1

2

COORDONATORI

Prof. Nicoleta SEVASTIAN

Prof. Mihaela Iuliana VINTILESCU

Prof. Daniela ION

Prof. Amalia POPESCU

Prof. Alina POTINTEU

Prof. Valentina MORARIU

Prof. Mihaela PARASCHIV

COPERTA

Prof. Mihaela Iuliana VINTILESCU

Tehnoredactare

Prof. Mihaela Iuliana VINTILESCU

Prof. Daniela ION

PLOIEŞTI 2013

ISBN 978-606-8287-47-8

AUTORII îşi asumă responsabilitatea pentru lucrările publicate, în ceea ce priveşte conţinutul şi originalitatea lor.

3

CUVÂNT ÎNAINTE

Împărtăşirea experienţelor personale şi cercetarea la nivel teoretic şi practic al domeniilor

sport şi turism de către elevi şi profesori, au constituit resorturile iniţierii şi desfăşurii simpozinului

judeţean cu tema “Beneficiile sportului şi turismului în dezvoltarea personală şi profesională”.

Deopotrivă, sportul şi turismul reprezintă sfere de acţiune cu importante valenţe educative, cu

un impact deosebit în formarea personalităţii tinerilor şi integrarea lor într-o societate modernă,

aflată într-o continuă schimbare.

Simpozionul a reprezentat de altfel, una dintre activităţile propuse în cadrul Proiectului

educaţional “SPORT, TURISM ŞI EDUCAŢIE”, proiect iniţiat şi organizat de Liceul Tehnologic

Administrativ şi de Servicii “Victor Slăvescu” Ploieşti, la care au participat peste 500 de elevi şi

25 de cadre didactice, părinţi şi agenţi economici, din domeniul turismului, colaboratori ai unităţii

şcolare.

Prin paleta activităţilor propuse (Firma de exerciţiu –metodă inovativă de învăţare, Simpozion

judeţean, Excursii tematice, Întreceri sportive, “Jurnal călăuzitor – bune practici”), proiectul a fost o

provocare pentru elevi şi profesori. Activităţile derulate şi rezultatele acestora au confirmat

atingerea obiectivelor propuse:dezvoltarea calităţilor personale de organizare, a spiritului de echipă,

a creativităţii, a faire-play-ului, dezvoltarea armonioasă prin sport a elevilor implicaţi în diverse

activităţi sportive, dezvoltarea spiritului antreprenorial prin implementarea conceptului „firmă de

exerciţiu”, facilitarea integrării absolvenţilor pe piaţa muncii, dezvoltarea abilităţilor şi însuşirea

competenţelor necesare unui viitor angajat, valorificarea reperelor educative ale MEN privind

organizarea activităţilor extracurriculare şi extraşcolare din programul „Să ştii mai multe, să fii mai

bun”, realizarea schimbului între şcoli privind bunele practici prin cunoaşterea culturilor

organizaţionale, consolidarea relaţiei: şcoală – părinţi, dezvoltarea relaţiilor parteneriale cu

comunitatea locală.

Simpozionul a înregistrat un număr de peste 75 de participanţi la secţiunile I şi II, ale căror

lucrări au adus în prim plan, fie experienţe deosebite, acumulate în urma activităţilor sportive şi

turistice pe care le-au organizat sau la care au participat, fie rezultate ale unor cercetări metodico-

ştiinţifice în aceste domenii.

Lucrările au scos în evidenţă rolul important al acţiunilor sportive şi turistice în dezvoltarea

personală a tinerilor, contribuţia acestora la formarea unor competenţe, aptitudini şi valori necesare

integrării în societate, în practicarea unei profesii şi dezvoltarea unei cariere.

Secţiunea III, dedicată concursului de afişe a atras un număr de 27 participanţi, lucrările

realizate de elevi dovedind multă imaginaţie, creativitate, seriozitate şi implicare din partea

acestora.

Pentru anul şcolar 2013 – 2014, este vizată includerea Proiectului educational “SPORT,

TURISM ŞI EDUCAŢIE” în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale, prin lărgirea sferei la

nivel naţional a participărilor cu lucrări în cadrul simpozionului.

4

CUPRINS

Prof. Nicoleta SEVASTIAN, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova ......................................................................... 5

Prof. Mihaela Iuliana VINTILESCU, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova ............................................................. 8

Prof. Ana Maria APETREI, Şcoala Gimnazială “Sf. Vineri” Ploieşti, Prahova ................................................................... 8

Prof. Ştefania ALBU, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova ................................................................................ 11

Prof. Mihaela VINTILESCU, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova ...................................................................... 11

Prof. Gheorghiţa ANGHEL, Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgovişte, Dâmboviţa ..................................................... 15

Prof. Virginia APOSTOL, Colegiul Agricol „Gh. Ionescu Siseşti”, Valea Călugărească, Prahova .................................... 22

Prof. Mihaela Bălăceanu, Comisia Femi – Sport din cadrul FRSPT ............................................................................... 24

Prof. Leliana BENEA, L.T.A.S. “Victor Slăvescu”, Ploieşti, Prahova ............................................................................... 25

Prof. Dr. Constanţa BRUMAR – Colegiul Economic ,,Viilor” Bucureşti ......................................................................... 28

Lect. Univ.Dr. Bianca CHERA-FERRARIO, Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Departament EFS, Dâmboviţa ...... 31

Prof. Florina DAMIAN, Colegiul Tehnic ,,Elie Radu” Ploieşti, Prahova .......................................................................... 34

Prof. Consilier Dr. Izabela Nicoleta DINU, C.J.A.P., Ploieşti, Prahova ........................................................................... 38

Prof. ConsilierŞcolar: Claudia DULU, C.S.A.P. Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” Ploieşti, Prahova ........................ 41

Prof. Roxana Mihaela GHIŢǍ, L.T.A.S. „VICTOR SLǍVESCU” Ploieşti, Prahova ............................................................ 43

Prof. Daniela ION, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova .................................................................................... 45

Prof. Alina Elena POTINTEU, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova .................................................................... 45

Prof. Cornelia-Letiţia MĂRGINEAN, Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu” Blaj, Alba .................................................... 47

Prof. Valentina MORARIU, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova ....................................................................... 49

Prof. Loredana MUNTEANU, CSS Ploieşti, Prahova ...................................................................................................... 52

Prof. Robert MUNTEANU, CSS Ploieşti, Prahova .......................................................................................................... 55

Prof. Gabriela NISTOR, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova ............................................................................. 58

Prof. Mihaela Alina PARASCHIV, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploiești, Prahova .............................................................. 62

Prof. Simona-Gianina PAVEL, Colegiul Naţional „N. Grigorescu” Câmpina, Prahova ................................................... 64

Prof. Adriana PETRE, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova ................................................................................ 67

Prof. Cornelia PETRESCU, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova ........................................................................ 69

Prof. Maria-Magdalena RADU, Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” Câmpina, Prahova ............................................. 72

Prof. Gabriel SIMIONESCU, Colegiul Economic “A.D. Xenopol” Bucureşti ................................................................... 75

Prof. Alina IRIMIA, Colegiul Economic “A.D. Xenopol” Bucureşti ................................................................................. 75

Prof. Niculina STOICA, L.T.A.S. „Victor Slăvescu”, Ploiesti, Prahova ............................................................................ 77

Prof. Psihopedagogie Specială Elena ŢĂRANU, Şcoala Gimnazială Specială Nr. 2 Ploieşti, Prahova ........................... 80

Prof. Mădălina TUINETE, Liceul Tehnologic de Transporturi Ploieşti, Prahova ............................................................ 83

Prof. Anca CIOBOTARU, Liceul Tehnologic de Transporturi Ploieşti, Prahova ............................................................. 83

Prof. Anca CÎRJAN, Liceul Tehnologic de Transporturi Ploieşti, Prahova ..................................................................... 83

Prof. Maria Marilena URUC, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova .................................................................... 87

Prof. Nicoleta IACOB, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova ............................................................................... 87

Prof. Daniela VĂRVĂRUC, L.T.S. „Sf. Apostol Andrei” Ploieşti, Prahova ....................................................................... 90

Prof. Otilia BUCUR, L.T.S. „Sf. Apostol Andrei” Ploieşti, Prahova ................................................................................. 90

5

Prof. Nicoleta SEVASTIAN, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Experienţa acumulatǎ în domeniul cǎlǎtoriilor demonstreazǎ pe deplin rolul esenţial pe care

acestea l-au avut în drumul strǎbǎtut de omenire pe calea progresului, aportul important la victoriile

obţinute în “cucerirea spaţiului”.

Dorinţǎ sau necesitate? Fǎrǎ îndoialǎ, ambele au constituit de-a lungul vremii şi reprezintǎ şi

astǎzi resorturile cǎlǎtoriei. Exploratori, comercianţi, oameni de stiinţǎ şi culturǎ, ambasadori, preoţi

sau intelectuali sǎraci, actori, studenţi calugǎri etc., au cutreierat lumea, fie împinşi de necesitǎţi

materiale, setea de cunoaştere, nevoia regǎsirii de sine în locurile sfinte, fie fugind de prigoana legii

şi a bisericii sau purtând rǎzboaie.

Acestea sunt doar câteva din motivele care l-au determinat pe om, încă din cele mai vechi

timpuri, să cǎlǎtoreascǎ. Este foarte adevǎrat însǎ, cǎ nu toate aceste cǎlǎtorii pot fi identificate cu

cele în scopuri turistice, dar ele au trezit dorinţa şi curiozitatea omului de a cunoaşte ceea ce se aflǎ

dincolo de spaţiul vietii sale cotidiene.

Pe mǎsura trecerii timpului motivaţiile de cǎlǎtorie s-au diversificat, omul având nevoi şi

dorinţe noi, multiple şi mult mai complexe, determinate de transformǎrile înregistrate la nivelul

societǎţii, în diferitele epoci istorice.

În literatura de specialitate se menţioneazǎ antichitatea, ca perioadă pentru începuturile

cǎlǎtoriilor în scopuri turistice, iar consacrarea turismului ca activitate, respectiv apariţia unei “noi

industrii”, cu o evoluţie rapidǎ şi o importanţǎ economicǎ în creştere, sunt localizate spre sfârşitul

secolului al XIX-lea.

Cei mai mulţi dintre experţii în domeniu, considerǎ aşadar turismul ca fiind un fenomen

economico-social specific civilizaţiei moderne, puternic ancorat în viaţa societǎţii, dezvoltarea sa

spectaculoasǎ constituind o trǎsǎtură caracteristicǎ a secolului nostru.

Punctele de vedere asupra fenomenului turistic s-au format odată cu evoluţia sa, iar

aspectele considerate definitorii au variat în funcţie de optica profesionalǎ a celor care şi-au

exprimat opiniile: economişti (fenomenul este în esenţǎ economic, deoarece depinde de un anumit

nivel al veniturilor şi de un anumit potenţial economic), geografi (turismul are loc numai acolo unde

relieful şi clima îl favorizeazǎ), sociologi (senzaţia de libertate din timpul vacanţelor) etc.

Pe mǎsura trecerii anilor şi amplificǎrii cǎlǎtoriilor, abordǎrile fenomenului turistic au

devenit tot mai numeroase, iar conţinutul noţiunii de turism s-a îmbogǎţit, încercând sǎ reflecte cât

mai fidel complexitatea acestei activitǎţi poziţionatǎ la intersecţia mai multor ramuri şi sectoare din

economie.

Prin conţinutul şi rolul sǎu, turismul reprezintǎ astǎzi un domeniu distinct de activitate, o

componentǎ de primǎ importanţǎ a vieţii economice şi sociale pentru un numǎr tot mai mare de ţǎri

ale lumii. Receptiv la prefacerile civilizaţiei contemporane, turismul evolueazǎ sub impactul

acesteia, dinamica să integrându-se procesului general de dezvoltare. La rândul sǎu, prin vastul

potenţial uman şi material pe care îl antreneazǎ în desfǎşurarea sa, ca şi prin efectele benefice

asupra domeniilor de interferenţǎ, turismul acţioneazǎ ca un factor stimulator al progresului şi

dezvoltǎrii.

La nivelul economiei unei ţǎri sau regiuni, efectele turismului trebuie analizate, în general,

plecând de la relaţia lor cu obiectivele fundamentale ale întregului sistem economic. Se poate

determina astfel, contribuţia turismului la creşterea economicǎ, la stabilirea preţurilor, la

echilibrarea balanţei de plǎţi, la distribuţia justǎ şi echitabilǎ a venitului naţional şi utilizarea deplinǎ

a forţei de muncǎ.

Dincolo de consecinţele sale economice, pe plan social, turismul are un aport substanţial la

ridicarea nivelului de instruire, culturǎ şi civilizaţie al oamenilor. Prin stimularea schimbului de

6

valori, turismul favorizeazǎ şi faciliteazǎ îmbogaţirea orizontului cultural, informaţional, atât pentru

turişti cât şi pentru populaţia localǎ, contribuind la formarea lor intelectualǎ.

Investigarea fenomenului turistic, la scarǎ mondialǎ şi naţionalǎ, evidenţiazǎ cursul

ascendent al acestuia, dinamica sa reflectând transformǎrile profunde din viaţa economicǎ şi socialǎ,

dar şi o serie de mutaţii din interiorul sǎu. Industria turismului, conform previziunilor fǎcute de

foarte mulţi specialişti în domeniu, va rǎmâne şi pentru viitor sectorul cu cel mai înalt ritm de

dezvoltare.

În literatura de specialitate existǎ numeroase referiri la problema cauzelor dezvoltǎrii

turismului, evoluţia sa aflându-se sub incidenţa a numeroşi factori, diferiţi ca rol, cu acţiune globalǎ

sau particularizatǎ, asupra unei forme ori componente a activitǎţii turistice. Prin conţinutul lor

specific, momentul şi locul diferit de acţiune, factorii influenţeazǎ în proporţie diferitǎ dezvoltarea

fenomenului turistic, fǎcând practic dificilǎ mǎsurarea aportului fiecǎruia dintre ei.

Au existat diverse abordǎri privind determinanţii fundamentali ai turismului, una din cele

mai cercetate probleme, specialiştii în domeniu încercând realizarea unei clasificǎri a acestora în

funcţie de anumite criterii, prezentarea şi cuantificarea influenţei celor mai importanţi.

Oferta turisticǎ, alǎturi de creşterea economicǎ, mutaţiile demografice şi timpul liber,

reprezintǎ conform celor mai recente abordǎri unul dintre factorii cu o contribuţie majorǎ la

dinamizarea activitaţii turistice.

Constituitǎ din atracţii (naturale şi antropice), echipamente şi forţǎ de muncǎ, oferta

acţioneazǎ asupra consumului turistic şi fenomenului în ansamblul sǎu.

Bogaţia de valori naturale (relief, climǎ, hidrografie,florǎ, faunǎ), istorice, de civilizaţie şi

culturǎ, de care dispune o ţarǎ sau zonǎ, precum şi gradul de amenajare a acestora exercitǎ o mare

forţǎ de atracţie asupra fluxurilor turistice, determinând amploarea şi orientarea lor. Pentru

dezvoltarea turisticǎ a unei zone, existenţa resurselor este esenţialǎ, ele definind în bunǎ parte

specificul acesteia.

“Materia primǎ” pentru industria turismului, valorile (resursele) naturale şi antropice, se vor

transforma în diferite produse turistice numai printr-un consum efectiv de muncǎ vie, înglobatǎ în

prestaţiile de servicii turistice (transport, cazare, alimentaţie, agrement). Resurse mai modeste şi cu

valoare mai redusǎ pot fi compensate prin calitatea superioarǎ a prestaţiilor, ca şi printr-un program

intens de dotare şi amenajare în vederea desfaşurǎrii acelor forme de turism mai puţin dependente

de cadrul natural (afaceri, cumpǎrǎturi, recreere). Eforturile, în direcţia dezvoltǎrii echipamentelor

specifice şi infrastructurii au condus la atragerea fluxurilor de turişti în anumite zone care, pânǎ nu

demult erau exportatoare de turişti (Germania, Cehia).

Produsul turistic reprezintǎ aşadar, rezultatul unor activitǎţi complexe, pentru care, pe

lânga condiţiile naturale atractive, sunt necesare amenajǎri speciale de bazǎ tehnico-materialǎ şi de

infrastructurǎ specific turisticǎ sau cu caracter general.

Posibilitǎţile multiple de combinare a elementelor de atractivitate cu prestǎrile de servicii,

oferǎ posibilitatea diferenţierii produselor turistice contribuind şi la sporirea gradului de atractivitate

a acestora chiar în cadrul aceleiaşi destinaţii de vacanţǎ sau forme de turism.

Complexitatea produsului turistic are drept consecinţǎ puternica specializare a ofertanţilor,

organizarea producţiei turistice având astfel un caracter foarte eterogen.

Succesul pe piaţǎ al ofertanţilor – prestatori sau “fabricanţi” ai diferitelor produse şi

prestaţii, întreprinderi din sectorul comercial, tour - operatori, asociaţii şi organisme cu vocaţie

socialǎ, diferite colectivitǎţi sau organizatii teritoriale – depide de modul în care aceştia reuşesc sǎ

conceapǎ produse turistice care sǎ asigure satisfacerea într-o mǎsurǎ cât mai mare a nevoilor

diferitelor segmente de clientelǎ, sǎ se diferenţieze de produsele concurenţei.

Mutaţiile survenite permanent la nivelul cererii turistice, generate de acţiunea unor factori –

fenomenul de îmbǎtrânire a populaţiei, creşterea duratei timpului liber, ascensiunea factorilor socio-

culturali şi emoţionali faţǎ de cei materiali, evoluţia economicǎ pozitivǎ, etc. – determinǎ modificǎri

şi în cadrul ofertei. Se urmǎreşte apropierea de dinamica nevoilor şi chiar anticiparea lor, dar şi

respectarea constrângerilor de protejare a resurselor şi eficienţa producǎtorilor. Oferta înregistreazǎ

7

astfel o profundǎ înnoire, atât prin îmbunǎtǎţirea calitativǎ a produselor consacrate, cât şi prin

dezvoltarea unei palete de produse turistice noi.

Produsul turistic este chemat sǎ satisfacǎ cerinţe ale unei motivaţii extrem de eterogene şi

complexe, mergând pânǎ la individualizarea ei la nivelul consumatorului turistic.

În practicǎ, tour - operatorul (sau agenţia de turism, după caz) are iniţiativa ofertei, dar în

ultimǎ instanţǎ, clientul este cel care decide dacǎ un produs turistic corespunde dorinţelor,

preferinţelor şi gusturilor sale. În consecintǎ, produsele turistice trebuie sǎ fie adaptate permanent

acestor interese, gusturi şi preferinţe, iar clientul trebuie informat de aceastǎ conformitate,

transformându-l dintr-un turist potenţial în unul real şi, pe cât se poate de constant.

Bibliografie

1. Balaure, Virgil; Cătoiu, Iacob; Vegheş, Călin;Marketing turistic, Editura Uranus,

Bucuresti, 2005

2. Bucur – Sabo,Mariana;Marketing turistic, Editura Irecson, Bucureşti, 2006

3. Stănciulescu,Gabriela;Managementul operaţiunilor de turism, Ediţia a II – a, Editura

All Beck, Bucureşti, 2003

8

Prof. Mihaela Iuliana VINTILESCU, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Prof. Ana Maria APETREI, Şcoala Gimnazială “Sf. Vineri” Ploieşti, Prahova

“Lucrul cel mai important în viaţa popoarelor, este educaţia”, Pierre de Coubertain

Preocupările şi realizările pe plan european în privinţa sportului sunt din ce în ce mai

numeroase. În Carta europeană a sportului acesta este definit ca “totalitatea formelor de activitate

fizică care, prin participare individuală sau organizată urmăreşte: exprimarea sau îmbunătăţirea

condiţiei fizice (fitness-ul fizic) şi a stării mentale de bine; formarea de relaţii sociale; obţinerea de

rezultate sportive în competiţii de diverse nivele”. Putem afirma că există şi o dimensiune

europeană şi în sport şi că în viziunea Consiliului Europei, sportul are un rol de promovare a

sănătăţii şi stării de bine, dar şi un rol de integrare socială.

Educaţia fizică şi sportul au efect sanogenetic de asigurare a dezvoltării armonioase a

personalităţii umane, atât din punct de vedere motric cât şi psihologic.

Obiectivele educaţei fizice pot fi sistematizate în:

1. Dezvoltarea şi fortificarea organismului prin dezvotarea calităţilor motrice (viteză,

coordonare, rezistenţă, forţă), formarea deprinderilor motrice de bază (mers, alergare, sărituri,

arunacare şi prindere), corectarea unor deficienţe fizice (programe individuale de recuperare,

kinetoterapie);

2. Dezvoltare din punct de vedere psihic şi formarea personalităţii elevului care presupune

dezvoltarea:

a) proceselor:

cognitive (gândire, imaginaţie, percepţie, spirit de observaţie),

afective (bucurie, satisfacţie, încredere în forţele proprii, mobilizare, emoţii),

volitive (curaj, ordine, disciplină, perseverenţă).

b) trăsăturilor de personalitate: temperament (calm, echilibrul emoţional),

caracter (tenacitate, echitate),

interese (dorinţa de a obţine performanţă, dorinţa de practicare a exerciţiului fizic),

aptitudini (rapiditatea gândirii, concentrarea, atenţiei),

convingeri privind importanţa şi consecinţele practicării exerciţiului fizic, a mişcării în

mod sistematic şi continuu.

Pentru o imagine mai completă a educaţiei fizice, vom aminti patru paradigme:

1. Paradigma biomedicală – accentuează funcţia terapeutică a educaţiei fizice, avantajul

acestei perspective fiind valorificarea exerciţiilor fizice pentru menţinerea sănătăţii şi prevenirea

unor boli;

2. Paradigma socioculturală - susţine ideea că rostul educaţiei este de a contribui la

integrarea socială a elevului;

3. Paradigma estetică este centrată pe idealul armoniei - Kalokagathia – educaţia fizică

urmărind dezvoltarea armonioasă, realizarea echilibrului psihologic, frumuseţea fizică şi spirituală,

“O minte sănătoasă într-un corp sănătos”.

4. Paradigma psihologică privind dezvoltarea proceselor şi trăsăturilor de personalitate.

Formele şi mijloacele de realizare a educaţei fizice le putem sistematiza din punct de vedere

formal şi nonformal astfel:

9

a) În cadrul şcolii sub îndrumarea profesorului: lecţia de educaţie fizică, concursuri şi

competiţii, excursii, drumeţii;

b) Independent, în afara cadrului şcolii, ca expresie a conştientizării importanţei activităţilor

fizice: programe individuale de tip “culturism”, stretching, jogging, jocuri sportive, jocuri

distractive, excursii, drumeţii.

“Dezvoltarea psihică a omului nu poate fi înţeleasă în plenitudinea ei, dacă nu se ia în

consideraţie una din dimensiunile fundamentale psiho-comportamentale ale personalităţii – jocul şi

activităţile recreative şi distractive. Jocul a fost considerat de majoritatea psihologilor ca o

activitatecaracteristică vârstei în creştere, copilăriei. După cum se ştie, însă, jocurile însoţesc

întreaga evoluţie a omului, până la bătrâneţe; chiar dacă formele lor de manifestare se modifică,

principalele caracteristici se păstrează, dând fiecărei vârste o savoare particulară, răspunzând

specific unor nevoi şi tendinţe firesc şi permanent umane.”

Dintre caracteristicile jocurilor putem enumera, în funcţie de natura jocurilor specific

diferitelor vârste, următoarele activităţi:

Activitatea naturală, “instinct al jocului” care se referă la activităţile fireşti, mişcările

naturale, cele de manifestare şi evidenţiere a calităţilor native ale fiinţei umane;

Activitatea liberă, care se manifestă fără constrângere şi în care primează iniţiativa

jucătorului, dorinţa şi nevoia de mişcare;

Activitatea spontană, care apare din însăşi nevoia fiinţei umane şi aici subliniem

transformările care apar în cadrul jocului datorate imprevizibilului, tendinţelor şi modalităţilor de a

satisfice fantezia caracteristică vârstei respective;

Activitatea atractivă, poate provoca stări afective pozitive prin plăcerea senzorială sau prin

încordările şi relaxările ce însoţesc jocurile periculoase, poate produce satisfacţia prin “Câştig”-

“succes”.

Activitatea totală, cuprinde toate funcţiile psihice: perceptive, volitive, afective,

imaginative, motrice, etc;

Activitatea dezinteresată, urmăreşte doar satisfacţia trebuinţelor de ordin psihic în vederea

trăirii bucuriei activităţii autonome şi gratuite;

Activitatea recreativă,compensatorie, caracteristică activităţilor recreativ-distractive ale

adulţilor, denumite şi activităţi de “loisir”, prin care se urmăreşte destinderea, distracţia,

compensarea stării tensionate cu o stare de relaxare.

Despre activităţile recreative putem spune că jocul este mijlocul de realizare al scopului

propus şi reprezintă manifestări ale nevoii omului de a petrece timpul liber în mod plăcut şi de

refacere a forţelor psihice.

J. Dumazadier, sociolog, consideră că “activităţile de loisir au scopul recreerii şi

divertismentului în vederea refacerii individului.”

Recreerea apare ca necesitate după o activitate intensă (şcolară sau profesională) care

solicită fizic şi psihic individul, dar şi pentru dezvoltarea laturilor personalităţii care nu se pot

manifesta în timpul activităţii intelectuale.

Jocurile adolescenţilor se deosebesc de jocurile vârstei copilăriei, pentru că le privesc din alt

unghi, ele devin jocuri tehnice (aparate şi tehnici de mânuire), jocuri ocupaţionale (colecţii, artă,

muzică), jocuri intelectuale (caracter filozofic) sau distracţii. Activităţile desfăşurate, pun accent pe

performanţă, competivitate şi succes. Jocurile sportive ocupă un loc important în viaţa lor şi

manifestă dorinţa de cunoaştere dincolo de simpla practicare a lor.

Perioada următoare adolescenţei se caracterizează printr-o emancipare a personalităţii şi o

independenţă care permite organizarea şi alegerea distracţiilor în raport de preferinţe, timp liber,

posibilităţi şi anturaj.

Un rol important în alegerea modului în care îşi pot petrece timpul liber este motivaţia

pentru ceva, iar această motivaţie apare atunci când modelele există şi sunt la îndemâna lor.

Societatea actuală, reprezentată în secvenţe prin mass-media, crează o iluzie de cum ar

trebui să fie modelul din ziua de astăzi, iar motivaţia tinerilor se pliază pe aceste secvenţe.

10

Dorinţa de a fi campioni, de a avea succes, de a câştiga este caracteristică vârstei

adolescentine. Din nefericire, constatăm că din ce în ce mai puţini adolescenţi vor să se alăture celor

ce doresc acest lucru. Astăzi, majoritatea tinerilor nu se văd pe acestă treaptă a valorilor consacrate,

nu doresc să-şi depăşească condiţia comodă de trai zilnic, vor rezultate facile fără efort susţinut.

Munca din spatele performanţelor, nu o realizează şi nu o apreciază la justa valoare.

Dar, dacă spunem sport, spunem mişcare, iar mişcarea este inevitabilă în orice acţiune

întreprindem. Orientarea copiilor către activităţile sportive, pe lângă efectele benefice ale mişcării,

asupra sănătăţii şi dezvoltării psihomotorii, oferă şi satisfacţii pe plan personal. Prin sport îşi

dezvoltă calităţile moral-volitive, îşi dezvoltă încrederea în forţele proprii şi capătă o disciplină,

simţ de orientare şi organizare mult mai pregnant decât în contextul unei dezvoltări de la sine.

În concluzie, achiziţia fundamentală cu care ar trebui să rămână fiecare persoană care a

practicat educaţia fizică ar fi un mod natural de abordare a vieţii, convingerea privind importanţa şi

necesitatea mişcării şi deprinderea de a o practica efectiv.

Acesta este sensul transformării educaţiei în autoeducaţie în domeniul educaţiei fizice şi

sportului.

Să nu uităm că „Sportul te învaţă să câştigi cinstit. Sportul te învaţă să pierzi demn. Prin

urmare, sportul te învaţă de toate, te învaţă ce este viaţa”, aşa cum spunea Hemingway.

Bibliografie

1. Cojocariu, V.M.; Fundamentele pedagogiei, Editura V& Integral, Bucureşti, 2007

2. Dumitru, Gh.;Sănătate prin sport pe înţelesul fiecăruia, Federaţia Română Sportul pentru

Toţi, 1997

3. Epuran, M.;Psihologia educaţiei fizice, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1976

4. Scarlat, E.; Scarlat, M.B.; Educaţie fizică şi sport, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2002

*** Ministerul Tineretului şi Sportului, Impactul sportului asupra socializării, C.C.P.S.,

Bucureşti, 1996

11

–

Prof. Ştefania ALBU, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Prof. Mihaela VINTILESCU, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

După publicarea în anul 1995 a cărţii „Inteligenţa emoţională” şi în 2006 a celei intitulate

„Inteligneţa socială” de Daniel Goleman, aproape toate descoperirile ştiinţifice majore dezvăluie

perspective surprinzătoare legate de lumea noastră interpersonală. Cea mai importantă descoperire a

acestui nou domeniu este faptul potrivit căruia: cu toţii suntem interconectaţi. Chiar şi cele mai

banale întâlniri acţionează în interiorul creierului ca regulatori şi ne stimulează emoţiile, unele

pozitive, altele nu. Cu cât o legătură emoţională este mai puternică, cu atât mai mare este forţa

reciprocă. Cele mai puternice schimburi se petrec între noi şi acele persoane cu care petrecem cea

mai mare parte a timpului, zi de zi şi an de an – în special cele la care ţinem foarte mult.

Aşadar, relaţiile pe care le avem unii cu alţii ne modelează nu numai experienţa de viaţă, ci

şi funcţiile biologice: relaţiile care ne îmbogăţesc sufleteşte au un impact binefăcător asupra

sănătăţii noastre, în timp ce relaţiile nocive ne pot otrăvi încet trupurile.

Ne-am întrebat adesea în ce măsură dezvoltarea „inteligenţei emoţionale”, cu accentul pus

pe anumite capacităţi umane cruciale „din lăuntrul” nostru ca indivizi, pe abilitatea de a ne controla

emoţiile şi potenţialul interior pentru relaţii pozitive, poate aduce beneficii şcolii, educării elevilor?

Deoarece atunci când interacţionăm, ne ajutăm reciproc să ne modelăm unii pe alţii, noi întrebări

legate de mai buna desfăşurare a procesului educaţional s-au ivit: Putem să-i ajutăm pe copiii noştri

să se maturizeze, integreze în societate şi să fie fericiţi?; Poate un profesor sau un lider să stimuleze

la maxim creierul elevilor sau al angajaţilor?; Cum pot ajunge să trăiască împreună şi în bună

înţelegere grupurile sfâşiate de ură?; Cu alte cuvinte, cum putem „îmblânzi” violenţa?.

Din dezbaterile ştiinţifice ale ultimilor ani, ajungem la concluzia că psihologii nu au căzut

de acord care dintre abilităţile umane sunt sociale şi care emoţionale; cele două domenii se

întrepătrund. „Toate emoţiile sunt sociale”, remarca Richard Davidson. După modelul propus de D.

Goleman, elementele inteligenţei sociale pot fi organizate în două mari categorii: conştiinţa socială

– ceea ce sesizăm despre ceilalţi – şi dezinvoltura socială, ceea ce facem apoi cu acea conştiinţă.

Conştiinţa socială acoperă un spectru larg, care merge de la sesizarea instantanee a stării

interioare a celuilalt până la înţelegerea sentimentelor şi gândurilor acestuia sau „priceperea”

situaţiilor sociale complicate. Simpla sesizare a simţămintelor cuiva sau simplul fapt că ştim ce

gândeşte sau intenţionează cineva nu garantează însă interacţiuni fructuase.

Dezinvoltura socială se contruieşte pe conştiinţa socială tocmai pentru a da naştere la

interacţiuni eficace şi fără probleme.

Cercetările legate de dezvoltarea inteligenţei socio-emoţionale şi starea optimă pentru

realizarea personală arată că elevii care se simt legaţi de şcoală – de profesori, de alţi elevi, de

şcoala însăşi – au rezultate şcolare mai bune. De asemenea, pot rezista mai bine în faţa pericolelor

adolescenţei moderne: elevii cu legături emoţionale sunt mai puţin predispuşi la violenţă, bătaie,

vandalism, anxietate, depresie, droguri, sinucidere, chiul şi abandon şcolar.

Un studiu efectuat asupra a 910 elevi de clasa I privind efectul stilului de învăţare, asupra

calităţii învăţării copiilor cu probleme au arătat că (Goleman, 2007):

12

Cele mai bune rezultate au fost întâlnite atunci când profesorii:

Au fost atenţi şi au răspuns nevoilor copilului, stărilor lui interioare, intereselor şi

capacităţilor sale, permiţându-le acestora să le ghideze interacţiunile;

Au creat o atmosferă destinsă în clasă, manifestată prin conversaţii plăcute, râs şi entuziasm;

Au dat dovadă de afecţiune şi „perspectivă pozitivă” asupra copilului;

Au condus clasa cu înţelepciune, propunând standarde şi rutine clare, dar flexibile, astfel

încât elevii se supuneau regulilor, în mare parte, din proprie voinţă.

Cele mai slabe rezultate au apărut atunci când profesorii au fost distanţi din punct de vedere

emoţional şi nu s-au implicat.

Elevii buni continuau să înveţe bine indiferent de mediu. dar elevii cu probleme, care aveau

profesori reci sau dominatori, înaintau greu prin materie chiar şi atunci când profesorii urmau

regulile pedagogice de predare.

Studiul a descoperit o diferenţă uimitoare în rândul elevilor cu probleme: dacă aveau un

profesor cald, receptiv, aceştia înfloreau, învăţând la fel de bine ca şi alţi copii. Puterea unui

profesor conectat emoţional este extraordinară. Profesorii buni sunt asemenea părinţilor buni.

Oferind o bază de siguranţă, profesorul creează un mediu care permite creierelor elevilor să dea un

randament maxim. Baza aceasta devine un refugiu ocrotitor, o zonă de forţă din care elevii se pot

aventura mai departe să exploreze, să înveţe lucruri noi, să se realizeze. Există programe de

„învăţare socială/emoţională” potrivite cu programa şcolară standard pentru orice vârstă, prin care

copiii dobândesc abilităţi precum conştiinţa de sine şi controlul emoţiilor neplăcute, empatia şi

înfruntarea fără probleme a relaţiilor. În şcoala contemporană profesorii sunt din ce în ce mai

conştineţi de importanţa oferirii unor oportunităţi educaţionale care să intensifice dezvoltarea

emoţională şi competenţa socială a tuturor elevilor. Eforturi eficiente de abordare a nevoilor sociale

şi emoţionale ale acestora pot promova performanţa şcolară şi sentimentul cetăţenesc şi pot reduce

probabilitatea ca elevii să se angajeze în comportamente dezadaptative şi riscante precum violenţa,

consumul de stupefiante şi activităţile sexuale timpurii şi neprotejate. Cheia realizării unui program

şcolar eficient este SEL (Graczyk şi colab., 2011). Concret, SEL reprezintă procesul prin care copiii

şi adulţii dobândesc capacitatea de a-şi recunoaşte şi gestiona emoţiile, de a lua decizii responsabile,

de a stabili relaţii pozitive cu alţii şi de a deveni indivizi sănătoşi şi productivi. Educaţia emoţională

şi socială (EES) implică deprinderea unui grup fundamental de competenţe de viaţă, cognitive,

afective şi comportamentale care promovează dezvoltarea pozitivă a copiilor. EES se realizează în

mod optim în medii sigure şi suportive şi este facilitată printr-un proces de modelare, observare,

practicare, reîntărire constructivă şi consiliere. EES le oferă copiilor atât instrumentele, cât şi

oportunităţile de folosire a competenţelor pentru a atinge o gamă de rezultate pozitive, sociale şi de

sănătate, relaţii interpersonale eficiente, dezvoltare şcolară şi a carierei, cetăţenie responsabilă şi

sănătate emoţională şi fizică. Pentru a atinge aceste rezultate, un copil are nevoie să devină

competent din punct de vedere emoţional şi social: adică să posede capacitatea de a înţelege,

gestiona şi exprima aspectele emoţionale şi sociale ale vieţii sale în moduri constructive şi de a se

adapta la solicitările complexe ale creşterii şi dezvoltării. Există un consens crescând de opinii ca

abordarea „inteligenţelor” emoţională şi socială ale copilului este o componentă esenţială a unei

vieţi fericite şi productive (Gardner, 1993; Goleman, 1995; Mayer şi Salovey, 1997; Sternerg, 1996,

apud. Graczyk şi colab., 2011, p. 389).

