a condus, implicit, la flux mai mic de ISD, dand Ungariei cea mai mica intensitate a ISD-urilor printre tarile CEE in 2002, dar a fost cuplata cu deschiderea relativ mare a comertului. Romania a ramas in urma in 2002 in integrarea in economia internationala - in comert si in intensitatea ISD – in timp ce Slovacia a excelat in ambele. O corelatie pozitiva intre comert si intensitatea ISD a avut CEE 10 in 2002, dar cu puternice variatii anuale. Corelatia pozitiva pentru CEE 10 a crescut la 0,72, luand in considerare stocul de ISD pe locuitor intre 1989-2002 si deschiderea comerciala in 2002.

In Romania, totusi, o foarte puternica corelatie negativa (-0,90) intre ISD-uri si intensitatea comerciala intre 1997-2002 rezultata dintr-un nivel constant al absorbtiei ISD-urilor, crestere mare a PIB-ului si chiar crestere comerciala, exceptand perioada 1997-1999, cand fluxul inregistrat de ISD coincide cu un puternic declin al PIB-ului, care explica din nou puternica corelatie negativa. Totusi comertul pare a fi o forta

35

conducatoare puternica a convergentei din Romania decat investitiile straine in ultimii 7 ani, care intra in conflict cu descoperirile empirice in media CEE.

Rata de crestere mare din Romania in ultimii 3 ani deriva mult din cererea interna. Acest conflict cu teoria neoclasica (lipsa oricarui rol al cererii in cadrul ratei de crestere, inca prezenta in noua teorie a cererii), si cu un stil al cresterii economice oriunde in statele CEE. Apar intrebari despre rolul cererii in compozitia activitatilor nationale si a procesului de schimbari structurale in influentarea performantelor romanesti, pe de o parte, si despre sustenabilitatea pe termen lung a cresterii economice pe de alta parte. Chiar daca noile modele ale cresterii si comertului subestimeaza rolul cererii, ele recunosc rolul crucial al schimbarilor tehnologice si endogenitatea sa. Dar impactul specializarii tehnologice asupra competitivitatii internationale a Romaniei si cresterea economica este discutat mai tarziu, dupa o privire asupra principalelor provocari ale mediului de afaceri national.

In Romania, totusi, o foarte puternica corelatie negativa (-0,90) intre ISD-uri si intensitatea comerciala intre 1997-2002 rezultata dintr-un nivel constant al absorbtiei ISD-urilor, crestere mare a PIB-ului si chiar crestere comerciala, exceptand perioada 1997-1999, cand fluxul inregistrat de ISD coincide cu un puternic declin al PIB-ului, care explica din nou puternica corelatie negative. Totusi comertul pare a fi o forta conducatoare puternica a convergentei din Romania decat investitiile straine in ultimii 7 ani, care intra in conflict cu descoperirile empirice in media CEE.

Rata de crestere mare din Romania in ultimii 3 ani deriva mult din cererea interna. Acest conflict cu teoria neoclasica (lipsa oricarui rol al cererii in cadrul ratei de crestere, inca prezenta in noua teorie a cererii), si cu un stil al cresterii economice oriunde in statele CEE. Apar intrebari despre rolul cererii in compozitia activitatilor nationale si a procesului de schimbari structurale in influentarea performantelor romanesti, pe de o parte, si despre sustenabilitatea pe termen lung a cresterii economice pe de alta parte. Chiar daca noile modele ale cresterii si comertului subestimeaza rolul cererii, ele recunosc rolul crucial al schimbarilor tehnologice si endogenitatea sa. Dar impactul specializarii tehnologice asupra competitivitatii internationale a Romaniei si cresterea economica este discutat mai tarziu, dupa o privire asupra principalelor provocari ale mediului de afaceri national.