Programele SEL de calitate consideră elevii participanţi activi la învăţare şi folosesc strategii

de învăţare interactive. Folosesc tehnici cum ar fi lucrul în grup, discuţiile, învăţarea cooperativă şi

jocurile de rol (idem, p. 397) ca şi dialogarea, practica ghidată şi asigurările din partea profesorilor

şi colegilor. Pentru a promova generalizarea programele SEL de calitate sunt concepute pentru a

oferi elevilor ample oportunităţi de practicare a competenţelor atât în clasă, cât şi în afara clasei. În

clasă, profesorii pot folosi dialogul ca mod de facilitare a generalizării. Prin dialog, profesorul îi

poate încuraja pe elevi să reflecteze la o situaţie, să-şi conştientizeze trăirile imediate faţă de ea şi să

genereze strategii pe care le pot utiliza cu succes, apoi, pentru rezolvarea problemei curente.

Dialogul poate fi folosit când un elev se confruntă cu o situaţie care reprezintă un context de

aplicare a competenţelor SEL învăţate. Însă, ocaziile de dialog nu sunt limitate la sala de clasă.

13

Multe dintre cele mai importante ocazii interpersonale apar în cadre mai puţin structurate cum ar fi

activităţile extraşcolare: vizite de studiu, excursii, tabere. Acestea constituie oportunităţi de

dezvoltare, practicare şi recunoaştere a comportamentelor emoţional adecvate şi social competente

în afara clasei. Calitatea şi eficienţa acestor activităţi depinde de comportamentul profesorului.

În acest context, taberele şcolare constituie un minunat prilej de stimulare, dezvoltare şi

aplicare a inteligenţei emoţionale şi a celei sociale. Elevii se află într-o perioadă din viaţa lor în care

nu numai că sunt nevoiţi să se descurce singuri, să-şi gestioneze resursele materiale şi energetice,

dar şi să interacţioneze cu ceilalţi participanţi, elevi şi ei, mai mult sau mai puţin cunoscuţi. În

acelaşi timp, faptul că sunt departe de persoanele semnificative din viaţa lor, îi determină să aibă o

mai accentuată conştiinţă a ceea ce se întâmplă în şi cu viaţa lor emoţională, să aibă o mai riguroasă

autoexigenţă în manifestările lor afective.

În cadrul perioadei petrecută în tabără, elevii se pot cunoaşte mai bine pe ei înşişi, îşi pot da

seama care le sunt capacităţile, abitităţile cognitive, dar şi cele emoţional-relaţionale, îşi pot da

seama şi de limitele/ de dificultăţile sociale şi afective pe care le întâmpină cu o mai mare frecvenţă.

Taberele reprezintă, de asemenea, un minunat prilej pentru cadrele didactice de a-şi cunoaşte

elevii, de a-i îndruma într-un cadru nonformal, spre a-şi edifica şi manifesta o matură inteligenţă

emoţională şi socială. Aceste achiziţii socio-afective sunt fundamentale pentru o viaţă ulterioară

concurenţială, unde eşecul pândeşte la orice pas şi imaginea personală are o mare valoare, pentru o

viaţă în care singurătatea devine o variantă tristă, dar viabilă, unde frustrările acumulate pot duce la

dezechilibre afective severe sau chiar la stări depresive prelungi.

Taberele şcolare oferă elevilor mediul propriu manifestării entuziasmului, optimismului,

sentimentelor frumoase de prietenie, de generozitate, de devotament, adică – pe scurt – mediul în

care se pot apropia unul de celălalt, pot avea încredere unul în celălalt, pot visa la idealuri solide în

viaţă. Ei pot pleca întotdeauna îmbogăţiţi nu numai din punct de vedere cognitiv, cât şi din punct de

vedere afectiv şi socio-relaţional.

14

Bibliografie

1. Goleman, D; Inteligenţa socială, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007

2. Graczyk, P. A.; Weissberg, R.P.; Payton, J.P.; Jelias, M.; Greenberg, M.T.; Zins, J.E.;

Criterii de evaluare a calităţii programelor şcolare de învăţare socială şi emoţională, în

Bar-On, R.; Parker, J.D.A.; Manual de inteligenţă emoţională, Editura Curtea Veche,

Bucureşti, 2011

15

–

Prof. Gheorghiţa ANGHEL, Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgovişte, Dâmboviţa

Motto: ,,Aşa mergem din veac în veac, ca drumeţul din calea lupilor”, Nicolae Iorga

Am început cu un motto considerând că fiecare dintre noi are un motiv anume să

călătorească, să descopere tainele naturii ce ne înconjoară şi ne oferă atâtea satisfacţii…

Activitatea mea ca profesor, membru al ONG-ului ,,Asociaţia de Turism Chindia”,

Târgovişte,şi ca persoană căreia îi place să se implice, alături de cei tineri în activităţi de turism,

tabere, ecologizare, voluntariat o pot enumera astfel:

2004, Parteneriat cu Clubul ,,Asociaţia de Turism Chindia”;

14 - 15.05.2005‚,Acţiune de alpinism şi speologie’’cu elevii de la Grupul Şcolar Agricol

Nucet, organizată de Ileana Bocanciu membră a ATC Târgovişte, la Centrul de Agrement pentru

Tineret Cerbul – Brătei;

23.05.2005, Contract de parteneriat între Fundaţia Antartica România, ATC, şi Grupul

Şcolar AgricolNucet, cu ocazia acţiunii ,,Să descoperim Antarctica”;

18-20.11.2005,,Şcoala de educaţie turistică”, a XVIII-a etapă a programului “Educaţie prin

Turism”, acţiune desfăşurată la Centrul de Agrement pentru Tineret Cerbul- Brătei;

20-22.10.2006 ,,Eco tabară în Bucegi”, a XXI-a etapă a programului “Educaţie prin

turism”,acţiune desfăşurată la Centrul de Agrement pentru Tineret Cerbul - Brătei;

24-26.11.2006,,Tabară de speologie”, a XXII-a etapă a programului “Educaţie prin turism”,

Acţiune desfăşurată la Centrul de Agrement pentru Tineret Cerbul - Brătei;

26-28.10.2007 ,,Cel mai tare munțoman”, a XXVII-a etapă a programului “Educaţie prin

turism”, acţiune desfăşurată la Centrul de Agrement pentru Tineret Cerbul – Brătei;

30.11.-2.12.2007,,Şcoală de orientare turistică montană pentru tineret”, etapă a programului

“Educaţie prin turism”, acţiune desfăşurată la Centrul de Agrement pentru Tineret Cerbul – Brătei;

26.02.2008 am încheiat contract de parteneriat cu Asociaţia de Turism Chindia (ATC), atât

pentru participare cât şi pentru asigurarea sponsorizării elevilor participanţi de către ATC;

6-10.08.2008 ,,Şcoala Muntelui”, tabăra de corturi, a XXXIII-a etapă a programului

“Educaţie prin turism”, acţiune desfăşurată la Centrul de Agrement pentru Tineret Cerbul – Brătei;

3-9.08.2009 “Şcoala curajului-Aventură 2009”, a XXXIII-a etapă a programului “Educaţie

prin turism”, acţiune desfăşurată la Centrul de Agrement pentru Tineret Cerbul – Bratei;

1-3.10.2010 ,,Şcoala de educaţie turistică pentru tineret”, monitor, acţiune desfăşurată la

Centrul de Agrement pentru Tineret Cerbul – Brătei; elevii participanţi de la clasa a XIII-a A R.P.,

Tehnician în industria alimentară au fost: Manciu Constantin Raimond, Matei Marcela-Georgeta,

Oprea Marius Mihăiţă;

18.06.2011,,Mai mult verde mai mult albastru”, activitate inclusă în programul ,,Natura ne

învaţăprimii paşi în viaţă”, acţiune desfăşurată la Centrul de Agrement pentru Tineret Cerbul –

Brătei;

1-24.06.2011, Acord de parteneriat între Asociaţia Ecologică Floare de Colţşi Grupul Şcolar

Agricol Nucet, pentru desfăşurarea acţiunii ,,Voluntar la Plaiul Domnesc”;

25 septembrie 2010, coordonarea şi participarea la acţiunea ,,LET’S DO IT,

ROMÂNIA!,Curăţenie în toată ţara, într-o singură zi, în zona ,,Ferma Erbaşu” din localitatea Nucet;

realizarea de parteneriate între şcoală şi Europe Direct;

16

24 septembrie 2011, coordonarea şi participarea la acţiunea ,,LET’S DO IT,

ROMÂNIA!,Curăţenie în toată ţara, într-o singură zi, în zona liceu –calea ferată, din localitatea

Nucet; realizarea de parteneriate între şcoală, primărie şi Europe Direct;

15 mai 2012, coordonarea şi participarea la acţiunea ,,LET’S DO IT, ROMÂNIA!,Curăţenie

în toată ţara, într-o singură zi, în zona liceu –calea ferată, din localitatea Nucet;realizarea de

parteneriate între şcoală, primărie şi Europe Direct;

M-am oprit asupra unei activităţi de ecologizare în zona Tabăra Cerbu-Bolboci, care mie mi

s-a părut extraordinară.

Sosirea în Tabăra Cerbu îţi dă întotdeauna fiori, pentru că ştii că urmează, altceva decât ceea

ce trăieşti în oraş, la sat, la tine acasă… După sosire, se face cazarea şi în sala de mese, seara, se

anunţă programul pentru activitatea de a doua zi, în timp ce se completează chestionarul iniţial…

La Tabăra Cerbu, d-na Ileana Bocanciu realizează activităţi diverse de instruire a elevilor:

orientare în teren cu busola, orientare cu harta, alpinism, căţărare la liber, tiroliană, rapel, o serie de

jocuri, seara activităţi culturale, etc.

17

Dimineaţa servim micul dejun, primim pachetele pentru pranz, şi ultimele indicaţii pentru

traseu. Se anunţă o zi grea. Ne luăm mănuşile şi sacii, binenţeles că nu ne uităm nici rucsacul pentru

traseu. Să învăţăm ce înseamnă responsabilitatea şi solidaritatea! Suntem o echipă!

Începem să adunăm cam tot ce găsim de la

Tabăra Cerbu la Tabăra Vânătorul.

Uşor, de la 1 sacajungem până la numărul

44. Suntem descurajaţi de ceea ce putem să

găsim…Numai gunoaie lăsate de oameni…

18

După ce am terminat în această zonă, continuăm să mergem pe traseu spre Zănoaga, spre

Muntele Orzei şi de aici să ajungem la lacul Scropoasa.

19

De la Lacul Scropoasa, continuăm traseul până la Lacul Bolboci, în acelaşi timp, acesta refăcându-

se, prin vopsirea marcajelor.

20

21

Seara, pentru ca să nu vină urşii la locul unde s-au depozitat sacii cu gunoaie, aceştia au fost

transportaţi de către d-na Ileana Bocanciu şi d-ul Marius Prundaru, într-un loc sigur, de unde să

poată fi recuperaţi de maşina comunităţii.

După masa de prânz, a treia zi (după programul de voie bună), suntem răsplătiţi cu câte o

diplomă, iar pentru memoria acestor evenimente se fac ultimele fotografii…

Ne-am bucurat că am făcut o astfel de activitate în mijlocul naturii! Dar, gustul amar că

oamenii lasă după ei oriunde merg, gunoaie ce poluează mediul nostru de viaţă, ne face să privim cu

pesimism la capacitatea românilor de a se lăsa educaţi în această privinţă…de a fi civilizaţi prin

aruncarea ambalajelor la locul amenajat.

22

-

Prof. Virginia APOSTOL, Colegiul Agricol „Gh. Ionescu Siseşti”,Valea Călugărească, Prahova

Accesul la cultură şi libertatea de exprimare culturală sunt drepturi fundamentale şi

componente cheie ale societăţilor democratice. Cultura generează valori în sine. Ea îmbogăţeşte

viaţa, întăreşte empatia, dezvoltă spiritul de observaţie şi capacitatea de a înţelege lumea. Pe de altă

parte, cultura este un factor catalizator în educaţie.

Cultura şi patrimoniul ilustrează diversitatea noastră culturală. Acestea deschid spaţii

materiale şi mentale pentru imaginaţia individuală şi colectivă şi sunt instrumente cheie pentru a

înţelege mai bine lumea complexă în care trăim şi realităţile interculturale.

În contextul socio-cultural din România, s-a constatat apariţia şi proliferarea contraculturii,

generată atât de lipsa de motivaţie pentru cunoaştere cât şi de noile preocupări ale tinerilor de a-şi

ocupa timpul liber.

Încurajarea tinerilor să viziteze muzee este o altă formă de a-i ajuta şi a-i sprijini pe elevi să

înveţe.

Proiectul „Promovează şi TU valorile prahovene!” a fost un proiect extraşcolar derulat de

către Colegiul Agricol „Gh. Ionescu Siseşti” din Valea Călugărească în parteneriat cu Asociaţia

„Tinerii Voluntari – Valea Călugărească”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Muzeul de Istorie

şi Arheologie Ploieşti, Centrul Europe Direct Mizil şi Fundaţia Zamolxes Câmpina.

Partenerii media: publicaţia INCOMODPH, Editura LVS Crepuscul Ploieşti – Revista

Cutezătorii.

Proiectul a fost finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova. Bugetul

proiectului a fost de 5.485 lei, din care contribuţia atrasă a partenerului (respectiv a ONG-ului) a

fost de 1.952 lei, iar contribuţia DJST Prahova de 3.533 lei.

Scopul proiectului:

Creşterea interesului tinerilor pentru cunoaşterea şi respectarea patrimoniului prahovean.

Obiectivele principale ale proiectului:

creşterea interesului tinerilor pentru dobândirea de noi cunoştinte prin realizarea unor vizite

de studiu la muzeele şi casele memoriale din judeţul Prahova;

dezvoltarea aptitudinilor şi a competentelor culturale, a aptitudinilor şi competenţelor

lingvistice prin elaborarea unei broşuri tematice;

creşterea interesului faţă de valorile prahovene a unui număr de 200 tineri, proveniţi din 27

unităţi de învăţământ ale judeţului Prahova, prin organizarea unei caravane, în şase locaţii ale

judeţului Prahova.

Echipa de proiect a fost formată din patru cadre didactice (Ionescu Dănuţ - profesor de

istorie; Rotaru Florina - profesor de geografie; Şeitan Georgiana – profesor de limba engleză;

Apostol Virginia- profesor de chimie, manager proiect) şi 10 voluntari.

Proiectul a constat în vizitarea muzeelor aflate pe teritoriul judeţului Prahova, elaborarea de

către elevi a unor materiale de promovare ale acestora, realizarea unei caravane culturale în 6 zone

importante ale judeţului.

Obiectivele vizate au fost: Muzeul Judeţean de Artă “Ion Ionescu Quintus” Ploieşti, Casa

Memorială “Nichita Stănescu” Ploieşti, Muzeul “I.L.Caragiale” Ploieşti, Muzeul Judeţean de Istorie

şi Arheologie Prahova, Muzeul “Paul Constantinescu” Ploieşti, Muzeul Ceasului ”Nicolae

Simache” Ploieşti, Muzeul “Casa de Targoveţi” Ploieşti, Muzeul “Constantin şi Ion Stere” Bucov,

Muzeul “Conacul Bellu” Urlaţi, Muzeul “Casa Domnească Brebu” din Brebu, Casa Memorială

“Nicolae Grigorescu” Câmpina, Muzeul “B.P.Haşdeu” Câmpina, Mânăstirea Zamfira, Muzeul

23

“Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, Muzeul Sătesc Sângeru, Muzeul Naţional Peleş Sinaia, Casa

Memorială “George Enescu” Sinaia, Casa Memorială “Cezar Petrescu” Buşteni şi Castelul

Cantacuzino Buşteni.

Prin vizitarea acestor obiective turistice, tinerii au putut lua contact cu viaţa şi opera unor

personalităţi, care de-a lungul timpului au influenţat comunitatea prahoveană, respectiv Nicolae

Simache, Nichita Stănescu, Ion Luca Caragiale, Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Iulia Haşdeu, Cezar

Petrescu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Paul Constantinescu, Nicolae Iorga, Ion Ionescu

Quintus, Ion şi Constantin Stere, Alexandru şi Radu Bellu, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu,

Gheorghe Grigore Cantacuzino, Familia Regală a României.

Caravana culturală s-a oprit în localităţile Mizil, Bărcăneşti, Vălenii de Munte, Câmpina,

Boldeşti-Scăieni şi Valea Călugărească, unde au fost organizate întâlniri face to face cu elevi ai

unităţilor de învăţământ situate pe raza acestor localităţi. În fiecare locaţie a fost organizată o

expoziţie de fotografii, artefacte şi roll-up-uri tematice.

Tuturor participanţilor li s-au distribuit flyere în care au fost prezentate atât datele de contact

ale caselor memoriale şi ale muzeelor prahovene, cât şi lucruri inedite despre aceste obiective.

Reprezentanţii fiecărei şcoli au primit mape ce conţineau: o hartă judeţului Prahova în care

sunt evidenţiate localităţile în care se află muzeele şi casele memoriale; un pliant ce conţine

informaţii inedite despre aceste edificii (ce a fost pus la dispoziţie de Muzeul Judeţean de Istorie şi

Arheologie Prahova); o broşură cu informaţii despre personalităţile care au avut legătură cu aceste

lăcaşuri şi un CD, ce prezintă aspecte din viaţa şi opera acestora, cu imagini inedite ale vremurilor

trecute (realizate de voluntari).

În cadrul activităţii face to face, voluntarii au sprijinit participanţii să descopere traseele

turistice încărcate de cultură ale judeţului Prahova, personalităţilor care au avut legătură cu

obiectivele incluse în patrimoniul prahovean, domeniului în care au activat, cât şi cele mai

importante creaţii ale acestora.

Întregul proiect a avut la bază folosirea de metode de educaţie nonformală, cunoscând că

această formă de educaţie se bazează pe următoarele deziderate:

lărgirea şi completarea orizontul de cultură, îmbogăţind cunoştinţele din anumite domenii;

crearea unor condiţii pentru “desăvârşirea profesională sau iniţierea într-o nouă activitate”;

identificarea modalităţilor de petrecere a timpului liber care să contribuie la recreerea şi la

destinderea participanţilor;

crearea unui cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi,

de manifestare a talentelor.

Proiectul a avut 210 beneficiari direcţi - din care 200 tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 16

ani şi 450 beneficiari indirecţi - din care 400 tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani.

Rezultate scontate:

existenţa unui număr de 200 tineri mai bine informaţi, cu respect crescut faţă de valorile

prahovene;

existenţa unui număr de 200 tineri pregătiţi să identifice şi să-şi asume o scară de valori;

existenţa unui număr de 200 tineri pregătiţi să includă turismul ca şi preocupare de ocupare

a timpului liber;

existenţa unui număr de 200 tineri interesaţi să viziteze muzeele prahovene.

Proiectul a fost mediatizat în mass-media locală, respectiv în 10 articole din presa on-line şi

s-a regăsit printre cele 5 nominalizări la Gala Naţională a Voluntariatului, Ediţia I, Bucureşti,

secţiunea „Proiectul de Voluntariat al Anului in Domeniul Tineret”.

Alte detalii despre proiect pot fi aflate accesând site-ul http://tineriivoluntari.wgz.ro/,

secţiunea Proiecte de voluntariat.

24

Prof. Mihaela Bălăceanu, Comisia Femi – Sport din cadrul FRSPT

În epoca calculatoarelor, copiii şi tinerii sunt acaparaţi zilnic de programele diverse oferite

de internet. Din păcate, pentru o mare parte dintre aceştia devine un mod de viaţă şi copilul, tânărul,

chiar şi adultul uită de existenţa lumii reale.

Federaţia Română Sportul Pentru Toţi este o organizaţie naţională, care se regăseşte la

confluenţa dintre educaţie şi recreere, sport şi cultură, mod de viaţă sănătos prin însăşi domeniul pe

care îl coordonează de 20 de ani, sportul pentru toţi.

Programele pe care Federaţia Romană Sportul Pentru Toţi le implementează şi dezvoltă au

drept scop stimularea mobilităţii copiilor, tinerilor şi a adulţilor prin asigurarea cadrului variat şi

adecvat de petrecere plăcută şi utilă a timpului liber. Ceea ce este specific acestui program, este

perspectiva sa multidisciplinară în care loisirul, petrecerea plăcută a timpului liber se îmbină cu

achiziţionarea de noi cunoştinte, informaţii şi deprinderi necesare realizării unui proces educaţional

modern, complex şi atractiv.

Cum sunt vacanţele active?

Sunt mai multe tipuri de vacanţe pe care le putem numi “active”. Pot fi circuite prin diverse

ţări ale lumii, pot fi city break-uri, pot fi vacanţele în mijlocul naturii sau pot fi vacanţele dedicate

unui anume tip de sport sau workshop.

În cazul vacanţelor active există o mulţime de locuri în care se pot vedea nenumărate oraşe,

ţări şi obiective turistice, se pot întâlni oameni noi şi împărtăşi din cunoştinţe şi experienţe, se pot

lega prietenii pe viaţă.

Totodată, vacanţele active pot fi petrecute oriunde: la munte, la mare, în funcţie de

preferinţele fiecăruia.

Poate fi ceva mai frumos ca un răsărit la malul mării, sau un apus la munte?

Poate înlocui oare internetul plăcerea de a vedea cu proprii ochi un obiectiv turistic, un oraş

sau o ţară?

Poate înlocui internetul plăcerea de a descoperi singur relieful, fauna, plăcerea de a sta la un

foc de tabără cu prietenii sau de a călători?

Bineînţeles, fiecare preferă câte un tip de vacanţă. Dar este bine să se încerce tot ce este

recomandat de către specialişti.

Specialiştii care pot recomanda o tabără activă nu sunt cei care îţi oferă masă şi cazare, ci

aceia care oferă programe atractive atât pentru copiii, cât şi pentru părinţi sau profesori,

Tabere de aventură, Tabere de creaţie, Tabere sportive, Tabere de formare profesională, etc

Mulţi părinţi fac greşeala şi îşi obligă copiii să se adapteze concediului lor de odihnă, unde

somnul şi plimbările reprezintă singurele activităţi importante de pe parcursul celor câteva zile de

relaş. Aceşti părinţi nu recunosc practic necesitatea copilului de a face exact ceea ce părinţii de fapt

evită, să socializeze, să se joace, să participe la o activitate recreativă. De aceea în concedii inactive

copiii devin nervoşi, irascibili, morocănoşi, cel mai adesea greu de suportat.

Dacă părinţii, chiar şi profesorii ar căuta taberele tematice sau taberele active totul ar fi mult

mai plăcut în vacanţă sau în concediu.

Federaţia Romănă Sportul pentru Toţi are specialiştii care proiectează aceste tabere şi la

care puteţi participa oricând dacă aveţi buna plăcere.

25

Prof. Leliana BENEA, L.T.A.S. “Victor Slăvescu”, Ploieşti, Prahova

Turismul a devenit în zilele noastre un fenomen bine structurat, inclus în toate sferele vieţii

economico-sociale şi cu implicaţii majore, deţinând un rol deosebit de important în afirmarea

globalizării.

Fenomen complex, economic, cultural, social şi cu vocaţie ecologică, turismul reprezintă

şansa evadării din stresul vieţii cotidiene, posibil uneori chiar şi numai în imaginaţia noastră.

Schimbările politice şi social-economice au determinat ca în foarte multe ţări ale lumii să

crească, de la an la an, numărul vacanţelor şi călătoriilor turistice, în interiorul şi exteriorul

graniţelor. Turismul este o activitate care afectează societatea în diferite moduri şi care are un

impact profund asupra vieţii sociale, culturale şi economice, devenind un factor important în viaţa a

milioane de oameni; este cel mai bun mediu pentru descoperiri şi contacte directe; el devine calea

ideală de întâlnire a oamenilor, de promovare a păcii şi înţelegerii între naţiunile lumii. Ca domeniu

de cercetare, turismul face obiectul unor investigaţii foarte diferite.

Fenomenul turistic se desfăşoară în mediul geografic mai mult sau mai puţin antropizat, sub

influenţa factorilor geografici naturali, economici şi sociali ai acestuia, iar geografia, ca ştiinţă a

spaţiului şi mediului înconjurător format la suprafaţa terestră îşi propune să contribuie prin mijloace

proprii la investigarea şi optimizarea acestui fenomen.

Ca ştiinţă a interacţiunii dintre natură şi societate la nivel planetar şi regional, geografia

oferă un complex suport educaţional în direcţia înţelegerii caracteristicilor actuale ale mediului

terestru, ca locuinţă a omului. O importanţă deosebită, în studiul geografiei, revine cunoaşterii

orizontului local a realităţii înconjurătoare, în care individul îşi desfăşoară activitatea şi se formează

ca cetăţean.

Importanţa cunoaşterii geografiei locului natal este foarte bine subliniată în manualul

„Introducere în geografie” din anul 1937, elaborat de Simion Mehedinţi şi Vintilă Mihăilescu,

întemeietorii geografiei moderne, manual care are ca motto: „Orizontul locului este unitatea de

măsură a tuturor fenomenelor geografice. Cu cele văzute în apropiere măsurăm tot ce aflăm despre

alte ţări”.

Procesul de învăţare şi înţelegere a noţiunilor de geografie solicită în primul rând gândirea

abstractă a elevilor, gândire care poate fi dezvoltată, în special, prin cunoaşterea directă, prin

observaţie şi analiză a proceselor din orizontul local cu care elevul are contact direct.

Studiul orizontului local trebuie privit în strânsă interacţiune cu „principiul legării teoriei de

practică”, care vizează activităţile practice ce determină o percepere corectă şi activă a proceselor

din natură şi societate, astfel încât înţelegerea să permită generalizarea şi consolidarea cunoştinţelor

în memoria elevilor, iar aplicabilitatea cunoştinţelor să dezvolte curiozitatea, imaginaţia şi

creativitatea. Turismul este o oportunitate de a le trezi şi cultiva elevilor plăcerea de a călători şi a

cunoaşte noi locuri şi oameni, de a comunica în diverse medii şi situaţii, de a-şi îmbogăţi

cunoştinţele de cultură generală şi de a-şi structura personalitatea.

Geografia reprezintă astfel o invitaţie la mobilitate şi aplicabilitate, la descoperirea

domeniului din afara spaţiului clasei, iar, în ţinutul Prahovean, oriunde ne-ar purta paşii, observăm

că natura a fost darnică.

Şi pentru că, nu întâmplător, Bucegii sunt consideraţi „leagănul turismului românesc” ne

îndreptăm atenţia, în rândurile care urmează, spre aceşti munţi, care au o semnificaţie aparte în

sufletul oricărui prahovean.

26

Munţii Bucegi se intind de-a lungul porţiunii superioare a Văii Prahovei, în estul Carpaţilor

Meridionali. Calitatea peisajului din Masivul Bucegi constituie o componentă de bază a activităţii

turistice a cărei valorificare cunoaşte o continuă evoluţie. În Bucegi se află cele mai vechi cabane

din Carpaţi la altitudini mari, o bogată reţea de transport pe cablu, şosele modernizate, trasee

turistice şi trasee de alpinism. Platoul Bucegilor şi Abruptul Prahovean constituie o zonă de turism

permanent, cu solicitări maxime în sezonul de iarnă, iar valea Ialomiţei este o adevarată axă

turistică a masivului, care concentrează reţeaua de şosele, de marcaje şi de cabane din această zonă.

Versantul prahovean este stâncos şi abrupt, are o diferenţă de nivel de peste 900 metri,

prezintă pereţi goi de stâncă, brăzdaţi de hornuri adânci şi încinşi cu brâne înierbate, colţi şi ţarcuri

ce domină văgăunile adânci ale văilor - Morarului, Cerbului, Valea Albă, Jepilor, Urlătoarea Mare,

Babei, Izvorul Dorului.

În contrast izbitor cu versantul abrupt prahovean, de cealaltă parte a munţilor, spre Izvorul

Dorului şi Ialomiţa, se întinde un platou înalt, acoperit cu întinse pajişti alpine şi jnepenişuri.

Câteva din punctele de interes ale masivului:

Pietrele de la Omu – cu importanţă geomorfologică, se găsesc pe Vârful Omu din nordul

masivului, cel mai înalt punct din munţii Bucegi, fiind al optulea vârf din România, cu o altitudine

de 2.505 metri.

Crucea Eroilor Neamului, de importanţă istorică şi turistică, este un monument construit

între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor români căzuţi în Primul

Război Mondial.

Cascada Urlătoarea – este formată de pârâul Urlătoarea, în apropierea oraşului Buşteni,

aflată în apropierea traseului turistic care duce din Buşteni spre Platoul Bucegi, pe Valea Jepilor

Mari. Se poate ajunge şi din localitatea Poiana Ţapului. Cascada Urlătoarea este una dintre cele mai

spectaculoase, datorită debitului şi a înălţimii (de 15 metri).

Cascada Urlătoarea ascunde şi o legendă… Se spune că vuietul cascadei reprezintă plânsul

necontenit al unei păstoriţe; o copilă a jepilor bătrâni care, speriată de dragostea a doi fraţi, s-a

aruncat de pe stânci. Drumul până la cascadă este cel mai uşor traseu din Bucegi. Traseul poate fi

parcurs într-o oră de mers prin pădure. Imediat se ajunge la poalele Jepilor, unde se află cascada

Urlătoarea.

Sfinxul – altitudine 2.216 metri. Situat la 10 minute de Cabana Babele, marele Sfinx din

Bucegi, a fost fotografiat, se pare, pentru prima dată, prin anul 1900, dar din faţă, nu din profil, aşa

cum apare în imaginile “uzuale”. El a fost denumit astfel, abia începând din anul 1936. Imaginea de

sfinx a apărut în momentul în care stânca, azi înaltă de 8 metri, cu o lăţime de 12 metri, a fost

privită dintr-un anumit unghi, având drept reper o axă ce porneşte de la el către Baba Vântoaselor,

cum i se spune unei stânci din preajmă. Stânca, cu înfăţişare de om, priveşte spre cercul de precesie

al echinocţiilor. Megalitul capătă conturul cel mai limpede la 21 noiembrie, când apune soarele.

Babele – alături de Sfinx, se înalţă grupul de stânci cunoscute sub numele de "Babele".

Păstrând legătura cu Sfinxul, ele au fost supranumite "Altarele ciclopice din Caraiman" fiind

închinate Pămantului şi Cerului, Soarelui şi Lunii ca şi lui Marte, zeu al războiului şi al agriculturii.

Despre apariţia lor s-au format legende şi teorii. Unii cercetători apreciază că agenţii

modelatori au fost apa şi vântul, cu sprijinul îngheţului şi dezgheţului. Se are în vedere şi alternanţa

rocilor, gresii şi calcare de pe platou. Însă nu poate fi negată intervenţia umană la finisarea formelor

mai mult sau mai puţin regulate. Până acum, nici o dovadă ştiinţifică nu a putut explica pe de-a

întregul acest fenomen şi astfel, legendele din jurul acestor stânci se dezvoltă în continuare, unind

realitatea cu supranaturalul.

Peştera Ialomiţei se desfăşoară pe un singur nivel, pe o lungime de aproximativ 480 metri,

din care 400 metri sunt accesibili turiştilor, până în punctul numit „la Altar”, urmând în amonte o

porţiune de încă 80 metri, cu galerii şi săli. Diferenţa de nivel este de 60 metri. Este străbătută de un

pârâu. Peştera are o desfăşurare mixtă, prezentând atât galerii cât şi săli.

Gura peşterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, ce se găseşte la 18

metri deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peşteră se află Mânăstirea Ialomiţei, ridicată în

27

secolul al XVI-lea, ctitorită de Voievodul Ţării Româneşti, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai

multe ori până acum.

Cheile Tătarului cuprind un sector din valea Ialomiţei situat în aval de cabana Padina, cu o

lungime de 0,5 km.

Cheile Zănoagei au o lungime de 1 km., fiind considerate cele mai impunatoare din Munţii

Bucegi. Aici Ialomiţa este mărginită de pereţi verticali cu o înălţime de 200 metri.

Prin studiul orizontului local şi al geografiei judeţului natal se realizează şi funcţia educativă

a procesului de învăţare, prin dezvoltarea sentimentelor afective faţă de locurile natale şi ţară.

Fiecare dintre noi poartă în suflet nostalgia locului unde s-a născut. Oriunde ne-am afla, mai

ales în momentele grele, dorul ne poartă înapoi, la origini. În această oază, ne regăsim echilibrul, ne

împăcăm cu noi înşine, aici ne simţim mai puternici, ne eliberăm de gândurile negre, ne curăţăm de

toate relele lumii.

În acest sens, marele geograf, George Vâlsan, afirma: „Orizontul local este cea dintâi patrie

a copilului”.

Bibliografie

1. Glăvan, V.;Geografia turismului în România, Editura Fundaţiei „România de Mâine”,

Bucureşti, 1995

2. Nedelcu, A.;Geografia Turismului, Editura Universitară, Bucureşti, 2011

3. Velcea, V.; Masivul Bucegi, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti, 1961

4. Kargel, W.; Munţii Bucegi: drumeţie, alpinism, schi, Bel Alpin Tour, Bucureşti, 2000

Babele Sfinxul Crucea Eroilor

Ursul Arctos

Floare de Colţ

Rupicapra rupicapra

28

–-

Prof. Dr. Constanţa BRUMAR – Colegiul Economic ,,Viilor” Bucureşti

Turismul este o ramură a economiei naţionale care are o contribuţie deosebită la creşterea

PIB şi cuprinde o serie de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber, călătorind, intrând în

contact cu diferite culturi, civilizaţii, îşi îmbunătăţeşte cultura generală, face sport, tratament sau se

odihneşte. Toate aceste activităţi se desfăşoară protejând mediul înconjurător, conservând resursele

turistice, în special, şi mediul înconjurător în general, în contextual dezvoltării durabile.

Pe lângă aportul deosebit al turismului la dezvoltarea economiei, acesta asigură şi

dezvoltarea personalităţii umane, conform aspiraţiilor fiecăruia, un aspect în care timpul liber

creează noi condiţii favorabile pentru îmbunătăţirea capacităţilor fizice, mentale şi spirituale.

Organizaţia Mondială a Turismului defineşte turiştii ca fiind „persoanele care călătoresc sau

locuiesc în locuri din afara zonei lor de reşedinţă permanent, pentru o durata de minimum 24 de ore,

dar nu mai lungă de un an, consecutiv, în scop de recreere”.

Turismul este vital pentru foarte multe ţări, este sursa lor de venituri pentru existenţă,

asigură locuri de muncă pentru marea majoritate a populaţiei.

Deosebit de important este aspectul legat de mijloacele de transport care asigură turiştilor

serviciile necesare deplasării dintr-o zonă în alta, apoi serviciile de cazare şi alimentaţie. Toate

veniturile provenite din aceste activităţi dar şi din activitatea de divertisment, muzică, teatre asigură

subzistenţa celor implicaţi în acest sector.

Turismul este considerat, din ce în ce mai mult, ca un remediu pentru ieşirea din impasul

economic, reprezentând o sursă de valută prin intrarea turiştilor străini, prin practicarea regimului

vizelor.

În vederea stimulării turismului, o serie de ţări acordă unele înlesniri turiştilor străini, cum ar

fi reduceri de preţuri pentru transportul pe calea ferată, bonuri de benzină la preţuri mai mici decât

cele oficiale, plata serviciilor turistice în valută la un curs mai ieftin.

România este una dintre cele mai frumoase ţări din lume, deţine numeroase zone şi obiective

de interes turistic cum ar fi:

Litoralul Mării Negre, cu renumite staţiuni de cura heliomarină, cu vestigii ale oraşelor

antice Tomis, Callatis, Histria;

Zona Bucegi-Braşov - principala zonă a turismului românesc montan, cu oraşul Braşov şi

staţiunile Poiana Braşov, Sinaia, Predeal;

Valea Oltului, cu staţiuni balneare, în judeţul Harghita, Băile Tuşnad şi Vâlcea

(Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti, Băile Govora);

Nord-Vestul Moldovei - Bucovina, cu monumente de artă medievală bisericească; bisericile

cu picturi exterioare din Bucovina, din sec. 15-16 (Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Humor, Arbore);

Maramureşul, cu valori folclorice şi etnografice - o adevarată civilizaţie a lemnului: porţi

sculptate, case, biserici cu turle înalte, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, port popular viu colorat, unice

în ţară, staţiunile balneare, Ocna Şugatag apreciate de turişti mai ales pentru sporturile de iarnă;

Bisericile fortificate săseşti din Transilvania: Biertan, Prejmer, Viscri şi centrul istoric al

Sighişoarei;

Munţii Apuseni, cu spectaculoase fenomene carstice;

29

Defileul Dunării, cu fenomenele carstice în munţii şi podişul Mehedinţi;

Munţii Făgăraş,supranumiţi Alpii Transilvaniei, Piatra Craiului, Parâng, Retezat, obiective

incluse în Patrimoniul natural şi cultural universal;

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Turismul, în România, se concentrează asupra peisajelor naturale şi a istoriei sale bogate.

Numărul de turişti este în creştere, ajungând în prezent la aproximativ 6- 7 milioane pe an, iar

această activitate devine o sursă tot mai importantă de venit pentru economia romînească.

În urmă cu mulţi ani specialiştii spuneau că principalele nevoi ale omului sunt: aerul, apa şi

hrana. Astăzi, aceste necesităţi sunt completate de activităţile fizice de orice fel.

Trebuie să recunoaştem că din comoditate foarte mulţi dintre noi inventăm tot felul de

motive pentru a nu face mişcare, sport de orice fel.

Pâna în urmă cu 50-60 de ani, oamenii aveau o viaţă activă şi au realizat că mişcarea

armonioasă, planificată, echilibrată ajută la menţinerea sănătăţii, integrare socială, bună dispoziţie,

respect şi multe alte valori.

Turismul oferă produse complexe caracterizate prin componente tangibile şi intangibile,

capabile să satisfacă cele mai variate şi inedite cerinţe. Turismul are efecte benefice asupra stării de

sănătate, produce îmbunătăţirea reală a calităţii vieţii.

Turismul reprezintă călătoriile de tratament, recuperare, refacere, regenerare, plăcere,

odihnă, recreere, educaţie, cultură, cunoaştere, schimbare, sport, hrană, afaceri, etc.

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă, precum cea desfăşurată

în alte sectoare cheie ale economiei naţionale.

Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic natural antropic,

diferenţiat de la o ţară la alta.

Principalele forme de turism practicate şi care se bucură de o mare apreciere sunt: turismul

complex, spiritual, cultural, religios, de recreere, sportiv, de loisire, exotic, de afaceri, agroturismul,

curativ.

Toate acestea au în vedere instruirea şi îmbogăţirea cunoaşterii, recrearea pe plan spiritual,

prin aflarea unor adevăruri, cunoaşterea unor fenomene noi, etc.

România este cunoscută la nivel internaţional şi datorită sportului, această ţară putându-se

mândri cu mari valori sportive.

Sunt sportivi ale căror rezultate ne fac să ne simţim mândri că suntem români şi pot fi date

exemple din toate ramurile sportive.

E frumos să te simţi sănătos, energic, să arăţi bine şi să poţi face tot ce îţi doreşti pentru

dezvoltarea armonioasă, toate acestea ţi le asigură sportul, de aceea trebuie să avem mereu în vedere

expresia, de acum foarte cunoscută, ,,Minte sănătoasă în corp sănatos”.

Practicarea sportului, sub orice formă, reprezintă un punct de referinţă în dezvoltarea

personală a fiecărei persoane, această formă de manifestare ajută la formarea de caractere integre şi

disciplinate pe tot parcursul vieţii.

Dezvoltarea creativităţii sportive, cu efecte ulterioare asupra comportamentului cotidian al

individului, aflat în permanenţă în situaţia de a rezolva problemele cu care se confruntă, tăria

sufletească necesară la şcoala antrenamentelor şi întrecerilor aspre, dar corecte, este un adevarat

suport al efortului fizic şi al întregului efort de autodepăşire.

Prin sport se asigură crearea unui caracter puternic, o voinţă disciplinată, tenacitate,

perseverenţă, încredere în forţele proprii, optimism, curaj, rezistenţă la suferinţa fizică, înfrângerea

pornirilor negative. Toate aceste beneficii asigură dezvoltarea armonioasă a personalităţii umane.

Cea mai receptivă civilizaţie care şi-a dat seama de importanţa sportului şi a acţionat în

consecinţă a fost cea chineză, care a codificat primele seturi de mişcări fizice cu scop sportiv şi de

menţinere a sănătăţii şi tinereţii.

Prin activitatea de turism descoperim că monumentele egiptene din vremea faraonilor sunt

ilustrate cu imagini ce surprind în mişcare, alergători, înotători.

Cultura fizică este inclusă alături de artele marţiale. Un pas decisiv l-a făcut civilizaţia

greacă, introducînd olimpiadele care reunesc foarte multe ramuri ale sportului.

30

Beneficiile sportului sunt nebănuite, multe dintre ele pot fi descoperite numai practicînd

diferite forme de mişcare. Sportul, reglează în mod strălucit, metabolismul organismului, sistemul

nervos beneficiază într-o mare masură de efectele activităţii fizice, calitatea şi durata somnului sunt

considerabil îmbunătăţite de orice efort fizic.

Iată, deci că sportul aduce mari satisfacţii personale şi profesionale, contribuind la

dezvoltarea personalităţii umane. Exemplele sunt numeroase şi confirmă faptul ca prin sport se

pot atinge performanţe nebănuite.

Sportul implică competiţie, risc, conflicte şi incertitudini în ceea ce priveşte rezultatele unor

compeţitii. Relaţia dintre sport şi turism este una dinamică şi plină de necunoscute şi provocări.

Pentru dezvoltarea sportului există la nivel naţional o serie de instituţii care promovează

activitatea sportivă: Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - ANST, care dezbate proiecte,

Proiectul pentru modificarea Legii 350/2006 - Legea tinerilor, politici referitoare la mişcarea

sportivă;Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a

Municipiului Bucureşti; Consiliul Interministerial pentru Educaţie, Cultură, Cercetare, Tineret,

Sport şi Minorităţi.

Turismul, ca activitate de recreere, petrecere a timpului liber, înseamnă de fapt împletirea

cunoaşterii diferitelor culturi, civilizaţii, cu mişcarea, practicarea unor activităţi sportive în timpul

vacanţelor şi concediilor, toate acestea contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalităţii

umane.

Bibliografie

1. Berbecaru, I.;Strategia promoţionala în turism, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1996

2. Glăvan, V.;Geografia turismului în Romania, Editura Institutului de Management – Turism

Eden, Bucureşti 1996

3. Ionescu, I.,Turismul – fenomen social economic şi cultural, Editura Oscar Print, Bucureşti

2000

*** Decret lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret;

*** Legislaţie privind turismul R.A. Monitorul Oficial, 1998.

31

Lect. Univ.Dr. Bianca CHERA-FERRARIO, Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Departament

EFS, Dâmboviţa

Problematica abordată

Pentru a înţelege importanţa şi necesitatea practicării exerciţiilor fizice este bine să ne

gândim la modul în care îşi duce viaţa omul modern. Munca fizică este înlocuită din ce în ce mai

mult cu munca maşinilor şi a calculatoarelor. Deplasarea individului, în spaţiu personal şi

profesional se realizează cu ajutorul maşinilor de tot felul, fără a mai fi atraşi de mersul pe jos.

Activitatea casnică se execută şi ea din ce în ce mai mult cu ajutorul aparatelor

electrocasnice, iar momentele de destindere, de distracţie şi le petrece omul tot prin activităţi statice,

pasive şi care implică cât mai puţin efort fizic. Sigur că nu este imaginea majorităţii, dar este

tendinţa oamenilor din jurul nostru, 1 din 10 persoane, POATE desfăşoară activităţi sportive.

Această lipsă de mişcare este foarte dăunătoare sănătăţii fizice şi mentale a corpului.

Lipsa de mişcare, asociată cu o hrană prea bogată în calorii, a făcut ca volumul corpului să

crească peste măsură, solicitând foarte mult structura picioarelor, a coloanei vertebrale, ducând la

apariţia durerilor cauzate de surplusul ponderal.

În contrast cu aceştia, apar indivizii cu un corp bine proporţionat, cu mers hotărât, cu spatele

drept, cu privirea ageră, ce îţi încântă ochiul şi îţi inspiră optimism. Aceştia sunt sportivi sau în

general oamenii care practică exerciţiile fizice sub o formă oarecare.

Această practică, a devenit astăzi, în epoca supercivilizaţiei, prin reducerea cantităţii de

mişcare, o necesitate de care nimeni nu se poate dispensa decât cu riscul de a-şi maltrata corpul şi

de a-şi submina sănătatea.

Stadiul cunoaşterii

Din punct de vedere teoretic exerciţiile fizice trebuie începute din cea mai fragedă copilărie,

chiar din scutece şi practicate sistematic toata viaţa.

Copiii, tinerii, adulţii şi bătrânii trebuie să beneficieze de efectele binefăcătoare ale

exerciţiului fizic asupra organismului, asupra sănătăţii fizice şi mentale.

Acestea au efecte miraculoase asupra circulaţiei sângelui, respiraţiei, stimulează creşterea în

perioada copilăriei şi a adolescenţei, dezvoltă calităţi fizice necesare în toate activităţile omului pe

parcursul vieţii.

Cultivarea acestor calităţi impune răbdare şi perseverenţă, calităţi care încep să dispară

datorită tehnologiilor moderne.

Exerciţiile fizice, practicate sistematic determină:

Creşterea capacităţii funcţionale a plămânilor şi modificări favorabile în structura şi

funcţionalitatea inimii;

Educarea voinţei şi întărirea echilibrului neuropsihic;

Scăderea în mod considerabil a greutăţii corporale;

Stimularea şi funcţionarea eficintă a sistemului endocrin;

Asocierea cu alimentaţie corespunzătoare previne acumularea colesterolului din sânge;

Practicarea exerciţiilor fizice îmbunătăţeşte capacitatea sângelui de a dizolva sau de a

preîntâmpina formarea cheagurilor, prevenind astfel o serie de boli grave ca embolia sau infarctul

miocardic.

Întărirea corpului prin exerciţii fizice şi îngrijirea sănătăţii se leagă în mod armonios de

educarea trăsăturilor de caracter.

32

Copiii debutează în viaţă prin joc. Jocurile sunt nimicuri foarte importante (Guts Muts).

Desfăşurate în aer liber ele expun copiii influenţei benefice a aerului matinal, activează simţurile lor

adormite, stimulează muşchii şi oasele, îi fac să preţuiască curăţenia, superioritatea acţiunii

personale, simpatia pentru munca fizică, plăcerea pe care o dă folosirea potentialului fizic personal.

Studiile au demonstrat faptul că cei care participă la lecţiile de educaţie fizică sunt mai vioi,

se dezvoltă mai rapid, se îmbolnăvesc mai rar, iar absenţele lor datorate îmbolnăvirii sunt mai

puţine, deci sunt mai avantajaţi atât pe plan fizic, cât şi intelectual faţă de cei care preferă

activităţile statice şi sedentare, care NU aduc beneficii.

Avantajul practicării înotului şi a gimnasticii constă în faptul că ele acţionează asupra

tuturor categoriilor de muşchi, determinând astfel dezvoltarea proporţională şi armonioasă a

întregului corp.

Activităţi deosebit de accesibile sunt, de asemenea, drumeţia şi excursia, precum şi

sporturile de iarnă, patinajul şi schiul.

Nu toţi oamenii sunt în măsură sau dispun de timp suficient pentru a practica în mod

sistematic un sport. Dar orice om, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, care vrea să-şi păstreze

sănătatea şi să-şi prelungească viaţa, trebuie să-şi impună să practice cel puţin gimnastica de

înviorare, în fiecare dimineaţă.

Tolstoi spunea: „este un adevărat chin să stai fără mişcare în timpul muncii intelectuale

intense. Dacă nu mă plimb, dacă nu muncesc cu braţele şi cu picioarele chiar numai o singură oră,

seara nu mai sunt bun de nimic. Nu pot nici să citesc, nici să scriu, nici măcar să-i ascult cu atentie

pe ceilalţi. Capul îmi vâjâie, în faţa ochilor îmi apar stele, iar noaptea o petrec fără somn.

Pliniu afirma: „Nu ne putem închipui cât de mult înviorează mişcarea activitatea minţii.”, iar

Goethe mărturisea ca tot ce are mai de valoare în gândirea sa, cele mai reuşite modalităţi de

exprimare i-au venit în minte în cursul plimbărilor pe jos.

J.J. Rousseau scria: „Mersul mă înviorează şi mă inspiră, numai când corpul mi se pune în

mişcare începe să mi se mişte mintea.

Alături de practicarea exerciţiilor fizice, apa, aerul, lumina solară constituie mijloace

terapeutice naturale, a căror acţiune trebuie folosită cu discernamânt în scopul călirii organismului

împotriva agenţilor atmosferici nefavorabili sănătăţii.

Ce nu se cunoaşte Toate beneficiile pe care le aduce exerciţiul fizic sunt insuficient cunoscute în rândul

maselor, în rândul oamenilor de tot felul.

Nu se cunoaşte faptul că sportul de masă nu dăunează sănătăţii, ci o face mai bună,

formează individul spre mai bine, spre mai bun, mai eficient.

Nu se înţelege faptul că, cu cât tehnologiile ne acaparează viaţa mai mult, cu atât devenim

mai sedentari, mai leneşi, mai comozi.

Nu se conştientizează faptul că, cu cât diverse activităţi le defăşurăm mai mult de pe scaun,

cu atât mai mult trebuie să ne mişcăm în timpul liber.

De ce foarte mulţi părinţi îşi scutesc copiii de la exerciţiile fizice, deşi ar trebui să practice

mai multă mişcare???

Nu se conştientizează faptul că exerciţiile fizice practicate sub orice formă, vor aduce

sănătate pe termen lung.

Concluzii

Practicarea exerciţiului fizic este o necesitate a zilelor noastre dar şi a viitorului care se

anunţă a fi cuprins de tehnologii din ce în ce mai avansate.

Practicarea exerciţiului fizic trebuie să se realizeze toată viaţa, în toate etapele şi momentele

prin care trece individul.

Pentru a avea o viaţă mai bună trebuie să ne menţinem activă mintea şi corpul. Fiecare

muşchi trebuie pus la lucru, fiecare articulaţie trebuie mobilizată.

Gândirea noastră este mai eficientă dacă îi aducem un surpul de oxigen şi asta numai prin

mişcare.

33

Exerciţiul fizic ne ajută să răzbim în viaţă, să fim mai puternici, mai consecvenţi şi mai

docili.

Există astfel şi o artă de a trăi; acesta se poate realiza printr-un regim corect de viaţă, prin

păstrarea sănătăţii, prin cumpătare sau există şi posibilitatea unei vieţi dezordonate, cu elemente

excesive şi o sănătate precară. Alegerea este a noastră.

Cine îşi poate impune să respecte cu stricteţe anumite principii, poate să mizeze pe o viaţă

împlinită.

Propuneri

Investiţia în activităţile sportive, în baze materiale, poate stimula individul să practice mai

mult sport, mai multă mişcare, conducând în timp, la o economie în sănătatea mondială.

Elaborarea unor spoturi publicitare de promovare a exerciţiului fizic, utilizând mass-media

şi mai ales televiziunea.

Bibliografie

1. Bota, C.; Prodescu, B.; Ergofiziologie, Editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 1997

2. Chera-Ferrario, B; Optimizarea condiţiei fizice prin gimnastică aerobică, Editura University

Valahia Press, Târgovişte, 2009

3. Dan, M.; Educaţie pentru sănătate, Oradea, Editura Universităţii din Oradea, 2004

4. Drăgan, I.; Contribuţii la stabilirea locului pe care îl ocupă sportul şi jocurile sportive în

loisirul preadolescenţilor, Bucureşti, Editura Tiparul, 1971

5. Georgescu, F.; Educaţia fizică şi sportul – fenomen social, Bucureşti, Editura Stadion,

1980

*** Agenţia Naţională pentru Sport, INCS – Fitness, Introducere într-un mod de viaţă

sănătos, nr.1/2006

*** http://www.perspectivechicago.com/article.php?id=64

*** http://www.doctor.info.ro/html/stresul_si_exercitiile.html

*** http://www.ele.ro/Utilitatea_practicarii_activitatii_fizice_--a5327.htm

34

Prof. Florina DAMIAN, Colegiul Tehnic ,,Elie Radu” Ploieşti,Prahova

Echipa reprezentativă şcolară îşi desfăşoară activitatea în afara orelor de program şcolar, are

ca scop participarea la competiţii, iar procesul de instruire se desfăşoară conform lecţiilor de

antrenament care au o durată de 90-100 minute.

Cerinţa de bază a activităţii sportive de performanţă la nivelul şcolii, o reprezintă problema

selecţiei şi depistării elevilor talentaţi, în vederea formării echipelor reprezentative. Profesorul

încearcă să cuprindă în această activitate elementele cele mai dotate pentru practica competiţională

a jocului sportiv, acest lucru realizându-l prin intermediul campionatelor ce se desfăşoară între

clase, la nivelul şcolii. Pentru ca procesul de selecţie să fie eficient este important ca profesorul să

dovedească exigenţe crescute în depistarea acelor calităţi care sunt mai puţin perfectibile:

dimensiuni longitudinale(talie, anvergură), îndemânare generală, viteză. Caracterul obiectiv al

activităţii de selecţie îl reprezintă asigurarea concordanţei dintre modelul selecţiei şi modelul care

determinăobţinerea performanţei la nivelul unei echipe reprezentative şcolare.

Criteriile care stau la baza selecţiei în echipa reprezentativă a şcolii sunt:

a. Criterii medico-biologice

b. Criteriile somaticestabilesc nivelul de dezvoltare fizică generală şi parametrii care

favorizează obţinerea performanţelor

c. Criteriile motricedetermină în egală măsură nivelul de dezvoltare al aptitudinilor psiho-

motrice ale tinerilor şi calitatea plus volumul deprinderilor motrice de bază

d. Criteriile psihologicedetermină nivelul de dezvoltare a calităţilor psihice solicitate de practi-

carea jocului sportiv la nivel de competiţii oficiale.

Prin observaţiile psiho-pedagogice efectuate în lecţiile de educaţie fizică, în competiţiile din

aceste lecţii şi din afara lor, profesorul va stabili dacă posibilii selecţionabili pentru echipa

reprezentativă dau dovadă de: echilibru afectiv; capacitate de analiză rapidă a situaţiilor; putere de

concentrare a atenţiei; combativitate, perseverenţă, iniţiativă; spirit de observaţie, luciditate în

situaţii critice, capacitate de anticipare; fair-play(comportament cinstit faţă de colegi şi de adversar).

Cunoaşterea şi aplicarea criteriilor de selecţie şi promovare a jucătorilor reprezintă pentru

profesor posibilitatea unei munci planificate cu obiective precise pentru fiecare stadiu de pregătire.

Orientarea şi conţinutul instruirii

Pregătirea echipei reprezentative nu trebuie să se defăşoare haotic. De aceea unul din

aspectele majore ale activităţii antrenorului îl constituie orientarea conţinutului activităţii de

pregătire spre anumite obiective prioritare care-l vor obliga pe profesorul antrenor să selecţioneze

mijloacele, metodele şi procedeele de antrenament cele mai adecvate colectivului cu care lucrează.

Obiectivul instructiv - educativ se concretizează în temă sau teme care se menţin pe o

anumită perioadă de timp şi este prezent în cadrul unui sistem de lecţii.

Scopul didactic - respectiv de învăţare, repetare, consolidare, perfecţionare, verificare în

condiţii de joc se poate schimba de la o lecţie la alta. Structurile de exerciţii se pot menţine pe o

perioadă mai mare de timp, dar cu condiţia schimbării permanente a condiţiilor de execuţie, a

modificărilor parametrilor efortului sau perfecţionarea acestora în condiţii de adversitate.

35

Ca profesori-antrenori nu trebuie să uităm: preocuparea pentru exerciţiile de apărare; crearea

unor condiţii variate de execuţie, de rezolvare a situaţiilor problematice specifice conţinutului tactic;

exersarea în condiţii de luptă directă cu adversarul (relaţia 1x1,2x2); contraatacul cu doi

intermediari; recuperarea defensivă şi ofensivă; ambidextria în execuţia paselor, driblingului şi

aruncărilor la coş/poartă.

Determinarea modelului de joc al unei echipe şcolare este o problema de maximă importanţă

pentru pregătirea ei corectă, în concordanţă cu obiectivele de performanţă asumate. Un model de joc

al unei echipe trebuie să cuprindă concret ce va juca echipa şi ce vor juca jucătorii în competiţiile

oficiale ca: structuri, conţinuturi şi valorile de execuţie tehnico – tactică.

În general, modelul de joc al unei echipe reprezentative şcolare conţine următoarele

elemente:

Componenţa echipei: Echipa reprezentativă de handbal /baschet a şcolii este necesar să aibă

în componenţă un număr de minim 15 jucători sau jucătoare

Structura echipei pe posturi: În cadrul procesului de instruire se realizează o pregătire cu

conţinut general dar şi o pregătire specializată pe posturi

Conţinutul modelului de joc în atac: La nivelul echipelor reprezentative şcolare, conţinutul

modelului de joc este diferit de la o echipă la alta în funcţie de structura echipei, de vârsta şi

valoarea jucătorilor din echipa respectivă, de nivelul de pregătire al echipei

Conţinutul modelului de joc în apărare

Sarcini de joc pe posturi, în atac şi în apărare

Evaluarea modelului de joc realizat la competiţiile oficiale. Modelul de joc din ,,jocurile

şcoală” şi ,,de verificare”, se compară cu modelul jocurilor oficiale şi se raportează la modelul de

joc preconizat.

Resurse organizatorico –metodice

Condiţii de pregătire: sală, teren, etc.

Evaluarea operaţională şi finală: Probele de control sunt probe de control finale,intermediare

şi curente.

După ce s-a stabilit modelul de joc se vor stabili obiectivele instruirii.

O bună pregătire presupune perfecţionarea permanentă a următoarelor componente:

capacitatea de efort,pregătirea fizică,pregătirea tehnică,pregătirea tactică, pregătirea psihică,

pregătirea teoretică.

În ceea ce priveşte capacitatea de efort, jucătorii trebuie să poată realiza un efort

submaximal pe durata a 90-100 minute şi să poată parcurge în cadrul antrenamentului aproximativ

5000 metri.

Pregătirea fizică reprezintă un obiectiv de instruire prioritar vârstei elevilor, cu exerciţii din

atletism şi gimnastică de bază.

a. exerciţiile pentru dezvoltarea fizică armonioasă vor cuprinde exerciţii cu caracter selectiv pe

grupe şi lanţuri musculare, exerciţii pentru dezvoltarea simţului echilibrului şi a orientării spaţio-

temporale;

b. exerciţii pentru dezvolatarea calităţilor motrice: viteză de reacţie şi execuţie, viteză de

deplasare pe distanţe scurte care se poate realiza prin creşterea tempoului de execuţie, alternarea

execuţiilor lente cu cele în viteză mare, exerciţii cu accent pe schimbări de ritm, amplitudine,

distanţă, unghi, ambidextrie şi lateralitate, exerciţii pentru dezvoltarea forţei explozive; exerciţii

pentru dezvoltarea capacităţii de efort aerob si anaerob.

Pregătirea tehnică are un rol foarte important în pregătirea jucătorilor. Astfel:

în atac avemtehnica jocului: cu minge (ţinerea mingiei, prinderea, pasarea, driblingul,

oprirea, pivotarea, aruncare la coş) şi fără minge (poziţia fundamentală, deplasările, săriturile,

pirueta);

în apărare avem: poziţia fundamentală, deplasările, săriturile, pirueta, jocul de picioare şi

lucrul braţelor.

36

La nivelul pregătirii echipei reprezentative şcolare, perfecţionăm structurile tehnice specifice

pasării mingiei, driblingului, aruncărilor la coş/poartă specifice postului, respectiv individualizarea

antrenamentului (pivoţi, interi, extreme, fundaşi).

Pregătirea tehnică propriu –zisă trebuie înţeleasă în raportul direct pe care îl are aceasta cu

pregătirea fizică, pregătirea tactică şi pregătirea psihologică.

Pregătirea tactică constituie elementul cheie al întregului proces de instruire. Elevii trebuie

să stăpânească atât tactica individuală în atac (demarcajul, ieşirea la minge, pătrunderea, depăşirea,

recuperarea ofensivă), cât şi tactica individuală în apărare (marcajul, intercepţia, capacul, smulgerea

mingiei, scoaterea mingiei din dribling, recuperarea defensivă).

În ceea ce priveşte această pregătire tactică trebuie urmărite: educarea şi perfecţionarea

gândirii tactice, stăpânirea tacticii individuale în atac(demarcajul, ieşirea la minge, pătrunderea,

depăşirea, recuperarea ofensivă), cât şi în apărare (marcajul, intercepţia, capacul, smulgerea

mingiei, scoaterea mingiei din dribling, recuperarea defensivă), cunoaşterea combinaţiilor

fundamentale de 2-3 jucători atât în atac, cât şi în apărare.

Tactica de echipă va fi elaborată în funcţie de componenţa echipei, plasamentul jucătorilor

în teren, sistemele de joc, combinaţiile la momente fixe.

Pe parcursul lecţiilor trebuie să urmărim perfecţionarea elementului de tactică luat spre

învăţare şi integrarea acestuia în tactica colectivă de echipă: se exersează sub forma jocului cu temă,

se stabilesc sarcini pentru atacanţi, se stabilesc sarcini pentru apărători, se reia o fază de joc şi se

precizează soluţia tactică cea mai bună.

Pregătirea psihologică se realizează în toate lecţiile şi presupune crearea unei stări psihice

optime conform nivelului de pregătire al echipei în raport cu cel al adversarului, rezolvarea rapidă a

greutăţilor prevăzute sau neaşteptate care pot fi preîntâmpinate.

Metodele şi procedeele metodice folosite în antrenamentele cu echipa reprezentativă

sunt:demonstraţia si explicaţia;folosirea lucrului pe ateliere; repetarea multiplă, problematizarea.

În utilizarea diferitelor metode pentru dezvoltarea/educarea calităţilor motrice şi a dinamicii

efortului în lecţia de antrenament, trebuie avute în vedere raporturile care se stabilesc între volumul,

intensitatea şi complexitatea efortului. Raportul dintre acestea determină în mod direct şi densitatea

lecţiei de antrenament. În practică, aceasta constituie esenţa modelării şi are la bază principiul

DRUMULUI INVERS care asigură realizarea în timp a pregătirii, plecând de la valorile finale şi

data finală înapoi în timp, prin etape şi valori intermediare până în momentul iniţial al începerii

pregătirii. Se asigură astfel, atât eşalonarea pregătirii, cât şi controlul permanent şi obiectiv al

îndeplinirii fiecărei componente.

Pentru pregătirea echipelor reprezentative şcolare se vor folosi aceleaşi mijloace din jocurile

sportive de performanţă cu demersurile lor metodice, respectiv: exerciţii analitice, izolate de joc,

apropiate de joc şi sub formă de joc. Ca principiu de alegere a acestora se va ţine seama de

multifuncţionalitatea exerciţiilor, în sensul că acelaşi exerciţiu folosit trebuie să se adreseze cât mai

multor componente de pregătire: fizic, tehnic, tactic, psihic, teoretic, moral, etc. Adaptarea unui

model de joc nou la propria echipă va lua în consideraţie următoarele repere:

lotul echipei pe posturi şi posibilitatea completării lui;

structurile, conţinuturile şi valorile jocului practicat de echipă şi de fiecare jucător în

momentul iniţial, înaintea începerii pregătirii şi posibilităţile de progres la nivel de echipă şi la nivel

de fiecare jucător în parte;

studierea variantelor posibile de joc în atac şi apărare: structuri, conţinuturi, valori, la nivel

de echipă şi de fiecare jucător pe postul lui;

pregătirea unor scheme tactice de joc, pentru eventuale contracarări a jocului adversarilor.

Echipa reprezentativă a unei şcoli trebuie să îşi asume rolul de ambassador,care se extinde

şi în afara întrecerii sportive propriu –zise. Desigur, ţinta sau scopul întrecerii este câştigarea

partied, prin rezultatul pozitiv al acesteia, dar nu oricum şi nu în orice condiţii.

Sportul, prin competiţiile respective, îşi poate etala valenţele formativ – educative numai

atunci când este bine înţeles ca: misiune, scop, orientare. În acest sens, echipa reprezentativă a unei

şcoli trebuie să fie expresia activităţilor sportive extraşcolare – interne, variate şi multiple, care să

37

fie nu numai cunoscute de toţi elevii şi profesorii, iar participarea echipei la o competiţie sau partidă

oficială să constituie un eveniment major în viaţa şcolii respective.

Trebuie menţionat că echipa reprezentativă reprezintă un factor important pentru dezvoltarea

personală şi socială a unui copil.

Lucrul în echipă îl învaţă să comunice şi să lucreze cu alţi copii, creşte nivelul de

sociabilitate, îi oferă mai multă încredere în el însuşi, îi dezvoltă imaginaţia, îi oferă autocontrol şi

independenţă. Nu trebuie uitate beneficiile sportului practicat sub o formă sau alta sunt: devii mai

flexibil, mai creativ, mai sociabil, mai disciplinat, iar lecţiile de viaţă oferite pot sta la baza

reuşitelor profesionale şi personale. Sportul se practică, nu se priveşte!

Bibliografie

1. Hrişcă, A.; Negulescu, C.; Curs de baschet – Tehnica şi tactica individuală, 1981

2. Hrişcă, A .; Negulescu, C.; Predescu, T.; Curs de baschet – Tactica colectivă, Bucureşti,

1984

3. Monţă, A.; Baschet - metodică, Bucureşti, Editura Alpha, 2005

4. Vasilescu, L.;Curs opţional, Bucureşti, 1984

*** http://www.miscareafacebine.ro/

38

Prof. Consilier Dr. Izabela Nicoleta DINU, C.J.A.P., Ploieşti, Prahova

Introducere

Cuvântul „turism” a căpătat în zilele noastre sensuri care vizează o mare complexitate de

situaţii, de la necesitatea firească de a cunoaşte, de a vedea sau de a descoperi, până la cerinţele

reconfortării fizice şi/sau intelectuale. Ion Popescu face distincţia între termenii care sunt folosiţi

uneori ca sinonimi: prin cuvântul călătorie se înţelege un „drum pe care îl face cineva spre un loc

îndepărtat”, excursia este o „plimbare sau călătorie făcută, de obicei în grup, pe jos sau cu un mijloc

de transport, în scop educativ, recreativ, etc.”, drumeţia este o „călătorie făcută pe jos”, vizita

înseamnă, între altele, şi deplasarea la expoziţii, muzee etc., cu scop educativ.” (3, p. 14)

Se poate face distincţie între excursii recreative şi excursii cu caracter didactic. Excursiile cu

scop didactic sunt organizate în natură sau la diferite instituţii culturale sau agenţi economici în

vederea realizării unor obiective instructiv-educative ale unor teme prevăzute în programele de

învăţământ. Acestea oferă elevilor prilejul de a observa obiectele şi fenomenele în stare naturală,

procesul de producţie în desfăşurarea sa, operele de artă originale, momente legate de trecutul

istoric, viaţa şi activitatea unor personalităţi ale ştiinţei şi culturii universale şi naţionale. Ele au

rolul de a stimula activitatea de învăţare, de a întregi şi desăvârşi ceea ce au acumulat elevii în

cadrul orelor de curs. Excursiile recreative sunt organizate la nivelul clasei sau al şcolii, cu

participare benevolă, urmărind lărgirea orizontului de cunoştinţe, familiarizarea elevilor cu

frumuseţile naturale, asigurarea unor ocazii de recreere şi destindere. O categorie distinctă o

constituie excursiile organizate în familie. Acestea pot urmări aceleaşi obiective ca şi cele cu scop

didactic sau recreativ.

Dacă în primele două cazuri, responsabilitatea pentru atingerea obiectivelor vizate revine

cadrelor didactice, în acest ultim caz, aceasta revine părinţilor. Acest gen de excursii vizează, de

obicei, destinderea. Se programează în week-end sau în timpul vacanţelor pentru a le oferi copiilor

posibilitatea de a se deconecta, adică de a lăsa „creierul şi, în general, sistemul nervos – mult

solicitat de eforturile intelectuale din cursul unei săptămâni, al unui semestru sau al unui an şcolar –,

să facă o pauză, pentru a acumula noi energii fizice şi psihice, necesare continuării cu randament a

activităţii lor zilnice. Se ştie că oboseala intelectuală împinsă dincolo de anumite limite generează

un slab randament sau astenii îngrijorătoare.” (3, p. 21) În „odihna activă” un loc important trebuie

să-l ocupe excursiile şi drumeţiile, care îi fortifică fizic şi îi relaxează intelectual.

Istoric

În toate timpurile, oamenii au călătorit pentru a se informa, a se instrui şi a-şi oferi clipe de

destindere. În limba latină exista verbul peregriner, care însemnă „a călători în lume, a călători

pentru studii”, termenul găsindu-şi un echivalent în expresia „călătorie de studii”, folosită în mod

curent astăzi.

François Rabelais considera că, pentru a cunoaşte viaţa şi activitatea oamenilor, elevul

trebuie dus să viziteze ateliere şi prăvălii şi să cunoască viaţa agricultorilor: „Se duceau să vadă cum

se lucrează fierul, cum se toarnă puştile, cercetau pe şlefuitorii de pietre scumpe, pe giuvaergii, pe

alchimişti, pe topitorii de bani, pe ţesătorii de covoare, de postavuri şi de catifea, pe ceasornicari, pe

tăietorii de oglinzi, pe tipografi, pe organişti, pe vopsitori şi pe alţi lucrători. Îmbiindu-i cu câte un

pahar de vin, se minunau de lucrurile frumoase care ieşeau din mâinile lor dibace şi căutau să

deprindă taina fiecărui meşteşug.” (4, p. 88) Elevul învăţă realizând munci domestice, exersând

diverse meşteşuguri.

În viziunea lui Michel de Montaigne, perioada studiilor trebuiea încheiată cu o călătorie a

tânărului, condus de preceptor, pentru a cunoaşte lumea, prin intermediul contactului cu oamenii.

Jan Amos Comenius considera că elevilor le revenea obligaţia să-şi completeze studiile prin

călătorii în diferite ţări ale Europei, iar în viziunea lui John Locke, instrucţia copilului se încheia

39

prin învăţarea unei meserii şi prin călătorii, care să-l ajute să cunoască lumea şi oamenii. Călătoriile,

crede Locke, încununează opera de formare omului, având următoarele avantaje: permit învăţarea

limbilor străine, dezvoltă înţelepciunea şi prudenţa, permit cunoaşterea a diferiţi oameni şi diverse

obiceiuri.

Romanticii au devenit, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, călători pasionaţi – uneori din

simplă curiozitate sau din setea de cunoaştere, alteori ca o evadare în mijlocul naturii, pentru a

„fugi” de societate sau pentru a-şi redobândi liniştea sufletească. Jean-Jacques Rousseau era un

temerar peregrin, iar Goethe un pasionat admirator al naturii. Vasile Alecsandri, Mihail

Kogălniceanu, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu şi alţi tineri români ai generaţiei de la 1848 au

călătorit la studii în străinătate.

Rolul turismului în educaţie

Şcoala trebuie să valorifice informaţiile dobândite de elevi şi prin alte filiere decât cea

şcolară, asigurând înţelegerea, selectarea, prelucrarea şi integrarea lor în structuri cognitive

complexe. Activităţile turistice, atât de plăcute tuturor, sunt încărcate de numeroase valenţe

educative. Scopul urmărit prin excursii, călătorii sau drumeţii poate fi multiplu: destinderea,

plăcerea, instruirea, educarea, descoperirea de locuri noi etc.