Mediul de afaceri national

Romania este tara veniturilor mici si a muncii intensive. Dar desi veniturile romanesti sunt mici prin standardele internationale, nu sunt comparabile cu cele din tarile vecine cum ar fi Ucraina, Moldova, Bulgaria si tarile CIS. Cu atat mai mult costul competitivitatii este determinat de productivitate, si permitand diferente intre productivitatea muncii si a capitalului sugereaza ca in medie Romania s-ar putea sa nu fie o pozitionare cu costuri atat de reduse ca vecinii sai. Programele de stabilitate au fost implementate pentru a mari viteza privatizarii si restructurarii intreprinderilor de stat. Este foarte cunoscut ca cresterea inceata a investitiilor private, in particular in manufacturi pe scara mare, a fost o constrangere importanta a cresterii economice din Romania. O parte din explicatie se afla in mediul legislativ incert, dar aspecte economice si institutionale mai apropiate au avut de asemenea impact negativ asupra deciziilor investitionale. Este o plangere comuna in partea sectorului privat ca Romania inca are un

36

mediu de afaceri cu greu regularizat. Un caz particular de ingrijorare sunt intarzierile mari in ceea ce priveste sugestiile clientilor, ceea ce face foarte dificil pentru afaceri sa mentina nivelul optim al inventiilor si sa ruleze orice idee “la timp”. Au fost luate unele masuri pentru a imbunatati mediul de afaceri.

Perspectivele privind evolutia investitiilor straine in Romania sunt moderate. Progresele inregistrate in demersurile de aderare la Uniunea Europeana pot reprezenta un factor pozitiv, dar el nu este suficient. Este de asteptat ca nivelul investitiilor straine directe in Romania sa cunoasca o crestere lenta pe termen mediu, o modificare reala putand fi asteptata doar in conditiile atingerii stadiului de economie de piata functionala, respectiv a reluarii de durata a cresterii economice, a realizarii unor modificari structurale in economia Romaniei, a consolidarii sectorului privat in economie si a stabilizarii cadrului institutional si legislativ.

In primele cinci luni ale anului investitiile directe cu impact semnificativ in economie au atins valoarea de 419,2 milioane de dolari. Romania devine din ce in ce mai atractiva pentru investitorii straini, oferind avantaje cum ar fi dimensiunea pietei, forta de munca ieftina si calificata, alaturi de oportunitati de dezvoltare a unor afaceri in domenii strategice ale economiei romanesti (telecomunicatii, energie, transporturi, constructii etc).

Conform datelor statistice provizorii furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), valoarea cumulata a investitiilor directe, in perioada 1991- 2004 (trimestrul I), sub forma capitatului social subscris a depasit 11 miliarde de dolari. In ceea ce priveste numarul total al societatilor comerciale cu participare straina la capital, în luna aprilie au fost înmatriculate 100.281 de noi astfel de societati.

Potentialul investitional al tarii noastre a determinat cresterea interesului investitorilor straini, in special al celor din Uniunea Europeana, precum si al investitorilor provenind din Statele Unite. In acest sens, clasamentul pe tari la 30 aprilie 2004, conform datelor furnizate de ONRC, situeaza pe primele cinci locuri Olanda (1,9 miliarde de dolari), Franta (1,3 miliarde de dolari), Germania (904,8 milioane de dolari), SUA (817,8 milioane de dolari) si Italia (657,8 milioane de dolari).

In contextul inregistrarii unei stagnari pe plan economic mondial, manifestata initial in SUA si Uniunea Europeana, extinsa ulterior la nivel mondial, tarile din Europa de Est si Sud-Est au inregistrat o crestere sustinuta a fluxului investitiilor straine directe. Cu atat mai mult, extinderea Uniunii Europene, avantajele pe care le ofera Romania, precum si facilitatile acordate investitorilor straini reprezinta cateva din motivele pentru care tara noastra a cunoscut cea mai ridicata valoare a volumului investitiilor straine directe atrase in ultimii cinci ani, asa cum arata datele statistice furnizate de bancile nationale ale tarilor din regiune.

Principalele domenii in care s-a investit sunt: telecomunicatiile - 28 de proiecte cu o valoare angajata de 499 milioane de dolari, reprezentand 20,04% din totalul investitiilor, serviciile - 36 de proiecte (353 milioane de dolari, reprezentand 14,16%), industria energetica - 17 proiecte (338 milioane de dolari, reprezentand 13,58%), industria metalurgica - 13 proiecte de 204 milioane de dolari, reprezentand 8,18%), industria constructoare de masini - 19 proiecte (204 milioane de dolari, reprezentand 8,20%), industria lemnului, celulozei si hartiei - 12 proiecte (135 milioane de dolari, reprezentand 5,71%), comert - 44 de proiecte (270 milioane de dolari, reprezentand 10,86%).