Activitatea turistică a elevilor nu trebuie să fie doar un prilej de plimbare, de admirat natura,

ci şi o metodă practică, atractivă şi antrenantă de cunoaştere a frumuseţilor naturale, de instruire şi

educare, de dezvoltare a aptitudinilor, de întărire a sănătăţii etc. În excursie se formează priceperi şi

deprinderi de a observa fenomenele naturii şi ale vieţii social-economice. Astfel, prin intuiţie,

cunoştinţele capătă caracter realist. „Conţinutul didactic al excursiilor este mult mai elastic, mai

variat şi mai complex decât al lecţiilor în clasă, având şi un caracter mai atractiv, elevii participând

într-o atmosferă de voioşie, optimism şi multă însufleţire la asemenea acţiuni.” (1, p. 120) Acest tip

de activitate îi antrenează pe copii în activitatea de învăţare. Supunându-se de bunăvoie regulilor,

autoasumându-şi responsabilităţi, elevii se autodisciplinează. În timpul excursiilor elevii dobândesc

şi unele deprinderi practice precum: orientarea în teren, redactarea unor schiţe, desene, mânuirea

unor aparate, conceperea unor reportaje, respectarea unor reguli de grup, dezvoltarea spiritului

civic.

Elevii pot fi organizaţi pe grupe, fiecărei grupe revenindu-i câte o sarcină: să culeagă

informaţii despre personalităţile şi evenimentele care au avut loc în aşezările vizitate, cercetarea

formelor de relief întâlnite de-a lungul traseului, realizarea de fotografii, colecţionarea de vederi,

hărţi, pliante turistice de la obiectivele turistice vizitate. Informaţiile culese contribuie la

îmbogăţirea cunoştinţelor de istorie, geografie, ştiinţe ale naturii, limba română, educaţie muzicală,

educaţie plastică, abilităţi practice, educaţie religioasă, educaţie civică şi formarea unor abilităţi de

investigare. Observarea trebuie dirijată sistematic, elevii fiind îndemnaţi să noteze ceea ce li se pare

mai interesant.

Ce vizităm într-o excursie cu scop educativ? Obiectivele vizitate pot fi variate: muzee, case

memoriale, biserici/mănăstiri, parcuri, grădini zoologice şi botanice, monumente istorice,

monumente ale naturii, castele, peşteri, etc. În funcţie de timpul disponibil şi de obiectivele vizate

trebuie să încercăm vizitarea cât mai multor obiective. Trebuie să luăm în considerare şi următorul

aspect: dacă timpul disponibil este limitat, mai bine vizităm mai puţine obiective pe care le putem

vedea în amănunţime, decât să alergăm dintr-un loc în altul, să obosim şi la sfârşitul excursiei să

constatăm că nu am reţinut nimic.

Datele culese în călătoriile cu familia sau cu şcoala vor fi valorificate la toate disciplinele de

învăţământ la care se pretează. Produsele, astfel realizate, îşi vor găsi locul în portofoliul clasei.

Portofoliile pot fi realizate la sfârşitul unor excursii realizate cu clasa, cuprinzând toate materialele

culese de elevi în timpul excursiei. Se pot realiza şi portofolii tematice, cuprinzând informaţiile

culese de elevi în excursiile în diferite ţări sau la obiective de un anumit tip (case memoriale,

mănăstiri, monumente ale naturii, castele etc). Posibilităţile de a călători sunt astăzi nelimitate. E

bine ca experienţa dobândită de unii dintre elevi în călătoriile realizate cu familia în ţară sau

străinătate să fie valorificată. Astfel, şi colegii pot dobândi informaţii valoroase prin intermediul

fotografiilor, povestirilor realizate de cei care au posibilitatea de a călători.

40

O etapă obligatorie o constituie analiza excursiei. Acum se realizează prelucrarea datelor

culese pe parcursul călătoriei. Se discută cu elevii pentru formularea unor concluzii, pentru

stabilirea rezultatelor observaţiilor sau experimentelor realizate direct în natură. Impresiile

dobândite în excursie pot îmbrăca şi forma creaţiilor literare, plastice realizate de elevi şi pot fi

prezentate într-o expoziţie.

Pe aripile imaginaţiei Turismul virtual

Călătoriile imaginare, „călătorii la gura sobei”, cum le numeşte Ion Popescu, constituie şi ele

o alternativă de luat în seamă. Ce înseamnă, de fapt o călătorie imaginară? Sunt de luat în calcul

două variante: lecturarea cărţilor de călătorii şi vizionarea unor emisiuni de televiziune sau a unor

CD-uri, DVD-uri care prezintă diferite regiuni ale Terrei.

Oricât de mult am călători „într-o viaţă de om”, niciodată nu vom reuşi să vedem şi să

cunoaştem totul. Deseori, chiar şi regiunile vizitate de noi rămân numai parţial cunoscute. Lectura

cărţilor de călătorii completează şi subliniază adeseori chiar şi priveliştile pe care le-am admirat la

un moment dat.

Atunci când reconstituim scenele descrise într-o carte de călătorii sau încercăm să vedem

„cu ochii minţii” peisaje fermecătoare sau locuri aride şi inaccesibile sau să trăim, pentru câteva

clipe, alături de locuitorii unor ţinuturi îndepărtate devenim, de fapt, tovarăşul de călătorie al

autorului şi, în acelaşi timp, ne autoinstruim. Se spune că din cărţile de călătorii învăţăm mai multă

geografie şi istorie decât din manualele şcolare, cunoaştem domeniile cele mai variate ale artei,

facem, mijlocit, investigaţii în domeniul biologiei, mineralogiei, ecologiei, hidrologiei etc, totul fără

nici un efort de memorare, fără „toceală”. Este, probabil, cel mai agreabil mod de a ne completa

cultura generală şi de a lua contactul cu locuri îndepărtate, la care nu are acces oricine.

„Cartea de călătorii este un bun tovarăş în clipele de răgaz şi relaxare, un dascăl modest şi

ponderat, un mijloc la îndemâna oricui de a evada din prezent. Participând cu mintea la toate grelele

încercări prin care au trecut marii exploratori sau imaginându-ne fiecare peisaj descris în cărţile de

călătorii, încercăm o rară voluptate, ne completăm instrucţia, ne formăm caracterul. Să-i deprindem

aşadar şi pe copiii noştri cu asemenea călătorii imaginare. Folosul lor va fi incontestabil.” (3, pp.

20-21)

Desigur, nici o carte de călătorii, oricât de bine scrisă, şi nici o imagine sau film, nu pot

înlocui realitatea, dar ele constituie o alternativă demnă de luat în seamă atunci când posibilităţile de

a călători sunt limitate.

Concluzii

Rolul important al călătoriilor în educaţia şi instrucţia copiilor este, credem, incontestabil.

De aceea, încercaţi să călătoriţi cât mai mult posibil! Profesorii să încerce să valorifice la maxim

experienţele avute de ei înşişi sau de elevi în excursii/călătorii.

Bibliografie

1. Badea, Cristina; Excursia şcolară – modalitate de abordare interdisciplinară, pp. 119-121,

în Europenitatea învăţământului primar/preşcolar din România, Ploieşti, 2007

2. Dinu, Izabela Nicoleta;Paradigma Rousseau şi educaţia contemporană, Iaşi, Editura

Institutul European, 2006

3. Popescu, Ion;Pe meleagurile patriei cu copiii noştri, Bucureşti, Editura Didactică şi

Pedagogică, 1979

4. Rabelais, François;Gargantua şi Pantagruel, Chişinău, Editura Hyperion, 1993

*** http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism

41

Prof. ConsilierŞcolar: Claudia DULU, C.S.A.P. Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” Ploieşti,

Prahova

Copiii cu dizabilităţi sunt copii speciali, supuşi problemelor vieţii într-o măsură mai mare

decât alţi covârstnici. Ei suferă în tăcere, tânjind permanent după afecţiune, atenţie şi integrarea în

rândul celorlalţi. Ei sunt, de cele mai multe ori marginalizaţi, fie din cauza aspectului fizic, fie din

cauza problemelor psihice.

Barnes, (1994), definea dizabilitatea ca pe „ ...o pierdere sau limitare a posibilităţilor de a

lua parte la viaţa normală în comunitate la un nivel egal cu alţii şi care se datorează unor bariere

fizice sau sociale”.

Dizabilitatea intelectuală este un termen pentru o persoană care prezintă anumite limite la

nivelul funcţionării mentale şi al abilităţilor de comunicare, sociale şi autoservire. Copiii cu astfel

de limitări învaţă şi se dezvoltă într-un ritm mai lent, reacţionează mai lent, dar învaţă prin repetarea

exerciţiilor simple. (Radu, I.,2003)

Unul dintre factorii care influenţează în mod direct, rapid şi pozitiv dezvoltarea fizică şi

psihică a acestor copii îl reprezintă activităţile de tip sportiv.

Desfăşurarea unor activităţi sportive susţinute şi asistate conduce nu doar la formarea unor

abilităţi motorii, ci îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi a copiilor cu dizabilităţi.

Unele dintre beneficiile aduse de sport le reprezintă creşterea încrederii în forţele proprii,

creşterea capacităţii de concentrare, exprimarea emoţiilor şi controlul emoţional. Tot sportul este cel

care îi invaţă pe copii deprinderi de viaţă elementare, cum ar fi: efortul susţinut, răbdarea,

perseverenţa şi cum să răspundă la eşec.

Activitatea fizică dezvoltă copilului cu dizabilităţi trăsături pozitive de caracter.

Se formează o atitudine pozitivă faţă de munca proprie şi faţă de munca celorlalţi, apare

respectul pentru rezultatele muncii adultului şi covârstnicilor. Programul antrenamentelor pe zile şi

ore le creează/întăresc ritmurile zilnice şi săptămânale, ritmuri de care copiii cu dizabilităţi au şi mai

multă nevoie.

Atitudinile faţă de ceilalţi copii cu/fără dizabilităţi se schimbă în mod favorabil odată ce

copilul practică un sport, în special unul de echipă, bazat pe reguli de desfăşurare şi de comportare

în grup.

Atitudinea faţă de sine se pozitivează prin faptul că se simte valoros, util, apreciat, iar

imaginea asupra propriului corp se îmbunătăţeşte simţitor.

Prin sport copilul cu dizabilităţi începe sa facă diferenţa între nuanţele pe care le presupune

competiţia: „lupta” cu echipa adversă şi lupta cu sine. Conştientizează la nivelul său cât de

important este să-ţi depăşeşti limitele interioare/fizice şi acordă o importanţă mai mare atitudinii de

fair-play.

Este bine-ştiut faptul că motivaţia la copiii cu dizabilităţi, mai ales la cei cu dizabilităţi

intelectuale, este preponderent extrinsecă. La ei, sistemul de recompense şi pedepse funcţionează în

special prin lucruri materiale, concrete (bomboane, jetoane...); dar, s-a observat că atunci când

copilul practică un sport, şi în special unul de echipă, se face resimţită prezenţa motivaţiei de tip

intrinsec. Începe să se mulţumească cu aprecierile verbale, apoi, încet – încet, apare bucuria

rezultatului muncii. Dorind să retrăiască acea stare plăcută, el se străduieşte mai mult, şi astfel se

activează motivaţia intrinsecă, voinţa şi întreg mecanismul reglator începe să funcţioneze şi pentru

copilul aflat în dificultate.

Un alt beneficiu major al practicării sportului de către copiii cu nevoi speciale, îl reprezintă

formarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare.

42

Copiii intră în contact cu foarte multe persoane din afara anturajului lor: voluntari, profesori,

arbitri, părinţi, copii sănătoşi, alţi copii cu dizabilităţi. Dispare astfel izolarea, sau tendinţa de

autoizolare; ieşirea din mediul obişnuit le cizelează abilităţile sociale, conducând la o mai bună

socializare/interacţiune cu oamenii din jur. Se creează prietenii, învaţă cum să reacţioneze când un

coechipier este nervos, rănit, învaţă să fie empatici. Tot sportul, le arată copiilor cu/fără dizabilităţi

să accepte că alţii sunt mai buni în unele momente, iar pe termen lung se pun bazele acceptării celui

diferit şi acceptării diferenţelor culturale. Aceasta pentru că sportul aduce la un loc copii din medii

culturale şi religioase diferite.

Prin practicarea sportului copiii învaţă să gestioneze/soluţioneze conflictele. Evenimentele

sportive generează, dar şi soluţionează diferite stări tensionale: dezamăgire, concurenţă, frustrare,

furie. Comportamentele de acest tip sunt modelate şi transformate în mijloace de autocunoaştere şi

convertiteîn comportamente pozitive de către antrenori, părinţi, adulţi în general. Odată cunoscând

mijloacele de control şi soluţionarea conflictelor în activitatea sportivă, copiii le pot aplica în situaţii

de viaţă.

Un alt câştig dobândit prin practicarea sportului şi de către copiii cu dizabilităţi, îl reprezintă

dezvoltarea spiritului de organizare, de planificare, de stabilire a obiectivelor de muncă. Dobândirea

competenţelor de a stabili scopuri şi obiective pe termen scurt, mediu şi îndepărtat îi ajută pe copii

în realizarea şi aplicarea unui program eficient de rezolvare a sarcinilor şcolare dar şi pentru alte

realizări în viaţa de adult de mai târziu.

Activităţile în echipă îi învaţă pe copii cum să fie mai disciplinaţi în timpul desfăşurării

jocului, cum să se concentreze pe sarcină şi cum să aibă răbdare atunci când lucrurile merg greu.

Acest fapt favorizează etica de lucru puternică, ce se va extinde de pe terenul de sport şi în afara

acestuia.

Copiii care practică un sport au rezultate mai bune la şcoală, iar probabilitatea apariţiei

comportamentelor de risc este mai mică. Ei vor fi mai puţin tentaţi să fumeze, să consume droguri

sau alcool.

Un lucru demn de luat în seamă este acela că trebuie să avem grijă de modul în care copilul

percepe sportul. Dacă activitatea sportivă este resimţită ca pe o temă de şcoală, cu siguranţă că nu

va manifesta interes pentru aceasta. Activitatea fizică trebuie să creeze bucuria de joc, de lucru în

echipă. Competiţia nu trebuie să devină un scop în sine. Chiar dacă unii copii cu dizabilitaţi o

îndrăgesc, totuşi ei nu se pot ridica la nivelul impus.

Bibliografie

1. Chera, Bianca; Finichiu, Mariana; Vintilescu, Mihaela; Plăstoi, Camelia;Gymnastics, a vital

element in the lives of children with disabilities,Analele Universităţii Valahia, Târgovişte,

2011

2. Chera, Bianca; Finichiu, Mariana; Vintilescu, Mihaela; The social integration of the

persons with special needs by means of sports activities, Analele Universităţii Valahia,

Târgovişte, 2011

*** http://www.sportscience.ro/html/psihologie.html

43

–

Prof.Roxana Mihaela GHIŢǍ, L.T.A.S. „VICTOR SLǍVESCU” Ploieşti, Prahova

În contextul actualei reforme curriculare a învăţământului românesc, pe de-o parte, şi a

reformei economice, pe de altă parte, este firesc ca în centrul preocuparilor actuale ale şcolii

româneşti să se situeze cultivarea accentuată a gândirii antreprenoriale a elevilor de liceu.

România trebuie să dezvolte o nouă generaţie de antreprenori cu abilităţi caracteristice

precum responsabilitate, spontaneitate, adaptabilitate, clarviziune, iniţiativă şi spirit managerial,

care le permite să identifice şi să implementeze strategii adecvate pătrunderii şi menţinerii pe piată.

Aceste abilităţi personale trebuie să fie cultivate începând chiar cu şcoala primară şi dezvoltate la

nivel superior, în licee şi facultăţi. De aceea se impune ca şcoala să-i ofere elevului mijloacele

necesare progresului său continuu în cunoaştere şi adaptare. Acest progres trebuie să se axeze pe

însuşirea capacităţilor esenţiale, pe cultivarea unei gândiri antreprenoriale, pe dezvoltarea spiritului

de inițiativă, să-i asigure însuşirea de sisteme logice, de metode şi instrumente de învăţare prin

activitatea proprie.

Educația antreprenorială este utilă tuturor elevilor de liceu, indiferent dacă aceştia studiază

în unități cu profil economic, tehnologic sau teoretic. Gândirea antreprenorială nu trebuie şi nu

poate să fie apanajul exclusiv al elevilor din liceele tehnologice, cu profil servicii. Studiul educaţiei

antreprenoriale este cu atât mai important pentru elevii din liceele teoretice, cu cât aceasta este

singura disciplină din curricula lor care le poate oferi informații şi pregătire pe această latură, spre

deosebire de elevii de la liceele cu profil de servicii, licee care au în curriculă o serie întreagă de

discipline de acest gen. Totodată, studiul educației antreprenoriale îi poate ajuta pe elevii liceelor

teoretice să înființeze firme de exercițiu, şi acest domeniu nefiind unul destinat exclusiv licelor

economice.

Orientarea prospectivă a educaţiei impune conceperea unor programe educative care să-i

pregătească pe oameni pentru a se adapta la provocările şi problemele cu care se estimează că se vor

confrunta în viitor. Este vorba despre conceperea unei educaţii care să vizeze prioritar optimizarea

capacităţii omului de adaptare continuă la schimbare. Aceasta este, cu atât mai mult necesară, cu cât

societatea contemporană înaintează sistemului instructiv - educativ şcolar cerinţe tot mai subtile,

formulând o comandă socială inexistentă anterior. Aceste schimbări sunt generate, în special, de

transformările vertiginoase din ultimele decenii, de necesitatea acerbă de a forma cetăţeni europeni

activi, cu iniţiativă, capabili să se integreze în această societate şi să participe, la rîndul lor, la

progresul continuu al acesteia. În acest context, educaţia economică, în general, şi cultivarea

spiritului întreprinzător la nivel de şcoală în calitatea sa de mega-obiectiv, vine să completeze un

gol, un aspect de importanţă majoră în sistemul educaţional – formarea competenţelor

antreprenoriale şi a spiritului de iniţiativă a noii generaţii, care se includ în categoria competenţelor

sociale integratoare: consumator activ, abil, cunoscător al mecanismului formării preţurilor, al

drepturilor sale, capabil să elaboreze şi să administreze bugetul personal sau cel familial. Pe de altă

parte, se dezvoltă şi abilităţi specifice, deloc neglijabile în mediu actual: deschiderea unei afaceri

proprii, obţinerea unui profit prin mijloace legale, asumarea riscurilor şi a responsabilităţilor pentru

această activitate, ceea ce exprimă, de fapt, şi esenţa antreprenoriatului.

Un bun manager, indiferent în ce tip de companie activează, chiar și în instituțiile publice

sau în cele de învățământ, lucrează cu “capitalul uman”, de altfel cea mai importantă resursă a unei

organizații, dar și cea mai dificil de condus. De aici decurge şi rolul pe care stabilirea unor relații corespunzătoare între conducere și salariați îl are în evoluția unei organizaţii.

44

Adolescenţa este o perioadă dificilă atat pentru copii cât şi pentru părinţi. Adolescentul este,

fără să fie un copil, în formare din toate punctele de vedere. După ce se trece de 14 ani, are loc

resimţirea de către adolescenţi a propriilor forţe. Unele realizări stimulează impulsuri de tatonare a

gradelor de permisivitate a conduitei nonconformiste.

Capitolul cel mai greu al formării eului în epoca adolescenţei este educaţia conştiinţei

morale. Conturarea unei morale personale a adolescentului este dependentă de experienţele

fundamentale pe care acesta şi le-a însuşit în familie, în şcoală, în grupul de prieteni. Conştiinţa

morală a tânărului reprezintă, în ansamblul ei, un produs mai mult sau mai puţin unitar, mai mult

sau mai puţin consonant de idei, cunostinţe, atitudini, motivaţii şi convingeri morale interiorizate în

structura personalităţii adolescentului ca efect al procesului de socializare.

Modelarea conştiinţei adolescentului este cu atât mai importantă astăzi, când, societatea

contemporană se află în plină criză morală.

În acest context, am subliniat în câteva rânduri importanţa educaţiei de antreprenor care

trebuie “îndoctrinată” încă de la cea mai fragedă vârstă şi dezvoltarea unei conştiinţe morale,etice în

ideea că aprofundarea problemelor legate de normele morale poate reprezenta o provocare pentru

orice elev de liceu.

45

Prof. Daniela ION, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Prof. Alina Elena POTINTEU, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Activitatea turistică s-a practicat pe teritoriul României cu multe secole în urmă, dar primele

organizaţii ce aveau ca scop încurajarea călătoriilor au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-

lea: Societatea română de geografie (1875), Societatea Carpatină Sinaia (1895) ş.a. În anul 1925 a

fost înfiinţat Turing Clubul României, care întreţinea legături cu societăţi similare din străinătate,

fiind reprezentantul ţării noastre pe plan european. În paralel cu aceasta au mai funcţionat şi alte

asociaţii turistice, în preocupările cărora intrau, atât organizarea de excursii, cât şi marcări de trasee,

construirea unor echipamente turistice etc.

Primul serviciu public specializat în turism a fost Oficiul Naţional de Turism (ONT) înfiinţat

în anul 1926 în subordinea Ministerului Sănătăţii şi care avea ca scop coordonarea activităţilor

staţiunilor balneoclimaterice. Instituţionalizarea turismului se realizează în anul 1933, când ONT,

sub numele de Consilieratul pentru Turism, devine organism cu activitate de sine stătătoare, pe

lângă preşedinţia Consiliului de Miniştri. Printre obiective se număra şi acela de a atrage vizitatori

străini.

Prima lege a turismului a fost adoptată în anul 1936 - Legea pentru organizarea turismului -

care stabilea locul ONT pe lângă Ministerul de Interne şi rolul său în organizarea şi dezvoltare

turismului.

În anul 1948, odată cu transformările profunde ale societăţii româneşti, are loc

naţionalizarea tuturor dotărilor turistice care trec în patrimoniul Consiliului Central al Sindicatelor,

iar societăţile turistice sunt desfiinţate. Rolul coordonator în activitatea turistică îi revine Comisiei

Centrale a Sindicatelor prin Direcţia pentru Turism şi Excursii, iar mai târziu prin Comisia balneo-

climaterică şi Comisia Sport-Turism. Începând cu anul 1959, coordonarea activităţii turistice este

preluată de Oficiul Naţional de Turism Carpaţi.

Dezvoltarea continuă a activităţii turistice, a impus înfiinţarea, în 1971, a Ministerului

Turismului, ca organism central specializat al administraţiei de stat.

Din anul 1990, în ţara noastră s-a trecut la economia de piaţă şi activitatea turistică trebuia

organizată în conformitate cu noile cerinţe şi cu evoluţia turismului european. Organismele cu

atribuţii în domeniul turismului pot fi grupate în:

Organisme specializate, a căror activitate de bază este turismul în toată complexitatea sa sau

numai o latură a turismului;

Organisme generale, a căror activitate de bază se desfăşoară în alt domeniu, dar care au

implicaţii în turism: comerţ, sănătate, educaţie, transport, sport.

Pentru ca turismul să beneficieze de o recunoaştere a importanţei sale, trebuie să existe o

structură puternică la nivel guvernamental care să reprezinte interesele sectorului turistic.

În prezent, ca organism de specialitate în domeniu, Ministerul Dezvoltării Regionale şi

Administraţiei Publice, prin structura şi competenţele sale, răspunde funcţiilor statului de

coordonare şi reglementare a activităţii turistice din România, dar şi de promovare a acesteia

Vocaţia turistică a României este determinată de varietatea şi complexitatea reliefului, de

bogăţia apelor de suprafaţă sau a celor subterane, de climatul continental de tranziţie, de vegetaţia şi

fauna bogată şi variată, de istoria multimilenară a poporului român, de ospitalitatea oamenilor. De

asemenea poziţia geografică a României asigură şi funcţia de turism de tranzit; teritoriul său este

traversat de principalele drumuri ce realizează legătura între vestul şi nordul Europei cu sudul

continentului, dar şi cu Orientul Apropiat şi Mijlociu.

46

România este o ţară carpato-danubiano-pontică, cele trei mari elemente naturale ale Europei

îngemănându-se pe teritoriul acesteia. Este ţară carpatică nu numai pentru că pe teritoriul său se

desfăşoară 2/3 din suprafaţa acestui lanţ montan, ci şi pentru că relieful ţării (cu excepţia Dobrogei)

este un rezultat al evoluţiei Carpaţilor; este ţară dunăreană deoarece 1075 de km. (38%) din

lungimea fluviului (inclusiv gura de vărsare) ce străbate Europa de la vest la est curge şi pe

teritoriul României; este ţară pontică prin cei 247 km. de litoral ai Mării Negre. Toate aceste

elemente introduc o diversitate a resurselor turistice: de la crestele montane ale Carpaţilor la

canalele pline de stuf, păsări şi peşti ai Deltei Dunării şi până la plajele cu nisip fin ale Mării Negre.

Poziţionarea României pe paralela de 45° latitudine nordică determină un climat temperat,

iar poziţionarea în cadrul continentului determină tipul de tranziţie. Acest tip de climat - temperat de

tranziţie - este favorabil turismului, permiţând o circulaţie turistică în tot timpul anului.

Vocaţia turistică derivă şi din aportul creator al poporului român, materializat în prezenţa

numeroaselor vestigii ce atestă vechimea milenară a populaţiei în acest teritoriu şi nivelul ridicat de

civilizaţie la care a ajuns în decursul diferitelor etape istorice. Între aceste vestigii pot fi enumerate:

cetăţile dacice, castrele romane, cetăţile feudale, castelele şi bisericile feudale, muzeele, casele

memoriale, monumentele de arhitectură.

Ceea ce oferă o autenticitate maximă actului turistic sunt obiectivele şi manifestările

etnografice, care sunt cu adevărat unice şi care reprezintă comuniunea dintre poporul român şi

teritoriul pe care-l locuieşte.

Putem spune că vocaţia turistică a României se sprijină pe: apele minerale, termale şi

termominerale; peisajul variat (munte-mare); potenţialul speoturistic; climatul favorabil; fondul

turistic antropic original; ospitalitatea poporului român.

Activitatea turistică se mai concentrează şi asupra marilor oraşe, teoretic, şi asupra capitalei

ţării – Bucureşti; teoretic, deoarece oraşul Bucureşti este considerat, de majoritatea turiştilor

români, “o umbră plină de praf şi zgomot”, căruia, culmea, îi lipseşte serviciile de bună calitate.

Dar, chiar şi aşa, aici pot fi vizitate construcţiile din anii comunismului, muzee, monumente sau

parcuri. Însă, oraşele din România, care au un real potenţial turistic, sunt Cluj-Napoca, Timişoara,

Arad, Braşov şi Sibiu.

În afara zonelor amintite, trebuie menţionate şi zonele pitoreşti, satele cu peisaje foarte

frumoase şi cu ceea ce majoritatea turiştilor străini caută, şi, anume linişte. Şi turiştii români se

bucură de aceste locuri, multe dintre ele neapărând în nici o ofertă turistică, deşi au un potenţial

mare.

Şi nu trebuie sa uităm faptul că turismul în România, a devenit, în zilele noastre una

dintre cele mai importante activităţi social-culturale şi economice. Totodată, creează şi locuri de

muncă pentru cei care se ocupă cu toate formele de servire ale turiştilor.

De fapt, TURISMUL, este “o activitate social – cultural-recreativă”, ce s-a dezvoltat odată

cu evoluţia mijloacelor de transport, a telecomunicaţiilor şi tehnologiilor, dar mai precis a omenirii.

Bibliografie

1. Cristureanu, Cristina;Economia şi politica turismului internaţional, Editura Abeona,

Bucureşti, 1992

2. Istrate, Ion; Florin, Bran; Anca, Gabriela, Roşu;Economia turismuluişsi mediul

înconjurator, Editura Economicǎ, Bucureşti, 1998

3. Minciu, Rodica;Economia turismului, Ediţia a II-a revazutǎ şi adǎugitǎ, Editura Uranus,

Bucureşti, 2004

4. Neacşu, Nicolae;Turismul şi dezvoltarea durabilǎ, Editura Expert, Bucureşti, 2000

47

–

Prof. Cornelia-Letiţia MĂRGINEAN, Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu”Blaj, Alba

Încercând să definim ramura sportivă- Majorete,ne încadrăm într-o îmbinare armonioasă, în

egală măsură, între educaţie fizică,gimnastică ritmică şi sportivă,dans,arta spectacolului şi

competiţie. Fără a ne apropia foarte mult de latura performanţă a sportului,dar respectând un

regulament bine structurat, Majoretele reprezintă o disciplină sportivă accesibilă oricui, orientând

astfel imaginea sportului de masă spre estetic, armonie şi competitivitate.

Scurt istoric

Înfiinţată la 2 iunie 1984, ca o confederaţie internaţională, care regrupează asociaţii

naţionale de majorete din întreaga Europă, NBTA-Europa (Association National Baton Twirling)

are până în prezent 14 ţări membre.

Asociaţii cu twirling: Belgia, Croaţia, Anglia,

Franţa,Germania,Olanda,Italia,Scoţia,Slovenia,Spania,Elveţia,Cehia, Ungaria şi Norvegia.

Asociaţiicu majorette: Franţa,Anglia,Olanda,Germania,Irlanda,Croaţia,Cehia,

Slovenia,Elveţia,Bulgaria, Norvegia, Belgia şi Scoţia.

1935-prima competiţie de twirling desfăşurată în Chicago,S.U.A.;

1945-crearea N.B.T.A. în S.U.A.(sub denumirea de Comisia Naţională a Consilierilor

Tehnici) de către Don Sartell;

1946 –NBTAîşi schimbă denumirea în:Asociaţia Naţională de Majorete cu Baston şi

Twirling;

1972 - denumirea de NBTA este stabilită şi în Franţa;

1978 - peste 200 de atleţi americani vizitează Franţa cu ocazia primei competiţii organizate

de NBTA între America şi Franţa;

1984-crearea NBTA la Marseille,având ca ţări membre:Anglia,Spania,Italia,Elveţia şi

Franţa;

1985-primul Campionat organizat de NBTA Europa în Toquai (Anglia);

1993- primul campionat Mondial NBTA organizat în Amsterdam (Olanda);

1996-primul Campionat European organizat în Krefeld (Germania).

Istoric MBTA în România

MBTA a fost fondată de Gabriel Chevari la Oradea, înanul 2005,după care a urmat

acreditarea NBTA Europa,o dată cu prima participare a ţării noastre la un Campionat European

desfăşurat în Italia.

Intenţia a fost de a organiza o puternică comunitate de majorete,active în întreaga ţară şi

peste hotare şi recunoaşterea ca ramură de sport în România.

Evenimente

2007-prima competiţie naţională organizată de MBTA - participare 200 de sportive;

2008-a doua competiţie MBTA-peste 250 de sportive;

2008-participarea cu două echipe la Campionatul European de Majorete Brno;

2009 - a treia competiţie MBTA în Santandrei –Bihor;

2009-participarea cu patru echipe la Campionatul European de majorete, Kastela –Croatia;

2009-a patra competiţie MBTA în Bucureşti;

2010 - a cincea ediţie la Arad;

2010-participarea cu trei echipe la Campionatul European de Majorete,desfăşurat în

Neuchatel;

2011- a şasea competiţie MBTA,Oradea;

48

2011 - prima ediţie a Cupei României la majorete,desfăşurată la Blaj

2012 - a doua ediţie a Cupei României la majorete,desfăşurată la Oradea

Secţiuni oficiale de concurs MBTA:

1.Solo şi echipe: solo 1 baston, solo 2 baston, ritmic twirl, duo, defilare în strut X, dance

twirl, twirl echipă;

2. Grupuri: grupuri twirling;

3. Evenimente spectacol: pompon, baniere, parada demonstrativă;

La noi în ţară, cea mai cotată secţiune de concurs este pomponul,fiind uşor accesibilă,

datorită faptului că pe baza unui număr restrâns de reguli,coregrafia dansului pune în valoare

imaginaţia şi creativitatea antrenorului,precum şi abilităţile motrice ale sportivilor.Practic, fiecare

unitate şcolară are o echipă de Majorete,care face spectacol cu diferite ocazii.Trebuie doar să ţinem

cont de limita estetică a mişcărilor şi de mesajul pe care vrem să îl transmitem prin dans.

La începutul lunii decembrie 2009,în baza Ordinului nr. 2363 din 08.12.2009,Majoretele au

fost recunoscute şi în România ca ramură de sport, în prezent respectându-se procedurile legale de

înfiinţare a Federaţiei Romane de Majorete.Competiţiile organizate până acum la nivel naţional de

MBTA România,au atins cele mai înalte standarde,reunind de la o ediţie la alta un număr tot mai

mare de sportive,rezultatele cele mai bune fiind obţinute de ARS NOVA Oradea,GIMN STAR

Blaj,Clubul Sportiv Mistral Arad, Mondo Dance Bucuresti,Asociaţia Waldorf Brăila,Şcoala

Generală nr. 5 Arad, Palatul Copiilor nr. 7 Bucureşti, Colegiul Ferdinand Bacău, echipe afiliate la

Asociaţia MBTA România şi cu tradiţii deja în majorete.

Însă, este de ştiut faptul că fiecare instituţie şcolară are cel putin o echipă reprezentativă de

majorete care face “spectacol” cu diferite ocazii.Graţia,eleganţa,dinamismul,varietatea în

mişcare,ritmul,schow-ul sunt câteva trăsături definitorii,care fac majoretele atât de speciale.Dar

ceea ce ar trebui să ne bucureşi este un considerent important ce trebuie analizat,este faptul că

vorbim de o ramură sportivă care implică un număr mare de fete.Ori, în contextul actual al

generaţiei cibernetice, e una dintre modalităţile cele mai accesibile de a atrage fetele în sălile de

sport.

Anual se organizează stagii de pregătire pentru sportivi,antrenori şi arbitrii,în prezent

România având 12 arbitrii naţionali şi din februarie 2010 primul arbitru internaţional.

Nu ne rămâne, decât să solicităm sprijinul autorităţilor competente pentru promovarea

acestei ramuri sportive pe plan local,judeţean şi naţional,aşa având certitudinea că vom reuşi să

aducem în sălile de sport cât mai mulţi copii şi să ne facem cunoscuţi ca o puternică comunitate de

majorete.

Bibliografie

1. Bell, Christine; Regulamentul NBTA EUROPA, Marseille, 2004

2. Lăzuran, Teodora; Regumentul MBTA România, 2008

3. Scarlat, Eugeniu;Educaţiei fizică şi sport,Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti,2002

49

Prof. Valentina MORARIU, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Caracteristici generale

Munţii Ciucaş prezintă un important potenţial turistic, insuficient exploatat din acest punct

de vedere; având poziţie centrală în Carpaţii de Curbură, sunt cei mai înalţi şi cunosc cea mai

intensă activitate turistică din zonă, datorită concentrării într-un spaţiu mic a numeroase obiective

turistice.

Sunt localizaţi între Văile Doftana, Teleajen, Buzău superior şi Tărlung, văi în lungul cărora

se înscriu drumurile principale care asigură accesibilitatea în masiv, atât din sudul, cât şi din centrul

ţării (Depresiunea Braşov). Din sud şi vest se pătrunde pe şoseaua naţională Braşov-Vălenii de

Munte – Ploieşti, ce trece peste pasul Bratocea (1.263metri), aflat în partea centrală acestor munţi.

În lungul ei, principalele puncte de plecare în drumeţii, sunt cabana Babarunca şi pasul

Bratocea (1.263metri), pentru sectorul central-vestic; localitatea Cheia pentru jumătatea sudică a

masivului; Mănăstirea Suzana pentru sectorul sud-vestic; în nord accesul se realizează pe mai multe

drumuri forestiere ce pornesc în lungul râurilor, de la obârşia Buzăului, din localitatea Vama

Buzăului aflată la circa 10 km. sud de şoseaua Braşov-Întorsura Buzăului-Buzău şi de calea ferată

Braşov-Întorsura Buzăului.

Mai puţin frecventate sunt drumurile forestiere ce urcă în vest pe afluenţii Doftanei sau cel

de pe Telejenel.

Munţii Ciucaş se compun din câteva subunităţi. În nord la izvoarele Teleajenului,

Târlungului şi Buzăului se află Masivul Ciucaş-cel mai însemnat prin multitudinea obiectivelor

turistice. În compunerea lui intră mai mulţi munţi înalţi ce se desprind din culmea centrală (vf.

Ciucaş, 1.954 metri).Astfel, în partea de sud-vest sunt Munţii Bratocea (1.848 metri), în nord-est

Colţii Nitrii, în sud-est Munţii Gropşoarele-Zăganu. Imaginea de ansamblu a peisajului montan,

care se impune este apropiată de aceea a unei întinse “cetăţi naturale”, cu variate forme de relief.

A doua subunitate o reprezintă Masivul Grohotiş,aflat între Teleajen şi Doftana. Este

alcătuită dintr-o întinsă culme, desfăşurată de la nord la sud, la o altitudine de 1.550 – 1.650 metri,

dominată de câteva vârfuri rotunjite (Grohotiş, Bobu Mare). Din ea se desprind spre vest şi est

culmi secundare separate de văi adânci. Peisajul este dominat de platouri întinse acoperite de pajişti

şi versanţi cu o bogată pădure de amestec.În afara acestora, există mai multe culmi specifice şi

vârfuri cu importanţă mai mică pentru turism.

Pe văile şi culmilor acestor munţi există o reţea densă de drumuri forestiere şi poteci multe

din ele cu marcaje turistice.

Potenţialul turistic este dat de un ansamblu de elemente naturale, cu rol determinant şi de

câteva obiective social-culturale. Fiecare component natural are rolul său în sistem.

Alcătuirea geologică se caracterizează prin formaţiunile groase de conglomerate în care

elementele calcaroase au o pondere însemnată. Aceste roci relevă două aspecte cu însemnătate

pentru turism: o permeabilitate care asigură izvoare bogate de apă la baza masei de conglomerate

(la circa 1.150 – 1.300 metri) şi lipsa lor la altitudine; heterogenitatea în alcătuire ce facilitează

dezvoltarea unui relief variat; abundenţa elementelor calcaroase a permis dezvoltarea unei vegetaţii

şi a unor soluri specifice.

Relieful este componentul natural principal în peisaj, cel de care se leagă multe elemente de

atracţie turistică, între acestea se impun: colţii, coloanele, turnurile din jurul vârfurilor Ciucaş, Colţii

Nitrii, Tigăile, Zăganu, Grohotiş, crestele zimţate din sectorul Gropşoarele-Zăganu, vârfurile

piramidale sau sub formă de cupolă pe conglomerate (Dungu, Muntele Roşu, Bobu) sau calcare

(Tesla), platourile structurale întinse din Muntele Chiruşca sau din estul crestei Colţii Nitrii, cheile

înguste cu versanţii prăpăstioşi din lungul Teleajenului, Valea Albă, Valea Stânei, Tesla, Şipote,

50

abrupturile de peste 500 metri cu grohotişuri şi torenţii de pietre, bazinetele depresionare. Spre ele

se dirijează cele mai multe poteci din aceşti munţi.

Clima este favorabilă desfăşurării unei activităţi turistice permanente, în special în intervalul

iunie-octombrie pentru întreg masivul şi permanent în lungul Teleajenului (în perimetrul Suzana –

Cheia-Muntele Roşu). Precipitaţiile solide, bogate, intervalul cu zăpadă mai lung şi persistenţa

stratului de zăpadă asigură condiţii propice pentru practicarea sporturilor de iarnă în staţiunea Cheia

şi la Muntele Roşu (deşi nu există pârtii amenajate în zonă).

Hidrologic, Teleajenul ocupă locul doi ca suprafaţă a bazinului (după Buzău), valea sa este

mult mai accesibilă şi favorabilă pentru turism. Hidronimul “Teleajen” desemnează o vale cu drum

de care (telegi), prin ea făcându-se legătura între Muntenia şi Transilvania. Teleajenul are o lungime

în munte de 30km. Cei mai importanţi afluenţi ai săi sunt: pâraiele Berii, Roşu, Bratocea, Babeş şi

cel mai important afluent Telejenelul.

Buzăul îşi are izvoarele în nordul Ciucaşului şi curge prin estul Ciucaşului, pe o lungime de

10km; el are ca afluenţi pâraele Fetei, Strâmbu, Chiruşca Seacă, Dălghiul, Laptelui. Târlungul

drenează partea de vest a Ciucaşului şi primeşte doi afluenţi importanţi: Babarunca şi Ramura Mică.

Partea vestică a Munţilor Grohotiş aparţine bazinului Doftana şi este format din mai mulţi afluenţi

pe care urcă drumuri forestiere (mai important este Negraşul) folosite ca principale căi de acces spre

creastă.

Vegetaţia se remarcă printr-o diversitate de specii endemice. Pădurile de foioase înconjoară

baza munţilor până la 1.000 – 1.100 metri, pădurile de conifere au o mare dezvoltare, impunându-se

în peisajul culmilor şi versanţilor până la 1.600 metri, pajiştile ce acoperă culmile înalte şi versanţii

abrupţi fiind alcătuite din asociaţii variate (cele mai întinse suprafeţe sunt cele ocupate de ienupăr,

jneapăn afin, merişor). Pe stânci şi abrupturi abundă plantele de talie mică, viu colorate, între

acestea deosebită este floarea de colţ - specie ocrotită.

Lumea animală este variată şi are unele specii de interes cinegetic (mistreţul, cerbul), pe

culmile stâncoase a fost colonizată capra neagră, iar în apele principalelor pârâuri păstrăvul (la

Valea Stânei pe Telejenel există o păstrăvărie).

Rezervaţiile naturale au caracter mixt (relief, vegetaţie) şi se află în sectoarele vârfurilor

Tigăile Mari-Ciucaş, Zăganu-Gropşoarele, Colţii Bratocea.Cele mai importante rezervaţii sunt:

Zona cu Rhododendron din Munţii Ciucaş (suprafaţă de 2 ha, cu smirdar), Culmea Zăganului

(cuprinde zona cu stâncărie cu o suprafaţă de 3 ha, este o rezervaţie complexă -botanică şi

zoologică, cu plante endemice şi rare), Tigăile Mari (cu o suprafaţă de 3 ha, are un caracter

complex- botanic şi geologic), Jneapănul de pe Muntele Bratocea (situat la limita superioară a

pădurii de molid; are o suprafaţă de 2 ha), Şuviţele Berii (cuprinde asociaţii vegetale în care intră şi

floarea de colţ, are o suprafaţă de 2ha).

Potenţialul turistic antropic este completat cu cele două mănăstiri din Cheia (iniţial o

biserică din lemn ce datează din anul 1770, la poalele culmii Balaban; clădirea actuală este din

perioada 1835-1839 şi a fost ridicată de ciobanii din Săliştea Sibiului; principalele valori sunt

catapeteasma bogat sculptată lucrată la Viena cu picturi de Gh. Tattarescu; muzeu cu obiecte de

cult) şi Suzana (de la 1740, iniţial fiind construită din lemn şi apoi refăcură în anul 1830, picturi de

P.Nicolau). Alte obiective antropice importante sunt: expoziţia “Natura văii superioare a

Telejenului” organizată la Cheia, barajul construit pe Teleajen la confluenţa cu Telejenelul, în

spatele căruia se întinde un lac antropic.

Infrastructura turistică

Accesul la poalele muntelui se face din toate direcţiile.Văile care pătrund radiar în masiv, se

constituie în principalele căi pe care au apărut poteci marcate.Dinspre sud, accesul se face pe

drumul naţional (Bucureşti – Ploieşti – Cheia-Braşov). Dinspre nord-vest accesul se realizează pe

valea Târlungului pe la cabana Babarunca.Alte drumuri de acces în masiv sunt din localităţile

Întorsura Buzăului, Vama Buzăului, Valea Doftanei.

Există o reţea de poteci marcate (îndeosebi în Masivul Ciucaş), case de odihnă, vile, un

motel, camping, tabără de odihnă pentru copii în Staţiunea climaterică Cheia, aflată la circa 900

metri altitudine. Dintre cabane cele mai importante sunt: Cabana Muntele Roşu (1.260

51

metrialtitudine, camping, pârtii pentru sporturi de iarnă, regim permanent), Cabana Ciucaş (1.550

metri altitudine, cu regim de vară), Cabana Babarunca (908 metri altitudine, reprezintă un

important loc de acces în masiv), Popasul turistic Cheia (895 metri altitudine, căsuţe), Cabana

Vânătorului din Poiana Valea Stânei (945metri altitudine, situată pe Valea Telejenelului) şi mai

multe cabane forestiere sau ale Ocolului silvic. De asemenea, pentru activitatea turistică, prezintă

însemnătate cabanele aflate la periferie (pe Buzău, pe Telejenel).

Tipuri de turism

Formele de turism sunt variate, îmbinându-se armonios cu mişcarea fizică şi sportul:

drumeţiile la sfârşit de săptămână sau pe un interval mai lung vara, concentrate în Masivul

Ciucaş, şi în mai mică măsură la vârfurile principale din Masivul Grohotiş, Muntele Tesla sau în

nord, pentru braşoveni fiind o tradiţie de mai multe secole. În ultimii ani a devenit o practică

însemnată şi pentru locuitorii din zona Bucureşti-Ploieşti;

alpinismul ca activitate sportivă -se practică în special pe Culmea Gropşoarele-Zăganu;

turismul de odihnă pe perioade de 10-14 zile în staţiunea Cheia (mai ales vara şi în vacanţele

elevilor), la cabanele Babarunca, Muntele Roşu şi la mânăstirea Suzana;

turism de tranzit pe şoseaua Braşov – Bratocea-Vălenii de Munte.

Concluzii

Atractivitatea zonei s-ar putea îmbunătăţi dacă s-ar amenaja pârtii de schi şi dacă zona ar fi

mai puternic mediatizată prin organizarea de evenimente culturale şi sportive, care să aducă în

atenţia turiştilor această destinaţie şi bogăţiile sale naturale; acest lucru ar duce la diversificarea

formelor de turism şi activităţi sportive în această zonă turistică.

Bibliografie

1. Cândea, Melinda; Simion, Tamara; Patrimoniul turistic al României, Editura Universitară,

Bucureşti, 2012

*** Institutul naţional de statistică -Turismul României, breviar statistic, 2012

*** www.wikipedia.org

*** www.culturadata.ro

*** www.editurauniversitara.ro

52

-

Prof. Loredana MUNTEANU, CSS Ploieşti, Prahova

Observaţii sporadice sau sistematice efectuate de-a lungul mileniilor, ca şi cercetări

intensive întreprinse în special în secolul XX, au dovedit ca practicarea sportului, a exerciţiilor

fizice, conduce la dezvoltarea armonioasă a corpului, la călirea generală a organismului, la

conturarea anumitor trăsături de personalitate.

Psihologii susţin că personalitatea se constituie ca urmare a inter-venţiilor naturale şi sociale

ce determină anumite fizionomii corporale şi spirituale. Practicarea activităţilor de acelaşi tip,

vreme îndelungată, imprimă anumite particularităţi psihice de conduită, care nu sunt facultative, ci

stabile şi proprii omului considerat ca un întreg.

Într-o anumită măsură, fiecare ramură sportivă formează o anumită personalitate modală.

Personalitatea de tip modal a sportivului se formează treptat, fapt demonstrat de existenţa unor

deosebiri în varietatea şi intensitatea trăsăturilor, condiţionate de durata stagiului sportiv. Juniorul

care practică, de relativ puţin timp, sportul în cauză are o personalitate care se deosebeşte de aceea a

sportivului consacrat. Acesta din urmă este mai sigur de sine, mai agresiv, mai autocritic şi

conştiincios, are puternice trăsături de dominare.

Susţine că atunci când practicarea sportului nu reprezintă un scop în sine, adică în cazul în care

nu constituie un mod de pregătire fizică pentru un scop competiţional, atunci personalitatea autentică

de tip modal sportiv nu se formează, ci este numai un mod de dobândire a unei armonii sufleteşti, de

pildă, pentru compensarea unor sentimente de inferioritate. Este cazul particular al unei opinii larg

răspândite în rândul tinerilor americani, care apreciază că sportul poate anihila rolul necorespunzător

al comportamentului tatălui în educaţia lor.

Personalitatea sportivă, corect formată,permite obţinerea de rezultate şi randamente

superioare în antrenamente şi competiţii. Concluzia, pe care o reţinem este aceea că fiecare ramură

sportivă are o anumită influenţă asupra personalităţii.

Cercetări recente, efectuate de specialiştii nord-americani, au dovedit că omul tinde întrucâtva

instinctiv spre sportul care se potriveşte cel mai bine caracterului său, care răspunde trăsăturilor sale

psihice.

Având în vedere cele afirmate, a fost realizat un studiu care s-a dovedit foarte util pentru a

determina psihogramele unor sportivi de performanţă, şi anume echipei de baschet feminin-junioare

a clubului CSS Ploieşti.

Elevele au fost invitate la realizarea portretului psiho-sportiv prin completarea

chestionarului de mai jos:

Chestionar sociologic

Vreţi să vă cunoaşteţi portretul psiho-sportiv?

Prezentăm mai jos un număr de şapte întrebări la care vă invitam să meditaţi.

Obişnuit, întrebările se referă la caracteristici care fac parte din ţesătura extrem de complexă

a trăsăturilor de personalitate şi caracterizează persoana în relaţiile sociale pe care aceasta le

întreţine.

1. Sunteţi sociabil?

2. Vă consideraţi un om impulsiv?

3. Vă caracterizează spiritul de disciplină?

4. Sunteţi agresiv?

5. Vă socotiţi un om bătăios?

6. Vă este proprie stăpânirea de sine?

53

7. Vă place să riscaţi?

Caracteristicile amintite pot avea niveluri diferite de intensitate.

Sunteţi agresiv? Cât de puternică este această manifestare? La o contrariere oarecare putem

deveni agresivi: ne încruntăm sprâncenele, mimăm o grimasă semnificativă, facem observaţii ironice

si usturătoare, ridicăm tonul vocii, adresăm injurii, lovim, distrugem obiecte şi, posibil, altele şi mai

grave, care intră sub incidenţa legii penale. De asemenea, caracteristicile pot fi stabile şi mai puţin

stabile, cu o frecvenţă de apariţie foarte variată. Pentru aflarea caracteristicilor de personalitate din

întrebările menţionate, au fost extrase cuvinte-adjective numerotate de la 1 la 7.

În dreptul fiecărui adjectiv sunt dispuse cerculeţe care prezintă gradual frecventa apariţiei lor:

de la obişnuit (frecvenţă mare) până la niciodată; treptele frecvenţei sunt ordonate cu literele mici ale

alfabetului, de la „a” la „e”.

Marcaţi cerculeţele cu semnul „X”, începând de sus în jos şi uniţi-le. Va rezulta o linie frântă,

care este „oglinda” caracteristicilor personalităţii dumneavoastră, desigur, legată de criteriile specificate.

Majoritatea jucătoarelor au răspuns în felul următor:

Nr.

Crt.

Caracteristica

Frecvenţa apariţiei

A

frecvent

b

adeseori

c

uneori

d

rar

e

niciodată

1 Sociabil 0 0 0 0 0

2 Impulsiv 0 0 0 0 0

3 Disciplinat 0 0 0 0 0

4 Agresiv 0 0 0 0 0

5 Luptător 0 0 0 0 0

6 Stăpân pe sine 0 0 0 0 0

7 Înclinat spre risc 0 0 0 0 0

Jocul de baschet cere sociabilitate, agresivitate, angajare în luptă, dar dezvoltă şi o anumită

disciplină interioară, supleţe în gândire şi acţiune.

Conform graficului prezentat, reiese faptul că elevele se consideră sociabile, disciplinate,

luptătoare, dar în unele situaţii nu pot face faţă cu succes anumitor solicitări de ordin psihic din

timpul competiţiilor sau antrenamentelor.

Practica jocului de baschet, prin regulamentul lui, are o mare influenţă asupra componentei

psihologice ale elevelor: jucătoarele trebuie să facă proba comportamentului propriu, de fair-play,

de respect faţă de coechipieri şi adversari, de încredere în sine şi în echipa sa.

Concluzii

Cunoaşterea biunivocă a relaţiilor sport-personalitate este foarte importantă pentru toţi cei ce

activează în domeniul sportului, deoarece trăsăturile de personalitate reprezintă un factor important

în obţinerea marilor performanţe;

Valorificarea talentelor în problematica psihomotricităţii omului reprezintă un domeniu

complex de mare dinamism, care impune soluţii, sisteme organizatorice şi metodologii noi de

instruire bazate pe informaţii multiple, experimentări, cercetări, sinteze teoretice şi valorificarea

unui imens material faptic din practica de succes sportiv;

Rapiditatea intervenţiilor şi ingeniozitatea, puterea de concentrare, încrederea în propriile

forţe, cât şi în cele ale coechipierilor, capacităţile fizice şi tehnico-tactice individuale şi colective

sunt calităţi care fac din practicanţii activităţilor sportive persoane echilibrate şi deschise.

Bibliografie

1. Chelcea, A. (coord.); Psihoteste (vol. II), Editura Societăţii Ştiinţă şi Tehnică S.A,

Bucureşti, 1997

2. Colibaba – Evuleţ, D.; Bota, I.; Jocuri sportive – teorie şi metodică, Editura Aldin,

Bucureşti, 1998

54

3. Dragnea, A.; Mate-Teodorescu, S.; Teoria sportului, Editura FEST, Bucureşti, 2002

4. Epuran, M.; Holdevici, I.; Toniţa, F.;Psihologia sportului de performanţă - teorie şi

practică, Editura FEST, Bucureşti, 2001

5. Horghidan, Valentina; Problematica psihomotricităţii, Editura Globus, Bucureşti, 2000

6. Orţănescu, D.; Orţănescu, C.;Elemente psihosociale în activitatea sportivă, Editura

Universitaria Craiova, 2007

7. Roco, M.;Creativitatea şi inteligenţa emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2001

8. Vrabie, D.;Psihologia educaţiei, Editura Evrika, Brăila, 2000

55

Prof. Robert MUNTEANU, CSS Ploieşti, Prahova

1. Conceptul de psihomotricitate

Abordarea motricităţii nu se poate realiza decât în contextul controlului pe care psihicul îl

deţine asupra acesteia, control exercitat prin funcţiile cognitivă şi motivaţională. La rândul lor,

construcţia şi evoluţia psihică au la bază mişcarea.

În sprijinul acestei duble relaţii pot fi aduse o serie de argumente:

A. Comportamentul motor constituie principalul izvor şi mod de manifestare, de exprimare a

achiziţiilor psihice ale copilului în primii ani de viaţă.

Recunoaşterea acestei relaţii este dată de faptul că modalitatea modernă de caracterizare a

evoluţiei copilului de la 0 la 6 ani este aceea a evoluţiei psihomotorii, apreciată prin coeficientul de

dezvoltare psihomotorie, şi abia după 6 ani, evoluţia copilului se apreciază prin coeficient de

inteligenţă. Se consideră, de asemenea, că nu există stare psihică căreia să nu îi corespundă o

tensiune a corpului sau o adaptare/readaptare posturală.

B. Achiziţiile, în planul comportamentului motor, constituie premise în dezvoltarea

celorlalte tipuri de comportamente, aşa cum întârzierile în achiziţiile motorii pot frâna dezvoltarea

abilităţilor caracteristice acestora1.

Analiza problematicii psihomotricităţii pleacă de la ideea potrivit căreia „sistemul

psihocomportamental uman funcţionează ca sistem hipercomplex, în care fiecare dintre subsisteme

se află în independenţă relativă şi interrelaţie absolută”2.

Componentă a sistemului psihocomportamental, psihomotricitatea, cere studierea aspectelor

psihice şi motrice, aflate în raporturi de influenţare şi determinare reciprocă. Astfel, fenomenele

psihice condiţionează actele motrice, îndeplinind funcţie cognitivă, motivatorie şi reglatorie. Există

şi o influenţă inversă, fiind cunoscut faptul că mişcarea influenţează psihicul în planul cognitiv, în

cel al comportamentului verbal, al aservirii, socializării etc. Ambele fenomene, psihic şi motric,

potenţiale şi rudimentare la naştere evoluează şi se dezvoltă la început în strânsă legătură, pentru ca

apoi să parcurgă integrări structural ierarhizate şi din ce în ce mai diferenţiate, dar păstrând legături

permanente între ele3.

Psihicul şi motricul nu sunt două categorii distincte supuse, unul gândirii pure şi celălalt

mecanismelor fizice şi fiziologice, ci dimpotrivă, sunt expresia bipolară a unui singur proces, acela

al adaptării eficiente, suple la condiţiile externe4.

Cauza principală a dificultăţilor de definire a psihomotricităţii este dată de faptul că aceasta

se află la „răscrucea” mai multor ştiinţe şi domenii, fiecare conferind sensuri proprii termenului.

Domeniile reeducării-recuperării au pus accentul mai mult pe formularea obiectivelor

activităţii practice decât pe clarificarea conceptului.

În sfera educării, psihomotricitatea este definită ca „ansamblul variabilelor psihologice

intermediare (detectare, prelucrare, decizie) între situaţii şi răspunsuri”.

Psihologia muncii priveşte psihomotricitatea ca „echivalent al motricităţii fine”.

Studiile de psihologia copilului, au imprimat noi viziuni conceptului de psihomotricitate:

„psihomotricitatea este mişcarea, ca activitate a organismului total exprimând întreaga

personalitate” (M.Vial, 1972);

1Stănescu, M.; Educaţia fizică pentru şcolari şi şcolari mici- o abordare psihomotrică, Editura Semne, 2002

2 Horghidan, V.; Problematica psihomotricităţii, Editura Globus, Bucureşti, 2000

3 Horghidan, V.; 2000, Op. Cit.

4 Piaget şi Wallon, citaţi de Dragnea, A.; Bota, A.; Teoria ativităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,

Bucureşti, 1999

56

psihomotricitatea este „rezultatul integrării interacţiunii educaţiei şi maturizării sinergiei şi

conjugării funcţiilor motrice şi psihice, nu numai în ceea ce priveşte mişcările, dar şi în ceea ce le

determină şi le însoţeşte – voinţă, afectivitate, nevoi, impulsuri: (R.Lafon, 1963)5;

„psihomotricitatea este ansamblul componentelor motrice considerate în raport cu

psihismul” (R.Lecuzer, 1991);

„cuvântul psihomotricitate a fost astfel format pentru a marca interacţiunea spiritului – care

desemnează afectivul şi cognitivul – şi corpul care înglobează activitatea senzorială şi activitatea

motrică (…) sunt legate astfel psihicul şi motricul pentru a insista asupra legăturii strânse observate

între corp şi spirit” (F.Lauzon, 1990).

P.Famose (1975) defineşte psihomotricitatea din cu totul alt unghi: ea este ansamblul

variabilelor psihologice intermediare între situaţii şi răspunsuri, prin variabile intermediare autorul

înţelegând detectare, prelucrare, decizie, iar prin motricitate, comportamentul motric care permite

variabilelor să se manifeste.

Reproşurile aduse acestor definiţii constau în: psihomotricitatea apare ca fenomen de

suprapunere integrală a motricului şi psihicului sau ca o rezultantă a interacţiunii psihic-motric cu

accent pe unul sau altul din factori, ambiguitate şi lipsa clarităţii.

După „Encyclopaedia Universalis” 1990, psihomotricitatea este rezultatul integrării

funcţiilor motrice şi mentale sub efectul maturizării sistemului nervos ce vizează raportul

subiectului cu corpul său6.

Psihomotricitatea reprezintă o funcţie ce exprimă relaţiile complexe interdeterminative între

actele motrice şi activitatea psihică, în care psihicul şi motricul se intersectează parţial, şi care

„cuprinde în structura ei fenomene de natură psihică, generate de mişcările corpului şi exprimate

prin mişcările voluntare cărora le condiţionează utilizarea în cadrul acţiunilor7.

M. Epuran, 1976 consideră că, psihomotricitatea apare astfel, atât ca aptitudine, cât şi ca

funcţie complexă de reglare a comportamentului individual, şi că ea include participarea diferitelor

procese şi funcţii psihice care asigură atât percepţia informaţiilor, cât şi execuţia adecvată a actului

de răspuns.

În cele mai multe cazuri termenii „aptitudini motrice generale” şi „aptitudini psihomotrice”

sunt folosiţi unul în locul celuilalt. Totuşi, aptitudinile psihomotrice se disting de aptitudinile

motrice generale, prin aceea că sunt socotite mai rafinate, conţinând un grad superior de manifestare

a funcţiilor perceptive şi intelectuale.

„Toţi cercetătorii menţionaţi susţin simbioza psihicului cu motricul în primii ani de viaţă

pentru ca, ulterior să se afirme traiectoria de evoluţie specifică fiecărui factor. Cu toate acestea,

acceptarea etapei de dezvoltare psihomotorie ca o realitate în primii ani de viaţă s-a transferat, s-a

generalizat neefectiv în tratarea fenomenului psihomotor. Aşa au fost posibile concepţii exprimate

prin definiţii de genul celei date de Monique Vial (1972) şi anume: psihomotricitatea este mişcarea,

ca activitate a organismului total exprimând întreaga personalitate. Definiţia oferă imaginea

psihomoricităţii ca fenomen ce suprapune în totalitate motricul şi psihicul”8.

2. Componentele de bază ale psihomotricităţii

E.Fleishman (1964, 1978) consideră că în componenţa aptitudinii psihomotrice intră o

mulţime de factori:

precizia controlului, prezentă în mişcările care cer o adecvare musculară fină şi în care sunt

cuprinse grupe musculare mari;

coordonare multiplă, manifestată în capacitatea de a coordona mai multe segmente simultan.

Este prezentă, în special, în sarcinile care cer coordonarea mâinilor sau picioarelor;

5Lafon, R.; Vocabulaire de Psychologie et de Psychiatrie de l”enfant, Editura PUF, Paris, 1963

6 Encyclopaedia Universalis, Editeur a Paris, France, citată de Dragnea, A.; Bota, A.; Teoria ativităţilor motrice,

Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,Bucureşti, 1990 7Horghidan, V.; Problematica psihomotricităţii, Editura Globus, Bucureşti, 2000

8 Horghidan, V.; Op. Cit.

57

orientarea răspunsurilor sau aptitudinea spaţial – motorie, necesară în special în reacţiile de

răspuns, pe baza discriminărilor vizuale: alegerea şi orientarea pattern-urilor de mişcări pe baza unei

discriminări direcţionale rapide;

timpul de reacţie traduce particularităţile individuale ale vitezei cu care individul răspunde la

stimulii prezentaţi;

viteza mişcărilor braţului, privită în special ca viteză de deplasare (nu trebuie identificată cu

viteza de reacţie);

urmărirea controlată sau anticipativă, pusă în evidenţă în sarcinile care cer o adaptare

motrică continuă şi anticipativă, în funcţie de schimbările de viteză şi direcţie ale unui obiect în

mişcare;

coordonarea ochi-mână, se observă în probele care cer precizia mişcării mâinii în funcţie de

informaţiile vizuale. Mişcarea trebuie să se desfăşoare şi precis şi rapid;

precizia mână-braţ, se observă în acele acţiuni care cer numai precizie, fără viteză şi forţă;

dexteritate manuală, presupune mişcări bine direcţionate ale braţului şi mâinii în

manipularea obiectelor mari, în condiţii de viteză;

dexteritatea degetelor, spre deosebire de precedenta, se referă la manipularea obiectelor

mici;

viteza mişcării degetelor, caracteristică probelor „tapping”.

D.Colibaba-Evuleţ, I.Bota (1998), menţionează în cadrul însuşirilor psihomotrice:

rapiditatea actelor motrice;coordonarea generală şi segmentară;lateralitatea;viteza de

învăţare;inteligenţa motrică.

După M.Epuran (1979) componentele psihomotricităţii sunt:schema corporală;coordonare

dinamică (a întregului corp şi a segmentelor);lateralitate;coordonare statică –

echilibrarea;coordonarea perceptiv motrică (percepţia spaţiului, ritmului, şi a mişcărilor

proprii);rapiditatea mişcărilor;ideomotricitatea (ca sinteză dinamică a schemei corporale şi a

coordonărilor perceptiv-motrice cu sarcina motrică).

Acelaşi autor (2001) include în categoria aptitudinilor psihomotrice:coordonarea generală şi

coordonarea segmentară;echilibrul static şi dinamic;schema corporală;

lateralitatea;ambidextriea;tonusul muscular;percepţiile spaţio-temporale;integrarea

spaţială;kinestezia;ideomotricitatea;viteza de reacţie, repetiţie, anticipare, sincronizare.

După V.Horghidan (2000), componentele psihomotricităţii sunt:schema

corporală;lateralitatea;ideomotricitatea;inteligenţa motrică;organizarea răspunsurilor motrice ce

cuprinde componente psihofiziologice (tonusul muscular, echilibrul şi refacerea energiilor) şi

componente psihologice (reperele de timp şi spaţiu).

Ca funcţie complexă, care determină reglarea comportamentului uman, psihomotricitatea

reuneşte procesele şi funcţiile psihice care asigură atât recepţia informaţiilor, cât şi execuţia

adecvată a actelor de răspuns. În structura sa, regăsim o serie de elemente componente, a căror

ordonare şi detaliere diferă de la un autor la altul, în funcţie de formaţia acestora.

Bibliografie

1. Dragnea, A.; Bota, A.; Teoria ativităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică,

R.A.,Bucureşti, 1999

2. Dragnea, A.; Mate-Teodorescu, S.; Teoria sportului, Editura FEST, Bucureşti, 2002

3. Horghidan, Valentina; Problematica psihomotricităţii, Editura Globus, Bucureşti, 2000

4. Lafon, R.; Vocabulaire de Psychologie et de Psychiatrie de l”enfant, Editura PUF, Paris,

1963

5. Stănescu, M.; Educaţia fizică pentru şcolari şi şcolari mici- o abordare psihomotrică,

Editura Semne, 2002

58

Prof. Gabriela NISTOR, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Motto: „Şahul este piatra de încercare a inteligenţei” (Goethe)

Tabla, având probabil, ca şi azi, 64 de pătrate. Regele a fost iniţial încântat şi a ordonat să se

facă calculul şi să i se dea grâul.

Un mod de abordare

Putem pătrunde în tainele şahului, cu ajutorul matematicii. Cu ea, să analizăm acum,

elementele de bază ale acestui joc. Acestea sunt: spaţiul, figurile şi timpul.

1. Spaţiul este tabla de joc. Ea are forma unui pătrat, împărţit în 64 de pătrate (un pătrat

perfect, considerat în acelaşi timp numărul de aur al bătăilor inimii/minut). Eşicherul (tabla de joc)

are deci 64 de câmpuri. Aceste câmpuri sunt diferenţiate ca valoare.

Pentru a evalua posibilităţile de a muta, ale tuturor pieselor, în funcţie de poziţia lor pe tablă,

vom face următoarele precizari: o damă plasată pe un câmp central (e4, de exemplu) poate fi mutată

pe 27 de câmpuri. Aceeaşi damă, plasată pe un câmp slab, la marginea tablei, de exemplu pe

câmpul a1b, poate fi mutată doar pe 21 de câmpuri. Dacă facem o medie a posibilităţilor de a muta

dama, din cele două situaţii-limită (în centrul şi la marginea tablei) obţinem o medie de 24 mutări

posibile pentru această piesă.

Procedând în mod similar, pentru turn obţinem o medie de 14 mutări (de reţinut că turnul

poate muta pe 14 câmpuri, indiferent de poziţia sa pe tablă), pentru nebun obţinem o medie de 10

mutări, pentru cal obţinem o medie de 5 mutări (de reţinut că poziţia sa la marginea tablei îi scade

foarte mult valoarea în ansamblul poziţiei), pentru rege obţinem o medie de 5,5 mutări şi pentru

pion obţinem o medie de 3 mutări. Cumulând mediile pentru cele 16 piese rezultă o medie de 108

posibilităţi de a muta.

Legenda spune că inventatorul jocului

de şah i-a cerut regelui (Persiei, Indiei sau

poate chiar Chinei), ca recompensă, un număr

de boabe de grâu calculate după următoarea

formulă: pentru primul pătrat de pe tablă - un

bob de grâu; pentru al doilea pătrat - două

boabe de grâu; pentru al treilea pătrat - patru

boabe; pentru al patrulea pătrat - opt boabe,

ş.a.m.d., pentru fiecare pătrat de pe tablă de

două ori mai multe boabe de grâu decât pentru

pătratul precedent.

Fiecare dintre cele 64 de câmpuri va fi

indicat printr-o combinaţie unică a unui număr

cu o literă. Din punct de vedere strategic,

câmpurile centrale (d4, e4, d5 şi e5) şi cele

semicentrale (c4, c5, f4 şi f5), sunt considerate

mai valoroase, datorită faptului că piesele

aşezate pe aceste câmpuri au o rază mai mare

de acţiune.

În acelaşi timp, ele stânjenesc într-o

măsură mai mare planurile strategice ale

adversarului.

59

Concluzionând, ierarhia din punctul de vedere al criteriului posibilităţilor de a se deplasa pe

spaţiul tablei de joc, este următoarea:

1.Dama; 2.Turnul; 3.Nebunul; 4.Regele; 5.Calul; 6.Pionul.

2. Figurile(piesele):16 albe (din nou un pătrat perfect) şi 16 negre.

Descrierea sistemului algebric este următoarea:

fiecare figură, în afară de pion, este notată cu o iniţială, de tipar;

Astfel vom avea: D=dama, R=rege, etc.

În fiecare ţară notaţia este diferită, normal. De exemplu, în Marea Britanie K este regele -

king, pentru că începe cu aceeaşi literă.

pentru prima majusculă a numelor pieselor, fiecare jucător poate să folosească simbolul

utilizat în propria ţară;

pionii nu vor fi indicaţi prin prima literă majusculă, ci prin lipsa acesteia: e5, d4, a5, etc.;

cele 8 orizontale (de jos în sus pentru alb şi de sus în jos pentru negru) se numerotează

astfel: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8; în consecinţă, în poziţia iniţială figurile albe sunt aşezate pe prima

orizontală (1), pionii albi pe cea de-a doua (2), figurile negre pe orizontala 8, iar pionii negri pe

orizontala 7;

mutarea fiecărei figuri va fi indicată prin litera iniţială cu majuscule şi câmpul pe care va fi

mutată (ex: Ne5, Td1), excepție făcând pionii;

când o piesă o capturează pe cealaltă, va fi intercalat un „X” între majusculă şi câmp (ex:

Nxe5, Txd1);

când un pion efectuează o captură, trebuie indicate atât coloana de plecare, apoi „X”, şi în

final câmpul pe care va fi aşezat pionul (ex: dxe5, gxf3);

dacă două piese identice pot fi mutate pe acelaşi câmp, se aplică următoarele reguli:

o dacă ambele piese sunt pe aceeaşi orizontală, (a)=litera iniţială a numelui figurii,

(b)=coloana câmpului de plecare şi (c)=câmpul pe care va fi aşezată piesa;

o dacă piesele sunt pe aceeași coloană, (a)=litera inițială a numelui piesei,

(b)=orizontala pe care este situat câmpul de plecare și (c)=câmpul pe care va fi

așezată piesa;

Dacă luăm în consideraţie valoarea relativă a figurilor (neţinând cont de poziţia lor şi

importanţa lor în ansamblul poziţiei), luând ca unitate de măsură pionul (1 punct), s-a stabilit

următoarea ierarhie, unanim acceptată:

1. Dama,valorează cât două turnuri, sau turn plus cal, plus pion (10 puncte);

2. Turnul, valorează cât cinci pioni, sau cal plus doi pioni, sau nebun plus doi pioni (5

puncte);

3. Nebunul şi calul, valorează fiecare cât trei pioni (3 puncte); de reţinut că nebunul are,

totuşi, o uşoară superioritate faţă de cal, compensând faptul că nu poate muta decât pe o

singură culoare, prin raza sa mare de acţiune; bateria turn plus nebun este, în general,

mai tare decât bateria turn plus cal; de asemenea, perechea de nebuni este mai tare, în

general, decât perechea de cai;

4. Regele, când ia parte la luptă, în finalul partidei, este echivalent cu un cal (3 puncte).

Totuşi, având în vedere scopul jocului, valoarea regelui este infinită.

5. Pionul (1 punct). În finaluri însă, valoarea lui creşte, datorită posibilităţilor de

transformare ale acestuia.

Regulile ,,matematice” ale jocului de şah, ţinând de geometria spaţiului de joc, de

posibilităţile legale de a se deplasa ale pieselor pe acest spaţiu de joc, format din 64 de pătrate

(câmpuri), se îmbină armonios cu proporţiile stabilite valoric între piese. De exemplu, raportul

valoric turn/nebun: 5/3=1,66, la fel ca raportul dintre damă şi perechea de cai (sau de nebuni), acest

număr 1,66 fiind foarte apropiat de numărul de aur = 1,618.