37

In ciuda schimbarilor legale, fluxul de ISD-uri ramane sub asteptari. Cele mai mari fluxuri de ISD au fost in timpul declinului PIB (in 1998 – mai mult de 2 miliarde de $). Fluxuri modeste au ramas dupa 1999 si introducerea guvernamentala a reformelor financiare la inceputul lui 2000, pentru a reduce viteza cheltuielilor publice, accelereaza privatizarea si reforma sistemului fiscal. Media anuala intre 1999-2000 a fost de aproximativ 1,1 miliarde $ (Aproximativ 15% din formarea bruta a capitalului fix, comparativ cu 2,7% intre 1985-1995). Anumite prevederi referitoare la ISD introduse intre 2000-2002 au mentinut absorbtia constanta. In 2002 ISD-urile in Romania au reprezentat aproximativ 3,8% din totalul stocurilor de ISD intrate in UE, 4,6% din stocurile de ISD din tarile CEE si 0,16% din totalul mondial de ISD, in ciuda marimii economice relative a Romaniei. Totusi stocurile de ISD au crescut de 10 ori intre 1991-1995 si de 20 ori intre 1991-2002. Procentul ISD-urilor in PIB a fost de 20% in 2002 (Cehia 55%, Ungaria 38% si media mondiala 22,3%). Aceste trenduri au fost asociate cu o crestere de 15% a numarului de companii nationale afiliate Romaniei intre 1991-2002. totusi potentialul ISD comparativ cu performanta a crescut de la 0,3% intre 1993-1995 la o medie de 0,6% intre 1999-2002.

Mai multe observatii viitoare asupra competitivitatii mediului de afaceri romanesc arata trasaturi atat favorabile cat si nefavorabile in cresterea exporturilor determinata de tratatele de liberalizare a exporturilor:

Principalele industrii orientate spre export (23 de industrii cu manufacturi exportate in procent mai mare de 1%) au fost sursa a 80% din totalul exporturilor romanesti: textile si haine (16,5%), produse din piele si incaltaminte (7,5%), metale si articole derivate altele decat metalele de baza (5,6%), agricultura (5,5%). Acestea au absorbit numai 3,24% din fondurile oferite de institutiile finaciare, banci si sectorul asigurarilor in 1999.

Procentul in scadere de transferuri banesti prin instrumentele bancare de plata a exporturilor (ordine de plata, scrisori de credit) din total exporturi conduce la ideea ca exportatorii sacrifica siguranta si securitatea platilor (la costuri mai mari) in favoarea rapiditatii instrumentelor mai putin sigure ( warrant, transfer bancar direct). Multiplele responsabilitati bancare si intarzierile in manevrarea sistemului de siguranta pot explica scaderea proportiei exporturilor platite prin scrisori de credit de la 97,8% in 1993 la 12,1% in 2002. In acelasi timp plata cu ordine de plata a scazut de la 21% la 4,4%.

Avantajul comparativ major al exporturilor romanesti vine din munca ieftina de lucru, totusi 23 de industrii exportatoare principale au insumat doar 24,5% din plata agregata si doar 30% din valoarea adaugata in economia romanesca, in 1999.

Industiile manufacturiere cu costuri sociale nefavorabile sau valoare adaugata negativa au contribuit cu 40% din totalul industriilor manufacturiere exportatoare in 1998, ceea ce sugereaza ca Romania era inca la stagiul de a exporta sub limite. Exporturile erau concentrate in sectorul de stat, care are o eficienta redusa, si ajutat de rata de schimb depreciata. Procentul sectorului privat in total exporturi a crescut de la 48,7% in 1998 la 69,2% in 2003.