În ceea ce priveşte „viteza” de deplasare a pieselor pe tabla de joc, se poate spune că

singurele piese care au modulul vitezei de deplasare constant sunt calul şi regele, celelalte piese

putând să se deplaseze şi uniform accelerat.

Să ne minunăm!

60

Referindu-ne la posibilităţile de a muta, la prima mutare sunt posibile 20 de mutări, la a

doua mutare sunt posibile 29 de mutări. După primele 4 mutări sunt peste 10.000 de posibilităţi, iar

după primele 10 mutări sunt posibile aproximativ 17 x 1022

opţiuni. Numărul poziţiilor posibile pe

tabla de şah este un număr imens: 10140

. Acest număr poate fi aproximat prin următorul calcul: într-

o poziţie oarecare sunt posibile, în medie, 32 mutări şi deci 32x32 poziţii de răspuns, adică

aproximativ 103 poziţii. Într-o partidă de 50 mutări (50 pentru alb şi 50 pentru negru) vor rezulta

(103)50

=10150

poziţii. Considerând că unele poziţii se repetă, rezultă 10140

poziţii. Un număr imens

ce caracterizează posibilităţile fantastice ale acestui joc şi importanţa dezvoltării unei gândiri

creatoare în studiul şahului!

Pentru comparaţie, numărul estimat al atomilor din galaxia noastră este 1072

.

3. Timpul, cu cele două componente reprezentative: alternanţa la mutare în timpul jocului şi

încadrarea în timpul regulamentar de joc alocat partidei.

A. Pentru şahul competiţional normal, timpul alocat este de o oră şi 30 minute, pentru

primele 40 mutări;

B. Pentru şahul activ, o oră pentru întreaga partidă;

C. Pentru şahul rapid, jumătate de oră pentru întreaga partidă;

D. Pentru concursul de blitz (şahul fulger), 5 sau 10 minute pentru întreaga partidă.

Referindu-ne la o partidă de şah normală, cu controlul timpului după primele 40 de mutări,

rezultă că, în medie, fiecărei mutări îi revin 2,25 minute.

Ţinând cont de fazele partidei, primele 10-12 mutări (deschiderea) se efectuează într-un

timp relativ scurt, cam un minut/mutare. În jocul de mijloc (aproximativ mutările 12-22), care este

etapa cea mai complexă a partidei (când se elaborează planurile strategice, se pregătesc atacurile,

combinaţiile) timpul de gândire creşte la peste 3 minute/mutare. În faza jocului de final, în general,

jocul se simplifică, prin reducerea numărului de piese şi implicit a posibilităţilor de a muta; „viteza”

de joc creşte, în comparaţie cu cea din jocul de mijloc. Trebuie, totuşi, menţionat faptul că unele

finaluri complexe necesită şi mutări mai profund calculate, ce solicită destul de mult timp.

În practica şahistă s-au întâlnit cazuri, când chiar mari maeştri au gândit 20 de minute sau

chiar o oră întreagă pentru o singură mutare, dar excepţiile confirmă regula.

Însă cel mai important aspect la şah, cât şi în matematică, este exersarea şi implicit

automotivaţia, "mobilizarea" către un anumit scop.

Numeroase studii au demonstrat ca şahul şi studiul constant al matematicii îmbunătăţesc

performanţele şcolare. Practicarea lor, implică foarte mult emisfera stangă a creierului, care

controlează logica, raţiunea, ştiinţele realului.

Interconexiuni, influenţe, determinări

Putem exemplifica asemănări între

şah şi matematică şi implicaţiile lor asupra

sistemului uman.

Cu toţii ştim că pentru a juca şah şi a

câştiga, cât şi a înţelege şi a aplica

matematica, se dezvoltă gândirea logică,

intuiţia, imaginaţia şi creativitatea.

Totodată acestea dezvoltă memoria

vizuală, care devine din ce în ce mai bună,

direct proporţional cu anii de practică.

61

Un exemplu

Vă voi prezenta Săritura calului, într-un pătrat magic, în care suma rândurilor şi coloanelor este 260.

Surprinzătoare este fiecare mişcare a calului pe tabla de şah: doi paşi înainte şi unul lateral.

1 48 31 50 33 16 63 18

30 51 46 3 62 19 14 35

47 2 49 32 15 34 17 64

52 29 4 45 20 61 36 13

5 44 25 56 9 40 21 60

28 53 8 41 24 57 12 37

43 6 55 26 39 10 59 22

54 27 42 7 58 23 38 11

Iar, în propriul nostru joc de şah, fiecare suntem rege, pion, jucător, adversar, învins şi

învingător simultan. Pentru că jocul nu este un joc cu celălalt, ci un joc cu noi înşine. Singurul lucru

diferit de noi din toată această poveste, care trece aproape neobservat, este tabla de şah/ viaţa.

„Viaţa este un joc de şah, în care adversar ne este timpul”

Bibliografie

1. Ball, Johnnz; O fascinaţie în lumea numerelor, Editura Litera Internaţional

*** http://sah.pasiunea.eu/sahul-si-matematica_articol_1799.html

*** http://www.voiculescu-chess.ro/sahul%20si%20matematica.htm

Gândind mai profund

Şahul este o bună analogie cu Universul

sau cu viaţa. Diferitele evenimente sau situaţii

particulare din viaţa unui om pot fi poziţii pe

tabla de şah. Poziţii a căror diversitate şi

complexitate este practic infinită, însă care

toate se compun, de fiecare dată, din două

culori, 32 de piese şi 64 de pătrate. Adică din

câteva lucruri simple.

62

–-

Prof. Mihaela Alina PARASCHIV, L.T.A.S. „Victor Slăvescu”Ploiești, Prahova

Fiind sportul cu cel mai mare ritm de creștere din ultimii ani, kitesurfing-ul este prezent și în

România, dar la scară mai mică. Este un sport relativ recent, ce a apărut la începuturile anilor '90, în

insulele Hawaii, fiind creat de câțiva windsurferi pasionați și de zborul cu parapanta. Deși kitesurfingul nu a fost un sport foarte popularizat până acum 6-7 ani, în ultima perioadă a luat

amploare, chiar și printre vedetele autohtone. Iarna, când vremea nu mai permite surful, se poate

practica snowkite, iar la distanță de malul mării puteți încerca și kiteboarding, ce merge pe același principiu, doar că folosește un fel de skateboard în locul plăcii de surf.

Este definit ca un sport extrem, care combină elemente de wakeboarding, windsurfing,

surfing, paragliding și gimnastică. Un kitesurfer sau un kiteboarder profită de puterea vântului, care

suflă controlabil într-un zmeu mare pentru a fi propulsat peste apă, iar cel ce controlează zmeul stă

pe o placă numită kiteboard.Ideea aceasta, de a folosi puterea vântului pentru a mări viteza de

deplasare și de a sfida gravitația a devenit o provocare pentru surferii împătimiți. Acest sport se

aseamănă foarte mult cu schiul nautic, dar, în locul unei ambarcațiuni, sportivul este tras de un așa

zis zmeu (kite) cu ajutorul căruia poate atinge viteze de peste 50 km. / h și poate “zbura” până la

altitudini de 10 metri pentru câteva secunde.

Așa cum toate celelalte sporturi extreme solicită ca practicantul să fie echipat corespunzător,

și kitesurfing-ul necesită un echipament adecvat. Echipamentul inadecvat poate pune în pericol

sportivul. Alegerea unei dimensiuni corecte a zmeului previne unele riscuri create de echipament.

Dacă este aleasă o dimensiune greșită, pentru anumite condiții meteo și de vânt, surferul poate

pierde stabilitatea și controlul, mai ales asupra vitezei și a puterii zmeului. Dacă nu aveți echipamentul potrivit mai bine renuntați la kitesurf în ziua respectivă, pentru că riscul de rănire este

mare. Vremea rea poate crea riscuri inutile pentru sportiv. Ploaia, furtunile și valurile mult prea

mari au șanse să devină fatale pentru un kitesurfer. Vizibilitatea devine scăzută, iar, odată ce a

căzut, zmeul nu mai poate fi ridicat, așa că este aproape imposibil să ajungeți la mal fără ajutor.

Riscul de înec este mare și este mai bine să practicați acest sport doar pe vreme bună. Este bine să

luați în seamă sfaturile unui instructor pentru alegerea unui zmeu adecvat, în funcție de starea

vremii și de vânt. Puteți totodată să trageți cu ochiul la ce folosesc kiterii mai experimentați. Ciocnirile între kiteri pot crea și ele accidentări. Acestea pot fi evitate prin păstrarea unei distanțe

optime între surferi și prin evitarea aglomerațiilor. Pentru a nu pune pe nimeni în pericol este bine

să nu practicați kitesurfing în zonele unde plaja este foarte populată.

Prezența salvamarilor este un motiv în plus să vă simțiți în siguranță când practicați acest

sport extrem. Este bine să fiți asistați la nevoie de oameni special pregătiți pentru a vă salva în caz

de pericol.

Echipamentul este format din:

Board – planşa este special concepută

să alunece cu uşurinţă pe apă şi se fixează de

picioare cu ajutorul unor legături tip papuc.

63

Kite – zmeu este ”motorul”, care va ajuta la deplasarea pe apă, în direcția în care se dorește

ridicarea în aer.Zmeul este de fapt un fel de parapantă mai mică și este dimensionat în funcție de

vânt, de greutatea și experiența sportivului.

Spre deosebire de echipamentul pentru windsurfing, tot echipamentul de kitesurfing încape

într-o geantă de golf, putând fi transportat cu ușurință, atât cu mașina, cât și cu avionul.

Deși face parte din categoria sporturilor extreme, kitesurfing-ul se învață destul de ușor, iar

senzațiile pe care le oferă sunt unice. Este sportul preferat al oamenilor puternici, dinamici, care

iubesc mișcarea și vor să-și încerce forțele în lupta cu elementele naturii.

Pentru practicarea acestui sport este nevoie de o condiție fizică foarte bună, de cunoașterea

secretelor acestui sport, mai ales a elementelor legate de siguranță, de echipament adecvat și un pic

de antrenament înainte. În schimb, kitesurfingul este o adevărată răsplată pentru practicanți oferind:

Tonifierea corpului, kitesurfingul antrenează în mişcare tot corpul, întrucât kitesurferul va

trebui să își folosească, atât partea de sus a corpului, cât şi partea inferioară pentru a face faţă

vântului şi valurilor. Muşchii braţelor şi ai picioarelor sunt cei mai solicitaţi, abdomenul va fi mereu

încordat, ceea ce va duce la o tonifiere completă și dezvoltarea armonioasăa corpului;

Îmbunătăţeşte coordonarea, concentrarea şi echilibrul; este destul de greu ca sportivul să

rămână în picioare pe placă în timpul în care trebuie să ridice zmeul. Astfel, sportivul se va

concentra, în același timp și săîși mențină echilibrul, și să reușească să ridice zmeul. Coordonarea,

concentrarea și menținerea echilibrului sunt elemente foarte utile și în viața de zi cu zi a celui ce

practică sportul respectiv.

Practicarea kitesurfingului reprezintă o adevărată probă de rezistență pentru cel ce îl

practicăși poate înlocui cu succes antrenamentul pentru dezvoltarea rezistenţei şi exerciţiile

aerobice.

Relaxarea celui care practică acest sport este un alt beneficiu oferit de practicarea lui; fie că

se discută despre cucerirea valurilor, despre viteza implicată sau despre săriturile periculoase,

efectul antistres va fi maxim.

Beneficiul social, pe care îl aduce sportivului practicarea kitesurfingului nu este de omis;

cunoșterea unor oameni și locuri noi este un plus pentru cel în cauză.

Așadar, kitesurfingul este un sport, ce va fi la înălțime, din toate punctele de vedere, vara

acesta; un sport ce va testa limitele tuturor celor ce îl vor încerca.

Bibliografie

*** http://www.yachtexpert.ro/kite-surfing

Harness – este un ham care se pune în

jurul taliei şi de care se agaţă kite-ul printr-un

sistem special - astfel forţa de tracţiune generată

de kite este transmisă exact în centrul de greutate

al corpului.

Acesta este manevrat cu ajutorul unei bare

de control şi este prevăzut cu o brăţară de

siguranţă, ce coboară automat zmeul în momentul

în care bara de control este eliberată, pentru a nu

urca la înălţimi periculoase.

Bar + Linii – cu ajutorul barului se

dirijează kiteul,iar liniile care au între 15 şi 25

metri fac legătura între kite ș i kitesurfer.

64

Prof. Simona-Gianina PAVEL, Colegiul Naţional „N. Grigorescu” Câmpina, Prahova

I.De ce condiționarea fizică?

În pragul mileniului III preocuparea pentru condiție fizică este evidentă. Nevoia de

intervenție prin mișcare, în modelarea corpului uman a apărut din societățile arhaice, deoarece

simpla evoluție naturală nu asigură pretențiile celor preocupați de ameliorarea condiției fizice și a

confortului spiritual.

Incontestabil, mișcarea este o necesitate, fiind una din trăsăturile primare și una din

condițiile existenței umane. Fitness-ul fizic reprezintă una dintre cele mai importante componente

ale stării superioare de sănătate și a stării de bine, dar și un important rol de integrare

socială.Activitatea fizică ne poate ajuta, în mod evident, indiferent de vârstă, sex și alte

caracteristici,să accedem la o viață de calitate, lucru clar dovedit și unanim acceptat în prezent.

I.Ipoteza de lucru: condiționarea fizică, înțeleasă științific, condusă pertinent și cu mare

grijă, va aduce berneficiile așteptate și va reprezenta o activitate recunoscută de luptă împotriva

afecțiunilor cardivasculare și metabolice degenerative ale omului.

II. Sarcinile lucrarii: în vederea verificării ipotezei studiului, lucrarea are următoarele

sarcini:

1. Studierea bazelor fiziologice, principiilor, metodelor, mijloacelor și efectelor de practicare a

activităților fizice de condiționare fizică

2. Înregistrarea unor date obiective din cadrul activităților organizate de condiționare fizică,

analiza și interpretarea datelor privind eficiența acestor activități 3. Desprinderea unor învățăminte practice, a unor concluzii științifice în vederea extinderii

studiului la nivelul unei cercetări mai laborioase bazată pe experiment stiințific

4. Promovarea antrenamentului multisport ca metodă completă de condiționare fizică la

îndemâna oricui, care să angreneze o participare mai numeroasă și în același timp să asigure o

ambianță mai agreabilă și mai puțin monotonă.

III. Organizarea studiului: perioada, locul de desfășurare, subiecții, condiții materiale

Perioada

În curiozitatea mea, privind modul de desfășurare al activităților fizice prestate în timpul

liber și dacă acestea ajută la menținerea, promovarea și /sau recâștigarea sănătății, am desfășurat un

mic studiu de caz pe această temă în perioada 1 septembrie 2012 -1 martie 2013. Obiectivul

principal a fost înregistrarea unor date antropofizometrice și calcularea unor indici de sănatate care

să evalueze efectele realizate și beneficiile acestor activități. Locul

Locul de desfășurare al studiului a fost Centrul de Pregătire Fizică Casa Tineretului

Câmpina, unul dintre centrele de condiționare fizică cel mai frecventat de tinerele adulte.

Subiecții Subiecții supuși studiului au fost 14 tinere, adulte, care au frecventat centrul, în perioada de

desfășurare a studiului, vârsta acestora fiind cuprinsă între 20 și 30 de ani, de profesii diferite.

65

În cadrul centrului activitatea s-a desfășurat de trei ori pe săptămână, câte o oră, iar

activitatea este condusă de către un profesor de educație fizică.

Condiții materiale

Pentru desfășurarea înregistrărilor am beneficiat de spațiul pus la dispoziție de acest centru:

o sală cu vestiare și grupuri sanitare anexe, de faptul că la conducera activității era un profesor de

sport calificat, care a înțeles foarte repede ce intenționam să fac și care m-a ajutat foarte mult cu

materialele ce le avea la dispoziție.

Deasemenea, pentru realizarea înregistrărilor mi-am procurat o banda metrică flexibilă

(centimetru de croitorie) tensiometru electronic, aparat elctronic cu bioimpedanță pentru

înregistrarea nivelului țesutului adipos și al indicelui de masă corporală de tip OMROM.

Programul standard de lucru din centrul de pregătire ”Casa Tineretului”:

Exerciții de pregătirea organismului pentru efort din stând, culcat și șezând

FC =100-120 b/minute,Durata = 5 – 10minute, Ritmul muzicii = lent

Gimnastică aerobică

FC= 150 -180 b/minute,Durata 15-20 minute, Ritmul muzicii = alert

Step aerobic

FC =130 -160 b/minute, Durata 10 - 15 minute, Rimul muzicii = moderat

Exerciţii de rezistență musculară pentru principalele segmente și grupe musculare ale

corpului

FC= 120 -150, Durata = 6-10 minute, Rirmul muzicii moderat

Exerciții de mobilitate, suplețe și relaxare – tip stretching

FC= 110-120, durata=5- 10 minute, ritmul muzicii =lent

Metodele de invistigare folosite

Studiul materialului bibliografic

Metoda observației

Metoda antropofiziometrică

Metoda statistică

Metoda grafică

Prezentarea rezultatelor

Rezultatele datelor antropometrice ale tinerelor studiate au fost întregistrate în tabel și anume: înălțimea,greutatea, perimetrul toracic, perimetrul taliei și cel abdominal, perimetrul

șoldurilor. Pentru toate acestea au fost claculați indicatorii statistici – media aritmetică, abaterea

standard, testul de semnificație Student.

Indicii de sănătate înregistrați, în cele două momente ale studiului, inițial și final, cu

indicatorii statistici corespunzători.

Evidențierea evoluției parametrilor antropofiziometrici și a indicilor de sănătate.

ANALIZA REZULTATELOR

După prelucrarea statistică a datelor culese de-alungul desfășurării studiului, au rezultat

indicatori statistici pe baza cărora putem face o analiză obiectivă a eficienței activității desfășurate

și a modificărilor morfologice și fiziologice înregistrate de cursante.

Urmărind dinamica valorilor mediei aritmetice (X), se constată o scădere a majorității perimetrelor înregistrate, precum a greutății corporale și de asemenea, îmbunătățirea parametrilor

funcționali FC și TA, ceea ce indică existența unor modificări morfologice și funcționale pozitive

la nivelul organismelor tinerelor studiate, în sensul îmbunătățirii acestora, cât și existența unei

direcții bune spre care se îndreaptă adaptările organismelor lor .

Greutatea corporală a scăzut în medie cu 1,5 kg., perimetrul toracic cu 1,2 cm., perimetrul

abdominal mai mic cu 1,3 cm. și perimetrul şoldurilor mai mic, în medie cu 1,9cm. Ratele de

progres, în valoare absolută nu sunt semnificative din punct de vedere statistic, testul Student

calculat pentru aceşti parametrifiind tG=1,5, tPt=1,8, tPsd=1,4 ,indicatorul de semnificație din

tabela Ficher la p=0,01 și fn =13, indicând o valoare mai mare (3,012) ceea ce indică

nesemnificație.

66

Indicele de masă corporala (IMC),indicele de adipozitate (IAdp), frecvența cardiacă (FC),

tensiunea arterială sistolică (TAS)și tensiunea arterială diastolică (TAD) au înregistrat valori mai

scăzute la testarea finală față de cea inițială, adică IMC= 22,2 față de 22,9, Iadp =27,4 față de 28,8,

FC=76 față de 81 TAS=131,1 față de 135,3 respectiv TAD =80 față de 87,9. Ratele de progres

înregistrate (în sensul pozitiv al valorilor medii) demonstrează că participarea la activitățile de

condiționare fizică organizate, au determinat adaptări pozitive ale organismelor tinerelor fete

studiate. Totusi, la fel ca și în cazul datelor antropometrice,și în cazul indicilor de sănătate, valorile

adaptărilor sunt nesemnificative din punct de vedere statistic.

CONCLUZII

1. Dirijarea științificăa activităților de condiționare fizică nu poate fi realizată decât condusă

pertinent și cu mare grijă de către persoane acreditate și instruite.

2. Metodele și mijloacele folositeîn cadrul centrelor de fitness sunt în general cele de tip

gimnastică aerobică.

3. Condiționarea fizică reprezintăo activitate complexă cu caracteristici și principii specifice,

care vizează fitness-ul cardiovascular, forța și anduranța musculară, compoziția corporalăși suplețea.

4. Antrenamentul multisport reprezintă o alternativă de viitor a condiționării fizice cu o

eficiență crescută față de celelalte activități de timp liber, mijloacele și metodele acestui tip de

antrenament fiind la îndemâna oricui, specifică tuturor anotimpurilor, asigurând variație și bunadispoziție .

5. Nivelul indicatorilor antropometrici și a indicilor de sănătate, la grupul de tinere studiate,

după o periodă de șase luni, se îndreaptă într-o direcție bună, organismul acestora înregistrând

modificări și adaptări morfofuncționale pozitive, dar nesemnificative din punct de vedere statistic,

ceea ce indică o scăzută eficiențăîn direcția condiționării fizice.

6. În procesul de pregătire desfășurat în centrele de condiționare fizică de tip fitness ar trebui

să se ia mai mult în considerație aspectele specifice, precum zonele frecvențelor cardiace de

antrenare, cele cinci laturi ale condiționarii fizice –cardiovascular, forțăși rezistență musculară,

compoziție corporalăși suplețe.

Bibliografie

1. BRICK, L.;Aerobic -42 exercices et programmes, Edit.Vigot, Paris,1999

2. BRITTENHAU,G.;Un dos et des abdominaux plus forts -165 exercices pur construire sa

musculature, Edit.Vigot, Paris, 1998

3. BOTA,C.; PREDESCU, B.;Fiziologia ed.fizice și sportului – Ergofiziologie, Edit.Antim

Ivireanu, Râmnicu Vâlcea,1997

4. DESIRE LE GALL YACENTA, J.;Les racines du bien-etre, Edit. JMG, Paris, 2003

5. DUMITRU, G.; SUCIU, A.;Ghid pentru sănătate și condiție fizică,FRSPT, București 1998

6. FRANKS, B.; Fitness facts. The healthy living handbook, Homan Kinetics Books,

Champaing, Illinois,1989

7. GAGEA ,A.; Statistica computerizată în educaţie fizică și sport, Editura Ecologică,

București, 2001

8. JERRY, R.,T.; JACK, K.;NELSON Metodologia cercetării în activitatea fizică, vol. I și II, SDP, București,1997

9. STOENESCU, G.;Gimnastica aerobică-curs, Universitatea Ecologică, București, 1998

10. WEINECK, Y.; Biologie du sport, Edit.Vigot, Paris, 1992

67

Prof. Adriana PETRE, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Motto:“Idealul suprem al omului şi al educației îl constituie formarea personalității”

Civilizaţia modernă impune un anumit conţinut timpului liber, generând noi factori

determinanţi ai acestuia. Funcţionalitatea timpului liber este extrem de diversă şi în continuă

modificare faţă de cerinţele sociale. Conţinutul timpului liber trebuie să fie astfel orientat încât să

răspundă necesităţilor de refacere, destindere, cultivare intelectuală sau fizică şi de creaţie pe linia

înclinaţiilor tuturor categoriilor de populaţie.

În procesul multiplu al valorii culturii fizice şi sportului, o importanţă deosebită a refacerii

fizice şi intelectuale (stresul) este activitatea de recreere prin activităţile de timp liber, integrarea

individului în activităţile de loisir, nevoia de mişcare între necesitate şi realitate.

Cultura fizică este un fel de „depozit" pentru valorile materiale şi spirituale create în

procesul de practicare a exerciţiilor fizice. O astfel de armonizare, permite o angajare intelectuală

eficace, ceea ce asigură totodată, condiţiile pentru o automatizare autentică a personalităţii.

Provocările naturii stimulează puterea de adaptare a individului. Interacţiunile care au loc în

cadrul unui grup ce participă la asemenea acţiuni, duc la maturizarea socială şi mintală a

individului, ajutându-l să se integreze cu mai mult succes în societate, fiind benefică sub aspectul

perfecţionării personalităţii individului, contribuind de asemenea şi la dezvoltarea afectivă şi

cognitivă.

Efectele pozitive privind dezvoltarea fizică, se manifestă sub forma întăririi stării de sănătate

a organismului, creşterea rezistenţei cardio-vasculare şi a forţei musculare.

Barret şi Greenaway consemnează în studiile lor privind acest tip de activităţi despre două

efecte: de lungă şi de scurtă durată. Consideră că efectele de scurtă durată au un efect benefic de

moment, asupra majorităţii participanţilor.

Numeroase studii au arătat, că se impune reluarea periodică a activităţilor dacă se urmăreşte

obţinerea unor efecte de lungă durată. Demersul concentrat de activităţi de lungă durată, au ca

rezultat efecte permanente. Cunoştinţele generale ale individului, care participă la asemenea

activităţi, se îmbogăţesc simţitor, participanţii sunt puşi în situaţii diferite şi reuşesc în acest fel, să

cunoască mai profund mediul înconjurător, înţelegând mai bine relaţia omului cu mediul,

importanţa acestor relaţii. Aceste activităţi, depind foarte mult de calitatea activităţii şi a actului

educaţional, iar efectele pozitive sunt dovedite de studiile de specialitate şi au impact asupra:

dezvoltării afectivităţii;

dezvoltarea autocontrolului;

înfrumuseţarea caracterului;

dezvoltarea personalităţii;

creşterea nivelului motivaţional.

Măsura în care succesul sau eşecul într-o activitate (în special cele fizice) influenţează

concepţia de sine, este strâns legată de importanţa pe care un individ o acordă acelei activităţi.

Anchete sociologice au vizat locul sportului şi al altor activităţi fizice în cadul bugetului de

timp liber al diferitelor eşantioane de subiecţi. Unele anchete au testat şi preferinţele subiecţilor

privind sportul pe care ar dori să-l practice şi motivaţia acestor preferinţe. De

asemenea, „consumarea” sportului în mod activ sau în mod pasiv, a constituit subiectul unui studiu

sociologic. Este extrem de dificil de a prezenta în sinteză, concluziile la care s-a ajuns în urma

acestor cercetări. Totuşi unele dintre aceste concluzii merită a fi menţionate, în ideeacă ele vor

68

constitui subiecte de reflexie şi vor îndemna la luarea unor măsuri necesare pentruîmbunătăţirea

unor situaţii necorespunzătoare. În ierarhia activităţilor de timp liber, sportul se plasează în partea a

doua a „clasamentului” şi uneori chiar către extremitatea inferioară. Celelalte activităţi fizice se

plasează la mijlocul acestui clasament. Dintre aceste activităţi fizice predomină plimbările în

localităţi şi excursiile, iar în unele zone pescuitul şi vânătoarea. Vârsta, sexul, starea civilă şi nivelul

de instruire se constituie ca indicatorii cei mai puternici în diferenţierea comportamentului

indivizilor privind practicarea activităţilor fizice în timpul liber.

Categoriile de vârsta sub 30 de ani se constituie în consumatori serioşi ai tuturor variantelor

de activităţi fizice, existând desigur, ponderi diferite ale acestor activităţi în cadrul fiecărei grupe de

vârstă. Femeile sunt total dezavantajate faţă de bărbaţi, în privinţa „consumării” activităţilor

sportive ca modalitate de petrecere a timpului liber. Ca stare civilă, avantajul este evident în

favoarea celor necăsătoriţi, atât din punct de vedere al frecvenţei activităţilor fizice, cât şi al duratei.

Cei cu pregătire mai avansată, practică sportul mai mult decât ceilalţi. Dintre ramurile de sport

predomină jocurile de echipă. Mai mult de 50% dintre subiecţi doresc să practice activităţile

sportive pentru recreere.

Atenţia acordată problemelor omului înscrie, în evoluţia cercetării ştiinţifice, o traiectorie

ascendentă. Preocuparea pentru om, de mai bine, pentru el, pare să devină astăzi un obiectiv

principal al ştiinţei în genere. Plecându-se de la realitatea că activitatea umană, în diferitele sale

planuri, se realizează în dimensiuni spaţiale şi temporale, în zilele noastre aceste dimensiuni atrag

atenţia, cu foarte mare convingere, cercetătorilor. Dintre ele se evidenţiază, în special cea

temporală. Şi aceasta probabil, deoarece niciodată timpul nu a părut a fi atat de „scurt”, iar

mijloacele şi instrumentele necesare pentru a-i pătrunde tainele şi pentru a-l stăpâni n-au fost mai

multe şi mai eficiente ca astăzi. În urma diversificării activităţilor şi a necesităţii sincronizării,

coordonării lor, în condiţiile accelerării cadenţelor, problema timpului capătă o importanţă fără

precedent. Aşa se explică intensivitatea sporită a investigaţiilor asupra bugetului de timp şi, în

cadrul acestuia, analiza problemei timpului liber. Valoarea cognitivă a acestor investigaţii oferă

posibilitatea ca în condiţiile societăţii actuale, să se acţioneze în sensul raţionalizării activităţilor

umane. Această raţionalizare, poate fi efectuată, atât în cadrul activităţilor profesionale, cât şi în

cadrul activităţilor extraprofesionale (care se situează în aşa numitul timp nelucrător sau timp

extraprofesional). Cu cât societatea este mai dezvoltată, cu atât orientarea profesională şi formarea

psihosocială a personalităţii studenţilor în cadrul procesului instructiv-educativ devine o cerinţă

prioritară, ca urmare a diversificării tot mai pronunţate a solicitărilor sociale. O serie de factori de

dezvoltare socială au impus, în mod obiectiv, noi imperative în faţa esenţei învăţământului

pedagogic, formând necesitatea de corectare şi adaptare a principiilor şi tratărilor de bază în

vederea organizării lor nemijlocite. În pedagogia contemporană, nu există mecanisme suficient de

bine elaborate şi căi de dirijare a autoeducării orientării pedagogice a specialiştilor de educaţie

fizică şi sport.

Cerinţele sociale mereu crescute necesită modificari în formarea psihologică a personalităţii

viitorilor profesori de educaţie fizică şi sport, prin punerea în valoare a aspiraţiilor şi cerinţelor

societăţii. Astăzi nu se poate găsi nici o sferă a activităţii umane, care să nu fie dependentă direct

sau colateral de cultura fizică şi cea sportivă.

Bibliografie

1. Cârstea, Gh.;Sociologia sportului. Note de curs, IEFS Bucureşti, 1990

2. Dumazedier, J.;Timpul liber, funcţiile şi condiţia lui socio-economică, în sociologia franceză

contemporană, Editura Politică, Bucureşti, 1971

3. Georgescu, F.; Cultura fizică-fenomen social; Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1976 4. Holdevici, I.;Autodepăşirea în sport; Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988

69

-

Prof. Cornelia PETRESCU, L.T.A.S. „Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Tipul activității: culurală, educație pentru protecția mediului, educație rutieră.

Descrierea activității: Am ales acest tip de activitate datorită faptului că omul, prin natura sa, este dornic să

călătorească dintr-un loc în altul, să cunoască întotdeauna locuri noi și să descopere poveștile

acestora. Turismul școlar, facilitează acest lucru datorită laturii sale formative, scopul său fiind pe

lângă cel de recreere și odihnă activă și unul instructiv-educativ. Excursia pe un itinerar mai lung,

așa cum este cel pe care am să vi-l propun în continuare, dă posibilitatea elevilor să descopere

locuri neștiute, cu istorii fascinante, sau să revadă locuri deja dragi lor.

Această excursie se desfășoară pe parcursul a două zile și are următorul traseu:

ZIUA I: PLOIEȘTI – CÂMPINA – SINAIA – BUȘTENI – BRAȘOV – TUȘNAD

ZIUA II: TUȘNAD (LACUL SFÂNTA ANA) – TÂRGU SECUIESC – LEPȘA –

FOCȘANI – MĂRĂȘEȘTI – BUZĂU – PLOIEȘTI

Motivul alegerii acestui traseu a fost, după cum reiese și din tema excursiei ”Călătorie în

trecut pe urmele înaintaşilor”, acela că această zonă a țării este una încărcată de istorie, dar și de

adevărate valori culturale și arhitecturale, iar peisajul este unul de poveste.

ZIUA I: Plecarea este din Ploiești, din zona Gării de Sud, la ora 8,30 AM. Am ajuns în

Câmpina în jurul orei 9.00 AMși primul popas l-am făcut la Muzeul Memorial ”Nicolae

Grigorescu”. Am dorit să vizităm acest muzeu deoarece Nicolae Grigorescu este primul dintre

fondatorii picturii române moderne, iar aici găsim o parte din lucrările sale amplasate în cadrul

inițial, dar și datorită faptului că acestă casă are o atmosferă caldă, care te cuprinde după primii

pași, iar parfumul ei te întoarce în trecut, la început de secol.

Lăsăm în urmă muzeul și ne îndreptăm spre un alt obiectiv turisic, emblematic pentru orașul

Câmpina, Castelul “Iulia Hașdeu”. Acest castel a fost construit de Bogdan Petriceicu Hașdeu, în

memoria fiicei sale, decedată prematur la vârsta de 18 ani, în anul 1888, de tuberculoză. Castelul are

o arhitectură deosebită și un aer de mister.

Elevii au fost impresionați de prezentarea făcută de ghidul muzeului și de încăperea pe care

savantul o folosea pentru ședințele de spiritism, practică pe care acesta a adoptat-o din dorința de a

continua legătura cu fiica sa și după moartea acesteia.

În jurul orei11.00 ne urcăm în autocar și pornim mai departe pe traseul propus. Următoarea

oprire este, după aproximativ trei sferturi de oră de mers, în Sinaia, unde ne-am propus să vizităm

Castelul Peleș. Această construcție impunătoare datează din vremea Regelui Carol I fiind, la sfârșit de secol XIX, una dintre cele mai importante construcții din Europa. Castelul are 160 de camere și 30 de băi. Aici am aflat istoria familiei regale și ne-am bucurat ochiul cu frumusețea lemnăriei

sculptate și coloritul viu al vitraliilor.

După aproximativ o oră și jumătate, la ora 13.15 PM, lăsăm în urmă Castelul și ne

îndreptăm spre autocar, cu părere de rău, pentru că am fi dorit să mai poposim, dar și cu dorința de

a cunoaște și alte locuri. Pornim la drum și încă o oră de mers trece parcă într-o clipă, datorită

peisajului de munte, care ne-a „furat”. Ne îndreptăm spre Cetatea Râșnov, așa că la intrarea în

Predeal, părăsim DN 1 cu toată agitația lui și virăm la stânga, înainte de intrarea în Predeal, spre

Pârâul Rece.

Am ajuns în jurul orei 14.15 PM la Cetatea Râșnov, situată pe un deal stâncos acoperit de

pădure. Prima atestare a aceastui edificiu datează din sec XIV, aceasta fiind făcută cu ocazia unei

70

năvăliri a tătarilor în Țara Bârsei,unde au pustiit tot, mai puțin Cetatea de la Brașov și Cetatea

Râșnov, care erau foarte puternic fortificate și apărau viețile locuitorilor refugiați aici. Cetatea

Râșnov avea și rolul de a supraveghea militar trecerea spre Transilvania, ea fiind amplasată pe

drumul commercial, care lega Țara Românească de Transilvania. Pornim la pas prin curtea

interioară a cetății, vizităm fiecare încăpere și suntem fascinați de felul în care timpul și-a pus

amprenta pe aceste locuri. Ne desprindem cu greu, după o oră de cutreierat și pornim spre autocar

pentru a ne continua călătoria.

Cam în jumătate de oră suntem în Brașov. Pornim la pas prin centrul vechi, ne oprim să

mâncăm ceva și după 40 de minute, în jurul orei 16.20 PM ne întâlnim pentru a vizita ceea ce ne-

am propus. Începem cu Biserica Neagră, unul dintre simbolurile orașului Brașov, situată în centrul

municipiului. Biserica a fost construită în secolul XIV, cu o arhitectură în sil gotic, fiind cea mai

mare construcție de cult a țării la acea vreme. Ea a fost distrusă în parte de un incendiu în anul 1689

și din acest motiv are și actuala denumire; inițial se chema Biserica ”Sfânta Maria”.