Uitandu-ne la procentul de valoare bruta adaugata in balanta de plati in industrile amintite, cea mai competitiva pare a fi industria aeriana si industria constructoare de masini, si industria echipamentelor de birou, dar productia conteaza mai mult decat productivitatea cand estimam performantele exporturilor.

38

Cele 23 de industrii exportatoare consuma doar 20% din cheltuielile R si D ale Romaniei.

Aceste industrii nu primesc subventii pentru productie, exceptand produsele vegetale, care obtin aproximativ un sfert din subventiile oferite economiei romanesti.

Singura industrie exportatoare cu un procent din total venituri-taxe platite este industria petroliera cu 13,6% din TVA si alte taxe de productie. Aceasta desigur este o industrie ce le sustine pe toate celelalte, deci putem spune ca determina efecte semnificative.

Noile legi ale economiilor in tranzitie au fost realizate astfel incat sa reduca interventia statului in sectorul privat. Asemenea initiativa in Romania se poate interpreta de fapt in multe feluri. Este important sa ne uitam la noua reforma guvernamentala care a creat 24 de noi fonduri de colectare a impozitelor ceea ce impune alte obstacole financiare si administrative la nivel microeconomic: proceduri de certificare dificile, autorizatii. Multe din acestea deriva din implementarea acquis–ului comunitar. Dar una nu deriva din acesta, si afecteaza in mod direct exporturile: impunerea unei taxe exporturilor, pentru fondul special pentru Dezvoltare si Modernizare. Nici o lege de acest fel nu este facuta intr-o alta tranzitie.

Exista de alfel si alte initiative pentru a realiza ceea ce se numeste “magazinul cu o singura fereastra”, colaborarea inter-institutionala ce incearca sa elimine stagiile subiective ale administratiei publice in licentiere, aprobare si proceduri de notificare, printr-o specializare a comertului electronic. Implementarea procesului de aprobare automata a documentelor in acord cu standardele UE pentru operatiile de import-export este inca foarte inceata.

Sectorul privat nu este doar un consumator al mediului de afaceri. Poate juca de asemenea un rol important in realizarea si imbunatatirea lui prin programele educationale, atragerea furnizorilor, definirea standardelor, programelor de certificare a calitatii, centre de asistenta manufacturiala, si corpuri colective industriale (Porter 2004). Corpurile colective cum ar fi asociatiile comerciale, camerele de comert, retelele antreprenoriale, agentiile de stabilire a standardelor, centrele de calitate si retelele tehnologice sunt foarte importante in imbunatatirea infrastructurii, oferirea de pregatire si dezvoltarea pietelor exportatoare. Toate acestea s-au numit institutii pentru colaborare, cum ar fi dezvoltarea. Ele au fost ignorate complet in gandirea dezvoltarii economice, dar au un rol esential in in conectarea si coordonarea eficienta a activitatilor colective.

Comertul romanesc se aliniaza cu cel al UE

Comertul este o forta de convergenta a Romaniei la UE. Cand se realizeaza o estimare, o atentie speciala trebuie sa fie alocata diferitelor modificari si efecte de invatare in comertul UE, in extinderea transformarii structurilor si dezvoltarii comerciale, gradelor de specializare, cresterea produselor bazate pe tehnologie, domeniile dominate de capital strain si capital intern, etc.

Toate acestea deriva din transformarile mediului microeconomic si performantele procesului de catching-up. Legaturile puternice cu UE au condus de fapt la integrarea tarilor CEE in fluxurile comerciale ale UE – aproximativ 2/3 din comertul exterior al tarilor CEE este realizat cu UE. Este de asemenea cel mai mare investitor in economiile

39

CEE si devine cel mai mare donator, prin diferite programe pre-aderare si post-aderare pe care le finanteaza. Totusi rezultatele ar sugera ca comertul exterior ce conduce convergenta catre UE nu este la fel de spectaculos ca pentru celelalte tari in ascensiune, desi este mai relevant decat investitiile ce conduc convergenta. Comertul a crescut considerabil si concentratia de export a Romaniei este mare, dar produsele bazate pe resursele naturale si cele bazate pe forta de munca necalificata pot intalni puternice presiuni competitive. Cu atat mai mult faptul ca Romania este una dintre cele mai mari exportatoare de forta de munca din regiune indica faptul ca diferentele salariale sunt destul de mari incat sa stimuleze temporar si/sau permanent emigratia, insemnand ca convergenta veniturilor inca zace undeva in spate. In primii ani ai tranzitiei, Romania a depasit alte tari in ascensiune prin cresterea comerciala dar mai tarziu acest trend s-a inversat. A fost o convergenta mica prin intermediul structurilor de productie similare. Bineinteles, aceasta situatie poate sa se sfarseasca cu rezultate pozitive pe termen scurt sau mediu, deoarece diferenta intre structurile de productie incurajeaza specializarea si anumite salarii castigate in strainatate se intorc ca venituri in tara (3,3% conform lui Daianu, Voinea si Tolici, 2001).

Cresterea comertului exterior. Performanta de crestere a comertului exterior in Romania arata o viteza relativ diferita de a celorlalte tari CEE in perioadele 1990-1995 si 1995-2002. In prima perioada Romania a avut cea mai mare rata de crestere a comertului exterior (218% si respectiv 232%) in CEE 5, exceptand Bulgaria. In a doua perioada exporturile romanesti au crescut cu 294% dar au fost mai scazute decat cele din Ungaria (445%) din Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia si Estonia (322%), si mai mare decat cea din Polonia (244%), Bulgaria si Slovenia (150%). Rata de crestere a importului (273%) a fost mai mica decat Lituania (347%), Slovacia, Letonia si Ungaria (309%), si mai mare decat a Cehiei (264%), Bulgariei, Poloniei, Estoniei si Slovaciei (154%).

In primii 6 ani ai tranzitiei, importurile au crescut mai mult decat exporturile in CEE 5, exceptand Bulgaria si Cehia. Intre 1995-2002, trendul a fost inversat: exporturile au crescut mai mult decat importurile in CEE 10, exceptie facand Polonia si Slovenia.

Indexul concentrarii teritoriale. Exista o relatie pozitiva dar nu semnificativa intre rata de crestere a exporturilor tarilor CEE intre 1995-2002 si concentratia indexului exporturilor cu UE in 2002. Tarile apropiate de granitele UE 15 au avut un indice al concentratiei exporturilor pe pietele europene mai mare, dar nu intotdeauna mai mare decat rata cresterii exporturilor intre 1995-2002. Romania este mai putin dependenta intr-un numar mic al pietelor de desfacere fata de Cehia, Ungaria, Polonia, Slovenia si Slovacia. Exista de asemenea o puternica corelatie intre indicii de concentrare ai exporturilor si importurilor, decat s-ar putea astepta, dar Slovenia, Polonia si Estonia sunt remarcabile deoarece au o concentrare a exporturilor catre UE egala cu aproximativ cu un sfert mai mare decat concentratia importurilor.

Concentratia totala mare a exporturilor romanesti este explicata de cresterea procentului in total exporturi ale UE dee la 37% in 1991 la 68% in 2003. Aceasta coincide cu scaderea numarului economiilor europene aflate in tranzitie de la 34% la 9% si a Federatiei Ruse in aceeasi perioada. Romania difera fata de celelalte tari CEFTA prin prin procentul din total exporturi, care creste usor de la 5,6% la 7,3% in aceeasi perioda. Romania este de asemenea una dintre tarile care a inregistrat o rata mai mica de acoperire cu CEFTA decat cu UE dupa incheierea tratatului de liber schimb din 1997. (Voinea 2002).

40

Trei aspecte sunt importante cand luam in considerare procesul de convergenta al CEE 10. (i) Rata de concentrare a comertului arata o usoara instabilitate de-a lungul timpului dar cu un trend pozitiv. (ii) Exista o instabilitate spatiala in formarea diferitelor grupuri de convergenta. (iii) Autocorelarea spatiala implica rate mai mari de concentrare si crestere pozitiva inversa intre UE si tarile CEE mai apropiate de granitele UE. Toate rezultatele depind bineinteles, de perioada studiata si necesitata reluarea cercetarilor pe o perioada mai mare.