Părăsim biserica după 30 minute, cu regretul în suflet că nu putem zăbovi mai mult, dar ne

dorim să vizităm și Casa Sfatului, un alt monument important din punct de vedere architectural al

orașului Brașov. Despre această clădire se vorbește pentru prima dată în anul 1420, când s-a hotărât

începerea construcției, însă aceasta se amână datorită invaziei turcești. Alte înscrisuri despre clădire

apar în anul 1503. Ea devine primărie a orașului odată cu dezvoltarea acestuia. Din anul 1950, în

această clădire se află muzeul județean de istore. Fascinați de istoria acestui orașși cu regretul că

trebuie să-l lăsămîn urmă, ne îndreptăm spre autocare deoarece timpul ne presează și până la

Tușnad, unde este destinația finală pentru prima zi, mai avem destul de mers, aproximativ 1h15

minute.

Pornim la drum, puțin obosiți dar dornici de a ajunge cât mai repede la destinatie. În jurul

orei 19.00 PM, ajungem în Tușnad, și ardem de nerăbdare să ajungem la complexul Csomad, unde

ne vom caza. La ieșirea din Tușnad, spre Miercurea Ciuc găsim acest complex, amplasat într-un

cadru natural extraordinar, departe de agitația stațiunii. Aici, așteptările noastre sunt întrecute,

deoarece gazdele ne-au primit cu o căldură deosebită, iar tot ce am găsit este la superlativ. Ne-am

cazat repede și nu am mai avut răbdarea să despachetăm, deoarece am dorit să petrecem cât mai

mult timp în mijlocul naturii și am pornit să explorăm împrejurimile. La întoarcere, când noaptea

încerca ușor, ușor să-și intre în drepturi, și după o masă de seară copioasă, pregătită aici, am hotărât

să facem un foc de tabără și să împărtășim impresiile de peste zi. Ideea a prins imediat și toată

lumea s-a mobilizat. În curând focul s-a aprins, iar noi ne-am așezat de jur împrejurul lui și am dat

frâu liber poveștilor. Târziu, în noapte, când nu se mai auzea decât susurul apei și freamătul

copacilor ne-am îndreptat către camere, unde paturile îmbietoare ne așteptau. Oboseala acumulată

peste zi și saltelele de puf ne-au ajutat să ne cufundăm rapid într-un somn adânc, dar de care nu ne-

am bucurat foarte mult deoarece zorii s-au ivit foarte repede și pe noi ne aștepta o nouă zi de

călătorie în care să descoperim alte locuri fascinante.

ZIUA II: A început la ora 7.30 AM, cu un mic dejun oferit de gazdele noastre, iar la ora 8.30

AM suntem cu toții în autocar, gata de plecare. Ne luăm ”la revedere” de la gazde și pornim către

Lacul ”Sfânta Ana”, care se află la 40 minute de mers cu autocarul. Drumul parcurs este în mare

parte prin pădure, iar peisajul face ca timpul să treacă mai repede.

Am dorit acest obiectiv în itinerarul nostru deoarece este singurul lac vulcanic de pe

teritoriul României, fiind situat pe fundul craterului unui vulcan stins. Am zăbovit aici vreme de o

oră bucurându-ne de tot ce ne oferă natura în acest loc. Cu părere de rău pentru ceea ce lăsăm în

urmă pornim din nou, mai departe. Ne-am propus să trecem Carpații pentru a ajunge în Moldova și de aceea mergem spre Focșani pe ruta Târgu Secuiesc – Lepșa – Focșani. Este un drum lung, de

aproximativ trei ore, iar următoarea oprire am făcut-o la Târgu Secuiesc, un orășel vechi cu parfum

medieval, cu șiruri de case așezate una lângă alta, caracteristic Ardealului. Am cutreierat puțin prin

cetrul orașului și apoi am plecat la drum, următoarea oprire fiind la Lepșa, unde am ajuns după

aproape o oră de mers, în jurul orei 13.00 PM.

Stațiunea Lepșa, situată în Munții Vrancei, este de o frumusețe rară. Stațiunea s-a dezvoltat

mai mult în ultimii ani și are foarte multe de oferit, atât în ceea ce privește agrementul, cât și

71

spațiile de cazare și alimentație moderne. Aici ne-am potolit și noi foamea, ne-am bucurat de

frumusețea locurilor și în jurul orei 14.30 PM am pornit către Focșani pe un drum de munte care

ne-a fermecat.

În jurul orei 16.00 PM, ajungem în Focșani, unde nu zăbovim decât puțin pentru că trebuie

să ajungem la Mausoleul de la Mărășești, un alt obiectiv înscris pe lista noastră în această excursie.

Drumul spre Mărășești l-am parcurs în jumătate de oră. Odată ajunși la Mausoleu, ne copleșește

grandoarea acestui monument ridicat în cinstea eroilor Primului Război Mondial. Pășind pe aceste

locuri, întâlnim la tot pasul dovezi ale vitejiei ostașilor români, de care din păcate ne amintim din ce

în ce mai rar. Cu apăsare în suflet pentru jertfa acestora, dar și cu mulțumirea că am reușit să facem

tot ce ne-am propus în această excursie, ne îndreptăm către autocar pentru că până la Ploiești ne

așteaptă un drum lung și oboseala începe să se facă simțită. Cele două ore și jumătate petrecute

până la Ploiești au trecut totuși repede deoarece poveștile, cântecele și voia bună au luat repede

locul oboselii. Cu bateriile încărcate dar și cu un bagaj de cunoștințe mai bogat am ajuns în Ploiești, iar elevii deja se gândesc la o altă ieșire, pe un alt traseu.

În urma acestei excursii elevii și-au fixat cunoștințele de istorie și geografie și au reușit să

se cunoască mai bine între ei, să-și consolideze colectivul și să lege noi prietenii.

Bibliografie

*** www.traseeromania.ro

*** www.ro.wikipedia.org

*** www.descopera.ro

72

–

Prof. Maria-Magdalena RADU, Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” Câmpina, Prahova

Cadrul geografic

Urcând dealul Muscel, la punctul denumit „LA OBSERVATOR”, de la cei 550 metri ai

acestuiase va avea sub priviri întreaga panoramă a oraşului Câmpina şi a împrejurimilor sale.De

aici, se constată cu uşurinţă că cele trei râuri care îl înconjoară, la nord râul Câmpiniţa, laest râul

Doftana, iar la vest râul Prahova, au reuşit să modeleze terasa Câmpinei, transformând-oîntr-o

platformă de formă triunghiulară, cu pante mai dulci ori mai abrupte.

Terasa Câmpinei, domină cu circa 40-45 metri văile celor trei râuri care o delimitează.

Deoriunde ar veni, cu trenul sau automobilul, călătorul va fi nevoit să urce aceste pante pentru a

puteapătrunde în localitatea situată la o altitudine medie de circa, 450 metri (404 metri la

gară).Această poziţie geografică a Câmpinei – de terasă a râului Prahova – cum se numeşte

dinpunct de vedere geomorfologic – a fost şi este deosebit de favorabilă pentru dezvoltarea unei

aşezăriumane.

Situată în zona colinară din nordul Munteniei, ca un avanpost al subcarpaţilor

înainteacâmpiei, pe malul stâng al râului Prahova, la circa 1 kilometru, de confluenţa acestuia cu

râulDoftana, ea este, pe drept cuvânt, considerată o adevărată poartă de intrare a Văii Prahovei.

Poziţiasa „strategică” a fost şi este una din condiţiile deosebit de favorabile, ce au contribuit de-a

lungulistoriei la dezvoltarea localităţii.Admirând panorama de-a lungul văii Doftanei, privirea va fi

atrasă de dealul Ciobul, caredomină, cu cei 618 metri ai săi, valea râului lângă care este situat.

În direcţia vest, paralel cu valea râului Prahova, se observă un lanţ de dealuri, dintre care

seindividualizează Piţigaia (634 metri) iar privind spre nord, întâlnim vârful Poienii (672 metri). În

zare, pe aceeaşi direcţie, se vede crucea eroilor situată pe dealul Gurga, ce domină, cu cei743 metri

ai săi, oraşul Breaza; iar în zilele însorite, în ultimul plan, apar munţii Bucegi cu crestele lorsemeţe.

Dincolo de râul Câmpiniţa, spre nord şi nord-est, se reliefează dealurile Cornului, dintre

carevârful Voila deţine supremaţia, cu altitudinea de 675 metri.

Totodată această coroană de dealuri, ce protejează oraşul, este îmbrăcată cu păduri de

foioaseşi păşuni, care-i conferă un pitoresc deosebit, asigurând localităţii un climat favorabil.

Pentru a întări cele afirmate mai sus, vom reda câteva fraze din amintirile Dr.

chemistConstantin Istrati, una dintre marile personalităţi ale culturii româneşti, care au trăit în

Câmpina (alcărui nume îl poartă şi colegiul nostru):

„Dintre orăşelele aşezate pe frumoasele noastre coline, lângă râuri ce curg zgomotos,

dinapropiatele înălţimi ale Carpaţilor, Câmpina avea două daruri de seamă. Mai întâi, un climat

dulce,cu aer curat, umezit şi răcorit de Bucegii ce se coboară pe un pământ uscat şi permeabil apărat

deCrivăţ şi alintat vara şi iarna de razele aurii ale soarelui”.

Încă din secolul al XVIII-lea, era recunoscută ca staţiune climaterică, cu deosebire pentru

„ceislabi de piept”. Colinele din jur, sunt îmbrăcate cu îmbelşugate fâneţuri, adevărate covoare

verzi,presărate cu flori mirositoare. În oraş, ca şi în jur, nuci seculari, dădeau o umbră liniştită

şiimpunătoare, care ademeneau la povestit şi odihnă.

Al doilea avantaj al Câmpinei, constă în acela că dintre toate localităţile de vară din colinele

şimunţii noştri, ea este singura aşezată la porţile Bucureştiului. Iată de ce, acest orăşel a devenit

uncartier de vară al capitalei. Reputaţia sa de orăşel liniştit, vesel şi sănătos, atrage pe foarte

mulţibucureşteni, de a-şi petrece verile în aceste locuri atrăgătoare.

Fiind un oraş cu un număr foarte mare de zile senine şi însorite, a fost ales de savantul

H.Coandă, în colaborare cu Institutul Meteorologic, ca loc pentru construcţia primei

73

caseexperimentale încălzite cu energie solară, din ţara noastră. Rezultatele pozitive obţinute,

audeterminat construirea, tot la Câmpina, şi a celei de-a doua case de acest tip. Toate aceste

elemente,conferă localităţii un climat favorabil, apreciat atât de localnici, cât şi de vizitatori.Terasa

Câmpinei, pe care este situat oraşul, se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 10 km2,cu o formă,

după cum se afirma, triunghiulară, platforma terasei având o uşoară înclinare pe direcţianord-sud.

În zona superioară, ce se află în nordul localităţii sunt situate şi se dezvoltă cartierele Voila

şiCâmpiniţa, iar la sud de acestea, centrul şi platforma industrială a oraşului.

Dar cea mai frumoasă parte a oraşului este situată pe direcţia nord-est, spre Voila, unde se

aflăşi zona de agrement a localnicilor, denumită „Fântâna cu cireşi”, îmbrăcată cu păduri de

foioase,printre care se observă pâlcuri de conifere, populate cu veveriţe, poieni însorite cu covoare

de iarbă,smălţuite cu flori. Această zonă, atât de pitorească, nu putea să scape ochiului de artist al

celui care afost pictorul Nicolae Grigorescu şi care a trăit atâţia ani aici. Chiar unul din aceste

luminişuri,poartă denumirea de „Poiana lui Grigorescu”, fiind preferată de artist pentru pitorescul

ei.

De pitorescul zonei Voila s-a simţit atras şi prinţul D.B. Ştirbey, cel care la 1870

deveneaproprietarul unic al moşiei Câmpina.

Turism prin împrejurimile oraşului

Situarea localităţii în plină zonă subcarpatică, la confluenţa văilor Prahovei şi Doftanei,

faceca oraşul, cu vechi tradiţii turistice şi împrejurimile sale să fie şi azi apreciate şi frecventate de

foartemulţi vizitatori veniţi din toată ţara şi nu numai.

Monumente şi plăci memoriale

Dacă multe oraşe din ţară au o serie de monumente care simbolizează trecutul ori

reprezintăpersonalităţi de seamă, Câmpina nu are prea multe în acest domeniu. Totuşi şi aici există

câtevacare merită a fi prezentate.

În centrul oraşului există un monument ce reprezintă un soldat în poziţie de atac la

baionetă.Ridicat după primul război mondial, în memoria soldaţilor căzuţi în război, acesta este

opera sculptorului TudorGheorghe. De acelaşi autor, se găseşte cel mai reuşit bust al pictorului

Nicolae Grigorescu, plasat înfaţa intrării principale a colegiului care astăzi îi poartă numele. El a

fost inaugurat în anul 1927 şi seafla la început într-un mic parc la intersecţia străzii principale cu

Calea Doftanei, în apropiereaŞcolii Primare Nr. 1, cunoscută ca fiind Şcoala lui Scripcă.

Pe strada principală există o placă memorială ce are încastrate două medalii reprezentând

pecele trei mari personalităţi ce au locuit la Câmpina, personalităţi ce au îndrăgit oraşul şi l-au

onoratcu prezenţa lor aici. Este, după cum se ştie, vorba de efigiile lui Grigorescu, Haşdeu şi Istrati.

Pecealaltă medalie se menţionează că acest monument a fost ridicat cu ocazia sărbătoririi a 490 de

anide la prima atestare documentară a localităţii (1503).

La cele două muzee memoriale se află câte un bust Grigorescu şi Haşdeu, aşezate în

parcurilece înconjoară aceste case. Bustul lui Nicolae Grigorescu, lucrat în bronz, a fost inaugurat în

anul1957, cu ocazia semicentenarului morţii artistului şi este opera sculptorului Ion Vlad.

La muzeul Haşdeu se poate admira bustul scriitorului, lucrare executată de sculptorul

NicolaePlămădeală, iar opera a fost inaugurată în anul 1937.

În zona centrală a oraşului, în faşa clădirii Romtelecom există o placă memorială ce

aminteştetrecătorilor de existenţa între anii 1919-1940 a „Casei Poporului”.

În afară de aceasta, mai există încă două plăci ce amintesc de existenţa unor case pe

stradaSimion Bărnuţiu ce a adăpostit sediul organizaţiilor muncitoreşti între anii 1905-1914.

În curtea S.C. Cameron, se găseşte o altă placă ce aminteşte de sângerosul an 1907.

La mormântul pictorului Nicolae Grigorescu, este ridicată o cruce cu elemente decorative

brâncovenești,operă a sculptorului Frederic Stork.

Mai există o cruce lucrată din gresie la intersecția străzilor Ecaterina Teodoroiu cu

CaleaDoftanei. Se spune ca a fost ridicată de țăranii clăcași împroprietăriţi de Cuza Vodă prin

legeaagrara din 1864.

Cu toate că nu fac parte din categoria monumentelor istorice, Câmpina are doua clădiri

caremerită a fi menționate. Acestea au o arhitectură deosebită și se poate afirma că reprezintă

74

trecutul, perioada de aur a exploatarii petrolului la Câmpina.

Prima este capela Hernia, ridicată în anul 1886 de către Ing. Ion Gheorghiu, administratorul

averii decedatului petrolist. Cu influențe de stil baroc, se află înghesuită, în marginea cartierului

Hernia cuo avansată stare de degradare.

Al doilea monument, „Casa cu Grifoni”, situată pe bulevard, ridicată de un bogat

petrolistlocalnic, Gheorghe Ştefănescu, a fost construită în anii 1901- 1902, fiind prima clădire

iluminatăelectric din oraș. Această monumentală clădire a devenit ulterior sediul Primariei

Municipiului.

Memoria marelui nostru înaintas constructor și aviator, Aurel Vlaicu, este marcată

prinprezenţa unui bust inaugurat în anul 1968, opera a sculptoriței Doina Lie, cu ocazia comemorării

a55 de ani de la moartea aviatorului.

În prezent, acesta se află în faţa „Casei Tineretului”. Amintim, că pe locul unde și-a

gasitsfârșitul acest pionier al aviaţiei românești (13 septembrie 1913), la intrarea în comuna

Bănești,există un monument ce reprezintă un vultur în zbor spre Carpați.

Bibliografie

1. Baron, P.; Neacşu, N.;Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001

2. Cândea, Melina; Bran, Florina;Spaţiul geografic românesc - organizare, amenajare,

dezvoltare,Editura Economică, Bucureşti, 2001

3. Glăvan, V.;Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000

*** Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare în Turism – INCDT, Strategia dezvoltării

turismului în România, Bucureşti, 2003

75

Prof. Gabriel SIMIONESCU, Colegiul Economic “A.D. Xenopol” Bucureşti

Prof. Alina IRIMIA, Colegiul Economic “A.D. Xenopol” Bucureşti

Sportul este o activitate fizică exersată în sensul jocului, luptei şi efortului, a cărei practică

presupune un antrenament metodic şi respectarea anumitor reguli de disciplină.

Un proverb latin spune că „O minte sănătoasă se află într-un corp sănătos”, adică, viaţa

noastră stă sub semnul sănătăţii noastre fizice. Deci, una din cele mai bune modalităţi prin care

putem să ne girăm sănătatea noastră fizică este practicarea unui sport, încă din copilărie. Ne

asigurăm astfel de existenţa unei bune forme fizice, de pe urma căreia avem de câştigat în orice

activitate pe care o desfăşurăm.

Indiferent de tipul activităţii desfăşurate (învăţare, joc, etc.), prin forma fizică bună ne

asigurăm o rezistenţă ridicată şi posibilitatea de a rezista la stresul zilnic o perioadă mai mare de

timp.

Practicarea unui sport atrage după sine şi o dezvoltare armonioasă a corpului, organismul

fiind ferit de o slăbire disgraţioasă a trupului sau de obezitate. Odată cu modelarea echilibrată a

corpului, organismul trebuie învăţat cu un regim alimentar sănătos alcătuit din cât mai multe

produse naturale cu un conţinut bogat în nutrienţi. Un regim alimentar corespunzător ne va întări

organismul şi ne va feri de anumite boli.

Practicarea unui sport ne va pune sângele în mişcare, va oxigena corespunzător creierul şi va

asigura o energizare suplimentară a organismului (creşterea tonusului muscular, a poftei de viaţă).

Sedentarismul și stresul au devenit adevărate probleme ale prezentului, atât pentru adulţi, cât

şi pentru copii şi pot fi combătute prin practicarea sportului şi a turismului.

Stresul reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor

mediului.

Hans Selye definește stresul ca fiind ansamblul de reacții al organismului uman față de

acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici) constând în modificări

morfo-funcționale.

Sedentarismul este un stil de viață, care implică lipsa de mișcare sau de activitate fizicăşi se

referă la faptul de a fi lipsit de activitate. Sedentarismul este un factor de risc care conduce la

apariţia mai multor afecţiuni: boli cardiovasculare, tulburări metabolice, obezitate, deviaţii ale

coloanei vertebrale, anxietate etc.

Majoritatea copiilor îşi petrec mult timp în faţa calculatorului sau a televizorului, iar

practicarea unui sport devine un factor de echilibru. Sportul este în acelaşi timp un motiv de a

petrece timpul în mijlocul naturii, departe de radiaţiile emise de diverse dispozitive electronice de

care suntem înconjuraţi zilnic.

Sportul şi turismul se completează reciproc. România înseamnă litoralul Mării Negre, Delta

Dunării, Maramureşul, Bucovina şi multe alte locuri minunate unde învăţăm să descoperim lucruri

noi. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt satele româneşti în care se menţin pentru sute de ani

diverse tradiţii. De asemenea, în România există oraşe medievale şi castele care constituie pentru

noi toţi adevărate lecţii de istorie.

Pentru că viaţa noastră este o permanentă căutare de sine, sportul şi turismul reprezintă o

şcoală de voinţă şi curaj care au un rol deosebit de important în evoluţia personalităţii noastre şi ne

pot influenţa comportamentul.

76

Bibliografie

1. Carmen, C.; Psihopedagogia succesului, Editura Polirom, Iaşi, 1997

2. Epuran, M.; Pedagogie şi psihologie – Personalitatea şi cunoaşterea psihologică a elevilor,

Editura IEFS, Bucureşti, 1986

3. Epuran, M.; Modelarea conduitei sportive; Editura Sport Turism, Bucureşti, 1990

4. Prelici, Viorel; Performanţă sportivă, personalitate, selecţie; Editura Facla Timişoara, 1980

5. Toffler, A.; Puterea în mişcare, Editura Antet, Bucureşti, 1995

*** www.wikipedia.org

77

– –

Prof. Niculina STOICA, L.T.A.S. „Victor Slăvescu”, Ploiesti, Prahova

Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația

Mondială a Turismului (O.M.T.) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în

locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru

(24) de ore, dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele, nelegate de

exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată”. Turismul a devenit o activitate de

recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În

anul 2004 s-au obținut în acest sector, conform O.M.T., circa 623 miliarde de US $. În anul 2008, s-

au consemnat peste 922 milioane de sosiri la nivel internațional, cu o creștere de 1,9% față de anul

2007. Încasările internaționale din turism au crescut în anul 2008 la 944 bilioane US$ (642 milioane

euro), ceea ce corespunde unei creșteri, în termeni reali, de 1,8%. Cu aproximativ 100 milioane de

angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator. Călătoriile

transfrontaliere se ridică la un procent de 25 până la 30 din comerțul mondial în domeniul

serviciilor.

Ca rezultat al recesiunii, ce a afectat economia mondială după anul 2000, cererea turistică

internațională a suferit o puternică încetinire, începând cu iunie 2008, ce s-a manifestat printr-o

scădere a creșterii sosirilor pe plan mondial cu 2% în timpul lunilor de vară boreală. Acest trend

negativ s-a intensificat în anul 2009, în unele țări, exagerat de mult, datorită virusului H1N1, și a

dus la un declin mondial de 4% în anul 2009, cu 880 milioane de sosiri la nivel internațional, și o

cădere estimată a încasărilor din turism de 6%.

Turismul este vital pentru foarte multe țări, cum ar fi Egipt, Grecia, Liban, Spania și Tailanda, și pentru unele națiuni-insule (Bahamas, Fiji, Maldive) datorită aportului financiar

consistent obținut din afacerile cu bunuri și servicii și oportunităților de angajare în industria

serviciilor asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport (transportul

aerian, croazierele, taxiurile) și serviciile de ospitabilitate (cazarea, inclusiv hotelurile și stațiunile,

veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile, mall-urile, veniturile din muzică și teatrele).

Turismul pentru relaxare și odihnă

Turismul de recreere a fost asociat cu Revoluția Industrială din Marea Britanie – prima țară

din Europa care a promovat turismul de recreere și odihnă pentru lucrătorii din industrie al cărui

număr era în creștere în acea perioadă. Inițial, acesta era destinat deținătorilor de mijloace de

producție, oligarhiei economice, comercianților și proprietarilor de fabrici. Aceștia reprezentau

noua clasă de mijloc. Cox&Kings a fost prima companie turistică oficială înființată în anul 1758.

Originea britanică a acestei noi industrii este reflectată și de denumirile utilizate. În Nice,

Franța, una dintre primele stațiuni de pe riviera franceză, ce s-a impus de-a lungul timpului,

promenada poartă și astăzi numele de „Promenada Englezilor”, iar în multe alte stațiuni istorice din

Europa continentală, hoteluri vechi, de rezonanță, sunt denumite Bristol/Carlton/Majestic, ceea ce

reflectă dominația de început a clienților englezi.

Mulți dintre turiștii atrași de turismul de odihnă călătoreau la tropice, atât în perioada de

iarnă cât şi în cea de vară. Locurile cele mai vizitate erau: Mexic, Bali în Indonezia, Brazilia, Cuba,

Republica Dominicană, Malaezia, insulele din Polinezia, Queensland din Australia, Tailanda,

Florida și Hawaii din Statele Unite ale Americii.

Turismul de iarnă

78

Stațiunile turistice de schi cele mai renumite se află în țări din Europa (Austria, Bulgaria,

Elveția, Franța, Germania, Islanda, Italia, Norvegia, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia,

Slovacia, Spania), Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, Chile și Argentina.

Dezvoltarea turismului în decursul ultimilor ani

S-a remarcat în special în Europa o piață de lux în turismul din ultimele decenii, care se

bazează pe voiaje de scurtă durată. Turiștii interesați de această formă de turism au venituri

disponibile ridicate, timp de odihnă considerabil, sunt educați, și au gusturi sofisticate. Cererea se

definește, astfel, prin calitatea superioară vizată, ceea ce a condus la fragmentarea pieței turismului

litoral de masă, turiștii pretinzând versiuni specializate, stațiuni mai liniștite, stațiuni pentru

petrecerea concediilor în familie ori hoteluri axate pe turismul de nișă. Dezvoltarea tehnologiei și a

infrastructurii de transport (avioane cu reacție, linii de zbor low-cost și aeroporturi mult mai ușor

accesibile) au făcut ca multe tipuri de turism să devină mult mai accesibile.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 500.000 persoane se află în avion în

fiecare moment. Au intervenit, de asemenea, modificări în stilul de viață, cum ar fi vârsta de

pensionare, fapt ce susține turismul de-a lungul întregului an. Acesta este facilitat de vânzările

online ale produselor turistice. Unele site-uri au început acum să ofere și pachete dinamice, când un

preț inclusiv este estimat pentru un pachet personalizat solicitat de turist. Au existat și anumite

regresiuni în turism, cum a fost cea datorată atacului din 11 septembrie 2001 și amenințărilor

teroriste destinate destinațiilor turistice (Bali și mai multe orașe din Europa). De asemenea cele

datorate tsunami-ului din 26 decembrie 2004 și cutremurului din 2004 din Oceanul Indian ce a

afectat țările din Asia de la Oceanul Indian și Insulele Maldive. Mii de vieții s-au pierdut atunci și mulți turiști au murit, fapt ce a condus la stoparea sau restricționarea turismului în respectivele

zone. Termenii de turism și călătorie sunt uneori folosiți ca sinonime. În acest context, călătoria

poate fi definită ca și turismul, dar se diferențiază prin faptul că se referă la o anumită destinație sau

un scop bine definit. Termenul de turism sau turist sunt folosiți uneori cu sens peiorativ, inplicând

interesul superficial pentru cultura sau locurile vizitate de turiști. Ecoturismul

Ecoturismul, cunoscut și sub denumirea de turism ecologic, se referă la turismul în zone

fragile, sălbatice, de obicei protejate care încearcă să aibe un impact minor și să se mențină la o

scară redusă. Acest tip de turism este util în educarea turiștilor și în găsirea fondurilor pentru

conservare, aduce avantaje economiei și politicii locale și încurajează respectul pentru alte culturi și pentru drepturile omului.

Turismul medical

Când există o diferență de preț semnificativă între țări pentru o anumită procedură medicală

mai ales în Asia de Sud-Est, India, Europa de Est și unde există regulamente diferite, referitor la

proceduri medicale particulare (ex: stomatologie), turismul în vederea obținerii respectivelor

avantaje bănești sau pentru a beneficia de regulamentele în cauză este adesea definit drept „turism

medical”.

Turismul educațional

Turismul educațional, dezvoltat datorită creșterii popularității învățării și predării de

cunoștințe care să amelioreze gradul de competență tehnică în afara sălii de clasă. În turismul

educațional, principala țintă a turului sau vizitei într-o altă țară este de a studia despre cultură, sau

de a munci pentru a aplica teoria învățată (Programe de Training, Programe Educaționale).

Turismul creativ

Turismul creativ a existat ca o formă a turismului cultural încă de la începuturile turismului.

Rădăcinile lui europene datează de pe timpul turului numit „Grand Tour”, când tinerii din familiile

înstărite călătoreau în scopul experimentării în plan educațional. Recent, turismul creativ a fost

definit de către Crispin Raymond și Greg Richards, care ca membri ai A.T.L.A.S. (Association for

Tourism and Leisure Education) au condus o serie de proiecte pentru Comisia Europeană, incluzînd

turismul cultural și profesional, cunoscute sub numele de turism sustenabil.

79

Ei au definit „turismul creativ” ca turism ce se referă la participarea activă a turiștilor în

cultura comunității gazdă, prin seminare interactive și experimente de învățământ informal. În

același timp, conceptul de turism creativ a fost preluat de organizații prestigioase precum

UNESCO, care prin programul Creative Cities Network, a promovat turismul creativ ca pe o

experiență susținută, autentică care angajează o cunoaștere activă a trăsăturilor culturale specifice

ale unei destinații turistice. Recent, turismul creativ a câștigat popularitate ca formă a turismului

cultural care implică participarea turiștilor în cultura comunității gazdă pe care o vizitează. Multe

țări oferă exemple ale dezvoltării acestui tip de turism (Marea Britanie, Bahamas, Jamaica, Spania,

Italia, Noua Zeelandă).

Turismul sportiv

Din anii ’70 pachetele de turism sportiv au devenit din ce în ce mai populare. Evenimente

cum sunt Cupa Mondială de rugby și fotbal au dat posibilitatea agențiilor de voiaj să obțină drept

de vânzare asupra unui anumit număr de bilete pe care le-au comercializat în pachete unde au fost

incluse zborul, hotelul și excursia.

Turismul în România

Turismul în România se bazează pe un potențial turistic important. Începând cu varietatea

formelor de relief (izvoare de apă minerală și termală, lacuri folosite pentru agrement, natație și pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri bogate de foioase și conifere, peisaje

diverse de la cel al crestelor montane ce depășesc 2.000 metri la cele de câmpie întinsă și mănoasă,

litoral cu plaje îmbietoare și valuri răcoroase și zone protejate ca cele din Delta Dunării) și continuând cu istoria interesantă a poporului român ce se reflectă în numeroase mărturii materiale și spirituale (muzee, monumente, biserici, mânăstiri, cetăți antice și medievale, portul popular,

țesături, ceramică, etc.) elementele patrimoniale românești atrag atenția a numeroși vizitatori din

toate colțurile lumii.

Bibliografie

1. Candea, Melinda; Erdeli, G.; Simon, Tamara; Pepteanu, D.;Potenţialul turistic al Romaniei

si amenajarea turistică a spaţiului, Editura Universitară, Bucureşti, 2003

2. Cocean, P.; GeografiaTurismuluiRomanesc, Editura FoculViu, Cluj Napoca,1997

3. Dinu, Mihaela; Geografia turismului, Editura Didactică si Pedagogică, R.A. Bucureşti 2002

4. Ganea, I. V.; Managementul agrementului în natură, Editura Napoca Star,2006

5. Neacsu, N.; Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti,2000

*** www.adventurerace.ro.

*** www.carpati.org

80

–

Prof. Psihopedagogie SpecialăElena ŢĂRANU, Şcoala Gimnazială Specială Nr. 2Ploieşti,Prahova

„Caută să devii un om mai bun și asigură-te că ştii cine eşti tu înainte de a cunoaşte pe

cineva şi a aştepta ca acea persoană să ştie cine esti” Gabriel Garcia Marquez.

A avea o dizabilitate nu înseamnă că nu ai curajul să-ţi trăieşti viaţa cu demnitate, că nu poţi

să te bucuri şi să fii fericit, şi că nu ai forţa să fii împăcat cu propriul destin. Mi-au demonstrat-o

elevii cu care lucrez, cu care mă joc, cu care împart orice bucurie a vieţii, de la o minunată

petrecere de aniversare a unei zile de naştere a lor, până la concursurile de dans la care participă, şi

multe altele.

Sintagma C.E.S. (Special Education Needs), introdusă în terminologia UNESCO în anii ’90,

plasează elevul / persoana într-o stare de dificultate în raport cu ceilalţi din jur, stare care nu-i

permite o existenţă sau o valorificare în condiţii normale a potenţialului intelectual și aptitudinal de

care acesta dispune și induce un sentiment de inferioritate ce accentuează condiţia sa de persoană cu

cerinţe speciale. De aici, semnificaţia unor abordări diferenţiate şi specializate a educaţiei copiilor

cu dizabilități. Prin activitățile propuse și participarea la diverse activităţi în cadrul comunităţii, încercăm

să le oferim un mod de viaţă similar sau apropiat cu al celorlalţi membrii ai societăţii, iar scopul

este acelaşi…de valorificare optimă a potenţialului de care dispun.

Terapia prin dans este o formă de psihoterapie, care utilizează mişcarea şi dansul ca formă

de psihoterapie expresivă. Dansterapia se bazează pe premiza că mintea și corpul sunt legate între

ele, că starea corpului poate afecta bunăstarea mentală şi emoţională, atât în sens pozitiv, cât şi în

sens negativ. Fondatoarea, a ceea ce azi numim dansterapia sau psihoterapia prin dans, este Marian

Chace.

Dansul constituie o formă fundamentală a acţiunii, a mişcării, a deplasării în spaţiu cu o

semnificaţie imprimată de intensităţi şi direcţia trăirilor afective. El antrenează astfel întregul

organism – sub raport fizic şi psihic. Dansul organizează, pe baza unor ritmuri fundamentale vitale,

mişcarea de expresie a corpului, agresivitatea, lupta, neliniştea, răzvrătirea interioară. În totalitatea

sa, dansul reprezintă cea mai complexă formă de comunicare prin mişcare. Din punct de vedere al

comportamentului general dansul reeducă, impunând o ritmicitate şi o coordonare de ansamblu a

mişcărilor corpului. Aceste coordonate ale dansului, la care se adaugă și cele ale muzicii, se

recomandă ca un mijloc de psihoterapie de o importanță considerabilă. Ca și muzica, dansul ne

poate schimba starea de spirit, ne pot face mai tonici, mai veseli sau dimpotrivă să ne întristeze. Prin

intermediul lor ne exteriorizăm sentimentele sau ideile cu ajutorul sunetelor, mișcărilor, şi cu atât

mai mult le creşte valoarea în cazul copiilor cu CES, care se exprimă şi se exteriorizează cu

dificultate prin cuvinte. Psihoterapia prin dans și muzică are o serie de efecte benefice. Dintre

acestea aş enumera:

inducerea unei stări de linişte şi relaxare, diminuând anxietatea şi tensiunea, atunci când

copilul este timorat, agitat, neliniştit;

determină o serie de stări afective tonice, stimulează deschiderea și mişcarea, permiţând

descărcarea tensiunilor şi conştientizarea armonioasă a corpului;

îmbunătăţeşte comportamentul şi capacitatea de socializare, prin disponibilitatea și deschiderea pe care o crează;

facilitează comunicarea, producând dezinhibarea, deoarece expresiile şi trăirile emoționale

constituie forme de comunicare.

81

Având o mare forță de expresie, dansul şi muzica declanşează trăiri pozitive, entuziasm,

deschidere afectivă, educă mişcările corpului, permite eliberarea tensiunilor şi energizarea

organismului. Dansterapia, în cadrul grupului, este, de asemenea, benefică pentru capacitatea de

socializare a copilului, îl ajută să creeze relații armonioase, să înveţe, să colaboreze, să desfășoare o

activitate comună şi să întreţină relaţii de ordin afectiv cu ceilalţi. Copilul poate lega prietenii şi

învăţa cum să socializeze în grupuri. Interacţiunile cu ceilalţi copii sunt esenţiale în dezvoltarea

socială a copilului.

Deasemenea, prin dansterapie se dezvoltă încrederea în forţele proprii și stima de sine,

pentru că dansul are un impact pozitiv din punct de vedere emoțional asupra copiilor. Ei învață să

facă faţă expunerii publice şi interacţiunilor sociale şi cu fiecare reuşită sau progres îşi consolidează

încrederea în sine. Sentimentul de responsabilitate este şi el scos la iveală prin dans. Asta deoarece,

copiii învaţă să se adapteze în grupuri. Copilul învaţă să respecte nişte reguli, învaţă să se adapteze

în grupuri și trăieşte sentimentul de apartenenţă la grup. Prin învăţarea regulilor, prin exersarea

paşilor de dans, copilul îşi exersează şi îşi îmbunătăţeşte şi memoria. Un punct în plus adus

beneficiilor dansului şi terapiei prin dans…paşii de dans prestabiliţi şi multe alte reguli pun la lucru

memoria copilului, care trebuie să reţină un asamblu de mişcări în realizarea unui dans, iar prin

competiţiile sportive, memoria le este stimulată.

Orice activitate fizică, orice tip de mişcare (dat fiind epoca în care trăim – a calculatoarelor),

are o multime de beneficii pentru copii. Iar când aceasta se realizează într-un mediu adecvat, după

un anumit program terapeutic, creşte valoarea acestora. Sunt stimulate prin dans, funcții importante

în dezvoltarea fizică a copilului ca: forță, coordonare, echilibru, flexibilitatea.