Efectele invatarii versus cele ale demonstrarii. Analizand principalii indicatori pentru comertul exterior cu UE intre 1993-2003, un efect masiv de invatare in ultima decada poate fi observat. Aceasta se oglindeste intr-o imbunatatire semnificativa a ratei de acoperire: de la 68,5% in 1993 la 86,1% in 2003, cu o crestere de 86,1% in 2000 si un nivel aproximativ comparabil in 2002. De asemenea apare si in efectele demonstratiei (incluzand pe acelea ale celorlalti potentiali exportatori) cu un volum mai mare (atingand 67,7% pentru partea din UE a bunurilor romanesti exportate si 57,7% pentru importurile sale in 2003).

Trecerea la complexitate? A avut saltul imens al comertului in produse mult mai complexe efecte benefice in inchiderea prapastiei de dezvoltare cu UE?

1. Deficitul comercial al Romaniei cu UE in 2003 a crescut mai mult de 200% fata de 1993. Dar acesta a fost asociat cu cresterea intensitatii comertului mai mult de 50%, de la 1.88 in 1993 la 2.92 in 2003. Partea de produse industriale in deficit creste cu aproximativ 20% in aceeasi perioada, in timp ce produsele agricole descresc in acelasi ritm, bineinteles.

2. Gradul de specializare a comertului cu UE a crescut atat in exporturi (de la 15,2% in 1993 la 17,6% in 2002) cat si in importuri (de la 13,5% la 13,9%). Oricum, a crescut semnificativ mai mult decat media specializarii comerciale romanesti (12% in importuri si 13% in exporturi, in 2002). Nivelul curent romanesc al concentratiei exporturilor este apropiat de cel al Ungariei (14,36% in 2000), dar mult mai mare decat cel al altor economii in curs de dezvoltare din CEE (2002): Spania - 7,34%, Grecia -4,04%, Polonia – 5,33%, Turcia – 5,42%, Slovacia – 7,67%, Republica Ceha – 7,56% in 2000. Dupa 1999, specializarea comerciala cu UE scade constant, cu o mai mare scadere in importuri decat in exporturi. Aceste trenduri se traduc intr-o mai mare, mult mai rapida crestere a varietatii importurilor decat a varietatii exporturilor. Ultimul este explicat si prin lentul, gradualul proces de crestere al varietatii produselor interne. Varietatea exportului creste la aproximativ 20% ( de la 782 tipuri de produse in 1993 la 931 in 2000), folosind metode simpla de a masura, si cu 10% a importurilor (de la 1040 la 1153 in aceeasi perioada), dar o extindere mai lejera decat in celelalte tari CEE. Relatia dintre varietatea productiei si cresterea economica a fost adresata de Jones (1998) intr-un model simplu, semi-endogen al cresterii. El a concluzionat ca economiile devin mai productive cu cat spectrul disponibil al produselor se largeste. Incepand de la acest model, Funcke si Ruhwedel (2003a) demonstreaza ca varietatea exporturilor este benefica pentru cresterea economiilor in tranzitie. Proliferarea varietatii este mai mare in cazul alergatorilor economici din fata cum ar fi Cehia, Ungaria si Polonia, si mai mica in Romania, care a fost mai apropiata de Bulgaria si Slovacia in acest aspect pana in 2000. Varietatea exportului conteaza pentru PIB-ul pe locuitor care creste in economiile in tranzitie, dar nu in toate industriile. O cadere in “bunurile investitionale” si “bunurile de consum” sugereaza ca productia si exportul de bunuri de capital, care tinde sa aiba o intensitate a

41

abilitatilor mai mare, contribuie semnificativ la crestere si determina traseul dezvoltarii economice. Rolul marii varietati comerciale in explicarea cresterii productivitatii a fost cuantificat in alte munci empirice pe mostre de tari (Funcke si Ruhwedel 2003b pentru OECD, tarile din Asia de Sud-Est, CIS si tarile Est-Europene; Feenstra si Hiau Looi Kee 2004 pentru tarile dezvoltate). Principala descoperire este ca procesul de catching-up al varietatii exportului este asociat cu diminuarea depresiunii productivitatii. Dar intrebari cruciale raman fara raspuns. Este eterogenitatea varietatii exporturilor in tarile in tranzitie mostenita in felul cum pietele competitive opereaza si evolueaza de-a lingul timpului? Sau depinde de asemenea de politicile si prevederile institutionale in productie si piata muncii, care poate fi reformata in contextul strategiei orientate spre crestere?

3. Convergenta Romaniei la UE este aratata prin schimbarile din asemanarile structurii comerciale, estimata cu indexul Finger al similaritatii. Un index pentru similaritatea structurii exportului de 0,77 in 2002 comparativ cu 1993, si unul de 0,81 pentru importuri, sugereaza ca ritmul schimbarilor structurale a fost mult mai lent decat in alte tari CEE, ceea ce se traduce prin schimbari ale structurii exportului de aproximativ un sfert si o cincime in ceea ce priveste importurile. Pana acum, structura comerciala a fost vazuta a se schimba la o extindere alaturi de o crestere in concentrarea/specializarea si varietatea comerciala. Acestea ar creste veniturile din comert cand consumatorii au preferinte eterogene (comertul creste numarul varietatii produselor disponibile), dar premisa subliniata este ca cresterea economiilor de scara in tehnologie are potentialul de a oferi castiguri de bunastare mai mari.

Concluzii

Romania trebuie sa atraga efectele pozitive ale integrarii. Constructia europeana este una elitista. Modelele de integrare sunt si ele elitiste. Este necesara o putenica strategie de lobby la nivel birocratic european, iar Romania trebuie sa devina un cautator de renta in procesul integrarii.

Deficientele clare ale sistemului politic si administrativ se reflecta in nevoia urgenta de reforme in lupta contra coruptiei si in securizarea frontierelor de atatea ori criticat de UE. Convergenta structurala este precara acolo unde conteaza mai mult: guvern, reforma sectorului public, institutiile cheie ale economiei.

Trebuie stimulata delocalizarea spre Romania a activitatilor de cercetare-dezvoltare, design, proiectare, implementare etc. deoarece acestea incuba inovare, creativitate, salarii ridicate, externalitati tehnologice pozitive. Trebuie aplicate un mix de politici petru atragerea investitiilor straine directe, fortate importurile de tehnologie inalta.

42

Bibliografie:

de Grauwe, Paul, Schable, Gunther-“Nominal versus Real Convergence with Respect to EMU Accession-EMU Entry Scenarios for the New Member States, 2003

Dinu, M.; Socol, C.; Marinas, M.-“Mecanisme de convergenta si coeziune”,Editura Economica, Bucuresti, 2005

Dinu, M.; Socol, C.; Marinas, M.-“Economie europeana-O prezentare sinoptica”, Bucuresti, Editura Economica, 2004

Grosu, T.; Socol, C.-“Economia Romaniei. Batalia pentru tendinta-integrarea in Uniunea Europeana”, Bucuresti, Editura Economica, 2003

Sapir, A.-“An agenda for a Growing Europe”, European Comission, Brussels, 2003

Vass, A.- “Romania and the trade and the development approaches to CEE convergence with the EU, under the competitive pressures of integration”, Hungarian Academy of Science, februarie 2005

www.europa.eu.int www.euractiv.ro www.googleprint.com www.insse.ro

43

Tabel 1 : Procesul de catching-up in tarile periferice U.E.

Figura 3. Performantele tarilor periferice fata de U.E.

44

Sursa WIFO

45

46

47

48

49

INDICII ANUALI AI PRETURILOR DE CONSUM ŞI RATA MEDIE ANUALA A INFLATIEI IN PERIOADA 1990-2004

                                                                                                                           an precedent = 100

  ANUL

  INDICII PREŢURILOR DE

CONSUM -%-

  RATA MEDIE ANUALA A INFLAŢIEI

-%-1990 105,1                  5,11991 270,2              170,21992 310,4              210,41993 356,1              256,11994 236,7              136,71995 132,3                32,31996 138,8                38,81997 254,8              154,81998 159,1                59,11999 145,8                45,82000 145,7                45,72001 134,5                34,52002 122,5                22,52003 115,3                15,32004 111,9                11,9

50