Copiii cu probleme de concentrare, au un beneficiu ridicat în urma implicării în dans, căci

prin antrenamente, exerciţii repetate, ascultarea indicaţiilor, respectarea sarcinilor, realizarea

mişcărilor pe rând şi cu răbdare, reușesc să-şi modeleze personalitatea, să-şi ducă la bun sfârşit

sarcinile prin dans.

Pe lângă beneficiile fizice și psihologice pe care le are dansul asupra copiilor, nu este de

neglijat nici factorul destindere și bună dispoziţie. Copiii se distreză foarte mult alături de alţi copii

şi se amuză foarte tare, iar relaxarea este binevenită. Aceasta are rolul de a scădea nivelul de

anxietate al copiilor, pentru că dansul este până la urmă un mod de comunicare a trăirilor prin

limbaj nonverbal. Astfel, copiii cu cerințe educative speciale au posibilitatea de a-şi exprima

sentimentele într-o manieră specifică, declanșând procese afective dintre cele mai variate şi

neaşteptate - de la bucurie, trăire interioară, sentimentul armoniei, până la descărcări explozive de

exaltare colerică.

Cercetările au demonstrat că toate acestea facilitează comunicarea, mai ales în cazul copiilor

cu deficienţă mintală, cu autism sau al celor timizi şi anxioşi.

Terapia prin dans sau terapia prin mişcare este indicată, atat în tratarea afecţiunilor psihice

cât şi psihosomatice.

Schema corporală este unul din conceptele fundamentale în dezvoltarea umană. Schilder

(1950) definește schema corporală ca fiind o imagine tridimensională a propriului nostru corp pe

care ne-o formăm în minte, felul în care ne percepem corpul. Fără schema corporală, structurile

psihice necesare reprezentării simbolice a altor lucruri nu se pot forma, atâta timp cât, ele depind de

achizițiile anterioare.

Schilder (1950) sublinează corelația dintre mișcare și schema corporală. El susține că

mișcarea conduce la o mai bună orientare în raport cu propriul nostru corp. Nu ştim prea multe

despre corpul nostru dacă nu îl mişcăm, iar mişcarea este un factor unificator între diferitele părţi

ale corpului.

Mulți specialişti sunt de acord cu Schilder, că prin mişcare venim în contact cu lumea

înconjurătoare şi cu obiectele, şi că doar prin mișcare şi noi contacte cu mediul, cunoştinţele despre

propriul nostru corp vor creşte. Chace scrie că terapia prin dans, prin folosirea unei forme primare

de comunicare, oferă individului un mod de relaţionare cu mediul şi cu ceilalți atunci când el este

limitat de un handicap.

82

Bibliografie

1. C., Păunescu; Ionel, Musu; Recuperarea medico – pedagogica a copilului handicapat

mintal, Editura Medicală

2. Petru, Aron; Dumitru, Ciumageanu;Copilul deficient mintal, Editura Facla,1980

3. Ionel, Musu (coord.); Aurel, Taflan, Terapia educationala integrată, Editura Pro

Humaniate, 1999

4. Sinteze de psihopedagogie specială – de Alois Gherut, EdituraPolirom, 2007

83

- –

Prof. Mădălina TUINETE, Liceul Tehnologic de Transporturi Ploieşti, Prahova

Prof. Anca CIOBOTARU, Liceul Tehnologic de Transporturi Ploieşti, Prahova

Prof. Anca CÎRJAN, Liceul Tehnologic de Transporturi Ploieşti, Prahova

1. Denumirea proiectului: „Step-up în spirit cercetăşesc”

Data şi locul desfăşurării proiectului: 2-3 aprilie 2012, Buşteni

2. Protocol de colaborare între:

Organizaţia Naţionalã Cercetaşii României – Centrul Local Caraiman, Buşteni

Colegiul „Ion Kalinderu”, Bușteni

Grupul Şcolar de Transporturi, Ploiești Asociația Pro Trans, Ploiești Inspectoratul pentru Situaţii de Urgentã „Şerban Cantacuzino”, Prahova

3. Coordonatori de proiect:

- Prof. Rîcea Nicoleta - Preşedinte Centru Local Caraiman, Buşteni

- Prof. Tuinete Mădălina - Coordonator de programe și proiecte educative Grupul Şcolar

de Transporturi, Ploiești - Prof. Petrea Constantin - Coordonator de programe și proiecte educative Colegiul „Ion

Kalinderu”, Bușteni

4. Parteneri

- Prof. Mirela Dobrea - Director Colegiul „Ion Kalinderu”, Bușteni

- Prof. Ciobotaru Anca - Director Grupul Şcolar de Transporturi, Ploieşti

- Prof. Cîrjan Anca - Director adjunct GrupulȘcolar de Transporturi, Ploiești - Prof. Vartan Lucica - Vicepreşedinte Asociaţia Pro Trans, Ploiești - Locotenent Croitoru Constantin - Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Şerban

Cantacuzino”, Prahova

- Reprezentanți ai Consiliului Judeţean al Elevilor Prahova

Pornind de la premisa că educaţia trebuie să se manifeste în permanenţă ca o acţiune unitară,

coerentă, că activitatea care se realizează în şcoală nu poate fi separată, izolată de alte influenţe

educative ce se exercită asupra copilului şi nu poate face abstracţie de toate acestea, se impune o

strânsă interdependenţă între mediul educativ oferit de şcoală, mediul familial şi mediul socio-

economic din care acesta provine.

5. Motivaţii ale necesităţii proiectului:

mulţi tineri din ziua de azi îşi petrec timp îndelungat utilizând calculatorul, neglijând astfel

alte activităţi de petrecere a timpului liber, iar prin utilizarea excesivã a internetului- programe de

chat, îşi pierd capacitatea de socializare directă;

neavând o alternativă de petrecere a timpului liber, mulţi tineri îşi găsesc refugiul în localuri,

consum de alcool, tutun şi unii în consumul de stupefiante;

stilul sedentar de viată practicat în ziua de azi atrage dupa sine probleme de sănătate,

obezitate, lipsa voinţei şi a încrederii în sine;

se pierd anumite principii de moralitate prin lipsa implicării adulţilor şi a cadrelor didactice

ĩn acţiuni de voluntariat;

lipsa culturii generale şi lipsa interesului faţă de artă şi cultură.

6. Scopul proiectului:

84

Proiectul educaţional „Step-up în spirit cercetăşesc” a fost menit să formeze şi să dezvolte,

în context non-formal, compeţente şi atitudini intra/ interpersonale, încrederea în sine, capacitatea

de lucru în echipă, disciplină, responsabilitate, capacităţi de planificare, coordonare, organizare,

capacitatea de a rezolva probleme practice, formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul

înconjurător prin stimularea interesului faţă de păstrarea unui mediu echilibrat şi exersarea unor

deprinderi de îngrijire şi ocrotire a acestuia, promovarea obiectivelor turistice din oraşul Buşteni.

Întrucât aceste competenţe au relevanţă crescută în dezvoltarea personală a individului,

contribuind deopotrivă la participarea activă în societate şi în lumea muncii, acestea ar trebui să fie

complementare celor achiziţionate prin educaţia formală.

7. Grupul ţintă:

elevi de liceu, cadre didactice, adulţi

Grupul ţintă direct

1. elevi de liceu -100 de persoane

2. adulţi (părinţi însoţitori ) şi cadre didactice-20 de persoane

Grupul ţintă indirect

1. instituţiile locale – prin promovarea imaginii lor şi sprijinirea activităţilor de tineret

2. comunitatea locală – prin formarea tinerilor astfel încât să devină membrii de bază

ai comunităţii

8. Beneficiari:

beneficiari direcţi

- elevii de liceu – prin participarea acestora la activităţile din proiect

- adulţii şi cadrele didactice-prin participarea şi sprijinirea tinerilor în derularea activităţilor

beneficiari indirecţi

- părinţii – prin preocuparea pentru existenţa unei alternative educaţionale la petrecerea

timpului liber

a. Echipa de proiect-satisfacţia muncii reuşite şi creşterea motivaţiei pentru elaborarea altor

proiecte în beneficiul comunităţii şi a tinerilor

b. ONCR- Organizaţia Naţională Cercetaşii României prin promovarea ideilor fundamentale

ale Mişcării Scout

c. Mass-media-furnizarea datelor necesare realizarii unor reportaje care vizează implicarea

tinerilor în activităţi extraşcolare, prin oferirea unei alternative benefice de petrecere a timpului liber

Descrierea proiectului

Proiectul a fost destinat elevilor, cadrelor didactice, părinţilor şi a fost coordonat de

Organizaţia Naţională Cercetaşii României - CENTRUL LOCAL DE CERCETAŞI CARAIMAN,

BUŞTENI.

Ne-am propus ca prin activităţile desfăşurate să atragem tot mai mulţi elevi, care vor

fiinteresaţi de domeniul cercetăşesc şi vor dori să înveţe experienţial prin diverse componente ale

activităţilor de educaţie nonformală şi profesori, care vor dori să-şi dezvolte şi să-şi perfecţioneze

instrumentele de educaţie non-formală. Elevii participanţi au învăţat să comunice, să lucreze în

echipă-sistemul patrulelor şi, adiţional procesului de învaţare, să pună în practică strategiile recente

în instruirea într-un mediu social, au avut posibilitatea de colaborare cu ceilalţi colegi, care au

desfăşurat activitãţi de educaţie non-formală. Această colaborare a fost un rezultat important al

prezentului proiect, căci pune bazele unui proces de asistare în instruire, proces esenţial pentru o

continuă dezvoltare şi modelare a elevilor şi cadrelor didactice implicate.

Obiective specifice:

îmbunătăţirea competenţelor de comunicare şi socializare prin acordarea şi realizarea unor

sarcini ce presupun munca în echipă - patrulă şi prezentarea rezultatelor în faţa întregului grup;

acumularea de informaţii şi a unor noţiuni de cultură generală prin studierea şi realizarea

unor sarcini practice;

dezvoltarea aptitudinilor de lucru cu elevii, a adulţilor şi cadrelor didactice însoţitoare, prin

asumarea unor sarcini de lucru şi supravegherea tinerilor participanţi;

85

schimbarea mentalităţii conform căreia rezolvarea problemelor de mediu este doar

responsabilitatea autorităţilor, formând o conştiinţă eco-civică asupra mediului înconjurãtor;

încurajarea tinerilor pentru asumarea de responsabilităţi şi pentru cooperare;

formarea unor deprinderi de viaţă care să pună accentul pe calitatea vieţii şi pe moderaţie;

cunoaşterea şi respectarea frumuseților țării;

cultivarea simţului estetic şi artistic.

ACTIVITĂŢILE PRINCIPALE ALE PROIECTULUI

1. Promovarea proiectului

2. Tresure hunt- activităţi practice

3. Traseu Valea Spumoasă

4. Ateliere- activităţi practice

5. Evaluarea proiectului

PROMOVAREA PROIECTULUI

1. Realizarea de sesiuni informative pentru promovare

2. Realizarea de reportaje în presa scrisă, radio, TV, a unui album foto şi dvd-uri

3. S-au semnat parteneriate cu mass-media pentru realizarea de emisiuni înainte şi în

timpul derulării proiectului

TRESURE HUNT (4h) 9.00 – 13.00

s-au format 10 patrule, prin tragere la sorţi, care şi-au ales un nume, strigăt de patrulă şi

steag, li s-au dat eşarfe;

s-a dat startul de plecare pe traseu la 10 minute, fiecare patrulă a primit harta, foaie de

concurs şi detalii despre traseu, fiind însoţite de câte un cadru didactic, acesta având multiple

sarcini;

la obiective, patrula a avut de îndeplinit anumite sarcini care au fost trecute în foaia de

concurs.

Obiectivele propuse: Colegiul Ion Kalinderu – plecare și sosire, Muzeul Cezar Petrescu,

Casa Memorială Nestor Urechia, Castelul Cantacuzino, Biserica Domnească, Centrul Cultural

Aurel Stroe, Mănăstirea Caraiman, Statuia Caporalului Muşat, Fabrica de hârtie, Sala de sport,

Telecabina

TRASEU VALEA SPUMOASÃ – 1h30min

pe traseu au fotografiat un copac deosebit;

au confecţionat o torţă din materiale naturale găsite pe traseu;

tiroliana şi slackline.

ATELIERE – 2-3h – supravieţuire, prim ajutor, noduri, exerciţii, brăţări, gulguţe-cutiuţe din

hârtie tip origami pentru lumânări, jocurile obligatorii din proiect, cultură generală, logică, proba

artistică şi estetică, plante şi animale endemice din Parcul Natural Bucegi, origami, limbaj morse.

9. Evaluare şi mecanismul de evaluare

Modalitatea de monitorizare şi de evaluare a rezultatelor proiectului: desfăşurarea acestui

proiect a oferit elevilor un alt mod de prezentare a cunoştinţelor acumulate, un alt mod de evaluare;

le-a oferit posibilităţi de învăţare care să corespundă cu aspiraţiile lor profesionale şi personale;

Dezvoltarea motivaţiei şi sensibilizării copiilor prin activităţile realizate;

Gradul de participare a şcolilor în proiect;

Stimularea interesului pentru activitatea de grup;

Diseminarea informațiilor legate de activitățile cercetăşeşti la nivel judeţean, național prin

reţelele de socializare facebook, twitter;

Protocol de colaborare;

Sondaje de opinie în rândul elevilor, profesorilor, părinţilor;

Dezbateri, exemple de bună practică;

Fotografii, filme, pliante, etc.

10. REZULTATE AȘTEPTATE ALE PROIECTULUI

1. Impactul proiectului asupra grupului ţintă

86

Îmbunătăţirea competenţelor de comunicare şi socializare;

Acumularea de informaţii şi cunoştinţe generale;

Dezvoltarea aptitudinilor de lucru cu elevii a adulţilor şi a cadrelor didactice însoţitoare;

creşterea respectului tinerilor faţă de frumuseţile patriei;

Responsabilitatea pentru conservarea mediului.

2. Impactul asupra organizaţiilor şi liceelor implicate

Îmbunătăţirea imaginii organizaţiei şi liceelor la nivel local, judeţean, regional, naţional;

Creșterea prestigiului organizaţiei şi liceelor prin experienţa acumulată de către membrii

acestora.

11. SUSTENABILITATEA PROIECTULUI

Prin activităţile care s-au desfaşurat, s-a lărgit sfera de cuprindere a grupului ţintă, prin

atragerea în cadrul proiectului şi a altor tineri din regiune;

Promovarea activităţilor şi în alte licee, prin prezenţa şi implicarea în cadrul proiectului a

reprezentanţilor Consiliului Judeţean al Elevilor Prahova;

Fişele de activitate şi DVD-ul au fost depuse la sediul organizaţiei şi liceelor pentru a putea

fi utilizat ca material didactic.

87

–

Prof. Maria Marilena URUC, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Prof. Nicoleta IACOB, L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti, Prahova

Se spune, că provocările nu sunt decât nişte oportunităţi.

Timpurile sunt într-o continuă schimbare şi noi, cadrele didactice, trebuie să ne adaptăm

cerinţelor tot mai exigente, găsind soluţii eficiente pentru a face faţă provocărilor prezentului.

Această lucrare marchează rolul activităţilor extracurriculare, ca oportunităţi în procesul

instructiv - educativ.

Activităţile extracurriculare sunt cele desfăşurate în afara clasei, sub îndrumarea cadrului

didactic, ele nefiind prevăzute în curriculum-ul şcolar oficial (plan de învăţământ, programe

şcolare), dar pot stimula interesul elevilor şi pot valorifica latura practico-aplicativă a curriculum-

ului.

Ca activităţi complementare, ele prezintă unele particularităţi care se referă la:

participarea opţională a elevilor;

conţinutul şi durata lor se fixează în funcţie de preferinţele şi dorinţele elevilor, de condiţiile

şi posibilităţile concrete de realizare;

formele şi metodele de organizare sunt flexibile, au caracter practico-aplicativ şi recreativ;

evaluarea acestor activităţi (presupune alte tehnici şi instrumente faţă de cele ale lecţiei

propriu-zise – predomină evidenţierea elevilor, popularizarea, întocmirea unor pliante etc.).

Între activităţile didactice extraşcolare, reprezentative sunt activităţile turistice şcolare, care

pot fi organizate atât la nivelul instituţiei şcolare, cât şi în afara ei, la nivel judeţean, regional şi

naţional. Între tipurile de activităţi de acest gen pot fi menţionate:

Taberele (de odihnă, de cercetare ştiinţifică, tehnico-aplicative, pe discipline de învăţământ,

sportive etc.)

Vizitele - sunt activităţi instructiv-aplicative ce presupun deplasarea elevilor în vederea

cunoaşterii unor obiective naturale, sociale, culturale, istorice, economice, turistice etc.

Vizitele pot fi realizate de profesor cu elevii, fie în localitatea de reşedinţă, fie în afara ei,

sau la un obiectiv înscris în traseul unei excursii. Realizarea unei vizite presupune parcurgerea

următoarelor etape: documentarea asupra locului/obiectivului vizitei, stabilirea scopului şi a

obiectivelor urmărite, colaborarea cu administraţia locului şi stabilirea unor aspecte în legătură cu

data, numărul de participanţi, persoana de contact, intervalul orar destinat vizitei etc., desfăşurarea

vizitei şi evaluarea rezultatelor vizitei.

Drumeţia - este o altă activitate cu caracter extraşcolar şi presupune deplasarea elevilor pe o

durată scurtă de timp, pe distanţe mici, de obicei pe jos.

Excursia tematică - face parte din cadrul activităţilor didactice extracurriculare şi este,

alături de celelalte forme prezentate şi o activitate turistică.

Majoritatea excursiilor tematice cuprind mai multe tipuri de ecosisteme, zone ecologice,

spaţii antropice încărcate de istorie, şi oferă posibilităţi multiple de analiză interdisciplinară a

mediului. Excursia poate deveni o abordare cu caracter interdisciplinar a unei tematici stabilite

anterior. Ele contribuie la dezvoltarea simţului de observaţie şi de orientare al elevilor, la lărgirea

orizontului lor geografic şi cultural, sunt o importantă sursă de îmbogăţire a gândirii logice şi de

aplicare în practică a cunoştinţelor dobândite de elevi la orele de curs, la acumularea de informaţii,

pe seama cărora se îmbunătăţeşte volumul de cunoştinţe general al elevilor, se familiarizează,

observă, cunosc o serie de obiecte, activităţi, procese de lucru etc. Excursiile sunt întotdeauna prilej

de bucurie, de relaxare, de cunoaştere, şi de aceea elevii sunt încântaţi de organizarea lor. De

88

asemenea, reprezintă un prilej de a cunoaşte alte dimensiuni ale educaţiei elevului, de manifestare

psihică şi de adâncire a relaţiilor elev-elev, elev- profesor şi contribuie la coeziunea grupului de

elevi. Astfel, ei învaţă să respecte anumite reguli, să dea dovadă de spirit de echipă, să colaboreze în

luarea deciziilor, să se sprijine şi să se încurajeze reciproc, toate acestea având un rol important la

dezvoltarea personală şi profesională a elevilor.

În această lucrare vă prezentăm un aspect, din experienţa noastră, ce valorifică acestă tip de

activitate extracurriculară, eficientizată prin metoda folosită în organizarea ei.

Excursia tematică „Prin Ţara Bârsei” a fost realizată în data de 4 aprilie 2012, cu elevi din

clasele a XII- a şi a X-a, din cadrul Liceului Tehnologic Administrativ şi de Servicii „Victor

Slăvescu” din Ploieşti.

Itinerariul excursiei: Ploieşti - Predeal - Cetatea Râşnov - Zărneşti - Braşov - Castelul Bran -

Ploieşti

Argument:

Ne-am propus organizarea unei asemenea activităţi din dorinţa de a oferi elevilor noştri

posibilitatea aplicării cunostinţelor de geografie fizică şi economică într-un orizont delimitat,

precum şi cunoşterea trecutului istoric al neamului românesc, prin vestigiile-obiective turistice şi

prin bunăvoinţa oamenilor de a-şi respecta trecutul.

Scop: informative - educativ

Obiectivele excursiei:

explicarea problematicii geografice privind obiectivele şi unităţile de relief ale itinerarului

propus, acesta incluzând câteva unităţi geografice importante ale teritoriului României: Subcarpaţii

Curburii, Carpaţii Meridionali (Grupa Bucegi);

deprinderea metodelor de lucru specifice practicii de teren itinerante: observarea,

fotografierea, înregistrarea video, colecţionarea de material biogeografic şi geologic;

explicarea unor procese şi fenomene naturale din mediul înconjurător (unităţile fizico-

geografice de pe traseu);

explicarea unor sisteme şi structuri teritoriale referitoare la: unităţile fizico-geografice

analizate, localităţile cu specificul lor economic, turistic, etnografic, cultural etc.;

consolidarea cunoştinţelor dobândite la orele de curs;

descrierea obiectivelor turistice vizitate (Cetatea Râşnov şi Castelul Bran);

sesizarea unor legături observabile între elementele naturale şi cele socio-economice;

utilizarea reprezentărilor cartografice în investigarea mediului geografic;

utilizarea terminologiei ştiinţifice şi disciplinare (concepte, noţiuni), în perspectiva

prezentării unei informaţii pertinente;

dezvoltarea sentimentelor de protejare a mediului înconjurător;

mărirea gradului de atractivitate a domeniilor studiate la cursuri pentru elevi.

Metode: „Ştiu. Vreau să ştiu. Am învăţat.”, documentarea de cabinet, observaţia în teren,

conversaţia, explicaţia.

Materiale folosite: România - Atlas rutier, Editura Sport-Turism, 1981, Harta fizică a

României, aparate foto şi video, material informativ etc

Desfăşurarea activităţii:

Etapa I - Pregătirea excursiei

1) Pregătirea tehnico-materială a excursiei a constat în:

• stabilirea itinerarului (Ploieşti - Predeal - Cetatea Râşnov - Zărneşti - Braşov - Castelul

Bran - Ploieşti);

• stabilirea documentaţiei bibliografice;

• întocmirea materialelor necesare aprobării de către Inspectoratul Şcolar;

• stabilirea celorlalte condiţii necesare bunei desfăşurări a excursiei (detalii referitoare la

transport, masă etc.);

• instruirea cu privire la buna desfăşurare a aplicaţiei.

89

2) Pregătirea organizatorico-ştiinţifică a constat în a prezenta elevilor, pe hartă, itinerarului

detaliat, cu stabilirea locurilor de popas (Predeal şi Zărneşti) şi a obiectivelor stabilite pentru

vizitare (Cetatea Râşnov, Castelul Bran şi prima şcoală românească).

Folosind metoda „Ştiu. Vreau să ştiu. Am învăţat”, elevii participanţi au primit o fişă suport,

cuprinzând un tabel cu trei coloane (fiecare coloană având una din cele trei sarcini cuprinse în

denumirea metodei). Elevii au completat coloana “Ştiu” cu informaţii pe care le-au considerat

cunoscute. Acest lucru presupune realizarea unui brainstorming în ceea ce priveşte cunoştinţele pe

care elevii le posedă în legătură cu subiectul pus în discuţie.

Totodată, solicitându-i pe elevi să identifice lucrurile pe care le ştiu, i-am ajutat să-şi

îndrepte atenţia şi asupra acelor lucruri pe care nu le ştiu. Am prezentat informaţii succinte şi

incitante despre obiectivele supuse vizitării, am lansat întrebări şi am indicat elevilor materialele

bibliografice necesare pentru documentare. În acest moment, elevii au completat şi cea de-a doua

coloană „Vreau să ştiu” cu întrebările care au apărut în legătură cu tema abordată.

Elevii au fost instruiţi şi în privinţa notării în carnetul personal al observaţiilor directe

privind elementele şi fenomenele pe care le vor întâlni, precum şi concluziile personale.

Etapa a II-a - Desfăşurarea excursiei

În data de 04.04.2012, elevii şi profesorii implicaţi în această activitate, s-au reunit în curtea

şcolii şi s-au deplasat cu autocarul pe traseul stabilit. Astfel, elevii şi-au consolidat cunoştinţele în

domenii precum geografie, istorie, limba şi literatura română. În ceea ce priveşte geografia, elevii s-

au familiarizat cu diferite aspecte sesizate pe parcursul derulării excursiei (localizarea geografică

principalelor unităţi de relief, funcţiile dominante ale aşezărilor, valorificarea potenţialului turistic

local, obiectivele turistice reprezentative, modul diferit de utilizare a terenurilor de-a lungul

întregului traseu, consecinţa activităţilor industriale asupra componentelor mediului etc.).

Un aspect important, în cadrul acestei activităţi a fost conştientizarea importanţei protejării

mediului. Elevii au avut ocazia să viziteze Rezervaţia naturală „Piatra Craiului”, prilej cu care au

putut să admire un peisaj unic în ţară (Prăpăstiile Zărneştilor), peisaj care poate ar fi fost distrus

dacă zona n-ar fi fost ocrotită.

Din punct de vedere istoric, elevii şi-au consolidat cunoştinţele referitoare la importanţa pe

care Cetatea Râşnov sau Castelul Bran le-au avut de-a lungul istoriei.

Din punctul de vedere al disciplinei limba şi literatura română, elevii au putut vedea primele

scrieri româneşti redactate în limba slavonă, vizitând Prima Şcoală Românească, aflată în oraşul

Braşov. În felul acesta, şi-au consolidat cunoştinţele privind Iluminismul românesc, fiind dornici să

afle mai mult despre această perioadă a culturii române.

Etapa a III-a – Finalizarea excursiei a corespuns cu evaluarea rezultatelor excursiei; pe baza

celor observate, fotografiate, filmate, înregistrate etc., elevii au completat coloana „Am învăţat”, au

întocmit referate, o foto-expoziţie, pliante, şi-au notat impresiile de călătorie, materiale ce pot

constitui o bază documentară pentru alte activităţi similare pe viitor. S-au valorificat astfel

competenţele de comunicare, sensibilizare şi exprimare culturală, competenţele digitale.

În concluzie, excursia tematică prezintă o mare valoare instructiv-educativă-evaluativă,

aceasta contribuind la dezvoltarea capacităţii elevilor de a înţelege realitatea apropiată şi în acest

context o formă de realizare a legăturii dintre conţinuturile teoretice şi cele practico-aplicative.

Bibliografie

1. Cerghit, I.; Sisteme de instruire alternative şi complementare – stiluri, structură şi

strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

2. Dulamă, Maria-Eliza; Elemente din didactica geografiei, Casa de Editură Atlas Clusium,

Cluj-Napoca, 2001

3. Ilinca, M.; Mândruţ, O.; Elemente de didactica aplicată a geografiei, Editura CD Press,

Bucureşti, 2006

4. Pehoiu, Gica; Geografia. Considerente didactico-aplicative, Editura Transversal,

Târgovişte, 2007

5. Pehoiu, Gica; Elemente de didactică privind cunoaşterea mediului, Editura Transversal,

Târgovişte, 2007

90

–

Prof. Daniela VĂRVĂRUC, L.T.S. „Sf. Apostol Andrei” Ploieşti, Prahova

Prof. Otilia BUCUR, L.T.S. „Sf. Apostol Andrei” Ploieşti, Prahova

Întregul ansamblu al activităţilor sportiv-recreative, turistice organizate în scop de

fortificare, compensare, destindere şi agrement, cunoaşte în zilele noastre o extindere din ce în ce

mai mare. Integrate organic în viaţa omului contemporan, ele constituie preocupări constante şi

majore pentru toţi factorii ce se ocupă de pregătirea sportivă, de crearea cadrului adecvat asigurării

şi păstrării unui echilibru raţional în dezvoltarea elevilor, în speță a fiinţei umane.

Sportul şi exerciţiul fizic pot fi considerate instrumente de socializare extrem de importante

şi de aceea oricărei școli îi revine o mare responsabilitate în a le promova şi dezvolta. În societăţile

moderne sportul și turismul reprezintă un fenomen a cărui importanţă a crescut foarte mult,

devenind din ce în ce mai prezent în viaţa elevilor și chiar în viața cotidiană.

Sportul, ca activitate recreativă, creează destindere, este mijlocul ideal de a avea contact cu

alţi semeni şi de a stabili noi relaţii, un mijloc de a consuma energia, dar care poate să conducă şi

către un alt simţ estetic. Prin marele său caracter integrator, el devine un suport ideal de manifestare

şi exprimare, de descoperire a sinelui.

Considerăm că participarea în activităţile sportiv-recreative creează numeroase avantaje:

formă fizică (o condiţie fizică excelentă şi un corp mai estetic);

atitudini mentale pozitive (eliminarea complexului de perdant şi o autocunoaştere mai

bună);

spiritul de echipă ce poate aduce efecte benefice asupra mediului de muncă;

simţul apartenenţei, paralel cu cel de echipă contribuie la o dezvoltare benefică a activităţii;

sănătatea (activităţile fizice reduc absenteismul şi îmbunătăţesc starea generală de sănătate);

ameliorează comunicarea (sportul este un stimulent al comunicării);

stimulează viaţa comunitară.

Motivaţia: sportul nu mai este orientat exclusiv către performanţă şi competiţie, ci din ce în

ce mai mult către noi forme de motivaţie – recreere, valori estetice, comunicare socială, integrare

socială, stare de sănătate.

Nu se poate vorbi despre socializare fără a menţiona dezvoltarea personalităţii şi mai ales a

valorilor morale astfel că:

atitudinile faţă de încălcarea regulilor devin mai tolerante odată cu înaintarea în vârstă

(creşterea experienţei);

mediul sportiv tinde să modifice opiniile;

noţiunea de fairplay este vitală; socializarea nu poate fi promovată decât dacă sunt

dezvoltate trăsăturile morale.

Elevii (copii şi tineretul)sunt principalii beneficiari ai practicării activităţilor fizice, copilăria

timpurie este perioada în care activitatea motrică are o importanţă vitală pentru socializare, copilul

fiind sensibil la dezvoltarea cognitivă şi morală, el asumându-şi roluri diferite, învaţă că este

deosebit de ceilalţi şi mai ales învaţă să construiască relaţii cu ceilalţi.

Turismul în educație se referă lamentalitatea omului, care trebuie să-şi schimbe mediul

pentru a-şi recăpăta energia fizică şi psihică, pentru a trăi experienţe noi, pentru a cunoaşte

lucruri noi, turismul reprezintă vârful unei societăţi.

Turismul în școală are nu numai rolul de relaxare, odihnă, recreere, dar și posibilitatea

efectuarii unor activități practice.

91

„Oamenii călătoresc nu neapărat pentru a descoperi şi a cunoaşte lucruri noi, ci pur şi

simplu pentru a avea de unde să se întoarcă din nou acasă” (Miguel de Unamuno, de la Univ. din

Salamanca, „Negura”)

Atenţie! Sedentarismul e nociv.

Educaţia turistică este o educaţie interdisciplinară.

Cine călătoreşte, învață și trăieşte mai mult. Iată câteva personalităţi mari, multidisciplinare,

din toate mediile, care au călătorit mult: Jules Verne, Alfred Nobel, Richard Branson…Mediul din

jurul tău te influenţează şi te schimbă. Cu cât vezi mai multe medii şi mai multe culturi, cu atât

progresezi mai mult…este o adevărată educare

Turismul ne menţine în formă. Ne ajută să ne perfecţionăm educaţia, să ne dezvoltăm

cultura, să vedem la faţa locului lucruri despre care am citit sau am văzut la televizor. În acelaşi

timp, educaţia turistică ne învaţă cum să ne comportăm în timpul voiajului, cum să contribuim la

reuşita unui program turistic, cum să gândim pozitiv.

Turismul este cel mai mare producător de amintiri. Gândirea pozitivă reprezintă primul

pas pentru menţinerea în formă. În Occident, se pune accent pe menţinerea în formă, atât fizică, cât

şi psihică, şi pe prevenire. Prin intermediul turismului îţi recapeţi cheful de muncă, obţii rezultate

mai bune la locul de muncă, productivitate sporită, putere de învățat, cunoașterea unor obiective

turistice despre care doar am auzit sau am citit la școală, câştig superior.

Având în vedere rolul turismului și sportului pentru educație, în continuare descriem o

acțiune în acest sens.

Acţiunea eco know life - educaţie nonformală prin activităţii ecologice şi educative

Împărtăşirea unei astfel de experinţe are rolul de a exemplifica și justifica importanţa

educaţiei nonformale pentru instruirea elevilor, pentru atragerea acestora în cadrul diverselor

activităţi, pentru formarea lor, pentru înţelegerea rolului sportului pentru sanătate (pentru minte şi

corp), importanţa valorificării şi protejării naturii, mişcarea în aer liber.

Astfel, această acţiune s-a desfăşurat în apropiere de Botoşani, cu un grup de 11 elevi şi

profesori însoţitori, Prof. Daniela Vărvăruc și Prof. Bucur Otilia. Desfăşurarea programului s-a

realizat timp de 5 zile, perioadă în care, în afară de o bună relaţionare între colegi, un program bine

coordonat şi respectat, destinderea specific programului liber au avut loc şi o serie de activităţi

specifice, care pot fi înglobate în motto-ul: turism, sport, sănătate. Primele 3 zile au fost dedicate

sportului, elevii beneficiind de tainele artelor marţiale, activităţi desfaşurate în aer liber, după un

program de lucru bine stabilit şi realizat. În afară de mişcarea specifică acestui sport, copii au

beneficiat de importanţa artelor marţiale asupra gîndirii, atenţiei distributive, reacţiilor în situaţii

limită. Deci nu au fost doar aspecte legate de mişcarea fizică propriu zisă, dar şi importanţa unui

sport asupra dezvoltării intelectului şi relaţionării cu partenerii.

Celelalte 2 zile au fost dedicate activităţilor legate de ecologizare şi petrecerea timpului în

aer liber, în mijlocul naturii. Elevii s-au implicat în colectarea de deşeuri menajare din pădurea din

apropiere, selectarea acestora şi valorificarea lor sub coordonarea unor reprezentanţi de la protecţia

mediului din judeţul Botoşani. Drumeţia prin pădure a venit ca un moment de relaxare şi de

apreciere în acelaşi timp a valorii mediului natural, elevii conştientizând altfel importanţa naturii, a

petrecerii timpului şi în aer liber.

Alături de aceste activităţi, care au constituit programul zilnic, elevii au vizitat orașul

Botoşani, Teiul lui Eminescu, au organizat seri artistice, au socializat, au primit diploma de

participare și în concluzie au fost beneficiarii unui program extraşcolar, cu rol de formare asupra

obiceiurilor și modului lor de gândire. Spre mulţumirea noastră, ca şi profesori coordonatori,

această activitate a avut un impact pozitiv asupra elevilor, de informare pentru colegii de acasă,

deci, în concluzie este rodul unei activităţi de educaţie formală.

Bibliografie

1. Brîndescu, Sorin; Practica activităţilor de timp beneficiile liber, Universitatea de Vest

Timişoara

2. Epuran, M.;Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990

*** Articol Revista ANAT, București, 2010, Autor Bădulescu Traian

92

SECŢIUNEA a III-a

PREMIUL SPECIAL

DUMITRU SILVIU clasa a X-a A

L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti

Coordonator

Prof. Amalia POPESCU

93

PREMIUL I

NICOLAE MIRCEAclasa a IX-a C

L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti

Coordonator

Prof. Roxana GHIŢĂ

94

PREMIUL al II-lea

PĂDURARU ADRIANA clasa a IX-a C

L.T.S.”Sf. Apostol Andrei” Ploieşti

Coordonatori

Prof. Otilia BUCUR

Prof. Daniela VARVARUC

95

PREMIUL al III-lea

MANOLACHE RĂZVAN şi DAVID GEORGE clasa a X-a E

L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti

Coordonator

Prof. Alina POTINTEU

96

MENŢIUNE

ANDREI ANA MARIA clasa a IX-a B

L.T.A.S. “Victor Slăvescu” Ploieşti

Coordonator

Prof. Niculina STOICA

97

MENŢIUNE

MAREŞ OANA şi NICOLAE ANDREEA clasa a XI-a B

Coordonatori

Prof. Mihaela PARASCHIV

Prof. Luiza STOICA

98

MENŢIUNE

RADU ANCUŢAşi JIPA DIANA clasa a X-a C

Coordonator

Prof. Gabriela NISTOR

99

PLIANT

MAREŞ OANA şi NICOLAE ANDREEA

Clasa a XI-a B

Coordonatori

Prof. Mihaela Paraschiv

Prof. Luiza Stoica